Sociologia comunităților rurale și urbane

Practic, sunt foarte puține persoane care să nu se fi deplasat niciodată în viață, dintr-o

localitate în alta, sau măcar în cadrul aceleiași localități. Chiar mersul la școală ne ”forțează” să facem

acest lucru. O astfel de ”acțiune” ați întreprins și dumneavoastră venind aici, la facultatea noastră,

pentru a studia sociologia. Toți cei care facem acest ”tip de acțiune” observăm anumite diferențe sau

asemănări, care există între localitățile pe care le întâlnim, atunci când ne deplasăm dintr-un loc în

altul; acestea pot fi de ordin economic, unele dintre localități sunt mai dezvoltate, altele mai puțin,

altele de ordin geografic, unele se află la munte altele la șes, sau altele care țin de numărul și calitatea

instituțiilor pe care le au, școli, spitale sau prefecturi.

Prin fața noastră se derulează o multitudine de activități, de fapte, pe care le întreprind

cei ce locuiesc în aceste localități. Toți acești oameni fac parte din diferite comunități, mai mari sau

mai mici, mai educate sau mai puțin educate, mai tinere sau mai îmbătrânite.

Pe unele dintre aceste activități le înțelegem, pe altele nu, pe unele le știm, pe altele nu.

Ne punem diferite întrebări în legătură cu aceste comunități: Ce le face să fie încă viabile? Care sunt

forțele care le guvernează? Cine sunt cei care le alcătuiesc? Sociologia comunităților umane tocmai

acest lucru îl face, studiază comunitățile în toată compexitatea lor, din perspectivă sociologică.

Fiecare dintre noi avem șansa de a fi proprii nostrii cercetatori, fiecare dintre noi facem

parte dintr-un mare laborator sociologic; dacă pentru un biolog care studiaza diferite specii de animale

trebuie să se deplaseze în arealurile de origine a respectivelor viețuitoare, noi avem obiectul de

cercetare tot timpul cu noi, pentru ca facem parte, fiecare din noi, dintr-o comunitate urbană sau rurală,

mai mare sau mai mică; cu toții aparținem unei comnunități.

Pentru a cerceta și înțelege o comunitate din perspectivă sociologică, trebuie să vedem

comunitatea respectivă cu ochii unui sociolog, să avem acea imaginație sociologică de care vorbea C.

Wright Mills. Ea înseamnă capacitatea de a trece de la o perspectivă la alta – de la cea politică la cea

psihologică, de la studiul unei singure familii la evaluarea comparativă a bugetelor naționale, de la

seminarul teologic la instituția militară... ea are capacitatea de a trece de la cele mai impersonale și

mai îndepărtate transformări la aspectele cele mai intime ale eului uman și de a vedea raporturile

dintre aceste două genuri de aspecte1.

1 C. Wright Mills Imaginația sociologică, Editura Politică, București, 1975, p. 36.

În analiza unei comunități vom observa care sunt forțele ce o guvernează, ce procese au

loc, care sunt faptele sociale prezente în acea comunitate, care sunt direcțiile de dezvoltare ale

comunității, ce remedii pot fi aduse pentru o bună funcționare a ei.

Se poate constata că demersul unui sociolog de a studia comunitățile este unul științific,

unul care are la bază un plan al cercetării bine stabilit:

Știința reprezintă folosirea sistematică a metodelor de investigație empirică, analizei

datelor, gândirii teoretice și evaluării logice a argumentelor în intenția de a dezvolta un corp de

cunoștințe despre un anumit subiect. Conform definiției, sociologia este o activitate științifică

deoarece implică metode sistematice de investigație empirică, analiza datelor și evaluarea teoriilor pe

baza dovezilor și a argumentului logic2.

De o deosebită importanță pentru sociologia actuală românească este prezentarea, chiar

în cursul introductiv, a celui care este considerat întemeietorul Școlii românești de sociologie, Dimitrie

Gusti (1880-1955). Acest lucru ne dă o anumită siguranță și încredere că ceea ce facem noi acum nu

este un lucru inutil și neștiințific și tot demersul nostru sociologic se sprijină pe a activitate de

cercetare românească, făcută cu profesionalism și cu responsabilitate.

