Ş-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA, ROMANIA … forma unei retete estetice care s-ar putea defini prin sintagma...

Rezumatul tezei « Fise-culinare » ale unei scriituri. Tema dejunului, spatii

de intalniri estetice in reteta operei perecquiene

1

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA, ROMANIA

FACULTATEA DE LITERE

TEZĂ DE DOCTORAT

« Fişe-culinare » ale unei scriituri. Tema dejunului, spaŃiu

de întâlniri estetice în reŃeta operei lui Georges Perec

Doctorandă :

Asist. Univ. Daniela VĂLIMĂREANU

Coordonator :

Prof. Univ. Dr. Yvonne GOGA

SusŃinere : 22 iunie 2012



2

Tabla de materii

Multumiri

Avant-Propos………………………………………………………………………….......1-3

Prima Parte : Opera perecquiana, spatiu de întalniri estetice

Introducere la o problematica alimentara si estetica …………………………….........4-17

Capitolul 1 : Forme si functii ale descriptivului perecquian………………...............18-119

1. 1. De la arhetipul dejunului la ekphrasis-ul detaliului…………………………..18-31

1. 2. Alimentul, obiect literar al unei scriituri ekphrastice…………………….......31-52

1.2.1. Reteta, obiect textual cu functie metatextuala…………………......33-44

1.2.2. Meniul, obiect textual cu functie metatextuala ……………………44-52

1. 3. Reprezentari ale pletorei alimentare……………………………………..........52-63

1. 4. Infra-ordinarul si narativizarea alimentului ………………………….............63-119

1.4.1. Alimentul, reluare minimalista a unei fugi………………………...64-74

1.4.2. Liste, inventare, tentative de epuizare : spatii ale unei

retorici descriptive…………………………....................................74-111

1.4.3. « Realul basculeaza în ireal » : metoda

a descriptivului perecquian……………………………………..111-119



3

Capitolul 2 : Forme si functii ale narativului perecquian ………………………….120-263

2. 1. De la revelatie la cautarea semnului………………………………………...121-135

2. 2. Narativizarea alimentului si spatii de reprezentare………………….............135-166

2.2.1. Spatii exterioare de reprezentare a dejunului……………………........144

2.2.1.1. Restaurante, baruri, cafenele…………………………...144-154

2.2.2. Spatii interioare de reprezentare a dejunului …………………….154-158

2.2.2.1. Bucatarii, sali de mese, saloane………………………...159-166

2. 3. Cunoastere si eruditie sau falsa eruditie si prefacatorie…………………...166-263

2.3.1. Lectia estetica a libertinajului ca pseudo-stiinta…………............166-171

2.3.2. Lectia estetica a supralicitarii stiintifice………………………….171-204

2.3.3. Lectia estetica a stiintei si artei scriiturii……………………........204-234

2.3.4. Pentru o poetica a artefactului in narrativul perecquian………….234-263

Partea a doua : Pentru o poetica si o poietica a autoreferentialitatii

Capitolul 3 : Forme si functii ale structurii perecquiene………………..................264-503

3.1. Dejunul poetic al autoreferentialitatii……………………………...............271-311

3.2. Retete de autoreferentialitate si puzzle intertextual ……………….............312-318

3.2.1. Crochiuri de scriitura perecquiana………………………….........319-334

3.2.2. Crochiuri de lectura perecquiana…………………………...........334-362

3. 3. Pentru o poetica a paradoxului si calamburului…………………...............362-374

3. 4. Constrangeri si acrobatii perecquiene : pentru o

poetica a semnului…………………………………………………..........374-403

3. 5. Dejun de cuvinte si autobiografie tropismica……………………….........403-432



4

3. 6. Hrana reparatoare a scriiturii………………………………......................432-503

3.6.1. Joc de oglinzi intre deriziune si autofictiune…………..................436-473

3.6.2 Cateva goluri si mai multe taceri : pentru

o structura fragmentara…...............................................................474-503

Concluzie………………………………………………………………………............504-519

Anexe

Anexa 1 : Tentativa de inventar alfabetic a catorva personaje

perecquiene la masa………………………………………………………...520-521

Anexa 2 : Retete de bucatarie, retete de fictiune……………………………………….522-526

Anexa 3: Tentativa de inventar alfabetic a catorva alimente

care incanta limba franceza…………………………………………………526-531

Anexa 4 : Cateva reprezentari literare ale dejunului

si temei alimentare…………………………………………………………532-541

Index de texte perecquiene……………………………………………………………542-543

Index de autori………………………………………………………………………...544-550

Index de termeni estetici……………………………………………………...............551-558

Bibliografie…………………………………………………………………………….559-589

Rezumatul tezei

Lucrarea de fata este o abordare stiintifica focalizata pe analiza operei lui Georges

Perec, vazuta ca o piesa esentiala a marelui puzzle al literaturii. Autorul insusi inscrie

contributia sa in linia unei vechi traditii literare, careia ii face neincetat lectura, asimilarea si

traducerea artistica in toate textele sale. Obiectivul tezei este acela de a completa imaginea

acestui puzzle cu opera lui Georges Perec, pentru a o integra in mozaicul unei mari filiatii



5

literare revendicată si asumata de catre autorul insusi. In acest scop, lucrarea prezenta isi

propune sa analizeze, sa inventarieze şi sa enumere toate principiile textelor lui Georges Perec

sub forma unei retete estetice care s-ar putea defini prin sintagma ”fisa culinara” literara, o

maniera personala de a arunca un ochi asupra celor 81 de fise gastronomice destinate

debutantilor spre utilizare redactate de catre autor (81 fiches-cuisine à l’usage des débutants).

