SFÂRŞITUL UNUI OSPÂŢ. . . DE SÂNGE Ne luă cioianu.. . Noi ce -o să mai m â n c ă m ?

AjlUi XIV. N o . ; , ) . \; iun i 2 M;u Ш 0

CONU TAKE NU MAI E ŞEF Sărmanul d. Take Ionescu a fost

decapitat din şefia partidului conser­vator. Şi de către cine? De confra tele „Românimea", care susţine dîrj că este organul său oficios.

D. C. Bacalbaşa, publică în „Ro­mânhnea" un articol prin care vrea să demonstreze că titulatura de „şef" ce se dă conducătorului unui par­tid politic nu mai corespunde cu spi­ritul democratic al vremei.

Argumentul confratelui este bazat pe „evolutivitatea vieţei" sau cum zice mai pe larg tot dânsul :

«Vorbele n o a s t r e , g l u m e i * noas t r e , felul de-a î n n o d a c r ava t a , p i ep t ănă tu ra , p o r t u l ba rbe i , rochi i le şi pălăr i i le femei lor , forma t r ă s u r e i de or r j , p re ţu l măr fu r i lo r , arta in m a t e mani fes tă r i l e ei, a r h i t e c t u r a , m u ­zica, l i t e r a tu ra , p ic tura , totul este supus Inrăurirei transformatoare a r.itaţhnti! pământului*.

Şi d. Bacalbaşa, întemeiat pe învâr­tirea pământului în jurul soarelui, trage următoarea logică concluzittne :

«Am scr i s aces te câ t eva r â n d u r i p e n t r u a conchide că d e m o c r a t i z a r e a intensă a v r e m e i d e astăzi ne va î n d e m n a ră re­n u n ţ a m la şeful n o s t r u şi să a p l a u d ă m pe d. Toke Ion6864 preşedintele p a r t i du lu i n o s t r u . E o p r t p u n e r e p e r s o n a l ă - .

Va să zică d. Take Ionescu nu-i complect detronat, i se desfiinţează şefia, dar i se acordă preşedinţia.

Cu toate că d. Costache Bacal­başa ţine să adaoge că e o propunere

* personală a d-sale, noi bănuim aci o stiggestie din partea d-liti general Avercscu, aliatul de azi al partidului conservator. Se ştie că învingătorul dela Oituz, şi mai ales dela cele şapte locuri parlamentare la cari a reuşit in alegerile fără opoziţie de sub gu­vernul Marghiloman, a avut rara mo­destie să nu se întituleze „Şeful Po­porului", ci numai „preşedinte" al unei „Ligi a Poporului". Probabil că d. general Averesctt a cărui politică are o uşoară înclinare spre .bolşevism, şi-a zis că adică de ce dumnealui să fie un simplu „preşedinte" pe când aliatul său un cogeamite „şef"? D'aici i se trage d-lui Take Ionescu

• propunerea de condamnare „în con-tumace" Ia această „maxima capitis deminutio".

Pe de altă parte, partidul conser­vator, care la început s'a opus la rea­lizarea reformelor electorală şi agra­ră, voeşte acum printr'un exces de zel să arate că şi el se democrati­zează. Ne aşteptăm, ca în curând să înlocuiască chiar cuvântul de „par­tid", ce-i va părea că miroase a mu­cegai oligarhic şi „burjui" prin a-cela mai corespunzător „evolutivitâ-ţe i " d e : „sovietul conservator". Iar Ohiţă Cârpă'n-nas, eminentul agent electoral conservator dela Maidanul

papului, va căpăta dreptul de-a ta pe semi-nababui d, Mişu Can-

t ;cuzino cu o mica bezea familiară şi cu un-democratic : „Alivoâr tovarăşă!"

„Evolutivitatea" corrservatortloi puate merge şi mai departe. In programul lor vor înscrie ca toţi şefii de birou, şefii de gară, să fie înlocuiţi cu pre­şedinţi dc biuroti, preşedinţi de gară. Adică de ce I. P. S. S. Mitropolitul Primat, ce reaminteşte despotismul şi nu domnul Şef al Bisericei? De ec M. S. Regele, şi nu domnul Şef al Statului, sau *— şi mai democratic

cetăţeanul Fcrdinand?! Rămâne să vedem dacă d. Take

Ionescu, când se va reîntoarce dela Paris, va consimţi să ratifice „decre-tul-lege" prin ' cart- d. Bacalbaşa ii taie moţul de şef.