În acest sens, iată ce afirmă în editorialul din revista ”Sociologie românească” D. Gusti:

Sumarele celor doi ani încheiați ai revistei arată măsura în care am putut înfăptui

intenția de a da tabloul științific al națiunii românești de azi, ce decurge din convingerea că toate

colectivitățile omenești trebuiesc privite integral în toată complexitatea pe care o au în viață, care

reprezintă ideea conducătoare a sistemului nostru de sociologie. Am prezentat în anii de apariție

încheiați ai ”Sociologiei Românești”, o frescă largă a împrejurărilor complexe și am sugerat

problemele numeroase pe care le ridică satele noastre și țărănimea românească. Vom începe de acum

în colo să înfțișăm orașele noastre și vom continua să urmărim starea Românilor de peste hotare și a

grupurilor de populație de alt neam de pe teritoriul țării noastre și să promovăm cunoașterea

străinătății și a îndeosebi stării statelor în mijlocul cărora trăim3.

În studierea comunităților rurale și urbane, cercetările întreprinse de către D. Gusti și

echipele sale interdisciplinare ne sunt de un real folos, atât din perspectiva istoriei sociologiei cât și din

cea a evoluției cercetării comunităților umane.

Ne interesează în călătoriile noastre, din punct de vedere sociologic, să analizăm,

tipurile de locuințe pe care le întâlnim, modul în care acestea sunt construite, felul în care oamenii

2 A. Giddens, Sociologie, Editura All, București, 2010, p. 75-76.3 Dimitrie Gusti, Plan de acțiune pentru 1938, în ”Sociologie românească”, anul III, nr. 1-3, ianuarie-martie, 1938, p. 3.

2

vorbesc, se îmbracă, sau mănâncă, ce credințe au, cum este organizată acea comunitate rurală sau

urbană, sau ce instituții sunt prezente și cum interacționează ele. Pentru cunoașterea unei comunități

sunt necesare alături de cunoștințe din domeniul sociologiei și cunoștințe din domeniul economiei,

psihologiei, geografiei sau cel al religiilor.

Spre a deveni capabili să lămurești o problemă ridicată de viața națiunii, e nevoie să

cunoști nu numai economia politică sau numai dreptul, statistica, sau numai știința populației, ori

numai sociologia. E nevoie să cunoști noțiunile fiecăreia din aceste științe, căci nici o problemă

concretă nu e numai economică, ci tot odată și socială și sanitară, culturală și politică4.

Toate aceste lucruri vor genera anumite capitole care vor trata probleme cum ar fi:

apariția și structura comunităților urbane și rurale, forțele care le guvernează, instituțiile care sunt

prezente, stratificarea socială, relațiile interumane și de coeziunea din cadrul comunităților sau

manifestările culturale și spirituale din cardul lor.

4 Ibidem, p. 2.

3

Conceptul de comunitate

Comunitatea poate fi înțeleasă ca un grup social care împărtășește, mai mult sau mai

puțin conștient, aceleași valori, interese, norme și obiceiuri, având un grad înalt de coeziune5. Poate fi

văzută și ca o entitate social—umană unde membrii ei locuiesc același teritoriu, au relații sociale

constante și tradiționale, folosesc aceleși resurse naturale, au o relativă autarhie și conține toate

activitățile proprii unui sistem social6, dar, în același timp, poate fi văzută ca fiind formată dintr-un

număr de oameni care au ceva în comun, fără ca ei să locuiască toți într-un anumit loc7. Cu toate

acestea, atunci când vorbim de o anumită comunitate, în sensul ”serios” al cuvântului, ne gândim în

primul rând la niște oameni între care se stabilesc anumite relații sociale care se caracterizează funcție

de o multitudine de factori, dintre care amintim: spațiul geografic, educația, cultura, spiritualitatea sau

istoria acelei comunități și lista poate continua.

Comunitatea morala la Comte

Sociologul francez A. Comte (1798-1857) poate fi considerat omul epocii pozitive

chemat să predice pozitivismul la Notre-Dame ca singura religie reală şi completă.

Nu ezit a spune că religia pozitivă trebuie să intre în circuitul universal văzându-i-se

importanţa intelectuală şi morală8.

Comte a recuperat ideea comunităţii prin mijlocirea acelei distincţii operate de el între

puterea spirituală şi puterea temporală. El a observat că societatea, în evoluţia sa, îşi pierde coerenţa,

ordinea, astfel că puterea spirituală se rupe de cea temporală. Consecinţa este prăbuşirea comunităţii.

