Cei care au ajutat la îndeplinirea unui visVă mulţumim.

Colectiv redacţional:o State Andreea – Aurora o Agafiţei Alina - Lilitho Petrariu Silviu – Max (im)

Colaboratori:

o Ungurianu Antonela – A.U. o Alboi Simona- Simoo Hîrtopanu Laura o Bogdan Şestac o Patricia Bîea – Patriceo Ioana Ioneac – IoniCao Cucu Maria – Maria

Technoredactare şi grafică:

o State Andreeao Agafiţei Alina

Coordonator: prof. Dorina GhideonMulţumim domnului director Niţă Dumitru şi doamnei directoare

Prundean Victoria pentru sprijinul şi încrederea acordate.P.S. : Mulţumim timpului pentru că a făcut ca momentele de inspiraţie

să-şi regăsească locul într-o lume setată pe fast forward.

Am CUPRINS în palme timpul

Editorial ………………………………………………………….1

Capitolul I – Bătrânul ceasornicar, păşind în retroProiecţie în trecut............................................................2George Ungureanu.........................................................5Mănăstiri din Bucovina................................................. 6Seara românească........................................................... 9Secretul religiei Wicca...................................................10Cronică de film.............................................................. 12

Capitolul II – Meridianele cunoaşteriiVladimir Kush................................................................ 14The miracle of life.......................................................... 16Pensées positives à lire chaque jour............................ 17Aşii din mânecă ai României........................................18La aniversară...................................................................20Vers los ojos of an adolescent.......................................23Top 10 filme româneşti..................................................25

Capitolul III – Pe ritmuri lirice şi prozaiceCulisele cercului literar Nordica.................................. 27Gânduri despre călătorie............................................... 28În umbră...........................................................................30Jay......................................................................................31Infuzie lirică.....................................................................33Jurnal................................................................................35

Capitolul IV – Un orizont pentru fiecareO nouă “legendă vie”.................................................... 37L'amitie ou l'amour sans ailes.......................................40English poems.................................................................41O mică mare indiscreţie.................................................42Cartea întrebărilor sau despre literatură.....................43Ironia şi umorul românesc............................................45Spre zări de nu mă uita..................................................46

1

“Viaţa pe un peron”

mai trecut un an, iar timpul s-a scurs pe nesimţite, lăsând în urma lui doar amintiri. Emoţionaţi, timizi, paşii noştri sunt primii care conturează nemărginitul care aşteaptă să fie descoperit. Şi drumul se întrezăreşte, în faţa noastră un orizont îşi deschide

aripile care sunt pe punctul de a fi atinse cu acelaşi vechi condei care ne-a îndemnat să scriem. ANe regăsim în faţa unei foi albe numită Viitor, iar multitudinea de sentimente ne copleşeşte... Din câte file e alcătuită viaţa noastră? Şi dacă una se rupe, o parte din trecutul nostru se şterge?

Aştept un răspuns...Chiar şi Ecoul tace.

Se aude doar şuieratul trenului, apropiindu-se rapid, fiind pe punctul de a se ciocni de zidul care desparte copilul de adult şi sufletul nostru, simţind ataşamentul faţă de trecut, îşi leagă corpul de peron, îşi reneagă raţiunea şi spune:

”Eu nu plec !”Dar suntem nevoiţi să alegem, fie că vrem, fie că nu, căci timpul e cel care ne aminteşte că suntem efemeri...

Şi în trecerea lui, ne pierdem şi noi in uitareŞi în viitor ne regăsim visul stingher de odată.

Lilith

Lyceum

2

Proiecţie în trecut

-Redescoperind Câmpulungul Moldovenesc de odinioară-

şezată la poalele Rarăului, umbrită de impunătoarele păduri de brazi, localitatea pitorească care poartă denumirea de Câmpulung Moldovenesc păstrează în adâncul vetrei sale esenţa spiritului bucovinean.A

Prezentată de prof. Graţian Jucan în lucrarea sa „Câmpulung Moldovenesc, Vatra folclorică", aşezarea are o istorie îndelungată, care începe cel puţin odată cu întemeierea Moldovei. „Voievodatul Câmpulungului a fost, după tradiţie, primul centru al descălecătorilor din ţara vlahilor de peste munţi", afirma Dimitrie Onciul.

Păşind pe urmele istoriei, descoperim că prima menţiune scrisă, cunoscută până acum despre Câmpulungul Moldovenesc datează din 14 aprilie 1411, din vremea lui Alexandru cel Bun şi că în istoria zonei s-au petrecut şi alte evenimente cu implicaţii pentru destinele Moldovei.

Generalii austrieci Gabriel Freiher von Spleny şi Karl von Enzeberg îl descriu ca pe un târguşor plin de bordeie şi construcţii mici din piatră şi lemn. La mijlocul sec. al XIX-lea, autorităţile austriece decid ridicarea unui nou oraş, modern destinat doar coloniştilor.

Prima clădire ridicată a fost sediul Palatului Administrativ, fosta Primărie. Inaugurată în 1863, construcţia a durat circa 10 ani şi imită clădirea Primăriei din Linz (Austria). Era o clădire imensă şi adăpostea toate instituţiile importante. Primul primar român a fost G. Hutu (1914-1918).

Fosta primărie a oraşului Câmpulung Moldovenesc, construită în anul 1863

Fosta primărie a oraşului Câmpulung Moldovenesc - prezent

Lyceum

2

3

Actuala clădire a muzeului, ,,Arta Lemnului", unică în România, a fost construită în 1900 şi poate fi considerată o clădire monument. Cuprinde piese de interior din lemn

şi instalaţii tehnice (manuale şi mecanice). În perioada interbelică a fost sediul prefecturii judeţului Câmpulung - Bucovina.

Fântâna arteziană a fost construită în parcul ,,Franz Joseph" din centrul oraşului, în anul 1898, din iniţiativa lui Teodor Ştefanelli. Tot atunci s-au plantat şi copacii care astăzi alcătuiesc parcul.

Fântâna arteziană construită în parcul Franz Joseph - anul 1898

Clădirea muzeului Arta lemnului - anul 1889

Clădirea muzeului Arta lemnului - prezent

Fântâna arteziană - prezent

Lyceum

4

Printre clădirile încărcate de trecut, asupra cărora timpul şi-a impregnat patina, amintim şi Colegiul Naţional Dragoş Vodă.

Întemeiat în anul 1907, în urma decretului împărătesc austriac, care hotăra construirea unui gimnaziu complet cu 8 clase în Câmpulung Moldovenesc, clădirea a suferit o serie de transformări până când a ajuns la stadiul de astăzi. A fost construită între anii 1919 şi 1934. Până în anul 1934, această instituţie de învăţământ şi-a desfăşurat activitatea într-o casă mai mare, ţărănească.

Prezentul ne-a reaprins flacăra cunoaşterii trecutului, poate cu mai multă ardoare, deoarece tânjim după descoperirea misterelor ascunse sub ruinele clădirilor de mult uitate. Înainte de a ne lua rămas bun de la ceea ce a fost Câmpulungul Moldovenesc regăsit în poveştile spuse de către bunicii noştri, o succesiune de imagini vor aminti că trecutul face parte din viitor.

Căci fără trecut, omul este pustiu.Lilith

Câmpulung. Veche imagine de pe strada Principală, în prezent Calea Bucovinei

Gara Capu' Satului( mai 1888), actualmente Câmpulung-Est Casa Burduhos de pe Strada

Uzinei

Colegiul Naţional Dragoş Vodă - anul 1934

Lyceum

5

George Ungureanu

~ Chipul cu zări albastre ~

L-am cunoscut pe domnul George Ungureanu, cel mai vârstnic absolvent al Colegiului nostru, la o activitate culturală a Casei de cultură a Sindicatelor din Câmpulung Moldovenesc, în cadrul căreia a fost onorat cu trofeul Bucovinei şi Certificatul de martir al spiritualităţii româneşti. Am rămas profund impresionată, ascultând povestea vieţii sale, una tristă ce e drept. Şi m-am cufundat în orizonturile-i albastre, ca să-i înţeleg relatarea : „Sunt un om vechi”şi-a început el povestirea …

Născut în anul 1912, în oraşul Câmpulung Moldovenesc, este îndrumat la şcoală de către profesorul Procopovici, directorul liceului „Ştefan Cel Mare”, Suceava. Urmează liceul din Câmpulung Moldovenesc, fiind întreţinut de către profesorul Ştefan Cantemir. După terminarea studiilor liceale este nevoit să-şi facă stagiul militar. La terminarea acestuia este angajat la Centrul de Străjeri din Sfântu Gheorghe, unde se căsătoreşte. Este mobilizat şi, la terminarea războiului , se stabileşte în judeţul Covasna. Aici i se face propunerea să intre în securitate, ca ofiţer. El refuză, din care cauză este urmărit şi apoi ridicat de securitate, pentru

a fi arestat. Fuge de sub escortă, de la securitatea Covasna şi stă ascuns 7 ani.

Viaţa nu îi zâmeşte mai deloc. Este hăituit, legat şi aruncat în temniţă, bătut până leşină, condamnat la moarte şi apoi urmărit o viaţă întreagă. Cu toate acestea, reuşeste să-şi învingă propriul destin şi acum, la venerabila vârstă de 99 de ani, priveşte în urmă cu dorinţa ca acele vremuri să nu se mai întoarcă nici pentru duşmanii săi.

Este autor de cărţi , cele mai recente fiind “ Camera Zero”, publicată în 2009 la Editura Fundaţia Culturală Geo Bogza şi “Prin labirintul vieţii”, la Suceava, în anul 2010.

Domnul G. Ungureanu mărturiseşte că secretul longevităţii şi rezistenţei sale în faţa greutăţilor a fost credinţa în Dumnezeu, care l-a ajutat să treacă peste toate : „Nu l-am pierdut pe Dumnezeu …”

Aceasta este substanţa vieţii unui om care contează , căci în ciuda vicisitudinilor pe care le întâlnim în existenţa pământeană, ideea în sine de a nu renunţa şi de a avea credinţă primează.

Îl zăresc din când în când pe domnul G. Ungureanu şi cu fiecare dată mă bucur, când în privire îi regăsesc acea melancolie resemnată şi licărul de seninătate care îl face să radieze..

Iată nobleţea de caracter, zările să-ţi rămână limpezi, în ciuda

izbiturilor pe care ţi le dă viaţa … „ Când e senin în suflet, nu plouă

afară niciodată ..”

Aurora

Lyceum

6

Mănăstirile din Bucovina- Leagănul creştinătăţii româneşti -

n colţ de rai, acoperit de sunetul clopotelor care bat în asfinţit...Bucovina, ţinutul unde credinţa încă îşi păstrează rădăcinile bine ancorate.U

E locul unde lumea îşi îndreaptă paşii în căutarea răspunsurilor, pentru a reflecta asupra existenţei efemere, a condiţiei muritorului.

