str. Tunari, nr. 41, sect.2, Bucureşti-Romania, tel. 004.021.2102409, fax.004.021.2104165

str. Justiţiei, nr.65, sect.4, Bucureşti-Romania, tel. 004.021.3371140, fax.004.031.8150025

email: office@fsespiruharet.ro, fsiispiruharet@fsiispiruharet.ro, office@fen.ro

REVISTA PRESEI 7 octombrie 2019

ZIARE.COM: Cererile studenților la Medicină legate de examenul de rezidențiat: Amânarea afectează peste 8.000 de absolvenți! Studentii de la Medicina si-au exprimat, vineri, nemultumirea cu privire la amanarea examenului de rezidentiat din acest an si subliniaza ca in aceasta situatie sunt peste 8.000 de tineri de la specializari precum medicina, farmacie si medicina dentara, solicitand o solutie clara si finala in perioada imediat urmatoare, pana la votul cu privire la motiunea de cenzura. Mesajul a fost transmis de Federatia Asociatiilor Studentilor in Medicina din Romania (FASMR), Federatia Asociatiilor Studentilor Farmacisti din Romania (FASFR) si Federatia Studentilor in Medicina Dentara din Romania (FSMDR). "Dorim sa ne exprimam nemultumirea cu privire la amanarea datei acestui examen extrem de important pentru peste 8.000 de absolventi din domeniul sanatatii (medicina, farmacie si medicina dentara). Amanarea datei si a publicarii procedurii de inscriere, a locurilor si posturilor de concurs afecteaza planurile tuturor absolventilor care se pregatesc intens pentru examenul necesar integrarii lor in piata muncii din Romania. In situatia actuala, acestia vor ramane pentru o perioada indelungata fara posibilitatea de a se angaja, cu insecuritatea planurilor facute in perioada urmatoare si cu o incertitudine din partea sistemului in care s-au hotarat sa ramana si sa profeseze, mai ales in contextul in care toti tertii angrenati cauta solutii pentru incurajarea personalului din sistemul de sanatate de a ramane in tara", se arata intr-un comunicat transmis de organizatiile de studenti. Data anuntata neoficial pentru sustinerea examenului de rezidentiat, 8 decembrie, ramane incerta si nu exista nicio garantie ca nu va suferi amanari suplimentare, atrag atentia reprezentantii studentilor, apreciind ca aceasta situatie a devenit "subiectul unei dispute politice, aparent fara solutionare", dupa declaratiile facute de ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, premierul Viorica Dancila si presedintele Klaus Iohannis. "Saptamana urmatoare va avea loc votul pentru o motiune de cenzura la adresa Guvernului. In urma votului motiunii de cenzura, indiferent de rezultatul acesteia, va exista o perioada de instabilitate politica, in care nu se va putea clarifica situatia examenului de rezidentiat. Ne mentinem in continuare neutralitatea politica si dorinta de a ramane in afara oricarei discutii politice, insa solicitam Guvernului Romaniei sa inteleaga importanta solutionarii de urgenta a acestei probleme, pana in ziua votului motiunii, pentru a nu risca o amanare ulterioara, in urma careia ar avea de pierdut studentii, pacientii si intregul sistem sanitar", se mentioneaza in comunicat. Organizatiile de studenti de la medicina solicita, pana in ziua motiunii de cenzura, un document oficial din partea Guvernului, acceptat si asumat de toate institutiile statului implicate, precum Administratia Prezidentiala, Ministerele Educatiei Nationale si Sanatatii, Parlament, Universitatile de Medicina si Farmacie, Directiile de Sanatate Publica, Colegiul Medicilor si Colegiul Farmacistilor, prin care data de 8 decembrie sa devina o certitudine, care sa nu poata suferi o amanare ulterioara, indiferent de rezultatul motiunii de cenzura. "Viitorii medici, farmacisti si medici stomatologi ai Romaniei merita sa primeasca respectul cuvenit pentru a sustine examenul de rezidentiat in conditii optime si in termenele legale respectate, fara a deveni victimele neintelegerii institutiilor statului roman si fara a risca sa intampine probleme si mai mari, daca nu exista o clarificare pana in ziua motiunii de cenzura. Facem un apel la organizatiile studentesti si de tineret din Romania, la institutiile statului si la Universitati sa ne sustina in acest demers si sa se alature solicitarii noastre de a imbunatati calitatea serviciilor de sanatate romanesti

