Ion N. Oprea

Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei

bârlădene 1870 – 2003 Cu o prefaţă de Constantin Huşanu

EDITAT CU SPRIJINUL MINISTERULUI EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII

Redactor: Aurel Ştefanachi Tehnoredactor: Cristian Almăşanu Culegere text: Constantin Huşanu

ISBN 973-8422-54-X © Tipografia Moldova Iaşi, 2004 Tipărit la Tipografia Moldova, Bulevardul Carol I Nr. 3-5, Iaşi Telefon/Fax: 0232206549 E-mail: tipo@artelecom.net

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiOPREA, ION

Mari personalitãþi ale culturii române într-oistorie a presei bârlãdene 1870 2003/ Ion Oprea. -

Iaºi, TipoMoldova, 2004

Bibliogr.

ISBN 973-8422-54-X

ârlad)(091)"1870/2003":008(498):929070(498 B

Ion N. Oprea

Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei

bârlădene 1870 – 2003

Cu o prefaţă de Constantin Huşanu

Soţiei mele care-mi poartă gândurile…

6

CRONICA CRONICARILOR Istoria presei bârlădene scrisă de un încercat ziarist,

amicul meu din veacul trecut, Ion N. Oprea, nu s-ar putea spune că este doar o înşiruire exhaustivă de gazete, mai ales că după aprecierile autorului ar mai exista încă multe nedescoperite. Personal aş înclina să afirm, trecând peste aparenţe, că nu este nici măcar o istorie propriu-zisă, ci este mai curând un pretext de „istorie”. Pentru că, dincolo de miile de ziare prin care autorul a trecut cu privirea, urmărindu-le sinteza, descoperim o lume (acum miraculoasă şi inefabilă), peste care pulberea timpului, interesele politice şi indiferenţa unei populaţii manipulate aşternuse un strat gros de uitare.

Spun în titlu că „Istoria...” este o cronică a cronicarilor, deoarece ziariştii sunt cei mai autentici eternizatori ai faptului cotidian nud, ce surprind viaţa cât mai detaliat şi mai plină de semnificaţii, încărcată mai întotdeauna cu stări emoţionale, ce nu-şi pierd forţa de penetraţie, o dată cu trecerea timpului, ci dimpotrivă, exercită asupra noastră, peste vremuri, o stare nostalgică de transmigraţie, de transpunere în alt timp aparţinând transcendentului, empatizându-ne şi copleşindu-ne aproape figurativ cu drama clipei consumată cândva.

Răsfoind Istoria presei bârlădene descoperi cu emoţie personalităţi, evenimente despre care generaţiile mai vârstnice au auzit întâmplător, fie din manualele şcolare, fie din bibliografii ce se consultau doar cu permis special, fie din procese publice trâmbiţate cu persuasiune şi ură de clasă. Dar din noianul informaţiilor, cu grijă şi ochi de specialist selectate, aflăm cu uimire şi satisfacţie totodată despre existenţa unei numeroase elite româneşti existentă între anii 1877 şi 1946, trecută apoi prin sabia nemiloasă a proletariatului care a decapitat-o şi la propriu şi la figurat.

7

Poporul român nu a fost compus numai din răsculaţii de la 1907. El avea o clasă mijlocie, urbană şi rurală, pe care se baza întregul eşafod al statului şi care a fost capabilă să mute graniţele ţării pe vechile ei albii.

Fascinaţia cărţii, nebănuită din titlu, emană din evocări. Dincolo de descoperirea unui oraş în plină efervescenţă politică, economică, dar mai ales literară, cititorul va descoperi biografii pline de interes şi surprize, chiar unele amănunte în premieră, despre care nu s-a scris încă prin istoriografiile din ultima jumătate de veac, fie din ignoranţă, fie din cauza unei selecţii speculative aservită politicului dominant.

Autorul trece în revistă zeci şi zeci de nume şi ca un documentarist conştient de ce dă la lumină din rafturile arhivelor, nu intervine, decât foarte rar cu observaţii personale, nu comentează, ci relevă totul prin glasul scris al ziarelor sau revistelor. Autenticul faptelor şi ideilor transformă cartea într-un izvor de meditaţie ce-ţi răscoleşte pentru multă vreme gândurile în lucrarea lor perpetuă de descifrare a neînţelesei treceri.

Pe măsură ce ne adâncim în conţinutul ei, cartea se transformă dintr-o „istorie” într-o epopee. Fapte, întâmplări, portrete, microbiografii, frânturi de creaţii literare, simpla enumerare a unor personalităţi intrate în Panteonul literaturii române, ce-au trăit, gândit şi creat pe meleagurile Bârladului şi a fostului judeţ Tutova – Ţara de Jos – cum mai era numit pământul pe unde a călcat cel puţin de trei ori Măritul Ştefan, odată nu cu mult timp înaintea bătăliei de la Podul Înalt (1475), întregul tezaur de informaţii prezentat ne captează interesul, de parcă am parcurge un roman de aventuri!

Ion N. Oprea face un act de dreptate. El dezgroapă din subsolul tăcerii impuse de regimul totalitar adevărata faţă a intelectualităţii româneşti decapitată de forţa brutală a unei ideologii ce-şi propusese să schimbe lumea prin violenţă. Rând pe rând ni se descoperă înaltul ei patriotism şi o ţinută

8

intelectuală remarcabilă, o spiritualitate aplecată spre „salvarea” folclorului, o bogăţie inestimabilă a poporului român, şi o luptă până la sacrificiu pentru apărarea patriei de duşmani ( Al. Vlahuţă împărţea ostaşilor în tranşee ziare cu îndemnuri la luptă), şi în acelaşi timp găsim o seamă de creatori alături de nevoile şi durerile omeneşti care n-au lipsit din nici o societate.

Deşi vremurile erau colorate de multiple concepţii politice, autorul le ocoleşte cu înţelepciune, cunoscându-le bine efemeritatea, punctând doar ici şi colo lozincile înscrise chiar în manşeta cu titlul publicaţiei. Cincizeci de ani numele unor importanţi purtători de opinii dintre cele două războaie mondiale au fost înmormântate şi cimentate de vigilenţa cenzurii. După 23 august '44 s-a impus românilor Ideea că lumea, istoria noastră naţională începe o dată cu invazia trupelor sovietice „eliberatoare”, făcându-se apologia marilor realizări şi a victoriei definitive a socialismului. Trecutul era ocolit cu prudenţă. Doar bătrânii îşi mai aduceau aminte de el, dar nu prea aveau voie să-l evoce în public. Istoria României, pe undeva triumfalistă, pe undeva amputată, pe undeva trecută cu vederea, sărea voit peste contribuţia marilor personalităţi ce au contribuit la modernizarea României, la făurirea României-Mari. De aceea spuneam că autorul face un act de restabilire a adevărului, un act de dreptate înscriind în această carte numele unei generaţii sacrificate post-mortem la uitare.

România, şi prin excelenţă Bârladul, abundă în eroi, am putea spune, care au întreţinut o spiritualitate românească sănătoasă. Pe aceştia îi descoperă Ion N. Oprea, oameni ce şi-au lăsat amprenta lor spirituală în cerneala secolului al XIX-lea şi al XX-lea. În aceste câteva rânduri nu dau nici un nume, aş face o nedreptate fără a-i numi pe toţi. Las cititorul să-i descopere pe rând, să le întipărească numele în memorie şi să le păstreze o amintire pioasă. Ei şi-au jertfit viaţa transcriind-o în paginile ziarelor şi revistelor, pe a lor şi pe a celor din jur, lăsându-ne moştenire o lume despre care abia acum aflăm.

9

Lucrarea lui Ion N. Oprea, originar din ţinuturile Bârladului, pe care nu-l rabdă inima să nu le încrusteze în „cronică”, pune o cărămidă la istoria presei româneşti şi nu numai, astăzi când avem atâta nevoie de adevăr, după o jumătate de secol de îndepărtare frauduloasă de la rădăcinile neamului nostru lăsat în bătaia tuturor vânturilor ce au încercat să-l smulgă din ţărâna mumă.

Scriind Istoria presei bârlădene, Ion N. Oprea face un mare serviciu tinerilor gazetari de astăzi, cărora li se pune la dispoziţie de-a gata o amplă documentare asupra unui timp ţinut în con de umbră. Trage un semnal de alarmă asupra importanţei constituirii cu orice sacrificiu financiar al colecţiilor de presă, adevărate tezaure de gândire devenite la un moment dat istorie şi face un adevărat cadou nesperat, de înaltă ţinută şi rigurozitate ştiinţifică, tuturor celor interesaţi nu numai de trecutul Bârladului, ci şi de un anumit mod de gândire a unei întregi generaţii dispărute în negura timpului.

Constantin Huşanu

10

MOTIVAŢIILE AUTORULUI Clepsidra timpului lucrează. Nesupravegheată, poate

acoperi cu praful acumulat oamenii şi faptele lor.... Din nostalgie dar şi din îndatorare şi preţuire pentru

timpul trecut, cât şi pentru împrospătarea amintirilor – ale mele şi ale celor de aceeaşi generaţie dar şi ca moştenire copiilor şi nepoţilor noştri – să le fie îndemn de a reveni în arhive, am cutezat, stimulat de împrejurări şi sentimente, să pătrund la presa locală, să dau la o parte, cât s-a putut, praful adunat, să redau în cuvinte puţine din multul ce a fost publicistica la Bârlad.

În afara considerentelor de ordin sentimental, câteva au fost împrejurările care m-au îndemnat la această muncă.

În 1958, la Bârlad îşi înceta activitatea ziarul Steagul roşu la care lucram. Am crezut într-o întrerupere vremelnică, scurtă. Mai bine de 30 de ani a rămas un gol în publicistica localităţii. Revistele ori ziarele care au apărut între timp n-au fost în măsură să înlocuiască pierderea.

Aşa s-o fi întâmplat cu presa şi anterior anului 1944? – m-am întrebat. Faptele arată contrariu. Au fost perioade în care, spre deosebire de epoca comunistă, la Bârlad apăreau concomitent două şi trei ziare, cu o revistă, două sau mai multe. Personalităţi, în special profesori de licee, care, deosebit de catedră, au scris pentru mai multe publicaţii – o dată sau pe rând. Conducătorii de publicaţii la Bârlad nu ezitau să se manifeste ca întemeietori de altele la Dorohoi, Fălticeni, la Tecuci sau chiar la Bucureşti, interesul lor nefiind altul decât răspândirea valorilor cultural-artistice, folclorice şi muzicale ale locului... Deci s-a făcut politică, dar şi cultură,

11

ştiinţă, stimul al creaţiei locale şi naţionale. Cu alte cuvinte, s-a putut!

Cea de a doua circumstanţă se leagă de apariţia în 1979 a unei lucrări importante asupra literaturii şi publicisticii de până la 1900, în care, din circa 750 de articole consacrate autorilor, doar despre Alexandru Vlahuţă şi Ştefan Neagoe se aminteşte că au făcut ceva la Bârlad. În alte 500 de intervenţii dedicate publicaţiilor de până la 1900 de la Bârlad este amintit doar ziarul Paloda când în capitala Ţării de Jos au făcut acte de cultură numeroase personalităţi şi organe de presă, unele cu o longevitate întinsă. Chiar şi în cazul prezentării lui Vlahuţă nu se vorbeşte nimic despre activitatea acestuia la recunoscuta şi prolifica Academie Bârlădeană, mai ales în timpul războiului din 1918...

Dincolo de familiile Codrenilor, Epurenilor, Pălădeştilor, a Racoviţenilor – Bârladul a avut un profesor Ion Popescu, animator al conştiinţei româneşti nu numai la ziarul Semănătorul de la 1870 – 1876; un Stroe Beloescu care din leafa sa a ridicat două biserici în satele Griviţa şi Palerma, o şcoală şi statuia lui Cuza Vodă, tot în satul Griviţa, o Casă Naţională, cu vestita Bibliotecă Publică – sediu şi ale cenaclurilor – şi pinacoteca în oraşul Bârlad; un Solomon Haliţă, creatorul ziarului Bârladul şi al revistei George Lazăr; un Iacov Antonovici, colaborator al profesorului Ion Popescu, autor a 5 volume de Documente Bârlădene; un Alexandru Philippide, Vasile Pârvan, G. Ibrăileanu, Şt. Zeletin, Paul Bujor dar şi un George Tutoveanu, Tudor Pamfilie, Toma Chiricuţă, peste activitatea cărora nu se poate trece cu buretele, nici prea grăbit...

Rândurile cu cronică publicistică vin să repare ori să îndemne la aceasta, să atenueze în parte sentimentele de frustrare pe care le încerc în calitate de bârlădean în ocaziile amintite...

După cum se vede, Bârladul a fost un puternic centru cultural în care, din 1870 până în 1944 şi 1958, ziarele şi

12

revistele, societăţile culturale şi cenaclurile literare n-au lipsit. Mă bucur că şi după 1958, dar mai ales după decembrie 1989, publicaţiile bârlădene n-au întârziat să aibă cititori şi oameni care să le creeze şi răspândească, chiar dacă nu îndeajuns...

Celor două împrejurări li s-au adăugat o a treia, poate cea mai importantă. Sentimentul sau boala „Bârlădenită – cronică”, cum a numit-o un cronicar cu rădăcina tot în Bârlad, fără a-i fi originală sintagma, dar şi un început al înţelepciunii personale, prilejuită de vârstă, m-au făcut să mă întreb: bine, Steagul roşu dar care i-i rădăcina, de unde vine, cine i-au fost înaintaşii?

Problema genealogiei ne-o punem când am ajuns la o vârstă, nu atunci când ne interesează prezentul. Lucru pe care l-am constatat şi la renăscutul Păreri tutovene din 1992 care, dezinteresat de propriu-i trecut, pleacă la drum, cum aş fi făcut şi eu în tinereţe, cu numărul 1, număr nou, zice redacţia iar nu cu cel din 1932 sau, mai insistent în revindecări, din 1883 când, profitând de fisura de la Paloda, s-a născut şi a fiinţat o scurtă perioadă de timp ziarul Tutova...

De aici şi cuminţenia Părerilor tutovene renăscute care la 16 aprilie 1992, argumentând înfiinţarea judeţului Tutova, aduce ca argument cultural existenţa teatrului şi a muzeului, dar despre presă, ca parte a actului cultural la Bârlad, nu vorbeşte nimic, uitându-se adevărul din spusele lui Iorga: “Presa e o catedră, un amvon, un post de observaţie, de unde se scot strigătele de alarmă şi se dau semnalele…”

Ca să existe teatru şi muzeu la Bârlad, presa a tot scos strigăte şi a dat semnale din postul său de observaţie încă din 1870, când a apărut Semănătorul, primul ziar la Bârlad.

Dar cine are nevoie, într-atât de strigătele şi semnalele presei? N-au avut nici cei din 1958 – care au adus sfârşitul presei la Bârlad pentru trei decenii şi mai bine, nu au nici astăzi alţii, care, după cum se ştie, reclamă tot mai mult deranjul pe care li-l creează jurnalul... Dar care ziar se îngrijeşte astăzi să aibă la centrul său de documentare

13

colecţiile tuturor suratelor lui din ţară, să le arhiveze şi să le lase ca zestre celor de după noi?

Există publicaţii care nici nu s-au interesat de schimbul de presă, de trimiterea numerelor la bibliotecile şi instituţiile care fac şi arhivistică. De aici greutăţile întâmpinate în documentare pentru realizarea volumului de faţă.

Este nevoie, mai mult ca oricând, să ne cunoaştem originea atât ca popor, ca instituţie, dar şi ca individ. Măcar aceasta s-o ştim dacă viitorul nostru, cu tranziţia mereu luată de la început, ne joacă atâtea feste!

Iată de ce am vrut să las mai tinerilor mei colegi şi cititori această salbă a florilor vieţii noastre care, în raft de bibliotecă, am socotit-o a fi mai la îndemâna fiecăruia, decât în depozite de arhivă, unde din lipsă de spaţiu, dar şi de personal, se mai şi stochează tocmai când ai mai mare nevoie pentru documentare...

Înainte, dar şi după august 1944, presa a fost un mijloc de descoperire a celor cu talent de la cenaclurile literare, iar mulţi dintre aceşti condeieri, odată formaţi, au stăruit a rămâne prin creaţia lor în paginile respective, înnobilându-le prin semnătura, autoritatea şi crezul lor.

Lista ziarelor şi revistelor de la Bârlad poate fi un ajutor suplimentar pentru cei dornici de noutate... Pe mulţi, nădăjduim, îi va chema la studiu şi a originalelor aflate ca într-un ierbar în rafturile arhivelor...

Unele consemnări au iz de vechime; cu atât mai mare valoarea originalelor; altele probează în plus, că ce a fost cândva există şi astăzi: grija pentru prosperitatea ţăranilor, de exemplu, asigurarea salariilor cadrelor didactice şi a funcţionărimii; rolul băncilor şi al banilor, al autorităţilor, problema pensiilor...

Asemenea relevări şi alte motivaţii pe care le vor descifra şi amplifica însăşi cititorii, mai ales cunoscători şi iubitori ai Bârladului, cărora li-i adresată lucrarea, îndeosebi –

14

m-au făcut să deschid paginile cu gând de înlăturare a uitării care ne încearcă, uneori...

Ziarele şi revistele născute la Bârlad, ca şi oamenii lor, fac parte din zestrea municipiului. De ce n-am scoate-o din lada care o găzduieşte?

Bârladul, ca fiecare localitate a ţării noastre, merită să fie mai bine cunoscut... Ca şi oamenii lui, mereu recunoscători înaintaşilor, profesorilor noştri...

Ion N. Oprea

… Un Stroe Beloescu care din leafa sa a ridicat şcoala primară, statuia lui Cuza Vodă şi biserica - toate în satul Griviţa, judeţul Tutova.

(Din presa vremii)

15

Din ziarele vremii…

16

Acţiunea. Acţiunea, ziar conservator, apare în octombrie –

noiembrie 1902

Alegeri libere Alegeri libere, apare în 1899 şi este un ziar de esenţă

liberală. Din Alegeri libere se naşte la 24 septembrie 1900 ziarul Viitorul, organ al Partidului Naţional Liberal din Bârlad.

Apărarea Naţională Apărarea Naţională a apărut câteva numere şi era

adversarul Ligii Poporului susţine Tribuna Tutovei din decembrie 1919.

Aurora, publicaţie săptămânală, cu caracter sionist,

editată începând cu 10 iulie 1899, la Tipografia „Progresul” din Bârlad de către proprietarul şi editorul Sigmund Cross, la care o contribuţie importantă şi-a adus Adolf Axelrad, fost elev al Liceului „Codreanu”.

Ce vroia săptămânalul? „Să ridicăm prestigiul poporului evreu, faţă de el însuşi şi faţă de poporul în mijlocul căruia trăieşte...” – se spune în capul primului număr...

În perioada 10 iulie – 30 octombrie 1899, în cele 16 numere de la „Aurora” s-au publicat de toate:

17

- articole de orientare: „Naţiunea evree”, de Ben Israel; „Antisemitismul” , de G. De Molinari; „Proletariatul evreu faţă de antisemitism”, de Bernard Lazăre; „Evreii şi comerţul” – de Efraim Cohen; „Educaţie naţională”, de Abraham Bhor;

- literatură: „Românul” – de Börne; „Moise Goldfarb” de Sacher Masoch; „Frederic Nietzsche şi evreii” – de doctor Klugman; „Pintschew şi Mintschew” – de Sacher Masoch; „Cauzele generale ale antisemitismului şi rezultatele sale morale în Rusia” – de N. Chmeriline; „Moise Aron şi Miriam”, după doctor H. Graetz; „Rolul presei în mişcarea noastră”, cu moto „Presa e trâmbiţa vie care sună redeşteptarea popoarelor” – de Victor Hugo, semnat de Adolf Levy; „Curent literar” – de E. Zilber; „Mama vitregă” – scrisoare deschisă doamnei I.H. – foileton literar Din Ceaina – de A. Axelrad; „Filantropul stradei” – de M.G. Saphir;

- versuri de A. Axelrad, Adolph Levy şi M. Ilişinief; - corespondenţă din localitate, din judeţ şi ţară, din

lume; - rubrici precum: voci creştine, mişcarea sionistă,

poşta redacţiei... şi administraţiei, Contra bolilor infecţioase, o rubrică literară, informaţii despre „Afacerea Dreyfus”, răvaşe, bibliografie, cugetări – ca acestea:

„Popoarele ca şi indivizii invocă dreptatea când o cred în interesul lor, dar o revocă când o socotesc opusă” - Edmond Thaudiere.

„Libertatea piere unde egalitatea încetează” – Armand. „La un popor minoritatea face de obicei lucrurile

mari”. „Niciodată nu ieşi nepătat din lupta vieţii” – Renan. Dar şi ştiri, ca următoarea, a publicat Aurora: „O groaznică nenorocire s-a revărsat asupra populaţiei

din Lespezi. Tot orăşelul a fost consumat de flăcări; aproape o sută de case au ars şi peste o sută de familii au rămas pe drumuri.

18

... Să venim în ajutorul văduvelor şi copiilor rămaşi pe drumuri, fără un ajutor, fără un căpătâi unde să-şi plece capul”... (nr. 12 din 2 octombrie 1899).

Bârladul apare o dată pe săptămână la 20 iulie 1887, redacţia la Tipografia română, unde se şi tipăreşte.

Nu-şi declină apartenenţa politică până la cel de al 50-lea număr – 28 august 1888.

Bârladul reapare la 16 septembrie 1898 de la nr. 1, anul I de apariţie! ca ziar aparţinând conservatorilor, apartenenţă confirmată şi de declaraţia din 15 septembrie 1898 a omului politic Theodor G. Emandi care chema „la luptă şi la muncă” pe bârlădeni…

Administraţia ziarului în strada Belvedere nr. 144 Bârlad.

Se tipăreşte când la Tipografia George Caţafani – Bârlad, când la Tipografia C.D. Lupaşcu.

Cu gândul la politică şi la bătălia cu opozanţii (cei de la Paloda…) administraţia ziarului Bârladul nu ţine la genealogia publicaţiei. După anul I din 1898, îşi reia activitatea tot în anul I 1898, cu nr. 1 de ziar, iar la 15 februarie 1911, ziarul ajunge la anul XII şi numărul 4, ca la 15 februarie 1914 numărul ziarului să fie 5, iar anul de început XII…!

19

Ziarul publică în prima pagină materiale cu tematică variată şi de actualitate: „Starea ţăranului în judeţul Tutova”, „Cestiunea iarmarocului”, „Şcoalele rurale”, „Presa română şi ziariştii”, „Originea satelor şi felul lor de constituire”, „Biserica sătească şi popa”, „Şcoala Codreanu şi lucrul manual”, „Concursul pentru catedrele primare” ş.a. iar în cuprins rubricile: „Foiţa ziarului Bârladul” - cu lucrări literare, „Scrisori – telegrafice”, informaţii diverse, „Jocuri şi petrecere”, din străinătate, „Bibliografie”, poezie, „Varietăţi”, „Ştiri economice”, „Ştiri de-ale zilei”, „Pentru părinţi”, „Mostre de limbă păsărească”, „Tribuna literară” etc.

La bibliografie - abundă prezentarea conţinutului revistei locale „George Lazăr”, care alături de Bârladul, au aceeaşi naşi..

Sub „Foiţa ziarului Bârladul „ s-au publicat: „Nicolae şi Mărioara” – nuvelă de M.W. Bârlad, „O furtună îngrozitoare în mijlocul unui ocean”, nuvelă de I. Rodoet; „La Ischia, de Franz Eugen , traducere de dra R.G.; „Călătorul ascuns” de Hans Hoffmann, traducere de R.G.; „Originea Huşilor”, un serial deosebit de interesant etc.

Ziarul Bârladul a fost scos de ardeleanul Solomon Haliţă şi tecuceanul G Ghimbăşanu. S-a bucurat şi de colaborarea profesorilor Grigore Negură, C.Slobozeanu, St. G. Drăgănescu, Ion Chiriacescu şi Th. G. Emandi. Mai apar lucrări semnate: Gh. Ghibănescu, D.H. Petrovici, D.G. Dorin, Lazăr Grecea, Anghelachi S. Creţu, Constant Drăgulinescu, Leon Gârbea.

Mai ales în primii ani ziarul a tratat probleme nu numai din Bârlad şi judeţul Tutova, ci şi din judeţele şi localităţile Fălciu, Galaţi, Iaşi, Vaslui, Bucureşti.

Bârladul din 29 ianuarie 1888 făcea cunoscut cititorilor că dl. Gh. Ghibănescu, redactor de la 27 septembrie 1887, „nu mai poate lua asupra-i redacţia ziarului… s-a constituit un comitet care va lua asupră-şi sarcina apariţiei regulate a ziarului…”

20

Ziarul Bârladul şi oamenii vremii – au lansat la 19 0ctombrie 1898 Lista de subscripţie pentru ridicarea monumentului lui Manolache Costache Epureanu la Bârlad.

Brazdă Nouă a apărut în anul 1920, ca organ al

Partidului Naţionalist Democrat din Judeţul Tutova şi a servit când pe acesta, când Partidul Naţionalist – Ţărănesc (cu numărul 4 din 1 decembrie 1921), revenind la Partidul Naţionalist – Democrat de la 1 decembrie 1922, când Partidul Naţionalist al Poporului (nr. din 4 iulie 1924) apoi „Foaie a Partidului Naţional din judeţul Tutova” – în funcţie de conjunctura politică şi alianţe – făcând luptă de opinie electorală cu alte gazete locale, cum ar fi Tribuna Tutovei, Viitorul, Lumina, Steaua sau chiar cu… Academia Bârlădeană.

Reluându-şi activitatea aproape din an în an, Brazdă Nouă a rezistat până în 1928, colaborând la ea personalităţi importante: Nicolae Iorga, Pamfil Şeicaru, Nichifor Crainic, Radu D. Rosseti, Natalia Negru, Stelian C.Dumbravă, I.C. Antonovici, I.V. Balmuş, C. Dornescu, G. Pallady, Octav Motaş, G. Taşcă, Iancu Mihăilescu.

„Rostul ziarului – se spune în numărul 4 din 1 decembrie 1921- este de îndrumător al conştiinţei sociale şi

21

controlor al vieţii publice” el „nefăgăduind nimic altceva decât: credinţă şi sacrificiu, muncă şi cinste”.

Ziarul se adresa îndeosebi preoţilor, învăţătorilor, gospodarilor, oamenilor de dreptate, „cinstiţi, harnici dar sătui de vorbe goale…”

Apărea sub conducerea unui comitet, redacţia şi administraţia în Bârlad, str. I.C. Brătianu nr. 25, iar tipografia la N. P. Peiu.

*

Din iniţiativa şi prin truda Ligei Feministe din localitate, de sub preşedinţia doamnei Lucia P. Nechifor, s-a ridicat în grădina publică a oraşului nostru un modest şi frumos monument poetului Alexandru Vlahuţă, a cărei dezvelire s-a făcut cu deosebită solemnitate în ziua de 21 septembrie crt.

Serviciul divin a fost oficiat de majoritatea preoţilor din localitate, în frunte cu P.S. Sa Iacov Bârlădeanu, episcop al Huşilor, care a ţinut şi o frumoasă cuvântare. Au mai vorbit, de asemenea: doamna Meisner de la Iaşi, domnul Paul Constantinescu, profesor, domnul I. Minulescu, din partea Ministerului Artelor, colonelul veteran Voinescu, institutorul Ionescu - Tutoveanu , studentul Găvănescu şi doamna Lucia P. Nechifor, care predă monumentul domnului primar.

Iar din partea Ligei culturale a vorbit domnul avocat Stelian Dumbravă.

(Din Brazdă Nouă, anul IV, nr. 6, din 25 octombrie 1924).

*

Inscripţie pe soclu: „În bronz chipul ţi-au săpat ca veşnic pildă vie vremurilor ce vor să vie, că tu străjer ai fost libertăţii, dreptăţii şi adevărului…completată cu versurile proprii alăturate pe soclu:”Şi-s fericit c-am fost o clipă-n stare să simt în marea lumii armonie, a gândurilor mele întrupare”.

22

Festivitate la inaugurarea statuii lui Al. Vlahuţă. În mijloc, poetul George Tutoveanu.

*

„O fotografie de la inaugurare adună pe unii dintre iubitorii amintirii marelui om. Distingem pe G. Tutoveanu, care a şi vorbit la dezvelirea bustului lui Al. Vlahuţă, în septembrie 1924, pe profesorul universitar Virgil Niţulescu, pe medicul literat I. Weinfeld, pe poetul George Pallady, pe actriţa de obârşie bârlădeană, Maria Giurgea, pe scriitorii gălăţeni Grigore Voja şi Emil Maur, pe sculptorul Dimitriu - Bârlad…”

G.G. Ursu

* „…Chipul lui Vlahuţă sugerează calmul unei conştiinţe

care, spre apus, îşi face bilanţul vieţii şi simte că şi-a făcut datoria, iar şuviţa de păr alunecată peste fruntea adânc brăzdată aminteşte de portretul ce i l-au făcut un Nicolae Iorga, un Tudor Vianu. Acest sentiment al datoriei împlinite sculptat în bronz de Ion Dimitriu – Bârlad concordă cu versurile poetului de pe soclu.”

G.G. Ursu Secretar al Academiei Bârlădene

(Din Bârladul odinioară şi astăzi)

23

* Sculptorul Ion Dimitriu – Bârlad – bunicul

Margaretei Pâslaru. „Dragostea mea pentru artă se trage de demult, de la

bunicul, sculptorul Ion Dimitriu – Bârlad, despre care intenţionez să fac şi un mini documentar – spunea recent într-un interviu îndrăgita Margareta Pâslaru, marea noastră cântăreaţă a anilor 70 – 80, emigrată în America de peste 20 de ani.

„Sunt foarte emoţionată când vorbesc despre el, pentru că practic, eu am crescut în atelierul lui. Bunica picta în stil impresionist şi în pauză îi cânta bunicului la pian piese din Chopin. Ca să-l inspire! Iar el lucra. Specialitatea lui erau sculpturile monumentale. Şi chiar vă invit pe dv. să mergeţi să

vedeţi operele pe lângă care unii trec zilnic, fără să mai ştie ale cui sunt şi cu câtă pasiune au fost plămădite. (În foto: Margareta Pâslaru, nepoata sculptorului Ion Dimitriu)

În Cişmigiu există superba „Femeie cu ulcior” şi bustul lui Titu Maiorescu, din

Rotondă. În Buşteni se află eroul de război Muşat, „Aruncătorul de grenadă”. În Galaţi se găseşte monumentul lui Cuza. În faţa unuia dintre stadioanele bucureştene există un discobol realizat de bunicul meu. Iar în Iaşi, sper să mai existe „Monumentul infanteriei”.

Presa vremii a reţinut şi alte lucrări ale maestrului Ion Dimitriu – Bârlad: Monumentul Diviziei a II-a de cavalerie Iaşi, Aruncătorul de grenadă la Buşteni, Bârlad şi Brăila, bustul lui Alexandru Vlahuţă la Bârlad, Haralamb Leca - Caracal, Avram Iancu, la Tg. Mureş, Eminescu, la Sânnicolau Mare, doctor Vicol, la Herculane, Santinela – la Costeşti – Argeş.

24

Alte lucrări ale sale au fost achiziţionate: busturile lui Arestia (1911) şi Octav Băncilă (1949) de către Ministerul Artelor; busturile lui Alexandru Odobescu (1937) şi a lui Petru Poni (1940) de către Ateneul Român. Lucrări ale sculptorului sunt la Muzeul Militar Bucureşti, Muzeul Aman din Craiova, la Universitatea din Atena şi Muzeul Bizantin din Atena. Marele arheolog Atena (1921) şi rectorul academiei Belle-Arte din Napoli (1922) sunt tot lucrările sale.

Deosebit de sculpturi, I. Dimitriu – Bârlad a avut vocaţie către caricatură, desene, reproduceri, decoruri şi costume de teatru, decoraţiuni de interior, panouri decorative, pictură – peisaje, portretul soţiei sale – realizat în 1912…

Numeroase lucrări se află în colecţii particulare. În 1957 a donat oraşului său Bârlad, Muzeului din localitate ”Vasile Pârvan”, circa 30 de lucrări, printre care amintim: Gh. Gheorghiu – Dej, Vasile Pârvan, Emil Gâlrleanu, Al. Vlahuţă, I Dragoslav, A. D. Xenopol, C. Notara, George Palade, Titu Maiorescu, George Enescu, Matei Millo, Tudor Vladimirescu, Radu Rosetti, Vasile Lupu, Eminescu, Dimitrie Cantemir, Mărăşeşti, Maxim Gorki, Lenin, Belinschi ş.a.

La 30 octombrie 1943, pentru meritele sale artistice a primit „Ordinul Meritul Cultural – clasa I”.

(Din revista Formula AS nr. 575/2003 şi Monografia

„Liceul Gh. Roşca Codreanu” / 1971, de Traian Nicola). Ioan C. Dimitriu – Bârlad, născut la

17 mai 1890 în Bârlad, unde urmează Liceul Codreanu, apoi în anii 1907 – 1910 urmează Academia de Arte Frumoase din Bucureşti.

*

25

În anul 1924 i s-a ridicat profesorului Ion Popescu, în faţa Şcolii normale, un bust de bronz, operă a sculptorului Ion Dimitriu – Bârlad, „pentru eternizarea memoriei neobositului profesor şi luptător pentru cultura naţională” – notase profesorul Mihai D. Mâţă în revista „Flacăra” de la Bârlad, nr. 2-3 – septembrie 1970.

Cheia Cheia, ziar de opinie, civilizaţie şi cultură a fost

tipărit la Bârlad cu ocazia campaniei electorale din anul 1992 şi a avut ca directori pe Merite Radu, iar redactor şef pe Florin Şchiopu.

În cele câteva numere ziarul a reprezentat şi popularizat platforma politică a Convenţiei Democrate – în paginile lui fiind publicate şi listele cu candidaţii Convenţiei Democrate pentru funcţiile de primar şi consilieri municipali.

Curierul de la Banca a fost ziarul Iarmarocului de la Banca, ocazionat de sărbătoarea Sfântului Ilie şi a fiinţat în perioada 20 iulie 1901 – 20 iulie 1904.

„Când publicul românesc se entuziasmează până la delir la piesa Clereta în concentrare şi rămâne indiferent la

26

Năpasta; când ziarul călătoriilor ori al romanelor celebre se tipăreşte în zeci de mii de foi la „Viaţa” , literatura şi ştirile nevoite să moară, când publicul rămâne în extaz la cititul amănuntelor senzaţionalei sinucideri din strada…” iată-ne în faţa Curierului de la Banca - un ziar de iarmaroc, care apare ocazional, cu reclame în versuri, impresii, descrieri, poezii, cântece, toate inspirate de-aici, o literatură de bâlci.

Sub numele Curierul de la Banca s-au publicat: detalii despre „Teatrul sătesc”, cum e „Viaţa la Banca”, „Programul târgului”, „Mersul trenurilor de plăcere”, cuvinte ”Către cititori”, „Premii abonaţilor revistei”, păţanii „De-ale lui Mitică”, dar şi versuri ca acestea: „Iarmaroc în galop”: Comedianţi / Saltimbanci / Baloane / Marţafoane / Cucoane / Galoane / Cârnaţi – vin / Bani pe şin / Gazete / Rachete / Jachete / Bilete / Brânză, colac / Nici un pitac / Lume grămadă / Limonadă / Mare paradă / Bătaie, sfadă / Zgomot, praf / Artiştii, poc, paf / Căluşei / Căruţei / Mititei /Covrigei/ Ţâbă, Grivei / Halviţă / Mariţă / Cobzari / Ştrengari / Gogoaşe / Moaşe / Copii,în faşe / Caterincă / Ilincă / Trăsură – cai / Loc n-ai. / Bezele,/ Chiftele / Belele./ Copii, / bătrâni / Evrei, români / Cu ochiul pont / În coaste-un ghiont / Bărătci/ Bănci, / Panaramă,/ Salon, pastramă, / Văleu mamă! / Flăcăi urâţi / Ardei umpluţi / Pumnal, băţ / Tăbărâţi! / Vin tulburel, / Cercel, inel, / Băieţi, pe el! / Manifest, / La arest / Vasilache / Condurache / Pavale moi / Butunoiu / Loterie / Boscărie / Pentru – cinci / Do´ zeci – cinci / Tragi la ţintă / Drojdii, mentă / Cărţi, calendare / Hoţi de buzunare / Sacrament / Firmament / Piperment / Cozonac, pac, pac / Rahat, gazoasă / Frumoasă / Luxoasă / Salată / Destrăbălată / La cap, poc / Pe loc / Nu-s eu, / Văleu! / Târziu / Pustiu / Turtă dulce / Să se culce ! Cu recomandarea: să se citească încă o dată dar repede.

Se tipărea la Tipografia „Comercial”, strada Principală, Bârlad. Redacţia şi Administraţia – Târgul Banca.

27

Cuvântul liber Cuvântul liber apare la 21 decembrie 1989, publicaţie

săptămânală a Comitetului Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale Bârlad, pe frontispiciul căruia sunt înserate cuvintele: „Trăiască România Liberă”.

Florin Şchiopu semnează Pledoarie pentru cuvântul liber iar Marcela Dănciu: Ei tinerii şi Noi am dorit libertatea.

La 10 ianuarie 1990, la cel de al doilea număr, ziarul îşi ia denumirea de Cuvântul liber bârlădean, publicaţia devenind lunară. Tipografia se realizează la Întreprinderea de rulmenţi Bârlad. La cel de al treilea număr, la 27 ianuarie 1990, ziarul se defineşte ca fiind independent, iar pe frontispiciu figurează deviza: „Libertate, Demnitate,, Optimism…”

Director onorific al publicaţiei era C.D. Zeletin, iar redactori următorii: Florin Şchiopu, D. Diaconu, V. Muceag, O. Sava, V. Mastacan, P, Popa, P. Chirica, C. Niţuc, R. Ştefănică.

Deosebit de problemele culturale, ştiinţifice şi social-politice, ziarul a militat şi pentru reconstrucţia judeţului Tutova, abuziv desfiinţat de regimul comunist.

28

Conservatorul apare o dată pe săptămână, primul număr

la 12 februarie 1915, redacţia şi tipografia Const. D. Lupaşcu, sub direcţiunea unui comitet, girant responsabil T. Simion. Rostul ziarului o spune însăşi redacţia, este ca tinerii conservatori înşelaţi în aşteptările lor, să-şi refacă aspiraţiile, în ciuda a ceea ce au făcut „imbecilii şi răsuflaţii din partid”

În cele 19 numere apărute în 1915 şi următoarele, Conservatorul face politică dar şi literatură, publicând alături de articole ca acestea: „Forţa ziarului conservator”. „Glas de goarnă”, „Un steag terfelit”, „Politica de echivoc” – toate semnate de Const Th. Moroşanu, care are şi conducerea ziarului, poezie, recenzii, epigrame, informaţii cultural – ştiinţifice.

În ziar apar semnăturile: Const Th. Moroşanu, Oct. C. Tăslăuanu, Nicolae N. Neacşu, Octavian Goga. N.N. Grigoriade. Multe articole însă apar cu semnături ca acestea: Styx, Zdup, Un broscoi, Râs, Kyk, Mache, Aveliş – ceea ce face ca ziarul „Răsăritul” din opoziţie să critice metoda dar Conservatorul explică într-un cursiv în manşetă: „Imputarea ce ni se face că scriem anonim, este că, oameni şi noi, îi urmăm pe domnii care scriu de câţiva ani numai anonim”.

Conservatorul consemnează că la 5 martie 1915 a avut loc la Bârlad o şezătoare literară a Scriitorilor români în cadrul căreia „concitadinul nostru, domnul George Tutoveanu, a prezentat publicului participanţii, şi au citit pe rând domnii G. Galaction, C. Mironescu, N. Beldiceanu, I. Rotică, G. Topârceanu şi domnişoara Ana Cârjă, artistă a Teatrului Naţional din Iaşi.”

De la 24 aprilie 1915, ziarul s-a folosit de Tipografia Toricel C. Slobozeanu.

Ziarul a apărut cu întreruperi de activitate. Numărul 1, anul II de apariţie, poartă data de 1 iunie 1916 şi lămurirea: „reapare cu acelaşi dor de muncă”.

29

* Conservatorul a apărut la Bârlad şi în anii 1896 –

1897, dar n-a putut fi consultat, „fondul fiind blocat” la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi.

Cooperaţia Tutoveană, gazetă bilunară, pentru susţinerea mişcării cooperatiste, apare la 15 ianuarie 1919, redacţia şi administraţia la Federala Tutova.

Scopul gazetei este „de a stabili legătura de suflet între ziar şi conducătorii băncilor populare” în condiţiile îndeplinirii a „două mari reforme: împroprietărirea ţăranilor şi dreptul egal de vot a tuturor locuitorilor ţării”.

„Ea va cuprinde învăţături cu privire la chipul de conducere a băncii, sfaturi de bună purtare, sfaturi asupra diferitelor întreprinderi ce trebuie făcute cu băncile pentru mărirea avuţiei sătenilor, dări de seamă asupra trecutului băncilor populare, spre a vedea de unde au plecat, unde au ajuns şi ce trebuie făcut pentru viitor…”

Gazeta promite că „nu se va ocupa de nici un soiu de politică, ci va fi pur şi simplu numai o gazetă de instrucţie şi educaţie cooperatistă”.

Într-adevăr revista a publicat: dări de seamă, bilanţuri, informaţii şi materiale despre „Rolul băncii populare în sat”; „Cooperativele de producţie, consum şi desfacere în comun”,

30

îndemnuri: „Ajută-te şi Dumnezeu te va ajuta”, diferite scrisori către prieteni cooperatori în devenire, „Obştii de împroprietărire”, „Semănăturile de pe pământul expropriat”, „Cum se fac împrumuturile la banca populară”, :Conducerea băncii populare”, „ Asigurarea vitelor şi recoltelor săteşti”, „Greşeli în conducerea băncilor populare”, „Sfaturi pentru conducătorii băncilor – cum se păstrează şi se lucrează în registrele băncii” etc.

Au semnat: Const Patriche – Zorleni, C. Brăescu, G. Drăgănescu – Pochidi, Sp. Pleşu, contabil.

Gazeta urma să apară la 15 şi 30 a fiecărei luni. De la 15 ianuarie la 30 iunie 1919 au apărut unsprezece

numere, în general în două pagini. Tipografia C.D. Lupaşcu, str. Ştefan cel Mare Bârlad.

Daţi ajutor, număr unic, scos la 22 aprilie 1900 de Adolf Axelrad, fost elev la liceul „Codreanu”, venea în sprijinul evreilor emigranţi din Bârlad.

Daţi ajutor, în apelul către evreii din România, semnat în numele evreilor din Bârlad, de către doctorul Fridman, fost intern la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, stabilit în oraşul Bârlad, se spune: „ 70 de oameni, fraţi din sângele nostru vor trece pe dinaintea ochilor voştri, îndreptându-se, pe jos, spre America” ... Ei părăsesc cu durere de inimă ţara în care ar fi fost mulţumiţi cu pâinea de toate zilele, ei duc cu dânşii regretele unei ţări unde ar fi vroit cu plăcere să rămâie.”

31

Din reportajul referitor la plecarea emigranţilor aflăm că după ce în lunile ianuarie, februarie şi martie 1900 mulţi evrei, vânzându-şi bunurile şi făcând rost de bani, au părăsit România, la 15 martie, la propunerea tânărului Ghinsberg, a luat naştere Societatea „Drumeţii” cu peste 6o de membri, care, în disperare, au hotărât să plece în America pe jos.

...”au cumpărat doi cai în valoare de 160 de lei, o haraba mare le-a fost dăruită de către un membru al societăţii „Drumeţii”, acestea să servească pentru transportarea bagajelor iar pentru a se uşura pe ei, şi-au făcut opinci şi şi-au croit un fel de taşcă pentru a păstra hrana zilnică; cu o zi înainte de plecare, ei şi-au scos paşapoartele, au făcut în comun o baie şi pentru astăzi miercuri 19 aprilie, ei au fost gata de drum...”

Sub lozinca „Trăiască România”, după intonarea imnului „Despărţirea”, cu refrenul: „Rămâneţi cu bine, rămâneţi cu bine”, cei 69 de emigranţi pleacă de la mitingul celor peste 5000 de bârlădeni, de lângă grădina publică, către Zorleni, Banca, spre Vaslui, înconjuraţi de trecători, continuând a cânta imnul despărţirii...” Ziarul mai cuprinde „scrisori intime, printre care şi una din New-York semnată de Herşcu Haim, student – sub chirurg, poezia „Drumeţii” semnată de A. Axelrod, informaţii că ziarul „Daţi ajutor” se va găsi numai la domnul Brayer, strada Principală, că toate ştirile de la Drumeţi vor fi trimise numai către dl. Brader Adolf...

*

Cum populaţia evreiască a avut în timp multe de pătimit

şi „marea majoritate a publicului izraelian nu ştie însemnătatea lagărului Vapniarca” să citim împreună ceva din publicaţia „Vapniarca”, buletinul organizaţiei foştilor deportaţi şi întemniţaţi politici – luptători evrei antifascişti în lagărul

32

Vapniarca”, apărută la Tel Aviv. Str. Haşar nr.21, începând cu ianuarie-februarie 1972.

Se poate afla că încă de atunci o delegaţie a irgunului „Vapniarca” deplasată în România a primit „din partea autorităţilor peste 180 documente referitoare la lupta antifascistă din România, prigonirea acestora şi istoricul lagărului „Vapniarca”, materialele urmând a fi depuse într-un muzeu din Israel, pentru a servi la „clarificarea şi precizarea caracterului de luptători evrei antifascişti a foştilor întemniţaţi de la Vapniarca.”

Dar iată şi Vapniarca în poezia scrisă de Lebel Moshe: Un vuiet lugubru şi aspru / În noapte răsună / Sunt

vânturi şi geruri ce bat împreună / Internatul lungit pe scândura / Ce pat se numeşte. / Se zbate, se zbate şi nu aţipeşte / Mintea de gânduri mereu frământată, / Stomacul otrăvit de lintea mâncată / Iarnă geroasă, / Iarnă de război / Roata vieţii dată / Înapoi / Răcnet de fiare / spumegă fasciştii / Crepuscul de veacuri / Se arată aurora / Zori de lumină, libertate tuturora!

Atitudinea românilor faţă de soarta evreilor rezultă şi din comportamentul militarilor care la Râbniţa (Un orăşel pe malul stâng al Nistrului), unde nemţii au secerat cu mitraliera un grup de cincizeci de luptători antifascişti, printre care Lazăr Grumberg, „trei internaţi au reuşit să se salveze şi cu ajutorul unor soldaţi şi ofiţeri români, ajutându-i să se adăpostească şi să rămână în viaţă.”

Câteva articole din revista citată: „Plecat-au nouă din Vaslui şi cu hahamul zece” – de Micu Steinberg, nr. 15/1974; „I. Reichman – Somuz, un veteran al luptei antifasciste din România”, de Filip Chon nr. 21/1975; „Pe urmele holocaustului” – nr. 26/27/1977; „Să credem în oameni”, de Micu Steinberg, nr. 28-29/1977; „Cercul cultural «Lumina» de la Târgu Frumos, judeţul Iaşi”, de av. Zisu Unterman nr. 30-31/1978.

*

33

Desrobirea Desrobirea, ziar pentru popor, sub

conducerea domnilor I. Săndulescu, avocat şi V. Stoica, învăţător, apare pentru puţin timp la Bârlad, în 1918.

Drapelul, organ al Partidului Naţional Liberal, apare în fiecare duminică (apoi joi), redactor Theodor Ioan, fost elev a Liceului „Codreanu” – apare între 28 noiembrie 1893 – 18 septembrie 1894; 26 februarie – 25 iunie 1895, dar şi între 14 septembrie 1912 – 28 iunie 1913 şi 16 mai – 3 iulie 1914.

Ziarul Drapelul a fost înfiinţat şi condus de un comitet de redacţie în scopul de a deştepta spiritul public, de a restabili şi de a pregăti lumea onestă şi independentă pentru lupta în alegerile comunale...

„Acum că dorinţa a fost pe deplin satisfăcută, suspendăm ziarul Drapelul, urmând să reapară ori de câte ori se va simţi o necesitate politică” – se spunea în ziarul din 18 septembrie 1894.

Ziarul reapare la 26 februarie 1895 „pentru a releva, mai departe, abuzurile sfruntate ale unui guvern înstrăinat, ale unei administraţii corupte – lupta nemafiind între ţară şi Lascăr Catargiu, ci între ţară şi rege”, se spune în numărul 37 al publicaţiei. Iar ziarul combate cu titluri: „Nihil sine Rege”, „O

34

potlogărie”, „Moş Teacă în primărie”, „Un subprefect fără palton”, dar şi cu o rubrică de umor „Barabancicul” cu acidităţi de tot felul...

Ziarul de după 9 noiembrie 1912 nu-şi pierde combativitatea, dar dă atenţie şi aspectelor culturale. La rubrica „Literatură şi ştiinţă” se publică: „Secătura politică” de M. Zaharia; „Psihologia iubirii” de C. Popescu, profesor iar în „Foiţa ziarului Drapelul” seriale precum: „La mormântul lui Conachi” de Nicolae Iorga, „Femeia şi alcoolismul” de Sofia Nădejde, „Pe Nistru în sus” de N. Dunăreanu, „Aromânii” de D. Vasiliu – Bacău.

La 14 iunie 1913 se publică cuvântarea ţinută de domnul Toader Ioan la dezvelirea monumentului lui Manolache C. Epureanu, solemnitate la care au luat parte miniştrii M. Cantacuzino şi C. Arion, colonelul Costescu, trimisul regelui, reprezentanţii tuturor autorităţilor civile şi militare din Bârlad, precum şi un public numeros.

Drapelul din 12 martie 1913 publică articolul „Omorâtorii lui Stroe Beloescu la Curtea cu Juri”.

...”Acuzaţii în acest proces sunt în număr de 15: Sterian Iosiph, Ioan Iosiph zis Nică, Vasile P. Chirica din localitate, Alecu Dima, Ioan Pele Neagră, zis Butuc, Manolache Chiriloi din Bereşti – toţi acuzaţi pentru crimă de tâlhărie, prin întrebuinţare de violenţă, bătăi şi crimă, din care s-a pricinuit moartea lui Stroe Beloescu şi a servitorului său Nicu Oprişan, iar Manolache Popa şi Vasile Berescu, complici la crimă.”

Ziarul nr. 28 din 29 martie 1913 nota verdictul în procesul ucigaşilor: „Pedeapsa muncii silnice pe viaţă la care au fost condamnaţi cei şase omorâtori ai lui Stroe Beloescu”...

Drumeţii

Număr unic, apare în aprilie 1900.

35

Ecoul Ecoul, realizat în 1935 la Tipografia Tutovei, aparţinând

lui D.I. Grűnberg, în Bârlad, strada Ştefan cel mare nr.34. Ecoul, ziar independent, de opinie, informaţie şi atitudine, a fost editat la 23 aprilie 1993, din colectivul de redacţie făcând parte: Florin Şchiopu, Ovidiu Mastacan, Corneliu Florenţa, şi Dumitru Diaconu.

A fost editat sub egida S.C. Trading S.R.L., având ca director pe Adrian Enache iar redactor şef George Oprescu.

„S-a vrut a fi continuatorul modern al vechii publicaţii bârlădene, fondată în anul 1933, în Tipografia Fraţii Chiriac, având ca director pe M.R. Marauf” – apreciază doamna Oltea Răşcanu – Gramaticu.

La cel de al 100-lea număr, în aprilie 1995, directorul ziarului socotea că „Ecoul a oferit paginile sale exprimării opiniilor celor mai diverse categorii socio-profesionale în contextul transformărilor structurale declanşate care a antrenat dramaticele probleme existenţiale.”

Emigranţii Emigranţii, provine din ziarul „Jidovul rătăcitor” apărut

la 18 mai 1900 cu număr unic.

36

Ecspoziţiea Naţională a judeţului Tutova, pe 1912, a apărut ocazional, numărul 1 la 1 septembrie 1912. În cele câteva numere s-au publicat materiale despre expoziţia de vite (cu fotografii ale animalelor şi grajdurilor unor săteni gospodari), despre expoziţia agricolă din Bârlad, concursuri la „alergări de cai”, premii înmânate pentru industria casnică (pentru creşterea gândacilor de mătase şi derivate; pentru covoare, pentru costume naţionale, ţesături de lână şi de bumbac, pentru ţesături de in şi cânepă, pentru cojocărie, pielărie şi îmbrăcăminte; pentru lucrul manual în şcoli, pentru olărie şi stupărie; lucrări în lemn, artă naţională, broderii – oferite de Ministerul de industrie şi comerţ, de sindicate şi prefectură, de unii industriaşi ori mari proprietari de pământ ca Sybille şi Nicu Cristoveloni.

Din comisia de organizare a expoziţiei au făcut parte: Eleonora Fotino, S. Beloescu, G. Tutoveanu, N. Cădere, N. Theodorescu.

În ziar au publicat I.G. Ciorescu – Bogdana, C.V. Slobozeanu – deputat, foto Wexler – Bârlad.

Numărul 4 al ocazionalului publica în prima pagină, cu fotografie, un editorial despre dl. Emil Juvara, prefectul judeţului, imitând gazeta Lumina Poporului care făcuse acelaşi lucru ceva mai devreme.

*

Foto Wexler – Bârlad este de natură să învieze

amintirile. ... Revista „Fotografia” nr. 139/ 1981 publică un articol

din care rezultă că după 11 ani de la patentarea la Paris în 1838 a activităţii de Dagherotipie apare un fotograf Bartzer la Iaşi, iar în 1874 şi la Bârlad – primul fotograf aici fiind o femeie: Iosefina Popovici.

37

În ziarul Răsăritul din 8 ianuarie 1915 se face reclamă fotografului M. Vandelman – fotograful Curţii regale – Bârlad, vis a vis de Casa Naţională, fondat în…1875.

În 1892 apare şi fotograful Aron, vis a vis de Banca Naţională – unde activează vreo 20 de ani. Prin 1912, chiar la ecspoziţie, soseşte Iosif Vecsler (1883 – 1973), care a funcţionat undeva prin centru...

Fotograful de lux Wexler este astfel portretizat de George D. Dumitru Stoica senior, Mielu Moldoveanu, Lulu Marcovici în articolul „Strada Mare a oraşului Bârlad…” din volumul «Bârladul odinioară şi astăzi», 1984 : …”Bărbat înalt, slab, cu pălărie cu boruri mari şi lavalieră, pentru că în tinereţe fusese artist de teatru şi fotograf la un ziar din Capitală şi pălăriile aşa se purtau pe acolo.” Era cel mai vestit fotograf din Bârlad, mereu în anturajul notabilităţilor, mai ales a profesorilor de la Liceul Codreanu.

Concomitent făceau fotografii la Bârlad şi alţii: Saveliuc Fănică Tornali, Saulea, D. Pavalaşcu – la ziarul Steagul roşu, D. Mocanu la ziarul Rulmentul, Florin Ţaga.

*

Valori spirituale tutovene este titlul lucrării aparţinând scriitorului şi monografistului Traian Nicola din Bârlad ajunsă la al V-lea tom despre care scria Evenimentul de Iaşi, Bacău, Botoşani, Neamţ, Suceava şi Vaslui la 8 septembrie 2003.

38

„Lucrarea cuprinde date despre personalităţile acestor meleaguri sau care s-au născut aici. Volumul precedent a fost lansat în cadrul zilelor „Culturale ale Bârladului la sfârşitul lunii mai” spunea ziarul care cita şi referirile purtătorului de cuvânt al primăriei locale:

„Intenţia noastră este ca acest volum să iasă de sub tipar până pe 14 septembrie, când vom sărbători Ziua Crucii, considerată ocrotitoarea Bârladului.”

Marea pierdere a cititorilor, dar mai ales a ieşenilor care au legături materiale ori de suflet cu Bârladul este că volumul respectiv nu se găsise de cumpărat în librării, nici de consultat la bibliotecile din Iaşi. Una din cauzele care frânează ceea ce se cheamă marea dramă a cărţii în momentul de faţă. Dar şi a publicisticii…

Facla inimii şi a minţii Facla inimii şi a minţii apare la 10 mai 1902.

Femeia Femeia, număr unic, apare la Bârlad la 16 iulie 1900.

39

Flacăra, Organul Comitetului Judeţean Tutova al Partidului Comunist din România, apare sub deviza „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!” la 19 – 23 noiembrie 1944, în patru pagini – destinate propagandei de partid a momentului.

În „Cuvânt înainte” ziarul promite că va înregistra întreaga activitate din oraş şi judeţ în folosul şi în slujba poporului, că va exprima nevoile celor mulţi şi suferinţa celor loviţi şi va lupta pentru doborârea cauzelor ce le provoacă, propunând soluţii radicale pentru remedierea lor.”

Redacţia şi administraţia la Tipografia N. Peiu Bârlad. Girant responsabil al ziarului Ciucă Enache, apoi Zainea

Buhuşi. Flacăra a vestit proiectul şi apariţia revistei Lumina –

politică, literară şi de cultură generală – pusă în circulaţie în decembrie 1944.

La închiderea ediţiei celui de al optulea număr – 24-31 decembrie 1944, ziarul informa că printr-o înţelegere dintre partidele politice a fost desemnat ca prefect a judeţului Tutova dl. profesor Gh. Gâlcă, şeful Partidului Liberal.

Cel de al 10-lea număr al ziarului Flacăra din 18 ianuarie 1945 a fost destinat în întregime „Apărării Patriotice”.

Se pare că ultimul număr a fost cel din 11 martie 1945, cu numărul 16.

* Omul e o plastilină. Se remodelează din mers. După

împrejurări, nu din convingere. După '89 înfocaţii vechiului regim s-au aliniat noilor

sosiţi şi-au început să-i apere pe cei dinainte... Şi să se îmbogăţească. Săpând temelia a ceea ce era... zidărie.

Din sarcasm, umor sau lehamite, ori toate la un loc, se cântă: „Ceauşescu n-a murit / Istoria ne-a păcălit / Ceauşescu e în mine, e în tine / Ca o boală ce revine.”

40

Dintr-o asemenea pornire unii cer astăzi, la 14 ani de la crimă, rejudecarea procesului Ceauşescu pentru că acuzarea a fost nefundamentată...

Un profesor, realizatorul Pell – Amarului, are curajul să spună lucruri pe care toată lumea le ştie: „Sistemul comunist nu ar fi funcţionat niciodată dacă nu ar fi avut oameni inteligenţi care să impună o anumită eficienţă lucrurilor...”

Trimis în Germania să exprime occidental nămolul pentru Pell-Amar, când s-a întors după 89 în ţară să şi producă medicamentele totul era întors pe dos. Industria farmaceutică românească era în colaps, iar în comerţ pătrunseseră produsele străine de provinenţă şi cu efecte dubioase dar ieftine şi cu ambalaje arătoase, aducătoare de comisioane. Iarăşi căutări... Dar încotro Românie? Unde ţi-i inteligenţa şi interesul pentru popor? Ce facem popor român?

Foaia de informaţii pentru Plugar,publicaţia Camerei de Agricultură Tutova, Redacţia şi Administraţia în bulevardul Epureanu nr. 20 Bârlad, preşedinte M.L. Hristea, director Gh. Catrani, distribuit regulat şi gratuit la cererea oricărui plugar sau crescător de vite. Apare în 1928.

Se dau sfaturi către săteni referitor la: - cultivarea îngrijită a grâului; - întrebuinţarea îngrăşămintelor artificiale în

agricultură; - creditul în agricultura română şi stimularea depunerii

economiilor băneşti;

41

- cum se înlătură putrezirea cartofilor umezi; - la ce vârstă trebuie întrebuinţaţi caii la prăsilă şi ce

îngrijiri trebuie date iepelor însărcinate; - pregătirea furajului din frunzari; - săpatul şi gunoitul pomilor. În nr. 7/septembrie şi nr. 8/octombrie 1928, sub

semnătura Enache Mantu, plugar, membru ales al Camerei de Agricultură Tutova, este publicat articolul: „Ce a văzut un ţăran din Tutova la Expoziţia din Praga (Cehoslovacia)”, cu accent pe:”În drum spre Praga”, „În Praga”, „În expoziţie”, „Gospodăria ţărănească”, „Vizitarea şcoalei de agricultură şi a celei de gospodărire”, „Cooperaţia agricolă”, „Cum se face împrumutul agricultorilor”.

Foaia mai cuprindea: sfaturi practice, oferte de vânzare şi cumpărare, cugetări, sfaturi şi aforisme agricole, ştiri şi informaţii, publicitate.

Foaia Ligei Culturale, publicaţia secţiei Bârlad, apare

cu numărul 1 în ianuarie 1916, anul VI, ca o continuare a Buletinului Ligei Culturale din Bârlad, drept „o puternică pavăză faţă de propaganda nemţească”, mai ales că”oficialitatea nu pune nici un frâu acestor îndrăzneţe uneltiri...” steagul şi visul foii, ca şi a tuturor românilor fiind „unirea noastră cu românii din Bucovina şi Ardeal”.

Redacţia, administraţia şi sediul Ligei Culturale – la Casa Naţională.

42

Comitetul Ligei Culturale Bârlad este alcătuit din: preşedinte: colonel D. Tocineanu, vicepreşedinţi – C.V. Slobozianu şi Corneliu Droc, casier Artur Anastasiu, membrii în comitet – Victor Arteni şi Const. Popescu, profesor.; secretarul Ligei – V. Georgescu – Bârlad.

S-au publicat materiale ca acestea: ”Pentru destinele neamului românesc – prevederile scriitorului Ioan Adam – articol scris în anul 1905” de colonel D. Tocineanu; „Din Ardeal – dreptul de proprietate al pământului, Instituţii de credit de producţie şi valoarea pământului.”

Au mai semnat: C. Th. Moroşanu, D.D. Tănăsescu, avocat, T.G. Iamandi, V. Georgescu – Bârlad, Şt. Drăgănescu, Paul Constant., Neculai D. Neştian, Dimitrie Vasiliu – Bacău, George Tutoveanu, Theodor Ioan, Lupu Costachi, Theodor Eamandi.

Realizată la Tipografia Toriceli, C, Slobozianu, strada Ştefan cel Mare – Bârlad.

Deci, atenţie! Liga Culturală Bârlad a avut mai întâi o revistă – un Buletin.

Foaia „Medicul Ţăranilor” Foaia „Medicul ţăranilor”, apare în septembrie 1923,

sub direcţia dr. Veiner. „Este o reclamă fără seamăn pe care un medic,

profesionist liber şi cult, înţelege să o pună la îndemâna păturilor ţărăneşti în special”, apărută de două zile, nota Naţionalul nr. 6 din 15 septembrie 1923.

Foaia Băncei de credit mărunt

43

Foaia Băncei de credit mărunt din Bârlad apare cu numărul 1 în iulie 1926, în perioada în care se edita şi revista Răzeşul – 1926 -1927.

