Carmen Rapiteanu – Rezidentiat Clinic

SCHEMA DE EFECTUARE ŞI REDACTARE A UNUI STUDIU DE CAZ DE CǍTRE UN PSIHOLOG CLINICIAN

( cu formare în psihoterapii cognitive şi comportamentale )

Studiul de caz trebuie sǎ cuprindǎ informaţii referitoare la urmǎtoarele aspecte:

1. Datele personale (iniţialele numelui şi prenumelui, vârstǎ, sex, domiciliu, stare civilǎ, profesie, loc de muncǎ, studii, etnie, religie etc)

2.Motivele internarii sau prezentǎrii la cabinetul psihiatric/psihologic (tulburǎrile psihice subiective si obiective care au determinat internarea/prezentarea la cabinet). Se noteazǎ caracterul internǎrii sau prezentǎrii la cabinet ( cu planificare anterioarǎ/urgenţǎ, din proprie iniţiativǎ/constrâns de cei din jur/ îndrumat de un alt specialist. etc.).

De asemenea se consemneazǎ date privind starea psihicǎ actualǎ a pacientului, atitudinea faţǎ de examinator şi conştiinţa bolii.

Se culeg date privind starea psihicǎ a pacientului şi de la aparţinǎtori ( rudele, vecinii, persoanele care îl însoţesc pe pacient), menţionând gradul de încredere în informaţiile primite.

3. Antecedente heredo-colaterale cu eventualǎ importanţǎ psihiatricǎ ( rude ”de sânge” cu tulburǎri psihice)

4. Antecedente personale fiziologice - la femei: menarha, nr. de naşteri, nr de avorturi şi caracterul lor ( spontan/ la cerere), instalarea menopauzei .

5. Antecedente personale patologice chirurgicale şi medicale cu eventuale implicaţii psihiatrice (traumatisme cranio-cerebrale, neuroinfecţii, intoxicaţii acute sau cronice, boli neurologice cu posibil rǎsunet psihic, boli somatice cu posibil rǎsunet psihic etc.).

Antecedente personale patologice psihiatrice: tulburǎri psihice anterioare, internǎri la psihiatrie, consulturi psihiatrice în policlinici şi centre medicale, tratamente psihiatrice şi psihologice anterioare.

6. Consum de substanţe psihostimulante, droguri, medicamente care dau dependenţǎ (alcool, cafea, tutun, droguri (cannabis, heroinǎ, cocainǎ etc), tranchilizante, hipnotice, barbiturice, opiacee, substanţe halucinogene ( LSD, mescalinǎ etc.): cantitate , durata , ritm etc.

Carmen Rapiteanu – Rezidentiat Clinic

7. Inhalarea de solvenţi şi substanţe volatile industriale din vopsele, adezivi, lichide de curǎţare (acetati, alcool, cloroform, eter, hidrocarburi aromatice, hidrocarburi clorurate, cetone ) poate conduce la intoxicaţie acutǎ sau în condiţiile inhalǎrii cronice, de cantitǎţi mici, pot apare neuropatii şi toxicitate cu tulburǎri psihice

8. Scurtǎ biografie a persoanei acordând o atenţie mai deosebitǎ urmǎtoarelor aspecte: dezvoltare psiho-motorie, randament şcolar, comportament în şcoalǎ, familie, societate, la locul de muncǎ şi în timpul stagiului militar, tip de educaţie, nivel de şcolarizare, psihotraume mai vechi şi recente, mediul profesional, familia şi relaţiile maritale, acte antisociale, etc.

9. Istoricul bolii actuale (data si felul debutului (brusc/insidios), circumstanţele de debut, factorii ce au favorizat apariţia bolii, simptomatologia la debut, internǎri, diagnostice şi tratamente anterioare, evoluţia bolii, complicaţii ale bolii (abuz de alcool, tentative de suicid etc ), comorbiditatea ( afecţiuni medicale asociate), simptomatologia actualǎ, evenimente cu posibile implicaţii asupra evoluţiei şi stǎrii actuale etc.)

10. Examenul somatic (pe aparate si sisteme) Se realizeazǎ de medic. În calitate de psihologi clinicieni precizaţi doar dacǎ pacientul are boli somatice cu posibil rǎsunet psihic şi ce medicaţie urmeazǎ.

11. Examenul psihic (pe funcţii şi procese psihice) – conform anexei 1.

12. Explorari paraclinice (constante biologice, ex. l.c.r., ex. de fund de ochi, radiografie cranianǎ simplǎ, pneumoencefalografie, arteriografie cerebralǎ, tomografie cerebralǎ computerizatǎ, electroencefalografie, etc) cu date relevante pentru diagnostic.

