Somajul forme, cauze, evolutii

20
SOMAJUL FORME, CAUZE, EVOLUTII Somajul este termenul folosit în cazul lipsei ocupaţiei plătite (locurilor de muncă) pentru forţele apte şi calificate corespunzător pentru muncă. Acest fenomen este caracterizat prin faptul că o parte din populaţie este în căutare a unui loc de muncă. Când această situaţie ia proporţii, apar probleme economice serioase în cadrul regiunii sau statului respectiv, prin creşterea cheltuielilor sociale de întreţinere a şomerilor. Somajul este locul de intalnire si de confruntare al cererii globale si ofertei globale de munca. Geneza somajului se explica pornind de la situatia in care somajul si subocuparea coexista cu potentialul economic, cu capacitatile de productie nefolosite sau partial folosite, intr-un contex de recesiune economica profunda, ceea ce face ca venitul national sa fie mai mic decat i-ar permite productivitatea muncii. Trebuie sa avem in vedere si efectul distructiv pe care dobanzile il pot avea asupra ocuparii si a investitiilor. Mentinerea unor rate ridicate ale dobanzilor, situate mult timp peste rata inflatiei, secatuieste economia atat de posibilitatile viitoare de dezvoltare, cat si de posibilitatile de ocupare. Desigur, apare mult mai avantajos pentru un individ sa incaseze cu regularitate o dobanda ridicata, fara un efort deosebit, comparativ cu efectuarea unei investitii pentru care trebuie sa munceasca mult si sa-si asume un risc. In conditiile actuale, ale unui ritm atent in domeniul innoirilor tehnice si tehnologice, mentinerea unor rate inalte ale dobanzilor echivaleaza practic cu compromiterea capitalui fizic existent prin blocarea procesului investitional, care accentueaza somajul. Un alt aspect ce se impune a fi luat in calcul pentru intelegerea genezei si manifestarii somajului priveste problema salariilor. Pe termen scurt insa, temperarea cresterii salariilor nu are efecte semnificative asupra ocuparii, somajul si

description

 

Transcript of Somajul forme, cauze, evolutii

Page 1: Somajul   forme, cauze, evolutii

SOMAJULFORME, CAUZE, EVOLUTII

Somajul este termenul folosit în cazul lipsei ocupaţiei plătite (locurilor de muncă) pentru forţele apte şi calificate corespunzător pentru muncă. Acest fenomen este caracterizat prin faptul că o parte din populaţie este în căutare a unui loc de muncă. Când această situaţie ia proporţii, apar probleme economice serioase în cadrul regiunii sau statului respectiv, prin creşterea cheltuielilor sociale de întreţinere a şomerilor. Somajul este locul de intalnire si de confruntare al cererii globale si ofertei globale de munca.

Geneza somajului se explica pornind de la situatia in care somajul si subocuparea coexista cu potentialul economic, cu capacitatile de productie nefolosite sau partial folosite, intr-un contex de recesiune economica profunda, ceea ce face ca venitul national sa fie mai mic decat i-ar permite productivitatea muncii.

Trebuie sa avem in vedere si efectul distructiv pe care dobanzile il pot avea asupra ocuparii si a investitiilor. Mentinerea unor rate ridicate ale dobanzilor, situate mult timp peste rata inflatiei, secatuieste economia atat de posibilitatile viitoare de dezvoltare, cat si de posibilitatile de ocupare.

Desigur, apare mult mai avantajos pentru un individ sa incaseze cu regularitate o dobanda ridicata, fara un efort deosebit, comparativ cu efectuarea unei investitii pentru care trebuie sa munceasca mult si sa-si asume un risc. In conditiile actuale, ale unui ritm atent in domeniul innoirilor tehnice si tehnologice, mentinerea unor rate inalte ale dobanzilor echivaleaza practic cu compromiterea capitalui fizic existent prin blocarea procesului investitional, care accentueaza somajul.

Un alt aspect ce se impune a fi luat in calcul pentru intelegerea genezei si manifestarii somajului priveste problema salariilor.

Pe termen scurt insa, temperarea cresterii salariilor nu are efecte semnificative asupra ocuparii, somajul si inflatia. Cu toate ca salariul si costul salarial continua sa fie analizate din unghiul rolurilor lor ca principal mecanism de reglare a cresterii si ofertei de munca, somajul tinde sa se autonomizeze, sa se indeparteze de evolutia salariilor.

Salariile au urma sa scada foarte mult pentru a avea efect favorabil asupra ocuparii si diminuarii somajului. In realitate insa, in anumite perioade se constata ca salariile nominale cresc impreuna cu somajul.

