\

SĂRBĂTORIREA EROULUI GRIGORE ION. — (Vezî explicaţia).

2 . — Mo. 5 1 . UNIVERSUL LITERAR

PElffllU СГГІШІ După mm s'a enunţat, ctt înce­

pere de im 1 lanwtrm viitor, Uni­v e r s u l l i te rar se ѵш re»gawiza cu totul. ' T

Marele său mmur de cititori din toate treptele sociale impunându-г un caraettf jmpnfttr, U n i v e r s u l l i t e r a r îşi propune a se ridica la înălţimea unei adevărate reviste l i­terare populare, ştiutoare de răspun­derea şi sarcina ce 'şt t e faţă de gustul publicului.

In asemenea condiţiuni, Uni­v e r s u l l i t e r a r intră în al 39-lea an al existenţei sale cu o parte re­dacţională înoiiâ, ca puteri noul făgăduite de căuva scriitori de seamă, cu încrederea că cititorii lui vor pretai silinţele ce ne dăm spre a le întreţine şi mulţumi sen­timentul frumosului, binelui şi a-devăruluî, pe cari eredem noi că trebue să se internetse oti-te Bte-ratură si ori-ce arfă.

Până' la nmnárul viitor, când vom апиЩа pe htrg tntrtful pro­gram ce ne făgăduim a ttdncr, la îndeplinire, <anuntám de pt acum următoarele rubrici :

Notele s ă p t ă m â n i i vor releva in fie care număr fap­tele mot de semnă din cursul săptămânii* de pe ori-ce târâm de activitate, pricibdu-le în lu­mina binelui si folosului obştesc.

Din a l t e v r e m i •va fi o rubrică permanent con­sacrată amintiret vremurilor tre­cute, în cari s'a plămădit conş­tiinţa noastră naţională şi cari sunt de nevoe a ne rămâne pu­rurea icoane.

Literatura r o m â n e a s c ă . va fi reprezintată in fie-care nu­măr pHntrfima san două bmcăli de proză şi versuri, semnate de scriitorii tineri şi bétrtîm carî пе-ай asigurat de c&tcwsul lùr.

L i t e r a I n r a s t r e i n ă îşi va avea de asemenea coloana el permanentă* cuprinzând ceie mai bune traduceri dupé cei maî de seamă prozatori şi poeţi.

Cronica ş( i iaţ lf lc& va prezintă cititorilor problemele ştiinţei moderne in formă acce­sibilă tuturor.

Cronica a r t i s t i c a se va ocupa in fie-carc număr de toată mişcarea artistică de peste săptămână : teatru, muzică, ptc-turâ, sculptură, etc.

B i b l i o t e c a n o a s t r ă va fi o rubrică consacrată nnfsr scurte dări de seama asupra tu­turor cărţilor dt ştiinţă, artă şi literatura ce vom ered* folosi-toare cititorilor noştri.

Ş t i r i şi f a p t e din 'tot domeniul cultural, din ţară şi din sttffluâtate, vor fi con­semnate fk ntbrîcâ specială in fie-care număr. •

Pe lângă aceste rubrici perma­nente, fie-care număr va cuprinde Hazur i , S a t u r i şi reţete practice, P r o ­verbe . Cugetări şi tot ce poate face agreabilă şi folositoare citirea unei reviste populare.

Un r o m a n d e c e a m a î m a r e v a l o a r e l i t erara ,

tradus cu cea maî mare îngrijire, va începe în numărul de la 1 Ia­nuarie viitor şi va fi imediat ur­mat de „ .

Un r o m a n or ig ina l datorit uuuia din ceï mai cunos ­cuţi scriitori români.

îngrijit şi in ce priveşte ilustra-ţiunile, carî vor fi totdeauna de ac­tualitate, îmbogăţit cu suplimente

Leat, 19 Decembrie, і э н .

m u x k a k , teatrale ţi artistic* ce vom acwdê tét mal des cu putinţă, UátvÜ ' S e l l i t e ra r vaAfi singura rmistă pt care nimeni nu o va pu­tea ocoli,

— In мшгпаггіі de 1 Ianuarie, se mr кпиЩл MARIUS P R E l l l I ce vor fi acordate prin tragere la sorţi tuturor abonaţilor «Universului li­terar», pentru'neînsemnatul abona­ment de leï 2.'60 anual.

LA 1VUNTÂ la Moş-filiftorghe Lişmanu

de b . IO V

Dacă вг Suivi» mătuşa Casandra şi ar vedea t á m f a l a el înfiripată, ar înebuni <ïe dureté. Că іо*Л& ittafa nu şi-a temut "bărbatul déeât d e Mar­ghioala tul Çnej. De «Ma Moş Gtwor-gfee prin s a t d u p * treburi, © auzeau:

—- „Ai Я ies* l a Cwqoaeaî". D e tatârzia sărbătoarea la târg: „Te-aî ІвШап cu Cnejoaia!"De se întâmpla ca ЕКнмшіса dimineaţa- sa treacă 1« biserica inm Marghioala l«I Cnej, o auzeai : „Du-te, omule şi d>-ta, c'o trecut CnejOaial" Şi moşneagul n u răspundea n i m i c I$î vedea de trebu­rile toi, ca un oei dcpTias ou gura rea * femoel.

Dar tată că se întâmpla că într'o primăvară b ă r b a t u l Cnejoadi

moare.' Moare ca tot'omul. Că doar n'avem aă trăim cât lutraea!

Şi mătdşa Casandra: , , 0 omorît pe tbărbatu-su, amubmjil , ' rămassămă otrăvească şi pe mine. . . şi să vă luat! amândo&fl" Şi moş Gaeorghe dând un puma cuşmei de-a a j u n s în vâr­ful capului (semn că-I mânios) răs­pundea: „Cap prost de шиеИв!".

Se mai întâmplă că într'o d«m»eä-Ш, came «cotea vi «le là c ir tadă , mătuşa Casandra s ă găsease* in fcoarta un cap, numai ciolane, de câi­ne. Cine ştie ce băiat, trecând, Taadue în vârful băţului şi i'a aruncat un­de aáa nimerit. Până în seară şt ia tot satul: „Cnejoaia mi-o pus î a ţâ ţâna perţeinfanaecl... Cap de câine turbat, ca să starb сшп turbă câtimi..."

Dar> toate au un sfârşit. Aşa, a treia zii d o p a SdntiUl, în zici* de Foca, mătuşa Casandra iechtda ochii! П sunase ceasul că doar nu era tuoără. E bei! că rase cărămidă la palatul lut Mihalache Suirdza, pe vremea robi­lor, sunt ani de atunci...

A îagropat-o frumos: douî preoţi, nomoíií de târg, barizuri 1я lumâ­nări, racla îmbrăcată In eriisn al­bastru c a cerul unei nopţi de Maî. A plâns moşneagul, a* plâns fecio­rii , au pláne femeile car; aşteptau poduri, au plâns nepoatele cari ştiau că rămâne de pe urma mătuşei o ca­ţaveică nouă nouţă, a plâns poate şi Cnejoaia, ştiu cu...

Dar: morţii cu morţii, viii ou viii. Moş Gfsefflrghe a rămas văduv. >- Numai drumul îl desparte die gră­dina Qfcéfeael. La urma urmei de în - '. «oeetoare îi arde tul? "Cât despre par­tea asta"... Ia, dor să ştii şi tu că are ctoe-ţî face o bucată de mămăligă., ort să ştii şi tu că venind seara acă-sâ, dfela câmp, găseşti în vatră o oală cu borş cu buruene, ori cu ce dă Dumnezeii. . .

Pe după Sdniă-Măria Mică grădi­nile încep a se dezbrăca. Câmpurile t a m a n goale. Frunzele prind a păli. Nucii cel dintâi îşi scutură podoa­ba , ruginită, lăsând crengile goale să le ardă soarele tomnatic. P e la poartă trec carele încărcate cu pop-sol. Viile s'au strâns şi pe sub şo-proane musrtul turbure curge din teascuri în zăcătorl.

In linii drepte trase pe sticla al­bastru a zărilor, trec, cântând dure­ros, păsările. Stoluri de cocostârci trimit d e e u e fâlfâit de aripi, oa fâl­fâi tul unor evantal iurî negre. Pr in o-grăzf, sate întregi de stoguri, die glugi , de căpiţe de pănuşiţă .

Iar dimineaţa c â n d trec ou vitele Ja cireada, auzi: „Aseară la fata luî. ton % JtShăîSchi&afeî a foslt fntyeţit Gheorghe a Ogarcel". Ori: „M&riuca

Canto man uhil n4> «tut a*. uMStrgt după leo a tul HtobjAlă".

ter niés Gkeorghe Lişnttnu «e gAn-defte І<$Щ i-a venit ţ i lui râodiu. La Ьііегіс&діи è e m a l poate date, că părtniefc сшв îl trede tl întreabă: ТЫ n'at de gând s ă te cuiiuftï? Şl chiar vorbind l a dreptul, nici lui nu-î vi­ne să trăiască, aşa ca un câine. Pă­cat! - Şi într'o zi, taîut ta cărată şl hal la târg l a Frumuşica , după naş . Treaba e'a făcut repede că doar nu-î lucru mare, acolo, două lumânări, fără flori» fără cordele... că la douî moşnegi. Moş Gbeorghe *a scos din brâul .roşu de lână —mândreţe de brâu, ţesut do CasandVa, Dumnezeu s'o ierte—o garafă cu rachiu, a să­rutat mâna si pe dos şi pe faţă lui Conu-Miá*H!l ^Gstelnicu şi coanei Lentei, le-» îfei',,nânaşilor", i-a cin­stit, a ciBsfcit %i el şi a rămas ca Sâmbătă după toacă să se întâlneas­că l a părintele t u «gradă. Şi naşul n u uită s'adaoge: „Da ia'n ascultă еіккіе, s ă a a faci nicî o cheltuiala... «& eşti şi d-ta bătrân şi eu aseme­nea".—,,Apoî de asta îmî arde mie , nanaşute? I&'aşa sä nu zic* taraea c& trăim ea pagamT'.

Sâmbătă, pe la toacă, finertî aş­teptau pe prispă, ta părintele Drá­gán.

Parcă era o i i de Paşti, aşa de froœos se seu tara lumi na din vatra de ftaatec die deasupra coâruiui ru­giniu Cordele de aur se strecurau priât re crengile copacilor necfintiţl şi seftsíártoaü j o s ca o petetală or­bitoare.

Miros de f â e шаріеа aerul, perdele albastre faTfase« сл nişte steaguri, t n zarea cenuşie, şi fire de funigei Vâsleau uşoare, s'aninau de gard, de stâlpii cer-âaculuî, urzind plăşî de argint.

Trăsura aenulul märe intră şi trase la eoara.

In asală aştepta pisaitu] Dumitra-che şi părintele cu patrafire! prins îs gât.

Naşif aä prins lumânările de ceară pfirintele ă prins sft bodogănească din gură, parcă şi răspunsurile pi-aaltuluf umpleau sala de cântare.

Cusunia э'а făcut repede. Nfcl tu „pirostrii în cap, nici „I-

saiia dănţuecte", nicî să arunce cu bomboane ort măcar c u и к ! . . că Ia biserică... Ba Moş Gheorgbe, care se cam agbecmuăse, uitase, şi de inel.^ măcar u rugină să fi pue în deget.„ A trebuit nuna. cea mare să-şi scoa­tă, inelele şi să dea unul mirelui, au­tul miresei, e a sfi poată face părin­tele schimbai.

Iar când părintele, Baântuied, te spuse: „Să vă dea Dumnezeu sănă­tate*', rairele aoărpm&BBlvJ-se după ceafă, ca şi cum l'ar fi gţdMit ceva, răspunse: „Să trăeşitî ş i Sfinţi» ta, părinte,—îşi scoţând g a r a i t áin fcrftu — numai de un lucru ! e f \рлп rău că n'ai zis...".

Părintele ramase mixat, ou barba ca o mătură de năg&râ sprijinită în piept.

— „Apoi... să ne fi « iaş i nouă eu neamulţim ca năsâpul mărilor, ca îrunsa. . . . '

Afi râs toţi, a râs şi coana preo­teasa, -care tocmai intrase în mijlo­cul tor, numai baba Marghioala, mormăi ruşinată: „EI, Gheorghe, pe semne că alfa vorbă n'aî maî găsit".

