3. J. R. R. Tolkien - Stăpânul Inelelor - Întoarcerea Regelui

8/18/2019 3. J. R. R. Tolkien - Stăpânul Inelelor - Întoarcerea Regelui

1/272

J. R. R. Tolkien

ÎNTOARCEREA REGELUI

A treia parte a trilogiei ST Ă P Â NUL INELELOR

Trei inele pentru Regii elfilor cei de sub soare, Şapte pentru ei, st ă pâ niignomilor din să li de st â ncă Nouă , Oamenilor care ştiu că -n lumea lor se moare, Unul pentru SeniorulÎntunecimii-n noaptea lui adâ ncă

Unde-s Umbrele în Ţ ara Mordor, ca să le gă sească Şi pe toate să le-adune uninel, şi altul nime, Să le ferece pe toate, astfel să le st ă pâ nească , Unde-sUmbrele, în Ţ inutul Mordor, în întunecime. Sinopsis

Aceasta este partea a treia din ST Ă P Â NUL INELELOR. Din prima parte,Fr ăţ ia Inelului, a ţ i aflat cum Gandalf cel Sur a descoperit că inelul care segă sea la Frodo hobbitul era, în fapt, acel Inel unicat, Unul, st ă pâ n peste toateInelele Puterii. Vi s-a povestit cum au fugit Frodo şi tovar ăşii să i din liniştitulComitat, locul lor de ba ştină , urmă riţ i de teroarea Că lă reţ ilor Negri din Mordor,pâ nă câ nd, cu ajutorul lui Aragorn, Pribeagul din Eriador, au trecut prinpericole de moarte şi au ajuns în cele din urmă în Casa lui Elrond din V â lceaua Despicat ă . Acolo a fost ţ inut Marele Sfat al lui Elrond, la care s-a hot ă r â t să seîncerce distrugerea Inelului, iar Frodo a fost ales drept Purt ă tor al Inelului. Totacolo au fost aleşi şi însoţ itorii Inelului, care aveau să -l ajute pe Frodo înîncercarea la care era supus: anume să încerce să ajungă la Muntele de Foc dinMordor, t ă r â mul Duşmanului însuşi, singurul loc unde Inelul putea fi nimicit.Din aceast ă Fr ăţ ie f ă ceau parte Aragorn şi Boromir, fiul Seniorului din Gondor,

reprezent â nd seminţ ia oamenilor; Legolas, fiul regelui elfilor din Codrulîntunecat, din partea elfilor; Gimli, fiul lui Glóin de la Muntele Singuratic, alesdintre gnomi; Frodo cu servitorul să u, Sam cel înţ elept, şi cele două rubedeniimai tinere, Meriadoc şi Peregrin, din partea hobbiţ ilor; şi Gandalf cel Sur. Însoţ itorii Inelului au că lă torit în ascuns departe de V â lceaua Despicat ă din Nord, pâ nă câ nd, împiedica ţ i în încercarea lor de a str ă bate trecă toareaînalt ă din Caradhras pe timp de iarnă , au fost că lă uziţ i de Gandalf prin poartatainică şi au pă truns în Minele cele întinse ale Moriei, că ut â nd un drum pe sub


2/272

munţ i. Acolo Gandalf, încleştat într-o lupt ă cu un spirit înspă imâ nt ă tor dinadâ ncuri, s-a pr ă buşit în abisul întunecat. Dar Aragorn, care s-a dovedit a fimoştenitorul încă nemă rturisit al vechilor Regi din Apus, a izbutit să -ică lă uzească mai departe, prin Poarta de R ă să rit a Moriei, prin L órien, ţ inutulelf, la vale pe Marele R â u Anduin, pâ nă au ajuns la Cascada Rauros. Ştiau de-

acum că drumul le era pâ ndit de iscoade şi că acea creatur ă pe nume Gollum,care avusese odat ă în st ă pâ nire inelul şi dorea încă şi acum să -l aibă , se ţ ineape urmele lor. Sosise momentul să se hot ă rască dacă o luau spre est, spre Mordor, orise duceau cu Boromir în ajutorul locuitorilor din Minas Tirith, ora şul decă petenie al ţ inutului Gondor, în r ă zboiul ce se pregă tea; sau se despă r ţ eau.Câ nd a devenit limpede că Purt ă torul Inelului era hot ă r â t să -şi continuecă lă toria f ă r ă de speranţă în ţ ara Duşmanului, Boromir a încercat să pună cufor ţ a mâ na pe Inel. La sf â r şitul primei pă r ţ i, Boromir că dea sub vraja Inelului;Frodo scă pa şi fugea împreună cu servitorul să u Sam cel înţ elept; iar ceilalţ idin Fr ăţ ie s-au împr ăştiat care încotro câ nd au fost ataca ţ i pe nea şteptate der ă zboinicii orci, unii afla ţ i în serviciul Seniorului Întunecimii din Mordor, alţ ii înacela al tr ă dă torului Saruman din Isengard. Că utarea în care pornisePurt ă torul Inelului pă rea de pe acum sortit ă dezastrului. A doua parte (Că r ţ ile a Treia şi a Patra), Cele două turnuri, relata desprefaptele tuturor însoţ itorilor Inelului după destr ă marea Fr ăţ iei. Cartea a Treiaar ă ta cum s-a că it şi a murit Boromir şi cum, drept funeralii, a fost a şezat într-o barcă şi împins că tre Cascada Rauros; cum au fost lua ţ i prizonieri Meriadocşi Peregrin de că tre r ă zboinicii orci care i-au dus spre Isengard, traversâ ndcâ mpiile r ă să ritene din Rohan; şi cum au fost urmă riţ i de că tre Aragorn,Legolas şi Gimli.

Apoi au apă rut Că lă reţ ii din Rohan. O ceat ă av â ndu-l înfrunte peMareşalul Éomer i-a înconjurat pe orci la hotarele Codrului Fangorn şi i-animicit; dar hobbiţ ii apucaser ă să fugă în codru şi acolo s-au înt â lnit cu

Arborebă rbos Entul, st ă pâ nul neştiut al Codrului Fangorn. Ală turi de el au fost martori la trezirea mâ niei în poporul Arborilor şi i-au v ă zut pe aceştia pornindîmpotriva ţ inutului Isengard. În acest r ă stimp, Aragorn şi prietenii să i s-au înt â lnit cu Éomer, care seîntorcea de la bă t ă lie. El le-a dat caii, iar ei s-au îndreptat spre codru. Acolo, în

vreme ce-i că utau în zadar pe hobbiţ i, s-au înt â lnit din nou cu Gandalf,reîntors din moarte, care se numea acum Că lă reţ ul Alb, deşi purta acelea şistraie sure dintotdeauna. Laolalt ă au str ă bă tut ţ inutul Rohan şi au ajuns însă lile cele mari ale Regelui Théoden din Obşte, unde Gandalf l-a t ă mă duit pe

bă tr â nul rege şi l-a scos de sub vr ă jile lui Limbă de Vierme, tică losul să usfetnic, aliatul de taină al lui Saruman. Apoi, împreună cu regele şi oastea sa,au pornit împotriva oştirilor din Isengard şi au luat parte la victoria disperat ă de la Cetatea Cornului. După acestea Gandalf i-a dus pe toţ i la Isengard, undeau gă sit marea fort ă rea ţă transformat ă în ruine de că tre poporul Arborilor, iarpe Saruman şi Limbă de Vierme asedia ţ i în invincibilul turn Orthanc.


3/272

În tratativele purtate în fa ţ a por ţ ilor, Saruman a refuzat să se că iască ,drept pentru care Gandalf i-a luat câ rja şi i-a rupt-o, lă sâ ndu-l în paza enţ ilor – poporul Arborilor. De la o fereastr ă înalt ă , Limbă de Vierme a aruncat cu opiatr ă în Gandalf, dar nu l-a nimerit. Piatra a fost ridicat ă de Peregrin. S-adovedit că aceasta nu era altceva decâ t unul din cei trei palant íri care mai

supravieţ uiser ă – Pietrele V ă ză toare din Númenor. În timpul nopţ ii, Peregrin acă zut pradă ispitirii Pietrei; a furat-o, s-a uitat la ea şi astfel i s-a dezv ă luit luiSauron. Cartea a Treia se încheia prin venirea unui nazgűl asupra câ mpiilordin Rohan, un Duh al Inelelor că lare pe un armă sar, şi ameninţ area iminent ă a r ă zboiului. Gandalf i-a dat palant írul lui Aragorn şi, luâ ndu-l pe Peregrin cusine, a plecat că lare spre Minas Tirith. Cartea a Patra i-a avut drept eroi pe Frodo şi pe Sam cel înţ elept, pierduţ iîntre mohor â tele dealuri Emyn Muil. Ni se povesteşte cum au scă pat din acelţ inut şi cum au fost prinşi din urmă de că tre Smeagol-Gollum; cum Frodo areuşit să -l îmblâ nzească pe Gollum şi aproape că i-a înfr â nt r ă utatea, f ă câ ndu-lpe Gollum să le arate drumul prin Smâ rcurile Mor ţ ilor şi prin pustiitul ţ inutMorannon, Poarta Neagr ă a Ţ inutului Mordor de la Miază noapte. Pentru că acolo le-a fost peste putinţă să pă trundă , Frodo a acceptatsfatul lui Gollum, anume să caute o „ intrare tainică „ pe care o ştia el, undevaîn sud, în Munţ ii Umbrei, meterezele vestice ale Mordorului. Pe drum au fostataca ţ i de o grupă de cerceta şi a oamenilor din Gondor, în frunte cu Faramir,fratele lui Boromir. Aflâ nd ce anume că utau cei doi hobbiţ i, Faramir a reuşittotuşi să nu se lase ademenit de tenta ţ ia că reia îi că zuse pradă Boromir, ci să learate drumul spre ultima etapă a că lă toriei, anume Cirith Ungol, Trecă toareaPă ianjenului; dar i-a prevenit că acela era un loc primejdios de moarte, desprecare Gollum le spusese mai puţ ine decâ t ştia el însuşi. Tocmai câ nd ajungeau

la R ă scruce, apucâ nd-o pe calea ce ducea la înspă imâ nt ă torul ora ş MinasMorgul, o mare întunecime s-a ivit dinspre Mordor, acoperind întreg pă mâ ntul.Sauron şi-a trimis în lupt ă prima armat ă , condusă de Regele cel negru alDuhurilor Inelelor: începea R ă zboiul Inelului. Gollum i-a condus pe hobbiţ i spre o cale tainică ce ocolea Minas Morgulşi pe întuneric au ajuns în cele din urmă în Cirith Ungol. Acolo, că zâ nd din nousub puterea r ă ului, Gollum a încercat să -i tr ă deze şi să -i dea pe mâ na luiShelob, monstruoasa pă zitoare a trecă torii. Dar planul să u a fost dejucat de

vitejia lui Sam cel înţ elept care a respins atacul lui Shelob, r ă nind-o. A doua parte se încheie cu hot ă r â rile pe care le are de luat Sam celînţ elept. Înjunghiat de Shelob, Frodo zace ca mort; că utarea va sf â r şidezastruos dacă Sam nu se hot ă r ăşte să -şi abandoneze st ă pâ nul. În cele dinurmă , el ia Inelul şi încearcă să ducă acea că utare la bun sf â r şit de unulsingur. Dar tocmai câ nd e pe punctul de a trece în Tara Mordor, apar orciidinspre Minas Morgul şi din Turnul Cirith Ungol care pă zeşte partea de sus atrecă torii. F ă câ ndu-se nev ă zut cu ajutorul Inelului, Sam cel înţ elept află dinciorov ă iala orcilor că Frodo nu este mort, ci doar drogat. Dar prea t â rziuporneşte pe urmele orcilor; aceştia duc trupul lui Frodo printr-un tunel care se


4/272

termină la poarta din spate a turnului lor. Sam cel înţ elept se pr ă buşeşte f ă r ă simţ ire în fa ţ a por ţ ii care se închide bubuind. Partea a treia, şi ultima, va povesti despre planurile opuse ale lui Gandalf şi Sauron, pâ nă la catastrofa cea de pe urmă şi sf â r şitul marelui întuneric. Darmai înt â i să ne întoarcem la soarta bă t ă liei din Apus.

