ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”

ŞCOALA DOCTORALĂ DE DREPT

REZUMAT

TEZA DE DOCTORAT

Delapidarea săvârşită de militari.

Aspecte teoretice şi particularităţi în metodologia investigării infracţiunii

CONDUCĂTOR:

Profesor universitar doctor

IANCU ELENA - ANA

DOCTORAND:

LĂZĂU N. ATANASIE MARIN

BUCUREŞTI

2018

CUPRINS

INTRODUCERE

STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII

CAPITOLUL 1 CLARIFICĂRI CONCEPTUALE, ASPECTE DE

DREPT PENAL ŞI DE PROCEDURĂ PENALĂ

1.1. Noţiuni terminologice corespunzătoare funcţiei publice

1.2. Specificul funcţiei militare

1.3. Infracţiunea delapidării în contextul modificărilor legislative

1.3.1. Evoluţia reglementării infracţiunii

1.3.2. Analiza juridico-penală a infracţiunii de delapidare

1.3.3. Aspecte procedurale şi proceS.U.A.le aferente subiectului

circumstanţiat

1.4. Cerinţele cercetării criminalistice

1.4.1. Premisele şi condiţiile favorizatoare comiterii actului infracţional

1.4.2. Modalităţi de comitere a faptei, impactul asupra instituţiei publice

1.4.3. Valorificarea datelor, acţiunea în constatarea şi recuperarea

prejudiciului

1.5. Concluzii

CAPITOLUL 2. ALGORITMUL ACTIVITĂŢILOR DERULATE ÎN

VEDEREA CERCETĂRII INFRACŢIUNII

2.1. Sesizarea faptelor. Persoane, organe abilitate de lege în vederea

sesizării infracţiunii

2.2. Verificările evidenţelor contabile din punct de vedere scriptic şi faptic

2.3. Aspecte privind tehnicile speciale de supraveghere în situaţia

delapidării

2.4. Audierea persoanelor în cunoştinţă, extinderea audierilor

2.4.1. Particularităţi privind audierea militarilor

2.4.2. Activităţi pregătitoare privind audierea

2.4.3. Audierea suspectului

2.4.4. Audierea şi protecţia martorului

2.4.5. Audierea persoanei vătămate

2.4.6. Confruntarea

2.5. Identificarea persoanelor implicate şi a bunurilor ca obiect al

infracţiunii

2.6. Cercetarea la faţa locului

2.6.1. Specificul cercetării la faţa locului, având în vedere instituţia

militară

2.6.2. Clarificarea împrejurărilor ”negative” de la faţa locului

2.7. Reconstituirea

2.8. Concluzii

CAPITOLUL 3. VALORIFICAREA EXPERTIZELOR JUDICIARE

ÎN INVESTIGAREA INFRACŢIUNII DELAPIDĂRII

3.1. Considerente privind dispunerea şi efectuarea expertizei în instituţiile

publice militare

3.2. Tipuri de expertize specifice investigării infracţiunii de delapidare

3.2.1. Expertiza contabilă

3.2.2. Expertiza documentelor

3.2.3. Expertiza merceologică

3.2.4. Expertiza aplicaţiilor şi datelor informatice gestiune

3.2.5. Expertiza dactiloscopică

3.3. Proba în cazul expertizelor şi constatărilor

3.4. Concluzii

CAPITOLUL 4. EFECTUAREA PERCHEZIŢIEI ŞI RIDICAREA

DE OBIECTE ŞI ÎNSCRISURI

4.1. Tipuri de percheziţii

4.1.1. Percheziţia domiciliară

4.1.2. Percheziţia corporală

4.1.3. Percheziţia şi conservarea datelor informatice

4.1.4. Percheziţia unui vehicul

4.2. Pregătirea şi tactica percheziţiei

4.3. Particularităţi ale percheziţiei în teatrele de operaţii militare

4.4. Identificarea şi păstrarea obiectelor şi înscrisurilor ridicate

4.4.1. Procedura predării obiectelor şi înscrisurilor în mod voluntar

4.4.2. Procedura ridicării obiectelor şi înscrisurilor în mod forţat

4.5. Fixarea percheziţie

4.5.1. Procesul verbal de percheziţie

4.5.2. Înregistrarea audio – video în mediul militar

4.5.3. Fotografia judiciară operativă de percheziţie

4.6. Conservarea, valorificarea obiectelor şi înscrisurilor descoperite

4.7. Concluzii

CAPITOLUL 5. PARTICULARITĂŢI ÎN INVESTIGAREA

DELAPIDĂRII SĂVÂRŞITE DE MILITARI ÎN CONTEXTUL

MISIUNILOR N.A.T.O

5.1. Abordare comparată atribuită activităţii de investigare a delapidării în

ţări membre N.A.T.O. (non N.A.T.O.)

5.1.1. Delapidarea în Common-Law.

5.1.1.1. Delapidarea în S.U.A.

5.1.1.2. Delapidarea în Anglia şi Wales

5.1.2. Delapidarea în Franţa

5.1.3. Delapidarea în Spania

5.1.4. Delapidarea în Italia

5.1.5. Delapidarea în Ungaria

5.1.6. Delapidarea în Republica Moldova

5.2. Premise criminologice în cazul delapidării comise de militari pe

timpul misiunilor N.A.T.O.

5.3. Concluzii

ORIGINALITATEA, CONTRIBUŢIILE INOVATIVE ALE TEZEI

ŞI MODALITĂŢILE DE VALIDARE A CERCETĂRII

ŞTIINŢIFICE

CONCLUZII ŞI PROPUNERI ”de lege ferenda”

BIBLIOGRAFIA SELECTIVA

LISTA DE ABREVIERI

Nr.

Crt.

Abrevieri

Notații Explicaţii

1. A.R. Army Regulation

Regulamentul Armatei

2. C.pen. Codul penal

3. C.civ. Codul civil

4. C.proc.pen. Codul de procedură penală

5. C.proc.civ. Codul de procedură civilă

6. C.A. Curtea de Apel

7. C.C. Curtea constituţională

8. C.E. Curtea Europeană

9. C.E.C.C.A.R. Corpul Experţilor Contabili și Contabililor

Autorizaţi din Romania.

10. C.E.D.O. Curtea Europeană a Drepturilor Omului

11. Cv.E.D.O. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

12. C.S.J. Curtea Supremă de Justiţie

13. C.T.I.P.S. Centrul Teritorial de Investigaţii Penale Speciale

14. D.G.I.P.S Direcţia Generală de Investigaţii Penale Speciale

15. Dec. Decizia

16. F.B.I. Federal Bureau of Investigation

Biroul Federal pentru Investigaţii

17. H.G. Hotărâre de Guvern

18. Î.C.C.J. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

19. I.N.E.C. Institutul Naţional de Expertize Criminalistice

20. M.A.I. Ministerul Afacerilor Interne

21. M.Ap.N. Ministerul Apărării Naţionale

22. M.C.M. Manual for Courts-Martial

Manual Curtea Marţială

23. N.A.T.O. North Atlantic Treaty Organization

24. O.C.P.S. Organe de Cercetare Penală Speciale

25. O.G. Ordonanţa de Guvern

26. O.G.R. Ordonanţa Guvernului României

27. O.L.A.F. Oficiul European de Luptă Antifraudă

28. O.N.U. Organizaţia Naţiunilor Unite

29. O.Z.U. Ordin de zi pe unitate

30. P.M. Poliţia Militară

31. P.M.J. Poliţia Militară Judiciară

32. R.C.M. Regulamentul Curţii Marţiale

33. R.D.M. Regulamentul Disciplinei Militare

34. R.O.E. Rules of Engagement

Reguli de angajare

35. S. civ. Secţia civilă

36. S. pen. Secţia penală

37. S.O.P. Standard Operation Procedure

Procedură operaţională standard

38. S.O.F.A. Statut of Forces Agreement

Înțelegere privind statutul forței

39. S.W.O.T. Strengths/Weaknesses/Opportunities/Threats

Puncte forte/Puncte slabe/Oportunităţi/Ameninţări

40. T.O.A. Transfer of Authority

Tranfer de autoritate

41. T.O. Teatru de operații

42. U.C.M.J Uniform Code of Military Justice

Codul Justiţiei Militare

43. U.M. nr. 0000 Unitate Militară nr.

8

INTRODUCERE ÎN CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ

Determinat fiind de preocupările profesionale proprii, de dinamica

reglementărilor specifice, alăturate modului şi capacităţii de înţelegere, conformare

şi aplicare a cadrului legislativ de către personalul cu atribuţii de serviciu, direct

implicat în actul administrării şi gestionării patrimoniului public, coroborate cu

identificarea unei practici neunitare şi arbitrare uneori și concretizată în decizii

interne ale căror consecinţe se regăsesc şi pot influenţa modul de instrumentare a

cauzelor, am apreciat ca fiind utilă şi necesară efectuarea cercetării. Totodată,

alegerea temei nu a fost una aleatorie, ci a pornit de la experiența personală

dobândită în calitate de specialist militar în domeniul juridic şi logistic, participant

în misiunile din teatre de operaţii.

Demersul ştiinţific pe de o parte, răspunde nevoilor identificate prin

intermediul analizei S.W.O.T., iar pe de altă parte, contribuie la elaborarea unor

ipoteze şi la conturarea ideilor ce pot determina o acţiune, chiar legislativă, în

concordanţă cu necesitatea de formare a unei noi capacităţi de investigare,

concomitent cu eficientizarea muncii specifice criminalisticii.

Studiul teoretic bazat pe legea penală împletit cu practica ştiinţei

criminalisticii, nu ar deveni un tot unitar dacă nu am ţine seama de modul în care

fapta delapidării a fost incriminată de-a lungul timpului în codurile penale

naţionale, în codurile justiţiei militare1, dar şi în legi speciale, mai cu seamă atunci

când un militar este subiect activ al infracțiunii și face obiectul investigării

criminalistice.

În evoluţia codificărilor şi în sistematizarea incriminărilor, întâlnim unele

diferenţe ce decurg din specificul orînduirilor sociale ale căror interese şi emanaţii

le reprezintă, constituind până la urmă o chestiune de legiferare în materia penală.

În privinţa încadrării infracţiunii delapidării, devine interesantă observaţia

alternanţei în reglementare, actualmente reuşindu-se dubla ocrotire prin aceiaşi

normă juridică. Interesante devin studiul şi dezbaterea când subiectul activ al

infracţiunii îl constituie militarul, prin ocuparea funcţiei sale, ca variantă a funcţiei

1 Codul Justiţiei Militare de la 1881, publicat în Monitorul Oficial al României Nr. 01 din 1 ianuarie1881.

http://www.biblacad.ro/bnr/brmautori.php?aut=h&page=370&limit=10,

http://www.dsclex.ro/legislatie/1881/ianuarie1881/mo1881_01.htm, consultat la 17.05 2015; Codul Justiţiei Militare

de la 1937, publicat în M.Of. nr. 66 din 20 martie 1937.

9

publice2.

Sintetic vorbind, am reuşit evidenţierea evoluţiei modalităţii de

reglementare a funcţiei militare ca formă specială a funcţiei publice, concomitent

cu o redare a elementelor constitutive ale infracţiunii delapidării, aşa cum reies din

documentele vremii, atât în ce priveşte nuanţa oferită de instituţia militară în

perioada în care a incriminat fapta, cât şi de aspectul comun reglementat în

actualitate. Prin demersul ştiinţific ne propunem să arătăm importanța elementelor

specifice investigative în procedeul stabilirii adevărului în cazul descoperirii unor

fapte ce ar putea fi încadrate ca delapidare sau in concurs cu aceasta.

Am considerat util să parcurgem legislația altor state, și să identificăm

modalități prin care militarii din unele ţări europene, membre N.A.T.O., non-

N.A.T.O. pot deveni subiecți activi ai infracţiunii de delapidare.

Ca obiective speciale am formulat urmatoarele:

- să delimităm şi să clarificăm conceptele fundamentale folosite în prezent,

în materia delapidării atât din perspectiva dreptului penal, cât şi a investigării

criminalistice;

- să identificăm tehnicile şi tacticile speciale aplicate în investigarea

infracţiunii de delapidare, corelate cu specificul funcţiei publice militare, cu

restricţiile şi procedurile prealabile interne specifice entității militare;

- să decelăm principalele probleme ce trebuie clarificate prin investigarea

delapidării atunci când fapta este săvârşită de către militari;

- să explicăm modul în care fapta comisă şi dovedită prin actele probatorii,

îndreptăţeşte instituţia publică la înştiinţarea imediată a organelor de

cercetare/urmărire penală, iar pe acestea la aprecierea existenţei „suspiciunii

rezonabile”.

Am considerat potrivit să parcurgem în cadrul cercetării științifice etapa

clarificării unor noţiuni generale cu rol integrator, în scopul bunei înţelegeri şi

aprofundări a cadrului general specific comiterii infracţiuni, precum şi a înțelegerii

cauzelor ce determină neconsiderarea regulilor instituţionale de conduită internă şi

afectarea relaţiei sociale de serviciu.

2 https://www.ccr.ro/files/products/decizia_5821.pdf, pct. 21 p.13, consultat la 16.07 2017.

10

STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII

Specificul activităţilor investigative în cazul infracţiunii de delapidare

provoacă multiple abordări conceptuale, concomitent cu adaptarea încadrării

juridice la nevoia socială de incriminare, şi cu surprinderea inedită în ecuaţia

respectivă a instituţiilor destinate apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale.

Reper al cercetării ştiinţifice, de o deosebită utilitate în aprecierea stadiului

actual al cunoaşterii problematicii investigării criminalistice a delapidării comise

de miliari, îl reprezintă inventarul oferit de analiza tip S.W.O.T.3, în conţinutul

căruia sunt surprinse, mecanismele funcţionale existente, precum şi cutumele

sistemice din domeniul prevenirii, identificării şi combaterii infracţiunii.

De asemenea, partea destinată surprinderii oportunităţilor – ameninţărilor /

constrângerilor, ne permite observaţia paralelă structurată pe obiective similare

primei părţi puncte tari – puncte slabe.

Pentru o evidenţiere fidelă a stadiului cunoaşterii temei tezei de doctorat

am identificat în mod obiectiv factorii pozitivi sau negativi semnificativi din cele

patru zone, reuşind astfel să transformăm analiza într-un instrument concret de

lucru necesar cercetării ştiinţifice, evaluatorilor, cât şi celor interesaţi, în special

organelor judiciare militare, inclusiv publicului.

Prin urmare, structura analitică reflectă un conţinut punctat şi exprimat într-

o formă logică, urmând cursul firesc expus în cuprinsul tezei doctorale, pentru ca

prin analiza itemilor formulați să fundamentam concluziile.

Aşadar, cu privire la modalitatea asimilării funcţiei militare în conţinutul

sintagmei funcţiei publice, determină din perspectiva managerului militar, o

acţiune în vederea implementării unitare a modalităţilor prin care se derulează

relaţiile de serviciu specifice militarilor, ca funcţionari publici. În acest sens,

3 Acest procedeu de analiză şi evaluare a controlului şi autoevaluării structurilor comune sistemului apărării şi

ordinii publice, prin metoda SWOT este implementat la nivel naţional prin: Legea 346/2006 privind organizarea şi

funcţionarea M.Ap.N. art. 33 alin. (3); Ordinul ministrului apărării MS 56/2016 privind planificarea, organizarea şi executarea inspecţiilor şi controalelor în M.Ap.N., art. 8 alin. (1), act clasificat, nepublicat; Ordinul ministrului

apărării M.226/2007 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de autoevaluare a stării structurilor militare, act

nepublicat; Ordonanţa de Urgenţă nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea şi functionarea Ministerului

Internelor si Reformei Administrative, modificată şi actualizată, în M.Of. nr. 171 din 29 martie 2013; Ordinul nr.

138 din 2 septembrie 2016 privind organizarea si executarea controalelor in Ministerul Afacerilor Interne, în M.Of

nr. 700 din 8 septembrie 2016. Ordinul ministrului de interne nr. 159 din 5 noiembrie 2014 pentru modificarea

anexei la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 104/2014 privind aprobarea Planului

strategic instituţional al Ministerului Afacerilor Interne pentru perioada 2014-2016, capitolul ”Concluzii”, în M.Of.

nr. 880 din 4 decembrie 2014.

11

pentru diminuarea riscurilor asociate valorilor sociale ocrotite prin lege sunt

necesare elaborarea, actualizarea şi completarea reglementărilor speciale interne

(de tip proceduri operaţionale standard) aferente actului de conducere a

structurilor militare.

În subsidiar, analiza cunoaşterii evidenţiază premisele unor situaţii

apreciate ca puncte slabe evidente de genul: instrumentele de control

intern/managerial nu sunt întotdeauna folosite în vederea informării operative,

corecte şi la timp a persoanelor cu atribuţii de serviciu pentru a deţine controlul

asupra tuturor activităţilor manageriale; concomitent cu, executarea controalelor

fără realizarea scopului şi a obiectivelor stabilite în planul de control, în paralel,

diluarea responsabilităţilor privind calitatea funcţiei de gestionar şi/sau

administrator al bunurilor aflate în domeniul public şi privat al statului.

Am considerat util să efectuăm o analiză şi urmărind perspectiva politicii

de management a resursei umane în contextul specializării profesiilor militare,

axată pe o instruire profund militară, în detrimentul uneia de tip specializat în

domenii conexe. Lipsa unei pregătiri adecvate, poate genera un comportament

delincvent determinat de factori concurenți cum sunt: lipsa de experienţă în

contextul social dat; reacție neadaptată specificului relațiilor de serviciu;

inadaptarea socială în contextul dinamicii microgrupurilor sociale.

Modalitatea organizării şi conducerii evidenţelor financiar - contabile,

personalul de specialitatea respectivă, alături de administratori şi gestionari ai căror

pregătire justifică ocuparea posturilor respective, constituie un punct forte în

analiză. Reversul medaliei îl constituie situaţiile, în care relaţiile sociale de serviciu

proteguite de legea penală sunt afectate atunci când respectivele persoane, cu

atribuţii clar stabilite, nu respectă în totalitate prevederile aferente înregistrării şi

evidenţierii patrimoniului.

Cu privire la dispunerea şi efectuarea de expertize şi percheziţii, din stadiul

actual al cunoaşterii rezultă faptul că, există un cadru juridic reglementat,

repartizarea în teritoriu a structurilor cu atribuţii este una judicioasă, răspunde

nevoilor operative imediate, dotarea tehnică este una satisfăcătoare şi cu posibilităţi

de îmbunătăţire.

Domeniul dispunerii şi efectuării percheziţiilor a fost armonizat legislativ şi

corespunde principiilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, este implementat

cadrul normativ în sensul evitării abuzurilor, iar principiul prezumţiei de

nevinovăţie prevalează pe tot parcursul judecăţii. Sunt oferite garanţii la emiterea

mandatului de percheziţie, cu respectarea drepturilor fundamentale şi a intimităţii

persoanei, prin validarea/invalidarea actelor procurorului.

