Sagrada FamiliaSagrada Familia - Minuscule piese de...
23
Sagrada Familia Sagrada Familia Sagrada Familia Sagrada Familia De Vladimir Helmis (Dramă într-un act) Notă: Textul nu poate fi montat sau modificat fără acordul expres al autorului Email de contact: [email protected]
Transcript of Sagrada FamiliaSagrada Familia - Minuscule piese de...
Sagrada FamiliaSagrada FamiliaSagrada FamiliaSagrada Familia
De Vladimir Helmis
(Dramă într-un act)
Notă: Textul nu poate fi montat sau modificat fără acordul expres al autorului
Email de contact: [email protected]
1
Personaje
EA - 30 și ceva de ani, rochie de seară elegantă, middle manager într-o corporație
EL - 30 și ceva de ani, nu atât de elegant, mai boem. Fotograf, liber-profesionist cu venituri instabile
NECUNOSCUTA - biciclistă pasionată de trasee obscure. Zace rănită în șanț.
(Scena reprezintă un drum de țară pustiu, în plin câmp. Se aude un motor de mașină
apropiindu-se în viteză, apoi un pocnet și frâne. Încet intră în scenă – din dreapta - un bot de
mașină, cât să se vadă roata din față. Mașina frânează. În mașină sunt EA la volan, și EL
lângă ea. Se dau jos și se învârt în jurul mașinii. )
EL: De ce ne-am oprit?
EA: Nu știu ce are mașina, se mișcă ciudat. (se învârt amândoi în jurul mașinii)
EL: (arată spre roata din față care este spartă) Eu ți-am zis să o duci la service! Acum am
rămas în drum!
EA: (calmă, studiază problema) Nu fii absurd. Roata s-a spart acuma. Nici un service din
lume nu putea preveni așa ceva.
EL: Totuși. Ar fi umflat ei roțile, ar fi făcut ceva! Mașina e și ea ca un om, vrea atenție. Iar tu
o neglijezi într-adins!
EA: De ce începi iar cu povestea asta? Știi bine că nu am timp nici să respir.
EL: Adică eu am?
EA: De ce trebuie să faci o scenă din orice? Acum te-ai fixat pe chestia cu service-ul când ți-
am zis clar că nu asta era problema.
EL: Pentru că nu îți convine să recunoști că e vina ta. Tu nu suporți nici un fel de critică.
EA: Știi ce? Cauciucurile se mai uzează. Uneori se și sparg. E în firea lucrurilor. Chiar tu ai
spus că mașina e ca un om. Se mai îmbolnăvește și ea. În loc să căutăm vinovați cu
lumânarea, hai să vedem ce putem face.
EL: (uimit) Cum ce putem face? O schimbăm și gata. E o roată de rezervă în spate.
EA: Adică vrei să schimbi tu roata?
EL: Da, ce mare lucru?
EL: Tu ai habar cum se schimbă o roată?
EL: Tu n-ai văzut în filme? Țac pac, ăia schimbă roțile.
EA: În filme? Tu glumești. Dacă strici mașina și mai mult?
2
EL: Dar tu de ce nu știi cum se schimbă o roată? Cum de ai luat permisul ăla?
EA: Dacă aveai și tu permis, știai că schimbatul de roți nu e subiect de examen. Știi ce? Hai să
îl sunăm pe unchiul Jenică.
EL: Să îl sunăm ca să ce? Să ne dea indicații la telefon?
EA: Nu. Îl chemăm aici. N-am făcut mai mult de 50 de kilometri de când am plecat...
EL: Doar 50? Unchiul Jenică era praf de beat când am plecat, doar l-ai văzut și tu. Cum să
conducă el 50 de kilometri până aici, să ne schimbe roata și să se și întoarcă? În clipa asta nu
cred că poate ieși măcar pe ușă.
EA: Tu ce crezi că fac toți ceilalți nuntași acuma? Beau de sting, apoi spre dimineață se urcă
în mașini și o să ajungă ei cumva acasă.
EL: Bravo lor. Nu chemăm pe unchiul Jenică aici. Nu poate să schimbe roata beat.
EA: Atunci ai tu altă soluție?
EL: Am zis deja soluția. Stăm degeaba și ne certăm când puteam să începem odată.
EA: Nu putem să schimbăm noi singuri roata.
EL: Și dacă eram în creierii munților? Fără semnal GSM măcar? Ce făceam atunci? Nu aveam
nici un unchi la o distanță de "doar" 50 de kilometri.... Am fi încercat totuși să schimbăm
singuri roata, nu?
EA: Dar nu suntem în creierii munților! Și în afară de unchiul Jenică există tot felul de soluții
mai civilizate. Dacia asistență. Un service auto non-stop....
EL: Ziceai că ai ședință mâine dimineață, la prima oră. Dacă stăm după Dacia asistență, nu
mai ajungi tu acolo până poimâine. Ai și tu puțină încredere în mine.
EA: Bine. Nu mai tărăgănăm. Ești invitatul meu. Schimbă roata.
EL: Păi trebuie să mă ajuți și tu.
EA: Nu am schimbat în viața mea o roată.
EL: Nu trebuie să știi ceva. Mai întâi, zi-mi unde ai pus trusa aia cu șurubelnițe.
EA: Vezi că trebuie să fie în portbagaj, sub preșul ăla e roată de rezervă. Și sub roată e trusa
aia.
EL: Bun. Și îmi mai trebuie un cric și un levier.
EA: Vezi și tu, tot în portbagaj trebuie să fie.
(EL iese din scenă, culise dreapta, se duce în spatele mașinii. Îl auzim umblând prin
portbagaj. O roată se rostogolește în scenă. Apoi vine EL cu două valize în mână, le trântește
în fața ei.)
EL: Astea ce mai sunt?
3
EA: Valize, tu nu vezi?
EL: Sunt valizele tale?
EA: Doar nu au crescut singurele în portbagaj.
EL: Sunt grele. ce ai pus în ele?
EA: Te rog să le lași în pace. Nu e nimic înăuntru.
EL: Dar știi că ești ciudată? ce atâta mister?
EA: Ai uitat să aduci cricul și levierul.
EL: (se duce la portbagaj, revine cu un cric și levier)
EA: Așa. acum pui cricul sub mașină și începi să învârți de manivela aia până o ridici.
EL: Ți-am zis că știu cum se face.