prin asigurarea unui mediu propice pentru tinerii medici si farmacisti de a-si construi o cariera in Romania", se mai arata in comunicat. ZIARE.COM: Trei elevi din Oradea, premiați la cea mai importantă competiție de robotică din lume Trei elevi de la Colegiul "Onisifor Ghibu" din Oradea au castigat medalia de argint la cea mai importanta competitie de robotica din lume, care a avut loc in Coreea de Sud. Reprezentantii tarii noastre au fost, de altfel, singurii din Europa care au participat la concurs. Iata cu ce au dat gata juriul. Catalin Mociar, Andrei Iuhas si Stefan Szabo au fost premiati pentru proteza pe care au construit-o, sub mentoratul inginerului Flaviu Birouas si al masterandului Daniel Anton din cadrul Robotics Club Oradea, cu care o persoana cu semiparalizie poate sa-si miste mainile si degetele, astfel incat sa apuce diverse obiecte, relateaza Observator TV. Tinerii oradeni au construit robotul in timp record, in conditiile in care au fost nevoiti sa-si gaseasca singuri sponsor pentru a-si acoperi cheltuielile cu deplasarea si piesele pentru bratul metalic, in valoare totala de 2.500 de euro. HOTNEWS: Ziua Profesorului. Câți profesori sunt în România. Investițiile în educație sunt cele mai scăzute din UE În fiecare an la data de 5 octombrie este sărbătorită, începând cu anul 1994, la nivel mondial Ziua Profesorului, în acest an Google marcând-o cu un doodle special. În România sunt 215.289 de profesori. În România, cheltuielile pentru educație se numără printre cele mai mici din UE, iar slaba performanță a sistemului de învățământ și de formare nu ajută România să recupereze decalajele față de UE. Investițiile pentru educație sunt printre cele mai scăzute din UE (3,7% din PIB față de 4,7%), potrivit unui raport al Comisiei Europene. Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor''. Această recomandare, alături de cea "privind învăţământul superior'' din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, aşa cum arată şi site-ul en.unesco.org. Pentru ca principiile celor două recomandări să fie respectate de fiecare stat în parte şi pentru ca această zi să fie recunoscută şi sărbătorită la nivel internaţional, federaţia globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice ''Education International'' a lansat la 5 octombrie 1994 o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice şi a contribuţiei aduse de acestea în procesul educaţional, la nivel mondial. Totodată, pentru a recompensa performanţele profesorilor, a fost instituit, în anul 2008, Premiul Hamdan. Acesta este acordat din doi în doi ani şi constă în suma de 300.000 de dolari americani, împărţi între trei laureaţi ale căror proiecte îşi propun să îmbunătăţească performanţele şi eficienţa profesorilor. Numele distincţiei vine de la susţinătorul proiectului, S.A Sheikh Hamdan Bin Rashid Al-Maktoum, viceprim-ministru al Emiratelor Arabe Unite (1971-1973). În anul 2016, când s-au împlinit 50 de ani de la adoptarea "Recomandării privind statutul profesorilor", Ziua mondială a educaţiei s-a sărbătorit pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Adoptată de ONU în septembrie 2015, aceasta garantează o educaţie de calitate şi subliniază că, pentru atingerea acestui obiectiv, este nevoie nu numai de creşterea substanţială a numărului de cadre didactice calificate, ci şi de motivarea acestora, prin valorizarea muncii lor. Se estimează că până în 2030 vor fi necesare 3,2 milioane de cadre didactice suplimentare pentru a asigura învăţământul primar universal, şi încă 5,1 milioane de profesori, pentru asigurarea învăţământului secundar general (gimnazial). În anul 2017, când s-au împlinit 20 de ani de la "Recomandarea UNESCO privind statutul cadrelor didactice din învăţământul superior", Ziua mondială a educaţiei a fost sărbătorită sub sloganul "Predarea în libertate, împuternicirea profesorilor", reluând tema din 2015. În România, cheltuielile pentru educație se numără printre cele mai mici din UE. Slaba performanță a sistemului de învățământ și de formare nu ajută România să recupereze decalajele față de UE. Participarea redusă la învățământul preșcolar împiedică dezvoltarea competențelor cognitive și sociale. Rata de părăsire timpurie a școlii rămâne ridicată, iar nivelurile de instruire în ceea ce

