www.psihoterapiefamilie.ro wings.romania@gmail.com

Sprijin pentru o iubire sanatoasa

Iubirea nu este un sentiment de care sa se poata bucura oricine, indiferent de gradul sau de maturitate,

sustine Eric Fromm in cartea sa ‘Arta de a iubi’. Sunt convins si eu ca reusim sa ne gasim sufletul pereche

doar atunci cand aflam satisfactia autentica, plina de smerenie de a-l indragi pe cel de langa noi cu o iubire

sanatoasa. Iubirea e o arta ce necesita cunoastere si efort si nu doar o senzatie placuta « care te incearca

daca ai aceasta sansa ». Ea presupune cunosterea limbajelor iubirii, descrise de Gary Chapmann; o buna

autocunoastere a propriilor nevoi si aparari, dupa cum mentiona Carl Gustav Jung si recunoasterea

formelor imature de iubire.

In mod paradoxal, desi majoritatea lumii tanjeste dupa iubire, desi multi devoreaza romanele de dragoste,

filmele sau cantecele despre dragoste, desi multe alte carti sau site-uri ofera zilnic omenirii imagini mai

mult sau mai putin romantate despre ce este dragostea, exista inca foarte multe persoane care au de invatat

notiuni de baza despre cum sa iubeasca.

Asta pentru ca multi, dupa ce interactioneaza cu multitudinea de elemente ce descriu dragostea, considera

ca nu ar mai avea ceva de invatat despre iubire. Multi considera ca principala problema e faptul ca inca nu

au gasit persoana potrivita care sa-i iubeasca. Ca atare incearca sa-si creasca sansele de a fi ‘demni de a fi

iubiti’ devenind poate mai puternici, mai bogati, mai politicosi sau mai amuzanti in cazul barbatilor si mai

atragatoare, mai interesante, cu maniere mai placute in cazul femeilor. Desi aceste demersuri te apropie de

succes si adesea iti cresc sansele de a avea mai multi prieteni, nu reprezinta principalul element ce sta la

baza gasirii jumatatii tale.

De fapt chiar ideea cautarii ‘jumatatii’ e oarecum eronata. Expresia te indeparteaza de la gandul ca

‘jumatatea’ poate exista sau functiona bine de sine statator si te apropie mai mult de imaginea unui element

pierdut pe parcursul unei existente anterioare si pe care te stradui acum sa-l regasesti. Ne straduim mai

degraba sa gasim un ‘element pierdut’, decat sa aflam ‘felul de a fi’ care sa ne apropie de un suflet pereche

ce poate exista si independent de noi.

Casatoriile conventionale au existat dintotdeauna iar azi cand potrivirea caracterelor se face de multe ori pe

internet « schimbul reciproc avantajos » sta de multe ori la baza « indragostirii ». Dar « pachetul de

calitati » de succes pe piata de personalitati nu asigura si existenta unei iubiri, ci mai degraba realizarea

unei « uniformitati », insuficiente adesea pentru a linisti pe termen lung anxietatea izolarii. Relativul esec

al conformarii la uniformitatea calitatilor de succes ale grupului de care apartine persoana duce nu rareori

la instalarea unor dependente sau chiar la declansarea unor probleme psihice ce duc la sinucideri. Uniunea

prin conformitate e de multe ori comoda si fara obstacole deosebite si se integreaza adesea mai usor in

standardele rutinei cotidiene.

Cum nu pricep ca iubirea e un element activ, o « putere a sufletului » multe persoane cred ca e suficient

doar sa gasesti un obiect potrivit, dupa care totul va merge de la sine. Pentru a iubi cu adevarat insa e

nevoie in primul rand sa acceptam ca asta e o arta, pe care trebuie sa o inveti la fel cum ai deprinde

oricare alta aptitudine artistica: a picta, a canta, a sculpta sau a vindeca psihic persoanele ce iti trec pragul

cabinetului etc. Si la fel ca in orice arta, incepem prin a invata teoria, insa in primul rand practica, exercitiul

iubirii va diferentia o performanta foarte buna de una putin buna. In al doilea rand nivelul de dedicatie,

importanta pe care o acorzi stapanirii acestei arte va determina cat de bine vom reusi sa o stapanim.

