SIMBOLUL PORTII

POARTA, USA

Poarta sau usa simbolizeaza locul de trecere dintre doua stari, dintre doua lumi, dintre

cunoscut si necunoscut, dintre lumina si intuneric, dintre bogatie si saracie.Poarta se deschide

spre un mister dar ea are si o valoare dinamica psihologica, caci ea nu marcheaza doar un

prag ci il si invita pe om sa il treaca. Poarta este o invitatie la calatorie spre alt taram.

Trecerea prin poarta este cel mai adesea in sens simbolic, o trecere de la profan la sacru.

Acesta este intelesul portilor catedralelor, al toranelor hinduse, al portilor templelor sau

cetatilor khmere, al torii-lor japoneze.

Orasele chineze aveau patru porti cardinale, prin ele erau izgonite influentele nefaste,

erau primite cele bune sau oaspetii, prin ele se oranduiau orele zilei si anotimpurile. Cele

patru porti cardinale de la Angkor-Thom trimit in cele patru zari efigia stralucitoare a lui

Lokeshvara, stapanitorul universului. Dar ele ingaduie si intrarea , din cele patru directii, in

acest “ centru” al lumii.

Portile bisericilor, ponticurile templelor sunt deschideri ale pelerinajului sacru ce

duce spre cella, spre Sfanta Sfintelor, spre locul Prezentei adevarate a Dumnezeirii. Ele

rezuma simbolistica sanctuarului insusi, poarta a Cerului.

O bună parte a simbolismului portiii este cuprinsă în următoarea ghicitoare

românească a usii: „Eu, la orice casă / Sunt slugă aleasă; / Eu pe orisicine /întâmpin când

vine; / Când pleacă afară, / Eu îl petrec iară" (G. Dem. Teodorescu, 290). Referitor la rolul

simbolic al portii în civilizatia românească, M. Eliade scria: „Poarta îndeplineste în viata

poporului român rolul unei făpturi magice, care veghează la toate actele capitale din viata

insului. Prima trecere pe sub poartă înseamnă aproape o intrare în viată, în viata reală de

afară. Poarta veghează la căsătorie si sub poartă mortul e dus, solemn, spre lăcasul de veci.

Este atunci, o reîntoarcere în lumea dintâi; ciclul e închis, si poarta rămâne mai departe, cu un

om mai putin, să vegheze alte nasteri, alte nunti, alte morti" (Insula, 373). Poarta este, asadar,

simbolul unei treceri, transformări, etape parcurse; e izomorfă podului, deoarece separă si

leagă, totodată, două stări, două lumi, două teritorii. Cea mai desăvârsită întruchipare a

simbolismului portii, într-o operă artistică, e monumentala Poarta sărutului a lui C. Brâncusi:

monument funerar, arc de triumf, matrice regeneratoare, intrare în lumea misterelor, arcadă

initiatică, prag al autodepăsirii etc. Din cele mai vechi timpuri, portile erau sacralizate si puse

sub oblăduirea unor zei importanti ai panteonului popoarelor. La romani, ianua „poartă, usă"

era dată în stăpânirea lui Janus — zeul tuturor începuturilor, patron al timpului si al ciclurilor

vietii din natură si societate. Portile cetătilor antice, ale catedralelor, ale curtilor oamenilor,

prin ornamentica lor, reprezentau concentrări de energie sacră, capabilă să oprească răul, să

alunge duhurile malefice, să purifice pe oricine care pătrundea în incinta teritoriului sacru

străjuit de ele.

PAZNICII PORTILOR

Portile templelor sunt adeseori strajuite de

paznici. Ei au menirea de a opri patrunderea, in

incita sacra, a fortelor necurate, malefice, si de a

inlesni intrarea aspirantilor vrednici. Acestia din

urma vor putea sa intre in cetate( apocalipsa,22,14);

relele vor fi azvarlite in bezna de afara.

