Pregătirea copilului pentru viaţa şcolară

Ce este un copil şi ce înseamnă copilăria? Un act educativ competent nu se poate realiza dacă nu înţelegem că fiecare copil este o fiinţă unică,cu potenţe- unele în stări latente – aşteptând să fie descoperite şi puse în valoare.Copilul nu este un adult în miniatură.El are propriul său stil de a gândi şi de a acţiona,propriul său stil de a simţi.El este un embrion spiritual.El este un tezaur de resurse,care prin sprijin,îndrumare îşi va putea pune în valoare personalitatea dezvoltând conduite agreate de societate,dând dovadă de fantezie şi iniţiativă.Educaţia nu vine să-l încorseteze în reguli,ci îi oferă puncte de sprijin,repere.Regulile nu se pot impune arbitrar.Ele trebuie argumentate. Chiar marele filosof I.Kant spunea că atunci când omul a fost lăsat în prima copilărie să-şi satisfacă toate dorinţele şi nu au fost împotriviri,el păstrează de-a lungul vieţii o oarecare doză de sălbăticie.Pentru a putea să se manifeste liber, omul are nevoie de afectivitate şi cultură,de coordonate spirituale ale comportamentului. O dată intrat în grădiniţă,în colectivitate,copilul pătrunde în jocul social.Copilul învaţă să se respecte şi să-i respecte şi pe ceilalţi.Învaţă că ceea ce pentru el părea să fie bun,poate fi rău prin prisma celorlaţi.Grădiniţa îi oferă securitate,dar copilul pricepe că există reguli de conduită şi convenţii ,care sunt perfectibile,dar care trebuie respectate.

1

Adaptarea copilului preşcolar la regimul activităţii şcolare

Astăzi,în epoca calculatoarelor,a schimbărilor rapide la nivelul tuturor segmentelor,copilul trebuie educat să anticipeze schimbarea,să o dorească,să se pregătească pentru schimbare.Copilul trebuie să-şi însuşească acele instrumente intelectuale necesare schimbărilor rapide,o atitudine pozitivă faţă de schimbare. Grădiniţa este veriga iniţială a învăţământului preuniversitar,cu sarcini instructiv-educative pentru pregătirea preşcolarilor în vederea integrării şi adaptării optime în viaţa de şcolar.În grupa mare pregătitoare jocul se îmbină cu activităţi de învăţare,copilul fiind obligat să-şi însuşească literele şi numeraţia,şcoala – mai exact clasa I – fixând noţiunile câştigate la nivelul grupei pregătitoare. Momentul intrării în şcoală presupune un anumit nivel de dezvoltare psiho-fizică.Aptitudinea pentru şcolaritate presupune dobândirea unor capacităţi,abilităţi şi deprinderi.Copilul are aptitudine pentru şcolaritate când dovedeşte că poate să facă faţă exigenţelor şcolare,evitându-se astfel eşecul. Fenomenul integrării copilului în activitatea şcolară este un fenomen complex,în analiza căruia trebuie să se ţină cont de:-vârsta cronologică-maturitatea şcolară-conţinutul instruirii în clasa I

2

Pentru realizarea maturităţii şcolare este necesară pregătirea copilului preşcolar în plan

