Sipos Júlia

anul I, master

Simetria ca modalitate de construcție în lucrările lui Alban Berg

Alban Maria Johannes Berg se naște la 9 Februarie 1985 și moare la 24 Decembrie

1935. Muzician și compozitor austriac, fiind recunoscut ca și reprezentantul al celei de a Doua

Școli Vieneze. Stilul său este caracterizat de obicei ca fiind o fuziune între romantismul

mahlerian și o abordare proprie al tehnicii dodecafoniste.

În copilăria sa, Berg sa interesat mai mult de literatură, decât de muzică, astfel, începe

să compună abia în anii 1900. A devenit studentul lui Arnold Schöberg în toamna anului

1904, având, până atunci, o educație muzicală foarte săracă. Cu el a studiat contrapunct, teoria

muzicii și armonie, iar în anul 1907 a început și lecțiile de compoziție. Lucrările sale din

această perioadă includ cinci sonate pentru pian, și un șir de lieduri, Sieben Frühe Lieder,

dintre care trei au fost cântate la Viena, acesta fiind primele sale lucrări prezentate în public.

Berg a continuat studiile sale cu Schönberg până la anul 1911.

Berg constituia o culoare importantă în viața elită vieneză, având legături strânse cu

artiști și muzicieni ca Alecander Von Zemlinsky, Franz Scherker, Gustav Klimt, Karl Kraus,

Adolf Loos și Peter Altenberg, iar în primăvara anului 1911 se căsătorește cu Helene

Nahowski.

În 1913, două dintre cele Cinci lieduri pentru orchestră op. 4, au fost prezentate în

premieră la Viena, dirijorul fiind chiar profesorul lui, care concert a devenit cunoscut sub

denumirea Skandalkonzert. Această primire rigidă din partea publicului, le-a determinat pe

Berg să retrage lucrarea din repertoriu, compoziția fiind prezentată în întregime abia în 1952.

Între ani 1915-1918 a servit în armata Austro-Ungară, dar și în această perioadă lucra

la prima sa operă, Wozzeck. După sfârșitul Primului Război Mondial, Berg s-a stabilit din nou

la Viena, unde predă muzică, și colaborează cu Schönberg în conducerea Societății Private de

Spectacole Muzicale.

Anul 1924 aduce primul său succes, când au fost prezentate în prima audiție trei

fragmente din prima sa operă, Wozzeck. Lucrarea în întregime a fost prezentată pentru prima

dată doar în anul 1925, la Opera din Berlin. Opera Wozzeck, împreună cu cealalta operă a

compozitorului, este considerat una dintre cele mai importante lucrări al secolului XX.

Lulu, a doua operă a compozitorului, nu a fost terminată în întregime de Berg, munca

la această lucrare fiind întreruptă în anul 1935 de o comandă a unei concerte pentru vioară, de

către violonistul Louis Krasner. Astfel se naște lucrarea Concert pentru vioară, o compoziție

având un suflu elegiac, care a ajuns să fie lucrarea cea mai cântată și mai cunoscută a

compozitorului.

Ca și alte compoziții importante din opera lui Berg, trebuie să amintim Suita lirică,

compusă în 1926, cele Trei Piese pentru Orchestră, o lucrare extrem de elaborată, având un

stil post-mahlerian, și Concertul de Cameră pentru vioară, pian și 13 instrumente de suflat,

această din urmă fiind considerat de către Pierre Boulez lucrarea cea mai strictă al

compozitorului.

Deși Berg a fost întotdeauna cel mai cântat dintre cei trei compozitori Vienezi din

această perioadă, aprecierile sale postume au fluctuat considerabil. Până în anii 1960, Berg a

fost considerat ca fiind cel mai conservativ și mai puțin sistematic decât ceilalți compozitori

din A Doua Școală Vieneză. Dar aceste păreri despre Berg au fost bazate pe premise greșite.

Muzica sa se prezintă a fi cel puțin atât de sistematică, dacă nu și mai pronunțat, decât muzica

contemporanilor săi, incluzând metode de organizare a melodiei, a ritmului și al proporților,

care s-au dovedid de a fi relevante pentru muzica secolului XX.

Lângă această sistematizare, o altă caracteristică a muzicii lui Berg ar fi condensarea

conceptelor formale mai largi în forme mai mici, obținând chiar și astfel o formulă orchestrală

foarte densă. Oscilația între total cromatic și alte elemente de limbaj, cum ar fi, aluzia la

hexafonie, poate fi considerată o altă caracteristică a muzicii lui Berg. În general, combinarea

unor elemente considerate incompatibile rămâne esența stilului compozitorului: îmbinarea

limbajului tonal cu cel atonal sau fuziunea elementelor biografice subiective cu organizarea

obiectivă componistică.

