Somajul si ocuparea deplina a fortei de munca

Academia de Studii Economice, Bucuresti

Somajul si ocuparea „deplina” a fortei de munca

Referat realizat de: Magarita Cristina- DanielaMirzac Bianca- Ioana

Seria B, Grupa 1708


Cuprins:

I. Ce este somajul?II. Tipurile de somajIII. Indicatorii somajuluiIV. Somajul in teoriile economiceV. Ocuparea „deplina” a fortei de muncaVI. Implicatiile sindicatelor


I. Ce este somajul?

De-a lungul anilor, in economie, una din cele mai discutate probleme sunt cele legate de

somaj. Acesta prezinta un interes puternic atat la nivelul populatiei cat si la nivel de institutii.

Somajul reprezinta stadiul in care o persoana in varsta de munca, apta si disponibila

pentru a lucra in conditiile salariului actual nu isi gaseste un loc de munca.

De fapt nu orice persoana care nu are un loc de munca remunerat este considerata, în mod

sistematic, ca fiind în somaj. Pentru a fi in somaj, trebuie sa indeplineasca anumite conditii specifice.

De exemplu, Biroul International al Muncii considera somer orice persoana privata de munca,

care este apta pentru aceasta, si cauta un loc de munca remunerat. In mod similar, defineste

somajul si Confederatia Generala a Muncii din Franta, dar aceasta adaugat, in categoria somerilor,

si persoanele pensionate inainte de varsta legala, precum si o parte din studentii aflati in ultimul

an de studiu.

O persoana poate deveni somer prin mai multe modalitati:

- este nou intrata pe piata muncii si cauta, pentru prima data, un loc de munca;

- persoana paraseste un loc de munca in vederea cautarii altuia, care sa corespunda mai bine

aspiratiilor sale;

- persoana este suspendata temporar din functie de catre angajator si se reintoarce la locul de

munca atunci cand necesitatile de productie o vor cere (este o reactie a

firmei la reducerea cererii, care trimite in concediu fara plata o parte din angajati);

- pierderea definitiva a slujbei, pentru ca persoana a fost concediata sau firma a dat faliment.

II. Tipurile de somaj

Somajul se imparte in primul rand din punct de vedere temporal (somaj pe termen scurt si

somaj pe termen lung).

Somajul pe termin scurt este caracterizat de fluctuatiile activitatii economice. Aceste

fluctuatii se refera la perioadele de recesiune si de prosperitate („boom economic”) prin care

trece o economie.

Somajul pe termen lung este prezent atunci cand o rata a somajului se mentine o

perioada indelungata de timp.

O alta clasificare a somajului cuprinde trei segmente.


Primul poarta numele de somaj frictional. Acesta se refera la faptul ca in orice

economie, oamenii isi schimba locurile de munca lucru ce implica timpul alocat pana la gasirea

unui nou loc de munca.Acest lucru este prezent si in momentul in care pe piata muncii se

inregistreaza o crestere a locurilor de munca.

Cel de-al doilea segment este somajul structural sau conjunctural si in acesta se

incadreaza somajul care se modifica o data cu starea economiei (recesiune sau expansiune).

Somajul care este peste nivelul celui structural, si care apare atunci când productia este

sub nivelul de ocupare deplina, este somajul ciclic.

III. Indicatori somajului

Nivelul absolut al somajului existent la un moment dat poate fi exprimat prin rata somajului, calculata în raport cu populatia activa.

Rs = Someri

Populatie activa × 100%

Gradul de ocupare a fortei de munca arata cate persoane sunt ocupate dintre cele aflate in varsta de munca.

G = Populatia ocupataPopulatia∈varsta

× 100%

Rata de activitate reprezinta raportul dintre populatia ocupata si populatia in varsta, exprimat procentual.

Ractiv = Populatia activa

Populatia∈varsta × 100%

Populatia totala

Populatia in varsta de munca

Populatia activa

Populatia ocupata

Someri

Populatia inactiva

Populatia in afara varstei


IV. Somajul in teoriile economice

A. Teoria clasica a somajului

Timp îndelungat, ideea de subutilzare si explicatia sa au fost legate de fenomene

naturale. Apoi, gandirea economica clasica explica somajul prin vointa indivizilor. Exista numai

somaj voluntar. Acesta este o întâmplare, o abatere de la normalitatea exprimata de "legea

debuseelor" a lui Say, dupa care orice productie isi creeaza automat cererea si nu exista nici un

motiv care sa reduca imboldul de a investi si de a crea noi locuri de munca.