În periplul pelegrinilor, am întâlnit ochi stăpâniţi cunoaşterii forţei care ne guvernează, de evocare a spiritului creator în fiinţa fiecăruia.

”Ţara de fagi” ascunde printre codrii ei bătrâni, dincolo de râurile cristaline privelişti de o rară frumuseţe.Regăsim, cufundate în negura timpului, la umbra falnicelor bolţi de argint care străjuie acoperişul bătut de veacuri, mănăstirile pictate din dulcea Bucovină. Călătorul a urmat cărările religiei şi a venit să descopere trecutul transpus în eternitate.

Pornind din nord, îmbătaţi de frigul năprasnic caracteristic zonei, ne refugiem între zidurile Mănăstirii Putna, locul unde domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare îşi doarme nemurirea. Supranumită de către Mihai Eminescu, „Ierusalimul Neamului Românesc”, mănăstirea adăposteşte numeroase obiecte de cult, icoane şi broderii, păstrate cu sfinţenie în muzeu, ca reminiscenţe ale trecutului încărcat de spiritualitate.

Despre voievodul Ştefan cel Mare,despre figura lui şi despre uimitoarele sale fapte, istoricul Alexandru Xenopol spunea în 1871, la memorabila serbare de la Putna, că acestea sunt păstrate „mai bine decât în cărţile ce pomenesc de ele, în cel mai mândru din izvoarele amintirii, în sufletul poporului însuşi, învălite în comoară de nesfârşită poezie”. Putna îşi păstrează tainele transpuse în legende, străbătând calea infinită a timpului.

Urmând traseul săpat în inima muntelui, descoperim aşezată pe valea râului Suceviţa, între dealuri, o biserică din lemn de pe la începutul secolului al XVI-lea. Construită în stilul arhitecturii moldoveneşti, constituit dintr-o îmbinare de elemente de artă bizantină şi gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova, Suceviţa ramâne impregnată în memoria celui care îi trece porţile prin scenele biblice reproduse pe exteriorul mănăstirii. Rezultat al pictorului Grigore Roşca, „Judecata de Apoi” ocupă peretele dinspre apus, fiind catalogată drept unică în arta orientului creştin şi în întreaga lume. „Capela Sixtina a Orientului” introduce în arta bisericească şi elemente aparţinând peisajului local şi al veşmintelor populare.Poate că această secvenţă reaminteşte muritorilor care o privesc că drumul vieţii este anevoios, însă parcurgerea traseului post-mortem este piatra de încercare a credinţei dobândite .

Lyceum

7

Una dintre mai vechi aşezări călugăreşti, străjuitoare de veacuri la hotarul Moldovei de nord, este Mănăstirea Moldoviţa, a cărei origine se află încă învăluită în negura trecutului, tradiţia amintind existenţa ei încă din timpul voievozilor Muşatini. Asemeni celorlalte ctitorii, aici se află preţioase manuscrise din secolul al XV-lea în care se fac referiri preţioase la modul de organizare a şcolii mănăstireşti, la activitatea culturală în general. Aici au fost caligrafiate, printre altele, Tetraevangheliarul (1613) şi o psaltire (1614).

Deşi spălată de veacuri, Biserica Arbore păstreză aerul monahal de odinioară. Trecându-i pragul, descoperi valoroasa pictură murală în frescă, de însemnată valoare artistică, al cărei autor este pictorul moldovean Dragoş Coman. Alături de alte biserici pictate din nordul Moldovei, biserica Arbore se alătură listei patrimoniului cultural mondial, rămânând un simbol al stăruinţei credinţei române în faţa trecerii necruţătoare a timpului.

Dintre unduirile apelor se naşte următoarea mănăstire aflată pe traseul creştinătăţii româneşti. Înconjurată de un cadru pitoresc, fiind adăpostită de îmbrăţişarea bătrânilor brazi şi

Lyceum

8

scăldată-n razele soarelui reflectate în lac, Mănăstirea Dragomirna are o alură monumentală. Asemeni unei cetăţi, ea îşi ridică înaltele ziduri pentru a grava o pagină în istoria religioasă a Bucovinei.

Dincolo de frumuseţea peisajului, ceea ce produce o impresie de neuitat, este eleganţa ciudată a monumentului, cu o siluetă unică, evidenţiindu-se printre celelalte monumente moldoveneşti medievale

Zidită parcă pentru a înfrunta înălţimile, acest lăcaş de cult, prin vechimea sa, prin originalitatea stilului, prin eleganţa formei, prin pitoresc, trezeşte admiraţia fiecărui vizitator, astfel că în faţa ei evlaviosul închinător este tot atât de impresionat ca şi istoricul şi omul de artă. Nicolae Iorga vorbea despre frumuseţea fără pereche a Dragomirnei, despre măreţia ei şi despre impresia totală pe care o face asupra privitorilor.

Ultimul popas, dar nu cel din urmă îl constituie descifrarea misterului cuibărit în veacuri:”albastrul de Voroneţ”. Fiind una din cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel mare, Mănăstirea Voroneţ se distinge prin frescele viu colorate, ale căror culori aduc aminte de natură. Faţada de vest ilustrează impresionanta scenă a „Judecăţii de Apoi”, pictată în timpul domniei lui Petru Rareş. Această scenă transmite prin puterea vizualului un mesaj religios de mari dimensiuni, schiţând lupta dintre forţele binelui şi cele ale răului în lupta lor pentru sufletele oamenilor.

Deşi pelerinajul este pe punctul de a se încheia, credinţa românului dăinuie pentru eternitate, căci asemeni ctitoriilor ridicate în cinstea divinităţii şi omul este supus în faţa încercărilor vieţii. Pentru a simţi că faceţi un pas mai aproape spre a atinge cerul, vizitarea acestor locuri sacre este ca o binecuvântare oferită sufletului de către mâna creatoare a artistului.

Lilith

Lyceum

9

Seara românească - Evocarea tradiţiei –

O seară de februarie şi doar fulgii mari de zăpadă brăzau aleea care duce spre incinta colegiului. De afară se auzeau sunetele instrumentelor populare, un cvartet de coarde, o unduire a notelor muzicale transpuse în atmosfera tradiţională creată de interpreţi.

Intrând în clădire, am întâlnit o privelişte familiară... O mai văzusem de multe ori în pozele bunicii, căci costumele purtate păstrau aerul timpului impregnat în ţesăturile lor scumpe.

Broderiile manuale sclipeau sub lumina difuză a neoanelor...Sclipiri de aur .

Am reîntâlnit măiestria încondeierii ouălor, căci arta populară nu a pierit umbrită de negura veacurilor peste care a trecut timpul nemilos. Astăzi ea e mai vie ca oricând, emanând emoţia unui popor .

Ne-am lăsat purtaţi de paşii dansurilor pe care le jucau şi strămoşii noştri la horele populare din sat, ne-am simţit făcând parte din trecut, dar cu un prezent mai real ca niciodată.

Cu prilejul zilei de 24 februarie, s-a organizat un concurs intitulat „Bădiţa Dragobete”, care a reaprins în sufletul celor prezenţi flacăra tradiţiei stinse de asaltul modernismului.

Câştigătoare a locului II la festivalul de la Mamaia, secţiunea folclor, interpreta Mândrilă Emanuela, ne-a încântat cu o serie de cântece populare din diferite zone ale ţării. Recitalul ei a culminat cu o horă în care toţi cei din sală, acaparaţi de atmosferă, au dat frâu liber emoţiilor.

Lilith

Lyceum

10

Secretul religiei Wicca

Wicca este o religie neopăgână foarte controversată, având ca ritualuri folosirea magiei şi acordând o importanţă deosebită naturii. Această religie a apărut în prima jumătate a secolului XX, fiind popularizată în anii 1950-1960 de către Gerald Gardner.

Majoritatea wiccanilor consideră wicca o religie dualistă care venerează

atât un Zeu, cât şi o Zeiţă. Cei doi sunt consideraţi forţe opuse, complementare (asemănător cu ideea taoistă de Ying şi Yang) şi "întrupări ale forţei vitale a naturii".

Unii wiccani consideră această polarizare pur simbolică, pe când alţii consideră că Zeul şi Zeiţa sunt entităţi cu adevărat separate. Zeiţa este deseori asociată cu Pământul (Marea Mamă) sau cu Luna, iar Zeul este asociat cu Soarele. Zeul este văzut în mod tradiţional ca un Zeu Încornorat şi este asociat cu natura, sălbăticia, sexualitatea, vânătoarea şi ciclul vieţii. Este cunoscut sub diferite nume în wicca, în funcţie de tradiţie: Cernunnos, Pan, Atho,

Karnayna ş.a. Cu toate că Zeul nu este considerat a fi Satana, o entitate asociată cu răul în cadrul religiei creştine, un număr mic de wiccani foloseşte denumiri atribuite Satanei, de exemplu Lucifer, aducând astfel aminte de acuzaţiile din vremurile când vrăjitoarele erau persecutate. Alteori Zeul este văzut ca Omul Verde, o figură foarte răspândită în arta şi arhitectura europeană. În această ipostază este deseori asociat cu natura. Este văzut şi ca Zeul Soare, mai ales cu ocazia sărbătorii solstiţiului de vară. Într-o altă accepţiune, Zeul apare ca Regele Stejar, care e domnul primăverii şi al verii, iar apoi ca Regele Laur, domnul toamnei şi al iernii.Zeiţa apare de obicei sub forma Zeiţei Întreite, luând succesiv forma Fecioarei, a Mamei şi a Bătrânei, fiind asociată cu puritatea, fertilitatea, respectiv înţelepciunea.

Deseori, cele trei forme sunt puse în corespondenţă cu fazele Lunii, iar Zeiţa este văzută astfel ca o divinitate a Lunii. În această ipostază este cunoscută şi ca Diana, după numele zeiţei romane. Unii wiccani consideră că Zeiţa este cea mai importantă, deoarece ea cuprinde totul şi naşte totul. Zeul este sămânţa vieţii şi a inspiraţiei aflată în ea şi îi este în acelaşi timp amant şi copil.

Lyceum

11

Această concepţie stă la baza organizării tradiţionale a comunităţilor de wiccani. Unele tradiţii wiccane, mai ales cele feministe, consideră Zeiţa perfectă şi întreagă în sine însăşi şi nu acordă deloc atenţie Zeului. Totuşi, această practică a fost criticată de membrii celorlalte tradiţii wiccane, mai egalitare. Şi Zeul este văzut uneori sub formă întreită ca Fiu, Tată şi Bătrân, viziune care are probabil la bază natura complementară a Zeului şi a Zeiţei.

