Rolul informaţiei în intelligence
-
Upload
tiberiu-cristian -
Category
Documents
-
view
367 -
download
3
description
Transcript of Rolul informaţiei în intelligence
Rolul informaţiei în intelligence
În momentul în care discutăm despre intelligence, discutăm de fapt
despre informaţie.1 Şi nu despre orice fel de informaţie, ci una care te pune
în avantaj şi te face mai puternic. Aşa cum afirma şi analistul american
Alvin Toffler, informaţia e putere, iar în realitate este vorba despre puterea
de a lua decizii. Acesta este de fapt şi scopul intelligence-ului: de a gasi
informaţii care să te facă mai puternic. Înseamnă cunoaşterea anticipată, care
duce la victorie – iar victoria cea mai plăcută şi mai puţin costisitoare nu este
cea care se obţine câştigând războiul, ci aceea la care se ajunge fără război.2
Asistăm la un ritm de inovaţie care nu încetează să se accelereze, iar
competiţia se înăspreşte. Trăim într-un mediu în mişcare, fiind din ce în ce
mai greu să anticipăm viitorul şi aproape imposibil să-i interpretăm
consecinţele directe şi indirecte. Trăim într-o epocă în care informaţia devine
din ce în ce mai abundentă şi din ce în ce mai necesară. Ea a devenit motorul
şi materia primă a societăţii noastre. Producerea informaţiei este un nou
serviciu, aceasta devenind un produs ca oricare altul.3
Deţinerea informaţiei este sursă a hegemoniei. De exemplu, SUA
controlează mai mult de 80% din fluxul de informaţii. Cu toate acestea,
guvernele întâmpină dificultăţi în controlarea circuitului de informaţii şi a
informaţiei în sine. În societatea noastră, care este concomitent supra şi
subinformată, faptul de a deţine informaţii de primă importanţă conferă un
avantaj de netăgăduit.
Precum se ştie, orice acţiune a omului, orice manifestare a gândurilor
şi voinţei sale se bazează pe informaţiile deja obţinute, se desfăşoară prin 1 Se înţelege prin informaţie produsul finit sau, mai exact spus, rezultatul final al procesului de prelucrare a unei date, care include analizarea, evaluarea şi interpretarea sa.2 Vezi pe larg Sun Tzu, Arta Războiului, Bucureşti, 2000.3 Vezi pe larg Gerard Desmaretz, Totul despre spionaj, Polirom 2002.
intermediul lor într-un flux continuu şi este dependentă de informaţiile pe
care aceasta estimează că le va putea procura. Cel care este informat poate
decide, revedea sau hotărî, iar acţiunile sale sunt cu atât mai valabile şi
eficiente cu cât este mai bine informat, calitativ şi cantitativ. Este la fel de
adevărat că o asemenea cerinţă se realizeză doar în contextul în care
concurenţii şi adversarii sunt împiedicaţi de a fi informaţi sau de a-i face să
fie chiar dezinformaţi.
Informaţiile sunt deci, un indicativ variabil şi o măsură de putere.
Fără colectarea şi înţelegerea informaţiilor, nimeni nu poate lua decizii utile
şi nu poate coordona activităţile ulterioare de culegere de informaţii. Din
această perspectivă vor trebui făcute distincţii între date, informaţii şi ştiri.
Datele sunt materia primă a activităţilor de intelligence. Ele sunt
compuse din cifre, cuvinte, simboluri şi se referă la faptele şi evenimentele
cu relevanţă directă în şi pentru actul decizional. Prin ele însele, datelenu
sunt foarte utile operatorilor de informaţii. De fapt, o problemă serioasă
pentru un operator este să reuşească să înţeleagă avalanşa de date care
ameninţă să-ş copleşească în decursul activităţilor de culegere de informaţii
prin intermediul surselor umane de informaţii.
Ca să poată fi înţelese şi folosite, datele necesită o oarecare
interpretare. Informaţiile sunt deci date care au fost analizate sau interpretate
într-un anumit mod, pentru a fi comunicate destinatarului lor – operatorul de
informaţii. Pe scurt, informaţiile sunt date care au fost prelucrate deja de
sursa umană de informaţii, fiind făcute utile.
În viaţa de toate zilele, omul este cuprins într-o avalanşă de ştiri, pe
care cei mai mulţi le numesc informaţii. Transformarea unei ştiri în
informaţie ţine de domeniul inteligenţei sau al intelectului unor oameni
capabili să parcurgă acest proces cognitiv.
