Simbolismul

Apărut în Franța, la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca reacție împotriva poeziei retorice a romanticilor și a impresionalitățiireci a parnasienilor, simbolismul a fost un curent literar si artistic ”ce căuta să sugereze, prin valoarea muzicală și simbolică a cuvintelor, nuanțele cele mai subtie ale vieții interioare”.

Tentativa lui Baudelaire de a descifra ”analogia universală” și legăturile ascunse dintre lucruri, demersurile lui Mallarme pentru a inventa un nou limbaj poetic, filozofia lui Neitzsche, ruptură față de parnasieni sunt premisele cristalizării unui nou curent, numit de Jean Moreas, înca din 1855 ”simbolism”, termen care poate sugera ”tendința actualului spirit creator în artă”.

Deși se vorbește de două școli simboliste în peisajul liricii franceze – cea ”decadentă” cu insistență asupra neliniștii, a nevrozi, sau a spleen-ului ființei citadine, și cea simbolistă, de esență intlectuală, curentul este relativ unitar prin poezia învăluită în mister și muzică interioară, profundă.

Simbolismul ilustrează efortul de modernizare a liricii, complexitatea estetică a timpului, nevoia de o nouă artă, de o ”poezie a viitorului”, anticipând indiscutabil formele moderne ale expresionismului sau suprarealismului.

Principii:

-principiul ”universalei analogii” (între microcosmos și macrocosmos sau între simțuri) prin care se încearcă cuprinderea lumii într-o viziune totală.

-esența muzicală a poeziei

- versul liber

-arta sugestiei și a simbolizării

- conceperea algoritmică a creației, înlocuirea inspirației cu imaginația