Scumpă mămică,

Iartă-mă că îți scriu cu întârziere din îndepărtări, unde sunt înconjurat numai de

străini, unde mă simt singur un străin. Dorul mă cuprinde asemenea unei flăcări,

simțind a ta lipsă. Știu! Îți faci griji pentru mine și vreau cu tot dinadinsul să îți

spun, că totul este bine, că fiul tău este puternic și descurcăreț, așa cum l-ai învățat.

Tind a-ți aduce spre recunoștință toate urările de bine, care, sunt sigur, le meriți pe

deplin.

Nici nu știu cum să te răsplătesc pentru toate: atunci când nu ai dormit nopți

întregi, pline de durere și suferință; atunci când numai ce am văzut lumina zilei;

atunci când copilul naiv din mine își arăta, inconștient, mofturile și doar tu le

înțelegeai. Ce poate fi mai plăcut, decât atunci când știi, că primul cuvânt rostit de

mine, este „Mama”, când unicul refugiu din lumea-ntreagă este tot „Mama”, că

singurul loc de apărare sunt aripile Mamei. Dragostea oferită de tine este cea mai

sinceră și îngăduitoare. Nu pot uita momentele, când stăteam pe brațele tale și te

întrebam de zeci de ori același lucru, iar tu îmi răspundeai calm și cu un zâmbet așa

scurt și schițat tot de ce eram curios.

În copilărie, după ce ascultam povețele tale, mă străduiam să le înțeleg și la

urma mea să le transmit spre alte urechi ce nu au parte de așa pesoane înțelepte

cum e mama mea. Când venea vorba de șotii cu camarazii mei, eu îi întreceam pe

toți, dar tot eu îi învățam cum să manifeste un comportament frumos față de acea

bătrânică, de acei copii mai mici, de acele persoane mai puțin fericite ca noi și

furam orice cuvânt de-al tău îmbogățit cu o magie specifică doar ființei tale. Când

mă mustrai și mă corectai, eu stăteam cu capul în jos și nu cutezam să privesc în

ochii tăi, fiincă conștiința mă mustra, dar știam că la urmă mă vei lua în brațe și mă

vei răsfăța așa cum reușeai doar tu să o faci. De multe ori nu ți-am ascultat

cuvântul tău sfânt și de fiecare dată eram în pierdere. Îți mulțumesc pentru educația

care mi-ai oferit-o și mi-ai dictat-o în așa mod, ca eu și frații mei să devenim

oameni în toată firea și să fim uniți ca degetele unei mâini. Chipul tău îmi apare în

1

față oricând aud cuvântul „mama” și mă face mai puternic, încurajândum-mă,

motivând existența mea și a urmelor mele din viitor.

Te voi ține în suflet mereu și nu-ți voi da drumul în nici o circumstanță. Chiar

dacă ne desparte o distanță destul de mare, pe mine nu mă împiedică să te iubesc

mai mult și să te am în inimă zi de zi. Povețele tale mă ajută să-mi echilibrez

prezentul, făcând din mine un copil împlinit în tot sensul cuvântului. În fiecare

seară îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat cea mare bogăție fără de preț, care,

fără îndoială, ești tu Mamă.

Mămică, îmi este tare dor de tine, vreau să fii aici, alături, să ai grijă de mine, ca

un înger, ca o stea, să nu mă părăsești niciodată. Crede-mă… asta-i tot ce îmi

doresc.

Te aștept cu nerăbdare și te rog să nu plângi în lipsa mea, gândește-te doar că eu

sunt sănătos și plin de intenții bune, așa cum mă îndrumai odată.

Mămică, te iubesc mult, mult!

Cu tot respectul, al tău fiu, Costel.

Pușcașu Constantin, cl. XII-a „C”, Liceul Academiei de Științe a Moldovei,

Profesorul îndrumător: Cristei Tamara

Poștă electronică: constantinpsc@gmail.com

Site: http://uid.me/puscasu_constantin

2