13. Examenul psihologic Este realizat de cǎtre psihologul clinician şi reprezintǎ o prezentare a functionarii psihice şi

structurii personalitǎţii pacientului la un moment dat.Examenul psihologic va cuprinde uzual: o discuţie între persoana examinatǎ şi examinator, o

serie de teste şi/sau o serie de probe (putând fi folosite diverse aparate, simulatoare de situatii etc.).Testele utilizate depind de gradul de afectare a funcţiilor psihice, de tulburarea mentalǎ de care

suferǎ pacientul şi de vulnerabilitatea sa psihicǎ.Astfel, în cazul unui pacient cu demenţǎ vom aplica, în special, teste de investigare a funcţiilor

cognitive şi probe de coordonare motorie.În cazul unui pacient cu tulburare de adaptare vom investiga o serie de caracteristici ale

personalitatii (atitudine, caracter, aptitudini, creativitate, vointa, comportament etc.) cu ajutorul inventarelor de personalitate şi a testelor proiective. Astfel putem sǎ evidenţiem fragilitatea sa psihicǎ şi mecanismele de apǎrare dezadaptative.

Examenul psihologic se va materializa printr-un profil psihologic sau, dacǎ existǎ susceptibilitate de boalǎ.

Carmen Rapiteanu – Rezidentiat Clinic

14. Stabilirea diagnosticului pozitiv si diferenţial. ( vezi criterii de diagnostic ICD X, DSM IV) .

Prezentarea diagnosticului multiaxial conform DSM IV.Axa I Tulburările clinice

Alte condiţii care se pot afla în centrul atenţiei cliniceAxa II Tulburările de personalitate

Retardarea mentală Axa III Condiţiile medicale generale Axa IV Problemele psihosociale si de mediu

Axa V Evaluarea globală a funcţionării- scor GAF (Global Assessment of Functioning Scale)

15. Discutii referitoare la aspectele terapeutice ( obiective terapeutice, mijloace terapeutice ( farmacologice şi psihologice ), strategia terapeuticǎ concretǎ pentru cazul luat în discuţie), la necesitatea unor modificǎri în viaţa profesionalǎ şi familialǎ (activitate cu orar redus, schimbare loc de muncǎ, pensionare temporarǎ sau definitivǎ, încadrare în statutul de persoanǎ cu handicap, preluarea de responsabilitǎţi de cǎtre membrii familiei) şi la intervenţiile de asistenţǎ socialǎ ( internare în cǎmin-spital, spital de bolnavi psihici cronici etc pentru pacienţii lipsiţi de locuinţǎ, sursǎ de venit, suport social etc).

16. Conceptualizarea cazului (în funcţie de orientarea psihoterapeuticǎ).De exemplu abordarea din perspectiva terapiei cognitiv-comportamentale vizeazǎ urmǎtoarele aspecte:A. Evaluarea cogniţiilor şi comportamentelor care trebuie modificate.B. Identificarea condiţiilor în care acestea s-au format şi a factorilor care le menţin.C. Evaluarea longitudinală a cogniţiilor şi comportamentelor cu descoperirea schemelor cognitive disfuncţionale.D. Calitǎţile şi resursele clientului.E. Ipoteza de lucru ia în considerare interacţiunea dintre diferite variabile interne/externeîn geneza şi menţinerea comportamentelor problemǎ ( “ comportamente problemǎ” = conduite identificate şi recunoscute de pacient şi terapeut ca fiind probleme ce trebuie rezolvate).

17. Planul de intervenţie terapeuticǎ

De exemplu, din perspectivǎ cognitiv-comportamentalǎ

A. Lista de probleme. Diagnosticul nosologic este particularizat în probleme deviaţă.

B. Obiectivele stabilite trebuie să fie clare şi precise, eventual organizatepe termen scurt, mediu şi lung.

C. Planul de tratament şi tehnicile utilizate, proprii fiecǎrei orientǎri psihoterapeutice.

Carmen Rapiteanu – Rezidentiat Clinic

Planul de tratament se referǎ la prezentarea obiectivelor terapeutice urmǎrite pe parcursul şedinţelor de terapie şi la tehnicile cu care ne-am propus sǎ lucrǎm.

Prescripţiile psihoterapeutice (temele dintre şedinţe) sunt componente obligatorii ale planului de tratament, cercetările arătând că ele au o contribuţie importantă la eficienţa terapiei.

Obstacolele scontate ( convingerile negative apǎrute în urma eşecului altor tratamente, absenţa motivaţiei sau teama pentru schimbarea comportamentului, beneficiile secundare ale tulburǎrii psihice etc.) trebuie clarificate de la început şi este indicat sǎ existe un plan de depăşire a acestora, astfel încât tratamentul să nu fie serios afectat.

