ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI FACULTATEA DE MANAGEMENT ECONOMIC

SOMAJUL-POLITICI SI STRATEGII COERENTE IN DOMENIUL OCUPARII-CONDITIE ESENTIALA DE DIMINUARE A SOMAJULUI SI DE IMBUNATARIRE A CALITATII VIETII

Prof.coord: Studenti: Mantescu Sonia Lorena Vlad Mihaela Andreea

BUCURESTI 2011

DEFINIREA ŞI EVALUAREA ŞOMAJULUI

În încercarea de definire a şomajului, constatăm că există o serie de modalităţi în care se poate face acest lucru: fie în funcţie de maniera de abordare, fie potrivit unei perioade istorice, fie după trăsăturile pe care dorim să le scoatem în relief.

Şomajul este starea de a fi neangajat, de a nu fi în stare a obţine o muncă plătită.În vocabularul economic şi financiar, prin şomaj se înţelege încetarea involuntară şi prelungită a lucrului, din cauza imposibilităţii de a găsi un loc de muncă.

Şomajul poate fi privit ca fiind o situaţie proprie persoanelor care şi-au încetat involuntar activitatea şi/sau nu se pot angaja, din cauza imposibilităţii găsirii unui loc de muncă.

Este vorba de un surplus de forţă de muncă, făcând parte din populaţia activă şi care nu lucrează, datorită:

a. pierderii locurilor de muncă;b. creşterii ofertei de muncă peste capacitatea de absorbţie a pieţei muncii;c. proastei funcţionări a pieţei muncii. În termenii generici ai pieţei muncii, şomajul reprezintă un excedent al

ofertei, în raport cu cererea de mână de lucru. Trebuie ţinut seama, însă, că respectiva ofertă nu ia în considerare toată populaţia aptă de muncă, ci doar pe aceea dornică să se angajeze ca forţă de muncă salariată (de aceea, cererea corespondentă se constituie din ceea ce se poate satisface prin intermediul condiţiilor salariate date).

Starea de şomer apare, în principiu, ca urmare a două procese: 1. pe de o parte, în ,,zona” ofertanţilor de forţă de muncă, pierderea locului de

muncă;2. pe de altă parte, imposibilitatea angajării integrale, într-o perioadă dată de

timp, a unei generaţii de absolvenţi calificaţi pentru o anumită muncă. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, şomerul

este acea persoană care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:– nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi

autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj ce i s-ar cuveni;

– starea de sănătate şi capacităţile fizice o fac aptă pentru prestarea unei munci;– are vârsta de minim 16 ani;– nu îndeplineşte condiţiile de pensionare;

– este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă;

– este înregistrată la ANOFM sau la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile legii.

Şomajul se caracterizează prin nivel (mărime absolută sau relativă a numărului de şomeri), corespondenţa intrări–ieşiri din şomaj (căile prin care o persoană iese şi, respectiv, intră din/în rândul şomerilor), durata şomajului, structura şomajului (pe vârste, calificări, sectoare de activitate tip de pregătire, sex etc.) şi frecvenţa acestuia (de câte ori, în medie, lucrătorii devin şomeri într-o perioadă dată de timp).

Este important de precizat că şomajul nu poate fi definit, pur şi simplu, ca reprezentând acel număr de oameni fără un loc de muncă. O definiţie atât de generală ar include şi copiii, care sunt prea tineri pentru a munci, şi pensionarii, care se află la vârsta încetării activităţii, sau alte categorii de oameni care nu doresc să desfăşoare o muncă remunerată. Din moment ce aceste grupuri sociale nu ridicăprobleme economice grave, este corect ca ele să fie omise din statisticile şomajului.

Şomajul nu loveşte numai indivizii. Peste o anumită limită, el subminează întreaga societate. Munca nu este doar mijlocul de a-ţi câştiga viaţa, ci este şi un mod de a te identifica. Şomerul poate oricând să-şi ocupe timpul, dar el nu mai areun loc definit în societate. Victima unei concedieri economice se consideră, adesea,şi victima a unei concedieri sociale. Teama de şomaj bulversează comportamentelenoastre sociale şi atitudinea faţă de muncă.

Somajul a fost explicat pentru prima data in economia politica clasica, prin aceea ca pe piata muncii se confrunta cererea intreprinderilor care angajeaza salariati atata timp cat productivitatea marginala a muncii este egala cu salariul real existent si oferta celor ce vor sa se angajeze formata pe baza optiunii intre munca si timp liber. Ofertantii vor opta pentru munca atat timp cat puterea de cumparare a remuneratiei pe care o vor primi este superioara expresiei in bani a efortului pe care trebuie sa il faca in cadrul muncii.

Pe aceasta baza, somajul poate exista sub doua forme: a) somajul voluntar sau clasic – generat de faptul ca o parte din ofertantii de

munca nu accepta sa se angajeze la salariul care se formeaza pe piata;b) somajul tranzitoriu care se formeaza in decursul perioadei necesare

adaptarii ofertei la nivelul cererii.Din punct de vedere macroeconomic, somajul clasic are la baza situatia

caracterizata prin insuficienta ofertei in raport cu cererea determinata de faptul ca pretul efectiv al bunurilor economice pe piata este mai mic decat pretul de echilibru.