Prima forma de iubire pe care o percepem in viata e cea bazata pe « uniunea simbiotica » dintre o mama

insarcinata si fatul ei.«Doua fiinte si totusi doar una » traiesc intr-o simbioza, in care mama e o lume

intreaga pentru fat si in acelasi timp existenta fatului amplifica si completeaza ratiunea de a fi a mamei.

Dupa nastere, copilul nu face o buna distinctie intre starea lui cea noua si cea dinaintea nasterii. Pentru el in

continuarea mama e hrana, caldura, satisfactia securitatii. Desi copilul invata incetul cu incetul sa perceapa

persoanele si lucrurile din realitatea exterioara, acestea nu exista decat in sensul unei satisfaceri narcisice a

propriilor nevoi. Invata ca mama o sa ma stranga in brate daca ma lovesc si plang..invata ca bunica va

zambi daca mananc ..invata ca sunt iubit pentru ca sunt nejutorat, sau pentru ca sunt frumos.

www.psihoterapiefamilie.ro wings.romania@gmail.com

Aceasta iubire neconditionata : Sunt iubit pentru ceea ce sunt / pentru ca exist e o iubire pasiva, ce nu

trebuie cucerita. Acest tip imatur de iubire, care genereaza din parte copilului recunostiinta, bucuria ca este

iubit, e un aspect al dezvoltarii normale pana la 8-10 ani.De la aceasta varsta incolo in mod obisnuit apare

sentimentul ca iubirea poate fi obtinuta ca rezultat al propriei activitati si copilul incearca sa creeze iubire

oferind parintilor (sau celor din jur) rezultate ale propriei creatii : desene, poezii, rezultate ale muncii sale.

Acesta e un prim pas in depasirea caracterului egocentric al iubirii, constientizare importantei nevoilor

celuilalt, un prim pas catre trecerea de la principiul imatur « iubesc pentru ca sunt iubit » la cel matur

« sunt iubit pentru ca iubesc »

Copilul mai afla diferenta intre caracterul neconditionat al iubirii materne si iubirea paterna ce e adesea

conditionata si trebuie ‘meritata’. Isi da seama ca iubirea paterna nu se afla in afara controlului sau, asa

cum este iubirea materna. Isi da seama ca iubirea paterna ii ofera o perceptie tot mai accentuata a propriei

competente, a propriei individualitati ...dar poate sa lase sentimentul amar ca este folosit, este iubit numai

pentru ca ‘face pe plac’. Ca atare, nu e de mirare ca multe persoane tanjesc dupa iubirea materna si in

perioada vietii de adult iar pentru unii e foarte greu sa se desprinda de aceasta iubire ce ofera recompense

pentru neajutorare, in incercarea de a-l opri pe copil sa creasca, sa se desprinda de camin.

Insa o « persoana matura ajunge sa fie propria sa mama si propriul sau tata » iar esecul acestei dezvoltari

sta adesea la baza afectiunilor psihice. O persoana matura evita sa iubeasca doar cu iubirea paterna ce ar

putea fi prea aspra dar evita si sa iubeasca in totalitate cu o iubire materna ce ar putea impiedica

dezvoltarea individualitatii persoanei iubite.

Existenta unei mame iubitoare prea indulgente sau prea dominatoare si a unui tata lipsit de interes sau de

masculinitate psihica poate duce la instalarea unei dependente de mama si la nevoia de a fi in permanenta

ingrijit, protejat. Persoana e dependenta de iubirea altcuiva si va cauta mereu ‘mame’ in jur...femei sau

barbati.

Barbatii atasati in acest mod infantil de mama sunt adesea fermecatori si foarte afectuosi cand in sfarsit

gasesc ‘mama’ potrivita. Dar relatia ramane de multe ori superficiala si iresponsabila, intrucat scopul lor

este sa fie iubiti si nu sa iubeasca. Adesea dispun de destula vanitate, ce poate fi ascunsa initial, insa iese

repede la suprafata atunci cand partenera nu mai corespunde asteptarilor grandioase si nu-i admira mereu

sau incepe sa aiba ‘pretentii’ de a avea si o viata proprie. Daca partenera isi doreste mai multa protectie sau

iubire, sau daca nu intentioneaza sa treaca cu vederea potentialele relatii cu alte ‘mame’, barbatul se simte

ranit si dezamagit si rationalizeaza prin ideea ca partenera a incetat sa-l mai iubeasca si a devenit

dominatoare si egoista. Absenta iubirii de tip matern din partea partenerei e astfel interpretata ca lipsa de

iubire.