Neajunsurile identificate în domeniul efectuării de expertize le enunţăm cu

12

scopul de a se interveni şi proceda la reglementare atunci când, la solicitarea

expertului desemnat, materialul probator necesar studiului pentru elaborarea

concluziilor, este filtrat de instituţia militară, sub umbrela principiului accesului la

informaţii cu caracter clasificat, sau chiar a liberului arbitru, din partea şefilor

acestor instituţii. Un astfel comportament oferă expertului posibilitatea suspendării

legale a expertizei cu influenţe asupra celerităţii cauzelor și cu impact asupra

cheltuielilor publice.

În acelaşi context al sesizării neajunsurilor, cu privire la activitatea de

efectuare a percheziţiei, am identificat problematica potrivit căreia, accesul în

instituţiile publice militare poate fi restricţionat sau chiar întârziat din lipsa unor

prevederi clare pentru situaţiile în care se invocă secretul profesional. Activitatea

organelor de cercetare penală speciale stabilite de lege şi abilitate să propună şi să

participe la percheziţii este insuficient valorificată pe acest palier al urmăririi

penale.

Actul procedural al percheziţiei, în evoluţia sa, a evidenţiat specificul

limitativ al unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, cum ar fi:

inviolabilitatea persoanei, a domiciliului, a corespondenţei, a dreptului de

proprietate privată. În garantarea acestor drepturi fundamentale, Constituţia,

precum şi legea penală generală ori cele speciale cu dispoziţii penale, conţin

prevederi privind percheziţia.

Cu toată infuzia reglementărilor primită din partea sistemului juridic

european, având ca temei prevederile art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor

Omului, începând cu anul 2014, noile reguli de procedură penală au scopul de a

eficientiza, activând urgenţa şi oferind garanţii proceS.U.A.le părţilor.

Din studiile de caz reies anumite modalități concrete de comitere a faptei

precum și soluțiile date în aplicarea legii, lecţii învăţate necesare în vederea

prevenirii delapidării.

Existenţa unui corp profesional motivat permite includerea personalului

militar într-un program de pregătire prin sistemul instituțional de formare

profesională. Totodată, devine dependentă cunoaşterea şi instruirea personalului

angajat militar ori civil în domeniul informaticii de gestiune, deoarece, se

constituie într-o limitare lipsa de instruire de specialitate, cu efect asupra lucrului

în gestiunea informatizată.

Constatarea, expertiza şi percheziţia ne-au oferit oportunitatea de a

identifica evoluţia procedeelor probatorii concomitent cu decelarea unor aspecte

lipsite de alinierea la o practică unitară în privinţa documentelor în a căror conţinut

sunt materializate activităţile menţionate. Pe acest fond am adus în atenție nevoia

de standardizare a documentelor care stau la baza înfăptuirii justiției.

13

Evidenţiem în aprecierea cunoaşterii, oportunităţile oferite de partenerii

N.A.T.O. în ceea ce priveşte experienţa şi rezultatele obţinute în vederea prevenirii

şi combaterii infracţiunilor în rândul militarilor, coroborate cu aspecte de

dinamizare a politicii penale la nivelul instituţiilor publice militarizate, subliniind

astfel justeţea propunerilor formulate în vederea constituirii de structuri militare

specializate şi în combaterea acestui tip de infracţiuni.

14

CAPITOLUL 1

CLARIFICĂRI CONCEPTUALE, ASPECTE DE DREPT PENAL ŞI

DE PROCEDURĂ PENALĂ

În primul capitol am considerat necesar a explica printr-o incursiune

exhaustivă, conceptele şi noţiunile terminologice atribuite funcţiei publice,

ajungând la concluzia că, funcţia militară din perspectiva legii penale poate fi

apreciată ca formă specială a funcţiei publice.

Încercând să surprindem evoluţia comună, efemeră, a conceptelor ce

guvernează ambele categorii de funcții publice, eventualele diferenţe de parcurs

istoric şi de reglementare, am efectuat un studiu documentar izvorât din conţinutul

surselor bibliografice și a site-urilor care se ocupă de domeniul public şi de cel

militar.

Funcţia militară, natura juridică a raporturilor de muncă specifice

militarilor, inevitabil legate de caracterul funcţiei publice, împreună cu aspectele

generale privind infracţiunile de serviciu săvârşite de militari au fost detaliate în

primele subcapitole.

De asemenea, am supus atenţiei evoluţia reglementărilor de natură penală

şi proceS.U.A.l penală din ţara noastră din perspectiva istorică, cu referiri atât la

persoană comună, cât şi la aceea a militarului.

În legislaţia penală din România infracţiunea delapidării, prin apariţia sa,

prin jurisprudenţa bogată oferită, dar şi prin modalitatea neuniformă de

reglementare, a determinat că statul, prin puterea şi organele sale să stăruie, să

distingă etapizat acele elemente intrinseci ale infracţiunii care în funcţie de

momentul supus atenţiei, să determine o anumită încadrare juridică.

Prin urmare, în opinia noastră, având în vedere modalitățile prin care poate

fi sesizată, sorgintea actelor constatatoare şi de sesizare fiind una specifică

dreptului administrativ, putem să o considerăm că fiind o infracţiune

”tradiţională”de natură administrativă, întâlnită în practică şi sancţionată de legea

penală.

În evoluţia codificărilor şi în sistematizarea incriminărilor, întâlnim unele

diferenţe ce decurg din caracterul şi orînduirile respective ale căror interese şi

emanaţii le reprezintă, constituind până la urmă o chestiune de politică penală.

Încă din vremea Imperiului Roman, legile romane sancţionau această

categorie de infracţiuni, cu expulzarea sau munca în mine. Mai târziu s-a aplicat

15

condamnarea la galere, confiscarea bunurilor, iar pentru sustrageri de ample

proporţii, moartea.

Legile împotriva peculatului care înseamna sustragerea de bunuri din

avuţia publică4: „peculatus est furtum pecuniae publicae vel fiscalitilis” (prima

denumire sub care apare delapidarea) au ocupat şi ocupă un loc important în

legislaţia statelor, faptele de acest fel constituind o adevărată plagă pentru

administraţia publică.

În România, incriminată distinct în Codul penal de la 1864, în Codul

Justiţiei Militare de la 1881 (C.J.M.), Codul penal din anul 1936 Carol al II-lea, în

Codul Justiţiei Militare de la 1937, Codul penal din 1968, până la zi, a evoluat

astfel într-o formă ciclică, de la o infracţiune săvârşită doar de funcţionarii publici,

inclusiv militari, spre o infracţiune săvârşită atât de funcţionarii publici, cât şi de

orice funcţionar, cu accent pe apărarea patrimoniului, dar protejând ambele forme

de proprietate: publică și privată.

Observăm că, delapidarea nu avea un corespondent în titlul infracţiunilor

contra avutului personal sau particular, în sistemul codurilor anterioare, iar faptele

care produceau pagube avutului obştesc erau sancţionate cu pedepse stabilite, în

articolele privitoare la infracţiunile din categoria ”contra avutului obştesc”. Cu

timpul, unor autori5 au conturat ideea de preluare a modelului francez

6 într-o

viitoare reglementare.

Ca urmare, o nouă încadrare a faptei delapidării ca infracţiune o avem în

vigoare din anul 2014, prin Legea nr. 286 /2009, în partea specială a codului, titlul

V , capitolul II.

Analiza teoretică a infracţiunii, cu atât mai mult din punctul de vedere

practic, trebuie să ţină seama între altele, de modul în care fapta în discuţie este

incriminată de-a lungul timpului, în codurile penale naţionale, pentru ca ulterior,

cercetarea să suporte o extindere şi asupra aspectelor de drept comparat, în cadrul

altor sisteme de drept.

Apoi, în aceeaşi idee a continuităţii şi specificului dinamicii legiferării am

abordat conținutul legal al infracţiunii. Totodată, am procedat şi la o analiză

tehnică a infracţiunii de delapidare din perspectiva elementelor constitutive, cu

surprinderea încadrării juridice a faptei penale în sfera reglementării relaţiilor de 4 George, ANTONIU; Marin, POPA; Ştefan, DANEŞ; Codul Penal pe înţelesul tuturor, Editura politică, Bucureşti,

1976, p. 109. 5 Vasile, ŞARAMET; Dorin, CIUNCAN; Infracţiunea de delapidare. Fapta funcţionarului de bancă de a-şi însuşi

din sumele de bani pe care le mânuieşte, în Pro lege nr. 1/1997, pp. 176-179; LASCU Ion, Gestiunea frauduloasă şi

delapidarea. Criterii de diferenţiere, în revista Dreptul nr. 7/2004, p.120 – 130. 6 Codul penal francez din 22 iulie 1992 prevede delapidarea, în Capitolul II privind atingeri aduse administraţiei

publice săvârşite de persoane exercitând o funcţie publică , Titlul II referitor la atingerile aduse activităţii de stat,

art. 432-15, subiectul activ fiind o persoană depozitară a autorităţii publice sau însărcinată cu o misiune în serviciu

public, ori unul dintre subordonaţii săi.

Codul Justiţiei Militare din 1937, publicat în M.Of. nr. 66 din 20 martie 1937..

16

serviciu, realizând astfel transpunerea din anteriorul cadru legislativ spre cel actual,

bineînţeles cu păstrarea specificului temei de cercetare în ceea ce priveşte funcţia

militară.

În conţinutul capitolului, având în vedere situarea delapidării în categoria

infracțiunilor de serviciu, ținând seama de elementul material al laturii obiective

am arătat principalele consecințe şi impactul pe care fapta, prin caracterul său

perturbator poate afecta atât instituţiile publice, cât şi cele private (cu capital

majoritar de stat).

Un specific îl constituie subcapitolul destinat organelor judiciare speciale,

competenţa şi calitatea lor raportate la statutul de civil sau militar al persoanei, cu

evidenţierea unor situaţii care atrag propuneri de lege ferenda.

Din categoria premiselor şi condiţiilor generatoare ori favorizatoare

apariţiei infracţiunii, am desprins cu ajutorul analizei S.W.O.T. situaţiile în care

nerespectarea unor prevederi ale legii pot duce la apariţia unui mediu adecvat

acestor tipuri de fapte, oferindu-ne un inventar al tipologiilor şi omisiuni din partea

celor cu obligaţii corespondente palierului activităţii publice.

Rolul edificator al cercetării criminalistice este oferit de cunoaşterea

cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care favorizează comiterea infracţiunii

delapidării, aspecte ce se constituie într-o necesitate, pentru aprecierea justă a

măsurilor care trebuie luate pe linia prevenirii şi combaterii lor.

În concluzie, observăm evoluţia istorică a fenomenului infracţional cercetat

în ansamblul său, îndreptăţind astfel la o particularizare. Din această perspectivă,

cercetarea ne acordă satisfacţia de a distinge între aspectele proceS.U.A.le şi

procedurale circumstanţiate persoanei militarului, dăruind ştiinţei criminalisticii,

elementele necesare în vederea devoalării premiselor comiterii faptei, concomitent

cu, adoptarea tacticii de specialitate în vederea analizei de impact asupra

instituţiilor publice.

Cadrul legislativ existent, şi faptul că emană de la autoritatea publică oferă

instituţiilor judiciare, conducătorilor structurilor militare şi civile forţa coercitivă

necesară în vederea adoptării tuturor măsurilor, inclusiv a celor cu un specific de

prevenţie în vederea protejării relaţiilor sociale specifice serviciului. Aceiaşi

impunere a legii este resimţită şi în situaţiile în care actul de investigare

criminalistică este chemat să descopere şi să probeze fapta penală.

17

CAPITOLUL 2

ALGORITMUL ACTIVITĂŢILOR DERULATE ÎN VEDEREA

CERCETĂRII INFRACŢIUNII

Capitolul al doilea reprezintă o parte substanțială din teză, oferă un

preambul al realităţilor practice destinate descoperirii faptei, cu referiri la

algoritmul activităţilor derulate în vederea cercetării infracţiunii, la aspecte

privind sesizarea faptelor, la persoane, organe abilitate de lege în a proceda la

sesizare.

Pentru o bună cunoaștere a contextului desfășurării relațiilor de serviciu

specifice entităților militare în special a celor corespunzătoare posturilor cu

atribuții în domeniul sistemului contabilității, am enunțat câteva noțiuni uzuale

specifice mecanismului interinstituțional, semnificative pentru elaborarea

versiunilor în cauză și direcționarea investigației. În același sens, am relevat

elemente de natura evidenței financiar - contabile din structurile aparținătoare

sistemului ordinii publice și securității naționale, cu arătarea celor care se prezintă

autorităţii judiciare în vederea verificărilor din punct de vedere scriptic şi faptic.

În conţinutul capitolului am prezentat aspectele proceS.U.A.le şi procedurale

referitoare la prima etapă din metodologie, respectiv constatarea şi sesizarea

infracţiunii, cu luarea în considerare a specificului instituţiilor publice în a căror

structură au loc faptele incriminate de legea penală.

Aşadar, prin parcursul respectiv cu privire la actul de sesizare, putem

afirma faptul că, algoritmul sesizării faptelor perturbatoare, în cadrul instituţiilor

publice aparţinătoare sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională,

este acelaşi.

Pe de o parte am evidenţiat modul în care se poate face sesizarea, cauzele

condițiile și împrejurările ce justifică aceasta, iar pe de altă parte am identificat

diferențe și similitudini existente în cazul celor două instituții publice.

Un real sprijin în aprofundarea problematicii algoritmice l-a constituit

analiza de tip S.W.O.T., iniţiată şi elaborată la recomandarea profesorului

coordonator metodă ştiinţifică de tehnică managerială care poate fi folosită și în

domeniul criminalisticii. Aceasta oferă un tablou cuprinzător a valorilor interne

instituţionale, dar şi a punctelor critice, în raport cu obiectivele ce stau a fi atinse.

Cu toate că studiul este alocat domeniului ştiinţelor penale implicit

18

criminalisticii, am făcut apel şi la alte discipline (dreptul civil, managementul

resurselor umane, contabilitate). De pildă, categoria cuprinzătoare a bunurilor

civile din perspectiva clasificării lor (bunuri ce pot constitui obiect al infracţiunii

delapidării), dar şi din punctul de vedere al utilităţii acestora, toate constituindu-se

în valoare patrimonială ocrotită de lege.

În vederea apărării bunului mers a relaţiilor instituţionale de serviciu,

implicit a protecţiei patrimoniului şi a drepturilor aferente, ar fi necesar în primul

rând, să fie menținute situaţiile de fapt existente până la intervenţia ilicită a

făptuitorului. Orice modificare prin fapte ilicite duce la o imposibilă sau dificilă

ocrotire reală a entităţilor patrimoniale.

Deci, schimbarea pe căi ilegale a situaţiei entităţilor patrimoniale, prin

intermediul acţiunilor în cadrul atribuţiilor funcţionale aferente postului public

ocupat, constituie specificul infracţiunilor de serviciu, cu implicaţii în secundar

asupra patrimoniului.

Pe parcursul cercetării am insistat asupra noțiunii „funcţionar public”,

precum şi pe formularea şi prezentarea unor aspecte comune acestui statut, cu cel

al militarilor, ca persoane cu un regim juridic special, aflate în exerciţiul funcţiei

publice.

Chiar dacă prin actuala încadrare juridică infracțiunea de delapidarea nu se

regăsește în categoria infracțiunilor contra patrimoniului, şi nici în categoria celor

săvârșite de militari, antecedentul istoric în reglementare îndreptăţeşte raportarea la

elementele intrinseci ale acestor tipuri de fapte, dar şi la cele din categoria actuală a

infracţiunilor de corupţie şi de serviciu. În concret, am arătat limita între specificul

oferit de sintagma ”de serviciu” şi caracteristicile faptelor săvârşite cu atingere

directă la patrimoniu, deşi, indisolubil legate atât în reglementare anterioară, cât şi

în cea de actualitate.

Am detaliat activităţile destinate stabilirii prejudiciului prin inventariere

ca operaţiune de bază, ținând seama de specificul acestei activităţi în sistemul

militar, pentru ca în continuare să vorbim despre nevoia evaluării legale a

prejudiciului constatat.

Recomandăm ca acţiunea organelor judiciare în vederea valorificării datelor

şi a iniţierii demersurilor cu scopul stabilirii şi recuperării cu celeritate a

prejudiciului, să se desfășoare în sensul reîntregirii patrimoniului, nu cel al

aplicării de pedepse, preferință semnalată și din partea societății.

Ca urmare a problemelor indicate în analiza de tip S.W.O.T. propunem ca

aspectele specifice măsurilor cu scop preventiv în vederea evitării producerii unor

asemenea fapte, şi pentru consolidarea întregului sistem de protecţie publică, să fie

considerate priorități cuprinse în analizele de risc.

19

Organelor de urmărire penală, pe lângă cercetare şi urmărire le revine și lor

sarcina de a dezvolta şi de a promova aspectele de natură preventivă, componentă

funcţională ce trebuie să devină mai activă şi permanentă.

Pe lângă procedeele probatorii tradiţionale, având în vedere complexitatea

împrejurărilor în care se poate comite infracțiunea de delapidare, modalitățile și

mijloacele folosite de făptuitori am apreciat ca utilă cuprinderea în metodologie a

metodelor speciale de supraveghere şi cercetare.

Raportându-ne la condiţiile7 în care se poate dispune măsura supravegherii

tehnice8, apreciem că se justificată în situaţia delapidării, având în vedere

identificarea sa în titlul destinat infracţiunilor de corupţie şi de serviciu9.

Acest aspect, alăturat situaţiilor în care făptuitorii aleg să comită infracţiunea

prin folosirea sistemelor informatice de gestiune, a celor conectate la reţeaua

naţională de tip internet sau în general prin intermediul unui sistem informatic, aşa

cum este definit de lege10

, întregeşte corolarul infracţional prin integrarea faptică şi

în categoria ”fraudelor comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată

electronice”11.

O altă activitate tactică ce poate fi derulată în cazul investigării delapidării

este audierea (ascultarea) persoanelor în diferite calități proceS.U.A.le. În acest

sens, am explicat alăturarea în uzanţe a celor doi termeni audiere/ascultare, şi am

concluzionat că reprezintă aceiași activitatea tactică specifică. Totuși, o nuanțare se

poate face în sensul că, folosirea termenului de ”ascultare” ar fi potrivit asociat

fazei relatărilor libere din etapa audierii propriu-zise, iar termenul audiere să

sugereze specificul fazelor discuției prealabile, respectiv adresarea întrebărilor și

primirea răspunsurilor.

Mai apoi, am făcut referiri la categoriile de persoane participante în procesul

penal şi care prin rolul lor, contribuie la atingerea scopului acestuia. Știm că nu

toate persoanele care dețin date și/sau informații despre împrejurările în care s-au

comis faptele pot fi audiate în procesul penal, de exemplu, situația prevăzută la art.