EA: De unde știi tu? Nici nu ai carnet…
EL: Am văzut în filme, ți-am zis. Dar tu că ai carnet, de ce nu pui mâna să o schimbi?
EA: Știi bine că nu am forță în mâini și nu vreau să îmi rup unghiile.
EL: Ai zis că facem chestia asta împreună.
EA: Dar o facem împreună. Eu sunt creierul operațiunii, iar tu forța fizică.
EL: Adică eu sunt o brută?
EA: Nu, dragule, nu asta am vrut să spun. (el a ridicat mașina în cric) Eu zic că e destul de
sus. Acum ce trebuie făcut?
EL: Acum tu îmi dai cheia tubulară să desfac piulițele.
EA: Stai așa. Care e?
EL: Aia de lângă tine, singura cheie. (EA îi dă cheia, EL meșterește la roată să o desfacă) De
ce nu vrei să îmi spui ce ai în valizele alea? Sunt foarte grele...
EA: Pentru că nu privește pe nimeni în afară de mine.
EL: Sunt noi. când le-ai cumpărat?
EA: Nici eu nu știu, a fost un impuls. Erau la reducere în Palas. Și mi-am zis: De ce nu? Le-am
luat, le-am aruncat în portbagaj, și am uitat de ele.
EL: Și le-ai cumpărat cu tot cu pietre de moară înăuntru?
EA: Nu cred că așa se scoate roata. Tu sigur știi ce faci?
EL: Eu știu ce fac, dar partea asta nu mi-o mai amintesc din filmul ăla.
EA: Gata, îl sunăm pe unchiul Jenel.
4
EL: Nu chemăm pe nimeni.
EA: Dar e clar că nu ai habar cum se face!
EL: De ce nu ai și tu puțină încredere în mine?
EA: Am încredere în tine, dar să fim totuși logici. Unchiul Jenel se pricepe, noi nu.
EL: Da, am simțit pe pielea mea încrederea în mine, când cu valizele alea.
EA: Of, ai o fixație cu valizele!
EL: Da. Pentru că nu mi se pare normal ca soția mea să umble cu două valize pline cu nu se
știe ce în portbagaj. Ori ne mutăm și n-am aflat eu, ori ai intrat în mafia chinezească și ai
cadavre tranșate în valizele alea. Altfel nu văd ce ai avea de ascuns!
EA: Dar nu am și eu dreptul la o viață privată? Să am niște lucruri numai ale mele?
EL: Nu. Când ne-am căsătorit și tu ai zis da, ai renunțat la asta. Acum totul e la comun.
EA: Nu-mi amintesc de clauza asta în contract.
EL: Dar ții minte ce a zis preotul la cununie? Nu mai știu exact fraza...
EA: Ah, preotul... Adică tu chiar ai crezut în tâmpeniile alea?
EL: Ce tâmpenii?
EA: Ce abera ăla acolo. Că bărbatul e capul și femeia să îl asculte. Toate misoginismele alea
de ev mediu.
EL: Misoginisme la care tu ai răspuns că da! Nu te-am auzit să te plângi…
EA: Știi că am făcut cununie religioasă doar din cauza maică-ti, a făcut așa un scandal, zicea
că moare dacă nu ne vede la biserică. Și știi bine că eu am acceptat doar pentru tine.
EL: Stai puțin, că acum schimbi subiectul. eu te întrebam dacă ai jurat strâmb atunci?
EA: Dar tu chiar nu mai ții minte când eu ziceam că nu vreau la biserică, și tu m-ai rugat, și tu
ai zis că e doar de formă? doar pentru mama ta?
EL: Nu. am zis eu asta?
EA: Da! mi-ai promis atunci că nu contează. cum ai putut să uiți așa ceva? eram atunci la
Oscar și am discutat și amândoi am convenit că nu vrem cununie pentru noi, o facem pentru
alții. Pentru hoardele de rude care se năpustiseră peste noi, și din partea ta, și din a mea,
care ne ziceau cum trebuie să ne trăim viața. Și noi am fost slabi și am cedat. Acum îmi pare
rău.
EL: Îți pare rău că ne-am căsătorit?
EA: Nu am zis asta. Hai să schimbăm odată roata aia și să mergem acasă.
EL: Eu vreau să știu ce e în valizele alea. (se duce spre valize)
5
EA: Ce faci?
EL: Încerc să le deschid.
EA: Îți interzic. Mă auzi?
EL: Tot ce e al tău îmi aparține și mie. Așa ai jurat.
EA: Termină cu biserica aia odată!
EL: Sunt încuiate. Care e codul de la lacăt?
EA: Nu te privește.
EL: Dar eu vreau să îl știu.
EA: Nu.
EL: De ce?
EA: Așa.
EL: Ăsta nu e un răspuns.
EA: Nu vreau să te uiți ce am în ele.
EL: Bine. Cred că am un briceag. (se caută în buzunare și scoate un briceag)
EA: Ce să faci cu el?
EL: Trebuie să deschid valizele astea. dacă nu se poate cu frumosul, o să ți le tai.
EA: Nu te atingi de ele.
EL: Altfel ce?
EA: Altfel divorțăm.
EL: Poftim?
EA: Ai auzit bine.
EL: Ai fi în stare să divorțezi pentru un rahat de valiză tăiată?
EA: Știi bine că nu valiza e problema. Ci atitudinea asta a ta de stăpân.
EL: Deci asta era faza cu valizele? Te pregăteai să mă părăsești?
EA: Nu.
EL: Atunci cum de arunci cuvântul ăsta așa ușor între noi?
EA: Ce cuvânt? Valize?
EL: Divorț.
EA: M-ai enervat cu valizele. Te crezi stăpânul meu și atunci am spus și eu o vorbă…
6
EL: Nu. Nimeni nu spune cuvântul ăsta așa ușor, fără să se fi gândit la el înainte. De multe ori
trebuie că l-ai învârtit în minte până să îl arunci între noi….
EA: Nu așa de mult.…
EL: De când?
EA: De astă primăvară. Nu știu exact când am început.
EL: Deci ai fi vrut să mă părăsești oricum?
EA: Mă gândeam la asta ca la o posibilitate, în abstract… Acum nu am voie nici să gândesc?
EL: Nu la asta.
EA: De ce nu? Toată lumea divorțează.