D. Şedinţele de psihoterapieÎn terapia cognitiv-comportamentală numărul mediu de şedinţe terapeutice este de 20- 25. Psihoterapia cognitiv-comportamentalǎ poate sǎ fie mai scurtă decât alte forme de intervenţie, dar cu eficienţă egalǎ sau chiar mai mare .

Şedinţa 1 (45-50 de minute)

Prima şedinţă are rol explorator şi de informare a pacientului cu privire la boală şi psihoterapie, determinând la client speranţa de însǎnǎtoşire.

1) Psihoterapeutul îşi face o idee generală despre problemele pacientului. 2) Se face educaţia pacientului în legătură cu boala. Este bine să îi comunicǎm

faptul cǎ tulburările psihice pot implica mecanisme psihologice.3) Se face pregǎtirea clientului pentru psihoterapie. Se explică pacientului ce este

psihoterapia, cum funcţionează, cum se vor desfǎşura şedinţele şi la ce să se aştepte. Se poate estima numărul aproximativ de şedinţe şi costul acestora; De asemenea, se prezintǎ efectele posibile (de exemplu, vindecare, ameliorare, controlul simptomelor etc.) pe baza literaturii de specialitate.

4) Se administrează pacientului bateria de teste psihologice (unele teste se pot da pentru a fi completate acasă); este indicat ca bateria să vizeze toate cele patru niveluri (afectiv-emoţional, cognitiv, comportamental şi psiho-fiziologic/biologic), tipul de personalitate şi mecanismele defensive ale clientului.

5) Aplicarea unei tehnici simple de relaxare

Şedinţa 2 (45-50 de minute)

I) Se colectează rezultatele la testele psihologice, care vor fi cotate şi interpretate pentruşedinţa 3.2) Se realizează un interviu clinic pentru a evalua tulburǎrile psihice ale pacientului şi analiza structura personalitǎţii sale.3) Aplicarea unei tehnici simple de relaxare.

Carmen Rapiteanu – Rezidentiat Clinic

4) Terapeutul face un rezumat al şedinţei şi solicitǎ un feedback din partea pacientului în ceea ce priveşte terapia.

Şedinţa 3 (45-50 de minute)

1). Se face conceptualizarea generală, pe baza informaţiilor culese prin interviu şi examinare psihologică.

De exemplu, un eveniment stresant (de exemplu, moartea unei rude apropiate ( agent stresor psihosocial de pe Axa IV din DSM) a interacţionat cu o stare de vulnerabilitate psihicǎ, de pildă, evaluări catastrofice ( de pe Axa II din DSM), generând o tulburare de panică ( de pe Axa I din DSM).

2) Se stabileşte o listă de probleme specifice, traducând conceptual tulburarea psihicǎ în probleme de viaţă pentru pacient. De ex. tulburarea de panicǎ se poate manifesta prin: dificultǎţi în realizarea sarcinilor profesionale şi familiale, care pot merge în cazul asocierii agorafobiei, pânǎ la imposibilitatea de a se deplasa la serviciu şi la cumpǎrǎturi cu izolarea socialǎ şi dependenţǎ totalǎ de cei din jur.

3) Se discutǎ cu pacientul de ce au apărut aceste probleme şi ce trebuie fǎcut pentru a le ameliora (schema de tratament).

4) Se formuleazǎ teme pentru acasǎ.Dacă pacientul se prezintă cu probleme subclinice (de pildă, emoţii funcţionale

negative) şi/sau pentru optimizare şi dezvoltare personală, atunci intervenţiapoate eluda stabilirea diagnosticului nosologic, după şedinţa 1 continuându-se cuelaborarea listei de probleme.

Dacă pacientul se prezintă în situaţie de criză (de exemplu, atac de panică), atunci intervenţia psihologică se utilizează în scop suportiv şi/sau pentru ameliorarea rapidă atabloului clinic, chiar dacă tratamentul este orientat simptomatic, şi nu etiopatogenetic;după ieşirea din situaţia de criză se poate începe o intervenţie orientată etiopatogenetic.

Şedinţa 4 şi urmǎtoarele... (45-50 de minute)

Următoarele şedinţe (aproximativ două şedinţe săptămânal), se focalizează asupra problemelor abordate prin prisma modelelor comportamentale şi cognitive care explicǎ apariţia şi menţinerea tulburǎrilor psihice.

De exemplu, unele probleme emoţionale ale clientului sunt determinate de modul în care interpreteazǎ o situaţie sau un eveniment.

