1

Hector Malot

Singur pe lume

Traducere deManuela Coravu

2

Pentru Lucie Malot

În timp ce scriam aceast carte, m gândeam tot timpulă ă la tine, copila mea, şi numele t u îmi venea în fiecare clipă ă pe buze. O s -i plac lui Lucie? O va interesa pe Lucie? Totă ă timpul Lucie. Numele t u, pronun at atât de des, trebuie să ţ ă fie înscris la începutul acestor pagini: nu ştiu ce soart voră avea, dar, oricare ar fi aceasta, ele îmi vor da o mul umireţ care valoreaz cât tot succesul, satisfac ia de a m gândiă ţ ă c tu le po i citi, bucuria de a i le oferi.ă ţ ţ

Hector Malot

3

Cuprins

Partea întâi1 În sat2 Barberin3 Trupa lui signor Vitalis4 Casa p rintească ă5 La drum6 Debutul meu7 Înv s citescăţ ă8 Peste mun i şi prin v iţ ă9 Uriaşul cu cizme de şapte poşte10 În fa a justi ieiţ ţ11 Pe vas12 Primul meu prieten13 Copil g sită14 Z pad şi lupiă ă15 Domnul Sufle elţ16 Sosirea la Paris

4

17 Un padrone din strada Lourcine18 Carierele de piatr de la Gentillyă19 Liza20 Gr dinară21 Familia împr ştiată ă

Partea a doua22 Înainte!23 Oraşul negru24 Vagonetar25 Inunda iaţ26 Îngropa i de viiţ27 Salvarea28 Lec ia de muzicţ ă29 Vaca prin uluiţ30 Tuşa Barberin31 Vechea şi noua familie32 Barberin33 C ut riă ă

5

34 Familia Driscoll35 Cinsteşte pe tat l şi pe mama taă36 Coruperea lui Capi37 Frumoasele scutece au min itţ38 Nop ile de Cr ciunţ ă39 Salvat!40 Leb daă41 Scutecele frumoase n-au min itţ42 În familie

6

Partea întâi

1 În sat

unt un copil g sit. Dar, pân la opt ani, am crezut c ,ă ă ă asemenea celorlal i copii, am o mam , c ci, atunciţ ă ă când plângeam, o femeie m strângea cu atâta dragă

în bra ele ei, încât lacrimile mi se opreau imediat.ţS

Niciodat nu m-am culcat f r ca aceast femeie s vină ă ă ă ă ă s m s rute şi, când vântul de decembrie lipea z pada deă ă ă ă geamurile albite de ger, ea îmi lua picioarele între palme şi mi le înc lzea, cântându-mi un cântec ale c rui versuri şiă ă melodie mi le mai aduc pu in aminte.ţ

Când p zeam vaca pe marginea drumurilor sau prină m r cinişuri şi eram prins de câte-o ploaie rapid , ea veneaă ă ă înaintea mea în grab şi m obliga s m ascund sub poalaă ă ă ă fustei de lân pe care şi-o ridica pentru a-mi acoperi capulă şi umerii.

În fine, când m certam cu vreun prieten, m punea s -iă ă ă povestesc necazurile mele şi aproape întotdeauna mă consola sau îmi d dea dreptate.ă

Din aceast cauz şi din multe altele, datorit felului înă ă ă care-mi vorbea, m privea, m mângâia, dar şi blânde ei cuă ă ţ care m certa, nu aveam de ce s m gândesc c nu esteă ă ă ă mama mea.

Dar iat cum am aflat c nu este decât doica mea.ă ă

7

Satul meu, sau, ca s spun mai exact, satul în care amă fost crescut, c ci eu nu am avut de fapt un sat al meu, ună loc de naştere, aşa cum n-am avut nici mam , nici tat , înă ă sfârşit, satul în care mi-am petrecut copil ria se numeşteă Chavanon; este unul dintre cele mai s race din centrulă Fran ei.ţ

Aceast s r cie se datoreaz nu indiferen ei sau leneiă ă ă ă ţ locuitorilor s i, ci locului unde se afl , într-o regiune pu ină ă ţ roditoare. Solul este arid şi, pentru a produce recolte bune, ar avea nevoie de multe îngr ş minte, dar astfel de resurseă ă nu se g sesc în inut. Aşa c nu sunt decât pu ine câmpuriă ţ ă ţ cultivate sau, cel pu in, nu erau în vremea despre careţ vorbesc; în schimb, peste tot sunt întinderi vaste pline de m r cini, iarb -neagr şi drobi .ă ă ă ă ţă

Acolo unde se termin terenurile m r cinoase începă ă ă landele şi pe aceste lande înalte vânturile se zbenguie în voie, izbind copacii, şi aşa pipernici i, ce-şi întind ici şi coloţ ramurile r sucite şi chinuite tot timpul anului.ă

Pentru a g si copaci frumoşi trebuie s cobori spreă ă vâlcelele de pe malurile râurilor sau în luminişurile înguste, unde cresc castani înal i şi stejari viguroşi.ţ

Într-una dintre aceste vâlcele de pe malul unui râu care-şi pierde apele repezi într-unui dintre afluen ii Loarei, seţ afl casa unde mi-am petrecut primii ani de via .ă ţă

Pân la opt ani nu am v zut niciodat un b rbat în aceaă ă ă ă cas , totuşi mama mea nu era v duv , dar b rbatul ei eraă ă ă ă cioplitor în piatr şi, asemenea multor altor muncitori dină inut, lucra la Paris, dar nu mai venise în sat de cândţ

începusem s v d şi s în eleg lucrurile ce m înconjurau.ă ă ă ţ ăDin când în când trimitea veşti printr-unul dintre

camarazii care se întorceau în sat.— Tuş Barberin, b rbatul dumitale este bine, m-a rugată ă

s - i spun c totul merge bine şi s - i dau aceşti bani; vreiă ţ ă ă ţ s -i numeri?ă

Asta era tot. Tuşa Barberin se mul umea cu aceste veşti;ţ b rbatul ei era s n tos, muncea şi îşi câştiga existen a.ă ă ă ţ

8

Chiar dac Barberin se afla de atât de mult timp la Paris,ă asta nu însemna câtuşi de pu in c era sup rat pe femeiaţ ă ă lui.

R m sese la Paris pentru c munca îl inea acolo; cândă ă ă ţ va îmb trâni, va reveni s tr iasc lâng femeia lui, iar cuă ă ă ă ă banii aduna i vor fi la ad post de s r cie atunci când vârstaţ ă ă ă le va fi împu inat for ele şi le va fi m cinat, odat cuţ ţ ă ă trecerea timpului, s n tatea.ă ă

Într-o zi de noiembrie, pe când se însera, un b rbat peă care nu-l cunoşteam se opri în fa a casei noastre. Eram peţ prisp şi f ceam nişte surcele. F r s împing poarta, dară ă ă ă ă ă privind peste ea spre mine, b rbatul întreb dac acoloă ă ă locuieşte tuşa Barberin.

I-am spus s intre.ăB rbatul împinse poarta care scâr âi şi încet-încet, abiaă ţ

târându-şi parc picioarele, înainta spre cas .ă ăNiciodat nu mai v zusem un om care s mi se par atâtă ă ă ă

de murdar, buc i de noroi, unele înc umede, alteleăţ ă uscate, acoperindu-l din cap pân -n picioare. Privindu-l, î iă ţ d deai seama c mergea de mult timp pe drumuriă ă desfundate.

La zgomotul vocilor noastre, tuşa Barberin ap ru imediată şi, în momentul în care b rbatul trecu pragul, se trezi nas înă nas cu el.

— Aduc veşti de la Paris, spuse b rbatul.ăErau cuvinte simple, pe care le auzisem de mai multe ori,

dar tonul cu care fuseser spuse nu prevestea delocă cuvintele care urmau alt dat :ă ă

„B rbatul dumitale este bine, munca merge.”ă— Oh! Doamne! strig tuşa Barberin, împreunându-şiă

mâinile, s-a întâmplat o nenorocire cu Jérôme!— Ei bine, da! dar nu trebuie s - i pierzi firea; b rbatulă ţ ă

dumitale a fost r nit, acesta-i adev rul. N-a murit, dară ă totuşi va r mâne schilod. Acum este la spital. Am fost vecină de pat cu el şi, deoarece m întorceam acas , m-a rugat s -ă ă ă

9

i povestesc ce s-a întâmplat. Nu pot s stau, c ci mai amţ ă ă trei leghe de parcurs şi noaptea se las repede.ă

Tuşa Barberin, care voia s ştie mai multe, îl rug peă ă b rbat s r mân la cin ; drumurile erau atât deă ă ă ă ă periculoase! Se vorbea despre lupi care ap ruser înă ă p dure, aşa c era mai bine s plece a doua zi diminea a.ă ă ă ţ

B rbatul se aşez lâng foc şi, în timp ce mânca, neă ă ă povesti cum s-a întâmplat nenorocirea. Barberin a fost pe jum tate strivit de schelele care c zuser şi, deoarece s-aă ă ă dovedit c nu trebuia s se afle acolo, în locul în care a fostă ă r nit, antreprenorul refuza s -i pl teasc vreo desp gubire.ă ă ă ă ă

— Nu a avut noroc, bietul Barberin, spuse b rbatul, nu aă avut noroc; exist şmecheri care ar fi profitat de această ă ocazie pentru a li se pl ti rente, o pensie, dar b rbatulă ă dumitale nu va avea nimic.

Şi, uscându-şi pantalonii care deveneau scor oşi subţ noroiul înt rit, repeta întruna aceste cuvinte: „nu a avută noroc”, cu un sincer regret, care dovedea c el s-ar fi l sată ă schilodit dac ar fi avut speran a c astfel ar fi câştigat oă ţ ă pensie.

— Totuşi, spuse el, terminându-şi povestirea, l-am sf tuită s -l dea pe antreprenor în judecat .ă ă

— Un proces cost mult.ă— Da, dar asta nu conteaz dac îl câştigi!ă ăTuşa Barberin ar fi vrut s se duc la Paris, dar i se p ruă ă ă

a fi un drum foarte greu. Era o c l torie atât de lung şiă ă ă costisitoare!

A doua zi diminea , ne-am dus în sat s -i cerem sfatulţă ă preotului. Acesta nu o sf tui s plece decât dac era sigură ă ă ă c -i poate fi de folos b rbatului ei. Îi scrise totuşi preotuluiă ă spitalului unde Barberin era îngrijit şi, peste câteva zile, primi un r spuns în care se spunea c tuşa Barberin nuă ă trebuia s-o porneasc la drum, ci doar s -i trimit ceva baniă ă ă b rbatului ei, pentru c acesta îl va da în judecat peă ă ă antreprenorul la care lucra şi din pricina c ruia fusese r nit.ă ă

10

Trecur zile, s pt mâni şi, din când în când, soseauă ă ă scrisori, iar în toate se cereau noi sume de bani; ultima, mai insistent decât celelalte, spunea c , dac nu are bani, să ă ă ă vând vaca pentru a face rost de ei.ă

Numai cei ce au tr it la ar , cu ranii, ştiu câtă ţ ă ţă ă disperare şi durere se poate ascunde în aceste două cuvinte:

„Vinde vaca”.Pentru un naturalist, vaca este un rumeg tor, pentru ună

excursionist este un animal care d bine în peisaj când îşiă ridic botul umed din iarba plin de rou , pentru un copil deă ă ă la oraş este sursa cafelei cu lapte, a brânzei şi a smântânei; dar pentru un ran înseamn cu mult mai mult. Oricât deţă ă s rac ar fi şi oricât de numeroas i-ar fi familia, este sigură ă c nu va suferi de foame atâta timp cât are o vac în staul.ă ă Cu o frânghie, sau doar cu un curmei înnodat în jurul coarnelor, un copil plimb vaca de-a lungul drumuriloră m rginite cu iarb , acolo unde p şunea nu apar ineă ă ă ţ nim nui, iar seara toat familia are unt în sup şi lapteă ă ă pentru a-şi muia cartofii; tat l, mama, copiii cei mari şi ceiă mici, toat lumea tr ieşte de pe urma vacii.ă ă

Noi tr iam atât de bine de pe urma vacii noastre, tuşaă Barberin şi cu mine, încât pân atunci aproape c nuă ă mâncaser m carne. Dar nu ne asigura numai existen a deă ţ fiecare zi, ci era tovar şa, prietena noastr , c ci nu trebuieă ă ă s v imagina i c vaca este un animal n tâng; din contr ,ă ă ţ ă ă ă este un animal inteligent şi cu multe însuşiri sufleteşti, cu atât mai dezvoltate dac i le-ai cultivat prin educa ie. Noi oă ţ mângâiam pe a noastr , îi vorbeam, ne în elegea şi, cuă ţ ochii ei mari şi rotunzi, plini de blânde e, ştia s ne fac sţ ă ă ă în elegem ce voia sau ce sim ea.ţ ţ

În sfârşit, o iubeam şi ea ne iubea.Totuşi, trebuia s ne desp r im, c ci numai prină ă ţ ă

„vânzarea vacii” putea fi satisf cut cererea de bani a luiă ă Barberin.

11

Un negustor a venit şi, dup ce a examinat-o bine peă Roşcata, dup ce-a pip it-o îndelung, dând din capă ă nemul umit, dup ce a repetat de sute de ori c nu-iţ ă ă trebuie, c este o vac de oameni s raci, pe care n-o puteaă ă ă revinde c nu avea lapte, c d dea unt prost, s-a hot râtă ă ă ă pân la urm s o ia, dar doar pentru c avea un suflet bună ă ă ă şi pentru a o ajuta pe tuşa Barberin, care era o femeie de treab .ă

S rmana Roşcata, ca şi cum ar fi în eles ce se întâmpl ,ă ţ ă refuz s ias din staul şi începu s mugeasc .ă ă ă ă ă

— Treci în spatele ei şi goneşte-o, mi-a spus negustorul, întinzându-mi biciul pe care-l avea în jurul gâtului.

— Asta nu, i-a r spuns tuşa Barberin.ăApucând vaca de frânghie, i-a vorbit cu c ldur .ă ă— Haide, frumoaso, vino, vino!Şi Roşcata a ascultat-o; pe drum, negustorul a legat-o în

urma c ru ei şi ea n-a avut încotro şi a trebuit s urmezeă ţ ă calul.

Noi am intrat în cas . Dar mult timp i-am auzit mugetele.ăNu mai aveam lapte, nici unt. Diminea a aveam oţ

buc ic de pâine; seara, cartofi cu sare.ăţ ăL sata Secului a sosit la pu in timp dup ce-oă ţ ă

vânduser m pe Roşcata. Anul trecut, pentru L sata Secului,ă ă tuşa Barberin îmi f cuse cl tite şi gogoşi, iar eu mâncasemă ă atâtea, încât tuşa Barberin fusese foarte bucuroas . Dară atunci o avea pe Roşcata, care ne d duse laptele pentru aă face aluatul şi untul pentru a le pr ji în tigaie.ă

Roşcata nu mai era. Nu mai aveam nici unt, nici lapte, îmi spuneam cu triste e, deci nu va fi nici L sata Secului.ţ ă

Totuşi, tuşa Barberin mi-a f cut o surpriz . Cu toate că ă ă nu împrumuta de la nimeni, a cerut o can de lapte uneiă vecine, o bucat de unt alteia şi, când m-am întors spreă prânz, am g sit-o punând f in într-o oal de lut.ă ă ă ă

— Oh, f in !, am spus eu, apropiindu-m .ă ă ă— Ei bine, da, spuse ea zâmbind, este f in , dragul meuă ă

Rémi, f in bun de grâu. Uite ce frumos miroase.ă ă ă

12

Dac aş fi îndr znit, aş fi întrebat-o la ce servea f inaă ă ă aceea; dar tocmai pentru c voiam s ştiu, nu îndr zneamă ă ă s vorbesc. Şi, pe de alt parte, nu voiam s -i spun că ă ă ă ştiam c este L sata Secului, pentru a nu o întrista pe tuşaă ă Barberin.

— Ce se face din f in ?, întreb ea privindu-m .ă ă ă ă— Pâine.— Şi mai ce?— Terci.— Şi mai ce?— P i… nu ştiu.ă— Ba da, ştii, dar deoarece eşti un copil bun, nu

îndr zneşti s spui. Ştii c ast zi este L sata Secului, ziuaă ă ă ă ă cl titelor şi a gogoşilor, dar, fiindc nu avem nici lapte, niciă ă unt, nu îndr zneşti s vorbeşti. Nu-i aşa?ă ă

— Oh, tuş Barberin.ă— Deoarece m-am gândit mai demult la toate astea, am

f cut în aşa fel ca aceast s rb toare s nu- i lase oă ă ă ă ă ţ amintire urât . Uit -te în covat şi în oal .ă ă ă ă

Când am ridicat capacul oalei şi pe urm m-am uitat înă covat , am v zut laptele, untul, ou le şi trei mere.ă ă ă

— D -mi ou le, mi-a spus tuşa Barberin, şi, în timp ce euă ă le sparg, cojeşte merele.

În timp ce t iam merele felii, ea a spart ou le în f in şi aă ă ă ă început s bat totul, turnând deasupra, din când în când, oă ă lingur de lapte.ă

Când aluatul a fost lungit, tuşa Barberin a pus vasul pe cenuşa fierbinte. Nu ne mai r mânea decât s aştept mă ă ă seara, c ci la cin trebuia s mânc m cl titele şi gogoşile.ă ă ă ă ă

Pentru a fi sincer, trebuie s m rturisesc c ziua mi s-aă ă ă p rut lung şi c am ridicat de multe ori şervetul careă ă ă acoperea covat .ă

— Ai s r ceşti aluatul, îmi spuse tuşa Barberin, şi nu vaă ă mai creşte.

13

Dar el creştea bine şi, din loc în loc, f cea un fel deă b şicu e, care se umflau şi apoi plesneau. Aluatul în dospireă ţ r spândea un miros de ou şi lapte.ă ă

— F nişte surcele, îmi spuse ea, avem nevoie de un focă iute, f r fum.ă ă

În sfârşit, veni seara şi lumânarea fu aprins .ă— Pune lemne pe foc, îmi spuse ea.Nu fu nevoie s -mi spun de dou ori acest lucru pe care-ă ă ă

l aşteptam cu ner bdare. Imediat, din vatr se în l oă ă ă ţă flac r dreapt şi lumina ei mişc toare umplu toată ă ă ă ă înc perea.ă

Atunci, tuşa Barberin lu tigaia de pe perete şi-o aşeză ă deasupra focului.

— D -mi untul!ăLu cu vârful cu itului o bucat cât o nuc şi-o puse înă ţ ă ă

tigaie, unde se topi sfârâind.Ah, era într-adev r un miros care- i gâdila n rile, cu atâtă ţ ă

mai mult cu cât nu-l mai sim isem de mult timp.ţMuzica produs de sfârâiturile untului era într-adev r oă ă

muzic vesel .ă ăCu toate c eram foarte atent la aceast muzic , amă ă ă

auzit nişte paşi în curte.Cine putea s ne deranjeze la aceast or ?ă ă ăO vecin , f r îndoial , s ne cear nişte c rbuni. N-amă ă ă ă ă ă ă

st ruit asupra acestui gând, c ci tuşa Barberin, careă ă scufundase polonicul în vasul cu aluat, îl scurse şi îl turn înă tigaie, unde se întinse ca o pânz de coc alb , aşa c nuă ă ă ă era momentul s te laşi distras.ă

Un toiag lovi pragul, apoi uşa se deschise brusc.— Cine-i acolo?, întreb tuşa Barberin, f r s seă ă ă ă

întoarc .ăUn b rbat îşi f cu apari ia şi flac ra vetrei care-l lumină ă ţ ă ă

din plin scoase în eviden o bluz alb şi un toiag pe care-lţă ă ă inea în mân .ţ ă

— Aşadar, e s rb toare? Nu v deranja i, spuse b rbatulă ă ă ţ ă cu o voce dur .ă

14

— Ah! Dumnezeule!, spuse tuşa Barberin luând tigaia de pe foc, tu eşti Jérôme?

Apoi, luându-m de bra , m împinse spre b rbatul careă ţ ă ă se oprise în prag.

— E tat l t u!ă ă

15

2 Barberin

-am apropiat la rândul meu s -l îmbr işez, dară ăţ b rbatul m opri cu vârful toiagului.ă ăM

— Cine-i sta? Mi-ai spus…ă— Ei bine! Da, dar… nu era adev rat, pentru c …ă ă— Ah! Nu era adev rat, nu era adev rat.ă ăB rbatul f cu în direc ia mea câ iva paşi cu toiagulă ă ţ ţ

ridicat, iar eu, instinctiv, m-am dat înapoi.Ce f cusem oare? De ce eram vinovat? De ce m priveaă ă

astfel când eu voiam s -l îmbr işez?ă ăţNu am avut timp s examinez aceste întreb ri care seă ă

îmbulzeau în mintea mea tulburat .ă— V d c s rb tori i L sata Secului, spuse el, este foarteă ă ă ă ţ ă

bine, c ci îmi este şi mie foame. Ce ai la cin ?ă ă— F ceam cl tite.ă ă— V d; dar nu cl tite dai s m nânce unui om care aă ă ă ă

f cut pe jos zece leghe.ă— Nu am nimic altceva. Nu te aşteptam…— Cum nimic? Nimic la cin ?ăB rbatul privi în jurul lui.ă— Iat nişte unt.ăApoi ridic ochii în tavan, acolo unde alt dat era ag ată ă ă ăţ ă

sl nina; dar cârligul era demult gol; de bârn atârnau doară ă nişte funii de usturoi şi ceap .ă

— Iat şi ceap , spuse el, dând jos cu toiagul o funie;ă ă patru cinci cepe şi o bucat de unt şi vom avea o supă ă bun . Scoate cl tita de acolo şi pr jeşte-mi ceapa în tigaie.ă ă ă

S scoat cl tita din tigaie! Tuşa Barberin nu spuseă ă ă nimic. Din contr , f cu repede ce-i ceruse omul ei, în timpă ă ce acesta se aşez pe bancheta din col ul vetrei.ă ţ

16

Eu nu îndr zneam s p r sesc col ul în care mă ă ă ă ţ ă retr sesem din cauza toiagului; sprijinit de mas , îlă ă priveam.

Era un b rbat de vreo cincizeci de ani, cu o fa aspr şiă ţă ă cu un aer sever. Îşi inea capul aplecat pe um rul drept înţ ă urma r nii suferite, iar aceast diformitate îi d dea ună ă ă aspect amenin tor.ţă

Tuşa Barberin puse din nou tigaia pe foc.— Cu aceast buc ic de unt ai de gând s faci supa?ă ăţ ă ă

întreb el.ăŞi luând el însuşi farfuria cu unt, turn o jum tate dină ă

cantitate în tigaie.Nu mai era unt, nu vor mai fi nici cl tite!ăÎn alt moment m-ar fi copleşit aceast catastrof , dară ă

acum nu m mai gândeam nici la cl tite, nici la gogoşi, ci laă ă faptul c acest b rbat ce p rea atât de dur era tat l meu.ă ă ă ă

„Tat l meu! Tat l meu!” Aceste cuvinte mi le repetamă ă mecanic.

Nu m gândisem niciodat ce înseamn un tat şi vag,ă ă ă ă din instinct, crezusem c este o mam cu voce groas , dar,ă ă ă privindu-l pe cel ce-mi c zuse din cer, m sim eam cuprinsă ă ţ de o team dureroas .ă ă

Am vrut s -l îmbr işez şi m-a îndep rtat cu vârfulă ăţ ă toiagului. De ce? Tuşa Barberin nu m îndep rta niciodată ă ă când o îmbr işam. Din contr , m lua în bra e şi măţ ă ă ţ ă strângea lâng ea.ă

— În loc s stai nemişcat, ca şi cum ai fi de ghea , îmiă ţă zise b rbatul, aşaz mai bine farfuriile pe mas .ă ă ă

M-am gr bit s -l ascult. Supa era gata. Tuşa Barberin oă ă puse cu polonicul în farfurii.

B rbatul p r si col ul vetrei; veni s se aşeze la mas şiă ă ă ţ ă ă începu s m nânce, oprindu-se doar din când în când s mă ă ă ă priveasc .ă

Eram atât de tulburat, atât de neliniştit, încât nu puteam mânca şi îl priveam şi eu, dar pe ascuns, l sându-mi ochii înă jos când îi întâlneam pe ai lui.

17

— Doar atât m nânc de obicei?, întreb el, întinzându-şiă ă ă spre mine lingura.

— Ah, nu. M nânc bine.ă ă— Cu atât mai r u. Mai bine n-ar mânca!ăBineîn eles c nu aveam chef s vorbesc şi nici tuşaţ ă ă

Barberin nu avea poft de conversa ie; se învârtea în jurulă ţ mesei, atent s -şi serveasc b rbatul.ă ă ă ă

— Deci nu i-e foame?, întreb b rbatul.ţ ă ă— Nu!— Ei bine! Du-te de te culc şi încearc s adormiă ă ă

imediat, altfel m sup r.ă ăTuşa Barberin se uit la mine cu o privire ce spunea că ă

trebuie s m supun f r a crâcni. Dar această ă ă ă ă recomandare era inutil , c ci nu aveam de gând s mă ă ă ă revolt.

Ca în mai toate casele de la ar , buc t ria era în acelaşiţ ă ă ă timp şi dormitor. Lâng vatr se aflau toate cele ce serveauă ă pentru mâncare: masa, covat , bufetul; de cealalt parteă ă erau aşezate mobilele ce serveau pentru dormit; într-un col era patul tuşei Barberin, iar în col ul opus se aflaţ ţ culcuşul meu, pe un fel de lavi înconjurat cu o draperieţă ă de pânz roşie.ă

M-am dezbr cat repede şi m-am culcat. Dar s adorm eraă ă mult mai greu.

Nu po i dormi la comand ! Adormi pentru c - i este somnţ ă ă ţ şi pentru c eşti liniştit. Or, mie nu-mi era somn şi nu eramă nici liniştit. Din contr , eram foarte neliniştit şi din ce în ceă mai nefericit.

Cum se putea oare? Acest b rbat era tat l meu. De ceă ă m trata atunci aşa de dur?ă

Cu fa a la perete, încercam s alung aceste gânduri şi sţ ă ă adorm aşa cum îmi ceruse; dar era imposibil; somnul nu venea. Niciodat nu fusesem mai treaz. Dup un timp, n-aşă ă putea spune cât, am sim it c cineva se apropia de patulţ ă meu. Dup mersul târşâit şi greoi am ştiut imediat c nuă ă era tuşa Barberin.

18

O suflare cald îmi atinse p rul.ă ă— Dormi?, întreb o voce r guşit .ă ă ăNici nu m-am gândit s r spund, c ci cuvintele teribileă ă ă

„m sup r” îmi r sunau înc în urechi.ă ă ă ă— Doarme, spuse tuşa Barberin; imediat ce se culcă

adoarme, aşa este obişnuit. Po i vorbi f r team , c ci nuţ ă ă ă ă te aude.

F r îndoial c ar fi trebuit s le spun c nu dorm, dară ă ă ă ă ă nu îndr zneam. Mi se ceruse s dorm şi eu nu dormeam,ă ă eram vinovat.

— Ce este cu procesul t u?, întreb tuşa Barberin.ă ă— Pierdut! Judec torii au hot rât c am fost vinovat că ă ă ă

m aflam atunci sub schele şi c , deci, antreprenorul nu-miă ă datoreaz nimic.ă

Spunând acestea, lovi cu pumnul în mas şi începu să ă înjure, rostind tot felul de cuvinte f r noim .ă ă ă

— Procesul pierdut, relu el imediat, banii noştri pierdu i,ă ţ schilodit, mizerie, iat ce avem! Şi, ca şi când n-ar fi fost deă ajuns, când ajung acas g sesc un copil. Îmi explici de ce n-ă ăai f cut cum i-am zis?ă ţ

— Pentru c n-am putut!ă— N-ai putut s -l duci la orfelinat?ă— Nu abandonezi aşa un copil pe care l-ai hr nit cuă

laptele t u şi pe care îl iubeşti.ă— Nu era copilul t u!ă— Am vrut s fac cum mi-ai cerut, dar s-a îmboln vit.ă ă— Îmboln vit?ă— Da, nu era momentul s -l dau acolo s moar .ă ă ă— Dar când s-a f cut bine?ă— Nu s-a îns n toşit imediat. Dup acea boal a venit oă ă ă ă

alta: tuşea de i se rupea inima. Aşa a murit şi micul nostruţ Nicolas. Am crezut c dac -l duceam şi pe acesta la oraş vaă ă pieri şi el.

— Dar dup aceea?ă— Timpul a trecut. Dac aşteptasem atât, mai puteamă

aştepta.

19

— Câ i ani are acum?ţ— Opt.— Ei bine! Se va duce la opt ani acolo unde ar fi trebuit

s se duc de mult; atâta pagub dac n-o s -i plac !ă ă ă ă ă ă— Ah, Jérôme, nu po i face asta!ţ— Nu pot face asta? Cine m împiedic ? Crezi c putemă ă ă

s -l p str m aici pentru totdeauna?ă ă ăUrm un moment de t cere şi putui s respir; emo ia îmiă ă ă ţ

strângea gâtul aproape s m sufoce. Imediat, tuşaă ă Barberin a continuat.

— Ah! Cum te-a schimbat Parisul! N-ai fi vorbit aşa alt dat .ă ă

— Poate. Dar ceea ce este sigur este c , dac Parisul m-aă ă schimbat, m-a şi schilodit. Cum s -mi mai câştig existen aă ţ acum, a ta şi a mea? Nu mai avem bani. Am vândut vaca. Trebuie s hr nim şi un copil care nu este al nostru, când n-ă ăavem nimic de mâncare!

— Este al meu.— Nu este al t u, cum nu este nici al meu. Nu este ună

copil de ran. Îl priveam în timpul cinei; este un copilţă delicat, slab, nu are nici bra e, nu are nici picioare care sţ ă duc la greu.ă

— Este cel mai frumos copil din inut.ţ— Frumos, nu spun ba. Dar solid, nu! Dr g l şenia îi vaă ă ă

da s m nânce? Po i fi un bun muncitor cu nişte umeri ca aiă ă ţ lui? Este un copil de la oraş, dar de copii de oraş nu avem nevoie aici.

— Î i spun c este un copil curajos, c are o minte agerţ ă ă ă ca de pisic şi un suflet nespus de bun. Când va fi mare vaă munci pentru noi.

— Pân atunci va trebui s muncim noi pentru el, iar euă ă nu mai pot munci.

— Dac p rin ii lui îl vor cere, ce le vei spune?ă ă ţ— P rin ii lui! Are oare p rin i? Dac ar fi avut, l-ar fiă ţ ă ţ ă

c utat şi, în timpul stor opt ani, l-ar fi g sit. Ah! ce prostă ă ă am fost crezând c are p rin i ce-l vor c uta într-o zi şi neă ă ţ ă

20

vor pl ti pentru c l-am crescut. Am fost un n tâng, ună ă ă imbecil. Este drept c era înf şat în scutece frumoase cuă ă dantel , dar asta nu înseamn c p rin ii lui îl vor c uta.ă ă ă ă ţ ă Poate c aceia au şi murit.ă

— Şi dac n-au murit? Dac într-o zi vin s ni-l cear ?ă ă ă ă Cred c vor veni.ă

— Cât sunt de înc p ânate femeile!ă ăţ— Dar dac vin!ă— Ei bine!, îi vom trimite la orfelinat. Am vorbit destul!

Basta! Mâine îl voi duce la primar. În seara asta m ducă pân la François. Într-o or sunt înapoi.ă ă

Uşa se deschise şi se închise. B rbatul plecase.ăAtunci, m-am ridicat în capul oaselor şi am început s-o

strig pe tuşa Barberin.— Mam !ăEa veni repede lâng patul meu.ă— Îl laşi s m duc la orfelinat?ă ă ă— Nu, micul meu Rémi, nu.M îmbr işa cu duioşie, strângându-m în bra e. Această ăţ ă ţ ă

mângâiere îmi d du curaj şi lacrimile mi se oprir .ă ă— Nu dormeai? m întreb ea încet.ă ă— Nu-s eu de vin .ă— Nu te cert. Deci ai auzit ce-a spus Jérôme?— Da, c tu nu eşti mama mea; în schimb, am aflat că ă

nici el nu este tat l meu.ăNu am pronun at aceste cuvinte pe acelaşi ton, c ci peţ ă

cât eram de trist c ea nu era mama mea, pe atât eram deă fericit, aş spune chiar mândru, c el nu era tat l meu. Credă ă c tot zbuciumul meu sufletesc r zb tuse în cele câtevaă ă ă cuvinte.

Tuşa Barberin p ru s nu le dea aten ie.ă ă ţ— Poate c ar fi trebuit s - i spun mai demult adev rul,ă ă ţ ă

dar erai ca şi copilul meu şi nu puteam s - i spun aşa,ă ţ deodat , c nu eram mama ta adev rat ! Pe mama ta,ă ă ă ă ai^auzit, nu o cunoaştem. Tr ieşte, nu tr ieşte, nu ştiuă ă nimic. Într-o diminea , la Paris, când Jérôme se ducea laţă

21

munc , pe o strad care se numeşte Breteuil, o strad lată ă ă ă şi m rginit de copaci, a auzit scâncetele unui copil. P reauă ă ă s se aud de la poarta unei gr dini. Era în luna februarie şiă ă ă de-abia se luminase. S-a apropiat de poart şi a v zut ună ă copil de câteva luni, bine înf şat, l sat chiar pe pragul por iiă ă ţ gr dinii. A privit în jurul lui s cheme pe cineva în ajutor şi aă ă v zut un b rbat, care st tuse pân atunci în spatele unuiă ă ă ă copac, luând-o la fug . F r îndoial c acel b rbat seă ă ă ă ă ă ascunsese s vad dac cineva g seşte copilul pe care el îlă ă ă ă pusese acolo.

Jérôme era foarte tulburat, c ci copilul plângea foarteă tare, ca şi cum ar fi în eles c cineva venise în ajutorul lui şiţ ă nu voia s -l lase s plece. În timp ce Jérôme nu ştia ce să ă ă fac , fu ajuns din urm de al i muncitori; cu to ii au hot râtă ă ţ ţ ă s duc copilul la Comisariatul de poli ie, mai ales c acestaă ă ţ ă plângea întruna. Probabil c îi era frig. Dar cum copilulă continua s plâng , cu toate c la comisariat era foarteă ă ă cald, s-au gândit c -i este probabil foame şi s-au dus să ă caute o femeie care s poat s -l al pteze. Cum sosir cuă ă ă ă ă femeia, copilul începu s sug cu poft . Era, într-adev r,ă ă ă ă tare înfometat. Atunci l-au dezbr cat în preajma focului să ă vad ce e cu el.ă

Era un b iat frumos, de cinci, şase luni, roz, dolofan,ă superb; scutecele în care era învelit dovedeau c apar ineaă ţ unor oameni boga i. Era, deci, un copil furat şi apoiţ abandonat. Cel pu in asta a fost concluzia comisarului. Ceţ s fac cu el? Dup ce comisarul not ceea ce ştia Jérôme,ă ă ă ă ad ugând descrierea copilului şi a scutecelor sale care nuă aveau nicio monogram , comisarul le spuse c -l vor trimiteă ă la orfelinat, dac nimeni dintre cei prezen i nu doreşte s -lă ţ ă ia.

Era un copil frumos, s n tos, bine f cut, care nu va fiă ă ă prea greu de crescut; p rin ii s i, care, bineîn eles, îl voră ţ ă ţ c uta pân ce îl vor g si, vor pl ti o recompens serioasă ă ă ă ă ă celor ce-l vor îngriji.

22

Atunci, Jérôme spuse c vrea s -l ia el şi i l-au dat. Şi euă ă aveam un copilaş de aceeaşi vârst , aşa c pentru mine nuă ă era prea greu s cresc înc unul. Astfel am devenit mamaă ă ta.

— Oh, mam !ă— Dup trei luni mi-am pierdut copilul, şi atunci m-amă

legat şi mai mult de tine. Aproape c am uitat c tu nu eraiă ă adev ratul nostru fiu. Din p cate, Jérôme nu a uitat acestă ă lucru şi v zând, dup trei ani, c p rin ii t i nu te c utau aă ă ă ă ţ ă ă vrut s te duc la orfelinat. Ai auzit de ce nu am f cut cumă ă ă voia el.

— Oh! Nu vreau la orfelinat, am strigat ag ându-m deăţ ă ea. Nu la orfelinat, te rog!

— Nu, copile, nu te vei duce acolo. Am s am eu grij deă ă asta. Jérôme nu este un om r u, vei vedea, numaiă sup r rile şi grija zilei de mâine l-au f cut s spun ce-aă ă ă ă ă spus. Vom munci şi tu vei munci când vei mai creşte.

— Da, fac tot ce vrei tu, dar nu m trimite la orfelinat.ă— Nu te vei duce, dar cu o condi ie: s te culci imediat,ţ ă

nu trebuie s te g seasc treaz când se va întoarce.ă ă ăDup ce m-a îmbr işat, m-a întors cu fa a la perete.ă ăţ ţAş fi vrut s adorm imediat, dar fusesem prea tulburat,ă

prea emo ionat pentru a-mi g si liniştea şi somnul.ţ ăDeci, tuşa Barberin, atât de bun , de blând , nu eraă ă

mama mea! Dar, atunci, ce însemna o adev rat mam ?ă ă ă Era cineva mai bun şi mai blând? Oh! nu, nu era posibil.

Dar, ceea ce în elegeam, ceea ce sim eam, era c unţ ţ ă tat ar fi fost mai pu in dur decât Barberin, nu m-ar fi privită ţ cu ochi atât de reci şi nu m-ar fi îndep rtat cu toiagulă ridicat.

Voia s m trimit la orfelinat, dar tuşa Barberin va reuşi,ă ă ă oare, s -l împiedice?ă

Ştiam c în sat erau doi copii despre care se spunea că ă sunt „copii de la orfelinat”; fiecare avea la gât o pl cu deă ţă plumb cu numele lui; erau murdari şi prost îmbr ca i. Toată ţ ă lumea îşi b tea joc de ei; adesea erau chiar b tu i, iară ă ţ

23

ceilal i copii îi urm reau aproape tot timpul, cum urm reştiţ ă ă un câine de pripas pentru a te amuza, ştiind c acesta nuă are pe nimeni s -l apere.ă

Oh! nu voiam s fiu ca acei copii, nu voiam s am ună ă num r la gât, nu voiam s fiu urm rit cu strig tele „Laă ă ă ă orfelinat! La orfelinat!”

Numai acest gând m înfricoşa şi m f cea s tremur tot.ă ă ă ăŞi nu puteam dormi.Şi Barberin trebuia s se întoarc .ă ăDin fericire, Barberin nu veni aşa repede cum spusese,

iar eu reuşii s adorm înainte de venirea lui.ă

24

3 Trupa lui signor Vitalis

r îndoial c am dormit întreaga noapte subă ă ă ă impresia triste ii şi a fricii, c ci a doua zi, când m-amţ ă trezit, primul meu gest a fost s -mi pip i patul şi să ă ă

privesc în jur s v d dac nu am fost dus de acas .ă ă ă ăF

Toat diminea a Barberin nu mi-a spus nimic şi amă ţ început s cred c proiectul trimiterii mele la orfelinată ă fusese abandonat. Eram sigur c tuşa Barberin îi vorbise, că ă îl convinsese s m p streze.ă ă ă

Dar, când sun ora dou sprezece, Barberin mi-a spus s -ă ă ămi pun şapca şi s -l urmez.ă

Însp imântat, mi-am întors privirea spre tuşa Barberină pentru a-i implora ajutorul; pe furiş, mi-a f cut un semnă care spunea c trebuie s m supun; în acelaşi timp, cuă ă ă mâna mi-a f cut un semn prin care voia s m linişteasc :ă ă ă ă nu aveam de ce m teme.ă

Atunci, f r s spun nimic, am plecat în urma luiă ă ă Barberin.

Distan a între casa noastr şi sat era destul de mare,ţ ă cam o or de mers. Tot drumul nu mi-a adresat niciună cuvânt. Mergea înainte, încet, şchiop tând, f r s facă ă ă ă ă vreo mişcare cu capul, şi din când în când se întorcea cu totul s vad dac -l urmam.ă ă ă

Unde m ducea? Aceast întrebare m îngrozea, cu totă ă ă semnul liniştitor pe care mi-l f cuse tuşa Barberin, şi,ă pentru a sc pa de un pericol pe care-l presim eam, f r aă ţ ă ă şti la ce m puteam aştepta, m gândeam s fug.ă ă ă

În acest scop am încercat s r mân în urm ; când voi fiă ă ă destul de departe am s m ascund într-un şan şi nu mă ă ţ ă va mai putea g si.ă

25

Mai întâi s-a mul umit s -mi spun s merg pe urmele lui;ţ ă ă ă dar, mai târziu, b nuind probabil inten ia mea, m apuc deă ţ ă ă încheietura mâinii.

Nu puteam decât s -l urmez.ăCând am intrat în sat, toat lumea se întorcea curioasă ă

s ne vad , c ci, aşa cum m inea strâns lâng el,ă ă ă ă ţ ă sem n m cu un câine r u dus în les .ă ă ă ă

Ajungând în dreptul cafenelei, un b rbat care st tea înă ă prag îl strig pe Barberin şi-i spuse s intre. Acesta, luându-ă ăm de urechi, m împinse în fa a lui şi, dup ce am intrat, aă ă ţ ă închis uşa.

M sim eam uşurat: nu mi se p rea a fi un loc periculosă ţ ă şi, apoi, era vorba de cafeneaua în care doream de mult timp s intru.ă

Cafeneaua, cafeneaua hanului Notre-Dame! Ce s fieă oare acolo, în untru?ă

De câte ori nu-mi pusesem aceast întrebare!ăV zusem oameni ieşind din cafenea cu fa a vesel şi de-ă ţ ă

abia inându-se pe picioare. Trecând prin fa a uşii, auzisemţ ţ adesea strig te şi cântece care f ceau s z ng nească ă ă ă ă ă geamurile.

Ce se f cea în untru?ă ăCe se petrecea în spatele perdelelor roşii?Voi afla acum ce doream s ştiu de atâta vreme.ăÎn timp ce Barberin discuta cu patronul cafenelei care-l

îndemnase s intre, m-am dus s m aşez lâng foc şi amă ă ă ă început s privesc în jurul meu.ă

În col ul opus celui în care st team se afla un b trânţ ă ă înalt, cu barb alb , care purta un costum ciudat, cum nuă ă mai v zusem niciodat .ă ă

Pe cap avea o p l rie înalt de fetru gri, ornat cu peneă ă ă ă verzi şi roşii. P rul îi era alb şi lung pân la umeri. Un cojocă ă de oaie cu blana întoars era strâns la talie. Acesta nu aveaă mâneci şi prin cele dou deschiz turi ieşeau bra eleă ă ţ protejate de mânecile unei haine de catifea ce fusese alt dat albastr .ă ă ă

26

Jambierele din lân îi ajungeau la genunchi şi erau prinseă cu panglici roşii care se încrucişau de mai multe ori în jurul picioarelor.

St tea pe scaunul lui, c zut parc pe gânduri, cu b rbiaă ă ă ă sprijinit în mâna dreapt ; cotul i se sprijinea de genunchiulă ă îndoit.

Niciodat nu mai v zusem pe cineva într-o atitudine atâtă ă de calm ; sem na cu unul dintre sfin ii de lemn din bisericaă ă ţ noastr .ă

Trei câini, îngr m di i sub scaunul lui, se înc lzeau unulă ă ţ ă pe cel lalt, f r s se mişte: un caniş alb, un barbet negruă ă ă ă şi o c eluş gri, blând şi cu un aer şmecher; canişul aveaăţ ă ă pe cap o veche şapc de poli ist, prins sub bot cu oă ţ ă cureluş de piele.ă

În timp ce-l priveam pe b trân cu o curiozitate pe care nuă o puteam ascunde, Barberin şi patronul cafenelei discutau cu voce înceat , dar am în eles c era vorba despre mine.ă ţ ă

Barberin spunea c venise în sat ca s m duc laă ă ă ă primar, cu speran a c acesta va cere orfelinatului o pensieţ ă care s -i permit s m in mai departe în grija lui.ă ă ă ă ţ ă

Aceasta era promisiunea pe care tuşa Barberin reuşise să o ob in de la b rbatul ei şi am în eles imediat c , dacţ ă ă ţ ă ă Barberin va ob ine un profit în caz c m p streaz lângţ ă ă ă ă ă el, nu mai aveam de ce m teme.ă

B trânul, f r a avea aerul c face acest lucru, asculta şiă ă ă ă el ce discutau cei doi; deodat , întinse mâna dreapt spreă ă mine şi i se adres lui Barberin:ă

— Asta-i copilul care te incomodeaz ?, întreb el cu ună ă accent str in.ă

— Da, el.— Şi crezi c administra ia orfelinatului dină ţ

departamentul dumitale î i va pl ti pentru a-l între ine?ţ ă ţ— P i, dac nu are p rin i şi dac îl cresc eu, trebuie să ă ă ţ ă ă

pl teasc cineva pentru el, aşa-i drept.ă ă— Nu spun nu, dar crezi c astfel drepturile suntă

respectate?

27

— Nu.— Ei bine! Eu cred c nu vei ob ine niciodat pensia peă ţ ă

care o vei cere.— Atunci se va duce la orfelinat; nu exist lege care să ă

m oblige s -l in în casa mea, dac eu nu vreau.ă ă ţ ă— Alt dat ai fost de acord s -l primeşti, asta înseamnă ă ă ă

c i-ai luat angajamentul s -l p strezi.ă ţ ă ă— Ei bine! Nu-l voi p stra şi, când va fi cazul s -l dauă ă

afar , o voi face.ă— Poate c exist un mijloc s-o faci imediat, spuseă ă

b trânul, dup ce se gândi un moment, şi chiar s câştigi şiă ă ă ceva.

— Dac -mi spui acest mijloc, î i ofer o sticl de b utur ,ă ţ ă ă ă şi chiar din toat inima.ă

— Comand sticla şi afacerea-i încheiat .ă ă— Sigur?— Sigur!B trânul îşi p r si scaunul şi veni s se aşeze în fa a luiă ă ă ă ţ

Barberin. Lucru ciudat, în momentul în care s-a sculat, cojocul se ridic printr-o mişcare pe care nu mi-o puteamă explica, parc ar fi avut un c el sub bra ul stâng.ă ăţ ţ

— Ceea ce vrei, nu-i aşa, este s nu mai hr neşti multă ă timp acest copil sau, dac continui s -l hr neşti, s fii pl tită ă ă ă ă pentru asta?

— Drept, pentru c …ă— Oh!, motivul, ştii, nu m intereseaz câtuşi de pu in,ă ă ţ

nu trebuie s mi-l spui, îmi ajunge s ştiu c nu mai vreiă ă ă copilul; dac -i aşa, d -mi-l mie, îl iau în grija mea.ă ă

— S i-l dau?ă ţ— P i nu vrei s scapi de el?ă ă— S - i dau un copil ca acesta, un copil atât de frumos,ă ţ

c ci este frumos, priveşte-l!ă— L-am privit.— Rémi, vino încoace!M-am apropiat de mas tremurând.ă— Haide, nu- i fie fric , micu ule, spuse b trânul.ţ ă ţ ă

28

— Priveşte, spuse Barberin.— Nu spun c este un copil urât… Dac ar fi un copilă ă

urât, n-aş vrea s -l iau, monştrii nu-mi plac.ă— Ah!, dac ar fi un monstru cu dou capete sau, celă ă

pu in, un pitic…ţ— N-ai mai vrea s -l trimi i la orfelinat. Ştii c un monstruă ţ ă

are valoare şi po i s profi i de pe urma lui, fie închiriindu-l,ţ ă ţ fie exploatându-l tu însu i. Dar acesta nu-i nici pitic, niciţ monstru, este la fel ca toat lumea, nu-i bun de nimic.ă

— Este bun de munc .ă— Este firav…— Firav! Hai, c mi-ai pl cut! Este puternic ca un b rbat,ă ă ă

solid şi s n tos, uit -te la picioarele lui, ai mai v zută ă ă ă picioare aşa drepte?

Barberin îmi ridic pantalonul.ă— Prea sub iri, spuse b trânul.ţ ă— Şi bra ele, continu Barberin…ţ ă— Bra ele sunt ca şi picioarele; merg, dar nu rezist laţ ă

oboseal şi la s r cie.ă ă ă— Ei, cum s nu reziste; dar pip -i-le, vezi singur.ă ă

B trânul îşi trecu mâna desc rnat peste picioarele meleă ă ă pip indu-le, dând din cap şi strâmbându-se, nemul umit.ă ţ

Mai asistasem la o astfel de scen când negustorulă venise s cumpere vaca. Şi el o pip ise. Şi el d duse dină ă ă cap şi se strâmbase nemul umit: nu era o vac bun , îi va fiţ ă ă imposibil s-o revând şi, totuşi, o cump rase şi o luase cuă ă el.

B trânul m va cump ra şi m va lua cu el? Oh, tuşă ă ă ă ă Barberin, tuş Barberin!ă

Din p cate, ea nu era acolo s -mi ia ap rarea!ă ă ăDac aş fi îndr znit, i-aş fi spus b trânului c în ajună ă ă ă

Barberin îmi reproşase tocmai c sunt delicat, c nu am niciă ă bra e, nici picioare zdravene, dar am în eles c acest lucruţ ţ ă n-ar fi servit la nimic, c aş fi fost desigur bruftuluit, şiă atunci am t cut.ă

29

— Este un copil ca mul i al ii, spuse b trânul, iatţ ţ ă ă adev rul, dar un copil de oraş. Este sigur, deci, c nu va fiă ă niciodat bun pentru munca p mântului; pune-l în fa aă ă ţ plugului, s mâne boii, şi-ai s vezi cât va rezista.ă ă

— Zece ani.— Nicio lun .ă— Dar uit -te la el!ăSt team la marginea mesei între Barberin şi b trân,ă ă

împins de unul, respins de cel lalt.ă— În sfârşit, spuse b trânul, aşa cum este, îl iau. Numaiă

c , bineîn eles, nu i-l cump r, ci îl închiriez. Î i dauă ţ ţ ă ţ dou zeci de franci pe an.ă

— Dou zeci de franci!ă— Este un pre bun şi i-i dau în avans. Încasezi patruţ ţ

monede frumoase de cinci franci... şi ai sc pat de el!ă— Dar dac -l p strez, orfelinatul îmi va pl ti mai mult deă ă ă

zece franci pe lun .ă— Spune mai bine şapte, opt, cunosc pre urile şi, peţ

deasupra, va trebui s -l şi hr neşti.ă ă— Va munci.— Dac ai fi sigur c va munci, nu l-ai trimite acolo. Copiiiă ă

nu se iau de la orfelinat pentru pensie, ci pentru munca pe care-o vor face. Sunt transforma i în servitori care muncescţ şi care nu sunt pl ti i. Şi înc ceva, dac acesta ar fi în stareă ţ ă ă s v fac servicii, l-a i p stra.ă ă ă ţ ă

— Oricum, voi avea cei zece franci.— Iar dac orfelinatul, în loc s vi-l lase, l-ar da altuia, nuă ă

vei avea nimic; în timp ce eu î i ofer ceva sigur: n-ai decâtţ s întinzi mâna!ă

B trânul se scotoci în buzunar şi scoase o pung de pieleă ă din care lu patru monede de argint pe care le arunc peă ă mas , f cându-le s r sune.ă ă ă ă

— Gândeşte-te, strig Barberin, c acest copil va aveaă ă nişte p rin i într-o zi.ă ţ

— Şi ce e cu asta?

30

— Cei ce l-au crescut vor avea un profit; dac nu m-aş fiă gândit la acest lucru, nu l-aş fi luat.

Cele m rturisite de Barberină – „Dac nu m-aş fi gândit laă p rin ii lui, niciodat nu l-aş fi luat.”ă ţ ă – m f cur s -l detestă ă ă ă şi mai mult. Ce om r u!ă

— Şi pentru c acum nu te mai gândeşti la p rin ii lui,ă ă ţ spuse b trânul, îl dai afar din cas . Cui se vor adresaă ă ă aceşti p rin i, dac vor ap rea vreodat ? Dumitale, nu-iă ţ ă ă ă aşa?, şi nu mie, pe care nici m car nu m cunosc.ă ă

— Şi dac -i g seşti dumneata?ă ă— Atunci s c dem de acord c , dac va fi g sit deă ă ă ă ă

p rin ii lui într-o bun zi, vom împ r i profitul; acum, îns ,ă ţ ă ă ţ ă î i dau treizeci de franci.ţ

— Pune patruzeci.— Nu, pentru serviciile pe care mi le va face, nu se

poate.— Şi ce servicii vrei s - i fac ? Picioare bune are, bra e laă ţ ă ţ

fel, aşa c men in tot ce-am spus despre el. Dar la ce-i bună ţ dup dumneata?ă

B trânul îl privi pe Barberin cu un aer şiret şi, bând încetă din pahar, îi r spunse:ă

— S -mi in companie; îmb trânesc, şi seara, câteodat ,ă ţ ă ă ă dup o zi de oboseal , când timpul este urât, sunt trist; mă ă ă va distra.

— Este sigur c pentru aşa ceva picioarele-i sunt destulă de solide.

— Dar nu destul, c ci va trebui s danseze şi apoi să ă ă sar , s porneasc împreun cu noi la drum şi, dup ceă ă ă ă ă vom merge o vreme, iar va trebui s danseze şi s sar . Înă ă ă sfârşit, va face parte din trupa lui signor Vitalis.

— Şi unde este aceast trup ?ă ă— Signor Vitalis sunt eu, cum cred c b nuieşti, iară ă

trupa i-o voi prezenta imediat, dac vrei s o cunoşti.ţ ă ăSpunând aceasta, îşi deschise cojocul şi lu în mân ună ă

animal ciudat pe care-l inea sub bra ul stâng, strâns laţ ţ piept.

31

Acest animal ridicase de mai multe ori cojocul, dar nu era un c eluş cum am crezut la început.ăţ

Nu ştiam ce nume s -i dau acestei creaturi bizare, peă care o vedeam acum pentru prima oar şi pe care oă priveam cu stupefac ie.ţ

Creatura era îmbr cat cu o bluz roşie, brodat cu ună ă ă ă galon auriu, dar picioarele şi bra ele îi erau goale, c ci aveaţ ă picioare şi bra e şi nu labe; numai c acestea erauţ ă acoperite cu o piele neagr şi nu erau albe şi c rnoase.ă ă

Negru era şi capul mare cât un pumn închis; fa a îi eraţ lat şi scurt , nasul cârn, cu n rile dep rtate, buzeleă ă ă ă galbene; dar ceea ce m uimi cel mai tare fur cei doi ochiă ă foarte apropia i unul de cel lalt, de-o mobilitate deosebit ,ţ ă ă str lucitori ca nişte oglinzi.ă

— Ah, maimu scârboas !, strig Barberin.ţă ă ăAcest cuvânt m-a scos din încurc tur , c ci, chiar dacă ă ă ă

nu v zusem niciodat maimu e, auzisem cel pu ină ă ţ ţ vorbindu-se despre ele; deci, nu un copil negru se afla în fa a mea, ci o maimu .ţ ţă

— Iat primul membru al trupei, spuse Vitalis, esteă domnul Sufle el. Sufle el, prietene, salut asisten a.ţ ţ ă ţ

Sufle el îşi duse l bu a la buze şi ne trimise tuturor oţ ă ţ s rutare.ă

— Acum, continu Vitalis, întinzând mâna c treă ă c eluşul alb, un alt membru al trupei, bine cunoscutulăţ signor Capi, va avea onoarea s se prezinte prietenilor lui,ă stimabilei asisten e aici prezente.ţ

La acest ordin, canişul, care pân atunci nu se mişcase,ă s ri repede şi, ridicându-se pe l bu ele din spate, şi leă ă ţ încrucişa pe cele din fa pe piept, apoi îl salut pe st pân,ţă ă ă aplecându-se atât de jos, încât şapca de poli ist atinseţ podeaua. Dup ce-şi îndeplini aceast obliga ie de polite e,ă ă ţ ţ se întoarse spre prietenii lui şi cu o l bu , în timp ce peă ţă cealalt o inea tot pe piept, le f cu semn s se apropie.ă ţ ă ă

Ceilal i câini, care st teau cu ochii pironi i pe camaradulţ ă ţ lor, se ridicar imediat de la locul lor şi, întinzându-şi câte oă

32

l bu din fa , aşa cum î i dai mâna în societate, f cură ţă ţă ţ ă ă şase paşi în fa , gravi, apoi trei înapoi şi salutar asisten a.ţă ă ţ

— Cel pe care l-am numit Capi, continu Vitalis, sauă Capitano în italian , este şeful câinilor; el este acela care,ă fiind cel mai inteligent dintre ei, îmi transmite ordinele. Acest tân r elegant, cu blana neagr , este ă ă signor Zerbino, ceea ce înseamn Cavalerul, nume pe care-l merit din plin.ă ă Iar tân ra persoan cu un aer atât de modest este ă ă signora Dolce, o tân r englezoaic ce-şi merit şi ea pe deplină ă ă ă numele pe care-l poart .ă

— Cu aceşti membri ai trupei mele remarcabile din anumite puncte de vedere, am norocul s parcurg lumea,ă câştigându-mi pâinea, mai bine sau mai prost, dup noroc.ă Capi!

Canişul îşi încrucişa l bu ele.ă ţ— Capi, vino aici, prietene, şi fii amabil s -i spui acestuiă

b ie el, care te priveşte cu ochi rotunzi ca nişte bile, câtă ţ este ceasul.

Capi se l s jos pe toate picioarele, se apropie deă ă st pânul lui, d du la o parte pulpana cojocului acestuia,ă ă c ut cu o l bu în buzunarul vestei, scoase un ceas mareă ă ă ţă cu lan din argint, îl l s cu aten ie pe duşumea, îi priviţ ă ă ţ cadranul şi latr de dou ori tare, apoi, dup acesteă ă ă l tr turi distincte, mai latr înc de trei ori mai slab. Era,ă ă ă ă într-adev r, ora dou şi trei sferturi.ă ă

— Bine, spuse Vitalis, v mul umesc ă ţ signor Capi, şi acum v rog s o invita i pe ă ă ţ signora Dolce s ne dansezeă pu in cu coarda.ţ

Capi c ut imediat în buzunarul vestei st pânului s u şiă ă ă ă scoase de acolo o coard . Îi f cu un semn lui ă ă signor Zerbino şi acesta veni repede în fa a lui.ţ

Atunci, fiecare dintre ei apuc strâns cu din ii câte ună ţ cap t al corzii şi amândoi, cu gravitate, începur s-oă ă învârteasc .ă

33

Când mişcarea deveni regulat , Dolce intr în joc şiă ă începu s sar cu mult iscusin coarda, privind tandruă ă ă ţă spre st pânul s u.ă ă

— Vede i, spuse acesta, elevii mei sunt inteligen i, darţ ţ inteligen a nu este apreciat la justa ei valoare decât prinţ ă compara ie. Iat de ce îl angajez pe acest tân r în trupaţ ă ă mea. El va interpreta rolul prostului, iar inteligen a elevilorţ mei va ieşi şi mai mult în eviden .ţă

— Ah!, s faci pe prostul nu-i prea greu, îl întrerupseă Barberin.

— Trebuie s ai duh pentru asta, continu Vitalis, şi credă ă c acest b iat nu va duce lips de aşa ceva dup ce va luaă ă ă ă câteva lec ii de la mine. În rest, vom vedea şi, pentruţ început, iat o dovad ! Dac este inteligent, va în elege că ă ă ţ ă împreun cu ă signor Vitalis are norocul s se plimbe, să ă parcurg Fran a şi alte ri, s duc o via liber în loc să ţ ţă ă ă ţă ă ă r mân lâng voi, s mearg zilnic pe acelaşi câmp, deă ă ă ă ă diminea a pân seara. Dar dac nu este inteligent, vaţ ă ă plânge, va striga, şi cum lui signor Vitalis nu-i plac copiii r i,ă nu-l va lua cu el. Atunci, copilul cel r u se va duce laă orfelinat, unde trebuie s munceşti din greu şi s m nânciă ă ă pu in.ţ

Eram destul de inteligent s în eleg aceste cuvinte, dară ţ de la a în elege pân la a face un anumit lucru este oţ ă distan enorm de parcurs.ţă ă

Desigur, elevii lui signor Vitalis erau foarte caraghioşi, amuzan i şi, probabil, c era pl cut s te plimbi tot timpul;ţ ă ă ă dar, pentru a-i putea urma şi a m plimba, trebuia s-oă p r sesc pe tuşa Barberin.ă ă

Este adev rat c , dac -l refuzam, nu puteam fi sigur că ă ă ă voi r mâne cu tuşa Barberin şi c nu voi fi trimis laă ă orfelinat.

Cum st team aşa, tulburat şi cu lacrimile în ochi, Vitalisă m lovi uşor cu degetele peste obraz.ă

— Haide, spuse el, copilul în elege pentru c nu plânge,ţ ă ra iunea va intra în acest c pşor, şi mâine…ţ ă

34

— Oh! Domnule! am strigat eu, l sa i-m , v rog, cu tuşaă ţ ă ă Barberin!

Dar, înainte de a mai spune ceva, am fost întrerupt de un formidabil l trat al lui Capi, care imediat se avânt spreă ă masa pe care r m sese aşezat Sufle el.ă ă ţ

Acesta, profitând de un moment în care toat lumea eraă întoars spre mine, luase încet paharul st pânului s u, careă ă ă era plin cu vin, şi începuse s bea din el. Dar Capi, care eraă un bun paznic, v zuse acest furtişag al maimu oiului şi, caă ţ un fidel servitor ce era, a vrut s -l împiedice.ă

— Domnule Sufle el, spuse Vitalis cu o voce dur , eşti unţ ă gurmand şi un pungaş. Du-te acolo în col , cu fa a spre zid,ţ ţ şi tu, Zerbino, p zeşte-l; dac mişc , d -i o lab . Iar tu,ă ă ă ă ă Capi, eşti un câine bun, d -mi laba s i-o strâng.ă ă ţ

În timp ce maimu a f cea ce i se spusese, sco ândţ ă ţ strig te în buşite, câinele, tare bucuros şi mândru, întinseă ă laba st pânului s u.ă ă

— Acum, continu Vitalis, s revenim la afacerile noastre,ă ă î i dau, deci, treizeci de franci.ţ

— Nu, patruzeci.Începu o discu ie îndârjit , dar imediat Vitalis oţ ă

întrerupse, spunând:— Copilul se plictiseşte aici, spuse el. Las -l s se duc să ă ă ă

se joace în curtea hanului.În acelaşi timp, îi f cu un semn lui Barberin.ă— Da, spuse acesta, du-te în curte, dar s nu te mişti deă

acolo pân nu te chem eu, sau m sup r foarte tare.ă ă ăNu puteam decât s fac cum voia.ăM-am dus în curte, dar n-aveam chef s m joc. M-amă ă

aşezat pe o piatr şi am început s m gândesc.ă ă ăSoarta mea se hot ra chiar în acel moment. Care va fiă

ea? Frigul şi groaza m f ceau s tremur.ă ă ăDiscu ia dintre Vitalis şi Barberin dur mult timp, c ciţ ă ă

trecu mai mult de-o or pân când acesta din urm veni înă ă ă curte.

35

În sfârşit, l-am v zut ap rând: era singur. Venea s mă ă ă ă caute pentru a m preda lui Vitalis?ă

— Haide acas , îmi spuse el.ăAcas ! Deci n-o voi p r si pe tuşa Barberin. Voiam s -lă ă ă ă

întreb, dar nu îndr zneam, c ci p rea foarte sup rat.ă ă ă ăAm f cut drumul în linişte.ăDar cu zece minute înainte de-a ajunge acas , Barberin,ă

care mergea în fa , se opri:ţă— Dac povesteşti un singur cuvânt din ce-ai auzit azi,ă

îmi spuse el, apucându-m cu putere de ureche, vei pl tiă ă scump, deci, aten ie!ţ

36

4 Casa p rintească ă

i, a întrebat tuşa Barberin când ne-am întors acas ,ă ce-a spus primarul?-E

— Nu l-am v zut.ă— Cum nu l-a i v zut?ţ ă— Nu, am întâlnit nişte prieteni la cafeneaua Notre-Dame

şi, când am plecat de acolo, era prea târziu, ne ducem din nou mâine.

Deci, Barberin se hot râse s renun e la târgul cu omulă ă ţ cu câinii.

Pe drum m întrebasem dac aceast întoarcere acasă ă ă ă nu era o şmecherie; ce spusese acum Barberin a alungat îndoielile din mintea mea tulburat . Deoarece trebuia s neă ă întoarcem a doua zi în sat, s -l vedem pe primar, însemnaă c Barberin nu acceptase propunerile lui Vitalis.ă

Totuşi, cu toate amenin rile, i-aş fi vorbit tuşei Barberinţă despre îndoielile mele, dac aş fi putut r mâne, m car ună ă ă moment, singur cu ea, dar toat seara Barberin nu p r siă ă ă casa, aşa c m-am culcat f r s pot g si ocazia pe care oă ă ă ă ă aşteptam.

Am adormit, spunându-mi c voi face acest lucru a douaă zi. Dar a doua zi, când m-am trezit, n-am v zut-o pe tuşaă Barberin.

Deoarece o c utam prin jurul casei, Barberin m-a întrebată ce doream.

— Unde-i mama?— Este în sat, nu se întoarce decât dup -amiaz .ă ăF r s ştiu de ce, aceast absen m-a neliniştit. Nu-miă ă ă ă ţă

spusese în ajun c se duce în sat. De ce n-a aşteptat să ă

37

mearg cu noi dup -amiaz ? Va reveni pân când vomă ă ă ă pleca şi noi?

M-a cuprins o team vag : f r s -mi dau seama deă ă ă ă ă pericolul ce m amenin a, aveam totuşi presentimentulă ţ acestuia.

Barberin m privea cu un aer ce nu m liniştea deloc;ă ă vrând s scap de aceast privire, m-am dus în gr din .ă ă ă ă

Gr dina, care nu era mare, avea pentru noi o importană ţă deosebit , c ci ea ne hr nea, dându-ne, cu excep iaă ă ă ţ grâului, aproape tot ceea ce mâncam: cartofi, bob, varz ,ă morcovi, napi. Nu exista nicio buc ic de p mântăţ ă ă necultivat.

Totuşi, mama Barberin îmi l sase un col în care puteamă ţ s fac ceea ce voiam, aşa c am adunat tot felul de plante,ă ă ierburi, muşchi, culese diminea a, la marginea p durii sauţ ă de-a lungul gardurilor vii, în timp ce p zeam vaca, şiă replantate dup -amiaza, în gr dina mea, la întâmplare,ă ă îngr m dite unele peste altele.ă ă

Desigur, nu era o gr din frumoas , cu alei pavate cuă ă ă nisip şi cu straturi de flori perfect aliniate; cei ce treceau pe drum nu se opreau s o admire pe deasupra gardului deă m r cini tuns cu foarfec , dar aşa cum era avea meritul şiă ă ă farmecul de a-mi apar ine!ţ

Era lucrul meu, bunul meu, opera mea; o aranjasem cum doream, dup fanteziile mele de moment şi când vorbeamă despre ea, şi asta o f ceam de dou zeci de ori pe zi,ă ă spuneam „gr dina mea”.ă

Vara trecut recoltasem şi plantasem tot soiul de plante,ă deci acum urmau s r sar , cele timpurii chiar înainte deă ă ă terminarea iernii, celelalte, mai târziu.

Ner bdarea mea era, deci, fireasc .ă ăBrânduşele începuser s -şi arate bobocii ale c roră ă ă

vârfuri se îng lbeneau, liliacul pipernicit îşi i ea vârfurileă ţ mugurilor p tate cu violet, iar din mijlocul frunzelor uscateă de ciubo ica-cucului mugurii p reau gata s plesneasc .ţ ă ă ă

38

Când vor înflori? Curios cum eram, veneam zilnic s leă urm resc.ă

Dar mai era o parte a gr dinii mele pe care o urm reamă ă nu curios, ci cu un fel de team .ă

În aceast parte plantasem o legum pe care oă ă procurasem cu greu şi care era aproape necunoscut înă satul nostru – napul porcesc. Mi se spusese c produceă tuberculi mai buni decât cartoful, având gustul anghinarei, al napului şi al altor legume laolalt . Aceste promisiuni îmiă d duser ideea s -i fac o surpriz tuşei Barberin. Nu-iă ă ă ă spusesem nimic şi plantasem tuberculii în gr dina mea;ă când vor da tulpini, am s-o las s cread c sunt flori; apoi,ă ă ă într-o zi, când vor ajunge la maturitate, voi aştepta ca mama s nu fie acas , o s scot napii şi o s -i coc. Dară ă ă ă cum? Nu prea ştiam, dar imagina ia mea nu se împiedicaţ de un astfel de detaliu banal şi m gândeam c , atunciă ă când mama Barberin se va întoarce la cin , îi voi servi felulă de mâncare preg tit de mine.ă

Vom avea cum s înlocuim veşnicii cartofi, iar tuşaă Barberin nu va mai suferi atât din cauza vânz rii Roşcatei.ă

Şi inventatorul acestui nou fel de mâncare voi fi eu, eu, Rémi; aveam s fiu, deci, folositor în cas .ă ă

Cu un astfel de proiect în minte, trebuia s urm rescă ă atent creşterea legumei mele; în fiecare zi veneam să privesc în col ul în care o plantasem, iar ner bdarea mţ ă ă f cea s cred c nu va mai creşte niciodat .ă ă ă ă

St team în genunchi pe p mânt, sprijinit pe mâini, cuă ă nasul în locul unde pusesem napi, când îmi auzii numele strigat cu ner bdare. Era Barberin.ă

M-am gr bit s intru în cas .ă ă ăAm fost de-a dreptul surprins s -i v d pe Vitalis şi peă ă

câini în fa a vetrei.ţImediat am în eles ce dorea Barberin de la mine. Vitalisţ

venise s m ia cu el şi, pentru ca tuşa Barberin s nu-miă ă ă poat lua ap rarea, Barberin o trimisese de diminea înă ă ţă sat.

39

Dându-mi seama c nu m puteam aştepta la ajutor şiă ă mil din partea lui Barberin, am fugit spre Vitalis.ă

— Oh! Domnule! V rog, nu m lua i! Am izbucnit înă ă ţ lacrimi.

— Haide, dragul meu, îmi spuse el cu blânde e, nu vei fiţ nefericit cu mine, eu nu bat copiii şi, apoi, îi vei avea ca tovar şi pe elevii mei, care sunt foarte amuzan i. Ceă ţ regre i?ţ

— Pe mama Barberin!— Oricum, nu vei r mâne aici, îmi strig Barberin,ă ă

apucându-m de ureche, te duci cu domnul sau la orfelinat,ă alege!

— Nu! Mam !, strigai cât am putut de tare.ă— Ei, ai ajuns s m enervezi, strig din nou Barberin,ă ă ă

care se înfurie r u de tot; dac trebuie s te alung de aiciă ă ă cu ciomagul, am s-o fac.

— Acest copil plânge dup mama sa, Barberin, spuseă Vitalis, nu trebuie s -l ba i pentru asta, are suflet, este ună ţ semn bun.

— Dac -l plângi şi dumneata, va urla şi mai tare.ă— Şi acum s ne vedem de afacerile noastre.ăVitalis puse pe mas opt monede de cinci franci, pe careă

Barberin le f cu s dispar ca prin minune în buzunar.ă ă ă— Unde este pachetul? întreb Vitalis.ă— Iat -l, spuse Barberin, ar tând boccelu a de pânză ă ţ ă

albastr .ăVitalis desf cu boccelu a şi se uit ce este în untru: două ţ ă ă ă

c m şi şi o pereche de pantaloni de pânz tare uza i.ă ă ă ţ— Nu aşa ne-am în eles, spuse Vitalis; trebuia s -mi daiţ ă

catrafusele lui şi nu g sesc aici decât nişte zdren e.ă ţ— Nu are altele.— Dac l-aş întreba pe copil, sunt sigur c mi-ar spune că ă ă

nu-i adev rat. Dar nu vreau s m cert cu dumneata. Nuă ă ă am timp. Trebuie s plec m. Haide, micu ule! Cum îlă ă ţ cheam ?ă

— Rémi.

40

— Haide, Rémi. Ia- i boccelu a şi mergi înainte. Capi, sţ ţ ă mergem!

Mi-am întins mâinile într-un gest de implorare spre el, apoi spre Barberin, dar amândoi întoarser capul şi amă sim it cum Vitalis m ia de mân .ţ ă ă

A trebuit s merg cu el.ăAh!, biata mea cas . Când am ieşit, mi s-a p rut c lasă ă ă

acolo o buc ic din mine.ăţ ăPriveam în jurul meu, ochii înl crima i nu v zur peă ţ ă ă

nimeni c ruia s -i cer ajutor: nu era ipenie de om pe drum,ă ă ţ nici pe câmp.

Am început s strig:ă— Mam ! Mam Barberin!ă ăNimeni nu-mi r spunse şi izbucnii într-un hohot de plâns.ăTrebuia, aşadar, s -l urmez pe Vitalis care m ineaă ă ţ

strâns de mân .ă— Drum bun!, strig Barberin şi apoi intr în cas .ă ă ăDin p cate, totul se sfârşise.ă— Hai, Rémi, copile, s mergem, spuse Vitalis. Şi mă ă

trase de mân .ăAm început s merg lâng el. Din fericire, nu se gr bea,ă ă ă

ba chiar cred c şi-a potrivit pasul dup al meu.ă ăDrumul pe care-l urmam urca şerpuind de-a lungul

muntelui. La fiecare cotitur z ream casa tuşei Barberin dină ă ce în ce mai mic . Urcasem adesea acest drum şi ştiam că ă la ultima cotitur voi mai z ri înc o dat casa, iar apoi,ă ă ă ă ajungând pe platou, ea va disp rea. În fa a mea nu eraă ţ decât necunoscutul; în spate, casa în care tr isem până ă atunci fericit şi pe care, desigur, n-o voi mai revedea niciodat .ă

Îmi p rea bine c urcuşul era lung; dar, tot urcând, amă ă ajuns în vârf.

Vitalis nu d duse drumul mâinii mele.ă— Vrei s m laşi s m odihnesc pu in?, l-am întrebat.ă ă ă ă ţ— Cu pl cere, b iete.ă ăPentru prima oar îmi slobozi mâna.ă

41

În acelaşi timp, l-am v zut privind spre Capi şi f cându-iă ă un semn pe care acesta îl în elese.ţ

Imediat, ca un câine de paz , Capi abandon capul trupeiă ă şi veni s se aşeze în spatele meu.ă

Acest lucru îmi confirm ceea ce semnul m f cuse să ă ă ă b nuiesc. Capi era paznicul meu; dac f ceam vreo mişcareă ă ă încercând s-o iau la s n toasa, trebuia s m apuce deă ă ă ă picioare.

M-am dus s m aşez pe t pşanul plin de iarb , cu Capiă ă ă ă al turi. C utam cu privirea vâlceaua de unde urcasem,ă ă pân aici, iar mai jos se z rea, izolat , casa p rinteasc ,ă ă ă ă ă cea în care fusesem crescut. Era foarte uşor de g sit printreă arbori, c ci o coloan de fum alb-g lbui ieşea din coş şi seă ă ă ridica dreapt în aer…ă

Fie c mi se p rea, fie c era adev rat, acest fum îmiă ă ă ă aducea mirosul frunzelor de stejar care se uscaser peă vreascurile cu care f cusem focul toat iarna. Aveamă ă impresia c eram înc în col ul vetrei, pe b ncu a mea, cuă ă ţ ă ţ picioarele în cenuş , când vântul ce urla în horn ne aduceaă fumul în fa .ţă

Cu toat distan a şi în l imea la care ne aflam, lucrurileă ţ ă ţ se vedeau la fel de clar, numai c erau mai mici.ă

Pe gr mada de gunoi, g ina noastr , ultima ce ne maiă ă ă r m sese, se plimba de colo-colo. Nu mai p rea la fel deă ă ă mare ca de obicei şi, dac n-aş fi recunoscut-o, aş fi crezută c este un porumbel. Lâng cas se vedea p rul cuă ă ă ă trunchiul înclinat, pe care-l c l risem în chip de cal. Apoi,ă ă lâng pârâu, care trasa o linie alb în iarba verde, b nuiamă ă ă c se afl canalul de scurgere pe care-l s pasem cu atâtaă ă ă greutate pentru a putea pune în mişcare o roat de moară ă f cut de mine, roat care, din p cate, nu func ionaseă ă ă ă ţ niciodat , cu toat râvna ce-o depusesem ca s-o meşteresc.ă ă

Totul era la locul lui, şi roata mea, şi plugul f cut dintr-ună ciot de copac, şi cuşca în care creşteam iepuri pe vremea când aveam iepuri, şi gr dina mea, draga mea gr din .ă ă ă

42

Cine va vedea înflorind florile mele? Cine va mânca napii porceşti? Barberin, f r îndoial , hainul Barberin.ă ă ă

Dac mai f ceam doar câ iva paşi, toate astea voră ă ţ disp rea pentru totdeauna.ă

Deodat , pe drumul care urc din sat spre cas am z rită ă ă ă o bonet alb . Disp ru în spatele unor copaci, apoi ap ruă ă ă ă din nou. Distan a era foarte mare şi nu distingeam decâtţ albul bonetei, care, asemenea unui fluture în culori prim v ratice, zbura printre ramuri.ă ă

Dar sunt momente în care inima vede mai bine şi mai departe decât ochii cei mai ageri. Am recunoscut-o pe tuşa Barberin: ea era, eram sigur, sim eam c este ea.ţ ă

— Ei bine! O pornim la drum?, m întreb Vitalis.ă ă— Oh! Domnule, v rog…ă— Deci nu este adev rat ce se spunea, c ai picioareă ă

bune; ai şi obosit, asta ne va face probleme.Nu i-am r spuns, continuând s privesc spre drum.ă ăEra mama, boneta ei, fusta ei albastr . Ea era.ăMergea repede, ca şi cum s-ar fi gr bit s ajung acas .ă ă ă ăAjuns în fa a por ii intr în curte şi o travers repede.ă ţ ţ ă ăM-am suit imediat pe t pşan, f r s m mai gândesc laă ă ă ă ă

Capi, care s ri lâng mine.ă ăMama nu r mase mult timp în cas . Ieşi şi începu s fugă ă ă ă

prin curte de colo-colo, cu mâinile întinse parc spre cer.ăM c uta.ă ăM-am aplecat înainte şi, cu toat for a, am început să ţ ă

strig:— Mam ! Mam !ă ăDar vocea mea nu putea ajunge atât de departe,

dominat de murmurul pârâului ce se pierdea în aer.ă— Ce s-a întâmplat, m-a întrebat Vitalis, ai înnebunit?F r s -i r spund, am r mas cu ochii pironi i spre ceaă ă ă ă ă ţ

care fusese pân atunci mama mea; dar nu ştia c suntă ă atât de aproape de ea şi nu se gândi s ridice capul.ă

Traversase curtea, ieşise pe drum şi privea în toate p r ile.ă ţ

43

Am strigat mai tare, dar, ca şi prima oar , în zadar.ăAtunci, Vitalis, b nuind adev rul, se urc şi el pe t pşan.ă ă ă ăNu-i trebui mult s vad boneta alb .ă ă ă— S rmane copil, spuse el încet.ă— V rog, am strigat, încurajat de aceste cuvinte deă

comp timire, l sa i-m s m întorc.ă ă ţ ă ă ăDar el m lu de mân şi m coborî de pe t pşan.ă ă ă ă ă— Dac te-ai odihnit, spuse el, s-o pornim la drum,ă

b iete.ăAm vrut s m smulg din mâna lui, dar m inea zdrav n.ă ă ă ţ ă— Capi!, strig el, Zerbino!ăCei doi câini m înconjurar . Capi în spate, Zerbino înă ă

fa .ţăDup câ iva paşi am întors capul.ă ţDep şisem creasta muntelui şi n-am mai z rit nici valea,ă ă

nici casa noastr ; departe se vedeau colinele albastre ceă p reau c urc la cer; ochii mi se pierdur în dep rt ri.ă ă ă ă ă ă

44

5 La drum

tunci când cumperi copii cu patruzeci de franci nu înseamn c eşti un c pc un şi c vrei s - i faciă ă ă ă ă ă ţ provizii de carne proasp t pentru mas . Vitalis nuă ă ă

voia s m m nânce şi, excep ie rar printre cump r toriiă ă ă ţ ă ă ă de copii, nu era un om r u. Am avut în curând dovada.ă

AChiar pe coasta muntelui ce separ bazinul Loarei de celă

al Dordonei, m-a luat din nou de mân şi, aproape imediat,ă am început s coborâm pe versantul sudic.ă

Dup ce am mers cam un sfert de or , mi-a dat drumul laă ă mân .ă

— Acum, mi-a spus el, mergi încet lâng mine, dar s nuă ă ui i c , dac vrei s fugi, Capi şi Zerbino te vor ajungeţ ă ă ă imediat din urm şi amândoi au col ii ascu i i.ă ţ ţ ţ

Sim eam c acum era imposibil s fug şi c , deci, oriceţ ă ă ă încercare nu avea niciun rost. Am suspinat.

— Te doare sufletul, continu Vitalis, te în eleg şi nu suntă ţ sup rat pe tine. Po i s plângi în voie, dac sim i nevoia. Teă ţ ă ă ţ rog s încerci s în elegi şi tu c nu te-am luat decât pentruă ă ţ ă binele t u. Ce-ai fi devenit? Ai fi ajuns cu siguran laă ţă orfelinat. Cei ce te-au crescut nu sunt tat l şi mama ta.ă Mama ta, cum îi spui tu, a fost bun cu tine, o iubeşti şi eştiă trist c a trebuit s-o p r seşti; toate acestea sunt foarteă ă ă bune, dar gândeşte-te c n-ar fi putut s te in lâng eaă ă ţ ă ă f r acordul b rbatului ei. Acest b rbat s-ar putea s nu fieă ă ă ă ă aşa r u cum crezi tu. Nu mai are cu ce tr i, este schilod, nuă ă poate s mai munceasc şi-şi face socoteala c nu are cumă ă ă s -şi ia de la gur pentru a te hr ni şi pe tine. În elege,ă ă ă ţ b iete, c via a este cel mai adesea o lupt în care nu faciă ă ţ ă ce vrei.

45

Erau, f r îndoial , cuvinte pline de în elepciune sau, celă ă ă ţ pu in, dovedeau o mare experien de via . Dar era cevaţ ţă ţă care, în acel moment, conta mai mult decât toate cuvintele: desp r irea.ă ţ

N-o voi mai vedea pe cea care m-a crescut, care m-a mângâiat, pe care o iubeam.

Şi acest gând m sufoca, îmi sfâşia sufletul.ăTotuşi, mergeam al turi de Vitalis încercând s -mi repetă ă

în gând ceea ce-mi spusese.F r îndoial c toate astea erau adev rate; Barberin nuă ă ă ă ă

era tat l meu şi nu avea niciun motiv care s -l oblige să ă ă sufere de foame din cauza mea; m adunase de pe drumuriă şi m crescuse. Dac ast zi m alunga, însemna c nu mă ă ă ă ă ă mai putea ine. Nu trebuia s -mi aduc aminte de aceast ziţ ă ă nefericit când m gândeam la el, ci la anii petrecu i înă ă ţ casa lui.

— Gândeşte-te la ce i-am spus, b iete, repeta din cândţ ă în când Vitalis, nu vei fi niciodat trist al turi de mine.ă ă

Dup ce am coborât o pant destul de abrupt , am ajunsă ă ă într-o vast land care se întindea monoton , cât vedeai cuă ă ă ochii. Nu erau nici copaci, nici case. Era un fel de platou acoperit cu iarb -neagr şi drobi pipernicit care seă ă ţă ă unduiau în vânt.

— Vezi, îmi spuse Vitalis ar tând landa, ar fi inutil să ă încerci s fugi, vei fi imediat prins de Capi şi Zerbino.ă

S fug? Nu m gândeam la aşa ceva. Unde s m duc? Laă ă ă ă cine? Poate c acest b rbat cu barba alb nu era aşa deă ă ă teribil pe cât crezusem la început şi, dac va fi st pânulă ă meu, poate c nu va fi un st pân f r mil . Am mers multă ă ă ă ă prin acel inut singuratic. Am p r sit apoi landa, ajungândţ ă ă într-o zon cu z voaie pline de ciulini, unde, cât vedeai cuă ă ochii, nu erau decât coline rotunjite, cu vârfuri pleşuve.

Crezusem c o c l torie înseamn cu totul altceva, şiă ă ă ă când, în visele mele copil reşti, îmi p r seam satul, oă ă ă f ceam pentru nişte inuturi care nu sem nau deloc cu celeă ţ ă pe care le str b team acum.ă ă

46

Era pentru prima oar când f ceam un drum atât de lungă ă f r s m odihnesc niciun pic.ă ă ă ă

St pânul meu mergea cu paşi regula i, mari, ducându-lă ţ pe Sufle el pe um r sau pe un fel de rani pe care o purtaţ ă ţă în spate, iar în jurul lui câinii înaintau cu paşi m run i, f ră ţ ă ă s se îndep rteze.ă ă

Din când în când, Vitalis le adresa cuvinte prieteneşti, atât în francez , cât şi într-o limb pe care nu o cunoşteam.ă ă

Nici el, nici ei nu p reau obosi i. Dar nu acelaşi lucru seă ţ întâmpla cu mine. Eu eram epuizat. Oboseala fizic şiă tulbur rile sufleteşti îmi sleiser puterile.ă ă

Îmi târâm picioarele şi de-abia puteam s m in după ă ţ ă st pânul meu. Totuşi, nu îndr zneam s -l rog s ne oprim.ă ă ă ă

— Sabo ii t i sunt de vin c oboseşti aşa, îmi spuseţ ă ă ă Vitalis. La Ussel î i voi cump ra pantofi.ţ ă

Aceste cuvinte m îmb rb tar .ă ă ă ăÎmi dorisem atât de mult s am o pereche de pantofi.ă

B iatul primarului şi cel al hangiului aveau pantofi, şiă duminica, când veneau la biseric , aceştia alunecau parcă ă pe dalele sonore, în timp ce noi, ranii, înc l a i cu sabo iiţă ă ţ ţ ţ noştri grei de lemn, f ceam un zgomot asurzitor.ă

— Ussel este departe?— Iat ce te preocup acum, spuse Vitalis râzând, doreştiă ă

o pereche de pantofi, nu-i aşa, b iete? Ei bine, î i promit oă ţ pereche cu inte. Î i promit s - i mai cump r o pereche deţ ţ ă ţ ă pantaloni de catifea, o hain şi o p l rie. Sper ca acesteaă ă ă s - i usuce lacrimile şi s - i dea aripi la picioare pentruă ţ ă ţ urm toarele şase leghe pe care le mai avem de str b tut.ă ă ă

Pantofi, şi cu inte pe deasupra. Eram surprins. Pantofiiţ erau deja un lucru extraordinar pentru mine, dar când am auzit şi de inte am uitat cu totul sup rarea.ţ ă

Pantofi! Pantofi cu inte! O pereche de pantaloni deţ catifea! O hain ! O p l rie!ă ă ă

Of! Dac tuşa Barberin m-ar putea vedea! Ar fi aşa deă fericit şi de mândr de mine!ă ă

47

Cu toate c pantofii şi pantalonii de catifea se aflau laă cap tul celor şase leghe ce ne mai r mâneau de str b tut,ă ă ă ă mi se p rea c nu pot merge aşa departe.ă ă

Cerul, care fusese senin de când plecasem, se acoperise încetul cu încetul cu nori cenuşii şi începu s cad o ploaieă ă fin , care nu mai încet .ă ă

Cu cojocul s u, Vitalis era destul de bine ap rat şi-l puteaă ă ad posti pe Sufle el, care la prima pic tur de ploaieă ţ ă ă intrase în ascunz toarea lui. Dar câinii şi cu mine, care nuă aveam nimic cu care s ne acoperim, am fost uda i repedeă ţ pân la piele; câinii puteau s se scuture din când în când,ă ă în timp ce eu nu puteam face acelaşi lucru. Trebuia să înaintez cu hainele grele, muiate de ploaie, ce m striveauă şi m înghe au.ă ţ

— R ceşti uşor?, m întreb st pânul meu.ă ă ă ă— Nu ştiu, nu-mi amintesc s fi fost vreodat r cit.ă ă ă— Este bine atunci. Ai şi lucruri bune. Dar nu vreau s teă

expun inutil, nu vom merge mai departe ast zi. Iat un sat,ă ă vom petrece noaptea acolo.

În sat nu exista un han şi nimeni n-a vrut s primească ă un b trân care târa dup el un copil şi trei câini, unii maiă ă murdari decât ceilal i.ţ

— Nu primim oaspe i, ni se spunea şi ni se închidea uşaţ în nas.

Mergeam de la o cas la alta şi nimeni nu ne deschidea.ăTrebuia, oare, s continu m s mergem cele patru legheă ă ă

care ne mai desp r eau de Ussel?ă ţNoaptea se l sase, ploaia ne înghe ase, iar eu îmiă ţ

sim eam picioarele epene ca nişte buşteni.ţ ţAh! unde era casa tuşei Barberin?Pân la urm , un ran, mai milos decât vecinii lui, neă ă ţă

deschise uşa unui hambar. Dar, înainte de-a ne l sa să ă intr m, ne spuse c n-avem voie s aprindem focul.ă ă ă

— Da i-mi chibriturile, îi spuse lui Vitalis, vi le voi înapoiaţ când pleca i.ţ

48

Cel pu in aveam un acoperiş deasupra capului şi ploaiaţ nu ne mai uda.

Vitalis era un om prudent, care nu pornea la drum f ră ă provizii. În rani a ce-o purta în spate se afla o pâine mareţ pe care o împ r i în patru buc i.ă ţ ăţ

Atunci am v zut pentru prima oar cum men ineaă ă ţ supunerea şi disciplina trupei.

În timp ce mergeam din poart în poart în c utarea unuiă ă ă loc unde s dormim, Zerbino intrase, neobservat de nimeni,ă într-o cas şi ieşise repede cu o coaj de pâine în bot.ă ă Vitalis nu-i spusese atunci decât câteva cuvinte:

— Pe disear , Zerbino!ăNu m gândeam la acest furt, când l-am v zut peă ă

Zerbino, în timp ce st pânul t ia pâinea, sp şit, cu urechileă ă ă l sate în jos.ă

Vitalis şi cu mine st team pe dou mald re de fân, unulă ă ă lâng altul, cu Sufle el între noi; cei trei câini erau alinia i înă ţ ţ fa a noastr . Capi şi Dolce îl priveau int pe st pân, iarţ ă ţ ă ă Zerbino st tea cu botul în jos şi cu urechile l sate.ă ă

— Ho ii s ias din rând, spuse Vitalis pe un tonţ ă ă poruncitor, şi s se duc la col ; se vor culca f r să ă ţ ă ă ă m nânce.ă

Imediat, Zerbino îşi p r si locul şi se duse târându-se înă ă col ul pe care i-l ar tase st pânul. Se vârî în întregime subţ ă ă o gr mad de fân şi nu-l mai z rir m, dar îl auzeamă ă ă ă scâncind jalnic.

Dup aceast pedeaps , Vitalis îmi întinse bucata meaă ă ă de pâine şi, în timp ce o mânca pe a lui, le împ r i luiă ţ Sufle el, Dolce şi Capi, în îmbuc turi ceva mai mici, buc ileţ ă ăţ care le erau destinate.

În ultimele luni pe care le-am petrecut lâng tuşaă Barberin nu am fost r sf at, dar schimbarea mi se p reaă ăţ ă prea dur .ă

Of! Cât de bun era supa f cut de tuşa Barberin înă ă ă fiecare sear , chiar dac nu avea unt!ă ă

49

Cât de pl cut ar fi fost acum în col ul meu de lâng foc,ă ţ ă cum m-aş fi strecurat bucuros în cearşafurile mele, acoperindu-m cu p tura pân peste ochi.ă ă ă

Dar, din p cate, nici nu putea fi vorba de cearşafuri, niciă de p turi, şi trebuia s ne consider m ferici i c avem ună ă ă ţ ă pat de fân.

Sfârşit de oboseal , cu picioarele numai r ni din cauzaă ă sabo ilor, tremuram de frig în hainele mele ude leoarc . Eraţ ă târziu, dar eu nu m gândeam s dorm.ă ă

— Î i cl n nesc din ii, spuse Vitalis. Î i este frig?ţ ă ţă ţ ţ— Pu in.ţL-am auzit deschizând rani a.ţ— Nu am o garderob prea bogat , spuse el, dar uite oă ă

c maş şi o vest în care te po i înveli dup ce- i sco iă ă ă ţ ă ţ ţ hainele ude. Apoi te vâri în fân. Te vei înc lzi şi vei adormi.ă

Totuşi, nu m-am înc lzit aşa de repede cum credeaă Vitalis; mult timp m-am r sucit în fân. M durea tot corpulă ă şi eram tare nefericit ca s pot adormi.ă

Toate zilele vor fi, oare, la fel cu cea de azi, de acum înainte? Vom merge prin ploaie, ne vom culca prin hambare, vom tremura de frig, nu vom avea decât o bucată de pâine la cin ? Şi nu va mai fi nimeni care s mă ă ă comp timeasc , nimeni care s m iubeasc ? Nu va maiă ă ă ă ă exista o tuş Barberin?ă

În timp ce m gândeam la toate acestea, trist, am rât şiă ă cu ochii plini de lacrimi, am sim it o suflare c ldu peţ ă ţă obraz.

Am întins mâna şi am dat peste blana cârlion at a luiţ ă Capi.

Se apropiase încet de mine, înaintând cu grij pe fân, şiă m mirosea; suflarea lui o sim eam pe fa şi în p r.ă ţ ţă ă

Ce voia oare?Se culc pe fân lâng mine şi începu s -mi ling mâna cuă ă ă ă

delicate e.ţFoarte mişcat, m-am ridicat pe jum tate şi l-am s rutată ă

pe nas.

50

Scoase un schel l it în buşit, apoi îşi puse laba în mânaă ă ă mea şi nu se mai mişc .ă

Am uitat şi de oboseal şi de sup rare; toat triste eaă ă ă ţ care m ap sa disp ruse; nu mai eram singur, aveam ună ă ă prieten.

51

6 Debutul meu

A doua zi, am pornit-o la drum devreme.Nu mai ploua. Cerul era albastru şi, datorit vântului careă

suflase toat noaptea, noroiul se uscase. P s rile cântauă ă ă voioase prin tufişuri şi cei trei câini zburdau în jurul nostru. Din când în când, Capi se aşeza pe labele din spate şi-mi adresa dou , trei l tr turi a c ror semnifica ie o în elegeamă ă ă ă ţ ţ foarte bine.

— Curaj! Curaj!, spuneau acestea.Era un câine inteligent, care putea s în eleag totul şiă ţ ă

ştia s se fac în eles. Adesea am auzit spunându-se c nu-iă ă ţ ă lipsea decât graiul. Dar eu n-am gândit niciodat aşa. Cândă d dea din coad , dovedea mai mult spirit şi reuşea s fieă ă ă mai expresiv decât sunt vorbele sau privirea multor oameni. Oricum, graiul nu a fost niciodat necesar între elă şi mine. Ne-am în eles imediat, din prima zi.ţ

Eram foarte curios s v d un oraş, pentru c nu ieşisemă ă ă niciodat din satul meu. Trebuie s m rturisesc c oraşulă ă ă ă Ussel nu m-a impresionat. Vechile case cu turnule e, careţ fac, f r îndoial , bucuria istoricilor, m-au l sat cu totulă ă ă ă indiferent.

Este adev rat c nu pitorescul îl c utam eu în acesteă ă ă case.

Nu aveam decât o idee în cap, care-mi întuneca privirea Şi nu-mi permitea s v d decât un singur lucru: o pr v lieă ă ă ă cu pantofi.

Pantofii, pantofii promişi de Vitalis. Sosise ceasul s -iă încal .ţ

Unde era pr v lia binecuvântat în care îi vom afla?ă ă ă

52

Nu c utam decât aceast pr v lie; restulă ă ă ă – turnule e,ţ ogive, coloane – nu m interesa.ă

Singura amintire pe care o p strez din Ussel este cea aă unei pr v lii întunecate şi afumate de pe lâng hale. În fa aă ă ă ţ pr v liei erau expuse puşti vechi, un costum cu vipuşc şiă ă ă cu epole i arginta i, multe l mpi şi coşuri cu tot felul deţ ţ ă fier rii, lac te şi chei ruginite.ă ă

Trebuia s cobori trei trepte pentru a intra în pr v lioară ă ă ă şi atunci te aflai deodat într-o înc pere mare, în care maiă ă mult ca sigur c nu intrase niciodat soarele de când fuseseă ă pus acoperişul.

Cum, oare, un lucru atât de frumos ca pantofii poate fi vândut într-un loc atât de îngrozitor?

Totuşi, Vitalis ştia el ce ştia când venise în această dughean şi curând am avut fericirea s încal o pereche deă ă ţ pantofi cu inte, care cânt reau parc de zece ori mai multţ ă ă decât sabo ii mei.ţ

Generozitatea st pânului meu nu s-a oprit aici; după ă pantofi, mi-a cump rat o hain de catifea albastr , nişteă ă ă pantaloni de stof şi o p l rie de fetru: tot ce-mi promisese.ă ă ă

Voi purta catifea, eu care nu purtasem pân atunci decâtă pânz ; o p l rie, când pân atunci nu avusesem decâtă ă ă ă p rul s m acopere; sigur c era cel mai bun om din lume,ă ă ă ă cel mai generos şi cel mai bogat.

Este adev rat c haina de catifea era decolorat şiă ă ă mototolit , c pantalonii erau cam roşi, c era greu deă ă ă ghicit care fusese culoarea p l riei, atâta ploaie şi prafă ă înghi ise, dar, fermecat de atâta splendoare, eramţ insensibil la imperfec iunile care se ascundeau subţ str lucirea lor.ă

De-abia aşteptam s îmbrac aceste haine frumoase, dar,ă înainte de a mi le da, Vitalis le supuse unei transform ri,ă care m umplu de-o uimire dureroas .ă ă

Întorşi la han, Vitalis lu foarfec şi t ie pantalonii până ă ă ă la genunchi.

Deoarece îl priveam uimit, Vitalis îmi spuse:

53

— Fac asta doar ca s nu semeni cu toat lumea. Suntemă ă în Fran a, te îmbrac aşa cum se îmbrac un italian; dac neţ ă ă ducem în Italia, ceea ce este posibil, vei fi îmbr cat ca ună francez.

Aceast explica ie nu m-a l murit. Atunci, Vitalisă ţ ă continu :ă – Ce suntem noi? Artişti, nu-i aşa? Comedian iţ care, doar prin aspectul lor, trebuie s provoaceă curiozitatea. Crezi c , dac ne vom duce în pia a publică ă ţ ă îmbr ca i ca nişte burghezi sau rani, i-am putea face peă ţ ţă oameni s ne priveasc şi s se apropie de noi? Nu, nu-iă ă ă aşa? Aş vrea s înve i c în via aparen a este câteodată ţ ă ţă ţ ă hot râtoare; este nepl cut, dar asta este.ă ă

Iat , cum, din francezul care eram diminea a, am devenită ţ italian seara.

Având pantalonii pân la genunchi, Vitalis mi-a prinsă ciorapii cu nişte panglici roşii încrucişate pe picior, pe p l rie mi-a pus alte panglici şi a împodobit-o cu un buchetă ă de flori de lân .ă

Nu ştiu ce gândeau al ii despre mine, dar eu trebuie sţ ă m rturisesc c m g seam superb, şi cred c aşa era, c ciă ă ă ă ă ă prietenul meu Capi, dup ce s-a uitat îndelung la mine, mi-aă întins laba, complet satisf cut.ă

Aprobarea lui Capi pentru transformarea mea era cu atât mai agreabil cu cât, atunci când îmi îmbr cam noile haine,ă ă Sufle el s-a aşezat în fa a mea şi mi-a imitat gesturile,ţ ţ exagerându-mi-le. Dup ce am terminat cu îmbr catul, şi-aă ă pus mâinile pe şolduri şi, dându-şi capul pe spate, a început s râd sco ând nişte strig te batjocoritoare.ă ă ţ ă

Auzisem spunându-se c o problem ştiin ifică ă ţ ă interesant , pe care şi-o puseser savan ii, era dacă ă ţ ă maimu ele râdeau. Cred c cei ce şi-au pus aceastţ ă ă întrebare sunt nişte indivizi care nu ies niciodat dină bibliotec şi care nu şi-au dat niciodat osteneala să ă ă studieze maimu ele. Pentru mine, care am tr it mult timp înţ ă intimitatea lui Sufle el, pot afirma c râdea, şi câteodatţ ă ă într-un fel care m jignea. F r îndoial c râsul lui nu eraă ă ă ă ă

54

asem n tor cu al omului. Dar atunci când un sentimentă ă oarecare îi provoca veselia, i se vedeau col urile guriiţ tr gându-se înapoi; pleoapele i se încre eau, f lcile i seă ţ ă mişcau repede şi ochii lui negri p reau s arunce fl c ri, caă ă ă ă nişte buc i de c rbune aprins peste care se suflase.ăţ ă

De altfel, am observat curând aceste semne caracteristice ale râsului s u în nişte condi ii destul deă ţ penibile pentru amorul meu propriu.

— Acum, c ai terminat cu toaleta, îmi spuse Vitalis, după ă ce mi-am pus p l ria, vom începe s exers m pentru caă ă ă ă mâine, zi de târg, s putem da o mare reprezenta ie, înă ţ care vei debuta.

L-am întrebat ce înseamn s debutezi şi Vitalis mi-aă ă explicat c înseamn s apari prima oar în fa a publiculuiă ă ă ă ţ jucând teatru.

— Vom da mâine prima reprezenta ie, spuse el, şi tu veiţ face parte din ea. Deci, va trebui s repe i rolul pe care i l-ă ţ ţam preg tit.ă

Ochii mei mira i îi spuneau c nu în elegeam.ţ ă ţ— În eleg prin rol ceea ce vei avea tu de f cut în acestţ ă

spectacol. Dac te-am luat cu mine, n-am f cut-o numaiă ă pentru a- i oferi pl cerea de-a te plimba. Nu sunt atât deţ ă bogat pentru aşa ceva. Te-am luat ca s munceşti. Şiă munca aceasta const în a juca teatru, cu câinii mei şi cuă Sufle el.ţ

— Dar nu ştiu s joc teatru!, am strigat speriat.ă— De aceea trebuie s te înv . Cred c î i dai seama că ăţ ă ţ ă

nu de la sine merge Capi atât de gra ios pe labele lui dinţ spate şi nici Dolce nu sare din pl cere coarda. Pe Capi l-amă înv at s se in pe labele din spate şi pe Dolce amăţ ă ţ ă înv at-o, de asemenea, s sar coarda; au muncit îndelungăţ ă ă şi din greu pentru a c p ta aceste deprinderi, ca şi celelalteă ă care-i fac actori iscusi i. Ei bine, şi tu va trebui s munceştiţ ă pentru a înv a diferitele roluri pe care le vei juca cu ei.ăţ Deci, s începem!ă

55

Aveam pe atunci idei foarte sumare despre munc .ă Credeam c a munci înseamn s sapi p mântul, sau s taiă ă ă ă ă un copac, sau s ciopleşti în piatr , aşa c nu-mi puteamă ă ă imagina altceva.

— Piesa pe care o vom reprezenta, continu Vitalis, seă numeşte „Servitorul domnului Sufle el” sau „Cel mai prostţ nu-i cel care crede i”. Iat subiectul: Domnul Sufle el a avutţ ă ţ pân ast zi un servitor de care este foarte mul umit, peă ă ţ Capi. Dar Capi a îmb trânit şi domnul Sufle el vrea un nouă ţ servitor. Capi se oblig s -i caute unul. Dar succesorul luiă ă nu va fi un câine, ci un b ie el, un ran numit Rémi.ă ţ ţă

— Ca mine?— Nu ca tine, ci chiar tu. Vii din satul t u pentru a deveniă

servitorul domnului Sufle el.ţ— Maimu ele nu au servitori.ţ— În pies au. Dar tu soseşti, şi domnului Sufle el i seă ţ

pare c eşti cam prost nac!ă ă— Nu-i prea amuzant.— Ce- i pas ? Lumea trebuie s râd . De altfel,ţ ă ă ă

imagineaz - i c vii într-adev r la un domn pentru a deveniă ţ ă ă servitorul lui şi i se spune, de exemplu, s pui masa.ţ ă Înainteaz şi aşaz masa.ă ă

Pe mas se aflau farfurii, un pahar, un cu it, o furculi şiă ţ ţă un şervet alb.

— Cum trebuie s aranjez toate astea?ăSt team în fa a mesei cu bra ele atârnate, înclinat înă ţ ţ

fa , cu gura deschis , neştiind de unde s încep. St pânulţă ă ă ă meu b tu din mâini râzând cu hohote.ă

— Bravo, spuse el, bravo. Mimica fe ei tale esteţ excelent . B iatul pe care l-am avut înaintea ta avea oă ă mutr de şmecher, care parc spunea: „Ve i vedea cât deă ă ţ bine ştiu eu s fac pe prostul”. Tu nu spui nimic, eştiă natural, naivitatea ta este extraordinar .ă

— Nu ştiu ce trebuie s fac.ă— Chiar pentru asta eşti minunat. Mâine, sau poate peste

câteva zile, vei şti foarte bine ce ai de f cut. Atunci vaă

56

trebui s - i aduci aminte ce-ai sim it acum şi s te prefaciă ţ ţ ă c sim i ceea ce sigur c n-o s mai sim i. Dac vei puteaă ţ ă ă ţ ă s - i reg seşti mutra şi atitudinea de acum, î i prezic ună ţ ă ţ mare succes.

Ce este personajul t u în piesa mea? Este un b iat de laă ă ar , care nu a v zut nimic şi nu ştie nimic. Ajunge laţ ă ă

maimu şi se dovedeşte a fi mai prost şi maiţă neîndemânatic decât ea. De aici şi titlul piesei mele: „Cel mai prost nu-i cel care crede i”. Adic mai prost decâtţ ă Sufle el. Acesta-i rolul t u. Ca s -l joci la perfec ie nuţ ă ă ţ trebuie decât s r mâi aşa cum eşti în acest moment; dară ă cum asta este imposibil, va trebui s - i aminteşti ce ai fostă ţ şi s devii, prin meşteşug, ceea ce nu vei mai fi în modă natural.

„Servitorul domnului Sufle el” nu era o mare comedie şiţ reprezenta ia nu dura decât dou zeci de minute. Darţ ă repeti ia a durat trei ore. Vitalis ne punea s o lu m de laţ ă ă cap t de zeci de ori, atât pe mine, cât şi pe câini.ă

Câinii uitaser într-adev r anumite p r i din rol şiă ă ă ţ trebuiau s -l înve e din nou.ă ţ

Am fost uimit s v d r bdarea şi blânde ea st pânului.ă ă ă ţ ă Nu aşa se purtau oamenii cu animalele în satul meu, unde înjur turile şi loviturile erau singurele procedeeă educa ionale ce se întrebuin au.ţ ţ

El, oricât s-a prelungit aceast repeti ie, nu s-a sup rată ţ ă niciodat ; nu a înjurat nici m car o dat .ă ă ă

— Haide i s-o lu m de la cap t, spunea el cu severitateţ ă ă când ceea ce ceruse nu era bine f cut. Eşti prost, Capi, nuă eşti atent. Sufle el te va certa.ţ

Asta era tot; totuşi, era destul.— Ei bine, m întreab el când repeti ia a luat sfârşit,ă ă ţ

crezi c te vei obişnui s joci teatru?ă ă— Nu ştiu.— Te plictiseşte?— Nu, m amuz .ă ă

57

— Atunci, totul va fi bine, eşti inteligent şi, ceea ce este poate mai important, eşti atent. Cu aten ie şi cu ascultareţ po i face totul. Uit -te la câinii mei şi compar -i cu Sufle el.ţ ă ă ţ Sufle el este poate mai plin de via şi mai inteligent, darţ ţă nu ascult . Re ine cu uşurin ce-l înve i, dar uit imediat.ă ţ ţă ţ ă De altfel, nu face niciodat cu pl cere ce-i cer; s-ar revoltaă ă bucuros şi întotdeauna te contrazice. Asta ine de firea lui:ţ maimu a nu are, asemenea câinelui, conştiin a datoriei şiţ ţ prin aceasta îi este inferioar . În elegi ce- i spun?ă ţ ţ

— Cred c da.ă— Fii, deci, atent, b iete, fii ascult tor, f cât po i de bineă ă ă ţ

ce ai de f cut. În via asta-i totul!ă ţăDeoarece mi-a vorbit astfel, am avut curajul s -i spun că ă

lucrul care m-a mirat cel mai mult în timpul acestei repeti iiţ a fost r bdarea nem surat de care a dat dovad atât cuă ă ă ă Sufle el şi cu câinii, cât şi cu mine.ţ

Atunci a început s surâd blând.ă ă— Se vede c n-ai tr it pân acum decât în mijloculă ă ă ranilor care sunt duri cu animalele şi care cred c acesteaţă ă

ascult doar de bât . Este o greşeal sup r toare: pu ineă ă ă ă ă ţ lucruri se pot ob ine cu brutalitate, în timp ce cu blânde eaţ ţ ob ii foarte mult, dac nu chiar totul. Eu am ob inutţ ă ţ întotdeauna tot ce-am vrut de la animalele mele, pentru că nu m-am sup rat niciodat pe ele. Dac le-aş bate, ele ar fiă ă ă fricoase, iar frica le paralizeaz inteligen a. Dac m-aş fiă ţ ă înfuriat pe ele, n-aş mai fi ceea ce sunt şi n-aş fi c p tată ă aceast r bdare nem rginit , care m-a f cut s - i câştigă ă ă ă ă ă ţ încrederea. Cei ce înva pe al ii se înva şi pe ei în acelaşiţă ţ ţă timp. Câinii mei mi-au dat tot atâtea lec ii câte au primit eiţ de la mine. Eu le-am dezvoltat inteligen a, ei mi-au formatţ caracterul.

Ceea ce auzeam mi se p rea atât de ciudat, încât amă izbucnit în râs.

— Toate astea i se par bizare, nu-i aşa? Cum poate unţ câine s dea lec ii unui om? Şi totuşi, este adev rat.ă ţ ă

58

Gândeşte-te pu in. Eşti de acord c un câine simte influen aţ ă ţ st pânului s u?ă ă

— Da, bineîn eles.ţ— Atunci vei în elege c st pânul este obligat s veghezeţ ă ă ă

asupra lui însuşi când se apuc s educe un câine.ă ă Imagineaz - i o clip c , începând s -l educ pe Capi, m-aş fiă ţ ă ă ă l sat prad furiei şi mâniei. Ce-ar fi f cut Capi? Ar fi luată ă ă acest obicei s se înfurie şi s se mânie. Adic , dac s-ar fiă ă ă ă luat dup mine, ar fi fost la fel de nervos ca mine. Câineleă este întotdeauna oglinda st pânului s u şi cine se uit laă ă ă unul, îl vede pe cel lalt. Arat -mi câinele t u pentru a- iă ă ă ţ spune cine eşti. Tic losul are drept câine un netrebnic.ă Ho ul, un ho . ranul prost un câine grosolan. Omulţ ţ Ţă politicos şi amabil un câine binecrescut.

Tovar şii mei, câinii şi maimu a, aveau asupra mea ună ţ mare avantaj; erau obişnui i s apar în public, încât pentruţ ă ă ei ziua urm toare sosi f r s se team de ea. Nu trebuiauă ă ă ă ă s fac decât ceea ce mai f cuser de sute şi poate de miiă ă ă ă de ori.

Dar eu nu aveam siguran a lor calm . Ce va spune Vitalisţ ă dac eu voi juca prost. Ce vor spune spectatorii?ă

Acest gând îmi tulbur somnul şi, când, în sfârşit, amă adormit, am visat oameni care râdeau în hohote, b tându-şiă joc de mine.

Eram, deci, foarte emo ionat a doua zi când am p r sitţ ă ă hanul pentru a ne duce în pia , unde trebuia s aib locţă ă ă spectacolul nostru.

Vitalis mergea în frunte, cu capul sus, cu pieptul bombat, dansând în ritmul unui vals pe care-l cânta la un fluier de metal. În urma lui venea Capi, ducându-l în spate pe Sufle el, în costum de general englez, uniform roşie,ţ ă galonat cu auriu, purtând pe cap un joben cu o pan lat .ă ă ă Apoi, la o distan respectuoas , avansau în acelaşi rândţă ă Zerbino şi Dolce. Eu încheiam cortegiul, care, datorită distan ei dintre noi, ocupa destul loc pe strad .ţ ă

59

Dar ceea ce atr gea mai mult aten ia decât pompaă ţ defil rii noastre era sunetul ascu it al fluierului careă ţ ajungea pân în ultimul ungher al caselor, trezindă curiozitatea locuitorilor din Ussel. Lumea d dea fuga laă por i pentru a ne vedea, perdelele tuturor ferestrelor seţ tr geau.ă

Câ iva copii ne urm reau, mai mul i rani uimi i li seţ ă ţ ţă ţ al turaser , şi când am ajuns la pia aveam în spatele şi înă ă ţă jurul nostru un adev rat cortegiu.ă

„Sala” noastr de spectacol a fost imediat construit . Eaă ă consta dintr-o frânghie legat de patru copaci, în aşa felă încât s formeze un p trat în mijlocul c ruia au luat locă ă ă „artiştii”.

Prima parte a spectacolului a cuprins diferite figuri executate de câini, dar nu v pot spune cum s-auă desf şurat pentru c eram ocupat s -mi repet rolul şi mă ă ă ă sim eam tulburat de nelinişte.ţ

Îmi amintesc doar c Vitalis şi-a l sat deoparte fluierul şiă ă l-a înlocuit cu o vioar cu care înso ea exerci iile câinilor,ă ţ ţ cântând când melodii de dans, când muzic lin şi duioas .ă ă ă

Mul imea se adunase în jurul frânghiei şi când am privitţ în jur, mai mult f r s -mi dau seama, am v zut o gr madă ă ă ă ă ă de ochi fixa i asupra noastr , care ne înconjurau din toateţ ă p r ile.ă ţ

Dup ce s-a terminat prima parte, Capi a luat un taleră mic de lemn între din i şi, mergând pe labele dinapoi, aţ început s fac turul „onorabilei societ i”. Când nu c deauă ă ăţ ă bani în taler, Capi se oprea, l sând talerul în untrulă ă p tratului, departe de mâinile spectatorilor, îşi puneaă l bu ele pe cel care nu d duse nimic, l trând de dou sauă ţ ă ă ă trei ori, şi lovea buzunarul din care voia ca spectatorul să scoat recompensa aşteptat .ă ă

Atunci, din public se auzeau strig te când vesele, cândă batjocoritoare.

— Este şmecher câinele, îi cunoaşte bine pe cei cu buzunarele pline.

60

— Haide, bag mâna în buzunar!ă— Va da ceva!— Nu va da nimic!— O s - i recuperezi banii din moştenirea unchiului t u…ă ţ ă

Şi banii erau, în fine, smulşi din adâncurile buzunarului, în acest timp, Vitalis, f r s spun nimic, dar nesc pând dină ă ă ă ă priviri talerul, interpreta arii vesele la vioara pe care o ridica sau o cobora în ritmul muzicii.

În curând, Capi veni la st pânul lui cu talerul plin.ăAcum era rândul nostru, al lui Sufle el şi al meu, sţ ă

intr m în scen .ă ă— Doamnelor şi Domnilor, spuse Vitalis gesticulând cu o

mân în care avea arcuşul şi cu cealalt în care aveaă ă vioara, ne vom continua spectacolul cu o comedie minunat intitulat „Servitorul Domnului Sufle el” sau „Celă ă ţ mai prost nu-i cel care crede i”. Un om ca mine nu seţ coboar s fac elogiul pieselor şi al actorilor s i. Deci, nuă ă ă ă v spun decât un singur lucru. C sca i bine ochii, deschide iă ă ţ ţ urechile şi preg ti i-v mâinile s aplauda i.ă ţ ă ă ţ

Ceea ce el numea „o minunat comedie” era în realitateă o pantomim , adic o pies interpretat cu gesturi şi nu cuă ă ă ă cuvinte. Şi asta pentru c doi dintre principalii actori,ă Sufle el şi Capi, nu ştiau s vorbeasc , iar cel de al treilea,ţ ă ă eu însumi, ar fi fost incapabil s rosteasc dou vorbe.ă ă ă

Totuşi, pentru a face jocul actorilor mai uşor de în eles,ţ Vitalis spunea câteva cuvinte care explicau scenele piesei.

Cântând o melodie r zboinic în surdin , preg ti intrareaă ă ă ă în scen a domnului Sufle el, general englez, care-şiă ţ câştigase gradele şi averea în r zboaiele din India.ă

Pân în acea zi, domnul Sufle el nu avusese decât ună ţ singur servitor, pe Capi, dar de-acum voia s fie servit deă un om, averea permi ându-i acest lux; animalele fuseserţ ă mult timp sclavele omului, era timpul ca acest lucru s seă schimbe.

61

În aşteptarea acestui om-servitor, domnul Sufle el seţ plimba în sus şi în jos şi-şi fuma trabucul. Trebuia s vede iă ţ cum arunca fumul în nasul spectatorilor!

Generalul devenise nervos şi-şi învârtea ochii asemenea cuiva care se înfurie; îşi muşca buzele şi lovea p mântul cuă laba. La cea de-a treia lovitur trebuia s intru eu în scen ,ă ă ă adus de Capi.

Dac mi-aş fi uitat rolul, câinele mi l-ar fi adus aminte. Laă momentul potrivit mi-a întins laba şi m-a adus în fa aţ generalului.

Acesta, v zându-m , ridic cele dou labe din fa într-ună ă ă ă ţă gest de dezolare. Ei bine!, acesta-i servitorul pe care i-l aducea? Apoi veni lâng mine şi m privi în fa şi se învârtiă ă ţă în jurul meu ridicând din umeri!

Mutra îi era aşa de hazlie, încât toat lumea izbucni înă râs: în eleseser c m considera un imbecil notoriu; şiţ ă ă ă aceasta era şi opinia spectatorilor.

Piesa era în aşa fel construit , încât ar ta această ă ă imbecilitate sub toate formele: în fiecare scen trebuia să ă fac o nou prostie, în timp ce Sufle el, din contr , trebuia să ţ ă ă g seasc o nou ocazie pentru a-şi ar ta inteligen a şiă ă ă ă ţ m iestria.ă

Dup ce m examina îndelung, generalul, cuprins deă ă mil , îmi servea masa.ă

— Generalul crede c , dac b iatul va mânca, va fi maiă ă ă pu in prost, spuse Vitalis, iar noi vom vedea dac este aşa,ţ ă ad ug el.ă ă

Eu luam loc în fa a unei mese mici pe care era aranjatţ tacâmul şi m uitam nedumerit la şervetul de pe farfurie.ă

Ce s fac cu acest şervet?ăCapi îmi ar t c trebuia s -l folosesc.ă ă ă ăDup ce m-am gândit bine, mi-am suflat nasul în el.ăV zând aceasta, generalul se strâmb de râs, iar Capiă ă

c zu pe spate, cu l bu ele în aer, din cauza prostiei mele.ă ă ţV zând c m-am înşelat, am privit din nou şervetul,ă ă

întrebându-m cum s -l folosesc.ă ă

62

În sfârşit, îmi veni o idee salvatoare: am r sucit şervetulă şi mi-am f cut din el o cravat .ă ă

Alte râsete ale publicului, alt c dere a lui Capi pe spate.ă ăŞi tot aşa, pân când generalul exasperat îmi smulseă

scaunul, se aşez în locul meu şi manc prânzul ce-mi eraă ă destinat.

Ei! El ştia s se serveasc de un şervet. Şi-l trecu cuă ă dexteritate prin butoniera uniformei şi-l întinse pe genunchi. Cu cât gra ie rupse pâinea şi b u vinul!ă ţ ă

Dar momentul în care manierele sale produseser ună efect extraordinar fu acela în care, dup ce termină ă dejunul, ceru o scobitoare şi şi-o trecu rapid printre din i.ţ

Aplauzele izbucnir din toate p r ile şi reprezenta ia luă ă ţ ţ ă sfârşit într-un mod triumfal.

Cât de inteligent era maimu a! Cât de dobitoc eraă ţ servitorul! Revenind la han, Vitalis îmi f cu acestă compliment, iar eu, ca un actor adev rat ce eram, am fostă mândru de aceast laud .ă ă

63

7 Înv s citescăţ ă

ei ce compuneau trupa lui Vitalis aveau cu siguranţă talent de actori – m gândesc la câini şi la maimu ,ă ţă dar acest talent nu era prea variat. Dup ce d deauă ă

dou , trei reprezenta ii, li se cunoştea tot repertoriul; nuă ţ f ceau decât s se repete.ă ă

CTrebuia, deci, s nu r mânem mult timp în acelaşi oraş.ă ă

Dup trei zile de stat la Ussel a trebuit s plec m. Unde neă ă ă duceam?

Devenisem ceva mai îndr zne fa de st pânul meu, aşaă ţ ţă ă c i-am pus aceast întrebare.ă ă

— Cunoşti regiunea?, m întreb st pânul, privindu-m .ă ă ă ă— Nu.— Atunci de ce m întrebi unde mergem?ă— Ca s ştiu.ă— S ştii ce?ăAm r mas cu gura c scat , privind, f r s reuşesc să ă ă ă ă ă ă

rostesc vreun cuvânt, drumul alb ce se întindea în fa aţ noastr , în fundul unei v i.ă ă

— Dac - i spun c mergem acum la Amillac, c ne vomă ţ ă ă îndrepta apoi spre Bordeaux şi de la Bordeaux spre Pirinei, cu ce te ajut ?ă

— Dar dumneata cunoşti inutul?ţ— Nu am mai fost niciodat pe aici.ă— Şi totuşi, ştii unde mergem?M privi îndelung, ca şi cum ar fi c utat ceva în mine.ă ă— Nu ştii s citeşti, nu-i aşa?, m întreb .ă ă ă— Nu.— Ştii ce înseamn o carte?ă

64

— Da. Oamenii iau c r i când merg la biseric şi vor să ţ ă ă citeasc în ele rug ciunile! Am v zut c r i frumoase, cuă ă ă ă ţ poze în untru şi îmbr cate în piele.ă ă

— Bun! Deci în elegi c în c r i po i afla rug ciuni?ţ ă ă ţ ţ ă— Da!— Dar se poate s g seşti şi altceva în c r i. Când î i faciă ă ă ţ ţ

rug ciunile, repe i cuvintele pe care mama ta i le-a vârâtă ţ ţ în urechi şi care, din urechi, au ajuns în minte, pentru a reveni apoi pe limb când le rosteşti. Ei bine, cei ce spună rug ciuni cu ajutorul c r ilor nu-şi iau cuvintele ce compună ă ţ aceste rug ciuni din minte, ci le iau cu ochii din c r i, adică ă ţ ă le citesc.

— Am v zut oameni citind, am spus eu cu tonul glorios ală unei persoane care nu era proast şi care în elegea bine ceă ţ i se spune.

— Ceea ce se face pentru rug ciuni se poate face şiă pentru toate celelalte. Într-o carte pe care i-o voi ar taţ ă când ne vom odihni, vom g si numele şi istoria inuturiloră ţ pe care le travers m. Oameni care au locuit sau au parcursă aceste inuturi au pus în cartea mea ce-au v zut şi ce-auţ ă înv at, încât eu nu trebuie decât s deschid cartea şi săţ ă ă citesc pentru a cunoaşte aceste inuturi. Le v d ca şi cumţ ă le-aş privi cu propriii ochi, le înv istoria ca şi cum mi-ar fiăţ povestit .ă

Fusesem crescut ca un adev rat s lbatic care nu areă ă nicio idee despre via a civilizat . Aceste cuvinte au fostţ ă pentru mine ca o revela ie, confuz mai întâi, dar care s-aţ ă l murit încet, încet.ă

Este adev rat c fusesem trimis la şcoal , dar numaiă ă ă pentru o lun . Şi în acest r stimp nu mi s-a dat nicio carte,ă ă nu mi s-a vorbit nici despre lectur , nici despre scris, nu miă s-a dat nicio lec ie, de niciun fel.ţ

Având în vedere ce se petrece acum în şcoli, nu trebuie s tragem concluzia c spun lucruri neadev rate. În timpulă ă ă de care vorbesc, exista un mare num r de comune înă Fran a care nu aveau şcoli, iar în unele dintre cele careţ

65

aveau, erau înv tori care, dintr-un motiv sau altul, pentruăţă c nu ştiau prea multe sau pentru c aveau altceva deă ă f cut, nu-i înv au nimic pe copiii ce li se încredin au.ă ăţ ţ

Acesta era şi cazul înv torului din şcoala noastr dinăţă ă sat. Ştia oare ceva? Poate, nu vreau s -l acuz de ignoran .ă ţă Dar adev rul este c , atât timp cât am stat eu la şcoal , nuă ă ă ne-a inut nici cea mai mic lec ie; avea altceva de f cut,ţ ă ţ ă fiind de fapt cizmar. De diminea a pân seara scobea laţ ă sabo ii lui şi în jurul lui zburau tot timpul aşchii de lemn deţ fag şi de nuc. Niciodat nu ne vorbea decât despre p rin iiă ă ţ noştri, sau despre frig şi ploaie; dar despre citit sau socotit niciun cuvânt. O l sa cu noi pe fiica lui, care-l înlocuia şiă care ar fi trebuit s in lec iile. Dar cum adev rata eiă ţ ă ţ ă meserie era croitoria, proceda ca tat l ei şi, în timp ce elă scobea sabo ii, ea împungea de zor cu acul.ţ

Este adev rat c trebuiau s tr iasc şi ei, şi cum noiă ă ă ă ă eram doisprezece elevi, ce pl team fiecare câte cincizeciă de centime pe lun , cei şase franci nu puteau hr ni două ă ă persoane timp de treizeci de zile: sabo ii şi croitoriaţ completau ceea ce şcoala nu le putea da.

Deci, nu înv asem nimic la şcoal , nici m car literele.ăţ ă ă— Este greu de citit?, l-am întrebat pe Vitalis, dup ceă

mersesem destul de mult tot gândindu-m .ă— Este dificil pentru cei ce sunt tari de cap şi, chiar mai

greu, pentru cei ce nu au bun voin . Eşti tare de cap?ă ţă— Nu ştiu; dar cred c , dac vrei s m înve i s citesc,ă ă ă ă ţ ă

voi avea bun voin .ă ţă— Bine! Vom vedea, avem tot timpul în fa a noastr . Totţ ă

timpul în fa a noastr ! De ce nu începeam imediat? Nuţ ă ştiam cât de greu este s înve i s citeşti şi-mi imaginam că ţ ă ă imediat ce voi deschide o carte voi şti ce este în ea.

A doua zi, în timp ce mergeam, l-am v zut pe st pânulă ă meu aplecându-se şi luând de pe jos o bucat de scândură ă pr fuit .ă ă

— Iat cartea în care vei înv a s citeşti, îmi spuse el.ă ăţ ă

66

— O carte, aceast bucat de scândur ! M-am uitat cuă ă ă aten ie s v d dac nu-şi bate cumva joc de mine. Dar,ţ ă ă ă pentru c era serios, am privit atent ce g sise.ă ă

Era, într-adev r, o bucat de scândur de fag deă ă ă lungimea unui bra , lat cam de dou palme, bineţ ă ă rindeluit ; deasupra nu era nicio inscrip ie şi niciun fel deă ţ desen.

— Cum s citesc pe aceast scândur şi ce anume?ă ă ă— Mintea ta lucreaz , îmi spuse Vitalis râzând.ă— V bate i joc de mine?ă ţ— Nu, niciodat , dragul meu; batjocura poate fiă

folositoare pentru a reforma un caracter vicios, dar când ea se adreseaz ignoran ei, nu înseamn decât prostie dină ţ ă partea celui ce-o foloseşte. Aşteapt s ajungem la copaciiă ă aceia; ne vom odihni şi vei vedea cum vreau s te înv să ăţ ă citeşti cu ajutorul acestei buc i de lemn.ăţ

Am ajuns repede la pâlcul acela de copaci şi, dup ce amă pus jos tot ce purtam cu noi, ne-am aşezat pe iarba care începuse s înverzeasc şi care era pres rat cu p r lu e.ă ă ă ă ă ă ţ

Sufle el, dup ce i se scosese l n işorul, se ca r într-unţ ă ă ţ ţă ă copac şi începu s -i scuture ramurile unele dup altele, aşaă ă cum faci când vrei s dai jos nuci, în timp ce câinii, maiă linişti i şi mai obosi i, s-au culcat covrig lâng noi.ţ ţ ă

Atunci, Vitalis, sco ând un cu it din buzunar, începu sţ ţ ă taie din scândur o lam de lemn ceva mai sub ire. Reuşindă ă ţ în cele din urm , a îndreptat aceast lam pe ambele fe e,ă ă ă ţ în lungime, apoi a t iat-o în dou sprezece p tr ele egaleă ă ă ăţ ca m rime.ă

Eu îl priveam atent, dar, cu toat concentrarea, nuă reuşeam s în eleg cum din aceste mici buc ele de lemnă ţ ăţ voia s fac o carte; oricât de ignorant eram, ştiam c oă ă ă carte se compune dintr-un num r de foi de hârtie, pe careă erau trasate semne negre. Unde erau foile de hârtie? Unde erau semnele negre?

— Pe fiecare din aceste mici buc i de lemn, îmi spuse el,ăţ voi s pa cu vârful cu itului o liter a alfabetului. Vei înv aă ţ ă ăţ

67

astfel forma literelor şi, când le vei şti pe de rost şi nu le vei mai încurca, când le vei recunoaşte dintr-o privire, le vei putea pune unele lâng altele şi vei forma cuvinte. Când veiă reuşi s formezi toate cuvintele pe care i le voi spune, veiă ţ fi în stare s citeşti într-o carte.ă

Buzunarele mi s-au umplut în curând cu o colec ie deţ mici buc i de lemn şi am înv at repede s recunoscăţ ăţ ă literele alfabetului, dar ca s pot s le citesc mi-a trebuită ă ceva vreme şi a existat chiar un moment când am regretat c am vrut s înv s citesc.ă ă ăţ ă

Trebuie s spun totuşi, pentru a fi drept cu mine însumi,ă c nu lenea mi-a inspirat acest regret, ci amorul propriu.ă

Înv ându-m literele alfabetului, Vitalis a crezut c -lăţ ă ă poate înv a în acelaşi timp şi pe Capi, deoarece câineleăţ reuşise s memorizeze cifrele ceasului. De ce n-ară memoriza şi literele?

Şi am luat lec iile împreun . Devenisem colegul de clasţ ă ă al lui Capi, sau Capi devenise al meu, cum dori i.ţ

Bineîn eles, Capi nu trebuia s pronun e literele pe careţ ă ţ le vedea, c ci nu avea grai. Când buc elele de lemn erauă ăţ întinse pe iarb , Capi trebuia s trag cu laba literele peă ă ă care i le indica st pânul meu.ă

Mai întâi am f cut progrese mult mai rapide decât el, dară dac inteligen a mea era mai vie, memoria lui era maiă ţ bun : un lucru înv at era pentru el un lucru memorizată ăţ pentru totdeauna, nu-l mai uita şi, cum nu era distrat, nu ezita şi nu se înşela niciodat .ă

Când greşeam, st pânul spunea întotdeauna:ă— Capi va şti s citeasc înaintea lui Rémi.ă ăŞi câinele, în elegând, f r îndoial , d dea triumf tor dinţ ă ă ă ă ă

codi .ţă— S fii mai prost decât un animal merge într-o comedie,ă

dar în realitate este ruşinos, spunea Vitalis.Asta m durea aşa de tare, încât m str duiam din totă ă ă

sufletul, şi în timp ce bietul câine nu ştia decât s -şi scrieă

68

numele, alegând cele patru litere din toate literele alfabetului, eu am reuşit, în sfârşit, s citesc într-o carte.ă

— Acum, dup ce ai reuşit s citeşti literele, vrei s înve iă ă ă ţ s citeşti muzica?ă

— Atunci când voi şti s citesc muzica, voi putea cânta caă dumneata?

— Ai vrea s cân i ca mine?ă ţ— Oh, nu ca dumneata, ştiu bine c asta nu este posibil,ă

dar s cânt.ă— Î i place s m ascul i?ţ ă ă ţ— Da, îmi face mare pl cere. Privighetoarea cântă ă

frumos, dar mi se pare c dumneata cân i şi mai bine; şi,ă ţ apoi, nu-i acelaşi lucru. Când cân i, po i face din mine ceţ ţ vrei, îmi vine s plâng sau s râd şi am s - i spun un lucruă ă ă ţ care poate i se va p rea prostesc. Când cân i o melodieţ ă ţ trist sau duioas , îmi aduc aminte de tuşa Barberin, mă ă ă gândesc la ea, o v d în casa noastr şi totuşi nu în elegă ă ţ cuvintele pe care le pronun i, pentru c sunt în italian .ţ ă ă

Îi vorbeam uitându-m la el şi mi s-a p rut c ochii îi suntă ă ă înl crima i. Atunci m-am oprit şi l-am întrebat dac -lă ţ ă mâhneam spunându-i aceste lucruri.

— Nu, copilul meu, îmi r spunse el cu o voce emo ionat ,ă ţ ă nu m mâhneşti, din contr , îmi aduci aminte de tinere eaă ă ţ mea. Fii liniştit, te voi înv a s cân i şi, cum ai suflet şi tu,ăţ ă ţ la rândul t u, vei face spectatorii s plâng şi vei fiă ă ă aplaudat, vei vedea…

Vitalis se opri brusc şi am în eles c nu mai voia sţ ă ă vorbeasc despre asta. Dar nu b nuiam motivele pentruă ă care nu voia s mai vorbeasc . Le-am aflat mult mai târziuă ă şi în nişte împrejur ri dureroase, teribile pentru mine, peă care le voi povesti la timpul lor.

A doua zi, ca s m înve e s cânt, st pânul meu aă ă ţ ă ă procedat aşa cum a f cut cu cititul, adic a t iat p tr eleă ă ă ă ăţ de lemn pe care le-a gravat cu vârful cu itului.ţ

69

Dar de data aceasta a lucrat mai mult, c ci diverseleă semne necesare not rii muzicii ofer combina ii maiă ă ţ complicate decât alfabetul.

Pentru a nu-mi îngreuna buzunarele, a gravat aceste p tr ele pe ambele p r i, dup ce-a scrijelit pe ele câteă ăţ ă ţ ă cinci liniu e care reprezentau portativul. Pe una dintre p r iţ ă ţ grav cheia sol şi pe cealalt parte, cheia fa.ă ă

Apoi, când totul a fost gata, am început lec iile şi, trebuieţ s m rturisesc, c nu au fost mai pu in dure decât cele deă ă ă ţ care am avut parte când am înv at cititul.ăţ

Vitalis, atât de r bd tor cu câinii, se enerv de multe oriă ă ă pe mine.

— Cu un animal, strig el, te ab ii pentru c ştii c esteă ţ ă ă un animal, dar tu ai s m omori.ă ă

Şi, ridicând mâinile spre cer, într-un gest teatral, le l să ă s cad , lovindu-şi coapsele tare.ă ă

Sufle el, c ruia îi pl cea s repete tot ce i se p reaţ ă ă ă ă hazliu, copiase acest gest şi, deoarece asista aproape întotdeauna la lec iile mele, îmi era ciud c , atunci cândţ ă ă greşeam, ridica bra ele spre cer şi apoi şi le pocnea deţ coapse.

— Pân şi Sufle el îşi bate joc de tine, spunea Vitalis.ă ţDac aş fi îndr znit, i-aş fi r spuns c Sufle el îşi bate jocă ă ă ă ţ

atât de elev, cât şi de st pân, dar respectul, ca şi o teamă ă vag , m oprir , din fericire; m mul umeam s o spună ă ă ă ţ ă încet, pentru mine, când îl vedeam pe Sufle el pocnind dinţ mâini cu o strâmb tur , şi asta îmi mai calma jignirea.ă ă

În sfârşit, primii paşi au fost f cu i şi am avut bucuria să ţ ă solfegiez o melodie scris de Vitalis pe o bucat de hârtie.ă ă

În ziua aceea nu mai pocni din mâini, ci îmi d du două ă palme prieteneşti pe obraji, spunându-mi c , dac voiă ă continua aşa, voi deveni cu siguran un mare cânt re .ţă ă ţ

Bineîn eles c aceste lec ii nu au avut loc într-o singurţ ă ţ ă zi, ci timp de s pt mâni, de luni de zile, vreme în careă ă buzunarele mele au fost pline cu buc elele de lemn. Deăţ

70

altfel, nu lucram regulat, ca un şcolar, st pânul dându-miă lec iile când aveam timp liber.ţ

Zilnic trebuia s parcurgem un drum mai lung sau maiă scurt, de la un sat la altul, trebuia s d m spectacole pesteă ă tot pe unde puteam strânge ceva bani; trebuia s facemă repeti ii cu câinii şi cu Sufle el; trebuia s ne preg timţ ţ ă ă singuri masa de prânz şi pe cea de sear şi numai după ă aceea putea fi vorba despre lectur sau muzic , adesea laă ă un popas la picioarele unui copac sau pe o gr mad deă ă pietre, pe iarb , acolo unde drumul îmi servea drept masă ă pentru a-mi etala buc elele de lemn.ăţ

Aceast educa ie nu sem na cu cea primit deă ţ ă ă majoritatea copiilor, care nu trebuie s munceasc şi care,ă ă totuşi, se plâng c nu au timp s -şi fac temele ce li se dau.ă ă ă

Dar trebuie s spun c exista ceva mai important decâtă ă timpul pe care-l petreci înv ând: este râvna pe care oăţ depui; nu ora petrecut s înv m lec ia conteaz , ciă ă ăţă ţ ă voin a de a înv a. Din fericire, eram capabil s -mi încordezţ ăţ ă voin a f r s m las prea tare distras de lucrurile care neţ ă ă ă ă înconjurau. Ce-aş fi înv at oare dac aş fi lucrat într-oăţ ă camer , cu mâinile pe urechi, cu ochii lipi i de carte caă ţ anumi i elevi? Nimic, c ci noi nu aveam o camer în care sţ ă ă ă ne închidem şi, mergând de-a lungul drumului, trebuia s -ămi privesc tot timpul vârful picioarelor pentru a nu da în nas.

În sfârşit, am înv at ceva şi am reuşit în acelaşi timp săţ ă parcurg mari distan e, care nu mi-au fost mai pu inţ ţ folositoare decât lec iile lui Vitalis. Eram un copil sl buţ ă ţ când tr iam la tuşa Barberin şi felul în care se vorbeaă despre mine o dovedeşte: „un copil de oraş” spusese Barberin; „bra e şi picioare sub iri” ad ugase Vitalis.ţ ţ ă

Tr ind în aer liber, lâng st pânul meu, o via mai dur ,ă ă ă ţă ă picioarele şi bra ele prinseser puteri, pl mânii mi seţ ă ă dezvoltar , pielea mi se t b ci, şi am reuşit s suport, f ră ă ă ă ă ă s suf r cine ştie ce, atât frigul, cât şi c ldura, soarele, ca şiă ă ă ploaia, eforturile, lipsurile, oboseala.

71

72

8 Peste mun i şi prin v iţ ă

m str b tut o parte din sudul Fran ei, Auvergne,ă ă ţ Velay, Vivarais, Quercy, Rouergue, mun ii Cévennes,ţ Languedocul.A

Felul nostru de a c l tori era îns foarte simplu:ă ă ă mergeam aproape la întâmplare, urmând drumul care se întindea drept în fa a noastr , şi când ne apropiam de unţ ă sat care de departe nu ni se p rea prea s rac, neă ă preg team pentru o intrare triumfal . Eu m ocupam deă ă ă toaleta câinilor, piept nând-o pe Dolce, îmbr cându-l peă ă Zerbino, punând un plasture pe ochiul lui Capi, pentru ca acesta s poat juca rolul unui b trân soldat, şi-l for am peă ă ă ţ Sufle el s îmbrace uniforma de general. Asta era parteaţ ă cea mai grea a sarcinii mele, c ci maimu a, care ştia foarteă ţ bine c aceast îmbr c minte însemna începutul munciiă ă ă ă pentru ea, se ap ra cât putea şi inventa ghiduşiile cele maiă n struşnice pentru a m împiedica s-o îmbrac.ă ă

Atunci îl chemam pe Capi în ajutor, şi cu vigilen a, cuţ instinctul şi fine ea lui reuşea aproape întotdeauna sţ ă dejoace farsele maimu ei. Când trupa era gata, în mareţ inut , Vitalis îşi lua fluierul şi, aşezându-ne frumos în rând,ţ ă

începeam defilarea prin sat.Dac num rul de curioşi pe care-l atr geam dup noi eraă ă ă ă

suficient, d deam o reprezenta ie; dac , din contr , eraă ţ ă ă prea mic pentru a strânge ceva bani, ne continuam drumul.

Numai în oraşe r mâneam câteva zile, şi atunci,ă diminea a, puteam s m duc unde doream. Îl luam pe Capiţ ă ă dup mineă – pe Capi, c elul obişnuit, bineîn eles, f răţ ţ ă ă costumul de scenă – şi hoin ream pe str zi. Vitalis, care deă ă

73

obicei m inea cu str şnicie pe lâng el, de data asta îmiă ţ ă ă d dea voie.ă

— Deoarece întâmplarea, îmi spunea el, te face să cutreieri Fran a la o vârst când copiii sunt în general laţ ă şcoal , deschide ochii, priveşte şi înva . Când vei aveaă ţă vreo nel murire, când vei vedea ceva ce nu vei în elege,ă ţ dac ai întreb ri s -mi pui, pune-mi-le f r team . Poate că ă ă ă ă ă ă nu voi putea s - i r spund întotdeauna, c ci nu amă ţ ă ă preten ia c ştiu totul, dar este posibil s - i satisfac în mareţ ă ă ţ m sur curiozitatea. Nu am fost întotdeauna directorul uneiă ă trupe de animale savante şi am înv at şi altceva decâtăţ ceea ce-mi este util în acest moment pentru a-i prezenta pe Capi sau pe nobilul Sufle el în fa a „onorabilei societ i”.ţ ţ ăţ

— Ce anume?— Vom vorbi despre asta mai târziu. Pentru moment

trebuie s ştii c dresorul de câini care sunt ar fi putută ă ocupa o anumit pozi ie în lume. În acelaşi timp trebuie să ţ ă în elegi c , dac acum eşti pe treapta cea mai de jos aţ ă ă societ ii, po i, dac vrei, s ajungi încet, încet pe cea maiăţ ţ ă ă înalt . Asta depinde pu in de circumstan e şi de tine în maiă ţ ţ mare m sur ! Ascult lec iile ce i le dau, ascult -miă ă ă ţ ţ ă sfaturile, copile, şi, mai târziu, când vei fi mare, te vei gândi sper cu emo ie, cu recunoştin , la bietul muzicant care te-ţ ţăa speriat foarte tare când te-a luat de la doica ta. Cred că întâlnirea noastr va fi cât se poate de benefic pentru tine.ă ă

Care fusese oare acea pozi ie despre care vorbeaţ st pânul meu adesea, dar cu re inere?ă ţ

Aceast întrebare îmi stârnea curiozitatea şi-mi d dea deă ă gândit. Dac se aflase pe o treapt înalt a sc rii vie iiă ă ă ă ţ sociale, cum spusese, de ce era acum pe o treapt de jos?ă

Pretindea c pot s m ridic, dac doream, eu, care eramă ă ă ă un nimic, care nu ştia nimic, care nu avea familie, care nu avea pe nimeni s -l ajute.ă

Dar, atunci, el de ce coborâse?Dup ce am p r sit inutul Auvergne, am ajuns înă ă ă ţ

inuturile calcaroase din Quercy, întinse câmpii sinuoase,ţ

74

unde nu întâlneşti decât p mânturi şi crânguri pr p dite.ă ă ă Niciun inut nu este mai trist, mai s rac. Aceast impresie aţ ă ă c l torului ce-l traverseaz este accentuat de lipsa totală ă ă ă ă de ap . Nu exist râuri, pârâuri, iazuri. Doar, ici şi colo, albiiă ă de râu pietroase, dar secate. Apele s-au înfundat prin v g uni şi au disp rut sub p mânt pentru a ieşi la lumină ă ă ă ă mai departe, sub form de râuri şi fântâni.ă

În mijlocul acestei câmpii, ars de secet în momentulă ă când o traversam, se afla un sat mare, Labastide-Murat; am petrecut noaptea în şura unui han.

— Aici, îmi spuse Vitalis când discutam seara înainte de culcare, aici, în acest inut şi, probabil, în acest han s-aţ n scut un om care a omorât mii de solda i şi care,ă ţ începându-şi via a ca b iat de grajd, a devenit apoi prin şiţ ă ţ rege, se numea Murat1; a fost un adev rat erou şi satului iă s-a dat numele lui. L-am cunoscut şi adesea am stat de vorb cu el.ă

F r s vreau am întrebat:ă ă ă— Când era b iat de grajd?ă— Nu, r spunse Vitalis râzând, când era rege. Este primaă

oar când vin la Labastide; pe el l-am cunoscut la Neapole,ă la curtea lui.

— Ai cunoscut un rege!Probabil c tonul exclama iei mele a fost atât deă ţ

caraghios, încât râsul st pânului meu izbucni din nou şi seă prelungi mult timp.

St team pe-o banc în fa a grajdului, cu spatele sprijinită ă ţ de zidul care p stra c ldura zilei. Într-un sicomor înalt, ală ă c rui frunziş ne ap ra, greierii cântau monoton.ă ă

1 Joachim Murat (1767-1815), mareşal francez. A participat la războaiele napoleoniene, remarcându-se în luptele de la Austerlitz (1805), Jena (1806) şi Eylan (1807). Căsătorit cu sora lui Napoleon I, Carolina Bonaparte, a primit din partea împăratului titlul de mare duce de Bery şi de Clèves (1806-1808), apoi pe cel de rege al Neapolului (1808-l815). Obligat să-şi părăsească regatul, a încercat să-l recucerească, dar a fost prins la Pizzo şi împuşcat (n.t.).

75

În fa a noastr , deasupra acoperişurilor caselor, lunaţ ă plin care r s rise se ridica încet pe cer. Aceast sear eraă ă ă ă ă blând , dup c ldura dogoritoare a zilei.ă ă ă

— Vrei s te culci?, m întreb Vitalis, sau vrei s - iă ă ă ă ţ povestesc istoria regelui Murat?

— Oh, povesteşte-mi, te rog!Atunci îmi povesti pe îndelete aceast istorie şi timp deă

mai multe ore am r mas pe banc , el vorbind, eu, cu ochiiă ă pironi i pe fa a lui luminat de luna palid , ascultându-l.ţ ţ ă ă

Pân atunci nu ştiusem ce este istoria. Cine era s -miă ă vorbeasc despre ea? Oricum, nu tuşa Barberin, ea nici nuă ştia ce este aceea. Se n scuse la Chavanon şi tot acoloă avea s moar . Mintea ei nu mersese mai departe decâtă ă privirea. Universul ei era inutul pe care-l putea vedea cuţ ochii de pe muntele Audouze.

St pânul meu v zuse un rege. Acest rege îi vorbise.ă ăCine fusese st pânul meu în tinere e?ă ţŞi cum de ajunsese ceea ce vedeam eu acum, când era

b trân? Iat un subiect de medita ie pentru imagina ia vie,ă ă ţ ţ curioas , atât de dornic de extraordinar a unui copil.ă ă

76

9 Uriaşul cu cizme de şapte poşte

r sind inutul sterp şi pietros, m reg sesc, înă ă ţ ă ă amintire, într-o vale întotdeauna verde şi r coroas ,ă ă cea a Dordognei, pe care o coborâm f când deseă

popasuri, c ci bog ia regiunii se r sfrânge asupraă ăţ ă locuitorilor şi reprezenta iile noastre sunt numeroase, iarţ banii ajung destul de repede în talerul lui Capi.

PUn pod aerian, uşor ca şi cum ar fi fost sus inut în ceatţ ă

de firele din fusul Sfintei Fecioare, se înal deasupra unuiţă râu lat, ale c rui ape curg domol; este podul Cubzac, iară râul este Dordogne.

Un oraş în ruin , cu şan uri, turnuri şi, în mijlocul ziduriloră ţ pr buşite ale unei mân stiri, greieri care cânt printreă ă ă arbuşti: este Saint-Emilion.

Dar toate aceste imagini devin confuze. Îmi apare îns înă minte cea care m-a impresionat cel mai mult, deoarece şi-a l sat asupra mea amprenta pentru totdeauna şi-o potă evoca Şi ast zi ca şi cum s-ar fi întâmplat chiar ieri.ă

Petrecuser m noaptea într-un sat destul de s rac şi aă ă doua zi diminea a o pornir m din nou la drum.ţ ă

Am mers mult timp pe un drum pr fos, când, deodat ,ă ă Privirea, care pân atunci întâlnise doar vii, mi se opri pe oă întindere ce p rea nesfârşit , ca şi cum ar fi fost înf işată ă ăţ ă pe o perdea ce s-a coborât brusc în fa a noastr .ţ ă

Un râu ce mi se p rea extraordinar de lat înconjura colinaă pe care ne aflam; dincolo de râu, acoperişurile caselor şi clopotni ele bisericilor unui mare oraş se întindeau pân laţ ă orizont. Ce multe case! Ce de hornuri! Unele mai înalte şi mai înguste, în l ate ca nişte coloane, scoteau un fumă ţ

77

negru ce era purtat de briz deasupra oraşului, unde formaă un fel de cea întunecoas .ţă ă

Pe râu, de-a lungul malurilor, se înghesuiau nenum rateă cor bii care, asemenea copacilor dintr-o p dure, îşiă ă amestecau catargele, parâmele, pânzele, drapelele multicolore care fluturau în vânt. Se auzeau uruituri surde, zgomote de fiare şi de cazangerie, lovituri de ciocan şi, peste toate acestea, zgomotul produs de nenum rateleă tr suri ce circulau în sus şi în jos.ă

— Este oraşul Bordeaux, îmi spuse Vitalis.Pentru un copil ca mine, care nu v zuse pân atunciă ă

decât satele mizere din Creuse sau cele câteva or şele peă care le întâlnisem în peregrin rile noastre, era o feerie.ă F r s -mi dau seama, picioarele mi se opriser ;ă ă ă ă r m sesem nemişcat, privind în fa a mea, departe, laă ă ţ dreapta şi la stânga.

Dar privirea mi se opri curând într-o anumit direc ie:ă ţ râul şi cor biile care îl acopereau.ă

Se petrecea acolo ceva, o mişcare confuz care mă ă interesa cu atât mai mult cu cât nu în elegeam absolutţ nimic.

Cor bii, cu pânzele în vânt, coborau râul, uşor înclinateă pe-o parte, altele îl urcau. Erau unele care st teauă nemişcate ca nişte insule, iar altele se mişcau în jurul lor f r s - i dai seama cine le învârtea.ă ă ă ţ

Mai erau şi unele care nu aveau pânze, ci un coş prin care se îndreptau spre cer v l tuci de fum; se mişcauă ă repede, în toate direc iile, pe apa g lbuie l sând în urma lorţ ă ă dâre de spum alb .ă ă

— Este ora mareei, îmi spuse Vitalis, r spunzând, f r s -ă ă ă ăl întreb, mir rii mele; sunt cor bii care vin de pe mare după ă ă lungi c l torii. Sunt cele a c ror vopsea este murdar şiă ă ă ă care par ruginite; altele p r sesc portul; cele pe care le veziă ă în mijlocul râului, învârtindu-se în jurul ancorei, încearc să ă se aşeze cu prora spre flux. Cele care fug înv luite în noriă de fum sunt remorchere.

78

Ce de cuvinte stranii pentru mine! Ce de idei noi!Când am ajuns la podul peste care trece drumul ce vine

de la Labastide spre Bordeaux, Vitalis nu avusese timp s -ămi r spund nici la a suta parte din întreb rile pe careă ă ă voiam s i le pun.ă

Pân atunci nu st tusem niciodat mai mult timp înă ă ă oraşele pe care le întâlnisem în drum, c ci spectacolulă nostru ne obliga s schimb m zilnic locul reprezenta iilor,ă ă ţ pentru a avea mereu un public nou. Comediile reprezentate de „trupa ilustrului Vitalis” nu puteau constitui un repertoriu prea variat şi, jucând „Servitorul domnului Sufle el”, „Moartea generalului”, „Triumful drept ii”,ţ ăţ „Bolnavul purificat” şi alte trei-patru piese, terminam curând totul, actorii dând tot ce puteau. Trebuia să prezent m din nou „Bolnavul purificat” sau „Triumfulă drept ii” în alt parte, în fa a unor spectatori care nu leăţ ă ţ v zuser înc .ă ă ă

Dar Bordeaux este un oraş mare, unde publicul este mereu altul şi, schimbând cartierul, am putut da trei, patru reprezenta ii pe zi, f r a ni se striga, aşa cum p isem laţ ă ă ăţ Cahors:

— Tot aia juca i?ţDe la Bordeaux urma s ne ducem la Pau. Am traversată

astfel acel inut acoperit de nisipuri care se întindea de laţ por ile oraşului pân la Pirinei.ţ ă

Cu toate c nu mai eram şoricelul din fabul care g seşteă ă ă în tot ce vede un motiv de mirare, de admira ie sau deţ team , am comis de la începutul c l toriei o greşeal careă ă ă ă l-a f cut pe st pânul meu s râd şi s -şi bat joc de mineă ă ă ă ă ă pân la Pau.ă

Plecaser m din Bordeaux de şapte sau opt zile şi, după ă ce urmaser m malul râului Garonne, am p r sit râul laă ă ă Langon Şi am luat drumul spre Mont-de-Marsan, care o ia peste câmpuri. Viile, pajiştile, cirezile au fost înlocuite cu p duri de pini Şi cu iarb -neagr . Casele se r rir şiă ă ă ă ă devenir mai s race. Apoi am ajuns într-un câmp imens,ă ă

79

care se întindea în fa a noastr la nesfârşit, cu denivel riţ ă ă uşoare.