privește competențele de bază sunt scăzute și nu se îmbunătățesc. Disparitățile dintre mediul rural și cel urban persistă, iar grupurile vulnerabile, inclusiv romii, continuă să aibă un acces limitat la un învățământ general de calitate, favorabil incluziunii. Calitatea învățământului superior și a educației și formării profesionale, precum și relevanța pe piața forței de muncă a acestora se confruntă cu provocări, iar accesul adulților la educație este limitat. Sistemul de învățământ este subfinanțat, iar capacitățile administrative necesare pentru modernizarea acestuia trebuie să fie consolidate. Dobândirea de competențe de bază și digitale este împiedicată de probleme semnificative. Investițiile pentru educație sunt printre cele mai scăzute din UE (3,7% din PIB față de 4,7%). Acest decalaj este deosebit de relevant la nivelurile învățământului preșcolar și primar, care sunt esențiale pentru prevenirea părăsirii timpurii a școlii, asigurarea egalității de șanse și evitarea inegalităților mai târziu în viață. Măsurile legislative recente amână până în 2022 punerea în aplicare a cerinței legale de a aloca anual echivalentul a 6% din PIB pentru educație. Acest prag nu a fost atins niciodată. ZIARE.COM: Guvernul României cheltuiește cel mai puțin pentru educație din UE Romania este tara care asigura cei mai putini bani pentru Educatie din Uniunea Europeana, iar in 2017 cheltuit, ca procent din PIB, mai putin ca oricand incapand cu 1995. Astfel, in 2017, procentul din PIB cheltuit pentru Educatie a fost de 2,8, cu 1,8 puncte mai putin decat media Uniunii Europene, noteaza Edupedu, care citeaza cele mai recente statistici Eurostat. Asta desi, potrivit articolului 8 din Legea Educatiei adoptate in 2011, Guvernul avea obligatia sa aloce anual minimum 6% din PIB pentru Educatie. Articolul a fost insa amanat printr-o serie de ordonante de urgente ce au urmat aprobarii legii. In 2018, Educatia a avut fonduri de 29,3 miliarde lei, reprezentand 3,1% din PIB, iar anul acesta alocarea s-a ridicat la 38,2 miliarde lei, adica 3,6% din PIB. La polul opus in UE se afla Suedia si Danemarca, cu 6,8% din PIB si, respectiv, 6,5% din PIB. Alte state care au cheltuit mai putin de 4% din PIB pentru educatie sunt Grecia, Italia, Slovacia, Bulgaria si Irlanda. Cheltuielile guvernamentale pentru Educatie au atins punctul culminant in Romania in 2008, cand s-au ridicat la 4,3% din PIB. Pe parcurul celor 22 de ani analizati de Edupedu pe baza datelor Eurostat, procentul alocat acestui domeniu a variat intre 2,8 si 4,3. REPUBLICA: La 13 ani, băiatul meu a plecat la o școală-internat din Marea Britanie. Pilda celor 2 note pe care le primește după fiecare temă/Șerban Șovăială În studenție, am lucrat ca instructor de schi pentru turiștii englezi care umpleau hotelurile din Poiana Brașov. Două amintiri pregnante mi-au rămas de atunci. Prima este o explicație dată de un judecător britanic, turist, cu privire la diferențele de sistem juridic între Est și Vest. Zicea omul că la ei principiul călăuzitor este rezumat de ideea „mai bine să scape zece oameni care încalcă legea, decât să hărțuim un singur om cinstit”, iar la noi era „putem să hărțuim 100 de oameni cinstiți, dacă asta ne ajută să prindem un singur om care încalcă legea”. Iar cea de a doua a fost și este o frază pe care am auzit-o spusă până la exasperare de turiști – „Poartă-te cu ceilalți așa cum vrei să se poarte ei cu tine!” În final, totul se rezumă la respect. Respectul față de ceilalți, respectul față de oameni, respectul față de tine însuți. Pentru că respectul formează un cerc închis – cu cât dai mai mult, cu atât primești mai mult. Dar, din acest punct de vedere, România nu s-a schimbat deloc din 1990 până acum. Întregul sistem al aparatului de stat funcționează după același principiu călăuzitor, de a hărțui populația până la epuizare, doar, doar vor găsi vreunul care a încălcat legea. Iar oamenii, exasperați și epuizați, uită ceea ce nimeni nu le-a spus vreodată, nici acasă, nici la școală – că așa cum se poartă ei cu ceilalți, așa se vor purta și ceilalți cu ei. Cu toții așteptăm o schimbare a vieții noastre în bine, dar prea mulți așteptăm ca această schimbare să înceapă, sau chiar să fie făcută integral, de alții, mereu de ceilalți, nu de noi înșine. Și, uite așa, ajungem la întrebările: „Ce e de făcut? De unde să începem?” Primul lucru pe care trebuie să îl înțelegem este că nu vorbim aici despre schimbări ce se pot petrece în câteva luni sau în câțiva ani. Este vorba despre un proiect de lungă durată, ceva ce, cu adevărat, se poate numi un „proiect de țară”. Pentru că trebuie schimbată România din străfundul ei, din fibra ei de bază.

