SelectiaInCulturism

7/27/2019 SelectiaInCulturism

http://slidepdf.com/reader/full/selectiainculturism 1/11

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SPORT CENTRUL NAŢIONAL DE PERFECŢIONARE ŞI AVANSARE A ANTRENORILOR

SELECŢIAÎN CULTURISM

CoordonatorProf. Apostol Tiberiu

AutorPascar Ioan

Antrenor categoria a V a Specializarea

CULTURISM & FITNESSBucureşti

2008



CUPRINS

CUPRINS.............................................................................................................2

INTRODUCERE.................................................................................................4

CAP. I. EFORTUL ÎN ANTRENAMENTUL SPORTIV............................5

I.1. Consideraţii generale.........................................................................5

I.2. Clasificarea fiziologică a efortului fizic............................................8

I.2.1. Caracterul efortului..............................................................9

I.3. Mijloace şi metode de apreciere a nivelului efortului deantrenament.............................................................................................10

I.4. Analiza dinamicii indicilor şi dozarea efortului...........................10

I.5. Refacerea capacităţii de efort..........................................................11

I.5.1. Mijloacele de refacere a capacităţii de efort......................11

I.5.2. Mijloace specifice pregătirii psihologice...........................12

CAP. II. EFORTUL ÎN ANTRENAMENTUL DE HALTERE...................13

II.1. Caracterizarea efortului specific în haltere....................13

II.2. Dinamica efortului..........................................................................14

II.2.1. Variaţia intensităţii..........................................................14

II.2.2. Variaţia volumului............................................................16

II.2.3. Variaţia intensităţii şi volumului în perioadele de

antrenament.............................................................................................17II.2.4. Variaţia intensităţii şi volumului în perioada de pregătire specială pentru

concurs.........................................................19

II.3. Indici obiectivi ai componentelor efortului...................................21

II.4. Încărcătura generală de antrenament, indiciu global al aprecierii efortului înhaltere............................................................................................24

CONCLUZII......................................................................................................25

BIBLIOGRAFIE...............................................................................................27



INTRODUCERE

Antrenamentul sportiv este un proces de lungă durată conceput ca un sistem

motric funcţional în vederea realizării unei conduite performante în concurs. Aceastăconduită este rezultatul adaptării superioare a organismului la eforturi fizice şi psihiceintense.De aceea , ,,efortul reprezintă conduită conativă de mobilizare, concentrare

şi accelerare a forţelor fizice şi psihice în cadrul unui sistem de autoreglaj conştient

şi aconştient în vederea depăşirii unui obstacol, a învingerii unei rezistenţe a

mediului şi a propriei persoane.” (Paul Popescu Neveanu).În antrenamentul sportiv ne interesează în mod deosebit efortul fizic, care prin

acţiunea sa implică sistemul muscular, energetic de transmitere şi prelucrare ainformaţiei şi determină un anumit nivel de solicitare a organismului, ce are ca efect

dezvoltarea la diferite niveluri a capacităţilor fizice,funcţional-biochimice şi psihice.În funcţie de felul şi caracterul exerciţiilor, de metodele şi de cantitatealucrului, efortul poate fi mai mare sau mai mic, poate solicita întregul organism saunumai anumite organe, siseme şi grupe musculare.

Modificarea duratei lucrului de antrenament şi, implicit a acţiunii efortului,constituie una din principalele căi de reglare a procesului de pregătire. Influenţaexerciţiilor se diferenţiază în funcţie de caracterul solicitării preponderete a diferitelor organe şi siteme, adică a efortului la care sunt supuse.

Munca intelectuală şi fizică, statică şi dinamică, mişcările automatizate, ca şi

cele executate pentru prima oară, acţiunile de concurs care necesită şi ele o uriaşăîncordare nervoasă, exerciţiile de odihnă activă, dau naşetere la eforturi adecvate,corespunzătoare. Prin urmare, organismul sportivului, sfera lui psihică pot fi supuseîn procesul de antrenament şi în concursuri la cele mai diferite eforturi.

Fiecare ramură de sport are complexul său de eforturi.Pregătirea sportivilor de înaltă performanţă este marcată de preocuparea

continuă în direcţia adaptării organismului de a face faţă la eforturi din ce în ce maimari. Practica a demonstrat că aceasta a dus la obţinerea rezultatelor scontate,existând toate probabilităţile ca ele să crească în continuare.