Eu,unul mă mdoiesc. Par'ca-I vaci pe eonii Take, aflând la Paris de pro­punerea personală, apăsând nervos de trei ori pe soneria camerei sale de hotel ca să cheme pe d. Pavlicâ Bra-lăşanu, care e în acest moment a-ghiotantul său nedespărţit, fără de

cafr; se /ief c i »u ia rud«-> hotat-Af politică, şi intcrpelându 1 : •

- Uite, Pavlică, citeşte „Roma uimea", ăştia dela Bucureşti au că­piat in lipsa mea! Ci-câ să nu mai fiu şef, eu caro m'am sbuciumat atâta st contra lui Carp, şi-a Nababului şi-a iui Nicu Filipescu. ca să ajung în fine şef?! Şi. pe ce mo'riv vor să mă demită din şefie? Pentru motivul ri­dicol ca „totul este supus mriurirei transformatoare a rotaţiunei pămân­tului !! Ce-i de făcut, dragă Pavlicâ"?

Dttpa o lungă meditaţiune, înţelep­tul Mentor răspunde :

- Păi dacă-i aşa, şefule, eu zic să începem n campanie pentru desfiin­ţarea rotaţiei pământului. Ori e Ro­mânie uouâ. ori nu c...

Bravo Pavlică. de ce să se mai învârtească şi el, nu ne învârtim noi destul?

6 , Ranetti

Madam Smara feoicevistă Din Pesta r/c-ait sosit ştafete Că lingurii, fentei sî fete, Le-au declarat că's comuniste". Când Botcevistu-a zis: -•- ..Cutare. „O văduvă sau fala mare,

„Л mea să fie". De va 'ncerea ea să reziste,

F. nebunie, Căci sovietele /ridată Vor putu? să fie ' tn puşca: t. Oh, ce barbare soviete. Vor exclama unii Români, Olt, Bolşevicii sunt păgâni, Vai de mtieri şi vai de fete.' Şi 'ndeosebi mai tâuguios Va protesta sexul frumos • Să fie el oarcMlii S.i fac'am or c'qm.ee ;:Ы:гУ.' Dame sub(i?i, dame bogate, Să fie oare obligate Să se mirite 'n silă, vai, C'un vizitiu dela tramvai,

Ori dc trăsura ? Sau, si mai rări. :

S'afung'a fi bărbatul tău Vrc-uti hengher dela Censură?! Iu România noastră marc Vestea femeci comuniste A provocat o indigtnvf Chiar şi tn cercuri feministe. Din toate, numai madam Smara Declsări ca să emigreze La Unguri. Speră că, tn ţara Cu democratice idei, Găsi-va s'o rechiziţionezi! Vr'un bor bai si pe dumneaei.'

Kir iak Napatiarjan

Revista „FURNÎGV 7 " Proprietari N. D ŢARANU

apare de doui o?i pe sîSptamSni i Lunea şl Vinerea Preţul: 5 0 b a n i f o a o a

Abonamentul: 50 lei pe an ; 25 lei pe şase tuni; 12.60 pe trei luni, plătit înainte prin

mandat poştal. Adresa- Pevfet» . PUR NICA" — Bucwreetl

i mm D'ale b i r iaş i lor .

Un ziar ne înştiinţa deunăzi că 'n cutare restaurant din centru - - tot ce poate fi mai centru —• clienţii sunt jupuiţi ca la abatoriti: li se ia pielea depe ei, şi, tot ca la abatoritt, li se Iasă numai copitele... pardon... ghetele. „Inchipuiţi-vă — exclamă ga­zetarul autor al informaţiei — treizeci de lei o porţie de icre pe fundul farfuriei!" Eu, care nu cam cred ce scriu gazetarii — că doar gazetar sunt - ca să mă conving' de ade­vărul adevărat, m'am dus in persoa­nă, m'am aşezat Ia o masă în acelaş restaurant 'şi am reflectat: „Treizeci de iei o porţie de icre pe fundul farfuriei ? !... Astea trebuie să fie icre, nu glumă !"

Chelnerul o veche cunoştinţă depe timpul balurilor mascate — vine de-mi ia comanda.

— O porţie de icre! poruncesc eu curajos, ţinându-mă ca să nu cad sub masă.

Erau ceasurile opt seara. Clienţi berechei.

La orele nouă comanda incă nu sosise.

-- I'ascultă, chelner — profit eu de ocazie că trece prin faţa mea : ţi-am comandat o porţie de icre proas­pete. Ce-i cu ele?

— Domnule Nae, imediat... aştep­taţi să rămâneţi singur: vrei sa ne fugă toţi muşterii?

Când vă spuneam eu că gazetarul cu pricina trebuie să fie un mincinos. Dai treizeci lei pe-o porţie de icre, dar face,., să-i spargi farfuria 'n cap '

Cmmrîk. dom după amlazi.