EL: Tu mi-ai promis ceva la început.
EA: Te rog, nu începe iar cu biserica aia că mă urc pe pereți.
EL: Nu la biserică, ci mai înainte. Nu preotul acela care nădușea de parcă era un porc la tavă,
nu el ne-a unit. Ci știi tu bine ce. În celalaltă biserică, mă rog, catedrală…
EA: Ah, în Sagrada?
EL: Da, acolo. Să nu îmi spui că ai uitat și asta!
EA: Dar nu ne-am căsătorit în Sagrada Familia.
EL: Nu, dar acolo ne-am cunoscut. Mai știi când te-am oprit din goana ta de turistă și te-am
întrebat dacă pot să îți fac o poză? atunci m-ai lăsat să îți fur imaginea cu camera mea, încă
trăgeam pe film atunci.
EA: Da, știu, ce e cu asta?
EL: În momentul acela noi doi am jurat ceva, fără cuvinte. mai știi?
EA: Nu mai țin minte. a fost acum șapte ani...
EL: De ce trebuie să îți explic în cuvinte? atunci când ne-am cunoscut a fost un moment între
noi când ne-am vorbit fără cuvinte. ți-am furat portretul cu camera mea. Și tu m-ai lăsat să îl
fur. pe vremea aia pregăteam o serie de portrete, pentru o carte visam eu, n-a fost să fie,
până la urmă a fost o expoziție. și tu te-ai lăsat fotografiată așa cum se lasă numai unii
oameni. fără prefăcătorii. fără măști și simulări, fără fasoane. nu știai ce imagine o să apară
din camera obscură. Mi-ai oferit chipul tău cu o inocență pe care nu o mai văzusem.
EA: Nu știu, eu nu mai țin minte.
EL: Vezi? Tocmai de aceea îți imaginezi că poți pleca. dar atunci, când mi-ai oferit chipul tău,
când te-ai lăsat fotografiată, ochii tăi, toată ființa ta spunea "fă ce vrei cu imaginea mea, nu
îmi pasă." atâta sinceritate nu am mai găsit nicăieri. Ți-am făcut zeci de poze atunci.
mergeam amândoi pe acolo și lumina vitraliilor își schimba culoarea când se reflecta pe fața
ta. lumina se îndulcea spre apus, și eu pozam în neștire, pozam doar chipul tău care schimba
7
culori în vitralii, am cel puțin trei role de film cu tine. puteam sa fac o expoziție doar cu
chipul tău cum se schimba de la un pas la altul, și totuși fără să se îmbrace în măști. atunci tu
mi-ai oferit ceva. și eu am acceptat ce mi-ai oferit tu. promisiunea aceea pe care tu acum
vrei să o calci.
EA: Știi, chiar nu mai țin minte. știu doar că mi-ai făcut multe poze atunci. apoi ne-am
revăzut în țară, mi le-ai arătat, eu am zis că nu vreau să le expui, tu ai zis OK, dar cu o
condiție - să ies cu tine, am ieșit în oraș. Asta a fost tot.
EL: Dar promisiunea ta? Acel "da" din priviri? Îl am capturat în fotografii. Ți-l pot arăta
oricând.
EA: Ascultă, nu știu ce ți-am promis atunci fără cuvinte. nu mă poți ține legată de ceva ce
doar tu ți-ai imaginat, înțelege cât e de absurd...
EL: Adică am fost nebun și doar mi-am imaginat toate astea? Atunci de ce ai zis "da" după
aceea?
EA: Nu mai țin minte ce a fost în Barcelona. Dar ce-ar fi să reparăm odată roata aia?
EL: Nu asta contează acuma!
EA: Și atunci ce facem? Stăm aici toată viața?
EL: Da! Până ne lămurim ce a fost atunci.
EA: Dar înțelege că ești absurd!
EL: Vreau adevărul. Atât. Vreau să știu dacă atunci ai zis "da."
EA: Ce mai contează ce a fost atunci?
EL: Pentru că ai promis!
EA: Da, am promis, cu toată ființa mea, nu doar cu privirea! Da! Atunci am zis da! Putem să
plecăm acum?
EL: Nu. Vreau să știu de ce acum zici nu.
EA: Doamne, cât de copil ești. Trebuie să îți explic ca la grădiniță ceva atât de evident?
EL: Da, explică-mi.
EA: Toată lumea divorțează. E ceva banal.
EL: Noi nu suntem toată lumea.
EA: Ba da, dragul meu, suntem și noi fix ca toată lumea. Nu e nimic special aici. Ne
îndrăgostim și credem cu toată puterea că o să fie pentru toată viața. Credem că o să dureze
pentru că noi suntem altfel decât ceilalți, noi avem mai multă forță să îndurăm, mai mult
caracter. Dar nu. Pur și simplu nu suntem noi din aluatul acela.
EL: Nu știu despre tine, dar eu sunt. Eu eram gata să rămân lângă tine toată viața.
8
EA: Ca să demonstrezi ce?
EL: Nu. Pentru că eu chiar sunt genul acela de om.
EA: Bine.
EL: Ce înseamnă acest "bine"?
EA: Poate că tu ești. Eu nu sunt. Într-o zi m-am trezit și nu mai simțeam nimic. Și asta a fost.
EL: Cu ce calm o spui…
EA: Da. Pentru că nu mai e nimic de făcut.
EL: Ești sigură?
EA: Pentru mine nu mai e nimic. Nu știu ce planuri ai tu….
EL: Pentru început o să aflu ce e în valizele alea. (se duce spre valize)
EA: Stai! Ce faci?
EL: Nu vezi? Îți deschid valizele. (soate un briceag din buzunar și meșterește ceva la
încuietoare)
EA: Îți interzic! Mă auzi?
EL: Am auzul perfect, draga mea. Dă-te la o parte.
EA: Nu! Dacă te atingi de ele eu divorțez, îți jur. Aici, acum, îți promit pe viața mea că ne
vom despărți.
EL: Dar tu oricum voiai asta, nu? Ar trebui să zici mersi că îți ușurez decizia.
EA: Dar înțelegi că va fi vina ta, da?
EL: Da, pentru că fix asta contează. A cui era vina! Nu suntem la tribunal…
EA: Alex, nu înțeleg de ce ești așa de violent. Tu niciodată nu faci gesturi din astea
nesăbuite…
EL: Azi viața mea s-a terminat. Ce gesturi aștepți de la mine?