Progresul spiritului pozitiv aduce, după Comte, reunificarea celor două puteri şi, deci, recuperarea

ordinii în cadrul unei coerenţe noi, care este produsul spiritului pozitiv.

În viziunea sociologiei statice a lui Comte există trei grade de existenţă, fiecare dintre

ele pregătindu-l pe următorul. Cele trei grade corespund: primul –vieţii individuale, al doilea – vieţii

domestice şi al treilea –vieţii sociale.

Viaţa individuală a fost caracterizată prin preponderenţa instinctelor personale, cea

domestică prin expansiunea instinctelor simpatice şi cea socială prin dezvoltarea influenţelor

intelectuale. Fiecare dintre aceste trei grade este destinat a-l prepara pe următorul. Rezultă astfel

5 ***, Enciclopedie de Filosofie și Științe Umane, Editura ALL, p. 173.6 C. Zamfir (coord.), Dictionar de Sociologie, Editura Babel, București, 1993, p. 127.7 Allan G. Johnson, Dicționarul Blackewll de Sociologie, Humanitas, București, 2007, p. 80.8Auguste Comte, Catéchisme positiviste, www.uqac.uquebec.ca, la présente édition reproduit le texte de l'édition originale du Catéchisme positiviste, Paris, chez l'auteur,1852, p. 10.

4

coordonarea moralei, în raport cu nivelurile personal, domestic şi social. Primul nivel înseamnă

conservarea individului în cadrul unei discipline înţelepte, al doilea predominarea simpatiei asupra

egoismului, iar la al treilea dirijarea înclinaţiilor noastre conform unei raţiuni convenabil dezvoltate

încât să fie posibilă conlucrarea tuturor facultăţilor noastre la atingerea scopului comun în

conformitate cu legile proprii acestor facultăţi.

Aceste trei forme de coordonare morală reprezintă fiecare în parte, tot atâtea expresii

ale comunităţii.

La Comte, comunitatea are, aşadar, înţeles de comunitate morală prin cele trei tipuri

corespunzătoare celor trei grade de existenţă9.

Întrucât raportul dintre cele trei grade de existenţă este unul de integrare ierarhică,

înseamnă că cele trei moduri de manifestare a comunităţii morale sunt integrate după legea

predominării spiritului de ansamblu, deci a moralei întregului asupra spiritului de detaliu, această

predominare fiind una alternativă în decursul evoluţiei umane.

Preocuparea lui Comte pentru comunitate este legată direct de prăbuşirea sau

dezorganizarea formelor tradiţionale de asociere. Nu este întâmplător că sociologia s-a născut în cadrul

procesului de apariţie şi dezvoltare a noilor forme de viaţă asociativă în Europa occidentală, forme pe

care industrialismul şi democraţia socială le-au adus cu ele. Cum apariţia noilor forme a sporit

manifestările spiritului anarhic, reflecţia sociologică s-a constituit nu atât ca act de percepţie a noilor

forme, cât ca percepţie neliniştită, îndurerată a celor vechi.

Comte, Tocqueville, Le Play sunt cu toţii urmăriţi de umbra comunităţii tradiţionale

care va răzbate în sociologia lor ca un imperativ moral al restaurării comunităţii.

Iluminismul şi Revoluţia le provoacă reacţia de respingere, chiar dacă le admit ca

procese prin care s-a operat destrămarea vechii organizări. În fapt acestea nu au produs forme noi, ci

le-au distrus pe cele vechi.

Drepturile individuale, libertatea, egalitatea –pentru Comte sunt simple dogme

metafizice, fără substanţă pentru a susţine o autentică ordine nouă. Societatea pozitivă este un

medievalism fără creştinism. În societatea pozitivă, clasa antreprenorilor înlocuieşte aristocraţia

funciară, ştiinţa înlocuieşte religia, formele republicane pe cele monarhice.

În concepţia lui Comte există trei stări spirituale ale omenirii: starea teologică, starea

metafizică şi starea pozitivă. În cadrul celor trei stări comunitatea este produsul relaţiei dintre agenţii

9 Ilie Bădescu, Istoria Sociologiei, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1994, p.51-59.

5

puterii spirituale şi seculare. În starea teologică aceştia sunt preoţii şi militarii, în cea metafizică,

filosofii şi legiştii, iar în cea pozitivă savanţii şi industrialii10.

