‚

Proiect de tip „A”

Grupa 2423: Cobuz Andreea Nicoleta Fediuc Iulia Alina

www.referat.ro

Lazar Alina Trifas Ania Alexandra

Piaţa muncii s-a format si funcţionează in corelaţie cu rolul determinant al muncii in dezvoltarea economico-sociala si cu exigentele generale ale teoriei pieţei si preţului. Aceasta piaţa releva un complex de relaţii in care se regăsesc, in cea mai mare parte,raporturile dintre oameni si evoluţia lor in timp si spaţiu punându-si amprenta pe tipul de civilizaţie.1

In orice condiţii de timp si spaţiu,activitatea economica implica in mod obiectiv factorul munca,menit sa valorizeze sistematic resursele in interesul sau.Ca si ceilalţi factori de producţie, el se obţine prin intermediul pieţei muncii, care se constituie intr-un subsistem al economiei cu piaţa concurenţiala. Tranzacţiile pe aceasta piaţa au ca obiect munca sau forţa de munca.2

Piaţa forţei de munca sau piaţa muncii reprezintă spaţial economico-geografic unde se confrunta, la un moment dat, cererea cu oferta de munca, se negociază angajarea lucrătorilor, mărimea salariului, condiţiile de munca etc.Ea exprima si sistemul relaţiilor si al tranzacţiilor care permite echilibrarea cererii si a ofertei de forţa de munca. Obiectul tranzacţiilor,pe aceasta piaţa,îl formează forţa de munca, respectiv potenţialul sau capacitatea de munca a celor care se angajează.3

Diverşi autori definesc nuanţat conceptul de piaţa a muncii. Unii considera ca un spaţiu economic unde se încheie tranzacţii intre purtătorii ofertei si cei ai cererii de forţa de munca, asigurându-se echilibrul cu ajutorul preţului format prin concurenta libera intre agenţii economici respectivi. Alţi autori considera piaţa muncii ca un mecanism complex, care asigura reglarea ofertei cu cererea de munca, prin intermediul salariului real. Alţi autori considera piaţa muncii ca o totalitate de mijloace de comunicare cu ajutorul cărora purtătorii ofertei si cei ai cererii de munca isi furnizează reciproc informaţiile necesare privind forţa de munca pe care o tranzacţionează si preţul acesteia.

Experienţa istorica arata ca in esenţa piaţa muncii implica întotdeauna stabilirea de raporturi intre purtătorii ofertei si cei ai cererii de munca.Aceasta determina anumite specificitati referitoare la ajustarea ofertei si cererii, la formarea preţului muncii,la existenta unui sistem de norme si valori sociale.4

Piaţa muncii, ca unitate sistemica intre oferta si cererea de munca,funcţionează in interdependenta cu celelalte pieţe specifice, mai intai cu piaţa bunurilor economice ,ca unitate dinamica a ofertei agregate si cererii agregate de bunuri economice (materiale, servicii, informaţii).Aceasta înseamnă ca relaţiile specifice pieţei muncii sunt reciproce cu relaţiile specifice pieţei bunurilor economice,in sensul ca toate împrejurările de timp si spaţiu privind dezvoltarea economico-sociala este sursa cererii de munca si evoluţia demografica este sursa ofertei de munca.5

Literatura economica prezintă principalele particularitati ale pieţei muncii astfel:1 Ciucur D.,Gavrilă I.,Popescu C.,Economie-manual universitar,Editura Economica,2001,p.2912 Idem 1.3 Munteanu V.,Bucur-Sabo M.,Irimia M.,Butnariu A.,Economie,Editura Sedcom Libris,Iaşi 2005.p.3104 Ciucur D.,Gavrilă I.,Popescu C.,Op. cit.,p.2925 Angelescu C.,Marin D.,Gavrilă I.,Popescu C.,Ciucur D.,Economie,Academia de Studii Economice,Editura Economica,2003,p.254

a) piaţa muncii are un grad înalt de rigiditate si de sensibilitate,condiţionând echilibru economic si social-politic. Rigiditatea si sensibilitatea ei sunt determinate nu numai de particularităţile ofertei,ci si de ponderea mare si interdependenta ridicata,sistemica a laturilor economice si sociale.

