Stapanul Inelelor - 01 - Fratia Inelului

8/14/2019 Stapanul Inelelor - 01 - Fratia Inelului

1/287

J.R.R. Tolkien

FRATIA INELULUIFiind prima parte a trilogiei STAPNUL INELELOR

Trei inele pentru stapnii elfi cei de sub soare,Sapte pentru ei, gnomii de vita din sali de stnca,Noua, Oamenilor care stiu ca-n lumea lor se moare,Unul pentru el, Seniorul ntunecimii-n noaptea lui adncaUnde-s Umbrele n Tinutul Mordor, ca sa le gaseasca.Si pe toate sa le-adune un inel, si altul nime,Sa le ferece pe toate, astfel sa le stapneasca,Unde-s Umbrele, n Tinutul Mordor, n ntunecime.

Cuvnt nainte

Aceasta poveste a crescut pe masura ce era povestita, pna cnd a devenit o istorie aRazboiului cel Mare al Inelului, cuprinznd nsa multe imagini fugare din istoria nca simai veche ce a precedat-o. A fost nceputa curnd dupa ce a fost scris Hobbitul sinaintea publicarii acestuia n 1937; dar nu am continuat seria, caci am dorit ca mai ntisa nchei si sa pun n ordine mitologia si legendele Zi lelor de Odinioara care, la aceadata, prinsesera deja contur. Am dorit sa fac acest lucru pentru propria satisfactie si aveam putine sperante ca vor fi si altii care sa manifeste interes pentru aceasta lucrare,

mai a les ca sursa ei de inspiratie era n primul rnd lingvistica, iar de nceput amnceput-o pentru a oferi fundalul istoric necesar limbilor elfice.

Cnd cei carora le-am cerut sfaturi si pareri m-au corectat, nlocuind putine sperantecu fara speranta, m-am ntors la seria mea, ncurajat de cererile venite din partea cititorilorde a le oferi mai multe informatii despre hobbiti si despre aventurile lor. Dar povestea eraatrasa n mod irezistibil spre lumea mai veche si a devenit o relatare, ca sa zic asa, a sfrsitului si a trecerii ei, nainte sa se spuna ceva despre nceputul si mijlocul ei. Procesula nceput pe cnd scriam Hobbitul, n care existau nca de pe atunci cteva referiri la subiectul mai vechi: Elrond, Gondolin, Elfii Nobili si orci, ct si imagini fugare, care seivisera fara a fi chemate, ale unor lucruri mai nalte, sau mai afunde, sau mai ntunecate

dect ceea ce se gasea la suprafata: Durin, Moria, Gandalf , Necromantul, Inelul.Descoperirea semnificatiilor acestor imagini fugare si a relatiei lor cu istoriile stravechi ascos la lumina AI Treilea Ev care a culminat cu Razboiul Inelului.

Cei care au cerut mai multe informatii despre hobbiti le-au primit pna la urma, dar autrebuit sa astepte o vreme ndelungata; caci alcatuirea Stapnului Inelelor a durat cu ntreruperi din 1936 pna n 1949, o perioada cu multe obligatii pe care nu le-am neglijat,si multe alte interese de cercetator si profesor, care m-au absorbit adesea. Amnarea afost pricinuita, de asemenea, de izbucnirea razboiului n 1939, asa nct la sfrsitul acelui an povestea nu ajunsese nca la capatul Carti i nti. n ciuda ntunericului dinurmatorii cinci ani, am constatat ca povestea nu mai putea fi pe de-a-ntregul abandonatasi m-am trt mai departe, mai ales noaptea, pna cnd am ajuns lnga mormntul lui

Balin din Moria. Acolo m-am oprit multa vreme. A trecut aproape un an pna cnd ampornit mai departe, si astfel am ajuns la Lothlorien si Rul cel Mare, trziu n 1941. Anulurmator am scris primele ciorne ale materialului care a lcatuieste Cartea a Treia si nceputurile Capitolelor 1 si 3 din Cartea a Cincea; si acolo, n timp ce semnalele luminoase au scaparat n Anorien iar Theoden a ajuns n Valea Calvarului m-am oprit. milipsea puterea de previziune, iar timp de gndire nu aveam.


2/287

Abia n anul 1944 am abandonat maruntisurile nca nerezolvate si di lemele unui razboi pe care eram dator sa-l urmaresc ndeaproape sau macar sa-l consemnez n scris sim-am fortat sa descriu calatoria lui Frodo spre Mordor. Aceste capitole, care pna la urmaau devenit Cartea a Sasea, au fost scrise si expediate sub forma de serial f iului meuChristopher, aflat la acea vreme n Africa de Sud, cu Fortele Aeriene Britanice. Totusi, amai fost nevoie de cinci ani nainte ca povestea sa ajunga la capatul ei de-acum; n acelrastimp, mi-am schimbat casa, slujba si colegiul, iar zilele, desi mai putin ntunecate, n-aufost cu mult mai laborioase. Apoi, cnd n sfrsit s-a ajuns la capat, ntreaga poveste a

trebuit revizuita si chiar rescrisa de la sfrsit spre nceput. Si a trebuit dactilografiata siredactilografiata de catre mine; costurile unei dactilografieri profesioniste, cu toate celezece degete, mi depaseau posibilitatile buzunarelor.

Stapnul Inelelor a fost citita de multi oameni de cnd, ntr-un trziu, a vazut luminatiparului; si as dori sa spun aici ceva referitor la multele opinii sau presupuneri pe carele-am primit sau le-am citit, privitoare la motivele si semnificatia povestii. Motivul principala fost dorinta unui povestitor de a-si ncerca mna cu o poveste cu adevarat lunga, n staresa capteze atentia cititorilor, sa-i amuze, sa-i ncnte si uneori poate sa-i tulbure sau sa-imiste profund. n rolul meu de calauza, nu aveam dect propriile sentimente privitoare laceea ce este tulburator sau miscator, si adesea pentru multi calauza a dovedit inevitabil caurma o pista gresiaa. Uni i care au citit cartea sau, oricum, au recenzat-o, au gasi t-o

plicticoasa, absurda sau demna de dispret; si nu am de ce sa ma plng, deoarece ampareri similare despre operele lor sau despre genul de scriitura pe care ei, n mod evident,l prefera. Dar chiar si din punctele de vedere ale multora dintre cei care au fost ncntatide povestea mea, sunt destule aspecte care nu plac. Poate ca nu este cu putinta ca ntr-opoveste lunga sa i satisfaci pe toti n toate si nici sa dezamagesti pe toata lumea n exactaceleasi privinte; caci, din scrisorile pe care le-am primit, gasesc ca pasajele sau capitolele care pentru unii reprezinta un neajuns pentru altii sunt demne de toata lauda.Cel mai critic cititor dintre toti, eu nsumi, gaseste acum multe defecte, minore si majore,dar nefiind, din fericire, obligat nici sa recenzeze cartea si nici sa o scrie nca o data, vatrece peste ele n tacere, mentionnd doar una care a fost observata si de alti i: cartea eprea scurta.

Ct despre sensul sau, mesajul interior, autorul n-a avut nici o intentie n aceastaprivinta. Nu este nici alegoric, nici tematic. Pe masura ce povestea crestea, prindearadacini (n trecut) si dadea ramuri neasteptate; dar tema ei principala a fost fixata de labun nceput prin alegerea inevitabila a Inelului ca element de legatura ntre aceastapoveste si Hobbitul. Capitolul crucial, Umbra trecutului", este una dintre cele mai vechiparti ale povestii. A fost scris cu mult nainte ca semnele de rau augur ale anului 1939 saf i devenit amenintarea unui dezastru de nenlaturat, si din acel punct povestea ar f i evoluat n mod esential pe aceleasi linii, daca respectivul dezastru ar fi fost evitat. Surselesale sunt lucruri aflate n mintea mea cu mult nainte, sau deja puse pe hrtie n unelecazuri, si prea putin sau chiar nimic n-a fost schimbat de razboiul care a nceput n 1939,si nici de urmarile acestuia.

n desfasurarea sau n finalitatea sa, razboiul adevarat nu se aseamana cu razboiuldin legenda. Daca ar f i inspirat sau ar f i condus evolutia legendei, atunci fara ndoialaca Inelul ar f i fost capturat si folosit mpotriva lui Sauron; acesta n-ar f i fost anihilat, ci aruncat n sclavie, iar Barad-dr n-ar f i fost distrus, ci ocupat. Nereusind sa intre nposesia Inelului, Saruman ar f i gasit n Mordor - n acea vreme de confuzie si tradari - elementele de legatura care-i lipseau n propriile sale cercetari asupra Legendelor Inelului,si nu dupa multa vreme ar f i facut un Inel Mare al sau, cu ajutorul caruia sa-l nfrunte pepretinsul Suveran al Pamntului de Mijloc. n acel conflict, ambele tabere i-ar fi urt si i-arfi dispretuit pe hobbiti: acestia nu ar fi supravietuit nici macar ca sclavi.

S-ar putea nascoci si alte combinatii, n functie de gusturile sau opiniile celor carora leplac alegoriile sau trimiterile la actualitate. Dar mie, cu toata sinceritatea, mi displace

a legoria n oricare dintre manifestarile ei si-mi displace si ma i mult de cnd ammbatrnit si am devenit destul de abil n a-i depista prezenta. Prefer istoria, adevaratasau inventata, pe care gndirea si experienta cititorilor o pot folosi n varii forme. Cred camulti confunda aplicabilitatea cu alegoria"; numai ca una rezida n libertatea cititorului,iar cealalta n dominatia intentionata a autorului.


3/287

Binenteles ca un autor nu poate ramne n totalitate neafectat de experienta sa, darfelurile n care Samnta povestii foloseste solul experientei sunt extrem de complexe, iarncercari le de a def ini acest proces sunt n cel mai bun caz banuieli bazate pe probeneadecvate si ambigue. Este de asemenea fals, desi f iresc de atragator, atunci cndvietile unui autor si unui critic s-au suprapus, sa presupunem ca miscarile gndirii sauevenimentele vremurilor traite de amndoi au reprezentat n mod necesar cele mai puternice influente. Omul trebuie ntr-adevar sa ajunga personal sub umbra razboiuluipentru a simti n ntregime apasarea sa; dar, pe masura ce trec anii, pare a se uita

adesea faptul ca a f i prins n plina tinerete de anul 1914 se dovedea o experienta prinnimic mai putin ngrozitoare dect aceea de a f i implicat n anul 1939 si n cei care-auurmat. Pna n 1918 mi murisera toti prietenii apropiati, cu exceptia unuia singur. Sau, casa iau o situatie mai putin dureroasa: sunt unii care au presupus ca StrabatndComitatul reflecta situatia din Anglia la vremea la care ispraveam eu povestea. Si nueste ctusi de putin asa. Reprezinta o parte esentiala din intriga, gndita nca de la nceput, desi pe parcurs este modificata din pricina caracterului lui Saruman asa cum aevoluat el n poveste, fara - daca e nevoie s-o mai spun - vreo semnificatie alegorica sauvreo aluzie politica n contemporaneitate. Se bazeaza ntructva pe experienta, desi foarteputin (caci situatia economica era total diferita) si foarte departe n trecut. Tara n care amtrait eu n copilarie a fost adusa ntr-o stare jalnica nainte de-a mplini eu unsprezece ani,

ntr-o vreme n care masinile erau obiecte rare (nu vazusem nici una), iar n suburbii semai construiau lini i de tren. De curnd am vazut ntr-un ziar o fotografie a ceea ce mai ramasese dintr-o moara, odata prospera, lnga viitoarea, care, pe vremuri, mi se paruseatt de importanta. Nu mi-a placut niciodata cum arata morarul cel Tnar, dar tatal lui,morarul cel Batrn, avea o barba neagra si nu se numea Roscovanul.

J.R.R.T.