I. EFORTUL FIZIC ÎN ANTRENAMENTUL SPORTIV

I.1. Consideraţii generale

Efortul fizic reprezintă prin definiţie o solicitare motrică cu caractere binedefinite, în funcţie de parametrii lui (C. Bota -1993)

De-a lungul timpului mulţi autori au încercat să formuleze definiţii ale acesteinoţiuni.Astfel, Avramoff arată că efortul fizic din antrenament se reduce la un proces

de creştere a capacităţii de adaptare a organismului la acţiunea stimulilor fizici. Astfelspus, antrenamentul fizic este o acţiune conştientă şi metodică, având dreprt scop punerea în valoare şi creşterea posibilităţilor de adaptare a fiecărei funcţii aorganismului.

Hollman şi Hettinger consideră efortul ca o repetiţie sistematică de acţiunimotrice ce au ca obiectiv ameliorarea performanţei fără modificări evidente.

În ştiinţa sportului din punct de vedere metodic , efortul este privit ca un proces de elaborare, de continuă învăţare, a cărui formă de execuţie cuprinde unnumăr de repetiţii efectuate în diverse maniere.

I.Drăgan (1994) menţionează gradarea efortului (creşterea progresivă aefortului), utilizarea eforturilor susţinute în antrenament (eforturi mari sunt mijloaceeficace pentru creşterea eficienţei funcţionale a organismului, a stabilităţii mediuluiintern-homeostazia), alternarea efortului cu refacerea.

Din punct de vedere biologic, efortul fizic şi în special cel sportiv este unstimul (excitant) biologic adecvat care obligă organismul să răspundă prin manifestărielectrice, mecanice termice. Acest stimul, când este bine dozat şi administratcorespunzător particularităţilor individului, conduce la acumulări cantitative şicalitative ce vizează obţinerea performanţei maxime.

Efortul fizic este definit ca fiind reprezentat prin totalitatea actelor motricecoordonate în vederea efectuării unui lucru mecanic adecvat, ce are la bazătransformarea optimă a energiei chimice în energie mecanică, fenomen ce seîntâlneţte numai în sistemele biologice contractile.

Efortul de antrenament se caracterizeză prin VOLUM şi INTENSITATE şi ţineseama de complexitatea mişcărilor în ce priveşte coordonarea, de încordarea psihicăşi de condiţiile mediului extern. Prin modificarea volumului şi intensităţii lucrului deantrenament se poate schiare mba simţitor influenţa acestuia asupra organelor şisistemelor, capacitatea lui de influenţare asupra stării de antrenament..

În practica sportivă se ţine seama în primul rând de volumul şi intensitateaantrenamentului.



VOLUMUL constituie caracteristica cantitativă a lucrului de antrenament. Else măsoară cu ajutorul timpului, kilometrilor, tonelor, numărului de repetări etc.

Numim volum cantitatea totală a lucrului de antrenament, de-a lungul unui cicluanual, şi-l exprimăm, în afara valorilor arătate, prin numărul de lecţii, prin numărulzilelor de antrenament şi de concurs. Un anumit volum al lucrului de antrenament

este o condiţie indispensabilă pentru dobândirea şi creşterea măiestriei tehnico-tactice, pentru pregătirea fizică, întărirea organelor şi sistemelor etc. Creştereacontinuă a volumului –până la nivelul maxim admis- este o cerinţă a antrenamentuluimodern.

INTENSITATEA exprimă gradul de efort în activitatea sportivă. Intensitatease caracterizează prin mărimea eforturilor neuro-musculare. De aceea după mărimeaeforturilor se poate determina şi gradul de intensitate. Cu cât sunt mai mari eforturilecu atât creşte şi intensitatea. De exemplu, ridicarea halterei cu greutatea maximă,săritura la o înălţime record, menţinerea în ,,cruce,, la inele sunt considerate exerciţii

de intensitate maximă. Într-o serie de ramuri de sport, plecându-se de la o apreciereaproximativă a eforturilor, s-a introdus împărţirea intensităţii efortului în patrucategorii:

1. mică2. mijlocie3. mare4. maximă

În sport intensitatea este cantitatea este cantitatea lucrului de antrenament saude concurs realizate într-o unitate de timp. Prin urmare, cu cât mai multe mişcări şi,implicit, eforturi au fost efectuate, într-o unitate de timp, cu atât a crescut unitateaefortului, a solicitării.