Dreptul la munca,la alegerea libera a profesiei si a locului de munca reprezintă un drept fundamental al omului intr-o societate democratica. Asigurarea locului de munca,alegerea si exercitarea libera a profesiei constituie in egala măsura un act economic si unul de justiţie sociala,de echilibru social;

b) piaţa muncii se caracterizează prin complexitate,dar,comparativ cu celelalte pieţe,este mai organizata si mai reglementata. Tranzacţiile ce se derulează pe aceasta piaţa nu apar numai ca relaţii de vânzare-cumpărare,iar agenţii economici nu sunt numai vânzători si cumparatori. Piaţa forţei de munca se prezintă ca un cadru organizat in care se interacţionează si se confrunta mai mulţi subiecţi economici si parteneri sociali:ofertanţii de munca,respectiv persoanele purtătoare de forţa de munca;sindicatele si alte organizaţii ale salariaţilor,oficii si agenţii de plasare;patronatul, agenţii economici,ca purtători ai cererii de munca;statul,ca legiuitor si mediator in relaţiile de munca;acesta poate influenta si raportul dintre cererea si oferta de forţa de munca,prin politicile de investiţii, bugetara,fiscala, de credit etc.;

c) piaţa muncii prezintă un grad mai ridicat de imperfecţiune,din punctual de vedere al concurentei,in raport cu alte forme de piaţa pentru ca,salariul, ca preţ al muncii,libera concurenta, productivitatea marginala acţionează intr-un cadru reglementat,acceptat aprioric de toţi subiecţii economici. In acelaşi timp,salariul nu mai constituie unica pârghie de reglare a volumului ocupării si a folosirii eficiente a forţei de munca ,iar mărimea salariului nu mai rezulta doar din acţiunea mecanismelor pieţei ,ci si din reglementarilor economico-juridice adoptate in fiecare etapa. Reiese ca piaţa contemporana a muncii este o piaţa contractuala si participativa in care negocierea si contractul de munca joaca un rol esenţial in determinarea cererii si a ofertei de munca.6

Piaţa muncii constituie punctul de interferenta a cel puţin trei categorii de factori:demografici,tehnologici si economici. Aceştia sunt primari,esenţiali-determinanţi si fiecare in parte,deosebit de complex.7

Piaţa muncii are un rol esenţial in cadrul interdependentelor care asigura dinamismul economiei. Insa aceasta relaţie nu trebuie absolutizata deoarece nu întotdeauna si peste tot exista o corelaţie strânsa,liniara,intre factorul munca si creşterea economica. Unele resurse de munca nu se manifesta pe piaţa ca atare,chiar daca ele sunt creatoare de bunuri economice.

Deasemenea piaţa muncii presupune negocierea permanenta intre purtătorii ofertei de munca si cei ai cererii de munca,sub aspect cantitativ,calitativ si structural. Munca este un atribut numai al omului,constituind un consum de energie fizica si intelectuala intr-un scop precis,concretizat, de obicei in bunuri economice. Modalitatea prin care se realizează unirea intre forţa de munca si celelalte elemente ale unei activitati economice este caracteristica fiecărui sistem real al economiei. Dar pe piaţa muncii nu se negociază întregul potenţial de munca al unei tari,deoarece persoanele care au in posesie si ceilalţi factori de producţie ii combina pe toţi in mod direct fara a apela la mecanismul pieţei muncii.

Piaţa muncii este reglementata in cel mai înalt grad si înregistrează cele mai multe influente din partea multor factori. Aceasta caracteristica rezulta din specificul forţei de munca,ca si din cerinţa de a se asigura protecţia salariatului ,de a controla competiţia loiala prin intermediul

6 Munteanu V.,Bucur-Sabo M.,Irimia M.,Butnariu A.,Op. cit.,p.311-3127 Ciutacu C.,Piaţa muncii,Editura Expert,2001,p.32

organizaţiilor sindicale ,de a permite gruparea întreprinzătorilor care angajează munca salariata. Piaţa muncii este o piaţa cu concurenta imperfecta,putând fi apreciata fie ca piaţa de monopol,fie ca piaţa de oligopol,in funcţie de gradul de organizare si de constituire a cererii si ofertei de către patronate si sindicate. In condiţiile actuale ale economiei cu piaţa concurenţiala se adânceşte considerabil diviziunea sociala a muncii,astfel ca nu se poate trata nevoia globala de forţa de munca,in relaţiile cu nevoile capitalului.