Prolog

1. Cu privire la hobbiti

Aceasta carte se ocupa n mare masura de hobbiti, si din paginile ei cititorul poate aflamulte despre caracterul lor si cte ceva din istoria lor. Alte informatii pot fi gasite deasemenea n selectia din Cartea Rosie a Hotarului de la Soare-Apune, care a fost dejapublicata sub titlul Hobbitul. Acea poveste si are originea n capitolele de nceput aleCartii Rosii, compuse de Bilbo nsusi, primul hobbit care a devenit vestit n lumea larga,si intitulate tot de el ntr-acolo si din nou napoi, deoarece relatau despre calatoria luispre Soare-Rasare si ntoarcerea acasa: o aventura care, ulterior, i-a implicat pe totihobbitii n marile evenimente ale acelui Ev despre care se relateaza n paginile de fata.

Dar poate ca nu putini sunt cei care vor sa cunoasca nca de la nceput mai multedespre acest popor remarcabil, iar altora se prea poate sa nu le fi cazut n mini primacarte. Pentru asemenea cititori au fost alese aici din povestile hobbitilor ctevansemnari despre cele mai importante aspecte, iar prima aventura este relatata pe scurt.

Hobbitii sunt un popor discret, dar foarte vechi, mult mai numeros n vremurile dealtadata dect astazi; ei iubesc pacea, linistea si pamntul temeinic lucrat: dintotdeaunale-a placut sa strabata tinuturi bine gospodarite si ngrijite. Nu nteleg acum, dupa cumn-au nteles nici nainte si nici nu le-au placut masinariile mai complicate dect foalelefierariei, moara de apa sau razboiul de mna, desi se pricepeau sa mnuiasca uneltele.Chiar si n zilele de odinioara se fereau de Semintia Mare", cum ne numesc ei pe noi,dar acum ne evita cu teama si aproape ca nu-i mai poti ntlni. Au auzul foarte fin,vederea ascutita si, desi sunt predispusi spre ngrasare si nu se zoresc daca nu e nevoie,sunt sprinteni si iuti n miscari. nca de la nceput au stapnit arta de a disparea curepeziciune si pe neauzite atunci cnd semintii mai mari ca rasa, pe care nu doresc sa le


4/287

ntlneasca, ajung din ntmplare pe meleagurile lor; si aceasta arta au dezvoltat-ontr-att, nct oamenilor a nceput sa li se para curata vrajitorie. Dar, n realitate,hobbitii n-au deprins niciodata nici un fel de magie si dibacia lor de a disparea sedatoreaza numai si numai unei ndemnari deosebite pe care ereditatea si practica,precum si o prietenie intima cu pamntul, au facut-o sa nu poata fi nicicum imitata derase mai mari si mai nepricepute.

Caci ei sunt o semintie mica, mai mica dect a gnomilor: adica mai putin vnosi sindesati, chiar daca nu sunt cu mult mai scunzi, naltimea lor e variabila, ntre doua sipatru picioare, dupa masuratoarea noastra. Acum arareori mai ating trei picioare nnaltime, dar asta pentru ca s-au micit ei, asa se zice, caci n zilele de odinioara erau multmai nalti. Dupa cum scrie n Cartea Rosie, Bandobras Took (poreclit Raget de Taur), fiullui Isengrim al Doilea, avea patru picioare si jumatate n naltime si putea calari un cal. Afost depasit, spun toate documentele hobbitilor, doar de doua personaje vestite nvechime; dar aceasta ciudata poveste va fi lamurita n cartea de fata.

Ct despre hobbitii din Comitat, despre care va fi vorba n istorisirile ce urmeaza, erauun popor vesel n vremurile lor de pace si prosperitate. Se mbracau n culori vii,placndu-le n mod deosebit galbenul si verdele; ncaltari, nsa, purtau arareori, pentruca talpile le erau acoperite cu o piele ntarita, iar labele nvelite cu par des si crliontat,asemanator celui de pe cap, care adeseori era castaniu. Astfel, singura meserie cu care sendeletniceau prea putin era aceea a cizmariei; cu toate acestea, aveau degete lungi sipricepute si puteau sa faca o multime de alte lucruri utile si minunate. Chipurile lorerau, de regula, blajine mai degraba dect frumoase, latarete, cu ochi stralucitori, obrajimbujorati si guri deprinse sa rda, sa mannce si sa bea. Si cu adevarat rdeau, mncausi beau adesea si din toata inima, placndu-le oricnd o gluma buna si sa mannce desase ori pe zi (atunci cnd li se oferea ocazia). Ospitalieri, ncntati de petreceri si decadouri pe care le mparteau cu darnicie si le primeau cu nerabdare.

Este cum nu se poate mai limpede ca, n ciuda nstrainarii care s-a petrecut, hobbitii

sunt nruditi cu noi; mult mai apropiati noua dect elfii sau chiar dect gnomii. nstravechime vorbeau limbile oamenilor, dupa felul lor de a vorbi, si le placeau sau nu leplaceau cam aceleasi lucruri ca si oamenilor. Dar cum anume suntem nruditi cu ei numai poate fi limpezit. nceputurile hobbitilor se afla undeva foarte departe, n Zilele deOdinioara, pierdute de-acum si uitate. Doar elfii mai pastreaza niscaiva marturii aleacelui timp disparut, iar traditiile li se leaga aproape n ntregime de istoria lor, n careomul arareori apare, iar hobbitii nu-s ctusi de putin pomeniti. Si totusi este limpede ca,de fapt, hobbitii traisera n pace pe Pamntul de Mijloc vreme de multi ani ndelungati,nainte ca alte semintii sa fi prins chiar de veste ca existau. Si cum lumea este, la urmaurmei, plina de creaturi ciudate fara numar, acest popor mic parea sa aiba prea putina

nsemnatate. Dar n vremea lui Bilbo si a lui Frodo, mostenitorul sau, au devenit dintr-odata, fara voia lor, si importanti, si renumiti, nascnd neliniste n sfaturile celor nteleptisi ale celor Mari.

Acele zile, ale celui de-al Treilea Ev al Pamntului de Mijloc, sunt de-acum de multtrecute, si forma tuturor pamnturilor s-a schimbat; dar tinuturile n care traiau peatunci hobbitii erau fara ndoiala aceleasi n care traiesc si-acum: la Sud-Vest de LumeaVeche, la rasarit de Mare. Despre meleagul lor de bastina, hobbitii din vremea lui Bilbon-au pastrat nici un fel de cunostinte. Dragostea pentru nvatatura (alta dect cea primitadin mosi-stramosi) era departe de a fi cuprins pe cei mai multi dintre ei, dar n familiilemai vechi se gaseau cte unii care si studiau propriile hrisoave si chiar strngeau

marturii, de la elfi, gnomi si oameni, despre vremurile de demult si despre tarmurilendepartate. Propriile lor documente ncepeau doar dupa ce se stabilisera n Comitat, iarcele mai vechi legende ale lor nu se ntorceau cu mult mai n urma dect Zilele Pribegiei.Si totusi, reiese limpede din aceste legende si din vorbele si obiceiurile lor caracteristicece stau drept marturie ca, la fel ca multe alte semintii, hobbitii au migrat spre apus n


5/287

trecutul ndepartat. Primele lor povesti par sa ntrezareasca un timp cnd ei salasluiseran vaile superioare ale rului Anduin, ntre poalele Marii Paduri Verzi si cele ale MuntilorCetosi. De ce, mai trziu, s-au pornit n greaua si primejdioasa traversare a muntilor, nEriador, nu se mai cunoaste cu certitudine. Propriile lor relatari povestesc desprenmultirea oamenilor n tinut si despre umbra ce cadea peste padure, astfel ca a devenitntunecoasa, si numele i-a fost schimbat n Codrul ntunecat.

nainte sa traverseze muntii, hobbitii se mpartisera deja n trei neamuri oarecumdiferite: Harfoot, Stoor si Fallohide. Cei din neamul Harfoot aveau pielea mai maslinie,erau mai mici de naltime si mai zvelti, si nu purtau barbi si ncaltari; minile sipicioarele le erau fine si sprintene; preferau podisurile si regiunile deluroase. Cei dinneamul Stoor erau mai lati n spate, mai matahalosi; cu mini si picioare mai late; leplaceau cmpiile si luncile. Neamul Fallohide avea pielea mai deschisa, ca si parul;statura mai nalta si mai supla ca a celorlalti; iubeau copacii si zonele mpadurite.

Neamul Harfoot avusese mult de-a face cu gnomii n timpurile de odinioara si traise ovreme ndelungata n dealurile de la poalele muntilor. Spre apus au apucat-o detimpuriu si au haladuit prin Eriador pna hat-departe, n preajma Piscului Vremii, nvreme ce neamurile celelalte au ramas n Tara Pustietatii. Ei alcatuiau semintia cea mainormala si mai reprezentativa de hobbiti si de departe cea mai numeroasa. Erau cei maidornici sa se stabileasca ntr-un loc si tot ei si-au pastrat cel mai mult obiceiul ancestralde-a locui n tuneluri si vizuini.

Cei din neamul Stoor au zabovit o vreme ndelungata pe malurile Marelui Ru Anduinsi s-au aratat mai putin tematori fata de oameni. Au venit spre apus dupa neamul Harfootsi au urmat valea rului Apa Zgomotoasa nspre miazazi; multi dintre ei s-au asezat ovreme lunga ntre Tharbad si hotarele Tarii Murge nainte sa o apuce din nou spremiazanoapte.

Cei din neamul Fallohide, cel mai putin numeros, erau o ramura nordica, maiprietenosi cu elfii dect ceilalti hobbiti, mai priceputi n grai si-n cntec dect n

mestesuguri; si dintotdeauna au preferat sa vneze dect sa lucreze pamntul. Autraversat muntii la nord de Vlceaua Despicata si au cobort de-a lungul IzvoruluiBrumat. n Eriador s-au amestecat curnd cu celelalte neamuri care le-o luasera nainte,dar fiind de felul lor mai temerari si mai aventurosi, adeseori erau ntlniti ca sefi saucapetenii printre clanurile Harfoot sau Stoor. Chiar si n vremea lui Bilbo, vna puternicaa neamului Fallohide nca putea fi ntlnita printre familiile cele mari, asa cum erau Tooksi stapnii Tarii Iedului.

Pe pamnturile la vest de Eriador, ntre Muntii Cetosi si Muntii Lune, hobbitii auntlnit si oameni, si elfi. ntr-adevar, mai locuiau acolo ctiva urmasi de-ai Dunedainilor,regii oamenilor care venisera peste Mare din Apusime; dar se mputinau vaznd cu ochii,

iar pamnturile din Regatul lor de la Miazanoapte se preschimbau pe rnd n prloage.Loc pentru nou-veniti era din belsug si n scurta vreme hobbitii au nceput sa se aseze ncomunitati rnduite. Cele mai multe dintre primele asezari au disparut de mult si au fostdate uitarii n vremea lui Bilbo, dar una dintre primele care aveau sa capete nsemnatatea rezistat timpului, desi redusa ca dimensiuni; era vorba de Bree, n regiunea PadureaRea, care se ntindea cam la patruzeci de mile est de Comitat.

Fara ndoiala ca n acele zile de nceput si-au nvatat hobbitii alfabetul si au nceputsa scrie dupa felul Dunedainilor, care la rndul lor deprinsesera aceasta arta de la elfi. Sitot n acele zile au uitat toate limbile pe care le folosisera nainte sau le-au vorbit dupaLimba Comuna, westron se numea aceasta, care era raspndita n toate tarile regilor din

Arnor pna n Gondor si n jurul tuturor coastelor Marilor, de la Belfalas pna la Lune.Dar si-au mai pastrat cteva cuvinte ale lor, ca si numele pe care le dadusera lunilor sizilelor, si un pomelnic de nume proprii din trecut.

n jurul acelei perioade, legenda devine, pentru prima oara printre hobbiti, istorie, cuun raboj al anilor. Caci a fost n o mie sase sute ai celui de-al Treilea Ev cnd fratii


6/287

Fallohide, Marcho si Blanco, au pornit din Bree; si dupa ce-au primit ngaduinta de lanaltul rege din Fornost , au trecut rul Baranduin cel cu ape cafenii, n urma-le venindn numar mare hobbitii. Au traversat Podul Arcurile de Piatra, care a fost construit nzilele puterii Regatului de la Miazanoapte, si au luat tot pamntul de dincolo de el ca sase aseze ntre ru si Gruiurile din Zare. Tot ce li se cerea n schimb era sa tina MarelePod n stare buna, ca si toate celelalte poduri si drumuri, sa-i sprijine pe solii regelui sisa-i recunoasca acestuia autoritatea.