Redescoperirea comunității în viziunea lui Nisbet

Cuvântul comunitate desemnează toate formele de relaţionare care sunt caracterizate de

un înalt grad de intimitate personală, profunzime emoţională, coeziune socială şi continuitate în timp.

Comunitatea este fondată pe om, conceput în integritatea şi integralitatea sa mai degrabă, decât în

raport cu unul sau cu altul dintre rolurile sale, luate separat, pe care el le poate deţine într-o ordine

socială dată.

După sociologul american Robert A. Nisbet (1913-1996) comunitatea are următoarele

caracteristici:

- îşi trage forţa din motivaţie mai mult decât din voinţă şi interes;

- este o fuziune între sentiment şi gândire, tradiţie şi angajare, apartenenţă şi voliţie;

- poate fi identificată în expresia simbolică a locului, religiei, naţiunii, rasei, ocupaţiei,

cruciadei;

- arhetipul său este familia şi, în orice tip de comunitate genuină, nomenclatura familiei

este preeminentă;

Comunitatea este cadrul de referinţă al studierii omului ca întreg, ireductibil la oricare

dintre status-urile sale.

Comunitatea mică – Robert Redfield

Termenul de comunitate se caracterizează prin varietatea întrebuinţărilor sale. Totuşi,

această dispersie semantică se organizează în jurul a doi poli de elaborare conceptuală, în funcţie de

abordare: definiţiile propuse pot fi rezultatul unei abordări culturaliste sau a unei abordări istorice. În

primul caz, sunt subliniate aspectele psiho-sociologice ale comunităţii (natura relaţiei dintre membrii

săi), pe când în al doilea caz sunt subliniate dimensiunile sale instituţionale şi economice.

Antropologia americană a privilegiat, în general, prima concepţie, prin studierea

„comunităţilor” locale, rurale sau de cartier, inserate în interiorul societăţilor de tip modern. Pentru

antropologul american Robert Redfield (1897-1958), esenţa comunităţii constă în caracterul său

holist : ea este un „tot uman” (human whole), iar membrii săi trăiesc pentru şi prin ea11.

10 Ibidem, p.60-62.11 Pierre Bonte, Michel Izard, Dicţionar de etnologie şi antropologie, Polirom, Iaşi, 1999, p163.

6

În antropologie, se întâlneşte conceptul de comunitate mică definită ca un grup social-

uman de mici dimensiuni (clan, trib, sat) şi caracterizat prin relaţii nemijlocite de cunoaştere reciprocă

între membrii săi. Ea este totodată cea mai mică unitate morfologică a speciei umane în care

reproducerea poate avea loc fără iminenţa consangvinităţii şi, deci a efectelor patologice degenerative.

Relevanţa antropologică a comunităţilor mici se bazează pe faptul că funcţiunile

sociale ale acesteia se desfăşoară într-un spaţiu fizic restrâns, ceea ce le face direct observabile şi, deci

proprii abordării holiste monografice.

Comunitatea mică după Robert Redfield

Ce are în mod particular o comunitate mică?

În primul rând calitatea caracterelor distinctive: unde începe și se termină o comunitate este aparent. Ceea ce

este distinctiv pentru o comunitate este aparent pentru un observator exterior însă acest lucru este prezent în conștiința de

grup al celor care formează comunitatea.

În al doilea rând, comunitatea care ne preocupă este mică, așa de mică încât ea însăși este unitatea pentru

observația directă sau fiind ceva mai mare și omogenă se prevede în unele părți din aceasta o unitate pentru observația

directă pe deplin reprezentativă pentru întreg. O comunitate de patru mii de indieni din America Latină poate fi studiată

făcând cunoștință direct cu o parte din ei.

În al treile rând, comunitatea pe care o avem de studiat în aceste capitole este omogenă. Activitățile și starea

de spirit se asemănă foarte mult pentru persoanele care corespund aceluiași gen și categorie de vârstă și viața unei generații

este o repetare a precedentei. Astfel înțeleasă, omogenitatea este echivalentă cu ”slow-changing” (schimbarea lentă).

A patra definire calitativă a comunității despre care vorbim este ”self-sufficient” (auto-suficiența) și oferă

pentru toți sau pentru cei mai mulți dintre ei activitățile și trebuințele necesare. Comunitatea mică oferă totul de la leagăn la

mormânt.

