SOCIOLOGIE GENERALĂCURS 13

STRATIFICAREA DUPĂ GEN

1. Gen şi sex2. Rolurile genurilor

2.1. Rolurile tradiţionale ale genurilor2.2. Rolurile genurilor şi stratificarea2.3. Rolurile contemporane ale genurilor

1. Gen şi sex

În toate societăţile, femeile şi bărbaţii sunt trataţi diferit. Aşteptările societăţii în privinţa comportamentului variază după sex. Există însă o deosebire între sex, ca şi concept biologic, şi gen, ca şi concept sociologic. Din punct de vedere biologic, sexul este determinat în momentul conceperii, când una din cele douăzeci şi trei de perechi de cromozomi determină sexul copilului (XX – pentru fată, XY – pentru băiat). Femela şi masculul sunt concepte aplicabile speciei umane, dar şi speciilor de animale, spre deosebire de bărbaţi şi femei care se referă decât la specia umană; ele semnifică genul, adică trăsăturile sociale şi culturale pe care diverse societăţi le atribuie femelelor şi masculilor. Genul este definit social, şi poate diferi de la societate la societate, pe când sexul este determinat biologic şi este universal.

Se consideră că există predispoziţii biologice fundamentale care explică diferenţele de comportament ale femeilor şi bărbaţilor. Totuşi, s-a demonstrat că multe din aceste predispoziţii pot fi eliminate prin învăţarea culturală. Mai mult, dacă deosebirile de gen ar fi doar o reflectare a deosebirilor biologice de sex, ar trebui să nu existe nici o variaţie în rolurile genului în diverse societăţi. Dacă există deosebiri substanţiale în rolurile genului, aceasta sugerează că ele sunt determinate mai mult de cultură decât de biologie.

Repartizarea sarcinilor sociale. Câţiva antropologi (Mead, 1935, Murdock, 1937) au studiat repartizarea sarcinilor sociale pe bază de sex. În general, din aceste studii rezultă trei modele clare. Primul, sexul este o bază importantă pentru repartizarea sarcinilor sociale. În majoritatea scietăţilor, dacă nu în toate, bărbaţilor şi femeilor li se atribuie diverse roluri sociale. Al doilea, se pare că un număr limitat de sarcini este atribuit cu consecvenţă mai degrabă unui sex decât altuia. Universal, femeilor le revine sarcina creşterii copiilor şi a îngrijirii familiei, activităţi care se desfăşoară în casă. Bărbaţilor li se atribuie sarcini care presupun o activitate fizică intensă şi drumuri departe de casă, cum sunt vânătoarea şi lupta.

Al treilea, dincolo de acest număr limitat de sarcini consecvent legate de sex, există o variaţie multilaterală considerabilă în rolurile genului. Cu alte cuvinte, ceea ce este considerat comportament feminin potrivit într-o societate poate fi consierat potrivit pentru bărbaţi în alta. De pildă, Murdock a constat că, în 54 de societăţi, sarcina de a „pregăti solul şi de a semăna în el” a fost mai totdeauna îndeplinită de bărbaţi, în 57 de societăţi a fost îndeplinită de femei, iar în 33 de societăţi a fost îndeplinită în mode egal de bărbaţi şi femei.

Dovezile multiculturale sugerează, aşadar, că există câteva modele constante în rolurile sociale, care sunt legate de deosebirile de sex, dar că acestea nu sunt nici predominante, nici inevitabile; de asemenea, există o varietate considerabilă a rolurilor sociale.