Asa a nceput Calendarul Comitatului, caci anul n care a fost traversat Rul Viniac(dupa cum au talmacit hobbitii numele) a devenit Anul 1 al Comitatului si toate celelaltedate de la el au pornit sa fie socotite . Hobbitii de la apus au ndragit imediat noua lortara si acolo au ramas si curnd au iesit pentru a doua oara din istoria oamenilor si aelfilor. Cta vreme exista un rege, ei erau supusii lui doar cu numele, n fapt fiindcondusi de propriile capetenii, si nu se amestecau n treburile lumii de afara. La ultimabatalie de la Fornost cu Seniorul-vrajitor al Angmarului, au trimis ctiva arcasi n ajutorulregelui, sau cel putin asa au sustinut ei, desi nici o poveste de-a oamenilor n-anregistrat acest fapt. Dar n acel razboi, Regatul de la Miazanoapte si-a gasit sfrsitul;dupa care hobbitii au luat ntreg pamntul sa fie al lor si au ales dintre capeteniile lor unThain sa preia puterea n locul regelui care nu mai era. Si timp de o mie de ani au fostprea putin tulburati de razboaie si au prosperat si s-au nmultit dupa Ciuma ntunecimii(C.S. 37) pna la prapadul facut de Iarna cea Lunga si pna la foametea care a urmat.

Multe mii au pierit atunci, dar Zilele Foametei (1158-60) trecusera de mult la datacnd ncepe aceasta poveste, si hobbitii se obisnuisera din nou cu belsugul. Pamntulera bogat si primitor si, desi fusese de mult parasit atunci cnd s-au asezat ei aici, fusesenainte bine lucrat si regele avusese multe domenii pe acele meleaguri si cmpuri degrne, podgorii si paduri.

Pe patruzeci de leghe se ntindea acest tinut de la Gruiurile din Zare spre PodulViniac, si cincizeci de la prloagele de la miazanoapte pna la mlastinile de la miazazi.

Hobbitii l-au numit Comitatul, fiind regiunea aflata sub autoritatea Thain-ului lor si untinut bine gospodarit; si acolo, n acel colt placut al lumii, si-au dus ei viata lorbine-ornduita si tot mai putin luau seama la lumea de afara, unde bntuiau lucrurintunecoase, pna au ajuns sa creada ca pacea si belsugul erau atotstapnitoare nPamntul de Mijloc si dreptul oricarui popor cu scaun la cap. Au uitat sau au nesocotitpna si putinul pe care-l stiau despre Strajeri si despre trudniciile celor care faceauposibila ndelunga pace din Comitat. De fapt, erau proteguiti, dar ncetasera sa-si maiaminteasca acest lucru.

Neam de neamul lor n-au fost hobbitii razboinici si nicicnd nu s-au luptat ntre ei. nzilele de demult au fost, nendoios, nevoiti adesea sa se lupte ca sa-si apere existenta

ntr-o lume nemiloasa, dar, n vremea lui Bilbo, acele zile tineau de stravechime. Ultimabatalie, nainte sa nceapa aceasta poveste, si cu adevarat singura care s-a dus ntregranitele Comitatului, s-a petrecut nainte ca cineva sa-si mai poata aminti de ea: Bataliade la Cmpiile Verzi, CCI 147, n care Bandobras Took a tinut piept invaziei orcilor. Chiarsi clima s-a mai mblnzit de atunci, iar lupii care dadeau navala dupa prada dinspremiazanoapte n iernile albe si grele devenisera de-acum povesti la gura sobei. Astfel ca,desi se mai gaseau cteva stocuri de arme n Comitat, erau folosite mai mult ca trofee,atrnnd deasupra vetrelor sau pe pereti, ori adunate n muzeu, la Michel Delving. Senumea Casa Mathom muzeul acesta, caci asa numeau hobbitii orice obiect de care nuaveau neaparata nevoie, dar nici nu voiau sa-l arunce, mathom. Locuintele lor puteau sa

ajunga ntesate de mathom-uri si multe dintre cadourile ce treceau din mna n mnaerau de acest soi.Cu toate acestea si orict ar fi parut de ciudat, viata tihnita si pacea nu tocisera

curajul acestui popor. La o adica, nu se speriau ei asa usor si nu puteau fi omorti cuuna cu doua; si poate ca le placeau att de nemasurat de mult lucrurile bune nu n


7/287

ultimul rnd din pricina ca puteau, daca era cazul, sa traiasca si fara ele, si erau n staresa ndure durerea si vitregiile sortii sau ale vremii ntr-un fel ce trezea uimirea celor carenu-i cunosteau bine si nu priveau dincolo de pntecele lor si de chipurile bine hranite.Desi nu sareau la harta si nici nu omorau vreo vietate de dragul de-a omor, erau viteji laananghie, iar la nevoie se pricepeau sa mnuiasca armele. Trageau bine cu arcul, caciaveau vazul ascutit si tinta sigura. Nu numai cu arcul si sagetile. Cnd se apleca unhobbit dupa o piatra, bine era sa-ti gasesti degraba un adapost, lucru stiut de orice fiarace comitea un lucru nengaduit.

Toti hobbitii, sau cel putin asa credeau ei, au trait la nceputuri n vagauni sapate npamnt si n asemenea adaposturi se simteau si acum cel mai bine; dar, n decursultimpului, au fost nevoiti sa se obisnuiasca si cu alte soiuri de salasuri. De fapt, pe vremealui Bilbo, de regula doar cei mai bogati si cei mai saraci dintre hobbiti pastrasera vechiulobicei n Comitat. Cei mai saraci continuau sa traiasca n vizuini dintre cele maiprimitive, chiar asa, niste biete gauri, cu o singura fereastra sau fara nici una; n timp censtaritii si construiau versiuni tot mai luxoase ale stravechilor locuinte. Numai capovrnisuri potrivite pentru asemenea tuneluri mari si ramificate (sau smiale, cum lenumeau ei) nu erau de gasit orisiunde, nct la ses, pe masura ce hobbitii se nmulteau,au nceput sa construiasca la suprafata pamntului. Ba mai mult, chiar si n regiuniledeluroase si n satele mai vechi, cum erau Hobbiton sau Trgupitit, sau n orasul decapetenie al Comitatului, Michel Delving, pe Colinele Albe, se naltau acum multe casedin lemn, caramida sau piatra. Acestea erau preferate n mod special de morari, fierari,sforari, carutasi si de altii de felul lor; caci si atunci cnd aveau vagauni n care salocuiasca, hobbitii se obisnuisera de multa vreme sa construiasca soproane si ateliere.

Se spune ca obiceiul de-a construi ferme si hambare se ncetatenise mai nti printrelocuitorii din Smrcuri, jos lnga Viniac. Hobbitii din partea locului, adica n Meleagul dela Rasarit, erau mai lati n umeri, cu picioare butucanoase, si purtau cizme-de-gnomi pevreme ploioasa. Dar se stia prea bine despre ei ca sngele lor se tragea n cea mai mare

parte din familia Stoor, dupa cum ntr-adevar se vadea n tuleiele pe care le lasau sa leacopere obrazurile. Nici un Harfoot sau un Fallohide n-avea urma de barba. Chiar asa,neamurile din Smrcuri si din Tara Iedului, la rasarit de ru, meleaguri pe care le-auocupat mai trziu, au venit dupa ei n Comitat, dinspre miazazi; si nca mai aveau numedeosebite si cuvinte ciudate, de negasit n alte parti din Comitat.

Se prea poate ca mestesugul ridicarii de case, ca si multe alte mestesuguri, sa-l fideprins de la Dunedaini. Dar poate ca hobbitii l-au nvatat direct de la elfi, dascaliioamenilor n tineretea lor. Caci elfii din Regatul de Sus nu parasisera nca Pamntul deMijloc, si la acea vreme nca salasluiau n Limanurile Cenusii de la apus si n alte partiapropiate de Comitat. Trei turnuri ale elfilor, din timpuri prea uitate, mai puteau fi vazute

pe Dealurile Turnului, dincolo de mlastinile vestice. Luceau n departare, n lumina lunii.Cel mai nalt era si cel mai ndepartat, naltndu-se singuratic pe o magura verde.Hobbitii din Meleagul de la Apus spuneau ca din vrful turnului se zarea Marea; dar nuse stie de nici un hobbit care sa fi urcat pna n vrful lui. Caci putini sunt hobbitii careau vazut Marea sau au luat calea Ei, si sunt chiar si mai putini cei care s-au ntors sapovesteasca. Multi hobbiti priveau pna si rurile si ambarcatiunile mici cu profundaneliniste, si nu erau multi cei care sa stie sa noate. Si, pe masura ce zilele Comitatuluise lungeau, hobbitii vorbeau tot mai putin cu elfii, ajungnd sa se teama de ei si saprinda nencredere n aceia care aveau treaba cu ei; iar Marea a devenit un cuvnt despaima printre hobbiti si un semn al mortii, astfel ca si-au ntors fetele de la dealurile

vestice.S-o fi tras mestesugul construirii de case de la elfi sau de la oameni, dar hobbitii lfoloseau n felul lor. Nu s-au apucat sa nalte turnuri. Casele lor erau de obicei lungi,joase si confortabile. Cele mai vechi nu erau, de fapt, altceva dect constructii ce imitautunelurile, cu acoperisuri din paie sau stuf sau petice de iarba, si cu peretii usor bombati.


8/287

Dar stilul acesta tinea de zilele de nceput ale Comitatului si de atunci hobbitii si-auschimbat mult tehnica de a construi, mbunatatind-o cu tot felul de nascoceli deprinsede la gnomi, sau descoperite de ei nsisi. Preferinta pentru ferestrele rotunde si chiarpentru usile rotunde era particularitatea principala a arhitecturii lor.

Casele si vizuinele hobbitilor din Comitat erau adesea mari, n ele locuind familiinumeroase. (Bilbo si Frodo Baggins, ca celibatari, reprezentau, ntr-adevar, exceptii, ca sin alte privinte, de pilda n prietenia lor cu elfii.) Uneori, cum era cazul neamului Tookdin Marile Tuneluri, sau Brandybuck din Conacul Coniac, multe generatii locuiau n(relativ) buna-ntelegere laolalta ntr-o singura locuinta straveche si cu multe tuneluri. norice caz, toti hobbitii traiau n clanuri si tineau socoteala gradelor de rudenie cu maregrija. si ntocmeau arbori genealogici lungi si complicati, cu ramuri nenumarate. Cnd aide-a face cu hobbitii, e important sa tii minte cine cu cine e nrudit si care este gradul derudenie. Ar fi imposibil ca n aceasta carte sa ntocmim un arbore genealogic care sa-iincluda chiar si numai pe cei mai nsemnati membri ai celor mai importante familii lavremea despre care vor istorisi povestile ce urmeaza. Arborii genealogici de la sfrsitulCartii Rosii a Hotarului de La Soare-Apune reprezinta o carticica n sine si toata lumea,cu exceptia hobbitilor, le-ar gasi extrem de plicticoase. Hobbitii, nsa, erau ncntati deasemenea lucruri, daca erau corect ntocmite: le placea sa aiba carti pline de lucruri pecare le stiau dinainte puse pe hrtie ntocmai, fara partinire si fara sa se contrazica.