Simbolismul paznicilor tine in mod

manifest, de initiere care poate fi interpretata si ca

trecerea dincolo de poarta. Ianus, zeul latin al

initierii in mistere, era stapanul cheilor de la portile

solistitiale, adica al fazelor crescatoare si

descrescatoare ale ciclului anual. Este vorba de

poarta zeilor si de cea a oamenilor, port ice dau spre

doua cai al caror stapan e Ianus ( asa cu este si

Ganesha in India). O alta imagine a portii este

torana hindusa, asociata monstrului kala. Aici

poarta este gura monstrului, intruchipare a trecerii

de la viata la moarte, dar si de la moarte la

eliberare.

Simbolul portarului/paznicului este derivat

din simbolistica porţii, ca loc de trecere între două

universuri sau două stări.

Paznicul arhetipal al Porţilor Raiului este

Sfântul Petru; în timp ce pentru Poarta

Iadului/Infernului paznicul este reprezentat de o

gamă de creaturi terifiante, dintre care cea mai

cunoscută este Cerberul (câinele infernal cu trei

capete).

Triptic – Judecata de apoi- detaliu-Hans Memling (1433–1494)

Echivalentul creştin al paznicului Porţilor Iadului este, după unii autori, Azazel,

divinitate demonică, cel care i-a învăţat pe oameni să făurească armele şi s-a asociat cu

Lucifer în revolta împotriva Domnului, iar după alţii, Anarazel – demonul însărcinat cu paza

comorilor subterane.

Paznicul este straja dintre universuri şi în mitologia română misiunea lui de a tria şi a

permite trecerea dintr-un univers în altul.

In China leii gardieni reprezinta un simbol al protectiei. De obicei, leii pazitori sunt

asezati cate doi, sus pe stalpii portii sau pe sol, de-o parte de alta a intrarii principale. Se

crede ca acesti lei de piatra protejeaza casa de influente daunatoare de oameni care ar urmari

sa le faca rau locuitorilor din casa. Lei de piatra se intalnesc la toate intrarile in salile

principale din Orasul Interzis, de la Beijing, si mai pot fi vazuti si in fata templelor taoiste din

China.

In budism, leul este considerat un animal sacru — leii sunt adesea vazuti si in fata

templelor taoiste. Se crede ca „dansul leului", insotit de o muzica zgomotoasa, goneste

duhurile rele si ghinionul, dar atrage, in schimb, norocul.

Bustul zeului Ianus

Cerberus la intrarea cladirii Royal Institute of Technology in Stockholm

Makata torana -poarta hindusa

Lei - paznicii portilor in China

SIMBOLUL PORTILOR IN EGIPTUL ANTIC

Poarta este un simbol des intalnit in textele si picturile funerare ce insoteau faraonul in

lumea de dincolo. Doua din cele mai importante texte funerare egiptene sunt Amduat si

Cartea portilor.

Amduatul înfăţişează călătoria lui Re, şi implicit al faraonului, în lumea tenebrelor în

timpul celor 12 ore ale nopţii, în urma căreia el devine Khepri, adică Soarele renăscut.

Fiecare din aceste 12 secţiuni are trei registre suprapuse, posedând câte o introducere

şi un rezumat. Esenţa întregii culegeri este formulate prin textul introductiv general: „Scriere

a spaţiului ascuns, a locaţiei sufletelor, zeilor, umbrelor, spiritelor şi a ceea ce întreprind.

Începutul este capătul Vestului, poarta orizontului vestic. Sfârşitul este întunericul primordial,

poarta orizontului vestic. De a cunoaşte sufletele subpământene, de a cunoaşte ceea ce fac.

De a cunoaşte incantaţiile rituale ale lor pentru Re, de a cunoaşte sufletele secrete. De a

cunoaşte ceea ce este în intervalul orelor şi a zeilor lor, de a cunoaşte ceea ce el solicită

pentru ei. De a cunoaşte porţile şi drumul pe care marele zeu l-a străbătut, de a cunoaşte

cursul orelor şi a zeilor lor, de a cunoaşte pe cei care prosperă şi pe cei care au pierit“(E.

Hornung, 1963, I, pp. 1-2 ; II, pp. 2-5).

