OTTO-PREMINGER-INSTITUT versus AUSTRIAHotararea Curtii din 23 august 1994

I. DATELE CAZULUIReclamantul, Otto-Preminger-Institut Audiovisuelle Mediengestaltung (OPI) este, conform legislatiei austriece, o asociatie particulara, cu sediul la Innsbruck. Asa cum rezulta din actele de asociere, este o organizatie nonprofit, cu scopul general de a promova creativitatea, comunicarea si divertismentul prin mijloace audiovizuale. Activitatile sale includ administrarea unui cinematograf cu numele Cinematograph, in Innsbruck. Asociatia reclamanta a anuntat o serie de sase spectacole accesibile publicului general, cu firmul Das Liebeskinzil (Consiliu in rai) de Werner Schroeter. Primul din aceste spectacole era programat pentru 13 mai 1985. Toate spectacolele urmau sa aiba loc la ora 22:00, cu exceptia unui spectacol-matineu la data de 19 mai, programat la ora 16:00.Anuntul a aparut in buletinul informativ distribuit de OPI celor 2.700 de membri ai sai si in diverse puncte de reclama din Innsbruck, inclusiv in vitrina Cinematograph-ului. Buletinul informativ preciza ca, in conformitate cu legea tiroleza a cinematografelor, persoanelor sub saptesprezece ani nu le era permisa vizionarea filmului.Un ziar regional a anuntat si el titlul filmului, data si locul spectacolelor, fara a da detalii despre continutul acestuia. La cererea diocezei Bisericii Romano-Catolice din Innsbruck, la data de 10 mai 1985, biroul procurorului public a initiat o ancheta penala impotriva directorului OPI, dl Dietmar Zingl. Acuzatia era de defaimare a doctrinelor religioase, activitatea interzisa de articolul 188 din Codul penal (vezi paragraful 25).12. La 12 mai 1985, dupa ce filmul a fost prezentat intr-o vizionare particulara in prezenta unui judecator de instructie, procurorul a cerut sechestarea filmului, in conformitate cu articolul 36 din Legea presei (vezi paragraful 29). Cererea a fost aprobata in aceeasi zi de Curtea Regionala din Innsbruck. Drept urmare, spectacolele publice anuntate de OPI, dintre care primul era programat pentru ziua urmatoare, nu au putut avea loc.Cei care au venit la ora fixata pentru primul spectacol au avut parte, in schimb, de citirea scenariului si de o discutie.Deoarece dl Zingl returnase filmul companiei distribuitoare ?Czerny? din Viena, filmul a fost in fapt sechestrat la sediul acesteia, la data de 11 iunie 1985.II. INCALCAREA RECLAMATA A ARTICOLULUI 1042. Asociatia reclamata a sustinut ca sechestrarea si apoi confiscarea filmului Das Liebeskonzil au constituit incalcari ale dreptului sau la libertatea de exprimare garantat de articolul 10 al Conventiei, care prevede:46. Guvernul a sustinut ca sechestrarea si confiscarea filmului au fost dispuse in scopul ?protejarii drepturilor altora?, in special a dreptului la respectarea sentimentelor religioase si in scopul ?prevenirii dezordinii?.47. Asa cum a subliniat Curtea in hotararea sa din cazul Kokkinakis versus Grecia din 25 mai 1993 (?), libertatea de gandire, constiinta si credinta religioasa, garantata de articolul 9 al Conventiei, constituie unul dintre fundamentele unei ?societati democratice? in sensul Conventiei. Acest drept este, in dimensiunea sa religioasa, unul dintre elementele vitale care formeaza identitatea credinciosilor si conceptia lor despre viata.Cei care opteaza sa exercite dreptul de a-si manifesta religia, indiferent daca fac acest lucru ca membri ai unei majoritati religioase sau ai unei minoritati, nu se pot astepta, in limitele rezonabilului, sa fie scutiti de orice critica. Ei trebuie sa tolereze si sa accepte negarea de catre altii a convingerilor lor religioase si chiar propagarea de catre altii a unor doctrine ostile credintei lor. Totusi, maniera in care credintele si doctrinele religioase sunt