Calitățile distinctive, micimea, omogenitatea și autosuficiența definesc un tip de comunitate umană care se

întâlnește în mare măsură în grupuri cu anumite particularități precum și în sate sau orașe mai mici.

Robert Redfield, Comunitatea mică, ( trad. după ed. en. The Little Community, The University of Chicago Press, Chicago,

1984, p. Presses Universitaires de France, Paris, 1944, p. 4.)

7

Comunitate și Societate - Tönnies Ferdinand

Comunitatea (Gemainschaft)12 este, după sociologul german Ferdinand Tönnies, o

unitate socială restrânsă, cu membri puţini, precis determinaţi şi constanţi, care se cunosc personal şi

au relaţii reciproce intense şi directe, colaborând conform unor reguli tradiţionale şi neschimbătoare.

Societatea (Gesselschaft) este un grup social de alt ordin de mărime, cuprinzând mai

multe mii sau mai multe milioane de membri; sfera acestora nu este cu precizie delimitată, relaţiile

dintre ei sunt mai ales indirecte şi nu reclamă cunoaşterea personală reciprocă.

Lucrarea sociologului german Ferdinand Tönnies, Gemeinschaft und Gesellschaft.

Abhandlung des Communismus und des Socialismus als empirische Culturformen, (Comunitate și

Societate. Tratat de comunism și socialism ca forme empirice de cultură) a apărut la Leipzig în 1887.

Tönnies Ferdinand (1855-1935)

Ea nu a stârnit la început nici un interes deosebit, ceea ce l-a făcut pe Tönnies să fie

dezamăgit față de reacția publicului. Aprofundează cercetările din domeniul sociologiei și psihologiei;

12 Mulţi autori preferă să folosească aceşti termeni în germană, deoarece traducerea lor prin „comunitate” şi „societate” nu redă în întregime sensurile avute în vedere de autor; Gemainschaft înseamnă comunitate, dar şi comuniune, ceea ce este deţinut în comun, ceea ce creează legăturile, în timp ce, pe lângă sensul de societate, Gesselschaft îl include şi pe cel de asociere - P. Dobrescu, A. Bârgăoanu, Şcoala de la Chicago, în „Sociologie Românească”, volumul I, nr. 1-2/2003, p. 80.

Tönnies se naște în anul 1855 Schleswig-Holstein,

Germania. Studiază la universitățile din Strasburg, Jena, Leipzig, Bonn,

Berlin și Kiel. Este un apropiat al filosofului și moralistului Fr. Paulsen

(1846-1908). Influențat de acesta studiază pe Hobbes, Spinoza, Adam Smith,

K. Marx, Rodbertus. Nu sunt uitați nici Hume, Spencer și A. Comte care-i

vor influența opera sa. Predă la universitatea din Kiel din anul 1881, unde

devine titular în anul 1913. În anul 1916 se retrage în cercetare; de remarcat

sunt două lucrări care au apărut după această dată, Critica opiniei publice

(Kritik der öffentlichen Meinung – 1922) și Spiritul timpului nou apărută în

anul 1935. Se stinge din viață în anul 1936 la Kiel.

8

este ales în anul 1894 membru al Institutului internațional de Sociologie de la Paris; publică în anii

următori mai multe lucrări din domeniul sociologiei; în anul 1909 este ales președintele Societății

germane de Sociologie, fondată în același an. Reeditarea lucrării Comunitate și Societate în anul 1912

este pentru Tönnies un succes13.

Comunitatea şi societatea sunt tipuri de unităţi sociale istoriceşte succesive, aparţinând

unor trepte diferite ale dezvoltării istorice, dar ele se regăsesc şi simultan, în cadrul unei epoci.

Din punct de vedere istoric, comunitatea este caracteristică, după Tönnies,

formaţiunilor precapitaliste, organizării patriarhal-feudale a vieţii sociale. Formele de bază sunt viaţa

familială, comunitatea locală (rurală sau urbană), relaţiile de prietenie, rudenie, vecinătate; aceste

relaţii fiind reglementate pe baza obiceiului, a înţelegerii directe, a moralei, ele având deci un caracter

„organic”. Baza economică a comunităţii este pământul, fiind vorba de acele trepte ale dezvoltării

sociale în care activitatea economică de bază este agricultura.

