„Scrie ca să nu pierzi florile gândului tău, pe care altfel le ia vântul” Nicolae Iorga

florile gândului este o revistă de cultură, educaţie şi divertisment realizată de cadrele didactice

în colaborare cu colectivele de elevi ai Şcolii „Cezar Petrescu” Hodora – Cotnari.

Revista anotimpurilor Anul II Nr. 2

Coordonatori: Înv. Any Luca

Redactori

Înv. Any Luca Înv. Gabriela Ungureanu

Inst. Anca Ruscanu Inst. Sorina Ciobanu

Înv. Liviu Zapan Prof. Liliana Cincă

Prof. Mariana Cojocariu Prof. Ana-Maria Solomon

Prof. Laura Strugariu Prof.pr. Alexandru Florariu

Colaboratori Iuliana Roibu Ligia Pricopi

Prof.înv.preş. Liliana Steclariu Prof.înv.preş. Carmen Steclariu

Elev. Târgoviţoiei Elena

Grafica & Paginare Liviu Zapan

eMail:

florile.gandului@yahoo.com

Şcoala „Cezar Petrescu” Hodora Comuna Cotnari jud. Iaşi

gÂnduri de iarna ...

Ninsoarea iernii ne aşază in ghiozdanul sufletului un nou caiet, cu toate paginile albe, gata de a fi început odată cu noul an…

După o toamnă mohorâtă, plină de neguri şi nostalgii, iarna vine parcă să alunge

tristeţea de pe chipurile oamenilor.

Plină de strălucirea şi bucuria zăpezii, iarna are un farmec aparte. Zăpada se aşterne

groasă pe un câmp lung, nesfârşit, acoperit cu mărgăritare sclipitoare. Totul e alb şi pe

frunte şi în gând. Copilul din mine zâmbeşte generos, apoi ridică braţele de parcă ar vrea să

îmbrăţişeze tot cerul. Ridic faţa şi fulgi mari îmi ating pleoapele într-o atingere tandră şi

duioasă.

E iarna din basmele şi poveştile mamei, pe care mi le citea în fiecare seară. Fulgii

încep să zboare, ca un roi de fluturi albi”, iar eu dansez împreună cu ei, într-un dans al

fulgilor de nea. Este atâta bucurie într-un fulg de nea, însă când încerc să-i prind în palmă,

din ei nu rămân decât câţiva stropi, câteva lacrimi, asemeni momentelor noastre de fericire,

care se topesc îndată, fără a apuca să ne bucurăm prea mult de ele.

E timpul când trebuie să ne bucurăm de colinde, de Moş Crăciun, de mere şi nuci, de

crengi de brad şi bucurii.

În fiecare an îmi amintesc de bucuria primilor fulgi de nea care cădeau mai întâi

anemic, iar apoi, încet-încet, începeau să se înmulţească spre bucuria şi deliciul meu. Încă de

mică, mi-am dat seama că anotimpul meu preferat e iarnă.

Şi iarna abia a început..., iar ea vine în fiecare an ca să ne umple sufletele de lumină

şi speranţe noi, căci, iarna nu ucide florile, ci le da posibilitatea să renască...”

prof. Mariana Cojocariu

orizonturi locale Trebuia sã poarte un nume... ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

pagini realizate de înv. Any Luca

Şcoala “Cezar Petrescu”

La 1 decembrie 1892 în Hodora, la conacul bunicilor săi, Iordache şi

Smaranda Comoniţă, se năştea Cezar Petrescu.

Era primul dintre cei şapte copii ai soţilor Olga şi Dimitrie Petrescu. Conacul

Comoniţă a fost complet distrus în timpul primului război mondial şi nu a mai fost

reconstruit.

De la mama a moştenit sensibilitatea şi simtul artistic, iar tatăl îi pune la

dispozitie biblioteca de la frageda vârstǎ de 9 ani.

“M-am nǎscut şi am crescut printre cǎrţi” Cezar Petrescu

La iniţiativa domnului scriitor Dumitru Vacariu,

director al Muzeului de Literatură al Moldovei Iaşi,

cu sprijinul doamnei directoare Elena Roibu,

în 23 octombrie 1983, surorile scriitorului vizitează

şcoala din satul în care s-a născut fratele lor .

Din Conacul bunicului lor, mai găsesc

doar o rămăşiţă.

Cu acest prilej ele donează şi deschid o CARTE DE ONOARE a şcolii .

Astăzi aceasta păstrează gândurile frumoase ale celor ce vizitează şcoala , de

la cele extrem de calde, sensibile ale „surorilor”, înscrise cu o caligrafie care vorbeşte

dincolo de cuvinte de către Smaranda Chehata, până la cele din prezent, de laudă

pentru „truditorii şcolii” înscrise de cei impresionaţi de ceea ce au văzut aici.

orizonturi locale Trebuia sã poarte un nume... ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

În anul următor, cu prilejul unei noi comemorări , alături de Liviu Rusu,

Mihai Neacşu, Virgil Cuţitaru –critic de artă sunt donate cărţi şi obiecte ce au

aparţinut scriitorului, cu care se realizează un punct muzeistic în şcoală.

Şcoala îşi arată recunoştinţa printr-un fapt curajos pentru

acea vreme: un bust al scriitorului ridicat chiar la intrarea în

curte. La 21 noiembrie 1986 sunt prezenţi la dezvelirea acestuia

Pr. Dr. Constantin Ciopraga, Valeria Sadoveanu (soţia

scriitorului Mihail Sadoveanu).

La 15 aprilie 1994 – Conform deciziei nr.

50, emisă de către Inspectoratul Şcolar al

Judeţului Iaşi, în baza decretului de lege nr.

100/1990, Şcoala cu clasele I-VIII Hodora

primeşte numele scriitorului CEZAR

PETRESCU.

Cezar Petrescu a dat Hodorei natale o aureolǎ comparabilǎ cu cea a lui

Sadoveanu, ca exponent al orizontului de la Paşcani. A fost pomenit astǎzi autorul

”Intunecǎrii” , dar lumina de pe feţele frumoaselor lui surori aratǎ cǎ reputatul

prozator comunicǎ posteritǎţii nostalgia frumusetii nevestejite.

Constantin Ciopraga(1990, mai, 5)

orizonturi locale Trebuia sã poarte un nume... Pagini realizate de înv.Any Luca

12 decembrie 2009

– a IV-a ediţie a Concursului Literar „Cezar Petrescu” În anul 2006, la iniţiativa domnului director Aurel Neicu, sub coordonarea

domnului DumitruMateciuc , profesor de limba română, Liceul “Ştefan cel Mare

Hârlău”organizează un cocurs literar închinat scriitorului Cezar Petrescu, adresat

elevilor de liceu.Acesta se bucură de succes în rândul participanţilor, aşa încât

continuă şi în anii următori. Participă echipaje de la Hârlău, Paşcani, Tg. Frumos,

Hălăuceşti. Este un concurs care stimulează interesul pentru lectură şi are ca temă în

fiecare ediţie un roman de-al scriitorului.

La acest concurs este invitată şi şcoala noastră . Participăm cu momente

artistice-scenete adaptate după scrierile pentru copii ale lui Cezar Petrescu, cântece şi

dansuri populare. La

fiecare ediţie edităm un

număr al revistei

CEZAR PETRESCU.

Prima editie - 2006 programul artistic susţinut de ansamblul artistic “Picături albastre” alături de “Juniori”

pregătiţi de instructorii Dorel Fagădeanu şi Roxana Sumanariu, foşti elevi ai şcolii.

Editia a III-a -2008

-Dramatizare “Pif, paf, puf”- elevii clasei a VI-a, coordonaţi de înv. Corina Păiuş

-Ansamblul popular “Flori de cireş-miresme de tradiţie”, instructori Dorel Fagădeanu

şi Roxana Sumanariu

-Dramatizare “Fram-ursul polar”-elevii clasei a IV-a, îndrumaţi de înv. Bogdan Melinte

orizonturi locale Trebuia sã poarte un nume... ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

În data de 12 decembrie 2009, şcoala noastră a fost gazda celei de

a IV-a editii a acestui concurs care a avut ca temă romanul “Baletul

mecanic”.

Au participat echipaje formate din câte doi elevi de la Liceul teoretic “Ştefan

cel Mare” Hârlău, Liceul teoretic “Ion Neculce” Tg. Frumos,

Liceul teoretic “Miron Costin” Paşcani şi Colegiul Naţional “Mihail Sadoveanu”

Paşcani.

În calitate de invitaţi au fost

prezenţi domnul scriitor

Dumitru Vacariu, domnul

academician Valeriu Cotea,

doamna profesoară Iuliana

Chifan, domnul primar al

comunei Cotnari, Vasile Creţu.

-Ansamblul popular

Flori de cireş-miresme de tradiţie”,

instructori Dorel Fagădeanu şi Roxana Sumanariu

-“Cocârţ şi bomba atomică”- dramatizare-elevii clasei a VII-a ,

îndrumaţi de înv. Corina Păiuş

-“Circul Struţki” – moment realizat de elevii clasei a VI-a ,

coordonaţi de prof. Mariana Cojocaru

Jos palaria

ambitii,perseverenta ,multa munca si...

satisfactii pe masura !

Iuliana Roibu- redactor şef adjunct la

Ziarul financiar

S-a născut în satul Hodora şi a fost crescută cu

exigenţele de rigoare, ambii părinţi fiind profesori la şcoala din

sat. Tatăl-profesor de muzică, mama- profesor de biologie şi

director al şcolii.

Din clasa a V-a părăseşte satul pentru a urma gimnaziul

la Liceul “Mihai Eminescu“din Iaşi, liceul la “Garabet

Ibrăileanu”, clasă de filologie-limbi moderne”şi apoi Facultatea

de litere-secţia jurnalism, la Universitatea “Alexandru Ioan

Cuza “, Iaşi. Paşi siguri spre succes.

“Voiam o facultate unde să pot îmbina tot ce mă pasiona

pe mine la vremea aceea: istoria, exprimarea uşoară în scris şi

lecturile economice pe care abia le descoperisem.”

Experienţa Iulianei în presă a început în vara lui 2002 la

Evenimentul zilei, după ce lucrase în timpul facultăţii la două

radiouri locale, la ştiri şi reclame. A lucrat aici până în 2004 ca

redactor în departamentul economic.

“Ar fi culmea să nu îmi placă o meserie în care treaba mea este să mă văd toată

ziua cu oameni din business să povestesc cu

ei, să citesc presă sau studii de specialitate şi

apoi să scriu... Jurnalismul, mai ales cel

economic nu prea are cum să devină o muncă

plictisitoare, te ţine la curent cu tot ce se

întâmplă, te lasă să ai idei pe care poţi să le şi

pui în practică, şi te lasă să povesteşti cât vrei

tu de nonconformist.”

În anul 2007, la Business Magazin, a

obţinut premiul Clubului Român de Presă la

secţiunea “Jurnalism Economic” pentru

articolele “Când vom trăi ca ei”, “Miliardul

invizibil ” şi “Mergem la război”.

“Când vom scrie ca ea?” se întreabă

mândri cei de la Business Magazin; “Când

vom scrie ca ea?” ne întrebăm şi noi.

Astăzi este redactor şef adjunct la

Ziarul financiar, practicând cu pasiune ceea

ce-i place: scrisul. Şi , când pasiunea te

însoţeşte în ceea ce faci, nu ai cum să nu ai şi

succes!

“Entuziasmul este praful de copt al

vieţii. Fără el , eşti la pământ; cu el, te

înalţi.”

Maria Fontaine- Maxime despre

succes

Jos palaria

Ligia Pricopi- realizator emisiune

City puls - Antena 1 Iaşi

Dintre toate lucrurile certe care reuşesc să se

strecoare în multitudinea de mistere, mai adaug unul pe

lista mea: cel mai uşor reuşesc să vorbesc despre alţii, nu

despre mine însămi. Deformaţie profesională! Mă întorc

însă pe firul amintirilor care mă leagă de Hodora, locul

rădăcinilor şi a casei părinteşti.

După finalizarea ciclului primar de studii, la

şcoala din Hodora, în 1993, am ales să merg la Colegiul

Costache Negruzzi, atât la gimnaziu cât şi la liceu, pe care

l-am absolvit în 2001. Am optat apoi pentru Jurnalism şi

m-am înscris la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, iar din

2005 sunt jurnalist cu diploma.

Jurnalismul nu a fost un vis din copilărie, a fost o

decizie matură luată spre finalul liceului. Nu m-au atras

ştiinţele exacte. Doi şi cu doi fac patru mereu, dar în zona

umanistă totul căpăta mereu noi forme şi nuanţe

interesante, subiectivismul e permis. De profesat am

început chiar din primul an de facultate. M-am gândit că timpul e preţios mai ales

atunci când ai de învăţat tainele celei mai puternice arme a vremurilor noastre,

informaţia. Inexplicabil am fost atrasă de audiovizual şi mai puţin de presă scrisă.