combatute sau negate este o chestiune care poate angaja responsabilitatea statului, in special pentru a asigura exercitarea pasnica a dreptului garantat de articolul 9 de catre posesorii unor credinte si doctrine. Intr-adevar, in cazuri extreme, unele metode de contrazicere sau negare a credintelor religioase pot avea efecte a caror natura sa-i inhibe ? pe cei care nutresc astfel de credinte ? in exercitarea libertatii lor de a le avea si de a le exprima.In hotararea Kokkinakis, Curtea a sustinut in contextul articolului 9, ca in mod legitim un stat poate considera necesar sa ia masuri destinate a reprima anumite forme de comportament, inclusiv raspandirea unor informatii si idei considerate incompatibile cu respectul pentru libertatea gandirii, constiintei sau credintei religioase a altora (ibid.). Se poate considera in mod legitim ca respectarea sentimentelor religioase ale credinciosilor, garantata de articolul 9, a fost incalcata prin portretizarea provocatoare a obiectelor de veneratie religioasa si, de asemenea, ca astfel de portrete pot fi interpretate ca o violare malitioasa a spiritului de toleranta, care este, de asemenea, o caracteristica a societatii democratice. Conventia trebuie citita in intregul sau si, de aceea, interpretarea si aplicarea articolului 10 in cazul de fata trebuie sa fie in armonie cu logica Conventiei (vezi, mutatis mutandis, cazul Klaas si altii versus Germania?).48. Masurile reclamate se bazau pe articolul 188 din Codul penal austriac, care este menit sa suprime comportamentul susceptibil a provoca o ?indignare jusitifcata?, indreptat impotriva obiectelor de veneratie religioasa. Rezulta astfel ca scopul acestor masuri a fost protejarea dreptului persoanelor de a nu li se insulta sentimentele religioaseprin examinarea publica a parerilor altor persoane. Luand in considerare si termenii in care au fost formulate hotararile instantelor austriece, Curtea accepta ca masurile contestate au urmarit un scop legitim in conformitate cu articolul 10 paragraful 2, si anume ?protectia drepturilor altora?.

54. Curtea observa ca, desi accesul in cinematograf pentru vizionarea filmului depindea deplata unei taxe de intrare si de varsta, filmului i s-a facut multa reclama. Publicul stia suficient de mult despre subiectul si continutul de baza al filmului pentru a avea o imagine clara a naturii sale; din aceste motive, proiectia filmului trebuie sa fie considerata ca fiind o expresie suficient de ?publica? pentru a jugni.55. Problema adusa in fata Curtii consta in cantarirea intereselor conflictuale privind exercitarea a doua libertati fundamentale garantate de Conventie, si anume dreptul reclamantului de a face cunoscut publicului opinii controversate si, implicit, dreptul celor interesati de a le cunoaste, pe de o parte si, dreptul altor persoane la respectarea adecvata a propriei libertati de gandire, constiinta si religie, pe de alta parte. In balansarea celor doua libertati, trebuie luata in considerare marja de apreciere a autoritatilor nationale, a caror obligatie intr-o societate democratica este de a avea in vedere, in limitele jurisdictiei lor, interesele societatii in ansamblu.56. Instantele austriece, prin ordinul de sechestrare si apoi de confiscare a filmului, au sustinut ca filmul este un atac abuziv la adresa religiei romano-catolice, luand in considerare conceptele publicului tirolez. Hotararile lor dovedesc ca au aratat o dreapta consideratie libertatii de exprimare artistica, care este garantata de articolul 10 al Conventiei (vezi cazul Muller si altii?) si pentru care articolul 17a din Constitutie austriaca prevede o protectie speciala. Instantele au considerat ca meritele filmului, ca opera de arta sau ca o contributie la dezbaterea publica in