CARTEA A CINCEA.

I. Minas Tirith. De la adă postul pelerinei lui Gandalf, Pippin privi afar ă . Se întrebă dacă era cu adev ă rat treaz, ori încă mai dormea, cufundat în acel vis repedeschimbă tor în care că zuse de câ nd începuse marea că lă torie că lare. Lumeaîntunecat ă trecea cu repeziciune pe lâ ngă ei, v â ntul şuiera cu putere în urechilelui. Nu ză rea altceva decâ t stelele rotitoare şi, departe, în dreapta, umbre uria şedesenate pe cer, acolo unde munţ ii de la Miază zi r ă mâ neau în urmă . Somnoros,Pippin încercă să socotească în minte momentele şi etapele că lă toriei lor, darmemoria îi era amor ţ it ă , nesigur ă . Că lă riser ă la început cu mare viteză , f ă r ă să se oprească , apoi, în zori,Pippin ză rise o lucire palidă , aurie, şi cur â nd ajunseser ă în ora şul acela t ă cut şiîn casa cea mare şi pustie de pe deal. Abia apucaser ă să se adă postească acolo,câ nd umbra înaripat ă a trecut din nou peste ei Şi oamenii s-au pierdut cu fireade frică . Dar Gandalf îi susurase vorbe liniştitoare, astfel că el adormise într-uncolţ , obosit însă neliniştit, dâ ndu-şi oarecum seama de forfota din jur, veniri,plecă ri, oameni vorbind între ei, Gandalf împă r ţ ind ordine în dreapta şi-nst â nga. Şi iar ăşi au pornit că lare şi au că lă rit toat ă noaptea. Fusese a doua, banu, a treia noapte de câ nd se uitase la Piatr ă şi la aceast ă amintire îngrozitoare

se dezmetici de-a binelea, scuturat de un fior, iar şuierul v â ntului se umpludeodat ă de voci ameninţă toare. Pe cer se aprinsese o lumină , o pă lă laie de foc galben în spatele unor

bariere întunecate. Preţ de o clipă , Pippin se ghemui înfricoşat, întrebâ ndu-seîn ce ţ ar ă înfior ă toare îl ducea Gandalf. Se frecă la ochi şi abia atunci bă gă deseamă că ceea ce vedea era luna, aproape plină , care se ridica deasupraumbrelor de la r ă să rit. Care va să zică , noaptea abia începuse şi că lă toria aveasă continue alte multe ore în întuneric. Se foi şi întrebă : — Unde suntem, Gandalf? — Pe t ă r â mul Gondorului, r ă spunse vr ă jitorul. Ţ ara Anórien încă nu s-asf â r şit. O vreme se lă să din nou t ă cerea. Apoi: — Ce-i acolo? strigă Pippin dintr-o dat ă , încleşt â ndu-se de mantia luiGandalf. Uite! Foc, foc roşu! Sunt dragoni prin pă r ţ ile astea? Uite, încă unul!

Drept r ă spuns, Gandalf strigă calului să u: — Vai, Iute ca Gâ ndul! Trebuie să ne gr ă bim. Nu mai avem timp. Vezi?Focurile de avertizare din Gondor au fost aprinse, semn că se cere ajutor.


5/272

R ă zboiul a început. Uite, e foc pe Amon Dîn şi pă lă laie pe Eilemach; şi uite cumse îndreapt ă cu iuţ eală spre apus Nardol, Erelas, Min-Rimmon, Calenhad şihalifirienii, spre hotarele Ţ inutului Rohan. În loc să -i dea ascultare, Iute ca Gâ ndul îşi opri galopul, mergâ nd acumla pas, îşi înă lţă capul şi necheză . Din întuneric îi r ă spunser ă alte nechezaturi;

cur â nd se auzi tropă it de copite şi trei că lă reţ i se ivir ă , trecâ nd pe lâ ngă ei canişte fantome zbur ă toare în lumina lunii, f ă câ ndu-se nev ă zuţ i la apus. Iute caGâ ndul îşi adună şi el puterile şi se av â nt ă înainte, iar noaptea îl înv ă luiprecum un v â nt v â jâ itor. Pippin simţ i cum îl cuprinde din nou picoteala, astfel că nu prea luă seamă la ceea ce-i spunea Gandalf despre obiceiurile din Gondor şi despreSeniorul Ora şului care construise faruri pe v â rfurile dealurilor aflate de-alungul celor două lanţ uri de munţ i ce formau hotarele; şi cum Seniorul avea înacele locuri posturi de strajă unde se gă seau întotdeauna cai pregă tiţ i gata să -iducă pe soli pâ nă în Rohan, la Miază noapte; şi în Belfalas, la Miază zi. — De mult n-au mai fost aprinse farurile de la Miază noapte, spuseGandalf, iar în vremurile de demult ale Ţ inutului Gondor nici nu era nevoie deele, că ci locuitorii de aici aveau cele Şapte Pietre. Pippin se foi înfiorat. — Dormi, dormi, şi nu te teme! spuse Gandalf. Doar nu te duci, a şa, caFrodo, în Mordor, ci spre Minas Tirith, şi acolo vei fi mai în siguranţă decâ toriunde altundeva în aceste vremuri. Dacă Gondor va fi învins ori Inelul vaîncă pea pe mâ ini str ă ine, atunci Comitatul nu va mai fi loc de refugiu. — Nu mă liniştesc cu nimic vorbele tale, spuse Pippin. Cu toate acestea, somnul îl cuprinse pe de-a-ntregul. Şi înainte să secufunde încă o dat ă într-un vis adâ nc, îşi mai aminti doar de o str ă fulgerare a

v â rfurilor albe şi înalte, sclipind precum nişte insule plutitoare deasupra norilor atunci câ nd prinser ă razele lunii ce apunea. Mai apucă să se întrebe pe unde s-o fi aflâ nd Frodo, dacă ajunsese de-acum în Mordor sau ză cea mort pe undeva;şi nu avea de unde şti că Frodo, aflat undeva departe, se uita la aceea şi lună care apunea dincolo de Gondor cu mult înainte să se ivească zorii. Pippin se trezi din pricina zvonului de glasuri. Trecuser ă încă o zi defereală şi o noapte de spaime. Se iveau zorii: frigul începutului de zi, neguricenuşii, reci, care-i împresurau. Iute ca Gâ ndul st ă tea lâ ngă ei şi din trupul luiasudat se înă lţ au aburi, grumazul însă şi-l ţ inea drept, f ă r ă să dea semne deoboseală . Ală turi se afla o mulţ ime de oameni înveşmâ nta ţ i în mantii grele, iarîn spatele lor se ivea din negur ă un perete de piatr ă . Pă rea pe jumă tate ruinat,dar înainte să se ridice de tot v ă lurile nopţ ii au început să se audă zgomote demuncă zorit ă : lovituri de ciocane, ză ngă nit de mistrii, scâ r ţâ it de roţ i. Tor ţ e şifacle luceau stins ici şi colo prin cea ţă . Gandalf st ă tea de vorbă cu oameniiaceia care îi a ţ ineau calea; ascult â ndu-i, Pippin îşi dă du dintr-o dat ă seama că despre el vorbeau. — Mda, a şa e, te cunoa ştem, Mithrandir, spunea mai-marele oamenilor,şi cunoşti parolele celor Şapte Por ţ i, prin urmare eşti liber să treci. Dar pe


6/272

însoţ itorul t ă u nu-l cunoa ştem. El ce este? Un gnom ieşit din munţ ii de laMiază noapte? Nu vrem să avem picior de str ă in pe meleagurile noastre laaceast ă vreme, decâ t dacă sunt r ă zboinici puternici în al că ror ajutor şicredinţă ne putem pune nă dejdea. — Voi pune chezăşie pentru el în fa ţ a tronului lui Denethor, nu se lă să

Gandalf. Câ t despre vitejia lui, nu se poate mă sura cu înă lţ imea pe care o are. A trecut prin mai multe bă t ă lii şi pericole decâ t ai f ă cut-o tu, Ingold, cu toate că eşti de două ori mai înalt decâ t el; iar acum vine de-a dreptul din toiul luptelordin Isengard, despre care aducem veşti. Şi este cuprins de o mare oboseală ,că ci altfel l-a ş trezi. Numele lui este Peregrin, un om neînchipuit de curajos. — Om? f ă cu neîncreză tor Ingold, şi ceilalţ i izbucnir ă în r â s. — Om! izbucni Pippin, trezit de-a binelea. Om! Auzi vorbă ! Ba sunthobbit şi tot at â t de curajos pe câ t sunt de om… poate doar pe ici pe colo, câ nde nevoie. Să nu v ă lă sa ţ i amă giţ i de Gandalf! — Mulţ i care au f ă cut fapte şi mai mari n-ar putea-o spune mai bine, ziseIngold. Dar ce-i un hobbit? — Un piticuţ , r ă spunse Gandalf. Nu, nu acela despre care s-a tot vorbit,adă ugă v ă zâ nd mirarea de pe feţ ele oamenilor. Nu acela, ci unul din neamullui. — Da, şi unul care a că lă torit cu el, adă ugă Pippin. Şi Boromir din ora şul

vostru a fost cu noi şi m-a salvat din ză pezile de la Miază noapte şi pâ nă laurmă a fost ucis în timp ce mă apă ra de mulţ i vr ă jma şi. — T ă cere! ceru Gandalf. Vestea despre aceast ă nenorocire ar fi trebuitspusă mai înt â i tat ă lui. — Am bă nuit-o mai demult, zise Ingold, că ci au fost tot felul de semnerele pe aici în ultima vreme. Acum însă treceţ i iute! Că ci Seniorul Ora şului

Minas Tirith va fi ner ă bdă tor să vadă pe oricine aduce veşti despre fiul să u, fiecă e om sau… — Hobbit, complet ă Pippin. Nu prea am cum să -l ajut pe st ă pâ nul vostru,dar voi face tot ce voi putea, în amintirea lui Boromir cel Viteaz. — Să că lă toriţ i cu bine! le ur ă Ingold; oamenii se dă dur ă la o parte ca să -ifacă loc lui Iute ca Gâ ndul şi drumeţ ii trecur ă printr-o poart ă mică din zid. Fieca sfaturile tale, Mithrandir, să -l ajute pe Denethor în ceasul ă sta de cumpă nă şi pe noi a şijderea! strigă Ingold în urma lor. Numai că se spune că obiceiult ă u, Gandalf, e să vii cu veşti despre suferinţ e şi primejdii. — Asta pentru că vin arar, doar atunci câ nd e nevoie de ajutorul meu,r ă spunse Gandalf. Câ t despre sfaturi, vouă v-a ş spune că v-a ţ i apucat preat â rziu să dregeţ i zidul Pelennorului. Curajul va fi cea mai bună pav ă ză împotriva furtunii ce va veni – curajul şi speranţ a pe care v ă voi aduce-o eu.Că ci nu toate veştile mele sunt rele. L ă sa ţ i acum mistriile şi ascuţ iţ i-v ă să biile! — Sf â r şim treaba înainte de lă satul serii, mai zise Ingold. Partea asta dezid va fi ultima ce va fi folosit ă drept apă rare: aici pericolul de atac este cel maimic, că ci de aceast ă parte se află prietenii noştri din Rohan. Îi cunoştiîntrucâ tva? Or să r ă spundă oare chemă rii noastre, ce crezi?