Prin prezenţa textului în morminte sau chiar în camerele mortuare ale acestora,

posesorul mormântului are posibilitatea de a cunoaşte toate elementele necesare renaşterii

sale înainte de apariţia Soarelui pe bolta cerească, adică: misterele Lumii de după moarte,

topografia Lumii de Apoi, porţile acesteia, precum numele şi manifestările zeului solar. Dacă

regele defunct intră în posesia acestor cunoştinţe, el va avea posibilitatea să trăiască veşnic.

Prin urmare, mormântul poate fi socotit tărâmul subpământean, unde zeul-Soare triumfă şi

asigură renaşterea celui decedat.

Cu o tematică apropiată, Cartea Porţilor descrie din nou călătoria «cărnii lui Re»,

manifestare corporală a Soarelui, în Lumea de Apoi, într-o barcă divină. E o trecere prin cele

12 porţi, fiecare dintre ele punând probleme diverse în drumul zeităţii principale. Numele

gardienilor porţilor trebuiesc ştiute, deoarece altfel faraonul „decedat“ nu poate trece de

obstacolele în cauză. Prima versiune completă a cărţii se găseşte pe sarcofagul de alabastru al

lui Sethi I, iar odată cu Ramses al IX-lea dispare complet din mormintele regale.

USA FALSA

Ușile false sunt des intalnite in templele

egiptene dedicate zeilor vechi, precum și in temple

funerare sau morminte . Ele reprezentau o modalitate

prin care zeii sau sufletele celor decedati comunicau cu

lumea vie. Cu toate acestea, in perioada Regatului Nou,

au fost de asemenea asociate cu așa-numitele capele de

"audiere", sau capele cu "urechi ce aud", care au fost de

obicei situate chiar spatele sanctuarului în pereții

exteriori ai templului. Acestea ofereau posibilitatea de a

comunica cu zeii din afara templului.

Usa falsa este cel mai des intalnita in cadrul

mormintelor si in templele funerare. Mormintele aveau uşi false înscrise cu rugăciuni şi cu

numele deţinătorului. Erau considerate locuri sfinte, unde cei vii puteau aduce ofrande

morţilor.

Ele se numesc "uși false", deoarece doar entitățile spirituale ale persoanei decedate

aveau capacitatea de a trece prin ușă, desi nu aveau abilitatea de a deschide si inchide o usa

normala.

POARTA LUI AKER

Aker este zeul care stăpâneşte şi punctul de întâlnire al orizontului de vest cu cel de

est în Lumea de Dincolo. El devine paznicul portii catre Amduat. Simbolul lui Aker constă

în partea din faţa a doi lei, sau două capete umane, aşezate astfel încât privesc în direcţii

opuse.

Datorita simbolului acestui zeu ca paznic al portilor diminetii si serii intalnim uneori

statui gemene de lei la ușile palatelor sau mormintelor. Acest lucru a fost de a proteja

gospodăriile și mormintele de la spiritele rele și alte ființe malefice. Această practică a fost

adoptată de către greci și romani. Spre deosebire de majoritatea celorlalte zeități egiptene,

închinarea la Aker rămas populară bine în epoca greco-romană. Aker nu a avut temple ca

principalii zei în religia egipteană, deoarece el a fost mult mai conectat la conceptele

primordiale.

POARTA PARADISULUI - LORENZO GHIBERTI

LORENZO GHIBERTI, nascut Lorenzo di Cione di ser Bonaccorso, zis Lorenzo di

Bartolo (1 decembrie 1378-1455) a fost bijutier, sculptor, arhitect si scriitor de arta si un

reprezentant al Sculpturii Quattrocento. Aceesta a realizat Poarta de rasarit si de nord a

Baptisteriului din Florenta.

Cea mai importanta este poarta de

rasarit, o poarta din bronz aurit, numita de

catre Michelangelo si Poarta Paradisului,

atat datorita temei principale, Facerea

lumii, cat si datorita calitatilor

exceptionale ale sculpturilor realizate,

considerate adevarate capodopere, poarta

bucurandu-se de prestigiu chiar din

momentul realizarii ei.