societatea austriaca, nu cantareau mai greu decat acele caracteristici care il faceau in esenta ofensator pentru publicul general din jurisdictia lor. Dupa vizionarea filmului, instantele de judecata au remarcat portretizarea provocatoare a lui Dumnezeu-Tatal, a Fecioarei Maria si a lui Isus Cristos (vezi paragraful 16). Continutul filmului (vezi paragraful 22) nu poate fi considerat ca fiind incapabil de a justifica concluziile la care au ajuns instantele austriece.Curtea nu poate sa nu ia in considerare faptul ca religia romano-catolica este religia majoritatii covarsitoare a tirolezilor. Prin sechestrarea filmului, autoritatile austriece au actionat pentru asigurarea unei atmosfere de pace in regiunea respectiva si pentru prevenirea situatiilor in care unii oameni ar putea sa simta ca sunt tinta unui atac intr-o forma nejustificata si ofensatoare la adresa credintelor lor religioase. Este in primul rand datoria autoritatilor nationale, care sunt mai in masura decat instanta internationala, sa aprecieze necesitatea unui asemenea demers in lumina situatiei locale la un moment dat. Avand in vedere toate circumstantele cazului de fata, Curtea nu considera ca autoritatile austriece si-au depasit marja de apreciere. In consecinta, nu se constata incalcarea articolului 10 in raport cu sechestrarea filmului.(b) Confiscarea57. Rationamentul de mai sus se aplica si in cazul confiscarii, care a confirmat legalitatea sechestrarii si a constituit o continuare normala a acesteia in conformitate cu legislatia austriaca.Articolul 10 nu poate fi interpretat ca interzicand confiscarea in interes public a unor obiective al caror uz a fost considerat ilicit (vezi hotararea Handyside?). Desi confiscarea a facut definitiv imposibila proiectia filmului oriunde in Austria, Curtea considera ca mijloacele folosite nu au fost disproportionale fata de scopul legitim urmarit si, de aceea, autoritatile nationale nu si-au depasit marja de apreciere.Prin urmare, articolul 10 nu a fost incalcat nici in raport cu confiscarea.

3. Hotaraste, cu sase voturi pentru si trei impotriva, ca nu s-a incalcat articolul 10 al Conventiei nici in privinta sechestrarii filmului si nici in cea a confiscarii.

Sunday Times contra Regatului Unit al Marii Britanii i Irlandei de Nord O companie britanic de medicamente a produs i vndut un medicament cu efect sedativ care coninea un ingredient numit thalidomida. Sedativul a fost prescris ca somnifer ori calmant, ndeosebi femeilor nsrcinate. n anul 1961, multe dintre femeile care folosiser talidomida n timpul sarcinii au nscut copii cu malformaii severe. n timp, numrul acestui tip de cazuri a ajuns la aproximativ 450. n noiembrie 1961, compania a retras medicamentul de pe pia. Circa 400 de plngeri noi au fost formulate mpotriva companiei. Compania a anunat c va oferi sume consistente acestor noi reclamani i prile erau dornice s efectueze tranzacii. n cursul negocierilor, compania a anunat c va constitui un fond de caritate pentru toi copiii cu malformaii. n timpul procedurilor, ziarul reclamant, ca i alte ziare i posturi de radio i televiziune, a mediatizat intens subiectul i a criticat tranzaciile efectuate n 1968. n 1972, The Sunday Times a publicat un articol intitulat Copiii Thalidomidei, n care a examinat propunerile de tranzacie n curs i a descris sumele respective ca fiind grotesc disproporionate cu vtmarea suferit; n termeni asemntori a fost comentat i suma negociat pentru fondul de caritate, afirmndu-se c este nensemnat n raport cu beneficiile obtinue de companie n anul precedent. Printr-o not de subsol publicul era informat c ntr-un articol viitor, The Sunday Times va descrie mprejurrile n care a survenit tragedia i va oferi informaii despre producerea i testarea sedativului