7/272

— Da, or să vină . Numai că ei au purtat multe bă t ă lii ca să v ă apere.Drumul ă sta nu mai este sigur, cum nu mai e nici un altul. Fi ţ i cu bă gare deseamă ! Dacă nu era Gandalf Corb-de-Furtună , a ţ i fi avut parte în Anórien de-oîntreagă oaste vr ă jma şă , nu de Că lă reţ ii din Rohan. Şi primejdia încă n-atrecut. Cu bine şi să nu care cumva să dormiţ i!

Acestea fiind zise, Gandalf păşi pe întinderea vast ă de pă mâ nt aflat ă dincolo de Rammas Echor. A şa numeau oamenii din Gondor zidul exterior pecare îl construiser ă cu mare trudă după ce Ithilien că zuse sub umbraDuşmanului. Pornea de la poalele muntelui şi după zece leghe se întorcea totacolo, cuprinzâ nd în arcul să u câ mpiile Pelennorului: pă mâ nturi frumoase şimă noase pe pantele lungi şi terasele care că deau pâ nă în albia adâ ncă a r â ului

Anduin. În colţ ul cel mai îndepă rtat de Poarta cea Mare a Ora şului, spre nord-est, zidul se afla la patru leghe depă rtare şi str ă juia de pe malul încreţ itşesurile întinse învecinate cu r â ul, iar oamenii îl construiser ă înalt şi puternic;că ci în acel loc, urmâ nd o cale apă rat ă de zid, drumul venea de la vadurile şipodurile din Osgiliath şi trecea printr-o poart ă pă zit ă de turnuri crenelate. Încel mai apropiat punct al să u, spre sud-est, zidul se afla la ceva mai mult de oleghe de Ora ş. În acel loc, Anduin, care f ă cea un cot larg în jurul dealurilorEmyn Arnen, în Ithilien de la Miază zi, se întorcea brusc spre apus, încâ t zidulexterior fusese ridicat chiar pe r ă zorul lui; sub el se aflau cheiurile şidebarcaderele din Harlond, pentru cor ă biile care veneau din ţ inuturile de lamiază zi. Pă mâ nturile ora şului erau bogate, cultivate, acoperite de livezi, cugospodă rii ce aveau cuptoare de uscat hamei şi hambare, ţ arcuri şi staule şimulte r â uşoare clipoceau dinspre înă lţ imi, traversâ nd pajiştile, pâ nă în apele

Anduinului. Cu toate acestea, nu erau mulţ i pă stori şi gospodari care să

locuiască în acele case, cea mai mare parte a celor din Gondor tr ă ind în celeşapte cercuri ale Ora şului sau în v ă ile înalte ale munţ ilor de la hotare, înLossarnach, sau şi mai la miază zi, în frumosul Lebennin, cu cele cinci izvoareale sale. Între munţ i şi mare tr ă ia un popor viteaz. Erau socotiţ i drept oamenidin Gondor, dar sâ ngele lor era amestecat şi printre ei se gă seau şi din ceiscunzi şi oacheşi la înf ăţ işare, ai că ror str ă moşi se tr ă geau mai degrabă dintreoamenii de mult uita ţ i, care să lăşluiser ă la adă postul dealurilor în AniiÎntuneca ţ i dinainte de venirea regilor. Dar dincolo de hotarele acestea, înregatul Belfalas, domnea prinţ ul Imrahil, în castelul să u Dol Amroth, pe malulmă rii, şi el era de sâ nge nobil, la fel şi poporul să u, oamenii aceia înalţ i,mâ ndri, cu ochii cenuşii ca marea. Gandalf că lă ri o vreme, timp în care lumina zilei prinse putere; Pippin setrezi şi el şi se uit ă în jur. La st â nga ză ri o mare de cea ţă , înă lţâ ndu-se ca oumbr ă r ă u-prevestitoare spre r ă să rit; în dreapta lui însă munţ ii semeţ i îşidesf ăşurau crestele, întinzâ ndu-se de la apus pâ nă la un capă t abrupt, r â pos,ca şi câ nd în modelarea pă mâ nturilor R â ul izbucnise printr-o mare barier ă ,să pâ nd o vale largă menit ă să devină un câ mp de lupt ă şi înfrunt ă ri în

vremurile ce aveau să vină . Iar acolo unde se sf â r şeau Munţ ii Albi din Ered


8/272

Nimradis, Pippin ză ri, a şa după cum îi promisese Gandalf, urieşenia întunecat ă a Muntelui Mindolluin, umbrele adâ nci, vineţ ii ale ravenelor lui înalte, peretele,sumeţ it şi el, albindu-se în str ă lucirea tot mai puternică a zilei. Iar pe pintenulmult împins în afar ă al Muntelui se afla Ora şul Str ă juit, cu cele şapte ziduri alesale, f ă cute dintr-o piatr ă at â t de dur ă şi de veche, încâ t nu pă reau înă lţ ate de

mâ nă de om, ci t ă iate din st â ncile pă mâ ntului de că tre uria şi. Sub privirile uimite ale lui Pippin, zidurile de un cenuşiu-şters devenir ă albe, împurpur â ndu-se uşor în lumina dimineţ ii; şi dintr-o dat ă soarele ieşi dedupă negura de la r ă să rit şi trimise o rază ce lovi fa ţ a ora şului. Lui Pippin îiscă pă un ţ ipă t, că ci Turnul Ecthelion, înă lţ at mult deasupra celui mai înalt zid,apă ru parcă desenat pe cer, scă pă r â nd ca un spin de perle şi argint, înalt,frumos, f ă r ă cusur, iar fleşa str ă lucea de ai fi zis că e f ă cut ă din cristale;flamuri albe fluturau pe creneluri în v â ntul dimineţ ii, şi de undeva de sus şi dedeparte r ă suna o chemare limpede, ca de tr â mbiţ e de argint. Şi uite-a şa au că lă rit Gandalf şi Peregrin pâ nă la Poarta cea Mare aoamenilor din Gondor, la r ă să ritul soarelui, şi por ţ ile de fier se deschiser ă înfa ţ a lor. — Mithrandir! Mithrandir! strigar ă oamenii. Acum ştim că furtuna seapropie cu adev ă rat! — Bate la por ţ ile voastre, înt ă ri Gandalf. Am venit pe aripile sale. L ă sa ţ i-mă să trec! Trebuie să mă înf ăţ işez în fa ţ a Seniorului vostru, Denethor, câ t încă mai are puterea în mâ inile sale. Orice s-ar înt â mpla de-aici încolo, a ţ i ajuns să

vedeţ i sf â r şitul acelui Gondor pe care-l cunoa şteţ i voi. L ă sa ţ i-mă să trec! La auzul vocii sale poruncitoare, oamenii se dă dur ă în lă turi f ă r ă să -i maipună nici o întrebare, chiar dacă se uitau cu mirare la hobbitul ce şedea în fa ţ a lui în şa, şi la calul care-i purtase. Oamenii Ora şului foloseau arareori cai, iar

pe str ă zi erau v ă zuţ i şi mai puţ ini, în afar ă de aceia că lă riţ i de solii senioruluilor. — Nu cumva acesta e unul din armă sarii cei mari ai Regelui din Rohan?întrebar ă ei. Te pomeneşti că rohirimii or să vină să înt ă rească r â ndurile!

Dar Iute ca Gâ ndul trecu mai departe mâ ndru, urmâ nd drumulşerpuitor.

Minas Tirith era construit pe şapte niveluri, fiecare să pat în munte şiînconjurat de un zid, şi în fiecare zid era o poart ă . Por ţ ile însă nu erau a şezateîn linie dreapt ă : Marea Poart ă din Zidul Ora şului se afla în colţ ul estic, în vremece a doua se afla la sud-est, a treia spre nord-vest şi tot a şa, ba la dreapta, bala st â nga, pâ nă sus; încâ t drumul pietruit ce urca spre Citadelă o lua înt â i într-o direcţ ie, apoi în cealalt ă pe fa ţ a pintenului. Şi de fiecare dat ă câ nd trecea prindreptul Por ţ ii celei Mari intra printr-un tunel boltit, str ă pungâ nd un perete dest â ncă a că rui uria şă coamă cocoşat ă t ă ia în două toate cercurile Ora şului, înafar ă de primul. Că ci, parte datorit ă formei promontoriului, parte datorit ă iscusinţ ei şi trudei celor din str ă vechime, în spa ţ iul larg din spatele Por ţ ii celei


9/272

Mari se înă lţ a un falnic bastion de piatr ă , cu o muchie la fel de ascuţ it ă precumcarena unei cor ă bii, îndreptat ă spre r ă să rit. Şi se înă lţ a pâ nă în dreptulcercului aflat cel mai sus, iar în v â rf avea o coroană de creneluri; şi asta pentrucă cei din Citadelă , asemeni marinarilor de pe o corabie, să poat ă privi dinchiar creştetul să u pâ nă la Poarta aflat ă şapte sute de picioare mai jos. Intrarea

în Citadelă dă dea şi ea spre soare-r ă sare, dar era scobit ă în inima st â ncii; şiastfel o pant ă lungă , luminat ă de felinare, urca în sus pâ nă la a şaptea poart ă .

A şa ajungeau într-un t â rziu oamenii la Înalta Curte şi la Piatra F â nt â nii de lapiciorul Turnului Alb; înalt, durat cu mult ă mă iestrie, turnul mă sura cincizecide st â njeni de la bază la v â rf, unde flutura Stindardul Majordomilor, la o mie depicioare deasupra câ mpiei. Şi cu adev ă rat era o cetate puternică , ce nu putea fi cucerit ă de nici ooştire vr ă jma şă at â ta vreme câ t se afla cineva înă untru care să mâ nuiască arme; doar dacă vr ă jma şul venea din spate şi escalada pantele mai puţ in înaltede la poalele Muntelui Mindolluin, pentru a ajunge pe şaua îngust ă care legaDealul Strajei de munte. Dar şaua aceasta, care se întindea pâ nă în dreptulcelui de-al cincilea zid, era împrejmuit ă de metereze înalte pâ nă la pr ă pastia cese că sca deasupra capă tului vestic; aici se gă seau casele şi criptele boltite aleregilor şi seniorilor dispă ruţ i, pentru totdeauna cufunda ţ i în t ă cere între munteşi turn. Pippin se uita cu tot mai mare uimire la marele ora ş de piatr ă , mai întinsşi mai minunat decâ t şi-ar fi putut el imagina vreodat ă ; mai mă reţ şi maiputernic decâ t Isengard şi mult mai frumos. Adev ă rul însă era că an de an seruina tot mai mult; şi de pe-acum r ă mă sese cu jumă tate din oamenii care ar fiputut locui în tihnă acolo. Pe fiecare stradă pe care treceau, Pippin şi Gandalfză reau case mari şi cur ţ i ale că ror uşi şi por ţ i boltite aveau gravate pe ele multe

litere frumoase în forme ciudate şi str ă vechi. Pippin bă nuia că erau nume aleunor oameni mari deai lor şi ale rubedeniilor care locuiser ă odat ă acolo; acumînsă casele erau t ă cute, nici un pas nu mai r ă suna pe aleile lor largi. Nici o vocenu se auzea din holuri şi nici un chip nu privea pe uşă sau pe geam afar ă . În sf â r şit, ieşir ă din umbra celei de-a treia por ţ i şi soarele fierbinte carestr ă lucea dincolo de r â u lumina aici pereţ ii netezi, coloanele bine ţ intuite înst â ncă şi marele arc a că rui piatr ă de bolt ă era sculptat ă asemenea uneicoroane şi a unui cap regesc. Gandalf descă lecă , caii neav â nd voie să pă trundă în Citadelă , şi Iute ca Gâ ndul se lă să mâ nat de îndemnul blâ nd al st ă pâ nuluisă u. Str ă jerii de la por ţ i purtau veşminte negre, coifurile lor aveau formeciudate, înalte şi cu apă r ă toare pentru fa ţă aproape lipite de obraji, iardeasupra acestor apă r ă toare se desf ă ceau aripile albe ale pă să rilor mă rii;coifurile însă luceau ca argintul, fiind cu adev ă rat f ă urite din mithril, moşteniriale gloriei de mult apuse. Tunicile negre aveau drept broderie un copac alb cuflori ca de ză padă , sub o coroană de argint şi multe stele în colţ uri. Astfel ar ă tauniforma moştenitorilor lui Elendil şi nimeni nu o mai purta acum în întregul