2. Cu privire la Buruiana Pipei

Mai este un lucru ce-i priveste pe hobbitii de demult si care trebuie amintit, un obiceisurprinzator: absorbeau sau inhalau, prin pipe de lut sau de lemn, fumul din frunzelearznde ale unei plante pe care ei o numeau buruiana pipei, sau frunza, probabil ovarietate de Nicotiana. Un mare mister nvaluie originea acestui obicei ciudat, sau arta",cum preferau sa o numeasca hobbitii. Tot ceea ce s-a putut descoperi despre el n

stravechime a fost strns laolalta de Meriadoc Brandybuck (mai trziu stapn al TariiIedului) si, ntruct el si tutunul din Meleagul de la Miazazi joaca un rol n istoria ceurmeaza, pot fi citate observatiile sale din introducerea la Secretele plantelor n Comitat.

Aceasta, spune el, este singura arta despre care putem spune cu deplina ncredintareca este propria noastra inventie. Cnd anume au nceput hobbitii sa fumeze ntia oaranu este cunoscut, toate legendele si istoriile familiilor o iau ca pe un dat; de cnd se stie,semintia din Comitat a fumat felurite ierburi, unele mai puturoase, altele mai dulci. Darn toate spunerile gasim ca Tobold Hornblower din Valea Lunga, Meleagul de la Miazazi,a cultivat pentru prima oara adevarata buruiana-a-pipei n gradinile sale, pe vremea luiIsengrim al Doilea, cam n jurul anului 1070 dupa Calendarul Comitatului. Cea mai

buna buruiana de gradina vine tot din acea parte, mai ales soiurile cunoscute subnumele de Frunza Valea Lunga, Batrnul Toby si Steaua Sudului.Cum a ajuns planta la Batrnul Toby n-a ramas nsemnat nicaieri, caci pna la

sfrsitul zilelor sale el a refuzat sa spuna. Stia multe despre plante, dar nu era calator defelul sau. Se zice ca, n tineretea lui, se ducea adesea n Bree, desi cu siguranta ca maimult de att nicicnd nu s-a departat de Comitat. Se prea poate astfel sa fi aflat deaceasta planta n Bree, unde, oricum, creste din plin pe pantele sudice ale dealului.Hobbitii din Bree asa zic, ca ei ar fi primii fumatori adevarati ai buruienii-pipei. De bunaseama vezi Doamne, au facut totul naintea locuitorilor din Comitat, pe care i numesccolonisti"; dar de data asta am banuiala ca asa stau lucrurile. Si nu ncapea ndoiala ca

arta de a fuma buruiana cea adevarata s-a raspndit din Bree n ultimele secole printregnomi si printre alte semintii, tlhari, vraci sau ratacitori, care nca strabateau ntr-oparte si-n alta acea straveche rascruce de drumuri. Locul de bastina si centrul acesteiarte se gaseste, prin urmare, n vechiul han din Bree, Poneiul n doua picioare, care etinut de familia Captalan din vremuri stravechi.


9/287

Cu toate acestea observatiile pe care le-am facut n multele mele calatorii spre sudm-au convins ca buruiana n sine nu e de locul ei din partea noastra de lume, caci aajuns n nord din valea inferioara a rului Anduin, unde, banuiesc eu, a fost adusaoriginar de peste Mare de catre oamenii din Apusime. Creste din abundenta n Gondor,fiind mai grasa si mai mare dect la nord, unde nu se gaseste sub forma salbaticaniciodata, si nfloreste doar n locuri calde si ferite, asa cum e Valea Lunga. Oamenii dinGondor o numesc galena dulce si o pretuiesc doar pentru aroma florilor. De pe acelemeleaguri trebuie ca a fost adusa n sus pe Drumul Verde n lungile secole ce s-au scursntre venirea lui Elendil si zilele noastre. Dar chiar si Dunedainii din Gondor ne recunoscacest merit: hobbitii sunt primii care au pus buruiana n pipe. Nici macar vrajitorii nus-au gndit la asta naintea noastra. Desi am cunoscut un vrajitor care a deprins aceastaarta acum multa vreme si a devenit la fel de priceput ca si n toate celelalte ndeletnicirila care-si punea mintea."

3. Despre ornduiala din Comitat

Comitatul era mpartit n patru regiuni, asa-numitele Meleaguri, pe care le-ampomenit nainte, de Miazanoapte, de Miazazi, de la Rasarit si de la Apus; si acestea, larndul lor, n mai multe comitate, care nca poarta numele ctorva dintre vechile familiide frunte, desi, la vremea la care se desfasoara aceasta istorie, numele ca atare nu se maintlneau doar n comitatele respective. Aproape toti cei din neamul Took nca traiau nTara Tuc, dar nu la fel se ntmpla cu multe alte familii, Baggins sau Boffin de pilda.Dincolo de cele patru Meleaguri se ntindeau Hotarele de la Est si de la Vest: Tara Iedului(I 138-9); si Hotarul de la Soare-Apune, alipit Comitatului n CC. 1462.

n acea vreme, Comitatul aproape ca nu avea guvern". Cele mai multe familii siornduiau singure treburile. Producerea hranei si consumul ei le ocupau cea mai mareparte a timpului. n alte privinte, erau de regula generosi si defel lacomi, ci multumiti si

moderati, nct domeniile, fermele, atelierele si micile mestesuguri ramneau adeseaneschimbate generatii ntregi.Binenteles ca s-a pastrat stravechea traditie a naltului rege de la Fornost, sau

Norbury, cum i spuneau ei, n regiunea nordica a tinutului. Dar n aproape o mie de anin-a mai fost nici un rege, si pna si ruinele cetatii regesti Norbury erau napadite deiarba. Totusi, hobbitii nca pomeneau de-un neam salbatic si de lucruri rele (cum eraucapcaunii), dar nici un cuvnt despre rege. Desi regelui din vechime i datorau toatelegile liberului arbitru, caci acestea erau Legile (cum spuneau ei) si vechi, si drepte.

Adevarat este ca familia Took a fost dintotdeauna mai presus de toate celelalte. Cacifunctia de Thain le-a fost ncredintata (de la familia Oldbuck ) cu multe secole n urma, si

capetenia neamului Took a purtat acest titlu de atunci ncoace. Thain-ul era mai-mareleadunarii din Comitat si capetenia statului-major al Comitatului si al trupelor de hobbiti ,dar cum adunarea si statul-major se convocau doar n vremuri de restriste, care nu semai ivisera de mult, functia de Thain ncetase sa fie altceva dect un titlu formal. FamilieiTook i se acorda, ntr-adevar, n continuare un respect special, caci ramasese la fel denumeroasa si de nenchipuit de bogata, si generatie de generatie aducea pe lumecaractere puternice, dovedind deprinderi deosebite si chiar un temperament aventuros.Totusi, aceste de pe urma calitati erau acum mai degraba tolerate (la familiile bogate)dect aprobate n general. Dar se pastrase obiceiul ca formula de adresare fata de capulfamiliei sa fie Stapnul Took, iar la nume sa i se adauge, daca era nevoie, un numar, ca

de pilda Isengrim al Doilea.Singura persoana oficiala n Comitat la aceasta data era Primarul din Michel Delving(sau din Comitat), care era ales la fiecare sapte ani la Trgul Liber de pe Colinele Albe, ntoiul verii, sau Lithe, cum i spuneau ei. Aproape singura ndatorire a primarului eraaceea de a prezida banchetele organizate cu prilejul sarbatorilor din Comitat, destul de


10/287

frecvente de altfel. Dar posturile de Guvernator al Postei si de Sirif Principal erau atasatecelui de primar, astfel ca primarul controla att Serviciul Postei, ct si Paza. Acestea erausingurele doua servicii ale tinutului, iar mesagerii erau cei mai numerosi si mai ocupatidintre toti. Asta nu nsemna ca toti hobbitii stiau carte, dar cei care stiau scriau cuconsecventa tuturor prietenilor lor (si ctorva dintre rubedenii) care locuiau mai departede-o plimbare pe jos n ceasurile dupa-amiezei.

Sirif era numele dat de hobbiti politistilor lor, sau celor care ndeplineau o munca deacest soi. Binenteles ca nu purtau uniforma (asa ceva era necunoscut pentru ei), doar opana la caciula; iar n realitate mai degraba pazeau pasunile dect pe locuitori, maidegraba aveau grija sa n-o ia razna dobitoacele dect locuitorii. n ntregul Comitat nu segaseau dect doisprezece sirifi, trei pentru fiecare meleag, pentru Munca Interna. Unorganism oarecum mai numeros, variind si acesta dupa necesitati, era convocat pentru aapara granitele" si pentru a veghea ca strainii de orice fel, mici sau mari, sa nu dea bataide cap.

La vremea cnd ncepe aceasta poveste, vamesii sporisera mult n numar. Se primeaumulte plngeri n legatura cu tot felul de persoane straine si creaturi care dadeautrcoale hotarelor, sau chiar le treceau pe furis - primul semn ca lucrurile nu stateaucum ar fi trebuit sa stea si cum fusesera ntotdeauna, fara a pune la socoteala basmele silegendele din timpuri stravechi. Putini luau seama la acest semn, si nici macar Bilbo nuse dumirea ce putea sa prevesteasca. Saizeci de ani trecusera de cnd pornise el nmemorabila lui calatorie, si era batrn chiar si pentru hobbiti, care foarte adeseaatingeau suta de ani; dar de buna seama ca din averea pe care o adusese cu sine lantoarcere ramasese destul. Ct de mult sau de putin, nimanui n-a dezvaluit, nici macarlui Frodo, nepotul sau favorit". Si nca tinea n taina inelul pe care-l gasise.

4. Despre gasirea Inelului

Dupa cum se spune n Hobbitul, ntr-o buna zi a venit la usa lui Bilbo marele Vrajitor,Gandalf cel Sur, si treisprezece gnomi l nsoteau; nimeni altul dect Thorin Scut deStejar, descendent din regi, si cei doisprezece tovarasi ai sai n exil. Cu ei s-a pornit el ladrum, spre propria si eterna sa consternare, ntr-o dimineata de aprilie, fiind atunci anul1341 dupa Calendarul Comitatului, ntru cautarea comorii celei mari, comorile gnomiceale Regilor de sub Munte, n adncurile muntelui Erebor din Tinutul de Jos, departe nest. Cautarea nu s-a dovedit n zadar, si Dragonul care apara comoara a fost nimicit.Totusi, chiar daca nainte ca totul sa fie cstigat fusese dusa Batalia celor Cinci Armate,Thorin cazuse ucis si multe fapte de rasunet fusesera nfaptuite, episodul ar fi interesatprea putin istoria ulterioara sau ar fi fost cel mult amintit ntr-o nota a lungilor anale ale

celui de-al Treilea Ev, daca n-ar fi avut loc un accident" n tot acest timp. Grupul care sendrepta spre Tara Pustietatii a fost atacat de orci ntr-o trecatoare nalta din MuntiiCetosi; si astfel s-a ntmplat ca Bilbo s-a ratacit pentru o vreme n ntunecatele mine aleorcilor, n maruntaiele muntelui, si acolo, orbecaind zadarnic prin bezna, a pus mna peun inel ce zacea pe jos, n galerie. L-a bagat n buzunar. Atunci a parut un simplu noroc.

ncercnd sa gaseasca iesirea din galerie, Bilbo si-a continuat drumul n jos, spretemeliile muntilor, pna cnd nu a avut unde merge mai departe. n fundul galeriei seafla un lac cu apa rece, departe de orice raza de lumina, si pe o insula de stnca nmijlocul apelor traia Gollum. Era o creatura mica si scrboasa: avea o barcuta la carevslea cu labele lui mari si plate, se uita n jur cu ochi palizi si luminiscenti, iar cu

degetele lui lungi prindea pesti orbi pe care-i devora cruzi. Mnca tot ce era viu, chiar siorci daca putea sa-i prinda si sa le rupa gtul fara lupta. Avea o comoara tainica, ajunsan stapnirea lui cu multi ani n urma, cnd nca mai traia la lumina: un inel de aur ce-lfacea invizibil pe acela pe al carui deget se afla. Gollum atta tot iubea pe lume, acestobiect, nepretuitul", si-i vorbea chiar si cnd inelul nu se afla asupra lui. Caci l tinea


11/287

ascuns la adapost, ntr-o gaura de pe insula sa, si nu-l lua dect atunci cnd mergea lavnatoare sau ca sa-i spioneze pe orcii din mine.