de ctre companie. La cererea companiei, procurorul general a cerut instanei de judecat s interzic publicarea articolului anunat, susinnd c publicarea acestuia ar fi mpiedicat nfptuirea justiiei n cazurile nesoluionate la acea dat. Cererea a fost aprobat, interzicndu-se publicarea articolului, iar cile de atac exercitate de ziarul reclamant s-au finalizat prin meninerea interdiciei. n paralel cu aceste proceduri, au avut loc mai multe dezbateri publice, inclusiv o dezbatere parlamentar i au fost publicate articole n mai multe ziare cu privire la chestiuni similare celor pe care articolul a crui publicare fusese interzis le-ar fi discutat. Dezbaterile publice au determinat compania s mreasc substanial sumele oferite i fondul de caritate. Interdicia publicrii a fost ridicat abia n 1976, la solicitarea procurorului general, dup ce au fost efectuate i aprobate toate tranzaciile, iar articolul a fost publicat dup patru zile de la ridicarea interdiciei. Editorul ziarului, redactorul ef i un grup de ziariti de la The Sunday Times s-au plns Comisiei Europene a Drepturilor Omului mpotriva interdiciei de publicare a articolului respectiv, susinnd c aceasta le-a nclcat dreptul la libera exprimare. Cazul a fost declarat admisibil i a fost judecat de Curtea European a Drepturilor Omului. Decizia: Curtea a constatat c interdicia pronunat mpotriva ziarului a constituit o interferen cu exerciiul dreptului la libera exprimare. Stabilind aceasta, Curtea a examinat interferena din perspectiva cerinelor paragrafului 2 din articolul 10 al Conveniei, respectiv existena unei baze legale, a unui scop legitim i a necesitii interdiciei ntr-o societate democratic. Dac interferena a fost prevzut de lege Reclamanii au susinut c aceast cerin nu era ndeplinit, afirmnd c prevederile legale privind mpiedicarea nfptuirii justiiei erau vagi i imprecise, iar principiile enunate n cazul lor erau noi, astfel nct interferena nu putea fi privit ca fiind prevzut de lege. Curtea a afirmat c termenul lege din expresia prevzut de lege include nu numai legile scrise dar i precedentele judiciare. n consecin, mprejurarea c mpiedicarea nfptuirii justiiei este o creaie a practicii judiciare i nu a legislaiei, era irelevant. Curtea a afirmat c expresia prevazut de lege implic cel puin dou cerine: n primul rnd, legea trebuie s fie n mod adecvat accesibil: persoanele trebuie s primeasc o indicaie adecvat n mprejurrile aplicrii unei norme legale ntr-un caz concret. n al doilea rnd, o norm nu poate fi privit ca lege dect dac este formulat cu o precizie suficient pentru a da posibilitatea persoanei s i adapteze comportamentul: persoana trebuie dac este necesar cu ajutorul unui sfat juridic - s prevad, la un nivel rezonabil n circumstanele cazului, consecinele pe care o anumit aciune le-ar putea avea. Aceste consecine nu trebuie s fie previzibile cu o certitudine absolut: experiena arat c aceast lucru este imposibil. Revenind, n timp ce certitudinea este de dorit, ea poate produce o rigiditate excesiv, iar legea trebuie s fie capabil s in pasul cu circumstane aflate n schimbare. Prin urmare, multe legi sunt n mod inevitabil formulate n termeni care, ntr-o msur mai mare sau mai mic, sunt vagi, iar interpretarea i aplicarea lor devin o chestiune de practic. n cazul de fa, Curtea a observat c principii diferite au stat la baza deciziilor instanelor care s-au pronuntat n cadrul procedurilor de recurs, dar acestea au dus la acelai rezultat. ntre aceste principii, dou au fost enunate n mod constant, iar Curtea a considerat c ele fuseser formulate cu precizie suficient pentru a da posibilitatea reclamanilor s prevad n mod rezonabil consecinele pe care publicarea articolului le-ar fi putut produce. De aceea, interferena a fost prevzut de lege. Dac