Un alt aspect relevant pentru aprecierea genezei si manifestarii somajului se refera la faptul ca eliberarea fortei de munca din motive de retehnologizare in diferite ramuri si unitati economice s-a accentuat, in timp ce cererea de locuri de munca a stagnat din cauza nesigurantei economice si a lentei restructurari a economiei. Ameliorarea acestei stari presupune o serie de actiuni majore ca: infaptuirea ferma a unei strategii stiintifice, realiste si coerente privind dezvoltarea economiei nationale si a ramurilor ei; realizarea pe coordonatele eficientei economico-sociale a privatizarii, restructurarii si modernizarii unitatilor economice; ameliorarea formarii profesionale performante, in accord cu exigentele reconversiei fortei de munca; dezvoltarea capacitatii manageriale incepand de la nivelul microeconomic, pana la cel macroeconomic.

Din examinarea principalelor aspecte ale genezei somajului pot fi desprinse cateva trasaturi semnificative. Asemenea trasaturi le putem sistematiza astfel:

-crestrea insemnata a numarului somerilor pe intregul parcurs al tranzitiei la economia cu piata concurenta;

Page 2: Somajul   forme, cauze, evolutii

SOMAJULFORME, CAUZE, EVOLUTII

-existenta in structura somajului a unui numar important de muncitori, indeosebi cei care au lucrat in unitati economice energointensive;

-somajul afecteaza puternic tinerii si femeile. Somerii tineri provin mai ales din mediul urban, avand o pregatire liceala sau profesionala. Cauzele care genereaza somajul in care intra pentru prima data pe piata muncii; neconcordanta structurii cererii cu cea a ofertei de forta de munca; preferinta patronatelor pentru a angaja persoane cu experienta in activitate, disponibilizarea cu prioritate a tinerilor lucratori etc.Ponderea mare a femeilor in randul somerilor are ca principala cauza persistenta unei mentalitati invechite privind rolul femeii in societate, mentalitate care se manifesta atat la angajare cat si la disponibilizarea personalui.

-tendinta de crestere a somajului de lunga durata;-alimentarea somajului prin procese de natura economica si social-culturala.

Procesele economice tin prioritar de: declinul economiei, inconsecventa aplicarii reformei economice, lipsa de capital etc.; iar procesele social-culturale privesc mai ales mobilitatea relative redusa a fortei de munca pe plan teritorial din motive sociale restrictive, neconcordanta dintre optiunile profesionale ale celor care cauta de lucru si cerintele vietii social-economice, amplificarea tendintelor de specializare a unor grupuri socio-profesionale etc. Principalele forme ale somajului sunt: somajul conjugal, somajul structural, somajul tehnologic.

Somajul conjugal se formeaza din pricina diminuarii activitatii economice in conditiile recesiunii specifice tranzitiei la ecomonia de piata concurentiala.Are un caracter involuntar, fiind determinat de insuficienta cererii agregate, implicit a cererii de munca. Firmele care nu pot face fata salariilor sporite isi diminueaza activitatea si incep sa disponibilizeze personalul.

Somajul structural formeaza pe baza modificarilor ce se petrec in structura activitatilor economico-sociale. El se coreleaza cu interactiunea dintre schimbarea consumului si noile tehnologii.

Somajul tehnologic este somajul determinat de inlocuirea tehnologii vechi si de reorganizarea intreprinderilor.

Mecanismele pietei muncii se afla sub incidenta numeroaselor imprejurari, nu numai a celor strict economice, ci si demografice, tehnice sau stiintifice. El apare ca urmare a unei evolutii nefavorabile a activitatilor social economice, datorita solicitarilor suplimentare de munca ale noilor generatii sau datorita solicitarilor de locuri de munca ale persoanelor incadrate in varsta a doua.

Formele dominante de extindere ale somajului intalnite astazi sunt: Somajul de conversiune – afecteaza salariatii care aveau locuri de munca stabile

pana la licentiere, fara vechime mare in munca. La inceputul perioadei de somaj, ei sunt considerati favorizati, iar in caz de prelungire a perioadei de somaj, trec intr-o categorie mai defavorizata.

Somajul repetativ – ii cuprinde pe aceia care cunosc o succesiune de perioade de activitate si de somaj, mai afectati fiind tinerii si cei cu calificare slaba.

Page 3: Somajul   forme, cauze, evolutii

SOMAJULFORME, CAUZE, EVOLUTII

Somajul de excluziune – reuneste populatia activa in care sunt incluse persoane mai in varsta, mai putin calificate sau aflate in somaj de timp indelungat, indiferent daca mai primesc sau nu indemnizatia de somaj.

Cauzele somajului: Şomajul determinat de conjunctura economică în perioadele de recesiune

(depresiune economică) care durează de obicei 2 - 3 ani urmat de o perioadă de avânt economic cu reducerea şomajului.