10/272

Gondor, afar ă doar de Str ă jerii Citadelei în fa ţ a Cur ţ ii F â nt â nii unde crescuseodat ă Copacul Alb. Din câ te se pă rea, vestea sosirii lor ajunsese cu mult înainte; astfel că aufost lă sa ţ i imediat să intre, f ă r ă să li se adreseze un cuv â nt şi f ă r ă să li se pună întrebă ri. Gandalf traversă iute curtea pavat ă în alb. O mică f â nt â nă arteziană

se juca în razele soarelui de diminea ţă , înconjurat ă de verdele-crud al uneipajişti; dar în mijlocul f â nt â nii, aplecat peste bazin, se gă sea un copac uscat şiapa picura trist de pe ramurile sale goale şi fr â nte, înapoi în apa clar ă dinf â nt â nă . Gr ă bind în urma lui Gandalf, Pippin se uita la copac. Ce trist ar ă ta, îşispuse el, întrebâ ndu-se de ce oare era lă sat acest copac mort acolo unde toatecelelalte erau at â t de bine îngrijite. Şapte stele şi şapte pietre şi un copac alb. Cuvintele murmurate odat ă de Gandalf îi veneau acum în minte. Şideodat ă se pomeni la por ţ ile să lii celei mari de sub turnul scâ nteietor;urmâ ndu-l pe Gandalf, trecu pe lâ ngă paznicii por ţ ilor, înalţ i şi t ă cuţ i, şi intr ă în umbrele r ă coroase, pline de ecou, ale casei de piatr ă . În timp ce str ă bă teau un culoar pavat, lung şi pustiu, Gandalf îi Şopti luiPippin: — Fii atent la vorbele pe care le rosteşti, meştere Peregrin! Nu-i vreme deneobr ă ză ri de-ale hobbiţ ilor. Théoden e un bă tr â n bun la suflet. Denethor e dealt soi, mâ ndru, iscusit, de viţă mult mai nobilă şi cu mai mare putere, chiardacă nu e rege. Ţ ie însă îţ i va vorbi cel mai mult, îţ i va pune tot soiul deîntrebă ri, pentru că tu eşti cel care-i vei putea povesti despre fiul să u Boromir.L-a iubit nespus: poate prea mult; cu at â t mai mult cu câ t nu se asemă naudefel. Dar sub masca acestei iubiri va crede că -i va fi mai uşor să afle de la tine

ceea ce doreşte, şi nu de la mine. Nu-i spune mai multe decâ t e nevoie şi trecisub t ă cere misia lui Frodo. O să mă ocup eu de asta câ nd va veni vremea. Şi nuspune nimic nici de Aragorn, decâ t dacă nu se poate altfel. — De ce să nu spun? Care-i baiu’ cu Pas Mare? şopti Pippin la r â ndulsă u. Voia să vină aici, nu-i a şa? Şi cur â nd chiar o să şi fie aici. — Poate, poate, zise Gandalf. Deşi, dacă vine, pun capu’ că o va face într-un fel la care nu se a şteapt ă nimeni, nici chiar Denethor. Mai bine a şa. Saumă car să vină f ă r ă să -l vestim noi. Gandalf se opri în fa ţ a unei uşi înalte din metal. — Vezi, meştere Peregrin, nu mai am vreme acum să te înv ăţ istoriaţ inutului Gondor; deşi tare bine ar fi fost dacă ai fi ştiut câ te ceva pe vremeacâ nd încă v â nai cuiburi de pă să ri şi tr ă geai chiulul în pă durile Comitatului. F ă a şa cum te-am rugat! Nu prea este înţ elept ca atunci câ nd îi aduci unui maresenior vestea mor ţ ii fiului să u să vorbeşti despre sosirea celui care, dacă va

veni, îşi va cere dreptul asupra regatului. Ţ i-e de ajuns? — Regatul? nu se dumiri Pippin. — Da. Dacă ai umblat toate zilele astea cu urechile astupate şi minteaadormit ă , e vremea să te trezeşti!


11/272

Zicâ nd acestea, Gandalf ciocă ni la uşă . Uşa se deschise, dar pă rea că o f ă cuse de la sine, pentru că nu se ză reanimeni. Pippin avea în fa ţ a ochilor o sală câ t toate zilele. Era luminat ă deferestrele adâ nci a şezate în arcadele largi aflate de o parte şi de alta, dincolo deşirurile de st â lpi înalţ i care susţ ineau tavanul. Erau ca nişte monoliţ i de

marmur ă neagr ă ce se terminau în capiteluri sculptate în multe frunze şi figuriciudate de animale; şi mult deasupra, în umbr ă , lucea stins bolta cea largă şiaurit ă , încrustat ă cu ornamente ca nişte r â uri de multe culori. Nici o draperiesau vreo ţ esă tur ă legendar ă şi nimic altceva ţ esut sau dă ltuit în lemn nu puteafi v ă zut în acea sală lungă şi solemnă ; doar între st â lpi se gă sea o întreagă adunare de siluete înalte, sculptate în piatr ă rece. V ă zâ ndu-le, Pippin îşi aminti deodat ă de st â ncile Argonath cele cioplite şise simţ i copleşit de venera ţ ie şi teamă privind la acea înşiruire de regi de multmor ţ i. La capă tul cel mai îndepă rtat al să lii şi la piciorul unui şir lung de trepteera a şezat un tron înalt, sub un acoper ă mâ nt de marmur ă care semă na cu uncoif în formă de coroană ; în spatele tronului, sculptat ă pe perete şi încrustat ă în pietre preţ ioase – imaginea unui copac înflorit. Tronul însă era gol. Lacapă tul scă rii, pe cea mai de jos treapt ă care era lat ă şi adâ ncă , se gă sea un jilţ de piatr ă , negru, f ă r ă ornamente, iar pe el şedea un bă tr â n cu privirile a ţ intiteîn poală . În mâ nă ţ inea un toiag cu o mă ciulie rotundă , de aur. Nu-şi ridică privirile. Cu pas solemn, cei doi traversar ă podeaua cea lungă , apropiindu-se, şise oprir ă la numai trei pa şi de jilţ . Iar Gandalf spuse: — Slav ă ţ ie, Senior şi Câ rmuitor al ora şului Minas Tirith, Denethor, fiu allui Ecthelion! Am venit cu sfaturi şi veşti în acest ceas întunecat.

Abia atunci îşi înă lţă bă tr â nul privirile. Pippin îi ză ri fa ţ a br ă zdat ă , oasele

mâ ndre şi pielea precum fildeşul, nasul lung, acvilin, între ochii adâ nci şiîntuneca ţ i; chipul acesta îi aminti mai puţ in de Boromir, câ t de Aragorn. — Cu adev ă rat e întunecat ceasul, r ă spunse bă tr â nul, şi la asemenea

vreme eşti a şteptat să vii, Mithrandir. Dar, chiar dacă toate semnele au preziscă sf â r şitul Gondorului este aproape, prea puţ in înseamnă acum pentru mineacea întunecime, câ t propria mea întunecare. Mi s-a spus că aduci cu tine pecineva care l-a v ă zut pe fiul meu murind. El este? — El, spuse Gandalf. Unul dintre cei doi. Celă lalt este cu Théoden dinRohan şi poate că va veni mai încolo. Sunt piticuţ i, după cum bine vezi, cutoate că nu el este cel despre care au vorbit semnele. — Tot piticuţ r ă mâ ne, se încrunt ă Denethor, şi prea puţ in iubesc acestnume, at â ta vreme câ t acele vorbe blestemate au venit să ne tulbure socotelileşi să -l trimit ă pe fiul meu în solia care i-a adus moartea. Pe Boromir al meu!

Acum avem nevoie de tine. În locul t ă u ar fi trebuit să se ducă Faramir. — S-ar fi dus, ştii bine, îl mustr ă Gandalf. Nu fi nedrept în suferinţ a ta!Boromir a cerut să i se dea solia şi nu ar fi îndurat s-o primească altcineva. Afost un om autoritar, care că pă ta tot ceea ce-şi dorea. Am că lă torit şi am


12/272

desluşit mult din firea lui. Dar tu ai pomenit de moartea lui. Ai primit vreo ştireînainte de sosirea noastr ă ? — Am primit asta, r ă spunse Denethor şi, lă sâ nd jos toiagul, ridică dinpoală obiectul la care privise mai înainte. În fiecare mâ nă ţ inea câ te o jumă tatedin mă reţ ul corn, fr â nt la mijloc: cornul unui bizon, legat în argint.

— Pă i, ă sta e cornul pe care Boromir îl purta mereu cu sine! strigă Pippin. — Întocmai, zise Denethor. La r â ndul meu, l-am purtat şi eu, şi a şa af ă cut fiecare dintre fiii cei mari ai casei noastre, cu mult timp în urmă , încă din

vremurile apuse dinainte de că derea regilor, câ nd Vorondul, pă rintele luiMardil, a v â nat vitele să lbatice din Araw, pe îndepă rtatele câ mpii Rhűn. L-amauzit abia r ă sunâ nd peste mla ştinile de la miază noapte, acum treisprezece zile,iar R â ul mi l-a adus fr â nt: nu va mai r ă suna nicicâ nd. Se opri; o t ă cere grea se lă să . Deodat ă bă tr â nul a ţ inti o privire neagr ă asupra lui Pippin. — Ce-ai de spus despre asta, piticuţ ule? — Treisprezece, treisprezece zile, şov ă i Pippin. Da, cam at â tea cred că autrecut. Da, mă aflam lâ ngă el câ nd a suflat din corn. Dar nici un ajutor nu s-aivit. Doar orci şi mai mulţ i. — A şa deci, f ă cu Denethor, scrut â nd chipul lui Pippin. Zici că erai acolo?Mai spune-mi! De ce n-a venit nici un ajutor? Şi cum de ai scă pat tu, iar el nu,chit că era un om at â t de v â njos, şi n-au fost decâ t orci care să -l înfrunte? Roşind, Pippin uit ă de orice teamă . — Cel mai puternic om poate fi ucis de o singur ă să geat ă , zise el, iarBoromir a fost str ă puns de multe. Câ nd l-am v ă zut ultima oar ă , se pr ă buşiselâ ngă un copac şi-şi smulgea din coapsă o să geat ă cu pene negre. Apoi eu mi-

am pierdut simţ irea şi am fost luat prizonier. Nu l-am mai v ă zut de atunci şimai multe nu ştiu. Dar îl cinstesc în gâ ndul meu, că ci a fost tare viteaz. A murit ca să ne salveze pe rubedenia mea Meriadoc şi pe mine, r ă pus în codru desoldăţ imea Seniorului Întunecimii; şi chiar dacă el a că zut f ă r ă să învingă ,recunoştinţ a mea e la fel de mare. Spunâ nd acestea, Pippin îl privi pe bă tr â n drept în ochi, simţ ind cum i setrezeşte în mod ciudat mâ ndria, st â rnit ă de dispreţ ul şi neîncrederea din voceaaceea rece. — F ă r ă îndoială că un senior at â t de mare al oamenilor nu-şi închipuiecă un hobbit, un piticuţ din Comitatul de la miază noapte, ar putea să -i fie deprea mult ajutor; dar oricâ t ar fi de puţ in, eu sunt gata să i-l ofer, dreptr ă splat ă pentru ceea ce-i datorez. Dâ nd la o parte pelerina cenuşie, Pippin scoase la vedere mica lui sabie şio puse la picioarele lui Denethor. Un zâ mbet palid, ca o lucire de soare cu dinţ i într-o după -masă de iarnă ,trecu peste chipul bă tr â nului; îşi aplecă totuşi capul şi, punâ nd deoparter ă măşiţ ele cornului, întinse mâ na că tre Pippin. — Dă -mi arma! ceru el.