Tema dejunului a oferit prilejul de a urmari directiile estetice fundamentale ale operei

lui Georges Perec si mecanismele scriiturii sale, pentru a descoperi maniera in care autorul,

maestru al descriptivului, al narativului şi al structurii executa o inepuizabila combinatorica a

acestui tezaur literar pentru a penetra, printr-o poetica a intertextualitatii, catre o reinnoire a

tehnicilor descrierii, naratiunii si structurii. Opera lui Perec este un loc de intalniri estetice iar

tema alimentara, prezenta recurenta in fragmentele alese, a revelat atat evolutia acestei

paradigme de-a lungul secolelor literare cat si formele/functiunile pe care aceasta le are in

imaginarul perecquian, in jurul caruia se construieste teza de faŃă. In timp ce opera lui

Georges Perec a fost, pana acum, supusa in mod particular unei analize discursive, subiectul

acestei lucrari propune ca cercetare o analiza tematica centrata pe circumstante de natura

alimentara, pentru a reconstrui principiile estetice ale demersului scriptural perecquian.

Prezenta teza se orienteaza asupra unei explorari a dejunului si a alimentului ca

elemente generatoare de imaginar artistic si in consecinta de discurs descriptiv, narativ si

structural al esteticii scriiturii prin analize tematice ale textelor care au hranit acest imaginar.

Pentru a face o descindere in profunzimile productiei perecquiene, am plecat deci de la texte

care i-au oferit autorului o hrana intelectuala pe care el a remodelat-o si retranscris-o prin

nenumaratee jocuri de transpunere, creand o poetica a puzzle-ului pentru a face continuu din

discontinuu, unitate din discontinuitate si pentru a asambla tot ceea ce este risipit. Opera lui

Georges Perec se hraneste profund dintr-o mostenire literara pe care scriitorul si-o apropriaza

prin afinitate de gust si de metoda, care il ancoreaza intr-o veche traditie neincetat

revalorizata. Am putut gasi in opera lui o retea de influente, de reluari, de retranscrieri din

numerosi autori, aluzii la textele lor, ceea ce a facilitat inventarul si analiza recurentelor

dejunului si ale alimentului de-a lungul secolelor pentru a observa cum aceasta tema se

materializeaza in textul si discursul perecquian. Teza este construita sub forma unui mozaic

intertextual care face, cel mai adesea in diacronie, o clasificare a ocurentelor tematice ale

dejunului cu scopul de a analiza evolutia acestei teme majore in textele alese si mai ales de a

sesiza reflectarea acestora in opera lui Georges Perec. Din acest motiv analiza s-a focalizat

mai intai pe tematica alimentara a altor texte pentru a se opri apoi asupra scrierilor

perecquiene care reunesc, transfigurandu-le, influentele acestei bogate mosteniri literare.



6

Prima parte a tezei este structurata in doua mari capitole centrate pe aspectul descriptiv

si narativ al textelor autorului studiat, doua caracteristici ale discursului literar, carora

scriitorul le acorda o autonomie totala in interiorul tuturor compozitiilor sale.

„Fisa culinara” a descriptivului este orientata pe prezenta textuala si miza estetica a

ekphrasis-ului, ilustrat la nivelul textului perecquian prin reteta si meniu, obiecte textuale si

mai ales metatextuale. Banchetul si Festinul lui Trimalcion, celebrul fragment din Satiricon al

lui Petronius, au creat ocazia de a analiza maniera in care se dezvolta, pe de o parte estetica

unei judecati de valoare care se termina cu o aporie, acest indecidabil care va face obiectul

teoriilor despre opera deschisa in secolul XX, si pe de alta parte functia ekphrasis-ului si a

iluziei (trompe l’œil) pe care Georges Perec le foloseste in limbajul descriptiv in toata opera

sa. Poetica trompe l’œil este mai ales o mostenire din epoca Barocului, asa cum gustul

perecquian pentru liste si inventare acumulative este o marca rabelaisiana a Renasterii, ceea

ce va demonstra aceasta prima fisa culinara a scriiturii, plecand de la ekphrais pentru a ajunge

la infra-ordinar ca metoda si punere in practica a descriptivului.

