MODALITĂȚI DE ORGANIZARE A CONȚINUTURILOR ÎNVĂȚĂMÂNTULUI

PROMOVAREA INTERDISCIPLINARITĂȚII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

Tendința spre unitate în cunoaștere nu este nouă.

Pedagogia totalității în cunoaștere a fost exprimată de Pliniu: „Puterea și măreția naturii în toate aspectele ei nu-l impresionează pe acela care se mulțumește să o contemple în detaliul părților și nu în totalitatea ei.” Historia naturalis, cartea a VII-a, cap. I.

Pentru Comenius, pedagogica unității era un remediu pentru la sfâșierea științei în discipline fără legătură între ele.

Progresul științei se realizare prin specializare, însă actualmente se caută o soluție pentru insuportabila fărâmițare a domeniilor cunoașterii și a oamenilor de știință.

Tradiții ale cercetării interdisciplinare

Leibniz face o pledoarie pentru

interdisciplinaritate: progresul în cunoaștere nu se poate obține decât prin unirea eforturilor oamenilor de știință, printr-o organizare a eforturilor lor.

Jules Michelet, în prima jumătate a sec. XIX, într-un Discurs despre unitatea științei pleca de la ideea că „muzele sunt surori” și susținea că sarcina oamenilor de știință este să surprindă impunătoarea armonie a cunoașterii umane.

Leibniz și Michelet

Nicio ramură a cunoașterii – limbile,

literatura, istoria, fizica, matematicile – nu ar trebui să fie studiată despărțind-o de celelalte.

Era interesat, așa după cum rezultă din jurnalul lui, să compună un discurs privitor la „unitatea istoriei neamului omenesc”.

J. Michelet, 1825

De ordin ontologic – în plan existențial lumea

ni se dezvăluie ca o totalitate, ca un kosmos natural și social.

De ordin epistemologic – interdisciplinaritatea rezultă din această valorizare în plan epistemologic a ideii de totalitate ontologică. Lumea este complexă, viața este complexă, ea nu poate fi surprinsă în mod adecvat dintr-un unghi particular de vedere, ci doar dintr-o multitudine de unghiuri de vedere complementare.

Argumente pentru o abordare interdisciplinară

De ordin social – Procesele de socializare, de integrare

socială, problematica lumii contemporane reclamă cu necesitate o gândire interdisciplinară.

De ordin psihopedagogic: 1. Conținuturile învățământului se cer a fi structurate

ținându-se cont de logica științei, de dinamica actuală a științei.

2. Educația, ca activitate sistematică, conștientă și organizată, de corelare și integrare, presupune o anumită coerență, unitate. Ca și filosofia, ea ar trebui să-i ofere omului o viziune de ansamblu asupra realității. În afara acestei viziuni de ansamblu (Weltanschauung) nu putem surprinde sensul existenței și al vieții umane.

Argumente pentru o abordare interdisciplinară

Perspectiva intradisciplinară – are avantajul că

oferă profesorului și elevului o structură care respectă ierarhia cunoștințelor anterior dobândite (D’Hinaut). Ea permite cel mai bine transferul cunoștințelor.

Perspectiva interdisciplinară – constă „în a organiza învățământul în așa fel încât să furnizeze elevilor ocazia de a se familiariza cu principii generale sau orientate în contexte cât mai variate posibil” (D’Hinaut)

Avantaje

Perspectiva pluridisciplinară sau tematică – mai

multe discipline autonome abordează o temă sau o problemă anume. Perspectiva se folosește mult în învățământul primar. Tema este abordată în globalitatea sa, din mai multe perspective, asigurându-se decompartimentarea cunoștințelor. Pericolul este acela de a cădea într-o simplificare excesivă.

Perspectiva transdisciplinară – are ca punct de intrare nu materia, ci demersurile intelectuale, afective și psihomotorii ale elevului.

Avantaje

Conceptuală – demersul interdisciplinar este

centrat pe o listă de concepte comune mai multor discipline.

Metodologică – accentul se pune pe transferul e metode de la o disciplină la alta.

Axiologică – se urmărește transferul unui sistem de valori de la o disciplină la alta, transformarea valorilor în modele atitudinale și comportamentale. Valorile promovate sunt cele specifice societății democratice.

Tipuri de interdisciplinaritate

Promovarea interdisciplinarității nu anulează

disciplinele, ori granițele dintre ele. Interdisciplinaritatea are la bază realitatea existenței unei complementarități între disciplinele științifice.

Demersul interdisciplinar în învățământ devine predominant pe măsură ce avansăm către clasele de liceu.

Interdisciplinaritatea nu constituie o modă nouă sau vreun panaceu pentru probleme cu care se confruntă școala.

Repere metodologice privind promovarea interdisciplinarității în

învățământ

Planurile și programele ar trebui să fie realizate de

comisii unice, interdisciplinare și nu de către comisii monodisciplinare.

Programele și manualele școlare trebuie să fie astfel alcătuite încât să-i permită copilului să facă multiple legături cu ceea ce el a văzut, a simțit și a apreciat (J. Dewey). Procesul de învățământ trebuie să plece, adică să urmărească experiența, interesele și nevoile elevului. Educatorul trebuie să fie preocupat nu de materia în sine, ci de interacțiunea dintre ea și nevoile și capacitățile actuale ale elevilor (J. Dewey).

