ROLUL EREDITĂŢII ŞI AL MEDIULUI

5/7/2018 ROLUL EREDITĂŢII ŞI AL MEDIULUI - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-ereditatii-si-al-mediului 1/6

~ 45 ~

Educația fizică – Rolul eredității și al mediului Tirul Sportiv – Probele de pușcă și pistol

Cristian R. Chiribuc

Tirul Sportiv – Probele de pușcă și pistol

Copyright © 2011 – Cristian R. Chiribuc

Reproducerea partială sau integrală a acestuicapitol se pedepsește conform legislației învigoare referitoare la drepturile de autor



~ 46 ~

ROLUL EREDITĂŢII ŞI AL MEDIULUI

ÎN PRACTICAREA EXERCIŢIILOR FIZICE

7.1. Rolul eredităţii în practicarea exerciţiilor fizice

În domeniul educaţiei fizice şi sportului, ereditatea şi mediul joacă aceleaşi roluri ca în orice activităţiumane, cu unele particularităţi determinate de aspectele fizic şi motric, preponderente în practicareaexerciţiilor fizice.

Ereditatea reprezintă ansamblul de procese caracteristice (din punct de vedere biologic), privindtransmiterea patrimoniului genetic (genom). Aceste procese care fac obiectul de studiu al geneticii, iar rolul

lor în comportamentele umane constituie obiectul geneticii comportamentale sau psihogeneticii.La speciile cu reproducere sexuală, informaţia genetică este vehiculată de gameţii mascul şi femelă, fiind

înscrisă în cromozomi, unde este codată de moleculele de acid dezoxiribonucleic (ADN). În ultimul timp, s-a demonstrat că ereditatea nu este materializată numai în nucleu, ci există şi

extranuclear, citoplasmatic, fiind constituită tot din lanţuri de acizi nucleici: dezoxiribonucleic (ADN) şiribonucleic (ARN), acizi care constituie structura chimică a informaţiei genetice.11

11 Gena reprezintă, morfologic, un fragment de cromozom, iar biochimic, o porţiune din lanţul ADN ce constituie substratul biochimic cromozomial. Genele sunt cele care realizează sinteza proteică, extrem de importantă în procesul de adaptare din antrenamentul sportiv.

Există sisteme genetice alcătuite din gene reglatoare (R), gene operatoare (O) şi gene structurale (S), între careexistă relaţii de tip feed -back, care au dus la apariţia unei legi ce demonstrează că în dezvoltarea organismelor se produc echilibre dinamice între diverse sisteme genetice aflate în interrelaţie. Nefuncţionarea unuia se repercutează asupra funcţionării celorlalte, fenomen care poartă numele de « dismorfie ».

Cu toate acestea, există o mare variabilitate care îşi găseşte explicaţia în capacitatea materialului genetic de ase modifica sub influenţa mediului şi în însuşi actul fecundaţiei, care aduce zestrea a două lumi, maternă şi paternă. Datorită acestora, putem vorbi de o infinită variabilitate a organismelor, în cadrul căreia există numeroaseindividualităţi specifice, şi apoi topologice, ultima fiind rezultatul unei îndelungi evoluţii, culminând cu specia umană.

Se deosebeşte genotipul materializat în cromozomii gameţilor, care rezumă întrega evoluţie biochimică aascendenţilor, şi paratipul care concentrează toate influenţele mediului extern. Genotipul şi paratipul constituieîmpreună întregul material biochimic al fenotipului. Fenotipul (tipul constituţional) este alcătuit din genotip(moştenirea ereditară) şi paratip (ceea ce se dobândeşte sub influenţa acţiunii mediului exterior). În acest sens, subliniem necesitatea de a nu neglija influenţa mediului, care îşi poate pune pecetea asupra întregii dezvoltăriontogenetice a individului.



~ 47 ~

Ereditatea este un proces de transmitere a informaţiei genetice, care se desfăşoară conform unor legitaţice conduc la edificarea anumitor însuşiri genetice determinate, aflate într -un strâns raport cu condiţiile demediu. Fiecare trăsătură a organismului este rezultatul interacţiunii dintre ereditate şi mediului înconjurător. Multe informaţii despre influenţa factorilor ereditari şi a factorilor de mediu asupra dezvoltării organismuluiau fost obţinute în urma cercetărilor efectuate asupra gemenilor.