In perioada anilor 30 J.M.Keynes remarca existenta somajului involuntar care cuprinde persoane care nu refuza sa se angajeze la un anumit salariu, ci nu gasesc de lucru pentru ca cererea de munca este insuficienta in raport cu oferta. Dezechilibrul de pe piata muncii este dezechilibrul de pe piata bunurilor, intreprinderile au capacitati de productie sa angajeze noi salariati, dar nu realizeaza aceasta pentru ca cererea agregata de bunuri este prea mica pentru a resorbi excedentul ofertei de munca.

Somajul actual este considerat ca fiind predominant involuntar, insa este deopotriva compus si din somaj voluntar si tranzitoriu.

Somajul se formeaza pe baza a doua mari procese economico-sociale:a) pierderea locurilor de munca de catre o parte a populatiei ocupate;b) cresterea ofertei de munca prin realizarea de catre noile generatii a varstei

legale pentru a se putea angaja si afirmarea nevoii de a lucra a unor persoane apte de munca dar inactive, in conditiile unei cereri de munca inferioare acestei cresteri.

In cadrul primului proces, in functie de cauzele directe care il determina, se disting mai multe forme sau genuri de somaj.

Somajul ciclic sau conjunctural, este cauzat de crizele economice care au loc, de crizele partiale sau de alte crize specifice unor conjuncturi. Acest tip de somaj poate fi resorbit total sau partial in perioadele de avant economic.

Somajul structural, este determinat de tendintele de restructurare economica, geografica, sociala, care au loc in diferite tari, mai ales, sub incidenta crizei energetice si revolutiei tehnico-stiintifice.

In aceasta categorie se include si somajul din tarile sarace cu crestere demografica, dar lipsite atat de capital, cat si de competentele necesare exploatarii resurselor umane. Reintegrarea acestei forte de munca poate avea loc numai printr-un proces lung si dificil, intrucat presupune cresterea investitiilor, recalificarea celor afectati, reorientarea invatamantului.

Somajul tehnologic, este determinat de inlocuirea vechilor tehnici si tehnologii cu altele noi, precum si de centralizarea unor capitaluri si unitati economice cu restrangerea locurilor de munca.

Resorbirea acestui somaj este dificila intrucat presupune recalificarea fortei de munca in concordanta cu noile nevoi ale capitalului si unitatilor economice, largirea activitatilor economice si in special a productiei pentru a putea oferi locuri de munca.

Somajul intermitent, apare ca urmare a practicarii contractelor de angajare pe durata scurta din cauza incertitudinii afacerilor unui anumit numar de unitati economice.

Aceasta forma de somaj frictional nu se poate restrange sub un anumit nivel.

Somajul de discontinuitate, afecteaza in mod deosebit femeile si este cauzat de intreruperea activitatii din motive familiale si de maternitate.

Somajul sezonier, este cauzat de intreruperi ale activitatilor puternic dependente de factori naturali, cum sunt, cele din agricultura, constructii, lucrari publice.

Cel de-al doilea proces generator de somaj are doua aspecte majore. Unul, priveste noile generatii care ajung pe piata muncii si explica

formarea somajului prin starea economiei, diferenta dintre ciclul reproductiei fortei de munca si al diferitelor activitati economice, prin formarea noilor generatii in cadrul miscarii populatiei sub incidenta factorilor naturali biologici, demografici si economici, care desi se influenteaza reciproc, nu au unii asupra altora o determinare directa si exclusiva.

Celalalt aspect se refera la esantioanele de populatie activa disponibila care nu au mai lucrat si sunt nevoite sa se incadreze pe un loc de munca, ceea ce explica formarea somajului prin intrarea lor pe piata muncii datorita unor cauze directe:

- diminuarea posibilitatilor de trai in conditiile unor venituri considerate alta data sigure si suficiente care s-au erodat sub actiunea inflatiei;

- intensificarea miscarii de emancipare a femeilor care nu se mai resemneaza la o viata pasiva;

- ruinarea micilor producatori.Pentru unele tari, un rol foarte important in explicarea somajului revine

migratiei internationale a fortei de munca, adica deplasarea populatiei active disponibile dintr-o tara in alta in cautarea unui loc de munca, ceea ce diminueaza oferta de munca in tara de origine, dar o mareste in tara unde ajunge, determinand scaderi sau cresteri corespunzatoare a somajului.

MĂSURI ANTRENATE PENTRU REDUCEREA EFECTELOR ŞOMAJULUI

Politici in domeniul ocuparii si reducerii somajuluiPoliticile adoptate in diverse tari de catre autoritatile guvernamentale,de

sindicate si ,partial,de intreprinderi in domeniul ocuparii si somajului vizeaza: 1.Indemnizarea somajului; 2.Rationalizarea muncii; 3.Adaptarea economiei si a agentilor economici la mediul concurential

national si international; 4.Adoptarea unui model de crestere economica susceptibil sa creeze locuri

de munca si sa asigure ocuparea deplina a mainii de lucru. 1Indemnizarea somajului se realizeaza in principal prin alocatiile (ajutorul)

de somaj,prin care somajul devine socialmente suportabil.Desigur,aceste alocatii

reprezinta un cost economic ridicat,sporesc sarcinile sociale ale intreprinderilor micsorand competitivitatea acestora.Ele pot incita la prelungirea duratei somajului,la cresterea somajului voluntar.Nimic nu este mai costisitor decat un somer,afirma numerosi economisti de orientare keynesista si social democrata.