- cognitiv- afectiv- volitiv ADAPTAREA ŞCOLARĂ exprimă calitatea şi eficienţa realizării concordanţei dintre personalitatea elevului şi cerinţele şcolare.Statutul şi rolul de elev va impune copilului noi îndatoriri.Un copil care nu poate să realizeze o sarcină şcolară în acelaşi timp cu colegii săi va determina o aversiune faţă de şcoală,îi va crea complexe de inferioritate şi manifestări agresive faţă de colegi. Integrarea şcolară a preşcolarului presupune deja integrarea într-un regim de muncă.Elementele de joc se estompează,munca fiind organizată,solicitând un efort susţinut. Grupa pregătitoare are scopul de a finaliza dezvoltarea psihică (gândirea,memoria,imaginaţia,…)jocul didactic fiind cel prin care se realizează sarcini de învăţare,modalităţile de învăţare a silabelor şi literelor fiind atractive,recreative,dezvoltând la copii interesul şi motivaţia pentru activitatea de învăţare.Competiţia,dar şi surpriza îi atrage,iar copiii iniţiază chiar ei jocuri,iar prin regulile dezvoltate în cadrul jocului didactic,copilul învaţă că acestea trebuie respectate,dezvoltând conduite disciplinate. Evoluţia intelectuală a copiilor preşcolari se realizează sub aspectul dezvoltării proceselor psihice de cunoaştere (gândirea,memoria,imaginaţia),al formării structurilor cognitive şi comportamentelor

3

necesare în activitatea de învăţare: să audieze o expunere,să urmărească o explicaţie,să poarte o conversaţie etc.La baza acestor capacităţi stau cunoştinţele dobândite şi instrumentele de muncă intelectuală.Particularităţile psihice ale preşcolarului sunt evaluate nu după volumul informaţional,ci după nivelul operaţional. Învăţarea de tip şcolar îşi are rădăcinile în activitatea desfăşurată la nivelul grupei pregătitoare,în care activitatea se împleteşte cu jocul şi manipularea obiectelor.Dacă jocul este o activitate liberă, spontană, bazată pe comunicarea nemijlocită şi pe simpatie interpersonală, învăţarea este o activitate obligatorie, cu un program bine stabilit şi cu o dozare susţinută a efortului,cu operaţii măsurate prin raportare la un etalon (calificative), asistată de adult care intervine, supraveghează, observă. În grădiniţă, la grupele mijlocii şi mari, rolul preponderent în învăţare îl au procesele senzoriale şi acţiunile practice,la grupele mari pregătitoare intervenind situaţii şi sarcini de învăţare care solicită copilului de a găsi procese rezolutive generale,comune pentru o serie de sarcini concrete. Preşcolaritatea se poate caracteriza printr-o dezvoltare intensă a vieţii interioare a copilului, printr-o gamă largă de emoţii şi sentimente.Acestea se dezvoltă în legătură cu cerinţele de cunoaştere şi observare, de satisfacerea curiozităţii.Etapa preşcolarităţii înseamnă dezvoltarea sociabilităţii, generalizarea sentimentelor de ataşament, simpatie, admiraţie.Acum se conturează sentimentele

4

intelectuale, estetice, educatorul creând situaţii care să favorizeze conturarea acestor sentimente.Copilului preşcolar trebuie să i se dezvolte capacitatea de adaptare afectivă. La intrarea în şcoală copilului i se solicită să se încadreze în activităţi comune care solicită stăpânirea de sine, autocontrol, maturizare psiho-socială.Lecţiile presupun putere de concentrare şi mobilizare a atenţiei, rezistenţă la factori perturbatori.Copilului i se solicită la intrarea în şcoală capacitatea de autoreglare şi autocontrol, interiorizarea comenzii verbale.Formarea deprinderilor de comportare civilizată şi de adaptare socială, rezolvarea sarcinilor care necesită perseverenţă, cooperare, dezvoltarea motivaţiei pozitive faţă de şcoală şi muncă, educarea sentimentelor morale şi estetice, a deprinderilor de conduită moral-civică sunt sarcini care revin chiar în etapa grupelor pregătitoare din grădiniţă. Deşi sarcinile ce revin grupei pregătitoare sunt de importanţă covârşitoare pentru viitoarea adaptare şcolară, părinţii trebuie să se implice în formarea copilului lor. Există mai multe stiluri parentale ce pot fi catalogate în efortul educaţional. Stilul indulgent, având drept deviză „ Copiii vor înflori singuri la timpul potrivit”, elimină restricţiile, dezvoltă creativitatea copilului şi capacitatea acestuia de a lua decizii, uneori rezultatul acestui tip de educaţie fiind copilul-problemă, adultul putând fi „depăşit” de situaţii. Opus acestui stil este cel autoritar.”Nimic nu e mai presus de lege” ar suna deviza acestui