In funcţie de parametrii de performanta pot fi delimitate:piaţa principala a muncii, caracterizata prin niveluri ridicate de stabilitate si siguranţa a locului de munca si de salarizare,precum si piaţa secundara a muncii,caracterizata prin parametrii specifici activitatii economice,respective instabilitate mai accentuate,salarizare modesta etc. Deasemenea piaţa muncii mai poate fi segmentata in:piaţa muncii caracteristica nivelului macroeconomic,care favorizează formarea condiţiilor generale de angajare a salariaţilor, principiile de dimensionare si ierarhizare a salariilor,toate cuprinse in contractul colectiv de munca,si piaţa muncii caracteristica nivelului microeconomic,unde se stabilesc concret cantitatea si structura de baza a contractelor si angajamentelor asumate de întreprinzători,precum si condiţiile reale ale ofertei de munca. O alta caracteristica este faptul ca piaţa muncii reflecta felul in care se asigura resursele de munca pe ramuri,sectoare,profesii si niveluri de calificare. Aceasta se infaptuieste prin intermediul tendinţei de egalizare pe ramuri,sectoare si profesii a costurilor si a veniturilor factorilor de producţie necesari activităţilor economice. In strânsa relaţie cu acest aspect,piaţa muncii are si o însemnata funcţie sociala,in sensul ca ea implica si negocierea unor elemente ce ţin de condiţiile de munca si de ansamblul calităţii vieţii.8

“In teoria economica se apreciază unanim ca nivelul ocupării forţei de munca este dependent de dimensiunea cererii interne de produse, de raportul import-export, de mărimea producţiei si, respective, a ofertei de bunuri,de modul in care este aceasta repartizata intre consum si investiţii, de dimensiunea,vârsta,valoarea,structura si eficienta capitalului si a muncii,de nivelul costurilor si al veniturilor,de rata dobânzii,de cursul de schimb, toate acestea private in evoluţiile lor corelate”.9

Complexitatea si intensitatea presiunilor pe piaţa muncii sunt si mai mari in condiţiile in care economia României se afla sub incidenta unor ample transformări caracteristice tranziţiei: restructurare, privatizare, liberalizare, retehnologizare etc.Interdependentele existente intre piaţa monetara, piaţa valutar-financiara, a bunurilor si a capitalului, pe de o parte, si piaţa muncii, pe de alta parte, impactul pe care l-ar avea asupra pieţei muncii liberalizarea celorlalte au determinat pe mulţi economişti sa formuleze si nevoia alegerii unei ordini de realizare a acestei liberalizări.

Pentru România, studierea proceselor, fenomenelor si dinamicii pieţei muncii, a dezechilibrelor globale si structurale, a disfunctionalitatii si gripării mecanismelor de ajustare a cererii si ofertei de forţa de munca prezintă importanta, in prezent, din cel puţin doua puncte de vedere:

a) sub aspectul evaluării potenţialului societatii, a capacitaţii de ocupare/utilizare a acestuia, a elaborării si aplicării la nivel global si local a unor strategii si politici de administrare a pieţei muncii, a ocupării forţei de munca si combaterii şomajului, a autoprotecţiei forţei de munca

8 Ciucur D.,Gavrilă I.,Popescu C.,Op. cit.,p.292-2939 Ciutacu C., Politici de stimulare a creării de noi locuri de munca, CIDE, Bucureşti, 1994.

ocupate si, respective, a protecţiei sociale a somerilor.In contextual acestor abordări nu pot sa lipsească evaluările privind piaţa paralela a muncii, amploarea si implicaţiile fenomenului.

b) din perspectiva integrării in structurile pieţei unice europene a muncii, a apropierii/alinierii progresive la standardele si practicile din tarile occidentale.

Principalele caracteristici ale pieţei muncii din România:1)O piaţa a muncii in formare

Naşterea si consolidarea noii pieţei a muncii este un proces relativ îndelungat, dificil si, in numeroase cazuri contradictoriu. Implica atât dereglementare, cat si reglementare, prin noi instituţii, legi, norme juridice si reguli de funcţionare, schimbarea mentalităţilor si a comportamentelor umane, in speţa ale partenerilor sociali , promovarea unui alt sistem de stimuli, motivaţii si valori. De asemenea, apar noi nevoi de articulare a diferitelor iniţiative si demersuri legislative-instituţionale, educativ-formative, de alegere atenta a mecanismelor si dispozitivelor puse in opera pentru schimbarea pieţei muncii, in conformitate cu legile pieţei libere.

2)O piaţa cu o sfera de cuprindere limitata si, paradoxal, in ultimii ani, cu tendinţe de comprimarePrivita ca proces de apariţie si dezvoltare, piaţa muncii presupune reglementarea

relaţiilor de munca dintre patroni sau manageri, ca reprezentanţi ai acestora) si salariaţi(organizaţi sau nu in sindicate), dintre asociaţiile patronale si, respective, ale salariaţilor la diferite niveluri de agregare a economiei(macro, sectorial, micro).Pe piaţa muncii propriu-zise se întâlnesc doua grupe mari de interese:ale capitalului-reprezentat prin patronat- si ale forţei de munca-reprezentat de sindicate. Astfel delimitate, este clar ca ocuparea forţei de munca depaseste câmpul de acţiune al pieţei muncii.