Gazeta de luni apare săptămânal în strada Lascăr Catargi numărul 49 Bârlad, la 8 februarie 1926.

Are coloratură politică, deşi nu-şi declară programul. Va deveni gazeta Paloda, aparţinând aceluiaşi partid politic ieşit învingător în alegerile din primăvara anului 1926 – Partidul Poporului.

Făcând parte din acest partid, George Tutoveanu şi Academia Bârlădeană a avut sprijinul publicistic al periodicului.

„Academia Bârlădeană” a pornit la lucru, lumină din lumină, fără capital, cotizaţii sau subvenţii şi fără statute”.

„… Şi tot aici marele nostru maestru Al. Vlahuţă plin de fericirea comunicaţiei a „elevilor săi”, găsea clipe de mângâiere, uitând de drumurile pribegiei. Că se simţea aşa de bine în mijlocul acestei societăţi o spunea singur adeseori: prefer mai bine să fiu membru în „Academia Bârlădeană” decât în cealaltă Academie.”

În vâltoarea războiului au tipărit pe spezele lor „Calendarul nostru „ şi broşura „Ştefan cel Mare” de Al. Vlahuţă, împărţindu-le gratuit soldaţilor şi prin satele Tutovei şi Basarabiei – spune G. Ponetti în Gazeta de luni, 8 februarie 1926, care găzduieşte şi cronica literară „Delavrancea” – de

44

Const Cehan – Racovitză, prilejuită şi de comemorarea morţii dramaturgului.

Gazeta Palodei socială, politică şi economică. Este continuatoarea Gazetei de luni , având ca directori

şi proprietari pe: Leiwy Segal şi A.F. Scânteie. Gazeta de luni se transformă în Gazeta Palodei,

„alegere fericită făcută de George Tutoveanu, care a primit să-i fie naşul care imortalizează vechea denumire a oraşului Bârlad” – se spune în numărul 15 din 20 aprilie 1926 a noii publicaţii.

Numărul 20 al gazetei consemnează apariţia sa săptămânală, girant responsabil fiind E. Tăbăcaru, iar tipărirea se realizează la N.P. Peiu – Bârlad.

*

Gazeta Cooperativei Meseriaşilor anul I, numărul 1 apare la 2 februarie 1914, iar la 9 martie 1914 – al doilea număr.

45

Redacţia şi administraţia în strada Ştefan cel Mare numărul 22 Bârlad.

Primul număr este tipărit la Tipografia N.P. Peiu Bârlad, iar al doilea la Tipografia Toricelli Slobozeanu Bârlad.

Ambele numere sunt destinate publicării Statutului şi a Actului Constitutiv al Cooperativei de consum „Lemnul şi fierul” cu sediul în Bârlad.

La primul număr s-a publicat şi „Dare de seamă de interesul ce l-a depus dl. C.M. Gheorghiu, maistru-patron-tâmplar, meseriaşilor Bârlădeni”.

Gazeta Tutovei, organ al intereselor generale, apare la 1 noiembrie 1915, este de nuanţă conservatoare, îşi propunea să fie pe piaţă săptămânal, având redacţia la Tipografia Toriceli C. Slobozeanu, strada Ştefan cel Mare Bârlad.

În editorialul „Spre ideal”, semnat Slobozeanu, combătându-i pe cei care visau la România Mare, împreună cu Basarabia, se afirmă că ”a susţine că o Basarabie poate face săltarea economică a Moldovei este tot atât de nereal ca şi a susţine că noi moldovenii putem civiliza Basarabia.

Cine nu ştie că ţăranul moldovean este tot atât de înapoiat ca şi cel basarabean. Şi unul şi altul sunt ignoranţi şi trăiesc în mare parte în bordeie, ca troglodiţii, şi unul şi celălalt sunt săraci şi împrostiţi de băutură şi de clasele

46

suprapuse care au avut interesul a-i specula. Basarabeanul ca şi moldoveanul sunt înapoiaţi şi unul de la altul nu are ce împrumuta pentru a se civiliza.

Auziţi, noi moldovenii să ne luăm sarcina de a civiliza Basarabia! Adică noi să le facem industrie, comerţ, şcoală, drumuri şi administraţie. Dar noi le avem? Nu. Atunci, cum vrem să le dăm ce nu avem?”

Gazeta Tutovei n-a avut viaţă lungă.

O dovadă a stării de sărăcie a moldoveanului…

47

Glasul ţăranului se declară „ Jurnal independent al muncitorilor de la sate şi oraşe” dar din conţinut rezultă că aparţine opoziţiei şi atacă guvernanţii de la putere, speră în succese electorale şi în campania din primăvară. De fapt, „Glasul ţăranului” aparţinând muncitorilor de la sate şi oraşe înseamnă populaţia de tot felul a Tutovei: ţărani, muncitori dar fi funcţionari, jurişti, doctori ori alţi intelectuali.

Ziarul apare o dată pe săptămână, sub conducerea unui comitet, îndreptat împotriva „ciocoilor lui Averescu şi a spuselor domnului V. Georgescu – Bârlad, fost prefect de Tutova, dar şi a domnului Constantin Stere aflat în fruntea Partidului Ţărănesc”.

Deci semnul electoral „Crucea” se ridică împotriva „Secerei”, dar învinge „Steaua ”în... şase raze...

Numărul 1 apare la 7 februarie, numărul 2 la 15 februarie iar numărul 3 la 22 februarie 1922.

*

Glasul meseriaşilor anul I, numărul 1 apare ca organ

al meseriaşilor de toate breslele, la 26 octombrie 1912, sub conducerea unui comitet, administrator delegat însărcinat cu funcţia de director – I.C. Pastia, avocat şi agricultor.

48

Scopul gazetei – spune redacţia – „se va vedea din cuprinsul ei” dar îl spune şi direct: „să arătăm părerile noastre, să cerem cu insistenţă suprimarea Legii meseriilor, care ca un jug apasă asupra grumazilor noştri, să dăm de gol toate meschinăriile politice ce se fac pe seama noastră...”

„Punerea în aplicare a actualei legi a meseriilor au fost amendaţi peste 200 meseriaşi cu amendă care se ridică între 80 şi 1.000 lei” – spune ziarul care şi-a propus să apară la 1 şi 15 a fiecărei luni.

În cuprins mai deosebim: „Legea robiei şi a sugrumării meseriaşilor”, „Meseriaşii şi alegerile”; „Ajung atâtea minciuni. Poporul cere dreptate”; „Nu lăsa lucrul de azi pe mâine”, informaţii, glume, îndemnuri, publicitate.

Redacţia şi administraţia str. Speranţei nr. 4 Bârlad.

Glasul nostru Glasul nostru a fost un organ de presă creat la Bârlad în

perioada anilor 30 de către ziaristul şi membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români al cărei membru şi casier a fost (1910) – omul de cultură Virgil Caraivan.

Gura lumii Gura lumii, ziar cu nuanţe umoristice, bilunar, apare în

1904, în perioada 29 februarie – 6 iunie şi se tipărea la Tipografia Lupaşcu – Bârlad.

Hipodromul Hipodromul, ziar cu caracter sportiv, apare la 17

octombrie 1908, la Bârlad.

49

Ideea românească

„Ideea românească editată la Bârlad în 1937 de către profesorul Gh. Ioniţă, membru al Academiei Bârlădene; avea un caracter cultural, predominând latura beletristică. Au colaborat la ea câţiva din membrii „Academiei Bârlădene” – Bârlad, printre care amintesc pe profesorul G.G. Ursu, Gh. Nedelea, dr. Weinfeld, prof. Marcel Demetrescu, avocaţii Anton C. Ursu, Stelian Dumbravă, Jugănaru”

Gh. Ioniţă, membru al „Academiei Bârlădene”, din articolul „De la Academia Bârlădeană”

Înainte Înainte, ziar independent, bilunar, redactor P. Strat –

Delatutova, editat în 1935 şi „revindecă drepturile noastre sfinte uzurpate de conducătorii perindaţi la cârma ţării şi pentru tovarăşul care sfredeleşte pământul în dogoarea soarelui din zori până-n seară” (Înainte, 1 ianuarie 1935).

Redacţia şi administraţia în comuna „Aviator Creţu” Tutova.

Informatorul teatrului cinematografic Informatorul Teatrului Cinematografic, apare în 1931.

Intransigentul

50

Intransigentul, ziar conservator, apare în lunile mai-iunie 1914.

Îndrumare nouă

Îndrumare nouă, ziar al mişcării „Ligii contra cametei”, redactat şi realizat la Bârlad de I. Iulian în perioada 1930 – 1931; publica articole care ameninţau „liniştea şi confortul bancherilor”.

Urmare a presiunii bancherilor din Bârlad, a ameninţărilor acestora, Dimitrie Fărcăşan, inginer agronom, un spirit acid în presa vremii, animatorul „Ligii contra cametei”, colaborator la „Scrisul nostru”, unde s-a publicat sonetul Sfidare, s-a sinucis, căzând astfel „năprasnic înainte de vreme”.

Jidovul rătăcitor Jidovul rătăcitor, număr unic, 18 mai 1900, cu titlul

schimbat în Emigranţii.

51

Junimea apare la 15 septembrie 1896, sub conducerea unui comitet, administraţia fiindu-i în Bârlad, str. Ştefan cel Mare nr. 31 şi de-abia după 10 numere, la 17 noiembrie 1896 îşi înscrie pe frontispiciu identitatea politică de organ al Partidului Constituţional, poziţie aflată şi dintr-o informaţie ulterioară care vestea că „P.P. Carp, sufletul Partidului Constituţional a sosit la Bârlad, urmare a morţii moşului său Iorgu Radu, care a fost înmormântat „Ieri 12 aprilie 1897”.

Ziarul a avut apariţii în mai multe etape: 15 septembrie 1896 – 6 iulie 1897, scos la Tipografia George Caţafany; 14 septembrie 1897 – 5 iulie 1898; 6 septembrie 1898 – 27 iunie 1899 – la Tipografia C.V. Munteanu. Girant responsabil al ziarului Frumuzache Gheorghiu.

A beneficiat de prezenţa în conducerea sa a profesorului Ştefan Neagoe şi a fostului elev de la Liceul „Codreanu”, Th. Riga. G. Onişor semna rubrica „Înţelesul unor proverbe”. Se publica proză politică şi beletristică, rubrici de informaţii, poşta redacţiei, bibliografie, publicitate, cugetări etc.

Adesea ziarul era acid şi apăreau articole ca acestea: ”Prefectul de Tutova la bara justiţiei”; „Avocat al statului gazdă de hoţi”; „Regimul bâtelor”. De aici probabil explicaţia unor semnături în ziar: Ivan, Nia, Bran, Dimi, Stan, I.M.D., Ianoş, Dela Contrans, Costea ş.a.

Costea semnează versurile următoare care probează că în mai bine de o sută de ani n-am făcut paşi prea mari: Timpul se duce / Cum apa curge / Şi tinereţea-mi zboară cu zor. / Ah, ziua-i mare / Făr' de valoare, / Privesc pe oricine fără amor. / Eram ferice / N-aveam ce zice; / Dar fericirea azi a zburat. / Sunt chinuri grele, / În timpuri vechi; / Dările-s multe, / Armatele sute; / Întreg poporul e ruinat. / În cer sunt stele, / Jos sunt belele; / Prea multe biruri ne-aţi aruncat. / Ah! Vântul muge, / Românul plânge; / Ţăranul şede fără ogor. / În casă n-are / Nici măcar sare / Şi-n bătătură n-are ... mohor!... (poezia: Ce timpuri...).

52

Aparţinând Partidului Constituţional ori Constituţional – Conservator, ziarul „Junimea” a fost când în amiciţie, când în încleştare de opinii cu ziariştii de la Bârladul ori cu cei de la Vocea Tutovei.

Junimea Zionistă, organ de propagandă zionistă , anul I, numărul 1 a apărut la Bârlad în ianuarie 1910 ca urmare a constituirii Societăţii cu acelaşi nume, preşedinte Mihu Abramovici, şi chema tinerimea evreiască „la o viaţă nouă, îndemnaţi de aniversarea a 5 ani de la moartea titanului lor – Herrzi – care pentru întâia oară după două mii de ani, a făcut să fâlfâie iarăşi înaintea lui Israel stindardul celor care visează a crea un adăpost pentru un întreg popor.”

La Congresul al IX-lea zionist, care a avut loc la Hamburg, toată elita evreiască a aflat că din „12 milioane de evrei împrăştiaţi pe tot globul numai 80 de mii dovedesc prin fapte că vor o ţară a lor.”

La Junimea Zionistă au mai scris: Bernard Steinberg, Şoil Mendelovici, Iehuda Ben Iacob.

Tipărirea ziarului la Tipografia „Modernă” Bârlad. Girant al organului de propagandă zionistă – Lupu

Zinger.

53

Legalitatea, bisăptămânal, ziar politic, economic şi literar, apare între 16 decembrie 1882 – 1 ianuarie 1884. La 25 decembrie 1894, tot anul I, numărul 1, ca organ conservator, apare în fiecare duminică, redacţia şi administraţia la Tipografia G.V. Munteanu.

„Legalitatea fiind respectul ce datorăm legii, în virtutea acestui respect, vom lupta, pe cât mijloacele ne permit, ca legea să domnească şi în toate resorturile vieţii noastre constituţionale”...

...”Ca în toate ţările şi la noi, afară de partidul social-democratic în formaţiune şi al cărui viitor aparţine în mersul evolutiv al societăţii, recunoaştem actualmente două partide cu dreptul la guvernământul ţării: partidul conservator şi cel liberal”, pentru că – spune ziarul – existenţa a două partide „care să se perindeze la putere şi să se controleze unul pe altul, este de o mare necesitate, fără care regimul constituţional nu poate fi.”

Înscriindu-se în zona acestor deziderate, Legalitatea a fost mereu pe poziţie de... control, când cu ziariştii de la Drapelul, când cu cei de la ...Paloda; chiar şi în probleme mărunte, cum ar fi deconspirarea celui (cea) care semna sub numele de Maria N. Dela-Banca.

Ziarul publica informaţii multe şi diverse, articole de orientare politică, cugetări asupra educaţiei copiilor, chiar şi „Câteva consideraţiuni asupra sexurilor”, un serial „Aventurierii mării” – o descriere a explorărilor maritime, de

54

mare interes ştiinţific pentru toţi cei ce voiau să cunoască peripeţiile prin care au trecut unii marinari în profunzimea oceanelor spre a descoperi popoare necunoscute până atunci europenilor...

Legalitatea s-a ocupat cu interes şi de uniformele elevilor de la Şcoala normală: „Toţi cunosc cum aceşti elevi, flăcăi prin etatea lor, purtând cămaşe peste izmene încât când îi priveai îţi făceau impresia unor ţărani de carnaval, ceea ce provoca râsul şi dezgustul publicului. Ei bine, azi graţie iniţiativei domnului Radoveanu, directorul Şcolii normale, elevii au lăsat costumul primitiv, care amintea vremurile de sălbăticie şi au îmbrăcat o uniformă modestă, cuviincioasă şi mai potrivită cu obiceiurile moderne.”

Ziarul se ocupa şi de îmbrăcămintea preoţilor. El era de acord cu purtatul culioanelor (a potcapului), dar îndemna şi la pălării regulamentare…

A apărut până la 22 noiembrie 1895, sub conducerea unui comitet desemnat de Comitetul conservator într-o întrunire ţinută în casele domnului dr. I. Antoniu, în seara de 6 decembrie 1894, director politic al ziarului fiind dl. Ion Vârgolici, iar primul – redactor dl. Theodor Riga. Ziarul apărea ca organ al Partidului Conservator, la el colaborând şi Theodor G. Emandi.

* În „Istoricul spitalului din Bârlad” din volumul

„Bârladul odinioară şi astăzi” medicii I. Graur şi N. Botezatu arată că în perioada 1891 – 1914 şeful spitalului a fost dr. Teodor Cerchez, iar ca medic secundar în 1885 a fost dr. N. Burghele.

Menţionăm că în numărul 15 din 2 aprilie 1895 al ziarului Legalitatea se arată că „în urma avizului Consiliului superior sanitar, Ministrul de Interne a numit definitiv în postul de medic primar al oraşului Bârlad pe dl. Dr. Grigore Abaza”.

*

55

Iarnă sau vară, elevii de la Şcoala normală „purtând cămaşă peste … izmene”,,,

*

Liberalul, ziar naţional – liberal, apare o dată pe

săptămână, sub conducerea unui comitet, redacţia la Tipografia G.V. Munteanu – Bârlad.

În editorialul „Către cetăţenii Bârladului”, publicat în numărul 1 din 11 mai 1907, se afirmă: „Un grup de adânciţi şi statornici liberali, care niciodată nu şi-au plecat capul spre a se supune mediocrităţilor - ce alcătuiesc gruparea „tinerilor

56

generoşi”, foşti odinioară socialişti, intraţi de câţiva ani în partid – şi nici nu s-au lăsat ademeniţi de aceşti renegaţi politici... s-au hotărât a scoate acest ziar, spre a demasca şi arăta lumii pe aceşti „lupi îmbrăcaţi în piei de oaie” ...” pentru realizarea ordinii şi disciplinei în partidul care a suferit atât de mult de când au intrat aceştia aici”...

Împotriva grupării „tinerilor generoşi” s-au scris articolele: „Camelionul politic”; „O comedie jucată”; „Tipuri din galeria generoşilor” – un serial.

Numai că elanul de început s-a frânt. Ziarul Liberalul n-a apărut decât patru numere: de la 11 mai – la 1 iunie 1907.

Au colaborat la realizarea lui profesorii D. Mironescu şi Gh. Finţescu.

*

Libertatea , ziar săptămânal, redacţia şi administraţia la Tipografia C.D. Lupaşcu, Bârlad, rostul lui fiind de „a susţine cu tărie dreptatea oricui” – apare în perioada 4 noiembrie 1918 – 17 august 1925, susţinând: „Ziarul nostru nu aparţine nici unui partid politic”.

Dincolo de disputele politice, totuşi, publicaţia acordă atenţie activităţii culturale şi în special celei care porneşte de la Academia Bârlădeană. Chiar în numărul 1 anunţă apariţia revistei „Florile Dalbe”, dar vorbeşte şi despre organizarea

57

unei şezători artistico-literare de către doamna Elena Teodor Emandi, preşedinta Societăţii pentru ocrotirea orfanilor de război, în cadrul căreia au citit versuri şi proză: dr. V. Voiculescu, G. I. Tutoveanu, preotul Chiricuţă, doamna El. C. Emandi, profesor C. Popescu, domnul doctorand Virgil Niţulescu, iar Virgil Popescu şi medicul veterinar Borş au executat la vioară şi solo bucăţi muzicale.

În numărul 9 din 18 ianuarie 1919 se publică recenzia la primele două numere din „Florile Dalbe”, iar St. C. Dumbravă semnează articolul „Reînceperea activităţii Societăţii muzicale „Armonia” din Bârlad.

Libertatea din 6, 15 şi 27 februarie 1921 se ocupă de procesul socialiştilor bârlădeni N. Cucoş, P. Constantinescu, I.C. Iacomi şi Gh. Candel, puşi în libertate până la judecarea procesului, dar şi scrisori ale unora din ei prin care mulţumesc celor care i-au ajutat să fie liberi.

În Libertatea au semnat: P. Nechifor, Gh. Pitica – Argeş, I. Martinescu, N. Gh. Dorin, Paul Radovici – Galaţi, T.V. Ioan, Gr. Tăbăcaru, Sterian C. Dumbravă.

Libertatea nr. 15 din 24 februarie 1919, după ce se duelează cu „Viitorul” – care duce lumea în eroare, cu „Tribuna Tutovei”, care se ocupă de militarii de la aprovizionare, anunţă apariţia celui de al cincilea număr al revistei „Florile Dalbe” dar şi numerele 2-3 al „excelentei reviste de folclor „Ion Creangă”....

Libertatea din 17 august 1925 (anul VII) îndeamnă să fie votată lista opoziţiei unite pentru Camerele Agricole pe care figurează domnii Mihai Bali – Cârlomăneşti şi V. Georgescu – Bârlad, iar la numărul 6 şi Petru Scumpu, agricultor mic, din comuna Priponeşti, fost primar al localităţii când eu făceam primii paşi spre şcoală...

*

58

„În 1918 apare la Bârlad un interesant ziar Libertatea, independent, scos de avocaţii Neculai Dorin şi Petre Nechifor, dar nu relata despre Academia Bârlădeană, redactorii ziarului nu se aflau în relaţii prea bune cu ei, deoarece conducătorii gazetei erau politicieni iar G. Tutoveanu nu făcea politică” – scria George Damaschin în articolul „Academia Bârlădeană” din Bârladul de odinioară şi astăzi – ceea ce noi am demonstrat tocmai contrariul...

Lumina, organ al Partidului Conservator, apare la 27 septembrie 1900, o dată pe săptămână, redacţia şi administraţia la Tipografia G.V. Munteanu – Bârlad, iar cu numărul 2 la Tipografia „Comercială” Bârlad.

Este editat sub conducerea unui comitet şi se realizează un săptămânal politic care se „contrează” când cu „Viitorul” – un ziar al colectiviştilor şi socialiştilor sau al liberal-colectiviştilor şi socialiştilor, când cu cei de la „Vocea Tutovei” – naţionaliştii lui Petre Carp, dar şi cu „Fiţuica Paloda” din strada Ştefan cel Mare, care îşi permite de a lovi indirect în domnul Miclescu, sub-prefectul plasei Tutova.”..

De aici suita de articole: „Păcatul colectiviştilor”, „Pocăinţa colectiviştilor”, „Politica negativă”, „Delirul colectivist”, „Patriotismul colectivist”...

Încolo, informaţii locale la un loc cu cele din ţară şi din străinătate, cronică teatrală ori veşti de la teatru. Un ziar care a durat, se pare , doar 12 numere.

59

Lumina Poporului, foaie de contribuţie la răspândirea luminii în popor, cu redacţia şi administraţia la Coroeşti – Tutova, apoi în Bârlad, strada Cojocari nr.43, după care în strada V. Conta nr. 1 Bârlad.

Apărea o dată pe lună. Director proprietar: Petru Ciolan, fost administrator de plasă, doctorand al Facultăţii juridice din Paris, avocat.

Tipografia la N.P.Peiu – Bârlad. Primul număr apare la 15 martie 1912, iar ultimele

numere în anul 1915. În cuvânt înainte redacţia arată „că scopul acestei foi este de a aduna la un loc tot felul de sfaturi folositoare gospodăriei săteanului, dar mai temeinic tălmăcirea pe scurt şi pe înţelesul tuturor al legilor cu care săteanul vine mai des în atingere. Nu vom arăta niciodată răul, „singur, ci întotdeauna întovărăşit de sfatul de îndreptare”.

Şi s-au ţinut de cuvânt. În chiar primul număr se publica: „Din legea drumurilor”, „Prestaţia”; „Ce este o lege”, „Paza în comună”, „Cultura zarzavatului”, „Omizile”, „Pelagra sau roşaţa”, dar şi o rubrică literară cu „Cei doi fraţi”, nuvelă de Tolstoi, proverbe, poezii, ştiri din ţară, ştiri mărunte, întâmplări, din străinătate, vorbe drepte – ca acestea: „Omul este regele tuturor vieţuitoarelor, nu trebuie

60

să fie însă asupritorul lor”; „Luminează şi te roagă: lucrul şi rugăciunea fac pe om fericit şi înţelept”.

Au mai apărut articolele: „Un mare rău: traiul fără cununie”, „Cultul religios la sate”, „Basarabia nu se rusifică” – de Radu S. Dragnea, poezii şi cugetări după Anton Pan, poezii semnate Gh. Din Moldova, extrase din revista de folclor „Ion Creangă” (Poveste despre Cuza Vodă – de Tudor Pamfilie), se populariza „Colecţia de poezii „Albastru” în curs de apariţie şi broşura „La arme” de George Tutoveanu.

În afara proprietarului în ziar mai semnau: M. Antonescu, Neculai Mihail, N. Teodorescu, Virgil Gabrielescu, Iancu Ciolan, I.G Ciorescu – Bogdana, D. Voiculescu, Neculai I Bibiri, Emanoil Fluture, Gheorghe Răcoare, Elena Sevastos – Iaşi, A. Depărăteanu cu poezia – Mamă:

„Erau trei sărmani: doi copii şi-o mamă; Şi pâine... un singur codru-ntr-o maramă; Mama îl frânse în două şi-l dete pe rând La fieşte care câte-o părticea. Mamă, atunci copiii ziseră plângând: Ţie ce-ţi rămâne? – Voi – răspunse ea.

Moldova ziar independent, apare la 1 şi la 15 a fiecărei luni, sub direcţia unui comitet, secretar de redacţie fiind

61

George Nedelea, primul număr apare la 2 ianuarie 1931 cu un articol de fond „Hotărâri eroice” scris de George Tutoveanu: „Iată pentru ce cred că se cuvine să sprijinim hotărârea eroică luată de tinerii înmănuncheaţi în jurul acestui ziar dornici să înţeleagă politica numai ca o deosebită îndatorire cetăţenească.”

Ştefan Cosma semnează: „Efect şi cauză – pe marginea unui proces al generaţiei vechi”, George Nedelea o anchetă cu titlul „Un glas dincolo de mormânt – referitor la starea din agricultură”, o pagină literară care se vrea prezentă o dată pe lună şi în care semnează George Tutoveanu, I. Paloda, George Nedelea şi M. Lupescu cu …”Un gospodar care… se ouă” – auzită de la Ioana Bărgăuanu de 90 de ani din comuna Bogdăneşti Suceava – despre cum se împrăştie minciuna…

Marieta L. Creangă semnează o succesiune de articole cu titlul „Asistenţa socială – aspecte” iar Ioan Antoniu – „Unirea Basarabiei”

Moldova îţi creează impresia unei reviste de literatură în care alături de G. Tutoveanu, chiar când era şi prefect, îşi pun semnătura: G. Ursu, Teodor Vlad, G. Damaschin, Zoe G. Frasin, Şt. Cosma, C.V. Slobozeanu, G. Pallady, Emil Tudor, Nicolae Costăchescu, Cicerone Mucenic. Iată ”un joc” epigramistico – epitafic prilejuit „că G. Nedelea a publicat în „Scrisul nostru” un rondel în care spune: „Cuprinde-mă în braţe tare şi strânge-mă cât poţi, cât vrei” :

Aici zace G. Nedelea Rondelist fără noroc, Muza lui l-a strâns în braţe Şi l-a omorât pe loc.

(epitaf) Eşti visul lui şi eşti himera Ce-adesea în rondele-apare; Să nu-l cuprinzi în mâini prea tare

62

C-ai să-i boţeşti … lavaliera! (epigramă) G. Ursu

Iar acum, urmare că la 27 iunie 1931 funcţionarii din

Bârlad au oferit o sărbătorire a prefectului de Tutova – G. Tutoveanu şi a preşedintelui comisiei interimare de la Primărie – G. Pallady, iată cum îi suna pendula acestuia: „Nu vă mai văd căsuţa pe perete, / Modest sculptată-n os şi lemn de nuc, / Pendule vechi cu lanţuri lungi şi cuc / Tovarăşe duioase şi discrete. /

Nu mai aud în fiecare seară / Tic - tacul vostru liniştit şi grav / Nici cucu-n prag, subţire şi firav, / Cântându-mi ora-n dimineţi de vară./

Toţi v-au uitat… a voastră strălucire / S-a stins treptat cu fiecare pas, / Iar din trecutul vostru n-a rămas / Decât din vremi- o pală amintire./

Pendule vechi cu lanţuri lungi şi cuc / Când rătăcesc în nopţile cu stele / Un gând tresare-n fundul minţii mele: / Pendule dragi, ca voi şi eu mă duc…

* În cursul anului 1931 s-au tipărit din Moldova 14

numere iar în 1932 a apărut nr. 1-2 la 1 martie 1932 şi ultimul număr – numărul 3 – la 15 iunie 1932.

* …” O vreme l-am întâlnit zilnic pe George Nedelea…

Imaginea lui de mărunt scit blond, veşnic posac, moşmondind mereu ceva numai de el ştiut, imagine severă care mă intimida, ba chiar îmi dădea fiori, am purtat-o în minte, asociind-o cu priveliştile felurite ale biblioreveriei. Când am citit, tot la Casa Naţională, La révolté des Anges a lui Anatole France şi-am încercat să mi-l închipui pe bibliotecarul Sariette mi-a răsărit în minte George Nedelea şi de-atunci încolo n-am mai putut să-l despart pe unul de celălalt. Îl vedeam un împătimit al

63

cărţii, tainic şi plin de bizareriile coabitării livreşti. Aveam să-l revăd tot la Bârlad, peste aproape trei decenii, în toamna anului 1972, la şezătoarea literară prilejuită de împlinirea centenarului naşterii lui G. Tutoveanu, când, spre stupoarea celor ce-l ştiau poet, a fost anunţat ca fiind de profesie… pensionar. Probabil aşa dorise el. Modestia îi reuşise o performanţă tristă a sarcasmului. Într-adevăr, nu izbutise să-şi adune poeziile într-un volum tipărit, aşa că rămăsese tot… fostul funcţionar de la Casa Naţională, însă pensionat.

Aici activitatea lui se încheiase rotund… Îmbătrânise, avea în toată înfăţişarea ceva de pârloagă spelbă, sărăcită de vânturile lui noiembrie. Atunci i-am văzut nobleţea obosită a ochilor şi i-am întâlnit cu adevărat privirea. Mi-a zâmbit pentru întâia oară, dar şi pentru ultima dată, deoarece el avea curând să se ducă, iar eu să rămân aici, ca să-i întârzii surâsul ce avea de răscumpărat o copilărie întreagă…”

Din „Oameni şi vremuri la Casa Naţională” de C.D. Zeletin – Volumul „Bârladul odinioară şi astăzi”

Moldova, Ziar independent, 9 februarie – 26 martie 1906.

Mărăşeştii, organ al Partidului ţărănesc şi muncitoresc

din Tutova, apare de două ori pe lună, sub direcţia unui

64

comitet, redacţia şi administraţia Mărăşeşti – Tutova. Foaia răsare la 10 septembrie 1920 „dintr-un sentiment de iubire către ţărani, către muncitorime”... Lupta ei „e deschisă, dar nu e o luptă de clasă, ci o luptă pentru dreptate, legalitate, libertate, e o luptă de vieţuire, de conservare...”

În pagina cuprinzând „Cuvântul nostru”, adică a Comitetului de scoatere a bilunarului, e publicată o scrisoare deschisă: „Prea cinstiţi preoţi şi iubiţi colegi” semnată de Const. Pascal – învăţător care, în cea de a doua pagină (atâtea are ziarul) semnează altă scrisoare, tot deschisă, către iubiţii săteni, iar Ştefan Pascal îşi pune numele sub imperativul „La luptă!”

La rubrica informaţii se precizează că „Organul partidului muncitorilor e intitulat Mărăşeşti, ca un omagiu pentru eroii Mărăşeşti ai ţării”.

Tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad.

Meseriaşul, organ apărător al intereselor meseriaşilor, sub direcţiunea unui comitet de redacţie. Redacţia şi administraţia la Tipografia „Comercială” Bârlad, Strada Principală nr. 58. Apare nr. 1 la 3 august 1903 şi al doilea număr - şi ultimul - la 9 iulie 1906.

Numărul doi al ziarului din 9 iulie 1906 îşi spune „organ ocazional”, iar proprietarul tipografiei C.S. Leţcae afirmă că ziarul din 3 august 1903 „era scris, redactat şi imprimat de însuşi mâna subsemnatului”.

65

Deviza ziarului Meseriaşul era: „Lupta responsabilă pe cale paşnică plină de răbdare”, gândindu-se la pâinea muncitorilor, gând pe care-l înscrie chiar sub titlul ziarului, în manşetă: „Lupta pentru pâine; Pâinea prin luptă.”

Număr unic sau săptămânal? – se întreba redacţia în pagina a doua a primului său număr. Depinde de ce vor vrea meseriaşii, îşi răspundea redacţia, adică dl. C.S. Leţcae, şi cum ziarul s-a aflat în „lipsă de speze”, el nu a putut continua, oprindu-se la cea „de-a doua încercare”, adică la 9 iulie 1906.

De altfel, despre starea economică a muncitorului vorbesc şi versurile de la rubrica „Viaţa literară”, semnate de Ath. Gh. Mândru, „Cerşetorul”:

De două zile fără pâine / Şi ochii scurşi mi-s de plânsori; / Cu groază-aştept ziua de mâine - / Oh! Milă... milă !... trecători...!/ O viaţă toată-am dus-o-n luptă / Muncind la curţi plin de sudori; / Sub zdrenţe port o mână ruptă / Oh! Milă ... milă!... trecători...!/ Din uşă-n uşă - ca şi-un câine / Gonit – cerşesc din zori în zori; / Şi… n-am de pâine... n-am de pâine... / Oh! Milă... milă! trecători!...

*

Peste ani, în perioada 1958 – 1962, pe strada Ştefan cel Mare vis a vis de Biblioteca Centrală, zilnic, pe trotuar, într-o parte a uşii unui imobil cu ieşirea la stradă, stătea în scaun un bătrânel împuţinat la trup, dar care-şi păstra voioşia, jucându-se sau glumind cu copii: era C.S. Leţcae... mereu paşnic..

66

Naţionalul, organ al Partidului Naţional-Român din judeţul Tutova, în primul număr din 15 februarie 1923, apoi de la numărul 2, care poartă data de 15 martie 1923 cu adăugirea: „De sub şefia domnului Iuliu Maniu”, ce apărea sub conducerea unui comitet, redacţia şi administraţia în strada Petru Rareş nr. 14, unde era şi domiciliul domnului I. Ionescu, avocat, fost deputat şi prefect, ales la 3 februarie 1923, preşedinte al Comitetului executiv şi şef al Partidului Naţional Român din judeţul Tutova.

Era vorba despre Partidul Naţional Român din Transilvania care în decurs de peste 80 de ani a ţinut trează conştiinţa naţională sub viguroasa conducere a marilor români Avram Iancu, Horia, Cloşca, Crişan, dr. Raţiu, prof. Lucaci iar în timpul din urmă, sub conducerea distinşilor luptători şi fruntaşi: Iuliu Maniu, dr. Vaida Voievod St. C. Pop, V. Goldiş şi alţii, s-a contopit cu Partidul Democrat din regat – partid înfiinţat de marele geniu al neamului românesc, Take Ionescu, la 1908 – care provenea din evoluţia gloriosului partid conservator, condus de mari români şi bărbaţi de stat: Lascar Catargi, G. Gr. Cantacuzino, fraţii Lahovary, general Marcu şi nobilul patriot Nicolae Filipescu” – spune în editorialul „Partidul Naţional Român” semnat de Ioan I. Ionescu în numărul de început al ziarului.

În perioada 1923 -1924 cât a apărut „Naţionalul” au mai semnat Const. Gh. Moroşanu, Virgil N. Duiculescu, Const. Georgescu, V. Triandaf, Vasile D. Ştefănescu.

Au existat destule motive de diferende gazetăreşti şi politice cu confraţii de la „Tribuna Tutovei”, „Steaua Tutovei” dar şi cu o foaie intitulată „Medicul Ţăranilor” de sub direcţia unui anume dr. Vainer.

Ziarul Naţionalul a apărut la intervale neregulate şi s-a tipărit la Tipografia N.P. Peiu, strada Ştefan cel Mare nr. 17 Bârlad.

67

9 A.B. 9 A.B. număr unic, apare la 30 iulie 1902.

Noul Timp Noul Timp, apare în 1891, nefiind evident nici sub

raportul timpului, nici al colaboratorilor ori al conţinutului.

Obiectiv apare la Vaslui, strada Ştefan cel Mare nr. 70, dar cu un şef de secţie şi la Bârlad (Mihai Vasile), singurul ziar din Judeţ, membru al Biroului Român de Audit al Tirajelor, care are drept crez îndemnul „noi spunem lucrurilor pe nume, în 16 pagini, ajuns la 3 octombrie 2003 la al 645-lea număr, director – Irina Sadici, director editor – Clara Bisoc, Viorel Oprea.

Editor – S.C. Media Grup Nord – Est S.R.L., Vaslui; Tipar Multiprint S.A. Iaşi, strada Sf. Lazăr nr. 49.

Deşi este un ziar judeţean, cu subredacţii la Vaslui, Bârlad şi Huşi, publicaţia acordă spaţii largi şi evenimentelor din Bârlad, numărul din 3 octombrie 2003, oferind bârlădenilor, în afară de o bogată publicitate, articolele: „Locatari înnebuniţi” , „Ecusoane pentru angajaţii Primăriei Bârlad”, „Reţea de «carderi» descoperită la Bârlad”, „Hoţ vasluian, în «vizită» la Bârlad”, „Analize mai ieftine pentru pensionari - membri CARP Bârlad vor putea să-şi facă o

68

ecografie sau o electrocardiogramă plătind mai puţin decât la policlinică”; „Cozi interminabile la multe farmacii – ca la fiecare început de lună, bârlădenii pierd o grămadă de timp stând la coadă pentru a «prinde» medicamente compensate”; „Marcel Ionaşcu a luat locul V la Crosul Loteriei” (antrenor – bârlădeanul Valerian Panţiru);

Nu lipsesc din Obiectiv paginile cu: „Eveniment local”, „Eveniment intern”, „Infracţional”, „Eveniment intern şi extern”, „Economie”, „Sănătate”, „Sport”, „Mozaic”, „Mica publicitate”, multe clişee, caricatură, integrama zilei, horoscopul, rugăciunea zilei, meteo, programul T.V., flash, cronica neagră etc., încât şi bârlădenii au ce citi. Inclusiv cărţi pe care şi le pot procura din librăriile Obiectiv recomandate de ziar.

Ogorul

Ogorul, redactat de Vasile Stoica, în perioada

1932 – 1933, când apăreau „Documente răzăşeşti”, revistă.

Opinia Bârladului Opinia Bârladului, apare în iulie 1932 şi printre altele

s-a ocupat de analiza rezultatelor alegerilor parlamentare de la Bârlad şi judeţul Tutova, în urma campaniei electorale de la Scrutinul din 17 iulie 1932. El constata:” O redresare a popularităţii naţional-ţărăniştilor care s-au detaşat” în acea confruntare a opţiunilor.

69

Paloda este după Semănătorul lui Ion Popescu cea de a doua gazetă bârlădeană, înfiinţată la 5 februarie 1881 în capitala Moldovei de Jos, cu o apariţie săptămânală.

… „Era prin 1881, un frig teribil, un ger de crăpau pietrele – se spune în Paloda nr. 27 din 1899; în odăiţa mică dar caldă, caldă ca inimile fondatorilor, se strânsese mănunchiul cel mai ales de tineri şi sub inspiraţiunea entuziastă şi patriotică a regretatului profesor Ştefan Neagoe s-au pus bazele unui ziar care să predice adevărul şi să distingă abuzul şi nedreptatea..”

Ziarul respectiv era Paloda. „Te avizez că în Bârlad apare un ziar hebdomadar – Paloda; în localitatea noastră apariţiunea sa a făcut o nespusă impresiune de bine. Vă rog a-i urmări ideile – este ziarul exclusiv al meu” – îi scria Şt. Neagoe lui G. Bariţ.

Ideile ziarului erau în bună parte cele ale Semănătorului creat tot la Bârlad de Ion Popescu. Avea drept crez: „să practice adevărul şi să distrugă abuzul şi nedreptatea”. Paloda a fost condusă pe acest drum de fondatorul ei Şt. Neagoe, decan al presei bârlădene (Gh. Vrabie: „Bârladul cultural” Bucureşti 1937) iar când acesta este scos la pensie, dimpreună cu alţi profesori, trece sub îngrijirea institutorului Th. Riga, fost director al Liceului „Codreanu” – un macedonean care iscălea cu pseudonimul Herodot, iar din 1895 e condusă de

70

G.G. Ionescu, - poetul George Tutoveanu de mai târziu, până în 1908 când dispare.

Ştefan Neagoe, 1838 - 1897

Ziarul este proprietatea noastră, a comitetului de redacţie, fiind redactat tot de noi între anii 1881 – 1883, pe care din cauza împrejurărilor i-a succedat ziarul Tutova. Dacă am reînviat vechea Palodă este că am găsit mai nimerit acest titlu istoric pe care îl purtase una din vechile cetăţi ale Daciei, astăzi Bârlad – se spune în ziarul din 1 iulie 1892.

Asupra coloraturii politice, ziarul din 9 iulie 1892 se declară, ca şi în 1881, că aparţine „liberalilor convinşi şi încă din acei liberali care nu îşi schimbă faţa”…

De altfel Paloda din perioada 21 martie 1893 – 22 august 1893, poartă sub titlul identitatea: organ naţional – liberal, sub direcţiunea unui comitet. Ziarul continua numărătoarea anilor de la prima apariţie 1881 (Paloda, anul XI nr. 1 din 2 iulie 1892).

În cei 27 de ani cât a apărut Paloda, publicaţia a fost o tribună a luptei pentru liberalism şi democraţie, mereu cu preocupări pentru ţărani, şcoală, biserică şi meserii, o gazetă care a promovat frumosul, încurajând literatura, în toate formele sale, proza, poezia, traduceri, reproduceri, preocupare stimulată de însuşi proprietarul tipografiei unde se realiza foaia – G. Caţafany.

La această redacţie de ziar s-au ridicat şi s-au afirmat în literatura română George Tutoveanu, Corneliu Moldovanu, A. Mândru, George Bratu, Popescu Perieni, C. Muche, Maria de la Banca – pseudonimul literar a fiului de răzeş din Pogoneşti – Bârlad, C. Hamangiu, ajuns ministru de justiţie mai târziu, cetăţean de onoare a Bârladului, care, în Paloda a impresionat

71

bârlădenii prin poeziile sale de tinereţe – madrigaluri, epigrame, sonete, cronici şi eseuri literare.

„O foarte activă Poştă a redacţiei, rubrici de noutăţi literare, de bibliografie şi de varietăţi (anecdote şi schiţe umoristice) şi, mai ales, un foileton zilnic, făceau din Paloda un ziar atractiv” – notează Remus Zăstroiu în Dicţionarul Literaturii Române de la origini până la 1900 - Bucureşti, Editura Academiei, 1979.

Paloda politică „a pendulat între mesianismul ardelean a profesorului Ştefan Neagoe şi realizările literare, inaugurate de poetul G. Tutoveanu”.

Şcoala literară de la Paloda – stimulată şi de G. Caţafany - a creat atmosfera trebuitoare naşterii celor două reviste bârlădene: Paloda literară şi Făt Frumos.

*

Păreri şi-a făcut apariţia mai întâi ca ziar de informaţii comerciale, culturale, literare la 25 septembrie 1932 având ca director pe N.V. Munteanu iar redactori pe V. Blănaru şi M. Schwartz, iar apoi ca revistă literară, socială şi politică în 1933, fiind o tribună de luptă antifascistă, în jurul căreia s-au ataşat colaboratori precum Stelian Dumbravă, Ion Palodă (dr. I. Vainfeld), Barbu Zaharescu, Gh. Ivaşcu, Atanase Joja, Hari Goldstein, A. Ismail, Herman Schvartz, Perahim, Ion Andronache, Gh. Nedelea, Lazăr Beneş, Nicolae Pandelea, sub direcţia gazetarului M. Negreanu.

72

Gh. Ivaşcu scotea la Iaşi revista „Manifest”; Perahim era pictor şi procura desene antifasciste pentru Păreri, Atanase Joja desfăşura activitate de gazetar la Galaţi.

Revista începuse cu un tiraj de 500 exemplare şi ajunsese la 2000, dar în luna iunie a anului 1936, democraţia guvernării liberale i-a suspendat activitatea pentru că: „consecvent liniei luptei de apărare a drepturilor omului şi a adevăratei democraţii, revista a ridicat glasul său în apărarea celor ce sufereau pentru credinţă şi idealurile lor, fiind aduşi şi judecaţi la Tribunalul din Craiova 17 antifascişti.”

Iată articolul din numărul 8 al publicaţiei „Păreri” din anul 1936, după care a fost suspendată:

Amnistia o cerinţă populară „În iureşul frământărilor politice se ciocnesc astăzi

forţele reacţiunii cu cele progresiste, democratice. Având de ales între menţinerea populaţiei noastre într-o stare de inferioritate, asemănătoare cu cea din evul mediu şi aceea de rapidă dezvoltare pe toate tărâmurile, într-o deplină libertate civică, noi am ales: optăm pentru cea din urmă, pentru democraţie, pentru adevărata democraţie.

Şi am optat astfel, după o matură chibzuinţă. Am constatat că propuşii naţionalişti ai străzii nu sunt decât trădători de neam şi ţară, punându-se în slujba boierimii, ei vor să lovească în interior populaţia ţării. Să ne răpească puţinele libertăţi, să ne facă să strângem şi mai mult cureaua şi în locul deplinei dezvoltări, a independenţei naţionale, să ne pună jugul imperialismului hitlerist şi al revizionismului hortist.

Aceasta n-o vrem noi, n-o vor antifasciştii, n-o vrea poporul întreg. Şi n-au vrut-o şi nici nu o vor cei peste 1500 de antifascişti care zac în temniţele ţării româneşti.

Luptătorii pentru interesele mulţimii, intransigenţi atunci când e vorba de dat poporului pâine, pace şi libertate, aceşti antifascişti sunt victimele teroarei, a actelor fascizante ale guvernului.

73

Să se facă dreptate! Să fie redaţi societăţii deţinuţii antifascişti. Şi în

ciocnirea dintre fascism şi democraţie, între barbarie şi progres, forţele democratice să fie întărite cu cei care au ştiut să lupte şi să se jertfească pentru apărarea libertăţilor şi nevoilor populaţiei.

Poporul nu are decât să câştige în urma acestui lucru. Şi ca exponenţi sinceri ai cerinţelor populare strigăm: să se deschidă porţile tuturor bastiliilor româneşti, amnistie pentru antifascişti!”

Ziarul Păreri reapare în septembrie 1944, ca tribună de luptă democrată şi de apărare a drepturilor cetăţeneşti, autorizat cu nr. 1/1944 de către onor prefectura judeţului Tutova, proprietar şi redactor, M. Negreanu, redacţia şi administraţia în strada Al. Vlahuţă nr. 15 Bârlad, cu apariţie zilnică până la nr. din 18 noiembrie 1944, când este programat să apară săptămânal, iar de la 23 august 1945, când… „se va putea!”

În editorialul primului număr al ziarului Păreri din 1944 citim:

„După o prea lungă şi înăbuşitoare tăcere, gazeta noastră reapare pentru a putea da glas tuturor aspiraţiunile drepte ale cetăţenilor, aspiraţiuni ce fuseseră sângeros sugrumate de un regim care, infectat de otrava hitleristo-fascistă, adusese dezastrul complet asupra poporului român.”

Cu numărul 19, de la 26 septembrie 1944, Păreri se pretinde: „cotidian democrat de luptă antifascistă şi de apărare a drepturilor cetăţeneşti.” – redactor M. Schvartz – Negreanu. Iată cum arăta frontispiciul:

74

Pentru o mai bună edificare a cititorilor asupra

ideologiei ziarului redăm mai jos Strofe la Sărbătoarea Muncii, apărute în numărul din 1 mai 1946, pe spaţiul articolului de fond:

Astăzi este ziua Muncii! În genunchi, ca la altare, Să-i aducem închinare Ca s-o ştie pân' şi pruncii… Astăzi este ziua Muncii! Este sărbătoare sfântă A dreptăţii,mult râvnită! Vesel braţele s'agită Buzele binecuvântă Este sărbătoare sfântă. S-o trăim cu tot avântul! Este ziua biruinţei Frânt e lanţul umilinţei Lăudat fie Preasfântul! S-o trăim cu tot avântul. Înspre culmi privirea zboare Ura'n inimi amuţească! Altă viaţă să renască În această sărbătoare Înspre culmi privirea zboare! Astăzi este ziua Muncii Sărbătoarea muncii noastre S-o-nălţăm până la astre Ca s-o ştie mâini şi pruncii Astăzi este ziua Muncii.

75

George Nedelea La 10 iulie 1946, Păreri devine Păreri Tutovene. Iată frontispiciul:

Păreri Tutovene îşi dobândeşte titulatura la 10 iulie 1946, fiind continuarea a ceea ce a fost ziarul Păreri, dar ziar doar „independent-democratic” cu apariţie bisăptămânală, lunea şi vinerea, de la 1 noiembrie 1946, cu un nou colectiv redacţional din care mai fac parte Al. D. Balaban, Lazăr Beneş, M. Aron, V. Şuluţiu şi A. Saidacar, până luni 7 noiembrie 1949, când apare primul număr al ziarului Steagul roşu organ al Comitetului judeţean Tutova al P.M.R. şi al Comitetului provizoriu a judeţului Tutova. *

La 20 martie 1949, în numărul 168, Păreri tutovene publică un medalion comemorativ la 2 ani de la moartea ziaristului Ion Palodă (dr. Weinfeld), dar şi articolul „Cazul Hitler – panageric – preluat din ziarul Desrobirea din Galaţi – 13 mai 1945.

Referindu-se la cursivul „Cazul Hitler – panageric” ziarul conchide: „Departe de a avea existenţa efemeră a unui articol obişnuit de ziar, el certifică multiple calităţi care-i asigură o constantă şi permanentă valabilitate”

Dar iată pana lui I. Palodă:

76

A murit bestia. Milioane de oameni răsuflă uşuraţi. Milioane de oameni gândesc că, dacă monstrul ar fi murit cu 2000 de ani mai devreme, lumea ar fi fost scutită de teroare şi măcel.

Să fie oare aşa? Cred că se înşeală. Că gangsterii nazişti se căznesc să

creeze o legendă de eroism şi profeţie în jurul sinistrului cap de bandă, e uşor de înţeles, deşi truda lor e zădarnică.

Dar că la diferite posturi de radio democrate se vorbeşte de marile însuşiri geniale ale lui Hitler „din nenorocire rău întrebuinţate”, e mai mult decât o eroare, e o perfidie. A adus oare Hitler un adevăr nou sau măcar o minciună nouă în lume?

Răspunsul l-a formulat G. Gobineanu. Superioritatea nemţilor a proclamat-o Chamberlain.

Wille zur Macht şi dispreţul milei a filosofat-o Nietesche. Sălbăticia şi brutalitatea teutonă e milenară (Tacit). N-a

creat-o Hitler. Antisemitismul a fost un permanent mijloc de diversiune în mâna guvernelor tuturor naţiunilor. „Drang nacht osten” şi „Spaţiul vital” e un vis secular al nemţilor şi nu numai a lor. Nu Hitler i-a învăţat pe italieni să viseze un „Imperio” în Africa, pe japonezi să viseze cucerirea Chinei şi Americii, pe români să viseze un guvernământ al Transnistriei. Nu Hitler a inventat imperialismul, şovinismul, ura de rasă, lăcomia de pradă şi mai ales pe „Jandarmul Europei”şi „brâul sanitar”.

Acestea toate le-a găsit Hitler în funcţie la toate naţiile , la cele mari şi la cele minuscule şi neînsemnate.

Nici o naţie nu se credea prea mică şi slabă încât să nu viseze cuceriri de teritorii, stăpânire de minorităţi, şi mai cu seamă să nu se creadă obligată de a apăra civilizaţia şi cultura europeană împotriva „barbariei roşii”, împotriva dezrobirii muncitorilor.

77

De murea Hitler acum zece ani sau dacă nu s-ar fi născut, nu se schimba nimic.

Nu! Hitler n-a fost un Mahomet nici pentru lume, nici pentru naţia lui. N-a fost nici epileptic, nici genial, nici profet, nici erou. A fost un gealat foarte uşor de înlocuit.

DRANG NACH OSTEN şi „Spaţiul vital” ar fi putut fi înăbuşit foarte uşor când s-a prins de veste că Hitler pregăteşte războiul.

Nu se întreabă oare admiratorii geniului lui Hitler: cum a putut el învinge opoziţia în ţara lui şi cu ce bani a putut să se înarmeze? Oare cu marca ridicolă care valora a bilioana parte dintr-o centimă de aur?

Banda neagră a paraziţilor din întreaga lume a vrut războiul şi i-a pregătit pe Hitler şi poporul său brutal şi îndobitocit. Hitler n-a fost decât un „Chargé ffaires” sau mai potrivit, o excreţiune fetidă a organismului putred capitalist mondial!

Grangurii paraziţi ştiau prea bine că stăpânirea teutonă asupra lumii întregi este un vis deşert şi caraghios, ştiau însă totodată că această idee fixă poate fi utilizată pentru scopurile lor. Da, DRANG Nach OSTEN nu-i speriau, ci groapa lor era DRANG NACH WESTEN a emancipării muncitorimii.

De aceea au privit cu atâta linişte şi cinism la scandalurile din Reich, la arderea cărţilor, la deportarea, schingiuirea şi uciderea oamenilor. Nu numai că n-au protestat, că n-au intervenit, dar au contribuit, cu grele miliarde, la construirea acestei uriaşe şi monstruoase maşini de război şi crimă!

Nici o cheltuială nu li s-a părut prea mare acestor granguri ai tuturor naţiilor. Până şi evreii, care aveau să fie cele mai lamentabile victime, au dat prinosul lor pentru înarmarea apărătorilor burtăverzimei!

Hitler n-a cucerit teritorii. A intrat în ele ca la complici. Nu el a creat Quislingii, Lavalii, Cochenii şi Antoneştii. I-a găsit gata pregătiţi. Şi nu în grabă, ci de generaţii.

78

Hei!, paraziţi din toate ţările! Lăsaţi dracului pe „genialul” criminal. A fost el criminal, dar nu mai mare decât voi, iar genial n-a fost nici el, precum nu sunteţi nici voi.

Sunteţi foarte rău inspiraţi dacă credeţi că se poate… tuşi contra vântului. Ce trebuie să vină, vine! Voi aţi preferat să vină pe valuri de sânge şi a venit aşa, dar se putea şi altfel. Dacă însă nici acest groaznic măcel nu v-a fost învăţătură, va mai curge sânge, dacă trebuie să vină, va veni!”

Nu vă mai ascundeţi după cadavrul „genialei” bestii. Lăsaţi bietul hoit să putrezească în pace, iar voi luaţi aminte!”

Păreri Tutovene, publicaţie săptămânală de opinie,

informaţie şi atitudine a municipiului Bârlad, reapare joi 16 aprilie 1992 cu un colectiv de redacţie format din: Gh. Barbu, redactor şef, O. Oprescu, redactor şef adjunct, Gh. Vrabie, redactor, V. Popa, tehnoredactor, ca o expresie a dorinţei de a susţine reînfiinţarea judeţului Tutova, abuziv desfiinţat în 1950.

Din ziarul cu „număr nou” am reţinut documentarele: „Tutova în devenire”, „Criterii care stau la baza reînfiinţării judeţului Tutova” din care redăm unul din argumente:

„Municipiul Bârlad a fost permanent reşedinţa ţinutului şi judeţului Tutova. Bârladul este al doilea oraş cu vechime din Moldova după Cetatea albă, fiind atestat documentar încă din anul 1174. În prezent municipiul Bârlad se află pe primul loc

79

ca număr de populaţie faţă de toate oraşele care solicită a deveni reşedinţă de judeţ.”

Ca obiective culturale care justifică devenirea Tutovei ca judeţ şi a Bârladului capitală a acestuia sunt citate existenţa Teatrului „Victor Ion Popa” şi a muzeului din localitate. Nu se vorbeşte nimic despre tradiţia culturală – prin publicistică a Bârladului.

Păreri tutovene reapare la 20 aprilie 1990 ca organ de presă al F.S.N. Bârlad.

Din lucrarea în două volume „Istoria Bârladului „ apărută în 1998 sub egida primăriei municipiului Bârlad, a Inspectoratului pentru cultură al Judeţului Vaslui şi Fundaţia Culturală „Dr. C. Teodorescu” – Bârlad, îngrijite şi coordonate de Oltea Răşcanu – Gramaticu, rezultă că Păreri Tutovene din 20 aprilie 1990 este acelaşi cu bisăptămânalul care la 29 septembrie – 3 octombrie 2003, ajunsese la nr. 737, anul XIII de apariţie, serie nouă, cu precizarea ce ne-o face în sensul că ziarul a avut o succesiune bogată de redactori şefi: George Irava, George Oprescu, Tache Mocanu, Gheorghe Barbu, Florin Şchiopu, Vasile Rugină, Gruia Novac, Costel

80

Niţuc, Cătălin Angheluţă, Florin Mihăilescu, iar în prezent, de aproximativ 11 ani, Aurel Găvan ( pseudonim Neagu Vârlan).

Păreri tutovene, publicaţie judeţeană de cultură, opinie, informaţie şi atitudine, editată de Fundaţia Creştin Ortodoxă „Sf. Nicolae” Bârlad, strada Republicii nr. 284, anul XIII, Serie nouă, apare bisăptămânal şi a ajuns la nr.737/29 septembrie – 3 octombrie 2003.

„Exprimă-te liber prin… Păreri tutovene” invită publicaţia care se tipăreşte la S.C. Odeon S.R.L. şi are ca director pe Aurel Găvan, editorialist - Constantin Teodorescu, redactor coordonator – Laurenţiu Chiriac. Dispune de un larg colectiv de redacţie – redactori şi colaboratori: Nicolae Mitulescu, Petruţa Chiriac, Teodor Pracsiu, Mioara Popa, Valentin Negre, Corneliu Filipescu, Ioan Puflea, Gheorghe Catană, Corneliu Florenţa, Nicu Botezatu, Neculai Artene, Gheorghe Clapa, George Irava, Oltea Răşcanu – Gramaticu, Mihai Luca, Eliza Olteanu, Vasile Slabu (fotoreporter). De tehnoredactare se ocupă Bogdan Artene, Ana-Maria, Gheorghiu, Mihaela Măstac, iar ca agent publicitar, responsabilitatea revine lui Constantin Grigoriu.

„Neîndoielnic, Păreri tutovene întruchipează rodul strădaniilor şi eforturilor unui colectiv de entuziaşti ai locului” – zice Gheorghe Clapa în „Puncte de vedere în legătură cu publicaţia Păreri din nr. 737 a publicaţiei unde lucrează „…Cu fiecare număr, Păreri tutovene a câştigat în valoare, în conţinut, şi-a amplificat aria de cuprindere, a răspuns tot mai mult exigenţelor cititorilor săi, fiecare putând afla în paginile sale temele şi subiectele care îl interesează. Păreri tutovene îşi argumentează redactorul discursul, a ajuns una dintre cele mai reuşite publicaţii ale momentului, intrate definitiv în circuitul presei naţionale.”

Într-adevăr, a crea şi tipări la Bârlad o publicaţie cu circulaţie în întreg judeţul nu-i deloc o treabă uşoară. Dar ziarul „se încăpăţânează să reziste şi să ofere cititorilor „ceea

81

ce le trebuie. Un ziar bogat în conţinut, cu o ilustraţie bogată şi adecvată, cu o publicitate bine dozată, cu articole şi rubrici căutate: un editorial de ţinută (Constantin Teodorescu), cu „Eşicherul – Tablaua de şah a politicii”, bine orientat şi cu profesionalism dăruit cititorilor (profesor Valentin Negru), rubrica „Ştiaţi că…?” o sinteză a deosebitului (profesor Gheorghe Catană), o pagină culturală – cu opinii de cititor şi comentarii la o expoziţie de pictură şi grafică deschisă în localitate – care „fură” şi din pagina învecinată pentru a informa la timp care-s noutăţile în ultimul număr (66-67) din revista Pagini medicale bârlădene… Apoi articolele „Mirajul Occidentului”, „Violenţa în familie”, „Campania regională împotriva traficului de fiinţe umane…” ori „Sărbătoarea satului Puieşti” – ediţia a VI-a – 2003 ş.a. sunt tot atâtea teme de multă importanţă. Calendarul astronomic a lunii octombrie, Jocul de cuvinte – „Viticolă”, rubrica Sport, „In memoriam”, aportul Oficiului judeţean pentru protecţia consumatorilor la respectarea regulilor de comerţ şi de servire civilizată şi nu în ultimul rând cursivul „Muzeul, şcoala şi literatura” sunt de mare folos pentru oricine.

Un plus de grijă la autori pentru susţinerea ideilor nu cu vorbe ci prin argumente în cazul lui Gh. Clapa; evitarea zorzoanelor, preţiozităţilor şi întortocherilor pentru N. Mitulescu, ar aduce un plus de credibilitate nu numai lor, ci ziarului în primul rând, iar cititorilor – satisfacţii mai mari.

Actualele Păreri tutovene port cu demnitate şi succes, ba înnobilând, ceea ce a făcut Păreri tutovene după 20 iulie 1946 şi până la 7 noiembrie 1949.

82

Progresul, ziar politic, economic şi literar, apare săptămânal, redacţia şi administraţia la Tipografia George Caţafany – Bârlad.

Se declară oficial de nuanţă liberală dar nu a constituit o tribună puternică de luptă politică, deşi la el au colaborat majoritatea profesorilor de la Liceul Gh. Roşca Codreanu.

A fost editat în perioada 9 ianuarie 1883 – 22 decembrie 1885.

Ziarul se deschidea cu calendarul săptămânii, după care urmau articolele: „Aşa numitul conflict francezo-român”, „Iar chestia evreiască”; „Necesitatea unei legi de admisibilitate şi de eligibilitate în funcţiunile administrative”; „Neeficacitatea legilor noastre pentru săteni”; „O curioasă neînţelegere între Primăria urbei Bârlad şi Consiliul judeţean Tutova”….

Se mai publicau versuri, creaţie a unor colaboratori ori reproduceri din „Voinţa Naţională”, Cugetări după Louis Dépret, un foileton la „Foiţa progresului”- „Fântâna Blanduziei, piesă în 3 acte de Vasile Alecsandri, de exemplu – „Ştiri locale”, „Revistă exterioară” etc.

Există şi publicitate: „Pastile pentru recâştigarea sănătăţii bărbaţilor” (erau cam ceea ce este „Viagra” astăzi). Se făcea reclamă şi Institutului de domnişoare de sub conducerea doamnei N. Drouhet. Dar cine era familia Drouhet şi Institutul ce-i purta numele?

Criticul literar Şerban Cioculescu, în volumul „Amintiri”, Editura Eminescu, 1981, vorbeşte în detaliu despre… un pension de fete întemeiat în 1857 la Bârlad de Pulcherie Olivari, fiica ei Nathalie Olivari căsătorindu-se cu Pierre Drouhet, codirectorul pensionului particular din Bârlad, mort la 16 iulie 1909, cu un necrolog scris de preotul I. Antonovici, mai târziu episcop de Huşi.

Tatăl Nathalei – Georges Olivari, căsătorit cu Pulchérie, aceasta întemeiază în 1857 un pension de fete la Bârlad. Fiica lor, Nathali, măritată cu Pièrre Drouhet în 1864, a preluat în 1867 conducerea pensionului şi aceea a externatului.

