Rugaciunea Sfintei Rita in Cazuri Imposibile

2
RUGACIUNEA SFINTEI RITA IN CAZURI IMPOSIBILE (Sfânta făcătoare de minuni imposibile 22 mai) Se tine post atat cat dureaza rugaciunea. Novenă care se face 9 sau 15 zile consecutiv sau în zilele de joi. Sub povara durerilor şi a încercărilor, alerg la tine, o Sfântă Rita, care eşti numită Sfânta imposibilului, la tine vin cu mare încredere ca să ma ajuţi în necazul de faţă (se spune necazul). Te rog, eliberează-mi inima de focul încercărilor, căci pretutindeni e înconjurată de strâmtoare. Ia-mă sub ocrotirea dragostei tale şi opreşte izvorul lacrimilor mele, căci toată oboseala mea a fost zadarnică. Pentru a-mi câştiga numai o rază de mângâiere mă încredinţez ţie (se spune necazul). O, tu Sfântă Rita, care eşti avocata cazurilor disperate şi grave, nu este posibil ca numai eu să nu fiu ascultat(ă) şi să nu găsesc la tine mângâiere şi ajutor. Tu îi ajuţi pe toţi cei care aleargă cu încredere la tine. Ascultă-mă şi pe mine şi împlineşte-mi cererea, atât de miraculos cum numai tu ştii să o faci. Învredniceşte-mă şi pe mine a-ţi cânta imnul tău de laudă, de mulţumire şi de recunoştinţă. O, Sfântă Rita, ştiu că păcatele mele sunt piedica împlinirii cererii mele, de aceea te rog, o Sfânta Rita, cere de la Atotputernicul Dumnezeu harul unei sfinte spovedanii, cu o părere de rău perfectă şi o hotărâre sinceră de îndreptare. Ajută-mă să obţin de la Iisus, iertarea păcatelor mele şi aşa, prin mijlocirea ta, o Sfânta Rita, împlinirea cererii mele. Ca drept recunoştinţă, voi răspândi evlavia faţă de tine tuturor sufletelor disperate şi necăjite. În tine îmi pun toată încrederea mea, Sfântă Rita, roagă-te pentru mine acum şi pururi şi-n vecii vecilor. Amin Se spune de 3 ori Tatăl Nostru, Bucură-te Marie şi Slavă Tatălui. TATĂL NOSTRU

description

rugaciune

Transcript of Rugaciunea Sfintei Rita in Cazuri Imposibile

Rugaciunea Sfintei Rita in cazuri imposibile

RUGACIUNEA SFINTEI RITA IN CAZURI IMPOSIBILE(Sfnta fctoare de minuni imposibile 22 mai)Se tine post atat cat dureaza rugaciunea.Noven care se face 9 sau 15 zile consecutiv sau n zilele de joi.Sub povara durerilor i a ncercrilor, alerg la tine, o Sfnt Rita, care eti numit Sfnta imposibilului, la tine vin cu mare ncredere ca s ma ajui n necazul de fa (se spune necazul). Te rog, elibereaz-mi inima de focul ncercrilor, cci pretutindeni e nconjurat de strmtoare. Ia-m sub ocrotirea dragostei tale i oprete izvorul lacrimilor mele, cci toat oboseala mea a fost zadarnic. Pentru a-mi ctiga numai o raz de mngiere m ncredinez ie (se spune necazul).O, tu Sfnt Rita, care eti avocata cazurilor disperate i grave, nu este posibil ca numai eu s nu fiu ascultat() i s nu gsesc la tine mngiere i ajutor. Tu i ajui pe toi cei care alearg cu ncredere la tine. Ascult-m i pe mine i mplinete-mi cererea, att de miraculos cum numai tu tii s o faci.nvrednicete-m i pe mine a-i cnta imnul tu de laud, de mulumire i de recunotin. O, Sfnt Rita, tiu c pcatele mele sunt piedica mplinirii cererii mele, de aceea te rog, o Sfnta Rita, cere de la Atotputernicul Dumnezeu harul unei sfinte spovedanii, cu o prere de ru perfect i o hotrre sincer de ndreptare. Ajut-m s obin de la Iisus, iertarea pcatelor mele i aa, prin mijlocirea ta, o Sfnta Rita, mplinirea cererii mele. Ca drept recunotin, voi rspndi evlavia fa de tine tuturor sufletelor disperate i necjite. n tine mi pun toat ncrederea mea, Sfnt Rita, roag-te pentru mine acum i pururi i-n vecii vecilor. AminSe spune de 3 ori Tatl Nostru, Bucur-te Marie i Slav Tatlui.TATL NOSTRUTatl nostru care eti n ceruri, sfineasc-se numele tu; vie mpria ta; fac-se voia ta, precum n cer aa i pe pmnt.Pinea noastr, cea de toate zilele, d-ne-o nou astzi; i ne iart nou greelile noastre, precum i noi iertm greiilor notri; i nu ne duce pe noi n ispit, ci ne mntuiete de cel ru. Amin.BUCUR-TE, MARIEBucur-te; Marie, cea plin de har, Domnul este cu tine, binecuvntat eti tu ntre femei, i binecuvntat este rodul trupului tu Isus.Sfnt Marie, Maica lui Dumnezeu, roag-te pentru noi pctoii, acum i n ceasul morii noastre. AminSLAV TATLUISlav Tatlui i Fiului i Sfntului Duh, precum era la nceput i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.