Un aspect foarte important al acestei religii este magia. Wiccanii cred în existenţa magiei şi că aceasta poate fi manipulată sub forma vrăjitoriei. Vrăjile wiccane sunt efectuate în cadrul unui ritual, într-un cerc sacru. Scopul este de a determina producerea unor efecte reale. Printre cele mai obişnuite vrăji wiccane se numără cele de vindecare, de dragoste, de fertilitate şi de înlăturare a influenţelor negative. Nu există un cod moral sau etic împărtăşit de toate tradiţiile wiccane. Totuşi, majoritatea wiccanilor urmează Sfatul Wiccan: "de pe nimeni nu răneşte, fă cum inima-ţi pofteşte" (în original "an harm it none, do what ye will").

Interpretarea cea mai răspândită vede în aceasta propoziţie o declaraţie a libertăţii de acţiune

corelată cu nevoia de a-şi asuma responsabilitatea propriilor acţiuni şi nevoia de a reduce la minimum răul făcut altora şi sieşi. Un alt element important al codului moral wiccan este Legea triplei reîntoarceri, conform căreia orice faptă bună sau rea se va întoarce persoanei care a făcut-o cu o putere de trei ori mai mare, asemănător ideii de karma.

În wicca nu există un set de scrieri sfinte asemănător Bibliei creştine sau Coranului islamic, cu toate

că există anumite texte considerate importante de mai multe tradiţii. Gerald Gardner a folosit o carte ce cuprindea mai multe texte, denumită « Cartea Umbrelor », pe care o modifica sau o completa deseori. Această carte a preluat texte din diverse surse, cum ar fi Aradia- -Evanghelia vrăjitoarelor, de Charles Godfrey Leland (1899) sau lucrările ocultistului Aleister Crowley (sec. XIX-XX). Cartea cuprinde şi poezii scrise de Gardner şi de Marea Preoteasă Doreen Valiente.

Wiccanii folosesc diferite simboluri, la fel cum creştinii folosesc crucea şi evreii Steaua lui David. Cel mai important dintre acestea este pentagrama, ale cărei cinci colţuri simbolizează cele cinci elemente, precum şi ideea fiinţei umane, cu cele cinci extremităţi.

Patrice

Lyceum

12

Bună! Ce faci?

Bună! Ce faci? este o expresie banală, folosită în exces azi, datorită virtualului. Însă aici, rolul său este mult mai însemnat, oferindu-i filmului o personalitate.

Din seria cinematografiei româneşti, ne

oprim de data asta asupra unui film ceva mai nou, respectiv din 2011.

Filmul este o gură de aer proaspăt în ceea ce priveşte filmele româneşti, ale căror scenarii în ultimul timp erau dragostea sau comunismul. Sau amandouă combinate într-o manieră, să zicem, plăcută.

Doi soţi, trecuţi de prima tinereţe şi băiatul lor Vladimir sunt personajele care fac deliciul filmului.

Gabriel, capul familiei, a vrut în tinereţe să fie pianist, însă a avut un accident banal la degetul arătător, iar cariera sa a luat sfârşit. Gabriela avea şi ea dorinţe măreţe în tinereţe, şi anume aceea de a fi psiholog ori psihiatru. Însă ajutându-l pe soţul ei, a renunţat la ce şi-a propus, acum fiind patroana unei curăţătorii de lux. Toţi trei membrii familiei locuiesc într-un apartament modern din Bucureşti.

Gabriel pleacă cu orchestra din care face parte, la Paşcani pentru un recital. Acolo este încurajat de un coleg afemeiat să folosescă internetul în scopul „atragerii” unei amante. La rândul ei, Gabriela este şi ea ajutată de o subalternă de la serviciu în artele internetului, ajungând în acest fel să „flirteze” cu un necunoscut fermecător, ajungând la o dragoste virtuală pe chat. Ideea principală este aceea că cei doi soţi vorbesc unul cu celălalt, însă sub o altă identitate fiecare.

Lyceum

13

Totul este condimentat de Vladimir, un tânar liceean, trecut prin ceea ce înseamnă experienţa sexuală, care asistă şi chiar încearcă să-i apropie pe cei doi părinţi, în tentativele lor de a scăpa de monotonie.

O comedie romantică pur românească, cu unele accente de dramă, ce-i drept, peste nivelul multora dintre producţiile autohtone. Îţi dă o stare de amuzament şi te induce foarte uşor într-o stare de bine, cum nu de multe ori îţi poate oferi un film.

Scenariul e mai mult „haz de necaz” , însă performanţa actorilor îi oferă o credibilitate aparte, expresivă, iar replicile sunt de-a dreptul savuroase.Coloana sonoră este fantastică, e compusă special pentru film .

Actorii: Ana Popescu (care este genială de-a dreptul) , Dana Voicu, Ionel Mihailescu, Paul Diaconescu. Scenariu: Lia Bugnar. Regia: Alexandru Maftei.

Criticile au fost încurajatoare... “la cât mai multe filme asemănătoare”. Un film savuros ca acesta nu merită ratat.

Max (im)

Lyceum

14

Vladimir Kush– Noul Salvador

Dali-

Vladimir Kush s-a născut în 1965 în

Moscova (Rusia), într-o casă situată la

poalele pădurii Sokolniki unde, în

vremuri patriarhale, ţarii ruşi ieşeau la

vânătoare. Vladimir Kush a început să

picteze încă de la

vârsta de 3-4 ani.

Tatăl său, om de

ştiinţă fiind, îi

povestea in

copilărie despre

vechii greci care

considerau că

arta şi ştiinţa sunt

la fel de

importante. Cu timpul, Vladimir a

dezvoltat un apetit pentru spaţii

deschise, născându-se în el visul de a

absorbi în interiorul său întreg spaţiul

care se întinde între marea îngheţată din

nord şi până la Pontus Euxinus (Marea

Neagră). Dorinţa sa s-a implinit însă în

Hawaii, în Insula Maui, unde, ajuns la

maturitate, a putut fi martor la topirea

mării în cer sau a cerului în mare,

continuitate asemeni unui cordon

ombilical în care spaţiul se condensează

în picuri de timp.

De la vârsta de

şapte ani frecventează

două şcoli, concomitent cu

educaţia generală, fiind

înscris şi la şcoala de arte.

Aici Vladimir a luat

cunoştinţă de marii artişti

ai Renaşterii, impresionişti

sau artiştii moderni. După

ce experimentează stilul impresionist,

influenţat de tatăl, său de profesie

matematician, dar mai ales după ce intră

în posesia unei cărţi cu opera lui

Salvador Dali, Vladimir Kush trece la

pictura realistă pe care o va numi

realism metaforic.

15

Vladimir Kush ia parte la prima

expoziţie în 1987, aceasta fiind

organizată de Uniunea Artiştilor

Plastici, iar trei ani mai târziu expune la

Coburg în Germania, unde toate

picturile sale au fost vândute la

închiderea expoziţiei. Pleacă apoi la Los

Angeles pentru a expune 20 de opere,

oraş unde se va stabili pentru o perioadă

de timp. Improvizează un atelier în

garajul micuţei căsuţe pe care o

închiriază, însă în scurt timp spaţiul se

va dovedi insuficient pentru dezvoltarea

operelor sale. Continuă să realizeze

portete şi cu banii câştigaţi se mută în

Hawai.

În 2001, Vladimir Kush deschide

prima sa galerie, Kush Fine Art, în

Lahaina Hawai, iar patru ani mai târziu

în Las Vegas, Manhatan şi Laguna

Beach, unde admiratori din toată lumea

vin să-i vadă opera. Astăzi, Vladimir Kush este un

artist de renume mondial, opera sa poate fi întâlnită şi în Australia, Marea Britanie sau Rusia.

Lilith

16

The miracle of life...

Right now is a phenomenon. Right now extraordinary things are happening. Right now…

o Somewhere on Earth a double rainbow is stretched from one end of the horizon to the other.

o Young children all over the world are singing and dancing before they even realize there is anything that isn’t music.

o A piece of literature is being written that will eventually change your perspective on life.

o There’s a kid studying hard somewhere who aspires to get to where you are in life.

o A grandfather is holding his granddaughter’s hand and they’re both smiling from ear to ear.

Yesterday is history and tomorrow is merely a figment of your imagination. So if you think about it, today is the only day you’re truly alive.

o Notice what’s right with the worldo Say, “Please,” “Thank you,” “I’m sorry” and “I love you,” when you should.o Keep an open mind to new ideas and information.o Be honest with yourself and those around you.o Don’t compare yourself to others. Instead, let them inspire you

We all have our own life to pursue,our own kind of dream to be weaving.

And we all have some power to make wishes come true,as long as we keep believing.

- Louisa May AlcottThese questions have no right or wrong answers. Because sometimes asking the

right questions is the answer.

What is the difference between being alive and truly living?Decisions are being made right now. The question is: Are you making

them for yourself, or are you letting others make them for you?

Lilith

Lyceum

17

16 Pensées positives à lire chaque jour

1. S'il veut être en paix avec lui même, un musicien doit faire de la musique, un peintre peindre, un poète écrire. (Abraham Maslow)

2. Aide ton voisin à passer sa barque de l'autre côté du fleuve et tu te rendras compte que ta barque aussi est passée. (Proverbe Indien)

3. L'esprit est comme un parachute: il ne fonctionne que lorsqu'il est ouvert.4. Lorsqu'on me critique, je choisis de tirer une leçon de ces paroles et d'être reconnaissant

pour cette opportunité de grandir.(Richard Carlson)5. Les choses ne changent pas, c'est nous qui changeons. (Henry Thoreau)6. C'est l'esprit qui fait le bien ou le mal, le malheur ou le bonheur, la richesse ou la

pauvreté. (Edmund Spencer)7. L'homme est ce qu'il croit. (Anton Tchkhov)8. Notre corps est notre jardin, la volonté son jardinier. (Shakespeare)9. La santé des êtres est vraiment le fondement sur lequel repose tout leur bonheur et tout

leur pouvoir. (Benjamin Disraeli)10. Si tu vois le petit comme le petit se voit lui-même, si tu acceptes le faible pour la force

qu'il a et utilises l'obscur pour la lumière qu'il donne, alors tout ira. C'est agir naturellement. (Tao-tö king, LAO-TSEU)

11. Faites ce que vous pouvez, avec ce que vous avez, là où vous êtes. (Théodore Roosevelt)12. Celui qui, par quelque alchimie, sait extraire de son coeur, pour les refondre ensemble,

compassion, respect, besoin, patience, regret, surprise et pardon crée cet atome qu'on appelle l'amour. (Kahlil Gibran)

13. Si tu pouvais seulement aimer assez, tu serais, dans ce monde, le plus puissant. (Emmett Fox)

14. Si tu ne décide pas de ton sort, c'est le sort qui choisi pour toi.15. Éliminer la partie obscure de notre esprit: la haine, la peur, l'ennui et faire triompher la

lumière qui nous habite, le bien-être, l'amour, la joie ... et enfin vivre sa Vie.16. Qui sème une action récolte une habitude. Qui sème une habitude récolte un caractère.