Şomajul sezonier de obicei care creşte în lunile când munca sezonieră nu e solicitată (de exemplu în gastronomie, sau personalul de deservire a turiştilor).

Şomajul cronic este o formă gravă a şomajului când nici în perioadele de avânt economic relativ nu se reduce marcant numărul şomerilor.Aceasta poate să fie structurată pe cauze şi anume: datorită unei calificări necorespuzătoare cerinţelor, vârstei, sănătăţii sau lipsa dorinţei de a lucra cauzată de aplasarea în alte regiuni a locurilor de muncă, sau o retribuţie (salar) mică. O altă cauză a şomajului cronic este schimbarea structurii economiei prin apariţia unor tehnologii noi, prin care reduce necesarul forţei de muncă sau cea existentă nefiind calificată corespunzător.Aici se poate aminti automatizarea, în istorie sunt cunoscute acţiunile ţesătorilor care distrugeau maşinile din manufacturi.

Literatura economică prezintă două categorii de şomaj: Şomajul voluntar este acel tip de şomaj care descrie situaţia în care oameni apţi

de muncă nu doresc să lucreze, in majoritatea covârşitoare a situaţiilor, deoarece deţin suficiente resurse materiale.

Şomajul involuntar (forţat) descrie situaţia în care oameni apţi de muncă doresc să se angajeze, dar nu gasesc locuri de muncă disponibile. Aceast tip de şomaj este cel care ridică probleme sociale, fiind singura formă acceptată pentru plata indemnizaţiei de şomaj în conformitate cu Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Şomajul involuntar reprezintă un efect secundar negativ al legislaţiei muncii, care creează bariere la intrarea pe piaţa muncii a cererii de forţă de muncă (a locurilor de muncă), ce are drept consecinţă apariţia unui excedent de oferta de forţă de muncă (şomajul involuntar).

Bariere care împiedică întâlnirea dintre cererea şi oferta de pe piata muncii: Salariul minim impus reprezintă o limită inferioară a salariului impusă prin

legislaţie. Împiedică intrarea pe piaţă a locurilor de muncă pentru oamenii care sunt dispuşi să lucreze sub aceasta limită, obligându-i să rămână şomeri. Creşterea salariului real minim impus peste cel mai mic preţ al ofertei, are ca efect creşterea şomajului.

Limitarea numarului de angajatori.Cu câteva excepţii, legislaţia muncii nu permite persoanelor fizice să devină angajatori ,fiind o barieră pe piaţa muncii prin faptul ca sunt blocate o multitudine de locuri de muncă, ce ar fi intrat în competiţie directă cu cele oferite de societăţile comerciale, cu efecte pozitive asupra şomerilor şi salariaţilor.

Aparitia si accentuarea somajului au o multitudine de cauze obiective, dar si subiective. In conditiile unei productivitati a muncii ridicate, ritmul de crestere economica, nu mai este capabil sa creeze noi locuri de munca, astfel incat sa asigure o

Page 4: Somajul   forme, cauze, evolutii

SOMAJULFORME, CAUZE, EVOLUTII

ocupare deplina, pe piata muncii, decalajul intre cererea de munca si oferta de munca fiind in favoarea ultimei.

Exista si cauze de ordin subiectiv, care tin de comportamentul retinut al agentilor economici de a angaja tineri, fie datorita lipsei lor de experianta, fie ca acestia nu se incadreaza in disciplina muncii. In randul tinerilor, somajul apare si ca urmare a tendintei de a cauta locuri de munca platite cu un salariu mai mare, fapt ce intarzie integrarea lor activa.

Progresul tehnic - pe termen scurt, este generator de somaj, intr-o proportie mai mare sau mai mica, in functie de capacitatea financiara a tarilor de a asimila noutatile cercetarii stiintifice.Pe termen lung, genereaza noi nevoi, care sunt acoperite prin produse rezultate din activitati noi, generatoare de locuri de munca.

Criza economica - caracterizata prin scaderi sau stagnari ale activitatii economice, sporeste numarul de someri, integrarea lor fiind la un nivel scazut. Absorbirea unui numar cat mai mare de someri depinde de posibilitatile reale ale fiecarei tari de a stimula agentii economici in cresterea investitiilor de capital.In Romania, criza economica de lunga durata a generat un somaj de mari proportii cu perspective reduse de reintegrare a fortei de munca pe termen scurt.

Modificarile de structura a ramurilor si sectoarelor economice - sub impactul diversificarii cererii de bunuri, al crizei energetice, conduc inevitabil pentru o perioada indelungata la reducerea cererii de munca.Imigrarea - emigrarea - influenteaza asupra starii pietei muncii. Imigrarea unei parti a populatiei active in vederea angajarii in diferite tari va spori oferta de forta de munca in cadrul acestora. Emigrarea are un efect invers, de scadere a ofertei de munca in zona de origine.