3)O piaţa a muncii tensionataNoua piaţa a muncii a apărut si evoluează ca o piaţa

rigida,tensionata,marcata de puternice dezechilibre structurale, ocupaţional-profesionale si teritoriale. Dincolo de dezechilibre moştenite, pe piaţa muncii,oferta de forţa de munca depaseste in permanenta cererea. Piaţa muncii este, de fapt, mai tensionata decât traspare din datele oficiale ale MMSS, ANOFP si INS. Exista un deficit cronic global, sectorial si microeconomic al capacitate de ocupare si apărare a securităţii venitului din munca. Se manifesta astfel, in opinia noastră, un nivel relativ înalt al şomerului care nu poate fi reabsorbit.Tensiunile de pe piaţa muncii au un caracter atotcuprinzător si privesc toate structurile si mecanismele acesteia. Gradul de tensionare a diverselor pieţe ale muncii -teritoriale,ocupaţional-profesionale, educaţionale etc. –este diferit, mai mare sau mai mic, in aceasta caracteristica, aceste tensiuni au puternice efecte de antrenare-propagare a blocajelor economice.

4)Dimensiuni apreciabile si tendinţe de extindere a pieţei paralele a muncii(gri si neagra), generatoare atât de blocaje economice, financiare si sociale, cat si de alterare si pecarizare a protecţiei sociale a forţei de munca ocupate sau a şomerilor, care fac obiectul aceste piete.Toate acestea conduc la:

blocaj economic prin nivelul scăzut si oscilant al venitului net disponibil, cu efect direct asupra blocării cererii finale de consum, a vânzărilor si- pe cale de consecinta- a stimulării creşterii producţiei;

blocaj financiar prin reducerea resurselor potenţiale de alimentare atât a bugetului public, cat mai ales a bugetului asigurărilor sociale si a fondului de şomaj;

blocaj al protecţiei sociale, deoarece, in lipsa contractului de munca, persoanele care lucrează in aceste condiţii sunt lipsite de o serie de drepturi sociale. Evident, prin intermediul blocajului protecţiei sociale al obţinerii unor venituri, chiar foarte reduse) se “stimulează” blocajul cererii de bunuri si servicii.

Tranziţia in România se dovedeşte un proces mai dificil si mai îndelungat decât s-a sperat. Startul mai anevoios,dezarticulările dintre componentele reformei asociate cu managementul deficitar,insuficient al acesteia, au agravat dezechilibrele moştenite, adâncind criza economica si sociala. Chiar daca pentru perioade scurte exista unele indicii de macrostabilizare, aceasta este fragile, incerta atâta vreme cat restructurarea economiei reale intarzie.Evolutia economiei este marcata de o criza de sistem prelungita. Principalele variabile macroeconomice se înscriu pe o linie aproape constant descendenta.

a. In numai doi ani, produsul intern brut se reduce pana la 79,4% din nivelul anului 1990, se redresează apoi pana la 88,0% in 1996(comparativ cu acelaşi an de referinţa), isi reia declinul prin atingerea unui nou minim de 76,9% in anul 1999, iar începând cu anul 2000 pătrunde pe o noua panta de redresare. Se remarca, de asemenea, mari oscilaţii ale ritmului mediu de evoluţie ale PIB de la un an la altul:

Ritmul mediu anual al evoluţiei PIB,in perioada 1990-2001 -%-

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001Ritm mediu anual PIB(%)

-5,6 -12,9 -8,8 +1,5 +3,9 +7,1 +3,9 -6,1 -4.8 -2,3 +1,6 +5,3

Sursa:Date INS

Graficul 1- Ritmul mediu anual de evoluţie a PIB in intervalul 1990-2001(%)

b. Pe fondul tendinţei generale de reducere a înclinaţiei spre economisire, capacitatea de investire si, respectiv, investiţiile brute înregistrează sensibile variaţii de la un an la altul; in 2001,acestea erau cu numai 6,7% mai mari decât cele corespunzătoare anului 1990; formarea bruta a capitalului fix reprezintă aproximativ o cincime din PIB, rata realizata in anul 2001 fiind cu numai 2,1 puncte procentuale mai mare decât cea din 1990(21,9% comparative cu 19,8% in 1990 si, respective, 23,0% in 1996).