13/272

Pippin o ridică şi îi ar ă t ă plă selele. — De unde-o ai? întrebă Denethor. Mulţ i, foarte mulţ i ani se află grava ţ ipe ea. A ş zice că t ă işul i-a fost f ă urit de cei din neamul nostru de laMiază noapte, în vremurile de mult apuse, sau mă înşel? — A fost scoasă din mă gurile de la hotarele ţă rii mele, r ă spunse Pippin.

Dar numai duhurile rele mai să lăşluiesc acum acolo, şi de bună voie n-am să spun nimic mai mult despre ele. — V ă d că în jurul t ă u se ţ es poveşti ciudate, zise Denethor şi o dat ă înplus se dovedeşte că înf ăţ işarea unui om – sau a unui piticuţ – poate să înşele.Îţ i primesc ajutorul. Că ci vorbele nu te fac să dai înapoi; şi vorbeşti curtenitor,chiar dacă graiul t ă u sună ciudat urechilor noastre aici în sud. Iar în zilele ce

vor veni vom avea trebuinţă de toţ i cei de bună -credinţă , fie ei mari sau mici. Jur ă -mi credinţă . — Apucă minerul să biei, spuse Gandalf, şi repet ă după Senior, dacă eştihot ă r â t să faci asta. — Sunt. Bă tr â nul a şeză sabia în poala sa, iar Pippin puse mâ na pe plasele şirepet ă rar după Denethor. — Jur să fiu credincios şi să servesc ţ inutul Gondor şi pe Seniorul şiCâ rmuitorul să u, să vorbesc şi să pă strez t ă cerea, să fiu f ă ptuitor şi martor lacele f ă ptuite, să vin şi să plec, la str â mtorare sau la îndestulare, în vreme depace sau de r ă zboi, întru via ţă sau întru moarte, din acest ceas încolo, pâ nă câ nd seniorul îmi va da dezlegare sau moartea mă va r ă pune, sau lumea se vasf â r şi. Astfel am rostit eu, Peregrin, fiu al lui Paladin din Comitatul Piticuţ ilor. — Şi astfel am auzit eu, Denethor, fiu al lui Ecthelion, Senior alGondorului, Majordom al Mă riei sale Regele, şi nu voi uita şi voi r ă splă ti a şa

cum se cuvine ceea ce este dat: credinţ a cu dragoste, vitejia cu cinstire,încă lcarea jur ă mâ ntului cu r ă zbunare. Cu acestea, Pippin îşi primi înapoi sabia şi o v â r î în teacă . — Iar acum, continuă Denethor, prima mea poruncă : vorbeşte şi nupă stra nimic sub t ă cere! Spune-mi întreaga ta poveste şi ai grijă să -ţ i aminteştitot ce poţ i despre Boromir, fiul meu. A şează -te şi începe! mai zise, lovind unmic gong de argint de lâ ngă scă unelul pentru picioare. Pe dat ă apă rur ă câţ iva servitori. Abia atunci bă gă de seamă Pippin că aceştia st ă tuser ă tot timpul în nişte alcovuri de-o parte şi de alta a uşii,nev ă zuţ i atunci câ nd intraser ă ei doi. — Aduceţ i vin şi mâ ncare şi jilţ uri pentru oaspeţ i, ceru Denethor, şi aveţ igrijă să nu ne tulbure nimeni timp de o or ă . Apoi că tre Gandalf: Numai at â t pot să stau de vorbă cu voi, că ci mai sunt şi alte lucruri de care trebuie să iauseamă . Mult mai însemnate s-ar zice, dar nu şi pentru mine. Poate totuşi vommai gă si vreme să st ă m de vorbă la capă tul zilei. — Poate chiar mai devreme, trag eu nă dejde, zise Gandalf. Doar nu amcă lă torit pâ nă aici din Isengard, cale de o sut ă şi cincizeci de leghe, iute ca

v â ntul, numai ca să -ţ i aduc un r ă zboinic mă runţ el, oricâ t de curtenitor ar fi el.


14/272

Oare nu înseamnă nimic pentru tine că Théoden a dus o bă t ă lie mă rea ţă şi că Isengard a fost înfr â nt şi că eu am rupt câ rja lui Saruman? — Înseamnă mult pentru mine. Dar ştiu de-acum destule despre acestefapte, at â t câ t îmi sunt de trebuinţă împotriva primejdiei de la R ă să rit. Îşiîntoarse privirile întunecate spre Gandalf, şi abia acum observ ă Pippin o

asemă nare între cei doi şi simţ i încordarea dintre ei, ca şi câ nd ar fi ză rit o f âşiede foc mocnit întinzâ ndu-se de la ochii unuia la ai celuilalt, gata să izbucnească într-o flacă r ă . Şi, cu adev ă rat, mai cur â nd Denethor ar ă ta ca un mare vr ă jitor, decâ tGandalf, mai maiestuos, mai frumos, mai puternic; şi mai bă tr â n. Şi totuşi, cuun alt simţ decâ t cel al v ă zului, Pippin înţ elese că Gandalf avea puterea ceamare şi înţ elepciunea mai adâ ncă , şi o mă reţ ie ascunsă . Şi era mai bă tr â n,mult mai bă tr â n. „Cu câ t mai bă tr â n?” se întrebă Pippin, apoi îşi spuse că eratare ciudat că nu se gâ ndise la asta pâ nă acum. Arborebă rbos îi pomenise cevadespre vr ă jitori, dar nici chiar atunci nu îl socotise pe Gandalf ca unul dintreei. Ce era Gandalf? În ce loc şi în ce vremuri îndepă rtate venise el pe lume, şicâ nd avea s-o pă r ă sească ? Cu aceasta cuget ă rile lui încetar ă şi v ă zu că Denethor şi Gandalf încă semai priveau în ochi, parcă citindu-şi unul altuia gâ ndurile. Denethor fuse acela care-şi feri primul privirile. — Mda, zise el. Chiar dacă Pietrele s-au pierdut – a şa se zice – senioriidin Gondor tot au simţ ul v ă zului mai ascuţ it decâ t oamenii obişnuiţ i, astfel că primesc mai multe veşti decâ t ceilalţ i. Dar acum a şeza ţ i-v ă ! La aceste cuvinte, câţ iva bă rba ţ i aduser ă un jilţ şi un scă unel, iar unaltul veni cu un platou pe care se aflau o cană şi cupe de argint şi pr ă jiturialbe. Pippin se a şeză , dar r ă mase cu privirile la seniorul cel bă tr â n. Oare fusese

într-adev ă r a şa, sau doar i se pă ruse, anume că pomenind de Pietre oscă pă rare nea şteptat ă îi apă ruse în ochi atunci câ nd şi-i a ţ intise pe chipul luiPippin? — Acum spune-mi povestea ta, vasalul meu, îi ceru Denethor cu

blâ ndeţ e, dar şi uşor în der â dere. Că ci vorbele celui de care s-a apropiat într-at â t fiul meu nu pot fi decâ t bine venite. Pippin n-avea să uite vreodat ă acel ceas petrecut în marea sală subprivirea pă trunză toare a Seniorului din Gondor, împuns câ nd şi câ nd deîntrebă rile lui viclene, şi ştiindu-l în tot acest timp pe Gandalf ală turi,urmă rindu-l, ascult â ndu-l şi (astfel simţ ise Pippin) st ă pâ nindu-şi cu greuner ă bdarea şi o mâ nie tot mai aprinsă . Câ nd se scurse ceasul şi Denethor loviîncă o dat ă în gong, Pippin era vlă guit. „Nu se poate să fi trecut de nouă , îşispuse. A ş fi în stare să mă nâ nc trei por ţ ii la micul dejun şi tot nu m-a ş să tura.” — Duceţ i-l pe Seniorul Mithrandir la casa pregă tit ă pentru domnia sa,spuse Denethor, iar însoţ itorul să u poate să fie gă zduit împreună cu el pâ nă una alta, dacă a şa doreşte. Dar să se dea de veste că l-am primit în slujba meaşi de aici încolo va fi ştiut drept Peregrin fiul lui Paladin şi i se vor spune


15/272

parolele supuşilor. Înştiinţ a ţ i-i pe Că pitani să vină să mă a ştepte aici de cum a bă tut de ora trei. Câ t despre domnia ta, Senior Mithrandir, vei veni câ nd şi cum vei pofti.Nimeni nu te va opri să pă trunzi la mine la oricare ceas, f ă r ă doar de puţ ineleore de somn. Lasă să se stingă mâ nia fa ţă de nesocotinţ a unui om bă tr â n, şi

apoi întoarce-te spre a-mi oferi sprijin! — Nesocotinţă ? f ă cu Gandalf. Nu, domnul meu, câ nd ai dat în minteacopiilor eşti ca şi mort. Pâ nă şi durerea îţ i poate servi drept mască . Crezi tu că nu înţ eleg ce urmă reşti atunci câ nd copleşeşti cu întrebă ri pe cineva ce nu ştienimic, în vreme ce eu şed ală turi? — Dacă pricepi, mulţ umeşte-te cu at â t, i-o-ntoarse Denethor. Trufia ar fisemn de nesocotinţă dacă refuză ajutorul şi sfatul câ nd e trebuinţă de ele; dareşti liber să ni le dă ruieşti după cum socoteşti de cuviinţă . Să ştii însă că Seniorul Gondorului nu ajunge unealta nici unui gâ nd ascuns, oricâ t demerituos şi al oricui ar fi acesta. Iar pentru el nu se află ţ el mai nobil în lumeade acum decâ t binele ţă rii Gondor; câ t priveşte câ rmuirea ţă rii, domnul meu,este a mea şi a nici unui alt om, decâ t doar a regelui, dacă se va întoarce. — Decâ t dacă se va întoarce regele? întrebă Gandalf. Ei bine, domnulmeu Majordom, îndatorirea ta este să pă strezi liniştea în regat tocmai pentruun asemenea fapt, pe care puţ ini par acum să -l întrevadă . Şi pentru aceasta veiprimi tot ajutorul pe care vei dori să mi-l ceri. Dar ascult ă -mă bine: eu unul nucâ rmuiesc peste nici o ţ ar ă , fie ea Gondor sau alta, mică sau mare. Însă tot cese află în primejdie în lume a şa cum se află ea acum, intr ă în grija mea. Câ tdespre mine, eu nu mă voi abate de la îndatorirea mea, chiar dacă Gondor vatrebui să piar ă , at â ta vreme câ t aceast ă noapte va putea fi trecut ă de ceva ce va creşte frumos în zilele care vor veni, sau va purta fruct şi va înflori din nou.

Că ci şi eu sunt Majordom. Sau n-ai ştiut? Cu aceste vorbe, Gandalf se r ă suci pe că lcâ ie şi ieşi cu pa şi mari din sală ,însoţ it de Pippin care alerga pe lâ ngă el. Câ t merser ă , Gandalf nu se uit ă la Pippin şi nici nu-i adresă vreuncuv â nt. Că lă uza îi conduse de la por ţ ile să lii celei mari, prin Curtea F â nt â nii,pe o alee mă rginit ă de case înalte de piatr ă . După mai multe cotituri ajunser ă la o casă din apropierea zidului nordic, nu departe de umă rul care lega dealulde munte. Intrar ă , urcar ă pe o scar ă largă , cioplit ă în piatr ă , la ceea ce eraprimul cat dacă te uitai dinspre stradă , şi acolo că lă uza le ar ă t ă o încă perefrumoasă , luminoasă , aerisit ă , cu perdele minunate, în fir de aur stins, darneîngreunate de zorzoane. Mobilă puţ ină , doar o masă mică , două scaune şi olaviţă ; însă de o parte şi de alta se gă sea câ te un alcov cu draperii, iar înă untrulfiecă ruia un pat gata a şternut, vase şi un bol pentru spă lat. Trei ferestre înalteşi înguste dă deau spre miază noapte, spre marele cot al r â ului Anduin, înv ă luitîncă în ceţ uri, şi mai departe spre Emyl Muil şi Rauros. Pippin trebui să se urcepe laviţă ca să poat ă privi peste pervazul lat de piatr ă . — Eşti supă rat pe mine, Gandalf? întrebă el după ce că lă uza ieşi,închizâ nd uşa în urma lui. Am f ă cut tot ce-am putut.