Stau amândoi la o masa de cafe­nea, privind prin geam în stradă lu­mea care azi, din pricina călduret, în­târzie să iasă la plimbare.

Unul din ei, probabil .plictisit, cas­ca. Celalr, facându-i-se milă, pro-i pune:

— Vrei să-ţi istorisesc ceva, ca si-ţi treacă de urât?

. - - Mersi! Poţi sa spui câte vrei, eu nu te-ascult.

— De nude şiii ca n'are să fi placă?

— Remersi! Îmi place d'acum ; dar...

- <Dar? Să vezi ce mi s'a intamplat o-

dată. Eram tot ca acum, doi : eu şi un prieten. Pe amicul ÎI luase gândurile. Eu, ca şă-1 distrez, încep o poveste... o poveste adevărată, nu minciuni pen­tru copii. Prietenul, aş i : eu povestesc, el cască. De ce povestesc, d'aia cască. Şi cască... cască... întinde fălcile ca domnişoarele jartierele când le prind de corset. Când am isprăvit de po­vestit^ dau să-I întreb ceva. El, ni­căieri. Scaunul pe care stătuse, gol. Dispăruse!

Cum aşa ?! Foarte simplu. Sfârşind poves­

tea, prietenul, ne mai având nici un motiv să casce, a închis gura... o gura cât o şură... a închis-o aşa de repede că, din nebăgare de seamă, s'a în­ghiţit singur.

Taci, mă! Acum inţeleg eu de ce elefantul nu cască niciodată : îi e teamă... i e teamă să nu iuţească ru­şinea.

Care, Vaxilescule? - Inchipneşte-ţi că face şi el ca

prietenii t ău : că, din nebăgare de seama, c.ăscând, îşi înghite trompa pe nemestecate, o scoate p e p a r t e a cealaltă, şi...

— Şi? - Iată-I devenit singurul animal

din lume cu duuă cozi!

Spiri t de observa ţ ie .

Ele stau retrase şi locuinţa .ui os­pitalieră e deschisă tuturor trecăto­rilor. Aci secret nu încape: dovadă colţul ridicat al perdelei dela uşe prin care mosafirtll nepoftit poate privi ce se petrece înăuntru la orice ora din noapte. „Casă de plăcere"... cum chiar se cuvine să fie o casă locuită numai de „fete".

Ele sunt doua şi pentru prima oară ies iu oraş două nenorocite aduse de departe, din ţinuturile unde gustul d( desfrâu ţine loc de civili­zaţie. La plecare, patroana, pe vre­muri fostă de meserie ca şi ele ţigancă înăcrită în viţiuri - le-a re : c-mandat:

Fttelo) duceţi v;t iu colţ ăt

F U R N I C A

luaţi tramvaiul ca s a vâ ''moaJâsţi mai repede s ari e zi de curăţenie.

Păsările de noapte au plecat cli­pind mereu, neobişnuite cu lumina ziiei. Boiala depe figuri suceşte ca­pul trecătorilor, mulţumiţi că li se prezintă ocazia să le svîrle vreo o-brăzuicie.

Iată-le în tramvai întâia oară în viaţa lor. j

Pasagerii se uită lung la ele, dân-du-şi coate. întâmplător,, afară de ele, numai bărbaţi.

Conductorul apare în pragul plat­formei dinnapoL vesteşte:

Taxa, mă rog... Călătorii întind banii iu schimbul

biletului... Una din fete şuşoteşte colegei de

mizerie: - Vâzuşi, soro?... Şicaci se cere

banii înainte : trebuie sa fie tramvaiu taţii.

Nae D. Ţăranu.

Supraproducţ ia

Ştii, cititorule cum să nu ştii dumneata, cînd eşti compatriot cu doktor Kreangă! —- ştii ca runiinul suferă de ameţeli în două împrejurări, afară de cazul cînd ii bate capul soa-cră-sa: sufere cînd c anemic şi cînd îl copleşeşte pletora. La anemia pro­fundă, creerul nefiind alimentat, .lasă impresia că se băuanăieşte scăfirlia ca o corabie care, cînd s'ar întoarce goală din Marsilia, nu s'ar încărca cu nisip — şi ar rămîne pradă valu­rilor ; cînd eşti pletoric, apoi, sîn-gele, leneş la circulaţie,, abia tîrâ-şte depozitele cari îl scîmăvesc pe drum ; din pricina asta, venecuîele se obstruează, oxidarea se face incom-plccf, creştinul devine pailăginiu ţi, căpîţina, cu atît mai grea cu cit e mai uşoară, îi dă impresia că se leagănă pe umeri, fiindcă inima, gra­să ca ceafa de băcan pa raliu, se lasă pe tînjealâ şi cască a lene capacele, ca un sultan cînd iese d'abujile a-fară din harem.

