Sesiunea 324

12
FAPTELE APOSTOLILOR Sesiunea 324 Capitolul 21 Dragi prieteni, am văzut în episodul nostru trecut că Pavel s-a despărţit de credincioşii din Efes şi din Corint pentru a pleca spre Ierusalim. A fost o despărţire emoţionantă, au curs lacrimi şi cred că nu a fost nimic nepotrivit în toată această situaţie. Deşi pare a fi oarecum un marş al biruinţei, de-a lungul drumului apostolul primeşte tot felul de avertismente. El ştia că în Ierusalim îl aşteaptă multe necazuri. Capitolul 20 , aşa cum am văzut s-a încheiat la Milet cu întâlnirea dintre Pavel şi bătrânii bisericii din Efes. După aceea, Pavel se îmbarcă pentru călătoria de întoarcere la Ierusalim. Să vedem deci ce se întâmplă în continuare în viaţa acestui om plin de credinţă. Să nu uităm că suntem la capitolul 20 din cartea Faptele Apostolilor. Fapte 21:1-2 1 ¶ După ce ne-am smuls din braţele lor, am plecat pe apă, şi ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos, şi deacolo la Patara. 2 Am găsit o corabie, care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea, şi am plecat. Urmăriţi pe hartă drumul acestor oameni? Pavel a călătorit pe apă de la Milet spre sudul coastei Asiei Mici până la Patara. Acolo au luat altă corabie. În continuare se îndreaptă spre Tir, de-a lungul ţărmului, la nord de Cezarea. De fapt, era coasta Israelului din Fenicia antică. Astăzi acest teritoriu aparţine astăzi Libanului. Fapte 21:3 3 Am trecut prin faţa insulei Cipru, am lăsat-o la stînga, şi ne-am urmat drumul spre Siria; apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia. 1

description

Sesiunea 324 Faptele Apostolilor

Transcript of Sesiunea 324

FAPTELE APOSTOLILOR

FAPTELE APOSTOLILOR

Sesiunea 324

Capitolul 21

Dragi prieteni, am vzut n episodul nostru trecut c Pavel s-a desprit de credincioii din Efes i din Corint pentru a pleca spre Ierusalim. A fost o desprire emoionant, au curs lacrimi i cred c nu a fost nimic nepotrivit n toat aceast situaie.Dei pare a fi oarecum un mar al biruinei, de-a lungul drumului apostolul primete tot felul de avertismente. El tia c n Ierusalim l ateapt multe necazuri.

Capitolul 20 , aa cum am vzut s-a ncheiat la Milet cu ntlnirea dintre Pavel i btrnii bisericii din Efes. Dup aceea, Pavel se mbarc pentru cltoria de ntoarcere la Ierusalim. S vedem deci ce se ntmpl n continuare n viaa acestui om plin de credin. S nu uitm c suntem la capitolul 20 din cartea Faptele Apostolilor.

Fapte 21:1-2

1 Dup ce ne-am smuls din braele lor, am plecat pe ap, i ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos, i deacolo la Patara.

2 Am gsit o corabie, care avea s treac n Fenicia, ne-am suit n ea, i am plecat.

Urmrii pe hart drumul acestor oameni? Pavel a cltorit pe ap de la Milet spre sudul coastei Asiei Mici pn la Patara. Acolo au luat alt corabie. n continuare se ndreapt spre Tir, de-a lungul rmului, la nord de Cezarea. De fapt, era coasta Israelului din Fenicia antic. Astzi acest teritoriu aparine astzi Libanului.

Fapte 21:3

3 Am trecut prin faa insulei Cipru, am lsat-o la stnga, i ne-am urmat drumul spre Siria; apoi ne-am dat jos n Tir, unde avea s se descarce corabia.

Tema: Pavel ajunge la Ierusalim i este arestat.

Ei au zrit doar Ciprul n deprtare dar nu s-au oprit acolo, continundu-i drumul spre Tir. Acesta era un mare centru comercial cunoscut din cele mai vechi timpuri.