„Fisa culinara” a narativului a cautat sa surprinda principiile unei scriituri romanesti

care ar putea sa-l proclame pe Georges Perec maestru incontestabil al naratiunii. In timp ce

„fisa culinara” a descriptivului l-a revelat ca maestru al descrierii, ceea ce am numit „fisa

culinara” a narativului a demonstrat ca scriitorul acorda aceeasi autonomie naratiunii fara a

pune nici un raport de subordonare intre descriptiv si narativ. Daca primul capitol a cautat sa

reliefeze miza estetica a ekphrais-ului descriptiv in textele lui Perec, cel de-al doilea capitol a

accentuat importanta ekphrais-ului narativ prin functia romanesca ce inscrie opera

perecquiana in puzzle-ul intertextual de la textele biblice la romanele cavaleresti ale lui

Chretien de Troyes in Evul Mediu, drept spatii de reprezentare prandiala si punere in discurs a

alimentului. De la revelatia Sfintei Cine la cautarea Sfantului Graal, parcurs care dezvaluie

stiinta semnului sacru, acest al doilea capitol s-a oprit asupra mai multor lectii estetice

construite in jurul cunoasterii stiintifice si a eruditiei care conduc in opera perecquiana la

gustul pentru pseudo-cunoastere, falsa eruditie, artefact, surogat si prefacatorie. Pentru a

pastra aparenta unei analize tematice in diacronie (plecand de la reprezentarile prandiale la

greci si latini, simbolistica hranei fizice si spirituale din Noul Testament si in romanescul

Evului Mediu, dejunurile uriasilor rabelaisieni din epoca Renasterii si acumularile din Barocul

secolului XVII) teza a identificat influentele Secolului Luminilor asupra operei lui Perec intre

rigoarea enciclopedismului si usuratatea fiintei libertine. Cu lectiile estetice din naturalismul

lui Zola si cele stilistice ale lui Flaubert, deschizatorul literaturii catre modernitate in secolul

XIX, al doilea capitol al tezei s-a aplecat asupra scriiturii lui Georges Perec, maestru al



7

narativului, care imprumuta de la aceasta traditie literara spre a se instala in mozaicul unei

mari tapiserii care este universul fictiunii.

In timp ce in „fisa culinara” a esteticii descriptivului lucrarea prezinta doua motive

recurente in tema dejunului perecquian, reteta de bucatarie, care observa procesul

transformarii alimentului, si meniul, care ni-l prezinta in finalitatea lui savuroasa, in „fisa

culinara” a narativului se va opri asupra momentului prandial, a locurilor de dejun, atat cadre

exterioare (restaurant, cafenea, bar) cat si cadre interioare (bucatarie, sala de mese, salon).

Referintele prandiale nu se raporteaza doar la fictiune ci si la momentele de viata, reala sau

onirica, caci Georges Perec descrie aceste lungi scene de gastronomie din diversele

restaurante pe care le frecventeaza in corespondenta sa cu Jacques Lederer, in care isi

analizeaza visele pe care le colectioneaza in La Boutique obscure, aceasta transcriere a unui

univers paralel. Ceea ce a fost formulat drept a doua « fisa culinara » estetica a scriiturii va fi

deci centrata pe prezenta cunostintelor stiintifice si a enciclopedismului in discursul fictional

al lui Perec, mostenire a Secolului Luminilor, prin excelenta riguros si erudit. La Georges

Perec eruditia apare ca o constrangere care se elibereaza in functia pseudo-cunoasterii/stiintei

si a unei false eruditii prin ilustrarea gustului perecquian pentru artefact, disimulare si

capcana, pentru o poetica a falsului in cazul unui scriitor fascinat de discursuri savante pe care

le metamorfozeaza, cu abilitate de artizan, in piste false. Secolul XVIII cunoaste de asemenea

o inflorire a romanului libertin, debordand de reprezentari ale diferitelor forme de libido care

converg in tematica alimentara, spiritul gurmand si senzualitatea libertina se intrepatrund intr-

o puternica simbolistica, deoarece placerile corpului, eliberandu-se printr-o sexualitate liber

exprimata, se completeaza cu gustul pentru delicatese si pentru placerile gurmande ale mesei.

Georges Perec pune in valoare aceste postulate sadiene mai ales in Les Revenentes si in cele

cateva momente episodice din La Vie mode d’emploi. In privinta secolului XIX, aceasta a

doua „fisa culinara” estetica se inspira din mostenirea literara a naturalismului asupra caruia

Georges Perec arunca periodic o privire usor ironica. Exista totusi in opera lui Perec o

anumita nuanta de naturalism in descrierea culinara care se construieste in jurul jocurilor

abundentei (se va vedea, de exemplu, imaginea pivnitelor de tara debordand de bogatia

alimentelor in Les Choses, ceea ce aminteste de tablourile descriptive ale prea-plinului din Le

