I.Caracteristica solventilor folositi la formularea solutiilor injectabile

Preparatele parenterale sunt forme farmaceutice dozate, sterile, destinate administrarii in tesuturile organismului printr-un procedeu care lezeaza temporar tesuturile. In Farmacopeea Romana - editia X sunt definite ca fiind solutii, suspensii, emulsii sterile sau pulberi sterile care se dizolva sau se suspenda intr-un solvent steril inainte de folosire; sunt repartizate in fiole sau flacoane si sunt administrate prin injectare. In functie de solventul si tipul substantei medicamentoase deosebim mai multe tipuri de preparate injectabile :a) lichide : – soluţii; – suspensii; – emulsii.b) solide : – pulberi;

c) Biopreparate (medicamente biologice) obţinute din specii microbiene viisau omorâte(vaccinuri), toxine microbiene modificate prin diverse procedee(seruri),preparate derivate din sânge, enzime, hormoni obţinuţi prin recombinare genetică;

d)Radiofarmaceutice – preparate injectabile ce vor conţine izotopi radioactiviai unor elemente, utilizate pentru diagnosticarea şi tratamentul diferitelor forme deneoplasm. Formula în care se prelucreaza substanţele – forma farmaceutică aleasă –este în funcţie de calea de administrare şi de solubilitatea substanţelor active, devolumul de lichid ce poate fi injectat, şi de durata efectului – de răspunsul terapeuticurmărit. In compozitia preparatelor injectabile sunt incluse urmatoarele ingrediente: 1 . substante medicamentoase2. vehicule ( solventi) 3. substante auxiliare 4. materiale de conditionare

Solventul, al doilea component al soluţiilor este auxiliarul de primă importanţă care predomină cantitativ având rolul de a transforma substanţa activă în soluţie, în urma procesului de dizolvare. Alegerea solventului se face după principiul înrudirii chimice cu substanţa de dizolvat cât şi după scopul terapeutic urmărit. Totodata solventul trebuie să fie inert din punct de vedere farmacologic, netoxic, compatibil cu sângele, nesensibilizant, neiritant.

În general, un solvent cu constanta dielectrică mare este un bun solvent pentru moleculele polare sau ionice, iar solvenţii apolari cu constanta dielectrică foarte mică sunt solvenţi buni pentru molecule lipofile.

Condiţiile de calitate pe care trebuie sa le indeplineasca solventii sunt:

sa nu reactioneze cu substantele medicamentoase dizolvate; sa nu aiba un efect terapeutic propriu, care ar putea influenta efectul medicamentului prescris; sa fie neutrii; sa poata fi sterilizati; sa se resoarba; sa nu fie toxici si sa nu provoace reactii locale; sa asigure stabilitatea medicamentului injectabil. să menţină solubilitatea substanţelor active în timp;

să nu fie afectat de variaţii de pH;

Clasificarea solvenţilor

Solvenţii se pot clasica după mai multe criterii dintre care amintim următoarele:

a) După constituţia chimică:

- solvenţi polari (apă, alcool, glicerol etc.);

- solvenţi apolari (benzen, toluen, cloroform, eter etc.);

b) După miscibilitatea cu apa:

- solvenţi miscibili cu apa;- solvenţi nemiscibili cu apa.

Apa este vehiculul ideal pentru cele mai multe medicamente injectabile. Esteperfect suportată de organism, are putere de dizolvare mare, dizolvă un număr mare de substanţe active, asigură o resorbţie şi o acţiune rapidă a substanţelor dizolvate şi este economică – apa fiind cel mai economic solvent. Conform F.R. X pentru prepararea solutiilor injectabile se foloseste„Apa distilată pentru preparate injectabile”. Se obţine din apa potabilă folosindu-sepentru distilare un distilator din sticlă neutră, din cuarţ sau inox. Această monografie conţine următoarele prevederi: aspect limpede,practic lipsită de impurităţi în suspensie, absenţa impurităţilor pirogene. Un control al sterilităţii este obligatoriu la apa distilată utilizată la prepararea aseptică a unor soluţii injectabile, la dizolvarea pulberilor sterile pentru preparate injectabile, sau pentru diluarea preparatelor concentrate pentru administrare parenterală.Apa distilată nu poate fi folosită în cazul:

- substanţelor active sensibile la hidroliză, mai ales în timpul sterilizării formându-se produşi mai puţin activi, inerţi sau toxici;

- unei solubilităţi reduse în apă a unor substanţe active, când se impunefolosirea altor solvenţi.

Alte vehicule prevăzute F.R. X. şi folosite la prepararea soluţiilor injectabilesunt uleiul de floarea soarelui şi alţi solvenţi neapoşi miscibili sau nemiscibili cu apa. Selectarea solventului se efectuează în funcţie de capacitatea sa de dizolvaresau solubilizare, de polaritate, miscibilitatea cu apa, de vâscozitate, stabilitate,toxicitate şi acţiune fiziologică proprie. Unii solvenţi sunt nemiscibili cu apa: uleiuri vegetale, esteri organici; alţii suntmiscibili cu apa în orice proporţie şi sunt utilizaţi în amestec cu aceasta.Această solubilitate sau miscibilitate cu apa, influenţează deosebit difuziuneamedicamentelor injectabile şi viteza lor de acţiune. Vâscozitatea unor solvenţi: uleiuri vegetale, unii polimeri cu masă molecularămare – PEG-uri, face medicamentul injectabil mai dureros la administrare şi întârzie cedarea substanţelor active. Sunt avantajoşi la preparatele cu acţiune întârziată. Solvenţii neapoşi prezintă un avantaj în asigurarea stabilitatii soluţiilor fiind maigreu invadaţi de microorganisme. Din punct de vedere chimic solvenţii neapoşi sunt mai puţin reactivi, mai putintoxici. Pentru produşii de sinteză trebuie verificată absenţa produşilor secundaritoxici. Cea mai importantă este acţiunea fiziologică proprie. Nici un alt solvent, înafară de apă, nu răspunde în totalitate următoarelor condiţii:

- lipsă de toxicitate; - tolerabilitate perfectă; - rezorbţie bună; - lipsa de acţiune fiziologică proprie.Majoritatea solvenţilor nu sunt folosiţi singuri ci în asociere cu apa.