115 C.proc.pen., art. 117 C.proc.pen.

Alegerea procedeelor se face pornind de la psihologia persoanei audiate,

inclusiv raportându-ne la calitatea proceS.U.A.lă pe care aceasta o are. Cu atât mai

7 Art.139 alin.(1) şi alin.(2) C.proc.pen. 8 Potrivit art. 138 alin. (13) C.proc.pen., prin supraveghere tehnică se înţelege utilizarea uneia dintre următoarele

metode: interceptarea comunicaţii lor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă; accesul la un sistem informatic;

supravegherea video, audio sau prin fotografiere; localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice. 9 A se vedea Titlul V – Infracţiuni de corupţie şi de serviciu, C.pen. 10 Art. 138 alin. (4). C.proc.pen. 11 A se vedea Titlul II – Infracţiuni contra patrimoniului; Cap. IV Fraude comise prin sisteme informatice şi

mijloace de plată electronice, C.pen; Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, publicată în M.Of. nr. 959 din

29 noiembrie 2016, Legea 161/2003 privind unele măsuri de asigurare a transparenţei în exercitarea demnităţilor

publice, a funcţiilor publice în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Titlul III, în M.Of. nr. 279 din

21 aprilie 2003.

20

mult vom avea particularități în procedeul audierii când subiectul audiat este

militarul.

Ca urmare am desprins câteva trăsături definitorii ale militarului care

asociate cu specificul relațiilor de serviciu ( caracterizate de raporturile ierarhice de

subordonare) desfășurate în entitățile militare în condiții de loc, spațiu, mediu,

uneori sub presiunea timpului, a factorilor psihologici și de mediu determină

comportamente atipice care influențează procesul formării declarațiilor.

Continuăm, prin expunerile cuvenite operaţiunii de identificare

criminalistică, având în vedere infracţiunea delapidării, deoarece identificarea

bunurilor delapidate şi a persoanelor care au comis fapta, constituie puncte de

plecare atât pentru distingerea felului răspunderii juridice, a stabilirii cuantumului

și valorii prejudiciului cât și pentru încadrarea corectă a faptei, ori delimitarea

acesteia de altele asemănătoare, cum ar fi de exemplu în cazul concursului de

infracțiuni.

În subcapitolul destinat cercetării locului faptei am subliniat rolul pe care

procesul de stabilire a adevărului în cazul infracţiunii delapidării săvârșită de către

militari. Locul faptei reprezintă perimetrul ce conține modificări rezultate în urma

desfășurării activității infracționale ce pot fi valorificate în procesul de identificare

specific instituției militare.

In acest sens, prin demersul teoretic am surprins pe de o parte regulile

generale aplicabile în cazul cercetării infracţiunilor de serviciu, iar pe de altă parte

specialul cercetării la faţa locului în structurile militare atunci când este comisă

delapidarea.

Astfel, printr-o documentare bibliografică am identificat o compilaţie de

termeni şi expresii semnificative cu trimitere la această importantă şi irepetabilă

activitate, expresiile de tipul „furnizare de date”,”activitate de planificare”,

ambele dovedind rigoarea instituită de-a lungul timpului şi contribuţia inegalabilă

în aflarea adevărului. În urma consultării cazurilor judiciare în materie, am

identificat aspecte de practică neunitară în ceea ce priveşte investigarea locului

faptei în instituţiile publice cu specific militar. Pe lângă aceasta, am constatat lipsa

din organică a structurilor de specialitate militare şi a reglementărilor specifice,

ceea ce ne-a motivat în demersul ştiinţific în sensul aportului plus valoric.

De aceea, acolo unde legea nu prevede, suntem îndreptăţiţi, la completarea

reglementărilor existente prin elaborarea unor protocoale ori proceduri de exemplu:

„Procedura punerii în executare a mandatului de aducere pentru militar in T.O.;

respectiv, ”Procedura privind investigare criminalistică a faptelor de natură

penală, săvârşite de personalul aflat în teatrele de operaţii militare” sau chiar

efectuarea de propuneri de lege în sensul constituirii de structuri necesar să

21

funcţioneze: structura Poliţiei Militare Judiciare, sau a noului concept al

”criminalisticii militare şi de război”, tocmai pentru că, o reglementare de ordin

general există, dar netranspusă structural sau conceptual.

Statutul de ţară membră N.A.T.O., activităţile şi sarcinile comune, de

parteneriat, impun tranzitarea şi staţionarea pe teritoriul naţional a forţelor

multinaţionale, efectuarea de antrenamente în vederea pregătirii comune, cu

consecința asupra mediului social. Acest complex de factori, obligă la adaptare

legislativă şi abordarea în practica derulării investigaţiilor, a unor proceduri

specifice cu izvor în acorduri şi tratate, în acest trend înscriindu-se propunerile de

lege ferenda exprimate în teză.

În derularea actului infracţiunii, la faţa locului, din dorinţa firească a

făptuitorului de a nu fi descoperit, se pot crea situaţii simulate sau se elimină din

locul respectiv obiectul infracţiunii, împrejurări ce pot să apară şi în cazul

delapidării.

Clarificarea împrejurărilor negative de la faţa locului constituie obiectiv al

investigării criminalistice în situaţia identificării unor aspecte controversate ce

reies din aspectul de prezentare al urmelor, categoriile și caracteristicile acestora

precum și din mijloacele, instrumentele şi metodele folosite în realitate.

În acest capitol prin expunerile formulate, am încercat, uneori în mod

restrictiv, să evidenţiem aspecte ce ţin de reguli interne speciale, mai puţin

cunoscute publicului, dar fără a afecta în vreun fel caracterul nepublic al acestora.

În concluzie, arătăm că, rezultatele cercetării vor putea constitui un ghid în a

semnala instituţiilor judiciare civile şi militare, celor de investigare criminalistică,

despre eventualele limitări ori restricţii întâlnite cu ocazia investigării faptei

delapidării în mediul militar. De asemenea, vor oferi suportul legal, în situaţiile

când actele de procedură şi cele investigative trebuie îndeplinite în paralel, cu

obligativitatea respectării unor reguli interne restrictive (reguli de acces în instituţia

publică militară, ridicarea şi fixarea probelor, audierea persoanelor, lucrul cu

documente clasificate sau nepublice ori cu sistemul informatic etc.).

22

CAPITOLUL 3

VALORIFICAREA EXPERTIZELOR JUDICIARE ÎN

INVESTIGAREA INFRACŢIUNII DELAPIDĂRII

Capitolul 3 cuprinde consideraţii privind dispunerea şi efectuarea

expertizei judiciare, constatarea cu aprofundarea tipicităţii categoriei de interes în

investigarea infracţiunii de delapidare.

Deşi, subiectul de cercetare nu-l constituie strict domeniul constatărilor şi

al expertizelor indisolubil legat de contextul judiciar investigativ, am considerat

relevant să introducem în studiu un capitol destinat acestor mijloace de identificare

şi culegere de probe, cu aplecare din partea noastră în special, asupra acelora ce vin

în sprijinul lămuririi situaţiilor faptice şi al aflării adevărului în concretul

investigativ.

Reversul medaliei îl constituie, dorinţa de a evita practica unor abuzuri din

partea factorilor de conducere din instituţiile publice, care ar putea în mod

intenţionat şi nejustificat, să procedeze netransparent la clasificarea unor

documente interne cu scopul vădit de a fi ascunse faptele săvârşite ce nu au vreo

legătură cu protejarea intereselor din perspectiva securităţii naţionale12

,

obstrucţionând astfel activitatea organelor judiciare.

Am oferit explicaţii practice în vederea disocierii terminologice, dar şi de

conţinut, dintre procedura expertizei judiciare şi a constatării atât din punct de

vedere al obiectului atribuit acestor procedee, cât şi al puterii probatorii.

Prin urmare, diferenţierea este evident tratată, expertiza este o activitatea de

cercetare ştiinţifică a urmelor şi mijloacelor materiale de probă în scopul

identificării persoanelor, animalelor, obiectelor, substanţelor sau fenomenelor, al

determinării anumitor însuşiri sau schimbări intervenite în conţinutul, forma şi

aspectul lor.

În paralel, arătăm despre celălalt procedeu al constatării faptul că este

efectuat de către un specialist din cadrul organelor judiciare sau din afara

acestora13

, în situaţii în care există pericolul de modificare a locului faptei. În

niciun caz, acestui specialist nu i se pot delega atribuţii sau sarcini în virtutea

cărora să se comporte şi să exercite atribuţii, precum un adevărat organ judiciar.

12 http://www.pna.ro/faces/comunicat.xhtml?id=7646, Comunicat D.N.A. din 29 august 2016 Nr.1140/VIII/3,

accesat la 28.11 2016. 13 Art. 172 alin.10 C.proc.pen.

23

Urgenţa efectuării constatării se impune, nu numai de teama dispariţiei

unor mijloace de probă, ci şi de nevoia de a asigura, chiar de la începutul urmăririi

penale, o justă orientare a acestei activităţi, scopul fiind acela de a determina chiar

o identificare în această etapă, a plajei persoanelor din rândul cărora se poate

recruta făptuitorul.

Analiza rezultă din textul de lege, iar dacă în legea procedurii penale a

existat la un moment dat o diferenţiere între situaţiile în care pot fi dispuse

constatările sau expertizele14

, acum, constatarea potrivit legii se pot solicita în una

din situaţiile15

prevăzute în Codul de procedură penală, ”Când există pericol de

dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori

este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul

de urmărire penală poate dispune prin ordonanţă efectuarea unei constatări”.

Cei îndreptăţiţi16

la constatare prin ordonanţă motivată dispun: obiectul

acesteia, formulează întrebările şi se stabilesc termenul în care trebuie să primească

răspunsul. Împreună cu ordonanţa motivată, trebuie puse la dispoziţia specialiştilor

datele şi materialele în cauză necesare efectuării constatării respective, iar la

solicitare se face completarea potrivit legii.

Altfel spus, constatarea şi expertiza criminalistică reprezintă procedee

probatorii de realizare a identificării criminalistice, prin care expertul sau

specialistul formulează concluzii, în urma examinării unor categorii de obiecte de

identificat şi de obiecte identificatoare, şi a studierii multilaterale, complete şi

obiective a caracteristicilor identificatoare17

.

Din studiul pe care l-am efectuat pornind de la jurisprudenţa existentă în

materie şi având ca obiectiv stabilit elaborarea unei metodologii de investigare a

infracţiunii comise de militari, parcurgând textele de lege şi ajungând la

procedurile și regulamentele interne existente am apreciat ca fiind semnificative

următoarele tipuri de expertize: expertiza documentelor; expertiza merceologică;

expertiza aplicaţiilor şi datelor informatice de gestiune; expertiza dactiloscopică,

la care am adăugat, ca produs al cercetării, câteva dintre considerentele efectuării

acestor operaţiuni în contextul oferit de faptele militarilor.

14 Diferenţierea faţă de actuala variantă modificată, a constat între prevederile art. 172 alin.1 C.proc.pen, pentru

situaţiile în care expertiza se putea dispune ”chiar și numai pentru constatarea unor fapte sau împrejurări ce reprezintă importanţă pentru aflarea adevărului”, excluzând din rândul procedeelor probatorii a constatărilor

tehnico –știinţifice, a cărui rol a fot preluat de expertiza judiciară, în forma denumirii marginale ”dispunerea

efectuării expertizei”. Prin prevederile legii, alin. (12) al art. 172 a fost modificat de pct. 35 al art. II din Ordonanţa

de Urgenţă nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în M.Of .nr. 389 din 23 mai 2016.

Art. 172 a fost modificat de pct. 116 al art.102, Titlul III din Legea nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată înM.Of.nr.

515 din 14 august 2013. 15 Art. 172 alin.9 C.proc.pen 16 Art. 1811 C.proc.pen. 17

Constantin Ion, Coman Lupu, Constantinescu Mircea, Mocsy Ladislau; Tratat practic de criminalistică, vol. II,

Ministerul de Interne, Bucureşti, 1978, p. 19; Bercheşan Vasile, Cercetarea penală…, op.cit., p. 225.

24

Concluzionăm în sensul că, o importanţă deosebită în stabilirea adevărului

juridic este modalitatea alegerii tehnicilor şi mijloacelor prin intermediul cărora se

ajunge la aflarea acest deziderat, în funcţie de circumstanțierea subiectului activ al

infracţiunii.

Rigoarea impusă de procedeele expertizelor și a constatărilor

criminalistice, impun managerilor instituţiilor publice ca, atunci când apreciază

iniţial faptele, temeiul oricăror sesizări să-l constitui atât argumentul de ordin legal,

cât și cel material.

Precauţia abordărilor tranşante de opinii, potrivit cărora un mijloc de probă

este mai important în abordare decât altul, ne îndreptățește la prudență atunci când

asociem anumite situații circumstanțiale realităților existente în instituția militară.

Susținem alegerea efectuării constatărilor, datorită urgenței unor situații și

dinamicii vieții militare, riscul pierderii datelor și informațiilor devenind iminent.

Observăm că există o varietate de înscrisuri cu rol constatator necesare în vederea

descoperirii și investigării infracțiunii de delapidare în mediul militar.

Cât privește evoluția științei informaticii va determina în mod real la o

absorbție a contabilității, aceasta nemaifiind în viitor componenta distinctă a

entității publice, împrejurări în care știința și mijloacele tehnice ale criminalisticii

vor trebui să se situeze sau chiar să fie deasupra acestor realizări.

25

CAPITOLUL 4

EFECTUAREA PERCHEZIŢIEI ŞI RIDICAREA

DE OBIECTE ŞI ÎNSCRISURI

Prin capitolul patru ne-am propus să surprindem specificul şi importanţa pe

care o pot avea percheziţia şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri. În cazul

desfăşurării acestora, pe de o parte raportat la condiţiile specifice de acces,

categoriile de obiecte, bunuri, înscrisuri care pot face obiectul procedeului

probatoriu, iar pe de altă parte la categoriile de date şi informaţii care pot avea

incidenţă cu împrejurările concrete în care se comite infracţiunea delapidării

Astfel, am făcut vorbire despre activitatea de sorginte tactică desfăşurată cu

ocazia percheziţiei, de către organele judiciare în scopul descoperirii şi ridicării

obiectelor, documentelor sau a diferitelor valori, ce prezintă importanţă pentru

cauza cercetată, precum şi în vederea descoperirii persoanelor care se ascund sau

se sustrag răspunderii penale.

Parcursul în privinţa distingerii caracteristicilor este iniţiat prin expunerea

etimologiei termenilor folosiţi, a noţiunilor de „domiciliu”, de „probe judiciare”,

cuprinse în cadrul unei clasificări rezultate în urma identificării situaţiilor

(judiciare sau extrajudiciare), ce presupun în mod voit sau nu, prezenţa

percheziţiei.

Personalul militar se poate constitui în subiect al percheziţiei pentru oricare

dintre tipuri, iar aspecte de un inedit procedural este marcat de procedeul

”percheziţia în teatrele de operaţii”, identificat şi apreciat ca fiind o procedură

specială, procedeu expus în conţinutul tezei.

În afara teritoriului naţional, participanţilor la misiuni le sunt interzise

desfăşurarea de activităţi economice, altele decât cele necesare susţinerii logistice,

precum şi orice intervenţie în afacerile interne ale statului pe teritoriul căruia

acţionează care ar depăşi mandatul încredinţat18

. Cu toate acestea, având în

considerare interacţiunea cu serviciul şi patrimoniul alocat misiunilor, există

ipoteza (nu am identificat în demersul ştiinţific cazuistică de acest gen), să ne

întâlnim şi cu situaţia în care, infracţiunea delapidării să aibă loc în astfel de

împrejurări.

În atare situaţii, sesizarea se face către Parchetul General (Secţia parchetelor

militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), se 18

Art. 13 Legea nr. 121 din 15 iunie 2011privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara

teritoriului statului roman, publicată în M.Of. nr. 427 din 17 iunie 2011.

26

judecă de către instanţele militare în a căror circumscripţie se află locuinţa

suspectului sau inculpatului persoană fizică19

.

Vorbim de acest tip special al percheziţiei, doar în situaţia delapidării şi în

cadrul legal oferit de legea proceS.U.A.l penală, pentru fapta comisă de personalul

militar sau civil aflat în afara teritoriului naţional, şi pentru care jurisdicţia

aplicabilă este stabilită conform unor tratate şi convenţii ratificate20

.

Exprimările din conţinutul capitolului, destinat celor patru tipuri de

percheziţii este una generoasă, oferă celor interesaţi, mai cu seamă organelor de

cercetare penală speciale, familiarizarea cu noţiunile de ordin general, pentru ca în

particularizarea cercetării criminalistice militare, diferenţierea şi aprecierea să fie

realizate în mod facil.

Pe lângă demersurile cu rol pregătitor în domeniul respectiv, ţinând cont de

concretul situaţiei, a procedeelor de stabilire şi alegere a momentului şi tipului de

percheziţie de efectuat, cu estimarea necesarului în resurse materiale, tactica

desfăşurării percheziţiei oferă substanţa întregului proces aferent dobândirii

probelor.

Referitor la percheziţia în instituţia militară, argumentul forte îl constituie

identificarea aşa numitei suspiciuni necesare şi suficiente în vederea pătrunderii în

spaţiile aferente, iar atunci când este îndeplinită această cerinţă, condiţiile de formă

şi de fond ale înscrisurilor justificative pentru percheziţie, trebuie respectate.

Este necesar a se avea în vedere, corelaţia deplină între prevederile înscrise

în mandatul de percheziţie şi locaţia imobilului militar, concomitent cu

identificarea exactă a spaţiilor în care se află depozitate şi păstrate bunuri materiale

aparţinătoare patrimoniului instituţiei sau încăperile în care se află păstrate

înscrisuri justificative semnificative ce evidenţiază instituţional relaţiile de

serviciu.

Nu se vor efectua percheziţii asupra unor mijloace sau instalaţii sau în

încăperile respective, dacă nu există suficiente indicii că, spaţiile respective ar

păstra în mod ilegal bunuri rezultate din infracţiuni şi în legătură directă cu

persoana şi/sau categoria de bunuri probatorii. Chiar în acest context, în teatrele de

operaţii militare, spaţiul intim şi privat destinat odihnei şi păstrării lucrurilor

personale, este protejat de legea coaliţiei forţelor militare participante, iar

pătrunderea şi ”scotocirea” au loc în prezenţa militarului, desigur, este de aşteptat

să existe şi excepţii21

.

Pentru percheziție, constituie relevanţă ca, din declaraţiile

19 Art. 42 alin. (1) C.proc.pen . 20 Art. 41 din Legea nr. 291 din 2 noiembrie 2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau

tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, republicat în M.Of. nr. 321 din 5 mai 2014.

21 Ordin al Comandamentului RC-South, Afganistan, aprilie 2011, act nepublicat.

27

administratorului, ale gestionarilor sau ale altor persoane, să rezulte date sau

informaţii concrete de genul, identificării în depozitele respective a unor bunuri din

gestiunea verificată cu ocazia rezultatelor cercetărilor preliminare, de unde să

deducem cauzalitatea justificată pentru percheziţie.