Ventre de Paris), o fictiune imobiliara dezvoltata in La Vie mode d’emploi care ar putea face

o referire discreta la romanul Pot-Bouille, o reprezentare realist-naturalista a cotidianului,

termen care se repeta frecvent in scrierile teoretice ale lui Zola (si pe care Perec il deschide

spre o reprezentare artistica a realului), gustul genealogiilor (la pagina 111 a romanului La Vie

mode d’emploi, unde scriitorul figureaza arborele genealogic al familiei Gratiolet, primii



8

proprietari ai imobilului, asa cum Zola facea acest lucru pentru cei din familia Rougon-

Macquart). Din modernismul stilistic al lui Gustave Flaubert, caruia ii adreseaza din timp in

timp exercitii-pastiche amuzante, Georges Perec retine stilul unei fraze bine cizelate, printre

alte sugestii imprumutate de la Flaubert, in particular aceea a punerii in scena a unei scriituri

albe care se doreste a fi impasibila si neutra pentru a crea impresia de distantare. Aceste

principii descriptive sunt, de altfel, dezvoltate pe larg in cea de-a treia „fisa culinara” a

scriiturii perecquiene, care subliniaza, intre alte aspecte, tehnicile subversive ale relatiei

scriitorului cu Istoria.

Referitor la „fisa culinara” a structurii, aceasta este tratata pe larg in partea a doua a

lucrarii care se opreste asupra detaliilor legate de secolul XX. Ultimul capitol al tezei elaborat

in jurul acestei a treia „fise culinare”, isi propune sa dezvolte, intr-o prima abordare,

impregnarile proustiene ale operei lui Perec, in mod particular intarziind asupra functiei

autoreflexive a scriiturii care isi priveste fara incetare propriul proces de fabricatie prin

structura in abis (la mise en abyme). Aceasta „fisa culinara” se consolideaza in jurul poeticii si

poieticii autoreferentiale prin cateva abordari teoretice asupra scriiturii si lecturii textelor

perecquiene facute de catre autorul insusi si care deschid portile fabricii sale de fictiune pe

marginea conferintelor si a intalnirilor, articolelor, notelor si notulelor, a scrisorilor si

emisiunilor radiofonice. Aceste exemple de avant-text releva implicit principiile unei opere

fascinante, polifonice si extrem de diverse, prin reflectiile pe care Georges Perec le face

asupra subiectului literaturii, in general, si a operei sale, in particular, prin eseurile si

interviurile sale, elemente care clarifica intr-o maniera manifesta sau „oblica” principiile

fundamentale ale unei scriituri. Numeroasele referinte teoretice pe care autorul le dezvaluie

constituie nucleul semnificativ al proiectului sau artistic si acestea ne antreneaza spre partea

estetica propusa prin acea „construire a unui puzzle”. Am procedat – in virtutea acestei

tehnici de construire de puzzle – la aranjarea pieselor imprastiate pentru a reconstitui intregul

si pentru a departaja tusele originale ale discursului narativ perecquian precum si teoriile

referitoare la metoda de concepere a marii tapiserii intertextuale a literaturii. Scriitorul

traseaza, de altfel, directiile intentiei sale artistice pe tot parcursul operei sale, care reprezinta

cu adevarat o geografie in care teoria coexista cu practica scriiturii, ca mostra de indrumator

de utilizare a textelor perecquiene. Scriitura devine astfel un joc de puzzle, construit pe baza

colajelor si a reconstructiilor in care reteta este data de o miscare de imprastiere si aranjare,

printr-un pact cu cititorul, care este invitat si el la masa (masa de lucru a scriitorului, masa

cuvintelor ca alimente gatite). Lectorul devine astfel un „constructor de puzzle” pe care

autorul il pregateste pentru sine intr-un joc de schimb dintr-un puzzle grandios in care partile



9

disparate reprezinta intreaga literatura, deja scrisa sau nescrisa inca, cu potentialitati

combinatorice infinite. Am analizat in privinta temei dejunului felul in care se creeaza aceasta

practica a inter/intratextualitatii perecquiene pentru a construi universul unei opere miriapode

si polifonice, produs al unui efort constructiv lucid si fecund si nu al inspiratiei spontane sau

al unui efect de hazard. Aceasta „fisa culinara” a structurii traseaza principiile unei estetici a

puzzle-ului si a intertextualitatii pentru o literatura, ea insasi, o piesa dintr-un puzzle care

ordoneaza alte fragmente si parti in spiritul procedeelor inter- si intra-textuale prin

intermediul citatului, al autocitarii si implicitarii printr-un bogat mozaic textual.

Raportul constrangere-libertate-eruditie in opera perecquiana este fundamental si

impune prezenta disimulata a procedeelor intertextuale in care cititorul conduce jocul

provocator al descoperirii in timp ce scriitorul tematizeaza o veritabila tipologie a

intertextualitatii. Poetica operei puzzle antreneaza o lectura activa si creatoare, tot asa cum

poetica operei deschise propusa de Umberto Eco reclama o lectura pluralista si inovatoare,

spatiul textului literar transformandu-se intr-o inepuizabila construire, de-construire si re-

construire a semnelor.

