Simbolismul românesc

Poezia simbolistã româneascã apare la sfârsitul secolului al XIX-lea, perioadãmãcinatã de adânci contradicþii sociale. Pe fondul înapoierii industriale ºi al uneiagriculturi ce mai pãstra rãmãºiþe feudale, contradicþiile dintre clase se ascut.

Creaþia literarã de la sfârºitul secolului trecut ºi începutul secolului nostruexprimã o stare de spirit antiburghezã.Scriitorii devin tot mai sensibili la suferinþele„dezmoºtenitorilor” , ei dezvãluie exploatarea ºi asuprirea, comunicã exasperareaprovocatã de monotonia vieþii provinciale din acea vreme.

Ca ºi în Franþa, simbolismul este ºi la noi produsul oraºului. El se naºte ca urmare a inflaþiei de poezie minorã a epigoniilor eminesciene ºi a semãnãtorismului care fãcea abuz de teme morale, de limbaj þãrãnesc, de „þãrãnism sectar” (Ovid Densusianu).

Noi, simboliºtii

Ne este dureros faptul - dar un fapt dureros nu înceteazã de a fi fapt - cãmiºcarea asta nouã n-are si n-a avut teoretician. ªi ar fi trebuit. Miºcarea se altoise cufruct strãin; se grefase pe sânge tânãr. Era spontanee, ca orice miºcare ºi ignorantã.Simboliºtii noºtri ºi-au imprumutat estetica din Villiers de L’Isle Adam ºi din Mallarmé.Aceºtia citiserã pe Hegel. Simboliºtii noºtri nu ºtiau cã Mallarmé îl citise pe Hegel;nuºtiau ce e simbolismul. Siliþi sã se apere, au rãspuns: rãspunsul lor a fost bâlbâit ºi fals.Ei înºiºi au provocat confuzia între denumirea simbolism si cuvântul simbol. Or simbolismul era o poreclã. Aºa, un academician i-a numit “trãsniþi “.

Simbolul este un apanaj al oricãrei arte ºi nu ceva exclusiv de ºcoalãnoua. Simboliºtii nu-ºi cunoºteau estetica.Putea s-o cunoascã publicul? Rolul criticuluiera necesar ºi explicativ.Naºterea lui ar fi evitat poate atmosfera falsã.

Criticul artei noi, adicã criticul fãcut dupã pretenþia ºi chipul nostru vatrebui mai întâi sã citeascã arta nouã.Va trebui pe urmã sã citeascã pe Berkeley ºi peFichte, pe Hegel ºi pe Schopenhauer.ªi va trebui mai cu seamã sã-l citeascã pe Bergson.Va afla atunci cã simbolismul e o transpunere în stil a filozofiei idealiste. ªi va afla cã simbolismul are în Franþa vechime de 70 de ani ºi la noi de 20. Va trebui sã nu ignoreze o literaturã care existã vârtos, pe când noi duram abia începutul literar în Convorbiri. ªi va afla cã arta e

expresia necontrolatã a influenþei lumii exterioare asupra artistului : vaafla cã arta e metafizicã.

Suntem un fapt. Se pot contesta ipotezele. Nu se pot contesta faptele.Istoria literarã, mai cu seamã nu e numai o selecþiune : e un cimitir. E istoriaepidemiilor literare. Sã se numere morþii: avem majoritate.

Noi, simboliºtii, primim piatra or de la ce inteligenþã ar veni. Nu vom mairãspunde celor ce ne ignoreazã biblia ºi personalitatea. Suntem prea mulþi ca sã nu fimputernici, ºi prea puþini, ca sã nu fim inteligenþi. Suntem o sectã, fireºte. ªi avem poatemorala, cinismul, impertineþa sectei. Iscãlim cu toþii fraza aceasta din R. Emy deGourmont: ”Blazonul simbolist e nobil ºi þin vârtos sã-l port vizibil ºi mai mult: impertinent.”

Evolutia simbolismului romanesc

În principiu, simbolismul românesc, asemeni oricãrui alt curent literar, cunoaºte ofazã de apariþie ºi de rãspândire (1880-1900), una de maximã înflorire (1900-1916) ºio alta de regres, pânã la dispariþia sa din peisajul literar (cãtre 1940).Poezia româneascã premergãtoare simbolismului nu-ºi pierde lirismul aºa cum s-a întâmplat cu poezia francezã, ci, dimpotrivã, ea s-a înviorat sub pana lui Eminescu, Macedonski, Coºbuc.

Mihai Eminescu a însemnat pentru poezia româneascã ceea ce a însemnatBaudelaire pentru poezia francezã. De aceea, s-a spus cã simbolismul românescderivã din Eminescu ºi cã, în faza lui iniþialã, este eminescianizat.