Poate ca I-ar fi atacat de-ndata pe Bilbo, daca inelul ar fi fost la el n momentulntlnirii; dar nu era, si hobbitul tinea n mna un cutit elf, pe care-l folosea ca pe osabie. nct, ca sa cstige timp, Gollum l-a provocat pe Bilbo sa joace Jocul Ghicitorilor,zicndu-i ca, daca i va spune o ghicitoare pe care Bilbo nu va fi n stare s-o dezlege,atunci l va omor si-l va mnca; dar daca Bilbo va nvinge, atunci va face asa cum va voiBilbo: l va duce pe un drum ce iesea din galerii.

Fiind pierdut fara speranta n ntuneric, caci nu putea continua drumul si nici sa sentoarca nu avea cum, Bilbo a acceptat provocarea; si au nceput sa-si spuna unul altuiamulte ghicitori. n cele din urma Bilbo a fost cel care-a cstigat, mai mult din noroc(pare-se) dect din istetime; caci, ntr-un trziu, cnd nu mai stia nici o ghicitoare, a datcu mna n buzunar peste inelul pe care-l gasise si de care uitase, si a strigat deodata:Ce-am n buzunar? La asta Gollum n-a fost n stare sa raspunda, desi i-a cerutngaduinta sa ncerce de trei ori.

Exegetii, este adevarat, au pareri diferite n ceea ce priveste aceasta ultima ntrebare,daca nu cumva a fost o simpla ntrebare" si nu o ghicitoare", conforma cu regulile stricteale Jocului; dar toti sunt de acord ca, dupa ce i s-a adresat ntrebarea si a ncercat saghiceasca raspunsul, Gollum a trebuit sa-si mplineasca promisiunea. Iar Bilbo l-ancoltit sa-si tina cuvntul dat; caci i-a venit deodata gndul ca acea creatura fatarnica arputea sa-l duca de nas, desi atare promisiuni erau considerate sacre si din stravechimedoar cele mai abjecte fiinte nu se temeau sa le ncalce. Dar dupa atta amar de vreme deunul singur n bezna, inima lui Gollum se nnegrise si n ea si facuse loc tradarea. S-afurisat si s-a ntors pe insula lui - despre care Bilbo nu stia nimic - undeva nu preadeparte, pe apa ntunecoasa. Acolo, si-a spus el, se afla inelul lui. I se facuse foamede-acum si era mnios, iar cnd nepretuitul" se va gasi la el, nu se va mai teme de niciun fel de arma.

Dar inelul nu se afla pe insula; l pierduse, disparuse. Tipatul lui ascutit i-a-nghetatlui Bilbo spatele, desi el nca nu ntelegea ce se petrecuse. Gollum, n schimb, gasise nsfrsit raspunsul la ghicitoare, prea trziu. Ce-are n buzunarasele lui? a tipat el. Luminadin ochii lui era ca o flama verde atunci cnd s-a repezit napoi sa-l ucida pe hobbit sisa-si recupereze nepretuitul". Bilbo a mirosit pericolul la vreme si a rupt-o la fuga napoiprin galerie, departndu-se de apa; si nca o data i-a venit norocul n ajutor. Caci, n timpce fugea, a bagat mna n buzunar si inelul i-a alunecat de la sine pe deget. Astfel s-afacut ca Gollum a trecut pe lnga el fara sa-l vada, ndreptndu-se spre iesire cu gnduls-o pazeasca pentru ca hotul" sa nu scape. Prudent, Bilbo s-a luat dupa el, auzindu-lcum blestema si vorbea de unul singur despre nepretuitul" lui; vorbarie din care Bilbo a

descifrat n cele din urma adevarul si n ntunecime s-a simtit cuprins de speranta: el eracel care gasise inelul cel minunat si o data cu el si sansa sa scape de orci si de Gollum.Dupa o bucata de vreme s-au oprit n fata unei deschideri bine ascunse, care ducea

spre portile de jos ale minei, pe latura sudica a muntilor. Acolo Gollum s-a ciucit ncoltit,adulmecnd si ciulind urechile; si lui Bilbo i-a venit sa-l strapunga cu sabia. Dar l-a opritmila si, desi avea sa pastreze inelul n care zacea singura lui speranta, nu avea de gndsa profite de el pentru a omor nenorocita aia de fiinta neajutorata. Pna la urma,facndu-si curaj, a sarit peste Gollum n ntuneric si a rupt-o la fuga prin galerie, urmatde strigatele pline de ura si disperare ale dusmanului sau: Hotule, hotule! Baggins ! Teurm n vecii vecilor!

Acuma, curios e faptul ca aceasta nu este povestea asa cum a spus-o Bilbo prima oaratovarasilor sai de drum. Lor le-a povestit cum ca i-ar fi promis Gollum sa-i faca un dardaca avea sa cstige jocul; nsa cnd Gollum s-a dus sa-i aduca darul cu pricina de peinsula, a descoperit ca nu mai avea comoara: un inel vrajit ce-i fusese dat de ziua lui cumulta vreme n urma. Bilbo a ghicit ca tocmai acest inel l gasise el si, cum cstigase


12/287

jocul, era de-acum al lui de drept. Dar, fiind la ananghie, n-a scos un cuvnt despre el sil-a facut pe Gollum ca, n loc de cadou, sa-i arate drumul de iesire. Aceasta versiune arelatat-o Bilbo si n memoriile lui si, dupa ct se pare, n-a modificat-o nicicnd dupaaceea, nici dupa Sfatul de la Elrond de-acasa. De buna seama ca a aparut ca atare si nCartea Rosie originala si n mai multe dintre copiile si fragmentele ulterioare. Dar suntmulte copii care contin relatarea adevarata (ca o varianta) dedusa negresit din notele luiFrodo sau ale lui Sam nteleptul, amndoi descoperind adevarul, desi se pare ca niciunul nu a dorit sa nlature ceva din cele scrise de batrnul hobbit nsusi.

Cu toate acestea, auzind prima poveste a lui Bilbo, Gandalf nu i-a dat crezare si acontinuat sa fie foarte curios n legatura cu inelul. La un moment dat, a scos de la Bilboversiunea adevarata, asta dupa multe ntrebari care, o vreme, le-au tensionat prietenia;dar vrajitorul parea sa puna mare pret pe adevar. Fara sa i-o spuna lui Bilbo, la fel deimportant si de ngrijorator, gndea el, era faptul ca hobbitul nu spusese de la bunnceput adevarul: ceea ce nu-i statea n fire. Ideea de cadou" nu era, totusi, o simplainventie tipica pentru hobbiti. i fusese sugerata lui Bilbo, dupa cum el nsusi amarturisit, de ceea ce-l auzise pe Gollum mormaind; caci Gollum ntr-adevar spusesedespre inel, si chiar de mai multe ori, ca l primise n dar de ziua lui". Si acest lucrugasise Gandalf a fi ciudat si suspect; dar n legatura cu asta n-a descoperit adevarul dectmulti ani mai trziu, asa dupa cum se va vedea n cartea de fata.

Ct despre aventurile lui Bilbo care au urmat, prea multe nu mai sunt de spus aici.Cu ajutorul inelului, a scapat de strajerii orcilor de la porti si si-a regasit tovarasii. Afolosit inelul de nenumarate ori n cautarile sale, mai cu seama pentru a-si ajutaprietenii, dar si-a pastrat taina fata de ei ct a putut de mult. Dupa ntoarcerea acasa, n-amai pomenit de inel niciodata nimanui, doar lui Gandalf si lui Frodo; si nimeni altcinevadin Comitat nu stia de existenta lui, sau asa si nchipuia el. Ct despre relatareacalatoriei sale, numai pe Frodo l-a lasat s-o citeasca pe masura ce-o scria.

Sabia Sting si-a agatat-o Bilbo deasupra semineului, iar haina din za maiestrita,

primita n dar de la gnomi din comoara Dragonului, a daruit-o unui muzeu, de fapt CaseiMathom de la Michel Delving. Dar ntr-un sertar, la Fundatura, a pastrat vechea mantiesi gluga pe care le purtase n timpul calatoriilor; iar inelul, prins de un lant frumos, aramas n buzunarul lui.

S-a ntors acasa la Fundatura pe 22 iunie, n al cincizeci si doilea an al sau (CC.1342)si nimic demn de consemnat nu s-a petrecut n Comitat pna n ziua n care domnulBaggins a nceput pregatirile pentru sarbatoarea celei de-a o suta unsprezecea zi denastere a sa (CC.1401). n acest punct ncepe istoria de fata.

NOTA LA DOCUMENTELE COMITATULUI

La capatul celui de-al Treilea Ev, rolul jucat de hobbiti n marile evenimente care audus la includerea Comitatului n Regatul Reunit a trezit n rndurile lor un interes multmai mare pentru propria lor istorie; si multe dintre povestile lor, pna n acel momentorale n cea mai mare parte, au fost adunate si puse pe hrtie. Familiile mai mari erau deasemenea preocupate de evenimentele din ntregul Regat si multi dintre membrii lori-au studiat vechile istorii si legende. Catre sfrsitul primului secol al celui de-al PatruleaEv se puteau deja gasi n Comitat mai multe biblioteci care cuprindeau nenumarate cartisi documente istorice.

Probabil ca cele mai mari dintre aceste colectii se aflau n conacurile Sub Turnuri,

Marile Tuneluri si Coniac. Relatarea despre sfrsitul celui de-al Treilea Ev este luata nprincipal din Cartea Rosie a Hotarului de la Soare-Apune. Aceasta sursa extrem deimportanta pentru istoria Razboiului Inelului a fost numita asa pentru ca multa vreme afost pastrata n conacul Sub Turnuri, salasul Copiilor Balai, Strajuitorii Hotarului de laSoare-Apune . La originile sale, a fost jurnalul intim al lui Bilbo, pe care l-a luat cu sine


13/287

n Vlceaua Despicata. Frodo l-a adus napoi n Comitat, mpreuna cu multe paginirazlete acoperite de nsemnari, iar n anii 1420-l ai Calendarului din Comitat i-a umplutaproape n ntregime paginile cu relatarea sa despre Razboi. Dar anexate la acesta sipastrate laolalta cu el, probabil n aceeasi cutie rosie, erau cele trei volume groase, legaten piele rosie, pe care i le-a daruit Bilbo la despartire. Acestor patru volume li s-a maiadaugat un al cincilea n Hotarul de la Soare-Apune, continnd comentarii, genealogii sio multime de alte documente privitoare la hobbitii care faceau parte din Fratie.

Cartea Rosie originala nu a fost pastrata, dar au fost facute unele copii, mai ales dupaprimul volum, pentru folosul descendentilor copiilor Stapnului Sam nteleptul. Totusi,cea mai importanta copie are o cu totul alta istorie. A fost pastrata la Marile Tuneluri, dara fost scrisa n Gondor, probabil la cererea stranepotului lui Peregrin, si ncheiata n CC.1592 (FA. 172). Copistul de la miazazi a adaugat aceasta nota: Findegil, Scribul Regelui,a terminat aceasta lucrare n IV 172. Este o copie exacta pna la cel mai mic amanunt aCartii Thain-ului din Minas Tirith. Acea carte a fost o copie, facuta la cererea RegeluiElessar, a Cartii Rosii a Periannathilor, si i-a fost adusa de catre Thain-ul Peregrin atuncicnd s-a retras n Gondor n IV 64.