Nu erau culturi, p duri, ci, cât vedeai cu ochii, doară p mânt cenuşiu şi, de-a lungul drumului acoperit cu ună muşchi catifelat, ierburi uscate şi drobi pipernicit .ţă ă

— Iat -ne în land , spuse Vitalis. Trebuie s parcurgemă ă ă dou zeci, dou zeci şi cinci de leghe prin acest inut.ă ă ţ Înarmeaz - i picioarele cu curaj.ă ţ

Nu numai picioarele aveau nevoie de curaj, ci şi mintea şi sufletul; c ci, mergând pe acest drum ce p rea f r sfârşit,ă ă ă ă m cuprinsese o triste e vag , un fel de disperare!ă ţ ă

De atunci am f cut câteva c l torii pe mare şi,ă ă ă întotdeauna când m-am aflat în mijlocul oceanului, f r să ă ă v d nicio pânz în dep rtare, am reg sit în mine acelă ă ă ă sentiment de melancolie neîn eleas care m-a cuprins înţ ă acea pustietate.

Ca şi pe ocean, privirea mi se pierdea la orizont, în cea aţ toamnei, f r a z ri nimic decât câmpia cenuşie ce seă ă ă întindea în fa a noastr , plat şi monoton .ţ ă ă ă

Mergeam. Şi, când priveam automat în jurul nostru, aveam impresia c am b tut pasul pe loc f r s înaint m,ă ă ă ă ă ă c ci spectacolul r mâne acelaşi: tot ierburi uscate, drobiă ă ţă pipernicit , muşchi; apoi ferigi ale c ror frunze suple şiă ă mişc toare se ondulau în vânt, asemeni unor valuri.ă

Rar traversam p duri de mic întindere, dar acestea nuă ă înfrumuse au peisajul cum se întâmpl de obicei. Erauţ ă planta ii de pini ale c ror ramuri fuseser t iate pân înţ ă ă ă ă vârf. De-a lungul trunchiului se f cuser scrijelituri adânci,ă ă şi prin aceste cicatrice roşii se scurgea r şina în lacrimi albeă cristalizate. Când vântul trecea în rafale printre ramurile lor, se auzea o muzic ce mi se p rea atât de sfâşietoare,ă ă de parc ar fi fost chiar vocea acestor arbori mutila i, careă ţ îşi plângeau r nile.ă

Vitalis îmi spusese c spre sear vom ajunge într-un sată ă în care vom înnopta. Dar seara se apropia şi nu z reamă nimic care s ne anun e vecin tatea vreunui sat: niciă ţ ă

80

câmpuri cultivate, nici animale p scând pe o pajişte, niciă m car o coloan de fum care ne-ar fi anun at o cas .ă ă ţ ă

Eram obosit de atâta drum şi doborât de o plictiseală general : satul la binecuvântat va mai ap rea oare laă ă ă cap tul acestui drum f r sfârşit?ă ă ă

Deschisesem bine ochii şi priveam în dep rtare, dar nuă z ream decât landa şi iar landa, cu tufişurile care seă estompau în obscuritatea ce se l sa.ă

Speran a de-a ajunge în curând ne f cuse s gr bimţ ă ă ă pasul, şi st pânul meu, cu toat obişnuin a drumuriloră ă ţ lungi, se sim ea obosit. Vru s se opreasc şi s seţ ă ă ă odihneasc pu in pe marginea drumului.ă ţ

Eu, în loc s m aşez lâng el, m-am suit pe un dâmb plină ă ă de drobi , care se afla nu departe de drum, s v d dac nuţă ă ă ă z resc vreo lumini în dep rtare.ă ţă ă

L-am strigat pe Capi s vin cu mine. Dar şi Capi eraă ă obosit şi s-a f cut c nu m aude, ceea ce constituia tacticaă ă ă lui obişnuit când nu voia s asculte.ă ă

— Î i este team ?, m întreb Vitalis.ţ ă ă ăAceast întrebare m-a f cut s nu insist şi am plecată ă ă

singur s explorez împrejurimile. Nu voiam s m expună ă ă glumelor st pânului meu, cu atât mai mult cu cât nici nu-miă era deloc team .ă

Noaptea se l sase, nu era lun , doar nişte steleă ă sclipitoare luminau cerul şi-şi strecurau lumina prin cea aţ uşoar pe care privirea o putea str bate.ă ă

Mergând şi privind la dreapta sau la stânga, am remarcat c acest crepuscul vaporos d dea lucrurilor nişte formeă ă ciudate: trebuia s ghiceşti tufişurile, m r cinii şi, mai ales,ă ă ă cei câ iva arbuşti care-şi în l au ici şi colo trunchiurileţ ă ţ chircite şi ramurile strâmbe. De departe, acele tufişuri, acei m r cini sem nau cu nişte fiin e vii apar inând unei lumiă ă ă ţ ţ fantastice.

P rea ceva ciudat, având impresia c noapteaă ă transformase landa şi c aceasta se umpluse cu fiin eă ţ misterioase.

81

Îmi trecu prin minte, nu ştiu de ce, c altcineva în loculă meu ar fi fost speriat de aceste apari ii: probabil c aşa ar fiţ ă trebuit s fie deoarece Vitalis m întrebase dac -mi eraă ă ă team : totuşi, nu-mi era fric .ă ă

Pe m sur ce urcam panta dâmbului, drobi a era maiă ă ţ deas , iarba şi feriga mai înalte, vârfurile lor îmi treceauă adesea peste cap şi trebuia s m strecor pe sub ele.ă ă

Am ajuns în curând în vârful dâmbului. Degeaba m-am uitat în jur, nu se z rea nic ieri vreo lumini .ă ă ţă

Privirea mi se pierdea în întuneric: nu se vedeau decât forme neclare, umbre stranii, m r cini care p reau c -şiă ă ă ă întind spre mine ramurile, ca nişte bra e flexibile, tufişuriţ care dansau.

Nev zând nimic care s vesteasc vecin tatea vreuneiă ă ă ă case, am început s ascult pentru a prinde m car vreună ă zgomot, mugetul unei vaci, l tratul unui câine.ă

Dup un moment în care ascultasem cu aten ie inându-ă ţ ţmi respira ia, un fior m f cu s tresar: liniştea mţ ă ă ă ă speriase. Îmi era team , dar de ce anume? Nu puteamă spune. De liniştea nefireasc f r îndoial , de singur tate,ă ă ă ă ă de întuneric. În orice caz, sim eam c eram în primejdie.ţ ă

În acel moment, privind în jurul meu cu spaim , am z rită ă în dep rtare o umbr care se mişca repede deasupraă ă drobi ei şi, în acelaşi timp, am auzit parc fream tul unorţ ă ă ramuri ce sunt atinse.

Încercam s m conving c era doar frica ce puseseă ă ă st pânire pe mine şi c umbra era doar un copac pe careă ă nu-l z risem pân atunci.ă ă

Nu b tea deloc vântul; ramurile copacilor, oricât deă sub iri ar fi, nu se mişc singure, trebuie s existe o brizţ ă ă ă care s le agite sau cineva care s le scuture.ă ă

Era, oare, cineva? Dar nu putea fi un om umbra aceea mare care venea spre mine, ci mai degrab un animal peă care nu-l cunoşteam, o pas re de noapte gigantic sau ună ă p ianjen imens ale c rui membre sub iri se proiectau, peă ă ţ cerul pal, peste tufişuri.

82

Ceea ce era sigur era c acest animal, coco at peă ţ picioare parc f r de sfârşit, înainta în direc ia în care mă ă ă ţ ă aflam f când salturi bruşte.ă

Sigur c m-a v zut şi c alearg spre mine.ă ă ă ăAcest gând m f cu s -mi iau picioarele la spinare şi amă ă ă

luat-o la goan în jos pe pant , pentru a-l reg si pe Vitalis.ă ă ăDar, lucru ciudat, coboram mai greu decât urcasem; m-

am aruncat în tufele de m r cini lovindu-m , ag ându-mă ă ă ăţ ă tot timpul.

Încercând s ies dintr-un tufiş, am privit înapoi. Fiara seă apropia, venea chiar spre mine.

Din fericire, landa nu era plin de m r cini şi puteam să ă ă ă fug mai repede prin ierburi. Totuşi, oricât de repede alergam, fiara înainta mai repede decât mine; nu aveam nevoie s întorc capul, o sim eam în spatele meu.ă ţ

Aproape c nu mai respiram din cauza spaimei şi a curseiă nebuneşti. Atunci am f cut un ultim efort şi am reuşit să ă ajung lâng st pânul meu, c zând la picioarele lui în timpă ă ă ce câinii care se ridicaser l trau din plin.ă ă

— Fiara! Fiara!În mijlocul l tr turilor am auzit un hohot de râs. În acelaşiă ă

timp, st pânul meu, punându-mi o mân pe um r, mă ă ă ă oblig s m întorc.ă ă ă

— S-ar putea zice c fiara eşti tu, spuse el râzând,ă priveşte, dac îndr zneşti.ă ă

Râsul lui – mai mult chiar decât vorbele – m-a readus la realitate; am îndr znit s deschid ochii şi s urm rescă ă ă ă direc ia mâinii lui.ţ

Apari ia care m îngrozise se oprise, şi r m seseţ ă ă ă nemişcat în mijlocul drumului.ă

În primul moment am avut o clip de repulsie şi deă team , dar acum nu mai eram singur în mijlocul landei.ă Vitalis era lâng mine, câinii m înconjurau. Nu maiă ă sim eam influen a tulbur toare a singur t ii şi a liniştii.ţ ţ ă ă ăţ

Am îndr znit s privesc. Era o fiar ? Era un om?ă ă ă

83

Corpul, capul şi bra ele erau de om. Dar avea o blanţ ă p roas care-l acoperea în întregime şi dou labe sub iri peă ă ă ţ care era sprijinit.

Cu toate c întunericul devenise mai dens, distingeamă aceste detalii, c ci aceast umbr imens se desena înă ă ă ă negru, ca o siluet pe cer, unde numeroase stele rev rsauă ă o lumin palid .ă ă

Aş fi r mas probabil mult timp nedumerit, dac st pânulă ă ă meu nu s-ar fi adresat în acelaşi moment acestei stranii apari ii.ţ

— Pute i s -mi spune i dac mai avem mult pân la sat?,ţ ă ţ ă ă întreb el.ă

Era deci un om dac -i vorbea.ăDar, drept r spuns, am auzit doar un râs sec, asemeneaă

strig tului unei p s ri. Era deci un animal?ă ă ăTotuşi, st pânul meu continu cu întreb rile, ceea ce miă ă ă

se p rea stupid, c ci, dac animalele în eleg câteodat ceă ă ă ţ ă le spunem, nu ne pot r spunde.ă

Am fost deci foarte mirat când acest animal a spus c nuă exist nicio cas prin împrejurimi, ci doar o stân , unde neă ă ă propuse s ne conduc .ă ă

„Dac vorbeşte, de ce are labe?”, mi-a trecut prin gând.ăDac aş fi îndr znit, m-aş fi apropiat de el, s v d cumă ă ă ă

erau f cute aceste labe, dar, cu toate c nu p rea r u, nuă ă ă ă am îndr znit şi, luându-mi traista la spinare, l-am urmat peă st pânul meu f r s spun nimic.ă ă ă ă

— Acum vezi ce te-a însp imântat aşa?, m-a întrebat elă în timp ce mergeam.

— Da, dar nu ştiu ce este; exist uriaşi în inutul sta?ă ţ ă— Da, când sunt îns pe picioroange.ăŞi mi-a explicat cum locuitorii din lande, pentru a

traversa p mânturile nisipoase sau ml ştinoase f r s seă ă ă ă ă înfunde în ele pân la brâu, folosesc dou pr jini lungi,ă ă ă având fiecare un fel de sc ri , pe care şi le leag deă ţă ă picioare.

84

Şi iat cum devin uriaşi cu cizme de şapte poşte pentruă copiii fricoşi.

85

10 În fa a justi ieiţ ţ

in oraşul Pau mi-a r mas o amintire pl cut ; înă ă ă acest oraş vântul nu sufl aproape niciodat . Şi cumă ă am r mas acolo în timpul iernii, petrecându-neă

timpul pe str zi, în pie ele publice şi pe bulevarde,ă ţ în elege i c am pre uit acest avantaj. Totuşi, nu dinţ ţ ă ţ aceast cauz , contrar obiceiului nostru, am r mas atât deă ă ă mult în acelaşi loc, ci dintr-una atotputernic pentruă st pânul meu: vreau s spun abunden a câştigului.ă ă ţ

D

Într-adev r, toat iarna am avut un public format dină ă copii care nu se plictisiser de repertoriul nostru şi nuă strigau niciodat „Tot aia juca i?” Cei mai mul i dintre eiă ţ ţ erau englezi, copii gr su i, cu pielea roz, feti ele având ochiiă ţ ţ mari şi blânzi, aproape la fel de frumoşi ca ai lui Dolce.

Atunci am cunoscut pr jiturelele uscateă – Albert, Huntley şi altele – cu care aceştia îşi umpleau buzunarele pentru a le împ r i cu generozitate lui Sufle el, câinilor sau mie.ă ţ ţ

Când prim vara îşi anun sosirea prin zile mai calde,ă ţă publicul nostru începu s se r reasc şi, după ă ă ă reprezenta ie, mai mul i copii veneau s dea mâna cuţ ţ ă Sufle el sau cu Capi. Îşi luau adio: a doua zi nu-i maiţ revedeam.

În curând nu am mai r mas decât noi în pie ele publice şiă ţ trebuia s ne gândim s p r sim, la rândul nostru, locurileă ă ă ă unde d dusem atâtea reprezenta ii.ă ţ

Într-o diminea am pornit-o din nou la drum şi, înţă curând, am pierdut din ochi turnurile lui Gaston Phœubus şi Montauset.

Ne-am reluat via a de nomazi, de aventurieri afla i mereuţ ţ pe drumuri.

86

Am mers tot înainte, zile, s pt mâni, prin v i, urcândă ă ă coline, l sând întotdeauna la dreapta noastr vârfurileă ă albastre, asemenea unor îngr m diri de nori, ale Pirineilor.ă ă

Apoi, într-o sear , am ajuns într-un oraş mare, aşezat peă malul unui râu, în mijlocul unei câmpii roditoare; casele, foarte urâte majoritatea, erau construite din c r mizi roşii,ă ă str zile erau pavate cu piatr ascu it , dureroase pentruă ă ţ ă picioarele c l torilor ce parcurseser zece leghe pe zi.ă ă ă

St pânul îmi spuse c suntem la Toulouse şi c aici vomă ă ă r mâne mai mult timp.ă

Ca de obicei, prima noastr grij , a doua zi, a fost să ă ă c ut m locuri bune pentru reprezenta iile noastre.ă ă ţ

Am g sit mai multe, c ci locurile de plimbare nu lipseauă ă din Toulouse, mai ales în partea oraşului care se învecineaz cu Gr dina Botanic ; o peluz umbrit deă ă ă ă ă copaci mari în care dau mai multe bulevarde şi care sunt numite alei. Ne-am instalat pe una dintre aceste alei şi, de la primele reprezenta ii, am avut un numeros public.ţ

Din nenorocire, sergentului care avea în paz această ă alee nu-i pl cu acest lucru şi, fie c nu iubea câinii, fie c -lă ă ă deranjam din serviciu, fie din alt cauz , a vrut s scape deă ă ă noi de acolo.

Poate c în situa ia noastr ar fi fost în elept s ced m,ă ţ ă ţ ă ă c ci lupta dintre nişte bie i saltimbanci ca noi şi oameniiă ţ poli iei era inegal , dar st pânul meu nu gândea aşa.ţ ă ă

Cu toate c nu era decât un dresor de câini, s rac şiă ă b trân, cel pu in în prezent şi în aparen , st pânul meuă ţ ţă ă era un om mândru; în plus, avea ceea ce se numeşte convingerea dreptului s u, adic , aşa cum mi-a explicat,ă ă convingerea c trebuie s fie protejat atât timp cât nu c lcaă ă ă legile sau reglement rile poli iei.ă ţ

Refuz deci s se supun agentului de poli ie cândă ă ă ţ acesta voi s ne izgoneasc de pe alee.ă ă

Când st pânul meu nu voia s se lase cuprins de furieă ă sau când îşi b tea joc de oameniă – ceea ce f ceaă adesea – avea obiceiul s -şi exagereze polite ea italian :ă ţ ă

87

atunci aveam impresia c se adreseaz unor personajeă ă importante.

— Illustrissimul reprezentant al autorit ii, spuse elăţ sco ându-şi p l ria în fa a poli istului, poate s -mi arate unţ ă ă ţ ţ ă regulament al sus-numitei autorit i prin care se interziceăţ unor neînsemna i saltimbanci ca noi s -şi exercite meseriaţ ă în aceast pia public ?ă ţă ă

Sergentul îi r spunse c nu are ce discuta cu el şi că ă ă trebuie s se supun .ă ă

— Bineîn eles, replic Vitalis, aşa vreau şi eu; v promitţ ă ă c m voi conforma ordinelor dumneavoastr imediat ce-miă ă ă ve i ar ta în virtutea c ror regulamente mi le da i?ţ ă ă ţ

În ziua aceea sergentul ne-a întors spatele, în timp ce st pânul meu, cu p l ria în mân , cu bra ele arcuite şiă ă ă ă ţ curbându-şi spatele, îl înso i râzând în sinea lui.ţ

A doua zi, poli istul reveni din nou şi, trecând de funiileţ care formau scena teatrului nostru, ne întrerupse reprezenta ia.ţ

— Trebuie s pui botni e câinilor, îi spuse el r stit luiă ţ ă Vitalis.

— S le pun botni e?ă ţ— Este un regulament al poli iei. Trebuia s -l cunoşti.ţ ă

Tocmai jucam „Bolnavul purificat”. Deoarece era prima ei reprezenta ie la Toulouse, publicul o urm rea cu aten ie.ţ ă ţ Interven ia agentului de poli ie provoc murmure şiţ ţ ă proteste:

— Nu-i întrerupe!— Las -i s -şi termine spectacolul!ă ăDar, cu un gest, Vitalis ceru şi ob inu liniştea.ţSco ându-şi p l ria ale c rei pene m turar nisipul, atâtţ ă ă ă ă ă

de umil îi era salutul, Vitalis se apropie de sergent, f cândă trei reveren e adânci.ţ

— Illustrissimul reprezentant al autorit ii îmi cere s leăţ ă pun botni comedian ilor mei?, întreb el.ţă ţ ă

— Da, pune-le botni câinilor, şi asta cât se poate deţă repede!

88

— S le pun botni lui Capi, Zerbino şi Dolce, strigă ţă ă Vitalis, adresându-se mai mult publicului decât poli istului,ţ cred c în l imea Voastr nu ştie ce spune! Cum ar puteaă ă ţ ă savantul medic Capi, cunoscut în toat lumea, s deaă ă re ete, Purgative pentru a da afar bila nefericituluiţ ă Sufle el, dac ar purta pe bot o botni ? Dac-ar fi un altţ ă ţă instrument, mai apropiat profesiei de medic, şi dacă aceasta nu s-ar pune în nasul oamenilor, mai treac -ămearg !ă

Se auzir explozii de râs şi vocile cristaline ale copiilor seă amestecar cu cele guturale ale p rin ilor.ă ă ţ

Vitalis, încurajat de aceste aplauze, continu :ă— Şi cum fermec toarea Dolce, infirmiera noastr , şi-ară ă

putea folosi elocin a şi farmecele pentru a-l face pe bolnavţ s lase s i se cure e intestinele, dac pe vârful nasului ară ă ţ ă purta ceea ce „Illustrissimul reprezentant al autorit ii”ăţ vrea s -i pun? Cer onorabilei societ i s examineze cazul şiă ăţ ă o rog s -şi dea p rerea.ă ă

„Onorabila societate”, chemat astfel s se pronun e, nuă ă ţ r spunse direct, dar râsetele vorbeau de la sine; îl aprobaă pe Vitalis, îşi b teau joc de poli ist şi, în special, se amuzaă ţ de strâmb turile lui Sufle el, care se aşezase în spateleă ţ „illustrissimului” reprezentant al autorit ii, maimu rindu-ăţ ţăse în spatele lui, încrucişându-şi bra ele ca el, sprijinindu-şiţ pumnul în şold şi dându-şi capul pe spate, f când nişteă mutre şi strâmb turi s te t v leşti de râs nu alta.ă ă ă ă

Enervat de discursul lui Vitalis, exasperat de râsetele publicului, sergentul, care nu p rea un om r bd tor, seă ă ă întoarse brusc.

Îl z ri pe maimu oi inându-şi o l bu pe şold ca ună ţ ţ ă ţă matador. Câteva secunde, omul şi maimu a r maser unulţ ă ă în fa a celuilalt, privindu-se ca şi cum ar fi vrut s vad careţ ă ă dintre ei va l sa primul privirea în jos.ă

Râsetele care izbucnir , zgomotoase şi irezistibile, puseră ă punct acestei scene.

89

— Dac mâine câinii nu au botni e, strig sergentul,ă ţ ă amenin ându-ne cu pumnul, î i fac proces-verbal, atâta- iţ ţ ţ spun!

— Pe mâine, signor, spuse Vitalis, pe mâine.În timp ce agentul de poli ie se îndep rt cu paşi mari,ţ ă ă

Vitalis r mase încovoiat din şale, într-o atitudineă respectuoas . Apoi reprezenta ia continu .ă ţ ă

Credeam c st pânul va cump ra botni e pentru câini;ă ă ă ţ dar nici nu se gândi la aşa ceva şi seara trecu f r ca m cară ă ă s comenteze cearta cu poli istul.ă ţ

Atunci, mi-am luat inima-n din i şi i-am spus:ţ— Dac vre i ca mâine diminea Capi s nu rup botni aă ţ ţă ă ă ţ

în timpul reprezenta iei, cred c trebuie s i-o punem maiţ ă ă înainte. Dac -l supraveghem, poate c se va obişnui cu ea.ă ă

— Crezi c le voi pune cu mâna mea o carcas de fier peă ă bot?

— P i, cred c poli istul nu v va l sa în pace.ă ă ţ ă ă— Tu nu eşti decât un ran, şi ca to i ranii î i pierziţă ţ ţă ţ

capul în fa a poli iştilor şi a jandarmilor. Dar s fii liniştit,ţ ţ ă am s procedez în aşa fel încât sergentul s nu-miă ă întocmeasc proces-verbal şi nici elevii mei s nu fie preaă ă neferici i. Pe de alt parte, voi face astfel încât s ne aducţ ă ă ă f r voia lui un câştig bun şi s joace un rol comic în piesaă ă ă pe care o preg tesc. Aceasta va aduce pu in varia ie înă ţ ă ţ repertoriu şi ne va face şi pe noi s râdem pu in. Deci, tu teă ţ vei duce mâine singur cu Sufle el în pia . Vei întindeţ ţă frânghiile, vei cânta pu in la harp şi, când vei avea în jurulţ ă t u un public suficient şi va sosi şi sergentul, eu îmi voi faceă intrarea cu câinii. Atunci de-abia va începe comedia.

Nu-mi pl cea s m duc singur s preg tescă ă ă ă ă reprezenta ia, dar începusem s -mi cunosc st pânul şiţ ă ă ştiam când puteam s nu m supun ordinelor lui. Eraă ă evident c , în actualele condi ii, nu aveam nicio şans s -lă ţ ă ă fac s renun e la farsa pe care o preg tea. M-am hot râtă ţ ă ă deci s fac ce-mi spusese.ă

90

A doua zi m-am dus la locul nostru obişnuit şi am întins frânghiile. De-abia interpretasem câteva m suri la harp ,ă ă c lumea începu s soseasc din toate direc iile şi seă ă ă ţ îngr m di în jurul spa iului pe care-l delimitasem.ă ă ţ

În ultimul timp, mai ales cât am stat la Pau, st pânul meuă m pusese s exersez la harp şi începusem s cânt destulă ă ă ă de bine cele câteva buc i pe care le înv asem. Mai multăţ ăţ chiar, o anumit bucat , o can onet napolitan , eraă ă ţ ă ă întotdeauna r spl tit cu aplauze atunci când oă ă ă interpretam.

Deja devenisem un adev rat actor din multe puncte deă vedere şi, prin urmare, eram dispus s cred, atunci cândă trupa avea succes, c acesta se datora şi talentului meu;ă totuşi, în acea zi am avut bunul sim s în eleg c nu dinţ ă ţ ă cauza can onetei mele se îngr m dea lumea acolo.ţ ă ă

Cei ce asistaser în ajun la scena cu sergentul reveniseră ă Şi-şi aduseser cu ei şi prietenii.ă

La Toulouse, poli aii nu prea sunt iubi i, ca de fapt pesteţ ţ tot, şi erau curioşi s vad cum va reuşi b trânul italian să ă ă ă ias din încurc tur şi cum îl va înşela pe duşmanul s u. Cuă ă ă ă toate c Vitalis nu spusese ieri decât „Pe mâine, ă signor”, f cuse pe toat lumea s în eleag c fixarea acesteiă ă ă ţ ă ă întâlniri era de fapt anun ul unei mari reprezenta ii la careţ ţ se va râde de poli ie.ţ

V zându-m doar cu Sufle el, mai mul i spectatoriă ă ţ ţ îngrijora i m-au întrebat dac „italianul” va veni.ţ ă

— Va veni imediat.Şi mi-am continuat can oneta.ţDar nu st pânul meu îşi f cu apari ia, ci sergentul.ă ă ţSufle el îl z ri primul şi, sprijinindu-şi laba de şold şiţ ă

dându-şi capul pe spate, începu imediat s se plimbe înă jurul meu, în lung şi în lat, eap n, cu pieptul scos înainte,ţ ă ridicol. Publicul se porni s râd şi aplaud de mai multeă ă ă ori. Sergentul fu descump nit şi-mi arunc priviri furibunde.ă ă Bineîn eles c asta f cu publicul s râd cu şi mai mareţ ă ă ă ă poft .ă

91

Şi eu aveam chef s râd, dar nu eram prea sigur pe mine.ăCând se vor sfârşi toate astea? Când Vitalis era acolo, era

bine, el îi r spundea agentului de poli ie. Dar eu eram acumă ţ singur şi trebuie s m rturisesc c nu ştiam ce s -i r spundă ă ă ă ă sergentului dac m va lua la întreb ri.ă ă ă

Fa a sergentului nu-mi prea d dea speran e: era furios,ţ ă ţ exasperat de furie. Se plimba în jos şi în sus prin fa aţ frânghiei şi, când trecea pe lâng mine, avea un fel anumeă de a m privi peste um r care m însp imânta.ă ă ă ă

Sufle el, care nu în elegea gravitatea situa iei, se amuzaţ ţ ţ de atitudinea poli aiului. Se plimba şi el de-a lungulţ frânghiei, dar în untru, în timp ce agentul de poli ie seă ţ plimba pe din afar , şi, trecând prin fa a mea, m priveaă ţ ă încruntat cu o mutr ce era atât de hazlie, încât râseteleă publicului nu mai conteneau.

Nevrând s -l enervez şi mai tare pe sergent, l-am strigată pe Sufle el, dar acesta nu avea chef s fac ce-i spuneamţ ă ă eu. Acest joc îl amuza şi refuz s m asculte, continuându-ă ă ăşi plimbarea şi sc pându-mi din mân când voiam s -lă ă ă prind.

Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar sergentul, pe care furia îl orbise desigur, îşi imagin c f ceam dinadins în aşa felă ă ă încât s incit maimu a şi trecu dincoace de frânghie.ă ţ

În dou salturi fu lâng mine şi cu o palm zdrav nă ă ă ă ă aproape c m doborî.ă ă

Când m-am ridicat şi am deschis ochii, Vitalis, ap rut nuă ştiu de unde, se afla între mine şi sergent, inându-l peţ acesta de încheietura mâinii.

— Î i interzic s loveşti acest copil, spuse el, ceea ce-aiţ ă f cut este o laşitate.ă

Sergentul vru s -şi elibereze mâna, dar Vitalis i-o strânseă şi mai tare.

Şi, timp de câteva secunde, cei doi b rba i se privir înă ţ ă fa ; ochi în ochi.ţă

Sergentul era nebun de furie.

92

St pânul meu era minunat, plin de noble e: îşi inea susă ţ ţ capul frumos, cu p rul alb, şi fa a-i ce exprima atâtaă ţ indignare era poruncitoare.

Mi se p rea c în fa a acestei atitudini sergentul va intraă ă ţ în p mânt; dar nu fu deloc aşa: cu o mişcare brusc îşiă ă smulse mâna, îl lu pe st pânul meu de guler şi-l împinse înă ă fa a lui cu brutalitate.ţ

Vitalis fu cât pe-aci s cad , atât de tare îl împinsese, dară ă îşi reveni şi, ridicându-şi bra ul drept, lovi cu putereţ încheietura mâinii sergentului.

St pânul meu era un om b trân, viguros, este adev rat,ă ă ă dar un b trân: poli aiul era un b rbat înc tân r şi plin deă ţ ă ă ă for . Lupta între ei n-ar fi durat mult timp.ţă

Dar nu avu loc nicio lupt .ă— Ce doreşti?, îl întreb Vitalis.ă— Te arestez, urmeaz -m la post.ă ă— De ce-ai lovit copilul?— F r vorbe, urmeaz -m !ă ă ă ăVitalis nu r spunse, dar, întorcându-se spre mine, îmiă

spuse:— Întoarce-te la han, r mâi acolo cu câinii şi- i voi da deă ţ

veste.Nu putu spune mai mult c ci sergentul îl târî dup el.ă ă

Astfel se derula aceast reprezenta ie, pe care st pânulă ţ ă meu ar fi vrut-o amuzant , dar care lu sfârşit în mod trist.ă ă

Primul imbold al câinilor fu s -şi urmeze st pânul, dar le-ă ăam ordonat s r mân lâng mine şi, obişnui i s asculte,ă ă ă ă ţ ă revenir . Atunci am observat c aveau în jurul boturilor, înă ă loc de botni de fier sau de sârm , o panglic de m taseţă ă ă ă cu fundi . Capi, care avea blana alb , purta una roşie;ţă ă Zerbino, care era negru, una alb ; Dolce, care avea blană ă gri, purta una bleu. Erau botni e de teatru şi Vitalis îşiţ costumase astfel câinii pentru farsa pe care voia s-o joace poli aiului.ţ

Publicul se împr ştie repede: doar câ iva r maser peă ţ ă ă loc, discutând cele întâmplate.

93

— B trânul are dreptate.ă— Ba nu are.— De ce sergentul a lovit copilul, care nici nu-i f cuseă

nimic, nici nu-i spusese nicio vorb .ă— Proast treab ; b trânul nu va sc pa f r închisoare,ă ă ă ă ă ă

dac poli aiul îl acuz de nesupunere.ă ţ ăM-am întors la han foarte nec jit şi neliniştit.ăTrecuse timpul când Vitalis îmi inspira team . Ca s spună ă

drept, acest timp nu durase decât câteva ore. M-am ataşat repede de el, nutream o afec iune sincer şi aceastţ ă ă afec iune crescuse zilnic. Duceam aceeaşi via împreun ,ţ ţă ă de diminea pân seara, şi, adesea, de seara pânţă ă ă diminea a, când, pentru a dormi, împ r eam acelaşi mald rţ ă ţ ă de fân. Un tat n-ar fi avut mai mult grij fa de mineă ă ă ţă decât cum a avut el. M-a înv at s citesc, s cânt, s scriu,ăţ ă ă ă s compun.ă

În timpul lungilor noastre drumuri, şi-a petrecut timpul dându-mi lec ii când despre un lucru, când despre altul,ţ dup cum ne cereau circumstan ele sau hazardul. În zileleă ţ geroase împ r ise cu mine p tura, în zilele c lduroase mă ţ ă ă ă ajutase s -mi duc partea de obiecte şi bagaje de careă aveam grij . La mas , sau mai bine zis când mâneam, c ciă ă ă nu ne aşezam prea des la o mas , nu-mi d dea niciodat ceă ă ă era mai r u, p strându-şi lui bucata cea mai bun ; dină ă ă contr , împ r ea fr eşte şi ce era mai bun, şi ce era maiă ă ţ ăţ prost. Câteodat , este adev rat, m tr gea de urechi sauă ă ă ă îmi d dea o palm mai grea decât cea a unui tat , dară ă ă niciodat aceste mici corec ii nu m f ceau s uit îngrijirile,ă ţ ă ă ă cuvintele bune şi toate dovezile de tandre e pe care mi leţ d dea de când îl înso eam. M iubea şi îl iubeam.ă ţ ă

Aceast desp r ire m afecta mult. Când ne vomă ă ţ ă revedea?

Se vorbise despre închisoare. Cât timp putea dura?St pânul meu avea obiceiul s poarte asupra sa toată ă ă

averea şi, înainte de a fi luat de poli ai, nu avusese timp s -ţ ămi dea nişte bani.

94

Nu aveam decât câ iva sfan i în buzunar, vor fi oareţ ţ suficien i pentru a ne hr ni pe to i, pe Sufle el, câinii şi peţ ă ţ ţ mine?

Au trecut aşa dou zile. Nu îndr zneam, de team , s iesă ă ă ă din curtea hanului. M ocupam de Sufle el şi de câini, careă ţ erau şi ei nelinişti i şi trişti.ţ

În sfârşit, în cea de-a treia zi, un om mi-a adus o scrisoare de la Vitalis.

St pânul meu îmi spunea c era inut în închisoare până ă ţ ă sâmb ta viitoare, când urma s fie judecat de tribunalulă ă corec ional pentru vina de-a se fi împotrivit unui agent alţ autorit ii şi pentru acte de violen asupra acesteiăţ ţă persoane.

„L sându-m cuprins de furie”, ad ug el, „am f cut oă ă ă ă ă mare greşeal , care ar putea s m coste scump. Dar esteă ă ă prea târziu pentru a recunoaşte acest lucru. Vino la judecat . Va fi o lec ie bun pentru tine”.ă ţ ă

Apoi ad ug câteva sfaturi de bun purtare şi terminaă ă ă îmbr işându-m şi recomandându-mi s -i mângâi pe Capi,ăţ ă ă Sufle el, Dolce şi Zerbino.ţ

În timp ce citeam aceast scrisoare, Capi st tea cu nasulă ă în scrisoare, mirosind-o, adulmecând-o, iar mişc rile coziiă îmi spuneau c , bineîn eles, recunoscuse, cu ajutorulă ţ mirosului, c aceasta trecuse prin mâinile st pânului s u;ă ă ă pentru prima oar de trei zile încoace era vioi şi bucuros.ă

M-am informat şi am aflat c şedin a tribunaluluiă ţ corec ional începea la ora zece. La ora nou , sâmb t ,ţ ă ă ă eram acolo, sprijinit de uş , şi am intrat primul. Încetul cuă încetul sala se umplu şi am remarcat mai multe persoane care asistaser la scena cu sergentul.ă

Nu ştiam ce sunt alea tribunale, justi ie, dar, din instinct,ţ aveam o team teribil de ele: mi se p rea c , deşi eraă ă ă ă vorba de st pânul meu şi nu de mine, eram în pericol; m-ăam ascuns dup o sob mare şi, lipindu-m de zid, m-amă ă ă f cut cât am putut de mic.ă

95

Nu st pânul meu fu judecat primul, ci nişte oameni careă furaser , se b tuser . To i se declarau nevinova i şi totuşiă ă ă ţ ţ to i fur condamna i.ţ ă ţ

În sfârşit, ap ru şi Vitalis şi se aşez , între doi jandarmi,ă ă pe aceeaşi banc pe care st tuser şi ceilal i.ă ă ă ţ

Ce s-a spus mai întâi, ce-a fost întrebat, ce-a r spuns nuă prea ştiu; eram prea emo ionat ca s mai aud şi cu atât maiţ ă mult s în eleg vorbele ce r sunau în sal . De altfel, nu mă ţ ă ă ă puteam concentra s ascult, priveam doar.ă

Îl priveam pe st pânul meu care st tea în picioare, cuă ă pletele-i albe aruncate spre spate, ca un om ruşinat şi îndurerat; îl priveam pe judec torul care-l interoga.ă

— Deci, spunea acesta, recunoşti c i-ai dat câtevaă lovituri agentului care te-a arestat?

— Nu lovituri, domnule preşedinte, ci o singur lovitur ;ă ă când am ajuns în pia a unde trebuia s aib locţ ă ă reprezenta ia noastr , l-am v zut pe sergent dându-i oţ ă ă palm copilului care m înso ea.ă ă ţ

— Acest copil este al dumitale?— Nu, domnule preşedinte, dar îl iubesc ca şi cum ar fi

fiul meu. Când l-am v zut pe sergent lovindu-l, m-am l sată ă cuprins de furie, i-am apucat mâna, împiedicându-l să loveasc din nou.ă

— Dar dumneata l-ai lovit pe agent?— Când acesta m-a apucat de guler, am uitat cine era

acest om care se aruncase asupra mea, sau mai degrabă nu am v zut în el decât un om şi nu un agent de poli ie şiă ţ m-am înfuriat; atunci am f cut un gest involuntar,ă instinctiv, lovindu-l peste mân …ă

— La vârsta dumitale nu te înfurii.— N-ar trebui s m înfurii; din p cate, nu faciă ă ă

întotdeauna ce trebuie, ast zi îmi dau mai bine seama deă asta.

— S -l ascult m acum pe sergent.ă ăAcesta povesti cele întâmplate aşa cum avuseser loc,ă

insistând mai ales asupra faptului c ne b tuser m joc deă ă ă

96

el, de vocea lui, de gesturile lui, decât asupra loviturii primite.

În timpul acestei depozi ii, Vitalis, în loc s asculte cuţ ă aten ie, privea în toate p r ile în sal .ţ ă ţ ă

Am în eles c m c uta. Atunci m-am hot rât s -miţ ă ă ă ă ă p r sesc ascunzişul şi, fofilându-m în mijlocul curioşilor,ă ă ă am ajuns în primul rând.

Vitalis m z ri şi figura lui trist se lumin ; sim eam că ă ă ă ţ ă era bucuros s m vad şi, f r s vreau, ochii mi s-auă ă ă ă ă ă umplut de lacrimi.

— Asta-i tot ce ai de spus în ap rarea dumitale? întrebă ă în sfârşit preşedintele.

— Pentru mine nu mai am nimic de ad ugat: dar pentruă copilul pe care-l iubesc din toat inima şi care va r mâneă ă singur, pentru el cer indulgen a tribunalului şi-l rog s nu neţ ă despart prea mult timp.ă

Am crezut c st pânul meu va fi eliberat, dar nu fu aşa.ă ăUn alt magistrat a vorbit câteva minute, apoi

preşedintele, cu o voce grav , spuse c numitul Vitalis,ă ă vinovat de injurii şi acte de violen asupra unui agent alţă for ei publice, era condamnat la dou luni de închisoare şiţ ă la o sut de franci amend .ă ă

Dou luni de închisoare.ăPrintre lacrimi, am z rit uşa prin care intrase Vitalisă

deschizându-se, îl v zui urmând un jandarm, apoi uşa seă închise din nou.

Dou luni de desp r ire. Unde s m duc?ă ă ţ ă ă

97

11 Pe vas

ând m-am întors la han, trist, cu ochii înroşi i, m-amţ întâlnit cu hangiul care m privi îndelung. Tocmaiă voiam s m duc s v d ce fac câinii pe care-iă ă ă ă

l sasem în grajd, dar acesta m opri:ă ăC

— Ei bine! Unde-i st pânul t u?ă ă— A fost condamnat.— La cât?— Dou luni de închisoare.ă— Şi ce amend ?ă— O sut de franci.ă— Dou luni, o sut de franci, repet el de trei, patru ori.ă ă ă

Am vrut s -mi continui drumul, dar m opri din nou.ă ă— Şi tu ce vei face în aceste dou luni?ă— Nu ştiu, domnule.— Ah! Nu ştii. Spui c ai bani s tr ieşti şi s - i hr neştiă ă ă ă ţ ă

animalele?— Nu, domnule.— Şi te bizui c eu te voi g zdui?ă ă— Oh, nu, domnule, nu m bizui pe nimeni. Era foarteă

adev rat. Nu m bizuiam pe nimeni.ă ă— Ei bine, b iete, continu hangiul, ai dreptate. St pânulă ă ă

t u îmi datoreaz deja destui bani, nu te pot credita timpă ă de dou luni f r s ştiu dac voi fi pl tit. Trebuie s pleciă ă ă ă ă ă ă de aici.

— S plec! Dar unde vrei s m duc, domnule?ă ă ă— Asta nu-i treaba mea; nu sunt tat l t u şi nici st pânulă ă ă

t u. De ce-ar trebui s te g zduiesc?ă ă ă

98

Am r mas un moment n ucit. Ce s spun? Acest om aveaă ă ă dreptate. De ce m-ar fi g zduit la el? N-aş fi fost decât oă povar pentru el.ă

— Hai, b iete, ia- i câinii şi maimu a şi şterge-o; îmi veiă ţ ţ l sa, bineîn eles, rani a st pânului t u. Când va ieşi dină ţ ţ ă ă închisoare va veni s-o ia şi atunci ne vom socoti.

Acest cuvânt mi-a dat o idee şi-am crezut c g sisemă ă mijlocul s r mân în acest han.ă ă

— Dac sunte i sigur c ve i fi pl tit atunci, l sa i-ne să ţ ă ţ ă ă ţ ă st m s -l aştept m şi ve i ad uga cheltuielile mele la celeă ă ă ţ ă ale st pânului meu!ă

— Ce spui, b iete? St pânul t u îmi va putea pl ti pentruă ă ă ă câteva zile, dar dou luni este cu totul altceva.ă

— Voi mânca foarte pu in, şi asta dac ve i vrea s -miţ ă ţ ă da i câte ceva.ţ

— Şi animalele? Nu, trebuie s pleci! Vei reuşi să ă munceşti şi s - i câştigi existen a prin sate.ă ţ ţ

— Dar, domnule, unde m va g si st pânul când va ieşiă ă ă din închisoare? Doar aici poate s vin s m caute.ă ă ă ă

— N-ai decât s revii atunci; între timp f o plimbare deă ă dou luni prin împrejurimi, prin sta iunile balneare. Laă ţ Bagnères, Cauterets sau la Luz po i câştiga bani.ţ

— Şi dac st pânul îmi scrie?ă ă— Î i voi p stra scrisorile.ţ ă— Dar dac nu-i r spund?ă ă— Ah! începi s m enervezi. i-am spus s pleci, aşa că ă Ţ ă ă

te invit s-o ştergi, şi cât mai repede! î i dau cinci minute şi,ţ dac te mai g sesc aici când m întorc în curte, ai s ai deă ă ă ă furc cu mine.ă

Mi-am dat seama c orice insisten era zadarnic . Cumă ţă ă spusese hangiul, trebuia „s-o şterg” de acolo.

Am intrat în grajd şi, dup ce am dezlegat câinii şi peă Sufle el, dup ce-am luat traista şi mi-am pus harpa peţ ă um r, am ieşit din han.ă

Hangiul st tea în prag şi m urm rea.ă ă ă

99

— Dac va veni vreo scrisoare, îmi strig acesta, sigur i-ă ă ţo voi p stra.ă

M preg team s ies din oraş, gândindu-m cu team că ă ă ă ă ă niciunul dintre câinii mei nu avea botni e. Ce-aş fi putut sţ ă spun dac întâlneam un sergent? C nu aveam bani s leă ă ă cump r botni e? Acesta era adev rul, c ci în buzunar nuă ţ ă ă aveam decât unsprezece parale şi nu ajungeau pentru o astfel de achizi ie. Nu voi fi şi eu arestat? Dac st pânulţ ă ă meu era în închisoare şi eu ajungeam al turi de el, ce se vaă întâmpla cu Sufle el şi cu câinii? Acum, m puteam socotiţ ă directorul trupei, şeful familiei, eu, copilul f r familie, şiă ă sim eam c aveam o responsabilitate fa de ei.ţ ă ţă

Mergeam repede. Câinii îşi ridicau capetele spre mine şi m priveau cu un aer care nu avea nevoie de cuvinteă pentru a fi în eles: le era foame.ţ

Sufle el, pe care-l coco asem pe traista mea, m tr geaţ ţ ă ă din când în când de urechi pentru a m obliga s întorcă ă capul spre el: atunci îşi freca burtica cu un gest la fel de expresiv ca şi privirea rug toare a câinilor.ă

Şi eu aş fi vorbit despre foame, c ci nici eu nu mâncasemă nimic. Dar la ce bun? Cu unsprezece sfan i nu puteam aveaţ un dejun şi o cin . Trebuia s ne mul umim cu o singură ă ţ ă mas , la mijlocul zilei, care s ne in loc de dou .ă ă ţ ă ă

Deoarece hanul din care tocmai fuseser m alunga i seă ţ afla în periferia Saint-Michel, pe drumul spre Montpellier, m-am îndreptat firesc spre acest oraş.

În graba mea de-a p r si un loc în care puteam să ă ă întâlnesc sergen i, nu avusesem timp s m întreb încotroţ ă ă duc drumurile; ceea ce doream era s ne îndep rt m deă ă ă Toulouse, restul nu avea importan . Nu eram interesat sţă ă mergem într-un loc anume; peste tot ni se vor cere bani, dac vom vrea s mânc m şi s fim g zdui i, cu toate că ă ă ă ă ţ ă locuin a era acum mai pu in important ; eram într-unţ ţ ă anotimp cald şi puteam dormi sub cerul liber, la ad postulă unui tufiş sau al unui zid. Dar cu mâncarea ce era de f cut?ă

100

Cred c-am mers vreo dou ore f r s îndr znesc s mă ă ă ă ă ă ă opresc, în timp ce câinii m priveau cu nişte ochi din ce înă ce mai rug tori, iar Sufle el m tr gea de urechi şi-şi frecaă ţ ă ă burtica din ce în ce mai tare. În sfârşit, ajuns destul de departe de Toulouse pentru a nu m mai teme sau cel pu ină ţ pentru a putea spune c le voi pune câinilor botni a a douaă ţ zi, dac mi s-ar fi cerut s-o fac, am intrat în prima brut rieă ă pe care am întâlnit-o. Am cerut trei sferturi de kilogram de pâine.

— Mai bine ai lua un kilogram, îmi spuse brut reasa,ă pentru menajeria ta nu este prea mult, dac vrei s leă ă hr neşti pe aceste biete animale!ă

F r îndoial c nu era prea mult pentru menajeria meaă ă ă ă o pâine de un kilogram, c ci, f r a-l mai pune la socoteală ă ă ă pe Sufle el, care mânca foarte pu in, r mânea aproape unţ ţ ă sfert de kilogram pentru fiecare dintre noi, dar pentru buzunarul meu o asemenea cheltuial era prea mare.ă

Pâinea costa pe atunci cinci parale jum tatea deă kilogram şi, dac luam un kilogram, m costa zece parale şiă ă r mâneam, deci, cu o singur para. Nu credeam c eraă ă ă prudent s fac o astfel de cheltuial înainte de a aveaă ă asigurat ziua de mâine. Dac luam doar o jum tate deă ă ă kilogram şi o litră2, cheltuiam doar şapte parale şi trei centime, r mânându-mi pentru a doua zi trei parale şi două ă centime, adic atât cât s nu murim de foame şi să ă ă aştept m o ocazie pentru a câştiga câteva parale. Am f cută ă repede acest calcul şi i-am spus brut resei, cu un aer sigur,ă c aveam nevoie doar de o jum tate de kilogram şi o litr şiă ă ă c o rugam s nu-mi taie mai mult.ă ă

— Bine, bine, spuse ea.Şi, dintr-o pâine de un kilogram şi jum tate pe care am fiă

mâncat-o în întregime, mi-a t iat cantitatea pe care i-amă cerut-o şi-o puse pe cântarul c ruia îi d du un bobârnac.ă ă

— Este mai mult, spuse ea, deşi nu era chiar aşa, face opt parale.

2 Litră – măsură de greutate egală cu un sfert de kilogram (n.t.).

101

Şi b g cele opt parale în sertar.ă ăAm v zut oameni l sând centimele ce li se d deau rest,ă ă ă

spunând c nu au ce face cu ele. Eu n-aş fi refuzată centimele ce mi se cuveneau, totuşi nu am îndr znit s leă ă cer şi am ieşit f r s spun nimic, cu pâinea strâns bineă ă ă ă sub bra .ţ

Ne-am dus nu prea departe.Lâng primul copac întâlnit ne-am oprit, mi-am proptită

harpa de trunchiul lui şi m-am întins pe iarb ; câinii s-auă aşezat în fa a mea, Capi în mijloc şi Dolce şi Zerbino de-oţ parte şi de alta; Sufle el, care nu era obosit, r mase înţ ă picioare, gata s fure buc ile care-i conveneau.ă ăţ

Împ r irea unei pâini era o treab foarte delicat . Amă ţ ă ă t iat cinci buc i aproape egale şi, pentru a nu irosi nicioă ăţ firimitur , le-am distribuit în buc i mai mici; fiecare şi-oă ăţ primea pe a lui pe rând, ca şi cum am fi mâncat la cazan.

Sufle el, care avea nevoie de mai pu in mâncare decâtţ ţ ă noi, fu cel mai favorizat şi se satur , în timp ce nou ne eraă ă înc foame. Din partea lui am p strat trei buc i pentru a leă ă ăţ da câinilor mai târziu şi le-am pus în traista mea; cum mai r m seser patru buc ele, fiecare am mai avut parte deă ă ă ăţ câte una; fu suplimentul şi desertul nostru.

Cu toate c aceast mas nu sem na deloc cu cele ceă ă ă ă cereau discursuri, momentul mi se p ru potrivit pentru a leă spune câteva cuvinte prietenilor mei. M consideram,ă bineîn eles, şeful lor, dar nu destul deasupra lor pentru a fiţ scutit de-a le vorbi despre circumstan ele grave în care neţ aflam.

— Da, prietene Capi, da, Dolce, Zerbino şi Sufle el, da,ţ dragi camarazi, am s v dau o veste proast : st pânulă ă ă ă nostru nu va fi cu noi timp de dou luni.ă

— Ham!, latr Capi.ă— Este trist pentru el, dar şi pentru noi. El ne purta de

grij şi în absen a lui ne vom afla într-o situa ie disperat .ă ţ ţ ă Nu avem bani.

102

La acest cuvânt pe care Capi îl cunoştea foarte bine, s-a ridicat pe labele din spate şi a început s alerge în cerc caă şi cum ar face cheta în „rândurile onorabilei societ i”.ăţ

— Vrei s d m reprezenta ii, am continuat eu, e într-ă ă ţadev r un sfat bun, dar vom reuşi s facem destui bani?ă ă Aceasta-i întrebarea. Dac nu reuşim, v anun c avereaă ă ţ ă noastr se ridic la trei sfan i. Va trebui deci s neă ă ţ ă strângem cureaua. Aşa stând lucrurile, îndr znesc s speră ă c ve i în elege gravitatea circumstan elor şi c , în loc s -ă ţ ţ ţ ă ămi juca i feste, v ve i pune inteligen a în serviciulţ ă ţ ţ societ ii. V cer ascultare, sobrietate şi curaj. S neăţ ă ă strângem rândurile. V rog s conta i pe mine, aşa cum şiă ă ţ eu contez pe voi.

Nu îndr znesc s afirm c tovar şii mei au în eles toată ă ă ă ţ ă frumuse ea discursului ce-l improvizasem, dar sigur auţ priceput ideile generale. Îşi d deau seama c lipsaă ă st pânului însemna ceva grav şi aşteptau o explica ie dină ţ partea mea. Dac nu au în eles tot ce le-am spus, au fostă ţ pu in satisf cu i de atitudinea mea fa de ei şi mi-auţ ă ţ ţă dovedit mul umirea lor prin aten ia ce mi-o acordau.ţ ţ

Când spun aten ie, m refer doar la câini, c ci, în ceeaţ ă ă ce-l priveşte pe Sufle el, acesta nu putea s -şi concentrezeţ ă aten ia mult timp asupra unui subiect. În prima parte aţ discursului meu m-a ascultat cu foarte mare aten ie; dar,ţ dup vreo dou zeci de cuvinte, a s rit în copacul sub careă ă ă st team şi a început s se distreze leg nându-se şi s rindă ă ă ă din crac în crac . Dac şi Capi ar fi procedat într-un modă ă ă asem n tor, m-aş fi sim it poate jignit, dar nimic r u nu mă ă ţ ă ă mira din ce f cea Sufle el; nu era decât un z p cit, o minteă ţ ă ă uşuratic , şi apoi era firesc s doreasc s se amuze pu in.ă ă ă ă ţ

M rturisesc c şi eu aş fi f cut la fel şi c m-aş fi leg nată ă ă ă ă cu pl cere, dar importan a şi demnitatea func iilor mele nu-ă ţ ţmi mai permiteau asemenea distrac ii.ţ

Dup ce ne-am odihnit, am dat semnalul de plecare.ă Trebuia s ne câştig m dormitul la noapte sau m cară ă ă

103

dejunul de a doua zi, dac , dup cum probabil se vaă ă întâmpla, vom face economie şi vom dormi sub cerul liber.

Dup o or de mers, am ajuns aproape de un sat care miă ă s-a p rut potrivit realiz rii planului meu.ă ă

De departe p rea destul de s r c cios şi câştigul nuă ă ă ă putea fi, în consecin , decât modest, dar asta nu mţă ă deranja, nu eram exigent în privin a sumei ce trebuia s-oţ câştig m şi-mi spuneam c în satele mici aveam mai multeă ă şanse s nu întâlnim agen i de poli ie.ă ţ ţ

Mi-am îmbr cat comedian ii şi, într-o ordine ce mie mi seă ţ p rea cât se poate de frumoas , am intrat în sat; dină ă p cate, ne lipsea fluierul lui Vitalis şi, de asemenea,ă prestan a sa, care atr geau întotdeauna privirile. Nuţ ă aveam, ca el, avantajul unei talii înalte şi al unui cap expresiv. Eu eram, din contr , mic de statur , slab, şi mutraă ă mea era mai mult neliniştit decât încrez toare.ă ă

Priveam la dreapta şi la stânga pentru a vedea efectul pe care-l produceam: era nul, oamenii ridicau privirile, apoi le coborau şi nimeni nu ne urma.

Ajunşi într-o mic pia et în mijlocul c reia se afla oă ţ ă ă fântân umbrit de platani, mi-am luat harpa şi-am începută ă s cânt un solo. Muzica era vesel , degetele mele uşoare,ă ă dar inima îmi era grea şi mi se p rea c port pe umeri oă ă greutate foarte mare. Le-am spus lui Zerbino şi Dolce să danseze; m-au ascultat şi au început imediat s seă învârteasc în ritm.ă

Dar nimeni nu s-a deranjat s vin s ne priveasc ; şiă ă ă ă totuşi, în fa a por ilor, vedeam femei care tricotau sauţ ţ sporov iau.ă

Am continuat s cânt, iar Zerbino şi Dolce s danseze.ă ăPoate cineva se va hot rî s se apropie de noi; dac vaă ă ă

veni o singur persoan , va veni a doua, apoi zece, apoiă ă alte dou zeci. Dar degeaba cântam, degeaba Zerbino şiă Dolce dansau, oamenii r mâneau acas . Nici m car nuă ă ă priveau spre noi.

Era o situa ie disperat .ţ ă

104

Totuşi nu m-am descurajat şi am continuat s cânt maiă tare, ciupind corzile harpei aproape s le rup. Deodat , ună ă copil care de-abia înv a s mearg , o porni spre noi.ăţ ă ă

Maic -sa îl va urma f r îndoial , apoi, dup mam , vaă ă ă ă ă ă veni o prieten , iar noi vom avea un public şi apoi ună câştig.

Am cântat mai încet, s nu sperii copilul, ci mai degrabă ă s -l atrag.ă

Cu mâinile ridicate, cl tinându-se pe picioruşe, înaintaă încet.

Venea… sosea; câ iva paşi doar şi va fi lâng noi.ţ ăMama ridic uşor capul, surprins f r îndoial şiă ă ă ă ă

neliniştit de-a nu-şi mai vedea copilul lâng ea.ă ăÎl z ri imediat, dar, în loc s alerge dup el, cum speram,ă ă ă

se mul umi s -l strige, iar copilul, ascult tor, se întoarseţ ă ă lâng ea.ă

Poate c acestor oameni nu le pl cea dansul. De ce nu,ă ă era posibil.

Le-am comandat lui Zerbino şi Dolce s se culce şi amă început s cânt can oneta; şi niciodat , sigur, nu am pusă ţ ă atâta suflet:

Fereastr lâng tine-adesea am suspinată ăTot aşteptând m car o clip s o z resc…ă ă ă ă

Începusem a doua strof când am z rit îndreptându-seă ă spre noi un b rbat îmbr cat cu o hain şi având o p l rieă ă ă ă ă de fetru.

În sfârşit!Am cântat cu mai mult tragere de inim .ă ă— Hei!, strig omul, ce faci aici, haimana?ăAm încetat s mai cânt, surprins de aceast interpelare,ă ă

şi am r mas cu gura c scat , privindu-l cum înainta spreă ă ă mine.

— Ei bine, nu-mi r spunzi?, m întreb el.ă ă ă— Vede i, domnule, cânt!ţ

105

— Ai un permis s cân i în pia a comunei noastre?ă ţ ţ— Nu, domnule.— Atunci şterge-o de aici, dac nu vrei s - i fac ună ă ţ

proces-verbal.— Dar, domnule…— Spune-mi „domnule paznic s tesc” şi ia- i t lp şi a,ă ţ ă ă ţ

cerşetorule!Un paznic s tesc! Ştiam, din experien a st pânului meu,ă ţ ă

ce însemna s te revol i împotriva sergen ilor din oraşe,ă ţ ţ ceea ce m f cu s cred c nici paznicii s teşti nu pot fi maiă ă ă ă ă buni.

N-am aşteptat s mi se spun de dou ori; am luat-o dină ă ă loc, cum mi se ordonase, şi repede am pornit-o pe drumul pe care venisem.

Cerşetor! Totuşi nu era drept. Nu cerşisem. Cântam, aşa munceam eu.

În cinci minute am ieşit din aceast comun pu ină ă ţ primitoare, dar bine p zit . Câinii m urmau cu capeteleă ă ă plecate şi cu mutrele triste, în elegând, desigur, c ni seţ ă întâmplase ceva r u.ă

Capi m dep şea din când în când şi, întorcându-se spreă ă mine, m privea curios cu ochii lui inteligen i. Oricare altul,ă ţ în locul lui, mi-ar fi pus, cum ar fi ştiut, fel de fel de întreb ri, dar Capi era prea bine educat şi prea disciplinată pentru a-şi permite orice întrebare indiscret ; se mul umeaă ţ doar s -şi manifeste curiozitatea şi-i vedeam botulă tremurând de efortul pe care-l f cea s nu latre.ă ă

Când ne îndep rtar m destul pentru a nu ne mai teme deă ă amenin area paznicului s tesc, am f cut un semn cu mânaţ ă ă şi imediat cei trei câini au format un cerc în jurul meu. Capi st tea în mijloc, nemişcat, privindu-m în ochi.ă ă

Sosise momentul s le dau explica ia pe care o aşteptau.ă ţ— Deoarece nu avem autoriza ie s d m spectacole, amţ ă ă

spus, am fost goni i.ţ— Şi atunci, p ru s m întrebe Capi, f când o mişcareă ă ă ă

cu capul…

106

— Şi atunci vom dormi sub cerul liber, nu are importanţă unde, şi f r s mai cin m.ă ă ă ă

La cuvântul „cin ” se auzi un mârâit general. Le-amă ar tat cei trei gologani.ă

— Vede i, asta-i tot ce mi-a r mas; dac vom cheltuiţ ă ă aceste trei parale în seara asta, nu vom mai avea nimic pentru mâine la dejun, or am mâncat deja ast zi, ceea ceă m face s cred c este mai în elept s ne gândim la ziuaă ă ă ţ ă de mâine.

Şi am pus din nou cele trei monede în buzunar.Capi şi Dolce îşi l sar capul în jos resemna i, dară ă ţ

Zerbino, care nu prea era ascult tor, continu s mârâie.ă ă ăDup ce l-am privit sever, f r a-l putea face s tac , m-ă ă ă ă ă

am întors spre Capi.— Explic -i lui Zerbino, te rog, ceea ce nu prea vrea să ă

în eleag ; trebuie s ne lipsim de a doua mas ast zi, dacţ ă ă ă ă ă vrem s mânc m mâine m car o dat .ă ă ă ă

Imediat, Capi îi d du o lab camaradului s u şi o discu ieă ă ă ţ p ru c se încinge între ei.ă ă

S nu crede i c „discu ie” este un cuvânt nepotrivită ţ ă ţ pentru a-l aplica animalelor. Este sigur c animalele au ună limbaj specific fiec rei specii.ă

Dac a i locuit într-o cas unde rândunelele şi-au f cută ţ ă ă cuiburi la ferestre sau sub streaşin , sunte i, desigur,ă ţ convins c piuiturile stridente scoase de aceste p s ri înă ă ă zori nu sunt melodii, ci adev rate discursuri: poate fi vorbaă despre afaceri serioase sau pot fi cuvinte de tandre e…ţ

Sau furnicile din acelaşi muşuroi, când se întâlnesc pe un drum şi-şi freac antenele unele de altele, ce crede i c fac,ă ţ ă dac nu crede i c -şi comunic lucruri ce le intereseaz ?ă ţ ă ă ă

În ceea ce-i priveşte pe câini, aceştia nu numai c ştiu să ă vorbeasc , dar ştiu s şi „citeasc ” în felul lor: privi i-i cuă ă ă ţ nasul în vânt sau cu capul în jos mirosind p mântul,ă pietrele şi tufişurile; se opresc dintr-odat lâng un smoc deă ă iarb sau un zid şi r mân nemişca i un moment. Noi nuă ă ţ vedem nimic pe acest zid, în timp ce câinele citeşte tot felul

107

de lucruri curioase, scrise cu nişte caractere misterioase pe care noi nu le cunoaştem.

Ce i-a spus Capi lui Zerbino nu am în eles, c ci, deşiţ ă câinii în eleg limbajul oamenilor, oamenii nu în elegţ ţ limbajul câinilor; am v zut doar c Zerbino nu voia s seă ă ă lase convins şi c insista s cheltuim imediat cele treiă ă monede; doar când Capi se sup r şi-şi ar t col ii, Zerbino,ă ă ă ă ţ care nu prea era curajos din fire, se resemna şi se potoli.

Aceast problem fiind rezolvat , ne r mânea doar cea aă ă ă ă dormitului.

Timpul era frumos, ziua, cald şi nu era nepl cut să ă ă dormi în acest anotimp sub cerul liber; trebuie s teă instalezi îns în aşa fel încât s scapi de lupi, dac ar fiă ă ă existat prin împrejurimi, şi, ceea ce mi se p rea maiă periculos, de paznicii s teşti, oamenii fiind mai de temută pentru noi decât animalele s lbatice.ă

Nu trebuia decât s mergem drept în fa a noastr peă ţ ă drumul pr fuit, pân vom întâlni un ad post ce mi se vaă ă ă p rea potrivit.ă

Ceea ce am şi f cut.ăAm ajuns în dreptul unei p duri, în care se z reau, din locă ă

în loc, luminişuri în mijlocul c rora se în l au blocuri deă ă ţ granit şi ne-am hot rât s ne oprim şi s ne petrecemă ă ă noaptea acolo. Locul era trist, pustiu, dar nu aveam de ales şi m-am gândit c , în preajma acestor blocuri de granit,ă puteam g si un ad post care s ne fereasc de r coareaă ă ă ă ă nop ii. Am spus noi, gândindu-m la mine şi la Sufle el, c ciţ ă ţ ă pentru câini nu m temeam c vor r ci dac dorm sub cerulă ă ă ă liber. Dar eu trebuia s am grij de mine, c ci eramă ă ă conştient de responsabilitatea pe care-o aveam. Ce va deveni trupa dac m îmboln veam? Iar eu, ce m voi faceă ă ă ă dac va trebui s -l îngrijesc pe Sufle el?ă ă ţ

P r sind drumul, am intrat în p dure şi am reuşit să ă ă ă g sesc un bloc enorm de granit aşezat de-a curmezişulă peste altele, în aşa fel încât se forma un fel de cavitate la baz şi un fel de acoperiş în partea de sus. În această ă

108

cavitate vântul adunase un pat de ace de brad uscate. Nici nu puteam g si ceva mai bun. O saltea pe care s neă ă întindem, un acoperiş deasupra capului; ne mai lipsea o bucat de pâine pentru cin , dar trebuia s nu ne gândim laă ă ă asta. De altfel, proverbul nu spune „Cui doarme nu-i e foame”?

Înainte de a adormi, i-am spus lui Capi c m bizuiam peă ă el s ne p zeasc , iar bietul câine, în loc s vin s se culceă ă ă ă ă ă lâng noi pe acele de brad, r mase afar , pe post deă ă ă santinel . Puteam fi liniştit, ştiam c nimeni nu se puteaă ă apropia de noi f r a fi preveni i.ă ă ţ

Totuşi, cu toate c eram liniştit în aceast privin , n-amă ă ţă putut s adorm imediat şi m-am întins pe patul de ace deă brad cu Sufle el lâng mine, învelit în vesta mea, cuţ ă Zerbino şi Dolce f cu i covrig la picioarele mele. Nelinişteaă ţ mea era mai puternic decât oboseala.ă

Prima zi, aceast prim zi de c l torie fusese destul deă ă ă ă rea, dar ce va fi oare mâine?

Îmi era foame, sete, nu mai aveam decât trei parale. Cu toate c -i tot învârteam în buzunar, nu se înmul iser : unu,ă ţ ă doi, trei, m opream mereu la aceast cifr .ă ă ă

Cum s -mi hr nesc trupa şi pe mine, dac a doua zi şi înă ă ă zilele urm toare nu g seam unde s d m spectacole?ă ă ă ă Botni e, autoriza ie de a cânta, de unde s le iau? Trebuiaţ ţ ă s murim to i de foame într-o p dure, sub un tufiş?ă ţ ă

Tot gândindu-m la aceste lucruri triste, priveam steleleă ce str luceau pe cerul întunecat. Nu se sim ea nicio adiereă ţ de vânt. Peste tot linişte, nicio mişcare a frunzişului, niciun strig t de pas re, niciun zgomot de c ru pe drum; cât deă ă ă ţă departe puteam vedea în adâncurile fumurii, nu se z reaă nici ipenie, ca şi cum am fi fost singuri, abandona i!ţ ţ

Mi-am sim it ochii plini de lacrimi şi apoi, deodat , amţ ă început s plâng: biata tuşa Barberin, bietul Vitalis!ă

M-am aşezat cu fa a în jos şi plângeam f r s m potţ ă ă ă ă opri, când am sim it o r suflare cald în p r: m-am întorsţ ă ă ă brusc şi am sim it o limb mare, cald , pe obraz. Era Capi,ţ ă ă

109

care m auzise plângând şi care venise s m consoleze,ă ă ă aşa cum îmi venise în ajutor şi în prima noapte de c l torie.ă ă

L-am luat de gât cu ambele bra e şi l-am s rutat peţ ă boticul umed; atunci a început s geam în buşit, ca şi cumă ă ă ar fi plâns cu mine.

Când m-am trezit era ziu , iar Capi, stând în fa a mea,ă ţ m privea, p s rile ciripeau printre ramuri, departe seă ă ă auzea sunetul unui clopot; soarele, deja sus pe cer, lansa raze calde şi reconfortante, atât pentru suflet, cât şi pentru corp.

Dup ce ne-am f cut rapid toaleta de diminea , amă ă ţă pornit-o la drum, îndreptându-ne spre locul de unde se auzeau clopotele. Era un sat şi, desigur, şi o brut rie; cândă te-ai culcat f r s cinezi, foamea î i d brânci deă ă ă ţ ă diminea .ţă

M hot râsem s cheltui cei trei gologani şi apoi vomă ă ă vedea!

Ajungând în sat, n-a fost nevoie s întreb unde eraă brut ria. Nasul nostru ne-a dus direct la ea.ă

Aveam mirosul la fel de fin ca şi câinii mei pentru a sim iţ de departe aroma pl cut a pâinii calde.ă ă

Din pâinea de trei parale, când jum tate de kilogramă cost cinci, ne-a revenit fiec ruia o buc ic , aşa c dejunulă ă ăţ ă ă lu repede sfârşit.ă

Sosise momentul în care nu mai aveam încotro şi trebuia s g sesc mijloacele de-a câştiga ceva bani. Am început să ă ă cutreier satul c utând pia a cea mai bun pentruă ţ ă reprezenta ie şi examinând, în acelaşi timp, fe eleţ ţ oamenilor pentru a-mi da seama dac erau prietenoşi sauă duşm noşi.ă

Inten ia mea nu era s dau imediat reprezenta ia, c ci nuţ ă ţ ă era o or potrivit . Trebuia s studiez satul, s g sesc loculă ă ă ă ă cel mai potrivit şi s revin în mijlocul zilei, în acest loc, să ă ne încerc m norocul.ă

Eram absorbit de acest gând, când am auzit deodată strig te în spatele meu: m-am întors brusc şi l-am v zut peă ă

110

Zerbino, urm rit de-o b trânic . Nu mi-a trebuit mult să ă ă ă în eleg ce provocase aceast urm rire şi aceste strig te:ţ ă ă ă profitând de neaten ia mea, Zerbino o ştersese şi intraseţ într-o cas de unde furase o bucat de carne pe care oă ă ducea în gur .ă

— Ho ul!, strig b trâna, aresta i-l, aresta i-i pe to i!ţ ă ă ţ ţ ţAuzind aceste cuvinte şi sim indu-m vinovat sau, celţ ă

pu in, responsabil de greşeala câinelui meu, am început şiţ eu s fug. Ce s fac dac b trânica îmi va cere s -i pl tescă ă ă ă ă ă bucata de carne furat ? Cum s i-o pl tesc? Dac vom fiă ă ă ă aresta i, vom ajunge în închisoare?ţ

V zându-m fugind, Capi şi Dolce nu r maser nici ei înă ă ă ă urm şi i-am sim it pe urmele mele, în timp ce Sufle el, peă ţ ţ care-l duceam pe um r, m luase imediat de gât şi mă ă ă inea strâns, ca s nu cad .ţ ă ă

Nu m temeam c puteam fi ajunşi din urm , dar puteamă ă ă fi opri i pe drum şi mi se p ru c asta şi era inten ia a dou ,ţ ă ă ţ ă trei persoane care se vedeau în fa a noastr .ţ ă

Din fericire, z rii o uli ce se întret ia cu drumul pe careă ţă ă ne aflam şi noi, şi cei ce p reau c ne aşteapt . M-amă ă ă repezit pe uli , înso it de câini, şi, fugind cât m ineauţă ţ ă ţ picioarele, am ajuns în curând în câmp deschis. Totuşi, nu ne-am oprit decât atunci când n-am mai putut respira, adic dup ce parcurseser m cel pu in doi kilometri. Atunciă ă ă ţ m-am întors, îndr znind s privesc în urm : nimeni nu neă ă ă urm rea. Capi şi Dolce se aflau pe urmele mele, în timp ceă Zerbino se z rea în dep rtare. Probabil c se oprise, la ună ă ă moment dat, s -şi m nânce bucata de carne.ă ă

L-am strigat, dar Zerbino, care ştia c merit o pedeapsă ă ă aspr , s-a oprit şi, în loc s vin la mine, a luat-o la goană ă ă ă peste câmp.

Zerbino furase bucata de carne împins de foame. Dar nu puteam accepta acest motiv ca scuz . Era vorba despre ună furt. Trebuia ca vinovatul s pl teasc sau disciplina trupeiă ă ă ar fi avut de suferit. În satul urm tor, Dolce l-ar fi imitat şiă chiar Capi ar fi cedat ispitei.

111

Eram nevoit s -i dau lui Zerbino o pedeaps în public.ă ă Dar pentru asta ar fi trebuit s apar în fa a mea şi nu eraă ă ţ uşor s -l fac s vin .ă ă ă

Am recurs la ajutorul lui Capi.— Du-te şi caut -l pe Zerbino!ăCapi plec imediat s -şi îndeplineasc misiunea pe care i-ă ă ă

am încredin at-o. Mi s-a p rut totuşi c accept acest rol cuţ ă ă ă mai pu in zel decât de obicei, iar în privirea pe care mi-oţ arunc înainte de a pleca am v zut c s-ar fi f cut maiă ă ă ă degrab avocatul lui Zerbino decât jandarmul meu.ă

Nu aveam decât s aştept întoarcerea lui Capi şi aă prizonierului s u, ceea ce putea s dureze, c ci Zerbino,ă ă ă sigur, nu se va l sa adus repede. Dar îmi pl cea această ă ă aşteptare. Eram destul de departe de sat pentru a nu mă teme c vom fi urm ri i şi, pe de alt parte, eram destul deă ă ţ ă obosit dup cursa pe care o f cusem şi voiam s mă ă ă ă odihnesc pu in. De altfel, la ce bun s m gr besc, pentruţ ă ă ă c nu ştiam unde s m duc şi n-aveam nimic de f cut.ă ă ă ă

Locul unde m oprisem era parc f cut pentru aşteptareă ă ă şi odihn . F r s ştiu încotro m îndrept în fuga meaă ă ă ă ă nebun , am ajuns pe malul Canalului de Sud şi, dup ceă ă traversasem câmpia pr fuit de la plecarea din Toulouse,ă ă m aflam într-un inut verde şi r coros: ap , copaci, iarb ,ă ţ ă ă ă un mic izvor ce curgea prin cr p turile unei stânci acoperiteă ă cu plante ce c deau parc în cascade înflorite urmând firulă ă de ap : era minunat şi m sim eam extraordinar acolo înă ă ţ timp ce-mi aşteptam câinii.

Trecuse o or şi nu sosiser niciunul, nici altul.ă ăÎncepusem s m neliniştesc, când Capi ap ru brusc, cuă ă ă

capul l sat în jos.ă— Unde e Zerbino?Capi se culc într-o atitudine tem toare şi, privindu-l, amă ă

v zut c una dintre urechi îi era însângerat .ă ă ăN-am avut nevoie de explica ii pentru a în elege ce seţ ţ

întâmplase. Zerbino se revoltase împotriva jandarmului, rezistase şi Capi, care probabil c nu ascultase decât cuă

112

regret de un ordin pe care-l considera prea sever, se l saseă b tut.ă

Trebuia oare s -l cert şi s -l pedepsesc şi pe el? Nu amă ă avut curajul, nu voiam s mâhnesc şi pe al ii, eram euă ţ destul de nec jit.ă

Deoarece expedi ia lui nu reuşise, nu-mi r mânea decâtţ ă s -l aştept pe Zerbino s binevoiasc s se întoarc singur:ă ă ă ă ă îl cunoşteam; dup un prim moment de revolt , se resemnaă ă s -şi primeasc pedeapsa şi îl şi vedeam ap rând sp şit.ă ă ă ă

M-am întins la umbr , inându-l pe Sufle el legat, deă ţ ţ team s nu-i treac şi lui prin cap s se duc după ă ă ă ă ă Zerbino, şi avându-i pe Capi şi Dolce culca i la picioareleţ mele.

Timpul trecea şi Zerbino nu-şi f cea apari ia. M cuprinseă ţ ă somnul şi adormii.

Când m-am trezit, soarele se în l a deasupra capului,ă ţ ceea ce însemna c trecuser câteva ore. Dar n-aveamă ă nevoie de soare pentru a-mi da seama c era târziu,ă stomacul meu striga c trecuse mult timp de cândă mâncasem buc ica de pâine. Cei doi câini şi Sufle el îmiăţ ţ ar tau şi ei c le era foame. Capi şi Dolce cu nişte mutreă ă jalnice, Sufle el cu strâmb turi.ţ ă

Şi Zerbino tot nu ap rea.ăL-am strigat, l-am fluierat, dar totul a fost în zadar: nu a

ap rut. Dup ce mâncase ceva mai bine decât noi, acumă ă somnola probabil într-un tufiş.

Situa ia mea devenea critic : dac plecam putea s seţ ă ă ă piard şi s nu ne mai g seasc , dac r mâneam nuă ă ă ă ă ă puteam g si ocazia s câştig câ iva gologani şi s mânc m.ă ă ţ ă ă

Nevoia de a mânca devenea din ce în ce mai urgent .ă Ochii câinilor m priveau dispera i şi Sufle el îşi mângâiaă ţ ţ burtica sco ând nişte strig te ascu ite de furie.ţ ă ţ

Timpul trecea şi Zerbino nu mai venea. L-am mai trimis o dat pe Capi s -l caute, dar dup o jum tate de or reveniă ă ă ă ă singur şi m f cu s în eleg c nu l-a g sit.ă ă ă ţ ă ă

Ce s fac?ă

113

Cu toate c Zerbino era vinovat şi ne-ar fi putut pune peă to i într-o situa ie îngrozitoare, nu puteam s -l p r sesc. Ceţ ţ ă ă ă va spune st pânul meu dac nu-i voi aduce cei trei câini? Şiă ă apoi, îl iubeam pe şmecherul sta de Zerbino.ă

M-am hot rât s aştept pân seara, dar era imposibil să ă ă ă stau aşa f r s fac nimic şi s ne auzim stomacurileă ă ă ă chior ind de foame, c ci aceste ghior ieli erau cu atât maiă ă ţă dureroase, cu cât erau singurele care se auzeau; nu aveam nimic de f cut şi ele nu ne d deau pace.ă ă

Trebuia s g sesc ceva care s ne ocupe timpul tuturor şiă ă ă s ne distreze.ă

Dac am uita c ne este foame, ne va fi sigur mai uşor înă ă timpul acestor ore de uitare. Ce s facem?ă

În timp ce m gândeam, mi-am adus aminte ce-miă spusese odat Vitalis: c , în timpul r zboiului, când ună ă ă regiment era obosit, se cânta; auzind muzic vesel şiă ă antrenant , solda ii uitau de oboseal .ă ţ ă

Dac voi cânta ceva vesel, poate vom uita de foame;ă oricum, eu ocupându-m cu cântatul, iar câinii şi Sufle el cuă ţ dansatul, timpul va trece mai repede pentru noi.

Mi-am luat harpa care era sprijinit de un copac şi, cuă spatele la Canal, dup ce mi-am aşezat comedian ii laă ţ locurilor lor, am început s cânt o melodie de dans, apoi ună vals.

La început, actorii mei îmi ar tar c nu prea aveau chefă ă ă de dans, c o bucat de pâine ar fi fost mai binevenit , dară ă ă încetul cu încetul s-au însufle it, muzica f cându-şi efectulţ ă scontat: am uitat de bucata de pâine pe care n-o aveam şi nu ne-am mai gândit decât eu s cânt şi ei s danseze.ă ă

Deodat am auzit o voce clar de copil strigând: „Bravo!”ă ă Aceast voce se auzea din spatele meu. M-am întors brusc.ă

Un vas era oprit pe canal, aproape de malul pe care ne g seam; cei doi cai care-l tr geau se opriser pe cel laltă ă ă ă mal.

Era un vas ciudat, cum nu mai v zusem pân atunci; eraă ă mai scurt decât şlepurile care se foloseau de obicei pe

114

canale, iar pe puntea pu in ridicat deasupra apei eraţ ă construit un fel de galerie cu geamuri. În fa a acesteiă ţ galerii se afla o verand umbrit de plante ag toare, iară ă ăţă frunzişul prins ici şi colo pe acoperiş cobora în cascade verzi; pe aceast verand am v zut dou persoane: oă ă ă ă femeie înc tân r , cu un aer nobil şi melancolic, careă ă ă st tea în picioare, şi un copil, un b iat, cam de vârsta mea,ă ă care mi s-a p rut c st culcat.ă ă ă

Acest copil strigase probabil „Bravo!”Revenindu-mi din surpriz , aceast apari ie neavândă ă ţ

nimic înfricoş tor, mi-am scos p l ria pentru a mul umiă ă ă ţ astfel celui care m aplaudase.ă

— Cânta i şi dansa i din pl cere?, m-a întrebat doamna,ţ ţ ă vorbind cu un accent str in.ă

— Mai mult ca s le dau de lucru comedian ilor mei şi să ţ ă m distrez şi eu al turi de ei.ă ă

Copilul f cu un semn doamnei, care se plec spre el.ă ă— Vrei s mai cân i?, m întreb doamna, ridicându-şiă ţ ă ă

capul.Dac voiam s mai cânt? S cânt pentru un public careă ă ă

venea la anc! Nu m-am l sat rugat.ţ ă— Vre i un dans sau o comedie?, am întrebat.ţ— Oh! O comedie!, strig copilul.ăDar doamna îl întrerupse pentru a declara c ea preferă ă

un dans.— Dansul este prea scurt, strig copilul.ă— Dup dans, am putea, dac onorabila societate oă ă

doreşte, s prezent m diferite numere „aşa cum se v d înă ă ă circurile din Paris”.

Era o fraz pe care o spunea st pânul meu şi eu amă ă încercat s-o repet ca el, cu noble e. Dac m gândeamţ ă ă bine, eram uşurat c refuzaser comedia, c ci n-aş prea fiă ă ă ştiut cum s organizez reprezenta ia, mai întâi pentru că ţ ă Zerbino lipsea şi apoi pentru c nu aveam costumele şiă accesoriile necesare.

115

Mi-am luat deci harpa şi am început s cânt un vals;ă imediat Capi o lu pe Dolce de mijloc cu cele dou l bu eă ă ă ţ din fa şi începur s se învârteasc în ritm. Apoi, Sufle elţă ă ă ă ţ dans singur. Am trecut în revist tot repertoriul nostru. Nuă ă ne sim eam obosi i. În ceea ce-i priveşte pe comedian iiţ ţ ţ mei, în eleseser , desigur, c o cin bogat va fi mai multţ ă ă ă ă ca sigur r splata oboselii lor şi nu-şi cru au for ele, aşa cumă ţ ţ nici eu nu mi le cru am!ţ

Deodat , l-am v zut pe Zerbino ieşind dintr-un tufiş şi,ă ă când camarazii lui trecur pe lâng el, se duse cuă ă neruşinare între ei şi-şi juc rolul.ă

Cântând şi supraveghindu-mi comedian ii, priveam dinţ când în când spre b iat şi, ciudat, cu toate c aveamă ă impresia c -i place, nu se mişca; r mânea culcat, lungit,ă ă complet nemişcat, dând doar din mâini pentru a ne aplauda.

S fi fost oare paralizat? P rea legat de o scândur .ă ă ăÎncet, vântul împinsese vasul spre malul unde ne g seamă

şi acum îl vedeam pe b iat ca şi cum aş fi fost lâng el peă ă vas; era blond, cu fa a palid , atât de palid încât i seţ ă ă vedeau venele alb strii pe sub pielea transparent ; avea oă ă expresie blând şi trist , cu un aer boln vicios.ă ă ă

— Cât se pl tesc biletele la spectacolele voastre?, mă ă întreb doamna.ă

— Fiecare pl teşte dup cum i-a pl cut.ă ă ă— Atunci, mam , trebuie s pl teşti foarte mult, spuseă ă ă

copilul.Apoi, dup ce schimbar câteva cuvinte într-o limb peă ă ă

care nu o în elegeam, doamna îmi spuse:ţ— Arthur ar vrea s -i vad pe actori mai îndeaproape. I-ă ă

am f cut un semn lui Capi, care, luându-şi avânt, s ri peă ă vas.

— Şi ceilal i?, întreb Arthur. Zerbino şi Dolce îşi urmarţ ă ă camaradul.

— Şi maimu a!ţ

116

Sufle el ar fi s rit cu uşurin , dar niciodat nu puteam fiţ ă ţă ă sigur cum are s reac ioneze; odat ajuns pe vas ar fi putută ţ ă face fel de fel de glume, care nu i-ar fi pl cut doamnei.ă

— Este rea?, întreb ea.ă— Nu, doamn , dar nu este prea ascult toare şi mi-eă ă

team c nu se va comporta cum trebuie!ă ă— Ei bine! Vino cu ea.Spunând acestea, ea f cu semn unui om din echipaj careă

st tea lâng cârm şi imediat acesta veni în fa şi întinse oă ă ă ţă scândur ceva mai lat spre mal.ă ă

Era o punte, ceea ce mi-a permis s m îmbarc f r s fiuă ă ă ă ă nevoit s fac un salt periculos, şi am p şit cu gravitate peă ă vas, cu harpa pe um r şi cu Sufle el în bra e.ă ţ ţ

— Maimu a! Maimu a!, strig Arthur.ţ ţ ăM-am apropiat de copil şi, în timp ce acesta îl mângâia pe

Sufle el, l-am putut privi în voie.ţLucru surprinz tor, era chiar legat de-o scândur , aşaă ă

cum mi se p ruse la început.ă— Ai un tat , nu-i aşa, copile?, m întreb doamna.ă ă ă— Sunt singur în acest moment.— Pentru mult timp?— Pentru dou luni.ă— Dou luni! Ah, dragul meu! Singur pentru atâta timp şiă

la vârsta ta?— Trebuia, doamn !ă— St pânul t u te oblig s -i aduci desigur o sum deă ă ă ă ă

bani dup aceste dou luni?ă ă— Nu, doamn , nu m oblig la nimic. Dac reuşesc să ă ă ă ă

tr iesc cu trupa mea, este de ajuns.ă— Şi ai reuşit s g seşti din ce s tr ieşti pân ast zi?ă ă ă ă ă ă

Am ezitat înainte de-a r spunde: nu întâlnisem niciodat oă ă doamn care s -mi inspire un sentiment de respect atât deă ă puternic cum era cel pe care-l sim eam acum în fa a celeiţ ţ ce-mi adresase aceast întrebare. Îmi vorbea cu atâtaă bun tate, vocea îi era atât de blând , privirea atât de caldă ă ă

117

şi încurajatoare, încât m-am hot rât s -i spun adev rul. Deă ă ă altfel, de ce s tac?ă

I-am povestit cum a trebuit s m despart de Vitalis,ă ă condamnat la închisoare pentru c îmi luase ap rarea, şiă ă cum, de când p r sisem oraşul Toulouse, nu câştigasemă ă niciun ban.

În timp ce vorbeam, Arthur se juca cu câinii, dar asculta şi auzea tot ce spuneam.

— Cât de foame trebuie s v fie!, spuse el.ă ăLa acest cuvânt pe care-l cunoşteau bine, câinii începură

s latre, iar Sufle el s -şi frece burtica cu frenezie.ă ţ ă— Oh, mam !, spuse Arthur.ăDoamna în elese; spuse câteva cuvinte într-o limbţ ă

str in unei femei care-şi scosese capul printr-o uşă ă ă întredeschis şi imediat aceast femeie aduse o m suă ă ă ţă plin cu fel de fel de bun t i.ă ă ăţ

— Aşaz -te, copile!, spuse doamna.ăNu m-am l sat rugat, mi-am l sat harpa deoparte şi m-ă ă

am aşezat repede la mas ; câinii luar loc în jurul meu, iară ă Sufle el mi se aşez pe genunchi.ţ ă

— Câinii t i m nânc pâine?, m întreb Arthur.ă ă ă ă ăDac m nânc pâine? Le-am dat fiec ruia câte oă ă ă ă

buc ic pe care au devorat-o.ăţ ă— Şi maimu a?, întreb din nou Arthur.ţ ăDar nu era nevoie s m ocup de Sufle el, c ci în timp ceă ă ţ ă

d deam câinilor s m nânce, acesta luase o bucat deă ă ă ă pateu cu care era cât pe ce s se sufoce sub mas .ă ă

La rândul meu m-am servit cu pateu şi, chiar dac nu mă ă sufocam ca Sufle el, mâneam la fel de lacom ca şi el.ţ

— Biet copil!, spuse doamna, umplându-mi un pahar cu ap .ă

Arthur nu spunea nimic, ci ne privea cu ochi mari, mira iţ de apetitul nostru, c ci eram la fel de h mesi i to i, chiar şiă ă ţ ţ Zerbino, care ar fi trebuit s se sature cu carnea furat .ă ă

— Şi unde-a i fi cinat în seara asta, dac nu neţ ă întâlneam?, întreb Arthur.ă

118

— Cred c n-am fi cinat.ă— Şi mâine, unde ve i prânzi?ţ— Poate c mâine vom avea norocul s întâlnim oameniă ă

buni ca ast zi.ăF r a înceta s discute cu mine, Arthur se întoarse spreă ă ă

mama lui şi urm o lung conversa ie în acea limb str ină ă ţ ă ă ă pe care o auzisem deja; p rea c cere un lucru pe care eaă ă nu voia s i-l acorde, sau cel pu in împotriva c ruia aveaă ţ ă obiec ii.ţ

Arthur îşi întoarse capul spre mine, c ci corpul nu i seă mişca.

— Vrei s r mâi cu noi?, întreb el.ă ă ăL-am privit f r s -i r spund, c ci întrebarea m luase peă ă ă ă ă ă

nepreg tite.ă— Fiul meu te întreab dac vrei s r mâi cu noi.ă ă ă ă— Pe vas?— Da, pe acest vas; fiul meu este bolnav, medicii au

recomandat s stea legat de aceast scândur , aşa cumă ă ă vezi. Ca s nu se plictiseasc îl plimb cu acest vas. Ve iă ă ţ r mâne cu noi. Câinii şi maimu a vor da spectacole pentruă ţ Arthur, care va fi bucuros s -i aplaude. Şi tu, copile, dacă ă vei dori, vei cânta la harp . Ne vei face un serviciu, aşaă cum şi noi î i vom fi poate utili. Nu va trebui s cau i zilnicţ ă ţ un public de la care s câştigi câteva parale, ceea ce pentruă un copil de vârsta ta nu este întotdeauna uşor.

Pe vas! Nu mai fusesem niciodat pe un vas, deşi îmiă dorisem aşa de mult acest lucru de cum le v zusem laă Bordeaux. Voi tr i pe vas, pe ap , ce fericire!ă ă

La asta m-am gândit mai întâi şi am fost uluit. Ce vis frumos!

Câteva secunde de gândire m-au f cut s simt tot ce eraă ă fericire în aceast propunere şi cât de generoas era ceaă ă care mi-o f cuse.ă

Am luat mâna doamnei şi am s rutat-o.ăEa fu foarte sensibil la acest gest de recunoştin şi mă ţă ă

mângâie afectuos, chiar tandru, de câteva ori pe frunte.

119

— Biet copil!, spuse ea.Deoarece mi se cerea s cânt la harp , cred c nuă ă ă

trebuia s amân prea mult acest lucru: graba era pân laă ă un anumit punct un fel de a-mi dovedi bun voin a şiă ţ recunoştin a.ţ

Mi-am luat instrumentul şi m-am aşezat la cap tulă vasului, apoi am început s cânt. În acelaşi timp, doamna aă luat un mic fluier de argint şi a scos un sunet ascu it.ţ

Am încetat s mai cânt, întrebându-m de ce fluier aşa:ă ă ă pentru c nu cântam cum trebuie sau pentru c trebuia să ă ă m opresc?ă

Arthur, care vedea tot ce se petrece în jurul s u, îmi ghiciă neliniştea.

— Mama a fluierat ca s pun caii în mişcare, îmi spuseă ă el. Într-adev r, vasul care se îndep rtase de mal începu să ă ă alunece, tras de cai, pe apele liniştite ale canalului. Apa clipocea lovindu-se de caren , şi de fiecare parte copaciiă fugeau în urma noastr , lumina i de razele oblice aleă ţ soarelui ce apunea.

— Vrei s cân i?, întreb Arthur.ă ţ ăŞi cu un semn din cap o chem pe mama lui lâng el, îiă ă

lu mâna şi o inu într-ale lui. În acest timp, eu cântamă ţ diferitele buc i pe care le înv asem de la st pânul meu.ăţ ăţ ă

120

12 Primul meu prieten

ama lui Arthur era englezoaic ; se numea doamnaă Milligan. Era v duv , iar Arthur era singurul eiă ă copil – cel pu in singurul în via , c ci avusese unţ ţă ă

fiu mai în vârst , care disp ruse în condi ii misterioase.ă ă ţM

La vârsta de şase luni, acest copil fusese pierdut sau furat şi nu i-au mai fost reg site urmele. Este adev rat c ,ă ă ă atunci când se întâmplase acest lucru, doamna Milligan nu putuse s fac ea îns şi cercet ri. So ul ei era pe moarte şiă ă ă ă ţ ea îns şi, foarte grav bolnav , îşi pierduse cunoştin a şi nuă ă ţ ştia ce se întâmpl în jurul ei. Când şi-a revenit, so ul eiă ţ murise şi copilul disp ruse. C ut rile fuseser conduse deă ă ă ă James Milligan, cumnatul s u. Dar era ceva ciudat în acestă fapt, James Milligan avea interese contrare celor ale cumnatei sale. Odat cu moartea fratelui s u, dac acestaă ă ă nu avea copii, el devenea moştenitorul. C ut rile n-au dusă ă la nimic, în Anglia, Fran a, Belgia, Germania, Italia, a fostţ imposibil s se descopere ceva în leg tur cu copilulă ă ă disp rut.ă

Totuşi, James Milligan nu-l moştenise pe fratele s u, c ci,ă ă la şapte luni dup moartea so ului ei, doamna Milligană ţ adusese pe lume un alt b iat, care era micul Arthur.ă

Dar acest copil pl pând şi boln vicios nu avea şanse să ă ă tr iasc , spuneau medicii; putea s moar oricând, şi atunciă ă ă ă James Milligan devenea, în sfârşit, moştenitorul titlului şi al averii fratelui s u mai mare, c ci legile cu privire laă ă moştenire nu sunt aceleaşi în toate rile; în Anglia, deţă pild , ele permit, în anumite circumstan e, ca un frate să ţ ă moşteneasc averea familiei în detrimentul so iei celuiă ţ decedat.

121

Speran ele lui James Milligan fur întârziate de naştereaţ ă nepotului s u; dar nu fur distruse cu totul. Trebuia doar să ă ă aştepte.

Şi aştepta cu r bdare.ăDar prezicerile doctorilor nu se îndepliniser ; Arthur eraă

boln vicios, dar nu muri aşa cum hot râser ei. Îngrijirileă ă ă mamei sale îl inuser în via . Era un miracol, care, slavţ ă ţă ă Domnului, se repeta adesea.

De mai multe ori crezuser c moare, dar tot de atâteaă ă ori se f cuse bine, având parte de toate bolile pe care le auă în mod obişnuit copiii.

În ultima vreme îl lovise o boal teribil , numit coxalgie,ă ă ă şi care este localizat la şold. I se recomandaser apeleă ă sulfuroase şi de aceea doamna Milligan venise în Pirinei. Dar, dup ce încercase f r rezultat aceste ape, i seă ă ă recomandase un alt tratament, care consta în a ineţ bolnavul culcat, f r a avea voie s se ridice.ă ă ă

Atunci, doamna Milligan a comandat, la Bordeaux, s seă construiasc vasul pe care m îmbarcasem.ă ă

Nu-şi putea l sa fiul închis în cas , unde ar fi murit deă ă plictiseal şi de lips de aer. Dac Arthur nu mai poateă ă ă merge, va merge casa unde locuieşte pentru el.

A transformat vasul într-o cas plutitoare cu camere,ă buc t rie, salon, verand . Dup cum era vremea, Arthură ă ă ă st tea în salon sau pe verand , de diminea pân seara,ă ă ţă ă cu mama sa al turi, şi peisajele defilau prin fa a lui, f r caă ţ ă ă el s se oboseasc s fac ceva… Trebuia doar s deschidă ă ă ă ă ă ochii.

Plecaser din Bordeaux de-o lun şi, dup ce urcaseră ă ă ă cursul Garonnei, intraser în Canalul de Sud, prin careă trebuiau s ajung la lacurile şi canalele de pe malulă ă Mediteranei, s urce apoi Rhônul, apoi Saône, s treac dină ă ă acest râu pe Loara pân la Briare. Apoi, pe canalul cuă acelaşi nume, s ajung pe Sena şi s urmeze cursulă ă ă fluviului pân la Rouen, de unde se vor îmbarca pe ună vapor pentru a se întoarce în Anglia.

122

Bineîn eles c nu am aflat toate aceste detalii despreţ ă doamna Milligan şi Arthur din ziua în care am urcat pe vas; le-am aflat încetul cu încetul, unul dup altul, şi, dac le-amă ă grupat aici, am f cut-o pentru ca cititorii s -mi în eleagă ă ţ ă mai bine povestirea.

În ziua în care am sosit, am f cut cunoştin doar cuă ţă înc perea pe care trebuia s-o ocup pe vasul numit Leb da.ă ă Cu toate c era foarte mic , doi metri pe un metru, aceastaă ă era cea mai fermec toare cabin , cea mai surprinz toareă ă ă pentru imagina ia unui copil.ţ

Mobila consta dintr-o comod , dar aceasta se asem naă ă cu jobenul f r fund al scamatorilor, care con ine atâteaă ă ţ lucruri. În loc s fie fix , partea de sus era mobil şi, când oă ă ă ridicai, g seai sub ea un pat complet cu saltea, pern şiă ă p tur . Bineîn eles c patul nu era prea mare, totuşi eraă ă ţ ă destul pentru a putea dormi bine. Sub acest pat era un sertar, în care se aflau toate obiectele necesare toaletei. Şi sub acesta se afla un altul, împ r it în mai multeă ţ compartimente, în care- i puteai aranja lenjeria şi hainele.ţ Nu era nicio mas , niciun scaun, cel pu in în forma loră ţ obişnuit . Lâng capul patului, lipit de perete, se afla oă ă ă policioar care, dac era l sat în jos, forma o mas , iar laă ă ă ă ă picioare o alta care se transforma în scaun.

Un mic hublou, care se închidea ca un geam obişnuit, dar rotund, servea la aerisirea cabinei, l sând totodat luminaă ă s p trund în untru.ă ă ă ă

Nu mai v zusem niciodat ceva mai frumos şi mai curat;ă ă totul era îmbr cat în lemn de brad l cuit şi pe jos eraă ă întins o muşama în carouri alb cu negru.ă

Dar nu numai ochii erau încânta i.ţCând, dup ce m-am dezbr cat, m-am întins în pat, amă ă

sim it o stare pl cut , nou pentru mine; era pentru primaţ ă ă ă oar c nişte cearşafuri îmi mângâiau pielea în loc s mi-oă ă ă zgârie; la tuşa Barberin cearşafurile erau din pânz deă cânep , epene şi aspre. Cu Vitalis dormeam adesea peă ţ paie sau în fân, f r cearşaf, şi când, prin hanuri, c p t mă ă ă ă ă

123

aşa ceva, aproape întotdeauna, i-ai fi dorit mai bine unţ aşternut din paie. Cât de fine erau cele în care mă înf şurasem! Cât de moi erau şi ce frumos miroseau! Şiă salteaua era mai moale decât acele de brad pe care dormisem în ajun!

Liniştea nop ii nu mai mi se p rea îngrijor toare,ţ ă ă tenebrele nu mai erau populate cu mistere, iar stelele pe care le priveam prin hublou nu-mi adresau decât cuvinte de încurajare şi de speran .ţă

Oricât de bine aş fi dormit în acel pat, m-am sculat imediat ce s-a f cut ziu , c ci eram ner bd tor s v d cumă ă ă ă ă ă ă şi-au petrecut comedian ii mei noaptea.ţ

I-am g sit pe to i în spa iul ad postit de pe punte unde-iă ţ ţ ă l sasem de cu sear , dormind, ca şi cum acest vas ar fi fostă ă casa lor de luni de zile. Când m-am apropiat, câinii s-au sculat şi au venit la mine, cerându-şi mângâierile de diminea . Numai Sufle el, cu toate c avea ochiiţă ţ ă întredeschişi, nu se mişc , dar începu s sfor ie ca ună ă ă trombon.

Nu trebuia s te gândeşti prea mult ce însemna asta.ă Domnul Sufle el, care era foarte susceptibil, se sup raţ ă foarte uşor şi st tea îmbufnat mult timp. În cazul de faă ţă era sup rat c nu-l luasem cu mine în cabin şi-mi ar taă ă ă ă nemul umirea prin acest somn pref cut.ţ ă

Nu puteam s -i explic ce m obligase, spre marele meuă ă regret, s -l las pe punte şi, deoarece sim eam, cel pu in înă ţ ţ aparen , c eram vinovat fa de el, l-am luat în bra eţă ă ţă ţ pentru a-l mângâia, ar tându-i c regret.ă ă

Mai întâi, r mase tot îmbufnat, dar apoi, datorit firii luiă ă nestatornice, începu s se gândeasc la altceva şi, printr-oă ă pantomim expresiv , m f cu s în eleg c , dac voiam să ă ă ă ă ţ ă ă ă fiu iertat, trebuia s m duc s -l plimb pe mal.ă ă ă

Marinarul pe care-l v zusem în ajun la cârm se sculaseă ă şi cur a puntea: sprijini scândura de mal şi am putut săţ ă cobor cu toat trupa mea pe pajişte.ă

124

Jucându-m cu câinii şi cu Sufle el, fugind, s rind pesteă ţ ă şan uri, urcându-ne în copaci, timpul trecu repede.ţ

Când am revenit, caii erau înh ma i la vas şi lega i de ună ţ ţ plop; nu aşteptau decât semnalul de plecare.

M-am îmbarcat repede, parâma care inea vasul la mal fuţ desprins , marinarul lu loc la cârm , cel ce mâna caiiă ă ă încalec , scripetele prin care trecea odgonul scâr âi; oă ţ pornisem la drum.

Ce pl cere s c l toreşti cu un astfel de vapor! Caiiă ă ă ă mergeau pe drumul de remorcare şi noi alunecam pe ap ,ă f r a sim i nicio mişcare; cele dou maluri împ duriteă ă ţ ă ă fugeau în spatele nostru şi nu se auzea decât clipocitul apei ce se lovea de caren , amestecat cu clinchetul clopo eiloră ţ pe care caii îi purtau la gât.

Aplecat peste bord, priveam plopii care se în l auă ţ mândri, agitându-şi în aerul proasp t al dimine ii frunzeleă ţ tremur toare; lungul şir aliniat pe mal forma un fel deă perdea verde care oprea razele oblice ale soarelui şi nu l saă s p trund decât o lumin blând , cernut de ramuri.ă ă ă ă ă ă

Din loc în loc, apa era neagr , ca şi cum ar fi acoperită adâncuri de nep truns; în alte p r i apa era clar , l sând să ă ţ ă ă ă se vad pietre lucioase şi ierburi catifelate.ă

Eram absorbit în contemplare când mi-am auzit numele strigat din spate.

M-am întors brusc; era Arthur, aşezat pe scândura sa; mama lui era al turi de el.ă

— Ai dormit bine?, m-a întrebat Arthur, mai bine decât pe câmp?

M-am apropiat şi am c utat cele mai politicoase cuvinteă pe care le-am adresat atât mamei, cât şi fiului.

— Şi câinii?, m întreb din nou Arthur.ă ăI-am strigat şi pe ei, şi pe Sufle el; câinii au venitţ

salutând, iar Sufle el strâmbându-se, ca şi cum ar fi fostţ vorba de o reprezenta ie.ţ

Dar nu era vorba de nicio reprezenta ie în acea zi.ţDoamna Milligan îşi aşez fiul la umbr şi lu loc lâng el.ă ă ă ă

125

— Vrei s duci câinii şi maimu a de aici? îmi spuse ea,ă ţ trebuie s lucr m.ă ă

Am f cut ce mi-a cerut şi m-am dus cu trupa în cel laltă ă cap t al vasului.ă

Ce fel de lucru putea s fac acest b iat bolnav?ă ă ăAm v zut-o pe mama lui ajutându-l s repete o lec ie ală ă ţ

c rui text îl urm rea într-o carte deschis .ă ă ăÎntins pe scândur , Arthur repeta f r s fac vreoă ă ă ă ă

mişcare.Sau mai bine zis încerca s repete, c ci ezita la tot pasulă ă

şi nu rostea trei cuvinte cum trebuie; se mai şi încurca adesea.

Mama sa îl corecta cu blânde e, dar cu fermitate.ţ— Dumneata nu ştii fabula, îi spuse ea.Mi s-a p rut ciudat s-o aud spunându-i dumneata fiului ei,ă

c ci atunci nu ştiam c englezii nu se tutuiesc.ă ă— Oh, mam !, spuse el, cu o voce dezolat .ă ă— Faci mai multe greşeli ast zi decât ieri.ă— Am încercat s-o înv .ăţ— Dar n-ai înv at-o.ăţ— N-am putut.— De ce?— Nu ştiu… pentru c n-am putut… Sunt bolnav.ă— Nu eşti bolnav la cap. Nu voi fi niciodat de acord să ă

nu înve i nimic şi, sub pretextul bolii, s creşti ca unţ ă ignorant.

Doamna Milligan mi se p rea prea sever , şi totuşiă ă vorbea cu tandre e, f r furie în glas.ţ ă ă

— De ce m am r şti neînv ându- i lec iile?ă ă ă ăţ ţ ţ— Nu pot, mam , te asigur c nu pot.ă ăDar doamna Milligan nu se l s impresionat de lacrimi,ă ă ă

cu toate c p rea emo ionat şi chiar am rât , cumă ă ţ ă ă ă spusese ea.

— Aş fi vrut s te las s te joci ast zi cu Rémi şi cu câinii,ă ă ă continu ea, dar nu te vei juca pân ce nu vei recita fabulaă ă f r greşeal .ă ă ă

126

Spunând acestea, îi d du cartea lui Arthur şi f cu câ ivaă ă ţ paşi, ca şi cum ar fi vrut s intre în interiorul vasului,ă l sându-şi fiul pe scândur .ă ă

Acesta plângea în hohote şi, de acolo de unde mă dusesem cu animalele mele, îi auzeam vocea întrerupt deă suspine.

Cum era posibil ca doamna Milligan s fie atât de severă ă cu acest copil, pe care mi se p rea c -l iubeşte cu atâtaă ă tandre e? Dac nu putea înv a lec ia, nu era vina lui, eraţ ă ăţ ţ din cauza bolii, f r îndoial . Cum putea s plece f r s -iă ă ă ă ă ă ă spun o vorb bun ?ă ă ă

Dar nu plec . În loc s intre în salon, se întoarse la fiul ei.ă ă— Vrei s încerc m s înv m împreun ? întreb ea.ă ă ă ăţă ă ă

Atunci lu loc lâng el şi începu s citeasc încet fabula,ă ă ă ă care se numea „Lupul şi mielul”. Arthur repet dup eaă ă cuvintele şi frazele.

Dup ce citi de trei ori fabula, îi d du cartea lui Arthur,ă ă spunându-i s înve e singur, şi ea se întoarse în salon.ă ţ

Imediat, Arthur începu s citeasc fabula şi, din locul înă ă care m aflam, l-am v zut cum mişc buzele.ă ă ă

Era clar c -şi d dea toat silin a s înve e.ă ă ă ţ ă ţDar aceast silin nu dur mult; în curând îşi ridic ochiiă ţă ă ă

de pe carte, buzele i se mişcar din ce în ce mai încet, apoiă se oprir .ă

Nu mai citea şi nu mai înv a.ăţOchii lui, care se plimbau de ceva timp de colo-colo, îi

întâlnir pe ai mei.ăCu mâna i-am f cut un semn s -şi reia lec ia.ă ă ţÎmi surâse blând, ca şi cum mi-ar fi mul umit pentruţ

avertisment, şi-şi coborî din nou ochii pe carte.Dar în curând şi-i ridic din nou ca s şi-i plimbe când peă ă

un mal, când pe cel lalt al canalului.ăDeoarece nu privea în direc ia mea, m-am ridicat,ţ

atr gându-i astfel aten ia, şi i-am ar tat cartea.ă ţ ă

127

Din p cate, dou minute mai târziu, un pesc ruş, rapidă ă ă ca o s geat , travers canalul prin fa a vasului, l sând înă ă ă ţ ă urma lui o dâr albastr .ă ă

Arthur ridic imediat capul pentru a-l urm ri.ă ăApoi m privi şi-mi spuse:ă— Nu pot, deşi vreau s înv .ă ăţM-am apropiat.— Fabula nu este prea grea, i-am r spuns.ă— Oh! Ba da! Este grea.— Mie mi s-a p rut foarte uşoar ascultând-o pe mama taă ă

citind; cred c am şi înv at-o.ă ăţÎncepu s surâd neîncrez tor.ă ă ă— Vrei s i: o spun?ă ţ— De ce? Este imposibil s-o ştii…— Nu, nu este imposibil. Vrei s m controlezi? Ia cartea.ă ăLu cartea şi eu am început s recit; nu m corect decâtă ă ă ă

de trei, patru ori.— Cum este posibil? O ştii!, strig el.ă— Nu prea bine, dar acum cred c o voi spune f ră ă ă

greşeal .ă— Cum ai f cut de-ai înv at-o?ă ăţ— Am ascultat-o pe mama ta citind, dar am ascultat-o cu

aten ie, f r s m uit în dreapta şi în stânga.ţ ă ă ă ăArthur se înroşi şi-şi întoarse privirea; apoi, dup ună

moment de ruşinare, spuse:— Am în eles cum ai ascultat şi voi încerca s ascult caţ ă

tine, dar cum ai f cut s re ii toate acele cuvinte care seă ă ţ încurc în mintea mea?ă

Cum am f cut? Nu prea ştiam, c ci nu m gândisem laă ă ă asta; totuşi am încercat s -i explic ce m întrebase,ă ă explicându-mi şi mie în acelaşi timp.

— Despre ce este vorba în fabula asta? De-un miel. Încep deci s m gândesc la oi, ce fac ele. „Oile st teau în arculă ă ă ţ lor.”

V d unele negre şi altele albe, v d miei şi oi; v d chiar şiă ă ă arcul; este din nuiele împletite.ţ

128

— Atunci nu vei mai uita?— Oh! Nu.— De obicei, cine p zeşte oile?ă— Câinii.— Câinii nu trebuie s p zeasc oile pentru c acesteaă ă ă ă

sunt în siguran . Ce fac câinii?ţă— Nu au nimic de f cut.ă— Atunci pot dormi. Vom spune deci „Câinii dormeau”.— Exact, este uşor.— Nu-i aşa c este foarte uşor? Acum s trecem laă ă

altceva. Cine mai p zeşte oile împreun cu câinii?ă ă— Un cioban.— Dac oile sunt în siguran , ciobanul nu are ce face şiă ţă

atunci cum îşi petrece timpul?— Cântând din fluier.— Îl vezi?— Da.— Unde este?— La umbra unui ulm înalt.— Este singur?— Nu, este împreun cu al i ciobani vecini.ă ţ— Atunci, dac vezi arcul, oile, câinii şi ciobanul, nu po iă ţ ţ

reproduce f r greşeal începutul fabulei?ă ă ă— Aşa cred.— Încearc .ăAuzindu-m vorbind şi explicându-i cum s fac s înve eă ă ă ă ţ

uşor o lec ie care p rea la început grea, Arthur m priveaţ ă ă cu emo ie şi cu team , ca şi cum n-ar fi fost convins de ce-iţ ă spuneam, totuşi, dup câteva secunde de ezitare, se hot rî.ă ă

— „Oile st teau în arcul lor, câinii dormeau, şi ciobanul,ă ţ la umbra unui ulm înalt, cânta din fluier cu al i ciobaniţ vecini.”

Atunci, lovindu-şi mâinile una de alta, strig :ă— Ştiu, n-am f cut nicio greşeal .ă ă— Vrei s înve i şi restul fabulei la fel?ă ţ

129

— Da, sunt sigur c pot s-o înv . Ah, mama va fi foarteă ăţ mul umit !ţ ă

Şi începu s înve e restul fabulei, aşa cum reuşise să ţ ă înve e prima fraz .ţ ă

Dup un sfert de or ştia tot textul la perfec ie şi tocmaiă ă ţ îl repeta f r greşeal când mama lui ap ru în spateleă ă ă ă nostru.

La început se sup r v zându-ne împreun , c ci credeaă ă ă ă ă c nu f ceam altceva decât s ne juc m, dar Arthur nu oă ă ă ă l s s spun nimic.ă ă ă ă

— O ştiu, strig el fericit, Rémi m-a înv at s-o spun.ă ăţDoamna Milligan m-a privit surprins şi tocmai voia să ă

m întrebe ce se întâmpl , când Arthur începu, f r ca eaă ă ă ă s -l roage, s spun pe de rost „Lupul şi mielul”. O f cuă ă ă ă bucuros şi triumf tor, f r s ezite şi f r greşeal .ă ă ă ă ă ă ă

În acest timp, eu o priveam pe doamna Milligan; i-am v zut fa a frumoas iluminându-se de un surâs, apoi amă ţ ă avut impresia c ochii i se umpluser de lacrimi; dar cumă ă tocmai se aplecase asupra fiului ei pentru a-l îmbr işa şiăţ s ruta, nu ştiu dac plângea.ă ă

— Cuvintele, spuse Arthur, nu înseamn mai nimic, dară lucrurile po i s le vezi, şi Rémi m-a f cut s -l v d pe ciobanţ ă ă ă ă cu fluierul s u. Când am ridicat ochii, repetând frazele, nuă m mai gândeam la ce m înconjoar , ci la fluierulă ă ă ciobanului şi auzeam melodia pe care-o cânta. Vrei s i-oă ţ cânt, mam ?ă

Şi cânt în englez un cântec melancolic.ă ăDe data aceasta, doamna Milligan plângea de-a binelea,

şi când se ridic i-am v zut lacrimile pe obrajii copilului ei.ă ă Atunci se apropie de mine şi, luându-mi mâna, mi-o strânse atât de uşor, încât m-am emo ionat.ţ

— Eşti un b iat bun, îmi spuse ea.ăDac am povestit aceast întâmplare, am f cut-o pentruă ă ă

a în elege mai bine schimbarea care, din acea zi, seţ petrecu în situa ia mea: ieri fusesem luat la bord ca dresorţ de animale, pentru a înveseli împreun cu ele un copilă

130

bolnav, dar aceasta lec ie m separ oarecum de câinii şiţ ă ă de maimu a mea, transformându-m într-un tovar ş, într-ţ ă ăun prieten apropiat al b ie elului.ă ţ

Trebuie s spun imediat ceea ce nu am aflat decât maiă târziu: c doamna Milligan era foarte am rât c fiul ei nuă ă ă ă înva sau c nu poate s înve e nimic. Cu toate c eraţă ă ă ţ ă bolnav, ea voia s -l vad lucrând şi, tocmai pentru c boalaă ă ă era de lung durat , dorea s -i obişnuiasc de acum minteaă ă ă ă cu exerci ii care s -i permit s câştige timpul pierdut,ţ ă ă ă atunci când se va îns n toşi.ă ă

Pân acum nu reuşise: dac Arthur nu era înd r tnic laă ă ă ă lucru, era îns neatent şi nu-şi d dea osteneala; lua carteaă ă care i se punea în mân , f r a se împotrivi, chiară ă ă deschidea mâinile cu pl cere s-o primeasc , dar mintea nuă ă şi-o deschidea, şi repeta mecanic, precum o maşin , r uă ă sau bine, mai mult r u, cuvintele ce i se b gau cu for a înă ă ţ cap.

Din aceast cauz mama lui era tare am rât .ă ă ă ăŞi de aceea fu foarte satisf cut când îl auzi repetândă ă

fabula pe care-l înv asem într-o jum tate de or s-o spun ,ăţ ă ă ă în timp ce ea nu reuşise timp de câteva zile s i-o bage înă cap.

Când m gândesc acum la zilele petrecute pe vas, al turiă ă de doamna Milligan şi de Arthur, cred c sunt cele maiă frumoase din copil ria mea.ă

Eu am devenit pentru Arthur un foarte bun prieten, iar el pentru mine un adev rat frate; nu ne-am certat niciodat ,ă ă nu a f cut niciun gest de superioritate care s -miă ă aminteasc de pozi ia mea, iar eu nu eram deloc stingherit,ă ţ nici nu-mi trecea prin gând c aş fi putut fi.ă

Aceasta se datora, f r îndoial , într-o oarecare m sur ,ă ă ă ă ă vârstei mele şi necunoaşterii lucrurilor vie ii; dar sunt sigurţ c se datora în şi mai mare m sur delicate ii şi bun t iiă ă ă ţ ă ăţ doamnei Milligan, care adesea mi se adresa ca şi cum aş fi fost copilul ei.

131

Şi apoi, aceast c l torie cu vasul Leb da era pentruă ă ă ă mine o încântare; nu aveam niciun moment de plictiseală sau de oboseal , de diminea a pân seara timpul nostruă ţ ă fiind ocupat.

De la construc ia c ii ferate, nu se mai viziteaz şi,ţ ă ă practic, nu se mai foloseşte Canalul de Sud, care r mâneă totuşi una dintre curiozit ile Fran ei.ăţ ţ

De la Villefranche-de-Lauraguais am fost la Avignonnet şi de acolo la Pietrele Naurouse, unde se afl monumentulă ridicat în cinstea lui Riquet, constructorul canalului, chiar pe creasta muntelui, acolo unde se despart râurile care se vars în Ocean şi cele care coboar spre Mediteran .ă ă ă

Apoi am traversat Castelnaudary, oraşul morilor, Carcassonne, cetatea medieval , şi prin ecluza de laă Fouserannes, atât de ciudat , cu sasurile ei al turate, amă ă coborât la Béziers.

Când peisajul era interesant nu f ceam decât câtevaă leghe pe zi, iar când, din contr , era monoton, mergeamă mai repede.

Drumul hot ra pentru noi plec rile şi mersul; nu aveamă ă niciuna dintre grijile obişnuite c l torilor, nu aveam nevoieă ă s parcurgem etape lungi, pentru a g si un han unde am fiă ă fost siguri c g sim un pat şi o mas .ă ă ă

La ore fixe, mesele ne erau servite afar , pe verandaă vasului; în timp ce mâneam, admiram spectacolul mişc toră al celor dou maluri.ă

Când apunea soarele, ne opream acolo unde ne surprindea întunericul şi r mâneam acolo pân cândă ă reap rea astrul zilei.ă

În aceast minunat cas plutitoare nu cunoşteam oreleă ă ă de plictiseal ale serii, atât de lungi şi de triste pentruă c l torii obişnui i.ă ă ţ

Din contr , aceste ore ale serii erau pentru noi preaă scurte şi ora culc rii ne surprindea adesea când nici nu neă gândeam s dormim.ă

132

Când vasul se oprea şi era r coare, ne duceam în salonă şi, dup ce aprindeam focul pentru a alunga umiditatea şiă cea a care erau sup r toare pentru bolnav, se aduceauţ ă ă l mpile. Arthur era instalat în fa a mesei, eu luam loc lângă ţ ă el, iar doamna Milligan ne ar ta c r i cu ilustra ii sau cuă ă ţ ţ imagini fotografice. Aşa cum vasul fusese construit pentru aceast c l torie special , tot aşa fuseser alese şi c r ileă ă ă ă ă ă ţ acestea bogat ilustrate.

Când sim ea c ochii încep s ne oboseasc , doamnaţ ă ă ă Milligan se oprea la una dintre aceste c r i şi ne citeaă ţ pasaje care ne interesau şi pe care le puteam în elege; sauţ închidea c r ile şi albumele şi ne povestea legende şi fapteă ţ istorice legate de regiunile pe care le traversam. Vorbea privindu-şi fiul, şi era un lucru emo ionant s vezi câtţ ă ă osteneal îşi d dea s nu exprime decât idei accesibileă ă ă pentru noi şi s foloseasc cuvinte uşor de în eles.ă ă ţ

Eu aveam un rol activ când serile erau frumoase. Îmi luam harpa şi coboram pe rm. M aşezam la o anumitţă ă ă distan şi de acolo, ascuns dup un copac, cântam toateţă ă cântecele pe care le ştiam. Lui Arthur îi pl cea s asculteă ă muzic în liniştea serii, f r a-l vedea pe cel ce cânta.ă ă ă Adesea îmi striga: „înc odat !” şi eu reluam de la cap tă ă ă cântecul pe care-l interpretasem. Era o via calm şiţă ă fericit pentru un copil care, p r sind-o pe tuşa Barberină ă ă , îl urmase pe signor Vitalis pe drumuri.

Ce diferen între castronul cu cartofi fier i cu sare alţă ţ bietei mele doici şi tartele cu fructe, gemurile, cremele, pateurile buc t resei doamnei Milligan.ă ă

Ce contrast între lungile c l torii pe jos, prin noroaie, prină ă ploaie sau sub un soare arz tor, urmându-mi st pânul, şiă ă aceast c l torie pe Leb da.ă ă ă ă

Dar, pentru a fi drept cu mine însumi, trebuie s spun că ă eram mai sensibil la bucuria moral pe care o g seam înă ă aceast via nou , decât la pl cerile materiale pe care miă ţă ă ă le oferea. Da, erau bune pr jiturile doamnei Milligan, da,ă era agreabil s nu mai suferi de foame, de cald sau de frig;ă

133

dar, mult mai bune şi mai pl cute decât toate acestea erau,ă pentru mine, sentimentele ce m însufle eau.ă ţ

De dou ori v zusem sf râmându-se sau desf cându-seă ă ă ă leg turile ce m ineau lâng cei pe care-i iubeam; primaă ă ţ ă oar când fusesem smuls de lâng tuşa Barberin, a douaă ă oar când fusesem desp r it de Vitalis, şi astfel de dou oriă ă ţ ă m trezisem singur pe lume, f r ajutor, f r sprijin,ă ă ă ă ă neavând al i prieteni decât animalele.ţ

Şi iat c , în izolarea şi dezn dejdea mea, g sisem peă ă ă ă cineva care-mi ar tase dragoste şi pe care îl puteam iubi: oă femeie frumoas , o doamn blând , politicoas şi tandr ,ă ă ă ă ă cât şi un copil de vârsta mea, care m trata ca şi cum aş fiă fost camaradul s u.ă

De câte ori, privindu-l pe Arthur, culcat pe scândur ,ă palid şi f r vlag , nu i-am invidiat fericirea, eu care eramă ă ă plin de s n tate şi de for .ă ă ţă

Nu bun starea ce-l înconjura i-o invidiam, nu vasul peă care c l torea, ci dragostea pe care mama lui o nutreaă ă pentru el.

Cât de fericit era s fie astfel iubit, s fie s rutat de zeceă ă ă ori, de dou zeci de ori pe zi şi s o poat şi el s ruta cuă ă ă ă toat dragostea pe aceast doamn frumoas , mama sa,ă ă ă ă c reia eu de-abia îndr zneam s -i ating mâna atunci cândă ă ă mi-o întindea.

Şi îmi spuneam cu triste e c eu nu voi avea niciodat oţ ă ă mam care s m s rute şi pe care s-o s rut: poate c într-ă ă ă ă ă ăo zi o voi revedea pe tuşa Barberin şi aceasta va fi o mare bucurie pentru mine, dar atunci nu-i voi mai putea spune ca alt dat „Mam ”, pentru c nu era mama mea.ă ă ă ă

Singur, voi fi mereu singur!Acest gest m f cea s gust cu şi mai mult intensitateă ă ă ă

bucuria pe care o sim eam, v zându-m tratat cu afec iuneţ ă ă ţ de doamna Milligan şi de Arthur.

Nu trebuia s fiu prea exigent cu partea mea de fericireă în aceast lume şi, deoarece nu voi avea niciodat niciă ă

134

mam , nici tat , nici familie, trebuia s fiu bucuros că ă ă ă aveam prieteni.

Trebuia s fiu bucuros şi, într-adev r, eram.ă ăTotuşi, oricât de dulci mi se p reau aceste obişnuin e noi,ă ţ

a trebuit s le pun cap t în curând şi s m întorc la celeă ă ă ă vechi.

135

13 Copil g sită

impul a trecut repede în aceast c l torie şi seă ă ă apropia momentul când st pânul meu urma s iasă ă ă din închisoare.T

Pe m sur ce ne îndep rtam de Toulouse, acest gând nu-ă ă ămi d dea pace.ă

Era pl cut s c l toreşti aşa cu vasul, f r oboseal şiă ă ă ă ă ă ă f r griji, dar trebuia s revin şi s refac pe jos drumulă ă ă ă parcurs pe ap . Va fi mai pu in pl cut. Gata cu patul bun,ă ţ ă cu cremele, cu pr jiturile, cu serile petrecute citind în jurulă mesei.

Şi ceea ce m întrista mai tare era c trebuia s mă ă ă ă despart de Arthur şi de doamna Milligan; trebuia s renună ţ la afec iunea lor, s -i pierd aşa cum o pierdusem deja peţ ă tuşa Barberin. Nu voi iubi deci, nu voi fi iubit decât pentru a fi separat brutal de cei lâng care aş vrea s -mi petrecă ă via a!ţ

Pot spune c aceast grij a fost singurul nor al acestoră ă ă zile luminoase.

Într-o zi m-am hot rât s -i spun doamnei Milligan şi s-oă ă întreb de cât timp aveam nevoie s m întorc la Toulouse,ă ă c ci trebuia s fiu în fa a închisorii în momentul în careă ă ţ st pânul meu va ieşi.ă

Auzindu-m vorbind de plecare, Arthur începu să ă protesteze vehement.

— Nu vreau ca Rémi s plece!, striga el.ăI-am r spuns c nu eram liber s fac ce vreau, că ă ă ă

apar ineam st pânului meu, c ruia p rin ii mei mţ ă ă ă ţ ă închiriaser , şi c trebuia s -mi reiau serviciul pe lâng elă ă ă ă atunci când va avea nevoie de mine. Le-am povestit despre

136

p rin ii mei, f r s le spun c ei nu sunt adev ra ii meiă ţ ă ă ă ă ă ţ p rin i, c ci ar fi trebuit s m rturisesc în acelaşi timp c nuă ţ ă ă ă ă eram decât un copil g sit; era o ruşine pe care nu o puteamă înfrunta. Suferisem atât de mult de când începusem s -miă dau seama de sentimentele mele, de dispre ul cu careţ v zusem, în satul meu, cum erau trata i la tot pasul copiiiă ţ proveni i din orfelinate: a fi „copil g sit” mi se p rea cţ ă ă ă este lucrul cel mai abject. St pânul meu ştia c sunt ună ă copil g sit, dar el era st pânul meu, în timp ce mai bineă ă muream decât s le m rturisesc doamnei Milligan şi luiă ă Arthur, care m trataser atât de bine, c eram un copilă ă ă g sit. M-ar fi îndep rtat şi respins cu dezgust!ă ă

— Mam , trebuie s -l opreşti pe Rémi, continu Arthur,ă ă ă care, în afar de lec ii, era st pânul mamei sale şi f cea dină ţ ă ă ea tot ce dorea.

— Aş fi foarte bucuroas s -l inem la noi pe Rémi,ă ă ţ r spunse doamna Milligan; v-a i împrietenit, iar eu amă ţ pentru el mult afec iune. Dar, ca s -l putem p stra cu noi,ă ţ ă ă exist dou condi ii pe care nici eu, nici tu nu le putemă ă ţ arbitra. Prima este dac Rémi vrea s r mân cu noi.ă ă ă ă

— Oh! Rémi va dori, o întrerupse Arthur. Nu-i aşa, Rémi, c nu vrei s te întorci la Toulouse?ă ă

— A doua, continu doamna Milligan, f r a aşteptaă ă ă r spunsul meu, este ca st pânul lui s fie de acord să ă ă ă renun e la drepturile sale asupra lui.ţ

— Rémi! Rémi mai întâi, o întrerupse din nou Arthur, urmându-şi gândul.

Desigur, Vitalis fusese un st pân bun pentru mine şi eu îiă eram recunosc tor pentru grija şi pentru lec iile pe care miă ţ le d duse; nu exista îns aproape nicio asem nare întreă ă ă via a pe care o duceam al turi de el şi cea pe care mi-oţ ă oferea doamna Milligan, şi ce mare deosebire constatam între afec iunea pe care o sim eam pentru Vitalis şi cea peţ ţ care o sim eam pentru doamna Milligan şi pentru Arthur.ţ

Când m gândeam la asta, îmi reproşam c prefer nişteă ă str ini, pe care-i cunoşteam de pu in timp, st pânului meu.ă ţ ă

137

Dar chiar aşa era: îi iubeam cu tandre e pe doamna Milliganţ şi pe Arthur.

— Înainte de a r spunde, continu doamna Milligan, Rémiă ă trebuie s se gândeasc la faptul c nu-i ofer doar o viaă ă ă ţă de pl cere şi de c l torii, ci o via de munc : va trebui să ă ă ţă ă ă studieze, s stea aplecat asupra c r ilor, s înve eă ă ţ ă ţ împreun cu tine; va trebui s pun în balan această ă ă ţă ă via cu libertatea vie ii de hoinar.ţă ţ

— Nu exist nicio balan , doamn , v asigur c ştiu să ţă ă ă ă ă pre uiesc propunerea dumneavoastr .ţ ă

— Vezi, mam !, strig Arthur. Rémi vrea s r mân .ă ă ă ă ăŞi începu s aplaude. Era evident c se liniştise; c ciă ă ă

atunci când mama lui vorbise despre munc şi despre c r i,ă ă ţ i-am v zut privirea neliniştit . Dac voi refuza! Şi această ă ă ă team fusese mare pentru el, care nu iubea c r ile.ă ă ţ

Dar, din fericire, eu nu m temeam de ele; din contr ,ă ă c r ile m atr geau. Este adev rat c de-abia de pu in timpă ţ ă ă ă ă ţ f cusem cunoştin cu ele, îns îmi produseser mai multă ţă ă ă ă pl cere decât osteneal . Deci oferta doamnei Milligan mă ă ă f cea fericit şi eram foarte sincer când i-am mul umit.ă ţ

Nu voi p r si Leb da, nu voi renun a la aceast existenă ă ă ţ ă ţă comod , nu m voi desp r i de Arthur şi de mama sa.ă ă ă ţ

— Acum, continu doamna Milligan, trebuie s ob inem şiă ă ţ acordul st pânului lui. Am s -i scriu s vin s ne întâlnimă ă ă ă ă la Cette, c ci nu ne putem întoarce la Toulouse; am s -iă ă trimit bani pentru c l torie şi, dup ce-i voi explica de ce nuă ă ă ne ducem noi cu trenul, sper s vrea s r spund invita ieiă ă ă ă ţ noastre.

Dac accept propunerile mele, nu-mi mai r mâne decâtă ă ă s m în eleg cu p rin ii lui Rémi, c ci şi ei trebuie s fieă ă ţ ă ţ ă ă consulta i.ţ

Pân aici totul fusese perfect, ca şi cum o zân mă ă ă atinsese cu bagheta ei fermecat ; dar aceste ultimeă cuvinte m f cur s m trezesc brusc din vidul în careă ă ă ă ă pluteam şi s revin în trista realitate.ă

S -mi consulte p rin ii!ă ă ţ

138

Desigur, aceştia vor povesti ceea ce voiam s in ascuns.ă ţ Adev rul va ieşi la suprafa . Copil g sit!ă ţă ă

Atunci, Arthur şi doamna Milligan vor fi cei ce nu m voră mai dori, prietenia lor se va n rui, chiar şi amintirea mea leă va fi nepl cut . Arthur se jucase cu un copil g sit, îşi f cuseă ă ă ă din el un camarad, un prieten.

Am r mas încremenit.ăDoamna Milligan m-a privit surprins şi vru s -miă ă

vorbeasc , dar eu nu îndr zneam s -i r spund la întreb ri.ă ă ă ă ă Crezând c este vorba, f r îndoial , despre apropiataă ă ă ă sosire a st pânului meu, care m tulbura astfel, nu a maiă ă insistat.

Din fericire, toate acestea se petreceau seara, cu pu inţ timp înainte de culcare; am putut sc pa destul de repedeă privirii curioase a lui Arthur şi m-am închis în cabina mea, cu temerile şi gândurile care m fr mântau.ă ă

A fost prima noapte nepl cut la bordul Lebedei; dar aă ă fost cât se poate de rea, lung şi înfrigurat .ă ă

— Ce s fac? Ce s spun?ă ăNu g seam nimic.ăŞi dup ce mi-am sucit şi r sucit pe toate p r ileă ă ă ţ

gândurile, dup ce luasem hot rârile cele maiă ă contradictorii, m-am hot rât s nu fac nimic şi s nu spună ă ă nimic. Voi l sa lucrurile s -şi urmeze cursul şi m voiă ă ă resemna, dac nu voi putea face altceva mai bun, cu ce seă va întâmpla.

Poate c Vitalis nu va dori s renun e la mine şi atunci nuă ă ţ va trebui s le spun adev rul.ă ă

Teama mea de acel adev r pe care-l credeam atât deă oribil era aşa de mare, încât am început s -mi doresc caă Vitalis s nu accepte propunerea doamnei Milligan.ă

F r îndoial , va trebui s m despart de Arthur şi deă ă ă ă ă mama lui, s renun la a-i mai vedea probabil vreodat , dară ţ ă cel pu in nu vor p stra o amintire urât despre mine.ţ ă ă

La trei zile dup ce-i scrisese st pânului meu, doamnaă ă Milligan primi un r spuns. Vitalis îi spunea c este onorat să ă ă

139

r spund invita iei şi c va sosi la Cette sâmb taă ă ţ ă ă urm toare, cu trenul de ora dou .ă ă

I-am cerut doamnei Milligan permisiunea s merg la gară ă şi, luând câinii şi pe Sufle el cu mine, m-am dus s -miţ ă aştept st pânul.ă

Câinii erau nelinişti i, ca şi cum ar fi b nuit ceva. Sufle elţ ă ţ era indiferent, iar eu eram foarte emo ionat. Urma s mi seţ ă hot rasc via a. Ah! Dac aş fi îndr znit, l-aş fi rugat peă ă ţ ă ă Vitalis s nu spun c sunt un copil g sit!ă ă ă ă

Dar n-aş fi îndr znit s vorbesc şi g seam c aceste două ă ă ă ă cuvinte – „copil g sit”ă – nu vor putea niciodat s -mi iasă ă ă pe gur .ă

M aşezasem pe peronul g rii într-un col , inându-i peă ă ţ ţ cei trei câini în les şi pe Sufle el sub hain , şi aşteptamă ţ ă f r s v d ce se petrecea în jurul meu.ă ă ă ă

Câinii au fost cei ce m-au avertizat de sosirea trenului şi care l-au recunoscut pe st pânul lor. Deodat , m-am sim ită ă ţ tras în fa şi, cum nu eram prea atent, câinii mi-au sc pat.ţă ă

Fugeau l trând veseli şi aproape imediat i-am v zută ă s rind în jurul lui Vitalis, care tocmai îşi f cuse apari ia înă ă ţ costumul lui obişnuit. Mai rapid, cu toate c era mai pu ină ţ suplu decât camarazii s i, Capi s rise în bra ele st pânuluiă ă ţ ă s u, în timp ce Zerbino şi Dolce i se ag aser de picioare.ă ăţ ă

Am înaintat şi eu, iar Vitalis, punându-l pe Capi jos, m-a îmbr işat: pentru prima oar m-a îmbr işat, repetându-miăţ ă ăţ de mai multe ori:

— Buon di, povero caro! (Bun ziua, bietul meu drag!)ăSt pânul meu nu fusese niciodat dur cu mine, dară ă

niciodat nu m mângâiase şi nu eram obişnuit cu astfel deă ă efuziuni. Am fost foarte mişcat şi mi-au dat lacrimile, c ciă eram într-o stare sufleteasc în care plângi cu uşurin .ă ţă

Îl priveam şi mi se p rea c îmb trânise mult înă ă ă închisoare: spatele i se încovoiase, era palid.

— Hei! Nu-i aşa c m g seşti schimbat, b iete? mă ă ă ă ă întreb el. Închisoarea este un loc nepl cut, iar plictiseala oă ă boal grea; dar acum totul va fi bine!ă

140

Apoi, schimbând subiectul, m întreb :ă ă— Unde ai cunoscut-o pe doamna care mi-a scris?Atunci i-am povestit cum am întâlnit vasul Leb da şi cumă

de atunci am tr it al turi de doamna Milligan şi de Arthur,ă ă fiul s u, ce am v zut, ce am f cut.ă ă ă

Povestirea mea era cu atât mai lung cu cât îmi eraă team s ajung la sfârşit şi s abordez un subiect care mă ă ă ă îngrozea, c ci niciodat nu-i voi putea spune st pânuluiă ă ă meu c voiam s -l p r sesc şi s r mân cu doamna Milligană ă ă ă ă ă şi Arthur.

Dar n-a trebuit s -i m rturisesc acest lucru, c ci am ajunsă ă ă la hotelul unde st tea doamna Milligan înainte de a-miă termina povestirea.

De altfel, Vitalis nu-mi spuse nimic despre scrisoarea doamnei Milligan şi nu-mi vorbi despre propunerile pe care i le f cuse în aceast scrisoare…ă ă

— Şi aceast doamn m aşteapt ? întreb când amă ă ă ă ă intrat în hotel.

— Da, te voi conduce în apartamentul ei.— Nu este nevoie, spune-mi num rul apartamentului ei şiă

r mâi aici s m aştep i cu câinii şi cu Sufle el.ă ă ă ţ ţCând st pânul meu vorbea, nu obişnuiam s -i r spundă ă ă

sau s discut: aş fi vrut, totuşi, s -l înso esc pân laă ă ţ ă doamna Milligan, ceea ce mi se p rea firesc şi drept; dar,ă cu un gest, mi-a închis gura şi l-am ascultat, r mânând laă uşa hotelului, pe o banc , cu câinii lâng mine. Şi ei ar fiă ă vrut s -l urmeze, dar şi ei se supuser ordinului de a nuă ă intra, ca şi mine: Vitalis ştia s comande.ă

M-am tot întrebat de ce nu voia s asist şi eu la întâlnireaă cu doamna Milligan. Înc nu g sisem un r spuns, când l-amă ă ă v zut revenind.ă

— Du-te şi ia- i r mas bun de la doamn , îmi spuse el; teţ ă ă aştept aici; plec m peste zece minute.ă

Am r mas cu gura c scat .ă ă ă

141

— Ei bine!, îmi spuse dup câteva momente deă aşteptare, n-ai în eles ce i-am spus? Ce stai aşa ca prostul,ţ ţ trebuie s ne gr bim!ă ă

Nu eram obişnuit s -mi vorbeasc dur, mai ales c deă ă ă când eram cu el nu-mi vorbise astfel niciodat .ă

M-am ridicat mecanic pentru a-i face pe plac, f r să ă ă în eleg nimic.ţ

Dar dup ce am f cut câ iva paşi spre apartamentulă ă ţ doamnei Milligan, l-am întrebat:

— I-ai spus c …ă— I-am spus c am nevoie de tine şi c şi eu î i suntă ă ţ

acum necesar, deci nu inten ionez s -i cedez drepturile peţ ă care le am asupra ta; du-te şi întoarce-te în aşa fel încât să putem pleca la timp.

Aceste vorbe mi-au dat pu in curaj, c ci eram cu totulţ ă sub influen a ideii mele fixe c eram un copil g sit şi-miţ ă ă imaginam c , dac trebuia s plec m peste zece minute,ă ă ă ă aceasta se datora faptului c st pânul meu le povestise ceă ă ştia despre naşterea mea.

Intrând în apartamentul doamnei Milligan l-am z rit peă Arthur plângând şi pe mama sa aplecat asupra lui,ă consolându-l.

— Nu-i aşa, Rémi, c n-ai s pleci?, strig Arthur. Doamnaă ă ă Milligan fu cea care r spunse în locul meu, explicându-i că ă trebuie s -mi ascult st pânul.ă ă

— I-am cerut st pânului t u s te lase s r mâi cu noi,ă ă ă ă ă îmi spuse ea cu o voce care m f cu s plâng, dar n-aă ă ă acceptat acest lucru şi nimic n-a putut s -l fac s -şiă ă ă schimbe hot rârea.ă

— Este un om r u!, strig Arthur.ă ă— Nu, nu este un om r u, continu doamna Milligan. Îiă ă

eşti folositor şi, în plus, cred c te îndr geşte foarte mult.ă ă De altfel, cuvintele lui v desc nu numai un om cinstit, ci şiă un om cu adev rat superior. Iat ce mi-a spus, pentru a-miă ă explica de ce m refuz : „Îl iubesc pe acest copil şi el mă ă ă iubeşte. Ucenicia dur despre via pe care o face pe lângă ţă ă

142

mine va fi mai folositoare pentru el decât rolul de servitor deghizat în care ar tr i, f r s vre i, la dumneavoastr . Îlă ă ă ă ţ ă ve i instrui, îl ve i educa, este adev rat: îi ve i formaţ ţ ă ţ spiritul, într-adev r, dar nu şi caracterul. Nu poate fi fiulă dumneavoastr ; va fi al meu; este mai bine decât s fieă ă juc ria fiului dumneavoastr bolnav, oricât de blând şi deă ă amabil pare acest copil. Şi eu îl pot instrui!”.

— Dar nu este tat l lui Rémi!, strig Arthur.ă ă— Este adev rat c nu este tat l lui, dar este st pânulă ă ă ă

lui, şi Rémi îi apar ine pentru c p rin ii lui i l-au închiriat.ţ ă ă ţ Trebuie ca, deocamdat , Rémi s -l asculte.ă ă

— Nu vreau ca Rémi s plece!ă— Trebuie s -şi urmeze totuşi st pânul, dar sper c nuă ă ă

pentru mult timp. Le vom scrie p rin ilor lui şi m voiă ţ ă în elege cu ei!ţ

— Oh! Nu!, am strigat eu.— Cum nu?— Oh! Nu, v rog!ă— Nu exist decât acest mijloc, copilul meu.ă— V rog s nu face i asta!ă ă ţDac doamna Milligan n-ar fi pomenit de p rin ii mei, mi-ă ă ţ

aş fi luat adio de la ei în mai mult timp decât în cele zece minute pe care mi le acordase st pânul meu.ă

— Locuiesc la Chavanon, nu-i aşa?, m întreb doamnaă ă Milligan.

F r a-i r spunde, m-am apropiat de Arthur şi, luându-l înă ă ă bra e, l-am s rutat de mai multe ori, cu toat prietenia peţ ă ă care o aveam pentru el, apoi, smulgându-m dină îmbr işarea lui, am revenit în fa a doamnei Milligan şi amăţ ţ îngenunchiat în fa a ei, s rutându-i mâna.ţ ă

— Biet copil!, îmi spuse ea, aplecându-se asupra mea. Mă s rut pe frunte, iar eu m-am ridicat brusc şi am fugit spreă ă uş , spunând cu o voce întret iat de hohote de plâns:ă ă ă

— Arthur, te voi iubi mereu! Şi pe dumneavoastr ,ă doamn , n-am s v uit niciodat !ă ă ă ă

— Rémi! Rémi!, strig Arthur.ă

143

Dar nu îl mai auzeam: ieşisem şi închisesem uşa. În scurt timp eram lâng st pânul meu.ă ă

— La drum!, îmi spuse acesta.Am ieşit din Cette pe drumul spre Frontignan.Astfel mi-am p r sit primul prieten şi m-am lansat înă ă

nişte aventuri de care cred, acum, c aş fi putut fi scutită dac , din cauza unei stupide prejudec i, nu m-aş fi l sată ăţ ă copleşit de-o team prosteasc .ă ă

144

14 Z pad şi lupiă ă

trebuit s -mi urmez din nou st pânul şi, cu harpaă ă sprijinit pe um rul care m durea din pricinaă ă ă greut ii ei, s merg de-a lungul drumurilor, peăţ ă

ploaie şi pe soare, prin praf şi noroi. A trebuit s fac peă prostul în pie ele publice şi s râd sau s plâng pentru aţ ă ă amuza „onorabila societate”. Revenirea la vechea mea situa ie a fost dificil , pentru c te obişnuieşti repede cuţ ă ă bun starea şi fericirea.ă

A

Am avut st ri de dezgust, de plictiseal , de oboseal , peă ă ă care nu le cunoşteam înainte de-a duce dou luni via aă ţ pl cut a ferici ilor acestei lumi.ă ă ţ

De mai multe ori, în timpul lungilor noastre drumuri, am r mas în urm pentru a-mi aminti în linişte de Arthur, deă ă doamna Milligan, de Leb da şi pentru a m întoarce m cară ă ă în gând al turi de ei şi a tr i în trecut.ă ă

Ah! Ce timpuri fericite! Când, în serile în care ne culcam într-un han murdar, m gândeam la cabina mea de peă Leb da, cearşafurile mi se p reau şi mai aspre!ă ă

Nu m voi mai juca cu Arthur, îmi spuneam, nu voi maiă auzi vocea blând a doamnei Milligan!ă

Din fericire, pentru aceast durere care era foarteă intens şi persistent aveam o consolare: st pânul meu eraă ă ă mai blând, chiar mai tandru, dac acest epitet poate fiă aplicat lui Vitalis, decât fusese vreodat .ă

Caracterul i se schimbase mult, sau cel pu in felul în careţ se purta cu mine, şi acest lucru m împiedica s plângă ă atunci când amintirea lui Arthur îmi strângea inima. Sim eam c nu eram singur pe lume şi c st pânul meu eraţ ă ă ă mai mult decât un st pân.ă

145

Dac aş fi îndr znit, l-aş fi îmbr işat, atâta nevoieă ă ăţ aveam s -mi exteriorizez sentimentele de afec iune careă ţ m copleşeau, dar nu îndr zneam, c ci Vitalis nu era un omă ă ă cu care s te por i familiar.ă ţ

La început, teama m inuse la distan de el; acum eraă ţ ţă altceva, ceva vag, care sem na cu un sentiment deă respect.

Plecând din satul meu, Vitalis nu era pentru mine decât un om ca to i ceilal i, c ci pe atunci eram incapabil s facţ ţ ă ă deosebiri între oameni, dar timpul petrecut al turi deă doamna Milligan mi-a deschis ochii şi mintea; şi, lucru ciudat, mi se p rea, dac -l priveam pe st pânul meu cuă ă ă aten ie, c g seam în el, în inuta lui, în aerul lui, înţ ă ă ţ manierele lui, asem n ri cu inuta, aerul şi maniereleă ă ţ doamnei Milligan.

Îmi spuneam c este imposibil, c st pânul meu nu esteă ă ă decât un dresor, în timp ce doamna Milligan este o mare doamn .ă

Dar ceea ce-mi spunea ra iunea nu m putea împiedicaţ ă s v d ceea ce era atât de evident uneori: când Vitalis voia,ă ă era un domn, aşa cum doamna Milligan era o mare doamn ; singura diferen între ei consta în faptul c înă ţă ă timp ce doamna Milligan era întotdeauna o mare doamn ,ă st pânul meu nu era un domn decât în anumite ocazii; dară atunci era un domn des vârşit, care impunea în fa aă ţ tuturor.

Dar, cum nu eram nici îndr zne , nici obraznic, suportamă ţ aceast influen şi nu îndr zneam s m las pradă ţă ă ă ă ă sentimentelor mele, nici m car atunci când le provoca prină cuvinte calde.

Dup ce plecasem din Cette, câteva zile nu am vorbită despre doamna Milligan şi despre şederea mea pe Leb da,ă dar, încetul cu încetul, st pânul meu a fost primul care aă abordat acest subiect şi de atunci aproape c nu trecea o ziă în care numele doamnei Milligan s nu fie pronun at.ă ţ

146

— O iubeai pe doamna aceea?, m întreb la un momentă ă dat Vitalis. Da, în eleg, a fost bun , foarte bun cu tine, nuţ ă ă trebuie s te gândeşti la ea decât cu recunoştin .ă ţă

Apoi ad uga:ă— Nu se putea altfel!La început nu am în eles prea bine la ce se gândea; dar,ţ

încetul cu încetul, mi-am dat seama c ceea ce „nu seă putea” era acceptarea propunerii doamnei Milligan de-a r mâne cu ea.ă

La aceasta, desigur, se gândea st pânul meu cândă spunea „nu se putea altfel!” şi aveam impresia c în acesteă cuvinte r zbate un fel de regret: ar fi vrut s m lase lângă ă ă ă Arthur, dar acest lucru era imposibil.

Şi, în fundul sufletului meu, îi mul umeam pentru acestţ regret, cu toate c nu în elegeam de ce nu fusese de acordă ţ cu propunerea doamnei Milligan, c ci explica iile pe care iă ţ le d duse acesteia nu mi se p reau de în eles!ă ă ţ

— Poate c acum va accepta cererea ei, îmi spuneam înă sinea mea.

Şi o raz de speran îmi lumina sufletul.ă ţă— Oare nu ne vom întâlni cu Leb da?ăVasul trebuia s urce pe cursul Rhônului, iar noiă

mergeam de-a lungul ambelor maluri.Când ajungeam într-un oraş, Arles, Tarascon, Avignon,

Montélimart, Valence, Tournon, Vienne, m duceam imediată pe chei şi pe poduri; c utam Leb da şi, când z ream deă ă ă departe vreun vas înv luit în cea , aşteptam s se apropieă ţă ă pentru a vedea dac nu este cel aşteptat.ă

Dar nu era el.Câteodat îndr zneam s -i întreb pe marinari şi leă ă ă

descriam vasul pe care-l c utam; nu-l v zuser trecând.ă ă ăAcum, c st pânul meu era hot rât s m cedezeă ă ă ă ă

doamnei Milligan, cel pu in aşa credeam eu, nu trebuia sţ ă m mai tem c se va vorbi despre naşterea mea sau c i seă ă ă va scrie tuşei Barberin; discu iile vor avea loc între st pânulţ ă meu şi doamna Milligan; în visul meu copil resc gândeamă

147

aşa: doamna Milligan o s poat s m ia cu ea, c ciă ă ă ă ă st pânul meu va renun a la drepturile lui. Asta era tot.ă ţ

Am r mas mai multe s pt mâni la Lyon şi tot timpul meuă ă ă liber îl petreceam pe cheiurile Rhônului şi Saônei. Cunosc podurile Ainay, Tilsitt, Guillotière, Hôtel-Dieu la fel de bine ca un lionez de baştin .ă

Dar c utam în zadar; nu z ream Leb da.ă ă ăA trebuit s p r sim Lyonul şi s ne îndrept m spreă ă ă ă ă

Dijon. Atunci, speran a de a-i mai reg si pe doamnaţ ă Milligan şi pe Arthur începu s m p r seasc ; la Lyon,ă ă ă ă ă studiasem toate h r ile Fran ei care se g seau pe meseleă ţ ţ ă anticarilor şi ştiam c , la Chalon, Canalul din centru, peă care trebuia s treac Leb da pentru a intra pe Loara, seă ă ă desparte de Saône.

Am ajuns la Chalon şi am plecat f r s vedem Leb da;ă ă ă ă trebuia deci s renun la visul meu.ă ţ

Parc tocmai pentru a-mi m ri disperarea, care şi aşa eraă ă destul de mare, timpul se înr ut i; se apropia iarna şiă ăţ mersul prin ploaie şi noroaie devenea din ce în ce mai greu. Când ajungeam seara într-un han prost sau într-un hambar, zdrobi i de oboseal , uzi pân la piele, murdari de noroiţ ă ă pân la creştetul capului, nu m culcam cu gânduriă ă frumoase.

Când, dup ce p r sisem Dijonul, am traversat colineleă ă ă de la Côte-d’Or, am dat peste un frig umed, care m-a p truns pân la oase, şi Sufle el deveni mai trist şi maiă ă ţ ursuz decât mine.

St pânul meu voia s ajungem la Paris cât mai repede,ă ă c ci numai acolo am fi avut şansa s mai d m câtevaă ă ă reprezenta ii în timpul iernii; dar fie c punga nu i-a permisţ ă s lu m trenul, fie din alt motiv, trebuia s parcurgem peă ă ă jos drumul de la Dijon la Paris.

Când timpul ne permitea d deam câte o reprezenta ie în.ă ţ oraşele şi satele pe care le str b team; apoi, dup ceă ă ă strângeam ceva parale, o porneam din nou la drum.

148

Pân la Châtillon, lucrurile merser cum merser , cuă ă ă toate c am suferit tot timpul din cauza umezelii şi aă frigului; dar, dup ce am p r sit acest oraş, ploaia încet şiă ă ă ă vântul începu s bat dinspre nord.ă ă

La început nu ne-am plâns, cu toate c nu era pl cut să ă ă mergi cu vântul dinspre nord în fa ; oricum, tot mai bineţă era cu acest vânt decât cu umiditatea în care putrezeam de câteva s pt mâni.ă ă

Vântul nu r mase uscat, cerul se umplu de nori groşi,ă negri, soarele disp ru şi totul anun a venirea iminent aă ţ ă z pezii.ă

Am reuşit s ajungem într-un sat mare f r a fi prinşi dină ă ă urm de ea, dar inten ia st pânului meu era s ajungem laă ţ ă ă Troyes cât mai repede, pentru c este un oraş mare, în careă am fi putut da mai multe reprezenta ii, dac timpul ne-ar fiţ ă inut acolo pe loc.ţ

— Culc -te repede, mi-a spus el, când ne-am instalat laă han, vom pleca mâine devreme, îmi este team s nuă ă înceap s ning .ă ă ă

El nu se culc imediat, r mase în col ul vetrei pentru a-lă ă ţ înc lzi pe Sufle el, care suferise foarte mult de frig şi nuă ţ încetase s geam , cu toate c -l învelisem în p turi.ă ă ă ă

A doua zi ne-am sculat de diminea cum îmi spusese, nuţă se luminase înc , cerul era înnourat, f r o stea; p rea că ă ă ă ă un capac imens se l sase spre p mânt pentru a-l strivi.ă ă

Când am deschis uşa, un vânt aspru p trunse în vatr şiă ă învior t ciunii care seara fuseser acoperi i de cenuş .ă ă ă ţ ă

— În locul dumitale, spuse hangiul, adresându-se st pânului meu, eu n-aş pleca; va ninge.ă

— Sunt gr bit, spuse Vitalis, şi sper s ajung la Troyesă ă înaintea z pezii.ă

— Treizeci de kilometri nu se parcurg într-o or pe oă vreme ca asta.

