Scurtă istorie a Mănăstirii Plumbuita

Mânăstirea Plumbuita datează din sec. al XVI-lea. Construirea mânăstirii a

fost începută de Petru cel Tânăr (1559-1568) domn al Ţării Româneşti şi a fost

continuată de Alexandru II Mircea, Mihnea Turcitul şi mama sa, Ecaterina, care

„au clădit şi au făcut o biserică mare, prea împodobită”1. La 18 februarie 1647

Matei Basarab menţionează pe Mihnea voievod şi mama sa Ecaterina „ctitorii

sfintei mânăstiri Plumbuita”2, iar într-un document din 8 iunie 1626 aflăm că

mânăstirea a fost ridicată, din temelie, de doamna Ecaterina, mama lui Mihnea

Turcitul3. Numele de Plumbuita a fost luat datorită faptului că avea acoperişul

de plumb, pentru că înainte de Matei Basarab întâlnim mânăstirea sub numele

de Plumbuita de la Colentina pentru a o deosebi de Mânăstirea Mărcuţa, numită

mânăstirea lui Dan logofătul de la Colentina4. Una din legende spune că numele

de Plumbuita vine din faptul că Matei Basarab, având nevoie de ghiulele în

timpul luptei, a dat la topit acoperișul de plumb al mănăstirii pentru a le fabrica.

Altă legendă menționează că bătălia lui Matei Basarab cu Radu Iliaș, care a

avut loc sub zidurile mănăstirii, a fost atât de aprigă, încât mulțimea de ghiulele

căzute pe acoperișul bisericii, topindu-se, a dat acoperișului un luciu de plumb.

Într-un document din 18 noiembrie 1614 se menţionează că mânăstirea

Plumbuita a ars5. La 25 octombrie 1632 în apropierea mânăstirii Plumbuita a

avut loc lupta dintre Matei Basarab şi Radu Iliaş, domnul numit de Poarta

Otomană şi sprijinit de tătari împreună cu un contingent trimis de tatăl său

Alexandru Iliaş, domnul Moldovei. Victoria în această luptă îi aduce lui Matei

Basarab scaunul domnesc al Ţării Româneşti, fiind confirmat oficial de Poarta

1 Documente privind istoria României (D.I.R.), B, Țara Românească,XVI,Editura Academiei R.S.R., Buc.,1951, p. 212-2132 DANIC, mss. 255, f. 743 Ibidem, f. 16-174 Documenta Romaniae Historica D.R.H), B, Țara Românească,XXII,Editura Academiei R.S.R., Buc., 1965, p. 400, 6645 D.I.R., B, XVII/2, p. 334-335

Otomană la 23 februarie 1633. Drept urmare în amintirea acestei lupte Matei

Basarab restaurează biserica şi adaugă un pridvor. A zugrăvit şi a construit case

domneşti şi o cruce mare de piatră. Mânăstirea a fost terminată la 10 aprilie

1647, iar chiliile mânăstirii au fost acoperite cu şindrilă şi cu trestie6. Matei

Basarab zideşte mânăstirea din temelie, dar nu apucă să o înzestreze7. Acest

lucru o vor face urmaşii săi, la 8 mai 1668,8 sau Constantin Brâncoveanu care i-

a dăruit vinăriciul din judeţul Saac9. În timpul epidemiilor de ciumă din anul

1795 care au devastat Ţara Românească, mânăstirea a jucat un rol important în

adăpostirea bolnavilor10. În urma cutremurului din anul 1802, biserica a fost

dărâmată parţial dar a fost restaurată de egumenul Dionisie din Ianina.

Restaurarea s-a terminat în anul 1806 şi pisania menţionează că edificiul a fost

dărâmat complet11. Informaţia nu este edificatoare pentru că nu a fost reclădită

din temelii: „Dionisie a zidit o calotă pe naos, în locul celei căzute, a refăcut

partea de sus a turnului clopotniţă de la intrare, pe baza construcţiei din secolul

