J.R.R. Tolkien FRATIA INELULUI Fiind prima parte a trilogiei STAPNUL INELELOR Trei inele pentru stapnii elfi cei de sub soare, Sapte pentru ei, gnomii de vita din sali de stnca, Noua, Oamenilor care stiu ca-n lumea lor se moare, Unul pentru el, Seniorul ntunecimii-n noaptea lui adnca Unde-s Umbrele n Tinutul Mordor, ca sa le gaseasca. Si pe toate sa le-adune un inel, si altul nime, Sa le ferece pe toate, astfel sa le stapneasca, Unde-s Umbrele, n Tinutul Mordor, n ntunecime. Cuvnt nainte Aceasta poveste a crescut pe masura ce era povestita, pna cnd a devenit o istorie a Razboiului cel Mare al Inelului, cuprinznd nsa multe imagini fugare din istoria nca si mai veche ce a precedato. A fost nceputa curnd dupa ce a fost scris Hobbitul si naintea publicarii acestuia n 1937; dar nu am continuat seria, caci am dorit ca ma i nti sa nchei si sa pun n ordine mitologia si legendele Zilelor de Odinioara care, la a cea data, prinsesera deja contur. Am dorit sa fac acest lucru pentru propria satisfa ctie si aveam putine sperante ca vor fi si altii care sa manifeste interes pentru aceast a lucrare, mai ales ca sursa ei de inspiratie era n primul rnd lingvistica, iar de nceput am nceput-o pentru a oferi fundalul istoric necesar limbilor elfice. Cnd cei carora le-am cerut sfaturi si pareri m-au corectat, nlocuind putine speran te cu fara speranta, m-am ntors la seria mea, ncurajat de cererile venite din partea cititorilor de a le oferi mai multe informatii despre hobbiti si despre aventurile lor. Dar povestea era atrasa n mod irezistibil spre lumea mai veche si a devenit o relatare, ca sa zic asa, a sfrsitului si a trecerii ei, nainte sa se spuna ceva despre nceputul si mijlocul ei . Procesul a nceput pe cnd scriam Hobbitul, n care existau nca de pe atunci cteva referiri la subiectul mai vechi: Elrond, Gondolin, Elfii Nobili si orci, ct si imagini fugare , care se ivisera fara a fi chemate, ale unor lucruri mai nalte, sau mai afunde, sau mai ntu necate dect ceea ce se gasea la suprafata: Durin, Moria, Gandalf, Necromantul, Inelul. Descoperirea semnificatiilor acestor imagini fugare si a relatiei lor cu istorii le stravechi a scos la lumina AI Treilea Ev care a culminat cu Razboiul Inelului. Cei care au cerutmai multe informatii despre hobbiti le-au primitpna la urma, dar

au trebuit sa astepte o vreme ndelungata; caci alcatuirea Stapnului Inelelor a durat cu ntreruperi din 1936 pna n 1949, o perioada cu multe obligatii pe care nu le-am negl ijat, si multe alte interese de cercetator si profesor, care m-au absorbit adesea. Amna rea a fost pricinuita, de asemenea, de izbucnirea razboiului n 1939, asa nct la sfrsitul acelui an povestea nu ajunsese nca la capatul Cartii nti. n ciuda ntunericului din urmatorii cinci ani, am constatat ca povestea nu mai putea fi pe de-a-ntregul ab andonata si m-am trt mai departe, mai ales noaptea, pna cnd am ajuns lnga mormntul lui Balin din Moria. Acolo m-am oprit multa vreme. A trecut aproape un an pna cnd am pornit mai departe, si astfel am ajuns la Lothlorien si Rul cel Mare, trziu n 1941. Anul urmator am scris primele ciorne ale materialului care alcatuieste Cartea a Treia si nceputurile Capitolelor 1 si 3 din Cartea a Cincea; si acolo, n timp ce semnalele luminoase au scaparat n Anorien iar Theoden a ajuns n Valea Calvarului m-am oprit. mi lipsea puterea de previziune, iar timp de gndire nu aveam.

Abia n anul 1944 am abandonat maruntisurile nca nerezolvate si dilemele unui razboi pe care eram dator sa-l urmaresc ndeaproape sau macar sa-l consemnez n scri s si m-am fortatsa descriu calatoria lui Frodo spre Mordor. Aceste capitole, care pna la urma au devenit Cartea a Sasea, au fost scrise si expediate sub forma de serial fiulu i meu Christopher, aflat la acea vreme n Africa de Sud, cu Fortele Aeriene Britanice. T otusi, a mai fost nevoie de cinci ani nainte ca povestea sa ajunga la capatul ei de-acum; n acel rastimp, mi-am schimbat casa, slujba si colegiul, iar zilele, desi mai putin ntun ecate, n-au fost cu mult mai laborioase. Apoi, cnd n sfrsit s-a ajuns la capat, ntreaga poveste a trebuit revizuita si chiar rescrisa de la sfrsit spre nceput. Si a trebuit dactilografiata si redactilografiata de catre mine; costurile unei dactilografieri profesioniste, c u toate cele zece degete, mi depaseau posibilitatile buzunarelor. Stapnul Inelelor a fost citita de multi oameni de cnd, ntr-un trziu, a vazut lumina tiparului; si as dori sa spun aici ceva referitor la multele opinii sau presupuneri pe care le-am primitsau le-am citit, privitoare la motivele si semnificatia povestii. Mo tivul principal a fostdorinta unuipovestitordea-sincerca mna cuopovestecuadevaratlunga, n stare sa capteze atentia cititorilor, sa-i amuze, sa-i ncnte si uneori poate sa-i tulbur e sau sa-imiste profund. n rolul meu de calauza, nu aveam dect propriile sentiment e privitoare la ceea ce este tulburator sau miscator, si adesea pentru multi calauza a dovedit i nevitabil ca urma o pista gresiaa. Unii care au citit cartea sau, oricum, au recenzat-o, au g asit-o plicticoasa, absurda sau demna de dispret; si nu am de ce sa ma plng, deoarece am pareri similare despre operele lor sau despre genul de scriitura pe care ei, n mo d evident, l prefera. Dar chiar si din punctele de vedere ale multora dintre cei care au fos t ncntati de povestea mea, sunt destule aspecte care nu plac. Poate ca nu este cu putinta ca ntr-o poveste lunga sa i satisfaci pe toti n toate si nici sa dezamagesti pe toata lumea n exact aceleasi privinte; caci, din scrisorile pe care le-am primit, gasesc ca pasajele sau capitolele care pentru unii reprezinta un neajuns pentru altii sunt demne de toa ta lauda. Cel mai critic cititor dintre toti, eu nsumi, gaseste acum multe defecte, minore si majore, dar nefiind, din fericire, obligat nici sa recenzeze cartea si nici sa o scrie nc a o data, va trece peste ele n tacere, mentionnd doar una care a fost observata si de altii: ca rtea e prea scurta. Ct despre sensul sau, mesajul interior, autorul n-a avut nici o intentie n aceasta

privinta. Nu este nici alegoric, nici tematic. Pe masura ce povestea crestea, pr indea radacini (n trecut) si dadea ramuri neasteptate; dar tema ei principala a fost fi xata de la bun nceput prin alegerea inevitabila a Inelului ca element de legatura ntre aceast a poveste si Hobbitul. Capitolul crucial, Umbra trecutului", este una dintre cele mai vechi parti ale povestii. A fost scris cu mult nainte ca semnele de rau augur ale anulu i 1939 sa fi devenit amenintarea unui dezastru de nenlaturat, si din acel punct povestea ar fi evoluatnmodesentialpeaceleasilinii,daca respectivuldezastru arfi fostevitat. Surs ele sale sunt lucruri aflate n mintea mea cu mult nainte, sau deja puse pe hrtie n unele cazuri, si prea putin sau chiar nimic n-a fost schimbat de razboiul care a nceput n 1939, si nici de urmarile acestuia. n desfasurarea sau n finalitatea sa, razboiul adevarat nu se aseamana cu razboiul din legenda. Daca ar fi inspirat sau ar fi condus evolutia legendei, atunci fara ndoiala ca Inelul ar fi fost capturat si folosit mpotriva lui Sauron; acesta n-ar fi fost anihilat, ci aruncat n sclavie, iar Barad-dr n-ar fi fost distrus, ci ocupat. Nereusind sa intr e n posesia Inelului, Saruman ar fi gasit n Mordor -n acea vreme de confuzie si tradar i elementele de legatura care-i lipseau n propriile sale cercetari asupra Legendelor Inelului, si nu dupa multa vreme ar fi facut un Inel Mare al sau, cu ajutorul caruia sa-l n frunte pepretinsul Suveran al Pamntului de Mijloc. n acel conflict, ambele tabere i-ar fi urt si i-ar fidispretuitpehobbiti:acestia nuarfisupravietuitnicimacarca sclavi. S-ar putea nascoci si alte combinatii, n functie de gusturile sau opiniile celor carora le plac alegoriile sau trimiterile la actualitate. Dar mie, cu toata sinceritatea, m i displace alegoria n oricare dintre manifestarile ei si-mi displace si mai mult de cnd am mbatrnit si am devenit destul de abil n a-i depista prezenta. Prefer istoria, adeva rata sau inventata, pe care gndirea si experienta cititorilor o pot folosi n varii forme. Cred ca multi confunda aplicabilitatea cu alegoria"; numai ca una rezida n libertatea cititorului, iar cealalta n dominatia intentionata a autorului.

Binenteles ca un autor nu poate ramne n totalitate neafectat de experienta sa, dar felurile n care Samnta povestii foloseste solul experientei sunt extrem de complex e, iar ncercarile de a defini acest proces sunt n cel mai bun caz banuieli bazate pe prob e neadecvate si ambigue. Este de asemenea fals, desi firesc de atragator, atunci cn d vietile unui autor si unui critic s-au suprapus, sa presupunem ca miscarile gndir ii sau evenimentele vremurilor traite de amndoi au reprezentat n mod necesar cele mai puternice influente. Omul trebuie ntr-adevar sa ajunga personal sub umbra razboiu lui pentru a simti n ntregime apasarea sa; dar, pe masura ce trec anii, pare a se uita adesea faptul ca a fi prins n plina tinerete de anul 1914 se dovedea o experienta prin nimic mai putin ngrozitoare dect aceea de a fi implicat n anul 1939 si n cei care-au urmat. Pna n 1918 mi murisera toti prietenii apropiati, cu exceptia unuia singur. S au, ca sa iau o situatie mai putin dureroasa: sunt unii care au presupus ca Strabatnd Comitatul reflecta situatia din Anglia la vremea la care ispraveam eu povestea. Si nu este ctusi de putin asa. Reprezinta o parte esentiala din intriga, gndita nca de la nceput, desi pe parcurs este modificata din pricina caracterului lui Saruman asa cum a evoluat el n poveste, fara -daca e nevoie s-o mai spun -vreo semnificatie alegori ca sau vreo aluzie politica n contemporaneitate. Se bazeaza ntructva pe experienta, desi foarte putin (caci situatia economica era total diferita) si foarte departe n trecut. Ta ra n care am traiteuncopilariea fostadusa ntr-ostarejalnica nainte de-a mplini eu unsprezece ani, ntr-o vreme n care masinile erau obiecte rare (nu vazusem nici una), iar n suburbii se mai construiau linii de tren. De curnd am vazut ntr-un ziar o fotografie a ceea ce mai ramasese dintr-o moara, odata prospera, lnga viitoarea, care, pe vremuri, mi se p aruse att de importanta. Nu mi-a placut niciodata cum arata morarul cel Tnar, dar tatal lui, morarul cel Batrn, avea o barba neagra si nu se numea Roscovanul. J.R.R.T. Prolog 1. Cu privire la hobbiti Aceasta carte se ocupa n mare masura de hobbiti, si din paginile ei cititorul poa te afla multe despre caracterul lor si cte ceva din istoria lor. Alte informatii pot fi g asite de asemenea n selectia din Cartea Rosie a Hotarului de la Soare-Apune, care a fost d eja publicata sub titlul Hobbitul. Acea poveste si are originea n capitolele de nceput ale Cartii Rosii, compuse de Bilbo nsusi, primul hobbit care a devenit vestit n lumea

larga, si intitulate tot de el ntr-acolo si din nou napoi, deoarece relatau despre calato ria lui spre Soare-Rasare si ntoarcerea acasa: o aventura care, ulterior, i-a implicat pe toti hobbitii n marile evenimente ale acelui Ev despre care se relateaza n paginile de fata. Dar poate ca nu putini sunt cei care vor sa cunoasca nca de la nceput mai multe despre acest popor remarcabil, iar altora se prea poate sa nu le fi cazut n mini p rima carte. Pentru asemenea cititori au fost alese aici din povestile hobbitilor cteva nsemnari despre cele mai importante aspecte, iar prima aventura este relatata pe scurt. Hobbitii sunt un popor discret, dar foarte vechi, mult mai numeros n vremurile de altadata dect astazi; ei iubesc pacea, linistea si pamntul temeinic lucrat: dintot deauna le-a placut sa strabata tinuturi bine gospodarite si ngrijite. Nu nteleg acum, dup a cum n-au nteles nici nainte si nici nu le-au placut masinariile mai complicate dect foa lele fierariei, moara de apa sau razboiul de mna, desi se pricepeau sa mnuiasca uneltel e. Chiar si n zilele de odinioara se fereau de Semintia Mare", cum ne numesc ei pe no i, dar acum ne evita cu teama si aproape ca nu-i mai poti ntlni. Au auzul foarte fin, vederea ascutita si, desi sunt predispusi spre ngrasare si nu se zoresc daca nu e nevoie, sunt sprinteni si iuti n miscari. nca de la nceput au stapnit arta de a disparea cu repeziciune si pe neauzite atunci cnd semintii mai mari ca rasa, pe care nu doresc sa le