EA: Viața ta s-a terminat pentru un divorț? Tu ești serios?
EL: Dar nu divorțul contează. Înțelege și tu!
EA: Atunci ce? Valizele?
EL: Minciuna. Toată minciuna asta în care am plutit inocent timp de șase ani. Eram convins
că am ochi de fotograf, că știu să văd. Că pot să citesc în expresia cuiva caracterul, sau da,
sufletul dacă vrei! Eram convins că tu mi-ai promis ceva în clipele acelea. Dar dacă tu nici nu
te-ai gândit măcar la ce am crezut eu atunci, asta înseamnă…. Știi ce înseamnă?
EA: Poate am promis totuși ceva atunci și am uitat! Se întâmplă, nu?
9
EL: Acum tu vrei să mă calmezi cu orice preț ca să nu îți deschid valizele?
EA: Alex, eu cred că ești un fotograf genial. Eu cred că tu poți să citești în ochii oamenilor, că
tu vezi lucruri pe care noi, ceilalți nu putem să le observăm. Eu cred în tine!
EL: Abia acum au devenit valizele astea interesante pentru mine. Ia să vedem ce e în
ele…(taie cu briceagul o valiză. Caiete scrise de mână se împrăștie pe jos. Ea se repede să le
adune, EL îi smulge unul din mână) Ce-i cu caietele astea? (EA nu răspunde) De ce nu spui
nimic? Uite, îți deschid caietele prețioase. (citește pe prima pagină) Jurnal? Din ce an sunt
astea? A, sunt jurnalele tale din liceu? De ce nu mi-ai zis de la început? Le-ai apărat cu atâta
furie de credeam că e altceva…
EA: Cum ar fi?
EL: Nu știu. Altceva. Ține. Nu mă interesează jurnalele tale.
EA: Credeai că te înșel, nu? Și că o să găsești o dovadă în valize.
EL: Posibil.
EA: Ei bine nu te-am înșelat. Acum ce spui?
EL: Nu înțeleg nimic. Dacă tu nu m-ai înșelat și eu m-am purtat foarte OK cu tine. Pentru că
m-am purtat OK în ăștia șase ani, recunoaște!
EA: Ai fost un băiat salon.
EL: Atunci ce s-a întâmplat?
EA: Nimic. Pur și simplu m-am săturat de viața asta cu tine. Vreau să văd cum e să trăiesc și
singură.
EL: Dar nu se poate! Nu are nici o logică.
EA: Ba da. E logica mea. Acum ce-ar fi să reparăm roata aia?
EL: Nu.
EA: Poftim?
EL: Nu plecăm de aici. Încă.
EA: Dar ești absurd. Ce mai putem face aici?
EL: Nu plecăm de aici până nu mă faci și pe mine să vreau un divorț. Altfel e atroce
inegalitatea asta.
EA: Dar cum să te pot face?
EL: Fă-mă să te urăsc. Să nu-mi mai pese.
EA: Dar mă urăști deja. Tu nu-ți dai seama?
EL: Nu. Pentru mine e o noutate.
10
EA: De pildă toate reproșurile cu maică-ta. De ce mi le faci în fiecare zi dacă nu pentru că mă
urăști?
EL: Nu de asta. Eu încă mai sper că putem rezolva omenește.
EA: Nu, nu putem. NU vine la noi și gata. Acum mă urăști?
EL: Nu.
EA: Hai să plecăm, te rog. Sunt foarte obosită.
EL: Nu.
EA: Dar ești absurd!
EL: Dacă plecăm de aici tu o să divorțezi.
EA: Dar oricum o să plecăm cândva de aici. Dacă nu în noaptea asta, atunci dimineața. Ce
diferență mai fac câteva ore petrecute noaptea în câmp?
EL: Cum o să plecăm dimineața? Roata tot o să fie spartă.
EA: Îl sun pe unchiul Jenel.
EL: Ah, acum îl suni, da? Ca să scapi de mine îl suni.
EA: Uite, sunt foarte obosită și nu am chef de jocuri de putere la ora asta. Îl sun acum. (duce
telefonul la ureche. EL se apropie și i-l smulge)
EL: Eu am vorbit serios.
EA: Dar asta e violență!
EL: Nu. Nu vreau să mă ignori. Eu ți-am zis că nu plecăm de aici până nu rezolvăm problema
divorțului.
EA: Și ce o să faci? Mă obligi să promit că nu mai divorțez?
EL: Nu. Ori te îndrăgostești iar de mine, ori mă faci să te urăsc. Altă cale nu e. Haide.
EA: Haide ce?
EL: Eu am timp. Aștept. (se așază pe o piatră. EA se duce spre culise stânga)
EA: (țipă ușor)
EL: Ce s-a întâmplat?
EA: E cineva aici! Și e o baltă de sânge.
EL: O fi vreun bețiv căzut în șanț.
EA: Nu, nu. Stai. E o fată. Are capul spart. (EL vine lângă ea. Se uită amândoi în culise)
EL: Aia nu e o bicicletă?
EA: Da. Dar e îndoită. Cred că a lovit-o cineva cu mașina în timp ce mergea pe bicicletă.
11
EL: Genială fata. Să mergi pe drum național cu bicicleta noaptea.
EA: Dar dacă mai trăiește?
EL: Crezi?
EA: Te rog, coboară în șanț să vezi.
EL: Mai bine chemăm salvarea. De ce să ne băgăm noi?
EA: Sună tu salvarea. Eu cobor în șanț să văd.
EL: Dar noi nu ne pricepem la medicină. Ce putem face noi?
EA: Tu suni odată sau ce faci?
EL: (scoate telefonul și butonează) Nu mai am baterie, mi-a murit în mână.
EA: (a ieșit în culise dreapta. Se aude vocea ei) Hei, mă auzi? Doamnă sau domnișoară…
NECUNOSCUTA (din afara scenei mormăie ceva)
EA: (strigă) E vie!
EL: Mă bucur pentru ea.
EA: Hei, știi unde te afli?
NECUNOSCUTA (din afara scenei mormăie ceva)
EA: (către EL) ai sunat odată? Poate o mai putem salva!
EL: Ți-am zis că mi-a murit bateria.
EA: Sună de pe al meu.
EL: Ce-ți mai place să dai ordine…
EA: Poftim?