Talentul oratoric exersat la orele de limba română în liceu, l-am continuat aşadar în

profesie, iar radioul a fost pentru mine ocupaţia principală până în 2007.

6 ani m-am “calit” din punct de vedere profesional la departamentul de ştiri de

la Radio Hit. Cineva a crezut că pot trece la un alt nivel de provocări şi în 2007 am

primit oferta de a mă alătura echipei Antena 1 Iaşi. De atunci realizez emisiuni zilnice

pentru postul local şi transmisiuni pentru staţiile centrale Antena 1 şi Antena 3. Nu am

renunţat nici la radio, iar în prezent sunt şi corespondentul de la Iaşi al Europa fm.

Cel mai important în această profesie este în cele din urmă să nu îţi pierzi

sensibilitatea şi să convingi că înseamnă mai mult decât machiaj, haine frumoase şi în

general o viaţă boemă.

Înseamnă o pregătire

profesională solidă în care

alianţa cu informaţia perisabilă

te ridica sau te coboară.

Şi, ca o lecţie general

valabilă, e bine să îţi asumi

faptul că întotdeauna vor fi

oameni mai frumoşi, mai

inteligenţi, mai generoşi, mai

devotaţi în profesie decât tine.

Contează în cele din urmă

abilitatea de a vedea

conjuncturile care apar în viaţă,

şi în plus, extrăgând esenţa din

metaforă, să înţelegi că atunci

când răsună ritmuri de vals e

bine să nu dansezi periniţă.

Jos palaria

ieri elev...azi dascal Prof. Înv. Preş. Liliana Steclariu

Visele de ieri au devenit azi realitate, speranţele de mâine împliniri, şi orice cădere un pas înainte, aşa suntem toţi.......aşa am fost şi eu.

Păşind prima dată la grădiniţă sub tunelul de flori, un zâmbet larg mă aştepta la celălalt capăt…era doamna mea educatoare Virginia Aneculăesei si crescând sub ochii ei am ajuns şi în clasele primare.

Revenind în şcoală am avut plăcerea de a-mi întâlni persoana care mi-a fost model, cândva învăţătoarea mea acum director, am avut un sentiment de mândrie, dar în acelaşi timp eram emoţionată pentru că devenisem colege. Fiind la început de drum în această meserie, doamna director Any Luca a fost cea care a întins mâinile spre mine.

Chiar dacă liceul nu mi-a permis să-mi urmez “modelul”, mi-am împlinit dorinţa intrând la facultate specializându-mă pe învăţător-educatoare.

Mulţi spun că e uşor, dar numai stând la catedră şi punând suflet în tot ceea ce faci îţi poţi da seama dacă este uşor sau dacă este greu.

De ce este greu? Răspunsul este următorul: pentru că lucrez cu sufletul.

Meserii sunt multe şi diverse, dar noi cadrele didactice suntem precum făuritorii, iar copiii sunt plastilina. Măiestria noastră constă în modelarea “plastilinei”....sunt cuvinte spuse şi neluate în seama în facultate. Datoria mea, a noastră este aceea de a găsi metode cum să încălzim “plastilina” ca lucrarea să iasă aşa cum ne-o dorim.

Reîntoarsă în sat am descoperit că o parte din părinţi mi-au fost cândva colegi, plăcerea a fost şi mai mare când mi-au încredinţat copiii pentru a le oferi educaţia pe care am primit-o şi noi odată.

Desprinzându-se de mâna mamei, copilul a întins mâna spre mine. Pentru fiecare copil în parte, am devenit “mamă” în noul univers. La început copilul s-a simţit singur, era speriat, îi era teamă de ceea ce îl aşteaptă. Totul a depins de mine, ca educatoare, să-l fac să se simtă în siguranţă. Paşii sunt mătunţi, treptat lacrimile s-au transformat în zâmbete timide, iar la sfârşitul unei zile în care n-au mai fost lacrimi, ci doar zâmbete, copilul a mai făcut “un pas”.

Deseori ne oglindim în ochii copiilor. Ochişorii unui copil îţi pot “spune” multe: eşti zâna bună, eşi zâna rea, eşti “mama” care alină durerea şi şterge râurile de lacrimi şi...”prietena” de care cei mici au atâta nevoie.

...aceasta este educatoarea...

Jos palaria

Prof. înv. preş. Carmen-Petronela Steclariu

Eu cred că, Dumnezeu, după ce a isprăvit facerea lumii, a chibzuit... şi a chibzuit mult pâna a dat omenirii cea mai nobilă profesie, aceea de dascăl, modelator de minţi şi suflete. Profesie grea pentru unii, uşoară pentru alţii dar gândindu-ne că în mâinile noastre sunt suflete şi aşa cum arhitectul, constructorul nu trebuie să greşească fundaţia aşa şi noi dascălii trebuie să punem temelie cunoaşterii încă din fragedă pruncie.

Din mâinile noastre ies oameni care ne conduc ţara, şi aşa cum îi educăm şi-i modelăm aşa îi vom avea pe viitor.

...de unde pentu mine acest gând de a deveni dascăl? Mulţi se întreabă şi gândul acesta mi-a răsunat ..... de unde? Pot începe doar prin a da un nume doamna învăţătoare Ana Neculcea,

cred ca am spus totul ,model de învăţătoare, aşa cum ar trebui să fim mulţi dintre noi. EA a fost cea care mi-a insuflat acest gând şi care a vegheat paşii mei în devenire, iar visul ei se transformase în visul meu şi aşa am ajuns să-mi termin liceul pedagogic, şi apoi facultatea.

În facultate tot latura sufletească am urmat, noi suntem precum medicii, dar nu cei trupeşti ci cei ai sufletului, de aceea această combinaţie a cadrului didactic cu religia este precum materia pentru construcţie, acum nu ne dăm seama dar rezultatele se vor vedea în timp .

Lucrând în alt mediu şi izbită de mediul rural, la început am fost reticentă, dar lucrând cu sufletul de copil, mi-am dat seama că micuţii sunt deschişi spre cunoaştere, spre informaţie descoperind plăcerea de a-i vedea zi de zi.

Acum sunt de altă părere, cei de aici aşa cum am fost şi eu pot ajunge oameni mari şi nu voi înceta la zidirea lor.

Ce este alarmant în ziua de azi? Copiii uită de copilărie, nu vor mai avea ce povesti, de aceea noi suntem aici pentru a le reamninti mereu că sunt copii şi că ceea ce pierzi azi, mâine nu te mai întâlneşti.

Proverbul “cel ce n-are carte nu are parte” se adevereşte, de aceea vom munci pentru ca şi alţii să aibă parte aşa cum am avut-o şi o avem noi.

Jos palaria

din nou mandri de elevii nostri

Elena Tîrgoviţoaiei, elevă în clasa a VIII-a

-menţiune la Olimpiada de Limba şi literatura română -faza judeţeană

“Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus,

dacă vrei să poţi să vezi foarte departe...”

Constantin Brancuşi

A vorbi despre mine e o adevărată provocare...

Am fost tare bucuroasă când am aflat că voi merge la

etapa judeţeană a Olimpiadei de Limba şi literatură

română, dar în acelaşi timp aveam şi emoţii ...sau

frică? Nu stiu exact cum să denumesc acel sentiment,

dar a fost ceva aparte ,un sentiment pe care puţini îl

cunosc. Colegii...unii m-au încurajat, alţii... prin

invidia lor m-au ambiţionat mai mult...şi aşa a şi

fost...

Ce experienţă a fost şi acea zi! Olimpiada s-a ţinut la liceul Dimitrie

Cantemir. Ajunsă acolo am mers pe un hol lung şi întunecos, parcă în ton cu

starea mea de spirit. Clasele erau pline de elevi care mai de care. În ultima

clasă , la banca numărul trei era scris...Tirgoviţoaei Elena... Ce fiori mi-au

străpuns corpul...picioarele îmi tremurau...mâinile îmi transpirau...inima îmi

batea de parcă ar fi vrut să-mi străpungă pieptul... Am primit subiectele şi,

înainte de a începe, mi-am spus : “Trebuie să dau tot ce am mai bun.”

După câteva zile mi s-a spus că am luat menţiune...Sincer să vă spun,

pe moment nu prea am fost încântată pentru că nu era chiar ce îmi doream.

Dar apoi, datorită unora care prin răutatea lor arată adevărata valoare acelui

care munceşte, mi-am dat seama că trebuie să fiu mândră de ceea ce am

realizat şi mi-am propus ca anul viitor să urc la premiu pentru că nimic nu e

imposibil dacă într-adevăr vreau. Însă mie imposibilul îmi ia puţin mai mult

timp...

Astăzi le mulţumesc în special profesorilor, părinţilor, colegilor care

mi-au fost aproape, pentru că ei au avut cea mai mare încredere în mine şi,

credeţi-mă, că asta chiar conteză...

Jos palaria

"Ţinteşte spre lună.Chiar dacă nu o ajungi, măcar vei fi printre stele"

Les Brown

Concursurile şcolare se adresează elevilor cărora le place competiţia,

performanţa, care doresc să-şi măsoare capacităţile dincolo de spaţiul clasei, al

şcolii.

Dacă Olimpiadele pe discipline dau şansă unui număr mic de elevi să

participe, concursurile de tip Smart, Winners, Kangourul, Olimpicii cunoaşterii sunt

o provocare pentru orice elev .

Elevii şcolii noastre au participat în timp la toate aceste concursuri. În

ultimii ani am optat pentru Concursurile Smart din mai multe motive: taxa de

participare este rezonabilă, subiectele sunt de un grad de dificultate mediu, se

acordă premii elevilor în fiecare şcoală participantă.

Fiecare elev participant se familiarizează cu atmosfera de concurs, învaţă să-

şi controleze emoţiile, îşi măsoară performanţele la nivel naţional.

Şi în acest an, în semestrul I participarea elevilor noştri a fost numeroasă. Ne

dorim ca dorinţa de autodepăşire, de performantă sa fie trăită de fiecare copil astfel

încât participările următoare să aducă rezultate din ce în ce mai bune.

Le dorim tuturor mult succes, ţeluri înalte şi ambiţie pentru atingerea lor!

Organizator concurs,

Înv. Luca Any

Dintre toţi elvii înscrişi la nivelul şcolii elevele Ismană Cosmina si Zaharia

Nicoleta de la clasa a II-a A s-au evidentiat la

Limba română, obţinând premiul al II-lea cu

95 de puncte din 100 posibile.

Sunt eleve foarte ambiţioase,

perseverente, conştiincioase şi extrem de

ordonate în orice fac. Seriozitatea, atenţia şi

dorinţa de a face totul cât pot de bine le

însoţeşte mereu!

Ismană Cosmina

Zaharia Nicoleta

Emoţiile primului concurs din viaţa

lor au fost mari. Cu mâinile tremurânde au ales

răspunsurile corecte, cu speranţa că starea

emoţională nu a pus stapânire pe cunoştinţele lor. S-au bucurat nespus pentru prima

reuşită la un concurs şcolar. Cu sclipiri în ochii mici au privit îndelung diploma cu

numele lor. Erau fericite că efortul depus de ele a fost evidenţiat şi că, astfel, şi-au

răsplătit părinţii pentru sacrificiile lor. Faptul că au un singur răspuns le-a despărţit

de punctajul maxim le-a dat curaj, încredere în forţele proprii şi şi-au propus ca în

viitor să muncească şi mai mult!

Sunt convinsă că acest premiu este primul din multele lor victorii din

viaţa de elev! Vor urma altele, vor avea alte muţumiri, vor prinde forţe pentru a

putea câştiga concursurile vieţii.FELICITĂRI, scumpele mele fetiţe!

Învăţător, Ciobanu Sorina

caracterul conteaza ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Pagini realizate de înv. Any Luca

Caracterul este setul de calităţi stabile şi distincte, adânc gravate în viaţa

unui individ, care determină răspunsul lui, indiferent de împrejurări. Caracterul se

defineşte prin valorile după care subiectul se călăuzeşte , prin raporturile pe care le

întreţine cu lumea şi cu propria fiinţă.

De ce este importantă formarea caracterului? Caracterul este în primul rând

modalitatea în care o persoană ia decizii. El determină atitudinile, vorbele şi

acţiunile cuiva. Aproape orice problemă şi orice

reuşită îşi are originea în caracter.

