Sisteme de Informare a Managerilor

3
2.1. Sistemele de informare a managerilor Au apărut în Statele Unite la începutul anilor ’60, sub denumirea generală de sisteme informaţionale de management (Management Information Systems, MIS) şi s-au răspândit apoi rapid şi în alte ţări dezvoltate ale lumii. Aceste sisteme au ca obiectiv principal pregătirea unor informaţii cu privire la trecut, prezent şi viitor şi comunicarea lor unor grupuri de manageri cu nevoi similare în organizaţii. Informaţiile respective – concretizate în rapoarte periodice, rapoarte speciale (la cerere) şi răspunsuri la întrebări – au o caracteristică esenţială, care diferenţiază sistemele de informare a managerilor de alte tipuri de sisteme: sunt predeterminate, adică au un conţinut şi o formă specificate în avans. Maniera tradiţională de furnizare a informaţiilor de către sistemele de informare a managerilor o constituie rapoartele periodice. (de exemplu, rapoartele zilnice, săptămânale sau lunare de producţie, de vânzări, de consumuri). Având de cele mai multe ori forma unor tabele de date numerice, eventual însoţite de reprezentări grafice, rapoartele periodice oferă informaţii cu grade de agregare diferite, în funcţie de interesul potenţial al utilizatorilor. Aşa de exemplu, rapoartele de vânzări pot fi structurate pe produse, pe agenţi de vânzări, pe categorii de clienţi, pe zone geografice etc. O formă mai evoluată a output-urilor sistemelor de informare a managerilor o constituie rapoartele bazate pe excepţii. Acestea tind să diminueze volumul informaţiilor transmise, fie prin ilustrarea în rapoartele periodice doar a acelor situaţii care se abat în mod semnificativ de la normal (de exemplu, într-un raport lunar de analiză a costurilor pot fi incluse numai produsele sau

description

SIM

Transcript of Sisteme de Informare a Managerilor

2.1. Sistemele de informare a managerilor Au aprut n Statele Unite la nceputul anilor 60, sub denumirea general de sisteme informaionale de management (Management Information Systems, MIS) i s-au rspndit apoi rapid i n alte ri dezvoltate ale lumii. Aceste sisteme au ca obiectiv principal pregtirea unor informaii cu privire la trecut, prezent i viitor i comunicarea lor unor grupuri de manageri cu nevoi similare n organizaii. Informaiile respective concretizate n rapoarte periodice, rapoarte speciale (la cerere) i rspunsuri la ntrebri au o caracteristic esenial, care difereniaz sistemele de informare a managerilor de alte tipuri de sisteme: sunt predeterminate, adic au un coninut i o form specificate n avans. Maniera tradiional de furnizare a informaiilor de ctre sistemele de informare a managerilor o constituie rapoartele periodice. (de exemplu, rapoartele zilnice, sptmnale sau lunare de producie, de vnzri, de consumuri). Avnd de cele mai multe ori forma unor tabele de date numerice, eventual nsoite de reprezentri grafice, rapoartele periodice ofer informaii cu grade de agregare diferite, n funcie de interesul potenial al utilizatorilor. Aa de exemplu, rapoartele de vnzri pot fi structurate pe produse, pe ageni de vnzri, pe categorii de clieni, pe zone geografice etc.O form mai evoluat a output-urilor sistemelor de informare a managerilor o constituie rapoartele bazate pe excepii. Acestea tind s diminueze volumul informaiilor transmise, fie prin ilustrarea n rapoartele periodice doar a acelor situaii care se abat n mod semnificativ de la normal (de exemplu, ntr-un raport lunar de analiz a costurilor pot fi incluse numai produsele sau semifabricatele cu elemente de cost sensibil diferite de cele normate), fie prin producerea unor rapoarte doar atunci cnd apar anumite situaii excepionale.n plus, sistemele de informare a managerilor pot genera anumite rapoarte i informaii doar la cererea expres a utilizatorilor. n mod tradiional, astfel de rapoarte produse la cerere au un format predefinit. Totui, mai nou, odat cu dezvoltarea informaticii utilizatorului final (End User Computing), managerii sau analitii interesai pot obine relativ uor, de la staiile lor de lucru, informaii punctuale i rapoarte simple ntr-o form ceva mai liber, necondiionat de existena n sistem a unor programe sau rutine deja scrise. Pentru aceasta, sunt utilizate instrumente de lucru specifice utilizatorilor finali, cum ar limbajele de interogare a bazelor de date (SQL, Structured Query Language, de exemplu) sau generatoare de rapoarte.Informaiile oferite de sistemele de informare a managerilor reflect cu predilecie evenimente trecute i situaii prezente. Ele sunt obinute prin agregarea i rezumarea datelor extrase din bazele de date ntreinute de sistemele de prelucrare a tranzaciilorCteva exemple sugestive de aplicaii care pot fi integrate n sisteme mai ample de informare a managerilor sunt urmtoarele: analiza i previziunea vnzrilor, gestiunea stocurilor, calculul i analiza costurilor, analiza posturilor de munc.Observaie. Dat fiind faptul c ieirile din sistemele de informare a managerilor au, n mod frecvent, forma unor rapoarte imprimate sau afiate pe ecran , astfel de aplicaii informatice construite pentru uzul managerilor sunt cunoscute i sub denumirea de sisteme de producie de rapoarte (n englez, Management Reporting Systems).