Astfel, percheziţia la o instituţie publică sau la alte persoane juridice de

drept public se efectuează după ce organul judiciar se legitimează şi înmânează o

copie a mandatului de percheziţie reprezentantului autorităţii, instituţiei sau

persoanei juridice de drept public, în prezenţa reprezentantului autorităţii,

instituţiei sau persoanei juridice de drept public ori a altei persoane cu capacitate

deplină de exerciţiu, apoi, în mod obligatoriu, o copie de pe procesul-verbal de

percheziţie se lasă reprezentantului autorităţii, instituţiei.

Potrivit prevederilor în materia conservării şi aprecierii probelor, în legătură

cu operaţiunea tacticii efectuării percheziţiei, mijlocul principal prin care se

reuşeşte îngemânarea tuturor aspectelor constituirii procesului probator, a

descoperirii, ridicării obiectelor şi înscrisurilor, îl constituie procesul verbal de

percheziţie, mijloc probator studiat şi pus în valoare pentru toate situaţiile aferente

acestei activităţi.

Percheziţiei ca procedeu probatoriu, îi revine în sarcină descoperirea

probelor, iar atunci când au fost evidenţiate, apare dubla obligativitatea: organele

judiciare trebuie să depună toate eforturile ca pe lângă identificarea obiectelor şi

înscrisurilor, să dispună toate măsurile posibile pentru ridicarea lor din locurile sau

de la persoanelor unde se află, în plus, deţinătorii au obligaţia de predare a lor.

Prin urmare, regulile care trebuie respectate cu prilejul efectuării

percheziţiei se aplică în mod corespunzător şi în cazul ridicării de obiecte şi

înscrisuri, deoarece, în algoritmul aprecierii valorii probelor, aşa după cum spune

legiuitorul actual22

; „probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt

supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor

administrate în cauză. În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a

vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele

evaluate”.

În concluzie, observăm și în cazul delapidării atunci când este săvârșită

într-un mediu atipic infracțiunii, respectiv mediul militar, cursul investigațiilor

efectuarea percheziției surprinde și dobândește, deseori, o importanță decisivă

deoarece prin intermediul acesteia se asigură strângerea nu numai a mijloacelor de

probă a căror existență este cunoscută, dar și a unora nedescoperite și pot deveni

relevante soluționării cauzelor penale.

22 Art. 103 C. proc.pen.

28

Misiunile din teatrele de operații, condițiile în care se desfășoară acestea

determină o adaptare a tacticii criminalistice în privința efectuării perchezițiilor, la

situația faptică și operativă. Pot exista împrejurări datorate urgenței în care

activitatea începută să nu fie finalizată și nici valorificată datorită cursului tactic

neprevăzut. Rolul autorităților militare judiciare devine important în aprecierea

amplorii și momentului efectuării percheziției, a obiectivelor acesteia și în

aprecierea utilității probelor descoperite, concomitent cu prezentarea de propuneri

decidenților militari.

Prin parcurgerea cadrului tactic atribuit percheziţiei, indiferent de specificul

mediilor și situațiilor, în interesul major al respectului actului de justiție, avem

prilejul de a disocia, pe de o parte, între situaţiile comune prin care în conținutul

actualului cadru juridic, instituţia militară resimte nevoia particularizării

procedurale, iar pe de altă parte adaptarea la misiunea de luptă.

În ambele situații rolul și importanța organele de cercetare penală speciale

ar trebui evidențiate și accentuate prin reglementarea participării obligatorii la

percheziții, mai ales în situaţiile în care activitatea este desfăşurată de organele

civile de poliţie judiciară, oferind acestora din urmă, plusul valoric necesar.

Prin existenţa în structurile armatei a specialităţii Poliţiei Militare, oferă

oportunitatea ca în afara actualelor atribuţii, prin formarea profesională minim

necesară, ar putea îndeplini în acest cadru contextual și atribuţii judiciare.

29

CAPITOLUL 5

PARTICULARITĂŢI ÎN INVESTIGAREA DELAPIDĂRII

SĂVÂRŞITE DE MILITARI ÎN CONTEXTUL MISIUNILOR N.A.T.O

În capitolul cinci ne-am propus o abordarea comparată de prezentare a

funcției militare, a infracţiunii delapidării din perspectiva elementelor constitutive,

a competențelor și atribuțiilor organelor investigative în situația militarilor, toate

acestea în contextul colaborării militare în cadrul N.A.T.O., din perspectiva ţărilor

membre aflate cu precădere în spaţiul european.

Armatele şi-au creat din timpurile cele mai îndepărtate jurisdicţiile lor

proprii pe care le-au menţinut în interesul disciplinei şi îndeplinirii datoriei

militare. În contextul relaţiilor internaţionale de cooperare militară, apariţia

situaţiilor în care personalul militar al unor forţe militare străine, comit pe teritoriul

naţional infracţiuni, au determinat legiferare, dar şi o reglementare de ordin intern

prin proceduri speciale premergătoare actului de urmărire penală.

Din perspectiva nevoii de cunoaştere şi de înţelegere a cadrului general

premergător prezenţei pe teritoriul naţional a unor forţe armate străine, cu luarea în

considerare a principiului universalităţii legii penale, distingem situaţiile în care

cetăţenii străini, în baza respectării dreptului la libera circulaţie, se află de bună

voie pe teritoriul României (de exemplu, în scop turistic, deplasări cu rol didactic

şi de cercetare, vizite la familie şi prieteni etc.).

Alte asemenea împrejurări sunt cele determinate de anumite obligaţii de

serviciu şi profesionale, cum ar fi de exemplu, cele în care personalul militar şi

auxiliar străin, se află staţionat permanent ori se află în tranzit pe teritoriul

naţional, în incinta unor baze militare.

Pe fundamentul prevederilor Cartei O.N.U.23

iau naştere, acordurile

internaţionale ca instrumente juridice prin care se pun în aplicare prevederile

tratatelor sau acordurilor generale şi au, de regulă, forma unor: memorandumuri

internaţionale de înţelegere; acorduri executive şi note diplomatice, iar ceea ce

prezintă interes în studiul nostru, sunt acordurile privind Statutul Forţelor

23 A fost semnată la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Organizaţia Internaţională de la San Francisco, pe 26

iunie 1945, a intrat în vigoare la data de 24 octombrie 1945, după ce a fost ratificat de către cei cinci membri

permanenţi ai Consiliului de Securitate: Republica China, Franţa, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, Regatul

Unit, şi Statele Unite şi de majoritatea celorlalte state semnatare; cssas.unap.ro/ro/pdf_publicatii/cs05-09.pdf,

consultat la 29 ianuarie 2016.

30

(S.O.F.A.). Statutul reglementează regimul de legalitate al personalului militar ce

acţionează pe teritoriul altui stat nu doar pe timp de conflict armat , dar în lipsa

unui acord, nu poate autoriza prin statut prezenţa forţei sau activităţile operaţionale

ale acestei forţe .

Contextul în care vom aborda analiza faptei delapidării în cadrul misiunilor

N.A.T.O., este cel oferit de politica europeană privind combaterea corupţiei,

tocmai pentru că nu se poate efectua, în opinia noastră, o separare clară între grupa

de fapte constitutive ale acestui flagel şi faptele specifice serviciului (acestea

constituie esenţa), clasificare căreia aparţine şi delapidarea.

Prin urmare, fapta de delapidare (constatăm identificarea sa prin

intermediul conceptului de corupţie) este înscrisă în conţinutul strategiei şi

programului de dezvoltare O.N.U., fiindu-i rezervat un loc în rândul factorilor de

risc asociat faptelor de corupţie şi oferindu-ne legitimitatea pentru a proceda la

analiza comparativă în acest cadru european şi al sistemelor de drept.

Analizarea elementelor constitutive ale infracţiunii, prin evidenţierea

subiectului activ în cadrul organizatoric al jurisdicţiilor militare ale unor ţări

membre N.A.T.O., precum: Franţa, Spania, Italia, Ungaria, Regatul Unit şi Statele

Unite, Republica Moldova - non N.A.T.O., oferă oportunitatea de a observa în

comparaţie, o gamă largă de conexiuni proceS.U.A.le şi de procedură penală,

relevând legături pe care justiţia militară le are, sau le-ar putea avea cu justiţia

civilă.

Pătrundem pe domeniul comparaţiei legislative, cu aplecare asupra

legiferării infracţiunii delapidării cu luarea în considerare a subiectului activ al

infracţiunii – militarul - (în situaţiile în care o regăsim sub această denumire în

legislaţia europeană) sau în alte conjuncturi în care, nu este legiferat în aceşti

termeni.

Trecem la analiza comparată a sistemului Common-Law care se raportează la

infracţiunea de delapidare mai mult ca la o variantă agravată a infracţiunii de furt -

ceea ce, conceptual, delapidarea chiar este, decât ca la o infracţiune de sine

stătătoare.

Delapidarea se va regăsi de cele mai multe ori, în cadrul sistemelor

Common-Law, într-o variantă „necentralizată”, ea fiind dispersată în întregul

sistem penal al unor sisteme cum ar fi: cel din Statele Unite, Anglia şi Wales.

Astfel, este definită la modul general, ca fiind fapta persoanei care îşi însuşeşte

bunurile încredinţate de către altul24

, caracteristică identificată şi în cazul

delapidării din sistemul de drept maghiar, asemănându-se, prin urmare, abuzului de

încredere din dreptul nostru penal. 24 www.revista. penalmente.ro, accesat la 25.03 2017;

George Fletcher, Rethinking Criminal Law, Editura Oxford University Press, New York, 2000, p. 15.

31

În Statele Unite, delapidarea se găseşte în varii articole din Codul Statelor

Unite, condiţiile preexistente fiind stabilite cu mai mare stricteţe de către

legiuitorul american, spre deosebire de cel român. Câteva exemple ale incriminării

delapidării din Codul Statelor Unite ar fi: art. 656 - Furtul, delapidarea sau

folosirea nejustificată a fondurilor de către angajatul băncii, art. 669 - Furtul sau

delapidarea în legătură cu sistemul medical.

Sistemul american de justiţie militară se bazează pe Constituţia Statelor

Unite, parlamentul este autorizat să înfiinţeze instanţe, şi a exercitat această

prerogativă de a stabili ordinea actuală a instanţelor militare şi a justiţiei militare25

.

Sistemul de justiţie militară din S.U.A. este unul dual, diferit de sistemul de

justiţie civilă din S.U.A.. Curţile militare au jurisdicţie limitată asupra persoanelor

în cauză şi nu pot fi judecate ca civili. De asemenea, instanţele militare au o

competenţă de fond, tribunalele militare nu se ocupă de chestiuni civile. Cu toate

acestea, inclusiv declaraţiile orale efectuate în faţa unui ofiţer de investigaţii de

către un civil, au o valoare oficială26

.

Sistemul de justiţie militară îşi are autoritatea din trei surse majore: Codul

unic al justiţiei militare (U.C.M.J); Manualul pentru Curţi - Marţiale (M.C.M).

Regulamentul Armatei (AR) 27-10.

Ordinea justiţiei militare americane începe cu o procedură de investigare.

De regulă, comandantul suspectului ia decizia cu privire la scopul investigării

activităţii infracţionale. În mod frecvent, pentru infracţiunile minore, comandanţii

au ocazia să soluţioneze diferit de procedura din tribunalele militare.

Procedeu foarte eficient, fără a invoca Curtea Marţială, s-a dovedit a fi

aplicarea pedepsei non - judiciară (N.J.P.)27

, în acest fel comandantul desfăşoară o

audiere informală şi aplică o pedeapsă, care include, de asemenea, măsuri

restrictive sau administrative.

În absenţa tratatelor sau a unor limitări, armata americană se află sub

jurisdicţia ţării gazdă, precum şi a prevederilor legii proprii. În cazul în care există

un tratat, în cele mai multe cazuri se stabileşte ce ţară are dreptul de prioritate în

exercitarea jurisdicţiei asupra personalului militar american. Un exemplu este

furnizat de Acordul privind statutul forţelor N.A.T.O. (N.A.T.O. / S.O.F.A.), care

25 http://www.ucmj.us/, consultat la 10.02 2017. La 30 iunie 1775 cel de-al doilea Congres continental a stabilit 69

de articole de război pentru conducerea Armatei continentale. În vigoare la ratificarea sa din 1789, articolul I

secţiunea 8 din Constituţia Statelor Unite prevedea că Congresul are puterea de a reglementa forţele terestre şi

navale. La 10 aprilie 1806, Congresul Statelor Unite a adoptat 101 articole de război (care se aplicau atât Armatei,

cât şi Marinei), care nu au fost revizuite în mod semnificativ până peste un secol mai târziu. Sistemul de justiţie

militară a continuat să funcţioneze în cadrul articolelor de război până la 31 mai 1951, când a intrat în vigoare Codul

unic al justiţiei militare. 26

În sensul articolului 107, U.C.M.J. al SUA. 27 http://www.ucmj.us/, consultat la 12.02 2017.

32

atribuie priorităţi ţării de origine în exercitarea competenţei atunci când o

infracţiune este săvârşită cu încălcarea atât a legii statului de origine, cât şi a legii

statului de şedere şi dacă infracţiunea a fost săvârşită în timpul exercitării unei

obligaţii instituţionale.

Această dispoziţie a N.A.T.O./S.O.F.A. a făcut posibil ca Statele Unite să

aibă dreptul de prioritate în exercitarea competenţei, să-şi administreze propria

justiţie militară şi nici autorităţile naţionale respective, să nu poată exercita

jurisdicţia penală asupra forţelor armate ale statelor membre.

În Anglia şi Wales, situaţia delapidării este ceva mai neclară, întrucât

aceasta nu este tratată separat ca infracţiune de sine stătătoare, ci mai degrabă ca

una dintre formele abuzului în serviciu, unele dintre elementele ei regăsindu-se în

cadrul Legii fraudei din 2006, în secţiunea 4 28

.

Regatul Unit nu are un cod militar penal unificat. Fiecare dintre cele trei

arme deține propriul cod disciplinar, care permite autorităţilor respective să

investigheze militarii acuzaţi de infracţiuni comise atât în Marea Britanie, cât şi în

străinătate. Deşi nu există un cod unificat, cele trei coduri existente prevăd aceleaşi

49 de infracţiuni militare specifice.

Aşadar, prin puterea oferită pentru fiecare dintre cele trei structuri de forţe

armate ale statului englez, ele aplică propriul cod militar, iar începând cu anul

1955, militarii fac obiectul Legii Armatei din 195529

(căreia i se alătură Actul

Forţelor Aeriene din 1955 şi Actul Naval din 1957, fiecare adaptate periodic).

Procuratura militară a fiecăreia dintre cele trei ramuri ale armatei este

condusă de un magistrat cu o experienţă de cel puţin zece ani, acesta trebuie să fie

un ofiţer al armei în cauză. Atunci când investighează în vederea stabilirii

vinovăţiei acuzatului, membrul investigator trebuie să sesizeze ofiţerul superior,

apoi, este sesizat procurorul, care singur decide împotriva acuzatului şi conduce

procesul investigativ30

.

În Franța, sediul materiei delapidării (denumită prin asimilare am spune

noi, deoarece o traducere exactă de termeni nu regăsim) sub forma „Sustragerea şi

deturnarea de fonduri” 31

.

Statutul general al armatei este de sorginte legislativă, conform cu articolul

34 din Constituţia Franţei, care specifică ”garanţiile fundamentale acordate

funcţionarilor publici civili şi militari ai statului”, ceea ce ne îndreptăţeşte să

credem că, există două tipuri de funcţionari: civili şi militari32

.

28 https://www.legislation.gov.uk/ukpga/2006/35/contents, consultat la 12.08 2017. 29 https://www.legislation.gov.uk/ukpga/1955/18/pdfs/ukpga_19550018_en.pdf, consultat la 03 03 2018. 30 http://www.senat.fr/, consultat la 15. 03 2018. 31 Art. 432 - 16 Cod penal francez, pe https://www.scribd.com/doc/93392414/Codul-Penal-Francez, consultat la 15

iulie 2017. 32 Constituția Republicii Franţa, pe codex.just.ro/Tari/Download/FR, consultat la 12.02 2018.

33

Deducem că subiectul activ al infracţiunii este persoana care îndeplineşte

funcţia publică, iar subiectul pasiv al infracţiunii este statul reprezentat de

administraţia publică. Latura obiectivă constă în nerespectul legii prin acţiunile

directe de distrugere, deturnare sau sustragere.

În dreptul francez s-a afirmat că delapidarea aparţine grupei de infracţiuni

care aduc atingere datoriei de probitate, la care sunt constrânşi cei care girează

fondurile sau valorile aparţinând patrimoniului statului sau colectivităţilor

publice33

, inclusiv militarii.

Modalitatea prin care statul a înţeles să efectueze o reformă în domeniul

justiţiei militare, se evidenţiază prin cele două principii potrivit cărora: primul

exprimă egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa justiţiei penale, iar al doilea principiu

al justiţiei penale franceze decurge din cel anterior enunţat; o democraţie nu poate

accepta în legislaţia sa existenţa unor jurisdicţii speciale în materie penală34

.

În Spania, sediul materie este identificat în cadrul Codului penal spaniol,

Titlul al XIX-lea - Infracţiuni împotriva Administraţiei Publice. Se incriminează

fapta persoanei cu funcţie de răspundere sau a unui funcţionar public care

deturnează banii sau bunurile aflate la el în temeiul obligaţiunilor de serviciu,

pentru utilizarea contrar intereselor serviciului public.

Aprobarea Codului penal militar prin Legea organică nr. 13 din 9

decembrie 1985, nu a fost o simplă reformă a legilor penale militare, ci o adaptare

la Constituţia spaniolă35

, prin proclamarea principiilor legalităţii, a vinovăţie, a

egalităţii şi retroactivităţii legii penale mai favorabile.

De asemenea, în vederea urgentării reformei sistemului de justiţie militară

în acord cu principiile constituţionale, Spania a iniţiat codificarea separată a legilor

organice referitoare la justiţie militară, prin Legea organică nr. 2 din 13 aprilie

1989 a procedurii militare36

.

Specific în secţiunea specială a codului militar este incriminarea acelor

comportamente care dăunează intereselor legale stricte sau în esenţă militare

incriminate în dreptul penal comun, cu menţiunea că acestea să fie calificate de

condiţia militară a autorului şi, în plus, de impactul în forma afectării intereselor,

serviciului şi a eficienţei organizaţiei militare37

. Această concepţie se datorează

considerării ca infracţiuni militare a crimelor de trădare şi a infracţiunilor

împotriva persoanelor şi bunurilor protejate în caz de conflict armat, atunci când

sunt comise de către un militar cu abuz de autoritate şi încălcarea îndatoririlor 33 Gheorghiţă, MATEUŢ, Consideraţii teoretice şi practice privind conţinutul constitutiv al infracţiunii de

delapidare în actuala reglementare, Revista „Dreptul”, nr.10/2002. 34 Ibidem. 35 Articolul 117-5 din Constituţia Spaniei, prevede că: ”legea reglementează exercitarea jurisdicţiei militare în

domeniu strict limitat la armată şi în cazul unei situaţii de asediu, în conformitate cu principiile Constituţiei” . 36

ttps://www.boe.es/buscar/act.php?id=BOE-A-2015-11070, consultat la 02.12 2017. 37 Art. 1 Cod penal spaniol, pe https://www.boe.es/buscar/act.php?id=BOE-A-2015-11070, consultat la 12. 01 2017.

