Universitatea

Academiei de Ştiinţe

a Moldovei

Obiect : Limba şi civilizaţia latină.

Tema : Roma în perioada regalităţii.

Evaluator : conf. univ., A. Hanganu

A efectuat: Pascari Oleg

Gr. F-11

Roma în perioada regalităţii.

Măreţia unui stat, s-a măsurat cu ajutorul nu doar a influenţii sale sporadice, ci a longivităţii caracterului

ctitoresc a mai multor miracole sociale, urmărit pe parcursul întregului destin istoric. În acest context, Roma

intervine drept cel mai elocvent prototip care posedă multilateralitatea elementelor stenice, capabile să fie

redescoperite până în prezent. Deşi, confuzul se zbate între paradox, şi silogism, pentru mine, problematica

acestora este una – orşice civilizaţie măreaţă, îşi are timpul în care aceasta se ruinează lăsând în urmă mai

multe întrebări decât răspunsuri? Ori formele în care se transcend acestea, depind doar de un curs firesc al

evoluţiei istoriei plină de războaie interne/externe, care-şi impun autoritatea, nemijlocit printr-un mod

barbar, şi nicidecum unul alternativ?

De altfe, suntem în pragul când, civilizaţia Romei antice, cunoaşte prima etapă a evoluţiei sale, perioada

regalităţii ( 753 î. Hr. – 509 î. Hr. ) , în care au loc numeroase deformări ale lumii „primitive”, intervenind

cu o trăsătură disjunctivă: ordinea prin lege, legea prin democraţie, democraţie prin tiranie.

Fiind o colonie etruscă, încă în sec. X î. Hr, descoperirile arheologice atestă vestigiile celei mai vechi aşezări

umane de pe viitorul teritoriul al Romei, pe colina

Palatin, situată pe malul stâng al Tibrului, iar un

secol mai târziu, pe colina Quirinal, ia naştere o

altă aşezare de tip rural. Cristalizarea primei mari

civilizaţii indigene a Peninsulei Italice, ce a

exercitat o influenţă profundă asupra vieţii

economice, sociale, politice şi spirituale a

populaţiilor autohtone, a favorizat extinderea

acestora la Nord până la fluviul Pad, iar la Sud până

în Campania. În sec. VII î. Hr , sub influenţa

aceloraşi etrusci, a cărei intervenţie culturală

percede instaurarea în jurul anului 650 î. Hr. a unei dominaţii politice

efective, tot atunci se cristalizează premisele unirii aşezărilor rurale ale

latinilor indoeuropeni de pe colinele de pe malul Tibrului într-o aşezare

unică de tip urban, cu numele de Roma. Constituirea oraşului fiind fixată

de areheologi, între anul 650 şi 575 î. Hr. În epoca regală, cetatea a fost condusă de şapte regi. Primul,

Romulus ( 753 – 716 î. Hr.) – întemeietorul mitic, descendent din eroul troian Eneas, este primul rege

legendar al Romei, care pune bazele organizării constituţionale a cetăţii, instituie un sfat al bătrânilor

(senatus) format din 100 de membri ( patres ) reprezentând cele 100 de ginţi, 30 de curii şi 3 triburi care

alcătuiau poporul roman. Organizează cultele unor divinităţi şi

fixează sărbătorile cetăţii;

Numa Pompilius (716 – 673 î. Hr) – al doilea rege de origine

sabină, i se atribuie o serie de reforme pe plan intern: organizarea ceremonialului cultelor şi jocurilor,

constituirea colegiilor de preoţi şi meşteşugari, reformarea calendarului roman, fixarea zilelor faste şi

nefaste, ridicare unor temple. Un alt rege, Tullus Hostilius (673 – 641 î. Hr) - s-a remarcat prin victoriile

purtate asupra sabinilor din vecinătate precum şi prin cucerirea şi anexarea oraşului Alba Longa ( cu această

ocazie are loc episodul luptei dintre cei trei Horaţi şi cei trei Curiaţi). Al patrulea Rege, Ancius Marcius (641

– 616 î. Hr.) – construieşte primul drum de la Roma până la vărsarea Tibrului în Marea Tireniană, unde pune

temeliile portului Ostia; zideşte primul pod peste Tibru, şi stabileşte pe colina Aventin, o parte din latinii

învinşi. I se mai atribuie o serie de măsuri vizând consolidarea constituţională a oraşului. Cel de-al cincelea

rege care cunoaşte rândul la tron, Lucius Tarquinius Priscus (616 – 578 î.Hr) - I se atribuie ample lucrări

edilitare asanarea mlaştinilor din oraş, şi construcţia Forumului roman, a templului Capitolin, precum şi a

circului. Tot el ar fi ridicat numărul senatorilor la 200 şi ar fi sporit numărul cavalerilor. Este ucis de rude ale

lui Ancus Marcius. Servius Tulius ( 578 – 534 î.Hr) – al şaselea după număr, i se atribuie cea mai însemnată

dintre reformele realizate în epoca Romei regale, prin care toţi locuitorii

cetăţii, patricieni şi plebei, au fost împărţiţi în şase clase censitare având

ca unitate de bază centuria (unitate militară cuprinzând 100 de luptători).