Simboliºtii preiau idei filozofice din Fichte, Hegel, Schelling, Schopenhauer, suntatraºi de poezia lui Novalis, a lui Poe si Whitman, de artã orientalã. Având multeasemãnãri cu simbolismul francez, simbolismul românesc nu este o simplã varianta alui.

Etapa de început este una a tatonãrilor, caracterizatã prin apariþia unor articoleprogramatice ºi prin activitatea cenaclului ºi a revistei Literatorul (1880-1919, în 8serii, cu întreruperi), condusã de Alexandru Macedonski, devenit ºef de ºcoalã.

În Ardeal, unde domina ideologia naþionalistã –tradiþionalistã, sãmãnãtoristã,profund ostilã oricãrei forme de poezie modernã, chiar ºi prezentarea simbolismului

ca o curiozitate, dar in termeni moderaþi si descriptivi, cum face G. Bogdan-Duicã,reprezintã un inceput de lãrgire al conºtiinþei.

El recenzeazã ,, Din trîmbiþe de aur” de Al. T. Stamatiad, pentru ca cititoriiziarului Românul : Sã-ºi poatã face o idee limpede-si , vorbind si despre alþii, tot maicompletã- despre ce este simbolismul românesc .

Adevãratul câmp de luptã însã se dã la sud de Carpaþi, unde Convorbirile literarereprezentau de mult o formã anchilozatã de junimism ce întreþinea despre simbolismprejudecãþile moraliste curente, impermeabilã literaturii noi, atacatã de directorulpublicaþiei, Simion Mehedinþi, cu toate fulgerele.

În sfârºit, apar totuºi in plan teoretic articole ce definesc liniile directoare aleacestui curent literar: Alexandru Macedonski - Despre logica poeziei (1880), Poeziaviitorului (1892), Despre poezie (1895), Simþurile în poezie (1895), Îin pragulsecolului (1899) sau ªtefan Peticã Noul corent literar (1899). În planul creaþiei pe dealtã parte, realizarile ramân mai degrabã sub semnul experimentului.

Vârful de maximã strãlucire a curentului se desfãºoarã la începutul secolului alXX-lea, pâna la rãzboi (1900-1915/1916). Acum Literatorul lui Macedonski ºigruparea din jurul sãu primesc un sprijin important de la o altã revistã, ce devine otribunã . simbolismului, Vieaþa nouã (1905-1925), condusã de Ovid Densusianu.

Alãturi de Maceonski cu al sãu volum ,,Flori Sacre” (1912), ce atestã formareaunei variante simboliste originale, cât ºi desprinderea de inflexiunile romantice aletinereþii, se afirmã ºi alte personalitãþi poetice de autenticã valoare: ªtefan Peticã(volumul Fecioare în alb, 1902), Dimitrie Anghel (volumul În grãdinã, 1905), IonMinulescu (volumul Romanþe pentru mai târziu, 1908) sau George Bacovia (volumulPlumb, 1916).

În descurs de doar 15 ani, au intrat in scenã formulele esenþiale: simbolismulcaligrafiat ºi muzical (ªtefan Peticã), simbolismul ornamental, cu reflexe parnasiene,

izvorât dintr-o cizelare atentã a versului (Dimitrie Anghel), un simbolism al transei, aladâncurilor (în unele poezii ale lui George Bacovia), toate fiind prefigurate deexperimentle simboliste din prima etapã.

Experienþa simbolistã a începutului de secol marcheazã intrarea poeziei româneºti pe fãgaºul liricii moderne.

Trãsãturile simbolismului românesc

Chiar dacã trãsãturile simbolismului românesc nu diferã esenþial de cele alesimbolismului, se poate constata totuºi si o analizã atentã o deplasare de accent cãtreuna sau alta dintre acestea.

În creaþia poeþilor simboliºti români se intâlneºte:– tentaþia pentru investigarea unor zone tematice noi (oraºul

tentacular,nevrozele, melancoliile autumnale, nostalgia depãrtãrii, singurãtatea,evadarea, drama omului modern apãsat de spleen, obsedat de ideea morþii/a bolii)

– preferinþa pentru imagini vagi, fãrã contur, pentru clarobscur,– obsesia culorilor (albul, violetul, negrul) si a instrumentelor ale

cãrorsunete sugereazã stãri sufleteºti (clavirul, pianul, vioara),

– cãutarea valenþelor muzicale ale cuvântului ºi refrenul, cãci, scria Paul

Verlaine, De la musique avant toute chose –Muzica înainte de toate),– preocuparea pentru corespondenþe,– descãtuºarea fanteziei poetice în utilizarea simbolului sau a

sintezei,dorinþa de a experimenta noi tipare in prozodie.

În schimb, ei refuzã contemplarea pur sentimentalã a naturii si, de asemenea,logicul, explicitul, raþionalul în favoarea sugestiei.În schimb, ei refuzã contemplarea pur sentimentalã a naturii si, de asemenea,logicul, explicitul, raþionalul în favoarea sugestiei.