c. Analiza ritmului mediu anual al producţiei industriale releva o uşoara tendinţa de creştere a acestuia in anii 2000-2001(cu 8,0 si, respectiv, 8,2 puncte procentuale), după ce in intervalul 1997-1999 a cunoscut reduceri medii anuale cuprinse intre 7,2 si 13,8 puncte procentuale.

d. Sectorul privat din economie se dezvolta, deşi dinamica sa in raport cu nevoia de restructurare, performanta si eficientizarea se menţine lenta. Printre altele, aceasta situaţie este si un reflex al lipsei de capital autohton si al insuficientei investiţiilor străine directe si de portofoliu,incomparabil mai reduse decât in alte tari est-europene.In 2002,sectorul proprietarilor majoritar private deţinea următoarele ponderi:

65.5% din PIB; 94.1% din producţia agricola; 89.3% din activitatea de construcţii; 58.3% din valoarea investiţiilor; 97.7% din comerţul cu amănuntul; 70.15 din importul CIF; 66,0% din exportul FOB; 72,1% din cifra de afaceri a societatilor comerciale din industrie, comerţ

etc.; 75% din populaţia civila ocupata.

e. Economia este confruntata cu probleme si deficite structurale, devenite cornice, dificil de depăşit.

Inflaţia, in ciuda politicii monetare si de venituri restrictive, se menţine înalta; perioadele de calmare alternează cu altele de reinflamare; in unele intervale a avut caracter de hiperinflatie.Practic, este unul dintre cele mai sever costuri ale tranzitiei.In perioada 1998-2001,după reinflamarea din 1997, inflaţia pare a intra pe un coridor de calmare. Nivelul din anul 2001, 34,5% nu a atins insa minimul perioadei înregistrate in anul 1995, respective 32,35 si aceasta mult peste limitele considerate normale.

Deficitul bugetului general are evoluţii sinuoase:de la un excedent bugetar in anul 1990(+0,3%din PIB) la un deficit bugetar sistematic începând din anul următor: -1,9% din PIB in anul 1991, -4,4% in anul 1992, ajungând in 2000 si 2001 la -3,6% si, respective, -3,1% din PIB.

Deficitul balanţei comerciale este mare si cu tendinţa de creştere in permanenta, încasările din export sunt mai reduse decât valoarea importurilor.

Blocajul financiar(arieratele) – expresie a eficientei si a capacitaţii scăzute de plata a agenţilor economici- atinge cote alarmante.

f. Gradul de îndatorare publica creste Datoria publica interna , ca rezultat, împrumuturile de

stat pentru refinantarea datoriei publice si-au mărit ponderea in totalul datoriei publice interne la 49,5%, fata de 34,0% in anul anterior.

Datoria externa in anul 2001 depăşea 11.465,1 milioane $, fiind de 4 ori mai mare decât cea interna, ponderea in PIB a datoriei externe era in 2001 de circa 29%(28,9%).

g. Deteriorarea severa a veniturilor reale ale populaţiei, agravarea stării de sărăcie.

In anul 2000, salariul mediu real mai reprezenta doar 58,65 din nivelul celui realizat in 1990, iar raportul dintre salariul minim sic el mediu se reducea de la 0,59 in octombrie 1990 la 0,35-0,47 in anul 2000.Cu excepţia anilor 1995-1996, in intervalul 1990-2000, pensia medie reala cunoaşte o reducere continua, la sfârşitul perioadei reprezentând numai 43,95 din cea corespunzătoare anului 1990.

h. Economia paralela(neagra sau gri tinde sa capete proporţii ridicate. Potrivit estimărilor INS si BNR, ponderea PIB a valorii adăugate brute create de economia ascunsa creste de la 6,7% in 1992 la 29-305 in 2000.

Evoluţii,fenomene si procese pe piaţa munciiRomânia dispune de un însemnat potenţial de munca, ca si de forţa de munca

calificata. Bine valorificat si motivate, potenţialul de munca al tarii poate deveni unul dintre cei mai importanţi factori ai creşterii si dezvoltării (Steliana Pert, 2000).Populaţia in vârsta de 15-64 ani(potenţial activ) in anul 2000 depăşea 15,3 milioane de persoane,in creştere fata de 1990.Aceasta reprezenta 68,4% din totalul populaţiei, nivel pe care multe