Studiile lui Margaret Mead reprezintă poate cea mai sugestivă descriere a influenţei culturale asupra comportamentului genurilor. Cercetătoarea a studiat trei societăţi din Noua Guinee. Două au vădit o asemănare considerabilă în comportamentul bărbaţilor şi al femeilor. În societatea numită Arapeş, atât bărbaţii cât şi femeile erau cooperanţi, neagresivi şi calzi din punct de vedere afectiv. În societatea Mundugomor, care erau vânători de capete şi canibali,

atât bărbaţii cât şi femeile erau egoişti, agresivi şi insensibili unii faţă de alţii. Cu alte cuvinte, bărbaţii şi femeile din Arapeş prezentau ceea ce, în general, este considerat comportament „feminin”, iar în Mundugomor bărbaţii şi femeile prezentau un comportament tipic „masculin”.

În cea de-a treia societate, Tchambuli, existau deosebiri între bărbaţi şi femei, dar acestea erau opuse rolurile genurilor considerate tipice în societăţile europene sau în cea americană. Femeile erau dominante, nu purtau podoabe şi erau lipsite de afecţiune; bărbaţii, pe de altă parte, erau supuşi, sentimentali, bârfitori şi aveau grijă de copii.

2. Rolurile genurilor

2.1. Rolurile tradiţionale ale genurilor

Femeile în casă şi bărbaţii afară ar fi un rezumat exact al rolurilor tradiţionale ale genurilor în trecut. Bărbaţii erau consideraţi obligaţi să lucreze în afara casei şi să câştige venitul necesar pentru întreţinerea familiei. Ei erau legătura principală între familie şi lumea exterioară. De asemenea, ei erau consideraţi autoritatea în familie şi cei care asigurau disciplina în cadrul acesteia. Ei trebuiau să ia hotărârile importante pentru familie. Misiunea lor era să participe semnificativ la viaţa societăţii, în special la activităţile politice. Politica şi educaţia erau considerate domenii exclusiv masculine.

Femeile, pe de altă parte, trebuiau să-şi dedice viaţa căminului şi copiilor. În timpul liber, ele se angajau în activităţi voluntare şi caritabile pentru comunităţile lor.

Pe scurt, rolurile genurilor au devenit stereotipe: soţul/tatăl, furnizorul conştiincios, iar soţia/mamă gospodina mulţumită care are mare grijă de soţul şi copiii ei. Stereotipurile personalităţii au dezvoltat, în paralel, aceste roluri. Femeile trebuiau să fie tandre, sensibile faţă de alţii şi grijulii. Ele erau considerate dependente, sentimentale, pasive şi conformiste. Ele nu trebuiau să aibă prea multe cunoştinţe despre mecanică, atletism sau politică şi, în general, despre lumea exterioară; ele se puteau bizui, în mod pasiv, pe soţii lor.

Bărbaţii, pe de altă parte, trebuiau să fie hotărâţi, încrezători în ei înşişi, competenţi şi pricepuţi într-o serie de domenii care le dădeau posibilitatea să aibă succes în lumea „exterioară”. Rolurile lor profesionale aveau prioritate faţă de rolurile familiale; deşi această situaţie nu era totdeauna preferată, în general, ea era considerată bună pentru familie.

2.2. Rolurile genurilor şi stratificarea

Concepţia funcţionalistă asupra inegalităţii dintre genuri. Poziţia iniţială a funcţionaliştilor este că, dacă toate sau cele mai multe societăţi prezintă un model de dominanţă masculină, atunci, acest lucru este, probabil, funcţional şi avantajos, cel puţin într-o oarecare măsură. Repartizarea diverselor sarcini celor două genuri, o diviziune a muncii, este considerată deosebit de eficientă. Întrucât diferenţele biologice de sex îi deosebesc deja pe bărbaţi de femei, cele mai multe societăţi îşi fac un capital din aceasta. Funcţionaliştii susţin că împărţirea socială a rolurilor se bazează pe caracteristicile biologice ale fiecărui sex, de aceea ar fi ineficientă o altă împărţire decât cea statuată (de exemplu, alăptarea bebeluşului nu poate fi făcută decât de către mamă, de aceea rolul cel mai potrivit pentru femeie este acela de a avea grijă de copii şi familie). De asemenea, Parsons şi Bales (1955) susţin că în cadru familiei există doi lideri: liderul expresiv, care se ocupă de relaţiile ei interne (şi care, de obicei, este femeia), şi liderul instrumental, care pune familia în legătură cu lumea exterioară (şi care, de obicei, este bărbatul). Deşi nu este necesar ca întotdeauna femeile să fie conducători expresivi şi bărbaţii lideri instrumentali, o astfel de diviziune a rolurilor, care îşi are originea în partea biologică a omului, este un sistem eficient, spun funcţionaliştii, şi astfel,