Baza economică a societăţii o formează banii, ea se constituie pe treapta producţiei

generalizate de mărfuri, când activitatea economică principală se desfăşoară în marea industrie, iar

centrul de greutate al vieţii sociale se deplasează de la sate spre marile aglomerări urbane. Relaţiile

dintre oameni sunt aici întemeiate pe schimb, pe calcul raţional, pe interes, fiind reglementate prin

lege, prin convenţie, prin dreptul contractual, prin opinia publică generală, toate bazate pe activitatea

statului şi pe funcţionarea economiei capitaliste. Aceste relaţii apar ca neorganice, externe,

generatoare de tensiuni şi conflicte; viaţa politică, implicând întreaga naţiune, este terenul pe care se

manifestă aceste conflicte.

Tönnies consideră că relaţiile sociale sunt întemeiate pe voinţă şi distinge două tipuri

fundamentale în funcţie de două tipuri de voinţă: voinţa esenţială şi voinţa liberă, arbitrară, prima

fiind organică, naturală, iar cea de a doua presupunând acţiunea orientată spre un scop premeditat,

liber ales : … voinţa esenţială poartă în sine condiţiile pentru comunitate, pe când voinţa liberă,

arbitrară, produce societate14.

Comunităţile rurale, la Tönnies, se dezvoltă pe raportul constant dintre cultivarea

pământului şi gospodărie, elementul principal fiind familia, studierea comunităţii făcându-se prin

studierea familiei15.

13 J. Leif, Introduction de traducteur, în Ferdinand Tönnies, ” COMMUNAUTE ET SOCIETE”, Paris, 1944, p. V-VII.14 Andrei Roth, Individ şi societate, Editura Politică, Bucureşti, 1986, p. 44.15 Ferdinand Tönnies, Communauté et société, Presses Universitaires de France, Paris, 1944, p. 26.

9

În cadrul vieţii urbane, rudenia şi vecinătatea ca forme de exprimare a sentimentelor de

prietenie, cunoaşterea intimă şi bunătatea reciprocă îşi pierd din forţă limitându-se în cadrul unor sfere

înguste. Influenţa artei şi a practicilor sacerdotale sunt puternice. Binele şi nobilul devin prin sacru

factori care acţionează asupra gândirii şi conştiinţei. Artele16 şi meseriile se transmit ca o credinţă

religioasă, la fel ca o taină şi ca o dogmă, prin studiu şi prin exemplu; se conservă în cadrul familiilor

şi se transmit apoi copiilor şi, de asemenea, corporaţia se leagă, ca un clan, la un strămoş, inventatorul

artei, care transmite o moştenire comună, şi reprezintă o funcţie a comunităţii urbane ca membru

integrat al comunităţii. Toate aceste activităţi ale membrilor comunităţii sunt reglementări sacre

izvorâte din obiceiurile transmise din generaţie în generaţie. Corporaţia este o comunitate religioasă

asemenea oraşului17.

Tipurile de comunităţi umane la Tönnies sunt cele de sânge, de loc, de spirit, de

rudenie, de vecinătate şi de prietenie.

Comunitatea de sânge, ca unitate de existenţă, tinde să se dezvolte către comunitatea de

loc care, în mişcarea sa, se apropie de comunitatea de spirit prin activitate şi conducere comună.

Comunitatea de loc poate fi considerată ca un ansamblu coerent al vieţii biologice, comunitatea de

spirit –ca un ansamblu coerent al vieţii mentale. Ultima, în raport cu prima, este genul de comunitate

specific umană şi superioară. Comunitatea de sânge se găseşte în relaţii de legătură şi de activităţi

comune, comunitatea de loc – în relaţii care ţin de pământ şi terenuri agricole şi comunitatea de spirit –

în raporturi comune cu locuri sfinte şi divinităţi venerate.

Comunitatea de rudenie are comună casa ca loc de desfăşurare; aici viaţa se desfăşoară

sub acelaşi acoperiş. Sunt prezente manifestările religioase în principal cultul morţilor. Îndeplinirea

datoriilor faţă de cei morţi aduce protecţie din partea acestora.