‘Cautarea mamei’ poate sa apara si daca iubirea materna a lipsit (o mama retinuta si dominatoare) si

persoana cauta iubirea de care nu a beneficiat. Iubirile mamelor retinute si dominatoare pot sa genereze

insa si atasamente unilaterale spre tata si spre principiile paterne ale ordinii, autoritatii. Dedicatia fata de

aceste valori poate sa nu lase loc persoanei la a acorda sau la a primi iubire de tip matern, iubire

neconditionata.

Atasarea unilaterala paterna apare si atunci cand tatal e foarte autoritar si implicat iar iubirea materna e

exprimata prea putin comparativ cu expresia paterna. Chiar daca e vorba de un tata ‘bun’ ce recompenseaza

fiul cu afectiune si cadouri cand il multumeste dar devine distant si reprobator atunci cand fiul il

nemultumeste. Scopul baiatului e sa-i faca pe plac tatalui si atunci cand esueaza in acest demers baiatul /

adolescentul poate sa cada usor in depresie, poate simti ca nu e iubit de nimeni. Ulterior in viata de adult

poate incerca sa gaseasca un ‘tata’ pe care sa-l multumeasca in acelasi mod prin constiinciozitatea, energia

si devotamentul sau insa relatia cu femeile ramane adesea rece si distanta emotional sau chiar la nivelul de

usor dispret. Chiar daca initial partenera poate fi atrasa de aceasta masculinitate, descopera ulterior ca rolul

ei e unul secundar iar relatia este mai degraba una de tip tata-copil decat una adult-adult. Daca partenera

are si ea un atasament patern ar putea sa nu fie deranjata de faptul ca sotul o trateaza ca pe un copil cu

mofturi.

www.psihoterapiefamilie.ro wings.romania@gmail.com

Adesea obsesiile sunt asociate mai mult unui atasament unilateral patern iar alcoolismul, tulburarile

histrionice, depresiile, submisivitatea si incapacitatea de a face fata provocarilor vietii, unui atasament

unilateral matern.

Iubirea materna e adesea o sarcina dificila, caci o mama iubitoare trebuie nu doar sa tolereze ci sa si sustina,

sa doreasca separarea de copilul ei. Asta presupune existenta unui altruism ce lipseste uneori la femeile

posesive, dominatoare, narcisice, ce pot fi mame bune doar cand copilul e mic. Mamele iubitoare mature

sunt acelea ce sunt capabile sa iubeasca in general...capabile sa-si iubeasca sotii, strainii sau alte fiinte

umane.

Iubirea matura inseamna insa o uniune ce include conditia pastrarii propriei integritati si individualitati.

In mod paradoxal, o iubire matura e cea in care doua fiinte devin una dar raman totusi doua.

Pentru a ajunge la acest tip de iubire matura e necesar sa pornim de la a accepta ca iubirea este o activitate,

nu un afect pasiv. Sa iubesti este diferit de a fi indragostit, insemnand in primul rand sa dai si apoi sa

primesti. Aha....deci inseamna sa renunti la ceva pentru a capata ceva in schimb. NU! Persoana ce a deprins

arta iubirii nu resimte asta ca pe un sacrificiu pentru a primi ceva ci ca pe o expresie a propriei vitalitati, a

bucuriei de a trai din plin. Persoana ce iubeste matur ii ofera sufletului pereche ce are mai de pret, ce este

viu in el/ea, fara a insemna ca isi sacrifica viata pentru celalalt. Ii daruieste din bucuriile si tristetile sale,

din expresiile sale emotionale, fara a astepta sa primeasca ci doar impartasind bucuria vietii impreuna.

Si in arta a da inseamna a primi caci actorul e stimulat de spectatori, invatatorul invata de la elevi iar

psihoterapeutul se dezvolta si el odata cu pacientul.

Dar ce dam in arta iubirii ?

La fel cum florile au nevoie de a fi udate pentru a se dezvolta si iubirea are nevoie de o ingrijire activa

pentru dezvoltarea celui iubit. In iubirea matura, dezvoltarea partenerei/partenerului e privita ca propria

dezvoltare. Preocuparea pentru cel/cea de langa tine implica si aspectul responsabilitatii insa adesea e

inteles ca find ceva impus cuiva din exterior. A fi responsabil inseamna insa mai mult a raspunde la

nevoile unei persoane (nevoi exprimate sau nu inca) si nu a sti mai bine decat ea ceea ce e ‘responsabil’ a

face intr-o situatie sau alta.