In ultimii ani,in SUA si in alte tari din UE, indemnizatia de somaj face obiectul unor cautari intense pentru o mai buna reglementare.Aceasta se inscrie printer masurile de protectie sociala,dar cresterea somajului si mentinerea sa la niveluri relativ ridicate in mai toate tarile implica o crestere rapida a sumelor folosite sub aceasta forma.In acest context doua aspecte devin preocupante:cu toata cresterea,sumele folosite pentru plata indemnizatiei de somaj se dovedesc a fi tot mai mici in raport cu nevoile; sfera de cuprindere a indemnizatiei de somaj se largeste si nu mai poate face fata

Indemnizatia de somaj reprezinta un sistem in cadrul caruia sumele antrenate se pot grupa pe doua mari functii – de asigurare si de asistenta pentru someri.

In masura in care este destinata asigurarii, indemnizatia de somaj are rolul de a oferi un supliment sau o completare a mijloacelor de trai pentru o perioada determinata, iar privita ca asistenta ea are o contributie importanta la diminuarea somajului prin sustinerea programelor de calificare, recalificare si reorientare a somerilor, precum si a programelor de incadrare in activitate.

Mijloacele necesare finantarii functiei de asistenta a indemnizatiei de somaj sunt obtinute de la bugetul de stat si se constituie prin promovarea unui mecanism de redistribuire a veniturilor la nivelul societatii. Actionand pe de o parte, pentru stabilirea unei indemnizatii de somaj descurajante, iar pe de alta parte, pentru a se crea noi locuri de munca cu salarii scazute, indemnizatia de somaj se manifesta ca un moderator al cresterii salariilor cu profunde implicatii pe piata muncii. Datorita incitatiei de a munci pe care o impune, ea contribuie la diminuarea costului social al sistemului de protectie, la cresterea PIB, prin aportul somerilor ce s-au angajat si, ca urmare, prin cresterea veniturilor fiscale ale statului.

Printre efectele active ale indemnizatiei de somaj sunt remarcate contributia sa la reconstituirea eticii vietii active, restrangerea prestatiilor de munca clandestina sau care se sustrage impozitarii, contributia la realizarea unui echilibru intre drepturile si obligatiile cetatenilor in sensul ca dreptul de a obtine un anumit venit prin intermediul indemnizatiei de somaj trebuie compensat prin obligativitatea incadrarii in munca.

O alta modalitate de asigurare a unor venituri garantate este impozitul negativ. Acesta reprezinta un sistem de transfer de venituri in favoarea celor lipsiti prin alocarea de catre stat a unor sume care variaza dupa nivelul veniturilor.

Garantarea unui venit minim constituie o preocupare majora a tuturor guvernelor, organizatiilor profesionale si a sindicatelor.

2. Rationalizarea muncii presupune mai multe modalitati:

a)Reducerea progresiva a duratei saptamanale a muncii.Caracterul progresiv(gradual)al acestei masuri permite insa intreprinderilor sa se adapteze la noua situatie prin accelerarea substituirii muncii prin capital fix,deci prin cresterea productivitatii si nu prin crearea de noi locuri de munca,asa cum se urmareste prin reducerea saptamanii de lucru.

b)Reducerea brusca a saptamanii de lucru,pentru a impiedica intreprinderile sa se adapteze prin intermediul productivitatii si a le determina sa mareasca numarul locurilor de munca.De multe ori aceasta masura afecteaza in mod serios competitivitatea intreprinderilor.

c)Scaderea muncii feminine prin alocatii sporite pentu mamele casnice.d)Returnarea in tarile de origine a imigrantilor,interzicerea si sanctionarea

severa a muncii la negru a strainilor.Aceasta masura afecteaza intreprinderile ,in sensul ca ele erau “obisnuite:cu munca mai prost platita a imigrantilor,ceea ce le permitea sa produca la costuri mai scazute.Scoaterea din munca a imigrantilor nu este insa urmata-cum sperau autoritatile statale-de angajarea in locul lor a conationalilor someri,deoarece intreprinderile ,cauta ,ca si in alte cazuri,sa substituie munca prin capital tehnic,deci prin cresterea productivitatii muncii.

e)Extinderea activitatilor care necesita un timp redus.Aceasta masura favorizeaza insa cresterea ofertei de munca mai ales feminine,marind somajul si totodata accentueaza instabilitatea mainii de lucru incurajand “interimatul”, suplinirea in munca.

f)Reducerea varstei de pensionare pentru a permite intrarea in activitate a noilor generatii de salariati. Si aceasta masura poate avea insa efecte secundare opuse celor urmarite de guvern si sindicat. Pe de o parte, intreprinzatorii pot apela, pentru cresterea productivitatii muncii, la sporirea capitalului tehnic.Pe de alta parte, costurile sociale ocazionate de pensionarile anticipate cresc,diminuand competitivitatea intreprinderilor.In plus,cei pensionati inainte de termen vor mari randurile celor care practica munca la negru.