Qui sème un caractère récolte un destin.

Recueillies par Aurora

Lyceum

18

Aşii din mânecă ai României

Într-o lume construită din clasamente, am ales să vă facem cunoştinţă cu reprezentanţii de seamă ai României, pe plan naţional şi chiar internaţional.

Opera unui scriitor nu este cuantificabilă. De aceea, pornindu-se de la masivitatea şi compactanţa creaţiei, de la aportul spaţiilor interioare peste care ea se întinde, am alcătuit un top ten al celor mai prolifici literatori români, ţinând cont de două criterii: cel

axiologic, în virtutea căruia i-am ales, dintre alţii, pe cei zece - iar valoarea lor, supremă într-unul sau altul din domeniile în care s-au ilustrat, e peste orice discuţie, şi cel cronologic: singurul potrivit pentru a-i aşeza, cumva, într-o anumită ordine.

Bogdan Petriceicu HASDEU (1838-1907) - poet, prozator, dramaturg, istoric, filolog, folclorist

o Ca dramaturg, obţine un răsunător succes cu drama romantică “Răzvan Vodă” (1867), devenită apoi “Răzvan şi Vidra”.

o Hasdeu ramâne un profet cultural şi un om de bronz, a cărui icoană postumă ne apare la dimensiuni legendare.

Mihai EMINESCU (1850-1889) -poet, prozator, publicisto Debutul literar îl are cu poezia: “La mormântul lui Aron Pumnul”.

Primele poezii trimise revistei “Convorbiri literare” (1870-71: Venere şi Madonă, Epigonii, Mortua est!) îi servesc lui Maiorescu drept argumente principale spre a defini "direcţia nouă" în literatura română.

Nicolae IORGA (1871-1940) -istoric, memorialist poet, dramaturg, critic şi istoric literaroMembru al Academiei Române (1910), "Doctor honoris causa" al mai

multor universităţi, membru al Academiei franceze, poloneze, iugoslave.

o Iorga este un ctitor; nu e domeniu unde să nu fi intrat, pe care să nu-l fi abordat creatorul istoriei culturale româneşti pe care o domină prin lărgimea orizontului şi ideaţia sa fulgurantă.

Mihail SADOVEANU (1880-1961) -prozatoro "Însăşi natura care se contemplă pe sine şi se tălmăceşte

singură în termeni de conştiinţă", cum îl va defini Lucian Blaga

o Alexandru Paleologu:”La Sadoveanu erudiţia e disimulată de geniu”

Lyceum

19

Tudor ARGHEZI (1880-1967) -poet, prozator, publicisto "Cel mai mare poet al secolului XX", cum îl numea Tudor Vianu.o În 1927 îi apare primul volum de versuri, “Cuvinte potrivite”. În 1928

editează ziarul, mai apoi săptămânalul “Bilete de papagal”, cea mai caracteristică publicaţie a sa din perioada de maturitate.

Eugen LOVINESCU (1881-1943) -critic lirerar şi prozatoro Prin magistratura pe care o exercită în epocă, Lovinescu este, probabil,

cel mai important critic român, după Maiorescu. A introdus noi criterii şi un limbaj modern în critică.

Liviu REBREANU (1885-1944) -prozator şi dramaturgo Operele: “Pădurea spânzuraţilor”,” Adam şi Eva”, “Ciuleandra”,”

Răscoala” ,” Amândoi “demonstrează marea forţă epică şi imensa capacitate de înnoire prin care Rebreanu deschide noi părţi în cadrul romanului românesc modern.

Camil PETRESCU (1894-1957) -prozator, dramaturg, poeteseist, filosof

o Prin campania împotriva "stilului" a întemeiat, de fapt, un nou stil narativ, pe care romanul românesc modern avea să-l adopte de îndată, şi de care nu avea să se separe curând.

Lucian BLAGA (1895-1961) -poet, dramaturg, filosofo Opera filosofică, alcătuind un sistem, cuprinde patru trilogii (a

cunoaşterii, a culturii, a valorilor, a cosmologiei), la care se adaugă mai multe volume de eseuri.

o Asimilat adesea expresionismului - pe care l-a susţinut teoretic, dându-i o accepţie largă, de "stil al năzuinţei spre absolut", conformă cu propria sa filosofie a culturii şi cu care opera lui prezintă anumite similitudini, Blaga este în realitate un poet cu vocaţia clasică a transparenţei şi a măsurii.

G. CĂLINESCU (1899-1965) -critic, istoric literarpoet şi prozator

o A publicat monografii, o monumentală istorie a literaturii române, studii, conferinţe şi eseuri, romane.

o Surprinzătoare, la Călinescu, este în primul rând puterea sa de mişcare în toate perioadele literaturii române, unde cu unicul criteriu al valorii estetice întreprinde cea mai îndrăzneaţă reconsiderare a fenomenului artistic din câte s-au făcut.

Lilith

Lyceum

20

La „aniversară”

Ne întremăm puterile, dacă nu am făcut-o până acum de dragul primăverii, dat fiind că în luna Mai avem „aniversară” . Iar dragostea pentru arta frumosului , face ca literatura să dea ghes vivacităţii noastre (cel puţin aşa se cuvine .. )

Coborâm astfel în subsolurile literaturii, la baza ei, pentru o întâlnire cordială cu doi scriitori canonici într-o oarecare măsură, Lucian Blaga şi Tudor Arghezi. Căci după cum intuiam în primele rânduri, pe data de 9 mai, sărbătorim împlinirea a 116 ani de la naşterea lui Lucian Blaga iar din ziua de 21 mai , împlinirea a 131 ani a celui ce avea să devină scriitorul Tudor Arghezi.

Poet, filosof, dramaturg, jurnalist, traducător, profesor universitar, diplomat şi membru al Academiei Române, Lucian Blaga este exponentul generaţiei scriitorilor români din perioada interbelică. Creaţia sa literară marcată de multe elemente de originalitate, depăşeşte graniţele culturii naţionale şi limitele diferitelor curente literare.

„ Şi poezia este-aşa.Singură-n lumina sa ea ţine pe cât ţine:din nour până la copac,de la mine pân' la tine.”

Debutul său literar este marcat de publicarea poeziei „Pe ţărm” în anul 1910 în ziarele arăđene „Tribuna” şi „Românul” cu studiul „Reflecţii asupra intuiţiei lui Bergson” din 1914. Poezia lui Blaga se conturează în jurul curentului modernist, penetrat de puternice influenţe expresioniste.

Pentru a da un model de interpretare sistematică universului liric blagian, criticul Ion Pop identifică patru vârste ale creaţiei, alegând drept criteriu metamorfozele viziunii

despre lume ale subiectivităţii poetice: vârsta eului dionisiac, a eului în ipostaza interogativă, a celui alienat, iar ca ultimă manifestare, a eului reconciliant.

Pe cărările lecturii, privirea-mi cade şi se cufundă în rontunjimi ideale universului lăuntric, iar cugetul imi aminteşte de efemeritate în raport cu eternitatea.. Nu întâmplător poezia lui Blaga, „ Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” , se organizează pe baza unei antiteze între două moduri de a concepe relaţia eu-lume. Totodată ambele raportări sunt subsumate de simetria incipit-final, prin care vocea poetică îşi afirmă superioritatea perspectivei asupra cunoaşterii. Mai mult, în ciuda aparenţelor, „corola” lui Blaga nu marchează un univers închis. Este vorba aici de o deschidere înspre profunzime, aşa cum sugerează epitetul în inversiune „sfânt mister”. Se remarcă în poezia sa că iraţionalitatea este cea care are primordialitate. Căci poetul punctează – pentru Adam şi Eva nu existau „mistere deschise ca mistere”. „ Şarpele i-a deschis această perspectivă şi i-a promis o cunoaştere divină. Dar, după consumarea păcatului, şarpele nu i-a putut da decât cunoaşterea de care era el în stare: cunoaşterea luciferică.”

Cunoaşterea şi creaţia devin astfel constantele liricii lui Blaga, iar arta poetică „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, aşezată în fruntea volumului de debut „Poemele luminii” , devine programul expresionismului poetului, cât şi al descoperirii modernismului în poezia românească.

La poetul Lucian Blaga, se remarcă

situarea vicisitudinilor artei, a însuşi artistului pe pământ. Condiţia existenţială este consolidată de caracterul sacrificial şi totodată anevoios. În buzunarul din haină găseşti volumul de poezii, îl ţii în mână,iar la pagina dorită se produce miracolul .. Căci, de dimensiuni reduse, poezia „Catren” e-o îmbucătură dulce de dimineaţă, care pare-mi-se, relevă o omogenitate reflexivă admirabilă în cele patru versuri ale sale: „Uşor nu e nici cântecul. Zi/ şi noapte – nimic nu-i uşor pe

Lyceum

21

pământ:/ căci roua e sudoarea privighetorilor ce s-au ostenit toată noaptea cântând.”

Iar, dacă-ţi tânjeşte sufletul după modestie, hoinăreşte până la fila cu pagina 80 şi lasă rândurile să curgă peste el... Dat fiind că poemul „Odă simplisimei flori” , încă din primul vers „Păpădie, ecumenică floare” ne îndeamnă să contemplăm frumuseţea modestă. „Corola de minuni” prin care poetul rezumă imaginea lumii, se reduce aici la floarea de rând neluată în seamă, a cărei menire constă în lăsarea unor urme în existenţă, palpabile în esenţa vieţii.

Poartă o păpădie oriunde mergi, căci ea este un bun ceasornic şi un calendar vegetal care relevă ardoarea trăirii şi dăruirea propriei făpturi.

Ne animăm acum printre încrengăturile anilor 1880-1967, într-o bibliotecă cu rafturi colbăite de trecerea vremii, în oglinda căreia întrevedem conturul unei fizionomii meditative, a inconfundabilului Tudor Arghezi ...

Cunoscut pentru contribuţia sa la dezvoltarea liricii româneşti, Arghezi posedă o originalitate exemplară, iar prin opera sa poetică, acesta dezvăluie o altă vârstă marcantă a literaturii române.

La vârsta de 16 ani debutează în „Liga ortodoxă” a lui Alexandru Macedonski, sub semnătura Ion Theo, până în jurul anului 1910 când începe să editeze el însuşi reviste şi ziare.