Responsabilitatea poate sa degenereze usor in dominatie daca nu exista si respectul fata de celalalt.

Respectul nu e supunere sau veneratie ci abilitatea de a accepta caracterul unic al persoanei la care privesti

((latina) respicere = a privi la), recunoasterea libertatii celuilalt. « Iubirea e fiica libertatii » si nu a dominatiei

si increderea in celalalt e hrana ei.

Insa pentru a putea sa existam fara a avea nevoie de a domina sau exploata pe cineva, e necesar sa existam

si noi fara sustinere. E necesar nu doar sa cunoastem nevoile celuilalt ci si propriile nevoi, propria

modalitate de a reactiona.

Dupa cum bine spunea C.G.Jung „de cele mai multe ori singuratatea nu vine din faptul ca o persoana nu

are pe nimeni in jurul sau ci din faptul ca nu reuseste suficient de bine sa comunice celor din jur ce anume

e important pentru ea/el. Drumul catre echilibru incepe astfel cu drumul catre sinele nostru. Nu vom avea

viziuni clare decat atunci cand vom privi spre sufletul noastru. Cine priveste spre exteriorul lui, doar

viseaza...in schimb cine se uita inauntrul lui se trezeste!”

De multe ori ne este insa greu sa privim catre noi insine ... avem inaintea privirii noastre un obstacol, ce ne

impiedica sa ‚vedem’. E poate folositor atunci sa incercam sa ‚prindem radacini’, la fel ca un copac la baza

zidului si sa crestem pana cand ‚trunchiul’ claritatii devine suficient de puternic pentru a vedea peste zid,

catre sinele nostru.

www.psihoterapiefamilie.ro wings.romania@gmail.com

E adesea greu sa ‚vedem’ unele aspecte si sa le acceptam. Dar adesea neacceptandu-le nu luam nici

atitudine fata de ele. Cateodata totul poate sa devina mai plin de viata atunci cand acceptam mai usor si

„umbrele noastre”, pe langa partile insorite. „Atat timp cat nu constientizam o situatie din interiorul nostru

ea va aparea spre exterior sub forma destinului”.

De cele ma multe ori nu stim exact cat de buni sau putin buni suntem. Cateodata suntem multumiti de noi,

alteori dezamagiti...uneori uimiti,chiar extaziati...sau poate deprimati. Toate astea laolalta..si nu insumate,

ci intr-un mix din care alegem mai mult sau mai putin in fiecare zi. Atunci cand cunoastem bine care este

mixul din care suntem plasmuiti, de cele mai multe ori vom ajunge sa-i cunoastem mai bine si pe ceilalti.

Atat viata in familie cat si cea de la locul de munca sunt rezultatul unei interactiuni intre propria

personalitate si cea a celor cu care venim in contact. „Intalnirea dintre doua personalitati e ca si contactul

chimic intre doua substante...daca exista orice tip de reactie, ambele vor iesi transformate”. Pentru a gasi

un echilibru in viata e folositor sa intelegi care sunt implicatiile acestor interactiuni si sa accepti ca orice

intreg are atat parti luminoase cat si mai putin luminoase. Tocmai de aceea in psihoterapia sistemica

explorez cu precadere interactiunile dintre membrii cuplului si sistemului familial si incerc sa diminuez

invinovatirile / apararile ce pot sa intretina disfunctionalitatea sistemului si sa impiedice iubirea matura.

Grija, responsabilitatea, respectul, cunoașterea de sine si a celuilalt sunt dependente intre ele si constituie

un set de atitudini ale unei iubiri mature, ale unei persoane mature ce renunta la visurile narcisice de

omnipotenta pentru a capata o smerenie bazata pe propria forta interioara. Constientizarea acestor aspecte

in cadrul sesiunilor de psihoterapie poate ajuta persoanele sa se apropie mai mult de arta iubirii.

In cartea sa, Cele 5 limbaje ale iubirii, Gary Chapman se ocupa de unele modalitati prin care cuplurile isi

exprima iubirea. Se intampla adesea ca partenerii sa isi comunice afectiunea prin limbaje diferite ale iubirii.