Conjunctura economica si politica internationala nefavorabila - datorita oscilatiilor ritmului cresterii economice, conflictele armate, promovarii unor politici de embargou influenteaza negativ asupra relatiilor economice vizand importul - exportul, deteriorand activitatile economice in tarile din zona si contribuind la cresterea somajului.Existenta somajului la un nivel ca o rata naturala, urmata de o relativa stabilitate a ofertei de munca, ar genera conditii de echilibru intre rata somajului si rata inflatiei.

In Romania, somajul si inflatia, au avut o evolutie sincronizata, atingand, in unele perioade, la cote procentuale deosebit de ridicate. O cauza importanta care sta la baza tendintei de scadere a somajului, reprezinta pe de o partein emigrarea unei parti importante din forta de munca, iar pe de alta parte, in returnarea, de catre un numar mare de persoane, ce au depasit perioada de acordare a indemnizatiei de somaj, de a se mai inregistra la Agentia de Ocupare a Fortei de Munca.

Masuri de combatere a somajului:1.Şomajul determinat de conjunctură economică, când cererea se reduce pe piaţa

economică, se poate printr-o politică fiscală flexibilă de a echilibra pierderile provocate prin reducea vânzărilor.

In SUA această politică este mai flexibilă în comparaţie cu Europa, dacă această politică este aplicată raţional va exclude posibilitatea repetării zilei de vinerea neagră pe Wall Street SUA la data de 25 octombrie 1929, când a izbucnit o criză economică mondială ce a dus la falimentarea băncilor, devalorizarea valutei. Acest fenomen

Page 5: Somajul   forme, cauze, evolutii

SOMAJULFORME, CAUZE, EVOLUTII

bineînţeles nu aşa de intens a fost observat începând din anul 1970 şi în Germania când impozitele mari, şomajul care creşte şi salariile mari, ce determină ca preţurile ridicate a produselor germane nu puteau concura cu cele produse mai ieftin în alte ţări.

2.O măsură pentru combaterea şomajul structural, este stabilirea unor tarife flexibile de salarizare, prin colaborare mai bună dintre sindicate şi conducerea firmelor, ca tarifele să fie reglate în funcţie de gradul ratei de inflaţie.

Metoda prelungirii şcolarizării elevilor şi pensionarea timpurie a angajaţilor s-a dovedit pe o perioadă mai lungă de timp ca o măsură costisitoare şi neeficace. O altă măsură de reducere a şomajului a fost crearea serviciilor mai scurte de 8 ore cu scopul ca un post să fie ocupat de doi angajaţi.

3.Măsuri politice active pentru reducerea şomajului sunt:- la noii angajaţi este un timp de probă, timp în care primesc o retribuţie mai mică,

flexibilitate a timpului de lucru, uşurarea desfacerii contractului de muncă şi tarife de salarizare flexibile după conjunctura economică;

- instruirea şi trenarea şomerilor în felul în care trebuie să-şi caute un loc de muncă;

- integrarea în acest proces a celor care trăiesc în ţară şi au o cetăţenie străină;- ridicarea nivelului de calificare şi pregătire a şcolilor. Eliminarea tuturor barierelor de pe piaţa muncii (normele specifice legislaţiei

muncii), ar avea drept consecinţă eliminarea oricarei forme de şomaj involuntar, sporirea competiţiei dintre salariaţi pentru cele mai bune locuri de muncă (salarii şi condiţii de muncă superioare), sporirea competiţiei dintre angajatori pentru cei mai buni salariaţi, efectele fiind creşterea productivităţii muncii, reducerea birocraţiei, creşterea generalizată a veniturilor reale ale populaţiei şi va fi stimulată dorinţa oamenilor de a se instrui.

Somerii sunt acele persoane din cadrul populatiei activa disponibile, care doresc sa lucreze si cauta un loc de munca retribuit deoarece nu au un astfel de loc in mod curent. In randul somerilor se cuprind persoanele care si-au pierdut locul de munca pe care l-au avut, precum si noii ofertanti de forta de munca, ce nu gasesc unde sa se angajeze.

Nu orice persoana care nu lucreaza poate fi considerata somer (de exemplu militarii in termen sau persoanele casnice). Somer este – conform Biroului International al Muncii , organizatie din sistemul Natiunilor Unite – oricine are 15 ani, este apt de munca si nu munceste, cauta un loc de munca si poate fi angajat partial sau in intregime pentru o munca salariata sau nesalariata. Anuarul Statistic al Romaniei publica date cu privire la somerii inregistrati (persoane in varsta de 18 ani si peste).