83

…”Era o şcoală serioasă, de muncă temeinică, în care „umanioarele” păstrau locul de cinste şi în care se respectau treptele formale ale retoricii latine, cu progresele ei de la Cicero şi Quintilian încoace. Dizertaţia scrisă şi mai apoi orală, cum se cuvenea, etimologiceşte, făcea din cei mai buni elevi vorbitori ex cathedra sau la bară, iar în vârful piramidei, de la tribuna parlamentară…” spune Şerban Cioculescu.

* După modelul „pensioanelor” de domnişoare de pe

vremuri există înfiinţată din 2001 în Bucureşti, din iniţiativa unor părinţi, Şcoala europeană particulară menită să ofere copiilor o educaţie mai temeinică. Este o şcoală a computerelor, a englezei, germanei şi spaniolei, şcoală a educaţiei fizice şi cercurilor de teatru, afaceri, matematică şi jurnalism, dar nu lipsesc artele plastice, muzica, dansul sportiv şi artele marţiale.

Cu un program de la ora 8 dimineaţă la 6 seara, elevii trăiesc o experienţă unică: învaţă, mănâncă, se joacă, îşi fac temele, fac mişcare şi desenează, pictează ori fac muzică sau dans sub supravegherea învăţătorilor.

La 15 copii sunt angajaţi sau colaborează 13 profesori sau învăţători. Raportul de unu la unu este benefic, copiii nu mai au nevoie de meditaţii, având profesori specializaţi, trec cu uşurinţă „şocul” clasei a V-a ori cel al clasei a IX-a.

Aflată la al treilea an de funcţionare Şcoala Europeană din Bucureşti cheamă la cuminţenie şi modestie, îndemnându-i pe copii să se accepte reciproc.

84

Propaganda conservatoare, organ al Partidului

Conservator din judeţul Tutova (iar în decembrie 1918 al Partidului Conservator – progresist), anul I, nr. 1, cu apariţia în fiecare duminică, începând de la 7 decembrie 1908, redacţia şi administraţia la Clubul: Conservator – strada Dobranici nr. 2 Bârlad este scos pe piaţă în condiţiile când, „în urma sângeroaselor răscoale ţărăneşti din primăvara anului trecut şi a dezordinii produsă de neizbutitele reforme agrare votate cu acest prilej, s-a risipit indiferenţa tuturor acelora care se ţinuse până acum departe de orice manifestare politică.”

Presa fiind „cel dintâi, şi cel mai puternic mijloc de răspândirea ideilor politice” şi „credincioşi neclintiţi ai principiilor conservatoare” ne propunem – se spune în editorialul „Un nou ziar” – „să facem un control foarte serios al afacerilor noastre politice, lucrând cu toată energia pentru binele comun punând în toate acţiunile noastre bună-credinţă, demnitate şi cinste, păstrând cea mai severă urbanitate”…

Tipografia C.D. Lupaşcu, apoi tipografia Modernă (la 6 ianuarie 1911), la N.P. Peiu la 22 decembrie 1918.

Până la 29 noiembrie 1909 nu rezultă cine este şeful ziarului dar la data de mai sus, la Poşta redacţiei, sub semnătura G. Tutoveanu scrie: „Rog pe toţi prietenii şi cunoscuţii mei, ca toate manuscrisele pentru Propaganda conservatoare să le adreseze prietenului meu, dl avocat I. Stănescu, care este acum directorul acestui ziar – Bârlad 28 noiembrie 1909.

De unde deducţia că anterior director al ziarului fusese G. Tutoveanu, concluzie reieşită şi din fluxul materialelor sale publicate în săptămânal până atunci. De la 4 iunie 1915 director este I.G. Ciorescu – redacţia şi administraţia în strada Mihai Viteazu nr. 4 iar de la 7 iunie 1918, director devine George Oprişau, când foaia apare în două pagini, pentru ca de la 15 iulie 1918 ziarul să fie editat sub conducerea unui

85

comitet. Girant a ziarului: D.A. Chiricuţă iar la câteva zile I.M. Varlam.

Deosebit de G. Tutoveanu, G. Oprişanu, I. Ciorescu în Propaganda conservatoare au mai semnat: Z. Vladimir, Z. Gruea, N.N. Grigoriade, I. Castiş, A. Leon, V. Proca, N.L. Marinescu, S. Puşcaşu, N. Teodorescu, M. Luncanu, I. Adam, A. Stelian, V. Vasiliu – Măscurei, prof. Gh. Alesandrescu, I. Marinescu, dar apar şi semnături ca acestea: T. Ioan, I. Cetăţeanu, I. Xenes, M. Cinemagramof, V.V.V., I. Prundu, A. Fulvio, S. Diapazonu etc.

În afara politicii de partid, a disputelor cu ziariştii de la „Bârladul” ori de la „Tutova”, cu ultimii intrând în discuţie chiar şi G. Tutoveanu, se publicau rubrici diverse, de interes: „Chestiuni economice”, „Producţia, munca şi diviziunea muncii” a fost un serial semnat de I.G. Ciorescu – Bogdana. La „Foiletonul ziarului „Propaganda conservatoare” s-au publicat: „Soarele – studiu de mitologie română” de N.L. Kostake; „Religia în educaţie” de Zoe G. Tutoveanu; „Aurorele polare” semnat Cosmos, „Relaţiile conjugale şi sentimentele dintre soţi” de Zoia G. Tutoveanu.

Diversificată era informaţia: „Zilele acestea M.S. Regele a semnat decretul prin care se acordă concetăţenilor noştri – părintele I. Antonovici şi domnului G. Tutoveanu medalia Beni-Merenti pentru lucrări literare” ( 29 martie 1909); „Anunţăm că de acum înainte Propaganda conservatoare va apare la fiecare două săptămâni” (31 ianuarie 1910); „Abonamentele se plătesc domnului I. Lupu, casierul Clubului Conservator”…

Bogată şi variată este viaţa literară în „Propaganda conservatoare”.

Epigrama - unui caracter, semnată V.V.V. spune lucruri de-a dreptul:

Îndrăgit sunt şi de vorbe Şi de chipul dumitale Dar prea mult vânezi, măi frate,

86

Situaţii şi … parale. I. Prundu semnează nişte tachiste: Sunt oameni vrednici, lucru mare, Când dau bugetului asalt Şi dinţi au straşnici, că-s în stare Să roadă piatră şi asfalt. Iar A. Flavio – Cugetarea: „Sunt două lucruri în lume

care nu îngăduie mediocritate: versurile şi iubirea.” Duelul epigramistic în vremea aceea avea loc nu numai

în ziare. Propaganda conservatoare din 22 februarie 1909 spune: „La geamul librăriei P. Frumuzache sunt expuse de câteva zile trei şarje foarte izbutite. Una a prietenului nostru, domnul C. Ştefănescu, reprezentând pe dl D. Hârlescu, G. Tutoveanu şi V. Gheţiu şi două ale domnului D. Hârlescu şi D. Vasiliu – Bacău.”

Era şi pe atunci, neîndoios, legea cu calomnia, dar în lumea intelectuală se ştia şi ce e şarja, gluma, umorul, împunsătura provocatoare producerii altor momente de veselie.

Populată era „Tribuna literară” înfiinţată de ziar din primele zile ale existenţei sale. Aici a publicat G. Tutoveanu foarte multe poezii: „Iubire”, „Decemvre”, „Spune-mi”, „Dor”, „Iisus”, „Fii gata”, „Sutaşul din Căiuţi”, „Portret”, „Cucernicie”, „Grigorescu”, „Fantoma”, „Pace”, „Slănic”, „A fost”, „Ştefan Vodă”, „Suceava”, „Bucovinei” etc. dar şi sonetele: „Şi plopii”, „Paznicul sihastrului”, „Spre tine – aleargă”, „Domiţa Rucsandra” etc.

Cât priveşte poezia Portret publicată în Propaganda… la 11 ianuarie 1909 ea are povestea ei:

…”Cu ani în urmă vorbisem cu bătrânul poet George Tutoveanu despre ea. Frumoasa doamnă (Natalia Negru n.n.) luminase unele şezători literare ale Academiei Bârlădene, ţinute fie la Bârlad, fie în unele târguri ori sate din apropiere,

87

ca Iveştii, Corodul şi Berheciul, ca să le numim doar pe cele de lângă Tecucii ei. Atunci am aflat că dulcele maestru îi păstrase – şi el! – o afecţiune tainică şi intactă în timp şi că, în 1904, ea îi inspirase poezia Portret, publicată în ediţia a doua (1910) a primei lui cărţi – Albastru:

E-naltă şi în mersu-i Uşor se-nmlădie Ca zarea de lozii Când vântul o-mbie. Seninul din şoaptă-i Stă mintea să-ţi fure Ca zvonul de şipot Sub bolţi de pădure. Şi-n ochi i se-aprinde Noian de-nţelesuri Ca vraja ce-aşterne Amurgul pe şesuri.

(Din „O vizită la Natalia Negru” de C.D. Zeletin: Bârladul odinioară şi astăzi – 1984).

Prin 1993 – 1994, când făceam ziaristică la Monitorul de Iaşi, maestrul Aurel Leon a scris un cursiv la „Cafeaua de dimineaţă” despre Natalia Negru. La câteva zile, la rubrica pe care o redactam „Din scrisorile şi telefoanele zilei” am adus o anumită corectare spuselor magistrului… A doua zi a intrat în birou la mine, mi-a strâns mâna şi zâmbind mi-a spus-o direct: dar ştii că Tutoveanu a fost cu Natalia Negru?

Tot ce se poate, Natalia Negru (1882-1962 a supravieţuit primului ei bărbat Şt. O. Iosif, şi lui Dimitrie Anghel, pe care l-a luat de soţ după plecarea lui Iosif. Ea „şi-a

88

consolidat singură atât aureola de melpomenă… hrănind cu oxizi un foc fără combustie, o flacără de comoară…

A fost una din fascinaţiile vremii, o frumuseţe…”

Praştia, ziar bilunar, în 2 pagini, de polemică socială, politică şi literară,apare la 20 decembrie 1923 sub deviza „Să spui adevărul râzând” (Horaţiu), sub direcţia unui comitet, redactor G. Ponetti, proprietară Elena Dan, redacţia şi administraţia Bârlad, strada Aprodul Purice nr. 4, ca o … praştie îndreptată către oamenii de felul „dl. Iancu Mihăilescu, absolvent a patru clase primare, telefonist la căile ferate… care, în numele literaturii române, s-a ridicat împotriva poetului G. Tutoveanu prin ziarul bârlădean „Brazdă Nouă” din 27 octombrie; sau a atitudinii de o revoltătoare necuviinţă, pe care a avut-o un domn avocat, Ştefan Dumbravă, faţă de acelaşi poet G. Tutoveanu, cu ocazia unei şedinţe a Ligii Culturale.”

Domnului Mihăilescu-Macaz îi răspunde Praştia prin însuşi cuvântul lui Nicolae Iorga care nu-i altul decât şeful politic suprem al celui care aruncă trivialităţile:

… G. Tutoveanu este „un adevărat, un duios şi un puternic poet”; poezia sa „Aduceţi-vă aminte” este „Una din cele mai frumoase bucăţi lirice din literatura noastră”; poemul său „Logodnica lui Vifor” este „de o formă clasică pură”;

89

întregul volum „Balade” e „cea mai însemnată carte de poezii din acest an şi de câtva timp încoace”.

Cel de al doilea număr din Praştia apare la 20 ianuarie 1924. Este realizat la Tipografia Aron Haber Bârlad.

Praştia a fost un fel de gazetă de satiră şi umor al „Academiei Bârlădene”.

Rulmentul, gazetă de uzină, organ al Comitetului de partid şi al Comitetului de întreprindere (mai târziu – Comitetului sindicatului) din Fabrica de rulmenţi Bârlad, apare la data de 5 noiembrie 1957 şi găzduieşte în primul său număr

gândurile de viitor ale inginerului Ştefan Dumitrescu, director. Cel care după 10 ani, la 5 noiembrie 1967 avea să semneze alt articol în Rulmentul: „La 10 ani.” Iar la 29 februarie 1968 să ocupe întreaga pagină întâia a ziarului Rulmentul cu titlul: „Ştefan Dumitrescu, director general al fabricii de rulmenţi din Bârlad a decedat la 26 februarie în urma

Ion N. Oprea, redactorul şef al Ziarului Rulmentul Bârlad

90

unui grav accident de automobil”… Redacţia îşi avea sediul la Fabrica de rulmenţi din

Bârlad – Şoseaua Iaşului, în Pavilionul administrativ, alături de Comitetul de partid, folosind serviciile aceleaşi secretare, vis a vis de Cabinetul directorului, dar şi în apropierea birourilor Sindicatului. Se tipărea la Întreprinderea „Drumul socialismului”, secţia Poligrafică Bârlad.

Ziarul a avut o apariţie bilunară, într-un tiraj de 3500 – 4000 de exemplare în primii cinci ani de activitate şi se difuza întregului personal din întreprindere (abonamentul 0,60 lei pe 3 luni, 1, 20 lei pe 6 luni, 2,40 lei pe un an, iar cei care doreau să-l primească la domiciliu achitau în plus 10 bani de fiecare număr al ziarului, suma reprezentând valoarea timbrului poştal – Rulmentul din 20 decembrie 1958), dar se trimitea şi la o bună parte din ziarele şi instituţiile din ţară, în special la ziarele de întreprindere, la schimb de publicaţii.

În fotografie: (de la dreapta la stânga) Ion N. Oprea – la predarea

conducerii ziarului lui Constantin Huşanu (tet-a-tet)şi în continuare colaboratorii Gh. Mocanu (foto) Elena Budescu, secretară şi Eliade Solomon, colaborator de bază (ianuarie 1963).

91

A apărut cu participarea unui colectiv redacţional,

răspunderea având-o redactorul şef, care mai bine de doi ani a fost rectificatorul Codreanu Iordache, un bun profesionist.

La 1 martie 1960 vine redactor Ion N. Oprea, (în fotografie – 6 X 1960) care la 15 ianuarie 1963 predă activitatea lui Constantin Huşanu, care îl coordonează până la 19 septembrie 1965, după care ziarul are ca redactor pe

Constantin Clisu, redactorul şef care a urmat lui Constantin Huşanu la

conducerea ziarului, poet, prozator, care a scris şi versurile la cântecul Bârladului pe muzica lui Nicolae Balan.

Constantin Clisu, probabil 4-5 ani, după care el scade în calitate, devenind un fel de instituţie în care se publică viaţa de partid şi sindicală, un fel de dări de seamă a celor care se voiau popularizaţi.

Deosebit de materialele şi rubricile specifice activităţii de partid şi de sindicat, ziarul Rulmentul a promovat o tematică corespunzătoare, unele rubrici fiind permanente: concursul de ridicare a calificării profesionale a muncitorilor cu numele: „Verificaţi-vă cunoştinţele tehnice”, organizat an de an, de exemplu.

Iată doar câteva din rubricile de interes ale ziarului: „Ariciul la microfon”, „Biblioteca tehnică vă informează”, „În

92

pas cu tehnica”, „Poşta redacţiei”, „Răspundem cititorilor”. „Vitrina cu cărţi”, „Din oraşul nostru: teatru sau cinematograf”, „Ce e nou la Club”, „Cronica juridică”, „Sfatul medicului”, „Publicitate gratuită – cu ardei, sare şi piper”, „Cercetarea ştiinţifică – preocupări şi perspective”, „Pe urmele materialelor publicate”, „Ce e nou în construcţia de rulmenţi?”,”Pe teme de familie”, „Note de drum”, „Itinerare estivale”, „Ce să citim?”, „Calendarul cultural – sportiv”, „Cărţi”, „Scrisori către redacţie”, ”Scrisori deschise”, ”Moda”, „Jocuri de cuvinte „ etc.

Materialele publicate au îmbrăţişat genuri gazetăreşti diverse: analize, reportaje, portrete în tuş sau însoţite de fotografii, foiletoane, însemnări, interviu, raid-anchetă, instantanee, fapt divers, proză ori versuri, plus grafică şi caricatură realizate de tehnicianul Leonte ori Laurenţiu Gheorghiu.

În anii în care era incomod să-ţi botezi copiii sau să mergi la biserică să te cununi, să promovezi calităţile ţiganilor, Rulmentul a cutezat, şi pentru prima dată în presa din ţară a publicat la 31 ianuarie 1962 reportajul ”O viaţă de om”, în care era vorba de Iorgu Brătianu, „bulibaşa şatrei de nomazi staţionaţi la marginea Bârladului”, care a devenit metalurgist cu „încă vreo 10 de-ai săi”, trimiţându-şi feciorul – pe Ion Brătianu – zis Radian – elev care a terminat numai cu 9 şi 10 clasa a III-a la şcoala de 4 ani nr. 2 din Bârlad. De asemenea, la 31 iulie 1960 ziarul a publicat reportajul „Sărbătoarea căsătoriei” – cu Ion Stafie, reglor şi Maria Condur, rectificatoare, îmbrăcaţi mire şi mireasă (foto Sandu Toma, muncitor la rodaj).

Mult mai curajos mi se pare astăzi că ziarul a folosit cu succes capacitatea termistului Alexandru Tacu şi a inginerului Cezar Zugravu, care ispăşiseră condamnări politice în anii „proletariatului victorios” – dl. Tacu activând în colectivul de redacţie cu versuri şi reportaje iar dl. Zugravu atestând prin note calitatea răspunsurilor date de muncitori la concursul

93

„Verificaţi-vă cunoştinţele profesionale”, de notele respective ţinându-se seama la examenul de acordare a gradaţiilor pentru salarizare.

Prezenţa rubricilor literare, a celor referitoare la pictură, artă fotografică, grafică şi caricatură, multe dintre acestea regăsindu-se tot mai des în pagina intitulată „Din creaţia cercului literar “Mihail Sadoveanu” a făcut din Rulmentul o publicaţie cu specific de revistă de promovare a literaturii şi artei. Aici au semnat proză: Constantin Huşanu („Ilinca”, „Bârladul ieri şi astăzi”, după o monografie a oraşului Bârlad, „Caietul cu amintiri” – povestire distinsă cu premiul I la concursul de creaţie „Alexandru Sahia” organizat de revista Clubul, Casa Centrală a Creaţiei Populare şi Comisia de Îndrumare a cenaclurilor literare de pe lângă Uniunea Scriitorilor ş.a.), Cornel Văleanu, Nicolae Rainea („Despre delicateţe” – fragment de monolog în proză), Maria Petrea („Seraliştii”), versuri semnate de Sandu Tacu, (adesea cu numele de Radu Răzeşu), Constantin Clisu, Cezar Stegaru, Mihail Ivan, Stoian Petru, Scarlat Ştefan Condrea, Gh. Irava, lucrări de pictură şi grafică realizate de Laurenţiu Gheorghiu, A. Vădeanu, I. Medeleanu, Tudor Cătălin Oniga, fotografii de Gh. Mocanu, C. Huşanu, M. Arnăutu, Florin Ţaga etc.

„Inscripţii” s-a numit volumul cu producţii literare ale membrilor cercului literar „Mihail Sadoveanu”, care a beneficiat de o cronică literară semnată de profesorul Constantin Parfenie în Rulmentul din 30 ianuarie 1968. Tot C.

Parfene semnează articolul „Oameni de seamă bârlădeni”, în care trece în revistă ce a făcut la Bârlad profesorul Ion Popescu, Alexandru Vlahuţă, Iacov Antonovici, Al. Philippide, Tudor Pamfil, V. I. Popa, Ştefan Neagoe, Solomon Haliţa, Stroe Beloescu…

Iată câteva din creaţiile cenacliştilor:

94

Întâlnire în oţel Iată Vă prezint o fată: Cocul blond o glumă pare Prins pe capul ei superb… Ochii, ca o-nchipuire

Inima devine verb Conjugat în i şi ire Fata superfinisează Şi în jurui Turnuri zvelte de inele

Cresc jucându-se cu cerul În sclipiri de albe stele… În oglinda lor tăcută Văd subţirele-i contur Trepidând de energie Şi de freamăt proaspăt pur, Lângă dânsa ca o vrajă Pe cărarea apei vii Un voinic spre ea se urcă Din adâncuri străvezii Întâlnindu-se cuminte Se privesc adânc şi cald; Ea cu ochii de cicoare El cu ochii de smarald. Cele două chipuri limpezi Se compun interferent Adâncindu-se în cerul Strălucitului rulment. Sandu Tacu Şi câteva versuri de Constantin Clisu: Dalta Dalta-i unealta În pietre roşii, galbene, Cu care cioplim albastre În vreme Chipul patriei noastre. Poeme; În mâna fiecăruia se cere Iar în marmură albă, O daltă şi o vrere.

95

Ziarul Rulmentul a prezentat mai în fiecare an Cupa

ziarului la întreceri cicliste, de motorete sau motociclete, la alergări (femei şi bărbaţi – cros). A popularizat şi a luat parte la organizarea împreună cu revista Clubul şi „Asociaţia artiştilor fotografi din R.P.R.” în perioada 1 iunie 1963 – 1 iulie 1964, în 4 etape, a unui concurs de fotografii cu următoarele teme: imagini de producţie, fotografia portret, fotografie de peisaj, fotografii din viaţa oamenilor. Se puteau trimite fotografii realizate în alb-negru şi color, diapozitive sau diafilme cu ilustraţii muzical-literare.

La 1 decembrie 1965, după câţiva ani de absenţă, reapare, cu scuzele datorate, „Ariciul” care pune sub lupă iarăşi carenţele din activitatea unora: comoditatea, chiulul cu justificare în certificatul medical – boală a unora, rubrică ce, după un timp, devine simplu articol cu… Ţ. Puşă.

Semn că plecarea unuia de la conducerea ziarului şi sosirea altuia nu a creat animozităţi, iată faptul că Iordache Codreanu, primul redactor şef, a scris permanent materiale de care ziarul a avut nevoie. La fel au procedat Sandu Tacu, Eliade Solomon, Gh. Mocanu, Neculai Rainea, Sanda Galan. Substanţial a fost efortul care şi l-a adus apreciatul inginer Cezar Zugravu.

Cu prilejul sărbătoririi a 10 ani de activitate a ziarului Rulmentul, în articolul „Răsfoind colecţia” Constantin Clisu evidenţia pe semnatarii articolelor care au fost nelipsiţi: „Nicolae Rainea, Eliade Solomon, Sandu Tacu, Mihai Ivan, Maria Bunica, Maria Petrea, Cornel Văleanu, Emil Iovu, Laurenţiu Gheorghiu, Grigore Diaconu, C.I. Voinescu, Lacea Nicolae, Ene Jalbă şi adaugă: „se cuvine a aminti pentru efortul deosebit în editarea gazetei, pe tovarăşii Codreanu Iordache, Ion Oprea, Constantin Huşanu, care ani de-a rândul au dat glas strădaniilor celor care zi de zi, prin munca lor neobosită, au făcut ca produsele acestei fabrici să fie cunoscute şi apreciate în toate continentele”…

96

Este meritul acestora dar şi a celor care coordonând activitatea ziarului, de pe poziţii de partid sau de sindicat - Gh. Crăciun, Dumitru Leahu, D. Gologan, P. Badea, Gh. Mocanu, Andrei Dimitriu, Gh. Silion ori Gh. Ţurcanu sau Emil Iovu – au făcut ca de la un număr la altul, ziarul Rulmentul să-şi îmbunătăţească activitatea, să devină mai căutat, să reziste 17 ani, ceea ce nu-i puţin, mai ales în condiţiile acelea.

Nu în ultimul rând, trebuie evidenţiată prezenţa directorului general al F.R.B., ing. Ştefan Dumitrescu, care a fost permanent un generos cu gazeta Rulmentul.

Este păcat că şi în cazul Rulmentul s-a mai pierdut un ziar, un prilej de a avea permanent o cronică pentru cititori. Durata în timp a ziarului se leagă neîndoios de străduinţa unor tipografi ca Haim Leibovici, Ion Contoman, Neculai Dănilă sau Todiraşcu, Pintilie nedespărţiţi de literele care au dat viaţă bilunarului bârlădean.

La capătul a 17 ani, răsfoind colecţia ziarului Rulmentul, ştiind şi revăzând ce a făcut el pentru educarea şi formarea elevilor şi ucenicilor, a muncitorilor şi tehnicienilor, a inginerilor şi a întregului personal din F.R.B. este de neînţeles cum Nicu Titu Manole, în articolul „Întreprinderea de rulmenţi din Bârlad – pion al industrializării socialiste” în 1984 şi Radu Lazăr în „ Secvenţă romantică I.R.B.” în volumul următor din cărţile „Bârladul odinioară şi astăzi” au reuşit să vorbească despre orice dar nimic despre Rulmentul, care în cei 17 ani de existenţă a făcut cronică la Bârlad. O cronică de calitate cu multe nopţi nedormite.

Ziarul Rulmentul îşi încetează activitatea după numărul său din 1 mai 1974 (anul XVII de apariţie), tocmai când preşedintele sindicatului semnase articolul „ Mai hotărâţi ca oricând!”

* Radu Musichi, prim – secretar al

Comitetului orăşenesc de partid, îşi spune părerea despre

97

Adunarea de dare de seamă şi alegeri a Comitetului de partid de la Fabrica de rulmenţi din Bârlad.

Punctajul discursului – realizare a lui Ion N. Oprea, redactorul şef al ziarului Rulmentul.

Şi cu toate acestea, câteva zile a făcut Ion N. Oprea anticameră să pătrundă la tov. Musichi, cu două valize de ziare şi reviste cu care, pe bază de texte să-l convingă să dea „Bun de tipar” ziarului reţinut de la tipar pentru că nu era înţeles sensul cuvintelor DEMN şi NEDEMN…

Numai datorită tovarăşului Vlad Stănescu, şeful secţiei regionale de propagandă a Comitetului regional P.C.R. dar şi a instructorului de problemă Iorgu Burghelea, conflictul s-a deblocat, ziarul s-a tipărit iar redactorul nu a mai fost sancţionat pe linie de partid – cum pretindea Radu Musichi.

După ani, la Iaşi, între Radu Musichi şi Ion N. Oprea s-au stabilit relaţii de respect reciproc şi colaborare, până la un fel de prietenie. Iar R. Musichi s-a dovedit a fi demn!

* Sosită „Air Mail Par avion”, o scrisoare din Edmond –

Canada, pe verso-ul căreia expeditorul, ca să ne distreze, a menţionat că „Edmontonul e pe paralela 52, nu e mare diferenţă de România” – aduce o seamă de clarificări nu numai referitoare la… succesiunea de la conducerea ziarului Rulmentul dar şi despre atmosfera şi munca de acolo de după plecarea domnilor Ion N. Oprea şi Constantin Huşanu, adresată lui C.H. S-o urmărim:

Dragă prietene, Recenta ta scrisoare a fost o adevărată surpriză. Mă bucur că

domnul Ionel Oprea se trudeşte pentru o asemenea carte şi nu ne-a uitat nici pe noi, cei care am slujit într-o vreme, cu condeiul, presa

98

bârlădeană. De asemenea xerocopia Imnului Bârladului. Poate nu ştii, dar o vreme, ceasul din turla Primăriei municipiului Bârlad, cânta la ora exactă câteva măsuri din acest imn. Revoluţia l-a scos de pe firmament, cum a scos de altfel şi alte lucruri, mai bune sau mai rele.

Eu am preluat redactarea ziarului RULMENTUL în august 1966, de la un domn pe nume Codreanu. Probabil, el a fost interimar.

Pe vremea aceea, voiam cu tot dinadinsul să mă mut la Galaţi. Auzind de acest lucru, nu ştiu nici astăzi cum, Ţolescu, secretarul cu propaganda de la Comitetul raional de partid, m-a chemat la el şi mi-a ordonat, pe un ton pe care nu-l pot numi politicos, să mă astâmpăr, să nu mai public poezii în Italia şi să preiau conducerea ziarului RULMENTUL. Toate împotrivirile mele nu l-au impresionat. Aşa că, vrând nevrând, am preluat ziarul. Nu mi-a fost deloc uşor. Nu ştiam pe vremea aceea ce este măcar un quadrat, dar mite alte treburi de bucătărie internă. Intrat în horă nu mă puteam compromite şi culmea, începuse să-mi placă. Scriam aproape tot ziarul. Colaboratorii veneau cum puteau şi scriau, nu întotdeauna ce trebuie şi cum trebuie.

Pus sub lupa conducerii fabricii şi a Comitetului de partid, nu puteam să dau frâu liber imaginaţiei.

Dumitrescu,directorul, cazangiu de meserie, dar un om cu experienţă în domeniu şi iubit de oameni pentru modul în care-i trata, mi-a cerut la început să-i duc şpalturile, pe vremea aceea ziarul tipărindu-se în condiţii deosebit de vitrege la Bârlad. După ce i le prezentam, mă chema după două ore să-mi spună că aş putea fi mai atent, sunt o serie de greşeli. Să le corectez şi să revin a doua zi. Nu ştiam ce să fac, unde găsise el greşelile? Uneori mai găseam câte o şopârlă. A doua zi i-l duceam din nou. După alte două ore mă chema şi-mi spunea:" Acum , da, să fii mai atent pe viitor!" Am aflat mai târziu, când o cunoşteam mai bine pe secretară, că directorul nici nu deschisese dosarul în care se afla ziarul. Dar eu de unde să ştiu.

Am avut apoi relaţii bune cu dânsul. Când a murit, i-am făcut necrologul, în care n-am uitat să amintesc celor din fabrică faptul că uzina pierduse un mare OM.

99

Ţi-am însăilat această poveste, pentru a te mai scoate din obişnuit şi poate să retrăieşti şi tu unele momente din acei ani.

La ziar am lucrat până în septembrie 1968 când am revenit în învăţământ, la dorinţa mea. Pierdeam un tren, titularizarea pe post de profesor de limba română.

Din acea perioadă, pe care o consider fertilă în viaţa mea, am amintiri multe şi nu toate neplăcute. Am editat prima culegere de versuri şi proză INSCRIPŢII, ceea ce constituia un eveniment pe vremea aceea, mai ales că era o culegere de cenaclu de uzină. În cadrul culegerii am publicat o schiţă A VENIT MĂMICA ! (Era vorba de o înfiere a unui băieţel din căminul de orfani de către o familie care mai avea două fete). Au venit multe femei la redacţie să mă întrebe dacă e adevărat. Era adevărat, dar mai adevărată era îmbrăcămintea literară care a reuşit să stoarcă multe lacrimi.

În locul meu a fost numit George Irava, un băiat bun, autodidact, poet ambiţios, ceea se vede şi astăzi.

Rămânând în zona clarificărilor să mai adăugăm: deci,

după plecarea lui Constantin Huşanu – la 19 septembrie 1965 – redactor şef la Rulmentul a revenit, interimar cum spune amicul Constantin Clisu – Iordache Codreanu până în august 1966, când, vând-nevrând, a fost înscăunat profesorul Clisu.

Şi încă ceva: Aurel Ţolescu era secretarul cu propaganda la Comitetul orăşenesc de partid, nu la cel raional şi din cauza aceasta avea competenţă să se ocupe de Rulmentul. E vorba de Aurel Ţolescu care în 1968 a fost numit-ales vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui după reorganizarea administrativ-teritorială, iar astăzi deţine o funcţie importantă la Cancelaria Partidului România Mare – Bucureşti.

100

* După 1974 Rulmentul rămâne o foaie ocazională editată

în împrejurările dictate de interese; în 1978,când se sărbătorea un sfert de veac de la inaugurarea Fbricii de rulmenţi, iar în 1983 când se prezentau succesele metalurgiştilor la sărbătorirea a trei decenii de existenţă a întreprinderii.

Rulmentul reapare după anul 1992 ca publicaţie a S.C. Rulmentul S.A. Bârlad în paginile sale, alături de aspecte de ordin economic şi social, proprii unităţii, publică informaţii variate, culturale, istorice, manageriale etc.

Din colegiul de redacţie de la Rulmentul fac parte; Olga Bahnă, Vasile Crăsneanu, Carmen Dima, Aurelia Doboş, Corneliu Florenţa, Cătălin Ghenade, Ovidiu Mastacan, Adina Murariu, Florin Păunescu, Florin Pricop.

Răsăritul gazeta intereselor generale, director George

Tutoveanu, apare la 15 ianuarie 1912, strada Promoroace, tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad.

„Străini tuturor preocupărilor politice de partid, Răsăritul cheamă în juru-i pe toţi acei care se cred datori să puie oricât de puţină muncă şi pentru binele şi înălţarea sufletului celor mulţi”, obiectiv pentru care îşi propune să „oglindească întreaga viaţă socială a oraşului şi judeţului”, unde, ca în toată ţara, „cea mai mare parte dintre fiii de „ţărani”, după ce au pătruns la oraşe, nu se mai întorc nici cu gândul către aceia din mijlocul cărora s-au ridicat.”

101

În primul număr din Răsăritul, G. Tutoveanu semnează poezia „La Putna” – pe care o redăm în continuare pentru a cunoaşte mai bine poetul:

Departe zările sunt limpezi,/ Şi din splendoarea ´ntregii firi / Cu strai de raze 'nvestmântate / Locaşul sfintei mânăstiri. /Din larg de şesuri poposit-au / Şi de prin munţi întunecoşi, / În jurul zidurilor negre, / Talazuri albe de pioşi… / Vrăjesc cântările de preoţi / Întinsa mare de norod, / Şi glasul clopotelor cheamă / Pe 'n veci slăvitul voievod… / Dar când genunchele se pleacă, / Şi-atâtea gânduri înfloresc / Din vremi ce pururi lumina-vor / Întregul suflet românesc; / Un dor ascuns mă răzvrăteşte / Şi nu-mi dă pace să mă 'nchin: / Părinte-al neamului, stăpâne, / Tu ştii că dormi sub cer străin?

În numărul 3, directorul ziarului semnează atât rubrica „Către concetăţenii noştri” dar şi coloana „O tribună literară” în care explică pentru ce s-au hotărât să întemeieze o rubrică cu un astfel de titlu. Tribună la care s-au publicat: „Domnul poporului”, de I. Adam; „Casa dracului”, „Răvaşe de la oaste” de Gheorghe; „Ciocârlia şi cârtiţa”, de Tr.; „După ploaie” de Ioan V. Nestor etc.

La rubrica Foiţa ziarului Răsăritul se publică: „Săptămâna literară” de Pamfil Şeicaru – Almanahul Societăţii Scriitorilor Români pe anul 1913 care face referiri detailate la conţinutul revistei „Freamătul” (nr. 11 anul II), la poeziile lui G. Tutoveanu. Mai apar: Cronica artistică – Expoziţia de pictură A. Georgescu-Delahuşi; Foiţa bibliotecii pentru popor, de Virgil Gabrielescu etc.

Ziarul are rubrici diferite şi bogate: politica din lăuntru, străinătatea, o vorbă pe săptămână, - „Boul se leagă cu funia şi omul cu cuvântul” – boli şi leacuri, ştiri mărunte, Petreceri, semnate de Nenea Ştietoate – mersul târgului – cu preţurile la zi din pieţe şi oboare, poşta redacţiei – uneori semnată de G. Tutoveanu, Calendarul săptămânii, o rubrică „Răsăritul” care

102

se referă la situaţia din străinătate, la fraţii de peste hotare, când la situaţii din Bârlad, din ţară ori din judeţ.

Simion Florea Marian „semnează” articolul „Ouăle roşii” iar N.I Gâdeiu rubrica „Fudulia şi galanteria”

La redactarea ziarului au colaborat mulţi foşti elevi ai Liceului „Gh. Roşca – Codreanu”: Const Asiminei, Ion Paloda, G. Nedelea, At. Mândru, Mircea Pavelescu, W. Siegfried, dar şi prof. Virgil Duiculescu.

Girantul ziarului: însuşi directorul. Administratorul: I. G. Ciorescu – Bogdana, cunoscutul

ziarist de la „Vocea Tutovei” şi „Neamul românesc”. La apariţia şi menţinerea în activitate a ziarului, alături

de G. Tutoveanu, Corneliu I. Droc şi I.G. Ciorescu. O contribuţie a adus-o T. Pamfile care de la icoane şi grinda caselor ţărăneşti a coborât şi a adunat actele vechi şi le-a pus în paginile săptămânalului Răsăritul.

La 6 mai 1912, după numărul 16, ziarul Răsăritul îşi întrerupe activitatea.

Răsăritul „răsare” după vreo trei luni de pauză, explică I. Ciorescu la 13 ianuarie 1913, când – „mai voinici şi voioşi” îşi reiau activitatea, dar pauza fusese de cel puţin şase luni. Acum ziarul îl are ca director pe I.G. Ciorescu iar activitatea de organ al partidului conservator devine mai evidentă, ca şi lupta de idei dintre cei de la Răsăritul cu cei de la Paloda, ori Viitorul, ori chiar cu conservatorii de la „Conservatorul” sau „Propaganda conservatoare”. Chiar între oameni apar diferende.

Unei scrisori a domnului Corneliu I. Droc, fost administrator la Răsăritul, directorul I.G. Ciorescu îi răspunde prin ziar la 11 martie 1913, că nu-i publică replica pentru că „Răsăritul” şi-a suspendat apariţia”. Dar în acelaşi număr altcineva scrie chiar cu titlul: „Răsăritul” era să apună” iar altcineva garanta: „Gazeta va continua”.

Într-adevăr, la 9 aprilie 1915 apărea ziarul Răsăritul cu numărul 8, unde, chiar în editorial se spune: „hrănit şi sprijinit

103

de câţiva miloşi conservatori, Răsăritul va creşte, dezvoltându-se sub auspicii binevoitoare.”

Totuşi se pare, la 23 aprilie 1915 a apărut ultimul număr al săptămânalului Răsăritul. Ceea ce probează că şi cu aproape 100 de ani în urmă sponsorizarea de partid nu se făcea din mila cuiva, ci numai din interes…

* Anuarul presei române 1908, director-proprietar Grigore

Grigoriu Rigo Bucureşti, în capitolul referitor la „ziarele şi revistele ce apar în România, pe judeţe”, pentru judeţul Tutova enumără ziarele: Bârladul, Legalitatea, Paloda, Tutova, Viitorul, Vocea Tutovei, toate cu apariţia în oraşul Bârlad.

Despre G. Tutoveanu se scrie: „… născut în Bârlad, la 20

noiembrie 1872. Absolvent al Şcolii de institutori din Bucureşti, institutor în oraşul său de naştere. A debutat prin „Revista nouă” a lui Haşdeu, colaborând apoi la revistele: „Convorbiri literare”, „Literatura şi arta română”, „Semănătorul”, „Pagini alese”, „Luceafărul”, „Noua revistă română”, „Ramuri” şi la tribuna literară a ziarelor: „Epoca”,

„Evenimentul”, „Apărarea Naţională”, „Conservatorul”, „Tribuna”…

Autor al volumului „Albastru”; revistele i-au anunţat şi pe cel de al doilea volum: „Balade”.

A întemeiat revista „Făt-Frumos”, iar acum lucrează în fruntea unui comitet de iniţiativă, la întemeierea unei biblioteci publice în Bârlad.”

În acelaşi anuar, dar pe anul următor, 1909, se acordă un spaţiu şi mai larg prezentării judeţului Tutova şi oraşului Bârlad, vieţii culturale din Bârlad – cu bibliotecă publică, Cercul cultural „Tutova”, Societatea şi Biblioteca Stroe

104

Beloescu, revistele şi ziarele locale, scriitorii literari şi ziariştii din Bârlad.

„În locul revistei Făt-Frumos întemeiată de domnul G. Tutoveanu în 1904, revistă care a trăit doi ani deplini, apare acum în acest oraş revista de folclor (Limbă, literatură şi artă populară) intitulată „Ion Creangă”. Întemeietorii acestei reviste sunt domnii G.S. Kirileanu, M. Lupescu, I. Mrejeru, D. Mihalache, T. Pamfil, C. Dădulescu – Codin, G. Tutoveanu, Şt. Tufescu şi T. Popovici, care sunt şi colaboratorii revistei.”

„Bârladul numără şi câţiva scriitori de seamă, cunoscuţi pe tărâmul literaturii române, cum sunt domnii: G. Tutoveanu, Părintele Antonovici, premiat de Academia Română pentru scrierile Dumisale, Şt. Th. Pamfil, A. Gheorghiu - Mândru.

Sunt apoi colaboratorii ziarelor locale şi corespondenţii ziarelor cotidiene din capitală, domnii: N. Dorin, dr. Friedmann, V. Georgescu – Bârlad, ing. D. Zamfirescu, Jaques Sirkus (coresp. Ziarelor „Adevărul” şi „Dimineaţa”) şi Isidor Oraştein (coresp. „Universul”).

* George Tutoveanu este prezentat, în general, ca un

intelectual care nu a avut treabă cu politica. Documentele spun însă că a trăit şi el între oameni şi a

trebuit să meargă cu ei. Astfel, a mers în perioada guvernării intelectualilor, profesorului Nicolae Iorga şi a fost prefect de Tutova. În anul 1912 fusese însă şi cu conservatorii, nu numai ca director al ziarului Răsăritul, dar şi la concursul din 27 martie 1913 pentru ocuparea scaunului de institutor în Consiliul general, unde „domnul Gh. Ionescu Tutoveanu, conservator, a obţinut 16 voturi, nefiind ales.”

*

„… Îmi place sufletul lui şi-mi place înfăţişarea care i-l cuprinde, figura lui florentină, gulerul lui alb, sticlos, frânt pe o cravată nouă, meticuloasa lui acurateţe de floare. Îmi place

105

sunetul vocii, în care-i bate inima, ochiul lui cinstit, lumina de statuie de parc a fizionomiei. Parcă ar avea o pelerină lungă, neagră, şi parcă, dedesubtul ei, o spadă de smalţ”…

…”Mi-ar plăcea să ştiu că Tutoveanu e un om fericit. Licăreşte în el o candelă din noaptea Crăciunului pe zăpadă, o virginitate de naştere din nou, şi trezeşte o aromă de zambilă din noaptea de Paşti, o transfigurare de Înviere. Mă farmecă şi mă obsedează, bătu-l-ar norocul!

Din „Medalion: poetul G. Tutoveanu”, de Tudor Arghezi (Păstorul Tutovei, octombrie – noiembrie 1942).

* Dar iată şi sonetul dedicat de G. Tutoveanu Eugeniei,

celei de a doua sale soţii: …S-ascult cum pleacă un vultur obosit Zburând încet din cuibu-i părăsit, Că s-a-ncheiat viaţa-mi de sihastru Şi-acum plutesc pe cel din urmă vis Să-mi pui în raclă-un cântec din Albastru Şi pe obraz o stiblă de narcis. Nu ştim dacă i s-au pus cele cerute dar iată ce

consemnează profesorul G.G. Ursu în Jurnalul literar dedicat prietenului său G. Tutoveanu:

…„La Bârlad, în august 1959. Pelerinaj cu George Constandache la mormântul lui George Tutoveanu din deal. Emoţia ucenicilor la cripta învăţătorului lor. Lespedea funerară pusă din grija celei de-a doua soţii: profesoara Eugenia Tutoveanu. Medalionul unei figuri de om bătrân, în locul imaginii de pură tinereţă ce trebuia să rămână. Versurile bine alese evocă dragostea poetului pentru pământul Moldovei în care s-a regăsit în viaţă şi în moarte!” *

Deasupra tuturor, George Tutoveanu a fost unul dintre fondatorii Societăţii Profesionale a Scriitorilor Români, chiar dacă unii uită să o spună… mai ales la aniversări.

106

România Mare, organ patriotic cu ilustraţiuni de actualitate –Tribună liberă şi independentă – director- proprietar D. Urzică, Redacţia Bucureşti, pasajul Solacolo, Administraţia Bârlad, str. Muzelor nr. 10, cu menţiunea: „orice corespondenţă în ziar se va trimite pe viitor la Administraţie, redacţia din Bucureşti ocupându-se numai de adunarea materialelor de la scriitorii din capitală.”

Anul 1 de apariţie a ziarului : 1917. Tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad.

Iată cuprinsul câtorva numere din 1925: „M.S. Regele şi Poporul” de D. Urzică; poeziile „Zile de toamnă” de Gh. Ponetti şi „Alarmă” de G. Tutoveanu – „scrisă în vremuri de zbucium , dar şi de glorie a regelui nostru, Ferdinand I ”; „Cronică feminină – Influenţa mediului” de Penelope D. Urzică, câte „o pagină – Tribuna industriei şi comerţului”, „Răspândirea culturii la sate” cu o fotografie de la şezătoarea literară

ţinută de Societatea literară Academia Bârlădeană, de sub conducerea poetului G. Tutoveanu, la conacul moşiei Pochidia

107

a dlui. G. Taşcă, profesor universitar, în ziua de 24 august 1914; „Prin cămin spre civilizaţie”, cu un „îndreptar de economie casnică” referitoare la amenajarea locuinţei, încălzitul, luminatul, despre îmbrăcăminte, alimente, gospodărirea rurală”, la a treia ediţie de Maria Int. colonel Dobrescu, diplomată a şcolii de menaj din Priburg, profesoară şi inspectoare şcolară.

Într-un număr din România Mare – scos de bârlădeni la Bucureşti – G.G. Ursu spune că în „Cronica unui colţ de ţară” se evocă participarea elevului Alexandru Vlahuţă de la Liceul Codreanu, când stătea în Cotul Negru la lupta cu praştiile. „Aici s-a oţelit Vlahuţă pentru bătăliile de mai târziu ale vieţii” – spune profesorul.

…”Se poate – evocă G.G. Ursu, dar trebuie adăugat că elevul se înarma prin acei ani 1872 – 1876 şi cu alte arme… cu o solidă cultură umanistă, nu numai în limba ţării lui dar şi în limba italiană şi franceză. Iată de ce anii refugiului în Moldova, în 1917 şi 1918, Vlahuţă acum gârbovit, bolnav, se lăsa purtat de nostalgia copilăriei, pe dealul Ţuguietei şi Cotu-Negru, însoţit de Voiculescu, Tutoveanu, Valerian. În primăvara tragică a anului 1917, Vlahuţă îi şoptea lui Tutoveanu: „Privesc jocul de dealuri şi acum mă dumiresc de ce-ai rămas aicea, de taină şi de strajă”. Colinele domoale ale Bârladului i se păreau la fel ca cele de la Dragosloveni, unde şi-a aşezat cuibul…”.

Ziarul era destinat nu numai bucureştenilor şi bârlădenilor, ajungea şi în judeţele Galaţi, Brăila, Tecuci, Prahova, Covurlui…

Secerea Secerea „În 1937 şi începutul celui următor, am editat

la Bârlad două ziare la Tipografia Grünberg din strada Regală. Apăreau bilunar şi eram singurul lor proprietar, apariţia

108

asigurând-o din abonamente făcute în special la ţară în rândurile învăţătorilor. Primul se numea „Secerea”, avea un caracter politic şi era de orientare ţărănist-democrată. Milita pentru difuzarea în masele ţărăneşti a doctrinei politico-economice a dr. N. Lupu, pentru susţinerea cauzei păturii ţărăneşti sărace din care făceam şi eu parte, fără nici un fel de avere şi lua atitudine împotriva exploatării, a curentelor reacţionare şi şovine. Au colaborat la acest ziar intelectuali cu vederi progresiste din ramura lupistă, predominantă, a organizaţiei naţional-ţărăniste din judeţul Tutova: Gheorghe Alexandrescu, Anton C. Ursu, Sterian Dumbravă, Alexandru Jugănaru, dr. Weinfeld, Vasilescu etc.

Al doilea ziar se numea „Ideea românească”... „... Când împrejurările politice au devenit tulburi şi foarte grele din cauza intervenţiilor legionare, ziarele şi-au încetat apariţia. Nu se găsesc la Biblioteca Academiei R.S.R. din neglijenţa tipografului*, care n-a trimis acesteia nici un exemplar.”

Gheorghe Ioniţă, membru al Academiei Bârlădene –

din articolul „De la Academia Bârlădeană”.

Confirmându-i spusele, un alt membru al „Academiei Bârlădene” – Romulus Boteanu, sub redacţia căruia au apărut volumele „Bârladul odinioară şi astăzi”, în articolul „Profesorul Gheorghe Ioniţă” spune: „Mai târziu a editat la Bârlad o revistă politică „Secerea” şi alta de cultură şi literatură „Ideea românească”. *

Din „neglijenţa tipografului” ori a autorului de a trimite publicaţia celui care arhivează sau constituie fondul de documentare pentru cititori, dar şi acestora din urmă care n-au servicii asigurate să cunoască piaţa publicisticii şi să o ceară este Boala veche nu

109

numai a anilor 1937-40, ci şi astăzi. La care se adaugă alta: Blocarea fondului de documentare. La comenzile subsemnatului am primit comunicarea: „Fond blocat” în cazul a multor publicaţii: Ardeiul (1929); „Alegeri libere (1899); Anuarul oraşului Bârlad şi a judeţului Tutova (1925); Bârladul (1887 – 1914), Curierul bârlădean (1997); Dialog (1997); Conservatorul (1896); Intrasigentul (1914); Informatorul teatrului cinematografic (1931); Lumina (1945), Lyceum (1968): Şcoala Bârlădeană (1979).

SEMĂNĂTORUL Înfiinţarea societăţii culturale UNIREA în anul 1870 a

avut ca scop principal instalarea în Bârlad a unei tipografii şi de a scoate un ziar local care să servească Moldovei de Jos în perioada de consolidare a României moderne.

Chiar în acelaşi an dezideratul statutar al Asociaţiei Unirea este îndeplinit. La 27 septembrie 1870, profesorul Ion Popescu, de la Liceul „Codreanu”, fondează ziarul Semănătorul care „se va tipări fără plată osebită în tipografia asociaţiunei!”

Grija de bază a celor care au scris săptămânalul Semănătorul, a lui Ion Popescu, Ştefan Neagoe, Panaite Chenciu, I.C. Codrescu şi Stroe Beloescu, personalităţi de înaltă ţinută morală, profesională şi civică, cu o neînchipuită dragoste faţă de ţara lor, a fost aceea de a insufla populaţiei „conştiinţa drepturilor sale de cetăţean şi datoriile sale către patria sa”.

Aceste drepturi şi îndatoriri, spunea Semănătorul în numărul său de inaugurare, se pot insufla prin „ învăţătură şi biserica naţională…”

Ideologia Semănătorului din 1870 a fost aceea a întăririi claselor sociale din ţară – ţăranul şi comerciantul – care să poată realiza „prin păstrarea singurelor metereze spirituale: biserica, şcoala, limba şi românismul”.

110

În perioada 1870 – 1876, cât a apărut Semănătorul la Bârlad, problemele lui au fost cele menţionate, „pentru că ridicarea satelor la un nivel moral şi material, ca şi românizarea oraşelor” au fost lucruri de mare actualitate, precepte ce se vor regăsi şi în Semănătorul de la Bucureşti, înfiinţat mai târziu de Vlahuţă şi Coşbuc.

Semănătorul de la Bârlad a fost o mare şcoală la care au crescut şi s-au format tinerii îndrumaţi de profesorii I. Popescu şi St. Neagoe, elevii şcolilor publice din Bârlad: Philippide, Bogdan, Vlahuţă. N. Petraşcu şi alţii.

* … „Tot în vremea aceea, ceva – ceva mai 'nainte a fost

întemeiată şi tipografia profesorilor asociaţi „Unirea”, al cărui suflet a fost I. Popescu, întemeietorul Şcoalei Normale de băieţi.

În această tipografie – explică George Tutoveanu lui V. Damaschin într-un interviu în „Scrisul Nostru” nr. 1 – s-a tipărit o revistă intitulată „Semănătorul”, după care Alexandru Vlahuţă, fost elev al liceului nostru, a dat numele revistei de mai târziu „Sămănătorul”, scoasă de el împreună cu G. Coşbuc, la Bucureşti, şi care, sub conducerea lui N. Iorga a imprimat întregii literaturi româneşti, acea epocă de reculegere şi de renaştere sufletească…”

*

Un George Lazăr al Bârladului …”Cine cercetează îşi dă seama

că istoria şcolii în Bârlad se confundă cu istoria vieţii marelui dascăl bârlădean – Ion Popescu.

Născut într-un sat din nordul

111

Transilvaniei, după ce învaţă la Baia Mare şi Cluj, după Revoluţia din 1848, la care luase parte, fiind urmărit de unguri, el trece în Moldova şi se fixează la Bârlad. Ion Popescu (1830 - 1901) la etatea de 38 ani

… În vârstă de numai 19 ani, el este numit învăţător la

singura şcoală primară care funcţiona pe atunci. După vreo 9 ani, înmulţindu-se şcolile primare şi înfiinţându-se şi un gimnaziu, care mai târziu a devenit Liceul Codreanu, Popescu a fost numit profesor de latină, în care calitate îl găsim până în anul 1892, când iese la pensie.

… A murit în vara anului 1901 cu sufletul împăcat că-şi împlinise datoria. Chipul lui ridicat în bronz, în faţa Şcolii normale şi inaugurat aşa cum se cuvenea, veşniceşte un mare suflet de român şi o muncă dintre cele mai roditoare, care trebuie să rămână pildă vie tuturor bârlădenilor.”

G.V. Botez (din revista Ţara de Jos, nr. 4-6

iulie – septembrie, 1924.) *

Scopul luptei politice şi profesionale a profesorului Ion Popescu a fost ca „România să devină unită cu toate părţile ei; cultă şi civilizată de la o margine la alta, tare şi fericită, spre a-şi recupera cu o oră mai înainte cuvenitul ei loc între naţiunile cele mai valoroase ale Europei”, scria Semănătorul” la 6 decembrie 1870. Iar ziarul Paloda din 28 august 1897, subliniind calităţile omului muncitor, inteligent, exigent, sobru, de o mare voinţă – conchidea: „Ion Popescu a insuflat elevilor iubirea de patrie, iubirea de limba lor strămoşească, încrederea în puterea şi vitalitatea Românilor.”

La 12 iulie 1901 Vocea Tutovei anunţase că Ion Popescu, profesorul, este grav bolnav de diabet. În numărul

112

său din 19 iulie preciza că murise la 11 iulie la orele 11 şi 45 din noapte „venerabilul bărbat şi-a dat nobilul său suflet în mâinile Creatorului”…

Bustul din bronz ridicat în faţa Şcolii Normale din Bârlad şi înfăţişând pe profesorul Ion Popescu este opera sculptorului Ion Dimitriu – Bârlad care-i eternizează memoria…

*

Astăzi, după 133 de ani de la apariţia Semănătorului, când un „Samuel P. Huntington trasează graniţe în Europa, lăsând România pe dinafară”, când „ achiziţionezi un disc de muzică la New-York, pe coperta căruia se spune că este muzică ţigănească maghiară, dar în realitate sunt dansuri româneşti de pe Someş”, „când ediţia românească a revistei americane Arborele lumii publică o hartă a teritoriului românesc în secolul al XIX-lea peste care scrie „Hungary”, „când prestigioasa publicaţie Naţional Geographie editată în zece milioane de exemplare, 0 hartă a limbilor care se rostesc pe pământ şi scrie că în Transilvania se vorbeşte exclusiv limba maghiară” naţionalismul profesorului, a paşoptistului Ion Popescu* – stabilit pe veci la Bârlad – îşi găseşte întreaga justificare a Timpului…

*Vezi şi volumul 2 din „Istoria Europei” De la Imperiul Roman la Europa (secolele V – XIV) de Serge Berstein, Pierre Milza, Institutul European, 1997 – unde textul şi hărţile Europei atestează teritoriile ocupate de vecinii noştri – unguri, bulgari, sârbi, ruşi, dar nu se consemnează nimic despre existenţa Daciei şi a dacilor, a Daciei – romane ori ţările române…

*

Despre Ion Popescu vezi în Vremea nouă Vaslui, nr. 96/12 iunie 1968: „Un paşoptist transilvan la Bârlad” de Constantin Parfene.

*

113

Sentinela, nr. 1, apare la 1 septembrie 1915, în două

pagini, ca ziar conservator, director politic Nicolae N. Necaşu, avocat, strada Vadului, impus de „împrejurările grele prin care trece ţara”, o „predică pentru ziarul junimist Propaganda care e în slujba nemţilor”.

Îşi propune ca alături cu confraţii de la ziarul Conservatorul să vegheze ca o „santinelă neadormită, înfierând şi denunţând la timp propaganda nemţească de la noi.”

Vânzarea ziarului junimist „Propaganda” – nemţilor s-a efectuat de către dl Mihai Vasiliu Cristescu la Dealul Mare, unde a fost şi domnul Aristide Papadopol Calimaki „viceconsulul Argentinei la Bucureşti şi agent al nemţilor în ţară. Articolele de fond din Propaganda semnate de Mihai Vasiliu Cristescu sub pseudonimul Judex fac servicii nemţilor, se susţine în Sentinela de către Nilk Winter – Veritabil.

114

Spiritismul, organ pentru răspândirea ştiinţelor oculte, apare de două ori pe lună, Anul I, numărul 1 la 15 octombrie 1914, condus de C.K. Nicolau, redacţia şi administraţia în Bulevardul Regina Elisabeta nr. 5 Bârlad, tipografia C.D. Lupaşcu.

În cuprins: „O prevestire miraculoasă – moartea regelui Carol anunţată prin spiritism.” – preluată din Viitorul – 30 septembrie 1914; „Ce este ocultismul şi cum îl putem învăţa” – o popularizare a cărţii „Ocultismul”, ajunsă la a cincia ediţie, autor fiind „singurul român competent în materie” dl. Const. Nicolau, diplomat al Instituitului de ştiinţe, din New-York, absolvent şi membru al Institutului mentalist din Los Angeles, America, diplomat de la Chirological Collége of California, membru al Societăţii magnetice franceze din Paris, director al Biroului de studii psihice înfiinţat la Bârlad în anul 1905; „Studiul fizionomiei” (caracterul omului se reflectă în obrazul său şi celelalte morale care-l predomină sunt vizibile pe figura sa); „Ochii” (ca oglindă a sufletului); „Oracolele” (în antichitate, de obicei, erau temple renumite în prezicerile care se făceau, în sfaturile date deznădăjduiţilor, leacuri celor bolnavi); „Mentalismul sau forţele secrete ale gândului” (izvorul tuturor faptelor şi progreselor fizice, sociale, mentale, spirituale, ştiinţifice, artistice şi mecanice ale individului – baza tuturor cunoştinţelor, fericirilor ori nenorocirilor noastre); „Magnetismul personal” (uşurinţa unora de a domina pe alţii, de a le nimici voinţa şi de a se face stăpâni absoluţi prin forţa personalităţii lor) etc.

Revista Spiritismul avea şi o bibliotecă de la care se puteau procura cărţile:”Magnetismul personal”, „Curs de scamatorie”, „Fizionomie şi frenologie”, „Cartomancia” (Tarotul), „Chiromancie- Grafologie”; „Ocultismul” cu hipnotismul – telepatie – fachirismul – spiritismul – magia- francmasoneria – prestidigitaţia…

*

115

Valorificând preceptele Evangheliei după Ioan dar şi legendele apocrife privitoare la Lancea centurionului roman Longinus care i-a împuns inima lui Iisus Hristos, aflat pe crucea răstignirii, Trevor Ravenscroft a scris în 1972 cartea „Lancea destinului”.

German de origine şi adept al magiei negre Ravens- Croft bazându-se pe mărturia iluminatului Johannes Stein, care susţine că l-a cunoscut pe Hitler pe când era un simplu desenator-zugrav şi au făcut împreună o vizită la Muzeul de la Viena, Stein a fost mirat că viitorul Führer „care intrase în transă la vederea lăncii” i-a mărturisit: „Mi-a apărut ca o revelaţie şi investit cu puterea ei, mi-am dat seama că aş putea prelua destinul lumii în mâinile mele…”

Există convingerea – spune cartea – că lancea care a străpuns trupul Mântuitorului are virtuţi care-l fac pe cel care o are în posesie invincibil: reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, om deasupra tuturor pericolelor, un neînfrânt. „Scutul mistic al puterii pământene”.

Autorul afirmă că 45 de regi au deţinut lancea destinului până când aceasta a ajuns în stăpânirea lui Hitler, care, printr- o inversare diabolică, a devenit Antichrist.

Se ştie că, aflaţi în ascensiune, în 1938, naziştii s-au interesat de tezaurul imperial al Austriei şi de … relicvă. În felul acesta lancea a ajuns în Germania, la Nürnberg.

Hitler era fascinat de ezoterism. Şi se pare că o bună bucată de timp, visul puterii i s-a împlinit. Dar, pe 30 aprilie 1945, la ora 2 şi 10 minute, Felix Rozenthal, un evreu german, scăpat de persecuţiile naziste şi devenit colaborator al Serviciilor Secrete americane, a capturat lancea. Asta, ca întotdeauna, însemna pierderea puterii celui ce o deţinuse. Aşa şi în cazul de faţă. La o jumătate de oră, Hitler, ascuns în buncărul său, după sosirea trupelor sovietice la Viena, şi-a tras un glonţ în gură. O dată cu pierderea talismanului a dispărut şi Antichristul…

116

Lancea puterii şi a destinului nu se mai află în mâinile proprietarilor ei, ci, există prezumţia, după sfârşitul celui de al doilea război mondial, s-ar afla în America. Aceasta ar fi şi explicaţia supremaţiei în lumea de astăzi a S.U.A. …

Dă, spiritismul, magnetismul personal, ezoterismul…

Steaua, ziar conservator, cu o apariţie de doar 4 numere, (25 martie – 15 aprilie 1893), săptămânal, redacţia şi administraţia la Tipografia Caţafani – Bârlad, scos de un grup de tineri printre care: C. Calmuschi, fost elev al Liceului „Codreanu”, şi profesorul Constantinescu – Râmniceanu Gheorghe.

„Noi, un grup de tineri, cu aceleaşi idei şi cu aceleaşi tendinţe, ne-am unit să scoatem ziarul Steaua, fiind partizani ai grupului conservator”.

În nr. 4, din 15 aprilie 1893, Partidul Conservator, adică ziarul Steaua, în divergenţă de idei cu Paloda, în realitate cu dl. Herodot, este sfătuit „să mai citească istorie ori să întrebe pe bătrânii Partidului Liberal înainte de a face gazetărie”…

În afară de articole cum ar fi „ Legea maximului”, „Respectarea legii”, „Starea noastră actuală”, ziarul publică rubrici ca: judiciare, din afară, informaţii din ţară, ultimele informaţii, şarade, cugetări, teatru.

N-a avut timp să arate care i-i Steaua.

117

Steaua Tutovei Steaua Tutovei, ziar al Partidului Popular, apare în

perioada 1924-1927, condus de Vasile Georgescu – Bârlad, fost elev al Liceului „Codreanu” Bârlad.

Steagul Roşu, organ al Comitetului judeţean P.M.R. şi

al Comitetului provizoriu Tutova, este continuator al ziarului Păreri Tutovene. Primul său număr apare la 7 noiembrie, 1949, „în ziua în care se împlineau 32 de ani de când steagul roşu victorios a fâlfâit peste primul stat socialist din lume - Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste” (din editorialul „La primul număr al ziarului”).