Cartea Thain-ului a fost astfel prima copie facuta dupa Cartea Rosie si continea multedin cele ce-au fost ulterior omise sau pierdute. n Minas Tirith a fost generos adnotata sicorectata, n special n ceea ce priveste numele, cuvintele si citatele din limbile elfice; sii-a mai fost adaugata o versiune prescurtata a acelor parti din Povestea lui Aragorn si a luiArwen, care se afla n afara relatarii despre Razboi. Se spune ca ntreaga poveste a fostscrisa de Barahir, nepotul Majordomului Faramir, la ctava vreme dupa moartea Regelui.Dar cel mai nsemnat lucru n legatura cu copia lui Findegil este aceea ca ea este singuracare contine ntreaga Traducere n limba elfica" realizata de Bilbo. Aceste trei volume aufost considerate a fi o opera de mare maiestrie si stiinta de carte, n care, ntre anii 1403si 1418, Bilbo a folosit toate sursele pe care le-a gasit n Vlceaua Despicata, att celeorale, ct si cele scrise. Dar cum ele au fost prea putin folosite de Frodo, caci se ocupau

aproape n ntregime de Zilele de Odinioara, asta e tot ce se va fi spus despre ele aici.Deoarece Meriadoc si Peregrin au devenit capii marilor lor familii si n acelasi timpsi-au pastrat legaturile cu regiunile Rohan si Gondor, bibliotecile din Cotuascuns siTrgupitit contineau multe elemente ce nu aparusera n Cartea Rosie. n Conacul Coniacse gaseau multe lucrari despre Eriador si istoria regiunii Rohan. Unele dintre acestea aufost scrise sau ncepute de Meriador nsusi, desi n Comitat el era n special pomenitpentru Secretele plantelor din Comitat si pentru Numaratoarea Anilor n care puneaproblema relatiei dintre calendarele din Bree si Comitat si cele din Vlceaua Despicata,Gondor si Rohan. A mai scris un mic tratat despre Cuvinte si nume vechi din Comitat, manifestnd un interes special pentru descoperirea relatiei cu limba rohirrimilor a unor

cuvinte din Comitat" de genul mathom, precum si a elementelor toponimice vechi.Cartile pastrate la Marile Tuneluri nu prea atrageau interesul cititorilor din Comitat,dar prezentau o mai mare importanta pentru istorie n general. Nici una nu a fost scrisade Peregrin, n schimb el si cei ce l-au urmat au strns multe manuscrise scrise decopistii din Gondor; n special copii sau rezumate ale istoriilor sau legendelor referitoarela Elendil si mostenitorii sai. Doar aici n Comitat puteau fi gasite materialecuprinzatoare pentru istoria lui Numenor si naltarea lui Sauron. Probabil ca la MarileTuneluri a fost unificata Povestea Anilor cu ajutorul materialului strns de Meriador. Desidatele mentionate sunt adesea nesigure, n special pentru al Doilea Ev, ele merita toataatentia. Nu este exclus ca Meriador sa fi primit sprijin si informatii din Vlceaua

Despicata, unde s-a dus nu doar o data. Acolo, desi Elrond plecase ntre timp, fiii lui auramas vreme ndelungata, mpreuna cu o parte din poporul Elfilor Nobili. Se spune caCeleborn s-a dus sa traiasca acolo dupa plecarea lui Galadriel; dar nu exista nicaierimentionata data la care a cautat pentru ultima oara Limanurile Cenusii, si o data cu els-au stins si ultimele amintiri legate de Zilele de Odinioara ale Pamntului de Mijloc.


14/287

CARTEA NTI

I O petrecere mult asteptata

Cnd domnul Bilbo Baggins din Fundatura a anuntat ca n curnd si va celebra a osuta unsprezecea zi de nastere cu o petrecere de o maretie nemaintlnita, s-au strnitmulte discutii si mare agitatie n Hobbiton.

Bilbo era foarte bogat si foarte aparte si fusese minunea tinutului timp de saizeci deani, de la acea extraordinara disparitie si neasteptata ntoarcere a lui. Bogatiile pe care leadusese cu sine din calatorie devenisera de-acum o legenda a locului si toata lumeacredea, indiferent ce spuneau cei batrni, ca Magura Fundaturii era brazdata de tuneluriburdusite de comori. Ca si cnd att n-ar fi fost ndeajuns pentru a-i aduce faima, demirare era si ndelungata lui vigoare. Timpul macina totul, dar, dupa ct se parea, nuacelasi lucru facea cu domnul Baggins. La nouazeci de ani aratase la fel ca la cincizeci.La nouazeci si noua, lumea ncepuse sa zica despre el ca se tinea bine; dar mai exact ar fifost sa spuna ca era neschimbat. Se gaseau si dintre aceia care clatinau din cap signdeau ca prea le avea pe toate; parea nedrept ca cineva sa se bucure de (chipurile)tinerete vesnica si n acelasi timp de o avere nesecata (lucru stiut de toata lumea).

Odata si odata tot va plati, ziceau ei. E lucru necurat, si din asta i se va trage.Dar pna acum nici un necaz nu se abatuse asupra lui; si pentru ca domnul Baggins

era generos cu banii lui, cei mai multi se aratau dispusi sa-i ierte ciudateniile si norocul.Continua sa se viziteze cu rudele (binenteles, cu exceptia familiei Sackville-Baggins), siavea multi admiratori devotati printre hobbitii din familii sarace si neimportante. Dar niciun prieten apropiat, pna cnd unii dintre verii lui mai tineri au nceput sa creasca maimari.

Cel mai n vrsta dintre acestia, si favoritul lui Bilbo, era tnarul Frodo Baggins. CndBilbo a mplinit nouazeci si noua de ani, l-a adoptat pe Frodo ca mostenitor al sau si l-aadus sa locuiasca la Fundatura; si sperantele familiei Sackville-Baggins s-au naruit ncele din urma. Din ntmplare, Bilbo si Frodo aveau aceeasi zi de nastere, 22 septembrie.

- Mai bine ai veni sa locuiesti aici, Frodo, baiete, i-a spus Bilbo ntr-o buna zi, si atuncio sa ne putem sarbatori frumos zilele de nastere mpreuna.

La acea data, Frodo era nca douazecist, cum numeau hobbitii acea vrstairesponsabila trecuta de douazeci de ani, ntre copilarie si apropiata vrsta de treizeci sitrei.

Si au mai trecut doisprezece ani. n fiecare an, cei doi Baggins dadusera petrecericomune foarte nsufletite la Fundatura; dar acum toata lumea ntelesese ca se punea lacale ceva foarte special pentru acea toamna. Bilbo urma sa mplineasca

unsprezece zeci siunu, adica 111, o cifra destul de ciudata si o vrsta foarte respectabila pentru un hobbit(batrnul Took nsusi nu ajunsese dect pna la 130); iar Frodo mplinea treizeci si trei,33, o cifra importanta: vrsta maturizarii" sale.

Gurile nu mai taceau o clipa n Hobbiton si Lnga Ape, si vestea evenimentului ce seapropia se raspndise n ntregul Comitat. Trecutul si personalitatea domnului BilboBaggins devenisera nca o data subiectul principal al conversatiilor; si batrnii s-aupomenit deodata ca erau rugati sa-si depene amintirile.

Nici un altul nu avea un public mai atent ca batrnul Ham Gamgee, cunoscutndeobste ca Unchiasul. Locul unde-si depana el amintirile se numea La iedera, un han

mic pe drumul spre localitatea Lnga Ape; si povestea ct de ct n cunostinta de cauza,caci fusese gradinar la Fundatura timp de patruzeci de ani, si nainte de asta l ajutasepe batrnul Holman la aceeasi treaba. Acum ca el nsusi ncepuse sa mbatrneasca sincheieturile sa-i ntepeneasca, ndeletnicirea aceasta era ndeplinita mai mult de fiulsau mai mic, Sam Gamgee. Att tatal, ct si fiul aveau relatii foarte prietenesti cu Bilbo si


15/287

Frodo. Locuiau chiar pe Magura, la Pusca-n-traista numarul 3, imediat sub Fundatura.- Un gentlehobbit tare de treaba si cu darul vorbirii e domnu' Bilbo, ntotdeauna am

zis asta, declara Unchiasul.Si adevar graia: caci Bilbo se purta cu multa politete fata de el, Mestere ndemnatic"

, asa i se adresa, si mereu i cerea sfatul despre cum trebuia ngrijita ba una, ba altadintre legume - n materie de radacinoase, mai ales cartofi, Unchiasului i mersese vesteaca fiind cel mai priceput dintre toti din mprejurimi (stia mai multe chiar dect Bilbonsusi).

- Dar cum e Frodo asta care sta cu el? l ntreba Batrnul Noakes din Lnga Ape.Dupa nume o fi el Baggins, dar zice-se ca-i un Brandybuck mai mult de jumatate. Nici nruptul capului nu pot pricepe de ce sa se duca un Baggins din Hobbiton sa-si cautenevasta taman n Tara Iedului, unde lumea e att de ciudata.

- Nu-i de mirare ca-i ciudata, si dadu cu parerea Taticu' Doua Picioare (vecinulUnchiasului), daca locuiesc pe malul care nu trebuie al Rului Viniac, si chiar sub poalaPadurii Batrne. Ala-i un loc rau si ntunecos, daca-i ceva adevar n ce se spune.

- Asa e, Taticu'! i dadu dreptate Unchiasul. Nu numai ca cei din neamul Brandybuckdin Tara Iedului traiesc n Padurea Batrna; dar sunt si un soi ciudat, asa se pare. Da',oricum ar fi, domnu' Frodo e un hobbit tnar, cum nu se poate mai de treaba. Tare maiseamana cu domnu' Bilbo, si nu numai la chip. La urma urmei, tatal lui a fost unBaggins. Un hobbit cumsecade si preacinstit, asa a fost domnu' Drogo Baggins; nu s-aprea vorbit despre el pna cnd a murit necat.

- necat? ntrebara mai multe voci n acelasi timp. Auzisera ei zvonuri si mai urtedect acesta, de buna seama; dar hobbitilor le plac tare mult istoriile de familie, astfel caerau dispusi s-o mai auda nca o data.

- Pai, asa zice lumea, continua Unchiasul. Vedeti, domniile voastre: domnu' Drogo,prin urmare, s-a nsurat cu saraca domnisoara Primula Brandybuck. Ea era verisoaraprimara a domnului Bilbo al nostru, dupa mama (mama ei fiind cea mai mica dintre

fetele Batrnului Took); iar domnu' Drogo era varul lui de-al doilea. Astfel, domnu' Frodoeste var primar si de-al doilea cu domnia sa, o data din partea mamei si-o data din parteatatalui, cum s-ar zice, daca ma-ntelegeti. Iar domnu' Drogo statea la Conacul Coniac cusocrul sau, batrnul Jupn Gorbadoc, asa cum facuse adesea dupa nsuratoare (avea omare slabiciune pentru mncare, iar batrnu' Gorbadoc ntindea mese mbelsugate); siiesea cu barca pe Rul Viniac; si ntr-o buna zi el si nevasta lui s-au necat, iar bietu'domnu' Frodo era doar un copil pe vremea aia.

- Am auzit c-au iesit pe ru dupa cina, la lumina lunii, zise Batrnul Noakes; si barcas-a scufundat din pricina ca Drogo era prea greu.