Când att pornit spre casă se cer­nea а г о і ц у я і răcoros. Pe deasupra cedrului t tü mal stăruia c a ua lăi-cer * UM. roşie , твт clopotniţei lui Sf. NlcolM S arde* acop«r&măatat.

Un іШ . « e e . Щ port» aripile «i prin Hwai гІшамВ ecouri <ét c&nie-ce dureroase.

Drumeţii dădeau bună ѵпетпе, firi-tisau pe gospodari. Moş Gheorghe le mal întindba glarafa la unii, şi când) au ajuns acasă steaua ciobanu­lui îşi deschise ochiuL

In casa cea mare aşteptau feciorii lui Moş Gheorghe, că lume din sat n'a poftit, că's de ajuns eî, trei fe­ciori cu treïenu'rorï.

P â n ă să aşeze masa , rachiul le în­f ierbântă trupurile, traşii д ц , prea, tot*ti, Ifefele trage eu uni palict 4 e acelea cu care ge bea apă.

M&t«ça MäreMcsAa, » orfee cţa. Ле fâttee »lab, »'a Okra. turtit puţin. Aduc* pe rnaist plaßfcte № Ш і е A<e p>orc, cu lingurile mfi^te în orezul atrăuucitot de frăs^a*.

Mânca cumltrul Manele, feciorul cel mal mare, mânca cu poftă, guiAa şi moşneagul , m a l des din pahar ca d in mâncare şi când baba aduse mâncărică cu carne <te eăină, n u n a strâmbă din nas , abia stăpânmdu-şî râsul.

AI fi zis că ciapa o nxesteca.se în gură, şi apoi o aşternuse, deasupra pi­cioarelor de găină ce se nimerise tocmai în strachina nunilor. La ur­mă, după mâncărică, adnise z a m ă cu costiţă die porc afumată. „Dă, îţi ier­ta şi dumneavoastră, <ă eü nu ş t i f cum să le aşez.. . Im, « e l e , ca la H^S-• r eepşnegi", « l i n e i "bata. \ •

A o ç ô e a g u î rtâfc* paharai : „ h t pofti i» d e i a n e n a ş u l e uu p№ăruţd« radbie... i a ş i m a t a aânaşă... pof­tim de e m ă rog_. Vă sărutăm dreapta... Sä trăiţi m£T băeţî... s ă trăeştj şi tu, m&i fimee....1' Nuna fşl n « e kesé i é numai î n pahar.

„ D e ce uu ie! nâneşă de bine? l în pahar de rachiu mul t bine face, zău aşa! De-aceea eşti d-ta, s& nu b&-nueştî, aşa de becisnicu. Dacă nu eî un păhăruţ de rachiu, dacă nu guşti o bucăţică maî асаШгйеа.... Ce creel oVta că m'o ţ inut pe mine până a-cu? Un pahar de rachiu la vreme şi o horbă bună. Apoi eü nuanaï cu Casandra a m trăit 73 de «Ï7 Iaca: peste 90 am! Da nu m ă dau în rup tui capului!" v

„Apoi de-asta i-adevărăt, făcu Mî-tru din coada mesei , tătucao ţinut mulït la rachiu în viaţa luJ"...

Mătuşa Mltrghioala aduse pentrv nună o cană c u must . ,,De^a<sta ba­tár îl iuta nâaaşă".

Moşneagul trase cu coada edilu­lui l a fecior u-su Ion, din chimirul сатаіа se vedea e ş i a i vârful fiu&ru-

„Mă Ioane, ia zi tu una, ştii, cuei jiceal la тпдиісй la Folticeißl"... Dai nunul ÎI c u n n â vorba: „Finule, cum ne-a fost vorba? Apoll Noï ne dMcem şi la anul dacă ne-ţî chema la bo­tez, om sta şi-om asculta şi f lueru 1... — S ă dee Dumnezeu nâş-Mitriţă,că de copil n u fug. . . Numai să vreie baba... Ce zici Marghioală, haï?. — „Eu, ce să zic? Eu aşi zice că tot să-I zică Ionică o ţură din fluier".

Ion trecu degetele odată peste gău­rile fluierubaf, fl puse te gură şi în­cepu <să geamă o căzăcească mărun­tă. Moşneagul frământa picioarele pe toc, cu ochii închişi, cu amân­două mâinile vârâte ta brâu. Bali a аясойНа pe laiţă, lftagft uşă, c'o ma­s ă 3a gura.

VJând fluierul tăcu awşneagul ri­dică paharul, ciocni cu toţii, întinse « n pahar şi Marghioalei; pe urmă după ce l'o dat duşca, prinse să cân­te, cam răguşit, râzând:

Marghrelitu cn bărbat Tra la la la la FS ШІ ţi mie-un loc în pat Tra la la la la

Au râs toţi şi baba ţuşti pe uşă de ruşine.

, ,8'o dus s ă facă patul", lămuri moşneagu l . „Bată-te sănătatea tu-tire*, că poznaş mal eşti", ş i Manole ridică paharul .

Când au eşit afară, un cer de-a mai mare dragul, stropit cu aur şi încins drept prin mijloc cu un brâu de beteală. .Si frig.

Pe ia caisele din deal lumiiniţî la fereşti. Departe lătra un câine. Din ţferadă venea un miros de jilăvealâ ţ i ua m u r m u r înăduşit de ramuri. Nunii plecară. S'a auzit puţin du-ruitul trăsurel, apoi sfa pierdut în depărtare ca un tunet. Unul din fe­ciori făcu: „Apoi să mergem şi noi, eü zic "

Dar moş Lişmanu oprindu-se dân i u uşă, ou mâinile i n brâu, rupse vorba: „ I n casă măi băeţî, c'o ma} r ă m a s o garafă"...

Şi intrând, prinse a murmur» »

Funză ѵеШе treï spanace teatre Ptica оаге-mï place Trpï zile pe drum aş face...

bum, 11 Decembrie UNIVERSUL LITERAR No. 5 1 . — 3 .

S C H I M N I C I E Adie clopotul in turla

bătrânei mănăstiri şi curg atât de mâhnitoare zvonuri în pacea tristului amurg.

Pe muchia codrului din preajmă •privirea soarelui s'a stins,

si tremură frunzişul veşted in reci înfiorări de plâns.

£e 'naltă trâmbe mari de ceaţă din poala dealului ximbrit şi se 'mpănzesc contopitoare 'asupra tainicului schit.

•Tânguitorul glas dc toamnă şi umbra relelor păreri plutesc tastete prin cuprinsul lăcaşului de mângăerl.

Străbate palidă prin ceaţă lumina micilor chilii — ca licărirea unor vise în suflet plin de nostalgii!

De mult s'a mântuit vegherea şi doarme-acum bătrânul schit — ci numaî zvoaul toamnei trece în aiurări spre infinit.

JPrin ferestruia vechel turle răzbate vântul când şi când, fi se aude fierul toacei d jale par'că şuerând.

Din bezna nopţii răvăşită .pe 'ntins, in orele târzii, ' o dungă sură mai arată

. :şiragu 'ncldselor chilii. Cum nu se-aude nici un sgomot SiDe-al lumii 'n .care vieţuim —

mă 'nvinge jalnica părere a unui chip de ţintirim...

Atâtea suflete înfrânte De-amarul pătimirii noastre, încearcă liniştea pierdută cu privigherîle sihastre.

Iar leac al dorurilor toate închise n inimi ca 'n mormânt, li-i mângâerca ce le-aduce puterea sfântului cuvânt.

uVicl moartea n'are rost, nici viafa căci amândouă sunt lumeşti, — 'dorinţa lor de loidauna e raza ochi/or cereşti.

Şi cum li'i cuîiosculă taina , deşertăciunilor dintâi,

atât de paşnic pune capul pe cel din urmă căpătai...

Dar, пи-ï păcat de tinereţea • ce-ţi înfloreşte, 'nlăia oară, •s'o sacrifici Divinităţii, când ştii că tot ea te omoară t

Ci, de nu juri credinţă legii, atât de mare vina nu e — şi prea plăcută e ispita credinţa ca să nu-tî răvue.

E tânăr sângele şi fierbe, iar gândul, rătăcit, se duce,* Zadarnic adăpost mai cauţi în sfânta Trinităţii cruce !

întâiul pas pe clin, îndeamnă cât maî de grabă să coborî — un dor înfăptuit odată, îl jindueşti de-alătea orî !..

Jertfitul tinereţii, nu e. în legea mântuirii scris...

De-aceea ma atras dorinţa înfăptuirii, unui vis. Сгаіоѵа P . L i s t e a v a .

O A N I V E R S A R E R E G A L A

ÎMPĂRĂTEASA TEODORA „Din altarul zeilor antici & luat o-

m u l focul şi prin el a aprins o Iu* m i n ă vecinieă în templiul Nazarinea-lui", îşî începe cunoscuta scriitoare m a g h i a r ă Cocilia de Tormay un re­cent foileton, publicat în marele zi­ar „Pes ler Lloyd", şi apoi c o n t i n u ă : Şi lumina ardoa de maî bine de 500 db anî.

Sub flacăra el luminoasă, ѳе schim­bă lumea întreagă.

Ca un mort pal id şi jefuit zăceai Atena grecilor la ţărmiul măre! al­bastre. Roma celor 7 ooMne şi a ce­lor şapte regi era acum un vasal sub­jugat. Alexandria căzu. Ierusal imul fu a j u n s de soartă.

Bizanţul deveni capitala lumei. Şi acolo în cetatea orientală de l â n g ă Marea Neagră , trăia pe vremea a-ceea o fată oare se n u m e a Teodora.

Ea văzu l u m i n a zilei «au în insula Cipru sau în Bizanţ, în primii ani ai veacului al şaselea după naşterea Domnului .

Tatăl ei, Acacius, era ursar în hi­podrom. Despre m a m a el ѳе ştie prea puţin.

Surorile el, Comitona şi Anastas ia , două fete din circ, îşî tnaficau fru­museţea în m a h a l a u a din Embolen.

Mica Teodora suferea de foame şi de frig şi hoinărea prin cârciumile din port.

Bizanţiul era pe vremea aceea o-

M. S. KEGI1VA ELISAVETA c a r e a împl ini t l a 1 6 De­c e m b r i e c o r . 6 8 d e anï .

ï a s u l dfesfrâuluî şi al luxuluï nebun, precum şi al mizeriei întunecate.

Viaţa f lutura în mlaşt ini le dintre hipodrom ş i biserică. Mulţ imea bi­zant ină nu m a l voia să vadă în circ, n u m a i biruinţa curagiului şi a iorţe î j ci g lume picante.

Hipodromul era teaHrul răscoalelor sângeroase şi al comedii lor de bâl-ciu. Arderi de eretici, *eiuirî de tro­nuri şi alegeri de împăraţi se petre­ceau în circ, c â n d sub masca am­belor partide de circ, cea verd» şi cea albastră, curentele politice duş­mane şi sectele rel igioase duceau în­tre ele o luptă ucigătoare.

In ultimele lupte învinse partidul albastru. Acacius, ursarul era unul din aderenţii acestuia. Part idul pro­cură fiicei sale intrarea în circ.

Veni ziua în care Teodora se arar tă poporului bizantin. Ea era fru­m o a s ă şi plină de graţii . Părul eî negru făcea furori, ca şi ochiî el negri ca cărbunele. Ea nu ştia nici să cânte nici să danţeze. Ea râdea şi g l u m e a şi se juca cu mulţ imea. Câtă vreme eia ge afla în arenă, ochii tuturor bărbaţilor era aţ inuţ i asu­pra ei, căci f i ica lui Acacius era foarte spirituală şi frivolă.

Astfel Teodora cerşea în ţărână fa­voarea aceluiaş i popor, care mai târ­ziu Ora să zacă în pulbere în faţa ei.

Astfel ea îşi încercă pentru pri­m a oară puterea. E a voia să placă şi plăcu. E a voia ca mulţ imea să. râdă şi mul ţ imea râse zgomotos. Ea voia ca în hipodrom s ă sc facă li­nişte şi l iniştea deveni a"tât de mare In cât se auzea zborul păsărilor.