Redacţia şi administraţia ziarului în Bârlad, strada Republicii nr. 5 iar mai târziu la nr. 30-32, într-o clădire, parter şi etaj, cu scări şi podele care scârţâiau sub talpa picioarelor noastre şi unde scara interioară sau exterioară putea oricând să se prăbuşească. Tipografia la „Munca” Bârlad, apoi la Întreprinderea poligrafică Bârlad, iar când se scoteau foi volante pentru raioane ori comune, în campaniile agricole – acestea se tipăresc şi la tipografiile din teritoriu ori pe câmp, cu utilaje improvizate, Vaslui, Tecuci, Focşani etc.

La început, în Steagul Roşu apar tot mai des materiale semnate cu numele Nicolai Rubenstein, S. Şvemer, M. Ronea, Al. Zaereş, V. Capracov, S. Sfetcu, Vlad Cazacu, B. Borisov,

118

Roza Clasberg, I. Sanicov, P. Ivanov. B. Vronski ş.a., alături de nume mai cunoscute auzului nostru: Ion Cărare, Ştefan Ştefan, Ichim Chiriac, Vasile Ciocârlan, Gh. Chiriac, Popa Radu, Elena Prisecaru, Elena Grigoriu, Alice Palmaciu ş.a.

Redactor şef era Rubin Schulimsohn iar secretar de redacţie Gh. Chiriac.

La săptămânalul de la Bârlad se puteau citi în anii 1950-1952: „Se întăreşte gospodăria agricolă colectivă zădărnicind uneltirile chiabureşti” , de I. Cărare; „Lampa lui Ilici” s-a aprins la S.M.T. Moara Grecilor”, de Valer Mitru; „Pentru electrificarea patriei – o consfătuire a agitatorului Chiţcop Virgil cu colegii săi”, de Palmaciu Alice; „Ne-au fost sprijin şi călăuză – ecouri de la muzeul româno-rus”, de A. Beldeanu, ultimul deşi elev la Liceul „Gh. Roşca Codreanu” apărea destul de des cu ştiri şi reportaje, dar mai ales cu versuri ca cele intitulate Comunistul: „…Sună toaca la Doftana. / Către zori se-ntinde geana. / Nu-l mai chinuiţi pe Dej / Noi în luptă suntem treji!” / Şade sus, la „H în sus, / Gheorghe în cătuşe pus. /Şi în loc să-i dea mâncare / Varsă apa din căldare, / Să nu aibă aciuare…

Surprinde că în medalionul Adrian Beldeanu din Monografia Liceului „Gh. Roşca Codreanu”, 1971, nu se arată că acesta a colaborat intens între anii 1949 – 1958 cu versuri şi proză la ziarul Steagul Roşu Bârlad, deşi prezenţa lui a fost mult mai evidentă decât a altor literaţi. Oare există vreo cauză?

Articole ca cele citate şi altele – vorba lui I. Delamisa (Ion Manta – Roşie, magistratul) care la 15 aprilie 1955 semna articolul „Scriitori bârlădeni şi „Comanda socială” a ceasului de faţă” – au fost număr de număr: „Mai multă atenţie atelierelor mobile din regiunea noastră”, de Elena Prisecaru; „L-am văzut pe tovarăşul Stalin” – scria M. Florescu, student la Institutul de căi ferate din Moscova în pagina „Studiază în ţara socialismului victorios”, dar şi materiale de conţinut, cum este cel intitulat „Pe marginea lucrărilor concursului literar” scris de E. Tutoveanu.

119

Păstrând tradiţia, în paginile ziarului au scris, ca întotdeauna din 1870 încoace, nu numai elevi de la Liceul Codreanu, ci şi profesorii: „Pe marginea unor lucrări literare„ apărute în ziarul Steagul roşu”, de profesor H. Zupperman, altele, pe teme istorice, semnate de prof. Traian Tănase şi prof. Gh. Popescu, din domeniul fizicii şi chimiei, de prof. Gh. Gâlcă, „Şcoala şi familia”, de prof. Vasile Fetescu, cronică teatrală ori literară, de prof. Constantin Parfene.

Era perioada articolelor lungi pe două sau chiar patru subsoluri de ziar semnate de Şeli Abramovici ori Paul Romaşcanu, mult invidiate de către unii colegi de redacţie, temperaţi de cei cu mai multă experienţă, care acuzau franş citatele împrumutate, dar neindicate întotdeauna, din clasicii vremii…

Este un merit al lucrătorilor ziarului că reuşeau să realizeze într-adevăr, o publicaţie care, număr de număr, stătea de vorbă cu cititorii. Apăreau, fireşte, materiale semnate şi de redactori dar, majoritatea aparţineau colaboratorilor, corespondenţilor. Nume cum ar fi: Clisu Constantin, Axinte Aurelian, Lupu Buholtz, I.V. Stoian, C. Coman, Voineag Fănică, Teodor Wolf, Vasile I. Apostol, Ilie Vasile, Tudor Margareta, Ionel Nistor, Fănică Cernat, Buda Cezar, Ecaterina Vizureanu, Liliana Gologan, Lucian I. Popa, Teodor Stanciu, Ghina Barbu, Vasile Tămăşanu la Steagul roşu s-au format, unii devenind ziarişti, profesori ori învăţători, oameni cu răspunderi în societate.

În pagina literară a ziarului, prin cenaclul „Alexandru Vlahuţă”, ori direct, au publicat: H. Lungu, Vasile Manolescu, Constantin Clisu, I. Delamisa, Cezar Stegaru, Ştefan Corduneanu (medic Ştefan Bucevschi), Vasile Iosif, Mircea Novoc, Sanda Arnici (Şeli Abramovici), I. Roimişer, Gabriela Serghie, Radu Dumitrescu.

Însuşi G. Tutoveanu publica la 24 februarie 1955 poezia cu înalt simţământ patriotic „Niciodată”

120

Cât de imaculaţi şi naivi, totodată, eram noi tinerii în acei ani, aflăm şi din versurile „Când voi veni”... de Aurel Stanciu, din ziarul din 19 octombrie 1955:

Mă chemi, iubita mea, din depărtări, Când frunza-n toamnă zboară-n larg de zări Şi mă aştepţi cu dor, cu nerăbdare; Eu ştiu ce-nseamnă - aceea aşteptare. Şi voi veni, că aşteptarea ta Mă va aduce-n sat în pragul serii Şi nu de vinul nou m-oi îmbăta, Ci doar de sfântul ceas al revederii. Sărutul nu-i un obicei urât; E o-nchinare-n prag de simţăminte. Şi noi ne-om săruta-ndelung, încât De printre stele-n purpurii veştminte O să ne strige luna înciudată: - Hei, voi de jos, da ´isprăviţi odată!... Sau în aceeaşi gamă a simţămintelor juvenile, dar mai

cerebrală, poezia „Cine-i oare?” – de Ion Hobană, din 3 decembrie 1955, despre o tânără învăţătoare care a sensibilizat în aşa măsură auditoriu încât:...

... Iar când se sfârşeşte ora, Rău le pare tuturora. ............................................ De atunci, să-i vedeţi: O salută de departe. Fiindcă – Spuneţi voi ce vreţi! – Fata asta ştie carte Cât o sută de băieţi! În poezia „În cale”, Radu Dumitrescu scrie la 18

noiembrie 1956:

121

Cu pasul uşor, ca linul izvor, Îmi iese în cale ispită. Privirea-i e plină de dor, Şi rumenă-i faţa o clipă. Şi-n fugă mă-ntreabă de toate Apoi se opreşte şi rupe o floare. Mi-i dragă, mai dragă ca toate Şi ruptă din soare îmi pare. Ea râde şi floarea cu drag În păr, ştrengăreşte, o pune. Se-ntoarce, mă întreabă de-o plac Şi veselă glume îmi spune. În grabă, de lucru să-şi facă, Cu braţul acum ridicat Ea floarea – ca gându-i de fată – Desprinsă din părul în aur scăldat O prinde pe pieptu-mi cu drag, În cale să-mi poarte noroc. Mi-e dragă ispita cu gândul curat... Mi-o spune şi inima-n versuri de foc. Ceva mai matur, dar tot cu note sentimentale care ţin

de sufletul îndrăgostitului, Constantin Clisu la 17 mai 1958 scrie şi el: Măi, vântule zvăpăiat!

De mi-ai scuturat atâtea Flori, în păru-mi cărunţit Sau în toamne reci, cu brumă, Părul mi l-ai brumuit, Nu-s pe tine supărat, Măi, vântule zvăpăiat!

122

Nici că-alungi printre cosiţe Şi săruţi atâtea flori, Sau înfiorezi obrajii La fecioare şi feciori, Nu-s pe tine supărat Măi, vântule zvăpăiat! . . . . . . . . . . . . . . . . . .

În perioada 1950 – iulie 1954, Steagul roşu apare în

format mic (32-45 cm.), săptămânal până în 1952 şi bisăptămânal ulterior, iar cu numărul 336 din 8 iulie 1954 format mare, tot de două ori pe săptămână, joia şi duminica, iar de la 14 aprilie 1955, cu numărul 416, apare zilnic.

La sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie 1955 au fost desfiinţate ziarele raionale „Calea nouă” din Focşani şi „Înainte spre socialism” din Tecuci, iar personalul redacţional transferat cu serviciul la Bârlad, la Steagul roşu.

Şi până atunci ziarul Steagul roşu era foarte bine organizat, dar prin infuzia de personal, majoritatea tineret, a fost posibilă atât apariţia lui zilnică cât şi îmbunătăţirea tematică şi de conţinut a acestuia.

Exista un colegiu redacţional din care în afară de redactorul şef şi secretarul general de redacţie mai făceau parte şefii de secţii: viaţa de partid şi organizaţii de masă, informaţii, economică, agrară, politică internă şi externă, cultural-ştiinţifică - sportivă, documentare, scrisori şi corespondenţă, administrativă.

Redactor şef rămâne Rubin Schulimsohn, secretar general de redacţie – Lupşa Anatolie iar secretari Ouatu Alice şi I. Pârâianu, şef al secţiei economice C. Zarzalin cu C. Tănase, Oct. Gâlea – redactori, la viaţa de partid – Vasile Chelaru – şef iar redactori Elena Prisecaru, Alex Miu, Mihai Ursu, Teofil Enăşescu; informaţii – şef Eugen Mihăescu iar redactori C. Stoicescu, Gh. Ghindă, Ion Codreanu; secţia

123

agrară era coordonată de Ion Cărare iar ca redactori erau Cezar Buda, Emil Ghidu; secţia de politică internă şi externă era în grija lui Grimberg Melic iar redactor Georgeta Palmaciu; la documentare lucra I. Spiridon – într-o sală mare se aflau toate ziarele centrale, regionale şi raionale, arhivate pe numere şi ani de apariţie; la scrisori coordonator era secretarul de partid pe redacţie, tovarăşul Steinberg, iar la secţia culturală Iancu Emil ca şef, redactori Aurel Stanciu, poetul redacţiei, şi Ion N. Oprea, angajat în luna noiembrie 1954, după lăsarea la vatră.

Dădeau culoare şi prospeţime ziarului nu numai absolvenţii de la ziaristică şi filozofie sosiţi în redacţie – Gh. Ghindă, C. Stoicescu ori Ion Codreanu dar şi studenţii care veneau în practică: Octavia Gheorghişor, Viorica Porumb, Natalia Dănăilă, Maria Călmăţuianu, tinerii reporteri Ionel Nistor şi Aurelian Axinte – sosiţi de la ziarul Calea nouă – Focşani, dar mai ales Vasile Istrate – un ziarist cu multă experienţă, venit prin transfer de la Drum nou – Braşov.

Marele păcat al ziarului a fost lipsa ilustraţiei. Deşi D. Pavalaşcu era muncitor şi avea multă iniţiativă, constat că pagini întregi, uneori chiar numere de ziar, nu au avut fotografii. Se acorda prea mare atenţie textului scris.

Dacă la început, în 1949 şi 1950 unele ziare au fost înnobilate de lucrări „Sculptură în lemn” pentru Lenin, Caragiale ori Eminescu, realizate de profesorul M. Tarază, artistul n-a fost folosit pe măsura posibilităţilor lui, poate şi pentru că... comanda socială a timpului zicea altfel.

Urmare a Legii pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului R.P.R., cu data de 10 septembrie 1950, Steagul roşu devine organ al Comitetului regional P.M.R. şi al Comitetului provizoriu regional Bârlad, cu raioanele Bârlad, Vaslui, Huşi, Murgeni şi Zeletin.

Din august 1952, regiunea Bârlad avea alte raioane: Bârlad, Murgeni, Tecuci, Focşani, Panciu, Vrancea, Adjud, Zeletin.

124

La 22 ianuarie 1956, cu numărul 654, Steagul roşu Bârlad devine organ al Comitetului orăşenesc şi raional P.M.R. şi al Sfatului popular orăşenesc şi raional Bârlad, cu format micşorat, bisăptămânal, cu sediul în strada M. Kogălniceanu nr. 5 iar de la 3 ianuarie 1957, în strada Republicii nr. 18 -20.

Au loc, cu această ocazie, alte mari mişcări de personal. Rubin Schulimsohn, împreună cu Alice Ouatu, Vasile Israte şi Gh. Ghindă merg la Flacăra Iaşului, primul ca redactor şef adjunct. Ion Codreanu pleacă la ziarul Înainte Brăila. Părăsesc Bârladul majoritatea celor veniţi de la Calea nouă Focşani ori de la Înainte spre socialism Tecuci.

Cu Ion Codreanu am păstrat trainice legături de suflet, nu numai pentru că a fost şi a rămas un ardelean căruia nu-i încap fisuri între vorbă şi faptă, dar şi pentru statornicie în totul, pentru amintirea anilor de tinereţe.

L-am vizitat la Brăila, când el făcea gazetărie la Înainte, iar soţia sa Angelica, lupta ca inginer agronom într-o comună să scoată recolte bogate. Apoi, el m-a vizitat la Huşi – unde eram secretar de raion la Consiliu – dar şi la Iaşi, când a trebuit să-şi înscrie fata – Florela - la facultate.

În clişeu: Florela cu nepotul Vlăduţ, Buna Angelica şi Moşu – Nelu Codreanu, la foto nu la „bucăţica de pământ”

125

… „acum câteva minute frunzăream ceva hârtii mai

vechi şi am dat peste o scrisoare a ta trimisă mie la Brăila pe 27 iunie 1966, aproape 34 de ani! Doamne, cum a mai trecut timpul! Acum 34 de ani aveam tot atâta…!” – îmi scrie din Deva, locul de domiciliu, I. Codreanu la 26 februarie 2000.

În continuare, autorul reportajelor „Boabe albe” despre cultivarea orezului la Gologeni – Focşani şi „Ciobanul colectivei” de la Paltin – Vrancea, din Steagul roşu din 22 octombrie 1955 notează nostalgic şi acuzator parcă:

…” Câte s-au mai întâmplat de atunci! În primul rând că am mai îmbătrânit. Din 1990 sunt pensionar. O primă constatare: discutăm deseori cu Angelica faptul că nu ne-am închipuit că la pensionare vom fi atâta de săraci ca acum. Pensia este atât de neputincioasă să ne asigure traiul zilnic. De aceea, cum se face primăvară şi până prin noiembrie când dă frigul lucrăm o bucăţică de pământ să ne completăm cămara cu cele necesare traiului…”

* La Bârlad, redactor şef rămâne Lupşa Anatol (A.

Lupan, pseudonim) iar secretar de redacţie Iancu Emil. (E. Sălceanu) şi Melic Grimberg. Alexandru Miu – la secţia de partid, Teofil Enăşescu (T. Ciornei) la scrisori, Cezar Buda (Budescu) în probleme de agricultură, la sectorul administrativ, acelaşi N. Constantinescu, Elena Postolache şi Marta Solomon, iar la secţia culturală şi sport – Ion N. Oprea (I. Priponescu, I. Ţăranu, I. Oprişan, I. Păpădie), Împreună cu Georgeta Tamaş (G. Clujanu), Margareta Brehoi, Aurel Stanciu (S. Vrânceanu, A.S.Grigoraş), Natalia Dănăilă.

Continuă activitatea de gazetar: O. Gîlea, Teodor Volf, Valeriu Galeru, C. Stoicescu, C. Tănase, Marcel Albescu, Margareta Dănăilă, Maria Enescu. Sunt nelipsiţi corespondenţii: Carol Bora, Ion Bolea, Constantin Clisu, V. Tămăşanu, C. Zontea, Marin Romel. Calitatea grafică este superioară. Paginile literar-artistice apar cu mai multă

126

regularitate şi au un conţinut mai bogat şi de substanţă. Scriu în ele prof. Constantin Parfene, Constantin Clisu, Radu Dumitrescu, Aurel Stanciu, Jean Constant, Maria Petre, A. Beldeanu.

La 20 august 1957 presa centrală consemnează înmormântarea lui G. Tutoveanu. „În jurul sicriului – G. Constandachi, Polidor Tutoveanu, G.G. Ursu, Ion Şuşnea, Emilia Milicescu, Ion Istrati şi I. Boldici din partea Uniunii Scriitorilor”. Într-o altă publicaţie apare o ilustraţie cu explicaţia: „G. Tutoveanu în carul cu boi pe ultimul drum – 20 august 1957.”

Ziarul Steagul roşu nr. 819 din 21 august şi nr. 820 din 22 august 1957 s-a ocupat de toate (a XIII-a aniversare a eliberării), nimic despre George Tutoveanu!

Deabia la 26 octombrie 1957, într-o sâmbătă, soseşte „comanda socială” de la Iaşi la Bârlad, şi ziarul Steagul roşu publică poeziile „Vouă, celor tineri” şi „Strămoşii” de G. Tutoveanu, iar în chenar negru „G. Tutoveanu” de Constantin Ciopraga, un documentar preluat din Iaşul Literar nr. 9/1957.

La 22 februarie 1958 în Steagul roşu este publicată fotografia profesoarei Eugenia Tutoveanu, candidată în alegerile pentru Sfatul popular orăşenesc Bârlad.

După un an – doi, o încercare de comemorare a poetului G. Tutoveanu este amânată pentru că persoana avea ... poezie semănătoristă.

La mormântul lui G. Tutoveanu de la Cimitirul Eternitatea din Bârlad pelerinajul populaţiei, dar mai ales a prietenilor, a admiratorilor şi a elevilor se ţinea lanţ...

La 26 noiembrie 1958 ziarul Steagul roşu îşi încetează activitatea. Ultimul număr, 951 din 26 noiembrie 1958 publica lucrările Conferinţei orăşeneşti de partid Bârlad, iar în pagina IV era publicat anunţul: „Abonaţi-vă la Steagul roşu”! Cancelaria închiseseră cărţile de muncă cu data de 20 noiembrie 1958: „încetat activitatea; încetat apariţia ziarului.” Lupşa Anatol fusese ales secretar al Comitetului orăşenesc de

127

partid, Melic Grimberg devine profesor de economie politică la un liceu din oraş, Iancu Emil – director economic la Teatrul Victor Ion Popa, Ion N. Oprea, instructor regional SRSC şi redactor cu sediul la Bârlad pentru Flacăra Iaşului, N. Constantinescu – şef contabil la CEC Bârlad. Alţii, care-ncotro...

* „... Tot la Casa Naţională a lucrat un timp şi sculptorul

Dimitrie Tarază (1896 – 1967), o minune de om, artistul care a resuscitat pinacoteca înfiinţată chiar de ctitorul Stroe Beloescu. N-am cunoscut o fire mai bună şi mai dreaptă, mai blândă şi mai cumpănită. Era însăşi prietenia şi discreţia, şi seninătatea, şi şoapta dulce, şi încrederea în biruinţa bunului simţ. Purta inima pe faţă, iar faţa lui era numai zâmbet. Bun cunoscător de oameni, avea un tact de bătrân muncitor trecut prin sitele multor vremuri iar ca vechi socialist nu-şi etala convingerile în acei ani foarte ispititori pentru a o fi făcut. În tinereţe lucrase în Canada la defrişarea lazurilor rămase după violentele despăduriri de la începutul veacului, iar la Paris, unde o vreme fusese restaurator, se ocupase cu sculptura în lemn. Un admirabil candelabru există şi astăzi la biserica ortodoxă de acolo, ales prin concurs din mai multe. Artist oricum l-ai fi privit şi muncitor cum nu se mai poate, D.T. perpetua spiritul seriozităţii profesionale şi cultul cărţii la Casa Naţională într-o vreme când acesteia i se desfăcea carnea de pe oase...”

C.D. Zeletin din „Oameni şi vremuri la Casa Naţională” – Bârladul – odinioară şi astăzi. *

Nu ştiu cu ce se ocupa profesorul la Casa Naţională dar eu l-am întâlnit pe Dimitrie Tarază în perioada 1955 – 1958 la Muzeul Vasile Pârvan – clădirea comună cu Teatrul, dar cu intrarea din strada opusă, vis a vis de Tribunalul vechi –

128

unde o făcea pe restauratorul. Selecta cioburile, le trata chimic, le asambla ca să iasă oala, ulciorul ori strachina cărora le stabilea data naşterii...

Era un taciturn. Fusese, probabil, lovit de prea multe, ca să aibă încredere şi să vorbească oricui...

*

În fotografia de mai jos: La 22 ianuarie 1956 la predarea...- gestiunii Steagul roşu : de

la stânga la dreapta: N. Constantinescu rămâne administratorul ziarului; Rubin Schulimsohn mulţumit că pleacă în Capitala Moldovei – Iaşi la Flacăra Iaşului; Anatol Lupşa – parcă îngrijorat că primeşte ştampila ziarului şi rămâne redactor şef la Bârlad; Melic Grinberg are în buzunar trusa cu creioanele pentru a fi... secretar de redacţie.

*

129

Un prim plan, în martie 1957, Ion N. Oprea la o discuţie cu

D. Păvălaşcu – fotograful ziarului.

La 29 septembrie 1957, la Bucureşti, în excursie la Galeria Universală a Muzeului Republicii. Se disting în fotografie: Grinberg Melic, cu soţia. Elena Postolache cu soţul, Marta Solomon, casiera, cu soţul, şeful Tipografiei din Bârlad, doamna Enescu – solo, Teofil

130

Enăşescu şi soţia, Margareta Dănăilă, cu soţul, Ion N. Oprea cu soţia, iar în fundal Nicolae Romila, paznicul şi alte persoane din compartimentul administrativ de la ziarul Steagul roşu.

*

În primăvara anului 1958, la Steagul roşu Bârlad pe o scară exterioară clădirii redacţiei: Georgeta Bejan, Ion N. Oprea, Geta Tamaş, Maria Enescu şi Aurel Stanciu.

La pădurea Epureni – Bârlad, în excursie, în vara anului 1958 – întreg personalul redacţiei Steagul roşu împreună cu familiile şi cunoscuţii.

*

131

După ani, în 1961, o întâlnire de plăcere: Ion N. Oprea, redactor la Rulmentul şi Flacăra Iaşului cu Emil Iancu, directorul economic al Teatrului Victor Ion Popa Bârlad.

* Şi o precizare din activitatea autorului acestei lucrări:

„Iată certificatul de calificare prezentat tovarăşului Rubin Suhlimsohn, redactorul şef, la angajarea mea la Steagul roşu în noiembrie 1954. Şi promisiunea că sunt candidat a P.M.R. – fără să-i

132

spun că la unitatea militară de anti-aeriană Someşeni – Cluj fusesem acceptat cu jumătate plus unul din cei prezenţi – situaţie despre care , poate, voi vorbi altădată… Ca să primesc carnetul urma să fiu confirmat de eşalonul superior – U.M. din Cluj – la Divizie…

*

Straja neamului *

Straja neamului , ziar a cărui director era D. Popescu – Bârlad, strada Viilor nr.22, 50 de lei abonamentul pe an – perioada 1932 – 1933.

Şarja Şarja, redactor al ziarului A.Z. Volbură, strada Regală,

apare în 1932, perioadă când la Bârlad se edita ziarul „Ogorul”, „Veacul nostru” şi revista „Documente răzăşeşti”.

Evocând ce se scria la ziarul „Păreri” Gheorghe Clapa, în Păreri tutovene din 29 septembrie 2003 scrie: „În aceeaşi gazetă (Păreri n.n.) cititorii sunt înştiinţaţi că în oraşul lor va apare „Şarja” şi „Veacul nostru”, fapt care, de altfel, s-a şi întâmplat”

„Confirmându-i spusele, un alt membru al „Academiei Bârlădene” – Romulus Boteanu, sub redacţia căruia au apărut volumele „Bârladul odinioară şi astăzi”, în articolul „Profesorul Gheorghe Ioniţă” spune: „Mai târziu a editat la Bârlad o revistă politică „Secerea” şi alta de cultură şi literatură „Ideea românească”.

133

Tinereţea Tinereţea, - 1946.

*

Tribuna Avântului (1907) Tribuna Avântului, organ de presă a Societăţii

„Avântul” a Partidului Naţional – Democrat, ca formă de luptă anticomunistă locală şi naţională (a se vedea Vocea Tutovei din 17 aprilie 1907).

Tribuna Tutovei, organul „Ligei Poporului” şi al

„Partidului Conservator”, – partide reprezentate de generalul Averescu şi Take Ionescu, „luptători pentru largi reforme democratice, Take Ionescu încă din 1907, Averescu din momentul ieşirii lui din armată”… „Ei vor sincer întronarea unei vieţi naţionale, fără dominaţiunea minciunii, decât a adevăratei opiniuni publice liber consultată” – se spune în articolul „Drept Program” semnat de Th. G. Emandi în numărul 1 al ziarului apărut la 1 decembrie 1918.

Apare săptămânal sub conducerea unui comitet care, ulterior, a dat delegaţie de director domnului Const. Gh. Moroşanu, profesor la Liceul Codreanu. Pe timpul vacanţei acestuia, conducerea ziarului o va avea avocatul N. Matei Gheorghiu (nr. 16 din 29 iunie 1919 a ziarului).

134

Se publică articolele: „Întregirea neamului” de C. Th. Moroşanu, „Către preoţi, învăţători şi alţi intelectuali ai satelor” de V. Georgescu – Bârlad, fost elev a lui C. Th. Moroşanu; „Dacia Traiană” de C. I. Ştefănescu etc.

Au mai semnat: Grigore Gafencu, Gh. Manoilescu, Nicolae M. Gheorghiu, Ioan J. Ionescu ş.a.

În funcţie de împrejurări, Tribuna Tutovei a fost şi organ al opoziţiei unite : Liga Poporului şi Partidul Conservator-Naţional, când organ al opoziţiei unite sub conducerea generalului Averescu şi Take Ionescu.

Tribuna Tutovei din 15 ianuarie 1921 scria: „Cei 4 socialişti (N.Cucoş, P. Constantinescu, I.C. Iacomi şi Gh. Candel n.a. ) deţinuţi în arestul preventiv au fost puşi în libertate până la judecarea procesului.”

Ziarul a apărut în perioada 1918 – 1928, redacţia şi administraţia fiind în strada Dobranici nr. 13 iar Tipografia la Haber – Bârlad.

Tutova – ziar de interes general, săptămânal, apare în locul ziarului Paloda, după 1883, cum rezultă din revenita Palodă din 1 iulie 1892.

Unele izvoare spun totuşi că între 15 martie 1884 şi 25 decembrie 1892, ziarul Tutova scos de tipograful şi editorul

135

G. Caţafany a fiinţat şi între 1910 – 1911 şi la el au colaborat şi prof. Ştefan Neagoe (1838 – 1897) şi Theodor Riga – sub pseudonimul Herodot.

De la 4 august 1905, ziarul apare cu subtitlul: „Organ al Societăţii Studenţilor Tutoveni”; apoi de la 29 septembrie 1905: „ Organ al intereselor generale”.

Până la 1 iunie 1893, director al ziarului Tutova a fost profesorul Panaite Chenciu.

Tutova din februarie 1890 îşi informa cititorii că prin Tipografia G. Caţafany se vindea Notiţă istorică despre Bârlad realizată de Alexandru Papadopul Calimah în 114 pagini.

Numărul ziarului din 8 februarie 1890 spunea, referindu-se la Notiţa Istorică, că este vorba despre o „Istoriografie a timpului de mărire ale Bârladului, de acum 700 – 800 de ani” care scoate în evidenţă „relaţiile comerciale ale Bârladului şi Moldovei de Jos cu Italia şi în special cu Genova şi cu Veneţia”, dând şi lista „ Vorniciei Ţării de Jos, a cărei capitală era Bârladul.”

Ziarul Tutova nr. 19 din 23 iunie 1909, sub pana preotului Ioan Antonovici i-a consemnat lui Pierre Ch. Drouhet – născut în Franţa, dar stabilit la Bârlad, profesor la Liceul „Codreanu”, un articol omagial cu ocazia morţii lui la 16 iunie 1909, înmormântat la Bârlad „fără covoare, fără discursuri, fără muzică” aşa cum i-a fost dorinţa.

Tutova perioadei 12 martie – 24 decembrie 1909 este săptămânal al intereselor generale.

136

Ţărănimea, cu numărul său 1 din 15 februarie 1920,

apare cu credinţa că: „făr’de legile războiului trecut” ne-a „întărit convingerea că temelia vieţii noastre naţionale este tot în ţărănime, pentru că „din sângele curat al ţărănimii, se vor ridica şi marii conducători ai poporului nostru”.

Apare de două ori pe lună, în două pagini, la Tipografia şi legătoria de Cărţi N.P. Peiu – Bârlad, redacţia şi administraţia Bârlad, strada Viitorului nr.87.

Redactor – Vasile Stoica. În periodic au semnat: G. Tutoveanu, C. Popescu, I.V.

Balmuş ş.a.

Uniunea, organ al foştilor luptători pe front, al văduvelor de război, al orfanilor şi invalizilor din război, din judeţul Tutova, apare la 1 iulie 1924, director A. Ionescu, redacţia şi administraţia Bârlad, strada Mitrea nr. 2, cu deviza: „Uniţi ca pe front... protecţiune şi ajutor reciproc: fostului luptător pe front şi familiei, Neamului şi Patriei.”

Tipografia N. Peiu – Bârlad. Ziarul vine ca „mobilizator a sute de mii de oameni,

care, uniţi într-un cuvânt şi înţelegând să sacrifice ceva din ei înşişi, numai cu cinste şi hărnicie, cu dor de muncă, de cultură şi de binele camarazilor lor, fără a căuta vreo minune „să aducă prinosul adâncii lor recunoştinţe celor care căzând pe câmpiile de onoare ale războiului şi care, poate, însemnaţi doar printr-o cruce ştearsă de vânturi sau o simplă grămadă de pământ, sensibilizează gloria modestă şi nepieritoare a

137

neamului nostru” (autor dr. D.N. Gheorghiu, avocat, vicepreşedintele UNAFL – secţia Bârlad).

Ziarul cu numărul 2 din 15 iulie 1924 precizează că apare la 1 şi 15 ale fiecărei luni.

A publicat articole – chemare în diferite probleme către foştii luptători de pe front, dar şi altele referitoare la agricultură semnate de agronomul D.Curpen, subliniind că „grâul este aurul ţării”

În comuna Ţepu se va înfiinţa căminul cultural Tudor Pamfil, în amintirea regretatului nostru camarad şi scriitor, iar în Bârlad va avea loc dezvelirea monumentului lui Al.Vlahuţă – ştire comunicată din partea Academiei Bârlădene de către preşedintele său G. Tutoveanu şi Virgil Duiculescu, secretar, şi consemnată în pagină.

Ziarul a publicat rubrici variate în conţinut şi formă: informaţii, apel către învăţători, din străinătate, anunţuri de publicitate, cugetări, proverbe şi maxime străine ca acestea:

„Stăpânirea, musafirul Şi soţia, şi copilul Ei cer numai să le dai Nu te-ntreabă dacă ai”! Directorul de la „Uniune”. dl A. Ionescu nu era altul

decât dl căpitan Aurel Ionescu, preşedintele local al UNAFL Bârlad.

138

Uniunea Naţională, foaie a guvernului prezidat de

domnul profesor N. Iorga, apare la 15 mai 1931, la Tipografia N. P. Peiu – Bârlad.

Foaia face cunoscut populaţiei candidaţii Guvernului „Uniunii Naţionale” la cameră – C. Hamangiu, ministrul justiţiei, N. Simionescu, fost primar, fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Pamfil Şeicaru, directorul ziarului Curentul, Gh. Manoilescu, institutor, fost revizor şcolar, Traian Ionescu, preşedintele demobilizaţilor grade inferioare din România -, la Senat, Colegiul universal la Alegerile din 4 iunie 1931 – C. Dornescu, avocat, fost prefect, la Senat, Colegiul consilierilor comunali şi judeţeni pentru alegerile din 6 iunie 1931 – I.C. Antonovici, institutor, fost revizor.

Mai sunt consemnate: Un Apel către Fraţii Săteni , semnat de scriitorul Virgil Caraivan – agricultor şi altul de Iordache Leliu, sătean din Perieni – Tutova, alte diferite articole lămuritoare pentru alegeri, semnate de Gh. Manoilescu, I.C. Antonovici, N. Simionescu, C. Dornescu.

* După ce în 1897 Nicolae Iorga este ales membru

corespondent al Academiei Române – la 26 de ani, în anul 1901 Academia îi respinge de la premiere şi publicare „Istoria literaturii române în secolul XVIII-lea, despre care A.D. Xenopol scrisese: „Constituie una dintre lucrările cele mai însemnate ce s-au scris în timpul din urmă asupra trecutului vieţii româneşti. Ar fi cea mai mare pierdere şi o adevărată crimă ca această lucrare să nu vadă lumina zilei.”

Iritat de atitudinea unor membrii ai Academiei Române, Nicolae Iorga lansează în presă un apel către marele public şi intelectualitate pentru a subscrie 200 abonamente a 20 lei preţul unui volum. Printre primii care subscriu se numără

139

profesorul G.D. Neştian din Bârlad, atrăgând atenţia şi simpatia lui N. Iorga către importantul centru de intelectuali – Bârlad. În plus, latifundiarul Al. Callimachi subvenţionează integral tipărirea „Istoriei literaturii române în secolul XVIII-lea” şi astfel apar la editura Minerva 31 de volume însumând 10.635 pagini de materiale documentare.

Din această vastă colecţie din „Studii şi documente cu privire la istoria românilor” volumul al cincilea se ocupă şi de Bârlad. Pentru aceasta, Nicolae Iorga a făcut un apel prin ziarul „Epoca” adresat publicului larg de a-i pune la îndemână documente din arhive particulare, adunându-se astfel „cărţi domneşti, zapise şi răvaşe” şi alte diferite acte privind Bârladul nu numai de la persoane particulare ci şi de la instituţii, realizându-se ceea ce-şi propusese autorul.

* Cel care a păşit în jurnalistică la Bârlad în 1913 şi a

dobândit mari succese în această profesie, ajungând marele magnat al presei româneşti – Pamfil Şeicaru – cel care a sângerat în primul război mondial, a zidit o mănăstire iar în calitate de deputat a iniţiat la Cameră Legea reconversiunii datoriilor agricole – ajutând prin aceasta ţăranii să scape de creditele împovărătoare ale băncilor – a fost una din victimele regimului comunist din România, justiţia acestuia condamnându-l la moarte, fără temei legal.

Cel care l-a inspirat pe Mihail Sebastian şi l-a imortalizat în piesa Ultima oră, pe Liviu Rebreanu care a făcut din Pamfil Şeicaru personaj de roman (Toma Pahonţu, ziarist şi erou al Marelui Război, în Gorila – ori pe colegul său Cezar Petrescu (Radu Comşa, în Întunecare) a devenit după ieşirea din puşcăriile şi lagărele comuniste un emigrant care a făcut presă mare în Occident. Dar mai pe larg despre aceasta – şi altele, vedeţi, vă rog, Victor Frunză: Destinul unui condamnat la moarte - Pamfil Şeicaru, Bucureşti 2001.

140

Vasluiul, anul I, nr. 1 apare la 31 martie 1886, cu programarea să fie pe piaţă săptămânal, realizat la Tipografia George Caţafany – Bârlad.

Ziar naţional – liberal menit „să contribuie prin forţa luminii ce o dă presa la prosperitatea şi înflorirea judeţului Vaslui.” Apare la Bârlad, se difuzează şi în localitate, pentru că acest serviciu îl face de regulă Tipografia, dar era destinat activităţii din oraşul şi Judeţul Vaslui.

Dovadă că de ziar se foloseau şi cei din Bârlad sunt anunţurile la „mica publicitate”, care se referă la diverse probleme ale celor în oraşul unde funcţiona tipografia: vânzare de moşii, a caselor, bunuri de închiriat şi amanetat, anunţuri că s-au deschis magazine cu”boele gata”, ori de fierărie, „punerea în tăiere a 80 de fălci pădure apărătură de 12 ani, în care este tot soiul de lemne…”

Girant responsabil al ziarului: P. Ionescu.

Veacul nostru, ziar independent de informaţiuni, apare la 1 şi la 15 a fiecărei luni, primul număr fiind scos la 1

141

decembrie 1932, director Gh. Nedelea, strada Căpitan Kostache nr. 15 Bârlad.

Într-unul din numere, sub semnătura lui G. Nedelea, în articolul „Sacrificiu” şi „Escrocherie”, editorialistul se îndreaptă cu condeiul împotriva „îmbuibării trândave”, bună de „scuipat şi pălmuit”, atunci când schelăie pe uliţe, spunând că „a prins-o dorul de sacrificiu”

În foiletonul „Nu tocmai, fapt divers” M. Negreanu face referiri la moartea celebrului sculptor Paciurea care a murit pentru că „n-a avut suma pretinsă de un medic chirurg pentru o operaţie”.

Rubrica „Profil” deschisă şi destinată activităţii culturale, artistice şi sociale a diferitelor personalităţi ale oraşului Bârlad, se referă la I. Şerbănescu.

A. Romila – Snagoveanu în „File de carnet” face o anchetă printre pensionarii bârlădeni, reţinând mizeria vieţii acestora, deznădejdea lor şi constituirea Asociaţiei pensionarilor tutoveni, cu sediul în Bârlad, ca măsură de auto-protecţie.

Primele numere din Veacul nostru au apărut în 2 pagini la Atelierele grafice Nicolae P. Peiu din Bârlad.

Se publicau informaţii de calitate, epigrame care satirizau unele carenţe, cum ar fi reacţia poetului G. Tutoveanu la … „obrăzniciile maghiare.”

În Veacul nostru nr. 5 – 6/28 aprilie 1935, prof. Constantin Gh. Moroşanu publica o „Scrisoare deschisă către administratorii oraşului Bârlad.”

* Mare iubitor al oamenilor – nu numai al timpului,

toamnelor, primăverilor şi florilor – dar mai ales a plugarului căruia în „Rondelul plugarului” George Nedelea îi transmite strigătul de înfrăţire cu pământul: „Eu ar şi semăn, şi prăşesc / Pământul mi-i prieten bun, / Cu dânsul veşnic mă cunun / Şi numai pentru el trăiesc / Şi tot în el mă odihnesc / Când anii

142

vieţii mele apun…/ Eu ar şi semăn, şi prăşesc, / Pământul mi-i prieten bun; ca în „Imn plugarului”, după ce strigă repetat: „Frate, plugar, frate” să termine într-un fel de odă pălmaşului:

…”Tu care-mi dai pâine Astăzi ca şi mâine Şi eşti ţării Scutul De când e-nceputul Binecuvântat Fii din leat în leat…” Când crede că spusele cu binişorul nu sunt suficiente,

George Nedelea nu pregetă să recurgă la argumente care duc la Providenţă, ca în versurile „Curge vremea”:

Curge vremea, curge-ntr-una Şi pe toţi ne face una! De-ai fost mare, de-ai fost mic, Pân' la urmă, tot nimic!... Tot aceeaşi viermi cu anii Se vor cuibări în cranii Şi vor ospăta din noi Ca o ironie – apoi!

Tot ce ochiul azi ne-alintă, Nu-i făcut decât să mintă Viaţa care mă închingă Până moartea o să-nvingă, Până va veni o zi De la care n-oi mai fi…”

Şi ziua aceea care l-a smuls pe G. Nedelea din faţa „casei sale a venit…” în primăvara anului 1975, spune Dumitru Nedelea – fiul…

…”Telegrama era în legătură cu Bârladul, adică cu tata. Drumul până la Bârlad mi s-a părut o veşnicie. Gara Bârladului părea pustie, n-am mai găsit pe peron pe omuleţul

143

acela care era atent la geamurile vagoanelor ca să mă vadă şi apoi să mă îmbrăţişeze, spunându-mi „Bine ai venit!”

M-am îndreptat cu paşi grăbiţi spre casă… … Casa mi se părea mai mică, iar cei doi pomi de lângă

gard aveau aspectul unor steaguri coborâte în bernă… … Casa părintească cu amintiri rămâne însă vie în

memoria mea cu tot ce m-a legat mai frumos şi mai deosebit de tatăl meu, George Nedelea.”

Se terminase chemarea din „Rondelul pentru oameni”; „Dă mâna ta într-a mea, aşa e bine / Să ne-nfrăţim în viaţă, cât trăim!”…

Se realizase ceea ce spusese poetul în „Rondelul ultimei plecări”:

Într-o zi cu nor, cu soare Ai să-auzi că nu mai sunt, C-am plecat fără cuvânt, Fără nici o îmbrăţişare!... Aşa, ca o floare… Şi era primăvara 1975. (La ani şi ani, după… G. Tutoveanu…)

144

…Ziua aceea care l-a smuls pe George Nedelea din faţa casei sale din Bârlad: primăvara lui 1975.

*

Vechea Tutovă, ziar independent, anul VI, nr. 1, apare la 20 noiembrie 1909, director-proprietar Dimitrie I. Zamfirescu, inginer, poartă inserată sub titlul deviza: „Fiecare-i răspunzător de faptele sale” şi îşi informează cititorii că „Biroul de informaţii e la redacţie”: strada Dunărei, în faţa primăriei.

Ce rost are reapariţia Tutovei- astăzi devenită Vechea Tutovă? – se întreabă proprietarul care-şi scrie editorialul.

Şi îşi justifică proiectul cu următoarele cuvinte: „S-a impus apariţia acestui ziar care în ştiri concise, corecte şi stil popular”, să contribuie a reînvia, a redeştepta şi a renova starea apatică a spiritelor lâncezânde şi aproape atrofiate.”

Încumetându-se să scoată iarăşi „Tutova, Vechea Tutovă a mea, voi încerca nu să asanez moravurile, nu să îndrept strâmbii, nu să vază orbii, nu să alerge şchiopii, nici să închid puşcăriile sau să dărâm spitalele”, ci „dator sunt, faţă de societatea care formează pentru mine familia umană, să fac să se audă glasul meu…, să redeştept sentimentele adormiţilor…”

Aşa că, „fi-vor liberali, conservatori junimişti, conservatori-democraţi, voi cerca, şi cred că vom reuşi, să

145

ţintuim la stâlpul infamiei, pe acei care, fără considerente de culoare politică, vor încerca să se ridice pe spinarea altora, după cum şi pe mine mă dor astăzi şalele…”

Aflăm însă, că suferindul de dureri de şale nu era deloc independent, ci conservator-democrat, domnia sa – D.I.Z. – candidând pe locul nouă la deputăţie în Colegiul al II-lea de Tutova…

Cu „politică”, „parlamentare”, „informaţiuni”, „glume”, „Ultima telegramă”, apeluri către fraţii meseriaşi dar şi cu publicitate, toate semnate de acelaşi D.I. Zamfirescu, Ucserifmaz, ori simplu D.I.ZID iar la partea literară – versuri şi proză, singurul A.F. Lucian – Vechea Tutovă a fiinţat puţină vreme.

S-a realizat la Tipografia „Modernă” – Bârlad.

* Anterior, în perioada 1899 -1902 D.I. Zamfirescu a fost

un activ colaborator la Vocea Tutovei unde a publicat şi poeziile: „Bercu la spânzurătoare”, „Şi-un câine cu noi”, „O lacrimă pe mormântul lui Vasile A. Urechia”, „Atâta să trăieşti” ş.a. – unele făcând parte din volumul „Spritzuri” în curs de apariţie”.

Alte versuri au fost publicate de inginer în Vocea Tutovei sub pseudonimul Nicaolaos.

La 30 noiembrie 1901, Vocea Tutovei anunţa că „în curând va apare organul independent de presă „Imparţialul” sub direcţiunea domnului inginer D.I. Zamfirescu. După cum s-a mai spus, ing. D. Zamfirescu era nominalizat în Anuarul presei române pe anii 1908-1909 – director- proprietar Grigore Grigoriu Rigo, Bucureşti – un colaborator valoros al ziarelor…

146

Vestea, ziar al intereselor generale, apare o dată pe

săptămână, în perioada 14 iunie – 9 decembrie 1912 şi este condus de către un comitet, proprietar şi coordonator a publicaţiei fiind C.V. Slobozeanu, fost elev al Liceului „Codreanu”

Este editat la Tipografia nouă - Toricelli Slobozeanu din Bârlad.

„Rostul nostru – spune comitetul de redacţie este de a aduce la cunoştinţa publicului cele mai noi şi mai exacte ştiri din ţară şi mai ales din oraşul şi judeţul nostru, propunându-ne a fi foarte urbani şi respectuoşi faţă de ideile altora.”

„Urâm politica de tarabă şi pătimaşă” – se afirmă în ziarul inaugural din 14 iunie 1912.

Urbani şi respectuoşi dar tăioşi după titlul şi conţinutul unor comentarii: „Judecătorul ambulant”, „Biroul de servitori”, „Lucrătorii şi grevele”, „Filantropie şi fanfaronadă”, „Cinematograful a devenit o şcoală nenorocită şi un primejdios mijloc de corupţie”, „Abuzurile de la banca din Plopana” etc.

A fost un ziar de nuanţă conservatoare, ceea ce şi explică vestea pe care o aduce la 20 septembrie 1912 referitoare la apropiata reapariţie a ziarului Propaganda conservatoare.

147

Veteranul, organul veteranilor de grad inferior din

judeţele Tutova, Fălciu şi Roman, apare în ianuarie 1909, director căpitan N. Voinescu, redacţia şi administraţia Bârlad, strada Principală nr. 128.

Apărea la fiecare 24 ale lunii anului calendaristic, timp de 4 ani.

Milita pentru drepturile veteranilor de război – ziarul devenind al tuturor luptătorilor din judeţele: Tutova, Fălciu, Roman, Ilfov, Tecuci, Bacău, Tulcea, Covurlui, Putna, Vlaşca, Buzău, R. Sărat, Ialomiţa, Brăila, Romanaţi, Botoşani, Dâmboviţa.

Relevantă este publicarea petiţiei înaintată în numele veteranilor de către căpitanul N. Voinescu, veteran din războiul 1877-78, proprietarul şi directorul ziarului Veteranul în nr. 3 al acestuia, către Ministerul Domeniilor referitor la starea agriculturii de după război când, ca urmare a Legii din 2 aprilie 1903, în loc de recompensă „s-a creat veteranilor o dublă pedeapsă prin faptul că:

- cele 8 hectare de pământ ce li s-a dat sau urmează a li se da în Dobrogea nu sunt suficiente pentru hrana lor şi al doilea veteranii trebuie să se exileze în Dobrogea, lăsând în ţară copiii, rudele şi de multe ori şi nevestele;

- prin legile de la 9 ianuarie 1808 şi 20 mai 1906, subofiţerii care au făcut 12 ani de serviciu sau 26 de ani pentru

148

cei reangajaţi, conform Legii din 1906, li se dă în stânga Dunării şi în apropiere de căminele lor câte 6 hectare de pământ sau 15 hectare în interiorul Dobrogei, sau 20 de hectare pe linia de frontieră a acestei provincii;

- învăţătorilor, conform Legii Casei Şcoalelor din 1896,li se închiriază loturi de pământ la cel mult 4 kilometri depărtare de şcoală, iar ţăranilor ce n-au avut pământ li se dă în interiorul ţării prin înfiinţarea Casei Rurale.”

Argumentând inechităţile create prin legi. Veteranul publică articole incendiare, având titluri: „Legea Casei rurale – sărăcia veteranilor săraci”, „Veteranul – spaima celor de la cârmuire”, „Ce trebuie să facem când nu avem păşune” etc.

Deosebit de ceea ce se scria în Veteranul, căpitanul N. Voinescu, avansat la gradul de maior cu ord. nr. 3101/1912, a desfăşurat o susţinută publicistică în folosul camarazilor săi în ziarul conservator-democrat Zorile, partid a cărui membru a şi devenit.

Viitorul, organ al Partidului Naţional-Liberal din

Bârlad, apare în perioadele 1900 – 1911, 1911 – 1916, 1918, 1921 – 1929 şi la el colaborează şi foşti elevi ai Liceului Gh. Roşca Codreanu, precum: Th.V. Ioan, Gr. Vasiliu şi I. Bontaş dar şi profesorii lor: G. Constantinescu Râmniceanu şi Gh. Neştian.

Viitorul apare sub direcţiunea comitetului executiv a partidului din care la data de 24 septembrie 1900, când se editează nr. 1, făceau parte: I. Codrescu, Th. V. Ioan, G. I. Diamandi, simbolul partidului fiind: naţionalitate, libertate şi democraţie.

149

Viitorul este o continuare a ziarului „Alegeri libere”, vine ca urmare a reorganizării partidului în vederea alegerilor comunale, când, săptămânalul de duminică, apoi de joi „va spune cine sunt adversarii noştri şi ce voim noi.”

Girant responsabil este Ion Şeibulescu, tipărit la Tipografia George V. Munteanu Bârlad, apoi la George Caţafany, tipografia ”Comercială”, la Tipografia Lupaşcu.

În ziarul liberalilor de la Bârlad au mai semnat: Al Pallady, C. Th. Moroşanu, N. Simionescu, Gh. Diamandy, Const. Geană, V.C. Nicolau, N.D. Sveştian, Al. Cazaban, dar şi G. Ionescu – Quintus, care la 17 ianuarie 1916, sub semnătura C. Ridim adresa patru versuri… unei doamne:

Sunt nebuni poeţii, doamnă? Foarte adevărat! Ce vrei? Cum se poate să nu fie, Când se-nchină la femei? În Viitorul – dese controverse din pricini politice cu

ziariştii de la Lumina – conservatoare, Tribuna Tutovei – averescană, Tribuna prostului – cu de… toate.”

Că G. Ionescu-Quintus nu-i una şi aceeaşi persoană cu actualul om politic liberal rezultă şi din Adevărul Ilustrat (1895-1896) unde, la 26 august 1896, acelaşi, care „a publicat epigrame în periodicele socialiste”, semnează catrenul „Celor de sus”:

Că libertatea o iubiţi Suntem destul convinşi şi noi. Voi o iubiţi aşa de mult C-o ţineţi numai pentru voi

150

Voinţa poporului, ziar politico-literar, economic,

comercial, apare o dată pe săptămână, redacţia în Piaţa Domnească, casele Rentza, Tipografia „Română” – strada Ştefan cel Mare, Bârlad.

„Ca organ nou de publicitate, datoria principală ce credem a ne fi impusă de buna convenienţă este de a saluta călduros toate organele mai bătrâne, fie ele de orice culoare politică.”

Ziarul – spune editorialul, se va ocupa „a susţine adevăratele necesităţi ce simte comerţul, industria, agricultura şi a cerceta mijloacele prin care s-ar putea ajunge la o oarecare ameliorare”, fapt pentru care „vom primi şi vom publica cu mulţumire orice studii economice, comerciale şi literare, având de scop dezvoltarea generală pe aceste căi…; vom lupta contra celor care vin pe furiş în ţară la noi, şi prin diferite întreprinderi malhoneste tind a zdruncina creditul şi progresul comerciantului român”…

Ziarul Voinţa poporului nu rămâne impasibil când vede că un număr de bărbaţi, aflaţi în capul instrucţiunei, ca domnii S.M. Haliţă, G. Constantinescu – Rim, G. Ghibănescu, Gabriel Onişor, Vasile Diaconescu, I. Apostolescu s-au constituit în comitet de redacţie, luându-şi însărcinarea a redacta revista de educaţie şi instrucţie cu numele de George Lazăr” a cărei apariţie o salută din chiar manşeta ziarului, pe ea şi Societatea „Lumina poporului rural” – aparţinând tinerilor învăţători care-şi propun să se deplaseze cu conferinţe şi alte manifestări cultural-educative la sate…

Merituos este că redacţia, chiar de la al doilea număr, se adresează ziarelor din ţară, invitându-le să facă între ele schimburi de publicaţii.

Se publică Legea privind instituirea de comisii pentru verificarea pământurilor date însurăţeilor din moşiile statului, pe baza Legii rurale, Statutul Societăţii „Revista Literară”, cu sediul în Bucureşti, din comitetul căreia făcea parte şi

151

publicistul Artur P. Gorovei, un colaborator al presei din Bârlad iar la partea literară se publică versuri de N.G. Rădulescu şi studentul D.H. Petrovici (D.H.P.).

Voinţa poporului apare între 31 mai – 5 decembrie 1887, cu o întrerupere între 12 iulie – 5 noiembrie, redactor şi girant fiind G. Robescu, avocat.

Din 12 iulie 1887, cu nr. 7, ziarul apare într-un format mic - ceea ce reflectă situaţia sa defavorabilă financiar.

Din cuprinsul său nu este evidentă colaborarea la acest ziar a profesorilor de la Liceul Codreanu.

Vremea nouă Vremea nouă apare în decembrie 1918 şi este o

continuare a ziarului Propaganda conservatoare (1908-1918). În ziarul Vremea nouă din 13 octombrie 1919, George

Tutoveanu scria în articolul „Al doilea răspuns”: „… Eu nu am altă avere decât stima fără margini pentru oamenii care-şi fac din viaţă şi din toate puterile lor de muncă, o jertfă pentru înălţarea sufletească a celor mulţi.”

Vremea nouă, organ al Comitetului judeţean Vaslui al P.C.R. şi al Consiliului popular judeţean provizoriu. apare la 20 februarie 1968, după două luni de la constituirea judeţelor

152

ca urmare a noii împărţiri administrativ-teritoriale, Bârladul făcând parte din judeţul Vaslui, cu reşedinţa în oraşul Vaslui.

Apariţia ziarului a coincis cu ziua în care a avut loc adunarea de constituire a Comitetului judeţean Vaslui al P.C.R. şi a Consiliului popular judeţean provizoriu la care „a participat tovarăşul Ion Iliescu, membru supleant al C.C. al P.C.R., prim-secretar al C.C. al U.T.M., ministru pentru problemele tineretului”, adunare care „într-o atmosferă de puternică însufleţire…” a adoptat textul unei telegrame adresate C.C. al P.C.R., personal tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al C.C. al P.C.R., preşedintele Consiliului de Stat.”

Redactor şef era Corneliu Huţanu iar redactor şef adjunct Traian Crăiescu. Ziarul se tipărea la Întreprinderea poligrafică Iaşi, str. Vasile Alecsandri nr. 6, fără a se indica sediul redacţiei, pentru că activitatea fiind în reorganizare, publicaţia se plămădea şi în tren ori autobuz iar redactorii erau din întregul judeţ, inclusiv de la Iaşi. Astfel scriau şi publicau: Vasile Filip, S. Teodorovici, Georgeta Eftimie, dr. Jan Hurjui , Şt. Miron, Constantin Slavic, Valer Mitru, Ştefan Oprea, Aurel Radu, Ion Istrati, Horia Zilieru, Florin Mihai Petrescu, Ion Arhip, Iorgu Burghelea, Haralambie Ţugui, Luca Arbore, N. Grunzu, Ion Puha de la Iaşi, Constantin Parfene, Constantin Huşanu, Eliade Solomon, Ilie Ghioroaie, Ştefan Moldoveanu, Georgeta Tamaş, Ion Oprea, Mihai Botez de la Bârlad, Valeriu C. Neştian, Cicerone Sbanciu, Vasile Macarie şi Ion Alexandru Angheluş de la Huşi, Crăciun Lăluci de la Paşcani, Titi Gheorghiu, Sergiu Florian şi Aurica Moise de la Vaslui, motiv ce mă face să spun că ziarul era destinat atât Vasluiului cât şi Bârladului.

Este meritul conducerii ziarului că, în scurt timp, a făcut din acesta o publicaţie interesantă, cu o tematică variată şi aleasă, cu materiale de conţinut, citit şi iubit de cetăţeni.

Profesorul de la Bârlad, Constantin Parfene, făcând recenzia la „Inscripţii” într-un număr al ziarului, vedea în

153

aceasta „un bucheţel de esenţe literare, emanând din truda nobilă a unui mănunchi de talentaţi iubitori ai artei, membrii ai cercului literar „Mihai Sadoveanu” de la puternica cetate metalurgică bârlădeană. O evocare a frumuseţii de altă dată, al căror leagăn a fost Bârladul din vremuri, Bârladul lui Vlahuţă şi Ibrăileanu, a lui E. Gârleanu şi D. Nanu, a lui T. Pamfile şi Victor Ion Popa, a lui George Tutoveanu, G.G. Ursu şi Nedelea.” „Inscripţiile – spunea profesorul Constantin Parfene - nu sunt un fenomen izolat, ci o continuare pe o treaptă calitativ superioară … a unui îndepărtat efort spre bine şi frumos.”

Statornic în preocupări, gazdă primitoare şi selectoare şi ziarul, profesorul s-a referit ulterior şi la alţi oameni de cultură care au trecut pe la Bârlad: realizatorii revistei „Cronica Moldovei”, George Bacovia, Virgil Caraivan, ardeleanul Ion Popescu, Tudor Pamfile etc.

Sâmbăta, cititorul de la Vremea nouă avea la îndemână pagina „Mozaic” – cu de toate (un fiu al Bârladului – Nicolae Tonitza în muzeul ieşean, de Geta Cohn; Secvenţe din geografia turismului românesc; vocabular; ştiaţi că…?; pseudoreţete culinare; pentru noi – femeile; poezie, jocuri de cuvinte, caleidoscop, caricatură şi umor, apoi ,duminica, pagina culturală ori Moment cultural cu: opinii – peisajul lecturilor necesare; George Călinescu – amintiri literare; file de lector – „Intrusul” de Marin Preda; poezii de Haralambie Ţugui şi Ion Chiriac; Din drum – schiţă de Ion Friduş; poşta literară (în general foarte bogată); Stampa – desen de Viorel Burlacu; rubrica „Corespondenţa” (şi ea mereu aglomerată) etc.

*

Acum, la atâţia ani distanţă, după ce am revăzut multe pagini ale publicaţiilor vechi şi cele apărute o dată cu Vremea nouă, îmi dau mai bine seama cât de nedrept am fost cu ziarul de la Vaslui, când în iunie ori iulie 1968, într-o şedinţă

154

comună a Comitetului judeţean de partid şi a Consiliului judeţean de analiză a activităţii i-am adresat critici deosebit de aspre. A avut dreptate atunci Cornel Huţanu să se supere pe mine.

Vocea Tutovei apare în luna mai 1891, sub conducerea unui comitet, ca organ personal al tipografului G. V. Munteanu, scris în majoritate de lucrătorii lui, care erau animaţi de simţământul naţionalismului dar şi de soarta românilor din Ardeal, probleme care fuseseră tratate şi de ziarele bârlădene anterioare – Semănătorul şi Paloda.

În toţi cei 17 ani cât a apărut (1891 – 1908), Vocea Tutovei a avut ca preocupare de bază şi continuă problema românească, deşi la 7 iunie 1898 se declară „ foaie independentă, politică, literară şi comercială” iar la 2 martie 1897 – „organ independent”. La 11 ianuarie 1898 dispare zicerea de „organ independent”, sub titulatura ziarului notându-se că director este Simion C. Mândrescu iar redactor Augustin Paul , tineri profesori la Liceul Codreanu, veniţi din Ardeal şi animaţi de spiritul naţionalist a profesorilor lor Ion Popescu şi Ştefan Neagoe – dând ziarului o ţinută combativă, aleasă.

Numărul din 1 august 1898 recapătă autoritatea ziarului care revine la conducerea sa de către un comitet de redacţie, pentru ca la 2 martie 1903 (Anul IX) Vocea Tutovei să-şi spună că este organ al Partidului Naţionalist şi că are deviza înscrisă chiar sub titlu: „Nimic de la jidani, - nimic prin jidani, - nimic cu jidanii”.

155

În Vocea Tutovei nr. 35 din 1891, Simion Mândrescu scria: „Lupta mea de până acum n-a fost cu totul zădarnică. Am sădit în inimile bunilor români antisemitismul care sper că-l vor duce mai departe… N-am avut şi n-am nimic cu jidanul ca om, cu jidanul ca jidan. M-am ridicat însă în contra asociaţiunei de exploatare a acestor lepre”.

Menţinându-şi zicerea cu jidanii în titlul ziarului dar adeverind că respectă jidanul ca jidan şi ca om, ziarul din 3 martie 1905, chiar în pagina I, publică informaţii despre Purium-ul sub semnătura A.R.. Ulterior, din 17 aprilie 1905, ziarul renunţă la sloganul despre jidani.

După 1906 ziarul ajunge în mâna „avântenilor” – o foaie de difuzare şi promovare a crezului Societăţii culturale „Avântul”, organizaţie de autoconducere şcolărească dar care a determinat şi canalizat mişcările sociale ţărăneşti de la 1907.

Tineri plini de entuziasm, precum D.V. Anghel, N. Dorin, Virgil Gabrielescu, St. Manole, Săghinescu, P.Ciobanu, P. Ciolan, Const., Th. Moroşanu, majoritatea membrii ai societăţii „Avântul”, făceau din Vocea Tutovei o tribună care era citită în întreaga Moldovă.

De aici măsura luată de Ministerul de interne care a dat o circulară în sensul că oricând se va da de „vreo secţie a Avântului să se distrugă iar membrii ei să fie denunţaţi ministrului, ca acesta să-i elimine din facultăţi (Vocea Tutovei 1907 – 17 aprilie).

În aceste condiţii, la 1 aprilie 1907, redacţia aduce la cunoştinţă cititorilor că „ultimele două numere din Vocea Tutovei au fost „oprite din ordinul autorităţilor superioare…”

Simpatizând cu ţărănimea, Vocea Tutovei publică articole: „Armata ucigaşă”, semnat Ego, „În chestia ţărănească cu privire la administraţie şi justiţie” - de G. Vifor; „Răscoalele ţărăneşti… o rătăcire momentană?” – de N.N. I.; „În luptă pentru regenerarea satelor” – de V.G.; „Cum s-au potolit răscoalele?” – de Virgo şi chiar un serial „1907” –

156

semnat de St. Constantiniu, în numerele 39, 40 şi 41 ale anului calendaristic 1907.

Cu numărul din 9 septembrie 1907, ziarul apare ca …organ naţionalist - în perioada 9 ianuarie 1907 – 23 august 1909, el are colaboratori de bază pe aceeaşi profesori Simion Mândrescu, Paul Augustin şi Const. Moroşanu..