Selectionand cateva scene din

tema Vechiului Testament (facerea lui

Adam si a Evei, Pacatul Originar,

Izgonirea din Rai etc.), Ghiberti imparte

canaturile portii in 10 panouri

dreptunghiulare, despartite intre ele, pe verticala, prin benzi cu medalioane si nise pentru

statuete sau busturi.

Compozitia campului sculptural cuprinde mai multe personaje, aceasta aglomerare

determinand o usoara confuzie in citirea subiectului si o incercare de sugerare a spatialitatii.

Impresia de adancime este realizata de Ghiberti prin tratarea diferentiata a planurilor

si incadrarea actiunii in peisaje si cladiri arhitectonice. Astfel plaseaza personajele in planuri

diferit sculptate – cele din primele planuri, in relief accentuat, inalt, cele din planurile

urmatoare fiind doar usor si fin reliefate – relief plat.

De asemenea, aceasta tratare diferentiata face posibila si modelarea formelor, redarea

volumelor printr-un anumit joc de umbre si lumini (ce are drept efect o anumita vibratie sau

picturalitate a suprafetei).

Atitudinile personajelor sunt normale, firesti, suprinse in miscare, trupurile si nudurile

dovedind o foarte buna si corecta cunoastere a anatomiei trupului uman.

PORTILE TORII

Templele japoneze poarta numele de altare Shinto si scopul lor este acela de a

„intretine” unul sau mai multe spirite sau zeitati numite Kami.

Templele shintoiste au o structura elaborata, acestea fiind formate din:

1. Torii – poarta specifica Shinto

2. Scarile de piatra

3. Sando – culoarul catre altar

4. Temizuya – fantana de purificare folosita pentru purificarea gurii, mainilor si

picioarelor

5. Toro – lanternele decorative

6. Kagura-den – o cladire adiacenta altarului dedicata dansurilor

7. Shamusho – oficiul administrativ

8. Ema – peretele ce contine placile de lemn cu rugaciuni sau dorinte

inscriptionate

9. Massa – micile altare auxiliare

10. Komainu – gardienii templului, de obicei lei de aur

11. Haiden – oratoriul sau sala de venerare

12. Tamagaki – gardul ce inconjoara holul de venerare

13. Honden – marele hol, cel in care se afla shintai sau zeul templului

14. Pe acoperisul salii centrale se afla ornalente bifurcate specifice altarelor

shinto.

Poarta Torii- Altarul Itsukushima - Hiroshima

Torii reprezinta o poarta traditionala japoneza,cel mai adesea intalnita la intrarea sau

intr-un altar-templu Shinto.Ea simbolizand trecerea de la sacru la profan. Prezenta portii de la

intrare,este de obicei,cel mai simplu mod de a identifica altarele Shinto.Torii sunt de

asemenea,un simbol prezent si in Templele Budiste. Sunt totusi de dimensiuni mai mici si se

numesc chinjusha.

Prima aparitie in Japonia,poate fi indentificata in jumatatea perioadei Heian,deoarece

este mentionata intr-un text scris in 922. Cea mai veche poarta din piatra existenta,a fost

construita in secolul al 12-lea si face parte dintr-un altar Hachiman din prefectura Yamagata.

Cea mai veche poarta din lemn,este un ryoubu torii,la Kubo Hachiman Altar, în prefectura

Yamanashi construit in 1535. Portile japoneze au fost realizate in mod traditional din piatra

sau lemn,dar astazi ele pot fi,de asemenea, din beton armat, cupru, oţel inoxidabil sau alte

materiale. Ele sunt de obicei fie nevopsite sau vopsite roşu-aprins cu un buiandrug negru

superior.

Functia unei astfel de porti este de a marca intrarea intr-un spatiu sacru. Din acest

motiv,drumul care duce la un altar Shinto(SANDO) este aproape intotdeaua strabatut de una

sau mai multe torii,care sunt, prin urmare, cel mai simplu mod de a distinge un altar de un

templu budist. In cazul in care drumul catre altar trece pe sub multiple torii,ele se enumera

din exterior astfel ichi no torri(一 の 鳥居,prima poarta) si urmeaza in ordine crescatoare ni

no torii(二 の 鳥居 ,a doua poarta),san no torii(三 の 鳥居 ,a treia poarta). Alte torii pot fi

gasite in aproprierea altarului sau chiar in altar pentru a reprezenta cresterea nivelurilor de

sfintenie. O astfel de poarta, mai este plasata in fata fiecarui mormant din familia Imperiala.