al XVII-lea a desfiinţat arcadele care despărţeau naosul de pronaos, ca şi zidul

dintre pridvor şi pronaos; în locul bolţilor care susţineau turlele, a făcut un

tavan de scânduri şi a reparat pictura (un grafit din 1765 care atestă vechimea

picturii)”12. La 28 septembrie 1813 într-un document se menţionează că

Dionisie a refăcut şi casele din jurul bisericii13. Cutremurul din anul 1838 a

provocat pagube mari mânăstirii. Ulterior mânăstirea a devenit închisoare în

anul 1841 unde a fost adus de la Mărgineni revoluţionarul Ion Câmpineanu şi

6 DANIC, M-rea Plumbuita, XVI/167 I. Sachelarescu, Din istoria Bucureştilor. Plumbuita, Buc., 1940 p. 68-708 DANIC, mss. 255, f. 1759 V.A.Urechia, Istoria românilor, tom. II, Tipografia şi Fonderia de Litere Toma Vasilescu, Buc., 1897, p. 98-99; V, p. 43110 Ibidem11 N.Iorga, Inscripţii din Bisericile României,I, Institutul de Arte Grafice Minerva, Buc., 1905, p. 8212 N.Stoicescu, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucureşti, Editura Academiei R.P.R., Buc., 1961 p. 25113 V.A.Urechia, Istoria românilor, X, A, p. 212-213

alţi revoluţionari paşoptişti aşa cum menţionează un document din 28 octombrie

184814.

Mânăstirea Plumbuita în anul 1860 se găsea într-o avansată stare de

degradare fiindcă zidul ce o înconjura şi care oferea mânăstirii un aspect de

cetate, a început să se prăbuşească. În casele egumeneşti pătrundea apa iar

învelişul bisericii ameninţa să cadă15. Într-o catagrafie a mânăstirii din 16 aprilie

1863 sunt menţionate chiliile din stânga intrării care erau „în cea mai mare

ruină”16 iar o parte din acoperişul bisericii şi al caselor egumeneşti au fost luate

de furtună la 5 mai 1867. La începutul sec. al XX-lea Nicolae Iorga a vizitat

mânăstirea pe care o găseşte în ruină: „De aproape se deosebeşte înfăţişarea,

vădit nouă, a turnului de la poartă şi frumuseţea, puterea zidului împrejmuitor,

care a crăpat în zdrenţe roşii de cărămidă. În timpuri, el alcătuia însă o puternică

cetăţuie de apărare, cu stratele-i despărţite prin var tare, cu creasta-i acoperită,

nu cu olane, ca la Mărcuţa, ci cu cărămizi culcate piezişi. Din casele şi clădirile

călugărilor greci s-au păstrat în trei colţuri trei ruine. De la una se vede o

cămară sprijinită pe stâlpi rotunzi de cărămidă, cealaltă (e vorba de casa

domnească) înşiră un rând de alţi stâlpi frumoşi, care sprijină bolte deasupra

beciurilor adânci. În fund trapezăria e mai bine păstrată: o încheie un turnuleţ

jos, acoperit cu o tichie de ţigle ... (biserica) o clădire oarecare, şi aceasta vine

din multe prefaceri ce a suferit biserica”17.

Repararea şi închiderea bisericii devenită biserică de mir era o cerere

necesară pentru anul 1870. Avea să se facă numai cu aprobarea

Departamentului Credinţei18. Între anii 1933-1940, Comisia Monumentelor

Istorice a desfăşurat un program amplu de restaurare: s-au reparat casele

14 DANIC, M-rea Plumbuita, II/315 N.Stoicescu, op. cit., p. 25216 Ibidem17 N.Iorga, Sate şi mânăstiri din România, Minerva, Buc.,1905, p. 238-23918 DANIC, M-rea Plumbuita, XIII/11, 12

domneşti ruinate, s-au înlăturat zidurile ridicate în anul 1806, au fost deschise

vechile arcade ale pridvorului, s-a restaurat clopotniţa şi s-au ridicat chiliile din

stânga intrării. Biserica construită are un plan treflat cu abside poligonale şi un

pridvor deschis, cu turlă pe naos şi alte două turle pe pronaos. De-a lungul

restaurărilor succesive, clădirea a suferit numeroase modificări (pridvorul a fost

închis, zidul dintre pridvor şi pronaos a dispărut, la fel şi cel dintre naos şi

pronaos etc.). Ultima restaurare a redat o formă apropiată de cea originară:

arcadele au fost desfundate, zidul dintre pridvor şi pronaos a fost reclădit, la fel

şi arcadele dintre pronaos şi naos, care se reazemă pe pilaştri. Atât planul cât şi

elevaţia vădesc tehnica meşterilor constructori, vizibilă în modul cum a fost

trasat altarul, cu bolta mai mult conică decât cilindrică, sau în artificiile utilizate

pentru rezemarea bolţii naosului19.