Cum se formează caracterul? Urmând trei paşi:

Au fost identificate 49 de calitati de caracter:

SERIA UNU SERIA DOI SERIA TREI SERIA PATRU SERIA CINCI

ATENTIA ASCULTAREA ONESTITATEA RECUNOSTINTA GENEROZITATE ORDINE IERTARE SINCERITATE VIRTUTE

RESPONSABILITATE RABDARE INITIATIVA AUTOCONTROL PUNCTUALITATE INGENIOZITATE TOLERANTA CREATIVITATE DISCRETIE

HARNICIE LOIALITATE OSPITALITATE SENSIBILITATE ENTUZIASM FLEXIBILITATE DISCERNAMANT PRUDENTA CURAJ

CONSTIINCIOZITATE METICULOZITATE DETERMINARE CUMPATARE DISPONIBILIATE STIMA COMPASIUNE ELOCVENTA INTELEPCIUNE

VOIOSIE VIGILENTA FERMITATE REZISTENTA BLANDETE MARINIMIE SIGURANTA MULTUMIRE SMERENIE JUSTITIE BUNATATE CREDINTA CINSTIRE

ORDINE ≠ CONFUZIE a mă organiza pe mine şi împrejurimile

mele pentru a avea o eficienţă mai mare

Prin ORDINE se întelege o aranjare armonioasă a obiectelor sau o pregătire a sufletului

pentru a fi cât mai eficient.

„Nici un om nu se poate ridica deasupra limitelor

propriului său caracter.” Viscount Morley

“Ordinea este forma de care depinde frumuseţea.” Pearl Sydenstricker Buck

1. Evidentiaţi:

- definiţi fiecare trasătură de caracter pentru a

fi pe înţelesul oricui.

- ilustraţi calităţile cu povestiri, lecţii cu

obiecte şi activităţi.

- folosiţi acelaşi “vocabular despre caracter”

2. Pretindeţi:

- faceţi aplicaţii practice.

- mentineti-vă unii pe alţii la nivelul

standardului.

- ilustraţi caracterul prin exemplul

personal la toate nivelele.

3. Apreciaţi:

-căutaţi moduri de a-i stimula pe

ceilalti.

-lăudaţi caracterul mai mult decât

reuşita.

-lăudaţi caracterul in mod public.

Şi nu uita:

Volumul de efort pe care îl investeşti în făurirea caracterului este proportional cu răsplata lui!

caracterul conteaza ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Veveriţa cu fălci materiale

– un adevărat exemplu de fiinţă ordonată din natură

Veveriţa cu fălci îşi construieşte culcuşul săpând o

groapă de vreo 5 cm în diametru şi de vreo 9-12 cm în

adâncime. De aici, sapă în unghi de aproximativ 45 grade.

Compartimente diferite, de mărimea unei mingi de

fotbal, se ramifică din adăpost şi alte tunele pe care le

construieşte.

Rezultatul este o locuinţă “confortabilă” cu camere

specific desemnate ca dormitor, odaia copiilor, depozite şi

chiar baie.

Captuşeala locuinţei este alcătuită din frunze alese cu grijă. Dacă sunt prea umede, frunzele

nu se vor usca sub pământ. Dacă sunt prea uscate, se vor fărâmiţa. Când găseşte o frunză potrivită,

veveriţa îi rupe tulpina, o rulează şi o duce la casa ei ordonată.

Fără ordine lucrurile ar funcţiona mult mai lent. Ocazional hard-ul

unui computer trebuie defragmentat. Acest proces recuperează

porţiuni de fişiere care au fost stocate în diferite locuri pe hard şi le

adună într-un loc, dând posibilitatea calculatorului să funcţioneze

mai repede şi mai eficient.

Eu vreau să fiu ORDONAT ! Mă angajez:

să strâng în urma mea;

să păstrez locul de muncă şi de joacă curat şi ordonat;

să pun lucrurile la locul lor;

să folosesc lucrurile pentru scopul lor precis;

să returnez lucrurile pierdute posesorilor lor de drept. Tu?

ORDINE sau LIBERTATE?

ORDINEA

în istorie

V-aţi imagina cum s-ar circula pe

străzile din Iaşi fără să existe reguli de

circulatie? Garrett Augustus Morgan a

fost cel care a rezolvat această problemă. În 1923 a fost patentat primul semafor,

lucru care a dus la creşterea ordinii în

trafic şi la micşorarea numărului

accidentelor de circulaţie.

“Lumea nu a fost creată pentru a fi ordonată, căci ea este ordinea întruchipată. Este de datoria noastră să fim la unison cu ordinea ei.”

Henry Miller Materiale preluate de pe www.wurmbrand.ro

“În tinereţe puneam accentul pe libertate, iar la bătrâneţe pun accentul pe ordine. Am făcut marea descoperire că libertatea este rezultatul ordinii. ”

Will Durant

“Libertatea nu este absenţa regulilor , iar ordinea nu este absenţa libertăţii.” Antoine de Saint Exupery

eveniment ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- ----------------------------------------------------------------------------------

Pagini realizate de inst.Sorina Ciobanu 1 Decembrie

În fiecare an, la 1 decembrie, sărbătorim Ziua Naţională a

României. 1 Decembrie a fost adoptată zi naţională a României

in 1990, ca omagiu adus zilei de 1 Decembrie 1918, când la

Alba Iulia s-a votat unirea Transilvaniei cu România, care

simbolizează unirea românilor intr-un singur stat, visul şi

voinţa tuturor românilor.

Pregătită de Mihai Viteazu la 1600, de ″ Unirea cea

Mică ″ din 1859, de lupta eroică din Primul Război Mondial,

″ Unirea cea Mare ″ s-a înfăptuit şi a împlinit visarea cea

mare şi, dintotdeauna, a românilor.

Unirea României într-o singură ţară mare, cu hotare

minunat de rotunde şi întinse, până acolo unde oamenii

vorbesc aceeaşi limbă,

limba română, a fost

salutată şi de

naţionalităţile

conlocuitoare,

însemnând viitorul şi a trăi unul lângă altul în pace .

Desăvârşirea unităţii naţionale a contribuit la făurirea

unei Românii mai puternice şi mai bogate, a fost rezultatul

firesc al luptei de secole, dusă de poporul român.

Visul unităţii naţionale a fost unul pentru care mulţi

români şi-au dat viaţa, iar noi astăzi, trebuie să ne plecăm

frunţile în faţa sacrificiului lor şi să păstrăm cu sfinţenie

moştenirea sfântă care se numeşte România.

24 Ianuarie Unirea Principatelor Române cunoscută şi ca Mica

Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918), reprezintă unificarea celor două vechi state româneşti

Moldova şi Ţara Românescă.

Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca

domnitor al ambelor principate, 5 ianuarie 1859 în Moldova şi

24 ianuarie 1859 în Ţara Românească. Totuşi, unirea a fost un

proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi

economică a celor doua ţări. Procesul a început în 1848 odata cu

realizarea uniunii vamale între Moldova şi Ţara Românească, în

timpul domniilor lui Mihail Sturza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context

european favorabil unirii. În 1858, la Convenţia de la Paris ,s-a

ajuns la o înţelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o unire

mai mult formală între cele două ţări, cu guverne diferite şi cu

unele instituţii comune. La începutul anului următor liderul

unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al

Moldovei şi Ţării Româneşti aducându-le într-o uniune personală.

În 1862, cu ajutorul unionistilor din cele două ţări, Cuza a unificat

Parlamentul şi Guvernul realizând unirea politica.

După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost

consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de

Hohenzollern- Sigmaringen, iar Constituţia adoptată în acelaşi an a

denumit noul stat România.

eveniment ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- -------------------------------------------------

unirea in cuvinte si imagini UNIREA ROMÂNILOR ÎN CUGET ŞI ÎN SIMŢIRI

Nu ştiu alţii cum sunt şi ce simt ei, dar eu cand mă

gândesc la unirea românilor, mă gândesc nu doar la unirea

teritoriilor a două principate ci la acea unire prin cuget şi simţiri.

În termeni istorici românii noştri, apăsaţi de gândul că nu şi-ar

putea recupera drepurile pierdute, unirea era unica modalitate

prin care puteau avea apărare împotriva inamicilor interni şi

externi. La Unirea aceastora nu a contribuit doar voinţa

domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ci de bază a fost visul şi

speranţa românilor că de-a lungul timpului se vor înţelege

precum fraţii:”Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. După Unirea

principatelor, românii au simţit un sentiment profund care nu se

poate descrie nici prin cuvinte mari, nici prin fraze alese, ci

printr-un simplu cuvânt: ÎNCREDERE. Români cu suflet mare

am fi fost şi dacă nu eram uniţi. Orice român din orice colţişor

al ţării o să-ţi spună acelaşi lucru: sunt mândru că am fost,

sunt şi voi fi român dintr-o bucată! Suntem oamenii gospodari

şi trăim intr-o ţară mândră între mândre. Cine e cea mai

frumoasă? Cine-i cea mai crestată de munţi? Cine-i cea mai

şerpuită de ape? Cine are câmpii şi dealuri împodobite cu mii de

culori? Cine este mama frumuseţii din rodul unirii dintre cer şi

pământ? Doar tu, Românie!

Tu, române, dă mâna cu fraţii tăi şi fă-ţi mândră

ţara!

Tu, române, fii mândru că muma-ţi este România şi

fraţii-ţi sunt românii!

Ce e drept şi corect, trebuie să spunem prin Unire ne

sudăm cu fiecare prin încredere, voinţă, prietenie dacă

spunem: Să trăiască Unirea! Să trăiască România! Să trăim

cu toţii, că suntem români!

Târgoviţoaei Iulia

clasa a VIII-a

Pentru mine şi familia mea a fi uniţi este un

lucru foarte important. De aceea între noi

este multă înţelegere, dragoste şi încredere.

Nechifor Cătălin – IIA

Întotdeauna sunt multumit când îmi

împart lucrurile cu cineva.

Steclaru Alin – II A Imi place sa adorm cu glasul

parinţilor. Aşa îi simt mereu cu

mine. Şuvei Diana – II A

Cand imi ajut mama la treburi nici nu

simt oboseala! Aş vrea să fim mereu

uniţi! Zaharia Nicoleta - II A

Să primesc o mână de ajutor şi un

sfat cand am nevoie.

Popescu Florentina - II A

eveniment 160 de ani de…Eminescu Pagini realizate de inst. Anca Ruscanu

înv. Liviu Zapan

“A vorbi despre poet e ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă…Nu poate să ajungă vorba

până la el fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să

povestească pe harpă şi să se legene, din depărtare, delicata lui singuratică

slavă” Tudor Arghezi

Prima dragoste – Carţile MIHAI EMINESCU a făcut cunoştinţă cu fascinanta lume a cărţilor în

momentul când ochii miraţi ai copilului priveau în jur spre a cuprinde micul univers

în care familia Eminovici îşi ducea viaţa. În casa de la

Ipoteşti, printre mobilele şi lucrurile ce le aduseseră de la

Botoşani Eminovicii, cărţile se aflau la loc de cinste.

Pentru cumpărarea lor, Gheorghe Eminovici, tatăl

poetului, având de întreţinut totuşi o casă grea, încărcată

de copii, găsea oricând banii trebuitori.

. Într-o casă în care atât tatăl cât şi dulcea mamă,

Raluca, aveau plăcerea lecturii, Mihai învaţă ,,buchiile’’ şi îşi face din cărţi prieteni

de nădejde. Şi pentru că biblioteca părinţilor cuprindea în afara traducerilor unor

titluri la modă în lumea editorilor, mai ales cărţi vechi, cronografie şi letopiseţe,

acestea au fost întâiile lecturi ale copilului Eminescu..

Însoţindu-se de multe dintre aceste cărţi, Mihai se afunda în codrii

Ipoteştilor, uitând adesea de părinţii şi de fraţii care-l aşteptau la joacă. Scorburile din

,, trunchi vecinici’’ adăposteau şi volumele preferate – între care şi atât de îndrăgitele

întâmplări ale lui Robinson Crusoe -, şi caietele în care transcria pasajele ce i se

păreau mai frumoase. Încet, încet, plăcerea lecturii avea să-l acapareze şi să se

transforme într-o pasiune căreia i s-a dedicat până în ultimele clipe ale scurtei sale

vieţi.

Din casa părintească , Mihai ia drumul şcolii din Cernăuţi. Urmând clasele a

III-a şi a IV-a primară cu rezultate foarte bune, el îşi crease deja printre colegi şi

profesori faima de pasionat cititor şi de bun povestitor, cunoscător al nuanţelor limbii

române, dar şi ale celei germane- limba de predare la prestigioasa şcoală

cernăuţeană. Atras mai ales de cărţile de istorie antică şi mitologie, reuşeşte să se

impună în faţa noilor săi colegi de la liceul din Cernăuţi unde studiau şi fraţii săi

Şerban şi Nicolae. Despre impresia pozitivă ce le-o făcuseră lecturile bogate şi

temeinice ale poetului aveau să-şi amintească mulţi dintre colegii şi profesorii săi.

Atunci când profesorul de istorie antică preda o lecţie, o făcea întotdeauna cu ajutorul

lui Eminescu, elevul care ştia multe legende şi mituri şi, mai presus de toate, ştia să

povestească cu multă însufleţire.