Iar pentru a avea succes, zona pe care trebuie acționat primordial este educația. Dar o altfel de educație, și aici, din nou, trebuie schimbată paradigma. Astăzi, educația (școlară) în România se concentrează pe performanță. În sensul englezesc al cuvântului, unde „to perform” înseamnă „a executa”. Încă din clasa zero, copiilor li se bagă în cap lucruri pe care să le rețină, să le memoreze, să le execute, prea rar existând acei învățători cu har care să-i facă să înțeleagă și de ce trebuie să învețe ceea ce li se predă. Copiii ajung sa „performeze”, adică, de prea multe ori, să execute cerințe cărora nu le înțeleg rostul, dar știu că 2 x 3 fac 6, sau să rezolve o ecuație matematică mai complexă. Dar aici se oprește, în majoritatea cazurilor, „performanța”. Iar educația „de acasă”, fiind făcută de oameni crescuți, formați în aceasta mentalitate, nu este mult diferită de cea școlară, atunci când, din păcate, nu lipsește cu desăvârșire. Tâlcul celor 2 note pe temă dintr-o școală britanică Am un băiat care, de la vârsta de 13 ani, este la o școală – internat în Marea Britanie, o școală de unde se selectează viitorii studenți de la Oxford, Cambridge sau alte universități de top mondial. E drept că acolo diferențele de inteligență între elevi sunt mai reduse ca la școala românească, dar există oricum multe diferențe pe alte calități – cele emoționale, cele de dispoziție de efort, cele de voință, cele de viteză de conexiune etc. Profesorii își modelează viteza de trecere prin materie pe cei mai slabi din clasă, nu pe vârfuri, cum se face în România, astfel încât – la sfârșitul anului școlar -toți elevii au absorbit aceleași informații și au aceeași pregătire. În plus, un element extrem de important și motivator, zic eu, este faptul că la orice temă primită (și nu primesc teme după fiecare oră de curs!) profesorul îi notează cu două note, una pentru valoarea academică a răspunsului, alta pentru efortul depus pentru a ajunge la acel răspuns. Ca atare elevii notează fiecare pas făcut, nu vin pur și simplu și zic „E 12”, dacă problema a fost una de calcul matematic, spre exemplu. Iar acele universități de top de care vorbeam mai sus sunt interesate, în cazul celor care „aplică” pentru un loc la ele, în primul rând de notele obținute de elev la cotarea efortului făcut, nu de notele „academice”, să le zicem așa. Pentru că un tânăr mai puțin dotat la nivel de IQ ca altul, dar dispus să depună mult mai mult efort în ceea ce are de făcut, va ajunge (de obicei) mai departe în profesie decât cel dotat, dar leneș. La noi au apărut acele gimnazii asociate liceelor de top, Colegiile Naționale, cum au fost denumite. Dar acolo toți profesorii sunt realmente obsedați de titlurile pe care trebuie să le obțină la olimpiade și alte concursuri naționale. Astfel încât se concentrează pe cei 3, maximum patru elevi care pot ajunge în finalele pe țară ale olimpiadei la materia în cauză, restul elevilor fiind priviți doar ca un balast la care nu pot renunța. Acest mod de a face școala îi rupe pe copii unii de alții, îi individualizează mult prea tare, astfel încât, ajunși adulți, aceștia nu au decât o vagă noțiune despre ideea de „echipă”, „societate”, „comunitate”. Se vor privi întotdeauna ca fiind ei și numai ei în mijlocul „pozei”, restul trebuind să le servească scopurilor lor. Astfel încât noțiunea de „analfabet funcțional” nu se oprește la capacitatea academică a individului în cauză, ci trece și în cea socială și emoțională. Cu rezultatele pe care le vedem astăzi peste tot în jurul nostru – violența la volan, violența pe străzi, violența în familie, față de copii, față de oricine care „se opune” scopurilor pe care individul în cauză și le-a stabilit. Aceleași rezultate se văd și în dureroasa incapacitate a românilor de a se organiza civic, imensa majoritate a ONG-urilor, nu puține, fiind compusă din organizații clădite pe motivații total rupte de ideea de civism. Acțiunile creează întotdeauna consecințe, iar consecințele negative se acumulează, ducând la efecte de lungă durată, greu de imaginat, dar și mai greu de neutralizat. Așa NU poate evolua Romania. Schimbarea de paradigmă absolut necesară presupune plasarea omului în centrul atenției tuturor instituțiilor statului, formarea caracterului lui, nu „performanța” lui de a se supune regulilor stabilite de către acel stat. Înseamnă preocuparea și grija de a face din fiecare copil un om social și sociabil, care să înțeleagă ceea ce mi-au zis englezii până m-am săturat să tot aud „Poartă-te cu ceilalți așa cum vrei să se poarte ceilalți cu tine!”. Numai așa dintr-o populație vom redeveni un popor! Numai așa poate reapare respectul între noi, singura cale pe care putem evolua spre altceva, numai așa vom trăi mai bine în țara noastră, fără să fim nevoiți să fugim pribegi prin lume. Numai așa fiecare își va face meseria cu respect față de ea, dar și față de cei afectați de ceea ce face el, numai așa nu vom mai distruge ceea ce a făcut altul înaintea noastră, deoarece pe noi ne interesează exclusiv ceea ce facem noi, nu ansamblul rezultat în urma acțiunilor tuturor celor implicați. Aceasta schimbare nu