EL: Nimic, nimic.
EA: Stai așa. Ajută-mă să o ridic.
EL: Dar nu trebuie mișcată! Nu știi că asta e regula unul în primul ajutor?
EA: Nu o putem lăsa aici în șanț. E noroi… Nu pare să aibă nimic rupt.
EL: De unde știi tu că n-are?
EA: Mă ajuți sau ce faci?
EL: Am de ales, doamna manager?
EA: Termină, altfel nu știu ce-ți fac! Haide, apuc-o de picioare! (amândoi revin din culise cu
NECUNOSCUTA pe brațe. O pun jos) Noi n-avem o pătură în mașină?
EL: Nu.
12
NECUNOSCUTA: Unde sunt?
EA: E conștientă!
EL: Doamnă, sunteți pe un drum național. Ați fost lovită de o mașină, probabil în timp ce
mergeați pe bicicletă. Vă amintiți ceva?
NECUNOSCUTA: Nu.
EL: Dar ați văzut cine v-a lovit?
NECUNOSCUTA: Cum cine? voi m-ați lovit. nu?
EA: Poftim? dar noi abia am venit! te-am găsit inconștientă, probabil de ceva timp...
NECUNOSCUTA: Nu, eu acum am căzut în șanț..
EL: Dar știi că nu e adevărat! de ce minți în halul ăsta?
EA: Dragule, calmează-te. (către Necunoscută) uite, ai mâinile vinete de frig. dacă abia ai fi
căzut în șanț, nu aveai cum să îngheți așa de repede.
NECUNOSCUTA: Dar mie nu îmi e frig.
EA: Poți să te ridici? Vrem să te ducem la mașină…
NECUNOSCUTA: Nu, nu pot.
EA: Totuși, nu o putem lăsa pe jos. du-te și adu paltonul meu, te rog. E în portbagaj, cred.
EL: (pleacă spre portbagaj. mormăind) iar ordine..
EA: Poftim?
EL: Nimic. (iese în culise)
EA: (către necunoscută) cum te cheamă?
NECUNOSCUTA: Luiza
EA: Ascult-mă, Luiza. nu avem mult timp. îți jur că nu te-am lovit noi cu mașina. trebuie să
mă crezi. ne-am întâlnit cu tine când eram într-o situație cam nasoală. eu și cu soțul meu ne
certasem.
NECUNOSCUTA: Da, de aia m-ați și lovit. pentru că vă certați și nu vă uitați la drum.
EA: Dar nu e asta, înțelege odată! ideea e că soțul meu devine cam nebun când ne certăm și
nu se mai poate raționa cu el. de pildă acum mi-a luat telefonul. noi acum trebuie să
chemăm o salvare pentru tine, dar cum el e în starea aceea specială, el nu trebuie enervat.
înțelegi?
NECUNOSCUTA: Nu.
13
EA: Dar e foarte simplu. vreau să îmi iau înapoi telefonul de la el. și nu am cum să fac asta
dacă tu tot insiști că noi te-am lovit. deci te rog eu, nu mai spune cuvintele astea. chiar dacă
tu le crezi, nu le mai rosti și gata. stai să ajungi la spital și pe urmă vezi tu pe cine acuzi.
NECUNOSCUTA: Dacă nu voi m-ați lovit, de ce ați oprit aici?
EA: Am avut o pană.
(EL vine cu paltonul)
EL: Dar bine mai știi să ascunzi lucrurile. nu era în portbagaj. era sub bancheta din spate.
EA: Bine. întinde-l pe jos aici. așa. acum hai să o ridicăm împreună.
el. nu. eu nu mai pun mâna pe ea.
EA: Nu fii absurd la ora asta. te rog. haide. (așază NECUNOSUTA pe paltonul întins pe jos)
ușor!
EL: Nu e nevoie să țipi.
EA: (către nec) te doare ceva?
NECUNOSCUTA: Da, totul. vreau acasă. vreau să dorm.
EA: Imediat o să ajungi și acasă. (către el) tu chemi salvarea aia odată?
EL: Păi când era să sun? tot primesc ordine: Adu aia, ridică fata, fă asta...
EA: Atunci sună acum. te rog. sau dă-mi mie telefonul meu și sun eu.
EL: Triplu pronume posesiv. mie, dă-mi, al meu. dar știu că e telefonul tău. Stai calmă,
oricum nu ți-l dau.
EA: Atunci măcar sună odată!
nec (care s-a ridicat puțin în coate ca să se uite la ei și la mașină) dar voi aveți mașina lovită
în față!
EA: Da, și?
NECUNOSCUTA: Cum puteți să mințiți în halul ăsta? voi m-ați lovit!
EA: Nu, e o neînțelegere. a fost ceva absurd. vezi, noi venim de la o nuntă.
NECUNOSCUTA: Adică sunteți beți?
EA: Nu, nu. eu n-am băut alcool. dar acolo, la nuntă, era parcarea într-o curte. și când să
intru, am lovit un stâlpișor din ăla. te rog, crede-mă.
NECUNOSCUTA: Cum să vă mai cred când spuneți numai minciuni?
EA: Uite, tu nu trebuie să ne crezi. noi acum o să chemăm salvarea și poliția, iar poliția o să
facă o expertiză cu mașina și o să ai atunci o dovadă obiectivă. pentru că și poliția o să îți
spună că sunt zgârieturi de la un stâlp. poliția o să confirme tot ce îți spun.
14
NECUNOSCUTA: Dacă mai trăiesc eu până atunci... sângele ăsta e al meu?
EA: Da. stai să văd dacă am cu ce să te bandajez. (ea fuge în culise)
EL: (către nec) și așa, scârbă mică. noi te adunăm de prin șanțuri, îți salvăm viața și tu vrei să
ne torni la poliție că te-am lovit?
NECUNOSCUTA: Nu mi-ați salvat viața. încă.
EL: Dar ce mai avem de făcut?
NECUNOSCUTA: Să suni la salvare. și tu tot nu suni și amâni... crezi că n-am observat?
EL: Amân pentru că mă gândesc.
NECUNOSCUTA: La ce te poți gândi la ora asta?
EL: De pildă la ghinion.
NECUNOSCUTA: Ce ghinion?
EL: Ghinionul meu de a da peste o viperă mică și nerecunoscătoare. chiar aici în șanț.