Grija şi respectul faţă de cărţi, de pagina scrisă, se manifesta la Eminescu nu

doar prin păstrarea lor, ci şi prin încercarea de a le inventaria şi rândui în biblioteca

gimnaziştilor. ,, Nu mai trebuia, ca mai înainte , să scotoceşti tot dulapul, pân’ ce dai

de cartea ce-ţi trebuia. Eminescu se ducea drept la dânsa şi o scotea dintre celelalte

cărţi, dându-ţi-o cu un fel de satisfacţie şi dovedind astfel că cunoaşte fiecare tom din

această colecţie’’, îşi amintea un bun coleg şi prieten.

Şi, pentru că zestrea de înţelepciune a lui Mihai era tot mai bogată, după moartea lui Aron Pumnul,

părăsind Cernăuţiul şi luând drumul Blajului, se vede nevoit să renunţe la câteva dintre cărţile sale dragi, pe care

le donează bibliotecii gimnaziştilor, înscrisul donaţiei fiind făcut cu propria- i mână .

Moartea preaiubitului său profesor şi mentor a trezit în inima

adolescentului o durere puternică, întrupată în emoţionanta poemă ,,La

mormântul lui Aron Pumnul’’, inclusă în broşura omagială

,,Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti din Cernăuţi, la moartea prea

iubitului lor profesor Aron Pumnul’’. Acum, în 1866, apărea

pentru prima oară între scoarţele unei tipărituri, numele poetului

Mihai Eminescu. La scurt timp, o concisă notă a redacţiei,

formulată de Iosif Vulcan, anunţa debutul tânărului de numai 16

ani, cel ce avea să devină poetul nepereche, geniul literaturii

române.

LA STEAUA

La steaua care-a rasarit

E-o cale-atât de lunga,

Ca mii de ani i-au trebuit

Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins în

drum

În departari albastre,

Iar raza ei abia acum

Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit

Încet pe cer se suie;

Era pe când nu s-a zarit,

Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru

dor

Pieri în noapte-adânca,

Lumina stinsului amor

Ne urmareste înca.

(1886, 1 decembrie)

eveniment

-

Poetul national-omul deplin al culturii romaneşti, Mihai Eminescu, a căzut în sărmana noastră

literatură de la 1870, ca un meteor din alte lumi’’- Garabet Ibrăileanu.

Eminescu a fost poet, prozator, dramaturg prin lucrări postume precum Mira, Decebal, Bogdan

Dragoş, publicist la Federatiunea-Pesta (1870), Curierul de Iaşi (1876-1877), ziarul Timpul-Bucureşti

(1877-1883), România liberă (1888-1889) cât şi traducător a operelor lui Immanuel Kant precum –

Critica raţiunii pure. În articolul, Rostul poetului în societate’’Eminescu menţiona:”Poeţii, filozofii unei naţiuni

luminate pun în cântec şi cuget înălţimile cerului şi le comunica naţiunii respective”considerând astfel

că arta este menită să reflecteze aspiraţiile spre frumos şi perfecţiune a

umanităţii.

El se declară încă din tinereţe a fi împotrivă, simplilor

fabricanţi de rime” criticând acest lucru în poezia să – Criticilor mei, din 1876, E uşor a scrie versuri/Când nimic nu ai a spune, /Înşirând

cuvinte goale/Ce din coadă au să sune’’.,

Tânăra generaţie romana se afla astăzi sub influenţa operei

poetice a lui Eminescu.

Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuală sta

la nivelul culturii europene de astăzi.

(Titu Maiorescu - Eminescu şi poeziile lui)

Eminescu poet al naturii si al iubirii

Între marile teme, proprii creaţiei lui Eminescu,

alături de meditaţia asupra artei, asupra vieţii sociale sau

asupra existenţei în general, slăvirea iubirii si a frumuseţilor

naturii ocupă un loc întru totul deosebit.

Poetul se simte fascinat de de natura care i-a fost

confidentă, ascultându-l şi înţelegându-i dorinţele sale.

Acesta răspunde chemării naturii fiind copleşit de tristeţe

deoarece, odată cu trecerea timpului devine mai greu de

înţeles.

Dragostea se află într-o permanentă consonanţă cu

natura. Natura este stare de suflet, în sensul că înfăţişarea ei

este dictată de sentiment. Acolo unde dragostea apare ca un

vis frumos de fericire, cadrul fizic este al unei naturi

încântătoare ca de basm.

Matasariu Cezar

De vorbă cu… Eminescu

Tu te-ai desprins dintre

luceferi

Şi ai venit în lumea efemeră…

Păreai sfios şi plin de

teamă…

Păreai… o luminiţă milenara.

Tu-ai înteles deplin iubirea;

Tu ai trăit cu ea în gând.

Tu ai ştiut ce-i nemurirea

Şi te-ai unit cu ea iubind.

Tu ai venit din strălucire

Tu ai iubit, tu ai ştiut

Ca viaţa-aceasta i-o himera

Tu ai iubit, dar…ai ştiut!

Doar tu… doar tu ai fost un

astru,

Un astru între zecile de mii…

Tu ai venit din necuprinsu-

albastru

Tu ai venit dintre luceferi vii!

_______________________________________________________________Valentine's Day__ pagini realizate de prof. Laura Strugariu

prof. Ana-Maria Solomon

Almost two thousand years ago, there was a young Christian

man named Valentine who worked for the church. The Roman emperor

Claudius II, who was not a Christian, decided that his soldiers must

not marry because married soldiers do not make good soldiers.

Valentine helped his best friend, who was one of the emperor's guards,

to get married. The emperor said that Valentine had to die because he

did wrong. In prison, the young man fell in love with the daughter of

one of the guards and she loved him back. On the day of the

execution, he sent her a letter and at the end of it, he wrote: 'Your

Valentine'. He died on the 14th

of February and his sweetheart decided

to celebrate their love on that day.

Every year on the 14th

of February people send cards to their

loved ones with flowers and hearts on them and messages like: ”Will

you be my Valentine?”, ”I love you.”, ”Be mine, Valentine.” or

poems.

”Roses are red,

Violets are blue,

Sugar is sweet

And so are you.”

Valentine's Day vs. Dragobete

Sărbătoarea de Sfântul Valentin şi cea de

Dragobete sunt dedicate celui mai pur sentiment din

lume: iubirea. Una provine din America, cealaltă face

parte din tradiţiile româneşti. Însă care este deosebirea

între cele două? Ce semnificaţie au ele? Cât de

importante sunt aceste zile pentru noi?

În

tradiţia catolică, Sfântul Valentin a fost un preot care a

trăit în timpul domniei lui Claudius cel Crud. Se zice că

acest preot căsătorea în secret cuplurile îndrăgostite, încălcând astfel, decizia Împăratului.

Valentin era astfel slujitorul familiei şi al tinerilor îndrăgostiţi care doreau să-şi întemeieze o

familie. În momentul în care Împăratul Claudius a aflat de secretul preotului a poruncit să fie

încarcerat. Pe lângă faptul că apăra cu tot sufletul sau

dragostea şi îndrăgostiţii, preotul Valentin avea şi puteri tămăduitoare. În închisoare a

vindecat-o pe fiica unui paznic (de orbire) şi de care s-a îndrăgostit nebuneşte. Claudius a

aflat de fapta sa şi a dat ordin să fie omorât. Astfel, în dimineaţa zilei de 14 februarie preotul

Valentin a fost decapitat. Înainte de a muri, el i-a trimis o scrisoare de dragoste celei care era

în inima sa (fiica paznicului) în care i-a scris: “Cu dragoste, de la al tău Valentin”.

De la această mica povestioară la o sărbătoare a

iubirii a fost un mic pas. Chiar dacă mulţi condamnă această zi, deoarece este una

comercială, importată, o zi în care se vând milioane de produse dedicate dragostei

(inimioare, ursuleţi de pluş, cadouaşe nostime, felicitări, bomboane de ciocolată în formă de

inimi), toate exprimând cel mai pasionant sentiment al omenirii - iubirea.

___Valentine's Day_vs. Dragobete_____________________________________________

De cealaltă parte, Dragobetele este o sărbătoare a iubirii din tradiţia românească,

care însă nu este la fel de cunoscută, deoarece nu este la fel de mediatizată. Sărbătorită pe 24

februarie, Dragobetele este celebrat de cei din zona ruralului (acolo unde tradiţiile încă se

mai respectă). Dragobetele (Logodnicul Păsărilor sau Cap de Primăvară), fiul Babei Dochia

era un bărbat chipeş, înalt, care era supranumit şi zeu al fertilităţii. 24 februarie semnifică, în

tradiţie, începutul primăverii, al renaşterii şi al împerecherii păsărilor. Se zice că Dragobete

era un fel de Cupidon ce oficia căsătorii în rândul animalelor. Preluată din natură şi de către

oameni, această sărbătoare este dedicată tinerilor care doresc să se logodească, să se

căsătorească şi să facă copii. Din tradiţii, se spune că fetele şi băieţii se întâlneau în această

zi, pentru a participa la jocuri distractive, care să le ofere şansa de a se cunoaşte şi de a se

îndrăgosti. Dacă un băiat sărută o fată care-i plăcea, în vazul tuturor, el urma să o ia în

căsătorie. La fel ca şi

Sfântul Valentin, Dragobetele reprezintă ocrotitorul dragostei şi al tinerilor îndrăgostiţi.

Indiferent care este ziua pentru care dumneavoastra optaţi să o sărbătoriţi gândiţi-vă că

ambele au o semnificaţie unică!

„Valentine”... de sf. Valentin

copilaria in lumini si umbre

Iarna în sufletele copiilor- prilej de fericire

„(...)Fetiţa s-a văzut lângă un brad de

Crăciun... Pe crengile verzi erau multe lumânări

aprinse şi erau agăţate poze colorate ca acelea din

vitrinele magazinelor (...)”

Aşa îmi citea mama în serile lungi de iarnă,

povestea, Fetiţei cu chibriturile, pe care îmi plăcea s-o

ascult la nesfârşit şi reţineam doar partea fericită a poveştii,

când fetiţa se visă în lumea celor bogaţi, în lumea în care

visele de copil se îndeplineau în mod firesc, ca oricărui copil

din lumea asta.

Iarna aduce în case, miros de brad şi cozonaci calzi,

bucuria de a dărui şi de a primi daruri şi toate acestea în

lumina sutelor de lumânări ce sclipesc a sărbătoare. E

anotimpul pe care noi copiii îl iubim, deoarece fulgii jucăuşi

de nea strecoară picături de fericire în sufletele noastre de

copil, făcându-se personajele unei poveşti de iarnă.Şi Zâna

Iarna întinde poveştile până departe, în lumea lui Fritz şi a

Mariei din povestea, "Spărgătorului de nuci", a lui Vasile

şi a fratelui său mai mic din povestea, "Colindătorii" de

Mihail Sadoveanu, al copiilor veseli din poezia lui George

Coşbuc, ce vin de pe coasta dealului ţipând,

„Şi se-mping şi sar râzând.

Prin zăpadă fac mătănii

Vrând-nevrând.”

E cel mai frumos anotimp, iarna, e anotimpul care-ţi

umple sufletul de bucurie şi împliniri. Toţi ne bucurăm când

sub bradul de Crăciun, Moşul îţi lasă un cadou, când fulgii

jucăuşi pun stăpânire peste natură, cu acoperământul gros şi

pufos de nea, chemând copiii la joacă, chemându-i să-şi

scoată săniile afară, sau să construiască oameni de zăpadă,

asemenea Omului din povestirea, Pălăria Omului-de-

zăpadă de Iuliu Raţiu, care, în imaginaţia băiatului, Omul-

de-zăpadă îşi scotea pălăria în faţa lui, spre a-l saluta.

Fără iarnă copilăria noastră ar fi poate mai tristă, mai

lipsită de poveşti şi frumuseţea ar trece pe lângă noi

neobservată. Iarna ne face atenţi la minunăţiile ei, arătând

cum:

„Cu o zale argintie se îmbracă mândră ţară.

Soarele rotund şi palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.’’

Aşa i-a tradus Vasile Alecsandri minunăţiile Crăiesei

Albe, la fel cum noi îi răsplătim generozitatea cu obrajii roşii

şi râsete zglobii.

Rămâi iarnă în copilăria mea!

Izmana Iuliana Clasa a IV-aA

_____________________________________copilaria in lumini si umbre Iarna sufletelor triste

pagini realizate de înv. Gabriela Ungureanu

inst. Anca Ruscanu

,,Era frig cumplit ; ningea şi se făcea noapte. Era

cea din urmă noapte a anului, noaptea de Anul Nou! Pe

frigul şi pe întunericul acesta, mergea pe strada o fetiţă

săracă, desculţă şi cu capul gol...’’

Lipită de soba stăteam şi citeam, în căldura blândă a

camerei, acesta minunată poveste a, Fetiţei cu chibriturile.