Nu ştiu dacă. după codul ortodox al fiziologiei, este ori nu catifelată explicaţia pe care v'o dedei, fiindcă eu, spre deosebire de specialişti cînd au de vorbit in public, nu consultai dicţionarul pentru atîta lucru ; dar ştiu că, pentru motivele pe cari Ie expu­sei mai sus ori pentru altele, omul pătimeşte dureri de cap şi cînd e peste măsură de slab şi cind ajunge afară din cale grăsun.

Aceste taine ştiinţifice sunt cunos­cute, pasâ-mi-te, şi ministrului de co­merţ care cîrmuieşle barca comisiei de aprovizionare. De aceea, fiindcă de anemie nu ne-a p.itut feri de oarece era jjfost şi viitor ministru" îa Poar­ta Verde, în Ia?i, pe cînd preţul ma vimal de douîsprezece lei kilogramul

3

de cor«oduşi 11 fixa Flachtenmacherul lui, Dobrovin, ce şi-a zis sfetnicul Coroanei? Să Ie evit. oamenilor, cel puţin obezitatea •-- întru cît, din punc­tul de vedere pe care-1 expusei la început, acelaş efect patologic îl pro­duce şi excesul de foame ca şi ghif-tuiala excesivă.

Şi, aşa e la ministerul refacerei: e mult pînă trăsneşte ideia — că exe­cutarea ei vine ca pe rotile.

De aceea, de cum au început fraţii de peste munţi, asociaţii de peste hotare şi aliaţii de dincolo dc o-ceau să ne trimită merinde ca să a-copere, în hrana populaţiei, deficitul din timpul ministerului lui Stoian. cei dela aprovizionare au şi deschis hambarele ca să puie ^mărfurile la „galben căpăstru".

Aşa se explică de ce la antrepozite se strică ceapa, putrezesc cartofii, se acreşte vinul şi făina îngraşă şobo­lanii — pe cînd rutnînului 'i se vinde pîinea cu tirizia iar fasolea, cu ordo­nanţă medicală, la spiţ irie. Cît des­pre zahăr şi Lemne, barem, nu se capătă, fără ausweiş dela Doneseu, măcar de-ai fi cu stemă în frunte.

Nu e bine să fie omul gras, e a unsprezecea poruncă în decalogul gu­vernamental, de aceea supraprodtic-. ţia se culege, se adună şi se depozi­tează în magazinul municipal. — pîna desface Dumitrescu-Militat i stocul Bâucei Romineşti. Pe urmă, tot prin îngrijirea comisiei de aprovizionare, se furnizează din nou, cu ţîrîita, an­grosiştii partidului pînă, pe măsură ce se vor umple ei de bani, antre­pozitele se vor goli. Altfel, fără a-ceastă părintească îngrijire din par­tea ministerului înfometării, dacă s'ar da drumul, deodată, silozurilor dela Giagoga, ar năpădi mărfurile pe pia­ţă, preţurile s'ar scoborî şi ai noş­tri ar trebui să renunţe la aspiraţia de a se îmbogăţi de două ori în in­tervalul unui anotimp - - pe lingă că populaţia, îndopată, ar risca să a-jungă in halul giştelor dela Strass-burg, al căror ficat bolnav ni-1 aduc vapoarele franţuzeşti. în contul Băncii lui Vintilă, ca aliment de prima ne­cesitate pentru ţăranii cari duc do­rul mămăligii.

Par'că Mărie Antoinette n'a răs­puns ofiţerului de ordonanţă care-i raporta, la Versailles, că mulţimea murmură fiindcă n'are pîine :

— Să mânince cozonac, atunci! Ministrul nostru de industrie, care

are cultură de romane, ştie, se vede, faptul acesta.şi ide aceea ne inun­dă cu şocolată cînd noi cerem fa­sole şi cartofi — dar uită că frumoasa regină a Franţei a mers pe eşafod' cînd' a plecat dela putere...

1 7 8 9

N u m ă r u l v i i t o r v a f i p u s în v i n -zor* Lunî & Mal . ş

BOLŞEVISMUL MAGHIAR.—UN EROU

„Marişche draghe, io scrie aste scrisore ia tine cu peniţe muiate

in singe deia mine !" lirten de F. Ş irat©

BUNA SCUZA, TRISTA SCUZA

— Reformat?!... Dar ce ai avut? — Ce rfu mai am acum: portofelul, plin !

liesrn r/r F. Ş i r a t c

6

POPESCU & Comp. - Adaptări -

Erou modern.