Lângă aceste caracteristici enumerate, mai există una foarte importantă, și anume

simetria. Din totdeauna Berg și-a arătat consecvența pentru formule simetrice. Cu cât a

avansat în opera sa, cu atât această simplă preocupare a devenit la el o obsesie esențială. Toate

lucrările sale din ultima perioadă se bazează pe scheme ce se supun la o simetrie mai mult sau

mai puțin strictă. Astfel putem aminti Suita lirică, unde trei mișcări din ce în ce mai rapide

sunt înlănțuite cu trei mișcări din ce în ce mai lente, iar partea mediană Allegro misterioso este

el însuși simetric. O altă lucrare în care putem observa această caracteristică constituie

Concertul de cameră, unde simetria primelor două mișcări se înscrie într-a treia, aceasta fiind

o combinație a primelor două. Cantata Le vin, pe versuri de Baudlaire conține o parte mediană

simetrică, servind echivoc celor două mișcări extreme, care sunt într-o relație de oglindă una

față de cealaltă. Această simetrie în oglindă putem întâlnii și în cazul Concertul pentru vioară.

Lucrarea Altenbergslieder op.4, prima sa lucrare scrisă fără îndrumarea lui Schönberg,

construită pe schema unui arc, relevă și el construcții simetrice. Astfel primul și ultimul

cântec au același material muzical, deși se prezintă foarte diferit, în stil și atmosferă. Această

formă mare de arc, având ca și piloni pe cele două părți extreme, se reflectă și în simetria

individuală a cântecelor mediane.

Acestă caracteristică este evidentă și în cazul operei Lulu unde episodul cheie care se

vede pe scenă, momentul în care Lulu se află în închisoare, servește ca pilon central întregii

forme a operei. E curios de observat că, din două piese de Wedekind, a căror decupaj este

echilibrat diferit, Berg realizează trei acte a căror simetrie deplasează accentul dramatic

dinspre moartea lui Schön înspre absența momentană a lui Lulu. Berg combină cele două

drame ale lui Wedekind într-o singură construcție, în care față de textul original se adaugă o

idee nouă, foarte importantă pentru însăși construcția muzicală a operei, și anume este vorba

de simetria, de oglindă între cele trei victime ale lui Lulu, medicul, pictorul, doctorul Schön,

care corespund celor trei „clienți” întâlniți pe străzile Londrei: profesorul, negrul, Jack

spintecătorul. Doctorul Schön ucis chiar de mâna lui Lulu, va deveni Jack, cel care o omoară

pe Lulu. Berg a inventat acest paralelism, inexistent în dramele lui Wedekind și l-a subliniat

prin raporturi muzicale atât de evidente încât e imposibil să ne înșelăm asupra semnificației

lor. Ca și în Wozzeck, el a modelat și rearanjat materialul dramatic astfel încât să accentueze

arcul constituit prin această ascensiune socială urmată de degradare. Această simetrie poate fi

observată nu numai pe plan dramatic, dar și pe plan muzical, în construcția actelor. Astfel

putem identifica în primul rând o gândire simetrică în ceea ce pirvește cele două jumătăți ale

operei, separate și conectate în același timp de interludiul între cele două scene al actului II.

Aici putem observa nu numai o simetrie, dar și o construcție bazată pe un palindrom muzical.

Această simetrie este accentuată și de relația între cele două scene din actul II, fiind singurele

care au un decor comun, dar mai ales de faptul prin care aceasta este puctul, după care putem

observa din ce în ce mai mult reapariția a anumitor teme și materiale muzicale din prima parte

a operei, ajungând până la ultima scenă, unde muzica este construită aproape integral din

materiale deja cunoscute.

Ca și concluzii, trebuie subliniat faptul că Alban Berg are un stil original, chiar și în

contextul celui de A Doua Școli Vieneze, combinând elemente aparent incompatibile, dând

viață unei muzici extrem de expresive, care invocă lumea emoțională al lui Tristan, stilul lui

Mahler și al post romanticilor împreună cu tehnica atonală și serialistă. Aceasta constituie

defapt unul dintre marile paradoxuri care îl caracterizează muzica lui Berg.

Bibliografie:

1. Țăranu, Cornel, Elemente de stilistică muzicală, Conservatorul de Muzică „G. Dima”,

Cluj-Napoca, 1981

2. ***, The New Grove Dictionary of music and musicians, edited by Stanley Sadie, Nirvana Aniprint of Oxford University Press, Oxford, 2001