Imaginile poveştii mi se derulau în mod misterios,

amestecându-se parcă cu fulgii de zăpadă ce cădeau cu

nemiluita, asemenea unor fluturi albi, dând năvală peste

lume. Dincolo de geamul ferestrei mele Zâna Iarna împrăştia

bucuria în cercelate flori albe, în timp ce în sufletul meu,

tristeţea pentru micuţa fetiţa, se întindea ca o pânză de

păianjen.

Citeam şi în gând mi se strecurau imagini frânte de

copii fără adăpost, ce colindau pe străzi în căutarea unui

locşor cald, sau a unei bucăţi de pâine. Şi aceştia sunt copiii

ai căror părinţi au făcut greşeli, iar pentru aceste greşeli au

fost închişi sau li s-a luat viaţa în mod tragic, iar ei au rămas

ai nimănui. Ei nu rămân mult timp în stradă, fiindcă oamenii

mari îi iau şi-i duc în anumite Centre.

Dar aici găsesc oare, căldura căminului pierdut, a

mamei, a fraţilor sau a surorilor? Nicidecum.De aceea fug de

aici din nou în stradă, pentru a fi, spun ei, Liberi!’’, chiar

dacă locuiesc într-un canal şi se îmbolnăvesc de boli

necruţătoare.

Ei sunt asemenea lui Gavroche, copilul străzilor

pariziene, sunt asemenea micii cerşetoare ce tremura de frig

şi căreia Gavroche i-a împrumutat fularul său spre a se

încălzi, asemenea copilului bolnav pe care mama ar fi vrut

să-l însănătoşească din povestirea „ Prinţul fericit’’ de

Oscar Wilde, sau a lui Cuore, copilul ce colinda lumea spre

a-şi găsi mama. Copii nefericiţi atunci, copii nefericiţi acum!

Şi iarna cu sărbătorile ei trece indiferenta pe lângă

aceşti copii şi se opreşte doar la cei a căror sortă le-a fost

potrivnică.

Lumini gălbui joacă pe geamul camerei mele. Îmi

rămân în minte ultimele fraze ale poveştii: A vrut să se

încălzească... Dar nimeni nu ştia ce frumuseţi văzuse ea şi în

ce strălucire intrase tihnită, peste întreaga natură.’’

Tristeţile, lacrimile, dorinţele neîmplinite de copil

sunt acoperite de zalele argintii ale iernii şi acum şi de cele

ale nopţii.’’

Noapte bună, iarnă, şi nu uita măcar tu de copii!

Mititelu Roxana-Gabriela

Clasa a IV-a A

pagini de cunoastere Pagini realizate de prof. Liliana Cincă

Poluarea si efectele sale devastatoare

Aerul pe care îl inspirăm, atât de necesar vieţii pe Pamânt are în compoziţia sa

azot şi oxigen în cea mai mare proporţie. Restul este format din carbon, argon, neon,heliu şi

fum.

Aerul atmosferic ne protejează de razele

ultraviolete dăunătoare ale Soarelui.

Activitatea umană constituie cauza

aruncării în atmosferă a unei cantităţi mari de gaze

toxice cu efect de sera cum ar fi dioxidul si

monoxidul de carbon si a metanului.

Razele Soarelui traversează aceste gaze

încălzind atmosfera, oceanele, suprafata planetei şi

organismele vii.

În oraşele mari poluarea aerului este

determinată în mare măsura de aceste gaze toxice

provenite din arderea combustibililor fosili si fumul eliberat de coşurile fabricilor în

atmosfera.

Aerul este poluat si de ploile acide, ceaţa şi zăpada acidă care distrug plantele,

recoltele, pomii. Apa de ploaie poluată cu acizi ajunge pe clădiri de piatră sau masivele de

gresie şi calcar sau în apele marine şi distruge totul în calea sa.

Creşterea temperaturii globale (efectul de seră ), spun specealistii, s-ar datora

poluării aerului cu gaze toxice si ploi acide si atrage dupa sine consecinte grave ca topirea

ghetarilor la Poli, inundarea uscatului, furtuni tropicale si disparitia unor specii de pesti si

animale.

Pe de alta parte efectul de sera e sporit şi de distrugerea stratului de ozon din

atmosfera care protejeaza vietăţile filtrând razele ultraviolete emise de Soare, radiatii care

afecteaza intens sănătatea oamenilor. Stratul de ozon e ”găurit” de poluanţii toxici din aer.

Aceştia produc boli respiratorii grave precum şi cancere de diverse tipuri, afectează

creierului, etc.

Poluarea produsa de industrie nu se compara cu poluarea produsa de fumul de tutun

care e de 10 ori mai cancerigena.

Deşeurile reziduale deversate în apele curgătoare de către marile fabrici conţin

substanţe extrem de toxice ce au dus la distrugerea plantelor acvatice şi a peştilor definitiv.

Iar aceste ape se varsă în mări şi oceane….

Folosirea intensă şi necontrolată a erbicidelor şi pesticidelor pentru creşterea într-un

ritm alert a culturilor agricole au dus la îmbolnavirea ireversibilă a animalelor si a oamenilor

care le consuma iar pe termen îndelungat la „intoxicarea” solului şi a apelor freatice adica la

poluarea acestora.

„Petele” de petrol deversate în apa mării de platformele marine au acoperit arii întinse

si au dus la disparitia unor specii de pesti si pasari marine….

Distrugerea sistemului de „ecolocaţie” şi eşuarea balenelor se datorează acţiunii

intensive de poluare a apelor de către oameni. Anual plaja coastei californiene este asaltată de

miile de balene care eşueaza la mal, unde îşi găsesc tristul sfarsit.

O soluţie ar fi folosirea surselor de energie alternativă ( energia solară, eoliană,

biogazul ), folosirea bicicletelor în locul maşinilor, salvarea pădurilor, împădurirea intensă şi

nu în ultimul rând responsabilizarea tuturor locuitorilor planetei deoarece……

VIATA PE PAMANT NU TREBUIE DISTRUSa !!!

pagini de cunoastere

Stiati ca… ...o maşină obişnuită produce într-un an 3 tone de dioxid de carbon care se

evaporă în atmosferă?

...în trafic greoi, nivelul de poluare este de 2 - 3 ori mai mare înăuntrul maşinii

decât în afara ei?

...în Londra circula 40.000 de maşini pe oră în timpul zilei?

...cantitatea de deşeuri produsă, într-o zi, în Marea Britanie este suficientă

pentru a umple Trafalgar Square?

...peste 20.000 de tone de gunoi sunt aruncate anual în Marea Nordului. 70%

se depun pe fundul mării?

...o tonă de plastic înseamnă 20.000 de sticle de 2 litri sau 120.000 de pungi?

...este nevoie de 1,5 litri de ulei pentru a face un cartuş de imprimantă?

...cerneala de imprimantă costa mai mult decât combustibilul pentru navele

spaţiale sau şampania veche?

...folosirea, o oră, a unei maşini electrice de tuns iarba poluează cât o maşină

care parcurge 563 de kilometri?

...în momentul în care citiţi această frază, în SUA se produc peste 50.000 de

cutii din aluminiu?

...în SUA, o nuntă şi o lună de miere poluează aerul cu 9 până la 16 tone de

dioxid de carbon?

...aeroporturile şi companiile aeriene din SUA aruncă în fiecare an o cantitate

de cutii de aluminiu suficientă pentru construirea a 58 de avioane Boeing 747?

...folosirea zilnică a produselor cosmetice expune femeile la peste 200 de

chimicale. Doar 10 procente din ingredientele produselor de înfrumuseţare au fost catalogate

ca fiind nedăunătoare?

...Mazda Motor Corporation îi recompensează pe angajaţii din Japonia cu

12 dolari pe lună dacă vin la serviciu pe jos?

...reducerea numărului de

maşini dintr-un oraş cu 5% până la 10% poate

minimiza întârzierile provocate de un trafic

sufocant cu 10% până la 30%?

...o călătorie transatlantică cu

avionul generează la fel de multe emisii de

gaze cu efect de seră ca şi o maşină condusă

timp de un an?

...bărbaţii care trăiesc în zone

poluate sunt mult mai predispus i la calviţie,

spre deosebire de cei care locuiesc în regiuni

cu o atmosferă curată?

...pungile din plastic şi alte deşeuri din acelaşi material, aruncate în ocean,

omoară 1.000.000 de exemplare din speciile de acvatice, în fiecare an?

d’ale piticilor

Povestea fulgilor de nea

A fost odată ca niciodată un scriitor de basme.

El iubea mult copiii, dar muzele nu-l mai inspirau

ca altădată. Dorinţa lui de a scrie din nou basme era

atât de mare, încât iată ce se petrecu într-o zi...

Era o zi de iarnă. Raze de gheaţă se împleteau cu razele soarelui

pe ferestre, ca într-un basm. Dar soarele dispăru la fel de repede cum apăruse. Norii începură să cearnă

fulgi mari. Omul nostru privea visător prin rotocolul pe care-l făcuse pe geam cu mâna. Gândurile îi

răvăşeau mintea, asemeni vântului care învârtea fulgii. Nu gândea la nimic şi, totuşi, în mintea lui ceva

se petrecea. Privea uimit cât de ferm vântul prindea în vârtej neaua, cum o lăsa, şi-apoi iar o-nvârtea,

până ea, eliberată de furiile lui, cădea lin la pământ aşa cum pornise de sus. În mintea lui, gânduri

curajoase rupeau hăul, dar se întorceau înapoi în beznă, incapabile să se finalizeze în cuvânt. Simţi

nevoia să deschidă larg ferestrele şi să-şi scoată faţa în ger. Ochii i se mijiră, să se apere de furia

fulgilor... Deodată, se întoarse, se aşeză la masă şi începu să scrie...

Doi fulgi mari, cam mari pentru specia de fulgi ce cădeau peste

oraşul lui, veneau lent spre pământ, braţ la braţ, rupând legile gravitaţiei

şi ignorând goana celorlalţi fulgi.

- Frumos oraş! zise unul, privind în jos cu toleranţă.

- Mă rog ţie, aş vrea să mai poposim niţel pe aici... Ce zici? - Hm, nu cred că e o idee prea bună! Trebuie să ajungem pe

pământ, să ne transformăm în picături şi apoi să ne întoarcem la cer.

- Să ne topim, să ne ducem, să ne întoarcem, m-am săturat de

ameţeala asta! Vreau să mă plimb, să văd oamenii, să-i ating! Nu mai

vreau să trăiesc după legile lumii noastre. Sunt frumos şi vreau să fiu

mângâiat şi iubit!

- Ştii bine că eşti iubit, dar mângâiat - NICIODATĂ! Asta ţi-ar

aduce pieirea. Eşti fulg, vei trăi ca un fulg, vei dispărea ca un fulg!

- Nu, nu, nu! De fiecare dată când văd oamenii, ceva nedesluşit în

mine mă atrage spre ei. În jurul oamenilor simt căldura... pe care în

lumea noastră nu o avem!

- Ce căldură, ce oameni? Căldura asta e pieirea ta, nu-nţelegi?

- Ba da, dar aş vrea să pier în ea!

- Ca toţi ceilalţi? Ştii câţi din poporul nostru mor în fiecare an din neatenţie sau, cum spui tu, din

dorinţa de a-i atinge pe oameni? Lasă-te admirat, e mai comod!

- E mai comod, dar şi mai pustiu! Şi plictisitor! De fiecare dată când ajung pe pământ, încep să

număr orele până dă prima rază de soare, să-mi reiau zborul spre cer. Abia atunci, simt că încep din nou

să trăiesc. Dar când ajung acolo, coadă, înghesuială, toţi vor din nou bilete spre pământ. Păruit şi-

nghiontit, hai la vale! spuse el cu obidă că va trebui să treacă din nou prin toate acestea.

Celălalt fulg, mai cu experienţă, nu se lăsa înduioşat, ci urmărea să-şi îndeplinească corect cea de-a

315-a tură din acea lună. "Visează, dar o să-i treacă"... gândea el privind spre amicul său. "Orice fulg cu

judecată va ajunge la această concluzie".

În casa cu ferestrele larg deschise, maşina de scris ţăcănea neobosită. Scriitorul parcurgea din timp

în timp camera, cu paşi repezi, spre fereastra prin care fulgii se năpusteau în casă. Întindea uneori mâna

să-i prindă. Unii i se aşezau în palmă şi deveneau, uimiţi parcă, picături de apă. Alţii îşi schimbau brusc

direcţia de zbor şi o porneau energic spre pământ.

- Oraşul se apropie, grăbeşte-te! Faţa fulgului mic strălucea de emoţie, dar celălalt părea de

neclintit din drumul său. Uimit, îi strigă:

- Tu nu ai trăit nici o aventură în viaţa ta? Eşti atât de ordonat, de grijuliu şi de corect, încât nici

visele tale nu mai au curaj să zboare!

d’ale piticilor - Dragul meu, visele mele sunt foarte disciplinate! Îmi

respectă programul de lucru. Trei luni pe an ele nu apar.