De exemplu poate ca sotul doreste sa fie incurajat in ceea ce face dar sotia nu face altceva decat sa-i

gateasca mancarurile preferate. Sau poate ca sotia isi doreste doar o plimbare in parc la sfarsitul zilelor de

lucru iar sotul munceste pana seara tarziu pentru a castiga mai multi bani si a putea sa o scoata in weekend

la un restaurant scump, pe care ea nu-l apreciaza atat de mult. Atunci cand ambii parteneri vorbesc si

inteleg limbajul de iubire al celuilalt, neintelegerile sunt mai rare si iubirea are de castigat.

Primul din cele cinci limbaje ale iubirii e reprezentat de cuvintele de incurajare. Complimentele exprimate

prin declaratii simple: Ce bine arati! Ce dragut iti sta parul azi! sunt utile atat timp cat aspectul respectiv

este important pentru partener. Si incurajarile presupun cunoasterea nevoilor celuilalt si a te pune in pielea

lui/ei, pentru a transmite: "Cunosc problema ta si imi pasa. Sunt alaturi de tine. Cum te-as putea ajuta?"

Cuvintele de incurajare din partea persoanei iubite ne dau puteri si ne ajuta sa facem pasii pe care ii dorim.

Al doilea limbaj al iubirii este reprezentat de timpul acordat persoanei dragi. Atentia oferita intr-o

plimbare in doi, cea acordata de partenerii ce se privesc in ochi cand isi vorbesc, atentia data cand

partenerii intrerup alte activitati in timpul conversatiei cu cei dragi sau cand se intereseaza de starea de

spirit a celuilalt (daca presupun ca e trist sau obosit) vor intari legaturile de iubire. Cand esti atent la

limbajul trupului celuilalt, la miscarile ochilor, afli mai usor ce simte acesta si poti sa reactionezi ca atare.

In plus daca ii acorzi mai multa atentie celuilalt vei aloca mai putin timp sa te aperi, sa-l acuzi sau doar sa-

ti sustii punctul de vedere.

Darurile reprezinta si ele un limbaj al iubirii, un simbol al unui gand de afectuos insa exista un cadou

nepalpabil ce e mult mai de pret, daruirea propriei prezente, daruirea de sine. Sa fii acolo cand

partenerul/partenera are nevoie de tine, sa stie ca se poate baza pe tine in momentele de criza, e un dar

nepretuit.

Sa ai abilitatea de a face lucruri pe care persoana iubita ar vrea sa le faci inseamna sa-ti exprimi iubirea

prin actiunile tale. Ajutorul la curatenie, spalatul vaselor sau pregatirea mesei sunt activitati care atunci

cand sunt oferite cu o atitudine pozitiva, pot sa sustina iubirea cuiva. E important insa ca cel ce le doreste

www.psihoterapiefamilie.ro wings.romania@gmail.com

sa nu astepte sa-i fie citite gandurile ci sa-si exprime cererile cu un limbaj ce nu reproseaza, nu porunceste

si nu manipuleaza (« daca m-ai iubi, ai face asta », « daca nu faci asta nici eu nu o sa fac ce vrei»).

Cel de-al cincilea limbaj prin care comunica o iubire matura este atingerea fizica. Pentru unele persoane,

atingerile pot comunica mai puternic decat cuvintele sentimentele de iubire sau ura. Daca principalul

limbaj de iubire al partenerului este mangaierea fizica, cuvintele s-ar putea sa nu fie atat de importante

atunci cand plange si te va simti mult mai aproape daca il strangi in brate.

In incercarea sa de a maturiza relatia de iubire dintre parteneri, psihoterapeutul ii va ajuta sa identifice

reciproc care sunt limbajele de iubire preferate. Ii ajuta sa identifice cum le place sa-si exprime iubirea? Ce

ii ajuta sa se simta iubiti? Ce-si doresc mai presus de toate? Ce-i face sa sufere mai mult in ceea ce face

partenerul?

Nu putem sa abordam iubirea fara sa discutam si despre latura ei erotica, despre sexualitate.

Atractia sexuala intre doua persoane e insa doar partial motivata de inlaturarea unei tensiuni, cea de

unire fizica, cu polul sexual opus . Existenta unor tehnici sexuale perfecte sau a unei potriviri ideale de

frecventa a raporturilor sexuale nu asigura o fericire sexuala. Frigiditatea si impotenta au de multe ori la

baza inhibitii ce sunt generate de incapacitatea de a iubi sau de lipsa cunoasterii unei iubiri mature.