Teoria clasica a folosirii mainii de lucru s-a intemeiat pe doua postulate fundamentale:

a) salariul este egal cu produsul marginal al muncii, adica salariul unei persoane este egal cu

valoarea care se pierde daca volumul folosirii mainii de lucru ar fi redus cu o unitate (cu rezerva

ca egalitatea poate fi perturbata daca concurenta si pietele sunt imperfecte);

b) utilitatea salariului, atunci cand este folosit un volum dat de mana de lucru, este egala cu

dezutilitatea marginala a acelui volum de folosire a mainii de lucru, adica salariul real al unei

persoane ocupate este cel suficient pentru a atrage mana de lucru in cantitatea solicitata de

cererea globala. Aici dezutilitatea este inteleasa ca ingloband motivele, de orice natura, care pot

determina un om

(sau un grup) sa prefere de a nu lucra, decat sa accepte un salariu al carui utilitate, pentru el, se

situeaza sub un anumit minim. Potrivit acestui postulat, toti cei care se afla la un anumit moment,

în somaj desi sunt dispusi sa lucreze la salariul curent, înceteaza sa-

si ofere serviciile, chiar si in cazul unei mariri de mici proportii a costului vietii.

Daca primul postulat da curba cererii de mana de lucru, al doilea da curba ofertei, iar

volumul ocuparii corespunde punctului in care utilitatea produsului marginal este egala cu

dezutilizarea ocuparii marginale a mainii de lucru.

Rigiditatea la reducere a salariului nominal ar fi principala cauza a somajului, in viziunea

clasica. O reducere a salariului nominal ar duce la absorbirea somajului si la o crestere a

productiei, atata timp cat pretul ramane constant. Daca masa monetara este constanta, o

crestere a productiei atrage, dupa sine, o scadere a pretului. Problema este daca scaderea pretului

este mai puternica decat cea a salariilor nominale. Daca scaderea este mai puternica,

intreprinderile nu recurg la angajarea suplimentara si, deci, se revine la situatia initiala de somaj.


Echilibrul implica o scadere mai mica a preturilor decat a salariilor, aceasta ducand la scaderea

salariului real, la cresterea productiei si la reducerea somajului.

Din analiza facuta reiese faptul ca teoria clasica da o explicatie insuficienta aparitiei

somajului, deoarece nu se poate concepe ca acesta sa scada daca se diminueaza simultan preturile si

salariile. Explicatia pe care o realizeaza se bazeaza pe ideea rigiditatii la scadere a salariului si

care este fixat la un nivel mai ridicat decat cel de echilibrul si, deci, sporeste cererea de locuri de

munca (creste oferta de munca).

B. Explicatia marxista a somajului

Dupa K. Marx, somajul isi are originea in structurile de valorificare a capitalului. Acumularea

capitalului, insotita de introducerea progresului tehnic, are drept consecinta cresterea mai rapida a

capitalului constant, decat a capitalului variabil, ceea ce conduce la formarea armatei industriale de

rezerva. Incercand sa inteleaga mecanismul formarii somajului si conceptia lui K. Marx,

economista britanica J. Robinson scria ca nivelul de folosire, la un moment dat, depinde de suma

capitalului utilizat si de tehnicile de productie. Odata cu trecerea timpului, capitalul se

acumuleaza, iar nivelul de folosire are tendinta sa descreasca. Forta de munca disponibila creste

si ca urmare a sporurilor demografice si a extinderii capitalului in noi sfere de activitate, de unde

arunca, pe piata muncii, o masa de artizani si de tarani deposedati de mijloacele lor de

subzistenta. Apare, in mod normal, o patura de muncitori nefolositi - armata industriala de

rezerva.

Asadar, "somajul marxist" este rezultatul insuficientei de capital variabil, în raport cu

rezerva de mâna de lucru. Alocarea neadecvata a resurselor si posibilitatile tehnice limitate ale

substituirii muncii prin capitalul fix, fac ca partea variabila a capitalului sa nu fie în masura sa

absoarba mana de lucru disponibila, chiar si atunci cand stocul de capital total este integral.