Primăvara, vara şi toamna, când am timp berechet să

mă pregătesc pentru iarnă, le las să zboare, îi explica el

cu superioritate amicului său.

- Doamne, mă sperii! exclamă cel mic. Eu visez tot

timpul!

Abia de mă mai gândesc la programul de lucru. Ştii,

începu el gânditor, cu ochii pironiţi pe zarea cenuşie, ieri

seară, pe când rămăsesem trist, prins într-o pojghiţă de gheaţă, am tresărit când soarele m-a atins cu o

rază. Visasem că zburam şi că undeva jos, mă aştepta mâna unui om. El tânjea după mine demult. Îi

plăcea să prindă fulgi şi de mult n-o mai făcuse. Mă duceam spre el cu teamă şi cu bucurie, în acelaşi

timp. Aveam nişte emoţii... Gândeam: dacă pleacă de la geam chiar când ajung eu? Dacă nu-i nimeresc

palma? Dar n-a fost aşa! Am ajuns foarte aproape de el, i-am simţit căldura şi steluţele mele au început

să se topească într-o fericire infinită... Mai aveam un pas şi eram în mâna lui. Nimic din ceea ce trăisem

în lumea mea nu semăna cu ceea ce simţeam acum. Am mai apucat să spun doar bun rămas Tatălui din

ceruri şi... am aterizat. Gândeam: am murit! Tăceam şi aşteptam să văd cum e să fii un fulg mort. Dar,

dintr-o dată, corpul meu se făcu greu şi strălucitor. Sub ochii omului, ceva neaşteptat se petrecea cu

mine... Ce mirare!... Eram bombat şi transparent... Eram... o biluţă de mărgean, spuse el şi rămase

gânditor, fascinat de amintirea propriului său vis.

- Ha, ha, ha! Biluţă de mărgean! strigă fulgul cel serios cu ironie. Nici în visele mele cele mai

îndrăzneţe nu mi-am permis o asemenea extravaganţă. Prostii,

amice!... Vezi ce fac visele? Te trezeşti şi constaţi că, dacă nu

ai grijă, nu mai ieşi din ele! Te învârt, până nu-ţi mai vezi

capul din nălucirile lor! îi explica el aprins.

- Da, rosti celălalt, pierdut în amintirea sa, ieri seară, de

bucurie, nu-mi mai vedeam capul din nălucirile lor.

Scriitorul era obosit. Multe se transformaseră în sufletul

lui. Ceruse inspiraţie şi acum, când venea, scotocea atât de

adânc în el, că nu mai făcea faţă celor ce ieşeau la iveală. Îi

era dor, nu ştia sigur de ce. Poate de copilărie, poate de joaca

în zăpadă, sau să prindă fulgii pe limbă şi să le simtă surpriza

că se topesc, sau să alerge prin zăpadă şi să simtă că trăieşte.

În viaţa lui totul era greu şi apăsător... Visa să prindă în palmă

un fulg şi să-i simtă viaţa... Să se umple de tot zborul şi de odihna lui... Visa... şi scria.

- Atenţie, ne apropiem de oraş! fulgul cel mare îi atrase atenţia celui mic. Hai, aranjează-te, să te

vadă oamenii aceia pe care îi tot cânţi şi descânţi tu, îi spuse el cu ironie. Şi privind spre pământ, îi arătă

oamenii. Uite-i cum aleargă, cum se-nvârt în jurul a nici ei nu ştiu ce. Uită-te acum la ei! Dacă vei vedea

măcar o pereche de ochi îndreptaţi în sus să te aştepte, îmi ridic pălăria în faţa lor! Hai, arată-mi-l pe

acela care te aşteaptă! îl înghiontea el pe cel mic. Ochii micuţului curajos priviră cu speranţă spre

pământ.

- Copiii, copiii mă aşteaptă, strigă el. Celălalt fulg privi şi el în direcţia arătată şi izbucni în râs.

- Ha, ha, ha! Te aşteaptă să-ţi turtească mutra alături de a altora într-un bulgăre. Uite, chiar văd doi

acolo care au pus ochii pe noi! Ăăă, nu cred că e genul meu de distracţie, hai de aici!

- Sau tinerii aceia din parc! Cei de pe bancă! mai făcu el o încercare.

- Daaa, te aşteaptă, ce să-ţi zic! Auzi la ei! El îi spune c-o iubeşte, iar ea, ea nu ştie cum să-şi

scoată mănuşa să se uite la ceas. Şi continuă gânditor. Da, el poate te-ar vedea, dar e ocupat să-i scuture

ei fulgii din păr. Uite-i, bieţi fulgi ce se sacrifică pentru un îndrăgostit care habar n-are de tragediile de

lângă el. El o ştie pe-a lui: "Eu te iubesc, tu mă iubeşti?"

Tare îl mai durea pe fulg sufletul că nu găsea pe cineva care să-l aştepte cu adevărat şi să-i închidă

gura amicului său. Atunci îl zări pe scriitor.

Sau scriitorul acela! Uite-l la fereastră, priveşte spre noi!

d’ale piticilor

- Daaa, el chiar te aşteaptă, zise el ironic.

De ani de zile nu mai este inspirat în poveştile lui pentru

copii şi n-are un ban în buzunar. Numai tu mai lipseşti

din gândurile lui. Deşi, dacă mă uit bine la el, vă potriviţi.

Uite-l cum priveşte pe fereastră! Pe ce şi-o fi pironit privirea,

se întrebă el pierdut.

Da, ai mai găsit pe cineva?

- Uite-o pe fetiţa aceea de lângă magazin! Şi arătă spre o micuţă cerşetoare zgribulită, ce şedea

chircită în faţa unui magazin.

- Aoleu, îngheţată şi zgribulită cum e, numai de un fulg în plus pe haină nu mai are nevoie. Dar tu,

cu fanteziile tale, tu chiar crezi că... "Scriitorul!", explodă deodată în mintea şi-n sufletul fulgului cel

dornic de iubire. "Scriitorul! Scriitorul mă cheamă! Cum, pe mine?!? Doamne, ce cald mi s-a

făcut... Vreau să zbor spre el... Vreau să zbor spre el!" strigă el celorlalţi fulgi, care însă numai de el n-

aveau grijă.

- ... nu vezi că oamenii nici nu se uită unii la alţii, dar la fulgi. Eu m-am obişnuit, dragă amice, să-i

ignor, continuă el cu aparentă nepăsare. Aşa cum o fac şi ei. Deunăzi, am vorbit cu nişte nori... Ne-am

întâlnit pe drum încoace şi-mi spuneau că nu mai e de trăit aproape de pământ. E din ce în ce mai frig.

Iar oamenii, de-plo-ra-bil! Cine să-i mai înţeleagă? - se întreba el. Cu aerul unui fulg rupt de asemenea

probleme, continuă detaşat. Pe mine toate astea

mă lasă rece, re-ce!

Însă fulgul cel mic nu-i mai asculta vorbele.

Cu ochii aţintiţi asupra ferestrei scriitorului, îşi

schimbă direcţia de zbor şi o porni spre fereastra

lui.

- Hei, unde ai pornit? Ce împrăştiat! Un

nehotărât! Uite cum o ia unde-l taie capul!...

Visele, visele alea ale lui l-au zăpăcit cu totul!

Striga fulgul cel mare, dar nu-l mai auzea nimeni.

Micul fulg mai avea puţin şi ajungea în palma

scriitorului, spre care el o pornise demult, încă de

sus din cer. Sau chiar din seara în care visase tot

ce visase.

- Părinte bun din ceruri, bun rămas! rosti

fulgul, pentru că simţea că pentru el venise

timpul să se bucure de ceea ce aşteptase atâta,

dragostea omului. Scriitorul, împietrit de emoţie,

aştepta cu mâna întinsă pe micul fulg ce cobora

atât de hotărât spre el.

- Fulgul meu, vine fulgul meu!

Când mâna lui a prins fulgul, el i s-a topit

omului exact în suflet. Nemişcat a rămas, cu

ochii strâns închişi de emoţie. Îi era teamă că

sufletul i s-ar sparge în mii de bucăţele dacă ar

deschide ochii. Dar, deodată, simţi că în palmă e mult mai mult decât o picătură de apă. O biluţă de

mărgean rotundă şi diafană tremura uşor în căuşul palmei. Copilăria toată i se revărsă în suflet. În sfârşit,

primise ceea ce de mult aştepta: dragoste, bucurie, inspiraţie. Da, viaţa era cu adevărat minunată.

Această viaţă a lui de scriitor de basme pentru copii merita, în sfârşit, să fie trăită.

d’ale piticilor...

de ziua...mosului

d’ale piticilor...

Răvaş pentru copii I. Tuvim

Tu, copil de nu ştiu unde,

Vrei s-asculţi cuvântul meu?

Mâinile şi obrăjorii

Să ţi-i speli mereu mereu!

Mă întrebi cu ce? Cu apă

Cum te speli de obicei:

Caldă, rece, de fântână,

Chiar de ploaie, dacă vrei.

Să te speli de dimineaţă,

Să te speli şi peste zi,

Să te speli şi la culcare,

Totdeauna, orice-ar fi!

Ai săpun şi ai burete?

Nu-ţi mai trebuie nimic

Că se ia dulceaţa toată

Şi cerneala pic cu pic!

Băieţel şi tu fetiţă,

Vreau să ştiţi şi mici şi mari:

Nici să nu le-aud de nume

Celor care sunt murdari!

Nu le-ntind pe stradă mâna,

Nu-i primesc de vin la noi...

Eu mă spăl întotdeauna...

Hai, spălaţi-vă şi voi!

...pe 15 octombrie 2009 milioane de oameni din

întreaga lume au marchat Ziua Mondială a Spălatului pe

Mâini?

...peste 5.000 de copii sub 5 ani mor din cauza bolilor

diareice, în special pentru că nu s-au spălat pe mâini înainte

de a mânca sau după ce au folosit toaleta?

...acum 5000 de ani egiptenii isi curatau dintii

folosind un preparat din praf de cenusa, mir, coaja de ou

pisata si piatra ponce. Se crede ca aplicau cu degetele

aceasta pasta pe dinţi?

...fabricarea si utilizarea sapunului dateaza de mai

devreme de anul 2800 I.C. Inscripţiile arheologice spun că

prima formă de sapun s-a obţinut prin amestecarea unturii

topite cu cenusă?

Eu, cu apă fac clabuc

Lunec ca un tăvăluc

În lighean mă învârtesc

Să te curaţ mă grăbesc.

(SAPUNUL)

Am o surioară

Face curăţenie prin moară.

Spală pietricelele

De sclipesc ca stelele.

(PERIUŢA DE DINŢI)

Am 2 stele

si privesc lumea cu ele.

(OCHII)

Două rânduri de soldaţi’

In straie albe-mbrăcaţi.

(DINTII)

Unul numai cuvântează,

Doi se uită şi veghează,

Iar alţi doi, care-au rămas, Stau şi-ascultă fără glas. ( GURA, OCHII ŞI URECHILE )

d’ale piticilor...

pagina matematicienilor

Formati grupa mosilor care privesc spre stanga

ecou crestin... Sarbatorile de iarna

În cursul unui an, noi creştinii, avem anumite

zile speciale numite sărbători. Cuvântul sărbătoare

este de origine latină: servatoria – a păstra, a

respecta. Aşadar în sărbătorile religioase

respectăm sau cinstim anumite fapte, evenimente

sau persoane sfinte.

Sărbătorile ortodoxe se împart astfel:

Duminică, este sărbătoarea săptămânală a

creştinilor în cinstea Învierii Domnului Iisus

Hristos

Praznice Împărăteşti – sunt sărbători

închinate Persoanelor Sfintei Treimi şi Maicii

Domnului.

Sărbători închinate sfinţilor mai

importanti.

Sărbători închinate Sfinţilor Îngeri şi a Sfintei Cruci.

Sărbătorile religioase sunt, pentru noi creştinii, oaze duhovniceşti unde poposind ne

hrănim şi ne adăpăm sufletele cu hrană duhovnicească şi băutură din izvoarele nesecate ale

învăţăturii dumnezeieşti.

Precum un călător flămând şi însetat prin arşiţa pustiului găseşte un izvor de apă unde

poposeşte, se odihneşte, se răcoreşte şi prinde puteri pentru a merge mai departe în drumul

său, aşa suntem noi creştinii în zi de sărbătoare când ne oprim din lucrul mâinilor noastre şi

lăsăm la o parte grijile şi ocupaţiile lumeşti ne îngrijim de suflet: dimineaţa participăm la

Sfânta Liturghie, iar după amiază vizitând bătrânii, bolnavii şi săracii, citind o carte sfântă, un

acatist etc.