Vocea Tutovei la 20 noiembrie 1909 se recomandă ca ziar independent. Deşi a avut şi întreruperi în apariţie (în 1893, după 2 ani de la apariţie, din cauza lipsei de colaboratori, explică redacţia ziarului la 2 martie 1897) îşi păstra anul de naştere, dar avea numerotaţia numerelor sale pe ani calendaristici, anul începând în februarie ori martie şi sfârşind în aceeaşi lună a anului următor. Ziarul din 6 martie 1905, de exemplu, poartă nr. 1, anul XI al apariţiei; anul XII începe cu numărul 1 din 5 martie 1906.

Îl regăsim la 1 iunie 1943, păstrând pe frontispiciu anul al 53-lea, înscris la Registrul publicaţiilor de la Tribunalul Tutova. la nr. 1/1942, ca „foaie de propăşire şi educaţie naţională”, precizându-ne că apare la 1 şi 15 ale fiecărei luni, sub conducerea unui comitet, fondator C.V. Munteanu, redacţia şi administraţia la Tipografia N.P.Peiu, Bârlad, str. Ştefan cel Mare nr. 17.

În cele 24 numere apărute în perioada 1 iunie 1943 – 15 mai 1944, au fost publicate materiale diverse semnate de Const. Th. Moroşanu (Din Liceu – amintiri), G. Ursu ( Un

157

poet bârlădean: G. Ioniţă), Marieta I. Creangă (Monografia comunei Bogdana, judeţul Tutova), versuri semnate de G. Tutoveanu, G, Ursu, Th. Călin Delaprava, Georgeta Iuteş, Gim, G. Constandache dar şi materiale reproduse după Nicolae Iorga, I.C. Antonovici.

N-a mai avut însă vivacitatea Vocei pe care o cunoscuseră cititorii, deşi autorii erau de calibru, în majoritate.

Vocea Tutovei reapare în campania electorală din 1992 şi reprezintă poziţia Frontului Salvării Naţionale în cadrul alegerilor locale. A publicat listele cu candidaţii F.S.N. pentru funcţiile de primar şi consilieri municipali, Programul Platformă al acestora.

Vocea Bârladului Vocea Bârladului, : „Era prin 1901... De la Bârlad mi

se trimitea „Vocea Bârladului”. Acolo am văzut poeziile dumitale, acolo am început să te cunosc...” (Amintiri ale avocatului Bazil Clony, ziarist din Brăila, evocate de prof. universitar Dan Smântânescu în articolul „G. Tutoveanu, poet al seninătăţilor şi ctitor cultural”, dar s-ar putea ca amândoi să fie în eroare pentru că „Vocea Bârladului” n-am găsit-o în documentarea mea, iar în perioada invocată la Bârlad apărea totuşi „Vocea Tutovei”, de care G. Tutoveanu era foarte apropiat. Publica în ea poezii...

158

Zorile, ziar democrat, apare de două ori pe lună, sub

conducerea unui comitet, la data de 1 noiembrie 1907, redacţia şi administraţia la Bârlad, Tipografia Comercială C.S. Leţcae, strada Principală nr.58.

În articolul „Lămurire”, din chiar primul număr, V. Georgescu – Bârlad, avocat, se pare că proprietar şi director al ziarului chiar de la început, asigură că „cetăţenii vor găsi în foaia noastră cântarul drept al faptelor tuturor”, gând cu care „am început să apărem.”

Ziarul publică articole de atitudine semnate de N. Bazilescu, profesor de Economie naţională în Bucureşti (Chestia ţărănească), literatură, caricatură de D. Hârlescu, un serial „Puterea sufletească” a prof. univ. C. Rădulescu Motru, dar şi materiale care reflectă conflicte de idei cu Paloda, „care-şi schimbă amanţii după cantitate şi nu după calitate”, amintindu-i că Viitorul, care era putred de obscenităţi, trivialităţi, injurii, calomnii ordinare şi intrigi, boli grave care l-au făcut să dispară de timpuriu…”

De la 15 februarie 1908, cu numărul 9, Zorile devine ziar conservator-democrat, colectivul de redacţie înscriindu-se şi el în partidul respectiv. În ce priveşte conducătorul ziarului – Vasile Georgescu – Bârlad, fost elev al Liceului Codreanu, nu numai că face acelaşi lucru, înscriindu-se la conservatori-democraţi, dar ulterior, tot om politic, îl întâlnim fruntaş al P.N.Ţ. local.

Mai târziu, ziarul protestează pentru confiscarea numărului său din 6 aprilie 1908, când prefectul Grigore Vasiliu a dat ordin primarilor şi notarilor de a opri difuzarea la abonaţi a numărului 17 şi înapoierea lui, împachetat, la prefectură.

La 15 iunie 1908 ziarul Zorile se autosuspendă, activitatea lui fiind apreciată ca îndeplinită.

Girant responsabil – G. I. Scânteie

159

*

În autobiografia profesorului G. D. Neştian, şlefuită de fostul său elev Gheorghe Ivănescu, rezultă că încă din timpul studenţiei devenise prieten cu Grigore Vasiliu, care mai târziu avea să devină ajutor de primar la Bârlad iar apoi prefectul judeţului.

„La 1910 am făcut totul şi am adus în Bârlad pe fratele meu, Neculai, care era profesor la Gimnaziul, devenit liceul din Huşi, spune profesorul G. Neştian în textul prelucrat de profesorul Gh. Ivănescu („Profesorul G. Neştian, trubadurul Academiei Bârlădene” din volumul Bârladul de odinioară şi astăzi)

Într-un alt volum al aceleaşi lucrări (Bârladul odinioară şi astăzi) în articolul „Strada mare a oraşului Bârlad…” autorii scriu următoarele despre Grigore Vasiliu şi fraţii Neştian: „Se povesteşte că la începutul secolului, când fraţii profesori Ghiţă şi Neculai Neştian au venit la Bârlad, acest Grigore Vasiliu i-a chemat la el (era şeful partidului liberal) şi le-a spus: - Pe unul din voi îl iau în partid şi-l fac om! Dar numai pe unul! Hotărâţi între voi care va fi acela!” Celebrul latinist de mai târziu, profesorul Ghiţă Neştian a răspuns prompt cu o frază care a rămas celebră în Bârlad: „Coane Grigore, ia-l pe frate-meu, că tot e prost şi altfel n-ajunge nimic!” Conu' Ghiţă Neştian, a rămas un savant, dar sărac, şi nici n-a făcut politică, în timp ce conu' Neculai, frate-su, conform recomandării, a fost primar, prefect, deputat, senator şi moşier. Dar tot aşa cum a spus frate-său a rămas. Niciodată nu a putut să stea în faţa fratelui său Ghiţă…”

160

Reviste apărute la Bârlad

161

Academia Bârlădeană Academia Bârlădeană, revistă trimestrială de cultură. A

fost editată de Societatea culturală Academia Bârlădeană, începând cu 1 martie 1994, redactor şef la primele trei numere fiind profesorul Gruia Novac iar în colectivul redacţional făcând parte: Amelia Călujnai, Seriu Coloşenco, Fănică Ursu.

Tiparul se realiza la S.C. Rulmentul Bârlad. În articolul program semnat de Gruia Novac, revista

aspira la tradiţiile publicistice ale vechii academii Bârlădene. Urmare, revista a cuprins rubrici şi titulaturi diverse: restituiri sentimentale, Pro pământurile româneşti furate, Limba română, debuturi, Cronica literară, Şcoala românească, Ineditul de lângă noi etc., aspirând astfel spre marile reviste culturale, comentarii, poezii, medalioane, proză etc., promovând consacraţii, încurajând debutanţii.

Dup cele trei numere, numărul patru al revistei a fost redactat de noul colectiv redacţional, o contribuţie activă având-o Simion Bogdănescu, care preia conducerea ei, Serghei Coloşenco, Eugen Ghiga, Fănică Ursu. Numărul omagia aniversarea a 80 de ani de la înfiinţarea Academiei Bârlădene şi schiţa portretul întemeietorilor ei : George Tutoveanu, Toma Chiricuţă, Tudor Pamfilie.

Au mai publicat articole: Viorel Dinescu, Vasile Ţugulea, Oltea Râşcanu – Gramaticu, Mircea Coloşenco, Amelia Călujnai, Vasile Cârcotă.

Actualitatea Bârlădeană Au format-o paginile apărute în revista ieşeană Cronica

în perioada 1987 – 1989, promovate de Consiliul Municipal de

162

Cultură Bârlad şi sponsorizare de marile întreprinderi locale, ca o reacţiei a lipsei presei locale, dar şi ca o necesitate a promovării actualităţii în urbe. Aşa au fost prezentate informaţii valoroase referitoare la activitatea Teatrului „Victor Ion Popa”, Muzeul „Vasile Pârvan”, Casa de Cultură a Sindicatelor, Biblioteca „Stroe Beloescu” etc.

În septembrie 1987, în revista Cronica la „Actualitatea bârlădeană” au fost prezentate de către Cristian Simionescu unele talente, care în timp şi-au afirmat calităţile: Vasilian Doboş, Toma Ursărescu, Marian Constandache, Dumitru Palade, Nicolae Pandelaş.

Primul număr din Actualitatea Bârlădeană a apărut la 11 septembrie 1987 şi a fost sponsorizat de Întreprinderea de rulmenţi din Bârlad. Celelalte două din anii 1988 şi 1989 au beneficiat de sponsorii: IEPAM şi ABROM Bârlad.

Analele Spitalului Beldiman şi Elena Beldiman Bârlad (1892-1911)

Vizau „publicarea o dată pe an a tuturor observaţiilor clinice necesare celor care fac lucrări medicale speciale”.

În perioada 1892 – 1898 – aşa cum spun I. Grosu şi N. Botezatu în a lor Istoria Spitalului din Bârlad (1838 – 1944). Organizarea sanitară în Moldova la sfârşitul secolului al XIX-lea în „Bârladul odinioară şi astăzi”, vol. II, pag. 539-549, Analele medicale au fost tipărite prin grija dr. Theodor Cerchez, directorul Spitalului Bârlad.

Anuarul Şcolii normale de învăţători „Principele Ferdinand” din Bârlad pe anul

şcolar 1910 - 1911

163

Întocmit de director (prof. Paul Constantinescu), Tipografia „MODERNĂ” – 1911 Bârlad.

Lucrarea după ce trece în revistă corpul cadrelor didactice şi a absolvenţilor şcolii, se încheie cu arătarea activităţilor „Societăţii de lectură, producţiuni literare şi artistice „Ion Popescu” a elevilor şcolii normale.”

Anuarul Şcolii normale de învăţători „Principele Ferdinand” din Bârlad pe anul

şcolar 1911-1912

Realizat la Tipografia Neculai P. Peiu – Bârlad, se înscrie pe aceleaşi coordonate ca şi lucrarea anterioară.

Anuarul Liceului de băieţi „Ion Creangă” din Bălţi.

Anuarul Liceului de băieţi „Ion Creangă” din Bălţi, anul şcolar 1923 – 1924, apărut la Tipografia Nicolae Peiu – Bârlad, 1925.

...”Situat în mijlocul unei bogate regiuni, populată aproape exclusiv de români basarabieni, acest liceu va juca un rol din ce în

ce mai mare la aducerea la viaţă a culturii române, a acestei populaţii care a rezistat în chip admirabil tendinţei de rusificare...” – se spune în „cuvânt înainte”.

164

Anuarul pe anul şcolar 1920 – 1921 fusese tipărit la Tipografia Şcoala Românească din Câmpulung Bucovina, publicat de M. Baciu, director.

Anuarul Liceului Codreanu pe anul şcolar 1923 - 1924

Director Cezar Ursu, Tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad,

1925. În cuvânt înainte, directorul liceului referindu-se la

serbarea şcolară din 6 mai 1924, când s-au pus bazele internatului, aduce mulţumiri domnului Ştefan Gali, senator de Tutova, un iubitor al şcolii, care a dat ideea serbării, „sacrificând timp şi bani pentru realizarea ei”, domnului Grigore D. Vasiliu, vice-preşedinte al Senatului, pentru „concursul moral şi bănesc ce l-a dat liceului”, ca fost elev şi în calitate de preşedinte al Comitetului şi dlor Pârvan, secretar al Academiei, profesor universitar, şi Nicu Simionescu, vice-preşedinte al Camerei, care au muncit în scopul întemeierii internatului.

Un comentariu consistent despre Societatea literar-ştiinţifică „Stroe Beloescu” şi activitatea elevilor în 1923 – 1924 realizează profesorul de istorie Petre Constantinescu – Iaşi.

Anuarul şcolii medii mixte nr. 1 Bârlad, Cum se numea Liceul „Gheorghe Roşca Codreanu” în

1956 – pe anii 1846 – 1956. Se realizează la Întreprinderea

165

Poligrafică Bârlad de către colectivul de organizare din care au făcut parte şi profesorii Cezar Ursu şi Mihai Mâţă.

Sunt detailate consideraţiuni despre liceu, mărturii şi cuvântări, aspecte din activitatea societăţii ştiinţifico-literare „Stroe Beloescu”, alte activităţi, directorii, profesorii şi absolvenţii şcolii de la înfiinţare până în 1956.

Anuarul Societăţii„Matematica

Bârlădeană” pe anul 1922 – 1923 – Liceul Codreanu – Bârlad a fost tipărit la Tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad, 1923. Din prima pagină aflăm că pe anul 1922- 1923,

Societatea„Matematica Bârlădeană” a fost condusă de un comitet format din:

- prof. N. Martiniuc,

preşedinte de onoare; - Micu Grűnbaum, elev clasa a VII-a, preşedinte

activ; - Glasberg A., elev clasa a VII-a, vicepreşedinte; - Giolta Vicenţiu, elev clasa a VII-a – cenzor; - Röder Carol, elev clasa a VII-a, cenzor; - Barbălatt B. Elev clasa a VI-a – cenzor; - Coşniţă Virgil, elev clasa a V-a, bibliotecar; - Gòldstein Paul, elev clasa a VIII-a – casier; - Bârcă D., elev clasa a VII-a – secretar.

166

În cuvânt înainte, comitetul făcând bilanţul la zi a celor doi ani de activitate a Societăţii ia act cu inima „plină de bucurie despre vestea înfiinţării altei societăţi anunţate de ing. E. Abson, asistent la Şcoala Politehnică şi profesor la Liceul „Cantemir Vodă” – gazdă a noii Societăţi care, printr-o scrisoare, pentru muncă şi rezultatele obţinute de Societatea Bârlădeană felicită întâi pe dl. profesor Martiniuc care se îngrijeşte cu atâta dragoste de educarea matematică a elevilor şi apoi pe însăşi elevii care îl secondează şi-i procură o mare mulţumire sufletească prin rezultatele obţinute”.

Deosebit, se subliniază că alte societăţi asemănătoare au fost create pe lângă liceul din Galaţi, „cercul de lectură” Botoşani.

Societatea „Matematica Bârlădeană” a dovedit astfel că pe lângă rolul modest de a întreţine „atmosferă matematică” acolo unde este – cum spunea într-o altă scrisoare adresată conducerii ei, renumitul matematician Gh. Ţiţeica – mai are şi rolul de a face să se nască această atmosferă acolo unde nu-i ba şi mai mult îşi aduce modestul ei aport la valorificarea şi recunoaşterea ştiinţei româneşti.”

Anuarul cuprinde Probleme propuse, note, conferinţe ca şi Soluţii sau indicaţii de rezolvare a lor în anul şcolar 1922 – 1923, cu încheiere de procese verbale referitoare la întâlnirea membrilor societăţii cu ... matematica.

* Anuarul îşi informa cititorii că în biblioteca societăţii

„Matematica Bârlădeană” au apărut: Anuarul Societăţii „Matematica Bârlădeană” pe anul

1921 – 1922; Statutul şi Regulamentul Societăţii „Matematica

Bârlădeană”

167

Administraţia Moldovei

Administraţia Moldovei, organ pentru răspândirea şi

cunoaşterea documentelor vechi. Apare la Bârlad în 1910.

Ardeiul Ardeiul: trufanda de sezon; apare şi dispare

după anotimp. Se editează la Bârlad în 1926.

Aripi tinere, revista Liceului nr. 1 „Gheorghe Gheorghiu Dej” din Bârlad apare în 1969 – 1971 ca „expresie fidelă a râvnei şcolăreşti, cu febrilitatea ei caracteristică – grea dar şi plăcută – „dureros de dulce”, cum ar spune poetul – pentru atingerea sclipirii astrale.

... „Alături de sfatul magiştrilor, ne vom strădui, aici, pe băncile celui mai interesant

laborator, „a dezvolta aripi la cei ce au mâini şi mâini la cei ce au aripi!”.

Comitetul de redacţie alcătuit din elevii: Ciorăscu Gh., Ibănescu Iulian, Mancaş Ion, Maxim Speranţa, Milatinovici L., Onose D., Şuşnea Gh., Titire Măndiţa, sub îndrumarea profesorilor Alupoaiei Gh., Boicu C., Parfene C.

168

În revistă s-au publicat: proză, versuri, umor, jocuri de societate, o poştă a redacţiei, interviuri (cum ar fi cel cu profesorul H. David – despre pasiune şi matematică), probleme de matematică, fizică şi chimie, dar şi literatură... din lirica universală.

În anul 1969 au apărut trei numere de revistă, în 1970 – unul şi în 1971, se pare, tot unul.

*

Revista s-a relansat în anul 1993 la aniversarea a 35 de ani de la inaugurarea importantei clădiri a Complexului şcolar – cunoscută astăzi sub denumirea „Liceul Mihai Eminescu”, de coordonarea ei ocupându-se prof. Constantin Boicu, Emilia Popescu şi Ioan Puflea. Din colectivul de redacţie mai făceau parte elevii: Liliana Bâgu, Simona Pasat, Mădălina Cheptea, Cezar Pelin.

Avânturi culturale a apărut la Bârlad din ianuarie până în decembrie 1937, o dată pe lună, sub îngrijirea unui comitet format din domnii: V. Apostolescu, preot D. Barbu, Stan N. Cucu, N. Gaiu, Gh.V. Gâlcă, Iosif Maloman, P. Todicescu, Gh. Tomescu, St. Vancea; redacţia şi administraţia – Bârlad, strada Palade nr. 2, Tipografia – Lupaşcu.

„Nefiind pe nici o axă ideologică”, Avânturi culturale „va indica multora o năzuinţă către frumos şi adevăr; altora un adevăr spre care să tindem subliniind că în afara măruntelor griji ale vieţii, se poate afla un ideal în limita puterilor noastre”.

169

În primul număr apărut în ianuarie 1937 citim: „ „Consideraţiuni geografice asupra războiului italo-abisinian”. „Consideraţii asupra culturii omului”, „Opinia publică poloneză şi Moldova – înainte de Ştefan cel Mare”. „Un uitat: Ion Dragoslav”, „Parazitismul şi alte forme de cunoaştere a fiinţelor vieţuitoare”, recenzii, cronici, însemnări, revista – revistelor.

În afara membrilor Comitetului, în revistă mai semnează: G. Tutoveanu, G. Ursu, G. Nedelea, A. Malache, Aurel Lambrino, pr. Ec. Corneliu M. Grumăzescu, V. Dornescu, Ioan Gh. Savin, Nicolae Iftimiciuc, Marieta L. Creangă. A. N. Ivănescu, Maria Solomon, D. Crăciun.

Ultimul număr din Avânturi Culturale este cel din noiembrie – decembrie 1937 – Anul I, nr. 9-10 .

Gheorghe Ioniţă, un intim al colaboratorului de la Avânturi Culturale – şi nu numai – spune într-un articol: „ G.G. Ursu şi atmosfera din Bârlad după primul război mondial”:

...” Oamenii (din Bârlad-n.a.) erau buni, fireşte, cuminţi, harnici şi prietenoşi. Aici a trăit poetul, aici a cunoscut iernile, ninsorile, zăpezile, şcolăriţele cu şorţul negru-albastru, cu guleraşe albe...”

George Constandache către G.G. Ursu despre G. Tutoveanu: „... el n-a fost scriitorul turnului de fildeş. Cine l-a văzut astfel, l-a văzut greşit. Care casă era mai deschisă pentru obidiţii sorţii decât a lui?”

Radu Şerban Palade în „L-am cunoscut pe profesorul G.G. Ursu”: ...”Pe profesorul G.G. Ursu nu-l cunoşteam, dar îl preţuiam mult, eu fiind un admirator al poeziei sale. Citisem din poeziile lui cuprinse în volumele – Salcâm Uituc, Dealul Brânduşelor, Fulg şi Zăpada şi unele versuri mă urmăreau ca un leit motiv:

Am avut o dată părul în inele… Ce-a rămas din ele -n părul meu cărunt?

170

Uneori o fată se juca prin ele Mâinile ei albe oare unde sunt?”…

Bar – Kochba revistă naţional-evreiască, apare lunar, sub conducerea unui comitet, apoi cu numărul 2, din aprilie 1913 şi sub redacţia d-lui A. Ben Moişe, ca de la numerele 5-6 conducerea să revină d-lui Achille M. Finkelstein care, în acelaşi număr, semnează şi articolul care cheamă „La arme”, pentru că „la această epocă glorioasă vom lua şi noi evreii - români parte. Acum e momentul să dovedim că evreul-român ştie să-şi verse sângele pentru scumpa lui Patrie, care este şi nu poate fi alta decât numai România” şi că „”între zionism şi patriotism nu există incompatibilitate.”

În „Cuvânt înainte”, găzduit de numărul 1 al revistei (martie 1913), redacţia face să se înţeleagă că Bar-Kochba este eroul istoric care a învins cu o armată de viteji pe împăratul Adrian şi a cucerit multe cetăţi de la romani, iar în numele jertfelor lăsate, face să renască speranţa realizării idealului scump al tuturor evreilor pentru dezrobire universală, a unei patrii recăpătate, aşa cum ne dictează crezul nostru cel nou”…

171

„Revista noastră este exclusiv zionistă” i se răspunde în cel de al patrulea număr domnului doctor H.K.

Bar-Kochba cuprinde materiale specifice: „Purismul de azi şi cel de altădată”, „Zionism şi patriotism”, „Explicarea unei notiţe talmudice”, „Omorul ritual”. „Hanuca”, articole de atitudine şi orientare :„Evreii, sionismul şi războiul balcanic”, „Libertatea albanezilor şi evreii”, cursive de cultură generală „Cultura noastră”, „Cultura naţională aiurea şi în România”, „Cronică teatrală”, portrete în text şi foto ale unor personalităţi (Theodor Herzl, Pinchas Sirlus, Lewy, Segall ş.a), poşta redacţiei etc.

În unele numere apare şi îndemnul: „Cereţi oricând broşura „Secretul spiritismului… la Biroul de studii psihice Bârlad”.

Bar-Kochba – conducătorul răscoalei (131-134).

Revista Bazarul filatelic, organ pentru răspândirea reclamelor şi informaţiilor filatelice, cu apariţie bilunară, apare la 1 aprilie 1928.

Redacţia revistei este în strada Lascăr Catargi nr. 41, Bârlad, mandatele şi scrisorile recomandate se solicită a fi trimise pe adresa domnului S. Zilberstein, str. Ştefan cel Mare nr. 25 Bârlad.

172

Scopul revistei este de a înjgheba relaţii intime între filatelişti şi colecţionarii români cu confraţi de pe întreg globul

- ocazionându-se procurarea de timbre poştale, mărirea colecţiilor dar şi avertizarea filateliştilor să se ferească de eventualele excrocherii, punându-se la dispoziţia cititorilor spaţiu pentru publicitate şi colaborare.

Tipografia – la N. Peiu - Bârlad. În bilunar: o poştă a redacţiei destul de activă, o cronică

a noutăţilor despre filatelia în lume, dar şi în ţară, informaţii despre revista „La Roumanie”, organ oficial al Societăţii de schimb şi corespondenţă internaţională. „Roumanie Echange Club”, prezentări de timbre, detalii despre Concursul Revistei „Bazarul Filatelic” – ca o surpriză făcută cititorilor, oferte de mărci străine şi autohtone…

Numărul doi al revistei se deschide cu o prezentare despre „Marea expoziţie filatelică şi Congresul presei filatelice în Monacco la Monte – Carlo.

„Bârladul odinioară şi astăzi”„Tomul întâi al

misceleneului „Bârladul odinioară şi astăzi” le aşteaptă pe celelalte trei , împreună patru scuturi de fier pentru o biruinţă de lumină. Patru scuturi săltate deasupra scepticismelor şi a

173

mâlului inerţiei de către admirabilul Romulus Boteanu, sinonim al energiilor bârladnicului de odinioară” – scrie C.D. Zeletin, medic şi scriitor cu referire la volumul I apărut în 1981.

... „Apărută sub egida Muzeului „Vasile Pârvan”, elaborată de un puternic colectiv, în frunte cu prozatorul şi poetul Romulus Boteanu, animatorul entuziast al acestui colectiv, a reuşit admirabil să prezinte o imagine fidelă a ceea ce a reprezentat şi ce reprezintă astăzi municipiul Bârlad, sub cele mai variate aspecte: cultură, artă, poezie şi proză, sculptură, pictură şi economie” – susţine ing. Gheorghe Alexa, profesor universitar dr. docent Iaşi .

...”Un colectiv de peste o sută douăzeci de bârlădeni, rămaşi în oraş sau plecaţi pe alte meleaguri (dar cu sufletul strâns legaţi de locul natal), animaţi de energia şi râvna neobositului Romulus Boteanu, au realizat recent cel de al doilea volum monografic din ciclul „ Bârladul odinioară şi astăzi” – scria în 1984 dr. Rene Duda, un fiu al Bârladului, plecat prea de timpuriu dintre noi...

... „În septembrie 1982 a apărut în Bucureşti o lucrare cu totul deosebită, intitulată „Bârladul odinioară şi astăzi, Oameni şi fapte” volumul II, în editura şi sub redacţia lui Romulus Boteanu, din direcţie făcând parte oameni de înaltă cultură.

Tomul acesta masiv de 900 de pagini, poartă blazonul nobleţei celor 800 de ani de la întemeierea oraşului şi, pe vechile aşezări, faptele de astăzi de cultură materială şi spirituală ale noii societăţi”...(prof. Gheorghe Ioniţă, membru al Academiei Bârlădene).

...”Ca unul dintre miile de fii ai Bârladului, ai fostului judeţ Tutova, adoptaţi cu generozitate de marele oraş academic şi industrial Iaşi, mărturisesc că am încercat un viu sentiment de satisfacţie la recenta apariţie a cărţii „Bârladul odinioară şi astăzi” (vol. II), elaborată de un prestigios colectiv redacţional, în frunte cu neobositul publicist Romulus Boteanu.

174

... Datorită valorii sale istorice şi literare, acest volum reuşeşte prin cele mai multe dintre studiile şi creaţiile cuprinse în cele 900 de pagini (... ...) să cucerească sufletul cititorilor săi, să sporească admiraţia faţă de vrednicii făuritori de bunuri materiale şi spirituale ai Bârladului, şi implicit, să menţină mereu viu dorul faţă de meleagurile natale...” (Vasile Ciocârlan).

...”Multe dintre materialele publicate stau sub semnul evocării, având acea tentă de realitate mâncată de timp, trecând încet, încet în amintire şi legendă.

...Reprezentarea în liniile-i principale a unuia dintre cele mai fertile ţinuturi ale etnicităţii noastre, ţinut care a dat spiritualităţii româneşti pe Dimitrie Cantemir şi Vasile Pârvan, pe Alexandru Vlahuţă şi George Tutoveanu, pe Stroe Beloescu şi Gheorghe Roşca Codreanu, pe Ştefan Zeletin şi Ştefan Procopiu, pe Victor Ion Popa, G.M. Vlădescu şi G.G. Ursu, pe Ernest Giuvara şi I. Popescu Zeletin, pe Florin Ciorăscu şi Iacov Antonovici, precum şi pe contemporanii noştri: George Ivaşcu, Constantin Chiriţă, Gica Iuteş, Ion Hobana, C.D. Zeletin, Cezar Ivănescu, Adrian Beldeanu şi alţii.

... Bârladul, acest Weimar, cum frumos îl numeşte Călinescu în a sa Istorie a literaturii ... referindu-se la perioada de vârf a Academiei Bârlădene, are de-acum configurată, în mare, o monografie complexă, care-i asigură un loc privilegiat din acest punct de vedere, între aşezările ţării. Pilduitorul exemplu al bârlădenilor şi simpatizanţilor acestora, găseşte în sufletul nostru admiraţie şi sinceră preţuire” – scrie Radu Cârneci în nr. 42 al revistei Contemporanul din 15 octombrie 1982.

„Cartea unui oraş” numea lucrarea Valentin Taşcu în revista Tribuna –Cluj-Napoca, nr.44/4 noiembrie 1982, iar C.V. „Cărţile Bârladului” în nr. 43 al revistei Cronica – Iaşi din 22 octombrie 1982.

„Cartea Bârladul odinioară şi astăzi nu este o carte ca oricare alta, ci este, dacă-i vorba să privim şi viitoarele apariţii

175

pe care le aşteptăm cu sufletul la gură, o adevărată enciclopedie, o admirabilă epopee a oraşului” se entuziasma Elena Selenaru, scriitoare din Bucureşti.

Volumul închinat trecutului şi prezentului oraşului Bârlad „este un ceaslov în care se oglindeşte faţa acestei părţi de ţară, valoarea şi spiritualitatea unei generaţii care a dat nume de prestigiu în cultura şi civilizaţia noastră. Asemenea iniţiative trebuie încurajate de forurile locale, aşa cum s-a întâmplat cu Bârladul odinioară şi astăzi, care s-a bucurat de sprijinul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad.” – îşi dădea cu părerea scriitoarea Ioana Postelnicu, Bucureşti.

... Acum la apariţia unui volum atât de interesant ca formulă şi conţinut, unicat în felul lui, în Ţara Românească, nu ne rămâne decât să aplaudăm şi să aşteptăm ce va urma, cu emoţie şi mândrie moldovenească...” completa dr. Ion Hurjui, Iaşi.

Pe aceeaşi linie, acad. Al. Zub, Iaşi, conchidea: ... „ Asemenea iniţiative sunt demne de toată lauda, fiindcă ele continuă o tradiţie culturală a locului, oferind în acelaşi timp temeiuri de mai bună înţelegere a fenomenului românesc.”

*

Ştefan cel Mare la Bârlad Trei atestări în documentele de cancelarie 1460 – 1467

– 1495 Când Putna, cu racla sfântă a ctitorului, ca noi, toţi

românii şi întreaga creştinătate, ţinătoare de minte, ne pregătim să comemorăm în 2004 cei 500 de ani de la ridicarea la cer a sufletului celui care „în cei 47 de ani de glorioasă domnie, Ştefan cel Mare a cutrierat neobosit Ţara Moldovei de la Suceava la Cetatea-Albă, de la Chilia la Colomeia, de la Hotin la Ciceu, de la Milcov la Bahlui cu oaste sau fără oaste”, noi rămânem aici la Bârladul tinereţii noastre, întrebându-ne, împreună cu George Felix Taşcă – cum o face el în Bârladul

176

odinioară şi astăzi – întrebându-ne: „de câte ori va fi trecut eroul de la Racova prin târgul Bârladului...?”

„Trei sunt documentele de cancelarie, din cele 499 ce se

cunosc din timpul lungii sale domnii, care menţionează prezenţa lui Ştefan cel Mare, împreună cu marii boieri din sfatul Moldovei, în capitala Ţării de Jos...”

„Uricul din 5 decembrie 1460 a fost publicat pentru prima dată de prof. Gheorghe Ghibănescu în 1904, când s-au împlinit 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, iar ultima dată în 1976 în Editura Academiei. Din toate cele trei documente redactate la Bârlad sub domnia lui Ştefan cel Mare, acesta este singurul care se mai păstrează. Achiziţionat de la anticarul Leon Şaraga din Iaşi, el a stat până în 1980 în păstrarea Academiei Române, când a fost predat arhivelor

statului din Bucureşti.

Pecetea domnească a lui Ştefan cel Mare atârnată cu şnur roşu la pergamentul din 5 decembrie 1460, prin care se atestă documentar existenţa satului Bălăbăneşti.

177

Pecetea are diametrul de 78 mm şi următorul text: +PECEAT IO ŞTEFAN VOEVODA GOSPODAR ZEMLI MOLDAVSCOI. Fotocopia este făcută la Arhivele Statului din Bucureşti la 2 iunie 1980 (cota: Pecet II, nr. 243).

Pergamentul cu dimensiunile 25x34 cm se află în stare

bună şi importanţa sa creşte prin marea pecete domnească din ceară roşie (78 mm în diametru) atârnată cu şnur roşu de mătase. Este cea mai veche pecete mare din timpul domniei lui Ştefan cel Mare care se mai păstrează, ceea ce îi conferă o mare valoare din punct de vedere sfragistic.”

I ...”Uricul a fost scris de Isaiia al lui Şişman, iar mare logofăt a fost Dobrul. La redactarea uricului a participat însuşi Ştefan cel Mare, mitropolitul Moldovei Teoctist, 26 mari boieri din sfatul ţării nominalizaţi şi „alţi destui boieri mari şi mici.” Uricul este o sentinţă domnească dată în litigiul desfăşurat în faţa domnului şi a întregului sfat al Moldovei între Ivaşco comisul, ginerele boierului Ion vistiernicul, pe de o parte, cu Toma Dumitrescul şi Coste Turbure, pe de altă parte, care se certau pentru legitima stăpânire a două sate: Săseştii, pe Bârlad (sat azi dispărut şi înglobat în municipiul Tecuci) şi Româneştii, pe Jeravăţ, actualul sat Bălăbăneşti, din fostul judeţ Tutova, astăzi situat în nordul judeţului Galaţi. Satul Româneşti era pe atunci ... „hotar în hotar cu târgul Bârladului...Litigiul a fost soluţionat în favoarea lui Ivaşco comisul, rămas singur stăpânitor pe ambele sate”...

...”Pentru importanţa pe care uricul lui Ştefan cel Mare din 5 decembrie 1460 o prezintă pentru satul Bălăbăneşti, nu poate mira pe nimeni, că două fotocopii în mărime naturală ale acestui document se găsesc la primăria şi la şcoala din sat. Cu acest document, păstrat nealterat, timp de peste 520 de ani, se pot mândri atât locuitorii din Bârlad, cât şi cei din satul vecin Bălăbăneşti, pentru

178

acesta din urmă constituind şi prima atestare documentară.”

II. „Uricul din 30 iunie 1467 este de asemenea

redactat la Bârlad în prezenţa lui Ştefan cel Mare şi a 23 mari boieri din sfatul ţării nominalizaţi, la care se adaugă „şi toţi ceilalţi boieri ai noştri şi cu megieşii”. Este vorba de o jumătate din satul Urdeşti (azi comuna Viişoara, judeţul Vaslui), pe care Stoica şi fiul său Manciul o cumpără cu 45 zloţi tătărăşti de la fiii lui Florea. Documentul acesta, care se găsea în posesia lui C. Diamandi din Gura – Idriciului – Fălciu a ars cu întreaga arhivă a acestuia, dar fusese probabil mai înainte publicat, după original, de către profesorul Mihai Costăchescu. Ca şi celelalte, actul era scris pe pergament, cu litere chirilice, în limba slavonă veche şi avea pecete domnească şi peceţi boiereşti atârnate, toate pierdute. A fost scris de uricariul Ion, iar mare logofăt era boierul Dobrul. Ultima dată acest uric a fost publicat tot în 1976 în Editura Academiei.”

III. ...” Hotarnica Bârladului de la începutul lunii ianuarie a anului 1495, redactată la Bârlad, în prezenţa lui Ştefan cel Mare, a fiilor săi Alexandru şi Bogdan, a boierilor din sfatul Moldovei, a şoltuzilor, pârgarilor, târgoveţilor şi oamenilor săraci aparţinând de târgul Bârladului şi de „ toate satele ce ascultă de acel târg şi sunt aşezaţi pe hotarul lui.”

Data documentului se presupune a fi din anul 1495, judecând după componenţa sfatului ţării şi înainte de 10 ianuarie, când domnul se afla la Vaslui... Partea inferioară a pergamentului (255x550 mm) lipseşte, motiv pentru care nu i se cunoaşte nici data exactă şi nici

179

componenţa integrală a sfatului cu boierii prezenţi; lipseşte, în consecinţă, pecetea atârnată. Până la al doilea război mondial, documentul se afla la Biblioteca Academiei Române, după care n-a mai putut fi găsit. El a fost publicat pentru prima oară de Nicolae Iorga în 1906, iar ultima dată în 1980 la Editura Academiei.

Documentul arată cu claritate că la cererea şoltuzilor, pârgarilor, târgoveţilor şi oamenilor săraci s-a cercetat „hotarul cel vechi, pe unde din veac ascultă de acel târg al Bârladului...”

Trebuie precizat că, spre deosebire de situaţia actuală, în afară de oraşul propriu-zis cu târgoveţii, meseriaşii şi negustorii săi, târgul Bârladului avea de jur-împrejurul său o ghirlandă de sate, care-i procurau în primul rând hrana...”...”Sunt menţionate sate dispărute sau încă existente ca: Dealul Mare, Lipeneşti (azi dispărut) lângă Zorleni, Făgetul Leahului între Popeni şi

Ghermăneşti (comuna Banca), Trestiana, Brădeşti (comuna Vinderei), Lieşti (azi dispărut) lângă Griviţa , Şuşneşti (în comuna Bălăbăneşti), Cehani (azi dispărut) lângă Bălăbăneşti, pârâul Jeravăţ şi matca veche a Jeravăţului, Hrăneşti (azi dispărut) pe Jeravăţ lângă Griviţa, apoi unde se varsă Jeravăţul în Bârlad,

Dumbrava Roşie (azi în municipiul Bârlad) - malul Tutovei-, gura pârâului Crâng din satul Crâng, comuna Perieni, satul Perieni, obârşia pârâului Perieni, apoi

180

pârâul Sec de la Ceucani, comuna Perieni, pârâul Secşoară, la Simila şi peste Simila (comuna Zorleni), satul Porţai (azi dispărut) pe Simila, lângă Drujeşti şi apoi Drujeşti din comuna Băcani.La acest vast hotar, Ştefan cel Mare mai adaugă o selişte pe Tutova, anume Ivancea de la Tătarca (între Ciocani şi Iveşti) pe care o cumpără cu 100 zloţi tătărăşti, prin acelaşi document de la urmaşii lui Petru Tudor în număr de 14, selişte pe care o stăpâneau ca privilegiu de la Alexandru cel Bun, bunicul lui Ştefan cel Mare.”...

...”Documentul emis de Ştefan cel Mare la începutul lunii ianuarie a anului 1495 prezenta, aşadar o importanţă deosebită pentru oraşul Bârlad, atât prin prezenţa marelui voievod în oraş, cât şi prin bogatul său cuprins de informaţii ca : întinderea teritorială, administrarea sa prin şoltuzi şi pârgari, componenţa socială a locuitorilor (târgoveţi şi oameni săraci) şi dreptul de acciză, cu privilegiul de scutire, acordat bârlădenilor, după „legea lor veche”.

În secolul al XV-lea neexistând beton, pentru a se confecţiona borne de hotar, iar piatra fiind deficitară în regiune, hotărnicia se făcea cu menţionarea: ”o salcie, 13 movile săpate, 7 dumbrăvi, 14 stejari, 5 drumuri, o răspântie, o margine de făget, o margine de pădure, o groapă săpată, o ruptură, o fântână şi capătul unui rediu...”

...”Se mai folosea sistemul de a lua ca participanţi la o asemenea trasare de hotar câţiva adolescenţi, care erau traşi de păr, înţepaţi sau pălmuiţi şi apoi răsplătiţi cu câţiva galbeni, pentru ca să ţină minte până la sfârşitul vieţii lor, când şi pe unde a fost stabilit hotarul, spre a-l

181

putea descrie apoi, cu toate amănuntele copiilor şi nepoţilor lor”...

George Felix Taşcă (din Bârladul odinioară şi astăzi-1984, pag. 47-52)

Mănăstirea Putna, ctitorie a măritului domn al Moldovei şi loc

de veşnică odihnă. *

Bârladul Bârladul, revistă de cultură prin informaţie, apare la

Bârlad, bilunar, începând de la 15 noiembrie 1996 sub egida Fundaţiei Culturale „Dr. C. Teodorescu”, din colectivul de redacţie făcând parte C. Teodorescu, director fondator, prof. Gruia Novac, redactor şef, iar Nicolae Mitulescu, redactor.

Revista îşi propune să suplinească „Vidul cultural” creat şi subliniind principiile de activitate drept călăuză promitea:”Ne va călăuzi adevărul, obiectivitatea, dreptatea şi

182

respectul faţă de cei cărora ne adresăm, vor fi repere ale conduitei noastre.”

Primul număr a fost consacrat împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional „Gh. Roşca Codreanu”, cu materiale semnate de Nicolae Sârbu (Jubileul „Colegiului Codreanu”), Nicolae Creţu (Sufletul unei şcoli sun profesorii ei), Constantin D. Zeletin (O binecuvântare), Traian Nicola (Codreanu marcator de destine umane), Nicoleta Arnăutu (Profesori ai Colegiului „Gh. Roşca Codreanu, fondatori ai Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad), Constantin Ciopraga (Valoarea unei şcoli nu ţine numai de meritele magiştrilor săi), Georgeta Craus (Cultură, şcoală şi morală) ş.a.

Numărul patru al publicaţiei a fost dedicat sărbătoririi poetului Mihai Eminescu şi au scris articole substanţiale: Constantin Ciopraga, C. D. Zeletin, D. Scărlătescu, N. Creţu, Th. Codreanu, Tr. Nicola, I. Rotaru, Gh. Bulgăre, G.G. Ursu, G. Cotae, G. Ciobanu, Şt. Andronache, Ştefan Augustin Doinaş, Ion Hobana.

În revistă au mai semnat: Gruia Novac, Mihai Nicu, Doru Gabriel Craus.

Redacţia şi administraţia Bârlad, str. 1 Decembrie.

Buletinul Comunal

Buletinul Comunal, Primăria oraşului Bârlad. Apare în 1931.

Buletinul Oficial al Judeţului Tutova

183

Buletinul Oficial al Judelui Tutova apare la Bârlad în

anul 1932.

Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie –

Circumscripţia Bârlad , publicaţie oficială lunară, editată de Secretariatul Camerei în perioada 1 ianuarie 1926 – 1928 la Tipografia C.D. Lupaşcu Bârlad.

Consiliul de administraţie al Camerei: D. Constandache – preşedinte; vicepreşedinţi: C.D. Lupaşcu pentru sectorul industrial şi P.I Harnacea pentru sectorul comercial.

Se publicau: lucrările Consiliului de administraţie cu procesele verbale întocmite, instrucţiuni, cereri şi oferte, firme înscrise, firme în faliment, inscripţii ipotecare, moratorii, proteste, rectificări de proteste, autorizaţii şi certificate eliberate, radieri de firme, tarife şi taxe etc.

Era un bun instrument de lucru, de evidenţă pentru personalul Camerei şi de cunoaştere a actelor şi faptelor de comerţ pentru populaţia Bârladului dar în special pentru industriaşi şi comercianţi, bănci şi instituţii interesate.

Buletinul Ligii Culturale

184

Secţiei Bârlad Se realizează la Tipografia Nicolae P. Peiu – Bârlad în

perioada 1909 – 1912. Iată cum relatează acest periodic importanţa construirii celui dintâi monument a lui Cuza Vodă în satul Griviţa, judeţul Tutova: „Între şcoală şi biserică - cele dintâi instituţii ce contribuie la luminarea şi moralizarea unui popor – se află întruparea recunoştinţei pentru Acel ce prin măreţele Sale fapte ne-a învrednicit să ajungem aceea ce suntem astăzi: un popor tare puternic şi respectat de toate popoarele lumii; chipul în bronz al Marelui Cuza Vodă, domnul iubitor al ţărănimii, se ridică măreţ din străjuirea a patru brazi. De sus… de pe înălţimea pedestalului de marmură aruncă priviri blânde, dulci, priviri duioase de părinte, ţăranilor trecători, care nici acum şi nici în ruptul capului nu voiesc să creadă că Cuza nu mai este printre cei vii.”

*

Buletinul oficial al Comitetului executiv al Sfatului Popular al Regiunii Bârlad apare în perioada 1950 – 1957,

185

sub îngrijirea resortului de presă, redacţia şi administraţia la Sfatul Popular, str. Vâşânscki nr.22 Bârlad.

Este destinat publicării actelor normative emise de Sfatul popular regional şi Comitetul său executiv dar şi a unor documente de la raioanele din teritoriu administrativ: Adjud, Bârlad, Focşani, Murgeni, Panciu, Tecuci, Vrancea, Zeletin.

Astfel au fost publicate: hotărârile sfaturilor populare, decizii ale Comitetelor executive, instrucţiuni, îndrumări, circulare, pierderi de acte, schimbări de nume, declarări de morţi prezumate etc.

În organigrama Sfatului popular regional exista o secţie care se ocupa de problemele presei. La sfârşitul fiecărui Buletin oficial exista o pagină care prevedea:”Toţi salariaţii sfatului popular sunt obligaţi a semna de luarea la cunoştinţă a cuprinsului acestui buletin.”

Nimeni nu putea invoca necunoaşterea legii.

Buletinul Uniunii Ofiţerilor de Rezervă, secţia Bârlad, apare anual, începând cu 1932, sub conducerea unui comitet, la Tipografia Nicolae P. Peiu – Bârlad.

186

Comitetul U.O.R. şi a redacţiei este format din: preşedinte - loc. rez. Const. Th. Moroşanu, vice-preşedinţi – maior în rezervă Virgil Caraivan şi căpitan în rezervă G. Manoilescu; secretar – locot. Rez. Ştefan Taşcă; casier – căpitan rez. Al. Balaban.

În cuprins, materiale din activitatea Uniunii: dări de seamă,, cuvântări, procese verbale, impresii de la Congresul U.O.R. de la Oradea – Mare; telegrame către Majestatea sa Regele şi răspunsurile acestuia cu diferite ocazii; informaţii referitoare la condiţiile de înscriere în U.O.R., gratuităţi şi reduceri la băi pe 1932, relatări despre sanatoriul U.O.R. de la Balcic etc.

În fotografia de mai sus :Constantin Moroşanu – profesor la liceul Gh. Roşca Codreanu, Preşedintele Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă.

Buletinul a apărut şi în anul 1933. Comitetul Central al U.O.R. era alcătuit din: preşedinte

– col. rez. V. Gomoiu; vicepreşedinţi, general N. Sânescu, căpitan ing. V. Secară, căpitan ing.. Gh. Ballif; secretar general – lt. col. Gh. Caracaş şi toţi preşedinţii secţiilor judeţene şi ai filialelor.

Calendarul pe anii 1911 / 1914 a periodicului Ion Creangă

187

Revistă de limbă, literatură şi artă populară – 1908 – 1921.

*

Calendarul sportiv al

Regiunii Bârlad, 1954, editat de Comitetul pentru cultură fizică şi sport de pe lângă Sfatul Popular al Regiunii Bârlad, la Întreprinderea poligrafică Tecuci. Conform Deciziei nr. 38 din 15 februarie 1954 a Comitetului pentru cultură fizică şi sport – semnată de Bighet Dumitru, preşedinte, „manifestările şi concursurile

tuturor disciplinelor de sport care urmau a se desfăşura în cursul anului 1954 trebuiau programate în conformitate cu prevederile Calendarului sportiv aprobat”.

Pentru perioada cât Bârladul a aparţinut de regiunea Iaşi, adică până în 1968, şi după înfiinţarea judeţului Vaslui, cu sediul administrativ la Vaslui, Bârladul nu apare cu alt calendar sportiv.

Celui din 1954 i s-a alăturat la arhivare cele pentru anii 1976-1978, Calendarele competiţionale, fiind elaborate de Consiliul judeţean pentru educaţie fizică şi sport al judeţului Vaslui, în colaborare cu Consiliul judeţean al Sindicatelor, U.T.C. judeţean şi Inspectoratul şcolar.

Calendarul Portativul

188

Apare În 1888 la editura Tipografiei G. Caţafany-

Bârlad. *

Calendarul financiar pe 1916 apare la editura Revistei

„România financiară”, la Tipografia C.D. Lupaşcu din Bârlad. În „prefaţă” la Calendarul financiar 1916, România

Financiară spune că acesta „este întocmit în scopul de a da un nou „organ de publicitate funcţionarilor financiari.”

Dorinţa - neîndeplinită însă – redacţiei „a fost ca acest calendar să cuprindă fotografiile tuturor funcţionarilor financiari şi prin el să putem realiza o unitate de gândire şi de acţiune”, dar mulţi dintre aceştia nu au vrut să contribuie cu nimic la întocmirea lui şi de aceea lucrarea „nu este ceea ce s-a dorit”.

Lucrarea începe, într-adevăr, cu calendarul lunilor anului, pe o pagină zilele lunii şi semnificaţia lor religioasă, iar pe cealaltă pagină este lăsat „loc de notiţe” pentru ... însemnarea faptelor bune.”

Alături de luna calendaristică se află diferite spuse, culese şi redactate de T. Pamfile: „Până la moarte înseamnă

189

până după moarte”; „A te face fericit este cel mai greu meşteşug; totuşi este singurul care, pentru altul nu preţuieşte mai nimic”; „Artă pentru artă, ca şi când ţi-ar trece setea, bând altul în locul tău. Cea mai trândavă prostie.”; „Cei ce vor să cunoască pe Dumnezeu învinovăţesc cerul că li se pune perdea înaintea ochilor.” ; „C-o minciună treci dincolo, dar acolo rămâi.”; „Toate drumurile duc la Roma; pofteşte pe toate deodată şi vei vedea minciuna” ; Norocu-i orb. Prin urmare poţi pune mâna pe dânsul cu uşurinţă.”; „Să ne bucure izbucnirea patimilor cuiva; însemnează că viermele a început să roadă şi putregaiul să se clatine” ; „La Dumnezeu merg şi florile la judecată. Unele cu rădăcinile şi altele cu sămânţa lor.”

Calendarul mai cuprinde: diferite date statistice; bilanţul secolului al XIX-lea; Lista monetară şi a efectelor care au curs în ţară; reţete practice; articole – „Raporturile dintre contribuabili şi personalul însărcinat cu perceperea contribuţiunilor” ; „Din viaţa perceptorilor” etc. -; snoave, glume, anecdote; lucrări literare, precum : „Răzbunarea” – proză şi „Nestatornice” – versuri – ambele de Ioan M. Bejan – Galaţi.

Dar iată şi fotografiile câtorva funcţionari financiari ai anului 1916:

Mai întâi Emil Costinescu, născut la Iaşi în 1844, ministru de finanţe în 1916, autor al tarifului vamal dar şi a Legii Băncilor Populare. Încă de tânăr a intrat în ziaristică şi a servit mult timp ca prim redactor la ziarul Românul a lui C.A. Roseti. Multă vreme a ocupat postul de director al Băncii Naţionale.

190

În dreapta George Anastasiu, şef de

secţie la Administraţia financiară Tutova. Licenţiat în drept, a intrat în serviciul Finanţelor pentru prima oară ca impiegat în Ministerul Finanţelor şi apoi controlor fiscal. Este calificat drept muncitor şi priceput

Apostol Nestor, impegat în

Administraţia financiară Tutova.

* Gherghe Zota, perceptor fiscal Unţeşti -Tutova

Gh. Chicoş, fost perceptor în Puieşti – Tutova.

191

Constantin Velisari Subşef de secţie în Administraţia Financiară Tutova.

Calendarul Tutovei Calendarul Tutovei pe anul 1920, editor

Revista„România Administrativă” anul II, apare prin îngrijirea domnului V.C. Nicolau, Tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad. După lunile anului 1920, Calendarul cuprinde: Prefectura judeţului Tutova – prefect delegat N.N. Ciurea; director V. C. Nicolau – cu serviciul şi personalul acestuia; Lista administratorilor de plasă şi a primarilor – comuna Priponeşti făcea

192

parte din plasa Corod (I. Popescu administrator de plasă cl. I; Gh. Munteanu, secretar) şi avea ca primar pe Petrache Tasie, notar V. Dimitriu, şef de post Nechifor C. Ioan; Poliţia oraşului Bârlad şi comisariatele sale cu personalul; Jandarmeria rurală, Tribunalul, Parchetul şi personalul; funcţionarii rurali din judeţul Tutova pe plase şi comune; diferite articole: „Un deputat de la întâia Unire” de Tudor Pamile; „Curiozităţile şi minunile hipnotismului”, semnat Biroul psihic la Bârlad; „Din vremurile grele” – de M. Lupescu; portrete (foto şi text) a mai multor funcţionari şi oameni politici: Teodor Ioan, N. Neştian, Dimitrie Constandache, Ioan Bontaş, Nicolae N. Simionescu, Emil Juvara, Grigore D. Vasiliu.

„... Trenuri peste trenuri soseau şi plecau într-una, toate încărcate de materiale peste care stătea ghemuită şi cocoţată o lume întreagă care cuprinsă de groază şi deznădejde nu ştia de unde vine şi unde se duce...” – măcina amintirile refugiului V.C. Nicolau, directorul Prefecturii Tutova...

M. Lupescu, directorul orfelinatului de la Zorleni, în al său „Din vremuri grele”, arăta „îngrămădeala” în care au trăit orfanii din septembrie 1916 şi până în mai 1917: „orfanii aşezându-se într-un atelier, fost pe vremuri grajd, în care dormeau, luau masa şi făceau şi şcoală. Bucătăria era în poiata găinilor, iar celelalte lucruri, averea copiilor, grămădită pe

unde s-a putut...”

Foto: Mihai Lupescu, directorul

Orfelinatului „Pr. Ferdinand” Zorleni, folclorist, membru al Academiei Bârlădene, colaborator al folcloristului Simion Florea Marian.

193

Calendarul Tutova pe anul 1888 Conţinea pe lângă materia calendaristică, tarifele

scrisorilor şi imprimatelor, mandatelor poştale, scrieri literare şi amuzante.

Cireşarii Publicaţie cu activitate la Bârlad în anii 1983 – 1989,

editată de Cercul de creaţie literară şi presă de pe lângă Clubul elevilor, care a evoluat „în atmosfera imprimată de cunoscutul roman al scriitorului de origine bârlădeană Constantin Chiriţă.”

„Revista cireşarilor” a apărut în 10 numere şi a fost apreciată ca una dintre cele mai bune publicaţii ale elevilor de la cercurile de creaţie care funcţionau la Casa Pionerilor şi Şoimilor Patriei.

Începând cu numărul 11/1989 revista va părăsi numele „Cireşarilor” şi va deveni „Pagini de jurnal.”

Coordonate bârlădene Coordonate bârlădene revistă literară a fost editată la

Bârlad în august 1970 de Casa de Cultură a Sindicatelor şi Cenaclul literar „Al. Vlahuţă”

În articolul inaugural se explică geneza numelui revistei chemate să adune în poezie „firele nevăzute ale spiritului uman”, pentru că, „aici la Bârlad îşi au obârşia cei ce vor să înceapă acest drum.”

Publicaţia a avut colaboratori importanţi: Nichita Stănescu, Pop Simion, G.G. Ursu, Radu Cârneci, George Nedelea ş.a. dar şi mai tinerii: Gruia Novac, Constantin Clisu, M. Vicol, C. Andronache, dr.Şt. Bucevschi, George Irava, P. Chiriac, C. Stegaru – membrii ai Cenaclului „Al. Vlahuţă.”

194

Colegiul redacţional la 1 august 1970 era format din: Constantin Clisu, redactor şef, redactori: dr. Ştefan Bucevschi, Petruţa Chiriac, Nicolae Borş, Ştefan Secară, Otto Gwsasdomoschi. Coperta şi ilustraţia aparţinea dlor Gheorghe Alupoaiei şi Constantin Chiţimuş

* Coordonate bârlădene. G.G. Ursu într-o scrisoare

adresată din Bucureşti la 6 februarie 1974 lui Grigore Sălceanu, cu care se cunoscuse „personal şi se înfrăţise la centenarul poetului drag amândurora – George Tutoveanu, acolo la Bârlad” precizează că ”într-un interviu dat ziarului „Vremea nouă” din Vaslui (1970), precum şi într-un articol amplu „De la „Academia Bârlădeană” la cenaclul „Al. Vlahuţă” publicat în revista „Coordonate bârlădene” (1971) împărţisem activitatea „Academiei Bârlădene” în trei etape: 1915-1921; 1921-1933, 1933-1943, cu trăsături caracteristice pentru fiecare... dar Tutoveanu în calitatea lui de strălucit animator literar a menţinut spiritul „Academiei Bârlădene” până la sfârşitul vieţii”. (1957) ... G.G. Ursu fiind până în 1953 ultimul ei secretar.

În „Coordonate bârlădene a fost publicată în 1972 poezia „Gânduri de toamnă” – lui N. Costăchescu” scrisă de George Nedelea (vezi George Nedelea, poetul şi omul, membru al Academiei Bârlădene” de Melania Zvirid.

Calendarul nostru pe 1918 Un fel de almanah literar. A apărut în clocotul zilelor

în care se consuma tragedia războiului. „Sufletul acestui „Calendar” a fost G. Tutoveanu,

susţinut cu cald entuziasm de Al. Vlahuţă, spune Dan Smântânescu în articolul „Academia Bârlădeană” în focul

195

înfăptuirii idealului de unitate naţională”. Scopul urmărit era de a răspândi pe front, în tranşeele ostaşi- lor, devenind o hrană spirituală reconfortantă şi un puternic imbold spre victoria finală”. Alexandru Vlahuţă 1858 – 1919

Calendarul cuprindea „bucăţi literare” din Mihai Eminescu, B.P.

Haşdeu, Ion Creangă, P. Cerna, P. Liciu, Barbu Delavrancea. G. Coşbuc, N. Iorga, I. Simionescu, A. Mândru, M. Lungeanu, P. Partenie, Nichifor Crainic, D. Iov, V. Voiculescu, Al. Vlahuţă, G. Tutoveanu...

*

Sub semnătura lui Al. Vlahuţă, preşedintele de onoare al „Academiei Bârlădene”, a fost publicată în „Calendarul...” din Bârlad poezia „Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii”, dar şi în „Neamul românesc” din Iaşi, cu titlul „La plimbare” sub pseudonimul Baltazar, versurile:

„... Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii, Legănându-se din şolduri, trece zveltă, zâmbitoare, Tu-ţi plângi neamul pus pe cruce, la răspântie de pieire, Plâng de-nvăluirea Ţării, în mormântul lor strămoşii... Ea cu farmece-n privire Graţiile şi le plimbă în costum de vânătoare: Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii...” Scrise cu doar doi ani înainte de moarte, versurile atestă

că Vlahuţă, în ciuda altor păreri, era viu şi vehement împotriva aroganţei dar şi a militarismului prusac care ne cotropise ţara.

Cinstit şi demn, Vlahuţă a respins retractarea a ceea ce a scris în atacul din „Minciuna stă cu regele la masă”: „Ce-mi

196

pasă de ura celor puternici şi de micile lor răzbunări! Eu preţuiesc viaţa prin binele pe care-l pot face, prin adevărul pe care-l pot spune”.

Alexandru Vlahuţă – prieten şi îndrumător (la 110 ani de la naştere) de Constantin Parfene, în Vremea nouă Vaslui, din 5 septembrie 1968.

*

În medalionul dedicat lui Al. Vlahuţă din Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Editura Academiei, 1979, corect ar fi fost dacă autorul, F.F., enumerând periodicele la care a colaborat bârlădeanul ar fi amintit şi despre activitatea lui la Academia Bârlădeană, a cărei preşedinte de onoare a fost în timpul refugiului de la Bârlad, despre scrierile sale din almanahul „Calendarul nostru pe 1918”, despre gospodăria lui de la Dragosloveni unde „uşa era totdeauna deschisă şi masa întinsă pentru prietenii săi scriitorii”: Caragiale, Grigorescu, Delavrancea, Coşbuc, Octavian Goga, Iosif, Dobrogeanu Gherea, Brătescu – Voineşti – pentru unii având chiar camere rezervate; despre Vlahuţă – omul Tutovei şi a Bârladului – trebuia să se spună de prezenţa lui în tranşeele ostaşilor de pe frontul împotriva nemţilor, despre trimiterea „Calendarului...” la sate şi în Basarabia, despre visul lui de întregire a României pitoreşti – la scrierea căreia cu 18 – 20 de ani în urmă îl „lovea în piept” graniţa de la Predeal şi Câineni.”

*

Mai completă portretistica literară a lui Al. Vlahuţă, realizată de George Călinescu în a sa Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti, 1982.

În ce priveşte pe G. Tutoveanu, analiza operei şi a vieţii poetului, spaţiul oferit lui sunt inferioare şi incomplete în raport cu ceea ce a făcut George Călinescu pentru Emil

197

Gârleanu, G.M. Vlădescu, Victor Ion Popa, I. Valerian, V. Voiculescu, C. Moldovan…

„Institutor, revizor, profesor, născut la Bârlad (oraş devenit o vreme, prin prezenţa lui Emil Gârleanu, D. Nanu, C. Moldovan, un fel de „Weimar”) la 20 noiembrie 1872, tatăl numindu-se Gheorghe Ionescu. Mort în 1957.”

Da, dar G. Tutoveanu care i-a adunat, i-a găzduit şi împreună s-au aşezat la treabă n-a fost sufletul Weimarului?...

Sever şi nedrept cântarul în cazul prof. G. Tutoveanu, domnule profesor!...

Bârladul devenit o vreme un fel de Weimar, cu Emil Gârleanu, G.M. Vlădescu, Victor Ion Popa, I. Valerian, V. Voiculescu, C. Moldovea, dar şi cu Toma Chiricuţă, Tudor Pamfile, Mihai Lupescu, Pamfil Şeicaru, George Nedelea, toţi în jurul lui Tutoveanu – având ca mentor pe Alexandru Vlahuţă…

Bârladul a fost un Weimar… Bârladul poate fi un Weimar…

Bârlad – „un oraş cu vocaţie culturală care a dat culturii noastre mai multe personalităţi decât oricare altul” – cum aprecia, undeva, academicianul Alexandru Zub. „Bârladul, acest Weimar, cum îl numeşte G. Călinescu, merită cunoscut stradă cu stradă… Orice piatră a lui înseamnă istorie”…

*

În timpul războiului, pe când întreaga ţară era aciuată pe pământul vechii Moldove, şi orice viaţă literară încetase, am tipărit, ajutat de Alexandru Vlahuţă, care-şi trăia aici întunecatele zile ale refugiului, şi de prietenii: V. Voiculescu, M. Lungeanu, T. Pamfile, M. Lupescu, Victor Ion Popa şi alţii „Calendarul nostru pe 1918” din care peste două mii de exemplare le-am trecut şi împărţit gratuit în Basarabia, prin Ministerul de Instrucţie, pe atunci la Iaşi, dar mai ales prin soldaţii moldoveni din armata rusească” , mărturiseşte George

198

Tutoveanu lui V. Damaschin în „Scrisul nostru” nr. 1 din 1929.

Şi continuă George Tutoveanu: „Asupra acestui calendar, Nicolae Iorga a scris un foarte entuziast articol în „Neamul românesc”.