In gandirea marxista, somajul este rezultatul fie al unei cresteri excesive a populatiei în

raport cu capitalul, fie al unor nivele prea scazute ale venitului, care

determina un flux neadecvat al economiilor, situatie combinata cu o tehnologie rigida.Economisi-

rea redusa si cererea insuficient de eficienta impiedica dezvoltarea productiei.

Somajul este considerat ca un fenomen specific economiilor de piata si este reprezentat de

acea parte a populatiei active care nu poate gasi de lucru si devine "suplimentara", nu absolut in

raport cu nevoile generale de munca ale societatii si cu posibilitatile sale reale de a oferi locuri de


munca, ci relativ in raport cu posibilitatea de valorificare profitabila a capitalului. Marx

considera ca principalele cauze ale suprapopulatiei relative se gasesc in modul specific capitalist

de aplicare a progresului tehnic, in ruinarea micilor producatori si comercianti, ca urmare a

concurentei marilor firme si a crizelor economice de supraproductie. In stransa legatura cu aceste

cauze, suprapopulatia relativa se imparte in:

a) suprapopulatia flotanta, adica partea fortei de munca atrasa si respinsa din

activitatea datorita dezvoltarii inegale a ramurilor si a desfasurarii ciclice a reproductiei capitaliste;

b) suprapopulatia latenta, formata din populatia excedentara din agricultura si din alte sectoare

ale micii productii de marfuri, care este temporar ocupata, de regula in locuri de munca

necalificata si slab remunerata;

c) suprapopulatia stagnanta, formata din persoane care, permanent sau in cea mai mare parte a

anului, nu au de lucru, formand somajul cronic.

Marx vedea solutia problemei somajului intr-o societate care sa fie capabila sa organizeze

stiintific intreaga activitate economica astfel incat sa resoarba suprapopulatia relativa.

C. Explicatia keynesista a somajului

In conceptia lui J.M. Keynes, ceea ce determina, in mod esential, gradul de folosire a fortei

de munca este nivelul cererii efective. Somajul de tip keynesist are drept fundament o

insuficienta a cererii efective, in ambele sale componente - consum si investitii.

D. Teoria economica actuala despre cauzele somajului

Teoria lui Keynes a marcat si influentat, pentru o lunga perioada de timp, problematica

ocuparii mainii de lucru. Evolutia economiei contemporane a generat, insa tendinte noi în

abordarea cauzelor somajului. Astfel, in literatura economica, se formuleaza mai multe concluzii

cu privire la factorii cauzatori:

a) somajul nu provine, in intregime, dintr-o cerere insuficienta. Desi aceasta este esentiala,

somajul poate avea si alte cauze si forme de manifestare, cum sunt:

· un numar redus al locurilor de munca, determinat de slabele investitii anterioare sau de un

excedent de oferta de munca, in raport cu capitalul fix existent, ca urmare a unui exod sau o

imigratiei. Deci, somajul clasic - explicat prin capacitati de productie insuficiente pentru a

absorbi forta de munca - coexista cu somaj de tip keynesian determinat de insuficienta

investitiilor;


· se manifesta un somaj clasic deosebit, in sensul ca, in timp ce unele capacitati de productie

raman neutilizate, pentru ca sub efectul concurentei, indeosebi internationale, sunt preferate

investitii de productivitate, in detrimentul celor de capacitate, si, deci, o rentabilitate comparativ

nesatisfacatoare face ca anumite locuri de munca sa ramana neocupate;

· somajul frictional are tendinta de sporire independent de relansarea cererii efective, datorata

cresterii mobilitati mainii de lucru si reducerii timpului de angajare, ca urmare a unor rapide si

profunde restructurari industriale, a noilor modalitati de gestionare a mainii de lucru si a

modalitatilor de acordare a indemnizatiei de somaj.

b) Crearea unui anumit numar de locuri de munca nu diminueaza, in acelasi timp, somajul, pentru ca

numarul solicitantilor de munca a crescut, datorita sporirii varstei de pensionare, a ratei de

activitate a femeilor si a aparitiei somajului aditional.