16/272

— Ai f ă cut, nu încape vorbă ! izbucni Gandalf într-un hohot de r â snea şteptat; se apropie de Pippin, îl înconjur ă cu un bra ţ pe după umeri şi privişi el afar ă . Pippin cercet ă cu oarecare mirare chipul aflat acum at â t de aproape de allui, că ci hohotul acela fusese cu adev ă rat plin de veselie. Şi totuşi pe obrazul

vr ă jitorului v ă zu la început doar semnele adâ nci ale grijii şi întrist ă rii. Dar,privind mai cu bă gare de seamă , desluşi sub toate acestea o mare bucurie: of â nt â nă de voioşie care ar fi putut să st â rnească r â sul în tot regatul, de-ar fifost lă sat ă să ţâşnească la suprafa ţă . — Chiar că ai f ă cut tot ce-ai fi putut mai bine, repet ă vr ă jitorul; şi sper că

va trece mult ă vreme pâ nă câ nd te vei mai gă si încolţ it at â t de stra şnic între doi bă tr â ni f ă r ă pereche de cumpliţ i. Dar Seniorul Gondorului a aflat de la tine maimulte decâ t ai putea crede, Pippin. N-ai putut t ă inui faptul că Boromir nu i-acondus pe însoţ itorii Inelului după ce-a ţ i ieşit din Moria şi că printre voi s-aaflat cineva de mare slav ă care venea spre Minas Tirith; şi că avea o spadă prea

bine cunoscut ă . Oamenii pun preţ pe poveştile despre zilele de odinioar ă aleţă rii Gondor; şi de câ nd Boromir a plecat de-acasă , Denethor a cugetatîndelung la balada Blestemul lui Isildur. El nu este ca alţ i oameni care tr ă iesc în aceste vremuri, Pippin, şi oricarear fi obâ r şia sa din tat ă în fiu, printr-o înt â mplare a sor ţ ii sâ ngele celor din

Apusime curge cu adev ă rat prin vinele lui; a şa cum curge şi prin vinele celuilalt fiu al să u, Faramir, dar nu şi ale lui Boromir, pe care l-a iubit cel mai mult. El

vede pâ nă departe. Poate să desluşească , dacă voieşte, mult din ceea ce sepetrece în minţ ile oamenilor, chiar ale celora ce tr ă iesc departe. Nu-l poţ i amă gicu uşurinţă şi e chiar primejdios să încerci. Să nu uiţ i acest lucru! Că ci de-acum i-ai jurat supunere. Nu ştiu ce-o fi

fost în mintea ta, sau în inima ta, să faci acest lucru. Dar ai f ă cut bine ce-aif ă cut. Nu te-am împiedicat, că ci faptele generoase nu trebuiesc ză dă rnicite cusfaturi reci. L-ai înduioşat şi i-ai mulţ umit (dacă mi-e îngă duit s-o spun)

vanitatea şi mă car acum eşti liber să te mişti după pofta inimii prin Minas Tirith – câ nd nu ai treburi de îndeplinit. Că ci mai este şi fa ţ a cealalt ă amedaliei. Eşti la porunca lui; şi acest lucru nu-l va uita. Fii totuşi cu bă gare deseamă ! T ă cu şi oft ă . — Mă rog, n-are rost să ne facem griji de ce ne va aduce ziua de mâ ine.Că ci poţ i fi sigur că ziua de mâ ine va fi mai rea ca cea de azi, şi asta pentrumulte zile de aici încolo. Şi nu am ce face mai mult decâ t am f ă cut ca să îndrept lucrurile. Tabla a fost a şezat ă , piesele se mişcă pe ea. O piesă pe caretare îmi doresc s-o gă sesc este Faramir, moştenitorul de-acum al lui Denethor.Nu cred că este în Ora ş; las’ că nici n-am avut vreme să întreb în dreapta şi-nst â nga. Trebuie să plec, Pippin. Trebuie să mă duc la sfatul ă sta al mai-marilorşi să aflu acolo tot ce pot. Mutarea urmă toare este însă la Duşman, care e gatasă atace din plin. Iar pionii vor simţ i asta cel mai r ă u, Peregrin, fiu al luiPaladin, soldat al ţă rii Gondor. Ascute-ţ i t ă işul!


17/272

Gandalf se îndrept ă spre uşă şi acolo se r ă suci spre hobbit. — Mă gr ă besc, Pippin. F ă -mi o favoare câ nd vei ieşi. Chiar înainte să teodihneşti, dacă nu eşti prea obosit. Du-te de-l caut ă pe Iute ca Gâ ndul, vezidacă e bine gă zduit. Oamenii ăştia se poart ă bine cu animalele, pentru că suntun popor bun la suflet şi înţ elept, numai că la cai se pricep mai puţ in decâ t

alţ ii. Zicâ nd acestea, Gandalf ieşi; tot atunci r ă sună un zvon limpede şi dulcede clopot dinspre turnul citadelei. De trei ori bă tu, un glas de argint în v ă zduh,apoi încet ă : al treilea ceas de la r ă să ritul soarelui. Nici nu trecu un minut câ nd Pippin ieşi din încă pere, cobor î scara şi,ajuns în stradă , privi în jurul să u. Soarele str ă lucea cald şi luminos, turnurileşi casele înalte aruncau umbre lungi, adâ nci spre apus. Deasupra, în eterulalbastru, Muntele Mindolluin îşi înă lţ a coiful alb şi mantia de ză padă . Oameniînarma ţ i str ă bă teau că ile Ora şului, ca şi câ nd, o dat ă cu bă taia orologiului, seduceau să schimbe str ă jile şi să -şi intre în pâ ine. — În Comitat am zice că e nouă , spuse Pippin de unul singur, cu vocetare. Taman vremea pentru o gustare copioasă , lâ ngă fereastra deschisă , însoarele de primă var ă . Şi cum mi-ar mai plă cea o gust ă rică ! Oare oamenii ăştiamă nâ ncă a şa ceva, sau au şi ispr ă vit? Şi câ nd iau cina, şi unde? Tocmai atunci ză ri un bă rbat înveşmâ ntat în negru şi alb, îndrept â ndu-se spre el pe strada îngust ă dinspre centrul ora şului. Simţ indu-se tare singur,Pippin se hot ă r î să se adreseze omului ă stuia atunci câ nd va ajunge în dreptullui; dar na fost nevoie să facă el primul pas, că ci bă rbatul tocmai spre el venea. — Eşti Peregrin Piticuţ ul? întrebă acesta. Am auzit că ai jurat credinţă Seniorului şi Ora şului. Bun venit! Îi întinse mâ na şi Peregrin i-o dă du pe a sa.

— Numele meu e Beregond, fiul lui Baranor. În diminea ţ a asta n-am nicio îndatorire, astfel că am fost trimis să te înv ăţ parolele şi să -ţ i spun câ teva dinmultele lucruri pe care, f ă r ă îndoială , vei dori sa le ştii. Câ t despre mine, a ş

vrea şi eu să aflu câ te ceva despre domnia ta. Că ci pâ nă acum nu ne-a fost datsă vedem vreun piticuţ pe meleagurile astea şi chiar dacă ne-a fost dat să auzim tot felul de zvonuri, se vorbeşte prea puţ in despre ei în poveştile pe carele cunoa ştem. Unde mai pui că eşti prieten cu Mithrandir. Îl cunoşti bine? — Bine, r ă spunse Pippin. Am auzit despre el de câ nd am venit pe lume,chiar dacă nu-s prea mulţ i ani de-atunci; iar în ultima vreme am că lă torit pâ nă departe cu el. Dar e o carte în care ai multe de citit, iar ă eu nu pot spune că amcitit decâ t o pagină ori două . Cu toate acestea, a ş zice că -l cunosc tot at â t caoricare altul, afar ă de câţ iva, foarte puţ ini. Aragorn, cred, era singurul dintrenoi, însoţ itorii, care-l cunoştea cu adev ă rat. — Aragorn? tresă ri Beregond. Cine-i? — Oh, se bâ lbâ i Pippin, un om care a că lă torit cu noi. S-ar putea să seafle în Rohan acum. — Am auzit că ai fost în Rohan. Şi despre meleagul acela a ş avea multesă te întreb; că ci ne punem multe din puţ inele noastre speranţ e în oamenii de


18/272

acolo. Da’ m-am luat cu vorba şi mai că am uitat de treaba pe care o am deîndeplinit, anume să r ă spund mai înt â i eu la tot ce-ai avea tu să mă întrebi.Ce-ai vrea să ştii, jupâ ne Peregrin? — A ăăă , pă i, dacă pot să zic a şa, o întrebare care cam arde la ceasul ă sta este, hm, ce-i cu gustarea de diminea ţă şi treburi din astea? Adică , orele de

masă , cam care sunt, dacă mă -nţ elegi, şi unde-i sufrageria, dacă exist ă a şaceva? Şi hanurile? M-am uitat în jur, da’ n-am v ă zut nici unul câ t am urcatpâ nă aici sus, cu toate că m-a ţ inut în puteri nă dejdea că om primi o duşcă de

bere de cum vom fi ajuns în casa oamenilor ă stora înţ elepţ i şi primitori. Beregond îl privi cu un aer grav. — Că tană bă tr â nă din câ te v ă d, zise. Am auzit că bă rba ţ ii care merg lar ă zboi nu a şteapt ă altceva decâ t primul prilej să mă nâ nce şi să bea din nou; euunul nu-s că lă tor de felul meu. Da’ să înţ eleg că n-ai mâ ncat încă pe ziua deazi? — Mă rog, ca să fiu cinstit, ceva-ceva am îmbucat eu, recunoscu Pippin.Da’ nu mai mult decâ t o cupă de vin şi o pr ă jitur ă albă sau două , cu

bună voinţ a seniorului vostru; nici o grijă , mi le-a scos apoi pe nas cu un ceasîntreg de întrebă ri, şi ză u că treaba asta îţ i face foame. Beregond izbucni în r â s. — Câ nd e vorba de masă , şi cel mai mă runt om se dovedeşte demn defapte mari, a şa zicem noi. Iar domnia ta ţ i-ai luat gustarea de diminea ţă la felca orice alt bă rbat din Citadelă , chiar la mare cinste. Aceasta e o fort ă rea ţă şiun turn de strajă şi acum se află în stare de r ă zboi. Ne trezim înainte să r ă sar ă soarele, îmbucă m ceva în lumina cenuşie, ne ducem la îndatoririle noastre laprimul ceas de lumină . Dar nu-ţ i pierde speranţ a! Izbucni din nou în r â s

v ă zâ nd descumpă nirea de pe chipul lui Pippin. Cei care au avut însă rcină ri

grele iau o gustare la mijlocul dimineţ ii, ca să -şi refacă for ţ ele. Apoi e pr â nzul,pe la amiază sau puţ in după , cum ne îngă duie treburile; şi ne înt â lnim la masazilei, câ nd ne veselim câ t ne mai ţ in puterile, asta la ceasul apusului. Hai cu mine! Ne preumblă m puţ in şi după aceea mergem să gă sim cevacare să ne împrospă teze for ţ ele, să mâ ncă m şi să bem sus pe metereze şi să admir ă m diminea ţ a asta frumoasă . — Stai niţ el! se îmbujora Pippin. L ă comia, sau foamea, cum i-ai zis tu cudelicateţ e, m-a f ă cut să uit cu totul. Gandalf – voi îl numiţ i Mithrandir – m-arugat să mă îngrijesc de calul lui – Iute ca Gâ ndul, un minunat armă sar dinRohan, lumina ochilor regelui de acolo, a şa am auzit, cu toate că i l-a dat luiMithrandir spre a-l sluji. Îmi vine să cred că noul lui st ă pâ n iubeşte mai multanimalul ă sta decâ t iubeşte mulţ i oameni. Şi dacă bunele lui intenţ ii au vreo

valoare în ora şul vostru, atunci îi veţ i ar ă ta lui Iute ca Gâ ndul toat ă cinstirea voastr ă : chiar mai mare bună voinţă decâ t i-a ţ i ar ă tat hobbitului ă stuia, dacă ecu putinţă . — Hobbit? nu pricepu Beregond. — Nouă a şa ni se spune, explică Pippin.