34

stabilite în lege.

În Italia, delapidarea e incriminată în conţinutul mai multor texte din

cadrul Titlului al II-lea - Infracţiuni contra Administraţiei Publice, Capitolul I -

Infracţiuni ale funcţionarilor publici împotriva Administraţiei Publice, fiind

incriminată în cadrul mai multor texte de lege.

Delapidarea în sistemul italian poate fi comisă şi profitând de greşeala

altuia38

, astfel sunt sancţionate mai uşor faptele săvârşite asupra patrimoniului

particularului, atunci când urmare a primirii de la particular, trebuiau să revină

statului. Cu toate acestea, este afectată imaginea funcţionarului public în raport cu

statul faţă de care trebuie să dea dovadă de un comportament ireproşabil.

Şi în această variantă „a greşelii altuia” pentru militari este necesar ca,

organul judiciar propriu statului respectiv să urmărească în stabilirea

responsabilităţii, mecanismul psihologic determinat de eventuala stare de eroare în

care se află persoana privată pe de o parte, dar şi funcţionarul public, pe de altă

parte, în ceea ce priveşte reprezentarea pe care o are faţă de regimul juridic al

bunurilor sau persoanei respective39

. În analiza statutului militarilor din Italia,

pornim de la prevederile legii fundamentale italiene, respectiv, de la articolul 54

unde se specifică faptul că: „Toţi cetăţenii au datoria de a fi loiali Republicii şi de

a-şi respecta Constituţia şi legile. Cetăţenii însărcinaţi cu funcţii publice au

datoria de a le îndeplini cu disciplină şi onoare, depunând jurământul în cazurile

stabilite prin lege”.

Punctul de pornire într-o scurtă ilustraţie a dispoziţiilor referitoare la

Justiţia Militară, îl constituie art. 103 din Constituţia Italiei, care atribuie

tribunalelor militare, în timp de pace, exercitarea competenţei pentru infracţiunile

militare comise de membrii Forţelor Armate

Specificul funcţie publice atribuit militarilor, rezultă din prevederile

speciale care reglementează derularea raportului juridic de serviciu al acestora, aşa

precum în ţara noastră, relaţiile contractuale sunt reglementate de un regim statutar.

Pentru funcţionarea ”justiţiei militare”, este atribuit Decretul Lege nr.

66/2010, acesta consacră articolele 52-86 cuprinse în capitolul VI al cărţii I, care

este divizat în secţiunile dedicate ”Sistemului judiciar militar”, ”Consiliul

Magistraturii Militare”, ”Disciplina concursului în magistratura militară” şi, 38 Art. 316 Cod penal italian. Funcţionarul public sau persoana responsabilă de un serviciu public care, în exercitarea

funcţiilor sau serviciului (1) , profită de eroarea altor persoane (2) , primeşte sau consideră în mod nejustificat,

pentru sine sau pentru un terţ (3) , bani sau alte beneficii , se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani.

https://www.brocardi.it/codice-penale/libro-secondo/titolo-ii/capo-i/art316bis.html, consultat la 12.03 2018. 39 Art. 218 Cod penal militar. Delapidarea prin profitul erorii altora. Militarul responsabil de funcţiile administrative

sau de comandă, pe care, exercitându-le, recurgând la eroarea altora, primeşte sau consideră în mod nejustificat

pentru sine sau pentru o terţă parte bani sau alte bunuri mobile, aparţinând armatei sau administraţiei militare, el este

pedepsit cu închisoare militară de la două luni la trei ani.

https://www.difesa.it/Giustizia_Militare/Legislazione/CodicePMP/libroII/Pagine/TitoloIV.aspx, consultat la 01 03

2018.

35

ultima, la ”Sistemul Penitenciar Militar”40

.

Carabinierii constituie autoritatea de investigare și formează una dintre

cele patru braţe ale Forţelor armate italiene şi constituie atât o unitate de poliţie

militară, cât şi una dintre formele de poliţie italieneşti.

Poliţia militară coordonează toate activităţile care vizează garantarea

condiţiilor generale de ordine şi securitate a Forţelor Armate pe teritoriul naţional

şi în străinătate. Organele de poliţiei militare exercită şi o acţiune militară-tehnică

pentru a combate acţiunile îndreptate să dăuneze îndeplinirea regulată a sarcinilor

Forţelor Armate41

. Funcţiile judiciare ale poliţiei militare sunt îndeplinite conform

legii dispoziţii dictate de codurile militare penale şi de război42

.

În Ungaria s-a poziţionat infracţiunea delapidării în categoria grupei de

infracţiuni specifice patrimoniului, cu toate că, din punctul de vedere a legislaţiei

române, un corespondent în cadrul grupei infracţiunilor de serviciu poate fi

identificat43.

Fiind vorba despre militari ca subiect activ, potrivit Legii fundamentale44

sunt diferenţiate calităţile şi rolul acestora, ”Funcţia de bază a Forţelor de Apărare

a Ungariei este apărarea militară a independenţei Ungariei, integritatea

teritorială şi frontierele, sarcinile comune de apărare şi menţinere a păcii

rezultate din tratatele internaţionale şi desfăşurarea activităţilor umanitare în

conformitate cu dreptul internaţional”, iar normele organice detaliate stabilesc

aspectele privind organizarea, sarcinile, direcţia, conduita şi funcţionarea forţelor

de apărare ungare sunt definite printr-o lege organică45

.

Comandantul militar deține autoritatea de investigare46

, atunci când

procurorul militar nu conduce ancheta. În cazul în care infracţiunea penală supusă

procedurilor penale militare este descoperită de o autoritate de investigare

40 https://www.difesa.it/Content/.../Codice_aggiornato_con_DLgs_24febbraio2012.pdf, consultat la 25.03 2018. 41 Art. 90 Codul sistemului militar, publicat în M.Of. al Republicii Italia din 8 mai 2010, nr. 106, serie generală -

suppl. ord. 84, pe https://it.wikipedia.org/wiki/Codice_dell%27ordinamento_militare, consultat la 10.03 2018. 42 Art. 91 Codul sistemului militar, publicat în M.Of. al Republicii Italia din 8 mai 2010, nr. 106, serie generală -

suppl. ord. 84, pe https://it.wikipedia.org/wiki/Codice_dell%27ordinamento_militare, consultat la 10.03 2018.

Art. 237. Decretul prezidenţial 15 martie 2010, n. 90. Textul consolidat al dispoziţiilor legale în materie de drept

militar, în conformitate cu articolul 14 din Legea din 28 noiembrie 2005, nr. 246.

http://www.edizionieuropee.it/LAW/HTML/14/zn34_01_022.html#_ART0237, consultat la 28.02 2018.

Obligaţiile poliţiei judiciare pe linie ierarhică. 1. Indiferent de obligaţiile prevăzute de normele Codului de

procedură penală, dispoziţiile transmise poliţiei carabinierilor a informaţiilor relevante ale unei infracţiuni, se notifică pe scară ierarhică a transmisiei, în conformitate cu procedurile stabilite cu instrucţiunile specifice

Comandantul general al Corpului Carabinieri. (2) În cazul infracţiunilor militare a căror procedură este condiţionată

de cererea comandantului, se transmite şi o copie a informaţiilor aferente. 43 Art. 372 Cod pen. maghiar . 44 Art. 45 din Constituţia Ungariei, publicată pe http://njt.hu/cgi_bin/njt_doc.cgi?docid=140968.322953, consultat la

12. 03 2018. 45 2011 CXIII Lege privind forţele armate ale Ungariei şi ordinea juridică specială, publicat pe

www.iranyasereg.hu/home/page/szervezet, consultat la 12.03 2018. 46

Actul XIX din 1998 privind procedura penală, publicat pe https://net.jogtar.hu/jogszabaly?docid=99800019.TV,

consultat la 10.03 2018.

36

nemilitară, fiind în cunoştinţă de o astfel de infracţiune informează imediat

procurorul militar despre îndeplinirea procedurii.

Republica Moldova menţine sediul materiei delapidării în categoria

infracţiunilor contra patrimoniului. Situaţia este similară pentru infracţiunea de

delapidare a averii străine, care se situează în cadrul capitolului VI Cod penal

moldovenesc47

.

Prin delapidare, subiectul făptuitor nu respectă obligaţia de a păstra

patrimoniul încredinţat, dar nici îndatorirea specială de administrator, de aceea

legea apără patrimoniul chiar împotriva persoanei care şi-a asumat obligaţia

administrării.

Privitor la sesizarea organului de urmărire penală48

, din început, Legea

fundamentală a Republicii Moldova diferenţiază între cetăţenii cărora le sunt

atribuite funcţii publice49

şi categoria distinctă a militarilor50

. Din perspectiva

făptuitorului militar51

ori civil, sesizarea şi investigarea faptelor nu presupune o

procedură anume, deoarece, nu se cere vreo calitate anume din privinţa statutară a

funcţionarului public sau a militarului, aşa cum se prevede în legea română.

În vederea derulării activităţilor investigative, atunci când infracţiunea este

atribuită militarilor, competenţa generală revine poliţiei. În Republica Moldova

începând cu anul 2016 instituţiile judiciare militare de cercetare şi urmărire penală

au fost desfiinţate52

prin urmare, atribuţii în privinţa efectuării activităţii

investigative faţă de personalul militar revine poliţiei, din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne.

În concluzie, indiferent de locul situării infracțiunii în codurile penale din

țările avute in vedere în studiul comparat, de valorile sociale ocrotite de legiuitor

în țările respective, de denumirile marginale ale infracțiunilor și de încadrarea

faptelor similare delapidării din Codul penal român, studiul comparat a fost axat pe

47 Art. 191 C. pen. al Republicii Moldova, publicat: 14.04.2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74 Nr : 195, pe

http://lex.justice.md/md/331268/consultat la 12. 01 2018. 48 Art. 262 C.proc. pen. al Republicii Moldova, publicat în M.Of. al R. Moldova nr.104-110/447 din 07.06.2003;

Codul de procedură penală al Republicii Moldova : (comentariu aplicativ) : Textul cu modificare legislative operate

până la 1 septembrie 2016 / Igor Dolea. – Chişinău : Cartea Juridică, 2016., http://cj.md/public/drept-penal/496-

codul-de-procedur-penal-al-republicii-moldova-comentariu-aplicativ.html, consultat la 12.01 2018. 49 Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, actualizată, publicată în M.Of. al Republicii Moldova nr. 230-232 din 23.12 2008. 50 Art. 56 alin. (2) din Constituţia Republicii Moldova, modificată, publicată la 12.08.1994, în M.Of. Nr. 1, Data

intrării in vigoare : 27.08.1994. (2) ”Cetăţenii cărora le sînt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund

de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în cazurile prevăzute de lege, depun jurămîntul cerut de ea”. 51 Art. 2 din Legea nr. 162 din 22.07.2005 cu privire la statutul militarilor, actualizată, în M.Of. al Republicii

Moldova Nr. 129-130 din 30.09 2005. 52 Legea nr. 76 din 21.04.2016 cu privire la reorganizarea instanţelor judecătoreşti, publicata pe

http://www.procuratura.md/file/2016-0

15_Legea%20cu%20privire%20la%20Procuratura%20nr.3%20din%2025.02.2016_rom.pdf, consultat la 17.03

2018.

37

următoarele problematici:

1. Care este statutul militarilor în ţara avută în vedere, sunt aceştia

funcţionari publici?

2. Militarii din ţările respective pot fi subiecți activi la infracţiunea de

delapidare?

3. Cine investighează infracţiunea de delapidare în situaţia militarilor?

4. Cine efectuează urmărirea penală?

5. Cine judecă militarul care a săvârşit infracţiunea de delapidare?

În urma parcurgerii textelor de lege enunțăm următoarele:

1. Chiar dacă militarii din majoritatea ţărilor, având în vedere

particularitățile realizării studiului comparat, nu sunt funcționari publici, ci

formează o categorie socială distinctă, prin constituţiile proprii sunt protejaţi în

vederea îndeplinirii atribuţiilor speciale de apărare a ţării, răspunderea acestora

fiind atrasă mai ales din perspectiva apărării interesului public a patrimoniului cu

valorile specifice care gravitează in jurul acestuia.

2. Reforma în domeniul justiţiei militare a dus fie la desfiinţarea sau

integrarea acesteia în rândul justiţiei civile sub forma completelor specializate,

tonul fiind dat de ţări avansate democratic, precum Franţa, dar şi Republica

Moldova, fie menţinerea sistemului justiţiei militare în ţările europene membre

NATO (Spania, Ungaria, Italia).

3. Actul de investigare a infracţiunii delapidării, acţiunea în vederea

angajării răspunderii militarilor prevalează în majoritatea situaţiilor. În schimb, și

polițiile civile structurile judiciare specializate precum în S.U.A., indiferent de

statutul persoanei, militar ori civil, procedează la investigaţiile preliminare pentru

ca apoi, pe parcursul conturării elementelor definitorii cu privire la aprecierea

faptei, autorităţile militare să preia investigaţia şi urmărirea penală, sau autorităţile

civile să o păstreze în continuare până la trimiterea în faţa judecătorului, așa după

cum am văzut în cazul Italiei, Republica Moldova

4. În privinţa judecăţii se are în vedere respectarea jurisprudenței C.E.D.O

(Maszni contra României) potrivit căruia ”justiţia militară să nu fie aplicată

civililor. Tendinţa materializată în anumite legislaţii europene este aceea de a

judeca pe timp de pace prin intermediul instanţelor civile (în Franța, nu avem

jurisdicții speciale) sau a completelor specializate militare (Spania, Italia - funcție

de gravitatea faptei, dacă fapta civilă este mai gravă se judecă de către instanța

civilă -) sau prin complete civile comune ( Republica Moldova, Ungaria).

Cât priveşte ţara noastră, menţinerea sistemului judiciar militar generează

analize periodice, mai mult sau mai puţin justificate, doar chestiuni de conjunctură

politică şi acestea temporare determină dezbatere în spaţiul public.

38

Istoricul justiţiei militare din România de la primele delimitări de

competenţe între civili şi militari, în paralel cu reforma sistemului judiciar militar,

experienţa parcursă în rândul ţărilor membre N.A.T.O., sunt câteva dintre

argumente ce justifică pe deplin menţinerea instituţiilor judiciare militare, inclusiv

prin consolidarea lor.

39

ORIGINALITATEA, CONTRIBUŢIILE INOVATIVE ALE TEZEI ŞI

MODALITĂŢILE DE VALIDARE A CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Cercetarea ştiinţifică a infracţiunii delapidării în contextul săvârşirii de către

militari, suscită interes şi curiozitate încă de la enunţarea titlului temei. Cititorului i

se evidenţiază un subiect pe cât de interesant, pe atât de discutabil, atunci când

militarii sunt implicaţi în fapte de această sorginte.

Abordarea temei este una evolutivă, dar şi metodică, începând cu

explicarea rolului şi locului funcţiei militare, ca formă specială a celei publice, în

paralel cu parcurgerea explicaţiilor atribuite termenului „public”, ambele concepte

fiind riguros reglementate în instituţia militară şi în mod constant alăturate ei, încă

din vremuri îndepărtate.

Studiul are la bază specificul legiferării infracţiunii delapidării încă din

incipienţa apariţiei sale, urmărind în mod paralel expunerile legii atât în domeniul

comun infracţiunii, cât şi elementele pe care justiţia militară le-a furnizat prin

bibliografia şi jurisprudenţă studiată.

Acestea determină o mai bună înţelegere a particularităţilor procesului de

investigare criminalistică a infracţiunii de delapidare pe de o parte în contextul

modificărilor legislative, a regulamentelor specifice liniilor de muncă, a ordinelor

interne succesiv apărute iar pe de altă parte, raportate la transformările entităţilor,

specificul arealului în care se aplică, alianţelor din care fac parte atunci când

subiecţi activi ai infracţiunii sunt militarii. Prin urmare, conţinutul tezei este

presărat cu elemente de noutate exprimate sub forma unor concluzii parţiale,

corolarul fiind transpus în spaţiul destinat rezultatelor evidenţiate în conţinutul

propunerilor.

Caracterul original al tezei şi contribuţiile inovative sunt redate atât prin

abordarea intra-instituţională, a problematicii infracţiunilor contra patrimoniului şi

de serviciu săvârşite de militari, în etapele istorice semnificative domeniului

legiferării, cât şi a specificului infracţiunii delapidării, din perspectiva subiecţilor

calificaţi şi din prisma valorilor juridico-sociale actual ocrotite.

Inovaţia oferită de produsul cercetării ştiinţifice este în măsură să determine

schimbare de conţinut în forme diferite, pornind de la propuneri de ordin legislativ,

apoi în domeniul concret al mijloacelor de obţinere a probelor, pentru ca în final,

să deţinem argumentul conform căruia, structurile instituţionale menite să

40

contribuie la implementarea propunerilor, să-şi găsească locul meritat prin

înfiinţarea şi poziţionarea lor. Astfel, contribuţiile inovative de utilitate, nu numai

pentru sectorul public dar şi celui privat, încadrate în conceptul de soluţii

inovatoare sunt:

1. Analiza de tip S.W.O.T. prin radiografierea itemilor parcurşi, constituie

temeiul cercetării ştiinţifice avute în vederea elaborării tezei şi evidenţierii

stadiului actual al cunoaşterii ;

2. Parcursul comparat şi evolutiv a conceptului de funcţie publică militară

alăturat modalităţii de incriminare primară a delapidării în legislaţia specifică

militară;

3. Identificarea premiselor şi factorilor favorizatori săvârşirii infracţiunii în

mediul militar, inclusiv în misiunile externe;

4. Metodele propuse în vederea descoperirii prejudiciului, specificitatea

sesizării faptelor, competenţele oferite de lege managerilor militari, dar şi

autorităţii judiciare competente;

5. Aspectele şi particularităţile tacticii criminalistice recomandate a fi aplicate

în cercetarea la faţa locului, ţinând seama de situaţii speciale întâlnite, în

investigarea personalului;

6. Descrierea specificului procedeelor probatorii (a expertizei şi percheziţiei)

prin devoalarea elementelor de specificitate edificatoare în identificarea tipurilor şi

metodelor de obţinere a probelor atât pe teritoriul naţional, cât şi în misiuni

externe;

7. Propuneri de standarde: Procedură standard privind punerea în aplicare a

mandatului de aducere în situaţia militarilor aflați în teatrele de operații;

Procedură standard cu privire la investigarea faptelor de natură penală, săvârşite

de personalul aflat în teatrele de operaţii ”;

8. În domeniul politicilor penale în Ministerul Apărării Naţionale, noutatea

constă în plus valoarea dobândită prin elaborarea Concepţiei de investigare

criminalistică prin intermediul şi sprijinul organelor de cercetare penală speciale

(ofiţerul desemnat în condiţiile legii), inclusiv expunerea schemei structurale şi de

personal, repartizarea teritorială şi competenţe la nivel naţional;

9. Prezentarea originală a ideii sub forma propunerii conceptului de

”criminalistică militară şi de război” şi cel de ”poliţie militară judiciară”:

10. Propunere de lege, pentru completarea unei liste speciale privind situaţiile

în care activităţile militarilor, ale comandanţilor militari, potrivit doctrinei ducerii

acţiunilor militare, se înscriu în categoria ”actelor de comandament militar”, având

în vedere schimbările doctrinare şi al sistemelor de alianţe, acţiuni şi misiuni

militare actual (actele respective nu pot fi atacate în contencios administrativ), în

41

coroborare cu invocarea şi aplicarea legii în privinţa cauzelor justificative

prevăzute de legea penală;

Ar fi de apreciat în ce măsură afectarea patrimoniului apărării prin

comiterea faptelor de natura infracţiunilor de serviciu de către militari, ar putea

constitui o formă agravantă a infracţiunilor cu conotaţiile serviciului, pornind de la

acte de administrare şi dispoziţie şi până la impactul determinat de exercitarea

defectuoasă a atribuţiilor profesiei, chiar pe timpul unor exerciţii, antrenamente sau

misiuni cu specific militar.