interferena a avut un scop legitim Reclamanii au susinut c norma legal privind mpiedicarea nfptuirii justiiei servea nu numai protejrii imparialitii i autoritii justiiei, ci i protejrii drepturilor i intereselor prilor. Curtea a afirmat mai nti c expresia autoritatea i imparialitatea justiiei trebuie neleas n contextul ntregii Convenii, iar dreptul la un proces corect, care reflect principiul statului de drept, ocup o poziie central n sistemul Conveniei. Curtea a afirmat: Termenul justiie () include att mecanismul justiiei sau puterea judectoreasc ca putere n stat, ct i pe judectori n capacitatea lor oficial. Expresia autoritatea justiiei indic, n special, faptul c instanele de judecat sunt, i sunt acceptate de public ca fiind, forumul potrivit pentru stabilirea drepturilor i obligaiilor legale i pentru rezolvarea litigiilor referitoare la aceste drepturi; indic n continuare faptul c marele public are respect i ncredere n capacitatea instanelor judectoreti de a ndeplini aceast funcie. Curtea a considerat c scopurile legii referitoare la obstrucionarea justiiei se refer fie la poziia judectorilor, fie la funcionarea instanelor i a mecanismului justiiei. Prin urmare, meninerea autoritii i imparialitii justiiei era unul din scopurile legii. n ceea ce privete faptul c aceasta lege putea servi i pentru protejarea drepturilor prilor aflate n litigiu, Curtea a considerat c acest scop era inclus n expresia meninerea autoritii i imparialitii justiiei; drepturile protejate sunt drepturi ale persoanelor implicate n mecanismul justiiei, iar autoritatea acestui mecanism nu va fi meninut dect dac protecia este extins la toi cei implicai n mecanismul justiiei sau la toi cei care apeleaz la acesta. n final, Curtea a apreciat c interdicia publicrii s-a ntemeiat pe urmtoarele motive: * Insistnd asupra neglijenei companiei, articolul ar fi condus la lipsa de respect fa de procedurile juridice sau ar fi interferat cu nfptuirea justiiei; * Coninutul articolului ar fi expus compania la discutarea fondului cazurilor n mod public i ntr-un mod care i-ar fi adus prejudicii, iar fa de o astfel de expunere trebuie obiectat ntruct inhiba potenialii reclamani de a se adresa justiiei; * Articolul ar fi expus compania la presiuni i la prejudicirea intereselor sale prin ante-judecarea n pres asupra chestiunilor n litigiu, iar legea privind mpiedicarea nfptuirii justiiei era desemnat s mpiedice interferenele cu mersul justiiei; * Coninutul articolului ar fi condus n mod inevitabil la replici din partea prilor, crend astfel pericolul judecrii n pres a litigiului, fapt incompatibil cu corecta nfptuire a justiiei; * Instanele judectoreti sunt datoare fa de pri s le protejeze mpotriva prejudiciilor ante-judecrii, care presupune participarea prilor la schimbul de replici din cadrul publicitii anterioare procesului. Curtea a privit toate aceste motive ca fcnd parte din scopul meninerii autoritii justiei aa cum aceasta a fost interpretata mai sus. Dac interferena a fost necesar ntr-o societate democratic Curtea a nceput prin a reafirma cteva din principiile sale generale i a subliniat c: n timp ce adjectivul necesar nu este sinonim cu indispensabil, el nu are nici flexibilitatea unor expresii de tipul admisibil, obinuit, folositor, rezonabil ori dezirabil () El implic existena unei nevoi sociale presante. Curtea a observat c potrivit hotrrii din recurs, unul dintre cele mai importante motive pentru care interdicia a fost meninut l-a constituit ngrijorarea c publicarea articolului ar fi putut conduce la lipsa de respect fa de procedurile judiciare i implicit la judecarea litigiului de ctre pres. Dei Curtea a considerat c aceasta era o ngrijorare important, a observat c articolul n discuie era formulat n termeni moderai