Ştirea reprezintă o veste, o noutate, cunoaştere, cunoştiinţă, fiind
confundată de multe ori cu informaţia. În realitate ea reprezintă o sursă de
informaţii. Aceasta are valoare pur orientativă şi numai după evaluarea ei
(controale, verificări, supliment de date, confirmări) va putea fi considerată o
informaţie, a cărei valabilitate este direct proporţională cu veridicitatea sa.
Ea poate să fie necontrolată, vagă, dificil de controlat (numită generic zvon)
sau certă.
Ştirea certă (cunoscută) este cea care serveşte ca punct de plecare sau
ca element de bază în stabilirea unei stări de fapt despre anumite situaţii,
evenimente sau persoane. Însă ştirea care provine dintr-o anumită sursă,
chiar dacă se află pe o treaptă superioară de certitudine, trebuie evaluată.
Evaluarea ştirii şi a sursei emitente conduce la obţinerea informaţiei.
Obţinerea informaţiei este dependentă de decizia asupra utilizării
acesteia, care merge de la folosirea ei imediată, până la arhivarea acesteia în
vederea unei eventuale refolosiri. Aceasta se încadrează în aşa numitul
proces informativ, specific activităţii de intelligence, care este un proces
complex ce presupune eliminarea poermanentă a pericolului de a fi obiectul
unei dezinformări din partea unor factori care urmăresc împiedicarea
accesului la informaţie şi verificarea permanentă a tuturor elementelor de
certitudine.
O informaţie este mai utilă sau mai folositoare, dacă este culeasă sau
disponibilă la momentul în care este nevoie de ea. Orice element care în mod
generic este indicat prin termeni ca: ştire (zvon, ştire certă) sau informaţie
este compusă din cinci părţi care răspund, în mod logic, la cinci întrebări
fundamentale: cine?, ce?, când?, unde? şi de ce?.
În mod necesar, evaluarea unei ştiri sau a unui aspect cunoscut trebuie
să fie însoţită de evaluarea sursei care a furnizat-o. Procurarea şi evaluarea
ştirilor constituie activitatea de culegere de informaţii, care presupune
oameni specializaţi şi tehnici specializate. Ea depinde de factori diverşi:
posibilităţile umane şi tehnice ale lucrătorilor şi mijloacele disponibile,
limitele impuse de timpul disponibil între căutarea, obţinerea informaţiei şi
momentul în care trebuie luată decizia după procurarea acesteia.
Toţi cei angrenaţi într-o astfel de activitate îşi fixează aria de interese
căreia îi circumscriu informaţiile pe care le procură şi le utilizează în luarea
deciziilor pentru promovarea, impunerea sau apărarea acestora. În unele
cazuri, sfera de interese şi de activitate se stabileşte numai după apariţia unor
exigenţe informativ-operative şi primeşte contururi precise numai după
afluxul primelor informaţii. Însă, indiferent dacă un câmp de interese se
suprapune altora, fiecare din ele furnizează informaţii diferite, utlizate în
diferitele sectoare de activitate. De aceea oamenii, îndeosebi cei specializaţi,
culeg un număr cât mai mare de informaţii, chiar dacă acestea sunt destinate
arhivării şi folosirii lor în viitor. Aceştia nu pierd din vedere faptul că, scopul
iniţial al oricărei acţiuni de culegere de informaţii este participarea la
elaborarea procesului de decizie, în care, exigenţa de a fi informat este
capitală.
Intelligence nu înseamnă simpla cunoaştere de date sau de ansambluri
de date, nici formularea de ipoteze şi supoziţii bazate pe date4 oricum
cunoscute, ci mai degrabă cunoaşterea rezultată dintr-un riguros proces
analitic realizat pe baza datelor culese, adunate şi furnizate celui care are
4 Datele brute sunt fragmente de informaţii care tratate, decriptate, analizate şi integrate conferă posibilitatea construirii unei informaţii specifice intelligence-ului.
nevoie de ele, pentru a-i aproba opţiunile care răspund cel mai bine unui
anumit interes.5
Pe plan concret, intelligence este un complex de pregătiri şi activităţi
destinate descoperirii, într-un mediu adeseori ostil şi netransparent, a unor
date brute ce urmează să fie transformate într-un produs finit (informaţia), în
scopul cunoaşterii, luării unei decizii şi acţionării.