Solvenţi neapoşi miscibili cu apa Alcoolul etilic este folosit numai atunci când alte metode de preparare suntimpracticabile. Nu se foloseşte singur ci asociat în proporţii mici cu apa şi alţi solvenţimiscibili cu apa, uşurând dizolvarea următoarelor substanţe active: digoxina,ergotamina, fenitoina. Dintre dezavantaje amintim:- acţiune fiziologică proprie;- senzaţie de durere;- deteriorarea ţesuturilor la folosirea neatentă.

Deoarece în concentraţii mari precipită proteinele, nu se folosesc soluţiiconcentrate; se recomandă ca înainte de administrare să fie diluate – injecţie demelfalan cu alcool de 95c, se diluează la administrare cu apă sau soluţie de clorurăde sodiu 9‰. Esterii alcoolului etilic - acetat de etil sau lactat de etil. Au aceleaşiproprietăţi cu alcoolul.Dintre polioli, cei mai folositi sunt: 1-3 şi 1-2 propan-diolul. Propilenglicolul este cel mai puţin toxic; în proporţie de 40% propilenglicol,alături de 10% alcool etilic şi apă tamponată, sau soluţie tamponată la pH = 7, esteun solvent potrivit pentru a obţine o soluţie injectabilă de digoxină, administrată fără diluare, fata de soluţia de digoxină preparată cu alcool de 70c care se administrează i.v. după diluare. Propilenglicolul singur este folosit ca solvent pentru o soluţie stabilă de fenobarbital 10% (F.R. X.).Se poate steriliza la 1000C fără descompunere. Este relativ netoxic, fiind rapid metabolizat şi eliminat. La administrarea i.m. sau s.c. cauzează iritaţii severe la locul de administrare, de aceea se asociază cu anestezice – alcool benzilic. PEG fluizi sunt utilizaţi în asociere cu alţi solvenţi hidrofili, pentru a micşoraviteza de hidroliză a derivaţilor barbiturici, cloramfenicolului, rezerpinei.Sunt netoxici, dar se pot descompune în formaldehidă la sterilizare. Glicerina este folosită mai rar, pentru a mări capacitatea de dizolvare a apei;soluţiile respective se administreaza numai i.m. Nu trebuie folosita intr - o proporţiemai mare de 30%; proporţia optimă este de 5% fiind cea mai bine tolerată şi maistabilă. Este folosită pentru condiţionarea unor glicozide. Glicofurolul este eter al polietilenglicolului cu alcoolul tetrahidrofurfurilic. Nueste toxic, în amestec cu apa 10% până la 40%. Folosit la prepararea soluţiilor injectabile cu anestezice: novocaina, xilina sau cloramfenicol .

Alcoolul benzilic este miscibil cu apa şi uleiurile vegetale (solvenţi apolari).Măreşte coeficienul de solubilitate al unor substanţe în apă şi în uleiuri, asigurând o bună stabilitate; este antiseptic, cu acţiune anestezică proprie. Se foloseste pentruobtinerea soluţiilor injectabile de moruat de sodiu, cu acţiune sclerozantă.

Solvenţi nemiscibili cu apaDin acest grup se folosesc uleiurile vegetale, esterii sau eterii(de sinteză) -oleat de etil, miristat de izopropil, benzoat de benzil.Uleiurile vegetale sunt uleiuri fixe, cel mai folosit fiind uleiul de floarea soarelui.Uleiul de floarea soarelui (Helianthi oleum F.R. X). Se obţine prin presarea la rece sau prin extracţie cu solvenţi organici din seminţele plantei Helianthus annuus. Acest produs conţine 85% gliceride ale acizilor nesaturaţi şi saturaţi (în principal ale acidului oleic) apoi fosfatide, vitamine, lecitină şi acizi liberi (palmitic, stearic etc.). Uleiul de floarea soarelui este un lichid limpede, galben auriu, vâscos, cu miros uşor caracteristic. Este solubil în solvenţi organici (benzen, cloroform, eter), greu

solubil în alcool, insolubil în apă . Conform FR X se foloseşte uleiul neutralizat cu indice de aciditate de cel mult 0,2 şi sterilizat la etuvă, la 140-1600C timp de 2 sau 3 ore. Uleiul de floarea soarelui se păstrează în recipiente bine închise, ferit de lumină, la rece. Alegerea vehiculului neapos, nemiscibil cu apa se face în cazurile cândsubstanţa activă este solubilă numai în ulei, insolubilă în apă, sau când se urmăreşte o viteză de resorbţie mai mică, deci obtinerea unor preparate cu acţiune prelungită. Soluţiile uleioase se resorb mai greu decât soluţiile apoase, iar suspensiileuleioase au cea mai mică viteză de resorbţie; acţiunea este cea mai lentă.Se administrează numai i.m. cu mare atenţie, pentru că la absorbţieincompletă dau flegmoane. Administrate s.c. dau iritaţii locale, iar i.v. dau emboliipulmonare. Se mai folosesc: uleiul de arahide, măsline, migdale, soia, germeni deporumb, ulei de ricin – care este mai vâscos, se resoarbe uşor şi este bine tolerat.Uleiurile nu sunt medii de dezvoltare a microorganismelor, dar pot conţinetotuşi agenţi antimicrobieni. Nu trebuie să conţină: ulei de parafină, parafină, peroxizi (care determinărâncezirea), acizi sau alte impurităţi. Oleatul de etil este cel mai folosit, fiind mai puţin vâscos ca uleiul. Esteadministrat mai uşor, mai ales iarna, dar micşorează efectul retard, se poate oxida uşor; trebuie folosit un oleat de etil lipsit de peroxizi. Folosit pentru soluţia injectabilă cu vitamina A, vitamina D, progesteron. Deşi mai puţin suportaţi ca apa, pentru substanţele insolubile în apă, se preferă soluţii uleioase, în loc de suspensii apoase, pentru că se realizează mai uşor dozajul exact, rezorbţie mai regulată şi stabilitate mai mare. Carbonatul de etil este utilizat mai ales pentru dizolvarea eritromicinei care are solubilitate redusă în apă. Masele plastice sunt atacate de carbonatul de etil. Benzoatul de etil este utilizat ca şi cosolvent în concentraţie de 5-10% măreşte solubilitatea unor substanţe în ulei. Benzoatul de benzil este utilizat tot ca şi cosolvent. Miristatul de izopropil este utilizat pentru dizolvarea hormonilor estrogeni. În prezenţa alcoolului creşte capacitatea de dizolvare. Dimetilacetamida înlocuieşte dimetilformamida (mai toxică) şi este folosită larg pentru prepararea soluţiilor injectabile i.m. (ex. clorhidratul de tetraciclină, oxitetraciclină, soluţii i.v. de cloramfenicol etc.). O caracteristica foarte importanta in formularea solutiilor injectabile este ca acestea sa fie stabile din punct de vedere chimic, fapt ce se realizeaza prin utilizarea stabilizatorilor, substante care au rolul de a menţine sau chiar ameliora calităţile soluţiilor injectabile, ferindu-le, de asemenea, de pericolul dezvoltării microorganismelor. Stabilizatorii pot fi :