Pentru a realiza mai uşor distincţia dintre gânduri, sentimente şi fapte reale, este indicatǎ utilizarea modelului ABC al lui Albert Ellis (1994), în care A reprezintǎ evenimentul activator extern, B – convingerile referitoare la acesta şi C – consecinţele în plan afectiv şi comportamental.

Terapeutul va discuta cu pacientul despre evenimentele activatoare, gândurile şi convingerile referitoare la acestea, precum şi despre consecinţele emoţionale şi

Carmen Rapiteanu – Rezidentiat Clinic

comportamentale. Clientul va evalua intensitatea trǎirilor emoţionale şi gradul de veridicitate a gândurilor negative pe o scalǎ de la 1 la 10 sau de la 0 la 100.

Pacientul va sesiza cu ajutorul întrebǎrilor, puse de terapeut, cǎ aceste gânduri negative se modificǎ sub aspectul credibilitǎţii.( ex. “Existǎ perioade în care crezi mai puţin cǎ acest gând este adevǎrat”)

Aceste gânduri negative au la bazǎ anumite erori de logicǎ denumite distorsionǎri cognitive ( suprageneralizarea, catastrofizarea, etichetarea, filtrarea negativǎ etc.).

Terapeutul îl va ghida pe client sǎ identifice aceste distorsionǎri cognitive şi sǎ dezvolte noi supoziţii şi convingeri cu caracter adaptativ generatoare de trǎiri afective pozitive şi comportamente adecvate.

Dacǎ s-a ameliorat o problemă de pe listă, se trece la următoarea.Dacă problema este abordată prin prisma modelului ABC, ea este descompusǎ în

probleme emoţionale şi probleme practice. După ce se ameliorează problema emoţionalǎ se trece la rezolvarea problemelor practice.

După abordarea succesivă a tuturor problemelor de pe listă, psihoterapia se concentreazǎ pe prevenirea recăderilor şi recurenţelor.

În cursul acestor şedinţe, care se desfǎşoarǎ sǎptǎmânal sau bilunar, pacientul este confruntat cu probleme potenţiale, pentru a vedea dacǎ va face faţǎ unor viitoare situaţii problematice. Aceste şedinţe au rolul de a-1 învăţa pe pacient să fie propriul său psihoterapeut şi să funcţioneze autonom, prin întreruperea gradată a relaţiei psihoterapeutice.

La sfârşitul terapiei, pacientului, i se lasă posibilitatea unor reveniri în caz de recăderi şi psihotraume şi se poate planifica urmărirea evoluţiei acestuia prin telefoane sau întâlniri scurte (de exemplu, 20 de minute) la intervale stabilite de el, în funcţie de tipul tulburării.

18. Aprecierea rezultatelor obţinute în urma psihoterapieiSe prezintǎ evoluţia pacientului dupǎ şedinţele de terapie şi rezultatele obţinute.Evaluarea rezultatelor se face în două modalităţi: (1) subiectiv (declaraţiile

clientului); (2) obiectiv (înregistrarea datelor comportamentale sau frecvenţei simptomelor pe parcursul terapiei, utilizând un instrumentar psihologic riguros).

Se prezintǎ resursele clientului de a face faţǎ problemelor viitoare şi de a preveni eventualele recǎderi, formulându-se un prognostic al tulburǎrii psihice.

Bibliografie recomandatǎ

Pentru consolidarea noţiunilor de psihopatologie şi psihiatrie necesare realizǎrii examenului psihic şi stabilirii diagnosticului:1. Manea M. -Psihiatrie si psihopatologie pentru psihologi, Ed. Universitatii TituMaiorescu, Bucuresti, 2008.

Carmen Rapiteanu – Rezidentiat Clinic

2. Tudose F. – Psihopatologie şi orientǎri terapeutice în psihiatrie, Ed Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007.3 ICD-10 Clasificarea Tulburarilor mentale si de comportament, Editura All, Bucuresti 19984. DSM IV- TR 2000 , Manual de Diagnostic şi Statisticǎ a Tulburǎrilor Mentale, Ed. Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România, 2003

Pentru realizarea planului de psihoterapie:1. Holdevici I. – Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentalǎ, Editura Trei, Bucureşti, 20092. Holdevici I. – Hipnoza Clinicǎ, Ed. Trei, Bucureşti, 20103.Fontaine O., Fontaine Ph. – Ghid clinic de terapie cognitivǎ şi comportamentalǎ, Ed. Polirom, 2008.4. David D. – Psihologie Clinicǎ şi Psihoterapie, Ed. Polirom, Bucureşti, 20065. Andrews G., Creamer M., Crino R., Hunt C., Lampe L., Page A.- Psihoterapia tulburǎrilor anxioase, Ed. Polirom, 2007