Schi alpin - Capitolul IV

PREDAREA SCHIULUI ÎN ŞCOALĂ

LOCUL ŞI ROLUL SCHIULUI ÎN PROGRAMA ŞCOLARĂ

          Schiul este reflectat în programa şcolară de educaţie fizică sub diferite forme, în ideea că, profesorul de educaţie fizică, în funcţie de zona geografică în care lucrează, condiţiile naturale de care dispune, colectivele pe care le manevrează, tradiţiile şcolii, şi pregătirea sa, are posibilitatea de a-şi alege mijloace din diferite discipline sportive, care alături de cele de bază (obligatorii în programă) îl vor sprijini în realizarea sarcinilor activităţii sale.

          Astfel schiul, în egală măsură cu alte discipline sportive, vine în întâmpinarea unei categorii importante dintre obiectivele educaţiei fizice şi sportive şcolare şi anume:

-         întărirea stării generale de sănătate a elevilor şi creşterea rezistenţei organismului la factorii de mediu prin călire;

-         dezvoltarea fizică armonioasă;

-         dezvoltarea calităţilor motrice de bază cu accent pe îndemânare, viteză şi forţă;

-         perfecţionarea deprinderilor motrice de bază prin aplicarea lor în condiţii variate şi îmbogăţirea acestora cu deprinderi specifice;

-         stimularea capacităţii de practicare independentă a unei ramuri sportive cu multiple valenţe formative.

Schiul ca sport şi mijloc al educaţiei fizice se poate introduce în toate formele de organizare ale acestei activităţi în şcoală: lecţia de educaţie fizică, orele facultative, activitate recreativă.

I. INTRODUCEREA SCHIULUI ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI ORA FACULTATIVĂ         

          Impune luarea unor măsuri:

-  plasarea corespunzătoare a lecţiei în orarul zilnic al clasei, fie prin poziţionarea lecţiei la finalul programului zilnic, sau prin alegerea celor două ore săptămânale în cadrul programului unei anumite zile, numai în cazul în care nu se poate aplica prima variantă;

-  adaptarea structurii lecţiei în concordanţă cu recomandările metodicii educaţiei fizice privind lecţiile desfăşurate în aer liber pe timpul sezonului rece;

-  organizarea activităţii încât întregul colectiv al clasei să fie angrenat în lucru, chiar dacă numai o parte din elevi au materialul necesar, prin organizarea unor ateliere de schi, sanie, jocuri în aer liber.

LECŢIA DE SCHI

-  este forma de bază a organizării procesului instructiv-educativ pentru însuşirea tehnicii schiului;

-  mobilitatea structurală şi gradul de adaptabilitate la condiţiile concrete îi asigură eficienţa;

-  luată izolat valoarea ei devine limitată, dat integrată într-un ciclu de lecţii poate asigura atingerea obiectivelor propuse.

          Structura lecţiei de schi:

          Este asemănătoare cu structura lecţiei de educaţie fizică şi reprezintă totalitatea verigilor (momentelor) lecţiei şi succesiunea lor în timp.

          Verigile lecţiei de schi sunt:

1.     Organizarea colectivului;

2.     Deplasarea la panta sau terenul de lucru ales şi pregătirea acestuia;

3.     Pregătirea generală şi specială a organismului pentru efort;

4.     Realizarea temelor lecţiei, care pot fi:

-         învăţarea unui nou procedeu tehnic;

-         consolidarea sau perfecţionarea unui procedeu deja învăţat;

-         dezvoltarea unor calităţi motrice folosind mijloacele specifice schiului;

-         verificarea nivelului de însuşire a procedeelor învăţate.

5.     Scăderea treptată a nivelului de efort;

6.     Aprecieri cu privire la realizarea temelor şi activităţii desfăşurate şi recomandări pentru activitatea individuală.

          Lucrul cu elevii:

-  trebuie să înceapă încă înainte de adunarea pentru lecţie şi constă în indicaţii date pentru alegerea echipamentului, pregătirea schiurilor, ceruire, etc;

-  dacă terenul de lucru nu este prea departe de locul de întâlnire, primele trei momente ale lecţiei nu durează mai mult de 15-20 de minute;

-  deplasarea la pantă trebuie să se facă în mod organizat, mai ales când se face pe schiuri;

-  verigile 4 şi 5 pot dura 30-75 de minute, în funcţie de vârsta şi pregătirea elevilor, dar şi de tipul de lecţie;

-  în condiţiile specifice lecţiilor de schi, o deosebită grijă se va acorda prevenirii accidentelor şi îmbolnăvirilor, ţinând seama de condiţiile meteorologice, starea zăpezii, teren, etc.