Elementul nou consta in aceea ca oferta de munca nu este independenta de cerere si se poate

sustine chiar ca oferta de locuri de munca creeaza cererea pentru ele. Rezulta ca o crestere a

locurilor de munca nu poate absorbi somajul, deoarece determina ca un anumit numar de persoane

sa paraseasca situatia anterioara, de "inactivi", pentru a deveni persoane active, care solicita locuri

de munca.

c) Cresterea productiei nu inseamna, in mod automat, o sporire a numarului de locuri de

munca. Vechiul mit al masinii distrugatoare de locuri de munca a reaparut recent, in special in

legatura cu dezvoltarea informaticii, sub forma somajului tehnologic. Combaterea acestuia se

bazeaza pe trei argumente:

· in primul rand, fabricarea materialului informatic determina crearea de locuri de munca;

· in al doilea rand, cresterea productivitatii întreprinderilor utilizatoare permite reducerea

costurilor si extinderea pietelor;

· in al treilea rand, intreprinderile vor propune ansamblului economiei bunuri noi sau noi

servicii.

In economia contemporana, nu inceteaza sa aiba loc rasturnari tehnice; investitia nu este,

in mod necesar, o investitie de extindere a capacitatilor, ci una de productivitate, adica investitia

efectuata in zone de productivitate maxima sau pentru ameliorarea productivitatii unor factori de

productie, rar deficitari. Desigur, nu trebuie omis efectul de multiplicare pe care il are progresul

tehnic si care genereaza crearea de noi locuri de munca, in principal, in domeniul serviciilor.


V. Ocuparea „deplina” a fortei de munca

Folosirea populatiei apte la munca constituie fenomenul ocuparii.

Intr-o tara in care populatia in varsta de munca creste, factorul ce determina nivelul

ocuparii fortei de munca si al somajului este capacitatea economiei de a-si spori numarul de

locuri de munca prosuctive.

Se considera ca ocuparea deplina ar trebui sa aiba nu un prag, ci doua limite. Intre aceste

limite, care sunt si ele mobile, stabilite in raport cu nivelul dezvoltarii economice, ar trebui sa se

gaseasca, de fiecare data, un optim stabilit al ocuparii astfel incat somajul sa nu fie prea mare. Se

admite ca ocuparea deplina este asigurata daca pâna la 3 % din populatia activa este in somaj.

Somajul frictional atinge 2-3% din forta de munca. Daca indicele statistic al somajului se

afla la acest nivel, economia respectiva cunoaste o ocupare deplina a fortei de munca.

VI. Implicatiile sindicatelor

Credinta ca sindicatele pot creste substantial salariile reale, pe termen lung si pentru toata

populatia activa, este una dintre cele mai mari iluzii din zilele noastre. Acesta este in principal

rezultatul incapacitatii de a recunoaste ca salariile sunt in primul rand determinate de

productivitatea muncii.

Se discuta despre salarii si despre ocuparea fortei de munca de parca nu ar avea nici o

legatura cu productivitatea si cu productia. Desi s-a dovedit ca productia este un factor de

influenta pentru ocuparea fortei de munca aceasta concluzie este trecuta cu vederea sau

minimalizata de conducatorii sindicatelor. Concluzia nu se bazeaza asa cum presupun acestia, pe

ipoteza ca patronatul este format din persoane care sunt toate la fel de amabile, generoase si

dornice sa faca doar lucruri bune. Se bazeaza exact pe opusul acesteia si anume pe faptul ca

fiecare patron in parte este dornic sa isi maximizeze profiturile.

Functia principala pe care o au sindicatele este sa imbunatateasca conditiile locale de

munca si sa lupte pentru ca toti membrii sindicatelor sa fie platiti la valoarea reala ( stabilita pe

piata) a muncii lor.

Dar competitia muncitorilor pentru locuri de munca si competitia patronilor pentru

muncitori nu functioneaza perfect. Un muncitor oarecare nu poate, de regula, sa stie cat

valoreaza serviciile sale pentru un anumit patron. Din acest motiv s-ar putea afla intr-o pozitie


slaba de negociere, greselile de rationament constandu-l mai mult pe el decat pe patron. Nu

numai ca ar fi posibil sa nu gaseasca o slujba mai buna, dar si ca multa vreme sa nu gaseasca un

loc de munca nici pe departe la fel de bine platit. Deci, el ar putea sa fie mai tentat sa accepte o

slujba platita, dupa parerea lui, cu mult sub „valoarea sa reala”, decat sa isi asume aceste riscuri.