2

uşor de continuat. Deopotrivă de importante, cele două sfere – casa şi lumea exterioară – şi-au impus, tradiţional, diferite grade de prestigiu, prima neinsuflând la fel de mult respect ca a doua. Astfel, bărbaţilor care au un rol instrumental li se acordă mai mult prestigiu şi autoritate decât femeilor care joacă rolul expresiv.

Această concepţie a fost, în general, acceptată până recent, când criticii au adus o serie de argumente împotriva ei, considerând că este depăşită. Astfel, date fiind înlesnirile moderne, limitele de vârstă mai mari şi numărul mai mic de copii, printre alte schimbări, femeile nu mai trebuie să-şi dedice viaţa relaţiilor interne, expresive în cadrul familiei. De asemenea, schimbarea climatului social şi economic pledează împotriva rolurilor inflexibile fie pentru bărbaţi, fie pentru femei.

Concepţia conflictualistă asupra inegalităţii dintre genuri. Pentru teoreticienii conflictului, argumentul funcţionalist este, pur şi simplu, o modalitate de a justifica puterea grupului dominant. Indiferent cum au început deosebirile între bărbaţi şi femei în privinţa puterii, ele au fost menţinute, deoarece cei care beneficiază de aceste deosebiri au puţine motive să schimbe situaţia (Collins, 1985).

Teoreticienii conflictului susţin că sursa deosebirilor dintre rolurile genurilor se găseşte în inegalitatea economică. Întrucât se consideră că bărbaţii, în rolurile lor tradiţionale, au o mai mare contribuţie economică în societate decât femeile, lor li se acordă mai mult prestigiu şi mai multă putere. În societăţile în care femeile şi bărbaţii contribuie relativ egal la economia societăţii, inegalitatea dintre genuri este mult mai mică. De exemplu, Blood şi Wolfe (1960) demonstrează că, în SUA, puterea unei femei în familie este legată de contribuţia ei economică.

2.3. Rolurile contemporane ale genurilor

Astăzi, rolurile genurilor sunt mai flexibile decât erau în trecut. Deşi persistă multe concepţii tradiţionale despre rolurile genurilor, este permisă şi chiar încurajată o variaţie considerabilă.

În ceea ce priveşte munca, în ultimii ani a existat o creştere remarcabilă a participării femeilor pe piaţa muncii. Totuşi, se înregistrează deosebiri în ceea ce priveşte tipul profesiei pe care o au. Femeile predomină în slujbe care sunt considerate „feminine”: funcţionari, comerţ şi servicii. Bărbaţii ocupă poziţii manageriale şi munci calificate. În unele societăţi, există deosebiri de salariu între bărbaţi şi femei la aceeaşi muncă.

În domeniul educaţional, în trecut, colegiile şi universităţile erau exclusiv pentru bărbaţi. Această situaţie s-a schimbat, ajungându-se în zilele noastre ca mai multe femei decât bărbaţi să frecventeze aceste instituţii şi să-şi ia licenţa. Ca şi în domeniul profesiei, există o segregaţie sexuală şi în domeniul educaţional: este mai puţin probabil ca fetele să urmeze şcoli în domeniul ştiinţei şi al ingineriei şi mai probabil să se concentreze asupra disciplinelor umaniste şi a ştiinţelor sociale.