i nu prezenta numai o latur a probelor i nici nu susinea c instana de judecat nu ar fi putut ajunge dect la un singur rezultat; cu toate c examina n detaliu probele mpotriva companiei, articolul rezuma i argumentele n favoarea acesteia. Era clar c efectele articolului, dac acesta ar fi fost publicat, ar fi fost diferite de la un cititor la altul. Prin urmare, nu era previzibil c publicarea articolului ar fi avut efecte duntoare asupra autoritii justiiei, avnd n vedere n special dezbaterea public la nivel naional care avea loc n aceeai perioad. n continuare, Curtea a observat c la data aprobrii iniiale a interdiciei de publicare, cazul thalidomidei era n faza de negocieri n vederea efecturii unor tranzacii (nelegeri amiabile), iar aceste negocieri au durat civa ani. Cu privire la libertatea de exprimare incident n cauz, Curtea a afirmat: Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele eseniale ale unei societi democratice. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acoper nu numai informaiile i ideile primite favorabil sau cu indiferen ori considerate inofensive, dar i pe acelea care ofenseaz, ocheaz sau deranjeaz Statul ori un segment al populaiei. Aceste principii sunt cu att mai importante atunci cnd n discuie este presa. n egal msur, ele sunt aplicabile i n domeniul nfptuirii justiiei, care servete interesele comunitii i necesit cooperare cu un public instruit. Exist o recunoatere general a faptului c instanele judectoreti nu opereaz ntr-un vacuum. Este adevrat ca ele sunt forum de dezbatere pentru litigii i tranzacii, dar aceasta nu exclude discutarea i dezbaterea subiectelor litigioase anterior judecii i n afara acesteia, n publicaii specializate, n pres n general ori la nivelul marelui public. Mai mult, n timp ce presa nu trebuie s depeasc limita impus de interesul corectei nfptuiri a justiiei, este datoria ei s transmit informaii i idei cu privire la chestiunile care se ridic n instanele judectoreti i n orice alt domeniu de interes public. Obligaiei presei de a rspndi astfel de informaii i idei, i se adaug dreptul publicului de a le primi. (paragraful 65) Referindu-se la circumstanele cauzei, Curtea a observat c dezastrul thalidomidei a fost, indiscutabil, o chestiune de interes public, care a ridicat problema dac i n ce masur compania puternic ce a comercializat medicamentul avea o rspundere legal i moral fa de sutele de persoane care au suferit tragedii personale ngrozitoare i dac victimele puteau cere ori spera compensare numai de la comunitate. Au fost aduse n discuie chestiuni eseniale privind protecia mpotriva prejudiciilor cauzate de dezvoltarea tiintific i compensarea n astfel de cauze i a fost discutat pe larg legislaia existent. Curtea a insistat asupra faptului c: Articolul 10 garanteaz nu numai dreptul presei de a informa publicul, ci i dreptul publicului de a fi informat ntr-un mod adecvat. Curtea a continuat afirmnd c n acest caz familiile numeroaselor victime ale tragediei aveau un interes vital n a cunoate toate faptele importante i diversele soluii posibile. Numai certitudinea absolut c difuzarea acestor informaii ar fi constituit o ameninare la adresa autoritii justiiei putea justifica lipsirea victimelor de aceste date cruciale. Comparnd interesele implicate n cauz, Curtea a decis c interesul meninerii autoritii justiiei nu a constituit o necesitate social att de presant nct s contracareze interesul public n exerciiul liberei exprimri, astfel nct restricia aplicat reclamanilor nu s-a justificat din perspectiva Conveniei. Interferena cu libertatea de exprimare nu a fost proporional cu scopul legitim urmrit i, astfel, ea nu a fost necesar ntr-o societate democratic pentru meninerea autoritii justiiei. n consecin, articolul 10 a fost nclcat.