Procedeul de validare a cercetării ştiinţifice, poate fi valorificat, şi este în

măsură să răspundă nevoilor concrete ale mediului juridic specializat, prin

furnizarea de expertiză, dar şi exigenţelor domeniului universitar, prin studiu şi

intenţia de atragere şi implicare a studenţilor, masteranzilor în activitatea de

cercetare, dar şi publicului interesat.

În opinia noastră, creşterea rolului ştiinţei în societate, devine relevant,

când efectele se resimt în viaţa cotidiană a cetăţeanului, iar în acest scop,

rezultatele obţinute în urma cercetării vor putea fi diseminate şi valorificate prin:

adoptarea propunerilor ”de lege ferenda” includerea în programele disciplinelor

aferente studiilor, regăsirea în jurisprudenţă, publicarea lucrării.

Putem spune că delapidarea este o infracţiune de „sorginte administrativă”,

noutatea problematicii abordate rezultă din perspectiva de a trata interdisciplinar

ipotezele identificate, ele fiind plasate la interferenţa dintre ramurile dreptului cum

ar fi; dreptul civil, dreptul administrativ şi dreptul penal, dreptul războiului,

bineînţeles şi cu aportul disciplinelor ajutătoare criminalisticii.

Printre ele încearcă să se identifice şi cele cu specific militar; psihologia şi

sociologia militară, managementul organizaţional militar, prin elaborarea de lecţii

învăţate, de proceduri standard-operaţionale - S.O.P., convenite cu armatele

N.A.T.O., evidenţierea unor împrejurări curente ce pot influenţa activităţile

specifice de cercetare criminalistică, dar care la acest moment nu sunt sistematizate

şi codificate etc.

Pe plan naţional, nădăjduim că, cercetarea va determina modificări ”de

lege ferenda”, cele demonstrate se vor putea constitui într-un ghid şi instrument de

lucru pentru managerii militari, pentru organele de cercetare penală speciale şi

pentru procurorii militari, dat fiind aspectele intrinseci şi tehnicile de instrumentare

speciale uzitate în vederea stabilirii răspunderii penale în asemenea situaţii.

Pe plan internaţional, ţinând seama de aspectele de ordin comparat

evidenţiate prin temă, considerăm ca fiind de utilitate datorită faptului că, rezultatul

cercetării va putea fi valorificat în ceea ce priveşte domeniul investigării

42

criminalistice a infracţiunilor specifice serviciului şi/sau patrimoniului, în funcţie

de încadrarea faptelor specifice fiecărui stat, contribuţia fiind una în sensul de a

crea premise în vederea participării ţării noastre la o reglementare standardizată,

unitară, în domeniului investigării infracţiunilor comise în mediul militar, rigoarea

specifică profesiei militare ne îndreptăţeşte în această apreciere.

Contribuţia ştiinţifică este una în sensul de a determina procedural

armonizarea la nivel naţional şi internaţional a practicilor investigării criminalistice

specifice domeniului.

Sunt create premisele unui îndemn în vederea constituirii unui cod al

practicii criminalistice pe categorii de infracţiuni, codificare procedurală dar şi

formală, ce ar putea deveni mobilul anticipării şi generării la nivelul statelor, a

cadrului legal general comun, oferit de jurisprudenţa, în vederea cooperării

internaţionale şi combatere a criminalităţii, aport însemnat la realizarea

obiectivelor strategice ale cercetării şi inovaţiei în ţara noastră, inclusiv prin

constituirea Spaţiului European al Cercetării (ERA) 53

.

În ansamblul său, contribuţia este una în sensul de a integra procedural şi

armoniza la nivel internaţional practicile investigării criminalistice specifice pe

acest domeniu, constituirea chiar a unui cod al practicii criminalistice pe categorii

de infracţiuni, codificare ce ar putea deveni mobilul anticipării şi generării la

nivelul statelor, a cadrului legal general comun, oferit de jurisprudenţa, în vederea

cooperării internaţionale şi combatere a criminalităţii.

53

Strategia naţională de cercetare şi inovare 2014-2020, PCT. 4.4.1.

https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2016/strategii/strategia-cdi-2020_-proiect-hg.pdf,

consultat la 18. 12 2017.

43

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

„de lege ferenda”

În demersul ştiinţific am căutat să identificăm soluţiile de remediere a

ambiguităţilor, a lipsei de legiferare, prin raportare la cadrul juridic actual, la

valorile şi principiile generale ale actului procedural de investigare criminalistică.

Propunerile de lege ferenda menite să asigure eficienţa şi legalitatea actului

investigativ se referă la adoptarea, modificarea sau completarea cadrului legislativ

privind structurile, competenţele în materie proceS.U.A.l penală atunci când

activitatea criminalistică are ca obiect derularea cercetării penale, cu precădere în

mediul militar şi nu numai. Totodată, propunerile vizează şi întreprinderea unor

măsuri menite să contribuie la perfecţionarea modalităţilor de implicare a

specialiştilor militari în acţiunile investigative atât pe plan intern, cât şi pe plan

internaţional, astfel încât să constituie un instrument util în activitatea entităţilor cu

responsabilităţi în materie.

Caracterul de continuitate oferit de analiza S.W.O.T., considerentele

instanţelor de judecată desprinse din analiza cazurilor practice studiate, ne arată ce

semnificaţie avea infracţiunea de delapidare înaintea actualei încadrări juridice,

învăţăminte ancorate în actuala reglementare şi situaţie faptică, devenite chiar

provocatoare, care au determinat alături de concluzii, şi propuneri de lege ferenda:

În rândul propunerilor regăsite şi în conţinutul analizei integratoare de tip

S.W.O.T. şi nu numai, ne referim la următoarele aspecte:

1. În opinia noastră observăm că, folosirea în conţinutul tezei a celor două

expresii: organe de cercetare penală specială, respectiv organe de cercetare

penale speciale, pot determina confuzii de ordin terminologic, dar şi juridic. Fiind

considerată o eroare de natură materială, propunem de lege ferenda îndreptarea

acesteia, în sensul de a se modifica prin lege textul art. 100 alin. 3 din Legea nr.

304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară54

, forma actuală; ”Parchetele

militare dispun de organe de cercetare specială”, printr-o formă nouă;” Parchetele

militare dispun de organe de cercetare penală speciale”, în acord cu prevederile

art. 55 alin.1 litera c) din Codul penal.

2. Legea procedurii penale, după cum am arătat anterior, în art. 55,

enumeră printre organele de urmărire penală „organele de cercetare penală

54 Republicată în M.Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005.

44

speciale”, arătând că atribuţiile lor sunt îndeplinite de „ofiţeri anume desemnaţi în

condiţiile legii”, cu un aviz conform din partea procurorului general al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau avizul procurorului desemnat.

În Legea 364/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului

Apărării Naţionale, la art. 6 şi art.7 este statuat că această instituţie, prin structurile

centrale, are abilitarea de a emite ordine în vederea constituirii de „direcţii,

comandamente, centre, oficii, servicii, secţii, birouri, compartimente, instituţii de

învăţământ, instituţii de cercetare ştiinţifică şi alte structuri”.

Reiterăm faptul că, aşa după cum am menţionat în cercetare, la nivelul

ministerului există o structură destinată monitorizării şi efectuării de propuneri

privind „politica penală” în cadrul instituţiei. Astfel, prin ordin de ministru, a fost

constituit în vederea funcţionării Comandamentul de Cercetare Penală în Armata

României55

, cu rol integrator al instituţiilor şi structurilor de gen, inclusiv organe

judiciare militare, structuri din cadrul celorlalte ministere cu atribuţii similare.

Prin urmare, este lesne de observat că o propunere de lege ferenda cu

privire la iniţierea unei legi speciale destinate structurilor specifice organelor

militare de cercetare penală şi de poliţie judiciară proprie, din partea ministerului

de resort, este posibilă şi legală, mai ales că am propus în conţinutul tezei o

concepţie de implementare în teritoriu.

În concret, este vorba despre înfiinţarea în teritoriu, a structurilor

investigative formate din persoane cu calitatea de organe de cercetare penală

speciale, aflate sub coordonarea directă a procurorului militar.

În plus, considerăm că, în afara actualelor atribuţii, existenţa în structurile

armatei a specialităţii Poliţiei Militare, printr-o perfecţionare profesională minim

necesară, ar putea îndeplini atribuţii de Poliţie Militară cu atribuţii judiciare

devenind astfel Poliţia Militară Judiciară.

3. Am identificat modalitatea prin care conducătorii instituţiilor publice să

fie opriţi în luarea unor decizii, atunci când includ în procedura clasificării

documente, înscrisuri ce reflectă un management defectuos, ori situaţii în care se

impune stabilirea de răspundere juridică. Concret, soluţia constă în legiferarea

expresă în sensul că orice document cu un conţinut de evidenţiere a unor fapte

ilegale, în oricare din etapele premergătoare sesizării procurorului, nu se clasifică.

Dimpotrivă, în cazul identificării unor înscrisuri cu un conţinut susceptibil

a fi ilegal şi clasificat, conducerea instituţiei ar trebui să iniţieze de îndată

procedura declasificării acestora, în vederea punerii la dispoziţia celor abilitaţi.

Potrivit actualei legiferări, date fiind conţinutul laturii obiective a faptei de

delapidare şi includerea sa în categoria infracţiunilor „de serviciu”, cursul 55

Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.67 din 20 aprilie 2004, în vederea funcţionării Comandamentului de

Cercetare Penală în Armata României, nepublicat.

45

investigaţiilor se impune a fi îndreptat şi extins către descoperirea oricăror

înscrisuri doveditoare ce ar putea realiza legătura dintre faptă şi mănunchiul

calificărilor pe care trebuie să le deţină persoana în cadrul relaţiilor de serviciu

(funcţionar public, militar, administrator sau gestionar).

Rolul important revine în situaţiile respective personalului de execuţie din

cadrul instituţiilor publice. Pentru aceştia (economişti, contabili, personal de

marketing etc.), ar fi necesară introducerea în programele de învăţământ sau în

cadrul unei formări profesionale permanente, a unor specializări pentru dobândirea

de competenţe specifice domeniului criminalisticii contabilităţii.

4. Privind procedeul percheziţiilor, prin parcurgerea cadrului tactic

semnificativ am avut prilejul de a disocia situaţiile în care în actualul cadru juridic

(cu toată largheţea oferită de prevederile aplicabile drepturilor omului), instituţia

militară resimte nevoia particularizării procedurale prin obligativitatea ca la

percheziţii să participe ofiţerul cu cercetarea specială, mai ales în situaţiile în

care activitatea este desfăşurată de organele civile de poliţie, după cum se

procedează în prezent.

În acest mod se elimină din start eventuale excese, dar şi „îngrădirile”

determinate de acţiunea/inacţiunea managerilor militari. Astfel, activitatea

organelor speciale militare de anchetă lipseşte, aceasta trebuie activată concomitent

cu asumarea propunerilor aferente constituirii structurilor cu atribuţii.

5. Pentru militari şi personalul civil încadraţi în sistemul de apărare, ordine

publică şi securitate naţională, textul de lege care reglementează şi extinde efectele

dinspre răspunderea materială înspre răspunderea juridică penală este Ordonanţa

Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin

Legea nr. 25/1999.

În actul normativ menţionat, se arată: „când paguba produsă de persoanele

prevăzute de lege (militari, personal civil angajat în instituţiile publice respective)

este urmarea unei infracţiuni, dosarul cercetării administrative se trimite

parchetului militar competent pentru a lua măsurile legale”56

.

Pentru paguba produsă printr-o faptă ce constituie infracţiune, răspunderea se

stabileşte de către instanţele judecătoreşti57, potrivit legii penale, dar fără a distinge

între militari şi poliţişti din cadrul aceleiaşi instituţii publice, or, competenţa materială

în ceea ce priveşte efectuarea actelor de urmărire penală este diferită.

De regulă, în investigarea faptelor militarilor în legătură cu atribuţiile de

serviciu, inclusiv în cazul delapidării, faptele sunt instrumentate în procedura

prealabilă, disciplinară sau administrativă de către structurile interne proprii, prin

56 Art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 121 din 28 august 1998 privind răspunderea materială a militarilor, în M.Of.

nr.328 din 29 august 1998. 57 Idem Art. 11 alin. (2).

46

elaborarea de acte constatatoare şi de sesizare, prin intermediul cărora sunt sesizate

organelor de urmărire penală.

Astfel sesizate, cu toate că textul legii o permite, prin actul constatator

(procesul verbal) nu are loc o calificare şi o încadrare a faptelor din perspectivă

constitutivă a infracţiunii (de exemplu, acest fapt este restricţionat în Ministerul

Apărării Naţionale, prin ordin de ministru, în situaţiile efectuării de cercetări

administrative).

În instrucţiunile de aplicare emise de Ministrul Apărării Naţionale, se

stabileşte că: „În cuprinsul procesului-verbal de cercetare administrativă a

pagubelor produse prin fapte ce constituie infracţiuni, organul de cercetare

(presupunem că organul îndrituit la efectuarea cercetării administrative), nu va

face calificarea faptelor prin care s-au produs pagubele (delapidare, furt, abuz în

serviciu, înşelăciune etc.) şi nici încadrarea lor în textele Codului penal întrucât

calitatea faptelor şi încadrarea lor juridică sunt de competenţa parchetelor şi

instanţelor militare” .

Pentru situaţii similare, instrucţiunile de aplicare în Ministerul Afacerilor

Interne prevăd situaţia identificării pe parcursul procedurii administrative a unor

fapte ce constituie infracţiuni (rezultă în mod clar că se procedează la încadrarea

juridică a faptei penale), are loc urmarea, potrivit principiilor şi regulilor

metodologiei investigării.

Dacă, în condiţiile stabilite de Ministerul Afacerilor Interne, organele

destinate cercetării penale şi celei speciale sunt clar delimitate, au libertatea legală

a demersurilor, pentru o practică unitară în ambele instituții publice, considerăm

că aceste reglementări de ordin intern ar trebui adaptate uniform, în sensul, ”pe

parcursul sau la finalizarea cercetărilor administrative ori disciplinare, să permită

instituţiilor publice militare, prin intermediul organelor de cercetare penală

speciale, efectuarea de propuneri către procuror în vederea unei încadrări

juridice preliminare a faptelor”, ulterior, procurorul având la îndemână procedura

schimbării încadrării juridice a faptelor, dacă s-ar impune.

Prin această modificare de procedură internă, mai cu seamă în structurile

respective, s-ar evita încărcarea instituţiilor judiciare militare cu sesizări ce au la

bază o apreciere arbitrară sau chiar netemeinică ori abuzivă.

6. În scopul aplicării unitare a procedurilor de cercetare la faţa locului atât

la nivelul unităţilor de parchet din structura Ministerului Public, cât şi la cel al

unităţilor din structura organizatorică a Ministerului Afacerilor Interne, a fost emis

Ordinul comun privind procedura cercetării la faţa locului nr. 1754/C/05.08.2009,

respectiv nr. 182/14.08.2009, care cuprinde procedurile privind desfăşurarea

efectivă a cercetării la faţa locului, procedurile de cooperare între diversele

47

categorii de persoane implicate în activitate şi procedurile pentru depozitarea şi

transportul mijloacelor de probă .

Nu putem spune acelaşi lucru despre existenţa la nivelul structurilor din

Ministerul Apărării Naţionale a unui cadru special reglementat pe acest segment al

actelor procedurale penale, cu toate că apartenenţa organelor de cercetare penală

speciale, a celor de urmărire penală militare la structurile militare din cadrul

ministerului apărării ar justifica existenţa, cu titlu permanent a instituţiilor

respective sau ar permite cel puţin încheierea unui protocol şi elaborarea unei

proceduri comune pentru asemenea situaţii.

7. Participarea prin reciprocitate a militarilor la misiuni sub egida N.A.T.O.

se regăseşte transpusă în reglementarea legii naţionale.

În plan intern, actul normativ privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de

operații sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, este Legea nr.

291 din 2 noiembrie 2007, actualizată, republicată 58

, constituie cadrul general

privind condiţiile în care forţele armate străine pot intra, staţiona, desfăşura

operații sau tranzita teritoriul României, cu menţiunea faptului că, prevederile

prezentei legi se aplică în măsura în care tratatele ratificate de Parlamentul

României nu dispun altfel.

În plan extern, cadrul juridic special care reglementează condiţiile în care

forţele armate ale României participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului

statului român este oferit de Legea nr. 121 din 15 iunie 2011 privind participarea

forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului, cu aplicarea

jurisdicţiei statului român şi a prevederilor statutului forţelor participante, aşa cum

am mai arătat.

Ceea ce constituie element de noutate faţă de situaţiile anterior prevăzute

este faptul că, din punct de vedere al jurisdicţiei acţiunilor militare, forţele proprii,

după îndeplinirea procedurii de transfer de autoritate59

(T.O.A), se află în

subordinea comandamentului care conduce operaţia, după cum, prin reciprocitate,

forţelor române li se pot subordona temporar forţe armate străine care aparţin

coaliţiei.