NECUNOSCUTA: Cine te crezi să îmi vorbești așa?
EL: Și ce o să îmi faci?
ea (vine cu un jerseu în mâna) am căutat peste tot, nu am decât asta. nici nu știu dacă merge
să te leg cu el. de unde curge sângele?
NECUNOSCUTA: Soțul tău e un criminal.
EA: Poftim?
NECUNOSCUTA: Jignește o femeie căzută la pământ.
EA: Alex, ai face tu așa ceva?
EL: Nu am jignit-o, i-am zis că e o mică viperă, ceea ce e și purul adevăr.
EA: Ascult-mă, te rog. suntem cu toții obosiți. hai să ne abținem de la epitete până plecăm
de aici. (îi pansează piciorul cu jerseul) eu nu mă pricep, dar e foarte mult sânge aici. poate
prea mult. cred că ar trebui să bei ceva, apă, să te refaci. doar că noi nu avem nici o picătură
de apă la noi. of, nu știu ce să fac. alex, tu ai chemat salvarea?
EL: Nu.
EA: Păi ce mai aștepți?
EL: Vezi tu, e o situație cam complicată aici. dacă chemăm salvarea, ea o să ne pârască la
poliție cum că noi am lovit-o. nu asta ai zis mai devreme?
NECUNOSCUTA: Ba da. și pe măsură ce trece timpul, mă conving tot mai mult că ăsta e
adevărul.
15
EL: Vezi? pe de altă parte, dacă chemăm salvarea și ea moare pe drum, tot noi o să cădem la
mijloc. pentru că nu mai e nici un martor. noi doi, un cadavru, și mașina zgâriată.
EA: Dar expertiza poliției...
EL: Cred că glumești. ce știu ăia? Nu sunt în stare să găsească un telefon furat, dar o să se
prindă ei de la ce sunt zgârieturile astea?
EA: Totuși, avem o datorie umană să o salvăm. nu putem lăsa un om să moară în drum.
EL: Eu n-am chef să intru la închisoare pentru că am salvat un om din drum.
EA: Dar tu nici nu ai carnet! dacă intră cineva la închisoare, o să fiu doar eu.
EL: Tu glumești? și complicitatea la crimă? o să mă întrebe de ce nu te-am oprit. de ce nu te-
am convins să o ducem la spital. etc.
EA: Tu ești nebun? tu mă împiedici să o duc la spital! dă-mi imediat telefonul meu!
EL: Nu
NECUNOSCUTA: Sunteți niște călăi, amândoi.
EA: Ascultă-mă, eu vreau să te salvez. îți jur! și te rugasem ceva mai devreme.
EL: Ce ce?
NECUNOSCUTA: Mă rugase să te mint că nu o să vă torn la poliție.
EA: Nu era asta. te rugasem doar să te abții de la comentarii și acuzații până ajungem la
spital.
NECUNOSCUTA: De ce nu mă duceți voi la spital? ar fi mai repede.
EA: (aproape plângând) dar ți-am zis că avem o pană....
NECUNOSCUTA: Și de ce nu schimbați roata?
EA: Tu nu înțelegi că totul depinde numai de el? și roata, și telefonul, și viața ta și a mea sunt
în mâinile lui!
EL: Ești nebună. acum mă faci și tiran?
EA: Atunci de ce e telefonul meu la tine?
EL: Din prevedere. ca să te apăr de tine însăți. ai uneori niște impulsuri din astea de a face
pe eroina și nu îți dai seama cât rău îți faci singură.
EA: Alex, te rog pentru ultima oară. dă-mi telefonul.
EL: Nu
EA: Ok (se duce spre roată)
EL: Ce faci?
16
EA: Am să repar eu roata.
EL: Te rog chiar. dacă poți..
ea (încearcă să ridice roata. îi scapă din mână. cu lacrimi în glas) nu pot să o ridic... Nu știu
de ce, îmi tremură mâinile....
EL: Știam că nu poți
EA: Alex. te rog. hai să chemăm salvarea. fata asta o să moară aici, în mâinile noastre. și
atunci chiar o să fie crima noastră.
EL: Nu. o să fie doar crima mea. tu ai făcut tot ce se putea. dar eu m-am opus. datoria ta de
eroină salvatoare s-a împlinit.
EA: Nu vreau să fiu eroină. vreau doar să nu moară cineva din cauza mea.
EL: Așa cum ai vrut și cu mama?
EA: De ce scoți de la naftalină povestea asta?
EL: Pentru mine nu e clasată. încă mă frământă ideea că mama o să moară singură într-un
azil de bătrâni. o să moară de inimă rea, nu de lipsa îngrijirii. când știi bine că puteam să o
luăm la noi acasă...
EA: Nu vreau să discut iar despre asta. ești fiul ei, tu singur trebuia să ai grijă de ea.
EL: Și am zis eu că nu vreau? Dacă o luam la noi acasă, eu aș fi îngrijit-o.
EA: Tu zici multe. Așa cum ai zis că ajuți la gătit, la spălat, etc. Dar știm amândoi că la final
tot pe capul meu ar fi căzut și grija asta. pentru că tu ești incapabil să ai grijă de tine.
EL: Și atunci ce rost au reproșurile tale? îmi spui că trebuia să o iau acasă dar tu te-ai opus..
EA: Dar nu m-am opus să locuiești tu singurel cu ea. puteai să te muți cu ea în apartamentul
ei. dar nu văd ce treabă aveam eu cu asta!
EL: Și noi doi? ne-am fi despărțit sau cum? Mă mutam la mama dar eram cu tine?
EA: Dar ți-am spus deja azi că vreau să divorțăm.
EL: Deci tu te gândeai la divorț de când a apărut problema cu mama?
EA: Da. atunci am început.
EL: Dar de ce? ce am făcut eu de te-ai răcit așa deodată?
EA: Nimic. s-a întâmplat și gata. după șase ani nimeni nu mai poate iubi cu adevărat pe
nimeni. iubirea e oricum o ficțiune și nu știu de ce te agăți de povestea asta...
EL: Asta ai citit în revistele alea cretine pentru femei puternice?
EA: Nu. asta am gândit cu capul meu.
NECUNOSCUTA: Nu vă supărați că vă întrerup dar nu aveți niște apă? mi se învârte capul..
17
EL: Ți-a zis deja că nu avem. nu avem nici un lichid la noi afară de benzină.