poate să înceapă decât cu copiii noștri, de aceea spuneam că este un proiect pe mulți ani, dar el trebuie sa înceapă cât mai rapid, altfel România este condamnată la distrugere. REPUBLICA: After school-ul copiilor săraci. Câțiva oameni inimoși au înființat „un centru” la Cenade, unde copiii din familii defavorizate fac teme și „activități” și primesc o masă caldă/Loredana Voiculescu Rodica are șase copii. Cel mai mare are 17 ani, iar cel mai mic trei. Aseară, înainte să plece la serviciu, în tura de noapte, le-a gătit. Supă de macaroane. - Mami, ce ciorbă ne faci?, o întrebase Cristina. - Știți ce fac? Uite, am două pungi de macaroane, unele spirale și unele simple. Facem un pic de supă, i-a spus mama. - E bună, mami!, s-a bucurat copila. La 34 de ani, Rodica este capul familiei. Soțul nu are serviciu. Mai lucrează cu ziua prin sat. Casa lor are două camere: una 2 pe 2 metri și cealaltă 2 pe 3 metri. Trăiesc din salariul minim pe economie pe care femeia îl primește de la Centrul de Îngrijire a Bătrânilor din Cenade, Alba, și din alocațiile copiilor. Nu se plânge. Dumnezeu i-a dat copiii, Dumnezeu o va ajuta să îi crească. Cristina, elevă în clasa a treia și sora ei, Elena, cu un an mai mare, merg în fiecare zi la after-school-ul din Cenade. La „centru”, 20 de copii din familii vulnerabile, din clasele pregătitoare, până la clasa a patra, primesc zilnic o masă caldă. Aici își fac temele, dar și diverse alte activități non-formale. Învață de la cum să se spele corect pe dinți – au primit câte un kit pentru igienă personală -, cum să facă origami, să cultive legume sau să cânte la mandolină, până la cursuri de dezvoltare a inteligenței emoționale, susținute de un psiholog. Sunt copii cu nivel de trai scăzut, copii cu risc de abandon școlar. Mulți au părinții plecați în străinătate sau cu probleme de sănătate. În fiecare zi, la ora 12, asistenții sociali îi așteaptă să iasă de la ore și îi duc la after school. La ora 16 pleacă acasă. Viața unei bune părți din comunitatea mică din Cenade gravitează în jurul centrului de zi. „Pe mine mă ajută enorm de mult că Elena și Cristina merg în fiecare zi la centru. Sunt zile în care eu lucrez și 12 ore. Nu aș putea face temele cu copiii. Iar condițiile sunt mai bune ca acasă”, spune Rodica. De la after school fetele au primit și anul acesta rechizite. „Și în timpul anului școlar, dacă au văzut doamnele de la centru că fetele nu mai au creion sau gumă de șters, le-au dat. Sunt lucruri mici pentru unii, dar pentru mine contează”. Până vara asta, când au mers toți într-o tabără gratuită, mulți dintre copiii care vin la after school nu ieșiseră niciodată din satul natal. „În primul rând, copilului trebuie să îi dăm încredere de sine. Așa ne spune doamna psiholog” Rodica vine la Centrul de zi pentru copii din Cenade, unde și părinții primesc consiliere psihologică. Nu a lipsit de la nicio ședință de consiliere, fie individuală sau de grup. „Doamna psiholog face întâlniri cu părinții. Ne spune cum putem crește bine un copil. Ne-a spus că sunt diferite comportamente, pe etape de vârstă. Într-un fel se comportă copiii când sunt mici, altfel când ajung la adolescență. În primul rând, copilului trebuie să îi dăm încredere de sine. Chiar dacă a făcut un lucru rău, a spart ceva, să nu îl certăm. Tulai Doamne, ce ai făcut, de ce ai spart? Nu. Pentru că atunci el se simte, cum s-ar spune, la marginea drumului. Îi zicem hai, lasă, că facem noi cumva și rezolvăm. Nu trebuie să te arăți în fața lui că-i de vină”, ne povestește Rodica. I se luminează fața când vorbește despre copii. „Cristina e premiantă. A trecut în clasa a treia. Vine la centru din clasa pregătitoare. A luat premiul întâi și anul asta, și anul trecut. Elena, sora ei, are 10 ani. „Elena are o dezvoltare mai înceată. Dar se lucrează cu ea în ritmul ei”. Răzvan, băiatul cel mare, de 17 ani, a mers la școală doar până la clasa a patra. Are un handicap și a trebuit să abandoneze cursurile, spune mama lui. Al doilea, după vârstă, Ovidiu, e în clasa a opta. Vrea să se facă șofer pe tir. Urmează apoi Cristina și Elena, singurele care merg la after school. De la anul o va aduce aici și pe Dalia, 5 ani. Ioana, mezina, are 3 ani și este nedezlipită de Răzvan. Copiii se simt bine la after-school și nu ar lipsi pentru nimic. „Iarna, dacă sunt răcite și trebuie să le țin acasă două-trei zile, fetele îmi spun: Eu trebuie să mă duc mâine la centru, mami. Dar ce vrei să faci la centru? Avem de scris și apoi trebuie să facem activitate. Adică să lucreze în grup. De exemplu, de ziua mărțișorului au lucrat mărtișoare, le-au vândut și

