1

Rezumatul tezei de doctorat cu tema

Hotărârea judecătorească civilă

Conducător ştiinţific: Prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu

Doctorand: Gabriel-Florin Ivănescu

Teza de doctorat menţionată îşi propune o analiză a instituţiei hotărârii

judecătoreşti civile, instituţie fundamentală în cadrul procesului civil. Planul

lucrării este, din punct de vedere al formei, structurat în trei (3) titluri, fiecare din

aceste titluri având capitole, iar capitolele secţiuni şi subsecţiuni (în funcţie de

întindere).

Din punctul de vedere al conţinutului planul tezei urmăreşte instituţia

hotărârii judecătoreşti plecând de la concepţia asupra acesteia, urmărind apoi pas

cu pas elaborarea unei hotărâri judecătoreşti, efectele şi perspectivele.

Aşadar primul titlu este intitulat Instituţia hotărârii judecătoreşti civile şi

prezintă în capitolul I evoluţia acestei instituţii plecând de la istoria apariţiei sale

şi până la prezentarea concepţiei actuale. Pentru perioada antichităţii este studiat

exemplul statului roman, stat în cadrul căruia sistemul juridic a fost riguros şi

judicios organizat. Pentru perioada evului mediu a fost ales exemplul statului

francez, fiind apoi prezentate şi particularităţile specifice sistemului românesc. Ca

o concluzie a analizei istorice a hotărârii judecătoreşti în ultima subsecţiune a fost

analizat stilul hotărârilor judecătoreşti, un stil specific, tehnic, produs al

necesităţilor şi particularităţilor hotărârii judecătoreşti. În secţiunea a doua a

acestui prim capitol a fost prezentată concepţia actuală asupra hotărârii

judecătoreşti în lumina statului de drept organizat constituţional în trei puteri

distincte: legislativă, executivă şi judecătorească. Hotărârea judecătorească este

considerată astfel actul jurisdicţional şi tipic al puterii judecătoreşti, funcţia

socială a acesteia fiind indeniabilă. Analiza hotărârii judecătoreşti ca un act

jurisdicţional a presupus definirea termenilor, stabilirea sferei de aplicare şi

clasificarea hotărârilor în funcţie de criterii variate. În lumina celor prezentate au

2

fost apoi explicate rolul şi importanţa actuale ale hotărârii judecătoreşti (element

esenţial al statului de drept) fiind prezentate şi scurte concluzii.

În capitolul al doilea al acestui prim titlu a fost prezentat procesul de

elaborare a unei hotărâri judecătoreşti civile. Prima secţiune a fost dedicată

deliberării judecătoreşti adică etapei raţional-decizionale. Deliberarea

judecătorească a fost prezentată prin definirea conceptului, identificarea

reglementării legale aplicabile, a limitelor procedurale între care se desfăşoară

această etapă din cadrul elaborării unei hotărâri, participanţii la deliberare. De

asemenea, în funcţie de prevederile legale aplicabile, au fost analizate formele

deliberării (tipică sau în complet de divergenţă), procedura deliberării înseşi,

rezultatul deliberării şi caracterele juridice ale acestei etape. În mod firesc, după

deliberare, a fost prezentată, în secţiunea a doua, etapa pronunţării hotărârii

judecătoreşti. Şi de această dată a fost definită noţiunea şi identificată

reglementarea legală aplicabilă. După menţionarea efectelor pe care le produce

pronunţarea unei hotărâri, a fost evidenţiată şi procedura după care se procedează

la pronunţare. Secţiunea a treia a fost dedicată unei analize de drept comparat

raportat la deliberarea şi pronunţarea hotărârilor fiind menţionate şi observate

specificităţi ale sistemelor de drept din Quebec, Belgia, Franţa, Armenia şi

Elveţia. Această secţiune rezervată dreptului comparat are rolul de a introduce în

cercetarea temei propuse prin această teză de doctorat discuţii noi şi soluţii

adoptate în alte state. După deliberare şi pronunţare urmează redactarea şi

comunicarea hotărârii, aspecte ce fac obiectul secţiunii a patra. Această secţiune

pe lângă stabilirea conţinutului termenilor utilizaţi prezintă cu claritate modul de

comunicare a unei hotărâri, locul şi data comunicării, cuprinde propuneri de lege

ferenda, analiza normelor comunitare aplicabile în domeniu. De asemenea sunt

analizate efectele comunicării hotărârii judecătoreşti. Ţinând cont de modificările

legislative ce urmează să se producă o subsecţiune este dedicată Noului Cod de

procedură civilă. O analiză de drept comparat este cuprinsă în ultima subsecţiune,

prin această analiză urmărindu-se identificarea soluţiilor adoptate în alte sisteme

de drept.

