TULBURĂRI DE TIP SCHIZOFREN

• ISTORIC

• Schizofrenia a fost pentru prima oară descrisă drept un sindrom distinct care-i afecta pe adolescenți și pe tinerii adulți de către Bénédict Morel în 1853, denumit démence précoce - „demență precoce”.

• În 1893 Emil Kraepelin a introdus o diferențiere generală în clasificarea tulburărilor mentale între dementia praecox și tulburarea afectivă (numită depresie maniacală și incluzând atât depresia unipolară cât și pe cea bipolară).

• Kraepelin credea că dementia praecox era în mod primar o boală a creierului, în particular o formă de demență, distinsă de alte forme de demență cum ar fi boala lui Alzheimer, care apare de obicei către bătrânețe.

• Cuvântul schizofrenie — care se traduce drept „scindare a minții” și provine din greacă: schizein, „a scinda” și phrēn,, „minte”) a fost inventat de Eugen Bleuler în anul 1908 și era menit să descrie separarea funcțiilor între personalitate, gândire și percepție.

• Bleuler a descris simptomele principale drept cei patru A: Afect plat, Autism, Asociații de idei dereglate și Ambivalență.

• Formularea unei definiții a schizofreniei este dificilă deoarece și la ora actuală există divergențe între psihiatri. Ideile contradictorii pornesc de la noțiunea de tulburare sau grup de tulburări și continuă cu criteriile diagnostice, datele etiopatogenetice și posibilitățile evolutive. Majoritatea autorilor, în concordanță cu sistemele de clasificare nosologică operante în prezent, preferă ideea unui grup de afecțiuni denumite tulburări de tip schizofren, pentru care se poate folosi și termenul generic de schizofrenie (Chiriță, V., Papari, A., Chiriță, R., 2009 ).

Definitie

Schizofrenia reprezinta un grup de tulburări psihice în care realitatea este interpretata în mod anormal. Schizofrenia se caracterizeaza prin halucinatii, delir, comportament și gândire dezorganizată. Persoanele cu schizofrenie se izolează de ceilalti oameni si de activitatile din jurul lor, retragându-se într-o lume interioară marcataă de psihoză.

Schizofrenia este o psihoză caracterizată prin deteriorarea proceselor de gândire și de răspunsuri emoționale inadecvate. Tulburarea se manifestă prin distorsiuni fundamentale și specifice ale gândirii, percepției și afectelor care sunt tocite. Halucinațiile (în special auditive), delirurile paranoide sau bizare, însoțite de disfuncții sociale sau ocupaționale semnificative, sunt prezente.Dispoziția afectivă este în mod caracteristic superficială, capricioasă sau nepotrivită. Ambivalența și alte tulburări ale voinței pot apărea sub forma de inerție, negativism sau stupor. Catatonia poate fi prezentă.

• Schizofrenia este o boala cronică, ce necesita tratament pe toata durata vietii. Dar datorita noilor medicamente, simptomele schizofeniei pot fi ameliorate, permitand pacientului sa aiba o viata productiva si placuta.

• Schizofrenia variază de la usoara la severă. Unii pacienti pot fi capabili să functioneze bine în viata de fiecare zi, în timp ce altii au nevoie de îngrijiri intensive, specializate. În unele cazuri, simptomele schizofreniei par sa apara brusc. În alte cazuri aceste simptome se dezvolta treptat, de-a lungul mai multor luni, si pot să nu fie observate de la început.

• Semne si simptomeÎn funcție de tipul de schizofrenie, semnele si simptomele variază.

Simptome generale:

halucinatii auditive sau vizuale (pacientul aude si vede lucruri care nu exista);

lipsa emotiilor- credinte care nu se bazeaza pe realitate (delir), cum ar fi credinta pacientului că cineva unelteste împotriva lui

emotii nepotrivite contextului in care se gaseste pacientul manifestari agresive- vorbire incoerentaneglijarea igienei personalecomportament catatonico senzatie persistenta ca este urmarit probleme de functionare la scoala sau la serviciuizolare socialaneîndemanare, miscări necoordonate.

• Simptomele de psihoză pot fi prezente în alte tulburări mentale: în tulburarea bipolară,

tulburarea de personalitate borderline, intoxicația cu medicamente și psihoza indusă de droguri.