Şi în politică femeile au început să deţină un rol din ce în ce mai important, au început să se înscrie în partide politice şi să fie alese în funcţii importante atât la nivelul administraţiei publice, cât şi la cel guvernamental. Totuşi, deşi puterea politică a femeilor creşte, ea nu este proporţională cu numărul lor din populaţie.

Referitor la munca în gospodărie, se constată că din ce în ce mai mulţi soţi participă la îndatoririle gospodăreşti, deşi, încă, ceea ce ţine de casă este considerat a fi responsabilitatea femeii. Sarcinile gospodăreşti ale soţului tind să se concentreze asupra maşinii familiei, asupra finanţelor, a reparaţiilor, iar cele ale femeii asupra îngrijirii copiiilor, gătitului şi curăţeniei.

În viitor, transmiterea, prin educaţie, a noilor concepţii despre rolurile genurilor, va duce, probabil, la o creştere a numărului de bărbaţi care sunt dispuşi să accepte responsabilităţi

3

casnice, dar şi a tipului de sarcini pe care şi le vor asuma. Principalele instanţe ale socializării în rolurile de gen sunt următoarele:

1. Familia. În familie, băieţii şi fetele sunt trataţi diferit. Tradiţiional, băieţii trebuie să fie activi, duri şi independenţi. Fetele au fost învăţate să fie blânde, inactive şi dependente. O parte din această învăţătură a fost directă, ca atunci când băieţii sunt trataţi mai aspru decât fetele; o alta a fost indirectă, ca atunci când copiii observă comportamentul genului la părinţi. Deşi astăzi familiile folosesc mai puţin hainele albastre tipice pentru băieţi şi roz pentru fete, există multe dovezi că cele două sexe sunt tratate diferit (Major, 1981).

2. Grupele de vârstă. Activităţile grupurilor de băieţi şi de fete diferă în mod semnificativ. La mijlocul copilăriei (înainte de vârsta de zece ani şi în primii ani ai adolescenţei), deseori băieţii se angajează în activităţi de echipă, cum sunt sporturile, în care competiţia şi regulile sunt extrem de importante. Pe de altă parte, fetele se implică adesea cu mai puţine colege în activităţi mai puţin organizate şi mai spontane, care au reguli mai puţin stricte. Această deosebire se reduce spre sfârşitul copilăriei şi în adolescenţă.

3. Şcoala. Până nu demult, manualele şcolare prezentau personajele masculine şi feminine în rolurile tradiţionale specifice genurilor. În plus, în ceea ce priveşte orientarea şcolară, băieţii erau încurajaţi să urmeze comerţul şi ştiinţa, iar fetele economia casnică şi literatura. Astăzi, presiunea socială a dus la schimbări majore în ceea ce priveşte accesul fetelor şi băieţilor la diferite tipuri de educaţie.

4. Mass-media. Nicăieri nu au fost mai consolidate tipurile tradiţionale ale rolurilor genurilor decât în mass-media (Busby, 1975). Până recent, bărbaţii erau, de obicei, prezentaţi ca reprezentanţi ai legii, duri şi neînfricaţi, oameni de ştiinţă străluciţi. Femeile, pe de altă parte, erau pur şi simplu decorative. Erau drăguţe, supuse bărbaţilor şi deseori ţintele comediei. Activităţile lor se concentrau în jurul căminului. Aceste portretizări stereotipe au început să se schimbe spre sfârşitul anilor ’80, femeile fiind prezentate din ce în ce mai mult în poziţii cu responsabilităţi, ca factori activi în viaţă.

Goffman (1976) demonstrează efectele practicilor publicităţii asupra socializării în rolurile genului. Ca şi televiziunea, publicitatea tipărită a avut un rol important în prezentarea bărbaţilor şi femeilor în ipostaze care consolidau stereotipurile tradiţionale. Bărbaţii erau făcuţi să pară mai înalţi şi de aceea mai puternici; femeile erau, deseori, arătate întinse în pat sau pe canapea, sau şezând pe podea – un loc subordonat.

4