Totuşi am plecat.Vitalis îl inea pe Sufle el sub vesta lui pentru a-i da pu inţ ţ ţ

din propria c ldur , în timp ce câinii, bucuroşi de această ă ă

149

vreme, fugeau în fa a noastr ; st pânul îmi cump rase laţ ă ă ă Dijon un cojocel pe care l-am strâns pe lâng mine şi peă care vântul aspru mi-l lipea de corp. Nu deschideam gura, mergeam în linişte şi unul şi cel lalt, gr bind pasul ca să ă ă ajungem cât mai repede şi ca s ne înc lzim.ă ă

Cu toate c sosise vremea s se lumineze, cerul nu seă ă însenina deloc.

— În sfârşit, spre r s rit, o band albicioas rupseă ă ă ă tenebrele, dar soarele nu se ar t ; nu era noapte, dar ar fiă ă fost o exagerare s spui c era ziu .ă ă ă

Totuşi, pe câmp, obiectele începuser s se disting ,ă ă ă lumina palid care atingea p mântul, izvorât dinspreă ă ă r s rit, ca dintr-o imens r sufl toare, ne dezv luia copaciiă ă ă ă ă ă desfrunzi i şi, ici şi colo, tufişuri de m r cini ale c ror frunzeţ ă ă ă uscate înc nu c zuser şi care, mişcate de vântul care leă ă ă scutura şi le r sucea, f ceau un zgomot sec.ă ă

Nu era nimeni pe drum, nimeni pe câmp, niciun zgomot de c ru e, de bici, singurele fiin e vii erau p s rile care seă ţ ţ ă ă auzeau, dar nu se vedeau, c ci st teau pitite pe sub frunze:ă ă doar nişte co ofene s ltau pe drum, cu coada ridicat , cuţ ă ă ciocul în sus, luându-şi zborul din apropierea noastr pentruă a se aşeza în vârful unui copac, de unde ne puteau urm riă cu flec reala lor care sem na cu nişte înjur turi sau cuă ă ă nişte avertismente c avea s se întâmple ceva.ă ă

Deodat ap ru un punct palid pe cer, înspre nord; crescuă ă repede, îndreptându-se spre noi, şi am auzit un murmur ciudat de strig te discordante: erau gâşte sau lebedeă s lbatice, care emigrau dinspre nord şi se îndreptau spreă sud; trecur pe deasupra capetelor noastre şi erau dejaă departe când am v zut zburând prin aer câ iva fulgi de puf,ă ţ a c ror albea se detaşa pe cerul negru.ă ţă

Regiunea pe care o traversam era de-o triste e lugubr ,ţ ă sporit de liniştea din jur. Cât puteai vedea cu ochii înă aceast zi întunecat , nu se z reau decât câmpuri pustii,ă ă ă dealuri golaşe şi p duri ruginii.ă

150

Vântul sufla tot dinspre nord, cu o uşoar tendin de-aă ţă se întoarce spre vest; din acea parte a orizontului veneau nori ar mii, grei şi joşi, care p reau c apas peste vârfurileă ă ă ă arborilor.

Imediat, câ iva fulgi de nea, mari ca nişte fluturi, neţ trecur prin fa a ochilor: se ridicau, coborau şi se învârteauă ţ f r a atinge p mântul.ă ă ă

Nu str b tusem o parte prea mare din drum şi mi seă ă p rea imposibil s ajungem la Troyes înainte de a se porniă ă ninsoarea; în rest, nu-mi p sa, şi-mi spuneam chiar c ,ă ă dac va c dea z pada, vântul dinspre nord va fi oprit şiă ă ă frigul se va potoli.

Dar nu ştiam înc ce este aceea o furtun de z pad .ă ă ă ăNu am întârziat s aflu, de aşa manier încât nu am uitată ă

niciodat aceast lec ie.ă ă ţNorii care veneau dinspre nord-vest se apropiaser şi ună

fel de lic rire lumina cerul în acea parte; pântecele lor seă deschise: ningea. În fa a noastr nu mai erau fluturi careţ ă zburau, ci o ninsoare deas , care ne înv lui dintr-o dat .ă ă ă

— Era scris c nu vom ajunge la Troyes, spuse Vitalis; vaă trebui s ne ad postim în prima cas pe care o vom întâlni.ă ă ă

Era o vorb care-mi pl cea; dar unde vom g si acea casă ă ă ă ospitalier ?ă

Înainte ca z pada s ne înv luie în întunecimea ei alb ,ă ă ă ă am examinat inutul cât am putut cu privirea şi nu am z ritţ ă nici cas , nici ceva ce-ar fi anun at un sat. Din contr , eramă ţ ă pe cale s intr m într-o p dure ale c rei profunzimi sumbreă ă ă ă se confundau cu infinitul atât în fa a noastr , cât şi peţ ă colinele ce ne înconjurau.

Nu prea trebuia s cont m pe acea cas dorit ; dar poateă ă ă ă c nu va continua s ning la infinit. Dar continu , ba se şiă ă ă ă înte i.ţ

În câteva minute ninsoarea acoperi drumul şi ceea ce se afla pe marginea lui: gr mezi de pietre, ierburi,ă m r cinişuri, tufişurile de prin şan uri, c ci, împins deă ă ţ ă ă vântul care nu se domolise, troienea tot ce întâlnea în cale.

151

Nepl cut pentru noi era faptul c f ceam parte din acestă ă ă „tot ce întâlnea în cale”. Când ne lovea, z pada aluneca peă suprafe ele rotunde, dar acolo unde g sea vreoţ ă deschiz tur cât de mic , p trundea precum praful şiă ă ă ă imediat se topea.

Eu o sim eam cum îmi curge pe gât, iar st pânul meu, alţ ă c rui cojoc era ridicat ca s -i permit lui Sufle el s respire,ă ă ă ţ ă nu era mai bine protejat.

Continuam, totuşi, s înaint m împotriva vântului şi aă ă z pezii f r s vorbim; din când în când ne întorceam capulă ă ă ă ca s respir m mai uşor.ă ă

Câinii nu mai mergeau înaintea noastr , ci pe urmeleă noastre, cerându-ne parc un ad post pe care nu li-lă ă puteam da.

Înaintam încet, cu greutate, orbi i, uzi, înghe a i, şi cuţ ţ ţ toate c eram în p dure nu g seam niciun ad post, drumulă ă ă ă fiind expus din plin vântului.

Din fericire, vântul care sufla în rafale se domoli pu inţ câte pu in, dar z pada se înte i şi, în loc s cad ca o pudr ,ţ ă ţ ă ă ă fulgii devenir mai mari şi mai denşi.ă

În câteva minute, drumul se acoperi cu un strat gros de z pad prin care înaintam f r zgomot.ă ă ă ă

Din când în când, st pânul meu privea spre stânga, ca şiă cum ar fi c utat ceva, dar nu se z rea nimic altceva decâtă ă un spa iu ce p rea imens, r mas liber dup ce se t iaserţ ă ă ă ă ă copacii în prim vara trecut şi, din loc în loc, tinere vl stareă ă ă flexibile culcate la p mânt de greutatea z pezii.ă ă

Ce spera s g seasc acolo?ă ă ăEu priveam în fa a mea pe drum, cât de departe puteam,ţ

încercând s -mi dau seama dac aceast p dure nu seă ă ă ă sfârşea şi dac nu se z rea vreo cas .ă ă ă

Dar era aproape imposibil s p trund cu privirea prină ă acea avers alb : la câ iva metri obiectele erau înce oşateă ă ţ ţ şi nu se vedeau decât fulgii de nea, din ce în ce mai denşi, care ne înv luiau ca într-o plas imens .ă ă ă

152

Situa ia nu era deloc vesel , c ci niciodat nu privisemţ ă ă ă cum cade z pada, chiar când m aflam într-o camer bineă ă ă înc lzit , în spatele ferestrelor, f r a încerca un sentimentă ă ă ă de triste e, iar acum camera înc lzit era foarte departe.ţ ă ă

Trebuia s înaint m şi s nu ne descuraj m, chiar dacă ă ă ă ă picioarele se afundau în stratul de z pad din ce în ce maiă ă mare, iar neaua ce se acumula pe p l riile noastre era totă ă mai ap s toare.ă ă

Deodat , Vitalis întinse mâna spre stânga, ca şi cum ar fiă vrut s -mi atrag aten ia. Am privit şi mi s-a p rut că ă ţ ă ă z resc, într-un luminiş, o colib din ramuri.ă ă

Nu i-am cerut explica ii, în elegând c , dac st pânul îmiţ ţ ă ă ă ar tase aceast colib , nu o f cuse pentru pitoresculă ă ă ă peisajului: trebuia s g sim drumul spre aceast colib .ă ă ă ă

Era greu, c ci z pada se aşternuse destul de înalt şiă ă ă acoperea orice urm de potec sau de drum; totuşi, laă ă cap tul luminişului, acolo unde reîncepea p durea, mi s-aă ă p rut c şan ul drumului principal era întrerupt: f ră ă ţ ă ă îndoial c acolo începea poteca ce ducea la colib .ă ă ă

Aveam dreptate, am trecut peste şan şi curând am ajunsţ la colib .ă

Era construit din m nunchiuri de vreascuri şi nuiele,ă ă peste care fuseser aşezate ramuri mai mari dreptă acoperiş. Acest acoperiş era destul de strâns f cut pentru aă nu l sa z pada s p trund .ă ă ă ă ă

Ad postul f cea cât o cas .ă ă ăMai gr bi i, sau mai iu i decât noi, câinii intraser primiiă ţ ţ ă

în colib şi se t v leau pe p mântul uscat, în praf, l trândă ă ă ă ă vesel.

Bucuria noastr nu era mai mic decât a lor, dar ne-amă ă manifestat-o altfel decât t v lindu-ne în praf, cu toate c ,ă ă ă pentru a ne usca, n-ar fi fost r u s încerc m şi aşa ceva.ă ă ă

— Îmi închipuiam c trebuie s fie o colib de t ietor deă ă ă ă lemne pe undeva pe aici, spuse Vitalis. Acum poate c deaă z pada cât vrea.ă

153

— Da, poate s cad , am r spuns eu cu un aer deă ă ă sfidare.

Şi m-am îndreptat spre uş , sau mai degrab spreă ă deschiderea colibei, c ci aceasta nu avea nici uş , niciă ă fereastr , pentru a-mi scutura cojocelul şi p l ria în aşa felă ă ă încât s nu ud interiorul „casei” noastre.ă

„Casa” era foarte rudimentar , atât în ce priveşteă construc ia, cât şi mobilierul. Acesta consta dintr-un fel deţ banc de p mânt şi din câteva pietroaie ce serveau dreptă ă scaune. Dar ceea ce avea un pre mai mare pentru noi înţ condi iile în care ne g seam erau cinci sau şase c r miziţ ă ă ă aşezate într-un col şi formând o vatr .ţ ă

Foc! Puteam face focul!Este adev rat c o vatr nu este suficient pentru a faceă ă ă ă

un foc bun, c era nevoie şi de lemne pentru a o alimenta.ăDar în „casa” noastr nu era greu s g sim lemne, leă ă ă

puteam lua din pere i şi din acoperiş, tr gând din eleţ ă vreascuri şi nuiele, doar având grij de unde le lu m ca să ă ă nu stric m soliditatea colibei.ă

Zis şi f cut! O flac r vesel nu întârzie s str lucească ă ă ă ă ă ă în vatr .ă

Este adev rat c flac ra f cea fum, c acesta nu ieşea peă ă ă ă ă un horn, ci se împr ştia în colib ; dar nu ne p sa: era oă ă ă flac r care ne d dea c ldura pe care o doream.ă ă ă ă

În timp ce suflam în foc, câinii se aşezaser în jurulă vetrei, pe labele din spate, cu gâtul întins, cu pieptul şi burta ude şi înghe ate spre fl c ri.ţ ă ă

Sufle el d du la o parte cojocul st pânului şi, sco ându-şiţ ă ă ţ cu pruden nasul afar , privi în jurul lui încântat de ceeaţă ă ce vedea, s ri jos şi, ocupând cel mai bun loc în fa a focului,ă ţ îşi întinse l bu ele ce tremurau spre flac r .ă ţ ă ă

St pânul nostru era un om cu mult experien şi foarteă ă ţă precaut. Diminea a, înainte ca eu s m trezesc, f cuseţ ă ă ă proviziile de drum: o pâine şi o bucat de brânz ; cum nuă ă era momentul s facem nazuri, când am v zut ap rândă ă ă pâinea, to i am fost foarte bucuroşi.ţ

154

Din p cate, buc ile nu fur prea mari, st pânul nu neă ăţ ă ă d du decât jum tate din pâine.ă ă

— Nu cunosc drumul, ne spuse el, r spunzând întreb riiă ă din privirea mea, nu ştiu dac pân la Troyes vom întâlniă ă vreun han unde s putem mânca ceva. În plus, nu cunoscă nici aceast p dure. Ştiu doar c regiunea este foarteă ă ă împ durit şi c p duri imense urmeaz una dup alta.ă ă ă ă ă ă Chaource, Rumilly, Othe, Aumont. Poate ne afl m la maiă multe leghe de vreo locuin . Poate vom r mâne mai multţă ă timp bloca i în aceast colib . Trebuie s mai p str mţ ă ă ă ă ă provizii şi pentru disear .ă

Eu în elegeam, dar câinii, care v zuser restul pâinii pusţ ă ă ă în rani , deşi ei mâncaser doar o buc ic , întinserţă ă ăţ ă ă l bu ele spre Vitalis, îl zgâriar pe genunchi şi f cur fel deă ţ ă ă ă fel de mutre pentru a-l convinge s deschid rani a spreă ă ţ care erau îndreptate privirile lor rug toare.ă

Rug min ile lor mute şi mângâierile fur inutile, c ciă ţ ă ă rucsacul nu se deschise.

Totuşi, oricât de frugal fusese masa noastr , ea neă ă reconfortase într-o anumit m sur . Eram la ad post, iară ă ă ă focul ne p trundea cu c ldura lui binef c toare; puteamă ă ă ă aştepta acum ca z pada s se opreasc .ă ă ă

Eu nu eram speriat c suntem nevoi i s r mânem înă ţ ă ă aceast colib , cu atât mai mult cu cât nu credeam c vomă ă ă r mâne mult timp bloca i în ea, cum spusese Vitalis, pentruă ţ a ne explica economia proviziilor: z pada nu va c dea laă ă infinit. Este adev rat c nu exista niciun semn care s neă ă ă fac s credem c urma s se opreasc în curând.ă ă ă ă ă

Prin deschiz tura colibei vedeam fulgii c zând repede şiă ă deşi; deoarece vântul se oprise, aceştia c deau drept uniiă peste al ii, f r întrerupere.ţ ă ă

Cerul nu se mai z rea şi lumina, în loc s cad de sus,ă ă ă urca parc de jos, din p tura str lucitoare care acopereaă ă ă p mântul.ă

155

Câinii se resemnaser cu acest popas for at şi seă ţ instalar to i trei în fa a focului, unul f cut covrig, altul pe-oă ţ ţ ă parte, iar Capi dormind cu botul în cenuş .ă

Mi-a venit ideea s -l imit, c ci m sculasem devreme şiă ă ă ar fi fost mai pl cut s c l toresc în ara viselor, poate peă ă ă ă ţ Leb da, decât s privesc aceast z pad ce nu se maiă ă ă ă ă sfârşea.

Nu ştiu cât timp am dormit; când m-am trezit nu mai ningea. Am privit afar . Stratul din fa a colibei crescuseă ţ considerabil. Dac ar trebui s-o pornim la drum, ne-ară ajunge mai sus de genunchi.

Cât s fi fost ceasul?ăNu puteam s -l întreb pe st pânul meu pentru c , înă ă ă

ultimul timp, banii câştiga i cu reprezenta iile fuseserţ ţ ă foarte pu ini şi nu reuşise s recupereze banii cheltui i înţ ă ţ închisoare şi pe proces, încât la Dijon, pentru a-mi cump raă cojocelul şi alte câteva obiecte ce ne erau strict necesare, a trebuit s -şi vând ceasul, ceasul de argint pe care Capiă ă ar ta ora când Vitalis m angajase în trupa lui.ă ă

Ziua trebuia s -mi arate ceea ce nu mai puteam cereă bunului nostru ceas.

Dar afar nimic nu-mi putea r spunde: pe jos, peă ă p mânt, o linie str lucitoare, sus, în aer, o ceaă ă ţă întunecoas , pe cer o lumin palid , cu pete galben murdară ă ă din loc în loc. Nimic din toate acestea nu-mi puteau indica ora zilei.

Nici urechile nu auzeau nimic, c ci se l sase o linişteă ă mormântal , netulburat nici de strig tul vreunei p s ri,ă ă ă ă ă nici de pocnetul unui bici, nici de zgomotul vreunei c ru e;ă ţ niciodat nu fusese parc mai mult liniştite decât acum.ă ă ă

În jurul nostru totul era nemişcat. Z pada blocase oriceă mişcare, pietrificase parc totul. Numai din când în când,ă dup un zgomot în buşit, de-abia auzit, se vedea câte oă ă creang de brad mişcându-se uşor; sub greutatea z peziiă ă creanga se înclina spre p mânt şi, încet, z pada aluneca înă ă jos. Atunci, creanga se ridica brusc, şi verdele ei întunecat

156

contrasta cu lin oliul alb care învelea ceilal i arbori de susţ ţ pân jos, încât aveai impresia, când priveai de departe, că ă vezi nişte g uri întunecate deschizându-se ici şi colo înă lin oliu.ţ

St team în deschiderea colibei, minunându-m de acestă ă spectacol, când m-am auzit chemat de st pânul meu.ă

— Ai chef s-o pornim la drum?, m întreb acesta.ă ă— Nu ştiu, nu am chef, dar voi face aşa cum vrei

dumneata.— Ei bine! Sfatul meu este s r mânem aici, unde avemă ă

cel pu in un ad post şi foc.ţ ăM gândeam c nu mai aveam pâine, dar mi-am p strată ă ă

gândul pentru mine.— Cred c va începe din nou s ning , continu Vitalis, şiă ă ă ă

nu trebuie s-o pornim la drum f r s ştim la ce distan neă ă ă ţă afl m de vreo cas : noaptea nu va fi blând în mijloculă ă ă acestei z pezi: mai bine am petrece-o aici, cel pu in nu neă ţ vom uda la picioare.

Aceast hot râre nu-mi displ cu, dac l sam la o parteă ă ă ă ă problema mânc rii; de altfel, pornind-o la drum imediat nuă eram siguri c am fi g sit vreun han unde s putem mâncaă ă ă ceva, înainte de a se însera. Puteam fi îns siguri c vomă ă g si pe drum un strat gros de z pad ; de str b tut.ă ă ă ă ă

Trebuia s ne strângem cureaua şi s r mânem în colib ;ă ă ă ă asta era…

De fapt, asta se şi întâmpl atunci când Vitalis împ r i înă ă ţ şase bucata de pâine r mas .ă ă

Vai! Cât de pu in ne r m sese şi acest pu in fu repedeţ ă ă ă ţ înghi it, cu toate c îl împ r eam în buc ele foarte, foarteţ ă ă ţ ăţ mici, pentru a ne prelungi masa.

Când biata cin , oricât de s r c cioas şi de scurtă ă ă ă ă ă fusese, lu sfârşit, am crezut c îi voi vedea pe câiniă ă reîncepându-şi figurile de la dejun, c ci era evident c leă ă era destul de foame. Dar nu f cur nimic din ce mă ă ă aşteptam s fac şi mi-am dat seama înc o dat cât deă ă ă ă inteligen i erau.ţ

157

Când st pânul îşi puse briceagul în buzunar, ceea ceă însemna c osp ul nostru luase sfârşit, Capi se ridic şi,ă ăţ ă dup ce f cu un semn cu capul tovar şilor s i, se duse să ă ă ă ă miroas rani a cu provizii. În acelaşi timp puse delicat labaă ţ pe ea şi o pip i. Acest dublu examen îl convinse c nu maiă ă era nimic de mâncare. Atunci, reveni la locul lui în fa aţ vetrei şi, f când un nou semn cu capul lui Dolce şi Zerbino,ă se întinse cât era de lung, sco ând un suspin de resemnareţ ce avea un sens cât se poate de clar:

— Nu mai este nimic, nu are rost s mai cerem.ăSe exprim astfel mai uşor decât ar fi f cut-o cu ajutorulă ă

cuvintelor.Tovar şii lui, în elegând mai bine acest limbaj, seă ţ

întoarser şi ei în fa a focului, sco ând acelaşi suspin, dară ţ ţ cel al lui Zerbino nu era de resemnare, c ci el era nu numaiă fl mând, dar era şi tare lacom, şi acest sacrificiu era pentruă el mai dureros decât pentru ceilal i.ţ

Începuse din nou s ning , la fel de st ruitor. Încet, încet,ă ă ă stratul de z pad din jurul l starilor se m rise; se maiă ă ă ă z reau doar ml di ele în acea maree alb , dar în curândă ă ţ ă urmau s fie şi ele înghi ite.ă ţ

Când terminasem de mâncat, nu se mai z rea decâtă confuz ce se întâmpl în afara colibei, c ci întunericul seă ă l sase aproape f r s ne d m seama.ă ă ă ă ă

Noaptea nu opri c derea z pezii, fulgi mari continuau să ă ă se cearn din cerul negru pe p mântul acoperit parc de oă ă ă lumin difuz .ă ă

Dac tot trebuie s dormim aici, mai bine era s neă ă ă culc m mai repede: m-am învelit în cojocel, care se uscaseă în timpul zilei, şi m-am întins lâng foc, cu capul pe o piatră ă plat , care-mi servea drept pern .ă ă

Dormi, mi-a spus Vitalis, te voi trezi când m voi culca şiă eu, c ci, chiar dac nu avem de ce s ne temem de animaleă ă ă sau de oameni în aceast colib , unul dintre noi trebuie să ă ă vegheze focul; trebuie s ne lu m precau ii împotrivaă ă ţ frigului care poate deveni aprig, dac se opreşte ninsoarea.ă

158

Când st pânul m trezi, era foarte târziu sau cel pu ină ă ţ aşa mi s-a p rut: nu mai ningea şi focul ardea destul deă puternic.

— Este rândul t u acum, îmi spuse Vitalis, nu trebuieă decât s pui din când în când lemne pe foc; i-am f cut oă ţ ă provizie acolo.

Într-adev r, o gr mad de vreascuri se aflau laă ă ă îndemân . St pânul meu, care avea un somn mai uşoră ă decât al meu, nu voia s -l trezesc de fiecare dat când m-ă ăaş fi dus s iau câte o ramur din pere ii colibei şi-miă ă ţ preg tise aceast gr mad din care puteam lua f r s facă ă ă ă ă ă ă zgomot.

Era, f r îndoial , o precau ie în eleapt ; dar, din p cate,ă ă ă ţ ţ ă ă nu avu urm rile pe care le aştepta Vitalis.ă

V zându-m treaz şi gata s -mi iau în primire postul, seă ă ă întinse la rândul lui în fa a focului, cu Sufle el lâng el,ţ ţ ă învelit într-o p tur , şi imediat respira ia lui regulat mă ă ţ ă ă înştiin a c adormise.ţ ă

Atunci m-am ridicat încet şi, în vârful picioarelor, m-am dus pân la deschiderea colibei s v d ce se întâmplă ă ă ă afar .ă

Z pada acoperise totul, ierburile, tufişurile, l starii,ă ă copacii. Cât puteai cuprinde cu privirea nu se z rea decâtă un covor inegal, dar uniform de alb; cerul era plin de stele str lucitoare, dar, oricât de puternic le-ar fi fost sclipirea,ă ă tot z pada d dea lumina palid ce sc lda peisajul. Frigul seă ă ă ă înte ise şi probabil c era ger, pentru c aerul care intra înţ ă ă colib era înghe at. În liniştea lugubr a nop ii se auzeau,ă ţ ă ţ din când în când, pârâituri uşoare, care m f ceau s credă ă ă c suprafa a z pezii se acoper cu o pojghi de ghea .ă ţ ă ă ţă ţă

Fuseser m norocoşi c d duser m peste aceast colib .ă ă ă ă ă ă Ce-am fi f cut în mijlocul p durii, pe z pad şi în acest frigă ă ă ă n prasnic?ă

Oricât de uşor am p şit, tot am trezit câinii, şi Zerbino seă ridic şi veni cu mine la intrare. Cum nu privea cu aceiaşiă

159

ochi ca mine splendorile nop ii, se plictisi repede şi vru sţ ă ias .ă

I-am f cut semn cu mâna s intre; ce idee pe el s iasă ă ă ă afar pe frigul sta? Nu era mai bine s stea lâng focă ă ă ă decât s vagabondeze? M ascult , dar r mase cu nasulă ă ă ă spre deschiderea colibei, ca un câine înc p ânat care nu-şiă ăţ abandoneaz ideea.ă

Am mai r mas pu in ca s privesc nem rginirea z pezii,ă ţ ă ă ă c ci, deşi acest spectacol îmi umplea sufletul de triste e,ă ţ sim eam un fel de pl cere s -l contemplu; îmi venea sţ ă ă ă plâng şi, cu toate c mi-ar fi fost uşor s nu-l mai v d,ă ă ă închizând ochii şi revenind lâng foc, nu m-am mişcat oă vreme din locul unde m aflam. În sfârşit, m-am apropiat deă foc şi, dup ce am pus câteva buc i unele peste altele, m-ă ăţam aşezat f r grij pe piatra ce-mi servise drept pern .ă ă ă ă

St pânul meu dormea liniştit, câinii şi Sufle el la fel, înă ţ timp ce din vatr se ridicau fl c ri ce se în l au spreă ă ă ă ţ acoperiş, aruncând scântei sfârâitoare, care tulburau liniştea.

Mult timp m-am distrat privind scânteile, dar, încetul cu încetul, m cuprinse toropeala f r s -mi dau seama.ă ă ă ă

Dac ar fi trebuit s m ocup de aprovizionarea cuă ă ă lemne, m-aş fi ridicat şi, mergând în jurul cabanei în c utarea lor, aş fi r mas treaz; dar aşa, r mânând aşezat,ă ă ă neavând nicio mişcare de f cut, decât s întind mânaă ă pentru a pune vreascuri pe foc, m-am l sat copleşit deă somnolen a ce m cuprinsese şi, fiind sigur c pot r mâneţ ă ă ă treaz, am adormit.

Deodat am fost trezit de un l trat furios.ă ăEra noapte, dormisem, f r îndoial , destul de mult, c ciă ă ă ă

focul se stinsese sau, cel pu in, nu mai producea fl c rile ceţ ă ă luminau mai înainte coliba.

L tr turile continuau. Era glasul lui Capi, dar, lucruă ă curios, nici Zerbino, nici Dolce nu-i r spundeau.ă

— Ei, dar ce este?, strig Vitalis, trezindu-se şi el, ce seă întâmpl ?ă

160

— Nu ştiu.— Ai adormit şi focul aproape c s-a stins.ăCapi fugise spre deschiderea colibei, dar nu ieşise, ci

l tra acolo.ăÎntrebarea pe care mi-o pusese st pânul mi-o puneam şiă

eu. Ce se întâmpla?La l tr turile lui Capi r spunser câteva urleteă ă ă ă

tânguitoare în care recunoscui vocea lui Dolce. Aceste urlete veneau din spatele colibei şi de la mic distan .ă ţă

Voiam s ies, dar st pânul îmi puse mâna pe um r,ă ă ă comandându-mi:

— Pune mai întâi lemne pe foc.În timp ce f ceam ce-mi spusese, Vitalis lu din foc ună ă

t ciune peste care sufl pentru a-l înviora. Apoi, în loc s -lă ă ă pun la loc, îl inu în mân .ă ţ ă

— Hai s vedem ce se întâmpl , dar s mergi în urmaă ă ă mea. Haide, Capi!

În momentul în care tocmai ieşeam, un urlet îngrozitor sfâşie t cerea şi Capi se arunc speriat în picioareleă ă noastre.

— Lupii! Unde sunt Zerbino şi Dolce?Nu puteam r spunde la aceast întrebare. F r îndoială ă ă ă ă

c cei doi câini ieşiser în timp ce dormeam: Zerbino îşiă ă realiza dorin a pe care şi-o manifestase şi la care eu mţ ă împotrivisem, iar Dolce îşi urmase cu siguran tovar şul.ţă ă

Îi prinseser lupii? Mi s-a p rut c vocea st pânului, cândă ă ă ă m întrebase unde sunt, tr dase aceast team .ă ă ă ă

— Ia un t ciune, îmi spuse el, şi s le venim în ajutor.ă ă Auzisem în satul meu nişte poveşti îngrozitoare cu lupi;

totuşi, nu am ezitat, m-am înarmat cu un t ciune şi mi-ăam urmat st pânul.ă

Dar când am ieşit, nu am z rit nici câinii, nici lupii.ăPe z pad se z reau doar urmele celor doi câini.ă ă ăLe-am urmat; se învârteau în jurul colibei, apoi, la o

anumit distan , am dat de o zon unde z pada fuseseă ţă ă ă r scolit , ca şi cum nişte animale se t v liser prin ea.ă ă ă ă ă

161

— Caut , Capi, caut , spuse st pânul meu.ă ă ăŞi, în acelaşi timp, fluier , chemându-i pe Zerbino şiă

Dolce.Dar niciun l trat nu îi r spunse, niciun zgomot nu tulburaă ă

liniştea lugubr a p durii, iar Capi, în loc s caute, aşa cumă ă ă i se spusese, r mase între picioarele noastre, dând semneă de nelinişte şi team , el care, de obicei, era foarteă ascult tor şi îndr zne .ă ă ţ

Str lucirea z pezii nu ne oferea îns o lumin suficientă ă ă ă ă pentru a ne deplasa în întuneric şi a c uta urmele câinilor;ă la mic distan ochii se pierdeau în tenebre. Vitalis fluieră ţă ă din nou şi cu o voce puternic îi strig pe Zerbino şi Dolce.ă ă

Ascultam cu aten ie, dar liniştea r mânea aceeaşi; mi s-aţ ă strâns inima.

— Bietul Zerbino! Biata Dolce! Vitalis îmi confirmă temerile.

— I-au luat lupii, spuse el, de ce i-ai l sat s ias ? Oh, da,ă ă ă de ce? Nu puteam s -i r spund.ă ă

— Trebuie s -i c ut m, am spus.ă ă ăAm luat-o înainte, dar Vitalis m-a oprit.— Şi unde vrei s -i cau i?, m-a întrebat.ă ţ— Nu ştiu, peste tot.— Cum s ne orient m în acest întuneric şi pe această ă ă

z pad ?ă ăÎntr-adev r, z pada era aproape pân la genunchi, iară ă ă

lumina celor doi c rbuni nu reuşea s str bat întunericul.ă ă ă ă— Dac nu au r spuns la chemarea mea, înseamn c ...ă ă ă ă

sunt departe, mi-a spus el; şi, apoi, trebuie s avem grij să ă ă nu ne atace lupii şi pe noi; nu avem nimic cu care s neă ap r m.ă ă

Era groaznic s -i abandon m astfel pe cei doi bie i câini,ă ă ţ pe cei doi tovar şi, adev ra i prieteni în special pentruă ă ţ mine, care m sim eam responsabil de greşeala lor; dac n-ă ţ ăaş fi adormit, nu i-aş fi l sat s ias afar .ă ă ă ă

St pânul meu se îndrept spre colib şi l-am urmat,ă ă ă privind în urma mea la fiecare pas şi oprindu-m s ascult;ă ă

162

dar nu vedeam altceva decât albul z pezii şi nu auzeamă decât pârâiturile z pezii înghe ate.ă ţ

În colib ne aştepta o alt nepl cut surpriz . În absen aă ă ă ă ă ţ noastr , ramurile pe care le pusesem pe foc se aprinseseră ă şi ardeau din plin, aruncându-şi lumina în cele mai întunecate col uri. Dar nu l-am v zut nic ieri pe Sufle el.ţ ă ă ţ

P tura îi r m sese lâng foc, dar maimu a nu era sub ea.ă ă ă ă ţL-am strigat, Vitalis f cu la fel; nu ap ru.ă ăVitalis îmi spuse c atunci când s-a trezit l-a sim it lângă ţ ă

el, deci disp ruse dup ce plecasem.ă ăAm luat nişte crengi aprinse şi am ieşit cu ele urm rindă

pe jos urmele lui Sufle el.ţNu am g sit nimic. Este adev rat c mai vechile urme aleă ă ă

câinilor se amestecaser cu cele ale paşilor noştri, dar nuă într-atât încât s nu recunoaştem urmele unei maimu e.ă ţ

Ne-am întors în colib s vedem dac nu s-a ascunsă ă ă cumva în vreascuri.

C utarea noastr dur îndelung: de mai multe oriă ă ă c utar m în aceleaşi col uri, în aceleaşi locuri; m-am suită ă ţ chiar şi pe umerii lui Vitalis ca s cercetez acoperişul, dară toate c ut rile s-au dovedit zadarnice. Din când în când neă ă opream s -l strig m. Vitalis era ca scos din min i, iar euă ă ţ adânc mâhnit.

Când l-am întrebat pe st pânul meu dac l-au luat lupii,ă ă acesta mi-a r spuns:ă

— Nu, lupii n-ar fi îndr znit s intre în colib ; cred c auă ă ă ă s rit asupra lui Zerbino şi a lui Dolce când au ieşit, dar nuă au p truns aici. Probabil c Sufle el, însp imântat, s-aă ă ţ ă ascuns undeva când noi eram afar şi asta m nelinişteşte,ă ă c ci pe acest timp îngrozitor mai mult ca sigur c va r ci,ă ă ă iar r ceala îi va fi fatal .ă ă

— S -l mai c ut m.ă ă ăŞi din nou ne-am continuat c ut rile, dar n-au dată ă

rezultate nici de data asta.— Trebuie s aştept m s se lumineze, spuse Vitalis.ă ă ă— Şi când va fi asta?

163

— Cred c peste dou -trei ore.ă ăSe aşez lâng foc cu capul în mâini.ă ăNu îndr zneam s -l tulbur. Am r mas nemişcat lâng el,ă ă ă ă

punând doar lemne pe foc; din când în când se scula şi se ducea pân la deschiderea colibei, privea cerul şi se aplecaă ascultând cu mare aten ie; apoi revenea şi-şi relua locul.ţ

Cred c-aş fi preferat s m certe decât s -l v d atât deă ă ă ă trist şi de copleşit de necazuri.

Cele trei ore despre care vorbise trecur cu o încetineală ă exasperant ; î i venea s crezi c aceast noapte nu se vaă ţ ă ă ă mai sfârşi vreodat .ă

Stelele p lir în cele din urm şi cerul se albi: eraă ă ă diminea . Se va lumina în curând.ţă

Dar, odat cu ivirea zorilor, frigul se f cu şi maiă ă p trunz tor; aerul care intra în colib era înghe at.ă ă ă ţ

Dac -l vom mai g si pe Sufle el, va mai fi în via ? Oareă ă ţ ţă ce speran mai puteam avea?ţă

Cine putea şti dac ziua nu va aduce din nou z pad ?ă ă ă Dar nu o aduse. Cerul, în loc s se acopere ca în ajun, seă umplu de-o lumin trandafirie, care anun a timp bun.ă ţ

Când lumina rece a dimine ii d du tufişurilor şi copacilorţ ă forma lor obişnuit , ieşir m din nou din colib .ă ă ă

Vitalis se înarma cu un ciomag serios şi eu am f cut laă fel.

Capi nu mai p rea c se afl sub impresia groazei ce-lă ă ă paralizase noaptea trecut şi, privindu-l pe st pânul nostruă ă în ochi, nu aştepta decât un semn pentru a o lua înainte.

În timp ce noi c utam pe z pad urmele lui Sufle el, Capiă ă ă ţ îşi în l capul şi începu s latre bucuros; însemna că ţă ă ă trebuia s c ut m pe sus, nu pe jos.ă ă ă

Şi, într-adev r, am v zut c z pada de pe acoperişulă ă ă ă colibei fusese r scolit pân la o creang groas ce st teaă ă ă ă ă ă aplecat deasupra lui.ă

Am privit spre creanga de stejar şi, pornind de aici, nu a fost greu s vedem în vârful copacului, ghemuit între două ă ă crengi, o mogâldea întunecat .ţă ă

164

Era Sufle el. Speriat de urletele lupilor şi ale câinilor, seţ suise pe acoperişul colibei, când noi ieşisem, şi, de acolo, se avântase pe stejar, unde, crezându-se în siguran ,ţă r m sese ghemuit, f r s r spund chem rilor noastre.ă ă ă ă ă ă ă ă

Bietul animal, atât de friguros, probabil c era înghe at.ă ţSt pânul meu îl strig încet, dar Sufle el nu se mişc ,ă ă ţ ă

r mânând nemişcat, ca şi cum ar fi fost mort.ăVitalis continu s -l strige, dar Sufle el nu d du niciună ă ţ ă

semn de via .ţăTrebuia s -mi r scump r neglijen a din noaptea trecut .ă ă ă ţ ă— Dac vrei, m duc s -l iau.ă ă ă— Î i vei frânge gâtul.ţ— Nu-i niciun pericol.Nu prea era adev rat ce spusesem, din contr , eraă ă

periculos, dar, mai ales, era greu: copacul era gros şi, în plus, era acoperit de z pad în partea expus vântului.ă ă ă

Înv asem de mic s m ca r în copaci şi c p tasem oăţ ă ă ţă ă ă oarecare îndemânare. Câteva crengi crescuser de-a lungulă copacului. Le-am folosit ca pe nişte trepte şi, cu toate că eram orbit de z pada care îmi c dea în ochi de pe crengileă ă pe care mâinile mele le atingeau, am ajuns repede la o crac groas . De acolo, urcarea devenea ceva mai uşoar ;ă ă ă trebuia numai s fiu atent s nu alunec din cauza z pezii.ă ă ă

Îi vorbeam încet lui Sufle el, care nu se mişca, dar careţ m privea cu ochişorii lui str lucitori.ă ă

Tocmai ajunsesem aproape de el şi întinsesem mâna s -lă prind, când s ri pe-o alt crac .ă ă ă

L-am urmat pe aceast crac , dar oamenii, din p cate,ă ă ă chiar şi copiii, sunt inferiori maimu elor când e vorba sţ ă sar prin copaci.ă

Probabil c n-aş fi reuşit niciodat s -l ating pe Sufle el,ă ă ă ţ dac ramurile n-ar fi fost acoperite cu z pad . Această ă ă ă z pad îns îi udase l bu ele, obosindu-l repede. Coborî dină ă ă ă ţ crac în crac şi de-acolo pe umerii st pânului s u,ă ă ă ă ascunzându-se imediat sub cojoc.

165

Îl g sisem pe Sufle el, dar asta nu era totul: trebuia să ţ ă c ut m şi câinii.ă ă

Dup câ iva paşi, am ajuns din nou în locul unde fusesemă ţ noaptea trecut .ă

Acum, ziua, ne-a fost uşor s ghicim ce se petrecuse:ă z pada p stra urmele mor ii câinilor.ă ă ţ

Ieşind din caban , unul dup altul, au mers pe lângă ă ă pere ii colibei şi urmele lor se vedeau clar pe vreo dou zeciţ ă de metri; apoi, urmele disp rur . Se vedeau altele, undeă ă s riser lupii asupra câinilor, şi altele care spuneau pe undeă ă îi târâser , dup ce-i doborâser .ă ă ă

Nu mai erau deloc urme de câini, cu excep ia unei dâreţ roşii care însângera z pada ici şi colo.ă

Nu aveam de ce s ne continu m cercet rile maiă ă ă departe: cei doi câini fuseser strangula i şi duşi maiă ţ departe pentru a fi devora i în vreun m r ciniş.ţ ă ă

De altfel, era important s ne ocup m imediat deă ă Sufle el, care trebuia s fie înc lzit.ţ ă ă

Am intrat în colib şi, în timp ce Vitalis îi inea l bu ele înă ţ ă ţ fa a focului, aşa cum faci cu copiii, eu i-am înc lzit bineţ ă p tura şi l-am învelit în ea.ă

Dar ar fi trebuit s -l aşez m într-un pat bine înc lzit şi,ă ă ă mai ales, s -i d m o b utur cald , pe care n-o aveam însă ă ă ă ă ă nici noi; eram mul umi i totuşi c aveam focul.ţ ţ ă

St pânul meu şi cu mine ne-am aşezat în preajmaă acestuia f r s mai spunem nimic şi am r mas aşaă ă ă ă nemişca i, privind jocul fl c rilor.ţ ă ă

— Bietul Zerbino, biata Dolce, bie i prieteni!ţAm murmurat fiecare aceste cuvinte pentru sine, sau cel

pu in le gândeam în sufletele noastre.ţFuseser camarazii noştri şi la bine, şi la r u, iar pentruă ă

mine, în zilele de disperare şi de singur tate, prietenii mei,ă aproape copiii mei.

Nu puteam s mi-o iert; dac aş fi f cut cum trebuie deă ă ă gard , dac n-aş fi adormit, n-ar fi ieşit din colib , iar lupiiă ă ă

166

n-ar fi îndr znit s ne atace aici, ar fi fost inu i la distan ,ă ă ţ ţ ţă speria i de foc.ţ

Aş fi vrut ca Vitalis s m certe, s m bat .ă ă ă ă ăDar el nu spunea nimic, nici m car nu m privea; st teaă ă ă

cu capul aplecat deasupra vetrei: desigur, se gândea la ce vom face f r câini.ă ă

167

15 Domnul Sufle elţ

emnele prevestitoare ale zorilor se adeveriser :ă soarele str lucea pe cerul f r nori şi razele lui palideă ă ă erau reflectate de z pada imaculat ; p durea, atâtă ă ă

de trist şi mohorât în ajun, era acum fermec toare, iară ă ă lumina reflectat de z pad te orbea.ă ă ă

SDin când în când, Vitalis pip ia capul lui Sufle el subă ţ

p tur , dar acesta nu se înc lzise înc şi, când ne-amă ă ă ă aplecat asupra lui, l-am v zut tremurând. Era evident c nuă ă puteam s -i înc lzim aşa sângele aproape înghe at în vene.ă ă ţ

— Trebuie s ajungem într-un sat, îmi spuse Vitalisă ridicându-se, sau bietul de el va muri aici. S plec m!ă ă

L-am învelit pe Sufle el în p tura bine înc lzit şiţ ă ă ă st pânul meu îl puse sub cojoc, pe pieptul lui. Eram gata.ă

— Hanul sta, deşi ne-a salvat, ne-a f cut s pl tim dină ă ă ă plin ospitalitatea pe care ne-a oferit-o.

Spunând acestea, vocea îi tremura. Ieşi primul şi eu îl urmai.

A trebuit s -l strig m pe Capi, care r m sese nemişcat înă ă ă ă fa a colibei, cu nasul în direc ia în care camarazii îi fuseserţ ţ ă surprinşi de lupi.

Dup zece minute am ajuns la drum şi am întâlnit o sanieă cu cai, iar cel ce-i mâna ne-a spus c dup vreo or vomă ă ă ajunge într-un sat.

Asta ne d du aripi la picioare, cu toate c era greu să ă ă înaint m prin z pad , în care te afundai aproape pân laă ă ă ă mijloc.

Din când în când îl întrebam pe Vitalis cum se simte Sufle el, iar el îmi da acelaşi r spuns, c -l sim ea cumţ ă ă ţ tremur .ă

168

În sfârşit, la poalele unei coline z rir m acoperişurile unuiă ă sat ce p rea destul de întins; înc pu in şi ajungeam.ă ă ţ

Nu aveam obiceiul s tragem la cele mai bune hanuri,ă cele care prin înf işarea lor atr g toare promiteau culcuşăţ ă ă şi hran bun ; din contr , ne opream la intr rile în sat sauă ă ă ă prin mahalale, alegând vreo cas ceva mai s r c cioas , deă ă ă ă ă la poarta c reia nu eram izgoni i şi unde nu ni se goleaă ţ punga.

Dar de data aceasta nu fu la fel; în loc s ne oprim laă intrarea în sat, Vitalis îşi continu drumul pân la han, undeă ă în fa a uşii se leg na o frumoas firm aurit ; prin uşa careţ ă ă ă ă era larg deschis se vedea masa înc rcat cu tot felul deă ă ă c rnuri şi pe o sob mare mai multe oale de aram ceă ă ă cântau vesel, aruncând spre tavan mici nori de aburi; din strad se sim ea mirosul îmbietor al supei grase, care neă ţ gâdila pl cut stomacurile înfometate.ă

St pânul meu, luându-şi un aer de domn, intr şi, cuă ă p l ria pe cap, an oş, îi ceru hangiului o camer bun , bineă ă ţ ţ ă ă înc lzit .ă ă

La început, hangiul, care era un b rbat cu multă ă prestan , nici nu binevoi s se uite la noi, dar aereleţă ă mândre ale st pânului meu îl impresionar , aşa c îiă ă ă porunci unei servitoare s ne conduc în camer .ă ă ă

— Repede, culc -te, îmi spuse Vitalis, în timp ceă servitoarea aprindea focul.

Am r mas o clip nedumerit; de ce s m culc? Aş fiă ă ă ă preferat s m aşez la mas , nu în pat.ă ă ă

— Hai, repede, îmi repet Vitalis. M-am supus.ăVitalis m acoperi cu plapuma pân la gât.ă ă— Încearc s te înc lzeşti, îmi spuse el, cu cât î i va fiă ă ă ţ

mai cald, cu atât va fi mai bine.Mi se p rea c Sufle el era cel ce avea mai mult nevoieă ă ţ ă

de c ldur decât mine, c ci mie nu mi-era frig.ă ă ăÎn timp ce st team nemişcat sub plapum pentru a mă ă ă

înc lzi, Vitalis, spre marea mirare a servitoarei, îl r suceaă ă pe Sufle el ca şi cum ar fi vrut s -l pun la frigare.ţ ă ă

169

— Î i este cald?, m întreb Vitalis dup câteva minute.ţ ă ă ă— M sufoc.ă— Exact ce trebuie.Îl puse apoi pe Sufle el în pat lâng mine,ţ ă

recomandându-mi s -l in strâns la piept.ă ţBietul animal, care era foarte înc p ânat când i seă ăţ

impunea ceva ce nu-i pl cea, p rea resemnat cu totul.ă ăSt tea lipit de mine, f r s se mişte; nu-i mai era frig,ă ă ă ă

corpul îi ardea.St pânul meu se duse la buc t rie; peste pu in reveni cuă ă ă ţ

un bol cu vin fiert îndulcit.Vru s -l fac s bea câteva înghi ituri din pahar, dară ă ă ţ

acesta nu-şi putea descleşta din ii.ţCu ochii lui str lucitori ne privea trist, ca şi cum ne-ar fiă

rugat s nu-l mai chinuim.ăÎn acelaşi timp îşi scoase o l bu de sub plapum şi ne-oă ţă ă

întinse.M întrebam ce însemna acest gest pe care-l repeta totă

timpul.Vitalis îmi povesti c , mai înainte de a face eu parte dină

trup , Sufle el f cuse o aprindere la pl mâni şi i se luaseă ţ ă ă sânge din bra ; acum, sim indu-se din nou bolnav, neţ ţ întindea bra ul pentru a i se lua sânge şi pentru a se faceţ astfel bine ca şi prima oar .ă

Era ceva emo ionant!ţNu numai c Vitalis era tulburat, dar deveni neliniştit. Eraă

evident c bietul Sufle el era bolnav, şi chiar foarte bolnavă ţ dac refuzase vinul care-i pl cea atât de mult.ă ă

— Bea tu vinul, îmi spuse Vitalis, şi stai în pat, m ducă dup un doctor.ă

Trebuie s m rturisesc c îmi pl cea vinul îndulcit şi c ,ă ă ă ă ă în plus, îmi era şi foarte foame; nu aşteptai deci s mi seă spun de dou ori şi, dup ce am golit bolul, m-am aşezată ă ă din nou sub plapum , unde, probabil şi din cauza vinuluiă cald, aveam senza ia c m sufoc.ţ ă ă

170

St pânul meu nu lipsi mult, revenind curând cu un domnă cu ochelari cu ram de aur: medicul.ă

Fiindu-i team c acest important personaj nu se vaă ă deplasa pentru o maimu , Vitalis nu-i spusese despre ceţă pacient era vorba.

V zându-m în pat, roşu ca un mac, medicul se îndreptă ă ă spre mine şi, punându-mi mâna pe frunte, spuse:

— Congestie.D du din cap cu un aer care nu anun a nimic bun. Eraă ţ

timpul s -i spunem c se înşela sau, dac nu, riscam s -miă ă ă ă ia sânge.

— Nu eu sunt bolnav, am spus.— Cum nu eşti bolnav? Acest copil delireaz .ăF r s -i r spund, am ridicat pu in plapuma şi, ar tându-ă ă ă ă ţ ă

i-l pe Sufle el care-şi pusese bra ul în jurul gâtului meu, amţ ţ spus:

— El este bolnavul!Medicul se d du înapoi doi paşi şi, întorcându-se spreă

Vitalis, strig :ă— O maimu ! Cum, m-a i deranjat pe un astfel de timpţă ţ

pentru o maimu ?ţăSt pânul meu era un om amabil şi care nu-şi pierdeaă

uşor capul. Politicos, şi impunând respect prin aerul lui de „domn” îl opri pe medic. Apoi îi explic situa ia: cum amă ţ fost surprinşi de ninsoare şi cum, din cauza lupilor, Sufle elţ se refugiase într-un stejar, unde r cise.ă

— F r îndoial , pacientul nu este decât o maimu , dară ă ă ţă ce maimu de geniu! În plus, este un camarad şi unţă prieten al nostru! Cum s d m pe mâna unui simpluă ă veterinar un comediant atât de remarcabil! Toat lumeaă ştie c veterinarii nu sunt decât nişte prost naci. În timp ceă ă medicii sunt to i, la diferite nivele, oameni de ştiin . Pânţ ţă ă şi în cel mai mic sat, ştii sigur c vei g si un bună ă profesionist, de o mare generozitate, dac vei bate la uşaă unui medic. Chiar dac maimu a nu este decât un animal,ă ţ conform spuselor naturaliştilor, ea se apropie atât de mult

171

de om, încât bolile ei sunt aceleaşi ca ale lui. Nu este oare interesant, din punct de vedere al ştiin ei, s studieziţ ă asem narea şi deosebirea între bolile lor?ă

Italienii sunt nişte m gulitori abili, Vitalis reuşind astfelă s -l fac pe medic s revin spre pat.ă ă ă ă

În timp ce st pânul nostru vorbea, Sufle el, care ghiciseă ţ probabil c acel personaj era un medic, îşi scosese de maiă multe ori bra ul pentru a i se lua sânge.ţ

— Uita i-v cât de inteligent este aceast maimu , ştieţ ă ă ă ţă c sunte i medic şi v întinde bra ul s -i lua i pulsul.ă ţ ă ţ ă ţ

Acest gest îl înduplec pe medic.ă— Adev rat, spuse el, cazul este ciudat.ăEra, din p cate, foarte trist şi îngrijor tor pentru noi.ă ă

S rmanul Sufle el era amenin at de-o pneumonie.ă ţ ţAcest bra mic pe care-l întindea atât de des fu imediatţ

avut în vedere de doctor, şi acul unei seringi se înfipse în ven f r ca el s scoat nici cel mai mic geam t. Ştia că ă ă ă ă ă ă asta trebuia s -l vindece.ă

Apoi urmar cataplasmele cu muştar, siropurile şiă ceaiurile medicale.

Bineîn eles c eu n-am r mas în pat, devenind infirmierulţ ă ă lui Sufle el sub îndrumarea lui Vitalis. Bietului Sufle el îiţ ţ pl ceau îngrijirile mele şi-mi mul umea cu un surâs blând:ă ţ privirea îi devenise cu adev rat uman .ă ă

El, care alt dat era atât de vioi şi de zv p iat, atât deă ă ă ă înc p ânat, gata tot timpul s ne joace vreo fest , eraă ăţ ă ă acum atât de liniştit şi docil.

Sim ea nevoia de prietenie, cerând-o chiar şi pe a luiţ Capi, care fusese victima sa de atâtea ori.

Ca un copil r sf at, voia s ne aib pe to i pe lâng el şi,ă ăţ ă ă ţ ă când unul dintre noi ieşea, se sup ra.ă

Boala urma toate stadiile obişnuite ale unei pneumonii, curând începu s şi tuşeasc , obosind mult din cauzaă ă spasmelor care-i scuturau bietul trup.

172

Aveam doar cinci centime, toat averea mea, şi i-amă cump rat acadele lui Sufle el; dar îi agravam f r s vreauă ţ ă ă ă r ul în loc s i-l uşurez.ă ă

Îşi d du seama în scurt timp c nu-i d deam acadeaă ă ă decât atunci când tuşea. Iste ul de el se gr bi s profite deţ ă ă acest lucru, şi începu s tuşeasc tot timpul, pentru a i seă ă da acadeaua care îi pl cea foarte mult, cu toate c acestă ă remediu, în loc s -l îns n toşeasc , îi f cea mai mult r u.ă ă ă ă ă ă

Când mi-am dat seama de şmecheria lui, nu i-am mai dat, bineîn eles, acadele, ceea ce îns nu-l descuraj :ţ ă ă începu s m implore cu ochi rug tori, apoi, când v zu că ă ă ă ă astfel de rug min i erau inutile, se aşez pe labele dină ţ ă spate şi, încovoiat, cu o mân pe burtic , tuşea din toateă ă puterile, fa a i se învine ea de efort, venele de pe frunte iţ ţ se umflau, lacrimile i se prelingeau pe fa şi începea s seţă ă sufoce de-a binelea.

St pânul meu nu-mi vorbise niciodat despre afacerile luiă ă şi aflasem, cu totul întâmpl tor, c -şi vânduse ceasulă ă pentru a-mi cump ra cojocul, dar, în condi iile grele pe careă ţ le traversam acum, crezu de cuviin s încalce aceastţă ă ă regul .ă

Într-o diminea , dup ce mâncasem, în timp ce st teamţă ă ă lâng Sufle el pe care nu-l l sam singur niciodat , mi-aă ţ ă ă spus c hangiul i-a cerut s -i pl teasc tot ce-i datoram, şiă ă ă ă c nu mai r m sese decât cu cincizeci de centime.ă ă ă

Nu vedea decât o singur solu ie pentru a ieşi din acestă ţ impas: s d m o reprezenta ie chiar în acea sear .ă ă ţ ă

O reprezenta ie f r Zerbino, f r Dolce, f r Sufle el miţ ă ă ă ă ă ă ţ se p rea imposibil .ă ă

Nu puteam s ne l s m descuraja i în fa a acesteiă ă ă ţ ţ imposibilit i; trebuia cu orice pre s -l îngrijim pe Sufle elăţ ţ ă ţ şi s -l salv m; medicul, remediile, focul, camera, toateă ă acestea ne obligau s strângem cel pu in patruzeci deă ţ franci pentru a pl ti hangiul care ne deschisese un nouă credit.

173

Patruzeci de franci în acest sat, pe acest ger şi doar cu mijloacele noastre mult diminuate, ce tur de for !ţă

În timp ce-l p zeam pe bolnavul nostru, Vitalis g si o sală ă ă destul de bun pentru spectacol, gândindu-se s folosim înă ă acest scop şura unei gospod rii din centrul satului, c ci oă ă reprezenta ie în aer liber, pe frigul acela, era imposibil ;ţ ă f cu afişe şi le lipi; aranja o scen din câteva scânduri şiă ă cheltui cele cincizeci de centime cump rând lumân ri, peă ă care le t ie în dou pentru a dubla iluminarea scenei. Peă ă fereastra camerei îl vedeam mergând încoace şi încolo prin z pad , prin fa a hanului, şi m întrebam, cu nelinişte, careă ă ţ ă va fi programul spectacolului nostru.

M-am l murit repede, c ci toboşarul satului, cu un chipiuă ă roşu, se opri în fa a hanului şi, dup ce b tu în tob , anunţ ă ă ă ţă acest program.

V pute i imagina destul de uşor cum ar ta, c ci Vitalisă ţ ă ă promisese lucruri care mi se p reau extravagante: eraă vorba despre „un artist celebru în lumea întreag ”- Capi eraă acela. Şi despre „un tân r cânt re , copil minune”- copilulă ă ţ minune eram eu.

Dar partea cea mai interesant a acestui anun era aceeaă ţ în care se spunea c pre urile locurilor nu erau fixate şi că ţ ă era l sat la bun voin a spectatorilor, care nu pl teau decâtă ă ţ ă dup ce au v zut, auzit şi aplaudat.ă ă

Mi s-a p rut o idee îndr znea , c ci vom fi oareă ă ţă ă aplauda i? Capi merita într-adev r s fie celebru. Dar eu?ţ ă ă Nu eram deloc convins c eram un copil minune.ă

Auzind toba, Capi l trase vesel, iar Sufle el se ridicase peă ţ jum tate din pat, cu toate c se sim ea foarte r u: amândoiă ă ţ ă b nuiau desigur c era vorba de reluarea spectacoleloră ă noastre.

Aceast b nuial îmi fu confirmat de pantomima luiă ă ă ă Sufle el: vru s se ridice şi a trebuit s -l re in cu for a;ţ ă ă ţ ţ atunci m-a f cut s în eleg c vrea s -l îmbrac cu costumulă ă ţ ă ă de general englez, tunica şi pantalonii roşii cu vipuşcă aurie, jobenul cu pan .ă

174

Îşi împreuna l bu ele şi îngenunche parc pentru a mă ţ ă ă implora.

Când v zu c nu ob ine astfel nimic de la mine, încercă ă ţ ă s se înfurie, apoi izbucni în lacrimi.ă

Eram sigur c vom reuşi greu s -l facem s renun e laă ă ă ţ ideea lui de a juca în seara aceea şi m-am gândit c cel maiă bine era s nu ştie când vom pleca.ă

Când Vitalis, care nu ştia ce se întâmplase în lipsa lui, se întoarse, primul lucru ce-mi spuse fu s -mi preg tesc harpaă ă şi toate accesoriile necesare pentru spectacol.

La toate cuvintele cunoscute de el, Sufle el începu dinţ nou cu rug min ile, adresându-le de data aceastaă ţ st pânului meu. Nici dac ar fi putut vorbi n-ar fi putută ă exprima mai bine dorin a sa decât o f cea prin sunetele peţ ă care le scotea, prin grimasele şi mimica întregului corp. Lacrimi adev rate îi br zdau fa a în timp ce îi acopereaă ă ţ mâinile lui Vitalis cu s rut ri.ă ă

— Vrei s joci?, îl întreb acesta.ă ă— Da, da, strig parc tot trupul lui Sufle el.ă ă ţ— Dar eşti bolnav, bietul meu Sufle el!ţ— Nu mai sunt bolnav, strig el, nu mai pu in expresiv.ă ţ

Era un lucru emo ionant s vezi pasiunea pe care bietulţ ă bolnav, deşi respirând din ce în ce mai greu, o punea în rug min i, grimasele pe care le f cea şi pozele pe care leă ţ ă lua pentru a ne îndupleca, dar ar fi însemnat s -lă condamn m la o moarte sigur , dac am fi acceptată ă ă cererea.

Sosise ora s ne ducem la spectacol; f cusem un foc bun,ă ă cu buşteni mari, care s dureze, aşa c l-am învelit bine înă ă p tur pe Sufle el, care plângea de i se rupea inima şi careă ă ţ ţ m s ruta întruna, apoi am plecat.ă ă

Mergând prin z pad , st pânul meu mi-a explicat ceă ă ă aştepta de la noi.

Nu puteam juca piesele noastre obişnuite, deoarece principalii comedian i nu mai erau cu noi; Capi şi cu mineţ trebuia s facem dovada talentului şi zelului nostru.ă

175

Trebuia s strângem patruzeci de franci, ceea ce mi seă p rea un lucru aproape imposibil.ă

Totul fusese deja preg tit de Vitalis, nu trebuia decât să ă aprindem lumân rile. Dar era un lux pe care nu ni-l puteamă permite decât atunci când sala improvizat ar fi fostă aproape plin , c ci trebuia ca iluminarea ei s nu ia sfârşită ă ă înainte de terminarea spectacolului.

În timp ce noi eram deja pe scen , toboşarul maiă parcurgea înc o dat tot satul şi auzeam b t ile tobei careă ă ă ă se apropia sau se dep rta dup cum erau orientateă ă ulicioarele.

Am terminat toaleta lui Capi şi a mea şi m-am aşezat în spatele unui stâlp de unde puteam privi lumea care urma s soseasc .ă ă

Se auzir bubuiturile tobei apropiindu-se şi o zarv vagă ă ă pe strad . Era produs de vreo dou zeci de copii careă ă ă veneau dup toboşar ca la parad .ă ă

F r a înceta cu b t ile, toboşarul lu loc între două ă ă ă ă ă lampioane aprinse la intrare, iar publicul nu trebuia decât s -şi ocupe locurile pentru ca spectacolul s poat începe.ă ă ă

Din p cate, publicul sosea încet şi, cu toate acestea,ă toboşarul îşi continua ra-ta-ta-urile cu o energie sporit .ă Cred c to i puştanii satului luaser loc în sal , dar nu de laă ţ ă ă copii aveam noi s adun m cei patruzeci de franci. Aveamă ă nevoie de oameni de vaz , cu pungi pline şi darnici. Înă sfârşit, st pânul meu se decise s începem, cu toate c salaă ă ă nu era plin nici pe departe. Dar nu puteam aştepta maiă mult din cauza lumân rilor.ă

Eu am ap rut primul pe scen şi, acompaniindu-m deă ă ă harp , am cântat dou cântecele. Ca s fiu sincer, trebuieă ă ă s m rturisesc c aplauzele pe care le-am primit au fostă ă ă rare.

Nu am avut niciodat amorul propriu al unui artist, dar înă aceste circumstan e r ceala publicului m-a întristat.ţ ă

Desigur, dac nu le-am pl cut, nu-şi vor deschideă ă pungile. Nu cântam pentru glorie, ci pentru Sufle el. Ah! Câtţ

176

aş fi vrut s impresionez acest public, s -l entuziasmez, s -lă ă ă fac s -şi piard capul; dar, atât cât puteam vedea înă ă aceast sear plin cu umbre bizare, mi-am dat seama că ă ă ă nu-l interesam şi c nu m acceptau ca pe un copil minune.ă ă

Capi avu mai mult noroc, fu aplaudat de mai multe ori şi cu toat for a de spectatori.ă ţ

Continuând astfel, datorit lui Capi, reprezenta ia luă ţ ă sfârşit în urale. Publicul nu b tea numai din palme, ci şi dină picioare. Momentul hot râtor sosise. În timp ce pe scen ,ă ă acompaniat de Vitalis, interpretam un dans spaniol, Capi, cu t vi a în bot, parcurgea rândurile spectatorilor.ă ţ

Va aduna oare cei patruzeci de franci? Aceasta era întrebarea care nu-mi d dea pace, în timp ce surâdeamă publicului cât puteam mai amabil.

Eram la cap tul puterilor şi dansam în continuare, c ci nuă ă trebuia s m opresc decât în momentul în care Capiă ă revenea: nu se gr bea şi, când nu i se d dea nimic, loveaă ă cu l bu a buzunarul ce nu voia s se deschid .ă ţ ă ă

În sfârşit, l-am v zut ap rând şi voiam s m opresc, dară ă ă ă Vitalis mi-a f cut semn s continui. Am continuat şi m-amă ă apropiat de Capi. Am v zut c t vi a nu era nici pe departeă ă ă ţ plin .ă

În acel moment, Vitalis, care şi el v zuse încas rile, seă ă ridic .ă

— Pot s spun, f r s m laud, c am interpretat totă ă ă ă ă ă programul pe care îl aveam preg tit; totuşi, deoareceă lumân rile înc mai ard, voi cânta şi eu, dac asisten aă ă ă ţ doreşte, câteva arii; Capi va face din nou turul şi persoanele care n-au putut s -şi g seasc buzunareleă ă ă prima oar vor fi poate mai îndemânatice de data aceasta:ă le atrag aten ia s se preg teasc .ţ ă ă ă

Cu toate c Vitalis era profesorul meu, nu-l auzisemă niciodat cântând de-adev ratelea, sau nu aşa cum cântă ă ă în seara aceea.

Alese dou arii pe care toat lumea le cunoştea peă ă atunci: roman a lui Josephţ – „De-abia m-am v zut şi euă

177

tân r”ă – şi cea a lui Richard Inim de Leuă – „O, Richard, o regele meu!”

Pe atunci nu puteam aprecia dac cineva cânta bine sauă prost, cu art sau nu, dar ceea ce pot m rturisi esteă ă sentimentul pe care felul de-a cânta al lui Vitalis îl trezi în mine. În col ul scenei în care m retr sesem, am izbucnit înţ ă ă plâns.

Printre lacrimi, am v zut totuşi o doamn , care seă ă aşezase în primul rând, aplaudând din tot sufletul. O remarcasem deja pentru c nu era o ranc aşa cum erauă ţă ă celelalte spectatoare. Era o adev rat doamn , tân r ,ă ă ă ă ă frumoas şi, dup haina de blan , am b nuit c este ceaă ă ă ă ă mai bogat din sat. Lâng ea st tea un copil care îlă ă ă aplaudase şi el mult pe Capi; era f r îndoial , fiul ei, c ciă ă ă ă sem na tare mult cu ea.ă

Dup roman , Capi începu din nou cheta, şi am v zut cuă ţă ă surprindere c frumoasa doamn nu a pus nimic pe t vi .ă ă ă ţă

Când st pânul meu termin şi aria lui Richard, doamnaă ă îmi f cu semn cu mâna, iar eu m-am apropiat încetişor deă ea.

— Aş vrea s vorbesc cu st pânul t u, îmi spuse ea.ă ă ă Acest lucru m mir pu in. Cred c ar fi f cut mai bine s -şiă ă ţ ă ă ă pun obolul pe t vi ; totuşi, i-am transmis st pânului meuă ă ţă ă aceast dorin . Între timp, Capi revenise lâng noi.ă ţă ă

Cea de-a doua chet fusese şi mai pu in productiv decâtă ţ ă prima.

— Ce vrea doamna?, m întreb Vitalis.ă ă— S - i vorbeasc .ă ţ ă— N-am nimic s -i spun.ă— Nu i-a dat nimic lui Capi; poate vrea s -i dea acum.ă— Atunci Capi trebuie s se duc la ea şi nu eu. Totuşi seă ă

hot rî s se duc , luându-l şi pe Capi cu el. I-am urmat.ă ă ăÎn acest timp, un servitor ce purta o lantern şi o p tură ă ă

veni s se aşeze lâng doamn şi copil.ă ă ăVitalis se apropiase şi salutase cu r ceal .ă ă— Scuza i-m c v-am deranjat, dar am vrut s v felicit.ţ ă ă ă ă

178

Vitalis se înclin f r s spun nimic.ă ă ă ă ă— Sunt şi eu muzician , spuse doamna, deci aprecieză

foarte mult talentul dumitale.Un mare talent la st pânul meu, la Vitalis, cânt re ul deă ă ţ

strad , dresorul de animale! Am r mas uimit.ă ă— Nu exist talent la un b trân ca mine, spuse Vitalis.ă ă— S nu crede i c v vorbesc dintr-o curiozitateă ţ ă ă

indiscret , spuse doamna.ă— Dar sunt gata s v satisfac aceast curiozitate. A iă ă ă ţ

fost surprins s auzi i cântând astfel un dresor de câini?ă ă ţ— Am fost încântat .ă— Este totuşi simplu. Nu am fost întotdeauna ce sunt

acum; alt dat , în tinere ea mea, este mult de atunci, amă ă ţ fost… da, am fost servitorul unui mare cânt re şi, prină ţ imita ie, ca un papagal, am început s repet câteva arii peţ ă care st pânul le studia în prezen a mea, asta-i tot.ă ţ

Doamna nu r spunse, ci îl privi îndelung pe Vitalis cumă st tea în fa a ei, într-o atitudine încurcat .ă ţ ă

— La revedere, domnule, spuse ea, ap sând pe cuvântulă domnule, pe care-l pronun cu un accent ciudat; laţă revedere şi, înc o dat , l sa i-m s v mul umesc pentruă ă ă ţ ă ă ă ţ emo ia pe care am resim it-o.ţ ţ

Apoi, aplecându-se spre Capi, puse pe t vi o monedă ţă ă de aur. Am crezut c Vitalis o va conduce pe această ă doamn , dar nu f cu nimic şi, când ea se îndep rt câ ivaă ă ă ă ţ paşi, spuse câteva înjur turi în italian .ă ă

— I-a dat un napoleon lui Capi, i-am spus.Am crezut c îmi va da o palm ; totuşi îşi opri mâna înă ă

zbor.— Un napoleon, spuse el ca şi cum s-ar fi trezit dintr-un

vis. Ah! Da!, este adev rat, bietul de Sufle el, aproape c l-ă ţ ăam uitat; haide i s vedem ce face.ţ ă

Am strâns repede tot ce adusesem cu noi şi ne-am întors la han. Am urcat primul sc rile şi am intrat fuga în camer ;ă ă focul nu se stinsese, dar nu mai avea flac r .ă ă

179

Am aprins repede o lumânare şi l-am c utat pe Sufle el,ă ţ surprins c nu-l aud.ă

Culcat peste p tur , reuşise s se acopere cu uniformaă ă ă de general şi p rea c doarme.ă ă

M-am aplecat asupra lui pentru a-i lua l bu a, f r s -lă ţ ă ă ă trezesc.

L bu a era rece.ă ţÎn acel moment intr în camer şi Vitalis.ă ăM-am întors spre el.— Sufle el este rece! Vitalis se aplec spre el.ţ ă— Din p cate, spuse el, este mort. Trebuia s se întâmpleă ă

aşa. Vezi tu, Rémi, sunt vinovat c te-am luat de la doamnaă Milligan. Sunt pedepsit pentru asta. Zerbino, Dolce şi acum Sufle el. Şi înc nu s-a sfârşit.ţ ă

180

16 Sosirea la Paris

E ram înc departe de Paris.ăTrebuia s-o pornim din nou pe drumurile înz pezite şi să ă

mergem de diminea pân sear , împotriva vântului deţă ă ă nord care ne sufla în fa .ţă

Ce triste au fost acele lungi etape! Vitalis mergea în frunte, eu îl urmam, iar Capi venea în urma mea.

Avansam aşa, în şir indian, f r s schimb m m car oă ă ă ă ă vorb ore întregi, cu fa a vân t de frig, cu picioarele ude,ă ţ ă ă cu stomacul gol, oferindu-le o imagine sumbr oameniloră pe care îi întâlneam şi care se opreau s ne privească ă defilând.

Desigur, idei bizare le treceau prin cap: unde se duceau oare b trânul, copilul şi câinele?ă

Liniştea mi se p rea dureroas : aş fi avut nevoie să ă ă vorbesc, s conversez cu cineva, dar Vitalis îmi r spundeaă ă cu greu, monosilabic când îi adresam un cuvânt, şi chiar f r s se întoarc spre mine.ă ă ă ă

Din fericire, Capi era mai vesel şi adesea, în timp ce mergeam, sim eam o limb umed şi cald pe mân ; eraţ ă ă ă ă Capi, care parc voia s -mi spun :ă ă ă

— Hei! Eu, Capi, prietenul t u, sunt aici!ăAtunci îl mângâiam uşor, f r s m opresc.ă ă ă ăEra la fel de bucuros de aceast dovad de afec iune peă ă ţ

cât eram eu de-a lui. Ne în elegeam, ne iubeam.ţPentru mine era un sprijin şi sunt sigur c şi eu, pentruă

el, eram la fel: inima unui câine nu este mai pu in sensibilaţ decât cea a unui copil.

Aceste mângâieri îl consolau pe Capi, încât reuşea s uiteă câteodat absen a camarazilor s i. Obişnuin a îşi spuneaă ţ ă ţ

181

îns cuvântul şi, din când în când, se oprea pe drum pentruă a aştepta restul trupei, ca în vremurile când el era caporal şi trebuia s -i treac adesea în revist . Dar nu treceauă ă ă decât câteva secunde, pân ce-şi aducea aminte de ceă camarazii lui nu mai veneau, ne dep şea repede şi-l priveaă insistent pe Vitalis, ca şi cum ar fi vrut s -l ia drept martoră c nu el era vinovatul. Dac Zerbino şi Dolce nu maiă ă veneau, însemna c aşa trebuia s fie. F cea acest lucru cuă ă ă nişte ochi atât de expresivi, atât de inteligen i, care parcţ ă vorbeau, încât mi se strângea inima.

Sigur c toate astea nu ne înveseleau drumul, cu toateă c am fi avut nevoie şi de distrac ii, m car din când înă ţ ă când.

Peste tot, peste câmpuri, se întindea lin oliul alb alţ z pezii. Soarele nu se ar ta pe cer, ziua era palid , nu seă ă ă vedeau rani pe câmp, nu se auzea nici nechezatul cailor,ţă nici mugetul boilor: numai cronc nitul ciorilor, care,ă coco ate sus pe crengile desfrunzite, strigau de foame,ţ neavând unde coborî pe p mânt ca s caute semin e sauă ă ţ viermişori; în sate, toate casele erau bine închise, domnea liniştea şi singur tatea; gerul era aspru, ceea ce-i f cea peă ă to i s stea aduna i în jurul vetrei sau s munceasc doarţ ă ţ ă ă în untru, în grajduri şi hambare bine ferecate.ă

Şi noi, pe drumurile gloduroase şi alunecoase, mergeam drept spre inta pe care o aveam în fa a noastr , f r s neţ ţ ă ă ă ă oprim decât pentru a dormi noaptea în vreun grajd sau stân , mâncând doar o bucat de pâine atât de mic , dină ă ă p cate, încât n-avea cum s in loc şi de prânz şi de cin ,ă ă ţ ă ă aşa c eram mai tot timpul fl mânzi. Când aveam noroculă ă s fim primi i la vreo stân , eram foarte bucuroşi, c ci oileă ţ ă ă ne ineau de cald şi, cum era perioada în care oile îşiţ al pteaz mieii, ciobanii îmi permiteau câteodat s mulg oă ă ă ă oaie care avea mai mult lapte; nu spuneam nim nui că ă muream de foame, dar Vitalis, care era foarte iste , ştia sţ ă insinueze c „b iatului îi place mult laptele de oaie, c ci înă ă ă copil rie a fost obişnuit cu el şi asta-i aduce aminte de aiă

182

s i”. Aceast poveste nu inea întotdeauna. Dar când eraă ă ţ acceptat aveam o sear minunat . Bineîn eles c -mi placeă ă ă ţ ă laptele de oaie şi, când aveam şansa s beau, a doua ziă eram bine dispus şi plin de for .ţă

Kilometrii str b tu i unul dup altul ne apropiau de Paris.ă ă ţ ă Chiar dac bornele de pe marginea drumului nu ne-ar fiă avertizat, ne puteam da seama c ne apropiam după ă circula ia mai intens şi dup culoarea z pezii tot maiţ ă ă ă murdar fa de câmpurile din Champagne.ă ţă

Lucru curios, cel pu in pentru mine, întreg inutul, cât şiţ ţ satele nu mi se p reau mai frumoase decât cele pe care leă traversasem cu câteva zile în urm . Auzisem de atâtea oriă vorbindu-se de minun iile Parisului, încât îmi imaginasem,ăţ cu naivitate, c aceste minun ii trebuiau s se facă ăţ ă ă anun ate de departe prin ceva extraordinar. Nu ştiam la ceţ s m aştept şi nu îndr zneam s întreb, dar, în sfârşit, mă ă ă ă ă aşteptam la minuni, aşa c mi s-ar fi p rut firesc s întâlnimă ă ă copaci de aur, str zi m rginite de palate de marmur şiă ă ă locuitori în haine de m tase.ă

Oricât de atent aş fi fost s g sesc copacii de aur,ă ă remarcasem c oamenii pe care-i întâlneam nici nu neă priveau: f r îndoial c erau foarte gr bi i sau poate că ă ă ă ă ţ ă erau obişnui i cu spectacole mai dureroase decât cel peţ care-l ofeream noi.

Acest lucru m îngrijora.ă— Ce vom face la Paris în starea de mizerie în care ne

afl m?ăEra întrebarea pe care mi-o puneam cu nelinişte şi care

m chinuise de-a lungul acestui drum atât de lung.ăAş fi vrut s -l întreb pe Vitalis, dar nu îndr zneam, atâtă ă

de mâhnit şi de t cut era.ăÎntr-o zi, îns , binevoi s se aşeze lâng mine şi, după ă ă ă

felul în care m privi, am sim it c voi afla ceea ce voiam să ţ ă ă ştiu.

Era într-o diminea , dormiser m într-o ferm , la micţă ă ă ă distan de un sat, care, aşa cum era scris pe pl cileţă ă

183

albastre de pe drum, se numea Boissy-Saint-Léger. Plecaser m de cu zori şi, dup ce trecuser m pe lâng oă ă ă ă gr din şi traversaser m întreg satul, din vârful unui deală ă ă am z rit în fa a noastr un nor de fum negru care planaă ţ ă deasupra unui oraş imens, din care nu reuşeam s distingă decât câteva turle mai înalte.

Am f cut ochii mari pentru a cuprinde aceast gr madă ă ă ă de acoperişuri, de clopotni e, de turnuri care se vedeau prinţ cea şi fum, când Vitalis, încetinind pasul, veni lâng mine.ţă ă

— Iat cum ni se va schimba via a, îmi spuse el, ca şiă ţ cum ar fi continuat o conversa ie început demult. Pesteţ ă patru ore vom fi la Paris.

— Ah! Deci acesta-i Parisul?— Exact.Chiar în momentul în care Vitalis îmi spunea c acela eraă

Parisul, o raz de lumin se ivi din cer, str b tând norii şiă ă ă ă f cându-m s z resc, rapid ca un fulger, o str lucireă ă ă ă ă aurit .ă

Desigur, nu m înşelasem; voi g si aici copaci de aur.ă ă Vitalis continu :ă

— La Paris ne vom desp r i.ă ţDeodat se f cu noapte şi n-am mai v zut copacii de aur.ă ă ăMi-am întors privirea spre Vitalis. Şi el m privi, paloareaă

fe ei mele, tremurul buzelor spunându-i foarte limpede ceţ se petrecea cu mine.

— Eşti neliniştit, îmi spuse el, mai mult chiar, eşti tare am rât.ă

— S ne desp r im!, am exclamat dup ce mi-a trecută ă ţ ă primul moment de uimire.

— S rmane copil!ăAceste cuvinte, dar mai ales tonul cu care fuseseră

rostite, m f cur s -mi dea lacrimile: nu mai auzisem deă ă ă ă mult timp un cuvânt de simpatie.

— Ah! Ce bun eşti!, am strigat eu.— Tu eşti bun, copile, un b iat bun, cu o inim de aur.ă ă

Vezi tu, sunt momente în via când eşti nevoit s recunoştiţă ă

184

aceste lucruri şi s te emo ionezi. Când totul merge bine,ă ţ mergi pe drumul t u, f r s te gândeşti prea mult la cei ceă ă ă ă te înso esc, dar când totul merge prost, când te sim i maiţ ţ ales b trân, adic f r speran în ziua de mâine, atunci aiă ă ă ă ţă nevoie s te sprijini pe cei care te înconjoar şi eşti fericită ă c ei sunt lâng tine. Te miri când m auzi spunând c euă ă ă ă m sprijin de tine, nu-i aşa? Dar, totuşi, aşa este. Şi doară pentru c te v d cu lacrimi în ochi şi m simt uşurat. C ci şiă ă ă ă eu, micul meu Rémi, sunt întristat!

Doar mai târziu, când am iubit pe cineva, am sim itţ adev rul cuvintelor sale.ă

— Nenorocirea face, îmi spuse Vitalis, c trebuieă întotdeauna s te despar i tocmai când ai dori, din contr ,ă ţ ă s te apropii de persoana îndr git .ă ă ă

— Dar, am spus eu timid, nu m vei abandona în Paris?ă— Nu, bineîn eles, nu vreau s te abandonez, crede-m .ţ ă ă

Ce-ai face la Paris singur, bietul meu copil? Şi apoi, nu am dreptul s te abandonez, s - i fie clar: în ziua în care nu amă ă ţ vrut s te las în grija acelei bune doamne care voia s teă ă creasc al turi de propriul ei fiu, mi-am luat obliga ia s teă ă ţ ă cresc eu, cât pot de bine. Din nenorocire, împrejur rile îmiă sunt potrivnice. Nu pot face nimic pentru tine în acest moment şi de aceea m gândesc s ne desp r im, nuă ă ă ţ pentru totdeauna, ci pentru câteva luni, în aşa fel încât să tr im fiecare cum vom putea, pân trece iarna. Vom ajungeă ă la Paris peste câteva ore. Ce vrei s facem cu o trup dină ă care nu a mai r mas decât Capi?ă

Auzindu-şi numele pronun at, câinele veni s se aşeze înţ ă fa a noastr şi, ducându-şi l bu a la ureche pentru salutulţ ă ă ţ militar, şi-o puse apoi pe piept, ca şi cum ar fi vrut s spună ă c putem conta pe devotamentul lui.ă

În situa ia în care ne aflam, acest gest nu ne risipiţ emo ia. Dimpotriv , Vitalis se opri un moment pentru a-lţ ă mângâia pe cap.

— Şi tu eşti un câine minunat; dar, din p cate, nu seă tr ieşte din bun tate în lumea asta; este nevoie de eaă ă

185

pentru fericirea celor din jurul nostru, dar este nevoie şi de altceva, care nou ne lipseşte. Ce vrei s facem doar cuă ă Capi? în elegi, nu-i aşa, c nu mai putem da spectacole.ţ ă

— Este adev rat.ă— Copiii şi-ar bate mai mult ca sigur joc de noi şi ar

arunca cu cotoare de mere, aşa c n-am reuşi s strângemă ă nici dou zeci de centime pe zi. Crezi c s-ar putea s tr imă ă ă ă to i trei cu dou zeci de centime, care în zilele de ploaie,ţ ă ger, s-ar reduce la nimic?

— Dar harpa mea?— Dac aş avea doi copii ca tine, mai treac -mearg , dară ă ă

un b trân ca mine, cu un copil de vârsta ta, nu merge. Nuă sunt nici destul de b trân. Dac aş fi infirm sau orb… Dar,ă ă din nenorocire, sunt cum sunt, adic nu inspir mil , şi, laă ă Paris, pentru a provoca mila oamenilor gr bi i, care se ducă ţ la treburile lor, trebuie s fii într-o stare lamentabil . Şiă ă trebuie, în plus, s nu- i fie ruşine s faci apel la milaă ţ ă public , dar asta eu nu voi putea s-o fac niciodat . Iat ,ă ă ă deci, la ce m-am gândit şi ce am hot rât. Te voi da pân laă ă sfârşitul iernii la un padrone, care te va pune s cân i cu al iă ţ ţ copii la harp .ă

Amintindu-i de harpa mea, nu la asta m gândisem.ăVitalis nu-mi l s timp s -l întrerup.ă ă ă— Eu, continu , voi da lec ii de harp , cimpoi, vioară ţ ă ă

copiilor italieni care cânt pe strad . Sunt cunoscut la Paris,ă ă unde am locuit de mai multe ori şi de unde veneam când am ajuns în satul t u: voi avea chiar mai multe lec ii decâtă ţ pot eu da. Vom tr i, dar fiecare separat. În acelaşi timp cuă lec iile, m voi ocupa s dresez al i doi câini care s -iţ ă ă ţ ă înlocuiasc pe Zerbino şi Dolce. Îi voi înv a repede, pentruă ăţ ca la prim var s putem s-o pornim din nou la drum,ă ă ă amândoi, dragul meu Rémi, pentru a nu ne mai desp r i,ă ţ c ci norocul surâde celor ce au curajul s lupte. Asta- i ceră ă ţ acum: curaj şi resemnare. Mai târziu, lucrurile vor merge mai bine. Nu este decât un moment pe care trebuie s -lă dep şim. La prim var ne vom relua via a noastr liber .ă ă ă ţ ă ă

186

Te voi duce în Germania, Anglia. Creşti pe zi ce trece şi mintea ta se deschide. Te voi înv a multe lucruri şi voiăţ face din tine un om cu care s nu-mi fie ruşine. Mi-am luată acest angajament fa de doamna Milligan. Îl voi ine. Înţă ţ vederea acestor c l torii, pe lâng cititul şi scrisul înă ă ă francez , am început s te înv engleza şi italiana; toateă ă ăţ astea reprezint deja ceva pentru un copil de vârsta ta, f ră ă ă s mai spun c acum eşti mai puternic decât atunci cândă ă te-am luat cu mine. Vei vedea, Rémi, vei vedea, nu este totul pierdut.

Aceast hot râre era poate cel mai bun lucru pentru noiă ă în acele condi ii: şi acum, când m gândesc la celeţ ă întâmplate, recunosc c st pânul meu a f cut tot posibilulă ă ă pentru a ne scoate din situa ia penibil în care ne aflam.ţ ă Dar gândurile care- i vin dup o adânc chibzuial nu suntţ ă ă ă aceleaşi cu cele ce- i vin pe moment.ţ

Atunci nu vedeam decât dou lucruri: desp r ireaă ă ţ noastr şi un ă padrone.

În lungile peregrin ri prin sate şi oraşe am întâlnit maiă mul i padrone care-şi supravegheau copiii, angaja i ici-colo,ţ ţ cu ciomagul. Nu sem nau deloc cu Vitalis, erau duri,ă nedrep i, exigen i, be ivi, înjurând tot timpul şi cu mânaţ ţ ţ gata în orice moment s loveasc .ă ă

Puteam da peste un astfel de patron.Şi chiar dac soarta îmi va h r zi unul mai bun, era tot oă ă ă

schimbare pe care nu o doream.Dup doic , Vitalis.ă ăDup Vitalis, altul.ăAşa va fi mereu?Nu voi g si oare niciodat pe nimeni s iubesc pentruă ă ă

totdeauna?Încetul cu încetul m legasem de Vitalis ca de un tat . Nuă ă

voi avea deci niciodat un tat . Niciodat o familie. Voi fiă ă ă întotdeauna singur pe lume. Eram pierdut pe acest vast p mânt, unde nu m voi putea fixa nic ieri.ă ă ă

187

Aş fi avut multe de spus şi cuvintele îmi veneau pe buze din suflet, dar le-am îndep rtat.ă

St pânul îmi ceruse curaj şi resemnare, voiam s -l ascultă ă şi s nu-i sporesc triste ea.ă ţ

De altfel, nu mai mergea al turi de mine, luând-o cuă câ iva paşi înainte, ca şi cum i-ar fi fost fric s aud ceeaţ ă ă ă ce b nuia c i-aş r spunde.ă ă ă

Îl urmam şi am ajuns la un râu pe care l-am traversat trecând peste un pod acoperit tot de noroi, cum nu mai v zusem pân atunci; z pada, neagr ca şi c rbunele pisat,ă ă ă ă ă acoperea şoseaua cu un strat în care intrai pân la glezne.ă

La cap tul podului se afla un sat cu str du e înguste,ă ă ţ apoi, dup acest sat, începea din nou câmpia, dar o câmpieă pe care erau risipite ici şi colo case cu un aspect mizerabil.

Pe şosea, c ru ele se ineau lan şi se încrucişau f ră ţ ţ ţ ă ă întrerupere. M-am apropiat de Vitalis şi am mers la dreapta lui, în timp ce Capi ne urma îndeaproape.

Câmpia lu sfârşit în curând şi am ajuns pe-o strad ală ă c rui cap t nu-l vedeam: de fiecare parte se aflau case, dară ă s r c cioase, murdare şi mai urâte decât cele pe care leă ă ă v zusem la Bordeaux, Toulouse sau Lyon.ă

Z pada fusese adunat în gr mezi din loc în loc, şi pesteă ă ă aceste gr mezi fuseser aruncate cenuş , legume stricate,ă ă ă gunoaie de tot soiul. Aerul era înc rcat de mirosuri grele şiă în fiecare moment treceau diligente, tr suri, iar trec torii leă ă evitau, f r s par c le dau importan .ă ă ă ă ă ţă

— Unde suntem?, îl întrebai pe Vitalis.— La Paris, b iete.ă— La Paris!Unde erau oare casele de marmur ? Unde erau locuitoriiă

îmbr ca i în m tase?ă ţ ăCât de urât şi de mizerabil era realitatea!ă ăAcesta era Parisul pe care dorisem atât de mult s -l v d?ă ăDin p cate, da, şi aici îmi voi petrece iarna, desp r it deă ă ţ

Vitalis… şi de Capi!

188

17 Un padrone din strada Lourcine

otul mi se p rea oribil, dar am deschis, totuşi, bineă ochii, uitând aproape de gravitatea situa iei mele,ţ pentru a privi la tot ce se afla în jurul nostru.T

Cu cât înaintam în Paris, cu atât tot ce z ream r spundeaă ă mai pu in viselor mele copil reşti şi speran elor pe care miţ ă ţ le f cusem: şan urile înghe ate r spândeau un mirosă ţ ţ ă îngrozitor, noroiul, amestecat cu z pada şi ghea a, era dină ţ ce în ce mai negru şi acolo unde nu era înghe at se lipea deţ ro ile tr surilor, care-l aruncau pe vitrinele galantarelor şiţ ă pe zidurile caselor s r c cioase şi murdare.ă ă ă

Hot rât lucru, Parisul nu se asem na nici m car cuă ă ă Bordeaux.

Dup ce am mers mult timp pe o strad lat , mai pu ină ă ă ţ s r c cioas decât cele pe care le str b tuser m şi undeă ă ă ă ă ă ă magazinele erau din ce în ce mai mari şi mai frumoase pe m sur ce înaintam, Vitalis o lu la dreapta şi imediat ne-ă ă ăam trezit într-un cartier mizerabil; între casele înalte şi negre, chiar pe mijlocul str zii, se scurgeau zoaiele, şiă mul imea, f r s se sinchiseasc de mirosul greu alţ ă ă ă ă acestora, mişuna alunecând pe pavajul cleios.

În cârciumile numeroase se aflau b rba i şi femei careă ţ beau în picioare în fa a tejghelelor, strigând cât puteau deţ tare.

Pe col ul unei case am citit numele str zii: Lourcine.ţ ăVitalis, care ştia unde merge, d dea la o parte cuă

blânde e grupurile care-i împiedicau trecerea, iar eu îlţ urmam îndeaproape.

— Fii atent s nu m pierzi, îmi spuse el.ă ă

189

Dar recomandarea era inutil , pentru c mergeam peă ă urmele lui şi, pentru mai mult siguran , îl ineam deă ţă ţ pulpana cojocului.

Dup ce am traversat o curte mare şi un pasaj, am ajunsă într-un fel de pu întunecat şi muceg it, unde, sigur, nuţ ă intrase niciodat soarele. Era mai urât şi mai înfricoş toră ă decât tot ce v zusem pân atunci.ă ă

— Garofoli este acas ?, îl întreb Vitalis pe un b rbată ă ă care ag a nişte rufe pe un perete, servindu-se de-oăţ lantern .ă

— Nu ştiu, urca i singuri şi o s vede i: şti i unde, laţ ă ţ ţ cap tul sc rii, uşa din fa .ă ă ţă

— Garofoli este cel despre care i-am vorbit, îmi spuse el,ţ în timp ce urcam scara ale c rei trepte, acoperite cu ună strat de mâzg , erau alunecoase ca şi cum ar fi fost s pateă ă în argil umed . Aici locuieşte.ă ă

Strada, casa, scara nu aveau aerul s m îmb rb teze.ă ă ă ă Dar padrone, cum o fi oare? Am urcat pân la etajul patru.ă Vitalis, f r s bat , împinse uşa şi am intrat într-o cameră ă ă ă ă mare, un fel de pod.

În mijloc era un spa iu liber, iar de jur împrejur vreoţ dou sprezece paturi. Pere ii şi tavanul aveau o culoareă ţ nedefinit : alt dat fuseser albe, dar fumul, praful,ă ă ă ă murd riile de tot soiul înnegriser tencuiala care eraă ă g urit sau cr pat din loc în loc; al turi de un cap desenată ă ă ă ă cu c rbune, fuseser scrijelite flori şi p s ri.ă ă ă ă

— Garofoli, strig Vitalis când intr , pe unde te-aiă ă ascuns? Nu v d pe nimeni. R spunde-mi, te rog, suntă ă Vitalis!

Într-adev r, camera p rea pustie, atât cât î i puteai daă ă ţ seama la lumina opai ului atârnat de perete, dar laţ întrebarea st pânului meu r spunse o voce slab , o voceă ă ă de copil:

— Signor Garofoli a ieşit; nu se întoarce decât peste dou ore. Cel ce vorbise se ar t : era un b iat cam de zeceă ă ă ă ani. Înainta spre noi târându-se cu greu şi am fost atât de

190

surprins de înf işarea lui, încât şi ast zi îl v d în fa a mea;ăţ ă ă ţ s-ar fi putut spune c nu avea corp, iar capul mare şiă dispropor ionat p rea aşezat direct pe picioare, ca în aceleţ ă desene comice care au fost la mod acum câ iva ani. Capulă ţ avea îns o expresie de adânc durere şi de blânde e; ochiiă ă ţ îi erau plini de resemnare şi de disperare. Deşi aşa cum ar ta nu avea cum s fie frumos, totuşi î i atr gea aten ia şiă ă ţ ă ţ simpatia datorit farmecului aparte care se degaja din ochiiă mari, umezi şi tandri precum cei ai unui câine, cât şi buzelor lui care p reau s vorbeasc de la sine.ă ă ă

— Eşti sigur c se întoarce peste dou ore?, întrebă ă ă Vitalis.

— Da, sigur, atunci este ora mesei şi nimeni altcineva nu o poate servi.

— Ei bine! Dac se întoarce înainte, spune-i c Vitalis vaă ă reveni peste dou ore.ă

— Peste dou ore, da, ă signor.M preg team s -l urmez pe st pânul meu, când acestaă ă ă ă

m opri.ă— R mâi aici s te odihneşti, îmi spuse el.ă ăŞi, cum f cusem o mişcare de team , continu :ă ă ă— Te asigur c voi reveni.ăAş fi preferat, cu toat oboseala, s -l urmez pe Vitalis,ă ă

dar când comanda ceva aveam obiceiul s -l ascult; amă r mas deci.ă

Când zgomotul paşilor se stinse, b iatul, care ascultaseă cu urechea lipit de uş , se întoarse spre mine:ă ă

— Eşti de prin p r ile noastre? m întreb el în italian .ă ţ ă ă ă De când eram cu Vitalis înv asem destul italian pentru aăţ ă ă în elege tot ce se spunea în aceast limb , dar nu oţ ă ă vorbeam destul de bine pentru a o folosi în mod curent.

— Nu, i-am r spuns în francez .ă ă— Ah!, spuse el trist, privindu-m cu acei ochi mari şiă

expresivi, nu-i nimic, dar mi-ar fi f cut pl cere s fii dină ă ă inutul nostru.ţ

— De unde?

191

— Din Lucea; ai fi putut s -mi spui nout i de acas .ă ăţ ă— Sunt francez, am precizat eu.— Ah! Cu atât mai bine.— Îi iubeşti mai mult pe francezi decât pe italieni?— Nu, şi nu pentru mine spun c este mai bine, ciă

pentru tine, pentru c , dac erai italian, ai fi veă ă nit aici pentru a intra în serviciul lui signor Garofoli şi nu se poate spune c este bine pentru cei ce intr în slujba lui…ă ă

Aceste cuvinte nu au avut deloc darul s m linişteasc .ă ă ă— Este r u?ăB iatul nu-mi r spunse la aceast întrebare direct , dară ă ă ă

privirea îi fu îngrozitor de gr itoare. Apoi, ca şi cum n-ar fiă vrut s continue acest subiect, îmi întoarse spatele şi seă îndrept spre un c min mare care se afla în fundul camereiă ă şi unde ardea un foc bun, din lemne luate de la d râm turi,ă ă iar pe foc fierbea o oal mare de tuci. M-am apropiat deă c min pentru a m înc lzi şi atunci am v zut c acea oală ă ă ă ă ă avea ceva special, ceva ce nu mai v zusem pân atunci.ă ă Capacul, de care era fixat un tub drept, prin care ieşea aburul, era prins de oal cu un lac t.ă ă

Am în eles c nu trebuia s pun întreb ri indiscreteţ ă ă ă despre Garofoli, dar despre oal ?…ă

— De ce este închis cu un lac t?ă ă— Pentru a nu se putea lua din sup . Eu sunt cel ce faceă

supa, dar st pânul nu are încredere în mine.ăNu am putut s m ab in s nu surâd.ă ă ţ ă— Râzi, spuse el trist, pentru c po i s crezi c sunt ună ţ ă ă

mânc cios. Şi tu, dac ai fi în locul meu, ai fi la fel. În niciună ă caz nu sunt mânc cios, ci sunt înfometat, şi mirosul supeiă ce iese prin acest tub m face s -mi fie şi mai foame.ă ă

— Signor Garofoli v las s muri i de foame?ă ă ă ţ— Dac intri aici, în serviciul s u, vei afla c aici nu moriă ă ă

de foame, ci suferi tot timpul de foame. Mai ales eu, pentru c sunt pedepsit.ă

— Eşti pedepsit? S mori de foame?ă— Da, în plus, pot s - i povestesc ceva. Dac Garofoli teă ţ ă

192

ia în serviciul s u, exemplul meu va putea s - i fie de folos.ă ă ţ Signor Garofoli este unchiul meu şi m-a luat din mil .ă Trebuie s - i spun c mama mea este v duv şi, cum po iă ţ ă ă ă ţ s - i închipui, nu este bogat . Când Garofoli a venit în Italiaă ţ ă anul trecut, pentru a lua copii, i-a propus s m duc cu el.ă ă ă Mama nu voia s m lase; dar când trebuie… trebuie,ă ă pentru c eram şase copii acas şi eu eram cel mai mare.ă ă Garofoli ar fi vrut s -l ia pe fratele meu Leonardo, pentru că ă el este frumos, în timp ce eu sunt urât, iar pentru a câştiga bani nu trebuie s fii urât; cei urâ i nu primesc decât lovituriă ţ şi înjur turi. Dar mama mea nu a vrut s -l dea pe Leonardo:ă ă „Mattia este cel mai mare, el trebuie s plece, dac trebuieă ă s plece unul dintre ei; Dumnezeu l-a desemnat, nu pot să ă fac altfel!”. Am plecat deci cu unchiul Garofoli. Î i dai seamaţ cât de greu a fost s p r sesc casa, pe mama care plângea,ă ă ă pe surioara mea Cristina, care m iubea multă – era cea mai mic şi-o duceam mereu în bra e –, s -mi p r sesc fra ii,ă ţ ă ă ă ţ prietenii, inutul.ţ

Ştiam cât de greu este s te despar i de cineva şi nuă ţ uitasem durerea ce-o resim isem când am z rit pentruţ ă ultima oar boneta alb a tuşei Barberin.ă ă

Micul Mattia îşi continu povestirea.ă— Eram doar eu cu Garofoli, continu Mattia, când amă

p r sit casa, dar dup opt zile eram doisprezece şi amă ă ă pornit-o spre Fran a. Oh! Drumul a fost lung pentru mine şiţ pentru camarazii mei, care şi ei erau trişti. În sfârşit, am ajuns la Paris; nu mai eram decât unsprezece, c ci unulă r m sese în spitalul din Dijon.ă ă

La Paris, Garofoli a f cut o triere a copiilor; cei ce erauă puternici au fost plasa i la sobari sau coşari, cei ce nu erauţ destul de puternici s munceasc trebuiau s cânte peă ă ă strad sau s învârteasc viela. Bineîn eles c eu nu eramă ă ă ţ ă destul de puternic s muncesc şi se pare c eram prea urâtă ă pentru a câştiga bani învârtind viela. Atunci, Garofoli mi-a dat doi şoareci albi, pe care trebuia s -i ar t la lume, pe laă ă por i, prin pasaje, şi mi-a fixat ziua la treizeci de bani. „Câ iţ ţ

193

bani î i vor lipsi seara, atâtea lovituri de ciomag veiţ c p ta”. Treizeci de bani erau greu de adunat, dar şiă ă loviturile de ciomag sunt greu de suportat, mai ales când cel ce i le administreaz este Garofoli. F ceam deci tot ceţ ă ă puteam pentru a strânge acea sum ; dar, cu toată ă osteneala, nu prea reuşeam. Aproape întotdeauna camarazii mei veneau cu to i banii: eu nu-i aveam aproapeţ niciodat . Aceasta îl înfuria foarte tare pe Garofoli. „Ce faceă imbecilul sta de Mattia”, spunea el. Mai era un copil care,ă ca şi mine, ar ta şoareci albi şi care fusese taxat laă patruzeci de bani, şi pe care-i aducea în fiecare sear . Deă mai multe ori am ieşit cu el s v d cum face de-i mai abilă ă decât mine. Atunci am în eles cum de ob inea el atât deţ ţ uşor banii şi eu nu.

Când un domn sau o doamn ne d deau bani, doamnaă ă spunea întotdeauna: „D -i celui dr gu , nu urâtului luia”.ă ă ţ ă Urâtul eram eu. Nu am mai ieşit cu camaradul meu, pentru c , dac este trist s primeşti lovituri de ciomag acas , esteă ă ă ă şi mai trist s fii batjocorit pe strad , în fa a tuturor. Tu nuă ă ţ ştii ce înseamn asta, c ci nimeni nu i-a spus c eşti urât,ă ă ţ ă dar eu… În sfârşit, Garofoli, v zând c loviturile de ciomagă ă nu ajut la nimic, a folosit alt mijloc. „Pentru fiecare ban ce-ăi lipseşte î i voi re ine un cartof la cin ”, îmi spuse el.ţ ţ ţ ă

„Dac ai pielea t b cit de lovituri, atunci poate c burta oă ă ă ă ă s simt foamea.” Amenin rile nu te-au speriat niciodat ,ă ă ţă ă nu-i aşa?

— P i, depinde.ă— Pe mine, niciodat . De altfel, nu puteam face mai multă

decât f cusem pân atunci; şi nu puteam spune celoră ă c rora le cerşeam: „Dac nu-mi da i nimic, n-o s m nâncă ă ţ ă ă cartofi disear .” Oamenii care dau bani copiilor nu seă înduplec la astfel de cuvinte.ă

— Dar la care? Dai ca s faci pl cere.ă ă— Ah! Eşti înc un copil; dau bani pentru a-şi face loră

înşişi pl cere şi nu celorlal i; îi dau pentru c este dr gu ,ă ţ ă ă ţ sta este motivul principal; îi dau pentru copilul pe care l-auă

194

pierdut sau pentru cel pe care şi-l doresc; îi dau pentru că lor le este cald, în timp ce tu tremuri pe la por i. Ah! Îiţ cunosc bine; am avut timp s -i studiez; uite, ast zi esteă ă frig, nu-i aşa?

— Foarte frig.— Ei bine! Du-te şi te aşaz la o poart şi întinde mânaă ă

unui domn pe care-l vezi venind repede, rebegit, într-un palton sub ire, şi n-ai s cape i mare lucru; întinde-o şi cândţ ă ţ vezi un domn ce merge încet, îmbr cat într-un palton grosă sau de blan , şi mai mult ca sigur c - i va da m car ună ă ţ ă gologan. Dup o lun sau şase s pt mâni de acest regim,ă ă ă ă nu m îngr şasem; devenisem palid, atât de palid, încâtă ă adesea auzeam în jurul meu: „Iat un copil care moare deă foame.” Atunci suferin a f cu ceea ce urâ enia nu putuse sţ ă ţ ă fac : m-a f cut s fiu b gat în seam : oamenilor din cartieră ă ă ă ă li se f cu mil de mine şi, dac nu adunam mai mul iă ă ă ţ gologani, mi se d dea în schimb o buc ic de pâine sau oă ăţ ă farfurie de sup . A fost o vreme norocoas pentru mine; nuă ă mai primeam lovituri de ciomag şi, dac eram lipsit deă cartofi la cin , nu-mi prea p sa, pentru c mâncasem dejaă ă ă ceva. Dar, într-o zi, Garofoli m-a z rit la o precupea peă ţă când mâncam o farfurie de sup şi a în eles de ce suportamă ţ f r s m plâng lipsa cartofilor. Atunci a hot rât c nu voiă ă ă ă ă ă mai ieşi în strad , ci voi r mâne în camer s g tesc şi să ă ă ă ă ă fac cur enie. Dar deoarece preg tind supa aş fi pututăţ ă mânca din ea, a inventat aceast oal : în fiecare diminea ,ă ă ţă înainte de a pleca, pune în oal carnea şi legumele, apoiă prinde capacul cu lac tul. Eu n-am decât s fierb supa. Simtă ă mirosul supei, dar doar atât. Este imposibil s iei din ea prină acest tub atât de sub ire. De când sunt la buc t rie, amţ ă ă devenit atât de g lbejit; mirosul supei nu hr neşte, ciă ă m reşte doar foamea. Sunt galben, nu-i aşa? Cum nu maiă ies din cas , nimeni nu-mi mai spune cum ar t, şi aici nuă ă sunt oglinzi.

195

Nu prea aveam experien pe atunci, dar, cu toateţă acestea, îmi d deam seama c nu trebuie s -i sperii pe ceiă ă ă bolnavi spunându-le c sunt bolnavi.ă

— Nu eşti mai palid decât al ii, i-am spus eu.ţ— Cred c -mi spui asta ca s mai prind pu in curaj, dară ă ţ

mi-ar face pl cere s fiu galben ca ceara, pentru c asta ară ă ă însemna c sunt foarte bolnav şi aş vrea s fiu bolnav.ă ă

Îl priveam cu mirare.— Nu m în elegi, îmi spuse el surâzând, totuşi esteă ţ

simplu. Când eşti foarte bolnav, te îngrijeşte sau te las să ă mori. Dac m-ar l sa s mor, totul s-ar termina şi nu mi-ară ă ă mai fi foame, nu aş mai fi b tut; şi, apoi, se spune c cei ceă ă mor tr iesc în cer; de acolo aş putea-o vedea pe mama,ă acolo la noi acas , şi dac aş vorbi cu Bunul Dumnezeu,ă ă rugându-l din tot sufletul, poate aş împiedica-o pe sora mea Cristina s fie nefericit . Dac , din contr , aş fi îngrijit, aş fiă ă ă ă trimis la spital şi aş fi fericit s m duc acolo.ă ă

Îmi era o fric instinctiv de spitale şi adesea, înă ă drumurile noastre, când doborât de oboseal m sim eamă ă ţ r u, nu aveam decât s m gândesc la spitale şi imediată ă ă reuşeam s g sesc puterea s continui s merg; am fostă ă ă ă mirat auzindu-l pe Mattia vorbind astfel.

— Dac ai ştii ce bine este la spital, îmi spuse el; am fostă la „Sfânta Eugenia”. Este acolo un doctor înalt, blond, care are întotdeauna în buzunar o acadea din cele sf râmate;ă este adev rat c sunt mai ieftine, dar sunt tot aşa de bune;ă ă apoi, sunt infirmierele care- i vorbesc blând. „F asta,ţ ă micu ule; scoate limba, dragul meu!” Mie îmi place s mi seţ ă vorbeasc blând, îmi vine s plâng, şi atunci sunt foarteă ă fericit. Este o prostie, nu-i aşa? Dar mama îmi vorbea întotdeauna blând. Infirmierele vorbesc ca mama şi, chiar dac nu sunt aceleaşi vorbe, muzica lor este aceeaşi. Cândă te sim i mai bine, i se aduce o sup , vin. Când am începutţ ţ ă s m simt vl guit, pentru c nu mâneam, am fostă ă ă ă mul umit. Mi-am spus: „Voi fi bolnav şi Garofoli m vaţ ă trimite la spital.” Ah, da, bolnav. Am fost destul de bolnav

196

pentru a suferi eu însumi, dar nu destul pentru a-l incomoda pe Garofoli. Şi atunci nu m-a trimis la spital. Cât de grea este via a celor lipsi i de noroc! Din nefericire,ţ ţ Garofoli nu şi-a pierdut obiceiul s m bat pe mine, cât şiă ă ă pe ceilal i. Acum opt zile m-a lovit cu ciomagul în cap. Deţ data asta cred c am rezolvat problema. Am capul umflat.ă Vezi punctul sta mare şi alb? Ieri spunea c-ar putea fi oă tumoare. Eu nu ştiu ce este aia o tumoare, dar dup felulă cum vorbea, cred c este ceva grav. Oricum, suf r foarteă ă tare. Am junghiuri în cap, mai dureroase decât durerile de din i, şi capul mi-l simt greu, ca şi cum ar avea o sut deţ ă ocale; îmi pierd vederea, am ame eli şi noaptea gem şi strigţ în somn. Cred c în dou , trei zile se va hot rî s m trimită ă ă ă ă ă la spital pentru c , vezi tu, un mucos care strig noaptea îiă ă deranjeaz pe ceilal i şi lui Garofoli nu-i place s fieă ţ ă deranjat. Ce fericire c mi-a dat cu ciomagul în cap! Sincer,ă sunt galben ca l mâia?ă

Spunând acestea, veni în fa a mea şi m privi drept înţ ă ochi. Nu mai aveam aceleaşi motive s tac, totuşi nuă îndr zneam s -i r spund sincer şi s -i spun ce senza ieă ă ă ă ţ groaznic îmi produceau ochii lui arz tori, obrajii traşi şiă ă buzele vine ii.ţ

— Cred c acum eşti destul de bolnav ca s te duc laă ă ă spital.

— În sfârşit!Şi, cu piciorul pe care-l târa, a încercat s fac oă ă

reveren . Apoi, îndreptându-se spre mas , a început s-oţă ă ştearg .ă

— Am vorbit destul, îmi spuse el. Garofoli trebuie s seă întoarc şi nimic nu este gata; deoarece crezi c amă ă destule lovituri pentru a intra în spital, nu este cazul s maiă recoltez şi altele; astea nu numai c ar fi în plus, dar celeă pe care le primesc acum mi se par mai dureroase decât cele pe care le primeam în urm cu câteva luni. Suntă oameni buni cei ce spun c te obişnuieşti cu toate, nu-iă aşa?

197

Tot vorbind, se mişca de colo-colo, şchiop tând în jurulă mesei, aranjând farfuriile şi tacâmurile. Am num rată dou zeci de farfurii, ceea ce însemna c Garofoli aveaă ă dou zeci de copii în subordine. Deoarece nu vedeam decâtă dou sprezece paturi, am în eles c dormeau câte doi într-ă ţ ăun pat. Ce paturi! Nu aveau cearşafuri, ci nişte p turiă roşcate, care fuseser cump rate, desigur, de la vreună ă grajd, când nu mai ineau destul de cald cailor.ţ

— Aşa-i peste tot, ca aici?, am întrebat însp imântat.ă— Unde, peste tot?— Peste tot la cei ce au copii.— Nu ştiu, nu am fost niciodat în alte p r i; tu încearcă ă ţ ă

s te duci în alt parte.ă ă— Unde?— Nu ştiu; oriunde va fi mai bine decât aici.Oriunde! Era ceva vag, şi cum aş fi putut s -l determin peă

Vitalis s -şi schimbe hot rârea?ă ăPe când m gândeam cum s fac, f r s -mi vin vreoă ă ă ă ă ă

idee, bineîn eles, se deschise uşa şi intr un b iat; avea oţ ă ă vioar sub bra şi în mâna liber o bucat groas de lemnă ţ ă ă ă luat de la o cas care se demola.ă ă

Aceast bucat de lemn, asem n toare cu cele puse înă ă ă ă c min, m f cur s în eleg de unde-şi procura Garofoliă ă ă ă ă ţ lemnele şi care era pre ul dat pe ele.ţ

— D -mi bucata ta de lemn, îi spuse Mattia, ieşind înă întâmpinarea noului venit.

— Ah! Nu, spuse acesta.— D -mi-o, supa va fi mai bun .ă ă— Nu am adus-o pentru sup ; nu am adunat decâtă

treizeci şi şase de gologani şi cu ajutorul ei poate că Garofoli nu m va face s pl tesc prea scump pentru ceiă ă ă patru gologani ce-mi lipsesc.

— Lemnul nu te va ajuta, vei pl ti pentru gologanii lips ,ă ă fiecare la rândul lui.

Mattia spuse aceasta pe un ton r ut cios, ca şi cum s-ară ă fi bucurat de b taia care-l aştepta pe camaradul s u. Amă ă

198

fost surprins de aceast scânteie de duritate pe fa a lui atâtă ţ de blând ; de-abia mai târziu am în eles c , tr indă ţ ă ă împreun cu cei r i, te po i înr i şi tu.ă ă ţ ă

Era ora de întoarcere a tuturor elevilor lui Garofoli; după b iatul cu bucata de lemn sosi un altul, apoi al i zece.ă ţ Fiecare, dup ce intr , îşi atârn instrumentul într-un cuiă ă ă deasupra patului; unul o vioar , altul o harp , un flaut sauă ă un cimpoi; cei ce nu cântau, ci prezentau diverse animale, puneau într-o cuşc marmotele sau cobaii.ă

Un pas greoi r sun pe scar . M-am gândit c trebuie să ă ă ă ă fie Garofoli şi am v zut intrând un b rbat mic de statur , cuă ă ă o fa roşie, cu un mers cl tinat. Nu purta costumulţă ă italienesc, ci avea un palton gri.

Mie îmi arunc prima privire, o privire ce-mi îngheă ţă sângele în vine.

— Ce-i cu b iatul sta?, întreb el.ă ă ăMattia îi r spunse repede şi politicos, dându-i explica iileă ţ

pe care Vitalis îl rugase s le dea.ă— Ah! Vitalis este la Paris? Ce vrea?— Nu ştiu, a r spuns Mattia.ă— Nu cu tine vorbesc, ci cu b iatul sta.ă ă— Padrone va veni curând, am spus f r s îndr znescă ă ă ă

s -i r spund sincer şi v va explica singur ce vrea.ă ă ă— Iat un puşti care ştie valoarea vorbelor. Nu eştiă

italian?— Nu, sunt francez.Doi copii se apropiaser de Garofoli imediat ce acestaă

intrase şi amândoi aşteptau, lâng el, s termine de vorbit.ă ă Ce voiau oare? Am avut imediat r spunsul la această ă întrebare pe care mi-o puneam cu curiozitate.

Unul îi lu p l ria şi o aşez uşor pe pat, altul îi aduseă ă ă ă imediat un scaun; dup gravitatea, respectul cu careă îndeplineau aceste gesturi simple, ai fi crezut c sunt doiă copii evlavioşi, care îl ajut pe preot în biseric . Mi-am dată ă seama cât de temut era Garofoli, c ci, sigur, nu dină tandre e f ceau aceste lucruri.ţ ă

199

Când Garofoli lu loc pe scaun, un alt copil îi aduseă repede o pip şi un al patrulea îi prezent un chibrit aprins.ă ă

— Miroase a sulf, animalule!, strig acesta când chibritulă fu apropiat de pip .ă

Îi smulse chibritul şi îl arunc în c min.ă ăVinovatul se gr bi s -şi repare greşeala, aprinzând un altă ă

chibrit pe care-l l s s ard mai mult timp înainte de a-lă ă ă ă prezenta st pânului s u.ă ă

Dar acesta nu-l accept .ă— Nu tu, mizerabilule, spuse el împingându-l cu

brutalitate pe copil.Apoi, întorcându-se, cu un surâs, spre un alt copil, ceea

ce era desigur o favoare deosebit , îi spuse:ă— Riccardo, un chibrit, micu ule.ţŞi micu ul se gr bi s -i îndeplineasc ordinul.ţ ă ă ă— Acum, spuse Garofoli, când pipa începu s ard , s neă ă ă

vedem de treburile noastre, scumpii mei îngeraşi. Mattia, condica!

Era, într-adev r, un semn de mare bun tate din parteaă ă lui Garofoli c binevoia s le vorbeasc , c ci elevii îiă ă ă ă pândeau atât de aten i dorin ele, încât le ghiceau înainteţ ţ chiar ca el s apuce s şi le exprime.ă ă

Nici nu ceruse bine condica, şi aceasta îi şi fu pus înă fa . Era un mic registru unsuros.ţă

Garofoli f cu un semn copilului care-i adusese chibritulă r u mirositor.ă

Acesta se apropie.— Îmi datorezi un gologan de ieri, mi-ai promis c mi-lă

aduci azi, cât ai adunat?Copilul ezit îndelung înainte s -i r spund ; era roşu laă ă ă ă

fa .ţă— Îmi lipseşte un gologan.— Ah! î i lipseşte un gologan şi-mi spui asta foarte liniştit.ţ— Nu este gologanul de ieri, este unul pentru ast zi.ă— Deci sunt doi gologani. Ştii c n-am mai v zut o figură ă ă

ca tine?

200

— Nu-i vina mea.— Gata cu prostiile; cunoşti regula: scoate- i haina; douţ ă

lovituri de ieri, dou pentru ast zi şi, în plus, pentruă ă îndr zneala ta, nu vei mânca niciun cartof. Riccardo,ă dr gu ule, i-ai meritat recompensa pentru gentile ea ta; iaă ţ ţ ţ biciul.

Riccardo era copilul care adusese chibritul cel bun cu atâta grab ; lu de pe perete un bici cu coad scurt careă ă ă ă se termina cu dou curele având noduri în vârf. În acestă timp, cel c ruia îi lipsea un gologan îşi scoase haina şi-şiă d du jos c maşa pân la talie.ă ă ă

— Aşteapt pu in, poate nu vei fi singurul şi esteă ţ întotdeauna o pl cere s ai companie, iar Riccardo nu vaă ă trebui s-o ia de la cap t de mai multe ori.ă

În picioare, în fa a st pânului lor, copiii st teauţ ă ă nemişca i. La aceast glum crud , to i râser silit.ţ ă ă ă ţ ă

— Cel ce-a râs mai tare, spuse Garofoli, este, desigur, cel c ruia îi lipsesc cei mai mul i gologani. Cine a râs tare?ă ţ

To i îl ar tar pe cel care sosise primul, aducând oţ ă ă bucat de lemn.ă

— Hei, tu! Câ i gologani î i lipsesc?, întreb Garofoli.ţ ţ ă— Nu-i vina mea.— De-acu’ înainte, cel ce va r spunde „nu-i vina mea” vaă

primi o lovitur de bici în plus, peste ceea ce i se cuvine.ă Câ i gologani î i lipsesc?ţ ţ

— Am adus o bucat de lemn, aia frumoas .ă ă— Este ceva; dar du-te la buc t rie şi cere o bucat deă ă ă

pâine în schimbul buc ii leia de lemn, î i va da cineva?ăţ ă ţ Câ i gologani î i lipsesc, vorbeşte!ţ ţ

— Am f cut doar treizeci şi şase.ă— Î i lipsesc patru! Tic losule, mizerabilule, patruţ ă

gologani! Şi îndr zneşti s apari în fa a mea? Riccardo, eştiă ă ţ un fericit, te vei amuza. D - i jos haina!ă ţ

— Dar bucata de lemn?— i-o voi da s-o m nânci.Ţ ă

201

Aceast glum stupid îi f cu s râd pe copiii care nuă ă ă ă ă ă erau pedepsi i.ţ

În timpul acestui adev rat interogatoriu, mai sosir vreoă ă zece copii. To i, rând pe rând, venir s dea socoteal deţ ă ă ă cele ce-au f cut.ă

Celor doi deja condamna i la lovituri de bici li se maiţ al turar al i trei, care nu aduseser suma fixat .ă ă ţ ă ă

— Deci sunt cinci tâlhari care m fur şi m jefuiesc!,ă ă ă strig Garofoli cu o voce pe care încerca s şi-o facă ă ă plâng cioas . Uite ce înseamn s fii prea generos! Cumă ă ă ă vre i s pl tesc carnea bun şi cartofii mari pe care vi-i dau,ţ ă ă ă dac nu vre i s munci i? Prefera i s v juca i; în loc să ţ ă ţ ţ ă ă ţ ă plânge i pe lâng naivii ce v dau bani, voi prefera i sţ ă ă ţ ă râde i între voi. Nu crede i c este mai bine s v v ita iţ ţ ă ă ă ă ţ când întinde i mâna decât s urla i de-a binelea când oferi iţ ă ţ ţ spinarea biciului? Hei! Da i-v jos hainele!ţ ă

Riccardo st tea cu biciul în mân , iar cei cinci ce urmau aă ă fi pedepsi i se aliniaser lâng el.ţ ă ă

— Ştii, Riccardo, spuse Garofoli, n-am s m uit la tineă ă când loveşti, c ci aceste lovituri îmi fac r u, dar voi auziă ă dup zgomotul biciului cât de tare ai lovit. Hai! Cu toată ă inima, dr gu ule, munceşte s - i câştigi pâinea.ă ţ ă ţ

Şi se întoarse cu fa a spre foc, ca şi cum n-ar fi pututţ privi aceast execu ie.ă ţ

Eu, uitat în col ul meu, frem tam de indignare şi furie.ţ ăAcesta era omul ce trebuia s devin st pânul meu: dacă ă ă ă

nu-i voi aduce cei treizeci sau patruzeci de gologani pe care mi-i va fixa, va trebui s -i întind spinarea lui Riccardo. Ah!ă în elegeam acuma cum de putea Mattia s vorbeascţ ă ă despre moarte atât de liniştit şi cu un sentiment de speran .ţă

Prima lovitur pe pielea celui biciuit m f cu s -mi deaă ă ă ă lacrimile.

Deoarece credeam c nu m vede nimeni, nu m-amă ă ab inut. Dar m înşelasem. Garofoli m privea pe furiş. Amţ ă ă avut imediat dovada.

202

— Iat un copil cu inima bun , spuse el ar tându-m cuă ă ă ă degetul. Nu este ca voi, pungaşilor, care râde i deţ nenorocirea camarazilor voştri şi de sup rarea mea! Dacă ă ar fi camaradul vostru, v-ar servi de exemplu!

Aceste cuvinte m f cur s m cutremur: camaradul lor!ă ă ă ă ăLa a doua lovitur , pedepsitul scoase un geam tă ă

groaznic, iar la a treia, un strig t sfâşietor.ăGarofoli ridic mâna şi Riccardo r mase cu biciul în aer.ă ă

Credeam c -l va ierta; dar nu de iertare era vorba.ă— Ştii cât de r u îmi fac strig tele, spuse încet Garofoli,ă ă

adresându-se victimei; ştii c , dac biciul î i sfâşie pielea,ă ă ţ mi se sfâşie şi mie inima; te previn c pentru fiecare strig tă ă vei primi o nou lovitur şi asta doar din cauza ta.ă ă Gândeşte-te s nu m îmboln veşti: dac m-ai iubi pu in,ă ă ă ă ţ dac ai avea pu in recunoştin , ai t cea. Hai, Riccardo,ă ţ ă ţă ă continu ! Acesta ridic biciul şi lovi spatele nenorocitului.ă ă

— Mammmm … Mamm …!, strig acesta.ăă ăă ăDin fericire, n-am v zut mai mult, c ci uşa se deschise şiă ă

intr Vitalis.ăO privire îl f cu s în eleag de unde veneau strig teleă ă ţ ă ă

pe care le auzise când urcase scara; se îndrept repedeă spre Riccardo şi-i smulse biciul din mân , apoi, întorcându-ăse spre Garofoli, se aşez în fa a lui cu bra ele încrucişateă ţ ţ pe piept.

— Nu-i aşa c e groaznic? Acest copil nu are inim .ă ă— Este o ruşine!, spuse Vitalis.— Exact asta spun şi eu, r spunse Garofoli.ă— Nu te mai strâmba, spuse st pânul meu, ştii bine c nuă ă

vorbesc despre acest copil, ci despre tine. Este o ruşine, o laşitate s martirizezi astfel aceşti copii care nu se potă ap ra.ă

— Ce te amesteci, b trâne nebun? spuse Garofoli,ă schimbând tonul.

— Este treaba poli iei.ţ— Poli ia! strig Garofoli ridicându-se. M amenin i cuţ ă ă ţ

poli ia, tocmai tu?ţ

203

— Da, eu, r spunse st pânul meu, f r s se laseă ă ă ă ă intimidat de furia lui Garofoli.

— Ascult , Vitalis, spuse acesta potolindu-se şi luându-şiă un ton batjocoritor, nu trebuie s faci pe r ul şi s mă ă ă ă amenin i c vei vorbi, c ci şi eu pot s fac acelaşi lucru. Şiţ ă ă ă atunci cine va fi nemul umit? Bineîn eles c eu nu m ducţ ţ ă ă s spun nimic la poli ie, afacerile tale nu-i privesc, dar suntă ţ altele care i-ar interesa şi, dac le-aş spune ce ştiu, dac aşă ă spune numai un nume, un singur nume, cine ar fi obligat să se ascund de ruşine?ă

St pânul meu r mase un moment f r s scoat o vorb .ă ă ă ă ă ă ă Ruşine?

Eram stupefiat. Înainte de a-mi reveni din surpriz , Vitalisă m-a luat de mân .ă

— Urmeaz -m !ă ăŞi m trase spre uş .ă ă— Ei bine! F r sup rare, b trâne, spuse Garofoli râzând.ă ă ă ă

Voiai s -mi vorbeşti?ă— Nu mai am nimic s - i spun.ă ţŞi, f r s mai spun nimic, f r s se întoarc , coborîă ă ă ă ă ă ă ă

scara, inându-m în continuare de mân . Cu cât uşurinţ ă ă ă ţă îl urmam! Sc pasem, deci, de Garofoli? Dac aş fi îndr znit,ă ă ă l-aş fi s rutat pe Vitalis.ă

204

18 Carierele de piatr de la Gentillyă

ât timp am mers pe strad , unde era lume, Vitalis nuă spuse nimic. Când am ajuns pe-o str du pustie,ă ţă st pânul meu se aşez pe o piatr şi-şi trecu de maiă ă ă

multe ori mâna peste frunte, ceea ce era un semn c seă afl în mare încurc tur .ă ă ă

C— S-ar putea zice c este frumos s faci pe m rinimosul,ă ă ă

spuse el, ca şi cum ar fi vorbit singur, dar acum iat -ne peă strad , la Paris, f r o para chioar în buzunare şi f r oă ă ă ă ă ă buc ic de pâine în stomac. Î i este foame?ăţ ă ţ

— Nu am mâncat nimic de azi de diminea când mi-aiţă dat buc ica aceea.ăţ

— Ei bine, copile, te vei culca şi disear f r s m nânci;ă ă ă ă ă de-am şti m car unde vom dormi.ă

— Pl nuiai s dormim la Garofoli?ă ă— M gândisem c tu vei dormi acolo şi, cum mi-ar fi dată ă

dou zeci de franci pentru iarna ce-ai fi petrecut-o la el, mă ă puteam descurca. Dar v zând cum se poart cu copiii, nuă ă m-am putut ab ine. Nu voiai s r mâi la el, nu-i aşa?ţ ă ă

— Oh! Nu! Cât eşti de bun!— Probabil c inima de copil n-a murit înc în b trânulă ă ă

vagabond. Din nenorocire, vagabondul nu şi-a f cut bineă socotelile şi copilul a dat totul peste cap. Unde o s neă ducem acum?

Era deja târziu şi frigul, care se înmuiase în timpul zilei, redevenise aspru şi glacial; vântul sufla dinspre nord şi noaptea se anun a geroas .ţ ă

Vitalis r mase mult timp aşezat pe piatr , în timp ce Capiă ă şi cu mine st team nemişca i, aşteptând s ia o hot râre.ă ţ ă ă

În sfârşit, se ridic .ă

205

— Unde mergem?— La Gentilly, s c ut m o carier de piatr în careă ă ă ă ă

dormeam alt dat . Eşti obosit?ă ă— M-am odihnit la Garofoli.— Nenorocirea este c eu nu m-am odihnit şi c abia maiă ă

pot s m mişc. Dar trebuie s mergem. Haide i, copii!ă ă ă ţEra vorba lui de bun dispozi ie pentru câini şi pentruă ţ

mine, dar în seara aceea o spusese cu triste e.ţIat -ne din nou pe str zile Parisului… Noaptea eraă ă

întunecoas şi gazul, a c rui flac r se zb tea în felinareă ă ă ă ă din cauza vântului, lumina prost drumul; alunecam la fiecare pas pe-un firicel de ap sau pe-o b ltoac înghe at .ă ă ă ţ ă Vitalis m inea de mân , în timp ce Capi ne urmaă ţ ă îndeaproape. Din când în când r mânea în urm , c utând înă ă ă gr mezile de gunoi vreun os sau vreun col de pâine, c ciă ţ ă foamea îi chinuia şi lui stomacul; dar gunoaiele erau înghe ate şi c ut rile lui erau zadarnice: ne ajungea dinţ ă ă urm cu capul plecat.ă

Dup ce am str b tut câteva str zi mai mari, am ajunsă ă ă ă pe nişte str du e, apoi pe alte str zi mari; mergeamă ţ ă încontinuu şi rarii trec tori ne priveau cu nedumerire: oareă din cauza costumelor noastre sau a mersului obosit? Sergen ii pe care-i întâlneam se învârteau în jurul nostru şiţ ne urm reau cu privirea.ă

Totuşi, f r s spun nimic, Vitalis înainta îndoit de şale;ă ă ă ă în ciuda frigului, mâna lui ardea şi aveam impresia că tremur . Câteodat , când se oprea pentru a se sprijini pu ină ă ţ de um rul meu, îi sim eam tot corpul scuturat de un tremură ţ nest pânit.ă

De obicei nu îndr zneam s -l întreb ceva, dar de dataă ă asta am înc lcat regula; sim eam nevoia s -i spun c -lă ţ ă ă iubeam sau cel pu in s fac ceva pentru el.ţ ă

— Eşti bolnav!, i-am zis când ne-am oprit odat .ă— Aşa cred; oricum, sunt tare obosit; aceste zile grele de

mers au fost prea lungi pentru mine şi frigul din noaptea asta este prea puternic pentru sângele meu b trân; aş aveaă

206

nevoie de un pat bun, de-o cin într-o camer înc lzit . Dară ă ă ă toate astea sunt doar un vis. Înainte, copii!

Înainte! Ieşisem din oraş, sau cel pu in nu mai întâlneamţ case; mergeam când între dou rânduri de ziduri, când înă plin câmp. Mergeam mereu. Nu mai întâlneam trec tori,ă nici sergen i, nici felinare de gaz; din când în când se z reaţ ă în dep rtare câte-o fereastr luminat şi deasupra noastră ă ă ă cerul senin cu stele rare. Vântul, care sufla şi mai tare şi mai înghe at, ne lipea hainele pe trup; din fericire, ne loveaţ din spate, dar, deoarece mâneca mea era descusut , vântulă intra prin acea gaur , de-a lungul bra ului, ceea ce nu mă ţ ă prea înc lzea.ă

Cu toate c era întuneric şi drumurile se tot încrucişau,ă Vitalis mergea aşa cum merge cineva care ştie unde se duce şi este sigur c va ajunge unde trebuie.ă

Îl urmam f r teama de-a ne r t ci, gândindu-m doar că ă ă ă ă ă trebuie s ajungem mai repede la cariera aceea.ă

Deodat îns se opri.ă ă— Vezi un pâlc de arbori?, m întreb .ă ă— Nu v d nimic.ă— Nu vezi o mas neagr ?ă ăAm privit în toate p r ile înainte de a-i r spunde. Cred că ţ ă ă

ne aflam în mijlocul unei câmpii, c ci ochii mi se pierdur înă ă profunzimile întunecate f r a fi oprite de nimic, nici arbori,ă ă nici case; în jurul nostru era pustiu, se auzea numai zgomotul vântului prin m r cinii pe care nu-i z ream.ă ă ă

— Ah! Dac aş avea ochii t i, spuse Vitalis, dar v dă ă ă tulbure. Priveşte acolo.

Întinse mâna dreapt în fa a lui, apoi, deoarece nuă ţ r spundeam, c ci nu îndr zneam s spun c nu v d nimic,ă ă ă ă ă ă o porni din nou la drum.

Câteva minute se scurser în linişte, apoi se opri din nouă şi m întreb iar dac nu v d un pâlc de arbori. Nu maiă ă ă ă eram la fel de sigur ca înainte şi o team vag f cea s -miă ă ă ă tremure vocea când i-am r spuns c nu v d nimic.ă ă ă

— Teama te face s nu vezi nimic, îmi r spunse Vitalis.ă ă

207

— Te asigur c nu v d arbori.ă ă— Niciun drum?— Nu se vede nimic.— Ne-am înşelat.Nu aveam ce s -i r spund, nu ştiam nici unde ne afl m,ă ă ă

nici încotro ne îndrept m.ă— S mai mergem cinci minute şi, dac nu vedem arbori,ă ă

ne întoarcem; înseamn c ne-am r t cit.ă ă ă ăAcum, când am în eles c poate ne-am r t cit, parc nuţ ă ă ă ă

mai aveam for . Vitalis m trase de bra .ţă ă ţ— Hei! Ce-i cu tine?— Nu mai pot s merg.ă— Şi ce, crezi c te pot purta eu? Dac m mai in peă ă ă ţ

picioare o fac doar de team c , atunci când ne vom aşeza,ă ă nu ne vom mai ridica şi vom muri aici de frig. Haide!

Îl urmai.— Drumul are şan uri adânci?ţ— Nu are deloc.— Trebuie s ne întoarcem.ăVântul, care pân atunci suflase din spate, ne lovi în faă ţă

atât de tare, c m sufoc ; am avut pentru o clip senza iaă ă ă ă ţ unei arsuri.

Nu merseser m prea repede nici la dus, dar acum, laă întoarcere, mergeam şi mai încet.

— Când vei vedea şan uri, spune-mi; drumul cel bunţ trebuie s fie la stânga, acolo unde sunt nişte m r cinişuriă ă ă la r spântie, îmi explic el.ă ă

Timp de un sfert de or am tot mers, luptându-ne cuă vântul; în liniştea nop ii, zgomotul paşilor noştri r suna peţ ă p mântul înghe at. Cu toate c de-abia puteam pune ună ţ ă picior în fa a celuilalt, acum eu îl târâm pe Vitalis. Cu câtţ ă grij scrutam partea stâng a drumului!ă ă

O mic lumin roşie str luci deodat în umbr .ă ă ă ă ă— O lumin , am spus, întinzând mâna.ă— Unde?

208

Vitalis privi, dar cu toate c lumina str lucea la o distană ă ţă care nu era prea mare, nu o v zu. Am în eles c vederea îiă ţ ă sl bise, c ci de obicei vedea foarte bine noaptea.ă ă

— Ce ne pas nou de lumina aia, îmi r spunse el, poateă ă ă c este o lamp care arde pe masa unui muncitor sau laă ă capul unui mort, nu putem s batem la acea poart . Laă ă ar , în plin noapte, po i cere cuiva s te primeasc înţ ă ă ţ ă ă

cas , dar aici, în jurul Parisului, nu. Nu exist cas pentruă ă ă noi. Hai!

Am mai mers câteva minute, apoi mi s-a p rut c z rescă ă ă un drum ce se încrucişa cu al nostru şi, la cap tul acestuiă drum, o mas neagr , care era probabil m r cinişul. Amă ă ă ă dat drumul mâinii lui Vitalis pentru a merge mai repede. Acel drum avea şan uri adânci.ţ

— Iat m r cinişul şi şan urile.ă ă ă ţ— D -mi mâna, suntem salva i, cariera se afl la cinciă ţ ă

minute de aici; priveşte bine, trebuie s vezi un pâlc deă arbori!

Mi se p rea c v d ceva întunecat şi i-am spus c s-ară ă ă ă putea s fie arborii.ă

Speran a ne reda energia, picioarele erau mai pu inţ ţ grele, iar p mântul mai pu in dur.ă ţ

Cele cinci minute anun ate de Vitalis mi se p rur totuşiţ ă ă o veşnicie.

— Au trecut demult cele cinci minute de când mergem pe drumul cel bun, spuse el oprindu-se.

— Da, aşa cred.— Unde sunt şan urile?ţ— Continu drept.ă— Intrarea în carier trebuia s fie pe stânga, am trecut,ă ă

probabil, prin fa a ei f r s-o vedem; în noaptea astaţ ă ă neagr este posibil; totuşi, ar fi trebuit s ne d m seamaă ă ă dup şan uri c mergem prea departe.ă ţ ă

— Sunt sigur c şan urile nu au luat-o la stânga.ă ţ— În sfârşit, s ne întoarcem, înc o dat ne-am întorsă ă ă

din drum.

209

— Vezi pâlcul de arbori?— Da, acolo la stânga.— Şi şan urile?ţ— Nu sunt.— Am orbit oare? întreb Vitalis trecându-şi mâna pesteă

ochi. S mergem drept spre pâlcul de arbori şi d -mi mâna.ă ă— Este un zid.— Este o gr mad de pietre.ă ă— Nu, te asigur c este un zid.ăCeea ce spuneam era uşor de verificat, nu ne aflam

decât la câ iva paşi de zid. Vitalis f cu acei paşi şi, cum nuţ ă mai era sigur pe ochii lui, îşi puse mâinile pe obstacolul pe care eu îl numeam zid şi pe care el îl numea gr mad deă ă pietre.

— Este într-adev r un zid, pietrele sunt aşezate regulat şiă simt mortarul. Unde naiba se afl intrarea? Caut şan ul.ă ă ţ

M-am aplecat spre p mânt şi am urmat zidul pân laă ă cap tul lui, f r s g sesc vreun şan . Apoi am revenit şiă ă ă ă ă ţ am c utat în cealalt parte. Rezultatul a fost acelaşi; pesteă ă tot era un zid! Nic ieri nu exista nicio deschidere în acestă zid, sau vreo urm pe sol, vreun drum, vreun indiciu care să ă ne duc la vreo intrare.ă

— Nu g sesc decât z pad .ă ă ăSitua ia era groaznic ; f r îndoial c st pânul meu seţ ă ă ă ă ă ă

r t cise şi nu acolo era cariera pe care-o c uta.ă ă ăCând i-am spus c nu g sesc şan ul, ci numai z pad , aă ă ţ ă ă

r mas un moment f r s spun nimic; apoi şi-a pus dină ă ă ă ă nou mâinile pe zid, l-a parcurs de la un cap t la altul. Capi,ă care nu în elegea nimic din ce se întâmpla, l traţ ă ner bd tor.ă ă

Mergeam în spatele lui Vitalis.— Trebuie s c ut m mai departe?ă ă ă— Nu, cariera este zidit .ă— Zidit ?ă— I-au închis deschiderea şi este imposibil s intr m.ă ă— Şi atunci?

210

— Ce s facem, nu-i aşa? Nu ştiu. Vom muri aici.ă— Oh!, st pâne.ă— Da, tu nu po i muri, tu eşti tân r, via a î i apar ine; eiţ ă ţ ţ ţ

bine, s mergem. Mai po i merge?ă ţ— Dar dumneata?— Când nu voi mai putea, voi c dea asemenea unui cală

b trân.ă— Unde mergem?— Ne întoarcem la Paris; când vom întâlni vreun sergent,

ne va conduce la postul de poli ie. Aş fi vrut s evit acestţ ă lucru, dar nu te pot l sa s mori de frig; haide, micul meuă ă Rémi, haide, copile, curaj!

Şi am luat-o înapoi, pe drumul pe care venisem. Cât era ceasul? Nu ştiam. Am mers mult, foarte mult şi încet. Miezul nop ii, ora unu noaptea, poate? Cerul era la fel de albastruţ întunecat, f r lun , cu stele rare care p reau mai miciă ă ă ă decât de obicei. Vântul, departe de a se calma, îşi dublase for a şi ridica nori de pulbere alb pe marginea drumului,ţ ă biciuindu-ne obrajii.

Casele prin dreptul c rora treceam erau închise şiă neluminate. Aveam impresia c oamenii care dormeauă acolo, la cald, dac ar fi ştiut cât de frig ne este, ar fiă deschis poarta.

Mergând repede ne-am fi putut lupta cu frigul, dar Vitalis înainta foarte încet, r suflând din greu; respira ia îi eraă ţ rapid şi întret iat , ca şi cum ar fi fugit. Când îl întrebamă ă ă nu-mi r spundea şi, cu mâna, încet, îmi f cea semn c nuă ă ă putea vorbi.

De pe câmp am revenit la marginea oraşului, adic acumă înaintam printre ziduri în înaltul c rora se balansa, cu ună zgomot de fier t nii, câte un felinar.ă ă

Vitalis se opri; am în eles c ajunsese la cap tul puterilor.ţ ă ă— Vrei s bat la vreuna dintre aceste por i?, l-amă ţ

întrebat.— Nu, nu ni se va deschide; aici locuiesc gr dinarii,ă

zarzavagiii. Nu se scoal la aceast or . S mai mergem.ă ă ă ă

211

Dar avea mai mult voin decât for . Dup câ iva paşi,ă ţă ţă ă ţ se opri iar şi.ă

— Trebuie s m odihnesc pu in, îmi spuse el, nu maiă ă ţ pot. Dincolo de un gard de uluci se vedea o gr mad deă ă b legar, aşa cum se v d de obicei în gr dinile zarzavagiilor.ă ă ă Vântul uscase paiele de deasupra şi le împr ştiase peă strad , chiar lâng gard.ă ă

— Am s m aşez aici, spuse Vitalis.ă ă— Spuneai c , dac ne aşez m, vom înghe a şi nu neă ă ă ţ

vom mai putea ridica.F r s -mi r spund , îmi f cu semn s strâng paieleă ă ă ă ă ă ă

lâng porti a ce se vedea în gard şi se l s mai mult să ţ ă ă ă cad decât se aşez pe ele; îi cl n neau din ii şi tremuraă ă ă ţă ţ din tot corpul.

— Mai adu paie, îmi spuse, gr mada de b legar ne ap ră ă ă ă de vânt.

Eram la ad post de vânt, era adev rat, dar nu la ad postă ă ă de frig. Când am adunat toate paiele, m-am aşezat lângă Vitalis.

— Aşaz -te lâng mine, spuse el, şi pune-l pe Capi pesteă ă tine, î i va da pu in din c ldura lui.ţ ţ ă

Vitalis avea mult experien . Ştia c frigul, în condi iileă ţă ă ţ în care ne aflam noi, putea deveni mortal. Ca s se expună ă acestui pericol, trebuia s fi ajuns la cap tul puterilor.ă ă

Şi într-adev r era… De cincisprezece zile se culcase înă fiecare sear epuizat, iar aceast ultim noapte, dup toateă ă ă ă celelalte, îl g sea prea sl bit pentru a o mai putea suporta,ă ă epuizat de un lung şir de eforturi, de lipsuri, de vârst .ă

S fi fost conştient de starea în care se afla? N-am aflat-oă niciodat . Dar în momentul în care, dup ce ne-am acoperită ă cu paie, m-am strâns lâng el, am sim it cum se apleacă ţ ă asupra mea şi cum m s rut . Era a doua oar şi a fost, dină ă ă ă p cate, şi ultima.ă

Frigul îi împiedic pe oamenii care se vâr în pată ă tremurând s adoarm , dar un frig prelungit îi toropeşte şi îiă ă

212

amor eşte pe cei ce dorm în aer liber. Acesta fu şi cazulţ nostru.

De-abia m-am lipit de Vitalis, c frigul m-a şi doborât şiă ochii mi s-au închis. Am f cut un efort pentru a-i deschideă şi, cum nu reuşeam, mi-am ciupit bra ul cu putere; darţ pielea mea era insensibil şi de-abia am reuşit s simtă ă ceva. Totuşi, zbuciumul acesta m mai inea în via .ă ţ ţă Vitalis, cu spatele sprijinit de gard, respira greu, scurt şi des. Capi, sprijinit de pieptul meu, dormea deja. Vântul sufla şi ne acoperea cu paie care c deau peste noi caă frunzele uscate care se detaşau din copaci. Pe strad nuă era nimeni; în jurul nostru era o linişte de moarte.

Aceast linişte m sperie; nu-mi d deam seama de ce,ă ă ă dar o team vag , amestecat cu triste e, îmi umplu ochiiă ă ă ţ de lacrimi. Mi se p rea c voi muri aici.ă ă

Şi gândul mor ii m readuse la Chavanon. Biata tuşţ ă ă Barberin, s mor f r s-o rev d, f r s mai v d casaă ă ă ă ă ă ă ă noastr , gr dina. Şi, nu ştiu prin ce ciud enie aă ă ăţ imagina iei, m-am v zut în acea gr din … soareleţ ă ă ă str lucea, vesel şi cald, narcisele galbene îşi deschideauă florile de aur, mierlele cântau prin tufişuri şi, pe gardul de m r cini, tuşa Barberin întindea rufele pe care le sp lase înă ă ă râul ce susura pe prundiş.

Brusc, p r sii Chavanon-ul şi imagina ia m duse peă ă ţ ă vasul Leb da: Arthur dormea în patul lui; doamna Milligană era treaz şi, deoarece sufla vântul, se întreba pe unde oi fiă umblând oare pe acest frig.

Apoi ochii mi se închiser din nou, inima îmi amor i; mi seă ţ p rea c leşin…ă ă

213

19 Liza

ând m-am trezit eram culcat într-un pat; flac ra unuiă foc zdrav n lumina camera în care m aflam.ă ă Camera îmi era necunoscut . Nu cunoşteam niciă

figurile care m înconjurau: un b rbat cu o hain gri şiă ă ă sabo i galbeni, trei sau patru copii, dintre care mai aproapeţ de mine era o feti de cinci, şase ani care m privea cuţă ă nişte ochi mari, mira i, iar aceşti ochi erau stranii, parcţ ă vorbeau.

C

M-am ridicat cu greu.To i s-au adunat în jurul patului.ţ— Vitalis?, am întrebat.— Întreab de tat l lui, spuse o fetişcan care p rea să ă ă ă ă

fie cea mai mare dintre copii.— Nu este tat l meu, este st pânul meu. Unde este?ă ă

Unde-i Capi?Dac Vitalis ar fi fost tat l meu, probabil c mi s-ar fiă ă ă

vorbit mai pe ocolite; dar, deoarece nu era decât st pânulă meu, au considerat c nu este cazul s m menajeze şiă ă ă atunci mi-au spus tot adev rul.ă

Iat ce am aflat:ăGardul şi porti a în fa a c reia ne aşezaser m erau aleţ ţ ă ă

unui gr dinar. Pe la ora dou diminea a, acesta a deschisă ă ţ por ile pentru c trebuia s se duc la pia şi ne-a g sitţ ă ă ă ţă ă întinşi pe patul nostru de paie. Ni s-a spus s ne ridic mă ă pentru a l sa c ru a s treac , apoi, deoarece nu neă ă ţ ă ă mişc m niciunul, ci doar Capi l tra ap rându-ne, am fostă ă ă apuca i de bra şi scutura i. Nu ne-am mişcat nici atunci.ţ ţ ţ Aşa şi-au dat seama c se întâmpl ceva grav şi au adus ună ă felinar. Rezultatul examenului a fost c Vitalis murise deă

214

frig şi c nici eu nu mai aveam mult. Totuşi, datorit luiă ă Capi, care dormise pe pieptul meu, inima îmi fusese înc lzit , rezistasem şi mai puteam respira. Am fost dus înă ă casa gr dinarului şi am fost culcat în patul unuia dintreă copii. Am r mas acolo vreo şase ore aproape mort, apoiă circula ia sângelui s-a restabilit, am început s respirţ ă normal şi m-am trezit.

Oricât de amor it eram şi oricât de paralizate îmi erauţ corpul şi mintea, eram totuşi destul de treaz pentru a în elege toat groz via cuvintelor ce le spuseser . Vitalisţ ă ă ă era mort!

Cel ce povestea era b rbatul cu haina gri, gr dinarul; şi,ă ă în timp ce vorbea, feti a cu privirea mirat nu m sl bea dinţ ă ă ă ochi. Când tat l s u a spus c Vitalis era mort, ea a în eles,ă ă ă ţ f r îndoial , ce era în sufletul meu, intuind imediat lovituraă ă ă pe care aceast veste mi-o producea, c ci, p r sindu-şiă ă ă ă rapid col ul în care st tea, se îndrept spre tat l ei şi,ţ ă ă ă punându-i o mân pe bra , a ar tat spre mine cu cealaltă ţ ă ă mân , sco ând în acelaşi timp un sunet straniu, care nuă ţ sem na cu vorbirea omeneasc ; era un fel de suspin uşor şiă ă în eleg tor.ţ ă

De altfel, gestul era aşa de elocvent, încât nu avea nevoie şi de cuvinte; am descoperit în acel gest şi în privirea care-l înso ea o simpatie instinctiv şi, pentruţ ă prima oar de la desp r irea de Arthur, am sim it ună ă ţ ţ sentiment nedefinit de încredere şi de tandre e, ca peţ vremea când tuşa Barberin m privea înainte de a mă ă îmbr işa. Vitalis era mort, eram abandonat, şi totuşi mi seăţ p rea c nu sunt singur, ca şi cum ar mai fi fost cinevaă ă al turi de mine.ă

— Ei bine? Da, micu a mea Liza, spuse tat l, aplecându-ţ ăse spre fiica lui, îl doare, dar trebuie s -i spunem adev rul,ă ă c ci, dac nu i-l spunem noi, i-l vor spune cei de la poli ie.ă ă ţ

Şi continu s -mi povesteasc cum a anun at sergen ii şiă ă ă ţ ţ cum Vitalis a fost luat de ei, în timp ce eu eram instalat în patul lui Alexis, fiul cel mare.

215

— Şi Capi?, am întrebat când a terminat de povestit.— Capi?— Da, câinele.— Nu ştiu, a disp rut.ă— Mergea pe lâng targa, a spus unul dintre copii.ă— L-ai v zut, Benjamin?ă— Da, mergea cu capul în jos pe urmele celor ce-l duceau

pe st pânul lui şi, din când în când, s rea pe targa; apoi,ă ă când era dat jos, scotea un schel l it jalnic, ca un urlet.ă ă

Bietul Capi, el, care urmase de atâtea ori, în glum ,ă înmormântarea lui Zerbino, pref cându-se, ca un bună comediant, c este trist şi sco ând nişte suspine ce-i f ceauă ţ ă s râd în hohote chiar pe copiii cei mai încrunta i, tr iaă ă ţ ă acum aievea acest rol.

Gr dinarul şi copiii lui m-au l sat singur şi, f r s ştiuă ă ă ă ă prea bine ce f ceam şi mai ales ce voi face, m-am dat josă din pat. Harpa îmi fusese pus lâng patul în care eramă ă culcat; mi-am pus-o pe um r şi-am intrat în camera în careă se retr seser gr dinarul cu copiii. Trebuia s plec, dară ă ă ă unde s m duc?… Nu ştiam, dar îmi d deam seama că ă ă ă trebuie s plec… şi plecam.ă

Nu m sim eam prea r u, eram doar foarte obosit şi mă ţ ă ă durea foarte tare capul. Când m-am dat jos din pat am avut impresia c nu m pot ine pe picioare şi m-am sprijinit deă ă ţ un scaun. Totuşi, dup un moment, m-am sim it mai bine şiă ţ am împins uşa. În cealalt camer , gr dinarul şi copiii luiă ă ă erau aşeza i la o mas lâng un foc care ardea într-unţ ă ă c min înalt, mâncând sup de varz .ă ă ă

Mirosul supei m-a ame it şi mi-a adus aminte c nuţ ă mâncasem nimic în ajun; am fost cuprins de-un fel de ame eal şi m-am cl tinat pe picioare. Se vedea pe fa aţ ă ă ţ mea c -mi era r u.ă ă

— i-e r u, b iete?, întreb gr dinarul cu o voceŢ ă ă ă ă comp timitoare.ă

I-am r spuns c , într-adev r, nu m simt prea bine şi c ,ă ă ă ă ă dac mi se va permite, aş vrea s stau pu in jos, lâng foc.ă ă ţ ă

216

Dar nu de c ldur aveam eu nevoie, ci de mâncare; foculă ă nu m ajut prea mult, iar mirosul supei, zgomotul linguriloră ă în farfurii, plesc itul celor care mâncau mi-au sporită sl biciunea.ă

Dac aş fi îndr znit, aş fi cerut o farfurie de sup ! Dară ă ă Vitalis nu m înv ase s întind mâna, nu m f cuseă ăţ ă ă ă cerşetor.

Mai bine aş fi murit de foame decât s spun: „Mi-eă foame”. De ce? Nu ştiu prea bine de ce, poate pentru c nuă voiam s cer ceea ce nu puteam s dau înapoi.ă ă

Feti a cu privirea stranie, cea care nu vorbea şi c reiaţ ă tat l ei îi spunea Liza, era în fa a mea şi, în loc s m nânce,ă ţ ă ă m privea drept în ochi. Deodat se ridic de la mas şi,ă ă ă ă luând farfuria ei plin cu sup , mi-o aduse şi mi-o puse peă ă genunchi.