antioxidanţii – substanţe cu potenţial redox mai mic decât al substanţei

sensibile la oxidare; agenţi de chelatare – care complexează urmele de metale grele; substanţe sinergice care potenţează acţiunea antioxidanţilor sau

agenţilor de chelatare; substanţele sinergice sunt acizi cu multe grupări OH;

gazele inerte N2 sau CO2 ce înlocuiesc oxigenul dizolvat în soluţie şi pe cel din spaţiul de deasupra soluţiei din recipient.

Alegerea stabilizatorilor se face in functie de proprietatile fizico- chimice ale substantei medicamentoase si procesele ce au loc in solutia injectabila. Cerintele catre stabilizanti sunt:

- sa nu fie periculosi pentru bolnav atit in stare pura cit si in amestec cu celelalte component din solutia injectabila;

- sa fie aprobata utilizarea lor in practica medicala;- sa fie efectivi in concentratiile in care se utilizeaza;- sa fie puri din punct de vedere chimic;- sa fie accesibili.

Pentru obţinerea unor preparate farmaceutice sterile este necesar să ţinemcont de o serie de recomandări în timpul preparării:

materiile prime să prezinte un conţinut cât mai mic în microorgansimesau să fie sterile; la denumirea substanţelor farmaceutice, folosite laprepararea medicamentelor paraenterale, va exista precizarea „proinjectiones”;

etapele de lucru vor fi efectuate fără întrerupere, respectiv se va lucra„în flux continuu”;

în timpul preparării se va evita contaminarea cu microorganisme aprodusului, activitatea desfăşurându-se în spaţiile special amenajate: încăperi cu pereţi şi pardoseală lavabilă, ustensile şi aparatură folosită numai în aceste încăperi, sterilizarea încăperilor şi ustensilelor cu radiaţii UV. Distrugerea microorgansimelor se poate realiza prin metode de sterilizare:fizice, chimice şi mecanice.A Metode fizice de sterilizare:• sterilizarea prin caldura - uscată; - umedă;• sterilizarea cu radiaţii - radiaţii UV; - radiaţii ionizante.B. Metode mecanice de sterilizare: • sterlizarea prin filtrare; • prepararea pe cale aseptică.C. Metode chimice de sterilizare: • sterilizarea cu gaze; • sterilizarea folosind substanţe antiseptice (prin adaus de conservanţi).

Sterilizarea cu căldură uscată se realizează în etuve încălzite electric şi construite astfel încât să asigure o temperatură constantă şi uniformă în tot spaţiul de sterilizare. Pentru a permite transferul căldurii, este realizată o circulaţie forţată,materialul supus sterilizării să aibă o suprafaţă cât mai mică, să se facă o încărcare a etuvei, care să permită circulaţia optimă a aerului cald (deci nu trebuie să fie preaîncărcată pentru a avea spaţii pentru circulaţia căldurii). Înainte de încărcare, etuva poate fi preîncălzită până aproape de temperaturacerută, pentru a micşora timpul eficient de încălzire. Durata de sterilizare estevariabilă şi destul de mare: 1600C – 3ore; 1700C -1 oră; 1800C – 30 minute. Sunt admise şi alte condiţii de timp şi temperatură eficiente cel puţin şiprevăzute în monografii. La etuvă se vor steriliza produsele rezistente la căldură şi produseleneapoase: pulberi, produse uleioase, materiale de laborator din sticlă sau porţelan,instrumentar medical fără sudura. Produsele care sunt supuse sterilizării trebuiesc ambalate în prealabil,evitându-se contaminarea ulterioară, după sterilizare. În industrie se întâlnesc şi cuptoare tunel, respectiv tunele de uscare şisterilizare, care permit sterilizarea continuă, pentru fiolele şi flacoanele folosite pentru condiţionarea aseptică, deci ele trebuie să iasă din tunel, într-un spaţiu aseptic. Este o metoda inscrisa în FR X.Sterilizarea cucaldura umeda cere temperatură şi timp de sterilizare, cuvalori mult mai mici decat sterilizarea cu aer cald. Aceasta metoda se realizeaza în aparate speciale numite autoclave. Autoclavul este vertical dar în industrise folosesc cele orizontale, cu deschideri laterale, pentru a permite încărcarea şi descărcarea uşoară a materialului după platforme speciale.Închiderea este realizată cu un capac special, având un dispozitiv desecuritate, ce împiedică deschiderea autoclavului sub presiune. Au două deschideripentru siguranţă şi funcţionare. Eficienţa sterilizării este condiţionată de evacuarea aerului. Sunt prevăzute cudispozitive de vid, pentru eliminarea aerului.Vaporii de apă sunt furnizaţi de un generator exterior. Omogenizarea temperaturii este accelerată cu un ventilator.Pentru a se grăbi răcirea, sunt prevăzute cu un dispozitiv, ce introduce uncurent de aer rece, după timpul de sterilizare. Este necesară o răcire mai rapidă înspecial pentru soluţii cu substanţe termolabile, care se descompun.Pentru a se evita scăderea prea bruscă a presiunii, unele aparate funcţionează cu aer comprimat, evitându-se spargerea recipientelor (dispozitiv de compresiune).Aparate prevăzute cu sistem de programare, ce asigură succesiunea operaţiunilor- înregistrator de presiune şi de temperatură, prin al căror grafic se poateurmări dacă fiecare lot a fost supus ciclului complet de sterilizare conformprogramului. Sterilizarea cu vapori sub presiune este o metoda inscrisa în FR X şi utilizată pentru soluţiile apoase, pansamente. Timpul de sterilizare variază cu temperatura - cel puţin 15 minute pentru temperatura de 1210C, şi cel puţin 30 minute la 1150C şi presiunea de 2 atmosfere. Se admit şi alte condiţii de temperatură şi timp a căror eficienţă a fost dovedită.