Timpul s'a încălzit Mulţi nevoiaşi, speriaţi de scumpetca ce domneşte în Capitală, se duc zilnic să tră­iască la ţara, nu departe de bariere. Ii puteţi vedea oricând, în şedere pt marginea lacului Herestrău sau Flo-reasca, fiecare armat c'o trestie lunga din nasul căreia curge în baltă o sforicică prevăzută la cap c'o undiţă Sunt pescuitorii de ocazie, ciracii mi­zeriei cari, sătui — vorba vine: am putea spune chiar „mai flămânzi ca niciodată" sătui, zic, de a se tot înghesui la uşile halelor, ca după o jumătate de zi dc pisăgeală d-nttl comisar să-i înştiinţeze răst i t : „Hai, căraţi-va... s'a isprăvit peştele-;" vin aci ca să-şi îndestuleze, gratis, sto­macul năuc d'atât pustiu ce conţine. Meserie domoalâ, absolut lipsita de sgomot. „Pescarii" imobili cu ochii ţintă la dopul Ce pluteşte deasupra apei, a cârtii cufundare vesteşte că inamicul s'a prins singur cu botul de cârligul ascuţit, par nişte împie­triţi din basme. Peştişorul, smucit din fundul eleşteului, se sbate un mo­ment in aer, apoi dispare ca să-şi dea sufletul în sacul murdar aşezat pe iarbă, lângă chiar călăul său.

Alaltăieri unu, curios că nu prinde nimic, s'apleacă 'mai inuit decât tre­buie, bâldâbâc in baltă tocmai unde era mai adânca. Nenorocitul se duco odată ia fund, apoi apare la suprafaţă şi 'nceoe să 'ughiţă apă, strigând ajutor

întâmplător trece p'acolo madam Kekăşoz însoţită de Fasonel care, in­spirat dc aerul curat, tocmai îi de­clara amor.

- Auzi? ciuşdeşte urechile su­perba femeie: unu care se 'neacă. Dacă zici ca m i iubeşti atât, sări de-1 scapă !

Fasonel o ia Ia fugii spre partea de unde vin ţipatele. Madam Kekă­şoz, după el.

Ajuns Ia marginea lacului chiar in momentul rând cel din baltă pier­duse orice speranţa, Fasonel cârme­şte Ia dreapta, porneşte trap spre Bucureşti.

Madam Kekăşoz, aiurita, se opre­şte locului, cu mâinile pâlnie la gttră Întreabă:

- Unde fugi, Fasonel dragă? -- Mă duc să iau lecţii de înnoi! răspunde adoratul mărind viteza.

Vizită de etichetă.

Asta-i noua ta locuinţă? -După cum vezi, Popcscule. M'am

bucurat că am g'ăsit-o goală si m'am mutat înainte de Si. Gheorghe,,. nu m'a-ş mal fi muta t 1

- Dar ce ţi s'a imamplat Petrescu, noul locatar, v o r b i t e in

bas pe casap*â ţi înveli» tfun tM*&i

(tm până sub bărbie. Drept răspuns, tuşeşte adânc, din sfârcul plămânilor.

— Iacă am răcit... m'a apucat ploa­ia pe drum şi m'a udat la oase!

Un nou acces de tuse, sfredelitoare ca un burghiu de sondă petroliferă.

Popescu caută să-1 încurajeze: — Nu-i nimic...

Cum nu-i nimic?... Medicul care l'am chemat şi care-mi e şi prieten, mi-a spus-o verde: „Ai dublă pneu­monie. Dacă scapi după opt zile... cu atât mai bine".

— Aşa sunt toţi doctorii : te sperie ca pe urmă, după ce te vindeci sin­gur, să-ţi spuie că lui ii dator eşti viaţa! O răceală?.. Aici o să-ţi trea­că repede. Ai o casă superbă...

— Am luat-o înadins cu etaj : ca eu să dorm sus şi biroul să fie jos.

Ferestrele mari... tortă ziua ba­te soarele în ele.

Adevărat, Mai ales pc la cea­surile unsprezece geamurile se 'ncing ca pereţii unui cuptor.

- Scara, însă. nu-mi place. Adi­neauri, când m'am suit la tine. am observat că-i foarte strâmtă...

- Da... niţel cam îngustă. Chiar mi-am zis : iată o scara

pe care cu greu o să poată fi scobo-rît un coşciug!

Un al treilea acces de tuse, haotic ca un sgomot de tipsii ciocnite vio­lent, pune capăt vizitei.