Wingrove contra Regatului Unit al Marii Britanii i Irlandei de Nord Reclamantul a scris scenariul i a regizat un film video de 18 minute numit Viziunile Extazului. Filmul nu avea dialog, ci numai imagini i muzic, i nfia o clugri i pe Isus; clugria se vroia a fi Sfnta Tereza, dei spectatorului nu i se ofereau date n acest sens, cu excepia distribuiei filmului, care dura foarte puin. n film, clugria deinea un raport sexual cu Isus, sttea ntins pe jos i era legat de cruce. Reclamantul a prezentat filmul Consiliului Britanic al Filmelor pentru a obine aprobarea de a-l prezenta publicului n mod legal. Consiliul a respins cererea, argumentnd c filmul era o blasfemie. Comitetul de Apel pentru filmele video a considerat c maniera n care erau filmate imaginile nu plasa centrul de interes pe sentimentele erotice ale personajelor, ci pe sentimentele audienei, aceasta fiind funcia principal a pornografiei; filmul nu mergea mai departe de o experien erotic la nivel de amatori. Distribuia filmului era n msur s jigneasc sentimentele cretinilor i constituia o blasfemie. Reclamantul s-a plns Curii Europene a Drepturilor Omului invocnd articolul 10 din Convenia European a Drepturilor Omului, care garanteaz dreptul la libera exprimare. Refuzul de a emite un certificat pentru acest film, alturi de prevederea legal potrivit creia distribuirea unui film video fr un astfel de certificat constituia infraciune, au constituit o interferen cu dreptul reclamantului de a transmite idei. Examinnd dac interferena a fost prevzut de legea intern, Curtea a afirmat c aceasta trebuie s fie formulat cu suficient precizie, pentru a permite celor crora li se adreseaz, cu sprijinul unui sfat juridic dac este necesar, s prevad ntr-o msura rezonabil n circumstanele cazului, consecinele pe care o anumit aciune le-ar produce. n plus, Curtea a afirmat: O lege care confer puteri discreionare [unei autoriti] nu este n sine inconsistent cu aceast cerin, dac ntinderea puterii discreionare i modul n care este exercitat sunt indicate cu suficient claritate lund n considerare scopul legitim n cauz, astfel nct s dea fiecrei persoane posibilitatea unei protecii individuale adecvate mpotriva interferenei arbitrare. Prin natura sa, blasfemia nu poate s fie circumscris ntr-o definiie legal precis. Oricum, nu a existat un dezacord ntre pri cu privire la definiia blasfemiei n legea britanic. Curtea a vizionat filmul i nu a avut nici o dificultate n a conchide c reclamantul a putut prevede, n mod rezonabil, c filmul su ar intra n categoria definiiei infraciunii de blasfemie. Prin umare, restricia a fost prevazut de lege. Scopul legii era protejarea cretinilor i a simpatizanilor credinei cretine mpotriva ofensei. Acesta a corespuns scopului proteciei altora din paragraful 2 al articolului 10 din Convenie. Curtea a observat c protejarea de ctre lege numai a cretinilor, dar nu i a altor religii, nu anula scopul legitim al legii. Importana dreptului la libertate de exprimare Curtea a consemnat c libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele eseniale ale unei societi democratice. Cu toate acestea, articolul 10 paragraful 2 al Conveniei prevede obligaii i responsabiliti: ntre acestea, n contextul credinelor religioase, poate fi inclus n mod legitim obligaia de a evita, pe ct posibil, exprimarea care, avnd n vedere subiectele de veneraie, aduce altora ofense gratuite i profanatoare. Pentru ca o interferen s fie considerat ca necesar ntr-o societate democratic, ea trebuie s corespund unei nevoi sociale presante. Nu exist nc temeiuri comune n sistemele legale i sociale ale statelor membre ale Consiliului Europei pentru a conchide c un sistem n care un stat membru poate impune restricii asupra propagandei unui material pe motiv c acesta este o blasfemie nu ar fi necesar ntr-o societate democratic i astfel