Starea presei

6
Presa sub arme: intre ura si apel democratic la cenzura Intr-un context geopolitic sensibil, mai multi posesori de condei s-au gandit ca ar fi mai intelept sa-l foloseasca pentru atacul adversarului la baioneta. Inante de a trece in revista strategii si mijloace, sa facem un scurt exercitiu de logica. Sa presupunem ca actualul conflict din Ucraina se rezolva pasnic sau ca degenereaza intr-un razboi-fulger ori unul de uzura. In ambele variante, Romania are doar de pierdut agitand batul propagandistic prin gardul rusesc. Daca situatia se rezolva pasnic iar relatiile cu SUA si UE se normalizeaza la un moment dat, rusii isi vor aminti oricum de pozitia Romaniei si orice parteneriat economic va demara schiopatand in viitor, mai ales ca resursele noastre energetice nu sunt inepuizabile. Daca occidentul se hotaraste sa loveasca printr-un atac- fulger Rusia, bazandu-se pe reactia sa intarziata si scutul anti-racheta, Romania tot va incasa ceva rachete din motive ce tin de Deveselu, apropiere de lansatoare si de postura sa probabila de paratrasnet al furiei oarbe si mandriei ranite rusesti. Daca vom avea un razboi de uzura, cu ceva noroc nu unul nuclear, Romania ca posibila tara pentru bazele aeriene si navale Nato si partener docil al occidentului va fi o tinta evidenta, cu atat mai mult cu cat facem totul pentru inflamarea relatiilor de pe acum. Deci cui folosesc trompetele noastre din media? Si acum sa vedem ceva partituri si instrumentistii aferenti. “Doua minute de ura”. Printre exponenti Reporter Virtual si Pagina de Rusia, inliniedreapta.ro, etc. Razvan Corneteanu, intr-un articol de ieri de pe Reporter Virtual, pornind de la pretextul explicatiei

description

jurnalisti si propagandisti

Transcript of Starea presei

Presa sub arme: intre ura si apel democratic la cenzuraIntr-un context geopolitic sensibil, mai multi posesori de condei s-au gandit ca ar fi mai intelept sa-l foloseasca pentru atacul adversarului la baioneta. Inante de a trece in revista strategii si mijloace, sa facem un scurt exercitiu de logica. Sa presupunem ca actualul conflict din Ucraina se rezolva pasnic sau ca degenereaza intr-un razboi-fulger ori unul de uzura. In ambele variante, Romania are doar de pierdut agitand batul propagandistic prin gardul rusesc. Daca situatia se rezolva pasnic iar relatiile cu SUA si UE se normalizeaza la un moment dat, rusii isi vor aminti oricum de pozitia Romaniei si orice parteneriat economic va demara schiopatand in viitor, mai ales ca resursele noastre energetice nu sunt inepuizabile. Daca occidentul se hotaraste sa loveasca printr-un atac-fulger Rusia, bazandu-se pe reactia sa intarziata si scutul anti-racheta, Romania tot va incasa ceva rachete din motive ce tin de Deveselu, apropiere de lansatoare si de postura sa probabila de paratrasnet al furiei oarbe si mandriei ranite rusesti. Daca vom avea un razboi de uzura, cu ceva noroc nu unul nuclear, Romania ca posibila tara pentru bazele aeriene si navale Nato si partener docil al occidentului va fi o tinta evidenta, cu atat mai mult cu cat facem totul pentru inflamarea relatiilor de pe acum. Deci cui folosesc trompetele noastre din media? Si acum sa vedem ceva partituri si instrumentistii aferenti.

Doua minute de ura. Printre exponenti Reporter Virtual si Pagina de Rusia, inliniedreapta.ro, etc. Razvan Corneteanu, intr-un articol de ieri de pe Reporter Virtual, pornind de la pretextul explicatiei fenomenului prin care Putin controleaza extremismul musulman se lanseaza intr-un exercitiu de ura la adresa rusului simplu (ca deh, nu doar Putin trebuie demonizat intr-un conflict de amploare). Subcapitolul Rusia, o tara speciala ne povesteste cum rusii sunt decimati de SIDA, barbatii mor pe capete sub 60 de ani din pricina alcoolului, rusii sunt principalul izovor de adepti pentru ISIS, popii sprijina agresiunea din Donbas in ciuda faptului ca rusiisunt intr-un procent semnificativ atei. Sunt insa si nostalgici comunisti si au o societate corupta pana in maduva oaselor. Plus ca au omorat zeci de mii de polonezi la Katyn. Corneteanu si-a lansat de altfel Pagina de Rusia de pe RV la foarte putin timp dupa izbucnirea conflictelor din Ucraina si anexarea Crimeii. A sesizat o oportunitate sau a fost doar bine ghidat? Coincidenta sau nu, idei asemanatoare livreaza si inliniedreapta.ro, in articolul Rusia nu exista. Demografia e in picaj, mortalitatea e dusa la extrem de alcoolism (aici articolul este ilustrat cu poze de betivi din metroul din Polonia, vezi comentariile), citate cat mai defavorabile rusilor din clasici. Or, daca rusii sunt asa un popor plin de cozi de topor, la ce sa ne mai para rau de ei?