Pansamentele chirurgicale se sterilizează la 1340 -1380C la presiunea de 2atmosfere, timp de 5 minute, fiind condiţionate în recipiente, ce asigură penetrareavaporilor de apă. Articolele de sticlă, porţelan, metal la 1210C - 1240C timp de 20 de minute. Durata de sterilizare trebuie măsurată din momentul realizării condiţiilorprevăzute în acest sens. Ca să fie corectă, în timpul sterilizării temperatura trebuie să poată fimăsurată cu o precizie de + 20C, iar presiunea de + 0,l atmosfere. Temperaturatrebuie măsurată în partea cea mai rece a autoclavului, deci în partea de jos,aproape de tubul de evacuare a aerului - tubul de purjare. Pentru controlul parametrilor de sterilizare se foloses tuburi de control, mici,din sticlă, închise ermetic, cu o substanţă chimică solidă - pulbere, cu urme decolorant miscibil; plasate în diverse părţi ale autoclavului. Când temperatura este superioară (punctului de topire) al substanţei, aceastase topeşte şi se colorează uniform (chiar dacă se solidifică la deschidereaautoclavului). Astfel se pot folosi: β - naftolul care are p.t. 1100C, antipirina cu p.t.1140C, acidul benzoic cu p.t. 1210C sau fenacetina cu p.t. 1350C. Dar în acest fel nu se indică decât temperatura maximă atinsă, dar nu şi durata cât ea a fost maximă. Se mai folosesc benzi adezive, lipite pe obiectele de sterilizat şi a cărorcoloraţie variază cu temperatura şi timpul de sterilizare. Eficacitatea sterilizării estecontrolată prin inocularea probelor-test cu germeni termorezistenţi Bacillusstearotermophillus, autoclavul trebuie încărcat în acelaşi fel.F.R. X. nu prevede alte metode de sterilizare, dar în F.R. IX. erau prevăzute:sterilizarea prin încălzire repetată (Tindalizarea sau sterilizarea fracţionată) şifierberea la 1000C timp de 60 minute. Mentionam ca nu sunt metode care sa asigure pe deplin sterilitatea preparatelor farmaceutice.Pentru mai multă siguranţă, tindalizarea poate fi asociată cu filtrareasterilizantă sau prepararea pe cale aseptică.Se poate realiza şi prin fierbere pe baie de apa sau introducerea recipientelorîn autoclav, căruia i se menţine deschis robinetul de vapori: sterilizarea cu vaporifluenţi.Farmacopeea Britanică prevede pentru cazuri speciale sterilizarea la 1000C,dar asociindu-se cu un agent antimicrobian (bactericid) clorocrezolul 0,2%, acetatsau borat de fenil mercur 0,002%. În aceste cazuri, trebuie să ţinem seama derecomandările din F.R. X: nu se admite adaosul conservanţilor antimicrobieni încazul preparatelor injectabile care sunt folosite într-un volum mai mare de l0 ml,indiferent de modul de administrare şi în cazul soluţiilor care se administreazăintracisternal, intracardiac, intrarahidian, intraocular, peridural indiferent de modul de administrare.Flambarea este un procedeu rudimentar (care nu-i prevăzut în nici ofarmacopee) şi este folosit în farmacie, pentru obiecte neinflamabile şi stabile latemperaturi înalte. Se trec obiectele prin flacără (de exemplu: spatulele metalice) sau se umectează obiectul cu alcool, se aprinde şi se incinerează microorganismele de la suprafaţă. Se poate folosi pentru mojare şi pistile.Dezavantajul acestei metode consta în faptul ca microorganismele omorâte

rămân la suprafaţa obiectului şi pot fi surse de pirogene.Sterilizarea prin filtrare, numită filtrare sterilizantă reprezintă o metodă deeliminare a germenilor microbieni, prin trecerea fluidului de sterilizat, printr-unmaterial poros, cu pori foarte fini, sub influenţa unei diferenţe de presiune.În domeniul farmaceutic, filtrarea sterilizantă se aplică:- soluţiilor apoase cu substanţe termolabile;- pentru sterilizarea aerului necesar în spaţiile în care se prepară asepticmedicamentul (în boxele sterile).Sterilizarea prin filtrare, diferă de celelalte tipuri de sterilizare, pentru cămicroorganismele nu sunt distruse, ci îndepărtate fizic.Reţinerea microorganismelor are loc prin fenomenul:- de strecurare – cernere (pur mecanic), prin care sunt reţinutemicroorganismele cu dimensiuni mai mari decât porii filtrului;prin adsorbţie - reţinerea particulelor în interiorul canaliculelor filtrului, cândintervin fenomene ca: tensiune superficială, capilaritate, adeziune, sarcinielectrice (deci fenomene fizico-chimice).Prin aceste fenomene, sunt îndepărtate şi particule mai mici decâtdimensiunea porilor, se face şi o clarificare a soluţiei.Eficacitatea sterilizantă a filtrării, respectiv adsorbţia este influenţată decaracteristicile soluţiei: pH; forţa ionică, polaritate, prezenta substanţelor tensioactivece intră în competiţie cu particulele de adsorbit.Pentru eficienţă, porii filtrelor trebuie să fie foarte mici, dar în acest caztraversarea filtrului de soluţie se face încet. Pentru reducerea timpului de filtrare seaplică filtrarea sub presiune (exercitată deasupra soluţiei), sau filtrarea în vid (învasul de culegere) deci folosind presiunea.Tipuri de de filtre sterilizante1. Filtrele ceramice: de porţelan poros, caolin sau kieselgur sunt cele maivechi. Au o formă cilindrică şi sunt numite bujii filtrante. Au fost concepute deChamberland, Pasteur, Berkefeld şi sunt cunoscute sub numele inventatorilor.Filtrarea se face de la exterior spre interior folosind vid; sau din interior spreexterior,folosind presiune.Bujiurile filtrante au dimensiunea porilor: 0,6 - 3,5 μm, şi reţinereamicroorganismelor se face prin adsorbţie.După folosire, trebuiesc curăţate şi regenerate prin calcinare. Aceste filtre nureţin microorganismele, fiind folosite mai mult pentru prefiltrare - clarificare, urmată de filtrare sterilizantă, cu filtre cu pori mult mai mici.2. Filtre de sticla sinterizată (fritată), se obţin prin sudarea la topire aparticulelor de sticlă neutră, deci sunt constituite dintr-o reţea poroasă rigidă. Auformă de discuri, care se aplică pe pâlnii de forme şi dimensiuni corespunzătoare.Porii filtrelor variază ca dimensiune. Denumirile comerciale sunt: Schott,Jena şi sunt notate cu diverse litere însoţite de cifre: G0 - G7, M, F.Pentru filtrarea sterilizantă se foloseşte filtrul G5, cu dimensiunea porilor de1,5 μm. Dezavantajele acestor filtre: sunt subţiri, fragile, scumpe. Filtrul G5 pentru a nu