Fapte 21:4

4 Acolo am gsit pe ucenici, i am rmas apte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel s nu se suie la Ierusalim.

Acesta este versetul folosit de acei nvtori ai Bibliei care susin c Pavel a fcut o greeal cnd a venit la Ierusalim. Aici vedem c aceti oameni i vorbeau lui Pavel prin Duhul Sfnt. Dac neleg bine acest verset, pot spune c Duhul lui Dumnezeu nu se va contrazice. Eu cred c El spune aici acelai lucru pe care-l spusese i nainte. Pavel nu trebuie s se suie la Ierusalim dect dac este pregtit de sacrificiu. Apostolul spune de mai multe ori c este gata de acest sacrificiu. El accept cu bucurie s-i dea viaa pentru Domnul Isus. Aa cred c ar trebui s fie neles acest verset.

Sunt mai multe motivele pentru care eu nu cred c Pavel a ieit din voia lui Dumnezeu atunci cnd s-a dus la Ierusalim. El avea un motiv sentimental pentru care dorea s ajung acolo, de altfel un motiv bun. Pavel aducea darurile cretinilor neevrei pentru sfinii din Ierusalim care erau n nevoie. Dorina lui era aceea de a aduce darurile cu minile lui pentru c prin mna lui venise cndva suferina n biserica din Ierusalim. El se simea responsabil ntr-o oarecare msur pentru situaia dificil n care se aflau n acel moment sfinii din Ierusalim. Pavel nu vroia s trimit vreun reprezentant; vroia s fie el nsui prezent acolo.

Un alt motiv care m determin s cred c Pavel nu a ieit din voia lui Dumnezeu l constituie scrierile lui ulterioare. Cnd Pavel se afla n nchisoare, n Roma, biserica din Filipi i-a manifestat afeciunea i i-a trimis mesaje prin care credincioii l asigurau pe apostol c sunt alturi de el. Iat ns ce le-a scris Pavel: Vreau s tii, frailor, c mprejurrile n care m gsesc mai degrab au lucrat la naintarea Evangheliei (Filipeni. 1:12). Tocmai pentru c ceea ce i s-a ntmplat lui Pavel nu a mpiedicat rspndirea Evangheliei, eu nu cred c el a fost n afara voii lui Dumnezeu.

Mai mult, cnd Domnul i-a aprut lui Anania i i-a spus s se duc la Pavel dup convertirea acestuia, El i-a spus lui Anania: Du-te, cci el este un vas pe care l-am ales ca s duc Numele Meu naintea Neamurilor, naintea mprailor i naintea fiilor lui Israel; i i voi arta tot ce trebuie s sufere pentru Numele Meu (Fapte 9:15-16). Pn n acest moment al studiului nostru din cartea Faptele Apostolilor, Pavel nu a aprut nc naintea regilor i a mprailor. Dar tim c este voia lui Dumnezeu s se ntmple astfel. n capitolele urmtoare vom vedea c apostolul va aprea naintea mprailor. El va depune mrturie naintea lui Agripa. Este probabil ca el s fi aprut i naintea lui Nero la Roma. tim sigur c el a ajuns cu mesajul su la inimile celor din casa Cezarului pentru c le trimite salutri n Epistola ctre Filipeni (4:22), care a fost scris n timp ce el era ntemniat n Roma.

n sfrit, aa cum am mai spus, n 2 Timotei 4:7 Pavel scrie: mi-am isprvit alergarea. Aceste rnduri au fost scrise la sfritul vieii lui. Mie mi se pare c el nu ar fi vorbit aa dac ar fi ieit din voia lui Dumnezeu. Trebuie s mrturisesc c eu am avut momente, n lucrarea mea, cnd am ieit din voia lui Dumnezeu. Nu am fcut-o intenionat, ci din ignoran i pentru c eram un om ncpnat. Domnul ne las libertatea alegerii. Depinde de noi cum decidem s acionm. Dar nu cred c Pavel ar fi scris la sfritul vieii sale c i-a isprvit alergarea i c a luptat lupta cea bun, dac nu ar fi fost n voia lui Dumnezeu.