De regulă, informaţia este o armă utilizată de oameni în luptele pentru
putere, o condiţie esenţială a supravieţuirii într-un angrenaj social-politic,
într-o formă de organizare socio-umană şi un factor fundamental în
promovarea şi apărarea valorilor şi intereselor celor care o deţin şi o
utilizează în mod eficient. De aceea, oamenii încearcă să o obţină şi să o
utilizeze atât prin mijloace legitime (validate juridic) sau licite (permise de
morală), cât şi prin mijloace nelegitime sau ilicite, în ambele cazuri
informaţia fiind considerată ca vitală pentru supravieţuire.
Informaţia este esenţială pentru individ, grupuri socio-umane, dar mai
ales pentru stat, ca formă de organizare şi conducere a societăţii. Statul, încă
de la apariţia sa, şi-a definit adversarii (atât pe plan extern, cât şi pe plan
intern), a încercat permanent să realizeze un compromis între lege şi dreptul
de a fi informat prin orice mijloace, chiar cu încălcarea unor drepturi ale
cetăţenilor săi. De aceea, şi-a creat organe specializate care, în mod secret,
au fost îndriduite să culeagă informaţii de care a avut nevoie pentru
promovarea şi apărarea valorilor şi intereselor sale. În acest sens, acestea au
adoptat o metodologie cel puţin egală cu cea a adversarului.
5 La acest punct este oportună clarificarea unor termeni. Se înţelege prin fapt orice întâmplare care s-a putut verifica şi a cărei cunoaştere este investită cu o valoare bine determinată în sfera intelligence. Se înţelege prin eveniment o întâmplare importantă, publică sau privată, în cazul căreia este posibilă atribuirea unei valori informative, cu scopul de a fi cercetat şi clarificat. Se înţelege prin dată cunoaşterea unui fapt sau a unei întâmplări semnificative referitoare la subiecte de interes în spaţiul intelligence.
În general, statele au considerat că este de neconceput să renunţe la o
informaţie necesară numai pentru că nu este posibil să o procure în mod
legitim. De aceea, informaţiile au fost procurate în difeite moduri, chiar
violând legea, faţă de care au pus mai presus interesele statului, considerate
ca exigenţe superioare atât dreptului, cât şi moralei. Această percepţie a fost
impusă de lipsa de morală a adversarului, care a recurs la orice mijloace
pentru a-şi realiza obiectivele propuse.
În acelaşi fel, premizele intelligence-ului privat au rămas aceleaşi, în
joc fiind o miză mult mai prgmatică: beneficiul direct obţinut de pe o
anumită piaţă, considerată de interes. În acestă sferă însă ilicitul nu este
acoperit de raţiuni de stat. Obţinerea de informaţii pe căi ilicite în sfera
intelligence-ului privat devine o chestiune penală. În schimb, statul a
considerat atât activitatea licită, cît şi cea ilicită de culegere de informaţii,
absolut necesară pentru propria protecţie, deci un act de legitimă apărare.
Conceptul de informaţie este însoţit, în mod uzual, de acela de
secretizare sau, cel puţin de confidenţialitate. Raţiunea este uşor de intuit: cu
cît cunoaşterea şi difuzarea unei informaţii este mai restrânsă, cu atât
posibilităţile de utilizare a ei sunt mai mari. Odată ce informaţia a devenit
publică, aceasta pierde o mare parte din valoarea ei intrinsecă. O informaţie
este cu atât mai importantă şi utilizabilă, cu cât adversarul încearcă să
împiedice obţinerea ei sau ignoră că a fost obţinută. De aceea, informaţiile
care ţin de sfere de interes vital pentru stat sunt protejate sever, nu numai din
punct de vedere material, dar şi prin controlarea modului cum este
manipulată şi prin verificarea persoanelor îndreptăţite să o cunoască.
Intelligence-ul este, prin scop şi natură, o activitate pe cât de delicată,
pe atât de complexă. Dacă se doreşte obţinerea de rezultate optime, este
absolut necesar ca desfăşurarea sa, dar şi organizarea şi modul de acţiune al
celor care participă la acest proces, să fie reglementate de anumite principii
fundamentale :
1. Gestionarea resurselor , care trebuie să fie centralizată, astfel
încât să fie evitate dublările de activitate. Asigurara unei
colaborări reciproce între actorii principali ai spaţiului
intelligence va garanta un plus de eficienţă şi economie.
2. Oportunitatea culegerii prelucrării şi transmiterii de informaţii
este un mecanism obligatoriu, ce conferă un plus de
competenţă. Datele sau informaţiile cele mai exacte sunt inutile
dacă ajung la destinaţie prea târziu. În mod similar,
mecanismele folosite pentru indicarea şi solicitarea
informaţiilor de la resursele competente să le furnizeze trebuie
să fie în măsură să reflecte în mod automat orice variaţie a
cerinţelor.