Torii sunt folosite adesea in budismul japonez. Proeminent este templul din Osaka,

Shitennō-ji, fondat in fondat in 593 de Shōtoku Taishi,si reprezinta cel mai vechi templu

construit din tara.Are o poarta impunatoare la intrarea principala(poarta originala din lemn a

ars in 1294 si apoi,a fost inlocuita cu una din piatra).

Benzaiten este o zeita derivata din divinitatea indiana Sarasvati,ce uneste elementele

din Shinto si Budism. Din acest motiv,obiecte dedicate ei, pot fi gasite si in altare si in temple

si vor fi insotite de cate o torii. Zeita insasi,este uneori portretizata cu o torii pe cap.Mai

folosesc ca simbol aceasta torii si yamabushi, razboinici cu o traditie indelungata,inzestrati cu

puteri supranaturale. Torii este,de asemenea,folosita uneori ca simbol al Japoniei in contexte

non-religioase.

Originiile sunt necunoscute si exista mai multe teorii diferite pe aceasta tema insa nici

una n-a fost acceptata ca fiind cea adevarata. Deoarece utilizarea portii simbolice este foarte

raspandita in Asia, ele pot fi gasite astfel in India,China,Thailanda,Coreea...istoricii cred ca

aceasta poate fi o traditie importata. Ele pot,de exemplu, sa aibe originea in India, de la

portile torana in India Centrala, manastirea Sanchi. Conform acestei teorii, torana a fost

adoptata de fondatorul budismului Shingon, Kukai, care a folosit-o pentru delimita spatiu

sacru in ceremonia homa. Aceasta ipoteza a aparut in secolul 19-20 datorita asemanarilor in

structura si numele intre cele doua porti. Nici o concluzie nu a fost inca atinsa.În Bangkok,

Thailanda, o structură religioasa numit Sao Ching Cha,seamana puternic cu o torii. Cu toate

acestea,functional este foarte diferita,acesta fiind folosita ca un leagan. Asadar,nimeni nu

cunoaste cu siguranta originea acestei porti.Stiluri de porti cunoscute:shinmei torii,myoujin

torii,kasuga torii,hachiman torii,ryoubu torii,hizen torii.

POARTA SARUTULUI

Poarta sărutului este o sculptură în piatră, realizată de Constantin Brâncuși, parte a

tripticului Ansamblului Monumental din Târgu Jiu.

Poarta sărutului, care se află amplasată pe aleea de la intrarea din parcul orașului, este

dăltuită din piatră poroasă, extrasă din carierele aflate în împrejurimi, fiind alcătuită din

coloane groase, paralelipipedice, ce sprijină o arhitravă cu dimensiuni mai mari decât ale

coloanelor, având lățimea de 6,45m, înălțimea de 5,13m și grosimea de 1,69m

Pe fețele fiecărei coloane se regăsește simbolul sărutului, două jumătăți ale unui cerc,

atât de caracteristic operei lui Brâncuși. Arhitrava are de asemenea încrustat acest simbol, ca

un fel de filigran. În plus, tot în filigran se află încrustații ce aduc cu un fel acoperiș al porții,

ca și când poarta ar fi acoperită cu șindrilă. Bolta porții are un ornament liniar delicat: este o

continuitate de arcuri mici, iar mai sus, pe trei linii orizontale, întâlnim continuarea unor

forme ovale identice, de parcă ar fi conturul feței și al umerilor.

Poarta sărutului arată ca un arc de triumf, simbolizând triumful vieții asupra morții.