Prima sa carte de poezie, „Cuvinte potrivite” se caracterizează printr-o apariţie întârziată, în 1927. Opera sa lirică este astfel constituită din patru direcţii tematice: poezia filosofică , socială, de dragoste şi cea a universului mărunt. Posterioritatea recunoaşte constant în versurile argheziene, o „ars combinatoria” desăvârşită, un demers ce sugerează răsturnări topice şi imagini potenţate prin procedee artistice inedite, născute din trăirea de poet autentic, graţios şi grav, revoltat şi discret, înger şi demon. Tocmai, că discrepanţele care îi alcătuiesc spectrul său, îl conturează într-o lumină atât de edenică.

Se observă în lirica lui Arghezi un cântec al gândurilor, sentimentelor, al

copilăriei şi al cunoaşterii; o compoziţie înveşmântată în inconfundabilul său stil care produce o revoluţie în evoluţia poeticii româneşti. În concepţia sa, „creaţia poetică are un debut în fiecare zi şi seamănă cu un copil care zgârie piatra cu un ocol de arşice” .

„Scriu aci, uituc, plecat,

Ascultând glasul ciudatAl mlaştinii şi livezii.Şi semnez: Tudor Arghezi”

În ceea ce priveşte natura, poetul se înfăţişează în ipostaza unui mare admirator în faţa universului vegetal. Lumea sa este pictată în cromatici mistice, panteistice.

Alei rătăcitoare ne poartă paşii , dar iată că timpul îi determină să zăbovească în taină. Şi ne pierdem în rotocoale de cuvinte, în proza intitulată „Lumină” . Iar totul pare a fi descifrabil, intervine lumina şi tot ce-i neînţeles capătă sens, spaţiul se conturează, începe cunoaşterea. Şi-odată instalată, devine omniprezentă : „în geamul tău şi-n paharul tău cu apă. E-n ochii tăi.” „Barca bună cu lopeţile tari e sufletul tău, e gândul tău. Arghezi situează persoana proprie a fiecăruia dintre noi pe planul primordial, propunând o cale de îngrijire spirituală: „Tu pe unul singur trebuie să-l mântuieşti:pe tine. Pomul vede numai de cireaşa lui.” Odată ce se iveşte lumina, ea are putere miraculoasă, căci pătrunzătoare, te determină să te redescoperi până în cele mai adânci cotloane ale fiinţei. Şi iată că în deznodământ realizezi că toate existau în tine, chiar şi „plodul tău ascuns, pe

Lyceum

22

care n-ai ştiut să-l cauţi, huştia şi aluatul vieţii”.

În cele din urmă, cititorul e ancorat într-o serie de interogaţii, ce au rolul de a cultiva grija faţă de sine: „De ce pribegeşti în grădinile străine şi-ţi laşi florile neîngrijite, şi, copacul tău, cu omizi? ... Gândeşte-te bine: e cineva mai bun decât tine? Nu e..”

Mai departe, iubirea ne poartă gândul pe culmile-i măiestre, căci suntem creaţiile sale şi are prudenţa de a ne aduce într-un cadru primordial, cel al poeziei intitulată de T.Arghezi „Ex libris”. Sugestivul titlu este specific, căci face referire la calităţile cărţii. Încă din prima secvenţă, versurile debutează cu adresarea directă a poetului, adresare de preamărire a cărţii: „ carte frumoasă cinste cui te-a scris”. Arghezi este un adevărat artist în coagularea figurilor de stil. Remarcăm impresionante comparaţii, figuri care întru adevăr li se cuvin cărţilor, „eşti ca o floare, anume înflorită/ eşti ca vioara, singura ce cântă”. Iar dacă vrem să ne încântăm auzul, ne animăm în strofa a doua alături de primele versuri, căci scriitura este însăşi „vioara” care cântă „ iubirea toată pe-un fir de păr.” Poetul alătură aici sacralitatea, dat fiind că „paginile tale .../ s-au tipărit cu litera cea sfântă”. Iar pentru ca tabloul să fie complet, se prezintă efemeritatea creatorului şi ideea de sacrificu pentru creaţie.

Şi astfel sufletul se buclează după rotunjimile vocabulelor, căci după cum spune Arghezi în „Ars poetica” : „Poezia este însăşi viaţa; ea poate fi găsită peste tot.Pretutindeni şi în toate este poezie.”

Acum, ca o ultimă dezmierdare de seară, să alegem lucrarea lirică, „Cuvânt”, care prin ideile transmise devine o artă poetică. Nu

numai după cum îmi glăsuia o fiinţă dragă că Arghezi este divin prin creaţiile sale, cât şi itinerariul individual parcurs, îmi dau imboldul de a pluti printre rândurile sale, seară de seară.. Ce poate fi mai minunat, decât dragostea pentru cărţi, dragoste pe care în întreaga preumblare prin poem, observăm că poetul şi-o manifestă: „O carte mică, o cărticică”. De asemenea, este vădit sentimentul de afecţiune şi pentru cititor, „Vrui cititorule să-ţi fac un dar.../ Să strecor pe un fir de aţă,/ Micşorata, subţiata şi nepipăita viaţă/ Până-n mâna, cititorule, a dumitale..” Prezenţa diminutivelor conferă un ton deosebit poeziei, Arghezi recurgând la provocarea unor bucurii din fapte, în aparenţă mărunte, dar în realitate de o puternică profunzime : „Măcar câteva crâmpeie, / Măcar o ţandără de curcubeie,/ Măcar niţică scamă de zare.” Ultimele versuri arată implicarea sufletească a poetului, dedicarea completă asupra operei sale şi menirea sa de creator, „Parfumul umbrei şi cenuşa lui./ Nimicul nepipăit să-l caut vrui,/ Acela care tresare/ Nici nu ştii unde şi cum/ Am răscolit pulberi şi fum.”„ Poet al atitudinilor lirice şi al abisurilor infernale, Tudor Arghezi a rămas întotdeauna acelaşi netulburat poet în inima căruia, ca într-un potir de sfântă împărtăşanie, totul se sanctifică şi se armonizează.”

Noi, oare, cei din zilele de astăzi, ne mai însufleţim în ceea ce facem, cu o asemenea abnegaţie ? Suntem tot mai mult absorbiţi de starea materială sau cea spirituală ..?

„Există altceva decât modele, există valori, adevăruri.”

Să-i cinstim aşadar pe cei doi artişti ai artei cuvintelor, căci sunt vrednici de un asemenea statut ! ..

Aurora

Lyceum

23

Vers los ojos of an adolescent

o No perdiste a nadie, el que murió, simplemente se nos adelantó, porque para allá vamos todos. Además lo mejor de él, el amor, sigue en tu corazón.

o Nacemos para vivir, por eso el capital más importante que tenemos es el tiempo, es tan corto nuestro paso por este planeta que es una pésima idea no gozar cada paso y cada instante, con el favor de una mente que no tiene limites y un corazón que puede amar mucho más de lo que suponemos.

o " If you really want something in this world, hard work, patience and time will go far. Giving up is not an option."Written by Gary P., Age 18 --- England

o " Our fate is on our hands, we can change it the way we want as long as we can think and take action. We have the right to choose our own path, whether to smile or cry because this world has nothing called IMPOSSIBLE. Only we, ourselves, can decide our future."Written by Claire de E., Age 16 --- Malaysia

Lyceum

24

o " Every fall has his end, maybe not the end you wanted. But from there on you can walk your own way. The way you like it."Written by Edward G., Age 16 --- Netherlands

o " With a shred of hope, a moment of laughter, we all wish to live happily ever after."Written by Reem M., Age 15 --- Saudi Arabia

o Whenever fears, doubts or negative thoughts seem to enter my mind, I firmly tell them that there's no vacancy for them in my mind or my life. I choose to let only good thoughts enter and permeate into my mind."Written by Anupreet K., Age 18 --- India

o The most painful sacrifices made are usually the most meaningful ones."Written by Pete C. Z., Age 16 --- Philippines

o " Don't be frightened to tell yourself you are beautiful because you are, even if your imperfections prevent you from realizing it. Your flaws create your artistic portion that lies within you. Maybe you should save yourself and quit trying to change. Look in the mirror; take yourself as you are, with nothing but a grin. Are you fed up with those obnoxious tales they preach about you? Well change things around. As soon as you accept yourself, they will too. And if they don't, look upon those who do. You're beautiful, why can't you see that? You would kill to be someone else, but others would kill to be just like you. Open your eyes before it's too late; you can't change, please don't change."Written Yianna Z., Age 16 --- New York

o « Du fond de ma prison,Nostalgie me visite.A l'intérieur de ses beaux murs,Mélancolie m'habite.Du fond de ma prison,Tristesse devient subite. »– Danielle

Lilith

Lyceum

25

Top 10 filme româneşti pe care trebuie să le (re)vezi

Locul 10 - Restul e tăcere (2007)-Regia: Nae Caranfil

Distribuţie: Marius Vizante, Ovidiu Niculescu, Mirela Zeţa

Descriere: La începutul secolului XX, tânărul Grig se zbate din răsputeri pentru a realiza primul film autohton.O poveste adevărată care ne arată cât de ambiţioşi trebuie să fim în faţa problemelor ce apar inevitabil în viaţa personală, dar mai ales la realizarea proiectelor.

Premii: Gopos Awards (Editare - Dan Nanoveanu, Sunet - Gelu Costache, Florin Tăbăcaru)

Locul 9 - E pericoloso sporgersi (1993) - Regia: Nae Caranfil

Distribuţie: George Alexandru, Nathalie Bonnifay

Descriere: Ca şi multe alte filme apărute după revoluţie, E pericoloso sporgersi prezintă viaţa unor români din perioada comunismului. Unele personaje îşi joacă chiar propriul rol. Ceea ce face din acest film o producţie de top, este limbajul colorat, umorul şi peisajul tipic românesc.

Premii: Critics Award (Nae Caranfil), Montpellier Mediterranean Film Festival

Locul 8 - Cel mai iubit dintre pământeni (1993)-Regia: Şerban Marinescu

Distribuţie: Ştefan Iordache, Dorel Vişan, Gheorghe Dinică, Maia Morgenstern, Mircea Albulescu

Descriere: Filmul, cu mici modificări, reprezintă adaptarea romanului cu acelaşi nume scris de Marin Preda.Atmosfera pe tot parcursul filmului este apăsătoare, însă pe alocuri presărată cu dialoguri extrem de amuzante care cu siguranţă nu vor fi uitate.

Locul 7 - Eu când vreau să fluier, fluier (2010)-Regia: Florin Şerban

Distribuţie: Ada Condeescu, George Piştereanu, Papan Chilibar, Mihai Constantin

Descriere: După patru ani petrecuţi într-un penitenciar pe malul Dunării, Silviu a avansat în ierarhia de dormitor, devenind Jupân. Cu două săptămâni înainte de eliberare, primeşte o vizită neaşteptată. El află că mama lui s-a întors acasă după mult timp din Italia şi vrea să-l ia pe fratele lui mai mic. Silviu are cinci zile să găsească o soluţie.