Am acordat mai mult timp acestui subiect pentru c exist preri contradictorii n aceast privin. Am civa prieteni care slujesc Domnului i care nu sunt de acord cu mine pe aceast tem. Eu i iubesc pe aceti frai n Domnul, dar glumesc cu ei uneori i le spun c m rog ca s poat vedea i ei lumina ntr-o zi. Aa cum mi-a spus unul din ei: Cnd vom ajunge n prezena Domnului, vom fi toi de acord.

Fapte 21:5

5 Dar cnd s'au mplinit zilele, am plecat, i ne-am vzut de drum; i ne-au petrecut toi, cu nevestele i copiii, pn afar din cetate. Am ngenuncheat pe mal, i ne-am rugat.

Iat nc un lucru minunat: Pavel i toi cei care erau cu el au ngenuncheat acolo i s-au rugat.

Dragul meu prieten, cea mai bun poziie n care putei fi cnd v rugai este pe genunchi. Tot la fel de adevrat este c v putei ruga n orice poziie, oriunde v-ai afla. Pentru c sunt nevoit s merg mult cu maina, eu m-am obinuit s m rog n main. Pe unele sectoare de drum chiar trebuie s te rogi. Dar cea mai potrivit poziie atunci cnd venim n prezena Dumnezeului atotputernic este ngenuncherea.

Fapte 21:6-7

6 Apoi ne-am luat ziua bun unii dela alii, i noi ne-am suit n corabie iar ei s'au ntors acas.

7 Dup ce ne-am isprvit cltoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine frailor, i am stat la ei o zi.

M-am ntrebat adesea de ce Pavel nu rmas mai mult timp acolo. Observai primirea clduroas de care s-a bucurat din partea credincioilor peste tot pe unde a trecut n aceast cltorie. Este posibil ca, pn la sfritul primului secol, n Imperiul roman s fi existat deja milioane de credincioi.

Fapte 21:8

8 A doua zi, am plecat i am ajuns la Cezarea. Am intrat n casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei apte, i am gzduit la el.

Pavel cltorete de-a lungul rmului i are astfel ocazia s treac prin mai multe localiti. Cum pe vremea lui Pavel nu existau autobuze, sunt sigur c el a parcurs acelai drum pe jos i ce lucrare a avut n tot acest timp!

Gndii-v la toi credincioii pe care i-a ntlnit pe drum i la cte prilejuri i-au fost oferite pentru propovduirea Cuvntului lui Dumnezeu!

Fapte 21:9

9 El avea patru fete fecioare cari prooroceau.

Filip era evanghelist. Literal, cuvntul nseamn cel care anun veti bune. Versetul 9 ne arat c femeile aveau un loc important n biseric. Cele despre care este vorba aici aveau darul profeiei. Noul Testament nu fusese scris nc, aa c era nevoie de darul profeiei n Biserica primar.

Fapte 21:10-11

10 Fiindc stteam de mai multe zile acolo, un prooroc, numit Agab, s'a pogort din Iudea,

11 i a venit la noi. A luat brul lui Pavel, i-a legat picioarele i mnile, i a zis: ,,Iat ce zice Duhul Sfnt: ,Aa vor lega Iudeii n Ierusalim pe omul acela al cui este brul acesta, i-l vor da n mnile Neamurilor.`

Duhul Sfnt i dezvluie lui Pavel ce se va ntmpla cnd va ajunge la Ierusalim. Este ca i cum i-ar fi spus: Pavel, uite ce vei avea de nfruntat. Eti dispus s suferi toate aceste lucruri? Dumnezeu nu vrea ca Pavel s simt c a fost prins ntr-o curs, fr voia lui. Pavel tie foarte bine ce-l ateapt i totui merge nainte. De fapt, acest profet nu-i spune nimic nou. Am vzut n capitolul 20 c Pavel tia c n Ierusalim l ateapt lanuri i necazuri.