Cu o voce slab , c ci nu mai aveam putere nici să ă ă vorbesc, şi schi ând un gest cu mâna, am încercat s -iţ ă mul umesc şi s-o refuz, dar tat l ei nu m l s şi-mi spuse:ţ ă ă ă ă

— Accept b iete, ceea ce Liza d este dat din toată ă ă ă inima, şi dac vrei po i s mai m nânci o farfurie de sup .ă ţ ă ă ă

Dac voiam! Farfuria de sup fu înghi it în câtevaă ă ţ ă secunde. Când am pus lingura jos, Liza, care r m seseă ă lâng mine, m privi fix, scoase un strig t care nu era ună ă ă suspin, ci, de data asta, o exclama ie de mul umire. Apoi,ţ ţ luându-mi farfuria, o întinse tat lui ei pentru a o umple dină nou şi, când fu plin , mi-o aduse, surâzându-mi atât deă blând, de încurajator, încât, cu toate c -mi era foame, amă r mas un moment privind-o, f r s iau farfuria. Ca şi primaă ă ă ă oar , supa disp ru imediat; de data aceasta surâsul copiiloră ă care m priveau se transform într-un râs adev rat, care leă ă ă umplu parc gura.ă

— Ei bine, b iete, spuse gr dinarul, dar ştiu c eşti ună ă ă mânc cios!ă

M-am roşit tot, dar, dup un moment, am crezut c esteă ă mai bine s nu ascund adev rul şi s nu m las acuzat deă ă ă ă l comie, aşa c le-am spus c nu cinasem ieri.ă ă ă

217

— Dar ai dejunat?— Nu.— Dar st pânul t u?ă ă— Nici el nu mâncase.— Deci a murit şi de frig, şi de foame.Supa îmi d du for e: m ridicai pentru a pleca.ă ţ ă— Unde vrei s te duci? m-a întrebat tat l copiilor.ă ă— Vreau s plec.ă— Unde?— Nu ştiu.— Ai prieteni la Paris?— Nu.— Cineva din satul t u?ă— Nimeni.— Unde locuieşti?— Nu avem locuin . Am sosit abia ieri.ţă— Ce vrei s faci?ă— S cânt din harp şi din gur şi s -mi câştig aşaă ă ă ă

existen a.ţ— Unde?— La Paris.— Ai face mai bine s te întorci în satul t u, la p rin ii t i.ă ă ă ţ ă— Nu am p rin i.ă ţ— Spuneai c b trânul cu barb alb nu era tat l t u?ă ă ă ă ă ă— Nu am tat .ă— Şi mama ta?— Nu am mam .ă— Trebuie s ai vreun unchi, vreo m tuş , veri,ă ă ă

verişoare, pe cineva!— Nu, nu am pe nimeni.— De unde vii?— St pânul m-a cump rat de la b rbatul doicii mele… A iă ă ă ţ

fost bun cu mine, v mul umesc din tot sufletul; şi, dacă ţ ă vre i, m întorc duminic s v cânt la harp şi s dansa i.ţ ă ă ă ă ă ă ţ

218

Spunând acestea, m îndreptasem spre uş , dar de-abiaă ă f cusem câ iva paşi c Liza, care m urma, m lu de mână ţ ă ă ă ă ă şi-mi ar t harpa surâzând.ă ă

Nu m puteam înşela.ă— Vrei s cânt?ăLiza f cu un gest cu capul şi b tu vesel din mâini.ă ă ă— Ei bine, spuse tat l, cânt -i ceva!ă ăMi-am luat harpa şi, cu toate c nu-mi era inima nici laă

cântat, nici la dansat, am început s cânt un vals, cel peă care-l ştiam mai bine. Ah! Cât aş fi vrut s cânt frumos caă Vitalis şi s -i fac pl cere acestei feti e care m înduioşa cuă ă ţ ă ochii ei!

Mai întâi m-a ascultat privindu-m fix, apoi începu să ă bat m sura cu piciorul şi, ca şi cum ar fi fost dus deă ă ă muzic , începu s se învârteasc prin buc t rie, în timp ceă ă ă ă ă fra ii şi sora ei mai mare r m seser pe scaune linişti i; nuţ ă ă ă ţ ştia s danseze vals, bineîn eles, şi nu f cea paşii obişnui i,ă ţ ă ţ dar se învârtea cu mult gra ie, cu fa a radiind de fericire.ă ţ ţ

Aşezat lâng foc, tat l ei n-o pierdea din ochi, p reaă ă ă emo ionat şi b tea din mâini. Când valsul s-a sfârşit, feti aţ ă ţ veni în fa a mea şi-mi f cu o reveren . Apoi, lovind cuţ ă ţă degetul harpa, a f cut un semn care spunea: „Mai cânt !”ă ă

Aş fi cântat pentru ea toat ziua cu pl cere, dar tat l eiă ă ă spuse c este de ajuns, pentru c nu voia ca ea s seă ă ă oboseasc învârtindu-se.ă

Atunci, în loc de-un vals, am cântat can oneta napolitanţ ă pe care o înv asem de la Vitalis.ăţ

Fereastr lâng tine-adesea am suspinată ăTot aşteptând m car o clip s o z resc…ă ă ă ă

Aceast can onet a fost pentru mine ceea ce a fostă ţ ă „Vitejii din ara mea” din „Robert-Diavolul” pentru Nourrit şiţ „Vino dup mine” din „Wilhelm Teii” pentru Duprez, adică ă bucata mea preferat , cea în care obişnuiam s dau ce amă ă

219

mai bun: muzica este melancolic şi pl cut , având cevaă ă ă tandru, care- i înc lzeşte sufletul.ţ ă

La primele m suri, Liza se aşez în fa a mea, privindu-mă ă ţ ă int în ochi, mişcând buzele ca şi cum, în gând, ar fiţ ă

repetat cuvintele pe care le rosteam: apoi, când muzica a devenit mai trist , s-a dat înapoi câ iva paşi, încât, la ultimaă ţ strof , s-a aruncat în bra ele tat lui ei plângând.ă ţ ă

— Ajunge!, mi-a spus acesta.— Este o proast , spuse unul dintre fra ii ei, cel ce seă ţ

numea Benjamin. Danseaz şi apoi, deodat , începe să ă ă plâng .ă

— Nu-i aşa de proast cum crezi! în elege mai multeă ţ decât tine, spuse sora mai mare, aplecându-se asupra ei pentru a o s ruta.ă

În acest timp, eu mi-am aşezat harpa pe um r şi m-amă îndreptat spre uş .ă

— Unde te duci?, m-a întrebat gr dinarul.ă— Plec.— Î i place chiar atât de mult meseria asta, de muzicantţ

ambulant?— Nu am alta.— Drumurile nu te sperie?— Nu am cas .ă— Totuşi, noaptea pe care ai petrecut-o afar i-a dat,ă ţ

cred, mult de gândit.— Desigur, mi-ar pl cea mai mult s am parte de un pată ă

şi de un col unde s m înc lzesc lâng foc.ţ ă ă ă ă— Vrei un pat şi un col lâng foc, dar cu muncţ ă ă

bineîn eles? Dac vrei s r mâi, vei munci şi vei tr i cu noi.ţ ă ă ă ă În elegi, nu-i aşa, c nu- i propun nici bog ie, niciţ ă ţ ăţ huzureal . Dac accep i, vei avea de tras, va trebui s - iă ă ţ ă ţ stropeşti cu sudoare pâinea pe care o vei câştiga. Dar pâinea î i va fi asigurat ; nu vei mai fi nevoit s dormi subţ ă ă cerul liber ca noaptea trecut şi s - i fie team c o s moriă ă ţ ă ă ă abandonat într-un şan sau lâng o born : seara vei g si unţ ă ă ă pat gata f cut şi când î i vei mânca supa vei aveaă ţ

220

satisfac ia de-a o fi câştigat chiar tu, ceea ce o face şi maiţ bun , te asigur. Şi apoi, dac eşti b iat bun, şi cred c eşti,ă ă ă ă aşa-mi spune inima, vei g si în noi o adev rat familie.ă ă ă

Liza se întoarse spre mine şi, printre lacrimi, m priveaă surâzând.

Surprins de aceast propunere, am r mas un momentă ă nehot rât, neîn elegând bine ce auzisem.ă ţ

Atunci, Liza se îndrept spre mine şi, luându-m deă ă mân , m duse în fa a unei icoane ce era ag at deă ă ţ ăţ ă perete; icoana îl reprezenta pe Sfântul Ioan copil, într-un cojocel.

Cu mâna f cu semn tat lui şi fra ilor ei s privească ă ţ ă ă icoana şi, în acelaşi timp, îmi mângâie cojocelul şi ar tă ă spre p rul meu care, asemenea celui al sfântului Ioan, aveaă o c rare chiar pe mijloc şi îmi c dea buclat pe umeri.ă ă

Am în eles c Liza credea c sem n cu Sfântul Ioan şi,ţ ă ă ă f r s ştiu bine de ce, mi-a f cut pl cere şi m-a emo ionat!ă ă ă ă ă ţ

— Este adev rat c seam n cu Sfântul Ioan, spuse tat l.ă ă ă ă ăLiza b tu din mâini râzând.ă— Ei bine, spuse tat l, revenind la propunerea ce mi-oă

f cuse, eşti de acord, b iete?ă ăO familie!Voi avea, deci, o familie. Ah! De câte ori acest vis atât de

dorit nu se spulberase; tuşa Barberin, doamna Milligan, Vitalis, to i, unul dup altul, disp ruser .ţ ă ă ă

Nu voi mai fi singur!Eram într-o situa ie îngrozitoare: v zusem murind un omţ ă

lâng care tr isem mai mult timp şi care era pentru mineă ă aproape ca un tat ; în acelaşi timp, îmi pierdusemă tovar şul, prietenul, pe bunul meu Capi, pe care-l iubeamă aşa de mult şi care, la rândul lui, m îndr gise. Şi, cu toateă ă astea, când gr dinarul îmi propuse s r mân la el, mă ă ă ă cuprinse un sentiment de încredere.

Deci, totul nu se sfârşise pentru mine: puteam s iauă via a de la cap t. Şi, ceea ce m atr gea mai mult decâtţ ă ă ă pâinea despre care mi se vorbise, era aceast familie peă

221

care o vedeam atât de unit , aceast via de familie ce miă ă ţă se promitea.

B ie ii vor fi fra ii mei. Mica şi frumoasa Liza va fi soraă ţ ţ mea.

În visele mele copil reşti îmi imaginasem de nenum rateă ă ori c -mi voi g si tat l şi mama, dar nu m gândisemă ă ă ă niciodat la fra i şi surori. Şi iat c acum mi se ofereaă ţ ă ă aceast şans .ă ă

Este adev rat c nu erau fra ii mei buni de sânge, dară ă ţ puteam deveni chiar mai mult împrietenindu-ne: pentru asta nu trebuie decât s -i iubesc (ceea ce eram dispus să ă fac) şi s m fac iubit de ei, ceea ce nu era greu, c ciă ă ă p reau to i buni la suflet.ă ţ

Mi-am dat jos repede harpa de pe um r.ă— Iat un r spuns, spuse tat l râzând, şi chiar unul bun.ă ă ă

V d c este pl cut pentru tine. Aga - i instrumentul acolo,ă ă ă ţă ţ b iete. Şi în ziua când nu te vei mai sim i bine cu noi i-l veiă ţ ţ putea lua de acolo şi vei pleca, numai c trebuie s fii cuă ă grij şi s faci ca rândunelele şi privighetorile, s - i alegiă ă ă ţ bine anotimpul când vei porni la drum.

Casa la poarta c reia ne pr buşisem frân i de oboseală ă ţ ă inea de Glacière, iar gr dinarul care locuia aici se numeaţ ă

Acquin. În momentul când am fost primit în aceast cas ,ă ă familia num ra cinci persoane: tat l, c ruia aveam s -iă ă ă ă spun nenea Pierre, doi b ie i, Alexis şi Benjamin, şi două ţ ă fete, Etiennette, cea mai mare, şi Liza, cel mai mic dintre copii.

Liza era mut , dar nu din naştere, adic mu enia nu eraă ă ţ consecin a surzeniei. Timp de doi ani vorbise, apoi,ţ deodat , înainte de-a împlini patru ani, îşi pierduse glasul.ă Acest accident, survenit în urma unui puternic şoc emo ional, nu-i atinsese şi inteligen a, care, din contr , seţ ţ ă dezvolta cu o precocitate extraordinar : nu numai că ă în elegea totul, dar reuşea s se exprime, prin mimic şiţ ă ă gesturi, s spun astfel totul. În familiile s race şi chiar înă ă ă multe alte familii, infirmitatea unui copil duce adesea la

222

abandonare sau la respingerea lui. Dar nu la fel s-a întâmplat şi cu Liza, care, datorit vioiciunii şi dr g l şenieiă ă ă ă ei, bun t ii expansive, a sc pat acestei fatalit i. Fra ii ei oă ăţ ă ăţ ţ suportau f r s -i aminteasc de infirmitatea ei; tat l ei nuă ă ă ă ă avea ochi decât pentru ea, sora ei mai mare, Etiennette, o adora.

Alt dat , dreptul primei n scute era un avantaj înă ă ă familiile nobile. Ast zi, în familiile de muncitori, este o dură ă responsabilitate de-a fi prima n scut . Doamna Acquină ă murise la un an dup ce-o n scuse pe Liza şi, din ziuaă ă aceea, Etiennette, care nu avea decât doi ani mai mult decât fratele mai mare, luase locul mamei, preluând îngrijirea întregii familii. În loc s se duc la şcoal , a trebuită ă ă s r mân acas , s g teasc , s coas un nasture sau să ă ă ă ă ă ă ă ă ă peticeasc hainele tat lui sau ale fra ilor ei şi s-o duc peă ă ţ ă Liza în bra e; tat l parc uitase c este fiica lui, iar fra ii cţ ă ă ă ţ ă este sora lor şi se obişnuiser s-o considere un fel deă servitoare pe care n-o menajau, c ci ştiau c nu va p r siă ă ă ă casa şi nu se va sup ra niciodat .ă ă

Etiennette nu avusese timp s fie un copil, s se joace, să ă ă râd . Trebuise s-o in pe Liza în bra e, s -l duc peă ţ ă ţ ă ă Benjamin de mân , s lucreze toat ziua, sculându-se cuă ă ă noaptea în cap pentru a preg ti supa tat lui ei, înainte caă ă acesta s plece s -şi duc marfa la pia , se culcase târziuă ă ă ţă pentru a pune totul în ordine dup cin , sp lase rufeleă ă ă copiilor, udase gr dina, vara, când avea un moment liber,ă se sculase noaptea pentru a pune rogojini peste straturile de flori când venea bruma, frigul. La paisprezece ani, fa aţ ei era trist şi melancolic , parc ar fi fost o fat b trân deă ă ă ă ă ă treizeci şi cinci de ani. Totuşi, avea o expresie de blânde eţ şi resemnare.

Nu trecuser nici cinci minute de când îmi atârnasemă harpa în cuiul în care mi se spusese şi începusem să povestesc cum am fost surprinşi de frig şi de oboseal cândă ne întorceam de la Gentilly, unde sperasem s dormim înă

223

carier , când am auzit un râcâit la uşa ce d dea spreă ă gr din şi un schel l it.ă ă ă ă

— Este Capi, am spus, ridicându-m repede.ăDar Liza mi-o lu înainte, fugi la uş şi o deschise.ă ăS rmanul Capi s ri repede spre mine şi, când l-am luat înă ă

bra e, începu s -mi ling fa a, sco ând schel l ieli deţ ă ă ţ ţ ă ă bucurie; îi tremura tot corpul.

— Şi Capi?, am întrebat, întrebarea mea fu în eleasţ ă imediat.

— Ei bine, Capi va r mâne cu tine.ăCa şi cum ar fi în eles, câinele s ri jos din bra e şi,ţ ă ţ

punându-şi l bu a dreapt în dreptul inimii, salut . Copiiiă ţ ă ă râser , mai ales Liza, şi pentru a-i amuza am vrut s -l fac să ă ă interpreteze una dintre piesele din repertoriul s u, dar n-aă vrut s m asculte şi, s rindu-mi pe genunchi, a început dină ă ă nou s m ling pe fa , apoi, dup ce coborî, începu s mă ă ă ţă ă ă ă trag de mâneca hainei.ă

— Vrea s plec cu el.ă— S te duc la st pânul t u.ă ă ă ăPoli iştii care-l luaser pe Vitalis spuseser c m vorţ ă ă ă ă

interoga şi c vor veni în timpul zilei, dup ce m voi trezi şiă ă ă m voi înc lzi. Nu puteam s -i aştept. Eram ner bd tor să ă ă ă ă ă aflu nout i despre Vitalis. Poate c nu murise aşa cum seăţ ă crezuse? Eu nu murisem. Poate c şi el, ca şi mine, îşiă revenise.

V zându-mi neliniştea şi b nuind care era cauza,ă ă gr dinarul m conduse la comisariat, unde mi s-au pus zeciă ă de întreb ri, la care nu am r spuns decât dup ce am fostă ă ă sigur c Vitalis a murit. Ceea ce ştiam era simplu şi amă povestit. Dar comisarul voia s ştie mai multe şi m-aă interogat îndelung despre Vitalis şi despre mine.

Despre mine i-am spus c nu aveam p rin i şi c Vitalisă ă ţ ă m închiriase, pl tindu-i în avans o sum de bani b rbatuluiă ă ă ă doicii mele.

— Şi acum?, m întreb comisarul.ă ăAuzind aceast întrebare, gr dinarul interveni.ă ă

224

— Îl lu m la noi, dac binevoi i s ni-l încredin a i.ă ă ţ ă ţ ţ Comisarul nu numai c nu avea nimic împotriv s mă ă ă ă încredin eze gr dinarului, dar îl felicit pentru gestul lui.ţ ă ă

Acum trebuia s r spund la întreb rile pe care voia s miă ă ă ă le pun despre Vitalis şi asta era foarte greu, c ci nu ştiamă ă nimic sau aproape nimic despre el.

Exista, totuşi, un mister despre care aş fi vrut s vorbesc:ă era vorba despre ultima noastr reprezenta ie, când Vitalisă ţ cântase atât de frumos, încât provocase admira ia şiţ mirarea doamnei aceleia; era şi amenin area lui Garofoli,ţ dar m întrebam dac nu era cazul s nu spun nimic despreă ă ă acest subiect.

Ceea ce st pânul meu ascunsese cu atâta grij toată ă ă via a lui, trebuia oare scos la lumin dup moartea sa?ţ ă ă

Nu îi este prea uşor unui copil s ascund ceva unuiă ă comisar de poli ie care-şi cunoaşte meseria, c ci oameniiţ ă aceştia au un fel aparte de a te interoga, f cându-te s spuiă ă totul, chiar când nu vrei.

În cinci minute, comisarul m-a f cut s spun ceea ce euă ă voiam s ascund, iar el voia s afle.ă ă

— Trebuie s -l ducem la Garofoli, îi spuse comisarul unuiă agent de poli ie; când va ajunge pe strada Lourcine, vaţ recunoaşte casa. Urca i împreun cu el şi-l interoga i peţ ă ţ Garofoli.

Am pornit-o to i trei, agentul, gr dinarul şi cu mine.ţ ăAşa cum spusese comisarul, mi-a fost uşor s recunoscă

casa şi am urcat la etajul patru. Nu l-am v zut pe Mattia,ă care fusese probabil internat în spital. Trezindu-se cu un agent de poli ie şi recunoscându-m , Garofoli se îng lbeni;ţ ă ă cu siguran c îi era fric .ţă ă ă

Dar îşi reveni repede când afl de la agent de ce venisemă la el.

— Ah! Bietul b trân, a murit, spuse el.ă— Îl cunoşteai?— Da, foarte bine.— Ei bine! Spune-mi tot ce ştii despre el.

225

— Este foarte simplu. Numele lui nu era Vitalis, ci Carlo Balzani, şi dac a i fi tr it în Italia, acum treizeci şi cinci,ă ţ ă patruzeci de ani, acest nume ar fi de-ajuns pentru a vă spune cine era acest om. Carlo Balzani era pe atunci cel mai faimos cânt re al Italiei şi succesele lui pe marileă ţ scene au fost celebre; a cântat peste tot: la Napoli, Roma, Milano, Vene ia, Floren a, Londra, Paris. Dar a venit o zi înţ ţ care şi-a pierdut vocea şi atunci, nemaiputând fi regele artiştilor, nu a vrut ca gloria lui s -i fie compromis în teatreă ă nedemne de reputa ia lui. Şi-a p r sit numele de Carloţ ă ă Balzani şi a devenit Vitalis, ascunzându-se de to i cei care-lţ cunoscuser în timpurile bune; totuşi, trebuia s tr iasc . Aă ă ă ă încercat mai multe meserii, dar nu a reuşit; dec zând dină ce în ce mai mult, s-a f cut dresor de câini. Dar în mizeriaă lui îi r m sese mândria şi ar fi murit de ruşine dac publiculă ă ă ar fi aflat c str lucitul Carlo Balzani devenise bietul Vitalis.ă ă

O întâmplare nefericit m f cuse s -i aflu secretul.ă ă ă ăAceasta era deci explica ia misterului care m intrigaseţ ă

atâta.Bietul Carlo Balzani! Scump Vitalis!

226

20 Gr dinară

t pânul meu avea s fie înmormântat a doua zi şiă ă gr dinarul îmi promise s m duc la înmormântare.ă ă ă ă Dar a doua zi nu am putut s m scol din pat, c ciă ă ă

am f cut febr mare, care începu cu frisoane urmate deă ă bufeuri; aveam impresia c pieptul îmi luase foc şi c eramă ă bolnav ca Sufle el, dup noaptea petrecut în copac, înţ ă ă z pad .ă ă

SDe fapt, f cusem o aprindere la pl mâni din cauzaă ă

frigului pe care îl îndurasem în noaptea în care bietul meu st pân şi cu mine c zusem epuiza i în fa a por iiă ă ţ ţ ţ gr dinarului.ă

Aceast aprindere la pl mâni m-a f cut s -mi dau seamaă ă ă ă de bun tatea familiei Acquin şi, mai ales, de devotamentulă lui Etiennette.

Cu toate c oamenii s raci nu apeleaz de obicei laă ă ă medic, familia Acquin f cu excep ie de la regul pentruă ţ ă mine, atât de violent era boala ce m cuprinsese. Mediculă ă ce fusese chemat nu avu nevoie s m examineze îndelungă ă şi nici s i se explice în detaliu ce se întâmplase pentru a-şiă da seama ce boal aveam; imediat spuse c trebuie s fiuă ă ă dus la spital.

Era lucrul cel mai simplu şi cel mai uşor de f cut. Totuşi,ă acest sfat nu fu acceptat de gr dinar.ă

— Dac a c zut la poarta noastr , spuse el, şi nu la cea aă ă ă spitalului, la noi trebuie s r mân .ă ă ă

Medicul a încercat s combat acest ra ionament fatalist,ă ă ţ dar gr dinarul nu a cedat. Trebuia s r mân acolo, şi acoloă ă ă r mâneam.ă

227

Biata Etiennette mai ad ug la toate ocupa iile pe care leă ă ţ avea şi pe aceea de infirmier . M-a îngrijit cu blânde e,ă ţ metodic, cum ar fi f cut o maic de la spitalul Saint-Vincentă ă de Paul, f r s se enerveze vreodat , f r s uite ceva.ă ă ă ă ă ă ă Când m p r sea pentru treburile casei, o înlocuia Liza; înă ă ă delirul meu, de nenum rate ori am v zut-o la picioareleă ă patului, fixându-m cu ochii ei mari şi îngrijora i. Credeamă ţ c este îngerul meu p zitor şi-i vorbeam aşa cum îi vorbeştiă ă unui înger, povestindu-i despre speran ele şi dorin eleţ ţ mele. De atunci am considerat-o, f r s vreau, o fiină ă ă ţă ideal , înconjurat de un fel de aur , şi eram mirat s o v dă ă ă ă ă tr ind via a noastr obişnuit în loc s-o v d luându-şi zborulă ţ ă ă ă cu aripi mari şi albe.

Boala mea fu lung şi dureroas ; m-a întors chiar deă ă câteva ori, ceea ce ar fi deranjat poate nişte p rin i, dar n-aă ţ f cut-o pe Etiennette s -şi piard r bdarea, niciă ă ă ă devotamentul. Timp de mai multe nop i a trebuit s fiuţ ă supravegheat, c ci m sufocam. Alexis şi Benjamin m-auă ă vegheat, rând pe rând. În sfârşit, veni şi convalescen a, darţ deoarece boala fusese lung şi capricioas , a trebuit să ă ă aştept s vin prim vara, s înverzeasc livezile dină ă ă ă ă Glacière, pentru a putea ieşi şi eu din cas .ă

Atunci, Liza, care nu avea ce s munceasc , fiind încă ă ă prea mic , îi lu locul lui Etiennette şi ea fu cea care mă ă ă plimb pe malurile Bièvrei. Plecam la amiaz , când soareleă ă era mai puternic, şi, inându-ne de mân , mergeam încet,ţ ă urma i de Capi. Prim vara fu blând şi frumoas în anulţ ă ă ă acela sau cel pu in aşa a r mas în amintirea mea, ceea ceţ ă era acelaşi lucru.

Cartierul ce se afl între Maison-Blanche şi Glacière esteă foarte cunoscut de parizieni; se ştie c exist undeva oă ă mic vale, dar deoarece râul care o scald se numeşteă ă Bièvre, se spune şi se crede c aceast vale este unulă ă dintre locurile cele mai murdare şi mai triste de la marginea Parisului. Dar nu este aşa, locul fiind cu totul altfel decât se crede. Râul Bièvre, pe care lumea îl ponegreşte din cauza

228

industriilor din mahalaua Saint-Marcel şi nu dup cum arată ă el la Verrières sau Rungis, curge acolo, sau cel pu in curgeaţ pe vremea mea, printre s lcii şi plopi, şi pe malurile lui seă întindeau livezi înverzite care urcau uşor pe coasta unor deluşoare înconjurate de case şi gr dini; iarba eraă proasp t şi viguroas prim vara, p r lu ele înstelauă ă ă ă ă ă ţ covorul de smarald şi prin s lciile care înmugureau şi plopiiă ai c ror muguri erau plini de o r şin vâscoas , p s rile,ă ă ă ă ă ă mierlele, silvia de gr din , cintezoiul zburau bucurându-seă ă în cântecele lor c suntem înc la ar şi nu în oraş.ă ă ţ ă

Aşa vedeam eu aceast mic valeă ă – care s-a schimbat de atunci – destul de mult – şi impresia pe care mi-a l sat-oă este înc vie în mintea mea, ca în prima zi. Dac aş fiă ă pictor, v-aş desena perdeaua de plopi f r a omite niciună ă copac, şi marile s lcii cu agrişii spinoşi care le înverzeauă vârfurile, cu r d cinile bine înfipte în trunchiul lor putrezit,ă ă şi povârnişurile fortifica iilor pe care ne d deam pe gheaţ ă ţă într-un singur picior, şi Dealul Prepeli elor cu moara lui deţ vânt, şi curtea Saint-Hélène cu sp l toresele ei, şiă ă t b c riile care murd reau şi otr veau apele râului, şiă ă ă ă ă ferma ospiciului Sainte-Anne, unde bie ii nebuni careţ cultiv p mântul trec pe lâng tine cu un surâs tâmp, cuă ă ă mâinile b l ng nindu-se sau cu gura deschis şi cu limbaă ă ă ă atârnându-le, strâmbându-se îngrozitor.

În plimb rile noastre, bineîn eles c Liza nu vorbea, dar,ă ţ ă lucru ciudat, nu aveam nevoie de cuvinte, ne priveam şi ne în elegeam atât de bine din priviri, încât nici eu nu maiţ vorbeam.

Cu timpul, for ele mi-au revenit şi am început s lucrez laţ ă gr din ; aşteptam acest moment cu ner bdare, c ci voiamă ă ă ă s fac pentru ceilal i ce f ceau şi ei pentru mine, adic să ţ ă ă ă muncesc pentru ei şi s le dau, dup puterile mele, ceeaă ă ce-mi d duser şi ei. Nu muncisem niciodat , c ci, oricât deă ă ă ă penibile sunt drumurile lungi, ceea ce f cusem înă peregrin rile cu Vitalis nu putea fi considerat o muncă ă neîntrerupt , care s cear voin şi sârg, dar mi se p reaă ă ă ţă ă

229

c voi munci bine, cel pu in cu tragere de inim , ca şi cei peă ţ ă care îi vedeam în jurul meu. Era anotimpul în care micsandrele apar pe pie ele Parisului, şi nenea Acquinţ cultiva aceste flori, gr dina fiind plin cu ele: aveam floriă ă roşii, albe, violete, plantate pe culori, separate în l di e, înă ţ aşa fel încât vedeam rânduri albe, rânduri roşii, ceea ce era o încântare… Seara, înainte ca l di ele s fie închise, aerulă ţ ă era înmiresmat de parfumul tuturor acestor flori.

Sarcina care mi s-a dat, inând seama de for ele meleţ ţ înc slabe, consta în a ridica diminea a capacele cuă ţ geamuri ale l di elor, dup ce trecuse frigul, şi s le închidă ţ ă ă seara, înainte de-a se l sa bruma. Ziua trebuia s le acop ră ă ă cu paie pe care le aşezam deasupra pentru a le feri de soare. Nu era nici greu, nici nepl cut, dar dura mult timp,ă c ci aveam câteva sute de capace pe care trebuia s leă ă mişc de dou ori pe zi şi tot atâtea l di e s le supravegheză ă ţ ă pentru a le feri de soarele puternic sau, dimpotriv , pentruă a-i permite luminii soarelui s p trund în untru cândă ă ă ă acesta nu era prea tare.

În acest timp, Liza r mânea lâng roata care ajuta laă ă scoaterea apei necesare ud rii plantelor şi atunci cândă b trâna Cocotte, cu ochii acoperi i cu masca de piele şiă ţ obosit s mai învârt roata, încetinea pasul, ea o gr beaă ă ă ă pocnind dintr-o biciuşca. Unul dintre fra i golea g le ile cuţ ă ţ ap , iar cel lalt îl ajuta pe tat l s u: fiecare avea astfelă ă ă ă locul lui bine stabilit şi nimeni nu-şi pierdea timpul.

V zusem rani muncind în satul meu, dar nu ştiam cuă ţă cât râvn , curaj şi dragoste lucrau gr dinarii dină ă ă împrejurimile Parisului, care, scula i înainte de r s ritulţ ă ă soarelui şi culca i mult timp dup ce acesta apunea,ţ ă munceau din greu toat ziua. V zusem cultivându-seă ă p mântul, dar nu ştiam cât îl puteau face s produc ,ă ă ă nel sându-i nicio clip de r gaz. Am fost la o bun şcoal laă ă ă ă ă nenea Acquin.

Nu am muncit tot timpul la l di ele cu flori, pentru c mi-ă ţ ăam revenit şi mi-am rec p tat în curând for ele, aşa c amă ă ţ ă

230

avut satisfac ia s pot cultiva şi eu ceva şi s v d cumţ ă ă ă creşte şi rodeşte. Era un lucru f cut de mine, aş putea ziceă crea ia mea, şi asta mi-a dat un fel de sentiment deţ mândrie; eram deci bun la ceva, o puteam dovedi şi, ceea ce era şi mai satisf c tor, sim eam acest lucru. Asta, v potă ă ţ ă asigura, î i r scump r din plin truda.ţ ă ă ă

Cu toat osteneala pe care acest trai mi-o impunea, m-ăam obişnuit repede cu via a de gr dinar care nu sem naţ ă ă deloc cu existen a mea de hoinar. În loc s fiu liber caţ ă alt dat , neavând alt grij decât s merg înainte peă ă ă ă ă drumuri, acum trebuia s r mân închis între cele patruă ă ziduri ale gr dinii şi s muncesc din greu, de dimineaă ă ţă pân seara, cu c maşa transpirat în spate, ducândă ă ă stropitori pline în ambele mâini, mergând cu picioarele goale prin p mântul mocirlos, dar în jurul meu to i lucrauă ţ din greu; stropitorile tat lui erau mai grele decât ale meleă şi c maşa lui era mai ud decât ale noastre. Este o uşurareă ă s vezi c to i muncesc la fel. Şi, apoi, g sisem ceva peă ă ţ ă care crezusem c -l pierdusem pentru totdeauna: via a deă ţ familie. Nu mai eram singur, nu mai eram copilul abandonat; aveam patul meu, aveam locul meu la masa la care ne adunam cu to i. Dac , în timpul zilei, Alexis sauţ ă Benjamin îmi d deau, în joac , trecând pe lâng mine, câteă ă ă o palm , nici nu m gândeam la ea, tot aşa cum nici ei nuă ă se gândeau la cea pe care le-o d deam şi eu, iar seara, to iă ţ în jurul castronului cu sup , eram prieteni şi fra i! Pentru aă ţ spune tot adev rul, nu munceam nici noi tot timpul. Aveamă şi ceasuri de odihn , de distrac ie, scurte bineîn eles, dară ţ ţ tocmai de aceea mai pl cute.ă

Duminica dup -amiaz ne odihneam cu to ii sub o boltă ă ţ ă de vi de lâng cas . Eu îmi luam harpa din cuiul undeţă ă ă st tea toat s pt mâna şi cântam pentru ca fra ii şi surorileă ă ă ă ţ s danseze. Niciunul nu înv ase s danseze, dar Alexis şiă ăţ ă Benjamin fuseser odat la o nunt la Mille Colonnes şi-şiă ă ă aminteau, mai mult sau mai pu in, de paşii de dans. Acesteţ amintiri îi ghidau. Când se plictiseau de dans, m puneauă

231

s -mi cânt restul repertoriului, şi can oneta mea napolitană ţ ă producea aceeaşi impresie puternic asupra Lizei.ă

Fereastr lâng tine-adesea am suspinat…ă ă

Niciodat nu am cântat ultima strof f r s -i v d ochii înă ă ă ă ă ă lacrimi. Atunci, pentru a o înveseli, jucam împreun cu Capiă o scenet comic . Şi pentru el aceste duminici erau zile deă ă s rb toare, care îi aduceau aminte de trecut, iar când îşiă ă termina rolul aveam impresia c ar fi vrut s -l ia de laă ă cap t.ă

Aceste duminici erau şi pentru mine zile în care mă gândeam la Vitalis. Cântam la harp şi din gur ca şi cumă ă ar fi fost şi el de fa .ţă

Bunul Vitalis! Pe m sur ce creşteam, creştea şiă ă respectul meu pentru memoria sa. În elegeam mai bine ceţ însemnase el pentru mine.

Trecur astfel doi ani şi, pentru c nenea Acquin m luaă ă ă adesea cu el la pia , pe Cheiul cu Flori, la Madeleine, sauţă la Castelul de Ap , sau la florarii c rora le duceam planteleă ă noastre, ajunsesem s cunosc pu in câte pu in Parisul şi să ţ ţ ă în eleg c , dac nu era un oraş din marmur şi aur, aşaţ ă ă ă cum mi-l închipuisem cândva, nu era niciun oraş noroios, aşa cum crezusem când intrasem pe la Charenton în cartierul Mouffetard.

Am v zut monumentele, am şi vizitat câteva, m-amă plimbat de-a lungul cheiurilor, pe bulevarde, în gr dinileă Luxembourg, Tuileries, pe Champs-Elysées. Am v zută nenum rate statui, am privit fascinat mul imea care seă ţ înghesuia peste tot. Mi-am f cut o idee ce înseamn via aă ă ţ unei mari capitale.

Din fericire, educa ia mea nu s-a f cut numai privindţ ă totul în timpul plimb rilor sau curselor prin Paris. Înainte deă a deveni florar pe cont propriu, Acquin lucrase la pepinierele din Gr dina Botanic şi deci fusese în contactă ă cu oameni de ştiin , ceea ce-i d duse şi lui gustul sţă ă ă

232

citeasc şi s înve e. Timp de mai mul i ani îşi folosiseă ă ţ ţ economiile pentru a-şi cump ra c r i şi orele libere pentru aă ă ţ le citi. Când s-a c s torit şi au ap rut copiii, timpul liber aă ă ă devenit foarte rar. Trebuia mai întâi s câştige pâinea ceaă de toate zilele. C r ile au fost abandonate, dar nici nu seă ţ pierduser , nici nu fuseser vândute, ci au fost p strateă ă ă într-un dulap. Prima iarn pe care am petrecut-o în familiaă Acquin a fost foarte lung , ceea ce f cu ca treburileă ă gr din ritului s fie încetinite timp de mai multe luni deă ă ă zile. Atunci, pentru a umple cu folos timpul în serile petrecute în fa a c minului, vechile c r i fur scoase dinţ ă ă ţ ă dulap şi împ r ite printre noi. Majoritatea erau lucr ri deă ţ ă botanic şi despre istoria plantelor, al turi de care se aflauă ă câteva jurnale de c l torii. Alexis şi Benjamin nuă ă moşteniser gustul tat lui pentru studiu şi, regulat, înă ă fiecare sear , dup ce-şi deschideau c r ile, adormeauă ă ă ţ dup a treia sau a patra pagin citit .ă ă ă

Eu, mai pu in dispus la somn sau mai curios din fire,ţ citeam pân sosea timpul s mergem la culcare. Primeleă ă lec ii ale lui Vitalis nu fuseser în zadar şi, spunându-miţ ă aceasta, când m culcam, m gândeam la el cu dragoste.ă ă

Dorin a mea de a înv a îi amintea lui nenea Acquin deţ ăţ epoca în care punea deoparte doi gologani din leaf pentruă a-şi cump ra c r i şi, în curând, ad ug altele celor dină ă ţ ă ă dulap, aducându-le pentru mine de la Paris. Alegerea lor o f cea fie dup titlu, fie la întâmplare; dar erau toate c r iă ă ă ţ bune şi, chiar dac au stârnit o z p ceal în mintea meaă ă ă ă lipsit de o c l uz , aceast z p ceal se şterse mai târziuă ă ă ă ă ă ă ă şi ceea ce era mai important în ele mi-a r mas în memorie.ă Orice lectur îşi aducea într-un fel sau altul contribu ia ei.ă ţ

Liza nu ştia s citeasc , dar v zându-m cufundat în c r iă ă ă ă ă ţ imediat ce aveam un moment liber, vru s ştie ce mă ă interesa aşa de mult în ele. Mai întâi a vrut s -mi ia acesteă c r i care m împiedicau s m joc cu ea. Apoi, v zând că ţ ă ă ă ă ă tot la ele m întorceam, mi-a cerut s i le citesc şi ei, iară ă dup aceea s-o înv s citeasc .ă ăţ ă ă

233

Cu toat infirmitatea ei, datorit inteligen ei cu care eraă ă ţ înzestrat , am reuşit s-o fac s în eleag . Dar lectura meaă ă ţ ă cu glas tare îi pl cea cel mai mult.ă

Aceasta crea o nou leg tur între noi. Retras în ea, cuă ă ă ă o inteligen vie, neinteresând-o frivolit ile sau prostiile ceţă ăţ se spun de obicei într-o conversa ie, g sea în lectur oţ ă ă distrac ie şi o hran spiritual .ţ ă ă

Câte ore n-am petrecut astfel: ea, aşezat în fa a mea,ă ţ urm rindu-m tot timpul, şi eu citind! Adesea m opreamă ă ă când d deam peste cuvinte sau paragrafe pe care nu leă în elegeam şi o priveam. Atunci r mâneam aşa, câteodatţ ă ă mai mult timp, încercând s în elegem, apoi, când nuă ţ reuşeam, ea îmi f cea semn s continui cu un gest careă ă voia s spun „mai târziu”. Am înv at-o şi s deseneze sauă ă ăţ ă ceea ce eu numeam a desena. A luat mult timp, a fost greu, dar, în sfârşit, încetul cu încetul am reuşit. F r îndoial că ă ă ă eram un prost maestru, dar ne în elegeam, iar în elegereaţ ţ dintre maestru şi elev valoreaz chiar mai mult decâtă talentul. Ce bucurie când a desenat câteva linii în care puteam recunoaşte ce a vrut s fac ! Nenea Acquin m-aă ă îmbr işat.ăţ

— Hei, îmi spuse el râzând, aş fi fost în stare s fac oă prostie mai mare decât s te adopt pe tine. Liza î i va pl tiă ţ ă asta ceva mai târziu.

„Mai târziu”, adic atunci când va vorbi, c ci nuă ă renun aser la speran a c -şi va rec p ta glasul. Mediciiţ ă ţ ă ă ă spuneau c , pentru moment, nu puteau face nimic şi că ă trebuiau s aştepte o criz .ă ă

„Mai târziu” însemna şi gestul trist pe care-l f cea eaă când îi cântam. A vrut s-o înv s cânte la harp şi foarteăţ ă ă repede degetele ei s-au obişnuit s le imite pe ale mele.ă Dar bineîn eles c nu putea s înve e s cânte din gur şiţ ă ă ţ ă ă asta o întrista. Adesea am v zut lacrimi în ochii ei care-şiă m rturiseau astfel triste ea şi am r ciunea. Dar, datorită ţ ă ă ă caracterului ei bun şi blând, triste ea se risipea repede: îşiţ

234

ştergea ochii şi, cu un surâs resemnat, îmi f cea acel gestă „mai târziu”.

Adoptat de nenea Acquin şi tratat ca un frate de c treă copiii s i, probabil c-aş fi r mas pentru totdeauna laă ă Glacière, dac o catastrof nu mi-ar fi schimbat înc o dată ă ă ă via a. Probabil c mi-era scris s nu fiu mult timp fericit,ţ ă ă c ci atunci când credeam c mi-am g sit echilibrul, soartaă ă ă m-a aruncat iar, din cauza unor evenimente independente de voin a mea, într-o existen aventuroas .ţ ţă ă

235

21 Familia împr ştiată ă

rau unele zile când, fiind singur, m tot gândeam şi-miă spuneam:E

— Eşti prea fericit, b iete, situa ia asta nu va dura! Ce seă ţ va întâmpla şi cum va veni nenorocirea nu puteam să prev d, dar eram aproape sigur c aceasta va veni nuă ă peste mult vreme.ă

Asta m f cea s fiu adesea trist; dar, pe de alt parte,ă ă ă ă acest lucru avea şi o parte bun ; pentru a evita orice fel deă nenorocire, m str duiam s fac tot mai bine ceea ceă ă ă aveam de f cut, gândindu-m c , dac va interveni ceva,ă ă ă ă asta se va întâmpla doar din cauza mea.

Nu a fost din cauza mea, dar, chiar dac m-am înşelată asupra acestui punct, am presim it din timp nenorocirea.ţ

Am spus c nenea Acquin cultiva micsandre; este oă cultur destul de uşoar , pe care gr dinarii din jurulă ă ă Parisului o reuşesc foarte bine. Şi ce dovad ar putea fi maiă conving toare decât florile mari şi frumoase pe care leă aduc în pia , în aprilie şi mai? Singura îndemânare ce seţă cere gr dinarului este de-a alege plantele cu flori duble,ă c ci moda respinge florile simple. Dar, deoarece semin eleă ţ ce se pun în p mânt dau atât flori simple, cât şi flori dubleă aproape în aceeaşi propor ie, interesul este s p strezi doarţ ă ă plantele cu flori duble, altfel ai fi nevoit s îngrijeşti cu mariă eforturi jum tate din plante, pe care s le arunci apoi înă ă momentul în care vor înflori, adic dup un an de cultur .ă ă ă Aceast opera ie se face dup examinarea frunzelor şi aă ţ ă tulpinii. Pu ini gr dinari ştiu s-o fac şi este chiar un secretţ ă ă care s-a p strat din tat în fiu în câteva familii.ă ă

236

Când cultivatorii de micsandre vor s fac alegereaă ă plantelor duble, se adreseaz unora dintre confra ii lor careă ţ posed acest secret şi aceştia fac o „vizit ” acas , la fel caă ă ă medicii sau exper ii, s dea „consulta ii”.ţ ă ţ

Nenea Acquin era unul dintre cei mai renumi i specialiştiţ din jurul Parisului, astfel c , în momentul în care trebuia să ă aib loc aceast opera ie, toate zilele îi erau ocupate.ă ă ţ Atunci, pentru noi, şi mai ales pentru Etiennette, era perioada cea mai grea, c ci între colegi nu faci vizite f ră ă ă s bei un litru, câteodat doi sau chiar trei de vin, şi, după ă ă ce vizita astfel doi sau trei gr dinari, nenea Acquin seă întorcea acas roşu la fa , cu limba împleticit şi cuă ţă ă mâinile tremurând.

Niciodat Etiennette nu se culca înainte de întoarcereaă tat lui ei, chiar atunci când acesta revenea foarte, foarteă târziu. Atunci când eram treaz sau când zgomotul pe care-l f cea m trezea, auzeam conversa ia dintre ei:ă ă ţ

— De ce nu te-ai culcat?, întreba nenea Acquin.— Pentru c am vrut s fiu sigur c nu ai nevoie deă ă ă ă

ceva.— Deci, domnişoara Jandarm m supravegheaz !ă ă— Dac nu te-aş fi aşteptat, cu cine ai mai fi vorbit?ă— Vrei s vezi dac nu merg pe dou c r ri; ei, uit -te,ă ă ă ă ă ă

pun pariu c ajung la uşa camerei copiilor f r s mergă ă ă ă al turi de şirul sta de pietre.ă ă

Din buc t rie se auzea un zgomot de paşi împletici i,ă ă ţ apoi se l sa t cerea.ă ă

— Liza este bine?, întreba el.— Da, doarme. Ar fi bine s nu faci zgomot.ă— Nu fac zgomot. Merg drept... trebuie s merg drept,ă

deoarece fetele îşi acuz ta ii. Ce-a spus Liza când a v zută ţ ă c nu m întorc pentru cin ?ă ă ă

— Nimic. A privit locul t u gol de la mas .ă ă— Ah! A privit locul meu gol.— Da.— De mai multe ori? A privit de mai multe ori?

237

— Adesea.— Şi ce spunea?— Ochii ei spuneau c nu eşti acolo.ă— Atunci, te întreba de ce nu sunt acolo şi tu îi

r spundeai c sunt cu prietenii?ă ă— Nu, nu m întreba nimic şi eu nu-i r spundeam nimic;ă ă

ştia bine unde eşti.— Ştia, ştia c … A adormit de mult?ă— Nu, numai de un sfert de or ; voia s te aştepte.ă ă— Şi tu, tu ce voiai?— Voiam s nu te vad când te întorci.ă ăApoi, dup un moment de linişte, vocea tat lui se auzeaă ă

din nou:— Tiennette, eşti o fiic bun . Ascult , mâine m duc laă ă ă ă

Louisot… Ei bine, î i jur, ascult bine, î i jur c m întorc laţ ă ţ ă ă cin ; nu vreau s m mai aştep i şi nici ca Liza s adoarmă ă ă ţ ă ă îngrijorat .ă

Dar promisiunile, jur mintele nu erau întotdeaunaă respectate şi nu se întorcea mai devreme, dac accepta ună pahar cu vin. Acas , Liza era atotputernic , dar în afar uitaă ă ă şi de ea.

— Vezi tu, spunea tat l, bei un pahar f r s te gândeşti,ă ă ă ă c ci nu- i po i refuza prietenii; îl bei pe al doilea pentru c l-ă ţ ţ ăai b ut pe primul şi eşti hot rât s nu-l bei pe al treilea, dară ă ă când bei i se face sete. Apoi, vinul i se urc la cap; ştii cţ ţ ă ă atunci când bei ui i de necazuri, nu te mai gândeşti laţ datorii, vezi totul însorit; ieşi din pielea ta pentru a te plimba într-alt lume, lumea în care ai vrea s te duci. Şiă ă bei. Asta-i!

Trebuie s spun c nu se întâmpla prea des acest lucru,ă ă de altfel nici perioada cât ine aceast opera iune deţ ă ţ alegere a micsandrelor nu este prea lung , iar dup ceă ă trecea sezonul, tat l, nemaiavând motive s plece deă ă acas , nu mai pleca. Nu-i pl cea s se duc singur laă ă ă ă bodeg şi nici s -şi piard timpul.ă ă ă

238

Dup ce se termina perioada micsandrelor, preg teamă ă alte flori, c ci nu era obiceiul ca un gr dinar s lase un locă ă ă gol în gr din ; dup ce ai vândut anumite flori şi le-a trecută ă ă vremea, altele le iau locul.

Pentru un gr dinar care munceşte ca s -şi vând cât maiă ă ă bine florile la pia , arta const în a le aduce în momentulţă ă în care are şansa s ob in cel mai bun pre pe ele, iară ţ ă ţ acest moment este cel al s rb torilor, îndeosebi de Sfântulă ă Petru, de Sfânta Maria şi de Sfântul Ludovic, c ci num rulă ă celor ce poart numele de Petru, Maria, Ludovic sau Luizaă este mare şi, deci, şi num rul ghivecelor sau al bucheteloră ce se vând în acele zile pentru a înso i ur rile de „La mul iţ ă ţ ani!” adresate unei rude sau unui prieten este la fel de mare. Toat lumea a v zut în perioada acestor s rb toriă ă ă ă str zile Parisului pline de flori, nu numai în flor rii sau înă ă pie e, ci şi pe trotuare, în col ul str zilor, pe trepteleţ ţ ă caselor, peste tot unde se poate amenaja o tarab .ă

Dup perioada micsandrelor, nenea Acquin se preg teaă ă pentru marile s rb tori din lunile iulie şi august, când cadă ă Sfânta Maria sau Sfântul Ludovic; pentru aceast ocazieă cultivam mii de margarete, cerceluşi, leandri, cât puteau cuprinde r sadni ele şi l zile noastre; toate aceste planteă ţ ă trebuiau s înfloreasc în ziua respectiv , nici mai devreme,ă ă ă c ci ar fi fost trecute în ziua vânz rii, nici mai târziu, c ci nuă ă ă ar fi fost înflorite. Acest lucru cere un anumit talent, c ci nuă po i fi st pân pe soare sau pe vreme. Acquin era unţ ă maestru în aceast art , niciodat florile lui nu ajungeau peă ă ă pia nici prea devreme, nici prea târziu. Dar cât grij !ţă ă ă Cât munc !ă ă

În momentul în care s-au întâmplat cele pe care vi le povestesc, anotimpul se anun a excelent: eram la începutulţ lui august şi florile noastre erau tocmai cum trebuie. În gr din , margaretele îşi ar tau corolele gata s înfloreasc ,ă ă ă ă ă iar în r sadni e sau în l di e, ale c ror capace cu geamuriă ţ ă ţ ă erau date cu lapte de var pentru a cerne lumina, cerceluşii şi leandrii începeau s înfloreasc . Erau ca nişte bucheteă ă

239

sau piramide pline de boboci de sus pân jos, privelişteaă era superb , şi-l vedeam pe nenea Acquin cum îşi frecaă adesea mâinile cu mul umire.ţ

— Sezonul va fi bun, le spunea el b ie ilor.ă ţŞi, surâzând, f cea socoteala banilor pe care-i va ob ineă ţ

din vânzarea florilor.S-a muncit din greu pentru a se ajunge aici, f r o or deă ă ă

repaus, chiar şi duminicile. Totul fiind în ordine, nenea Acquin s-a hot rât s ne recompenseze într-un fel şi s neă ă ă duc , pe 5 august, la Arcueil, la un prieten de-ai lui,ă gr dinar ca şi el. Chiar şi Capi va veni cu noi. Urma să ă lucr m pân pe la ora trei sau patru, apoi, dup ce vomă ă ă închide poarta cu cheia, ne vom duce veseli la Arcueil, unde vom ajunge pe la ora cinci sau şase; dup cin , vom plecaă ă imediat spre cas , ca s nu ajungem prea târziu şi s fimă ă ă din nou la lucru, luni devreme, odihni i şi binedispuşi. Ceţ bucurie!

Dup ce în cursul dimine ii am f cut totul aşa cum s-aă ţ ă hot rât, cu câteva minute înainte de ora patru neneaă Acquin închidea poarta cu cheia.

— La drum cu to ii, spuse el bucuros.ţ— Înainte, Capi!Şi luând-o pe Liza de mân am început s fug cu ea,ă ă

înso i i de l tratul vesel al lui Capi, care s rea pe lâng noi.ţ ţ ă ă ă Credea, probabil, c o pornisem pentru mai mult timp laă drum, ceea ce sunt sigur c ar fi preferat decât s steaă ă acas , unde se plictisea, c ci nu puteam întotdeauna s mă ă ă ă ocup de el, ceea ce-i pl cea mai mult decât orice.ă

Eram cu to ii îmbr ca i de duminic , cu hainele bune deţ ă ţ ă ieşit în oraş; unii dintre cei pe care-i întâlneam se întorceau pe strad dup noi s ne vad mai bine. Nu ştiu cumă ă ă ă ar tam eu, dar Liza, cu p l ria ei de pai, cu rochia albastră ă ă ă şi cu ghetu ele de pânz cenuşie, era cea mai dr gu fatţ ă ă ţă ă şi cea mai vesel . Era gra ia şi vivacitatea întruchipat ,ă ţ ă ochii, n rile frem t toare, umerii, bra ele, totul în ea strigaă ă ă ţ de bucurie.

240

Timpul s-a scurs aşa de repede, încât nici nu mi-am dat seama când a trecut: tot ce ştiu este c , aproape deă sfârşitul cinei, unul dintre noi observ cum cerul seă acoperise cu nori negri spre apus şi, cum mâneam afar ,ă sub un soc mare, nu ne fu prea greu s ne d m seama că ă ă venea furtuna.

— Copii, trebuie s ne întoarcem la Glacière. La acesteă vorbe se auzi o exclama ie general :ţ ă

— Deja?Liza nu spunea nimic, dar f cu gesturi de protest şiă

negare.— Dac se porneşte vântul, zise nenea Acquin, poate să ă

ne doboare capacele l di elor. Haide i s pornim imediat laă ţ ţ ă drum!

Nu aveam ce s mai spunem; ştiam cu to ii c l di ele cuă ţ ă ă ţ capace cu geamuri sunt averea gr dinarilor şi, dac vântulă ă le-ar sparge, aceast pierdere i-ar ruina.ă

— Eu o iau înainte, iar Benjamin şi Alexis o s vin cuă ă mine. Noi o s mergem cât putem de repede. Rémi va veniă cu Etiennette şi cu Liza.

Şi, f r s mai spun nimic, o pornir în grab , în timp ceă ă ă ă ă ă noi îi urmam mai încet, Etiennette şi cu mine, potrivindu-ne paşii, dup cei ai Lizei.ă

Nu mai era vorba s râdem, s fugim sau s zburd m.ă ă ă ăCerul devenea din ce în ce mai întunecat, în timp ce

furtuna se apropia cu paşi repezi, precedat de nori deă praf, pe care vântul, ce se pornise dintr-o dat , îl învârtejeaă pe drum. Când aceşti nori ne înconjurau trebuia s neă oprim, s ne întoarcem cu spatele spre vânt şi s neă ă acoperim ochii cu ambele mâini, c ci praful ne orbea; dacă ă respirai, sim eai în gur gust de p mânt.ţ ă ă

Tunetele se auzeau venind din dep rtare şi bubuiturileă lor r sunau tot mai aproape, în vreme ce fulgerele br zdauă ă cerul.

241

Etiennette şi cu mine am luat-o pe Liza de mân şi oă tr geam dup noi, dar ne urma cu greu şi nu puteamă ă merge atât de repede pe cât am fi vrut.

Vom reuşi s ajungem înainte de izbucnirea furtunii?ăNenea Acquin, Benjamin şi Alexis ajunseser oare?ăPentru ei era vorba de ceva mult mai important: s pună ă

l di ele la ad post, adic s le închid capacele, pentru caă ţ ă ă ă ă vântul s nu le poat r sturna şi sparge; noi nu aveam altă ă ă ă grij decât aceea de a nu fi uda i de ploaie.ă ţ

Bubuiturile tunetelor erau din ce în ce mai apropiate şi norii deveniser atât de negri, încât p rea c se l saseă ă ă ă noaptea. Când vântul reuşea s îi împr ştie pu in, puteaiă ă ţ z ri printre ei adâncuri ruginii. Era limpede c aceşti nori seă ă vor desc rca în curând.ă

Lucru ciudat! Printre tunete am desluşit un zgomot neobişnuit care venea spre noi şi pe care nu mi-l puteam explica. Parc era zgomotul unui regiment de cavalerie careă fugea pentru a se ad posti de furtun , dar o astfel de fugă ă ă mi se p rea un lucru absurd: ce s caute acel regiment într-ă ăun cartier m rginaş al Parisului.ă

Deodat începu s cad grindina; câteva bobite laă ă ă început ne lovir fe ele, apoi, aproape instantaneu, se porniă ţ o adev rat avalanş ; a trebuit s ne ad postim sub oă ă ă ă ă poart înalt .ă ă

Şi atunci am v zut c zând grindina cea mai teribil ce seă ă ă poate imagina. Într-o clipit , strada a fost acoperit cu ună ă strat alb ca în plin iarn ; grindina era mare, ca un ou deă ă porumbel, şi c zând f cea un zgomot asurzitor, întret iată ă ă din când în când de zgomotul geamurilor sparte. Odat cuă grindina care se rostogolea de pe acoperişuri c deau înă strad tot felul de lucruri: buc i de igl , moloz, c r miziă ăţ ţ ă ă ă sf râmate, în special buc i de ardezie care p reau nişteă ăţ ă pete negre pe albea a grindinei.ţ

— Geamurile de la l di e!, strig Etiennette. Tot la ele mă ţ ă ă gândeam şi eu.

— Poate c nenea Acquin a ajuns la timp.ă

242

— Chiar dac ar fi ajuns înainte de începerea grindinei,ă nu a avut timp s le acopere cu rogojini: totul se va pierde.ă

— Se spune c grindina cade doar în anumite p r i…ă ă ţ— Suntem prea aproape ca s putem spera c ne-aă ă

ocolit. Dac a c zut în gr din ca aici, bietul tata va fiă ă ă ă ruinat; oh, Doamne, se baza aşa de mult pe vânzarea florilor şi avea atâta nevoie de banii ştia!ă

F r s cunosc prea bine valoarea lucrurilor, auzisemă ă ă adesea spunându-se c pre ul capacelor cu geamuri era deă ţ o mie cinci sute sau o mie opt sute de franci suta, aşa că am în eles imediat ce dezastru ar fi fost pentru noi dacţ ă grindina ne-ar fi spart cele cinci sau şase sute de capace, f r a mai vorbi de r sadni e sau de florile distruse deă ă ă ţ grindin .ă

Aş fi vrut s-o întreb pe Etiennette, dar abia ne puteam auzi, atât de mare era zgomotul produs de grindin ; şi, înă plus de asta, Etiennette nu prea p rea dispus să ă ă vorbeasc . Privea grindina cu disperarea unui om ce-şiă vede casa arzând.

Aceast groaznic avers nu dur mult, poate cinci sauă ă ă ă şase minute, şi lu sfârşit brusc, tot aşa cum începuse.ă Norul de grindin se îndrept spre Paris şi noi putur m ieşiă ă ă din ad postul nostru. Pe strad , boabele de grindin ,ă ă ă rotunde şi dure, ne alunecau sub paşi, ca şi pietrele de pe malul m rii, şi stratul era aşa de gros, încât picioarele ni seă înfundau pân la glezne în el.ă

Liza nu putea merge pe acest strat de ghea cu botineleţă ei de pânz , aşa c am luat-o în spate; fa a ei atât deă ă ţ vesel la plecare era acum trist , iar din ochii verzi îiă ă curgeau lacrimi pe obraji.

Am ajuns în curând acas , unde poarta r m seseă ă ă deschis . Am intrat repede în gr din .ă ă ă

Ce spectacol ne aştepta! Totul era sf râmat, rupt.ă Capacele, florile, buc ile de geamuri, boabele de grindinăţ ă formau un amestec, o gr mad f r form ; din aceaă ă ă ă ă

243

gr din aşa de frumoas , atât de bogat de diminea , nuă ă ă ă ţă mai r m seser decât nişte resturi.ă ă ă

Dar unde era nenea Acquin?Nev zându-l de la început am c utat peste tot, şi astfelă ă

am ajuns la r sadni a din fundul gr dinii, ale c rei geamuriă ţ ă ă fuseser toate distruse; l-am g sit aşezat, mai bine zisă ă pr buşit pe un sc unel în mijlocul resturilor ce acopereauă ă p mântul, cu Alexis şi Benjamin lâng el.ă ă

— Oh, bie ii mei copii! strig el, ridicând capul laţ ă apropierea noastr pe care o sim ise dup zgomotul paşiloră ţ ă pe buc ile de sticl . Oh, bie ii mei copii!ăţ ă ţ

Şi, luând-o pe Liza în bra e, începu s plâng f r a maiţ ă ă ă ă spune niciun cuvânt.

Ce era s mai spun , de altfel?ă ăEra un dezastru; dar, oricât de mare mi s-ar fi p rută

acum, avea s fie şi mai groaznic prin consecin ele lui.ă ţAm aflat în curând, de la Etiennette şi b ie i, cât deă ţ

îndrept it era dezn dejdea tat lui lor. Nenea Acquinăţ ă ă ă cump rase aceast gr din acum zece ani şi construiseă ă ă ă casa cu mâinile lui. Cel ce-i vânduse terenul îi împrumutase şi banii de care avea nevoie pentru a-şi cump raă materialele necesare meseriei de florar. Totul trebuia pl tită în rate anuale, în decurs de cincisprezece ani. Pân acumă nenea Acquin reuşise s pl teasc la timp ratele, muncindă ă ă din greu şi lipsindu-se de multe lucruri. Aceste pl iăţ trebuiau f cute regulat, c ci creditorul nu aştepta decât oă ă ocazie, adic o întârziere, pentru a-şi lua înapoi terenul,ă casa, materialele, p strându-şi bineîn eles cele zece rateă ţ anuale pe care le încasase deja. În aceasta consta, se pare, înşel toria. Spera ca, în decursul celor cincisprezece ani, să ă vin o zi în care nenea Acquin s nu poat pl ti şi de aceeaă ă ă ă recursese la aceast şmecherie, pentru el neriscant , înă ă timp ce pentru datornic era, din contr , plin de primejdii.ă ă

Aceast zi sosise datorit grindinei.ă ăCe se va întâmpla acum?

244

Aceast stare de nedumerire nu dur mult, c ci chiar aă ă ă doua zi, când nenea Acquin trebuia s -şi pl teasc rata cuă ă ă banii aduna i din vânzarea florilor, am v zut intrând în casţ ă ă un domn îmbr cat în negru, care nu avea un aer preaă politicos şi care îi înmâna o hârtie timbrat pe care erauă scrise câteva cuvinte într-un spa iu r mas în alb.ţ ă

Era un port rel.ăŞi, din acea zi, veni mereu, încât ajunsese s neă

cunoasc la to i numele.ă ţ— Bun ziua, Rémi, spunea el, bun ziua, Alexis, ce maiă ă

face i, domnişoar Etiennette?ţ ăŞi ne înmâna hârtia aceea timbrat , surâzându-ne caă

unor prieteni.— La revedere, copii!— La naiba cu tine!Acquin nu mai st tea pe acas . Cutreiera oraşul. Unde seă ă

ducea? Nu ştiu, c ci el, care alt dat era aşa deă ă ă comunicativ, nu mai scotea o vorb . Se ducea pe la avoca iă ţ şi, f r îndoial , la tribunal.ă ă ă

La acest gând mi se f cu fric . Şi Vitalis fusese în tribunală ă şi ştiam ce urmase.

Cu nenea Acquin lucrurile au durat mai mult, astfel c seă scurse o parte din iarn . Deoarece n-am putut, bineîn eles,ă ţ s ne repar m r sadni ele şi l di ele şi s punem noiă ă ă ţ ă ţ ă geamuri capacelor, cultivam gr dina cu legume şi flori careă nu aveau nevoie de ad post; nu puteau aduce mare câştig,ă dar, oricum, era ceva şi, în special, munceam.

Într-o sear , nenea Acquin se întoarse şi mai copleşit caă de obicei.

— Copii, totul s-a sfârşit!Am vrut s ies, c ci mi-am dat seama c se va întâmplaă ă ă

ceva grav, şi deoarece se adresa copiilor lui, mi se p rea că ă nu aveam de ce s ascult.ă

Dar f cu un gest s r mân.ă ă ă— Nu faci şi tu parte din familie?, întreb el. Chiar dacă ă

nu ai vârsta s în elegi ce voi spune, ai fost deja lovit deă ţ

245

nenorocire pentru a putea în elege: copii, am s vţ ă ă p r sesc.ă ă

Se auzi un strig t de durere.ăLiza îi s ri în bra e şi începu s -l îmbr işeze plângând.ă ţ ă ăţ— Oh! Cred c v da i seama c nu p r sesc nişte copiiă ă ţ ă ă ă

atât de buni ca voi de bun voie. Mai ales o feti atât deă ţă drag cum eşti tu, Liza.ă

Şi o strânse tare la piept.— Dar am fost condamnat s -mi pl tesc datoria şi,ă ă

pentru c nu am bani, am pierdut totul. Dar cum niciă aceasta nu este de ajuns, voi fi închis. Pentru c nu potă pl ti cu bani, voi pl ti cu persoana mea, cu libertatea mea,ă ă timp de cinci ani.

Începur m s plângem cu to ii.ă ă ţ— Da, este foarte trist, spuse el, dar nu po i face nimic,ţ

legea-i lege.— Cinci ani! Ce se va întâmpla în tot acest timp? Este

îngrozitor!Urm o t cere îndelung .ă ă ă— V imagina i c m-am gândit la asta şi iat ce amă ţ ă ă

hot rât pentru a nu v l sa singuri şi abandona i dup ceă ă ă ţ ă voi fi arestat.

M-am mai liniştit pu in.ţ— Rémi va scrie surorii mele Catherine Suriot, la Dreuzy,

în Nièvre; îi va explica ce s-a întâmplat şi o va ruga, în numele meu, s vin aici; împreun cu Catherine, care nu-şiă ă ă pierde uşor capul şi care se pricepe la afaceri, vom hot rîă ce este mai bine pentru toat lumea.ă

Era pentru prima oar când scriam o scrisoare; a fost ună debut greu şi crud.

Cu toate c explica iile pe care mi le d duse neneaă ţ ă Acquin nu erau prea clare, ele cuprindeau totuşi o speran ,ţă iar în situa ia în care ne aflam era ceva s mai po i spera.ţ ă ţ

Ce?Nu ne d deam prea bine seama, dar speram. Catherineă

va veni curând şi, cum ea se pricepea la afaceri, aceste

246

vorbe erau de ajuns pentru nişte copii simpli şi neştiutori ca noi. Pentru cei ce se pricep la afaceri, totul este uşor în aceast lume.ă

Totuşi, Catherine nu ajunse aşa de repede cum sperasem noi, guarzii comerciali, adic cei ce îi aresteaz peă ă datornici, sosind înaintea ei şi luându-l pe cel ce trebuia întemni at.ţ

Nenea Acquin tocmai ieşea din cas , vrând s se duc laă ă ă unul dintre prietenii s i, când în strad se pomeni fa înă ă ţă fa cu ei! Eu îl înso eam şi am fost înconjura i într-oţă ţ ţ secund . Acquin nu voia s fug . Se albi la fa , ca şi cum iă ă ă ţă s-ar fi f cut r u, şi le ceru guarzilor s -i permit s -şiă ă ă ă ă îmbr işeze copiii.ăţ

— Nu trebuie s fii aşa de mâhnit, spuse unul dintre ei;ă închisoarea pentru datornici nu este aşa de teribil caă celelalte, acolo po i s întâlneşti şi oameni cumsecade.ţ ă

Am intrat în cas , înconjura i de guarzii comerciali.ă ţM-am dus s -i caut pe b ie i în gr din .ă ă ţ ă ăCând am revenit, nenea Acquin o inea în bra e pe Liza,ţ ţ

care plângea tare.Atunci, unul dintre guarzi îi spuse ceva la ureche, dar nu

am auzit ce anume.— Da, r spunse tat l, ave i dreptate, trebuie.ă ă ţŞi, ridicându-se brusc, o puse pe Liza jos, dar ea se agăţă

de el şi nu vru s -i dea drumul la mân .ă ăAtunci îi îmbr işa pe Etiennette, pe Alexis şi peăţ

Benjamin. Eu st team într-un col , cu ochii plini de lacrimi.ă ţ Nenea Acquin m strig :ă ă

— Şi tu, Rémi, nu vii s m îmbr işezi? Nu eşti şi tuă ă ăţ copilul meu?

Eram cu to ii copleşi i de durere.ţ ţ— R mâne i aici, spuse nenea Acquin pe un tonă ţ

poruncitor, v ordon!ăŞi a ieşit repede, dup ce şi-a desprins cu blânde e mânaă ţ

din cea a Lizei.

247

Aş fi vrut s -l urmez şi m îndreptam spre uş , cândă ă ă Etiennette îmi f cu semn s m opresc.ă ă ă

— Unde s m duc? Ce s fac?ă ă ăAm r mas zdrobi i în mijlocul buc t riei, plângând cuă ţ ă ă

to ii, şi niciunul dintre noi nu scotea o vorb .ţ ăCe s spun , de altfel?ă ăŞtiam bine c aceast arestare va avea loc într-o zi, dară ă

am crezut c atunci Catherine va fi aici, şi ea va fi cea careă s ne apere.ă

Dar Catherine nu era aici.Totuşi sosi, cam la o or dup plecarea lui nenea Acquin,ă ă

şi ne g si pe to i în buc t rie, t cu i. Cea care ne sus inuseă ţ ă ă ă ţ ţ pân atunci era şi ea d râmat . Etiennette, cea atât deă ă ă puternic , atât de curajoas , era acum la fel de slab ca şiă ă ă noi. Nu ne mai încuraja, nu mai avea voin , încredere, seţă l sase şi ea prad durerii pe care nu şi-o în buşea decâtă ă ă pentru a o consola pe Liza. Cârmaciul navei noastre c zuseă în ap , şi noi, copiii, f r s mai avem pe cineva la cârm ,ă ă ă ă ă f r far s ne c l uzeasc , f r nimic pentru a ne conduceă ă ă ă ă ă ă ă într-un port, f r m car s ştim dac exista un port pentruă ă ă ă ă noi undeva, r m sesem în mijlocul oceanului vie ii, înă ă ţ b taia vântului, incapabili s facem vreo mişcare sau să ă ă gândim, cu frica în suflet şi disperarea în inim .ă

Tuşa Catherine era o femeie şi jum tate, plin deă ă ini iativ şi voin . Fusese doic la Paris, timp de zece ani,ţ ă ţă ă în cinci rânduri. Cunoştea greut ile vie ii şi, aşa cumăţ ţ spunea şi ea, ştia s se adapteze.ă

A fost o uşurare pentru noi s-o auzim comandând şi s-o ascult m; g siser m o direc ie, fuseser m din nou puşi peă ă ă ţ ă picioare.

Pentru o ranc f r educa ie şi f r avere, era oţă ă ă ă ţ ă ă responsabilitate enorm ce-i c dea pe cap şi care ar fi dată ă de gândit şi celor mai bravi; o familie de orfani în care cel mai mare nu avea înc şaptesprezece ani şi cea mai mică ă era mut . Ce s fac cu aceşti copii? Cum s te ocupi de eiă ă ă ă când tu îns i abia po i tr i?ăţ ţ ă

248

Tat l unuia dintre copiii unde fusese doic era notar; seă ă duse s -l consulte şi soarta noastr fu hot rât , conformă ă ă ă sfaturilor şi îndemnurilor sale. Apoi se duse la închisoare să se în eleag cu nenea Acquin şi, dup opt zile de la sosireaţ ă ă ei la Paris, f r s ne fi spus nimic despre demersurile şiă ă ă inten iile sale, ne comunic hot rârea ce fusese luat .ţ ă ă ă

Deoarece eram prea mici ca s continu m s muncim şiă ă ă s ne între inem singuri, fiecare copil urma s fie trimis laă ţ ă un unchi sau la o m tuş care se vor învoi s -i ia: Liza laă ă ă m tuşa Catherine, la Dreuzy; Alexis, la un unchi care eraă miner la Varses, în Cévennes; Benjamin, la un unchi care era gr dinar la Saint-Quentin; Etiennette, la o m tuş careă ă ă era m ritat la Charente, la Esnandes, pe malul m rii.ă ă ă

— Şi eu?— Tu nu faci parte din familie.— Voi munci pentru dumneavoastr .ă— Nu faci parte din familie.— Întreba i-i pe Alexis şi Benjamin, ei pot s v spunţ ă ă ă

dac nu sunt harnic.ă— Harnic şi la mâncare, nu-i aşa?— Da, dar face parte din familie, r spunser to i.ă ă ţLiza înainta şi-şi împreun mâinile în fa a tuşei Catherine,ă ţ

într-un gest care spunea mai mult decât orice cuvânt.— Draga mea, îi r spunse tuşa Catherine, te în eleg bine,ă ţ

vrei s vin cu tine, dar, vezi tu, în via nu faci ce vrei. Tuă ă ţă eşti nepoata mea şi, dac b rbatu-meu va spune cevaă ă vreodat sau dac se va uita chiorâş la tine, îi pot spune:ă ă „Face parte din familie. Cine s aib grij de ea, dac nuă ă ă ă noi?” Şi ceea ce spun este valabil şi pentru unchiul din Saint-Quentin, şi pentru cel din Varses, şi pentru m tuşaă din Esnandes. Rudele se accept , dar str inii nu se primesc;ă ă pâinea este pu in şi pentru familie, nu ajunge şi pentruţ ă al ii.ţ

Am sim it c nu mai este nimic de f cut, nimic de zis.ţ ă ă Ceea ce spusese era clar şi adev rat. Nu f ceam parte „dină ă familie”. Nu aveam dreptul s cer nimic. A cere înseamn aă ă

249

cerşi; totuşi, n-aş fi putut s -i iubesc mai mult dac aş fiă ă f cut parte din familia lor. Alexis şi Benjamin nu erau fra iiă ţ mei? Etiennette şi Liza nu erau surorile mele? Nu le iubeam îndeajuns? Şi Liza nu m iubea la fel ca pe Alexis sauă Benjamin?

Tuşa Catherine nu revenea niciodat asupra hot râriloră ă pe care le lua. Ne spuse c a doua zi ne vom desp r i şi neă ă ţ trimise la culcare.

De-abia am ajuns în camer , c to i m înconjurar şiă ă ţ ă ă Liza mi se arunc în bra e plângând. Atunci am în eles c ,ă ţ ţ ă oricât de mâhni i am fi fost din cauza desp r irii, ei seţ ă ţ gândeau la mine, m comp timeau şi m priveau ca pe ună ă ă frate al lor.

Atunci mi-a venit o idee sau, mai degrabă – c ci trebuieă s spun şi binele, şi r ulă ă – am sim it un imbold al inimii.ţ

— Asculta i, le-am spus imediat, v d c , deşi rudeleţ ă ă voastre nu m vor, voi m socoti i ca f când parte dină ă ţ ă familie.

— Da, au r spuns to i trei, vei fi mereu fratele nostru.ă ţLiza, care nu putea vorbi, înt ri aceste cuvinte cu oă

strângere de mân şi cu o privire atât de adânc , încât îmiă ă d dur lacrimile.ă ă

— Ei bine, voi fi fratele vostru şi v voi dovedi-o.ă— Unde vrei s te angajezi?, întreb Benjamin.ă ă— Am auzit c exist un loc la Pernuit, vrei s m ducă ă ă ă

mâine s -l cer pentru tine?, întreb Etiennette.ă ă— Nu vreau s intru la st pân, pentru c aş fi nevoit să ă ă ă

r mân la Paris şi n-aş avea cum s v mai v d. Am s -miă ă ă ă ă iau cojocelul, harpa din cui şi voi merge la Saint-Quentin, la Varses şi de acolo la Esnandes, apoi la Dreuzy; o s vă ă întâlnesc pe to i pe rând şi astfel, pentru mine, ve i fiţ ţ mereu împreun . Nu am uitat cântecele şi dansurileă înv ate de la Vitalis şi îmi voi putea câştiga astfelăţ existen a.ţ

Dup satisfac ia ce ap ru pe toate figurile mi-am dată ţ ă seama c ideea mea venea în întâmpinarea dorin elor loră ţ

250

şi, în nefericirea mea, m-am sim it fericit. Am vorbitţ îndelung despre acest proiect, despre desp r irea noastr ,ă ţ ă despre trecut, despre viitor. Apoi, Etiennette ne-a cerut să ne culc m, dar nimeni nu dormi bine în acea noapte şi euă cred c mai pu in decât ceilal i.ă ţ ţ

A doua zi, dis-de-diminea , Liza m duse în gr din şiţă ă ă ă am în eles c voia s -mi spun ceva.ţ ă ă ă

— Vrei s -mi vorbeşti?ăLiza d du afirmativ din cap.ă— Nu vrei s vin la Dreuzy?ăCa s ne în elegem, puneam întreb ri şi ea îmiă ţ ă

r spundea afirmativ sau negativ.ăAşa am în eles c voia s vin la Dreuzy, dar, întinzândţ ă ă

succesiv mâna în trei direc ii diferite, m f cu s în eleg cţ ă ă ă ţ ă înainte trebuia s m duc s -i v d fra ii şi sora.ă ă ă ă ţ

— Vrei s m duc mai întâi la Varses, Esnandes şi Saint-ă ăQuentin?

Liza surâse fericit c în elesesem.ă ă ţ— De ce? Vreau s te v d pe tine prima…ă ăDar atunci, cu mâinile, cu buzele, dar mai ales cu ochii ei

foarte expresivi, m-a f cut s în eleg de ce dorea acestă ă ţ lucru. Am s v traduc ce mi-a explicat în felul ei. Dorea s -ă ă ăi aduc veşti despre Etiennette, Alexis şi Benjamin, aşa că trebuia s trec mai întâi pe la ei. Apoi m voi duce şi la eaă ă şi-i voi spune ce-am v zut şi ce mi-au spus fra ii ei.ă ţ

Draga de Liza!Trebuiau s plece la ora opt diminea a, aşa c tuşaă ţ ă

Catherine ceruse s vin o birj mare care s -i conduc maiă ă ă ă ă întâi la închisoare, pentru a-şi îmbr işa tat l, apoi, peăţ ă fiecare, cu traista lui, la gar , de unde aveau s ia trenul.ă ă

La ora şapte, Etiennette, la rândul ei, m duse în gr din :ă ă ă— Ne vom desp r i, mi-a spus ea; aş vrea s - i las oă ţ ă ţ

amintire. Ia asta! Este o trus de cusut: vei g si în untruă ă ă a de cusut, ace şi foarfecele mele, pe care mi le-a datţă naşul meu; pe drum vei avea nevoie de toate astea, c ci euă nu voi mai fi cu tine s - i pun un petic la hain sau s - i cosă ţ ă ă ţ

251

un nasture. Când te vei servi de foarfece, te vei gândi la noi.

În timp ce Etiennette îmi vorbea, Alexis ne d deaă târcoale. Când ea intr în cas , l sându-m foarteă ă ă ă emo ionat, s-a apropiat de mine şi mi-a spus:ţ

— Am dou monezi de cinci franci; dac -ai vrea să ă ă accep i una, mi-ai face pl cere.ţ ă

Dintre noi cinci, Alexis era singurul care ştia ce este banul şi noi ne b team întotdeauna joc de el din cauzaă zgârceniei lui: punea deoparte ban cu ban şi-i f cea pl cereă ă s aib monede noi de cincizeci sau dou zeci de centimeă ă ă pe care le tot num ra în mân , f cându-le s str lucească ă ă ă ă ă în soare şi ascultându-le cum sun .ă

Darul lui m-a emo ionat, am vrut s -l refuz, dar el insistţ ă ă şi-mi vârî în mân o frumoas moned str lucitoare, amă ă ă ă sim it astfel c prietenia lui era foarte mare, pentru c eraţ ă ă mai puternic decât dragostea lui pentru mica sa comoar .ă ă

Nici Benjamin nu m uit şi vru s -mi fac un cadou. Îmiă ă ă ă d du cu itul s u şi, în schimb, îmi ceru cinci centimeă ţ ă „deoarece cu itele ce se primesc în dar taie prietenia”.ţ

Timpul trecea repede: înc un sfert de or , înc cinciă ă ă minute şi ne vom desp r i. Liza nu se gândea la mine?ă ţ

În momentul când se auzi birja, Liza ieşi din camera m tuşii sale Catherine şi-mi f cu semn s vin în gr din .ă ă ă ă ă

— Liza!, o strig m tuşa Catherine.ă ăDar Liza, f cându-se c nu o aude, îşi continu drumulă ă ă

înspre gr din .ă ăÎn gr dina florarilor şi zarzavagiilor tot p mântul esteă ă

folosit cu chibzuin , nefiind loc pentru plante care- i facţă ţ doar pl cere. Totuşi, în gr dina noastr exista un trandafiră ă ă de Bengal care nu fusese smuls din locul lui pentru c seă afla într-un col îndep rtat al gr dinii, unde nu se puteaţ ă ă cultiva nimic altceva.

Liza se îndrept spre acest trandafir din care t ie oă ă crengu cu doi boboci ce st teau s înfloreasc , apoi,ţă ă ă ă

252

întorcându-se spre mine, o rupse în dou şi-mi d du ună ă boboc.

Ah! Cât de s rac este graiul buzelor fa de cel al ochilor!ă ţă Cât de reci şi goale sunt cuvintele în compara ie cu ochii!ţ

— Liza! Liza!, o strig m tuşa ei. Bagajele se aflau deja înă ă birj .ă

Mi-am luat harpa şi l-am strigat pe Capi, iar acesta, la vederea instrumentului şi a vechiului meu costum care pe el nu-l speria, începu s op ie de bucurie, în elegând că ţ ă ţ ă vom porni din nou la drum şi c va putea fugi liber, ceea ceă pentru el era mai amuzant decât s stea închis în curte.ă

Momentul desp r irii noastre sosise. M tuşa Catherine îlă ţ ă scurt : îi sui pe Etiennette, Alexis şi Benjamin în tr sur ,ă ă ă rugându-m s i-o pun pe Liza pe genunchi.ă ă

Apoi, deoarece r m sesem n ucit în mijlocul drumului,ă ă ă ea m împinse uşor şi închise portiera.ă

— Îmbr işa i-l pe nenea Acquin pentru mine, am strigat,ăţ ţ pentru c …ă

Un hohot de plâns îmi sufoc vocea.ă— La drum!, spuse m tuşa Catherine. Şi birja se urniă

imediat din loc.Printre lacrimi am v zut capul Lizei aplecându-se pesteă

geamul coborât, trimi ându-mi cu mâna o s rutare. Apoi,ţ ă birja o coti brusc la col ul str zii şi n-am mai v zut decât unţ ă ă nor de praf.

Se terminase totul.Sprijinit pe harp , cu Capi la picioare, am r mas multă ă

timp aşa, privind praful care se aşternea pe drum.Un vecin fusese îns rcinat s închid casa şi s p strezeă ă ă ă ă

cheile pentru proprietar. Acesta m trezi din visare laă realitate.

— R mâi aici?, m-a întrebat acesta.ă— Nu, plec.— Unde te duci?— Unde voi vedea cu ochii.

253

F r îndoial , i se f cu mil de mine, c ci, întinzându-miă ă ă ă ă ă mâna, îmi spuse:

— Dac vrei s r mâi, am s te in la mine, dar f r leaf ,ă ă ă ă ţ ă ă ă c ci nu eşti prea puternic; mai târziu vom vedea.ă

I-am mul umit.ţ— Cum vrei! Î i voiam binele! Drum bun! Şi plec .ţ ăBirja plecase, casa era închis .ăMi-am trecut cureaua harpei peste um r. Acest gest, peă

care-l f cusem de atâtea ori, i-a atras aten ia lui Capi; seă ţ ridic , privindu-m cu ochii lui str lucitori.ă ă ă

— Hai, Capi!În elese şi s ri în fa a mea l trând.ţ ă ţ ăMi-am întors privirea de la aceast cas în care tr isemă ă ă

doi ani, unde crezusem c voi tr i mereu şi am privit în fa aă ă ţ mea.

Soarele era sus pe cer, iar cerul senin. Era cald. Nu sem na deloc cu noaptea înghe at în care m pr buşisemă ţ ă ă ă de oboseal şi epuizare lâng acest zid.ă ă

Aceşti doi ani nu fuseser decât o halt ; trebuia s plecă ă ă din nou la drum.

Dar aceast halt fusese binef c toare. Mi-a dat for eă ă ă ă ţ noi. Dar mai puternic decât for a ce-o sim eam în corp eraă ţ ţ prietenia pe care o sim eam în suflet.ţ

Nu mai eram singur pe lume.Aveam un scop în via : s fiu util şi s fac pl cere celorţă ă ă ă

pe care-i iubeam şi care m iubeau la rândul lor.ăÎn fa a mea se deschidea via nou . Mi-am amintit deţ ţă ă

Vitalis şi mi-am spus şi eu: înainte!

254

Partea a doua

22 Înainte!

Î nainte!Lumea se deschidea în fa a mea şi m puteam îndreptaţ ă

spre nord sau spre sud, spre vest sau spre est, dup cumă aş fi vrut.

Nu eram decât un copil şi eram propriul meu st pân! Dină p cate, acest lucru era trist pentru mine. Câ i copii nu-şiă ţ spun: „Ah! Dac aş putea face ce-aş vrea; dac aş fi liber;ă ă dac nu aş mai depinde de nimeni!” Câ i nu se gândesc cuă ţ ner bdare la acea zi în care vor avea acea libertateă deplin … de-a face prostii!ă

Eu îmi spuneam: „Ah! Dac aş avea pe cineva s mă ă ă sf tuiasc , s m îndrume!”ă ă ă ă

Pentru c între acei copii şi mine era o deosebire…ă enorm . Dac aceşti copii fac prostii, au pe cineva în spateă ă care s le întind o mân atunci când se poticnesc sau s -iă ă ă ă ridice când au c zut, în timp ce eu nu aveam pe nimeni;ă dac voi c dea, o s m rostogolesc pân la fund şi odată ă ă ă ă ă ajuns acolo o s fiu nevoit s m scol singur, dac voi mai fiă ă ă ă întreg.

Şi aveam destul experien ca s -mi dau seama că ţă ă ă puteam s nu mai ajung teaf r la cap tul drumului.ă ă ă

Cu toat tinere ea mea, fusesem destul de încercat deă ţ nenorocire pentru a fi mai atent şi mai prudent decât

255

ceilal i copii de vârsta mea; era un avantaj pe care-lţ pl tisem scump.ă

Deci, înainte de a m avânta pe drumul ce-mi eraă deschis, m-am dus s -l v d pe cel ce-mi fusese ca un tată ă ă în aceşti ultimi ani; dac tuşa Catherine nu m-a luat,ă împreun cu ceilal i copii, s -mi iau r mas bun de la el,ă ţ ă ă puteam sau, mai bine zis, trebuia s m duc singur s -lă ă ă îmbr işez.ăţ

F r s fi fost vreodat la închisoarea datornicilor,ă ă ă ă auzisem destule vorbindu-se despre ea, aşa c nu-mi va fiă prea greu s-o g sesc.ă

Voi merge spre biserica Madeleine, pe care o cunoşteam bine, şi acolo voi întreba pe cineva.

Dac tuşa Catherine şi copiii putuser s -l vad , desigură ă ă ă c voi putea şi eu. Şi eu eram, sau, cel pu in, fusesemă ţ copilul lui, şi eu îl iubeam!

Nu am îndr znit s traversez tot Parisul cu Capi în urmaă ă mea. Ce le-aş fi spus sergen ilor dac m-ar fi întrebatţ ă despre câinele meu?

Din toate spaimele pe care mi le inspirase experien a deţ pân acum, cea fa de poli ie era cea mai mare. Nuă ţă ţ uitasem ce p isem la Toulouse. L-am legat pe Capi cu oăţ sfoar , ceea ce l-a r nit profund în amorul propriu de câineă ă instruit şi bine educat, apoi, inut aşa în les , am pornit-oţ ă amândoi spre închisoarea Clichy.

Exist lucruri triste în aceast lume şi care te pun peă ă gânduri; dar nu cunosc vreun lucru mai urât şi mai trist decât poarta unei închisori.

M-am oprit un moment înainte de a îndr zni s intru înă ă închisoarea Clichy, ca şi cum mi-ar fi fost team s nu mă ă ă opreasc acolo, ca aceast îngrozitoare poart , odată ă ă ă închis în urma mea, s nu se mai deschid .ă ă ă

Îmi închipuiam c este greu s ieşi dintr-o închisoare, dară ă nu ştiam c este greu şi s intri. Am aflat-o pe propria-miă ă piele, în sfârşit, cum nu m-am l sat nici descurajat, niciă alungat, am reuşit s -l v d pe nenea Acquin.ă ă

256

M-au dus într-un vorbitor unde erau gratii aşa cum crezusem şi apoi, imediat, a venit şi el, f r c tuşe la mâini.ă ă ă

— Te aşteptam, micul meu Rémi, şi am certat-o pe Catherine c nu te-a adus cu copiii.ă

De diminea eram trist şi copleşit; aceste cuvinte mţă ă înseninar .ă

— Tuşa Catherine n-a vrut s m ia cu dânsa.ă ă— Nu era posibil, bietul meu copil, nu faci ce vrei în

aceast lume. Sunt sigur c-ai fi muncit din greu pentru a- iă ţ câştiga pâinea; dar Suriot, cumnatul meu, n-ar fi putut s - iă ţ dea de lucru, este muncitor la st vilarul Nivernais, şi acoloă nu au nevoie de gr dinari. Copiii mi-au spus c vrei s - iă ă ă ţ reiei meseria de cânt re . Ai uitat, oare, c era s mori deă ţ ă ă frig şi de foame la poarta noastr ?ă

— Nu, n-am uitat!— Nu uita c atunci nu erai singur, c aveai un st pân peă ă ă

care îl înso eai. Este greu ce vrei s faci, b iete, la vârsta taţ ă ă şi singur.

— Îl am pe Capi.Ca întotdeauna când îşi auzea numele, Capi r spunseă

printr-un l trat ce voia s spun : „Prezent! Dac ave iă ă ă ă ţ nevoie de mine, sunt aici!”

— Da, Capi este un câine bun, dar nu este decât un câine. Cum î i vei câştiga existen a?ţ ţ

— Eu voi cânta, iar Capi va juca teatru.— Capi nu poate juca teatru de unul singur.— Am s -l înv câteva giumbuşlucuri; nu-i aşa, Capi, că ăţ ă

vei înv a tot ce voi dori?ăţCapi îşi puse l bu a pe piept.ă ţ— Copile, dac eşti în elept, te vei angaja la st pân; eştiă ţ ă

un muncitor bun; ar fi mai bine decât s hoin reşti peă ă drumuri, ceea ce este o meserie de puturoşi.

— Nu sunt puturos, o ştii bine şi niciodat nu m-am plânsă c am prea mult de lucru. La dumneata aş fi lucrat cât aş fiă putut şi aş fi r mas întotdeauna cu voi, dar nu vreau s mă ă ă angajez la al ii.ţ

257

Probabil c-am rostit aceste ultime vorbe într-un fel ciudat, c ci nenea Acquin m privi un moment f r s -miă ă ă ă ă r spund .ă ă

— Ne-ai povestit, spuse el în sfârşit, c Vitalis, deşi nuă ştiai cine este cu adev rat, te uimea adesea prin felul cumă îi privea pe oameni şi prin aerele lui de domn, care p reauă c spun c şi el este cineva: ştii c şi tu eşti la fel? Nu vreiă ă ă s serveşti la al ii? Cum vrei, b iete; ce te sf tuiam eraă ţ ă ă doar pentru binele t u, nu din alt cauz , crede-m .ă ă ă ă Trebuia s - i vorbesc aşa cum am f cut-o, dar eşti propriulă ţ ă t u st pân, pentru c nu ai p rin i şi pentru c eu nu- i maiă ă ă ă ţ ă ţ pot fi tat . Unul ca mine nu are dreptul s - i porunceasc .ă ă ţ ă

Tot ce-mi spuse nenea Acquin m tulbur , cu atât maiă ă mult cu cât aceste lucruri mi le spusesem şi eu, dar în al iţ termeni.

Da, era periculos s m duc singur pe drumuri, sim eamă ă ţ acest lucru şi îmi d deam seama c nu o s -mi fie uşor.ă ă ă Atunci când, ca mine, ai hoin rit pe drumuri şi ai petrecută nop i ca cea în care lupii ne-au devorat câinii sau ca ceaţ când am c utat Cariera Gentilly, când ai suferit de frig şiă foame, aşa cum am suferit eu când am fost alungat din sat în sat, f r a putea câştiga un sfan , aşa cum mi s-aă ă ţ întâmplat când Vitalis a fost în închisoare, ştiai care sunt pericolele şi mizeriile acestei vie i de hoinar, în care nuţ numai ziua de mâine nu- i este niciodat asigurat , dar şiţ ă ă ora prezent este nesigur şi precar .ă ă ă

Dac renun am la aceast existen , nu aveam decât oă ţ ă ţă solu ieţ – şi nenea Acquin mi-o spusese – s m angajeze laă ă st pân. Dar nu puteam renun a la aceast via de libertateă ţ ă ţă şi de c l torii f r a renun a la promisiunile f cute luiă ă ă ă ţ ă Etiennette, Alexis, Benjamin şi Liza.

De fapt, Etiennette, Alexis şi Benjamin se puteau lipsi de mine, îşi vor scrie, dar Liza! Liza nu ştia s scrie, nici tuşaă Catherine. Liza va r mâne deci singur , dac o voiă ă ă abandona. Ce va gândi ea despre mine? Un singur lucru: că nu o mai iubeam, pe ea, care-mi ar tase atâta prietenie, peă

258

ea, care m f cuse atât de fericit! Nu puteam face acestă ă lucru.

— Nu vrei s - i aduc din când în când, nout i despreă ţ ăţ copii?, l-am întrebat.

— Mi-au spus despre asta, dar nu la noi m gândeamă atunci când te-am sf tuit s renun i la via a ta de muzicantă ă ţ ţ ambulant; niciodat nu trebuie s te gândeşti întâi la tine,ă ă înainte de-a te fi gândit la ceilal i.ţ

— Exact, nene, vezi, chiar dumneata îmi spui ceea ce trebuie s fac. Dac aş renun a la angajamentul pe care miă ă ţ l-am luat, de teama pericolelor despre care mi-ai vorbit, m-aş gândi doar la mine, nu la dumneata, nu la Liza.

Nenea Acquin m privi din nou, dar mai mult timp deă data asta: apoi îmi lu ambele mâini într-ale lui şi-mi spuse:ă

— Trebuie s te îmbr işez, b iete, pentru acesteă ăţ ă cuvinte; ai un suflet bun şi nu cu vârsta l-ai c p tat.ă ă

Eram singuri în vorbitor, aşeza i unul lâng altul pe oţ ă banc , şi m-am aruncat în bra ele lui.ă ţ

— N-am s - i mai spun decât ceva, dragul meu b iat:ă ţ ă cum o vrea Cel de Sus!

Şi amândoi am r mas nemişca i şi t cu i câteva minute;ă ţ ă ţ dar timpul trecuse şi sosise momentul desp r irii.ă ţ

Nenea Acquin se c ut în buzunarul vestei şi scoase ună ă ceas mare de argint, care era prins de-o butonier cu oă cureluş de piele.ă

— Nu ne vom desp r i f r s ai o amintire de la mine.ă ţ ă ă ă Iat ceasul meu, i-l d ruiesc. Nu are mare valoare, c ciă ţ ă ă po i fi sigur c , dac ar fi avut, l-aş fi vândut. Nu mergeţ ă ă prea bine şi din când în când are nevoie de un bobârnac. Dar asta este tot ce posed şi de aceea i-l dau.ţ

Spunând acestea îmi puse ceasul în mân , apoi, când amă vrut s -i spun c nu pot accepta un cadou atât de frumos, aă ă ad ugat trist:ă

— În elege c n-am nevoie s ştiu cât este ceasul aici.ţ ă ă Timpul este şi aşa foarte lung; aş muri dac i-aş ineă ţ socoteala. Adio, micul meu Rémi, îmbr işeaz -m înc oăţ ă ă ă

259

dat , eşti un b iat bun, adu- i aminte c întotdeaunaă ă ţ ă trebuie s fii aşa.ă

Şi cred c m-a luat de mân s m duc spre ieşire; dară ă ă ă ă nu in minte ce s-a petrecut în acele ultime clipe, ce ne-amţ spus, c ci eram foarte emo ionat, tulburat.ă ţ

Când m gândesc la aceast desp r ire, ceea ce-miă ă ă ţ amintesc este sentimentul de stupoare şi de descurajare care m-a cuprins când am ajuns în strad .ă

Cred c am r mas mult timp în drum, în fa a por iiă ă ţ ţ închisorii, f r s m pot hot rî dac s-o iau la dreapta sauă ă ă ă ă ă la stânga, şi cred c-aş fi r mas acolo pân noaptea dacă ă ă mâna mea n-ar fi întâlnit din întâmplare în buzunar un obiect rotund şi tare.

F r s -mi dau seama prea bine ce f ceam, l-am pip it:ă ă ă ă ă ceasul meu!

Deodat , sup r ri, nelinişti, temeri, totul fu uitat: copilulă ă ă ce înc eram nu se mai gândi decât la ceas. Aveam ună ceas, un ceas al meu, în buzunar, la care puteam citi ora! Şi l-am scos din buzunar s v d cât este ceasul: oraă ă dou sprezece, miezul zilei. Nu avea nicio importan pentruă ţă mine c era ora dou sprezece, sau zece, sau dou , dară ă ă eram foarte bucuros c era miezul zilei. De ce? N-aş fi putută spune de ce, dar aşa era. Ah! Ora dou sprezece, dejaă miezul zilei. Ştiam c era miezul zilei, ceasul meu mi-oă spusese, ce chestie! Şi aveam impresia c era un fel deă confident, c ruia îi cereai sfatul şi cu care puteai discuta.ă

— Cât este ora, prietene ceas?— Miezul zilei, dragul meu Rémi.— Ah, miezul zilei! Trebuie s fac asta şi asta, nu e aşa?ă— Da, bineîn eles.ţ— Ai f cut bine c mi-ai adus aminte. F r tine aş fi uitat!ă ă ă ă— De aceea sunt aici, ca s nu ui i. Avându-i pe Capi şiă ţ

ceasul, aveam cu cine vorbi. Ceasul meu! Iat dou cuvinteă ă pl cute auzului. Dorisem atât de mult s am un ceas şiă ă fusesem convins c nu voi putea avea niciodat unul! Nuă ă mergea prea bine, spusese nenea Acquin. Nu avea nicio

260

importan . Mergea, şi asta mi-era de ajuns. Avea nevoieţă de un bobârnac. Îl voi da, şi chiar unul puternic, iar dac nuă va fi de ajuns, îl voi demonta chiar eu. Va fi ceva interesant, voi vedea ce este în untru şi-l voi face s mearg . Trebuiaă ă ă s se poarte cum trebuie, c ci altfel va fi vai de capul lui.ă ă

M l sasem cuprins de bucurie şi n-am v zut c şi Capiă ă ă ă era aproape la fel de bucuros ca şi mine: m tr gea deă ă pantaloni şi l tra din când în când. În sfârşit, l tr turile luiă ă ă din ce în ce mai puternice m-au smuls din visare.

— Ce vrei, Capi?Acesta m privi, şi cum eram prea emo ionat s -l potă ţ ă

în elege, dup câteva secunde de aşteptare se ridic peţ ă ă l bu ele din spate şi-şi puse una dintre l bu ele din fa peă ţ ă ţ ţă buzunarul în care era ceasul.

Voia s ştie ora pentru a o spune „onorabilei adun ri”, caă ă pe vremea când lucra cu Vitalis.

I l-am ar tat: l-a privit îndelung, ca şi cum ar fi vrut s -şiă ă aminteasc , apoi, începând s dea din coad , a l trat deă ă ă ă dou sprezece ori; nu uitase. Ah! Vom câştiga bani cuă ceasul nostru! Era înc un num r în repertoriul nostru, laă ă care nu m gândisem.ă

Deoarece toate acestea se petreceau vizavi de poarta închisorii, erau oameni care ne priveau şi care chiar se opreau. Dac aş fi îndr znit, aş fi dat o reprezenta ieă ă ţ imediat, dar teama de sergen i m opri.ţ ă

De altfel, era ora dou sprezece şi sosise momentul s oă ă pornim la drum.

— Înainte!Am privit ultima oar închisoarea în spatele ziduriloră

c reia bietul nenea Acquin va r mâne închis, în timp ce euă ă m voi duce liber unde voi dori, şi am pornit-o la drum.ă

Obiectul care mi-ar fi fost cel mai util în meseria mea era o hart a Fran ei. Ştiam c se vindeau pe chei şi m-amă ţ ă hot rât s cump r una; m-am îndreptat, deci, spre chei.ă ă ă

Trecând prin pia a Carrousel, ochii mi s-au îndreptat f rţ ă ă s vreau spre orologiul castelului Tuileries şi m-am gândită

261

s v d dac ceasul meu arat aceeaşi or ca cel de laă ă ă ă ă castel, aşa cum ar fi trebuit.

Ceasul meu ar ta ora dou sprezece şi jum tate, iar celă ă ă de la castel ora unu. Care mergea mai repede sau mai încet? Am vrut s dau un bobârnac ceasului meu, dar m-amă oprit: nimic nu dovedea c ceasul meu, frumosul şi dragulă meu ceas, mergea prost; era posibil ca ceasul castelului să o fi luat razna. Aşa c mi-am pus ceasul în buzunar,ă spunându-mi c , pentru ce treab aveam eu, ceasul meuă ă era cel bun!

Mi-a trebuit ceva timp s g sesc o hart aşa cum doreamă ă ă eu, adic lipit pe pânz , ce se putea plia şi care nu costaă ă ă mai mult de dou zeci de parale, ceea ce pentru mine era oă sum important ; am g sit una aşa de îng lbenit , încâtă ă ă ă ă vânz torul nu mi-a luat pe ea decât cinci parale.ă

Acum puteam ieşi din Paris, ceea ce m-am hot rât s şiă ă fac imediat.

Puteam s apuc spre Fontainebleau, prin bariera Italiei,ă sau spre Orléans, prin Montrouge. Nu aveam nicio preferin , şi doar întâmplarea m-a f cut s-o iau spreţă ă Fontainebleau.

Am apucat-o pe strada Mouffetard, al c rui nume, înscrisă la loc vizibil pe o pl cu , mi-a amintit de Garofoli, Mattia,ă ţă Riccardo, de oala cu lac t, de bici şi de Vitalis, bietul şiă bunul mei st pân, care murise pentru c nu m maiă ă ă închiriase patronului din strada Lourcine. Mi s-a p rut că ă recunosc într-un copil de pe strad , rezemat de un zid,ă lâng biserica Saint-Médard, pe micul Mattia; acelaşi capă mare, aceiaşi ochi umezi, aceleaşi buze vorb re e, acelaşiă ţ aer blând şi resemnat, acelaşi aer comic; dar, lucru ciudat, dac el era, nu mai crescuse deloc.ă

M-am apropiat pentru a-l vedea mai bine; nu m puteamă înşela, el era. M recunoscuse şi el, c ci fa a lui palid seă ă ţ ă lumin de un surâs.ă

262

— Tu eşti cel care a venit la Garofoli, cu b trânul cuă barb alb , înainte de a m fi internat eu în spital! Oh! Câtă ă ă de tare m durea capul în acea zi!ă

— Şi Garofoli este tot st pânul t u?ă ăMattia privi în jurul lui înainte de a-mi r spunde; apoi, cuă

o voce înceat , îmi spuse:ă— Garofoli este în închisoare pentru c l-a omorât peă

Orlando în b taie.ăMi-a f cut pl cere s aud c Garofoli este în închisoare şi,ă ă ă ă

pentru prima oar , m-am gândit c închisorile care-miă ă produceau atâta team puteau fi şi utile.ă

— Şi copiii?, am întrebat eu.— Ah! Nu ştiu. Nu eram acolo când Garofoli a fost

arestat. Când am ieşit din spital, Garofoli, v zând c nu maiă ă sunt bun de b tut f r s m îmboln veasc , a vrut s seă ă ă ă ă ă ă ă descotoroseasc de mine şi m-a închiriat pentru doi ani, cuă plata în avans, la circul Gassot. Ştii circul Gassot? Ei bine! Nu este un circ mare, dar totuşi este un circ. Aveau nevoie de un copil care s poat s -şi contorsioneze corpul în toateă ă ă felurile, şi Garofoli m-a închiriat lui taica Gassot. Am r masă la el pân la începutul s pt mânii trecute, când m-au dată ă ă afar pentru c aveam capul prea mare şi prea sensibil caă ă s mai pot înc pea în cutia de unde trebuia s ies la ună ă ă moment dat.

Atunci m-am întors de la Gisors, unde era circul, la Garofoli, dar nu am mai g sit pe nimeni acolo; casa eraă închis şi un vecin mi-a povestit ceea ce i-am spus deja, că ţ ă Garofoli este în închisoare. Am venit atunci aici, în preajma bisericii, neştiind unde s m duc şi ce s fac.ă ă ă

— De ce nu te-ai întors la Gisors?— Pentru c , în ziua când am plecat din Gisors, circulă

p r sea oraşul şi se îndrepta spre Rouen; cum vrei s ajungă ă ă la Rouen? Este prea departe şi nu am bani; n-am mâncat nimic de ieri de la prânz.

Nu eram bogat, dar totuşi aveam destul pentru a nu-l l sa pe acel copil s moar de foame; cum l-aş fiă ă ă

263

binecuvântat pe cel ce mi-ar fi dat un codru de pâine atunci când hoin ream, nu departe de Toulouse, înfometat ca şiă Mattia!

— R mâi aici, i-am spus.ăŞi am fugit la o brut rie ce se afla în col ul str zii; amă ţ ă

revenit cu o pâine pe care i-am oferit-o; o apuc cu l comieă ă şi-o devor în doi timpi şi trei mişc ri.ă ă

— Şi acum ce vrei s faci?ă— Nu ştiu.— Trebuie s faci ceva.ă— Când ne-am întâlnit, m gândeam s -mi vând vioara şiă ă

cred c aş fi vândut-o pân acum dac nu mi-ar fi tare greuă ă ă s m despart de ea. Vioara este bucuria şi consolareaă ă mea, când sunt prea trist; când g sesc un loc unde s fiuă ă singur, cânt pentru mine; v d atunci diferite lucruri în cer.ă Este mai frumos decât în vis.

— De ce nu cân i din vioar pe strad ?ţ ă ă— Am cântat, dar nimeni nu mi-a dat niciun ban. Ştiam

ce înseamn s cân i şi nimeni s nu bage mâna înă ă ţ ă buzunar.

— Şi tu?, întreb Mattia, tu ce faci acum?ăNu ştiu ce sentiment de l ud roşenie copil reasc mă ă ă ă ă

f cu s spun:ă ă— Sunt şef de trup !ăÎn realitate era adev rat, c ci aveam o trup compusă ă ă ă

din Capi, dar acest adev r nu era prea departe deă minciun .ă

— Oh! Dac ai vrea!, spuse Mattia.ă— Ce?— S m iei la tine în trup .ă ă ă— Dar iat toat trupa mea, spusei, ar tându-i-l pe Capi.ă ă ă— Şi ce, vom fi doi. Oh! Te rog, nu m abandona şi tu! Ceă

voi deveni? Nu-mi r mâne decât s mor de foame.ă ăS moar de foame! To i cei ce aud acest strig t nu-lă ă ţ ă

în eleg la fel şi nu-i emo ioneaz în aceeaşi m sur .ţ ţ ă ă ă

264

Pe mine m-a emo ionat îns profund, pentru c ştiam ceţ ă ă înseamn s mori de foame!ă ă

— Am s muncesc, continu Mattia; mai întâi, ştiu să ă ă cânt la vioar , apoi, pot s fac fel de fel de exerci ii deă ă ţ gimnastic , m contorsionez, dansez pe frânghie, trec prină ă cercuri, cânt, vei vedea, voi face ce doreşti, voi fi servitorul t u, te voi asculta, nu- i cer bani, numai mâncare. Dac n-ă ţ ăam s fac bine lucrurile, m po i bate, cu asta sunt deă ă ţ acord; ce- i cer este s nu m loveşti în cap, c ci am capulţ ă ă ă foarte sensibil, dup ce Garofoli mi l-a tot lovit.ă

Auzindu-l pe bietul Mattia vorbind aşa, îmi venea să plâng. Cum puteam s -i spun c nu-l puteam lua în trupaă ă mea? S moar de foame! Dar cu mine nu avea oareă ă aceleaşi şanse s moar de foame?ă ă

Asta am încercat s -i explic, dar n-a vrut s m asculte.ă ă ă— Nu, în doi nu murim de foame, ne ajut m, neă

sus inem, unul îi d celuilalt, aşa cum ai f cut tu adineauri.ţ ă ăAceste cuvinte mi-au învins ezit rile; deoarece euă

puteam s -mi asigur cele necesare, trebuia s -l ajut şi peă ă el.

— Bine, sunt de acord, i-am spus.Deodat mi-a luat mâna şi mi-a s rutat-o, şi asta m-aă ă

emo ionat foarte mult, încât mi-au dat lacrimile.ţ— Vino cu mine, i-am spus, dar nu ca servitor, ci ca un

prieten.Şi, potrivindu-mi cureaua harpei pe um r, i-am spus:ă— Înainte!Dup un sfert de or am ieşit din Paris.ă ăVântul de martie uscase noroiul drumurilor şi pe

p mântul tare se mergea mult mai bine.ăAerul era cald, soarele de aprilie str lucea pe un cer f ră ă ă

nori.Ce diferen fa de ziua în care intrasem pentru primaţă ţă

oar în Parisul dup care aspirasem atât de mult, aşa cumă ă aspiri dup p mântul f g duin ei!ă ă ă ă ţ

265

De-a lungul şan urilor începuse s creasc iarba şi, ici şiţ ă ă colo, p mântul era parc stropit cu brânduşe ce-şiă ă întorceau corolele spre soare!

Când treceam pe lâng gr dini vedeam liliacul ale c ruiă ă ă flori începeau s se coloreze înconjurate de verdele tandruă al frunzelor şi câte o briz r spândea deasupra capeteloră ă noastre petalele pomilor înflori i care începeau s seţ ă scuture. În gr dini, în tufişurile de pe drum, în copacii mariă se auzeau cântând vesel p s rile şi în fa a noastră ă ţ ă rândunelele br zdau cerul, în c utarea musculi elor.ă ă ţ

C l toria noastr începea bine şi înaintam plini deă ă ă încredere. Capi, eliberat din lesa improvizat , fugea în jurulă nostru, l trând la tr suri, la gr mezile de pietre, l trândă ă ă ă peste tot şi la nimic, decât doar pentru pl cerea de a l tra,ă ă ceea ce pentru câini trebuia s fie acelaşi lucru cu a cântaă pentru oameni.

Lâng mine, Mattia mergea t cut, gândindu-se probabil,ă ă iar eu nu spuneam nimic pentru a nu-l deranja şi pentru că şi eu m gândeam.ă

Unde ne duceam astfel?S v spun drept, nu ştiam deloc.ă ăÎnainte!Dar dup aceea?ăÎi promisesem Lizei c m voi duce s -i v d fra ii şi peă ă ă ă ţ

Etiennette înaintea ei, dar nu hot râsem care dintre ei va fiă primul: Benjamin, Alexis sau Etiennette? Puteam începe cu oricare dintre ei, dup cum doream eu, adic cu Cévennes,ă ă Charente sau Picardie.

Deoarece ieşisem din Paris prin sud, nu puteam s mă ă îndrept spre Benjamin. Aveam de ales, deci, între Alexis şi Etiennette.

Aveam un motiv s o pornesc spre sud şi nu spre nord;ă era dorin a de-a o revedea pe tuşa Barberin.ţ

Dac nu am mai vorbit de mult timp despre ea, nuă înseamn c o uitasem, ca un ingrat.ă ă

266

Nu eram un ingrat nici pentru c nu-i scrisesem de cândă fusesem desp r it de ea.ă ţ

De câte ori nu m gândisem s -i scriu, pentru a-i spune:ă ă „M gândesc la tine şi te iubesc la fel de mult!” Dar, pe de-ăo parte, ea nu ştia s citeasc , iar, pe de alt parte, oă ă ă team groaznic de Barberin m re inea. Dac Barberin mă ă ă ţ ă ă g sea în urma scrisorii şi m lua din nou la el? Dac m vaă ă ă ă vinde din nou unui nou Vitalis, care nu va fi ca Vitalis. F ră ă îndoial c avea acest drept şi, gândindu-m la acestă ă ă pericol, preferam s fiu acuzat de ingratitudine de c treă ă tuşa Barberin decât s risc s ajung din nou sub autoritateaă ă lui Barberin, fie c va uza de aceast autoritate pentru aă ă m vinde, fie c m va obliga s muncesc sub ordinele lui.ă ă ă ă Preferam s mor de foame decât s risc aşa ceva.ă ă

Dar, dac nu îndr znisem s -i scriu tuşei Barberin, mă ă ă ă gândeam c acum, fiind liber s m duc unde doream,ă ă ă puteam încerca s-o v d. Şi, de când îl angajasem pe Mattiaă în „trupa mea”, mi se p rea c este chiar mai uşor. Îl voiă ă trimite pe Mattia înainte, în timp ce eu voi r mâne prudentă în urm ; va intra la tuşa Barberin şi se va da în vorb cu ea,ă ă sub un pretext oarecare; dac era singur , îi va povestiă ă adev rul, va veni s -mi spun şi voi intra în casa în care îmiă ă ă petrecusem copil ria şi m voi arunca în bra ele bunei meleă ă ţ doici. Dac , din contr , Barberin era în sat, Mattia îi va cereă ă tuşei s vin într-un loc anume şi acolo o voi îmbr işa.ă ă ăţ

Mergând, m gândeam la acest plan şi de asta eu eramă cel t cut, c ci aveam nevoie de toat aten ia, de toată ă ă ţ ă silin a pentru a concepe un astfel de plan.ţ

Nu m gândeam doar la tuşa Barberin, ci şi la oraşele şiă satele din drumul nostru, unde am putea avea o şans să ă scoatem ceva bani.

Pentru asta ar fi fost mai bine s studiez harta.ăÎn acel moment ne aflam în plin câmp şi puteam să

facem un popas pe o gr mad de pietre, f r a fi deranja i.ă ă ă ă ţ— Dac vrei, Mattia, ne vom odihni pu in.ă ţ— Vrei s vorbim?ă

267

— Ai ceva s -mi spui?ă— Aş vrea s te rog s -mi spui tu.ă ă— Vreau, ne vom spune tu.— Dumneata da, dar eu nu.— Şi eu şi tu, î i ordon, şi dac nu m ascul i te lovesc!ţ ă ă ţ— Bine, loveşte-m , dar nu în cap.ăŞi începu s râd , cu un râs sincer şi blând, ar tându-şiă ă ă

to i din ii, a c ror albea str lucea pe fa a lui bronzat .ţ ţ ă ţă ă ţ ăNe-am aşezat şi mi-am scos harta pe care am întins-o pe

iarb . Îmi trebui mult timp s m orientez, dar, amintindu-ă ă ămi de felul în care proceda Vitalis, am reuşit s -mi traseză itinerariul: Corbeil, Fontainebleau, Montargis, Gien, Bourges, Saint-Amand, Montluçon. Era deci posibil s mă ă duc la Chavanon şi, dac aveam pu in noroc, era posibil să ţ ă nu murim de foame pe drum.

— Ce este asta?, m întreb Mattia, ar tându-mi harta. I-ă ă ăam explicat ce înseamn o hart şi la ce serveşte, folosindă ă aproape aceleaşi vorbe ca Vitalis, atunci când mi-a dat prima lec ie de geografie.ţ

M-a ascultat cu aten ie, privindu-m în ochi.ţ ă— Dar, atunci înseamn c trebuie s ştii s citeşti.ă ă ă ă— Bineîn eles; tu nu ştii s citeşti?ţ ă— Nu.— Vrei s înve i?ă ţ— Oh, da!, aş vrea foarte mult.— Ei bine, am s te înv .ă ăţ— Pe hart se poate g si drumul de la Gisors la Paris?ă ă— Desigur, este foarte uşor. Şi i-am ar tat.ăDar la început nu a vrut s cread ce-i spusesem când cuă ă

o mişcare a degetului i-am ar tat drumul de la Gisors laă Paris.

— Am f cut drumul pe jos, este cu mult mai lung decâtă sta. Atunci i-am explicat, cât am putut eu de bine, chiară

dac nu cred c a fost prea clar, cum se marchează ă ă distan ele pe h r i; m ascult cu aten ie, dar nu p ru preaţ ă ţ ă ă ţ ă convins de ştiin a mea.ţ

268

Apoi, mi-am deschis rani a şi, vrând s -i ar t lui Mattiaţ ă ă comorile mele, am deşertat totul pe iarb .ă

Aveam trei c m şi de pânz , trei perechi de ciorapi, cinciă ă ă batiste, totul în stare foarte bun , şi o pereche de pantofiă pu in cam uza i.ţ ţ

Mattia fu uimit.— Şi tu, ce ai?, l-am întrebat.— Vioara şi ce port pe mine.— Ei bine, i-am spus, vom împ r i totul aşa cum seă ţ

cuvine, pentru c suntem prieteni: tu vei avea dou c m şi,ă ă ă ă dou perechi de ciorapi şi trei batiste; doar c , pentru că ă ă este drept s împ r im totul, vei duce rani a mea timp de oă ă ţ ţ or şi eu alt or .ă ă ă

Mattia vru s refuze prima parte a ofertei mele, dar mă ă obişnuisem deja s comand, ceea ce, de altfel, mi se p reaă ă foarte agreabil şi i-am interzis s -mi r spund .ă ă ă

Pusesem peste c m şi trusa de cusut dat de Etiennetteă ă ă şi o cutiu în care aşezasem trandafirul dat de Liza. Mattiaţă vru s desfac aceast cutie, dar nu i-am dat voie şi amă ă ă pus-o din nou în rani , f r s o deschid.ţă ă ă ă

— Dac vrei s -mi faci o pl cere, s nu te atingi niciodată ă ă ă ă de aceast cutie, este un cadou…ă

— Bine, î i promit c n-o voi atinge niciodat .ţ ă ăDe când îmi luasem din nou la purtare cojocelul şi-mi

pusesem harpa pe um r, m deranja un singur lucru:ă ă pantalonii. Mi se p rea c un artist nu trebuie s poarteă ă ă pantaloni lungi; pentru a ap rea în public trebuie s aiă ă pantaloni şi ciorapi peste care se încrucişeaz pangliciă colorate! Pantalonii lungi erau buni pentru un gr dinar, dară acum eu eram un artist.

Când ai o idee şi eşti st pân pe voin a ta, nu întârzii s i-ă ţ ă ţo realizezi. În timp ce am deschis trusa de cusut de la Etiennette şi am scos foarfecele, i-am spus lui Mattia:

— În timp ce îmi aranjez pantalonii, arat -mi cum cân i laă ţ vioar .ă

— Oh, ce bine!

269

Şi, luându-şi vioara, începu s cânte.ăÎn acest timp, eu b gai foarfecele în pânza pantaloniloră

deasupra genunchiului şi începui s tai.ăŞi totuşi era o pereche de pantaloni buni din pânz gri, laă

fel cu haina şi cu vesta, şi fusesem foarte bucuros când nenea Acquin mi le f cuse cadou; dar nu credeam c -i voiă ă strica, dac -i t iam astfel, ci din contr .ă ă ă

La început l-am ascultat pe Mattia în timp ce-mi t iamă pantalonii, dar în curând m oprii ascultându-l cu toată ă aten ia; Mattia cânta aproape la fel ca Vitalis.ţ

— Cine te-a înv at s cân i la vioar ? l-am întrebat.ăţ ă ţ ă— Nimeni, deşi s-ar putea spune c am înv at de laă ăţ

toat lumea sau c am înv at de unul singur, exersândă ă ăţ mereu.

— Cine te-a înv at notele?ăţ— Nu le ştiu; cânt ce am auzit.— Am s te înv eu şi notele.ă ăţ— Ştii deci totul?— Trebuie, pentru c sunt şeful trupei.ăNu eşti cu adev rat artist dac nu ai un pic de amoră ă

propriu. Am vrut s -i ar t lui Mattia c şi eu eram muzicant.ă ă ăMi-am luat harpa şi, imediat, pentru a-l da gata, i-am

cântat can oneta mea.ţ

Fereastr lâng tine-adesea am suspinat…ă ă

Şi atunci, aşa cum ar trebui s fie între artişti, Mattia mi-aă întors complimentele pe care i le f cusem lui; avea un mareă talent, aveam un mare talent, eram demni unul de cel lalt.ă

Dar nu puteam r mâne aşa, tot felicitându-ne unul peă altul, trebuia, dup ce cântasem pentru noi, pentruă pl cerea noastr , s cânt m pentru a mânca şi a dormi.ă ă ă ă

Mi-am închis rani a şi Mattia o puse pe um r.ţ ăÎnainte!, pe drumul pr fuit. Acum trebuia s ne oprim înă ă

primul sat care se afla în drumul nostru pentru a da o reprezenta ie: „Debutul trupei Rémi”.ţ

270

— Înva -m şi pe mine can oneta ta, îmi ceru Mattia, oţă ă ţ vom cânta împreun şi cred c te voi acompania în curândă ă cu vioara mea; ar fi foarte frumos.

Sigur c ar fi fost foarte frumos şi „onorabila societate”ă ar fi trebuit s aib o inim de piatr ca s nu ne umple deă ă ă ă ă gologani. Aceast nenorocire ne ocoli. Am ajuns într-un sată care se g seşte dup ce treci de Villejuif şi ne preg team să ă ă ă c ut m un loc pentru reprezenta ia noastr , când am trecută ă ţ ă prin fa a por ii unei ferme a c rei curte era plin de oameniţ ţ ă ă îmbr ca i de s rb toare, care purtau buchete de flori legateă ţ ă ă cu panglici: b rba ii la butonierele hainelor şi femeile laă ţ piept; nu trebuia s fii prea deştept ca s - i dai seama că ă ţ ă era vorba de o nunt .ă

M-am gândit c aceşti oameni ar fi bucuroşi s aibă ă ă muzican i care s -i fac s danseze şi imediat am intrat înţ ă ă ă curtea fermei cu Mattia şi Capi; apoi, cu p l ria în mân şiă ă ă cu o reveren adânc , nobilul salut al lui Vitalis, am propusţă ă acest lucru primei persoane pe care am întâlnit-o. Era un tân r voinic, cu o fa roşie, înconjurat de un guler înalt şiă ţă ă tare, care-i t ia urechile; avea un aer bun şi prost nac.ă ă

Nu-mi r spunse, dar, întorcându-se c tre ceilal i cu oă ă ţ mişcare eap n , c ci redingota de postav lucitoare îlţ ă ă ă deranja desigur pe la încheieturi, îşi vârî dou degete înă gur şi scoase din acest instrument un fluierat atât deă formidabil, încât Capi s ri speriat.ă

— Hei! Voi, ceilal i, ce zice i de pu in muzic ? Ne-auţ ţ ţ ă ă sosit artiştii.

— Da, da, muzic , strigar b rba ii şi femeile.ă ă ă ţ— Toat lumea pe locuri pentru cadril.ăŞi, în câteva minute, grupurile de dansatori se formar înă

mijlocul cur ii, ceea ce puse pe fug or t niile dinţ ă ă ă gospod rie.ă

— Ai mai cântat cadriluri?, l-am întrebat pe Mattia în italian şi cât am putut de încet, c ci eram destul deă ă neliniştit.

— Da.

271

Şi-mi cânt la vioar primele m suri ale unui cadril;ă ă ă norocul f cu s -l ştiu şi eu. Eram salva i.ă ă ţ

Au scos o c ru dintr-un hangar şi ne-am suit în ea.ă ţăCu toate c nu cântasem niciodat împreun , Mattia şi cuă ă ă

mine, ne-am descurcat binişor cu cadrilul. Norocul nostru a fost c nu cântam pentru urechi delicate, nici preten ioase.ă ţ

— Ştie vreunul dintre voi s cânte din trompet ?, ne-aă ă întrebat voinicul roşu la fa .ţă

— Da, eu, r spunse Mattia, dar nu am trompet .ă ă— M duc s - i aduc eu una, pentru c vioara sun foarteă ă ţ ă ă

frumos, dar este fad .ă— Cân i deci şi din trompet ?, l-am întrebat pe Mattia, totţ ă

în italian .ă— Şi din trompet , şi din flaut, din tot ce se poate cânta.ă

Hot rât lucru, Mattia era foarte pre ios.ă ţTrompeta fu adus şi am început s cânt m cadril, polc ,ă ă ă ă

valsuri, dar mai ales cadriluri.Am cântat aşa pân noaptea târziu, c ci dansatorii nuă ă

ne-au l sat niciun moment de r gaz. Asta nu era prea gravă ă pentru mine, dar pentru Mattia era, c ci lui îi reveneaă partea cea mai grea şi era obosit de nemâncare şi c l torie.ă ă Îl vedeam din când în când palid, ca şi cum i s-ar fi f cută r u; totuşi, cânta înainte, suflând din plin în trompet . Dină ă fericire, n-am fost singurul care i-am observat paloarea; mireasa v zu şi ea acest lucru.ă

— Gata, gata, spuse ea, întrerupându-i pe dansatori; micu ul nu mai poate; acum scoate i banii din buzunarţ ţ pentru muzican i.ţ

— Dac vre i, am spus eu s rind din c ru , vom faceă ţ ă ă ţă cheta cu ajutorul casierului nostru.

Şi i-am aruncat lui Capi p l ria mea, pe care-o prinse dină ă zbor f r s ezite.ă ă ă

Lumea aplaud îndelung gra ia cu care ştia s saluteă ţ ă când i se d dea ceva. Şi i se d dea, nu glum . Eu, care-lă ă ă urmam îndeaproape, vedeam cum c deau monezile deă

272

argint în p l rie; mireasa fu ultima care puse o moned deă ă ă cinci franci.

Ce comoar ! Dar asta nu fu totul. Fur m invita i să ă ţ ă mânc m la buc t rie şi s dormim în grajd. A doua zi, cândă ă ă ă am p r sit aceast cas primitoare, aveam un capital deă ă ă ă dou zeci şi opt de franci!ă

— ie i-i dator m, micul meu Mattia, îi spuseiŢ ţ ă camaradului meu, singur n-aş fi putut forma o orchestr .ă

Şi amintirea unei fraze pe care mi-o spusese nenea Acquin, atunci când începusem s -i dau lec ii Lizei, îmiă ţ reveni în memorie dovedindu-mi c eşti întotdeaunaă recompensat când faci bine.

— N-aş fi putut face o prostie mai mare decât s nu te fiă luat în trupa mea.

Cu cei dou zeci şi opt de franci în buzunar ne sim eam caă ţ nişte mari seniori şi, când am ajuns la Corbeil, am putut face câteva cump r turi pe care le socoteamă ă indispensabile, f r s fac impruden e: mai întâi, oă ă ă ţ trompet care ne-a costat trei franci şi pe care am luat-o deă la un vânz tor de fier t nii; bineîn eles c , luat cu această ă ă ţ ă ă ă sum , trompeta nu era nici nou , nici frumoas , dar,ă ă ă cur at şi lustruit , ne vom putea face treaba cu ea! Apoiăţ ă ă nişte panglici pentru ciorapii noştri şi o rani veche pentruţă Mattia, c ci am socotit c este de preferat s cari ceva maiă ă ă uşor tot timpul, decât o rani foarte grea din când în când;ţă vom împ r i pe din dou lucrurile pe care le aveam şi vomă ţ ă fi mai sprinteni.

Când am p r sit Corbeil eram boga i; dup ce f cuser mă ă ţ ă ă ă toate cump r turile, aveam în buzunare treizeci de franci,ă ă c ci şi aici reprezenta iile fuseser fructuoase; repertoriulă ţ ă nostru era astfel alc tuit încât puteam r mâne mai multeă ă zile în acelaşi loc f r s ne repet m; în sfârşit, neă ă ă ă în elegeam aşa de bine, Mattia şi cu mine, încât eram caţ doi fra i…ţ

273

— Ştii, spunea el râzând câteodat , s ai parte de un şefă ă de trup ca tine, care s nu bat , mi se pare un lucru preaă ă ă frumos.

— Deci eşti mul umit?ţ— Dac sunt mul umit? Este prima oar în via a mea, deă ţ ă ţ

când am plecat din Italia, când nu regret spitalul.Aceast situa ie prosper îmi inspir nişte ideiă ţ ă ă

ambi ioase.ţDup ce-am plecat din Corbeil, ne-am îndreptat spreă

Montargis, în drum spre tuşa Barberin.Vreau s m achit de datoria de recunoştin pe care oă ă ţă

am fa de tuşa Barberin, ducându-m s o îmbr işez; dar,ţă ă ă ăţ în acest fel, ar însemna s m achit prea ieftin.ă ă

Dac i-aş cump ra ceva?ă ăAcum, c eram bogat, îi datoram un cadou.ă— Ce cadou s -i fac?ăNu m-am gândit prea mult. Era unul care ar face-o foarte

fericit nu numai pe moment, ci pentru toat b trâne eaă ă ă ţ – o vac , o vac care s-o înlocuiasc pe Roşcata.ă ă ă

Ce bucurie ar fi fost pe tuşa Barberin dac aş fi putut s -iă ă dau o vac , şi ce bucurie şi pentru mine!ă

Înainte de a ajunge la Chavanon, aş cump ra o vac , iară ă Mattia ar duce-o în curtea tuşei Barberin. Bineîn eles cţ ă Barberin nu va fi acas .ă

— Doamn Barberin, va spune Mattia, v aduc o vac .ă ă ă— O vac ? Te înşeli, copile (şi va suspina).ă— Nu, doamn ; sunte i doamna Barberin din Chavanon,ă ţ

nu-i aşa?Ei bine, prin ul (ca în poveşti) mi-a spus s duc vacaţ ă

aceasta, pe care v-o d ruieşte, la doamna Barberin.ă— Ce prin ?ţAtunci voi ap rea eu, m voi arunca în bra ele tuşeiă ă ţ

Barberin şi, dup ce o voi îmbr işa, vom face „cl tite” şiă ăţ ă „gogoşi” pe care le vom mânca doar noi trei, f r Barberin,ă ă aşa cum voiam s facem în acea zi de L sata Secului înă ă

274

care se întorsese acas şi r sturnase coca noastr deă ă ă cl tite pentru a-şi turna untul în supa de ceap .ă ă

Ce vis frumos! Numai c , pentru a-l realiza, trebuia să ă pot cump ra o vac . Cât costa oare o vac ? Nu aveam niciă ă ă cea mai mic idee. Scump, f r îndoial , foarte scump. Şiă ă ă ă ce dac ?ă

Ceea ce doream nu era o vac mare, prea gras . Maiă ă întâi, pentru c vacile, cu cât sunt mai grase, sunt maiă scumpe. Apoi, pentru c vacile mari cer mai mult hran şiă ă ă nu voiam ca acest cadou s devin o povar pentru tuşaă ă ă Barberin.

Important, pentru moment, era s aflu pre ul vacilor sau,ă ţ mai bine zis, al unei vaci aşa cum doream eu s -i d ruiesc.ă ă

Din fericire, acest lucru nu era prea greu, c ci în drumulă nostru întâlnisem destui vânz tori de vite; era simplu s -lă ă întreb pe unul dintre ei pre ul unei vaci. Dar prima oarţ ă când l-am întrebat un pe v car, care mi se p ruse un omă ă bun, acesta mi-a râs în nas. V carul s-a r sturnat pe scaun,ă ă lovind cu pumnul în mas şi hohotind de râs; apoi îl chemă ă pe hangiu.

— Ştii ce m întreab acest muzicant? Cât cost o vac ,ă ă ă ă nu prea mare, nu prea gras , deci o vac bun . Trebuie să ă ă ă fie o savant ?ă

Şi râsetele se pornir din nou; dar nu m-am l sată ă intimidat.

— Trebuie s dea lapte bun şi s nu m nânce prea mult.ă ă ă— Trebuie s se lase dus în les pe drum ca şi câineleă ă ă

t u? Dup ce şi-a terminat tot repertoriul de glume, după ă ă ce f cu pe spiritualul, v carul se hot rî s -mi r spundă ă ă ă ă ă serios.

Avea exact vaca ce-mi trebuia, blând , dând mult lapte,ă un lapte ca o smântân , şi care aproape c nu m nâncă ă ă ă nimic; dac -i puneam pe mas cincisprezece napoleoni,ă ă adic cincizeci de monede de aur, vaca era a mea.ă

Cât de greu îmi fusese s -l fac s vorbeasc la început,ă ă ă acum nu-l mai puteam opri.

275

În sfârşit, ne-am putut duce la culcare şi m-am gândit la discu ia pe care o avusesem.ţ

Cincisprezece napoleoni sau cincizeci de monede de aur, asta f cea cam o sut cincizeci de franci, dar eu nu aveamă ă aceast sum imens .ă ă ă

Era oare imposibil s -i câştig? Mi se p rea c nu şi, dacă ă ă ă şansa din primele zile nu ne p r sea, aş putea, b nu cuă ă ă ţ b nu , s adun cei o sut cincizeci de franci. Numai că ţ ă ă ă aveam nevoie de timp. Atunci, în mintea mea a încol it oţ nou idee; dac , în loc s m duc imediat la Chavanon, amă ă ă ă merge întâi la Varses, vom câştiga timp.

Trebuia deci s ne ducem mai întâi la Varses şi apoi laă tuşa Barberin; atunci voi avea, desigur, cei o sut cincizeciă de franci şi vom putea juca feeria mea: „Vaca prin ului”.ţ

Diminea a i-am vorbit şi lui Mattia despre ideea mea, iarţ el fu de acord cu mine.

— S mergem la Varses, îmi spuse el; aş vrea s viziteză ă minele de acolo.

276

23 Oraşul negru

rumul este lung de la Montargis la Varses, care se afl în mijlocul regiunii Cévennes, pe versantulă dinspre Mediterana, cinci sau şase sute de kilometri

în linie dreapt , mai mult de o treime pentru noi din cauzaă ocolişurilor ce ne erau impuse de felul nostru de via .ţă Trebuia s c ut m oraşe şi sate mari pentru a daă ă ă reprezenta ii care s ne aduc beneficii.ţ ă ă

DAm avut nevoie de trei luni pentru a parcurge cei o mie

de kilometri, dar, când am ajuns în împrejurimile oraşului Varses, am avut bucuria, num rându-mi banii, s constată ă c ne întrebuin asem bine timpul; în punga mea de pieleă ţ aveam o sut dou zeci şi opt de franci economie, nu ne maiă ă lipseau decât dou zeci şi doi de franci pentru a cump raă ă vaca tuşii Barberin.

Mattia era la fel de fericit ca şi mine şi era mândru că reuşise s contribuie la câştigarea acestei sume. Esteă adev rat c aportul lui era considerabil şi c , f r el, înă ă ă ă ă special f r trompeta lui, n-am fi adunat niciodat o sută ă ă ă dou zeci şi opt de franci, Capi şi cu mine.ă

De la Varses la Chavanon vom reuşi, desigur, să câştig m şi francii ce ne mai lipseau.ă

Varses fusese acum o sut de ani un biet s tuc, pierdută ă în mun i, şi era cunoscut doar pentru c servise dreptţ ă refugiu Copiilor Domnului, comanda i de Jean Cavalier.ţ Aşezarea lui în mun i fusese important în timpul r zboiuluiţ ă ă cu hugheno ii, dar contribuise şi la s r cia lui. Spre 1750,ţ ă ă un b trân gentilom, care avea pasiunea s p turilor, aă ă ă descoperit aici z c minte de c rbune şi de atunci Varses aă ă ă devenit unul dintre bazinele carbonifere care, împreun cuă

277

Alais, Saint-Gervais, Bessèges, aprovizioneaz sudul şiă încearc s -şi dispute pia a c rbunelui mediteranean cuă ă ţ ă englezii. Când îşi începuse cercet rile, toat lumea îşiă ă b tuse joc de el, şi când ajunsese la o adâncime de 150 deă metri, f r s g seasc nimic, se f cuser diverseă ă ă ă ă ă ă demersuri pentru a fi închis la ospiciu, c ci toat averea şi-ă ăo putea pierde în aceste s p turi nebuneşti. Varses aveaă ă mine de fier, dar c rbune nu se va g si niciodat . F r să ă ă ă ă ă r spund şi pentru a sc pa de acest scandal, b trânulă ă ă ă gentilom coborî în pu ul s u şi nu mai ieşi de acolo; acoloţ ă mânca, dormea şi nu trebuia s mai suporte decât îndoielileă muncitorilor care lucrau cu el. La fiecare lovitur deă târn cop, aceştia ridicaser resemna i din umeri, dară ă ţ excita i de credin a st pânului lor, continuau s p turile,ţ ţ ă ă ă adâncind astfel pu ul. La 200 de metri se g si un strat deţ ă c rbune; b trânul gentilom deveni, din nebun, un omă ă genial, metamorfoza fiind astfel complet .ă

Ast zi, Varses este un oraş de 12.000 de locuitori, careă are în fa a lui un mare viitor industrial şi constituie, pentruţ moment, împreun cu Alais şi Bessèges, speran a sudului.ă ţ

Ceea ce face şi va face bog ia oraşului este ceea ce seăţ afl sub p mânt şi nu ce este deasupra. La suprafa , într-ă ă ţăadev r, aspectul este trist şi dezolant: terenuri calcaroase,ă acoperite de gang , adic sterilitate; copaci pu ini: ici şiă ă ţ colo castani, duzi şi câ iva m slini pipernici i; p mântul nuţ ă ţ ă este arabil, doar pietre gri şi albe; doar acolo unde stratul de p mânt este mai adânc, solul este mai umed şi creşte oă vegeta ie s n toas care schimb peisajul dezolant alţ ă ă ă ă mun ilor stâncoşi.ţ

Din cauza lipsei de vegeta ie au loc inunda ii groaznice,ţ ţ apa curgând pe pantele golaşe ca pe str zile pavate, iară râule ele, de obicei secate, umflând imediat râurile din v iţ ă şi f cându-le s debordeze; în câteva minute, nivelul apeiă ă urc cu trei, patru, cinci metri sau chiar mai mult.ă

Varses este construit pe malurile unui râu numit Divonne, care este alimentat în oraş de dou pâraie: cel din râpaă

278

Truyère şi Saint-Andéol. Nu este un oraş frumos, nici curat, nici bine construit.

Vagonetele înc rcate cu minereu de fier sau cu c rbune,ă ă care circul de diminea a pân seara pe şine prin mijloculă ţ ă str zilor, las încontinuu în urma lor un praf roşu sau negru,ă ă care, în zilele ploioase, formeaz o clis adânc şi moale, caă ă ă mâlul din mlaştini; în zilele cu vânt şi soare, din contr ,ă praful te orbeşte şi se ridic deasupra oraşului. Casele suntă negre de sus pân jos din cauza clisei şi a prafului de peă str zi ce se ridic în sus, cât şi din cauza fumului din furnaleă ă ce coboar de pe acoperişuri pe str zi; totul este negru:ă ă solul, cerul şi apele râului Divonne. Oamenii ce merg pe str zi sunt şi mai negri decât zidurile ce-i înconjoar ; caiă ă negri, c ru e negre, frunzele copacilor sunt tot negre; ca şiă ţ cum un nor de funingine s-ar fi ab tut asupra oraşului sauă un val de p cur l-ar fi acoperit pân la acoperişuri. Str zileă ă ă ă nu au fost f cute pentru c ru e sau trec tori, ci pentruă ă ţ ă şinele de cale ferat şi vagonetele minelor; peste tot, peă jos, linii ferate şi macazuri; deasupra capetelor, poduri mişc toare, curele, arbori de transmisie, care se învârtescă cu un zgomot asurzitor. Marile cl diri pe lâng care treciă ă tremur pân la funda ii şi, dac - i bagi capul pe uş sauă ă ţ ă ţ ă ferestre, vezi buc i de font incandescent care se mişcăţ ă ă ă asemenea unor bolizi imenşi, prese uriaşe care arunc înă jurul lor ploi de scântei şi peste tot pistoanele maşinilor cu aburi se ridic şi se coboar cu regularitate. Nu există ă ă monumente, gr dini, statui, pie e; totul se aseam n şi aă ţ ă ă fost construit dup acelaşi model: cubul. Bisericile,ă tribunalul, şcolile – toate par a fi nişte cuburi str punse deă mai multe sau mai pu ine ferestre, dup nevoi.ţ ă

Când am ajuns în împrejurimile oraşului Varses era ora dou sau trei dup -amiaz şi un soare str lucitor se în l aă ă ă ă ă ţ pe cerul senin; dar, pe m sur ce înaintam, ziua seă ă întuneca: între cer şi p mânt se interpusese un nor de fumă care se târâia greoi, sfâşiindu-se de vârfurile furnalelor. De o or auzeam sfor ituri puternice: un muget asem n tor cuă ă ă ă

279

cel al m rii, cu lovituri surde; sfor iturile erau produse deă ă ventilatoare, loviturile surde de ciocane şi piloni.

Ştiam c unchiul lui Alexis era miner la Varses, c lucra înă ă mina Truyère, dar asta era totul… Locuia la Varses sau în împrejurimi? Nu ştiam.

Când am intrat în oraş, am întrebat unde se afl minaă Truyère şi am fost trimişi pe malul stâng al râului Divonne, într-o mic vale traversat de râpe ce d duser numeleă ă ă ă minei.

Dac aspectul minei este pu in pl cut, aspectul v ii esteă ţ ă ă lugubru: un fel de c ldare, înconjurat de dealuri sterpe,ă ă f r copaci sau ierburi, cu şiruri lungi de pietre gri care taieă ă ici şi colo câteva fâşii de p mânt roşu; la intrarea v ii,ă ă cl dirile minei, hangarele, grajdurile, magaziile, birourile şiă coşurile maşinii cu aburi, apoi, în jur, gr mezi de pietre şiă c rbuni.ă

Când ne-am apropiat de cl dire, o femeie tân r , cu ună ă ă aer r t cit, cu p rul fluturând pe umeri şi inând de mână ă ă ţ ă un copil, veni în întâmpinarea noastr .ă

— Vrei s -mi spui unde se afl un drum umbros?, m-aă ă întrebat ea.

Am privit-o stupefiat.— Un drum cu arbori, cu umbr , cu un pârâu a c rui apă ă ă

s clipoceasc pe pietre, iar printre ramurile arborilor p s riă ă ă ă care s cânte.ă

Şi începu s fredoneze un cântec vesel.ă— N-a i întâlnit un asemenea drum, continu ea, v zândţ ă ă

c nu-i r spund, dar f r a p rea s -şi dea seama deă ă ă ă ă ă mirarea mea. Ce p cat, probabil c este departe. Laă ă dreapta sau la stânga? Spune-mi, b ie aş. Îl caut şi nu-lă ţ g sesc.ă

Vorbea cu o verv uluitoare, gesticulând cu o mân , înă ă timp ce cu cealalt mângâia capul copilului.ă

— Te întreb de acest drum, pentru c sunt sigur c -l voiă ă ă întâlni pe Marius. L-ai cunoscut pe Marius? Nu? Ei bine, este tat l copilului meu. Când a fost ars în min de grizu s-a dusă ă

280

pe acel drum umbros; acum nu se mai plimb decât peă drumuri umbroase, îi face bine la arsuri. El ştie s g sească ă ă acele drumuri, eu nu. Iat de ce nu l-am mai întâlnit deă şase luni. Şase luni este mult când iubeşti. Şase luni, şase luni!

Se întoarse spre cl dirile minei şi, ar tând cu o furieă ă s lbatic coşurile maşinii ce v rsa torente de fum, strig :ă ă ă ă

— Munca sub p mânt este munca diavolului! Reda i-mi-lă ţ pe Marius!

Apoi, întorcându-se spre mine, m întreb :ă ă— Nu eşti de pe aici, nu-i aşa? Cojocelul, cât şi p l ria îmiă ă

spun c vii de departe; du-te în cimitir şi num r : unu, doi,ă ă ă trei, to i mor i în min .ţ ţ ă

Apoi îşi lu copilul şi-l strânse în bra e:ă ţ— Dar pe Pierre nu i-l dau niciodat ! Apa este bun , esteţ ă ă

r coroas . Unde este drumul? Dac nu ştii, eşti la fel deă ă ă prost ca şi ceilal i ce-mi râd în nas. Atunci de ce m ii înţ ă ţ loc? Marius m aşteapt .ă ă

Femeia îmi întoarse spatele şi începu s mearg cu paşiă ă mari, fredonându-şi cântecelul vesel.

Mi-am dat seama c era o biat nebun ce-şi pierduseă ă ă b rbatul într-o explozie a gazului de min , acel pericolă ă înfricoş tor, şi întâlnirea cu ea chiar la intrarea în min , înă ă acel peisaj dezolant, sub acel cer negru, ne umplu sufletele de triste e.ţ

Cineva ne spuse unde st unchiul Gaspard: locuia nuă departe de min , pe o strad întortocheat şi în pant , ceă ă ă ă cobora de la colin la râu.ă

Când ne-am apropiat de cas şi am întrebat de el, oă femeie ce st tea sprijinit de poart , discutând cu o vecin ,ă ă ă ă sprijinit şi ea de o alt poart , îmi r spunse c unchiulă ă ă ă ă Gaspard nu se întorcea acas decât la ora şase, dup lucru.ă ă

— Ce vrei cu el?— Vreau s -l v d pe Alexis.ă ăAtunci ea m privi din cap pân în picioare, apoi îl privi şiă ă

pe Capi.

281

— Eşti Rémi?, întreb ea. Alexis ne-a vorbit despre tine.ă Te aşteapt . Cine este cel lalt?ă ă

Şi îl ar t pe Mattia.ă ă— Este prietenul meu.Femeia era m tuşa lui Alexis. Am crezut c ne va invitaă ă

s intr m şi s ne odihnim, c ci picioarele noastre pline deă ă ă ă praf şi fe ele noastre bronzate de soare ar tau cât eram deţ ă obosi i; dar ea nu spuse nimic şi-mi repet , simplu, c , dacţ ă ă ă doream s vin la ora şase, îl voi g si pe Alexis, care acumă ă era la min .ă

Nu puteam s cer ceea ce nu ni se oferea. I-am mul umită ţ pentru r spuns şi ne-am dus în oraş s c ut m o brut rie,ă ă ă ă ă c ci ne era tare foame; nu mâncasem nimic de diminea ,ă ţă decât un biet coltuc ce ne r m sese din ajun. Îmi era ruşineă ă de aceast primire, c ci sim eam c Mattia se întreba ceă ă ţ ă poate însemna modul în care fuseser m trimişi la plimbare.ă

Mi se p rea c Mattia îşi va face o impresie proastă ă ă despre prietenii mei şi c atunci când îi voi vorbi mai târziuă despre Liza nu m va mai asculta cu simpatie. Şi eu voiamă ca el s simt înainte de a o cunoaşte prietenie şi simpatieă ă pentru Liza.

Felul în care fuseser m primi i ne f cu s nu mai avemă ţ ă ă chef s revenim la casa unchiului Gaspard, aşa c ne-amă ă dus, cu pu in înainte de ora şase, s -l aştept m pe Alexis laţ ă ă ieşirea din min .ă

Exploatarea minelor de la Truyère se face prin trei pu uri:ţ Saint-Julien, Sainte-Alphonsine şi Saint-Pancrace, c ci aşaă este obiceiul în minele de c rbuni, s se dea, de regul ,ă ă ă numele unui sfânt pu urilor de extrac ie, de aerisire sau deţ ţ evacuare a apelor din min ; numele acestui sfânt, care esteă ales din calendar în ziua în care încep s p turile peă ă vertical , serveşte nu numai la botezarea pu urilor, dar şi laă ţ amintirea datelor. Aceste trei pu uri nu sunt folosite laţ urcarea sau la coborârea minerilor din adâncuri. Coborârea şi urcarea lor se fac printr-o galerie care porneşte de lângă magazia de l mpi şi ajunge la primul nivel de exploatare,ă

282

de unde comunic cu toate p r ile minei. S-a dorit, astfel,ă ă ţ s se ia toate m surile de prevedere în cazul accidenteloră ă care sunt foarte frecvente în pu uri, atunci când se rupe unţ cablu sau cuşca se aga de un obstacol şi oamenii se potţă pr buşi la o adâncime de dou , trei sute de metri; în acelaşiă ă timp, s-a încercat s se evite trecerea brusc la care suntă ă supuşi minerii atunci când cuşca îi urc brusc de la oă adâncime de dou sute de metri, unde temperatura esteă constant şi ridicat , la suprafa , unde temperatura esteă ă ţă variabil , astfel c se pot îmboln vi de pleurezie sau deă ă ă congestii pulmonare.

M-am postat împreun cu Mattia şi Capi în fa a acesteiă ţ deschideri şi, la câteva minute dup ora şase, am începută s v d în adâncul galeriei puncte luminoase care se m reauă ă ă treptat. Erau minerii care, cu lampa în mân , urcau laă suprafa , dup terminarea muncii.ţă ă

Înaintau încet, cu un mers greoi, ca şi cum i-ar fi durut genunchii, ceea ce mi-am explicat ceva mai târziu, dup ceă am parcurs şi eu sc rile şi treptele care duc la ultimul nivel;ă fata le era neagr ca cea a coşarilor, hainele şi p l riileă ă ă erau acoperite de praf de c rbune şi de noroi. Trecând prină fa a magaziei, fiecare intra şi-şi ag a lampa într-un cui.ţ ăţ

Cu toate c eram foarte atent, nu l-am v zut pe Alexisă ă ieşind şi, dac nu mi-ar fi s rit de gât, l-aş fi l sat s treacă ă ă ă ă f r s -l recunosc, nemaisem nând acum, aşa negru cumă ă ă ă era, din cap pân în picioare, cu b iatul care alt dat fugeaă ă ă ă prin gr din , cu c maşa curat , având mânecile suflecate şiă ă ă ă cu gulerul deschis, l sând s i se vad pielea alb .ă ă ă ă

— Este Rémi, spuse el, întorcându-se spre un b rbat deă vreo patruzeci de ani, care mergea al turi de el şi avea oă fa deschis şi bun , la fel ca nenea Acquin. Nici nu era deţă ă ă mirare, deoarece erau fra i!ţ

Am în eles c era unchiul Gaspard.ţ ă— Te aşteptam de mult, spuse el cu bun tate.ă— Drumul de la Paris la Varses este lung.— Şi picioruşele scurte, spuse el râzând.

283

Capi, fericit c -l reg sise pe Alexis, îşi manifesta bucuriaă ă tr gându-l de mânec .ă ă

Eu i-am explicat unchiului Gaspard c Mattia eraă prietenul meu şi asociatul meu, un b iat bun pe care l-amă cunoscut mai de mult, pe care l-am reg sit şi care cânt dină ă trompet ca nimeni altul.ă

— Şi iat -l pe domnul Capi, spuse unchiul Gaspard;ă mâine este duminic ; dup ce v ve i odihni, ne ve i da ună ă ă ţ ţ spectacol. Alexis spune c este un câine savant, mai savantă decât un profesor sau decât un artist.

Pe cât de stingherit m sim isem în fa a so iei lui, pe atâtă ţ ţ ţ de în largul meu m sim eam al turi de unchiul Gaspardă ţ ă care era, cu adev rat, bunul frate al lui nenea Acquin.ă

— Probabil c ave i multe s v povesti i, b ie i. În acestă ţ ă ă ţ ă ţ timp eu voi sta de vorb cu acest tân r care cânt atât deă ă ă bine din trompet .ă

Cred c o s pt mân nu ne-ar fi ajuns s ne povestim totă ă ă ă ă ce doream. Alexis voia s ştie cum se desf şurase c l toriaă ă ă ă noastr , iar eu eram gr bit s aflu cum se obişnuise cuă ă ă noua lui via .ţă

Mergeam destul de încet, aşa c muncitorii care seă gr beau spre casele lor ne dep şeau. Un şir lung ce umpleaă ă întreaga strad , to i negri, la fel ca şi strada, acoperit deă ţ ă acelaşi praf.