12Astfel, s-a stabilit că influenţa ereditară se răsfrânge mai puternic asupra înălţimii corpului, încomparaţie cu greutatea. S-a arătat că la gemenii monozigoţi, chiar şi în cazul separării lor pretimpurii, seînregistrează o concordanţă între înălţime, circumferinţa capului, lungimea mâinilor şi a feţei.

Sergienko şi Alekseieva, bazându-se pe rezultatele furnizate de un mare număr de cercetări, au clasificatînsuşirile ce caracterizează corpul şi motricitatea, stabilind ordinea în care se manifestă gradul dedependenţă faţă de factorii genetici sau de mediu.

Ei au constatat că însuşirile aflate sub puternica influenţă a factorilor ereditari sunt: însuşirile morfologice – înălţimea corpului, lungimea extremităţilor inferioare, lungimea

trunchiului, circumferinţa extremităţilor superioare, inferioare şi a cutiei toracice, şi lungimea

extremităţilor superioare;

mobilitatea articulaţiilor; timpul de reacţie; rezistenţa specială (anaerobă) şi rezistenţa generală (aerobă); însuşirile de motricitate şi forţă; forţa muşchiilor; viteza mişcării elementare – îndemânarea.

Toate aceste caracteristici au fost stabilite în timpul activităţii de selecţie, în vederea practicării uneidiscipline sportive.

Zaţiorski şi Sergienko au evidenţiat condiţionarea esenţială ereditară, reflectată în timpul latent al reacţiei

motrice. Condiţionarea genetică a fost semnalată în cazul reacţiei motrice simple (84,2%) şi al reacţieimotrice complexe (80,8%).

Din cercetările efectuate asupra gemenilor, s-au emis opinii contradictorii cu privire la condiţionareagenetică a forţei şi a vitezei. Unii autori susţin că forţa şi viteza sunt condiţionate genetic în aceeaşi măsură(Eysenk şi Prell, 1951), alţii afirmă că viteza este determinată genetic mai mult decât forţa (Sklad, 1973;Szwarz, 1976). Cratty susţine existenţa unei corelaţii puternice pentru f orţa dinamică şi pentru viteză.

Concluziile altor studii susţin că cea mai puternică determinare genetică se manifestă în cazul forţeimâinilor, al vitezei de reacţie şi al vitezei în alergările pe distanţe foarte mici. Indicii ereditari aimăsurătorilor dinamometrice ale forţei mâinii drepte şi a celei stângi sunt de 61,4 % şi, respectiv, de 59,2%,iar indicii forţei spatelui de 64,3%.

Osato şi Avano afirmă că cele mai mari deosebiri între perechile de gemeni monozigoţi şi biozigoţi apar în probele de aruncare a mingii şi în cele pentru forţa spatelului şi a umerilor, cele mai mici diferenţe fiindînregistrate pentru viteza de alergare.

În privinţa forţei, gradul de ereditate cel mai pronunţat se manifestă în forţa mâinilor şi în forţa muşchilor spatelui, iar cel mai mic, pentru forţa explozivă.

Forţa explozivă măsurată în cazul săriturii cu prăjina este puternic condiţionată genetic, în schimb, forţaexplozivă a extremităţilor superioare, măsurate prin distanţa aruncării cu mingea sau cu discul, indică ungrad scăzut al eredităţii. Aceste rezultate, obţinute din cercetările efectuate pe gemeni necesită totuşiconfirmarea altor metode.

12 Parte a capitolului realizată pe baza sintezelor bibliografice ale dr. M. Ifrim, în lucrarea Antropologie motrică, Editura Stadion., Bucureşti, 1986.



~ 48 ~

Un rezultat interesant al cercetărilor prin metoda gemenilor a fost obţinut analizându-se mişcările rapide(numite “tapping”) ale extremităţilor inferioare şi superioare. Concluziile au evidenţiat puternica lor determinare genetică.