Cerințe

Dewey este de părere că școala trebuie să

urmărească adaptarea studiilor la nevoile vieții pentru a îmbunătăți viața noastră comună, în așa fel încât viitorul să fie superior calitativ trecutului.

Dewey avertizează că „rezultatele proaste cel mai des întâlnite ale complicării excesive a materiilor școlare și ale supraîncărcării studiilor și lecțiilor nu sunt frământarea, încordarea nervoasă și cunoașterea superficială care urmează, ci eșecul posibilității de a pune limpede în evidență ceea ce este implicat real în cunoașterea și convingerea formată despre lucru”.

Cerințe

Din acest motiv este nevoie să recurgem atunci când

situația o cere la lecții de recapitulare și de sistematizare a materiei predate care să presupună și o reevaluare a acesteia din multiple unghiuri de vedere, prin intermediul unei abordări interdisciplinare.

Profesorii trebuie să apeleze frecvent la așa-numitele corelații interdisciplinare. Există multiple legături care există între științele naturale, între disciplinele socio-umane, etc. Dacă unii scriitori au fost și filosofi, politologi, matematicieni, textele lor au și ele valențe multiple, putând fi studiate dintr-o perspectivă interdisciplinară. Bibliografia recomandată trebuie să se conformeze și ea imperativului predării interdisciplinare.

Cerințe

Îi permit elevului să acumuleze informații despre

obiecte, procese și fenomene care vor fi sistematizate în anii următori de școală.

Clarifică mai bine o problemă, o temă. Poți înțelege optim poezia lui Blaga cunoscând filosofia lui.

Permit aplicarea cunoștințelor în alte contexte, inclusiv trecerea de la teorie la practică, în beneficiul unei învățări eficiente.

Facilitează transferul de informații de la o disciplină de studiu la alta.

Avantajele corelațiilor interdisciplinare

Stimulează procesele intelectuale ale elevilor,

gândirea lor divergentă, deschide orizontul cunoașterii.

Ideea unei predări interdisciplinare în școala românescă este de natură să sublinieze necesitatea perfecționării necontenite a cadrelor didactice, a deschiderii lor către noi domenii prin facultăți, masterate, doctorate, prin tot felul de programe menite nu doar să adâncească pregătirea inițială, ci să o și diversifice.

Avantajele corelațiilor interdisciplinare

“Un discurs științific cu privire la om trebuie să fie astăzi cu

necesitate interdisciplinar. Nici științele omului și nici științele naturii nu se pot limita la propria lor metodologie dacă vor să se apropie în mod real de adevărul ființei umane. […] În funcție de dimensiunile sale multiple și de marea sa complexitate realitatea umană nu poate fi adecvat cunoscută decât dacă apelăm la o pluralitate convergentă de metode.” (Al. Ganoczy)

Ce anume ne spune acest text? Analizați-l! Discursul științific, inclusiv cel referitor la om, este

actualmente, prin excelență, rațional și interdisciplinar

Omul – în centrul demersurilor interdisciplinare

Interdisciplinaritatea implică o deontologie

a cercetării în cadrul căreia afirmarea propriei specificități este indisolubil legată de recunoașterea onestă a propriilor limite; de aici apare nevoia dialogului, a colaborării între cercetătorii aparținând unor domenii diferite de cunoaștere

Ce presupune sau implică interdisciplinaritatea

Dacă omul este o ființă de o mare complexitate, atunci toate disciplinele care îl studiază

sunt complementare. Complementaritatea înseamnă raport, legătură, ceva care elimină din

start atât pericolul major al unei izolări orgolioase în propriile granițe, al fragmentării, dar și

pe acela al unei amalgamări generatoare de confuzie. Deși specialiștii în științele socio-

umane investighează ființa umană cu propriile lor metode și mijloace, totuși în secolul 21

niciun cercetător nu-și mai permite să ignore descoperirile unor domenii de cunoaștere

învecinate. Umaniștii nu pot abandona discursul metafizic unificator, de un ordin mai înalt,

dar în același timp ei nici nu-și mai permit să opereze doar cu lucruri abstracte, imuabile și

anistorice, inaccesibile științelor naturale. La fel de adevărat este și că biologii, fizicienii și

chimiștii ar trebui să se întrebe din ce în ce mai mult cum se repercutează descoperirile lor

asupra vieții umane.

Filosofia nu poate opera doar cu lucruri abstracte

În același timp știința are nevoie de

discursul filosofic, întrucât sensul vieții și al realității este prezent exclusiv în cadrul discursului metafizic.

Wolfhart Panneberg face o observație interesantă, în una din lucrările lui, arătând că nu există interdisciplinaritate (știință) fără modestie (morală): “Întoate științele este nevoie de smerenie.”

Omul de știință și metafizica

Știința nu se poate rupe de conștiință,

pentru că, fiindu-ne permis un joc de cuvinte, uzul de știință, lipsit de asistența conștiinței, conduce cu siguranță la abuz, unul care poate fi fatal pentru omenire.

Știință și conștiință