Când ne-am apropiat de cas , unchiul Gaspard ne-aă spus:

— B ie i, ve i cina cu noi.ă ţ ţNiciodat nicio invita ie nu mi-a f cut mai mult pl cere,ă ţ ă ă ă

c ci, în timp ce mergeam, m gândeam c , odat ajunşi laă ă ă ă poart , va trebui s ne desp r im, primirea m tuşiiă ă ă ţ ă nel sându-mi mari speran e.ă ţ

— Iat -l pe Rémi şi pe prietenul lui, spuse unchiul intrândă în cas .ă

— I-am v zut mai devreme.ă— Cu atât mai bine! A i f cut cunoştin ; vor cina cu noi.ţ ă ţă

Bineîn eles c eu eram fericit s cinez cu Alexis, adic s -miţ ă ă ă ă

284

petrec seara al turi de el, dar, ca s fiu sincer, trebuie să ă ă spun c eram fericit şi s cinez. De la plecarea noastr dină ă ă Paris mâncaser m ce d duse Dumnezeu, un col de pâineă ă ţ ici, o franzel colea, dar rar o mâncare adev rat , aşeza iă ă ă ţ pe un scaun, cu o farfurie de sup în fa .ă ţă

Cu ce câştigam, ne puteam considera, este adev rat,ă destul de boga i ca s cin m într-un han, dar trebuia sţ ă ă ă facem economii pentru vaca prin ului, şi Mattia era un b iatţ ă foarte bun, c ci şi el era aproape la fel de fericit ca şi mineă la gândul de-a cump ra vaca.ă

Bucuria unei mese adev rate nu ne-a fost dat în searaă ă aceea; ne-am aşezat la mas , fiecare pe câte-un scaun, dară nu ni se servi sup . Companiile miniere înfiin aser nişteă ţ ă magazine de aprovizionare în care muncitorii puteau g si,ă la pre uri ceva mai mici, tot ce aveau nevoie pentru traiulţ zilnic. Avantajele acestor magazine sunt evidente: muncitorul g seşte produse de bun calitate şi cu preă ă ţ redus, pe care le pl teşte oprindu-i-se contravaloarea loră din chenzin ; astfel, este ferit de creditele micilor vânz tori,ă ă care i-ar ruina dac ar face datorii la ei. Numai c , la fel caă ă toate lucrurile bune, acest sistem are şi partea lui proast :ă la Varses, nevestele minerilor nu au obiceiul s muncească ă în timp ce so ii lor coboar în min ; fac ordine în cas , seţ ă ă ă viziteaz reciproc, bând cafele şi ciocolat pe care leă ă cump r de la magazin, p l vr gesc vrute şi nevrute, iară ă ă ă ă când vine seara, atunci când b rba ii ies din min şi vin să ţ ă ă cineze, ele constat c nu au avut timp s preg tească ă ă ă ă aceast cin . Atunci fug la magazin şi aduc mezeluri. Sigură ă c acest lucru nu a devenit un obicei, dar se petreceă adesea. Şi, din acest motiv, nu am avut parte de sup ; aşaă cum avusesem ocazia s constat mai devreme, m tuşaă ă Gaspard îşi pierduse timpul flec rind. De altfel, acest lucruă era ceva obişnuit la ea şi am v zut mai târziu c de laă ă magazin nu cump ra decât dou produse: fie cafea sauă ă ciocolat , fie mezeluri. Unchiul era un b rbat blând, c ruiaă ă ă

285

îi pl cea liniştea; îşi mânca mezelurile şi nu se plângea sau,ă dac f cea o observa ie, o f cea cu binişorul.ă ă ţ ă

— Dac nu beau mult, spunea el întinzând paharul s -iă ă fie umplut cu vin, înseamn c sunt un om bun; aşa c seă ă ă cuvine s ne faci o sup bun pentru mâine sear .ă ă ă ă

— Dac am timp!ă— Timp? De ce este timpul mai scurt la suprafa decâtţă

în adânc?— Şi cine o s v cârpeasc lucrurile? Rupe i totul…ă ă ă ţAtunci, privindu-şi hainele murdare de c rbune şi rupte,ă

spuse:— Adev rul este c suntem îmbr ca i ca nişte prin i. Cinaă ă ă ţ ţ

n-a durat mult.— B iete, îmi spuse unchiul Gaspard, te vei culca înă

aceeaşi camer cu Alexis.ăApoi, adresându-se lui Mattia, continu :ă— Şi tu, dac vrei s dormi în şopron, î i voi face un pată ă ţ

bun de fân.Seara, dar şi o bun parte din noapte, n-am dormit niciă

eu, nici Alexis.Unchiul Gaspard sp rgea c rbunele cu târn copul, iară ă ă

Alexis lucra cu el, împingând vagonetele cu c rbune pe şineă în interiorul minei, de la locul de extrac ie pân la unulţ ă dintre pu uri: ajuns aici, vagonetul era ag at de un cabluţ ăţ care, tras de maşin , îl ridica sus.ă

Cu toate c nu era miner de mult timp, Alexis începuseă s iubeasc mina şi era mândru de ea: era cea maiă ă frumoas , cea mai curioas din regiune; îmi povestea cuă ă înfl c rarea unui c l tor ce vine dintr-o ar necunoscut şiă ă ă ă ţ ă ă g seşte un public dornic s -l asculte.ă ă

Ca s intri în min trebuie, mai întâi s intri într-o galerieă ă ă s pat în roc şi, dup zece minute de mers, coborî o scară ă ă ă ă dreapt ; apoi, când ajungi jos, g seşti o alt scar de lemn,ă ă ă ă apoi o alta, şi înc una, şi ajungi astfel la primul nivel, laă cincizeci de metri adâncime. Pentru a atinge al doilea nivel, la nou zeci de metri, şi al treilea, la dou sute de metri,ă ă

286

exist acelaşi sistem de sc ri. Alexis muncea la al treileaă ă nivel şi, pentru a ajunge la acea adâncime, trebuia s facă ă un drum de trei ori mai lung decât cei ce urc în turnurileă catedralei Notre-Dame din Paris.

Dar, dac urcarea şi coborârea sunt uşoare în turnurileă catedralei, unde scara este regulat şi luminat , nu acelaşiă ă lucru era şi în min , unde treptele s pate în roc erau cândă ă ă mai înalte, când mai joase, când largi, când înguste. Nu ai alt lumin decât cea a l mpii pe care o duci în mân , iară ă ă ă pe jos este o mâzg lunecoas , umezit tot timpul de apaă ă ă ce se infiltreaz strop cu strop şi câteodat î i cade rece peă ă ţ fa .ţă

S cobori dou sute de metri e mult, dar asta nu e totul;ă ă trebuie s ajungi, prin galerii, la diversele nivele şi apoi laă locul de munc ; galeriile de la Truyère aveau cam 30-40 deă kilometri. Nu trebuie s parcurgi to i aceşti kilometri, dară ţ câteodat aceast curs este obositoare, c ci eşti nevoit să ă ă ă ă mergi prin apa ce se adun în mijlocul galeriei şi se scurgeă astfel pân la bazinele de colectare, unde nişte pompe oă preiau şi o arunc afar .ă ă

Când aceste galerii traverseaz roci dure, sunt nişteă tunele; dar când traverseaz terenuri sf râmicioase sauă ă mişc toare, trebuie s fie c ptuşite pe tavan şi pe p r ileă ă ă ă ţ laterale cu trunchiuri de brad cioplite cu barda, c ci dacă ă sunt t iate cu fer str ul putrezesc repede. Cu toate că ă ă ă aceste bârne sunt în aşa fel aşezate încât s reziste laă ap s rile rocii, câteodat aceast ap sare este aşa deă ă ă ă ă puternic , încât bârnele sunt curbate şi galeriile seă micşoreaz sau se îngusteaz pân când nu mai po i să ă ă ţ ă treci decât târându-te. Pe aceste lemne cresc ciuperci şi un fel de mucegai ca un praf alb, ce contrasteaz cu negrulă terenului; fermentarea ierburilor produce un miros de r şin şi, pe ciuperci, pe plantele necunoscute, peă ă mucegaiul alb se v d tot felul de muşte, p ianjeni, fluturi,ă ă dar care nu seam n deloc cu cei de la suprafa .ă ă ţă

287

Sunt şi şobolani care fug de colo-colo, şi lilieci ag a i deăţ ţ lemn sau de tavanul stâncos cu picioarele şi cu capul în jos.

Aceste galerii se încrucişeaz din când în când, precumă str zile de la Paris, formând un fel de pie e şi r spântii;ă ţ ă unele galerii sunt late, frumoase ca bulevardele, altele înguste şi joase, ca str zile din cartierul Saint-Marcel, numaiă c tot acest oraş subteran este mai prost luminat decâtă oraşele de la suprafa în timpul nop ii, c ci nu existţă ţ ă ă felinare sau becuri cu gaz, ci doar l mpile pe care minerii leă poart cu ei. Chiar dac lumina lipseşte, din cauzaă ă zgomotului nu te po i crede pe t râmul mor ilor; din abatajeţ ă ţ se aud detun turile, iar curentul de aer duce pân departeă ă mirosul şi fumul; în galerii se aude uruitul vagonetelor, iar în pu uri frecarea cuştilor de pere i, totul fiind acoperit deţ ţ vuietul maşinii cu aburi instalat la cel de-al doilea nivel.ă

Dar cel mai ciudat spectacol îl vezi în galeriile s pate de-ăa lungul filonului de c rbune; zi şi noapte, minerii lucrează ă pe jum tate goi pentru a extrage c rbunele, culca i pe-oă ă ţ parte sau ghemui i pe genunchi. Din aceste galerii,ţ c rbunele coboar la diverse niveluri, de unde este dusă ă pân la pu urile de extrac ie.ă ţ ţ

Acesta era aspectul obişnuit al minei în zilele lucr toare;ă dar se întâmpla uneori s se produc şi accidente. Două ă ă s pt mâni dup ce ajunsese la Varses, Alexis fuseseă ă ă martorul unui astfel de accident şi abia sc pase s nu seă ă numere şi el printre victimele unei explozii de gaz de min ,ă de grizu; grizuul este un gaz care se formeaz în modă natural în minele de c rbuni şi care explodeaz imediat ceă ă ajunge în contact cu o flac r ; nimic nu este mai teribilă ă decât aceste explozii care ard şi d râm totul în calea lor;ă ă nu se pot compara decât cu explozia unui depozit de praf de puşc . Imediat ce flac ra unei l mpi sau a unui chibrită ă ă vine în contact cu gazul, aprinderea este instantanee în toate galeriile; aceasta distruge totul în min , chiar şiă pu urile de extrac ie sau de aerisire, ale c ror capace leţ ţ ă

288

arunc în aer. Temperatura ajunge s fie atât de mare,ă ă încât c rbunele se poate transforma în cocs.ă

O explozie de gaz ucisese în urm cu şase s pt mâniă ă ă zece mineri şi v duva celui mai tân r dintre ei înnebunise.ă ă Am în eles c era vorba despre femeia pe care o întâlnisemţ ă cu copilul ei, c utând un drum umbros.ă

Se luau toate m surile de protec ie împotriva acestoră ţ explozii: fumatul era interzis şi, adesea, inginerii, f cându-şiă rondul, îi puneau pe muncitori s le sufle în nas pentru a-lă descoperi pe cel ce înc lcase legea. Pentru a preveniă aceste îngrozitoare accidente, se foloseau l mpile Davy,ă numite aşa dup numele savantului englez ce le inventase.ă Aceste l mpi au o plas metalic foarte fin , care nu las să ă ă ă ă ă treac flac ra printre ochiurile ei, în aşa fel încât lampaă ă poate fi purtat chiar într-un mediu exploziv; gazul arde înă interior, dar flac ra nu se propag în afar .ă ă ă

Tot ceea ce Alexis mi-a povestit mi-a a â at curiozitatea,ţ ţ care şi aşa era mare, de-a coborî în min ; dar, când i-amă vorbit a doua zi unchiului Gaspard despre dorin a mea,ţ acesta mi-a spus c era imposibil, c ci în min nu intrauă ă ă decât cei ce lucrau acolo.

— Dac vrei s te faci miner, ad ug el râzând, nu-i nicioă ă ă ă problem s cobori în min şi vei putea câştiga cât să ă ă ă tr ieşti. În rest, meseria nu este mai urât decât altele, iară ă dac - i este fric de ploaie şi tunete, atunci este exact ce- iă ţ ă ţ trebuie; oricum, cred c este mai bun decât cea deă ă cânt re pe str zi. Dac vrei, po i s r mâi cu Alexis. Vrei,ă ţ ă ă ţ ă ă b iete? Vom g si ceva şi pentru Mattia, dar nu s cânte dină ă ă trompet !ă

Nu venisem s r mân la Varses, aveam o alt menire, ună ă ă alt scop decât s împing toat ziua un vagonet la nivelul doiă ă sau trei de la Truyère.

Trebuie, deci, s renun la a-mi mai satisface curiozitateaă ţ şi credeam c voi pleca f r s ştiu mai multe despre mină ă ă ă ă decât cele povestite de Alexis sau aflate din r spunsurileă smulse unchiului Gaspard, când, datorit unor întâmpl riă ă

289

neprev zute, am aflat toat oroarea, groaza, pericolele laă ă care sunt expuşi câteodat minerii.ă

290

24 Vagonetar

eseria de miner nu mi se p rea nes n toas , c ciă ă ă ă ă în afar de câteva boli datorate lipsei aerului şiă luminii, care cu timpul s r cesc sângele, minerulă ă

poate fi la fel de zdrav n ca un ran care locuieşte într-oă ţă regiune cu un climat s n tos; în plus, eram convins c , atâtă ă ă timp cât se afl în min , are şi avantajul c este la ad postă ă ă ă de intemperiile anotimpurilor, de ploaie, frig sau de canicul .ă

M

Pentru mineri, marele pericol const în surp ri, explozii şiă ă inunda ii, cât şi în accidentele ce rezult din munca lor, dinţ ă impruden sau neîndemânare.ţă

În ajunul plec rii noastre, Alexis s-a întors r nit serios deă ă un bloc de c rbune ce-i c zuse peste mâna dreapt ; ună ă ă deget p rea aproape zdrobit şi toat mâna era o ran .ă ă ă

Medicul companiei a venit imediat s -l examineze şi s -lă ă panseze. Starea sa nu era grav , mâna se va vindeca, şiă degetul, de asemenea, dar avea nevoie de mai mult timp de odihn .ă

Unchiul Gaspard lua via a aşa cum era, f r sup rare sauţ ă ă ă furie: un singur lucru îl f cea s -şi piard buna dispozi ie, şiă ă ă ţ anume imposibilitatea de a munci.

Auzind c Alexis nu avea voie, mai multe zile, s coboareă ă în min , începu s se lamenteze, întrebându-se cine-i vaă ă duce vagonetele în acest timp. Nu avea pe nimeni cu care s -l înlocuiasc pe Alexis; dac ar fi fost vorba s -l schimbe,ă ă ă ă ar fi putut s afle pe cineva, dar, pentru câteva zile doar,ă era imposibil s g seasc pe cineva s -l ajute, mai ales ună ă ă ă copil.

291

Începu, totuşi, s caute un vagonetar, dar se întoarseă acas f r s -l fi g sit.ă ă ă ă ă

Începu din nou s se plâng ; era în culmea disper rii,ă ă ă c ci însemna c şi el era condamnat s nu munceasc , dară ă ă ă buzunarul nu-i prea permitea s fac acest lucru.ă ă

V zând toate acestea şi în elegând motivele sup r riiă ţ ă ă sale, dându-mi seama, totodat , c în aceste condi ii eraă ă ţ aproape o datorie din partea mea s -l r spl tesc pentruă ă ă ospitalitatea cu care m-a primit, l-am întrebat dac meseriaă de vagonetar este dificil .ă

— Nimic mai uşor; nu trebuie decât s împingi ună vagonet ce alunec pe şine.ă

— Şi este greu vagonetul?— Aş zice c nu prea greu, pentru c Alexis îl împingeă ă

destul de uşor.— Dac Alexis poate s -l împing , voi putea s fac şi euă ă ă ă

la fel.— Tu, b iete?ăŞi începu s râd în hohote, dar imediat, redevenindă ă

serios, îmi spuse:— Bineîn eles c vei putea, dac vrei.ţ ă ă— Vreau, dac v pot fi de folos.ă ă— Eşti un b iat bun, mâine vei coborî cu mine în min .ă ă

Este adev rat c -mi eşti de folos, dar poate s - i fie şi ieă ă ă ţ ţ într-un fel. Dac o s - i plac meseria, o s r mâi şi o s - iă ă ţ ă ă ă ă ţ fie mai bine decât s h l duieşti pe drumuri; în min nuă ă ă ă sunt lupi.

Ce va face Mattia cât timp voi fi eu în min ? Nu puteamă s -l las pur şi simplu pe capul unchiului Gaspard.ă

L-am întrebat dac nu vrea s se duc cu Capi, singur, să ă ă ă dea reprezenta ii prin împrejurimi, şi Mattia acceptţ ă imediat.

— Voi fi foarte bucuros s câştig singur ceva bani pentruă vac , îmi r spunse râzând.ă ă

În cele trei luni de când eram împreun şi tr iam în aeră ă liber, Mattia nu mai sem na cu b iatul sl b nog, trist şiă ă ă ă

292

înfometat pe care-l întâlnisem lâng biserica Saint-Médard,ă şi cu atât mai pu in cu b iatul diform pe care-l v zusemţ ă ă prima dat în podul lui Garofoli, supraveghind oala cu supă ă şi sprijinindu-şi, din când în când, capul care-l durea între mâini.

Pe Mattia nu-l mai durea capul, nu mai era trist, nici sl bu . Podul din strada Lourcine îl f cuse s fie trist;ă ţ ă ă soarele şi aerul, dându-i s n tate, îi redaser şi dragosteaă ă ă de via .ţă

În timpul c l toriei noastre fusese vesel şi râsese totă ă timpul, luând doar partea bun a lucrurilor, amuzându-seă din orice, fericit dintr-un nimic.

Ce m-aş fi f cut f r el? De câte ori oboseala şiă ă ă melancolia nu m-ar fi doborât!

Aceast diferen dintre noi se datora, desigur,ă ţă caracterului şi naturii noastre, dar şi originii şi rasei noastre.

El era italian, având un fel de nep sare, de generozitate,ă o anumit uşurin de-a se resemna în fa a dificult ilor,ă ţă ţ ăţ f r s se supere sau s se revolte, pe care oamenii dină ă ă ă ara mea nu o au, dispuşi mai degrab la rezisten şi laţ ă ţă

lupt .ă„Care-i ara ta?”, m ve i întreba. „Ai vreuna?”ţ ă ţVoi r spunde la astfel de întreb ri ceva mai târziu. Pentruă ă

moment, nu m gândeam la toate astea, dar, oricum, vă ă spun c eu şi Mattia nu ne asem n m deloc, de aceea ne şiă ă ă în elegeam aşa de bine, chiar când îl puneam s înve eţ ă ţ notele şi s citeasc . Lec iile de muzic fuseser , esteă ă ţ ă ă adev rat, foarte uşoare, dar cu cititul n-a fost la fel şi am fiă putut s ne cert m de multe ori, c ci eu nu am niciă ă ă r bdarea, nici indulgen a unui profesor adev rat. Totuşi, nuă ţ ă ne-am certat niciodat şi chiar şi atunci când am fostă nedrept, şi asta mi s-a întâmplat nu doar o dat , Mattia nuă s-a sup rat.ă

Ne-am în eles, deci, ca a doua zi, când eu voi coborî înţ min , el s se duc prin împrejurimi s dea reprezenta iiă ă ă ă ţ muzicale şi dramatice, pentru a ne m ri comoara. Capi,ă

293

c ruia i-am explicat acest lucru, p ru s în eleag şi c esteă ă ă ţ ă ă de acord cu noi.

A doua zi, mi s-au dat hainele lui Alexis.Dup ce le-am spus lui Mattia şi lui Capi s fie cumin i,ă ă ţ

am plecat cu unchiul Gaspard.— Fii atent, mi-a spus acesta dându-mi lampa, s mergiă

tot timpul pe urmele mele, iar atunci când cobori scara să fii cu b gare de seam unde pui piciorul.ă ă

Ne-am înfundat în galerie, el primul, eu pe urmele lui.— Dac aluneci pe trepte, ine-te bine de ele, nu te l saă ţ ă

s aluneci, c pân jos este mult şi te zdrobeşti.ă ă ăNu aveam nevoie de aceste recomand ri ca s fiuă ă

emo ionat, c ci nu p r seşti lumina pentru a intra înţ ă ă ă întuneric, suprafa a p mântului pentru a coborî în adâncuriţ ă f r s fii tulburat.ă ă ă

M-am întors instinctiv s privesc în urm , dară ă p trunsesem destul de adânc în galerie, şi ziua de laă cap tul acelui tunel lung şi negru nu mai era decât un globă alb ca luna pe un cer întunecat ori f r stele. Mi-a fostă ă ruşine de acest gest instinctiv, care nu dur decât o clip , şiă ă începui din nou s calc pe urmele unchiului Gaspard.ă

— Scara, îmi atrase acesta aten ia în curând.ţNe aflam în fa a unei g uri negre, iar în adâncurile ei deţ ă

nep truns pentru ochii mei se z reau lumini e ce se mişcauă ă ţ ici şi colo, mari la început şi din ce în ce mai mici, ca nişte puncte, pe m sur ce se îndep rtau.ă ă ă

Erau l mpile celor care intraser înaintea noastr înă ă ă min . Zgomotul discu iilor lor, ca un murmur surd, ajungeaă ţ pân la noi, adus de un aer cald ce ne sufla în fa ; acestă ţă aer avea un miros pe care-l respiram pentru prima oar ;ă era un fel de amestec de eter şi r şin .ă ă

Dup scar , urmar treptele de lemn; dup acestea, alteă ă ă ă sc ri.ă

— Iat -ne ajunşi la primul nivel, îmi spuse unchiulă Gaspard. Ne aflam într-o galerie cu o bolt în semicerc şi cuă pere ii drep i; aceşti pere i erau din c r mid . Bolta era maiţ ţ ţ ă ă ă

294

înalt decât este un om obişnuit; totuşi, erau şi por iuniă ţ scunde, unde trebuia s te apleci pentru a trece, fie că ă bolta superioar era mai coborât , fie c solul era maiă ă ă ridicat.

— Este din cauza terenului care se ridic , îmi spuseă unchiul. Deoarece muntele a fost g urit peste tot şi suntă numeroase galerii, straturile de p mânt tind s coboare şi,ă ă când ajung s fie prea grele, strivesc galeriile.ă

Pe jos se aflau linii de cale ferat şi de-a lungul galerieiă curgea un fel de pârâiaş.

Acest pârâiaş se vars în altul, care, ca şi el, adun apeleă ă infiltrate; toate se scurg într-un canal. Unchiul Gaspard îmi spuse c pompa trebuie s evacueze o mie sau o mie două ă ă sute de metri cubi de ap în fiecare zi în râul Divonne.ă

— De altfel, ad ug el, chiar în acest moment ne afl mă ă ă sub râu.

Şi pentru c am f cut o mişcare necontrolat de-a mă ă ă ă retrage cu team , unchiul începu s râd .ă ă ă

— La cincizeci de metri adâncime nu este niciun pericol s ne cad apa în cap.ă ă

— Dar dac se face o gaur ?ă ă— Da, o gaur , dar aici nu se poate întâmpla aşa ceva.ă

Galeriile trec de zeci de ori pe sub râu, dar roca dur nu-iă permite apei s p trund în ele. Exist mine undeă ă ă ă inunda iile sunt de temut, dar aici nu; aici avem îns destulţ ă gaz de min şi pr buşiri.ă ă

Când am ajuns la locul nostru de munc , unchiul îmiă ar t ce trebuie s fac. Când vagonetul nostru fu plin deă ă ă c rbune, îl împinse cu mine ca s m înve e cum s -lă ă ă ţ ă conduc pân la pu şi cum s m retrag pe o linieă ţ ă ă secundar când întâlnesc al i vagonetari ce vin din sensă ţ opus.

Este adev rat c nu era o meserie prea grea şi c , după ă ă ă câteva ore, am reuşit s m descurc, chiar dac nuă ă ă devenisem cu mult mai îndemânatic. Îmi lipsea dib cia şiă obişnuin a f r de care nu reuşeşti în nicio meserie, fiindţ ă ă

295

nevoit s le înlocuiesc cu mai mult efort, ceea ce aveaă drept rezultat mai pu in munc util şi mai multţ ă ă ă ă oboseal .ă

Din fericire, m obişnuisem cu efortul şi cu oboseala, atâtă în timpul din ultimele luni cât lucrasem în gr din , cât şi de-ă ăa lungul peregrin rilor; nu m plângeam şi unchiul Gaspardă ă declar c eram un copil bun şi c , într-o zi, voi deveni ună ă ă bun miner.

Chiar dac dorisem nespus s cobor în min , nu voiamă ă ă s -mi fac din asta o meserie; fusesem doar curios, ceea ceă nu înseamn c aceasta ar fi voca ia mea.ă ă ţ

Pentru a- i tr i via a în subteran este nevoie de nişteţ ă ţ calit i pe care eu nu le aveam; trebuie s iubeşti t cerea,ăţ ă ă singur tatea, reculegerea. Ore şi zile întregi trebuie s staiă ă retras în tine, aproape f r s schimbi un cuvânt cu cineva,ă ă ă f r s te distrezi. Or, eu nu prea aveam aceste calit i,ă ă ă ăţ deoarece tr isem acea via de vagabond, cântând şiă ţă mergând zile în şir. Orele în care împingeam vagonetul în galeriile întunecate, neavând alt lumin decât cea dat deă ă ă lampa mea, neauzind alt zgomot decât uruitul vagonetelor, clipocitul apei din pârâiaşe şi, ici şi colo, puşc turile care,ă izbucnind în acea linişte mormântal , o f ceau s par şiă ă ă ă mai ap s toare, şi mai lugubr , aceste ore erau pentruă ă ă mine triste şi melancolice.

Deoarece dureaz mult s urci şi s cobori în min , r mâiă ă ă ă ă acolo toat ziua, timp de dou sprezece ore, şi nu ieşi laă ă suprafa ca s m nânci la prânz acas ; m nânci acolo, înţă ă ă ă ă adâncul p mântului.ă

Al turi de galeria în care muncea unchiul Gaspard lucraă un alt miner, dar vagonetarul acestuia, în loc s fie un copil,ă ca mine şi ca ceilal i, era, din contr , un b rbat cu barbţ ă ă ă alb ; când spun barb alb trebuie s în elege i c era albă ă ă ă ţ ţ ă ă duminica, în ziua în care f cea baie, c ci, în cursulă ă s pt mânii, începea prin a fi gri lunea, pentru ca sâmb taă ă ă s fie neagr de tot. Avea mai mult de şaizeci de ani.ă ă

296

Fusese dulgher, având grij s fixeze şi s între ină ă ă ţ ă bârnele care formeaz galeriile, dar, când avusese loc oă pr buşire, îi fuseser strivite trei degete, ceea ce-l obligaseă ă s renun e la meseria lui. Compania pentru care lucrase îiă ţ d duse o mic pensie, c ci atunci când avusese locă ă ă incidentul îşi salvase de la moarte trei dintre camarazi cu pre ul propriei sale accident ri. Câ iva ani tr ise dinţ ă ţ ă aceast pensie. Apoi, compania d duse faliment şiă ă r m sese f r niciun venit care s -i asigure existen a.ă ă ă ă ă ţ Atunci se angajase vagonetar la mina Truyère. I se spunea Dasc lul, adic înv torul, deoarece ştia foarte multeă ă ăţă lucruri, pe care nici m car minerii cu experien nu le ştiu,ă ţă şi îi pl cea s vorbeasc , foarte mândru, despre ele.ă ă ă

F cusem cunoştin în timpul r gazului de odihn de laă ţă ă ă prânz şi, în curând, ne împrietenir m; eu puneamă nenum rate întreb ri, lui îi pl cea s vorbeasc , şi astfelă ă ă ă ă devenir m nedesp r i i. În min , de obicei, se vorbeşteă ă ţ ţ ă pu in; cum noi eram o excep ie, am fost numi i „vorb re ii”.ţ ţ ţ ă ţ

Povestirile lui Alexis nu-mi dezv luiser tot ce voiam să ă ă ştiu, iar r spunsurile unchiului Gaspard nu m satisf cuseră ă ă ă nici ele pe deplin, c ci, atunci când îl întrebam ce esteă c rbunele de p mânt, îmi r spundea întotdeauna:ă ă ă

— Este un c rbune ce se g seşte în p mânt.ă ă ăAcest r spuns nu mi se p rea suficient, c ci Vitalis mă ă ă ă

obişnuise s nu m mul umesc cu un r spuns simplu, careă ă ţ ă nu m l mureşte pe deplin. Când l-am întrebat acelaşi lucruă ă pe Dasc l, acesta mi-a dat un alt r spuns.ă ă

— C rbunele de p mânt nu este altceva decât ună ă c rbune de lemn. În loc s punem în sobe copaci dină ă vremea noastr , pe care oameni ca tine şi ca mine îiă transform m în mangal, punem copaci ce au crescut înă p duri foarte vechi şi care au fost transforma i în c rbuneă ţ ă de for ele naturii, adic de incendii, vulcani, cutremure deţ ă p mânt sau de alte fenomene.ă

Şi, deoarece eu îl priveam cu mirare, ad ug :ă ă

297

— Nu avem timp s vorbim acum despre asta, c ciă ă trebuie s ne împingem vagonetele, dar mâine esteă duminic şi te invit la mine acas ca s - i explic ceea ceă ă ă ţ vrei s ştii, c ci am adunat timp de treizeci de aniă ă numeroase buc i de roc şi c rbune care te vor face săţ ă ă ă în elegi cu ochii ce vei auzi cu urechile. To i îmi spunţ ţ Dasc lul, dar vei vedea c Dasc lul este bun şi el la ceva;ă ă ă via a omului nu este toat doar în mâinile lui, ci şi în capulţ ă lui. Şi eu eram curios ca şi tine la vârsta ta; tr iam în mină ă şi am vrut s în eleg tot ce vedeam zilnic; i-am descusut peă ţ ingineri atunci când voiau s -mi r spund şi am citit tot ceă ă ă am reuşit s g sesc. Dup accident am avut mult timp liberă ă ă şi l-am folosit înv ând. Când ai ochi s priveşti şi pe ei î iăţ ă ţ pui ochelarii pe care i-i dau c r ile, sfârşeşti prin a vedeaţ ă ţ lucrurile aşa cum sunt ele cu adev rat. Acum nu mai amă mult timp s citesc şi nu am nici bani ca s cump r c r i,ă ă ă ă ţ dar mai am ochi şi îi in larg deschişi.ţ

Vino mâine la mine şi voi fi fericit s te înv s priveşti înă ăţ ă jurul t u. Nu se ştie ce poate aduce un cuvânt care cadeă într-o ureche atent . Ideea c trebuie s înv mi-a venită ă ă ăţ când am condus prin minele de la Bessèges un mare savant, pe nume Brongniart, şi l-am auzit vorbind în timpul cercet rilor pe care le-a f cut acolo. De aceea ştiu ast ziă ă ă mai mult decât camarazii mei. Pe mâine!

A doua zi i-am spus unchiului Gaspard c m voi duce laă ă Dasc l.ă

— Ah!, spuse el râzând, a g sit pe cineva cu care să ă vorbeasc . Du-te, b iete, dac vrei. De fapt, tu vei crede ceă ă ă vei dori. Dac vei înv a ceva de la el, s nu devii fudul;ă ăţ ă dac Dasc lul n-ar fi fudul, ar fi un om bun.ă ă

Dasc lul nu locuia ca ceilal i mineri în oraş, ci în afar ,ă ţ ă într-un loc trist şi s rac numit Espétagues, în împrejurimileă c ruia se g seau numeroase g uri s pate de natur înă ă ă ă ă mun i. Locuia acolo la o femeie în vârst , v duva unuiţ ă ă miner ucis într-o pr buşire. V duva îi închiriase un fel deă ă pivni , în care-şi pusese un pat în locul cel mai uscat, ceeaţă

298

ce nu era chiar aşa, c ci pe picioarele de lemn ale patuluiă creşteau ciuperci; dar, pentru un miner obişnuit s tr iască ă ă cu picioarele în umezeal şi s -i picure toat ziua ap peă ă ă ă corp, nu avea nicio importan . El fusese mul umit cândţă ţ închiriase aceast locuin , pentru c se afla aproape deă ţă ă cavernele din munte, în care putea face cercet ri, şi maiă ales c avea unde s -şi aranjeze colec iile de buc i deă ă ţ ăţ c rbune, de pietre şi de fosile.ă

Când am ajuns, mi-a venit în întâmpinare şi bucuros mi-a spus:

— Am rugat-o pe gazda mea s fac şi pentru tine oă ă birulad , pentru c , dac tinere ea are ochi şi urechi, are înă ă ă ţ acelaşi timp şi un stomac. Cel mai bun mijloc de-a fi prieteni este de-a le satisface pe toate.

Dac nu ştii, afl c birulada este o mâncare din castaneă ă ă coapte, muiate în vin alb, foarte gustat în Cévennes. După ă ce ne vom delecta cu ea, continu Dasc lul, vom vorbiă ă despre ceea ce te intereseaz şi- i voi ar ta colec ia mea.ă ţ ă ţ

Rostise aceste ultime cuvinte pe un ton ce justifica reproşul pe care i-l f ceau camarazii lui şi, mai mult caă sigur, niciodat conservatorul vreunui muzeu nu le rostiseă cu mai mult mândrie.ă

De altfel, aceast colec ie p rea foarte bogat , cel pu ină ţ ă ă ţ cât puteam eu s -mi dau seama, şi ocupa aproape toată ă înc perea. Pe rafturi şi mese erau aranjate eşantioaneleă mici, iar pe jos cele mari. De dou zeci de ani adunase totă ce i se p ruse mai interesant sau mai ciudat şi, deoareceă minele de la Cère şi de la Divonne sunt bogate în fosile vegetale, avea exemplare rare, cu care, îmi dau acum seama, s-ar fi mândrit orice geolog sau naturalist.

Era gr bit s -mi vorbeasc , cum, de altfel, eram şi euă ă ă gr bit s -l ascult, aşa c birulada fu repede biruit .ă ă ă ă

— Pentru c ai vrut s ştii ce este c rbunele de p mânt,ă ă ă ă am s încerc s - i explic în pu ine cuvinte, ca s po i s -miă ă ţ ţ ă ţ ă priveşti colec ia, care- i va explica mai bine decât mine,ţ ţ

299

c ci, cu toate c mi se spune Dasc lul, nu sunt un savant,ă ă ă departe de mine aşa ceva.

P mântul pe care-l locuim nu a fost întotdeauna aşa, aă trecut odat cu scurgerea timpului prin mai multe st ri,ă ă care au fost modificate de ceea ce numim revolu iileţ globului. Au fost epoci în care locurile acestea au fost acoperite de plante care azi nu mai cresc decât în rileţă calde, cum sunt ferigile uriaşe. Apoi a venit o revolu ie şiţ aceast vegeta ie a fost înlocuit cu o alta complet diferit ,ă ţ ă ă care şi ea, la rândul ei, a fost înlocuit de alta, şi tot aşa,ă timp de mii de milioane de ani.

Aceast acumulare de plante şi arbori care s-auă descompus şi s-au suprapus a produs straturile de c rbune.ă Nu m privi aşa de neîncrez tor, am s - i ar t imediat înă ă ă ţ ă colec ia mea câteva buc i de c rbune şi, mai ales, pietreţ ăţ ă luate din locurile pe care noi le numim „pere i” sauţ „acoperiş” şi care poart amprentele acestor plante care s-ăau conservat ca şi plantele de ierbar. Huila s-a format, aşa cum î i spuneam, printr-o acumulare de plante şi arbori: nuţ este decât lemn descompus şi comprimat. Cum s-a format aceast acumulare, m vei întreba. Asta este mai greu deă ă explicat şi cred c aceste îngr m diri de arbori şi plante s-ă ă ăau format ca nişte imense plute pe m ri şi au eşuat ici şiă colo, aduse de curen i. Al ii spun c z c mintele de c rbuneţ ţ ă ă ă ă se datoreaz acumul rii lente a vegetalelor care,ă ă succedându-se, au fost acoperite de p mânt acolo unde auă crescut.

Şi savan ii au f cut zeci de calcule de te doare capul: eiţ ă spun c dintr-un hectar de p dure t iat şi întins peă ă ă ă ă p mânt nu se poate ob ine decât un strat de lemn de optă ţ milimetri grosime; transformat în huil , acest strat nu vaă avea decât doi milimetri. Or, în p mânt se afl îngropateă ă straturi de c rbune care au dou zeci şi chiar treizeci deă ă metri grosime. De cât timp a fost deci nevoie pentru formarea acestor straturi? în elegi c o p dure nu creşteţ ă ă într-o zi, având nevoie de cel pu in o sut de ani pentru aţ ă

300

se dezvolta. Pentru a forma un strat de c rbune de treizeciă de metri este nevoie de o succesiune de cinci mii de p duriă care s creasc în acelaşi loc, adic de cinci sute de mii deă ă ă ani. Este o cifr surprinz toare, nu este aşa? Totuşi nu esteă ă exact, c ci copacii nu se succed cu aceast regularitate, auă ă nevoie de mai mult de o sut de ani pentru a creşte şi aă muri şi, când o epoc sau o perioad o înlocuieşte pe alta,ă ă este nevoie de o serie de transform ri pentru ca acest strată de plante descompuse s fie capabil s hr neasc altulă ă ă ă nou. Vezi bine c cinci sute de mii de ani nu înseamnă ă nimic şi c , deci, este nevoie de mult mai mult. De cât? Nuă ştiu şi nici nu sunt eu cel ce poate stabili acest lucru! Tot ce-am vrut a fost s - i explic pu in ce înseamn c rbuneleă ţ ţ ă ă de p mânt, pentru a putea s -mi priveşti colec ia. Acum,ă ă ţ hai s-o vedem!

Şi eu am r mas acolo pân s-a f cut noapte, c ci laă ă ă ă fiecare bucat de piatr , la fiecare urm de plant , Dasc lulă ă ă ă ă îşi reîncepea explica iile, încât spre sfârşitul vizitei amţ început s în eleg pu in câte pu in ceea ce la început mă ţ ţ ţ ă mirase atât de tare.

301

25 Inunda iaţ

doua zi, dis-de-diminea ne-am întâlnit din nou înţă min .ăA

— Ei bine, ai fost mul umit de b iat, Dasc le?ţ ă ă— Da, are urechi şi în curând sper c va avea şi ochi.ă— Pân atunci sper s aib bra e ast zi, spuse unchiulă ă ă ţ ă

Gaspard.Şi m lu cu el într-un col din care voia s scoat oă ă ţ ă ă

bucat de c rbune pe care o desprinsese de dedesubt, c ciă ă ă minerii sunt ajuta i de vagonetarii cu care lucreaz .ţ ă

Când m întorceam pentru a treia oar cu vagonetul deă ă la pu ul Sainte-Alphonsine, am auzit un zgomotţ extraordinar venind dinspre pu , un vuiet înfricoş tor, cumţ ă nu mai auzisem niciodat de când lucram în min . Era oă ă surpare, o pr buşire general ? Ascultam. Zgomotulă ă continua şi se propaga în toate direc iile. Ce însemna asta?ţ Primul sentiment pe care l-am încercat a fost groaza, gândindu-m s fug pe sc ri; dar cum râseser de mineă ă ă ă adesea din cauza sperieturilor mele, m ruşinai. Era oă explozie, un vagon care c dea în pu ? Poate doar grinziă ţ care se pr buşeau.ă

Deodat , şobolani, o mul ime, îmi trecur printreă ţ ă picioare, fugind ca un escadron de cavalerie; apoi am avut impresia c aud un fel de fâsâit pe jos şi pe pere ii galeriei,ă ţ ca un clipocit de ap . Locul unde m oprisem era perfectă ă uscat, deci zgomotul mi se p rea cu totul de neexplicat.ă

Mi-am luat lampa şi am aplecat-o ca s v d mai bine.ă ăEra într-adev r ap , venea dinspre pu , urcând prină ă ţ

galerii. Acest zgomot extraordinar, acest vuiet era produs de apa care se precipita în min .ă

302

Abandonându-mi vagonetul pe şine, am fugit spre locul unde lucra unchiul Gaspard.

— Unchiule, apa a p truns în min !ă ă— Iar şi spui prostii!ă— Râul Divonne a f cut o sp rtur , s fugim.ă ă ă ă— Las -m în pace!ă ă— Ascult , te rog.ăEram aşa de emo ionat, c unchiul Gaspard a r mas cuţ ă ă

târn copul în mân ascultând; se auzea acelaşi zgomot,ă ă acum chiar mai puternic, mai înfricoş tor. Nu te puteaiă înşela, era apa care p trundea în min .ă ă

— Fugi repede! Apa a intrat în min .ăStrigând „Ap în min ”, unchiul Gaspard şi-a luat lampa,ă ă

c ci acesta este primul gest al unui miner, apoi a coborât înă galerie.

Nici nu f cusem zece paşi c l-am v zut pe Dasc lă ă ă ă coborând şi el în galerie ca s vad ce este cu zgomotul peă ă care-l auzise.

— Ap în min !, îi strig unchiul Gaspard.ă ă ă— Divonne a f cut o sp rtur , am ad ugat eu.ă ă ă ă— Eşti un prost!— Fugi, b iete!, îmi strig Dasc lul.ă ă ăNivelul apei crescuse repede în galerie; acum ne ajungea

la genunchi, ceea ce ne îngreuna fuga.Dasc lul fugea împreun cu noi şi to i trei strigamă ă ţ

trecând prin dreptul locurilor unde ştiam c se lucreaz .ă ă— Salva i-v ! Apa a p truns în min !ţ ă ă ăNivelul apei se ridic cu rapiditate; din fericire, nu eramă

prea departe de sc ri, c ci altfel n-am fi putut niciodat să ă ă ă mai ajungem la ele. Dasc lul ajunsese primul, dar se opri şiă spuse:

— Urca i-v voi mai întâi, eu sunt cel mai b trân şi vreauţ ă ă s fiu cu conştiin a împ cat .ă ţ ă ă

Nu aveam vreme de pierdut cu polite urile. Unchiulţ Gaspard urc primul, eu al doilea, urma i de Dasc l, apoi,ă ţ ă

303

dup el, dar la ceva distan , câ iva mineri care aproape că ţă ţ ă ne ajunser din urm .ă ă

Nu cred c , vreodat , cei patruzeci de metri care separă ă ă cel de-al doilea nivel de primul au fost parcurşi atât de repede; dar, înainte de-a ajunge la ultima treapt , un val deă ap ne c zu în cap şi ne stinse l mpile. Era o adev rată ă ă ă ă cascad .ă

— ine i-v bine!, strig unchiul Gaspard.Ţ ţ ă ăEl, Dasc lul şi cu mine ne-am prins bine de scară ă

încercând s rezist m şi s înaint m, dar cei ce veneau înă ă ă ă urma noastr au fost lua i de ap ; sunt sigur c şi noi, dacă ţ ă ă ă n-am mai fi avut decât vreo zece trepte de urcat, am fi fost duşi ca şi ei, c ci cascada era din ce în ce mai puternic .ă ă

Ajunşi la primul nivel, nu însemna îns c eram salva i,ă ă ţ c ci mai aveam cincizeci de metri de urcat pân la ieşire,ă ă iar apa ajunsese şi în aceast galerie; pe deasupra, nu maiă aveam nici lumin , c ci ni se stinseser l mpile.ă ă ă ă

— Suntem pierdu i, spuse Dasc lul cu o voce care mi seţ ă p ru aproape calm . Roag -te, Rémi!ă ă ă

Dar chiar în acel moment se z rir în galerie şapte sauă ă opt l mpi care veneau în goan spre noi; apa ne ajungeaă ă deja la genunchi; f r s ne aplec m, o puteam sim i cuă ă ă ă ţ mâna. Nu era o ap care înainta liniştit , ci un torent, oă ă vâltoare care lua totul cu ea pe unde trecea şi învârtea buc ile de lemn ca şi cum ar fi fost nişte pene.ăţ

Oamenii care fugeau spre noi voiau şi ei s traversezeă galeria şi s ajung la scara care ducea spre ieşire; dar cuă ă un astfel de torent era imposibil; cum s -i rezişti şi cum să ă evi i buc ile de lemn pe care le ducea cu el.ţ ăţ

To i strigau aceleaşi cuvinte pe care le rostise mai înainteţ Dasc lul:ă

— Suntem pierdu i!ţOamenii cu l mpile ajunser lâng noi.ă ă ă— Pe aici!, strig Dasc lul, care p rea singurul dintre noiă ă ă

care-şi p strase sângele rece, ultimul nostru refugiu esteă vechea galerie.

304

Vechea galerie era o parte a minei abandonat de multă timp, unde minerii nu se aventurau, dar pe care el, Dasc lul, o vizitase adesea, c utând vreo pies rar pentruă ă ă ă colec ia lui.ţ

— Lua i-o înapoi, strig el, şi da i-mi o lamp s vţ ă ţ ă ă ă conduc!

De obicei, când Dasc lul spunea ceva i se râdea în nasă sau i se întorcea spatele, ridicându-se din umeri; dar cei mai puternici îşi pierduser for a de care erau aşa deă ţ mândri şi, auzind vocea acestui b trân de care şi-ar fi b tută ă joc doar în urm cu cinci minute, to i se supuser şi,ă ţ ă instinctiv, îi fur întinse toate l mpile.ă ă

Apuc repede una dintre ele şi, luându-m de mân ,ă ă ă porni în fruntea grupului. Înaintam repede, c ci pornisem înă aceeaşi direc ie cu curentul.ţ

Nu ştiam unde mergem, dar speran a îmi revenise.ţDup ce am urmat galeria un timp, dar nu ştiu dac auă ă

trecut câteva minute sau doar câteva secunde, c ci nu maiă aveam no iunea timpului, Dasc lul se opri.ţ ă

— Nu mai avem timp s ajungem, strig el, apa urc preaă ă ă repede.

Într-adev r, de la genunchi îmi ajunsese la mijloc.ă— Trebuie s mergem împotriva curentului. Trebuie să ă

ajungem la un refugiu aflat în apropiere, spuse cu hot râreă Dasc lul.ă

— Şi dup aceea?ă— Refugiul nu duce nic ieri, dar o s vedem când vom fiă ă

în siguran ce ne r mâne de f cut.ţă ă ăS mergi contra curentului însemna s te afunzi în el, dară ă

nu aveam alt solu ie; trebuia fie s mergem împotrivaă ţ ă curentului şi s mai profit m de câteva minute, adic să ă ă ă între inem o mic speran de salvare, sau s continu m sţ ă ţă ă ă ă mergem prin galerie, cu siguran a c vom fi înghi i i de apţ ă ţ ţ ă în câteva secunde.

Cu Dasc lul în frunte am pornit-o spre refugiul care p reaă ă a fi ultima noastr şans . Câ iva dintre camarazii noştri auă ă ţ

305

continuat s înainteze îns prin galerie, dar nu aveam s -iă ă ă mai vedem niciodat .ă

Atunci, venindu-ne în fire, am auzit un zgomot infernal care ne asurzea acum şi pe care urechile nu-l percepuseră când începusem s fugim; pr buşiri, vârtejuri şi c deri deă ă ă ap , grinzi care se rupeau, explozii provocate de aerulă comprimat; în toat mina era un vacarm îngrozitor care neă n ucea.ă

— Este potopul!— Sfârşitul lumii!— Doamne, Dumnezeule, ai mil de noi!ăPân n-am ajuns în acel refugiu ca o fund tur , Dasc lulă ă ă ă

nu scosese niciun cuvânt, c ci nu-i pl ceau v ic relileă ă ă ă inutile.

— Oameni buni, spuse el când n-am mai putut înainta, acum nu trebuie s facem niciun efort, dar dac vom staă ă aici, ag ându-ne cu mâinile şi picioarele de pere i, ca săţ ţ ă r mânem deasupra apei, vom obosi repede; trebuie s neă ă s p m nişte puncte de sprijin în şist.ă ă

Sfatul era bun, dar greu de executat, c ci nimeni nuă luase cu el un târn cop; to i aveau l mpile, dar nicioă ţ ă unealt .ă

— Putem s încerc m s lucr m cu cârligele l mpilor,ă ă ă ă ă continu Dasc lul.ă ă

Şi fiecare începu s scrijeleasc cu cârligul l mpii sale,ă ă ă dar treaba mergea foarte greu, c ci peretele refugiului eraă înclinat şi alunecos. Dar când ştii c , dac aluneci, moarteaă ă te aşteapt jos, în ap , asta î i d for şi îndemânare. Înă ă ţ ă ţă câteva minute, to i am s pat nişte g uri în care ne puteamţ ă ă pune piciorul.

Dup asta ne-am odihnit pu in şi ne-am uitat unul laă ţ altul; eram şapte: Dasc lul, eu, unchiul Gaspard, treiă mineri – Pages, Compayrou şi Bergounhoux – şi un vagonetar, Carrory; ceilal i mineri care fuseser cu noiţ ă disp ruser în galerie.ă ă

306

Zgomotele continuau s se aud cu aceeaşi intensitate.ă ă Nu g sesc cuvinte pentru a reda intensitatea aceluiă vacarm: lovituri de tun, amestecate cu tunete şi cu vuietul unor pr buşiri de teren n-ar fi produs un zgomot maiă puternic.

Îngrozi i, însp imânta i, ne priveam unul pe cel lalt,ţ ă ţ ă c utând în ochii vecinului explica ia pe care mintea noastră ţ ă nu ne-o putea da.

— Este potopul!, spuse unul.— Un cutremur!— Geniul r u al minei s-a sup rat şi se r zbun .ă ă ă ă— O inunda ie din cauza apei adunate în vechea galerie.ţ— O sp rtur în matca râului Divonne.ă ăAceast ultim ipotez îmi apar inea şi ineam mult la ea.ă ă ă ţ ţ

Dasc lul nu spunea nimic şi ne privea pe rând, ridicând dină umeri ca şi cum am fi discutat despre aceste lucruri afar ,ă în plin lumin , la umbra unui dud, mâncând o ceap .ă ă ă

— Sigur este o inunda ie, deschise şi el, în sfârşit, guraţ dup ce toat lumea îşi spusese p rerea.ă ă ă

— Datorit unui cutremur.ă— Trimis de geniul r u al minei.ă ă— Venit din vechea galerie.ă— Apa din Divonne s-a pr v lit printr-o sp rtur .ă ă ă ăFiecare repeta ce mai spusese.— Este o inunda ie, continu Dasc lul.ţ ă ă— Ei şi? De unde vine? întrebar în acelaşi timp maiă

multe glasuri.— Nu ştiu, dar în ceea ce priveşte geniul r u al minei,ă

asta-i o prostie; din vechea galerie nu este posibil s vină ă decât dac ar fi fost inundat doar nivelul trei, dar a i v zută ţ ă c sunt inundate şi primul, şi al doilea. Şti i bine c apa nuă ţ ă urc , ci coboar întotdeauna.ă ă

— Sp rtura?ă— Nu se fac sp rturi aşa, din nimic.ă— Cutremurul?— Nu ştiu, nu l-am sim it.ţ

307

— Atunci, dac nu ştii, taci din gur .ă ă— Ştiu c este o inunda ie, dar o inunda ie nu vine aşa,ă ţ ţ

din nimic; mai mult ca sigur c s-a întâmplat cevaă neobişnuit.

— La naiba! Se vede! Apa ne-a ajuns din urm .ăŞi deoarece de când apa încetase s se mai înal e neă ţ

cuprinsese un sentiment de siguran , nimeni nu voia s -lţă ă mai asculte pe Dasc l.ă

— Nu face pe savantul, dac nu ştii mai multe decât noi.ăAutoritatea pe care i-o d duse curajul dovedit înă

momentul apari iei apei se pierduse deja. Dasc lul t ceaţ ă ă f r s mai insiste.ă ă ă

Pentru a domina vacarmul, vorbeam cu to ii tare, dar,ţ totuşi, glasurile ne erau în buşite.ă

— Zi ceva, îmi spuse dup un timp Dasc lul.ă ă— Ce s spun?ă— Orice, numai vorbeşte, câteva cuvinte doar.Am rostit câteva cuvinte.— Bine, acum mai încet. Exact. Bine.— i-ai pierdut min ile, Dasc le?, întreb Pages.Ţ ţ ă ă— Ai înnebunit din cauza fricii?— Crezi c ai murit?ă— Cred c apa nu va mai urca aici şi c , dac vom muri,ă ă ă

nu vom muri îneca i.ţ— Adic ?ă— Priveşte- i lampa.ţ— Ei bine, ce e cu asta? Arde.— Ca de obicei?— Nu, flac ra este mai puternic , dar mai scurt .ă ă ă— Este vorba despre gazul de min ?ă— Nu, r spunse Dasc lul, nu avem de ce ne teme; niciă ă

gaz de min , nici ap .ă ă— Nu face pe deşteptul.— Nu fac deloc pe deşteptul. Ne afl m într-un fel deă

clopot de aer comprimat, şi acest aer comprimat împiedică apa s urce: refugiul acesta închis are acelaşi efect pentruă

308

noi ca un clopot pentru un scafandru. Aerul împins de apă s-a strâns în acest fund de galerie şi acum rezist , se opuneă apei şi o împinge înapoi.

Auzindu-l pe Dasc l explicându-ne c ne afl m într-un felă ă ă de clopot de scafandru, unde apa nu poate urca pân laă noi, pentru c aerul o împiedic , se pornir murmure deă ă ă neîncredere.

— Ei bine! Ce prostie! Apa este mai puternic decâtă orice.

— Da, afar , liber , dar când î i bagi paharul cu gura înă ă ţ jos, într-o g leat plin , apa ajunge în fundul paharului? Nu,ă ă ă nu-i aşa? R mâne un gol. Ei bine, acest gol este f cut deă ă aer. Aici se întâmpl acelaşi lucru. Ne afl m în fundulă ă paharului, apa nu va ajunge pân la noi.ă

— Asta aşa e, spuse unchiul Gaspard, şi cred c sunte iă ţ nişte proşti, voi, ceilal i, când v bate i joc de Dasc l. El ştieţ ă ţ ă lucruri pe care noi nu le ştim.

— Suntem deci salva i!, strig Carrory.ţ ă— Salva i? Nu am spus asta. Nu ne vom îneca, asta vţ ă

promit. Salvarea noastr const în faptul c , refugiul fiindă ă ă închis, aerul nu poate ieşi afar . Aerul nu poate ieşi, esteă prizonier, dar şi noi suntem prizonieri odat cu el, nu putemă ieşi de aici.

— Când apa va sc dea…ă— Dar când o s scad ? Nu ştiu. Ca s r spund ar trebuiă ă ă ă

s ştiu ce s-a întâmplat, dar nimeni nu poate s -mi spună ă ă acest lucru.

— P i, spui c este o inunda ie.ă ă ţ— Da, este sigur o inunda ie, dar de unde vine? Râulţ

Divonne s-a rev rsat pân a ajuns la pu ? Este vorba de oă ă ţ fisur ? Un izvor care a âşnit? Un cutremur? Ar trebui s fimă ţ ă afar pentru a putea spune ce şi cum, dar, din p cate,ă ă suntem în untru.ă

— Poate c apa a m turat tot oraşul!ă ă— Poate.

309

Urm un moment de t cere şi spaim . Zgomotul apeiă ă ă încetase; numai din când în când se auzeau prin pere iţ bubuituri înfundate şi se sim eau vibra iile solului.ţ ţ

— Mina este probabil plin , spuse Dasc lul, apa nu maiă ă p trunde în untru.ă ă

— Şi Pierre?, strig Pages disperat.ăPierre era fiul lui, miner ca şi el, şi lucra la nivelul trei.

Pân în acel moment, sentimentul de autoconservare atâtă de puternic îl împiedicase s se gândeasc la fiul s u; dară ă ă cuvintele Dasc luluiă – „mina este probabil plin ”ă – îl dezmeticir .ă

— Pierre! Pierre!, strig el disperat. Pierre!ăNimeni nu r spunse, nici m car ecoul; vocea în buşit nuă ă ă ă

ieşi din clopotul nostru.— Cred c a g sit şi el un refugiu, spuse Dasc lul; o sută ă ă ă

cincizeci de oameni îneca i ar fi groaznic; bunul Dumnezeuţ nu o va permite.

Mi s-a p rut c nu spunea acest lucru prea conving tor. 0ă ă ă sut cinci-zeci de oameni coborâser în min azi diminea .ă ă ă ţă Câ i dintre ei reuşiser oare s urce prin pu uri sau s -şiţ ă ă ţ ă g seasc un refugiu ca noi? To i camarazii noştri pierdu i,ă ă ţ ţ îneca i, mor i? Nimeni nu mai îndr zni s spun ceva!ţ ţ ă ă ă

Dar, într-o situa ie cumplit ca cea în care ne aflam, niciţ ă simpatia şi nici mila nu sunt dominante.

— Ei bine, dar noi, întreb Bergounhoux, dup ună ă moment de t cere, ce vom face?ă

— Ce-ai vrea s faci? întreb unchiul Gaspard.ă ă— Nu avem altceva de f cut decât s aştept m, r spunseă ă ă ă

îns Dasc lul.ă ă— Ce s aştept m?ă ă— S aştept m s fim salva i; cum vrei s sapi ceiă ă ă ţ ă

patruzeci sau cincizeci de metri ce ne despart de exterior cu cârligul l mpii?ă

— Dar vom muri de foame.— Nu cred c foamea este cel mai mare pericol pentruă

noi.

310

— Haide, Dasc le, vorbeşte; ne însp imân i; unde esteă ă ţ pericolul, marele pericol?

— Foamei îi po i rezista mai mult timp; am citit c nişteţ ă mineri, surprinşi ca noi de ap într-o min , au stat acoloă ă dou zeci şi patru de zile f r s m nânce. Sunt mul i, mul iă ă ă ă ă ţ ţ ani de atunci; s-a întâmplat în timpul r zboaielor religioase,ă dar, chiar dac s-ar fi întâmplat ieri, tot acelaşi lucruă înseamn . Nu, nu foamea m sperie.ă ă

— Atunci ce, dac sus ii c apa nu mai poate n v li pesteă ţ ă ă ă noi?

— V sim i i capul greu, v vâjâie urechile? Respira iă ţ ţ ă ţ uşor?

Eu nu.— Pe mine m doare capul.ă— Mie mi-e grea .ţă— Mie îmi zvâcnesc tâmplele.— Eu sunt ame it.ţ— Ei bine, sta-i pericolul. Cât timp vom putea rezista înă

aerul acesta? Nu ştiu. Dac aş fi un savant şi nu un omă obişnuit, v-aş putea spune. Aşa nu. Ne afl m la vreoă patruzeci de metri sub p mânt şi probabil c avem vreoă ă treizeci sau patruzeci de metri de ap deasupra; astaă înseamn c aerul suport o presiune de patru-cinciă ă ă atmosfere. Cum s tr ieşti în aer comprimat? Iat ce ară ă ă trebui ştiut şi ceea ce vom afla poate pe pielea noastr .ă

Nu ştiam ce înseamn aer comprimat şi probabil c dină ă aceast cauz am fost foarte împov ra i de aceste cuvinte,ă ă ă ţ c ci nici ei nu ştiau mai multe decât mine şi necunoscutulă avea acelaşi efect neliniştitor.

În ceea ce-l priveşte pe Dasc l, el îşi d dea seama deă ă situa ia noastr disperat şi, cu toate c o vedea în toatţ ă ă ă ă oroarea ei, se gândea doar la mijloacele pe care le aveam la dispozi ie pentru a ne ap ra.ţ ă

— Acum, spuse el, trebuie s ne organiz m dac vrem să ă ă ă rezist m aici f r s c dem în ap .ă ă ă ă ă ă

— Avem scobiturile f cute.ă

311

— Crede i c nu ve i obosi stând mereu ag a i înţ ă ţ ăţ ţ aceeaşi pozi ie?ţ

— Deci, vom r mâne aici vreme îndelungat ?ă ă— Nu ştiu.— Va veni cineva s ne salveze?ă— Asta-i sigur, dar, ca s ne vin în ajutor, va trebui să ă ă

poat . Cât timp va trece pân va începe salvarea noastr ?ă ă ă Numai cei ce sunt afar pot spune. Noi suntem aiciă dedesubt, trebuie s ne aranj m în aşa fel încât s neă ă ă sim im cât mai bine, c ci, dac unul dintre noi alunec înţ ă ă ă ap , va fi foarte greu s -l scoatem de acolo.ă ă

— Trebuie s ne leg m unul de altul.ă ă— Şi de unde lu m corzi?ă— Trebuie s ne inem de mâini.ă ţ— P rerea mea este c ar trebui s s p m nişteă ă ă ă ă

platforme, cum sunt treptele unei sc ri; suntem şapte, deciă pe dou platforme putem sta to i: patru pe prima, trei pe aă ţ doua.

— Cu ce s s p m?ă ă ă— Nu avem târn coape.ă— Cu cârligele de la lamp în p mânt şi cu cu itele înă ă ţ

roca mai dur .ă— Niciodat nu vom fi scoşi de aici.ă— S nu mai spui asta, Pages, pentru c , în situa iaă ă ţ

noastr , trebuie s facem tot ce este posibil pentru a neă ă salva via a; dac somnul îl cuprinde pe vreunul dintre noiţ ă înainte de a ne fi preg tit, acela este mai mult ca sigură pierdut.

Cu sângele lui rece şi cu hot rârea sa, Dasc lul c p taseă ă ă ă un prestigiu care creştea din clip în clip . Curajul seă ă impune prin m re ia şi frumuse ea lui. Din instinct,ă ţ ţ sim eam c for a lui moral lupta împotriva nenorocirii careţ ă ţ ă pe noi ne descurajase cu totul, iar noi aşteptam ajutor de la aceast for .ă ţă

Ne preg tir m s muncim, c ci era evident c s pareaă ă ă ă ă ă acestor platforme era primul lucru ce trebuia f cut; aveamă

312

nevoie s st m undeva, dac nu comod, cel pu in s nuă ă ă ţ ă alunec m în h ul de sub noi. Patru l mpi erau aprinse,ă ă ă dând destul lumin pentru a ne descurca.ă ă

— S alegem locurile unde nu este prea greu s s p m,ă ă ă ă ne spuse Dasc lul.ă

— Asculta i, spuse unchiul Gaspard. Am s v fac oţ ă ă propunere: dac cineva dintre noi are capul pe umeri, acelaă este Dasc lul. Când noi ni l-am pierdut cu totul, el şi-aă p strat cump tul şi ne-a salvat; este un om curajos şi are şiă ă suflet. A fost miner ca şi noi, dar ştie mai multe lucruri decât noi. Propun s fie şef şi s ne conduc .ă ă ă

— Dasc lul?, îl întrerupse Carrory, care era un fel deă brut , f r pic de minte. Dar de ce nu eu? Dac vre i ună ă ă ă ţ vagonetar, şi eu sunt vagonetar ca el.

— Nu de un vagonetar avem nevoie, animalule; el este un om şi, dintre noi to i, este cel mai om.ţ

— Nu asta spunea i ieri.ţ— Ieri eram la fel de prost ca tine şi ne b team cu to iiă ţ

joc de Dasc l, pentru c nu voiam s recunoaştem c ştieă ă ă ă mai multe decât noi. Ast zi v cer s ne fie şef. Hei,ă ă ă Dasc le, ce s fac? Am bra e puternice, ştii doar. Şi voi,ă ă ţ ceilal i?ţ

— Da, Dasc le, te ascult m!ă ă— Şi te vom asculta.— Asculta i, spuse Dasc lul, dac voi vre i s v fiu şef,ţ ă ă ţ ă ă

accept, dar cu condi ia s face i ce v spun. S-ar putea sţ ă ţ ă ă r mânem aici mult timp şi n-avem de unde s ştim ce se vaă ă întâmpla. Vom fi ca nişte naufragia i pe o plut , dar într-oţ ă situa ie şi mai rea, c ci pe o plut cel pu in ai aer şi lumin ,ţ ă ă ţ ă respiri şi vezi. Orice s-ar întâmpla, trebuie s m asculta i,ă ă ţ dac m vre i ca şef.ă ă ţ

— O s te ascult m, spuser to i.ă ă ă ţ— Dac voi crede i c ceea ce v cer este drept, da, mă ţ ă ă ă

ve i asculta, dar dac nu ve i crede?ţ ă ţ— Vom crede.— Ştim c eşti un om cinstit, Dasc le!ă ă

313

— Şi un om curajos.— Şi care ştie multe.— Nu trebuie s - i aminteşti de glumele f cute pe seamaă ţ ă

ta, Dasc le!ăPe atunci îmi lipsea experien a pe care aveam s o cap tţ ă ă

mai târziu şi nu ştiam c circumstan ele pot schimbaă ţ p rerile şi sentimentele anumitor oameni; aşa c eramă ă foarte mirat s v d c aceiaşi oameni care, doar cu câtevaă ă ă ore mai înainte, nu f ceau decât s -şi bat joc de Dasc l, îiă ă ă ă recunoşteau acum calit ile.ăţ

— Jura i?, întreb Dasc lul.ţ ă ă— Jur m!, r spunser m to i.ă ă ă ţŞi ne puser m pe treab . To i aveam cu ite în buzunareă ă ţ ţ

cu ite bune, cu pr sele solide şi lame rezistente.ţ ă— Cei mai voinici dintre noi vor începe s sape în pereteă

spuse Dasc lul, iar cei mai slabi, Rémi, Carrory, Pages, şi cuă mine, vom b t tori p mântul.ă ă ă

— Nu, tu nu, întrerupse Compayrou, care era un colos, tu nu trebuie s munceşti, Dasc le, nu eşti destul de rezistent;ă ă tu eşti inginerul: inginerii nu muncesc cu bra ele.ţ

Toat lumea fu de acord cu Compayrou, spunând c ,ă ă dac Dasc lul era inginerul nostru, nu trebuia să ă ă munceasc .ă

Sim eam aşa de mult utilitatea şefiei Dasc lului, încât l-ţ ăam fi pus în vat pentru a-l feri de pericol şi accidente: eraă pilotul nostru.

Munca pe care o aveam de f cut ar fi fost foarte uşoar ,ă ă dac am fi avut uneltele necesare, dar cu cu itele era foarteă ţ grea şi de durat . Trebuia s facem dou platforme scobindă ă ă şistul, iar pentru a nu aluneca în josul pantei, acestea trebuiau s fie destul de late ca s ne cuprind pe to i.ă ă ă ţ

Unii dintre noi s pau în roca mai dur , iar ceilal i c rauă ă ţ ă buc ile de şist din fiecare şantier. Dasc lul, cu o lamp înăţ ă ă mân , trecea de la unul la altul.ă

În urma s p turilor am g sit în praful ce se adunase cândă ă ă fusese s pat refugiul câteva buc i de lemn ce fuseseră ăţ ă

314

p r site acolo şi care ne-au fost de mare folos pentru aă ă împiedica d râm turile s alunece în jos.ă ă ă

Dup mai multe ore de lucru neîntrerupt, s pasemă ă platformele pe care ne puteam aşeza.

— Ajunge deocamdat , comand Dasc lul, mai târziu leă ă ă vom l rgi în aşa fel încât s st m culca i; nu trebuie s neă ă ă ţ ă obosim inutil, vom avea nevoie de for e.ţ

Ne-am aşezat, Dasc lul, unchiul Gaspard, Carrory şi cuă mine pe platforma inferioar , iar ceilal i trei pe cea maiă ţ înalt .ă

— Trebuie s ne menaj m l mpile, spuse Dasc lul, s leă ă ă ă ă stingem şi s nu p str m decât una.ă ă ă

Ordinele erau executate chiar în momentul în care erau date. Tocmai voiam s stingem l mpile, când Dasc lul neă ă ă f cu semn s ne oprim.ă ă

— Sta i pu in, spuse el, un curent de aer ar putea s neţ ţ ă sting lampa; deşi nu cred c-o s se întâmple aşa ceva,ă ă trebuie s lu m în calcul şi imposibilul. Cine are chibrituri caă ă s le putem aprinde din nou?ă

Cu toate c era cu des vârşire interzis aprindereaă ă ă focului în min , aproape to i minerii au chibrituri înă ţ buzunare; cum nu era cu noi niciun inginer ca s constateă înc lcarea regulamentului, la întrebarea Dasc lului patruă ă voci r spunser „Eu!”ă ă

— Şi eu am, spuse Dasc lul, dar sunt ude.ăLa fel erau şi ale celorlal i, c ci apa ne ajunsese pân laţ ă ă

piept sau la umeri.Carrory, care judeca mai încet şi vorbea la fel de lent,

r spunse în sfârşit:ă— Şi eu am chibrituri.— Udate?— Nu ştiu, sunt în c ciul .ă ăÎn loc s dea c ciula, aşa cum i se ceruse, o c ciul deă ă ă ă

lutru mare, ca un turban turcesc de bâlci, Carrory îi d du oă cutie de chibrituri care, datorit locului unde st tuse,ă ă sc pase de umezeal .ă ă

315

— Acum pute i s stinge i l mpile, comand Dasc lul.ţ ă ţ ă ă ă Numai o lamp r mase aprins , care de-abia luminaă ă ă bârlogul unde ne ad postisem.ă

316

26 Îngropa i de viiţ

iniştea se aşternuse în întreaga min ; nu se maiă auzea niciun zgomot; la picioarele noastre, apa r mânea nemişcat , f r nicio încre itur . Mina eraă ă ă ă ţ ă

plin de ap aşa cum spusese Dasc lul, iar aceasta, după ă ă ă ce inundase toate galeriile, de jos pân sus, ne prinseseă într-o adev rat capcan , mai solid, mai ermetic decât ună ă ă zid de piatr . Aceast linişte grea, de nep truns, această ă ă ă linişte a mor ii era mai înfricoş toare, mai uimitoare decâtţ ă îngrozitorul vacarm pe care l-am auzit în momentul n v liriiă ă apelor; eram ca într-un mormânt, îngropa i de vii, şiţ treizeci, patruzeci de metri de p mânt ne ap sau piepturile.ă ă

L

Munca î i ocup timpul şi- i distrage aten ia, dar odihnaţ ă ţ ţ for at ne f cea s vedem mai limpede situa ia real , şiţ ă ă ă ţ ă to i, chiar şi Dasc lul, fur m descuraja i un moment.ţ ă ă ţ

Deodat am sim it c zându-mi pe mâini nişte pic turiă ţ ă ă calde. Era Carrory, care plângea în t cere.ă

În acelaşi moment, pe platforma de sus se auzir nişteă suspine adânci şi o voce murmur de câteva ori:ă

— Pierre! Pierre!Era Pagès, care se gândea la fiul lui.Aerul era greu de respirat; sim eam c m în buş şi îmiţ ă ă ă

iuiau urechile.ţFie c Dasc lul nu era aşa de descurajat ca noi, fie c vruă ă ă

s ne împiedice s ne l s m prad disper rii, rupse t cereaă ă ă ă ă ă ă şi ne spuse:

— Acum trebuie s vedem ce provizii avem.ă— Crezi c vom r mâne mult timp închişi aici?, întrebă ă ă

unchiul Gaspard.

317

— Nu, dar trebuie s ne lu m m suri de prevedere; cineă ă ă are pâine?

— Eu, am spus, am un coltuc în buzunar.— Ce buzunar?— Al pantalonilor.— Atunci este muiat tot. Totuşi, arat -mi ce ai.ăM-am c utat în buzunarul în care diminea a pusesem ună ţ

coltuc de pâine pr jit ; am scos de acolo un fel de past peă ă ă care am vrut s-o arunc, dar Dasc lul m-a oprit.ă

— P streaz - i mâncarea, spuse el, oricât de proast ară ă ţ ă fi, o vei g si foarte gustoas în curând.ă ă

Nu era o prezicere prea optimist , dar atunci nu am dată aten ie; mi-am reamintit de aceste cuvinte ceva mai târziuţ şi mi-a dat seama c Dasc lul ştia exact ce ne aşteapt şiă ă ă c , deşi nu cunoştea chiar toate suferin ele oribile pe careă ţ le vom avea de suportat, nu-şi f cea prea mari iluzii înă leg tur cu salvarea noastr imediat .ă ă ă ă

— Nimeni nu mai are pâine?, întreb el. T cere.ă ă— Nu-i bine, continu el.ă— Î i este foame?, îl întreb Compayrou.ţ ă— Nu vorbesc pentru mine, ci pentru Rémi şi Carrory, la

ei m gândeam.ă— Şi de ce s n-o împ r im cu to ii? întreb Bergounhoux,ă ă ţ ţ ă

nu este drept; to i suntem egali în fa a foamei.ţ ţ— În acest caz, dac am fi avut pâine ne-am fi certat. A iă ţ

promis, totuşi, c m ve i asculta; dar v d c nu mă ă ţ ă ă ă asculta i decât dup lungi discu ii, dup ce v gândi i dacţ ă ţ ă ă ţ ă am sau nu dreptate.

— Te-am fi ascultat!— Adic s-ar fi l sat cu b taie. Ei bine, nu trebuie s aibă ă ă ă ă

loc nicio b taie, şi pentru asta ar trebui s v explic de ceă ă ă pâinea ar fi fost pentru Rémi şi Carrory. Nu eu am f cută aceast regul , aşa-i legea nescris admis de toat lumea;ă ă ă ă ă când mai multe persoane sunt victimele unui accident, s-a constatat c cea care moare ultima este cea mai în vârst ,ă ă ceea ce înseamn c Rémi şi Carrory, având în vedereă ă

318

tinere ea lor, vor opune mai pu in rezisten mor ii decâtţ ţ ă ţă ţ Pages şi Compayrou.

— Dar tu, Dasc le, ai peste şaizeci de ani!ă— Oh! Eu nu contez! De altfel, eu sunt obişnuit s nuă

m nânc prea mult.ă— Deci, spuse Carrory dup un moment de gândire,ă

pâinea ar fi fost a mea, dac aş fi avut?ă— Da, ar fi fost pentru tine şi Rémi.— Şi dac n-aş fi vrut s -i dau?ă ă— i-aş fi luat-o; doar ai jurat c m ascul i.Ţ ă ă ţCarrory r mase mult timp t cut, apoi, deodat , scoase oă ă ă

bucat de pâine din c ciul .ă ă ă— Iat o bucat .ă ă— Deci Carrory are o c ciul fermecat inepuizabil ?ă ă ă ă— D c ciula, spuse Dasc lul.ă ă ăCarrory vru s -şi apere c ciula; i se smulse cu for a de peă ă ţ

cap şi îi fu dat Dasc lului.ă ăAcesta ceru lampa şi se uit s vad ce se afl în c ciul .ă ă ă ă ă ă

Atunci, cu toate c nu eram într-o dispozi ie de veselie, amă ţ avut un moment de destindere.

În c ciul se g seau mai multe lucruri decât te-ai fiă ă ă aşteptat: o pip , tabac, o cheie, o bucat de cârnat, ună ă sâmbure de piersic g urit şi transformat în fluier, o arşică ă ă de miel, trei nuci, o ceap ; c ciula era, deci, un adev rată ă ă dulap de provizii.

— Pâinea şi cârnatul le vei împ r i disear cu Rémi.ă ţ ă— Dar îmi este foame, îi r spunse Carrory cu o voce abiaă

auzit , mi-e foame acum.ă— Disear î i va fi şi mai foame.ă ţ— Ce p cat c b iatul sta nu are şi un ceas în dulapul luiă ă ă ă

cu provizii! Am şti cât este ora; ceasul meu s-a oprit.Şi al meu se oprise, pentru c intrasem cu el în ap .ă ăCuvântul ceas ne readuse la realitate. Cât era ora oare?

De cât timp ne aflam acolo? Ne-am consultat, dar nu am c zut de acord. Pentru unii era miezul zilei, pentru al ii oraă ţ şase seara. Dup unii ne aflam acolo de mai mult de cinciă

319

ore, dup al ii de mai bine de zece ore. De acum începură ţ ă diferen ele de apreciere a timpului, diferen e care seţ ţ repetar tot timpul, ajungându-se la abateri considerabile.ă

Nu prea aveam chef s vorbim. Când discu ia despreă ţ ceas lu sfârşit, fiecare se retrase în sine şi r mase cuă ă gândurile lui.

Care erau oare gândurile camarazilor mei? Nu ştiu, dar, dac judec dup mine, nu cred c erau prea vesele.ă ă ă

Cu toate asigur rile Dasc lului, eu nu eram sigur deă ă salvarea noastr . Îmi era fric de ap , de întuneric, deă ă ă moarte; t cerea m ap sa; pere ii nesiguri m striveau caă ă ă ţ ă şi cum toat greutatea lor m ap sa pe piept. Deci nu o voiă ă ă mai revedea pe Liza, nici pe Etiennette, Alexis şi Benjamin? Cine le va mai da veşti unii altora? Nu-i voi mai revedea pe Arthur, pe doamna Milligan, nici pe Mattia, nici pe Capi? Va şti, oare, Liza c am murit pentru ea? Şi tuşa Barberin,ă biata tuş Barberin! Gândurile mi se buluceau în cap uneleă mai repede decât altele; când îmi priveam camarazii, încercând s scap de îngrijor rile mele, îi vedeam şi pe eiă ă tot aşa de descuraja i, de distruşi ca şi mine, şi atunciţ reveneam la gândurile mele, mai trist şi mai înfricoşat. Ei, cel pu in, erau obişnui i cu via a lor de min şi nu sufereauţ ţ ţ ă ca mine de lipsa de aer, de soare, de libertate; p mântulă nu-i ap sa.ă

Deodat , în aceast t cere se auzi vocea unchiuluiă ă ă Gaspard:

— Cred c nu au început înc lucr rile de salvare.ă ă ă— De ce spui asta?— Nu auzim nimic.— Eu cred – interveni cineva – c tot oraşul a fost distrusă

în urma unui cutremur.— Dar dac to i au pierit, cine ar mai putea s fac cevaă ţ ă ă

pentru noi?— Atunci, suntem p r si i?ă ă ţ— De ce gândi i aşa despre camarazii noştri? îi întrebţ ă

Dasc lul. Nu-i drept s -i acuza i. Şti i c , atunci când seă ă ţ ţ ă

320

produc accidente, nimeni nu-şi abandoneaz tovar şii şi că ă ă dou zeci, treizeci, chiar o sut de mineri şi-ar risca via a,ă ă ţ dar nu şi-ar abandona un camarad f r ajutor. Şti i asta, nu-ă ă ţi aşa?

— Este adev rat.ă— Dac -i adev rat, de ce crede i c pe noi ne-au p r sit?ă ă ţ ă ă ă— Nu auzim nimic.— Este adev rat c nu auzim nimic. Dar putem, oare, să ă ă

auzim ceva de aici? Cine poate şti asta? Eu nu. Şi chiar dac am auzi şi am avea dovada c nu lucreaz , asta nuă ă ă înseamn c ne-au abandonat. Ştim cum s-a întâmplată ă catastrofa? Dac a fost un cutremur, se lucreaz în oraşă ă pentru a-i salva pe cei ce au sc pat cu via . Dac esteă ţă ă numai o inunda ie, cum cred eu, trebuie s ştim în ce stareţ ă sunt pu urile. Poate c s-au pr buşit, galeria prin careţ ă ă coborâm în min s-a surpat şi ea. Este nevoie de timpă pentru a se organiza salvarea. Nu cred c vom fi salva iă ţ imediat, dar sunt sigur c se ac ioneaz pentru salvareaă ţ ă noastr .ă

Spuse acest lucru pe un ton energic, care ar fi trebuit s -iă conving şi pe cei mai neîncrez tori şi mai speria i dintreă ă ţ noi. Totuşi, Bergounhoux r spunse:ă

— Dar dac ne cred pe to i mor i?ă ţ ţ— Se va lucra, oricum, dar, dac - i este team de acestă ţ ă

lucru, s le dovedim c suntem înc în via ; s lovimă ă ă ţă ă peretele cât putem de tare. Şti i cum se propag sunetulţ ă sub p mânt; dac suntem auzi i, vor şti c trebuie s seă ă ţ ă ă gr beasc şi zgomotul le va spune încotro s -şi îndrepteă ă ă cercet rile.ă

F r a mai aştepta, Bergounhoux, care era înc l at cuă ă ă ţ bocanci grei, începu s loveasc peretele cu putere, aşaă ă cum fac minerii când vor s comunice între ei, şi acestă zgomot, sau mai bine zis ideea pe care el o trezea în noi, ne scoase din amor eal . Vom fi auzi i? Ni se va r spunde?ţ ă ţ ă

— Dasc le, întreb unchiul Gaspard, dac vom fi auzi i,ă ă ă ţ ce vor face pentru a ne veni în ajutor?

321

— Nu sunt decât dou posibilit i şi sunt sigur c ingineriiă ăţ ă le vor folosi pe amândou : s sape tuneluri pentru a ajungeă ă pân la noi şi s scoat apa din pu uri şi din galerii.ă ă ă ţ

— Oh, s sape tuneluri!ă— Ah, s scoat apa!ă ăCele dou întreruperi nu-l derutar pe Dasc l.ă ă ă— Ne afl m la patruzeci de metri adâncime, nu-i aşa?ă

Dac se sap un pu adânc de şase sau opt metri pe zi, auă ă ţ nevoie de şapte sau opt zile ca s ajung la noi.ă ă

— Nu se pot s pa şase metri pe zi.ă— De obicei nu, dar când vrei s salvezi nişte camaraziă

se poate.— Nu vom putea rezista opt zile, gândeşte-te, Dasc le!ă

Opt zile!— Ei bine, dar apa cum va fi scoas ?ă— Asta nu ştiu. Ar trebui s afl m mai întâi ce cantitateă ă

de ap se afl în min , poate 200.000-300.000 metri cubi.ă ă ă Dar pentru a se ajunge la noi nu este necesar s fie scoasă ă toat cantitatea de ap infiltrat . Ne afl m la primul nivelă ă ă ă şi, cum vor lucra la cele trei pu uri în acelaşi timp, cu douţ ă vagonete, asta înseamn şase vagonete de 25 de hectolitriă fiecare, care vor scoate apa, adic 150 de hectolitri de apă ă vor fi scoşi în acelaşi timp. Vede i c se poate face totul maiţ ă repede!

Începu o discu ie confuz asupra mijloacelor ce vor fiţ ă întrebuin ate, dar concluzia pe care eu am tras-o din acesteţ discu ii a fost c vom r mâne în acest mormânt cel pu inţ ă ă ţ opt zile.

Opt zile! Dasc lul ne vorbise despre minerii careă r m seser îngropa i în adânc dou zeci şi patru de zile. Dară ă ă ţ ă asta p rea mai mult o poveste, în timp ce noi ne aflam înă aceast situa ie în realitate. Când acest gând puseă ţ st pânire pe mine, nu am mai auzit nimic din discu ii. Optă ţ zile!

Nu ştiu de cât timp eram copleşit de acest gând, când discu ia se opri.ţ

322

— Asculta i, spuse deodat Carrory, care, pentru c eraţ ă ă aproape o brut , avea probabil sim urile mai dezvoltateă ţ decât ale noastre.

— Ce?— Se aude ceva în ap .ă— Poate c a c zut o piatr .ă ă ă— Nu, este un zgomot surd. Am ascultat cu to ii.ţAveam urechea fin , dar eram sensibil la zgomoteleă

naturii, ale vie ii; nu am auzit nimic. Tovar şii mei, careţ ă erau obişnui i cu zgomotele minei, s-au dovedit maiţ norocoşi decât mine.

— Da, spuse Dasc lul, se întâmpl ceva în ap .ă ă ă— Ce anume, Dasc le?ă— Nu ştiu.— Este apa care curge.— Nu, zgomotul nu este continuu, sunt nişte zgomote

regulate.— Zguduituri regulate, suntem salva i! Este zgomotulţ

vagonetelor de secare a pu urilor.ţ— Vagonetele de secare…To i, în acelaşi timp, am repetat aceste dou cuvinte caţ ă

şi cum am fi fost electrocuta i şi ne-am ridicat imediat.ţNu mai eram la patruzeci de metri sub p mânt, aerul nuă

mai era rarefiat, pere ii nu ne mai ap sau, ne încetaserţ ă ă vâjâielile din urechi, respiram mai uşor, ne b tea inima înă piept!

Carrory îmi lu mâna şi mi-o strânse tare.ă— Eşti un b iat bun, îmi spuse.ă— Nu, tu eşti.— Î i spun c tu eşti.ţ ă— Tu eşti primul care a auzit vagonetele.Carrory voia cu tot dinadinsul ca eu s fiu un b iat bun,ă ă

parc era beat şi, de fapt, nu eram oare be i de speran ?ă ţ ţă Dar aceast speran nu avea s se realizeze prea curând,ă ţă ă şi nu pentru to i.ţ

323

Înainte de-a vedea lumina cald a soarelui, înainte de-aă auzi zgomotul produs de vântul care face frunzele să foşneasc trebuia s mai r mânem acolo zile lungi şiă ă ă crunte, îndurând multe suferin e, întrebându-ne, cu team ,ţ ă dac vom mai revedea vreodat aceast lumin şi dacă ă ă ă ă vom mai auzi acea dulce muzic .ă

Când coborâsem în min luni diminea , cerul eraă ţă acoperit cu nori negri care anun au o furtun . Spre oraţ ă şapte furtuna izbucnise, înso it de un adev rat potop. Noriţ ă ă negri şi joşi se l saser în valea Divonnei şi, prinşi înă ă c ldarea colinelor, nu se mai putuser ridica. Îşi v rsaseră ă ă ă ploaia acolo, în vale. Nu era doar o avers , ci un adev rată ă potop. În câteva minute apele Divonnei şi ale afluen ilor eiţ se umflaser , ceea ce este lesne de în eles, c ci pe ună ţ ă p mânt pietros apa de ploaie nu este absorbit , ci alunecă ă ă pe povârniş pân în vale. Apa umplu albia râului Divonne laă refuz, iar afluen ii acestuia, Saint-Andéol şi Truyère, seţ rev rsar . Neavând unde s se scurg , apele râului Truyèreă ă ă ă se împr ştiar pe terenul de deasupra minei. Această ă ă rev rsare se produse parc într-o clipit . Cei ce lucrauă ă ă afar , la sp larea minereului, obliga i de furtun s seă ă ţ ă ă ad posteasc , nu erau în primejdie. Nu era prima oar că ă ă ă râul se rev rsa şi pentru c deschiderile celor trei pu uri seă ă ţ aflau la niveluri unde apele nu puteau ajunge, nu-şi f ceauă nicio grij , poate doar pentru soarta gr mezilor de lemneă ă preg tite pentru sprijinirea galeriilor.ă

Inginerul minei tocmai se ocupa de aceste lemne când v zu apele învârtejindu-se şi scurgându-se cu zgomotă printr-o surp tur pe care reuşiser s o adânceasc doară ă ă ă ă în câteva minute. Apele se scurgeau acum printr-un canal ce se afla chiar deasupra unui strat de c rbune.ă

Nu avu nevoie de mult timp pentru a-şi da seama ce se întâmplase: apele n v liser prin galeria de coborâre înă ă ă min , stratul de c rbune servindu-le drept albie; sc deau înă ă ă exterior, dar mina începuse s fie inundat şi curând urmaă ă s se umple; minerii se vor îneca.ă

324

Inginerul fugi spre pu ul Saint-Julien şi d du ordin s fieţ ă ă coborât imediat, dar când vru s pun piciorul în vagonetă ă se opri. Din min se auzea un zgomot asurzitor; era torentulă apelor.

— Nu coborâ i, îi spuser oamenii care-l înconjurau,ţ ă încercând s -l re in .ă ţ ă

Dar inginerul se desprinse de ei şi, sco ându-şi ceasul dinţ buzunar, îl d du unuia dintre oameni:ă

— ine, îl vei da fiicei mele dac nu m mai întorc. Apoi,Ţ ă ă adresându-se celui care manevra vagonetele, îi spuse:

— Coboar -m !ă ăVagonetul începu s coboare, în timp ce inginerul îşiă

ridic privirea spre cel c ruia îi încredin ase ceasul şiă ă ţ ad ug :ă ă

— S -i spui c tata o îmbr işeaz .ă ă ăţ ăVagonetul fu coborât, iar cei de sus îl auzir pe ingineră

strigând: „Sosesc cinci mineri”. Îi urc în vagonet. În timpă ce aceştia erau ridica i la suprafa , inginerul strig dinţ ţă ă nou, dar în zadar; chem rile sale erau acoperite deă zgomotul apei şi al pr buşirilor.ă

Apele ajunser în galerie şi în acel moment inginerul z riă ă lumina câtorva l mpi. Fugi spre ele prin apa care ajungeaă pân la genunchi şi mai aduse trei oameni. Vagonetul fuă coborât din nou, îi sui pe cei trei şi vru s se întoarc spreă ă l mpile ce se z reau! Dar oamenii pe care-i suise înă ă vagonet îl traser dup ei şi d dur semnalul de ridicare.ă ă ă ă Era şi timpul, apa invadase totul.

Acest mijloc de salvare nu mai era bun de nimic. Trebuia s g seasc altul. Dar care? În jurul lui nu se mai aflaă ă ă aproape nimeni. O sut cincizeci de mineri coborâser înă ă min , pentru c tot atâtea l mpi fuseser luate dină ă ă ă magazie, dar numai treizeci din ele fuseser aduse înapoi,ă deci o sut dou zeci de oameni r m seser în adânc.ă ă ă ă ă Muriser ? Erau în via ? Reuşiser s -şi g seasc ună ţă ă ă ă ă refugiu? Aceste întreb ri nu-i mai d deau pace.ă ă

325

Tocmai când inginerul constat c o sut dou zeci deă ă ă ă oameni r m seser închişi în min , la suprafa se auziră ă ă ă ţă ă explozii puternice în diferite locuri: pietre amestecate cu p mânt fur aruncate la o mare în l ime, în vreme ceă ă ă ţ casele tremurau ca şi cum ar fi fost scuturate de un cutremur. Acest fenomen era uşor de în eles pentru inginer.ţ Gazul şi aerul împinse de ap s-au comprimat în diverseleă fund turi din min şi, acolo unde stratul de p mânt era maiă ă ă slab, au spart scoar a p mântului aşa cum se sparg pere iiţ ă ţ unui cazan când presiunea din interior este prea mare. Mina este deci plin . Catastrofa cuprinsese totul.ă

Ştirea se r spândise în Varses; din toate p r ile,ă ă ţ mul imea se îndrepta spre Truyère, mineri, tot felul deţ curioşi, dar mai ales nevestele şi copiii celor r maşi înă adâncuri. Aceştia întrebau, cereau, c utau şi, deoarece nu liă se putea r spunde nimic, furia lu locul durerii. Li seă ă ascunde adev rul! Este vina inginerului! La moarte cu el!ă La moarte! Şi se preg teau s ia cu asalt birourile undeă ă inginerul, aplecat deasupra unui plan, surd la strig teleă mul imii, c uta locurile unde s-ar fi putut refugia muncitoriiţ ă şi în direc ia c ruia ar fi trebuit s fie începute lucr rile deţ ă ă ă salvare.

Între timp, din fericire, inginerii din minele învecinate sosiser în grab în fruntea muncitorilor lor şi, împreun cuă ă ă ei cei din oraş, puteau ine mul imea în frâu, o puteauţ ţ tempera. Dar ce s li se spun ? Lipseau o sut dou zeci deă ă ă ă oameni. Unde erau?

— Tata!— Unde este b rbatul meu?ă— Da i-mi fiul înapoi!ţGlasurile sunt frânte, întreb rile în buşite de hohote deă ă

plâns. Ce s r spunzi acestor copii, acestor neveste,ă ă acestor mame?

Nu puteau s le spun altceva decât ceea ce ingineriiă ă hot râser într-un consiliu operativ.ă ă

326

— Vom c uta peste tot, vom face tot posibilul s -i g simă ă ă pe supravie uitori.ţ

Şi lucr rile de salvare începur .ă ăVor reuşi s g seasc în via m car un miner din cei oă ă ă ţă ă

sut dou zeci? Îndoiala este mare, speran a slab . Dar nuă ă ţ ă are importan . Înainte!ţă

Lucr rile de salvare sunt organizate aşa cum prev zuseă ă Dasc lul. Vagonetele de extrac ie sunt amplasate în celeă ţ trei pu uri şi merg continuu, zi şi noapte, pân când ultimaţ ă pic tur de ap va fi v rsat în Divonne.ă ă ă ă ă

În acelaşi timp se începe s parea unui tunel. Nu se ştieă sigur unde vor ajunge; aproape la întâmplare, dar se sap .ă În consiliul inginerilor se exprimaser opinii diferite despreă utilitatea unor astfel de tuneluri s pate la întâmplare, dină cauza incertitudinii c existau sau nu supravie uitori. Dară ţ inginerul spera c unii dintre minerii lui au reuşit s seă ă refugieze în vechea min , unde era sigur c apa nu puteaă ă ajunge. El propuse s se încerce o str pungere direct spreă ă ă vechea min , chiar cu riscul de-a nu mai g si pe nimeni înă ă via .ţă

Aceast str pungere se face pe-o l ime foarte mic ,ă ă ăţ ă pentru a nu pierde mult timp, şi doar un miner sap ;ă c rbunele este îndep rtat imediat în coşuri ce se trec dină ă mân în mân ; minerul este înlocuit imediat ce oboseşte.ă ă Astfel, f r încetare, zi şi noapte, se continuar opera iunileă ă ă ţ de s pare şi de degajare a materialului scos din tunel.ă

Dac timpul le pare lung celor din exterior care muncescă pentru a ne salva, el este şi mai lung pentru noi, neputincioşi şi prizonieri, care nu putem decât s aştept m,ă ă f r s avem siguran a c vom fi salva i!ă ă ă ţ ă ţ

Zgomotul vagonetelor de extrac ie nu l-am mai urm ritţ ă cu aceeaşi bucurie de la început. Sigur c ne-am maiă liniştit, c ci ne-am dat seama c nu eram abandona i, c seă ă ţ ă lucra pentru salvarea noastr . Aveam o speran . Salvareaă ţă se va face îns repede? Aceasta era întrebarea care neă fr mânta.ă

327

Gândurilor care ne torturau min ile li se ad ugarţ ă ă chinurile trupeşti. Pozi ia în care eram obliga i s st m peţ ţ ă ă platform era foarte obositoare; nu puteam face nicioă mişcare pentru a ne dezmor i, iar durerea de cap deveniseţ foarte puternic şi stânjenitoare.ă

Carrory p rea a fi cel mai pu in afectat dintre noi.ă ţ— Mi-e foame, spunea el din când în când. Dasc le, aşă

vrea pâine.Pân la urm , Dasc lul se hot rî s ne dea un coltuc dină ă ă ă ă

bucata de pâine scoas din c ciul .ă ă ă— Nu-mi ajunge, spuse Carrory.— Bucata de pâine trebuie s dureze cât se poate deă

mult. Ceilal i ar fi împ r it cu pl cere masa noastr , darţ ă ţ ă ă juraser s asculte şi-şi ineau jur mintele.ă ă ţ ă

— Dac ne este interzis s mânc m, spuse Compayrou,ă ă ă ne este permis s bem?ă

— Da, cât vre i, avem ap la discre ie.ţ ă ţ— Soarbe mai bine toat apa din galerie, ad ug ună ă ă

glume . Pages vru s coboare, dar Dasc lul nu-i d du voie.ţ ă ă ă— Ai putea s provoci o surpare; Rémi este mai suplu şiă

mai îndemânatic, el va coborî şi ne va da ap .ă— În ce?— În cizma mea, se oferi Carrory.Mi se d du cizma şi m preg team s cobor spre ap .ă ă ă ă ă— Aşteapt pu in, s - i dau mâna, zise Dasc lul.ă ţ ă ţ ă— Nu v fie team , dac am s cad, nu se va întâmplaă ă ă ă

nimic. Ştiu s înot.ă— Vreau s - i dau mâna.ă ţDar alunec imediat ce încerc s se aplece; fie c -şiă ă ă ă

calculase greşit mişcarea, fie c avea corpul amor it deă ţ nemişcare, fie c -i fugise p mântul de sub picioare, c zu înă ă ă ap cu capul în jos, lampa pe care o avea în mân ca să ă ă lumineze locul pe unde urma s cobor se stinse şi c zu şiă ă ea. Deodat , ne-am pomenit cufunda i în întuneric şi ună ţ strig t de groaz se auzi, în acelaşi timp din toateă ă

328

piepturile. Din fericire, fiind în pozi ie de coborâre, m-amţ l sat uşor pe spate şi-am ajuns în ap imediat dup Dasc l.ă ă ă ă

În c l toriile mele cu Vitalis înv asem s înot şi să ă ăţ ă ă plonjez, aşa c m sim eam la fel de bine în ap , ca şi peă ă ţ ă uscat. Dar cum s m descurc în bezna aceea? Nu m-amă ă gândit la asta când m-am l sat s alunec în ap , nu mă ă ă ă gândeam decât la Dasc l, ce urma s se înece, şi, cuă ă instinctul unui câine Terra-Nova, m-am aruncat în ap .ă

Unde s -l caut? în ce parte s -mi întind bra ele? Cum să ă ţ ă m scufund? Acestea erau întreb rile ce m torturau cândă ă ă m-am sim it apucat de um r de-o mân crispat şi am fostţ ă ă ă tras sub ap . Cu o lovitur de picioare am ieşit la suprafa ;ă ă ţă mâna nu d duse drumul um rului meu.ă ă

— ine-m bine, Dasc le, ridic - i capul, eşti salvat!Ţ ă ă ă ţ Salva i nu eram îns niciunul dintre noi, c ci nu ştiamţ ă ă încotro s înot. Mi-a venit o idee.ă

— Hei, voi de-acolo, vorbi i!, am strigat.ţ— Unde eşti, Rémi?— Aprinde i o lamp .ţ ăAproape imediat se aprinse una dintre ele; nu aveam

decât s întind bra ul pentru a atinge peretele refugiului peă ţ care ne s pasem platformele; m-am prins de-o bucat deă ă c rbune ce ieşea în afar cu o mân şi l-am tras pe Dasc lă ă ă ă cu cealalt .ă

Era timpul, c ci înghi ise destul ap şi începea s seă ţ ă ă ă sufoce. I-am men inut capul deasupra apei şi şi-a revenit înţ scurt timp.

Unchiul Gaspard şi Carrory, apleca i mult în fa ,ţ ţă întindeau bra ele spre noi, în timp ce Pages, coborât şi el peţ platforma inferioar , ne lumina. Dasc lul, apucat de-oă ă mân de unchiul Gaspard şi de cealalt de Carrory, fuă ă ridicat pe platform , în timp ce eu îl împingeam din spate.ă M-am urcat apoi la rândul meu. Deja îşi revenise.

— Vino s te îmbr işez, îmi spuse el, mi-ai salvat via a.ă ăţ ţ— Şi dumneata ne-ai salvat-o pe-a noastr .ă

329

— Din cauza asta, spuse Carrory, pe care nu-l emo ionaţ nimic şi nu-şi uita interesele, mi-am pierdut cizma şi nici n-am mai b ut ap .ă ă

— M duc s - i aduc cizma. Dar am fost oprit.ă ă ţ— Î i interzic s intri din nou în ap , îmi spuse Dasc lul.ţ ă ă ă— Ei bine, cineva s -mi dea alta, m car s aduc ap deă ă ă ă

b ut.ă— Nu-mi mai este sete, spuse Compayrou.— S bem totuşi în s n tatea Dasc lului, şi am coborâtă ă ă ă

pentru a doua oar spre ap , cu o alt cizm în mân , dară ă ă ă ă mai încet decât prima dat şi cu mai mult pruden .ă ă ţă

Sc pasem de înec, dar Dasc lul şi cu mine eram uziă ă leoarc . La început nu m-am gândit la asta, dar din cauzaă r celii hainelor ude m-a cuprins frigul.ă

— Da i-i o vest lui Rémi, spuse Dasc lul. Dar nimeni nuţ ă ă r spunse.ă

— Nimeni nu-mi r spunde?ă— Mie mi-e frig, spuse Carrory.— Ei bine, şi nou , care suntem uzi leoarc , crezi c ne eă ă ă

cald?— Nu trebuia s c de i în ap .ă ă ţ ă— Dac aşa gândi i, vom trage la sor i s stabilim cine vaă ţ ţ ă

da o parte din haine. Aş fi vrut s evit asta. Dar acum ceră egalitate pentru to i.ţ

Cum eram cu to ii uzi, Dasc lul şi cu mine pân la gât, iarţ ă ă cei mai înal i cel pu in pân la mijloc, a- i schimba haineleţ ţ ă ţ nu era prea mare scofal ; cu toate astea Dasc lul inea caă ă ţ acest schimb s se fac şi, favorizat de soart , am luată ă ă haina lui Compayrou. Acesta fiind foarte înalt, haina lui era aproape uscat . M-am învelit în ea şi m-am înc lzit repede.ă ă

Dup acest incident dezagreabil, care ne mai dezmor iseă ţ pu in, ne-am cufundat iar şi în gândurile noastre negre.ţ ă F r îndoial c aceste gânduri erau mai ap s toare pentruă ă ă ă ă ă camarazii mei, c ci, în timp ce ei r m seser treji, eu amă ă ă ă adormit.

330

Dar locul nu era prea sigur pentru dormit, c ci puteam să ă m rostogolesc în ap . Atunci, Dasc lul, v zând aceasta,ă ă ă ă îmi lu capul în poal , sprijinindu-l cu bra ul lui. Nu mă ă ţ ă strângea prea tare, dar destul pentru a m împiedica să ă alunec, şi st team acolo ca pe genunchii mamei. Nu eraă numai un om cu capul pe umeri, dar era şi un om bun. Când m trezeam pu in, îşi schimba doar bra ul amor it,ă ţ ţ ţ apoi imediat îşi lua pozi ia nemişcat şi cu glas încet îmiţ ă şoptea:

— Dormi, b iete, nu- i fie fric , am eu grij de tine;ă ţ ă ă dormi, micu ule.ţ

Şi eu adormeam la loc, f r s -mi fie fric , c ci ştiam că ă ă ă ă ă nu-mi va da drumul. Timpul trecea şi auzeam regulat vagonetele scufundându-se în ap .ă

331

27 Salvarea

ozi ia noastr devenise aproape insuportabil peţ ă ă platformele acelea înguste. Ne-am hot rât s le l imă ă ăţ şi fiecare se puse pe treab . Cu cu itele am începută ţ

s s p m în peretele de c rbune.ă ă ă ăP

Munca era mai uşoar acum, când aveam de ce neă sprijini solid picioarele. Încet, încet, am reuşit s p trundemă ă tot mai adânc în vâna de c rbune şi s ne l rgimă ă ă închisoarea.

Am r suflat uşura i când am reuşit s ne întindem,ă ţ ă nemaifiind obliga i s r mânem aşeza i şi cu picioareleţ ă ă ţ atârnate în gol.

Cu toate c bucata de pâine a lui Carrory ne fuseseă împ r it de Dasc l cu zgârcenie, ea se termin curând.ă ţ ă ă ă Ultima buc ic ajunse cu bine la noi. C ci atunci când ne-oăţ ă ă d du, fu lesne de v zut, dup privirile celorlal i, c nu ară ă ă ţ ă mai fi suportat o nou distribuire f r s -şi cear şi eiă ă ă ă ă partea şi c , dac nu le-ar fi fost dat , şi-ar fi luat-o singuri.ă ă ă

Aproape c nu ne mai vorbeam deloc; pe cât de vorb re iă ă ţ fusesem la începutul captivit ii, pe atât de t cu iăţ ă ţ devenisem acum, când aceasta se prelungea.

Singurele subiecte care mai ap reau în conversa iileă ţ noastre erau cele dou întreb ri: ce mijloace se foloseauă ă pentru a se ajunge la noi şi de cât timp eram închişi acolo.

Dar aceste conversa ii nu se mai purtau cu pasiunea dinţ primele momente. Dac unul dintre noi spunea un cuvânt,ă nimeni nu-i r spundea sau i se r spundea sec şi scurt.ă ă Nimic nu mai trezea mânia sau simpla contrazicere, oricare ar fi fost subiectul.

332

— Bine, vom vedea, p rea a fi replica noastr preferat .ă ă ă Eram îngropa i de vii de dou zile sau de şase? Vom vedeaţ ă când vom fi salva i. Dar acest moment va veni vreodat ? Înţ ă ceea ce m priveşte, începusem s m îndoiesc.ă ă ă

De altfel, nu eram singurul, şi camarazii mei f ceau nişteă remarci care dovedeau c şi ei se îndoiau.ă

— Ceea ce m consoleaz dac îmi vor r mâne oaseleă ă ă ă aici, spuse Bergounhoux, este faptul c nevasta şi copiii voră avea o pensie din partea Companiei; cel pu in ei nu vorţ ajunge s cerşeasc .ă ă

Dasc lul, când acceptase s ne fie şef, o f cuse, desigur,ă ă ă nu doar s ne apere de accidentele datorate catastrofei, ciă şi ca s ne apere de noi înşine. Aşa c atunci când se p reaă ă ă c unul dintre noi este la p mânt, intervenea prompt cu ună ă cuvânt care ne ridica moralul.

— Nu cred c vom mai r mâne mult timp aici, vagoneteleă ă lucreaz şi apa scade.ă

— Unde scade?— În pu uri.ţ— Şi în galerii?— Va veni şi momentul sta, trebuie s avem r bdare şiă ă ă

s aştept m.ă ă— Hei, Bergounhoux, îl întrerupse Carrory, care vorbea

când nu trebuia, dac aceast Companie d faliment cum s-ă ă ăa întâmplat cu cea a Dasc lului, nevasta ta va fi cea înă pagub !ă

— Vrei s taci, imbecilule?! Compania este bogat !ă ă— Era bogat atunci când avea mina, dar acum, cândă

mina este sub ap , crezi c mai este? Totuşi, dac aş fiă ă ă afar , în loc s fiu aici, aş fi mul umit!ă ă ţ

— De ce?— Pentru c erau îngâmfa i inginerii şi directorii noştri.ă ţ

Asta o s -i înve e minte. Dac şi inginerul ar fi în untru,ă ţ ă ă crezi c ar fi vesel, nu? „Domnule inginer, pot s v ducă ă ă busola?”

333

— Dac inginerul ar fi în untru, al turi de noi, tu aiă ă ă r mâne pe veci aici şi noi de asemenea.ă

— Ah! Voi face i ce vre i, dar eu am alte lucruri la care sţ ţ ă m gândesc. Cine va avea grij s -mi usuce castanele dină ă ă recolta de anul sta? Vreau ca inginerul s se întoarc sus,ă ă ă am spus c vreau s fie aici, cu noi, doar ca s râdem.ă ă ă „Salut, domnule inginer!”

Cu excep ia Dasc lului, care-şi ascundea sentimentele, şiţ ă a lui Carrory, care era insensibil la toate, nu prea mai vorbeam despre salvarea noastr , ci doar de moarte şiă abandonare.

— Degeaba ai vorbit, Dasc le, vagonetele nu pot scoateă destul ap .ă ă

— V-am f cut calculul de zeci de ori; ave i r bdare.ă ţ ă— Nu calculul ne va scoate de aici.— Şi atunci cine?— Dumnezeu.— Posibil, fie ca voin a lui s se îndeplineasc , r spunseţ ă ă ă

Dasc lul. El ne poate sc pa.ă ă— Dac ne afl m aici, este c printre noi se afl oameniă ă ă ă

r i, pe care Dumnezeu vrea s -i pedepseasc .ă ă ă— Asta este sigur, spuse Bergounhoux, Dumnezeu vrea

s dea unuia dintre noi ocazia s -şi isp şeasc p catele şiă ă ă ă ă s -şi r scumpere o greşeal . Tu eşti acela, Pages? Sau eu?ă ă ă Nu ştiu. În ceea ce m priveşte, pot s - i spun c voi ap reaă ă ţ ă ă în fa a lui Dumnezeu cu conştiin a împ cat ; chiar dac nuţ ţ ă ă ă m-am purtat mai creştineşte în ultimul timp, îi cer iertare pentru greşelile mele din tot sufletul.

Şi, îngenunchind, se lovi peste piept.— Eu, spuse Pages, nu pot spune c nu am p cate peă ă

conştiin , şi m spovedesc vou , tuturor, dar îngerul meuţă ă ă p zitor şi sfântul Ioan, patronul meu, ştiu c nu am p c tuită ă ă ă cu inten ie şi c nu am f cut r u nim nui.ţ ă ă ă ă

Nu ştiu dac influen a acestei adev rate închisori, fricaă ţ ă de moarte, sl biciunea datorat foamei, str lucireaă ă ă misterioas a l mpii ce de-abia lumina acea scen ciudată ă ă ă

334

puteau explica ceea ce sim eam, dar eram profundţ emo ionat ascultând acea confesiune public şi, asemeneaţ ă lui Pages şi Bergounhoux, eram gata s îngenunchez şi să ă m spovedesc.ă

Deodat , am auzit în spatele meu un plânset în hohote şi,ă întorcându-m , l-am v zut imediat pe imensul Compayrouă ă care îngenunchease. De câteva ore îşi p r sise locul de peă ă platforma de sus şi se mutase jos, în locul lui Carrory, fiind acum vecinul meu.

— Vinovatul, strig el, nu este nici Pages, niciă Bergounhoux, eu sunt acela. Pe mine m pedepseşte bunulă Dumnezeu, dar m c iesc, m c iesc. Iat adev rul!ă ă ă ă ă ă Asculta i-l! Dac ies viu de aici, jur s repar r ul, dac nu,ţ ă ă ă ă voi îl ve i repara în locul meu. Acum un an, Rouquette a fostţ condamnat la cinci ani închisoare pentru c a furat un ceasă din camera lui Vidai. Este nevinovat. Eu am furat ceasul. Ceasul este ascuns sub patul meu; dac ridica i a treiaă ţ scândur , de la stânga, îl ve i g si.ă ţ ă

— În ap cu el! În ap !, strigar în acelaşi timp Pages şiă ă ă Bergounhoux.

— Dac vre i s -l arunca i în ap , atunci m ve i aruncaă ţ ă ţ ă ă ţ împreun cu el, spuse Dasc lul.ă ă

— Ei bine, nu! Nu-l vom arunca în ap , spuser ei, dar cuă ă o condi ie: s -l laşi într-un col . Nimeni s nu-i vorbeasc ,ţ ă ţ ă ă nimeni s nu-i dea nicio aten ie.ă ţ

— Asta este drept, spuse Dasc lul. Nu are decât ceă merit .ă

Dup cuvintele Dasc lului, care însemnau de fapt oă ă condamnare a lui Compayrou, ne-am înghesuit to i trei,ţ unul într-altul, unchiul Gaspard, Dasc lul şi cu mine, l sândă ă un loc gol între noi şi nenorocitul care se pr buşise peă platforma s pat în c rbune.ă ă ă

Timp de mai mult ore a r mas aşa, f r s fac vreoă ă ă ă ă mişcare, repetând doar din când în când:

— M c iesc! M c iesc!ă ă ă ăAtunci, Pages şi Bergounhoux îi strigau:

335

— Acum este prea târziu, te c ieşti pentru c î i esteă ă ţ fric , laşule! Ar fi trebuit s te c ieşti acum şase luni, acumă ă ă un an!

El gemea şi, f r s le r spund în mod direct, repeta:ă ă ă ă ă— M c iesc! M c iesc!ă ă ă ăFu cuprins de frisoane, c ci tot corpul i se zgâl âia şiă ţ

din ii începur s -i cl n ne.ţ ă ă ă ţă— Mi-e sete, da i-mi cizma.ţDar în cizm nu mai era ap . M-am ridicat s m duc să ă ă ă ă

mai aduc, dar Pages, cum m v zu, îmi strig s m opresc;ă ă ă ă ă în acelaşi timp, unchiul Gaspard m apuc de bra .ă ă ţ

— Am jurat s nu-i mai d m nicio aten ie, spuse Pages.ă ă ţ Câteva minute, Compayrou continu s repete c -i esteă ă ă sete; apoi se ridic s se duc singur s -şi ia ap .ă ă ă ă ă

— Va d râma parapetul, strig Pages.ă ă— Las -l în pace s fac ce vrea, spuse Dasc lul.ă ă ă ăCompayrou m v zuse mai devreme coborând uşor spreă ă

ap ; vru şi el s fac la fel, dar eu eram uşor, în timp ce elă ă ă era greu, eu eram suplu, iar el, o mas inert . Imediat ceă ă ajunse la marginea platformei, c rbunele se pr buşi sub elă ă şi, f r s se poat prinde de ceva cu picioarele sau cuă ă ă ă bra ele ce b teau aerul, alunec în gaura neagr . Apa âşniţ ă ă ă ţ pân la noi, apoi se închise în urma lui şi nu se maiă deschise. M-am aplecat în fa , dar unchiul Gaspard şiţă Dasc lul m inur de bra e.ă ă ţ ă ţ

Tremurând de groaz , m-am dat înapoi; eram înghe at deă ţ spaim , pe jum tate mort.ă ă

— Nu era un om cinstit, spuse unchiul Gaspard.— Acum, totul va fi bine, spuse Pages, lovind puternic cu

ambele picioare peretele refugiului în care ne aflasem salvarea, f când parc în ciuda mor ii care ne ar ta c încă ă ţ ă ă ă nu ne-a uitat.

Dac totul n-a mers bine şi repede, cum sperase Pages,ă n-a fost din vina inginerilor şi a minerilor care lucrau la salvarea noastr .ă

336

Tunelul pe care începuser s -l sape înainta f ră ă ă ă întrerupere. Dar munca era grea.

C rbunele prin care îşi deschideau drum era un c rbuneă ă pe care minerii îl numesc „viguros”, adic dur, şi, pentru că ă un singur miner putea lucra din cauza îngustimii tunelului, se schimbau des.

Aerisirea galeriei se f cea prost; pe m sur ce se s pa,ă ă ă ă se puneau tuburi de aerisire din tabl , ale c ror îndoituriă ă erau lipite cu lut; dar, cu toate c un ventilator puternică trimitea aerul în aceste tuburi, l mpile nu ardeau decât înă fa a gurii de aerisire.ţ

Acest lucru îngreuna înaintarea, ceea ce f cuse ca în aă şaptea zi de când fuseser m îngropa i de vii s nu seă ţ ă ajung decât la dou zeci de metri adâncime. În condi iiă ă ţ normale, aceste s p turi ar fi durat o lun ; dar cuă ă ă mijloacele de care dispuneau şi cu râvna minerilor, aveau s dureze mai pu in.ă ţ

De altfel, era nevoie de toat înc p ânarea şi curajulă ă ăţ inginerului pentru a se continua aceast str pungere, c ci,ă ă ă conform p rerii tuturor celorlal i, opera iunea era inutil .ă ţ ţ ă To i minerii înghi i i de min pieriser . De acum nu mai eraţ ţ ţ ă ă altceva de f cut decât s fie scoas apa cu ajutorulă ă ă vagonetelor şi cândva se vor g si şi cadavrele, aşa c ceă ă importan avea dac ajungeau cu câteva ore mai devremeţă ă sau mai târziu?

Aceasta era p rerea specialiştilor, ca şi a tuturor, deă altfel; p rin ii, nevestele, mamele celor prinşi în min seă ţ ă îmbr caser în doliu. Nimeni nu va mai ieşi viu din Truyère.ă ă

F r a încetini lucr rile de scoatere a apei, care seă ă ă desf şurau f r întrerupere, oprindu-se doar pentru pu ină ă ă ţ timp, atunci când era obligatorie repararea utilajelor, inginerul, în ciuda criticilor şi mustr rilor primite din parteaă colegilor şi prietenilor, continua s parea tunelului. Aveaă acea obstina ie şi credin care-l f cuser pe Columb sţ ţă ă ă ă descopere Lumea Nou .ă

337

— Înc o zi, prieteni, le spunea el muncitorilor, şi, dacă ă mâine nu vom g si nimic, vom renun a; v cer asta pentruă ţ ă camarazii voştri, cum aş cere şi pentru voi dac a i fi fost înă ţ locul lor.

Încrederea ce-l anima îi molipsise şi pe minerii care veneau tulbura i de ceea ce se vorbea în oraş şi careţ plecau, dup ce-şi terminau munca, împ rt şindă ă ă convingerile inginerului. Şi astfel tunelul continu să ă avanseze.

Pe de alt parte, trebuia c ptuşit cu lemn galeria prină ă ă care se cobora în min şi care se pr buşise în mai multeă ă locuri, încercau astfel, prin toate mijloacele posibile, s -iă smulg minei teribilul ei secret şi s -i salveze pe cei ceă ă supravie uiser inunda iei.ţ ă ţ

În ziua a şaptea, la o schimbare de tur , minerul ceă sosise pentru a continua str pungerea avu impresia că ă aude un zgomot, ca nişte lovituri slabe. În loc s loveasc înă ă stratul de c rbune cu târn copul, îşi lipi urechea de perete.ă ă Apoi, crezând c se înşelase, mai chem un camarad să ă ă asculte şi el. Amândoi r maser nemişca i şi t cu i; după ă ţ ă ţ ă un moment, un sunet slab, repetat la intervale regulate, ajunse pân la ei.ă

Imediat vestea se r spândi din gur în gur , întâlnind maiă ă ă mult neîncrederea, şi ajunse la inginer, care se repezi în galerie.

În sfârşit, avea un motiv s continue s p turile, erauă ă ă acolo supravie uitori, pe care încrederea lui îi va salva. Maiţ mul i camarazi îl urmaser ; îi d du la o parte pe mineri sţ ă ă ă asculte şi el, dar era aşa emo ionat şi tremura tot, încât nuţ auzi nimic.

— Nu aud nimic, spuse el disperat.— Este geniul r u al minei, spuse un miner mai în vârst ,ă ă

vrea s -şi bat joc de noi şi loveşte în peretele unei galeriiă ă pentru a ne înşela.

Dar cei doi mineri care auziser primii zgomotul spuseră ă c nu se înşelaser şi c loviturile auzite r spunseser laă ă ă ă ă

338

loviturile lor. Erau mineri cu mult experien , a c roră ţă ă p rere avea mare greutate pentru to i ceilal i.ă ţ ţ

Inginerul îi scoase din tunel pe to i minerii, l sându-iţ ă lâng el doar pe cei doi ce auziser zgomotele.ă ă

Începur s loveasc cu târn copul foarte puternic, laă ă ă ă intervale egale, re inându-şi apoi respira ia şi lipindu-şiţ ţ urechile de peretele de c rbune.ă

Dup un moment de aşteptare, inima le tres ri puternic:ă ă se auzeau, drept r spuns, lovituri slabe, gr bite.ă ă

— Mai lovi i, f când pauz între lovituri, pentru a ne daţ ă ă seama dac nu este cumva ecoul loviturilor noastre.ă

Minerii lovir şi, imediat, aceleaşi b t i ritmate pe care leă ă ă auziser şi înainte, adic semnalul minerilor, r spunseră ă ă ă loviturilor lor. Îndoiala nu mai era posibil , existau oameniă în via şi puteau fi salva i.ţă ţ

Noutatea f cu imediat înconjurul oraşului, ca şi cum ar fiă fost o urm de praf de puşc , şi toat lumea veni în goană ă ă ă la Truyère, mai emo ionat decât în ziua catastrofei.ţ ă Femeile, copiii, mamele, p rin ii victimelor sosiră ţ ă tremurând, str lucind de speran în veşmintele lor deă ţă doliu. Câ i mai erau oare în via ? Poate c erau mul i. Alţ ţă ă ţ t u, f r îndoial , al meu, sigur.ă ă ă ă

Voir s -l îmbr işeze pe inginer.ă ă ăţDar el, indiferent în fa a bucuriei, aşa cum fusese şi înţ

fa a îndoielii şi a glumelor, nu se gândea decât la salvare şi,ţ pentru a-i îndep rta pe curioşi, ca şi pe p rin i, ceruă ă ţ garnizoanei s -i trimit solda i pentru a ap ra guraă ă ţ ă tunelului ca s se poat munci în siguran .ă ă ţă

Sunetele pe care le auziser erau atât de slabe, încât eraă imposibil s determini locul de unde veneau. Dar, totuşi,ă erau suficiente ca s -şi dea seama c minerii sc pa i dină ă ă ţ inunda ie se aflau într-unui dintre cele trei refugii aleţ galeriei din vechea min . Se vor s pa trei tuneluri pentru aă ă se ajunge în cele trei locuri unde s-ar fi putut afla prizonierii din min . Când vor fi avansat destul şi vor auzi mai bine, îşiă

339

vor da seama care dintre tuneluri vor fi abandonate şi-şi vor concentra toate for ele doar la cel bun.ţ

Lucrul se relu cu mai mult ardoare şi toate companiileă ă îi trimiser pe cei mai buni mineri s ia parte la s p turi.ă ă ă ă

La speran a pe care le-o da s parea tunelurilor seţ ă ad ug aceea de a ajunge prin galerie, c ci nivelul apeiă ă ă coborâse în pu .ţ

Când am auzit în refugiul nostru chemarea repetat aă inginerului, efectul a fost acelaşi ca atunci când am auzit vagonetele de secare a apelor p trunzând în pu uri.ă ţ

— Suntem salva i!ţA fost un strig t de bucurie izbucnit din toate gurile şi,ă

f r a ne gândi prea mult, am crezut c este suficient s leă ă ă ă întindem mâinile pentru a ne scoate de acolo.

Apoi, ca şi în cazul vagonetelor, dup speran urmă ţă ă disperarea.

Zgomotul târn coapelor ne f cea s în elegem că ă ă ţ ă lucr torii erau înc departe. Dou zeci, treizeci de metriă ă ă poate. De cât timp vor avea oare nevoie ca s str pungă ă ă aceste stânci? Evalu rile noastre variau: o lun , oă ă s pt mân , şase zile. Cum s aştept m o lun , oă ă ă ă ă ă s pt mân , şase zile? Care dintre noi va mai fi în viaă ă ă ţă peste şase zile? Câte zile trecuser de când nu maiă mâncasem nimic?

Doar Dasc lul mai vorbea cu încredere, dar cu timpulă starea noastr de disperare începu s pun st pânire şi peă ă ă ă el, iar sl biciunea îi sc dea şi lui fermitatea.ă ă

Dac puteam bea pe s turate, nu aveam ce mânca, şiă ă foamea devenise atât de puternic , încât am încercat să ă mânc m lemn putrezit muiat în ap .ă ă

Carrory, care era cel mai înfometat dintre noi, îşi t iaseă cizma ce-i r m sese şi mesteca întruna buc i de piele.ă ă ăţ

V zând pân unde-i poate duce foamea pe camaraziiă ă mei, m rturisesc c începuse s m cuprind teama care,ă ă ă ă ă ad ugat celorlalte temeri ale mele, m f cea s m simtă ă ă ă ă ă prost. Îl auzisem adesea pe Vitalis povestind despre

340

naufragii, c ci c l torise mult pe mare, la fel de mult ca şiă ă ă pe p mânt, şi, printre alte povestiri, era una care-miă revenea mereu în minte, de când foamea începuse s neă tortureze: nişte marinari fuseser arunca i pe o insul deă ţ ă nisip unde nu se g sea nimic de mâncare şi atunci îlă uciseser pe mus ca s -l m nânce. M întrebam, v zândă ă ă ă ă cât de mare este foamea tovar şilor mei, dac nu mă ă ă aştepta şi pe mine aceeaşi soart şi dac , pe insula noastră ă ă de c rbuni, nu voi fi şi eu ucis pentru a fi mâncat. Eramă sigur c m vor ap ra unchiul Gaspard şi Dasc lul, dară ă ă ă Pages, Bergounhoux şi Carrory, mai ales Carrory, cu din iiţ lui mari şi albi pe care şi-i tot ascu ea pe buc ile alea deţ ăţ piele, nu-mi inspirau nicio încredere.

F r îndoial c aceste temeri erau nebuneşti; dar, înă ă ă ă situa ia în care ne aflam, nu ra iunea cuminte şi rece neţ ţ dirija mintea sau imagina ia.ţ

Lipsa luminii ne sporea teama. Pe rând, l mpile noastreă îşi epuizaser rezerva de ulei şi, când nu mai r m seseră ă ă ă decât dou l mpi, Dasc lul hot rî c ele nu vor fi aprinseă ă ă ă ă decât atunci când lumina va fi neap rat necesar . Acum neă ă petreceam tot timpul în întuneric. Nu numai c acesta eraă înfricoş tor, dar era şi periculos, c ci, dac f ceam oă ă ă ă mişcare greşit , puteam c dea în ap .ă ă ă

Nu eram decât trei pe fiecare palier şi astfel aveam mai mult loc: unchiul Gaspard era într-un col , Dasc lul, într-ţ ăaltul, iar, eu la mijloc.

La un moment dat, când mo iam pe jum tate, am fostţă ă surprins s -l aud pe Dasc l vorbind încet de tot, ca şi cumă ă ar fi vorbit în vis.

M-am trezit şi l-am ascultat.— Sunt norii, spunea el. Norii sunt un lucru frumos. Există

oameni care nu-i iubesc: eu îns îi iubesc. Ah! Vom aveaă vânt! Cu atât mai bine! îmi place vântul!

Visa oare? L-am scuturat de bra , dar el a continuat:ţ

341

— Dac vrei s -mi dai o omlet , atunci s fie din şaseă ă ă ă ou , nu din opt; dar pune dou sprezece mai bine, am s-oă ă m nânc când o s m întorc.ă ă ă

— Îl auzi, unchiule Gaspard?— Da, viseaz .ă— Nu, este treaz.— Spui prostii.— Nu, te asigur c este treaz.ă— Hei, Dasc le!ă— Vrei s vii s cinezi cu mine, Gaspard? Vino, numai că ă ă

va veni un vânt puternic.— Îşi pierde min ile, spuse unchiul Gaspard, din cauzaţ

foamei şi a febrei.— Nu, este mort, spuse Bergounhoux, cel ce vorbeşte

este sufletul lui; vede i c nu-i aici. Unde este vântul,ţ ă Dasc le? Este mistralul?ă

— Nu este mistralul! strig Pages.ăÎşi pierduser oare cu to ii min ile? Înnebuniser ? Dară ţ ţ ă

atunci se vor lua la b taie, se vor ucide. Ce s fac?ă ă— Vrei s bei ap , Dasc le?ă ă ă— Nu, mul umesc, am s beau atunci când am s -miţ ă ă

m nânc omleta!ăVorbir mult timp to i trei, f r s -şi r spund unul altuia,ă ţ ă ă ă ă ă

şi printre vorbele lor incoerente reveneau tot timpul cuvintele: a mânca, a ieşi, cer, vânt.

Deodat , îmi veni ideea s aprind lampa, care eraă ă aşezat lâng Dasc l, împreun cu chibriturile.ă ă ă ă

Când lampa începu s lumineze, to i t cur . Apoi, după ţ ă ă ă un moment de t cere, întrebar ce se întâmpl , ca şi cumă ă ă s-ar fi trezit dintr-un vis.

— Delirai!, spuse unchiul Gaspard.— Cine?— Tu, Dasc le, Pages şi Bergounhoux, spunea i că ţ ă

sunte i afar şi c este vânt.ţ ă ăDin când în când loveam în perete pentru a le anun aţ

salvatorilor noştri c eram înc în via şi îi auzeam s pândă ă ţă ă

342

încontinuu în stratul de c rbune. Dar loviturile lor se auzeauă destul de încet, ceea ce însemna c erau înc departe.ă ă

Când am aprins lampa, am coborât s aduc ap în cizmă ă ă şi am avut impresia c apa sc zuse cu câ iva centimetri.ă ă ţ

— Apele scad.— Dumnezeule!Şi înc o dat sufletele ni se umplur de speran .ă ă ă ţăAş fi vrut s r mân lampa aprins pentru a vedea cumă ă ă ă

scade apa, dar Dasc lul nu fu de acord. Atunci am crezut că ă va izbucni revolta. Dar Dasc lul nu ne cerea niciodat nimică ă f r s ne explice de ce trebuie s facem aşa.ă ă ă ă

— Vom avea nevoie de lamp mai târziu; dac leă ă consum m acum degeaba, ce vom face când vom aveaă nevoie de ele? Şi, apoi, nu crede i c ve i muri deţ ă ţ ner bdare tot pândind apa care scade foarte încet? C ci nuă ă trebuie s v aştepta i s scad dintr-odat . Vom fi salva i,ă ă ţ ă ă ă ţ nu v pierde i curajul. Mai avem treisprezece chibrituri. Leă ţ vom folosi când ve i dori.ţ

Lampa fu stins . To i am b ut din plin şi nu am mai fostă ţ ă cuprinşi de delir. Şi timp de multe ore, poate zile, am r masă nemişca i, neavând alt suport moral decât zgomotulţ târn coapelor ce s pau în tunel şi pe cel al vagonetelor ceă ă scoteau apa din pu uri.ţ

Pe nesim ite, aceste zgomote deveneau din ce în ce maiţ puternice; apa sc dea, deci se apropiau de noi. Dar voră ajunge oare la timp? Dac truda salvatorilor noştri seă dovedea a fi, din clip în clip , încununat cu succes, înă ă ă aceeaşi m sur creştea şi sl biciunea noastr ; devenea maiă ă ă ă mare, mai dureroas , atât cea a corpului, cât şi cea aă min ii. Din ziua inunda iei, camarazii mei nu maiţ ţ mâncaser . Şi, ceea ce era mai groaznic, respiram un aer,ă care, pentru c nu se împrosp ta deloc, devenea din ce înă ă ce mai nociv. Din fericire, odat cu sc derea apelor,ă ă presiunea aerului se diminuase, c ci, dac ar fi r mas ceaă ă ă din primele ore, am fi murit probabil sufoca i. Oricum,ţ

343

faptul c în cele din urm am fost salva i s-a datorată ă ţ promptitudinii cu care salvarea a fost organizat .ă

Zgomotul târn coapelor şi al vagonetelor erau de-oă regularitate perfect , asemenea celei a unei pendule, şiă fiecare întrerupere ne d dea emo ii. În timpul unei astfel deă ţ întreruperi se auzi un zgomot formidabil, ca un sfârâit, ca un suflu puternic.

— Apele n v lesc din nou în min , spuse Carrory.ă ă ă— Nu este apa, r spunse Dasc lul.ă ă— Atunci ce este?— Nu ştiu, dar nu este apa.Cu toate c Dasc lul ne d duse destule dovezi deă ă ă

în elepciune şi de intui ie, nu-l credeam decât dac -şiţ ţ ă înt rea spusele cu argumente conving toare. M rturisindă ă ă c nu cunoştea originea acestui zgomot, care, am aflat-oă mai târziu, era al unui ventilator uriaş, montat pentru a trimite aer celor ce lucrau în tunel, am revenit cu o teamă nebun la varianta inunda iei.ă ţ

— Aprinde lampa.— Este inutil.— Aprinde, aprinde…Dasc lul trebui s se supun , c ci toate vocile seă ă ă ă

reuniser cerând acest lucru. Lumina l mpii ne f cu să ă ă ă vedem îns c apa nu se ridicase din nou şi c , din contr ,ă ă ă ă mai sc zuse.ă

— Vede i şi singuri, spuse Dasc lul.ţ ă— Va creşte din nou, de data asta vom muri.— Ei bine, atunci e mai bine s-o sfârşesc acum, nu mai

pot.— D -mi lampa, Dasc le, vreau s scriu un bilet pentruă ă ă

nevast şi copii.ă— Scrie-mi şi mie unul.— Şi mie.Bergounhoux fusese cel care ceruse lampa pentru a le

scrie, înainte de-a muri, nevestei şi copiilor. Avea în

344

buzunarul de la hain o buc ic de hârtie şi un creion. Seă ăţ ă preg ti s scrie.ă ă

— Iat ce vreau s le spun:ă ă

Noi, Gaspard, Pages, Dasc lul, Carrory şi Rémi, închişi înă aceast fund tur , vom muri!ă ă ă

Eu, Bergounhoux, îi cer lui Dumnezeu s fie so ul v duveiă ţ ă şi tat l orfanilor mei. Le dau binecuvântarea.ă

— Şi tu, Gaspard?

Gaspard îi las tot ce are nepotului s u Alexis. Pages îşiă ă las nevasta şi copiii în grija lui Dumnezeu, a Fecioarei şi aă Companiei miniere.

— Şi tu, Dasc le?ă— Eu nu am pe nimeni, r spunse cu triste e Dasc lul,ă ţ ă

nimeni nu m va plânge.ă— Tu, Carrory?— Eu, strig Carrory, nu vreau s -mi fie vânduteă ă

castanele înainte de-a se coace.— Hârtia nu este pentru prostiile astea.— Nu este o prostie.— Nu ai pe nimeni s îmbr işezi? Nici pe maic -ta?ă ăţ ă— Mama m va moşteni.ă— Şi tu, Rémi?

Rémi îi las harpa şi pe Capi lui Mattia; îl îmbr işeaz peă ăţ ă Alexis şi-i cere s se duc la Liza şi s-o îmbr işeze dină ă ăţ partea lui şi s -i dea trandafirul uscat care se afl în hain .ă ă ă

— Vom semna cu to ii.ţ— Eu voi face o cruce, spuse Pages.— Acum, spuse Bergounhoux, când hârtia fu semnat deă

to i, cer s fiu l sat s mor liniştit, f r s mi se vorbeasc .ţ ă ă ă ă ă ă ă Adio, camarazi.

345

P r sind platforma de sus, coborî pe a noastr pentru aă ă ă ne îmbr işa pe to i trei, se urc din nou la locul lui, îiăţ ţ ă îmbr işa pe Pages şi pe Carrory, apoi strânse o gr madăţ ă ă de praf pe care-şi puse capul, se întinse cât era de lung şi nu mai mişc .ă

Emo iile redact rii şi hot rârea lui Bergounhoux de aţ ă ă renun a la toate nu ne d dur prea mult curaj.ţ ă ă

Totuşi, loviturile de târn cop se auzeau din ce în ce maiă puternice. Se apropiaser de noi într-atât, încât probabil că ă vor ajunge aici în curând.

Dasc lul f cu aceast precizare pentru a ne da for şiă ă ă ţă curaj.

— Dac ar fi aşa de aproape cum crezi, i-am auziă strigând, dar nu-i auzim, aşa cum nici ei nu ne aud pe noi.

— Pot s fie doar la câ iva metri şi s nu ne aud vocile;ă ţ ă ă asta depinde de natura rocii ce trebuie str puns .ă ă

— Sau de distan .ţăTotuşi, apa sc dea şi am avut în curând dovada c nuă ă

mai atingea tavanul galeriei.Am auzit un fel de râcâit pe pere ii refugiului şi apaţ

plesc i ca şi cum ar fi c zut în ea buc i de c rbune.ă ă ăţ ăAm aprins atunci o lamp şi am v zut mai mul i şobolaniă ă ţ

fugind speria i. Ca şi noi, îşi g siser şi ei un refugiu într-unţ ă ă clopot de aer, iar când apele sc zuser îşi p r siseră ă ă ă ă ad postul pentru a c uta ceva de mâncare. Dac putuseră ă ă ă ajunge pân aici, însemna c apa nu mai umplea pân susă ă ă galeriile.

Şobolanii aceştia au fost pentru noi ceea ce a fost porumbelul pentru arca lui Noe: sfârşitul potopului.

— Bergounhoux, spuse Dasc lul urcându-se pân la el,ă ă curaj.

Şi-i explic cum şobolanii anun au apropiata noastră ţ ă eliberare.

Dar Bergounhoux nu se l s impresionat.ă ă

346

— Dac trebuie s trec din nou de la speran laă ă ţă disperare, mai bine nu mai sper; aştept moartea; dac vineă sc parea, Dumnezeu s fie binecuvântat.ă ă

Am coborât s v d mai de aproape unde a ajuns nivelulă ă apei. Sc derea era vizibil , între tavanul galeriei şi pânzaă ă de ap r mânând acum un gol destul de mare.ă ă

— Prinde nişte şobolani, strig Carrory, s avem ceă ă mânca. Dar, pentru a prinde şobolanii, trebuia s fii cevaă mai agil decât mine.

Totuşi, speran a puse st pânire pe mine şi golul r masţ ă ă deasupra apei din galerie îmi d du o idee. M-am suit dină nou pe platform .ă

— Dasc le, am o idee: dac şobolanii circul prin galerie,ă ă ă înseamn c aş putea trece şi eu; m duc înot pân la sc ri.ă ă ă ă ă Aş putea s strig, s m fac auzit, s -i ajut s ne salveze.ă ă ă ă ă Sunt sigur c vor veni s ne caute şi pe aici, pe unde ară ă ajunge mai uşor la noi decât prin tunel.

— Î i interzic s faci aşa ceva!ţ ă— Dar, Dasc le, înot aşa cum dumneata mergi şi m simtă ă

ca un peşte în ap .ă— Şi aerul stricat?— Dac şobolanii trec pe acolo, înseamn c aerul nuă ă ă

este aşa de stricat!— Du-te, Rémi, strig Pages, î i dau ceasul meu.ă ţ— Gaspard, ce spui?, întreb Dasc lul.ă ă— Nimic. Dac el crede c poate ajunge la sc ri, să ă ă ă

încerce, n-am dreptul s -l împiedic.ă— Şi dac se îneac ?ă ă— Şi dac reuşeşte s se salveze, în loc s moar aiciă ă ă ă

aşteptând?Dasc lul r mase un moment pe gânduri, apoi m lu deă ă ă ă

mân şi-mi spuse:ă— Eşti un b iat cu mult suflet, aşa c f cum vrei; eu credă ă ă

c este aproape imposibil s izbândeşti în ceea ce tu încerciă ă s faci, dar nu este prima oar c imposibilul reuşeşte.ă ă ă Îmbr işeaz -m .ăţ ă ă

347

L-am îmbr işat, apoi l-am îmbr işat pe unchiul Gaspard,ăţ ăţ mi-am scos hainele şi am coborât în ap .ă

— S striga i tot timpul, am spus înainte de a intra înă ţ ap , vocea voastr m va conduce, prin întuneric, înapoiă ă ă spre voi.

Cât de mare era golul din galerie? M puteam mişcaă liber? Aceasta era întrebarea.

Dup câteva mişc ri mi-am dat seama c puteam s înotă ă ă ă destul de uşor, f r s m lovesc cu capul de tavanulă ă ă ă galeriei: aventura era deci posibil . La cap tul ei se aflaă ă eliberarea sau moartea?

M-am întors şi am z rit lumina l mpii pe care-o reflectaă ă apa neagr : era ca un far.ă

— Eşti bine? strig Dasc lul.ă ă— Da.Şi continuam s avansez cu grij .ă ăDificultatea consta în stabilirea direc iei pe care trebuiaţ

s-o urmez, c ci îmi aduceam aminte c , la un moment dat,ă ă galeriile se întâlneau şi acest moment nu era prea departe. Trebuia s nu m înşel în întunericul care m înconjura, c ciă ă ă ă altfel m-aş fi pierdut.

Pentru a m orienta nu aveam la dispozi ie decât pere iiă ţ ţ şi tavanul galeriei, care nu erau îns de ajuns, dar pe josă aveam şinele care erau mai sigure. Urmându-le, eram sigur c voi g si mai uşor sc rile.ă ă ă

Din când în când îmi l sam în jos picioarele şi, dup ceă ă întâlneam şinele, le ridicam şi înotam mai departe. Cu şinele sub mine şi cu vocea camarazilor în spate, ştiam că nu eram pierdut.

Sl birea vocilor, pe de-o parte, şi zgomotul mai puternică al vagone ilor pe de alta, îmi anun a c înaintam. În sfârşit,ţ ţ ă voi revedea lumina zilei şi, datorit ajutorului meu,ă camarazii de suferin din aceste zile vor fi şi ei salva i.ţă ţ Aceast convingere îmi d du curaj.ă ă

Înotând prin mijlocul galeriei nu era nevoie decât s -miă cobor picioarele pentru a întâlni şinele şi m mul umeam să ţ ă

348

le ating doar cu vârful degetelor. La un moment dat, neg sindu-le cu picioarele, am plonjat s le caut cu mâinile,ă ă dar totul a fost în zadar, m-am dus de la un perete la altul, dar n-am g sit nimic.ă

M înşelasem.ăAm r mas nemişcat pentru a m orienta şi a m gândi:ă ă ă

vocile camarazilor mei nu mai ajungeau pân la mine decâtă ca un murmur slab.

M-am odihnit pu in f când pluta, am luat apoi aer în pieptţ ă şi am plonjat din nou, dar nu am fost mai norocos ca prima oar . Şinele disp ruser .ă ă ă

M îndreptasem greşit, spre cealalt galerie, f r s -miă ă ă ă ă dau seama. Trebuia s m întorc. Dar cum? Camarazii meiă ă nu mai strigau sau eu nu-i mai auzeam, ceea ce era acelaşi lucru.

Am r mas un moment ca paralizat de-o team cumplit ,ă ă ă neştiind încotro s-o iau. M pierdusem în acea noapteă neagr , sub acel tavan ap s tor, în acea ap rece caă ă ă ă ghea a.ţ

Dup ce am luat-o în direc ia care mi s-a p rut a fi ceaă ţ ă bun , am plonjat din nou şi am g sit şinele. Deci pe acoloă ă pe undeva se afla bifurca ia. Am c utat macazul, dar nu l-ţ ăam g sit; în locul gurilor galeriilor, la dreapta şi la stângaă nu am dat decât de pere i. Unde duceau şinele?ţ

Le-am urmat pân la cap t. Se întrerupeau brusc. Atunciă ă am în eles c şinele fuseser smulse de ap şi c nu maiţ ă ă ă ă aveam nicio c l uz care s m orienteze spre ieşire.ă ă ă ă ă

În aceste condi ii, proiectul meu devenea imposibil şi nuţ mai aveam alt solu ie decât s m întorc de undeă ţ ă ă plecasem.

Parcursesem deja drumul şi ştiam c nu era nicioă primejdie, aşa c am înotat mai repede întorcându-m laă ă refugiu; vocile m c l uzeau.ă ă ă

Pe m sur ce m apropiam, mi se p rea c aceste vociă ă ă ă ă erau mai sigure, ca şi cum camarazii mei prinseser curaj.ă

349

Am ajuns în curând la intrarea refugiului şi i-am strigat şi eu:

— Haide, haide, m strig Dasc lul, suntem aici.ă ă ă— Nu am g sit trecerea.ă— Nu face nimic, tunelul avanseaz , ne aud şi îi auzim şiă

noi pe ei; în curând ne vom putea în elege.ţM-am suit repede pe platform şi am ascultat cu aten ie,ă ţ

într-adev r, loviturile târn coapelor erau din ce în ce maiă ă puternice, iar strig tele celor ce munceau, deşi erau încă ă slabe, mi se p reau distincte.ă

Dup primele cuvinte de bucurie mi-am dat seama că ă eram înghe at, dar cum nu aveam haine calde ca s mţ ă ă usuc, m-am îngropat pân la gât în praful de c rbune, careă ă p streaz pu in c ldur , în vreme ce unchiul Gaspard şiă ă ţ ă ă ă Dasc lul se strânser lâng mine. Le-am povestit aventuraă ă ă mea şi cum am pierdut şinele.

— Ai îndr znit s plonjezi?ă ă— De ce nu? Din p cate, nu am g sit nimic.ă ăDar, aşa cum spusese Dasc lul, asta nu mai avea nicioă

importan acum, c ci, dac nu ne vom putea salva prinţă ă ă galerie, vom fi salva i prin tunel.ţ

Strig tele deveniser tot mai clare, ceea ce ne d deaă ă ă speran a c şi cuvintele vor fi în curând distincte.ţ ă

Într-adev r, nu peste mult vreme am în eles acesteă ă ţ cuvinte:

— Câ i sunte i?ţ ţDintre noi, unchiul Gaspard era cel ce avea vocea cea

mai puternic şi mai clar . Deci, el fu cel ce le r spunse:ă ă ă— Şase!Urm un moment de t cere. F r îndoial c seă ă ă ă ă ă

aşteptaser s fim mai mul i.ă ă ţ— Gr bi i-v , le strig unchiul Gaspard, am ajuns cu to iiă ţ ă ă ţ

la cap tul puterilor.ă— Cum v numi i?ă ţUnchiul spuse numele noastre.

350

— Bergounhoux, Pages, Dasc lul, Carrory, Rémi,ă Gaspard. Pentru cei din exterior, acesta a fost momentul cel mai dureros. Când aflaser c , în curând, salvatorii voră ă putea comunica cu noi, toate rudele şi to i prietenii celorţ îngropa i în min veniser în goan , solda ii abia reuşindţ ă ă ă ţ s -i împiedice s intre în tunel.ă ă

Când inginerul a anun at c nu eram decât şase, oţ ă dezam gire dureroas îi cuprinsese pe to i, dar, în fundulă ă ţ sufletului, fiecare mai avea o speran c vreunul dintre ceiţă ă şase era cel aşteptat.

Inginerul ne repet numele.ăVai! Din cele o sut dou zeci de mame sau neveste, doară ă

patru şi-au v zut speran ele realizate. Cât durere! Ce deă ţ ă lacrimi!

Şi noi ne gândeam la cei ce fuseser deja salva i.ă ţ— Câ i au fost salva i?, întreb unchiul Gaspard. Nu ni seţ ţ ă

r spunse.ă— Întreab unde este Pierre?, ceru Pages.ăCererea fu îndeplinit ; ca şi prima r mase îns f ră ă ă ă ă

r spuns.ă— Nu au auzit.— Spune mai degrab c nu vor s r spund . Era oă ă ă ă ă

întrebare care m tortura.ă— Întreab -i de câte zile suntem aici?ă— De paisprezece zile.Paisprezece zile! Niciunul dintre noi nu se gândise la mai

mult de cinci-şase zile.— Nu mai este mult de stat acolo. Curaj! Gata cu vorba,

c ne împiedic s ne termin m treaba. Mai ave i r bdareă ă ă ă ţ ă câteva ore.

Cred c au fost cele mai lungi ore din captivitateaă noastr , oricum cele mai dureroase. Fiecare lovitur deă ă târn cop credeam c este cea din urm , dar dup ea veneaă ă ă ă o alta, şi apoi alta.

Din când în când reîncepeau întreb rile.ă— V este foame?ă

351

— Da, murim de foame.— Pute i aştepta? Dac sunte i prea sl bi i, putem sţ ă ţ ă ţ ă

facem o sond ca s v trimitem o sup cald , dar asta vaă ă ă ă ă întârzia eliberarea voastr ; dac mai pute i aştepta, ve i fiă ă ţ ţ mai repede scoşi de acolo.

— Aştept m, gr bi i-v !ă ă ţ ăFunc ionarea vagonetelor nu se oprise niciun minut, şiţ

nivelul apei sc dea cu regularitate.ă— Spune-le c apa scade mereu, îl îndemn Dasc lul peă ă ă

unchiul Gaspard.— Ştim; sosim la voi fie prin tunel, fie prin galerie, în

curând.Loviturile de târn cop deveniser mai slabe. Se aşteptauă ă

s fac o sp rtur dintr-o clip în alta şi, deoarece leă ă ă ă ă explicasem pozi ia noastr , se temeau s nu provoace oţ ă ă surpare care s ne cad în cap, s ne striveasc , s neă ă ă ă ă omoare sau s ne arunce în ap împreun cu p mântulă ă ă ă surpat.

Dasc lul ne spuse c trebuie s ne temem de n v lireaă ă ă ă ă aerului, care, în momentul când se va face o gaur , va fiă asemenea unei ghiulele de tun şi va r sturna totul în cale.ă Trebuia, deci, s fim foarte aten i şi s avem grij de noi, caă ţ ă ă şi lucr torii de afar .ă ă

Zguduirea şistului din cauza loviturilor de târn cop f ceaă ă s cad din înaltul plafonului buc ele de c rbune careă ă ăţ ă alunecau pe pant şi c deau în ap .ă ă ă

Lucru bizar, cu cât se apropia momentul eliber riiă noastre, cu atât eram mai sl bi i; eu nici nu mai puteam să ţ ă m in pe picioare şi, stând culcat în praful de c rbune, îmiă ţ ă era imposibil s m ridic în cot; tremuram tot şi, totuşi, nu-ă ămi era frig.

În sfârşit, câteva buc i mai mari de c rbune seăţ ă desprinseser şi alunecar pe lâng noi. Deschiderea eraă ă ă f cut în înaltul refugiului şi o clip am fost orbi i de luminaă ă ă ţ l mpilor.ă

352

Dar imediat am r mas pe întuneric. Curentul de aer, ună curent teribil, ca o tromb , aducând cu el buc i de c rbuneă ăţ ă şi resturi de tot felul, le stinsese.

— Este curentul de aer, nu v teme i, le vom aprinde dină ţ nou afar . Aştepta i pu in.ă ţ ţ

— S aştept m! Iar şi s aştept m!ă ă ă ă ăDar în acelaşi moment am auzit un zgomot puternic în

apa galeriei şi, întorcându-m , am v zut o lumin careă ă ă venea spre noi pe ap .ă

— Curaj! Curaj!, ni se striga.Şi în timp ce prin tunel li se întindea mâna celor de pe

platforma superioar , al i salvatori se apropiau de noi prină ţ galerii.

Inginerul era în frunte; el fu primul ce se urc peă platforma unde ne aflam şi m-am trezit în bra ele lui înainteţ de-a reuşi s spun vreun cuvânt.ă

Era şi timpul, c ci leşinasem. Totuşi, sim eam c eramă ţ ă dus în bra e, apoi, când am ieşit din galeria minei vechi, cţ ă sunt învelit în p turi.ă

Am întredeschis ochii, dar în curând am sim it un fel deţ str lucire care m-a obligat s mi-i deschid.ă ă

Era ziu . Eram afar în aer curat.ă ăÎn acelaşi moment, un corp alb se arunc peste mine înă

bra ele inginerului. Era Capi, care-mi lingea fa a. Cineva îmiţ ţ lu mâna dreapt şi mi-o s rut .ă ă ă ă

— Rémi, spuse o voce slab . Era vocea lui Mattia.ăAm privit în jurul meu şi am z rit o mul ime imens careă ţ ă

se îngr m dise pe dou rânduri l sând o trecere la mijloc.ă ă ă ă Aceast mul ime era t cut , c ci li se recomandase s nuă ţ ă ă ă ă ne emo ioneze prin strig te, dar atitudinea oamenilor,ţ ă privirile lor vorbeau în locul buzelor.

În primul rând mi s-a p rut c v d o sutan alb tivit cuă ă ă ă ă ă aur ce str lucea în soare. Era preotul din Varses, careă venise la intrarea minei s se roage pentru salvareaă noastr .ă

353

Când am ap rut, s-a aşezat în genunchi în prafulă drumului, c ci în cele paisprezece zile p mântul muiată ă avusese timp s se usuce.ă

Dou zeci de bra e se întinser s m ia, dar inginerul nuă ţ ă ă ă vru s m dea şi, mândru de trofeul s u, bucuros şi superbă ă ă în gestul s u ocrotitor, m duse pân în birou, unde seă ă ă preg tiser mai multe paturi pentru a ne primi.ă ă

Dou zile mai târziu, deşi m sim eam înc tare sl bit,ă ă ţ ă ă m plimbam pe str zile oraşului; urmat de Mattia şi Capi, şiă ă toat lumea se oprea s m priveasc . Erau unii careă ă ă ă veneau la mine şi-mi strângeau mâna cu lacrimi în ochi.

Dar erau şi al ii care întorceau capul. Aceştia erau înţ doliu şi se întrebau cu am r ciune de ce orfanul fusese celă ă salvat, în timp ce tat l sau fiul lor se aflau înc în min ,ă ă ă cadavre mizerabile purtate de ap .ă

Printre cei ce m opreau erau şi unii care mă ă stinghereau; m invitau la cin sau la cafenea.ă ă

— S ne povesteşti ce-ai sim it, spuneau ei.ă ţŞi eu le mul umeam f r s le accept invita ia, c ci nuţ ă ă ă ţ ă

voiam s povestesc ce se întâmplase unor indiferen i, careă ţ credeau c pot pl ti cu o cin sau cu un pahar de bereă ă ă pentru relatarea chinurilor pe care le îndurasem.

De altfel, mie îmi pl cea mai mult s ascult decât să ă ă povestesc şi-i ascultam pe Alexis sau pe Mattia, care-mi spuneau ce se petrecuse cât timp noi am fost sub p mânt.ă

— Când m gândeam c muriseşi pentru mine, sim eamă ă ţ c înnebunesc, spunea Alexis. Te credeam mort de-aă binelea.

— Eu n-am crezut niciun moment c ai murit, spuneaă Mattia. Nu ştiam dac vei ieşi viu din min sau dac te voră ă ă elibera la timp, dar ştiam c nu te l saseşi înecat, astfelă ă încât, dac lucr rile de salvare înaintau cât se poate deă ă repede, te vor g si pe undeva.ă

În timp ce Alexis plângea, eu m îmb rb tam zicându-mi:ă ă ă „Nu a murit, dar s-ar putea s moar .”. Şi întrebam peă ă toat lumea: „Cât po i tr i f r s m nânci?”, „Când se vaă ţ ă ă ă ă ă

354

scoate apa din pu uri?”, „Când se va termina tunelul?” Darţ nimeni nu-mi r spundea aşa cum voiam eu. Când a i fostă ţ întreba i cum v numi i şi inginerul a rostit, dup Carrory,ţ ă ţ ă numele t u, Rémi, am c zut jos plângând şi atunci am fostă ă c lcat de unii în picioare, dar nici n-am sim it, atât de fericită ţ eram.

Am fost foarte mândru s v d c Mattia avea atâtaă ă ă încredere în mine, încât, de la început, nu crezuse nicio clip c am pierit.ă ă

355

28 Lec ia de muzicţ ă

mi f cusem mai mul i prieteni în min ; astfel deă ţ ă momente grele, cum sunt cele prin care trecusem, unesc oamenii: suferi, speri împreun , inimile bat laă

unison. Unchiul Gaspard şi, în special, Dasc lul mă ă îndr giser ; şi inginerul, deşi nu fusese prizonier cu noi, mă ă ă îndr gi ca pe un copil pe care-l salvezi de la moarte. M-aă invitat la el acas şi i-am povestit feti ei lui tot ce s-aă ţ întâmplat cât timp am fost îngropa i de vii.ţ

Î

Toat lumea dorea s r mân la Varses.ă ă ă— Am s - i g sesc un miner de n dejde cu care să ţ ă ă ă

lucrezi, îmi promise unchiul Gaspard, şi nu ne vom desp r i.ă ţ— Dac vrei o slujb la birouri, îmi spuse şi inginerul, amă ă

s - i dau una potrivit .ă ţ ăUnchiului Gaspard i se p rea foarte normal s m întorcă ă ă

în min , unde şi el va coborî în curând, cu indiferen a celoră ţ care sunt obişnui i s traverseze zilnic primejdiile; dar euţ ă nu eram deloc dispus s reiau meseria de vagonetar. Minaă mi se p rea a fi un loc deosebit, cu o frumuse e a ei aparte;ă ţ eram fericit c v zusem una, dar o v zusem destul şi nuă ă ă aveam nici cea mai mic dorin s m întorc acolo.ă ţă ă ă

Numai la acel gând mi se f cea r u. Categoric, nu eramă ă f cut pentru munca în subteran; via a în aer liber, cu cerulă ţ deasupra capului, chiar înnorat, îmi convenea mai mult.