ntlneasca, ajung din ntmplare pe meleagurile lor; si aceasta arta au dezvoltat-o ntr-att, nct oamenilor a nceput sa li se para curata vrajitorie. Dar, n realitate, hobbitii n-au deprins niciodata nici un fel de magie si dibacia lor de a dispare a se datoreaza numai si numai unei ndemnari deosebite pe care ereditatea si practica, precum si o prietenie intima cu pamntul, au facut-o sa nu poata fi nicicum imitat a de rase mai mari si mai nepricepute. Caci ei sunt o semintie mica, mai mica dect a gnomilor: adica mai putin vnosi si ndesati, chiar daca nu sunt cu mult mai scunzi, naltimea lor e variabila, ntre doua si patru picioare, dupa masuratoarea noastra. Acum arareori mai ating trei picioare n naltime, dar asta pentru ca s-au micit ei, asa se zice, caci n zilele de odinioara erau mult mai nalti. Dupa cum scrie n Cartea Rosie, Bandobras Took (poreclit Raget de Taur), fiul lui Isengrim al Doilea, avea patru picioare si jumatate n naltime si putea calari un cal. A fost depasit, spun toate documentele hobbitilor, doar de doua personaje vestite n vechime; dar aceasta ciudata poveste va fi lamurita n cartea de fata. Ct despre hobbitii din Comitat, despre care va fi vorba n istorisirile ce urmeaza, erau un popor vesel n vremurile lor de pace si prosperitate. Se mbracau n culori vii, placndu-le n mod deosebit galbenul si verdele; ncaltari, nsa, purtau arareori, pentr u ca talpile le erau acoperite cu o piele ntarita, iar labele nvelite cu par des si crliontat, asemanator celui de pe cap, care adeseori era castaniu. Astfel, singura meserie cu care se ndeletniceau prea putin era aceea a cizmariei; cu toate acestea, aveau degete lun gi si pricepute si puteau sa faca o multime de alte lucruri utile si minunate. Chipurile lor erau, de regula, blajine mai degraba dect frumoase, latarete, cu ochi stralucitor i, obraji mbujorati si guri deprinse sa rda, sa mannce si sa bea. Si cu adevarat rdeau, mncau si beau adesea si din toata inima, placndu-le oricnd o gluma buna si sa mannce de sase ori pe zi (atunci cnd li se oferea ocazia). Ospitalieri, ncntati de petreceri si de cadouri pe care le mparteau cu darnicie si le primeau cu nerabdare. Este cum nu se poate mai limpede ca, n ciuda nstrainarii care s-a petrecut, hobbit ii sunt nruditi cu noi; mult mai apropiati noua dect elfii sau chiar dect gnomii. n stravechime vorbeau limbile oamenilor, dupa felul lor de a vorbi, si le placeau sau nu le placeau cam aceleasi lucruri ca si oamenilor. Dar cum anume suntem nruditi cu ei nu mai poate fi limpezit. nceputurile hobbitilor se afla undeva foarte departe, n Zil ele de Odinioara, pierdute de-acum si uitate. Doar elfii mai pastreaza niscaiva marturi i ale acelui timp disparut, iar traditiile li se leaga aproape n ntregime de istoria lor , n care omul arareori apare, iar hobbitii nu-s ctusi de putin pomeniti. Si totusi este li

mpede ca, de fapt, hobbitii traisera n pace pe Pamntul de Mijloc vreme de multi ani ndelungat i, nainte ca alte semintii sa fi prins chiar de veste ca existau. Si cum lumea este, la urma urmei, plina de creaturi ciudate fara numar, acest popor mic parea sa aiba prea putina nsemnatate. Dar n vremea lui Bilbo si a lui Frodo, mostenitorul sau, au devenit di ntr-o data, fara voia lor, si importanti, si renumiti, nascnd neliniste n sfaturile celor ntelepti si ale celor Mari. Acele zile, ale celui de-al Treilea Ev al Pamntului de Mijloc, sunt de-acum de mu lt trecute, si forma tuturor pamnturilor s-a schimbat; dar tinuturile n care traiau p e atunci hobbitii erau fara ndoiala aceleasi n care traiesc si-acum: la Sud-Vest de Lumea Veche, la rasarit de Mare. Despre meleagul lor de bastina, hobbitii din vremea l ui Bilbo n-au pastrat nici un fel de cunostinte. Dragostea pentru nvatatura (alta dect cea primita din mosi-stramosi) era departe de a fi cuprins pe cei mai multi dintre ei, dar n familiile mai vechi se gaseau cte unii care si studiau propriile hrisoave si chiar strngeau marturii, de la elfi, gnomi si oameni, despre vremurile de demult si despre tarmu rile ndepartate. Propriile lor documente ncepeau doar dupa ce se stabilisera n Comitat, iar cele mai vechi legende ale lor nu se ntorceau cu mult mai n urma dect Zilele Pribeg iei. Si totusi, reiese limpede din aceste legende si din vorbele si obiceiurile lor c aracteristice ce stau drept marturie ca, la fel ca multe alte semintii, hobbitii au migrat spr e apus n

trecutul ndepartat. Primele lor povesti par sa ntrezareasca un timp cnd ei salaslui sera n vaile superioare ale rului Anduin, ntre poalele Marii Paduri Verzi si cele ale Mu ntilor Cetosi. De ce, mai trziu, s-au pornit n greaua si primejdioasa traversare a muntil or, n Eriador, nu se mai cunoaste cu certitudine. Propriile lor relatari povestesc des pre nmultirea oamenilor n tinut si despre umbra ce cadea peste padure, astfel ca a dev enit ntunecoasa, si numele i-a fost schimbat n Codrul ntunecat. nainte sa traverseze muntii, hobbitii se mpartisera deja n trei neamuri oarecum diferite: Harfoot, Stoor si Fallohide. Cei din neamul Harfoot aveau pielea mai m aslinie, erau mai mici de naltime si mai zvelti, si nu purtau barbi si ncaltari; minile si picioarele le erau fine si sprintene; preferau podisurile si regiunile deluroase . Cei din neamul Stoor erau mai lati n spate, mai matahalosi; cu mini si picioare mai late; le placeau cmpiile si luncile. Neamul Fallohide avea pielea mai deschisa, ca si paru l; statura mai nalta si mai supla ca a celorlalti; iubeau copacii si zonele mpadurite . Neamul Harfoot avusese mult de-a face cu gnomii n timpurile de odinioara si trais e o vreme ndelungata n dealurile de la poalele muntilor. Spre apus au apucat-o de timpuriu si au haladuit prin Eriador pna hat-departe, n preajma Piscului Vremii, n vreme ce neamurile celelalte au ramas n Tara Pustietatii. Ei alcatuiau semintia c ea mai normala si mai reprezentativa de hobbiti si de departe cea mai numeroasa. Erau c ei mai dornici sa se stabileasca ntr-un loc si tot ei si-au pastrat cel mai mult obiceiu l ancestral de-a locui n tuneluri si vizuini. Cei din neamul Stoor au zabovit o vreme ndelungata pe malurile Marelui Ru Anduin si s-au aratat mai putin tematori fata de oameni. Au venit spre apus dupa neamul Harfoot si au urmat valea rului Apa Zgomotoasa nspre miazazi; multi dintre ei s-au asezat o vreme lunga ntre Tharbad si hotarele Tarii Murge nainte sa o apuce din nou spre miazanoapte. Cei din neamul Fallohide, cel mai putin numeros, erau o ramura nordica, mai prietenosi cu elfii dect ceilalti hobbiti, mai priceputi n grai si-n cntec dect n mestesuguri; si dintotdeauna au preferat sa vneze dect sa lucreze pamntul. Au traversat muntii la nord de Vlceaua Despicata si au cobort de-a lungul Izvorului Brumat. n Eriador s-au amestecat curnd cu celelalte neamuri care le-o luasera naint e, dar fiind de felul lor mai temerari si mai aventurosi, adeseori erau ntlniti ca sefi sau capetenii printre clanurile Harfoot sau Stoor. Chiar si n vremea lui Bilbo, vna pu ternica a neamului Fallohide nca putea fi ntlnita printre familiile cele mari, asa cum erau Took si stapnii Tarii Iedului.

Pe pamnturile la vest de Eriador, ntre Muntii Cetosi si Muntii Lune, hobbitii au ntlnit si oameni, si elfi. ntr-adevar, mai locuiau acolo ctiva urmasi de-ai Dunedain ilor, regii oamenilor care venisera peste Mare din Apusime; dar se mputinau vaznd cu och ii, iar pamnturile din Regatul lor de la Miazanoapte se preschimbau pe rnd n prloage. Loc pentru nou-veniti era din belsug si n scurta vreme hobbitii au nceput sa se as eze n comunitati rnduite. Cele mai multe dintre primele asezari au disparut de mult si au fost date uitarii n vremea lui Bilbo, dar una dintre primele care aveau sa capete nsemn atate a rezistat timpului, desi redusa ca dimensiuni; era vorba de Bree, n regiunea Pad urea Rea, care se ntindea cam la patruzeci de mile est de Comitat. Fara ndoiala ca n acele zile de nceput si-au nvatat hobbitii alfabetul si au nceput sa scrie dupa felul Dunedainilor, care la rndul lor deprinsesera aceasta arta de la elfi. Si tot n acele zile au uitat toate limbile pe care le folosisera nainte sau le-au vor bit dupa Limba Comuna, westron se numea aceasta, care era raspndita n toate tarile regilor din Arnor pna n Gondor si n jurul tuturor coastelor Marilor, de la Belfalas pna la Lune. Dar si-au mai pastrat cteva cuvinte ale lor, ca si numele pe care le dadusera lun ilor si zilelor, si un pomelnic de nume proprii din trecut. n jurul acelei perioade, legenda devine, pentru prima oara printre hobbiti, istor ie, cu un raboj al anilor. Caci a fost n o mie sase sute ai celui de-al Treilea Ev cnd fr atii

Fallohide, Marcho si Blanco, au pornit din Bree; si dupa ce-au primit ngaduinta d e la naltul rege din Fornost , au trecut rul Baranduin cel cu ape cafenii, n urma-le ven ind n numar mare hobbitii. Au traversat Podul Arcurile de Piatra, care a fost constru it n zilele puterii Regatului de la Miazanoapte, si au luat tot pamntul de dincolo de el ca sa se aseze ntre ru si Gruiurile din Zare. Tot ce li se cerea n schimb era sa tina Mar ele Pod n stare buna, ca si toate celelalte poduri si drumuri, sa-i sprijine pe solii regelui si sa-i recunoasca acestuia autoritatea. Asa a nceput Calendarul Comitatului, caci anul n care a fost traversat Rul Viniac (dupa cum au talmacit hobbitii numele) a devenit Anul 1 al Comitatului si toate celelalte date de la el au pornit sa fie socotite . Hobbitii de la apus au ndragit imediat noua lor tara si acolo au ramas si curnd au iesit pentru a doua oara din istoria oamenilor si a elfilor. Cta vreme exista un rege, ei erau supusii lui doar cu numele, n fapt fiin d condusi de propriile capetenii, si nu se amestecau n treburile lumii de afara. La ultima batalie de la Fornost cu Seniorul-vrajitor al Angmarului, au trimis ctiva arcasi n ajutorul regelui, sau cel putin asa au sustinut ei, desi nici o poveste de-a oamenilor na nregistrat acest fapt. Dar n acel razboi, Regatul de la Miazanoapte si-a gasit sfrs itul; dupa care hobbitii au luat ntreg pamntul sa fie al lor si au ales dintre capetenii le lor un Thain sa preia puterea n locul regelui care nu mai era. Si timp de o mie de ani a u fost prea putin tulburati de razboaie si au prosperat si s-au nmultit dupa Ciuma ntunec imii (C.S. 37) pna la prapadul facut de Iarna cea Lunga si pna la foametea care a urmat . Multe mii au pierit atunci, dar Zilele Foametei (1158-60) trecusera de mult la d ata cnd ncepe aceasta poveste, si hobbitii se obisnuisera din nou cu belsugul. Pamntul era bogat si primitor si, desi fusese de mult parasit atunci cnd s-au asezat ei a ici, fusese nainte bine lucrat si regele avusese multe domenii pe acele meleaguri si cmpuri de grne, podgorii si paduri. Pe patruzeci de leghe se ntindea acest tinut de la Gruiurile din Zare spre Podul Viniac, si cincizeci de la prloagele de la miazanoapte pna la mlastinile de la mia zazi. Hobbitii l-au numit Comitatul, fiind regiunea aflata sub autoritatea Thain-ului lor si un tinut bine gospodarit; si acolo, n acel colt placut al lumii, si-au dus ei viata lor bine-ornduita si tot mai putin luau seama la lumea de afara, unde bntuiau lucruri ntunecoase, pna au ajuns sa creada ca pacea si belsugul erau atotstapnitoare n Pamntul de Mijloc si dreptul oricarui popor cu scaun la cap. Au uitat sau au neso