Premii: Alfred Bauer Award (Florin Şerban), Ursul de Argint (Florin Şerban), nominalizare la Ursul de Aur (Florin Şerban)

Locul 6 - Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (2006)-Regia: Cătălin Mitulescu

Distribuţie: Dorotheea Petre Eva, Timotei Duma

Descriere: Povestea unei adolescente îndrăgostite care vrea să fugă din ţară împreună cu prietenul şi a fratelui ei care, la doar şapte ani, ia decizia vieţii. Acţiunea se petrece pe vremea lui Ceauşescu, chiar în anul în care a avut loc Revoluţia.

Premii: Premiul de interpretare feminină (Dorotheea Petre Eva), Cannes

Lyceum

26

Locul 5 - Nea Mărin miliardar (1979)-Regia: Sergiu Nicolălescu

Distribuţie: Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Stela Popescu, Sebastian Papaiani, Jean Constantin, Puiu Călinescu

Descriere: Cea mai cunoscută şi apreciată comedie românească nu mai are nevoie de nicio prezentare. Merită văzută, revăzută şi re-re-revăzută.

Locul 4 - California dreaming (2007)-Regia: Cristian Nemescu

Distribuţie: Armand Assante, Jamie Elman, Răzvan Vasilescu, Maria Dinulescu

Descriere: Filmul regretatului Cristian Nemescu, chiar dacă a rămas "Nesfârşit", este o producţie de top, premiată şi recunoscută la nivel internaţional. Scenariul pleacă de la o întâmplare reală petrecută în 1999, în timpul conflictului din Kosovo, când un şef de gară dintr-un sat românesc a oprit un tren NATO.

Premii: 9 premii

Locul 3 - Moartea domnului Lăzărescu (2005)-Regia: Cristi Puiu

Distribuţie: Luminiţa Gheorghiu, Ioan Fiscuteanu

Descriere: Este probabil cel mai trist film cu umor, un film care arată situaţia gravă din sistemul de sănătate din România. Povestea unui om neputincios care ajunge la spital şi este trimis cu nepăsare dintr-un loc în altul, până acesta moare, nu face parte dintr-un scenariu imaginar - vedem aproape în fiecare zi la ştiri . Asta e ţara în care trăim!

Premii: 23 de premii

Locul 2 - 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (2007)-Regia: Cristian Mungiu

Distribuţie: Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov

Descriere: Filmul care a şocat lumea civilizată prezentând în cele mai mici detalii povestea unei tinere care vrea să avorteze ilegal în România anilor '80. Cristian Mungiu a primit o nominalizare la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, dar producţia per ansamblu a câştigat şi alte premii prestigioase.

Premii: 23 de premii şi 19 nominalizări, inclusiv nominalizare la Globul de Aur.

Locul 1 - Filantropica (2002)

Regia: Nae Caranfil

Distribuţie: Mircea Diaconu, Gheorghe Dinică, Mara Nicolescu, Viorica Vodă, Florin Zamfirescu

Descriere: Filantropica, deşi nu a fost distins cu atâtea premii precum "4, 3, 2" sau "California Dreaming", este poate cel mai bun film românesc din toate timpurile.În Filantropica, Nae Caranfil nu ne dezvăluie doar o altă latură negativă a societăţii, dar ne arată şi mecanismele de funcţionare ale cerşetoriota 10.

Sunt destui naivi care cred că dând bani unui cerşetor îl ajută. Atunci poate ar trebui să ştie şi că foarte mulţi dintre cei cu vile şi maşini luxoase au ajuns la o asemenea avere pe spinarea lor.

Premii: 4 premii

Lyceum

27

Din culisele cercului literar “Nordica”

Acrostih * ( Lilith)

UniversMirific tăinuitAmintirii ochilor morţiiNebănuind, pierzând, tăcând, primindIeri, astăzi, timpul, loculSorţii ce veşnic ne e datăMagia universului, uitată.

Acrostih ** (Aurora)

UndaMirifcă, înălţătoareAbisul, ţărmul, singurătateaNăscând lucind, murmurând tipărind,Iluzoriu, etern ieri , mâine ideal,Suspină îndelung cu privirea la nestingheritaMătase lumească, precară.

Năstruşnică explicaţie (Aurora)

Taina anilor zevzecipoţi să-ncerci să o striveşti.Ea îţi va pune o restricţiechiar la ultima prezumţie. Dar pe timp ce trece,îţi năzare lucru straşnic că ai priceput povestea.Şi când-colo, ia te uită !ai fost luat cu huţa-huţaţi s-a arătat căruţacare te-a trimis înapoila noi ,pe planeta "Confuzilă Tămbăloi".

*Dacă-ai fost magnat o viaţăŞi ai întâlnit o tanţăS-a creat o discrepanţă,Dar să fii magnat o ziDe bănat nu te-ai gândi.

**E lucru stilatSă nu te plângi unui magnat,Căci de-ţi tânguieşti bănatulE-n stare să te ia cu saltul.

***Pentru onorabilul magnatSă boceşti e delicatCăci bănatul nu-l ajută,Ci îi dă dureri de burtă.

****Lună,caldă, vaporoasăVersuri, strofe-n menuet,plutind, valsând, scriind, lăcrimând,e chiar chipul de poet.

*****Petaleblânde, azuriiSlovele amurgurilor timpuluiînaintând rotindu-se, alunecând balansându-se,dăinuiesc mângâietoare, într-o ultimă scrisoare.

În dar (Aurora)

Un soare în pahar,Ca dar,o dragă carte în orarŞi-o lună caldă în avale ceea ce-ţi pot oferidin inimă de-artist banal …

Lyceum

28

Gânduri despre călătorie

Am vrut mereu ca viaţa să-mi fie o permanentă călătorie cu trenul. Aş purta cu mine doar inima şi gândul şi probabil că ar fi frumos să îmbrăţişez imprevizibilul . Mi-am dorit mereu să prind inefabilul din tren, din acele peisaje fugitive. Uneori simţeam o tristeţe indescriptibilă, aproape viscerală privindu-le de după geam , momente în care mintea nu reuşea să spună nimic, se retrăgea undeva, într-un colţ întunecat, copleşită de prea multă lumină. Trenul... ce e altceva decât un meteorit care şi-a uitat cerul şi s-a conformat pământului, rătăcind dintr-o parte în alta. Ca şi omul de altfel. E minunat să stai în gară şi să-i priveşti pe oameni : priviri goale, aşteptând ceva, cu siguranţă nici nu ştiu cine stă lângă ei. Pentru unii, în schimb , sosirea trenului e o sclipire de eternitate... şuierul se aude de departe şi unii se ridică tresărind, un suflet creşte mai mare şi mai mare, priveşte în dreapta şi-n stânga plin de lumină, aşteptând să îşi împlinească dorul . Şi îi privesc îmbrăţişându-se cald, nemaiştiind de nimeni şi nimic...ieşind uşor din timp. Într-o zi m-am decis să plec şi eu, să îmi iau ca tovarăş trenul şi să-l întreb despre oameni.... el ştia atâtea despre ei, cu siguranţă. Lucirile banchetelor reflectau primele mele călătorii cu trenul... când totul era o minune şi inima sa bătând zgomotos şi cadenţat mă pierdea de mine . Peisajele fugeau mereu privirii mele naive şi fericite şi nu îmi puteam închipui mecanismul, aşa că îi spuneam magie. Zâmbeau trist acum banchetele roase, de piele maronie, în care se afunda odată trupul meu mic, ca într-o incursiune de basm. L-am întrebat aşa cum îmi

propusesem, despre ei . A râs trist. Ştiu cu siguranţă să se împacheteze în iluzii, spunea. Şi în acelaşi timp sunt cuprinşi de o melancolie grea când mi se aşază în poale şi privesc pe geamuri. Îşi amintesc ... - "Ce anume? " Îl întrebam deşi ştiam atât de bine, ca toţi de altfel, ce ne amintim...- "Libertate." Întreaga fiinţă mi s-a luminat. Libertate... peisajele care aleargă mereu dincolo de geamurile murdare. - "Aşadar...acelea sunt singurele momente când visăm că visăm, cum ar spune cineva, nu-i aşa ?" - "Îşi amintesc pentru o fracţiune de secundă că viaţa lor e o butaforie, un decor. Eu reuşesc să îi răpesc puţin din spaţiu şi timp ... "- "Şi, totuşi, credem că ştim atât de bine ce avem de făcut în viaţă. Urcăm în tren cu un scop precis de a ajunge la o destinaţie.."- "Vă învârtiţi în cerc."- " Dar cercul e un simbol al infinitului... al perfecţiunii. " - "E o perfecţiune iluzorie, limitată.""Avea dreptate, ne credem atotştiutori în cercul nostru perfect. M-am lovit de atâtea ori de limită crezând că ştiam tot ce trebuia să ştiu..." - "Deschide geamul puţin, parcă nu mai e aer aici, înăuntru... eziţi...vă ascundeţi mereu după geam. "Viaţa e frumoasă aici, când sunteţi încarceraţi în tot ce e sigur. "- "Deci..suntem laşi ?" - "Nu mai auzeam decât bătăile zgomotase venite de undeva din nucleul său . Era de metal până la urmă. Bucăţica de cer nu mai avea nicio culoare privită din compartimentul meu. Incertă, confuză. "

Lyceum

29

- " Şi totuşi, fiinţă de metal cum sunt, îţi surprind mereu anxietăţile, îţi citesc amintirile. Eşti confuză. E un semn bun."- "Dar eşti doar un tren. Un set de mecanisme."- "Aş putea fi şi un pod ... atunci aş fi o construcţie. Aş avea aceeaşi funcţie."- "Cum aşa ? Podul nu se mişcă, ce fel de călătorie fac traversându-l ? "- "Depinde doar de tine. Cu podul traversezi un râu, o mare, un ocean, o veşnicie poate. Cu mine traversezi lumea, pământul... amândoi vă suprindem privind de după zidul vostru, plângând tăcut după libertate."- "Eşti doar o fiinţă de metal..." Nu mi-a răspuns...pentru o clipă nu mai auzeam nimic şi aveam impresia că vorbisem cu mine însămi, eram singură şi peisajele alergau în faţa mea. Se însera şi amurgul avea o culoare indecisă. Soarele pierduse noţiunea timpului, nu ştia dacă să plece sau să rămână...- "De ce se întâmplă asta ?"- "Privesc cel mai frumos apus de soare din celalalt compartiment. "- "Şi aici de ce e aşa ?" Şi iar mă părăsea.