Coeficienţi de ereditate ridicaţi s-au fost obţinut şi pentru flexibilitatea şi mişcările articulaţiilor umărului;aceştia sunt mai mici la coloana vertebrală şi foarte mici la sistemul articular al şoldurilor.

Conform rezultatelor cercetărilor lui Volanski, coordonarea vizual-motrică este puternic condiţionatăgenetic, coeficienţi înalţi de corelaţie obţinându-se între 9-12 ani şi la persoanele mature.

Din cercetările întreprinse, rezultă că indicele integral al capacităţii respiratorii este condiţionat, în primulrând, de factorii genetici. Analiza comparativă a acestui indice la gemenii mono- şi bizigoţi a stabilitcondiţionarea ereditară în proporţie de 79%, iar condiţionarea factorilor de mediu în proporţie numai de21%.

Alte cercetări au stabilit că influenţa factorilor genetici, într -o mare măsură, se manifestă mai mult înfuncţiile sistemului cardiovascular decât în cazul aparatului respirator (intensitatea, capacitatea respiratorie, ventilaţia maximă a plămânilor depind de factorii externi ai mediului înconjurător).

S-a stabilit, de asemenea, că indicii transformării anaerobe, ca şi nivelul acidului adenozintrifosforic şi alacidului lactic, depind de factorii genetici.

Pe parcursul observaţiilor asupra a 32 de perechi de gemeni, s-au stabilit importante condiţionăriereditare ale indicilor însuşirii motrice, ale capacităţii respiratorii şi ale funcţiilor vegetative (Votkov).

Cei mai apropiaţi indici au fost obţinuţi în cazul consumului maxim de oxigen, 89,4%. De factorii

genetici se leagă, de asemenea, indicii duratei de oprire a respiraţiei (82%) şi gradul de saturaţie cu oxigen asângelui arterial (76,9%).

Din cercetările întreprinse asupra sportivilor gemeni şi din observaţiile (genealogice) asupra familiei

sportivilor de elită, rezultă că aptitudinile sportive sunt ereditare.Există date ce indică faptul că, la copii sportivilor celebri, în aproximativ 50% dintre cazuri este posibil

să se manifeste talentul sporitv. Din datele lui Gedda, rezultă că peste 70% dintre gemenii monozigoţi

dobândesc rezultate sportive asemănătoare, pe când la gemenii bizigoţi, fenomenul apare în proporţie de25%.

Pot fi prezentate multe exemple în care copiii foştilor sportivi au obţinut aceleaşi rezultate remarcabile însport ca şi părintele lor. Sunt cunoscute şi rezultatele superioare ale fraţilor şi surorilor

Pentru ca talentul să apară, trebuie să existe nu numai predispoziţii genetice (în cazul sportului,morfofiziopsihice), ci şi condiţiile sociale corespunzătoare.

Se poate pune întrebarea, care însuşire trebuie să fie preferată în cadrul selecţiei pentru diferite disciplinesportive?

În acest sens, trebuie considerate calităţile moştenite într -un grad înalt, care constituie atribute de bazăpentru disciplina dată. Trebuie amintit, cu privire la rezultatul sportiv, că însuşirile puternic condiţionate

genetic sunt însuşirile motrice elementare,şi nu cele complexe. Analiza matematică a efectelor factorilor de mediu şi a celor ereditari, în procesul dezvoltării, arată că, în

cazul înălţimii, contribuţia eredităţii se ridică la 81%, iar în cazul greutăţii corpului, la 78%. Grebe şi Gedda, între 1954 şi 1963, au susţinut că deosebirile dintre gemenii monozigţi şi bizigoţi sunt

mai mici pentru activitatea sportivă în întregime, decât pentru o disciplină anumită şi pentru rezultateleobţinute.

Gradul de condiţionare genetică a predispoziţiilor pentru o anumită disciplină sportivă variază de la o persoană la alta.

Este ştiut că principalele însuşiri ale organismului comportă cei mai înalţi coeficienţi de corelaţie între

părinţi şi copii. În testele de viteză, s-a consemnat că cel mai înalt grad de ereditate apare în rezultatele laalergările pe 10 m (Nikitjuk, 1973), pe 20 m şi pe 30 m (Zaţiorski şi Sergienk o, 1976).