se sparge se aşează deasupra filtrului G3 (deci sub placa de G5 se aşează filtrul G3,care are dimensiunea porilor 15-40 μm) şi se numeşte filtrul G5/3.Avantajul acestor filtre constă în faptul că au o mare inerţie chimică; filtrarease face sub vid.Curăţirea lor se face prin tratament chimic cu un amestec de H2SO4/KNO3.3. Filtre de azbest şi celuloză - filtre Seitz. Sunt pl ăc i aglomerate,absorbante, obţinute prin comprimare din azbest şi celuloză. Au porozitate mică de1 μm sau mai puţin. Au o mare suprafaţă specifică, au putere adsorbantă, plăcilesau discurile sunt fixate pe un suport pâlnie cu fund mobil, din oţe1 inoxidabil. Filtrarea se realizează cu ajutorul vidului. Denumirea comercială: EK, EKS I, EKS II,care indică mărimea porilor.Dezavantaj - pot ceda din fibrele de azbest în soluţia filtrată; au acţiunecancerigenă.4. Filtrele cu membrană sunt cele mai utilizate sisteme de filtrare. Suntadevăratele filtre sterilizante, constituite pe bază de esteri ai celulozei (acetat saunitrat) asociaţi cu polimeri sintetici - clorura de polivinil; naylon; clorură de poliviliden.Se prezintă sub formă de discuri, subţiri; sunt foarte scumpe, fiind alcătuitedintr-o peliculă foarte fină de film, care prezintă pori cilindrici sau rectangulari,perpendiculari pe suprafaţă şi dimensiuni egale.Fiecare cm2 conţine milioane de pori ce ocupă aproximativ 80% din volumultotal al membranei (au randament de filtrare foarte mare). Au o gamă largă deporozitate, de 14 - 0,022 μm. Pentru filtrarea sterilizantă să fie de 0,22 μm.Grosimea membranei este de 150 μm (deci foarte subţiri).Aceste filtre pot fi sterilizate la autoclav la 1200C timp de 30 minute. Se aplicăpe suporturi rezistente fie din metal, sau din sticlă sinterizată sau material plastic.Pentru a se evita colmatarea se face o prefiltrare, prin filtru cu pori de dimensiuni mai mari. Aceste membrane acţionează în special prin cernere, având porozitate mare(numărul de pori foarte mare) viteza de filtrare este mare, iar tendinţa de adsorbţie este minimă; deci pericolul ca microorganismele reţinute să se dezvolte în interiorul filtrului este minim. Denumirea comercială este - Filtre Millipore, filtre Sartorius, filter Szigmondi, filtre Gelman. Filtrarea sterilizantă se face sub vid. Nu influenţează soluţia - nu cedează particule şi au o mare varietate deporozităţi. Asupra lor se efectuează un control pentru a studia porozitatea şi debitul de filtrare. Se poate verifica eficacitatea filtrării cu o suspensie de microorganisme,după însămânţare pe medii de cultură corespunzătoare. Filtrarea sterilizantă este asociată cu înfiolarea aseptică a soluţiei în fiole sauflacoane, în paralel sterilizate. Pentru a asigura asepsia, tot materialul trebuie înprealabil sterilizat, se recomandă ca soluţia supusă sterilizării să fie săracă înmicroorganisme, materiale prime să fie pe cât posibil sterile sau cât mai puţincontaminate). Se asociază cu adaos de bacteriostatic. Trebuie să se asigure undebit regulat de filtrare, evitându-se suprapresiunea şi o durata mare de filtrare.Proprietăţile sterilizante trebuiesc controlate pe toată durata filtrării. Filtrelereutilizabile trebuiesc controlate, pentru că în timp, porozitatea se poate modifica.Sterilizarea cu gaze este o metoda chimica de sterilizare; prevăzută în F.R.

X. Se aplică pentru sterilizarea diferitelor materiale în condiţii bine determinate detemperatură, durată, umiditate şi concentraţie în gaz sterilizant. Nu există un gazsterilizant, care să aibă proprietăţi sterilizante optime adică să distrugă rapid toatemicroorganismele şi să fie lipsit de toxicitate. Dintre gazele utilizate în acest scopfolosim:Oxidul de etilen este cel mai folosit, fiind inscris în FR X. Este utilizat pentrusterilizarea materialelor medico-chirurgicale care nu suportă sterilizare la autoclav,din mase plastice sau unele cauciucuri. Ca şi radiaţiile ionizante, oxidul de etilen este folosit pentru sterilizarea produselor şi articolelor introduse în ambalajul definitiv; pentru sterilizarea soluţiilor perfuzabile condiţionate în saci sau recipiente din material plastic.Manipularea lui este periculoasă, necesită un personal calificat.Proprietăţi: este un gaz cu punct de fierbere l0,70C şi punct de îngheţare p.c. =1110C; este un gaz dens (ρ=1,52) foarte solubil în apă şi solvenţi organici. Dăamestecuri explozive, cu multe gaze; astfel în amestec cu aerul, în proporţie de 3-83% dă amestec exploziv. Pentru a diminua caracterul exploziv, se amestecă cuCO2 sau freon. Oxidul de etilen acţionează asupra microorganismelor prin alchilare, cele maireacţionabile grupe fiind: - SH, - OH, - COOH, - NH2. aceste grupe pot fi înlocuite cu grupări hidroxietil, interferând activitatea metabolică a microorganismelor.Rezistenţa sporilor faţă de oxidul de etilen este cu puţin mai mare decât a formelor vegetative (de maxim 5 ori mai rezistente). Eficacitatea sterilizării cu oxid de etilen, depinde de factori mai uşor sau mai greu de controlat: numărul şi natura germenilor de distrus, concentraţia în gaz, temperatura la care are loc sterilizarea, 600C fiind temperatura optimă, durata tratamentului, natura materialului de sterilizat, presiunea parţială în incintă şi umiditatea atmosferică (randamentul maxim de sterilizare, la umiditate relativă 28-33% în incinta de sterilizare).Foarte importantă este eliminarea gazului din materialul sterilizat. Uşurinţa încazul îndepărtării oxidului de etilen rezidual, depinde de natura materialului desterilizat. Se elimină rapid din articole din bumbac – ţesături, mai greu din polietilenă,greu din policlorura de vinil, siliconi sau cauciucuri.Desorbţia la temperatură ordinară durează zile întregi, depăşind uneori 15zile. Pentru a grăbi desorbţia se foloseşte acţiunea conjugată a căldurii cu vidul.Alte dezavantaje - pericol de explozie; materialul manipulat imediat dupăsterilizare, fără precauţii, dă dermatite; poate da produşi toxici, astfel împreună cu Cl2 dă etilenclorhidrina, urmele de oxid de etilen din material în contact cu ţesuturile,determină modificări ca hemoliza.Pentru pulberi precauţii deosebite.Aparatele sunt dispozitive cu închidere etanşă, rezistente la presiune cu sisteme de vid şi valve ce realizează introducerea gazului aflat în butelii, în starelichidă, introdus în incintă, prin aceste valve.Eficacitatea sterilizării se testează cu culturi de bacterii Bacilusstearotarmophilus sau Bacilus subtillis, introduse în aparat.Dacă microorganismele sunt acoperite cu substanţe cristalizate, nu sunt