- Iar eu am auzit ca ea l-a mpins n apa si el a tras-o dupa sine, spuse Roscovanul, un

morar din Hobbiton.- N-ar trebui s-asculti la tot ce se zice, Roscovane, l sfatui Unchiasul, care nu-l preaavea la suflet pe morar. Pricini nu sunt sa mergi cu vorba despre care-a-mpins si care-atras. Barcile sunt destul de parsive si cnd stai linistit, ca sa mai fie nevoie sa cautam alteexplicatii. Oricum, domnu' Frodo, ca de el era vorba, a ramas orfan si abandonat, s-arputea zice, printre toti ciudatii aia din Tara Iedului, dar si pna atunci crescuse laConacul Coniac. Un loc deocheat, locul ala, zau asa. De cnd se stie, Jupn Gorbadoc satot fi avut vreo cteva sute de legaturi, nici mai mult, nici mai putin, n casa aia. Domnu'Bilbo nici c-a facut fapta mai buna la viata lui atunci cnd l-a adus pe baiat sa traiascaprintre suflete cumsecade.

- Da' socotesc eu c-a fost o lovitura tare urta pentru aia din neamulSackville-Baggins. Chiteau ei c-or sa puna mna pe Fundatura, atunci cnd a pornit-o nlume si dus a fost, de l-au crezut mort. Si numa' ce se-ntoarce si le zice sa-si ia talpasita;si de-atunci tot traieste si n-arata nici c-o zi mai batrn, fie binecuvntat! Si pe nepusamasa scoate de unde-de neunde un mostenitor, si cu hrtii n regula. Neamul


16/287

Sackville-Baggins n-o sa mai calce pragul Fundaturii n veci, sau macar asa tragemnadejde.

- Am auzit c-ar fi niste banisori frumosi pititi acolo nauntru, se baga n vorba unstrain, un oaspete venit cu treburi tocmai din Michel Delving, din Meleagul de la Rasarit.Tot vrful magurii domniilor voastre e brazdat de tuneluri doldora de cufere pline cu aursi argint si giuvaiericale, asa am auzit.

- Atunci ai auzit mai multe dect am eu de unde sti, raspunse Unchiasul. Nu amcunostinta de giuvaiericale. Domnu' Bilbo e darnic cu banii si s-ar zice ca nu duce lipsade ei; de lucratura de tuneluri nsa nu am cunostinta. L-am vazut pe domnu' Bilbo cnds-a-ntors, sa tot fie saizeci de ani de-atunci, cnd nca eram un flacaiandru. Abiaintrasem ca ucenic la batrnu' Holman (era var cu taica-meu), da' el m-a luat laFundatura sa-l ajut sa-i tinem deoparte pe cei ce dadeau sa umble si sa calce peste totprin gradina cnd se facea vnzarea. Si numa' ce ne pomenim cu domnu' Bilbo ca urcaMagura calare pe-un ponei, cu nu stiu cti ditamai sacii doldora si doua cufere. Numa-ndoiesc ca erau doldora de comorile ce le strnsese pe meleaguri straine, pe unde sezice ca-s munti de aur; dar nu att ct sa umple tuneluri ntregi. Fiu-meu Sam va fistiind nsa mai multe despre asta. El e toata ziua-buna ziua la Fundatura. Si e nebundupa povesti din vremuri de demult si sta si-asculta tot ce-i povesteste domnu' Bilbo.Domnu' Bilbo l-a-nvatat sa scrie si sa citeasca pe limba lui - fara vreun gnd rau, sa stitiasta, si nadajduiesc nici sa nu iasa vreun pocinog din att. Elfi si Dragoni! i zic eu. Varzasi cartofii sunt mai buni pentru alde mine si tine. Nu te-ncurca n treburile alora mai presusde tine, de nu vrei sa te trezesti cu pocinoage de n-ai sa le poti duce, zic. Si-o zic si altora,adauga el, aruncnd o privire strainului si morarului.

Dar cei de fata nu se lasara convinsi de avertismentul Unchiasului. Legenda avutiei luiBilbo era de-acum bine nfipta n mintile hobbitilor celor tineri.

- Ehei, da' de-atunci si-a mai tot sporit avutia, nu se lasa morarul, dnd glas pareriicelor mai multi. E dus adesea de-acasa. Si uitati-va numa' la strainii ce-i calca pragul:gnomi care se furiseaza noaptea si solomonarul ala batrn si ratacitor, Gandalf, si ctialtii. Orice-ai spune, Unchiasule, da' Fundatura e-un loc tare ciudat, si cei care locuiescacolo sunt si mai ciudati.

- Si domnia ta n-ai dect sa spui ce poftesti despre lucruri pe care nu le stii mai binedect te pricepi la vslit, domnule Roscovan, i-o-ntoarse Unchiasul, pornit mai abitirdect oricnd mpotriva morarului. Daca asta-nseamna ciudatenie, atunci nu ne-ar stricamai multa ciudatenie din asta prin partile noastre. Sunt unii nu prea departe de-aici caren-ar oferi nici o halba de bere unui prieten, chiar daca ar trai ntr-o vizuina cu totul si cutotul din aur. Dar la Fundatura toate lucrurile se fac asa dupa cum se cuvine. Sam almeu zice ca toata lumea o sa fie invitata la petrecere si-or sa se mparta daruri, luati

aminte, daruri la toata lumea - chiar luna asta, adica.Acea luna era septembrie, si mai frumoasa nici ca se putea. A doua sau a treia zi s-azvonit (mai mult ca sigur ca de la Sam atoatestiutorul pornise zvonul) ca or sa fie focuride artificii - mai mult chiar, artificii cum nu mai fusesera vazute n Comitat de mai binede-un secol, chiar asa, de la moartea Batrnului Took.

Vremea trecea si Ziua se apropia din ce n ce. ntr-o seara, un car cu aspectneobisnuit, ncarcat cu pachete cu aspect neobisnuit, si facu aparitia n Hobbiton si urcaopintit Magura spre Fundatura. Surprinsi, hobbitii si itira capetele prin usile luminatecu lampase, ca sa caste gura n urma lui. Carul era mnat de straini care cntau cntececiudate: gnomi cu barbi lungi si glugi mari. Ctiva dintre ei ramasera peste noapte la

Fundatura. La capatul celei de-a doua saptamni a lui septembrie, o caruta strabatusatul Lnga Ape, venind n plina zi dinspre Podul Viniac. De data asta, pe capra se aflaun singur carutas batrn. Purta o palarie albastra cu tugui nalt, o mantie cenusie, lungapna-n pamnt, si o esarfa argintie. Avea barba lunga si sprncene stufoase, care ieseaupe sub borul palariei. Copilandrii hobbiti se luara alergnd dupa caruta ct era


17/287

Hobbitonul de lung si pe Magura n sus. Caruta era ncarcata cu artificii, asa cumbanuisera si ei. Ajuns n fata usii lui Bilbo, Batrnul ncepu sa descarce pachete mari deartificii de toate soiurile si formele, fiecare purtnd ca inscriptie un G rosu mare si o runaelfica.

Acesta era nsemnul lui Gandalf, negresit, iar batrnul era Gandalf Vrajitorul, a caruifaima n Comitat i se tragea mai ales de la priceperea sa la focuri, fumuri si lumini.ndeletnicirea lui era mult mai dificila si mai periculoasa, dar locuitorii din Comitatn-aveau cunostinta de ea. Pentru ei, el nu reprezenta dect una dintre atractiile"Petrecerii. De aici si agitatia hobbitilor celor mici.

- G pentru Grozav! strigau ei, facndu-l pe batrn sa zmbeasca. l cunosteau dinvedere, desi si facea aparitia n Hobbiton cnd si cnd si niciodata pentru vremendelungata; nsa nici prichindeii si nici unul dintre cei mai n vrsta dintre batrni nuvazusera vreodata reprezentatiile lui cu focuri de artificii - acestea tineau de trecutullegendar.

Cnd batrnul, ajutat de Bilbo si de ctiva gnomi, ispravi cu descarcatul, Bilbo mpartictiva gologani; dar nici o racheta luminoasa sau vreo pocnitoare nu se ntrezari, spredezamagirea spectatorilor.

- Haida, luati-o din loc, le spuse Gandalf. O sa aveti pe saturate la timpul cuvenit.Dupa care disparu nauntru cu Bilbo, iar usa se nchise n urma lor. Zadarnic se

uitara hobbitii cei mici lung la usa; plecara ntr-un trziu, apasati de gndul ca ziuapetrecerii nu va mai sosi nicicnd.

n Fundatura, Bilbo si Gandalf sedeau la fereastra deschisa a unei camere mici cedadea spre vest, n gradina. Dupa-amiaza trzie era luminoasa si pasnica. Florilestraluceau rosii si galbene: gura-leului, floarea-soarelui si coltunasi mpnzind peretii deiarba si itindu-se la ferestrele rotunde.

- Ce viu colorata e gradina ta, spuse Gandalf.- Da, ncuviinta Bilbo. ntr-adevar, mi-e foarte draga, la fel si ntreg batrnul Comitat;

dar cred ca am nevoie de odihna.- Asta nseamna ca vrei sa-ti duci la ndeplinire planul?- ntocmai. M-am hotart acum multe luni si nu m-am razgndit.- Prea bine. N-are rost sa mai vorbim despre asta. Tine-te de planul tau - de tot planul,

ia aminte - si sper sa iasa bine, pentru tine si pentru noi toti.- Asa sper si eu. Oricum, am de gnd sa ma distrez joi si sa fac mica mea sotie.- Ma ntreb cine va rde, facu Gandalf, clatinnd din cap.- Vom vedea, raspunse Bilbo.A doua zi si mai multe carute urcara Magura, si dupa ele alte carute. Or fi fost unii

care sa mormaie ca adica ar fi vorba de niscai negot local", dar chiar n saptamna aceea

de la Fundatura au nceput sa curga comenzile pentru tot felul de provizii, tot felul debunuri sau articole de lux ce puteau fi obtinute n Hobbiton sau Lnga Ape sau oriunden mprejurimi. Locuitorii au nceput sa se entuziasmeze si sa taie zilele din calendar,pndindu-l nerabdatori pe postas, doar-doar le-o aduce invitatiile.

Nu peste multa vreme invitatiile au nceput sa vina cu gramada, nct oficiul postal s-ablocat, iar acela din Lnga Ape s-a pomenit ngropat ca sub ninsoare, astfel ca au fostchemati n ajutor postasii voluntari. Sirul lor nu se mai ispravea pe Magura n sus,ducnd sute de variante politicoase deMultumesc, am sa vin cu siguranta.

Pe poarta Fundaturii se putea citi urmatorul anunt: INTRAREA OPRITA PENTRU TOTI,N AFARA DE CEI VENITI LA PETRECERE. Chiar si aceia care aveau sau pretindeau ca

aveau treburi legate de Petrecere erau arareori lasati sa intre. Bilbo era ocupat: scriainvitatii, bifa raspunsuri, mpacheta cadouri si facea anumite pregatiri numai de el stiute.Din ziua n care a sosit Gandalf nu s-a mai aratat la fata.

Trezindu-se hobbitii ntr-o buna zi dimineata, descoperira ca pajistea ce se ntindea lasud de usa lui Bilbo era acoperita cu frnghii si stlpi pentru corturi si pavilioane. n


18/287

malul ce ducea la drum fusese taiata o intrare speciala, cu trepte largi si o poarta mare,alba. Cele trei familii de hobbiti din Pusca-n-traista, care se marginea cu pajistea, searatau foarte interesate de tot ce se petrecea acolo si toata lumea i invidia. Batrnulunchias Gamgee nici macar nu se mai prefacea ca lucra n gradina.

Corturile ncepeau sa se nalte. Unul dintre pavilioane era deosebit de mare, att demare, nct copacul care crestea pe pajiste se gasea acum chiar n interiorul lui,naltndu-se mndru la unul dintre capete, n dreptul mesei principale. De crengiatrnau lampioane. Si mai promitator dect att (dupa mintea hobbitilor), o bucatarieuriasa, n aer liber, fusese ridicata la coltul dinspre miazanoapte al pajistii. O ceatantreaga de bucatari, de la toate hanurile si ospatariile pna hat-departe, sosisera ca sadea o mna de ajutor gnomilor si altor neamuri ciudate gazduite la Fundatura. Rabdareatuturor era pusa greu la ncercare.