~ 49 ~

Un coeficient înalt de condiţionare genetică, pe linia participării la aceleaşi discipline sportive a maimultor generaţii (cercetarea genealogică), există în cazul scrimei, al boxului şi al tirului, iar cel mai miccoeficient îl prezintă fotbalul, gimnastica şi atletica uşoară (Szwarz, 1976).

Rezultă că se poate vorbi despre existenţa unei înzestrări motrice determinate genetic, pe fondul căreiaexistă şansa obţinerii unor rezultate sportive de excepţie. S-a constatat şi existenţa unor corelaţii ereditare

între vârstele părinţiilor şi calităţile descendenţilor. Există însă reticenţe faţă de teza privind “homoolimpicus”. Teza face trimiteri, în mod special, la predispoziţiile pentru o disciplină sportivă concretă. Acestfapt poate fi comparat cu fenomenul capacităţii pentru studiu.

7.2. Rolul mediului în practicarea exerciţiilor fizice

Printre însuşirile necesare antrenamentului şi care depind, în mare măsură, şi de factorii de mediu, se potmenţiona: greutatea corpului, frecvenţa mişcărilor şi forţa în regim de viteză.

În orice domeniu, succesul depinde de talentul, de priceperea şi de deprinderile aflate sub influenţamediului înconjurător. Condiţionarea predominantă a factorilor de mediu apare în cazul forţei absolute amuşchilor, a frecvenţei mişcărilor şi a indicilor de agilitate.

Pe baza acestor constatări, o serie de autori au ajuns la concluzia că, din perspectiva coordonării, acţiunilemai simple pornesc de la premise ereditare mai mult decât mişcările complexe. De asemenea, ei au arătat căinformaţia genetică poate fi valorificată atunci când se asociază cu condiţiile de mediu.

În diferite etape de dezvoltare a organismului, influenţa factorilor externi ai mediului, alături deinformaţia genetică şi de schimbările produse în etapele precedente, au efecte diferite.

Cercetările au demonstrat că, în disciplinele sportive de rezistenţă, au obţinut rezultate superioaresportivii provenind din familii cu mulţi copii (Volkov), în aceste condiţii dezvoltându-se dorinţa de atingerea unui scop, de angajare în muncă, precum şi priceperea de a organizare a timpului liber.

Factorii de mediu, îndeosebi condiţiile de educaţie a copiilor, joacă un rol important în disciplinele

sportive în care este esenţială rezistenţa, efortul, deprinderea de a învinge dificultăţile. Se poate spune cădoar un raport strâns cu mediul exterior şi cu influenţele corespunzătoare ereditare asigură atingerea limiteisuperioare de adaptabilitate genetică. Mijloacele folosite în metodele de antrenament ale tinerilor sportivitrebuie să favorizeze întreţinerea permanentă a aptitudinilor condiţionate ereditar.

În înţelegerea colaborării dintre factorii genetici şi cei de mediu, o mare importanţă o au aşa-numitele

“perioade critice de dezvoltare”. Vorbind despre acestea, se are în vedere o etapă precis definită îndezvoltarea individuală (vârsta copilului, a tânărului etc.), precum şi perioada caracterizată prin cea maimare apetenţă pentru acţiunea factorilor din mediul înconjurător, factori prielnici sau neprielnici acţiunii.Aceasta este perioada în care consensul dintre factorii genetici şi factorii de mediu este plenar.

Cunoscând perioadele critice şi perioada optimă de influenţă, pot fi dezvoltate principalele însuşiri ale

organismului şi se poate stabili un program individual de dezvoltare. Existenţa unei perioade foarte “rentabile” în dezvoltarea însuşirilor motrice este confirmată de dinamica

dezvoltării inegale a acestor însuşiri şi de efectele instruirii şi ale antrenamentului în diverse perioade.S-a stabilit că, pentru formarea îndemânării, vârsta cea mai potrivită este între 6 şi 14 ani, cele mai mari

progrese în evoluţia îndemânării înregistrându-se de la 8-9 ani şi de la 10-12 ani. Conform datelor lui

Bukriejevej (1995), cea mai mare creştere anuală în tempoul maxim al mişcărilor are loc la 7-9 ani şi 10-11

ani, iar mai târziu de la 11-13 ani. Korobkov (1958, 1962) a furnizat informaţii că o mare creştere a timpuluilatent al reacţiei de mişcare se observă de la vârsta de 6-7 ani până la 9-11 ani.