doamna Magda a cumpărat pentru copii diverse lucruri. Sunt hărnicuți alături de doamna”, zâmbește Rodica. Băiatul de clasa opta îi solicită mamei, de multe ori, sprijinul la teme. Rodica a făcut doar opt clase. „Îmi cere imposibilul. Nu am nici timpul necesar. Și eu nu știu, nu mai corespund noțiunile pe care le știu eu cu ce le predă acum”. I-ar plăcea să îl poată aduce și pe el la after school, dar, pentru că nu există spațiul și personalul necesar, centrul nu poate primi decât 20 de copii, și doar până la clasa a patra. La centru, fetele au învățat să fie respectuoase, îndemânatice, ordonate. Și să își prețuiască lucrurile. Iar asta e un lucru mare. Își adună de pe masă, își strâng papuceii. „Ne-am dus în vizită la un văr. A venit copilul lui de la grădiniță. Ghiozdanul era aproape de ușă, hainele către fereastră. Fata zice: Mama, dar eu nu fac așa. Pe mine doamna Magda nu m-a învățat să fac treaba asta. Eu îi zic: Vezi, mami, tu să fii cuminte, să nu faci ca Rareș”, zâmbește mama. Apoi băiețelul a luat tableta. „E și vina noastră”, continuă femeia. „Discutam cu doamna de la centru: noi, părinții, suntem de vină. Copiii vin și ne bâzâie: Mă lași, mă lași, mă lași? Și noi, ca să scăpăm de gura lor: no, du-te și fă și dă-mi pace. Doamna psiholog m-a învățat că dacă am spus nu, nu rămâne. Și gata. Trebuie să te ții tare, chiar dacă te doare, cum s-ar zice. Ai spus o singură dată nu, apăi copilul poate să zică până mâine mă lași, mă lași. „Nu” rămâne.” Privitul la TV este cu „program” în familia cu șase copii. Fetele vin obosite de la centru și stau o oră în pat. Pe cele mici nu le lasă la orice fel de desene. „Sunt desene care transmit stări negative și automat fetele devin agitate, nu mă mai pot înțelege cu ele. Fug prin casă, imită tot ce văd acolo. Le fac program pentru uitatul la TV, le pun pe un program: Nu vrei să te uiți? Să fii sănătos, te uiți mâine, dacă vrei”. De Crăciunul trecut, Moșul le-a adus fetelor tot ce au cerut: geacă, pantofi și ghiozdan. Nu au cerut dulciuri. Nici jucării. Moșul a aflat că mai au acasă frați și le-a pus în pachete și lor câte ceva. „Ce le-am luat eu copiilor? Până și brăduțul l-am primit, dacă mă credeți”. „Am reușit să creștem numărul de copii care frecventează after school-ul” Magda Chiciudean are 40 de ani și lucrează de patru ani ca asistent social în cadrul Asociației Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj. Este coordonator la două centre pentru copii, Centrul de zi Cenade și Centrul din Bucerdea. Rodica o vede pe Magda ca pe sora pe care nu a avut-o niciodată. „Vin aici și mai povestesc cu dna Magda. Ea mă întreabă: Cum vă mai descurcați? Greu, foarte greu, dna Magda. Dar să fie copiii sănătoși. E tot ce îmi doresc”. Magda e iubită de toți copiii. Niciunul nu pleacă acasă după-amiaza până nu o îmbrățișează. After-school-ul din Cenade, înființat în octombrie 2015, a fost realizat în cadrul programului Investiție în Mediul Rural, cu sprijinul Fundației Vodafone România. „Centrul funcționează ca serviciu licențiat. Am reușit să creștem la 20 numărul de copii care frecventează after school-ul, de la 15 inițial. Copiii din familii vulnerabile își fac aici temele și mănâncă un prânz cald. Avem și foarte multe activități de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, servicii de consiliere psihologică individuală și de grup”, punctează Magda Chiciudean. Îi sună telefonul și se oprește din povestit. O mămică îi spune că va trece a doua zi pe la centru. A terminat concediul de maternitate și acum caută ceva de lucru. „Eu le ajut cu drag, dacă aflu informații despre locuri de muncă”. Împreună cu colegii ei, Magda Chiciudean a strâns, în timp, un grup de voluntari care se implică în activități cu copiii. „Voluntarii sunt de toate vârstele. Colaborăm cu învățătoare din comuna Valea Lungă. Vin în fiecare lună și îi ajută pe copii la teme, dar și la ateliere de creație. La atelierele de origami avem o doamnă care cunoaște bine această tehnică. La școala de vară, ne vin voluntari tineri, cu energie multă. Timp de o săptămână, copiii din centru, dar și alți copii din comunitate participă la ateliere de pictură, muzică, teatru, jocuri. Ne alegem o temă, anul acesta am avut Natura, prietena mea. Anul trecut am avut ca temă Satul românesc și am realizat cu toții o machetă”. Tot cu voluntarii au amenajat grădina, în primăvară. Zece voluntari seniori din Târnăveni au ajutat la săpat. Toamna asta copiii au cules roșii, gogoșari, vinete, ceapă, capia. Între voluntari se numără și foști beneficiari, care acum sunt copii mai mari. „Vin și ne ajută, trec des pe la noi, ne salută, nu ne uită. Sau dacă au avut nevoie de ceva ne-au spus - nu am creion, pix cu gel, liniar. Iar noi i-am ajutat”.