cotit pna si putinul pe care-l stiau despre Strajeri si despre trudniciile celor care f aceau posibila ndelunga pace din Comitat. De fapt, erau proteguiti, dar ncetasera sa-si mai aminteasca acest lucru. Neam de neamul lor n-au fost hobbitii razboinici si nicicnd nu s-au luptat ntre ei . n zilele de demult au fost, nendoios, nevoiti adesea sa se lupte ca sa-si apere exi stenta ntr-o lume nemiloasa, dar, n vremea lui Bilbo, acele zile tineau de stravechime. U ltima batalie, nainte sa nceapa aceasta poveste, si cu adevarat singura care s-a dus ntre granitele Comitatului, s-a petrecut nainte ca cineva sa-si mai poata aminti de ea : Batalia de la Cmpiile Verzi, CCI 147, n care Bandobras Took a tinut piept invaziei orcilor . Chiar si clima s-a mai mblnzit de atunci, iar lupii care dadeau navala dupa prada dinspr e miazanoapte n iernile albe si grele devenisera de-acum povesti la gura sobei. Ast fel ca, desi se mai gaseau cteva stocuri de arme n Comitat, erau folosite mai mult ca trof ee, atrnnd deasupra vetrelor sau pe pereti, ori adunate n muzeu, la Michel Delving. Se numea Casa Mathom muzeul acesta, caci asa numeau hobbitii orice obiect de care n u aveau neaparata nevoie, dar nici nu voiau sa-l arunce, mathom. Locuintele lor pu teau sa ajunga ntesate de mathom-uri si multe dintre cadourile ce treceau din mna n mna erau de acest soi. Cu toate acestea si orict ar fi parut de ciudat, viata tihnita si pacea nu tocise ra curajul acestui popor. La o adica, nu se speriau ei asa usor si nu puteau fi omo rti cu una cu doua; si poate ca le placeau att de nemasurat de mult lucrurile bune nu n

ultimul rnd din pricina ca puteau, daca era cazul, sa traiasca si fara ele, si er au n stare sa ndure durerea si vitregiile sortii sau ale vremii ntr-un fel ce trezea uimirea celor care nu-i cunosteau bine si nu priveau dincolo de pntecele lor si de chipurile bine hr anite. Desi nu sareau la harta si nici nu omorau vreo vietate de dragul de-a omor, erau viteji la ananghie, iar la nevoie se pricepeau sa mnuiasca armele. Trageau bine cu arcul, c aci aveau vazul ascutit si tinta sigura. Nu numai cu arcul si sagetile. Cnd se apleca un hobbit dupa o piatra, bine era sa-ti gasesti degraba un adapost, lucru stiut de orice fiara ce comitea un lucru nengaduit. Toti hobbitii, sau cel putin asa credeau ei, au trait la nceputuri n vagauni sapat e n pamnt si n asemenea adaposturi se simteau si acum cel mai bine; dar, n decursul timpului, au fost nevoiti sa se obisnuiasca si cu alte soiuri de salasuri. De fa pt, pe vremea lui Bilbo, de regula doar cei mai bogati si cei mai saraci dintre hobbiti pastra sera vechiul obicei n Comitat. Cei mai saraci continuau sa traiasca n vizuini dintre cele mai primitive, chiar asa, niste biete gauri, cu o singura fereastra sau fara nici un a; n timp ce nstaritii si construiau versiuni tot mai luxoase ale stravechilor locuinte. Numai ca povrnisuri potrivite pentru asemenea tuneluri mari si ramificate (sau smiale, cum le numeau ei) nu erau de gasit orisiunde, nct la ses, pe masura ce hobbitii se nmultea u, au nceput sa construiasca la suprafata pamntului. Ba mai mult, chiar si n regiunile deluroase si n satele mai vechi, cum erau Hobbiton sau Trgupitit, sau n orasul de capetenie al Comitatului, Michel Delving, pe Colinele Albe, se naltau acum multe case din lemn, caramida sau piatra. Acestea erau preferate n mod special de morari, fi erari, sforari, carutasi si de altii de felul lor; caci si atunci cnd aveau vagauni n car e sa locuiasca, hobbitii se obisnuisera de multa vreme sa construiasca soproane si at eliere. Se spune ca obiceiul de-a construi ferme si hambare se ncetatenise mai nti printre locuitorii din Smrcuri, jos lnga Viniac. Hobbitii din partea locului, adica n Melea gul de la Rasarit, erau mai lati n umeri, cu picioare butucanoase, si purtau cizme-de-gn omi pe vreme ploioasa. Dar se stia prea bine despre ei ca sngele lor se tragea n cea mai mare parte din familia Stoor, dupa cum ntr-adevar se vadea n tuleiele pe care le lasau sa le acopere obrazurile. Nici un Harfoot sau un Fallohide n-avea urma de barba. Chiar asa, neamurile din Smrcuri si din Tara Iedului, la rasarit de ru, meleaguri pe care leau ocupat mai trziu, au venit dupa ei n Comitat, dinspre miazazi; si nca mai aveau num e

deosebite si cuvinte ciudate, de negasit n alte parti din Comitat. Se prea poate ca mestesugul ridicarii de case, ca si multe alte mestesuguri, sal fi deprins de la Dunedaini. Dar poate ca hobbitii l-au nvatat direct de la elfi, das calii oamenilor n tineretea lor. Caci elfii din Regatul de Sus nu parasisera nca Pamntul de Mijloc, si la acea vreme nca salasluiau n Limanurile Cenusii de la apus si n alte p arti apropiate de Comitat. Trei turnuri ale elfilor, din timpuri prea uitate, mai put eau fi vazute pe Dealurile Turnului, dincolo de mlastinile vestice. Luceau n departare, n lumina lunii. Cel mai nalt era si cel mai ndepartat, naltndu-se singuratic pe o magura verde. Hobbitii din Meleagul de la Apus spuneau ca din vrful turnului se zarea Marea; da r nu se stie de nici un hobbit care sa fi urcat pna n vrful lui. Caci putini sunt hobbit ii care au vazut Marea sau au luat calea Ei, si sunt chiar si mai putini cei care s-au nt ors sa povesteasca. Multi hobbiti priveau pna si rurile si ambarcatiunile mici cu profund a neliniste, si nu erau multi cei care sa stie sa noate. Si, pe masura ce zilele Co mitatului se lungeau, hobbitii vorbeau tot mai putin cu elfii, ajungnd sa se teama de ei si sa prinda nencredere n aceia care aveau treaba cu ei; iar Marea a devenit un cuvnt de spaima printre hobbiti si un semn al mortii, astfel ca si-au ntors fetele de la d ealurile vestice. S-o fi tras mestesugul construirii de case de la elfi sau de la oameni, dar hobb itii l foloseau n felul lor. Nu s-au apucat sa nalte turnuri. Casele lor erau de obicei l ungi, joase si confortabile. Cele mai vechi nu erau, de fapt, altceva dect constructii ce imitau tunelurile, cu acoperisuri din paie sau stuf sau petice de iarba, si cu peretii usor bombati.

Dar stilul acesta tinea de zilele de nceput ale Comitatului si de atunci hobbitii si-au schimbat mult tehnica de a construi, mbunatatind-o cu tot felul de nascoceli depr inse de la gnomi, sau descoperite de ei nsisi. Preferinta pentru ferestrele rotunde si chiar pentru usile rotunde era particularitatea principala a arhitecturii lor. Casele si vizuinele hobbitilor din Comitat erau adesea mari, n ele locuind famili i numeroase. (Bilbo si Frodo Baggins, ca celibatari, reprezentau, ntr-adevar, excep tii, ca si n alte privinte, de pilda n prietenia lor cu elfii.) Uneori, cum era cazul neamulu i Took din Marile Tuneluri, sau Brandybuck din Conacul Coniac, multe generatii locuiau n (relativ) buna-ntelegere laolalta ntr-o singura locuinta straveche si cu multe tun eluri. n orice caz, toti hobbitii traiau n clanuri si tineau socoteala gradelor de rudenie cu mare grija. si ntocmeau arbori genealogici lungi si complicati, cu ramuri nenumarate. Cn d ai de-a face cu hobbitii, e important sa tii minte cine cu cine e nrudit si care est e gradul de rudenie. Ar fi imposibil ca n aceasta carte sa ntocmim un arbore genealogic care s a-i includa chiar si numai pe cei mai nsemnati membri ai celor mai importante familii la vremea despre care vor istorisi povestile ce urmeaza. Arborii genealogici de la sfrsitul Cartii Rosii a Hotarului de La Soare-Apune reprezinta o carticica n sine si toata lumea, cu exceptia hobbitilor, le-ar gasi extrem de plicticoase. Hobbitii, nsa, erau ncnta ti de asemenea lucruri, daca erau corect ntocmite: le placea sa aiba carti pline de luc ruri pe care le stiau dinainte puse pe hrtie ntocmai, fara partinire si fara sa se contraz ica. 2. Cu privire la Buruiana Pipei Mai este un lucru ce-i priveste pe hobbitii de demult si care trebuie amintit, u n obicei surprinzator: absorbeau sau inhalau, prin pipe de lut sau de lemn, fumul din fru nzele arznde ale unei plante pe care ei o numeau buruiana pipei, sau frunza, probabil o varietate de Nicotiana. Un mare mister nvaluie originea acestui obicei ciudat, sa u arta", cum preferau sa o numeasca hobbitii. Tot ceea ce s-a putut descoperi despre el n stravechime a fost strns laolalta de Meriadoc Brandybuck (mai trziu stapn al Tarii Iedului) si, ntruct el si tutunul din Meleagul de la Miazazi joaca un rol n istoria ce urmeaza, pot fi citate observatiile sale din introducerea la Secretele plantelor n Comitat. Aceasta, spune el, este singura arta despre care putem spune cu deplina ncredintar e ca este propria noastra inventie. Cnd anume au nceput hobbitii sa fumeze ntia oara nu este cunoscut, toate legendele si istoriile familiilor o iau ca pe un dat; de

cnd se stie, semintia din Comitat a fumat felurite ierburi, unele mai puturoase, altele mai d ulci. Dar n toate spunerile gasim ca Tobold Hornblower din Valea Lunga, Meleagul de la Miaz azi, a cultivat pentru prima oara adevarata buruiana-a-pipei n gradinile sale, pe vrem ea lui Isengrim al Doilea, cam n jurul anului 1070 dupa Calendarul Comitatului. Cea mai buna buruiana de gradina vine tot din acea parte, mai ales soiurile cunoscute su b numele de Frunza Valea Lunga, Batrnul Toby si Steaua Sudului. Cum a ajuns planta la Batrnul Toby n-a ramas nsemnat nicaieri, caci pna la sfrsitul zilelor sale el a refuzat sa spuna. Stia multe despre plante, dar nu era calator de felul sau. Se zice ca, n tineretea lui, se ducea adesea n Bree, desi cu siguranta ca mai mult de att nicicnd nu s-a departat de Comitat. Se prea poate astfel sa fi aflat d e aceasta planta n Bree, unde, oricum, creste din plin pe pantele sudice ale dealul ui. Hobbitii din Bree asa zic, ca ei ar fi primii fumatori adevarati ai buruienii-pi pei. De buna seama vezi Doamne, au facut totul naintea locuitorilor din Comitat, pe care i nume sc colonisti"; dar de data asta am banuiala ca asa stau lucrurile. Si nu ncapea ndoial a ca arta de a fuma buruiana cea adevarata s-a raspndit din Bree n ultimele secole prin tre gnomi si printre alte semintii, tlhari, vraci sau ratacitori, care nca strabateau n tr-o parte si-n alta acea straveche rascruce de drumuri. Locul de bastina si centrul acestei arte se gaseste, prin urmare, n vechiul han din Bree, Poneiul n doua picioare, car e e tinut de familia Captalan din vremuri stravechi.

