UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ

Facultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar-Bancare Interne şi Internaţionale

Specializarea:Finanţe şi Bănci

Rolul neofactorilor în eficientizarea

activităţii economice

Mihalcea Ionel-Silviu

An I,Grupa 407

Bucureşti,2012

Rolul neofactorilor în eficientizarea activităţii economice

Mihalcea Ionel-Silviu,An I,Grupa 407

Abstract: O data cu dezvoltarea umana cunoaşterea s-a dovedit a fi cel mai important

factor în eficientizarea tuturor activitaţilor nu doar a celor economice. Cunoaşterea reprezintă

utilizarea informaţiilor corecte şi concrete.Utilizarea incorecta a acestora poate duce la o

economie slabită,destabilizată.Pe de altă parte progresul tehnic nu poate fi neglijat.Fară noile

tehnologii economia si-ar fi desfăşurat activitatile cu mare dificultate încetinindu-şi propria

dezvoltare.

Introducere

Definiţi ca fiind ”ansamblul condiţiilor necesare şi suficiente ca orice proces de

producţie să se poata desfăşura conform scopului sau predominant„1 factorii de producţie

reprezintă resursele materiale şi energetice,resursele financiare,resursele de muncă,resursele

organizatorice, resursele tehnico-ştiinţifice şi tehnologice, resursele de timp şi spaţiu,respectiv

forma economică pe care o îmbraca input-urile .

1 Stanciu Marieta, Economie politică şi politici economice, 2005

2

Cunoasterea şi progresul tehnic - motorul noii economii

Influenţa globală a informaţiei şi a schimbărilor tehnologice şi de comunicare au

transformat societatea noastră favorizând globalizarea economiei şi inovarea ca factor cheie

al concurenţei globale. Crearea şi exploatarea cunoaşterii a devenit resursă cheie în noua

economie. Toate economiile avansate din punct de vedere tehnologic sunt economii bazate pe

cunoaştere. Mulţi dintre directorii de astăzi, precum şi angajaţii acestora, încă se ghidează pe

definiţia dată de Francis Bacon (1597) „Cunoaşterea este putere” în loc de „împărtăşirea şi

managementul cunoaşterii este putere”. Cunoaşterea luată singură nu poate aduce valoare dacă

nu este împărtăşită mai înainte şi apoi gestionată într-o manieră eficientă.2

Cunoaşterea a fost recunoscută în mod original în secolul XVI de către filosoful Francis

Bacon (Bacon, 1597) care a spus „cunoaşterea este putere”. Astăzi se rescriu regulile

afacerilor forţându-se o reorganizare a modelelor corporative ale valorii. A devenit un factor

foarte important în viaţa economică actuală, un activ indispensabil care aduce valoare în

viitor prin buna sa gestionare şi nu poate fi lăsat deoparte.

Noţiunea de “noua economie” (economia cunoasterii) face referințe la modificările

activităţilor economice datorate tehnologiilor digitale. Costurile relativ reduse precum și ușurința

cu care se poate accesa, prelucra şi stoca informaţia, fac posibilă caracterizarea noii economii ca

eră a intensificarii cunoaşterii, invăţării şi inovării, a globalizării şi a dezvoltării durabile.

Totodată prin promovarea progresului se are în vedere:

• înlocuirea unor elemente și perfecționarea altora

• reorganizarea muncii și a producției

• reconversia profesională pentru o parte din populația ocupată

• retehnologizare și recalificări

Se observă că influența progresului tehnic generează pe termen scurt şomaj (reducerea

numărului de locuri de muncă datorita mecanizării, automatizării, robotizării.), iar pe termen

lung determină cresterea numărului locurilor de munca fapt demonstrat în ţările dezvoltate.

Analiza unor astfel de aspecte porneşte de la esenţa progresului tehnic ca proces

permanent de transformare radicală a dimensiunilor cu care intervin factorii clasici ai creşterii

2 Giju Ciprian, Badea Leonardo, López Ruiz, Peña Domingo , Managementul cunoaşterii – resursa cheie în noua economie, Economie teoretică şi aplicată Volumul XVII (2010), No. 6(547), pp. 17-26

3

economice, în direcţia accelerării vitezei cu care sunt utilizaţi spaţiul şi timpul în lumea

afacerilor.3

Componentă a progresului social, progresul tehnic reprezintă în ultimă instanță

„progresul în om”, în mediul lui economic în care el dispune de alocarea factorilor, sub

amenințatea riscurillor aparute în situații mai mult sau mai putin controlate.