Le-am explicat acest lucru unchiului Gaspard şi Dasc lului; cel dintâi fu surprins, cel lalt, mâhnit c nuă ă ă apreciam munca în min . Carrory, pe care îl întâlnisem într-ăo zi, îmi spusese c sunt un laş.ă

Inginerului, c ruia nu-i puteam spune doar c nu vreauă ă s lucrez în subteran, c ci îmi oferise un loc în birouri şi-miă ă

356

propusese s m instruiasc , am preferat s -i spun toată ă ă ă ă povestea.

— Î i plac via a în aer liber, aventura şi libertatea, nu amţ ţ dreptul s te împiedic, b iete, s - i urmezi drumul, îmiă ă ă ţ spuse el.

Era adev rat c iubeam via a în aer liber, nu sim isemă ă ţ ţ mai bine acest lucru decât atunci când fusesem îngropat de viu. Aşa p esc cei ce sunt obişnui i s se duc unde vor, săţ ţ ă ă ă fac ce le trece prin cap, s fie propriii st pâni.ă ă ă

În timp ce lumea încerca s m re in la Varses, Mattiaă ă ţ ă p rea trist şi preocupat; l-am întrebat ce se întâmpl cu el;ă ă mi-a r spuns c nu avea nimic şi numai când i-am spus că ă ă plec m peste trei zile mi-a m rturisit cauza triste ii sale,ă ă ţ luându-m de gât.ă

— Deci, nu m p r seşti, strig el.ă ă ă ăI-am dat un pumn în spate s -l înv minte s se maiă ăţ ă

îndoiasc de mine, ascunzându-mi astfel emo ia ce mă ţ ă cuprinsese când am auzit strig tul s u de prietenie.ă ă

C ci doar prietenia îl f cea s se manifeste astfel, nuă ă ă interesul. Mattia nu mai avea nevoie de mine pentru a-şi câştiga cele necesare, era perfect capabil s şi le câştigeă singur.

Ca s spun drept, avea calit i înn scute pe care eu nu leă ăţ ă aveam nici pe departe. Mai întâi, era capabil s cânte laă toate instrumentele, s danseze, s cânte din gur , să ă ă ă joace toate rolurile; apoi, reuşea mult mai bine decât mine s invite „onorata societate”, cum spunea Vitalis, s scoată ă ă banul din buzunar.

Aşa cum ar ta acum, sl bu , cu ochii blânzi, din ii albi,ă ă ţ ţ str lucitori şi aerul lui misterios, reuşea s înduioşeze şiă ă inimile cele mai pu in sensibile; f r s cear nimic, îi f ceaţ ă ă ă ă ă pe oameni s dea cu generozitate din pu inul pe care-lă ţ aveau ca s -i fac pl cere. Dovada era c , în scurteleă ă ă ă expedi ii cu Capi, în timp ce eu f ceam pe vagonetarul,ţ ă reuşise s adune optsprezece franci, ceea ce era o sumă ă considerabil .ă

357

Cei o sut dou zeci şi opt de franci pe care-i aveam puşiă ă deoparte şi cei optsprezece câştiga i de Mattia f ceau oţ ă sut patruzeci şi şase de franci; nu ne mai lipseau decâtă patru franci ca s cump r m vaca prin ului.ă ă ă ţ

Cu toate c nu voiam s muncesc în min , am p r sit cuă ă ă ă ă greu oraşul Varses, c ci trebuia s m despart de Alexis, deă ă ă unchiul Gaspard şi de Dasc l. Dar aceasta era soarta mea,ă s m despart de cei pe care-i iubeam şi care m iubeau.ă ă ă

Înainte!Cu harpa pe um r şi cu rani a pe spate, iat -ne din nouă ţ ă

pe drum, în frunte cu Capi, ce se t v lea prin praf deă ă bucurie.

M rturisesc c , la ieşirea din Varses, am c lcat cuă ă ă nespus bucurie pe p mântul b t torit al drumului, careă ă ă ă suna altfel decât solul noroios al minei. Bunul soare, frumoşii copaci!

Înainte de a pleca, stabilisem împreun cu Mattiaă itinerarul, c ci îl înv asem s citeasc h r ile şi acum nu-şiă ăţ ă ă ă ţ mai imagina c distan ele erau mai lungi pentru picioareleă ţ care parcurg un drum decât pentru degetul care, pe-o hart , trece de la un oraş la altul. Dup ce ne-am gândită ă bine, ne-am hot rât s nu mergem direct la Ussel şi deă ă acolo la Chavanon, ci s trecem mai întâi prin Clermont,ă ceea ce nu ne lungea prea mult itinerarul, dar ne oferea ocazia s vizit m localit ile balneare, în acel moment plineă ă ăţ de vilegiaturişti: Saint-Nectaire, Mont-Dore, Royat, la Bourboule. În timp ce eu eram vagonetar, Mattia, în timpul uneia dintre excursiile sale, întâlnise un ursar care se ducea în aceste localit i, unde, spunea el, se puteau câştiga baniăţ frumoşi. Iar Mattia voia s câştige bani cât mai mul i, c ciă ţ ă se gândea c doar o sut cincizeci de franci s-ar putea să ă ă nu fie de ajuns pentru a cump ra o vac . Cu cât vom aveaă ă mai mul i bani, cu atât vaca va fi mai frumoas ; cu cât va fiţ ă mai frumoas vaca, cu atât tuşa Barberin va fi maiă mul umit şi cu cât tuşa Barberin va fi mai mul umit şi noiţ ă ţ ă vom fi mai ferici i.ţ

358

Aşadar, trebuia s ne îndrept m spre Clermont.ă ăPe drumul de la Paris la Varses, îl înv asem pe Mattia săţ ă

citeasc şi-i d dusem primele no iuni de muzic . Şi de laă ă ţ ă Varses la Clermont ne-am continuat lec iile.ţ

Fie c eu nu ştiam cum s fiu un bun profesor, ceea ceă ă era posibil, fie c Mattia nu era un prea bun elevă – ceea ce, de asemenea, era posibil – cititul mergea încet şi greu.

Mattia îşi d dea toat silin a şi st tea cu ochii lipi i deă ă ţ ă ţ carte, dar spunea nişte aiureli care ineau mai mult deţ imagina ia lui decât de ceea ce era scris acolo.ţ

Câteodat îmi pierdeam r bdarea şi, lovind cartea,ă ă strigam furios c , probabil, era tare de cap.ă

F r s se supere, m privea cu ochii lui mari, blânzi şiă ă ă ă îmi spunea surâzând:

— Este adev rat, nu-i moale decât atunci când îl loveşti;ă Garofoli, care nu era un prost, a aflat repede acest lucru.

Cum s mai fii furios în fa a unui astfel de r spuns:ă ţ ă râdeam şi continuam lec iile.ţ

Dar, în ceea ce priveşte muzica, Mattia nu întâmpina aceleaşi dificult i şi, de la început, f cea progreseăţ ă uimitoare şi atât de mari, încât m uimi în curând cuă întreb rile pe care mi le punea; dup ce m uimi, m puseă ă ă ă în încurc tur şi apoi m l s cu gura c scat .ă ă ă ă ă ă ă

M rturisesc c acest lucru m-a sup rat şi chiar m-aă ă ă umilit, c ci îmi luam în serios rolul de profesor: era deă neconceput ca elevul s -mi pun întreb ri la care nu ştiamă ă ă s r spund… Mi se p rea c eu eram cel ce îl înşelam.ă ă ă ă

Şi elevul meu nu m sl bea cu întreb rile.ă ă ă— De ce se întrebuin eaz diezul la urcare şi bemolul laţ ă

coborâre?— De ce prima şi ultima m sur a unei buc i muzicaleă ă ăţ

nu au întotdeauna un num r întreg de timpi?ă— De ce se acordeaz o vioar pe anumite note şi nu peă ă

altele?La aceast ultim întrebare am r spuns cu demnitate c ,ă ă ă ă

vioara nefiind un instrument cu care s fiu obişnuit, nu m-ă

359

am interesat niciodat cum trebuie acordat , iar Mattia n-aă ă mai avut ce replic s -mi dea.ă ă

Dar acest fel de r spunsuri nu mai erau valabile şi pentruă întreb rile referitoare la diezi sau bemoli: acestea ineau deă ţ muzic , de teoria muzicii; eram profesorul de muzic , deă ă solfegii, trebuia, deci, s -i r spund sau mi-aş fi pierdut, oă ă sim eam, autoritatea şi prestigiul; or, eu ineam foarte multţ ţ la autoritatea şi prestigiul meu.

Atunci când nu ştiam ce s r spund, ieşeam dină ă încurc tur asemenea unchiului Gaspard, care, atunci cândă ă l-am întrebat ce este c rbunele de p mânt, îmi r spunseseă ă ă cu promptitudine c „e un c rbune ce se g seşte înă ă ă p mânt”.ă

Cu nu mai pu in promptitudine îi r spundeam lui Mattiaţ ă ă atunci când nu ştiam ce s -i r spund:ă ă

— Este aşa pentru c aşa trebuie s fie; este o lege.ă ă Mattia nu era unul dintre cei ce se r zvr tesc împotrivaă ă legii, dar avea un fel ciudat de a m privi, deschizând guraă şi f când ochii mari, ceea ce nu m prea f cea s mă ă ă ă ă mândresc cu mine.

P r siser m Varses de trei zile, când Mattia îmi puse oă ă ă întrebare încuietoare. În loc s -i r spund „Nu ştiu”, i-amă ă r spuns mândru „Pentru c aşa este”.ă ă

Atunci a c zut pe gânduri, preocupat de ceva, şi toată ă ziua nu a mai scos o vorb , ceea ce era neobişnuit, c ci eraă ă întotdeauna dispus s flec reasc , s râd .ă ă ă ă ă

L-am tot presat cu întreb rile, încât în cele din urm mi-aă ă spus:

— Sunt sigur c eşti un bun profesor şi c nimeni nu m-ară ă fi putut înv a atât de multe cum m-ai înv at tu, dar,ăţ ăţ totuşi…

Şi se opri.— Ce, totuşi?— Totuşi, poate sunt lucruri pe care nu le ştii nici tu; li se

întâmpl şi savan ilor, nu-i aşa? De exemplu, atunci cândă ţ îmi r spunzi „Pentru c aşa este”, poate c exist alteă ă ă ă

360

explica ii pe care nu mi le dai, pentru c nici ie nu i-auţ ă ţ ţ fost date. Deci, gândindu-m bine, mi-am spus c , dac aiă ă ă vrea, am putea s cump r m… o carte, nu prea scump ,ă ă ă ă unde se g sesc principiile muzicii.ă

— Ai dreptate.— Nu-i aşa? Eram sigur c vei fi de acord cu mine, c ciă ă

nu ai cum s ştii tot ce se afl în c r i, mai ales c tu n-aiă ă ă ţ ă înv at din ele lucrurile pe care le cunoşti.ăţ

Un bun profesor valoreaz mai mult decât cea mai bună ă carte.

— Ceea ce mi-ai spus m face s te mai rog ceva; dac aiă ă ă fi de acord, aş vrea s iau lec ii cu un profesor adev rat.ă ţ ă Numai una, dar va trebui s -mi spun tot ce nu ştiu.ă ă

— De ce nu te-ai dus la un adev rat profesor cât ai fostă singur?

— Pentru c adev ra ii profesori trebuie pl ti i şi nu amă ă ţ ă ţ vrut s iau din banii t i.ă ă

Eram profund r nit c Mattia îmi vorbea aşa despre ună ă adev rat profesor, dar vanitatea mea prosteasc nu maiă ă rezist în fa a acestor cuvinte.ă ţ

— Eşti un b iat bun, i-am r spuns eu. Banii mei sunt şiă ă banii t i, pentru c tu câştigi ca şi mine, adesea chiar maiă ă bine decât mine; vei lua câte lec ii vrei şi le voi lua şi eu cuţ tine.

Apoi, vitejeşte, am ad ugat m rturisirea ignoran ei mele:ă ă ţ— Astfel, voi putea şi eu s înv ceea ce nu ştiu.ă ăţ

Profesorul, adev ratul profesor de care aveam nevoie, nuă avea s fie un l utar de ar , ci un adev rat artist, un mareă ă ţ ă ă artist, aşa cum nu se g sesc decât în marile oraşe. Hartaă îmi ar t c , înainte de Clermont, cel mai important oraşă ă ă este Mende. Oare Mende era într-adev r un oraş important?ă Nu ştiam, dar m rimea literei cu care era notat pe hart îiă ă d dea acea importan ; nu puteam decât s cred ce-miă ţă ă spunea harta.

Am hot rât, deci, ca la Mende s facem marea cheltuială ă ă pentru o lec ie de muzic . C ci, chiar dac câştigurileţ ă ă ă

361

noastre fuseser mai mult decât mediocre în acei triştiă mun i din Lozère, unde satele sunt rare şi s race, nu voiamţ ă s amân prea mult bucuria lui Mattia.ă

Dup ce am traversat toat întinderea podişului calcarosă ă Méjean, care este regiunea cea mai dezolant şi cea maiă s rac din lume, f r p duri, f r ape, culturi, sate,ă ă ă ă ă ă ă locuitori, f r nimic din ceea ce înseamn via a, dar cuă ă ă ţ imense şi triste singur t i, care nu pot avea farmec decâtă ăţ pentru cei ce le parcurg în mare grab în tr sur , am ajunsă ă ă în sfârşit la Mende.

Deoarece se înserase deja nu am putut s lu m lec ia deă ă ţ muzic chiar în acea sear ; de altfel, eram frân i deă ă ţ oboseal .ă

Totuşi, Mattia, care era ner bd tor s afle dac la Mende,ă ă ă ă care nu i se p ruse acel oraş important de care îi vorbisem,ă exista sau nu un profesor de muzic , a întrebat-o peă st pâna hanului unde ne opriser m dac putem g si în oraşă ă ă ă un bun muzician care s dea lec ii de muzic .ă ţ ă

Aceasta ne r spunse c era foarte mirat de întrebareaă ă ă noastr : nu-l cunoşteam, deci, pe domnul Espinassous?ă

— Venim de departe, i-am spus eu.— De foarte departe, probabil, ad ug ea.ă ă— Din Italia, confirm Mattia.ăAtunci, mirarea ei se risipi şi p ru s admit c , venindă ă ă ă

de atât de departe, nu aveam cum s -l cunoaştem peă domnul Espinassous; deci, dac am fi venit doar de la Lyonă sau Marsilia, nici n-ar fi stat de vorb cu nişte oameni atâtă de incul i, încât s nu fi auzit de domnul Espinassous.ţ ă

— Sper c-am nimerit bine, i-am spus lui Mattia în italian .ăŞi ochii asociatului meu se luminaser . Era sigur că ă

domnul Espinassous va r spunde imediat tuturoră întreb rilor noastre, c va afla de la el, cu promptitudine,ă ă de ce se folosesc bemolii când cobori şi diezii când urci.

Totuşi, m cuprinse o uşoar team : un artist atât deă ă ă celebru va consim i s dea lec ii unor necunoscu i ca noi?ţ ă ţ ţ

362

— Este foarte ocupat domnul Espinassous? am întrebat eu.

— Oh, da! Bineîn eles, c este foarte ocupat, cum s nuţ ă ă fie?

— Crede i c va accepta s ne primeasc mâineţ ă ă ă diminea ?ţă

— Bineîn eles, primeşte pe toat lumea care are bani înţ ă pung , bineîn eles.ă ţ

Aşa ne gândiser m şi noi, deci ne-am liniştit şi, înainte deă a adormi, am discutat îndelung, cu toat oboseala care neă cuprinsese, despre toate întreb rile pe care i le vom puneă mâine ilustrului profesor.

Dup ce ne-am f cut toaleta cât am putut mai bine,ă ă adic ne-am periat îndelung hainele, c ci nu aveam alteleă ă decât cele pe care le purtam, ne-am luat instrumentele, Mattia, vioara, eu, harpa, şi am pornit-o spre domnul Espinassous. Capi a vrut, ca de obicei, s vin cu noi, dar l-ă ăam legat în grajdul hanului, crezând c nu era convenabilă s ne prezent m cu un câine la celebrul muzician dină ă Mende.

Când am ajuns în fa a casei ce ne fusese indicat , amţ ă crezut c ne-am înşelat, c ci deasupra uşii se leg nau două ă ă ă castronaşe de alam pentru b rbierit, ceea ce niciodat nuă ă ă fusese emblema unui profesor de muzic .ă

St team şi priveam nedumeri i vitrina, care nu putea fiă ţ decât a unui b rbier, iar când trecu cineva pe lâng noi l-ă ăam oprit şi l-am întrebat unde locuia domnul Espinassous.

— Aici, ne spuse, ar tându-ne pr v lia b rbierului.ă ă ă ăDe fapt, de ce un profesor de muzic n-ar locui la ună

b rbier?ăAm intrat. Pr v lia era împ r it în dou : în dreapta, peă ă ă ţ ă ă

etajere, erau aşezate perii, piepteni, borcane cu pomad ,ă s punuri, iar în stânga, pe mas şi pe pere i, erau sprijiniteă ă ţ sau ag ate diverse instrumente de muzic , viori, trompete,ăţ ă trâmbi e.ţ

— Domnul Espinassous?, întreb Mattia.ă

363

Un b rbat iute şi vioi ca o p s ric , care tocmai b rbiereaă ă ă ă ă un ran aşezat pe un scaun, r spunse cu o voce profundţă ă ă de bas:

— Eu sunt.I-am aruncat o scurt privire lui Mattia pentru a-i spuneă

c b rbierul-muzicant nu era omul pe care-l c utam pentruă ă ă lec ia de muzic şi c înseamn s arunc m banii peţ ă ă ă ă ă fereastr dac ne adres m lui, dar, în loc s -mi arate c mă ă ă ă ă ă în elege şi s m asculte, Matia s-a aşezat pe un scaun şiţ ă ă cu un aer hot rât spuse:ă

— Vre i s m tunde i când ve i termina cu domnul?ţ ă ă ţ ţ— Desigur, tinere, am s v şi rad, dac dori i.ă ă ă ţ— V mul umesc, îi r spunse Mattia; îmi f cu apoi cuă ţ ă ă

ochiul pe furiş, spunându-mi astfel s am pu intic r bdareă ţ ă ă înainte de-a m sup ra.ă ă

Espinassous termin în curând cu ranul şi, cu şervetulă ţă în mân , se îndrept spre Mattia pentru a-l tunde.ă ă

— Domnule, spuse Mattia în timp ce acesta îi lega şervetul în jurul gâtului, eu şi prietenul am avut o discu ie,ţ şi pentru c ştiu c sunte i un muzician renumit, cred că ă ţ ă pute i s ne spune i p rerea dumneavoastr în leg tur cuţ ă ţ ă ă ă ă nedumerirea noastr .ă

— Spune-mi ce v nedumireşte, tinere.ăAm în eles unde voia Mattia s ajung : mai întâi, doreaţ ă ă

s -şi dea seama dac acest b rbier-muzicant era capabil să ă ă ă r spund la întreb ri, apoi, dac aceste r spunsuri neă ă ă ă ă conveneau, s -i cear s ne dea o lec ie de muzic la pre ulă ă ă ţ ă ţ unui tuns: mare şmecher mai era şi Mattia sta!ă

— De ce, întreb Mattia, o vioar se acord dup anumiteă ă ă ă note şi nu dup altele?ă

Am crezut c acest b rbier, care tocmai îşi treceaă ă pieptenul prin p rul lung al lui Mattia, va r spunde ca mineă ă şi, în sinea mea, râdeam deja, când acesta îi r spunse:ă

— A doua coard din stânga instrumentului trebuind să ă dea nota la la diapazon natural, celelalte coarde urmează s fie în aşa fel acordate încât s dea notele din chint înă ă ă

364

chint , sol, coarda a patra; re, coarda a treia; la, coarda aă doua; mi, prima coard sau coarda sub ire.ă ţ

Nu eu eram cel ce râdea acum, ci Mattia, care p rea s -şiă ă bat joc de mutra mea mirat sau poate c era doar veselă ă ă pentru c aflase ce voia? Fapt este c râdea în hohote.ă ă

Cât dur tunsul, Mattia nu mai încet cu întreb rile, laă ă ă toate b rbierul r spunzându-i imediat şi cu aceeaşi uşurină ă ţă cu care îi r spunsese la prima dintre ele.ă

Dar, dup ce termin cu r spunsurile, îi veni şi lui rândulă ă ă s ne ia la întreb ri şi afl în scurt timp cu ce inten ieă ă ă ţ intraser m la el în pr v lie.ă ă ă

Atunci, începu s râd şi el în hohote.ă ă— Iat nişte puşti simpatici.ăApoi îi ceru lui Mattia, care sunt sigur c -i era maiă

simpatic decât mine, s -i cânte ceva; luându-şi vioara,ă Mattia începu s cânte un vals.ă

— Şi spui c nu cunoşti notele muzicale?, râse b rbierul,ă ă lovindu-şi palmele şi îmbr işându-l pe Mattia ca şi cum l-arăţ fi cunoscut de mult timp.

Am spus c erau tot felul de instrumente aşezate pe oă mas şi altele ag ate de perete. Mattia, dup ce termină ăţ ă ă valsul, lu un clarinet.ă

— Ştiu s cânt şi la clarinet, şi la trompet .ă ă— Haide, cânt , strig Espinassous.ă ăŞi Mattia interpret câte o bucat la fiecare instrument.ă ă— Acest copil este un geniu! exclam Espinassous. Dacă ă

vrei s r mâi cu mine, am s fac din tine un mare muzician!ă ă ă Diminea a vei tunde şi rade cu mine, iar restul zileiţ exersezi… S nu crezi c nu te pot înv a pentru c sunt ună ă ăţ ă simplu b rbier; trebuie s tr ieşti, s m nânci, s bei, să ă ă ă ă ă ă dormi, şi pentru asta este bun meseria de b rbier. Cuă ă toate c este b rbier, Jasmină ă 3 r mâne cel mai mare poet ală Fran ei. Ceea ce este Jasmin pentru Agen, s ştii c esteţ ă ă Espinassous pentru Mende. Auzind acest discurs l-am privit

3 Jacques Boc (1798-1864), zis Jasmin sau Bărbierul poet, născut la Agen, în Provence (n.t.).

365

pe Mattia. Ce va r spunde oare? Îmi voi pierde prietenul,ă camaradul, fratele, aşa cum îi pierdusem pân acum pe to iă ţ cei pe care-i iubeam? Mi se strânse inima. Totuşi, nu m-am l sat cuprins de acest sentiment. Situa ia era, pân la ună ţ ă anumit punct, asem n toare cu cea în care m-am aflată ă când doamna Milligan îi ceruse lui Vitalis s m lase să ă ă r mân lâng ea; nu doream s -mi par r u mai târziu, aşaă ă ă ă ă cum s-a întâmplat cu Vitalis.

— Nu te gândi decât la tine, Mattia, i-am spus cu o voce care tremura de emo ie.ţ

Dar el se îndrept spre mine şi m lu de mân .ă ă ă ă— S -mi p r sesc prietenul? N-aş putea s fac aşa cevaă ă ă ă

niciodat . V mul umesc, mult, domnule.ă ă ţEspinassous insist , spunându-i c , atunci când va înv aă ă ăţ

totul de la el, va g si un mijloc de a-l trimite la Fontana,ă apoi la Paris, la Conservator; dar Mattia îi r spunse:ă

— N-o s pot s -l p r sesc pe Rémi niciodat !ă ă ă ă ă— Ei bine, vreau s fac ceva pentru tine, spuseă

Espinassous; î i voi da o carte din care vei putea înv a totţ ăţ ce nu ştii.

Şi începu s r scoleasc prin sertare. Dup câtva timp,ă ă ă ă reuşi s g seasc o carte: „Teoria muzicii”. Era o carteă ă ă veche, cu foile mototolite, dar ce importan avea?ţă

Lu un toc şi scrise pe prima pagin :ă ă

Oferit copilului care, devenind un artist, îşi va aminti de b rbierul din Mende.ă

Nu ştiu dac la Mende mai erau pe atunci şi al i profesoriă ţ de muzic în afara b rbierului Espinassous, dar acesta esteă ă omul pe care l-am cunoscut şi pe care nici Mattia, nici eu, nu-l vom uita niciodat .ă

366

29 Vaca prin uluiţ

l iubeam mult pe Mattia când am ajuns la Mende, dar când am p r sit oraşul îl iubeam şi mai mult. Exist cevaă ă ă mai bun, mai pl cut decât certitudinea c eşti iubit deă ă

cei pe care-i iubeşti?Î

Şi ce dovad mai mare de afec iune putea s -mi deaă ţ ă Mattia decât aceea de a refuza, aşa cum o f cuse,ă propunerea lui Espinassous, adic liniştea, speran a, bună ţ ă starea, înv tura şi gloria viitoare, pentru a-mi împ rt şiăţă ă ă existen a aventuroas şi precar , f r viitor, şi poate chiarţ ă ă ă ă f r siguran a zilei de mâine.ă ă ţ

N-am putut s -i m rturisesc fa de Espinassous emo iaă ă ţă ţ ce m-a cuprins când l-am auzit spunând: „N-o s pot s -lă ă p r sesc pe Rémi niciodat .”ă ă ă

Când am ieşit din pr v lie, l-am luat îns de mân şi,ă ă ă ă strângându-i-o, i-am spus:

— Ştii c acum suntem fra i de cruce?ă ţMattia începu s râd şi, privindu-m cu ochii lui mari, îmiă ă ă

spuse:— Ştiam asta dinainte.Mattia, c ruia nu-i prea pl cuse pân atunci cititul,ă ă ă

începu s fac progrese uimitoare din ziua în care încercă ă ă s citeasc „Teoria muzicii” de Kuhn. Din p cate, nu amă ă ă reuşit s -l fac s lucreze atât cât aş fi dorit şi eu, şi el, c ciă ă ă eram obliga i s mergem de diminea pân seara,ţ ă ţă ă parcurgând etape lungi pentru a traversa regiunile Lozère şi Auvergne, care nu sunt prea ospitaliere pentru cânt re iă ţ şi muzican i. Pe aceste p mânturi s race, ranul careţ ă ă ţă munceşte din greu şi câştig pu in nu este dispus s bageă ţ ă mâna în buzunar; ascult placid tot ce i se cânt , dar cândă ă

367

îşi d seama c începe cheta o ia din loc sau î i închide uşaă ă ţ în nas.

În sfârşit, str b tând Saint-Flour şi Issoire, am ajuns înă ă sta iunile balneare care erau inta c l toriei noastre, iarţ ţ ă ă informa iile date de ursar s-au dovedit adev rate: laţ ă Bourboule şi, mai ales, la Mont-Dore am câştigat bani buni.

Ca s spun drept, aceşti bani i-am câştigat mai alesă datorit lui Mattia, îndemân rii şi tactului s u. Eu, cândă ă ă vedeam un grup de oameni, îmi luam harpa şi încercam să cânt cât puteam de bine; dar cu o oarecare indiferen .ţă Mattia nu proceda aşa primitiv ca mine; el nu începea imediat s cânte când vedea mai mul i oameni la un loc.ă ţ Înainte de a-şi lua vioara sau trompeta, îşi studia publicul şi nu-i trebuia prea mult timp s vad dac merita s cânteă ă ă ă sau nu pentru acel public şi, mai ales, ce buc i trebuia săţ ă interpreteze.

La şcoala lui Garofoli, care exploata pe scar larg milaă ă public , Mattia înv ase în cele mai mici am nunte arta atâtă ăţ ă de grea de a for a generozitatea sau simpatia oamenilor.ţ Când îl întâlnisem pentru prima dat , în podul din stradaă Lourcine, m uimise explicându-mi motivele pentru careă trec torii se hot r sc s scoat banii din buzunar; dar mă ă ă ă ă ă uimi şi mai mult când l-am v zut la lucru.ă

Îşi etala toat m iestria în sta iunile balneare, cântândă ă ţ pentru publicul s u parizian pe care-l reg sise aici şi peă ă care înv ase s -l cunoasc .ăţ ă ă

— Aten ie, îmi spuse el, când vedea venind c tre noi oţ ă doamn în doliu, s cânt m ceva trist, s c ut m s-oă ă ă ă ă ă înduioş m şi s-o facem s se gândeasc la cel pierdut; dacă ă ă ă plânge, ne-am îmbog it.ăţ

Şi începeam s cânt m atât de trist, de i se rupea inima.ă ă ţÎn împrejurimile or şelului Mont-Dore, pe acolo pe undeă

se plimba lumea, se afl nişte locuri numite „saloane”; suntă nişte grupuri de copaci, la umbra c rora vilegiaturiştiiă petrec câteva ore în aer curat. Mattia studia atent publicul

368

acestor saloane şi dup aceste observa ii ne alc tuiamă ţ ă repertoriul.

Când vedeam câte un bolnav melancolic retras pe o banc , palid, cu ochii pierdu i, cu obrajii traşi, nu neă ţ duceam s ne aşez m în fa a lui pentru a-l sustrage dină ă ţ gândurile sale triste, începeam s cânt m departe de el, caă ă şi cum am fi cântat doar pentru noi, şi cu mult tragere deă inim . Îl priveam pe furiş: dac ne privea furios, plecam;ă ă dar dac p rea c ne ascult cu pl cere, ne apropiam, iară ă ă ă ă Capi putea s -şi prezinte farfurioara cu îndr zneal ; nuă ă ă trebuia s se team c va fi gonit cu o lovitur de picior.ă ă ă ă

Dar succesele cele mai mari Mattia le avea la copii; cu arcuşul lui îi îndemna s danseze şi cu surâsul lui blând îiă f cea s râd , chiar dac erau sup ra i. Cum f cea? Nuă ă ă ă ă ţ ă ştiu. Dar acesta era adev rul: pl cea şi era iubit.ă ă

Rezultatul turneului nostru fu minunat; dup ce amă achitat tot ceea ce însemna cas şi mas , am r mas cuă ă ă şaizeci şi opt de franci.

Şaizeci şi opt plus o sut patruzeci şi şase, pe care îiă adunasem mai înainte, f ceau dou sute paisprezeceă ă franci. Sosise ceasul s ne îndrept m spre Chavanon,ă ă trecând prin Ussel, unde, am mai spus, trebuia s se in ună ţ ă târg important de vite.

Un târg era ce ne trebuia; vom cump ra, în sfârşit, aceaă faimoas vac despre care vorbeam atât de des şi pentruă ă care ne str duiser m atâta timp s economisim tot maiă ă ă mult.

Pân atunci nu f cuser m decât s vis m c vacaă ă ă ă ă ă noastr va fi alb , aşa dorea Mattia, sau va fi roşcat , aşaă ă ă doream eu, în amintirea Roşcatei; va fi blând şi va da maiă multe g le i de lapte; totul era superb, încânt tor.ă ţ ă

Dar acum trebuia s trecem de la vis la realitate, laă îndeplinirea visului, şi asta era ceva mai complicat.

Cum s alegem o vac cu toate calit ile pe care am fiă ă ăţ vrut s le aib ? Aceasta era o problem grav . Ceă ă ă ă

369

responsabilitate! Nu ştiam cum se recunoaşte o vac bun ,ă ă iar Mattia era la fel de neştiutor ca şi mine.

Ceea ce ne f cea s fim şi mai nelinişti i erau poveştileă ă ţ ciudate pe care le auzeam prin hanuri de când ne puseser m în cap s cump r m o vac . Cine spuneă ă ă ă ă geambaş de cai sau vite spune artist în ale şmecheriei şi înşel toriei. Multe poveşti ne r m seser viu imprimate înă ă ă ă minte şi erau suficiente pentru a ne speria. Bun oar , ună ă

ran a cump rat odat o vac , fiind sigur c aceasta aveaţă ă ă ă ă cea mai frumoas coad ce se v zuse pân atunci; cu oă ă ă ă astfel de coad putea s se apere de muşte pân la bot,ă ă ă ceea ce toat lumea ştie c este un mare avantaj. Seă ă întoarse acas triumf tor, c ci nu d duse mult pe această ă ă ă ă vac extraordinar ; a doua zi de diminea se duse s-oă ă ţă vad şi cu uimire constat c nu mai are coad deloc. Ceeaă ă ă ă ce-l impresionase cu o zi înainte era o coad fals lipit deă ă ă un ciot.

Un altul cump rase o vac ce avea coarne false, iar altul,ă ă când a vrut s -şi mulg vaca, şi-a dat seama c aceastaă ă ă avea ugerul umflat cu aer şi c nu va ob ine de la ea niciă ţ m car dou pahare de lapte pe zi.ă ă

În ceea ce priveşte coada, Mattia nu se temea; se va ag a de cozile tuturor vacilor care ne-ar putea interesa şiăţ va trage de ele, încât, dac vor fi lipite, se vor dezlipi.ă Pentru ugerul umflat cu eava avea un alt mijloc la fel deţ sigur; s -l în epe cu un ac gros şi lung.ă ţ

F r îndoial c aceste mijloace p reau a fi garantate înă ă ă ă ă ceea ce priveşte coada şi ugerul fals; dar dac avea coadă ă adev rat , nu trebuia s se team de-o lovitur de picior înă ă ă ă ă pântece sau la cap când va trage de ea? La fel se va întâmpla şi când îi va în epa ugerul.ţ

Gândul c ar putea primi o lovitur potoli imagina ia luiă ă ţ Mattia, dar am r mas cu îndoielile noastre; ar fi groaznic s -ă ăi oferim tuşei Barberin o nou Roşcat care nu ar da lapteă ă sau care n-ar avea coarne.

370

Printre poveştile ce ne fuseser spuse era una în care ună veterinar juca un rol hot râtor în ceea ce priveşteă pedepsirea vânz torilor necinsti i de vite. Dac am lua cuă ţ ă noi un veterinar s ne ajute, sigur c va fi o cheltuial înă ă ă plus, dar am putea fi linişti i în ceea ce priveşte alegereaţ vacii!

Ne-am oprit la aceast ultim solu ie, care p rea cea maiă ă ţ ă în eleapt sub toate raporturile, şi ne-am continuat veseliţ ă drumul.

Distan a între Mont-Dore şi Ussel nu este mare; amţ parcurs-o în dou zile şi am ajuns destul de devreme laă Ussel.

M aflam la mine acas , aş putea spune; la Usselă ă ap rusem pentru prima dat în public în „Secretulă ă Domnului Sufle el” şi în „Cel mai prost nu-i cel pe care-lţ crede i”, şi tot aici Vitalis îmi cump rase prima pereche deţ ă pantofi cu inte, care-mi f cuser atâta pl cere.ţ ă ă ă

Bietul Sufle el, cu frumoasa lui uniform roşie de general,ţ ă nu mai era, şi nici Zerbino, şi nici blânda Dolce.

Bietul Vitalis! Îl pierdusem şi nu-l voi mai vedea mergând în fruntea trupei cu capul sus, cu pieptul bombat, b tândă tactul cu mâinile şi picioarele, cântând un vals din fluierul ce mi se p rea c sun strident.ă ă ă

Din şase câ i eram atunci, numai doi mai r m sesem:ţ ă ă Capi şi cu mine. Aceast amintire m f cea s fiu trist şiă ă ă ă melancolic. Mi se p rea c z resc p l ria lui Vitalis în col ulă ă ă ă ă ţ fiec rei str zi şi c -l aud rostind îndemnul pe care-l auzisemă ă ă de atâtea ori: „Înainte!”

Pr v lia în care m dusese Vitalis s m îmbrace ca peă ă ă ă ă un artist îmi alung aceste gânduri, şi am rev zut-o,ă ă neschimbat , aşa cum era când o v zusem prima oar şiă ă ă coborâsem cele trei trepte alunecoase. La uş se balansaă acelaşi costum cu galoane pe care îl admirasem atunci, iar în vitrin erau aceleaşi puşti şi l mpi vechi.ă ă

Am vrut s -i ar t lui Mattia şi pia a unde debutasem,ă ă ţ jucând rolul servitorului domnului Sufle el, adic cel maiţ ă

371

prost dintre cei doi. Capi recunoscu şi el locul şi începu să dea din coad .ă

Dup ce ne-am l sat rani ele şi instrumentele la hanulă ă ţ unde locuisem cu Vitalis, am pornit-o în c utarea unuiă veterinar.

Când acesta auzi pentru ce îl c ut m, ne râse în nas.ă ă— Dar nu exist vac savant în aceast regiune, neă ă ă ă

spuse el.— Nu avem nevoie de una care s ştie s fac de toate,ă ă ă

ci de una care s dea mult lapte.ă— Şi care s aib o coad adev rat , ad ug Mattia, peă ă ă ă ă ă ă

care îl fr mânta gândul cozii false lipite pe un ciot.ă— Domnule veterinar, vrem s v cerem s ne ajuta i cuă ă ă ţ

ştiin a dumneavoastr , ca s nu fim fura i de negustorii deţ ă ă ţ vite.

Am spus aceasta încercând s iau aerul nobil pe care-lă lua Vitalis când voia s cucereasc oamenii.ă ă

— Şi de ce naiba ave i voi nevoie de o vac ?ţ ăÎn câteva cuvinte i-am spus ce doream s facem cuă

aceast v cu .ă ă ţă— Sunte i nişte copii buni, constat veterinarul; am s vţ ă ă ă

înso esc mâine la târg şi v promit c vaca pe care am s v-ţ ă ă ăo aleg nu va avea o coad fals .ă ă

— Nici coarne false, ad ug Mattia.ă ă— Nici coarne false.— Va fi o vac frumoas şi bun ; dar ca s-o cump ra iă ă ă ă ţ

trebuie s ave i şi bani.ă ţF r s -i r spund, am dezlegat batista în care aveamă ă ă ă

adunat comoara noastr .ă ă— Este perfect. Veni i mâine diminea , la ora şapte, sţ ţă ă

m lua i.ă ţ— Cât v dator m, domnule veterinar?ă ă— Nimic. Nu pot lua bani de la nişte copii buni ca voi!Nu ştiam cum s -i mul umim acestui om, dar Mattia avuă ţ

o idee:— Domnule, v place muzica?ă

372

— Mult, b iete.ă— Şi v culca i devreme?ă ţÎntreb rile p reau cam ciudate, totuşi veterinarul neă ă

r spunse:ă— La ora nou .ă— Mul umesc, domnule, pe mâine la ora şapte,ţ

în elesesem ideea lui Mattia.ţ— Te gândeşti s d m un concert pentru veterinar? l-amă ă

întrebat.— Exact: s -i cânt m o serenad când se va culca; aşa seă ă ă

face pentru cei pe care-i iubeşti.— Ai avut o idee foarte bun , s ne întoarcem la han şi să ă ă

repet m buc ile pentru concert; fa de publicul careă ăţ ţă pl teşte nu prea trebuie s ne sinchisim, dar când pl timă ă ă noi înşine, trebuie s cânt m cât mai bine.ă ă

La ora nou f r dou trei minute ne aflam în fa a caseiă ă ă ă ţ veterinarului, Mattia, cu vioara, eu, cu harpa; strada era întunecoas , c ci luna urma s r sar curând dup oraă ă ă ă ă ă nou şi atunci nu mai aveau de ce s aprind felinarele;ă ă ă pr v liile erau închise şi trec torii rari.ă ă ă

La prima b taie a ceasului am început s cânt m; peă ă ă str du a aceea îngust , liniştit , instrumentele noastreă ţ ă ă r sunau ca în cea mai bun sal de concert. Se deschiseră ă ă ă ferestrele şi v zur m ap rând capete cu bonete de noapteă ă ă sau înf şurate cu batiste şi fulare, din direc ia c rora seă ţ ă auzeau întreb ri pline de mirare.ă

Veterinarul nostru locuia într-o cas care avea ună turnule ; una dintre ferestrele acestui turnule se deschiseţ ţ şi veterinarul se aplec pe fereastr s vad cine cânt .ă ă ă ă ă

F r îndoial c ne recunoscu şi ne în elese inten ia, c ciă ă ă ă ţ ţ ă ne f cu semn cu mâna s încet m.ă ă ă

— Am s v deschid poarta, spuse el, ve i cânta înă ă ţ gr din . Şi imediat se deschise poarta.ă ă

— Sunte i nişte copii minuna i, ne spuse el, dându-miţ ţ mâna, dar tare sunte i z p ci i. Nu v-a i gândit c poli aiulţ ă ă ţ ţ ă ţ v poate închide pentru c tulbura i liniştea public ?ă ă ţ ă

373

Concertul reîncepu în gr din , care nu era prea mare, dară ă era foarte cochet , având o bolt acoperit de planteă ă ă ag toare.ăţă

Deoarece veterinarul era c s torit şi avea mai mul iă ă ţ copii, în jurul nostru se adun imediat un public destul deă numeros; au fost aprinse lumân ri sub bolt şi am cântată ă pân dup ora zece. Când ultima bucat lu sfârşit, fur mă ă ă ă ă aplauda i şi ni se ceru un bis.ţ

Dac veterinarul nu ne-ar fi îndemnat s plec m, cred c ,ă ă ă ă la cererea copiilor, am fi cântat o bun parte din noapte.ă

— L sa i-i s se duc la culcare; mâine la ora şapteă ţ ă ă trebuie s fie din nou aici.ă

Dar nu ne l s s plec m pân nu ne servi cu o gustareă ă ă ă ă foarte bun ; pentru a-i mul umi, Capi f cu câtevaă ţ ă giumbuşlucuri, ceea ce-i distra pe copii; era aproape miezul nop ii când am plecat.ţ

Or şelul Ussel, atât de liniştit noaptea, era a doua zi plină de larm şi de mişcare; înainte de a se lumina de ziu amă ă auzit un zgomot neîntrerupt de c ru e, de nechezat de cai,ă ţ mugete de vaci, beh it de oi, strig te ale ranilor ceă ă ţă veneau la târg.

Când am ieşit, curtea hanului era plin de c ru e,ă ă ţ înghesuite unele în altele, de tr suri din care coborauă târgove i îmbr ca i de duminic , care-şi luaser nevesteleţ ă ţ ă ă în bra e pentru a le da jos; apoi, toat lumea se scutura deţ ă praf şi femeile îşi netezeau fustele mototolite.

Pe strad , lumea se îndrepta spre târg; deoarece nu eraă decât ora şase, ne-am gândit s ne ducem întâi acolo să ă trecem în revist vacile ce fuseser deja aduse şi să ă ă alegem.

Ah! Ce vaci frumoase erau! De toate culorile şi taliile: unele grase, altele slabe, unele cu vi ei, altele târându-şiţ ugerele pline cu lapte. La târg erau şi cai ce nechezau, iepe ce-şi lingeau mânjii, porci graşi care scormoneau în p mânt, purcei de lapte care gui au ca şi cum ar fi fostă ţ jupui i de vii, oi, g ini, gâşte. Dar ce ne p sa nou ! Noi nuţ ă ă ă

374

aveam ochi decât pentru vaci, care clipeau din ochi, mişcându-şi încet maxilarele, rumegându-şi liniştite masa de sear , neb nuind c nu vor mai paşte iarba p şuniloră ă ă ă unde fuseser crescute.ă

Dup o jum tate de or de plimbare, g sisem vreoă ă ă ă optsprezece vaci care ne pl ceau, unele pentru o calitate,ă altele pentru altele, trei pentru c erau roşcate, două ă pentru c erau albe, ceea ce, bineîn eles, isc o discu ieă ţ ă ţ între Mattia şi mine.

La ora şapte ne-am dus la veterinar, care ne aştepta, şi am revenit cu el la târg, descriindu-i din nou calit ile vaciiăţ pe care doream s-o cump r m.ă ă

Ele se rezumau de fapt la dou cerin e esen iale: s deaă ţ ţ ă lapte mult şi s m nânce cât mai pu in.ă ă ţ

— Uita i una care cred c este foarte bun , spuse Mattia,ţ ă ă ar tându-i o vac alb .ă ă ă

— Eu cred c asta este mai bun , am spus şi eu,ă ă ar tându-i una roşcat .ă ă

Veterinarul ne linişti, neoprindu-se la niciuna, şi se îndrept c tre o a treia: era o vac micu , cu picioareă ă ă ţă sub iri, roşcat , cu urechile şi capul cafenii, cu ochiiţ ă înconjura i cu negru şi cu un cerc alb în jurul botului.ţ

— Este o vac Rouergue, este exact ce v trebuie, spuseă ă el. Un ran slab o inea de funie; veterinarul i se adresţă ţ ă pentru a afla cât cerea pe ea.

— Trei sute de franci.Vaca aia mic şi vioaie, cu silueta delicat şi coloritul atâtă ă

de pl cut privirii ne cucerise de la început, dar când amă auzit pre ul am r mas împietri i.ţ ă ţ

— Trei sute de franci!Nu era pentru noi. I-am f cut un semn veterinarului,ă

vrând s -i spun s trecem mai departe. La rândul lui, îmiă ă f cu un altul, c trebuie s insist m.ă ă ă ă

Începu s se târguiasc cu ranul. El oferi o sută ă ţă ă cincizeci de franci; ranul l s doar zece franci. Veterinarulţă ă ă urc la o sut şaptezeci, ranul sc zu la dou sute optzeci.ă ă ţă ă ă

375

Dar, ajunşi la acest pre , lucrurile nu continuar la fel,ţ ă ceea ce ne f cu s întrez rim o raz de speran . În loc să ă ă ă ţă ă mai ofere ceva, veterinarul începu s examineze vaca înă am nunt; are picioarele prea slabe, gâtul prea scurt,ă coarnele prea lungi, nu are suflu şi ugerul nu este prea bine dezvoltat.

ranul ne r spunse c , dac ne pricepeam aşa de bine,Ţă ă ă ă ne va l sa vaca la dou sute cincizeci de franci, ca s-o deaă ă cuiva de încredere.

Când am auzit asta, ne-a cuprins teama, închipuindu-ne amândoi c era o vac de proast calitate.ă ă ă

— Haide i s mai vedem şi altele, am spus eu.ţ ăAuzind acestea, ranul f cu un efort şi mai sc zu zeceţă ă ă

franci. În sfârşit, din sc dere în sc dere, ajunse la dou suteă ă ă zece franci, din care nu mai vru s scad nimic.ă ă

Veterinarul ne f cu un semn cu cotul ca s în elegem că ă ţ ă tot ce spusese despre vac nu era adev rat şi c vaca,ă ă ă departe de a fi proast , era excelent . Dar dou sute zeceă ă ă franci era o sum prea mare pentru noi.ă

În acest timp, Mattia, care se tot învârtea în spatele vacii, încerc s -i smulg acesteia un fir de p r din coad , dară ă ă ă ă vaca îi d du un picior.ă

Asta m f cu s m hot r sc.ă ă ă ă ă ă— Bine, dou sute zece franci s fie, am spus crezând că ă ă

am terminat şi am întins mâna s apuc funia, dar ranul nuă ţă mi-o d du.ă

— Şi ald maşul?, m întreb el.ă ă ăÎncepu o nou tocmeal şi, în sfârşit, c zur m de acordă ă ă ă

cu dou zeci de centime pentru ald maş. Ne mai r mâneauă ă ă doar trei franci.

Din nou am întins mâna; ranul mi-o apuc şi mi-oţă ă strânse prieteneşte.

Dar, pentru c acum mi-era prieten, nu se putea s uit şiă ă s nu-l cinstesc şi cu nişte vin. Cinstea ne cost zeceă ă centime.

376

Pentru a treia oar am vrut s iau frânghia, dar ranul,ă ă ţă m opri.ă

— V-a i adus c p stru?, m întreb el. Vând vaca, dar nuţ ă ă ă ă şi c p strul.ă ă

Totuşi, deoarece eram prieteni, putea s mi-l cedeze peă al lui pentru treizeci de centime, ceea ce nu era scump deloc.

Aveam nevoie de un c p stru ca s ducem vaca; i-amă ă ă dat cele treizeci de centime, socotind c ne mai r mâneauă ă doar dou zeci. I-am num rat, deci, cei dou suteă ă ă treisprezece franci şi, pentru a patra oar , i-am întinsă mâna.

— Unde v este funia? ne-a întrebat ranul; i-amă ţă ţ vândut c p strul, dar nu şi funia.ă ă

Funia ne cost dou zeci de centime, ultimii noştri bani. Şiă ă când şi aceştia fur da i, vaca ne fu livrat cu c p stru şiă ţ ă ă ă funie cu tot.

Aveam o vac , dar nu mai aveam un gologan înă buzunare, nici m car unul pentru a hr ni vaca şi pe noiă ă înşine.

— Vom munci, cum am f cut şi pân acum, spuse Mattia:ă ă cafenelele sunt pline de lume, aşa c , dac ne desp r im,ă ă ă ţ putem s cânt m în toate şi s adun m bani pentruă ă ă ă disear .ă

Şi, dup ce am dus vaca în grajdul hanului, unde amă legat-o bine, ne-am dus s lucr m fiecare pe cont propriu.ă ă Seara, când ne-am f cut socotelile, am v zut c Mattiaă ă ă câştigase patru franci şi cincizeci de centime, iar eu, trei franci.

Cu şapte franci şi cincizeci de centime eram din nou boga i.ţ

Dar bucuria acestui câştig era mic în compara ie cuă ţ bucuria cheltuirii cu folos a celor dou sute paisprezeceă franci aduna i cu atâta trud .ţ ă

Am reuşit s-o convingem pe fata de la buc t rie s neă ă ă mulg vaca şi am b ut lapte la cin . Niciodat nu maiă ă ă ă

377

b usem unul la fel de bun. Mattia declar c era îndulcit şiă ă ă mirosea a flori de portocale, ca cel pe care-l b use la spital,ă ba chiar şi mai bun.

Şi, în entuziasmul nostru, am s rutat vaca pe botul celă negru înconjurat de o dung alb . F r îndoial c -i pl cea,ă ă ă ă ă ă ă c ci ne linse fe ele cu limba ei aspr .ă ţ ă

— Ştii c ne s rut , spuse Mattia fericit.ă ă ăCa s în elege i bucuria noastr de-a s ruta vaca şi de-aă ţ ţ ă ă

fi s ruta i de ea, trebuie s v amintesc c nici Mattia, niciă ţ ă ă ă eu nu fuseser m prea r sf a i cu s rut ri; soarta noastră ă ăţ ţ ă ă ă nu era aceea a copiilor îndr gi i de p rin i, care se ap r deă ţ ă ţ ă ă îmbr iş rile mamelor lor, şi amândoi aveam atâta nevoieăţ ă s fim mângâia i.ă ţ

A doua zi ne-am trezit odat cu r s ritul soarelui şiă ă ă imediat am pornit-o spre Chavanon.

Deoarece îi eram recunosc tor lui Mattia pentru ajutorulă dat, c ci f r el niciodat n-aş fi adunat suma de dou suteă ă ă ă ă paisprezece franci, am vrut s -i fac o pl cere şi l-am l sată ă ă pe el s duc primul vaca de funie. A fost foarte bucuros s-oă ă trag dup el, în timp ce eu mergeam în urma lor. Numaiă ă când am ieşit din oraş am venit lâng el, s discut mă ă ă împreun , ca de obicei, şi s privim vaca din fa . Niciodată ă ţă ă nu mai v zusem una la fel de frumoas .ă ă

Şi, într-adev r era o frumuse e, mergând lent,ă ţ leg nându-se şi f lindu-se, aşa cum face cineva foarteă ă mândru de valoarea lui.

Acum nu mai aveam nevoie s privesc harta tot timpul,ă aşa cum f cusem de când ieşisem din Paris; ştiam undeă merg şi, cu toate c trecuser câ iva ani de când trecusemă ă ţ pe aici cu Vitalis, reg seam parc fiecare piatr , fiecareă ă ă tufiş acolo unde le l sasem atunci.ă

Inten ia mea, pentru a nu obosi vaca şi pentru a nuţ ajunge prea târziu la Chavanon, era s ne petrecemă noaptea în satul în care îmi petrecusem prima noapte cu Vitalis, în acel pat de fân, atunci când, în elegându-miţ triste ea, Capi venise s se lungeasc lâng mine şi-şiţ ă ă ă

378

pusese l bu a pe mâna mea, spunându-mi astfel c esteă ţ ă prietenul meu. De aici vom pleca a doua zi ca s ajungemă devreme la tuşa Barberin.

Dar soarta, care pân atunci ne fusese favorabil , neă ă schimb planurile.ă

Hot râsem s împ r im ziua în dou , f când un popasă ă ă ţ ă ă pentru prânz, în special pentru prânzul vacii noastre, care consta în iarba proasp t de prin şan urile drumului. Spreă ă ţ ora zece, g sind un loc unde iarba era verde şi gras , ne-ă ăam pus jos rani ele şi am coborât vaca în şan .ţ ţ

La început, am vrut s-o in de funie, dar v zând cât deţ ă liniştit este, şi fiind preocupat doar s pasc , i-amă ă ă ă înf şurat funia în jurul coarnelor şi ne-am aşezat al turi deă ă ea pentru a ne mânca col ul de pâine.ţ

Bineîn eles c am terminat de mâncat înaintea ei. Atunci,ţ ă neştiind ce s mai facem, dup ce am admirat-o o vreme,ă ă am început s juc m bile, c ci nu trebuie s crede i că ă ă ă ţ ă Mattia şi cu mine eram doi omule i gravi şi serioşi, care nuţ se gândesc tot timpul decât cum s câştige tot mai mul iă ţ bani.

Chiar dac duceam o via care era neobişnuit pentruă ţă ă nişte copii de vârsta noastr , aveam gândurile şi ideileă copil riei, adic ne pl cea şi nou s ne distr m şi nuă ă ă ă ă ă trecea o zi s nu ne juc m cu bilele, cu mingea sau s nuă ă ă s rim capra. Deodat , ca din senin, Mattia m întreba:ă ă ă „Juc m?” Şi atunci ne aruncam imediat rani ele pe jos,ă ţ puneam instrumentele deoparte şi începeam s ne juc m înă ă mijlocul drumului. Adesea, dac nu aş fi avut ceasul, ne-ară fi prins noaptea jucându-ne; dar ceasul îmi spunea c suntă conduc tor de trup , c trebuia s muncesc, s câştig baniă ă ă ă ă pentru a tr i, şi atunci îmi puneam harpa pe um rul peă ă care-l sim eam dureros şi repetam îndemnul lui Vitalis.ţ „înainte!”

Am terminat de jucat înainte ca vaca s termine deă p scut şi, când ne-am dus lâng ea, începu s m nânceă ă ă ă

379

mai repede, ca şi cum ar fi vrut s ne spun c înc îi maiă ă ă ă este foame.

— S mai aştept m pu in, spuse Mattia.ă ă ţ— Nu ştii c o vac m nânc toat ziua?ă ă ă ă ă— Numai pu in.ţNe-am luat rani ele şi instrumentele.ţ— Dac i-aş cânta ceva din trompet ?, întreb Mattia,ă ă ă

care nu prea avea astâmp r; în circul Gassot aveam o vacă ă c reia îi pl cea muzica.ă ă

Şi, f r s mai aştepte vreun r spuns, Mattia începu să ă ă ă ă cânte un marş.

La primele note, v cu a ridic privirea spre noi, apoi,ă ţ ă deodat , f r s mai am timp s-o apuc de coarne ca s -iă ă ă ă ă dezleg funia, o lu la goan .ă ă

Am început s fug dup ea, strigând-o. I-am strigat luiă ă Capi s-o opreasc , dar nu po i avea toate talentele: ună ţ câine de v car i-ar fi s rit în fa ; Capi, care era un câineă ă ţă savant, îi s ri la picioare.ă

Bineîn eles c asta nu o opri, ba, dimpotriv , o goni şiţ ă ă mai tare, aşa c ne-am continuat cursa, ea înainte, noiă dup ea.ă

Din fug , i-am strigat de mai multe ori lui Mattia:ă „N t r ule!”, iar el, f r s se opreasc , mi-a r spunsă ă ă ă ă ă ă ă gâfâind: „M po i bate, o merit”.ă ţ

Ne opriser m s mânc m cu vreo doi, trei kilometriă ă ă înaintea unui sat mare, iar vaca, speriindu-se, se îndreptă în goan chiar spre el. Bineîn eles c intr în sat înainteaă ţ ă ă noastr şi, deoarece drumul era drept, am putut vedea, cuă toat distan a, c mai mul i oameni îi bareaz drumul,ă ţ ă ţ ă vrând s-o prind . Atunci, ne-am încetinit pu in goana: vacaă ţ nu va fi pierdut ; nu aveam decât s-o cerem de la cei careă o opriser din goan şi care ne-o vor înapoia.ă ă

Pe m sur ce înaintam, num rul oamenilor ce se adunauă ă ă în jurul vacii noastre se m rea, şi când am ajuns lâng eaă ă se aflau acolo vreo dou zeci de b rba i, femei şi copii, careă ă ţ discutau privindu-ne cum ne apropiam.

380

Îmi imaginam c n-aveam decât s cer vaca pentru a oă ă lua înapoi, dar, în loc s ne-o dea, oamenii ne-au înconjurată şi au început s ne pun întreb ri peste întreb ri: „De undeă ă ă ă veni i?” apoi „De unde ave i vaca asta?”ţ ţ

R spunsurile noastre erau la fel de simple pe cât deă uşoare erau întreb rile; totuşi, ele nu-i convinseser peă ă aceşti oameni şi se ridicaser dou , trei voci care spuneauă ă c furaser m vaca ce ne sc pase şi c trebuia s fimă ă ă ă ă aresta i pân se vor l muri lucrurile.ţ ă ă

Groaza pe care mi-o provoca cuvântul „închisoare” mă tulbur şi ne pierdu: am început s m bâlbâi, s mă ă ă ă ă îng lbenesc şi, deoarece gâfâiam dup cursa pe care oă ă f cusem, nu am putut s m ap r aşa cum s-ar fi cuvenit.ă ă ă ă

Sosi şi poli aiul satului; i se povesti în câteva cuvinte ceţ se întâmplase şi, deoarece situa ia nu i se p rea prea clar ,ţ ă ă declar c ne va închide şi c va duce vaca în grajdulă ă ă jandarmeriei, dup care va vedea el ce e de f cut.ă ă

Am vrut s protestez, Mattia vru s vorbeasc şi el, dară ă ă poli aiul ne ordon s ne inem gura; atunci mi-am amintitţ ă ă ţ de cele întâmplate lui Vitalis cu sergentul de la Toulouse şi i-am spus lui Mattia s nu mai spun nimic.ă ă

Tot satul ne înso i pân la prim rie, unde se aflaţ ă ă închisoarea; am fost înconjura i, împinşi, înghionti i, înjura iţ ţ ţ şi cred c , dac nu era sergentul care ne proteja, am fi fostă ă omorâ i cu pietre, ca şi cum am fi fost cei mai mari ho i,ţ ţ asasini sau piromani. Şi totuşi noi nu comiseser m nicioă crim . Dar, adesea, gloata se comport aşa cum seă ă comporta acum: se ia dup aparen e şi se înverşunează ţ ă contra celor pe care îi are în fa , f r s ştie dac aceştiaţă ă ă ă ă sunt vinova i sau inocen i.ţ ţ

Ajungând la închisoare, am avut un moment de speran ,ţă c ci paznicul prim riei, care era şi temnicer, şi pândar, nuă ă vru la început s ne primeasc . Îmi spuneam c era un omă ă ă cumsecade. Dar poli aiul insist şi temnicerul ced ; trecândţ ă ă prin fa a noastr , deschise o uş care se închidea peţ ă ă dinafar cu dou z voare şi cu o încuietoare mare. Amă ă ă

381

v zut atunci de ce se opusese la început s ne primeasc ;ă ă ă îşi pusese acolo proviziile de ceap la uscat, întinzând-o peă jos. Fur m scotoci i prin buzunare şi sergentul ne lu banii,ă ţ ă cu itele, chibriturile. În acelaşi timp, temnicerul strânse înţ grab ceapa într-un col .ă ţ

Ne-au l sat acolo şi uşa se închise cu un zgomot de fiareă vechi, îngrozitor.

Eram în închisoare. Pentru cât timp?Mattia veni în fa a mea şi-mi spuse:ţ— Loveşte-m , loveşte-m chiar şi în cap, şi tot nu voi fiă ă

destul de pedepsit pentru prostia mea.— Ai f cut prostia, iar eu te-am l sat s-o faci, sunt la felă ă

de vinovat ca tine.— Aş prefera s m loveşti, ar fi mai pu in trist… Biataă ă ţ

noastr vac , vaca prin ului!ă ă ţŞi începu s plâng .ă ăAm încercat s -l consolez, explicându-i c nu era preaă ă

grav dac eram la închisoare. Nu am f cut nimic şi nu ne vaă ă fi greu s dovedim c am cump rat vaca. Bunul veterinară ă ă din Ussel va depune m rturie pentru noi.ă

— Şi dac vom fi acuza i c am furat banii cu care amă ţ ă cump rat vaca, cum vom dovedi c i-am câştigat cinstit?ă ă

Mattia avea dreptate.— Şi apoi, continu Mattia plângând, când vom ieşi dină

aceast închisoare, când ni se va înapoia vaca, suntemă siguri c o vom g si pe tuşa Barberin?ă ă

— De ce s n-o g sim?ă ă— De când ai plecat s-ar putea s fi murit.ăAceste vorbe parc m-au lovit în suflet. Este adev rat că ă ă

tuşa Barberin ar fi putut muri, cu toate c nu avea o vârstă ă la care s admi i uşor ideea mor ii, dar ştiam din propriaă ţ ţ mea experien c -i po i pierde atât de uşor pe cei dragi.ţă ă ţ Nu l-am pierdut pe Vitalis? Cum de nu m gândisem la aşaă ceva?

— De ce nu mi-ai spus asta mai devreme?, l-am întrebat pe Mattia.

382

— Pentru c , atunci când sunt fericit, nu am decât ideiă vesele în capul meu stupid; iar atunci când sunt trist, îmi trec tot felul de gânduri negre prin el; eram aşa de fericit c -i po i oferi vaca tuşei Barberin, c nu vedeam decâtă ţ ă mul umirea tuşei, a noastr , şi eram ame it de fericire.ţ ă ţ

— Capul t u nu este mai prost decât al meu, dragul meuă Mattia, c ci şi eu am avut aceleaşi gânduri; şi eu am fostă ame it de fericire.ţ

— Ah, vaca prin ului!, strig Mattia plângând. Vai deţ ă capul prin ului!ţ

Apoi se ridic brusc şi începu s gesticuleze.ă ă— Dac tuşa Barberin a murit, iar îngrozitorul Barberină

tr ieşte, ce va fi dac ne ia vaca, dac pune mâna pe ea şiă ă ă pe tine?

Sigur c strig tele mul imii şi atmosfera acestei închisoriă ă ţ ne inspiraser aceste gânduri negre, de asemenea poli aiul,ă ţ scrâşnetul z voarelor…ă

Dar Mattia nu se gândea doar la noi, ci şi la vaca noastr .ă— Cine o s -i dea s m nânce? Cine o va mulge? Trecură ă ă ă

astfel mai multe ore. Cu cât trecea timpul, cu atât eram mai trişti.

Am încercat atunci s -l încurajez pe Mattia, explicându-iă c vom fi în curând interoga i.ă ţ

— Şi ce vom spune?— Adev rul.ă— Atunci te vor da pe mâna lui Barberin sau, dac tuşaă

Barberin este singur acas , anchetatorii o vor întreba ce eă ă cu tine, ca s se conving c nu min im şi astfel nu vomă ă ă ţ mai putea s -i facem o surpriz .ă ă

În sfârşit, uşa s-a deschis cu un zgomot metalic ce mi se p ru îngrozitor şi am v zut intrând un domn în vârst , cuă ă ă p rul alb, a c rui figur deschis şi bun ne red imediată ă ă ă ă ă speran a.ţ

— Haide i, pungaşilor, ridica i-v , spuse temnicerul, şiţ ţ ă r spunde i la întreb rile domnului judec tor.ă ţ ă ă

383

— Bine, bine, spuse judec torul, şi-i f cu un semnă ă temnicerului s -l lase singur; vreau s -l interoghez întâi peă ă acesta, şi m ar t cu degetul. Ia-l pe cel lalt şi p zeşte-l; îlă ă ă ă ă voi interoga pe urm .ă

Am crezut c , în aceste condi ii, ar trebui s -l avertizeză ţ ă pe Mattia de ce trebuia s r spund .ă ă ă

— Ca şi mine, domnule judec tor, v va spune adev rul,ă ă ă numai adev rul.ă

— Bine, bine, m întrerupse brusc judec torul, ca şi cumă ă ar fi vrut s -mi taie vorba.ă

Mattia surâse, dar mai înainte avu timp s -mi fac cuă ă ochiul, pentru a-mi spune c m-a în eles.ă ţ

— Sunte i acuza i c a i furat o vac , îmi spuseţ ţ ă ţ ă judec torul privindu-m în ochi.ă ă

Am r spuns c am cump rat aceast vac la târgul dină ă ă ă ă Ussel şi i-am spus numele veterinarului care ne-a ajutat să o alegem şi s ne târguim cu ranul de la care am luat-o.ă ţă

— Vom verifica.— Sper c aceast verificare va face dovada nevinov ieiă ă ăţ

noastre.— Şi de ce a i cump rat o vac ?ţ ă ă— Ca s-o oferim cadou femeii care mi-a fost odat doic ,ă ă

pentru a-i mul umi astfel pentru grija şi dragostea cu careţ m-a crescut.

— Şi care este numele acestei femei?— Tuşa Barberin, de la Chavanon.— Este nevasta unui zidar care a fost accidentat acum

câ iva ani la Paris?ţ— Da, domnule judec tor.ă— Vom verifica.Dar nu am reac ionat la aceast afirma ie aşa cum amţ ă ţ

f cut-o când a fost vorba de veterinarul din Ussel.ăV zându-mi încurc tura, judec torul m bombard cuă ă ă ă ă

mai multe întreb ri; am fost astfel nevoit s -i spun c , dacă ă ă ă o va întreba despre mine pe tuşa Barberin, tot ceea ce mi-

384

am propus s realizez va c dea balt , nu va mai fi nicioă ă ă surpriz .ă

Totuşi, am sim it o mare uşurare: dac judec torul oţ ă ă cunoştea pe tuşa Barberin şi voia s-o întrebe ce s-a întâmplat cu mine, înseamn c tr ia, c era bine.ă ă ă ă

Am sim it şi o mare bucurie când judec torul mi-a spusţ ă c Barberin s-a întors de câtva timp la Paris.ă

Asta m-a f cut atât de fericit, încât am g sit cuvinteleă ă potrivite ca s -l conving c depozi ia veterinarului eraă ă ţ suficient pentru a demonstra c nu furaser m vaca.ă ă ă

— Şi de unde a i luat banii necesari ca s-o cump ra i?ţ ă ţ Aceasta era întrebarea care-l speriase cel mai tare pe Mattia când se gândise c ne va fi pus .ă ă

— I-am câştigat.— Unde? Cum?I-am explicat cum, de la Paris la Varses şi de la Varses la

Mont-Dore, am reuşit s câştig m b nu cu b nu .ă ă ă ţ ă ţ— Ce f cea i la Varses?ă ţAceast întrebare m oblig la o nou povestire; cândă ă ă ă

judec torul a auzit c am fost îngropat de viu în minaă ă Truyère, m opri şi, cu o voce mai cald , aproape amical ,ă ă ă m întreb :ă ă

— Care dintre voi este Rémi?— Eu, domnule judec tor.ă— Cum o po i dovedi? Poli aiul mi-a spus c nu ai niciunţ ţ ă

fel de acte.— Nu, domnule judec tor.ă— Atunci, povesteşte-mi cum s-a întâmplat catastrofa de

la Varses. Am citit în ziare despre ea; dac nu eştiă adev ratul Rémi, nu m vei putea înşela. Te ascult, deciă ă vezi ce faci.

Tutuirea judec torului mi-a dat curaj. Îmi d deam seamaă ă c nu are nimic împotriva noastr .ă ă

Când mi-am terminat povestirea, judec torul m-a privită îndelung, cu ochii blânzi şi emo iona i. Îmi imaginam c -miţ ţ ă va spune c ne d drumul, dar n-a fost aşa. F r s maiă ă ă ă ă

385

spun vreun cuvânt, m-a l sat singur. F r îndoial c îl vaă ă ă ă ă ă interoga şi pe Mattia, s vad dac povestirile noastreă ă ă coincid.

Am r mas destul timp cu gândurile mele, dar în cele dină urm , judec torul reveni cu Mattia.ă ă

— Am s m informez la Ussel, ne spuse el, şi dac , aşaă ă ă cum sper, spusele voastre se vor confirma, mâine ve i fiţ puşi în libertate.

— Şi vaca noastr ?, întreb Mattia.ă ă— O s v-o dau înapoi.ă— Nu asta vreau s spun, r spunse Mattia. Cine îi va daă ă

s m nânce? Cine o va mulge?ă ă— Fii liniştit, copile.Şi Mattia se linişti.— Dac vaca este muls în seara asta de cineva, n-amă ă

putea s bem laptele? Ar fi foarte bun la cin .ă ăDup ce judec torul plec , i-am anun at lui Mattia celeă ă ă ţ

dou veşti bune care m f ceau s uit c suntem înă ă ă ă ă închisoare: tuşa Barberin tr ia, iar Barberin era la Paris.ă

— Vaca prin ului îşi va face intrarea triumfal , spuseţ ă Mattia.

Şi, vesel dintr-o dat , începu s danseze şi s cânte: l-amă ă ă luat de mâini şi am început şi eu s dansez, iar Capi, careă pân atunci st tuse într-un col trist şi neliniştit, veni întreă ă ţ noi, luând pozi ia sa obişnuit pe labele din spate. Amţ ă început to i un dans îndr cit, iar temnicerul, speriat,ţ ă probabil, din cauza cepei, veni s vad dac nu neă ă ă revoltasem.

Ne spuse s t cem, dar nu pe un ton brutal ca atunciă ă când venise cu judec torul.ă

Am în eles c pozi ia noastr nu era prea rea şi am avutţ ă ţ ă imediat dovada c nu ne înşelasem, c ci se întoarseă ă aducându-ne un castron mare plin cu lapte, laptele vacii noastre. Dar asta nu fu totul; ne mai aduse o pâine mare, alb , şi o bucat de friptur rece, care, ne spuse el, neă ă ă fuseser trimise de judec tor.ă ă

386

Cred c prizonierii de aici nu fuseser niciodat trata iă ă ă ţ mai bine decât noi; în timp ce mâneam friptura şi beam laptele, mi-am revizuit p rerile despre închisori: sigur că ă erau mult mai bune decât îmi imaginasem pân atunci.ă

Aceasta fu şi p rerea lui Mattia.ă— S dejunezi şi s cinezi f r s pl teşti, spuse elă ă ă ă ă ă

râzând, sta se cheam noroc!ă ăAm vrut s -l sperii şi l-am întrebat:ă— Şi dac veterinarul a murit, cine va depune m rturieă ă

pentru noi?— Astfel de idei nu- i trec prin minte decât atunci cândţ

eşti trist şi descurajat, îmi r spunse el f r s se supere,ă ă ă ă dar cred c acum nu-i momentul pentru aşa ceva.ă

387

30 Tuşa Barberin

oaptea petrecut în închisoare nu fu rea; petrecusemă altele şi mai rele în aer liber.N

— De-abia aştept s ajungem cu vaca la tuşa Barberin,ă îmi spuse Mattia.

— Şi eu.La ora opt diminea a, uşa temni ei s-a deschis şi l-amţ ţ

v zut intrând pe judec tor, urmat de prietenul nostru,ă ă veterinarul, care dorise s vin personal s ne pun înă ă ă ă libertate.

În ceea ce-l priveşte pe judec tor, bun tatea lui fa deă ă ţă noi, cei doi prizonieri inocen i, nu se rezum doar la ceea ceţ ă ne oferise în ajun: îmi d du şi o hârtie timbrat pe careă ă erau aşternute câteva rânduri.

— A i fost nebuni, ne spuse el prieteneşte, s-o porni i aşaţ ţ pe drumuri; iat un permis pe care primarul vi l-a eliberată ca s fi i la ad postul legii de-acum înainte. C l torie bun ,ă ţ ă ă ă ă copii!

Şi judec torul ne-a strâns mâinile. La rândul lui,ă veterinarul ne-a îmbr işat.ăţ

Intraser m ca nişte p c toşi şi acum plecam triumf tori,ă ă ă ă ducându-ne vaca de funie şi mergând cu capul sus. raniiŢă care st teau pe la por i ne priveau acum cu simpatie.ă ţ

— Nu regret decât un lucru, spuse Mattia, c poli aiulă ţ care ne-a arestat nu este aici s ne vad trecând.ă ă

— Bine c-am putut dovedi c s-a înşelat, dar şi noiă suntem vinova i c nu ne-am gândit c avem nevoie deţ ă ă acte care s dovedeasc oamenilor cine suntem. La Paris ară ă fi fost uşor s le ob inem.ă ţ

388

Primiser m o lec ie prea ustur toare ca s ne permitemă ţ ă ă s mai d m drumul vacii. Era blând v cu a noastr , dar şiă ă ă ă ţ ă foarte sperioas .ă

Am ajuns în satul în care dormisem cu Vitalis; de aici nu mai aveam decât s travers m landa pentru a ajunge peă ă coasta ce coboar la Chavanon.ă

Trecând pe uli a principal a satului şi chiar prin fa aţ ă ţ casei din care Zerbino şterpelise o bucat de pâine, mi-aă venit o idee pe care i-am spus-o imediat şi lui Mattia.

— Ştii c i-am promis cl tite la tuşa Barberin, dar ca să ţ ă ă fac cl tite este nevoie de unt, f in şi ou .ă ă ă ă ă

— Trebuie s fie foarte bune.ă— Te cred c sunt bune; ai s vezi; se ruleaz şi- i umpliă ă ă ţ

gura cu ele, dar poate c tuşa Barberin nu are nici unt, niciă f in , c ci nu este bogat ; dac i-am duce noi?ă ă ă ă ă

— Este o idee extraordinar .ă— Atunci, ine vaca, vezi s nu- i scape, iar eu am sţ ă ţ ă

intru într-o pr v lie s cump r unt şi f in . În ceea ceă ă ă ă ă ă priveşte ou le, chiar dac tuşa nu are, o s împrumute deă ă ă la vreo vecin , c ci noi am putea s le spargem pe drum.ă ă ă

Am intrat într-o pr v lie din centrul satului şi amă ă cump rat o jum tate de kilogram de unt şi un kilogram deă ă f in , apoi am pornit-o din nou la drum.ă ă

Aş fi vrut s nu gr bim vaca, dar de-abia aşteptam să ă ă ajung şi, f r s vreau, am lungit pasul.ă ă ă

Înc zece kilometri, opt, şase, dar, lucru curios, drumulă mi se p rea mai lung acum, când m apropiam de tuşaă ă Barberin, decât atunci când m desp r isem de ea, deşi înă ă ţ acea zi ploaia m runt şi rece, pe care mi-o aminteamă ă foarte bine, m udase pân la piele.ă ă

Eram emo ionat, nu mai aveam astâmp r şi priveam totţ ă timpul ceasul.

— Ce zici, nu-i aşa c este o regiune frumoas ?, l-amă ă întrebat pe Mattia.

— Copacii nu prea te împiedic s vezi…ă ă

389

— Când vom coborî coasta spre Chavanon, ai s vezi tuă copaci frumoşi: stejari, castani.

— Cu castane?— Pe cuvânt! În curtea tuşei Barberin se afl un p ră ă

cocârjat pe care îl po i c l ri, care face nişte pere aşa deţ ă ă mari şi gustoase… ai s vezi!ă

Şi dup fiecare lucru pe care-l descriam ad ugam: „Ai să ă ă vezi!” De bun credin , îmi imaginam c -l conduc peă ţă ă Mattia spre un t râm minunat.ă

De fapt, nu aşa era pentru mine?Aici mi se deschiseser ochii spre lumin . Aici avusesemă ă

sentimentul vie ii, aici fusesem atât de fericit, aici fusesemţ iubit şi iubisem la rândul meu.

Şi toate aceste prime impresii, devenite şi mai vii din cauza amintirii suferin elor prin care trecusem în via a meaţ ţ aventuroas , îmi reveneau în minte, se buluceau în sufletulă şi capul meu, pe m sur ce ne apropiam de sat. Mi seă ă p rea c aerul de aici are un miros deosebit, care mă ă ă ame ea; vedeam totul în roz.ţ

Şi, cuprins de aceast be ie, Mattia se întorcea şi el (dară ţ numai în imagina ie, din p cate) în ara unde se n scuse.ţ ă ţ ă

— Dac ai s vii la Lucea, îmi spunea el, am s - i ar t şiă ă ă ţ ă eu lucruri frumoase, ai s vezi.ă

— Vom merge la Lucea dup ce-i vom vedea peă Etiennette, Liza şi Benjamin.

— Vrei s vii la Lucea?ă— Şi tu ai venit cu mine la tuşa Barberin, am s vin cuă

tine, s-o v d pe mama ta, pe sora ta, Cristina, pe care o voiă duce în bra e, dac nu este prea mare. Va fi sora mea.ţ ă

— Oh! Rémi!Şi nu putu s mai spun nimic, atât era de emo ionat.ă ă ţTot discutând şi mergând repede am ajuns în vârful

colinei unde începe coasta care, pe un drum şerpuit, te duce la Chavanon, trecând prin fa a casei tuşei Barberin.ţ

Mai aveam câ iva paşi pân la locul unde-i cerusem luiţ ă Vitalis permisiunea s m aşez pe parapet pentru a priviă ă

390

casa tuşei Barberin, pe care credeam c n-am s-o mai v dă ă niciodat .ă

— ine funia, i-am spus lui Mattia.ŢŞi dintr-un salt am fost pe parapet; nimic nu se

schimbase în valea noastr ; avea acelaşi aspect. Intre două ă pâlcuri de copaci am z rit acoperişul casei tuşei Barberin.ă

— Ce este?— Acolo, acolo…Veni lâng mine, dar f r s se suie al turi de mine.ă ă ă ă ă

V cu a începu s pasc iarba de lâng parapet.ă ţ ă ă ă— Urm reşte-mi mâna, i-am spus, uite casa tuşeiă

Barberin, uite p rul, iar acolo era gr dina mea.ă ăMattia, care nu privea ca mine, având în minte toate

amintirile copil riei, nu vedea mare lucru, dar nu spuneaă nimic.

În acel moment, un fum g lbui se ridic pe coşul casei şi,ă ă deoarece nu era vânt, se în l drept în aer.ă ţă

— Tuşa Barberin este acas , am spus.ăO briz uşoar trecu printre copaci şi aduse fumul spreă ă

noi; mirosea a frunze de stejar.Atunci am sim it c -mi dau lacrimile şi, s rind jos de peţ ă ă

parapet, l-am îmbr işat pe Mattia. Capi îmi s ri în bra e, iarăţ ă ţ eu îl îmbr işai şi pe el. Mattia o s rut pe v cu pe frunte.ăţ ă ă ă ţă

— S coborâm repede, am spus.ă— Dac tuşa Barberin este acas , cum facem atunci cuă ă

surpriza?, a întrebat Mattia.— Vei intra singur, îi spui c -i aduci o vac din parteaă ă

prin ului, şi când te va întreba despre ce prin este vorba,ţ ţ voi ap rea eu.ă

— Ce p cat c nu putem s ne facem intrarea cu muzic ,ă ă ă ă ar fi fost foarte frumos!

— Mattia, gata cu prostiile!— Fii liniştit, n-am de gând s reîncep; dar dac s lbaticaă ă ă

asta ar fi iubit muzica, un marş ar fi fost foarte potrivit într-un asemenea moment!

391

Când am ajuns la o cotitur a drumului care se afla chiară deasupra casei tuşei Barberin, am v zut o bonet alb înă ă ă curte; era chiar tuşa; deschise poarta, ieşi pe uli şi seţă îndrept spre sat.ă

M-am oprit şi i-am ar tat-o lui Mattia.ă— Pleac , spuse el. Cu surpriza noastr cum r mâne?ă ă ă— O s g sim alta.ă ă— Care?— Nu ştiu.— Dac ai striga-o?!ăTenta ia era foarte puternic , dar am rezistat; de luni deţ ă

zile m preg team pentru surpriz , nu puteam renun a aşaă ă ă ţ de uşor la ea.

Am ajuns în fa a por ii vechii mele case şi am intrat aşaţ ţ cum intram alt dat .ă ă

Cunoscând bine obiceiurile tuşei Barberin, ştiam c uşaă nu este închis decât cu z vorul şi c puteam intra în cas ;ă ă ă ă dar mai întâi trebuia s punem vaca în grajd, pe care l-amă g sit, ca alt dat , plin doar de vreascuri. L-am strigat peă ă ă Mattia şi, dup ce am legat vaca în fa a ad p toarei, amă ţ ă ă aşezat repede vreascurile, care nu erau prea multe, într-un col .ţ

— Acum, i-am spus lui Mattia, vom intra în cas ; am să ă m instalez în fa a vetrei pentru ca tuşa Barberin s mă ţ ă ă g seasc acolo. Deoarece poarta scâr âie când esteă ă ţ împins , ai s ai timp s te ascunzi în spatele patuluiă ă ă împreun cu Capi şi nu m va vedea decât pe mine; cât deă ă surprins va fi!ă

Lucrurile se petrecur întocmai. Am intrat în cas şi m-ă ăam aşezat în fa a vetrei, în acelaşi loc unde îmi petrecusemţ alt dat lungi seri de iarn . Deoarece nu puteam s -mi taiă ă ă ă p rul lung, l-am ascuns sub gulerul hainei şi, ghemuindu-ăm , m-am f cut cât am putut de mic, ca s sem n cât maiă ă ă ă mult cu micu ul Rémi al tuşei Barberin.ţ

Din locul unde st team vedeam poarta şi nu m temeamă ă c-am putea fi surprinşi de tuşa Barberin!

392

Priveam în jurul meu. Mi se p rea c p r sisem casa doară ă ă ă în ajun: nimic nu se schimbase, totul era la locul lui; pân şiă hârtia cu care fusese lipit geamul spart de mine r m seseă ă aceeaşi, cu toate c era foarte afumat şi îng lbenit .ă ă ă ă

Dac aş fi îndr znit s -mi p r sesc locul, mi-ar fi f cută ă ă ă ă ă pl cere s privesc de aproape fiecare obiect, dar, deoareceă ă tuşa Barberin putea ap rea dintr-un moment într-altul,ă trebuia s r mân pe loc…ă ă

Deodat , am z rit boneta alb şi poarta a scâr âit.ă ă ă ţ— Ascunde-te repede, i-am spus lui Mattia. Eu m-am

f cut mic de tot.ăUşa se deschise. Tuşa Barberin m v zu din prag.ă ă— Cine este acolo?, întreb ea.ăAm privit-o f r s r spund, şi ea, la rândul ei, m priviă ă ă ă ă

îndelung.Deodat , mâinile începur s -i tremure.ă ă ă— Dumnezeule, murmur ea, Dumnezeule, este posibil,ă

Rémi?M-am ridicat şi, fugind spre ea, am luat-o în bra e.ţ— Mam !ă— B iatul meu, este chiar b iatul meu!ă ăAm avut nevoie de câteva minute pentru a ne reveni şi a

ne şterge ochii.— Bineîn eles, spuse ea, dac nu m-aş fi gândit totţ ă

timpul la tine, nu te-aş fi recunoscut; te-ai schimbat, ai crescut, eşti mai zdrav n!ă

0 r suflare în buşit îmi aminti c Mattia era ascuns înă ă ă ă spatele patului; l-am strigat şi a venit spre noi.

— Acesta-i Mattia, i-am spus, fratele meu.— Ah! i-ai g sit deci p rin ii?, strig tuşa Barberin.Ţ ă ă ţ ă— Nu, vreau s spun c este camaradul meu, prietenulă ă

meu; uite-l şi pe Capi, camaradul şi prietenul meu, de asemenea; salut-o pe mama camaradului t u, Capi!ă

Capi se ridic pe labele din spate şi, punându-şi unaă dintre l bu ele din fa pe inim , se înclin grav, ceea ce oă ţ ţă ă ă

393

f cu s râd din toat inima pe tuşa Barberin, dându-iă ă ă ă lacrimile.

Mattia, care nu avea aceleaşi motive ca mine s fieă emo ionat, mi-a f cut semn s nu uit m de surpriz .ţ ă ă ă ă

— Dac vrei s mergem pu in în curte, i-am spus tuşeiă ă ţ Barberin, vreau s -i ar t lui Mattia p rul cocârjat.ă ă ă

— Putem s mergem şi în gr din , c ci am p strat-o aşaă ă ă ă ă cum ai aranjat-o tu, s-o g seşti neschimbat când te veiă ă întoarce, c ci întotdeauna am crezut, contrazicându-i peă to i, c te vei întoarce într-o bun zi.ţ ă ă

— Şi napul porcesc pe care l-am plantat a fost bun?— Deci tu mi-ai f cut aceast surpriz . Eram sigur ,ă ă ă ă

întotdeauna i-a pl cut s faci surprize.ţ ă ăSosie momentul.— Şi grajdul a r mas la fel dup plecarea Roşcatei? amă ă

întrebat eu; îmi aduc aminte c era ca mine şi nu voia cuă niciun chip s plece.ă

— Nu, bineîn eles, pun acolo acum vreascurile.ţDeoarece ne aflam chiar în fa a grajdului, tuşa Barberinţ

împinse uşa şi, deodat , v cu a noastr , c reia îi era foameă ă ţ ă ă şi care credea c -i aducem de mâncare, începu să ă mugeasc .ă

— O vac , o vac în grajd! strig tuşa Barberin.ă ă ăAtunci, nemaiputând s ne ab inem, Mattia şi cu mineă ţ

am izbucnit în râs.Tuşa Barberin ne-a privit uimit , dar instalarea acesteiă

vaci în grajd era un lucru atât de extraordinar, încât, cu tot râsul nostru, nu în elegea nimic.ţ

— Este o surpriz , o surpriz pentru tine, asem n toareă ă ă ă celei cu napii porceşti, nu-i aşa?

— O surpriz , repeta ea, o surpriz !ă ă— Nu am vrut s m întorc cu mâinile goale la tuşaă ă

Barberin, care a fost aşa de bun cu micul ei Rémi, copilulă abandonat. Atunci, gândindu-m la ce- i poate fi maiă ţ folositor, am socotit c ai nevoie de o vac pentru a oă ă

394

înlocui pe Roşcata şi, la târgul din Ussel, am cump rat-o peă aceasta, cu banii câştiga i de Mattia şi de mine.ţ

— Oh, Doamne, ce copii buni!, strig tuşa Barberină îmbr işându-m .ăţ ă

Apoi am intrat în grajd pentru ca tuşa Barberin s poată ă examina vaca noastr , care acum era a ei. La fiecareă am nunt pe care-l descoperea, tuşa Barberin scotea câte oă exclama ie de mul umire şi de admira ie.ţ ţ ţ

— Ce vac frumoas !ă ăDeodat se opri în loc şi m întreb :ă ă ă— Spune, te-ai îmbog it?ăţ— Da, spuse Mattia râzând, ne-au mai r mas cincizeci şiă

opt de centime.Şi tuşa Barberin continu s repete aceleaşi cuvinte, caă ă

un refren:— Ce copii buni!Îmi f cea pl cere s v d c se gândeşte nu numai laă ă ă ă ă

mine, ci şi la Mattia, şi c în inima ei era loc pentruă amândoi, în acest timp, v cu a noastr continua să ţ ă ă mugeasc .ă

— Cere s fie muls , spuse Mattia.ă ăAm fugit imediat în cas s aduc g leata de tabl curată ă ă ă ă

în care se mulgea alt dat Roşcata şi pe care o v zusem laă ă ă locul ei, cu toate c demult timp nu mai era o vac înă ă grajdul tuşei Barberin.

Am adus g leata plin cu ap pentru a sp la ugerulă ă ă ă v cu ei care era plin de praf.ă ţ

Ce satisfac ie avu tuşa Barberin când v zu g leata peţ ă ă trei sferturi plin cu un lapte spumos!ă

— Cred c va da mai mult lapte decât Roşcata!ă— Şi ce lapte bun, spuse Mattia, miroase a flori de

portocal. Tuşa Barberin îl privi pe Mattia ciudat, întrebându-l ce şi cum este portocalul.

— Este un fruct tare bun; din el se face un suc pe care-l bei la spital când eşti bolnav, spuse Mattia, c ruia îi pl ceaă ă s -şi împ rt şeasc cunoştin ele.ă ă ă ă ţ

395

Dup ce vaca a fost muls , i s-a dat drumul în curte ca să ă ă pasc , iar noi am intrat în cas , unde, atunci când venisemă ă s iau g leata, pusesem pe mas , la loc de cinste, untul şiă ă ă f ina. Când tuşa Barberin v zu aceast nou surpriz ,ă ă ă ă ă începu din nou cu exclama iile ei, dar am întrerupt-o:ţ

— Acestea sunt atât pentru noi, cât şi pentru tine. Muream de foame şi mi-era poft de cl tite. Î i aduci aminteă ă ţ cum am fost întrerup i la ultimul l sat de sec pe care l-amţ ă petrecut aici şi cum untul pe care-l întrebuin ai s faciţ ă cl titele a fost folosit pentru a pr ji ceapa în tigaie? De dataă ă aceasta nu vom mai fi deranja i.ţ

— Ai aflat, deci, c Barberin este la Paris? întreb tuşa.ă ă— Da.— Şi ştii ce face acolo?— Nu.— Este dus în leg tur cu tine.ă ă— Cu mine? am întrebat speriat.Dar, mai înainte de a spune ceva, tuşa Barberin îl privi pe

Mattia ca şi cum n-ar fi îndr znit s vorbeasc în prezen aă ă ă ţ lui.

— Oh, po i vorbi în prezen a lui Mattia, i-am spus c esteţ ţ ţ ă ca şi un frate pentru mine: tot ce m priveşte pe mine, îlă priveşte şi pe el.

— Este cam greu de explicat, spuse tuşa.Îmi d deam seama c nu-i f cea pl cere s povestească ă ă ă ă ă

şi, nevrând s-o oblig s vorbeasc în fa a lui Mattia deă ă ţ team c m va refuza, ceea ce l-ar fi întristat pe prietenulă ă ă meu, am hot rât s aştept pu in înainte de a afla de ce seă ă ţ dusese Barberin la Paris.

— Barberin trebuie s se întoarc curând? am întrebată ă eu.

— Oh, nu, bineîn eles.ţ— Atunci nu este nicio grab , s ne vedem de cl titeleă ă ă

noastre şi ai s -mi spui mai târziu şi de ce s-a dus Barberină la Paris, şi ce leg tur are cu mine; cum nu aveam a neă ă

396

teme c se întoarce s -şi pr jeasc ceapa în tigaia noastr ,ă ă ă ă ă avem tot timpul. Ai ou ?ă

— Nu, pentru c nu mai am g ini.ă ă— Nu am adus ou pentru c ne-a fost team s nu leă ă ă ă

spargem. Nu po i împrumuta de la cineva?ţTuşa p ru cam încurcat şi în elesei c împrumutaseă ă ţ ă

adesea şi c nu mai îndr znea s mai cear .ă ă ă ă— Este mai bine s m duc s cump r eu singur; în acestă ă ă ă

timp s preg teşti coca; g sesc tot la Soquet, nu-i aşa? Dauă ă ă o fug ! Pune-l pe Mattia s - i fac surcele, se pricepe deă ă ţ ă minune s taie lemne.ă

Şi la Soquet am cump rat nu numai dou sprezece ou , ciă ă ă şi o buc ic de sl nin .ăţ ă ă ă

Când m-am întors, f ina fusese amestecat cu laptele şiă ă nu mai trebuia decât s pun ou le. Este adev rat c ar fiă ă ă ă ă fost nevoie de ceva timp ca aluatul s creasc , dar ne eraă ă prea foame s mai aştept m; dac o s ne cad pu in camă ă ă ă ă ţ greu, stomacurile noastre erau destul de solide pentru a nu se plânge.

— Oh, spuse tuşa Barberin, b tând coca, dac eşti ună ă b iat aşa de bun, cum de nu ne-ai trimis veşti despre tine?ă Ştii c am crezut de multe ori c ai murit? C ci îmiă ă ă spuneam: dac Rémi mai este în via , i-ar scrie tuşeiă ţă Barberin.

— Tuşa Barberin nu era singur ; ştiam c nu poate citiă ă ce-i voi scrie şi c exista şi un nene Barberin de care mi-eraă team , care era st pânul casei şi care o dovedise din plin,ă ă vânzându-m într-o zi pe patruzeci de franci unui b trână ă muzicant.

— Nu trebuie s mai vorbeşti despre asta, Rémi.ă— Spun asta nu pentru a m plânge, vreau doar s - iă ă ţ

explic de ce nu i-am scris; îmi era team c , dac voi fiţ ă ă ă descoperit, voi fi din nou vândut. Iat de ce, atunci când l-ăam pierdut pe bietul muzicant, care era un om atât de bun, nu i-am scris.ţ

— Oh! B trânul muzicant a murit?ă

397

— Da, şi l-am plâns din tot sufletul, c ci, dac azi ştiuă ă câte ceva, dac -mi pot câştiga existen a, lui i-o datorez.ă ţ Dup aceea am g sit nişte oameni la fel de buni care m-auă ă luat la ei şi am muncit pentru ei; dar, dac i-aş fi scrisă ţ „sunt gr dinar la Glacière”, ar fi venit s m caute şi le-ar fiă ă ă cerut bani acestor oameni buni. Nu doream niciuna, nici alta.

— Da, în eleg.ţ— Dar asta nu m-a împiedicat s m gândesc la tine cândă ă

eram nefericit; mi s-a întâmplat de câteva ori, şi atunci o chemam în ajutor pe tuşa Barberin. În ziua în care am fost liber s fac ce vreau, am pornit la drum s vin s teă ă ă îmbr işez, nu imediat, este adev rat, dar nu faciăţ ă totdeauna ce vrei, şi-mi venise o idee care nu era uşor de pus în practic . Trebuia s câştig m banii cu care să ă ă ă cump r m v cu a noastr înainte de a i-o oferi, iar baniiă ă ă ţ ă ţ aceştia nu c deau, singuri în buzunarele noastre. A trebuită s cânt m pe tot drumul, melodii vesele, triste, a trebuit să ă ă mergem, s asud m, s ne lipsim de multe lucruri! Dar cuă ă ă cât ne era mai greu, cu atât eram mai mul umi i, nu-i aşa,ţ ţ Mattia?

— Num ram banii în fiecare sear , nu numai pe cei peă ă care-i câştigaser m în ziua aceea, ci şi pe cei pe care-iă adunaser m deja, ca s vedem dac nu se înmul iser .ă ă ă ţ ă

— Oh! Ce copii buni! Ce copii buni!Vorbeam şi, în timp ce tuşa Barberin b tea aluatul pentruă

cl tite, iar Mattia f cea surcele, eu aşezam farfuriile,ă ă cu itele şi paharele pe mas ; m-am dus apoi la fântân sţ ă ă ă umplu ulciorul cu ap .ă

Când am revenit, castronul era plin cu o coc g lbuie, iară ă tuşa Barberin freca tigaia cu o mân de fân; în c min ardeaă ă un foc vesel, pe care Mattia îl între inea, punând vreascţ dup vreasc. Capi, aşezat pe labele din spate, privea dină col ul vetrei la toate aceste preg tiri cu nişte ochi tandri şi,ţ ă deoarece se ardea din când în când, ridica când o l bu ,ă ţă când alta, cu un scâncet scurt. Lumina fl c rilor p trundeaă ă ă

398

în col urile cele mai îndep rtate şi vedeam dansândţ ă personajele de pe perdeaua patului care, în copil rie, mă ă speriaser adesea când m trezeam în nop ile cu lună ă ţ ă plin .ă

Tuşa Barberin puse tigaia pe foc şi, dup ce lu o bucată ă ă de unt cu vârful cu itului, o f cu s alunece în tigaie, undeţ ă ă se topi imediat.

— Ce bine miroase, spuse Mattia, care st tea cu nasulă deasupra focului, f r s se team c se arde.ă ă ă ă ă

Untul începu s sfârâie.ă— Cânt , strig Mattia, oh, trebuie s -l acompaniez!ă ă ăPentru Mattia totul trebuia s se fac cu muzic ; îşi luă ă ă ă

vioara şi, încet, în surdin , îşi potrivi arcuşul dup cânteculă ă tig ii, ceea ce o f cu pe tuşa Barberin s râd în hohote.ă ă ă ă

Dar momentul era prea solemn pentru a ne l sa cuprinşiă de-o bucurie nepotrivit ; tuşa Barberin cufund polonicul înă ă castronul cu coc , de unde îl scoase plin cu o past dens ,ă ă ă o v rs în tigaie, şi untul topit, care se retr gea din fa aă ă ă ţ acestei inunda ii albe, o înconjur cu un cerc rumen.ţ ă

La rândul meu m-am aplecat deasupra tig ii. Dup ună ă timp, tuşa Barberin d du un bobârnac cozii tig ii, apoi, cu oă ă mişcare iute a mâinii, arunc cl tita în aer, speriindu-l peă ă Mattia. Dar acesta nu avea de ce s se team . Dup ce aă ă ă f cut o rota ie în aer, cl tita c zu în tigaie, cu fundul în sus,ă ţ ă ă ar tându-şi partea rumenit .ă ă

Nu am avut timp decât s iau o farfurie, şi cl titaă ă alunec , pr jit şi pe cealalt parte, cu uşurin din tigaie.ă ă ă ă ţă

I-o dau lui Mattia, care-şi arde degetele, buzele, limba şi gâtlejul; dar ce importan are! Nici nu se gândeşte la aşaţă ceva!

— Ah, ce bun este, spuse el cu gura plin .ă ăAcum este rândul meu s -mi întind farfuria şi s m ard,ă ă ă

dar, la fel ca Mattia, nici nu m gândesc la asta.ăA treia cl tit este rumenit , şi Mattia întinde farfuria, dară ă ă

Capi scoate un l trat puternic; este rândul lui şi, deoareceă aşa este drept, Mattia îi ofer lui cl tita, scandalizând-o peă ă

399

tuşa Barberin, care are pentru animale indiferen aţ oamenilor de la ar şi nu în elege s i se dea unui câine sţ ă ţ ă ă m nânce „creştineşte”. Ca s-o liniştesc, îi explic c acestă ă c el este un savant şi c , de altfel, şi el a câştigat o parteăţ ă din banii da i pe v cu ; şi, apoi, este tovar şul nostru,ţ ă ţă ă trebuie s m nânce la fel cu noi, ca noi, mai ales c eaă ă ă spusese c nu se va atinge de cl tite pân nu ne va vedeaă ă ă pe noi s tui.ă

Trecu mult timp pân ce foamea, dar mai ales poftaă noastr s fie satisf cut ; totuşi, sosi şi momentul în careă ă ă ă am declarat de comun acord c nu mai mânc m nicioă ă cl tit pân nu gust şi tuşa Barberin.ă ă ă ă

Şi atunci am vrut s facem noi cl titele; eu mai întâi, apoiă ă Mattia. S pun untul şi s v rs coca era uşor, dar nu aveamă ă ă aceeaşi dexteritate s întorc cl titele: una am aruncat-o înă ă cenuş , iar Mattia se trezi cu una fierbinte pe mân .ă ă

Când castronul fu în sfârşit sp lat, Mattia, care observaseă c tuşa Barberin nu voia s vorbeasc în fa a lui „despreă ă ă ţ ceea ce m interesa”, ne spuse c vrea s vad ce faceă ă ă ă v cu a în grajd şi ne l s singuri pe mine şi pe tuşa.ă ţ ă ă

Dac aşteptasem atâta timp, nu o f cusem din lips deă ă ă curiozitate. Numai interesul pentru confec ionarea cl titelorţ ă m f cuse pentru moment s uit aceast propunere.ă ă ă ă

Dac Barberin se dusese la Paris, sunt sigur c o f cuseă ă ă ca s -l g seasc pe Vitalis şi s -i cear restul de bani ce i seă ă ă ă ă cuveneau pentru închirierea mea. Asta era clar. Vitalis murise, deci nu putea pl ti, şi nu mie îmi putea cere bani.ă Dar dac Barberin nu-mi poate cere bani, în schimb mă ă putea cere pe mine, ca s m plaseze oriunde, la oricine, cuă ă condi ia s i se pl teasc bine. Or, acest lucru m interesaţ ă ă ă ă chiar foarte mult, c ci m hot râsem s fac orice numai să ă ă ă ă nu mai ajung pe mâna groaznicului de Barberin; dac vaă trebui, voi p r si Fran a, m voi duce cu Mattia în Italia, înă ă ţ ă America sau la cap tul lumii!ă

Am hot rât, deci, s fiu foarte atent cu tuşa Barberin, nuă ă pentru c nu aveam încrederea în eaă – draga de ea, ştiam

400

cât m iubea, cât de devotat îmi era –, dar îi era fric deă ă ă b rbatul ei,ă – v zusem asta destul de bineă – şi, f r s vrea,ă ă ă dac îi spuneam prea multe, s-ar fi putut s -i spun luiă ă ă Barberin c aflase de la mine, oferindu-i astfel ocazia s mă ă ă g seasc , adic s pun mâna pe mine. Dac se vaă ă ă ă ă ă întâmpla aşa ceva, nu voiam s fie din cauza mea, aşa că ă voi fi foarte atent la ce spun.

Când Mattia ieşi afar , am întrebat-o pe tuşa Barberin.ă— Acum, c suntem singuri, vrei s -mi spui de ceă ă

c l toria lui Barberin la Paris m intereseaz .ă ă ă ă— Desigur, copile, sunt chiar bucuroas s - i spun acestă ă ţ

lucru.— Bucuroas ? Am r mas mirat.ă ăÎnainte de-a începe s -mi povesteasc , tuşa Barberină ă

privi spre uş .ăLiniştit , porni spre mine şi, cu voce înceat şi surâsul peă ă

buze, îmi spuse:— Se pare c familia ta te caut !ă ă— Familia mea?— Da, familia ta, Rémi.— Am o familie? Am o familie, tuş Barberin, eu, copilulă

abandonat!— Se pare c nu ai fost abandonat de bun voie, dacă ă ă

acum eşti c utat!ă— Cum, m caut ? Oh, tuş Barberin, spune, spuneă ă ă

repede, te rog!Apoi, deodat , mi s-a p rut c-am înnebunit şi am strigat:ă ă— Nu, este imposibil, Barberin este cel ce m caut .ă ă— Da, bineîn eles, dar pentru familia ta.ţ— Nu, pentru el, ca s pun din nou mâna pe mine, ca să ă ă

m vând , dar nu va mai reuşi.ă ă— Oh, dragul meu Rémi, cum crezi c eu aş putea s fiuă ă

de acord cu aşa ceva!?— Vrea s te înşele, tuş Barberin.ă ă— Haide, copile, gândeşte-te bine, ascult ce am s - iă ă ţ

spun şi nu te speria degeaba.

401

— Aşa am s fac.ă— Ascult , deci, ce am auzit eu cu urechile mele şi astaă

cred c vei crede, nu? Luni va fi o lun . Treb luiam laă ă ă cuptor, când un b rbat, sau mai bine zis un domn, a intrată în cas , unde se afla Barberin.ă

— Dumneata eşti Barberin?, întreb domnul care vorbeaă cu un accent str in.ă

— Da, eu sunt, r spunse Jérôme.ă— Dumneata ai g sit un copil la Paris, pe strada Breteuil,ă

pe care l-ai luat s -l creşti?ă— Da.— Unde se afl acum acest copil?ă— Ce te intereseaz pe dumneata, îl întreb Jérôme.ă ă

Chiar dac m îndoisem de sinceritatea tuşei Barberin,ă ă acest r spuns amabil al lui Barberin îmi dovedea c tuşaă ă îmi reda exact ce auzise.

— Ştii c din buc t rie se aude tot ce se vorbeşte aici,ă ă ă continu tuşa, şi apoi era vorba despre tine şi voiam să ă ascult ce se spune. Atunci, ca s aud mai bine, m-amă apropiat, dar am c lcat pe-o ramur uscat .ă ă ă

— Nu suntem singuri?, întreb domnul.ă— Este nevasta mea, r spunse Jérôme.ă— Este cam cald aici, mai bine am ieşi pu in s discut mţ ă ă

afar .ăAu plecat amândoi şi abia dup dou , trei ore Jérôme s-aă ă

întors singur. Î i dai seama cât eram de curioas s aflu ceţ ă ă vorbise Jérôme cu domnul acela care poate era tat l t u,ă ă dar Jérôme nu mi-a r spuns la întreb rile pe care i le-amă ă pus. Mi-a spus doar c acel domn nu era tat l t u, dar c teă ă ă ă c uta din partea familiei.ă

— Şi unde se afl familia mea? Cine este aceasta? Am ună tat ? O mam ?ă ă

— Asta l-am întrebat şi eu pe Jérôme. Mi-a r spuns c nuă ă ştie nimic, dar mi-a spus c se va duce la Paris s -lă ă g seasc pe muzicantul acela care te închiriase şi care îiă ă

402

d duse o adres , în strada Lourcine, la un alt muzicant,ă ă Garofoli. Am re inut numele, re ine-le şi tu.ţ ţ

— Le cunosc, fii liniştit ; şi dup ce-a plecat nu i-a maiă ă ţ scris?

— Nu, f r îndoial c înc te mai caut . Domnul acela i-ă ă ă ă ă ăa dat o sut de franci, în cinci monede de aur, şi probabil că ă i-a mai dat şi al i bani. Toate astea şi scutecele frumoase înţ care erai înf şat când ai fost g sit dovedesc c p rin ii t iă ă ă ă ţ ă sunt oameni boga i. Când te-am v zut aşezat acolo, înţ ă col ul vetrei, am crezut c i-ai g sit şi de aceea mi-amţ ă ă închipuit c prietenul t u este chiar fratele t u adev rat.ă ă ă ă

În acel moment, Mattia trecu prin fa a uşii şi l-am strigat.ţ— Mattia, p rin ii mei m caut , am o familie, o familieă ţ ă ă

adev rat .ă ăDar, lucru ciudat, Mattia p ru c nu-mi împ rt şeşteă ă ă ă

bucuria şi entuziasmul.Atunci i-am povestit ceea ce-mi spusese tuşa Barberin.

403

31 Vechea şi noua familie

m dormit pu in în noaptea aceea, chiar dac mţ ă ă bucurasem atât de mult c pot s dorm din nou înă ă patul meu de copil, unde-mi petrecusem atâtea

nop i fericite alt dat , ghemuit în col ul meu, cu p turaţ ă ă ţ ă pân la gât. De câte ori, atunci când fusesem obligat să ă dorm sub cerul înstelat (din p cate, stelele nu suntă frumoase pe orice timp!), înghe at de frigul nop ii sau udatţ ţ pân la piele de roua dimine ii, nu regretasem p tura aceeaă ţ ă c lduroas .ă ă

A

Imediat ce ne-am culcat am adormit, c ci eram tareă obosit de drum şi de noaptea petrecut în închisoare, dară m-am trezit brusc şi n-am reuşit s -mi reg sesc uşoră ă somnul: eram prea neliniştit, prea surescitat.

Familia mea! Când am adormit m gândeam la ea şi câtă timp dormisem visasem la ai mei, tata, mama, fra ii,ţ surorile. În câteva minute tr isem cu cei pe care nici nu-iă cunoşteam şi pe care-i v zusem pentru prima oar abiaă ă atunci, în vis.

Lucru curios, Mattia, Liza, tuşa Barberin, doamna Milligan, Arthur f ceau parte din familia mea, iar tat l meuă ă era Vitalis, care înviase şi era foarte bogat; cât timp fuseser m desp r i i, îi g sise pe Zerbino, pe Dolce, care nuă ă ţ ţ ă fuseser mânca i de lupi, aşa cum crezuser m noi.ă ţ ă

Cred c nu exist cineva care s nu fi avut astfel de vise,ă ă ă când într-un singur minut retr ieşti o întreag via ,ă ă ţă parcurgând distan e imense; toat lumea ştie c , la trezire,ţ ă ă senza iile pe care le-ai tr it sunt înc foarte puternice.ţ ă ă

I-am rev zut, trezindu-m , pe to i cei pe care îi visasem,ă ă ţ ca şi cum aş fi petrecut seara cu ei, şi mi-a fost imposibil să

404

mai adorm. Încetul cu încetul, senza iile din vis şi-auţ pierdut din intensitate şi realitatea a pus st pânire peă mintea mea, inându-m şi mai treaz.ţ ă

Familia mea m c uta; dar pentru ca ei s m g sească ă ă ă ă ă ar fi trebuit s iau leg tura cu Barberin.ă ă

Dar acest gând f cu s mi se întunece bucuria, pentru că ă ă aş fi vrut ca Barberin s nu fie amestecat în fericirea mea.ă Nu uitasem vorbele pe care i le spusese lui Vitalis când mă vânduse acestuia, vorbe pe care mi le-am adus aminte adesea: „Cei ce l-au crescut vor avea un profit; dac nu m-ăaş fi gândit la ce pot câştiga de la p rin ii lui, nu l-aş fi luată ţ niciodat în grija mea!”. Aceste vorbe m f cuser s -i portă ă ă ă ă pic lui Barberin.ă

Nu din mil m culesese Barberin de pe strad . Nu dină ă ă mil m crescuse, ci doar pentru c eram înf şat în scuteceă ă ă ă frumoase, pentru c spera s aib un câştig atunci când mă ă ă ă va înapoia p rin ilor mei. Aceast zi nu sosise aşa deă ţ ă repede cum dorise el, şi atunci m vânduse lui Vitalis; acumă m va vinde tat lui meu.ă ă

Ce diferen între cei doi so i! Tuşa Barberin nu m iubiseţă ţ ă pentru bani. Ah! Cât aş fi vrut s g sesc un mijloc pentru caă ă ea s fie cea care va profita de câştig şi nu Barberin!ă

M-am tot gândit, perpelindu-m în pat; n-am reuşit să ă g sesc nicio solu ie şi reveneam mereu la ideea disperată ţ ă c Barberin va fi cel care m va duce la p rin ii mei şi vaă ă ă ţ încasa recompensa, dup ce i se va mul umi.ă ţ

În sfârşit, trebuia s trec şi prin asta, c ci nu exista altă ă ă solu ie. Mai târziu, când voi fi bogat, va trebui s -iţ ă mul umesc şi s-o recompensez pe tuşa Barberin, marcândţ astfel diferen a din sufletul meu dintre b rbat şi nevasta lui.ţ ă

Pentru moment, trebuia s m ocup de Barberin, trebuiaă ă s -l caut şi s -l g sesc, c ci nu era unul dintre cei care nuă ă ă ă fac un pas f r s dea socoteal unde se duc şi unde pot fiă ă ă ă g si i la nevoie. Tot ce ştia tuşa Barberin era c omul ei eraă ţ ă la Paris: de când plecase nu scrisese nimic, nici nu trimisese vreo ştire despre el prin vreun cons tean, vreună

405

zidar revenit acas ; aceast aten ie delicat nu-i st tea înă ă ţ ă ă fire.

Unde era? Unde locuia? Nu ştia precis, aşa c nu-i puteaă trimite o scrisoare; dar puteam c uta în cartierulă Mouffetard, la dou -trei gazde al c ror nume îl cunoşteam,ă ă şi îl voi g si cu siguran .ă ţă

Trebuia, deci, s plec la Paris şi s -l caut eu pe cel ce mă ă ă c uta.ă

Bineîn eles c pentru mine era o fericire enorm ,ţ ă ă nesperat , s am o familie; dar aceast bucurie, înă ă ă condi iile în care avea loc, era amestecat cu triste e şiţ ă ţ am r ciune.ă ă

Eu sperasem s petrecem câteva zile liniştite, ferici i,ă ţ împreun cu tuşa Barberin, s m joc cu Mattia vechileă ă ă jocuri ale copil riei, dar iat c a doua zi trebuia s plec laă ă ă ă drum.

Pl nuisem s m duc mai întâi la Esnandes, s-o v d peă ă ă ă Etiennette; acum trebuia s renun la aceast c l torie şi laă ţ ă ă ă bucuria de-a o vedea pe cea care fusese atât de bun cuă mine şi afectuoas . Dup ce aş fi v zut-o pe Etiennette, şiă ă ă aş fi trecut şi pe la Benjamin, trebuia s m duc la Dreuzy,ă ă în departamentul Nièvre, pentru a-i da veşti Lizei despre sora şi fra ii ei; dar acum eram nevoit s renun la vechileţ ă ţ mele planuri.

Aproape toat noaptea am petrecut-o gândindu-m laă ă aceste lucruri, spunându-mi ba c nu trebuie s leă ă abandonez nici pe Etiennette, nici pe Liza, ba c trebuie să ă m duc la Paris cât pot de repede pentru a-mi g si familia.ă ă

În sfârşit, am reuşit s adorm f r s fi g sit vreo solu ie,ă ă ă ă ă ţ aceast noapte, care ar fi trebuit s fie cea mai frumoasă ă ă din via a mea, fiind de fapt cea mai agitat şi cea mai reaţ ă din cele a c ror amintire am p strat-o.ă ă

Diminea a, când ne-am adunat to i trei, tuşa Barberin,ţ ţ Mattia şi cu mine, în jurul vetrei unde se înc lzea lapteleă v cu ei noastre, am inut sfat.ă ţ ţ

Ce trebuia s fac?ă

406

Şi le-am povestit pe îndelete neliniştile, nehot rârileă mele.

— Trebuie s te duci imediat la Paris, p rin ii t i te caut ,ă ă ţ ă ă nu-i face s te aştepte, m sf tui tuşa Barberin.ă ă ă

Şi-şi sus inu aceast idee cu diferite motive, care mi seţ ă p reau unele mai conving toare decât celelalte.ă ă

— Atunci, ne-am în eles; vom pleca la Paris, am spus.ţDar Mattia nu aprob deloc aceast hot râre, ba dină ă ă

contr .ă— Crezi c nu trebuie s merg neap rat la Paris?, l-amă ă ă

întrebat. De ce nu-mi spui de ce, aşa cum tuşa Barberin şi-a sus inut punctul de vedere.ţ

Mattia d du din cap.ă— Vezi c sunt destul de tulburat şi nehot rât, ajut -m !ă ă ă ă— Cred, spuse el, c noile tale rude nu trebuie s te facă ă ă

s le ui i pe cele vechi; pân azi, rudele tare erau Liza,ă ţ ă Etiennette, Alexis şi Benjamin, care au fost fra ii şi surorileţ tale, care te-au iubit; dar se iveşte o nou familie, pe careă n-o cunoşti, care nu a f cut nimic pentru tine decât s teă ă lase pe strad , şi, deodat , tu vrei s îi abandonezi pe ceiă ă ă care au fost buni cu tine, pentru cei ce au fost r i cu tine:ă asta mi se pare nedrept.

— Nu trebuie s spui c p rin ii lui Rémi l-au abandonat,ă ă ă ţ îl întrerupse tuşa Barberin; poate c cineva le-a luat copilulă pe care-l plâng şi pe care-l caut de atunci.ă

— Asta nu ştiu; dar ştiu c nenea Acquin l-a luat pe Rémi,ă care era pe moarte la poarta lui, l-a îngrijit ca pe copilul lui, şi c Alexis, Benjamin, Etiennette şi Liza l-au iubit ca peă fratele lor, şi spun c cei ce l-au cules de pe drum auă aceleaşi drepturi la dragostea lui ca şi cei care, voit sau nu, l-au pierdut. Nenea Acquin şi copiii lui l-au iubit de bună voie şi nu-i datorau nimic lui Rémi.

Mattia pronun aceste cuvinte ca şi cum ar fi fostţă sup rat pe mine, f r s m priveasc nici pe mine, nici peă ă ă ă ă ă tuşa Barberin. Asta m întrista, dar îmi d deam totuşiă ă seama de adev rul spuselor lui. De altfel, eram ca aceiă

407

oameni nehot râ i care sunt totdeauna de acord cu cel ceă ţ şi-a spus ultimul p rerea.ă

— Mattia are dreptate, am spus, şi nu m pot duce laă Paris cu sufletul uşor, f r s -i fi v zut pe Benjamin,ă ă ă ă Etiennette şi Liza.

— Dar p rin ii t i?, întreb tuşa Barberin.ă ţ ă ăTrebuia s m hot r sc, încercând s împac pe toată ă ă ă ă ă

lumea.— Nu m voi duce s-o v d pe Etiennette, am spus, pentruă ă

c ar fi un ocol prea mare, şi nici la Benjamin. De altfel,ă Etiennette ştie s scrie şi s citeasc , deci ne putemă ă ă în elege cu ea prin scris; dar înainte de a ne duce la Parisţ vom trece prin Dreuzy, pentru a o vedea m car pe Liza.ă Chiar dac vom întârzia, întârzierea nu va fi prea mare; şi,ă apoi, Liza nu ştie s scrie şi, de fapt, pentru ea m-amă hot rât s fac aceast c l torie. Am s -i vorbesc despreă ă ă ă ă ă Alexis şi, rugând-o pe Etiennette s -mi scrie la Dreuzy, amă s -i citesc scrisoarea…ă

— Bine, spuse Mattia surâzând.Am convenit s plec m a doua zi şi mi-am petrecut ziuaă ă

scriindu-i lui Etiennette o lung scrisoare, explicându-i deă ce nu m duc s-o v d, aşa cum avusesem inten ia.ă ă ţ

A doua zi, înc o dat , a trebuit s suf r triste eaă ă ă ă ţ desp r irii, dar cel pu in nu p r seam Chavanon aşa cumă ţ ţ ă ă f cusem când plecasem cu Vitalis. Am putut s-o îmbr işeză ăţ pe tuşa Barberin şi s -i promit c voi reveni în curând, cuă ă p rin ii mei; toat seara dinaintea plec rii am discutată ţ ă ă despre tot ce-i voi da; nimic nu va fi prea frumos pentru ea, dac urma s fiu bogat, nu-i aşa?ă ă

— Nimic nu va egala vaca, dragul meu Rémi, spuse ea, şi oricât de mari vor fi bog iile tale, nimic nu m va face maiăţ ă fericit decât v cu a pe care mi-ai adus-o.ă ă ţ

Trebuia s ne desp r im şi de draga noastr v cu ;ă ă ţ ă ă ţă Mattia o s rut de nenum rate ori pe bot, ceea ce p rea s -ă ă ă ă ăi plac , c ci la fiecare s rutare voia s -l ling şi ea pe fa .ă ă ă ă ă ţă

408

Iat -ne din nou pe drum, cu rani a în spate şi cu Capi înă ţ frunte; mergeam repede sau, mai degrab , din când înă când, o luam parc la goan , c ci f r s ştiu ce f ceam,ă ă ă ă ă ă ă gr bit s ajung mai repede la Paris, lungeam pasul.ă ă

Mattia, dup ce se inuse o vreme dup mine, îmi atraseă ţ ă aten ia c , dac vom merge tot aşa, vom obosi în curând, şiţ ă ă atunci îmi încetinii mersul, dar, când uitam, iar o luam din nou la picior.

— Cât eşti de gr bit!, îmi spuse la un moment dat Mattia.ă— Este adev rat, dar ar trebui s fii şi tu la fel de gr bit,ă ă ă

doar familia mea va fi a ta.El d du îns din cap. Am fost nec jit şi întristat s v dă ă ă ă ă

acest gest, pe care-l remarcasem de fiecare dat când eraă vorba despre familia mea.

— Nu suntem fra i?ţ— Oh, ba da, dar când este vorba doar de noi, nu mă

îndoiesc de tine, sunt fratele t u ast zi, voi fi şi mâine, oă ă cred, o simt.

— Şi atunci?— De ce crezi c-o s fiu şi fratele fra ilor t i sau ală ţ ă

surorilor tale, dac ai cumva, de ce aş fi fiul tat lui t u şi ală ă ă mamei tale?

— Dar dac am merge la Lucea, eu n-aş fi fratele suroriiă tale, Cristina?

— Ba da, bineîn eles.ţ— Atunci de ce tu s nu fii fratele fra ilor şi suroriloră ţ

mele, dac am?ă— Pentru c nu este acelaşi lucru, chiar deloc.ă— De ce?— Eu n-am fost înf şat în scutece frumoase, spuseă

Mattia.— Şi ce-i cu asta?— Este o mare diferen ; asta schimb totul, şi tu o ştii laţă ă

fel de bine ca şi mine. Am sperat c vei veni la Lucea, dară acum v d bine c tu nu vei avea cum s vii acolo vreodat ;ă ă ă ă ai fi primit de nişte oameni s raci, p rin ii mei, care nu i-ară ă ţ ţ

409

reproşa nimic, c ci ar fi mai s raci decât tine. Dar, dacă ă ă scutecele spun adev rul, cum crede tuşa Barberin şi cumă probabil şi este, p rin ii t i sunt oameni boga i, poate că ţ ă ţ ă sunt şi oameni de vaz ! Atunci, cum crezi c vor primi ună ă s r ntoc ca mine?ă ă

— Dar eu ce sunt, dac nu un pr p dit?ă ă ă— În prezent, dar mâine vei fi fiul lor, iar eu voi r mâneă

tot pr p ditul care sunt ast zi. Te vor trimite la colegiu, veiă ă ă avea profesori, iar eu îmi voi continua drumul de unul singur, amintindu-mi de tine, aşa cum sper c şi tu î i veiă ţ aminti de mine.

— Oh, dragul meu Mattia, cum po i vorbi aşa?ţ— Spun ce gândesc, o mia cara! Iat de ce nu pot fiă

foarte bucuros de bucuria ta, doar din aceast cauz şiă ă numai din aceasta, pentru c ştiu c vom fi desp r i i, înă ă ă ţ ţ timp ce eu crezusem, mai bine zis visasem de zeci de ori, c vom fi mereu împreun , aşa cum suntem ast zi. Oh, nuă ă ă ca nişte s rmani muzican i ai str zii; am fi muncit amândoi,ă ţ ă am fi devenit adev ra i muzicieni, cântând în fa a unuiă ţ ţ public adev rat, f r s ne desp r im niciodat .ă ă ă ă ă ţ ă

— Dar aşa va fi, dragul meu Mattia, dac p rin ii meuă ă ţ sunt boga i, vor fi şi pentru tine ceea ce vor fi şi pentruţ mine; dac m vor trimite la colegiu, vei veni cu mine. Nuă ă ne vom desp r i, vom munci împreun , vom fi tot timpulă ţ ă al turi, vom creşte, vom tr i aşa cum vrei tu şi cum vreauă ă şi eu la fel de mult ca şi tine, te asigur.

— Ştiu c doreşti acest lucru, dar nu vei mai fi st pânulă ă t u ca pân acum.ă ă

— Bine, ascult -m : dac p rin ii mei m caut , astaă ă ă ă ţ ă ă dovedeşte c se intereseaz de mine, nu-i aşa? înseamnă ă ă c m iubesc şi c m vor iubi; dac m iubesc, nu-mi voră ă ă ă ă ă refuza ce le voi cere. Şi ceea ce le voi cere va fi s -i facă ă ferici i pe cei ce au fost buni cu mine, care m-au iubit cândţ am fost singur pe lume: tuşa Barberin, nenea Acquin, pe care-l voi scoate din închisoare, Etiennette, Alexis, Benjamin, Liza şi cu tine; pe Liza o vor lua la ei, o vor da să

410

înve e, o vor vindeca, iar pe tine te vor da la colegiuţ împreun cu mine, dac va fi s m duc la colegiu. Iat cumă ă ă ă ă se vor petrece lucrurile, dac p rin ii mei sunt boga i, şi- iă ă ţ ţ ţ dai seama c voi fi foarte mul umit, dac ar fi boga i,ă ţ ă ţ pentru amândoi.

— Iar eu aş fi foarte bucuros s fie s raci.ă ă— Eşti un prost.— Poate.Şi, f r s mai adauge ceva, Mattia îl strig pe Capi;ă ă ă ă

sosise timpul s ne oprim şi s mânc m; lu în bra e c elulă ă ă ă ţ ăţ şi i se adres ca şi cum ar fi fost o persoan care putea s -lă ă ă în eleag şi s -i r spund .ţ ă ă ă ă

— Nu-i aşa, b trâne Capi, c şi tu ai vrea ca p rin ii luiă ă ă ţ Rémi s fie s raci?ă ă

Auzindu-şi numele, Capi, ca întotdeauna, latr vesel şi-şiă aşez l bu a dreapt pe piept.ă ă ţ ă

— Cu nişte p rin i s raci ne-am continua via a noastră ţ ă ţ ă liber , to i trei! Am merge unde am dori şi n-am avea alteă ţ griji decât s mul umim „onorabilei societ i”.ă ţ ăţ

— Ham! Ham!— Cu nişte p rin i boga i, Capi va fi pus într-o cuşc , înă ţ ţ ă

curte, şi probabil în lan , un lan frumos din o el, dar,ţ ţ ţ oricum, tot lan se cheam , c ci câinii nu au voie s intre înţ ă ă ă apartamentele frumoase.

Eram sup rat pân la un anumit punct c Mattia îmiă ă ă dorea s am p rin i s raci, în loc s fie de acord cu visul peă ă ţ ă ă care mi-l insuflase tuşa Barberin şi pe care-l adoptasem din plin; iar, pe de alt parte, eram bucuros s v d în sfârşit şiă ă ă s în eleg sentimentul ce-i provocase triste eaă ţ ţ – era prietenia, teama de-a ne desp r i, şi nu era numai asta; nuă ţ puteam s fiu sup rat pe el din cauza acestei dovezi deă ă prietenie şi tandre e, c ci Mattia m iubea şi nu se gândeaţ ă ă decât la prietenia noastr , de aceea nu voia s fimă ă desp r i i.ă ţ ţ

Dac n-am fi fost obliga i s ne câştig m pâinea zilnic, aşă ţ ă ă fi gr bit pasul, cu toat opozi ia lui Mattia; dar trebuia să ă ţ ă

411

d m reprezenta ii în satele mari ce se aflau în drumulă ţ nostru şi, aşteptând ca p rin ii mei boga i s -şi împartă ţ ţ ă ă bog iile cu noi, trebuia s ne mul umim cu gologanii peăţ ă ţ care-i câştigam cu greu, ici şi colo, la voia întâmpl rii.ă

Am avut nevoie de mai mult timp decât am crezut pentru a ajunge din departamentul Creuse în Nièvre, adic de laă Chavanon la Dreuzy, trecând prin Aubusson, Montluçon, Moulins şi Decize.

De altfel, în afara pâinii zilnice, mai aveam un motiv care ne obliga s câştig m cât mai mul i bani. Nu uitasem cândă ă ţ îmi spusese tuşa Barberin c toate bog iile nu o vor puteaă ăţ face mai fericit decât o f cusem cu ceea ce îi d ruisem dină ă ă s r cia mea şi doream ca mica Liza s fie la fel deă ă ă bucuroas ca tuşa Barberin. Desigur, îmi voi împ r i bog iaă ă ţ ăţ cu Liza, asta nu se punea la îndoial , cel pu in pentru mine,ă ţ dar pân atunci, înainte de-a fi bogat, doream s -i duc Lizeiă ă un cadou din banii câştiga i de mineţ – cadoul s r ciei.ă ă

La Decize am cump rat o p puş şi un carusel înă ă ă miniatur , care au costat, din fericire, mult mai pu in decâtă ţ vaca.

De la Decize la Dreuzy am putut s ne gr bim, c ci, cuă ă ă excep ia satului Châtillon-en-Bazois, nu am g sit în drumulţ ă nostru decât sate s race; mul i rani nu erau dispuşi s -şiă ţ ţă ă ia din cele necesare pentru a fi generoşi cu nişte muzican iţ de care nici nu le p sa.ă

De la Châtillon am mers pe malul canalului, şi malurile lui împ durite, apa liniştit , şlepurile care înaintau încet traseă ă de cai, toate m-au dus cu gândul în trecut, la vremea fericit când m g seam, împreun cu doamna Milligan şiă ă ă ă Arthur, pe Leb da. Unde se afla oare acum Leb da? Deă ă câte ori, atunci când traversam un canal, n-am întrebat dac nu v zuser trecând un vas de pl cere, care, datorită ă ă ă ă verandei, luxului amenaj rii sale, nu putea fi confundat cuă altul! F r îndoial c doamna Milligan se întorsese înă ă ă ă Anglia, împreun cu Arthur, îns n toşit.ă ă ă

412

Cred c acesta era adev rul sau era normal s fie aşa, şiă ă ă totuşi, de câte ori treceam pe lâng canalul din Nivernaisă m întrebam, când z ream în dep rtare un vas tras de cai,ă ă ă dac nu era Leb da!ă ă

Deoarece era toamn , timpul de mers era mai scurtă decât cel din var , astfel c trebuia s facem în aşa felă ă ă încât s ajungem în satele în care urma s dormim înainteă ă de l sarea serii. Totuşi, cu toate c iu isem pasul, mai alesă ă ţ spre sfârşitul c l toriei, am ajuns la Dreuzy în plin noapte.ă ă ă

Pân la casa m tuşii Lizei nu aveam decât s mergem peă ă ă malul canalului, deoarece b rbatul tuşei Catherine, care eraă paznic la un st vilar, locuia într-o cas construit chiară ă ă al turi de instala ia de care avea grij ; asta ne scurt dină ţ ă ă timp şi am g sit repede casa ce se afla la cap tul satului,ă ă într-o lunc în care fuseser planta i arbori înal i, ce deă ă ţ ţ departe p reau c plutesc în cea .ă ă ţă

Inima b tea s -mi sparg pieptul când m-am apropiat deă ă ă casa a c rei fereastr era luminat de flac ra focului ceă ă ă ă ardea în c min şi care arunca, din când în când, pete roşiiă str lucitoare ce ne desluşeau drumul.ă

Când am ajuns aproape de cas , am v zut c poarta şiă ă ă fereastra erau închise; dar prin fereastra care nu avea nici obloane, nici perdele, am z rit-o pe Liza la mas , al turi deă ă ă m tuşa ei, în timp ce un b rbat, unchiul ei, f r îndoial ,ă ă ă ă ă aşezat în fa a ei, st tea cu spatele la noi.ţ ă

— Sunt la mas , spuse Mattia, este un moment bun. Dară l-am oprit f cându-i un semn cu mâna, f r s -i spun nimică ă ă ă altceva, în timp ce cu cealalt i-am f cut semn lui Capi să ă ă stea liniştit în spatele meu.

Apoi, dându-mi jos harpa de pe um r, m-am preg tit să ă ă cânt.

— Ah, da!, spuse Mattia cu vocea înceat , s cânt m oă ă ă serenad mi se pare o idee foarte bun .ă ă

— Nu tu, numai eu.Şi am interpretat primele note ale serenadei napolitane,

dar f r s cânt şi versurile, pentru c vocea m-ar fi tr dat.ă ă ă ă ă

413

În timp ce cântam o priveam pe Liza, care îşi ridică imediat capul, l sând s i se vad ochii ce str luceau. Euă ă ă ă continuam s cânt.ă

Atunci ea se ridic de pe scaun şi fugi la uş . Nu am avută ă timp decât s -i dau harpa lui Mattia c m-am şi trezit cuă ă Liza în bra e.ţ

Am fost pofti i la cin , apoi, dup ce tuşa Catherine m-aţ ă ă îmbr işat, a pus dou tacâmuri la mas . Dar am rugat-o săţ ă ă ă mai pun un tacâm.ă

— Dac vre i, am spus eu, avem o nou prieten cu noi.ă ţ ă ăŞi am scos din rani p puşa pe care am aşezat-o peţă ă

scaunul ce se afla lâng Liza. Privirea pe care mi-a aruncat-ăo atunci nu am s-o uit niciodat , şi ast zi o mai v d parcă ă ă ă aievea.

414

32 Barberin

ac n-aş fi fost gr bit s ajung la Paris, aş fi r masă ă ă ă mult timp cu Liza; aveam atâtea lucruri s neă spunem unul altuia, dar reuşeam s ne transmitemă

atât de pu ine cu ajutorul limbajului pe care-l foloseam!ţD

Liza voia s -mi povesteasc despre sosirea ei la Dreuzy;ă ă cum unchiul şi m tuşa ei o îndr giser ; cum din cei cinciă ă ă copii pe care-i avuseser , nu mai r m seser cu niciunul,ă ă ă ă nenorociri obişnuite în familiile din Nièvre, unde femeile îşi p r seau propriii copii pentru a deveni doici la Paris; cum oă ă considerau ca pe fiica lor; cum tr ia cu familia lor, care îiă erau ocupa iile, jocurile şi pl cerile: pescuitul, plimb rile cuţ ă ă barca sau prin p dure, care îi ocupau aproape tot timpul,ă deoarece nu se putea duce la şcoal .ă

Şi eu voiam s-o întreb dac avea veşti de la tat l ei şi s -iă ă ă povestesc tot ce mi se întâmplase de când ne desp r isem:ă ţ cum era s mor îngropat de viu în mina unde lucra Alexis şiă cum, ajungând la tuşa Barberin, cea care m crescuse, amă aflat c familia mea m c uta, ceea ce m-a împiedicat să ă ă ă m duc la Etiennette şi la Benjamin, aşa cum aş fi dorit.ă

Bineîn eles c familia mea ocupa locul principal înţ ă aceast povestire, familia mea cea bogat , şi i-am repetată ă Lizei ceea ce-i spusesem lui Mattia, insistând asupra speran elor mele de îmbog ire, care, dac se îndeplineau,ţ ăţ ă ne-ar fi permis tuturor s fim ferici i: tat l şi fra ii ei, dară ţ ă ţ mai ales ea.

Liza, care nu dobândise experien a precoce a lui Mattia şiţ care, din fericire, nu fusese nici la şcoala lui Garofoli, era gata s cread c cei ce erau boga i nu puteau s fie decâtă ă ă ţ ă ferici i şi c bog ia era un talisman care, la fel ca înţ ă ăţ

415

poveşti, î i îndeplinea toate dorin ele. Tat l ei fusese închisţ ţ ă doar pentru c era s rac şi nu-şi putuse pl ti datoria, iară ă ă familia ei fusese desp r it . Nu avea importan cine eraă ţ ă ţă bogat, eu sau ea, era acelaşi lucru, cel pu in în privin aţ ţ rezultatului; am fi fost to i ferici i şi ea nu se gândea decâtţ ţ la acest lucru: ca to i s fim împreun ferici i.ţ ă ă ţ

Nu ne petreceam timpul doar discutând, aşa cum reuşeam noi s discut m, în fa a st vilarului, în vuietulă ă ţ ă apei; ne plimbam to i trei, Liza, Mattia şi cu mine, sau maiţ bine zis to i cinci, c ci domnul Capi şi domnişoara P puşaţ ă ă ne înso eau peste tot.ţ

Drumurile mele de-a lungul şi de-a latul Fran ei, cu Vitalisţ timp de mai mul i ani şi cu Mattia în ultimele luni, mţ ă f cuser s vizitez multe regiuni, dar nu mai v zusemă ă ă ă niciuna atât de ciudat ca cea în care ne g seam acum:ă ă p duri imense, lunci frumoase, stânci, coline, caverne,ă cascade spumegânde, iazuri liniştite, iar în v ile înguste, cuă versan ii dealurilor abrup i, canalul care se strecura prin eleţ ţ şerpuind.

Era superb, nu se auzea decât murmurul apei, cântecul p s rilor sau vuietul vântului care se strecura printreă ă frunzele copacilor ce mi se p reau uriaşi.ă

Este adev rat c , acum câ iva ani, credeam c locul celă ă ţ ă mai frumos era valea Nièvrei, aşa c nu pot s cer s fiuă ă ă crezut prea uşor pe cuvânt. Ceea ce vreau s spun este c ,ă ă peste tot pe unde m plimbam cu Liza, unde ne jucamă împreun , peisajul mi se p rea c are o nespus frumuse eă ă ă ă ţ şi un farmec deosebit, pe care alte peisaje, mai favorizate poate de aşezarea lor, nu le aveau în ochii mei. Am admirat aceast regiune împreun cu Liza şi mi-a r mas în minteă ă ă luminat de bucuria mea de atunci.ă

Seara, ne aşezam în fa a casei, când nu era prea umed,ţ sau în fa a c minului, când cea a era deas , şi, spre mareaţ ă ţ ă pl cere a Lizei, îi cântam la harp . Mattia cânta la vioară ă ă sau la trompet , dar Liza prefera harpa, ceea ce m f ceaă ă ă tare mândru. În momentul în care trebuia s ne ducem laă

416

culcare, Liza îmi cerea s -i cânt can oneta mea napolitană ţ ă şi eu i-o cântam.

Totuşi, trebuia s-o p r sesc pe Liza şi aceste meleaguriă ă pentru a porni din nou la drum.

Dar, pentru mine, nu a fost aşa de trist; m gândisemă atât de mult la planurile mele de îmbog ire, încâtăţ ajunsesem s cred nu c voi ajunge bogat într-o zi, ci că ă ă eram deja bogat şi c , de fapt, nu aveam decât s rostesc oă ă dorin pentru a o putea realiza într-un viitor apropiat,ţă foarte apropiat, chiar imediat.

Ultimele cuvinte pe care i le voi adresa Lizei, cuvinte bineîn eles nerostite, ci exprimate mai mult prin priviri, oţ vor face s în eleag , mai mult decât lungile explica ii, câtă ţ ă ţ de sincer eram în iluziile mele:

— Am s vin s te caut într-o tr sur tras de patru cai, i-ă ă ă ă ăam spus.

Şi ea m crezu, încât îmi f cu un semn cu mâna s dauă ă ă bice cailor: sigur c şi vedea tr sura, aşa cum, de altfel, oă ă vedeam şi eu.

Totuşi, înainte de-a parcurge în tr sur drumul de la Parisă ă la Dreuzy, trebuia s parcurg pe jos drumul de la Dreuzy laă Paris. F r Mattia n-aş fi f cut altceva decât s merg câtă ă ă ă puteam de repede, lungind etapele, mul umindu-m sţ ă ă câştig doar strictul necesar pentru via a noastr de toateţ ă zilele. De ce s ne mai obosim acum? Nu mai aveam niciă vac , nici p puş de cump rat şi, în afar de asigurareaă ă ă ă ă pâinii zilnice, nu trebuia s le dau bani p rin ilor mei.ă ă ţ

Dar Mattia nu se l s impresionat de explica iile mele.ă ă ţ— S câştig m cât putem câştiga, îmi spunea elă ă

obligându-m s -mi iau harpa. Cine ştie dac -l vom g siă ă ă ă imediat pe Barberin?

— Dac nu-l vom g si la amiaz , îl vom g si pu in maiă ă ă ă ţ târziu, strada Mouffetard nu este prea lung .ă

— Şi dac nu locuieşte pe strada Mouffetard?ă— Ne vom duce acolo unde locuieşte acum.

417

— Şi dac între timp s-a întors la Chavanon? Va trebui s -ă ăi scriem şi s aştept m r spunsul; în acest caz, din ce vomă ă ă tr i, dac avem buzunarele goale? Parc n-ai cunoaşteă ă ă deloc Parisul. Ai uitat de carierele de la Gentilly!

— Nu.— Ei bine, eu n-am uitat zidul bisericii Saint-Médard de

care m sprijineam ca s nu cad când sufeream atâta deă ă foame. Nu vreau s -mi mai fie foame la Paris.ă

— Vom mânca mai bine când vom ajunge la p rin ii mei.ă ţ— Chiar dac am dejunat bine, asta nu înseamn c nuă ă ă

trebuie s mai cinez; dar când nu m nânc nici la prânz, niciă ă seara, nu m simt bine deloc şi nu-mi face nicio pl cere;ă ă aşa c mai bine s muncim ca şi cum ar trebui să ă ă cump r m o vac pentru p rin ii t i.ă ă ă ă ţ ă

Era sfatul cel mai în elept; m rturisesc, îns , c nu maiţ ă ă ă cântam ca atunci când trebuia s câştig m bani pentruă ă vaca tuşei Barberin sau pentru p puşa Lizei.ă

— Cât de puturos o s te faci când vei fi bogat! îmiă spunea Mattia.

De la Corbeil am mers pe acelaşi drum pe care venisem cu şase luni în urm , când p r sisem Parisul pentru a neă ă ă duce la Chavanon, şi, înainte de-a ajunge la Villejuif, am intrat în ferma în care d dusem primul concert ca asocia i,ă ţ distrându-i şi f cându-i s danseze pe nuntaşi. Mirele şiă ă mireasa de atunci ne-au recunoscut imediat şi ne-au cerut s le cânt m din nou. Am cântat şi am dormit la ei.ă ă

De aici am plecat a doua zi de diminea pentru a neţă face intrarea în Paris; trecuser exact şase luni şiă paisprezece zile de când îl p r sisem.ă ă

Dar ziua aceasta nu sem na cu cea în care plecasem.ă Timpul era întunecat şi friguros. Nu mai era soare, nici flori, nici iarb verde pe marginea drumului. Soarele verii îşiă des vârşise opera, apoi veniser primele brume aleă ă toamnei, acum nu ne mai c deau în cap petale din pomiiă înflori i, ci frunze îng lbenite care se desprindeau dinţ ă copaci.

418

Dar triste ea anotimpului nu avea nicio importan !ţ ţă Sufletul ne era plin de-o bucurie care nu avea nevoie de stimulente exterioare.

Când spun noi, nu am întrutotul dreptate. Numai în sufletul meu era bucurie. M emo iona gândul c voi fiă ţ ă îmbr işat de-o mam care va fi mama mea adev rat , deăţ ă ă ă un tat care-mi va spune „fiul meu”.ă

Pe m sur ce ne apropiam de Paris, Mattia era din ce înă ă ce mai melancolic şi adesea mergea ore în şir f r s -miă ă ă spun vreun cuvânt. Niciodat nu mi-a m rturisit cauzaă ă ă acestei triste i, iar eu, care credeam c pricina eraţ ă desp r irea, n-am vrut s -i mai repet ceea ce-i explicasemă ţ ă de nenum rate ori, c p rin ii mei nu se vor gândi s neă ă ă ţ ă despart .ă

Doar când am ajuns aproape de fortifica ii şi ne-amţ aşezat pe-o piatr s mânc m, mi-a spus ce-l preocupa.ă ă ă

— Ştii la cine m gândesc când intr m în Paris?ă ă— Nu, la cine?— La cine altcineva, dac nu la Garofoli. Dac a ieşit dină ă

închisoare? Când mi s-a spus c este întemni at nu m-amă ţ gr bit s întreb şi pentru cât timp; acum poate s fie înă ă ă libertate şi s se fi întors în locuin a din strada Lourcine. Peă ţ Barberin trebuie s -l c ut m în strada Mouffetard, chiar înă ă ă cartierul în care locuieşte Garofoli. Ce se va întâmpla dac ,ă din întâmplare, îl vom întâlni? Este st pânul meu, unchiulă meu, deci m poate lua din nou la el f r s amă ă ă ă posibilitatea s scap. Şi ie i-era fric s nu cazi în mâinileă ţ ţ ă ă lui Barberin, ştii deci cât de fric îmi este şi mie s nu cad înă ă cele ale lui Garofoli. Oh, bietul meu cap! Şi capul meu lovit atât de des nu ar fi aşa de grav pe lâng desp r ireaă ă ţ noastr ; nu vom mai putea s ne vedem, şi această ă ă desp r ire, datorat familiei mele, va fi mai teribil decâtă ţ ă ă cea datorat familiei tale. Bineîn eles c Garofoli va dori să ţ ă ă te ia cu el şi s te instruiasc şi pe tine ca pe elevii lui, cuă ă biciul, dar tu nu vei accepta s vii şi nici eu nu voi dori s viiă ă cu mine. Tu n-ai fost niciodat b tut!ă ă

419

Preocupat doar de mine, nu m gândisem niciodat laă ă Garofoli, dar tot ce-mi spusese Mattia era posibil şi nu aveam nevoie de explica ii pentru a în elege la ce pericolţ ţ eram expuşi.

— Ce vrei, s nu intr m în Paris?, l-am întrebat.ă ă— Cred c este de ajuns s nu merg cu tine pe stradaă ă

Mouffetard ca s scap de ghinionul unei întâlniri cu Garofoli.ă— Ei bine, nu veni, m voi duce singur şi ne vom întâlniă

disear , la ora şapte.ăLocul ales pentru întâlnirea cu Mattia era cap tul poduluiă

Arhiepiscopiei, în spatele catedralei Notre-Dame. Dup astaă am pornit-o din nou la drum şi curând am intrat în Paris.

Ajunşi în pia a Italiei ne-am desp r it, foarte emo iona iţ ă ţ ţ ţ amândoi, ca şi cum urma s nu ne mai întâlnim, şi, în timpă ce Mattia şi Capi se îndreptau spre Gr dina Botanic , eu amă ă luat-o spre strada Mouffetard, care se afla nu departe.

Era prima oar , dup şase luni, când, cu excep ia zileloră ă ţ cât am fost închis în min , eram singur, f r Mattia şi f ră ă ă ă ă Capi, iar în acest mare Paris aveam o senza ie destul deţ nepl cut .ă ă

Dar n-am vrut s m las doborât de acest sentiment;ă ă doar urma s -l g sesc pe Barberin şi, prin el, s -miă ă ă reg sesc familia.ă

Scrisesem pe o buc ic de hârtie numele şi adresa celorăţ ă unde ar putea fi g sit Barberin, dar fusese o precau ieă ţ inutil , c ci nu uitasem nici numele, nici adresele, şi nici n-ă ăam avut nevoie s m uit la hârtie: Pajot, Barrabaud şiă ă Chopinet.

Primul pe care l-am g sit, în timp ce coboram pe stradaă Mouffetard, a fost Pajot. Am intrat f r ezitare în cârciumaă ă care era la parterul unei case cu camere mobilate, dar, când am vrut s întreb de Barberin, am constatat c voceaă ă începe s -mi tremure.ă

— Cine este acest Barberin?— Barberin din Chavanon.

420

Şi l-am descris pe Barberin, cel pu in pe acel Barberin peţ care-l v zusem când se întorsese de la Paris: fa aspr ,ă ţă ă înf işare dur , cap înclinat pe um rul drept.ăţ ă ă

— Nu avem acum pe aici pe nimeni cu aceste semnalmente, nu-l cunosc!

Am mul umit şi m-am dus pu in mai departe, laţ ţ Barrabaud; acesta se ocupa cu închirierea de camere mobilate, dar vindea şi fructe, şi legume.

La început nu prea m-au ascultat, Barrabaud şi nevasta lui fiind tare ocupa i; ea cur a un fel de plante verzi, peţ ăţ care le t ia cu ajutorul unui cu it, despre care aveam să ţ ă aflu c se numesc spanac, iar el se certa cu o client dină ă cauza unei centime lips . În sfârşit, dup ce mi-am repetată ă întrebarea de trei ori, am ob inut un r spuns:ţ ă

— Aha, da!… Barberin, pe vremuri locuia aici, acum vreo patru ani.

— Cinci, spuse femeia, şi ne mai datoreaz o s pt mân ;ă ă ă ă unde este tic losul la?ă ă

Exact asta întrebam şi eu. Am ieşit dezam git şi pu ină ţ neliniştit. Nu-mi mai r m sese decât Chopinet. Cui s mă ă ă ă mai adresez dac nici acesta n-ar fi ştiut nimic? Unde aş fiă putut s -l mai caut pe Barberin?ă

Ca şi Pajot, Chopinet era birtaş, şi când am intrat în camera ce servea, în acelaşi timp, şi de buc t rie, şi deă ă sufragerie, se aflau în jurul mesei mai multe persoane.

Mi-am adresat întreb rile lui Chopinet însuşi, care, cu ună polonic în mân , tocmai servea supa muşteriilor.ă

— Baberin nu mai locuieşte aici!— Şi unde este acum?, am întrebat eu tremurând.— Nu ştiu.M-a cuprins ame eala; aveam impresia c oaleleţ ă

danseaz pe foc.ă— Dar nu şti i unde-l pot c uta? am întrebat.ţ ă— Nu şi-a l sat adresa.ăFa a mea tr da într-atât dezam girea, încât unul dintreţ ă ă

clien ii care mâncau la mas m strig :ţ ă ă ă

421

— Ce vrei de la Barberin?, m-a întrebat acesta.Nu puteam s -i spun adev rul şi s -i istorisesc toată ă ă ă

povestea mea.— Vin din satul lui, Chavanon, şi trebuie s -i dau veşti deă

la nevasta lui, ea mi-a spus s -l caut aici.ă— Dac ştii unde este Barberin, îi spuse Chopinet celui ceă

m descosea, po i s -i spui b iatului, care nu-i vrea r ul,ă ţ ă ă ă bineîn eles, nu-i aşa, b iete?ţ ă

— Oh, nu, domnule!Speran a puse din nou st pânire pe mine.ţ ă— Probabil c Barberin locuieşte acum la hotelul Cantal,ă

în pasajul Austerlitz; oricum, acolo era acum trei s pt mâni.ă ăAm mul umit şi am ieşit; dar, înainte de a m îndreptaţ ă

spre pasajul Austerlitz, c ci eram sigur c se afl la cap tulă ă ă ă podului cu acelaşi nume, am vrut s aflu veşti despreă Garofoli, ca s i le spun lui Mattia.ă

Eram aproape de strada Lourcine, aşa c n-am avută decât câ iva paşi de f cut pân ce am g sit casa în careţ ă ă ă fusesem cu Vitalis. Ca şi în ziua în care sosisem pentru prima oar aici, un b trân, chiar acelaşi b trân, ag a nişteă ă ă ăţ zdren e pe peretele verzui al cur ii: parc numai astaţ ţ ă f cuse de când nu-l mai v zusem.ă ă

— Domnul Garofoli s-a întors?, l-am întrebat.B trânul m privi şi începu s tuşeasc f r s r spund ;ă ă ă ă ă ă ă ă ă

m-am gândit c trebuia s -l fac s în eleag c ştiu unde seă ă ă ţ ă ă afl Garofoli, altfel b trânul nu-mi va spune nimic.ă ă

— Este tot acolo? am întrebat eu f când pe grozavul,ă probabil c se cam plictiseşte!ă

— Poate, dar timpul trece oricum.— Poate, dar nu la fel de repede ca pentru noi. B trânulă

vru s râd de aceast glum , dar îl înec tuşea.ă ă ă ă ă— Şti i când trebuie s se întoarc ? l-am întrebat când s-ţ ă ă

a mai liniştit.— Peste trei luni.Mattia putea s respire liniştit, Garofoli mai avea de stată

trei luni la închisoare, iar între timp p rin ii mei vor g si ună ţ ă

422

motiv ca s -l împiedice pe teribilul ă padrone s -i mai facă ă vreun r u nepotului s u.ă ă

Chiar dac -mi pierdusem speran a la Chopinet,ă ţ încrederea îmi revenise; îl voi g si pe Barberin la hotelulă Cantal. M-am îndreptat, aşadar, în grab spre pasajulă Austerlitz, plin de speran şi bucurie, fiind, totodat ,ţă ă datorit acestor sentimente, plin de îng duin pentruă ă ţă Barberin.

Poate c nu era aşa de r u pe cât p rea, mai ales c f ră ă ă ă ă ă el, probabil, aş fi murit de frig şi foame pe strada Breteuil; este adev rat c m smulsese de lâng tuşa Barberin ca să ă ă ă ă m vând lui Vitalis, dar nu m cunoştea deloc şi nu aveaă ă ă cum s iubeasc un copil pe care nu-l v zuse crescând, maiă ă ă ales c era împins de la spate de mizerie, care adeseaă sf tuieşte prost. Acum m c uta, se ocupa de mine şi,ă ă ă dac -mi voi reg si p rin ii, lui i-o voi datora. Asta merită ă ă ţ ă mai mult decât repulsia pe care o sim eam pentru el deţ când plecasem de la Chavanon, luat de mân de Vitalis.ă Trebuia, deci, s -i fiu recunosc tor; dac nu era o datorieă ă ă de dragoste şi tandre e, aşa cum aveam pentru tuşaţ Barberin, oricum era o datorie de conştiin .ţă

Traversând prin Gr dina Botanic , distan a nu este preaă ă ţ mare din strada Lourcine pân în pasajul Austerlitz. Amă ajuns repede în fa a hotelului Cantal, care nu avea decâtţ numele de hotel, fiind în realitate o cas mizerabil , cuă ă camere de închiriat. Era inut de-o b trân pe jum tateţ ă ă ă surd şi c reia îi tremura capul.ă ă

Când i-am adresat întrebarea obişnuit , şi-a pus mânaă pâlnie la ureche şi m rug s repet întrebarea.ă ă ă

— Nu prea aud bine, spuse ea cu o voce înceat .ă— Aş vrea s -l v d pe Barberin, Barberin din Chavanon,ă ă

locuieşte aici, nu-i aşa?F r s -mi r spund , îşi ridic ambele bra e în sus cu oă ă ă ă ă ă ţ

mişcare atât de brusc , încât pisica pe care o inea în poală ţ ă c zu jos îngrozit .ă ă

— Vai! Vai!, scânci ea.

423

Apoi m privi şi- i bâ âi mai tare capul.ă ţ ţ— Oi fi b iatul? întreb ea.ă ă— Ce b iat?ă— Cel pe care-l c uta.ă„Pe care-l c uta!” Auzind acest lucru, inima mi seă

strânse.— Barberin! am strigat eu.— R posatul, r posatul Barberin vrei s spui. M-amă ă ă

sprijinit de harp .ă— A murit, deci?, am strigat eu tare s m fac auzit, dară ă

cu o voce r guşit de emo ie.ă ă ţ— Acum opt zile, la spitalul Sfântul Anton.Am r mas buimac. Barberin murise! Cum s -mi maiă ă

g sesc acum familia? Unde s-o caut?ă— Deci tu eşti b iatul, continu b trâna, cel pe care-lă ă ă

c uta pentru a-l reda familiei lui bogate?ăSperan a îmi reveni. M-am cramponat de aceste cuvinte.ţ— Şti i? … am întrebat eu.ţ— Ştiu ce povestea bietul om: c a g sit şi a crescut ună ă

copil, c , acum, acea familie care l-a pierdut odinioar îlă ă vrea înapoi şi c el a venit la Paris s -l caute.ă ă

— Dar familia?, am întrebat eu, cu sufletul la gur ,ă familia mea?