Fapte 21:12-13

12 Cnd am auzit lucrul acesta, att noi ct i cei de acolo am rugat pe Pavel s nu se suie la Ierusalim.

13 Atunci Pavel a rspuns: ,Ce facei de plngei aa, i-mi rupei inima? Eu snt gata nu numai s fiu legat, dar chiar s i mor n Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.``

Amintii-v c aceste rnduri sunt scrise de doctorul Luca. Nici el, nici ceilali nsoitori ai apostolului nu doreau s-l vad ducndu-se la Ierusalim. Duhul lui Dumnezeu i descoper lui Pavel faptul c va fi legat. Dar apostolul este gata nu numai s fie legat, dar s i moar pentru Isus n Ierusalim. El le cere credincioilor s nu plng i s nu-i frng inima. Este emoionant s vedem ce mare era grija credincioilor pentru apostolul Pavel i ct de mult l iubeau.

Fapte 21:14

14 Dac am vzut c nu-l putem ndupleca, n'am mai struit, i am zis: ,Fac-se voia Domnului!`

i cred c voia lui Dumnezeu a fost mplinit.

Fapte 21:15-17

15 Dup zilele acelea, ne-am pregtit de plecare, i ne-am suit la Ierusalim.

16 Civa ucenici din Cezarea au venit i ei cu noi, i ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam s gzduim. Pavel la Ierusalim n Templu.

17 Cnd am ajuns la Ierusalim, fraii ne-am primit cu bucurie.

Cnd Pavel a ajuns la Ierusalim, credincioii de acolo l-au primit cu mare bucurie.

Fapte 21:18

18 A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov, i toi presbiterii s'au adunat acolo.

Ce primire extraordinar din partea Bisericii din Ierusalim! Apostolul Pavel este un veteran deja. n urma lucrrii sale de slujire a Domnului Isus Hristos trupul su poart semnele rnilor Domnului.

Fapte 21:19-21

19 Dupce le-a dat ziua bun, le-a istorisit cu deamruntul ce fcuse Dumnezeu n mijlocul Neamurilor prin slujba lui.

20 Cnd l-au auzit, au proslvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: ,Vezi, frate, cte mii de Iudei au crezut, i toi snt plini de rvn pentru Lege.

21 Dar ei au auzit despre tine c nvei pe toi Iudeii, cari triesc printre Neamuri, s se lepede de Moise, c le zici s nu-i taie copiii mprejur, i s nu triasc potrivit cu obiceiurile.

Iudeii au rstlmcit ntructva ceea ce fcea Pavel de fapt. Apostolul nu-i nva pe oamenii aa cum pretindeau ei.

Ajungem acum la un alt fragment asupra cruia renumii cercettori ai Bibliei nu reuesc s cad de acord. A fost Pavel n voia lui Dumnezeu atunci cnd a fcut o juruin iudaic la Ierusalim, tiind c aceasta implica o jertf?

Credincioii din Ierusalim vorbesc despre miile de evrei convertii la cretinism. Aceti evrei care i gsiser mplinirea n Isus Hristos nu renunaser la Legea mozaic. Cu toate acestea, ei nu puteau cere neevreilor s respecte aceast Lege. Pe de alt parte, neevreii nu puteau cere evreilor s renune la practicile Legii, cu condiia ca ei s nu se ncread n ele pentru mntuirea lor. Cei care insist asupra ideii c harul lui Dumnezeu nu i-a obligat pe neevrei s respecte Legea mozaic uit c acelai har i permite unui evreu s continue n respectarea normelor acestei Legi dac el crede c aceasta este voia lui Dumnezeu pentru el.

De exemplu, tim c Petru nu mncase niciodat vreun aliment care era interzis de Legea lui Moise pn la momentul n care l-a vizitat pe Pavel n Antiohia. De asemenea, credincioii evrei aveau oroare de carnea sau orice alt mncare care fusese oferit idolilor. Contiina neevreilor cretini nu era cu nimic deranjat de aceste lucruri. Totui, dac mncarea crnii oferite idolilor deranja contiina unui frate evreu i l fcea s se poticneasc, acest lucru era ru. Pavel spune foarte clar c nu carnea este cea care ne face plcui naintea Domnului. Dar nu carnea ne face pe noi plcui lui Dumnezeu: nu ctigm nimic dac mncm din ea, i nu pierdem nimic dac nu mncm. (1 Cor. 8:8).