*

Cronica Moldovei, revistă de cultură generală, numărul

unu apare la 1 martie 1915, redacţia şi administraţia la Tipografia N.P. Peiu – Bârlad, director: A. Ştefănescu, profesor.

Cu cel de al cincilea număr, Cronica Moldovei se recomandă a avea redacţia şi administraţia în Bucureşti, strada Regală nr. 19 iar tipografia la F. Göbl Fii, corespondenţa pentru revistă cerându-se a fi expediată în strada Vasile Lascar nr. 151 – ambele tot în Bucureşti. E vorba despre o publicaţie în care profesorul Ştefănescu semnează şi „Cronica” şi „Însemnări” despre ce s-a mai întâmplat în teritoriu, şi avertismente de genul: „Dezmeticiţi-vă!”, înştiinţând că „alta e orientarea revistei, nu aceea a catalogării ei în rândul publicaţiilor nemţeşti” ci prezentării de cărţi, reviste şi ziare, dar şi îndrumări „Şcolarilor mei” ori pagini despre „Religia viitorului” şi file de istoriografie ca în bucata „Sic transit...” din nr. 8-9 din Cronica Moldovei.

199

Rubrici „Fel de fel, Cronica veselă, Note de drum, epitaf şi epitafuri, corespondenţă, cronică artistică – despre expoziţiile Băncilă, Kimon- Loghin, Bulgăraş, dar şi poşta redacţiei prezintă interes.

Semnături pentru proză şi poezie – condee numeroase: G. Tutoveanu. G. Bacovia dr. St. M. Zeletin, Lenuţa Antoniu, Dora Adam, Ştefan Petică, M. Săulescu, George P. Docan, A Savela, Demostene Botez, G. Topârceanu, V. Răsură, Agafton et Cnia, B. Fundoianu ş.a.

În 1916 Cronica Moldovei îşi schimbă numele şi devine Revista critică. Într-altă perioadă, 1918- 1919 poartă titulatura de „Cartea vremii”.

Notaţii despre „Cronica Moldovei” de Constantin Parfene, în Vremea nouă Vaslui nr. 16 din 1968.

*

Cronica Moldovei, revistă de cultură generală. Apare lunar, la Bârlad (martie-aprilie 1915), apoi la Bucureşti (mai 1915 – iunie 1916; noiembrie 1918 – 15 aprilie 1919. În iunie 1916 îşi modifică titlul în Revista critică şi în noiembrie 1918, în Cartea vremii, suprimând subtitlul. Dr. A. Ştefănescu (1915-1916), Alexandru Ştefanopol (1918 – 1919).”

(Din I. Hangiu. Dicţionarul presei literare româneşti 1790-1990. Ed. Fundaţiei Culturale române, Bucureşti 1996).

*

Cartea vremii Cartea vremii apare în perioada 1918-1919 la Bârlad şi

provine din Revista critică care-şi ia numele în 1916 de la revista Cronica Moldovei, aceasta încetându-şi apariţia.

200

Crucea Revistă populară, religioasă, culturală şi ştiinţifică apare

la Bârlad la 1 aprilie 1906, doar trei numere. *

Curierul sănătăţii, 1912 Privea pe toţi acei ce ţin la sănătatea lor, în special pe

săteni.” (Din Istoricul Spitalului Bârlad de I. Grosu şi N. Botezatu).

Doina, revistă de limbă, literatură şi artă populară, cu apariţie o dată pe lună, editată în anii 1928-1929 de către preotul P.G. Savin – Jorăşti Covurlui, la Tipografia C.D. Lupaşcu din Bârlad, strada Ştefan cel Mare.

În cuprinsul numărului 6 / 0ctombrie 1928 citim: editorialul: Folcloriştii noştri Pompeiu Hossu Longin, născut la 30 august 1897, în comuna Cormenin, plasa Ileanda Mare, judeţul Someş; „Studii şi cercetări” de C. Enescu – Bughea; „Datine şi credinţe” de Const P. Beldie, Ion C. Mara, Ion N. Niculescu – Vătăşoiu, Ionel I. Leuştean, Vasile Corce, Aurelian Borsianu; „Poveste” – de Lucian Costin; „Uraţii” – Gh. Salmogeanu; „Cântec de război” – Vasile Dobrescu; „Povestiri şi legende” – N. Mateescu, Ion Martin, C. Gr. Chirica, Lucian Costin; „De-ale copiilor”: Dorina P. Beldie,

201

Lucian Costin, Iosif N. Dumitrescu; „Boala la oameni şi animale” – de A. M. Grigoraş, D. Urzică, A. Cosma, B. Urieşteanu, Const. Milici; „O seamă de cuvinte” – Teofan Macovei, C. Atanasiu; „Vorbe adânci” – Gh. Bârsan, I.N. Portase, Emil Antonovici, Econom A. Cosma; „Ghicitori” – I. Paraschivescu, C. Gr. Chirica, I. Martin; „Glume, jătii şi taclale” – N. I. Dumitrescu, D. Urzică, I. Paraschivescu; „Cântece” – B. Urieşteanu, Ion N. Popescu, Virgil Prichindel, Alecu M. Mocanu; „Cronica” de G. Savin.

În revistă au semnat colaboratori din toate judeţele ţării iar de la Tutova sunt prezenţi ca autori de materiale: G. Tutoveanu, V. Stoica, I. Ştefănescu, V.B Ţirica, C.Gr. Chirica, I, Ţugui; din judeţul Tecuci: Gh. Ghiţulescu, Căpitan I. Diea, T. Olaru, Ilie Postolache, Hristache Aftanasiu, iar de la Vaslui – Ion Modoranu.

*

...”Părintele Savin a fost prieten cu Tudor Pamfilie, George Tutoveanu, M. Lupescu. A condus revista de folclor „Doina” şi a colaborat şi la revista „Ion Creangă” din Bârlad. Amintiri despre Tudor Pamfile care a fost îndrumătorul lui: Pamfile a avut o viaţă patetică. Soţia sa voia să-l rupă de preocupările lui, pentru o viaţă modernă. Era foarte amărât. Ea îi spunea mereu: „ai rămas morar ca la Ţepu”. A murit la 39 de ani. Toţi s-au mirat că aşa de tânăr stingându-se, a rămas cu o valoroasă operă în patrimoniul naţional”... G.G. Ursu din „Jurnal literar” - Bârladul odinioară şi astăzi.

În Vremea nouă Vaslui, nr.110/28 iunie 1968. Vezi „Medalion. Un folclorist pasionat: Tudor Pamile” de Constantin Parfene.

*

202

Părintele econ. Petru G. Savin din Jorăşti – Covurlui n-a fost numai conducătorul publicaţiei Doina. Alături de alţi entuziaşti Petru G. Savin a făcut parte din comitetul de conducere a publicaţiei Tudor Pamile, revistă de muzică, artă populară şi folclor, condusă de econ. D. Furtună, partea artistică de Aurelian Borşianu apărută la Dorohoi 1922.

Printre întemeietorii revistei se află şi alţi făuritori de reviste ori ziare în Bârladul unde a scris şi părintele Petru G. Savin. Alegeţi din bârlădenii care au fost întemeietorii revistei de la Dorohoi:

P.S. Iacob Antonovici, Ştefan Bârsănescu (profesor de pedagogie la Şcoala normală „Vasile Lupu”Iaşi) pr. Gr. Baz, Aurelian Borşianu, Tiberiu Crudu (directorul Şcolii normale din Botoşani), C. Capră, D. Capră, N. I. Dumitraşcu, Alex. Dimitriu, Fundaţia Culturală „Principele Carol”, econ. D. Furtună, directorul seminarului Dorohoi, I. Giosanu, Mina I. Grădinaru, controlor al cooperativelor săteşti, Bucureşti, pr. N.V. Hodoroabă, I. Isăceanu, C. Lavronschi, Al. Al. Leontescu, N. Mateescu, N.I. Munteanu, V.C. Nicolau, I. Nicolescu – Poenile, Elena T. Pamfile, G. Polcovnicu, Ion N. Popescu, C. Rădulescu – Codin, Simion Rusu, pr. N. Sandovici, econ. P. Gh. Savin, Al. Saint – Georges, C. Soltuz, Gr. Soltuz, St. St. Tutescu, V. Todicescu, G.Tutoveanu, D. Urzică, Gh. Vlădescu – Albeşti.

Părintele Petru G. Savin este şi autorul cărţii: Satele sub raportul cultural – graiuri şi sfaturi cu privire la zestrea sufletească a poporului român tipărită la Bârlad în 1925.

203

Documente răzăşeşti, revistă regională de acte vechi, mărturii tradiţionale şi relicve istorice, apare o dată pe lună la

Bârlad, director Virgil Caraivan, redacţia şi administraţia în Bârlad, str. Cuza Vodă nr. 57, Tipografia N. Peiu, Bârlad.

Fiinţează de la nr. 1 în mai 1932-1934. Despre revistă şi conţinutul său, iată ce spune însăşi

redacţia la rubrica „Diverse” din nr. 6 al publicaţiei: ...”Harnicul scriitor, dl. scriitor Virgil Caraivan, scoate

la Bârlad o revistă lunară intitulată Documente Răzăşeşti. Se publică în paginile ei acte, surete, zapisci, cercetări şi porunci referitoare la mutaţiunile proprietăţilor rurale ale ţinutului. Nu lipsesc interesante spiţe de familii răzăşeşti, ca şi acte judecătoreşti, care oglindesc tragice nedreptăţi făcute ţăranilor pentru a-i deposeda de moşiile lor.

Dacă s-ar găsi şi în alte judeţe câte un cercetător de sârguinţa şi de priceperea domnului Virgil Caraivan, poate că s-ar reconstitui, în cele din urmă, procesul dramatic de sistematică cotropire a occinelor răzăşeşti, de către feţele boiereşti de pe vremuri. La lumina unor asemenea acte poate că exproprierea cea mare n-ar părea chiar atât de nedreaptă.”

Observaţie la care redacţia notează: „Asemenea reviste credem că vor apărea numai pentru

anumite regiuni, cum e cazul cu revista noastră, care se interesează de trecutul istoric al Ţării de Jos, denumire din

204

vechea împărţire administrativă a Moldovei şi care cuprinde între Prut şi Siret judeţele Vaslui, Fălciu, Tutova, Tecuci şi Covurlui, cu reşedinţa în Bârlad.

Pe lângă activitatea ei pur istorico-documentară, are şi o tendinţă de propagandă cultural-naţională în scop de a deştepta interesul pentru tot ce ne vorbeşte despre trecutul nostru istoric. Mai are şi o latură didactică, căci învăţătorii, în special, pot găsi unele date, care să le servească pentru întocmirea de mici monografii didactice pentru elevii şcolilor săteşti pe care le conduc.”

Dar să reţinem şi ce scrie cotidianul Universul din 28 septembrie 1933 referitor la Documente răzăşeşti:

„... o tânără şi curajoasă revistă, unică în felul ei, care a hotărât să scormonească în vrafuri vechi şi prin unghere uitate, spre a culege şi reproduce mărturii tradiţionale şi relicve istorice, revistă regională de acte vechi şi căreia îi zice Documente răzăşeşti, apare în Bârlad şi a trecut de numărul 7, ceea ce reprezintă un evident sacrificiu, într-o ţară unde mortalitatea revistelor, nou născute, e mult mai timpurie.

Ţin însă a arăta că revista merită să trăiască, îi dorim viaţă. E condusă de scriitorul Virgil Caraivan, cunoscut prin dragostea pe care a dovedit-o literaturii populare. Vestim pentru cei ce mai au tragere de inimă, cuprinsul ultimului număr: „ Zapisul lui Huhulea clucer în pricina cu Apostol pentru o parte de loc din Tăcmăneşti, judeţul Vaslui, din 1620, mai 2. Zapisul lui Grama vel Jignicer, prin care face schimb de pământ cu Popa Ion şi cu Pârvul, cu toţii din satul Carlomăneşti, judeţul Tutova, din 1642, octombrie 29. Cartea Domnului Gheorghe Ştefan privitoare la pâra dintre boiarinul Stafie cu vecinii săi din sat Carlomăneşti, judeţul Tutova, din 1656, octombrie 2. Şi aşa mai departe... cu formule vechi, cu blesteme şi cu jurăminte - din adâncul vremii înviază lumina.”

Revista a scris şi despre iniţiativa nematerializată, în numărul 1:

205

„Sub conducerea S.S. cucernicul preot econom Şt. Vasilescu, protoereul judeţului Tutova, se va înfiinţa în oraşul Bârlad un muzeu bisericesc regional care va fi alimentat cu toate odoarele vechi: cărţi, haine, icoane etc. care nu mai sunt întrebuinţate de către bisericile din judeţ şi care în multe cazuri sunt rău păstrate şi expuse a fi pierdute.”

În afara materialelor specifice tradiţiei şi relicvelor, revista a publicat cronici, însemnări, diverse, o largă prezentare a cărţilor, revistelor şi ziarelor primite la redacţie.

La loc important figurează donatorii care contribuie la tipărirea revistei: G. Tutoveanu, I. Antonovici, preot Şt. Vasilescu, C. Dornescu, Ovidiu D. Eremia, Oratin D. Eremia, Vasile Stoica, Tiberiu D. Eremia.

* Virgil Caraivan a fost membru fondator al Societăţii

Scriitorilor Români, membru în primul ei comitet, unul dintre istoricii de bază ai acestei societăţi de breaslă scriitoricească (vezi bibliografia). El a colaborat intens nu numai la Documente răzăşeşti, Răzeşul, ci şi la Viitorul şi Veacul nostru.

• Despre Virgil Caraivan vezi „Medalion – Sensul pilduitor al unei strădanii” de Constantin Parfene în Vremea nouă Vaslui, nr. 88 din 2 iunie 1968.

*

Debuturi şi tradiţii a fost revista Liceului nr. 2 din Bârlad – apărută în anii 1970 şi 1971, sub conducerea unui colectiv de redacţie

206

format din profesorii Ioan Elena, Nicola Traian, Rânceanu Elena şi elevii Balan Laurenţiu, Bâclea Mariana, Crângenu Constantin, Mărgineanu Corina, Popuşoiu Lelioara, Steinberg Jeky.

Realizată la Întreprinderea poligrafică Iaşi. Primul număr are salutul acad. Prof. dr. Petre

Constantinescu – Iaşi, prof. dr. N. Bagdasar, prof. dr. Gh. Vrabie şi al scriitorului Constantin Chiriţă.

În editorialul „La drum”, prof. Petru Sava, directorul liceului, afirmă că: „Debuturi şi tradiţii” doreşte să devină o cronică vie a ideilor şi faptelor celor care-şi leagă formaţia lor spirituală de numele liceului nostru şi al slujitorilor lui.”

Au fost găzduite articole cum ar fi: „Din trecutul istoric al judeţului...”,”Trecutul istoric al liceului”. „Valorificarea folclorului de către scriitorii paşoptişti”, probleme de fizică şi matematică, umor, jocuri de societate – toate realizate de profesori, elevi ori foşti elevi ai Liceului „Codreanu”.

În 1996 Debuturi şi tradiţii a ocupat un onorant loc, unu la concursul revistelor şcolare, etapa judeţeană, iar la faza pe ţară – locul 12.

Dialog Dialog: publicaţie editată de Sindicatul învăţământului

„Tutova” din Bârlad. Colectivul de redacţie: Victor Avram, Mircea

Marinescu Alexandru, Valeriu Panţâru. Anul I nr. 1 – apare la Bârlad în 1997.

207

Dragostea apare la Bârlad la 18 noiembrie 1907 ca

revistă hazlie locală în numărul de început şi revistă hazlie de aventuri amoroase – numerele din 25 noiembrie şi 2 decembrie 1907. S-a editat o dată pe săptămână, sub conducerea unui comitet, redacţia în strada Sf. Mina nr. 913 Bârlad.

A apărut ca un tovarăş a celor dispuşi ca în zilele grele de iarnă, pe ger şi zăpadă mare, să rămână în casă şi la gura sobei să-şi mai împrăştie urâtul... citind. Editorialul spunea că revista vine ca „o duduie veselă care va şti să procure distracţie...”

Rămânea ca cititorii să se poarte cavalereşte cu dânsa... După ce oferise bucăţi hazlii, informaţii şi publicitate

literară, în proză ori versuri, nu numai din Bârlad,, ci şi din Tecuci, Vaslui, Huşi, Bacău şi din toată România, revista în 8 pagini, care se înhăma la „automobilul cu scrisori”, a ... dispărut!

Şi avea destui cititori... Care greu desluşeau identitatea celor care făceau oferta

cu nume ca acestea: Florel, Scanadel, Arsumconovăţ, Kri-Kri, Zozo, Amargelett, Acid Fenic ş.a.

Şi-a găsit găzduire la Tipografia D. Lupaşcu – Bârlad.

Duh Nou, revista Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul

Tutova, apare în 1936 sub conducerea Comitetului Asociaţiei,

208

redacţia şi administraţia – Constantin Sandu, Şcoala nr. 2 de fete Bârlad.

Apare în fiecare lună, afară de lunile iulie şi august. Membrii fondatori ai publicaţiei: I. Antonovici, I.

Lăzărescu, Vasile Ifrim, Vasile Pânzaru, Ioan Tomşa, Neculai Alexandrache., Neculai Galaction, Constantin Sandu.

Redacţia face precizarea că: „membru fondator poate fi orice coleg la cerere şi vărsând suma de 200 lei, o dată pentru totdeauna „Fond susţinerea revistei”, iar „colaboratorii revistei sunt toţi învăţătorii din judeţ şi toţi ce doresc binele şi progresul şcoalei poporului.”

Se publică materiale specifice profesiei: „Pregătirea învăţătorilor” – de I. Antonovici; „Teoria evoluţionismului” – de Const Gh. Moroşanu, profesor; „Cursurile complimentare la sate” – de Const. A. Popa, institutor; „Rolul şcoalei în ridicarea economică a săteanului” – de V. Pânzaru, revizor şcolar; „Pentru sau contra şcoalei democratice?” – de I.D. Vanaga, şcoala de aplicaţie; „Congresul pedagogic al Asociaţiei „ de D.V. Ţoni; „Selecţionarea elevilor” – de I. Antonovici; Predarea proverbelor în şcoala primară – de Ioan Taraze, învăţător, Şcoala de aplicaţii Bârlad; „Rolul manualelor didactice în învăţământul primar” – de I. Ghenciu, învăţător gr. I; „Precocitatea şi întârzierea mintală” – de C. Donose, învăţător”Un mare filantrop : Stroe Belloescu” – de profesor Gh. Th. Moroşanu etc.

În articolul: „O purificare în literatura română” – conferinţă ţinută în ziua de 9 aprilie 1937 la Ateneul Popular C.F.R., autorul se ridică împotriva pornografiei şi semnalează: „Justiţia, la rândul ei, a intervenit şi ea: doi scribi infecţioşi de categoria lui Tudor Arghezi au şi fost amendaţi ieri pentru romanele lor imorale: unul e Bonciu, pe adevăratul nume Bercu Haimovici şi altul Geo Bogza, neidentificat încă pe adevăratul nume...”

209

Revista publică şi alte genuri de materiale: cronici a cărţilor şi revistelor, însemnări literare şi jurnalistice, informaţii şi chiar poezii.

Am reţinut, nu întâmplător, poezia „Români, priviţi spre hotare!” de Gh. Filiche, Priponeşti Tutova, în numărul 4 din aprilie 1937, din care redăm ultimele versuri:

„...Atât de duios vi-i trecutul Şi jertfa atâta de mare, În zare mijeşte furtuna, Români, priviţi spre hotare!” Premoţionale spusele învăţătorului Gh. Filiche din

Priponeştii naşterii mele... N-a trecut mult şi Mareşalul avea să ordone: „Ostaşi,

treceţi Prutul!” Ostaşii au executat ordinul, căpitanul în rezervă Iorgu

Filiche a fost mobilizat şi nu s-a mai întors acasă până la terminarea măcelului.

Era învăţător foarte competent şi exigent în satul Priponeştii de Jos – unde-i învăţau şi copii săi - Gugurel şi Dorica.

Eu aveam învăţător pe Ştefan Bastă, un alt căpitan rezervist, rudă cu Filiche, care se ocupa de premilitari. De la el şi de la învăţătoarea Cornelia Pricopescu, fostă elevă a lui, am învăţat atâta istorie a românilor cât n-am învăţat mai târziu în anii învăţământului superior...

Ştefan Bastă se odihneşte în cimitirul din Priponeştii de Sus, unde a şi profesat...

Gh. Filiche – Iorgu, cum i se zice în sat – undeva la Oneşti, unde i-i fiica.

Urmare a colectivizării şi a dezrădăcinării urmaşilor lor, gospodăriile, cu teren şi multe atenanse au fost înstrăinate. Dar nu mai arată ca pe vremea lor...

210

Duh Nou, Bârlad, anul III nr. 3-4 martie – aprilie 1938, p. 18 – 19 se ocupă despre faptele de arme ale regimentului bârlădean – 12 Infanterie „Cantemir”.

Făt - Frumos

Făt-Frumos, revistă literară, apare la 15 martie 1904, bilunară, sub direcţia unui comitet, dar se ştie că la început a fost condusă de G. Tutoveanu şi Dimitrie Nanu, iar mai târziu de Corneliu Moldoveanu şi Anastasie Mândru.

Redacţia şi

administraţia: Tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad.

„Nici setea de glorie, nici cea de câştig, nu ne strânge la un loc -, ci curata dorinţă de a sluji, dacă nu literatura – căci suntem prea neînsemnaţi pentru aceasta – cel puţin avântului sufletesc al tinerimii, care caută dar nu

găseşte, decât în prea puţine locuri, îndrumarea sănătoasă atât de trebuitoare ei”. Vom căuta – se spune în cuvânt înainte – prin aceasta ca schimbând spusele marelui istoric N. Bălcescu: „Românii au trebuinţă astăzi să se întemeieze în patriotism şi în curaj şi să câştige statornicie în caracter” să ne fie îngăduit a zice: „Românii astăzi sunt întemeiaţi în patriotism şi în curaj şi au câştigat temeinicie în caracter”.

Cu toate că nu a apărut decât de la 15 martie 1904 – la 1 februarie 1906, în total 23 de numere, Făt-Frumos a fost cea

211

mai importantă revistă a momentului. În „Curentul nou” (nr. 15 din 15 noiembrie 1904) N. Iorga spunea: „Astăzi sunt trei reviste tinere care înfăţişează curentul cel nou în literatură şi cugetarea românească. „Făt - Frumos” din Bârlad stă la mijloc între „Semănătorul” bucureştean şi „Luceafărul” din Budapesta. Aproape orice se cuprinde într-una din aceste reviste ar putea să-şi afle locul şi în celelalte două.”

Ideologia şi programul revistei era transparent: să citim şi să aşternem pe hârtie numai ce-i al nostru. Că zicea Emil Gârleanu în numărul 3 al revistei: „... Căci, de ce, spre pildă, am cânta florile portocalului, căruia nu i-am văzut decât fructul, când zarzării ne îmbată primăvara cu parfumul ninsorii lor de flori? De ce am căuta să simţim murmurul Gangelui, când ne şopteşte atât de tainic şi de aproape izvorul ascuns în umbrişul sălciilor pletoase şi curge atât de măreţ Dunărea de vale? Sau de ce am căuta să zugrăvim rău gheţarii Alpilor, pe care nu i-am zărit niciodată, când Ceahlăul mai străjuieşte încă în hotarul încărunţit al Moldovei?”

„Glorificarea trecutului şi a vieţii neamului nostru vor readuce entuziasmul din alte vremi şi vor da celor aleşi zbor de vulturi” – îşi exprima premoniţia Ştefan Petică în numărul 5 al revistei...

Făt-Frumos a fost cea mai importantă contribuţie a Moldovei de Jos la istoria literaturii române, fiind a doua revistă literară la Bârlad. (1904 – 1906, dar şi 1 martie – 1 aprilie 1909), o revistă a grupului G. Tutoveanu, Emil Gârleanu, D. Nanu şi a mai tinerilor C. Moldoveanu şi A. Mândru colaboratori harnici de la „Paloda” la care o contribuţie materială şi de suflet a adăugat-o tipograful şi literatul G. Caţafany.

În revistă au mai semnat: M. Sadoveanu, N. Iorga, E. Lovinescu, G. Vâlsan, A. Gorovei, D. Anghel, El. Farago, Ilarie Chendi ş.a.

...”La Făt-Frumos au scris – spune G. Tutoveanu în Discuţii literare cu V.D. Damaschin în numărul 1 din Scrisul

212

nostru: N. Iorga, A. C. Cuza , cu „Naţionalitatea în artă”, I. Brătescu – Voineşti, I. Basarabescu, O. Carp, M. Sadoveanu, I. Adam... şi şi-au început cariera literară scriitori bârlădeni, în afară de Emil Gârleanu”, care şi el începea să publice literatură” pentru prima oară, Corneliu Moldoveanu şi A. Mândru”...

Nicolae Iorga umbla prin oraşe şi sate cu trăsura lui „moş Costache”, fratele mamei sale Zulnia Iorga, spune Dan Smântânescu. Un temeinic popas a făcut şi la Bârlad, unde a copiat importante acte din Casa Obştii, pe care le va publica în volumul V din „Acte şi fragmente cu privire la istoria românilor (1904) sub titlul „Cărţi domneşti, zapise şi răvaşe.”

Poate dintr-o astfel de călătorie, regretul lui Iorga „că dealurile bârlădene sunt triste, pentru că vechile păduri au fost tăiate” : „Dar era măcar pădurea, scrie marele istoric, şi în umbra marilor stejari şi fagi se aciua o întreagă lume de poezie vegetală, cu nesfârşite aspecte de sfioasă frumuseţe. Securea a dat jos podoaba codrilor, care înfrumuseţau şi apărau, tot odată, ţara, care-i dădeau răcoare şi ploaie, care se luptau cu aprigele călduri ale verilor de stepă şi stăteau ca o perdea de ocrotire pentru semănăturile puţinelor luminişuri. Acum toţi taie!”

Făclia , revista Liceului

pedagogic Bârlad, numerele 1-3 în 1970.

În comitetul de redacţie: elevii – Barbu Iulius, Apostol Aurelia; Alexa Constantin, Cameniuc Adelamina, Munteanu Iulian, Pletea

213

Safta, Filimon Ecaterina, Gavrilă Geta; profesori îndrumători - Ghioroae Ilie, Daraban Mihai, Ţâţan Liviu.

Revista apare „datorită iniţiativei colective a profesorilor şi elevilor liceului, dornici de a răspunde prin muncă şi talent dezideratelor...”

„Făclia continuă în condiţii noi scopul şi tradiţiile revistei „Îndrumări pedagogice”, care apărea la Şcoala normală din Bârlad în noiembrie 1932, în dorinţa de a pune la dispoziţie viitorilor învăţători şi educatoare o parte din experienţa şcolii româneşti.”

Adresându-se în primul rând elevilor Liceelor pedagogice şi învăţătorilor revista a publicat materiale specifice, teme de pedagogie, de psihologie generală, de psihologie modernă a copilului, de metodologie şi practică pedagogică, de pregătire cultural – artistică a viitoarelor cadre didactice, contribuind la lărgirea ariei de cunoştinţe şi deprinderi în specialitate.

Profesorul Cucoş Ştefan, directorul liceului, în cuvântul „La început de drum” spune că: „un important ţel al revistei este acela de a pregăti sărbătorirea centenarului şcolii – care a luat fiinţă la 29 noiembrie 1870 şi de care ne desparte puţin timp...”

Despre Centenarul 1870-1970 semna un articol documentat prof. Mihai D. Mâţă.

Primul număr a publicat articole pe teme didactice, ale ştiinţei şi culturii, dezvăluirea pasiunilor unora, creaţii proprii, materiale de ... almanah: din tainele aritmeticii, jocuri de şah, probleme recreative, curiozităţi din lumea peştilor, matematică distractivă etc.

Numerele 2 şi 3, apărute în septembrie 1970, au fost dedicate festivităţii Centenarului, cu un comitet de redacţie împrospătat, o tematică îmbogăţită, în avantajul creaţiei proprii – proză, poezie, grafică şi fotografii de succes. (profesori îndrumători ai colectivului de redacţie devenind Gh. Gohoreanu şi V. Popa).

214

„Practica pedagogică a elevilor – preocupare fundamentală şi permanentă la şcoala normală” interviul realizat de profesorul Gh. Gohoreanu cu profesorul Petru Todicescu, fost director al Şcolii Normale din Bârlad, este interesant de menţionat:

- Dar despre revista Îndrumări pedagogice ce ne puteţi spune? – întreabă gazetarul de la Făclia.

- Revista a apărut în 1931 şi viaţa ei s-a prelungit până în 1939. La început s-a numit „Tribuna pedagogică” apoi a devenit „Îndrumări pedagogice”. Avem aproximativ 1200 de abonaţi din rândul învăţătorilor din toată Moldova…

Şi profesorul Petru Todicescu se confesează în continuare: … „La revista noastră, pe lângă profesorii şcolii contribuiau şi învăţătorii din toată Moldova. Am avut şi colaborarea unor personalităţi de prestigiu în activitatea noastră cum ar fi Gala Galaction, Petru Constantinescu – Iaşi şi alţii. De mare sprijin revistei a fost Gheorghe Tomescu, un valoros profesor al şcolii noastre. Revista era împotriva herbartianismului. Se tratau probleme de învăţământ general, viaţa şcolilor primare, cu problemele şi greutăţile ei.”

Fără însă a diminua locul didacticelor, culturalelor, ştiinţei, problemelor de almanah şi ... epigramelor. Ca aceasta... dedicată unuia ce-şi dă cuvântul: Doi bani nu-ţi face legământul Oricâte-asigurări ne dai; Ţi-ai dat de-atâtea ori cuvântul E şi firesc să nu-l mai ai.

G. Nelu, anul IV B înv.

La 6 februarie 1960 G.G. Ursu notează în „Jurnal literar” : „Am

215

adus săptămâna trecută o cerere a studenţilor Institutului pedagogic de la Bârlad de a se da numele poetului George Tutoveanu cercului literar... Azi am avut satisfacţia de a primi un răspuns afirmativ: Beniuc a aprobat cererea”.

Adresa de răspuns purta numărul 853 din 9 februarie 1960. Nu ştiu dacă cenaclul a luat numele dorit, dar fie acesta, fie revista de faţă merita să poarte numele celui din casa căruia, din apropierea Şcolii Normale, au ieşit de pe mâinile sale atâtea valori culturale...

Florile Dalbe, revistă literară cu o apariţie bilunară, are în comitetul de redacţie pe G. Tutoveanu, V. Voiculescu, T. Pamfilie, M. Lungeanu.

În cele 19 numere apărute în 1919, aflate la Biblioteca „Gh. Asachi” din Iaşi, semnează: G. Tutoveanu, M. Lungeanu, T. Pamfilie, V. Voiculescu, D. Iov, I.U. Soricu, Nică Romanaş, Nadejda Ştirbey, Ştefan Bălceşti, I. Ojog, Ştefan Petică, Maria Ionescu, Victor I. Popa, Zoe G. Frasin, I. Pârvulescu, G. Mihail – Vlădescu, C. Medeleanu, Virgil Cârstescu, I. Valerianu, Elena T. Emandi ş.a.

*

„Cel mai talentat scriitor tânăr care s-a format în această atmosferă – de la Florile Dalbe n.n.- a fost Victor Ion Popa. Era răsfăţatul şedinţelor literare în cadrul cărora se manifesta cu o participare vie la discuţii şi cu versuri satirice” – îşi aduce

216

aminte G.G. Ursu în „Amintiri despre Academia Bârlădeană”. El însuşi, Victor Ion Popa preciza cu umor că făcea parte din „hălăciuga academică”

N-am întâlnit publicate versurile satirice în cele 23 numere ale Florilor Dalbe apărute în 1919, dar am găsit versuri de o sensibilitate aparte semnate de acelaşi Victor Ion Popa, naive şi duios anecdotice, cum le numeşte Gruia Novac undeva, referindu-se la Societatea Academia Bârlădeană. Iată, de exemplu, versurile cu titlul „M-a cunoscut”:

„Avea iubita un căţel; / Se gudura pe lângă mine, / Şi-l depărtam încetinel,/ Căci drept vorbind, e o ruşine / Să-ţi faci de joacă cu-n căţel / Când e iubita lângă tine, / Şi are mijloc subţirel…/. Şi am plecat… un an sau doi / Şi-au nins cenuşa între noi…

Azi am trecut pe lângă poartă / Şi am simţit, când am trecut / Că dragostea de mult e moartă, / Şi eu rămas un neştiut… / Dar câinele venind la poartă / Ca să mă latre, a tăcut…/ Iubirea mea e astăzi moartă…/ Dar câinele m-a cunoscut…

În aceeaşi notă o altă poezie: „Amintire” Într-o vreme când măiastra / Dragoste ne stăpânea, /

Fata deschidea fereastra / Semn cu care mă chema/ Astăzi am văzut deschisă / Iar fereastra - c-astă – vară / Dar speranţa-mi fu ucisă: / Dădea muştele afară…!

Avea talent de tânăr, Victor Ion Popa, nu cum nejustificat susţineau alţii…

În Florile Dalbe de la Bârlad au apărut primele povestiri ale lui Vasile Voiculescu „Singuri” şi „Momâie”, vestind pana unui mare prozator.

Tot la această revistă a debutat cu poezia „În albastru” poetul şi romancierul I. Valerian, director mai târziu la revista bucureşteană „Viaţa literară”. „Cel ce venea de la Tecuci la Bârlad, fie cu trenul de persoane, fie cu cel de marfă, fie călare, rămânând mereu un preţuitor a lui Vlahuţă, Tutoveanu

217

şi V. Voiculescu, al atmosferei din anii primului război mondial”.

Despre Academia Bârlădeană din însăşi revista Florile Dalbe nr. 12-13/1-15 VII 1919 la răspunsuri pentru R.V : „Calendarul nostru pe 1917” a fost primul semn de viaţă al „Academiei Bârlădene”. Această „Academie” a mai publicat apoi: „Ştefan cel Mare” de Al. Vlahuţă, „Din ţara Zimbrului” – de V. Voiculescu şi a şasea ediţie din „Albastru” de G. Tutoveanu, trimiţând până acum din aceste cărţi, gratuit, în Basarabia, peste 4000 de exemplare pentru propaganda culturală de acolo.”

Şi în nr. 14-15 din Florile Dalbe, răspuns lui N.V. Bârlad: „Academia Bârlădeană” nu face excursii „de plăcere”, ci de studii. Cu prilejul acestor excursii, se pot cunoaşte la faţa locului tradiţiile, credinţele şi obiceiurile neamului nostru, localităţile istorice şi pitoreşti, şi mai ales, folclorul. Că aceste excursii produc şi plăcere, cu atât mai bine!”

… „Cea dintâi producţie literară, după războiul din 1918, a fost revista „Florile Dalbe”, unde au colaborat: Corneliu Moldovanu, Emil Gârleanu, D. Nanu, I. Mândru ş.a. Primul număr al acestei reviste a fost închinat memoriei poetului tecucian Ştefan Petică, mort de tânăr, distrus de boală şi de mizerie, pentru care George Tutoveanu a avut o mare prietenie…”

Florica Ionescu – Tutoveanu (Din Bârladul de odinioară şi astăzi, 1984)

*

„Următoarea revistă condusă de George Tutoveanu se intitula „Florile Dalbe”, apărută la 1 ianuarie 1919 şi care a vieţuit până la 15 decembrie 1919, adică 23 de numere. Revista care este prima din ţară apărută după război, a stat sub auspiciile Societăţii literare „Academia Bârlădeană”…

218

„Programul revistei: să oglindească tot ce are mai frumos şi mai original sufletul românesc.” „Pe umerii acestei generaţii – scria Tutoveanu, apasă greutatea unei cumplite răspunderi: să statornicească pe un singur pământ românesc, un singur grai, o singură năzuinţă şi mai ales un singur suflet, pentru ca în ceasul marilor primejdii, întâi se ridică sufletele şi apoi armele.”

Corneliu Filipescu (Din „George Tutoveanu şi mişcarea literară a vremii”)

*

Freamătul,

Rvistă literară, apare la Tecuci, la 1 ianuarie 1911, mai întâi sub conducerea lui Constantin Doboş, apoi Doboş şi D. Zbârnea. Mutată la Bârlad, începând cu 1 ianuarie 1912, sub conducerea lui George Tutoveanu, director, şi T. Pamfile, secretar de redacţie, revista s-a încadrat în tradiţia literară a Palodei, afirmând „spiritul de cetate” ale revistelor „Ion Creangă” şi „Miron Costin”

Revista a adus prinos subtil de recunoştinţă poetului Ştefan Petică (vezi numărul triplu din 1912 al revistei Freamătul,din facsimil).

…”După încetarea lui „Făt Frumos”, cum înţelegeam atunci, ca şi astăzi, că Bârladul nu poate fi lipsit de o revistă literară, mărturiseşte George Tutoveanu, în „Scrisul Nostru” într-o discuţie cu V. Damaschin, am primit să conduc în Bârlad, în al doilea an de apariţie, revista literară Freamătul (1908), care apăruse un an la Tecuci, întemeiată fiind de prietenii mei: D. Doboş şi D. Zbârnea.

La această revistă literară, tipărită cu o deosebită îngrijire în tipografia cea nouă a lui T. Slobozeanu, şi-a

219

început ucenicia de scriitor strălucitul gazetar de astăzi Pamfil Şeicaru, directorul ziarului „Curentul…”.

Revista porneşte la drum spunându-şi „Să muncim!” şi îşi propune ca ideal speranţa că dacă nu va putea mări comoara lăsată de înaintaşi, cel puţin să n-o risipească.

În numărul 12 din decembrie 1912, G. Tutoveanu îşi anunţă abonaţii: „Începând de la numărul viitor Freamătul va continua să apară sub conducerea unui comitet.”

* Colaboratori la Freamătul: G.B Bacovia, Maria I.

Bătulescu, I. Bogdan, E. Boureanu, D. Karnabat, E. Ciuchi, M. Codreanu, L. Corodeanu, L. Cosmovici, A. Cuza, N. Davidescu, C. Demetrescu, C. Doboş, A. Doinaru, I. Dongrasi, I. Dragoslav, D. Hasnaş, Ştefan O. Iosif, D. Iov, Beredetto de Luca, A. Mândru, I. Minulescu, C. Manolache, Andrei Naum, C. Notara, I. Petrovici, V. Poeană, N. Popa, I. Raşcu, C. Săndulescu, Alexandru T. Stamatiad, E. Speranţa, Pamfil Şeicaru, Zoe G. Frasin, A. Xenopol.

„George Bacovia şi Bârladul” de Constantin Parfene în Vremea nouă Vaslui nr. 76/1968 .

Freamătul literar apare la 1 aprilie 1923, sub conducerea unui comitet, cu redacţia şi administraţia pe strada Dimitrie Cantemir nr.17, ca o revistă a tineretului, care „prin

220

jertfă şi biruinţă ţine în spate ziua de mâine, cu visuri…” muncă…şi jertfe…” cum avea să scrie în paginile ei - I. Stoica:

„… Prin ungherele durerii, Voi adesea rătăciţi… Căutaţi poarta tăcerii? Veţi găsi-o!... Dar munciţi!”

Proză şi versuri, dar şi recenzii de cărţi, reviste şi ziare, cronică teatrală, studii critice literare semnează colaboratori precum: C. Mândru, Gh. Preda, Petru T. Gâdei, Gr. Veja, I. Manta-Roşie, George Ponetti, Virgil N. Duiculescu, Const Crişan, C.D. Mitrescu, Kostel Dimitriu, G. Tutoveanu, Cornelia Buzdugan, Gh. Bujoreanu, Gh. Dimofte ş.a.- profesori şi foşti elevi ai acestora de la Liceul „Codreanu”.

* Poetul Ştefan Petică * Învinovăţirea că Freamătul

Literar ar fi o preluare a celuilalt „Freamătul” de la 1911 – 1912 nu-i luată în seamă, nefiind esenţială. Costel Dimitriu, se pare, că ar fi fost

221

factorul principal în tipărirea revistei. Mai târziu el va ajunge general, cu multe publicaţii în

domeniul militar. I. Manta-Roşie, tatăl scriitorului Ion Hobana, absolvent la Liceul Codreanu, şi Octavian Motaş, alt colaborator de la „Freamătul literar” – renumiţi magistraţi, primul şi unul din însufleţitorii Cenaclului literar „Alexandru Vlahuţă”, un colaborator important la presa vremii din Bârlad.

Gazeta Unirea Apare în 1909, o dată cu agenţia de informaţii pentru

meseriaşi Unirea din Bârlad, ca o „sentinelă neadormită spre a contribui la dezvoltarea culturii şi a tehnicii meseriaşilor” („Vechea Tutovă” nr. 1/20 noiembrie 1909).

George Lazăr, revistă pentru educaţiune şi instrucţiune, iese o dată pe lună, anul I nr. 1 – la 15 aprilie 1887 şi fiinţează timp de trei ani, în comitetul de redacţie făcând parte: S.M Haliţă prim-redactor, G. Constantinescu Râmniceanu, Gh. Ghibănescu, Gavril Onişor, V. G. Diaconescu, L. Apostolescu.

Tipografia Asociaţiunei Unirea, Strada Ştefan cel Mare Bârad, iar în cel de al doilea an – Tipografia George Caţafany.

Ca revistă pedagogică, George Lazăr se adresează în primul rând corpului didactic pentru care „vom căuta să-i

222

alegem acele chestiuni care-l interesează”, dar „ vom lăsa în acelaşi timp loc liber şi chestiunilor de cultură, ştiinţă şi literatură” – spune redacţia în „Cuvânt către cititori”.

„Numele revistei ne arată şi scopul ei”, căci, „George Lazăr pentru noi românii e tot una cu şcoala.”

În paginile de debut se publică: „Necesitatea înfiinţării unei şcoli secundare de fete în Bârlad”, de Gh. Ghibănescu; „Ţăranul şi boierul român faţă cu politica rusească în secolul XVIII”, de G. Constantinescu R.; „Metodul şi învăţământul intuitiv”, de E. Apostolescu. Apoi număr de număr - Buletin pedagogic, bibliografie şi... nelipsitul editorial semnat de S. M. Haliţă, dar şi folclor...

Numărul 2 al revistei (15 mai 1887) publică: „Din ale şcolii primare”,de S.M. Haliţă” şi „Literatura populară” de Gh. Ghibănescu, dar şi informaţia că în toamna anului trecut (1886) învăţătorii din plasa Corod - Pereschiv, judeţul Tutova, au înfiinţat prima asociaţie din ţară „Luminarea poporului rural”, „având ca ţintă să deştepte în săteni dorinţa pentru un trai mai bun” – despre care ziarul local Tutova dădea în continuu excelente informaţii.

Alţi colaboratori importanţi ai revistei, mai ales în anul al doilea - : M.S. Andreian, Sim. Basilescu, V. Gr. Borgovan, Elena Ciucă, Gh. Crăiniceanu, Aug. Frăţilă, C. Hămănoiu, C. Sp. Haret, A. Iliescu, I. Mateescu, S. Mironescu, I. Negruţu, Gr. Pletosu, M. Pop, G, Popescu, V. Simionov, L. Teodor, Mxim.

La revista „George Lazăr” a colaborat şi Constantin Hamangiu, fost elev al Liceului „Codreanu”, promoţia 1889, ulterior academician, ministru de justiţie, cetăţean de onoare a municipiului Bârlad, născut la Pogoneşti – Bârlad într-o familie de răzeşi.

Redactorul principal al revistei a fost Solomon M. Haliţă, dascăl ardelean care, alături de G. Ghimbăşanu au scos un ziar conservator cu numele Bârladul, dar activitatea sa culturală de seamă a fost concentrată către revista George

223

Lazăr, sursa ei de inspiraţie fiind aceea a naţionalismului profesorului universitar din Iaşi, Simion Bărnuţiu (era perioada Luptei naţionale!)

...”În perioada când eram elev la gimnaziul real din Bârlad şi la Şcoala de institutori din Bucureşti, în afară de gazeta „Paloda”, organ al intereselor generale, îşi făcuse apariţia şi revista cultural-literară „George Lazăr” scoasă de câţiva profesori şi în care s-au publicat şi câteva poezii ale domnului C. Hamangiu, actual Consilier al Curţii de Casaţie, care a scris mai târziu acea lucrare mult discutată asupra „proprietăţii literare”.

G. Tutoveanu Din „Bârladul – odinioară şi astăzi”)

* Const. Hamagiu, în liceu fiind, publică versuri,

traduceri, epigrame sub pseudonimul Heliotrop Blanc în ziarele Tutova şi Paloda. De asemenea, publică recenzii şi articole în revista pedagogică George Lazăr, precum şi poezii populare culese din judeţul Tutova.

224

Graiul nostru, 1925 – 1927, ca şi Scrisul nostru (1929 – 1931) apare sub conducerea Academiei Bârlădene, întemeiată în 1915 de George Tutoveanu, Tudor Pamfile şi preotul Toma Chiricuţă.

Academia Bârlădeană trăieşte o epocă de mare glorie prin 1925, la şedinţele ei literare venind, ca şi la „Junimea” –altă dată : „Cine vroia şi rămânea cine putea”. Ea organiza şezători literare atât în oraş cât şi în satele judeţului Tutova.(Detalii despre Academia Bârlădeană în volumele „Bârladul odinioară şi astăzi, file de istorie”, sub redacţia Romulus Boteanu).

Revistă de literatură şi cultură, cu apariţia lunară, apare sub conducerea unui comitet la 1 aprilie 1925, iar ultima revistă cu numărul 7 – 12, pe lunile iulie – decembrie 1927. Are un „cuvânt înainte” semnat de fiecare dată de George Tutoveanu, care cu banii săi suporta şi cheltuielile de tipar la Tipografia Lupaşcu.

În cei trei ani de apariţie în revistă au semnat George Tutoveanu, George Pallady, Sylvia Pan, Virgil Duiculescu, George Ponetti (care un timp a fost şi secretar de redacţie), Zoe G. Frasin, G.M. Vlădescu, Toma Chiricuţă, Ion Palodă, Victor Ion Popa, Const. Găvan, Grigore Veja, Traian Condoiu, D. Nanu, I. Valerian, Ciprian Doicescu, Const. Crişan, Iuliu şi Virgil Niţulescu, G. Taşcă, Pamfil Şeicaru, Tudor Pamfile, C.Z. Buzdugan, V. Voiculescu, Aron Cotruş, George Bacovia.

Nu trebuie omişi nici mai tinerii George Nedelea, Vasile Damaschin, Mircea Pavelescu, Ştefan Cosma, G.G. Ursu, Gh. Ioniţă şi alţii.

*

Tot în „Discuţii literare” dar în nr. 2 din „Scrisul nostru” G. Tutoveanu îi precizează lui V. Damaschin că „Academia Bârlădeană:” s-a înfiinţat chiar la 1 Mai 1915 şi primii „academicieni” au fost, în afară de G. Tutoveanu, Tudor Pamfille şi T. Chiricuţă: fraţii Iuliu şi Virgil Niţulescu, medici,

225

foşti bursieri ai lui Rochfeller, G. Alexandrescu, profesor la Liceul „Lazăr” din capitală, C. Gruia, profesor la Şcoala normală din Ploieşti, M. Rădulescu, profesor la liceul din Buzău iar ca noi veniţi: Donar Munteanu, Victor Ion Popa, Vsile Voiculescu, Mihai Lungeanu, I.M. Raşcu, I. Valerian, Petru Cancel, căpitanii Iulian Popovici G. Alexandrescu, Mihai Lupescu, Domnişoara Natalia Paşa, G. Pallady, G. Vlădescu Vlad, G. Ponetti, C.R. Crişan, Virgil Duiculescu, I. Palodă, N. Bogescu… pân' la tineretul de astăzi: G. Nedelea, V. Damaschin, Ştefan Cosma, G. Ursu, C. Damaschin, Cicerone Mucenic, M. Panaite, G. Ioniţă… care se pregătesc să continue cu entuziasm tradiţia culturală a oraşului nostru…

* După retragerea lui George Ponetti - secretar de redacţie

la Graiul nostru, Nicolae Bogescu, om de cultură şi eminent latinist, un îndrăgostit de „Academia Bârlădeană” şi oamenii ei, i-a luat locul. La Graiul nostru a fost publicată schiţa umoristică a lui I.A. Basarabescu intitulată „Într-un orăşel de provincie.”

*

„George Nedelea, poetul florilor, pe care le cânta în rondele; bondoc, cu capul rotund şi ochii scânteietori de voioşie. George Panetti, căruia noi în ziceam Poponeti - era şi el mai în vârstă decât noi, ne citea versuri foarte reuşite, dovedind şi o aleasă cultură”, îşi aduce aminte Emil Tudor, membru al Academiei Bârlădene în „Întoarcerea către adolescenţă”.

*

Graiul nostru nr. 4 – 6 din iulie – august 1925 la rubrica „Citind”, la „Graiul cărţilor” aflăm despre „Anuarul oraşului Bârlad şi judeţului Tutova”, realizat de Şt. Răşcanu şi Gh. Duda, că deşi se mărgineşte numai la date şi informaţii de

226

interes local, el este de folos în primul rând comercianţilor, industriaşilor şi oamenilor de finanţe din toată ţara pentru stabilirea diferitelor legături de afaceri şi apoi persoanelor particulare – funcţionari, profesori etc., spre folosul lor personal şi îmbogăţirea cunoştinţelor cu atâtea informaţii asupra acestui ţinut.”

Lucrarea, în prim volum, ni se spune, este realizată la Atelierele grafice C.D. Lupaşcu din Bârlad, aşteptându-se ca viitorul volum să corespundă în totul aşteptărilor celor mai pretenţioşi statisticieni.

Înţelegem din spusele redacţiei că „secretarul nostru redactor” este domnul George Ponetti.

• Analele Moldovei, revistă de cercetări istorice şi ştiinţifice, apărută la Tecuci în ianuarie – martie 1941, director şi proprietar C.A. Stoide (redactor G. Ursu), - vezi documentarul „Târgul lui Barnovschi Vodă” – copie. Actele P. Lupaşcu – Bârlad.

*

…”Un alt prozator de deosebit talent care, din păcate, venea rar, locuind la 50 de kilometri de Bârlad, la Plopana, al cărei paroh era, popa Crişan, ne impresiona prin fragmentele sale de roman, care vădeau justa înţelegere a mediului rural.”

Emil Tudor, membru al Academiei Bârlădene

(Din Academia Bârlădeană – Întoarcere către adolescenţă)

Guriţa Bârladului Revistă umoristică, Bârlad, 1923 (I. Hangiu: Presa

literară românească (1789-1948), Editura pentru literatură 1968.

227

Idealul, revistă lunară, literară, politică şi socială, apare în perioada 1 ianuarie - septembrie 1923 şi cu intermitenţă până în 1926. Este scoasă de către un grup de tineri intelectuali comunişti, printre care şi profesorul Petre Constantinescu – Iaşi şi fostul său elev, jurnalistul şi bibliotecarul George Nedelea-

Redacţia (director I.D. Cusman) îşi propune, în numărul de început, drept scop, „împrăştierea peste tot locul a luminii şi a adevărului”, răspândirea largă a literaturii române şi străine, dând „deosebită atenţiune chestiunilor muncitoreşti”, „luptând pentru drepturile femeilor”, angajându-se că „va publica lucrări literare, ştiinţifice şi de economie politică”.

În anul II de activitate, seria a II-a, în numărul 1 „Idealul” dă semnalul: „Reapărem!” – ca editorial şi publică lista colaboratorilor săi: Ireghina Tudore, Mihail Cruceanu, poet, profesor şi avocat; Petre Constantinescu – Iaşi, profesor; Ion Mehedinţeanu, publicist; Carol Drimer, publicist; C. Pajură, învăţător şi ziarist, Eugen Relgis, publicist; I. Klein, profesor şi ziarist; Cabs, redactor la Arta Grafică; Gogu Cristescu, literat; Camil Baltazar, publicist; Mialy Crill, Gh. Dinu, literat; I.D. Cusman, P. Muşoi, publicist; Mary Aizicov; M.S. Negură; I.M. Har, Remus Cerbu – Murgeni, publicist.

228

Revista oferă publicistică şi versuri de esenţă socială, cronică literară şi revista presei; „Cuvânt către cititori”, ”De prin ziare, cărţi şi reviste”.

* Idealul,revistă lunară literară – politică – socială. Apare

la Bârlad ( 1 ianuarie – mai) apoi la Bucureşti (iunie – 23 septembrie 1923); reapare în februarie 1936, cu titlul şi subtitlul IDEALUL. Publicaţie lunară (I. Hangiu – Dicţionarul presei literare româneşti, Ed. Fundaţia Cultura Română, Bucureşti 1996).

Indus T

Indus T, revistă şcolară, editată la Grupul şcolar

Industrial Bârlad. Primul număr a apărut în decembrie 1995, iar din 1996 s-a tipărit trimestrial.

La 1 decembrie 1995, redactor şef era Gabriela Costache şi Liliana Palade. Redactori: Titel Olaru, Nicoleta Dabija, Viorela Daraban, Irina Mocanu, Mădălina Blagoi, Alina Alexa şi Florina Ştiubei – profesor coordonator – Mioara Popa.

Revista cuprinde o tematică bogată şi rubrici diverse: creaţie literară, interviuri, cronici teatrale, informaţii ştiinţifice, sportive şi muzicale, reclamă, horoscop, curiozităţi, o poştă a redacţiei, o rubrică a tânărului creştin, rezervând spaţii largi debutanţilor.

229

Ion Creangă, revistă lunară de limbă, literatură şi artă populară, apare între 1908 – 1912; 1915 – 1921 şi avea ca scop „sporirea cunoaşterii a ceea ce a produs neamul românesc, credinţa şi datele locale – oglindă a sufletului şi vieţii neamului nostru.”

Ctitorii revistei au fost: Tudor Pamfile, Kirileanu, M. Lupescu, D. Mihalache, Luca Mrejeru, Rădulescu – Codin. Ei şi alţi colaboratori au reuşit ca în cei 12 ani de apariţie a revistei să facă din „Ion Creangă” – după numele humuleşteanului – o adevărată şcoală folclorică, în ea putând fi citite poveşti şi legende, datini şi credinţe, dar şi cunoştinţe

de botanică, medicină populară (vrăji, farmece, descântece, leacuri), constituind baza creării altor articole şi studii de interes.

În mod repetat, redacţia, referindu-se la membrii Societăţii culturale „Ion Creangă” a citat ca donatori şi întemeietori ai revistei pe: Pr. Ec. Antonovici (Bârlad) Pr. I.C. Beldie (Fârţăneşti-Covurlui), G. A. Cosmovici (Tg. Neamţ) N. I. Dumitrescu (Craiova), D.I. Fărcăşanu (Zorleni - Tutova) P. Herescu (Găineşti – Suceava) G. T. Kirileanu (Bucureşti), N. L. Kostache (Bârlad). M. Lupescu (Zorleni – Tutova), C.N. Mateescu (R. Vâlcea), D. Mihalache (Goleşti – Radei, Muscel), A. Moise (Nemţişor – Vânători Neamţ), L. Marejeriu

230

(Călugăreni-Neamţ), I. Neculau (Coropceni-Vaslui), T. Pamfile (Bârlad), P. Pănoiu (Crasna-Gorj), T. Popovici (Zorleni – Tutova), P.G. Savin (Jorăşti-Covurlui), P. Ştefănescu (Dobromir-Constanţa), A. Tenea (Adam-Tutova), C. Teodorescu (Roman), I. Teodorescu (Broşteni-Suceava), Şt. Şt. Tuţescu (Balota-Dolj), G. Tutoveanu (Bârlad), I. Zotta (Dorna-Suceava), Pr. Gh. Ghioldum (Bacău), la care se adăugau societarii: AT.C. Blendea (Vladimir-Gorj), N.I.Munteanu (Chilia Veche-Tulcea), A. Negoescu (Bârlad), C. Patriche (Zorleni-Tutova), N. Stoleriu (Baia-Suceava), D. Vasiliu-Bacău (Bârlad).

Ei –şi nu numai – au fost şi autori de texte în revista care apărea pe o hârtie deosebit de bună, uneori, şi cu un cuprins pe măsură. Dar, iată doar câteva rubrici: „O scrisoare”, „Despre Ion Creangă”, „Poveşti”, „Cântece bătrâneşti”, „Povestiri şi legende”, „Ghicitori”, „Datine şi credinţe”, Vorbe adânci”, „Colinde”, „Glume, jitii, taclale”, cronici, poşta redacţiei, ilustraţii de Stoica, dar şi „Vrăji şi farmece”, „De-ale copiilor”, „Botanica populară”, „Boli de oameni, leacuri şi descântece” etc.

Revista a avut redacţia la T. Pamfile Bârlad, strada Corbului, dar şi la Chişinău, strada Puşchin nr. 48, administraţia la M. Lupescu sau T. Popovici – Zorleni – Tutova. Tipografia la Bârlad dar şi la Chişinău, strada Puşchin 48 – T. Pamfile fiind în capitala Basarabiei ca agent cultural.

În perioada 1908 – 1921, cât a apărut, publicaţia a dezvăluit cu succes sufletul adevărat al poporului nostru, deşi a trecut prin dificultăţile războiului.

*

Depozitul ocroteşte un mare tezaur nevalorificat încă

îndeajuns. Redactarea după o atentă selecţie a poveştilor, dar mai ales a legendelor ar constitui un bun prilej pentru copiii şi nepoţii noştri să prindă de mici gustul istoriei patriei noastre.

231

Ilustrată la nivelul tehnicii actuale, lucrarea nu ar avea decât de câştigat.

*

De revistă s-a interesat Barbu Delavrancea, dar şi

marele învăţat Weigand care dorea să se publice în ea şi lucruri despre terminologia agriculturii, lăptăriei, a ţesutului, ca şi Dr. Ion Urban Iarnic de la Universitatea din Praga, care îi mărturisea lui T. Pamfilie că citeşte revista din scoarţă în scoarţă.

*

...”Tot după dispariţia lui Făt-Frumos” – spunea G.

Tutoveanu în „Scrisul nostru”, într-o discuţie cu V. Damaschin, am legat strânsă prietenie cu maiorul Tudor Pamfilie, acel pasionat cercetător al folclorului românesc, şi care, ajutat de Mihai Lupescu, a întemeiat revista „Ion Creangă”, un adevărat tezaur al literaturii noastre”...

• „Ion Creangă – o însemnată revistă de folclor” – de Constantin Parfene, în Vremea nouă Vaslui din 18 august 1968.

*

Neinspirat a fost Ion H. Ciobotaru, când în prezentarea

folcloristului Simion Florea Marian în Dicţionarul Literaturii Române de la origini până la 1900, editura Academiei, 1979, a omis să prezinte colaborarea acestuia cu folcloriştii de la revista Ion Creangă din Bârlad: Tudor Pamfilie şi Mihai Lupescu. Mai ales că directorul Orfelinatului agricol de la Zorleni – Bârlad – Mihai Lupescu – a publicat folclor în colaborare cu S.Fl. M. (Legendele Maicii Domnului), bogatele sale colecţii de obiceiuri, tradiţii, basme, superstiţii, strigături,

232

proverbe, descântece, medicină populară, stându-i la dispoziţie folcloristului bucovinean.

Mărturie stau , fără a fi relevate, scrisori inedite dintre cei doi, aflate în arhiva „Fondului memorial – documentar” S. Fl. M. de la Suceava, referitoare la „Povestea Maicii Domnului”, manuscrisul „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului...” referitoare la Botanica populară, trimiţându-i şi „O Listă de insecte ce am cules” pentru studiul folcloric „Insectele în limba, credinţele şi obiceiurile românilor”.

Despre Tudor Pamfilie, apreciat ca a „doua figură” a etnografiei româneşti, după S.Fl.M, el i-a dedicat profesorului un volum despre sărbători la români, trimiţându-i nu numai cărţile sale publicate ci şi un important volum de material folcloric şi etnografic din Ţara de Jos - găzduite în cele circa 11.800 de pagini ale Botanicii poporane române, aflate la Suceava şi rămase în manuscris.

Istoria Bârladului

Istoria Bârladului, în două

volume, apărută în 1998, sub egida Primăriei Municipiului Bârlad, a Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Vaslui, a Fundaţiei Culturale „Dr. C. Teodorescu”, îngrijită şi coordonată de Oltea Răşcanu – Gramaticu, având drept colaboratori: Nicoleta Arnăutu, Vasile Cârcotă, Emanoil Darie, Emil Harnagea, Elena Monu, Felicia Negre, Valentin Negre, Traian

233

Nicola, Vasile Palade, Mariana Starodub, Virgil Vesel. Volumul I cuprinde patru capitole: coordonate

geografice, mărturii arheologice, Bârladul medieval, Bârladul în epoca modernă.

Volumul al II-lea prezintă Bârladul în alte patru capitole: După Marea Unire, după 1948, concluzii şi … un Who's Who Bârlădean.

În coordonatele nominalizate, lucrarea – rod al muncii de peste un deceniu – cum spune coordonatoarea – al unor specialişti şi pasionaţi în domeniu, reuşeşte să ne prezinte evoluţia Bârladului în întregul său economic, social, politic şi cultural, făcând referiri pertinente la dezvoltarea urbanisticii, populaţie, economie, ştiinţă, viaţa politică şi culturală, şcoala mai ales, cu largi şi competente referiri la presa timpului…

Geneza localităţii, vatra şi hotarele târgului, curtea domnească, stăpânitorii acesteia, vornicia, prezentă pe baricadele marilor evenimente a bârlădenilor, politica socială a epocii moderne şi contemporane, suflul primit de la marile personalităţi ale timpului, mulţi veniţi cu experienţa de dincolo de munţi, ca şi tranziţia de la comunism la actuala democraţie sunt praguri rezolvate cu succes de realizatorii volumelor…

Revistă lunară cu scop de propagandă medicală, apare în ianuarie 1932 sub conducerea unui comitet de medici din rândul cărora au făcut parte şi dr. Al. Lambescu, numit şi

234

profesor de igienă şi medic la Şcoala normală de băieţi din Bârlad.

Revista publica şi Buletinul Asociaţiei medicilor Filiala Tutova. Redacţia era la Spitalul Beldiman iar Administraţia în strada Gh. Asache nr. 5 Bârlad. Tipografia la Fraţii Chiriac.

Numerele 4-5-6, anul II 1933, de exemplu, cuprindea două părţi: partea ştiinţifică cu articole de dr. H. – Intoxicaţiile şi infecţiile profesionale; docent dr. Plăcinteanu – Cancerul şi sarcina; dr. Duda – Pelagra; dr. Herşcovici – Hidartroza şi terapeutica prin mijloacele cunoscute şi agenţii fizici; dr. Grossu – Paludismul; dr. O. Bienstok – Al doilea Congres naţional de tuberculoză.