Mircea Eliade spunea: „Sunt unele teme din literatura noastră populară extraordinar

de bogate din punct de vedere dramatic. De pildă Poarta, care împlinește în viața poporului

român rolul unei făpturi magice, care veghează la toate actele capitale din viața insului. Prima

trecere pe sub poartă înseamnă aproape o intrare în viață, în viața reală de-afară. Poarta

veghează la căsătorie, și pe sub poartă mortul e dus, solemn, spre lăcașul de veci. Este, atunci,

o reîntoarcere în lumea dintâi: ciclul e închis, și poarta rămâne mai departe, cu un om mai

puțin, să vegheze alte nașteri, alte nunți, alte morți”.

Lucrarea a fost amplasată pe locul ei în luna octombrie 1937 și a fost sculptată în

prima parte a anului 1938, fiind finalizată la 20 septembrie.

Ca și în cazul Coloanei infinitului, ideea Porții era mult mai veche decât momentul

transpunerii în piatră a monumentului.

În 1907, Brâncuși realizase o primă versiune a Sărutului care, simplificată, devenea în

1910 monument funerar în cimitirul Montparnasse. În 1916, sculptorul termina o Coloană a

sărutului, alcătuită prin asamblarea a 4 blocuri pe care figurile și trupurile, aproape contopite,

abia se mai deosebesc, fiind parcă prefăcute în două stane vecine, încremenite pe cele patru

laturi ale acestui fragment arhitectural. Catalogul expoziției personale deschise de Brâncuși în

1933—34 la Brummer Gallery din New York menționează, de asemenea, prezența unei

„Coloane a sărutului” ca parte a proiectatului Templu al contemplației, pe care sculptorul

urma să-l ridice în Indore.

Referindu-se la aceste coloane, Brâncuși îi mărturisea sculptoriței Malvina Hoffman :

„La început am săpat în piatră grupul celor două făpturi înlănțuite..., în urmă, după lung timp

m-a purtat gândul spre chipul unei porți prin care să se poată trece dincolo. Acum am intenția,

să dezvolt siluetele în motivul de deasupra porții”.

Motivul Sărutului prezentat pe stîlpii laterali sub forma stilizată a unor pupile uriașe

este regăsit de-a lungul lintoului Porții. Brâncuși spunea „Ce e sus mic, jos este mărit”.

Barbu Brezianu nota: „Printr-o serie de decantări ale temei Sărutului, Brâncuși a ajuns

la realizarea unei compoziții de o extremă precizie și amploare; un șir de 40 de perechi de

îndrăgostiți așezați față în față, cu genunchii strînși și a căror curbură — nu mult depărtată de

versiunea în piatră a monumentului funerar din cimitirul Montparnasse din 1910 — evocă

ritmul unor arcade geminate. O linie mediană, întreruptă de brîul infinit al brațelor ce se

petrec unul cu altul, formînd un dublu chenar, desparte trupurile alipite; din chipurile lor se

văd doar ochii, gura (redusă la o minusculă trăsătură de unire) și părul, sugerat prin cîteva

incizii grațios serpuite ce încadrează fețele îmbrățișaților”.

PORTILE MARAMURESENE

In Maramures a inflorit, mai mult decat in alte regiuni ale tarii noastre, arta prelucrarii

lemnului. Ca vizitator nu ai cum sa nu te minunezi de frumusetea vechilor case, porti si

biserici intalnite aici. Acestea arata ca maramuresenii au fost dintotdeauna credinciosi

lemnului, caruia i-au dat cele mai felurite forme, de la blidul din care mancau, pana la

acoperamantul de deasupra capului si bisericile in care se inchinau.

Unul dintre simbolurile cele mai de pret ale Maramuresului este Poarta

maramureseana. Construita in general pe trei stalpi si un "fruntar” (pragul de sus al portii) din

lemn de stejar, avand "haizasul” (acoperisul) sindreluit, portile din aceasta zona au fost

comparate adesea cu adevarate "arcuri de triumf”.