Mii de oameni îş i reţinură respi­raţia, căci acolo jos în nisip Teo­dora îşi despletea părul ei negru şi începu să mlădieze corpul ei bron­zat, în razele aurii ale soarelui.

De odată ea dispăru din Bizanţ;

fiu se ştie fugise d'e amor sau pen­tru amor. Urmele lăsate de sandán lele el mic i se şitorseră şi n u m a i bas­mele povesteau că ea a cutreerat A-lexandria, Siria, P a p h l a g o n i a ş i An-tiohia.

Când ea s e reîntoarse în golful Bosforului , ea era m a i frumoasă^ m a i spirituală şi mai săracă de cât ori când1.

Duşmani i ei susţineau, că a fost în cartierul Emhokm.

Poate că sub Port icus o văzu pen­tru pr ima oară Upranda, un nepot al împăratu lu i Just inius şi oare de­ja atunci era n u m i t în Bizanţ, Jus­tinius. Aceste a fost primiul rol pe care soarta l'a jucat în viaţa Teo­dorei.

F i ica ursarului apucă a c u m dru­mul care duce la tron. Teodora de­veni amanta pretendentului la tro­nul bizantin, şi m a i târziu soţ ia lui Just inian şi apoi împărăteasă. E a deveni co regen ta istă panului lumeî . Şi marele legis lator nu se căi nici o-

dată de această alegere. Aceea pe care o îmbrăcase în purpură şt iu să aprecieze purpura, acöea căreia îi dăduse tronul şi diadema, sa lvă tro­nu l şi diadema.

In anul 539 isbucni răscoalia m hi­podrom .Tronul lui Justinian înce­pu să se clatine. împăratu l şi cre­dincioşii să i se adunară la ssfat. Pesi-te tot. era o zăpăceală grozavă şi fugă. sălbatecă.

Deodată împărăteasa Teodora luă cuvântul:

— Nu mai vreau, zise ea c u m â n ­drie, ca s ă mă vedeţi desbrăcată de purpură. Nu voiesc ca în schimbul unei vieţi m a i lungi să renunţ la ca. Dacă tu, o Cesar. voeşti s ă scapi de moarte. Aceasta îţi v a fi uşor. Avem aur, marea e liberă şi galerele noas ­tre stau gata. Dar gândeşte-te că tu.

s căpat de primejdie, te vei căi că î a loc de moarte a l alea fuga. Es te u a ivechi/u odtevăr că tronul este nuirual un mândru mormânt . Eu în să nu vo­esc s ă renunţ l a acest mormânt .

Şi î n adevăr împărăteasa Teodora rămase pe tron.

Din ziua aceasta Justtiitian aprecia; spiritul împărătesei , a cărei putere: c-resicu foarte mult .

F a ordonă .să se c lădească o t a ş s , biserici, să se a l e a g ă papi, ea făcea planuri de războiu ş i inspira legi, pe cari m a i târziu 'Cesar le declară în „panrctetelo" şţ. „digesteie." sa l e ca

cele n a i umane creatiuni ale sale. Cronicarul Procop ius scrie în car­

tea s a despre Goţi : F i rea ei o în­demna s ă ajute pe femei, în nenoro­cire.

Teodora îş i păstră, şi în purpură amintir i le ei. E a reclădi oraşul An-tiochia, d i s trus de cutremur. In lo­cul vechiului Port icus , unde ea sufe­rise odinioară de foame şi frig ea ordonă s ă se c lădească splendida bi­serică cu hramul Sf. Spiridon. Eia or­donă dărâmarea cartierului rău fă­cut Embolon şi zidi acolo „Mănăs­tirea pocăinţei", care fu azilul fe­mei lor perdute şi pocăite.

Teodora apăru femeea contra pu-terei neţărmurite a soţului. Ea pres­crise pedepse grele pentru acei băr­baţi cari îşi băteau soţii le cu biciul. E a a inspirat şi legea ca femeile s ă nu fie internate într'o temniţă păzită de bărbaţi.

Din aceste legi se vede adevărata Teodora, iar nu acea împărăteasă se­toasă de sânge , după cum o descriu contimporanele ci invidioase.

Nu în legende, nici în cronicii nu jrebue s'o căutăm noi pe împără­teasa Teodora, ci în legile, în dis­cursurile şi în religia el.

Ca şi împăratul aşa şi împărătea­s a studia cu mult zel teologia şi ur­mărea cu fanat ism sălbatec pe ere­tici, pe cari îi preda flăcărilor.

Biserica cu care lupta sufletul ei fanatic , o ura şi fiindcă ea nu pu­tea s'o omoare, o nimici după moar­te. Ea' anatemisă pe împărăteasă şi-I atribui o influenţă nefasta asupra rsl igiunei .

Date istorice dovedesc că ortodoxul Justinian urma în toate sfaturilor împărătesei , a iară de chestiunile re­l igioase. Credinţa rel igioasă fanat ică « împăratului nu suferea nici o con tradicţie. Cu toate acestea biserica acuză numai pe Teodora,, căreia î l . cere socoteală pentru toate păcatele din acea epocă.

Scriitorii scolastici o numeau „dc~ monodora", cadoul demonului. Teo­logii o st igmatizară.

Cardinalul Baronius o numeşte în analele ааЗе „femee nebună" şi o încarcă de calomnii , cari sunt atât de neadevărate, ca şi scrierile lui A-nastas ie , oare numeşte pe împărătea­s a Teodora uc igaşa papei Virgilius, ceea ce n u este adevărat, de oarece Teodora nu m a i era în viaţă când a fast asas inat P a p a Vigil ius.

ToituşI nicî aceste acuzări minci­noase nu ar fi putut predomina ade­vărul istoric, dtacă în 'ajutorul scrii­torilor teologi n u ar fi venit. în aju­tor o carte care răpi amintire! Teo­dorei tot ceea oe era omenesc şi fru­mos.

Această carte .suspectă este „Arca­im Historie", pe care opinia) publică o atribue lui Rrocopiiuis, cronicarul lui Justinian.

După 400 de ani delà moartea stră­lucitului istoriograf bizantin un scri­itor .spune că aces ta â scr is şi un act secret de acuză, groaznică, în care a fost murdărite caracterele binefăcătorilor săi, Justinian şi Teo­dora.

Această istorie a găsit-o şi a publi­cat-o Alemanni , la începutul veacu­lui al XVII-lea, a ş a dar 11 seoole de la moartea lui Prooopiusi! P e m a n u s -scris nu se ' afla півшеіе l u i Proco­pius, iar conţinutul n u arătB st i lul cronicarului împărătesc. Cu toate a-cestea opinia publică a atribuit a-ceastă scriere ( .„Aroana Historie") cronicarului Procopius şi p e baza a-ceasta a condamnat pe împărăteas» Teodora". C. Scurtn.

*. — No. 5 1 . UNIVERSUL LITERAR Luni, 19 Decemb ie , 1 9Ц.

MILITARII N O Ş T R I

D-l GENEHM. 41, AVERESCH

Noul_şef al : statului major general al a rmate i , d-J general Avei'eseu, este unul din col mai do vază general i aï no tri . Eşit d in ' f r on t , ' d-l general A-verescu a făcut strălucita sa carieră mil i tară cum puţini ofiţetî au făcut-o.

Sergent in regimentul Constanţa , sublocotenent ieşi! din şcoala de la Bistriţa, absolvent al 'scoale! .do răz­boiţi, d-l genera! Averoscu a fost t r i ­mis in Italia unde a u r m a t şcoala de stat major.

în to r s în Iară, a fost n u m i t direc­tor al scoale!, superioare de războiţi, de ui .de a trecut la. ma re l e ' stat ma­jor ca ajutor al şefului. In această ca­litate d-l gt neral Avcrescu a reorga­nizat in în t reg ime acest serviciu.

îna in ta t genera l , a fost n u m i t apoi c o m a n d a n t al brigăze! do cavalerie de pe lângă corpul 111 dc a rmată cu re­şedinţa in Tecuci şi maî târziu a ocu­pat demnita tea dc min i s t ru do războiţi.

Distinsul genoral a fost adus la ma­rele stat major de la comandamen tu l divizie! I dc cavalerie din T u r n u Se­ver in .

In lumea militară so pun in noul şef al mare lu i stal major cele mal mar i speran ţe .

DATINI-: ŞI CRI : D J \ T E

Când vor ieşi p r imăva ra mânji i îna­intea bobocilor, nu o t i ino bun pent ru boboci; când se i n t ă m n i ă con t ra ru l , va fi t imp bun şi pent ru mânj i şi nen-iru boboci .

Mama care a r e ' cop i l ,mor ţ i şi le dă ie pomană mere şi s t rugur i , nu vor fi j r imi ie dacă ea va fi mânca t îna in te ie a 11 da t de pomana .

Cum s '«- făcut că ca mic dragă, S'o spun eù n'aş puica nici cum ; d aveam uri singur drum spre vale, Şi casa el mi-er a în drum.

S i cum u dam prin dreptul por Iii Ea 'mi sta mat lotdauva 'n prag,. Şim până *n zare ochi-i galeşi M'i-umpleau tot sufletul de drag.

Atâta dor, atâta farmec In zamb'etu-г sglobin avea. Că 'n fic-care c u p ă gândul Mi-l troeneam pană la ea;-

Şi tel mat mult robit de taina Aceloraşi ispite dulă. M i-am rechemat amarii 'nsuflet. Cum Chemi pe un copil' să-i 'culci.

Si blând ţrsându-г un cuib gingaş Din flori fi visuri de noroc. Mi l'am tôt dus. de-atuncí',întruna Sal cern în şoapta el de foc.

In cât acum câ.td ca 'mii dă ochtt Frumoşi ca cerul după ploi, Nu cred să fie 'n lumea toată Copii mat fericiţi ca noi .'

P. D ă n c s c . — © •

V R Ä J I T O R U L Se înoptase de mult şi noi nu mal

ajunsesem. Caii erau atât do obosiţi că abia mergeau.

începuse a ne fi frică să întârziem pe valea aceea şi ne întrebam cu groază că, dacă caii vor cădea de oboseală şi n u ne-ar putea duce eal puţin în apropierea vre-unel colibe, cum aveam să ne putem petrece noaptea in locul acela atât de pustiu. Şi no îngrozeau şi mal mult norii în­chişi ce alergau pe cer.

Şi ca şi cum providenţa îşi râdea de noi şi mal mult., calul amicului meu Ramirc" căzu.

•— De acum rămânem aci, îmi spu­se el cu tonul jumătate glumeţ, ju­mătate serios, s?oţundu-şI piciorul do sub şea. •

—- Nu se poate ; trebue să găs im vr'un adăpost, răspunsei eu îngrozit a rămâne fără adăpost.

- - Unde? Şi afară do aceste nu ve­dem la doi paşi; să căutăm vre-o locuinţă nc-ar fi imposibil. Răspun­sul lu Ram ir o inii înspăimântă.

S t ă m amândoi , neindrăzuind s ă facem un pas.

— Dar să vil şi tu pc şeaua mea?

ÎI spusei eu ca să găsesc un mijloc pentru a merge înainte.

— As, şi calul tău e tot atât de o-bosit.

— Atunc i? — Să stăm aci îmî răspunse Rami-

ro posomorât. Şi cum ne consul tam împreună ce

să" facem, ni &e păru că auz im un zgomot de paşi. Tăcurăm si ne aţin­tirăm auzul.

In adevăr zgomotul era de paş i şi din ce în ce devenea m a l efistinctiv.

Càiid Îl auz irăm în apropiere ca Kft f im văzuţi, Ramiro scapără am­narul "şi imediat o voce puternică ş i groasă, ne întrebă cine suntem? ... Imediat ' răspunserăm întrebând pe omul care ne vorbise, cât m a l avem p â n ă îa Sevilla? E l ne spuse că maî aveam de făcut- maî mult ca o jumă­tate de poş tă işi că cu animalele noa­stre, ne-ar fi impasibil s ă a jungem înainte de a începe ploaia şi totdeo­dată пз propuse s ă mergem la coli­ba lui, să rămânem noaptea aceea; ceea ce noi primirăm cu bucurie.

Mare ne fu însă mirarea noastră când omul ne conduse tot pe drumul care veniserăm.

•— Nor am mal trecut pe aci., ÎI zi­sei eu mirat.