Capitolul al treilea este dedicat cerinţelor de regularitate pe care trebuie să

le îndeplinească o hotărâre judecătorească civilă. Se propune distincţia cerinţe de

formă şi cerinţe de fond. Prima secţiune a acestui capitol este dedicată analizei

cerinţelor de formă (cerinţa formei scrise, cerinţele de redactare, atât cele legale

cât şi cele regulamentare, alte menţiuni formale şi obligatorii). Apoi sunt

analizate sancţiunile de drept ce intervin în cazul nerespectării cerinţelor de formă

analizate. O subsecţiune este dedicată Noului Cod de procedură civilă, iar o altă

subsecţiune analizei de drept comparat. Evident secţiunea următoare tratează

3

cerinţele de fond. Astfel după definirea acestor cerinţe de fond se procedează la

analiza efectivă a lor şi apoi a sancţiunilor ce intervin pentru nerespectare. Vizavi

de cerinţele de fond există o subsecţiune rezervată analizei de drept comparat.

Având în vedere ipoteza unor hotărâri care să nu respecte cerinţele analizate şi

incidenţa sancţiunilor evidenţiate pentru fiecare condiţie de formă sau de fond, în

secţiunea a treia a acestui capitol au fost analizate căile procedurale prin

intermediul cărora se pot remedia hotărârile judecătoreşti. În primul rând a fost

definită noţiunea de remediu procedural al unei hotărâri, apoi a fost tratată

problematica foarte interesantă a sancţiunii inexistenţei în domeniul hotărârilor

judecătoreşti raportat la aparenţa în drept. Ulterior au fost analizate căile de

îndreptare a erorilor materiale strecurate în hotărâri, completarea şi lămurirea

hotărârilor judecătoreşti, iar ultima subsecţiune a tratat căile de atac împotriva

unei hotărâri.

Al doilea titlu este intitulat Efectele hotărârii judecătoreşti civile şi

reprezintă partea cea mai întinsă a lucrării şi cu importanţa practică cea mai

accentuată. O atare abordare dă satisfacţie necesităţilor de cercetare ştiinţifică

datorate atât volumului mare de lucrări doctrinare scrise pe acest domeniu, cât şi

practicii judiciare dense.

În capitolul I sunt analizate efectele hotărârii judecătoreşti prin definirea

noţiunii de efect al unei hotărâri judecătoreşti şi prin clasificarea acestor efecte

(secţiunea I). Un al doilea mod de analiză a efectelor hotărârii judecătoreşti este

bazat pe prezentarea aprofundată a fiecărui efect începând cu cele din categoria

efectelor procesuale ale hotărârii judecătoreşti (secţiunea a doua) şi continuând cu

cele din categoria efectelor substanţiale (secţiunea a treia). În cadrul analizei

efectelor procesuale au fost analizate autoritatea de lucru judecat (atât prin prisma

raţiunii acestei instituţii, a rolului său socio-juridic, cât şi prin prisma elementelor

componente şi relaţiei dintre diferitele tipuri de hotărâri), efectul executoriu al

hotărârii judecătoreşti (privit prin prisma diferitelor tipuri de hotărâri, dar şi prin

prisma oscilaţiilor legislative din domeniu), efectele constând în dezînvestirea

instanţei, valoarea de mijloc de probă, intervertirea prescripţiei. Efectele

substanţiale au fost tratate în grup dat fiind conţinutul acestora.

Odată stabilite şi analizate în conţinutul lor, efectele hotărârii judecătoreşti

au fost apoi privite şi dinamic, adică a fost analizat modul în care ele se produc.

Astfel capitolul al doilea tratează într-o primă secţiune problematica relativităţii

efectelor hotărârii judecătoreşti civile arătând semnificaţia noţiunii de relativitate

a efectelor, necesitatea recunoaşterii acestui principiu, părţile cauzei care suportă

4

aplicarea principiului. Ca un punct de interes practic a fost analizată funcţionarea

principiului în cazuri speciale (în materia hotărârilor privind revendicarea unor

bunuri coproprietate, desfiinţarea unor acte juridice , coparticipării procesuale şi

altele). În finalul secţiunii s-au stabilit diferenţele faţă de alte instituţii de drept.