Centrata pe trei directii estetice fundamentale ale secolului XX - romanul poetic la

Marcel Proust, romanul ludic la Boris Vian, roman al tropismelor la Nathalie Sarraute -

aceasta a treia „fisa culinara” structurala le pune intr-un raport comparatist cu mecanismele

proprii scriiturii perecquiene fondata pe o poetica a autoreferentialului si pe o poetica a

constrangerii prin care, George Perec, rafinat subtilizator de vocale, isi desfasoara toate

jocurile scriiturii prin insasi placerea de a scrie texte care se intind in spatiul infinit al

literaturii experimentale.

Pe modelul artistic adoptat de catre Nathalie Sarraute, care cauta puterea tropismica a

cuvantului pentru a face – ca si Marcel Proust – o traducere a semnelor interioare, Georges

Perec construieste la randul sau o fortareata proprie din cuvinte. In raportarea sa la Istorie,

scriitorul cauta sa gaseasca un drum spre realitate prin numeroase artificii retorice, fondate in

mod esential pe o ambivalenta, atitudine uneori ludica, alteori deturnata, pentru a crea o

abordare oblica autobiografica, maniera in care mascheaza o rana, fie prin deriziune, fie prin

stergere. Ceea ce am ales sa delimitez drept ultima « fisa culinara » estetica a scriiturii

perecquiene s-a focalizat in egala masura pe strategiile de autofictiune, concept inaugurat de

Serge Doubrovsky la sfarsitul anilor 80, o punere in fictiune a eului, prin variatii in jurul

acestuia, deoarece confruntat cu o Istorie care i-a produs un hiatus existential, un vid de

memorie si o mutilare a amintirilor, Georges Perec lanseaza tehnicile sale de stergere, printr-

un demers mascat, construit pe un text retractil, facut din derobari, pentru a evita ceea ce el



10

numeste in W ou le souvenir d’enfance, „capcanele scriiturii” testimoniale, si in consecinta

terorizanta. Au fost parcurse in aceasta parte a tezei toate formele si functiile memoriei

perecquiene, toate siajele amintirii, incepand cu aceea care se insinueaza in spatiul fictional

sau cu aceea care se sterge sau tace, prin goluri si lucruri neafirmate, sau chiar cu aceea care i-

ar fi putut apartine dar care, printr-un joc al hazardului, l-a ocolit si pe care scriitorul o

abordeaza in Récits d’Ellis Island.

Singurul capitol al acestei parti este construit, intr-o prima etapa, pe analiza tematica a

alimentului la Marcel Proust care, printr-o poetica a autoreferentialitatii, fundamenteaza un

pact esential intre scriitor si cititor printr-un puzzle de semnificatii care nu inceteaza sa fie

reinnoite. Maestru al structurii, Georges Perec cristalizeaza rolul constrangerii care elibereaza

cuvantul creator prin intermediul jocurilor de cuvinte sub semnul patafizicii lui Boris Vian si

al experimentelor oulipiene cat si tehnicile de travestire si deturnare in raport cu istoria care

mutileaza (l’Histoire avec grand H et avec « grande hache ») dezvoltandu-se printr-o poetica a

absentei, a golului si a fragmentarului, asa cum o face si Nathalie Sarraute in cautarea

tropismelor interioare.

Structurata in jurul operei lui Georges Perec, loc de intalniri estetice pus in relatie

intertextuala cu o progresie a temei alimentare prin recurentele diacronice ale alimentului in

discursul literar, teza traseaza cele trei fise culinare ale scriiturii pentru a-l revela pe scriitor

drept maestru al descriptivului, al narativului si al structurii, elemente discursive autonome si

egal importante in economia demersului sau artistic. De asemenea, dupa cum am anuntat,

finalitatea este aceea de a asambla productia acestui creator de fictiune in puzzle-ul unei lungi

traditii revendicate, citite si rescrise neincetat.

Circumstantele temei dejunului in literatura reprezinta nucleul tematic al cercetarii

prezente focalizata pe narativizarea alimentului. Tema alimentara devine, de-a lungul

secolelor literare, obiect de discurs cu functie textuala si mai ales metatextuala, reflectie a

unei poetici pe care lucrarea incearca simbolic sa o desluseasca prin analize tematice si

estetice ale referintei fundamentale reprezentata. Formula din titlul 81 fiches-cuisine à l’usage

des débutants, (fisele culinare in care Perec face variatiuni gastronomice in jurul a trei

elemente, rezervand pentru fiecare 27 de retete) rezuma demersul analitic al tezei: fiecare

principiu care construieste productia perecquiana va deveni o fisa culinara a retetei scripturale

a lui Georges Perec. Pentru a face inventarul acestor campuri de aplicatie practica unde

principalele directii ale scriiturii perecquiene vor fi definite, opera scriitorului va fi mereu

relationata cu mostenirea literara esentiala trasand recurentele temei alimentare si

semnificatiile estetice ale dejunului de-a lungul timpului.