— Da, tinerii mei seniori, dar nu aţi putut vedea coliba mea.,căci e în partea opusă drumului şi este as­cunsă intre palmieri , răspunse el mergând mereu.

Când am a j u n s la coliba lui, el deschise uşa, ne aprinse o lampă şi ne pofti înăutru.

Pr imul intră Ramiro , în urmă eu. Când el intră, îl Văzu-I că face un p a s înapoi îngrozit , înaintai şi eu, dar imediat m ă dădu-I şi eu înapoi câţiva paşi.

Camera avea aspectul cel mal si­nistru. In cele patru colţuri alo el, era câte un schelet omenesc. L â n g ă perete era un fel do cuptor mare do tot şi în mijlocul od'ăeî era un fel de m a s ă lungă, pe care erau aşezate un l ighian de fier şi sticluţe cu dife­rite compoziţii. In l ighian văzurăm o gă ină neagră, spintecată.

Un fel de râs diabolic ne făcu să ridicăm capul şi să privim pe» oni. Era cam de cincizeci «.'ie ani, puţin cărunt, ochii îl craii mari şi scănte-etori, împrejurul ochilor avea un cearcăn vânăt de îl da un aspect atât de înfricoşător, că desigur, dacă ne propunea la lumină a-l urma, m a l bine preferam să rămânem fără adă­post şi tot n u primeam.. .

P e când ramaserăm împietriţi r.eîndrăznind să intrăm în sinistra

odae, zgomotul ploael începu s ă se audă.

Stăpânul acesl-Ci odăi, acel ce ne îngrozise atât de mult , ne spuse cu vocea lu i puternică: , , .

— Intraţi tinerii n.ei seniori ş i nu vă îngroziţi de aceste mici nimicuri . , e mal îngrozitoare ploaia care a în­ceput. N u auziţi, pare o erupţiuna die nouri?

Ramiro m a l îndrăzneţ făcu un pas înainte, eu maşinal iceşte î l imitai.

Omul ne dădu scaune, pe care, su­puşi de groază, ne aşezarăm.

El so aşeză pe divanul sărăcăcios şi începu s ă ne privească curios, a-pol deodată ne spuse :

—- Nu este aşa, că vă îngroziţi <h> tot cc vedeţi? Eî bine, eu sunt José Vrăjitorul. Omul pe.care-1 ocolesc toţi, după cum m ă ocoliţi şi voî se­niori .

Noi tăceam, el urmă iar. — Vrăjitor.. . Oamenilor le trebue

să aibă frică ca să te respecte şi să nu-ţi facă răii.

Aceste vorbe, el Je spusa cu un ton care ne ,dădu curaj şi-1 întrebarăm de însemnătatea lor.

Senior, n e spuse ol. pe vr.~ muri am fost bancher. Mi se du.ses" vestea de bogăţii , care din gură în gură se înmulţeam, ajugând? fabu­loase. Ful foarte supărat c â n d am auzit aceste versiuni .şi mal ales îmi fu f i ică să n u fiu prădat; a ş a că în­tr'o zi îmi strânsei toţi bani i ş i a m fugit din localitate. In urma mea . chiar in acea noapte, aflai că hoţii veniră .şi-mi devastară casa. Ani mulţumit lui Dumnezeu că a m scă­pat dar m'am simţit şi mal îngrozit a nu fi aflat de cineva, rătăcind cu bani la mine. Intr'o seară, ca ş i voi rătăceam prin împrejurimile acestea şi când, înspăimântat , tremuram die frică, am auzit un guas de ont. Eii l 'am rugat să m ă îndrepte spre o lo­cuinţă, el îmi d ă d u chiar coliba lin ca azil.... şi ca şi voi când ani in­trat în coliba lui m'am îngrozit -die aspectul el s inistru; dar el era om bun şi imediat m ă făcu să înţeleg şi să nu-mi fie frică; cu căpătai atâta încredere în el că i-am s p u s toată întâmplarea mea; el m ă sfătui ca un părinte să locuiesc cu el; fiindcă toţi aveau frică.. . , f i indcă el era Vră­jitor. Eu a m primit cu bucurie şi ast­fel a m trăit fericiţi împreună până acum opt ani , când el muri şi eii a trebuit să urrooz lui. . .

— - ş i coliba aceasta e a lui, zise Ramiro curios.

— Da, a lui , sărmanul o m , şi ne arătă cu degetul scheletul de lungă

Spre a mulţumi multele cereri le-ale învăţătorilor şi institutorilor ie a le da o scene'ă cu care copiii le şcoală să preamărească Naştc-<ea Domnului, publicăm scene'a le mal jos. care poale fi foar'e uşor învăţată şi recitată cu prile-'ul serbărilor şcolare de С г а с і ц п .

T a b l o u i s t o r i c r e l i g i o s

PERSOANELE: ' IROD. regele Iudeii. U N CENTURION. BALTAZÁR. MELCHIOR C A S P A R . DAVID (fiu de păstor)}. R U T H (mama îndurerată). Scena reprezintă un staul de vite. íngrí , păstori, magi , popor, co-І eu steaua, coruri.

PARTEA I •Centurionul (că'tre Irod).

Stăpâne, proorocit — Se ştie din strămoşi —«•

Дй fost în totdeauna Şireţi şi mincinoşi.

(Irod cade pe gânduri) ,

Oeeturionul (tivmând). Zadarnic stat ve adndurt

S'alâl te intris.ezi; Căci toi lu va '?( Indeia Ca sica să luminezi....

(Mişcare de n e r ă b d a r e a lu i Irod).'

Ceuturionnl ( u r m â n d ) .

Cristos?... Лй cine. ştie Acela cine este. ? ІУа lui D'od mărire. O lume-aprins de vcsl>. Si lui acum se 'ncliină Popor, după popor...

Irod (nerăbdător şi făeaodu-I semn să înceteze).

Cu lauda sfârşeşte; Poruncă dc omor Am dat chiar adinrauri Zadarnic nu-î....

Să xlii; Puterea vreail a (inc Măcar sute de urii De prunci de s'ar ucide ' O; crude li elice ni Ales de Cel de sus; Te blestem căci in tint Va naşte azî 7S?ÎS. El, regele liuU'el S'a scris că va să fie, Si steaua blestemată Mi-adevere.şle. mic !...

(S teaua s ' a r a t ă p e cer. Irod. se ,-,pe­rie şi pâine m â i n i l e l a oclilj.

Centurionul (liniştindu-1). 0 sica ca ori şi car-e

Stăpâne.... Ce-o să zică

Poporul despre tine?... Irod avut-a frică D'un fir dc iarbă 'n lume, D'o frunză, d'un grăunte, D'un vierme peste care Se calcă....

Irod (întrerupând, furios). El e mun'.c Ce 'n faţa mea s'aşcază.. Tc uită... vine, vine!..

ţSc arată .steaua). lnlrcaga-î strălucire Mă n'unccă pe mine

(Ceuturiouul î l ţine. Irod face miş­cări de nebun).

Irod (urmând) .4.'.. mergeţi şi toţi pruncii De doi ani şi maî jos'', Vcideţl...

Vreau să moară Ş'acel се-ï zis Cristos !...

•Frumoasa mea ludec Eu, eu s'o stăpânesc Iar nu Nazarineanul Turbez, ínebunesc!...

•îşi trece mâini le pc frunţ i şi um­blă mânios, ds colo până colo, Cen­turionul î l ţine).

Si magii? Să-î închideţi P e dată ce-or sosi

Sau... Val, într'allu parte Veţi merge a rătăci.

Ruth intră disperată c'un copil în braţe şa îng-enunche înaintea lui Irod).

Stăpâne!.... Fie-ţ.i milă D'un prunc nevinovat, D'un suflet care geme De chin împovărat. D'o mamă care n'are V'ro altă mângâiere Si 'n dar a lui viaţă Vezi, in genunchi Ці cert,:.. Cristos d'o fi să nască Dc moarte o să scape. Ca cel Atot puternic Ce luptă au încape? Dc aî ucide astăzi La, sute. şi la inii, Isus care-o să fie Ta n'o să poţi să ştîî. D'aceea. a mea rugă Spre line Ьцг îndrept Si 'ngrijoratd foarte Iertarea ta aştept.

vo<l (alungând-o furios). Să piară tot ce'n cale Acum mi se va pune Si surzi să fiţi ca mine La orice rugăciune.

(Steaua care dispăruse s'arată iar-, «biril pun m â n a pe femee ş i ucid pruncul. Irod, înspăimântat , pune mâinele la ochi şi fuge).

UNIVERSUL LITERAR No. 5 1. — fk

Ѵ Е О Е Щ ЬЩ Ţ f l f ţ A

L'ini, 19 ВесетиѴіе, 1911

patul său, iat&-l pe el.... Г а т dez­gropat acumi un an ş i Г а т pus. lun­gă patul meu. . . .

Noi ne înfiorarăm şi n i se părea ca scheletul ia forme umane şi că vine spre noî....

Cu o mişcare înceată, el se duse spre schelet şi plecându-se luă o cutie mare de lemn-umplută. - cu pă­mânt în care erau înfipte din dis­tanţă în dis tanţă cruci mititele do îemn şi arătându-ne cutia ne spuse:

— Şi aci este averea mea , dar care acum nu m a i îmî inspiră frică... se Îngrozeşte lumea la numele meü şi sunt s igur că nu se va hasarda ni­meni să vie în acest loc blestemat, după cum zic eî....

începusem s a ne famil iarizăm cu acest om şi cu locuinţa lui sinistră. Deşi ne era oroare dc cele trei sche­lete ce ne rânjeau în fiecare colţ, primirăm să m â n c ă m şi în urmă a-ţipirăm p â n ă a doua zi, când ne ur­m a r ă m drumul spre Sevilla pe caii noştri a c u m odihniţi . . . .

Trad. de S o f i a A I . C l a e s c u -0 : .

A ИШ1Т IUBIREA NOASTfli...'

A murit iubirea noastră Toamna, cum nc era scrisul — Palidă floare albastră Veştejită nitro glastra — Nc rămâne ' u urmă visul.

Cu plânsorï, cu vorbe frânte Să nu turburam tăcerea Moartei dragoste. înfrânte... Să lăsăm timpul să svdnte Din adâncu-ne durerea.

Să-ţi fiu soră, să-ţi fiu frate, Càà a trăirii nu putem fi, Să visăm visuri curate In nopţi calde, înstelate. Să uităm a ne iubi ..

Gabriella I- Anastasii)-Vuculescu. . © _

F i o r d e t o a m n ă Dc câteva zile s'a bosumflat, cerul

şi s'a zburli i vremea... d'aï crede că şi-au pus în gând să prăpădească pământul .

P louă mereu,— în fiecare zi pilouă şi bate-vântul . Suflă, turbatul, par­că ar vrea să-şî stümpere o mânie; Crivăţ, nu altceva! Câini se repede câteodată face vai vârtej prin crăn-giie copiaicikwr, înd;oindi>le şi gata să le rupă.

Frunzele, sărăcăcioasele frunze veşteji Ut, smulse dc nevăzute mâini duşmane, zboară prin văzduh ca niş­te pasări spăimântate, până ce, іщ>, îngreuiate de ploaia care borbăe me­reu, cad una câte una. în zloata die pe uliţă.

De la fereastră privesc f rămân ta­rea asta îndârjită, ascult, vaetele f.i-reî, carî străbat când ca nişte ţi­pete sfâşietoare, când ca suspine înăbuşite, şi simt cum m ă cuprinde o ja.lo întristătoare, parcă, aş asista 1

la agonia unei fiinţe iubite... Da, natura o în agonie! Pătrunsă

de fiorul mortel se zbuciumă în spas­mul celor din urmă clipe.

Şi nu o una: nenumărate mii do fiinţe se zbat în st ingerea eternă...

Din ramul unuî pom s'a deslipit o frunză,—un val de vânt. a smuls-o fără milă. Privesc cum flutură' câtva uşor şi tn neştire, apoi, ca obosită,

plirteşte l in şi cade în mocirlă. De-acum s'a st ins viaţa eî din lu­

m e a pământească. Mâine, poimâine va putrezi cu totul,—şi aceea, care a zâmbit în m u g u r primăvara, caro m'a -ocrotit o vară Întreagă de arşiţa soarelui, пил va mai vedea strălu­cirea nicî odată, nici odată пц va. mai tresări la şoaptele zefirului. Şi cine ştie ce viată sufletească, co tai­ne duce cu ea în întunerecul de veci!