Tot Pavel a scris i despre faptul c, dac cineva a fost crescut cu anumite obiceiuri, harul lui Dumnezeu i ngduie s le respecte n continuare, dup ce L-a primit pe Isus ca Mntuitor personal. ncolo, fiecare s rmn n starea n care l-a aezat Domnul i n care l-a chemat Dumnezeu. Aceasta este rnduiala pe care am aezat-o n toate Bisericile. Dac cineva a fost chemat pe cnd era tiat mprejur, s rmn tiat mprejur. Dac cineva a fost chemat pe cnd era netiat mprejur, s nu se taie mprejur. Tierea mprejur nu este nimic, i netierea mprejur nu este nimic, ci pzirea poruncilor lui Dumnezeu. Fiecare s rmne n chemarea pe care o avea cnd a fost chemat. (1 Cor. 7:17-20).

Pavel aplic acest principiu la ctigarea oamenilor pentru Hristos. Cci, mcar c sunt slobod fa de toi, m-am fcut robul tuturor, ca s ctig pe cei mai muli. Cu iudeii m-am fcut ca un iudeu, ca s ctig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am fcut ca i cnd a fi fost sub Lege (mcar c nu sunt sub Lege), ca s ctig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei ce sunt fr Lege, m-am fcut ca i cum a fi fost fr Lege (mcar c nu sunt fr o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca s ctig pe cei fr lege. Am fost slab cu cei slabi, ca s ctig pe cei slabi. M-am fcut tuturor totul, ca, oricum, s mntuiesc pe unii din ei. Fac totul pentru Evanghelie, ca s am i eu parte de ea. (1 Cor. 9:19-23).

Eu nu cred c trebuie s-l criticm pe apostolul Pavel pentru ce face n Ierusalim. Harul i ngduia lui Pavel s fac o juruin dup obiceiul iudaic pentru a-i ctiga pe iudei. Dac nu ar fi fost evreu, ar fi fost o problem pentru c ar fi adoptat un obicei strin.

innd cont de toate acestea, putem nelege corect modul lui Pavel de a aciona.

Fapte 21:22-26

22 Ce este de fcut? Negreit, mulimea are s se adune, cci vor auzi c ai venit.

23 Deci, f ce-i vom spune noi. Avem aici patru brbai, cari au fcut o juruin.

24 Ia-i cu tine, curete-te mpreun cu ei, i cheltuiete tu pentru ei, ca s-i rad capul. i astfel vor cunoate toi c nu este nimic adevrat din celece au auzit despre tine, ci c i tu umbli ntocmai dup rnduial, i pzeti Legea.

25 Cu privire la Neamurile, cari au crezut, noi am hotrt i le-am scris c trebuie s se fereasc de lucrurile jertfite idolilor, de snge, de dobitoace zugrumate i de curvie.``

26 Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s'a curit, i a intrat cu ei a doua zi n Templu, ca s vesteasc sfritul zilelor curirii cnd se va aduce jertf pentru fiecare din ei.

Ce avea Pavel de fcut? El sosise la Ierusalim i avusese parte de o primire foarte clduroas din parte Bisericii. El le adusese darul din partea bisericilor Neamurilor. Ei l ascultaser vorbindu-le despre felul n care lucrase Dumnezeu n viaa neevreilor i cum i mntuise i pe acetia. Acum ei i spun lui Pavel c exist n Ierusalim mii de evrei care cred n Hristos i care L-au primit ca Mntuitor personal. Nici unul dintre ei nu vrea s fie dezbinare n biseric. Exist o singur Biseric a lui Isus Hristos, nu una a iudeilor i una a Neamurilor. Un evreu care-L primete pe Isus Hristos nu nceteaz s mai fie evreu. Aa c ei i spun lui Pavel: Tu eti evreu, aceasta este educaia ta i tim c vrei s-i ctigi pe evrei pentru Hristos! Pavel rspunde: Sigur c da! Atunci ei continu: De vreme ce eti evreu, nu va fi nici o problem s mergi cu aceti patru brbai evrei care au fcut o juruin. Ei i-au ras capetele i trebuie s se duc acum n templu. Nu vrei s mergi i tu cu ei? Pavel accept.

