Romantismul

1.O privire asupra romanstismului

Romantismul este un curent literar apărut la sfârşitul secolului al XVIII -lea şi începutul secolului al XIX - lea care se opune total clasicismului respingând toate normele aceastuia.

In Europa, romantismul apare iniţial în zona care va fi mai târziu Germania (mişcarea a avut şi ea o importanţă fundamentală în unificarea germană prin mişcarea Sturm und Drang şi in Anglia); mişcarea Sturm und Drang (literal, furtună şi imbold) este considerată a fi precursoarea romantismului în Germania; poetul Johann Wolfgang von Goethe a fost cel mai faimos reprezentant al acesteia. Acesta publică Suferinţele tânărului Werther, operă de intensă subiectivitate datorită unei iubiri imposibile a protagonistului acesteia (Werther);

Acesta impune anumite principii:

libertatea totală a creaţiei şi a imaginaţiei; libertatea fanteziei; interesul pentru promovarea naturii, istoriei şi

folclorului; Tema istoriei, propusă de romantici este unul dintre mijloacele cele mai bune de a evada din cotidian într-o vârsta ideală. Ea se suprapune peste tema timpului, în viziunea mai multor romantici, de aceea cele două teme nu pot fi tratate absolut separat, ci în funcţie de felul în care ele interacţionează în opera scriitorului respectiv.

exploatarea frumuseţiilor naturii, a spaţiilor exotice izolate şi îndepărtate;

,,Individul romantic este utopia unui om complet <<anormal>>(inţelege excepţional), dezechilibrat şi bolnav, adică cu sensibilitatea şi intelectul exacerbate la maximum, rezumând toate aspectele spirituale de la brută la geniu. Starea romanticului este visarea, coşmarul, romanticul descrie martiriul ,,drama omului.” ( George Călinescu, Clasicism,romantism,baroc, Editura pentru Literatura Universală, Bucureşti, 1968).

2.Idei ale romantismului introducerea unor noi categorii estetice: urâtul, grotescul, fantasticul, macabrul, precum şi a unor specii literare inedite: drama romantică, meditaţia, poemul filozofic, nuvela istorică; cultivă sensibilitatea, imaginaţia şi fantezia creatoare minimalizând raţiunea şi luciditatea; se acordă o importanţă deosebită sentimentelor omeneşti, ca predilecţie iubirii, trăirile interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative; utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza ocupă locul principal atât în structura poeziei, cât şi în construirea personajelor, situaţiilor, ideilor sau atitudinilor exprimate;

3.Reprezentarea în literatura română a romantismului:

Romantismul s-a manifestat în literatura română în trei etape: preromantismul

caracterizează gustul omului mediu, al burghezului; cultivă comfortul spiritual, pasiunile temperate, plăcerile simple;

creaţiile sunt în mare majoritate mediocre: este perioada imitării literaturii romantice din Europa de Vest, în special Franţa; reprezentanţi: Costache Negruzzi; Mihail Kogălniceanu; Vasile Alecsandri; Dimitrie Bolintineanu;

romantismul propriu-zis (eminescian) capacitatea de a crea universuri imaginare, alternative ale lumii reale; reprezentant unic:

Mihai Eminescu – impactulcreaţiei sale asupra autorilor ce i-au urmat este incomparabil mai mare decât acela a oricărui alt romantic din spaţiul românesc;

3.Romantismul la Eminescu

Eminescu este şi clasic şi romantic: clasic prin echilibrul formei şi romantic prin ideile poetice. Operele lui sunt inspirate din folclor pentru că poetul a fost un adorator al neamului său. Temele eminesciane favorite sunt istoria, natura, folclorul românesc, dragostea, visul, geniul, formarea universului. La Eminescu, istoria reprezintă tot o modalitate de evaziune într-o vârsta ideală, eroii pe care îi evocă fiind într-o strânsă legatură cu spaţiul pe care îl reprezintă.

„Nu ma-ncântaţi nici cu clasici,Nici cu stil curat şi antic,[...]Eu rămân ce-am fost: romantic.” (Mihai Eminescu) => această confesiune de credinţă a scriitorului ne arată clar că opţiunea sa este pentru romantism.