Secţiunea următoare a prezentat cea de-a doua faţetă a modului în care se produc

efectele unei hotărâri judecătoreşti, anume opozabilitatea efectelor.

Opozabilitatea efectelor desemnează relaţia care se stabileşte între hotărârea

judecătorească şi efectele sale, pe de o parte, şi terţii faţă de hotărâre, pe de altă

parte. Astfel după definirea noţiunii au fost cercetate fundamentele juridice ale

opozabilităţii. Noţiunea de terţ faţă de o hotărâre a fost analizată înainte de a se

contura cuprinsul sau conţinutul principiului opozabilităţii. Condiţia pentru

stabilirea relaţiei de opozabilitate constă în cunoaşterea (efectivă sau prezumată)

a hotărârii respective, iar modul de manifestare a opozabilităţii înseamnă modul

în care hotărârea poate fi invocată în contra unui terţ sau chiar de către un terţ, dar

în favoarea sa. Per a contrario, în anumite ipoteze o hotărâre judecătorească

poate fi inopozabilă unor persoane, unor terţi, iar valorificarea procedurală a

inopozabilităţii reprezintă subiectul analizei unei subsecţiuni distincte. Efectele

inopozabilităţii constau în posibilitatea legală şi legitimă a terţului de a ignora

hotărârea judecătorească respectivă (implicit deci situaţia juridică creată prin

aceasta).

Al treilea titlu este intitulat Perspectivele instituţiei hotărârii judecătoreşti

şi constituie un punct de originalitate al tezei prin încercarea de sintetizare a unor

direcţii de evoluţie a instituţiei analizate. Este ultimul titlu al tezei.

Plecând de la prezentarea noţiunii de practică judiciară, capitolul întâi al

acestui titlu face o introspecţie a sistemul actual naţional al practicii judiciare,

sistem în care precedentul judiciar nu este izvor formal de drept, iar rolul

jurisprudenţei este de a interpreta şi aplica la cazuri concrete legea. Necesitatea

asigurării unei practici unitare este însă un deziderat care are ca izvoare anumite

presiuni precum: presiunea CEDO, presiunea socială, presiunea logico-juridică.

Însă acest deziderat nu este şi nu poate fi considerat ca un adevăr absolut existând

şi anumiţi factori ce limitează însăşi necesitatea asigurării practicii unitare. Astfel

independenţa magistraţilor (aspect esenţial al unui sistem de drept) trebuie

prezervată, asigurarea dinamismului jurisprudenţei în corelaţie cu progresele şi

schimbările sociale.

Prin urmare asigurarea practicii unitare trebuie realizată prin mijloace care

să corespundă acestor exigenţe. În stadiul actual există mijloace procesuale de

asigurare a practicii unitare (recursul în interesul legii), mijloace ştiinţifice

5

(studiul practicii şi convergenţa opiniilor doctrinare), dar şi mijloace profesionale

puse la îndemâna magistraţilor (formarea continuă a magistraţilor)

Capitolul al doilea al acestui titlu prezintă factori de evoluţie şi tendinţe

evolutive ale instituţiei hotărârii judecătoreşti civile. Astfel factorul general de

evoluţie este dezvoltarea gândirii şi a standardelor sociale. Un factor de evoluţie

particular spaţiului european este constituit din construcţia comunitară, iar un al

treilea factor este însăşi dezvoltarea cooperării internaţionale (aspect al

fenomenului de globalizare).

Aceşti factori de evoluţie care determină anumite tendinţe evolutive ridică

însă şi anumite pericole, obstacole sau provocări. Aceste aspecte au fost analizate

în ultimul capitol al tezei.

Astfel s-a afirmat că tendinţa abstractizării aduce pericolul creării unei

justiţii departe de cetăţeni, tendinţa lărgirii sferei hotărârilor judecătoreşti creează

pericolul banalizării controlului judecătoresc, productivitatea judecătorilor

rămâne o problemă care a preocupat şi preocupă atât legiuitorul, cât şi societatea

în ansamblul ei. Publicitatea excesivă a hotărârilor are capacitatea de a aduce

atingere vieţii private a celor vizaţi de hotărârea respectivă. Tendinţele de

comunitarizare a sistemelor de drept naţionale din cadrul Uniunii Europene vor

trebui să depăşească câteva bariere ce derivă din diversitatea sistemelor de drept.

Provocarea CEDO pune în discuţie însăşi fundamentele satului de drept.