Apostolul Pavel nu a fcut aceast juruin pentru c i s-a poruncit s-o fac, ci pentru c dorina lui era s-i ctige pe aceti oameni.

Dragul meu prieten, nu eti obligat s faci vreun jurmnt. Dar dac doreti acest lucru, poi s-l faci. Dac acest jurmnt implic raderea capului sau, dimpotriv, i lai prul s creasc, acestea sunt aspecte fr importan naintea Domnului. Fiind sub har, ai dreptul s faci aceste lucruri. Sub har fiind, poi face un jurmnt, dac vrei, cu condiia s nelegi c nu eti mntuit prin ce faci, eti mntuit prin harul lui Dumnezeu.

Fapte 21:27-28

27 Ctre sfritul celor apte zile, Iudeii din Asia, cnd au vzut pe Pavel n Templu, au ntrtat tot norodul, au pus mnile pe el,

28 i au nceput s strige: ,,Brbai Israelii, dai ajutor! Iat omul, care propovduiete pretutindeni i n toat lumea mpotriva norodului, mpotriva Legii i mpotriva locaului acestuia; ba, nc a vrt i pe nite Greci n Templu, i a spurcat acest loca sfnt.``

Aa cum se ntmpl n general, aceast micare a maselor pornete de la presupuneri false i dezinformare.

Fapte 21:29

29 n adevr, vzuser mai nainte pe Trofim Efeseanul, mpreun cu el n cetate, i credeau c Pavel l bgase n Templu.

Aici avem deosebirea de care trebuie s inem seama. Pavel, evreu fiind i crescut n aceast tradiie, se ducea la templu cnd se afla n Ierusalim. Trofim nu era evreu. Se pare c el fusese convertit la cretinism datorit lucrrii lui Pavel. La momentul acesta, era i el n Ierusalim cu Pavel dar nu simea dorina s intre n templu sau s participe la acele ritualuri. El nu fusese crescut n aceast tradiie i nu-i spuneau nimic. Fiind sub har, dac ar fi vrut, ar fi putut participa la ele. Aceasta este libertatea pe care o avem sub har. Sigur c Pavel tia foarte bine c jurmntul fcut nu avea nici o legtur cu mntuirea lui. Att evreii, ct i neevreii sunt mntuii numai i numai prin harul lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.

Probabil c jurmntul lui Pavel implica postul i mncarea numai anumitor feluri. Aceasta fcea parte din tradiia sa. Am cltorit mult i am avut ocazia s ntlnesc muli cretini care credeau c trebuie s mnnce numai anumite alimente i ncercau s m conving i pe mine s le adopt regimul. Atta vreme ct nu este vorba de o problem de sntate, ceea ce mncai sau ce nu mncai nu v va face plcui naintea Domnului. Ceea ce conteaz naintea Lui este relaia voastr personal cu El. Numai de ar nva poporul lui Dumnezeu acest lucru!

Dragi asculttori, acesta este nceputul problemelor pentru Pavel. El era pregtit pentru ele. O s vedem n episoadele noastre viitoare cum vor decurge acestea aciuni. A dori ns s reinem nc o dat dorina lui Pavel de a tri dup voia lui Dumnezeu. Dorina aceasta era att de puternic nct nimic nu l-a oprit niciodat n fi acolo unde Dumnezeu l voia. Chiar dac circumstanele i erau potrivnice, el tia c rsplata venic este cu mult mai mare. S nvm i noi din exemplul lui.

PAGE 7