Ça frunza e şi oamd!... Când bru­ma, toamnei i-a sleit cele din urmă picături de vlagă, vine vântul şi atinge slaba licărire dc lumină ce mai pâlpâia într'ânsul.. . .

Om şi frunză,, frunză şi om, d'a-va lma merg în sânul celui ce pre-faeo toate... .

Ce poate fi după aceea, s ingur Dumnezeu o ştie.. .

Feteţtî. B. C. Parasehivcscu

P R O V E R HK

Tc tocmeşte d u s m a n e í í e ş i plăteşt-» omeneşte .

Dună învoia lă , rea tocmea,ă.

Daca r isipeşt i meiui , anevoe îl a#:mî .

O boaîă dacă vine. la om. s t r igă că* tre ceielaite.

Barba iasă să se dacă , capiii să t ră­iască .

Nicî mi-a nins ca s ă ' m î n e p v r e . nicJ mi-a p iouat ca să na má ud .

— B

PARTEA H-a

(In fund se vede staulul de vite, Sfânta Fecioară, loset şi pruncul în iesle).

Ciobanii (cântând in cori-. S'a născuţi Isus Frumuşel şi blăid ; Astăzi noi in ies'.-: L'aiu aflul ştzdud. S'a. născut lsi:s O l prea inwîjui ; Al Măriei fiu S'al lumii 'mpărol; S'a născut Is'us Aşa cum s'a zis Si peniru el cerul Acum s'a deschis.

(Steaua iar se arată mare. Magii se văd încet trecând prin fundul sce­nei şi îndreptftndu-йг către s tau lu l de vite. Urmează cântecele de stea : „Trei crai de la răsărit" şi „Patru păstori")

David (intrând sfios, e îmbrăcat cu hăinuţe die păstor; îngenunchie (ta pentru rugă).

Doamne tu CP tot ca noî Aï venit p'aeest pământ Şi din răsărit o stea Nc-a vestit eă tu eştî sfânt; Tc îndura şi în ceruri Pomeneşte de păstori De oiţe şi dc turmă, De muntl de câmviî cu flori;

Ne fereşte împărate Dc tot ce e crud şi răii Aminteşle-ţX că or care Este lot supusul tău. Л'?/. uita pc copilaşii Ce ţî îndreaptă rugi fierbinţi Cărora le eşti speranţa, Şi's sărmani fur' de părinţi. Nu uita pe ceî ce safer, Pc bolnavi şi pe bătrâni; Tuturora le fii Doamne Şi părinte şi Stăpân. Ungarinnen mea ascultă Tu ee astăzi pe pământ Aï venit spre mântuire Şi 'n cor îngerii te cânt.

Corul îngerilor (cântând). Mărire% Mărire

Intru cet de sus:.... Mărire, Mărire

S'a născut lsus. Mărire, Mărire

Şi pace între voî; Mărire, Mărire

Domnul e cu noi ! \Vin steaua, copii, popor, etc. Ur­

mează coruri cunoscute: „Astăzi Prea curată" etc. Melchior, Gaspar şi Baltazár merg către staul cu pom­pă mare).

Melchior (dând smirnă). Eu sunt Melchior care steaua L'a adus din răsărit Să se 'nchine Celui care

Azi pe lume a sosit; Fii miresmele alese Ţi-le-aduc ca unuî sfânt Căcî ştiu Doamne că prin tine Mântuiţi greşiţii sunt. Fie balsamul vieţei Să-l reverşi în valuri mari. Împotriva încercăreî Ne fă răbdători şi tari. Harun ţie ţi se. cade. Delà rege, la păstor; Căcî tu eştî stăpânul lumii Şi liman mântuitor!...

Baltazár (dând daruri de amn.

Eft suni Baltazár ce aur Iţi aduc ca la împăraţi Şi 'nainlea ta mărite Vin cu genunchii plecaţi. Căcî de şi eu sunt bogatul Cel maî mare 'n răsărit. Fără lege îmî e traiul Greu, amar şi chinuit!... Cu puterea ta trecutul Fă din minlea mea să-l şterg Şi pe căile dreplăţeî Indreptează-mă să merg. Tu să-mî seoţl din suflet dorul Ce am avut pentru comori; Când voi mal gândi la aur La minut să mă omori. Lăcomia să mi-o vindeci Doctor sufletesc... Eu cer Begăţia mea să fie Tatălui nostru din cer!

Gaspar (dând tămâie) .

Pe noî Irod, împăratul, N-ca 'ndreptal pe drum greşit: Dar noî după stea pornit-am Şi la tine am sosit; Căcî aşa prooroe.l-au lmvăţaţiî ceî mal man Că tu soarele dreptatet Intre noî al să răsări. Peniru. omenirea, asta Ai să mon şi să 'nviezî, Dar pc calea biruinţei Tu va să. o îndrepl-ezl. De aceea et tămâia. Ţi-am adus, căcî murilor Ştiu că aî să fiî, o Doamne Şi limanul tuturor... Fă să ne. gândim la moarta In ori şi care minut Să 'mplinim a ta. voinţă Căci chiar d'asta ie-aî născut Tu eştî pâinea, tu cşlt sarea

Fit nădejdea omenireî, Du-ne o luceafăr sfânt, Spre tărâmul mântuire*!....

(Corul îngerilor se reipeta. Çorrhra cade).

S u i a r a

« . .

No. 51 . UNIVERSUL LITERAR Luni, 19 Decembrie, 19H.

î n t o r s d i n t r e n e b u n i D E

— Ar chita Valenţe —

'Andrea Giani văzu închizându-se î n urma sa greaua poartă de fer şi se află în s t r a d a p l ină de soare, p r in ­tre trecătorii grăbiţi pe cari acea di­mineaţă de Apri l ie îî făcea s ă fie ve-*vel£ şi dornici de muncă.

E l se întoarse c a s ă privească în­n o d a t ă ospiciul ce se înălţa mân* dru cu turnurile sale negre spre a-dâncimea cerului albastru, şi răma-Ise sifios, ne:siigui' înaintea acelei mulţ imi care cont inua să t r e a c ă ne­î n t r e r u p t ă ca şi un r â u purtat că î ra mare. Un m o m e n t îî p ă r u că toţi o-chii î l f ixaseră cu cu r ios i t a t e ş i poa­te cu milă, ş t iu to r i dc locul de u n d e eşise. Cu l e g ă t u r a de a lb i tu r i sub braţ, el r ă m a s e la u n colţ a l s t r ăz i i , nevoind a m a î privi acoe l ume . care părea că u r m ă r e ş t e o direcţie deter­minată , care se î n d r e a p t ă că t re un loc d/epărtat de r e p a u s , loc u n d e drumul va fi t e r m i n a t .

D a r aceas t ă mică în f io ra re pieri î nce tu l cu încetul , f ăcând loc u n u i sent iment dulce ce-î s t r ă b ă t u tot eul său. Se s imţi în sfârşi t l iber de chi­nul grozav al nebuniei din t impul ce­lor trei an i , în cari momente le de lu­ciditate e r a u nespus de teribile, la lă­murirea s t ă re t în care decăzuse.

V ia ţ a l iberă şi l in iş t i tă o r e lua a-cum şi g â n d u l aces ta al vieţel l ibere î l făcu să se s i m t ă stăpân pe sine în­suş i cu o vo in ţă de fer şi o j u d e c a t ă l impede , îî umplu sufletul şi-1 făcu să p l â n g ă de bucur ie . I n u l t imele luni , c ând conş t i in ţa începuse să i e e redeştepte , el auzise ur le te le vio­lente ale a l to r închiş i r u p â n d tăce­rea nopţ i i , văzuse co rpu r i s lăbi te de s u f e r i n ţ ă sucindu-se în s t r ânge r i l e unei c ă m ă ş i de for ţă — şi suferise muH, s p ă i m â n t a t de ideea că în eî n e b u n i a s 'ar p u t e a în toa rce şi să-1 facă s ă sufere d in noű , p r e c u m su­fe reau şi al ţ i i .

A c u m însă , toate acestea se sfârşi­seră p e n t r u t o tdeauna . La început medicii şi în u r m ă d i rec toru l , îl spu­se ră cà c v indeca t şi că se poa te r e în toa rce acasă .

Vindecat ! Acest c u v â n t îi m u n c e a •creerul &e o s ă p t ă m â n ă şi el îl repe­tase de a tâ tea orî în g â n d , p â n ă c â n d în ţe lesu l luî îi deveni n e l ă m u r i t . I n acea d iminea ţ ă , că ţ iva inf irmieri îl d e sb răca se r ă de h a i n a ce-o p u r t a u toţi bolnavi i , îl c edase ră vechile sale î m b r ă c ă m i n t e , îl p l i m b a s e r ă p r in lungi le cor idoare şi grădini ' ale oşpi-ciulul pe ca r i el nicî nu-şî a m i n t e a de le s t r ă b ă t u s e v r e o d a t ă ; îl scose­seră cu pr ie tenie a f a ră d in s t r a d ă şi. . . ? g r e a u a p o a r t ă de fer se închi ­sese î n u r m a sa cu zgomot.

N imen i nu- l a ş t ep t a ; soţ ia sa n u fusese î n ş t i i n ţ a t ă la t imp ; amic i i să i p r i veau cu u ră î n sănă toş i r ea - ! şi a-сшіі se gând i că a r a junge în o r a ş u l s ă u , pu ţ ine ore d u p ă ş t i rea sos i re ! lu î .

Aicî Ia poa r t ă , a r fi voit s ă î n t â l ­nească b ra ţe a m o r c a s e , b r a ţ e în t inse că t re d â n s u l în care se a r u n c e ca să p l â n g ă , să p l â n g ă mul t , s ă p l â n g ă de bucur i e p e n t r u că e ra v indeca t ! . . .

Ca un s o m n a m b u l începu să um­ble p r iv ind în d r e a p t a şi în s t â n g a m u l ţ i m e a g rabn ică de l u c r ă t o r i — a-r ă t â n d o bucur i e n o u ă la a u z u l a t â ­tor voci, fraze răzleţe , cuvinte ne lă­m u r i t e ; îi p l ă c u să fixeze acele chi­puri necunoscu te , c h i p u r i gravu- de b ă t r â n i , feţe vesele şi î m b u j o r a t e de fete şi çcpii , p e n t r u că acele voci şi î n fă ţ i şă r i nu e x p r i m a u nici sfiala şi nici t e r o a r e a a m u l t o r a din cei lă­saţi p e n t r u t o t d e a u n a în dosul grelei porţ'i de fer a b a l a m u c u l u i . . .

Merse m u l t pe străzile pline de lu­me şi de soare, orpindu-se cu o cur i ­ositate copilărească în faţa vitrine­lor, urmărind până departe cu privi­rea trăsurile şi tramvaiele ce tre­ceau în t r 'una, mirat şi î n că nes igur că se află s ingur ş t liber în mij locul lumii , şi c ă putea să meargă ori şi unde ar fi dorit.

De câ teva o r i se în torsese cu pr ivi ­rea î n u r m ă , tot p ă r â n d u - î că c ineva î l u r m ă r e ş t e de a p r o a p e ş ; îl s u p r a ­veghează . Astfel a j u n s e la s t a ţ i u n e , c â n d m a i l ipseau câ teva m i n u t e pâ­n ă la p l eca rea t r enu lu i . M u l ţ u m i r e a aceas ta , exclusiv fizică de a se s imţi l iber ca şi a l ţ i i , îl abso rb i se î n t r ' a t â -ta, că n u se m a l g â n d i s e la a l t ceva : ideile nu ' i e r a u r ă s p â n d i t * în a f a r ă de l u m e a care îl î ncon ju ra . Când se află s i n g u r în c o m p a r t i m e n t u l cla­sei a I l I - a şi t r enu l porn i , toa te a-rnint i r i le vieţii t recute se d e ş t e p t a r ă cu furie în c ree ru l s ă u p u ţ i n obosit . Acolo, în o r a ş u l s ă u că t re ca re t re ­n u l a l e r g a u r l â n d , îş i va a l i a v i a ţ a de a l t ă d a t ă p r i n t r e ace leaş expre-s iunî de feţe amica le pe ca re tot n u le u i t ase . Acolo e r a c a s a lui , p a t r u c a m e r e modes t cons t ru i t e ; în p r q g o femee, soţ ia lui , care-1 va a ş t e p t a ca ş i în zilele de a l a t ă d a t ă , douî copil blonzi , copiii lu i pe c a r i nu-î văzuse de t re i a n i şi ca r i cine ştie, c u m e-r a ă a c u m crescuţ i . In spate le casei , o mică g r ă d i n ă cu bolţ i le de v i ţ ă şi aipoí c â m p i a cea în t insă . î n a i n t e a por ţ i i , c h i a r pe p ia ţ ă , î n col ţu l s t r ăz i i Munic ipa le , în t r 'o cameră, de la pr i ­m u l e ta j , îşi va r e lua l u c r u l un i ­form de impiega t , î n c o n j u r a t de acte, sc r i ind cu f r u m o a s a lui cal igraf ie în m a r e l e r eg i s t ru a l s t ă r i i civile, n a ­şteri le, mor ţ i le , căsător i i le . . . p en t ru că to tu l se va în toa rce a ş a c u m a fost la început .