Problema masurarii somajuluiMasurarea somajului este o problema de estimare a proportiilor, structurii,

interasitatii si duratei lui. In toate tarile cu economie cu piata concurentiala functioneaza institutii specializate si sunt aplicate modalitati specifice de intregistrare a somajului, despre care se culeg informatii sistematici sunt: nivelul, marirea sau proportia la un moment dat; intensitatea sau taria de manifestare; durata medie; structura sau componenta.

Page 6: Somajul   forme, cauze, evolutii

SOMAJULFORME, CAUZE, EVOLUTII

I. Marimea somajului (nivelul la care a ajuns) reflecta numarul persoanelor care nu lucreaza, in raport cu numarul total al persoanelor care sunt apte si doresc sa lucreze. Astfel, masurarea are loc:

- in expresie absoluta (masa somajului) – numarul persoanelor care la un moment dat, intrunesc conditiile pentru a fi incluse in categoria somerilor (numarul persoanelor din populatia activa disponibila neocupata);

- in expresie relativa (rata somajului) – calculata ca raport procentual intre numarul mediu al somerilor si: populatia activa, populatia activa disponibila, forta de munca (populatie ocupata+somaj), populatia ocupata, populatia ocupata ca salariati.

Subevaluarea somajului – inregistrarea doar a persoanelor care primesc indemnizatie de somaj, excluzand alte categorii ca: tinerii care incheie un ciclu de invatamant si nu au loc de munca, persoane care nu au temporar un loc de munca, s.a.

Supraevaluarea somajului – inregistrarea ca someri si a altor categorii(neindreptatite) ca: persoanele care incaseaza indemnizatia de somaj dar nu au intentia de a se angaja; persoanele care au deja un loc de munca dar pretind ca sunt someri, pentru ca lucreaza”la negru”; persoane care nu doresc sa munceasca din motive strict personale, s.a.

II.Intensitatea somajului – se calculeaza prin determinarea corecta a momentrului incetarii totale sau partiale a activitatii.

III. Durata sau perioada de somaj – timpul care se scurge de la pierderea locului de munca pana la reluarea activitatii.

IV. Structura – clasificarea somerilor dupa criterii ca: nivelul calificarii, domeniul de activitate, sex, varsta sau rasa.

Pentru o evaluare corecta a marimii somjului la un moment dat trebuie sa se calculeze:

- intrarile – persoanele concediate, casnice sau care au terminat un ciclu de invatamant si nu se pot angaja;

- iesirile – persoane care gasesc noi locuri de munca, cele care revin la vechiul post, cele care nu mai cauta locuri de munca, emigrantii, pensionarii, s.a.

In Romania, somajul se amplifica datorita capacitatilor de productie nefolosite, intr-un context de recesiune economica profunda si o strategie de tranzitie la economia cu piata concurentiala . Trebuie avut in vedere efectul distructiv al dobanzilor asupra investitiilor si implicit al ocuparii; rigiditatea salariilor in privinta scaderii; eliberarea accentuata a fortei de munca din motive de retehnologizare si stagnarea crearii de locuri de munca.

Principalele forme de somaj intalnite la noi sunt:- somajul conjunctural- somajul structural- somajul tehnologicMasurile de diminuare a somajului se grupeaza in: - masuri ce privesc direct pe someri- masuri ce privesc populatia ocupata- alte masuri.

Page 7: Somajul   forme, cauze, evolutii

SOMAJULFORME, CAUZE, EVOLUTII

In prezent rata somajului in tara noastra este de circa 10% pe ansamblul economiei, existand printre someri o mare parte a muncitorilor din ramurile energointensive. Somajul afecteaza in prezent foarte mult tinerii si femeile.Din cauza marii recesiuni in care ne aflam, somajul are o tendinta de crestere de lunga durata.

In Romania, Legea 1/1991 republicata cu modificari in Legea 86/1992, precizeaza ca sunt considerati someri, persoanele apte de munca, ce nu pot fi incadrate din lipsa de locuri disponibile corespunzatoare pregatirii lor.

Românii plecaţi peste graniţă, „cauza" şomajului scăzut“Panta descendentă pe care se află şomajul din ţara noastră nu mulţumeşte însă pe

toţi jucătorii implicaţi în procesul de ocupare a forţei de muncă. În timp ce cifrele statistice arată o descreştere constantă a numărului de persoane inactive, sindicaliştii susţin că valorile pozitive sunt înregistrate pe baza numărului mare de români plecaţi să muncească în afara ţării.