Vecinătatea este caracteristică vieţii din mediul urban unde apropierea dintre locuitori

determină numeroase contacte între ei. Comunitatea bazată pe prietenie se distinge de celelalte două –

de rudenie şi de vecinătate –prin identitatea condiţiilor de muncă şi a felului de gândire. Ea apare, de

regulă, acolo unde sunt profesii înrudite şi unde există apropieri între locuitorii unui sat.

16 Pentru Tönnies toate meseriile sunt prin natură o artă, şi arta în acest context nu este decât o manifestare a credinţelor şi a loialităţii de unde rezultă caracterul religios al profesiilor şi corporaţiilor. Înţelegem astfel rolul şi autoritatea Bisericii în comunităţile urbane: ea este gardianul moravurilor, cutumelor, profesiilor, artelor şi a comerţului. Oraşul este în concluzie o comunitate religioasă. – J. Leif, Introducerea traducătorului, în Ferdinand Tönnies, „Communauté et société”, Presses Universitaires de France, Paris, 1944, p. XV.17 Ferdinand Tönnies, Communauté et société, Presses Universitaires de France, Paris, 1944, p. 36-37.

10

Divinitatea recunoscută şi sărbătorită în acelaşi spirit intervine direct în întreţinerea

legăturilor conferind comunităţii o formă durabilă. Acest spirit, această atitudine faţă de divinitate, nu

întăreşte legătura cu divinitatea, dar trăieşte în conştiinţa celor care venerează divinitatea, acest lucru

însoţindu-i şi atunci când călătoresc în locuri străine.

Această formă de comunitate bazată pe prietenia spirituală, produce o formă de legătură

invizibilă între membrii comunităţii, o apropiere mistică, animată de intuiţii şi voinţe creatoare.

Raportul între oameni în calitate de prieteni şi tovarăşi are aici mai puţin un caracter

organic şi interior. Ei sunt mai puţin instinctivi şi mai puţin condiţionaţi de obiceiurile care decurg din

raporturile de vecinătate. Raporturile sunt de natură raţională şi par asemănătoare, comparate cu

primele, dar reanalizate sunt deasupra hazardului şi a alegerii libere18.

Prezentarea de mai jos scoate în evidenţă punctele caracteristice pentru comunitate şi

societate la Tönnies19:

Comunitate SocietatePerioada de tinereţe a societăţii Perioada de maturitate a societăţiiRelaţii de rudenie, relaţii de prietenie, relaţii între vecini

Relaţii impersonale între oameni care au întodeauna ceva în schimb

Agricultură (predominant) Industrie (predominant)Unitate organică AtomizareOrganism viu Relaţii mecanice, artificiale, construitePermanenţă în spaţiu, ataşamentul faţă de un loc anume Mobilitate accentuată

Producţie doar la nivelul gospodărieiComerţ industrial, producţie capitalistă (utilizarea eficientă a capitalului, vinderea forţei de muncă)

Viaţa privată Viaţa publicăRelaţii bazate pe înţelegere Relaţii bazate pe contactObiceiuri, tradiţii Gândire liberă, raţională, legislaţieCredinţă (religioasă) ConvenţiiPământ BaniFolclor Civilizaţia statuluiArtă populară, muzică, produse meşteşugăreşti Ştiinţă, metodă ştiinţificăActivitatea intelectuală: bazată pe imaginaţie Activitatea intelectuală: bazată pe gândire, raţionamentCredinţa în fiinţe invizibile, spirite, zei Accentul asupra cercetării naturii vizibileReligie Opinia publică, ştiinţă

În opera sa Tönnies subliniază faptul că cele două modele de comunitate şi societate

sunt expresia unor tipuri ideale care ajută la descrierea complexităţii realităţii sociale, ca poli extremi

între care se situează formele reale şi concrete ale voinţei şi ale acţiunii. Teoriile sale au făcut ca, de

multe ori, comunitatea să fie considerată o expresie a vechilor forme de colectivitate rurală, iar

18 Ibidem, p. 14-16.19 P. Dobrescu, A. Bârgăoanu, Şcoala de la Chicago, în „Sociologie Românească”, volumul I, nr. 1-2/2003, p. 80.

11

societatea ca o expresie a colectivităţilor urbane şi a acelor moduri de viaţă legate de producţia

industrială şi de piaţă care caracterizează epoca noastră20.