Şi t r enu l m e r g e a u r l â n d şi pufn ind pes te c â m p u r i , că t re m'icul o răşe l u n d e f igur i cunoscute , f igur i iubite îl vor î n t â m p i n a s u r â z â n d . . . U r m a r ă d o u ă lung i opr i r i l a d o u ă s t a ţ i un i , cu ordin g r a b n i c , o înch ide re b rus ­că a uş i lo r ; câ te un că l ă to r d i s p ă r e a d u p ă u n g a r d ; s imţ i apoi o nouă c u r s ă p r i n câmpie , şi toate aces t ea ca şi u n vis, un vis din ca re A n d r e a se t emea să fie deşteptat . Aceas tă fri­că îl făcu să se g â n d e a s c ă că el e r a poa te încă b o l n a v — n e b u n — r e â n c h i s în c a m e r a ospiciul ui şi că tot ceea ce vedea şi auzea n u e ra ele cât p rodu­sul unei ha luc i i i a ţ iun i . Iî p ă r e a cu o c i n g ă t o a r e îi s t r â n g e a d u r e r o s pi­cioarele şi mâ in i l e . împied icându-1 de a se mişca. Cău tă să se împot r i ­vească şi cu o s for ţare se r id ică î n picioare .

S u r â s e ca u n copil de t e a m a sa : e ra î n t r ' a d e v ă r l i b e r ! î n c ă uri l u n g şue ra t , d u p ă aceea succedarea u n u i ş i r de caso şi a r b o r i , u n u l t im zgo­m o t a l roţ i lor , u n n u m e s t r iga t cu vocea obosită de t re i or i , şi... u ş a va­g o n u l u i se deschise.

Soţ ia , fratele său , doui - t re i pr ie­teni , e r a u acolo pe p e r o n u l micei s ta ­ţ i u n i cu toate că nu-î a n u n ţ a s e de so­s i rea lu i . Săr i în mij locul lor, s imţ i în j u r u l g â t u l u i b r a ţ e , s ă r u t ă r i ce-1 înf iorau . . . ş i r ă m a s e acolo î m p r e u ­n ă cu cel ca r i îl f ixau c u cur ios i t a t e ; fu o t ăce re pe ca re n u şi-o p u t u ex­pl ica şi рэ care n u p u t u s'o r u p ă dc cât cu m a r e s for ţa re .

— D a r copiii ? în t r ebă pe femeea sa.

— A u r ă m a s acasă . — P e n t r u ce n u i-al a d u s cu t ine? Femeia , t u r b u r a t ă , aplecă, caicul ;

cei la l ţ i , ev i t a ră să-1 m a l p r ivească . E ş i r ă în u r m ă cu toţ i din s t a ţ i u n e şi m e r s e r ă încet p r i n îngus te le s t r ăz i ale o răşe lu lu i .

L a uşile oaselor şi p r ăvă l i i l o r fu o apa r i ţ i e de b ă r b a ţ i şi de femei, ca r i f ixau pe A n d r e a î n t r ' u n mod a ş a de c iuda t , în cât aces ta începu s ă s i m t ă u n desgust . î n c e p u s e a s a l u t a î n s u ­fleţit pe vechii p r ie ten i , vecini , d a r p u ţ i n câ te p u ţ i n , r ă c e a l a lor îl m â h n i în a ş a fel că s fârş i p r i n a m e r g e c u capu l plecat , n e â n d r ă z n i n d să m a l p r i v e a s c ă pe nici u n u l . Avea i n i m a rece, şi cu toa te aces tea ar fi p l â n s do d a t a aceas ta . . . n u m a i de bucu r i e .

Acasă , cel dou î copii, aşezaţi în­tr'un colţ , îl f i xa ră cu aceeaş i p r iv i re c i u d a t ă . A n d r e a v ă z â n d u - î , ecoas©

un strigăt şi vru aă se arunce între el pentru a-i s t r â n g e î n t r ' u n s ingur î m b r ă ţ i ş a t .

Dar se opri deodată, privind în ju-ru-I ameţ i t , nec rezându- ş i ceea ce vedea. Nevasta lui, î n s p ă i m â n t a t ă , î na in t a se , a şezându-se î n t r e el şi fii săi ca pentru a-I apăra.

— Dar, ce-i a s ta? î n t r e b ă A n d r e a cu o nes fâ rş i tă a m ă r ă c i u n e în vo­cea-! t r e m u r â n d ă . Emma, ce-î a s t a ? Pentru ce nu mă laşi să î m b r ă ţ i ş e z pe micuţii mei ? De ce te t emi ? P e n ­tru ce mă priViţi toţi astfel ? Vorbiţi, pentru Dumnezeu ! — Iartă-mă Andrea, m u r m u r ă E m ­

ma, apropiind u^se d r ă g ă s t o s de el. Iartă-mă! Sunt o p roas tă . . . dar miş ­carea aceea a t a n e a ş t e p t a t ă , m ' a în­fiorat. . . dar a trecut. . . Vino aici , s ta t . . .trebue să fii obosii — şi î n to rcân -du-se către cel doi copii ce p r ivea ne­ş t iu tor i , zise : — Veniţ i încoace, să­rutaţi pe t a t ă l vostru !...

Apropr ia ţ i de Andrea , eî con t inua-r ă a-1 privi cu aceeaş i cur ios i t a te . E l îï s ă r u t ă u şo r , cu buzele t r e m u r â n de, ne mai vo ind să se depăr teze de t inere ţea nes fâ r ş i t ă ce îi u m p l e a su­fletul. Şi r ă m a s e aşa, cu capul tvole-cat , \ ă z â n d priviri, c i u i a t e u rmâ-r indu-I orice mi şca re . Nu m a l era în­do ia lă : el avea t e a m ă de d â n s u l ; toţi , amici i să i , soţ ia , copiii săi , toţi aveau frică de el, toţ i se t emeau că el nu era poa t e complect v indecat , că n e b u n i a a r pu tea d in t r ' un mo­ment într 'altul s ă se î n t o a r c ă m u l t m a î s raă imântă toare . Et s i n ţ e a , a-cum, în j u ru - î o a m e n i g a i a a se a-r u c a asupră - i , p e n t r u a-1 r eaduce în acea du re loa să t emni ţ ă , pe care el credea c-o p ă r ă s i s e pen t ru t o t d a u n a . Directorul , medici i , inf i rmier i i de acolo, ş t i au bine că el e ra v indecat , d a r acel ca r i îl î n c o n j u r a a c u m — n u : eî nu ş t iau n imic şi aveau frică de ei, şi a r fi avut p e n t r u t o t d e a u n a . S imţ i că o ba r i e r ă ne înv in să se î n ă l ţ a în t r e el şi cel c a i i îl e r a u d rag i , se s imţ i s ingur , s t r ă in în casa lui ,pe ca re o dorise a t â t a de c â n d n e b u n i a înce­puse a se ş terge din s ă r m a n u l lui créer.

— , ,Dar, . . . cine poate ş t i ! . . . — m u r m u r ă el cu t r i s t e ţă—poate m ' a m întors. ' tot n e b u n ! " Şi un fior îi s t ră ­b ă t u în t r eg corpul . Vroia să se de­păr teze de la a ceas t ă idee de g r o a z ă ce-1 s t ă p â n e a , v ro ia să conv ingă şi pe al ţ i i că e r a î n t r ' a d e v ă r v indeca t , avea nevoe cil iar să convingă . Pudică capu l şi se u i t ă împre ju r . Erau cu toţii plecaţi! S i n g u r ă femeea lu i ne­m i ş c a t ă în f a ţ a lui , î n c o n j u r a t ă dc cei doi copi l a g ă ţ a ţ i de reche , îl p r i ­vea cu milă .

— Aii plecat ?.. î n t r e b ă Andrea . — Da, tu eştî obosit... t rebue să te

odihneş t i . . . a u voit să tc lase l inişt i t — r ă s p u n s e femeea.

— D a r p e n t r u ce ? — cu n u sunt o-bosit. . . s u n t odih. . . — nu t e r m i n ă cu­vân tu l , fixă pe nevas t a sa, de a s t ă ­d a t ă decis să vorbească, pen t ru a ѳ convinge de v indecarea sa.

—. Vino 'ncoace ! exclamă d e o d a t ă . S ta l aici în fa ţa m e a — şi îî l uă m â i ­nile cu duioşie —. pr iveş te -mă, p r i -veşte-mă bine în ochî. Spune-mî , m ă găseş t i s c h i m b a t ? Nu-ţî p a r e că cu aş fi acel de a c u m trei an î . ca re m ă î n t o r c e a m în toate zilele vesel de la b iu rou , şi tu 'ml eşcai î na in t e , te s t r â n g e a m în b ra ţ e şi te s ă r u t a m a-tât ? S p u n e ! . . . îţi a m i n t e ş t i de ac r i t i m p ? — î n t o c m a i ca şi a t u n c i ! . . . — repe tă ca 'n vis fem ea sa p r iv in -du-1. — Nu vezi c ă s u n t v i n d e c a t ? N 'a i în ţe les că d in acea g r o z a v ă boa lă , n u a m a i r ă m a s nici u rmă . . . n imic — n imic ? şi a t r a s e că t re s ine pe nevas t a sa, s t r â n g â n d - o în t r 'o l u n g ă î m b r ă ţ i ş a r e , ţ i nând-o la p iept , însuf le ţ i t de un avânt de t inere t , î n t i m p ce con t inua să v o r b e a s c ă ne­l ă m u r i t , en tuz i a sma t de fer ic i rea sa .

— S c u m p o ! Iubito! . . . O, c u m am dorit acest m o m e n t ! Acei imbeci l i prieteni al mei, m'au privit ca pe o bestie rară. Prea ţpuţin m ă jigneşte asta. . . dar tu, tu nu.. . tu m ă iubeşti, m ă iubeşti aşa de mult. . . şi eu !.... Dar pentru Dumnezeu ! Ce aï 1 Vor­beşte ! Şi se ridică în picioare, iute, l ă s â n d din braţe p e femeea spăi-

mântată. Copiii isbucniră în plâ«< escunzându-se la spa te le mamei. Andrea , în p ic ioare , cu ochi i ho lba ţ i , fixa pe sc ţ i a sa, cercând z a d a r n i c , ră reprime v io lenţa c a r e îî amor-ţiee nerv i i . î ş i t r ecu m â i n i l e pr-'r. păr, s e % ă f u de m u l t e ori cu pumnii îi cap şi urlă — Dar în sfârşit , ce voiţ i de le m ine ? P e n t r u ce groa­za a s t a ? — Liniş teşte- te A n d r e a ! — i m p l o r ă n e v a s t a s.a.

— Nu ! Nu pot să m ă l iniş tesc, vă-zându- t e aşa . , t r e m u r â n d de frică... Dar, ce vreï dc la m i n e , b i a t ă fe­mee ?

— Da.. . o cred.. . cred orice vrei , d a r l iniş teşte- te , n u vezi că copiilor li-e t e a m ă .