Cu toate acestea observatiile pe care le-am facut n multele mele calatorii spre s ud m-au convins ca buruiana n sine nu e de locul ei din partea noastra de lume, caci a ajuns n nord din valea inferioara a rului Anduin, unde, banuiesc eu, a fost adusa originar de peste Mare de catre oamenii din Apusime. Creste din abundenta n Gondo r, fiind mai grasa si mai mare dect la nord, unde nu se gaseste sub forma salbatica niciodata, si nfloreste doar n locuri calde si ferite, asa cum e Valea Lunga. Oame nii din Gondor o numesc galena dulce si o pretuiesc doar pentru aroma florilor. De pe ac ele meleaguri trebuie ca a fost adusa n sus pe Drumul Verde n lungile secole ce s-au s curs ntre venirea lui Elendil si zilele noastre. Dar chiar si Dunedainii din Gondor ne recunosc acest merit: hobbitii sunt primii care au pus buruiana n pipe. Nici macar vrajito rii nu s-au gndit la asta naintea noastra. Desi am cunoscut un vrajitor care a deprins ac easta arta acum multa vreme si a devenit la fel de priceput ca si n toate celelalte ndel etniciri la care-si punea mintea." 3. Despre ornduiala din Comitat Comitatul era mpartit n patru regiuni, asa-numitele Meleaguri, pe care le-am pomenit nainte, de Miazanoapte, de Miazazi, de la Rasarit si de la Apus; si acest ea, la rndul lor, n mai multe comitate, care nca poarta numele ctorva dintre vechile famili i de frunte, desi, la vremea la care se desfasoara aceasta istorie, numele ca atar e nu se mai ntlneau doar n comitatele respective. Aproape toti cei din neamul Took nca traiau n Tara Tuc, dar nu la fel se ntmpla cu multe alte familii, Baggins sau Boffin de pil da. Dincolo de cele patru Meleaguri se ntindeau Hotarele de la Est si de la Vest: Tar a Iedului (I 138-9); si Hotarul de la Soare-Apune, alipit Comitatului n CC. 1462. n acea vreme, Comitatul aproape ca nu avea guvern". Cele mai multe familii si ornduiau singure treburile. Producerea hranei si consumul ei le ocupau cea mai ma re parte a timpului. n alte privinte, erau de regula generosi si defel lacomi, ci multumiti si moderati, nct domeniile, fermele, atelierele si micile mestesuguri ramneau adesea neschimbate generatii ntregi. Binenteles ca s-a pastrat stravechea traditie a naltului rege de la Fornost, sau Norbury, cum i spuneau ei, n regiunea nordica a tinutului. Dar n aproape o mie de a ni n-a mai fost nici un rege, si pna si ruinele cetatii regesti Norbury erau napadit e de iarba. Totusi, hobbitii nca pomeneau de-un neam salbatic si de lucruri rele (cum erau capcaunii), dar nici un cuvnt despre rege. Desi regelui din vechime i datorau toat e legile liberului arbitru, caci acestea erau Legile (cum spuneau ei) si vechi, si drepte.

Adevarat este ca familia Took a fost dintotdeauna mai presus de toate celelalte. Caci functia de Thain le-a fost ncredintata (de la familia Oldbuck ) cu multe secole n urma, si capetenia neamului Took a purtat acest titlu de atunci ncoace. Thain-ul era mai-m arele adunarii din Comitat si capetenia statului-major al Comitatului si al trupelor d e hobbiti , dar cum adunarea si statul-major se convocau doar n vremuri de restriste, care nu se mai ivisera de mult, functia de Thain ncetase sa fie altceva dect un titlu formal. Familiei Took i se acorda, ntr-adevar, n continuare un respect special, caci ramasese la fe l de numeroasa si de nenchipuit de bogata, si generatie de generatie aducea pe lume caractere puternice, dovedind deprinderi deosebite si chiar un temperament avent uros. Totusi, aceste de pe urma calitati erau acum mai degraba tolerate (la familiile bogate) dect aprobate n general. Dar se pastrase obiceiul ca formula de adresare fata de c apul familiei sa fie Stapnul Took, iar la nume sa i se adauge, daca era nevoie, un num ar, ca de pilda Isengrim al Doilea. Singura persoana oficiala n Comitat la aceasta data era Primarul din ng (sau din Comitat), care era ales la fiecare sapte ani la Trgul Liber le Albe, n toiul verii, sau Lithe, cum i spuneau ei. Aproape singura ndatorire era aceea de a prezida banchetele organizate cu prilejul sarbatorilor din estul de Michel Delvi de pe Coline a primarului Comitat, d

frecvente de altfel. Dar posturile de Guvernator al Postei si de Sirif Principal erau atasate celui de primar, astfel ca primarul controla att Serviciul Postei, ct si Paza. Ace stea erau singurele doua servicii ale tinutului, iar mesagerii erau cei mai numerosi si ma i ocupati dintre toti. Asta nu nsemna ca toti hobbitii stiau carte, dar cei care stiau scri au cu consecventa tuturor prietenilor lor (si ctorva dintre rubedenii) care locuiau mai departe de-o plimbare pe jos n ceasurile dupa-amiezei. Sirif era numele dat de hobbiti politistilor lor, sau celor care ndeplineau o mun ca de acest soi. Binenteles ca nu purtau uniforma (asa ceva era necunoscut pentru ei), doar o pana la caciula; iar n realitate mai degraba pazeau pasunile dect pe locuitori, ma i degraba aveau grija sa n-o ia razna dobitoacele dect locuitorii. n ntregul Comitat nu se gaseau dect doisprezece sirifi, trei pentru fiecare meleag, pentru Munca Interna. Un organism oarecum mai numeros, variind si acesta dupa necesitati, era convocat pe ntru a apara granitele" si pentru a veghea ca strainii de orice fel, mici sau mari, sa nu dea batai de cap. La vremea cnd ncepe aceasta poveste, vamesii sporisera mult n numar. Se primeau multe plngeri n legatura cu tot felul de persoane straine si creaturi care dadeau trcoale hotarelor, sau chiar le treceau pe furis -primul semn ca lucrurile nu sta teau cum ar fi trebuit sa stea si cum fusesera ntotdeauna, fara a pune la socoteala ba smele si legendele din timpuri stravechi. Putini luau seama la acest semn, si nici macar Bilbo nu se dumirea ce putea sa prevesteasca. Saizeci de ani trecusera de cnd pornise el n memorabila lui calatorie, si era batrn chiar si pentru hobbiti, care foarte adese a atingeau suta de ani; dar de buna seama ca din averea pe care o adusese cu sine la ntoarcere ramasese destul. Ct de mult sau de putin, nimanui n-a dezvaluit, nici ma car lui Frodo, nepotul sau favorit". Si nca tinea n taina inelul pe care-l gasise. 4. Despre gasirea Inelului Dupa cum se spune n Hobbitul, ntr-o buna zi a venit la usa lui Bilbo marele Vrajit or, Gandalf cel Sur, si treisprezece gnomi l nsoteau; nimeni altul dect Thorin Scut de Stejar, descendent din regi, si cei doisprezece tovarasi ai sai n exil. Cu ei s-a pornit el la drum, spre propria si eterna sa consternare, ntr-o dimineata de aprilie, fiind at unci anul 1341 dupa Calendarul Comitatului, ntru cautarea comorii celei mari, comorile gnom ice ale Regilor de sub Munte, n adncurile muntelui Erebor din Tinutul de Jos, departe n est. Cautarea nu s-a dovedit n zadar, si Dragonul care apara comoara a fost nimic it.

Totusi, chiar daca nainte ca totul sa fie cstigat fusese dusa Batalia celor Cinci Armate, Thorin cazuse ucis si multe fapte de rasunet fusesera nfaptuite, episodul ar fi i nteresat prea putin istoria ulterioara sau ar fi fost cel mult amintit ntr-o nota a lungil or anale ale celui de-al Treilea Ev, daca n-ar fi avut loc un accident" n tot acest timp. Grupu l care se ndrepta spre Tara Pustietatii a fost atacat de orci ntr-o trecatoare nalta din Munt ii Cetosi; si astfel s-a ntmplat ca Bilbo s-a ratacit pentru o vreme n ntunecatele mine ale orcilor, n maruntaiele muntelui, si acolo, orbecaind zadarnic prin bezna, a pus mn a pe un inel ce zacea pe jos, n galerie. L-a bagat n buzunar. Atunci a parut un simplu noroc. ncercnd sa gaseasca iesirea din galerie, Bilbo si-a continuat drumul n jos, spre temeliile muntilor, pna cnd nu a avut unde merge mai departe. n fundul galeriei se afla un lac cu apa rece, departe de orice raza de lumina, si pe o insula de stnca n mijlocul apelor traia Gollum. Era o creatura mica si scrboasa: avea o barcuta la care vslea cu labele lui mari si plate, se uita n jur cu ochi palizi si luminiscenti, i ar cu degetele lui lungi prindea pesti orbi pe care-i devora cruzi. Mnca tot ce era viu , chiar si orci daca putea sa-i prinda si sa le rupa gtul fara lupta. Avea o comoara tainica , ajunsa n stapnirea lui cu multi ani n urma, cnd nca mai traia la lumina: un inel de aur ce-l facea invizibil pe acela pe al carui deget se afla. Gollum atta tot iubea pe lume , acest obiect, nepretuitul", si-i vorbea chiar si cnd inelul nu se afla asupra lui. Caci l tinea

ascuns la adapost, ntr-o gaura de pe insula sa, si nu-l lua dect atunci cnd mergea la vnatoare sau ca sa-i spioneze pe orcii din mine. Poate ca I-ar fi atacat de-ndata pe Bilbo, daca inelul ar fi fost la el n momentu l ntlnirii; dar nu era, si hobbitul tinea n mna un cutit elf, pe care-l folosea ca pe o sabie. nct, ca sa cstige timp, Gollum l-a provocat pe Bilbo sa joace Jocul Ghicitor ilor, zicndu-i ca, daca i va spune o ghicitoare pe care Bilbo nu va fi n stare s-o dezleg e, atunci l va omor si-l va mnca; dar daca Bilbo va nvinge, atunci va face asa cum va v oi Bilbo: l va duce pe un drum ce iesea din galerii. Fiind pierdut fara speranta n ntuneric, caci nu putea continua drumul si nici sa s e ntoarca nu avea cum, Bilbo a acceptat provocarea; si au nceput sa-si spuna unul al tuia multe ghicitori. n cele din urma Bilbo a fost cel care-a cstigat, mai mult din nor oc (pare-se) dect din istetime; caci, ntr-un trziu, cnd nu mai stia nici o ghicitoare, a dat cu mna n buzunar peste inelul pe care-l gasise si de care uitase, si a strigat deo data: Ce-am n buzunar? La asta Gollum n-a fost n stare sa raspunda, desi i-a cerut ngaduinta sa ncerce de trei ori. Exegetii, este adevarat, au pareri diferite n ceea ce priveste aceasta ultima ntre bare, daca nu cumva a fost o simpla ntrebare" si nu o ghicitoare", conforma cu regulile s tricte ale Jocului; dar toti sunt de acord ca, dupa ce i s-a adresat ntrebarea si a ncerc at sa ghiceasca raspunsul, Gollum a trebuit sa-si mplineasca promisiunea. Iar Bilbo l-a ncoltit sa-si tina cuvntul dat; caci i-a venit deodata gndul ca acea creatura fatar nica ar putea sa-l duca de nas, desi atare promisiuni erau considerate sacre si din stra vechime doar cele mai abjecte fiinte nu se temeau sa le ncalce. Dar dupa atta amar de vrem e de unul singur n bezna, inima lui Gollum se nnegrise si n ea si facuse loc tradarea. Sa furisat si s-a ntors pe insula lui -despre care Bilbo nu stia nimic -undeva nu pr ea departe, pe apa ntunecoasa. Acolo, si-a spus el, se afla inelul lui. I se facuse foame de-acum si era mnios, iar cnd nepretuitul" se va gasi la el, nu se va mai teme de n ici un fel de arma. Dar inelul nu se afla pe insula; l pierduse, disparuse. Tipatul lui ascutit i-a-n ghetat lui Bilbo spatele, desi el nca nu ntelegea ce se petrecuse. Gollum, n schimb, gasis e n sfrsit raspunsul la ghicitoare, prea trziu. Ce-are n buzunarasele lui? a tipat el. Lumina

din ochii lui era ca o flama verde atunci cnd s-a repezit napoi sa-l ucida pe hobb it si sa-si recupereze nepretuitul". Bilbo a mirosit pericolul la vreme si a rupt-o la fuga napoi prin galerie, departndu-se de apa; si nca o data i-a venit norocul n ajutor. Caci, n timp ce fugea, a bagat mna n buzunar si inelul i-a alunecat de la sine pe deget. Astfel s-a facut ca Gollum a trecut pe lnga el fara sa-l vada, ndreptndu-se spre iesire cu gndu l s-o pazeasca pentru ca hotul" sa nu scape. Prudent, Bilbo s-a luat dupa el, auzin du-l cum blestema si vorbea de unul singur despre nepretuitul" lui; vorbarie din care Bilbo a descifrat n cele din urma adevarul si n ntunecime s-a simtit cuprins de speranta: e l era cel care gasise inelul cel minunat si o data cu el si sansa sa scape de orci si de Gollum. Dupa o bucata de vreme s-au oprit n fata unei deschideri bine ascunse, care ducea spre portile de jos ale minei, pe latura sudica a muntilor. Acolo Gollum s-a ciu cit ncoltit, adulmecnd si ciulind urechile; si lui Bilbo i-a venit sa-l strapunga cu sabia. Da r l-a oprit mila si, desi avea sa pastreze inelul n care zacea singura lui speranta, nu avea de gnd sa profite de el pentru a omor nenorocita aia de fiinta neajutorata. Pna la urma, facndu-si curaj, a sarit peste Gollum n ntuneric si a rupt-o la fuga prin galerie, urmat de strigatele pline de ura si disperare ale dusmanului sau: Hotule, hotule! Bagg ins ! Te urm n vecii vecilor! Acuma, curios e faptul ca aceasta nu este povestea asa cum a spus-o Bilbo prima oara tovarasilor sai de drum. Lor le-a povestit cum ca i-ar fi promis Gollum sa-i fac a un dar daca avea sa cstige jocul; nsa cnd Gollum s-a dus sa-i aduca darul cu pricina de pe insula, a descoperit ca nu mai avea comoara: un inel vrajit ce-i fusese dat de z iua lui cu multa vreme n urma. Bilbo a ghicit ca tocmai acest inel l gasise el si, cum cstigas e