Găsim în această lucrare noțiuni privitoare la comunitate și societate văzute ca forme

ale evoluției societății. Cu alte cuvinte, comunitatea și societatea tratate în această lucrare, nu trebuie

privite ca una fiind proprie mediului rural(comunitatea) iar cealaltă celui urban(societatea). Aceste

două forme care caracterizează societatea le putem găsi deopotrivă în cele două medii, cu precădere

cea a comunității în orașele mici.

A stârnit anumite controverse referitor, pe de o parte, la conflictul care ar fi între

societate și comunitate, și pe de altă parte că societatea este într-o evoluție de la un comunism primitiv,

unde era prezentă în cardul relațiilor dintre oameni o legătură organică, interioară, firească, la o

societate socialistă, individualistă si care-l privea numai pe individ, separat de ceilalți și unde

domnește interesul personal al fiecăruia.

Teoria societații după Tönnies

Conform teoriei societății, aceasta este formată dintr-un grup de oameni care trăisc și locuiesc, ca într-o comunitate, în bună

înțelegere unul lângă celălalt, nefiind uniți organic ci separați organic; în timp ce, în comunitate, ei rămân împreună în ciuda

a tot ceea ce-i desparte, în societate, ei sunt separați în ciuda a tot ceea ce-i leagă. Prin urmare, nu există aici activități care

pot să apară dintr-un principiu apriori sau mod necesar și care în măsura în care ele sunt produse pentru individ exprimă

voința și spiritul acestei unități, realizându-se pentru cei care sunt asociați cu el ca și pentru el însuși. Aici fiecare este pentru

el și într-o stare de tensiune față de toți ceilalți. Domeniile de activitate și de putere sunt limitate în raporturile dintre indivizi,

în așa fel că fiecatre se apără de acțiunile celuilalt, fiind considerate acțiuni inamice. Această conduită negativă este una

normală, fundamentală, în relațiile unora față de alții, și caracterizează societatea într-o stare de normalitate. Nimeni nu face

ceva pentru celălalt, nimeni nu vrea să acorde sau să dea ceva pentru celalalt, dacă acesta nu este un schimb de serviciu sau

un dar estimat cel puțin echivalent cu al său. Este chiar necesar ca serviciul sau darul să fie mai util decât cel pe care l-a dat,

deoarece numai primirea de ceva care-i pare lui mai bun îl va decide să facă această acțiune.

Ferdinand Tönnies, Comunitate și Societate ( trad. după ed. fr. Communauté et société, Presses Universitaires de France, Paris,

1944, p. 39.)

20 Piero Amerio, Evoluţia conceptului de comunitate în cultura universală, în Bruna Zani, Augusto Palmonari (coord.), „Manual de psihologia comunităţii”, traducere de Hanibal Stănciulescu, Editura Polirom, Iaşi, 2003, p. 31.

12

Bibliografie

Amerio, P., Evoluţia conceptului de comunitate în cultura universală, în Bruna Zani, Augusto Palmonari (coord.), „Manual de psihologia comunităţii”, Editura Polirom, Iași, 2003.Bădescu, I., Istoria Sociologiei, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1994.Bonte, P., Izard, M., Dicţionar de etnologie şi antropologie, Polirom, Iaşi, 1999.Comte, A., Catéchisme positiviste, Paris,1852.Dobrescu, P., Bârgăoanu, A., Şcoala de la Chicago, în „Sociologie Românească”, volumul I, nr. 1-2/2003, pp. 58-83.Giddens, A., Sociologie, Editura All, București, 2010.Gusti, D., Plan de acțiune pentru 1938, în ”Sociologie românească”, anul III, nr. 1-3, ianuarie-martie, 1938.Johnson, A. G., Dicționarul Blackewll de Sociologie, Humanitas, București, 2007, p. 80.Mills, C. W., Imaginația sociologică, Editura Politică, București, 1975.Redfield, R., The Little Community, The University of Chicago Press, Chicago, 1984.Roth, A., Individ şi societate, Editura Politică, Bucureşti, 1986.Tönnies, F., Communauté et société, Presses Universitaires de France, Paris, 1944.Zamfir, C., (coord.), Dictionar de Sociologie, Editura Babel, București, 1993.Zani, B., Palmonari, A., (coord.), Manual de psihologia comunităţii, Editura Polirom, Iași, 2003.***, Enciclopedie de Filosofie și Științe Umane, Editura ALL.

13