3. Resursele disponibile trebuie să fie utilizate sistematic, în
funcţie de capacităţile şi condiţiile respective. La fel de
importantă este şi verificarea constantă a productivităţii lor, fie
în termeni calitativi, fie de eficienţa costurilor.
4. Obiectivitatea denotă echidistanţă. Este absolut necesar să fie
evitate tentaţiile adaptive ale unor informaţii după un tipar de
idei preconcepute.
5. Informaţia trebuie să parvină prompt la beneficiari. Acesta este
de fapt şi rostul ei. Toate datele, după o analiză competentă şi o
evaluare specializată trebuie făcute accesibile pentru cei care
au nevoie de ele. Informaţiile nu servesc la nimic dacă nu sunt
difuzate.
6. Reactivitatea nu trebuie confundată cu ofensivitatea. Resursele
de informaţii trebuie capacitate pentru orice situaţie, iar în
cazuri neaşteptate reacţia acestora să fie promptă pentru a putea
face faţă în orice moment cerinţelor structurilor de putere, cele
care de fapt comandă informaţia.
7. Toate sursele de informaţii trebuie protejate în mod
corespunzător, în acest moment fiind vorba de etică, morală,
respect şi deontologie profesională.
8. Informaţiile trebuie să constituie un obiect de reexaminare şi,
acolo unde este necesar, de revizuire, ţinând cont de toate
datele nou obţinute, care vor trebui confruntate cu cele deja
disponibile. O informaţie depăşită este inutilă, sau, şi mai rău,
derutantă.
Transmiterea şi colectarea informaţiilor nu trebuie să fie un scop în
sine, ci trebuie să contribuie la creşterea cunoştinţelor şi să adauge valoare
strategică actului decizional. Deciziile de calitate slabă apar din informaţiile
de calitate slabă. Acest lucru nu înseamnă că din informaţiile insuficiente
rezultă întotdeauna decizii proaste. Deşi uneori aşa se întâmplă, în practică
majoritatea deciziilor se iau oricum având la bază informaţii parţiale, fapt ce
nu trebuie însă să justifice lipsa preocupării operatorilor de informaţiilor de
a-şi instrui sursele în a accesa informaţii de calitate.
Datele şi informaţiile pot fi clasificate în mai multe feluri. La început
este însă bine să se facă distincţia între ceea ce este obiectiv şi ceea ce
înseamnă subiectiv.
Datele obiective sunt date concrete, faptice, clare, bine definite, spre
deosebire de cele subiective care sunt speculative, imprecise sau se bazează
pe impesii. Deşi nu este o regulă, datele obiective vor furniza informaţii
obiective, iar operatorul are întotdeauna nevoie de astfel de informaţii. Nu
trebuie să se uite că şi datele subiective pot fi extrem de valoroase, chiar
dacă sunt exprimate în termeni mai puţin riguroşi, avertizând astfel cu
privire la credibilitatea sursei, penetrabilitatea sau chiar loialitatea acesteia.
Informaţii obiective vs. informaţii subiective sunt doar extremele unei
scări continue – există foarte puţine informaţii care sunt total obiective sau
total subiective. Din acest punct de vedere, ne-am hazarda să putem afirma
că unele informaţii sunt mai bune decât celelalte. Dar putem spune că toate
informaţiile sunt folositoare, apreciind gradul de utilitate al acestora în
funcţie de o serie de criterii:
relevanţa – multe informaţii sunt vizibil irelevante şi trebuie eliminate
rapid, înainte de a obstrucţiona ceea ce este relevant. Alte informaţii
pot fi interesante, dar s-ar putea să nu fie relevante, acestea putând fi
explorate înainte de a se renunţa la ele. În general este important să
facem o dstincţie clară între ce este relevant şi ceea ce este doar
interesant. Pentru unele informaţii, relevanţa este o chestiune de
apreciere. Problemele apar mai ales în momentul în care majoritatea
informaţiilor furnizate de o sursă umană sunt irelevante, dar printre
ele se află doar câteva realmente importante. Pentru a obţine ceea ce
are nevoie, operatorul de informaţii este nevoit să cearnă un volum
mare de informaţii. De asemenea, uneori acesta este obligat să
analizeze întreg produsul informativ pentru a extrage informaţiile pe
care ştie că ar fi trebuit să le primească de la sursa sa;
claritatea – informaţiile trebuie să fie clare, mai ales pentru cei care le
utilizează. Dacă nu sunt înţelese cum trebuie, s-ar putea să fie folosite
incorect. Lipsa clarităţii informaţiilor este una dintre cele mai uzuale
cauze de blocaj decizional. Un operator care nu a înţeles despre ce
este vorba în propoziţie, în mod sigur va transmite procesatorului de
informaţii (departamentelor de analiză şi sinteză) baliverne
inutilizabile;
acurateţea şi precizia – atât informaţiile obiective, cât şi cele
subiective pot avea grade diferite de acurateţe, mergând în extremis,
de la devărat la fals, dar plasându-se în orice poziţie intermediară.