Prin progresul tehnologic omul a fost în măsură să diversifice şi să-şi lărgească orizonturile şi să

atingă din ce în ce mai bine, mai eficient şi mai repede scopurile. Astfel cunoştinţele practice şi

know-how-ul (tehnologia) capătă dimensiunea de ”nou factor de producţie” .

Reprezentând, în esenta, cunoaștere aplicabilă în mod curent în activitatea de producție,

tehnologia face posibilă creșterea producţiei la niveluri ce nu au fost văzut niciodată înainte.

Resursa informatională

Este nevoie de ani îndelungați pentru a realiza și a deține o resursă informațională

eficientă. Astfel, organizaţiile informaţionale vor deveni din ce în ce mai importante. Pentru a fi

competitive firmele trebuie să-și schimbe, atitudinea faţă de informaţii. Ele trebuie să gândească

despre informaţii ca fiind un activ strategic4 ,un activ care determină și călăuzesc planurile de

afaceri. Ca și în trecut, ca și acum sau în viitor, managerii puternici sunt cei care sunt bine

informaţi 5 ,care combină corect informaţiile cu oportunităţile potrivite la momentul potrivit,

obţinând ceea ce vor atunci când au nevoie.Tehnologia informaţiei a creat modificări în structura

pieţelor, mulţi autori susţinând că informaţiile şi tehnologiiile care le generează pot fi folosite ca

instrumente strategice.Ritmul intensificat al concurenței evidențiază deținerea informaţiilor drept

armă de luptă pe câmpul avantajului competitiv.

Utilizarea strategică a informaţiilor este susținută de organizaţiile de succes, cele care

sunt capabile să-și sincronizeze resursele informaţionale cu strategia lor de afaceri pentru a

realiza câştiguri de productivitate și pentru a susţine astfel un avantaj competitiv(Marchand ,

3 Popescu Constantin, Ciucur Dumitru, Gavrila Ilie, Gheorghe H. Popescu, Teorie economica generala. Vol. I. Microeconomie /Editia a doua, ed.ASE, București, 20084 Kendal Walter, Scot Richard, Information As a Factor of Production, Journal of Information Technology Management, volume I, number 2, 19905 Giju Ciprian, Badea Leonardo, López Ruiz, Peña Domingo , Managementul cunoaşterii – resursa cheie în noua economie, Economie teoretică şi aplicată Volumul XVII (2010), No. 6(547), pp. 17-26

4

2009).

Pentru a deține cele mai bune oportunităţi, o companie ar trebui să adopte strategii pentru

avantaje competitive care să maximizeze utilizarea resurselor informaţionale existente deja în

firmă pentru:

• a facilita dezvoltarea de produs și a oferi mai mult control asupra costurilor.

• pentru a îmbunătăţi calitatea sau flexibilitatea operaţiunilor şi de producţie;

• pentru eficientizarea marketingului și a sprijini monitorizarea vânzărilor

• pentru sau îmbunătăţirea satisfacţiei clienţilor;

Indiferent de obiectivele de afaceri pe care firma le urmăreşte ”Activele (intangibile)

informaţii”6 pot fi utilizate strategic în interiorul unei întreprinderi.

Ca factor de producţie, spre deosebire de oricare dintre ceilalţi factori, informaţia

constituie un instrument de cercetare a proceselor care au loc în diferite sisteme, reflectând

legăturile obiective cauză-efect din mediul înconjurător.

Informaţia este o comunicare, un mesaj, care conţine elemente noi – în raport cu ce cunoştea pînă

atunci utilizatorul ei — privind caracterizarea unei anumite situaţii, fenomen, fapt, proces

economic etc., în scopul declanşării acţiunii.

Totodată, informaţiile nu trebuie să reprezinte un scop în sine, ci o bază pentru

fundamentarea deciziilor 7 ,trebuind să posede o serie de însuşiri esenţiale, şi anume :

• să aibă un caracter obiectiv;

• să fie explicită, clară, accesibilă şi prezentată într-un mod adecvat; să fie veridică, să reflecte

realitatea şi să conţină elemente de cunoaştere care să permită formarea unei imagini exacte

asupra procesului sau fenomenului;

• să fie actuală şi operativă, transmisă, recepţionată şi analizată la timp.