B Nae D. Ţăranu.

Punga sau Viaţa Intr'o vreme, înainte ca d. Duca

să fi realizat idealul naţional, s e zi­cea, despre vinovaţii! închis la po­liţie : c pus la regim de pîine cu măsline — şi asta însemna că e hră­nit ca un jigodios dc animal.

Azi îţi trebuie exact 30 de lei, adică Iei trei zeci, pe zi, ca să mă-

"nînci cum mîncat: deunăzi pungaşii din beciurile poliţieneşti.

Altădată, pîrtă cînd d. Vintilă Bră-tianu nu făcuse Romînia Mare, era o formulă pentru a desemna pe omul sărac lipit: a ajuns, sărmanul, de mă-nincă pîine cu brînză.

Acum, trebuie să aibi venitul a doua moşii ca să-ţi permiţi, măcar odată pe zi, luxul acesta scandalos.

Pînâ în ajunul marilor succese ia cari ne dusese capacitatea celor cari au pregătit războiul, numai ţiganii cei drumeţi, nu salahorii stabili niîncau fasole cu mămăligă. Ceilalţi, chiar cerşitorii de r>e Ia răspântii, îşi oferiau, cu doui-trei gologani că­pătaţi, brîn<â. ceapă, pastrama şi cîte o pîine de un leii.

Astăzi, fasolea şi mamáiig;:, pentru o familie de patru-cinci inşi. costă cit o masă cls Luculus, de aceea pr«n-sul nu şi-o permite mai mult tffcîf ri­dată pc săptiunînâ

* i f*c*m seeat**!;*, âpiinsâm ier» unui director dela Banca Romîne&acâ, ce parale ti trebuie unui muncitor ca să-şi hrănească familia, invariabil, cu mămăligă şi fasole;

- Pentru cinci inşi, trebuie nea­părat un kilogram de fasole nu e aşa? ,

— Este. - Va sa zică': 1 franci odată.

Odată. — Mai trebuie şi o oca de matat

- nu? Trebuie. iucă 5 lei, se chiama. Încă 5. Fac 12? Fac. Şi cu ceapa, 50 de bani. Şi. Şi cu lemnele, 2 franci,

- Face? Face : 14,50. Atit.

- Daca-i socoteşti i lei chiria şi 50 de bani gazul, pe zi. ajungi la 19 lei? '

• Da. Sa pui, pentru cinci inşi, numai

cile o lei pe zi pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, spălat, cărţi, doftorii şi, ia trebuinţă, popă şi scmduri pentru coşciug, ajunge muncitorul cu palmele să aibă neapărată trebuinţa de 25 de lei pe zi ea să trăiască, excluziv, pu­rurea cu mămăligă şi fasole?

- Bine, dar ce să facă guvernul daca nu s'a făcut porumb şi fasole, toamna trecută, sau, pe unde s'a fă­cut, le-au luat nemţii ?

• Mai întîiu, s'a făcut, de vreme ce cu preţul acesta poate cumpăra toată lumea din belşug dar negus­torii sunt pungaşi şi stapînirca mă-tăiată cînd nu e complice.

— Cum să fie complice? Daca ce­rerea e mai mare decît oferta..,

Iţi spusei ca nu e mai mare dc vreme ce oferta satisface toate cererile.

Dar, sâ zicem că nu s'a făcut... j Atunci, de ce mai reclamaţi?

Păi, şocolată s'a făcut? Dar por­tocale? Dar ylang-ylang? Dar pudră „diable m'einporte"? Dar „culoţt" directoir?

Ce vrei sa zici cu asta? Vciu să zic că, in loc să fi a-

dus pate de foi gras, castraveţi cu vanilie, spanac cu cataif, inexprimabili de mătase sau ţigarete eu yohimbină, era mat 'bine sâ fi adus porumb, fa­sole, brufză şi făină, şi s'o daţi co­merţului ca s'o vinză prin concurenţă, nu s'o grămădiţi în pivniţele Magazi­nului, unde deviza este, ca în codru : punga sau viaţa.

Ne-am despărţit prieteni, fiindcă in­terlocutorul meu c om de fire bla­jină dar am observat că bombănea pe cînd a* îndrepta spre Banca Rurm nettsef

MSmBIlgar

Ubertak a c o t t i e r ţ u l u i - Isplică-mi. te rog, Tase, eă tu

le ştii toate, — zise Bumbuleţ, Nae, la cea din urma conferinţa a pani dului prezidat de amicul nostru Tasc Clipiri (a nu se confunda cu o alta celebritate cu acelaş iuurtc şi care nu ne este amic), — isplică-mi, te rog, până nu vine şi mangafaua aia de lbriceami, că mă jenez să întreb fală CU dânsul : ce e aia libertatea comer­ţului? Că eu, draga, nu pot să mă dumeresc; ci-câ înainte nu era, ş'acu de vreo două săptămâni este ; dar ce este? să mă ia dracu dacă ştiu S[Q descurc.