Analiza pe vârste, în dezvoltarea dinamicii forţei muşchilor, confirmă cele spuse. Potrivit datelor lui

A.W. Korobkov, la 16-17 ani se dezvoltă, în condiţii optime, forţa musculară maximală, în strânsă legăturăcu masa musculară.



~ 50 ~

Succesul instruirii depinde, în mare măsură, de capacitatea sistemului ner vos central. Fenomenul

accelerării dezvoltării la generaţia aflată în plină ascensiune comportă unele corecturi în ceea ce priveştelimita perioadelor critice. De aceea, pentru a se asigura o valorificare cât mai eficientă a acestor perioade,este necesar să se ţină cont de schimbările factorilor de mediu, care pot induce transformărimorfofuncţionale importante în dezvoltarea organismului. Caracterul neuniform al maturizării structurilor morfologice în principalul sistem de funcţii ale organismului se leagă de transformările survenite încolaborarea dintre organism şi complexul factorilor naturali şi sociali.

Scara influenţei fiecărui factor de mediu este definită nu numai de parametrii caracteristici de cantitate şicalitate, dar şi de specificul respectivei perioade de dezvoltare, în cadrul căreia se desfăşoară acest fenomen.

Rolul mediului natural şi social în dezvoltarea persoanei este extrem de important. Acesta creeazăambianţa în care se dezvoltă individul, cu trăsăturile lui genetice. Un mediu exterior neprielnic poate ţineascunse posibilităţi ereditare nebănuite şi poate conduce la apariţia unei forme sensibile şi nedezvoltate. Înschimb, mediul prielnic deschide căile posibilităţilor potenţiale ale unei constituţii ereditare, care se potdezvolta până la cel mai înalt nivel.

Există totuşi o limită superioară şi una inferioară în posibilităţile ereditare ale persoanei şi, ceea ce estefoarte important, este că nici un exerciţiu, nici o condiţie prielnică sau neprielnică în dezvoltarea umană nu

schim bă fundamentul ereditar al organismului asupra căruia acţionează. Putem aminti că, în zonele lagunare, numeroşi tineri sunt practicanţi ai sporturilor nautice (canotaj, caiac-

canoe, iahting etc.), în timp ce populaţia din zonele montane preferă sporturile pe zăpadă, ascensiunile etc.Mediul natural, prin cerinţele sale faţă de organism, valorifică tocmai acele trăsături necesare supravieţuiriişi performanţei într -o anume direcţie.

Alături de familie, colegi, prieteni, mass-media şi comunităţi, educaţia fizică şi sportul contribuie şi ele la procesul de socializare a individului. Socializarea este o formă de adaptare la regulile colectivităţii. Eareprezintă un fenomen complex, determinat de varietatea culturală, de politica economică din diferite ţări şide grupurile sociale.

Fenomenul socializării trebuie abordat din două unghiuri, şi anume: efectele socializatoare ale educaţieifizice şi sportului, pe de o parte, şi socializarea în cadrul educaţiei fizice şi sportului, pe de altă parte.Numeroase studii scot în evidenţă influenţele pozitive ale exerciţiilor fizice asupra personalităţii şi a sănătăţiicelor care le practică organizat.

Ambianţa în care se realizează exerciţiile fizice are un rol modelator, mai ales din punct de vedere moral.Aprecierea valorilor morale şi conduita prosocială, în general, sunt achiziţii realizate în cadrul sportului.Mediul creat de educaţie fizică şi sport este cel care scoate la iveală aptitudinile subiecţilor pentru o ramurăde sport sau alta. Însă dacă subiecţii nu au şansa de a ajunge într -un mediu favorabil, atunci aptitudinile lor

rămân nevalorificate.

ROLUL EREDITĂŢII ŞI AL MEDIULUI

Documents

Transcript of ROLUL EREDITĂŢII ŞI AL MEDIULUI