tari dezvoltate isi propun sa-l atingă in jurul anilor 2010-2020(Pete Richardson,1997).In anul 2000, populaţia activ civila era de aproximativ 9,6 milioane de persoane, nivel inferior cu circa 1,2 milioane de persoane celei din 1990.Ratele de activitate ale populaţiei totale si, respectiv, ale populaţiei in vârsta de munca manifesta o tendinţa de reducere: de la 46,7% in 1990 la 43% in 2000 in cazul populaţiei totale si de la 70,7% la 62,8%, in acelaşi interval, in cazul populaţiei in vârsta de munca. Declinul ocupării, asociat cu fenomenul subocuparii si al descurajării, pare a se fii instalat pe termen lung. Egalitatea de şanse si tratament, respective principiul nondiscriminarii pe piaţa muncii funcţionează defectuos. Cele mai defavorizate categorii de forţa de munca sunt femeile si tinerii.Sapte din noua persoane subocupate erau barbati(78,2%).Pe grupe de vârsta, ponderea cea mai mare a subocuparii s-a înregistrat la grupa de vârsta 35-49 de ani.

Deplasări structurale Sporirea absoluta si relativa a ocupării forţei de munca din agricultura. Pe

fondul declinului economic general, in perioada 1990-2000, populaţia ocupata se reduce de la 10840mii de persoane la 8623,3mii de persoane , in timp ce populaţia ocupata in sectorul primar creste ed al 3144mii persoane la 3570 de persoane.

Scăderea puternica a populaţiei ocupate in industrie si construcţii, fara ca reducerea severa a ocupării in acest sector vital al economiei sa fi condus la un veritabil spor de productivitate si competitivitate.Numarul de persoane ocupate in sectorul secundar se diminuează in intervalul 1990-2000 de la 4711 mii de persoane la 2357 mii de persoane, pierzând peste 2,3 milioane de locuri de munca. Ponderea ocupării in industrie scade in 2000 comparativ cu 1990 cu 16,1 puncte procentuale, respectiv de la 43,4% la 27,3%.Sectorul de servicii este inca subdezvoltat.

In sinteza, in economia României, procesul de dezocupare este puternic. Printre factorii cu puternic impact asupra structurilor de ocupare ale populaţiei nu putem sa nu amintim importantele modificări in domeniul structurilor proprietatii.Ponderea populaţiei ocupate in sectorul privat creste continuu;in anul 2000,-potrivit datelor AMIGO-aceasta era de aproximativ 66,1%.Ponderea cea mai ridica a populaţiei ocupate in sectorul privat se intalneste in agricultura-96,4%, urmata de comert-86,4%, hoteluri si restaurante-72,8%, constructii-66,1%, in industria prelucatoare-52,2%,iar in cea extractive-5,3%.De asemenea, mult sub media pe economie, se plasează o serie de activitati din domeniul serviciilor publice(invatamantul,sănătatea si asistenta sociala, posta si telecomunicaţiile etc.). Concomitent, se modifica structura populaţiei ocupate pe grupe de ocupaţii si, respectiv, după statutul profesional.

Situaţia actuala a României este una nu foarte favorabila. Încep sa se resimtă efectele crizei economice mondiale si la noi, primele semne facandu-si apariţia prin şomaj.

Geneza şomajului se explica pornind de la situaţia in care şomajul si subocuparea coexista cu potenţialul economic, cu capacitatile de producţie nefolosite sau parţial folosite, intr-un context de recesiune economica profunda, ceea ce va face ca venitul naţional sa fie mai mic decât i-ar permite productivitatea muncii.10

10 Dumitru Ciucur, Ilie Gavrilă, Constantin Popescu, Economie. Manual universitar, Editura Economica, 2001, p.596-597

Un efect distructiv asupra investiţiilor si asupra ocupării forţei de munca îl pot avea dobânzile, deoarece menţinerea acestora la rate ridicate ar putea dauna economiei din mai multe puncte de vedere. Doua dintre acestea ar putea fi posibilităţile viitoare de dezvoltare, cat si posibilităţile de ocupare. In condiţiile actuale, când ne confruntam cu un ritm alert in domeniul înnoirilor tehnice si tehnologice, menţinerea dobânzilor la rate înalte echivalează practic cu compromiterea capitalului fizic existent prin blocarea procesului investiţional, fapt care accentuează şomajul.

Pe langa rata dobânzii, trebuie luat in calcul si nivelul salariilor, aspect ce se impune a fi luat in considerare pentru înţelegerea genezei si manifestării şomajului in România. Aici părerile sunt impartite. Astfel, unii specialişti considera ca rigiditatea salariului in privinţa scăderii constituie un element de blocare a pieţii muncii si in acelaşi timp de impulsionare a sporirii şomajului. Din contra, alţii susţin ca mărirea necontrolata a salariilor si a costurilor salariale de astăzi ar da dimensiunea şomajului de mâine.