3.In ceea ce priveste adaptarea economiei si a agentilor economici la mediul concurential national si international, politicile guvernamentale si ale intreprinderilor au, in general, ca obiective:

Accentuarea pregatirii fortei de munca inclusiv recalificarea si reorientarea profesionala , pentru ca salariatii sa raspunda mai bine cerintelor intreprinderilor, iar tinerii sa se integreze mai usor in aparatul productiv. Pregatirea initiala(care si ea nu trebuie sa fie extrem de ingusta) trebuie completata cu asa numita formare permanenta.

Adaptarea economiei si ramurilor la exigentele sporite ale competitiei international prin: marirea fortei concurentiale a intreprinderilor din ramurile cele mai solicitate, unde se impune un plus de productivitate, insotita de crearea de locuri de munca in sectoarele in care productivitatea creste mai putin; adoptarea de

masuri protectioniste in anumite domenii (taxe vamale mai ridicate la anumite produse straine pentru a nu concura produsele nationale similare).

Atenuand in felul acesta presiunea concurentei straine, intreprinderile nu mai sunt fortate sa puna accentul pe cresterea productivitatii, putand astfel mari numarul locurilor de munca. Aceasta masura are insa dezavantajul ca submineaza competitivitatea exterma a produselor nationale

4. Unele politici privind ocuparea si somajul au in vedere modificarea tipului de crestere economica la nivel micro si macroeconomic. Pe scurt, este vorba de:

O crestere economica mai bogata in locuri de munca, respective, o relansare economica prin extinderea cheltuielilor publice, a creditului si cresterea veniturilor, deci prin amplificarea cererii interne, care aduce de regula o crestere a numarului locurilor de munca.

Franarea substituirii muncii de catre capital, prin favorizarea activitatilor cu un nivel inalt al valorii adaugate(care implica deci mai multa munca decat capital);

Incurajarea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii (care au prin natura si dimensiunile lor o capacitate mai redusa de substituire a muncii de catre capital);

Stimularea sectorului tertiar (al serviciilor), intrucat acest sector cere mai multa munca decat capital si este, prin specificul lui,mai aparat in fata concurentei straine;

Integrarea muncii “la negru” in economia traditional.Aceasta inseamna ca prin integrarea sa in circuitele oficiale, acest sector, in care se presteaza de obicei servicii de intretinere,reparatii etc.catre populatie (ceea ce presupune mai multa munca si mai putin capital fix) poate crea noi locuri de munca si resorbi o parte din somaj;

Dezvoltarea activitatilor care nu produc marfuri, activitati cu character socio-cultural;

Extinderea unor activitati cu character public (educatie, sanatate, asigurari sociale etc) in masura permisa de progresele ce se realizeaza in domeniul informatizarii societatii

Calitatea vieţii este un concept greu de conturat, posibil de surprins printr-o serie de indicatori, între care cel ales de noi este ocuparea forţei de muncă. În cadrul economiei de piaţă, în care cererea şi oferta de muncă se definesc în condiţii salariale, ocuparea integrală nu se poate realiza. Neocuparea este un concept care are în sfera sa de cuprindere atât şomerii, cât şi persoanele care nu doresc sau nu sunt apte a îndeplini o activitate salariată. Am analizat fenomenul şomajului, a delimitărilor sale, a măsurilor de contracarare a acestuia în contextul politicilor sociale şi, mai precis, al politicilor de ocupare si de diminuare.

Trebuie sa apreciem, pe de o parte, că măsurile de ocupare a forţei de muncă, finanţate actualmente din fonduri publice în România, ar necesita, ca alternativă, o iniţiativă privată mai amplă, iar, pe de altă parte, acest domeniu poate

deveni cadru propice de implicare activă a specialiştilor, inclusiv din universităţi, pentru sprijinirea comunităţilor locale, atât a ofertanţilor, cât şi a solicitanţilor pe piaţa muncii, tocmai pentru îmbunătăţirea indicatorilor ocupării.

În ansamblul factorilor de producţie, unul dintre cele mai

importante elemente îl reprezintă omul, baza desfăşurării multor procese socioeconomice. Calitatea vieţii sale, a împrejurărilor în care el trăieşte, prezintă interes deosebit. Lista de indicatori ai calităţii vieţii, grupaţi în 21 de categorii1, include şi ocuparea, respectiv proporţia şi structura populaţiei ocupate, proporţia şomajului, securitatea locului de muncă. De aceea, modul de concepere a organizării diverselor activităţi

trebuie să aibă în vedere problema ocupării, a folosirii mâinii de lucru, ea constituind o dimensiune specifică a dezvoltării. Importanţa respectivei noţiuni poate fi motivată tocmai prin raportarea la termenul contrar (acela de subocupare), dat fiind că neutilizarea forţei de muncă înseamnă, după cum ştim, nu atât un element în plus pentru raportări statistice, cât mai ales costuri sociale suplimentare.

În opinia internaţională, subocuparea este un fenomen care apare atunci când ocuparea unei persoane devine insuficientă, în raport cu normele determinate sau cu alt reper posibil, ţinând seama de calificarea profesională.

Conform acestui punct de vedere, se disting două forme ale subocupării:– una vizibilă, cuprinzând indivizi care muncesc – involuntar – mai puţin decât

durata normală a lucrului în activitatea corespunzătoare şi care sunt în căutarea unei slujbe suplimentare;

– alta invizibilă, care sugerează, din start, un concept mult mai vag şi care desemnează situaţia persoanelor exercitând o activitate profesională în care calificarea lor nu e pe deplin utilizată.