Nivelul intensităţii lucrului este condiţionat în primul rând de ramura de sport.Acolo unde performanţa sportivă este determinată de eforturi maxime (haltere,

sărituri, aruncări, alergări de sprint etc.) şi nivelul intensităţii lucrului special deantrenament va fi deosebit de ridicat (80-100%). În ramurile de sport în care

performanţa este determinată de măiestria mişcărilor (sărituri în apă, patinaj artistic)intensitatea înaltă se remarcă doar în anumite momente, deoarece numeroase mişcărinu necesită eforturi mari; în aceste ramuri de sport nivelul intensităţii lucrului deantrenament fundamental este mediu. Fiecărei ramuri de sport îi sunt proprii anumite

intensităţi optime diferite ca nivel, în diverse îmbinări de eforturi inegale.De asemena intensitatea este legată şi de condiţiile mediului extern, stagiul şi

starea sportivului.

Îmbinarea intensităţii cu volumul

Când este vorba de eforturile de antrenament ale sportivului intensitatea şivolumul exerciţiilor nu pot fi despărţite. La executarea oricărui exerciţiu se manifestă



întotdeauna ambele laturi: cantitatea şi calitatea-durata şi intensitatea. La halteresutimile de secundă în care se ridică haltera şi drumul ei caracterizează laturacantitativă a mişcării, iar greutatea ridicată cea calitativă. În principiu, cu cât este maimare intensitatea , cu atât se reduce volumul, şi viceversa.

Când efortul este maxim, sportivul atinge performanţa musculară maximă

pentru sarcina dată.

I.2. CLASIFICAREA FIZIOLOGICĂ A EFORTULUI FIZIC Datorită diversităţii eforturilor prestate în viaţa cotidiană şi în mod special înactivitatea sportivă, acestea se clasifică după cum urmează:

A. În funcţie de intensitatea efortului:A.1. efort maximalA.2. efort submaximalA.3. efort de intgensitate mareA.4. efort de intensitate moderatăA.5.efort de intensitate mică

B. ]După criteriul aprovizionării cu oxigen a organismului:B.1. eforturi anaerobe

B.2. eforturi aerobeB.3. eforturi mixte



C. În funcţie de tipul de contracţie musculare:C.1. eforturi izotoniceC.2. eforturi izometriceC.3. eforturi izokinetice

D. În funcţie de organele, aparatele şi sistemele angrenate în diferitele tipuriide efort:D.1. efort neuro-muscularD.2. efort cardio-respiratorD.3. efort energetic

Orientarea efortului este determinatăde capacităţile ce urmează a fi dezvoltate:• Forţă•

Viteză• Mobilitate• Disponibilităţi anaerobe lactate sau alactate• Disponibilităţi aerobe

Orientarea mai este dată şi de structura în care se aplică:• Lecţie• Microciclu• Mezociclu• MacrocicluDeci orientarea efortului este determinată de particularităţile aplicării şi ordinea

combinării caracteristicilor de durată, intensitate caracerul exerciţiilor, al pauzelor,numărul repetărilor în diverse momente ale lecţiilor, zilelor şi microciclurilor etc.

Orientarea efortului poate fi selectivă, când se acţionează prioritar asupra unuisystem funcţional şi complexă când se vizează mai multe sisteme.

I.2.1. Caracterul efortului

Eforturile se pot clasifica după caracter:• Specifice• Nespecifice

Eforturile specifice sunt acelea care sunt adecvate indicatorilor de bază aitehnicii şi particularităţilor funcţionale competiţionale impuse de ramura de sport.

Caracterul efortului este dat, de asemenea, de forma de organizare în care serealizează, cunoscându-se sub acest aspect:



• Eforturi competiţionale• Eforturi de antrenament

Eforturile de tip competiţional se realizază în lecţii numai după ce se realizeazăconcursurile, tipurile şi numărul acestora precum şi starturile la care participăsportivul pe parcursul unu ciclu anual.