Un alt aspect ce necesita atenţie îl reprezintă faptul ca eliberarea forţei de munca din motive de retehnologizare in diferite ramuri si unitati economice s-a accentuat, in timp ce crearea de locuri de munca a stagnat. Acest lucru a fost posibil din cauza nesiguranţei economice si a lentei restructurări a economiei. In vederea ameliorării acestei stări se impun o serie de acţiuni mai importante, cum ar fi:

• înfăptuirea ferma a unei strategii ştiinţifice, realiste si coerente privind dezvoltarea economiei naţionale si a ramurilor ei

• realizarea privatizării, restructurării si modernizării unitatilor economice pe coordonatele eficientei economico-sociale

• o ameliorare a formarii profesionale performante, in funcţie de exigentele reconversiei forţei de munca

• se impune o dezvoltare a capacitaţii manageriale începând de la nivelul microeconomic si continuând cu cel macroeconomic

• elaborarea si realizarea in practica a unor noi modele de ocupare si utilizare a forţei de munca, întemeiate pe competenta, eficienta si performanta.

Printre modalităţile de redresare a actualei crize economice s-ar putea număra următoarele:

- mărirea exporturilor, însoţite de micşorarea importurilor- investiţii masive in infrastructura, un potenţial extraordinar pentru tara

noastră11

- renunţarea achiziţiilor de produse pe datorii, acest act facandu-se numai cu banii disponibili.12

Un alt obiectiv ce ar putea fi urmărit este creşterea cantităţii si imbunatatirea calităţii bunurilor si serviciilor oferite consumatorilor. Prioritatea de baza pentru introducerea sistemului de piaţa trebuie sa o reprezinte oprirea si reversia actualului declin al economiei.

Procesul despre care vorbim este unul de lunga durata, in care masurile pe termen scurt sunt legate indivizibil de obiective si strategii pe termen lung. Aceste masuri imediate trebuie sa fie in concordanta cu aceste obiective pe termen lung si nu sa le contracareze.

11 Ionut Popescu, fost ministru al finanţelor intre 2004-2005, http://www.libertatea.ro/stire/criza-economica-actuala-cacealmaua-lacomiei-220147.html12 Idem 2

O strategie s-ar putea referi la un management inteligent al cererii care sa determine o creştere a investiţiilor publice, in special in domenii ale infrastructurii ( construcţia de locuinţe), investiţii in domeniul sanatatii sau al invatamantului, adică in sectoare in care importurile directe au o pondere relative mica.

O alta strategie la care ne-am putea raporta ar fi aceea ca muncitorii sa aibă un cuvânt de spus in aprecierea performantei manageriale si sa contribuie la restructurarea mai eficienta a întreprinderii la nivel microeconomic. In mod asemănător, conducerea întreprinderii trebuie sa aibă controlul deplin asupra angajărilor si concedierilor. Un avantaj economic important ar fi ca întreprinderii i se acorda şanse pentru adaptarea in timp la noile condiţii apărute pe piaţa.

Obiectivul prioritar al oricărei revizuiri a strategiilor actuale de transformare a unei economii planificate intr-o economie de piaţa trebuie sa rezide in stoparea declinului producţiei.

Cauza principala a acestor dezechilibre consta, pe de o parte in lipsa unei oferte adecvate cantitativ si calitativ de bunuri vandabile, iar pe de alta parte in creşterea enorma a masei monetare. Moneda se emite in cantitati tot mai mari pentru:

-plata salariilor angajaţilor din sectorul public-finantarea ajutoarelor acordate bolnavilor si persoanelor in vârsta -subventionarea firmelor care înregistrează pierderi din cauza costurilor mari de

personal.Un astfel de program de transformare are drept scop stimularea producţiei si

creşterea economica. Tocmai de aceea este nevoie de un nivel stabil al preţului pentru a descuraja specula cu bunuri de consum si a sprijini producţia pe baza unor relaţii predictibile intre vânzători si cumparatori.13

Este de la sine inteles ca o reducere uniforma a masei monetare si o creştere a ratei dobânzilor ar putea stopa inflaţia. Problemele care ar putea apărea ar fi ca nu s-ar şti in cat timp si in ce măsura s-ar realiza acest lucru, si ca aceasta strategie, care distruge cererea efectiva, reduce producţia si descurajează investiţiile, fapt ce pe termen mediu ar avea efecte negative asupra stabilizării macroeconomice.

Un alt mijloc pentru a se încerca redresarea economica ar fi utilizarea politicilor monetare si fiscale. Pentru a se cunoaşte o contribuţie activa din partea acestor politici trebuie sa fie introdus, pe de o parte un sistem fiscal complet, iar pe de alta parte un sistem viabil de bănci comerciale.