• Delirurile („ne-bizare”) sunt de asemenea prezente în: tulburarea de delir, iar

• Izolarea socială în: tulburarea de anxietate socială, tulburarea de personalitate evazivă și tulburarea de personalitate schizotipică.

• Comorbiditatea schizofreniei cu tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) apare frecvent, fiind foarte dificil să se distingă între obsesiile din TOC și delirurile din schizofrenie.

DEBUTUL• Debutul acestor simptome apare de obicei la începutul perioade

adulte, cu o prevalență globală de-a lungul vieții în jur de 0,3–0,7%. Diagnosticul se bazează pe comportamentul observat și pe experiențele raportate de pacient.

• Adolescența târzie și debutul perioade adulte sunt perioade de vârf pentru apariția schizofreniei, aceștia fiind anii critici în dezvoltarea socială și profesională a tânărului adult.

• La 40% dintre bărbații și 23% dintre femeile diagnosticați/diagnosticate cu schizofrenie, tulburarea s-a manifestat înaintea vârstei de 19 ani.

• Ereditatea, mediul din fragedă copilărie, factorii neurobiologici, procesele psihologice și sociale apar drept factori importanți care contribuie la apariția tulburării;

• Cercetarea actuală studiază rolul factorilor neurobiologici, dar nu a fost găsită nicio cauză organică responsabilă de una singură pentru apariția tulburării

CAUZE• Cauzele schizofreniei nu sunt cunoscute. Totusi, studiile arata ca exista

o interactiune de factori genetici si de mediu care duc la aparitia schizofreniei.

• Oamenii cu istoric familial de schizofrenie și care suferă de o psihoză temporară sau auto-limitată au o șansă de 20–40% de a fi diagnosticați cu schizofrenie în anul următor psihozei.

• Estimările privind caracterul ereditar al schizofreniei variază datorită dificultății de a separa efectele genelor de cele ale mediului. Cel mai mare risc de a deveni bolnav de schizofrenie îl au cei care au o rudă de gradul întâi care are de asemenea schizofrenie (riscul este de 6,5%); mai mult de 40% din gemenii monozigotici ai bolnavilor de schizofrenie prezintă de asemenea această boală.

• Este posibilă implicarea a numeroase gene în producerea bolii, fiecare având un efect mic și transmitere și exprimare necunoscute.

• Se pare că există o suprapunere substanțială între genele responsabile de schizofrenie și cele responsabile de tulburarea bipolară.

• Hipoxiile și infecțiile sau stresul și malnutriția mamei pe parcursul dezvoltării fetale pot provoca o ușoară creștere a riscului de a apariție a schizofreniei. Cei diagnosticați cu schizofrenie sunt mai des născuți iarna sau primăvara (cel puțin în emisfera nordică), ceea ce poate fi un rezultat al ratei crescute de expunere la virusuri in utero.

• Factorii de mediu asociați cu apariția schizofreniei includ mediul de viață, folosirea de droguri și factorii de stres prenatali.

• Unele droguri au fost asociate cu apariția schizofreniei, inclusiv canabisul cocaina și amfetaminele. Aproape jumătate din cei care au schizofrenie folosesc în mod excesiv droguri și/sau alcool.

• Amfetamina, cocaina și mult mai rar alcoolul pot provoca psihoze foarte asemănătoare schizofreniei. Deși nu este în general acceptată drept cauză a bolii, bolnavii cu schizofrenie folosesc nicotina mult mai des decât restul populației.

• Conform (DSM-IV-TR), pacientul trebuie să aibă cel puțin trei din următoarele criterii de diagnostic:1.Simptome caracteristice: două sau mai multe dintre următoarele, fiecare prezent majoritatea timpului într-o perioadă de o lună (sau mai puțin, dacă simptomele au intrat în remisie datorită tratamentului).