Pe langa latura fizica a erotismului, in relatia de cuplu exista si aspectul psihic al masculinitatii sau

feminitatii caracterului, ce se reflecta fie prin temperamentul mai activ, mai incisiv, mai penetrant, mai

riscant sau prin cel mai protectiv, mai rabdator, mai matern, mai realist. Bineinteles ca delimitarea psihica

nu e una clara, dar exista un amestec in care unul dintre ‘sexe’ (al ‘lui’ sau al ‘ei’) este majoritar.

De multe ori atunci cand caracterul unui barbat e mai putin masculin in planul psihologic, va incerca sa

compenseze deficitul prin accentuarea vitejiei masculine pe plan sexual, devenind fie un

‘cuceritor’/’afemeiat’, fie cautand dominanta sexuala in relatia intima cu partenera de viata.

La fel cum in cazurile de reducere accentuata a masculinitatii caracterul brutal / sadic al sexului poate

atinge chiar un nivel pervers si in cazul reducerii accentuate a psihismului feminin, activitatea sexuala

poate capata aspecte de placere masochista sau tendinte posesive ce pot genera o gelozie patologica.

In paragrafele anterioare am discutat despre forma fizica a « uniunii simbiotice mama-fat ». Fromm sustine

ca exista insa si o forma psihica de simbioza ce apare atunci cand cele doua trupuri sunt independente, insa

exista un atasament inseparabil. Cand simbioza e la un nivel pasiv, persoana masochista se elibereaza de

sentimentul insuportabil al izolarii sale si devine parte integranta a unei alte persoane, care il dirijeaza,

careia i se subordoneaza pentru a beneficia de ‘oxigenul’ de care are nevoie. Masochistul nu are de luat

decizii si nu isi asuma riscuri, dar nu poate sta nici in mod independent pe propriile picioare. Multe

persoane nu percep imaturitatea acestui tip de iubire, nu percep ca existenta idolatrizarii presupune si

existenta unei persoane care inca nu s-a nascut cu adevarat, nu s-a maturizat pe deplin. Forma activa a

« uniunii simbiotice » este dominanta sadica prin care persoana reuseste sa scape din singuratate

transformand pe altcineva dupa chipul si asemanarea sa. Sadicul e dependent si el de persoana simbiotica,

ambele neputand sa traiasca una fara cealalta. Pe plan emotional si sadicul renunta la integritate si la

cautarea unei iubiri mature.

Iubirea de sine e si ea o arta a carei educare incepe din vremuri biblice cu indemnul “iubeste-ti aproapele

ca pe tine insuti”. Nu e ca atare niciun pacat sa-ti indragesti propria persoana si nu e acelasi lucru cu

egoismul sau narcisimul incapabil de sentimente pentru ceilalti. Indemnul biblic nu sugereaza ca lipsa

egoismului este o virtute ‘per se’ ci implica faptul ca respectul pentru propria persoane, autointelegerea

propriei unicitati nu pot fi detasate de iubirea fata de alte fiinte. Putem interpreta dictonul biblic chiar ca un

indemn de a fii capabili sa ne autoafirmam, sa ne dezvoltam propria fericire, propria libertate.. insa avand

grija, respect, responsabilitate si cunoastere a trebuintelor celor din jur. Atunci cand o persoana e capabila

sa iubeasca sanatos el se iubeste si pe sine ...iar atunci cand nu o poate face, nu poate iubi de fapt deloc.

www.psihoterapiefamilie.ro wings.romania@gmail.com

Pe de alta parte, prin prisma acestei indisolubilitati, egoismul si iubirea de sine nu sunt identice, deoarece

cel ce nu-i iubeste pe ceilalalti (egoistul) nu ajunge sa se indrageasca nici pe sine, fiind mereu preocupat

sa smulga vietii din satisfactiile pe care singur se impiedica sa le aiba. Persoanele egoiste sunt adesea

persoane ce nu se autoindragesc.

In mod similar preocuparile exagerate ale unei mame fata de copilul ei nu reflecta neaparat o iubire

deosebita ci pot reflecta chiar opusul, compensarea incapacitatii de a-l iubi suficient (sau de a-i iubi

suficient pe alti), cu o crestere a nivelului de preocupare.