— Deci tu eşti b iatul? Oh! Tu eşti, chiar tu! Şi tot bâ âindă ţ din cap, m privea insistent. Dar i-am întrerupt examinarea.ă

— V rog, doamn , spune i-mi ce şti i?ă ă ţ ţ— Dar nu ştiu decât ce i-am spus, b iete, adic tinereţ ă ă

domn, vreau s spun.ă— Ce v-a spus Barberin referitor la familia mea? Vede iţ

cât sunt de emo ionat, doamn , cât de îngrijorat, deţ ă tulburat.

F r s -mi r spund îşi ridic din nou bra ele spre cer.ă ă ă ă ă ă ţ— Ce întâmplare!În acel moment, o femeie, ce p rea o servitoare, intr înă ă

camera în care ne aflam; atunci b trâna i se adres :ă ă

424

— Ce întâmplare! Acest b iat, acest tân r domn pe care-lă ă vezi aici, la noi, este cel despre care vorbea Barberin; a sosit, dar Barberin nu mai este aici! Ce întâmplare!

— Barberin nu v-a vorbit despre familia mea? am întrebat-o.

— De zeci de ori, de sute de ori, o familie bogat .ă— Unde locuieşte aceast familie? Cum se numeşte?ă— Oh, Barberin nu mi-a spus niciodat nimic despre asta.ă

În elege i, inea ascuns, voia s ia el toat recompensa, aşaţ ţ ţ ă ă cum era şi drept, şi, apoi, era un mare şmecher!

Din p cate, în elegeam: în elegeam chiar foarte bine ce-ă ţ ţmi spunea b trâna: c Barberin luase cu el în mormântă ă secretul naşterii mele.

Nu ajunsesem atât de aproape de int decât ca s-oţ ă pierd. Oh! Frumoasele mele visuri! Speran ele mele!ţ

— Şi nu şti i pe nimeni c ruia Barberin s -i fi spus maiţ ă ă multe?, am întrebat-o pe b trân .ă ă

— Barberin nu era prost s se dest inuie cuiva, era preaă ă neîncrez tor.ă

— Şi n-a i v zut niciodat pe cineva din familia mea careţ ă ă s fi venit s -l caute?ă ă

— Niciodat .ă— Dar prieteni c rora s le fi vorbit despre familia mea?ă ă— Nu avea prieteni.Mi-am luat capul între mâini; dar degeaba îmi torturam

creierul, nu-mi venea nicio idee; de altfel, eram aşa de emo ionat, de tulburat, încât nici nu puteam s gândesc.ţ ă

— A primit odat o scrisoare, spuse b trâna, dup ce seă ă ă gândi îndelung, o scrisoare recomandat .ă

— Şi unde este scrisoarea?— Nu ştiu, poştaşul i-a dat-o în mân ; nu i-am v zută ă

timbrul.— Şi unde este aceast scrisoare?ă— Când a murit, i-am c utat prin lucrurile pe care leă

l sase aici. Oh, nu din curiozitate, ci doar pentru a o anun aă ţ pe nevast -sa; dar nu am g sit nimic, nici la spital nu amă ă

425

g sit în haine nicio hârtie şi, dac n-ar fi spus c este dină ă ă Chavanon, cei de la spital nu ar fi putut s -i anun eă ţ nevasta.

— Tuşa Barberin a fost anun at ?ţ ă— Desigur!Am r mas mult timp f r s scot o vorb . Ce s spun? Ceă ă ă ă ă ă

s mai întreb? Aceşti oameni îmi spuseser tot ce ştiau. Nuă ă ştiau nimic. Şi bineîn eles c încercaser s afle tot ceea ceţ ă ă ă Barberin le ascunsese.

Am mul umit şi m-am îndreptat spre uş .ţ ă— Unde te duci?, m întreb b trâna.ă ă ă— S m întâlnesc cu un prieten.ă ă— Ah, ai un prieten?— Da.— Şi locuieşte la Paris?— Am sosit amândoi azi diminea …ţă— P i, dac nu ave i unde dormi, pute i locui aici. V ve iă ă ţ ţ ă ţ

sim i foarte bine, pot s m laud cu asta, aici este o casţ ă ă ă onorabil . S ştii c , dac familia te caut , când vor vedeaă ă ă ă ă c nu primesc niciun semn de la Barberin, aici vor veni să ă întrebe şi nu în alt parte; deci, ai putea fi aici ca s -iă ă primeşti, ceea ce este un avantaj; unde s te g seasc ,ă ă ă dac nu eşti aici? Sunt sigur c ce- i spun te poateă ă ă ţ interesa. Ce vârst are prietenul t u?ă ă

— Este mai mic ca mine.— Oh, nu mai spune! Doi tineri pe str zile Parisului, po iă ţ

s întâlneşti tot felul de oameni necinsti i! Exist hoteluriă ţ ă deocheate! Nu ca aici, unde te sim i în siguran ; cartierulţ ţă este foarte liniştit!

Nu prea eram convins c liniştea se datora cartierului.ă Oricum, hotelul Cantal era unul dintre cele mai murdare şi mai mizerabile pe care-mi fusese dat s le v d, chiar dacă ă ă în via a mea de c l tor şi aventurier v zusem destule, chiarţ ă ă ă mai mizerabile decât sta. Propunerea acestei b trâne eraă ă îns demn de luat în seam . De altfel, nu era momentul să ă ă ă fac pe simandicosul; nu-mi g sisem familia, familia meaă

426

cea bogat , şi nu puteam locui cu ea în frumoasele hoteluriă de pe bulevarde sau în casa ei cea luxoas , dac ai meiă ă locuiau la Paris. La hotelul Cantal nu vom cheltui mult, c ciă trebuia s ne gândim la economie acum. Oh, cât dreptateă ă avusese Mattia când spusese c trebuie s câştig m bani înă ă ă drumul de la Dreuzy la Paris! Ce-am fi f cut dac nu aveamă ă cei şaptesprezece franci în buzunar?

— Cât ne cost o camer pentru mine şi prietenul meu?ă ă am întrebat.

— Zece centime pe zi, este mult?— Bine, vom veni disear amândoi.ă— S veni i devreme, Parisul este periculos noaptea,ă ţ

înainte de-a ne întoarce la hotel trebuia s -l g sesc peă ăMattia şi mai aveam câteva ore pân la întâlnirea fixată ă

cu el. Neştiind ce s fac, m-am dus în Gr dina Botanic şiă ă ă m-am aşezat pe-o banc , într-un col izolat.ă ţ

M dureau picioarele şi-mi sim eam sufletul ap sat deă ţ ă nelinişte.

N ruirea speran elor mele fusese atât de brusc ,ă ţ ă neaşteptat şi dur ! Aveam, deci, parte de toateă ă nenorocirile din lume şi, când întindeam şi eu mâna s mă ă sprijin pe ceva solid, craca pe care speram s-o apuc mi se frângea în mân , f cându-m s cad. Şi tot aşa va fi mereu.ă ă ă ă Nu era oare o fatalitate c Barberin murise tocmai cândă aveam nevoie de el şi c , din cauza dragostei lui ren scuteă ă pentru câştig, ascunsese tuturor numele şi adresa persoanei – tat l meu, f r îndoială ă ă ă – care-l pusese s mă ă caute?

Pe când st team aşa trist, cu ochii umfla i de lacrimi, înă ţ col ul meu, sub un copac înc verde, care m înv luia cuţ ă ă ă umbra lui, un domn şi o doamn , urma i de un copil ceă ţ tr gea un c rucior, se aşezar pe-o banc în fa a mea. Îlă ă ă ă ţ strigar pe copil, care, l sându-şi c ruciorul, se duseă ă ă repede spre ei cu bra ele deschise; tat l îl strânse la piept,ţ ă îl s rut pe p r, apoi îl trecu mamei lui, care şi ea îl s rută ă ă ă ă de câteva ori, în acelaşi loc şi la fel de tare, în timp ce

427

copilul râdea în hohote, mângâind obrajii p rin ilor cuă ţ mânu ele lui gr su e.ţ ă ţ

Când am v zut bucuria p rin ilor şi a copilului, m-aă ă ţ podidit plânsul. Eu nu fusesem îmbr işat aşa niciodat ;ăţ ă acum îmi era oare permis s sper c voi fi şi eu cândvaă ă s rutat cu atâta dragoste? Mi-a venit o idee, mi-am luată harpa şi am început s cânt încet un vals pentru copilulă care b tea ritmul cu picioruşele. Domnul se apropie deă mine şi-mi întinse un ban argintiu; politicos l-am refuzat.

— Nu, domnule, v rog s m l sa i s m bucur c amă ă ă ă ţ ă ă ă putut face o pl cere copilului dumneavoastr care este atâtă ă de dr g laş.ă ă

M privi atunci cu aten ie, dar în acel moment veniă ţ paznicul şi, cu toate protestele domnului, m som să ă ă p r sesc cât mai repede gr dina, dac nu ineam s mă ă ă ă ţ ă ă duc la închisoare, pentru c nu aveam voie s cânt înă ă ă gr dini.ă

Mi-am pus cureaua harpei pe um r şi am plecat,ă întorcând adesea capul pentru a privi spre domnul şi doamna care şi ei m priveau emo iona i. Cum nu era încă ţ ţ ă timpul s m duc pe podul Arhiepiscopiei pentru a-l întâlniă ă pe Mattia, m-am plimbat pe chei, privind apa curgând.

Se l s întunericul, se aprinser felinarele, iar eu mă ă ă ă îndreptai atunci spre catedrala Notre-Dame, ale c reiă turnuri se profilau pe cerul înroşit de apusul soarelui. Am g sit o banc aproape de catedral , unde m-am aşezat,ă ă ă c ci m dureau foarte tare picioarele, ca şi cum aş fi f cută ă ă un drum lung, şi am început din nou s m gândesc laă ă am r ciunile mele. Niciodat nu m-am sim it mai zdrobit,ă ă ă ţ mai ostenit. În jurul meu toate p reau sumbre în acel Parisă plin de lumin , de zgomot, de mişcare, eu sim indu-m maiă ţ ă pierdut decât în mijlocul câmpiei sau al p durii.ă

Oamenii care treceau prin fa a mea se întorceauţ câteodat s m priveasc ; dar ce-mi p sa mie deă ă ă ă ă curiozitatea sau de simpatia lor, speran ele mele nu erauţ legate de interesul indiferen ilor!ţ

428

M distram num rând b t ile orologiului; atunci calculamă ă ă ă cât timp mai aveam de aşteptat pân s -mi recap t curajulă ă ă cu ajutorul lui Mattia. Ce consolare pentru mine s mă ă gândesc c în curând îi voi vedea ochii blânzi şi atât deă veseli!

Pu in înainte de ora şapte am auzit un l trat vesel;ţ ă aproape imediat am v zut în întuneric un corp albă îndreptându-se spre mine în goan şi s rindu-mi peă ă genunchi. Capi începu s -mi ling mâinile; l-am strâns înă ă bra e şi l-am s rutat pe nas.ţ ă

Mattia ap ru şi el din noapte.ă— Ei bine, strig el, deşi se afla înc destul de departe.ă ă— Barberin a murit.Mattia o lu la goan spre mine pentru a ajunge maiă ă

repede; în câteva cuvinte i-am povestit tot ce am aflat că se întâmplase.

Atunci am v zut în ochii lui o triste e care-mi f cu bine şiă ţ ă am sim it c , deşi nu se aşteapt la nimic din parteaţ ă ă familiei mele, îmi dorea sincer, din toat inima, s -miă ă g sesc p rin ii, încerc s m consoleze cu vorbeă ă ţ ă ă ă afectuoase şi, în special, s m conving c nu trebuia s -ă ă ă ă ămi pierd n dejdea.ă

— Dac p rin ii t i l-au g sit pe Barberin, vor fi nelinişti iă ă ţ ă ă ţ nemaiauzind veşti de la el şi vor încerca s afle ce s-aă întâmplat; bineîn eles c vor ajunge la hotelul Cantal. Haiţ ă s mergem, deci, acolo, va fi o întârziere doar de câtevaă zile.

Asta îmi spusese şi b trâna care bâ âia din cap; totuşi, înă ţ gura lui Mattia aceste vorbe avur pentru mine o cu totulă alt importan . Bineîn eles c nu era vorba decât de oă ţă ţ ă întârziere!

M-am mai calmat şi i-am povestit lui Mattia ce aflasem despre Garofoli.

— Înc trei luni!, strig el şi începu s cânte şi s dansezeă ă ă ă în mijlocul str zii.ă

Apoi se opri şi veni spre mine.

429

— Familia nu înseamn acelaşi lucru pentru fiecare! Tuă eşti trist c i-ai pierdut-o pe a ta, iar eu cânt de bucurie că ţ ă mi-am pierdut-o pe a mea.

— Un unchi nu înseamn o familie, adic un unchi caă ă Garofoli; dac ai fi pierdut-o pe sora ta, Cristina, la fel ai fiă dansat?

— Oh, s nu mai spui aşa ceva niciodat !ă ă— Vezi!Mergând pe chei am ajuns la pasajul Austerlitz şi,

deoarece ochii mei nu mai erau întuneca i de triste e, amţ ţ putut vedea cât de frumoas este Sena, seara, când esteă luminat de luna plin care aşaz parc paiete ici şi colo peă ă ă ă apele-i str lucitoare, ca o oglind mişc toare.ă ă ă

Chiar dac st pâna lui sus inea c hotelul Cantal era ună ă ţ ă hotel decent, în schimb acesta nu era deloc frumos, aşa că atunci când ne-am v zut cu un cap t de lumânareă ă fumegând într-o mansard atât de strâmt , încât unulă ă ă dintre noi trebuia s se aşeze pe pat dac cel lalt voia să ă ă ă stea în picioare, n-a fost greu s îmi dau seama cât deă departe era o astfel de camer de cea în care sperasem euă s dormim. Iar cearşafurile din pânz îng lbenit nuă ă ă ă sem nau deloc cu scutecele frumoase despre care îmiă vorbise tuşa Barberin.

Nici bucata de pâine cu pateu de ficat de porc cu sl nină ă pe care am cump rat-o la cin nu sem na cu osp ul peă ă ă ăţ care sperasem s i-l pot oferi lui Mattia.ă

Dar, în sfârşit, nu era înc totul pierdut, nu aveam decâtă s aştept m.ă ă

Şi am adormit cu acest gând în minte.

430

33 C ut riă ă

-am sculat devreme în diminea a urm toare şi mi-ţ ăam început ziua scriindu-i tuşei Barberin. Trebuia s -i povestesc ce aflasem, dar nu mi-a fost delocă

uşor. Cum s -i spun, pur şi simplu, c b rbatul ei a murit?ă ă ă inea la Jérôme al ei, tr iser mul i ani împreun şi ar fiŢ ă ă ţ ă

tare mâhnit dac nu aş lua parte la durerea ei.ă ă

MÎn sfârşit, mai cu poticneli, mai cu asigur ri de afec iuneă ţ

repetate, am ajuns la sfârşitul scrisorii. Bineîn eles c i-amţ ă povestit şi despre decep ia mea, şi despre speran ele peţ ţ care înc le aveam. De fapt, mai mult despre asta i-amă vorbit. În caz c familia mea o s -i scrie pentru a afla veştiă ă despre Barberin, o rugam s m anun e imediat şi, maiă ă ţ ales, s -mi transmit adresa pe care i-o vor da; putea să ă ă mi-o trimit la Paris, la hotelul Cantal.ă

Dup ce mi-am îndeplinit aceast datorie, mai aveamă ă una de îndeplinit fa de tat l Lizei, dar şi aceasta eraţă ă destul de grea, cel pu in pentru un anumit motiv. Când, laţ Dreuzy, îi spusesem Lizei c imediat ce voi ajunge la Parisă m voi duce s -l v d pe tat l ei, îi explicasem c , dacă ă ă ă ă ă p rin ii mei sunt boga i, aşa cum speram, le voi cere să ţ ţ ă pl teasc suma pe care nenea Acquin o datora, astfel că ă ă m voi duce la închisoare doar pentru a-l scoate de acolo şiă a-l lua cu mine. Aceast eliberare f cea parte din programulă ă de bucurii pe care mi-l f cusem: nenea Acquin mai întâi,ă tuşa Barberin apoi, Liza, Etiennette, Alexis, Benjamin după aceea. În ceea ce-l privea pe Mattia, el urma s -miă împ rt şeasc soarta şi s se bucure de ceea ce mă ă ă ă ă bucuram şi eu. Ce decep ie s m duc la închisoare cuţ ă ă mâinile goale şi s -l v d astfel pe nenea Acquin, fiind la felă ă

431

de neputincios s -i fac un serviciu aşa cum fusesem când îlă p r sisem, f r s pot s -mi achit datoria de recunoştină ă ă ă ă ă ţă pe care o aveam fa de el.ţă

Din fericire, îi aduceam veşti bune din partea Lizei şi a lui Alexis, iar bucuria lui p rinteasc îmi va îndulci regretele;ă ă voi avea, cel pu in, satisfac ia c am f cut ceva pentru el,ţ ţ ă ă aşteptând s pot face ceva mai mult.ă

Mattia, care dorea foarte mult s vad o închisoare, mă ă ă înso i; de altfel, voiam s -l cunoasc pe cel ce-mi fuseseţ ă ă timp de mai bine de doi ani ca un tat .ă

Acum ştiam ce trebuie s fac pentru a intra înă închisoarea datornicilor de la Clichy şi, deci, n-am stat prea mult în fa a por ii mari, aşa cum st tusem prima oar cândţ ţ ă ă venisem aici.

Am fost introduşi într-un vorbitor unde sosi imediat şi nenea Acquin. Din uş , îmi întinse bra ele.ă ţ

— Oh, b iete!, îmi spuse el îmbr işându-m , bravul meuă ăţ ă Rémi!

Imediat i-am vorbit despre Liza şi Alexis, apoi, când am vrut s -i spun de ce nu am putut s m duc la Etiennette şiă ă ă la Benjamin, m-a întrerupt.

— Şi p rin ii t i?ă ţ ă— Şti i deci?ţAtunci îmi povesti c fusese vizitat de Barberin cu două ă

s pt mâni în urm .ă ă ă— A murit, i-am spus eu.— Ce nenorocire!Îmi povesti cum Barberin venise la el ca s -l întrebe undeă

eram. Ajungând la Paris, Barberin se dusese la Garofoli, dar bineîn eles c nu-l g sise; atunci s-a dus mai departe, înţ ă ă provincie, la închisoarea unde fusese dus Garofoli, şi acesta îi spusese c , dup moartea lui Vitalis, am fost luat de ună ă gr dinar pe nume Acquin. Barberin revenise la Paris, laă Glacière, şi acolo aflase c gr dinarul era închis la Clichy. Aă ă venit la închisoare şi nenea Acquin îi povestise cum plecasem s cutreier Fran a, aşa c nu putea şti unde mă ţ ă ă

432

aflam în acel moment, dar era sigur c , la un moment dat,ă voi trece pe la unul dintre copiii lui. Atunci mi-a scris chiar el la Dreuzy, la Vorses, la Esnandes şi la Saint-Quentin, dar cum nu g sisem scrisoarea la Dreuzy, înseamn c aceastaă ă ă a ajuns dup plecarea mea.ă

— Şi ce-a spus Barberin despre familia mea?— Nimic sau, mai exact spus, foarte pu ine lucruri:ţ

p rin ii t i au descoperit la comisariatul de poli ie dină ţ ă ţ cartierul Invalizilor c pruncul abandonat pe strada Breteuilă a fost luat de un zidar din Chavanon şi au venit s te cauteă la el; neg sindu-te, l-au rugat s -i ajute s te caute.ă ă ă

— Nu v-a spus numele lor, nu v-a vorbit de regiunea din care veneam?

— Când i-am pus aceste întreb ri, mi-a spus c -mi vaă ă explica el mai târziu; atunci n-am mai insistat, în elegândţ c ascundea numele familiei tale de teama de a nu pierdeă din câştigul pe care spera c -l va ob ine de la ei. Deoareceă ţ m pot considera şi eu, într-o oarecare m sur , tat l t u,ă ă ă ă ă Barberin îşi închipuia c voiam s câştig şi eu ceva, aşa că ă ă l-am trimis la plimbare şi de atunci nu l-am mai v zut; n-amă avut cum s aflu c a murit. Ştii, deci, c ai p rin i, dar, dină ă ă ă ţ cauza l comiei acestui b trân zgârcit, nu ştii nimic maiă ă mult, nu ştii nici cine sunt, nici unde se afl .ă

I-am explicat ce speran e aveam şi el mi le-a înt rit:ţ ă— Dac p rin ii t i au reuşit s -l g seasc pe Barberin laă ă ţ ă ă ă ă

Chavanon, dac Barberin a ştiut cum s -l descopere peă ă Garofoli şi cum s dea de mine aici, te vor g si şi pe tine laă ă hotelul Cantal: s r mâi acolo!ă ă

Aceste cuvinte au fost ca un adev rat balsam pentruă sufletul meu şi mi-au redat bucuria; apoi am vorbit despre Liza, despre Alexis şi despre îngroparea mea de viu în min .ă

— Ce meserie groaznic !, îmi spuse el când am terminată de povestit. Îmi pare r u c bietul meu Alexis trebuie să ă ă lucreze în min . Oh, ce fericit era când cultiva micsandre!ă

— Va reveni la munca lui!, am spus eu.— Dumnezeu s te aud , micul meu Rémi.ă ă

433

M mânca limba s -i spun c p rin ii mei îl vor scoateă ă ă ă ţ curând din închisoare. Dar mi-am amintit la timp c nuă trebuie s te lauzi cu bucuriile pe care vrei s le oferiă ă celorlal i şi m-am limitat s -l asigur c , în curând, va fi liber,ţ ă ă cu to i copiii în jurul lui.ţ

— În aşteptarea acestui moment, îmi spuse Mattia când am ieşit în strad , p rerea mea este s nu mai pierdemă ă ă timpul şi s încerc m s câştig m ceva bani.ă ă ă ă

Dac am fi pierdut mai pu in timp ca s câştig m bani înă ţ ă ă drumul de la Chavanon la Dreuzy şi de la Dreuzy la Paris, am fi ajuns mai devreme la Paris şi am fi avut şansa s -lă întâlnim pe Barberin.

— Asta-i adev rat şi, în sinea mea, m acuz adesea c te-ă ă ăam f cut s întârzii, aşa c nu-i nevoie s -mi mai reproşeziă ă ă ă şi tu lucrul sta.ă

— Nu-i un reproş, micul meu Mattia, te asigur; f r tine n-ă ăaş fi putut s -i dau Lizei p puşa şi f r tine aş fi fost acumă ă ă ă pe strad , f r un ban în buzunar pentru mâncare.ă ă ă

— Ei bine, atunci pentru c am avut dreptate s vreau să ă ă câştig m bani, s facem ca şi acum aş avea dreptate înă ă continuare. De altfel, nu avem altceva de f cut decât să ă cânt m şi s ne interpret m repertoriul; s mai aştept mă ă ă ă ă cu plimbarea pân când o s ai tr sura ta, c ci atunci totulă ă ă ă va fi mai pu in obositor. Nu uita c la Paris sunt ca la mineţ ă acas şi cunosc bine toate locurile unde ne putem daă spectacolele.

Cunoştea aşa de bine locurile publice, pie ele,ţ promenadele, cafenelele, încât seara, num rând câştigulă ob inut, am v zut c adunasem paisprezece franci.ţ ă ă

Atunci, înainte de a adormi, mi-am adus aminte de o vorb pe care o auzisem adesea spus de Vitalis, careă ă sus inea c ban la ban trage. În situa ia în care m aflam,ţ ă ţ ă un astfel de câştig mi se p rea a fi un semn cert c p rin iiă ă ă ţ mei vor sosi dintr-un moment în altul.

Eram aşa de sigur de previziunile mele, încât a doua zi aş fi r mas de bun voie la hotel, dar Mattia m oblig s ies şiă ă ă ă ă

434

s cânt împreun cu el; în ziua aceea am câştigată ă unsprezece franci.

Trecur astfel mai multe zile f r s intervin nimic nouă ă ă ă ă şi f r ca b trâna de la hotel s -mi dea alt r spuns laă ă ă ă ă întreb rile mele decât obişnuitul „nimeni nu a venit să ă întrebe de Barberin şi n-am primit nicio scrisoare pentru tine sau pentru Barberin”. Dar într-o bun zi, când mă ă aşteptam mai pu in, îmi întinse, în sfârşit, o scrisoare.ţ

Era r spunsul tuşei Barberin sau, mai exact spus,ă r spunsul pe care tuşa îl dictase, pentru c ea nu ştia să ă ă scrie, nici s citeasc .ă ă

Îmi spunea c fusese anun at de moartea b rbatului eiă ţ ă ă şi c , în urm cu pu in timp, primise de la acesta oă ă ţ scrisoare pe care mi-o trimitea, gândindu-se c mi-ar puteaă fi de folos, deoarece con inea informa ii despre familiaţ ţ mea.

— Hai, repede, s citim scrisoarea lui Barberin.ăAm deschis scrisoarea tremurând şi cu inima strâns .ă

Draga mea nevast ,ăSunt la spital şi m simt atât de r u c nu cred s maiă ă ă ă

am mult de p timit. Dac aş avea for , i-aş spune cum s-aă ă ţă ţ întâmplat, dar n-ar servi la nimic; mai bine s - i spun maiă ţ repede ce am de spus. Dac m cur , s scrii la Greth andă ă ăţ ă Galley, Greensquare, Lincoln’s-Inn, Londra. Sunt avoca iiţ care trebuie s -l g seasc pe Rémi. S le spui c doar tuă ă ă ă ă po i da veşti despre copil şi s ai grij s i se pl teascţ ă ă ă ţ ă ă bine; trebuie ca aceşti bani s te fac s tr ieşti fericit laă ă ă ă ă b trâne e!ă ţ

Vei afla ce-a devenit Rémi scriind unui anume Acquin, fost gr dinar, în prezent închis la Clichy, Paris. Roag -l peă ă p rintele s - i scrie toate scrisorile, c ci nu trebuie s aiă ă ţ ă ă încredere în nimeni. S nu faci nimic înainte de a afla c-amă murit.

Te îmbr işez pentru ultima oar ,ăţ ăBARBERIN

435

Nici nu terminasem de citit scrisoarea, c Mattia începuă s op ie.ă ţ ă

— Înainte! La Londra, strig el.ăEram aşa de surprins de ce citisem, încât îl priveam pe

Mattia f r s în eleg prea bine ce spunea.ă ă ă ţ— Dac scrisoarea spune c exist nişte avoca i careă ă ă ţ

sunt puşi s te g seasc , continu el, înseamn , nu-i aşa,ă ă ă ă ă c p rin ii t i sunt englezi.ă ă ţ ă

— Dar…— Nu- i place c eşti englez?ţ ă— Aş fi vrut s fiu francez, din aceeaşi ar cu Liza şi cuă ţ ă

fra ii ei.ţ— Eu aş fi vrut s fii italian.ă— Dac sunt englez, sunt din aceeaşi ar cu Arthur şiă ţ ă

doamna Milligan.— Cum, dac eşti englez? Dar este ceva sigur; dac ai fiă ă

francez, p rin ii t i n-ar pune nişte avoca i englezi s cauteă ţ ă ţ ă în Fran a copilul pe care l-au pierdut. Deoarece eşti englezţ trebuie s mergem în Anglia. Este cel mai bun mijloc de-aă te apropia de p rin ii t i.ă ţ ă

— N-ar fi mai bine s le scriu acestor avoca i?ă ţ— De ce? Afli mai multe când vorbeşti cu cineva decât

atunci când îi scrii. Când am sosit la Paris aveam şaisprezece franci; am adunat în prima zi paisprezece, apoi unsprezece, apoi n-am mai inut exact socoteala, dar ştiuţ c , deşi am şi cheltuit, acum avem în buzunar patruzeci şiă trei de franci. Este mai mult decât avem nevoie s neă ducem la Londra; ne îmbarc m la Boulogne pe un vas careă pleac la Londra şi care n-o s ne cost mare lucru.ă ă ă

— Ai mai fost la Londra?— Ştii bine c nu; am avut îns , la circul Gassot, doiă ă

prieteni clovni care erau englezi; ei mi-au povestit adesea despre Londra şi m-au înv at chiar şi câteva cuvinteăţ englezeşti, ca s putem vorbi împreun f r ca mamaă ă ă ă Gassot, care era curioas ca o cucuvaie, s în eleag ceă ă ţ ă

436

spuneam. I-am b lm jit de câteva ori tot felul de prostii înă ă englez , iar ea n-a în eles nimic şi nu s-a sup rat pe noi!ă ţ ă Aşa c am s te conduc la Londra.ă ă

— Şi eu am înv at ceva englez cu Vitalis.ăţ ă— Da, dar de trei ani ai uitat-o mai mult ca sigur, în timp

ce eu înc o mai ştiu. Ai s vezi! Şi, apoi, nu doar pentru că ă ă pot s - i fiu de folos vin cu tine la Londra. Trebuie s fiuă ţ ă sincer cu tine spunându- i c exist şi o alt cauz .ţ ă ă ă ă

— Care?— Dac p rin ii t i ar fi venit s te caute la Paris, ar fiă ă ţ ă ă

putut foarte bine s nu doreasc s m ia şi pe mine cuă ă ă ă tine, dar dac voi fi deja în Anglia, le va fi mai greu s mă ă ă trimit acas .ă ă

O astfel de supozi ie mi se p rea jignitoare pentru p rin iiţ ă ă ţ mei, dar ar fi putut fi, în cel mai r u caz, adev rat ; chiară ă ă de-ar fi o şans la o mie s se realizeze, trebuia s acceptă ă ă ideea lui Mattia de a pleca imediat la Londra împreun .ă

— S plec m, i-am spus.ă ă— Vrei?În dou minute rani ele au fost închise şi am coborât gataă ţ

de plecare.Când ne v zu astfel echipa i, propriet reasa hoteluluiă ţ ă

începu s strige:ă— Tân rul domnă – eu eram acela – nu-şi aşteaptă

p rin ii? Ar fi mai în elept şi, apoi, p rin ii s i ar avea ocaziaă ţ ţ ă ţ ă s afle cât de bine a fost îngrijit aici fiul lor.ă

Dar nu aceste vorbe m puteau opri; dup ce am pl tită ă ă pentru zilele petrecute în hotel, am ieşit în strad unde mă ă aşteptau Mattia şi Capi.

— Dar care este adresa la care pute i fi g si i? întrebţ ă ţ ă b trâna.ă

Poate c era mai în elept s -i las adresa avoca ilor, aşaă ţ ă ţ c am scris-o în registrul hotelului.ă

— La Londra!, se vait ea. Doi tineri ca dumneavoastr laă ă Londra! Pe drumuri! Pe mare!

437

Înainte de a o porni spre Boulogne, trebuia s ne ducemă la nenea Aquin s ne lu m r mas bun.ă ă ă

Dar n-a fost o desp r ire trist . Nenea Aquin a fost fericită ţ ă c -mi voi întâlni în curând familia, iar eu am fost bucurosă s -i spun şi s -i repet c m voi întoarce în curând, cuă ă ă ă p rin ii mei, s -i mul umesc pentru tot binele pe care mi l-aă ţ ă ţ f cut.ă

— Pe curând, b iete, şi mult noroc! Dac nu te veiă ă întoarce atât de repede pe cât vrei, scrie-mi.

— Voi reveni!În ziua aceea am mers pân la Moisselles f r oprire.ă ă ă

Acolo am dormit într-o ferm , c ci trebuia s facemă ă ă economie pentru vapor. Mattia spusese c este ieftin, dară cât o s ne coste acest „ieftin” nu aveam de unde s ştim.ă ă

În timp ce mergeam, Mattia m înv a diverse cuvinteă ăţ englezeşti, c ci eram foarte preocupat de-o problem careă ă nu m l sa s m bucur în voie: p rin ii mei în elegeauă ă ă ă ă ţ ţ franceza sau italiana? Cum o s ne în elegem dac nuă ţ ă vorbeau decât engleza? Va fi foarte greu! Ce le voi spune fra ilor şi surorilor mele, dac aveam? Nu voi r mâne unţ ă ă str in pentru ei pân când vom reuşi s ne în elegem?ă ă ă ţ Când m gândeam la întoarcerea în mijlocul familiei mele,ă şi acest lucru se întâmplase de câteva ori de când plecasem de la Chavanon, nu m gândisem c s-ar puteaă ă s fiu stânjenit de ceva în elanul bucuriei mele. Voi aveaă nevoie, desigur, de mult timp s înv engleza, care mi seă ăţ p rea o limb dificil .ă ă ă

Ne-au trebuit opt zile ca s ajungem de la Paris laă Boulogne, c ci ne-am oprit câte pu in în principalele oraşeă ţ de pe parcurs – Beauvais, Abbeville, Montreuil-sur-Mer – pentru a da câteva reprezenta ii şi a ne refaceţ capitalul.

Când am ajuns la Boulogne mai aveam treizeci şi doi de franci în pung , cu mult mai mult decât am aflat c trebuiaă ă s pl tim locurile pe vapor.ă ă

438

Deoarece Mattia nu v zuse niciodat marea, primaă ă noastr plimbare a fost pe dig. Timp de câteva minute aă r mas cu privirea pierdut în dep rtare şi, plesc ind dină ă ă ă limb , spuse c este urât , trist şi murdar .ă ă ă ă ă

Atunci începu o discu ie aprins între noi, c ci vorbisemţ ă ă adesea despre mare şi îi spusesem întotdeauna c este celă mai frumos lucru ce poate fi v zut; mi-am sus inut şi acumă ţ opinia.

— Poate c ai dreptate când spui c marea esteă ă frumoas , dar este aşa când este albastr şi str luceşte subă ă ă razele soarelui, cum ai v zut-o tu la Cette, spuse Mattia.ă Dar când este aşa cum arat acum, galben şi verde, cu ună ă cer cenuşiu, acoperit de nori groşi, marea este urât , foarteă urât , şi nu te îmbie s te îmbarci pe vapor şi s-o traversezi.ă ă

De obicei eram de acord, Mattia şi cu mine: sau el îmi împ rt şea opiniile, sau eu pe ale lui, dar de data aceastaă ă m înc p ânam în p rerea mea şi i-am spus chiar că ă ăţ ă ă aceast mare verde, cu adâncimile-i de nep truns şi noriiă ă cenuşii pe care vântul îi mişc de colo, colo, era maiă frumoas decât o mare albastr sub un cer albastru.ă ă

— Spui asta pentru c eşti englez, îmi r spunse Mattia, şiă ă iubeşti aceast mare urât pentru c ea m rgineşteă ă ă ă

rmurile rii tale.ţă ţăVaporul pentru Londra pleca a doua zi la patru diminea a;ţ

la ora trei şi jum tate eram la bord şi ne-am instalat cât amă putut mai bine la ad postul unei gr mezi de l zi care neă ă ă proteja pu in contra brizei dinspre nord, rece şi umed .ţ ă

La lumina unor felinare fumegânde, am urm rită înc rcarea vaporului: scripe ii scâr âiau, l zile ce erauă ţ ţ ă coborâte în cal trosneau şi marinarii spuneau din când înă când câte un cuvânt cu un accent r guşit; dar ceea ceă domina g l gia era şuieratul aburilor pe care coşulă ă vaporului îi arunca în aer ca pe nişte fulgi albi.

Se auzi un clopot şi parâmele c zur în ap ; pornisemă ă ă spre ara mea!ţ

439

Îi spusesem adesea lui Mattia c nu exista ceva maiă pl cut decât o plimbare cu vaporul; aluneci uşor pe ap ,ă ă f r s ştii ce drum parcurgi: era încânt tor, un vis!ă ă ă ă

Vorbindu-i aşa m gândeam la Leb da şi la c l toria meaă ă ă ă pe canalul de sud; dar marea nu sem na cu un canal. De-ăabia ne desprinsesem de chei c vasul p ru c se afund înă ă ă ă abis, apoi se ridic , se cufund din nou adânc, şi tot aşa deă ă vreo patru, cinci ori, cu mişc ri asem n toare unui imensă ă ă balansoar; atunci, aburul sc pa din coş cu un zgomotă strident, apoi brusc se l sa un fel de linişte şi nu mai auzeaiă decât zgomotul zbaturilor ce loveau apa, când într-o parte, când într-alta, dup cum se înclina vasul.ă

— Este splendid aceast alunecare, îmi spuse Mattia,ă ă dar eu nu i-am r spuns nimic, c ci pe atunci nu ştiam ceă ă înseamn cârma unui vas.ă

Dar nu numai cârma imprima vasului acele mişc ri deă rotire şi tangaj, ci şi marea, care, în larg, era destul de înfuriat .ă

Deodat , Mattia, care de mult timp nu mai scosese oă vorb , se ridic brusc.ă ă

— Ce se întâmpl ?, l-am întrebat.ă— Am ame eli şi-mi vine s v rs.ţ ă ă— Este r ul de mare.ă— Pe naiba, îl simt şi eu!Şi dup câteva clipe fugi s se sprijine de balustradaă ă

bordului.Ah! Bietul Mattia! I-a fost aşa de r u! Degeaba l-am luată

în bra e, i-am inut capul pe pieptul meu, nu l-am pututţ ţ vindeca; gemea, apoi, din când în când, se ridica brusc şi se ducea cl tinându-se s se sprijine de marginea vasului şiă ă revenea apoi, dup câteva minute, s se ghemuiasc lângă ă ă ă mine.

Când revenea îmi ar ta pumnul şi, pe jum tate sup rat,ă ă ă pe jum tate râzând, îmi spunea:ă

— Oh! Englezii ştia, nu au suflet!ă— Din fericire!

440

Când se f cu ziu , o zi palid , înce oşat şi f r soare,ă ă ă ţ ă ă ă ajunsesem în apropierea înaltelor faleze albe şi ici şi colo se z reau vapoare stând nemişcate la ancor . Încetul cuă ă încetul, tangajul se diminua şi vaporul alunec pe apaă liniştit , aproape la fel de lin ca pe canal. Nu ne mai aflamă pe mare şi, de fiecare parte, în dep rtare se vedeauă malurile împ durite sau, mai degrab , se ghiceau prină ă ce urile dimine ii: intrasem pe Tamisa.ţ ţ

— Suntem în Anglia, i-am spus lui Mattia.Dar nu a fost prea încântat de aceast ştire şi, lungindu-ă

se cât era de lung pe punte, îmi r spunse:ă— Las -m s dorm.ă ă ăDeoarece nu-mi fusese r u în timpul c l toriei, mie nu-miă ă ă

era somn. L-am aşezat cât am putut de bine pe Mattia şi m-am urcat pe l zile de pe punte, aşezându-m pe cea mai deă ă sus, cu Capi la picioare. Câinele suportase bine traversarea. Cine ştie? Poate c era un b trân marinar; cu Vitalis,ă ă probabil c v zuse de toate.ă ă

De aici dominam fluviul şi vedeam tot canalul în amonte şi în aval; la dreapta se afla un mare banc de nisip pe care spuma m rii îl orna cu un cordon alb, iar la stânga se p reaă ă c fluviul intr din nou în mare.ă ă

Dar nu era decât o iluzie; malurile alb strii nu întârziară ă s se apropie, apoi s se vad bine, galbene şi n moloase.ă ă ă ă

În mijlocul fluviului se g sea o întreag flot de vapoareă ă ă aflate la ancor , printre care se strecurau vase cu aburi,ă remorchere de tot felul care l sau în urma lor lungi eşarfeă de fum negru.

Ce de vapoare! Ce de pânze! Nu-mi închipuisem niciodat c un curs de ap poate fi atât de populat, şi dacă ă ă ă Garonne m surprinsese când o v zusem, Tamisa m l să ă ă ă ă f r grai. Mai multe vase tocmai îşi în l au velatura, iar peă ă ă ţ catarge se vedeau c rându-se marinari cu ajutorul unorăţă sc ri din frânghie, care, de departe, p reau sub iri ca fireleă ă ţ de p ianjen.ă

441

Vaporul nostru l sa în urm o dâr spumoas în mijloculă ă ă ă apei mâloase pe care pluteau tot felul de resturi, scânduri, buc i de lemn, cadavre de animale umflate, dopuri,ăţ ierburi; din când în când, o pas re cu aripi desf cute seă ă arunca asupra acestor epave, apoi se ridica imediat, sco ând un strig t ascu it, zburând cu prada în cioc. Mţ ă ţ ă întrebam de ce voia Mattia s doarm ? Mai bine s-ar trezi.ă ă Era un spectacol ciudat, ce merita s fie v zut.ă ă

Pe m sur ce vaporul urca pe fluviu, spectacolul deveneaă ă şi mai ciudat, mai frumos. Nu erau numai vasele cu pânze sau cu aburi care meritau s fie priviteă – marile cor bii cuă trei catarge, enormele transatlantice ce reveneau din riţă îndep rtate, şlepurile înnegrite de c rbune, b rcileă ă ă înc rcate cu baloturi de paie sau fân care p reau c pi eă ă ă ţ purtate de curent, marile butii roşii, albe, negre pe care valurile le învârteau – ci şi ce se petrecea pe cele două maluri, care acum se vedeau clar, în toate detaliile, cu c su ele cochet vopsite, cu pajiştile verzi, cu copacii aleă ţ c ror ramuri nu fuseser niciodat t iate, şi, ici şi colo,ă ă ă ă pontoane ce înaintau deasupra râului negru, semnale de flux, stâlpi verzi şi alunecoşi.

Am r mas mult timp cu ochii mari deschişi, negândindu-ăm decât s privesc, s admir. Dar iat c , pe cele două ă ă ă ă ă maluri ale Tamisei, casele se îngr m desc unele în altele înă ă lungi şiruri roşii, aerul parc se întunec ; fumul şi cea a seă ă ţ amestec , f r s ştii cine este mai dens, cea a sau fumul;ă ă ă ă ţ apoi, în loc de copaci şi vite pe pajişti, apare brusc o p dureă de catarge; vapoarele par s pluteasc pe câmpie.ă ă

Nemairezistând, cobor din observatorul meu şi m ducă s -l caut pe Mattia; se trezise şi r ul de mare îi trecuse, nuă ă mai era prost dispus şi voia s se urce cu mine pe gr madaă ă de l zi.ă

Şi el este uimit şi-şi freac adesea ochii; ici şi coloă canalele pornesc din mijlocul pajiştilor şi coboar în fluviu,ă plin şi el de vapoare.

442

Din p cate, cea a şi fumul se îngroaş şi mai tare; nu maiă ţ ă vedem în jurul nostru decât din când în când şi, cu cât înaint m, vedem mai pu in.ă ţ

În sfârşit, vaporul îşi încetineşte mersul, maşinile se opresc, parâmele sunt aruncate la rm; suntem la Londraţă şi coborâm în mijlocul oamenilor ce ne privesc, dar nu ne adreseaz niciun cuvânt.ă

— Iat c a venit momentul s - i foloseşti engleza, miculă ă ă ţ meu Mattia.

Şi Mattia, care nu b nuieşte nimic, se apropie de un colosă cu barb roşcat , rugându-l politicos, cu p l ria în mân ,ă ă ă ă ă s -i arate drumul spre Greensquare. Mi se pare c Mattiaă ă st prea mult cu acel b rbat, care-i repet de mai multe oriă ă ă aceleaşi cuvinte, dar nu vreau s par c m îndoiesc deă ă ă cunoştin ele prietenului meu.ţ

În sfârşit, revine.— Este foarte uşor, îmi spuse el, nu avem decât s urc mă ă

cheiul Tamisei.Dar nu exist chei la Londra, sau cel pu in nu exista peă ţ

atunci, casele se întindeau pân la fluviu; suntem obliga iă ţ s mergem pe nişte str zi care nou ni se par c suntă ă ă ă paralele cu Tamisa.

Str zile sunt foarte întunecoase, pline de noroaie, deă c ru e, l zi, baloturi, pachete de tot felul, aşa c reuşim să ţ ă ă ă ne fofil m cu greu printre ele. Îl legasem pe Capi cu oă sfoar şi-l tr geam dup mine; nu era decât ora unu şiă ă ă lumina era aprins în magazine.ă

V zut sub acest aspect, Londra nu-mi produce aceeaşiă ă impresie ca Tamisa. Înaint m şi, din când în când, Mattiaă mai întreab pe câte cineva dac mai avem mult pân laă ă ă London’s-Inn; îmi spune c trebuie s trecem pe sub o nouă ă ă poart , care bareaz strada pe care mergem. Mi se pareă ă ciudat, dar nu îndr znesc s -i spun c , probabil, se înşal .ă ă ă ă

Totuşi nu s-a înşelat şi ajungem, în sfârşit, la o arcadă care avea dou porti e laterale: era Temple-Bar.ă ţ

443

Am întrebat din nou pe cineva unde se g seşte strada peă care o c utam şi ni s-a spus s o lu m la dreapta. P r simă ă ă ă ă strada aceea larg , cu mult lume şi zgomotoas , şiă ă ă continu rii s înaint m pe nişte str du e liniştite, atât deă ă ă ă ţ încâlcite, încât aveam impresia c ne învârtim pe loc, caă într-un labirint.

Deodat , tocmai când credeam c ne-am r t cit, amă ă ă ă ajuns în fa a unui cimitir plin de morminte ale c ror pietreţ ă sunt negre, ca şi cum ar fi fost vopsite cu negru de fum sau crem de lustruit: era Greensquare.ă

În timp ce Mattia cere l muriri unei umbre care tocmaiă trecea pe acolo, eu m-am oprit pentru a încerca s -miă opresc inima s -mi mai bat nebuneşte. Simt c nu maiă ă ă respir şi tremur.

Apoi îl urmez pe Mattia şi m opresc în fa a unei pl cu eă ţ ă ţ de aram pe care citim: Greth and Galley.ă

Mattia vru s trag de clopo el, dar îi opresc bra ul.ă ă ţ ţ— Ce ai?, m întreb el. Eşti palid de tot.ă ă— Aşteapt pu in s prind curaj. Mattia sun şi intr m.ă ţ ă ă ăSunt aşa de emo ionat, încât nu prea v d bine în jurulţ ă

meu. Am impresia c sunt într-un birou unde dou -treiă ă persoane sunt aplecate deasupra unei mese şi scriu la lumina mai multor l mpi cu gaz care şuier .ă ă

Mattia se adres unuia dintre aceste personaje, c ci,ă ă bineîn eles, pe el îl îns rcinasem cu acest lucru. În ceea ceţ ă spunea am desluşit de mai multe ori cuvintele: family, boy, Barberin; în eleg c le spunea c eu sunt copilul pe careţ ă ă familia îl caut cu ajutorul lui Barberin.ă

Numele lui Barberin produce efectul scontat: suntem privi i cu mai mult aten ie şi cel cu care vorbeşte Mattia seţ ă ţ ridic şi ne deschide o uş .ă ă

Intr m într-o camer plin cu c r i şi hârtii; un domn seă ă ă ă ţ afl aşezat în spatele unui birou, iar un altul, în rob şi cuă ă peruc , având în mân mai multe pungi albastre, discut cuă ă ă el.

444

Cel ce ne precede explic în câteva cuvinte cine suntem,ă şi atunci cei doi ne privesc, la rândul lor, din cap şi pân înă picioare.

— Care dintre voi este copilul crescut de Barberin?, întreb în francez domnul ce st tea la birou.ă ă ă

Auzind franceza m liniştesc şi fac un pas înainte.ă— Eu, domnule.— Unde este Barberin?— A murit.Cei doi domni se privesc un moment; cel ce poart oă

peruc iese din camer , luând cu el şi pungile.ă ă— Atunci, cum ai ajuns aici?, întreb din nou domnul careă

începuse s m interogheze.ă ă— Pe jos pân la Boulogne şi de la Boulogne la Londra cuă

vaporul; tocmai am debarcat.— Barberin v-a dat bani de drum?— Nu l-am v zut pe Barberin.ă— Atunci, cum a i ştiut s veni i aici?ţ ă ţAm povestit cât mai pe scurt toat istoria. Eram desigură

ner bd tor s pun şi eu câteva întreb ri, mai ales una, careă ă ă ă nu-mi d dea pace, dar n-am avut timp.ă

A trebuit s povestesc cum am fost crescut de Barberin,ă cum fusesem vândut de acesta lui Vitalis, cum, la moartea st pânului meu, fusesem luat de familia Acquin; în sfârşit,ă cum, dup ce nenea Acquin fusese închis pentru datorie,ă mi-am reluat vechea îndeletnicire de muzicant ambulant.

Pe m sur ce vorbeam, domnul îşi lua noti e şi m priveaă ă ţ ă într-un fel care m deranja; trebuie s spun c avea o faă ă ă ţă dur , cu un aer viclean, ce se întrez rea dincolo de ună ă surâs ce se dorea binevoitor.

— Şi cine este acest b iat?, m întreb el, ar tându-l peă ă ă ă Mattia cu vârful peni ei, ca şi cum ar fi vrut s -l str pungţ ă ă ă cu o s geat .ă ă

— Un prieten, un tovar ş, un frate.ă— Foarte bine, o simpl cunoştin f cut pe drumuri, nu-ă ţă ă ă

i aşa?

445

— Cel mai bun, cel mai afectuos frate.— Oh, nu m îndoiesc de asta!ăMi s-a p rut c-a sosit momentul s pun întrebarea careă ă

nu-mi d dea pace de la începutul conversa iei.ă ţ— Domnule, familia mea locuieşte în Anglia?— Bineîn eles, locuieşte la Londra, cel pu in în acestţ ţ

moment.— Deci o voi vedea?— Peste câteva momente vei fi al turi de ea. Am s vă ă ă

conduc.Sun dintr-un clopo el.ă ţ— Înc ceva, domnule, am un tat ?ă ăAm pronun at cu mare greutate acest cuvânt.ţ— Nu numai un tat , ci şi o mam , fra i, surori.ă ă ţ— Ah, domnule!Dar se deschise uşa, punând astfel cap t entuziasmuluiă

meu; l-am privit atunci pe Mattia cu lacrimi în ochi.Domnul se adres în englez celui care intrase şi amă ă

în eles c -i spune unde s ne conduc .ţ ă ă ă— Oh, am uitat s - i spun c numele t u este Driscoll.ă ţ ă ă

Este numele tat lui t u.ă ăÎn ciuda fe ei lui urâte, i-aş fi s rit de gât dac mi-ar fiţ ă ă

l sat timp, dar ne ar t uşa cu mâna şi am ieşit imediat.ă ă ă

446

34 Familia Driscoll

ecretarul care trebuia s m conduc la p rin ii meiă ă ă ă ţ era un b trân sfrijit, g lbejit, zbârcit, îmbr cat cu oă ă ă hain neagr , roas şi lustruit . Când am ajuns afar ,ă ă ă ă ă

începu s -şi frece mâinile cu frenezie, trosnindu-şi fiecareă articula ie a degetelor şi a încheieturilor mâinilor; îşiţ scutur apoi picioarele, ca şi cum ar fi vrut s -şi arunce câtă ă mai departe botinele scâlciate, şi, ridicându-şi nasul în sus, aspir aerul de mai multe ori cu fericirea unui om ce fuseseă închis pân atunci.ă

S

— I se pare c miroase frumos, spuse Mattia în italian .ă ă B trânelul ne privi şi, f r s ne vorbeasc , f cu un „pst,ă ă ă ă ă ă pst”, ca şi cum s-ar fi adresat unui c el, ceea ce voia săţ ă spun c trebuie s mergem pe urmele lui şi s nu-lă ă ă ă pierdem din ochi.

Am ajuns repede într-o strad mare, plin de tr suri; opriă ă ă una, al c rei vizitiu, în loc s fie aşezat la locul lui, înă ă spatele calului, era coco at undeva pe sus, în spatele unuiţ fel de coş cum au unele cabriolete – am aflat mai târziu că o astfel de tr sur se numeşte cab.ă ă

B trânelul ne-a urcat în aceast tr sur care nu eraă ă ă ă închis şi, printr-o ferestruic , începu s converseze cuă ă ă vizitiul. A pronun at de mai multe ori numele Bethnal-ţGreen, f cându-m s cred c acesta este numeleă ă ă ă cartierului în care locuiau p rin ii mei: ştiam c ă ţ ă green în englez înseamn verde şi îmi pl cea s m gândesc că ă ă ă ă ă acest cartier era plin de copaci frumoşi, ceea ce, fireşte, mă bucura. Oricum, nu sem na cu str zile urâte din Londra,ă ă întunecate şi triste, pe care le traversasem la venire; era, bineîn eles, o cas frumoas , într-un oraş mare, înconjuratţ ă ă ă

447

de copaci.Discu ia între secretar şi vizitiu dur destul de mult; cândţ ă

unul se ridica pân la ferestruic pentru a da explica ii,ă ă ţ când cel lalt p rea c vrea s se azvârle de pe scaunul luiă ă ă ă prin acea deschidere, spunând c nu în elege nimic dină ţ ceea ce i se cere.

Mattia şi cu mine ne înghesuiser m cu Capi la picioare,ă ascultând aceast discu ie; îmi spuneam c este cât seă ţ ă poate de ciudat ca un vizitiu s nu cunoasc un loc atât deă ă frumos cum trebuie s fie Bethnal-Green: existau, cuă adev rat, cartiere pline de verdea la Londra? Era destulă ţă de curios, c ci, dup cele ce v zusem deja, mai degrabă ă ă ă p reau a fi spoite cu funingine.ă

Mergeam destul de repede pe str zi mai largi, apoi peă str zi mai înguste, apoi pe altele largi, dar f r s vedemă ă ă ă nimic în jurul nostru, din cauza cetii opace; începea s seă r ceasc . Cu toate acestea, parc sim eam un fel deă ă ă ţ greutate când respiram, ca şi cum ne-am fi în buşit. Cândă spun noi, vorbesc despre Mattia şi despre mine, c ciă secretarul, c l uza noastr , p rea c respir foarte bine;ă ă ă ă ă ă oricum, inspira aerul cu putere, cu gura deschis , pe nas,ă ca şi cum ar fi fost gr bit s înmagazineze o mare cantitateă ă de aer în pl mâni; apoi, din când în când, îşi trosneaă mâinile şi-şi întindea picioarele. Oare st tuse câ iva ani f ră ţ ă ă s respire şi f r s se mişte?ă ă ă ă

Cu toat emo ia care m cuprinsese gândindu-m că ţ ă ă ă peste câteva minute, poate peste câteva clipe, îmi voi îmbr işa p rin ii, pe tata, pe mama, fra ii, surorile, voiamăţ ă ţ ţ s v d oraşul pe care-l traversam. Nu este, oare, oraşulă ă meu, patria mea? Dar degeaba deschid ochii, nu v d nimică sau aproape nimic, decât luminile roşii ale felinarelor cu gaz care ard în cea , ca într-un nor gros de fum; de-abia seţă z resc felinarele tr surilor cu care ne încruciş m şi, dină ă ă când în când, ne oprim brusc pentru a nu lovi sau c lca peă vreunul dintre oamenii care parc umplu str zile.ă ă

448

Tot mergeam şi-mi d deam seama c trecuse câtva timpă ă de când plecasem de la Greth and Galley; asta îmi confirmă p rerea c p rin ii mei locuiesc la ar ; probabil c , înă ă ă ţ ţ ă ă curând, vom p r si str zile înguste şi vom ieşi în câmp.ă ă ă

Deoarece ne ineam mâinile, Mattia şi cu mine, gândul cţ ă îmi voi reg si p rin ii m f cu s i-o strâng cu putere; mi seă ă ţ ă ă ă p rea c trebuie s -l fac s în eleag c este prietenul meuă ă ă ă ţ ă ă chiar în acest moment şi pentru totdeauna.

Dar, în loc s ieşim pe câmp, am intrat pe nişte str zi şiă ă mai înguste şi am auzit şuieratul locomotivelor.

Atunci l-am rugat pe Mattia s -l întrebe pe secretar dacă ă ajungeam în curând la p rin ii mei. R spunsul lui Mattia mă ţ ă ă f cu s m cutremur; pretindea c secretarul de la Grethă ă ă ă and Galley nu fusese niciodat în acest cartier de ho i. F ră ţ ă ă îndoial c Mattia se înşal , nu în elege ce i se spune. Dară ă ă ţ sus ine c ţ ă thieves, cuvântul englezesc pe care l-a folosit c l uza noastr , înseamn pungaşi în francez şi c esteă ă ă ă ă ă sigur de asta. R mân un moment descump nit, apoi îmiă ă spun c , dac secretarului îi este team de ho i, asta seă ă ă ţ datoreaz faptului c vom ieşi în câmp, cuvântul ă ă green, care se afl dup Bethnal, referindu-se la copaci şi lunci. Iiă ă spun acest lucru lui Mattia, şi teama secretarului ne face să râdem. Cât de prost naci sunt oamenii care n-au ieşit dină oraşe!

Dar nimic nu anun câmpul deschis. Anglia nu esteţă decât un oraş de piatr şi de noroi care se numeşte Londra.ă Acest noroi ne stropeşte chiar în tr sur ; un miros fad neă ă înv luise deja de câtva timp. Toate acestea ne fac s neă ă d m seama c ne afl m într-un cartier murdar, ultimul,ă ă ă desigur, înainte de-a ajunge pe pajiştile de la Bethnal-Green. Avem impresia c ne învârtim pe loc şi, din când înă când, vizitiul îşi încetineşte tr sura, ca şi cum n-ar şti undeă se afl . Deodat se opreşte brusc şi ferestruica se deschideă ă din nou.

Atunci, începe o conversa ie, sau mai bine zis o discu ieţ ţ aprins , între vizitiu şi secretar. Mattia în elege c vizitiulă ţ ă

449

refuz s mearg mai departe, pentru c nu cunoaşteă ă ă ă drumul; îi cere l muriri c l uzei noastre şi aceasta continuă ă ă ă s -i repete c nu a venit niciodat în acest cartier deă ă ă pungaşi; acum descifrez şi eu cuvântul thieves.

Desigur, cartierul Bethnal-Green nu se poate afla aici. Dar ce se va întâmpla cu noi?

Discu ia continu şi cei doi îşi trimit cu aceeaşi furieţ ă replicile prin ferestruic .ă

În sfârşit, secretarul îi d nişte bani vizitiului careă morm ie, coboar apoi din tr sur şi, din nou, ne spune:ă ă ă ă „pst, pst”; este clar c trebuie s coborâm şi noi.ă ă

Ne afl m pe-o str du plin de noroi, înv lui i în cea ;ă ă ţă ă ă ţ ţă doar un magazin este mai puternic luminat, şi lumina reflectat de oglinzi, de poleial , de sticle se r sfrânge înă ă ă strad , unde reuşeşte s str pung cea a pân la fluviu:ă ă ă ă ţ ă este o tavern sau, mai bine zis, un ă gin-palace, cum îi spun englezii, un fel de palat unde g seşti rachiu de ienup r şiă ă alte feluri de rachiuri care au la baz alcoolul de cerealeă sau de sfecl .ă

„Pst, pst”, face din nou c l uza noastr .ă ă ăŞi intr m cu el în acest ă gin-palace. Desigur, ne

înşelaser m când am crezut c ne afl m într-un cartieră ă ă mizerabil, nu mai v zusem ceva aşa de luxos; peste totă erau oglinzi şi str lucire; tejgheaua era de argint. Totuşi,ă b rba ii care stau în picioare în fa a ei sau cu umeriiă ţ ţ sprijini i de pere i sau butoaie sunt zdren roşi; unii nu auţ ţ ţă pantofi, iar picioarele lor goale, care au c lcat în noroi, suntă la fel de negre ca şi cum ar fi fost lustruite cu o crem ceă nu avusese timp s se usuce.ă

La tejghea, c l uza noastr este servit cu un pahar ceă ă ă ă con ine o licoare alb care miroase frumos şi, dup ce-l dţ ă ă ă pe gât dintr-o înghi itur , cu aceeaşi aviditate cu care înţ ă urm cu câteva minute înghi ea cea a, începu o discu ie cuă ţ ţ ţ cel care-l servise.

Nu-i greu s -mi imaginez c întreba de drum şi nu a maiă ă fost nevoie s -l întreb pe Mattia.ă

450

Iar şi o pornim pe urmele c l uzei noastre. Acum, stradaă ă ă este aşa de îngust , încât, în ciuda cetii, vedem casele deă pe ambele p r i; între case sunt întinse frânghii pe careă ţ atârn rufe şi zdren e de tot felul. Mai mult ca sigur c nuă ţ ă sunt puse la uscat.

Unde mergem? încep s fiu neliniştit, în timp ce Mattiaă m priveşte din când în când, f r s m întrebe îns nimic.ă ă ă ă ă ă

Din str du intr m într-o ulicioar , apoi trecem printr-oă ţă ă ă curte şi ajungem din nou într-o str du . Casele sunt maiă ţă mizerabile decât cele mai mizerabile din Fran a; multe suntţ din scânduri, ca nişte hambare sau grajduri, dar sunt totuşi case; femei cu capul descoperit şi foarte mul i copii mişunţ ă în pragul lor.

Când lumina atât de slab ne permite s distingem totuşiă ă ceva în jurul nostru, îmi dau seama c acele femei suntă palide, cu p rul blond atârnându-le pe umeri; copiii suntă aproape goi, iar cele câteva haine pe care le poart suntă zdren roase. Pe o str du întâlnim porci care, peţă ă ţă întuneric, scormonesc în b ltoace cu ap st tut ce degajă ă ă ă ă o duhoare înfior toare.ă

C l uza noastr se opreşte; aş zice c s-a r t cit, dar,ă ă ă ă ă ă chiar în acel moment, se îndreapt spre noi un b rbat într-oă ă redingot lung şi cu un chipiu garnisit cu piele lucioas ; laă ă ă încheietura mâinii are un fel de manşet alb cu negru; ună toc de piele este ag at de centur : este un poli ist, unăţ ă ţ policeman, cum se spune aici.

Urmeaz o scurt discu ie şi imediat o pornim la drum,ă ă ţ preceda i de poli ist. Travers m str du e, cur i, ulicioareţ ţ ă ă ţ ţ întortocheate; am impresia c ici şi colo v d caseă ă d râmate.ă

În sfârşit, ne oprim într-o curte în mijlocul c reia se afl oă ă balt .ă

„Red Lion Court”, spune poli istul.ţAceste cuvinte pe care le auzisem pronun ate deja deţ

mai multe ori înseamn „Curtea Leului Roşu”, îmi spuneă Mattia.

451

— De ce ne oprim? Este imposibil s ne afl m la Bethnal-ă ăGreen. Aici locuiesc p rin ii mei? Dar atunci?…ă ţ

Nu am timp s aprofundez toate aceste întreb ri care îmiă ă trec una dup alta prin cap; poli istul a b tut la uşa unui felă ţ ă de hangar din scânduri şi c l uza noastr îi mul umeşte:ă ă ă ţ asta înseamn c am ajuns?ă ă

Mattia, care nu-mi d duse drumul la mân , mi-o strângeă ă şi eu fac la fel.

Ne în elegem printr-o simpl strângere de mân ; groazaţ ă ă care pusese st pânire pe mine îl cuprinsese şi pe el.ă

Eram atât de emo ionat, încât nici nu mi-am dat seamaţ când uşa la care b tuse poli istul se deschise; dar, dină ţ momentul în care am intrat în acea înc pere mare,ă luminat de-o lamp şi de un foc de c rbuni ce ardea pe-oă ă ă vatr cu gr tar, amintirile îmi revin.ă ă

În fa a acestui foc, într-un fotoliu de r chit care seţ ă ă asem na, într-un fel, cu firida unui sfânt, st tea nemişcată ă un b trân cu barba alb şi cu o bonet neagr pe cap. Faă ă ă ă ţă în fa , dar desp r i i de o mas , se aflau un b rbat şi oţă ă ţ ţ ă ă femeie; b rbatul, care avea în jur de patruzeci de ani, eraă îmbr cat într-un costum de catifea gri şi avea o faă ţă inteligent , dar aspr ; femeia, mai tân r cu vreo cinci,ă ă ă ă şase ani, avea p rul blond şi purta peste el un şal în carouriă albe şi negre pe care şi-l încrucişase pe piept; ochii nu aveau nicio expresie, indiferen a sau apatia citindu-se lesneţ pe fa a ei ce fusese f r îndoial frumoas , cât şi înţ ă ă ă ă gesturile leneşe. În înc pere se mai aflau patru copii: doiă b ie i şi dou fete, to i blonzi, cu p rul deschis ca al mameiă ţ ă ţ ă lor; cel mai mare dintre b ie i p rea s aib unsprezece sauă ţ ă ă ă doisprezece ani, cea mai mic dintre feti e avea trei ani şiă ţ mergea înc de-a buşilea.ă

Am v zut toate acestea dintr-o privire şi mai înainte caă secretarul de la Greth and Galley s sfârşeasc s -miă ă ă vorbeasc .ă

452

Ce spunea oare? De-abia îl auzeam şi nu în elegeam maiţ nimic; numele de Driscoll, numele meu, cum spunea avocatul, îmi izbi auzul.

Toat lumea îşi întoarse privirile spre Mattia şi spre mine,ă chiar şi b trânul ce r mase nemişcat; doar feti a cea mic îlă ă ţ ă privea încântat pe Capi.ă

— Care dintre voi este Rémi?, întreb în franceză ă b rbatul în costum de catifea gri.ă

Am înaintat cu un pas.— Eu, am spus.— Atunci, îmbr işeaz - i tat l, b iete.ăţ ă ţ ă ăDe când visasem acest moment; îmi imaginasem c ună

elan de dragoste m va împinge în bra ele lui; acum nuă ţ g seam acest elan în mine. Am înaintat totuşi şi mi-amă îmbr işat tat l.ăţ ă

— Acum, îmi spuse, salut - i bunicul, mama, fra ii şiă ţ ţ surorile. M-am îndreptat mai întâi spre mama şi am cuprins-o cu bra ele. Aceasta m l s s-o îmbr işez, dar nu f cu laţ ă ă ă ăţ ă fel. Îmi spuse doar dou , trei vorbe pe care nu le-amă în eles.ţ

— D mâna şi cu bunicul, îmi spuse tat l meu, dar încet,ă ă este paralizat.

Am dat apoi mâna şi cu cei doi fra i, şi cu sora mai mare;ţ am vrut s-o iau pe cea mic în bra e, dar îl mângâia pe Capiă ţ şi m-a împins de-o parte.

Tot trecând de la unul la altul, eram indignat pe mine însumi. Ce? Nu eram bucuros c mi-am g sit, în sfârşit,ă ă familia? Aveam un tat , o mam , fra i, surori, un bunic,ă ă ţ eram împreun cu ei şi, totuşi, r mâneam rece ca deă ă ghea ! Aşteptasem acest eveniment cu o r bdareţă ă extraordinar ; eram nebun de bucurie la gândul c voi aveaă ă o familie, p rin i pe care s -i iubesc, p rin i care s mă ţ ă ă ţ ă ă iubeasc , dar acum m sim eam stingher, examinându-i peă ă ţ to i într-un mod ciudat şi neg sind nimic în inima mea s leţ ă ă spun, nici m car o vorb de tandre e! Eram, deci, ună ă ţ monstru? Nu eram vrednic s am o familie?ă

453

Dac mi-aş fi g sit p rin ii într-un palat în loc s -i g sescă ă ă ţ ă ă în acest hangar, n-aş fi avut, oare, pentru ei, acele sentimente de tandre e pe care, doar cu câteva ore maiţ înainte, le resim eam în suflet pentru un tat şi o mam peţ ă ă care nu-i cunoşteam, dar pe care nu puteam s le exprimă fa de un tat şi o mam pe care-i vedeam acum în carneţă ă ă şi oase?

Acest gând m f cu s m ruşinez; m-am dus lângă ă ă ă ă mama şi-am îmbr işat-o din nou, s rutând-o din toatăţ ă ă inima. F r îndoial c ea nu ştia care era cauza acestuiă ă ă ă elan de tandre e şi, în loc s -mi r spund şi ea cu s rut ri,ţ ă ă ă ă ă m privi cu un aer indiferent, apoi, adresându-se so ului ei,ă ţ tat l meu, ridicând din umeri, îi spuse câteva cuvinte peă care nu le-am în eles, dar care-l f cur s râd pe acesta.ţ ă ă ă ă Aceast indiferen , pe de-o parte, şi acel râs, pe de alta,ă ţă mi-au strâns inima; mi se p rea c efuziunea mea deă ă tandre e nu trebuia s fie primit astfel.ţ ă ă

Dar nu mi se d du timp s aprofundez aceste impresii.ă ă— Şi sta, m întreb tat l meu, ar tându-l pe Mattia,ă ă ă ă ă

cine este?I-am explicat sentimentele ce m leag de atâta timp deă ă

Mattia şi am f cut-o încercând s pun în explica iile meleă ă ţ câte ceva din afec iunea pe care o sim eam pentru el şi sţ ţ ă le ar t recunoştin a pe care i-o datoram.ă ţ

— Bine, a spus tata, a vrut şi el s c l toreasc înă ă ă ă str in tate. Tocmai voiam s -i r spund, când Mattia mi-oă ă ă ă lu înainte:ă

— Chiar aşa, spuse el.— Şi Barberin, întreb tata, de ce n-a venit şi el cu voi?ăI-am explicat c Barberin murise, ceea ce a constituită

pentru mine o nou decep ie când am ajuns la Paris, după ţ ă ce aflasem la Chavanon, de la tuşa Barberin, c p rin ii meiă ă ţ m c utau.ă ă

Tata îi traduse mamei ceea ce spuneam şi cred c amă în eles c aceasta r spunse „foarte bine” sau „foarte bun”,ţ ă ă oricum ea repet de mai multe ori cuvintele ă well şi good pe

454

care le cunoşteam. De ce, oare, era „bine” şi „bun” că Barberin murise?

M întrebam f r s g sesc îns vreun r spuns.ă ă ă ă ă ă ă— Nu ştii engleza?, m-a întrebat tata.— Nu, ştiu doar franceza şi italiana, pentru c am înv at-ă ăţ

o cu st pânul c ruia m-a închiriat Barberin.ă ă— Vitalis?— Ştia i c …ţ ă— Barberin mi-a spus numele lui când am fost în Fran aţ

s te caut. Dar cred c eşti curios s afli de ce nu am f cută ă ă ă nimic timp de treisprezece ani şi cum, deodat , am avută ideea s încerc m s te g sim şi am dat astfel de meşterulă ă ă ă Barberin.

— Oh, da, mi se pare ciudat, foarte ciudat.— Atunci, vino aici, lâng foc, am s - i povestesc.ă ă ţCând intrasem îmi sprijinisem harpa de zid; mi-am dat jos

şi rani a şi m-am dus s m aşez acolo unde mi se spusese.ţ ă ăDar, când mi-am întins picioarele pline de noroi şi ude în

fa a focului, bunicul scuip înspre mine, f r s spunţ ă ă ă ă ă nimic, asemeni unei b trâne pisici furioase. Nu am avută nevoie de alte explica ii pentru a în elege c -l deranjam şiţ ţ ă mi-am retras picioarele.

— Nu-i da aten ie, îmi spuse tata, b trânului nu-i place caţ ă cineva s se aşeze în fa a focului s u; dac i-e frig,ă ţ ă ă ţ înc lzeşte-te, nu-i nevoie s - i pese de el.ă ă ţ

Am fost uimit s aud vorbindu-se aşa despre acestă venerabil b trân cu p rul alb. Mi se p rea c , dac trebuieă ă ă ă ă s ne pese de cineva, acesta era chiar el. Mi-am inut, deci,ă ţ picioarele sub scaun.

— Eşti b iatul nostru cel mai mare, îmi spuse tat l, şi te-ă ăai n scut la un an dup c s toria mea cu mama ta. Înainteă ă ă ă de a m c s tori cu ea, vorbisem cu o tân r care spera că ă ă ă ă ă o voi lua de nevast şi c reia aceast c s torie i-a insuflată ă ă ă ă o ur feroce fa de cea pe care o considera o rival . Deă ţă ă aceea, chiar în ziua în care împlineai şase luni, te-a furat şi te-a dus în Fran a, la Paris, unde te-a abandonat pe-oţ

455

strad . Am f cut toate cercet rile posibile, dar f r s neă ă ă ă ă ă ducem şi la Paris, c ci nu ne închipuiam c r pitorul te-aă ă ă putut duce atât de departe. Pentru c nu te-am g sit, te-amă ă crezut mort şi pierdut pentru totdeauna, pân când, acumă trei luni, aceast femeie, atins de-o boal necru toare, aă ă ă ţă m rturisit, înainte de-a muri, adev rul. Am plecat imediat înă ă Fran a şi m-am dus la comisariatul de poli ie din cartierulţ ţ unde fuseseşi abandonat. Acolo am aflat c fuseseşi înfiată de un zidar din Creuse, chiar cel ce te g sise, şi m-am dusă imediat la Chavanon. Barberin mi-a spus c te-a închiriat luiă Vitalis, un muzicant ambulant, şi c umbli de-a lungulă Fran ei cu acesta. Deoarece nu puteam r mâne în Fran aţ ă ţ s -l caut pe Vitalis, l-am rugat pe Barberin s fac acestă ă ă lucru şi i-am dat bani s se duc la Paris. În acelaşi timp, l-ă ăam rugat s -mi anun e avoca ii, Greth şi Galley, care seă ţ ţ ocup cu afacerile mele, când te va g si. Nu i-am dată ă adresa noastr de la Londra pentru c nu locuim aici decâtă ă iarna. Pe vreme bun , parcurgem toat Anglia şi Sco ia cuă ă ţ familia şi c ru ele noastre, c ci suntem negustoriă ţ ă ambulan i. Iat , b iete, cum ai fost g sit şi cum, dupţ ă ă ă ă treisprezece ani, î i reiei locul în familie. În eleg c eştiţ ţ ă pu in speriat c nu ne cunoşti şi nu în elegi ce vorbim, dupţ ă ţ ă cum nici tu nu te po i face în eles de ceilal i, dar sper c teţ ţ ţ ă vei obişnui cu noi destul de repede.

Da, f r îndoial , m voi obişnui repede; nu era oareă ă ă ă normal s fie aşa, deoarece m aflam în mijlocul familieiă ă mele, iar cei al turi de care urma s tr iesc erau tat l şiă ă ă ă mama mea, fra ii şi surorile mele?ţ

Scutecele frumoase nu spuseser adev rul. Pentru tuşaă ă Barberin, pentru Liza, pentru nenea Acquin, pentru cei ce m ajutaser era o nenorocire. Nu puteam face pentru eiă ă ceea ce dorisem atât de mult, c ci nişte negustoriă ambulan i, mai ales când locuiesc într-un hangar, nu suntţ boga i; dar pentru mine nu avea nicio importan . Aveamţ ţă acum o familie şi fusese un vis copil resc s cred c vor fiă ă ă boga i; nu de bani aveam nevoie, ci de afec iune.ţ ţ

456

În timp ce ascultam povestea tat lui meu, neavând ochiă şi urechi decât pentru el, se puse masa: farfurii cu flori albastre şi, într-o tav de metal, o bucat de friptur deă ă ă vac , cu cartofi în jur.ă

— V este foame, b ie i?, ne întreb tata pe mine şi peă ă ţ ă Mattia.

Drept orice r spuns, Mattia zâmbi ar tându-şi din ii albi.ă ă ţ— Bine, s ne aşez m la mas , spuse tata.ă ă ăDar, înainte de a se aşeza, împinse fotoliul bunicului

lâng mas . Apoi lu şi el loc, cu spatele la foc, şi începu să ă ă ă taie friptura, servindu-ne fiec ruia o bucat frumoas şiă ă ă câ iva cartofi.ţ

Cu toate c nu fusesem înv at cu purt ri alese sau maiă ăţ ă degrab , ca s spun drept, nu fusesem înv at cu nimic, amă ă ăţ observat c fra ii şi surorile mele mâncau mai ales cuă ţ degetele pe care şi le muiau în sos şi apoi le lingeau, f ră ă ca pe mama sau pe tata s -i deranjeze acest lucru. În ceeaă ce-l priveşte pe bunic, el nu se uita decât în farfuria lui şi singura mân de care se putea servi o ducea încontinuu deă la farfurie la gur ; când îi sc pa vreo buc ic din degeteleă ă ăţ ă tremurânde, fra ii şi surorile mele îşi b teau joc de el.ţ ă

Dup cin , am crezut c vom petrece cu to ii în jurulă ă ă ţ focului; dar tata spuse c aştepta nişte prieteni şi c trebuieă ă s ne ducem la culcare; apoi lu o lumânare şi ne duse într-ă ăun fel de şopron aflat al turi de înc perea în careă ă mâncasem; acolo se aflau dou c ru e mari cu coviltir, dină ă ţ cele ce se pot închide bine, cu uşi şi ferestre, şi cu care umbl de obicei negustorii ambulan i. Deschise uşa dină ţ spatele uneia dintre ele şi ne ar t dou paturi suprapuse.ă ă ă

— Iat -v paturile, spuse el, şi s dormi i bine. Aceasta aă ă ă ţ fost primirea pe care mi-a f cut-o familia mea, familiaă Driscoll.

457

35 Cinsteşte pe tat l şi pe mama taă

at l meu ne-a l sat lumânarea şi a închis pe dinafară ă ă uşa de la coviltirul c ru ei. Nu ne-a mai r mas decâtă ţ ă s ne culc m, ceea ce am şi f cut foarte repede, f ră ă ă ă ă

s mai st m de vorb , aşa cum aveam obiceiul s facemă ă ă ă seara, f r s ne mai povestim întâmpl rile acestei zileă ă ă ă pline.

T— Noapte bun , Rémi, îmi spuse Mattia.ă— Noapte bun , Mattia.ăMattia nu avea chef de vorb , cum nu aveam nici eu, aşaă

c m-am bucurat în sinea mea.ăDar s nu ai chef de vorb nu înseamn c ai chef să ă ă ă ă

dormi. Dup ce am stins lumânarea mi-a fost imposibil să ă închid ochii şi am început s m gândesc la tot ceea ce seă ă întâmplase, perpelindu-m pe toate p r ile.ă ă ţ

Îl auzeam pe Mattia, care ocupa patul de deasupra, agitându-se la fel, ceea ce dovedea c nici el nu doarme.ă

— Nu dormi? l-am întrebat încet.— Nu, nu înc .ă— i-e r u?Ţ ă— Nu, m simt foarte bine, din contr , mul umesc, numaiă ă ţ

c totul se învârteşte în jurul meu, ca şi cum aş fi din nouă pe mare, şi c ru a parc urc şi coboar pe valuri.ă ţ ă ă ă

Numai amintirea r ului de mare s -l fi împiedicat peă ă Mattia s adoarm ? Oare gândurile ce-l ineau treaz nuă ă ţ sem nau cu ale mele? M iubea mult şi eram destul deă ă apropia i sufleteşte ca s simt tot ce sim eam şi eu.ţ ă ă ţ

Somnul nu se lipea de mine şi, cu trecerea timpului, teama vag ce m copleşea devenea tot mai puternic . Laă ă ă început nu în elesesem acest sentiment tumultuos, dar îmiţ

458

d deam seama c este frica. Frica de ce? Nu ştiam, dar îmiă ă era fric . Nu pentru c m aflam culcat în aceast c ru , înă ă ă ă ă ţă acest mizerabil cartier Bethnal-Green. Câte nop i nuţ petrecusem în existen a mea vagabond f r s fiu protejatţ ă ă ă ă de un acoperiş, cum eram în acest moment! Eram conştient c m aflam la ad post de orice pericol, dar, totuşi, eramă ă ă îngrozit. Cu cât încercam s m opun acestei frici, cu atâtă ă mai pu in reuşeam.ţ

Orele treceau unele dup altele, f r s -mi dau seamaă ă ă ă cât era ceasul, c ci în împrejurimi nu erau orologii care să ă bat din or în or . Deodat am auzit un zgomot destul deă ă ă ă puternic venind dinspre uşa şopronului care d dea într-oă alt strad şi nu spre Curtea Leului Roşu, apoi r sunară ă ă ă câteva b t i la intervale regulate şi o lumin slab p trunseă ă ă ă ă în c ru a noastr .ă ţ ă

Surprins, am privit în jur, în timp ce Capi, care dormea lâng patul meu, se trezi şi începu s mârâie; luminaă ă p trundea printr-o ferestruic plasat în peretele coviltiruluiă ă ă c ru ei, perete de care erau sprijinite paturile noastre, şi peă ţ care n-o z risem când m culcasem pentru c , spreă ă ă interior, era acoperit cu o perdea; o jum tate de fereastră ă ă se afla în dreptul patului meu, iar cealalt în dreptul patuluiă lui Mattia. L-am apucat pe Capi de bot, f cându-i semn să ă nu latre, ca s nu trezeasc toat casa, şi am privit afar .ă ă ă ă

Tat l meu, pe care nu-l auzisem intrând în şopron,ă deschise uşa ce da spre strad , apoi o încuie repede după ă ce intrar doi b rba i, purtând pe umeri nişte baloturi. Leă ă ţ f cu semn s tac , ducând un deget la buze, şi cu cealaltă ă ă ă mân , în care inea un felinar cu geamuri opace, ar tă ţ ă ă c ru a în care dormeam; voia s spun c nu trebuie să ţ ă ă ă ă fac zgomot ca s nu ne trezeasc !ă ă ă

Aceast grij pentru noi m emo iona şi am vrut s strigă ă ă ţ ă s nu-şi fac griji pentru mine, c ci nu dormeam, dar îmiă ă ă d deam seama c -l trezesc pe Mattia, care, probabil,ă ă dormea liniştit, şi atunci n-am mai spus nimic.

459

Tata îi ajut pe cei doi s descarce baloturile, apoiă ă disp ru un moment şi reveni în curând aducând-o cu el peă mama. În timpul absen ei lui, cei doi desf cuser baloturile;ţ ă ă mi-am putut da seama c unul era plin cu stofe, iar cel laltă ă cu lenjerie: maiouri de corp, indispensabili, ciorapi, m nuşi.ă

Atunci am în eles ce m mirase mai înainte: cei doi erau,ţ ă probabil, nişte negustori care-şi vindeau m rfurile tat luiă ă meu.

Tata lua fiecare obiect şi-l examina cu aten ie în luminaţ felinarului şi-l d dea mamei, care, cu ajutorul uneiă forfecu e, t ia etichetele pe care le punea în buzunar. Mi s-ţ ăa p rut un lucru tare ciudat, aşa cum şi ora acestei vânz riă ă mi se p rea anormal !ă ă

În timp ce examina obiectele, tat l meu vorbea încet cuă cei doi.

Dac aş fi în eles engleza, aş fi desluşit probabilă ţ cuvintele, dar nu auzi bine ceea ce nu în elegi. Nu am reuşitţ s prind decât dou cuvinte, bob şi policeman, care au fostă ă repetate de mai multe ori.

Dup ce examinar cu aten ie con inutul baloturilor,ă ă ţ ţ p rin ii mei şi cei doi b rba i ieşir din şopron, intrar înă ţ ă ţ ă ă cas , şi întunericul cuprinse totul în jurul nostru; eraă evident c urmau socotelile.ă

Voiam s cred c tot ceea ce v zusem era firesc; totuşi,ă ă ă n-am reuşit s m conving de aceasta, oricât aş fi vrut. Dină ă ce cauz cei doi b rba i nu intraser prin Curtea Leuluiă ă ţ ă Roşu? De ce vorbiser despre poli ie pe şoptite, ca şi cumă ţ le-ar fi fost fric s nu fie auzi i de afar ? De ce mamaă ă ţ ă t iase etichetele de pe m rfuri?ă ă

Aceste întreb ri nu erau f cute s m adoarm şi,ă ă ă ă ă deoarece nu puteam s le g sesc r spunsuri, am încercată ă ă s mi le alung din minte, dar degeaba.ă

Dup un timp, am v zut din nou lumina p trunzând înă ă ă c ru şi am privit din nou pe ferestruic , dar de dataă ţă ă aceasta am f cut-o contra voin ei mele, în timp ce primaă ţ oar fusese un gest instinctiv; acum voiam s v d şi s ştiuă ă ă ă

460

totul. Îmi spuneam c nu trebuie s privesc, şi totuşiă ă priveam. Îmi spuneam c era mai bine s nu ştiu, şi totuşiă ă voiam s ştiu.ă

Tata şi mama r m seser singuri. În timp ce mama f ceaă ă ă ă dou pachete din lucrurile aduse, tata m tur într-un colă ă ă ţ din şopron. Sub nisipul uscat pe care-l d du la o parte cuă m tura ap ru un chepeng, îl ridic , apoi coborî cu cele două ă ă ă pachete bine legate într-un fel de pivni care nu ştiu cât deţă adânc era, în timp ce mama îi lumina locul cu un felinar.ă Dup ce coborî pachetele, tata urc , închise chepengul şiă ă puse la loc nisipul pe care-l d duse la o parte. Cândă terminar , era imposibil s - i mai dai seama unde eraă ă ţ intrarea în pivni . Peste nisip aruncar paie, aşa cum eraţă ă peste tot în şopron. Apoi ieşir .ă

În momentul în care închideau încet uşa, mi s-a p rut că ă şi Mattia se mişca în patul lui, ca şi cum şi-ar fi pus capul pe pern .ă

V zuse într-adev r ce se petrecuse?ă ăNu am îndr znit s -l întreb. Acum nu m mai sufoca oă ă ă

vag team , acum ştiam de ce mi-era fric : din cap pân -nă ă ă ă picioare eram sc ldat de-o sudoare rece.ă

Aşa am r mas toat noaptea; un cocoş care cântaă ă undeva pe ulicioar îmi anun apropierea dimine ii; numaiă ţă ţ atunci am adormit: un somn greu şi agitat de coşmaruri îngrozitoare.

M trezi un zgomot de z vor şi uşa c ru ei se deschise,ă ă ă ţ dar, crezând c era tat l meu care venea s ne spun că ă ă ă ă era timpul s ne d m jos din pat, am închis ochii s nu-lă ă ă v d.ă

— Fratele t u ne-a dat drumul, îmi spuse Mattia, şi aă plecat deja.

Atunci ne-am sculat. Mattia nu m-a întrebat dac amă dormit bine şi nici eu nu i-am pus vreo întrebare. M-a privit la un moment dat, dar am întors capul. Ne-am dus în buc t rie, dar nici mama, nici tata nu se aflau acolo;ă ă bunicul era în fa a focului, în fotoliul lui, ca şi cum nu s-ar fiţ

461

mişcat de acolo înc din ajun, sora mea mai mic , Annie,ă ă ştergea masa, în timp ce Allen, fratele mai mare, m turaă înc perea.ă

M-am îndreptat spre fra ii mei pentru a le strânge mâna,ţ dar îşi continuar treaba f r s -mi r spund .ă ă ă ă ă ă

M-am îndreptat apoi spre bunicul, dar acesta nu m l să ă ă s m apropii de el şi, cum f cuse şi în ajun, scuip înă ă ă ă direc ia mea, obligându-m s m opresc brusc.ţ ă ă ă

— Întreab -i, l-am rugat pe Mattia, la ce or îmi voi vedeaă ă tat l şi mama.ă

Mattia a întrebat ce l-am rugat, şi bunicul, auzind vorbindu-se englezeşte, s-a mai îmblânzit, fa a i se destinseţ şi binevoi s r spund .ă ă ă

— Ce spune?, am întrebat.— C tat l t u va lipsi toat ziua, c mama ta doarme şiă ă ă ă ă

c noi ne putem duce s ne plimb m.ă ă ă— N-a spus decât asta?, l-am întrebat, având impresia că

traducerea era prea scurt .ăMattia se fâstâci.— Nu ştiu dac am în eles bine restul, spuse el.ă ţ— Spune-mi ce n-ai în eles.ţ— Mi s-a p rut c spune c , dac d m peste vreo ocazieă ă ă ă ă

în oraş, nu trebuie s-o l s m s ne scape şi apoi a ad ugat,ă ă ă ă asta sunt sigur, „Re ine i «lec ia» mea: trebuie s tr ieştiţ ţ ţ ă ă pe spinarea proştilor.”

F r îndoial c bunicul ghicise ce-mi spunea Mattia,ă ă ă ă c ci, când Mattia termin ce avea de spus, f cu cu mânaă ă ă care nu-i era paralizat un gest care însemna s pui ceva înă ă buzunar şi, în acelaşi timp, îmi f cu şi cu ochiul.ă

— S plec m, i-am spus lui Mattia.ă ăTimp de dou , trei ore ne-am plimbat în jurul Cur ii Leuluiă ţ

Roşu, neîndr znind s ne îndep rt m ca s nu ne r t cim,ă ă ă ă ă ă ă dar, la lumina zilei, Bethnal-Green mi s-a p rut şi maiă îngrozitor decât noaptea trecut . Peste tot, peste case şiă oameni, mizeria, cu tot ce are ea mai trist, îşi pusese pecetea.

462

Priveam amândoi, şi Mattia, şi eu, dar nu spuneam nimic.La un moment dat, tot învârtindu-ne de colo-colo, am

ajuns în dreptul cur ii noastre şi am intrat…ţMama îşi p r sise camera; din nou am v zut-o stând cuă ă ă

capul pe mas . Crezând c este bolnav , am fugit s-oă ă ă îmbr işez, dac nu puteam vorbi cu ea.ăţ ă

Am cuprins-o cu bra ele; îşi în l capul, cl tinându-l,ţ ă ţă ă apoi m privi, dar cu siguran c nu m vedea; am sim ită ţă ă ă ţ un miros de ienup r în respira ia ei cald . Îşi l s din nouă ţ ă ă ă capul s cad pe bra ele întinse pe mas .ă ă ţ ă

— Gin, spuse bunicul.Şi m privi rânjind, spunând câteva cuvinte pe care nu le-ă

am în eles.ţAm r mas nemişcat, ca şi cum aş fi fost de piatr , apoi,ă ă

dup câteva secunde, l-am privit pe Mattia, care, la rândulă lui, m privea cu lacrimi în ochi.ă

I-am f cut un semn şi am ieşit din nou.ăAm mers îndelung, unul lâng altul, inându-ne de mân ,ă ţ ă

în t cere, drept înainte, f r s ştim încotro ne îndrept m.ă ă ă ă ă— Unde vrei s mergem? m întreb Mattia neliniştit.ă ă ă— Nu ştiu. Undeva unde am putea s discut m în linişte.ă ă

Vreau s - i vorbesc, dar aici, în aceast mul ime, nu pot.ă ţ ă ţÎntr-adev r, în via a mea de vagabond m obişnuisem,ă ţ ă

datorit lui Vitalis, s nu spun nimic important când eram înă ă mijlocul mul imii pe-o strad , într-un oraş sau într-un sat;ţ ă când eram deranjat de trec tori, îmi pierdeam şirulă gândurilor. Or, voiam s discut serios cu Mattia, ştiind bineă ce aveam de spus.

Când Mattia îmi pusese acea întrebare tocmai ajunsesem într-o strad mai lat decât cea pe care mersesem până ă ă atunci şi am avut impresia c z resc nişte copaci la cap tulă ă ă ei. Poate c ajungeam în câmp deschis; ne-am îndreptată într-acolo. Nu era un câmp, ci un parc imens, cu peluze întinse, verzi, şi cu pâlcuri de copaci tineri ici şi colo. Eram aici în largul nostru şi puteam discuta în voie.

Hot rârea mea era luat şi ştiam ce aveam de spus:ă ă

463

— Ştii c te iubesc, Mattia, l-am asigurat pe prietenulă meu imediat ce ne-am aşezat într-un loc mai retras, şi ştii bine, nu-i aşa, c doar din prietenie te-am rugat s mă ă ă înso eşti la p rin ii mei? Nu te îndoieşti de prietenia mea,ţ ă ţ nu-i aşa, orice i-aş cere?ţ

— Ce prost nac eşti!, r spunse el, for ându-se s surâd .ă ă ţ ă ă— Încerci s râzi ca eu s nu plâng, dar nu face nimic,ă ă

dac plâng; cu cine aş putea plânge dac nu cu tine?ă ăŞi, aruncându-m în bra ele lui Mattia, am izbucnit înă ţ

plâns; niciodat nu m-am sim it mai nenorocit, nici cândă ţ eram atât de singur, pierdut în lumea asta atât de mare.

Dup o criz de plâns, am încercat s m calmez. Nu caă ă ă ă s plâng în bra ele lui Mattia îl adusesem în acest parc, nuă ţ pentru mine, ci pentru el o f cusem.ă

— Mattia, i-am spus, trebuie s te întorci în Fran a.ă ţ— S te p r sesc? Niciodat !ă ă ă ă— Ştiam dinainte c asta ai s -mi r spunzi şi suntă ă ă

bucuros, foarte bucuros, te asigur, c mi-ai spus c nu mă ă ă vei p r si niciodat ; totuşi, trebuie s m p r seşti, s teă ă ă ă ă ă ă ă întorci în Fran a, în Italia, unde vei dori, nu are importan ,ţ ţă numai s nu r mâi aici, cu mine, în Anglia.ă ă

— Şi tu unde vrei s te duci, unde vrei s ne ducem?ă ă— Eu? Dar eu trebuie s r mân aici, la Londra, cu familiaă ă

mea, nu-i de datoria mea s r mân la p rin ii mei? Ia ce-aă ă ă ţ mai r mas din bani şi pleac .ă ă

— S nu spui aşa ceva, Rémi; dac cineva trebuie să ă ă plece neap rat, atunci acela eşti chiar tu.ă

— De ce?— Pentru c …ăNu-şi termin fraza şi-şi întoarse privirea.ă— Mattia, r spunde-mi cu sinceritate, spune-mi pe şleau,ă

f r s m menajezi, f r s - i fie team ! Tu nu dormeaiă ă ă ă ă ă ă ţ ă ast -noapte, nu-i aşa? Ai v zut şi tu?ă ă

Cu privirea în p mânt, îmi r spunse cu o voce gâtuit :ă ă ă— Nu dormeam.— Ce-ai v zut?ă

464

— Totul.— Ai în eles?ţ— C cei care vindeau m rfurile nu le cump raser .ă ă ă ă

Tat l t u i-a certat pentru c au b tut la uşa şopronului şiă ă ă ă nu la cea a casei, iar ei au r spuns c erau pândi i deă ă ţ „bob”, adic de ă policeman.

— Deci, vezi bine c trebuie s pleci, i-am spus.ă ă— Dac eu trebuie s plec, atunci şi tu trebuie s pleci;ă ă ă

pentru amândoi este mai mult decât obligatoriu s plec m.ă ă— Când i-am cerut s m înso eşti, am crezut, dup celeţ ă ă ţ ă

spuse de tuşa Barberin şi dup visurile pe care mi le-amă f cut, c familia mea ne va putea da la înv tur peă ă ăţă ă amândoi şi c nu ne vom desp r i niciodat ; dar lucrurile nuă ă ţ ă sunt aşa; visul a fost… doar un vis; trebuie, deci, s neă desp r im.ă ţ

— Niciodat !ă— Ascult -m bine, în elege-m şi nu m întrista şi tuă ă ţ ă ă

mai mult. Dac l-am fi întâlnit pe Garofoli la Paris, şi acestaă ar fi pus mâna pe tine, tu n-ai fi vrut s r mân şi eu acoloă ă şi, ce- i spun eu în acest moment, mi-ai fi spus şi tu, nu-iţ aşa? Mattia nu r spunse.ă

— Este adev rat? Spune-mi c este adev rat. Dup ună ă ă ă moment de gândire, vorbi:

— Ascult -m bine, la rândul t u, spuse el. Când, laă ă ă Chavanon, mi-ai vorbit despre familia ta care te c uta,ă acest lucru m-a întristat mult. Ar fi trebuit s m bucur că ă ă urma s - i g seşti p rin ii, dar eu, din contr , am fostă ţ ă ă ţ ă sup rat. În loc s m gândesc la bucuria şi fericirea ta, nuă ă ă m-am gândit decât la mine. M-am gândit c vei avea fra i şiă ţ surori pe care-i vei iubi, cum m iubeşti pe mine, poate maiă mult ca pe mine, fra i şi surori boga i, bine crescu i,ţ ţ ţ înv a i, domnişori şi domnişoare frumoase, şi am fostăţ ţ gelos. Iat ce trebuie s ştii, iat adev rul pe care vreau să ă ă ă ă i-l m rturisesc pentru a m ierta, dac m po i ierta.ţ ă ă ă ă ţ

— Oh, Mattia!— Spune-mi c m ier i.ă ă ţ

465

— Din tot sufletul. Am v zut cât erai de trist şi nu m-amă sup rat.ă

— Pentru c eşti un prost. Eşti un b iat bun, dar prost; euă ă am fost r u. Dar dac m ier i, pentru c eşti bun, eu nuă ă ă ţ ă mi-o iert, pentru c eu nu sunt aşa de bun ca tine. Înc nuă ă ştii totul, îmi mai spuneam: m voi duce cu el în Angliaă pentru c trebuie s v d ce va face acolo; dac va fi fericit,ă ă ă ă foarte fericit, şi nu va mai avea timp s se gândeasc laă ă mine, voi pleca şi, f r s m opresc, m voi duce la Luceaă ă ă ă ă s-o îmbr işez pe Cristina. Dar iat c , în loc s fii bogat şiăţ ă ă ă fericit, aşa cum am crezut c vei fi, nu eşti bogat şi eşti…ă adic nu eşti ce-am crezut c vei fi; aşa c nu trebuie să ă ă ă plec, şi nu pe Cristina, surioara mea, trebuie s-o îmbr işez,ăţ ci pe tine, camaradul meu, prietenul meu, fratele meu, pe tine, Rémi.

Spunând acestea m lu de mân şi m îmbr işa; atunciă ă ă ă ăţ lacrimile îmi umplur ochii, dar nu mai erau amare şiă fierbin i, ca cele pe care le v rsasem deja.ţ ă

Totuşi, oricât de mare îmi era emo ia, nu m-a f cut s -miţ ă ă abandonez ideea.

— Trebuie s pleci, trebuie s te întorci în Fran a, s-o veziă ă ţ pe Liza, pe nenea Acquin, pe tuşa Barberin, pe to i prieteniiţ mei şi s le spui de ce nu fac pentru ei ce-aş fi vrut, ce-amă visat, ce-am promis. Le vei spune c p rin ii mei nu suntă ă ţ boga i, aşa cum am crezut, şi cred c va fi destul pentru aţ ă m scuza. În elegi, nu-i aşa? Nu sunt boga i, asta explică ţ ţ ă totul, nu-i o ruşine s nu fii bogat.ă

— Nu pentru c nu sunt boga i vrei ca eu s plec, deci nuă ţ ă voi pleca.

— Mattia, te rog, nu m întrista şi mai r u, vezi cât suntă ă de nenorocit.

— Oh, nu vreau s te for ez s -mi spui c - i este ruşineă ţ ă ă ţ s -mi explici. Nu sunt şmecher, nu sunt subtil, dar, chiară dac nu în eleg tot ce-ar trebui s -mi intre aiciă ţ ă – şi-şi lovi capul – simt ce m atinge aici, şi îşi puse mâna pe inim .ă ă Nu pentru c p rin ii t i sunt s raci vrei ca eu s plec, nuă ă ţ ă ă ă

466

pentru c nu m pot hr ni şi pe mine, c ci n-aş tr i peă ă ă ă ă spinarea lor şi voi munci pentru ei, ci pentru că – dup celeă ce-am v zut azi noapteă – î i este team pentru mine.ţ ă

— Mattia, nu spune asta.— Î i este team s nu ajung şi eu s tai eticheteleţ ă ă ă

m rfurilor ce n-au fost cump rate niciodat .ă ă ă— Oh! Mattia, taci, dragul meu Mattia, taci!Şi mi-am ascuns în mâini fa a îmbujorat de ruşine.ţ ă— Ei bine, dac - i este team pentru mine, continuă ţ ă ă

Mattia, şi mie îmi este team pentru tine şi de aceea î iă ţ spun: „S plec m împreun , s ne întoarcem în Fran aă ă ă ă ţ pentru a le vedea pe tuşa Barberin, pe Liza şi pe prietenii t i.”ă

— Este imposibil! P rin ii mei ie nu- i sunt nimic, tu nu leă ţ ţ ţ datorezi nimic, dar sunt p rin ii mei şi trebuie s r mân cuă ţ ă ă ei.

— P rin ii t i! B trânul acela paralizat, bunicul t u!ă ţ ă ă ă Femeia aceea culcat cu capul pe mas , mama ta!ă ă

M-am ridicat şi, cu o voce poruncitoare de data a$ta, am strigat:

— Taci, Mattia, nu vorbi aşa! Nu vorbi aşa! î i interzic!ţ Vorbeşti despre bunicul, despre mama mea, trebuie s -iă respect şi s -i iubesc.ă

— Ar trebui, dac ar fi p rin ii t i, dar dac nu sunt niciă ă ţ ă ă bunicul, nici tat l, nici mama ta, nici fra ii t i, trebuie s -iă ţ ă ă mai respec i şi s -i mai iubeşti?ţ ă

— N-ai auzit ce mi-a povestit tat l meu?ă— Ce dovedeşte aceast povestire? Au pierdut un copilă

de aceeaşi vârst cu tine; l-au c utat şi au g sit unul deă ă ă aceeaşi vârst cu cel pierdut. Asta-i tot.ă

— Ui i c acel copil a fost p r sit pe strada Breteuil şi cţ ă ă ă ă acolo am fost g sit şi eu, chiar în aceeaşi zi în care-lă pierduser pe al lor?ă

— De ce ar fi imposibil ca doi copii s fie abandona i înă ţ aceeaşi zi, pe aceeaşi strad ? Şi dac s-a înşelat comisarul,ă ă trimi ându-l pe domnul Driscoll la Chavanon? Este posibil.ţ

467

— Este absurd.— Poate. Cele ce- i spun şi- i explic par a fi absurde, darţ ţ

doar pentru c nu ştiu bine s - i explic, pentru c nu mă ă ţ ă ă ajut capul; altcineva i-ar explica mai bine şi totul ară ţ deveni logic; eu sunt absurd, asta-i tot.

— Din p cate, nu-i totul.ă— În sfârşit, trebuie s fii atent, c ci nu semeni nici cuă ă

tat l, nici cu mama ta, c ci nu ai p rul blond ca fra ii şiă ă ă ţ surorile tale, care to iţ – eşti atent – to i sunt la fel de blonzi.ţ De ce nu eşti ca ei? Pe de alt parte, mai este ceva foarteă curios: cum se face c nişte oameni care nu sunt boga i auă ţ cheltuit atâ ia bani pentru a reg si un copil? Din acesteţ ă motive, dup mine, nu eşti un Driscoll; ştiu c sunt ună ă prost, mereu mi s-a spus asta din cauza capului. Dar nu eşti un Driscoll şi nu ai de ce s r mâi aici, cu ei. Cu toateă ă acestea, dac vrei s r mâi cu orice pre , r mân şi eu cuă ă ă ţ ă tine, dar te rog s -i scrii tuşii Barberin şi s-o întrebi cum î iă ţ erau scutecele; când vom afla, îl vei întreba pe cel c ruia îiă spui tat despre ele şi poate c atunci ne vom da seamaă ă mai bine unde-i adev rul. Pân atunci, nu m mişc şi r mână ă ă ă cu tine; dac trebuie s muncim, vom munci împreun .ă ă ă

— Dar dac , într-o zi, cineva îl va lovi în cap pe Mattia?ă Acesta începu s surâd trist.ă ă

— Nu asta ar fi cel mai grav; oare loviturile fac r u atunciă când le primeşti pentru un prieten?

468

36 Coruperea lui Capi

e-am întors la Curtea Leului Roşu abia spre sear .ă Ne-am petrecut toat ziua plimbându-ne în acelă parc frumos, discutând de-ale noastre, dup ce-amă

mâncat o bucat de pâine pe care o cump rasem de la oă ă brut rie nu prea ar toas .ă ă ă

NDar tata era deja acas , iar mama treaz . Niciunul nu neă ă

f cu vreo observa ie despre lunga noastr absen ; de-abiaă ţ ă ţă dup cin tat l meu ne spuse c vrea s vorbeasc cu noiă ă ă ă ă ă amândoi. Ne-am dus în fa a c minului, ceea ce a declanşatţ ă morm itul bunicului, care era feroce când era vorba despreă locul lui de lâng foc.ă

— Spune i-mi, cum v câştiga i existen a în Fran a?ţ ă ţ ţ ţ întreb tat l meu.ă ă

I-am povestit totul.— Deci nu v-a fost niciodat team c ve i muri deă ă ă ţ

foame?— Niciodat ; nu numai c ne-am câştigat pâinea, dar amă ă

câştigat chiar mai mult, încât am putut s cump r m oă ă ă vac , spuse Mattia l udându-se.ă ă

Şi povesti şi el cum am achizi ionat v cu a.ţ ă ţ— Ave i, deci, talent, spuse tata; ar ta i-mi de ce sunte iţ ă ţ ţ

capabili.Mi-am luat harpa şi am interpretat ceva ce-mi pl cea, dară

nu can oneta napolitan .ţ ă— Bine, bine, spuse tata, şi Mattia ce ştie s fac ?ă ăMattia interpret şi el o pies la vioar şi alta laă ă ă

trompet .ăAceast ultim bucat smulse aplauze copiilor care neă ă ă

ascultau în cerc în jurul nostru.

469

— Şi Capi? La ce cânt ?, întreb tata. Cred c nu doar dină ă ă prietenie îl ine i cu voi, cred c este şi el în stare s -şiţ ţ ă ă câştige hrana.

Eram foarte mândru de talentele lui Capi, nu numai pentru el, dar mai ales pentru amintirea lui Vitalis; l-am pus s fac câteva din giumbuşlucurile lui obişnuite şi ob inu ună ă ţ succes imens pe lâng copii.ă

— Câinele sta este o comoar , spuse tat l meu.ă ă ăAm r spuns la acest compliment f când elogiul talentuluiă ă

lui Capi şi asigurându-l c poate înv a foarte repede chiară ăţ şi lucruri pe care câinii nu le fac de obicei.

Tata traducea în englez ceea ce spuneam eu şi, la ună moment dat, am avut impresia c mai adaug ceva ce n-ă ăam în eles, dar care f cu s râd pe toat lumea, pe mama,ţ ă ă ă ă pe copii, pe bunicul care-mi f cea cu ochiul strigând Eramă foarte mândru de talentele lui Capi. Fine dog, adic „grozavă câine”; dar Capi nu fu deloc impresionat de entuziasmul lor.

— Uite ce v propun, spuse tat l meu, dar mai întâiă ă Mattia trebuie s -mi spun dac vrea s r mân în Anglia,ă ă ă ă ă ă cu noi.

— Vreau s r mân cu Rémi, r spunse Mattia, care eraă ă ă mai direct decât spunea şi decât credea; îl voi înso i pesteţ tot pe Rémi.

Tat l meu, care nu putea b nui ce se ascunde în acestă ă r spuns hot rât, fu satisf cut.ă ă ă

— Dac -i aşa, revin la propunerea mea. Nu suntemă boga i şi to i muncim pentru a ne câştiga existen a.ţ ţ ţ

Vara parcurgem Anglia în lung şi lat copiii ducând diverse m rfuri celor ce nu se deranjeaz pân la noi, dară ă ă iarna nu prea avem ce face. Cât vom sta la Londra, Rémi şi Mattia vor cânta pe str zi şi vor câştiga bani buni, mai alesă c ne apropiem de Cr ciun sau de ceea ce noi numim ă ă Waits sau „Ajun”. Deoarece nu trebuie s facem risip de talent,ă ă Capi se va duce cu Allen şi Ned, s dea reprezenta ii.ă ţ

— Capi nu lucreaz decât cu noi, am ripostat imediat,ă c ci nu voiam s m despart de el.ă ă ă

470

— Va înv a s lucreze cu Allen şi Ned, fii liniştit, şi, dacăţ ă ă v ve i împ r i astfel, ve i câştiga mai mult.ă ţ ă ţ ţ

— Dar v asigur c nu va face nimic bun, iar, pe de altă ă ă parte, câştigul nostru, al lui Mattia şi al meu, va fi mai mic; am câştiga mai mult cu Capi.

— Gata, spuse tata; când spun ceva se execut imediat,ă asta-i regula casei; aştept ca şi tu s te conformezi aşa cumă fac şi ceilal i.ţ

Nu mai aveam ce spune şi nici n-am spus. Dar, în sinea mea, m gândeam c planurile mele frumoase pentru Capiă ă se spulberau, la fel ca şi ale mele. Vom fi, deci, desp r i i!ă ţ ţ Ce greu va fi pentru el, dar şi pentru mine! Ne-am dus la c ru s ne culc m; în seara aceea, tata nu ne-a maiă ţă ă ă închis.

Când voiam s m culc, Mattia, c ruia îi trebuia mai multă ă ă timp s se dezbrace, s-a apropiat de mine şi, aplecându-seă spre urechea mea, îmi spuse încet:

— Vezi, cel pe care-l numeşti tat l t u nu vrea s aibă ă ă ă numai copii care s lucreze pentru el, are nevoie şi deă câine; asta nu- i deschide ochii? Mâine îi vom scrie tuşeiţ Barberin.

Dar a doua zi a trebuit s -l d sc lesc pe Capi; l-am luat înă ă ă bra e şi, cu blânde e, s rutându-l pe nas, i-am explicat ceţ ţ ă aşteptam de la el; bietul câine, cum m privea, cum mă ă asculta! Când i-am dat lui Allen sfoara cu care-l legasem, am început din nou cu explica iile. Capi era atât deţ inteligent, de cuminte, încât îi urm pe cei doi fra i cu ună ţ aer trist, dar f r s opun vreo rezisten .ă ă ă ă ţă

Tata a vrut s ne duc chiar el într-un cartier unde se potă ă face bani buni, aşa c am traversat toat Londra pân amă ă ă ajuns în acea parte a oraşului unde nu erau decât case frumoase şi bulevarde monumentale m rginite cu copaci.ă Pe aceste splendide bulevarde, cu trotuare late, nu g seaiă oameni în zdren e şi cu fe e înfometate, ci doar doamne cuţ ţ toalete superbe, tr suri care str luceau ca nişte oglinzi, caiă ă superbi, conduşi de vizitii graşi, cu peruci pudrate.

471

Ne-am întors târziu la Curtea Leului Roşu, c ci era drumă lung din West End pân la Bethnal-Green, şi am fost fericită s -l g sesc acas pe Capi, plin de noroi, dar vesel.ă ă ă

Am fost aşa de bucuros c l-am reg sit, încât, dup ce l-ă ă ăam Şters cu paie uscate, l-am învelit în cojocelul meu şi l-am culcat al turi de mine în pat. Cine a fost cel mai fericită dintre noi doi? Greu de spus. Lucrurile au continuat aşa mai multe zile. Plecam diminea a şi ne întorceam seara, dupţ ă ce ne epuizam repertoriul, când într-un cartier, când în altul, în timp ce Capi d dea şi el reprezenta ii subă ţ îndrumarea lui Allen şi Ned; dar, într-o sear , tata îmi spuseă c puteam s -l iau pe Capi cu mine a doua zi, deoareceă ă avea nevoie de Allen şi Ned acas . Am fost tare bucuroşi,ă Mattia şi cu mine, gândindu-ne c vom câştiga bani mul i,ă ţ ceea ce-l va face pe tat l meu s ni-l dea întotdeauna nouă ă ă pe Capi. Trebuia s -l recucerim pe Capi şi, în acest scop, nuă ne-am menajat for ele niciunul, nici cel lalt.ţ ă

Diminea a i-am f cut toaleta am nun it şi, dup miculţ ă ă ţ ă dejun, am pornit-o spre cartierul în care v zusem că ă „onorabila societate” scoate mai uşor banii din buzunare. Pentru asta trebuia s travers m toat Londra de la estă ă ă spre vest, mergând pe Old Street, Holborn şi Oxford Street.

Din p cate, cea a nu se ridicase de dou zile, punândă ţ ă succesul nostru sub semnul întreb rii: cerul, sau ceea ceă ine loc de cer la Londra, era un nor de vapori portocalii şiţ

pe str zi plutea un fel de fum cenuşiu, care nu- i permiteaă ţ s vezi la doi paşi în fa a ta. Oamenii nu prea ieşeau dină ţ case şi de la ferestrele de la care eram asculta i Capi nuţ putea fi v zut; nu era deloc bine pentru câştigul nostru.ă Mattia se apuc s înjure cea a, acest blestemat de fog,ă ă ţ neştiind ce serviciu ne va face la to i trei câteva clipe maiţ târziu.

Mergând repede, f cându-l pe Capi s ne urmeze cuă ă ajutorul unui cuvânt pe care-l spuneam din când în când şi care era mai pre ios decât cel mai solid lan , am ajunsţ ţ curând pe Holborn, care, dup cum se ştie, este una dintreă

472

str zile cele mai circulate şi pline de magazine din Londra.ă Deodat , nu l-am mai v zut pe Capi. Unde disp ruse? Eraă ă ă un lucru extraordinar. M-am oprit şi l-am aşteptat, aşezându-m la cotitura unei alei şi fluierând încet, c ci nuă ă puteam vedea prea departe. Ajunsesem s fiu îngrijorat,ă temându-m c a fost furat sau lovit de o tr sur , când l-ă ă ă ăam z rit venind în fug , inând în gur o pereche de ciorapiă ă ţ ă de lân şi dând din coad . Aşezându-şi l bu ele din fa peă ă ă ţ ţă mine, îmi prezenta aceşti ciorapi, spunându-mi s -i iau;ă p rea foarte mândru, ca atunci când reuşea unul dintreă cele mai grele giumbuşlucuri şi venea s -mi cear s -lă ă ă felicit. Acest lucru s-a întâmplat foarte repede şi am r masă cu gura c scat , dar Mattia se repezi şi cu o mân îmi luă ă ă ă ciorapii, iar cu cealalt m trase pe alee.ă ă

— S mergem cât putem de repede, dar s nu fugim, să ă ă nu atragem aten ia, spuse el.ţ

Peste câteva minute îmi explic de ce o luasem… laă picior.

— R m sesem, la fel ca tine, pe gânduri şi m întrebamă ă ă de unde a ap rut Capi cu perechea aceea de ciorapi, cândă am auzit un b rbat strigând: „Unde-i ho ul?” Ho ul era Capi,ă ţ ţ în elegi; dac n-ar fi fost cea a, am fi fost închişi ca nişteţ ă ţ ho i.ţ

De-abia acum în elegeam; am r mas împietrit. F cuserţ ă ă ă din bunul, cinstitul Capi, un ho .ţ

— S ne întoarcem imediat acas , dar s -l inem pe Capiă ă ă ţ în les .ă

Mattia nu spuse nimic şi ne-am întors curând în curtea Leului Roşu. Tata, mama şi copiii st teau în jurul mesei,ă împ turind buc i de stof . Am aruncat perechea de ciorapiă ăţ ă pe mas , ceea ce-i f cuse s râd pe Allen şi Ned.ă ă ă ă

— Iat o pereche de ciorapi fura i de Capi, c ci a i f cută ţ ă ţ ă din el un ho ; sper c a fost doar un joc.ţ ă

Tremuram spunând acestea şi, totuşi, nu m sim isemă ţ niciodat mai hot rât.ă ă

— Şi dac n-ar fi fost un joc, ce-ai face?, m întreb tata.ă ă ă

473

— I-aş ag a o frânghie lui Capi de gât şi, oricât l-aş iubi,ăţ l-aş îneca în Tamisa. Nu vreau s devin un ho , aşa cum nuă ă ţ vreau nici eu s devin; dac aş fi sigur c asta s-ară ă ă întâmpla, m-aş îneca împreun cu el.ă

Tat l meu m privi în fa şi f cu un gest de furie, ca şiă ă ţă ă cum ar fi vrut s m omoare; ochii lui m ardeau; totuşi, nuă ă ă mi i-am l sat în jos pe ai mei; încetul cu încetul, fa a luiă ţ congestionat se destinse.ă

— Ai dreptate s crezi c nu a fost decât un joc; şi pentruă ă ca acest lucru s nu se mai repete, Capi nu va mai ieşi, de-ăacum înainte, decât cu tine.

474

37 Frumoasele scutece au min itţ

a toate încerc rile mele de a ne împrieteni, Allen şiă Ned, fra ii mei, nu-mi r spundeau decât cu o antipatieţ ă ar goas , respingând tot ceea ce doream s facţă ă ă

pentru ei sau s le ofer; în mod evident, nu eram un frateă bun în ochii lor.

LDup aventura cu Capi, rela iile între noi se înr ut ir şiă ţ ă ăţ ă

mai mult, mai ales c i-am f cut s în eleag , nu prină ă ă ţ ă vorbe, pentru c nu m puteam exprima uşor în englez , ciă ă ă printr-o pantomim rapid şi expresiv , în care cei doiă ă ă pumni jucar un rol important, c , dac vor încercaă ă ă vreodat s -i fac ceva r u lui Capi, sunt aici pentru a-lă ă ă ă ap ra şi a-l r zbuna.ă ă

Neavând fra i, am vrut s am surori, dar Annie, cea maiţ ă mare dintre surori, se purta la fel ca fra ii ei; asemenea lor,ţ îmi primise cu r ceal semnele de afec iune şi nu trecea oă ă ţ zi în care s nu-mi fac vreo fars şi trebuie s spun c eraă ă ă ă ă foarte ingenioas în aceast privin .ă ă ţă

Respins de Allen şi Ned, respins de Annie, nu-mi mai r mânea decât micu a Kate, care, la cei trei ani, era preaă ţ mic pentru a intra în cârd şie cu fra ii şi sora ei. Ea s-aă ă ţ l sat mângâiat de mine, mai întâi pentru c o amuzamă ă ă punându-l pe Capi s fac giumbuşlucuri, iar mai târziu,ă ă când Capi mi-a fost dat înapoi, pentru bomboanele, pr jiturile, portocalele pe care ni le d deau copiii în cursulă ă reprezenta iilor noastre, spunând cu un aer deţ generozitate: „Pentru c el”. S dai portocale unui câine nuăţ ă mi se p rea un gest prea inteligent, dar le acceptamă darurile cu recunoştin , c ci ele îmi permiteau s câştigţă ă ă bun voin a domnişoarei Kate.ă ţ

475

Astfel, din toat familia, aceast familie pentru careă ă sim eam atâta tandre e când debarcasem în Anglia şiţ ţ aflasem de existen a ei, numai Kate îmi permitea s-oţ iubesc. Bunicul continua s scuipe cu furie în direc ia meaă ţ ori de câte ori m apropiam de el; tat l meu nu se interesaă ă de mine decât seara, când îmi cerea s -i dau câştigul dină acea zi; mama mea, de cele mai multe ori, nu era treaz .ă Allen, Ned şi Annie m detestau, iar Kate se l sa mângâiată ă ă doar pentru c buzunarele mele erau pline cu bun t i.ă ă ăţ

Ce dec dere!ăÎn triste ea mea, cu toate c la început respinsesemţ ă

supozi iile lui Mattia, ajunsesem s -mi spun c dac , într-ţ ă ă ăadev r, eram copilul acestei familii, sentimentele lor ar fiă trebuit s fie altfel decât cele pe care le nutreau pentruă mine, pentru c nu f cusem nimic s merit această ă ă ă indiferen sau duritate.ţă

Când Mattia m vedea atât de trist, b nuia care eraă ă cauza şi atunci spunea ca şi cum şi-ar fi vorbit lui însuşi:

— Sunt curios s aflu ce va spune tuşa Barberin.ăPentru a primi scrisoarea ei, care trebuia s -mi fieă

adresat la „Post restant”, ne schimbasem itinerarul zilnică şi, pentru a ajunge în Holborn, nu mai mergeam prin West-Smith-Field, ci coboram pân la poşt . Mult timp am f cută ă ă acest drum inutil, dar, în sfârşit, scrisoarea aşteptat cuă atâta ner bdare sosi.ă

Palatul poştelor nu-i un loc potrivit pentru lectur ; ne-amă dus pe o alee din apropiere, ceea ce mi-a dat un scurt r gaz ca s -mi calmez emo ia, şi acolo, în sfârşit, am putută ă ţ deschide scrisoarea tuşei Barberin, adic scrisoarea peă care-o dictase preotului din Chavanon.

Dragul meu Rémi,Sunt surprins şi sup rat de ce aflu în scrisoarea ta,ă ă ă

c ci, dup cele ce mi-a spus întotdeauna Barberin, nuă ă numai când te-a g sit pe strada Breteuil, ci şi dup ce aă ă

476

vorbit cu persoana care te c uta, eram siguri c p rin ii t iă ă ă ţ ă sunt oameni cu stare şi chiar foarte boga i.ţ

Aceast situa ie ne fusese indicat de la bun început deă ţ ă felul în care erai îmbr cat atunci când Barberin te-a adus laă Chavanon, lucrurile pe care le purtai f ceau parte în modă evident din trusoul unui copil bogat. Îmi ceri s - i explică ţ cum ar tau scutecele în care erai înf şat; pot s-o fac cuă ă uşurin pentru c am p strat toate acele lucruşoareţă ă ă pentru a ajuta la recunoaşterea ta în ziua în care vei fi g sit, ceea ce dup mine trebuia s se întâmple cuă ă ă siguran .ţă

Dar mai întâi trebuie s - i spun c nu aveai scutece; eă ţ ă drept, i-am vorbit de scutece, dar am f cut acest lucru dinţ ă obişnuin , pentru c la noi copiii sunt înveli i în ele. Tu nuţă ă ţ erai îns înf şat în scutece, din contr , erai îmbr cat cuă ă ă ă nişte h inu e; iat care erau aceste lucruri: o bonet dină ţ ă ă dantel , care nu are nimic special decât frumuse ea şiă ţ bog ia ei; o c m şu din pânz , brodat cu dantel laăţ ă ă ţă ă ă ă mâini şi la gât; un pantalonaş din flanel, cior pei din lână ă alb , botoşei din lânic alb cu funduli e din m tase; oă ă ă ţ ă rochie lung alb şi o pelerin cu glug din caşmir alb,ă ă ă ă dublat cu m tase şi frumos brodat .ă ă ă

Nu aveai un scutec din pânz din acelaşi trusou, c ciă ă fuseseşi schimbat la comisariatul de poli ie, unde scuteculţ a fost înlocuit cu un şervet obişnuit.

Trebuie s - i mai spun c niciunul dintre lucruri nu aveaă ţ ă monogram , dar pantalonaşul din flanel şi c m şu credă ă ă ă ţă c avuseser , c ci col urile unde se pun de obiceiă ă ă ţ monogramele fuseser t iate, ceea ce dovedeşte că ă ă fuseser luate toate m surile pentru a îngreuna c ut rile.ă ă ă ă

Iat , dragul meu Rémi, tot ce- i pot spune. Dac aiă ţ ă nevoie de aceste obiecte, s -mi scrii s i le trimit.ă ă ţ

Nu te întrista, dragul meu copil, c nu-mi po i da toateă ţ cadourile frumoase pe care mi le-ai promis. V cu a,ă ţ cump rat din truda ta, face cât toate cadourile din lume.ă ă Pot s - i spun c e s n toas , c d mult lapte şi c ,ă ţ ă ă ă ă ă ă ă

477

datorit ei, acum o duc bine, iar când m uit la ea, mă ă ă gândesc la tine şi la micul t u prieten, Mattia.ă

M bucur când primesc veşti de la tine şi sper ca ele să ă fie mereu bune; tu, atât de tandru şi de afectuos, cum să nu fii fericit cu familia ta, cu tat l, mama, fra ii şi surorileă ţ tale care te vor iubi cum meri i?ţ

La revedere, dragul meu copil, te îmbr işez cu dragoste!ăţMama ta adoptiv ,ă

v duva Barberină

Sfârşitul scrisorii îmi strânse inima. Biata tuşa Barberin! Cât era de bun cu mine! Pentru c ea m iubea, îşiă ă ă închipuia c toat lumea trebuie s m iubeasc la fel.ă ă ă ă ă

— Este o femeie bun , spuse Mattia, s-a gândit la mine,ă dar, chiar dac m-ar fi uitat, n-aş putea s nu-i mul umescă ă ţ pentru scrisoare; cu o descriere atât de am nun it , jupană ţ ă Driscoll n-ar trebui s se înşele în enumerarea lucruşoareloră pe care le purtai când ai fost furat.

— Poate c a uitat.ă— Nu spune asta; se uit rar lucrurile cu care era înf şată ă

copilul pe care l-ai pierdut, ziua în care l-ai pierdut, pentru c lucrurile acestea trebuie s ajute la reg sirea lui.ă ă ă

— Pân când n-om auzi r spunsul tat lui meu, te rog să ă ă ă nu faci niciun fel de supozi ii.ţ

— Nu eu sunt cel care fac supozi iile, ci tu, când spui cţ ă poate a. uitat.

— În sfârşit, vom vedea.Nu era uşor s -l întreb pe tata cum eram îmbr cat cândă ă

am fost furat. Dac i-aş fi pus sincer aceast întrebare, f ră ă ă ă un gând ascuns, totul ar fi fost simplu, dar nu era aşa, şi tocmai acest gând ascuns m f cea timid şi şov itor.ă ă ă

În sfârşit, într-o zi, când, din cauza ploii, ne-am întors ceva mai devreme decât de obicei, mi-am luat inima în din iţ şi am îndreptat conversa ia spre subiectul care mţ ă neliniştea atât.

478

Dar abia i-am adresat întrebarea c tata m privi drept înă ă fa , scrutându-m din priviri, ca de obicei când spuneamţă ă ce gândeam; dar i-am sus inut privirea cu mai mult curajţ decât am sperat când m gândisem la acest moment.ă

Am crezut c se va sup ra şi l-am privit neliniştit peă ă Mattia, care ne asculta f r s par c face acest lucru,ă ă ă ă ă pentru a-l lua martor al gafei pe care o riscasem din cauza lui; dar nu fu aşa. Tata, dup ce-i trecu primul moment deă iritare, începu s surâd ; este adev rat c era ceva dur şiă ă ă ă crud în acest surâs, dar, totuşi, era un surâs.

— Ceea ce ne-a ajutat cel mai mult s te reg sesc, aă ă spus el, a fost descrierea lucrurilor pe care le purtai în momentul în care ai fost furat; o bone ic de dantel , oţ ă ă c m şu cu dantel , un pantalonaş şi o rochie din flanel ,ă ă ţă ă ă ciorapi şi, botoşei din lânic , o pelerin cu glug din caşmiră ă ă alb, brodat .ă

M bazasem mult pe monograma brodat pe lucruri,ă ă F.D., adic Francis Driscoll, care este numele t u, dară ă aceast monogram fusese t iat de cea care te furase şiă ă ă ă care spera c , datorit acestei precau ii, nu vei fi descoperită ă ţ niciodat . A trebuit s prezint avoca ilor actul t u de boteză ă ţ ă pe care l-am luat de la parohie şi pe care trebuie s -l maiă am pe undeva pe aici.

Dup ce spuse toate acestea, cu o amabilitate rar la el,ă ă s-a dus s scormoneasc într-un sertar şi aduse imediat oă ă foaie de hârtie pe care erau aplicate mai multe ştampile.

Am mai f cut o încercare:ă— Dac nu te superi, aş vrea s -l rog pe Mattia s mi-lă ă ă

traduc .ă— Cu pl cere.ăDin aceast traducere, f cut cu mult greutate deă ă ă ă

Mattia, rezulta c sunt n scut pe 2 august, într-o joi, şi că ă ă eram fiul lui Patrick Driscoll şi al Margaretei Grange, so iaţ lui.

Ce puteam s -l mai întreb?ă

479

Cu toate acestea, Mattia nu p rea satisf cut, iar seara,ă ă când ne-am retras în c ru a noastr , s-a aplecat la urecheaă ţ ă mea ca şi cum ar fi vrut s -mi spun ceva.ă ă

— Totul pare a fi minunat, dar asta nu explic cum deă Patrick Driscoll, negustor ambulant, şi Margareta Grange, so ia lui, erau atât de boga i încât puteau s -şi îmbraceţ ţ ă copilul cu o bone ic de dantel , cu o c m şu brodat cuţ ă ă ă ă ţă ă dantel şi o pelerin brodat ; negustorii ambulan i nu suntă ă ă ţ chiar atât de avu i.ţ

— Tocmai pentru c erau negustori, probabil c acesteă ă lucruri i-au costat ceva mai pu in.ţ

Mattia d du din cap fluierând, apoi se aplec din nou laă ă urechea mea:

— Vrei s - i spun ceva ce nu reuşesc s -mi scot din cap?ă ţ ă Sunt sigur c tu nu eşti copilul jupanului Driscoll, ci copilulă furat de jupanul Driscoll.

Am vrut s -i r spund, dar Mattia se urcase în patul lui.ă ă Dac aş fi fost Mattia, aş fi avut la fel de mult imagina ieă ă ţ ca el; dar, în situa ia mea, aceste idei îmi erau interzise.ţ

Era vorba despre tat l meu.ăPentru Mattia, el era jupân Driscoll, cum îi spunea el. Şi

când mintea mea voia s-o ia pe calea pe care mi-o indica Mattia, o re ineam cu toat for a.ţ ă ţ

Despre jupan Driscoll, Mattia putea gândi tot ce-i trecea prin cap; pentru el, jupan Driscoll era un str in c ruia nu-iă ă datora nimic.

Eu, din contr , îi datoram tat lui meu cel pu in respect.ă ă ţDesigur, erau lucruri ciudate în situa ia mea, dar eu nuţ

aveam libertatea s -l judec din acelaşi punct de vedere caă Mattia.

Mattia îşi putea permite s se îndoiasc . Eu nu aveamă ă acest drept.

Şi când Mattia voia s -mi împ rt şeasc îndoiala lui,ă ă ă ă datoria mea era s -l împiedic.ă

Asta încercam s fac, dar Mattia avea idei fixe şi nuă reuşeam s -i înving întotdeauna înc p ânarea.ă ă ăţ

480

— Loveşte-m , îmi spunea el sup rându-se, dar ascult -ă ă ăm . Şi atunci trebuia s -l ascult.ă ă

„De ce Allen, Ned, Annie şi Kate aveau p rul blond şi euă nu?” „De ce toat lumea în familia Driscoll, cu excep ia luiă ţ Kate, care nu ştie ce face, nu m putea suferi, ca şi cum aşă fi fost un câine râios?” „Cum se face c nişte oameni careă nu erau boga i, şi-au putut îmbr ca copilul în dantele?”ţ ă

La toate aceste întreb ri nu aveam decât un r spuns,ă ă care era el însuşi o întrebare:

— De ce m-ar fi c utat familia Driscoll, dac nu eramă ă copilul lor? De ce ar fi dat bani lui Barberin şi avoca ilor deţ la firma Greth and Galley?

La aceste întreb ri, Mattia era obligat s -mi r spund că ă ă ă ă nu avea niciun r spuns.ă

Şi totuşi nu se declara învins.— Pentru c nu pot r spunde întreb rilor tale, nuă ă ă

înseamn c m înşel în ceea ce priveşte întreb rile pe careă ă ă ă i le pun f r ca tu s -mi po i r spunde. Poate c altcinevaţ ă ă ă ţ ă ă

o s - i spun de ce jupan Driscoll te-a c utat şi în ce scop aă ţ ă ă cheltuit atâ ia bani. Eu nu ştiu, pentru c nu sunt un omţ ă şiret, cum este el, şi nici nu m pricep la tot felul deă şmecherii, cum v d c se pricepe el.ă ă

— Nu spune aşa ceva, dimpotriv , eşti foarte şiret.ă— Dac aş fi, aş putea s - i explic imediat ceea ce nu- iă ă ţ ţ

pot explica, deşi simt c ceva este în neregul . Nu, tu nuă ă eşti copilul familiei Driscoll, nu eşti şi nu po i fi; acest lucruţ va fi recunoscut nu peste mult vreme, dar pentru c tu teă ă înc p ânezi s nu- i deschizi ochii, întârzii acest moment,ă ăţ ă ţ în eleg c te împiedic ceva ce se numeşte respectulţ ă ă familiei, dar n-ar trebui s te paralizeze complet.ă

— Dar ce vrei s fac?ă— Vreau s ne întoarcem în Fran a.ă ţ— Este imposibil.— Pentru c datoria te re ine lâng familia ta, dar dacă ţ ă ă

aceast familie nu este a ta, ce te-ar mai re ine?ă ţ

481

Astfel de discu ii nu puteau duce decât la un singurţ rezultat, adic s m fac şi mai nefericit decât fusesemă ă ă ă vreodat .ă

— Nu exist nimic mai teribil decât îndoiala!ăChiar dac n-aş fi vrut s m îndoiesc, m îndoiam totuşi.ă ă ă ă

Acest tat era tat l meu? Aceast mam era mama mea?ă ă ă ă Aceasta era familia mea?

Era un lucru greu de m rturisit, dar m sim eam maiă ă ţ pu in tulburat, mai pu in trist când eram singur.ţ ţ

Cine ar fi putut şti, atunci când plângeam de triste e cţ ă nu aveam o familie, c voi plânge cu disperare când voiă avea una?

De unde-mi va veni lumina? Cine m va ajuta? Cum voiă afla adev rul?ă

Copleşit de neputin în fa a unor astfel de întreb ri, îmiţă ţ ă spuneam c m zb team inutil în aceast noapte neagr şiă ă ă ă ă c m loveam de un zid în care nu exista nicio ieşire. Şiă ă totuşi trebuia s cânt, s interpretez arii de dans vesele, să ă ă râd şi s m strâmb când inima îmi sângera profund.ă ă

Duminicile erau zilele cele mai bune, c ci duminica nuă cântam pe str zile Londrei şi atunci m puteam abandonaă ă triste ii, plimbându-m împreun cu Mattia şi Capi.ţ ă ă

Cât de pu in mai sem n m cu cel care fusesem cuţ ă ă câteva luni în urm !ă

Într-una dintre aceste duminici, când m preg team să ă ă ies s m plimb cu Mattia, tata m re inu acas , spunându-ă ă ă ţ ămi c avea nevoie de mine în cursul zilei, şi-l trimise peă Mattia s se plimbe de unul singur. În acea diminea ,ă ţă bunicul r m sese în pat, mama ieşise cu surorile mele Kateă ă şi Annie, iar fra ii mei plecaser şi ei, aşa c în înc perea înţ ă ă ă care ardea mai tot timpul focul nu eram decât eu şi tata.

Cam dup o or de când r m sesem singuri, se auzi oă ă ă ă b taie în uş . Tata se duse s deschid şi se întoarseă ă ă ă înso ind un domn care nu sem na cu prietenii pe care-iţ ă primea de obicei. Acesta era într-adev r ceea ce în Angliaă se numeşte un „gentleman”, adic un domn adev rat,ă ă

482

îmbr cat elegant şi cu un aer trufaş, dar cu o fa obosit .ă ţă ă Avea în jur de cincizeci de ani. Ceea ce m-a surprins mai mult a fost surâsul care-i descoperea din ii albi, aşeza i caţ ţ ai unui câine tân r. Acest surâs î i s rea imediat în ochi şi,ă ţ ă privindu-l pe domnul cel elegant, te întrebai dac surâsul îiă contracta astfel buzele sau mai degrab dorin a de-aă ţ muşca.

Vorbea cu tata în englez şi-şi întorcea tot timpul privireaă Spre mine; dar, când îmi întâlnea ochii, înceta s m maiă ă examineze.

Dup câteva minute de discu ie, schimb engleza cuă ţ ă franceza, pe care o vorbea cu mare uşurin , aproape f rţă ă ă accent.

— Acesta-i b iatul despre care mi-ai vorbit? îl întreb peă ă tata ar tându-m cu degetul. Pare s n tos.ă ă ă ă

— R spunde-i domnului, îmi spuse tata.ă— Eşti s n tos? m întreb domnul.ă ă ă ă— Da, domnule.— N-ai fost niciodat bolnav?ă— Am avut pneumonie.— Oh! Şi de ce?— Pentru c-am dormit într-o noapte pe z pad , pe un geră ă

groaznic. St pânul meu, care era cu mine, a murit de frig.ă— Este mult de atunci?— Trei ani.— Şi de atunci nu te-ai mai îmboln vit?ă— Nu.— Nu te sim i obosit, f r vlag , nu transpiri noaptea?ţ ă ă ă— Nu, niciodat . Când sunt obosit, înseamn c am mersă ă ă

prea mult timp, dar aşa ceva nu te îmboln veşte.ă— Şi supor i uşor oboseala?ţ— Trebuie.Se ridic şi se îndrept spre mine, îmi apuc bra ul,ă ă ă ţ

încercând s vad cât de puternici îmi sunt muşchii, apoiă ă îmi puse mâna pe inim , îşi lipi urechea de spatele meu şiă de piept, spunându-mi s respir adânc, ca şi cum aş fi fugit;ă

483

m puse apoi s tuşesc. Dup asta m-a privit îndelung şiă ă ă atunci m-am gândit c i-ar pl cea s m muşte, atât deă ă ă ă înfricoş tor îi era zâmbetul.ă

F r s spun nimic, relu conversa ia în englez cu tat lă ă ă ă ă ţ ă ă meu, apoi, dup câteva minute, ieşir împreun , nu pe uşaă ă ă ce d dea spre strad , ci pe aceea ce d dea spre şopron.ă ă ă

R mas singur, m întrebam ce pot s însemne întreb rileă ă ă ă puse de acest gentleman. Voia s m ia în serviciul s u?ă ă ă Dar asta ar fi însemnat, pe de o parte, s m despart deă ă Mattia şi Capi, iar pe de alta, eram hot rât s nu devină ă servitorul nim nui, nici al acestui gentleman care-miă displ cea profund, nici al altcuiva, oricât de mult mi-ar fiă pl cut.ă

Dup un timp, tata se întoarse şi-mi spuse c nu maiă ă avea nevoie de mine şi c eram liber s m duc s mă ă ă ă ă plimb, dac aveam chef.ă

Nu aveam niciun chef; dar ce s fac în aceast casă ă ă trist ? Mai bine s m duc s m plimb decât s mă ă ă ă ă ă ă plictisesc aici.

Deoarece începuse s plou , m-am dus s -mi iauă ă ă cojocelul din c ru . Ce surprins am fost s -l g sesc acoloă ţă ă ă pe Mattia! Am vrut s -i vorbesc, dar Mattia îmi puse mânaă pe gur , apoi spuse cu voce foarte înceat :ă ă

— Deschide uşa şopronului, voi ieşi încet dup tine;ă nimeni nu trebuie s afle c am fost aici, în c ru .ă ă ă ţă

Numai când am ajuns pe strad , Mattia se hot rî să ă ă vorbeasc pe un ton normal.ă

— Ştii cine este domnul care a venit la tat l t u? mă ă ă întreb el: domnul James Milligan, unchiul prietenului t u,ă ă Arthur.

Arh r mas nemişcat în mijlocul str zii; Mattia m lu deă ă ă ă bra şi, dup ce-o pornir m din nou, continu :ţ ă ă ă

— Deoarece m plictisisem s m plimb singur pe acesteă ă ă str zi triste, într-o zi de duminic atât de mohorât , m-amă ă ă întors s m culc şi m-am întins pe pat, dar nu am adormit.ă ă Tat l t u a intrat cu un domn în şopron şi le-am auzit f ră ă ă ă

484

s vreau discu ia: „Solid ca o vac ”, a spus gentlemanul.ă ţ ă „Al i zece ar fi murit, dar el a sc pat doar cu o pneumonie.”ţ ă

Atunci, crezând c este vorba despre tine, am ascultat cuă aten ie, dar au schimbat subiectul conversa iei.ţ ţ

„Ce mai face nepotul dumneavoastr ?”, întreb tat l t u.ă ă ă ă„Mai bine, a sc pat şi de data asta. Acum trei luni, to iă ţ

medicii îl condamnaser , dar scumpa lui mam a reuşit s -lă ă ă salveze şi de data asta. Ah, ce mam bun este doamnaă ă Milligan!”

Î i dai seama c la auzul acestui nume am ciulit urechile.ţ ă„Dac nepotul dumneavoastr se simte mai bine”,ă ă

continu tat l t u, „toate precau iile dumneavoastr suntă ă ă ţ ă inutile?”

„Pentru moment, poate”, r spunse domnul, „dar nuă vreau s m gândesc c Arthur va tr i; ar fi un miracol, şiă ă ă ă miracole nu se prea mai întâmpl în zilele noastre. Trebuieă s m asigur c în ziua mor ii lui n-o s m trezesc cu cineă ă ă ţ ă ă ştie ce apari ie şi c unicul moştenitor al averii familiei meleţ ă o s fiu eu, James Milligan.”ă

„Fi i liniştit”, spuse tat l t u, „aşa se va întâmpla, îmi iauţ ă ă aceast r spundere.” „Contez pe dumneata”, spuseă ă domnul. Şi pe urm mai ad ug câteva cuvinte pe care nuă ă ă le-am în eles prea bine şi pe care le-aş traduce cam aşa, cuţ toate c nu prea au sens: „Atunci vom vedea ce avem deă f cut” Apoi a ieşit din şopron.ă

Primul meu gest, dup ce am ascultat aceast poveste, aă ă fost s m întorc şi s -i cer tat lui meu adresa domnuluiă ă ă ă Milligan, pentru a afla veşti despre Arthur şi despre mama lui; dar am în eles imediat ce nebunie ar fi fost. Nu unui omţ ce aştepta cu ner bdare moartea nepotului lui trebuia s -iă ă cer veşti despre acesta. Şi, apoi, n-ar fi fost imprudent s -lă avertizez pe domnul Milligan c-am aflat de conversa ia luiţ cu tata?

Arthur tr ia. Se sim ea mai bine.ă ţPentru moment eram bucuros de ceea ce aflasem.

485

38 Nop ile de Cr ciunţ ă

u am mai vorbit cu Mattia decât despre Arthur, doamna Milligan şi domnul James Milligan. Unde se aflau Arthur şi doamna Milligan? Unde am putea s -iă

c ut m, s -i g sim?ă ă ă ăN

Vizita domnului Milligan ne-a dat o idee şi am f cut ună plan al c rui succes, credeam noi, era asigurat. Deoareceă domnul James Milligan venise o dat în Curtea Leului Roşu,ă era sigur c va mai reveni. Doar f cea afaceri cu tata! Cândă ă va pleca, Mattia, pe care nu-l cunoştea, îl va urm ri; vomă afla astfel unde locuieşte, îi vom întreba pe servitorii lui şi poate c de la ei vom afla unde locuieşte Arthur.ă

De ce nu? Nu p rea un lucru imposibil pentru imagina iaă ţ noastr . Acest plan atât de ingenios nu avea numaiă avantajul de a m face s -l reg sesc pe Arthur la ună ă ă moment dat, ci şi altul care, deocamdat , m scotea dină ă încurc tur .ă ă

De la aventura lui Capi şi primirea scrisorii tuşii Barberin, Mattia îmi repeta întruna: „S ne întoarcem în Fran a”; eraă ţ un refren pe marginea c ruia Mattia broda zilnic o nouă ă variant . Acestui refren îi r spundeam cu un altul, mereuă ă acelaşi: „Nu trebuie s -mi p r sesc familia”; dar asupraă ă ă acestei probleme, a datoriei pe care o aveam fa de aiţă mei, nu ne în elegeam şi urmau discu ii care nu duceau laţ ţ nimic, c ci fiecare inea la ideea lui: „Trebuie s plec m.”;ă ţ ă ă „Trebuie s r mân.”ă ă

Când eternului refren „Trebuie s r mân” i-am maiă ă ad ugat, „pentru a-l reg si pe Arthur”, Mattia nu a mai avută ă nimic de r spuns. Nu putea s nu-i in partea lui Arthur.ă ă ţ ă

486

Nu trebuie, oare, s afle şi doamna Milligan de planurileă cumnatului s u?ă

Cum s -l aştept m pe domnul James Milligan, când noiă ă ieşeam de diminea pân seara, aşa cum f ceam de cândţă ă ă venisem la Londra. Dar se apropia perioada când, în loc să cânt m ziua, ne vom duce s cânt m noaptea, c ci laă ă ă ă miezul nop ii au loc concertele de Cr ciun sau waits. Stândţ ă acas în cursul zilei, unul dintre noi va sta de paz şi vomă ă reuşi, cu siguran s -l surprindem pe unchiul lui Arthur.ţă ă

— Dac ai şti cât te invidiez c o vei reg si pe doamnaă ă ă Milligan! îmi spuse într-o zi Mattia.

— De ce?Nu-mi r spunse imediat.ă— Pentru c a fost foarte bun cu tine. Apoi mai ad ug :ă ă ă ă— Şi, apoi, pentru c te va ajuta s - i g seşti p rin ii!ă ă ţ ă ă ţ— Mattia!— Ştiu c nu vrei s spun aşa ceva. Te asigur c nu-i vinaă ă ă

mea, dar îmi este imposibil s admit c faci parte dină ă familia Driscoll. Priveşte-i pe to i membrii acestei familii,ţ apoi priveşte-te şi pe tine; nu vorbesc numai despre p rulă blond. Ai gesturile bunicului t u sau surâsul s u fals? Dacă ă ă eu n-aş fi fiul tat lui meu, aş cânta la trompet , la clarinet,ă ă trombon sau orice alt instrument f r s fi înv at vreodată ă ă ăţ ă cum se cânt ? Tata era muzician. Ştiu sigur asta. Este deciă un lucru firesc. Cum tot atât de firesc îmi pare ca tu s fiiă un gentleman, şi vei fi unul când o vom g si pe doamnaă Milligan.

— Şi când se va întâmpla asta?— Nu ştiu, dar îmi trece prin cap o idee…— Vrei s mi-o spui şi mie?ă— Oh, nu!— De ce?— Pentru c poate fi o prostie.ă— Hai! Spune-mi!— S-ar putea s fie o prostie, în caz c m înşel, iar tuă ă ă

nu trebuie s te bucuri de lucruri care nu s-au realizat înc .ă ă

487

Trebuie ca experien a noastr cu cuvântul ţ ă Green din Bethnal Green s ne serveasc la ceva; în loc de gr diniă ă ă înverzite, în realitate am g sit nişte b ltoace puturoase!ă ă

Nu am mai insistat, c ci şi eu aveam o idee.ăEste adev rat c era vag , confuz , timid , poate maiă ă ă ă ă

prosteasc , îmi spuneam, decât cea pe care nu voia s mi-oă ă spun Mattia, dar chiar din aceast cauz nu puteam s -lă ă ă ă oblig pe prietenul meu s mi-o dezv luie pe a lui. Ce i-aş fiă ă r spuns, dac ideea lui ar fi fost aceeaşi cu ceea ce-miă ă plutea neclar, ca un vis în minte? Cum s îndr znesc să ă ă discut despre aşa ceva când eu nici m car s-o formulez nuă aveam curajul?

Singurul lucru pe care-l aveam de f cut era s aştept, şiă ă am aşteptat.

Ne-am continuat peregrin rile prin Londra, c ci nuă ă f ceam parte dintre acei muzicieni privilegia i care iau înă ţ posesie un cartier unde au un public al lor. Eram prea mici, prea nou veni i pentru a ne stabili ca nişte st pâni şiţ ă trebuia s ced m locul celor ce ştiau s -şi sus in dreptulă ă ă ţ ă de proprietate cu argumente c rora nu le puteam face fa .ă ţă

De câte ori, când voiam s strângem banii, dup ceă ă cântasem cât putusem mai bine cele mai frumoase buc i,ăţ n-am fost obliga i s-o lu m la goan cât mai repede, în fa aţ ă ă ţ unor vl jgani de sco ieni, cu picioarele goale, în fustaneleleă ţ lor cu pliuri, cu şalul pe um r şi bonetele împodobite cuă pene, care, doar cu sunetul cimpoiului, ne puneau pe fug !ă Cu trompeta lui, Mattia ar fi putut s acopere cimpoiul, dară nu aveam for s facem fa cimpoierului.ţă ă ţă

Nu ne puteam opune nici bandelor de muzican i negriţ care cutreierau mai mereu str zile şi pe care englezii îiă numeau nigger-melodits. Aceşti negri faimoşi, care se îmbr cau grotesc în fracuri şi purtau nişte gulere imense înă care-şi înveleau capul asemeni unui buchet de flori într-o foaie de hârtie, erau spaima noastr mai mult chiar decâtă bandele sco iene. Imediat ce-i vedeam venind sau când leţ auzeam banjoul ne opream din cântat cu respect şi plecam

488

mai departe, într-un alt cartier, unde speram s nu întâlnimă al ii ca ei, sau îi aşteptam s -şi termine vacarmul şi s -şiţ ă ă continue drumul.

Într-o zi când erau spectatori, l-am v zut pe cel maiă extravagant din grup f cându-i semne lui Mattia; am crezut,ă mai întâi, c -şi b tea joc de noi, vrând s amuze publicul peă ă ă spinarea noastr , dar, spre surprinderea mea, Mattia îiă r spunse cu prietenie.ă

— Îl cunoşti?, l-am întrebat.— Este Bob.— Care Bob?— Prietenul meu, Bob, de la circul Gassot, unul dintre cei

doi clovni despre care i-am vorbit, cel care m-a înv atţ ăţ englezeşte.

— Tu nu l-ai recunoscut?— Nu de la început. Al naibii! La circ îşi d dea cu f in peă ă ă

fa , iar aici îşi d cu crem neagr .ţă ă ă ăCând reprezenta ia negrilor lu sfârşit, Bob se îndreptţ ă ă

spre noi şi, dup felul în care îl aborda pe Mattia, mi-am dată seama cât de mult ştia prietenul meu s se fac iubit.ă ă Niciun frate nu s-ar fi bucurat mai mult decât acest fost clovn, care, ca urmare a durit ii vremurilor, a fost obligatăţ s p r seasc circul şi s se fac muzicant ambulant.ă ă ă ă ă ă

Dar a trebuit s ne desp r im repede, el ca s -şi urmezeă ă ţ ă banda, noi ca s ne ducem s cânt m într-un alt cartier înă ă ă care ei nu inten ionau s se duc ; cei doi prieteni îşi d durţ ă ă ă ă întâlnire duminica urm toare pentru a-şi povesti ceă f cuser de când nu s-au mai v zut. Din prietenie pentruă ă ă Mattia, f r îndoial , Bob îşi manifest simpatia şi fa deă ă ă ă ţă mine, aşa c , în curând, am avut un prieten care, prină experien a şi sfaturile sale, ne f cu via a la Londra cevaţ ă ţ mai uşoar decât fusese pân atunci. Îl îndr gi tare mult peă ă ă Capi şi adesea ne spunea, cu mândrie, c , dac ar fi avută ă un astfel de câine, ar fi fost bogat. Ne-a propus de mai multe ori s ne asociem noi patru, adic , Mattia, Capi şi cuă ă mine, dar eu, care nu puteam s -mi p r sesc familia pentruă ă ă

489

a m întoarce în Fran a s-o v d pe Liza, cum aş fi vrut, cuă ţ ă atât mai pu in l-aş fi urmat pe Bob prin Anglia.ţ

Şi astfel ne-am pomenit în ajunul Cr ciunului; nu maiă plecam de acas diminea a, ci în fiecare sear , pe la oraă ţ ă opt, nou , ca s ajungem la timp în cartierele mai bogateă ă pe unde cântam.

Începusem cu pia etele şi str zile în care circula iaţ ă ţ tr surilor aproape c încetase; aveam nevoie de linişteă ă pentru ca melodiile noastre s p trund prin uşile închise şiă ă ă s trezeasc copiii care dormeau, anun ându-le apropiereaă ă ţ Cr ciunului, aceast s rb toare atât de îndr git deă ă ă ă ă ă englezi. Apoi, pe m sur ce orele treceau, coboram spreă ă str zile mari şi aglomerate; ultimele tr suri treceau ducândă ă spectatorii de la teatre şi se l s un fel de linişte stranie, ceă ă urmeaz vacarmului. Atunci cântam buc ile noastre celeă ăţ mai sensibile, mai calde, mai melancolice sau religioase; vioara lui Mattia plângea, harpa mea gemea şi, când ne opream pentru a ne odihni pu in, vântul ne aducea ecoulţ altor grupuri de muzican i care cântau mai departe, pe alteţ str zi. Concertul nostru luase sfârşit: „Domnilor şiă Doamnelor, v dorim noapte bun şi un Cr ciun fericit”.ă ă ă

Apoi plecam mai departe şi peste câtva timp reluam concertul.

Trebuie s fie foarte pl cut s auzi astfel de muzic toată ă ă ă ă noaptea, stând în pat, bine înc lzit într-o p tur groas sauă ă ă ă sub o plapum cald ; dar noi nu aveam nici p turi, niciă ă ă pl pumi pe str zi. Totuşi trebuia s cânt m, cu toate că ă ă ă ă degetele ne în epeneau pe jum tate înghe ate. Când cerulţ ă ţ era acoperit, cea a şi umezeala ne p trundeau pân laţ ă ă oase, iar când era de azur şi de aur, vântul dinspre nord ne înghe a cu totul. Nu exista vreme bun şi cald în aceaţ ă ă perioad a anului.ă

Vremea Cr ciunului nu a fost deloc îng duitoare cu noi;ă ă şi, cu toate acestea, am ieşit sear de sear , vreme de treiă ă s pt mâni.ă ă

490

De câte ori, înainte ca pr v liile s se închid , nu ne-amă ă ă ă oprit în fa a vitrinelor pline cu p s ri, cu fructe, cu dulciuri,ţ ă ă cu mirodenii; ah, ce gâşte grase, ce curcani mari fran uzeştiţ şi ce pui albi! Iat mun i de portocale, de mere, gr mezi deă ţ ă castane şi de prune uscate! Fructele glasate ne f ceauă parc şi ele cu ochiul.ă

Vedeam şi copii ferici i, care, bucurându-se de dulciurileţ primite, se aruncau în bra ele p rin ilor lor.ţ ă ţ

Tot cutreierând str zile, s rmani oropsi i ce eram,ă ă ţ întrez ream prin ferestrele mai mult sau mai pu in luminateă ţ aceste dulci s rb tori de familie, atât în conaceleă ă aristocrate, cât şi în casele celor mai s raci.ă

Vesel Cr ciun pentru cei iubi i!ă ţDup s rb torile Cr ciunului a trebuit s plec m din nouă ă ă ă ă ă

pe str zi de diminea , astfel c şansele noastre de a-lă ţă ă întâlni pe domnul James Milligan sc zur mult. Nu maiă ă speram s avem acest noroc decât duminicile; ceea ce neă f cu s r mânem adesea acas , în loc s ne ducem s neă ă ă ă ă ă plimb m în zilele astea libere, care ar fi putut fi pentru noiă nişte zile de recrea ie.ţ

Aşteptam…F r s -i spun ce ne preocup , Mattia l-a întrebat peă ă ă ă ă

Bob dac nu ştia cum putem s afl m adresa unei doamneă ă ă Milligan, care are un fiu bolnav, sau a lui James Milligan. Dar Bob ne r spunse c trebuie s ştim cine era această ă ă ă doamn Milligan sau care era profesia ori pozi ia social aă ţ ă lui James Milligan, deoarece numele acesta era destul de r spândit în Londra şi în toat Anglia.ă ă

Noi nu ne gândisem la asta. Pentru noi nu exista decât o doamn Milligan, care era mama lui Arthur, şi un domnă James Milligan, unchiul lui Arthur.