Pronaosul (care înainte de restaurare nu era boltit), a fost refăcut şi boltit cu

două calote mici cu pandantivi pe arcuri în consolă, despărţite de un arc median

foarte gros. După acelaşi sistem a fost boltit şi pridvorul. Decorul exterior

reproduce motivul întâlnit şi la alte biserici din timpul lui Matei Basarab,

faţadele sunt împărţite în două registre; cel inferior, cu panouri drepte, iar cel

superior, cu panouri în arc de cerc, toate acestea fiind mărginite de ciubuce

duble, iar brâul este încadrat de câte un rând de zimţi. Ferestrele au chenare de

piatră sculptată, de influenţă moldovenească (cu baghete întretăiate şi rozetă).

Portalul de la intrare, sculptat ca şi ferestrele, cu baghete întretăiate, a fost mutat

în traveea centrală a pridvorului20.

În naos şi absidele laterale se păstrează pictura probabil a secolului al XVII-

lea care a fost refăcută parţial în anul 1806. Pe peretele vestic al pronaosului

sunt zugrăviţi ctitorii: în dreapta Matei Basarab şi doamna Elina, iar în stânga

19 N.Stoicescu, Repertoriul bibliografic, p. 25220 Ibidem, p. 253

Alexandru Mircea şi doamna Ecaterina21. Biserica este înconjurată de clădiri,

care formau un patrulater apărat de un zid puternic. În curtea bisericii se intră pe

sub un turn clopotniţă refăcut în anul 180622, asemănător turnului mânăstirii

Radu vodă Bucureşti. „Ordonanţa de pilaştri de factură barocă, cu frumoase

capiteluri florale, care încadrează golurile înalte ale camerei clopotelor, se

aliază îndrăzneţ cu formele mai vechi, pământene, ale părţii inferioare şi dă

întregului turn un caracter particular, cu o uşoară nuanţă de exotism. Contrastul

dintre plastica decorativă nouă a camerei clopotelor şi restul formelor

caracteristice veacului al XVII-lea, este şi mai acutizat de faţada dinspre curte,

unde, în dreptul încăperii de deasupra pasajului boltit al intrării, apare şi un

graţios pridvor”23.

Casele domneşti, aşezate în dreapta intrării, au fost zidite de Matei Basarab,

odată cu restaurarea mânăstirii, în anul 1646-1647. Catagrafia din 16 aprilie

1863 menţionează casele domneşti alcătuite din şapte camere şi o cuhnie,

acoperite cu şindrilă veche şi prin care din cauza acoperişului stricat pătrundea

ploaia în interior24. Edificiul s-a degradat ulterior. S-au păstrat doar pivniţele,

colonada de deasupra acestora şi două încăperi cu urme de bolţi25. Remarcăm

marele cerdac cu două coloane masive de cărămidă, cu arcade proporţionte şi

subsolurile. Pivniţa din dreapta (mai mică) este acoperită cu o boltă cilindrică

întărită cu un arc dublou; iar pivniţa din stânga (mai mare) este împărţită în

patru compartimente de un masiv pilon central iar fiecare din aceste

compartimente are o boltă cilindrică26.

Încăperile fostei case domneşti adăpostesc o colecţie de piese arheologice şi

lucrări de artă plastică. Dintre anexele vechii mânăstiri se păstrează bucătăria de 21 I.Sachelerescu, Din istoria Bucureştilor.Plumbuita, p. 12822 V.Nicolae, Ctitoriile lui Matei Basarab, Editura Sport –Turism, Buc., 1982, p. 4323 Grigore Ionescu, Istoria arhitecturii în România, II, Editura Academiei R.S.R., Buc., 1965, p. 120-12124 N.Stoicescu, Repertoriul bibliografic, p. 4725 N.Iorga, Sate şi mânăstiri, p. 23926 V.Nicolae, op.cit., p. 43

pe latura vestică a curţii şi zidul de incintă din sec. al XVII-lea impresionant

prin înălţimea sa, de o formă uşor trapeozoidală refăcut odată cu lucrările de

restaurare din anul 1958.