jocul, era de-acum al lui de drept. Dar, fiind la ananghie, n-a scos un cuvnt des pre el si l-a facut pe Gollum ca, n loc de cadou, sa-i arate drumul de iesire. Aceasta vers iune a relatat-o Bilbo si n memoriile lui si, dupa ct se pare, n-a modificat-o nicicnd dup a aceea, nici dupa Sfatul de la Elrond de-acasa. De buna seama ca a aparut ca atar e si n Cartea Rosie originala si n mai multe dintre copiile si fragmentele ulterioare. Dar sunt multe copii care contin relatarea adevarata (ca o varianta) dedusa negresit din notele lui Frodo sau ale lui Sam nteleptul, amndoi descoperind adevarul, desi se pare ca nici unul nu a dorit sa nlature ceva din cele scrise de batrnul hobbit nsusi. Cu toate acestea, auzind prima poveste a lui Bilbo, Gandalf nu i-a dat crezare s i a continuat sa fie foarte curios n legatura cu inelul. La un moment dat, a scos de la Bilbo versiunea adevarata, asta dupa multe ntrebari care, o vreme, le-au tensionat prie tenia; dar vrajitorul parea sa puna mare pret pe adevar. Fara sa i-o spuna lui Bilbo, l a fel de important si de ngrijorator, gndea el, era faptul ca hobbitul nu spusese de la bun nceput adevarul: ceea ce nu-i statea n fire. Ideea de cadou" nu era, totusi, o simp la inventie tipica pentru hobbiti. i fusese sugerata lui Bilbo, dupa cum el nsusi a marturisit, de ceea ce-l auzise pe Gollum mormaind; caci Gollum ntr-adevar spuses e despre inel, si chiar de mai multe ori, ca l primise n dar de ziua lui". Si acest l ucru gasise Gandalf a fi ciudat si suspect; dar n legatura cu asta n-a descoperit adev arul dect multi ani mai trziu, asa dupa cum se va vedea n cartea de fata. Ct despre aventurile lui Bilbo care au urmat, prea multe nu mai sunt de spus aici . Cu ajutorul inelului, a scapat de strajerii orcilor de la porti si si-a regasit tovarasii. A folosit inelul de nenumarate ori n cautarile sale, mai cu seama pentru a-si ajuta prietenii, dar si-a pastrat taina fata de ei ct a putut de mult. Dupa ntoarcerea a casa, n-a mai pomenit de inel niciodata nimanui, doar lui Gandalf si lui Frodo; si nimeni altcineva din Comitat nu stia de existenta lui, sau asa si nchipuia el. Ct despre relatarea calatoriei sale, numai pe Frodo l-a lasat s-o citeasca pe masura ce-o scria. Sabia Sting si-a agatat-o Bilbo deasupra semineului, iar haina din za maiestrita , primita n dar de la gnomi din comoara Dragonului, a daruit-o unui muzeu, de fapt Casei Mathom de la Michel Delving. Dar ntr-un sertar, la Fundatura, a pastrat vechea ma ntie si gluga pe care le purtase n timpul calatoriilor; iar inelul, prins de un lant f rumos, a ramas n buzunarul lui.

S-a ntors acasa la Fundatura pe 22 iunie, n al cincizeci si doilea an al sau (CC.1 342) si nimic demn de consemnat nu s-a petrecut n Comitat pna n ziua n care domnul Baggins a nceput pregatirile pentru sarbatoarea celei de-a o suta unsprezecea zi de nastere a sa (CC.1401). n acest punct ncepe istoria de fata. NOTA LA DOCUMENTELE COMITATULUI La capatul celui de-al Treilea Ev, rolul jucat de hobbiti n marile evenimente car e au dus la includerea Comitatului n Regatul Reunit a trezit n rndurile lor un interes m ult mai mare pentru propria lor istorie; si multe dintre povestile lor, pna n acel mom ent orale n cea mai mare parte, au fost adunate si puse pe hrtie. Familiile mai mari e rau de asemenea preocupate de evenimentele din ntregul Regat si multi dintre membrii lor i-au studiat vechile istorii si legende. Catre sfrsitul primului secol al celui d e-al Patrulea Ev se puteau deja gasi n Comitat mai multe biblioteci care cuprindeau nenumarate carti si documente istorice. Probabil ca cele mai mari dintre aceste colectii se aflau n conacurile Sub Turnur i, Marile Tuneluri si Coniac. Relatarea despre sfrsitul celui de-al Treilea Ev este luata n principal din Cartea Rosie a Hotarului de la Soare-Apune. Aceasta sursa extrem d e importanta pentru istoria Razboiului Inelului a fost numita asa pentru ca multa vreme a fost pastrata n conacul Sub Turnuri, salasul Copiilor Balai, Strajuitorii Hotarul ui de la Soare-Apune . La originile sale, a fost jurnalul intim al lui Bilbo, pe care l-a luat cu sine

n Vlceaua Despicata. Frodo l-a adus napoi n Comitat, mpreuna cu multe pagini razlete acoperite de nsemnari, iar n anii 1420-l ai Calendarului din Comitat i-a u mplut aproape n ntregime paginile cu relatarea sa despre Razboi. Dar anexate la acesta s i pastrate laolalta cu el, probabil n aceeasi cutie rosie, erau cele trei volume gr oase, legate n piele rosie, pe care i le-a daruit Bilbo la despartire. Acestor patru volume li s-a mai adaugat un al cincilea n Hotarul de la Soare-Apune, continnd comentarii, genealogi i si o multime de alte documente privitoare la hobbitii care faceau parte din Fratie. Cartea Rosie originala nu a fost pastrata, dar au fost facute unele copii, mai a les dupa primul volum, pentru folosul descendentilor copiilor Stapnului Sam nteleptul. Totusi, cea mai importanta copie are o cu totul alta istorie. A fost pastrata la Marile Tuneluri, dar a fost scrisa n Gondor, probabil la cererea stranepotului lui Peregrin, si ncheiat a n CC. 1592 (FA. 172). Copistul de la miazazi a adaugat aceasta nota: Findegil, Scribul Regelui, a terminat aceasta lucrare n IV 172. Este o copie exacta pna la cel mai mic amanun t a Cartii Thain-ului din Minas Tirith. Acea carte a fost o copie, facuta la cererea Regelui Elessar, a Cartii Rosii a Periannathilor, si i-a fost adusa de catre Thain-ul Pe regrin atunci cnd s-a retras n Gondor n IV 64. Cartea Thain-ului a fost astfel prima copie facuta dupa Cartea Rosie si continea multe din cele ce-au fost ulterior omise sau pierdute. n Minas Tirith a fost generos adnotata si corectata, n special n ceea ce priveste numele, cuvintele si citatele din limbile elfice; si i-a mai fost adaugata o versiune prescurtata a acelor parti din Povestea lui Ara gorn si alui Arwen, care se afla n afara relatarii despre Razboi. Se spune ca ntreaga poveste a fost scrisa de Barahir, nepotul Majordomului Faramir, la ctava vreme dupa moartea Rege lui. Dar cel mai nsemnat lucru n legatura cu copia lui Findegil este aceea ca ea este s ingura care contine ntreaga Traducere n limba elfica" realizata de Bilbo. Aceste trei volu me au fost considerate a fi o opera de mare maiestrie si stiinta de carte, n care, ntre anii 1403 si 1418, Bilbo a folosit toate sursele pe care le-a gasit n Vlceaua Despicata, att cele orale, ct si cele scrise. Dar cum ele au fost prea putin folosite de Frodo, caci se ocupau aproape n ntregime de Zilele de Odinioara, asta e tot ce se va fi spus despre ele aici. Deoarece Meriadoc si Peregrin au devenit capii marilor lor familii si n acelasi t

imp si-au pastrat legaturile cu regiunile Rohan si Gondor, bibliotecile din Cotuascu ns si Trgupitit contineau multe elemente ce nu aparusera n Cartea Rosie. n Conacul Coniac se gaseau multe lucrari despre Eriador si istoria regiunii Rohan. Unele dintre a cestea au fost scrise sau ncepute de Meriador nsusi, desi n Comitat el era n special pomenit pentru Secretele plantelor din Comitat si pentru Numaratoarea Anilor n care punea problema relatiei dintre calendarele din Bree si Comitat si cele din Vlceaua Desp icata, Gondor si Rohan. A mai scris un mic tratat despre Cuvinte si nume vechi din Comi tat, m anifestnd un interes special pentru descoperirea relatiei cu limba rohirrimilor a unor cuvinte din Comitat" de genul mathom, precum si a elementelor toponimice vechi. Cartile pastrate la Marile Tuneluri nu prea atrageau interesul cititorilor din C omitat, dar prezentau o mai mare importanta pentru istorie n general. Nici una nu a fost scrisa de Peregrin, n schimb el si cei ce l-au urmat au strns multe manuscrise scrise de copistii din Gondor; n special copii sau rezumate ale istoriilor sau legendelor r eferitoare la Elendil si mostenitorii sai. Doar aici n Comitat puteau fi gasite materiale cuprinzatoare pentru istoria lui Numenor si naltarea lui Sauron. Probabil ca la M arile Tuneluri a fost unificata Povestea Anilor cu ajutorul materialului strns de Meria dor. Desi datele mentionate sunt adesea nesigure, n special pentru al Doilea Ev, ele merita toata atentia. Nu este exclus ca Meriador sa fi primit sprijin si informatii din Vlceau a Despicata, unde s-a dus nu doar o data. Acolo, desi Elrond plecase ntre timp, fii i lui au ramas vreme ndelungata, mpreuna cu o parte din poporul Elfilor Nobili. Se spune ca Celeborn s-a dus sa traiasca acolo dupa plecarea lui Galadriel; dar nu exista ni caieri mentionata data la care a cautat pentru ultima oara Limanurile Cenusii, si o data cu el s-au stins si ultimele amintiri legate de Zilele de Odinioara ale Pamntului de Mi jloc.

CARTEA NTI I O petrecere mult asteptata Cnd domnul Bilbo Baggins din Fundatura a anuntat ca n curnd si va celebra a o suta unsprezecea zi de nastere cu o petrecere de o maretie nemaintlnita, s-au strnit multe discutii si mare agitatie n Hobbiton. Bilbo era foarte bogat si foarte aparte si fusese minunea tinutului timp de saizeci de ani, de la acea extraordinara disparitie si neasteptata ntoarcere a lui. Bogatiil e pe care le adusese cu sine din calatorie devenisera de-acum o legenda a locului si toata lu mea credea, indiferent ce spuneau cei batrni, ca Magura Fundaturii era brazdata de tu neluri burdusite de comori. Ca si cnd att n-ar fi fost ndeajuns pentru a-i aduce faima, de mirare era si ndelungata lui vigoare. Timpul macina totul, dar, dupa ct se parea, nu acelasi lucru facea cu domnul Baggins. La nouazeci de ani aratase la fel ca la c incizeci. La nouazeci si noua, lumea ncepuse sa zica despre el ca se tinea bine; dar mai ex act ar fi fost sa spuna ca era neschimbat. Se gaseau si dintre aceia care clatinau din cap si gndeau ca prea le avea pe toate; parea nedrept ca cineva sa se bucure de (chipuri le) tinerete vesnica si n acelasi timp de o avere nesecata (lucru stiut de toata lume a). Odata si odata tot va plati, ziceau ei. E lucru necurat, si din asta i se va tra ge. Dar pna acum nici un necaz nu se abatuse asupra lui; si pentru ca domnul Baggins era generos cu banii lui, cei mai multi se aratau dispusi sa-i ierte ciudateniil e si norocul. Continua sa se viziteze cu rudele (binenteles, cu exceptia familiei Sackville-Bag gins), si avea multi admiratori devotati printre hobbitii din familii sarace si neimportan te. Dar nici un prieten apropiat, pna cnd unii dintre verii lui mai tineri au nceput sa creasca mai mari. Cel mai n vrsta dintre acestia, si favoritul lui Bilbo, era tnarul Frodo Baggins. Cn d Bilbo a mplinit nouazeci si noua de ani, l-a adoptat pe Frodo ca mostenitor al sa u si l-a adus sa locuiasca la Fundatura; si sperantele familiei Sackville-Baggins s-au na ruit n cele din urma. Din ntmplare, Bilbo si Frodo aveau aceeasi zi de nastere, 22 septem brie. -Mai bine ai veni sa locuiesti aici, Frodo, baiete, i-a spus Bilbo ntr-o buna zi, si atunci o sa ne putem sarbatori frumos zilele de nastere mpreuna.