omorâte, pentru că oxidul de etilen nu are putere de penetrare prin cristale.Alte gaze utilizate pentru distrugerea microorganismelor sunt:Formaldehida în stare pură, se află în stare gazoasă la temperatura camerei,având p.f. = 190C. Are proprietatea de a polimeriza rapid la o temperatură sub 800C pentru a forma o masă solidă albă – paraformaldehida. Pentru sterilizare se poate folosi fie ca paraformaldehidă încălzită la temperatura de 560C, soluţie apoasă 37% - formalina, care are şi 10% metanol pentru a preveni polimerizarea.Este o molecula foarte reactivă, ca şi oxidul de etilen, existând o micădiferenţă între sensibilitatea formelor vegetative şi a sporilor. Este bactericid desuprafaţă, nu are putere de penetrare. Când se absoarbe în interior este greu deîndepărtat. Este foarte reactivă în mediu umed folosit numai pentru sterilizareamaterialelor mari şi a aparatului. Sterilizarea se face în anumite condiţii deconcentraţie de gaz, pe unitate de suprafaţă, umiditate, timp de contact. Dupăsterilizare, încăperile să se ventileze cu aer sterilizat, îndepărtând formaldehida, care este foarte iritantă, toxică, atacând ochii, nasul şi traheea.Acţionează asupra microorganismelor ca agent mutagenic şi agent de alchilare.

Proteina -------- NH2+CH2O--------- Proteina NH CH2OH Metilolamina

3. Propiolactona are putere mică de penetrare, acţionează asupra unuinumăr mare de germeni, mai puţin faţă de spori; necesită o umiditate crescută, estecancerigenă pentru animale. Folosită pentru sterilizarea vaccinului antirabic, sausterilizarea ţesuturilor pentru gaze.4. Oxidul de propilenă este inflamabil şi se asociază cu CO2 sau freon.Acelaşi mecanism de acţiune cu oxidul de etilenă, are putere de penetrare mai mică, mai puţin eficace.Avantaj - prin descompunere formează propilenglicolul, în timp ce oxidul deetilen conduce la etilenglicol sau etilenclorhidrina (care sunt toxice).5. Bromura de metil - ca dezinfectant în atmosferă umedă (umiditate maiscăzută) cu putere mare de penetrare, dar acţiunea bactericidă inferioară celorlaltegaze.Sterilizarea cu radiaţii nu este prevăzută de F.R. X. Este cunoscuta şi subdenumirea de „sterilizare la rece”.Se folosesc:1) radiaţii de natură electromagnetică (U.V., I.R., raze gamma);2) radiaţii corpusculare electronice (particulele β sau electroni cuenergie înaltă).3) unde elastice (ultrasunete)Radiaţiile U.V. sunt bactericide la λ = 240 - 280 nm, însă au putere de penetrarefoarte slabă la această lungime de undă, realizând o sterilizare de suprafaţă.Se folosesc pentru sterilizarea aerului (blocuri şi boxe sterile, săli deoperaţii) şi uneori pentru menţinerea sterilităţii apei proaspăt distilate, în stratsubţire, pentru a pătrunde radiaţiile.

Favorizează formarea de legături între bazele pirimidinice adiacente din molecula acizilor nucleici, formându-se dimeri care distrug microorganismele.Când acţionează asupra aerului şi a obiectelor contaminate nu trebuie săexiste obstacole între sursa de radiaţii şi germenii distruşi, deoarece radiaţiile U.V.acţionează prin iradiere directă.Deoarece pot provoca accidente foarte grave (conjunctivite, eriteme foartemolecula acizilor nucleici, formându-se dimeri care distrug microorganismele.Când acţionează asupra aerului şi a obiectelor contaminate nu trebuie săexiste obstacole între sursa de radiaţii şi germenii distruşi, deoarece radiaţiile U.V.acţionează prin iradiere directă.Deoarece pot provoca accidente foarte grave (conjunctivite, eriteme foartegrave) personalul care lucrează în aceste condiţii trebuie să poarte echipament deprotecţie, să-şi protejeze ochii cu lentile fumurii.Sterilizarea prin radiaţii ionizante, numită şi radiosterilizare foloseşteradiaţiile gamma sau beta negative.Razele gamma sunt unde electromagnetice (sau fotoni gamma), careprovin din izotopi radioactivi (Co60,Cs137). Cele emise de Cs au energie de emisie mai scăzută decât Co6o, însă în ambele cazuri se iau precauţii de protejare a mediului şi operatorului. Camera de iradiere izolată, izotopul sub forma de pelete, este inclusă în tuburi din otel inoxidabil, ţinut sub apă.Oficializată pentru materiale chirurgicale de unică folosinţă, articole depansament, sutură, seringi, ace, seturi de perfuzii, sonde, aparate pentru dializă. Radiaţii β corpusculare provin din acceleratorii de electroni şi suntaccelerate la energie foarte înaltă, au capacitate de penetrare şi acţionează cu oviteză mai mare decât radiaţiile.Se iau aceleaşi precauţii a condiţiilor de sterilizare: deci numai în centrespecializate supuse unor norme speciale.Radiaţiile acţionează asupra microorganismelor în 2 moduri:a) fie direct asupra acizilor nucleici pe care îi inactivează;b) fie indirect prin trecerea prin apă, producând ionizarea apei, formânduseradicali liberi şi peroxizi ce acţionează asupra microorganismelor caagent de oxidare sau reducere.Rezistenta microorganismelor la radiaţii creşte prin îngheţare, dar semicşorează sensibilitatea radicalilor liberi ce nu ajung la microorganisme.Unele grupe au acţiune protectivă asupra microorganismelor, astfel grupulsulfhidril interacţionează cu radicalii liberi.Pentru siguranţa sterilizării în fiecare cutie se introduc indicatori de iradiere, ceprobează trecerea radiaţiilor prin produsul supus sterilizării.Indicator este o bucată (bandă) de clorură de vinil cu puţină heliantină;policlorura de vinil eliberează puţin HCl şi face ca heliantina să vireze în roşu.Se mai pot utiliza şi indicatori biologici Bacillus pumilus sau Bacillussphaericus.Sterilizarea prin radiaţii I.R. se aplică în cazul fiolelor de sticlă şi seringilor.Efectul depinde de proprietăţile optice ale materialelor supuse sterilizării, de mărimea fiolelor, de stratul de aer dintre sursa de I.R. şi materiale.