"Sunt şi acei oameni care aşteaptă în gară un tren care nu există, cei care vin şi

pleacă, urmărind grăbiţi himere, cei care dorm pe un peron, visând că sunt în tren.. Cu toţii ne afundăm în iluzii la un moment dat. Dar cei care gustă libertatea ? - "Sunt aceia care, privind pe geam şi amintindu-şi, se întreabă ce se ascunde în spatele visului . Şi în urma acestei întrebări, încep să-şi audă inima plângând după libertatea pierdută. Atunci începe ea." - "Dar nu s-a întamplat niciodată să îşi amintească de libertate privind altceva decât acele fugare peisaje ?"- "Te referi la iubire."- "Iubirea ?"

Atunci s-a oprit . Dintr-o dată, mă pomeneam într-un deşert ... mă întrebam de ce mă lăsase acolo.

Urmele paşilor mei se ştergeau cu fiecare adiere, era linişte şi mi-am amintit de o poveste din copilărie : un om care ajungând în deşert hotărâse să meargă înainte până o pădure verde, verde va creşte sub ochii săi.

Aveam să merg în acel pustiu până aveam să simt în sufletul meu crescând primul fir de iarbă. Atunci, poate, îţi vei opri pasul aici, pentru marea călătorie.

A.U.

Lyceum

30

Sunt sigură că orice adolescent e cuprins de această vârstă a întrebărilor şi a curiozităţilor, îşi doreşte să fie iubit şi să iubească, e dornic să descopere orice îi este necunoscut, să exploreze imposibilul...

Mai mult ca sigur oricare dintre noi am trecut prin perioade dificile ...şi frumoase...prima dragoste...Îţi aminteşti ? Chiar dacă ai 16,18,20,60 de ani încă îţi poţi aminti emoţia primului sărut, freamătul primei îmbrăţişări...şi dacă nu îţi aminteşti înseamnă că nu ştii să iubeşti sau nu ai iubit niciodată.Sunt una dintre victimele acestei “catastrofe” şi încă sunt pregătită să mai înving un moment ca acest gen, dar niciodată nu voi mai simţi ce am simţit când mi-am întâlnit prima dragoste.M–am maturizat repede trecând prin multe într-un timp scurt. Am încercat să mă ţin tare pe picioare şi să trec prin tot, cu o singură deviză : ’’O viaţă ai, trăieşte-o !’’.

Am hotărât să scriu aceste pagini cu sufletul la toţi cei care mai cred în dragostea adevărată, pentru cei care consideră că ea nu are limite, vârstă sau statutul social nu poate fi un impediment în faţa iubirii.

Sunt mulţi în zilele noastre care nu mai pun accent pe iubire, pasiune , dragoste...De ce ? Simplul fapt că libertatea e prea mare şi toţi vrem să fim liberi...

Dar ce e mai frumos decât atunci când ai un sprijin lângă tine, o persoană care ştie să te iubească şi să îţi ofere tot binele de pe planetă. Ce e mai frumos decât să vezi cum se chinuie lângă tine, să facă să fie totul în favoarea ta ? Să te facă să zâmbeşti chiar dacă tu plângi ?

Îmi place să iubesc şi să fiu iubită, de aceea caut, răscolesc peste tot o persoană care să-mi ofere aceste lucruri, 2 cuvinte divine : te iubesc !

Sunt lucruri în viaţă pe care le poţi schimba prin muncă şi stăruinţă..absolut totul...dar ceva e clar că nu poţi schimba chiar dacă ai bani sau faimă :TIMPUL.

Ne aflăm sub stăpânirea sa...orice minut trebuie şlefuit în favoarea fericirii noastre. Să ne bucurăm de fiecare clipă care stă lângă noi. EL trece, nu se uită că noi plângem, râdem sau ne doare ceva...trece...fuge...

Trăieşte clipa până când nu moare !

L.Hîrtopanu

Lyceum

31

Jay,Ca să nu uit.Azi mi-am redescoperit pasiunea de a mă uita în ochii oamenilor pe

stradă,de a le fura din inimă,de a le invada cutia personală. Ei se întorc şi privesc în altă parte,dar se simt, se simt priviţi şi eu o stiu. Dacă aş fi vreun pervers mi i-aş imagina dezbrăcaţi.Eu mi-i imaginez însă vorbindu-mi despre ei. Despre cum urmează să cumpere faină,ardei,pastă de dinţi. Sau urmează să îşi depună actele pentru căsătorie.Ori pentru divorţ. Despre avorturile lor ilegale. Despre chimioterapia fratelui mort. Despre straturile de flori.Despre ultima carte citită care I-a marcat atît de tare încît să umble încruntaţi pe stradă ori despre cataracta din cauza căreia nu se mai vede la TV. Ei n-or să îmi zică de ce sunt grăbiţi şi încotro,deşi toţi merg undeva,aşa că trebuie să presupun eu. Am şaptişpe ani jumate,n-o să îi citesc prea usor. Şi totuşi sper că fiecare are o dramă din ce în ce mai impresionantă. Palahniuk are dreptate, ne bucurăm de suferinţa altora, văd că şi eu mă bucur şi chiar dacă îi aplaudăm pe eroi,nutrim o ură teribilă pentru ei. Poate de asta nu îl suport nici pe Spiderman ori pe Superman şi ceilalţi. De fapt oamenii care plîng mă impresionează mai mult decât cei care râd.Ăştia de afişează zîmbete false prin spoturi publicitare sunt plătiţi în altele ca să fie personajele ce suferă din cauza drogurilor. Actori. Toţi suntem actori. Mă întreb, doamna de vis-a-vis ce îmi zîmbeşte mereu îşi doreşte de fapt să mor în chinuri groaznice?

22 Ianuarie 2010

J, iartă-mă că nu ţi-am zis nimic de mine. Adevărul e că nu mai am chef nici de scris, nu îmi doresc decît un tricou mare şi alb din bumbac în care să mă simt cît de cît confortabil şi să mă cuibăresc în fotoliul ăla de stofă verde şi să mă calmez. Să uit de tot, să stau acolo până mă pietrific.

Mama zice că iar am urlat în somn. Se întâmplă ceva şi eu încă nu ştiu ce, poate sunt doar pastilele alea de vină, sau poate pastilele combinate cu cafea, cu tutun, dar nu mă pot abţine,jay. Tutunul daunează grav sănătăţii. Tutunul dăunează sarcinii. Tutunul provoacă impotenţa. Nimeni nu ştie.

Mi-e rece şi reci sunt toţi. Pleoapele îmi sunt grele,visătoare cu plumb în ochi. Nici boxele de la computer nu se mai aud destul de tare să mă cufund în muzică, în vocea lui Benjamin care îmi zice şi acum să mă autosacrific şi să îi las lui ce rămâne... ştie el, cică. O să găsească foc în ochii mei. Mda,eu nu prea cred.Chiar dacă nu mai e aici e destul de bine şi aşa. Nu îmi mai amintesc cum arăta, nici că aş vrea asta. Nu m-a crezut, nu mă mai credea de ceva timp când a plecat aşa brusc şi m-a lăsat aici,să alerg goală prin ploaie. Acum trebuie să îmi găsesc un nou adăpost.

24 Ianuarie 2010

Vreau să prind nouăsprezece tritoni pentru George. Şi nişte lipitori pentru frate-meu. Şi pentru mine o mantie religioasă. Ce fantasmagoric sună!George mi-a promis că din primul salariu îmi va cumpăra o cochilie de nautil. Mă întreb dacă încap în ea. Oare ce nume o să îi dau cochiliei? Plectrude sună interesant dar nu îmi pare nume de cochilie. Mi-ar fi plăcut să mă cheme Diana, dar nu e bine, nu e un nume pentru mine. Ce ocupaţie ridicolă. Nume pentru conglomerate de calciu,of!

Aş vrea să ştiu la ce doctor să merg să îmi analizeze normalitatea. Doctorii îţi dau un diagnostic pentru orice; pentru probleme cu nervii şi sinapsele,m-am dus la neurolog, epilepsia nu e mare lucru; pentru vedere, m-au trimis ai mei la oftalmolog şi le-am arătat că nu am nimic etc. dar la cine aş putea să merg să îmi zică dacă sunt normală? Pentru că la vârsta asta atât de ambiguă şi încărcată,probabil orice e considerat absolut ok,asta înseamnă că psihologul nu e

Lyceum

32

soluţia. Mai aştept până la formalitatea de 18. În America formalitatea asta-i la 21. Aglaja ar zice acum AMERICANII SE MATURIZEAZA MAI GREU, păcat ca ea avea o mie de riduri şi s-a sinucis.

26 Ianuarie 2010

J,flash’urile astea ce îmi brutalizează odihna se înmulţesc direct proporţional cu numărul oamenilor ce se îngrămădesc să primească obiecte gratis în campanii electorale. Spicele alea alb-negru iar se legănau,iar scârţâitul sârmei pe fierăstrău se auzea din nou,iar şi iar. Am văzut spirale gri. Gri deschis, gri închis, albe, negre, se învârteau. Se învârteau. Se învârteau. Jay? Mi-e frică.

Se spune că nu eşti inteligent dacă nu visezi color,totuşi pentru mine e o uşurare,visele color sunt mai groaznice,la fel cum e şi grafica pe computer de ultimă generaţie,foarte realistă şi dacă mai ai şi sunet stereo deja jocul pe care îl joci devine o parte din viaţa ta,aşa e si cu visele color. Sunt terifiante. Ca şi cum ar curge sânge din foile jurnalului,şi asta nu e pentru ca am strivit între paginile lui vreun triton.

28 Ianuarie, 3 a.m.

Nu mai râde, nu mai râde, nu mai râde! Urăsc oamenii ce se bucură de viaţă cînd eu nu o fac. Chicotesc parcă în bătaie de joc, fericirea lor e la celălalt capăt al orbitalului nefericirii mele. Ei:hahaha!!! Eu:nu-nu-nuuu. Mă dor tâmplele de hohotele lor. Endorfinele îi invadează, ce drăguţ! Pe mine nu. Şi nici nu ştiu cum să fac în clipele astea să mi se întîmple asemeni, de fapt nici nu cred că vreau să aflu vreo reţetă magică pentru că lucrurile obţinute uşor nu-s de durată. Nu că cele obţinute greu ar fi,dar ...mă rog.

28 Ianuarie , p.m

De-aş avea un fel de brici magic [nu o baghetă sau mai ştiu eu ce obiect mistic absolut normal] aş rade pereţii ăştia să arăt lumii că în spatele varului mat sunt atâtea tentacule de culoare. Atâtea sfere şi-atâtea panglici de celule dătătoare de alte modele şi împăienjenişuri, rotiţe de ceas colorate ce se învârt şi nasc alte iluzii optice. Alţii zic că în spatele pereţilor sunt cuvinte,eu nu le văd. Nu văd cuvintele jay. Tu le vezi? Ce ciudat. Să întrebi jurnalul în care SCRII dacă VEDE cuvintele. Le simţi. Le ştii. Nu te simţi insultat. Daaa, eşti o parte din mine. Gata, linişte-te. Primeşte-mă înapoi şi fii calm. Jay, nu te încăpăţîna să nu mă asculţi! Şi aşa mă cert destul cu celelalte Marii conştiincioase de sub ţeasta mea ce încearcă să mă aducă mereu cu picioarele şi cu întreg corpul pe pămînt. Mulţumesc de înţelegere.