Caracteristici importante ale informaţiilor au fost subliniate încă din secolul trecut de

către o serie de autori, acestia suținând că informaţia este expandabilă,

compresibilă,substituibilă, transportabilă-transferabilă, difuză, şi partajabilă .8

6 Haralambie Alin, Economia cunoaşterii- o provocare pentru România, Analele Universităţii “ Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/20097 Dinte Constantin Ion-Trifoi Gigi, Informaţia şi rolul acesteia în managementul financiar al întreprinderii8 Harlan Cleveland, “Information as a Resource,” The Futurist, Vol. 16, December 1982, pp.34-39

5

Expandabilitatea informaţiei presupune extinderea ei odată cu utilizarea. Dacă

informaţiile se extind prin utilizare, ele nu trebuie privite ca fiind o intrare rară.

Compresibilitatea. Pentru o manipulare mai ușoară este necesară și posibilă concentrarea,

integrarea, sau rezumarea unei mari cantităţi de informaţii – compresia informaţiilor produce o

creștere în cunoaştere şi înţelepciune.

Substituibilitatea induce ideea că informaţiile pot fi înlocuitori de succes pentru teren,

munca, capital, capacitatea de gestionare antreprenorial etc.

Informaţia este transportabilă-transferabilă. Folosind tehnologia de telecomunicaţii,

informaţiile pot fi transportate cu mare viteză.

Informația se poate scurge. Această caracteristică aduce în prim plan pretabilitatea informației la

difuzie, şi, implicit, pune în discuție confidențialitatea, drepturile de autor etc.

Partajarea are ca înțeles perenitatea informației. Stocul de informație nu se diminuează

chiar dacă aceasta este împărtașită și altei părți ea nu se pierde.

Este important ca informaţia să fie recunoscută ca un factor de producţie, împreună cu pământul,

munca, capital, cu managementul şi capacitatea antreprenorială.

Concluzii

6

Informatia și progresul tehnic reprezentă principalele forțe ale economii bazate pe

cunoaștere. Inteligenţa şi creativitatea umană, bunurile intangibile precum cunoştinţele şi

managementul informaţiei şi cunoaşterii devin factori de producție importanți in noua economie.

Față de economia clasica, noii factori de producție în economia cunoașterii sunt abordați

în funcție de o serie de diferențe. Astfel, informațiile și cunoașterea cresc pe măsură ce sunt

multiplicate (in timp ce resursele clasice se consuma prin folosire), iar competențele lucrătorilor

devin o componentă-cheie a valorii.

Totodată comunicarea este considerată, din ce în ce mai mult, o necesitate fundamentala

a fluxurilor de cunoastere, iar produsele și serviciile care conțin mai multa cunoaștere conferă

avantaj competitiv.

7

Bibliografie:

1) Lector univ.drd.Constantin Dinte, Lector univ.drd. Ion-Trifoi Gigi –“ Informaţia şi rolul acesteia în managementul financiar al întreprinderii”(http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820062/24.pdf)

2) Giju Ciprian, Badea Leonardo, López Ruiz, Peña Domingo , Managementul cunoaşterii – resursa cheie în noua economie, Economie teoretică şi aplicată Volumul XVII (2010), No. 6(547), pp. 17-26(http://store.ectap.ro/articole/473_ro.pdf)

3) Lector univ.dr.Haralambie Alin, Economia cunoaşterii- o provocare pentru România, Analele Universităţii “ Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2009( http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2009-01/16_HARALAMBIE_GEORGE_ALIN.pdf )

4) Harlan Cleveland, “Information as a Resource,” The Futurist, Vol. 16, December 1982, pp.34-39

5) Kendal Walter, Scot Richard, Information As a Factor of Production, Journal of Information Technology Management, volume I, number 2, 1990(http://jitm.ubalt.edu/I-2/JITM%20Vol%20I%20No.2-5.pdf )

6) Popescu Constantin, Ciucur Dumitru, Gavrila Ilie, Gheorghe H. Popescu, Teorie economica generala. Vol. I. Microeconomie /Editia a doua, ed.ASE, București, 2008

7) Lector univ.dr.Stanciu Marieta, Economie politica si politici economice, 2005(http://www.svedu.ro/curs/ecpolitica_apl_ms.pdf )

8