Saturnalia

Saturnaliile sunt sărbători ale Romei Antice, în onoarea zeului Saturn. Acestea au avut loc la început pe 17 decembrie, urmând să fie prelungite cu festivităţi până pe data de 23 decembrie. În apropierea solstiţiului de iarnă, când nopţile sunt lungi şi zilele scurte, oamenii se temeau că soarele nu se va mai întoarce, de aceea credeau că ţinând serbări şi închinându – i ritualuri , îl vor determina să revină.

Sărbătoarea era începută prin ritualuri de ofrande oferite la Templul lui Saturn, urmate de un banchet public. Acesta se continua cu oferirea de cadouri în cadru privat , apoi de alte petreceri desfăşurate într - o atmosferă de carnaval în care normele sociale romane erau răsturnate : erau permise jocurile de noroc şi stăpânii îşi serveau sclavii la masă. Poetul Catullus numea perioada Saturnaliilor ,,Cele mai bune zile”.

În mitologia Romană, Saturn era zeul agriculturii, care a domnit peste întreaga omenire în Secolul de Aur, când toţi se bucurau în mod spontan de roadele pământului fără muncă, într -un stat al egalitarismului social. Se dorea deci ca Saturnalia să reflecte condiţiile perioadei mitice pierdute, în contrast cu acelea dorite Roma.

Deşi este cea mai cunoscută sărbătoare romană, Saturnalia nu este povestită în întregime în nicio sursă istorică. Pentru a înţelege semnificaţia acesteia, au fost puse laolaltă frânturi din mai multe surse care tratează diferite aspecte ale sărbătorii. Saturnalia este tema operei dramatice în mai multe volume a unui scriitor latin numit Macrobius . Într-una din interpretările sale, Saturnalia este un festival al luminii care conduce spre solstiţiul de iarnă, cu prezenţa din abundenţă a lumânărilor, simbolizând ruga pentru cunoaştere şi adevăr. Reînnoirea luminii şi sosirea noului an a fost sărbătorită in Imperiul Roman Târziu drept Dies Natalis Solis Invicti, naşterea neînvinsului Soare, pe 25 decembrie.

Popularitatea Saturnaliei a continuat in secolele 3 şi 4 dupa Cristos şi, deoarece imperiul roman s- a supus ulterior regulilor creştine, unele din ritualurile sale au infuenţat tradiţiile sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou de mai târziu.

Desen din Calendarul Filocalian reprezentând luna Decembrie cu zarul Saturnalian pe masă

Oferirea de daruri

Ziua dăruirii era denumită Sigillaria şi avea loc pe 23 decembrie. Deoarece darurile de valoare marcau un statut social contrar spiritului sezonului, acestea erau de obicei statui de lut sau de ceară numite sigillaria, realizate special pentru această ocazie.

Iniţial, Saturnalia era celebrată într-o singură zi, pe 17 decembrie, prin sacrificii, amplasarea unui pat – numit lectisernium – în faţa templului lui Saturn şi dezlegarea rituală a frânghiilor ce legau statuia zeului de soclu, în restul anului. Pe lângă ceremoniile publice, exista o serie de serbări private şi obiceiul de a face daruri celor dragi (saturnalia et sigillaria).

Jocurile de noroc se practicau atunci fără oprelişti şi chiar şi sclavii puteau participa la ele. Sărbătoarea era un prilej pentru ca toată populaţia Imperiului să mănânce, să bea şi să se distreze. Era singura dată când până şi scorţoşii senatori renunţau la togele lor, pentru a purta un veşmânt mult mai lejer, numit synthesis iar boneta liberţilor – pileus – era purtată de oricine, ca semn că în acea zi toţi erau egali. Sclavii erau iertaţi de pedepse şi li se permitea să-şi trateze stăpânii cu obrăznicie, chiar să-i ia peste picior, iar aceştia erau obligaţi să-i servească la masă, unde unul dintre scaune era ocupat, în mod obligatoriu, de o statuie a zeului Saturn.

Farse pe seama puternicilor zilei

Incă din primii ani ai manifestării se alegea un maestru de ceremonii, numit Saturnalicius princeps, care stabilea programul jocurilor şi farsele ce urmau a fi făcute, mai ales puternicilor zilei. Tot el le dădea mesenilor porunci cu tente comice, punându-i să execute cele mai bizare lucruri, ceva în genul poruncilor pe care adolescenţii şi le dau în zilele noastre, la cărţi. Desigur, mesenii nu se supărau, indiferent la ce umilinţe ar fi fost supuşi, pentru că o atitudine negativă din partea lor ar fi dus la înfurierea lui Saturn. Salutul convivilor era „Io, Saturnalia!”, adica „slavă lui Saturn”, zeul către care romanii priveau cu melancolie, amintindu-şi de vremurile de odinioară, când toţi oamenii erau egali.

Cu timpul, sărbătoarea s-a extins, ajungând, în preajma începutului erei creştine să dureze o săptămână întreagă. Sobrul Augustus a redus-o la trei zile, iar Caligula, cu toată aplecarea lui spre petreceri monstruoase, n-a acceptat ca Saturnalia să dureze mai mult de cinci zile. Din fericire pentru romanii amatori de petreceri, pe tron a venit Nero, care a extins din nou durata sărbătorii la o săptămână.

Tot acest împărat, pe care istoricii contemporani lui, dar şi majoritatea celor moderni, încă îl consideră pe nedrept un monstru ajuns din întâmplare pe tronul Cezarilor, a dat dovadă de o imaginaţie extraordinară, inventând farse spectaculoase, pentru a celebra în felul lui original Saturnalia.

Căsătoria cu libertul Sporus

De departe cea mai ingenioasă farsă de Saturnalia, pusă la cale de Nero, a fost căsătoria sa cu libertul Sporus, considerată de mulţi drept o dovadă a nebuniei împaratului. Evenimentul se producea la puţină vreme după dispariţia iubitei soţii a lui Nero, Poppaea Sabina, ucisă chiar de împărat, într-un moment de furie. Mulţi au crezut că Nero îşi pierduse cu desavârşire minţile, din moment ce îl castrase pe libert şi, bazându-se pe asemănarea uimitoare a acestuia cu fosta lui soţie, realizase un simulacru de căsătorie cu respectarea tuturor tradiţiilor romane în acest sens. Subiectivi, autorii antici evită să menţioneze că episodul avea loc de Saturnalii, o vreme a farselor, şi că Nero era renumit pentru ideile sale ingenioase în asemenea prilejuri.

O egalitate care nu durează veşnic

Că împaratul - artist nu avusese nici o clipă intenţia de a da acestei nunţi incredibile o tentă serioasă, o dovedeşte numele primit de libert – Sporus (sămânţă, în limba latină). Ce paradox mai mare pentru un sclav care fusese castrat, deci nici prin absurd n-ar mai fi putut procrea... Din păcate pentru Nero, farsa lui genială n-a fost înţeleasă (sau poate nu s-a dorit să fie înţeleasă) de contemporani, care i-au făcut ceea ce am numi noi astăzi „presă negativă”, creându-i renumele unui corupător al normelor romane. Poate însă că singura greşeală a fiului Agrippinei a fost că neglijase un avertisment proverbial, dat mai ales sclavilor ce-şi luau nasul la purtare, dar valabil, fără îndoială, şi în cazul lui: “Non semper Saturnalia erunt “– Saturnaliile nu durează veşnic...

Jucători de zaruri într-o pictură murală din Pompei