O notiune stranie, dar persistenta, este ca interesele tuturor muncitorilor sunt aceleasi si

ca marirea salariilor unei categorii de muncitori i-ar ajuta pe toti ceilalti. De fapt, daca un

sindicat reuseste, prin costrangere sa obtina cresterea salariilor muncitorilor sai cu mult deasupra

valorii de piata, aceasta va dauna celorlalti muncitori, precum si tuturor membrilor societatii.

In continuare vom lua drept exemplu o comunitate alcatuita din doar 6 grupuri de

muncitori care au initial fonduri de salarii egale, iar valoarea pe piata a productiei este aceeasi.

Salariile au crescut in procente diferite in functie de grupul de apartenenta. Acest lucru a

facut ca preturile si nivelul de trai sa creasca cu 25%

Nr.

Crt.

Denumire grup Salariu initial Salariul dupa

marire

Salariul real Castig sau

pierdere

1 Lucratori agricoli X X X+25% pierdere

2 Vanzatori cu

amanuntul

X X+10% X+25% pierdere

3 Muncitori in

confectii

X X+20% X+25% pierdere

4 Mineri X X+30% X+25% castig

5 Constructori X X+40% X+25% castig

6 Angajati ai cailor

ferate

X X+50% X+25% castig

In aceste conditii, costul vietii a crescut, in medie, cu 25%. Lucratorii din agricultura,

desi nu au suferit nicio reducere nominala a salariilor, vor avea o situatie semnificativ mai grea

din punct de vedere real. Vanzatorii cu amanuntul, desi salariul lor nominal a crescut cu 10%,

vor avea o situatie mai grea decat la inceput. Chiar si muncitorii din confectii ale caror salarii au

crescut cu 20%, se vor afla intr-o situatie mai dezavantajoasa decat cea anterioara. Minerii, care

au beneficiat de o crestere de 30% a salariilor, nu isi vor imbunatatii decat putin puterea de


cumparare. Constructorii si lucratorii cailor ferate au castigat, bineinteles, dar si in cazul lor,

cresterea reala se situeaza mult sub cea nominala.

Se presupune ca marirea salariilor se face pe seama profitului patronilor.

Daca se forteaza cresterea salariilor intr-o anumita firma care se afla in concurenta cu alte

firme, concurenta care nu ii permite cresterea preturilor, cresterea salariilor va fi dedusa din

profit. Acest lucru este putin probabil sa se intample atunci cand cresterea salariilor se produce in

toata ramura respectiva.

Se poate concepe o situatie in care se reduc profiturile unui intreg sector fara sa scada si

ocuparea fortei de munca, cu alte cuvinte o situatie in care cresterea salariilor semnifica o

crestere corespunzatoare a fondurilor de salarizare si in care intregul cost se suporta din profituri,

in conditiile in care nicio firma nu este scoasa din circuitul economic.

Sa ne referim, de exemplu, la o ramura ca aceea a cailor ferate, care nu poate sa arunce pe

umerii publicului costurile rezultate din cresterile mari de salarii pentru ca reglementarile

guvernamentale nu permit asa ceva.

Ajungem astfel la concluzia ca sindicatele, desi ar putea sa asigure temporar o crestere a

salariilor nominale ale memrilor lor, in parte pe seama patronilor, in parte pe seama muncitorilor

nesindicalisti, nu pot sa asigure, pe termen lung si pentru absolut toti muncitorii, o crestere a

salariului real.

Bibliografie:

Hazlitt, H., 2008. Economia intr-o lectie. Ed. Libertas, pp. 58-60, pp. 126-137

Balcerowicz, L., 2001. Libertate si dezvoltare. Ed. Compania, pp. 93-104

Hayek, F., A., 2006. Drumul către servitute. Ed. Humanitas, pp. 224-241

http://www.ase.ro/upcpr/profesori/288/POPULATIA%20-tema%205-F.pdf

http://www.stiucum.com/economie/microeconomie-si-macroeconomie/Piata-fortei-de-munca-si-

somaj53949.php

http://www.stiucum.com/economie/microeconomie-si-macroeconomie/Piata-fortei-de-munca-si-somaj53949.php

http://www.stiucum.com/economie/microeconomie-si-macroeconomie/Piata-fortei-de-munca-si-somaj53949.php

http://www.ase.ro/upcpr/profesori/288/POPULATIA%20-tema%205-F.pdf

Somajul si ocuparea deplina a fortei de munca

Documents

Transcript of Somajul si ocuparea deplina a fortei de munca