Ei bine, zise şeful partidului iasist, cu gravitatea de rigoare a per­sonagiilor ridicate la astfel de înalte situaţii, - stai dar să-ţi csplic.

„Dumneata ştii că intre guvern şi comerţ se stabiliseră în timpul din urmă oarecari raporturi de aparenţa duşmănoasă. Lumea adică aşteptă dela guvern să măi strângă niţel în chingi pe onor. eomersanfi. ca prea se întrecuseră cu gluma. Şi guvernul trebuia să facă ceva, fiindcă de, iu mea e lume, şi alegerile, oricât le-ai depărta, totuşi se apropie. Dar şi comerţul e comerţ, şi nu e bine sa te pui rău cu el, căci poate ajuta şi el mult la trecerea gârlei. Deci dar', cum zic, ca să dea o satisfacţie lumci, guvernul a făcut pe burzuluitul şi pe straşnicul faţă de comerţ. — pe de altă parte insă, a aranjat lucrurile aşa, ca in definitiv nici comerţul să n'aibă să se plângă.

„Era problema împăcării caprei tu varza ; or, această problemă nu poate avea decât o singură soluţie: să pro­duci atâta varză cât să saturi capra, dar să nu prăpădeşti nici sămânţa verzei. Conform acestui principiu dar. guvernul luase asupra Iui sarcina de a satisface apetitul caprei-comerţ şi a căuta un echilibru prin sporirea verzelor-salarii ale sclavilor şi ocro­tiţilor săi. Idealul spre care ţintea guvernul era pe semne acesta, ea să pună la dispoziţia caprei atâta var­ză cât s'o poată consuma în întregime, cruţândti-i doar sămânţa, ceet:ce eviden* nu poate fi decât şi in interesul caprei

„In teorie, socoteala era perfecta, în practică însă a dat totalmente

greş, căci cu cât spori a producţia ver­zii creştea şi mai mult apetitul caprei, şi echilibrul nu voia să se stabilească cu niciun preţ.

„Atunci, ce şi-a zis guvernul? E prea mare balamuc pe capul meu. Las comerţul să-şi facă el singur so­coteala cum să pompeze până Ia ul­tima lascaie banul din punga consu­matorului, clientului, sau cum îi mai zice acestei biete victime,-—şi scap d'o grijă.

„De aci dar : liberatea comerţului." — Bine, Tase, dar să-mi spui tu

acuma, pentru alde noi, parexamplu eu, tu, ce deosebire este aicea?

I I IV \ 1 ( k

• Li, dragă Mefitţofcl multe, dar nu le ştia chiai pe toi*e Asta, vezi, n'o prea ştiu nici eu,

Iu acest moment uşa Se deschise şi in prag apăru Ibriceanu. in'atitu­dinea lui Nottara când îacepe Hamletul muncit de o piobîoiiâ ucrezolvabilă.

Ascultă, Tase, zice, — tu ca şeful nostru eşti dator sa ştii mai multe şi sa tic luminezi şi pe noi ăştia din partid ; n'ai putea tu să-mi ispliri ce e aia...

Libertatea comerţului? îmi luaşi vorba din gură.

- Uite dragă, tocmai ii esplicai lui Bumbuleţ, n'ai de ce să te jenezi, Nae, că vezi, el nu se je­nează, tocmai îi esplicai daravera ; acu n'am să-ţi mai repet şi ţie expli­caţia, dar fiindcă e vorba aci de o ches­tie de interes public, am s'o dau la gazeta cea mai răspândită din Ro­mânia Mare, ca s'o citeşti si tu, şi să vă pliroforisiţi cu toţii.

ion Grămăticu

CUSUTE CU AŢA ALBA

Ne frământam mintea, .şi nu ştiam până acum pentru cc nu mergeau bine treburile în România Mare : pen­tru ce se vând cu 250 de lei ghetele cumpărate în Franţa cu 20 de franci, pentru ce d. ionel Brătiantt nu reu­şeşte să facă împrumutul extern (a Paris, şi pentru ce, din când în când. d. (ieorgel Mârzescu tot mai face câteo „expunere" a situaţiei ia clu­bul liberal. Abia acum aflarăm, când c aproape să se declare amnestia pen­tru toate delictele din timpul războiu­lui, afară numai de crima de trădare de Patrie.