Potrivit vicepreşedintelui Cartel Alfa, Petru Dandea, scăderea şomajului care s-a înregistrat în ultimii ani, în România, este un fenomen negativ. "Fenomenul care generează scăderea şomajului este pozitiv atâta vreme cât oferă un loc de muncă celor care nu au unul. La noi, însă, portiţa găsită de salariaţi a fost de a-şi căuta un loc de muncă în afară", a spus Dandea.

De aceeaşi părere este şi liderul Asociaţiei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), Adrian Izvoranu, care a explicat că diminuarea ratei şomajului nu a fost o consecinţă a apariţiei de noi locuri de muncă, în condiţiile în care au fost create 100.000 de noi slujbe în ultimii trei ani, iar numărul de şomeri a scăzut de la peste 550.000 de persoane la aproximativ 300.000, în prezent. În opinia reprezentantului patronilor, la nivelul dezvoltări economice şi a necesităţilor de pe piaţă, România ar avea nevoie de încă 500.000 de noi locuri de muncă, slujbe care nu vor putea fi acoperite cu muncitori autohtoni.

Potrivit INS, cea mai mare rată a şomajului, în România, s-a înregistrat în 2002, când a ajuns la 13,4%, iar în primele luni ale anului în curs, rata şomajului s-a menţinut la valoarea de 4,3%. Din ultimele date publicate de ANOFM, în februarie, cea mai ridicată rată a şomajului a fost atinsă în judeţul Vaslui (9,3%), urmat de Mehedinţi (9,2%), Teleorman (7,8%) şi Ialomiţa (7,7%), în timp ce nivelul minim a fost atins în judeţul Timiş (1,3%) .”

Evolutii financiare in 2008“Anul 2007 va rămâne în istorie ca anul aderării României la Uniunea Europeană.

Ne-am obişnuit să facem eforturi pentru integrarea în Uniunea Europeană, acum însă trebuie să ne redescoperim potenţialul şi să-l folosim pentru bunăstarea noastră, pentru a ne dovedi - nu doar declarativ, ca lozincard - meritul de a fi membrii. Anul 2008 va fi însă un an în care trebuie să micşorăm decalajele şi să îndeplinim obiectivele asumate.

Contextul economicPreviziunile macroeconomice anunţă o creştere a produsului intern brut cu 6,5%

şi atingerea unui nivel al inflaţiei de 4,3%, iar deficitul extern va continua să se menţină în jurul valorii de 15%. Totodată se anticipează scăderea şomajului la 4,3% şi un salariu minim de 500 de ron la începutul anului, probabil mai mare ulterior. Dar de la a vrea şi până la a putea e cale lungă, mai ales într-un an electoral.

Page 8: Somajul   forme, cauze, evolutii

SOMAJULFORME, CAUZE, EVOLUTII

Conform previziunilor economice de toamnă ale Consiliului Europei, la nivelul Uniunii se aşteaptă un trend descendend al creşterii economice de la 2,9% în 2007 la 2,4% pentru 2008 şi 2009. De remarcat că în zona euro creşterile sunt uşor inferioare, respectiv 2,6% în 2007, 2,2% în 2008 şi 2,1% în 2009. În ceea ce priveşte inflaţia, pe termen scurt se anticipează creşterea preţurilor la bunurile de consum, urmând ca inflaţia să revină la mijlocul anului viitor la 2%. Şomajul va continua să scadă prin crearea a 8 milioane noi locuri de muncă în anii 2007-2009, acestea adăugându-se celor 3,5 milioane create deja în 2006. Dacă aceste previziuni se vor adeveri, şomajul va scădea până la 6,6% în 2009, respectiv 7,1% în zona euro, obiective care nu au mai fost atinse de 15 ani!

Având în vedere contextul economic, trebuie avute în vedere - pe lângă indicatorii macroeconomici de mai sus - şi alte aspecte de importanţă primordială: piaţa bancară, asigurările, bursa, piaţa muncii, etc.

Piata bancara – spre maturizareLa început de 2007, Banca Naţională anunţa că peste 20 de bănci importante şi-au

exprimat interesul de a începe să deruleze operaţiuni directe pe piaţa românească. Dintre acestea, au intrat pe piaţă doar portughezii de la Millenium - marele învins al licitaţiei pentru B.C.R. Prin urmare, ne aşteptăm la intrarea unor competitori puternici în 2008.

În urma crizei financiare pornite în vară din Statele Unite, se pare că există tot mai multe tatonări cu scop de regrupare, vorbindu-se de fuziuni şi achiziţii importante. Preluarea ABN AMRO pentru 71 miliarde euro de către un consorţiu condus de Royal Bank of Scotland este un fapt împlinit în octombrie, deşi tatonările durau de peste 6 luni. Acum se discută despre fuziunea dintre două mari bănci austriece: Erste şi Raiffeisen - un zvon lansat de presa maghiară, dar care a căpătat consistenţă prin faptul că ştirea a fost preluată şi de Forbes. Dacă această fuziune va avea loc, impactul va fi semnificativ la nivel european. Pentru România, aceasta ar reprezenta o reaşezare puternică în piaţă, noua bancă urmând să deţină circa o treime din piaţă.