La acea data, Frodo era nca douazecist, cum numeau hobbitii acea vrsta iresponsabila trecuta de douazeci de ani, ntre copilarie si apropiata vrsta de tre izeci si trei. Si au mai trecut doisprezece ani. n fiecare an, cei doi Baggins dadusera petrecer i comune foarte nsufletite la Fundatura; dar acum toata lumea ntelesese ca se punea la cale ceva foarte special pentru acea toamna. Bilbo urma sa mplineasca unsprezece zeci si unu, adica 111, o cifra destul de ciudata si o vrsta foarte respectabila pentru u n hobbit (batrnul Took nsusi nu ajunsese dect pna la 130); iar Frodo mplinea treizeci si trei, 33, o cifra importanta: vrsta maturizarii" sale.

Gurile nu mai taceau o clipa n Hobbiton si Lnga Ape, si vestea evenimentului ce se apropia se raspndise n ntregul Comitat. Trecutul si personalitatea domnului Bilbo Baggins devenisera nca o data subiectul principal al conversatiilor; si batrnii sau pomenit deodata ca erau rugati sa-si depene amintirile. Nici un altul nu avea un public mai atent ca batrnul Ham Gamgee, cunoscut ndeobste ca Unchiasul. Locul unde-si depana el amintirile se numea La iedera, un han mic pe drumul spre localitatea Lnga Ape; si povestea ct de ct n cunostinta de cauza, caci fusese gradinar la Fundatura timp de patruzeci de ani, si nainte de asta l aj utase pe batrnul Holman la aceeasi treaba. Acum ca el nsusi ncepuse sa mbatrneasca si ncheieturile sa-i ntepeneasca, ndeletnicirea aceasta era ndeplinita mai mult de fiul sau mai mic, Sam Gamgee. Att tatal, ct si fiul aveau relatii foarte prietenesti cu Bilbo si

Frodo. Locuiau chiar pe Magura, la Pusca-n-traista numarul 3, imediat sub Fundat ura. -Un gentlehobbit tare de treaba si cu darul vorbirii e domnu' Bilbo, ntotdeauna a m zis asta, declara Unchiasul. Si adevar graia: caci Bilbo se purta cu multa politete fata de el, Mestere ndemnati c" , asa i se adresa, si mereu i cerea sfatul despre cum trebuia ngrijita ba una, ba alta dintre legume -n materie de radacinoase, mai ales cartofi, Unchiasului i mersese v estea ca fiind cel mai priceput dintre toti din mprejurimi (stia mai multe chiar dect Bi lbo nsusi). -Dar cum e Frodo asta care sta cu el? l ntreba Batrnul Noakes din Lnga Ape. Dupa nume o fi el Baggins, dar zice-se ca-i un Brandybuck mai mult de jumatate. Nici n ruptul capului nu pot pricepe de ce sa se duca un Baggins din Hobbiton sa-si cau te nevasta taman n Tara Iedului, unde lumea e att de ciudata. -Nu-i de mirare ca-i ciudata, si dadu cu parerea Taticu' Doua Picioare (vecinul Unchiasului), daca locuiesc pe malul care nu trebuie al Rului Viniac, si chiar sub poala Padurii Batrne. Ala-i un loc rau si ntunecos, daca-i ceva adevar n ce se spune. -Asa e, Taticu'! i dadu dreptate Unchiasul. Nu numai ca cei din neamul Brandybuck din Tara Iedului traiesc n Padurea Batrna; dar sunt si un soi ciudat, asa se pare. Da', oricum ar fi, domnu' Frodo e un hobbit tnar, cum nu se poate mai de treaba. Tare mai seamana cu domnu' Bilbo, si nu numai la chip. La urma urmei, tatal lui a fost un Baggins. Un hobbit cumsecade si preacinstit, asa a fost domnu' Drogo Baggins; nu s-a prea vorbit despre el pna cnd a murit necat. -necat? ntrebara mai multe voci n acelasi timp. Auzisera ei zvonuri si mai urte dect acesta, de buna seama; dar hobbitilor le plac tare mult istoriile de familie , astfel ca erau dispusi s-o mai auda nca o data. -Pai, asa zice lumea, continua Unchiasul. Vedeti, domniile voastre: domnu' Drogo , prin urmare, s-a nsurat cu saraca domnisoara Primula Brandybuck. Ea era verisoara primara a domnului Bilbo al nostru, dupa mama (mama ei fiind cea mai mica dintre fetele Batrnului Took); iar domnu' Drogo era varul lui de-al doilea. Astfel, domn u' Frodo este var primar si de-al doilea cu domnia sa, o data din partea mamei si-o data din partea tatalui, cum s-ar zice, daca ma-ntelegeti. Iar domnu' Drogo statea la Conacul Co niac cu

socrul sau, batrnul Jupn Gorbadoc, asa cum facuse adesea dupa nsuratoare (avea o mare slabiciune pentru mncare, iar batrnu' Gorbadoc ntindea mese mbelsugate); si iesea cu barca pe Rul Viniac; si ntr-o buna zi el si nevasta lui s-au necat, iar bi etu' domnu' Frodo era doar un copil pe vremea aia. -Am auzit c-au iesit pe ru dupa cina, la lumina lunii, zise Batrnul Noakes; si bar ca s-a scufundat din pricina ca Drogo era prea greu. -Iar eu am auzit ca ea l-a mpins n apa si el a tras-o dupa sine, spuse Roscovanul, un morar din Hobbiton. -N-ar trebui s-asculti la tot ce se zice, Roscovane, l sfatui Unchiasul, care nul prea avea la suflet pe morar. Pricini nu sunt sa mergi cu vorba despre care-a-mpins s i care-a tras. Barcile sunt destul de parsive si cnd stai linistit, ca sa mai fie nevoie s a cautam alte explicatii. Oricum, domnu' Frodo, ca de el era vorba, a ramas orfan si abandonat , s-ar putea zice, printre toti ciudatii aia din Tara Iedului, dar si pna atunci crescus e la Conacul Coniac. Un loc deocheat, locul ala, zau asa. De cnd se stie, Jupn Gorbadoc sa tot fi avut vreo cteva sute de legaturi, nici mai mult, nici mai putin, n casa aia . Domnu' Bilbo nici c-a facut fapta mai buna la viata lui atunci cnd l-a adus pe baiat sa traiasca printre suflete cumsecade. -Da' socotesc eu c-a fost o lovitura tare urta pentru aia din neamul Sackville-Baggins. Chiteau ei c-or sa puna mna pe Fundatura, atunci cnd a pornit-o n lume si dus a fost, de l-au crezut mort. Si numa' ce se-ntoarce si le zice sa-si ia talpasita; si de-atunci tot traieste si n-arata nici c-o zi mai batrn, fie binecuvntat! Si pe nepusa masa scoate de unde-de neunde un mostenitor, si cu hrtii n regula. Neamul

Sackville-Baggins n-o sa mai calce pragul Fundaturii n veci, sau macar asa tragem nadejde. -Am auzit c-ar fi niste banisori frumosi pititi acolo nauntru, se baga n vorba un strain, un oaspete venit cu treburi tocmai din Michel Delving, din Meleagul de l a Rasarit. Tot vrful magurii domniilor voastre e brazdat de tuneluri doldora de cufere pline cu aur si argint si giuvaiericale, asa am auzit. -Atunci ai auzit mai multe dect am eu de unde sti, raspunse Unchiasul. Nu am cunostinta de giuvaiericale. Domnu' Bilbo e darnic cu banii si s-ar zice ca nu d uce lipsa de ei; de lucratura de tuneluri nsa nu am cunostinta. L-am vazut pe domnu' Bilbo cnd s-a-ntors, sa tot fie saizeci de ani de-atunci, cnd nca eram un flacaiandru. Abia intrasem ca ucenic la batrnu' Holman (era var cu taica-meu), da' el m-a luat la Fundatura sa-l ajut sa-i tinem deoparte pe cei ce dadeau sa umble si sa calce pe ste tot prin gradina cnd se facea vnzarea. Si numa' ce ne pomenim cu domnu' Bilbo ca urca Magura calare pe-un ponei, cu nu stiu cti ditamai sacii doldora si doua cufere. N u ma-ndoiesc ca erau doldora de comorile ce le strnsese pe meleaguri straine, pe un de se zice ca-s munti de aur; dar nu att ct sa umple tuneluri ntregi. Fiu-meu Sam va fi stiind nsa mai multe despre asta. El e toata ziua-buna ziua la Fundatura. Si e ne bun dupa povesti din vremuri de demult si sta si-asculta tot ce-i povesteste domnu' Bilbo. Domnu' Bilbo l-a-nvatat sa scrie si sa citeasca pe limba lui -fara vreun gnd rau, sa stiti asta, si nadajduiesc nici sa nu iasa vreun pocinog din att. Elfi si Dragoni! i zic eu. Varza si cartofii suntmai buni pentru alde mine si tine. Nu te-ncurca n treburile alora mai presus de tine, de nu vrei sa te trezesti cu pocinoage de n-ai sa le poti duce, zic. Si -o zic si altora, adauga el, aruncnd o privire strainului si morarului. Dar cei de fata nu se lasara convinsi de avertismentul Unchiasului. Legenda avut iei lui Bilbo era de-acum bine nfipta n mintile hobbitilor celor tineri. -Ehei, da' de-atunci si-a mai tot sporit avutia, nu se lasa morarul, dnd glas par erii celor mai multi. E dus adesea de-acasa. Si uitati-va numa' la strainii ce-i calc a pragul: gnomi care se furiseaza noaptea si solomonarul ala batrn si ratacitor, Gandalf, s i cti altii. Orice-ai spune, Unchiasule, da' Fundatura e-un loc tare ciudat, si cei ca re locuiesc acolo sunt si mai ciudati. -Si domnia ta n-ai dect sa spui ce poftesti despre lucruri pe care nu le stii mai bine dect te pricepi la vslit, domnule Roscovan, i-o-ntoarse Unchiasul, pornit mai abit ir dect oricnd mpotriva morarului. Daca asta-nseamna ciudatenie, atunci nu ne-ar stric

a mai multa ciudatenie din asta prin partile noastre. Sunt unii nu prea departe de -aici care n-ar oferi nici o halba de bere unui prieten, chiar daca ar trai ntr-o vizuina cu totul si cu totul din aur. Dar la Fundatura toate lucrurile se fac asa dupa cum se cuvine. S am al meu zice ca toata lumea o sa fie invitata la petrecere si-or sa se mparta daruri, luati aminte, daruri la toata lumea -chiar luna asta, adica. Acea luna era septembrie, si mai frumoasa nici ca se putea. A doua sau a treia z i s-a zvonit (mai mult ca sigur ca de la Sam atoatestiutorul pornise zvonul) ca or sa fie focuri de artificii -mai mult chiar, artificii cum nu mai fusesera vazute n Comitat de m ai bine de-un secol, chiar asa, de la moartea Batrnului Took. Vremea trecea si Ziua se apropia din ce n ce. ntr-o seara, un car cu aspect neobisnuit, ncarcat cu pachete cu aspect neobisnuit, si facu aparitia n Hobbiton si urca opintit Magura spre Fundatura. Surprinsi, hobbitii si itira capetele prin usile l uminate cu lampase, ca sa caste gura n urma lui. Carul era mnat de straini care cntau cntece ciudate: gnomi cu barbi lungi si glugi mari. Ctiva dintre ei ramasera peste noapt e la Fundatura. La capatul celei de-a doua saptamni a lui septembrie, o caruta strabat u satul Lnga Ape, venind n plina zi dinspre Podul Viniac. De data asta, pe capra se afla un singur carutas batrn. Purta o palarie albastra cu tugui nalt, o mantie cenusie, lunga pna-n pamnt, si o esarfa argintie. Avea barba lunga si sprncene stufoase, care iese au pe sub borul palariei. Copilandrii hobbiti se luara alergnd dupa caruta ct era

Hobbitonul de lung si pe Magura n sus. Caruta era ncarcata cu artificii, asa cum banuisera si ei. Ajuns n fata usii lui Bilbo, Batrnul ncepu sa descarce pachete mar i de artificii de toate soiurile si formele, fiecare purtnd ca inscriptie un G rosu ma re si o runa elfica. Acesta era nsemnul lui Gandalf, negresit, iar batrnul era Gandalf Vrajitorul, a ca rui faima n Comitat i se tragea mai ales de la priceperea sa la focuri, fumuri si lum ini. ndeletnicirea lui era mult mai dificila si mai periculoasa, dar locuitorii din Co mitat n-aveau cunostinta de ea. Pentru ei, el nu reprezenta dect una dintre atractiile" Petrecerii. De aici si agitatia hobbitilor celor mici. -G pentru Grozav! strigau ei, facndu-l pe batrn sa zmbeasca. l cunosteau din vedere, desi si facea aparitia n Hobbiton cnd si cnd si niciodata pentru vreme ndelungata; nsa nici prichindeii si nici unul dintre cei mai n vrsta dintre batrni nu vazusera vreodata reprezentatiile lui cu focuri de artificii -acestea tineau de trecutul legendar. Cnd batrnul, ajutat de Bilbo si de ctiva gnomi, ispravi cu descarcatul, Bilbo mparti ctiva gologani; dar nici o racheta luminoasa sau vreo pocnitoare nu se ntrezari, spre dezamagirea spectatorilor. -Haida, luati-o din loc, le spuse Gandalf. O sa aveti pe saturate la timpul cuve nit. Dupa care disparu nauntru cu Bilbo, iar usa se nchise n urma lor. Zadarnic se uitara hobbitii cei mici lung la usa; plecara ntr-un trziu, apasati de gndul ca ziu a petrecerii nu va mai sosi nicicnd. n Fundatura, Bilbo si Gandalf sedeau la fereastra deschisa a unei camere mici ce dadea spre vest, n gradina. Dupa-amiaza trzie era luminoasa si pasnica. Florile straluceau rosii si galbene: gura-leului, floarea-soarelui si coltunasi mpnzind pe retii de iarba si itindu-se la ferestrele rotunde. -Ce viu colorata e gradina ta, spuse Gandalf. -Da, ncuviinta Bilbo. ntr-adevar, mi-e foarte draga, la fel si ntreg batrnul Comitat ; dar cred ca am nevoie de odihna. -Asta nseamna ca vrei sa-ti duci la ndeplinire planul? -ntocmai. M-am hotart acum multe luni si nu m-am razgndit. -Prea bine. N-are rost sa mai vorbim despre asta. Tine-te de planul tau -de tot planul, ia aminte -si sper sa iasa bine, pentru tine si pentru noi toti.