EA: Alex, te rog. e ultima mea rugăminte către tine în viața asta.
EL: De ce ultima? pentru că după aia ne despărțim?
EA: Da. deci te rog...
EL: Nu te mai obosi. nu sun nicăieri
EA: Dar ești un monstru!
EL: Nu mai mult decât tine, draga mea. așa cum tu ai plănuit în tăcere să mă părăsești, așa
cum vorbești cu calm despre posibilitatea ca mama să moară... tu nu vezi că suntem făcuți
din același aluat?
NECUNOSCUTA: (horcăie, tușește)
EA: Uite, chiar moare!
EL: Da, a pierdut mult sânge.
EA: Alex, încă mai putem să fim oameni. Mă auzi? Cum poți să stai așa?
EL: Moartea ei o să rezolve totul.
EA: Nu rezolvă nimic! o să fim niște criminali.
EL: Da, dar împreună. o vom îngropa împreună, aici, în șanț și tot împreună vom tăcea
despre asta. toată viața.
EA: Dar eu nu vreau să tac lângă tine!
EL: Nici eu nu vreau. dar înțelegi că nu ne mai putem despărți de acum? Dacă nu sunt lângă
tine, ai putea avea idei să te duci la poliție.
EA: Poate totuși nu moare! poate trece o mașină, poate opresc pe cineva! (aleargă în culise)
Ajutor! cineva?
EL: Așa de groază îți e să rămâi cu mine?
EA: (revine din culise obosită) Nu trece nimeni… Ești un criminal.
EL: Nu mai mult decât tine. Ne potrivim la capitolul ăsta.
EA: Ce spui tu acolo?
EL: Tu ai lăsat-o pe mama să moară într-un azil deși o puteam lua cu noi acasă.
EA: Dar ești nebun! Mama ta încă nu a murit!
EL: Dar nu mai are mult, știm amândoi. Tu ai condamnat-o la moarte în numele unei vieți
confortabile. Iar acum ai tupeul să faci pe eroina salvatoare cu o necunoscută? Adică asta,
aici, e mai importantă și trebuie salvată cu orice preț, iar mama nu?
EA: Ai o obsesie.
18
EL: Da. Nu mai suport ipocrizia. Dacă condamni pe cineva la moarte măcar fă-o pe față,
cinstit. Spune-i-o. așa cum eu îi spun acum ăsteia. Hei. Viperă mică! Te condamn la moarte.
Nu meriți să trăiești. Te las aici să mori în șanț. Poftim. Asta ai făcut și tu cu mama.
EA: Nu a fost la fel.
EL: Explic-mi, te rog, diferența.
EA: Cred că a murit.
EL: Cine, mama?
EA: Nu, fata asta. Hei! Mă auzi? Nu mai mișcă…
EL: Da. A murit. Hai acasă până nu vine cineva.
EA: Acasă cu tine?
EL: Da, cu mine.
EA: Nu.
EL: De ce nu?
EA: Nu.
EL: Atunci ce vrei?
EA: Eu rămân aici.
EL: În câmp?
EA: Ce-ți pasă?
EL: Cred că ești într-o stare de șoc. Nu ai cum rămâne aici.
EA: Ba da. Eu nu mai vin cu tine nicăieri. Nici 5 metri nu mai fac cu tine. Gata, aici ne
despărțim. Ține minte locul ăsta.
EL: Nu fii irațională.
EA: Sunt ce vreau eu. Pleacă, te rog.
EL: Nu pot să plec, nu am carnet și nu știu să conduc o mașină.
EA: Fă autostopul. E dimineață, o să înceapă să vină mașini pe aici.
EL: Și tu ce faci? Stai aici cu cadavrul?
EA: Ce-ți pasă ție?
EL: Pentru că vreau să știu.
EA: Nu mai ai dreptul să știi nimic despre mine. Ne-am despărțit. Înțelege că suntem niște
străini!
EL: O să te duci la poliție?
19
EA: Nu te teme, nu o să te denunț. O să spun că am fost singură.
EL: Deci totuși, te duci la poliție?
EA: Îți jur că nu le zic nimic despre tine. Am găsit-o singură în șanț, nu aveam telefonul, fata
a murit.
EL: Dar dacă o să spună că tu ai lovit-o?
EA: Ei, asta e.
EL: Cum asta e?
EA: Ce pot face mai mult?
EL: Să fugi. Cu mine.
EA: Cu tine nu mai fac un pas.
EL: Dar nu așa trebuia să se termine! Nu voiam să ajungi tu la închisoare! Eu am lăsat-o să
moară, nu tu!
EA: Asta e.
EL: Repeți într-una asta e asta e. nu e asta!
EA: Dar ce e?
EL: Noi trebuia să ne împăcăm.
EA: Și cum ți-ai imaginat cu împăcarea asta? Îngropăm cadavre împreună? Fugim de poliție
împreună? Sau cum?
EL: Nu m-am gândit. Voiam să te feresc de închisoare. Credeam că o să apreciezi.
EA: Da, apreciez foarte tare. Acum sunt complice la o crimă. Mulțumesc.
EL: Ascultă. Eu nu vreau să te duci la poliție.
EA: Ți-am zis că nu te dau în gât. Chiar n-ai încredere în mine?
EL: Nu de mine e vorba aici.
EA: Dar?
EL: De tine, nu înțelegi? Am făcut-o pentru tine!
EA: Da. Mi-ai făcut cadou un cadavru să îmi arăți cât ții la mine?
EL: Nu plănuisem să iasă așa. Dar acum că s-a întâmplat…
EA: Ce vrei de la mine? De ce nu pleci odată? Ce mai vrei?
EL: Nimic. Dacă tu nu mă vrei, eu plec. Dar trebuie să mi-o spui în față. Uită-te în ochii mei și
zi-mi asta.
EA: Vreau să pleci. Te rog.
20
EL: Ești sigură? Nu mă mai întorc după asta.
EA: Da. N-am fost mai sigură de nimic în viața mea.
EL: Uite, plec. Te las singură cu cadavrul ăsta. Ești sigură că te descurci?
EA: Dar pleacă odată!
EL: (dă să plece, se întoarce) Încă ceva. Mai vreau să știu o singură chestie. Dacă nu era
povestea cu mama la azil, m-ai mai fi urât atâta?
