Solutii Economice

4
Soluții economice pentru problemele statului român Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a susținut anul trecut că cea mai mare problemă a statului român este lipsa locurilor de muncă, iar cea mai mare parte din vină aparține tinerilor ,,care termină facultatea fără a avea un plan în minte referitor la ce vor face după”. Așadar, una dintre problemele societății românești o reprezintă sistemul educațional, care într-un fel sau altul se află la baza tuturor celorlalte probleme : un sistem medical nesatisfăcător, rata mare a șomajului, un număr mare de emigranți, corpuție etc. În cadrul sistemului economic, oamenii sunt resursa principală, forța de muncă, cei care realizează un echilibru pe piața muncii între cererea și oferta de muncă. În ambele cazuri, fie că vorbim de o cerere care este mai mare decât oferta sau de o ofertă de muncă care nu poate fi acoperită, consecința directă este șomajul. Șomajul duce însă la alte probleme ale sistemului economic al unui stat, precum imposibilitatea acestuia de a-i susține pe șomeri prin intermediul ajutorului social. În cazul în care cererea este mai mare decât oferta, atunci soluțiile ar fi: 1. Investirea capitalului străin care ar ajuta la crearea de noi locuri de muncă prin companii multinaționale care să investeasca în noi sedii pe teritoriul României; Aceste lucru se poate realiza prin adoptarea de catre România a unor politicii fiscale facilitatoare care să o transforme într-un spațiu atractiv pentru investițiile private. O altă oportunitate are fi utilizarea fondurilor europene, care pot fi folosite în mod eficient pentru dezvoltarea internă, România având o posibilitate pe care nu o fructifică în totalitate.

description

economie solutii

Transcript of Solutii Economice

Soluii economice pentru problemele statuluiromn

Fostul preedinte al Romniei, Traian Bsescu, a susinut anul trecut c cea mai mare problem a statului romn este lipsa locurilor de munc, iar cea mai mare parte din vin aparine tinerilor ,,care termin facultatea fr a avea un plan n minte referitor la ce vor face dup.Aadar, una dintre problemele societii romneti o reprezint sistemul educaional, care ntr-un fel sau altul se afl la baza tuturor celorlalte probleme : un sistem medical nesatisfctor, rata mare a omajului, un numr mare de emigrani, corpuie etc. n cadrul sistemului economic, oamenii sunt resursa principal, fora de munc, cei care realizeaz un echilibru pe piaa muncii ntre cererea i oferta de munc. n ambele cazuri, fie c vorbim de o cerere care este mai mare dect oferta sau de o ofert de munc care nu poate fi acoperit, consecina direct este omajul. omajul duce ns la alte probleme ale sistemului economic al unui stat, precum imposibilitatea acestuia de a-i susine pe omeri prin intermediul ajutorului social. n cazul n care cererea este mai mare dect oferta, atunci soluiile ar fi:1. Investirea capitalului strin care ar ajuta la crearea de noi locuri de munc prin companii multinaionale care s investeasca n noi sedii pe teritoriul Romniei;Aceste lucru se poate realiza prin adoptarea de catre Romnia a unor politicii fiscale facilitatoare care s o transforme ntr-un spaiu atractiv pentru investiiile private. O alt oportunitate are fi utilizarea fondurilor europene, care pot fi folosite n mod eficient pentru dezvoltarea intern, Romnia avnd o posibilitate pe care nu o fructific n totalitate. Pentru a realiza acest lucru este nevoie de o facilitare a procesului birocratic de accesare a fondurilor europene, care sa devin mai rapid i mai eficient.2. Susinerea i ncurajarea dezvoltrii capitalului autohton;Romnia postedecembrist s-a bazat n mare parte, dup nlocuirea sistemului economiei centralizate cu economia de pia, pe ncurajarea investiiilor strine (necesare pentru orice stat emergent). Acestea au ajutat ntr-o prim etap la creterea economic precum i la oferirea de modele eficiente. n acest context, au fost marginalizate, mai mult sau mai puin, afacerile i investiiile interne, ngreunndu-se crearea de mari afaceri autohtone i de dezvoltare a capitalului autohton, care acum se rezum la mici investitori locali (cu cteva excepii). Romnia s-ar putea folosi de exploatarea potenialului de care dispune pentru a crea noi locuri de munc. Spre exmplu, Romnia are un imens potenial agricol, ns agricultura n Romnia este slab dezvoltat i extrem de divizat (aparinnd n mare parte micilor productori din zonele rurale, care o folosesc pentru subzinsten). Dac s-ar pune accentul pe mai mare mecanizare i modernizare a proceselor agricole i s-ar accepta nlocuirea micilor productori cu asociaii de agricultori eficiente, sistemul agricol ar contribui la creterea numrului locurilor de munc. De asemenea, Romnia ar avea de ctigat dac s-ar folosi de imensul su potenial turistic, natura oferindu-i posibilitatea de a deveni o destinaie turistic extrem de atractiv. Pentru acest lucru, este ns nevoie - la fel ca i n cazul agriculturii dealtfel- de o dezvoltare a infrastructurii.Pentru ambele situaii este nevoie de oameni educai cu viziune, competeni, care s tie s se foloseasc de aceste oportuniti. Aceti oameni sunt produsul unui sistem educaional eficient.n cel de-al doilea caz, n care oferta excede cererea, se pune problema existenei unei fore de munc nepregtite corespunztor, necalificate pentru noi domenii sau neinteresate n pregtirea pentru anumite domenii avantajoase din punct de vedere material, dar cu un statut mai puin dezirabil. De multe ori, a fost pus problema existenei unui sistem educaional mai mult teoretizat i mai puin practic. O soluie la aceast situaie ar fi reintegrarea n sistemul educaional a colilor Profesionale.Astfel, soluia pentru rezolvarea ambelor situaii este grija pentru formarea cetenilor, a forei de munc, ce se poate realiza printr-un sistem educaional competent. Investind n educaie se creaz o for de munc bine pregatit capabil s i obin locuri de munc satisfctoare material, ceea ce le va permite s contribuie la plata taxelor i impozitelor i s fie mai predispui spre implicarea politic, gsirea de soluii pentru dezvoltarea societii n ansamblul su i rezolvarea celorlalte probleme cu care aceasta se confrunt. Cum se poate realiza acest lucru? prin pregtirea de profesori competeni, motivai material; modernizarea sistemului educaional astfel nct s fie facilitat modul de predare i fcut mai atractiv pentru elevi; recompensarea perfomanelor elevilor i profesorilor; susinerea material a diverselor proiecte care vizeaz dezvoltarea acestui sistem; consilierea psihologic care s ajute elevii n alegerea unei cariere; ncurajarea dezvoltrii prii practice a procesului de nvare, mai ales n cadrul sistemului universitar etc.n concluzie, pentru ca tinerii s nu mai contribuie la rcrelterea ratei omajului este nevoie de un sistem educaional eficient, pentru c numai astfel se poate crea o for de munc, competent care s profite de oportunitile oferite att de capitalul strin ct i de cel autohton i s contribuie astfel de creterea nivelului de trai.