Concurenţa pe piaţa bancară autohtonă este acerbă, ceea ce crează senzaţia că sunt puţini care sunt interesaţi de găsirea unei oportunităţi. Pe de altă parte, nivelul la care se situează piaţa şi trendul de creştere reprezintă o tentaţie. Recent, George Săvuică - preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România - Malaiezia - a anunţat că o bancă asiatică va intra în curând pe piaţa bancară românească.

Încă un argument privind reaşezarea pieţei: numărul mare de bănci mici ce abia fac faţă competiţiei, conduce la noi fuziuni şi preluări în vederea creşterii cotei de piaţă după modelul Unicredit Ţiriac. Cu atât mai mult cu cât profitabilitatea băncilor din România a scăzut în primele trei trimestre faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform viceguvernatorului Florin Georgescu această evoluţie având loc pe fondul investiţiilor şi reducerii marjelor de dobândă.

La 1 ianuarie 2008 expiră termenul acordat pentru implementarea Basel II, iar băncile vor funcţiona după un sistem de regulamente interne foarte atent structurate pe tip de credit şi tip de clientelă. Pentru noii veniţi, aceasta nu ar treui să prezinte o problemă, mai ales că strategia marilor grupuri bancare este de a importa procedurile aşa cum sunt, ceea ce înseamnă costuri mai mici.

Se naşte o întrebare: să fi fost Basel II unul dintre argumentele amânării intrării în România a multor bănci care şi-au anunţat interesul? În condiţiile în care mari bănci

Page 9: Somajul   forme, cauze, evolutii

SOMAJULFORME, CAUZE, EVOLUTII

europene au afirmat că, având în vedere dificultatea implementării reglementărilor Basel II, aceasta reprezintă cea mai mare provocare din istoria lor, răspunsul este afirmativ.

Asigurarile – incotro?Şi pe piaţa asigurărilor va fi una activă în 2008 din punct de vedere al regrupărilor

pe piaţă. Asiban, societatea de asigurări cu a patra cotă de piaţă la finele anului 2006, după Allianz Ţiriac, Asirom şi Omniasig, a fost evaluată şi acum se află în faza de exprimare a interesului din partea potenţialilor investitori, urmând ca în primul semestru al anului viitor să fie tranzacţionată. Nici unul dintre cei patru acţionari ai Asiban nu este interesat de preluare, Banca Transilvania şi BCR deţin propriile societăţi de asigurare, BRD a declarat public că vrea să-şi vândă cota pe care o deţine, iar CEC, deşi ar vrea, nu poate să plaseze mai mult de 20% din propriile acţiuni într-o societate la care are acţiuni.

Se pare că sunt multe societăţi interesate de această preluare şi nu va fi de mirare dacă şi aici vor fi investi tot austriecii. Apropo de austrieci, societatea Vienna Insurance, cea care a preluat în acest an 50,18% din Asirom, va lansa în curând o ofertă publică de preluare a acţiunilor pe care nu le deţine, oferind 0,75 lei/acţiune, cu 14% mai mult decât valoarea de piaţă. Această ofertă arată că societatea este pusă pe fapte mari, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul celorlalte companii preluate de austrieci. Există informaţii despre o reorganizare a companiilor din România (Omniasig, Omniasig Life, Unita şi Agras) pe care le deţine Vienna Insurance, un prim pas fiind transferarea la Omniasig a portofoliului Agras şi desfiinţarea acestuia din urmă; totodată Unita nu a solicitat deocamdată prelungirea autorizaţiei pentru RCA. Deasmenea nu au mai solicitat autorizare pentru RCA nici Carpatica Asigurări, ABC Asigurări, Interamerican şi OTP garancia Asigurări.

În condiţiile în care au fost autorizate pentru RCA doar 10 companii de asigurare, este clar că lucrurile încep să se aşeze. Au dispărut o mulţime de companii de care nu auzeai decât de la un nene dubios care dârdâia de frig într-o rablă plasată strategic în piaţă în preambulul sărbătorilor de iarnă. Nici nu se putea altfel, limita de despăgubire pentru RCA în 2008 urcă la 750 mii euro, iar tarifele vor fi pe măsură. Mai mult, în 2009 limita se va dubla, probabil şi tarifele.