Imformaţiile trebuie să ie suficient de precise pentru scopul în care
sunt utilizate, dar nu are nici un sens pentru a fi prea precise (în acest
caz existând pericolul suprainformării. Vezi infra. dezinformarea). Nu
există precizie absolută. Un nivel mare de precizie va creşte însă
întotdeauna costul obţinerii informaţiilor, fără a creşte însă, în mod
necesar, şi utilitatea lor;
cantitatea – uneori este clar că, pentru a se lua o decizie, este nevoie
de mai multe informaţii. De multe ori însă operatorul de informaţii nu
poate avea acces la toate informaţiile pe care şi le doreşte, colectarea
acestora fiind uneori mult prea costisitoare. Ceea ce este cu adevărat
important este ca procesatorului de informaţii să-i poată fi furnizate
suficiente informaţii pentru ca acesta să ofere o perspectivă sufiecient
de completă asupra situaţiei;
credibilitatea – operatorul poate avea mai multă încredere în
informaţia pe care o primeşte, dacă sursa furnizoare s-a dovedit
credibilă. Regula încrucişării surselor rămâne însă o condiţie de la
care nu se poate abdica în nici o circumstanţă, oricât de credibilă vi se
pare sau chiar este o sursă umană de informaţii;
concizia – volumul informaţiilor pe care un operator le poate absorbi
şi înţelege este limitat. Chiar dacă informaţiile sunt rezonabil de
relevante, volumul lor poate deveni prea mare pentru a le putea folosi
în tipul disponibil (vezi infra. suprainformarea). Astfel, dialogul cu
sursa umană de informaţii trebuie să fie punctual, informaţiile
relevante fiind uşor de identificat pentru a fi înţelese rapid şi cu
uşurinţă;
oportunitatea – o caracteristică importantă a informaţiilor utile este să
fie disponibile în momentul în care sunt necesare. Sursa care
furnizează informaţii clare, cuprinzătoare şi relevante, dar la un
termen care vine după luare unei decizii, îşi pierde sensul, devenind
perisată. Utilizarea ei este redusă doar în furnizarea unor indicatori de
analiză. Întârzierea în colectare, prelucrare, interpretare şi transmitere
poate transforma o informaţie vitală într-un lucru complet inutil.
Informaţiile trebuie să fie obţinute cu regularitatea cu care care se iau
deciziile;
comunicarea către structura potrivită prin canalul corect – dacă o
informaţie nu ajunge la structura care are nevoie de ea, înseamnă că se
irosesc banii şi eforturile producerii ei. De multe ori apar probleme
pentru că informaţiile, deşi ajung la structurile care da fapt au
solicitat-o, acestea aprvin de fapt unor eşaloane neabilitate să le
folosească. În alegerea canalului de comunicare trebuie luată în
considerare natura şi scopul informaţiilor, viteza de transmitere
necesară (uneori se apelează şi la transmiterea în timp real a
informaţiilor) şi, nu în ultimul rând, cerinţele utilizatorului. Alegerea
celui mai adecavt cnal de comunicare reclamă din partea eiţătorului o
apreciere juducioasă;
mai puţin costisitoare decât valoarea oferită – informaţiile nu au
valoare numai prin ele însele. Valoarea lor provine din modul în care
sunt folosite. Mulţi consideră că este bine să avem cât mai multe
informaţii, mai ales dacă sunt actualizate şi corecte. S-ar putea să aibă
dreptate, dar ... atâta timp cât informaţiile nu duc la decizii mai bune,
valoarea lor este redusă sau chiar nulă. Orice acţiune de colectare,
înregistrare, păstrare, prelucrare, transmitere şi prezentare a
informaţiilor consumă din resursele unei structuri de intelligence,
unde fiecare etapă în parte presupune costuri. Informaţiile devin
valoaroase doar în momentul în care sunt comunicate şi înţelese de cel
care le-a solicitat, prin deciziile pe care adoptă.6
6 Vezi pe larg şi la Mireille Rădoi, Decizia politică şi serviciile de informaţii, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2003.