Prin planificarea eforturilor de antrenament, modelate dupăcerinţilecompetiţionale şi ale unei motivaţii superioare, lecţiile respective nu se ridică lanivelul celor competiţionale, de aceea este necesar pe cât posibil ca în cadrul lecţiilor de antrenament să se creeze un climat competiţional care favorizează în mare măsurăcreşterea capacităţii de efort, prin mobilizarea resurselor funcţionale.

Specialiţtii vorbesc şi de antrenament concurs (jocul arbitrat, exerciţiul arbitrat,repetări cronometate la nataţie etc.) ca metodă complexă de pregătire cu ajutorulcăreia se realizează legătura dintre componentele antrenamentului şi se accelereazăacomodarea sportivului (din punct de vedere multifactorial) la condiţiile de concurs.

Aceste tipuri de eforturi au mare importanţă în finalul perioadeleor pregătitoare şi încele competiţionale, determinând în mare măsură ritmul creşterii performanţelor.

I.3. MIJLOACE ŞI METODE DE APRECIERE A NIVELULUI EFORTULUI DEANTRENAMENT

Întregul sistem de pregătire a sportivului trebuie să se desfăşoare în cadrul unui

proces de antrenament condus, dirijat şi îndrumat, adaptat conştient la particularităţileindividuale ale sportivului la posibilităţile funcţionale ale organismului.Conducerea procesului de antrenament sportiv cuprinde următoarele părţi

interdependente:1. stabilirea particularităţilor individuale şi posibilităţilor funcţionale ale

sportivului2. precizarea scopului şi a timpului necesar pentru atingerea lui3. determinarea sarcinilor concrete ale instruirii, educaţiei şi creşterii

posibilităţilor funcţionale

4. alegerea mijloacelor, metodelor, intensităţii eforturilor, stabilirea ciclurilor, a periodizării5. întocmirea planurilor de antrenament general şi a celor individuale (pe mai

mulţia ani, pe un an, pe o lună)6. realizarea practică a planului şi dozarea antrenamentelor şi a participării la

competiţii în concordanţă cu posibilităţile funcţionale ale sportivilor şi cunivelul gradului de antrenament

Echilibrarea permanentă a programului de antrenament cu starea şi posibilităţile sportivului reprezintă de fapt elementul principal al conducerii procesului de antrenament sportiv.



Pentru dozarea acţiunilor şi eforturilor la care este supus sportivul în procesulde antrenament se folosesc pârghiile de bază ale conducerii procesuluiantrenamentului sportiv:

• Modificarea numărului de repetări• Modificarea duratei exerciţiului• Modificarea pauzelor de odihnă• Modificarea mărimii eforturilor • Modificarea complexităţii mişcărilor în ceea ce priveşte coordonarea şi a

solicitărilor psihice

Pentru a pune de acord efortul de antrenament zilnic cu posibilităţilesportivului, trebuie să se aprecieze în permanenţă, gradul de refacere. Numai aşa se

poate urmări dinamica refacerii forţelor şi posibilităţile participări sportivilor pe parcursul unei etape îndelungate

.I.4. ANALIZA DINAMICII INDICILOR ŞI DOZAREA EFORTULUI

Această parte a conducerii procesului de antrenament se realizează încea mai mare măsură de antrenor. Chiar de la primele lecţii de antrenament el trebuiesă stabilească dacă efortul de instruire şi antrenament corespunde forţelor şi

posibilităţilor sportivului, cum îl suportă cât de reapid îşi reface forţele, cum îşiînsuşeşte tehnica, care este starea calităţilor lui morale şi de voinţă.

I.5. REFACEREA CAPACITĂŢII DE EFORT

Odată cu ceriţele privind creşterea volumului şi intensităţii efortului, precum şimărirea numărului de concursuri, apare şi necesitatea refacerii capacităţii de efort asportivilor.Aceasta este necesară pentru a face faţă numeroaselor lecţii de antrenament dediferite tipuri, care se succed la intervale logice de timp, dar şi pentru a răspunde cusucces la noile soliccitări competiţionale.

Antrenorii colaborează strâns cu medicii pentru a se stabili un complex de

măsuri pentru desobosire şi în acelaşi timp de a asigura recuperarea de către organisma surselor energetice necesare desfăşurării eforturilor viitoare.