A doua parte cuprindea: însemnări medicale pentru popor. Dr. Gr. Gr. Iamandi – Limbricul; dr. Brill – Dentiţia la copii şi accidentele ei. Urmează apoi: sfaturi, informaţii, anecdote şi humor medical”(Din Documente răzăşeşti – 1934).

Revista Însemnări Medicale a apărut şi în anul 1934.

* Octombrie 2003. De zile şi

săptămâni presa politică românească vorbeşte şi condamnă furtul de opere şi titluri ştiinţifice de către senatorul român Şerban Brădişteanu şi ministrul sănătăţii Mircea Beuran. Ziarul Adevărul din 9 octombrie, care publică articolul: ”În România peste 500 de indivizi devin anual profesori universitari” informează că „baronul Mischie a vrut, în trei luni, să fie uns şi conferenţiar şi profesor universitar” şi că, acum,

urmare scandalului cu plagiatul, medicii cam evită editurile.

235

Să fim clari. Impostură şi furt intelectual, chiar la nivel internaţional, au fost şi altădată…

În februarie 1922, la 8 luni de la publicarea în presa ştiinţifică internaţională a lucrării savantului român Nicolae Constantin Paulescu – referitoare la insulină, doi tineri canadieni – Banting Frederic – Grant, fost medic militar, abia ieşit din rândurile armatei şi Best Charles Herbert, asistentul său, student, împreună cu profesorul Macleod, care a girat escrocheria, îşi publică rezultatele aceloraşi cercetări, în bibliografia lucrării lor fiind notate chiar comunicatele lui Paulescu din presa medicală europeană, difuzate cu un an şi jumătate în urmă şi li se oferă premiul Nobel pentru că au inventat insulina.

Când Best nu se născuse, Paulescu, în 1891, îşi trecuse examenul de externat la Paris şi era primit în echipa celui mai însemnat clinician al timpului – Etienne Lancereaux la spitalul „Hotel Dieu” din centrul Parisului unde urma să devină mai mult decât un adjunct al profesorului – un asociat al acestuia în cercetarea medicală…

În 1897, când Best şi nici Banting nu se născuseră, Paulescu era medic adjunct al spitalului „Notre Dame” din Perpetuel Secours. Între timp el avea deja publicate multe articole în revistele franceze, făcuse comunicări, participase la manifestări ştiinţifice, era bine cunoscut în lumea medicală parisiană şi europeană.

Contestaţiile profesorului Paulescu adresate Comitetului Nobel, ori celui de al 12-lea Congres Internaţional de Fiziologie sunt respinse pentru că… preşedintele Congresului era tocmai Johansson, care prezidase şi Comitetul de acordare a premiului Nobel şi pentru că… nu exista un Tribunal Internaţional care să judece fraudele ştiinţifice…

… La 26 august 2003 s-au împlinit o sută de ani de la apariţia „Tratatului de medicină”, rod al colaborării dintre savantul român cu francezul Etienne Lancereaux. La Paris, pe

236

zidurile spitalului Hotel Dieu este montată o placă de bronz cu portretele în basorelief a celor doi savanţi. În ziarul Le Monde apare un articol care afirmă că Nicolae Constantin Paulescu, adevăratul descoperitor al insulinei, a fost un antisemit , după care placa de bronz de pe zidul spitalului este demontată. Premiul „Paulescu” instituit de Asociaţia Europeană de Diabet nu se mai acordă. Cei 16 mii de participanţi la Congresul Federaţiei Internaţionale de Diabet rămân şocaţi.

Despre accidentul de la Paris presa română publică o simplă informaţie. O simplă informaţie în condiţiile care, în cazul meciului de fotbal Danemarca-România s-au arătat frustraţi de arbitrajul elveţianului Urs Meyer, nu numai personalităţi individuale, ci şi Guvernul, Parlamentul, Preşedintele Iliescu chiar, iar federaţia de specialitate

determinată să facă memorii internaţionale… În cazul Paulescu 2003 – Nimic – Nici Academia, nici

Guvernul, nici Ambasada Română din Paris, coorganizatoare a ceremoniei celor 16 mii, nici Parlamentul, nici Preşedinţia…

De ce a fost numit antisemit Nicolae Constantin Paulescu, savantul român?

Presa a desluşit că în ”tinereţe savantul a publicat o fascicolă de vreo 30 de pagini care se numea „Alcoolismul şi jidanii”, în care expunea nişte statistici ale vremii, din care reieşea că majoritatea comercianţilor de alcool erau evrei şi înfăţişa pericolele la care ne expunem bând alcool”.

Ceva în sensul acesta a spus-o şi Dicţionarul enciclopedic român, 1965: „Paulescu Nicolae (1869 – 1931), fiziolog român… În concepţiile sale filozofice, P. s-a situat pe o poziţie mistică, retrogradă. A combătut transformismul şi, la

237

bătrâneţe, a profesat idei rasiste, stimulând prin scrierile sale dezvoltarea organizaţiilor fasciste.”

Era şi este de aşteptat, ca presa de specialitate, dar şi de cultură în general să-şi reevalueze atitudinea şi să procedeze în consecinţă faţă de acuzaţiile menţionate, cât mai e timp. Opera şi opiniile personale nu sunt totuna, mai ales când acestea din urmă nu-s urmate de consecinţe practice. Paulescu a fost şi rămâne o mare personalitate recunoscută în lume şi pentru descoperirea insulinei. Însăşi profesorul Best, cel care a participat la „experimentele” canadienilor, a recunoscut în 1970 mistificarea. Profesorul Macleod a afirmat încă din 1926 că „la baza cercetărilor” au stat lucrările lui Paulescu, iar profesorul Arne Tiselius, preşedintele Comitetului Nobel de atunci, că „Paulescu ar fi trebuit să ia premiul.”

Acordarea premiului Nobel pentru descoperirea insulinei rămâne „una dintre cele mai sfidătoare erori comise de Comitetul Nobel” – spunea în 1981 profesorul Rolf Luft, preşedintele Comitetului Nobel pentru medicină în acel timp.

În 1898 Paulescu scria tatălui său: „Am să-ţi dau o noutate care cred că o să-ţi facă plăcere. E cadoul ce vi-l trimit pentru Anul Nou. Mi s-a propus să fiu numit profesor de medicină la Universitatea din Fribourg, Elveţia. Eu n-am răspuns nici da, nici ba. Chibzuiţi şi voi şi scrieţi-mi ce credeţi de cuviinţă să fac.”

Urcat în Orient-Expres Nicolae Constantin Paulescu, întorcând spatele gloriei personale, poate a unei vieţi de familie, din patriotism, preferă casa, România. În 1900 îl găsim la Bucureşti, la catedra de fiziologie a Facultăţii de medicină, în laboratoarele nu suficient utilate şi dotate… Din 1910 în 1920, la vârsta experienţelor, dar şi a concluziilor cu valoare de adevăr, el se ocupă de insulină, face comunicări, ţine la curent lumea ştiinţifică cu stadiul cercetărilor sale. La 10 aprilie 1922 cere autorităţilor un brevet de invenţie intitulat:

238

„Pancreina şi procedura fabricaţiei sale”, obţinând brevetul nr. 6254 din 19 aprilie 1922.

În laboratoarele savantului dar şi în casa în care Paulescu a lucrat şi locuit mai bine de 30 de ani solitar, doar cu sora sa Elena Angelescu şi cu cei patru copii ai acesteia, au intrat personalităţi de valoare: de la Mina Minovici şi Victor Babeş, la Ion Jalea şi Paciurea – care i-a lucrat în bronz bustul, pictorul Artachino – care i-a făcut portretul, scriitori ca Delavrancea şi istorici ca Nicolae Iorga…

Nicolae Constantin Paulescu avea în 1901 trei doctorate: în medicină, în ştiinţele naturale, dar şi titlul de doctor în medicină şi chirurgie al Universităţii din Paris. „Tratatul de medicină” scris în colaborare cu profesorul şi mentorul său Lancereaux, are 5 volume, ultimele scrise singur de Paulescu. Lângă el – alte şi alte lucrări de specialitate, plus o piesă de teatru încredinţată vărului său, poetul Cincinat Pavelescu.

Paulescu a fost un mare erudit. Citea în greacă şi în latină, se preocupa de muzică şi de artele plastice, cânta la pian şi la orgă, desena cu talent – spun cunoscătorii. Peste ani, laboratorului în care şi-a desăvârşit opera, ca şi acum la Hotel Dieu din Paris, i-a fost scoasă placa cu numele său, iar porterul i-a fost înlăturat, succesorul său la catedră, ştergându-i cu buretele amintirea, adjudecându-şi nejustificat, ci fraudulos, proprietatea a ceea ce nu-i aparţinea: INSULINA NIŢESCU, de această dată. Însuşi faptul că în medalionul din Dicţionarul Enciclopedic, unde este prezentat Paulescu nu se vorbeşte nimic despre întâietatea sa în descoperirea insulinei spune destule…

În timp ce lumea europeană recunoaşte că Paulescu este marele descoperitor al insulinei, instituţiile academice şi oamenii politici, după cum am arătat, continuă să fie nedrepţi…

Presa de specialitate de acasă trebuie să se mişte. La Bârlad există revista „Pagini medicale bârlădene” coordonată

239

de dr. Nicu Botezatu. Ar fi spre onoare lui dacă în viitor, număr de număr, îşi va mobiliza colaboratorii din întreaga ţară şi prin mijloace adecvate, documentate, să facă cunoscut lumii că descoperitorul insulinei a fost un devotat al cercetării faţă de care diabeticii vor rămâne veşnic recunoscători…

*

Promptă, Academia Română, sub semnătura academicianului Eugen Simion, face primul pas în direcţia gândită şi de noi, publicând la 6 octombrie 2003 în revista Formula AS precizarea că, în anii '20, în circumstanţele socio-politice de atunci, profesorul Nicolae Paulescu a publicat câteva articole antievreieşti regretabile din toate punctele de vedere. Dar adaugă academicianul: „opiniile personale ale lui Nicolae Paulescu n-au fost urmate de acţiuni violente în sfera socială şi că el însuşi n-a participat, în nici o împrejurare, la acţiuni care l-ar putea culpabiliza.”

Şi că, după cum „nu putem judeca opera marelui prozator Celine în funcţie de ideile lui politice”, că „nu-l putem scoate pe Ernst Jünger din literatura secolului al XX-lea numai pentru faptul că a fost ofiţer în armata germană”, tot aşa şi în cazul lui Paulescu, după cum susţine şi profesorul Nicolae Cajal, preşedintele secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei şi preşedintele Comunităţii Evreieşti din România, „se impune o disociere obligatorie între contribuţia ştiinţifică în combaterea diabetului şi opţiunile personale antisemite.”

De altfel, tocmai în acest sens a procedat Academia, spune Eugen Simion şi confirmă şi Nicolae Cajal că l-a propus în anul 1990 ca membru post-mortem al Academiei Române, iar adunarea generală l-a şi ales prin vot secret.

Ducându-şi gândul mai departe, academicianul Eugen Simion spune că „Federaţia Internaţională de Diabet ar face un uriaş pas înainte în elucidarea definitivă a acestei probleme” în semn de recunoaştere şi recunoştinţă faţă de cel care a

240

descoperit, în 1921, insulina, salvând astfel de atunci atâtea vieţi omeneşti.”

Dar pentru aceasta cineva trebuie să lupte…

Îndrumări pedagogice, anul I 1933,

Coordonare P. Todicescu, profesor de pedagogie, N. Galaction, învăţător licenţiat în litere şi Şt. Toporaş, institutor.

Tipografia C.D. Lupaşcu Bârlad. Câteva materiale publicate şi autorii lor: „Stroe

Belloescu – …Un om de forţă” de Paul Constantinescu: „Şcoala primară recunoscătoare” de C. Antonovici; „Stroe Belloescu” de Cezar Ursu; „Din viaţa lui Stroe Belloescu” de P. Todicescu.

*

Petrache Todicescu „a păstrat legătura ştiinţifică cu toţi profesorii şi mai ales cu pedagogii ieşeni: Gh. Comicescu,V. Todicescu, Ştefan Bârsănescu, Vasile Petrovanu, Gh. Ghibănescu, Ion Mitru, Constantin Asiminei şi alţii”.

„… lecţiile şi conferinţele sale erau o adevărată sărbătoare. A ajutat pe copiii nevoiaşi, a iubit ţărănimea şi pe foştii lui elevi, care l-au iubit sincer şi au avut ce învăţa de la el…”

Ion Şuşnea, din „Profesorul Petre Todicescu – Bârladul odinioară şi astăzi.”

Alte detalii a se vedea la medalioanele referitoare la revistele Făclia (Liceul pedagogic) şi Tribuna pedagogică.

241

Justiţia Tutovei, revistă de drept, destinată activităţii

instanţelor judecătoreşti, din Judeţul Tutova, anul I, nr. 1 – ianuarie 1935, apare lunar sub direcţiunea domnului Octavian Tănăsescu, preşedinte supra-numerar la Tribunalul Tutova, redacţia şi administraţia în strada General Rentz nr. 18 – Bârlad.

În „Cuvânt înainte” Octavian Tănăsescu mărturiseşte că „este la a doua revistă de interes local ce o tipăreşte” – prima fiind „Caraşul juridic” – apărută în anii 1927 – 1928, când era preşedinte la Tribunalul Caraş.

Revista Justiţia Tutovei are menirea de a stimula „energiile locale, de a scrie, de a activa şi ieşi din rutina profesională şi apatia provincială iar ca organ de publicitate, deci de control public, exercită cea mai bine făcătoare instruire asupra activităţii birocratice a justiţiei, prin insuflarea unei atenţii mai deosebite în redactarea hotărârilor, prin o motivare mai completă şi o soluţionare mai juridică”.

În ea au publicat şi Constantin Dornescu, avocat, C. Dolinescu judecător – preşedinte la Tribunalul Tutova, S. Fundoianu, avocat, C. Pastia, avocat, I. Beldiman – doctor în drept, avocat, profesor la şcoala superioară de comerţ, C. Creţu – jude – preşedinte de tribunal, D.R. Chirulescu, substitut de procuror la parchetul tribunalului Tutova, N. Mironescu, avocat, St. C. Dumbravă, avocat.

Temele revistei: „Contractul de locaţie de serviciu şi contractul de mandat”, „Jurisprudenţele instanţelor

242

judecătoreşti din judeţul Tutova”, „Obligaţiunea naturală a părinţilor de a-şi înzestra copiii”; natura juridică şi efectele acestei obligaţiuni”; „Despre constituţionalitatea legilor”; „Abuzul de drept”, „Justiţia comunală”.

Dar iată şi părerea revistei „Documente răzăşeşti” despre publicaţie la apariţia ei: „Menţionăm cu plăcere apariţia acestei reviste juridice în oraşul nostru şi după cum suntem informaţi, numai în judeţul Muscel mai există o asemenea publicaţie care să tipărească hotărârile tribunalului şi a judecătoriilor de ocoale (nr.9/decembrie 1934).

Existenţa astăzi a unor asemenea publicaţii la tribunale sau Curţile de Apel n-ar mai fi motiv pentru specialişti să invoce că nu cunosc legile, ori cum se constituie completele în soluţionarea cauzelor.

Labirint Labirint, revistă enigmistică, apare la Bârlad în

1978 şi la ea colaborează Serghei Coloşenco, Alexandru Kissling, Iancu Goldstein, Dumitru David, Iancu Pantalon, Octavian Dumitru, născută din pasiunea şi seriozitatea celor citaţi, membrii ai cercului rebusistic de la Casa de Cultură a sindicatelor din localitate.

Tipăritura demonstrează nu numai preocuparea pentru divertisment, cât mai ales probează inteligenţă, creativitate şi luciditate a creatorilor dar şi a publicului interesat.

Lumina

Revistă politică, literară şi de cultură generală, apare în perioada 1 ianuarie 1945 – martie 1947, redactor Lazăr Beneş, redacţia şi administraţia în Bârlad, strada Vasile Lupu

243

nr. 6, şi care, în numărul 1 , „În loc de editorial” îşi propune la program: „Lumină, cât mai multă lumină”.

În revistă semnează: Tudor Teodorescu – Branişte, Constantin Titel – Petrescu, Barbu Zaharescu, Nell Cobar, G. Tutoveanu, G.G. Ursu, G. Nedelea, George Nestor, Ion Hobana, Gica Iuteş, Cezar Drăgoi, Ion Palodă (dr. I. Vainfeld), profesori şi elevi de la Liceul „Gh. Roşca Codreanu”.

*

În octombrie 1946, numerele 19-20, referindu-se la menirea revistei Lumina F. Anderca face constatările: „Din Lumina vechiului meu prieten Beneş au dispărut şi insultele şi şantajele. Pe hârtia curată – pe care o foloseşte cu scumpătate – preocupările de interes obştesc sunt dezbătute cu politeţe şi demnitate, preocupările culturale sunt sincere şi serioase.”

Şi speră… … „Nădăjduim că o dată cu statornicirea principiilor

democratice, cu generalizarea speranţei într-o viaţă politică generoasă, lipsită de ipocrizii, cu ridicarea treptată a conştiinţei tuturor, păturilor sociale şi îndeosebi a muncitorimii de la ţară şi de la oraşe, ziarul local să devie locul de întâlnire al tuturor glasurilor şi tuturor conştiinţelor…”

…”Am dori să auzim că Lumina a întemeiat într-adevăr o Universitate populară, unde profesorii locali îşi lărgesc activitatea şi preocupările, unde populaţia se adună la ore anumite, o dată, de două ori pe săptămână, ca la o supremă sărbătoare sufletească. Nu astfel a început „Junimea” din Iaşi acum un veac?

Am dori să aflăm că un cor, o orchestră, o societate culturală, o bibliotecă populară activează în jurul revistei Lumina şi că nimic nu se mai poate începe în oraş fără concursul Luminei. Din redacţia revistei Lumina purced ideile şi sugestiile administraţiei urbei, judeţului, că publicul,

244

autorităţile, în grija lor socială, se vor întreba înainte de a purcede la o acţiune sau ca stimulare:

- Ce va zice Lumina?...” G.G. Ursu scrie în Lumina nu numai la comemorarea a

doi ani de la moartea prietenului său prof. Ionel Peiu portretul literar de o sensibilitate aparte „Un prieten bârlădean” (nr.21-22, noiembrie 1946) ori poezia „Unui prieten mort – pictorului bârlădean Ionel Peiu (nr.17-18, august 1946), dar şi cursivul „Un muncitor poet” Th. Călin (octombrie 1946 – semna Th Călin Delapraja n.n.):

…”Am publicat la domnul Peiu „Istoria literară a Bârladului”, „Tecuciul literar”, atâtea alte articole şi versuri din atâtea reviste şi ziare imprimate acolo, toate culese de Călin. Toţi condeierii Bârladului aveau o mare încredere în priceperea şi conştiinciozitatea lui. Eram liniştiţi ştiind că el nu ne poate trăda şi că el numai ne putea prezenta o corectură uşoară, cu greşeli de tipar puţine.

Asta era mândria lui şi plăcerea noastră. Dar pe Călin l-am simţit în curând confrate. Scria

versuri nu numai pentru că se molipsise de la noi, ci pentru că simţea nevoia exprimării unei sensibilităţi delicate…

… N-am la îndemână caietul cu poezii al lui Călin, dar pot remarca unele versuri. Călin cântă florile târzii de toamnă şi el simţea, în mod sincer, milă şi iubire pentru fiinţa lor gingaşă, biciuită de ploaie şi vânt şi, lucru însemnat, reuşeşte să ne transmită şi nouă simţirea lui înfiorată:

Crizanteme, crizanteme, flori târzii, Biciuite de vânt aspru şi de ploi, Cu noian de frunze moarte, ruginii, Cade bruma argintie peste voi! Şi-n grădinile golite şi pustii Oare câte doruri îngropat-am noi, Crizanteme, crizanteme, flori târzii Biciuite de vânt aspru şi de ploi!?

245

Cât priveşte George Nedelea a publicat în Lumina, ca de

obicei, poezii fel de fel. Iată de data aceasta o fabulă: „Două cărţi” ale secretarului cenaclului Alexandru Vlahuţă, publicate în revistă în aprilie 1946 (nr.15-16):

Într-o bibliotecă mare / Dintr-un oraş oarecare / Că-l cheamă Bârlad, Vaslui / Importanţă mare, nu-i, / Mai acum un an sau doi, / Cum se-ntâmplă şi-ntre noi, / Unei cărţi gust îi veni / Pa alta a dojeni: / - Dă-te, soro, la o parte, / Dă-te mai încolo, zic! / Vai de cel ce are parte / Să te-atingă doar un pic! / Îl sufoci cu-a ta duhoare!.../ Eşti de-o murdărie crasă / Asta e înfăţişare? / Uite, eu sunt tot frumoasă, / Astăzi parcă-s tipărită! / Nici o filă răvăşită…/ Chiar coperta mi-i curată / Cum a fost de prima dată./ Tu eşti însă o ruşine! / Doamne, cum să scap de tine / Să nu te mai văd de loc?”/

Ş-aici cartea cea frumoasă /Astăzi parcă tipărită,/ Făr-o filă răvăşită / A tăcut, fiind convinsă / Că vecina-i e învinsă. / Totuşi, foarte cuvioasă / Va răspunde dumneaei. / Şi răspunsul a venit / Prompt, cum nu l-ar fi gândit: / - Dragă, ai dreptate mare,/ Prost arăt la-nfăţişare / Foile-mi abia se ţin / Şi pătate sunt din plin,/ Iar coperta mâzgălită / Peste tot şi jerpelită ! … / Dar te-ai fost, tu, întrebat / Mâini prin câte am umblat?/ Ochi câţi s-au plecat pe mine / 'N clipe grele ori senine? / Unii poate-au plâns pe pagini / Ca şi toamna prin paragini,/ Precum alţii-or fi zâmbit / Când de tot m-au dezvelit! / Tu nici când n-ai fost în stare / Să te mişti din raftul grav!/ Nici o mână mi se pare / Nu te-a scuturat de praf, / Nu ţi-a răsfoit vreo filă / Ştii, măcar aşa în silă, / Ca să simţi şi tu fiorul / Ce ţi-l lasă cetitorul …/ Ş-acum vii să-mi faci morală? / Cap fără de socoteală! / Eu te iert, însă, vezi bine, /N-am chef să mă cert cu tine!”

246

Liga Culturală, buletinul secţiei Bârlad, apare

trimestrial, editat în perioada 1910-1914, în 16 pagini, la Tipografia Nouă Toriceli Slobozeanu, iar mai târziu la Tipografia Neculai P. Peiu Bârlad.

Apărea sub conducerea unui comitet din care au făcut parte: membrii onorifici – Teodor Ioan, Lupu Kostachi, Teodor Emandi, preşedinte Stroe Beloescu, el fiind şi primul preşedinte al Societăţii; vicepreşedinţi: doamna Smaranda Căp. Ioan, colonel D.P. Tocineanu; secretar D. Vasiliu – Bacău; casier – I.

* Stroe S. Belloescu, primul preşedinte al Ligei Culturale Bârlad

*

Martinescu; membrii V. Georgescu – Bârlad şi locot. T.

Pamfilie. În buletinul din ianuarie-martie 1912, de exemplu,

citim: „Rolul „ Societăţii doamnelor române” şi a oamenilor politici faţă cu meseriile şi comerţul din judeţul Tutova” de Ioan Martinescu, profesor; „Din depărtările albastre – introducerea conferinţei tinerilor din 18 decembrie 1911 în

247

folosul elevilor săraci” de I.I. Răianu, profesor; „Muzee economice” de Victor A Puiu;

* „Cuvântarea rostită cu prilejul jubileului de 50 de ani ai

Universităţii din Iaşi” de Benedetto de Luca; „Câteva cuvinte despre Holeră” de dr. N. G. Cădere; Dări de seamă şi înştiinţări; un tabel pe două pagini cu membrii Ligei Culturale din Bârlad care şi-au achitat cotizaţia.

Buletinul din aprilie – iunie 1912 este dedicat centenarului Răpirii Basarabiei – cu proză şi versuri, din care am reţinut „Cum ni s-a răpit Basarabia” de C. C. Stamboliu, profesor, dar şi îndemnul „Sus Inimile” de G. Alecsandrescu, profesor.

Numărul următor, pe iulie – decembrie (3-4) este destinat amintirii lui Stroe Beloescu, ucis la 21 octombrie 1912. Citim articolele: „Spre nemurire” de G.L. Râmniceanu; „Cuvântarea ţinută la comemorarea lui Stroe Beloescu” de I.I. Răvanu; D. Mironescu scrie la pagina 8: „În dragostea sa de ţărani, iubea şi onora pe toţi binefăcătorii lor” Acelaşi periodic relata: „Între şcoală şi biserică – cele dintâi instituţii ce contribuiesc la luminarea şi moralizarea unui popor – se află întruparea recunoştinţei pentru Acel ce prin măreţele sale fapte ne-a învrednicit să ajungem ceea ce suntem astăzi: un popor tare, puternic şi respectat de toate popoarele lumii; chipul în bronz al marelui Cuza Vodă – domnul iubitor al ţărănimii – se ridică măreţ din străjuirea a patru brazi plantaţi sub ochii lui Stroe Beloescu.

După o întrerupere, Buletinul Ligei Culturale Bârlad avea să reapară la 1 ianuarie 1916, sub numele de Foaia Ligei Culturale din Bârlad, cu numărul 1.

Sediul Ligei Culturale era la Casa Naţională din Bârlad.

* Liga Culturală Bârlad a continuat a avea organul său de

presă: Foaia Ligei Culturale, începând din ianuarie 1916.

248

Casa Naţională din Bârlad – Sediul Ligei Culturale – secţia Bârlad

Lumea creştină Lumea creştină este o publicaţie ocazională realizată de

Fundaţia „Dr. Constantin Teodorescu” care şi-a propus să familiarizeze pe cei interesaţi, indiferent de concepţiile religioase, asupra a ceea ce este ortodoxismul. În articolul Să devenim oameni din numărul inaugural (25 august 1995) subliniază rolul bisericii ortodoxe în păstrarea fiinţei naţionale, se combat acţiunile unor secte religioase.

„Nu cu trufie de ocupaţie, ci cu altare de ocupaţie şi care fac o propagandă agresivă în rândurile populaţiei” se ocupă unii misionari, spune V.C. Ciocârlan în materialul Românii popor ortodox.

Au mai semnat: G. Irava – Ortodoxia în lume; Ec. Vieru – Comori de cuget şi simţire; N. Arnăutu – Creaţia artistică religioasă în patrimoniul Muzeului „Vasile Pârvan” etc. Se arată publicului valorile aflate în patrimoniul Bibliotecii Stroe Beloescu şi a muzeului local: Cazania lui Varlaam, Biblia de la Bucureşti (1688), Îndreptarea legii (1643), Mineele din ianuarie – iunie 1780, icoanele pe lemn şi sticlă, porţi

249

împărăteşti, ţesături importante prin preţiozitatea materialului folosit etc.

Lumina Lumina, director preot Ioan D. Leon, Costeşti, judeţul

Tutova, apare în perioada 1932 – 1933 ( din „Documente răzăşeşti”).

Lyceum Lyceum. Revistă şcolară a Liceului nr. 3 Bârlad. Apare

în 1968. În ziarul Vremea nouă Vaslui nr. 68 din 10 mai 1968,

Luca Arbore scrie următoarele la apariţia nr. 4 al revistei Lyceum editată de elevii şi profesorii Liceului nr. 3 din Bârlad:

„Lyceym se înscrie pe linia bunei tradiţii a şcolii bârlădene ca o nouă posibilitate de afirmare a spiritului creator a elevilor. Apariţia revistei … ne aduce în minte vremea când, în cu totul alte condiţii, câţiva liceeni, printre care G. Ibrăileanu şi Raicu Ionescu întemeiau la Bârlad Asociaţia „Orientul”, despre care, mai târziu, criticul „Vieţii româneşti” nota: „am format o tovărăşie bazată pe prietenie, pe tovărăşie de idei, pe comunitate de idealuri.” … Acum, la al 4-lea număr, revista şi-a conturat un profil în care, echilibrat, sunt inserate pagini de istorie, portrete literare, creaţii proprii, critică, probleme de domeniul ştiinţelor, curiozităţi ştiinţifice, folclor. S-au stabilit câteva rubrici şi s-a format un cerc de colaboratori.”

Monografiile Liceului „Gh. Roşca” Codreanu

250

Realizate de profesorul

Traian Nicole sunt substanţiale şi deosebit de interesante pentru cei care doresc să cunoască în profunzime istoricul Liceului şi oamenii care au muncit ori s-au format acolo.

Inexplicabil, nici

Monografia Liceului Codreanu a domnului profesor Traian Nicola (1971), nici anuarul

Şcolii medii nr. 2, realizat în 1956, referitor la clasele de elevi şi absolvenţi, nu vorbise despre cei care, spre bucuria lor, a părinţilor şi a profesorilor, au promovat, în acei ani, examenele a două clase într-un singur an…

Se vede că pe atunci Ministerul Învăţământului şi şcoala erau mai operative, nu ca astăzi când un elev, Mihai Beţi, venit din Basarabia, admis „a studia doi ani într-unul” nu a putut promova pentru că… cei de la Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare, care trebuiau să elaboreze testele de verificare a conţinutului asimilat în vederea „promovării a doi ani de studii în unul singur”, Şcoala 74 din sectorul 4 a Capitalei n-a primit… subiectele… ( a se vedea ziarul Adevărul din 15 octombrie 2003).

251

Miron Costin revistă lunară de cercetări şi mărturii

istorice, animată de Tudor Pamfilie, dar la a cărei întemeiere a contribuit substanţial şi profesorul de religie de la Liceul Codreanu, preotul Ioan Antonovici.

Apare în perioada 1913 -1919 şi după cum se spune în „Cuvânt înainte” îşi propunea, ca şi revista „Ion Creangă”, să strângă „felurite mărturii scrise ale trecutului nostru, documente, inscripţiile, însemnările şi altele – care nu zugrăvesc de cele mai multe ori decât o viaţă tot românească.”

Redacţia şi administraţia în Bârlad, strada Corbului. Administratorul revistei era V.C. Nicolau. Revista

preconiza un Institut pentru Studiul Europei Sud-estice şi se realiza, în parte, un Muzeu regional de istorie şi etnografie al Tutovei (Din Revista „Miron Costin” nr. 7).

Ca întemeietori şi susţinători ai revistei Miron Costin dar şi colaboratori sunt cunoscuţii: slt. Angelescu, Alex Ecsarhu, Căpitan P. Gane, H. Gherghely, Lt. L. Ghika – Brigadier, M. Lupescu, C.N. Mateescu, T. Pamfilie, Lt. A. Saint – Georges, N. I. Stroici, Eugenia Botez – Ciolacu, I. Chrissoveloni, G. Tutoveanu.

În revistă mai semnau:I. Antonovici, I. Caşu, I. Ciolan, Z. Corlăteanu, V.C. Nicolau, pr. Gh. Vartolomeiu, pr. T. Bălăşel, A.Gorovei ş.a.

* Adesea, în primii ani, revista făcea popularizarea

muzeului Al Saint – Georges din Bârlad. Muzeul era opera ofiţerului de la regimentul 2 roşiori

Bârlad, bun colaborator la revista Miron Costin, îndrăgostit de arhivistică. După ce şi-a realizat o colecţie cu piese din trecutul poporului nostru a deschis la Bârlad primul muzeu particular unde iniţiatorul era custode, muzeograf dar şi îndrumător al vizitatorilor în cele două zile de acces a acestora.

Ziarul Adevărul din 19 septembrie 1912 a publicat articolul „Un muzeu în Bârlad”, făcând şi un inventar al

252

pieselor din componenţa acestuia. Muzeul Al Saint-Georges din Bârlad a fost distrus de trupele germane în anii războiului 1916-1918.

* …”Tot Pamfilie a mai făcut să apară şi o revistă de

documente intitulată „Miron Costin”, ştiind că şi ”Făt-Frumos” tipărea în ultima pagină câte un document” – spune G. Tutoveanu în Scrisul Nostru în „Discuţii literare” cu V. Damaschin.

Monitorul Judeţului Tutova

Organ oficial de publicitate, se imprima în 1887 la

Tipografia „Romană” din Bârlad şi apărea de două ori în fiecare săptămână, marţea şi vinerea, şi se distribuia tuturor autorităţilor din ţară.

În Monitorul se publica actele judecătoreşti prevăzute de procedură şi codicile civile, înscrierile de firme, vânzările de avere, cu achitarea lòcò a taxelor prevăzute de lege.

Onoare şi patrie Onoare şi patrie este o revistă realizată ca număr festiv

la 1 noiembrie 1995, cu prilejul sărbătoririi a 80 de ani de existenţă a Brigăzii 17 artilerie – General „Al. Tell”, îmbrăcând un stil sobru, concis, cu o grafică modernă, reuşind să pună în valoare trecutul încărcat de glorie al generaţiilor care şi-au făcut datoria faţă de patrie, apărând permanent fruntariile străbune.

„Seara, de sub pulberea timpului, chipuri de artilerişti ne privesc cu satisfacţia datoriei împlinite la Turtucaia, la Mărăşeşti şi la Oituz, între Prut şi Nistru, la Odesa şi pusta

253

maghiară sau în Cehoslovacia, ei au înscris în cartea neamului adevărate pagini de eroism” – spune N. Rotaru, comandantul unităţii în documentarul „Profesiunea de artilerist.”

Au făcut parte din colectivul de redacţie: Pricopie Ioan, Costan Vasile, Scânteie Mihai, Năstase Dorel, se pare – toţi ofiţeri.

Revista merită căutată, apoi citită, difuzată, dar mai ales păstrată şi popularizată. Structura ei tematică cere aceasta.

Pagini de jurnal Pagini de jurnal,publicaţie editată de Cercul de creaţie

literară şi presă de la Clubul elevilor din Bârlad, începând cu noiembrie 1989, fiind o continuare a ceea ce a fost în perioada 1983-1989 „Revista Cireşarilor”.

Pagini literare, revistă literară şi de cultură generală, apare lunar, anul I nr. 1, septembrie 1934, director Lazăr Beneş, redacţia şi administraţia în Pueşti -Tutova, 12 pagini.

În singurul număr care apare – septembrie 1934 – revista încunoştiinţează cititorii că „ în urma numeroaselor cereri primite a hotărât ca începând cu numărul următor să înfiinţeze o „pagină socială” care va fi redactată de unul din colaboratori.

254

Dl. Cosma Damian - ziarist, a fost numit redactor şi responsabil al revistei „Pagini literare” pentru oraşul şi judeţul Iaşi.

Realizată la „Tiparul Tutovei”, strada Regală nr. 15 Bârlad, revista recomandă să fie citite:

„Cartea Ţării”, de Adrian Maniu; „Cuvântul Talisman”, de Saşa Pană; „Ceai dansant”, de Erosia Peretz; „India”, de Mircea Eliade; „Arsenic”, de Sergiu Dan. La „Cronica Tutovei”, sub semnătura Labany citim o

epigramă adresată unui anume: Dl. perceptor Răşcanu Face vizite tot anu´ Cu-o deviză… pân´ la rai „Ai, nu ai, trebuie să dai! La „Note literare” aflăm că domnul Isaiia

Răcăciuni este autorul piesei „Trei cruci” şi a comediei „Doctorul Berechet”, cu care se va deschide în toamnă stagiunea Teatrului Iancovescu şi are încheiat un contract cu Editura Naţională – Ciornei pentru romanul „Iubiri otrăvite”. Domnul Eugen Relgis, autorul cărţii „Prieteniile lui Miron” are terminată „Cosmometapolis” şi lucrează la „Umanitarism şi Eugenism” şi „Minimum de existenţă”.

*

255

Pagini medicale bârlădene, publicaţie periodică, independentă, de opinie, informaţie medicală şi cultură, în 16 pagini, editată de Colegiul medicilor din România, Anul VI, ajunsă la nr.66-67/2003, anunţă omagierea a două mari personalităţi medicale româneşti: Ion Juvara şi George Emil Palade, între 9-11octombrie 2003 – la Piatra Neamţ şi a XIX-a reuniune a chirurgilor din Moldova (vezi nr.737/2003 din ziarul Păreri Tutovene).

Director şi coordonator al publicaţiei este dr. Nicu Botezatu. „Adresa pentru corespondenţă, str. Bradului nr. 10 Bârlad; redacţia la Păreri Tutovene Bârlad ori la Primăria municipiului Bârlad – Spitalul municipal de adulţi Bârlad, str. Republicii nr.300, tipar – Tipografia A.D.C. Vaslui.

Citind articolul „Biblioteca publicaţiei Pagini Medicale Bârlădene” – apărut la rubrica „Pilula la ceas de veghe”, scris de dr. Nicu Botezatu, despre „cărţile scrise de medici, din mai marele univers al cărţilor în general, pe care le-am îndrăgit dimpreună cu soţia şi copii mei, răspândite în acareturile casei”, pe mine, ca cititor, gândurile m-au dus la ceea ce scrie în caseta referitoare la tehnoredactarea revistei: Mihaela – Adriana Nastac, Alexandra – Nina Botezatu, Nicolae-

256

Alexandru Botezatu este – ceea ce înseamnă, într-adevăr, că publicaţia este inima familiei medicului Botezatu. Şi nu întâmplător. Tatăl său –Alexandru Botezatu – ani mulţi secretar al Comitetului executiv de la Primăria municipiului Bârlad era un mare iubitor şi cunoscător de literatură, un meloman şi interpret pe care (Dumnezeu să-l aibă în grijă!) l-am preţuit foarte mult noi, colegii din preajma-i… Un bun coleg, prieten şi sufletist pe care oricine şi-l doreşte…

Dar iată ce cuprinde pe scurt numărul de revistă din februarie 2003: o dedicaţie Colegiului medicilor din judeţul Neamţ, în aşteptarea zilelor lui iulie la… Durău; o anchetă despre „Diversitatea metodelor de identificare în genetica forensică”, de prof. Dr. Monica Planteanu U.M.F. „Gr. T. Popa” Iaşi; interogaţie, tot analitică, retrospectivă dar şi vizionară cu titlul „Am progresat or n-am progresat?” de dr. Virgil Răzeşu; la rubrica”Dosare prăfuite şi uitate” – „Schiţă istorică a dezvoltării oncologiei clujene (II)” de prof. dr. Sandu Bologa, profesor consultant U.M.F. „Iuliu Haţeganu” Cluj – Napoca; dr. Gheorghe Mămuleru Călimăneşti semnează „Pledoarie pentru terapia balneară”; o pagină „Vitrina cărţilor medicale” în care semnează dr. Nicu Botezatu, dr. Calu Lucica şi dr. Iorgu Gălăţeanu recenzii despre „Îngrijirea vârstnicilor cu obstrucţie urinară joasă” şi „Hemoperfuzia”; „Fluorochinolonele”, „Studii, tehnici şi metode de protetică dentară”, „Constipaţia cronică”, „Curs de semiologie medicală, dr. Laura Ciobanu, şef lucrări U.M.F. „Gr. T. Popa” Iaşi, clinica a VI-a medicală, Spitalul clinic recuperare, medic primar interne şi pneumologie, împreună cu dr. Lăcrămioara Cebotaru, medic rezident M.F. semnează „O posibilă cauză de urticare cronică „la orice.”

Prof. Gruia Novac realizează la „Arta neputinţei de a rata” o cronică, de adâncă cunoaştere, a romanului Vânătoare de umbre de Adrian Buşilă (Ed. Junimea, Iaşi, 1992) şi Dicţionar de iubiri ratate, tot de Adrian Buşilă (Editura Ex Ponto, Constanţa, 2001; prof. Mioara Popa, referiri pertinente

257

la volumul Transplant de suflet editat de „Viaţa medicală românească”, aducând astfel, cititorilor, bucuria cunoaşterii unui nume nou – M. Mucenic Dumitru, care, spune recenzenta, încearcă prin vers şi aforism „o şansă de a-şi redobândi ceva din Timpul trăit, un pic de nemurire!” – ceea ce am dori fiecare…

Preotul militar Petru Pop din Baia Mare semnează versuri proprii „Ruga nopţii de spital”, Nicu Botezatu prezintă „Medalia 150 de ani - Maternitatea Cuza Vodă Iaşi”, iar dr, Felix Marian – Baia Mare, face recenzia la „Revista română de medicina muncii” nr. 3-4/2002.

Mai semnează: dr. Doru Munteanu, medic de familie Bârlad, dr. Adrian Cotârleţ – Moineşti, dr. Irina Hriţcu, medic specialist pneumologie, dr. Cristina Bârsu U.M.F. „Iuliu Haţeganu” Cluj-Napoca, Virginia Şerbănescu din Germania poezia „Elegie pentru limba română”, dar şi dr. Liliana Grădinaru, în zi de Sf. Nicolae, 6 decembrie 2002 „Vertebre albului”, dedicată Domnului dr. Nicu Botezatu: Vertebra albului /Vorbind din zeitatea / Copacului său vertical / S-a logodit / Cu cernelurile instalate / Şi cu pana suflată / Cu metal astral / Înfruptându-se / Din minunea cristică / De a fi om / La masa tăcerii lui / Clipa trăieşte / Împărţind lumină / Până la geamătul / Ultimului strigăt.

Revista Pagini medicale bârlădene, realizată de bârlădeni, dar nu numai de ei, utilă medicilor şi cititorilor în general, din întreaga România. Un mare merit are familia Nicu Botezatu, fiul fostului meu coleg Alexandru Botezatu – Bârlad.

A se vedea şi finalul de text la medalionul „Însemnări medicale” – partea referitoare la omul şi opera N.C. Paulescu.

258

Paloda Literară apare ca revistă lunară la 20 ianuarie

1904, sub conducerea prof. D. Nanu, fără G. Tutoveanu, iar numerele 6-12 sunt scoase sub conducerea lui Corneliu Moldoveanu, la Tipografia G. Caţafany.

Apariţia Palodei Literare la Bârlad în 1904 este salutată cu interes de N. Iorga, în numele redacţiei „Semănătorul „: „E vorba adică a se încerca în Bârlad o mişcare literară de provincie care ar folosi mişcării literare generale a neamului nostru” (Din „Semănătorul”, IV 1 februarie 1904 - citat de Oltea Răşcanu din articolul ”Corneliu Moldovanu”

Începând cu nr. 3, în Paloda Literară de la Bârlad scriu: N. Iorga, Titu Maiorescu, Barbu Delavrancea, M. Dragomirescu, I. Petrovici, El. Văcărescu. I.A. Basarabescu, Cincinat Pavelescu, Nicolae Gh. Rădulescu – Niger, Ioan D. Manolache.

După un an de activitate, la 28 decembrie 1904 (numărul 11 – 12) Paloda Literară – ca primă revistă literară din Bârlad – dispare „spre a uşura drumul revistei „Făt Frumos”, care are greutăţi mult mai mari de învins, şi în jurul căreia trebuiesc dar concentrate toate forţele băneşti şi intelectuale” – se spune în ultimul număr al Palodei.

259

* Într-un articol program din Paloda Literară poetul D.

Nanu, profesor la Liceul Codreanu, observă că: „ Bârladul seamănă cu vechile burguri germane care au orgoliu de a trăi din propria lor viaţă intelectuală.” El definea prin artă atmosfera care a dus la apariţia revistei „Făt-Frumos”, care a făcut epocă în viaţa literară a ţării, Nicolae Iorga asemuind-o cu Semănătorul şi Luceafărul de la Buda-Pesta. Ceea ce înseamnă că Iorga vedea în Bârladul de atunci una din Capitalele culturii româneşti.

*

Păstorul Tutovei , revista Asociaţiei preoţilor din judeţul Tutova, apare lunar, cu deosebire în lunile de vacanţă iulie şi august, sub auspiciile unui comitet de conducere alcătuit din: preşedinte – protoiereu Grigore A. Dimitriu, vicepreşedinte, pr. Ilarion Dodu – Drujeşti, casier pr. D. Dumbravă – Bârlad; secretar – preot N. Moise – Bârlad, membrii: preot Vasile Alecu – Bârlad, preot Gh. Dumbravă – Pueşti, preot Gh. Giurcanu – Unţeşti şi preot Ioan Leon – Costeşti.

Redacţia revistei la preot I. Gh. Chirvase – Bârlad, preot Al. Gâlea – Bârlad, preot C.P. Belde – Perieni – Tutova.

Se cerea ca articolele să fie trimise pe adresa preot I. Chirvase, strada Lascăr Catargiu nr. 70 Bârlad.

260

Administraţia, diacon Gh. Marinescu, str. Vornicul Sturza nr. 15 Bârlad.

Primul număr apare în martie 1938; nr. 7 – în septembrie 1938.

În afara conducerii, în revistă au mai semnat: pr. Ioan Corneliu, M. Grumăzescu („Doctrina şi operele sociale ale Bisericii”; pr. Profesor dr. Marin C. Ionescu de la biserica „Cuibul cu barză” – Bucureşti („Preotul şi adevărurile biblice”); prof. Gh. Vrabie („Vechea şcoală bârlădeană) ş.a.

Deosebit, revista susţinea rubrici: „Ştiri şi fapte”,” („Decesul decanului Baroului de Tutova – Ştefan Galin”, de exemplu). „Cărţi apărute” („Creştinism şi comunism” de Ioan Gh. Savin, profesor universitar), „Cronica internă” („Ziua dragostei”), „Cronica externă” („Biserica rusească din diasporă”), comunicări redacţionale etc.

Un articol important a fost dedicat bisericii „Sfinţii împăraţi, legat de anul 1870, când a luat fiinţă „Cimitirul Eternitatea”, când Andrei Ionescu, negustor de galanterie, primar al oraşului Bârlad, o dată cu înfiinţarea Cimitirului, a pus să se ridice şi această biserică în formă de cruce, drept în mijlocul cimitirului, ea fiind gata în 1885, copie fidelă a Capelei din cimitirul Père Lachaise din Paris – locul unde îşi doarme somnul de veci cel ce a fost frământat de „La Recherche de la l’absolu”, Honore de Balzac.

Realizată la atelierele grafice N. Peiu Bârlad. *

...”Cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani a poetului George Tutoveanu, în semn de omagiu, un grup de prieteni şi scriitori i-au dedicat bardului tutovean un număr festiv (9-10 din octombrie – noiembrie - decembrie 1942) al revistei „Păstorul Tutovei” din Bârlad, în alcătuirea căruia George Constandache a jucat cel mai important rol, muncind cu pasiune şi competenţă. A solicitat pentru această ocazie, colaborarea unor scriitori ca: Tudor Arghezi, Ion Minulescu, I.A. Basarabescu, Atanase Mândru, Liviu Marian, I.

261

Gr.Oprişan, George Lesnea, Radu Cosmin, Pamfil Şeicaru, Leon Mrejeru, Artur Gorovei, Aurel Tita, Victor Eftimiu, Aurel George Stino, Virgil Huzum, B. Clony, Toma Chiricuţă, Eugen Ciuchi, Ion Ojoc, C.D. Fortunescu, D.Al. Nanu, Virgil Duiculescu, prof. Dr. Iuliu Niţulescu, N. Rădulescu – Niger etc., etc.” (Elena Nicola din „Un poet al Academiei Bârlădene, George Constandache”).

Păstorul Tutovei revine în actualitate în anul 1994 sub egida Protopopiatului Bârlad, din colegiul de redacţie făcând parte: Marin Constantin, Petrică Tufaru, Căpriţă Mihai, Valeriu Stelian, Petru Ioan, membru de onoare Iordan Gheorghe, redactor şef Stoian Eugen.

Redacţia şi administraţia revistei la protopopiatul Bârlad, strada Nicolae Bălcescu nr. 20.

Este o continuare a ceea ce a fost Pastorul Tutovei din perioada 1938 – 1943, realizată de Asociaţia preoţilor ortodocşi din fostul judeţ Tutova.

Citim din cuprins: Datini şi obiceiuri de Sfintele Paşti – de Eugen Stoian, Ouă încondeiate – de Ilie Murăraşu, Iertarea o îndatorire prioritară a creştinului, de Marin Constantin, ABC-ul micului creştin, de Ioana Săucă; dar şi: Când a apărut şi Ce urmăriţi domnilor aşa zişi evanghelişti creştini? Adventismul – o sectă neoprotestantă în ofensivă pentru destabilizarea spiritualităţii româneşti; Destabilizarea României sub toate aspectele prin pătrunderea nestingherită a sectelor creştine şi neocreştine, ori Ora de religie la ceasul evaluării; Unirea unei părţi a românilor cu biserica catolică etc.

Prin diversitate şi stil, revista, mai ales ca urmare a reînfiinţării Eparhiei Ortodoxe de Huşi, vine să pledeze pentru echilibru şi cumpătare, pentru o viaţă duhovnicească şi laică de adevărată creştinătate.

262

Pleiada Apare în anii 1933 – 1934.

Primii paşi Revistă a şcolii generale nr.1 Bîrlad, apare în 1971.

Prometeu Descătuşat Prometeu Descătuşat este revistă de cultură, artă,

spovedanie, civism şi are ca director pe Cezar Stegaru. Apare în ianuarie 1993.

În editorial se apreciază că prin a fi „o revistă în care să palpite licoarea unui strop de frumos, de înalt, de poezie, de mângâiere.”

Cu ambiţie, publicaţia vizează „promovarea unei literaturi originale, încurajarea şi afirmarea spiritului creator în domeniul culturii, artei, fără nici o barieră, ridiculizarea unor stări conflictuale în raportul individ – societate, în vederea corijării unor stări general-umane: abuzul, corupţia, de asemenea, întărirea spiritului civic, combaterea poluării morale, realizare de traduceri din literatura universală şi nu în ultimul rând descoperirea de noi talente.

În ea au semnat:Cezar Stegaru, Petru Andrieş, Simion Bogdănescu (am înţeles un pseudonim a prof. Ion Puflea), Petruţa Chiriac, Corneliu Leonard.

Interesantă aducerea către public a părţii din Biblie şi anume Cântarea Cântărilor, înserarea în revistă a unor momente din poemul istoric Posada, intervenţiile cunoscutului C.D. Zeletin.

263

Revista Săptămânal literar, cu o apariţie de doar 15-20 de

numere în 1896; s-a bucurat de colaborarea unor foşti elevi ai Liceului „Codreanu”, cum ar fi Ion Manolache – Holda, Adolf Axelrad ş.a.

Revista Apare în 1891, editată de I. Veinfeld, viitorul publicist

Ion Palodă. Cenaclu literar şi socialist înfiinţat prin 1897 de un grup de elevi de la Liceul Gh. Roşca Codreanu şi care-şi ţinea şedinţele în casa părinţilor elevului Veinfeld Isac, viitorul Ion Palodă, scotea şi publicaţia „Revista” în care, pe lângă articole sociale, schiţe, poezii, Isac Veinfeld, Ion Manolache Holda şi alţi elevi creau figuri interesante ale Bârladului de odinioară, ca acel a lui Voinescu, socrul lui Emil Gârleanu” (Din Monografia Liceului „Gh. Roşca Codreanu”, 1971 de Traian Nicola).

* Apare o discordanţă de identitate şi timp între revistele

de la 1896-1897 şi cea din 1891, care, din lipsă de material documentar original urmează a fi clarificată în viitor, cu ajutorul cititorilor, poate ale Arhivelor Naţionale ale României – Direcţia judeţeană Iaşi, care la ediţia actuală, prin omul de la sala de studiu, a ezitat să ne fie de ajutor.

Revista cinematografică Revista cinematografică, organ al industriei

cinematografice, apare la Bârlad la 15 0ctombrie 1912.

264

Revista critică Revista critică apare din 1916 până în 1918, după ce

purtase numele de Cronica Moldovei în anul ei de început – 1915.

*

Revista cursurilor de la doctoratul în drept

Apare la Bârlad la 15 februarie 1908 cu numerele 1-7 şi apoi numerele 8-9, cuprinzând „materiale ce se fac de către profesori pentru doctorat.” Era programată să apară săptămânal, editată de un avocat Nicolae Iliescu, colaborator al ziarului Zorile Bârlad.

*

Răstriştea răscoalelor Revistă editată la Bârlad de inginerul Zamfirescu în

anul 1908, cu versuri „admirabil tăiate”, în măsură să evoce tablouri reuşite, ceea ce dovedeşte că autorul este o natură sensibilă, dotată cu imaginaţie.”

Revista face parte din seria „aceloraşi apărute „1907” a lui Vlahuţă, a lui Cerna şi a lui Caragiale” (Ziarul Zorile din 5 februarie 1908 nr.9).

*

265

Răzeşul, revistă culturală lunară, dar şi cu serioase preocupări istorice şi folclorice, o publicaţie a Moldovei de mijloc, scoasă de povestitorul Virgil Caraivan, având colaborator apropiat pe At. Mândru.

A fiinţat în perioada 1926 – 1927. La rubrica „Însemnări” „Răzeşul” îl prezintă „pe

distinsul şi învăţatul profesor de drept internaţional de la Universitatea din Iaşi dl. N. Daşcovici, doctor în drept şi ştiinţe economice de la Universitatea din Paris care „cu începere de azi se numără printre colaboratorii revistei”; că „pictorul Stoica s-a stabilit în vara aceasta pentru studii prin părţile noastre” şi ”şi-a improvizat un mic atelier în târguşorul Murgeni (Tutova)”; că „Ţara de jos”, revistă de cultură şi literatură din Bucureşti apare în ultimul număr reorganizată „având în comitetul de conducere pe amicul şi colaboratorul nostru dl. Sterian Dumbravă, cunoscutul publicist şi avocat, secretarul Ligei Culturale, un element de valoare în mişcarea culturală a Bârladului. Dânsul va reprezenta revista bucureşteană în localitate.”

O zi îngrozitoare la munte, poveste adevărată, semnată de Dumitru Fărcăşanu, găzduieşte o fotografie „Colonia de copii bârlădeni în faţa pavilionului din Techirghiol, construit de Societatea bârlădeană pentru combaterea tuberculozei, din iniţiativa doamnei Madelena D. Costandache şi a dlui doctor Ioan Ionescu, medicul primar al oraşului Bârlad.”

266

Din pagina ”Bibliografie, cărţi, reviste şi ziare primite la redacţie” aflăm că în iulie 1926, cu nr. 1, anul I de activitate, apare la Bârlad şi „Foaiea Băncei de Credit mărunt din Bârlad” şi că, şi atunci, publicaţia trecea prin mari greutăţi materiale „mai ales faţă cu scumpetea mereu crescândă a hârtiei”…

În cuprins, din acelaşi număr aflăm şi de câteva cărţi semnate de Virgil Caraivan aflate în difuzare: „Basme şi legende străine” - traducere din folclorul lumii, Editura şi Tipografia Vălenii de Munte, 1911; „La gura sobei” - poveşti şi snoave, Editura Socec; „Movila roşie” - povestiri, schiţe şi amintiri, 1913, şi că vor apare în curând „Poveşti de pretutindeni”, traducere din folclorul lumii, ilustraţii de pictorul Stoica, Ediţia a III-a, Editura Socec S.A., Bucureşti, Calea Victoriei.

Numărul 8 din Răzeşul este realizat la Atelierele grafice Nicolae P. Peiu Bârlad „ care execută cu acurateţe şi promptitudine orice lucrări atingătoare de această artă”

* …”Dimitrie Fărcăşanu, inginer agronom şi povestitor,

membru al Academiei Bârlădene, colaborator asiduu şi la Scrisul nostru, sinucis în urma unor presiuni incalificabile ale bancherilor din Bârlad. Dimitrie Fărcăşanu un om de spirit, care scria o proză memorialistică într-o limbă populară viguroasă a fost animatorul „Ligii contra cametei”… a publicat articole ce ameninţau liniştea şi confortul bancherilor”

G.G. Ursu „Amintiri despre Academia Bârlădeană” din Bârladul odinioară şi astăzi -1984 *

„Victor Ion Popa este creatorul comediei lirice în literatura noastră dramatică, iar „Take, Ianke şi Cadâr” este o

267

realizare artistică în care atmosfera, simetria compoziţională, tipurile pun în lumină un mesaj umanist, o pledoarie implicată pentru puritatea sentimentelor de prietenie şi iubire, pentru libera lor desfăşurare, cu conflicte care se rezolvă prin victoria dragostei, a omeniei, împotriva prejudecăţilor şi calculelor, a mentalităţilor conservatoare, meschine.

Take, Ianke şi Cadâr fac parte din galeria originală a personajelor lui Victor Ion Popa, oameni buni şi generoşi, guralivi şi certăreţi. Prototipurile lor aparţin Bârladului de altădată: Take e Petrache Peiu, negustor de pălării de la întretăierea străzilor Ştefan cel Mare şi Cuza Vodă. Casa lui mai există şi numele familiei e încrustat pe frontispiciu. Oameni de odinioară ne spuneau că Ianke ar fi Pincu Kanner, iar Cadâr – Bizim, negustor de mărunţişuri înainte de a trece Podul Pescăriei.

Victor Ion Popa a evocat în „Take, Ianke şi Cadâr” un climat familiar al oraşului natal de altădată, cu prăvălii modeste pe-o uliţă pustie, cu cântecul trist al unei flaşnete, case cu geamlâc, garduri de şipci, o linişte cuminte a sugerat esenţa unei atmosfere de târg provincial, după cum a tipizat, fără a copia, oameni autentici, într-o sinteză artistică a omeniei.”

G.G. Ursu din Amintiri despre Academia Bârlădeană din „Bârladul de odinioară şi astăzi – 1984.

* „… În dreapta şoselei se găseşte, la o bună distanţă, un

alt sat, ascuns într-un pâlc de salcâmi, satul Şuletea, comuna natală a scriitorului Virgil Caraivan, unde a trăit mai toată viaţa şi unde a redactat revista sa cu preocupări folclorice şi materiale inedite istorice: „Răzeşul”

Virgil Damaschin din „Victor Ion Popa, - Take Ianke şi Cadâr, trei figuri reale în Bârladul de altădată” (Bârladul – odinioară şi astăzi)

268

* Iată-l pe Virgil Caraivan văzut de pr. Dumitru

Dumbravă, consătean al scriitorului… …”Îi admiram înfăţişarea impunătoare, fruntea lată,

părul negru ca pana corbului în tinereţe, mustăţile groase şi neajustate, pe care le numeam vrăbioi. Îmbrăcat modest, nu-i plăcea să fie subiectul discuţiilor. Era ca o apă care, cu cât este mai profundă, cu atât e mai liniştită. Cunoştea ca nimeni altul istoria Şuletei şi a împrejurimilor. De la el ştiu că pe moşia lui Manolache Costache Epureanu Şchiopu, a boierilor Ieremia, mai încoace, în partea de miazăzi a satului şi de răsărit a pârâului ce curge dinspre Şuletea spre Murgeni ar fi existat o aşezare omenească, dovedită de hârburile şi monedele vechi

găsite aici. Acestei aşezări i se zicea Brăiţenii de Jos.

… Dacă Şuletea a dat în timp atâţia oameni de carte , dintre care cei mai mulţi au împânzit întreaga ţară, aceasta se datoreşte în bună parte existenţei lui Virgil Caraivan, însuşirilor lui deosebite, dintre care cea mai importantă a fost dragostea de satul natal, de neam, de ţară şi de istoria lui.

… Acolo, la Şuletea, Virgil Caraivan a fost o candelă aprinsă a dragostei de neam, de istorie şi de limba românească.”

Iată şi ceva din informaţiile „de cronică bârlădeană” ale profesorului Traian Nicola, care-l privesc şi pe Virgil Caraivan: „1933: s-a constituit la Bârlad Sindicatul presei: G. Alexandrescu (preşedinte), I. Şerbănescu, dr. G.Berdan (vicepreşedinţi), I. Vasiliu (secretar general), dr.B. Secater(casier), A. Romila, M. Negreanu (cenzori), dr.I. Vainfeld, A. Jugănaru, G. Nedelea (membrii), V. Caraivan, G. Tutoveanu şi I. Beldiman (membrii de onoare).”

269

*

Dar iată şi o epigramă de G. Nedelea care pune sub

semnul întrebării durata de viaţă a revistei „Răzeşul”:

Scriitorului Virgil Caraivan: „Universul” vesteşte reapariţia revistei „Răzeşul” (ziarele)

- „Ce e val ca valul trece” - O credeam acum un an… Dar apare iar „Răzeşul”, Şi cu dânsul… Caraivan!... 1929

* Sunt în faţa a trei ipostaze. Una culeasă din Răzeşul nr.8

– septembrie 1926, de la I. Negoiţă din documentarul „Cultul mamei”:

… Cum se explică oare grija bisericii noastre de maternitate?” – se întreabă scriitorul. Şi documentează: „Să nu fie oare provocată de dezertarea de la rostul de mamă a unei femei române – mai ales la oraşe – care părăsindu-şi menirea lor firească, refuză statului şi neamului serviciul datorat?”

… „Grija de maternitate arată din partea bisericii noastre că este deci de ordin naţional şi are legătură cu problema creşterii populaţiei…

…Mama este singura educatoare. De la ea primim, precum trupul aşa şi sufletul. Ea ne strecoară pe nesimţite şi în desmerdările ei dulci, cele dintâi sclipiri de lumină în minte, cele dintâi sentimente în inimă şi deprinderi de viaţă…

… Aproape că nu este poet, care să nu-şi fi exprimat în versuri sentimentele de iubire şi adâncă veneraţie faţă de mamă.”

„O mamă, dulce mamă, din negura de vremi, Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi.”

270

Spun alte versuri: „O mamelor, în mâinile voastre, mai mult ca în oricare

altele, este mântuirea lumii.” – spune un alt gânditor. Am în faţă şi situaţia căminelor de orfani înainte de

1989, dar şi cea de după 1989 cu instituţia… asistenţilor maternali…

Iată şi cea de a treia ipostază oferită de o parte a literaturii actuale: „Cartea despre femei” apărută la Editura Mix, Colecţia „OSHO” Braşov – 2002, unde ni se spune, printre altele: „Căsnicia este cea mai urâtă instituţie inventată de om”… …”În societatea perfectă a viitorului nu vor mai exista decât prieteni, nu soţi şi soţii.”… „Copii nu trebuie să le aparţină părinţilor lor. Ei ar trebui să aparţină comunităţii… Evident, părinţii se pot întâlni cu copii lor, ei pot invita copii la ei acasă, pot deveni prietenii copiilor lor. Dar copii nu vor mai fi dependenţi de ei, căci vor aparţine comunităţii…”

…”Orice copil care va aparţine comunităţii va învăţa mai multe, va fi mai prietenos, mai deschis la tot felul de influenţe. Experienţa sa va fi mai bogată.”

Cât de bogată este experienţa de viaţă a copiilor din orfelinate, a celor care au trecut prin instituţia „copiilor de trupă” ori a celor lepădaţi în internate se cunoaşte. Nu se spune nimic în cartea la care m-am referit, cui vor aparţine bătrânii, neputincioşii”…

Cât de motivată îmi este alegerea o argumentez cu spusele unui mare istoric – că şi familia ca şi căsătoria au o nuanţă profund istorică:

„Societatea, ca un ordin natural, are elementele sale proprii, care după noi sunt: individul, familia, naţiunea sau patria, seminţia şi omenirea.”