-Asa sper si eu. Oricum, am de gnd sa ma distrez joi si sa fac mica mea sotie. -Ma ntreb cine va rde, facu Gandalf, clatinnd din cap. -Vom vedea, raspunse Bilbo. A doua zi si mai multe carute urcara Magura, si dupa ele alte carute. Or fi fost unii care sa mormaie ca adica ar fi vorba de niscai negot local", dar chiar n saptamna a ceea de la Fundatura au nceput sa curga comenzile pentru tot felul de provizii, tot fe lul de bunuri sau articole de lux ce puteau fi obtinute n Hobbiton sau Lnga Ape sau oriun de n mprejurimi. Locuitorii au nceput sa se entuziasmeze si sa taie zilele din calenda r, pndindu-l nerabdatori pe postas, doar-doar le-o aduce invitatiile. Nu peste multa vreme invitatiile au -a blocat, iar acela din Lnga Ape s-a ost chemati n ajutor postasii voluntari. Sirul lor nu se ducnd sute de variante politicoase nceput sa vina cu gramada, nct oficiul postal s pomenit ngropat ca sub ninsoare, astfel ca au f mai ispravea pe Magura n sus, de Multumesc, am sa vin cu siguranta.

Pe poarta Fundaturii se putea citi urmatorul anunt: INTRAREA OPRITA PENTRU TOTI, N AFARA DE CEI VENITI LA PETRECERE. Chiar si aceia care aveau sau pretindeau ca aveau treburi legate de Petrecere erau arareori lasati sa intre. Bilbo era ocupa t: scria invitatii, bifa raspunsuri, mpacheta cadouri si facea anumite pregatiri numai de el stiute. Din ziua n care a sosit Gandalf nu s-a mai aratat la fata. Trezindu-se hobbitii ntr-o buna zi dimineata, descoperira ca pajistea ce se ntinde a la sud de usa lui Bilbo era acoperita cu frnghii si stlpi pentru corturi si pavilioan e. n

malul ce ducea la drum fusese taiata o intrare speciala, cu trepte largi si o po arta mare, alba. Cele trei familii de hobbiti din Pusca-n-traista, care se marginea cu paji stea, se aratau foarte interesate de tot ce se petrecea acolo si toata lumea i invidia. Batrnul unchias Gamgee nici macar nu se mai prefacea ca lucra n gradina. Corturile ncepeau sa se nalte. Unul dintre pavilioane era deosebit de mare, att de mare, nct copacul care crestea pe pajiste se gasea acum chiar n interiorul lui, naltndu-se mndru la unul dintre capete, n dreptul mesei principale. De crengi atrnau lampioane. Si mai promitator dect att (dupa mintea hobbitilor), o bucatarie uriasa, n aer liber, fusese ridicata la coltul dinspre miazanoapte al pajistii. O ceata ntreaga de bucatari, de la toate hanurile si ospatariile pna hat-departe, sosisera ca sa dea o mna de ajutor gnomilor si altor neamuri ciudate gazduite la Fundatura. Rabd area tuturor era pusa greu la ncercare. Apoi vremea s-a nnorat. Asta a fost miercuri, n ajunul Petrecerii. Ceea ce a strnit mare neliniste. Si n sfrsit au venit si zorile zilei de joi, 22 septembrie. Soarel e a rasarit, norii au disparut, steagurile au fost desfasurate si distractia a nceput. Bilbo Baggins o numea petrecere, dar n realitate erau o sumedenie de distractii adunate ntr-una singura. Practic, toata lumea ce locuia n mprejurimi fusese invitat a. Foarte putini fusesera trecuti cu vederea din greseala, dar nici asta n-a mai av ut importanta atunci cnd respectivii au venit din proprie initiativa. Fusesera invit ati multi si din alte parti ale Comitatului; si erau chiar ctiva din afara hotarelor. Bilbo si ntmpina personal oaspetii (si pe cei veniti neinvitati) la poarta cea nou construi ta. Dadea cadouri tuturor fara exceptie -asta nsemnnd si celor care se strecurau afara printr-o iesire dosnica si intrau din nou prin poarta din fata. Hobbitii mpart ca douri atunci cnd si sarbatoresc zilele de nastere. Nu din cele scumpe, de regula, si nu cu atta darnicie ca acum; obiceiul nsa nu era rau. De fapt, n Hobbiton si Lnga Ape aproape n fiecare zi era ziua cuiva, nct fiecare hobbit din acele parti avea sansa sa primeasca cel putin un cadou pe saptamna. Dar de saturat nu se saturau niciodata. De data aceasta cadourile erau neobisnuit de grozave. Copiii hobbiti erau att de emotionati, nct o vreme uitara pna si sa mannce. Primisera jucarii din care nu mai vazusera nicicnd pna atunci, toate minunate si unele nendoios vrajite. Multe dintre ele fusesera ntr-adevar comandate cu un an n urma si strabatusera tot drumul de la Munte si din Tinutul de Jos pna aici si erau facute de gnomi.

Dupa ce fiecare oaspete a fost primit cu urari de bun-venit, au urmat dansurile, muzica, jocurile si, binenteles, mncarea si bautura. Trei mese oficiale fusesera pregatite: prnzul, ceaiul si dineul (sau cina). Dar prnzul si ceaiul s-au deosebit ndeobste prin faptul ca toti oaspetii au sezut cu totii la mese si au mncat laolal ta. n rest, oaspetii se strngeau n grupuri mari ca sa mannce si sa bea -fara ntrerupere, d e la orele unsprezece pna la sase si jumatate, cnd ncepeau focurile de artificii. De focuri a avut grija Gandalf: nu numai ca au fost aduse de el, dar tot el a fo st cel care le-a conceput si le-a mesterit; iar efectele speciale, artificiile combinat e si rachetele luminoase erau lansate tot de el. Pe lnga acestea, oaspetilor li s-au mpartit peta rde, pocnitori, scaparatori, torte, lumnari gnomice, fntni elfice, roti-de-foc din cele facute de spiridusi, bubuitori. Toate erau minunate. Arta lui Gandalf era tot mai desavr sita cu trecerea anilor. Rachetele aratau ca niste stoluri scnteietoare care cntau cu glasuri dulci. Erau copaci verzi cu tulpini de fum negru: frunzele lor se deschideau precum o primav ara ntreaga, desfasurndu-se ntr-o clipita, iar ramurile lor stralucitoare picurau flori incandescente peste hobbitii uluiti, disparnd cu o aroma dulce chiar nainte sa le atinga chipurile naltate. Erau fntni de fluturi care zburau scnteind n copaci; coloane de focuri colorate ce se naltau si se transformau n vulturi, corabii plutitoare, sau o adevarata falanga de lebede zburatoare; o furtuna rosie de tunete si fulgere cu un torent galben de ploaie; o padure de sulite argintii ce tsneau brusc spre cer cu un chio t ca de

armata nclestata n lupta, ca sa se pravaleasca apoi n apa cu un ssit ca de la o suta de serpi clocotiti. Si la urma de tot, nca o surpriza, n onoarea lui Bilbo, care i nauci pe hobbiti nemasurat de mult, ceea ce si urmarise Gandalf. Luminile se stinsera. Un fum mare se nalta. Lua forma unui munte zarit n departare si ncepu sa se nroseasca spre soare-rasare. Prinse sa scuipe limbi de foc verzi si purpurii, din el si lua zbor ul un dragon rosu-auriu -nu de marime naturala, dar semannd cu un dragon adevarat: dint re falcile lui tsneau focuri, ochii lui scaparau n jos; se auzi un raget, iar dragonu l se roti de trei ori peste capetele multimii. Toti se aplecara ferindu-se, unii chiar caz ura cu fetele la pamnt. Dragonul trecu ca un fulger, facu o tumba si se dezintegra deasupra sat ului Lnga Ape cu o explozie asurzitoare. -Acesta e semnalul pentru cina! rasuna vocea lui Bilbo. Suferinta si spaima se r isipira ca prin minune si hobbitii prosternati sarira n picioare. Fiecare primi o cina minunata; fiecare, adica fara cei invitati la un dineu special n familie. Acesta fusese pre gatit n pavilionul cel mare cu copacul. Invitatiile fusesera limitate la douasprezece duzini (un numar caruia hobbitii i mai spuneau si un Gros, desi cuvntul nu era considerat ca fiind cel mai nimerit cnd era vorba de persoane); iar oaspetii fusesera alesi din toate familiile nrudite cu Bilbo si Frodo, alaturi de care se mai numarau si ctiva prieteni deoseb iti, nenruditi (cum era Gandalf). Multi hobbiti tineri participau si ei cu ngaduinta parinteasca, pentru ca hobbitii se aratau ngaduitori cu copiii cnd era vorba de st at pna trziu, mai ales daca puteau sa le ofere o masa fara cheltuiala. Caci pentru a-si creste odraslele hobbitii aveau nevoie de multa mncare. Erau multi din familiile Baggins si Boffins, si din familiile Took si Brandybuck ; din neamul Grubb venisera tot felul (rude de-ale bunicii lui Bilbo Baggins), si din ramura Chubb (nrudita cu bunicul Took); ctiva Burrows si Bulger si Bracegirdle si Brockho use si Goodbody si Hornblower si Proudfoot, alesi pe sprinceana. Unii dintre acestia erau nruditi de departe cu Bilbo, iar ctiva aproape ca nu fusesera niciodata n Hobbiton, caci traiau n colturi ndepartate ale Comitatului. Nu fusesera uitati nici cei din famil ia Sackville-Baggins. Erau acolo si Otho, si sotia lui Lobelia. Nu-l aveau la inima pe Bilbo, iar pe Frodo l detestau, dar invitatia aratase att de magnifica, scrisa n cerneala de aur, nct le-a fost cu neputinta sa o refuze. Pe lnga asta, varul Bilbo era renumit pentr u talentele lui culinare, astfel ca mesele lui se bucurau de o reputatie binemerit

ata. Toti cei o suta patruzeci si patru de oaspeti se asteptau la un ospat placut; de si se cam temeau de discursul ce urma sa-l tina gazda lor dupa dineu (un punct inevitabil n program). Era stiut ca avea sa-si mpaneze cuvntarea cu frnturi din ceea ce el numea poezie; si uneori, dupa un pahar sau doua, ncepea sa pomeneasca de aventurile abs urde ale calatoriei lui misterioase. Oaspetii n-au fost dezamagiti: ospatul a fost fo arte placut, de fapt o seara captivanta de-a dreptul: bogata, abundenta, variata si prelungit a. Dupa ospat sau cam pe-atunci veni rndul Discursului. Majoritatea comesenilor erau acum, totusi, ntr-o dispozitie ngaduitoare, n acea stare minunata pe care ei o nume au umplerea colturilor", si sorbeau bauturile favorite, ciuguleau din trufandalele fa vorite, dadusera uitarii toate temerile. Erau pregatiti sa asculte orice, sa se veseleas ca la fiecare sfrsit de fraza. Dragii mei prieteni, ncepu Bilbo, ridicndu-se n picioare. -I-auzi! I-auzi! I-auzi! strigara ei, repetnd exclamatia n cor si parnd sa nu dorea sca sa dea ascultare propriului lor ndemn. Bilbo si parasi locul, se apropie de un scaun de sub un copac luminat, urcndu-se p e el. Lumina lampioanelor cadea pe fata lui radioasa; nasturii de aur straluceau p e jiletca de matase brodata. Toti l vedeau stnd cocotat acolo si fluturnd o mna n aer, pe cealalta tinnd-o n buzunarul pantalonului. Dragii mei Bagginsi si Boffini, relua el; si dragii mei Tooksi, Brandybucksi, Gr ubbi si Chubbi, Burrowi si Hombloweri si Bolgeri, Bracegirdleri, Goodbodysi, Brockhouser i si Proudfooteri.