Pentru a caracteriza volumul ocupării, Maurice Allais se foloseşte de numărul total de ore de muncă, susceptibil a fi presate în absenţa şomajului – în idea complementarităţii termenilor şomaj şi ocupare.

Se vorbeşte – mai mult – despre necesitatea utilizării depline a forţei de muncă, ceea ce s-ar traduce prin posibilitatea ca, în orice moment, individul dornic să lucreze să-şi poată găsi o ocupaţie şi un post corespunzător pregătirii lui, convenabil, bine plătit, în ciuda oscilaţiilor şi dereglementărilor economico-sociale.

Nu trebuie omis faptul că întotdeauna se vor găsi persoane care nu doresc şi, altele, care nu sunt apte pentru a depune o activitate salariată.

Vorbim de folosirea în condiţii normale a forţei de muncă, la o populaţie ocupată în proporţie de 95–98%; diferenţa de neocupare (2–5%) fiind cu neputinţă de anulat (căci între numărul persoanelor apte de a desfăşura o activitate – în mod potenţial – şi numărul efectiv al locurilor de muncă, nu există, practic, egaliate). Gradul de ocupare într-o economie – şi pornind de la el, nivelul subocupării şi cel

al şomajului – ţine seama de multiple împrejurări, dintre care menţionăm, în prezentul context, doar câteva mai importante:

a. Economia este determinată de un sistem propriu de organizare dispunând – la un moment dat – de un număr limitat de locuri de muncă (este vorba de conceptual de cerere de muncă, implicând obligatoriu condiţia salarială). Supradimensioarea ,,pragului” respectiv nu e imposibilă, dar se va realiza cu un cost din ce în ce mai mare, având nevoie de justificări fundamentale.

b. Societatea a fost şi va rămâne stratificată, de aici decurgând o chestiune controversată: eterogenitatea veniturilor, care influenţează negativ şi definitoriu gradul de ocupare.

c. Piaţa muncii presupune anumite premise, care, dacă nu sunt respectate, provoacă multiple disfuncţionalităţi: transparenţa în privinţa informaţiei, raţionalitatea economică, mobilitatea forţei de muncă.

d. Există, desigur, şi factori care determină în mod direct (deşi nu întotdeauna proporţional) mărimea şomajului: creşterea populaţiei, progresul tehnic şi sistemul de învăţământ. Din toate aceste considerente, datorită neputinţei de a folosi întregul fond disponibil de mână de lucru, operăm cu noţiunea de inutilizare sau cu cea de neutilizarea forţei de muncă. De aceea, îşi face simţită prezenţa fenomenul ocupării incomplete (subocupare), caracteristic situaţiilor în care oferta declarată depăşeşte cererea pe piaţa corespunzătoare. Avem de-a face, în asemenea cazuri, cu termenul şomaj.

DESPRE OCUPAREA INTEGRALĂFactori perturbatori ai ocupării integrale a forţei de muncăÎn primul rând, un factor perturbator poate fi constituit de unele schimbări în

condiţiile de producţie. De exemplu, o creştere sau o scădere bruscă şi semnificativă a preţului unui factor de producţie pe piaţa monetară, poate determina importante dereglări economice.

În al doilea rând, factorul perturbator poate fi chiar politicianul care, ori elaborează o politică monetară sau fiscală eronată, ce are efecte inverse decât se aşteaptă, ori elaborează o politică justă de reducere a ratei şomajului şi de îmbunătăţire a mersului economiei, în perioadele dinaintea alegerilor.

În al treilea rând, modificări neprevăzute, din raţiuni de politică socială sau din alte raţiuni neeconomice, ale cheltuielilor guvernamentale constituie un alt factor perturbator. Astfel, o creştere a acestora va duce la o creştere a cererii agregate, făcând să crească producţia şi venitul, dacă nu sunt însoţite de măsuri adecvate de politică fiscală şi monetară, adică de creştere corespunzătoare a fiscalităţii şi respectiv, de aplicare a unei politici monetare destul de restrictive. Dimpotrivă, o reducere a cheltuielilor guvernamentale va trebui însoţită de o reducere a fiscalităţii şi o mai mare largheţe în politică monetară, dacă nu se doreşte să scadă producţia şi venitul.

În al patrulea rând, factorul perturbator poate fi şi o modificare a exporturilor. Astfel, o creştere a exportului determinată de o creştere bruscă a cererii din străinătate pentru produsele româneşti, poate duce la o creştere a veniturilor, aşa cum o scădere bruscă a acestei creşteri poate diminua veniturile. Şi într-un caz şi în

altul, modificările neprevăzute ale exportului pot provoca dereglări în economie.

În al cincilea rând, o modificare bruscă a dorinţelor de consum ale populaţiei,la oricare nivel dat, modificare ce nu are o motivaţie economică obiectivă, ci

pur şisimplu este o modificare subiectivă a dorinţelor de a consuma mai mult sau

maipuţin din venit, poate constitui un factor perturbator. În mod similar putem asista, în al şaselea rând, la o modificare a cheltuielilorinvestiţionale, fără a fi generată de o raţiune economică. Această modificare

poatefi pusă pe seama unei creşteri sau descreşteri bruşte a optimismului

investitorilor.Astfel, dacă investitorii vor căpăta brusc o speranţă de creştere a profiturilor

din activitatea investiţională, vor mări partea din venit destinată economiilor, reuşind,astfel, să-şi crească şi mai mult veniturile prin noi investiţii. În mod similar poateapărea o scădere a optimismului investiţional, cu consecinţele respective asupracererii agregate şi a venitului.