11

Tematica mesei va deschide astfel portile unei „bucatarii literare” unde scriitorul

insusi, mare amator de bucate alese, isi dezvaluie in maniera aluziva, oblica si subtila

„retetele” si „ancorarile” (aencrages) scriiturii/bucatariei carora cercetarea de fata a incercat,

dupa un principiu perecquian, sa le faca „lista”, „inventarul” si „tentativa de epuizare” in trei

„fise culinare” ale esteticii operei lui Georges Perec prezentand „reteta” scriiturii.

Lucrarea patrunde deci in culisele acestei bucatarii fictionale in care scriitorul este

„bucatarul sef” pentru a descoperi culisele si etapele care construiesc ansamblul unei opere si

principiile unei scriituri. Ilustrand tema dejunului in perfectiunea sa gurmanda Georges Perec

ne invita sa impartasim cuvinte „bune de mancat” spre o mai buna intelegere a legilor

scriiturii lui conform metaforei traditionale de a degusta si savura cunoasterea. A reflecta si a

scrie inseamna a gati, intr-o perspectiva simbolica, a pregati idei si a le transforma prin focul

interior al gandirii si al creatiei si de aceea Georges Perec va reprezenta in textele lui

nenumarati bucatari, in fapt autoreprezentari artistice care reveleaza indirect propriul lui

demers estetic; a manca inseamna a se hrani cu toate aceste reflectii printr-o lectura pe care o

facem textelor perecquiene, trasand procesul laborios de concepere a scriiturii prin aceste

lungi „fise culinare” estetice a retetei operei lui. A se hrani este de asemenea legat, intr-o

perspectiva metaforica, de actul scrierii si de mecanismele creatiei pe care le decriptam printr-

o lectura activa si transformanta.

Teza dezbate asadar o evolutie in diacronie a prezentei in discurs a alimentului

incepand cu doua reprezentari antice, prototipuri ale mesei, banchetul filozofico-estetic al lui

Platon, arhetip al agapelor grecesti si festinul decadent al lui Trimalcion, celebrul personaj

petronian. Construita in jurul a trei „fise culinare” estetice a scriiturii perecquiene, in relatie

cu mostenirea ei literara de-a lungul secolelor, cercetarea continua analiza recurentelor temei

alimentare de la episoadele biblice la dejunurile cavaleresti, de la chermezele bufonesti

rabelaisiene la supralicitarea dejunului baroc, pana la voluptatea gustarilor ca preludiu la

senzualitatea corpului in romanul libertin, de la naturalism la modernitatea flaubertiana, de la

reminiscenta proustiana la fanteziile poetice ale lui Boris Vian si la tropismele sarrautiene

pana la textele lui Georges Perec, care inglobeaza o buna parte din aceste referinte in puzzle-

ul unei opere polifonice.

Georges Perec este la o prima abordare un scriitor inclasabil, un poligraf atipic a carui

ambitie creatoare marturisita deschis este sa utilizeze toate cuvintele limbii franceze pentru o

parcurgere integrala a literaturii. Conform acestei confesiuni artistice, el scrie o opera cu

fatete multiple, care exploreaza toate marile genuri, intr-o „poligrafie”, dupa formula lui



12

Roland Barthes : epicul, liricul si dramaticul, dar de asemenea si genuri minore sau zonele

marginale ale productiei.

Ca si autorul sau, opera perecquiana este inclasabila, construita pe strategii de

exhaustivitate enciclopedica si pe spirit ludic drept axe majore ale esteticii sale, derutanta si

deghizata, care se da si se refuza, care se ofera si se repliaza, care se acumuleaza neincetat sau

se sparge in mii de cioburi, gasindu-si totusi coerenta in insasi aceasta diversitate si intr-o

imensa vointa de totalitate.

Teza de faŃă a reluat printr-o „tentativa de epuizare” mecanismele scriiturii care fac

opera lui Georges Perec functionala si extrem de seducatoare prin tot ceea ce constituie retele

de semnificatie care enunta reflectia teoretica a acestui mare acrobat al cuvintelor si

narativizarea principiilor estetice: placerea descriptivului si a narativului, nevoia aproape

organica de enumerare, de recapitulare, de a face liste prin gustul pentru exhaustiv, variatiuni

prin acumulari, clasamente si inventare care duc toate spre o poetica a infra-ordinarului,

problematica stiintei enciclopedice si a pseudo-stiintei fondate pe raportul intre falsa si

autentica eruditie, pe legatura iluzorie intre adevarat si fals pentru a demonstra ca literatura

perecquiana este un exemplu de epuizare a tuturor posibilitatilor.