— Da, c h i a r şi lor, c h i a r copiii m e i au f r ică de mine , c a şi t ine, ca şi toţi ; p e n t r u că eu a m eşit din ba la ­m u c şi pot să m ă re în to rc d i n t r ' u n moment . î n t r ' a l t u l . . . p e n t r u că cine a fost. odată, n e b u n , n u se m a i poate vindeca. — P e n t r u el e s f â r ş i t ă via­ţa ! S ă r m a n a f e m e e , p a l i d ă şi tre­m u r â n d , ascul tă ca un e c o u al su­flatului său du re ros , cuvintele t ra ­gic э a le lu i şi nu reuşea să găsecscg n imic dc zis pen t ru a linişti g r i j a sa, n imic p e n t r u a-I a s c u n d e a c e e a ce pen t ru d â n s a era a d e v ă r u l teribil .

I i duet; b ra ţe le pe după gâ t , in t r 'o po rn i r e , î n t r ' u n sacrif iciu inconş t ien t a l în t rege î sale persoane .

— La s ă - m ă !... — Nu.. Andrea , aibr milă de mi­

ne ! — La.să-mă, v r e a u să ies.. —• Unde vrei să m e r g i ?

— Vreau s.ă es, a m nevoie să res­pir , aici m ă î n ă b u ş . . .

T e a m a de un pericol au rop i a t , c u p r i n s e din noii in ima ei care m a i înce rcă să-1 reţ ie. Dar Andrea chină o s cu r t ă snittéire, p r i n t r e s t r igăte le copii lor, o resp inse cu ură - şi fără pă l ă r i e , cu ochii pl ini dc m â n i e , cu p u m n i i r id i ca ţ i c a p e n t r u a Iovi, eşi a f a r ă , u m b l â n d cu paş i m a r i pe s t ră ­zii'- o ră şe lu lu i .

In p r a g u l case lor şi al p răvă l i i lo r , f igur i de b ă r b a ţ i şi femei îl fixară din n.oti; u n m u r m u r se auzi In tre­cerea 93, copiii î n c e p u r ă a se t ine după. d â n s u l : o b ă t r â n ă in t r ă dc frică. în casă , î n c h i z â n d v.şa; o fe­meie chemă înapoi pc nn ro.pil a l săi t , ca pentru, a-1 ier i ele o p r imej ­die.

A n d r e a înţelese că, t e c m a i ca şi a c a s ă , to ţ i se t emeau de el, că toţ i îi erau d u ş m a n i şi fur ia îi c reş tea cu violenţă în t r 'o neces i ta to v i c V a a ă do a lovi în acea Iunie i namică .

C ă u t ă s t răz i le cele ma i deş : i ' ; . \ do­r i n d n e s p u s de. mul t ca să fie sin­g u r pen t ru a a d u c e p u ţ i n a ordine în s ă r m a n u l s ă u créer.

Deoda tă s imţ i paş i în u r m a lui. Sa î n t o a r s e şi văzu o a m e n i ca r i îl ur­m ă r e a u la d i s t an ţ ă . Atunc i începu .să u m b l e şi m a i g răb i t , s imţ ind tot m a i a p r o a p e pe acel o a m e n i c a i i ii u r m ă r e a u . S e î n t o a r s e cu p r iv i r ea î ncă o d a t ă : e r a im a d e v ă r a t popor ca re mergea, ag i t a t , c e rcând să-1 a-j ungă .

î n c ă câ ţ iva p a ş i şi v a fi încon­j u r a t , a p u c a t de m â i n i b ru t a l e , legat şi r e c o n d u s acolo în te r ib i la înch i ­soare .

Şi n u e r a nebun! A r fi voit să se î n t o a r c ă , să m e a r g ă în î n t â m p i n a r e a acelei m u l ţ i m i , p e n t r u a i ' s t r iga , a ' i s t r i ga de miţ de o i i că e r a v indeev. , v indeca t p e n t r u î n t r e a g a v i a ţ ă : d-rr avu t e a m ă , şi m e r s e , merse mnin ' .c . c ă u t â n d u - ş î l o c u i n ţ a pen t ru a se în­chide, p e n t r u a s c ă p a de neîndiuir'e-r a ţ i î s ă i pe r secu to r i . Auzi voci c a r ! u r l a u :

— Opreşte! . . . . Opreşte-te!. . . p r indc -ţi-1! E n e b u n ! e nebunul ' . . . .

G r a b n i c ă fugea l u m e a de d â n s u l , uş i le se î n c h i d e a u şi el mersie încă p â n ă c â n d d i n d e p ă r t a r e îşi recu­noscu casa.

'Cu o ult imă s fo r ţa re ta junse în p r a g , intră şi închise usa. R ă m a s e nemişcat-, sprij inind cu corpu' —plin de groază—neput inc ioasa usă, ce ră­s u n a lacum de iovi tarile date de ur­măritorii cari detreaft să pătrundă.. Se văzu s ingur în odaie. Unde era ne­vasta lui ? Ş i copii i 1 E r a u fugiţi , fu<

Luni, 19 Decembrie 1911. UNIVERSUL LITERAR N o . 8 1 . — 7 .

SIţi ou toţii, pentru că a v e a u frică e ,e l şi-1 lăsaseră s ingur în mij locul

(Enulţimeî die oameni carî peste puţin ttmtp vor intra şi s e vor arunca asu-ç r a lui.

De afară, a junseră voci: — Carabinierii!. . . . Iată-11... Iată

aarabiniertT! 0 clipa urmă de tăcere, apoi o vo­

ce puternicii: — Andrea Giani, deschide! — Nuwua! urlă Andrea c u o rebe­

l iune sălbatecă şi fuirioasă, Atârna i* de un perete, era o puşcă

î n c ă r c a ţ i ; o luă, sparse fereastra şi tra&e Ja Intâmplaro în lumea ca striga.

Imediat după aceea, un grozav ur­let de durere răsună dinăuntru.

Andrea, ahia m a i ţ inându-se do fereastră, strigă:

— Asasini! Asasini! N u sunt ne­b u n ! . . . Asasini lor! . .

După, câ teva minute, lumea se re­întoarse pentru a lua run cadavru.

U ş a fu spartă cu lovituri de to­por şi sapă.

Şi acum, la lumina albă a Itunei, se vedeai un oim st ins , palid, cu ochiî ficşi de bestie înspăimântată , jpurtat p e străzi într'un cerc s trâns de oameni , ameţiţ i şi brutali cari prin s tr igăte disperate îşî arătau mulţu­mirea că făcuseră justiţie sumară.

G. Rădulescu-Milcov. „ _ £ •

LITERATURA POLONÄ"

LAUREATUL de

K a z i m i c r z P r z c r w a T e t m a y e r

Se întoarse delà o serbare jubilia­ră. Cincizeci de ani,. — o jumătate, de veac,, scrisese el încontinuu, poaziï l irice, drame, nuvele, romane, o ma­ro epocă... . i a tă fructul muncei luï t imp dc o jumătate de veac.

Pentru fa ima sa, pentru gloria na­ţ iune! sale lucra şi neamul avu po­sibilitatea să-1 cunoaîcă şi să-1 ono­reze. El îi dădu aceea ce putu, î i dădu onoruri, bogaţii , demnităţi . Cu­n u n i de lauri jubiliare ofilite de vremuri şi proaspete, atârnau pe pe­reţi, iar a lbumele stăteau înşirate pe mese : în sfârşit se organiză o ser­bare grandioasă în onoarea lui: în­treaga naţiune, prin intermediul re­prezentanţilor, se adunară la un ban­chet, ca să-i spună: eşti me rit os, eşti mare. Deci, mul ţumit şi obosit de o-vlaţiuni, bătrân cam de 70 ani, şezu răsturnat într'un jilţ din salonul său şi privind la focul pus pe vatră du­pă moda veche, cugeta: eu nu mi-am răpus viaţa.. . .

Era noap lea tjurziö şi împreţjur domnea o tăcere, profundă. Deodată bătrânul tresări., par'că un gemăt îl ajunse până la urechi.. . O haluci­naţie?.. . . Dar gemătul se repetă în curând, apoi sc auziră strigăte dure­roase şi planşete. Se întâmplase ceva jos în casă.

El sună—nimeni nu veni. Se vede că servitorii deşteptaţi de vuet a u fugit. jos.

Bătrânul începu să so preumble turburat prin cameră; gemetele şi planşetele încetară, iar în locul lor se auzea tm zgomot confuz de glasuri ascuţite de bărbaţi şi femei. Ce se întâmplase jos, el nu putea şti. î n ­cepu s ă ISe nel iniştească .şi să se su­pere; în sfârşit eşi din odae. Pe scări îşi întâlni lacheul , care gâfâind greu şi după etan se vedea foarte emoţio­nat, se opri s tr igând :

— Eseefcnţă, Escelenţă! Ce s'a în­tâmplat acolo!.. .

— Ce-1? Vorbeşte! Efi tocmai plecai Bă

Lacheul ridică mâini le ca şi c u m ar fi vrut să-1 oprească şi ţ ipă :

— Esceâentă s ă nu mergeţ i acolotí E îngrozitor! E un cadavru!

— Cadavru? — Ah, da! Tâmplarul acela ce 'lo­

cuia în subsol avea o fată. F a t a a-.vea poate c a m la vre-o 15 ani şi era o beţiva fără s eamăn . F u r a bani de la tatăJ el pentru rachiu, toată lu­

mea ştia de as ta şi el o pedepsea a-desea. Astăzi el o l u ă din nou la b&-tae şi f i indcă a chinuit-o prea mult ш ш а e î o apară. Chiar 1-a ş i ares­tat. Escelenţă, e ă nu v ă duceţi, căci acolo sunt o mul ţ ime de derbedei şi poliţia precum şi cadavrul soţiei tâmplarului . Nu era femee bătrână, s ă r m a n a nu împlinise nici chiar 40 de ani. Tocmai asfăat trebuia una c a asta, după jubi leul esceîenţeţî »oastre !..

Bătrânul poet s e întoarse în odaie. — Să vă desbrac, escelenţă? •— N u , pleacă. Vreau să r ă m â n

s ingur. Lacheul plecă.. . .

* Aşezându-se în jilţ ca ş î m a ï în-

nainte, începu din nou să privească spre focul de pe vatră. O jumătate de veac de muncă . . . bogăţii . . . ono­rur i demnităţi . . . . î ş î amint i de cuvintele unui orator care toastase în onoarea l u i ; „respectabile jubi­lant şi laureat, munciş i o jumătate de veac, cu mari sacrifil, pentru so­cietate"

Două ore mai da vreme puteau des-merda plăcut aceJle cuvinte, va­nitatea şi ambiţ iunea bătrânului , dar acuma amintindu-şî de ele, voia par­că să strige: e un neadevăr, e o min­ciună sfruntată! Muncii numai pen­tru mine, pentru profitul meu şi pen­tru plăcerea acelor soiu de o a m e n i pe care-î n u m i m privilegiaţi.

Studenţi i înamoraţ i învăţau pe de rost poeziile mele lirice, istericele p lângeau pe romane, iar în loji se frământau în faţa dramelor, bătrâ­nii profesori şi câ ţ iva diletanţi se bucurau de plăcerile produse de epo-pea mea; ştia el bine asta — şi de aceea se organizase jubileul, de a-ceea îl onora, îl numi gloria patriei, coloana el, frontul şi fundamentul el.

Şi el acolo, spre tsmeli i , colo jos în subsol, nu a intrat niciodată. A-rist cerat, din fire, sclipea în budoare şi saloane, neângrij ind de nimic, nu­mai şi n u m a i pentru faimă şi aco­modări în viaţă- Şi pe asta el o numeşte, m u n c a unei j u m ă t ă ţ i de

veac, pentru binele, societăţei cu sa­crificii... într'adevăr asta e drept!...

Da, natura i-a dat un talent, extra­ordinar, poate geniu : Dumnezeu ştie ce a putut face, şi el făcu, — ce? Zgudui inimele a câtorva, poate a zeci de mi l de o a m e n i Dar mil ioa­nele, acele .mi l ioane incalculabile?

Şi din munca lui , maţ bine din darurile cu care 1-a înzestrat natura, nu câşt iga nimic.

Cu creerul său luminat , cu cugetul şî cu cuvântul său nu a ajuns nicio­dată acolo jos, în subsol.