5

stil.Acest stil îl învaţă pe copil ordonat, disciplinat, perfecţionist, dar şi inhibat,lipsit de iniţiativă,cu o stimă de sine scăzută. În stilul indiferent copilul se simte lipsit de importanţă, neglijat, lipsa de afecţiune conducând la stilul copilului de a fi : fie insensibil,fie apatic, fie pragmatic, cu un suflet de gheaţă. Stilul protector oferă copilului securitate, învăţându-l pe copil să fie precaut, neîncrezător în ceea ce vine din afara mediului familial.La aceşti copii crescuţi într-un stil hiperprotector pot să apară stări de nelinişte sau frică nejustificate, treptat având tendinţa să scape de acest mediu care îl sufocă. Stilul democratic are drept reper respectarea drepturilor copilului, fără a omite stabilirea unor reguli.Părintele este suficient de deschis noului, dar şi autoritar, protector, dar şi înţelegător, iar copilul va trăi într-un echilibru emoţional, va dezvolta deprinderi de comunicare eficientă, va avea un nivel ridicat al stimei de sine. Fiecare stil parental are avantaje şi dezavantaje.Unori stilul parental al mamei se completează cu al tatălui,alteori sunt incompatibile. Sunt foarte mulţi părinţi care consideră că numai grădiniţei sau şcolii îi revine sarcina de a instrui şi educa copilul.Sau există o categorie de părinţi care spun că mai importantă este „şcoala vieţii”.Alţi părinţi se implică prea mult în activitatea instructiv-educativă, exagerând. Grădiniţa, şi apoi şcoala, nu sunt simple laboratoare în care se formează copilul, ci sunt nişte instituţii specializate şi competente în

6

domeniul educaţiei, care urmăresc atingerea unor obiective prin metode şi mijloace specifice conform unor principii.

Câteva din probleme care pot conduce la eşec şcolar

Întârzierile în apariţia,organizarea şi dezvoltarea limbajului pot conduce la probleme în adaptarea şcolară.Copilul cu acest diagnostic are până la vârsta de 3 ani însuşite un număr redus de cuvinte,alterate ca pronunţie,deşi are organele fono-articulatorii,nivelul intelectual şi auzul normal dezvoltate.Factori răspunzători de acest diagnostic pot fi :-neurogeni (leziuni micro sau macro-sechelară în timpul sarcinii,la naştere sau post-natal)-somatogeni (boli cronice cu evoluţie îndelungată,boli infecţioase)-psihogeni (abandonul,lipsa de stimulare,mediu defavorabil)-constituţionali (dizabilitatea de limbaj)

Dislaliile(monomorfe,polimorfe,audiogene,de tip rinolalic) Pot exista anomalii în structura aparatului fono-articulator care pot conduce la alterarea aspectului sonor.Dislalia înseamnă alterarea sonorităţii sunetului,moghilalia înseamnă omiterea sunetului,paralalia înseamnă înlocuirea sunetului.În dislaliile de tip rinolalic există tulburări de rezonanţă.Dislalia audiogenă reprezintă deficitul auditiv congenital sau dobândit precoce.Tulburările de auz fonematic nu se confundă cu hipoacuzia,ci

7

este doar incapacitatea de a distinge sunetele sonore de cele surde. Tulburările activităţii grafice pot conduce la tulburări ale însuşirii scrisului. Actul lexic solicită mecanisme auditive, vizuale,senzorio-motorii, organizare si structurare spatio-temporala. În toate aceste situaţii este necesară o solidă cooperare între logoped-cadrul didactic-familie şi doctorii neuro-psihiatrii,orelişti,oftalmologi,pediatrii,endocrinologi.

profesor logoped,Cioaca Beti-AnaCLI Nr.4 – sector 3

8