Ca atare, în situaţiile în care se apreciază ca fiind necesare reglementări de

tipul respectiv (eşaloane militare având ca specific al activităţii investigarea

infracţiunilor, serviciul poliţiei militare comun tuturor categoriilor de forţe, baze

militare de dislocare a militarilor în teatrele de operaţii şi altele), se elaborează

proceduri operaţionale standardizate al căror sediu al materiei îl constituie

58 Publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 758 din 8 noiembrie 2007. 59 Art. 12 din Legea nr. 121 din 15 iunie 2011, privind participarea forţelor armate la misiuni si operaţii in afara

teritoriului statului roman, în M.Of. nr. 427 din 17 iunie 2011; http://www.clr.ro/rep_htm/L291_2007_Rep1.htm,

consultat la 17.04 2018.

48

ansamblul naţional şi internaţional al prevederilor legilor în materie penală.

Funcţionarea în acest cadru a echipelor comune de anchetă60

nu este

posibilă în teatrele de operaţii militare, din lipsa reglementărilor specifice de ordin

naţional, în schimb, comisiile rogatorii sau procedura delegării constituie mijlocul

de procedură penală utilizat, ceea ce exclude din ecuaţia proceS.U.A.lă aplicarea

principiilor ce aparţin instituţiilor de drept ale altor state.

În acelaşi context, în ceea ce priveşte situaţia administrării sau gestionării

unui „patrimoniu mixt” (deci constituit din valori sau resurse materiale proprii,

împreună cu altele de aceiaşi categorie care aparţin naţiunilor participante la

acţiuni militare comune), pot exista situaţii în care cetăţeni (români sau de altă

cetăţenie) cărora le-au fost încredinţate astfel de sarcini să recurgă la fapte

păgubitoare sub forma elementelor constitutive specifice delapidării atât faţă de

patrimoniu, cât şi faţă de unul terţ.

Cunoscut fiind faptul că o astfel de anchetă se derulează destul de greoi,

teza include un cadru general pentru procedura operaţională standard privind

„Investigarea faptelor de natură penală, săvârşite de personalul aflat în teatrele de

operații militare, în afara teritoriului naţional”.

8. În contextul operaţional specific conducerii acţiunilor militare, trebuie să

oferim decidenţilor militari, dar şi executanţilor de ordine, umbrela protectoare în

prevederea bunei îndepliniri a oricăror misiuni specifice, eliberând forţele

luptătoare de grija, ori temerea în privinţa angajării post acţiune a unor răspunderi

juridice.

Desigur, exonerarea de la răspunderea generală, nu este posibilă şi ar excede

cadrului constituţional, dar în contextul unei analize de ansamblu a normelor

juridice incidente situaţiilor urgenţei ori nevoii operative61

, coroborate cu

prevederile în materia contenciosului administrativ 62

, propunem de lege ferenda,

formalizarea (după o analiză de oportunitate şi legalitate efectuată la nivelul

structurilor cu responsabilităţi) a „Listei speciale privind inventarul documentelor

tactice şi de luptă” în cărei conţinut se înscriu şi se adaptează periodic,

documentele ce constituie temeiul „conceptului de operare” pentru îndeplinirea

60 Pentru început, în vederea cooperării în materie, la nivelul Naţiunilor Unite a fost creat conceptul echipelor

comune de anchetă (Joint Investigation Teams (JITs), ca modalitate efectivă de cooperare internaţională în materie judiciară inclusiv între autorităţile poliţieneşti şi cele vamale din statele membre UE. Premisa acestei cooperări a

fost definită pentru prima dată la nivel european, în anul 1959, odată cu adoptarea la Strasbourg a Convenţiei

Europene privind asistenţa judiciară în materie penală, completat cu Protocolul adiţional, semnat la 20 noiembrie

2001, la Strasbourg. 61 Legea nr. 477 din 12 noiembrie 2003, republicată, privind pregătirea economiei naţionale si a teritoriului pentru

apărare, în M.Of. nr. 201 din 21 martie 2014; F.T.-2, Manualul pentru organizare de stat major şi operaţii a Forţelor

Terestre”, 2012, act clasificat, nepublicat. 62 Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 contenciosului administrativ, în M.Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004; Art.

18- 21, art. 23 Cauzele justificative si cauzele care inlatura caracterul penal al faptei prevazute in art. 22-33 din

Codul penal

49

misiunilor63

.

Categoria ”actelor de comandament militar 64

” este una specială, regimul

juridic65

de asemenea, valorificarea lor ar constitui un beneficiu de ordin legal

pentru pregătirea încă din timp de pace, în vederea îndeplinirii misiunilor

structurilor sistemului apărării şi ordinii publice, în contextul schimbărilor

doctrinare şi al sistemelor de alianţe, cu luarea în considerare a vulnerabilităţii

judecăţii sociale, la care sunt supuse uneori acţiunile justificate şi deplin legale ale

autorităţilor publice, de un specific militar.

Pentru aceste considerente legea penală actuală permite asimilarea

circumstanţelor în temeiul cărora, se pot invoca situaţiile cauzelor justificative, de

un caracter derogatoriu inclusiv de la obligativitatea punerii în mişcare a acţiunii

penale.

Absenţa fără de tăgadă din tactica efectuării cercetării infracţiunilor a

organelor de cercetare penală speciale, în condiţiile în care legea instituie

funcţionarea lor, alături de necesitatea înfiinţării/transformării poliţiei militare în

organ specializat, coroborate cu lipsa conceptului de „criminalistică militară şi/sau

de război”, în condiţiile în care cotidianul oferă premisele cazuisticii, nu fac decât

să expună mediul şi personalul militar la posibile erori judiciare, greu de remediat,

chiar dacă în alte condiţii circumstanţiale temeinic fructificate prin intermediul

acestor concepte, ar interveni achitarea.

63 F.T.-2, Manualul pentru organizare de stat major şi operaţii a Forţelor Terestre”, 2012, act nepublicat. 64 Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 contenciosului administrativ, în M.Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004, Art. 2

lit. (l) act de comandament cu caracter militar - actul administrativ referitor la problemele strict militare ale

activităţii din cadrul forţelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandanţilor de a da

ordine subordonaţilor in aspecte privitoare la conducerea trupei, in timp de pace sau război ori, după caz, la

îndeplinirea serviciului militar. 65

Idem, art. 5 Actele nesupuse controlului si limitele controlului (1) Nu pot fi atacate in contenciosul

administrativ:b) actele de comandament cu caracter militar.

50

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

a) Acte normative:

1. Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial nr. 758 din 29 octombrie 2003;

2. Codul penal din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), actualizat, publicat în Monitorul

Oficial nr.510 din 24 iulie 2009;

3. Codul de procedură penală din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135/2010) publicat în Monitorul

Oficial nr.486 din 15 iulie;

4. Codul de procedură penală din 17 martie 1936, în Monitorul Oficial nr. 66 din 19 martie

1936;

5. Codul Justiţiei Militare din 1937, publicat în Monitorul Oficial nr. 66 din 20 martie 1937;

6. Codul penal al României din anul 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 - 79 bis din

21 iunie 1968;

7. Codul penal al României din anul 1936, Monitorul Oficial, p. I, Nr. 83 din 8 aprilie 1936;

8. Codul Justiţiei Militare din 1881, Monitorul Oficial al României Nr. 01 din 1 ianuarie

1881;

9. Carta ONU, publicată în Monitorul Oficial din 26 iunie 1945.

10. Codul penal S.U.A.;

11. Actul XIX din 1998 privind procedura penală în Ungaria;

12. Codul de procedura penală al Republicii Moldova, publicat în Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr.104-110/447 din 07.06.2003;

13. Cod penal francez;

14. Cod penal spaniol;

15. Codul penal italian;

16. Codul de procedura penală italian;

17. Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015‐2019;

18. instituţiile abilitate, în Monitorul Oficial nr.454 din 18 iunie 2008;

19. Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, în

Monitorul Oficial al României, în Monitorul Oficial nr.257 din 23 octombrie 1996;

20. Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată, în

Monitorul Oficial nr.138 din 25 februarie 2014;

21. Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul

forţelor armate străine pe teritoriul României,republicată în Monitorul Oficial nr. 321 din

5 mai 2014;

22. Legea nr. 429/2003 de revizuire a Constituţiei României, în Monitorul Oficial nr.758 din

29 octombrie 2003;

23. Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice, actualizată, publicată în Monitorul Oficial

nr.597/13 aug. 2002;

24. Legea nr. 590/2003 privind tratatele, publicată în Monitorul Oficial nr.23 din 12 ianuarie

2004;

25. Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată în Monitorul Oficial nr.288

din 18 aprilie 2014;

26. Legea nr.114/1996 privind locuinţele, actualizată, republicată, art.2, în Monitorul Oficial

nr.393 din 31 decembrie 1997;

27. Legea nr.22/1969 privind încadrarea gestionarilor şi constituirea de garanţii.

51

28. Loi 82-621 du 21 juillet 1982 relative à relative à l'instruction et au jugement des

infractions en matière militaire et de sûreté de l'Etat et modifiant les codes de procédure

pénale et de justice militaire;

29. Lege din 2011 CXIII privind forţele armate ale Ungariei şi ordinea juridică specială;

30. Legea nr. 22 din 18 noiembrie 1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de

garanţii şi răspunderea in legătura cu gestionarea bunurilor organizaţiilor socialiste, în

Monitorul Oficial nr. 132 din 18/11/69;

31. Legea nr. 82 din 24 decembrie 1991 republicata, actualizata a contabilităţii, publicat in

Monitorul Oficial nr. 454 din 18 iunie 2003;

32. Legea nr. 14 din 24 februarie 1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român

de Informaţii, în Monitorul Oficial nr.33 din 3 martie 1992;

33. Legea nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor

omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie,

Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994;

34. Legea nr. 80 din 11 iulie 1995 actualizată privind statutul cadrelor militare, Monitorul

Oficial nr. 155 din 20 iulie 1995;

35. Legea nr. 92 din 24 iulie 1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de

Telecomunicaţii Speciale, în Monitorul Oficial nr.169 din 30 iulie 1996;

36. Legea nr. 1 din 6 ianuarie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de

Informaţii Externe, în Monitorul Oficial nr. 511 din 18 octombrie 2000;

37. Legea nr. 191 din 19 octombrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de

Protecţie şi Pază, în Monitorul Oficial nr.402 din 22 octombrie 1998;

38. Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind bunurile proprietate publică, în Monitorul

Oficial nr. 448 din 24 noiembrie 1998;

39. Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 actualizată, privind Statutul funcţionarilor publici,

republicată în Monitorul Oficial nr.365 din 29 mai 2007;

40. Legea nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnătura electronică, republicată în Monitorul

Oficial nr. 316 din 30 aprilie 2014;

41. Legea nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem

de Apărare a Ţării, în Monitorul Oficial nr 494 din 10 iulie 2002;

42. Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes

public, în Monitorul Oficial nr.663 din 23 octombrie 2001;

43. Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, în Monitorul

Oficial nr. 248 din 12 aprilie 2002;

44. Legea 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române,

republicată în Monitorul Oficial nr.307 din 25 aprilie 2014;

45. Legea nr. 260 din 29 aprilie 2002 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Statele

Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România,

semnat la Washington în 30 octombrie 2001, Monitorul Oficial nr. 324 din 16 mai 2002;

46. Legea nr. 672 din 19 decembrie 2002 privind auditul public intern, republicată în

Monitorul Oficial nr.856 din 5 decembrie 2011;

47. Legea nr. 333 din 8 iulie 2003 republicata privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor

şi protecţia persoanelor, republicată în Monitorul Oficial nr. 189 din 18 martie 2014;

48. Legea nr. 22 din 1 martie 2004 pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de

Nord, semnat la Washington în 4 aprilie 1949, publicată în Monitorul Oficial nr.185 din 3

martie 2004;

49. Legea nr. 293 din 28 iunie 2004 , republicată, privind Statutul funcţionarilor publici cu

statut special din Administraţia Natională a Penitenciarelor, în Monitorul Oficial nr. 264

din 10 aprilie 2014;

50. Legea nr. 295 din 28 iunie 2004, republicată, privind regimul armelor şi al muniţiilor,

republicată, în Monitorul Oficial nr.425 din 10 iunie 2014;

52

51. Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciara internaţională in materie

penală, în Monitorul Oficial nr. 594 din 1 iulie 2004;

52. Legea nr. 304 din 28 iunie 2004 actualizată, privind organizarea judiciară, republicată în

Monitorul Oficial nr.827 din 13 septembrie 2005;

53. Legea nr. 362 din 8 septembrie 2004 pentru aderarea României la Acordul dintre statele

părţi la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forţelor lor, semnat la Londra

la 19 iunie 1951, şi la Protocolul privind statutul comandamentelor militare

internaţionale, înfiinţate în temeiul Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Paris în 28

august 1952, în Monitorul Oficial nr.845 din 15 septembrie 2004;

54. Legea nr. 446 din 30 noiembrie 2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare

publicată in M.Of. nr. 990 din 12 decembrie 2006.

55. Legea nr. 423 din 25 octombrie 2004vprivind aderarea României la Acordul dintre părţile

la Tratatul Atlanticului de Nord pentru securitatea informaţiilor, în Monitorul Oficial

nr.993 din 28 octombrie 2004;

56. Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei

Româna,în Monitorul Oficial nr.1175 din 13 decembrie 2004

57. Legea nr. 399 din 27 decembrie 2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei

Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată în Monitorul Oficial nr.22 din

10 ianuarie 2006;

58. Legea nr. 268 din 29 iunie 2006 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Statele

Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul

României, semnat la Bucureşti în 6 decembrie 2005, Monitorul Oficial nr. 585 din 6 iulie

2006;

59. Legea nr. 346 din 21 iulie 2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării,

republicată în Monitorul Oficial nr.867 din 2 noiembrie 2017;

60. Legea nr. 356 din 21 iulie 2006, pentru modificarea şi completarea Codului de procedură

penală, precum şi pentru modificarea altor legi, în Monitorul Oficial nr.677 din 7 august

2006;

61. Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului

public, actualizată, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 230-232 din

23.12 2008;

62. Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 actualizată, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009

privind Codul civil, în Monitorul Oficial nr.409 din 10 iunie 2011;

63. Legea nr. 121 din 15 iunie 2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii

în afara teritoriului statului roman, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 427 din 17 iunie

2011;

64. Legea nr. 290 din 16 decembrie 2011 pentru ratificarea Acordului dintre România şi

Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor

balistice al Statelor Unite în România;

65. Legea nr. 290 din 16 decembrie 2011 pentru ratificarea Acordului dintre România şi

Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor

balistice al Statelor Unite în România, semnat la Washington în 13 septembrie 2011;

66. Legea nr. 200 din 1 noiembrie 2012 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul

României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, semnat la Bucureşti în 14 decembrie

2011, pentru amendarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite

ale Americii referitor la măsurile de protecţie a informaţiilor militare secrete de stat,

încheiat la Washington D.C. în 21 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial nr.750 din 7

noiembrie 2012;

53

b) Tratate, cursuri, monografii:

1. ***, F.T.-2, Manualul pentru organizare de stat major şi operaţii a Forţelor Terestre,

2012; act clasificat, nepublicat. Djuvara Mircea, Teoria generală a dreptului, Bucureşti,

vol. II, 1930;

2. ***, Manualul ofiţerului cu cercetarea penală – Direcţia procuraturilor militare,

Tipografia militară a M.Ap.N., Bucureşti, 1979;

3. ***, Dicţionar de filosofie, colectiv autori, Editura Politică, Bucureşti, 1978;

4. ***, National Research Council, Human Behavior in Military Contexts, research in the

Behavioral and Social Sciences for the U.S. Military, Washington DC, 2008;

5. ***, Psihologie şi pedagogie militară în sprijinul învăţământului militar, Culegere de

lecţii, Editura Militară, Bucureşti, 1984;

6. ***, Army Regulations Procedures 15-6;

7. ***, Regulamentul militar AR 635-200;

8. ***, Manual for Courts-Martial United States (2016);

9. Aioniţoaie Constantin, Bercheşan Vasile, ş.a., Tratat de metodică criminalistică, vol. I,

Editura Carpaţi, Craiova, 1994;

10. Aioniţoaie Constantin, Curs de criminalistică, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan

Cuza”, Bucureşti, 1985;

11. Aioniţoaie Constantin, Sandu Ion Eugen, autori: Aioniţoaie Constantin, Bercheşan

Vasile, Butoi Tudorel, Marcu Ilie, Pălănceanu Eugen; Pletea Constantin, Sandu Ion-

Eugen, Stancu Emilian; Tratat de tactică criminalistică. Ediţia a II-a, revăzută şi

completată, Editura Carpaţi, Craiova, 1992;

12. Airinei Dinu, Sisteme expert în activitatea financiar-contabilă, Editura Junimea, Iaşi,

1997;

13. Alămoreanu Sorin, Criminalistica, note de curs, 2004, Universitatea Cluj – Napoca;

14. Anderson Patrick, Donald J. Newman, Introduction in Criminal Justice, Mc. Graw Hill,

1998;

15. Andronie Mihai, Informatica de gestiune. Documente contabile, Editura Fundaţiei

România de Mâine Bucureşti, 2012;

16. Antoniu George, Popa Marin, Daneş Ştefan; Codul Penal pe înţelesul tuturor, Editura politică, Bucureşti, 1976<

17. Antoniu George, Vlăşceanu Adina, Barbu Alina, Codul de procedură penală adnotat,

ediţia a 2-a, texte, jurisprudenţă, hotărâri C.E.D.O., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008<

18. Bercheşan Vasile, Cercetarea penală (criminalistica – teorie şi practică). Îndrumar

complet de cercetare penală, Editura şi tipografia ICAR, Bucureşti, 2002;

19. Bercheşan Vasile, Pletea Constantin, Sandu Emilian, Tratat de criminalistică, ediţia a II

a, Editura Carpaţi, Craiova, 1992;

20. Bercheşan Vasile, Probele şi mijloacele de probă (mic îndrumar de cercetare penală),

Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1992;

21. Bîrsan Corneliu, Comentarii pe articole, vol. I., Drepturi şi libertăţi, Bucureşti, Editura

C.H.Beck, 2005;

22. Bobiţan Nicolae, Expertiza contabilă în România, Editura Mirton, Timişoara, 2005;

23. Bogdan Tiberiu, Sântea Ioan, Psihologie judiciară, Editura Themis Cart, Bucureşti, 2010;

24. Cârjan Lazăr, Chiper Mihai, Criminalistica. Tradiţie şi modernism, Editura Cartea Veche,

Bucureşti, 2009;

25. Călinoiu Constanţa, Vedinaş Verginia, Statutul funcţionarului public european, ediţia a

II-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

26. Ciobanu Petruț, Stancu Emilian; Criminalistică. Tehnica criminalistică, Editura

Universul Juridic,București, 2017;

27. Ciobanu Petruț, Infracțiuni financiar bancare. Metodologia investigației criminalistice,

Editura Rosetti Internațional, București, 2012;

54

28. Cioclei Valerian, Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniului, Editura

C.H.Beck, Bucureşti 2011;

29. Constantin Ion, Coman Lupu, Constantinescu Mircea, Mocsy Ladislau; Tratat practic de

criminalistică, vol. II, Ministerul de Interne, Bucureşti, 1978, p. 19;

30. Cosneanu Gheorghe, Evoluţia justiţiei militare în România, 2005;

31. Craiovan Ion, Tratat elementar de teoria generală a dreptului, Editura All Beck,

Bucureşti, 2001;

32. Dobrinoiu Maxim, Infracţiuni în domeniul informatic, Editura C.H. Beck , Bucureşti.

2006;

33. Dobrinoiu Vasile; Neagu Norel Laurenţiu, Drept penal. Partea specială. Curs

universitar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014.