Portile de lemn ale gospodariilor traditionale din Maramures sunt situate indeosebi in

satele de pe vaile Mara, Cosau si Iza, dar si in unele localitati din Tara Lapusului. Multi

cercetatori considera ca in Maramures, portile erau un privilegiu al nemesilor. Aspectul e

extrem de important, caci numai nemesii aveau privilegiul sa-si ridice porti inalte in fata

gospodariilor, in timp ce oamenii simpli nu aveau dreptul decat la vranite (confectionate din

pari montati paralel pe o rama dreptunghiulara si cu o diagonala, pentru a-i fixa, si care se

deschidea intr-o parte).

De altfel, aceasta reiese mai ales din inscriptiile scrise in limba romana cu litere

chirilice sau in limba latina. Apar aici nume de mesteri, de proprietari, de demnitari locali, cu

diferite ranguri sociale, preoti si juzi, maramuresenii simtind nevoia sa-si inobileze casele cu

asemenea consemnari pentru a atesta vechimea constructiilor si a le conferi valori in plus.

Constructia, incizarea motivelor si actul de trecere pe sub pragul portii suportau

fiecare un ritual aparte, pe baza unor credinte profunde (cu conotatii mai degraba mitice).

Astfel, taierea stejarului trebuia sa coincida cu o perioada de nopti cu luna plina –

pentru a indeparta din jurul gospodariei orice nenorociri si toate "ceasurile rele”. Apoi,

transportul lemnului din padure trebuia sa se faca intr-una din zilele lucratoare "de dulce”

(marti, joi sau sambata), in virtutea credintei ca astfel lemnul va fi aducator de noroc. Sub

stalpul care leaga pragul se puneau "bani, agheasma si tamaie, ca sa nu se apropie ciuma.” Iar

pentru apararea averii si a casei, pe stalpi se incizau figuri antropomorfe, protectoare.

Motivele sculptate aveau substraturi magice (unele), insa decodificarea celor mai frecvente

elemente utilizate de mesterii populari ne permit incursiuni intr-un univers mitologic,

antecrestin.

Stalpii de porti sunt expresia marilor mituri din cultura noastra populara. Motivele

sculptate in lemn au, fiecare, semnificatia lor bogata:

Funia rasucita reprezinta infinitul, necuprinsul, dar si legatura dintre cer si pamant.

Soarele, simbolul Dumnezeirii este "datator de viata”. El vede tot, stie tot si mai

presus de toate, stie adevarul. Maramuresul si-a increstat Soarele in poarta, ca semn al vietii,

ca in fiecare zi sa treaca, sa intre ori sa iasa pe sub el. Discul solar, cultul soarelui nu lipseste

de pe nici o poarta, nici de pe leagan, ori de pe lada de zestre si alte obiecte de trebuinta.

Arborele vietii simbolizeaza viata vesnica, tineretea fara batranete. Figurile

antropomorfe sculptate in stalpii portilor aveau rolul de a proteja casa, gospodaria de fortele

Raului.

Pentru taranul maramuresean, trecerea pe sub haizasul portii devenea aproape un act

ceremonial, purificandu-se mental de relele lumii profane pentru a intra curat in universul

casnic al gospodariei si familiei. In toate culturile traditionale, trecerea pe sub o poarta, mai

mult sau mai putin grandioasa, simbolizeaza o transformare (de suprafata ori structurala,

fizica sau virtuala).

In prezent, in Maramures, mai pot fi vazute porti vechi de lemn, in special in satele de

pe Valea Cosaului, precum si in Muzeul Satului din Baia Mare si Sighet. Cat despre portile

noi, acesetea au elemente decorative mult imbogatite, de inspiratie recenta, dar si-au pierdut

din semnificatiile initiale, pastrand doar componenta esteticului.

Jean Chevalier, Alain Gheerbrant – Dictionar de simboluri – Editura Artemis,

Bucuresti

http://www.ehow.com/info_8181106_gates-symbolic-art.html

http://www.artic.edu/aic/exhibitions/ghiberti/overview.html

http://www.smithsonianmag.com/arts-culture/gatesofparadise-200711.html

http://sculptura.artspace.ro/ghiberti-lorenzo-14.html

http://intarasoareluirasare.blogspot.ro/2010/03/poarta-templului.html

http://en.wikipedia.org/wiki/Torii

http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/poarta-

maramureseana-120366.html