          Cauze care pot provoca accidente:

-  nerespectarea succesiunii şi gradării dificultăţii exerciţiilor de învăţare a procedeelor tehnice;

-  insuficienta pregătire fizică a elevilor şi nerespectarea particularităţilor individuale;

-  alegerea unui teren nepotrivit pentru obiectivele lecţiei sau pentru grupa respectivă;

-  lipsa de disciplină şi ordine în timpul lecţiei;

-  ignorarea gradului de oboseală;

-  pregătirea insuficientă a materialului şi echipamentului de schi;

-  lipsa de control din partea profesorului;

-  condiţiile meteorologice nefavorabile: ceaţă, vânt, temperaturi foarte scăzute, alunecări de zăpadă pe pante descoperite.

          Măsuri de prevenire a accidentelor:

-  verificarea materialului şi echipamentului înaintea fiecărei lecţii;

-  deplasarea organizată la locul de lucru;

-  alegerea şi amenajarea terenului;

-  asigurarea locului de oprire, mai ales pentru începători;

-  evitarea locurilor deschise în zilele cu vânt puternic şi temperaturi scăzute;

-  evitarea pantelor înclinate după căderi masive de zăpadă sau pe o vreme de ceaţă;

-  respectarea succesiunilor metodice pentru învăţarea şi perfecţionarea procedeelor tehnice.

          Planificarea activităţii

-  numărul de ore şi repartiţia lor sunt introduse în planificarea anuală, pentru care se elaborează sisteme de acţionare algoritmizate incluse în anexa planificării anuale.

          II. PRACTICAREA SCHIULUI ÎN TABERE ŞCOLARE

          Respectă în general aceleaşi cerinţe, cu următoarele deosebiri:

-  pentru organizarea acestor activităţi se formează grupe omogene din punct de vedere al vârstei, interesului, pregătirii fizice şi tehnice;

-  structura lecţiei se păstrează aceeaşi, dar timpul alocat acesteia este mai mare, ca urmare creşte ponderea verigii a patra în economia de timp;

-  fiind o activitate desfăşurată continuu pe o perioadă de 6-12 zile, în afara programei şcolare, planificarea activităţii nu va fi inclusă în planul anual pentru educaţie fizică, ci va fi elaborată o planificare grafică separată:

PARTICULARITĂŞILE PREDĂRII SCHIULUI PE GRUPE DE VÂRSTĂVÂRSTA PREŞCOLARĂ

1.     Obiective generale:

-         dezvoltarea armonioasă şi multilateral o organismului copilului;

-         călirea organismului şi întărirea sănătăţii;

-         educarea unor calităţi motrice de bază cu accent pe echilibru şi îndemânare.

2.     Obiectiv tehnic:

- îmbogăţirea bagajului de deprinderi motrice în condiţiile alunecării pe schiuri.

3.     Materiale folosite (vor fi adaptate particularităţilor copiilor la această

vârstă):

-         schiuri scurte, elastice, uşoare;

-         legături uşor de manevrat;

-         îmbrăcăminte călduroasă, dar care să nu stânjenească mişcările.

4.     Organizarea activităţii:

-         activitate preponderent sub formă de joc;

-         durata zilnică de 50-60 minute cu grupe reduse ca număr;

-         învăţare pe terenuri foarte uşoare, amenajate special (pe cât posibil) ca poligoane de instruire;

-         planificarea acestei activităţi de regulă în lunile mai călduroase ale iernii şi în funcţie de starea timpului;

-         calităţi deosebite ale instructorului, care să fie capabil să se joace cu copiii, să-i înţeleagă şi să-i ajute în toate situaţiile ivite pe pârtie.

5.     Conţinut

Urmăreşte la această vârstă formarea unui bagaj cât mai mare de deprinderi de mişcare şi educarea echilibrului. Vor predomina preocupările pentru rezolvarea următoarelor probleme:

-         familiarizarea cu mediul înconjurător şi activitatea de grup;

-         familiarizarea cu materialele şi echipamentul;

-         mersul pe teren plat şi în uşor urcuş;

-         coborârile directe uşoare;

-         schimbarea direcţiei din alunecare prin pivotare şi plug (mişcare pe care o execută natural);

-         ridicarea din cădere.