34. Dongoroz Vintilă, Antoniu G., Bulai Costică, Stănoiu Rodica şi alţii, Explicaţii teoretice

ale Codului de procedură penală român, vol. II, Editura Academiei Române, Bucureşti,

1993;

35. Drăghici Constantin, Ştefan Cristian Eduard, Tactica efectuării percheziţiei şi a ridicării

de înscrisuri, Academia de Poliţie Bucureşti, Editura SITECH, Craiova, 2006;

36. Dumitru Mirel, Infracţiuni economico-financiare prevăzute în Codul penal, Editura

Hamangiu, Bucureşti, 2012;

37. G, Gilligan; D. Bowman, „Countering Corruption: An Australian Perspective”, în L.

HOLMES, Terrorism, Organized Crime and Corruption: Networks and Linkage, Edward

Elgar, UK, 2007;

38. Gabriel OLTEANU, Metodologie criminalistică, Academia de Poliţie Bucureşti, Editura

AIT Laboratories, 2008, Bucureşti, p.240.

39. George Fletcher, Rethinking Criminal Law, Editura Oxford University Press, New York,

2000;

40. Gollner Carol, Regimentele grănicereşti din Transilvania 1764-1851, Editura militară,

Bucureşti, 1976;

41. Helping Countries Combat Corruption. The Role of the World Bank, The International

Bank for Reconstruction and Development/World Bank, sept. 1997;

42. Henry C. Lee, Timothy Palmbach, Marilyn T.Miller; Crime Scene Handbook, Elsevier

Academic Press, 2007;

43. Homorniceanu Nicolae, Codul Justiţiei Militare şi Codul Justiţiei Marine, adnotat,

Institutul de Arte Grafice şi Editura Minerva, Bucureşti, 1911;

44. Horowitz Milton, The Psychology of Confession, Journal of Criminal Law, Criminology

and Police Sciense, 1956;

45. Hunter Ian, Memory, Editura Penguin Books Ltd., London, 1964;

46. Iancu (Nechita) Elena Ana, Criminalistica. Tehnica şi tactica criminalistică, Editura Pro

Universitaria, 2009;

47. Iancu Elena-Ana, Criminalistica. Tehnica şi tactica criminalistică, Editura Universitatea

din Oradea, 2006;

48. Iancu Elena-Ana, Criminalistica. Tehnica şi tactica criminalistică, ediţia a II-a revăzută

şi adăugită, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2009;

49. Iancu Elena-Ana, Metodologia investigării infracţiunilor, Editura Pro Universitaria,

Bucureşti, 2012;

50. Iancu Nicolaie, Ovidiu Predescu: Criminalitatea transfrontalieră la graniţa dintre

prezent şi viitor, Editura T.K.K., Debrecen, 2009;

51. investigation for non-experts, John Wiley & Sons. Inc , Hoboken, New Jersey, 2004,

p/chapter: 1-14/1-15;

52. Ionescu Lucian, Sandu Dumitru, Identificarea criminalistică, ediţia 2, Editura C.H.Beck,

2011;

53. Ionescu Luminiţa, Expertiza contabilă în Romania. Teorie şi practică, ediţia a II a,

Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011;

55

54. Ionescu-Dolj Ioan, Comentare, în „Codul penal Carol al II-lea adnotat”, vol. II, Partea

specială, I, Editura Socec, Bucureşti, 1937;

55. Ioniţă Diana, Cuciurcă Angela, Evoluţia reglementării protecţiei proprietăţii în

Republica Moldova, Chişinău, 2013;

56. Iordache Constantin, Drept operaţional, Editura Universităţii Naţionale de Apărare,

Bucureşti, 2003;

57. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, vol. I, Bucureşti, Editura All Beck,

2001;

58. Ivo Marloh, The Drone Camera Handbook, Aurum Press Ltd., Londra, 2016;

59. Larry E., Sullivan, Encyclopedia of Law Enforcement, State and Local, vol.1, Sage

Publications, USA, 2005;

60. Legrand Pierre, Drept comparat, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001,

61. Lorincz Anca – Lelia, Drept proceS.U.A.l penal, vol. I, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2015;

62. Lorincz Anca – Lelia, Drept proceS.U.A.l penal, vol. II, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2016;

63. Mateuţ Gheorghiţă, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. I, Editura C.H.

Beck, Bucureşti, 2007;

64. Ministerul Afacerilor interne, Îndreptarul de cercetare penală, IGPR, Bucureşti, 1994;

65. Mircea Ion, Criminalistica, Editura Fundaţia „Chemarea”, Iaşi, 1992,

66. Mircea Ion, Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999;

67. Mircea Ion, Criminalistica, ediţia II, Editura Fundatia „Chemarea”, Iaşi, 1994;

68. Mircea Ion, Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001,

69. Mircea Ion, Despre tactica audierii victimei, „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, Series

Jurisprudenţia, Cluj, 1974;

70. Neagu Ion, Drept proceS.U.A.l penal – tratat, Editura Global Lex, Bucureşti, 2002;

71. Neagu Ion, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura

Universul Juridic 2014;

72. Neagu Ion, Tratat de procedură penală, Bucureşti, Editura PRO, 1997;

73. Nistoreanu Gheorghe, Dobrinoiu Vasile, ş.a., Drept penal, Partea specială, Editura

Continent XXI, Bucureşti 1995;

74. Olaru Codruţ, Mijloace specifice de investigare a infracţiunilor de criminalitate

organizată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2014;

75. Olteanu Gabriel, Ruiu Marin, Tactica criminalistică, Editura AIT Laboratories,

Bucureşti, 2009;

76. Opran August, Falsul în înscrisuri în dreptul roman şi românesc, teză pentru licenţă,

Tipografia „Dreptatea”, Bucureşti, 1898, (Biblioteca Academiei Române, cota.II423312);

77. Pascu Ilie, Gorunescu Mirela, Drept penal. Partea specială, Editura Hamangiu,

Bucureşti, 2008;

78. Paşca Viorel, Drept penal. Partea generală, ediţia a IV- revăzută şi adăugită, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2015;

79. Paul L. KIRK, Crime Investigation: Psihycal Evidence and the Police Laboratory,

Interscience Publishers, New York, 1996;

80. Pavel Doru, Infracţiunea de delapidare, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1959;

81. Petea Ioan, Managementul resurselor umane, Editura Universităţii ”Lucian Blaga”, Sibiu,

2004;

82. Petrescu Viorel, Pâslaru Constanţa, Sârbu Roxana, Expertiză Merceologica, Ediţia a II-a

revăzută şi adăugită, Editura Academiei de Ştiinţe Economice, Bucureşti, 2002;

83. Pletea Constantin, Criminalistica - Elemente de anchetă penală, Editura Little Star,

Bucureşti, 2003;

84. Pop Cecilia, Ştef Ducu-Sandu, Merceologie şi expertiză merceologică, Editura Sign

Books, Iaşi, 2009;

56

85. Pop Traian, Curs de criminologie, Cluj, Editura All Beck, 1928;

86. Popa Gheorghe, Fotografia judiciară, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1994;

87. Popa Gheorghe, Metode şi tehnici de identificare criminalistică, AIT Laboratories,

Bucureşti, 2011;

88. Popa Gheorghe, Nicolae Gamenţ, Curs de tactică criminalistică, Editura Pro

Universitaria, 2015;

89. Stancu Emilian, Criminalistica, vol. II, Elemente de tactică şi de metodologie

criminalistică, Tipografia Universităţii Bucureşti, 1983,

90. Stancu Emilian, Criminalistică, ediţia a III-a, vol. II, Editura Actami, Bucureşti, 2000;

91. Stancu Emilian, Drăghici Constantin, Ştefan Eduard, Tactica efectuării percheziţiei şi a

ridicării de obiecte şi înscrisuri, Editura Sitech, Craiova, 2006;

92. Stancu Emilian, Procedee tactice folosite în investigaţii penale. Evoluţii, Editura AIT

Laboratories, Bucureşti, 2011;

93. Stancu Emilian, Tratat de criminalistica, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010;

94. Stancu Emilian, Tratat de criminalistică, ediţia a IV-a, Editura Universul juridic,

Bucureşti, 2007

95. Stănciulescu Liviu, Boroi Gabriel, Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod

civil, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012;

96. Stătescu Constantin, Bîrsan Corneliu, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Editura

Hamangiu, Bucureşti, 2008;

97. Suciu Camil, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1972;

98. Şerbănescu Monica; Botoş Ilie; Zamfir Dumitru, Law & Crime.Net, Editura Tritonic,

Bucureşti, 2002;

99. Ştefănescu Ion Traian, Tratat de dreptul muncii, Vol. I. – Bucureşti, Editura Lumina Lex,

2003;

100. Tanoviceanu Ion, Tratat de drept şi procedură penală, vol. IV, Editura Tipografia

„Curierul Judiciar”, Bucureşti, 1926;

101. The IMF’s Approach to Promoting Good Governance and Combating Corruption, 2005,

pe www.imf.org/external/np/gov/guide/eng/index.htm,

102. Toader Tudorel, Drept penal-partea specială, Editura All Beck, Bucureşti, 2000;

103. Toma Titus, Psihologia martorului şi tactica audierii, Editura Focus, Bucureşti, 2005;

104. United States Army, Legal Guide for Soldiers, Department of The Army, Washington,

DC, 1991;

105. Văduva Nicolae, Criminalistică. Curs universitar de tactică şi metodică, Editura

Universitaria, Craiova, 2004;

106. Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală, vol. I., Editura Michaela Press, Bucureşti,

2001;

107. Y. Dahiya, S. Sangwan, Computer and Network Forensics: Imaging Digital Evidence, în

International Journal Of Emerging Research in Management &Technology, vol. 3, nr. 5,

2014;

108. Zabihollah, Rezaee; Richard, Riley, Financial Statement Fraud. Prevention and

Detection, 2nd , Editura, John Wiley & Sons, New Jersey, 2010;

109. Zeph, Telpne; Michael, Mostek, Expert Witnessing in Forensic Accounting, a Handbook

for Lawyers and Accountants, Crc press,2002;

110. Zidaru Petrache, Tribunalele militare, un secol şi jumătate de jurisprudenţă, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2006;

111. Zlătescu Victor, Mari sisteme de drept comparat. Note de curs, Universitatea Ecologică,

Bucureşti, 2012.

57

c) Articole, publicaţii, lucrări de cercetare:

1. Iancu (Mihuţ) Elena-Ana, ”Certain considerations regarding the methodology of

investigation of the tax evasion criminal offences”, anul 2008; publicat în Analele

Universităţii Oradea. Pp. 704-708;

2. Iancu (Mihuţ) Elena-Ana, ”Methodology of the investigation of frauds committed in the

financial banking industry”, anul 2008; publicat în revista Management Agricol,

Timişoara, pp. 38-45;

3. Iancu (Mihuţ) Elena-Ana, Demian Moca, ”Ascultarea martorului protejat. Protecţia

datelor de identitate ale acestuia. Forţa probantă a declaraţiilor martorului protejat”,

publicat în revista Dreptul, Nr.6/2006, p.190-200;

4. Iancu (Nechita) Elena - Ana, Nicolaie Iancu, ”The Tactics Of Hearings in the case of

Crimes against Patrimony”, anul 2012; publicat în Journal of Politics and Law, Vol.5,

nr.3, septembrie, Canada, p.2-3;

5. Iancu (Nechita) Elena-Ana, ”Religion and its impact on criminal investigation”,

AGORA International of Juridical Sciences,

http://www.juridicaljournal.univagora.ro/?page=article_list&volume=8&nr=2 Nr.2/2011.

6. Lascu Ion, ”Gestiunea frauduloasă şi delapidarea. Criterii de diferenţiere.”, în revista

Dreptul nr. 7/2004, p.120 – 130;

7. Mateuţ Gheorghiţă, ”Consideraţii teoretice şi practice privind conţinutul constitutiv al

infracţiunii de delapidare în actuala reglementare”, Revista Dreptul, nr.10/2002; pp.93-

119;

8. Mircea Ion, ”Despre ascultarea repetată a persoanelor”, în revista Studia Universitatis

Babeş-Bolyai nr. 1/1991, Cluj-Napoca, pp.97-103;

9. Oancea Silvia, Popescu Liviu, ”Percheziţia; actele premergătoare”, în revista Pro lege,

nr. 1/1999; p.124-127;

10. Olteanu Marius „Investigarea tehnico – ştiinţifică a locului faptei în cazul incendiilor

intenţionate (arson)”, în volumul conferinţei doctorale: „Noi provocări la adresa

securităţii interne în Uniunea Europeană”, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”,

Bucureşti, 2017, p.340.

11. Militaru George Cosmin, ”Unele consideratii asupra reglementarii infractiunilor

economico-financiare in noua legislatie penala”, Revista "Dreptul", Nr. 6/2016, pag. 67;

12. Popa Florian, ”Delapidarea în dreptul penal maghiar”, revista Dreptul, nr. 11/2003,

p.191-196;

13. Revista Criminalitatea informatică, Ministerul Administraţiei şi Internelor, anul IV,

nr.2(25) 2006, pp. 31-65;

14. Revista Dreptul nr. 66/1991. p. 530;

15. Stoica Veronica, Ungureanu Gabriel, ”Unele consideraţii în legătură cu statutul

practicienilor in insolventa” în: Revista de drept Comercial nr. 4/2007, p.9-30.

d) Practica judiciară, specială:

1. Hotărârea nr. 390 din 2009, Curtea de Apel Bucureşti, publicată pe

http://www.rospete.ro/list/123210;

2. Decizia ÎCCJ (SP) nr. 470/RC/2016, împotriva Deciziei penale nr. 178/A din 29 martie

2016 a Curţii de Apel Oradea, pe www.scj.ro.;

3. Decizia Curţii Constitutionale nr. 802 din 5 decembrie 2017, în Monitorul Oficial nr. 116

din 6 februarie 2017;

4. Decizia Î.C.C.J. Decizia nr. 1955/2005, pe www.scj.ro;

5. Decizia nr. 100 din 9 martie 2004, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a

dispoziţiilor art. 362 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, în Monitorul Oficial

nr.261 din 24 martie 2004;

58

6. Decizia nr. 707 din 19 octombrie 2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a

dispoziţiilor art. 215^1 din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 970 din 5

decembrie 2006;

7. Decizia nr. 610 din 20 iunie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a

dispoziţiilor art. III alin. (2) și (3) din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și

completarea Codului de procedura penala, precum și pentru modificarea altor legi, în

Monitorul Oficial nr.474 din 16 iulie 2007;

8. Decizia penală ICCJ nr. 3.751 din 16 noiembrie 2012, publicat pe http://www.rospete.ro/list/289873;

9. Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015 privind examinarea prin care se solicită stabilirea

infracţiunii prevăzută de art. 308 din Codul penal dacă este o infracţiune autonomă, o

cauza de reducere a limitelor de pedeapsa sau o forma atenuata a infracţiunii prevăzute de

art. 295 din Codul penal , în Monitorul Oficial nr. 105 din 10 februarie 2015;

10. ICCJ, Secţia penală, Decizia nr. 74/RC din 8 martie 2016 (www.scj.ro);

11. Curtea Militară de Apel, Încheierea nr. 12/2016 în Dosarul nr. 4/751/2016;

12. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Note de studiu nr. 745/C/2014

din 27.05.2014, pe www.mpublic.ro.

e) Practică europeană, convenţii (regăsită şi în sursele web menţionate):

1. Convention on the fight against corruption involving Officials of the European

Communities or Officials of Member States of the European Union, adoptată de Consiliul

Uniunii Europene, a fost publicată în Official Journal C 195 din 25.06.1997;

2. Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind echipele comune de anchetă

(2002/465/JAI), Consiliul Uniunii Europene, pe site eur-lex.europa.eu/legal-

content/RO/TXT/?uri=celex%3A32002F0584;

3. Hotărârea din 21 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Maszni împotriva României;

4. C.E.D.O, Hotărâre din 9 decembrie 2004, cauza Van Rossem c. Belgiei;

5. Convenţia de extrădare dintre România şi Italia, publicată în Monitorul Oficial

nr.44/1881, colecţia Academiei Române;

6. Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele

statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania şi Republicii

Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele lor comune. Regatul

Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Franceză, Marele Ducat de Luxemburg

şi Regatul Ţărilor de Jos;

7. Memorandumul de înţelegere dintre Guvernul României şi Comandamentul Suprem al

Forţelor Aliate din Europa şi Comandamentul Suprem Aliat pentru Transformare privind

acordarea sprijinului naţiunii gazdă pentru executarea operaţiilor şi exerciţiilor N.A.T.O.,

semnat la Mons, Belgia, la 6 aprilie 2006 şi la 10 aprilie 2006, şi intrat în vigoare în data

de 10 aprilie 2006.

f) Surse bibliografice de pe INTERNET:

1. http://assembly.coe.int/

2. http://cantemir.asm.md/

3. http://cj.md/public/

4. http://conventions.coe.int/

5. http://cssas.unap.ro/

6. http://documents.tips/

7. http://dorin.ciuncan.com/

8. http://ec.europa.eu/

59

9. http://jurisprudentaC.E.D.O.com/

10. http://kasskad.blogspot.ro/

11. http://lege5.ro/

12. http://legeaz.net/

13. http://listverse.com/

14. http://rbd.doingbusiness.ro/

15. http://www.aicpa.org/

16. http://www.anpsvicenza.it/

17. http://www.dsclex.ro/legislatie/1881/ianuarie1881/mo1881_01.htm,

18. https://www.ccr.ro/files/products/decizia_5821.pdf,

19. http://www.ucmj.us/,

20. http://www.ucmj.us/,

21. https://www.legislation.gov.uk/ukpga/2006/35/contents,

22. https://www.legislation.gov.uk/ukpga/1955/18/pdfs/ukpga_19550018_en.pdf,

23. http://www.senat.fr/,

24. https://www.scribd.com/doc/93392414/Codul-Penal-Francez,

25. https://www.brocardi.it/codice-penale/libro-secondo/titolo-ii/capo-i/art316bis.html,

26. https://www.difesa.it/

27. http://www.edizionieuropee.

28. http://njt.hu/

29. www.iranyasereg.hu/home/page/szervezet

30. https://net.jogtar.hu/

31. http://cj.md/public/drept-penal/

32. http://www.biblacad.ro/

33. http://www.procuratura.md/file

34. http://www.clr.ro/rep_htm/L291_2007_Rep1.htm,

35. http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/

36. http://www.apellaser.com/