Victimizare cat cuprinde. Asta e o strategie la care apeleaza cu hotarare postacii (variatiuni pe tema Oare cine o sa ne salveze de Putin? Chiar nu e nimeni in stare sa-l opreasca?) dar e folosita si de editorialisti. Dan Tapalaga, fostul purtator de cuvant al Monicai Macovei (la care voi reveni) are luni un editorial panicat si victimizant in care schiteaza cateva provocari ale propagandei pro-ruse. Care sunt marile provocari identificate de Tapalaga? In primul rand, site-ul russiatoda, un site tinut de un singur om, un fost director de programe de la Money Channel, varianta Murad, care nici macar nu posteaza mereu zilnic. Mihai Musatoiu a crezut ca vede o mare oportunitate prin inchiderea site-ului Vocea Rusiei dar se pare ca rusii nu baga bani (inca) in russiatoday (ar arata oricum mai bine site-ul in cazul asta). In al doilea rand, postarile pro-ruse din comentariile de pe site-uri. Nu stiu ce postari a vazut Tapalaga, dar orice om de buna credinta cand trece prin site-urile HN, RL, Adevarul, Evz vede ca propaganda anti-Rusia este ultra-dominanta iar in ceea ce priveste Hotnews, Tapalaga chiar nu are de ce sa fie ingrijorat cata vreme site-ul sau modereaza comentariile si le filtreaza corespunzator. Bocitoare pot fi identificate cu usurinta si la Romania Libera, e suficient sa cititi ultimele articole produse de Dan Cristian Turturica si Cristian Campeanu.Victimizarea a fost de altfel cuvantul de ordine dupa editorialul semnat de ambasadorul rus dupa articolul de opinie marca Tismaneanu si Stan (vezi hemoragia de articole ultragiate de pe Contributors, Hotnews, etc). Vai, cum de indrazneste un rus sa ne dicteze noua ce sa scriem, vai cum indrazneste un rus sa ne faca pe noi badarani! Sigur, aici nici eu nu sunt de acord cu termenul, e cel putin prost ales. Tismaneanu si Stan nu sunt badarani (se exprima foarte civilizat si-si asasineaza oponentii cu termeni savanti) ei pot fi incadrati in categoria fixisti. Nu folosesc ura precum Reporter Virtual sau inliniedreapta.ro, doar bat consecvent saua anticomunista si antiputinista sa priceapa iapa bizonului intelectual de net cum sta treaba si cine e dusmanul. Libertatea de expresie atat de frumos invocata se opreste insa brusc cand vine vorba de opiniile contrare curentului anti-rusesc din media romaneasca, ele nu prea isi gasesc locul. Cu mare greutate am descoperit ceva exceptii. Vezi aici, aici si chiar si in acest link din care pot invata cate ceva apostolii actuali ai confruntarii. Ne mai mira ca Monica Macovei a mers pana acolo incat a cerut rechemarea ambasadorului rus pentru mutilarea sufletelor sensibile ale autorilor articolului de opinie in care tovarasul Putin era facut fascist? Pe mine nu, prin 2012 MM vorbea de justificarea americanilor de a cere rezultate in justitia romaneasca, de vreme ce bagasera bani in reformarea DIICOT si DNA si aveau deci dreptul sa-si supravegheze investitia. Evident, daca vor baga niste bani in armata romana si servicii, vor avea pe cale de consecinta ceva drepturi in viitorul conflict cu Rusia, nu?Cenzura democratica

Cristian Turturica a descoperit in Romania Libera ca agentia oficiala de stiri Agerpres gazduieste cam multe stiri preluate din surse rusesti. Or, se stie ca agentiile si platformele rusesti (RIA Novosti, Russia Today) sunt surse de propaganda pura, in timp ce din surse occidentale vine adevarul in stare pura, distilat. Drept pentru care Hotnews a pornit inchizitorial pe urmele sacrilegiului media si i-a adresat cateva intrebari seful agentiei, Giboi. Iata un pasaj relevant. Comparatia intre agentii de presa precum Reuters sau AFP si agentiile ruse este greu de facut, pentru ca agentiile ruse sunt in acest moment sub strict control politic al Kremlinului. HotNews.ro a explicat cum foloseste Kremlinul institutiile de presa pentru a-si propaga ideile ca parte a razboiului informational cu Occidentul. Confruntate cu acest tip de razboi, UE si SUA cauta solutii de contracarare, care sa nu incalce insa principiile independentei editoriale. Or, pentru Kremlin independenta editoriala a organelor de presa nu exista. Intrebat daca Agerpres are o politica editoriala, de filtrare a stirilor de la agentii sau din alte surse din Rusia, pentru a evita un efect propagandistic, seful agentiei a spus ca "politica editoriala, in principiu, e a redactiei, nu ma implic foarte mult in ceea ce priveste politica editoriala. Dar am discutat cu colegii, am discutat, culmea, si inainte de o convorbire pe care am avut-o cu dna Angela Gemza de la Ambasada SUA. Discut constant sa vad de unde iau stiri. Ne intereseaza pentru ca dorim sa avem cat mai multe surse de informare. Si, din cate am inteles de la ei, nu exista o politica speciala de a lua stiri de la dansii (surse din Rusia - n.red.). Presupun ca apar subiecte care sunt raspunsuri la declaratii pentru Reuters, chestii de genul asta. Si trebuie sa ne asiguram totusi ca avem un pluralism de informatii, de surse de informare." Ce retin eu de aici? In primul rand, faptul ca media occidentala, cel putin cea controlata politic (CNN?), ia masuri ca relatarile sale sa imbine fericit propaganda cu independenta editoriala. In al doilea rand, ancheta Hotnews a venit, coincidenta, la putin timp dupa discutia sefului Agerpres cu un oficial al ambasadei americane, banuiesc ca pe chestiuni asemanatoare (filtrarea surselor). Ce ne mai mira, la razboi ca la razboi iar libertatea presei ajunge prima in captivitate. http://independent.md/presa-libera-la-un-pas-de-desfiintare-adio-libertate-de-exprimare-incepe-cenzura-totala/#.VR4opI5mq9c