6. Principalele mijloace:

-         În echipament de schi: jocuri pe zăpadă;

-         Pregătire pentru schi: prinderea şi desfacerea schiurilor;

-         Pe loc: genoflexiuni, ridicări de braţe, flexia trunchiului, paşi alunecaţi,

întinderea alunecată a picioarelor spre înapoi şi revenire (dacă este posibil sprijiniţi de o bară la înălţimea şoldurilor);

-         Din deplasare: mers pe schiuri,

-         Coborâri:

-         cu plecare de pe plat şi oprire pe plat (în lipsa platului de la plecare se poate pune covor de cauciuc);

-         cu flexia şi extensia picioarelor;

-         prin tunel de beţe;

-         cu mişcări de braţe în diferite planuri;

-         cu atingerea diferitelor obiecte plasate pe pantă;

-         peste denivelări mici de teren şi pedale de orgă (denivelări diferite pentru fiecare picior) dispuse într-o anumită ordine;

-         cu trecere pe sub tunel de beţe şi atingerea unor obiecte suspendate.

-         Schimbări de direcţie din alunecare:

-         ocolirea naturală a unor obiecte plasate pe pârtie;

-         ocolirea unor fanioane colorate.

7. Indicaţii metodice:

-         activitatea trebuie să aibă un caracter dinamic, atractiv;

-         se evită lucrul în zăpada mare, urcările lungi şi opririle îndelungate;

-         este contraindicată repetarea îndelungată a unei mişcări, a parcurgerii aceluiaşi traseu, a aceluiaşi joc;

-         metoda de predare recomandată este demonstraţia, copii imitând uşor;

-         se foloseşte des lauda, încurajarea, cu diferite trepte, în funcţie de reuşită;

-         mişcările propuse pentru învăţare sunt simple.

VÂRSTA ŞCOLARĂ MICĂ

1.     Obiective generale:

-         călirea organismului şi întărirea sănătăţii;

-         stimularea creşterii şi dezvoltării, perfecţionarea funcţională treptată a organismului prin angrenarea într-o activitate fizică complexă;

-         pregătirea fizică generală şi educarea echilibrată a calităţilor motrice de bază.

2.     Obiectiv tehnic:

-         formarea unui bagaj cât mai larg de deprinderi de deplasare pe schiuri.

3.     Materiale:

-         schiuri scurte, uşoare, cu canturi metalice;

-         legături fixe cu mecanisme de siguranţă, uşor de manevrat;

-         bastoane scurte şi uşoare.

4.     Organizarea activităţii

-         activitatea are un caracter organizat în sensul lecţiei cu o structură precisă;

-         prin lecţie se realizează programa, al cărei conţinut este particularizat grupei de vârstă;

-         durata unei lecţii este de 60-90 de minute;

-         teren corespunzător, special amenajat, cu profil care să ajute la execuţii cu caracter cât mai tehnic.

5.     Conţinut:

-         trebuie să dea copiilor posibilitatea de mişcare, de educare a echilibrului, de îmbogăţire a experienţei motrice prin rezolvarea în teren a problemelor, să dobândească poziţii cât mai naturale, relaxate;

-         se accentuează preocuparea pentru însuşirea corectă a tehnicii de bază (automatismele greşit formate acum se corectează foarte greu);

-         succesiunea optimă a procedeelor tehnice este cea a unei căi directe selecţionate (deci nu se insistă foarte mult pe coborâre oblică şi derapaje);

SUCCESIUNE METODICĂ

-         obişnuirea cu materialele şi echipamentul;

-         mersul pe teren plat şi variat prin zăpadă cu consistenţă diferită;

-         mersul la urcarea pantei prin pas bătut, trepte, foarfecă;

-         coborâre cu oprire în plat şi contrapantă;

-         trecerea peste denivelări prin adaptarea poziţiei corpului şi prin amortizare;

-         oprire prin pivotare;

-         schimbarea direcţiei prin ocolire pe urmă largă;

-         cristiania spre vale prin rotaţie;

-         legări de ocoliri;

-         jocuri pe schiuri;

-         aplicaţii în teren variat şi trasee marcate.

6.     Principalele mijloace

-         exerciţii adaptate succesiunii din calea directă;

-         jocuri şi întreceri;

-         alcătuiri de parcursuri aplicative şi legări de procedee.

7.     Indicaţii metodice:

-         lecţiile păstrează caracterul de joc, trebuind să fie dinamice şi atractive;

-         greşelile ce se corectează prioritar sunt cele de bază, care dereglează mecanismul intim al mişcării (nu se insistă pe celelalte);

-         ca metodă prioritară de predare se foloseşte demonstraţia (copii având capacitatea de a imita) dublată de exerciţii simple care să nu plictisească;

-         nu se va insista pe analiza amănunţită a mişcării, pe exersarea analitică exagerată, pe repetarea monotonă a aceluiaşi exerciţiu timp îndelungat;

-         jocurile şi concursurile simple sunt un puternic stimulent;

-         sistemele de acţionare pot fi prezentate ca teme: de exerciţiu, de mişcare, de concurs; Exemplu:

- tema de exerciţiu – din coborâre directă ridicarea unui picior;

- tema de mişcare – să nu se atingă cu schiul marcajele plasate pe pârtie;

- tema de concurs – cine alunecă mai mult pe un singur schi..