19/272

— Îmi pare bine s-o aflu, zise Beregond, că ci acum pot să -ţ i spun că nicio not ă ciudat ă nu strică vorbirea asta frumoasă , iar hobbiţ ii sunt o seminţ ie cuun fel tare plă cut de a vorbi. Ei, să mergem! Trebuie să -mi faci cunoştinţă cuacest cal bun. Iubesc animalele şi nu ne e dat prea ades să le vedem în ora şulnostru de piatr ă ; că ci neamul meu se trage din v ă ile dintre munţ i şi mai înainte

din Ithilien. Însă nu ai de ce te teme! Nu vom sta mult din pricina mea, osimplă curiozitate, apoi ne vom duce la popot ă . Într-adev ă r, Iute ca Gâ ndul era bine îngrijit şi gă zduit, Pippin n-avea dece să se plâ ngă . Că ci în al şaselea cerc, în afara zidurilor citadelei, se gă seaunişte grajduri frumoase unde erau ţ inuţ i câţ iva cai iuţ i de picior, foarte aproapede locuinţ ele solilor Seniorului: mesageri gata oricâ nd să o ia din loc laporuncile lui Denethor sau ale că peteniilor oştilor sale, ce trebuiau duse laîndeplinire f ă r ă înt â rziere. Dar acum at â t caii, câ t şi că lă reţ ii erau duşi departe. Iute ca Gâ ndul necheză câ nd Pippin intr ă în grajd, şi îşi întoarse capulspre el. — Bună diminea ţ a! îl salut ă Pippin. Gandalf o să vină de cum o putea.

Acum e ocupat, dar îţ i trimite salut ă ri, iar eu trebuie să mă îngrijesc să nu ducilipsă de nimic; nă dă jduiesc să te odihneşti după truda at â t de îndelungat ă . Iute ca Gâ ndul scutur ă din cap şi bă tu din copit ă . Dar îl lă să peBeregond să -l atingă blâ nd pe cap şi să -i mâ ngâ ie crupele lungi. — Arat ă de parcă abia a şteapt ă să pornească într-o cursă , nicidecum caun cal abia venit de la drum lung, zise Beregond. Câ t de puternic şi de mâ ndrue! Unde-i harna şamentul? Trebuie să fie tare frumos şi bogat. — Nici unul nu-i destul de frumos şi de bogat pentru el, spuse Pippin. Nute lasă să -i pui fr â u. Dacă se învoieşte să te poarte, te va purta; dacă nu, ei

bine, nici un că pă stru şi nici o ză bală , nici un bici ori pinten nu-l va îmblâ nzi.

R ă mâ i cu bine, Iute ca Gâ ndul! Ai r ă bdare. Bă t ă lia se apropie. Armă sarul înă lţă capul şi scoase un nechezat de se cutremur ă grajdul,iar cei doi trebuir ă să -şi astupe urechile. Se îndreptar ă spre ieşire, dar nuînainte de a se îngriji ca ieslea să fie bine umplut ă . — Iar acum spre ieslea noastr ă , zise Beregond şi-l conduse pe Pippinînapoi spre Citadelă şi acolo spre poarta de intrare dinspre nord în turnul celmare. Cobor â r ă o scar ă lungă şi r ă coroasă , pâ nă ajunser ă la o alee largă ,luminat ă de felinare. În pereţ i se gă seau nişte deschiză turi, şi una dintre eleavea oblonul ridicat. — Asta e magazia şi popota corpului meu de Str ă jeri, spuse Beregond.Salutare, Targon! strigă prin deschiză tur ă . E încă devreme, dar am aici unnouvenit pe care Seniorul l-a luat în serviciul să u. A venit că lare de foartedeparte, str â ngâ nd cureaua, iar în diminea ţ a asta a avut o treabă tareneplă cut ă care l-a flă mâ nzit şi mai mult. Dă -ne ce-ai pe-acolo! Primir ă pâ ine şi unt, şi br â nză şi mere: ultimele din rezerva de pesteiarnă , zbâ rcite însă nestricate şi dulci; şi o garaf ă de piele cu bere proaspă tscoasă din butoi, şi blide şi că ni de lemn. După ce puser ă totul într-un coş denuiele, urcar ă înapoi în lumina soarelui;


20/272

Beregond îl duse pe Pippin într-un loc la capă tul estic, mult ieşit în afar ă ,al parapetului, unde se gă sea o ambrazur ă în perete, cu o banchet ă de piatr ă sub pervaz. De acolo puteau să privească la diminea ţ a ce se a şternuse pestelume. Mâ ncar ă şi bă ur ă ; vorbir ă despre Gondor, despre obiceiurile şi datinileţ inutului, despre Comitat şi ţă rile ciudate pe care le v ă zuse Pippin. Şi, pe

mă sur ă ce vorbeau, Beregond era tot mai uimit şi îl privea cu şi mai mareuluială pe hobbit care îşi legă na picioarele scurte câ nd şedea pe banchet ă oritrebuia să se înalţ e pe v â rfuri câ nd se uita peste marginea de piatr ă lapă mâ nturile de dedesubt. — N-am să ascund de domnia ta, jupâ ne Peregrin, că pentru noi semeniaproape cu unul dintre copiii noştri, un puştan de nouă veri, nu mai mult; cutoate astea, ai îndurat pericole şi ai v ă zut minuni cu care puţ ini dintre cei cu

bă rbi sure dintre noi se pot mâ ndri. Am crezut că a fost doar o toană de-aSeniorului nostru să -şi ia un paj de viţă nobilă , după cum se povesteşte că f ă ceau regii din vechime. Dar v ă d acum că lucrurile nu stau tocmai a şa cumcredeam şi trebuie să -mi ier ţ i nesocotinţ a. — Ţ i-o iert, zise Pippin. Prea mult însă nu ai greşit. Că ci nu sunt cu mult mai mare decâ t un bă ieţ el, după cum socotim noi acasă anii, şi încă mai ampatru ani pâ nă la „majorat”, cum zicem noi în Comitat. Dar nu-ţ i face griji dinpricina mea. Vino şi te uit ă şi spune-mi ce v ă d eu aici. Soarele se ridica şi ceţ urile din vale se risipiser ă . Ultimele se îndepă rtauplutind chiar pe deasupra lor, ca nişte fuioare de nori albi purta ţ i de v â ntul totmai nă bă dă ios dinspre r ă să rit, ce flutura şi smucea stindardele albe aleCitadelei. Departe jos, pe fundul v ă ii, la vreo cinci leghe mă surate din ochi,Marele R â u putea fi v ă zut acum, cenuşiu, sclipitor, curgâ nd dinspre nord-vest,f ă câ nd un cot uria ş înt â i spre sud, apoi din nou spre vest, pâ nă se pierdea din

vedere într-un abur tremur ă tor dincolo de care, la cincizeci de leghe depă rtare,se gă sea marea. Pippin avea în fa ţ a ochilor întregul Pelennor, punctat în zare degospodă rii, ziduri mici, grajduri şi staule, dar nică ieri nu ză rea vite ori alteanimale. Pe multele drumuri şi şleauri care str ă bă teau câ mpurile verzi era undu-te-vino neîntrerupt: un şir lung de care îndrept â ndu-se spre Marea Poart ă ,altele ieşind prin ea şi depă rt â ndu-se. Câ nd şi câ nd, un că lă reţ se apropia,descă leca la poart ă şi intra în Ora ş. Dar cea mai mare parte a traficului sedesf ăşura pe drumul principal, care o lua spre sud, apoi, f ă câ nd un cot maiscurt decâ t al r â ului, trecea pe la poalele dealurilor, dispă r â nd cur â nd din

vedere. Drumul era lat, bine pavat, iar de-a lungul laturii dinspre r ă să rit segă sea o alee verde, anume pentru că lă rie, apoi un zid. Pe alee galopau că lă reţ iîn sus şi-n jos, iar drumul pă rea blocat de marile care acoperite ce se îndreptauspre miază zi. Cur â nd însă Pippin îşi dă du seama că totul era, în fapt, foarte

bine ordonat: carele se mişcau în trei şiruri, unul mai iute, cele trase de cai,altul mai încet, cele mari, trase de boi şi cu coviltire frumoase, în multe culori;pe marginea apuseană se înşiruiau că ruţ ele şi teleguţ ele, multe la numă r, lacare se opinteau oamenii.


21/272

— Acela-i drumul spre v ă ile Tumladen şi Lossarnach şi spre satele demunte, şi mai departe spre Lebennin, explică Beregond. Sunt ultimele care ce îiduc în bejenie pe bă tr â ni, pe copii şi pe femeile ce-i însoţ esc. Toţ i trebuie să sedepă rteze de Poart ă şi să lase drumul liber încă înainte de pr â nz, cale de oleghe: a şa sună porunca. Trist, dar a şa trebuie f ă cut. Oft ă , apoi adă ugă : Poate

că puţ ini dintre cei despă r ţ iţ i acum se vor mai înt â lni. Şi întotdeauna au fostprea puţ ini copii în ora şul ă sta; acum n-a mai r ă mas nici unul – în afar ă decâţ iva flă că i care n-au vrut să plece şi mai gă sesc câ te ceva de f ă cut pe aici: e şifiul meu printre ei. O vreme r ă maser ă t ă cuţ i. Pippin se uita cu nelinişte spre r ă să rit, ca şicâ nd în orice clipă mii de orci ar fi putut inunda câ mpurile. — Ce v ă d acolo? întrebă el, ar ă t â nd spre mijlocul cotului cel mare alR â ului Anduin. Un alt ora ş, sau ce? — A fost un ora ş, r ă spunse Beregond, ora şul principal din Gondor,citadela noastr ă nefiind decâ t o fort ă rea ţă . Acelea sunt ruinele Osgiliathului, peambele maluri ale r â ului, pe care vr ă jma şii noştri l-au cucerit cu mult timp înurmă şi i-au dat foc. Dar noi l-am recucerit în zilele de tinereţ e ale lui Denethor:nu ca să locuim în el, ci pentru a-l pă stra ca un avanpost şi să reconstruimpodul pentru trecerea oştirilor noastre. Apoi au venit Că lă reţ ii cei Crunţ i dinMinas Morgul. — Că lă reţ ii Negri? că scă Pippin ochii lui mari, întuneca ţ i deodat ă dinpricina unei vechi spaime renă scute. — Da, erau negri şi v ă d că ştii ceva despre ei, cu toate că nu i-ai pomenitîn nici una din poveştile tale. — Ştiu, şopti Pippin, dar nu voi vorbi despre ei acum, at â t de aproape, deaproape.