ar fi incompatibil cu prevederile Conveniei. Faptul c prezentul caz se refer la restricii prealabile cere un scrutin special. Motivele oferite de guvern pentru necesitatea interferenei trebuie s fie relevante i suficiente. Legea n discuie nu interzice exprimarea opiniilor ostile cretinismului. Intenia legii este s controleze maniera n care astfel de opinii sunt exprimate. Insultarea sentimentelor religioase trebuie s fie semnificativ dac lum n consideraie adjectivele folosite de instanele naionale pentru a indentifica materialele cu un nivel ridicat de ofensivitate: batjocoritor, dispreuitor, obscen, josnic, ridicol. Gradul ridicat de profanare cerut pentru aplicarea restriciei constituie o garanie mpotriva arbitrariului. Motivele restriciei sunt astfel relevante i suficiente. Dup ce a vizionat filmul, Curtea a fost mulumit s constate c deciziile autoritilor naionale nu puteau fi caracterizate ca arbitrare sau excesive. Argumentul potrivit cruia nregistrrile video aveau o audien restrns nu poate influena decizia Curii, ntruct, prin chiar natura lor, nregistrrile video pot fi uor copiate i distribuirea lor poate scpa de sub control. n concluzie, autoritile naionale nu i-au depit marja de apreciere.Reglementarea radiodifuziunii Dreptul la libertatea de exprimare i de informare recunoscut de articolul 10 cuprinde, printre altele, libertatea de a comunica informaii i idei prin intermediul radiodifuziunii. n materie de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune, cea de-a treia fraz a articolului 10, paragraful 1, menioneaz c prezentul articol nu mpiedic Statele s supun societ- ile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. n ceea ce ine de competena sa, Curtea s-a pronunat pentru prima dac cu privire la cauze relative la mass media electronice n martie 1990, n cauza Groppera Radio AG i alii v. Elveia (1990), hotrnd c interdicia impus de autoritile elveiene societilor elveiene de exploatare a reelelor de cabluri, de a retransmite emisiunile radiodifuzate din Italia, nu a adus atingere dreptului acestor societi, garantat de articolul 10, de a comunica informaii i idei. Curtea a considerat anume n aceast cauz c interdicia nu depea marja de apreciere care autoriza autoritile publice s intervin n exercitarea libertii de exprimare, n msura n care ea nu constituia o form de cenzur dirijat mpotriva coninutului sau orientrii programelor, dar viza o staie pe care autoritile elveiene o puteau considera pe bun dreptate ca o adevrat staie elveian ce opereaz de cealalt parte a frontierei pentru a evita sistemul legal de telecomunicaii n vigoare n Elveia. n mai 1990, Curtea i-a pronunat hotrrea n cauza Autronic AG n care a conchis nclcarea articolului 10. Aceast cauz se referea la refuzul autoritilor elveiene de a autoriza o societate specializat n eletronica casnic s recepteze, cu ajutorul unei antene parabolice, programe televizate necodate care proveneau de la un satelit sovietic de telecomunicaii, motivul fiind c Statul emitor nu i-a dat acordul pentru aceast receptare. Constatnt c acest refuz urmrea un scop legitim, mai exact aprarea ordinii n telecomunicaii i necesitatea de a mpiedica divulgarea informa- iilor confideniale, Curtea a considerat c autoritile elveiene depise marja de apreciere care le autoriza s intervin n exercitarea libertii de exprimare. Curtea a remarcat c natura emisiilor n cauz le mpiedica s fie clasificate ca nedestinate uzului general. Riscul de a intra n posesia informaiilor secrete cu ajutorul antenelor parabolice care recepionau emisiunile sateliilor de telecomunicaii fiind de altfel inexistent. Este cazul de a nota c, cu aceast ocazie, Curtea a fcut referire la dezvoltrile tehnice i juridice intervenite n domeniul radiodifuziunii prin satelit, i n special Convenia european cu privire la televiziunea transfrontalier.