În timp aceste elemente au avut controverse, unii au încercat să le desfiinţeze, ele însă nu s-au dovedit deloc trecătoare, ca nişte stări anormale. Ele rămânând elemente naturale şi constitutive ale omenirii; eu mă

271

alătur, în speţă, lângă familie, căsătorie şi copii pentru că acolo este şi dorul de mamă şi dragostea pentru copii şi puterea de a exista a naţiunii, a patriei, adică lângă spusele lui Ion C. Brătianu pe care l-am citat mai sus cu… Din scrierile şi cuvântările lui în lupta pentru redeşteptarea naţională.

Revista Clubul – Fabrica de rulmenţi Bârlad

A apărut în perioada 1960 – 1970 şi avea un colectiv de redacţie a cărui animator a fost Emil Iovu, directorul Clubului F.R.B. Deosebit de calitatea editorială a avut iniţiativa organizării concursului de creaţie „Alexandru Sahia”, împreună cu Casa Centrală a Creaţiei Populare şi Comisia de îndrumare a cenaclurilor literare de pe lângă Uniunea Scriitorilor în decembrie 1964, iar în perioada 1 iunie 1963 – 1 iulie 1964 împreună cu Asociaţia artiştilor fotografi din R.P.R a organizat un concurs de fotografii pe teme diverse.

Revista România Financiară Apărea la Bârlad în 1916, dispunea de o editură care a

finanţat şi difuzat „Calendarul Financiar” pe 1916, realizat la Tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad.

România administrativă Apare la Bârlad în perioada 1919 – 1941.

272

Revista clasei a III-a B

A Liceului „Roşca Codreanu” a fost realizată la

şapirograf de George Damaschin, cu concursul lui Costel Dimitriu, cu 4-5 ani mai mare decât editorul, deci elev în ultimul an de liceu.

Revista aceasta – spune editorul – a rezistat în anii 1920 – 1921.

*

...”Georgică Damaschin, cu spiritul său critic şi frază

caustică, era spaima poeţilor. Îl critica până şi pe maestru (George Tutoveanu n.n.) Doar versurile mamei Zoe – ea însăşi poetă adevărată, nicidecum robită sau tributară soţului său, le primea Georgică cu înţelegere deplină şi deplină aprobare. Altfel, dădea iama în metaforele lui Vrabie sau Nedelea, şi nici pe noi, ceilalţi prozatori, nu ne cruţa. Ne răzbunam însă căutându-i chiar nod în papură în articolele lui de sinteză a civilizaţiei…”

Emil Tudor,

membru al „Academiei Bârlădene” (Din „Bârladul odinioară şi azi”)

273

Revista „Matematica Bârlădeană” de matematici

elementare a Societăţii Matematica Bârlădeană – creată în 1921 de directorul Liceului „Codreanu” – profesor Cezar Ursu şi colaboratorii – care a desfăşurat o bună activitate, fiind coordonată de profesor Ştefan Negură (1921 – 1923); 1926 – 1927; 1928 – 1930), N. Martiniuc (1923 – 1924), şi N. Gaiu (1925 – 1926; 1927 – 1928) – în toţi cei 9 ani de existenţă societatea având ca preşedinte de onoare pe regretatul şi apreciatul Ştefan Negură.

Revista apare lunar, primul număr în februarie 1926, până în 1930.

Tipografia, „Tiparul Tutovei”, strada Regală nr. 126 Bârlad.

Se menţiona: articolele, exerciţiile, problemele de propus şi soluţiile lor ce se trimit pe adresa: N. Gh. Gaiu, profesor, strada Regală nr.5 Bârlad; abonamentele se trimit domnului Victor Oprişanu, strada Dobranici nr.11 Bârlad; problemele de geometrie de propus cât şi cele rezolvate se pot trimite domnului Micu Grumbaum, Calea Văcăreşti – Bucureşti. Doritorii de cărţi de la Biblioteca Societăţii se puteau adresa domnului David Haim, strada Ştefan cel Mare nr. 58 Bârlad.

Sumarul la numărul doi al revistei: „O chestiune de geometrie” – exerciţii de Zaidman Iosef, inginer; „Găsirea câtorva identităţi trigonometrice cu ajutorul determinanţilor”

274

de Gaiu Gh. Emanoil; „Chestiuni remarcabile” de Micu Grumbaum; bibliografie, redacţionale – un fel de poşta redacţiei, exerciţii sosite de la colaboratori. Revista nu-şi indica colectivul redacţional dar o pagină din numărul 2 cuprindea o listă cu membrii: N. Martiniuc, Şt. Negură, Ion Nechita, Gaiu Nicolae, Grumbaum Micu, Mircea Vasiliu, Ernest Oprişan, B. Barbălatt T.B. – student – Paris, Ozias Schachter, Galaţi, Gaiu Gh. Emanoil, Coşniţă Virgil, Nicolau V.Gh., Victor Oprişanu, Moscovici Adolf, Filimon C.I., Panaitatu Gh., N. Dragomir, Haim David – Bârlad.

România Administrativă, revistă pentru buna îndrumare profesională şi apărarea intereselor funcţionarilor administrativi, apare cu nr. 1-2 la 1-15 septembrie 1919, bilunară, sub direcţiunea dlui V.C. Nicolau, directorul prefecturii Tutova.

Rostul revistei: „să fie organul de bună îndrumare profesională a tuturor funcţionarilor administrativi”, să îmbrăţişeze „cu căldură” toate chestiunile privitoare la administraţie, lăsând libere orice discuţiuni care ar putea aduce foloase în această direcţiune”, „ca prin discuţii şi propuneri să putem ajunge la uniformizarea lucrărilor de cancelarie şi a modului de procedare în aplicarea legilor”, „să grupeze în jurul ei pe toţi notarii, jandarmii rurali şi secretarii comunali”,

275

punându-se „la dispoziţia funcţionarilor judeţeni şi comunali (urbani)”.

Au apărut articole: „Traiul funcţionarului”, „Jandarmeria rurală”, „Notarul şi atribuţiile sale de ordin sanitar”, ”Notarul – prestigiul şi autoritatea morală a acestui funcţionar”, „Funcţionarii comunelor rurale – atribuţiuni, registre ” etc.

A avut colaboratori: M. Turburi, prefect; Emil Juvara, Grigore Vasiliu, foşti prefecţi; I. Boian, medic primar al judeţului Tutova, I. Popescu, Gh. Dumitriu, Andrei Tenea, V. C. Nicolau, P. Ciolan, Emil Grigoraş, G. Tarază, administrator de plăşi în judeţul Tutova, C. Crovolschi, administratorul plăşii Neamţ; G. Georgescu Giuică, administratorul plăşii Calafat, judeţul Dolj, Adam Atanasiu, secretarul Consiliului judeţean, V. Altangiu, şef de birou, C. G. Gheorghiu – secretarul primăriei Vaslui, N. Enăchescu, notar Brăneşti – Dâmboviţa, Al. Dumitrescu Cocioc, notar Colceag – Prahova, Nimara, notar Godineşti – Gorj.

În numărul 12 din decembrie 1923 se anunţă că de apariţia în viitor a gazetei se vor ocupa: T.C. Marinescu, director general în Ministerul de Interne, I.C. Nicolau, V.C. Nicolau şi V. Ionescu –Darzeu – directori.

V.C. Nicolau fiind şi directorul Imprimeriei Statului la Chişinău, revista România Administrativă se tipărea la Chişinău în strada Puşkin, colţ cu Reni.

*

Să fie lumină Revistă editată de „Spiritismul” şi difuzată prin căsuţa

poştală nr. 10 la Post-restant – Bârlad în ianuarie 1912. Este, curios lucru, antemergătoarea finanţatoarei sale – revista Spiritismul apărută la 15 octombrie 1914 şi condusă de V.C. Nicolau, directorul prefecturii Tutova, naşul la amândouă.

276

Scrisul nostru, revistă literară, cu apariţie lunară, primul

număr în ianuarie 1929, s-a tipărit la Tipografia Lupaşcu, apoi la N. Peiu şi ulterior la fraţii Chiriac după cum urmează: 10 numere în 1929, 6 numere în 1930 şi 5 numere în 1931.

Ultimul număr a fost consacrat poetului Frederic Mistral, cu care George Tutoveanu a purtat o susţinută corespondenţă.

Cuvântul introductiv al revistei aparţinea lui George Tutoveanu (despre Constantin C. Arion, Ministrul Instrucţiunii Publice, care a făcut ca Societatea Scriitorilor Români, întemeiată în 1911, să-şi aibă viaţă; Ştefan Petică, „care ca şi alţii s-a stins în flacăra primei tinereţe; Constantin D. Lupaşcu,”cu sprijinul lui, inteligent şi blajin, a făcut să apară revistele „Ion Creangă” şi „Miron Costin”, dar şi calendarele scoase în Bârlad; Iată un editorial apărut în numărul 3-4 din martie - aprilie 1931, intitulat Nicolae Iorga, cu prilejul împlinirii de către acesta a vârstei de 60 de ani. Redăm un mic pasaj:

277

„Se pare că Nicolae Iorga s-a născut o dată cu poporul român. Dacă la vârsta de patru ani citise toate cronicile, dacă la şapte ani era un bun cunoscător al literaturii române şi a literaturii franceze, dacă la treisprezece ani scria articole adânci de gazetă, dacă la 23 de ani era profesor universitar, toate acestea sunt doar mici amănunte, o pregătire a omului

pe care adâncul acestui neam îl alesese ca pe cea mai bună întruchipare a sa pentru timpul cel mai critic poate din dureroasa lui existenţă milenară.”

Mihai Lupescu care de la Zorleni, alături de alţi

colaboratori, a dat viaţă revistelor: „Şezătoarea”, „Ion Creangă”, „Miron Costin”, „Vestitorul satelor”, necruţându-şi nici un sacrificiu”, Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuţă, Ilarie Chendi, Eugen Lovinescu, Mihail Dragomirescu, dar şi rubrica „Însemnări” sau „Răspunsuri” către cititori, deosebit de aglomerată, care, indiferent de dimensiuni, o semna tot Tutoveanu.

Nelipsite din cuprins erau „Cronica literară” şi „Corespondenţa literară”

În revistă au semnat: G. Tutoveanu, G. Pallady, D. Fărcăşanu, Syilvia Pan (Natalia Paşa), Zoe G. Frasin, N.N. Lenguceanu, Virgil Duiculescu, Vasile Damaschin (care răspundea şi de grafica publicaţiei, dar a iniţiat şi susţinut rubrica „Discuţii literare), Ştefan Cosma, George Nedelea, George Damaschin, Olga Alexa, G. G. Ursu, Z. Letin, N. Bogescu, C. Crişan, I.A. Basarabescu ş.a.

Despre ce a însemnat George Tutoveanu în viaţa Academiei Bârlădene, iată doar câteva rânduri: … „Generaţiile primului război mondial au văzut pe George Tutoveanu, conducând căruţele încărcate cu scriitorii de atunci, nu numai

278

din Moldova, ci din toate provinciile româneşti aflate în exod. Unde se duceau? Ce voiau? Cu ce mijloace? Numai voinţa săvârşeşte astfel de miracole. În anii 1916 – 1917 şi următorii, când România a gemut sub năvala armatelor habsburgice şi willhelmine „Academia Bârlădeană” rămăsese unica noastră academie, o academie în căruţă, care străbătea drumurile spre sate, ca să spună văduvelor şi orfanilor, părinţilor, tineretului combatant pe fronturi că” nu s-a terminat, că nu se poate termina războiul acela decât prin dreptate, şi că până la ultimul român, trebuie să lupte, că fără luptă nu se poate isprăvi nimic din calvarul lumii guvernate de împăraţi”.

Alexandru Tutoveanu membru al Academiei Bârlădene

(Despre George Tutoveanu şi Bârladul)

Scrisul nostru (1929 – 1931) a apărut la iniţiativa lui George Tutoveanu, secretar de redacţie fiind G.G. Ursu – la primele două numere acest rol îndeplinindu-l Vasile Damaschin.

Scrisul nostru din aprilie 1931 s-a ocupat îndeaproape de Ibrăileanu – criticul şi organizatorul vieţii literare de la Viaţa Românească.

La apariţia romanului Adela, Societatea Literară Academia Bârlădeană i-a trimis celui care a fost sufletul Bârladului de odinioară o scrisoare de felicitare de caldă apreciere.

Un număr întreg a închinat Scrisul nostru marelui Sadoveanu la apariţia romanului Zodia Cancerului sau vremea Ducăi Vodă.

*

279

Redăm mai sus o fotografie din „Scrisul nostru” – de la şedinţele Societăţii Literare „Academia Bârlădeană”: P. Viscocil, Florica Ionescu, G. Ursu, N. Costăchescu, G. Tutoveanu, Ştefan Cosma, Ecaterina Ionescu, G. Ioniţă, G. Popoiu, I. Antoniu, Emil Tudor, N. Bogescu, Cicerone Mucenic, G. Damaschin, C. Rânzescu, G. Nedelea.

*

Steaua Tutovei Steaua Tutovei, nr. 4/26 august 1928 apare la Bârlad sub

conducerea lui Vasile Stoica.

*

280

Şcoala Bârlădeană

Şcoala Bârlădeană, editată de Comitetul sindicatului din învăţământ Bârlad.

În revista Şcoala Bârlădeană (1974) a fost publicat articolul „Amintiri de la Academia Bârlădeană” de Iuliu Niţulescu, marele gherier, membru al Academiei Bârlădene.

La „Şcoala Bârlădeană” i-a răspuns bucuros şi a scris în 1974 Alexandru Tutoveanu despre oraşul Bârlad „ căruia îi aparţin prin părinţi şi strămoşi, prin glorie şi prin bejenie, prin tot ce a plămădit istoria în această cetate a vitejiilor voivodale” dar mai ales despre „George Tutoveanu şi Bârladul”... În 1978 revista era la al şaselea număr.

Revista Şcoala Bârlădeană apare în 1972 şi avea un caracter pedagogic, vizând cultivarea limbii şi literaturii române, aspecte ale interdisciplinarităţii, semnalarea şi tratarea unor evenimente istorice şi culturale, probleme şcolare – îndeosebi. Spaţii importante au fost puse la dispoziţia comemorării centenarului Tudor Arghezi şi Mihail Sadoveanu.

La revista Şcoala Bârlădeană au colaborat acad. G. Ivănescu, acad. C. Ciopraga, acad. Gh. Platon, prof. univ. I. Agrigoroaie, prof. univ. dr. C. Parfene. Au semnat lucrări: Gruia Novac, Constantin Clisu, Cezar Stegaru, Mihai Vicol, George Irava.

*

Tinereţă Apare în 1924.

281

Tribuna Pedagogică, 1922-1923, apare lunar, sub

conducerea prof. P. Todicescu Bârlad. În numărul 1 din 1 aprilie 1922 „această foaie aşteaptă

să se spună în ea deschis nu numai nevoile de îndreptare ale şcolii primare şi a şcolilor normale, ci nădăjduieşte ca toţi cei care doresc să-şi aducă o contribuţie vădită în acest sens să o facă”.

Programată să apară lunar, primele două numere ies de sub teascul Tipografiei Nicolae Peiu – Bârlad în două pagini iar următoarele în patru pagini datorită generozităţii unor abonaţi.

Scriu cadre didactice din Bârlad şi împrejurimi dar şi G. Tutoveanu un editorial la stingerea din viaţă a învăţătorului Mihai Lupescu de la Zorleni în care îşi reaminteşte:

…”Când în 1917 alcătuiam Calendarul nostru pe 1918, dorind să fac astfel o plăcere poetului A. Vlahuţă care se afla atunci între noi, în „Academia Bârlădeană”, M. Lupescu a venit de multe ori la reuniunile noastre, uimind pe toţi cu povestirile-i pline de tâlc şi de veselie. Îmi aduc aminte, cât de mult a râs „Maestrul Vlahuţă” ascultând snoava „Un gospodar care se … ouă”. (pentru o mai completă edificare a se vedea şi Îndrumări pedagogice şi Făclia – revistă a Liceului pedagogic Bârlad).

282

Tribuna liberă Tribuna liberă, revistă politico-literară, apare bilunar,

sub conducerea unui comitet, în 1923. Redacţia şi administraţia în Bârlad, str. Poşta Veche nr.

9. Revista îşi propunea „să combată pe toate căile şi cu

toate sacrificiile mijloacele de însuşire a unor drepturi care trebuie să fie generale, de către o masă de oameni cruzi şi inconştienţi, readucându-i la sentimente omeneşti şi va lupta şi cu mai multă îndârjire contra mulţimii lipsite de curajul cetăţenesc.”

Ea îşi stabilea direcţiile de activitate „pentru ca să formeze focare de adevărată cultură şi nu de corupere sufletească”, „să încurajeze adevăratele valori ce se vor ridica pe câmpurile ştiinţei, ale artei şi ale literaturii.”

În ea s-au publicat articole de critică socială, traduceri din lucrările lui Karl Marx şi Fr. Engels, dar şi materiale cu caracter literar. Au colaborat la ea: Ion Pas, C.M. Zamfirescu, Petre Constantinescu – Iaşi ş.a.*

* Tribuna liberă.

Politică – literară. Bârlad 15 iunie – 15 septembrie 1923 apare sub conducerea unui comitet. Colaboratori: G.M. Zamfirescu, Eugen Relgis (F. 17x24 cm) (I. Hangiu. Dicţionarul Presei Literare Româneşti 1790 – 1990. Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti 1996).

283

Ţara de Jos, revistă culturală, apare lunar, la Bucureşti, strada Ursului nr.1, sub conducerea unui comitet, Redacţia şi administraţia: G.D. Rânzescu, avocat – Curtea Mitropoliei – Bucureşti, realizată la Tipografia „Cultura Neamului Românesc”, nr. 1 purtând data de 1 aprilie 1924.

Revista apare între anii 1924 – 1927 şi a fost condusă de fostul elev al Liceului Codreanu din Bârlad G.D. Rânzescu cu colaborarea altor foşti colegi: C. Cotoranu, Al. Lascarov Moldovanu, Atanase Mândru, G. Nedelea, Ion Palodă, Gh. Taşcă, G. Vlădescu – Răcoasa, G. Cârjă, D. Iov, I. Valerian dar şi prof. Ioan Antonovici şi Virgil Duiculescu.

Apropiaţi a lui G. D. Rânzescu au fost N.N. Vasiliu şi G.V. Botez.

În publicaţie mai semnau: V. Buţureanu, M. Gr. Patriciu, George Pallady, I. Gr. Oprişan, G. Tutoveanu, N. Iorga, Natalia Paşa, Paloda Arcaşu ş.a.

Cu toate că revista se tipărea la Bucureşti, în „cuvânt înainte” reţinem: …” Avem cu toţii datoria mare de a lucra cu neostenită râvnă la întărirea sufletului naţional prin cultură, prin chemarea în conştiinţa generală a ideii de solidaritate şi unitate prin cultul tradiţiilor strămoşeşti, prin păstrarea intactă, conservatistă a comorilor etice transmise şi în sfârşit, prin educaţie civică a maselor.

Pentru biruinţa acestui crez, pentru realizarea deplină a acestor idei, în cadrul restrâns al ţinutului nostru, noi cei strânşi în jurul ”Ţării de Jos” vom lupta cu înverşunată convingere, cu încordarea tuturor energiilor de care dispunem.

… Desfăşurând de pe zidurile vechii cetăţi de cultură care a fost Bârladul steagul credinţelor şi aspiraţiilor de odinioară, nădăjduim să reuşim să strângem din nou rândurile luptătorilor vechi şi noi, pentru a începe cu toţii munca de desţelenire a ogorului, deopotrivă de scump fiecăruia. Faima de altădată a Palodei, vechile ei tradiţii culturale, exemplul fecund al înaintaşilor, sperăm să fie pentru toţi fără deosebire de credinţă sau culoare politică, categoric îndemn la muncă…

284

… Dorim să fim accesibili nu numai Bârladului, ci de asemenea, oricărei categorii de cititori…

Cele de mai sus apăreau sub spusele lui Nicolae Iorga: „Revista e o catedră, un amvon, un post de observaţie, de unde se scot strigătele de alarmă şi se dau semnalele.”

Într-adevăr, revista a fost cu ochii la ce făceau bârlădenii şi la alte publicaţii – decât cele din localitate – dar şi gazetarii cu ochii la cei de la Ţara de Jos.

Recenzia la Revista Moldovei, una din cele mai bune reviste de la Botoşani consemna: „Printre colaboratori notăm şi bârlădeni: pe dnii G. Pallady şi I. Gr. Oprişan. Într-unul din ultimele numere, dl. Oprişan scrie un elogios articol despre poetul, D. Nanu, fost acum 20 de ani profesor la Liceul din Bârlad.

În acelaşi număr găsim un sonet: „Aş vrea să-mi plimb tristeţea” al dlui G. Pallady. Domnia sa arată aceeaşi puternică şi gingaşă simţire, îmbrăcată în haina clasică a unui vers clar, cu nota sa distinct originală, sinceritatea simţirii îi îngăduie eleganţa şi vioiciunea graiului.”

Şi despre Cugetul Românesc, numărul de pe luna decembrie a celui de al doilea an încheiat al apariţiei sale:

„Revista conţine şi poezii dintre care remarcăm pe ale dlui V. Voiculescu, poetul care desfăşura o frumoasă activitate în cercul cultural ce se formase în jurul lui Al. Vlahuţă, în timpul războiului, la Bârlad.”

În acelaşi timp reţinem ce scriau cei de la Brazdă Nouă, la 26 aprilie 1924:

„Încă de la 1 aprilie 1924 a început să apară în oraşul nostru îndrăzneaţa revistă Ţara de Jos, condusă de către un grup de intelectuali, fii ai Bârladului.

Numele revistei subliniază gloria oraşului de altă dată iar rostul ei este de a face să pătrundă cultura cât mai adânc în masele poporului…

285

Subliniem articolele atât de frumoase şi interesante ale domnilor Gh. Taşcă, N.N. Vasiliu, Gh. V. Baloş, C. Dinu, V. Bârcă etc.

Din partea noastră urări celor de la Ţara de Jos, viaţă lungă, gânduri bune şi spor la muncă.”

Revista Ţara de Jos a avut spor la muncă: a publicat articole diverse, poezie, portrete, reproduceri, însemnări, cronici de actualitate literară şi teatrală, muzică, prezentări de cărţi, reviste şi alte publicaţii.

Varia Matematica

Varia Matematica a fost revista editată de Liceul

Codreanu cu ocazia aniversării Centenarului „Gazeta Matematică” în mai 1995. În ea s-au scris articole privind istoricul „Gazeta Matematică”, locul liceului Gh. Roşca Codreanu în istoria matematicii române, popularizarea lui Ion Barbu – Dan Barbilian, poet şi matematician.

În colectivul de redacţie au făcut parte elevii Andrei Constantinescu, Dan Dumitru, Cristi Bârsan, Liviu Bob; profesor coordonator – dna Rodica Popovici.

Tiparul la S.C. A2 TRADING – Internaţional.

Veacul nostru

Veacul nostru, apare în 1933, la ea a colaborat şi omul

de cultură Virgil Caraivan, spun unele surse, fără ca eu să am confirmarea lor în documentele de arhivă.

286

Vremuri bune, revistă culturală – literară, apare la 1 mai

1925, sub conducerea unui comitet, redacţia şi administraţia în strada Căpitan Costache nr. 15, Bârlad, ca „ o poartă deschisă asupra viitorului” pentru ca timizii „în faţa meterezelor” să învingă „spiritul de mercantilism şi de comercializare” manifestat „până în cele mai mici cute ale literaturii noastre de astăzi.”

Semnează în revistă versuri: George Tutoveanu, St. V. Ionescu, G. Chivăran – Răzvan, N. Bogescu, J. Laur, G. Nedelea, G. Pallady, George Maragos, Virgil Cârstescu, Ciprian Doicescu, Const Asiminei; proză – Traian Condoiu, Ion Palodă, G. Pallady, Caliopy Davidescu, Al. T. Farcaş, Horia I. Giroianu, Virgil N. Duiculescu, Petru T. Gâdei, George Marangos; cronici la revistele şi ziarele vremii: Neculae Poiană, M. Negreanu, G. Nedelea, A. Vreme etc.

Notabilă corespondenţa activă dar şi acidă cu corespondenţii şi cititorii, ca în cazul convorbirii cu Al. Cornea: „Du-te iubire”, nu zicem ba, dar… trimite-o alt-undeva…; sau sfat pentru G.G. Ursu: …”Mai cercaţi!”…

Despre calitatea şi limpezimea versurilor am ales ceva semnat de G. Nedelea:

Cântec trist – cântecelor mele Cântecele mele Anii vieţii mele Flori târzii, uitate Zâmbetele…plânsul… Cine-o să vă cânte Trist pe înnoptate?... Va şti cântăreţul

287

Că în ele poartă Cine va-nţelege Pentru totdeauna Basmul vostru oare O iubire moartă? Plin de suferinţă?... Basmu-acela-n care Cântecele mele Flori târzii, uitate, Ca-ntr-un scrin atâtea Cine-o să vă cânte Am închis într-însul: Cine?... Nimeni poate!… Revista Vremuri bune n-a fost ferită nici de

dispute…literare. S-a duelat cu cei de la „Graiul nostru”, ieşit în lume de 1 aprilie 1925, tot la …Bârlad.

*

Vitrina

Vitrina... „Sterian Dumbravă şi Jugănaru la Bârlad, ceva

mai târziu (după 1937) au editat revista Vitrina care era inspectată de poliţie (vezi Gheorghe Ioniţă, membru al Academiei Bârlădene”).

Volumul „Liceul Pedagogic Alexandru Vlahuţă Bârlad la 100 de ani 1870 -1970

De profesor Ştefan Cucoş şi prof. Gh. Gohoreanu, cuprinde un material valoros şi interesant pentru cititori. După cuvântul oficialităţilor prezente la ceremonial sunt cuprinse: în partea I, relatări de la Adunarea solemnă de la Teatrul „Victor Ion Popa”, scrisori, telegrame, evocări; materialele prezentate la sesiune de oameni de ştiinţă şi cadrele didactice; sesiunea de comunicări ştiinţifice pe grupe de preocupări,

288

creaţii originale scrise cu ocazia sărbătoririi Centenarului; prezentarea şcolii în actualitate, tabele cu cadrele didactice şi absolvenţii şcolii, fotografii în diferite ocazii şi portrete ale unor personalităţi.

Valori spirituale tutovene Valori spirituale tutovene, text lămuritor în

Evenimentul pag. 36. *

Zori de Ziuă, revistă politică şi literară născută din

entuziasmul „studenţilor universitari” V.Gv. Buţureanu şi Gheorghe D. Rânzescu, care-şi asumă direcţia publicaţiei, în condiţiile când publicul cititor devine tot mai exigent iar cărţile, ziarele şi revistele nu-s îndestulătoare, creaţia lor, o continuare a revistelor Făt-Frumos şi Ion Creangă, vine să se ocupe de politică dar şi de literatură – poezie, proză, cronică dramatică şi critică literară „punând la curent publicul ce s-a scris şi cum se scrie” în România.

Revista îşi ia drept moto spusele lui Ion Creangă: „Multe ai fi citit de când eşti. Citeşte rogu-te şi aceasta, şi unde-i crede că nu-ţi vine la socoteală, ia pana'n mână şi dă altceva mai bun la iveală.”

289

Programată să apară la 1 şi 16 a fiecărei luni, Zori de Ziuă îşi face apariţia cu nr. 1 la 1 iulie 1912, nr. 2 la 15 iulie şi nr. 3 în august 1912.

Semnează proză şi versuri dar şi cronică şi „însemnări”, mai mult iniţiatorii dar şi nume precum I. Taşcă, Iancu Ciolan, Virgil Mastacan.

Activitatea tipografică la Neculai P. Peiu – Bârlad.

*

Bârladul – Da, dar Priponeştii?

Despre Priponeşti, satul şi comuna autorului, doar cele

ce urmează, culese din Anuarul Eparhiei Huşilor 1938. ...” Priponeşti 390 familii, 1630 de suflete. Sate:

Priponeştii de Sus cu 250 familii şi 1100 de suflete; Priponeştii de jos 140 familii şi 580 suflete. Situat la 22 kilometri de Bârlad, 10 kilometri până la Ghidigeni, 3,5 kilometri până la gara Nichişeni. Are 8 hectare pământ din 1921 (Biserica n.n.). Biserica poartă hramul „Sfinţii Voievozi”, construită din cărămidă la 1780, reparată în 1924, stare bună. Biserica filiala - Priponeşti de jos, cu hramul „Buna Vestire” şi „Sf.Nicolae”, construită din zid, 1825, reparată în 1908 şi 1924, stare foarte bună.

Paroh preot Constantin Pricopescu, econom, licenţiat în teologie, născut la 23 mai 1895, hirotonisit în 1919, numit la 15 mai 1921; cântăreţ I – Gh. Grigoraş, născut la 1903, şcoală de cântăreţi, numit la 1 august 1926; cântăreţ II – A. Budaşu, născut 1912, şcoală de cântăreţi, numit la 1 noiembrie 1936.

Căminul cultural „N. Iorga”, înfiinţat şi afiliat F.R. din 1931, la care preotul este preşedinte. Este subcentru premilitar.”

290

Datele de mai sus au destule erori. În Priponeşti de Jos nu există biserică. Sunt două biserici, dar în Priponeşti de Sus, una într-un capăt al satului, cealaltă – în altă extremitate. Oamenii din Priponeşti se folosesc nu de gara Nichişeni, ci de gara Ghidigeni, ceva mai apropiată: 3 kilometri.

Cât priveşte parohul şi cântăreţii – toţi sunt plecaţi la cele veşnice. Alţii le-au luat locul...

Probabil sunt mari modificări şi în structura şi numărul populaţiei care formează comuna Priponeşti, judeţul Galaţi.

În cimitirul de la Priponeştii de Sus, locul de odihnă a locuitorilor celor două sate, îşi află repaosul de veci nu numai părintele Constantin Pricopescu – cel care mi-a dat spre învăţare ceaslovul din biblioteca parohiei să-l am drept carte de buchisire la Seminar, ci şi domnul învăţător Ştefan Baştă şi doamna învăţătoare şi directoare de şcoală primară Maria Nacu, de la care am aflat primele versuri ale poetului G. Tutoveanu...

La mică distanţă de ei se află mormântul părinţilor mei. A mamei, care şi o noapte întreagă de-ar fi durat serile de clacă tot n-ar fi terminat de spus cele mai frumoase poezii şi basme, pe care numai ea le putea înmagazina şi spune cu un meşteşug fără de seamăn. A tatei – care, născut la Bârlad, s-a pripăşit la Priponeşti – unde a făcut gospodărie mare doar cu mintea şi braţele sale, cumpărând pământ şi înzestrând trei băieţi şi trei fete... Tata de la care am aflat alte spuse despre cel pe care îl avusese prefect de judeţ într-o vreme: G. Tutoveanu. Că şi el fusese consilier în comună şi simpatizase odată cu ... Averescu, iar altădată cu ... Iorga.

Gh. Filiche care a profesat ca învăţător la Priponeşti de Jos doarme într-altă parte. La Oneşti, mi se pare, unde locuieşte Dorica, fiică-sa.

Colectivizarea – şi tot ce a fost odată cu ea – a împrăştiat succesorii. Casele învăţătorilor Baştă şi Filiche au fost înstrăinate, dar nu mai arată ca altădată…

291

Nici casa părinţilor mei nu mai este ce-a fost. Moştenitorii direcţi, cu acceptul colateralilor, am oferit-o unuia dintre nepoţi care, dacă ar fi păstrat-o, aş fi fost mulţumit văzând-o… Nepotul i-a dărâmat mai întâi bucătăria din faţă, apoi hambarul care i se alătura; a urmat magazia în care părinţii păstrau căzile cu tescovină şi butoaiele cu vin, uneltele pentru câmp şi gospodărie, o parte din recolta de pe câmp, după care a topit şi săivanul în care, cu puţine amenajări, la vremuri de restrişte, putea să mai locuiască încă o familie – totul fiind acoperit cu tablă zincată, podit, duşumăluit…

Dar s-au risipit în numele şi pentru zeul care a iubit recolta viilor şi a … prunilor. A rămas doar corpul principal al caselor în care locuiesc… văduva nepotului, copii lor, nepoţii… mulţi, mulţi pentru un spaţiu care s-a părăduit…

Acolo la Priponeşti de Sus se află copilăria şi primii ani ai adolescenţei, amintiri de la horele şi serbările satului, corpurile părinţilor, fraţilor şi surorilor mele...

Îmi este dor de apa de la fântâna din medeanul satului… Acolo este încă o parte din viaţa mea...

292

UN FEL DE „SĂRUT MÂNA PENTRU MASĂ” ŞI… ALTCEVA

(Postfaţă)

Faptele de cultură au început să aibă importanţă mai ales pentru sine... Muzeele, librăriile şi bibliotecile parcă şi-au împuţinat şi ele oferta... Teatrele rezistă atât cât în fruntea lor au conducători cu simţul economiei libere... Cinematografele se împuţinează de la o perioadă la alta.

Realizarea unei cărţi devine un efort prea mare pentru un autor, mai cu seamă dacă e pensionar... Vânzarea cărţii depinde de buzunarul celui interesat de carte..1.

Recent, o femeie dintr-o localitate din Mehedinţi, din dor de satul natal, înghiţit de apele Dunării, şi-a făcut muzeu în bătătura noii locuinţe. Bănuind că femeia ar putea trage foloase din valorificarea dorului ei, autorităţile locale au ameninţat-o că o amendează dacă se mai ocupă de ...FIRMĂ!

Cartea de faţă este şi ea născută din dor de casă şi oameni. Am scris-o pentru cei care îşi cinstesc oraşul în care s-au născut ori au lucrat temporar acolo, pentru cei care vor să cunoască istoria Bârladului. Ziarele şi revistele apărute acolo, la Bârlad, fac parte din istoria localităţii. Am scris-o pentru căutătorii şi iubitorii de cronică, pentru biblioteca şcolară, dar şi pentru cea de la sindicat ori instituţia publică, pentru biblioteca personală, dar şi pentru mine, pentru familie, prieteni şi cunoscuţi. Celor care îşi vor procura-o sau vor primi-o ca dar, le doresc să binevoiască a-mi împrumuta părerile şi observaţiile lor la adresa: Splai Bahlui nr. 8 A, Bloc G1, scara B, etaj 2, apartament 10, cei care au în păstrare ziare ori reviste care s-au născut la Bârlad iar eu nu le-am identificat, rog să mi le semnaleze, iar dacă pot să-mi trimită exemplare ale acestora. Aceasta şi pentru că în Iaşi, la 1 Vezi Vasile Fetescu – Drama cărţii în săptămânalul Viaţa – Botoşani, nr. 158/oct. 2003.

293

biblioteci, arhivă ori muzee, n-am întâlnit mai ales exemplare ale presei din Bârlad de după 1989... Vă mulţumesc!

Cartea îşi aşteaptă alte şi alte completări viitoare din motive lesne de înţeles. C.D. Zeletin spunea că la Bârlad ar fi trăit în timp peste 200 de ziare şi reviste. Eu n-am depistat decât vreo 150. Cititorii şi criticii vor găsi cărţi şi alte motive s-o conteste, s-o completeze… Trăiesc însă cu speranţa că le-am oferit ceva important de citit, multe, multe informaţii, dar şi o chemare pentru alte şi alte lecturi. Deci este loc de cercetare, de căutări. Lucru realizabil şi în condiţiile în care un eventual sponsor, om cu aceeaşi dragoste ca a mea pentru Bârlad şi oamenii săi, va consimţi să-şi pună calitatea de investitor alături de eforturile subsemnatului pentru o nouă, necesară şi meritată reeditare... Oare ce ar zice, în acest sens, Primăria Bârlad, Consiliul Local ori Prefectura judeţului Vaslui?

Cartea este o împlinire a dorului şi a dragostei pentru localitatea în care, tânăr fiind, mi-am desfătat urechile şi sufletul ascultând melodia şi versurile la poezia Fii gata! care, mai apoi, am înţeles că aparţine lui George Tutoveanu: Copile, iubeşte-ţi cu sete / Pământul străbunilor tăi... poezie considerată o adevărată marseilleză românească, cum spunea fostul meu coleg C.D. Zeletin. Dar nu-i singura poezie a lui G. Tutoveanu care, înscrise decenii de-a rândul în manualele şcolare, au devenit cântece de educaţie patriotică şi cetăţenească a generaţiilor...

Pentru că, după cei şapte ani de acasă, la Priponeşti, şi încă vreo şase ani de şcoală primară, tot acolo, unde m-am deprins cu Ideea că există un poet al locurilor, după încă trei ani de gimnaziu la „Veniamin Costache” din Iaşi, anii Liceului Codreanu şi primii de serviciu – fie că au fost la ziarul Steagul roşu, la S.R.S.C., la Flacăra Iaşului ori la ziarul Rulmentul i-am trăit la Bârlad, în climatul care însemna Tutoveanu.

Întovărăşit de doamna Eugenia Tutoveanu, prezentă mereu la cenaclul „Alexandru Vlahuţă” de la Biblioteca Stroe

294

Beloescu, unde ne întâlneam şi cu Vladimir Cazacu, inginer la Uzina electrică, şi cu Ion Manta – Roşie, magistratul, împreună cu alţi colegi – Constantin Dimoftache, Bernard Leibovici, Adrian Beldeanu – l-am vizitat pe maestru la domiciliu.

Uneori l-am avut şi printre noi la cenaclu în haine de heruvim...

Acolo, la Bârlad, unde am avut mentori de valoare, pe destoinicii şi omenoşii profesori Hary Zupperman, Gh. Popescu, Trăian Tănase, Grigore Ionescu, Ion Ursoi, Cezar Ursu, Gh. Gâlcă ori Jean Budescu, dar şi colegi cu seriozitate la învăţătură, precum Leibovici Bernard – Lucian Raicu, Constantin Dimoftache - C.D. Zeletin, Alexandru Tacu – Radu Răzeşu -Zeletin, Dolfi Solomon – Dumitru Solomon...

Acolo, la Bârlad, mi-am întemeiat familia, tot cu o bârlădeancă, mare iubitoare de literatură şi scrieri istorice, împreună cu care am pus bazele primelor speranţe ale căsniciei, printre care şi rândurile acestea... şi nu numai.

Înainte de a pleca să hrănească

florile pe care le-a iubit atât de mult…

Cui trebuie să mulţumesc pentru cartea realizată? În primul rând Bârladului şi oamenilor săi pentru că

există şi m-au primit pentru o perioadă; soţiei mele pentru că m-a sprijinit, încurajat şi ajutat, oferindu-mi o atmosferă prielnică muncii, profesorului Vasile Fetescu care parcă preluând ceea ce a vrut Doamna - mea, mi-a dat un ghes în plus şi primele sfaturi editoriale, prietenului Constantin Huşanu, pentru că a fost de acord să fie redactor de carte şi sfătuitor în multe, fetelor de la Biblioteca Universitară Mihai

295

Eminescu Iaşi şi Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi” pentru că au răscolit în depozite şi au fost amabile şi când deveneam prea insistent; domnului Aurel Ştefanachi, directorul Editurii TipoMoldova – Iaşi, care m-a acceptat şi s-a oferit să-i fie naş cărţii şi susţinător mie în realizarea dezideratului; doamnei Maria – Mimi Nechifor pentru că m-a ajutat să nu duc grija zilei de mâine… Şi de ce nu, la toţi ai mei, chiar dacă luaţi cu trecerile timpului au zâmbit sceptici…

Unor asemenea oameni din Bârlad şi în special celor de la Fabrica de rulmenţi, unde am fost gazetar la ziarul de uzină, li se cuvine cronica presei locale.

Chiar şi în condiţiile tranziţiei, când îţi sacrifici banii din pensia modestă pentru ca preţuind coala de hârtie scrisă şi calendarul vieţii, să-ţi respecţi o promisiune – răspunzând dorului...

Cine se poate opune trecerii de la o situaţie la alta? Iar eu mă văd mereu pe valurile vieţii... de la reforma

învăţământului din anul 1948, când intram elev la Liceul „Gheorghe Roşca Codreanu” din Bârlad...

Ion N. Oprea

296

Ion N. Oprea împreună cu profesorul Vasile Fetescu, scriitorul, în iulie 2003, la Grădina botanică – Iaşi, după o discuţie literară.

Bibliografie

• Ziarele şi revistele de la Bârlad: 1870 – 2003. • Volumele I-IV, Bârladul odinioară şi astăzi,

sub redacţia lui Romulus Boteanu. • Bârladul - veche aşezare românească,

Bucureşti 1937, de Gh. Vrabie- • Liceul „Gheorghe Roşca Codreanu”, de

Traian Nicola.

297

• Al. Vlahuţă – îndrumătorul. Din ideile sale politico-sociale, de prof. Gh. Gh. Taşcă.

• Când a fost întemeiată „Societatea Scriitorilor Români? Contribuţiuni la istoricul societăţii”, Bârlad, 1939, de Virgil Caraivan.

• Istoria literară a Bârladului, Bucureşti, 1936, de Gheorghe G. Ursu.

• Antologia scriitorilor bârlădeni (G.G. Ursu, în colaborare cu G. Nedelea), Bârlad 1937.

• Amintiri, Editura Eminescu 1981, de Şerban Cioculescu.

• Anuarul presei române pe anii 1908 şi 1909, director proprietar Gr. Grigoriu – Rigo, Bucureşti.

• Revista Fotografia nr.139, I-II, 1981. • Anuarul Eparhiei Huşilor – 1938. • Wapniarca, Buletinul organizaţiei foştilor

deportaţi şi internaţi politici – luptători evrei antifascişti în lagărul Wapniarca , 1972 – 1979, Telaviv str. Haşaron nr.21.

• Tudor Pamfile, Revistă de muzică, artă populară şi folclor, condusă de econ. D. Furtună – partea artistică de Aurel Borşinaru, apărută la Dorohoi în 1922.

• Dicţionarul Enciclopedic Român, Academia R.P.R., Editura Politică, 1962.

• Dicţionarul Literaturii Române de la origini până la 1900, Academia R.S.R., Editura Academiei, Bucureşti, 1979.

• Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent, de George Călinescu, Editura Minerva, Bucureşti, 1982.

• Istoria Europei. De la Imperiul Roman la Europa (secolele V-XIV), de Serge Berstein, Pierre Milza – Institutul European, 1997.

• Victor Frunză, Destinul unui condamnat la moarte, Pamfil Şeicaru, Bucureşti, 2001.

298

• Din scrierile şi cuvântările lui I.C. Brătianu – Lupta pentru redeşteptarea naţională, TipoMoldova Iaşi, 2002.

• Istoria Bârladului, 2 volume, îngrijită şi coordonată de Oltea Răşcanu – Gramaticu, apărută sub egida Primăriei Municipiului Bârlad, a Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Vaslui, a Fundaţiei Culturale „Dr. C. Teodorescu” 1998.

• I. Hangiu, Reviste şi curente în evoluţia literaturii române, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1978.

• I. Hangiu, Presa literară românească 1789 – 1948, Ed. pentru Literatură, 1968.

• I. Hangiu, Dicţionarul presei literare româneşti 1790- 1990, Editura Fundaţiei Culturale române, Bucureşti, 1996.

• Adevărul Ilustrat (1895-1896). • Lancea destinului, de Trevor Ravenscroft,

1972. • Analele Moldovei, revistă de cercetări istorice

şi ştiinţifice, Tecuci. • Cartea despre femei, Editura Mix, Colecţia

Ostto, Braşov, 2002. • Ziarul Evenimentul – Iaşi 2003. • Ziarul Adevărul, Bucureşti. • Revista Formula AS, Bucureşti, 2003. • Revista Cronica, Iaşi

299

PRESA BÂRLĂDEANĂ Pe decenii şi ani de apariţie

Deceniile Nr

Crt. Ziare pag Nr.

Crt. Reviste Pag

1870-1880 1 Semănătorul (1870-1876)

109

1889-1890 2 Paloda (1881-1884, 1892-1895; 1909

69 1 George Lazăr (1887-1890

221

3. Legalitatea (1882-1884-1895)„

53 2 Monitorul judeţului Tutova (1887)

257

4. Tutova (1883-1911) 134 3 Calendarul Portativul (1888)

187

5 Progresul (1883-1885) 81 4 Calendarul Tutovei pe anul 1888

193

6 Vasluiul (1886) 139 7 Voinţa poporului (1887) 149 8 Bârladul

(1887-1898-1914) 18

1890-1900 Paloda (1881-1884; 1895, 1909

69 5 Revista (1891) 263

Legalitatea 1882-1884; 1895)

53 6 Revista (1896) 263

Tutova (1883-1911) 134 7 Analele Spitalului… (1892-1911)

162

Bârladul (1887-1898-1914)

18

9 Noul Timp (1891) 67 10 Vocea Tutovei (1891-

1908; 1943-1944; 1992 154

11 Steaua (1893) 116 12 Drapelul

(1893-1895; 1912-1914) 33

13 Conservatorul (1896-1897; 1915-1916)

27

14 Junimea (1896-1900) 50 15 Aurora (1899) 16 16 Alegeri libere (1899) 16 1900-1910 Paloda (1881-1884;

1895; 1909) 69 8 Paloda Literară (1904) 258

Tutova (1883-1911) 134 9 Făt-Frumos (1904-1909) 210 Bârladul

(1887-1898-1914…) 18 10 Crucea (1906) 200

Vocea Tutovei (1891-1908)

154 11 Dragostea (1907) 206

17 Viitorul (1900-1929) 148 12 Răstriştea răscoalelor (1908)

264

18 Femeia (1900) 38 13 Revista cursurilor de doctorat în drept (1908)

264

19 Lumina (1900-1901) 58 14 Ion Creangă (1908-1912; 1915-1921)

229

20 Vocea Bârladului (1901) 157 15 Gazeta Unirea (1909) 221

300

21 Daţi ajutor (1900) 30 16 Buletinul Ligii Culturale (1909-1912)

183

22 Curierul de la Banca (1901-1904)

25

23 Facla inimii şi a minţii (1902)

38

24 Acţiunea (1902) 16 25 9 A.B (1902). 67 26 Gura lumii (1904) 48 27 Meseriaşul 1903; 1906) 64 28 Moldova (1906) 63 29 Liberalul (1907) 55 30 Tribuna Avântului

(1907) 133

31 Zorile (1907-1908) 157 32 Hipodromul (1908) 48 33 Propaganda

conservatoare (1908-1918)

83

34 Vechea Tutovă (1909) 144 35

36 37 38

Veteranul (1909-1913) Drumeţii (1900) Jidovul rătăcitor (1900) Emigranţii (1900)

147 34 50 35

1910-1920 Tutova (1883-1911) 134 Ion Creangă (1908-1912; 1915-1921)

229

Bârladul (1887-1898-1914…)

18 Buletinul Ligii Culturale Secţia Bârlad (1909-1912)

183

Viitorul (1900-1929) 148 17 Administraţia Moldovei (1910)

167

Propaganda conservatoare (1908-1918)

83 18 Liga Culturală – Buletinul secţiei Bârlad 1910-1914)

246

Veteranul (1909-1913) 147 19 Anuarul Şcolii normale (1910-1911; Anuarul Şcolii normale...(1911-1912)

162 163

Conservatorul (1896-1897; 1915-1916)

27 20 Calendarele pe anii 1911-1914 a periodicului Ion Creangă

186

Drapelul (1893-1895; 1912-1914)

33 21 Curierul Sănătăţii (1912) 200

22 Să fie lumină (1912)

275

39 Junimea Zionistă (1910) 52

40 Vestea (1912) 146 23 Zori de ziuă (1912) 288 41 Foaia Ligii Culturale –

Secţia Bârlad (1916) 41 24 Freamătul (1911-1912) 218

42 Ecspoziţia naţională (1912)

35 25 Revista cinematografică (1912)

263

43 Glasul Meseriaşilor (1912)

47 26 Bar-Kochba (1913-1914)

170

44 Lumina Poporului (1912 – 1915)

59 27 Miron Costin (1913-1919)

250

45 Răsăritul (1912 – 1915)

100 28 Cronica Moldovei (1915-1916…)

198

46 Gazeta Cooperativei 44 29 Calendarul financiar 188

301

Meseriaşilor (1914) (1916) 47 Intransigentul (1914) 48 30 Revista România

Financiară (1916) 271

48 Sentinela (1915) 113 31 Revista critică (1916-1918)

264

49 Spiritismul (1914) 113 32 Calendarul nostru pe 1918

194

50 Gazeta Tutovei (1915) 45 33 Cartea vremii (1918-1919)

199

51 România Mare (1917-1925)

105 34 Florile Dalbe (1919) 215

52 Vremea nouă (1918-1919)

150 35 România administrativă (1919-1923)

274

53 Tribuna Tutovei (1918-1928)

133 România Administrativă (1919-1941

271

54 Desrobirea (1918) 33 55 Libertatea (1918-1925) 56 56 Apărarea Naţională

(1919) 16

57 Cooperaţia Tutoveană (1919)

29

1920-1930 Viitorul (1900-1929) 147 Ion Creangă

(1908-1912) 1915-1921)

229

România Mare (1917-1925)

105 Revista România financiară (1916)

271

Tribuna Tutovei (1918-1928)

133 România Administrativă (1919-1941)

271

Libertatea (1918-1925) 56 36 Revista clasei a III-a B (1920-1921)

272

58 Mărăşeştii - (1920) 63 37 Calendarul Tutovei (1920)

191

59 Ţărănimea (1920) 135 38 Anuarul Societăţii Matematica Bârlădeană (1922-1923)

165

60 Brazdă Nouă (1920-1928)

20 39 Tribuna Pedagogică (1922-1923)

281

61 Glasul Ţăranului (1922) 46 40 Idealul (1923-1926) 227 62 Naţionalul (1923) 65 41 Freamătul Literar (1923) 219 63 Foaia Medicul ţăranilor

(1923) 42 42 Anuarul Liceului

Codreanu (1923-1924) 164

64 Uniunea (1924) 136 43 Tribuna Liberă (1923) 282 65 Praştia (1923-1924) 87 44 Anuarul Liceului Ion

Creangă din Bălţi 163

66 Steaua Tutovei (1924-1927)

117 45 46

Tinereţă (1924) Guriţa Bârladului (1923)

280 226

67 Gazeta Palodei (1926) 44 47 Ţara de Jos (1924-1927)

282

68 Gazeta de luni (1926) 43 48 Vremuri bune (1925) 286 69 Foaia Băncei de credit

mărunt (1926) 42 49 Graiul nostru (1925-

1927) 223

70 Foaia de informaţiuni pentru plugar (1928)

40 50 Ardeiul (1926) 167

51 Răzeşul (1926-1927) 265 52 Buletinul Camerei de

Comerţ – Circumscripţia Bârlad (1926-1928)

183

53 Revista Matematica Bârlădeană (1926-1930)

273

302

54 Steaua Tutovei (1928) 279 55 Bazarul filatelic (1928) 171 56 Doina (1928-1929) 200 57 Scrisul nostru (1929-

1931) 276

1930-1940 71 Glasul nostru (1930) 48 România administrativă (1919-1941)

271

72 Uniunea Naţională (1931)

137 Scrisul nostru (1929-1931)

276

73 Îndrumare nouă (1930-1931)

50 58 Buletinul comunal – Primăria Bârlad (1931)

182

74 Informatorul teatrului cinematografic (1931)

49 59 Buletinul oficial al judeţului Tutova (1932)

182

75 Moldova (1931-1932) 60 60 Lumina (1932-1933) 248 76 Opinia Bârladului (1932) 68 61 Îndrumări pedagogice

(1932-1933;1937) 240

77 Ogorul (1932-1933) 68 62 Buletinul U.O.R. (1932) 185 78 Straja Neamului (1932-

1933) 132 63 Documente răzăşeşti

(1932-1934) 203

79 Şarja (1932) 132 64 Însemnări medicale (1932-1934)

233

80 Veacul nostru (1932-1935)

140 65 Justiţia Tutovei (1932-1936)

241

81 Ecoul (1933-1935;1993) 35 66 Veacul nostru (1933) 285 82 Păreri (1932-1936)

(1944-1946) 71 67 Pagini literare (1934) 253

83 Înainte (1935) 49 68 Pleiada (1933-1934) 263

84 Ideea românească (1937) 49 69 Duh nou (1935-1938) 207 85 Secerea 1937) 107 70 Avânturi culturale

(1937) 169

71 Păstorul Tutovei (1938-1943; 1994)

259

72 Vitrina (1937-1939) 287 1940-1950 Vocea Tutovei

(1891-1908; 1943-1944) 156 România administrativă

(1919-1941) 271

Păreri (1932-1936) (1944-1948)

73 Păstorul Tutovei (1938-1943;1994)

259

86 Flacăra (1944-1945) 38 73 Lumina (1945-1947) 242 87 Păreri Tutovene (1946-

1949; 1990) 75

88 Tinereţea (1946) 133 89 Steagul roşu (1949-1958) 117 1950-1960 Steagul roşu (1949-1958) 117 74 Buletinul oficial al

Comitetului Executiv al Sfatului Popular al regiunii Bârlad (1950-1957)

184

90 Rulmentul (1957-1974; 1992)

89 75 Calendarul sportiv al regiunii Bârlad (1954)

187

76 Anuarul Şcolii medii mixte nr.1 Bârlad (1956)

164

1960-1970 Rulmentul (1957-1974;1992)

89 77 Revista Clubul F.R.B. (1968-1974)

271

91 Vremea nouă (1968… 152 78 Aripi tinere (1969-1971; 1993)

167

79 Lyceum (1968) 249 1970-1980 Rulmentul (1957-1974;

1992) 89 80 Volumul Liceul

pedagogic Bârlad la 100 de ani de existenţă (1870-1970)

287

303

Vremea nouă (1968-… 152 81 Făclia (1970) 212 82 Primii paşi (1971) 262 83 Debuturi şi tradiţii

(1970-1971; 1996) 205

84 Coordonate bârlădene (1970-1972)

193

85 Monografiile Liceului Codreanu (1971)

249

86 Şcoala Bârlădeană (1972-1978)

280

87 Labirint (1978) 242 1980-1990 Vremea nouă (1968… 152 88 Volumele Bârladul

odinioară şi astăzi 172

92 Cuvântul liber (1989)

27 Cireşarii (1983-1989) 193

89 Pagini de jurnal (1989) 253 90 Actualitatea bârlădeană

(1987-1989) în revista ieşeană Cronica

161

1990-2000 Vremea nouă (1968… 152 Aripi tinere (1966-1969 1971;1993)

167

93 Cheia (1992) 25 Debuturi şi tradiţii (1970-1971; 1996)

205

Rulmentul (1992 89 91 Prometeu descătuşat (1993)

262

94 Vocea Tutovei (1992) 156 92 Academia Bârlădeană (1994…)

161

95 Păreri tutovene (1992…) 78 Păstorul Tutovei (1938-1943; 1994…)

259

96 Ecoul (1993…) 35 93 Indus T (1995, 1996…) 228 Evenimentul de Iaşi 37 94 Lumea creştină (1995) 248 Obiectiv (de Vaslui) 67 95 Onoare şi patrie (1995) 252 Păreri tutovene (1990) 79 96 Varia Matematica (1995) 285 97 Bârladul (1996) 181 98 Dialog (1997) 206 99 Pagini medicale

Bârlădene (1997… ) 255

100 Istoria Bârladului (1998) 232 2000-2010 Vremea nouă 152 101 Volumele I-V Valori

spirituale tutovene 288

304

CUPRINS Nr. crt

Denumirea publicaţiei şi a cuprinsului Pag.

1. Cronica cronicarilor 6 2. Motivaţiile autorului 10 3. Din ziarele vremii 15 4. Acţiunea 16 5. Alegeri libere 16 6. Apărarea Naţională 16 7. Aurora 16 8. Bârladul 18 9. Brazda nouă 20 10. Cheia 25 11. Curierul de la Banca 25 12. Cuvântul liber 27 13. Conservatorul 27 14. Cooperaţia Tutoveană 29 15. Daţi ajutor 30 16. Desrobirea 33 17. Drapelul 33 18. Drumeţii 34 19 Ecoul 35 20. Emigranţii 35 21. Ecspoziţia Naţională 35 22 Evenimentul 37 23. Facla inimii şi a minţii 38 24 Femeia 38 25. Flacăra 38 26. Foaie de informaţii pentru Plugar 40 27. Foaia Ligei culturale 41 28. Foaia „Medicul Ţăranilor” 42 29. Foaia Băncei de credit mărunt 42

305

30. Gazeta de luni 43 31. Gazeta Palodei 44 32. Gazeta Cooperativei Mseriaşilor 44 33. Gazeta Tutovei 45 34. Glasul Ţăranului 46 35. Glasul Meseriaşilor 47 36 Glasul Nostru 48 37 Gura lumii 48 38 Hipodromul 48 39. Ideea românească 49 40 Înainte 49 41. Informatorul teatrului cinematografic 49 42. Intransigentul 49 43. Îndrumare nouă 50 44. Jidovul rătăcitor 50 45. Junimea 50 46. Junimea zionistă 52 47. Legalitatea 53 48. Liberalul 55 49. Libertatea 56 50. Lumina 58 51. Lumina Poporului 59 52. Moldova 60 53. Moldova 63 54. Mărăşeştii 63 55. Meseriaşul 64 56. Naţionalul 65 57. 9.A.B. 67 58. Noul timp 67 59. Obiectiv 67 60. Ogorul 68 61. Opinia Bârladului 68

306

62. Paloda 69 63. Păreri 71 64. Păreri 73 65. Păreri Tutovene 75 66. Păreri tutovene 78 67. Păreri Tutovene 79 68. Progresul 81 69. Propaganda conservatoare 83 70. Praştia 87 71. Rulmentul 89 72. Răsăritul 100 73. România Mare 105 74. Secerea 107 75. Semănătorul 109 76. Sentinela 113 77. Spiritismul 113 78. Steaua 116 79 Steaua Tutovei 117 80. Steagul roşu 117 81. Straja neamului 132 82. Şarja 132 83. Tinereţea 133 84. Tribuna Avântului (1907) 133 85. Tribuna Tutovei 133 86. Tutova 134 87. Ţărănimea 135 88. Uniunea 136 89. Uniunea Naţională 137 90. Vasluiul 139 91. Veacul nostru 140 92. Vechea Tutovă 144 93. Vestea 146

307

94. Veteranul 147 95. Viitorul 148 96. Voinţa poporului 149 97. Vremea nouă 152 98 Vremea nouă 151 99. Vocea Tutovei 154 100. Vocea Tutovei 156 101 Vocea Bârladului 157 102. Zorile 157 103. Reviste apărute la Bârlad 160 104 Academia Bârlădeană 161 105 Actualitatea Bârlădeană 161 106 Analele Spitalului Beldiman şi Elena Beldiman 162 107. Anuarul Şcolii normale de învăţători

Principele Ferdinand 1910-1911 162 108 Anuarul Şcolii normale de învăţători

Principele Ferdinand 1911-1912 163 109. Anuarul Liceului de băieţi

„Ion Creangă”din Bălţi 163 110. Anuarul Liceului Codreanu pe

anul şcolar 1923-1924 164 111. Anuarul Şcolii mixte nr. 1 Bârlad 164 112. Anuarul Societăţii „Matematica

bârlădeană” pe anul 1922-1923 165 113 Administraţia Moldovei 167 114 Ardeiul 167 115 Aripi tinere 167 116. Avânturi culturale 169 117. Bar – Kochba 170 118. Bazarul filatelic 171 119. Bârladul odinioară şi astăzi 172

308

120. Bârladul 181 121. Buletinul Comunal 182 122. Buletinul oficial al Judeţului Tutova 182 123. Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie 183 124. Buletinul Ligii Culturale – Secţia Bârlad 183 125. Buletinul oficial al Comitetului Executiv

al Sfatului Popular al Regiunii Bârlad 184 126. Buletinul Uniunii Ofiţerilor de Rezervă 185 127. Calendarul pe anii1911/1914 a

periodicului „Ion Creangă” 186 128. Calendarul sportiv al Regiunii Bârlad 187 129. Calendarul Portativul 187 130. Calendarul financiar 188 131. Calendarul Tutovei 191 132. Calendarul Tutova pe anul 1888 193 133. Cireşarii 193 134. Coordonate bârlădene 193 135. Calendarul nostru pe 1918 194 136. Cronica Moldovei 198 137. Cartea vremii 199 138. Crucea 200 139. Curierul sănătăţii 1912 200 140. Doina 200 141. Documente răzăşeşti 203 142. Debuturi şi tradiţii 205 143. Dialog 206 144. Dragostea 206 145. Duh nou 207 146. Făt – Frumos 210 147. Făclia 212 148. Florile-Dalbe 215 149. Freamătul 218

309

150. Freamătul literar 219 151. Gazeta Unirea 221 152. George Lazăr 221 153. Graiul nostru 223 154. Guriţa Bârladului 226 155. Idealul 227 156 Indus T 228 157. Ion Creangă 229 158. Istoria Bârladului 232 159. Însemnări medicale 233 160. Îndrumări pedagogice anul I 240 161. Justiţia Tutovei 241 162. Labirint 242 163. Lumina 242 164. Liga Culturală - Buletinul secţiei Bârlad 246 165. Lumea creştină 248 166. Lumina 249 167. Lyceum 249 168. Monografiile Liceului

Gh. Roşca Codreanu 249 169. Miron Costin 250 170. Monitorul judeţului Tutova 252 171. Onoare şi patrie 252 172. Pagini de jurnal 253 173. Pagini literare 253 174. Pagini medicale bârlădene 255 175. Paloda literară 258 176. Păstorul Tutovei 259 177. Pleiada 262 178. Primii paşi 262 179. Prometeu Descătuşat 262 180. Revista 263

310

181. Revista 263 182. Revista cinematografică 263 183. Revista critică 264 184. Revista cursurilor de la doctorat în drept 264 185. Răstriştea răscoalelor 264 186. Răzeşul 265 187. Revista „Clubul” –Fabrica de rulmenţi

Bârlad 271 188. Revista România Financiară 271 189. România administrativă 271 190. Revista clasei a III-a B 272 191. Revista Matematica Bârlădeană 273 192. România administrativă 274 193. Să fie lumină 275 194. Scrisul nostru 276 195. Steaua Tutovei 279 196. Şcoala Bârlădeană 280 197. Tinereţă 280 198. Tribuna pedagogică 281 199. Tribuna liberă 282 200. Ţara de Jos 282 201. Varia Matematica 285 202. Veacul nostru 285 203. Vremuri bune 286 204. Vitrina 287 205. Volumul Liceul pedagogic Al. Vlahuţă

Bârlad la 100 de ani – 1870-1970 287 206 Valori spirituale tutovene vol. I-5 288 207. Zori de ziuă 288 208. Bârladul – Da, dar Priponeştii? 289 209. Un fel de „Sărut mâna pentru masă” şi

altceva (Postfaţă) 292

311

210. Bibliografie 296 211. Presa bârlădeană pe decenii şi ani

de apariţie 299

312