O persoana ce traieste doar pentru altii si nu doreste nimic pentru sine, mandra de misiunea sa, poate fi o

expresie a unui « altruism de tip neurotic » ce are adesea la baza o relatie nefericita cu cei apropiati sau

chiar o anesteziere a capacitatii de a iubi. Astfel, uneori altruismul poate sa reflecte si el o centrare pe sine,

la fel de intensa ca si in cazul egoismului.

Copiii unei astfel de mame ‘altruiste’ pot fi anxiosi, tensionati, deoarece incearca mereu sa se ridice la

inaltimea asteptarilor mamei. E mai putin probabil sa invete ce inseamna sa fie iubiti si sa ofere iubire,

deoarece resimt ostilitatea ascunsa a mamei lor si pe nesimtite se impregneaza cu ea. Absenta comunicarii

reale in astfel de cazuri face ca efectul unei mame ‘altruiste’ sa fie chiar mai nefast decat al unei mame

egoiste, deoarece criticile oneste, generatoare de schimbare si progres nu sunt incurajate. Sub masca unei

virtuti, copii ajung adesea sa nu iubeasca viata.

Ignorarea deteriorarii iubirii in cuplu si absenta spontaneitatii in comunicare si in relatiile lor cu copiii ii

lasa pe acestia nedumeriti si nesiguri. Atmosfera de ‘corectitudine politica’ e pentru ei ca un mister

indescifrabil fata de care raman adesea distanti si viseaza cu ochii deschisi. In special fetele se pot retrage

in lumea proprie si vor avea aceeasi atitudine distanta si in relatiile din viata adulta, ceea ce duce adesea la

dezvoltarea fie a unor anxietati sociale fie a unor tendinte masochiste pentru a simti emotiile. Uneori,

pentru reducerea tensiunii, astfel de partenere vor prefera sa-si provoace sotii pentru a tipa la ele si a

indeparta povara neutralitatii afective.

Ma voi opri aici cu descrierile, pentru a aborda catre final cateva aspecte despre practica artei de iubi. E

important ca cel ce vrea sa invete o arta sa fie atent, disciplinat si concentrat, insa e esential si sa stie ca

rezultatele vor avea nevoie de timp. Cel ce doreste sa stapaneasca arta iubirii trebuie deci sa fie rabdator.

De multe ori se intampla insa ca persoanele sa alerge dupa rezultate rapide in iubire iar asta vine in

contradictie si cu o alta necesitate a practicii iubirii, aceea de a-i acorda o importanta majora.

Am vazut ca pentru a stapani arta iubirii e nevoie in primul rand sa stii sa iti doresti o iubire sanatoasa,

matura. Pentru asta e nevoie de curaj pentru a accepat si a spune unele lucruri, ai nevoie de o buna

comunicare emotionala, de o dezvoltare a obiectivitatii si ratiunii si de prezenta smereniei, respectiv de un

nivel redus de narcisism. Pe langa toate astea mai ai nevoie si de credinta, iubire de Dumnezeu, ultima

forma de iubire la care o sa ma refer in lucrare.

Iubirea matura de Dumnezeu e expusa sugestiv de Fromm in finalul cartii sale : « Omul cu adevarat

credincios nu se roaga pentru ceva anume, nu asteapta nimic din partea lui Dumnezeu; nu-l iubeste pe

Dumnezeu asa cum isi iubeste un copil tatal sau mama. El crede in principiile pe care Dumnezeu le

reprezintă; el gandeste adevarul, traieste iubirea si dreptatea si considera ca nimic din viata sa nu are

valoare decat in masura in care ii da sansa sa ajunga la o tot mai deplina desfasurare a puterilor sale

umane ».

Pana la urma exista o diferenta majora intre a avea credinta si iubire fata de valorile exprimate de

Dumnezeu si a pastra ‘cu sfintenie‘ perceptele religioase (potential generatoare de neintelegeri sau

conflicte).

In fond azi e atat de usor sa fii ‘usa de biserica’ si sa-ti afirmi credinta in Dumnezeu, fara sa ‘traiesti intru

Dumnezeu’. Printre altele, psihoterapia ajuta familia sa iubeasca din nou cu adevarat valorile afirmate de

Dumnezeu si prin asta sa fie parte din iubirea lui.