Simbolismul

Simbolismul

G.Bacovia, Plumb arta poetica Simbolismul este curentul literar de circulatie universala care a aparut in a doua jumatate a secolului al XIXlea , ca reactie impotriva parnasianismului. Cel care a dat numele curentului a fost poetul francez Jean Moreas ( de la gr.symbolon= semn) care publica un articol in Le Figaro intitulat Le symbole in anul 1886.

Simbolismul impunea o noua expresie lirica iar arta poetica simbolista promoveaza conceptul modern de poezie ,caracterizandu-se prin urmatoarele trasaturi : cultivarea simbolului ,inteles ca imagine expresiva, care sa exprime corespondentele , afinitatile invizibile intre diferitele elemente ale universului( natura-om) ;folosirea sugestiei drept cale poetica de exprimare a corespondentelor ,a legaturii ascunse dintre lucruri, prin cultivarea senzatiilor coloristice, muzicale, olfactive; inclinatia spre starile sufletesti nedefinite ; muzicalitatea interioara (Mallarme spunea ca poezie nu e decat muzica prin excelenta ) ; cultivarea refrenului, a laitmotivului sau a poeziei cu forma fixa.; preferinta pentru anumite teme si motive precum spatiul citadin, parcul, turnul, solitudinea, alienarea si deschiderea fata de inovatile formale prin folosirea versului alb.

In literatura universala se remarca Ch.Baudelaire, St.Mallarme, A.Rimbaud iar in cultura romana G.Bacovia, A.Macedonski si Dimitrie Anghel.

George Bacovia este unul dintre marii poeti originali dupa Eminescu; despre manierismul estetic definind atmosfera cunoscuta in istoria literara sub numele de bacovianism au vorbit toti criticii literari. Eugen Lovinescu observa: toamnele reci , cu ploi putrede , cu arbori cangrenati , limitat intr-un peisaj de mahala de oras provincial, intre cimitir si abator atmosfera de plumb in care pluteste obsesia mortii si a neantului defineste cadrul poeziei bacoviene. G.Bacovia este poetul toamnelor dezolante , al iernilor ce dau sentimentul de sfarsit de lume, al caldurilor toride,al primaverilor iritante si nevrotice ( Decembrie, Lacustra, Cuptor, Nervi de primavera). Poezia Plumb, care deschide volumul cu acelasi titlu publicat in anul 1916, este o arta poetica in care se dezvolta tema creatiei si a creatorului. Arta poetica este poezia cu caracter programatic in care se defineste procesul creatiei.Si prin aceasta poezie se realizeaza aderenta la simbolism a poetului care prin limbaj, motive si viziune isi depaseste epoca si , dupa unii critici- apartine in egala masura expresionismului.

Poezia se constituie din doua catrene care corespund celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara (cimitirul, cavoul- simboluri ale unei lumi care-l determina la izolare ) si realitatea interioara ( sentimentul alienarii , al coborarii in infern , al iubirii esuate ). Atmosfera poeziei este tulburatoare, mai intai prin simpla evocare a realitatii: moartea, la nivelul semantic al cuvintelor folosite : sicrie, cavou, coroanele care scartaie, si prin repetarea cuvantului plumb, cuvant-cheie , magic , folosit obsesiv , ca determinant: : sicriele de plumb, flori de plumb, coroanele de plumb, amorul de plumb, aripile de plumb.Acest simbol subliniaza impietrirea, mineralizarea. Presiunea fiind prea mare, poetul se pietrifica plumbul avand greutate specifica mare si culoare cenusiu-albastruie. Sensul acestei metafore simbol se dezvaluie in momentul in care invoca amorul de plumb , implicand apasarea, nervosa, impresia de univers inchis , ca si cavoul in care se izoleaza. Amorul trebuie asociat cu ideea de arta iar prin versuldormea intors amorul meu de plumb se sugereaza refuzul revelatiei creatoare si intoarcerea spre apus adica demonismul sau coborarea in infern. De altfel, epitetul metaforic din structura dormea intors amplifica misterul si, asa cum spunea si Blaga, intoarcerea spre apus inseamna moarte. Aripile sunt de plumb, ele presupunand acel zbor in jos, cadere surda si grea, din care nici ecoul nu se poate inalta. Astfel, poezia creste intr-o devenire sumbra, obsesie a teluricului, o gravitate colosala trage totul in jos ( Nicolae Manolescu).

S-a remarcat constructia aproape identica a strofelor ( prin constructia sintactica si lexicala). Tonul elegiac este sugerat si de iambul care domina poezia. Muzicalitatea sau eufonia este realizata si prin tonalitatea minora a imperfectelor : dormeam, stam- timp durativ, evocator. Poezia Plumb surprinde transformarea realitatii obiective, receptata de o sensibilitate aflata sub imperiul unei stari depresive , intr-o realitate interioara ceea ce inseamna, in viziunea poetului, poezia. Astfel, lucrurile sunt asimilate starilor sufletesti, reducandu-se la culoare, linie, stare, miscare, prefacand realitatea in mister.