În al şaptelea rând, modificările spontane în cererea de bani din sectorulprivat devin un factor perturbator al activităţii economice, deoarece ele pot

afectarata dobânzii şi, ca atare, pot afecta direct investiţiile.Comportarea salariaţilor, în al optulea rând, este un factor perturbator. Astfel,creşteri neprevăzute de salarii, fără a avea la bază raţiuni de ordin economic –corelări cu sporul de producţie şi de productivitate, presiunea sindicală, sau

intereseelectorale, devin puternici factori destabilizatori în economie. Tot destabilizator aleconomiei poate deveni şi o scădere nejustificată de salarii. Desigur că, într-o economie de piaţă, pot apărea o multitudine de factori perturbatori, important este ca aceşti factori să fie sesizaţi şi să le poată fi intuite efectele asupra activităţii economice.

Dificultăţi în politica de ocupare integrală a forţei de muncăO politică de ocupare integrală a forţei de muncă nu se poate realiza cu

uşurinţă,deoarece o asemenea politică se loveşte de o serie de dificultăţi majore, de exemplu:

● Apariţia cu întârziere a efectelor politicii stabilizatoare. De fapt, aceste întârzieri generate de politica stabilizatoare pot fi împărţite în două categorii:

a) întârzieri necesare fundamentării politicii de stabilizare, care reprezintă perioada necesară organelor de decizie pentru:

– sesizarea dereglării şi formării convingerii că trebuie luate nişte măsuri;– fundamentarea deciziei de politică stabilizatoare;– aplicarea în practică a măsurilor de politică fiscală şi monetară preconizate.b) întârzieri necesare apariţiei efectelor politicii de stabilizare, care reprezintă

perioada necesară din momentul aplicării deciziilor de politică monetară şi fiscalăpână când efectele acestor politici se materializează în efectele practice dorite,

efecte ce pot fi de două feluri:– efecte imediate, de obicei de mai mică amploare şi importanţă;– efecte întârziate, de mare amploare şi importanţă, care, la rândul lor,

antrenează alte efecte întârziate.Atunci când estimăm efectele politicii de stabilizare, este necesar să nu uităm

că ele pot fi amendate de stabilizatorii automaţi din economie – cei mai importanţi fiind impozitul pe venit şi ajutorul de şomaj.

● Imprecizia modelelor de previziune la nivel macrosocial.Elementul de bază în previziunea dimensiunii efectelor politicii stabilizatoare îl

constituie informaţiile despre comportarea trecută a variabilelor estimate.Se impune, totuşi, ca, pe lângă aceste informaţii, să luăm în considerare şi alte informaţii noi, referitoare la reacţiile pe care le vor avea agenţii economici la măsurile politice luate. Aceste reacţii vor fi evident marcate de tipul de politică ce

este anunţată a fi luată în perioada ce urmează, tip care şi-a pus amprenta, încă de la început, asupra estimărilor efectelor scontate.

● Nesiguranţa efectelor politicii la nivel macrosocial.Se pot prefigura modele mai mult sau mai puţin complexe şi corecte de

estimare a efectelor unei anumite acţiuni politice. Deci, fiecare va ajunge să previzioneze o anumită dimensiune a efectelor politicii stabilizatoare.

Dacă luăm în considerare aceste dificultăţi ce apar în fundamentarea unei politici de ocupare integrală a forţei de muncă, putem concluziona că, într-adevăr, este imposibil de evitat apariţia situaţiilor de subocupare.

Implementarea politicilor de ocuparePoliticile de ocupare reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate de stat pentru

a interveni pe piaţa muncii, în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă, al ameliorării adaptării resurselor de muncă la nevoile economiei, al asigurării unei fluidităţi şi flexibilităţi eficiente pe piaţa muncii, diminuându-se dezechilibrele şi disfuncţionalităţile9.

Serviciile specializate pentru ocuparea forţei de muncă sunt realizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea şi Formarea profesională a Forţei de Muncă, înfiinţată prin legea nr. 145/09.07.1998 şi intrată în funcţiune de la 1 ianuarie 1999.

Ea are structurile sale descentralizate: 41 de agenţii judeţene şi cea a municipiului Bucureşti, pentru ocuparea forţei de muncă – câte una în fiecare judeţ, 177 de agenţii locale şi 73 de birouri locale, înfiinţate în localităţi mai mici şi „puncte de lucru” în zonele monoindustriale sau în zonele unde marile companii sunt în curs de restructurare, toate aceste instituţii constituind ceea ce se denumeşte ca fiind „Serviciul Public de Ocupare” (SPO). Există, totodată, furnizori acreditaţi de servicii specializate pentru ocupare, care provin din sectorul public sau privat.