Trebuie subliniat faptul ca stabilizarea macroeconomica nu este un scop in sine. Ea este importanta pentru ca pune bazele reorganizării necesare a sistemului de producţie si desfacere, inclusiv a creşterii activitatii investiţionale, a gradului de ocupare a forţei de munca, a producţiei si a venitului real.14

Este posibila formularea câtorva considerente si cu privire la rolul politicii industriale in revitalizarea procesului transformării in diverse regiuni ale teritoriului naţional. In privinţa sarcinilor sectoriale am putea menţiona:

-dezvoltarea infrastructurii-reorganizarea sectorului energetic -dezvoltarea sectorului de servicii care susţin producţia

13 Jan Kregel, Egon Matzner, Gernot Grabher, Socul pieţei, Editura Economica, 1995, p.85-8614 Idem 4, p.94

-reducerea consumului de materii prime, energie si a degradării mediului înconjurător in acele sectoare de producţie cunoscute ca mari consumatoare.15

Printre cele mai importante sarcini funcţionale se număra:-descentralizarea monopolurilor -cresterea productivităţii-crearea unei reţele de întreprinderi mici si mijlocii in cooperare cu întreprinderile

mari-stabilirea de legături cu furnizorii si cu reţeaua de desfacere -atragerea unor parteneri de cooperare autohtoni si străini-calificarea si recalificarea forţei de munca in toate domeniile ţinând seama de

exigentele calificării moderne-restructurarea ambientului muncii si producţiei.16

Ca o concluzie a acestor intervenţii pentru creşterea forţei de munca si a stocului de capital, putem menţiona ca politicile monetare si fiscale pot fin întrebuinţate in încercarea de a reorienta resursele dinspre producţia de bunuri de consum spre producţia de bunuri de investiţii.17

In general guvernele acorda prioritate sporita obiectivelor legate de utilizarea deplina a forţei de munca si stabilizarea preturilor, nu celor privind creşterea economica. Astfel, politicile fiscale si monetare au fost întrebuinţate in special pentru o stimulare a cererii pe termen scurt, si nu pentru atingerea obiectivelor pe termen lung privind creşterea economica. Totuşi, in încercarea de favorizare a creşterii economice, guvernele au pus accentul pe politicile de stimulare a ofertei.18

Intr-o posibila viziune pesimista, se preconizează ca in România, datorita crizei economice, se vor resimţi efectele acesteia având impact negativ pe toate planurile. “Cele mai afectate vor fi companiile din România, care se vor afla in imposibilitatea restituirii creditelor, condiţii dificile de achitare a datoriilor către furnizori, mai ales celor care au de făcut plaţi in valuta. “19

De asemenea printre sectoarele afectate se număra sectorul IT, sectorul bunurilor de larg consum, domeniul construcţiilor, cel imobiliar, dar si companiile cu “o rata înalta de capital împrumutat”20 in urma devalorizării leului, însoţita de creşterea considerabila a inflaţiei. In aceasta viziune, piaţa muncii cunoaşte un grad înalt al şomajului, precum si un grad înalt al îndatorării publice.

La polul opus, o evoluţie optimista sau pozitiva a pieţii muncii ar însemna o redresare a economiei romanesti.Asta ar presupune crearea de noi locuri de munca, lucru ce ar duce la scăderea ratei şomajului, scăderea ratei dobânzii si implicit o creştere a investiţiilor, ducând la dezvoltarea potenţialului tarii noastre. Nivelul salariilor tind către punctul lor de echilibru, adică o stabilizare a bugetului statului, dar si o ameliorare a gradului de îndatorare a balanţei de plaţi.

15 Idem 4, p.96 16 Idem 617 Philip Hardwick, John Langmead, Bahadur Khan, Introducere in economia politica moderna, Editura Polirom, 2002, p.55318 Idem 8, p.55419 Iulian Urban, http://www.ghiseulbancar.ro/articole/47/9111/Cum_este_afectata_Romania_de_criza_economica.htm20 Bârzoi V., Osman O., Mihail S., http://www.capital.ro/articole/criza-economica-scenarii-si-consecinte/106857

Piaţa muncii este in continua dezvoltare, ea avansând sau regresând sub influenta factorilor conjuncturali. Astfel, se impune o revizuire si ameliorare permanenta a planurilor de combatere a factorilor negativi cu influenta semnificativa asupra pieţii muncii, dar si o imbunatatire prin reexploatarea resurselor disponibile.

Powered by http://www.referat.ro/cel mai tare site cu referate