Este vârsta cea mai propice învăţării tehnicii.

VÂRSTA ŞCOLARĂ, MIJLOCIE ŞI MARE

1.     Obiective generale

-         tonificarea musculaturii de fixare şi menţinere a segmentelor;

-          îmbunătăţirea stării fiziologice a diferitelor organe, aparate şi sisteme, ceea ce se răsfrânge pozitiv asupra funcţiilor vitale ale organismului;

-         perfecţionarea capacităţii de stăpânire a aparatului locomotor, dezvoltarea percepţiilor de spaţiu şi timp, însuşirea unor noi sensibilităţi: simţul alunecării, al echilibrului, simţul muscular specific;

-         acţionează asupra deprinderilor igienico-sanitare individuale şi colective;

-         influenţa formativă multilaterală: calităţi motrice, deprinderi specifice, deprinderea de practicare independentă a unui sport, etc.

2.     Obiectiv tehnic:

-         însuşirea sau, după caz, perfecţionarea tehnicii de bază.

3.     Materiale:

-         vor fi corespunzătoare nivelului vârstei biologice şi gradului de pregătire.

4.     Organizarea activităţii:

-         programa se realizează prin lecţii cu structură bine determinată;

-         durata lecţiei 60-90 de minute;

-         în cadrul lecţiei elevii vor fi împărţiţi pe subgrupe, după nivelul de pregătire dobândit;

-         pentru avansaţi pot fi stabilite sarcini individuale.

5.     Conţinutul activităţii:

-         pentru stabilirea conţinutului şi succesiunii procedeelor tehnice la aceste grupe de vârstă se va ţine seama de scopul urmărit, particularităţile colectivului de elevi, timpul alocat activităţii.

A) Pentru elevii care numai la această vârstă încep practicarea schiului, scopul este acela de a reuşi, în cel mai scurt timp, să parcurgă pe

schiuri terenuri cu profiluri variate, să-şi însuşească un bagaj minim de mişcări specifice. Faţă de acest scop şi de pregătirea fizică a elevilor, conţinutul activităţii va fi cel corespunzător uneia dintre cele două căi de învăţare.

B) Pentru elevii care sunt iniţiaţi, obiectivele de instruire vizează perfecţionarea tehnicii, însuşirea de noi procedee, educarea calităţilor motrice specifice schiului, participarea la concursuri de nivel şcolar.

La nivelul unui asemenea colectiv se va acţiona în sensul creşterii eficientei tehnicii prin:

-         perfecţionarea poziţiei pe schiuri în vederea localizării mişcărilor specifice la nivelul articulaţiilor şi segmentelor interesate;

-         obţinerea independenţei de lucru a picioarelor (echilibru, dinamism, randament crescut);

-         însuşirea şi perfecţionarea mai multor posibilităţi de declanşare a virajelor;

-         perfecţionarea cantării prin folosirea poziţiei arcuite şi a sprijinului pe schiul exterior;

-         introducerea în instruire a elementelor caracteristice de concurs (pante, trasee, etc).

6.     Principalele mijloace:

A.                În funcţie de calea de învăţare, succesiunile metodice proprii fiecărui procedeu; pentru vârsta mijlocie se vor folosi în continuare exerciţii sub formă de joc şi întrecerile.

B.    - consolidarea şi perfecţionarea procedeelor tehnice învăţate prin selecţionarea celor mai eficiente exerciţii;

- însuşirea virajelor şi a mecanismelor de declanşare specifice competiţiei;

- însuşirea şi perfecţionarea şerpuirilor;

- legări de procedee tehnice în trasee şcoală.

7.     Indicaţii metodice:

-         se foloseşte ca metodă de predare explicaţia dublată de demonstraţia integrală şi analitică, aceasta fiind vârsta la care mişcările se învaţă conştient;

-         se iau toate măsurile pentru eliminarea cauzelor care pot genera accidente;

-         se foloseşte pe cât posibil aplicarea pe scară largă a individualizării;

-         perfecţionarea nu trebuie forţată, iar în corectare vor fi folosite metode ajutătoare: forme de teren, procedee intermediare, materiale intuitive;

se vor include în activitate jocuri şi concursuri, care au ca efect realizarea unui volum mare de lucru în condiţii specifice de alunecare