Vocea i se fr â nse. Pippin îşi înă lţă ochii deasupra R â ului şi i se pă ru că nu putea vedea altceva decâ t o umbr ă mare şi ameninţă toare. Or fi fost munţ icare se înă lţ au la orizont, crestele lor zimţ ate îmblâ nzite de cele aproapedouă zeci de leghe de v ă zduh împâ clit; sau nu era altceva decâ t un zid de nor şidincolo de el o negur ă şi mai adâ ncă . Numai că , în timp ce privea, i se pă ru că negureala aceea creştea şi se îngroşa foarte încet, pentru ca, la fel de încet, să nimicească t ă r â murile soarelui. — At â t de aproape de Mordor? întrebă cu glas scă zut Beregond. Arareoriîi spunem pe nume; dar de câ nd ne ştim, vieţ uim aici av â nd acea umbr ă în fa ţ a ochilor: uneori mai aproape şi mai întunecat ă . Acum creşte şi se întunecă ; dincare pricină teama şi neliniştea noastr ă cresc şi ele. Iar Că lă reţ ii cei Crunţ i, cumai puţ in de un an în urmă , au recucerit toate trecerile peste r â u şi mulţ idintre oamenii noştri cei mai buni au fost ucişi. Boromir a fost cel care, într-unt â rziu, a alungat duşmanul de pe malul apusean şi încă mai avem înst ă pâ nirea noastr ă jumă tatea de pe malul nostru a ora şului Osgiliath. Pentruscurt ă vreme. Acum însă ne a ştept ă m la un nou atac acolo. Poate cel maiimportant atac al r ă zboiului care va să vie.


22/272

— Câ nd? Ai vreo bă nuială ? Că ci noaptea trecut ă am v ă zut focurile deavertizare şi solii că lare; şi Gandalf mi-a spus că toate astea erau semn că aînceput r ă zboiul. Se gr ă bea cu disperare, a şa mi s-a pă rut. Iar acum mi se parecă totul s-a liniştit. — Doar pentru că acum totul e pregă tit, zise Beregond. Precum respira ţ ia

adâ ncă înaintea saltului. — Dar de ce-au fost aprinse focurile noaptea trecut ă ? — E mult prea t â rziu să mai trimiţ i după ajutor câ nd eşti asediat. Nu ştiuînsă ce-au hot ă r â t Seniorul şi că pitanii să i la sfat. Ei au multe că i de a aflanout ăţ ile. Seniorul Denethor nu e ca toţ i ceilalţ i oameni: el vede pâ nă departe.Se spune că , atunci câ nd st ă noaptea de unul singur în încă perea lui din v â rful

Turnului şi îşi îndreapt ă gâ ndul într-o parte sau alta, poate citi câ te ceva din cese va înt â mpla în viitor; cică uneori r ă scoleşte chiar şi mintea Duşmanului, selupt ă cu el. Şi de aceea a îmbă tr â nit el at â t, cu mult înainte să -i fi venit

vremea. Dar lă sâ nd asta la o parte, st ă pâ nul meu Faramir este pe altemeleaguri, dincolo de R â u, într-o solie plină de primejdii, şi se prea poate să fitrimis ceva veşti. Dar dacă mă întrebi pe mine ce anume a aprins focurile, a ş zice că suntzvonurile aduse ieri sear ă din Lebennin. O mare armie se adună la gurile

Anduinului, în fruntea că reia se află pira ţ ii din Umbar de la Miază zi. De multnu le mai este teamă de puterea Gondorului şi s-au aliat şi ei cu Duşmanul, iar acum pun la cale un atac puternic menit să -l sprijine. Că ci va atrage o parteînsemnat ă din ajutorul pe care speram să -l primim din Lebennin şi Belfalas,unde se gă sesc mulţ i oşteni şi viteji. Tot mai mult ni se îndreapt ă gâ ndurilespre miază noapte, spre Rohan; şi cu at â t mai mult ne bucur ă m de veştiledespre victorie pe care lea ţ i adus voi.

Numai că – t ă cu puţ in, se ridică în picioare, privi în jur spremiază noapte, spre r ă să rit şi spre miază zi – cele petrecute la Isengard ar trebuisă fie semn pentru noi că suntem prinşi într-o capcană mare şi înconjura ţ i deintrigi din toate pă r ţ ile. Gata cu ciondă nelile la vaduri, cu nă v ă lirile dinspreIthilien şi Anórien, gata cu pâ ndele şi jafurile. Ă sta e un r ă zboi pus la cale demult, iar noi nu suntem decâ t o rotiţă în el, oricâ t ar vorbi mâ ndria în noi.Lumea a început să se mişte departe la R ă să rit, dincolo de Marea Interioar ă ,a şa am aflat; şi la miază noapte, în Codrul Întunecat, şi dincolo de ea; şi lamiază zi, în Harad. Iar acum toate t ă r â murile vor fi puse la încercare, ori vorţ ine piept, ori vor că dea – sub puterea Umbrei. Dar, jupâ ne Peregrin, mă car cu asta ne putem lă uda: vom fi întotdeaunaţ inta urii celei mai înver şunate a Seniorului Întunecimii, că ci ura asta izvor ăştedin str ă fundurile vremurilor şi de peste adâ ncimile Mă rii. Aici va că dea maigrea lovitura ciocanului. Şi din aceast ă pricină a venit Mithrandir cu at â tagrabă încoace. Că ci dacă şi noi că dem, cine mai r ă mâ ne în picioare? Şi, jupâ nePeregrin, vezi mata vreo nă dejde că vom r ă mâ ne în picioare? Pippin nu r ă spunse. Se uit ă la zidurile cenuşii, la turnuri, la flamurileminunate, la soarele din înaltul cerului, apoi la negura tot mai deasă de la


23/272

R ă să rit; şi se gâ ndi la degetele lungi ale Umbrei aceleia: la orcii din pă duri şimunţ i, la tr ă darea de la Isengard, la pă să rile care deoache, la Că lă reţ ii Negriajunşi pâ nă pe pajiştile din Comitat – şi la acea groză venie înaripat ă , nazgűlii.Se cutremur ă şi speranţ ele pă rur ă a i se nă rui. Şi tocmai atunci soarele pă lipreţ de o clipă şi se întunecă , de-ai fi zis că o aripă neagr ă trecuse peste el. Lui

Pippin i se nă ză ri că aude, aproape dincolo de putinţ a urechii de a auzi, undeva în înalt, departe, în t ă riile cerului, un strigă t: stins, dar care îi f ă cu inima câ tun purice, plin de cruzime, rece. Pippin albi şi se rezemă de zid. — Ce-a fost asta? întrebă Beregond nedumerit. Ai simţ it şi tu ceva? — Da, murmur ă Pippin. E semnul că derii noastre, umbra sf â r şitului, unCă lă reţ Crunt al v ă zduhului. — Da, umbra sf â r şitului, spuse Beregond. Mă tem că Minas Tirith vacă dea. Vine noaptea. Parcă mi s-a r ă pit însăşi că ldura sâ ngelui. O vreme r ă maser ă amâ ndoi cu capetele plecate, f ă r ă să vorbească .Deodat ă , Pippin ridică privirile şi v ă zu că soarele încă mai str ă lucea, iarflamurile fluturau în v â nt. Se scutur ă ca să -şi vină în fire. — A trecut, zise. Nu, inima mea nu se lasă cuprinsă încă de disperare.Gandalf a că zut şi apoi s-a întors, şi acum e cu noi. O să rezist ă m, chiar dacă întrun singur picior, o să r ă mâ nem îngenunchea ţ i, dar at â t. — Bine zis! strigă Beregond, ridicâ ndu-se în picioare şi agit â ndu-se însus şin jos. Nu, nu, chiar dacă toate pe lume se sf â r şesc într-un t â rziu, Gondor încă nu va pieri. Nici câ nd zidurile vor fi cucerite de un duşman nesă buit care

va înă lţ a mormane de leşuri în fa ţ a lor. Mai sunt şi alte fort ă reţ e şi că i de ască pa în munţ i. Trebuie să mai fie vreo vale cu iarba verde unde speranţ a şimemoria să nu piar ă . — O fi precum spui, dar a ş vrea să se sf â r şească odat ă , de-i bine sau de-i

r ă u, oft ă Pippin. Nu-s r ă zboinic de felul meu şi mă înfioar ă orice gâ nd la lupt ă ;dar mai r ă u decâ t să mă aflu în pragul unei bă t ă lii de care nu pot să scap nicică se poate. Încă de pe acum mi se pare lungă ziua! A ş fi mai fericit dacă n-amfi siliţ i să st ă m şi să privim, f ă r ă să facem vreo mişcare, f ă r ă să lovim noi primii.În Rohan n-ar fi atacat nimeni dacă n-ar fi fost Gandalf, a şa-mi vine să cred. — Ah, acum pui degetul pe-o rană pe care mulţ i o simt! zise Beregond.Dar poate că lucrurile se vor schimba după ce se întoarce Faramir. E cuteză tor,mult mai cuteză tor decâ t îl cred mulţ i; în ziua de azi oamenilor le vine greu să -şi închipuie că un că pitan poate fi înţ elept şi ştiutor într-ale baladelor şidatinilor de demult şi-n acela şi timp un bă rbat viteaz şi iute la minte câ nd e pecâ mpul de bă t ă lie. A şa e Faramir. Mai puţ in nesă buit şi av â ntat ca Boromir,dar la fel de hot ă r â t. Dar, chiar şi a şa st â nd lucrurile, ce poate el face? Nuputem lua cu asalt munţ ii de… de pe t ă r â mul celă lalt. Avem bă taie scurt ă şi nuputem lovi decâ t dacă se apropie îndeajuns duşmanul. Iar atunci mâ na trebuiesă ne fie tare grea! mai zise el lovind mâ nerul să biei. Pippin îl privi: înalt, mâ ndru, impună tor, ca toţ i bă rba ţ ii pe care-iînt â lnise în ţ ara asta; şi cu sclipiri în ochi atunci câ nd vorbea de lupte. „Vai


24/272

mie! Îmi simt mâ na uşoar ă ca un fulg, gâ ndi el, dar de spus nu spuse nimic.Zicea Gandalf ceva de un pion? O fi; dar de partea cealalt ă a tablei de şah.” Şi au tot vorbit pâ nă câ nd soarele a ajuns în t ă ria cerului şi deodat ă clopotele prinser ă a bate amiaza, iar în Citadelă începu agita ţ ia; că ci cu toţ ii, înafar ă de sentinele, se duceau la masă .

— Vii cu mine? întrebă Beregond. Azi mă poţ i însoţ i la popota mea. Nuştiu la ce companie vei fi trimis; ori poate că Seniorul te va pă stra pentrutreburile sale. Dar vei fi bine venit. Şi e bine să înt â lneşti câ t mai mulţ i oameni,câ t mai e încă vreme. — Vin bucuros, spuse Pippin. Mă simt singur, ca să -ţ i spun adev ă rul. Celmai bun prieten al meu a r ă mas în Rohan şi n-am mai avut pe nimeni cu caresă stau de vorbă sau să glumesc. Nu s-ar putea totuşi să vin în compania ta?

Tu eşti că pitanul? Pentru că dacă eşti, poate îţ i st ă în putere să mă iei la tine,sau să pui o vorbă bună pentru mine? — Ne, ne, r â se Beregond. Nu-s eu că pitanul. N-am nici slujbă , nici rang,nici putere, sunt doar un oştean simplu din Compania a Treia a Citadelei. Cutoate acestea, jupâ ne Peregrin, e la mare cinste în Ora ş să fii oştean al Strajei

Turnului din Gondor, şi asemenea oameni se bucur ă de respect în ţ ar ă . — V ă d că n-am cale de-ntors, îşi accept ă Pippin soarta. Du-mă înapoi încamera noastr ă şi dacă nu-l gă sesc pe Gandalf acolo, o să merg unde voieşti –ca oaspete al domniei-tale. Gandalf nu era în încă pere şi nu lă sase nici un mesaj; astfel că Pippin îlînsoţ i pe Beregond şi fu prezentat celor ce formau Compania a Treia. Din câ tese pă rea, Beregond fu înt â mpi

3. J. R. R. Tolkien - Stăpânul Inelelor - Întoarcerea Regelui

Documents

Transcript of 3. J. R. R. Tolkien - Stăpânul Inelelor - Întoarcerea Regelui