Apoi vremea s-a nnorat. Asta a fost miercuri, n ajunul Petrecerii. Ceea ce a strnitmare neliniste. Si n sfrsit au venit si zorile zilei de joi, 22 septembrie. Soarele a rasarit,norii au disparut, steagurile au fost desfasurate si distractia a nceput.

Bilbo Baggins o numea petrecere, dar n realitate erau o sumedenie de distractiiadunate ntr-una singura. Practic, toata lumea ce locuia n mprejurimi fusese invitata.Foarte putini fusesera trecuti cu vederea din greseala, dar nici asta n-a mai avutimportanta atunci cnd respectivii au venit din proprie initiativa. Fusesera invitati multisi din alte parti ale Comitatului; si erau chiar ctiva din afara hotarelor. Bilbo sintmpina personal oaspetii (si pe cei veniti neinvitati) la poarta cea nou construita.Dadea cadouri tuturor fara exceptie - asta nsemnnd si celor care se strecurau afaraprintr-o iesire dosnica si intrau din nou prin poarta din fata. Hobbitii mpart cadouriatunci cnd si sarbatoresc zilele de nastere. Nu din cele scumpe, de regula, si nu cuatta darnicie ca acum; obiceiul nsa nu era rau. De fapt, n Hobbiton si Lnga Apeaproape n fiecare zi era ziua cuiva, nct fiecare hobbit din acele parti avea sansa saprimeasca cel putin un cadou pe saptamna. Dar de saturat nu se saturau niciodata.

De data aceasta cadourile erau neobisnuit de grozave. Copiii hobbiti erau att deemotionati, nct o vreme uitara pna si sa mannce. Primisera jucarii din care nu maivazusera nicicnd pna atunci, toate minunate si unele nendoios vrajite. Multe dintreele fusesera ntr-adevar comandate cu un an n urma si strabatusera tot drumul de laMunte si din Tinutul de Jos pna aici si erau facute de gnomi.

Dupa ce fiecare oaspete a fost primit cu urari de bun-venit, au urmat dansurile,muzica, jocurile si, binenteles, mncarea si bautura. Trei mese oficiale fuseserapregatite: prnzul, ceaiul si dineul (sau cina). Dar prnzul si ceaiul s-au deosebitndeobste prin faptul ca toti oaspetii au sezut cu totii la mese si au mncat laolalta. nrest, oaspetii se strngeau n grupuri mari ca sa mannce si sa bea - fara ntrerupere, de

la orele unsprezece pna la sase si jumatate, cnd ncepeau focurile de artificii.De focuri a avut grija Gandalf: nu numai ca au fost aduse de el, dar tot el a fost celcare le-a conceput si le-a mesterit; iar efectele speciale, artificiile combinate si racheteleluminoase erau lansate tot de el. Pe lnga acestea, oaspetilor li s-au mpartit petarde,pocnitori, scaparatori, torte, lumnari gnomice, fntni elfice, roti-de-foc din cele facutede spiridusi, bubuitori. Toate erau minunate. Arta lui Gandalf era tot mai desavrsita cutrecerea anilor.

Rachetele aratau ca niste stoluri scnteietoare care cntau cu glasuri dulci. Eraucopaci verzi cu tulpini de fum negru: frunzele lor se deschideau precum o primavarantreaga, desfasurndu-se ntr-o clipita, iar ramurile lor stralucitoare picurau flori

incandescente peste hobbitii uluiti, disparnd cu o aroma dulce chiar nainte sa le atingachipurile naltate. Erau fntni de fluturi care zburau scnteind n copaci; coloane defocuri colorate ce se naltau si se transformau n vulturi, corabii plutitoare, sau oadevarata falanga de lebede zburatoare; o furtuna rosie de tunete si fulgere cu un torentgalben de ploaie; o padure de sulite argintii ce tsneau brusc spre cer cu un chiot ca de


19/287

armata nclestata n lupta, ca sa se pravaleasca apoi n apa cu un ssit ca de la o suta deserpi clocotiti. Si la urma de tot, nca o surpriza, n onoarea lui Bilbo, care i nauci pehobbiti nemasurat de mult, ceea ce si urmarise Gandalf. Luminile se stinsera. Un fummare se nalta. Lua forma unui munte zarit n departare si ncepu sa se nroseasca spresoare-rasare. Prinse sa scuipe limbi de foc verzi si purpurii, din el si lua zborul undragon rosu-auriu - nu de marime naturala, dar semannd cu un dragon adevarat: dintrefalcile lui tsneau focuri, ochii lui scaparau n jos; se auzi un raget, iar dragonul se rotide trei ori peste capetele multimii. Toti se aplecara ferindu-se, unii chiar cazura cu fetelela pamnt. Dragonul trecu ca un fulger, facu o tumba si se dezintegra deasupra satuluiLnga Ape cu o explozie asurzitoare.

- Acesta e semnalul pentru cina! rasuna vocea lui Bilbo. Suferinta si spaima se risipiraca prin minune si hobbitii prosternati sarira n picioare. Fiecare primi o cina minunata;fiecare, adica fara cei invitati la un dineu special n familie. Acesta fusese pregatit npavilionul cel mare cu copacul. Invitatiile fusesera limitate la douasprezece duzini (unnumar caruia hobbitii i mai spuneau si un Gros, desi cuvntul nu era considerat ca fiindcel mai nimerit cnd era vorba de persoane); iar oaspetii fusesera alesi din toate familiilenrudite cu Bilbo si Frodo, alaturi de care se mai numarau si ctiva prieteni deosebiti,nenruditi (cum era Gandalf). Multi hobbiti tineri participau si ei cu ngaduintaparinteasca, pentru ca hobbitii se aratau ngaduitori cu copiii cnd era vorba de stat pnatrziu, mai ales daca puteau sa le ofere o masa fara cheltuiala. Caci pentru a-si cresteodraslele hobbitii aveau nevoie de multa mncare.

Erau multi din familiile Baggins si Boffins, si din familiile Took si Brandybuck; dinneamul Grubb venisera tot felul (rude de-ale bunicii lui Bilbo Baggins), si din ramuraChubb (nrudita cu bunicul Took); ctiva Burrows si Bulger si Bracegirdle si Brockhousesi Goodbody si Hornblower si Proudfoot, alesi pe sprinceana. Unii dintre acestia eraunruditi de departe cu Bilbo, iar ctiva aproape ca nu fusesera niciodata n Hobbiton, cacitraiau n colturi ndepartate ale Comitatului. Nu fusesera uitati nici cei din familia

Sackville-Baggins. Erau acolo si Otho, si sotia lui Lobelia. Nu-l aveau la inima pe Bilbo,iar pe Frodo l detestau, dar invitatia aratase att de magnifica, scrisa n cerneala de aur,nct le-a fost cu neputinta sa o refuze. Pe lnga asta, varul Bilbo era renumit pentrutalentele lui culinare, astfel ca mesele lui se bucurau de o reputatie binemeritata.

Toti cei o suta patruzeci si patru de oaspeti se asteptau la un ospat placut; desi se camtemeau de discursul ce urma sa-l tina gazda lor dupa dineu (un punct inevitabil nprogram). Era stiut ca avea sa-si mpaneze cuvntarea cu frnturi din ceea ce el numeapoezie; si uneori, dupa un pahar sau doua, ncepea sa pomeneasca de aventurile absurdeale calatoriei lui misterioase. Oaspetii n-au fost dezamagiti: ospatul a fost foarte placut,de fapt o seara captivanta de-a dreptul: bogata, abundenta, variata si prelungita.

Dupa ospat sau cam pe-atunci veni rndul Discursului. Majoritatea comesenilor erauacum, totusi, ntr-o dispozitie ngaduitoare, n acea stare minunata pe care ei o numeauumplerea colturilor", si sorbeau bauturile favorite, ciuguleau din trufandalele favorite,dadusera uitarii toate temerile. Erau pregatiti sa asculte orice, sa se veseleasca la fiecaresfrsit de fraza.

Dragii mei prieteni, ncepu Bilbo, ridicndu-se n picioare.- I-auzi! I-auzi! I-auzi! strigara ei, repetnd exclamatia n cor si parnd sa nu doreasca

sa dea ascultare propriului lor ndemn.Bilbo si parasi locul, se apropie de un scaun de sub un copac luminat, urcndu-se pe

el. Lumina lampioanelor cadea pe fata lui radioasa; nasturii de aur straluceau pe jiletca

de matase brodata. Toti l vedeau stnd cocotat acolo si fluturnd o mna n aer, pecealalta tinnd-o n buzunarul pantalonului.Dragii mei Bagginsi si Boffini, relua el; si dragii mei Tooksi, Brandybucksi, Grubbi si

Chubbi, Burrowi si Hombloweri si Bolgeri, Bracegirdleri, Goodbodysi, Brockhouseri siProudfooteri.


20/287

- ProudFEET ! striga un hobbit mai batrn din fundul pavilionului.Numele lui, binenteles, era Proudfoot, si pe buna dreptate; caci labele picioarelor lui

erau mari, deosebit de paroase si amndoua se aflau pe masa.Proudfooteri, repeta Bilbo. De asemenea, prea bunii mei Sackville-Bagginsi, carora va

urez bun venit n sfrsit la Fundatura. Astazi este a o suta unsprezecea mea zi de nastere:azi mplinesc o suta unsprezece ani!

- Ura! Ura! La multi ani! strigara oaspetii si batura voiosi n tabliile meselor.Bilbo se descurca minunat. Lor asemenea vorbe le placeau: erau scurte si la obiect.

Sper ca va distrati cu totii la fel de bine ca si mine.Urale asurzitoare. Strigate de Da (si Nu). Vacarm de trompete si coarne, de cimpoaie si

flaute si alte instrumente muzicale. Dupa cum am mai spus, erau prezenti multi hobbititineri. Se auzi o salva de bubuituri atunci cnd sute de pocnitori muzicale cu surprizefusesera deschise. Majoritatea purtau nsemnul TINUTUL DE JOS; ceea ce nu spuneamare lucru celor mai multi dintre hobbiti, dar toti consimtira ca pocnitorile-surpriza erauminunate. Contineau instrumente muzicale mici, nsa cu o lucratura desavrsita sisunete ncntatoare. Mai mult, ntr-un colt, ctiva tineri Took si Brandybuck,nchipuindu-si ca unchiul Bilbo si ncheiase discursul (caci spusese raspicat tot ceea ceera de spus) improvizara pe loc o orchestra si ncepura sa cnte o melodie vesela de dans.

Jupnul Everard Took si domnisoara Melilot Brandybuck se urcara pe o masa si, tinndclopotei n mna, se apucara sa danseze Inelul-lat: un dans fermecator, dar cam aprig.

- Bilbo nsa nu ispravise. Apucnd un corn de la un tinerel aflat alaturi, sufla n eld trei ori cu putere. Vacarmul se curma.

Nu va voi tine mult, striga Bilbo.Adunarea izbucni n urale.V-am chemat pe toti aici cu un anumit scop.Ceva din felul n care rostise aceste cuvinte i facu sa tresara. Tacerea se facu aproape

totala si unul sau doi din familia Took si ciulira urechile.Mai bine zis, cu Trei Scopuri! nti si-nti, sa va spun ca tin la voi toti nemasurat de

mult si ca o suta unsprezece ani sunt prea putini pentru a trai n mijlocul unor hobbiti attde grozavi si de admirabili.

Strigate naucitoare de ncuviintare.Pe jumatate din voi nu va cunosc nici pe jumatate din ct as vrea; si tin la jumatate din

voi numai pe jumatate pe ct ati merita.Neasteptate vorbe, si cam greu de nghitit. Ici si colo aplauze razlete, dar cei mai

Stapanul Inelelor - 01 - Fratia Inelului

Documents

Transcript of Stapanul Inelelor - 01 - Fratia Inelului