A fost numit ..Aposf-oîul cugetului"— într'adevăr a şa e. Acolo trebuia s ă aducă pe Christos, să-1 arate poporu­lui, dacă a fost apostolul c u g e t u l u i

Sub picioarele lui , colo jos, s'a în­tâmplat ceva, iar el nu se gândea să vadă ; pentru aceasta era prea de neam, prea onorai, prea mare. In-t'adevăr el a creeat n u m a i pentru a-cei care-1 tratau cu şampanie şi-I ofe­reau locuri'de cinste; la început scri­se pentru oameni mari de rang şi pentru bogaţii parveniţi . . . Oa, da, n u odată şi-a alungat ideile ce-I ve­neau în gând, nu odată a aruncat manuscr ise în coşurî, pe oare fără voie le-a semnat şi asta a făcut-o numai pentru a nu-şî ofensa pătura în care trăia. Da. era un apostol pentru propriul său câşt ig . . . . . ..

Când colo jos, în subsol , mizeria roade m u l ţ i m e a ca un cancer şi cri­ma, sora eî nedespărţită, aranjază orgii sălbatica,. ©1 /îşi juca liniştit sandalele 1 în picioare într'un cabinet luxos , fuma ţigări speciale într'un salon elegant, sau aştepta în lojă a-plauzele publicului din teatru. Iată istoricul apostolatului lu i , dreptul lu i Ja acel tiuul

Odată, prin tinereţe, acum vre-o c â ţ i v a ani, un amic al lui, pictor, mort nu de mult, a schiţat pe Chris­tos, aplecat sub povara Cruceî, pe drumul spre Golgota; găs i în eil a-tâta forţă, încât putu să-şi întindă, liber o m â n ă de ajutor către un bă­

trân din norod, iar un soldat roman i-o împinse aşa de tare. î n c â t el căzu De aceea se vorbi mult pe vremuri da a c e a pictura. Pictorul s e căzn i л da lui Christos «зфгезтапеа u n * e l ­tart de s ine, de o neţărmuri tă mi lă . Din cauza legături lor ciudate ale im­presiilor, acei tablou, l a care poetul nici n u se gândea a c u m vre-o câţ iva zeci de ani , a c u m pe neaşteptate îî apăru în minte.

î ş i acoperi faţa cu mâin i l e şi-şî a-pîecă capul pe piept. I s e .părea c ô »-сѳі Christos cu m â n a în t insă spre ar­cei bătrân căzut , î l priveşte par'că c u ciudă d u p ă v e c h e a pictură. . . Ia -tr'adevăr n imic n u duse pe umeri —' $i totuşi n u înt inse m â n a n imănui să, ceară ajutor; asupră-I n u a târna nici o nenorocire şi ѳ se gândea nu-maf la sine î n s u ş i . . .

Ş i întreaga la i (viaţă, acea jumă­tate de veac, deşeartă, a ş a de nefolo­sitoare, a sa de cârpacită!. . . .

Şi oare era nevoe de un fapt a şa de grozav, pentru a-1 deştepta din visul acela rănitor?... Şi de ce s'a deşteptat aşa de târziu.. . prea târ­ziu!

începu să-I fie scârbă de natura lui, de propriul său suflet.

Intreag'a lu i filosofie, bazată pe dreptul necesitatei, exceptând v ina şi meritul, căzu grozav, se simţi vi­novat.

Cu bucurie ar a r u n c a pe fereastră toate cununile , albumele ş i darurile preţioase; cu forţa ar izgoni din gân­dul său iamintirea acelora care-1 în­conjurau în ziua jubileului , său ca­re-1 exprimau respectul şi adtnira-ţ iunea lor.

— De itfe — îşi repeta în sine; — de ce, oare astă-seară nu ar sta l a m a s a mea, famil ia acelui tâmplar, pentru a le citi cartea pe care o m scris-o pentru ei şi care le aduce pe Christos.

Şi el simţi atâta desgust contra naturel sale şi se simţi atât de vino­vat că înfreaga-i v iaţă de p â n ă a-сшпа i se păru a ş a de ruşinoasă. . . . Dar pentru a începe o nouă v iaţă era deja prea târziii.. . Tradus din limba Esperanto

de M i l u l ă S i m i o H

lííislrajia noasd'ií coloralâ

S ă r b ă t o r i r e a erou lu i G r i g o r e l o a n

î n pr ima p a g i n ă a numărulu i nos­tru de azi am' i lustrai emoţ ionanta scenă petrecută deunăzi la Ploeşt i , când eroul Grigore Ion — pentru ca­re „Universul" a deschis o sunscrip-ţie naţională — a fost sărbătorit du­pe cum merită. ,

Reproducem aci în întregime' re­laţia, făcută de „Universul" cu pri­lejul acestei sărbător ir i :

, , în urma invitaţiei d-luî lt.-colo-nel Arion, comandantul regimentu­lui 6 că lăraş i din Ploeşt i , Grigore Ion s'a prezentat alaltăerl la acel re­giment, cu pieptul acoperit die înal­tele distincţii' ce le posedă.

D.lt.-colonel Arion, care se intere­sează mul t de soarta i lustrului vete­ran, i-a făcut o călduroasă primire, recomandându-1 ofiţerilor şi t rupe i

Ofiţerii au s trâns m â n a eroului de la Griviţa s i Гай rugat să povesteas­că amănunţit cura a săvârşit eroica s a faptă, ascultând e u u n interes palpitant cuvintele lui Grigore Ion.

Apoi, veteranul a fost îmbrăcat în •uniformă de vânător, cu sacul do provizii, cartuşiere, în fine cu tot echipamentul de războiu al soldatu­l u i

In «aceasta ţ inută , Gwgore Ion м «-xecutat c u puşca m a i motte exerciţi i 'stârnind admiraţ ia şi entusiazmuil tuturor celor de faţă.

Un martor ocular al acestei miş ­cătoare scene ne povesteşte că în glo­rioasa-! uniformă, veteranul Grigo­re Ion se schimbase cu totul; ochii îl erau înflăcăraţi , mişcări le vioaie.

aşa că, c u toată greutatea celor 62 de ani ce-I are pe umeri, tot msaî a-mintea , m ă c a r pe departe, pe sergen­tul Grigore I<m, care, în 1877, a în ­c h i n a t s t e a g u l cucer i t la picioarele lui Vodă Carol.

întregul regiment a făcut nesfâr­şite ovaţ i i lui Grigore Ion. Uraiele soldaţilor zguduiau văzduhul. Miî de cetăţeni ploeştenl, Ia auzul aces­tor înălţătoare manifestaţ i i , se gră­biseră a veni la regiment luând par­te ia bucuria trupei.

Eraü de faţă şi soţia veteranului şi fiica acestuia, cari au as is tat de departe, cu lacrămile în ochi , la săr­bătorirea soţului şi tatălui lor atât de glorios şi de iubit,

Grigore Ion a stat toată ziua la re-gimoot petrecând m a i mul te ore plă­cute în tovărăşia tinerilor soldaţi , pentru cari va fi, în veci, cea maî frumoasă pildă de curaj şi patriv> tism.

înainte de a părăsi regimentul, Gri­gore Ion a fost (fotografiat în uni­formă de vânător.

Această fotografie, m ă r i ţ i , va fi aşezată într'una din sălile regimen­tului 6 călăraşi şi în cazinul ofiţeri­lor, în 'ociil de ojjoare.

P . k cot.-c-lonel Arion a 'nai luai in i ţ ia t : va unul festival ce se va da în curân. i *n sala ,,Cooperativa'", în onoarea lui Grigore Ion'.

DIN HAZUL ALTORA Mijloc s i g u r

— Există un mijloc de a se opri mişcarea feministă.

— Şi care ? — Să se ridice ia traïzècï şi cincï de

• a n i in loc de douăzeci şi unu, capa­citatea de a deveni alegător.

Casa de Sănătate SPECIALA PENTRU

B O A L E d e P E M E I SUB DIRECŢIA

Doctorulu i I . ' k T R I A G Chirurg primar; şel'ut serv. de gynécologie

al spitalelor Eforiei SECŢIE SEPA !\ATA pen t ru BĂRBAŢI

(hemoroide. hernii, tumori, calcule vesicale, stricturi uretrale, etc.

Strada Sf. Ionica 8, în dosul Teatrului National — TELEFON 2/96 —

înaintaţi f

m

prin mandat sau mărci postale L e î

j - 1 . 9 0 şi veţi primi prompt, discret, franco ci recoman­dat cea mai utilă, mai interesantă ?i mai noua, carte ce s'a publicat în in limba remână. despre Buna cu­viinţă, Eliclielă, Purtările frumoa­se, Manierele elegante. Aria de a se face cineva plăcut în societate; Scrisori de amor ii cereri in căsă­torie, Limbajul florilor, Felicitări, pentru zilele onomastice. Poezii pentru declamat în societăţi. Ver­suri şi 2'oaste, e l e . cea mai nouî ediţie. Orî-ce comandă se face numai prin postă şi se adresează împreunai cu banii exact astfel : Agenţiei de puiiieilate literară PRESA, că-

' îu ie poştală 153, Bucureşti. Păstriţi a^est anunţ.

"ÎNAINTE şi D t J P A întrebuinţarea Cremei şi Mttl «FLORA» Pastă de D l î n n i

dinţi 1 leu ÖÜÜUL Apă de

Şură 1 leu

S À P U N D E T O A L E T A I

„ F L O R A " De o calitate ireproşabilă, foarte!

bine parfumat, catifelează mâineie ] şi tenul. B u c a t a l e i 1 . 2 5 .

* . — No . 51 . UNIVEïiSUL UTEHA.i. І.нім, lu D<ccu,li,ne, .11)11.

Succesul enorm şi fară s e a m ă n і д ţ a r ă

—•.OBŢINUT (ЛІ —

PREPARATE DE

AL. I TEANU, Farmacist, Furnisor al Сифі Regale Române face ca pe zi ce trece să se ivească noi articole similare; cu toate acestea vön-zarea preparatelor „FLORA" creşte mereu, ceea ce dovedeşte cä sunt în­tr'adevăr neîntrecute şi că cine le-a încercat odată nu le maî schimbă.

O n o r . P u b l i c e r u g a t a r e fu / .a c a n e v e r i t a b i l e d a c a a c e s t e р г е р а і м и - : -."мг «la t n e a n t i t â l ï m a ï m i c i . s a u a l t f e l d e c â t in e m b a l a g î t i l o r i g i n a l a r ă t a t a c i — t Y. m . . F L O R A , • e v i n ^ è c u L é ï 1 . 5 0 ; P u d r a „ F L O R A " c û L e ï 2 ş i S ă p u n u l . .FLÓRA", c u І .кі I 2 5

O r i c e c r e m ă c a r e s e v i n d e : s u b d e n u m i r e a d e , ,FLORA*' In c u ţ i t r o t u n d e d e l e m n s a u I n c u t i i ş i t f o r e a n c d e p o r c e l a n , c a r i u u s u n t l a f e l c u c e l e a r ă t a t e a c i ş i p e n n p r e | m a l m i o ' d e l . e l l 5 0 n u e s t e a d e v ă r a t a C r e m » „ F L O R A ' ' e i o i m i t a ţ i e .

Borcanul nrlclpjii

Ш S F E R T ÓIK M A R I M B A N A T U R A L A

a p a . d e

FLORA SĂPUN DE LAPTE DE CRIN şi

LAPTE DE CRIN

Pasta de dinţi Apă de gură

etsre.Pasin BÜCOL Lei MICOL Lei 1.&Û.

BUCOL Întreţin

g p a şi djnţii in oea mal perfectă '

.4 pe de gura

pentru Îngriji­rea raţională a părului Capi lo gen FLORA

Sticla mare 3.2S, mică Léi 2.50. Pomada borcan mare Lei

1.50, mic 4.7S. înfragèzèsc pielea, înlătură petele şi coşit de p obraz, netezesc tenul şi mâinele. Laptele de crin iFLGftArse recomanda tn ápícial »m»ö«!Qr «h biţnuile a intrebuint* ouiHTetice licnide. Fhi'ţul: Lapte ae crin Leî.2.^Săpan.Lel4.8o.'•>•---•

L a n e m u l ţ u m i r e s e r e s t i t u e c o s t u l p e u t r u o r i c a r e d i n a c e s t e p r e p a r a t e . De ѵкщшіу,і» drogherii, farmacii »i galanterii . . -,

FLORA