BVB 2008În condiţiile în care Bursa de Valori Bucureşti are o concurenţă tot mai puternică

în celelalte burse regionale, vestea bună a venit de la ministrului Vosganian care a anunţat noi intrări pe bursă: mai întâi Transgaz, apoi Romgaz, Nuclearelectrica şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Unii analişti deja le-au numit promisiuni electorale, dar indiferent de mobilul listării, dacă se trece la fapte va fi un suflu nou pe piaţă, mai ales în condiţiile trendului negativ pe care se află indicii BVB.

Dacă discutăm de „bomboane” electorale, atunci subiectul trebuie să fie Fondul Proprietatea, care se amână de câţiva ani, deşi legislaţia, metodologia, instituţiile, practic tot, se află în mâinile guvernanţilor. Listarea acestui fond de miliarde de euro va aduce un boom în piaţă. Preşedintele Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea a firmat că garantează cu funcţia listarea FP în 2008. Curajos om…

O apariţie interesantă la BVB în 2008 va fi Romtelecom. Interesant este că principalul competitor al său pe piaţa telefoniei fixe, am numit aici RCS & RDS, are deasemenea intenţii serioase pentru anul ce vine: şi-a amânat listarea la bursă pentru

Page 10: Somajul   forme, cauze, evolutii

SOMAJULFORME, CAUZE, EVOLUTII

2008, totodată discutându-se ca alternativă de finanţare contractarea unui credit sindicalizat.

Un grup de cinci firme, alcătuit din Dafora Mediaş, Armax Gaz Mediaş, Imotrust Arad, Romcarbon Buzău şi Prospecţiuni Bucureşti, şi-au făcut publică intenţia de a migra de pe Rasdaq pe Bursă. În condiţiile în care cei cinci au împreună o capitalizare de circa 750 milioane de euro, fiind printre cele mai tranzacţionate acţiuni pe Rasdaq, capitalizarea BVB are numai de câştigat.

Există numeroase oportuităţi pentru BVB, dar lucrurile se mişcă mult prea încet la noi, deşi vorbim de unul dintre cele mai dinamice domenii. Ofertele publice iniţiale (pe scurt - IPO) sunt atractive de fiecare dată, majoritatea au dovedit că investitorii au motive să le ceară, noutăţile fiind mereu o atracţie a pieţii. Câte IPO-uri vom avea în 2008? Rămâne de văzut..

În concluzie, anul 2008 va aduce multe schimbări pe cele trei pieţe. Implusionarea acestora va contribui la o piaţă mai competitivă, mai dinamică, mai eficientă. Dar numai dacă efectul de an electoral va fi scăzut. ” 

          EVOLUTIA SOMAJULUI DE LA APARITIA LEGII NR. 1/1991   

an/luna ian. feb. martie aprilie mai iunie iulie august sept. oct. nov. dec.media anuala

2000 12 12.5 12.2 11.9 11.5 11.2 10.8 10.5 10.2 10.2 10.3 10.5 11.22001 11 10.7 10.3 9.8 9.2 8.7 8.3 8.0 7.8 7.7 8.0 8.8 9.02002 13 13.5 13.4 11.4 10.5 9.9 9.2 8.7 8.4 8.2 8.1 8.4 10.22003 9 8.8 8.6 8.0 7.6 7.3 7.2 6.8 6.7 7.0 7.2 7.4 7.62004 8 7.8 7.8 7.4 6.9 6.6 6.3 6.2 6.1 6.1 6.2 6.3 6.82005 6 6.3 6.1 5.8 5.6 5.6 5.6 5.7 5.6 5.7 5.7 5.9 5.82006 6 6.2 6.1 5.8 5.4 5.2 5.0 5.0 4.9 5.1 5.1 5.2 5.4

2007* 5 5.1 4.8 4.5 4.1 4 3.8 3.9 3.9 4.1 4.2 4.1 4.32008 4 4.3 4.2 3.9                  

Page 11: Somajul   forme, cauze, evolutii

SOMAJULFORME, CAUZE, EVOLUTII

CUPRINS

SOMAJULGENEZA SOMAJULUIPRINCIPALELE FORME ALE SOMAJULUICAUZELE SOMAJULUIMASURI DE COMBATERE A SOMAJULUISOMERIIPROBLEMA MASURARII SOMAJULUIROMANII PLECATI PESTE GRANITA “CAUZA” SOMAJULUI SCAZUTEVOLUTII FINANCIARE IN 2008

Page 12: Somajul   forme, cauze, evolutii

SOMAJULFORME, CAUZE, EVOLUTII

BIBLIOGRAFIE:

ECONOMIE POLITICA, DAN POPESCUZIARUL FINANCIARZIARUL ADEVARULWWW.WIKIPEDIA.ROZIARUL ROMANIA LIBERA