Sărbătorile de iarnă sunt cele mai frumoase şi mai importante sărbători pentru noi

creştinii. Crăciunul este cea mai mare sărbătoare după Învierea Domnului Nostru Iisus

Hristos. La Crăciun noi, cei de astăzi, trăim evenimentul petrecut acum 2000 de ani în peştera

din Betleem, când Fecioara Maria L-a născut pe Iisus Hristos.

- Copiii care ne colinda simbolizează îngerii care au cântat la Naşterea Domnului.

- Cei ce merg cu steaua simbolizează magii care, călăuziţi de stea, au venit şi s-au închinat

pruncului Iisus, apoi L-au vestit în toată lumea.

- Preotul ce vine cu Icoana Maicii Domnului în casa noastră este

păstoral ce vesteşte turmei celei cuvântătoare bucuria Naşterii Domnului în

lume.

Participarea noastră la Sfânta Liturghie în ziua de Crăciun înseamnă

închinarea îngerilor, a păstorilor şi a magilor la peştera naşterii, căci Sfântul

Altar înseamnă peştera unde s-a născut Iisus.

Sărbătorile de iarnă continuă cu Soborul Maicii Domnului, cu Sfântul

Arhidiacon Stefan, primul mucenic, Anul Nou cu Sfântul Vasile cel Mare

când trebuie să facem bilanţul faptelor noastre. Căci dacă oamenii în

general la Anul Nou îşi fac bilanţul împlinirilor şi neîmplinirilor din anul

trecut, cu atât mai mult noi creştinii trebuie să ne analizăm faptele noastre şi

să ne hotărâm ca în anul ce vine să facem mai

ecou crestin...

Pagini realizate de pr.prof. Alexandru Florariu

multe fapte bune, să avem mai multă dragoste şi credinţa, să ne apropiem mai

mult de Dumnezeu prin rugăciune, post, fapte bune şi participarea la Sfintele Slujbe.

O altă mare

sărbătoare este

Boboteaza, ce ne

aminteşte nouă

creştinilor de Botezul

Domnului Nostru

Iisus Hristos în apa

Iordanului de către

Sfântul Ioan

Botezătorul.

La Boboteaza

întâmpinăm pe preot

cu lumânarea

închipuindu-l pe

Sfântul Ioan

Botezătorul, Înaintea

Mergătorul Domnului care a pregătit calea venirii lui Iisus în lume pentru a o

restaura, pentru a o ridica din păcat. Iar faptul că preotul ne sfinţeşte casa cu

Aghiazmă Mare înseamnă darurile Duhului Sfânt revărsate în lume de care ne

împărtăşim şi noi prin intrare preotului în casa noastră.

Sărbătorile de iarnă se încheie cu “Soborul Sfântului Ioan Botezătorul”, cel mai

mare sfânt al Bisericii noastre după Iisus Hristos şi Maica Domnului.

Să ştim că aceste sărbători, ca de altfel toate sărbătorile, sunt foarte importante

pentru noi creştinii deoarece: avem posibilitatea să ne îngrijim de sufletele noastre

mai mult ca în celelalte zile, mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile primite şi

ne rugăm mai mult cerând ajutor pentru toate.

Dacă ştim cum să petrecem aceste sărbători vom avea mari bucurii ce nu se pot

scrie pe hârtie ci se scriu în inimă cu credinţa.

Bucurie de sărbători nu au cei ce se îmbată de Crăciun şi se trezesc de Sfântul

Ioan, nici cei ce trăiesc în ură şi duşmănie cu cineva.

Pregătiţi de sărbători nu sunt cei ce s-au îngrijit doar de casă, mâncare şi

băutură, dar au uitat de suflet lăsându-l nespovedit, neîmpărtăşit şi plin de toate

păcatele.

Zilele de sărbătoare nu sunt zile pentru ca noi să dormim mai mult, pentru a

mânca şi bea mai mult ci sunt zile sfinte închinate lui Dumnezeu, aşadar să nu facem

din Zilele Domnului zilele diavolului şi din zilele sfinte prilej de păcate.

Deci cum trebuie să petrecem de sărbători?

Să lăsăm toate grijile şi ocupaţiile lumeşti şi să

participăm la slujbele bisericii şi în special la Sfânta

Liturghie, să ne iertăm şi să ne împăcăm cu toată lumea, să

facem o bucurie şi un dar cât de mic aproapelui nostru căci

Crăciunul este sărbătoarea bucuriei şi a darurilor, să ne

hotărâm să fim mai buni, mai milostivi, cu mai multă

dragoste.

meseria de parinte Pagini realizate de ȋnv. Any Luca

Fii un model pentru copilul tău!

Nu trăim cele mai

fericite momente,

dar felul în care ne rezolvăm problemele în momente de

criză face diferenţa între noi.

Copiii noştri au nevoie de modele care să

le inspire idealuri, ţeluri, aspiraţii, care să le dea ţinte spre

care să se îndrepte şi primul model pe care şi-l însuşesc

este cel al mamei, respective al tatălui.

Apoi copiază dascălii- educatori, învăţători, profesori- în

grădiniţă şi şcoală.

Copilul creşte, ochii cuprind mai larg şi îşi alege

modele din lumea care îl înconjoară, dar face acest lucru

în baza unor convingeri cu rădăcini adânci în prima

copilărie.

Toate aceste “piese” vor compune ca într-un

puzzle “un tot” în care toţi cei care l-au format vor fi

picurat câte puţin din propria personalitate.

Nu uita că in acest “joc”, TU eşti piesa de bază.

Asta-ţi dă o responsabilitate uriaşă, aşa că ai grijă cum te

oglindeşti în ochii “micuţului tău”!

Micuţul care mă urmează Să fiu cu ochii-n patru, mereu treaz, Căci mititelul care-i lângă mine mă urmează pas cu pas. Nu-mi pot permite să apuc pe-un drum greşit, Căci iată-l, după mine vine fericit. De ochii lui iscoditori nu pot scăpa, Face şi el ca mine, este umbra mea. Pe urme vrea să-mi calce, spune cu mândrie-n glas Acest micuţ ce mă urmează pas cu pas. N-am cum să uit în timp ce merg Prin arşiţa verii sau prin aprig ger Să-l fac un om întreg şi pasul să-i veghez Acestui mititel ce spune „Te urmez".

“Nu-i înveti pe alţii ceea ce

vrei, nu-i înveţi ceea ce ştii, îi înveţi

ceea ce eşti!”

“Dă-le copiilor din puterea ta atunci când

sunt la începutul vieţii, iar ei îţi vor da din

tinereţea lor atunci când tu nu vei mai avea

putere.”

Maria Fontaine-

Maxime despre succes

“Copilul ajunge pentru

părinţii săi, după educaţia care o

capătă: răsplată sau pedeapsă. “

meseria de parinte

Educaţia –o şansă? Fără educaţie nu putem nici măcar gândi la civilizaţie, prosperitate,

progres, la o lume mai bună.

Cine este responsabil pentru educaţia copiilor noştri?

- vor spune unii. Nu e şcoala instituţia în care educaţia

şi instrucţia se realizează într-o formă organizată, în baza unor programe, principii, legi?

- vor spune alţii. Dincolo de cele 4-6 ore petrecute

la şcoală, copilul petrece cel mai mult timp în familie.

– ar putea considera unii, îşi asumă răspunderea pentru propria educaţie.

Educaţia însă nu e un joc în care responsabilităţile ar putea fi disputate. Şcoala , familia,

elevul trebuie să fie parteneri reali în care fiecare să îşi asume în mod conştient rolurile, pentru ca

educaţia să fie una de calitate, ale cărei efecte pozitive să se vadă în viaţă şi de care să ne bucurăm

cu toţii.

Obligaţiile părţilor implicate în acest parteneriat sunt stipulate în Constituţia României, în

Legea învăţământului şi în Statutul Personalului Didactic, în Regulamentul de organizare şi

funcţionare a unităţilor şcolare, în legislaţia privind drepturile copilului.

Astfel:

Şcoala se angajează:

să ofere servicii educaţionale de

calitate;

să asigure securitatea şi siguranţa

elevilor;

să dea dovadă de respect şi

consideraţie în relaţia cu elevii şi

părinţii acestora;

să nu desfăşoare activităţi care să

afecteze imaginea publică a

elevului/familiei;

să trateze cu profesionalism şi

responsabilitate educaţia copilului;

să stabilească de comun acord cu

părinţii calendarul întâlnirilor

periodice şi să îl pună în aplicare;

să recompenseze/ sancţioneze, obiectiv

şi echitabil, rezultatele şi conduita

elevilor.

să răspundă oricărei sesizări

referitoare la rele practice în şcoală.

Părintele/ reprezentantul legal trebuie:

să îşi asume responsabilitatea

promovării în educaţia copilului a

valorilor susţinute de şcoală;

să asigure frecvenţa zilnică şi ţinuta

decentă a elevului la cursuri;

să dea curs soliciării conducerii şcolii

de a lua măsuri cu privire la conduita

şi situaţia şcolară a elevului;

să se prezinte la şcoală cel puţin o dată

pe luna

să asigure copilului în limita

posibilităţilor condiţii decente de

învăţare

să trateze cu respect şi considerare

instituţia şcolara şi pe reprezentanţii

ei;

să-şi assume pagubele materiale

provocate de comportamentul

neadecvat al copilului său.

Elevul se angajează:

să respecte personalul şcolii şi pe colegii săi;

să nu dăuneze prin comportamentul său sănătăţii, securităţii, demnităţii şi libertăţii

celorlalţi;

să frecventeze regulat cursurile şi să participle la activităţi de evidenţiere a identităţii

şcolii şi să înveţe potrivit nivelului de studio şi ritmului propriu;

să păstreze în bună stare bunurile şcolii, inclusive manualele şcolare;

să aibă o ţinută vestimentară şi o conduită decentă, neprovocatoare, neagresivă,

neostentativă;

să aibă zilnic asupra sa carnetul de elev şi să îl prezinte profesorului/ dirigintelui/

părintelui;

să-şi asume integral răspunderea pentru propriile bunuri pe durata progarmului şcolar.

meseria de parinte

Ai grijă de tine, formează-ţi o imagine de sine corectă şi ajută-l şi pe

copilul tău să facă la fel!

Imaginea de sine este felul în care gândeşti despre calităţile

şi defectele tale, este abilitatea noastră de a ne evalua în mod corect

şi realist, de a ne accepta aşa cum suntem.

Fiecare om are calităţi şi defecte, fiecare om poate obţine

succese importante dar şi unele insuccese.

Imaginea personală are o putere atât de mare încât impactul

ei este copleşitor asupra destinului oricărei persoane, ea putând

influenţa atât reuşita cât şi nereuşita acesteia.

O imagine de sine scăzută determină neîncredere în forţele

proprii şi lipsa stimei de sine. Tot la fel de dăunătoare este imagine

de sine supraevaluată. Te poţi lansa în activităţi la care nu faci faţă,

iar rezultatul va fi un eşec.

Copiii cu o imagine de sine corectă se simt importanţi,

unici, plini de success, îşi asumă scopuri bine definite, se simt utili,

pot lua decizii corecte, se simt respectaţi.

Creşterea stimei de sine este posibilă prin: aşteptări realiste în raport cu posibilităţile,

concentrarea pe aspectele positive, identificarea punctelor tari şi slabe, asumarea de

responsabilităţi, implicare în luarea deciziilor în familie, conştientizarea, încurajarea şi

recompensarea succeselor.

Comunică eficient cu copilul; formează-i abilităţi de ascultare activă!

Ai grijă la ceea ce comunici dincolo de cuvinte, la ceea

ce-i spui, ce-i ceri copilului şi ceea ce faci chiar tu pentru că ţi-ar

putea replica: “Faptele tale vorbesc atât de tare încât nu mai aud

ce spui.” (anonim)

Comunicarea este ca un drum pe care se circulă în

ambele sensuri, deci, învaţă să şi asculţi. Dă “partenerului

“posibilitatea descărcării emoţionale, facilitează exprimarea,

stabileşte contactul visual, fii acolo, arată-i că îl înţelegi, chiar

dacă nu eşti de acord cu el. Condamnă comportamentul, nu

persoana. Arată-i că-l iubeşti necondiţionat.

Crează momente în care să fiţi împreună, să împărtăşiţi

gânduri, sentimente, experienţe. Dacă am creat o bună comunicare cu copiii noştri de când erau

bebeluşi, vor fi mai dornici să discute cu noi când vor creşte şi grijile lor vor deveni mai

complicate. Timpul investit pentru astfel de comunicare va fi răsplătit cu “dobândă”.

Ascultarea activă înseamnă atenţie, prezenţa în comunicare cu toate simţurile, preocupare

pentru cele comunicate de interlocutor, exprimată prin mimică, păstrarea contactului vizual,

deschidere, disponibilitate. A asculta activ inseamnă a dovedi înţelegere, a încuraja exprimarea, a

nu judeca, a nu nega sentimentele, a nu întoarce subiectul către tine.