Din anul 2002, Agenţia Naţională a început implementarea unui sistemul informatic integrat. Sistemul dispune de o arhitectură pe trei niveluri. Informaţiacolectată de către agenţiile locale de la clienţii lor (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi angajatori) este înmagazinată în două baze de date (privind locurilede muncă vacante şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă) şi este transferată zilnic către bazele de date ale agenţiilor judeţene şi naţionale. În 2001,toate agenţiile regionale şi locale (incluzând şi birourile locale) au fost dotate cu noi platforme hard şi soft.

Politica activă de ocupareServiciul Public de Ocupare a demarat implementarea unui proiect ce vizează

dezvoltarea „Informării şi Consilierii privind Cariera”. Principalele obiective sunt:elaborarea de profile ocupaţionale, formarea consilierilor şi a persoanelor responsabile cu orientarea în carieră şi informarea persoanelor aflate în căutareaunui loc de muncă în privinţa orientării în carieră, prin diferite suporturi, inclusive prin programe computerizate interactive. La nivelul structurilor teritoriale ale ANOFM, în 2004, funcţionau 227 de Centre de informare şi consiliere privindcariera. În anul 2001, prin aceste centre au fost consiliate 135 642 de personae.

Politicile de ocupare a fortei de munca si de reducere a somajului au in mod evident un caracter limitat si contradictoriu.Acest caracter deriva din complexitatea raporturilor dintre cei doi factori fundamentali ai productiei – munca si capitalul – de structurile de piata (tipul de concurenta), de rolul decisive pe care il joaca productivitatea muncii in competitia economica.

Cum au evoluat PIB-ul si somajul intre 1991 si 2009Avand in vedere ca somajul reprezinta in acest moment una dintre

“sperietorile” nationale, ne-am gandit ca ar fi util sa scriem un articol ceva mai detaliat legat de evolutia somajului dupa Revolutie, luand in considerare atat numarul somerilor, cat si numarul salariatilor, al pensionarilor, populatia activa si evolutia PIB.

1990-1994In 1990, existau un numar de 8.156 mii salariati si 3.577 mii pensionari,

numarul somerilor fiind foarte aproape de zero din moment ce pe vremea lui Ceausescu, temenul de somaj nu exista decat in teorie.

Intre 1990 si 1994, pe fondul mediului economic extrem de ostil, numarul salariatilor a scazut cu 1.7 milioane, ajungand la 6.44 milioane, numarul somerilor a ajuns la 1.22 milioane, iar numarul pensionarilor a crescut cu 1.34 milioane, ajungand la 4.9 milioane.

In acelasi timp, populatia activa a crescut de la 10.8 la 11.2 milioane, iar PIB-ul aferent anului 1994 nu reprezenta decat 79.1% din cel inregistrat in 1989.

Ce observam? In primii 5 ani de dupa Revolutie, economia a generat: +1.2 milioane someri, – 1.7 milioane angajati, + 1.3 milioane pensionari. Ce rezulta de aici? Multi angajati au fost pensionati pentru a nu intra in somaj, iar cresterea economica din 1993 si 1994 nu a reusit sa determine scaderea ratei somajului, ci poate doar sa ii incetineasca ritmul de crestere. Evolutia ratei somajului si a PIB-ului in graficul de mai jos.

1995-1999Dupa scaderea economica semnificativa din perioada 90-92, dl Vacaroiu a

reusit sa aduca din nou economia pe crestere, astfel ca in 1996, numarul somerilor a ajuns la 657.000, iar rata somajului era de 6.6%, numarul somerilor scazand la jumatate in doar doi ani (-570.000 de persoane), respectiv 1995 si 1996.

Tot intre 1995 si 1996, numarul pensionarilor a crescut cu 435.000, iar numarul salariatilor a scazut cu 500.000, ceea ce inseamna ca politica de pensionare a celor care nu mai aveau un loc de munca, a functionat de minune.

Pe fondul cresterii economice negative de pe vremea CDR-ului, in 1999 numarul somerilor a ajuns la 1.1 milioane, numarul angajatilor a continuat sa scada, ajungand la 4.76 milioane, numarul pensionarilor a ajuns la 5.9 milioane, iar PIB-ul reprezenta doar 75.8% din cel aferent anului 1989.

Mai mult, in 1998 numarul pensionarilor l-a depasit pe cel al salariatilor, consecintele fiind suportate acum, cand sustenabilitatea sistemului national de pensii este pusa sub semnul intrebarii.

2000-2008Din punct de vedere al cresterii PIB, acesti ani au reprezentat una dintre cele

mai faste perioade prin care a trecut economia romaneasca in toata istoria ei.

Daca intram insa in amanunte, ce descoperim?Numarul somerilor a scazut de la 1.1 milioane in 1999, la 368.000 in 2007,

rata somajului ajungand astfel la 4%.In aceeasi perioada insa, numarul salariatilor a crescut cu doar 262.000, ceea ce

inseamna ca cel putin cateva sute de mii de someri s-au pierdut pe drum, mai ales in conditiile in care numarul pensionarilor a scazut cu 168.000, deci nu putem spune ca somerii s-au pensionat. Cea mai probabila destinatie a somerilor “lipsa” a fost strainatatea.

Pe de alta parte, cresterea economica inregistrata timp de 9 ani consecutiv ar fi trebuit sa duca la o crestere semnificativa a numarului angajatilor, lucru care nu s-a intamplat.