Bibliografia abundenta, atat cea despre opera lui Georges Perec cat si cea generala, s-a

impletit ca o panza de paianjen, tesandu-si firele de matase cu propriile mele reflectii si

tehnici de cercetare pentru plăcerea ludica de a urmari indiciile jocului de puzzle deconstruit

spre a fi recompus neincetat si de a trasa principiile esentiale care circumscriu demersul

perecquian, dar si reprezantarile tematicii alimentare in texte alese. Aflandu-se sub semnul lui

Brillat-Savarin, lucrarea de fata s-a raliat formularilor lui Rubem Alves in ceea ce priveste

simbolistica alimentului pentru imaginarul crestin in Noul Testament, ale celor lui Michel

Jeanneret, Mireille Huchon, Mikhaïl Bakhtine pentru universul rabelaisian, definitiilor date de

Jean Rousset esteticii Baroque, cele avansate de Noëlle Châtelet despre grădinile deliciilor si

suferintelor la Sade, sau interpretarile oferite de Geneviève Sicotte, Henri Mitterand si Jean

Borie pentru naturalismul narativ la Zola. In ceea ce-l priveste pe Flaubert, prezenta analiza s-

a alaturat celor facute de Zola, Proust, Sarraute, Barthes si de catre Perec insusi. Philip Kolb,

Jean-Yves Tadié, Jean-Pierre Richard, Georges Poulet si Anne Borrel au degustat madeleina

proustiana la aceeasi masa simbolica, „mistica” a textului, in timp ce Marc Lapprand ne-a

oferit o felie din prajiturta patafizica a lui Boris Vian. Reflectiile personale despre estetica s-

au alaturat celor facute de-a lungul vremii de Stéphane Mallarmé, Paul Valéry, Maurice

Blanchot, Michel de Certeau, Pierre Brunel, Eric Auerbach, Philippe Sollers, Julia Kristeva,

Roland Barthes, Michael Riffaterre, Michel Foucault, Philippe Hamon, Lucien Dällenbach,



13

Lévy-Strauss, Umberto Eco, Jacques Derrida, Gérard Genette, Antoine Compagnon sau de

Irina Mavrodin, vocea care defineste in multe din textele ei conceptele de poetica si poietica.

In ceea ce-i priveste pe exegetii perecquieni, ei au asigurat, alaturi de intreaga opera a lui

Georges Perec, hrana de baza a propriei interpretari; mentionam, intre altii, Bernard Magné,

Claude Burgelin, Jacques-Denis Bertharion, Philippe Lejeune, Marcel Benabou, Jean-

François Chassay, Marc Sagnol, Jean-Luc Joly, Jean-Jacques Thomas, Bernard-Olivier

Lancelot, Andrée Chauvin, Isabelle Dagny, Yvonne Goga, Florence Godeau, Isabelle Parnot,

Christelle Reggiani.

Anexele imbogatesc reflectia tezei printr-o deschidere pe care o lasa sa se intrevada

prin elaborarea unui scurt inventar al personajelor la masa, care traverseaza textele lui

Georges Perec si a unei scurte colectii de retete de bucatarie, retete de fictiune care atesta atat

bogatia tematicii cat si functia lor indirect autoreferentiala. O alta anexa se opreste asupra

expresivitatii limbii tradusa prin aliment sau prin ocurentele prandiale narativizate, care

conduce spre o alta lista retrasand intelepciunea populara a proverbelor ce cuprind alimentul

in campul lor semantic. Reprezentarile alimentului si ale dejunului in discurs literar de-a

lungul operelor si autorilor corpusului tezei lasa la randul lor o usa deschisa catre alta

perspectiva de cercetare. Cele trei Index-uri adaugate la sfarsitul lucrarii au retrasat drumul

parcurs, notand trimiteri la textele perecquiene analizate, la autorii alaturi de care reflectiile

personale s-au adaugat si la termenii estetici care circumscriu tematica fundamentala a tezei.

Printr-un studiu comparatist a celor mai ilustre exemple literare care tematizeaza

alimentul si dejunul de-a lungul secolelor si opera perecquiana care pare profund hranita cu

toate aceste mosteniri, teza si-a propus o evolutie a temei alimentare si a discursului care o

trateaza, dar mai ales o trasare a principiilor fondatoare ale demersului artistic al lui Georges

Perec pe trei „fise culinare” esentiale centrate pe scriitura descriptiva, narativa si structurala.