Fluxul tehnologic de preparare a solutiilor injectabile include 2 mari etape:- prepararea solutiei injectabile- prepararea ambalajului primar

Prepraraea solutiei injectabile include :- pregatirea substantei medicamentoase- alegerea solventului corespunzator- alegerea substantelor auxiliare daca este necesar

Cloramfenicol injectabil

Cloramfenicolul a fost izolat din Streptomyces venezuelae în 1947, caracterizat chimic şi sintetizat în 1948. Chiar în 1947, infima cantitate disponibilă a fost utilizată pentru tratamentul unei epidemii de tifos exantematic în Bolivia cu rezultate spectaculoase. Ulterior acelaşi succes terapeutic a fost obţinut în Malaezia într-o epidemie de tifos de tufiş. Din 1948 a devenit disponibil pentru utilizarea clinică. Este un antibiotic ce interfereaza cu sinteza proteica si are efect bacteriostatic. Cloramfenicolul injectabil se prezinta sub forma de pulbere si este un ester al acidului succinic.

Sinonime :

Chronicin foamParaxin succinateKemicetine succinateLevomycetin succinate            CPSAChloromycetin succinateLevomycetin hemisuccinateChloramphenicol monosuccinate            

Chloramphenicol acid succinateChloramphenicol hydrogen succinate

Formula chimica :C15H16Cl2N2O8 IUPAC: acid 4-2-(2.2-dicloroacetil) amino-3-hidroxi-3-(4-nitrofenil)propoxi-4-oxobutanoicMasa moleculara: 423.20mg/molSe prezinta sub forma de pulbere alba sau alb galbuie, foarte solubulia in apa, usor solubila in alcool.

Mecanism de acţiuneIn majoritatea cazurilor cloramfenicolul acţionează bacteriostatic. Se admite la ora actuală un efect bactericid pe unele specii (Haemophilus influenzae, E. coli, N. meningitidis şi pneumococ). Medicamentul blochează biosinteza proteică la procariote şi într-o măsură mai redusă la eucariote. Penetrează cu uşurinţă învelişul bacterian, probabil prin difuziune facilitată. Cloramfenicolul se leagă reversibil de componenta 50 S ribozomală. Cloramfenicolul blochează interacţiunea dintre peptidiltransferază şi substratul reprezentat de aminoacizi, cu inhibiţia formării legăturii peptidice. Deşi legarea tRNA pe locul de recunoaştere al codonului pe subunitatea 30S ribozomală nu este alterată, blocarea sintezei de proteine apare prin acţiunea blocantă pe peptidiltransferază. In efectele produse de cloramfenicol necesităţile stereochimice sunt date de lanţul lateral dicloroacetil prin distribuţia sarcinilor electrice. La eucariote cloramfenicolul acţionează pe ribozomii mitocondriali dar nu pe cei citoplasmatici. Pe lângă inhibiţia biosintezei proteice în mitocondrii, cloramfenicolul inhibă oxidarea NADH. De asemenea inhibă biosinteza ADN. La eucariote efectele celulare sunt mai exprimate pe linia eritropoetică. Cloramfenicolul inhibă ireversibil enzimele microzomiale.

Spectru de activitate

Este considerat larg.

Streptococi  şi  hemolitici

Pneumococi

Stafilococ aureu

Corynebacterium diphteriae

B. anthracis

Listeria monocytogenes

Clostridium perfrigens

Neisseria meningitidis

Neisseria gonorrhaee

Bordetella pertussis

Haemophillus influenzae.

Salmonella typhi

Brucella

Yersinia

Pasteurella multocida

E. coli

Klebsiella pneumoniae

Vibrio cholerae

Proteus mirabilis

Providencia

Citrobacter

Enterobacter

Serratia marcescens

Pseudomonas pseudomallei

Bacteroides fragilis

Ricketsii

Chlamidii

Micoplasme

Actinomyces

Treponema

Borrelia

Leptospira

Indicatii

Infectii severe provocate de germeni sensibili la cloramfenicol: febra tifoida, meningite

purulente, peritonite purulente, pneumonii si bronhopneumonii; septicemii cu germeni

sensibili la cloramfenicol si rezistenti la alte antibiotice.

Efecte adverse

A. Efecte directe, toxice. Sunt dependente de doză dar pot apărea şi prin supradozare relativă prin metabolizare insuficientă. La doze mari sau chiar la doze obişnuite la prematuri şi nou născuţi, ca şi la copilul mic, apare „sindromul cenuşiu” (grey baby). Simptomatologia se dezvoltă atunci când concentraţiile serice depăşesc 25 μg/1 ml. La copii există o variabilitate extremă a concentraţiilor serice, mai ales după administrarea parenterală a esterilor cloramfenicolului. Această variabilitate se datorează variabilităţii activităţii esterazelor tisulare şi a deficienţei glucuronoconjugării hepatice. La concentraţii mari simptomatologia este impresionantă, însoţită de o mortalitate de peste 40%. Recuperarea este deobicei fără sechele. Simptomatologia şi evoluţia este asemănătoare şi la supradozările întâlnite la copiii mari şi la adulţi. În situaţiile unor indicaţii exprese, pentru evitarea apariţiei acestui sindrom se monitorizează concentraţiile serice ale cloramfenicolului. Este recomandabilă, însă, evitarea administrării antibioticului la această categorie de pacienţi.