ȘCOALA 9: „Cum să-ți fie rușine că știi o meserie?”/Nicoleta Coșoreanu Cum îți încurajezi elevii să treacă de prejudecăți și să vadă posibilitățile de a progresa, când predai electronică la o școală profesională sau un liceu tehnologic? Luminița Mihalache, 49 de ani, a lucrat întâi ca electronist, apoi a intrat în învățământ în anul 2000, nevoită să-și schimbe locul de muncă când compania la care era angajată a făcut restructurări. A încercat un an la un atelier de electroniști din croitorie, dar nu i-a plăcut mediul. Așa că a ajuns profesor de electronică la Liceul Tehnologic „Astra” din Pitești. În primii ani de predare i-a fost greu să se acomodeze cu elevii, să meargă în fața lor și să predea. Nici acum nu-i este ușor și nu se vede în categoria profesorilor care intră în clasă siguri pe ei, dar continuă să învețe și să își facă treaba cum știe mai bine. Încearcă să-și încurajeze elevii să vadă beneficiile meseriei pentru care se antrenează, dar și să-i convingă că progresul lor nu trebuie să se încheie odată ce au terminat școala profesională sau liceul tehnologic. ***Învățământul profesional este foarte important pentru că în ziua de azi copiii nu prea se mai îndreaptă către o meserie, le place mai mult partea asta teoretică. Și părinții îi împing probabil. Se spune că dacă vii la școală profesională ești ultimul om. Și nu-i adevărat, pentru că pe vremuri, când făceam eu liceul, știu colegi care intrau la școala profesională și își continuau studiile la seral și făceau și facultate. Electronica este o meserie unde se cere matematică. Să dau un exemplu. Să zicem că avem un bec de 220 de volți, pe el să zicem că scrie că are o putere de 100. Ce curent trece? Unii nu știu lucrurile astea. Nu se poate practică fără teorie. Toată lumea spune „nu dom’le, dacă nu știe carte, du-l acolo să facă”. Nu se poate așa. Pentru că sunt anumite meserii unde nu se poate să dai din mână ca un roboțel și atât. Trebuie să știi și un pic de teorie. Noi degeaba încercăm să facem școlile astea profesionale. Cu cine? Dotăm atelierele, aducem toate utilajele posibile, că am văzut că e deschidere din atâtea părți, avem și parteneriate cu agenți economici, ne ajută cu orice. Bun, le văd în atelier. Mă așez la masă cu copiii, haideți să facem. Și? Trebuie să le arăți așa: „pune asta aici și asta aici”. De zece ori dacă îi arăt, apoi vine o mică pauză, să zicem o săptămână de vacanță și mă întâlnesc din nou cu el, el nu mai știe să facă treaba asta. Îi îndemn întotdeauna [pe elevii mai buni] să meargă mai departe, să nu rămână la nivelul ăsta. Mulți nu vor să mai continue studiile. De exemplu, vor să meargă la muncă. Banul, asta contează. Și le zic „uite, ar fi bine dacă ai merge și la seral să continui studiile”. Pe toată lumea sperie Bacul, că la matematică ți se dau integrale sau mai știu eu ce. Într-o meserie nu-ți mai trebuie atâtea integrale, la nivelul lor. [Dar] nu poți să lucrezi la un anume post dacă nu ai anumite studii. Un meseriaș bun nu înseamnă să facă ceva de mântuială. Nu! Să facă meserie bine, foarte bine. Și ca să o faci foarte bine, trebuie să cunoști. De exemplu, dacă vreau să pun faianță, trebuie să vadă suprafața, să calculeze cam cât material trebuie, ca să-i spună clientului cât cumpără. Păi dacă tu nu știi cât intră acolo... Meseria bună trebuie să o faci cu cap, cu pierderi cât mai mici, costuri cât mai mici și cât mai multă calitate. Simțeam la elevi că lor le este rușine că sunt la liceul tehnologic și nu sunt la liceul teoretic. I-am întrebat, „dar de ce vă este rușine?”. Că după ce terminați liceul, aveți aceeași diplomă ca ceilalți. În plus, voi aveți și un atestat de profesional, deci aveți un atu. De ce să vă fie rușine? Cum să-ți fie rușine că știi o meserie? Eu n-am mai pomenit așa ceva. Am avut un copil pe care l-am întrebat: „Tu de ce ai venit aici la profesională? Că puteai să te duci și la liceu”. Și zice: „Aici vreau, că imediat vreau să termin și să mă și angajez. Că o să învăț eu de pe acolo mult mai multe decât în școală.” Ei vor să termine repede școala. Și să intre repede pe piața muncii. Și au fost copii care au venit la profesională pentru că au oportunitatea să se angajeze. Lor li se pare că dacă fac liceul tehnologic, nu-i cheamă nimeni. Cred că de asta vin mulți la profesională. Știu că dacă termină acei trei ani, îi angajează cineva. Decât să stea, să caute, să depună CV-uri. De cum termină, îi și angajează. Aleg școala profesională în primul rând pentru că li se dă o bursă. După ce termină acești trei ani știu sigur că au un loc de muncă. De ce nu se îndreaptă spre liceu tehnologic? Pentru că nu-i atrage nimic. Știu că Bacul nu-l vor lua, nu li se dau bani, că nu îi cheamă niciun angajator pentru că nu au contracte cu ei. Școlile n-au finanțare. Foarte greu găsești finanțare. Eu ca să-mi dea materiale pot să stau un an și să nu primesc aprobare, pot să stau doi și poate în al treilea să primesc. Dar deja generația s-a dus. Și eu atunci trebuie să încropesc ceva. Că nu sunt pe predare ca să zici că predăm și trece ora. Sunt efectiv