EA: Nu știu. Poate că nu.
EL: Dar înțelegi că e mama mea. Nu pot să o las așa, singură, printre străini.
EA: Înțeleg, dar pleacă.
EL: Nu, nu înțelegi.
EA: Tu nu înțelegi. M-ai înnebunit cu prima noastră întâlnire din Sagrada, cu promisiunea
aceea. Dar știi ce? Și tu mi-ai promis ceva atunci. Tot așa, cu privirea. Mi-ai promis că o să
fim numai noi doi, singuri, toată viața. Și nimeni între noi niciodată.
EL: Dar nu putem fi doar noi doi. Există o lume în afara noastră, există străzi și piețe,
magazine, bănci, școli, cinematografe. Locuri unde trebuie să mergem, să vorbim, să
existăm. Trebuie să interacționăm cu oamenii.
EA: Da, dar nu trebuie să trăim cu ei. La noi acasă trebuia să fim singuri, doar noi doi. De aia
nu am vrut nici măcar să avem un televizor. Nu voiam vocile altora, mutrele altora între noi.
Dar tu voiai, voiai cât mai multă lume lângă noi, printre noi. La început a fost televizorul ăla
nenorocit, apoi a fost seara de ieșit cu prietenii, apoi maică-ta, apoi cadavrul ăsta. Niciodată
nu rămânem singuri mai mult de câteva minute. Știi, îmi scoți ochii cu marea ta iubire, cu
promisiunea mea trădată. Dar tu ai trădat primul, dragul meu. Tu ai adus lumea din afară și
ai pus-o între noi. Promisiunea din catedrala nici tu nu ai ținut-o.
EL: De ce nu ai zis ceva până acum?
EA: Dar am zis, m-am opus. Nu știi cât ne-am certat până să iei televizorul ăla? Și pentru
maică-ta nu ne certăm noi zilnic?
EL: Da, dar nu e asta. Trebuia să îmi spui că ai început să mă urăști din cauza asta… Eu nu
aveam habar.
EA: Și atunci unde mai era libertatea ta? Voiam să stai singur cu mine de bunăvoie, să
împlinești promisiunea din catedrală pentru că vrei tu, nu pentru că te simți amenințat că
altfel te părăsesc. Ce rost avea să-ți spun că vreau să plec? Ai fi făcut ceva stupid să-mi
demonstrezi tu că vrei să rămân, cum ai făcut cu fata asta aici. Dar ce voiam eu de la tine era
doar asta: De bunăvoie și nesilit de nimeni să vrei să fii singur cu mine. În fiecare zi, seara.
EL: Dar vreau asta, chiar vreau!
EA: Ești sigur? Eu știu că o spui acum doar ca să eviți un divorț…
21
EL: Ba nu. Vreau să fiu singur cu tine.
EA: Și mama ta?
EL: Mama… Dacă vrei tu, o să cred și în minciuna că ea e bine și e fericită la azil. Dar tu poți
să crezi în minciuna asta?
EA: Nu mai vreau minciuni. Și asta e ceva care stă între noi. Minciuna cu maică-ta, apoi
cadavrul ăsta… Orice am face, mereu va fi imaginea cuiva mort între noi.
EL: Da, sunt un criminal. Eu am lăsat-o să moară pe fata asta. Așa cum și tu ai lăsat-o pe
mama să moară. Dacă nu vrei minciuni, va trebui să trăim cu adevărul ăsta între noi mereu.
Că amândoi suntem criminali.
EA: Dar eu nu am ucis pe nimeni!
EL: Nici eu. Doar am lăsat-o să moară. Așa cum tu ai făcut cu mama când am băgat-o la azil.
EA: Tot repeți asta.. Nu mai suport!
EL: Uite, hai să facem o înțelegere. Eu nu mai zic nimic de mama, tu nu mai zici nimic de
cadavrul ăsta.
EA: Și minciuna?
EL: Ce minciună? Trăim mai departe cu conștiința că amândoi am lăsat pe alții să moară.
Doar că nu mai vorbim despre asta. E OK așa?
EA: Și poliția?
EL: Nu mai mergi la poliție.
EA: Cadavrul ăsta stă pe paltonul meu, e înfășurat cu jerseul meu. Cum explic eu hainele
astea pline de sânge?
EL: Le luăm acasă și le spălăm.
EA: Și cadavrul? Îl lăsăm în drum?
EL: Era o lopată în portbagaj.
EA: Vrei să-l îngropăm?
EL: Da, de ce nu?
EA: Răsare soarele. O să înceapă să vină mașini. Nu putem fi văzuți îngropând cadavre.
EL: Atunci ce propui?
EA: Îl împingem înapoi în șanț.
EL: Atunci ajută-mă și tu, ia-o de mâini. (o duc amândoi în culise pe NECUNOSCUTĂ) OK,
acum cum plecăm de aici?
EA: Trebuie să schimbăm roata.
22
EL: Ce mai era de făcut?
EA: Să pui roata nouă și să strângi piulițele. Cu cheia asta. (EA îi dă o cheie tubulară. EL se
duce la roată și meșterește în tăcere)
EA: Ciudat.
EL: Ce anume?
EA: Ce bine ne coordonăm noi acum.
EL: (amar) da, facem o echipă perfectă. Gata, asta a fost. Vezi dacă merge.
EA (iese se urcă în mașină. Auzim portiera închisă. Pornește motorul. Mașina se mișcă puțin)
E OK. Hai, urcă în mașină.
EL: Unde mergem?
EA: Acasă, nu? Doar nu te las aici.
EL: Dar nu mi-ai răspuns la întrebare. Ce se întâmplă după ce ajungem acasă?
EA: Eu trebuie să mă schimb de haine, ți-am spus că am o ședință la nouă.
EL: Și după aceea?
EA: Mai vedem.
EL: Nu. Eu vreau să știu acuma.
EA: Nu, nu vrei. Suntem obosiți. Nu putem judeca acuma. Acum plecăm și luăm cu noi
tăcerea asta, ideea ta că amândoi suntem criminali. Dacă mâine o să ne mai putem privi în
ochi știind lucrurile astea, o să putem și să rămânem împreună.
EL: Și dacă nu?
EA: Ne întoarcem aici.
(se urcă amândoi în mașină. Zgomot de motor.)
Heblu -cortină
(iunie, 2015)