Vor fi iertaţi, prin urmare dezer­torii, - cu care ocazie va ii reabi­litat şi Parlamentul d-hii Al. Mar­ghiloman, - speculanţii, ciracii iui Stere şi BrăniSteanu, socialiştii lui Cristescu, şi aşa mai departe. Nu ştiu însă dacă şi nea Ghiţă Drâmba-«trâmbă, vecinul meu din Dobrotea-sa, va acorda şi el amnestia consoartei pe care a găsit-o, după demobilizare în braţele unui „unter-offizier" de aţă... nemţească, şi pe care a trimis-o chiar de atunci la... mă-sa, Ia Urzi-ceni. Românul e mai al Dracului ca Vodă ; Vodă iartă, dar Românul... „ţi­ne minte".

Iată pentruce, credem noi, opinia publică nu va trage cu buretele, nici un moment, nici peste discursurile iui Neniţescu, nici peste preţurile lui Dumitrescu-Militari, nici peste „pro-cctelc" fratelui Viutilă, nici peste ar­ticolele generalului Averescu şi nici peste rapoartele către Ludendorff ale lui Lupii Costache...

Opinia public* n'o sa iert», bin.e-mţelts, nici direcţia aprovizionării, de

/ . T ' I I I - I I

ţi până ia O Î » când ptinem fotnuca sub teasc, o fi... Ieriat-o poate Dumnezeu.

Intr'adevar, e in memoria tuturora scandalul pe care l'au făcut toate zia­rele cu cele nu ştiu câte sute de vagoane de e-artofi cari s'au... rătăcit pe drum, şi cu cele nu ştiu câte alte sute de vagoane cu ceapă, cari s'au stricat, aşteptând prin Antrepozite, doar, s'o indura cineva să vina sn le vâitda cu cinci lei kilogramul...

E drept că dela <> vreme încoace. Căile feiate au devenit foarte miste­rioase. Vagoanele când pornesc şi... nu sosesc, când sosesc şi putrezesc... F o întreagă babilonic !

Foarte multe trenuri plecate din Sibiiu. Braşov, Cluj, mi se ştie cc s'a făcut cu ele. Unele se vor fi. rătăcit prin Car păţi, altele se vor fi înecat în Mare... (Nici de... trenul României, despre care tot vorbea în 1915 d. Ionel Brâtianu mi se mai ştie ce s'a făcut).

Altădată îutârziau trenurile cu zece, cu cincisprezece, cu douăzeci de mi­nute, dar cel puţin, mai curând s'au mai târziu, dar în definitiv soseau...

Astăzi, mai ales când sunt încărcate cu alimente, trenurile plutesc (?) iu necunoscut. Vorba aceea, „ştie vago­nul, pardon omul, când pleacă, dar când soseşte..."

întâmplarea de mai jos se-va pe­trece, o dau ci sigur, peste câtva timp.

in gara de Nord soseşte, pe ne­aşteptate, un tren ciudat, cu vagoane fără geamuri, cu bănci de scânduri, şi cu o locomotivă pitică, numai cu şase roţi. Locuitorii Capitalei, obiş­nuiţi de mult cu vagoanele-apariamen-te in cari fiecare călător are la dis­poziţie un salon de lectură şi un velodrom pe care să se plimbe cu bicicleta, rămân uimiţi.

De unde vine acest tren? Din vagoane se dau jos câţiva bă­

trâni, cari au supravieţuit călătoriei. Suntem în anul 1050. Bucureştii

au 7 milioane de locuitori, şi cinci­sprezece şefi de gară. Unul din a-ceştia se grăbeşte şa ancheteze „cazul".

Conductorul explică: — Am plecat din Turnu-Severin

prin Mai 1910. Şeful de tren a murit ia Piatra-Olt,. prin 10.35. De atunci am rămas singur pe Iren. -

Curios, şeful de gara, se hotărăşte să facă o inspecţie trenului, cerând biletele călătorilor.

Unul, cliiiueei.un respectabil cetăţean bărbos, îmlnde o.., jumătate de bilet.

— Nu, dar să vedeţi, când am ple­cat din Turnu-Severin, în 1919, a-veam cinci ani jumătate, aşa că...

Apoi, izbucni în plâns: — Bietul tata, care mă însoţea, a

murit acum doi ani între Periş %\ Chitită... Sâiacu, tocmai când eram numai la treizeci de kilometri de Bu­cureşti ' Sandy

A E R L

Ionel.— Tăchiţă, dragă, hai să facem o combinaţie4'...

Regele.— Uf!... să mai deschid puţin fereastra, că prea miroase a mucegai! Desen <ic A . Murnu