pe practică. Și copilul trebuie să pună mâna să facă ceva. Indiferent ce. Atunci am găsit soluția să achiziționăm niște calculatoare și lucrăm virtual. Dar una este să lucrezi virtual și alta este să pui mâna pe piesă să lucrezi. Le-a plăcut la început. Și dacă nu am decât câte un osciloscop, câte un generator, îi chem pe fiecare la mine. La restul le dau foaia practică să lucreze pe calculator. Și îl iau pe fiecare. Și am timp, în șase ore, să treacă și 30 de copii pe la mine pe la masă. Ce-ai lucrat tu pe calculator, facem acum practic. Și-i arăt. Elevii sunt la început timizi, cred că-i ascult. Nu-i ascult, le zic „nu vii aici să te ascult”. Și nu vii nici că, aoleu, îți dau vreo notă. Nu, ai venit aici să înveți. Ăsta este scopul tău. Azi ai avut o zi proastă, mâine poate e bine. Tu trebuie să fii atent la mine, tot ce-ți arăt eu, mură-n gură așa, băbește, să vezi cum fac. Și să furi cât mai mult de la mine – ăsta este scopul. Oricum toți o să treceți. Faptul că stai lângă mine și faci treaba asta e bine. Și notele le pun să fie bune, ca să-i ajute. Faptul că stau lângă mine și lucrează mă mulțumește foarte mult. Dacă aș avea [materiale] să lucrez cu toată clasa în bloc, aș fi un pic mai liberă. Eu nici nu știu când trec acele șase ore, că stau numai cu câte unul. Să repet de fiecare dată, același lucru, același lucru. Trebuie să ai o răbdare infinită. Dar am răbdare. Îmi dau seama că numai așa se prinde ceva de ei. Eu le-am spus „nici nu trebuie să înveți ceva acasă. Ce să înveți acasă? Tu ai venit, ai văzut ce am făcut”. I-am pus un multimetru în față, să știe ce să facă cu el. Oriunde se va duce, primul lucru asta îl întreabă. În ce se măsoară tensiunea electrică, în ce se măsoară curentul. N-o să te întrebe nimeni dacă știi să faci avioane. Sunt lucruri simple. Dacă nu știi lucrurile astea, nu știi meserie. Poți să dai tu din mâini cât ai da. Măcar să măsoare o rezistență electrică, să pună acolo comutatorul ăla. O schemă simplă, o rezistență și un led – dacă știe să facă el singur schema din cap și să mi-o pună pe placă, pentru mine e OK. Că restul are timp să învețe. Și eu acum învăț. Tehnologia se schimbă. În primii ani veneam acasă și plângeam. Nu știam ce să-i învăț pe copii. Nu știam de unde s-o apuc. Mă duceam la ei și parcă îmi venea să mă ascund de ei. Parcă aveam pietre de moară la picioare. Tatăl meu a fost tot în învățământ și mi-a zis că așa a fost pentru prima dată pentru toți. Și am rămas. Mai am de învățat multe. Tot așa mă duc cu emoții. Cum o să mă prezint în fața copiilor? Ce o să fac eu astăzi cu ei? Că am lecții pregătite. Dar parcă tot nu sunt profesorul acela care intră sigur pe el. Tot timpul mi-e frică, dacă nu o să le placă, dacă nu o să mă placă, dacă nu învață nimic, dacă nu mă fac plăcută. Dar îmi fac treaba. Indiferent de ce situație va fi, eu îmi fac treaba cum știu eu mai bine. Eu îi învăț să nu le fie rușine cu ceea ce fac. Să nu-ți fie rușine că ai mâinile murdare, că înseamnă că ești muncitor. Dacă nu le place, nu fac nimic. E cel mai important să le placă. Și acum vine rolul nostru: cum îi facem să le placă? După 19 ani de învățământ, nu știu. Dacă ei nu au chemare și nu le place, nu vor învăța niciodată cu forța. Sunt unii copii cărora le place. Îi vezi: „Haideți, doamnă să facem ceva! Uitați, doamna, am venit cu ceva! Ce credeți că putem face aici?”. Cu fel și fel de probleme de-ale lor, de pe acasă, te miri că vrea să-și pună pe la mașină cine știe ce licurici sau că are la casă o poartă și că cine știe ce vrea să-i facă sau că vrea să-și pună la pat leduri. Și atunci îmi dau seama că acel copil are ceva. Nu că l-aș favoriza în detrimentul celorlalți. Dar le mai strecor așa câte un „îți place, nu-i așa? Să mergi înainte, că e de bine”. Eu le zic ca idee, că până la urmă e treaba lor ce fac. Sunt copii la care se vede că vor să facă lucrul ăla și vin și la tine și te trag de mânecă. Nu trebuie să stea în bancă liniștiți să trag eu de el. Ăla căruia îi place, vine cu întrebări. Nu sunt profesori tineri. Când am făcut masterul [tot în domeniul electronicii] la un moment dat îmi aduc aminte că profesorul care ne ținea un curs a întrebat „dar s-a gândit cineva să intre și în învățământ?”. Răspunsul a fost „numai cu copiii nu mai lucram. Ce, să avem probleme?”. E bine și cu copiii, că trebuie să-i înțelegi, că atât pot, asta pot, și să-i ajuți cum poți tu. Cum să-i cer eu unui copil să facă acum avion dacă el doar atât poate? Dacă face puținul ăla, eu sunt foarte mulțumită. Pentru că de la puținul ăla, în timp, poate să ajungă la mai mult, mai mult. Că în timp progresăm. Și la o anumită vârstă să ajungă să facă de zece ori mai mult. Dar picul ăla făcut la mine i-a dat impulsul. Copiii întâi dau examenul [de clasa a opta] și în funcție de nota aceea își aleg. Iar cei cu note bune, evident că-și aleg numai liceele cu renume. S-au separat așa lucrurile. Cei buni acolo, ăștia aici. Dar să avem și noi cu cine lucra. Asta e marea problemă. Că dotăm. Da, îi fascinează când vor vedea aparaturi noi, sofisticate. Dar sunt puțini așa. Ar trebui ca majoritatea să fie atrași. Se pune o etichetă aiurea și copiii buni nu vin. Au impresia că n-ai ce să înveți la profesională. Că poate ar veni. Că i-ar ajuta. Dacă vin să facă de exemplu tot ce se învață în liceu pe partea de electronică, se întâlnesc cu ea în facultate. Și le-ar fi mult mai ușor să facă facultatea. Pentru că efectiv în anul I și II, ce ai învățat în

liceu, înveți și în facultate. Și pe ei i-ar ajuta foarte mult. Elevii de clasa a opta nici nu vor să audă. De pe la oraș mai rar, vin tot de pe la țară. Sunt atrași că sunt bursele, știu că se angajează și părinții le spun să vină. Dar ceilalți nu. Vrem să-i facem pe toți ingineri. Dar pe nimeni nu mai facem meseriaș? ROMÂNIA LIBERĂ: După 30 de ani, am realizat că Educaţia nu are un ministru

ADEVĂRUL: Criza politică amână examenul de rezidenţial

ZIARUL FINANCIAR: Viitorii absolvenţi de liceu vor să lucreze în medicină, în IT şi în psihologie

LIBERTATEA: NOT: Dumitru Chirleşan, rectorul Universităţii Piteşti