Deprimarea măduvei hematogene prin cloramfenicol este dependentă de doză. Este mai exprimată pe seria roşie (defect de maturare) dar este prezentă şi pe linia granulocitară şi megacariocitară. Efectul medulotoxic dependent de doză este predictibil şi potenţial reversibil.

Cel mai grav efect advers al cloramfenicolului este anemia aplastică. Are caracter idiosincrazic, fiind imprevizibilă, independentă de doză. Frecvenţa de apariţie este între 1/24.500 – 1/40.800. Mecanismul este necunoscut, apare însă mai frecvent după administrarea pe cale orală a cloramfeniclolului. Mortalitatea este considerabilă iar la supravieţuitori se observă o frecvenţă crescută a leucemiilor.

După administrarea cloramfenicolului apar numeroase efecte adverse minore: greţuri vărsături, gust metalic, iritaţie perineală, diaree. Mai rar se observă nevrite optice, ototoxicitate, anemie hemolitică la cei cu deficit de glucozo-6 fosfat dehidrogenază, fenomene imunodepresive, reacţii leucemice.

B. Efecte alergice. Acestea sunt rare, neobişnuite şi constau în febră, erupţii cutanate, sindrom Stevens-Johnson, angioedem.

C. Efecte adverse biologice. Sindromul Jarisch – Herzheimer după administrarea cloramfenicolului a fost observat în sifilis, febră tifoidă, bruceloză. Dismicrobismul este urmat de suprainfecţii şi, prin fenomene carenţiale, de apariţia unui sindrom hemoragipar.

Rezumând efectele adverse ale cloramfenicolului, două dintre acestea sunt implicate în limitarea utilizării pe scară largă a acestui antibiotic şi anume, sindromul cenuşiu şi anemia aplastică.

Contraindicaţii

1. Infecţii banale ce răspund la antibiotioce mai puţin toxice;

2. Reacţii anterioare toxice şi de hipersensibilitate,

3. Discrazii medulare,

4. Insuficienţă hepatică,

5. Prudenţă în insuficienţa renală,

6. Sarcină, alăptare,

7. Imunizări active,

8. Se evită tratamente de lungă durată şi repetate

Interactiuni

Cloramfenicolul injectabil este compatibil cu urmatoarele solutii injectabile : sulfat de amikacină, aminofilina, ampicilină sodica (în seringă pentru 1 oră.), acid ascorbic, clorură de calciu / gluconat, cefalotin sodiu, cefapirin sodiu, colistimetat de sodiu, corticotropina, cianocobalamina, dimenhidrinate, clorhidrat de dopamină , sulfat de efedrină, heparină sodică, hidrocortizon succinat de sodiu, clorhidrat de hidroxizină , sulfat de kanamicină, clorhidrat de lidocaină , sulfat de magneziu, bitartrat metaraminol, meticilină sodiu, clorhidrat de methyldopa, metilprednisolon succinat de sodiu, metronidazol , nafcilina sodiu , oxacilină sodică, oxitocină, penicilină G potasiu / sodiu, pentobarbital de sodiu, clorhidrat de fenilefrina fitonadionă, tiopental de sodiu, clorhidrat de verapamil , și vitamina B-complex cu C. "Incompatibilitati : clorhidrat de clorpromazină , glicopirolat, clorhidrat de metoclopramid , clorhidrat de oxitetraciclină , polimixină B sulfat, prochlorperazine edislyate / methsylate, clorhidrat de prometazină, clorhidrat de tetraciclină și clorhidrat de vancomicină Compatibilitatea este afectată de factori ca : pH, concentrația, temperatura și diluanții folosiți.

1. Inhibă metabolizarea medicamentelor în sistemul oxidazelor mixte (CYP 450) (anticoagulante orale, sulfamide antidiabetice, fenitoină),

2. Inductorii enzimatici (fenitoină) pot scurta t1/2 al cloramfenicolului,

3. Efecte de tip antalcool, la asociere cu etanol,

4. Toxicitate convergentă cu deprimantele măduvei hematopoetice,

5. De cele mai multe ori, efecte antagonice cu antibioticele bactericide.

Mod de administrare

Continutul unui flacon se dizolva in 10 ml solutie izotonica de clorura de sodiu. Adulti:

0,5 g cloramfenicol la 6-8 ore; Copii: 25-50 mg/kg corp/zi; Nou nascuti: 10 mg/kg

corp/zi.

Precautii

Se vor evita curele repetate (chiar cele scurte), fiind posibila aparitia unor depresiuni ale

maduvei hematogene. Se va administra cu prudenta la hepatici si renali, la gravide, la

sugari.

Conditii de pastrare

La loc uscat, ferit de caldura.

Fluxul tehnologic de preparare a preparatului : Cloramfenicol injectabilMaterie primaUnitati de masura

Nr. De ordine Materiale cantitatea uom

1.44 g Hemisuccinat de cloramfenicol

1.92 kg

136.55 mg Hidroxid de sodium

136.55 g

QS ml Hidroxid de sodium pentru ajustarea pH

QS ml Acid clorhidric pentru ajustarea pH

QS ml Apa pentru injectii, QS

1.00 l

1.Se va masura 0.3l de apa pentru injectii intr-o sticla Pyrex si se dizolva hidroxidul de sodium. Se va raci solutia la temperature 10-15˚C.2. Se va masura 0.4l de apa pentru injectii si se vor pune intr-un malaxor.3.Se adauga hemisuccinatul de cloramfenicol in malaxor agitind permanent pentru a prepara o suspensie.4. Se adauga hidroxid de sodium foarte incet la suspensia de hemisuccinat de cloramfenicol in flux constant de la pH 6,6 la 6,8.5. Se va adduce la volumul final prin adaugarea apei pentru injectii si se va verifica pH-ul.6. Prefiltrati printr-un prefiltru de 1.0 μm si printr-un prefiltru Millipore CW 03 01202 miligrad7. Esantionul preparat I se va verifica pH, se scana cu raze UV si se va masura greutatea.8. Se va trece printr-un filtru steril de 0,22μm se va umple si se va liofiliza.9.