Copilul, de orice vârstă, are nevoie de sprijin emoţional şi-l va căuta la tine dacă vei şti să

îl asculţi, să îl înţelegi, să îl ajuţi să găsească (singur) soluţii la problemele sale.

meseria de parinte

Rezolvă la timp conflictele! Învaţă-i şi pe copii să-şi rezolve

conflictele cu ceilalţi!

Oamenii sunt diferiţi. Părerile,

trăirile lor sunt diferite. Problemele zilnice

cu care ne confruntăm ne pot încărca cu emoţii negative:

dezamăgire, teamă, furie, disperare. Toate sunt fireşti. Nu

există persoană care să nu le fi încercat. Felul în care le

rezolvăm însă, felul în care ne descărcăm de aceste emoţii

negative, dă măsura înţelepciunii noastre.

Trebuie să avem în permanenţă în vedere respectul

pentru celălalt,

Faptul că loviturile rănesc, iar cuvintele pot lăsa uneori răni

mai adânci.

O tehnică recomandată de specialişti este comunicarea folosind “Mesajele EU”, care spun

ce simt eu, în ce condiţii şi de ce, fără să atace pe celălalt.

În rezolvarea conflictelor cu copilul aveţi în vedere 4 întrebări:

Ce doresc să înveţe copilul meu din această experienţă, situaţie?

Ceea ce fac eu îl ajută pe copilul meu să înveţe aceasta?

Există efecte negative generate de comportamentul meu? Există ceva ce copilul meu ar putea

învăţa din asta şi eu nu mi-aş dori?

Dacă e aşa, ce pot face diferit?

De asemenea, rezolvarea conflictelor presupune stabilirea unor reguli foarte clare şi

consecvenţă în aplicarea lor.

Ajută-ţi copilul să ia decizii corecte!

Viaţa de zi cu zi ne pune mereu în situaţia de a lua decizii. Pentru ca acestea să fie corecte,

avantajoase pe termen lung, este firesc să găsim câteva alternative posibile din care să selectăm pe

cea optimă.

Procesul decizional presupune mai multe etape care se derulează automat la nivel

subconştient:

identificarea problemei

analiza informaţiei disponibile

elaborarea/ordonarea soluţiilor potrivite

explorarea alternativelor

evaluarea/verificarea alternativelor şi alegerea variantei

plauzibile

punerea în practică a deciziei şi asumarea

responsabilităţii consecinţelor

revizuirea deciziei luate şi post evaluarea.

A acţiona după impuls, fără a gândi la consecinţe poate aduce

probleme greu de remediat. Uneori, în urma experienţei trăite poţi

reveni asupra momentului de analiză şi alegere, evaluând contextul, factorii şi informaţia

implicată şi luând decizii în consecinţă pe viitor. Alteori însă nu-ţi poţi permite să încerci.

Există situaţii în care alegerea deciziei corecte este dificilă, problema este complexă,

implică un grad sporit de nesiguranţă său risc. Mai multe variante pot părea la fel de atractive sau

nici o alternativă nu permite atingerea în întregime a obiectivului stabilit. Trebuie să te opreşti la

aceea care îţi aduce avantaje pe termen lung.

sa mai si radem... Pagini realizate de înv. Liviu Zapan

înv.Any Luca

prof.Mariana Cojocaru

- De ce a murit carte de matematică? - Pentru ca avea prea multe probleme în ea.

Gigel vine acasă zgâriat tot pe faţă,

pe gât, pe mâini.

- Doamne sfinte, ce s-a întâmplat??

- Am făcut horă în jurul bradului.

- Păi, şi de ce eşti zgâriat în halul

ăsta?

- Eram puţini!

- Copii, pentru că aţi fost cuminţi,

azi o să vă duc la cofetărie, să vedeţi

cum mănâncă lumea prăjituri!!

- Ce înseamnă parazit? Întreabă

profesorul.

-...

- Poţi să-mi răspunzi cu cuvintele

tale, îl încurajează profesorul pe

elev.

- Ceva care stă pe spatele altuia.

- Foarte bine! Poţi să-mi dai un

exemplu?

- Rucsacul.

Părinţii aduc la doctor o fetiţă care

de la o vreme avea un permanent

rânjet tembel pe figură.

- Domnul doctor, nu ştim ce are de

rânjeşte aşa...

Doctorul o consulta, se gândeşte

câteva momente şi apoi zice:

- Dar codiţele aţi încercat să i le

slăbiţi?

-Cine a îndrăznit să-mi răscolească

biroul în halul ăsta? Tună

directorul.

- Băiatul d-voastra cel mic,

domnule!

- Talentat copil, nu-i aşa?

Prima zi de şcoală:

Învăţătoarea: Copii, ce fapte bune aţi

făcut în vacanţă?

Ionel: Eu doamna învăţătoare am ajutat o

bătrânică să treacă strada.

Vasile: Eu doamna învăţătoare l-am ajutat

pe Ionel să o treacă stradă pe bătrânică.

Mihai: Eu i-am ajutat pe Ionel şi pe

Vasile să treacă bătrânică stradă.

Învăţătoarea: Păi de ce a fost nevoie de 3

oameni să treacă o bătrânică stradă?

Mihai: Păi dacă nu vroia să treaca! Profesoara le cere elevilor:

- Copii, faceţi o propoziţie

folosind cuvântul "televizor"!

Andreea ridică mâna şi spune:

- Stau în sufragerie şi mă uit

la desene animate.

Profesoara:

- Şi televizorul unde este?

- Păi... în sufragerie.

sa mai si radem...

Alexandru Lăpuşnicu este un personaj

negativ, dar are o personalitate destul

de afirmativa

Lefter Popescu oscilează între speranţă

şi disperanta.

Victoria a stat nemâncată 14 zile.

Victoria(în loc de Vitoria) face

înmormântare cu foarte mulţi oameni ,

deşi erau puţini.

Ion Creangă s-a născut între anii

1887-1889.

În Amintiri apare copilăria fericită a

lui Crenguţa Ionel.

La bătrâneţe împăratul naşte un copil.

În Mioriţa sunt implicaţi doi criminali.

Împăratul avea o grădină şi în fund

avea un măr.

Fabula descrie un căţel amărât.

Vitoria Lipan are nişte presimţiri cum

ar fi dispariţia şi sinuciderea soţului ei.

Fiica Vitoriei se numea Maranda.

Părintele i-a spus Vitoriei că soţul se

va înturna înapoi.

Vitoria a găsit trupul soţului într-o

ogradă.

Baltagul e scris de Mihai Eminescu.

De ce circula sângele în corp?

-Sângele umbla prin corp, ca să îi prindă pe

microbi şi să îi înece. (6 ani).

La ce folosesc sprâncenele?

-Sprâncenele folosesc ca să ţină fruntea sus, să

nu-i vina pe ochi. (6 ani)

De ce ne spălăm cu săpun?

-Noi ne spălăm, ca să dăm săpun în ochi la

microbi. (5 ani)

Ce sunt amprentele?

-Amprentele sunt când punem mâna pe o

clanţă şi rămân degetele acolo şi le găseşte

poliţia. (8 ani)

Ce este sufletul?

-Suflet e când îţi pune mama prăjituri pe

farfurie şi îi laşi şi lu ăla mic.

(8 ani)

-Sufletul are o formă de inimă. (8 ani)

Ce este tristeţea?

Tristeţe înseamnă când un om vine la altul şi

bea mult. (7 ani)

De ce se pun potcoave la cai?

-La cal se pun potcoave, să nu cadă pe spate,

atunci când pune frâna calul se înţepeneşte în

potcoave. (9 ani)

Ce înseamnă cuvântul "modern"?

-Modern e când vezi ceva frumos şi e scump şi

n-ai bani. (7 ani)

Cum se face parfumul?

-Parfumul se face din apă, dop şi din parfum.

(5 ani)

Cum se înţeleg păsările sau animalele între

ele, dacă noi, oamenii, vorbim şi de multe ori

nu ne înţelegem?

-Păsările sau animalele vin unele lângă altele şi

vorbesc în şoaptă şi nouă ne spun numai

"miau". (10 ani)

Ce este timpul?

-Timpul este o vreme care trece tot timpul. (5

ani)

Ce sunt buruienile?

-Buruienile sunt nişte plante folositoare doar

lor. (12 ani)

Ce este acela un secret?

-Secretul este atunci când nu trebuie să ştie

poliţia. (6 ani)

cuvinte... culori... sentimente...

cuvinte... culori... sentimente...

Dansul fulgilor de nea

Toamna a trecut ca o clipă învăluind natură în adierea

răcoroasă a vântului.

Mai ieri mă jucam cu fluturi gingaşi şi multicolori, iar

zilele de la începutul anului şcolar au zburat asemeni

clipelor.

Doar frunzele îngălbenite zburând până în înaltul

cerului şi plânsul unui pui de cuc, vestesc că iarna e

aproape...

Într-o seară de fereastra s-a lipit un fulg mare şi

pufos. Părea o fiinţă mică şi rece. Îmi şopti cu glas diafan

să ies afară să privesc dansul fraţilor săi.

Am ieşit şi am privit văzduhul alb ca cenuşa şi fluturii

uşori, albi că florile de cireş ce jucau o horă a veseliei.

Mii de steluţe sclipitoare umpleau văzduhul şi jocul lor vesel şi zburdalnic mă ameţea.

Câteva zile la rând au fluturat deasupra lumii florile albe căzute din înaltul

cerului. Obosite se aşezau pe crenguţele

copacilor şip e fata neagră a pământului

gătindu-l cu o haină albă imaculată.

Căsuţele dorm liniştite sub

acoperişurile decorate cu dantelă de gheaţă

şi ghirlande de cristale. La ferestre se văd

năsucurile copiilor printre florile de gheaţă.

Razele lunii lăsate peste fire poleiesc satul cu

o lumină argintie, misterioasă.

Bine ai venit IARNA!!!

Ardeleanu Elena

Clasa a IV-aB

SATUL MEU

Ce privelişte frumoasă

Se vede de sus pe coastă:

Ulite, cărări, poteci,

Ca -ntr-un labirint tu treci.

Casele viu colorate,

Le deosebeşti pe toate:

Biserica cu turnuleţe

Si şcoala cu steguleţe.

Fiecare casă-n parte

Are-o poveste -aparte.

Şi oriunde şs fi mers

Aici e-ntregul UNIVERS !

BOTEZ STEFAN,

clasa a VII aA

IARNA JUCĂUŞĂ

Sanda Sfichi

Zâna iarna chiar din zori a venit prin ceaţă

Şi-a pictat pe geamuri flori cu-n penel de gheaţă.

Parcu-i alb, strălucitor, din poveşti sa pară...

Sare Oana-ntr-un picior c-a mai nins afară.

La bunica în ogradă, ţanţoş, vesel şi voinic

Şade omul de zăpadă cu căciula de ibric.

Valea-n râsete răsuna, fug copii pe derdeluş

Vremea este numai bună pentru joc şi săniuş.

Face omul cel de iarnă semne albe spre colnic:

Aş da fuga pân la Oana de-aş putea sari un pic!

La fereastra lumilor

Asfinţitul aruncă vâlnicu-nnoptării peste

întreagă fire. Lumina se ofileşte încet.

Lina şi senina adâncătură a văzduhului se pierde în zare cuprinsă

de un vioriu închis.

Acolo, în apusul stins, doi oameni simpli caută adăpost pentru

fiul lor ce urmează să se nască. Porţile caselor sunt închise şi nimeni

nu are curajul să înfrunte întunericul nopţii şi să găzduiască doi

străini.

O stea luminoasă îi călăuzi pe cei doi creştini către staulul de vite.

Steaua se opri în loc, iar razele ei blânde coborâră către pământul

îngheţat, încălzindu-l. Pe un jilţ de nori stăteau îngeri cu crenguţe de

laur în mână şi cântau despre naşterea unui Prunc Binecuvântat.

Steaua străluci atât de tare încât semăna cu un sloi de ceară pe

cerul negru. Magi, crai, păstori şi toţi cei ce aşteptau momentul sfânt

al naşterii lui Iisus, căzură în genunchi şi mulţumiră Bunului

Dumnezeu pentru darul cel mai de preţ.

Acolo sus, dincolo de lumina acelei stele magice, stătea la

fereastra lumilor Bunul Dumnezeu, care de bucurie a lăsat să-I cadă o

lacrimă.

Lacrima a căzut pe Pământ aducând lumină şi binecuvântare în

inimile tuturor creştinilor.

Călin Zapan

Colectivul de redactie al revistei florile gândului mulţumeşte tuturor

colaboratorilor şi vă asteaptă cu noi materiale şi sugestii pentru numerele

urmatoare.

Florile gândului Nr.2 –iarna 2009 - 2010