Scriitorul transforma realul intr-o experienta interioara, face practica echivocului, ne

„aluzioneaza” ca cea mai buna ascunzatoare e cea care sare in ochi, deschide spatii noi catre

imaginar si inaugureaza un joc radical al sensurilor printr-o scriitura ce cauta nu doar

pluralitatea semnificatiilor, dar mai ales a combinarilor. Printr-o memorie care se fabrica fara

incetare sub semnul falsului dat ca adevar, prin arta saturarii construite pe acumulari

aluvionare succesive conform unei poetici minimaliste, seriale, prin umor suculent si diverse

experimente constrangatoare, prin recurgerea la metafore care deschid limbajul catre toate

scanteierile spiritului, printr-o estetica a puzzle-ului si a intertextualitatii, care converg spre

cele mai gurmande degustari literare, Georges Perec produce o opera polifonica al carei

demers de scriitura se dezvolta printr-o doza inepuizabila de inventivitate, amuzament si



14

virtuozitate. Scriitorul stie cum sa aseze cotidianul in liste si sa-l inventarieze, sa claseze

fantezist printr-o scriitura in situ, sa ne instaleze confortabil in romanesc, sa spuna Istoria

printr-un detur al fabulei, al vidului si al abisului memoriei. Georges Perec procedeaza

neobosit la un auto-marcaj indirect caruia, din timp in timp, ii dezvaluie modul de functionare,

oferindu-ne placerea ludica de a vana indiciile, codificarile stricte si pistele false ale jocului

sau literar.

Cercetarea defriseaza un drum in universul romanesc perecquian prin ceea ce Umberto

Eco denumeste „plimbari in padurea narativa” pentru a vedea ca reprezentarea textuala a

obiectului alimentar si înscrierea in discurs a alimentului pot ajunge catre un veritabil dejun

narativ, in care cuvintele devin bucate de savurat la o sarbatoare a intelectului. Rand pe rand,

Georges Perec ne-a invitat la dejunul descriptiv, infra-ordinar, narativ, enciclopedic,

metatextual si experimental sub semnul constrangerii oulipiene, cat si la marea intalnire cu

Istoria, gestionata indirect pentru re-scrierea unei autobiografii fragmentare. Reprezentarile

prandiale vor pune in lumina principiile si mecanismele de scriitura ale esteticii perecquiene,

fondate pe forta creatoare a jocului, a puzzle-ului, a asamblarii si a constrangerii care,

supunand limbajul, nu face decat sa-l elibereze spre imaginar.

Opera lui Georges Perec, in intregime construita pe ambivalenta, se desfasoara intre

profunzime baroc si precaritate funciara. Aceste antinomii caracterizeaza in egala masura si

tema alimentara, care se ofera sau se repliaza intr-o alimentatie elaborata si o alimentatie

elementara, intre abundenta si penurie. Desi cel mai adesea alimentul este compus, barochizat,

printr-o supralicitare si saturatie, printr-un vertij al enumerarii, al repetitiei minimaliste si al

acumularii, cat si pentru gustul si pletora unui barochism excesiv, exista in textele perecquene

reprezentari ale precaritatii, ale lipsei, ale absentei si ale foamei, ilustrate printr-un aliment

primar de subzistenta. Profuziunea alimentara este reflectata printr-o logoree vesela si

carnavalesca nascuta dintr-o placere a productiei de text, corespunzand la nivelul reprezentarii

prandiale lungilor liste de alimente, retetelor gurmande, meniurilor si bucatelor care ar putea

sa faca succesul unei antologii gastronomice. Contrar acestei exhibitii baroc indusa de gustul

pentru infra-ordinar al unei poetici a listelor si a inventarelor delicioase, penuria alimentara

este simbolic legata de tematica istorica a dezradacinarii si a exilului, a razboiului, a deportarii

sau a mortii. Georges Perec face astfel un adevarat maraton echivoc de repliere, de travestire

si de deturnare de sens, sublimand prin forta fictiunii realitatea unei rani necicatrizate.

Construita in jurul acestor contraste, tematica alimentara a dejunului devine astfel un

catalizator al poeticii operei, indreptandu-se intr-o maniera indirecta catre principiile

demersului de scriitura. Ilustrarea unei alimentatii elementare de supravietuire se invecineaza



15

deci cu reprezentarea unei alimentatii elaborate a voluptatii ilustrative, olfactive, vizuale si

senzoriale, tematica alimentara dovedindu-se a fi o figura narativa si un spatiu retoric unde se

construieste poetica productiei literare insesi. Descrierea dejunului, scena recurenta in opera

lui Georges Perec, devine spatiul de elaborare a unui demers artistic si miza unei estetici ale

carei principii fundamenteaza un intreg univers literar, dar si subiectul acestei teze de

cercetare, construita pe trei „fise culinare”, spatiu de abordari comparatiste si puncte de

intalniri estetice in reteta scriiturii perecquiene.

Cuvinte cheie: Georges Perec, estetica, poetica, poietica, descriptiv, narativ, structura, dejun,

aliment, reteta, meniu, ekphrasis, infra-ordinar, acumulare, saturatie, trompe l’oeil, iluzie,

eruditie, prefacatorie, falsa eruditie, intertextualitate, puzzle, autoreferentialitate, autofictiune,

distantare, travestire, lipsa, vid, pletora, precaritate, Istorie.

Ş-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA, ROMANIA … forma unei retete estetice care s-ar putea defini prin sintagma...

Documents

Transcript of Ş-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA, ROMANIA … forma unei retete estetice care s-ar putea defini prin sintagma...