Repartizarea într-o clasă era în concordanţă cu averea posedată şi cu

obligaţiile militare ce-i reveneau cetăţeanului. Astfel, clasa I cuprindea

cetăţenii cu o avere de 100 000 de aşi, grupaţi în 18 centurii de cavaleri

cu 80 de centurii de hopliţi, clasa a II-a – 20 de centurii (75 000 de aşi

avere), clasa a III-a – 20 de centurii (50 000 aşi), clasa a IV-a – 20

centurii (25 000 de aşi), e.t.c, cei din clasa a VI-a – ocupau 5 centurii

fără avere. Cele 193 de centurii formau adunarea cea mare a poporului

sau adunarea ceturiilor ( comitia centuriata ). A completat reforma sa

censitară cu una de natură administrativă, împărţind populaţia în 4 triburi

orăşăneşti, şi 26 rurale, după criteriul teritorial al domiciliului, în locul

celor trei triburi tradiţionale. Tot acestui rece i se atribuie construcţia unor

noi ziduri ale Romei (aşa-numitele ziduri serviene) şi înălţarea unui sanctuar comun al tuturor latinilor pe

Aventin. Este ucis de fiica sa, Tullia, soţia lui Tarquinius Superbus. Ultimul rege, Lucius Tarquinius ( 534

– 509 î. Hr ) - este prezentat de istorie, având trăsături clasice ale tiranului. Ajuns pe tron printr-un asasinat,

se sprijină exclusiv pe forţa armelor. În încercarea de a slăbi

puterea aristocraţiei, a redus numărul senatorilor; a purtat lupte

împotriva volscilor şi a cucerit prin şiretenie oraşul Gabii. În

vremea sa, se încheie asanarea mlaştinilor prin construcţia

marelui canal colector ( Cloaca maxima), şi este realizat marele templu de pe Capitoliu, consacrat triadei:

Jupiter, Iunona, Minerva. Răpirea, de către fiul regelui, a soţiei lui Collatinus, vrituoasa Lucreţia, care se

sinucide, declanşează o revoltă a nobilimii romane condusă de I. Brutus, şi L. Tarquinius Collatinus, în

urma căreia Tarquinius este izgonit din Roma, regalitatea este abolită, şi se instituie regimul republican.

Prin urmare, perioada regalităţii rămâne a fi suficient de semnificativă, plină de evenimente şi progrese, care a reuşit să impună o normă de evoluţie, ce se cere respectată de succesorii acestia. Mă întreb cât de reprezentative or fi aceste personalităţi ale Romei din perioada atncihităţii, în perioada în care, un conducător a uitat să-şi consolideze statul prin punctele valorice valabile oricărei societăţi ce populează astăzi uscatul, ( limbă, concesiune religioasă, tradiţie ş.a) . Se pare că, astăzi, năzuinţa de a dezbina, surclasează interesele unui norod plin de pierzanie. Iar norodul nu mai e ca în alte dăţi, ce-i drept. Nu e unul necesitar şi rebel, pretenţios şi nemilos, e mutilat de tot ce contrapune asupra integrităţii sale valorice, mişcându-se încrezut spre un gol al naţiunii, al viitorului, din care fără îndârjire tiranică, nu ar fi posibil de a evada.

Bibliografie :

1. Horia C. Matei, „Civilizaţia Romei antice”, editura Eminescu, Bucureşti, 1980.2. George Dennis, „ Lumea etruscilor” vol. I, editura Meridiane, Bucureşti, 1982. 3. George Dennis, „ Lumea etruscilor” vol. II, editura Meridiane, Bucureşti, 1982. 4. Raymond Bloch, „Etruscii”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966. 5. Eugen Cizek, „Istoria Romei”, editura Paideia, Bucureşti, 2002. 6. Atlas, „ Marea istorie ilustrată a lumii” vol. II, editura Litera Internaţional, 2009.7. Atlas, „ Civilizaţii antice – Roma”, editura CORINT, 2007.