TEMA nr. 1

CADRUL GENERAL AL TEORIEI RISCURILOR

1.1. Abordarea economică a incertitudinii şi riscului

1.2. Tendinţe actuale

1.3. Conceptul de risc

1.1. Abordarea economică a incertitudinii şi riscului

• O istorie relativ scurtă a incertitudinii şi riscului:

- 1738 – fizicianul Daniel Bernoulli a relevat legătura dintre risc şi utilitatea

anticipată (câştigul sau profitul anticipat) în cazul jocurilor de noroc, fără a

plasa aceste concepte în domeniul teoriei economice;

- 1921 – Frank Knight a apelat la conceptele de risc şi incertitudine pentru a

explica profitul, deciziile de investiţii, finanţarea, mărimea şi structura firmelor

(în lucrarea ”Risc, incertitudine şi profit”);

- 1944 – John von Neumann şi Oskar Morgensten realizează pentru prima

dată încorporarea formalizată a riscului şi incertitudinii în teoria economică

(în lucrarea “Teoria jocurilor şi comportamentul economic”):

= au dezvoltat o abordare obiectivă pentru adoptarea deciziilor în

condiţii de risc, formulând ipotezele utilităţii anticipate (profitului

anticipat) folosind probabilităţile statistice;

- 1945 – Milton Friedman, Leonar Savage şi Harry Markowitz au analizat

conceptul de adversitate faţă de risc în contradicţie cu apetitul pentru risc,

precum şi proprietăţile relative ale utilităţii anticipate.

• Includerea riscului şi incertitudinii în teoria economică a ridicat cel puţin două

probleme:

- definirea şi delimitarea conceptelor de risc şi incertitudine:

= riscul se limitează la situaţiile în care decidentul poate ataşa

probabilităţi matematice evenimentelor întâmplătoare care pot apărea;

= incertitudinea se referă la situaţii în care evenimentele nu pot fi

exprimate în termenii unor probabilităţi matematice precise;

2

- definirea si evaluarea riscului şi incertitudinii şi modul în care aceste

concepte influenţează deciziile economice:

= riscul implică dispersia rezultatelor posibile faţă de media acestora

în sens pozitiv (câştiguri relative), cât şi în sens negativ (pierderi

relative);

= din această perspectivă, riscul poate fi definit ca posibilitatea unor

rezultate favorabile sau nefavorabile.

1.2. Tendinţe actuale În prezent, lumea afacerilor se confruntă cu o serie de tendinţe noi:

a. apariţia de noi modele de afaceri, care au ca efect :

= creşterea exigenţelor consumatorilor faţă de calitatea produselor şi

serviciilor; clientul actual este un client modern, educat, informat, asigurat

si protejat, care doreste o corectă informare, o mai mare calitate a

produselor/serviciilor si un raport just calitate-pret;

= creşterea competitivităţii si concurenţei;

= fenomenul globalizării, prin libera circulaţie a capitalului, forţei de munca,

bunurilor si serviciilor.

b. instituţionalizarea inovării, care se manifestă prin apariţia de noi produse şi

servicii, precum si prin imbunatatirea celor existente;

c. o economie în continuă schimbare, în care continuitatea înregistrează puncte de

inflexiune, de discontinuitate, de mişcări mai numeroase şi mai accelerate, de

schimbări care cunosc amplitudini şi profunzimi neatinse (modificări legislative,

crize valutare, financiare si economice, crize social-politice sau chiar conflicte

militare). De aici, necesitatea de a le identifica şi anticipa, de a creşte viteza de

reacţie decizională şi de aplicare a deciziilor.

=> În prezent, riscurile depăşesc sfera tradiţională a riscurilor clasice (naturale) legate

de cutremure, inundaţii, incendii,etc., adăugându-se riscurile care derivă exclusiv din

activităţi umane:

- mult mai frecvente, mai numeroase, mai diversificate;

- influenţate de - piaţă;

- schimbări tehnologice;

- mediul politico-economic şi social.

3

=> Ca urmare, în prezent, se poate aprecia că gestionarea riscurilor este o adevarata

arta:

-În cadrul marilor firma s-a dezvoltat o adevarata cultura a riscului, fiind create

departamente distincte de management al riscului (risk-manager);

-În cadrul firmelor de dimensiuni mai mici, aceasta activitate fie este inclusa in

departamentul de management, in subordinea directa a managerului general, fie

lipseste cu desăvarşire.

1.3. Conceptul de risc

Modelul conceptual al riscului foloseşte 5 noţiuni de bază:

- obiectivele;

- evenimentele;

- probabilitatea de materializare a riscului;

- impactul riscului;

- expunerea la risc.

A. Obiectivul reprezintă o stare posibilă (nu în mod necesar cea mai probabilă) din

perioada T1, dorită de entitate şi fixată în perioada T0.

Obiectivele organizaţiei sunt:

A.1. – obiectivele generale:

= pentru care se constituie organizaţia: obţinerea profitului şi maximizarea valorii

firmei în condiţiile oferirii unor servicii de calitate superioară;

= privind utilizarea eficientă a resurselor şi asigurarea securităţii activelor;

= vizând fiabilitatea informaţiilor interne şi externe;

= legate de conformitatea cu legile, actele normative, regulamentele şi politicile

interne.

A.2. – obiectivele operaţionale (la nivelul fiecărei activităţi);

A.3. – obiectivele individuale (la nivelul fiecărui angajat).

Observaţie - Obiectivele trebuie (pe cât posibil) exprimate prin indicatori, pentru a putea fi

monitorizate.

B. Evenimentul (incidentul)

În orice organizaţie, obiectivele stabilite sau obţinerea rezultatelor aşteptate sunt

grevate de incertitudine, care există indiferent de modul în care o percepem.

4

Astfel de evenimente, situaţii, acţiuni sau inacţiuni se numesc riscuri şi pot constitui:

- fie ameninţări, caz în care consecinţa este de regulă neatingerea rezultatelor

prealabil stabilite;

- fie oportunităţi, caz în care evenimentul/situaţia trebuie fructificată/exploatată.

Riscul reprezintă incertitudinea obţinerii rezultatelor dorite şi se evaluează ca o

combinaţie între:

- probabilitatea de materializare a riscului;

- impactul riscului.

C. Probabilitatea de materializare a riscului măsoară posibilitatea de apariţie a unui

eveniment evaluat cantitativ pe o scară de la 0 la 1 (100 %).

Probabilităţile pot fi:

- probabilităţi obiective, dacă se bazează pe frecvenţa relativă a unui

eveniment, atunci când există informaţii disponibile (nu se bazează pe

caracteristicile personale ale celui ce realizează experimentul);

- probabilităţi subiective, apreciative, atunci când se bazează pe o serie de

ipoteze teoretice şi prin urmare factorul personal/psihologic, intuiţia si

experienţa joacă un rol important.

D. Impactul riscului reprezintă consecinţa (efectul) asupra obiectivelor (rezultatelor), dacă

riscul s-ar materializa:

- dacă riscul este o ameninţare, consecinţa asupra rezultatelor este negativă

(pierdere);

- dacă riscul este o oportunitate, consecinţa asupra rezultatelor este pozitivă

(câştig).

E. Expunerea la risc este rezultatul combinaţiei probabilitate–impact şi comensurează

consecinţele pe care le poate resimţi o entitate în raport cu obiectivele prestabilite, în cazul

în care riscul se materializează:

E = P x I unde:

P şi I sunt cele două dimensiuni ale riscului:

- P= posibilitatea de materializare a riscului

- I = impactul riscului.