Eficienţa măsurilor de refacere este condiţionată în mare parte de respectareade către fiecare sportiv a normelor de bază a vieţii sportive şi, în mod special de

păstrarea unui raport corect între muncă şi odihnă. Somnul, alimentaţia raţională,odihna activă, evitarea exceselor de orice natură sunt tot atâtea măsuri ce pot asigurarefacerea reapidă şi deplină a capacităţii de efort.

I.5. 1. Mijloacele de refacere a capacităţii de efort



Eforturile depuse în antrenamente şi concursuri implică de multe ori o rapidărefacere a capacităţilor fizice şi psihice , ca după anumite perioade de timp(chiar câteva ore) sportivii să fie capabili să acţioneze în plenitudinea forţelor fizice şideplinătatea capacităţilor psihice. În actuala etapă, de dezvoltare a antrenamentuluisportiv, refacerea organismului constituie o preocupare de primă importanţă pentru

specialişti şi cercetători. Refacerea capacităţii de efort este o condiţie esenţială a progresului în antrenament. Fără o bună şi completă refacere nu se pot realiza volumemari de pregătire şi intensităţi maxime, care determină creşterea continuă a capacităţiide performanţă. Sloganul de a te antrena cât mai mult şi cât mai ,,tare” (8-10 orezilnic cu intensităţi de 85-100%) arată că restabilirea spontană, naturală aorganismului este depăşită, expunând organismul sportivului la riscuri desupraantrenament.

Mijloacele utilizate în refacere sunt eşalonate în:• Specifice (care se dirijează medical)• Nespecifice (pedagogice, igienice), care pot fi aplicate de antrenor şi de

sportiv.

I.5.2. Mijloace specifice pregătirii psihologice

O categorie aparte şi specială de mijloace care se aplică în antrenamentulsportiveste constituită de mijloacele pregătirii psihologice, care este în acelaşi timp şi factor al antrenamentului. Mijloacele pregătirii psihologice asigură un climat psihologicfavorabil amplificării exerciţiilor fizice programate.

Altă categorie de mijloace ale pregătirii psihologice se utilizează pentruintervenţia directă asupra proceselor şi fenomenelor psihice în sensul activării saurefacerii lor.

Mijloacele pregătiri psihologice sunt de psihologie, pedagocie şi sociologiefiind

asociate cu metodele generale ale educaţiei:exerciţiul, exemplul, convingereaaprobarea şi dezaprobarea, întrecerea etc.

Mijloacele pregătirii psihologice se aleg din rândul tehnicilor şi metodelor psihoterapiei şi psihoigieniei cu consultarea şi sprijinul psihologilor sportivi(tehnic derelaxare, de concentrare de autosugestie, de sugestie. Aceste mijloace au la bazăcuvântul, comunicarea prin limbaj extern sau intern care sugerează sau imaginează(antrenament mental) .



BIBLIOGRAFIE

1. DRAGNEA, A. Antrenamentul sportiv, Editura Didactică şiPedagogică, Bucureşti, 1996.

2. WEISS, U. Manual de educaţie fizică în şcoală, Editura CCPS,Bucureşti, 1994.3. GEORGESCU, M. Conţinutul şi metodica antrenamentului sportiv,

Editura Stadion, Bucureşti, 19714. OZOLIN, N. G. Metodica antrenamentului sportiv, Editura Stadion,

Bucureşti, 1972.5. BOTA, C.; PRODESCU, B. Fiziologia educaţiei fizice şi sportului-

ergofiziologie, Editura Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, 19976. NENCIU, G. Fiziologia generală şi a efortului fizic, Editura

Fundaţiei ,,România de Mâine”, Bucureşti, 20027. ZATSIORSKY, V. M. Science and practice of strengthtraining, Editura Human Kinetics, 1995

8. BAROGA, L. Forţa în sportul de performanţă, Editura Sport-Turism,Bucureşti, 1980

9. BAROGA, L. Educarea calităţilor fizice combinate, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984

10.BAROGA, L. Antrenamentul modern al halterofilului, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1982

11. BAROGA, L. Manual de haltere şi culturism, Editura Stadion, Bucureşti,1970

SelectiaInCulturism

Documents

Transcript of SelectiaInCulturism