Mai mult, rata bruta de activitate, respectiv raportul dintre populatia activa civila si totalul populatiei tarii, a scazut continuu, ajungand de la 50% in 1992 la 43% in 2000 si 42.2% in 2007.

Evolutia populatiei active, a numarului salariatilor, pensionarilor si al somerilor in graficul de mai jos.

In acest moment, numarul somerilor a ajuns la 625.000, iar rata somajului la 6.9%, evolutia viitoare depinzand in primul rand de numarul bugetarilor care vor fi concediati.

Daca vom judeca lucrurile prin prisma a ceea ce s-a intamplat dupa 1999, este posibil ca rata somajului sa ajunga la un maxim in prima parte a anului viitor, dupa care poate incepe sa scada sau nu, in functie de modul in care isi va reveni economia.

CONCLUZII

Măsurile de ocupare a forţei de muncă luate de ANOFM şi de agenţiile judeţene încearcă să acopere un domeniu în care iniţiativa privată este firavă, în Romania.Chiar acolo unde există iniţiativă privată, finanţarea se face din bani publici, bazându-se, deci, în foarte mare măsură pe intervenţia statului. Parteneriatele dezvoltate de ANOFM funcţionează bine cu şcolile publice, întărind afirmaţiile anterioare. Motivul pentru care nu s-au dezvoltat serviciile de plasare a forţei de muncă este, după opinia noastră, în principal acela că ele nu sunt „bănoase”, nu aduc profit consistent, pentru că se adresează păturilor sărace, unor oameni aflaţi în dificultate, fiindcă şi-au pierdut o sursă de venit. Pe de altă parte, activităţile de consiliere şi orientare în carieră suferă pentru că agenţii economici nici nu conştientizează în măsură suficientă rolul resursei umane, dar nici nu au personal pregătit pentru recrutarea şi calificarea forţei demuncă. Menţionăm că există şi în România firme care sprijină angajatorii în selecţia şi recrutarea personalului. Un astfel de exemplu ar fi Profiles International, companie de evaluări online care oferă şi servicii de evaluări periodice ale angajaţilor, de apreciere a performanţelor acestora, de diagnoză organizaţională16. Dar aceste servicii vin în sprijinul managerilor de firme şi NU se adresează celor care solicită angajare, celor aflaţi în nevoie pe piaţa muncii.

Un alt exemplu este NBCC International17 – organizaţie ale cărei baze s-au pus în SUA şi care pregăteşte persoane cu rol de consultant în carieră, capabile să ofere asistenţă în carieră în sesiuni individuale şi de grup, să ofere pregătire pentru angajare, să coordoneze strategii de dezvoltare a resurselor umane. Aceste firme facilitează accesul la resursele informaţionale pe piaţa muncii şi sunt specializate în probleme de plasare a forţei de muncă. Considerăm că aici este un teren propice pentru angrenarea specialiştilor din universităţi spre a veni în sprijinul comunităţilor locale. Menţionăm iniţiativa Universităţii „Petru Maior” din Tg. Mureş, care a organizat, prin intermediul Centrului de Consiliere şi Orientare pentru Carieră, prima Conferinţă Internaţională în domeniul consilierii carierei din ţară (31 mai – 2 iunie, 2005), în colaborare şi cu susţinerea NBCC SUA. Ţelul comun este profesionalizarea activităţii de consiliere. Cu prilejul conferinţei, NBCC SUA a deschis, în parteneriat cu UPM, Centrul NBCC ROMANIA, departament legal constituit al universităţii, având două componente:

1. NBCC International Europe – prima reprezentanţă a NBCC, deschisă în afara graniţelor SUA, care are competenţe pentru Europa;

2. NBCC Romania, având competenţe pentru România.La activităţile desfăşurate au fost invitaţi reprezentanţii AJOFM şi se

intenţionează o strânsă colaborare, în vederea soluţionării problemelor de pe piaţa forţei de muncă, spre îmbunătăţirea indicatorilor ocupării, având consecinţe asupra calităţii vieţii.

Bibliografie

1. Bacescu Marius, Bacescu Angelica. Macroeconomie, Bucuresti, Editura All 1993

2. BNR, INS, Anuarul Sttistic al Romaniei 2007

3. D.Ciucur,J.Gavrila,C.Popescu.Economie,manual universitar,Editura Economica, Bucuresti

4. Gabriela Bodea, Sistemul economic intre echilibru si dezvoltare, Cluj-Napoca, Editura Dacia 1999

5. Ioan Marginean,Studii de sociologie,calitatea vietii si politicii sociale,Editura Universitatii din Pitesti.2004. pp 117-147

6. Ion Lupu, Ioan Mocanu, Economie generala, Editura Pronto 1994,pp 171-173

7. Longman Dictionar of Business English, Singapore,York Press Longman 1991 p 522

8. Maria Mihalciuc, Gabriela Stanciulescu si altii.Dictionar polyglot explicative-termeni uzuali in economia de piata, Bucuresti, Editura Enciclopedica 1996 p 169

9. National Board for Certified Counselors – www.cdf-global.org

10. Yves Bernard, Jean-Claude Colli. Vocabular economic si financiar, Bucuresti, Editura Humanitas, 1994 p 367

11. www.profilesinformational.ro