-ProudFEET ! striga un hobbit mai batrn din fundul pavilionului. Numele lui, binenteles, era Proudfoot, si pe buna dreptate; caci labele picioarel or lui erau mari, deosebit de paroase si amndoua se aflau pe masa. Proudfooteri, repeta Bilbo. De asemenea, prea bunii mei Sackville-Bagginsi, caro ra va urezbunvenitnsfrsitla Fundatura.Astaziestea o suta unsprezecea mea zi de nastere: azi mplinesc o suta unsprezece ani! -Ura! Ura! La multi ani! strigara oaspetii si batura voiosi n tabliile meselor. Bilbo se descurca minunat. Lor asemenea vorbe le placeau: erau scurte si la obie ct. Sper ca va distrati cu totii la fel de bine ca si mine. Urale asurzitoare. Strigate de Da (si Nu). Vacarm de trompete si coarne, de cimp oaie si flaute si alte instrumente muzicale. Dupa cum am mai spus, erau prezenti multi h obbiti tineri. Se auzi o salva de bubuituri atunci cnd sute de pocnitori muzicale cu sur prize fusesera deschise. Majoritatea purtau nsemnul TINUTUL DE JOS; ceea ce nu spunea mare lucru celor mai multi dintre hobbiti, dar toti consimtira ca pocnitorile-su rpriza erau minunate. Contineau instrumente muzicale mici, nsa cu o lucratura desavrsita si sunete ncntatoare. Mai mult, ntr-un colt, ctiva tineri Took si Brandybuck, nchipuindu-si ca unchiul Bilbo si ncheiase discursul (caci spusese raspicat tot cee a ce era de spus) improvizara pe loc o orchestra si ncepura sa cnte o melodie vesela de dans. Jupnul Everard Took si domnisoara Melilot Brandybuck se urcara pe o masa si, tinnd clopotei n mna, se apucara sa danseze Inelul-lat: un dans fermecator, dar cam apri g. -Bilbo nsa nu ispravise. Apucnd un corn de la un tinerel aflat alaturi, sufla n el d trei ori cu putere. Vacarmul se curma. Nu va voi tine mult, striga Bilbo. Adunarea izbucni n urale. V-am chemat pe toti aici cu un anumit scop. Ceva din felul n care rostise aceste cuvinte i facu sa tresara. Tacerea se facu ap roape totala si unul sau doi din familia Took si ciulira urechile. Mai bine zis, cu Trei Scopuri! nti si-nti, sa va spun ca tin la voi toti nemasurat d e mult si ca o suta unsprezece ani sunt prea putini pentru a trai n mijlocul unor h obbiti att de grozavi si de admirabili.

Strigate naucitoare de ncuviintare. Pe jumatate din voi nu va cunosc nici pe jumatate din ct as vrea; si tin la jumat ate din voi numai pe jumatate pe ct ati merita. Neasteptate vorbe, si cam greu de nghitit. Ici si colo aplauze razlete, dar cei m ai multi dintre ei ncercau sa se dumireasca daca sa le ia sau nu ca pe un compliment. n al doilea rnd, pentru a-mi sarbatori ziua de nastere. Urale din nou. Ar trebui sa spun: ziua NOASTRA de nastere. Caci este, nendoios, si ziua de nastere a mostenitorului si nepotului meu Frodo. Astazi mplineste vrsta majoratului si intra n posesia mostenirii. Cteva aplauze de mntuiala din partea celor mai n vrsta; si cteva strigate puternice de Frodo! Frodo! Sa traiasca batrnu' Frodo!" din partea tinerilor. Cei d in familia Sackville-Baggins se ncruntara si se ntrebara ce putea sa nsemne acel intra n posesia mostenirii". mpreuna facem o suta patruzeci si patru. V-am invitat tot pe attia, pentru ca numa rul vostru sa se potriveasca acestei sume remarcabile: un Gros, daca mi-e ngaduit sa folosesc aceasta expresie. Fara urale. Ce caraghios. Multi oaspeti -si n special cei din familia Sackville-B aggins -se simteau jigniti, fiind convinsi ca fusesera chemati doar ca sa mplineasca ace l numar, ca un numar fix de produse ntr-un pachet. -Un Gros. Chiar asa! Vulgara expresie. De asemenea, daca mi-e ngaduit sa ma refer la istoria straveche, este aniversarea sosirii mele la Esgaroth, traversnd Lacul cel Lung calare pe butoi; chiar daca fa ptul ca era ziua mea de nastere mi-a zburat atunci din memorie. Pe atunci nu aveam dect

cincizeci si unu, si zilele de nastere nu pareau att de importante. Cu toate aces tea, banchetul a fost minunat, desi eram tare racit la acea data, mi aduc aminte, si n -am putut sa spun dect att ,mu'tu'me'c foa'te mu't". Acum pot sa repet acelasi lucru m ult mai corect:Multumescfoartemultca ativenitla mica mea petrecere. Tacere ndaratnica. Se temeau ca acum o sa urmeze neaparat un cntecel sau vreo poezioara; si ncepeau sa dea semne de plictiseala. De ce nu se putea opri din vorbit, sa-i lase sa bea n sanatatea lui? Dar Bilbo nici nu recita, nici nu cnta. Cteva cli pe ramase tacut. n al treilea rnd, si cel din urma, spuse el mai departe, doresc sa fac un ANUNT. Rosti acest din urma cuvnt att de tare si de neasteptat, nct toti cei care mai erau n stare sa se ridice n picioare o facura. Cu parere de rau, va anunt ca -desi, asa cum v-am spus, o suta unsprezece ani su nt prea putini sa-i fi petrecut n mijlocul vostru -acesta este SFRSITUL. Plec. Va par asesc chiar ACUM. ADIO! Cobor de pe scaun si disparu. O lumina orbitoare scapara, facndu-i pe oaspeti sa nchida brusc ochii. Cnd i redeschisera, Bilbo nu se zarea nicaieri. O suta patruzec i si patru de hobbiti uluiti se uitau cu gurile cascate. Batrnul Odo Proudfoot si cobor labele de pe masa si le izbi de pamnt. Se lasa o tacere grea, pna cnd, dupa cteva rasuflari adnci, toti cei din neamurile Baggins, Boffin, Took, Brandybuck, Grubb Chubb, Burrows, Bolger, Bracegirdle, Brockhouse, Goodbody, Hornblower si Proudfoot ncepu ra sa vorbeasca deodata si n aceeasi clipa. Parerea unanima era aceea ca gluma era de prost gust, drept care trebuiau aduse si mai multa mncare si bautura pentru a-i scoate pe musafiri din starea de soc si ir itare. -E ticnit, ntotdeauna am spus asta, ziceau mai multi dintre ei. Chiar si cei din familia Took (cu cteva exceptii) considerau ca Bilbo avea o purtare absurda. Deocamdata, majoritatea erau convinsi ca disparitia lui nu era nimic altceva dect o gluma proasta. Dar batrnul Rory Brandybuck avea oarecare ndoieli. Nici vrsta si nici masa copioasa nu-i ncetosasera ratiunea, astfel ca se adresa nurorii lui, Esmeralda: -E ceva necurat n povestea asta, draga mea! Eu cred ca nebunu' de Baggins a sters -o din nou. Batrn prost si nebun. Dar de ce sa ne facem griji? N-a luat cu el bunata turile. Si-i striga lui Frodo sa mai trimita vinul si n directia lui.

Frodo era singurul dintre cei prezenti care nu spusese nimic. O vreme sezuse n tacere lnga scaunul gol al lui Bilbo, refuznd sa asculte comentariile si ntrebarile . Binenteles ca-i placuse gluma, desi stia despre ce era vorba. i venise greu sa-si stapneasca rsul n fata surprinderii indignate a oaspetilor. Dar n acelasi timp se simtea profund tulburat: de-abia acum si dadea seama ca-l iubea foarte mult pe ba trnul hobbit. Cei mai multi musafiri continuau sa mannce, sa bea si sa discute despre bizareriile lui Bilbo Baggins, cele noi si cele vechi; dar cei din familia Sackv ille-Baggins plecasera deja furiosi. Frodo nu mai voia sa aiba nimic de-a face cu petrecerea. Dadu ordin sa fie adus si mai mult vin; apoi se ridica, si goli paharul n sanatatea lui Bilbo, nsa fara s-o spuna, si se furisa afara din pavilion. Ct despre Bilbo Baggins, chiar n timp ce-si rostea discursul, pipaia inelul de aur din buzunar: inelul lui vrajit, asupra caruia pastrase taina attia ani. Cobornd de pe scaun, si l-a strecurat pe deget si din acel moment nici un hobbit nu l-a mai vazut vre odata n Hobbiton. Se ntoarse iute la vizuina lui si, cteva clipe, se opri zmbind sa asculte la zarva din pavilion si la zvonurile de veselie ce rasunau n alte parti ale pajistii. Apoi in tra. si scoase hainele de petrecere, mpaturi si nveli n foita de hrtie vesta de matase brodata si o puse bine. Se mbraca n niste vesminte vechi si mototolite, iar n jurul taliei si ncin se un bru de piele, vechi si el. De acesta prinse o sabie scurta bagata ntr-o teaca d e piele neagra si crapata. Descuie un sertar ce mirosea a camfor si dinauntru scoase o m anta veche si o gluga. Fusesera tinute ncuiate ca si cum ar fi fost ceva de mare pret, dar erau

att de peticite si decolorate de vreme, nct culoarea lor initiala cu greu mai putea fi deslusita; se prea poate sa fi fost un verde-nchis. Erau cam prea mari pentru el. Apoi se duse n camera lui de lucru si dintr-o casa de bani scoase ceva nvelit n niste crpe vechi, precum si un manuscris legat n piele; pe lnga acestea, scoase si un plic voluminos. Manuscrisul si plicul le puse peste lucrurile ce aproape umpleau un s ac greu pregatit dinainte, n plic strecura inelul si lantul subtire de care era legat, ap oi l sigila si scrise pe el numele lui Frodo. nti aseza plicul la vedere pe polita semineului, da r brusc se razgndi si l ndesa n buzunar, n aceeasi clipa usa se deschise si Gandalf intra repede n ncapere. -Buna! l saluta Bilbo. Ma ntrebam daca o sa mai apari. -Ma bucur sa te gasesc vizibil, raspunse vrajitorul, asezndu-se pe un scaun, voia m sa te prind ca sa mai schimbam cteva ultime vorbe. mi nchipui ca ai sentimentul ca tot ul s-a petrecut minunat si ntocmai cum ai planuit? -Da, asa cred, spuse Bilbo. Desi strafulgerarea aceea a fost neasteptata; m-a sp eriat pe mine, daramite pe ceilalti. A fost mna ta la mijloc, nu-i asa? -ntocmai. Ai facut un lucru ntelept ca ai pastrat taina inelului aceluia attia ani, iar eu am considerat ca era nevoie sa le ofer oaspetilor tai ceva n plus care sa expl ice disparitia ta brusca. -Si sa-mi strice mie gluma. Esti un bagaret batrn, te amesteci unde nu-ti fierbe oala, izbucni Bilbo n rs, dar presupun ca stii mai bine, ca ntotdeauna. -Stiu... atunci cnd trebuie sa stiu. Dar nu prea sunt sigur de toata povestea ast a. Acum s-a ispravit. Ti-ai facut sotia, ti-ai alarmat si ti-ai jignit aproape toat e rudele si i-ai dat ntregului Comitat subiect de brfa pentru noua zile, sau mai degraba nouazeci si noua. Vrei sa continui? -Da. Simt ca am nevoie de odihna, o odihna foarte lunga, asa cum ti-am mai spus. Poate o odihna eterna: nu cred ca am sa ma mai ntorc. De fapt, nici nu am de gnd, am aranjat totul. Sunt batrn, Gandalf. Nu o arat, dar ncep s-o simt n strafundul inimi i. Bine conservat, chiar asa! pufni el dispretuitor. Stii, ma simt subtire, parc-as fi ntins, daca ma ntelegi ce vreau sa spun: ca untul ntins pe o felie prea mare de pine. Si n u e bine. Am nevoie de o schimbare, sau de nu stiu ce. Gandalf l scruta curios.

-Asa e, nu pare sa fie bine, spuse el gnditor. Asa e, pna la urma cred ca planul t au este poate cel mai bun. -Ce-o fi o fi, eu oricum sunt hotart. Vreau sa vad din nou muntii, Gandalf -munti i; si apoi sa gasesc un loc unde sa ma pot odihni. n liniste si pace, fara toate rubede niile astea care sa traga c