– Delir– Halucinații– Vorbire dezorganizată, care este o manifestare a tulburării de gândire formală– Comportament sever dezorganizat (de exemplu, îmbrăcăminte nepotrivită, țipete frecvente) sau

comportament catatonic– Simptome negative: Afect plat (lipsa sau refuzul unui răspuns emoțional), alogie (lipsă sau

degradare a vorbirii) sau avoliție (lipsă sau degradare a motivației)• Dacă delirul este considerat bizar sau halucinațiile constau în a auzi o voce care comentează acțiunile

pacientului, sau a auzi două sau mai multe voci care conversează între ele, prezența numai a acelui simptom este suficientă în ce privește cele de mai sus. Criteriul vorbirii dezorganizate este întrunit doar dacă este suficient de sever pentru a afecta serios comunicarea.2. Disfuncție socială sau ocupațională: Pentru o parte semnificativă a timpului de la debutul tulburării, una sau mai multe domenii de funcționare cum ar fi munca, relațiile interpersonale sau grija față de sine sunt în mod hotărât sub nivelul avut înainte de debutul tulburării.3. Durată semnificativă: semnele continue de dezorganizare persistă pentru cel puțin șase luni. Această perioadă de șase luni trebuie să includă cel puțin o lună de simptome (sau mai puțin, dacă simptomele au cedat la tratament).

– Dacă semnele tulburării sunt prezente mai mult de o lună dar mai puțin de șase luni, diagnosticul aplicat este cel de tulburare schizofreniformă.Dacă simptomele de psihoză durează mai puțin de o lună, tulburarea poate fi diagnosticată ca scurtă psihotică.

• ICD-10 definește două subclase adiționale:

– Depresia post-schizofrenică: O perioadă depresivă care apare în urma unei boli de schizofrenie, perioadă în care simptomele de schizofrenie pot fi încă prezente. (ICD codul F20.4)

– Schizofrenia simplă: Dezvoltarea insidioasă sau treptată a unor simptome negative grave fără a trece prin perioade de psihoză. (ICD codul F20.6)

Tipuri de schizofrenie:

- schizofrenie paranoidă- schizofrenie catatonică- schizofrenie dezorganizată (hebefrenica)- schizofrenie nediferentiată- schizofrenie reziduală.

- schizofrenia simplă

- depresia postschizofrenie

- alte forme de schizofrenie (cenestopată, ciclică, latentă)

- schizofrenie nespecificată

TRATAMENTUL• Tratamentul obișnuit este reprezentat de medicația

antipsihotică, care în principal blochează activitatea receptorilor de dopamină (și, uneori, de serotonină).

• Psihoterapia și recuperarea profesională și socială sunt de asemenea importante în tratament. În cazuri mai severe — atunci când bolnavul reprezintă un risc pentru sine sau pentru alții — spitalizarea obligatorie poate fi necesară, deși în zilele noastre șederile în spital sunt mai scurte și mai puțin frecvente decât în trecut.

• Psihoterapia de suport îl poate ajuta pe pacient să facă față mai bine problemelor de fiecare zi determinate de schizofrenie.

• Terapia îl poate ajuta să-si îmbunătățească abilitatile de comunicare, relațiile cu ceilalți, abilitatea de a lucra si motivatia pentru a continua tratamentul.

• Învatând despre schizofrenie poate sa o înteleagă mai bine si să înteleagă cât de important este sa ia tratamentul medicamentos.

• De asemeni, îl poate ajuta să facă față stigmatizării legată de faptul că are schizofrenie.

• Prof. Thomas Szasz (Profesor emerit de psihiatrie la Universitatea de Stat din New York, și la Science Center din Syracuse, New York.), care se opune tratării bolilor mintale, arată sarcastic duplicitatea cu care sunt judecate aceste simptomele caracteristice pentru schizofrenie:

• „Dacă vorbești cu Dumnezeu înseamnă că te rogi; dacă Dumnezeu îți vorbește, suferi de schizofrenie. Dacă îți vorbesc morții înseamnă ca ești spiritist; dacă tu le vorbești morților, atunci ești schizofrenic.”

Complicatii• Netratată, schizofrenia poate determina probleme severe emotionale,

de comportament si de sanatate care pot afecta toate ariile vietii pacientului.

• Complicatiile pe care schizofrenia le poate determina sau cu care se asociază sunt:- suicid- comportament autodistructiv cum ar fi auto-mutilarea- depresie- abuz de alcool, droguri sau medicamente prescrise- saracie- lipsa locuintei- conflicte familiale- inabilitatea de a lucra sau a merge la scoala- probleme medicale datorate medicatiei antipsihotice- pacientul poate fi victima sau realizatorul unor acte

penale- afectiuni cardiace, deseori legate de fumatul intens.