Atunci, Mattia îmi spuse din nou c trebuie s neă ă întoarcem în Fran a şi discu iile noastre reîncepur .ţ ţ ă

— Vrei s renun s o mai întâlnesc pe doamna Milligan?ă ţ ă— Nu, sigur c nu, dar nimic nu dovedeşte c doamnaă ă

Milligan este acum în Anglia.

491

— Dar nici c se afl în Fran a.ă ă ţ— Mai degrab , deoarece Arthur a fost bolnav, mama luiă

l-a dus în convalescen într-o ar în care clima este maiţă ţ ă blând .ă

— Dar acest climat nu se g seşte numai în Fran a.ă ţ— În Fran a, Arthur s-a mai f cut bine o dat , deci mamaţ ă ă

lui l-a dus tot în Fran a. De altfel, vreau s te v d plecat câtţ ă ă mai repede de aici.

Nici nu voiam s -l întreb pe Mattia de ce dorea s mă ă ă vad plecat de aici; îmi era team s nu-mi r spund exactă ă ă ă ă ce nu voiam s aud.ă

— Mi-e team , continua Mattia, hai s plec m; ai s veziă ă ă ă c ni se va întâmpla ceva ce nu o s ne fac deloc pl cere,ă ă ă ă aşa c e mai bine s plec m de aici.ă ă ă

Dar, cu toate c atitudinea familiei mele nu se schimbaseă fa de mine, cu toate c bunicul continua s scuipe înţă ă ă direc ia mea, c tata nu-mi adresa decât câteva cuvinteţ ă când îmi poruncea ceva, c mama nu m privea aproapeă ă niciodat , c fra ii mei îmi f ceau tot felul de farse ca s -miă ă ţ ă ă fac r u, c Annie îmi ar ta pe fa aversiunea ei, că ă ă ă ţă ă micu a Kate nu m iubea decât pentru dulciurile pe care i leţ ă aduceam, nu m puteam hot rî s urmez sfatul lui Mattia,ă ă ă aşa cum nu puteam crede c nu eram fiul jupanuluiă Driscoll. Puteam s m îndoiesc, asta da; dar s cred cuă ă ă str şnicie c eram sau nu un Driscoll, asta nu puteam.ă ă

Timpul trecu încet, poate prea încet; se scurser zilele,ă apoi s pt mânile şi sosi momentul în care familia trebuia să ă ă p r seasc Londra şi s plece pe drumuri s fac nego ul eiă ă ă ă ă ă ţ obişnuit.

Cele dou c ru e fur revopsite şi înc rcate cu toateă ă ţ ă ă m rfurile ce urmau s fie vândute.ă ă

Ce de lucruri fuseser îngr m dite în aceste c ru e;ă ă ă ă ţ stofe, bonete, basmale, batiste, împletituri, ciorapi, izmene, veste, nasturi, bumbac, ace, foarfece, brice, cercei, inele, s punuri, creme de ghete, alifii, pietre de ascu it, leacuriă ţ pentru cai şi câini, solu ii pentru scos petele, leacuri pentruţ

492

dureri de din i, pentru crescut p rul şi tot ce era necesarţ ă pentru a-l vopsi.

Când eram acas , vedeam cum sunt scoase din pivniă ţă baloturi care eram sigur c ajunseser în Curtea Leuluiă ă Roşu nu direct din magazinele unde se vindeau acele m rfuri, ci aduse de tot felul de indivizi dubioşi.ă

În sfârşit, c ru ele fur umplute, se cump rar caiă ţ ă ă ă – cum şi de unde, nu ştiu – pe care i-am v zut într-o zi când totulă era preg tit de plecare.ă

Şi noi ce vom face? Vom r mâne la Londra cu bunicul,ă care nu p r sea Curtea Leului Roşu? Vom deveni negustoriă ă ca Allen şi Ned? Sau vom înso i c ru ele familiei,ţ ă ţ continuându-ne meseria de muzican i şi interpretându-neţ repertoriul prin satele şi oraşele care se g seau pe drumulă nostru?

Tat l meu, care considera c ne câştigam bine pâinea cuă ă vioara şi harpa, hot rî c vom pleca cu ei, r mânând însă ă ă ă ceea ce suntem, muzican i, şi ne spuse acest lucru în ajunulţ plec rii.ă

— S ne întoarcem în Fran a, îmi spuse Mattia, profitândă ţ de prima ocazie ce se va ivi ca s-o ştergem.

— De ce s nu facem o c l torie în Anglia?ă ă ă— Pentru c - i spun c sunt sigur c ni se va întâmpla oă ţ ă ă

nenorocire.— Avem şansa s-o g sim pe doamna Milligan în Anglia.ă— Dar eu cred c avem mai multe şanse s-o g sim înă ă

Fran a.ţ— S încerc m totuşi în Anglia şi apoi vom vedea.ă ă— Ştii ce meri i?ţ— Nu.— S te p r sesc şi s m întorc singur în Fran a.ă ă ă ă ă ţ— Ai dreptate. Te sf tuiesc s faci chiar aşa; ştiu c nuă ă ă

am dreptul s te re in, şi mai ştiu c tu eşti prea bun cândă ţ ă vrei s r mâi cu mine; pleac singur şi o vei vedea pe Lizaă ă ă şi îi vei spune…

493

— Dac aş vedea-o, i-aş spune c eşti un prost şi un r uă ă ă când crezi c m-aş desp r i de tine în timp ce eşti nefericit.ă ă ţ Eşti nefericit, foarte nefericit. Ce i-am f cut ca s ai astfelţ ă ă de idei? Spune-mi ce i-am f cut? Nimic, nu-i aşa? Ei bine,ţ ă atunci hai s-o pornim la drum.

Iat -ne din nou pe drumuri, dar de data asta nu sunt liberă s m duc unde vreau şi s fac ce-mi place. Mergem undeă ă ă merge familia Driscoll. P r sesc totuşi Londra cu ună ă sentiment de uşurare; nu voi mai vedea Curtea Leului Roşu şi acea trap care, f r s vreau, îmi atr gea tot timpulă ă ă ă ă privirea. De câte ori nu m trezeam noaptea tres rind,ă ă dup ce visasem şi v zusem parc aievea o lumini roşieă ă ă ţă p trunzând pe ferestruica mea; ştiu c era o halucina ie, oă ă ţ viziune, dar acest fapt nu era lipsit de importan . Am v zutţă ă o dat , într-o noapte, acea lumini şi mi-a fost destulă ţă pentru a o sim i mereu în ochi ca pe o flac r arz toare.ţ ă ă ă

Mergeam în urma c ru elor şi, în locul mirosuriloră ţ puturoase din Bethnal-Green, respiram aerul pur al câmpurilor pe care le traversam şi care, poate, nu au cuvântul green în denumirea lor, dar sunt atât de verzi pentru ochi şi sunt însufle ite de cântecele p s rilor careţ ă ă îmi încânt auzul.ă

Chiar din prima zi am v zut cum se f cea vânzareaă ă acelor m rfuri care îl costaser pe negustor atât de pu in;ă ă ţ ajunsesem într-un sat ce p rea a fi de oameni înst ri i şiă ă ţ c ru ele fuseser oprite în pia a mare; se d duse la o parteă ţ ă ţ ă una dintre p r ile laterale ale coviltirului, care era formată ţ ă din mai multe panouri, şi toat marfa era prezentat priviriiă ă cump r torilor.ă ă

— Privi i pre urile! Privi i pre urile! strig tat l meu. Nuţ ţ ţ ţ ă ă ve i mai g si nic ieri aşa chilipiruri. Deoarece nu pl tescţ ă ă ă m rfurile, îmi permit s le vând aşa de ieftin, aş puteaă ă spune chiar c nu le vând, ci le dau! Privi i pre urile! Privi iă ţ ţ ţ pre urile!ţ

Şi am auzit oameni care, dup ce priviser pre urile,ă ă ţ spuneau plecând:

494

— Probabil c sunt m rfuri furate!ă ă— Chiar el o spune.Dac acei oameni m-ar fi privit, mi-ar fi v zut roşea a deă ă ţ

pe frunte şi şi-ar fi dat seama cât de adev rate erauă b nuielile lor.ă

Chiar dac s tenii nu-mi v zuser roşea a, Mattia oă ă ă ă ţ remarc , iar seara îmi vorbi cu sinceritate, cu toate c , deă ă obicei, evita s abordeze acest subiect.ă

— Vei putea s supor i mereu aceast ruşine? m întrebă ţ ă ă ă el.

— Nu-mi vorbi despre asta, dac nu vrei s -mi fie şi maiă ă ruşine.

— Nu asta doresc; vreau s ne întoarcem în Fran a. i-amă ţ Ţ spus mereu c se va întâmpla o nenorocire; i-o mai spună ţ înc o dat şi simt c va avea loc în curând. Trebuie să ă ă ă în elegi c se vor g si poli ai care vor dori s ştie de ce îşiţ ă ă ţ ă vinde jupan Driscoll m rfurile aşa de ieftin? Ce se vaă întâmpla atunci?

— Mattia, te rog…— Pentru c tu refuzi s vezi adev rul, trebuie s v d euă ă ă ă ă

pentru tine; se va întâmpla c vom fi aresta i, chiar şi tu şiă ţ eu, care n-am f cut nimic r u. Cum s dovedim c suntemă ă ă ă nevinova i? Cum s ne ap r m? Nu-i oare adev rat cţ ă ă ă ă ă mânc m şi noi din pâinea cump rat cu banii aduna i dină ă ă ţ vânzarea unor astfel de m rfuri?ă

Cum aceast idee nu-mi trecuse niciodat prin minte, mă ă ă izbi parc un ciocan în moalele capului.ă

— Dar noi ne câştig m pâinea cântând, i-am r spuns,ă ă încercând s m ap r nu atât împotriva lui Mattia, ci contraă ă ă acestei idei.

— Este adev rat, r spunse Mattia, dar este adev rat şiă ă ă c suntem asocia i cu nişte oameni care nu şi-o câştigă ţ ă cinstit pe-a lor. Acest lucru se va lua în considerare, şi numai acesta. Vom fi trata i ca şi ei. Aş fi foarte nenorocitţ dac aş fi condamnat ca un ho , dar şi mai nenorocit aş fiă ţ dac tu ai fi condamnat! Eu nu sunt decât un biet nenorocită

495

şi nu voi fi decât asta, dar tu, când î i vei reg si familia, ceţ ă am r ciune pentru ei, ce ruşine pentru tine, dac ai fostă ă ă cândva condamnat pentru ho ie! Şi, apoi, nu fiind înţ închisoare î i vom putea c uta şi g si familia. Nu fiind înţ ă ă închisoare o vom putea avertiza pe doamna Milligan despre cele ce le urzeşte James Milligan împotriva lui Arthur. Să fugim cât mai avem timp.

— Fugi tu.— Spui mereu aceeaşi prostie, uitând c vom fugiă

împreun sau vom fi prinşi împreun . Dar, când vom fiă ă prinşi, ceea ce se va întâmpla în curând, o s m ai peă ă conştiin , c m-ai tras dup tine, şi vei vedea cât de greaţă ă ă este aceast responsabilitate. Dac ai fi de vreun folosă ă pentru cei al turi de care te înc p ânezi s r mâi, i-aşă ă ăţ ă ă ţ în elege înc p ânarea; ar fi, oricum, un gest frumos. Darţ ă ăţ tu nu le eşti deloc trebuincios, tr iau bine, vor tr i bine şiă ă f r tine. S plec m cât mai repede!ă ă ă ă

— Ei bine, mai las -mi câteva zile de gândire şi apoi vomă vedea ce e de f cut.ă

— Gr beşte-te. C pc unul din poveste sim ea carneaă ă ă ţ fraged , eu simt pericolul.ă

Niciodat cuvintele, explica iile, rug min ile lui Mattia nuă ţ ă ţ m-au tulburat aşa de tare; când îmi aduceam aminte de ele, îmi spuneam c nehot rârea în care m zb team eraă ă ă ă un semn de laşitate şi c trebuia s hot r sc foarte repedeă ă ă ă ce trebuia s fac.ă

Întâmplarea a f cut îns pentru mine ceea ce eu nu mă ă ă hot râsem s fac.ă ă

P r sisem Londra de mai multe s pt mâni şi ajunsesemă ă ă ă într-un oraş în împrejurimile c ruia urmau s aib loc curseă ă ă de cai. În Anglia, cursele de cai nu sunt acelaşi lucru ca în Fran a, unde r mân un simplu amuzament pentru ceiţ ă boga i, care vor s vad întrecându-se trei, patru cai şi sţ ă ă ă arate, în acelaşi timp, ce grozavi sunt ei când risc laă pariuri câ iva ludovici. Aici cursele sunt o s rb toareţ ă ă popular şi nu doar caii dau spectacol; pe land sau peă ă

496

dunele din preajma locului care servesc de hipodrom sosesc cu câteva zile mai înainte saltimbanci, igani,ţ negustori ambulan i şi se desf şoar un adev rat bâlci; ne-ţ ă ă ăam gr bit şi noi pentru a prinde un loc mai bun în acestă bâlci, eu şi Mattia ca muzican i, iar familia Driscoll caţ negustori ambulan i.ţ

Dar, în loc s ne aşez m aproape de câmpul de curse,ă ă tata îşi aşez c ru ele în oraş, unde credea c va reuşi să ă ţ ă ă scoat mai mul i bani.ă ţ

Am ajuns destul de devreme şi, deoarece nu ajutam la etalarea m rfurilor, ne-am dus, Mattia şi cu mine, s vedemă ă câmpul de curse, care se afla în afara oraşului, pe land .ă Numeroase corturi fuseser deja ridicate şi, ici şi colo, seă z reau focuri şi coloane de fum care limitau câmpul deă curse. Am ajuns apucând-o pe un drum desfundat care traversa landa stearp şi goal de obicei, dar pe care, înă ă seara asta, se în l aser şoproane de scânduri, în care seă ţ ă instalaser un fel de cabarete în care oamenii se distrau; seă mai vedeau c ru e şi focuri în jurul c rora se îngr m deauă ţ ă ă ă oameni în zdren e pitoreşti.ţ

Când am trecut prin fa a unuia dintre focuri l-amţ recunoscut pe prietenul nostru, Bob. A fost foarte încântat s ne vad . Venise la curse cu doi prieteni s deaă ă ă reprezenta ii de acroba ie, dar muzican ii pe care contaserţ ţ ţ ă le tr seser clapa, încât a doua zi, în loc s fie o ziă ă ă frumoas cum speraser , va fi probabil dezastruoas . Dacă ă ă ă am vrea, am putea s -i facem un mare serviciu: vom puteaă s -i înlocuim pe muzican i şi câştigul va fi împ r it în cinci;ă ţ ă ţ chiar şi Capi va avea partea lui, ne spuse el.

Dup felul cum m privi Mattia am în eles c i-ar faceă ă ţ ă mare pl cere dac am primi propunerea lui Bob şi, cumă ă eram liberi s facem ce dorim, cu condi ia s aducem câtă ţ ă mai mul i bani, am acceptat.ţ

Ne-am în eles s venim a doua zi s ne punem laţ ă ă dispozi ia lui Bob şi a celor doi prieteni ai lui.ţ

497

Dar, când ne-am întors în oraş şi i-am spus tat lui meuă ce inten ionam s facem, s-a ivit o piedic .ţ ă ă

— Am nevoie de Capi mâine, nu-l pute i lua cu voi. Cândţ am auzit acest lucru am încremenit; voiau s -l folosească ă iar pe Capi la vreo treab necinstit ? Dar tata m linişti.ă ă ă

— Capi are urechea fin , aude tot şi este un bun paznic,ă spuse el, ne va fi de folos la c ru e, c ci în îmbulzealaă ţ ă aceea, am putea fi fura i. O s v duce i singuri s cânta iţ ă ă ţ ă ţ cu Bob şi, dac munca voastr se prelungeşte pân seara,ă ă ă ceea ce probabil se va întâmpla, ve i veni la hanul „Mareleţ Stejar”, unde vom dormi, c ci vreau s plec cu c ru ele deă ă ă ţ aici imediat ce se însereaz .ă

Acest han, unde ne petrecusem şi noaptea trecut , eraă situat în plin câmpie, cam la o leghe distan , într-un locă ţă pustiu şi lugubru, şi era inut de un cuplu ale c ror mutreţ ă nu prea inspirau încredere. Era foarte uşor s ajungem laă acest han chiar şi noaptea; drumul era drept, singurul neajuns era lungimea lui, mai ales dup o zi obositoare.ă

Dar asta nu-i puteam spune tat lui meu, c ruia nu-iă ă pl cea s fie contrazis; când spunea ceva trebuia s teă ă ă supui f r s comentezi.ă ă ă

A doua zi diminea a, dup ce l-am plimbat pu in pe Capi,ţ ă ţ i-am dat s m nânce şi s bea, pentru a fi sigur c nu vaă ă ă ă duce lips de nimic, l-am legat chiar eu de osia c ru ei peă ă ţ care trebuia s-o p zeasc , şi am plecat spre câmpul deă ă curse. Imediat ce am ajuns am intrat în cortul ridicat de Bob şi de camarazii lui şi am început s cânt m, iar asta dur ,ă ă ă f r niciun fel de pauz , pân seara; buricele degetelor mă ă ă ă ă usturau ca şi cum ar fi fost în epate de mii de spini, iarţ Mattia suflase atât de mult în trompet , încât abia maiă putea respira. Trebuia s continu m totuşi s cânt m, c ciă ă ă ă ă Bob şi camarazii lui nu mai încetau cu tumbele, ceea ce însemna c nici noi nu puteam s ne l s m mai prejos.ă ă ă ă Când veni înserarea am crezut c ne vom odihni, dar amă p r sit cortul şi ne-am mutat într-un fel de cabaret dină ă scânduri, şi acolo tumbele şi muzica continuar mai abitir.ă

498

Asta dur pân dup miezul nop ii, când continuam să ă ă ţ ă cânt din harp , dar nu-mi d deam seama ce, iar Mattiaă ă f cea la fel. De dou zeci de ori anun ase Bob c era ultimaă ă ţ ă reprezenta ie, şi de dou zeci de ori entuziasmulţ ă spectatorilor ne-a f cut s o lu m de la cap t.ă ă ă ă

Dac noi eram obosi i, camarazii noştri, care cheltuiauă ţ mai mult energie decât noi, erau epuiza i; ceea ce-i f cuseă ţ ă s greşeasc de mai multe ori; la un moment dat, o pr jină ă ă ă care le servea la exerci ii fu aruncat la întâmplare şi c zuţ ă ă chiar pe piciorul lui Mattia. Durerea fu aşa de puternic ,ă încât acesta scoase un ip t; am crezut c i s-a rupt piciorulţ ă ă şi ne-am gr m dit în jurul lui. Din fericire, izbitura nu a fostă ă chiar aşa de grav : avea o vân taie şi o ran deschis , dară ă ă ă osul nu era rupt. În aceste condi ii, Mattia abia se mai puteaţ mişca. Ce s facem?ă

Am hot rât ca el s r mân s doarm în c ru a lui Bob,ă ă ă ă ă ă ă ţ iar eu s m duc singur la han pentru a afla unde pleacă ă ă mâine familia Driscoll.

— Nu te duce, mi-a spus Mattia, ne vom duce amândoi mâine.

— Şi dac nu mai g sim pe nimeni la hanul „Mareleă ă Stejar”?

— Cu atât mai bine, vom fi liberi.— Atunci când voi p r si familia Driscoll, n-o voi faceă ă

astfel; crezi c nu vor veni dup noi? Unde vrei s mergi cuă ă ă piciorul t u, aşa r nit cum este?ă ă

— Ei bine, vom pleca amândoi, dar mâine diminea . Nuţă te du singur în seara asta, mi-este fric .ă

— De ce?— Nu ştiu, îmi este team pentru tine.ă— Las -m s m duc, î i promit c m întorc mâine.ă ă ă ă ţ ă ă— Şi dac nu- i mai dau voie?ă ţ— Ca s nu m poat re ine, î i las harpa; aşa c trebuieă ă ă ţ ţ ă

s m întorc neap rat s o iau.ă ă ă ăŞi, cu toat teama lui Mattia, am pornit-o la drum, mieă

nefiindu-mi deloc fric .ă

499

De cine sau de ce mi-ar fi fost fric ? Cine şi ce-ar fi putută s ia de la un biet copil ca mine?ă

Totuşi, chiar dac nu-mi era deloc team , eramă ă emo ionat. Era într-adev r pentru prima or în ultimii aniţ ă ă când eram singur, f r Capi, f r Mattia, şi această ă ă ă ă singur tate m copleşea, aşa cum zgomotele nop ii mă ă ţ ă tulburau; luna, care m privea cu fa a ei palid , m întristaă ţ ă ă şi ea.

Cu toat oboseala mergeam repede şi am ajuns în sfârşită la han; dar am c utat în zadar c ru ele, nici urm de ele; seă ă ţ ă aflau acolo dou , trei c ru e nenorocite, cu coviltire deă ă ţ pânz , o barac din scânduri şi nişte care acoperite cu totă ă felul de zdren e de unde s-au auzit r gete de animaleţ ă s lbatice când m-am apropiat de ele, dar c ru eleă ă ţ frumoase, cu coviltirele vopsite în culori vii ale familiei Driscoll nu erau nic ieri.ă

Învârtindu-m în jurul hanului am z rit o lumini şi,ă ă ţă gândindu-m c nu toat lumea doarme, am b tut la uş .ă ă ă ă ă

Hangiul cu fa a aceea rea pe care-l v zusem în ajun îmiţ ă deschise chiar el şi-mi b g în ochi lumina felinarului. Mi-ă ăam dat seama c m-a recunoscut; dar, în loc s -mi fac locă ă ă s intru, privi în spatele lui şi ascult câteva secunde să ă ă vad dac nu-l aude cineva.ă ă

— C ru ele voastre au plecat, spuse el, tat l t u i-a l sată ţ ă ă ţ ă vorb s te duci la Louisse f r s mai pierzi timpul,ă ă ă ă ă mergând toat noaptea. Drum bun!ă

Şi-mi închise uşa în nas, f r s mai adauge nimic.ă ă ăDe când eram în Anglia înv asem destul englezăţ ă ă

pentru a în elege ce-mi spune, şi totuşi era un cuvânt, celţ mai important, care nu avea niciun sens pentru mine: Louisse pronun ase hangiul; unde se afla regiunea aceasta?ţ Nu aveam nici cea mai mic idee, c ci atunci nu ştiam că ă ă Louisse era pronun ia englezeasc a cuvântului Lewes,ţ ă numele unui oraş pe care-l v zusem scris pe hart .ă ă

Chiar dac aş fi ştiut unde se afla Lewes, nu puteam să ă m duc imediat acolo şi s -l p r sesc pe Mattia; trebuia,ă ă ă ă

500

deci, s m întorc la câmpul de curse, oricât de obosit aş fiă ă fost.

Am pornit-o din nou la drum şi, dup o or şi jum tate,ă ă ă m-am culcat pe nişte paie, al turi de Mattia, în c ru a luiă ă ţ Bob, şi, în câteva minute, i-am povestit ce s-a întâmplat, apoi am adormit, mort de oboseal . Câteva ore de somnă mi-au redat for ele şi diminea a m-am trezit gata s plec laţ ţ ă Lewes, dac Mattia, care mai dormea, putea merge cuă mine.

Coborând din c ru m-am îndreptat c tre Bob, care seă ţă ă sculase înaintea mea şi se preg tea s aprind focul; îlă ă ă priveam cum st tea în patru labe şi sufla cu toat for a subă ă ţ ceaun, când mi se p ru c -l z resc pe Capi dus de les deă ă ă ă un poli ist. Mirat, am r mas pe loc, întrebându-m ce seţ ă ă întâmplase, dar Capi m recunoscu şi se smulse din mânaă poli istului, fugind spre mine şi s rindu-mi în bra e. Poli istulţ ă ţ ţ se apropie.

— Câinele este al t u?, m întreb el.ă ă ă— Da.— Ei bine, te arestez.Şi m apuc de bra , strângându-m foarte tare.ă ă ţ ă

Cuvintele şi gestul poli istului îl f cur pe Bob s se ridiceţ ă ă ă imediat în picioare şi s vin spre noi.ă ă

— De ce-l aresta i pe acest b iat?, întreb el.ţ ă ă— Eşti fratele lui?— Nu, prietenul lui.— Un b rbat şi un copil au p truns noaptea trecut înă ă ă

biserica Sfântul Gheorghe, printr-o fereastr de sus, cuă ajutorul unei sc ri; aveau cu ei acest câine, ca s le dea deă ă ştire dac ar fi fost deranja i de cineva. Acest lucru s-a şiă ţ întâmplat; surprinşi, n-au mai avut timp s ia şi câinele cuă ei când au fugit pe fereastr , iar acesta, deoarece n-a putută s -i urmeze, a fost g sit în biseric . Cu ajutorul câineluiă ă ă eram sigur c voi descoperi ho ii şi iat c am şi prins unul.ă ţ ă ă Unde este tat l t u?ă ă

501

Nu-mi d deam seama dac aceast întrebare i se adresaă ă ă lui Bob sau mie; eu n-am r spuns, eram consternat.ă

Şi totuşi, în elesesem foarte bine ce se petrecuse;ţ aproape f r s vreau, mi-am dat seama c Driscoll îl opriseă ă ă ă pe Capi nu pentru a p zi c ru a, ci pentru c avea auzul fină ă ţ ă şi putea s -i avertizeze pe cei ce furau din biseric .ă ă C ru ele nu plecaser la miezul nop ii din oraş doar pentruă ţ ă ţ pl cerea de a nu dormi la hanul „Marele Stejar”; dac nu seă ă opriser la han, asta se datora faptului c furtul fuseseă ă descoperit şi c trebuiau s ajung cât se poate de repedeă ă ă departe de locul faptei.

Dar nu la cei vinova i trebuia s m gândesc acum, ci laţ ă ă mine; oricare ar fi fost aceştia, eu puteam s m ap r, f ră ă ă ă ă s -i acuz, puteam s -mi dovedesc nevinov ia: nu aveamă ă ăţ decât s povestesc tot ce f cusem noaptea trecut .ă ă ă

În timp ce gândeam astfel, Mattia, care auzise t r boiulă ă iscat de poli ist, ieşi din c ru şi veni în grab spre mine.ţ ă ţă ă

— Explic -i c nu sunt vinovat cu nimic, i-am spus luiă ă Bob, şi c am r mas cu voi pân la ora unu; am fost laă ă ă hanul „Marele Stejar”, unde am vorbit cu hangiul, şi apoi am revenit aici.

Bob traduse poli istului cuvintele mele, dar acesta nuţ p rea convins aşa cum sperasem, ba din contr .ă ă

— La ora unu şi un sfert ho ii au p truns în biseric ,ţ ă ă spuse poli istul. Dac acest b iat a plecat de aici la ora unuţ ă ă sau câteva minute înainte de ora unu, cum pretinde, atunci a putut s fie în biseric la ora unu şi un sfert împreun cuă ă ă cei ce furau.

— Este nevoie de mai mult de un sfert de or ca să ă ajungi de aici în oraş, spuse Bob.

— Oh, dac fugi este posibil, spuse poli istul, şi apoi cine-ă ţmi dovedeşte c a plecat de aici la ora unu?ă

— Eu, jur, spuse Bob.— Oh, dumneata, spuse poli istul, m rturia dumitale nuţ ă

face doi bani.Bob se sup r .ă ă

502

— Fii atent, sunt cet ean englez, spuse el cu demnitate.ăţ Poli istul ridic din umeri.ţ ă

— Dac m insul i, voi scrie ziarului Times.ă ă ţ— Pân atunci îl iau pe b iat cu mine; va da explica ii înă ă ţ

fa a judec torului.ţ ăMattia se arunc în bra ele mele şi am crezut c vrea să ţ ă ă

m îmbr işeze, dar Mattia se gândea mai întâi la ce eraă ăţ folositor şi apoi la sentimente.

— Curaj!, îmi spuse el la ureche, nu te vom p r si! Şi de-ă ăabia dup aceea m îmbr işa.ă ă ăţ

— ine-l pe Capi!, i-am spus în francez lui Mattia, darŢ ă poli istul în elesese.ţ ţ

— Nu, nu, spuse el, câinele r mâne la mine; m-a ajutată s -l g sesc pe acesta, m va ajuta s dau şi de urmeleă ă ă ă celuilalt ho .ţ

Era a doua oar c eram arestat, dar ruşinea care mă ă ă sufoca era şi mai sfâşietoare. Acum nu era vorba de o acuza ie prosteasc , aşa cum se întâmplase cu v cu aţ ă ă ţ noastr ; chiar dac se va dovedi c sunt nevinovat, nu voiă ă ă avea totuşi durerea s -i v d condamna iă ă ţ – şi condamna i peţ drept – pe cei al c ror complice m credea poli istul.ă ă ţ

A trebuit s traversez, bine inut de poli ist, mul imeaă ţ ţ ţ de curioşi care se adunaser ; dar nu am fost întâmpinat cuă huiduieli şi amenin ri ca în Fran a, c ci cei ce veneau sţă ţ ă ă m priveasc nu erau nişte rani, ci oameni careă ă ţă avuseser de-a face cu poli ia, saltimbanci, birtaşi, igani,ă ţ ţ tramps, cum spun englezii, adic vagabonzi.ă

Celula în care am fost închis nu era o celul improvizat ,ă ă precum cea cu ceap în care fusesem închis în Fran a, ci oă ţ celul adev rat , cu gratii de fier, a c ror prezen spulberaă ă ă ă ţă orice gând de evadare. Mobilierul se compunea dintr-o banc pe care te puteai aşeza şi dintr-un hamac pentruă dormit.

M-am l sat s cad pe banc şi am r mas mult timp acolo,ă ă ă ă copleşit de gânduri şi încercând s aflu ce e de f cut înă ă situa ia mea trist . Gândurile mi se buluceau în minte, încâtţ ă

503

nu eram capabil s leg dou idei sau s trec de la una laă ă ă alta.

Cât de teribil era prezentul şi cât de îngrozitor mi se p rea viitorul!ă

„Curaj”, îmi spusese Mattia, „nu te vom p r si”. Dar ceă ă puteau s fac un copil cum era Mattia şi un b rbat ca Bob,ă ă ă dac acesta ar fi vrut s -l ajute pe Mattia?ă ă

Când eşti la închisoare, nu ai decât o idee fix , s ieşi dină ă ea.

Cum ar fi putut Mattia şi Bob, neabandonându-m şiă f când tot ce le st tea în putere, s m ajute s ies dină ă ă ă ă închisoare?

M-am dus la fereastr şi am deschis-o, pip ind drugii deă ă fier care o protejau pe dinafar ; erau bine prinşi în zid. Amă examinat apoi zidurile, care aveau aproape un metru grosime, podeaua pardosit cu dale mari de piatr şi uşaă ă acoperit cu o plac groas de tabl .ă ă ă ă

M-am întors la fereastr ; d dea într-o curte mic , îngustă ă ă ă şi lung , care era închis de un zid care avea cel pu ină ă ţ patru metri în l ime.ă ţ

Cu siguran c nu puteai evada din aceast închisoare,ţă ă ă chiar dac ai fi fost ajutat de prieteni devota i: ce puteauă ţ face devotamentul, prietenia, împotriva for ei lucrurilor?ţ Devotamentul nu str punge zidurile.ă

Pentru mine, întrebarea cea mai st ruitoare era cât timpă voi r mâne în aceast închisoare înainte de a ap rea în fa aă ă ă ţ judec torului care îmi va hot rî soarta.ă ă

Voi fi capabil s -mi demonstrez nevinov ia, cu toată ăţ ă prezen a lui Capi în biseric ?ţ ă

Îmi va fi oare posibil s m ap r, f r s arunc vinaă ă ă ă ă ă asupra celor pe care nu doream s -i acuz? Aceasta eraă întrebarea care m neliniştea cel mai mult şi numai înă direc ia asta m puteau ajuta Mattia şi Bob! Rolul lor constaţ ă în a aduna m rturii care s dovedeasc c la ora unu şi ună ă ă ă sfert nu aveam cum s m aflu în biserica Sfântulă ă Gheorghe; dac puteau dovedi acest lucru eram salvat, cuă

504

toat m rturia mut pe care bietul meu Capi o va aduceă ă ă împotriva mea; şi aveam impresia c astfel de dovezi nuă erau greu de g sit.ă

Oh! Dac Mattia nu ar fi avut piciorul r nit, ar fi ştiut ce şiă ă unde s caute, şi-ar fi dat toat osteneala s m scoat ;ă ă ă ă ă dar, în starea în care se afla, putea oare s mearg ? Şi,ă ă dac nu, va dori Bob s -l înlocuiasc ?ă ă ă

Aceast team , ad ugat celorlalte întreb ri pe care miă ă ă ă ă le puneam, nu-mi permiser s dorm, cu toat ostenealaă ă ă din ajun; nici de mâncare nu m-am atins, în schimb m-am repezit la ap , c ci m ardea o sete devoratoare şi toată ă ă ă ziua am b ut din sfert în sfert de or , dar f r s m satură ă ă ă ă ă şi f r s scap de gustul am rui care îmi umplea gura.ă ă ă ă

Cum l-am v zut pe temnicer intrând în celul m-a cuprinsă ă un sentiment de satisfac ie şi de speran , c ci de cândţ ţă ă eram închis o întrebare m tortura şi nu puteam s -i g sescă ă ă un r spuns: „Când voi fi interogat de judec tor? Cum voiă ă putea s m ap r?”ă ă ă

Auzisem multe poveşti despre prizonieri inu i închişi luniţ ţ de zile f r s fie judeca i sau interoga i, ceea ce pentruă ă ă ţ ţ mine era acelaşi lucru, dar nu ştiam c în Anglia nu treceaă mai mult de o zi sau dou între arestare şi aducerea înă public, în fa a unui judec tor.ţ ă

Întrebarea, care p rea f r r spuns pentru mine, i-amă ă ă ă pus-o imediat temnicerului, c ci nu p rea un om r u, iară ă ă acesta îmi r spunse c a doua zi voi ap rea, f r îndoial ,ă ă ă ă ă ă în fa a judec torului.ţ ă

Dar întrebarea mea îl f cu s -mi pun şi el una, mai alesă ă ă c , dac el îmi r spunsese, eram dator s -i r spund şi eu.ă ă ă ă ă

— Cum ai intrat în biseric ?ăLa aceast întrebare am r spuns cu cele mai arz toareă ă ă

proteste, sus inându-mi nevinov ia, dar el în l din umeri,ţ ăţ ă ţă apoi, pentru c îi spuneam întruna c nu intrasem înă ă biseric , se îndrept spre uş şi, privindu-m în ochi, spuseă ă ă ă cu o voce înceat :ă

— Cât sunt de deprava i puştanii ştia din Londra!ţ ă

505

Şi ieşi. O astfel de p rere m afect foarte mult. Cu toateă ă ă c acest om nu era judec torul meu, aş fi vrut s mă ă ă ă cread pe cuvânt şi s -şi dea seama, privindu-m doar, că ă ă ă nu eram vinovat.

Dac nu reuşisem s -l conving pe el, voi fi în stare s -lă ă ă conving pe judec tor? Din fericire, voi avea martori care voră vorbi pentru mine şi, chiar dac judec torul nu-mi va daă ă crezare, va fi nevoit cel pu in s -i asculte şi s accepteţ ă ă dovezile care m vor dezvinov i.ă ăţ

Dar aveam neap rat nevoie de aceste m rturii şi deă ă ă aceste dovezi.

Le voi avea?Printre poveştile despre închisoare pe care le auzisem

era una despre mijloacele ce puteau fi întrebuin ate pentruţ a comunica cu prizonierii; aşa aflasem c în mâncareaă adus de afar se puteau strecura bile ele.ă ă ţ

Poate c Mattia şi Bob vor folosi acest şiretlic şi, imediată ce mi-a trecut prin cap aceast idee, am început s -miă ă sf râm pâinea ce-mi fusese adus , dar nu am g sit nimic înă ă ă ea. Mi se mai aduseser şi câ iva cartofi fier i, pe care i-amă ţ ţ transformat în piureu, dar nu am g sit nici în ei m car ună ă bile el cât de mic. Asta însemna c Mattia şi Bob nu aveauţ ă nimic s -mi spun sau c nu puteau s -mi spun nimic.ă ă ă ă ă

Nu aveam decât s aştept ziua de mâine, f r s -mi facă ă ă ă atâtea griji; din p cate îns , acest lucru n-a fost posibil şiă ă cât voi tr i nu voi uita amintirea groaznicei nop i pe careă ţ am petrecut-o. Ah! Cât de nebun fusesem s nu dauă crezare presentimentelor şi temerilor lui Mattia!

A doua zi, temnicerul intr în celul , aducându-mi un vasă ă cu ap şi un lighean; îmi spuse s -mi fac toaleta, dacă ă ă voiam, c ci voi fi dus în curând în fa a judec torului, şi-miă ţ ă mai spuse c o înf işare îngrijit era cel mai bun mijloc deă ăţ ă ap rare a unui acuzat.ă

Dup ce m-am sp lat şi mi-am pus în ordine hainele deă ă pe mine, am vrut s m aşez pe banc , dar mi-a fostă ă ă imposibil s stau nemişcat şi am început s m plimb deă ă ă

506

colo-colo prin celul , ca un animal în cuşc . Aş fi vrut s -miă ă ă preg tesc ap rarea şi r spunsurile; dar eram prea îngrozită ă ă şi, în loc s m gândesc la momentul prezent, m gândeamă ă ă la tot felul de lucruri absurde care-mi treceau prin mintea obosit , asemenea umbrelor chinezeşti.ă

Temnicerul veni şi-mi spuse s -l urmez; dup ce amă ă traversat mai multe coridoare, am ajuns în fa a unei uşi peţ care o deschise.

— Intr , îmi spuse el.ăUn aer cald m izbi în fa şi am auzit un zumz ită ţă ă

monoton. Am intrat şi m-am trezit într-o box . Eram în salaă tribunalului.

Cu toate c parc aveam halucina ii şi tâmplele mi seă ă ţ zb teau gata s explodeze, o privire fugar aruncat înă ă ă ă jurul meu m f cu s -mi dau seama cum ar tau sala deă ă ă ă audieri şi oamenii care o umpleau.

Sala era mare, cu un tavan înalt şi cu ferestre largi; era împ r it în dou , o parte fiind rezervat tribunalului, iară ţ ă ă ă cealalt curioşilor.ă

Pe o estrad mai înalt era aşezat judec torul; mai jos şiă ă ă în fa a lui se mai g seau al i trei oameni ai justi iei, careţ ă ţ ţ erau, cum am aflat mai târziu, un grefier, un casier pentru amenzi şi un magistrat care în Fran a se numeşte procuror;ţ în fa a boxei mele, pe o banc se afla un personaj în tog şiţ ă ă cu peruc , avocatul meu.ă

Cum de aveam un avocat? De unde venea? Cine îl angajase? Oare Mattia şi Bob? … Erau întreb ri la care nuă puteam da acum un r spuns, dar era de-ajuns c aveam ună ă avocat.

Pe o alt banc l-am z rit chiar pe Bob, apoi pe cei doiă ă ă prieteni ai lui, pe hangiul de la „Marele Stejar” şi câ ivaţ oameni pe care nu-i cunoşteam deloc, apoi, pe o altă banc , în fa a acesteia, l-am z rit pe poli istul care mă ţ ă ţ ă arestase; mai multe persoane se aflau cu el, aşa c amă în eles c aceste b nci erau rezervate martorilor.ţ ă ă

507

Partea în care se afla publicul era plin cu oameni de totă felul. Deasupra unei balustrade l-am z rit pe Mattia; ochii niă se încrucişar şi, parc îmbr işându-l, am sim it cum mă ă ăţ ţ ă cuprinde dintr-odat curajul.ă

Voi fi ap rat, eu eram cel care nu trebuia s se lase maiă ă prejos şi s se apere el însuşi. Nu m-am mai sim it strivit deă ţ toate privirile îndreptate asupra mea.

Procurorul lu cuvântul şi, doar în câteva cuvinte, deă parc ar fi fost foarte gr bit, expuse cazul. Un furt fuseseă ă comis în biserica Sfântul Gheorghe; ho ii, un b rbat şi unţ ă copil, intraser în biseric cu ajutorul unei sc ri, dup ceă ă ă ă sp rseser o fereastr ; aveau cu ei un câine pe care-lă ă ă aduseser s p zeasc şi s dea alarma, dac va fi nevoie;ă ă ă ă ă ă un trec tor întârziată – era ora unu şi un sfert – fusese surprins s vad o lumini în biseric : ascultase şi i seă ă ţă ă p ruse c aude zgomote; atunci s-a dus imediat s -lă ă ă trezeasc pe paracliser; reveniser împreun cu al i gur -ă ă ă ţ ăcasc , dar câinele i-a sim it şi a l trat; dar, în timp ceă ţ ă paracliserul deschidea uşa, ho ii, avertiza i de l tr turi şi,ţ ţ ă ă probabil, speria i au fugit pe fereastr , abandonând câinele,ţ ă care nu putuse s se ca ere pe scar ; acest câine, condusă ţ ă pe câmpul de curse de poli istul Jerry, ale c rui zel şiţ ă inteligen meritau s fie l udate, îşi recunoscu st pânul,ţă ă ă ă care nu era altul decât acuzatul ce se afl în box ; în ceeaă ă ce-l priveşte pe al doilea ho , poli ia se afla pe urmele lui.ţ ţ

Dup câteva considera ii care-mi demonstrau vina,ă ţ procurorul t cu, iar o voce pi ig iat strig :ă ţ ă ă ă

— T cere!ăApoi judec torul se întoarse spre mine şi, ca şi cum şi-ară

fi vorbit lui înşişi, m întreb care-mi este numele, vârsta şiă ă profesia.

Am r spuns în englez c m numeam Francis Driscoll şiă ă ă ă c locuiam cu p rin ii mei la Londra, în Curtea Leului Roşu,ă ă ţ la Behnal-Green; apoi am cerut permisiunea s continui înă francez , deoarece fusesem crescut în Fran a şi nu mă ţ ă aflam în Anglia decât de câteva luni.

508

— S nu crezi c m vei înşela, îmi spuse cu severitateă ă ă judec torul, cunosc bine limba francez .ă ă

Am continuat deci în limba francez , explicând c era cuă ă totul imposibil s m aflu în biseric la ora unu, deoarece laă ă ă acea or eram pe câmpul de curse, iar la ora dou şiă ă jum tate m aflam la hanul „Marele Stejar”.ă ă

— Şi unde te aflai la ora unu şi un sfert?, întrebă judec torul.ă

— Pe drum.— Asta trebuie dovedit. Spui c erai pe drumul spreă

hanul „Marele Stejar”, iar acuzarea sus ine c erai înţ ă biseric . Ai plecat de la câmpul de curse la ora unu f ră ă ă câteva minute, ai venit s - i întâlneşti complicele lângă ţ ă biseric ; acesta te aştepta cu o scar şi, dup ce furtul n-aă ă ă reuşit, te-ai dus la hanul „Marele Stejar”.

Am încercat s demonstrez c acest lucru era imposibil,ă ă dar mi-am dat seama c judec torul nu era deloc convinsă ă de spusele mele.

— Şi cum explici prezen a câinelui t u în biseric ? mţ ă ă ă întreb judec torul.ă ă

— Nu mi-o explic, nici m car nu o în eleg; îl legasem deă ţ diminea , înainte de a pleca s cânt la bâlci, de una dintreţă ă c ru ele noastre.ă ţ

Nu doream s spun mai mult, c ci nu voiam s -lă ă ă învinov esc pe tat l meu; l-am privit pe Mattia, acesta îmiăţ ă f cu semn s continui, dar nu am continuat.ă ă

Fu chemat la bar un martor; acesta fu pus s jure peă ă Evanghelie c va spune numai adev rul, f r ur sauă ă ă ă ă pasiune.

Era un b rbat gras, scund, cu un aer maiestuos, cu toată ă figura lui roşie şi nasul vine iu; înainte de a jura, f cu oţ ă plec ciune în fa a tribunalului şi se ridic plin de el: eraă ţ ă paracliserul bisericii Sfântul Gheorghe.

Începu prin a povesti pe larg cât de tulburat şi de scandalizat se sim ise când fusese trezit brusc din somn şi iţ se spusese c intraser ho ii în biseric ; primul lui gând aă ă ţ ă

509

fost c cineva vrea s -i joace o fars , dar cum nu se facă ă ă astfel de glume unor oameni ca el, în elesese c seţ ă întâmpl ceva foarte grav; se îmbr case în grab , încât i seă ă ă rupseser şi doi nasturi de la vest ; fugise spre biseric ,ă ă ă deschisese uşa şi g sise pe… pe cine?, sau ce? …, un câine.ă

Nu aveam ce s mai spun, dar avocatul meu, care nuă deschisese gura pân atunci, se ridic , îşi potrivi peruca, îşiă ă aranja roba şi lu cuvântul.ă

— Cine a închis uşa bisericii ieri sear ? întreb el.ă ă— Eu, r spunse paracliserul, era datoria mea.ă— Eşti sigur?— Când fac un lucru, sunt sigur c l-am f cut.ă ă— Şi când nu-l faci?— Sunt sigur c nu l-am f cut.ă ă— Foarte bine. Deci po i jura c n-ai închis în bisericţ ă ă

câinele despre care este vorba?— Dac acest câine s-ar fi aflat în biseric , l-aş fi v zut.ă ă ă— Ai ochi buni?— Am ochi ca toat lumea.ă— Acum şase luni n-ai dat peste un vi el despicat careţ

fusese atârnat în fa a unei m cel rii?ţ ă ă— Nu v d importan a unei astfel de întreb ri adresată ţ ă ă

unui om ca mine, strig paracliserul, învine indu-se la fa .ă ţ ţă— Vrei s -mi r spunzi ca şi cum aceast întrebare ar fi,ă ă ă

într-adev r, important ?ă ă— Este adev rat c m-am lovit de un animal expus înă ă

fa a vitrinei unei m cel rii.ţ ă ă— Nu l-ai v zut?ă— Eram preocupat.— Terminaseşi cina când ai închis uşa bisericii?— Desigur.— Şi când ai dat peste acel vi el nu-i aşa c cinaseşi?ţ ă— Dar…— Spui c nu cinaseşi?ă— Ba da.— Bei bere slab sau tare?ă

510

— Bere tare.— Câte halbe?— Dou .ă— Niciodat mai multe?ă— Câteodat trei.ă— Niciodat patru sau şase?ă— Rar.— Dup cin nu bei un grog?ă ă— Câteodat .ă— î i place slab sau tare?ţ— Nu prea slab.— Câte pahare bei?— Depinde.— Eşti gata s juri c nu bei câteodat trei sau patruă ă ă

pahare?Deoarece paracliserul, din ce în ce mai vân t, nuă

r spundea, avocatul încheie.ă— R spunsurile de pân acum mi se par de ajuns pentruă ă

a dovedi c acest câine ar fi putut fi închis în biseric chiară ă de c tre martor, care, dup cin , nu vede vi ei pentru că ă ă ţ ă este preocupat de cine ştie ce lucruri; este tot ce doream s ştiu.ă

Dac aş fi îndr znit, l-aş fi îmbr işat pe avocat, chiară ă ăţ acum, în sal ; eram salvat!ă

Putea fi sigur cineva c acest câine, g sit în biseric , n-aă ă ă fost închis acolo, din greşeal , mai înainte? Iar dac fuseseă ă închis astfel, nu eu îl introdusesem acolo şi, deci, nu eram vinovat de nimic, astfel c nu mi se putea pune mie înă cârc furtul.ă

Dup paracliser fur audia i cei ce-l înso iser cândă ă ţ ţ ă intrase în biseric ; dar aceştia nu v zuser nimic altcevaă ă ă decât fereastra deschis prin care ho ii îşi luaser zborul.ă ţ ă

Apoi fur audia i martorii mei: Bob, camarazii lui, hangiul,ă ţ care povestir tot ce ştiau c f cusem în acele ore; ună ă ă singur punct nu fusese l murit pe deplin, şi acesta eraă foarte important: ora la care p r sisem câmpul de curse.ă ă

511

Dup ce interogatoriile luar sfârşit, judec torul mă ă ă ă întreb dac nu aveam ceva de ad ugat, atr gându-miă ă ă ă aten ia c puteam s nu r spund dac nu voiam.ţ ă ă ă ă

Am r spuns c eram nevinovat şi c aveam încredere înă ă ă justi ie.ţ

Atunci, judec torul citi procesul verbal al depozi iilor peă ţ care le ascultasem, apoi declar c voi fi transferat înă ă închisoarea Comitatului în aşteptarea hot rârii mareluiă juriu, dac voi fi adus sau nu în fa a Cur ii cu juri.ă ţ ţ

Curtea cu juri!M-am pr buşit pe banc , ce nenorocire! De ce nu-lă ă

ascultasem, la timpul potrivit, pe Mattia?Bob dup aceea am fost condus din nou în celula mea.ă

Încercând s -mi explic de ce nu fusesem achitat, mi-am dată seama c judec torul aştepta s fie aresta i cei ce intraseră ă ă ţ ă în biseric , pentru a vedea dac nu le fusesem cumvaă ă complice.

Erau pe urmele lor, spusese procurorul, ceea ce însemna c voi fi obligat s îndur ruşinea şi durerea de a ap rea peă ă ă aceeaşi banc a acuza ilor al turi de ei.ă ţ ă

Când se va întâmpla acest lucru? Când voi fi transferat în închisoarea Comitatului? Cum era aceast închisoare? Undeă se afla ea? Era mai trist decât cea în care m aflam?ă ă

Aveam cu ce-mi umple timpul şi acesta trecu mai repede decât în ajun; nu mai eram aşa de ner bd tor; ştiam că ă ă trebuia s aştept.ă

Şi aşteptam, când aşezându-m pe banc , cândă ă plimbându-m de colo-colo prin celul .ă ă

Cu pu in timp înainte de l sarea nop ii am auzit un sunetţ ă ţ de trompet şi mi-am dat seama imediat c cel ce cântaă ă era Mattia. Ce b iat bun! Voia s -mi spun c se gândea laă ă ă ă mine şi c veghea asupra mea. Acest sunet îmi ajungea laă ureche pe deasupra zidului din fa a ferestrei; sigur cţ ă Mattia era de cealalt parte a acestui zid, pe strad , şi că ă ă ne desp r eau doar câ iva metri. Din p cate, ochii nuă ţ ţ ă puteau vedea prin perete.

512

Dar dac privirea nu poate p trunde prin ziduri, sunetulă ă trece pe deasupra lor.

Sunetelor trompetei li se ad ugar zgomote de paşi şiă ă alte zgomote vagi; am în eles c Mattia şi Bob d deau,ţ ă ă tocmai acolo, o reprezenta ie.ţ

De ce aleseser acest loc? Pentru c era b nos sauă ă ă pentru c voiau s -mi spun ceva? Deodat am auzit oă ă ă ă voce clar , cea a lui Mattia, strigând în francez : „Mâineă ă diminea în zori.”ţă

Apoi se auzi imediat sunetul trompetei.Nu era nevoie de un efort mare de inteligen pentru aţă

în elege c nu publicului englez îi adresase Mattia acesteţ ă cuvinte în francez , ci mie; dar nu era uşor de în eles ceă ţ însemnau ele şi din nou am început s -mi pun fel de fel deă întreb ri la care eram incapabil s g sesc r spunsuri logice.ă ă ă ă

Un singur lucru era clar şi sigur: a doua zi, în zori, trebuia s fiu treaz şi s fiu atent; pân atunci trebuia s amă ă ă ă r bdare, dac puteam.ă ă

Imediat ce se însera, m-am urcat în hamac şi am încercat s adorm; am auzit sunând mai multe orologii de prină împrejurimi, apoi, în sfârşit, m cuprinse somnul şi mă ă purt pe aripile sale.ă

Când m-am trezit, noaptea era dens , stelele str luceauă ă pe cer şi nu se auzea niciun zgomot; f r îndoial c maiă ă ă ă era mult pân la ziu . M-am aşezat pe banc , neîndr znindă ă ă ă s m plimb, de team s nu atrag aten ia, dac , dină ă ă ă ţ ă întâmplare, gardianul şi-ar fi f cut rondul, şi am aşteptat. Înă curând, am auzit un orologiu b tând ora trei; m sculasemă ă prea devreme; totuşi, nu îndr zneam s m culc din nou şi,ă ă ă de altfel, cred c şi dac aş fi vrut n-aş fi putut; eram preaă ă îngrijorat, prea ner bd tor.ă ă

Singura mea ocupa ie era acum s urm resc b t ileţ ă ă ă ă orologiului; dar sferturile de or ce se scurgeau între o oră ă fix şi un sfert sau între un sfert şi jum tate mi se p reauă ă ă nespus de lungi, atât de lungi, încât adesea îmi imaginam c nu auzisem sunetul orologiului sau c acesta se stricase!ă ă

513

Sprijinit de perete, priveam fix pe fereastr ; mi se p reaă ă c steaua pe care-o priveam printre gratii îşi pierdea dină str lucire şi c cerul se lumina încet, încet…ă ă

Se apropiau zorii; undeva, departe, cântau cocoşii.M-am ridicat în vârful picioarelor şi am încercat să

deschid fereastra, str duindu-m s o împiedic s scâr âie;ă ă ă ă ţ în sfârşit, încet şi cu mare grij , am reuşit s o deschid f ră ă ă ă s fac niciun zgomot.ă

Ce noroc c celula mea fusese amenajat într-o vecheă ă înc pere ce avusese la început alt destina ie şi c pazaă ă ţ ă prizonierilor fusese l sat pe seama gratiilor de fier, c ci,ă ă ă dac fereastra nu s-ar fi deschis, n-aş fi putut r spundeă ă chem rii lui Mattia. Dar s deschizi fereastra nu era totul,ă ă gratiile de fier rezistau, zidurile groase la fel şi uşa era dublat cu tabl . Era deci o nebunie s sper c voi puteaă ă ă ă sc pa de aici, şi totuşi eu speram.ă

Stelele p lir din ce în ce şi r coarea dimine ii m f cu să ă ă ţ ă ă ă tremur; totuşi, nu p r seam fereastra, st team acolo înă ă ă picioare, aşteptând, privind f r s ştiu spre ce trebuia să ă ă ă privesc şi ce aşteptam. Un voal alb se ridic parc spre ceră ă şi pe p mânt obiectele începur s prind contur; erau zoriiă ă ă ă despre care îmi vorbise Mattia. Ascultam inându-miţ respira ia, dar nu auzeam decât b t ile inimii mele.ţ ă ă

În sfârşit, mi s-a p rut c aud un fel de râcâial pe zid,ă ă ă dar cum înainte nu auzisem niciun zgomot de paşi, am crezut c m înşelasem. Totuşi, am ascultat cu aten ie.ă ă ţ Râcâiala continua; apoi, deodat , am v zut un capă ă în l ându-se deasupra zidului; imediat am observat c nuă ţ ă era al lui Mattia şi, cu toate c era întuneric, l-amă recunoscut pe Bob.

Şi el m v zu lipit de gratii.ă ăAtunci mi-a f cut un semn cu mâna care mie mi s-a p rută ă

c înseamn c trebuie s m îndep rtez de fereastr . F ră ă ă ă ă ă ă ă ă s în eleg de ce, am f cut întocmai. Apoi mi s-a p rut că ţ ă ă ă v d în mâna lui un tub str lucitor, ca şi cum ar fi fost dină ă sticl , îl duse la gur . Am în eles c era un fel deă ă ţ ă

514

sarbacana, o eava cu care puteai sufla mici proiectile. Amţ auzit un şuierat şi, în acelaşi timp, am v zut un ghemotocă alb trecând prin aer şi aterizându-mi la picioare. Imediat, capul lui Bob disp ru dup zid şi n-am mai auzit nimic.ă ă

Am luat ghemotocul în mân ; era din hârtie sub ire şiă ţ înf şurat în jurul unei buc ele de plumb. Parc se z reauă ăţ ă ă nişte litere scrise pe hârtie, dar nu era destul lumin ca să ă ă le pot citi; trebuia s aştept s se lumineze.ă ă

Am închis fereastra cu mare grij şi m-am culcat imediat,ă inând ghemotocul în mân . Încet, prea încet pentruţ ă

ner bdarea mea, cerul începu s se lumineze, apoi oă ă lumin rozalie alunec pe ziduri; am desf cut hârtia şi amă ă ă citit:

Mâine vei fi transferat în închisoarea Comitatului; vei fi dus cu trenul, într-un compartiment de clasa a doua, de un poli ist; aşaz -te lâng portiera pe care ai urcat; dup ceţ ă ă ă ve i merge patruzeci şi cinci de minute (socoteşte-le bine!),ţ trenul va încetini la un macaz; deschide atunci portiera şi arunc -te f r team ; ia- i avânt, întinde mâinile şi încearcă ă ă ă ţ ă s cazi în picioare; imediat ce vei ajunge pe p mânt, urcă ă ă taluzul din stânga, iar noi vom fi acolo cu o c ru şi un cală ţă bun şi te vom lua; s nu- i fie team de nimic; dup două ţ ă ă ă zile vom fi în Fran a; curaj şi speran ! Mai ales fii atent,ţ ţă arunc -te departe şi încearc s cazi în picioare.ă ă ă

515

39 Salvat!

alvat! Nu voi mai ap rea în fa a Cur ii cu juri; nu voiă ţ ţ vedea ce se va întâmpla acolo! Ah! Ce curajos era Mattia! Şi cât de bun era Bob, c ci eram sigur c el îlă ă

ajuta pe Mattia din tot sufletul. „Vom fi acolo cu o c ru şiă ţă un cal bun!” Mattia nu ar fi putut s fac de unul singură ă acest aranjament! Şi am citit din nou biletul, fixându-mi în minte ceea ce era esen ial: „patruzeci şi cinci de minuteţ dup plecarea trenului”, „taluzul din stânga”, „s cazi înă ă picioare!”.

S

Sigur c voi s ri cu tot elanul, chiar de-ar fi s mor. Maiă ă ă bine s mor decât s fiu condamnat ca ho . Ah, cât de bineă ă ţ aranjaser ei lucrurile: „Dup dou zile vom fi în Fran a!”ă ă ă ţ

Totuşi, bucuria mi-a fost întunecat de un gând care mă ă întrista: ce se va întâmpla cu Capi? Dar l-am alungat repede, ştiind c nu era posibil ca Mattia s -l abandonezeă ă pe Capi! Dac g siser mijlocul s m ajute s evadez, nuă ă ă ă ă ă se putea s nu fi g sit o solu ie şi pentru Capi. Am citit dină ă ţ nou bile elul, de dou , chiar de trei ori, apoi, dup ce l-amţ ă ă mestecat îndelung, l-am înghi it. Acum trebuia s dormţ ă liniştit şi am reuşit s m trezesc doar când temnicerul îmiă ă aduse de mâncare.

Timpul trecu destul de repede pân când, a doua zi, după ă amiaz , un poli ist pe care nu-l cunoşteam intr în celul şi-ă ţ ă ămi spuse s -l urmez. Am observat cu satisfac ie c era ună ţ ă b rbat de vreo cincizeci de ani, nu prea suplu.ă

Lucrurile p reau s evolueze cum spusese Mattia şi, cândă ă trenul se puse în mişcare, eram aşezat lâng portiera peă care urcasem; mergeam cu spatele; poli istul era aşezat înţ fa a mea; eram singuri în compartiment.ţ

516

— Vorbeşti englezeşte?, m întreb el.ă ă— Pu in!ţ— Dar în elegi?ţ— Aproape tot, când nu se vorbeşte prea repede.— Ei bine, b iete, vreau s - i dau un sfat; nu face peă ă ţ

şmecherul cu justi ia şi mai bine m rturiseşte; î i vei câştigaţ ă ţ bun voin a tuturor. Nimic nu este mai dezagreabil decât să ţ ă ai de-a face cu oameni care neag eviden a, în timp ceă ţ aceia ce m rturisesc au parte de îng duin , deă ă ţă bun voin . Aşa c spune-mi cum s-a întâmplat şi- i voi daă ţă ă ţ o coroan . Vei vedea c banii î i vor uşura statul înă ă ţ închisoare.

T ceam, voiam s -i r spund c nu aveam nimic deă ă ă ă m rturisit; dar am în eles c cel mai bine pentru mine eraă ţ ă s câştig bun voin a poli istului, aşa cum spusese el, şi nuă ă ţ ţ i-am r spuns.ă

— Gândeşte-te la asta şi când, în închisoare, vei recunoaşte bun tatea sfatului meu, s m chemi, pentruă ă ă c , vezi tu, nu trebuie s m rturiseşti primului venit, trebuieă ă ă s -l alegi pe cel care se intereseaz de tine, iar eu, după ă ă cum vezi, sunt gata s te ajut.ă

Am dat afirmativ din cap.— S -l chemi pe Dolphin, ai s -mi re ii numele, nu-i aşa?ă ă ţ— Da, domnule.M sprijineam de portiera al c rui geam era deschis; i-amă ă

cerut permisiunea s privesc peisajul pe care-l traversamă şi, deoarece dorea s -mi câştige încrederea, îmi r spunseă ă c puteam privi cât doream. De ce s-ar fi temut? Trenulă mergea foarte repede.

În curând, aerul care-l lovea drept în fa îl înfrigur şi seţă ă dep rta de fereastr , aşezându-se în mijlocul vagonului. Euă ă nu eram sensibil la frig; mi-am scos încet mâna stângă afar şi am deschis uşor portiera, re inând-o din interior cuă ţ mâna dreapt .ă

Timpul trecea; locomotiva şuier şi-şi micşor viteza.ă ă Sosise momentul aşteptat: am împins cu putere portiera şi

517

am s rit cât am putut de departe, ajungând în şan . Dină ţ fericire, mâinile pe care le ineam întinse în fa m-auţ ţă împiedicat s m lovesc de talazul cu iarb , dar, cu toateă ă ă acestea, şocul a fost atât de puternic, încât am c zut laă p mânt leşinat.ă

Când m-am trezit, am crezut c eram tot în tren, c ciă ă eram scuturat de-o mişcare rapid şi auzeam un huruit;ă eram culcat îns pe un pat de paie.ă

Lucru ciudat! Fa a îmi era ud şi pe obraji şi pe frunteţ ă sim eam o mângâiere cald şi blând .ţ ă ă

Am deschis ochii: un câine urât, cu p r g lbui, eraă ă aplecat asupra mea şi m lingea. Ochii mei îi întâlnir peă ă cei ai lui Mattia, care st tea îngenunchiat lâng mine.ă ă

— Eşti salvat, îmi spuse el, dând câinele la o parte şi îmbr işându-m .ăţ ă

— Unde suntem?— Într-o c ru . Bob mân caii.ă ţă ă— Cum te sim i?, m întreb Bob, întorcându-se.ţ ă ă— Nu ştiu. Cred c bine.ă— Mişc - i bra ele şi picioarele, îmi strig Bob. Eramă ţ ţ ă

lungit pe paie şi am f cut ce mi-a spus.ă— Bine, spuse Mattia, nu i-ai rupt nimic.ţ— Dar ce s-a întâmplat?— Ai s rit din tren cum i-am scris, dar te-ai lovit de taluză ţ

şi ai c zut în şan leşinat; nev zându-te ap rând, Bob aă ţ ă ă coborât taluzul, în timp ce eu ineam calul, şi te-a adus înţ bra e. Am crezut c muriseşi. Ce groaz ! Ce durere! Darţ ă ă acum iat -te salvat.ă

— Şi poli istul?ţ— Îşi continu drumul în trenul care nu s-a oprit când tuă

ai s rit din el.ăAflasem esen ialul. Priveam în jurul meu şi am z ritţ ă

câinele care se uita la mine cu tandre e, cu nişte ochi careţ sem nau cu cei ai lui Capi; dar nu era el, c ci Capi era alb.ă ă

Şi Capi, am întrebat, unde este?

518

Înainte ca Mattia s -mi r spund , câinele s ri pe mine şiă ă ă ă m linse scheunând.ă

— Uite-l aici, îmi r spunse Mattia, l-am vopsit.ăL-am mângâiat pe bunul meu Capi şi l-am îmbr işat.ăţ— De ce l-ai vopsit?, am întrebat.— Este o întreag poveste, am s i-o spun imediat. Dară ă ţ

Bob nu-i d du voie.ă— Condu mai bine calul, îi spuse lui Mattia, şi ine-l bine.ţ

În acest timp eu am s transform c ru a ca s nu poat fiă ă ţ ă ă recunoscut la bariere.ă

C ru a era acoperit cu un coviltir din pânz aşezat peă ţ ă ă nişte cercuri; strânse cercurile şi le aşez în c ru ,ă ă ţă împ turi coviltirul în patru şi-mi spuse s m acop r cu el,ă ă ă ă apoi îl trimise şi pe Mattia lâng mine, recomandându-i să ă se ascund sub pânz . Astfel, c ru a îşi schimbase cu totulă ă ă ţ aspectul, nu mai avea coviltirul şi, în loc de trei persoane, nu se mai vedea decât una.

Dac ne urm reau, semnalmentele date de cei care neă ă întâlneau i-ar fi dezorientat pe cei ce ne c utau.ă

— Unde mergem?, l-am întrebat pe Mattia, dup ce seă întinsese lâng mine sub pânza coviltirului.ă

— La Littlehampton, un mic port la mare, unde ne vom întâlni cu fratele lui Bob, care comand un vas ce faceă naveta între Anglia şi Fran a; aduce unt şi ou dinţ ă Normandia, de la Isigny. Dac reuşim s sc p mă ă ă ă – şi vom reuşi – lui Bob i-o dator m. El a f cut totul; ce-aş fi putută ă face eu singur, un biet neputincios, pentru tine? Bob a avut ideea cu s ritul din tren, el s-a gândit cum s - i arunc mă ă ţ ă biletul şi tot el i-a convins pe camarazii lui s ne împrumuteă calul şi c ru a; el a g sit vasul cu care vom trece în Fran a,ă ţ ă ţ c ci, dac ne-am îmbarca pe un vapor, ai fi mai mult caă ă sigur arestat. Vezi c este bine s ai prieteni.ă ă

— Şi Capi, cine a reuşit s -l ia?ă— Eu, dar Bob a avut ideea s -i vopseasc p rul ca s nuă ă ă ă

poat fi recunoscut, dup ce l-am furat de la poli istul Jerry;ă ă ţ de data asta, poli istul n-a fost atât de inteligent cumţ

519

spunea judec torul şi a l sat s i se fure câinele de sub nas,ă ă ă f r s -şi dea seama ce se întâmpl . Este adev rat c Bobă ă ă ă ă ă cunoaşte toate şmecheriile ho ilor de câini, dar şi Capi,ţ sim indu-m , a f cut aproape totul ca s scape de cel care-lţ ă ă ă avea în grij .ă

— Şi piciorul t u?ă— Vindecat, sau aproape, nu am prea avut timp s mă ă

gândesc la el.Drumurile Angliei nu sunt libere ca cele din Fran a; dinţ

loc în loc exist nişte bariere unde trebuie s pl teşti oă ă ă anumit sum ca s po i trece mai departe. Când ajungeamă ă ă ţ la o astfel de barier , Bob ne spunea s facem linişte şi să ă ă nu ne mişc m, aşa c paznicii nu vedeau decât o c ru cuă ă ă ţă un singur om care îi înveselea spunându-le glume.

Cu talentul lui de a se machia, îşi f cuse o mutr deă ă fermier mucalit, aşa c nici cei ce-l cunoşteau îndeaproapeă nu l-ar fi recunoscut, chiar dac ar fi stat cu el la taclale.ă

Mergeam repede, calul era sprinten şi Bob ştia s -l mâne.ăTotuşi, la un moment dat trebuia s oprim ca s -i d mă ă ă

calului r gazul s se odihneasc şi s m nânce; dar nu ne-ă ă ă ă ăam oprit la un han, cum am fi procedat în mod obişnuit. Bob a oprit c ru a în mijlocul p durii, a desh mat calul şi i-aă ţ ă ă prins dup gât un sac de ov z; noaptea era de acum foarteă ă întunecoas şi nu exista niciun pericol s fim descoperi i.ă ă ţ Atunci am putut s -i mul umesc lui Bob pentru tot ce aă ţ f cut pentru mine, dar acesta nu m l s s -i spun tot ceă ă ă ă ă aveam de spus.

— Î i eram dator pentru ce f cuseşi tu pentru mine, îmiţ ă spuse el, dându-mi mâna, ast zi tu mi-eşti dator, fiecare laă rândul lui; apoi, eşti fratele lui Mattia şi pentru un b iat bună ca Mattia merit s fac multe lucruri.ă ă

L-am întrebat dac eram departe de Littlehampton şi-miă r spunse c mai aveam vreo dou ore de mers, dar că ă ă ă trebuia s ne gr bim pentru c vasul fratelui s u pleca înă ă ă ă fiecare sâmb t la Isigny, iar mareea avea loc devreme; or,ă ă eram chiar în ultimele ceasuri ale zilei de vineri… Ne-am

520

ascuns din nou pe paie, sub pânza coviltirului, în vreme ce calul odihnit o lu la trap.ă

— Î i este fric ? m întreb Mattia.ţ ă ă ă— Da şi nu. Îmi este foarte team s nu fim prinşi dină ă

nou, dar cred c nu vom fi atât de ghinionişti. S fugi nuă ă înseamn s m rturiseşti c eşti vinovat? Iat ce mă ă ă ă ă ă nelinişteşte; ce-aş putea spune ca s m ap r?ă ă ă

— Ne-am gândit şi noi la asta, dar Bob a spus c trebuieă s facem tot ce putem ca s nu apari în fa a Cur ii cu juri;ă ă ţ ţ eu n-am îndr znit s spun nimic, c ci, având ideea mea fixă ă ă ă de-a ne întoarce în Fran a, mi-a fost team ca aceast ideeţ ă ă s nu fie un sfat prost.ă

— Ai f cut bine şi, orice s-ar întâmpla, v voi fiă ă recunosc tor.ă

— Nu se va întâmpla nimic, fii liniştit. La oprirea trenului, poli aiul a f cut un raport, dar pân s înceap cercet rileţ ă ă ă ă ă se va mai scurge ceva vreme; în tot acest timp noi am mers în galop şi, apoi, nu au de unde s ştie c ne îndrept mă ă ă spre Littlehampton.

Era sigur c poli iştii nu porniser înc pe urmele noastreă ţ ă ă şi c aveam şanse s ne îmbarc m f r nicio grij ; dar euă ă ă ă ă ă nu eram la fel de sigur ca Mattia c , dup oprirea trenului,ă ă poli istul pierduse atâta timp înainte de a ne lua urma; aiciţ credeam c era pericolul, şi putea fi unul chiar foarte mare.ă

Totuşi, calul nostru, condus cu m iestrie de Bob,ă continua s alerge iute pe drumul pustiu. Din când în cândă ne mai întâlneam cu nişte c ru e, dar niciuna nu ne-aă ţ dep şit. Satele pe care le traversam erau liniştite şi rareoriă se z reau ferestre înc luminate; doar câinii ne urm reauă ă ă din când în când cu l tr turile lor. Când, dup un urcuş maiă ă ă rapid, Bob opri calul pentru a-l l sa s mai r sufle, amă ă ă coborât din c ru şi ne-am lipit urechea de p mânt să ţă ă ă afl m dac vine cineva în urma noastr ; dar chiar Mattia,ă ă ă care avea urechea mai fin ca noi, nu auzi niciun zgomot;ă c l toream singuri prin întuneric şi prin liniştea nop ii.ă ă ţ

521

Nu mai st team sub pânza coviltirului ca s neă ă ascundem, ci ca s ne ap r m de frig, c ci începuse să ă ă ă ă sufle un vânt rece. Când ne treceam limba peste buze, acestea aveau un gust s rat; era un semn c ne apropiamă ă de mare. În curând am z rit o lumin care disp rea laă ă ă intervale regulate pentru a ap rea apoi şi mai str lucitoare.ă ă Era un far. Ne aflam aproape de int . Bob îşi opri calul şi,ţ ă punându-l la pas, îl conduse încet pe un drum lateral care traversa o p şune; apoi, coborând din c ru , ne spuse să ă ţă ă r mânem acolo şi s avem grij de cal; el se va duce să ă ă ă vad dac fratele lui nu plecase cumva şi dac puteam să ă ă ă ne îmbarc m f r vreun pericol la bordul vasului s u.ă ă ă ă

M rturisesc c timpul cât Bob a lipsit mi s-a p rut lung,ă ă ă foarte lung. Nu vorbeam şi auzeam valurile m rii lovindu-seă de pietriş, la mic distan de noi, cu un zgomot monotonă ţă care-mi dubla emo ia. Mattia tremura ca şi mine.ţ

— Din cauza frigului, îmi spuse el.Era oare adev rat? Adev rul este c , atunci când o vacă ă ă ă

sau o oaie din cele care înnoptau pe p şune lovea o piatră ă sau o îngr ditur , ne apuca şi mai tare frigul sauă ă tremuriciul.

În sfârşit, am auzit un zgomot de paşi pe drumul pe care plecase Bob. F r îndoial , el era; acum ni se hot ra soarta.ă ă ă ă

Bob nu era singur; când s-a apropiat de noi, am v zut că ă era înso it de cineva; era un b rbat îmbr cat cu o hainţ ă ă ă impermeabil şi cu o beret de lân pe cap.ă ă ă

— Iat -l pe fratele meu, spuse Bob, este de acord s v iaă ă ă la bord. O s v conduc el pân acolo, aşa c ne vomă ă ă ă ă desp r i, c ci nu este cazul s se ştie c am fost aici.ă ţ ă ă ă

Am vrut s -i mul umesc lui Bob, dar îmi t ie vorba,ă ţ ă strângându-mi mâna.

— S nu mai vorbim despre asta, spuse el, trebuie s neă ă ajut m unii pe al ii, fiecare la rândul lui; sunt sigur c neă ţ ă vom revedea într-o bun zi. Sunt fericit c-am putut s -l ajută ă pe Mattia.

522

L-am urmat pe fratele lui Bob şi imediat am intrat pe str zile liniştite ale oraşului, apoi, dup câteva ocoluri, amă ă ajuns pe un chei şi vântul dinspre mare ne izbi în fa .ţă

F r s spun ceva, fratele lui Bob ne ar t cu mâna oă ă ă ă ă ă ambarca iune cu un catarg; am în eles c acesta era vasulţ ţ ă lui; în câteva minute am urcat la bord şi am coborât într-o cabin mic .ă ă

— Vom pleca peste vreo dou ore, ne spuse, r mâne iă ă ţ pân atunci aici şi nu face i niciun zgomot.ă ţ

Şi închise cu cheia uşa cabinei: Mattia se arunc înă bra ele mele şi m îmbr işa; nu mai tremura.ţ ă ăţ

523

40 Leb daă

up plecarea fratelui lui Bob, vasul r mase liniştită ă câtva timp. Nu se auzea decât zgomotul vântului în arborad şi clipocitul apei ce lovea în caren ; dar,ă ă

încetul cu încetul, vasul începu s se anime şi pe punteă r sunar paşi; c zur parâmele; scripe ii scâr âir , seă ă ă ă ţ ţ ă auzeau lan uri ce se înf şurau şi se desf şurau; se ridic oţ ă ă ă pânz ; cârma gemu şi, deodat , vasul se înclin pe parteaă ă ă stâng şi se produse o mişcare de tangaj. Pornisem. Eramă salvat!

D

Încet şi uşor, tangajul deveni în curând rapid şi dur: vasul se scufunda şi imediat valurile izbeau etrava sau bordajul din dreapta.

— Bietul de tine, i-am spus prietenului meu luându-i mâna.

— Nu face nimic, spuse el, eşti salvat; în rest, ştiam că aşa se va întâmpla. Când eram în c ru priveam copaciiă ţă ale c ror vârfuri erau scuturate de vânt şi-mi spuneam că ă pe mare vom dansa, şi iat c acum… dans m.ă ă ă

În acel moment uşa cabinei fu descuiat .ă— Dac vre i s urca i pe punte, ne spuse fratele lui Bob,ă ţ ă ţ

pute i urca, nu mai este nicio primejdie.ţ— Cum sim i mai pu in r ul de mare?, întreb Mattia.ţ ţ ă ă— Culcat.— V mul umesc, atunci r mân culcat.ă ţ ăŞi se întinse pe jos.— 0 s - i aduc un mus tot ce- i trebuie când te sim iă ţ ă ţ ţ

r u, spuse c pitanul.ă ă— Mul umesc! Dac ar veni mai repede, ar fi foarte bine,ţ ă

spuse Mattia.

524

— Deja?— A început de mult.Am vrut s r mân lâng el, dar m trimise pe punte,ă ă ă ă

repetându-mi:— Nu face nimic; eşti salvat. Niciodat nu m-am gândită

c s-ar putea ca r ul de mare s -mi fac pl cere.ă ă ă ă ăAjuns pe punte, n-am putut s r mân în picioare decâtă ă

ag ându-m de marginea parapetului. Cât de departeăţ ă putea privirea s p trund în adâncurile nop ii, nu se vedeaă ă ă ţ decât o pânz de spum alb pe care vasul nostru alerga,ă ă ă înclinat ca şi cum ar fi stat s se scufunde, dar nu seă scufunda, ba, din contr , se ridica încet, s ltând pe valuri;ă ă era împins de vântul de vest.

M-am întors cu fa a spre mal.ţLuminile portului nu mai erau decât nişte puncte

sclipitoare în întunecimea vaporoas şi, privindu-le astfel,ă sc zând şi apoi disp rând unele dup altele, am spus adioă ă ă Angliei cu un sentiment de eliberare.

— Dac vântul va continua aşa, spuse c pitanul, nu vomă ă ajunge prea târziu, în seara asta, la Isigny; Eclipsa este un velier bun.

O zi întreag pe mare şi chiar mai mult. Bietul Mattia! Şiă îi f cea pl cere s aib r u de mare.ă ă ă ă ă

Ziua trecu totuşi, încetul cu încetul, şi mi-am petrecut-o ducându-m de pe punte la cabin şi din cabin pe punte;ă ă ă la un moment dat, când discutam cu c pitanul, acestaă întinse mâna în direc ia sud-vest, unde se z rea o coloanţ ă ă înalt , alb , care se desena pe un fond albastru.ă ă

— Barfleur, spuse el.Am coborât repede s -i dau aceast veste lui Mattia;ă ă

eram în apropierea Fran ei; dar distan a între Barfleur şiţ ţ Isigny era înc mare, c ci trebuie s ocoleşti peninsulaă ă ă Cotentin înainte de-a ajunge s vezi râurile Vire şi Orneă v rsându-se în mare.ă

Deoarece era destul de târziu când Eclipsa ajunse la Isigny, c pitanul ne permise s dormim pe vas şi abia aă ă

525

doua zi ne-am desp r it de el, dup ce i-am mul umit cumă ţ ă ţ trebuia.

— Când ve i dori s reveni i în Anglia, ne spuse el dându-ţ ă ţne mâna, s nu uita i c Eclipsa pleac de aici în fiecareă ţ ă ă mar i şi c eu sunt la dispozi ia voastr .ţ ă ţ ă

Era o invita ie amabil , c reia nu doream, în niciun chip,ţ ă ă s -i d m curs prea curând, având fiecare dintre noiă ă motivele lui pentru a nu se gr bi s traverseze marea.ă ă

Am debarcat în Fran a neavând asupra noastr decâtţ ă hainele de pe noi şi instrumentele muzicale. Mattia avusese grij s -mi ia harpa pe care-o l sasem în cortul lui Bob înă ă ă noaptea în care m dusesem la hanul „Marele Stejar”.ă Rani ele cu tot ce aveam în ele r m seser îns în c ru aţ ă ă ă ă ă ţ familiei Driscoll.

Era destul de nepl cut, c ci nu ne puteam continua via aă ă ţ pribeag f r c m şi, ciorapi şi, mai ales, f r hart .ă ă ă ă ă ă ă ă

Din fericire, Mattia avea la el doisprezece franci pe care-i economisise şi, în plus, partea noastr din ceea ce seă câştigase la bâlci din asocierea cu Bob şi camarazii lui, care se ridica la dou zeci şi doi de şilingi, ceea ce însemnaă dou zeci şi şapte de franci şi cincizeci de centime; aveam oă comoar de aproape patruzeci de franci, ceea ceă reprezenta o sum considerabil pentru noi. Mattia vruseseă ă s -i dea aceşti bani lui Bob pentru cheltuielile cu evadareaă mea, dar Bob îi r spunsese c serviciile pe care i le faciă ă unui prieten nu se pl tesc şi nu a vrut s primeasc nimic.ă ă ă

Prima noastr grij , dup ce am p r sit vasul Eclipsa, aă ă ă ă ă fost s ne cump r m o rani mai veche, dou c m şi,ă ă ă ţă ă ă ă dou perechi de ciorapi, o bucat de s pun, un pieptene,ă ă ă a , nasturi, ace şi, în sfârşit, ceva ce era mai folositorţă decât toate aceste lucruri, foarte utile totuşi, o hart aă Fran ei.ţ

Într-adev r, încotro s-o lu m acum când ajunsesem înă ă Fran a? Pe ce drum s-o apuc m? Cum s ne orient m?ţ ă ă ă

Aceasta era întrebarea care nu ne d dea pace când amă ieşit din Isigny, îndreptându-ne spre Bayeux.

526

— În ceea ce m priveşte, îmi zise la un moment dată Mattia, nu am preferin e şi sunt gata s-o iau la dreapta sauţ la stânga, dar vreau totuşi un lucru.

— Care anume?— S urm m cursul unui fluviu, al unui râu, sau al unuiă ă

canal, pentru c am o idee.ăDeoarece nu i-am cerut s -mi spun ce idee avea, Mattiaă ă

a continuat:— V d c trebuie s - i explic: când Arthur era bolnav,ă ă ă ţ

doamna Milligan îl plimba cu vaporul, şi astfel te-ai întâlnit cu Leb da.ă

— Dar acum nu mai este bolnav.— Este adev rat c acum se simte mai bine, dar a fostă ă

foarte bolnav şi nu a fost salvat decât de îngrijirile mamei sale. Ideea mea este c , pentru a-l vindeca de tot, doamnaă Milligan îl plimb înc pe vas, c l torind pe fluviile, râurileă ă ă ă şi canalele pe care poate naviga Leb da, aşa c , dac vomă ă ă urma cursurile acestor râuri şi canale s-ar putea s avemă norocul s întâlnim Leb da.ă ă

— Cine spune c Leb da se g seşte în Fran a?ă ă ă ţ— Nimeni; totuşi, pentru c Leb da nu poate naviga peă ă

mare, se în elege c vasul nu a p r sit Fran a; s-ar putea sţ ă ă ă ţ ă avem noroc şi s -l g sim. Chiar dac n-am avea decât oă ă ă şans , nu crezi c merit s risc m? Eu vreau s-o g sesc peă ă ă ă ă ă doamna Milligan şi pentru asta trebuie s facem tot ce seă poate.

— Dar Liza, Alexis, Benjamin, Etiennette?— Ii vom vedea şi pe ei în timp ce-o c ut m pe doamnaă ă

Milligan. Trebuie s ajungem, deci, la un fluviu sau la ună canal. S c ut m pe hart cel mai apropiat fluviu.ă ă ă ă

Harta a fost întins pe iarb şi am c utat cu ner bdareă ă ă ă fluviul cel mai apropiat; era Sena.

— Atunci s ajungem la Sena, spuse Mattia.ă— Sena trece prin Paris.— Şi ce e cu asta?

527

— P i, l-am auzit pe Vitalis spunând c , atunci când vreiă ă s g seşti pe cineva, îl cau i la Paris…ă ă ţ

— Nu putem s mergem doar pân în împrejurimileă ă Parisului şi apoi s p r sim Sena şi s-o reg sim ceva maiă ă ă ă încolo? Nu in deloc s -l întâlnesc pe Garofoli.ţ ă

— F r îndoial .ă ă ă— Ei bine, vom face aşa: îi vom întreba pe to i marinariiţ

şi pe to i edecarii pe care-i vom întâlni de-a lungul fluviuluiţ dac nu au v zut cumva Leb da şi, deoarece acest vas, cuă ă ă veranda lui, nu seam n cu celelalte vase, nu se poate să ă ă nu fi fost remarcat de cineva, dac a trecut pe acolo. Dacă ă nu d m de el pe Sena, îl vom c uta pe Loara, pe Garonna,ă ă pe toate râurile Fran ei, şi-l vom g si pân la urm .ţ ă ă ă

Nu aveam nicio obiec ie la propunerea lui Mattia; amţ hot rât, deci, s ajungem pe malul Senei şi s-o lu m apoi înă ă ă susul ei.

Dup ce ne-am gândit doar la ce aveam noi de f cut,ă ă sosise timpul s ne ocup m şi de Capi; vopsit în culoareaă ă aceea g lbuie, Capi nu mai era pentru noi Capi. Amă cump rat s pun lichid şi, la primul râu întâlnit, l-am frecată ă cu toat puterea, schimbându-ne când istoveam.ă

Dar vopseaua pe care o întrebuin ase Bob era de foarteţ bun calitate. A trebuit s -i facem multe b i, s -l s punimă ă ă ă ă îndelung: am avut nevoie de s pt mâni şi chiar de luni deă ă zile pentru a-l face s -şi recapete culoarea natural . Dină ă fericire, Normandia este ara apei, aşa c am putut s -lţ ă ă sp l m zilnic.ă ă

Prin Bayeux, Caen, Pont-l’Evêque şi Pont-Audemer, am ajuns la Sena, în localitatea La Bouille.

Din înaltul unui deal împ durit şi la cotitura unuiă drumeag umbros, la care am ajuns dup o zi de mers,ă Mattia z ri deodat în fa a noastr Sena, f când un cotă ă ţ ă ă mare, în centrul c ruia ne aflam, iar plutind pe apele-iă calme vase cu pânze albe şi vapoare cu aburi, al c ror fumă se în l a pân la noi; atunci, fericit, declar c această ţ ă ă ă ă privelişte îl împ ca cu apa şi c în elegea de ce- i poateă ă ţ ţ

528

face pl cere s aluneci pe acest râu liniştit, în mijloculă ă p şunilor verzi, al câmpurilor atât de bine arate şi ală acestor p duri care te îmbie cu verdea a şi r coarea lor.ă ţ ă

— S fii sigur c doamna Milligan şi-a plimbat fiul aflat înă ă convalescen pe Sena, îmi spuse el.ţă

— Vom afla în curând, dup ce-i vom întreba pe locuitoriiă satului ce se z reşte ceva mai jos pe cursul apei.ă

Dar atunci nu ştiam cât de greu este s afli ceva de laă nişte normanzi, care rareori î i r spund precis şi care, dinţ ă contr , îi interogheaz ei pe cei ce le pun întreb ri.ă ă ă

— Era vreun vapor din Havre sau din Rouen?— Era un vaporaş?— Era o b rcu , un şlep sau o şalup ?ă ţă ăDup ce-am r spuns tuturor întreb rilor ce ni seă ă ă

puseser , am fost aproape sigur c Leb da nu fuseseă ă ă niciodat la La Bouille sau c , în caz c trecuse, o f cuseă ă ă ă noaptea, aşa încât nimeni nu-l v zuse.ă

De aici am pornit-o spre Rouen, unde ne-am continuat cercet rile, dar cu acelaşi rezultat.ă

Nici la Elbeuf nimeni nu v zuse Leb da; la Poses, undeă ă sunt ecluze şi unde nu se poate s nu fie remarcate vaseleă ce trec, am primit acelaşi r spuns.ă

F r s ne descuraj m, ne continuam drumul, întrebândă ă ă ă mereu, dar f r prea mari speran e, c ci Leb da nu aveaă ă ţ ă ă de ce s porneasc dintr-un port neînsemnat.ă ă

C doamna Milligan şi Arthur s-ar fi putut îmbarca laă Quillebeuf sau Caudebec se putea în elege; la Rouen ar fiţ fost şi mai bine; dar, deoarece nu g seam nicio urm aă ă trecerii lor, trebuia s mergem pân la Paris sau, maiă ă degrab , mai departe de Paris.ă

Deoarece nu mergeam doar pentru a întâlni Leb da, ciă trebuia s ne câştig m şi pâinea zilnic , am avut nevoie deă ă ă cinci s pt mâni ca s parcurgem drumul de la Isigny laă ă ă Charenton.

Aici trebuia s ne hot râm dac vom urma tot cursulă ă ă Senei sau dac o vom apuca pe Marna? În timp ce studiamă

529

harta, m întrebasem de multe ori încotro o vom lua, dar nuă reuşeam s g sesc argumente hot râtoare pentru a urmaă ă ă un drum sau altul.

Din fericire, ajungând la Charenton, nu a trebuit s maiă cump nim, c ci, la întreb rile noastre, ni se r spunseă ă ă ă pentru prima oar c fusese v zut un vas cu numele deă ă ă Leb da; era un vas de pl cere, cu o verand cum nu maiă ă ă v zuser niciodat .ă ă ă

Mattia fu atât de bucuros, încât începu s danseze peă chei; şi apoi, deodat , oprindu-se brusc, îşi lu vioara şiă ă începu s interpreteze un marş triumfal.ă

În acest timp, eu continuam s -i pun tot felul de întreb riă ă marinarului care ne d duse vestea cea bun ; nu mai eraă ă nicio îndoial , era vorba chiar de Leb da. Trecuse acumă ă vreo dou luni prin Charenton, urcând Sena.ă

Dou luni! Avea deci un avans foarte mare! Dar ceă importan mai avea? Continuându-ne drumul, vom reuşiţă s -l ajungem din urm , chiar dac nu aveam decâtă ă ă picioarele noastre, în timp ce vasul avea la dispozi ieţ picioarele a doi cai buni.

Problema timpului nu se punea; lucrul extraordinar era că reg sisem Leb da.ă ă

— Cine a avut dreptate?, strig Mattia.ăDac aş fi îndr znit, i-aş fi m rturisit c speran a meaă ă ă ă ţ

fusese la fel de puternic ; dar nu îndr zneam s -i spun aşaă ă ă ceva, mai ales c nici nu aveam curajul s iau în seriosă ă toate ideile, toate nebuniile ce-mi zbur t ceau în timpulă ă sta prin cap.ăAcum nu mai eram nevoi i s ne oprim şi s întreb m totţ ă ă ă

timpul; Leb da se afla în fa a noastr , aşa c nu aveamă ţ ă ă altceva de f cut decât s urm m cursul Senei. Dar la Moret,ă ă ă râul Loing se vars în Sena şi a trebuit s întreb m din nouă ă ă în dreapta şi în stânga.

Leb da a urcat pe Sena, am aflat în cele din urm .ă ăLa Montereau a trebuit s întreb m din nou.ă ă

530

De data aceasta, Leb da a abandonat Sena şi a pornit peă Yonna; a p r sit Montereau acum mai bine de dou luni,ă ă ă având la bord o doamn englezoaic şi un b iat întins peă ă ă un pat.

Ne apropiam şi de Liza în timp ce urm ream Leb da;ă ă inima începu s -mi bat cu putere atunci când, studiindă ă harta, m-am întrebat dac doamna Milligan, dup Joigny,ă ă alesese canalul Bourgogne sau Nivernais.

Am ajuns la confluen a Yonnei cu Armençon; Leb daţ ă continua s urce pe Yonna. Drumul nostru trecea prină Dreuzy, aşa c o vom vedea pe Liza; chiar ea ne vaă împ rt şi impresia pe care i-au f cut-o doamna Milligan şiă ă ă Arthur.

De când ne gr beam pe urmele Lebedei, nu am preaă avut timp de reprezenta ii, şi Capi, care era un artistţ conştiincios, nu în elegea nimic din goana noastr ; de ceţ ă nu-i permiteam s stea mai mult pe labele din spate cuă t vi a în gur , în fa a „onorabilei societ i” care întârzia s -ă ţ ă ţ ăţ ăşi duc mâna la buzunar? Trebuia s ştii s aştep i.ă ă ă ţ

Dar noi nu mai aveam timp s aştept m, aşa că ă ă încas rile sc deau, în timp ce din banii aduna i înainteă ă ţ cheltuiam aproape în fiecare zi. În loc s punem bani la loc,ă am tot luat din capital.

— S ne gr bim, spunea Mattia, s ajungem Leb da dină ă ă ă urm !ă

Iar eu îi r spundeam ca un ecou:ă— S ne gr bim!ă ăNiciodat nu ne plângeam seara de oboseal , oricât deă ă

mult am fi mers; ba, din contr , eram amândoi de acord s-oă pornim la drum a doua zi c se poate de devreme.ă

— S m trezeşti, îmi spunea Mattia, c ruia-i pl cea să ă ă ă ă doarm ceva mai mult diminea a.ă ţ

Şi, când îl trezeam, s rea imediat în picioare.ăCa s facem economii, ne-am redus cheltuielile şi, pentruă

c era cald, Mattia declar c nu mai voia s m nânceă ă ă ă ă carne pentru c este „nes n toas ”. Ne mul umeam cu oă ă ă ă ţ

531

bucat de pâine şi cu un ou tare, pe care-l împ r eamă ă ţ fr eşte, sau cu pu in unt, şi, cu toate c eram în araăţ ţ ă ţ vinului, nu beam decât ap .ă

Ce importan avea!ţăTotuşi, Mattia mai avea câteodat nişte idei de gurmand.ă— Aş vrea ca doamna Milligan s mai aib buc t reasaă ă ă ă

aceea care f cea tarte cu dulcea , spunea el, trebuie s fieă ţă ă foarte bune tartele cu caise!

— Nu ai mâncat niciodat ?ă— Am mâncat doar mere în foietaj; n-am mâncat

niciodat tarte cu caise, dar am v zut cum arat . Ce suntă ă ă boabele alea albe puse pe dulcea a g lbuie?ţ ă

— Migdale!— Oh!Şi Mattia deschidea gura ca şi cum ar fi înghi it o tartţ ă

întreag .ăDeoarece Yonna f cea multe coturi între Joigny şiă

Auxerre, am câştigat pu in timp asupra Lebedei deoareceţ urmam drumul şi nu malul apei. Dar de la Auxerre am pierdut din nou din timpul câştigat, c ci Leb da, luând-o peă ă canalul Nivernais, alunecase repede pe apele liniştite.

La fiecare ecluz aflam veşti despre Leb da, c ci peă ă ă acest canal, unde naviga ia nu este atât de intens , toatţ ă ă lumea remarcase acest vas care nu prea sem na cuă celelalte.

Nu numai c ni se vorbea despre Leb da, dar şi despreă ă doamna Milligan, o englezoaic foarte bun , şi despreă ă Arthur, un b iat care st tea culcat pe un pat aşezat peă ă punte, la umbra unei verande pline de verdea şi flori, darţă care se mai şi ridica din pat câteodat .ă

Arthur se sim ea deci mai bine.ţNe apropiam de Dreuzy; înc dou zile, înc una, doară ă ă

câteva ore.În sfârşit, am z rit p durea în care ne duceam cu Lizaă ă

toamna trecut şi ecluza unde se afla casa tuşei Catherine.ă

532

F r s ne spunem nimic, Mattia şi cu mine, parc deă ă ă ă comun acord, am m rit pasul, apoi am luat-o la fug ; Capi,ă ă care recunoscuse locurile, o lu înaintea noastr .ă ă

— Liza o s afle c sosim şi va ieşi în întâmpinareaă ă noastr . Totuşi, nu pe Liza am v zut-o ieşind din cas , ci peă ă ă Capi, care fugea ca şi cum s-ar fi speriat de ceva.

Ne-am oprit amândoi în acelaşi timp şi ne-am întrebat ce putea însemna asta. Ce se întâmplase? Dar n-am rostit o astfel de întrebare niciunul dintre noi şi am pornit-o din nou la drum.

Capi veni pân la noi şi ni se al tur , mergând cu capulă ă ă în jos, pu in în urma noastr .ţ ă

Un b rbat manevra vana ecluzei, dar nu era unchiul Lizei.ăNe-am dus spre cas ; o femeie pe care n-o cunoşteam seă

afla în buc t rie.ă ă— Doamna Suriot?, întrebar m noi.ăFemeia ne privi un moment înainte de a ne r spunde, caă

şi cum i-am fi pus o întrebare stupid .ă— Nu mai st aici, ne r spunse ea în cele din urm .ă ă ă— Dar unde s-a dus?— În Egipt.Mattia şi cu mine ne-am privit stupefia i. În Egipt! Nuţ

ştiam prea bine unde se afl Egiptul, dar ştiam c eraă ă departe, foarte departe, peste mare.

— Şi Liza? O cunoaşte i pe Liza?ţ— Bineîn eles! Liza a fost luat de o doamn englezoaicţ ă ă ă

pe un vas…Liza pe Leb da? Visam oare?ăFemeia m asigur c nu visez şi c totul s-a întâmplată ă ă ă

chiar aşa.— Tu eşti cumva Rémi?, m întreb ea.ă ă— Da.— Ei bine, când Suriot s-a înecat… ne spuse ea.— Înecat?— S-a înecat în ecluz ! A c zut în ap şi, trecând pe subă ă ă

un şlep, a r mas ag at sub el; în meseria asta cam aşaă ăţ

533

sfârşeşti adesea. Când s-a înecat, Catherinei i-a venit foarte greu s se descurce, cu toate c este o femeie şi jum tate.ă ă ă Dar, ce vrei! Când banii lipsesc, nu se pot fabrica de pe o zi pe alta. Este adev rat c i s-a ivit prilejul s se duc înă ă ă ă Egipt s creasc copiii unei doamne a c rei doic fusese,ă ă ă ă dar nu putea s plece din cauza Lizei, nepoata ei.ă

Când se tot întreba ce s fac , într-o sear s-a oprit laă ă ă ecluz vasul englezoaicei care-şi plimb b iatul bolnav.ă ă ă Începur s discute. Şi cum doamna c uta un copil s seă ă ă ă joace cu fiul ei, care se plictisea singur pe vas, i-a cerut să i-o încredin eze pe Liza, promi ându-i c o s aib grij deţ ţ ă ă ă ă ea, c o s fac tot ce se poate ca s-o vindece şi c o s -iă ă ă ă ă asigure viitorul.

Este o doamn bun , foarte bun , blând cu oamenii deă ă ă ă rând.

Catherine a acceptat şi, imediat ce Liza s-a îmbarcat pe vas, ducându-se cu englezoaica, a putut pleca liniştit înă Egipt, mai ales c şi so ul meu venise în locul lui Suriot.ă ţ Înainte de a pleca, Liza, care ştii c nu poate vorbi, cu toateă c medicii spun c se va vindeca într-o zi, a rugat-o peă ă m tuşa ei s -mi explice c trebuie s v povestesc toateă ă ă ă ă astea, dac ve i veni s-o vede i. Şi iat c acum sunte i aici!ă ţ ţ ă ă ţ

Eram aşa de mirat şi de z p cit, c nu-mi g seamă ă ă ă cuvintele, dar Mattia nu-şi pierduse capul ca mine.

— Şi doamna unde se ducea?, întreb el.ă— În sudul Fran ei sau în Elve ia. Liza trebuia s -mi scrie,ţ ţ ă

ca s v dau adresa ei, dar n-am primit înc nicio scrisoare.ă ă ă

534

41 Scutecele frumoase n-au min itţ

um st team aşa n ucit, Mattia f cu ceea ce eu nu mă ă ă ă gândisem s fac.ăC

— V mul umim mult doamn , spuse el. Şi, împingându-ă ţ ăm uşor, ieşi din buc t rie.ă ă ă

— La drum, îmi spuse el, înainte! Nu numai pe doamna Milligan şi pe Arthur trebuie s -i g sim acum, ci şi pe Liza.ă ă

Cât de bine se potriviser lucrurile. Am fi r mas câtevaă ă zile la Dreuzy, în timp ce acum ne puteam continua drumul! Asta da şans ! Avusesem destule ghinioane pân acum;ă ă trebuia s avem şi un pic de noroc! Vântul îşi schimbaă direc ia. Cine ştie ce lucruri fericite ne mai aşteptau!ţ

Şi ne continuar m cursa dup vasul Leb da, f r s maiă ă ă ă ă ă pierdem timp, oprindu-ne doar s dormim şi s câştig mă ă ă ceva parale.

La Decize, unde canalul Nivernais d în Loara, amă întrebat de Leb da; o luase pe canalul lateral şi, deci, l-amă urmat pân la Digoin; aici vom merge pe canalul din centruă pân la Chalon.ă

Harta îmi spunea c , dac am lua-o prin Charolles, directă ă spre Mâcon, am evita un lung ocol şi multe zile de mers; dar era o hot râre îndr znea şi nu aveam curajul niciunul,ă ă ţă nici altul s ne decidem s facem aşa dup ce discutasemă ă ă îndelung pro şi contra, c ci Leb da s-ar fi putut opri peă ă drum şi atunci am dep şi-o, trebuind deci, s ne întoarcem;ă ă în aceast eventualitate, scurtând drumul n-am faceă altceva decât s pierdem timpul, nu s -l câştig m.ă ă ă

Am coborât pe malul Saônei de la Chalon pân la Lyon.ă Acolo ap ru o dificultate într-adev r serioas : Leb daă ă ă ă

535

coborâse Rhônul sau îl urcase? Altfel spus, doamna Milligan s-a dus în Elve ia sau în sudul Fran ei?ţ ţ

Printre vapoarele care navigheaz pe Rhône, s-ar fi putută ca Leb da s treac neobservat .ă ă ă ă

I-am întrebat pe marinari, pe luntraşi şi pe to i cei ceţ tr iau pe chei, şi pân la urm am reuşit s afl m că ă ă ă ă ă doamna Milligan se dusese în Elve ia; am urmat deci cursulţ Rhônului.

— Din Elve ia se ajunge în Italia, spuse Mattia, deci iatţ ă c avem înc o şans ! Dac tot fugind dup doamnaă ă ă ă ă Milligan ajungem la Lucea, ce fericit ar fi Cristina s neă ă vad !ă

Bietul Mattia m ajuta s -i caut pe cei pe care-i iubeam,ă ă iar eu nu f ceam nimic ca el s -şi poat îmbr işa surioara.ă ă ă ăţ

De la Lyon ne-am mai apropiat de Leb da, c ci Rhônul,ă ă cu apele lui repezi, nu poate fi urcat cu aceeaşi uşurin caţă Sena. La Culoz nu mai avea decât şase s pt mâni avans;ă ă totuşi, studiind harta, am început s m îndoiesc c puteamă ă ă ajunge vasul din urm înainte de Elve ia, c ci nu ştiam că ţ ă ă Rhônul nu este navigabil pân la lacul Geneva, iar noi neă imaginam c doamna Milligan vrea s viziteze Elve iaă ă ţ – a c rui hart n-o aveamă ă – cu vaporaşul.

Ajungând la Seyssel, care este un oraş împ r it în două ţ ă de fluviul peste care este aruncat un pod suspendat, coborâm pe malul râului şi mare-mi este surpriza când, de departe, mi se pare c recunosc Leb da!ă ă

Începem s fugim: seam n foarte bine cu ea; este chiară ă ă Leb da şi, totuşi, pare un vas abandonat; este solid legată de un fel de estacad care îl protejeaz , dar totul esteă ă închis pe punte; nu mai sunt nici flori pe verand .ă

— Ce s-a întâmplat? Ce-o fi cu Arthur?Ne oprim îngrozi i. Dar mi se pare o laşitate s st mţ ă ă

acolo nemişca i; trebuie s g sim pe cineva care s neţ ă ă ă spun ce s-a întâmplat.ă

Un b rbat pe care-l întâlnim prin apropiere ne r spundeă ă imediat, fiind chiar paznicul vasului.

536

— Doamna care era pe vas cu cei doi copii ai ei, un b iată boln vicios şi o feti mai mic , s-a dus în Elve ia; şi-a l sată ţă ă ţ ă aici vasul pentru c nu putea merge mai departe cu el peă Rhône. Doamna şi cei doi copii au plecat cu tr sura şi auă luat cu ei şi o servitoare; ceilal i doi servitori au urmat-o cuţ bagajele; va reveni la toamn pe Leb da, s coboareă ă ă Rhônul pân la mare şi s petreac iarna în sudul Fran ei.ă ă ă ţ

Am respirat uşura i; niciuna dintre temerile noastre nu seţ adeveriser ; ar fi trebuit s ne gândim mai întâi la bine şiă ă nu la r u.ă

— Şti i cumva unde se afl acum aceast doamn ?,ţ ă ă ă întreb Mattia.ă

— S-a dus s închirieze o cas pe malul lacului Geneva,ă ă pe lâng Vevey, dar nu ştiu exact unde; acolo îşi va petreceă vara.

La drum spre Vevey, deci! Mai întâi am cump rat o hartă ă a Elve iei şi eram siguri c vom g si uşor acel or şel sauţ ă ă ă s tuc. Acum, Leb da nu mai fugea înaintea noastr şi eramă ă ă siguri c o vom g si pe doamna Milligan care îşi petreceă ă vara în casa de la ar ; nu trebuia decât s c ut m cuţ ă ă ă ă aten ie.ţ

Şi, patru zile mai târziu dup ce am p r sit Seyssel,ă ă ă începem s c ut m în împrejurimile Vevey-ului, printreă ă ă numeroasele sale vile care, pornind de la malul lacului, se înal pe pantele verzi şi împ durite ale muntelui, pe cea înţă ă care locuiau doamna Milligan, Arthur şi Liza.

În sfârşit, ajunsesem; era timpul, c ci mai aveam doară trei sfan i în buzunar, iar pantofii r m seser f r t lpi.ţ ă ă ă ă ă ă

Dar Vevey nu era un s tule cum ne imaginasem noi, ciă ţ un or şel, ba chiar mai mult decât un or şel obişnuit, c ci,ă ă ă pân la Villeneuve, o serie de s tule e şi sta iuni suntă ă ţ ţ legate de el: Blonay, Corsier, Tour-de-Peilz, Clarens, Chernex, Veyteaux, Chillon. Ideea de a întreba de doamna Milligan sau de o doamn care locuieşte împreun cu fiul eiă ă bolnav şi cu o feti mut nu cred c era prea bun . Veveyţă ă ă ă

537

şi malul lacului sunt locuite de englezi şi englezoaice aşa cum sunt şi sta iunile din jurul Londrei.ţ

Cel mai bine ar fi s c ut m şi s vizit m noi înşine toateă ă ă ă ă casele unde locuiesc str ini; în realitate, acest lucru nu esteă foarte greu de f cut. Nu aveam decât s cânt m repertoriulă ă ă pe toate str zile.ă

Într-o zi am parcurs toat sta iunea şi am adunat baniă ţ frumoşi. Alt dat , când voiam s adun m bani pentruă ă ă ă v cu sau pentru p puşa Lizei, ne-am fi bucurat foarteă ţă ă mult; dar acum nu dup bani alergam noi. Nu g sisemă ă niciun indiciu care s ne vorbeasc despre doamna Milligan.ă ă

A doua zi ne-am reluat cercet rile în împrejurimi,ă mergând drept înainte, la întâmplare, cântând în fa aţ ferestrelor caselor frumoase, fie c aceste ferestre erauă deschise sau nu, dar seara ne-am întors la fel ca în ajun; şi, cu toate acestea, parcursesem drumul de la lac pe munte, de pe munte pe malul lacului, privind în jurul nostru, întrebându-i, din când în când, pe oamenii care p reauă dispuşi s ne r spund .ă ă ă

În ziua aceea am sperat de dou ori c o vom g si, c ciă ă ă ă ni se spusese c , deşi interlocutorii noştri nu-i ştiau numele,ă doamna despre care întrebam era foarte cunoscut . Amă fost trimişi la o caban construit chiar pe munte, iar altă ă ă dat la o vil pe malul lacului. Erau, într-adev r, două ă ă ă englezoaice care locuiau în caban şi în vil , dar niciunaă ă dintre ele nu era doamna Milligan.

Dup ce am vizitat conştiincioşi împrejurimile sta iunii,ă ţ ne-am îndreptat spre Clarens şi Montreux, sup ra i deă ţ eşecul nostru, dar nu descuraja i; ce nu reuşisem pânţ ă atunci, vom reuşi într-una dintre zilele urm toare.ă

Mergeam ba pe drumuri m rginite cu ziduri de fiecareă parte, ba pe c r ri trasate prin vii şi livezi sau pe drumuriă ă umbrite de castani enormi, al c ror frunziş dens nu l sa să ă ă creasc decât muşchiul moale. Din când în când, pe acesteă drumuri şi c r ri se deschidea câte o poart de fier sau oă ă ă barier de lemn în spatele c rora se z reau alei pietruite ceă ă ă

538

înconjurau peluze bine îngrijite, împodobite cu flori şi arbuşti. Apoi, ascuns de verdea , se vedea o casă ţă ă luxoas sau o c su cochet înconjurat de planteă ă ţă ă ă ag toare, aproape toate având o perspectivăţă ă impresionant spre lacul str lucitor şi spre mun ii ceiă ă ţ întuneca i.ţ

Aceste gr dini ne duceau la disperare, c ci, inându-ne laă ă ţ distan de case, ne împiedicau s fim auzi i de cei ceţă ă ţ locuiau acolo; trebuia s cânt m cu toat for a, ceea ceă ă ă ţ devenea obositor, c ci trebuia s cânt m de dimineaă ă ă ţă pân seara şi în fiecare zi.ă

Într-o diminea , cântam în plin strad , neavând în fa aţă ă ă ţ noastr decât o poart de fier, iar în spate un zid de care nuă ă ne sinchiseam. Cântasem cu voce tare prima strof dină can oneta mea napolitan şi tocmai voiam s continui cuţ ă ă cea de a doua, când, deodat , am auzit în spatele nostru,ă dincolo de zidul acela, un strig t; apoi, cineva începu să ă cânte a doua strof cu o voce slab , rostind ciudată ă cuvintele:

Când numele i-l auzeam eram ca fermecatO pas re-aş fi vrut s fiu, s-ajung în zbor la ea…ă ă

— A cui ar putea s fie oare vocea?ă— Arthur?, întreb Mattia.ăNu, nu-i vocea lui, şi totuşi Capi începuse s schel l ie şiă ă ă

s se bucure intens, s rind pe zid.ă ăNemaiputându-m st pâni, am strigat:ă ă— Cine cânt acolo?ăŞi vocea îmi r spunse:ă— Rémi!Numele meu în loc de r spuns. Mattia şi cu mine ne-amă

privit mira i.ţCum st team aşa, ca nişte prost naci, fa -n fa , amă ă ţă ţă

z rit în spatele lui Mattia, la cap tul zidului, deasupra unuiă ă gard viu, o batist alb care flutura în vânt; am alergat într-ă ă

539

acolo. Numai când am ajuns am putut vedea cui îi apar inea bra ul ce flutura batista. Era Liza!ţ ţ

În sfârşit, o reg sisem şi odat cu ea şi pe doamnaă ă Milligan şi pe Arthur.

— Dar cine a cântat?Aceasta a fost întrebarea pe care i-am pus-o, în acelaşi

timp, Mattia şi cu mine.— Eu, spuse ea, l sându-ne cu gurile c scate.ă ăLiza vorbea, Liza cânta.Este adev rat c auzisem de zeci de ori c Liza îşi vaă ă ă

rec p ta într-o bun zi graiul, datorit unui şoc puternic,ă ă ă ă dar nu am crezut c aşa ceva este cu adev rat posibil.ă ă

Şi iat c acest lucru se realizase; acum putea vorbi,ă ă miracolul se îndeplinise, şi aceasta pentru c m auziseă ă cântând, pentru c m v zuse revenind la ea, dup ce mă ă ă ă ă crezuse, probabil, plecat pentru totdeauna. Eu fusesem cauza acestei emo ii puternice.ţ

La acest gând am fost şi eu atât de tulburat, încât a trebuit s m sprijin de un gard viu.ă ă

Dar nu era momentul s ne pierdem cu firea.ă— Unde este doamna Milligan, am întrebat-o, unde este

Arthur?Liza mişc buzele încercând s r spund , dar din gâtlejă ă ă ă

nu-i ieşir decât nişte sunete nearticulate. Atunci,ă ner bd toare, întrebuin a limbajul mâinilor pentru a-miă ă ţ explica şi a se face mai repede în eleas , limba şi mintea eiţ ă nefiind înc obişnuite s se foloseasc de cuvinte.ă ă ă

Pe când urm ream cu ochii gesturile Lizei pe care Mattiaă nu le în elegea, am z rit departe în gr din un fel deţ ă ă ă c rucior lung împins de un servitor. În el se afla întinsă Arthur, apoi, în spatele lui, venea mama sa şi… m-am aplecat înainte pentru a vedea mai bine… domnul James Milligan; din instinct, m-am ascuns în spatele gardului viu, spunându-i lui Mattia s fac la fel, f r s -mi dau seama că ă ă ă ă ă domnul James Milligan nu-l cunoştea şi pe el.

540

Dup ce a trecut primul moment de team , mi-am dată ă seama c Liza era foarte mirat de dispari ia noastr . M-amă ă ţ ă în l at pu in şi i-am spus în şoapt :ă ţ ţ ă

— Nu trebuie s fiu v zut de domnul James Milligan, c ciă ă ă m poate trimite în Anglia.ă

Liza îşi ridic cele dou bra e, îngrozit .ă ă ţ ă— Nu te mişca, am continuat, s nu vorbeşti despre noi şiă

mâine diminea , la ora nou , vom fi din nou aici; încearcţă ă ă s fii singur , acum du-te.ă ă

Ezit .ă— Du-te, te rog, sau sunt pierdut!În acelaşi timp, pe lâng zid, am fugit într-o vie unde ne-ă

am ascuns; acolo, dup primul moment de fericire, amă putut discuta.

— Ştii, îmi spuse Mattia, cred c nu sunt deloc dispus să ă aştept ziua de mâine pentru a o preveni pe doamna Milligan; în acest timp, domnul James Milligan îl poate ucide pe Arthur; m duc imediat s-o v d pe doamna Milligan şi s -ă ă ăi spun tot ce ştiu… Deoarece domnul Milligan nu m-a v zută niciodat , nu-i niciun pericol s fac vreo leg tur întreă ă ă ă ă mine şi familia Driscoll; doamna Milligan va hot rî apoi ceă trebuie s facem.ă

Era evident c în spusele lui Mattia era mult adev r. L-amă ă l sat deci s se duc , dându-i întâlnire într-un pâlc deă ă ă castani ce se afla pu in mai departe. Acolo, dac printr-oţ ă întâmplare extraordinar îl voi vedea venind pe domnulă Milligan, m voi putea ascunde.ă

Am aşteptat mult timp, culcat pe muşchi, întoarcerea lui Mattia şi m-am întrebat de nenum rate ori dac f cusemă ă ă bine trimi ându-l; când, în sfârşit, l-am v zut revenind peţ ă Mattia, era înso it de doamna Milligan. Am fugit înţ întâmpinarea ei şi, luându-i mâna pe care mi-o întindea, i-am s rutat-o; dar ea m strânse în bra e şi m s rut cuă ă ţ ă ă ă tandre e pe frunte.ţ

Era a doua oar când m îmbr işa, dar mi s-a p rut că ă ăţ ă ă prima oar nu m strânsese aşa în bra e.ă ă ţ

541

— Biet copil! spuse ea.Şi cu degetele-i albe şi blânde îmi d du p rul la o parte şiă ă

m privi.ă— Da… da… murmur ea.ăAceste cuvinte r spundeau, desigur, întreb rilor eiă ă

interioare, dar în tulburarea mea eram incapabil s leă în eleg. Sim eam tandre ea, mângâierea ochilor doamneiţ ţ ţ Milligan şi eram prea fericit s m gândesc la altceva decâtă ă la clipa de fa .ţă

— Copilul meu, îmi spuse ea, privindu-m în ochi:ă prietenul t u mi-a povestit lucruri foarte grave. Aş vrea s -ă ămi povesteşti şi tu tot ce ştii despre familia Driscoll şi despre vizita domnului James Milligan.

Am povestit, şi doamna Milligan nu m-a întrerupt decât pentru a-i preciza anumite lucruri. Niciodat nu fusesemă ascultat cu atâta aten ie. Nu-şi mai lua ochii dintr-ai mei.ţ

Când am terminat, t cu câtva timp privindu-m înă ă continuare, apoi îmi spuse:

— Toate astea sunt foarte grave pentru tine, pentru noi; trebuie s ac ion m cu mult pruden şi numai dup ceă ţ ă ă ţă ă voi putea discuta cu persoane ce ne pot da un sfat; dar pân atunci trebuie s te consideri camaradul, prietenul, eaă ă ezit pu in, fratele lui Arthur şi trebuie, chiar de ast zi, tu şiă ţ ă prietenul t u, s abandona i existen a asta mizerabil .ă ă ţ ţ ă Peste dou ore s v prezenta i la Territet, la Hotelulă ă ă ţ Alpilor, unde voi trimite o persoan de încredere s vă ă ă re in o camer ; acolo ne vom revedea, c ci acum trebuieţ ă ă ă s v p r sesc.ă ă ă ă

M îmbr işa din nou şi, dup ce d du mâna cu Mattia, seă ăţ ă ă îndep rt foarte gr bit .ă ă ă ă

— Ce i-ai povestit doamnei Milligan?, l-am întrebat pe Mattia.

— Tot ce i-ai spus şi tu şi înc alte lucruri. Oh, ce doamnă ă bun ! Ce frumoas este!ă ă

— L-ai v zut şi pe Arthur?ă

542

— De departe doar, dar destul de bine s -mi dau seamaă ce b iat bun este!ă

Am continuat s -l interoghez pe Mattia, dar el evita s -miă ă r spund sau, chiar dac o f cu, îmi r spunse evaziv.ă ă ă ă ă Atunci am schimbat subiectul, vorbind despre una, despre alta, pân când ne-am dus la Hotelul Alpilor, cum neă spusese doamna Milligan.

Cu toate c eram îmbr ca i în costumele noastreă ă ţ s r c cioase de muzican i ambulan i, am fost primi i de ună ă ă ţ ţ ţ servitor în frac şi cu cravat alb , care ne-a condus înă ă camera ce ne fusese rezervat . Ce frumoas mi s-a p rută ă ă camera noastr ! Avea paturi albe, ferestrele d deau pe oă ă verand deasupra lacului şi priveliştea era de vis. Când amă revenit în camer , servitorul era tot acolo, nemişcat,ă aşteptându-ne ordinele; ne întreb ce dorim la cina pe careă ne-o va servi pe verand .ă

— Ave i tarte?ţ— Tarte cu revent, cu c pşuni, cu coac ze.ă ă— Bine, ne vei aduce tarte.— Din toate?— Bineîn eles.ţ— Şi la început ce friptur dori i şi ce legume?ă ţLa fiecare ofert , Mattia f cea ochii mari, dar nu se l saă ă ă

intimidat.— Ce crede i c e mai bun, spuse el.ţ ăServitorul ieşi foarte grav.— Cred c vom cina aici mai bine decât la familiaă

Driscoll, spuse Mattia.A doua zi, doamna Milligan veni s ne vad . Era înso ită ă ţ ă

de un croitor şi de o lenjereas , care ne luar m surileă ă ă pentru costume şi c m şi.ă ă

Ne spuse c Liza încerca s vorbeasc şi c medicul careă ă ă ă a examinat-o i-a dat asigur ri c acum este vindecat .ă ă ă Dup ce petrecu o or cu noi, ne p r si, îmbr işându-mă ă ă ă ăţ ă cu tandre e şi dând mâna cu Mattia.ţ

543

Veni aşa, timp de patru zile, ar tându-se de fiecare dată ă mai tandr şi mai afectuoas cu mine, dar totuşi pu ină ă ţ stingherit , ca şi cum nu voia s -şi arate aceast tandre e!ă ă ă ţ

În a cincea zi veni servitorul pe care-l ştiam de pe Leb daă în locul ei; ne spuse c doamna Milligan ne aşteapt la eaă ă acas şi c o tr sur care se afl în fa a hotelului ne vaă ă ă ă ă ţ duce acolo. Era o tr sur deschis , în care Mattia lu loc cuă ă ă ă un aer foarte natural, ca şi cum toat via a numai în tr suriă ţ ă umblase. Capi, la rândul lui, se urc f r team pe unaă ă ă ă dintre pernele tr surii.ă

Drumul a fost scurt, mi s-a p rut foarte scurt, c ciă ă mergeam ca într-un vis, cu capul plin de idei nebuneşti sau pe care eu le credeam nebuneşti. Am fost introduşi într-un salon unde se aflau doamna Milligan, Arthur întins pe un divan şi Liza.

Arthur îmi întinse ambele bra e; am fugit spre el s -lţ ă îmbr işez; am îmbr işat-o şi pe Liza, iar doamna Milliganăţ ăţ m îmbr işa şi ea.ă ăţ

— În sfârşit, a sosit clipa, îmi spuse ea, s - i reiei locul ce-ă ţi apar ine.ţ ţ

Şi, în timp ce o priveam neîn elegând ce-mi spune, s-aţ deschis o uş prin care a intrat tuşa Barberin, ducând înă bra e nişte h inu e de copil, o pelerin din caşmir alb, oţ ă ţ ă bonet de dantel , botoşei tricota i.ă ă ţ

Nu avu timp decât s pun aceste lucruri pe o mas ,ă ă ă înainte de a o lua eu în bra e; pe când o îmbr işam,ţ ăţ doamna Milligan d du un ordin unui servitor, dar n-am auzită decât numele de James Milligan, care m f cu s p lesc.ă ă ă ă

— Nu ai de ce teme, îmi spuse ea cu blânde e, dinţ contr , vino aici lâng mine şi ine-m de mân .ă ă ţ ă ă

În acel moment uşa salonului se deschise în fa aţ domnului James Milligan, care intr surâzând cu to i din iiă ţ ţ lui ascu i i; cum m z ri, acel surâs fu înlocuit cu oţ ţ ă ă strâmb tur înfior toare.ă ă ă

Doamna Milligan nu-i d du r gaz s vorbeasc .ă ă ă ă

544

— Te-am chemat, spuse ea cu o voce înceat , careă tremura uşor, s i-l prezint pe fiul meu mai mare, pe care,ă ţ în sfârşit, am avut bucuria s -l reg sesc.ă ă

Îmi strânse mâna şi ad ug :ă ă— Iat -l! Dar îl cunoşti deja, pentru c ai fost s -l vezi laă ă ă

omul pe care l-ai pus s -l fure; voiai s ştii cum st cuă ă ă s n tatea.ă ă

— Ce înseamn toate astea?… întreb domnul Milligan,ă ă cu o fa descompus .ţă ă

— Acest om, aflat acum în închisoare din cauza unui furt comis într-o biseric , a f cut m rturisiri complete. Iat oă ă ă ă scrisoare care confirm acest lucru: a spus cum a furată copilul, cum şi-a luat m suri de prevedere t indă ă monogramele de pe haine pentru a nu putea fi recunoscut. Iat şi aceste haine, pe care aceast minunat femeie, careă ă ă mi-a crescut fiul cu generozitate, ca şi cum ar fi fost al ei, le-a p strat. Vrei s vezi scrisoarea? Vrei s vezi hainele?ă ă ă

Domnul James Milligan r mase un moment nemişcat,ă întrebându-se dac nu este cazul s ne sugrume pe to i;ă ă ţ apoi se îndrept spre uş , dar, înainte de-a ieşi, spuse:ă ă

— Vom vedea ce crede tribunalul despre acest copil.F r s se tulbure, doamna Milligan, acum mama mea, îiă ă ă

r spunse:ă— Po i s m dai în judecat , eu nu-l pot da pe cel ce-aţ ă ă ă

fost fratele so ului meu.ţUşa se închise în urma unchiului meu; atunci m-am putut

arunca în bra ele mamei mele şi am îmbr işat-o cuţ ăţ adev rat pentru prima oar .ă ă

Când emo ia s-a mai calmat, Mattia se apropie:ţ— Vrei s -i spui mamei tale c am p strat bine secretul?ă ă ă

spuse el.— Ştiai deci totul?, l-am întrebat.Mama fu cea care r spunse în locul lui.ă— Când Mattia mi-a povestit totul, i-am cerut s nu- iă ţ

spun nimic, c ci, deşi aveam convingerea c micul Rémiă ă ă era fiul meu, aveam nevoie de dovezi ca s fiu sigur c nuă ă ă

545

comit o eroare. Ce dureros ar fi fost pentru tine, copilul meu, ca dup ce te-aş fi îmbr işat ca pe un fiu, s - i fi spusă ăţ ă ţ c m-am înşelat! Aceste dovezi le avem acum şi suntemă împreun pentru totdeauna. Vei tr i întotdeauna cu mama,ă ă cu fratele t u şiă – ar tând spre Liza şi spre Mattiaă – cu cei care te-au iubit când ai fost în nenorocire.

546

42 În familie

u trecut de atunci destul de numeroşi ani, dar mie mi s-a p rut c au fost scur i, c ci s-au petrecut înă ă ţ ă acest r stimp numai lucruri pl cute.ă ăA

Locuiesc în acest moment în Anglia, la Milligan-Park, castelul str moşilor mei.ă

Copilul f r familie, f r niciun sprijin, abandonat şiă ă ă ă pierdut în via , purtat de colo-colo de capriciile hazardului,ţă f r vreo lumin care s -l îndrume în mijlocul imensei m riă ă ă ă ă de necazuri în care se zbate, f r niciun port în care s seă ă ă refugieze, are acum nu numai o mam şi un frate pe care-iă iubeşte şi de care este iubit, dar are şi str moşi care i-auă l sat, pe lâng un nume onorat în ara sa, şi o avereă ă ţ frumoas .ă

Micul hoinar, care în copil rie a petrecut atâtea nop i înă ţ şoproane, în grajduri sau în mijlocul p durii, sub cerul liber,ă este moştenitorul unui vechi castel istoric ce este vizitat de curioşi şi recomandat de ghiduri.

Castelul se afl cam la dou zeci de leghe spre vest deă ă locul unde m-am îmbarcat cu ani în urm , când eramă urm rit de oamenii justi iei. Se afl într-o vale împ durit ,ă ţ ă ă ă cu toate c se simte şi apropierea m rii. Construit pe oă ă esplanad natural , are forma unui cub cu patru turnuriă ă mari în col uri. Cele dou laturi dinspre sud şi vest suntţ ă acoperite de glicin şi trandafiri urc tori; cele dinspre nordă ă şi est sunt invadate de ieder , al c rui trunchi gros ca ună ă om îi atest vechimea. Este nevoie de îngrijirile atente aleă gr dinarilor pentru ca vegeta ia excesiv s nu acopereă ţ ă ă arabescurile şi chenarele fin sculptate în piatra alb aă ferestrelor şi uşilor.

547

Jur-împrejurul castelului se întinde un parc imens, cu copaci b trâni, neatinşi de secure şi uda i de ape limpeziă ţ care fac ca iarba s fie verde tot timpul. Pe ramurileă mestecenilor centenari, st ncu ele îşi fac cuiburi, anun ândă ţ ţ cu cronc niturile lor începutul şi sfârşitul zilei.ă

În acest vechi castel, Milligan-Park, locuiesc împreun cuă mama mea, fratele meu şi so ia mea.ţ

De şase luni de când ne-am instalat aici, am petrecut multe ore în arhiva castelului, unde sunt p strate h r ile,ă ă ţ titlurile de proprietate, actele familiei, aplecat deasupra unei mese lungi de stejar înnegrit de ani, ocupat cu scrisul; nu actele familiei şi h r ile le consult, ci cartea amintiriloră ţ mele, pe care le frunz resc zi de zi şi încerc s le pun înă ă ordine.

Ne vom boteza chiar în aceste zile primul copil, pe micu ul Mattia, şi cu ocazia acestui botez îi voi reuni pe to iţ ţ cei ce mi-au fost buni prieteni în zilele grele prin care am trecut. Le voi oferi tuturor povestea aventurilor în care au fost implica i, ca o dovad a sentimentului de gratitudineţ ă pe care-l nutresc fa de ei pentru ajutorul pe care mi l-auţă dat şi pentru afec iunea pe care şi-au manifestat-o fa deţ ţă copilul pierdut care am fost. Când termin un capitol, îl trimit la Dorchester, la un tipograf. Chiar azi aştept copiile autografiate ale manuscrisului meu, pentru a d rui fiec ruiă ă invitat câte un exemplar.

Aceast reuniune va fi o surpriz pentru fiecare dintreă ă oaspe i, dar şi pentru so ia mea, care nu se aşteapt s -şiţ ţ ă ă revad tat l, sora, fra ii, m tuşa. Numai mama şi frateleă ă ţ ă meu ştiu de acest secret.

Dac nu se iveşte nicio complica ie, to i vor dormi înă ţ ţ noaptea asta la castel şi voi avea bucuria s -i v d pe to iă ă ţ aduna i în jurul aceleiaşi mese.ţ

Doar unul dintre cei a c ror amintire o port în suflet vaă lipsi de la aceast s rb toare, c ci, oricât de mare ar fiă ă ă ă puterea bog iei, ea nu poate da via celor ce nu mai sunt!ăţ ţă

548

Bietul meu maestru! Cât de bucuros aş fi fost s - i potă ţ asigura o b trâne e liniştit ! i-ai fi l sat deoparte cimpoiul,ă ţ ă Ţ ă cojocul şi haina de catifea. N-ai mai fi repetat: „Înainte, copii!” O b trâne e onorat cum se cuvine i-ar fi permis s -ă ţ ă ţ ăi ridici frumosul cap alb şi s - i reiei vechiul nume. Vitalis,ţ ă ţ

b trânul vagabond, ar fi redevenit Carlo Balzani, celebrulă cânt re . Dar ceea ce moartea implacabil nu mi-a permisă ţ ă pentru tine, am f cut cel pu in pentru memoria ta; la Paris,ă ţ în cimitirul Montparnasse, acest nume, Carlo Balzani, este înscris pe monumentul pe care mama, la cererea mea, i l-aţ ridicat, iar bustul din bronz, sculptat dup portreteleă publicate în timpul celebrit ii tale, aminteşte de gloria taăţ celor care te-au aplaudat. O copie a acestui bust a fost turnat pentru mine. Se afl aici, în fa a mea!ă ă ţ

Şi, scriind povestea primilor mei ani de restrişte, în timp ce derulam evenimentele petrecute, ochii mei îi c utau peă ai t i. Nu te-am uitat şi nu te voi uita niciodat , s fii sigură ă ă de asta; dac am reuşit s rezist în fa a pericolelor pe careă ă ţ le presupune existen a unui copil pierdut şi nu m-amţ scufundat în noroi, ie i-o datorez, lec iilor tale, exempluluiţ ţ ţ pe care mi l-ai dat, o, drag st pân! Şi la aceast s rb toareă ă ă ă locul ce i se cuvine va fi rezervat cu pioşenie.ţ

Dar iat-o pe mama, care vine spre mine prin galeria de portrete; vârsta nu i-a şters frumuse ea. O v d şi ast zi laţ ă ă fel de frumoas ca atunci când mi-a ap rut pentru primaă ă oar în fa a ochilor pe veranda vasului Leb da, cu aerul s uă ţ ă ă nobil, atât de bun şi blând; doar v lul melancoliei s-a ştersă de pe fa a ei.ţ

Se sprijin de bra ul lui Arthur, c ci ast zi nu mama îlă ţ ă ă sus ine pe fiul ei cel debil, cu mers nesigur, ci fiul, devenitţ un tân r frumos, talentat la toate sporturile, cavaleră elegant, vâslaş solid, vân tor iscusit, îi ofer , cu oă ă afectuoas grij , bra ul mamei sale. În ciuda pronosticuluiă ă ţ unchiului nostru James Milligan, miracolul s-a împlinit: Arthur a tr it şi va tr i.ă ă

549

La o mic distan în urma lor v d o b trân , îmbr cată ţă ă ă ă ă ă ca o ranc francez , ducând în bra e un copilaş îmbr catţă ă ă ţ ă cu o pelerin alb : b trâna este tuşa Barberin, iar copilulă ă ă este al meu, este fiul meu, micu ul Mattia.ţ

Dup ce am reg sit-o pe mama, am vrut ca tuşa Barberină ă s r mân cu noi; dar ea nu a acceptat.ă ă ă

— Nu, mi-a spus, micul meu Rémi, locul meu nu este lâng mama ta în acest moment. Tu trebuie s munceştiă ă pentru a te instrui şi a deveni un adev rat domn prină educa ie, aşa cum ai fost prin naştere. Ce-aş putea faceţ acum lâng tine? Locul meu nu este în casa adev ratei taleă ă mame, las -m s m întorc la Chavanon. Dar nu ne vomă ă ă ă desp r i pentru totdeauna. Vei creşte, te vei c s tori, veiă ţ ă ă avea urmaşi şi atunci, dac vei dori, iar eu voi mai fi înă via şi în putere, voi reveni lâng tine pentru a- i creşteţă ă ţ copiii. Nu voi mai putea fi doica lor, aşa cum am fost a ta, c ci voi fi b trân , dar b trâne ea nu m va împiedica s - iă ă ă ă ţ ă ă ţ cresc bine copilul, c ci am destul experien . Nu preaă ă ţă dorm mult. Îl voi iubi pe copilul t u şi po i fi sigur c nu voiă ţ ă l sa pe nimeni s -l fure aşa cum ai fost tu furat.ă ă

S-a întâmplat aşa cum a vrut tuşa Barberin; cu pu in timpţ înainte de naşterea copilului nostru am trimis dup ea laă Chavanon, şi ea şi-a p r sit totul, sat, obiceiuri, prieteni,ă ă vaca n scut de cea pe care i-o d ruisem, pentru a veni înă ă ă Anglia, lâng noi. Micu ul nostru Mattia este al ptat deă ţ ă mama lui; dar este îngrijit, plimbat, r sf at de tuşaă ăţ Barberin, care declar c este cel mai frumos copil pe careă ă l-a v zut vreodat .ă ă

Arthur are în mân un num r din ziarul Times. Îl pune peă ă biroul meu, întrebându-m dac l-am citit; la r spunsul meuă ă ă negativ, îmi arat o coresponden din Viena pe care-oă ţă citesc cu toat aten ia:ă ţ

Îl ve i asculta în curând, la Londra, pe Mattia; cu totţ succesul de prestigiu pe care l-au avut concertele sale aici, ne p r seşte chemat în Anglia de aranjamente anterioare.ă ă

550

V-am mai vorbit despre concertele sale; au produs cea mai vie impresie, atât prin puterea şi originalitatea virtuosului, cât şi prin talentul compozi iei; ca s închei, Mattia poate fiţ ă numit un Chopin al viorii.

Nu aveam nevoie de acest articol pentru a şti c miculă muzicant ambulant de odinioar , camaradul şi elevul meu,ă a devenit un mare artist. L-am v zut pe Mattia crescând,ă dezvoltându-se, şi dac , atunci când înv am to i trei, el,ă ăţ ţ Arthur şi cu mine, f cea pu ine progrese la latin şi greac ,ă ţ ă ă în muzic f cea progrese remarcabile, uimindu-i peă ă profesorii pe care-i angajase mama mea, aşa c nu eraă greu s ghiceşti c prezicerea lui Espinassous, coaforul-ă ămuzician din Mende, se va realiza. Totuşi, această coresponden din Viena m umplea de-o bucurieţă ă orgolioas , ca şi cum mi s-ar fi cuvenit şi mie o parte dintreă aplauzele care-l întov r şeau peste tot. Dar, în realitate nuă ă era oare adev rat? Mattia nu era ca un alter-ego pentruă mine, nu era camaradul, prietenul, fratele meu? Triumfurile sale erau şi ale mele, dup cum fericirea mea era şi a lui.ă

În acel moment, un servitor intr cu o telegram .ă ă

Este, poate, traversarea cea mai scurt , dar nu cea maiă agreabil ; exist îns vreo traversare agreabil ? Oricum,ă ă ă ă mi-a fost atât de r u, încât abia la Red-Hill am for a s - iă ţ ă ţ telegrafiez; am luat-o cu mine pe Cristina, trecând prin Paris; vom fi la Chegfor la ora patru şi zece minute: trimite o tr sur .ă ă

Mattia

Pronun ând numele Cristinei, l-am privit pe Arthur, darţ acesta îşi întoarse privirea; doar când am terminat de citit telegrama m-a privit.

— O s m duc chiar eu la Chegfor, îmi spuse frateleă ă meu. Am s pun s înhame imediat caii la tr sur .ă ă ă ă

551

— Este o idee excelent ; la întoarcere, vei sta în fa aă ţ Cristinei.

F r s -mi r spund , ieşi repede; atunci m-am întorsă ă ă ă ă spre mama:

— Vezi c Arthur nu-şi ascunde emo ia; asta spune ceva.ă ţ— Da, spune.Mi s-a p rut c simt în tonul mamei un fel deă ă

nemul umire; atunci m-am ridicat şi m-am dus s m aşezţ ă ă lâng ea şi, luându-i mâinile într-ale mele, i le-am s rutat.ă ă

— Drag mam , i-am spus în francez , care era limba peă ă ă care o întrebuin am întotdeauna când voiam s -i vorbescţ ă tandru, ca un copil; drag mam , nu trebuie s fii mâhnită ă ă ă c Arthur o iubeşte pe Cristina. Acest lucru îl va împiedicaă s fac o c snicie str lucit , este adev rat, pentru c oă ă ă ă ă ă ă c snicie fericit , dup opinia lumii, înseamn s uneştiă ă ă ă ă rangul cu bog ia. Dar exemplul meu - nu demonstreaz căţ ă ă po i fi fericit, foarte fericit, f r ca femeia pe care o iubeştiţ ă ă s aib rang şi avere? Nu vrei ca Arthur s fie la fel deă ă ă fericit ca mine? Sl biciunea pe care ai avut-o fa de mine,ă ţă pentru c nu puteai refuza nimic copilului dup care aiă ă plâns timp de treisprezece ani, n-o po i avea şi fa deţ ţă cel lalt fiu? Po i s fii indulgent numai cu unul dintre fiiiă ţ ă ă t i?ă

Mama m mângâie pe frunte şi, s rutându-m , îmiă ă ă spuse:

— Oh! Ce copil bun! Ce frate cumsecade! Cât afec iuneă ţ se afl în inima ta!ă

— Pentru c am fost econom alt dat ; dar nu de mineă ă ă este vorba, ci de Arthur. Spune-mi, unde ar putea g si oă femeie mai fermec toare decât Cristina? Nu este oă adev rat frumuse e italian ? Şi educa ia pe care a primit-oă ă ţ ă ţ de când ne-am dus s-o lu m de la Lucea nu-i permite să ă ocupe un loc, şi înc un loc de frunte, chiar în societateaă cea mai exigent ?ă

— Tu vezi în Cristina, în primul rând, pe sora prietenului t u, Mattia.ă

552

— Este adev rat acest lucru şi î i m rturisesc c dorescă ţ ă ă din toat inima s se realizeze aceast c s torie prin careă ă ă ă ă Mattia ar intra în familia noastr !ă

— Arthur i-a vorbit despre sentimentele şi dorin ele lui?ţ ţ— Da, scump mam , i-am r spuns surâzând; mi-a vorbită ă ă

în calitatea mea de cap al familiei.— Şi şeful familiei ce-a r spuns?ă— A promis s -l ajute… Dar mama m întrerupse:ă ă— Uite-o pe so ia ta. Vom discuta despre Arthur maiţ

târziu. So ia meaţ – cred c a i ghicit şi c nu este nevoie să ţ ă ă v mai spun, nu-i aşa?ă — , so ia mea este feti a cu ochiiţ ţ mari, mira i, cu fa a atât de expresiv pe care o cunoaşte iţ ţ ă ţ demult, este Liza, mica Liz cea gingaş şi delicat . Aceaă ă ă Liz nu mai este mut , dar şi-a p strat, din fericire, ging şiaă ă ă ă şi delicate ea care confer frumuse ii ei ceva ceresc. Liza n-ţ ă ţa mai p r sit-o pe mama, care a crescut-o şi a educat-o,ă ă devenind o tân r frumoas , înzestrat în ochii mei cuă ă ă ă toate calit ile, meritele, virtu ile, pentru c o iubesc. I-amăţ ţ ă cerut mamei s mi-o dea de so ie. Dup ce la început s-aă ţ ă împotrivit, având în vedere diferen a de condi ie socialţ ţ ă dintre noi, mama nu a putut s m mai refuze, ceea ce aă ă scandalizat câteva rude. Dintre cele patru care se manifestaser în acest sens, trei şi-au schimbat între timpă opinia, fiind cucerite de gra ia Lizei, iar cea de a patra nuţ aşteapt decât o vizit din partea noastr ca s ne ceară ă ă ă ă scuze c s-a înşelat şi s ne spun cât se bucur c suntemă ă ă ă ă ferici i; iar aceast vizit este fixat chiar pentru mâine.ţ ă ă ă

— Ei bine, spuse Liza intrând, ce se întâmpl ? De ce vă ă ascunde i de mine şi vorbi i în secret? Arthur a plecat laţ ţ Chegford, o tr sur a fost trimis la Ferry. Despre ce esteă ă ă vorba?

Am surâs, dar nu i-am r spuns.ăAtunci o lu pe mama de gât şi o îmbr işa cu multă ăţ ă

tandre e.ţ— Dac şi dumneata faci parte din complot, drag mam ,ă ă ă

spuse ea, nu mai sunt neliniştit ; sunt sigur dinainte c nuă ă ă

553

te gândeşti decât la fericirea noastr . Nici nu mai suntă curioas s aflu ce se pune la cale.ă ă

Timpul a trecut şi tr sura trimis la Ferry pentru a aduceă ă familia Lizei trebuie s soseasc dintr-un moment în altul.ă ă Ca s-o fac curioas , îmi iau luneta cu care urm rim vaseleă ă în larg; dar în loc s-o îndrept spre mare, o îndrept spre drumul pe care trebuie s soseasc tr sura.ă ă ă

— Priveşte cu aceast lunet , îi spun, şi curiozitatea î i vaă ă ţ fi satisf cut .ă ă

Ea priveşte, dar f r s vad altceva decât drumulă ă ă ă pr fuit, deoarece tr sura nu se z reşte înc . Atunci m uită ă ă ă ă eu cu luneta.

— Cum de n-ai v zut nimic cu luneta asta?, o întreb cuă acelaşi ton cu care Vitalis f cea reclama spectacolului s u.ă ă Este o lunet fermecat : cu ea v d peste mare pân înă ă ă ă Fran a; cu ea z resc o c su cochet lâng Sceaux; unţ ă ă ţă ă ă b rbat cu p rul alb gr beşte dou femei: „Haide i maiă ă ă ă ţ repede, spune el, pierdem trenul şi nu mai ajung în Anglia pentru botezul nepotului meu; cucoan Catherine,ă gr beşte-te, te rog, de zece ani de când locuim împreun ,ă ă întotdeauna ai întârziat. Ce vrei s spui, Etiennette? Iat-o şiă pe domnişoara Jandarm! Reproşul pe care-l fac Catherinei este prietenesc. Las c ştii tu c nu mai g sesc o sor maiă ă ă ă ă bun ca ea şi o fiic mai grijulie ca tine, Etiennette, care nuă ă te m ri i ca s - i îngrijeşti b trânul tat , continuându- i rolulă ţ ă ţ ă ă ţ de înger p zitor pe care l-ai avut când erai înc un copilă ă pentru fra ii şi sora ta mai mici.”ţ

Apoi, înainte de a pleca, d ordin ca florile s fie bineă ă îngrijite în lipsa lui. „Nu uita c am fost gr dinar”, îi spuse elă ă servitorului, „şi c m pricep bine la treaba asta”.ă ă

Schimb direc ia în care este îndreptat luneta, ca şi cumţ ă aş vrea s m uit în alt parte.ă ă ă

— Acum v d un vapor, un vapor mare care soseşte dină Antile şi se apropie de Le Havre: la bord v d un tân r careă ă vine dintr-o expedi ie botanic din regiunea Amazonului. Seţ ă spune c aduce o întreag colec ie de plante necunoscuteă ă ţ

554

în Europa; relatarea primei p r i a c l toriei, publicat înă ţ ă ă ă ziare, este foarte incitant . Numele lui Benjamin Acquină este deja celebru. Nu are decât o grij , s ştie dac vaă ă ă ajunge la timp la Le Havre ca s poat lua vaporul pentruă ă Southampton şi s se al ture familiei la Milligan-Park;ă ă luneta mea este aşa de fermecat , încât îl urm reşteă ă îndeaproape; a reuşit s prind vaporul pentruă ă Southampton şi soseşte.

Din nou îmi îndrept luneta în alt direc ie şi continui:ă ţ— Nu numai c -i v d, dar îi aud. B rba ii se afl într-ună ă ă ţ ă

compartiment: unul b trân şi unul tân r. „Cât deă ă interesant va fi aceast c l torie pentru noi?” spune cel înă ă ă ă vârst . „Foarte interesant , Dasc le.” „Nu numai c - i veiă ă ă ă ţ îmbr işa familia, nu numai c -i vom strânge mâna luiăţ ă Rémi, pe care nu l-am uitat, dar vom coborî şi în minele din ara Galilor. Te vei documenta şi, la întoarcere, vei aduceŢ

îmbun t iri la Truyère, ceea ce- i va m ri autoritatea şiă ăţ ţ ă prestigiul pe care ai ştiut s le cucereşti prin munca ta, iară eu voi aduce eşantioane pe care le voi ad uga colec ieiă ţ mele pe care oraşul Varses a acceptat s o primeasc şi să ă ă o expun . Ce p cat c Gaspard nu a putut veni!”ă ă ă

Voiam s continui, dar Liza se apropiase de mine. Mi-aă luat capul în mâini şi, mângâindu-m , m împiedic s maiă ă ă ă vorbesc!

— Oh, ce surpriz pl cut , spuse ea cu o voce pe careă ă ă emo ia o f cea s tremure.ţ ă ă

— Nu mie trebuie s -mi mul umeşti, ci mamei, care a fostă ţ de acord cu mine când am vrut s -i adun pe to i cei care auă ţ fost buni cu fiul ei cel abandonat. Dac nu mi-ai fi închisă gura, ai mai fi aflat c îl aştept m şi pe acest extraordinară ă Bob, devenit cel mai faimos showman al Angliei, şi pe fratele lui, care este tot comandantul vasului Eclipsa.

În acel moment se aude zgomotul unei tr suri şi imediată al celei de a doua. Fugim la fereastr , şi Liza îi recunoaşteă în prima tr sur pe tat l ei, pe tuşa Catherine, pe sora ei,ă ă ă Etiennette, şi pe fra ii ei, Alexis şi Benjamin; lâng Alexis seţ ă

555

afl un b trân cocârjat, cu p rul complet albit; esteă ă ă Dasc lul. Din cealalt parte soseşte tr sura care-i aduce peă ă ă Mattia şi pe Cristina, şi ei ne fac semne cu mâna. Apoi, în spatele tr surii vine o cabriolet , condus chiar de Bob. Bobă ă ă pare un gentleman, iar fratele s u a r mas tot marinarul deă ă temut care ne-a debarcat la Isigny.

Coborâm cât putem de repede scara pentru a ne întâmpina oaspe ii.ţ

Cina ne adun în jurul mesei pe to i şi bineîn eles că ţ ţ ă vorbim despre trecut.

— Am întâlnit acum câteva zile la Baden, la cazinou, un gentleman cu din i albi şi ascu i i, care surâdea tot timpul,ţ ţ ţ cu toate c avea ghinion; nu m-a recunoscut şi mi-a f cută ă cinstea s -mi cear un florin pentru a-l juca pe-oă ă combina ie sigur ; era un fel de asocia ie; dar nu a fostţ ă ţ fericit . Domnul James Milligan a pierdut.ă

— De ce povesteşti acest lucru în fa a lui Rémi, dragulţ meu Mattia?, întreb mama; este capabil s -i trimit cevaă ă ă bani unchiului s u.ă

— Exact, drag mam .ă ă— Atunci unde va fi isp şirea? întreb mama.ă ă— În faptul c unchiul meu, care a sacrificat totul deă

dragul averii, îi va datora mila celui pe care l-a persecutat şi a c rui moarte a dorit-o.ă

— Am aflat nout i despre complicii s i, spuse Bob.ăţ ă— Despre mizerabilul Driscoll? întreb Mattia.ă— Nu despre Driscoll însuşi, care probabil c se află ă

peste ocean, ci despre familia lui: doamna Driscoll a murit ars de vie când, în loc s se culce pe mas , s-a culcat înă ă ă foc; Allen şi Ned au fost condamna i la deportare; se ducţ s -i in tov r şie tat lui lor.ă ţ ă ă ă ă

— Şi Kate?— Micu a Kate îl îngrijeşte pe bunicul ei, care este înc înţ ă

via ; locuieşte cu el la Curtea Leului Roşu; b trânul areţă ă înc bani; nu sunt nişte nenoroci i.ă ţ

556

— Dac este friguroas , spuse Mattia râzând, îi plâng deă ă mil : b trânului nu-i place s te apropii de focul lui.ă ă ă

Şi, în aceast încercare de a evoca trecutul, fiecare areă ceva de spus. Nu avem oare cu to ii amintiri comune peţ care este pl cut s le evoci? Aceasta-i leg tura care neă ă ă uneşte.

Când cina a luat sfârşit, Mattia se apropie de mine şi mă trage lâng o fereastr .ă ă

— Am o idee, îmi spune el; am cântat atât de des pentru str ini, încât acum ar trebui s cânt m şi pentru cei peă ă ă care-i iubim.

— F r muzic nu exist pl cere pentru tine? Tot timpulă ă ă ă ă şi oriunde numai muzic şi iar muzic : adu- i aminte deă ă ţ sperietura pe care i-ai provocat-o v cu ei noastre.ă ţ

— Vrei s cân i can oneta ta napolitan ?ă ţ ţ ă— Cu pl cere, c ci ea i-a redat Lizei graiul.ă ăŞi ne-am luat instrumentele; dintr-o cutie frumoas ,ă

dublat cu catifea, Mattia scoate o vioar veche, care nuă ă valoreaz nici doi franci, dac ai vrea s-o vinzi, iar eu scotă ă din husa ei o harp al c rui lemn, sp lat de ploi, şi-aă ă ă rec p tat culoarea natural .ă ă ă

To i se adun în jurul nostru. În acel moment, un c el,ţ ă ăţ un caniş, Capi, vine şi el.

Este b trân bunul nostru Capi, este aproape surd, dar areă înc ochi buni. De pe perna pe care-şi petrece zilele, aă recunoscut harpa şi vine şi el şchiop tând „pentruă reprezenta ie”; ine o farfurioar în gur ; dup ce vomţ ţ ă ă ă termina cântecul, vrea s fac turul „onorabilei societ i”,ă ă ăţ mergând pe l bu ele din spate. Cum îi lipseşte for a să ţ ţ ă r mân aşa, se aşaz şi salut grav societatea, punând oă ă ă ă l bu pe inim şi urm rindu-ne cu aten ie.ă ţă ă ă ţ

Dup ce termin m cântecul, Capi se ridic foarte greu şiă ă ă „face cheta”; fiecare îi pune ofranda în farfurioar , iar Capi,ă mul umit, mi-o aduce: este cel mai mare câştig pe care l-aţ adunat vreodat ; nu sunt decât monede de argint şi deă aur – o sut şaptezeci de franci!ă

557

Îl s rut pe nas ca alt dat când m consola şi această ă ă ă ă amintire a mizeriilor din copil ria mea îmi d o idee pe careă ă le-o împ rt şesc imediat celorlal i:ă ă ţ

— Aceast sum reprezint prima contribu ie destinată ă ă ţ ă construirii unui c min pentru micii muzican i ambulan i;ă ţ ţ mama şi cu mine vom pune restul.

— Stimat doamn , spune Mattia, s rutând mâna mamei,ă ă ă v cer s contribui şi eu la aceast oper de caritate; dacă ă ă ă ă sunte i de acord, suma câştigat la primul meu concert deţ ă la Londra se va ad uga la câştigul lui Capi.ă

Din manuscrisul meu, multiplicat la tipografie şi oferit oaspe ilor, lipsesc doar câteva pagini: sunt cele careţ trebuie s cuprind can oneta napolitan ; Mattia, mai bună ă ţ ă muzician decât mine, a scris aceste pagini pe care le voi reproduce în continuare.

Fereastr lâng tine-adesea am suspinată ăTot aşteptând m car o clip s o z resc.ă ă ă ăDar nemiloasa ta st pân nu s-a ar tată ă ăŞi ca o tor -ardea de dor, ardea inima.ţă

Când numele i-l auzeam eram ca fermecatO pas re-aş fi vrut s fiu, s-ajung în zbor la ea,ă ăŞi doar privindu-m în ochi ce simt ar fi aflatăŞi mi-ar fi în eles, în fine, dragostea.ţ

Sfârşit

558