30 Ianuarie 2010

Maria

Lyceum

33

Infuzie lirică

Poem cu Marcel

Te salut câteodata străine la felface şi pielea mea [devine ca în faza aia din mr. nobody]şi ochii şi degetele şi ticăitorul ăla din piept devine mai sonor decât îl cunosc în ultima vreme ştii

eu

doar

şterg mesaje de la tine săprimesc alte mesaje de la tineşi îmi place astfelnu mă întreb dacă e reciproc unele răspunsuri e mai bine să nu le ai dar ştii asta dejapoate că alte tipe vor să te întâlneascăpe stradă la şcoala în bar dar eu

eu

mă mulţumesc să te bântui să te cunosc prin necunoscut câteodată îmi iese dar de obicei nula fel ca celelalte lucrurinu nu eşti la fel nici nu vei firespiră şi ascultă-ţi respiraţiaclipeştecunosc sunetul pleoapelor tale& forma lor" cu pleoapele strânse până la sânge/ te voi ţine în mine"

Maria

Karma

Priveşte-i chipul scăldat în raza lunii,Uitat în noaptea abisului din nori.Atinge-i pleoapa, cutremurul minciunii Ce-ţi clatină din temelii raiul din zori.

Citeşte-i în vise, în braţe-i dă-i armeSă vâneze trecutul pe fronturi de est.Căci ea e regina ivită din karme, Al cărui duel cu lumea privesc.

Pictează-i pe corp idile de varăCu focuri şi pensule uitate de strămoşi,Pe când pendulul şopteşte diseară Că norii s-apropie, s-apropie fricoşi.

Iubeşte-i tăcerea solemnă din ierni Când freamătul plânge-n zăpada d-afară,Când paşi de furtună creează, solemniUmbre de gheaţă ce moartea-nfioară..

Lilith

Qui saura plaire à tous ?

Dans un monde si confusQui saura plaire à tous ?Nos préoccupations, nos idéaux, nos idéesSont des pièces sur la table de la destinée,Rien ne semble importer pour euxSeulement gagner et être fameux.Dans un monde privé d’avenir On fait tout pour parvenirPas de scrupules, pas d’innocenceSeulement l’indifférence est l’essence.Mutants virtuels, sentinelles obscuresNous voulons tout ce que l’argent procureEt lorsqu’un malheur nous arrive Nous voulons savoir pourquoi du bonheur Dieu nous prive.La solution est simple : cherche – Moi et tu seras sauvé !Je suis là – haut et tu pourras aussi y arriver

Lyceum

34

Si tu ne cherches plus un autre sens à l’existenceEt si tu me traites de pleine confiance.Ne cherche plus plaire à tous,Et tu auras une vie plus douce. Et lorsque tu seras soumis au jugementFerme tes yeux et réfléchis profondément :Dans un monde si confusQui saura plaire à tous ?

Bogdan

Epistolă în şifonier

Îţi înmânez o filă răvăşităîn razele soarelui,lacrimile doamnei Albe, buimăceala ierbiişi frăgezimea simţămintelor..

Artava uni vocabuleşi le va dărui cu dragacelor existenţe desăvârşiteca o mărturie,cum că literatura şi vremeanu sunt placide.

Prezentul,va fi edulcoratîn epistole din Răsărit,dar c-un iz din vremurile apuse ..

Aurora

Contopire

Pictează în toiul nopţii, cu scrum de ţigarăCorpul bătrân uitat în pustiu.Şi aşterne pe pânza murdară din gară Acel şuierat al trenului viu .

Un simplu călător ce aripi primeşte Când ochii închişi străbat orizontulIar tăcerea e vocea ce locul domneşte Şi sunt pregatit să înfrunt din nou frontul.

Prin negre tranşee îmi sap nemurireaŞi tainic fuior de iubiri mă-mpresoară,

Când lacrima arsă îmi naşte privireaCând jocul de umbre încet mă-nfioară.

Pulberi de rouă lucesc în abis Ce cheamă spre el dureri nedescriseE o lume pierdută,un tenebros vis,Apocalipsa de inimi învinse.

Lilith

Un dar stelar

V-aş oferi în zori,câteva flori;de-acolo, din adâncul cămăruţelor,dac-aş putea.

Flori care stau la fereastre, adorm odată cu noapteaşi se trezesc concomitent cu dimineaţa,până la o vreme..Căci disiparea materieie însăşi ireversibilă ..

Ceea ce astăzi e palpabil,dar mâine e o reminiscenţănu dezvăluie decât efemeritatea clipei,ce aduce cu sine caducitatea noastră,în condiţia existenţială .

Totuşi,pot oferi o floare nepieritoare:acum, esenţa sa e energie, şi-atunci, va fi lumină stelară ..

Acesta-i darul ce mă-mprejoară.

Aurora

Lyceum

35

Jurnal

Scriu în camera mea cufundată în cercuri de semiobscuritate. Razele de soare care pătrund printre draperiile întunecate mă privesc arogante şi dispreţuitoare. Mă tem. Simt azi că nimeni nu mă mai iubeşte, că sufletul ce ieri era sălbatic, m-a părăsit şi a lăsat un gol prea mare.

M-am trezit astăzi într-un pat prea pustiu, lipsit de orice fărâmă de amintire a vreunei nopţi petrecute în el. Privesc într-o oglindă uşor crăpată şi-mi văd doar mintea violată de gânduri, poate prea necurate. Caut în

mine, găsesc o urmă rece, veche. Azi nu am învăţat să mă regăsesc.N-am sens, n-am cuvinte, mă simt de parcă aiurez, îmi place aşa şi mă las purtată de

vis până la delirul superm. E târziu, ba chiar devreme printre gândurile mele. În amurgul sufletului meu mă contopesc cu apusul de soare, îl las să-mi intre în suflet, îmi invadează trupul. Vreau să-i simt aroma. Şi mă pierd, mă pierd în pustiul unui cântec, în frumuesţea unui cuvânt, mă pierd printre tot ce înseamnă viaţă, mă pierd în mine, mă pierd în tine.Mi-e dor. Sunt bulversată, căci de la o vreme încoace lumea în care mă mişc nu mă mai intereseză, idealurile mele s-au estompat într-un timp necunoscut, şi cred că s-au pierdut de tot. Azi vreau să mă scufund încet, liniştit şi mut într-o lume care nu există.

Înăuntrul meu e toamnă, deşi afară soarele se iubeşte cu cerul. Mi-e frig şi mă scufund sub plapumă, mă ghemuiesc, şi fac un loc, dar el rămâne gol şi iar m-apucă un dor. Mă ridic în capul oaselor şi îmi lovesc privirea de un pahar murdar şi în el se oglindeşte chipul meu diform.

Mă simt de parcă aş fi bolnavă. Încep încet să mă trezesc la realitate.Mă uit înăuntrul meu şi nu mai recunosc nimic.Sufletul meu era alb, atât de alb încât i-am permis să mi-l picteze,să-şi amestece culorile sale în puritatea albului sufletului meu.

O, pictor netrebnic, interiorul meu acum e amalgam de tonuri necunoscute, culori reci, seci, urâte...pe care nu am învaţat să le percep. Ţi-ai bătut joc...ţi-ai amestecat nuanţele în albul pur, aruncându-mă pe mine în vid. În vid neştiut,neatins...

Şi mă înfurie gândul că în unele dimineţi mă trezesc resemnată, accept ideea că tu eşti invadatorul universului meu interior şi te vreau, îmi vine să strig în gura mare: ,,Te iubesc, pictor nenorocit! Vino înapoi, vino şi pictează-mi sufletul, căci el e al tău. Pictează-mi-l, e deschis pentru tine...îţi vrea tonurile, culorile, pasiunea ta, esenţa ta veninoasă şi atât de dulce, atât de siropoasă. Şi vreau...îmi place când mi-l pictezi. Mintea mea mă urăşte când accept aceste lucruri. Tu eşti un bine care-mi face rău sau un rău care-mi face bine,dar ce mai contează? Cert e că tu imi dai culoare,îmi împrospătezi sufletul,îl faci primăvăratic.

A început să plouă, aud stropi mari cum se lovesc de acoperiş, eu sunt tot aici, Jurnalule, nu te-am părăsit.Sunt prizoniera acestor pereţi care-mi violează intimitatea cu fiecare clipă, încep să-i urăsc, de ei nu mă pot ascunde. Azi îi găsesc lipsiţi de conţinut ,deşi altădată reprezentau ceva, îmi dădeau o anume stare când mă cuprindeau între braţele lor sau poate imaginarul meu o lua razna. Plouă. De ce plouă?

Lyceum

36

Pentru că ploaia mă cheamă la ea, mă strigă, mă vrea. Aş vrea să îmi doresc atât de tare să ies afară, să stau, să las ca stropii să se prelingă pe porii mei, să-i las să-mi cotropească trupul încărcat de parfum şi să mi-l ducă departe, să-l poarte în zări până când El îl va simţi, şi va veni şi mă va redescoperi. Aş vrea să-mi simtă porii liberi, să se contopească cu mine.. Dar asta nu se va întâmpla, nu mă va mai recunoaşte, căci îmi lipseşte curajul de a ieşi singură în ploaie, n-am tăria neceasară să înlătur teama că amintirile-mi vor invada mintea, inima. N-am curaj să ies...n-am curaj să las apa pură, să-mi atingă trupul vânat de dorul fiorilor...Aş vrea să pot...

Probabil că şi astăzi mă voi cufunda în rânduri scrise, am atâtea amintiri, proaspete sau vechi, neştiute decât de o parte a interiorului meu. Şi acum mintea mi-e stăpânită de atâtea gânduri. Azi sufletul meu nu mai are culoare.

Mi-a obosit privirea, mă doare glasul să-ţi mai strig numele. Te vreau atât de tare, să te simt, să-ţi adulmec parfumul, să mă îmbăt din mireasma ta. Vreau să gust din tine, căci eu nu mai am savoare, nu mai am sirop. Mi-am pierdut esenţa şi o pot regăsi doar în tine, pe buzele tale, într-o atingere de-a ta. De atât am nevoie. Ajută-mă să ies în ploaie, dă-mi speranţa ,că ea te va trimite din nou... căci încă nu m-am săturat de conţinutul tău abstract. Vreau să mă inunde ploaia, să-mi ude emoţiile, să le înmoaie în parfumul tău. Pierzându-ne cuprinşi printre nu ştiu ce aşternuturi străine aş vrea să-ţi simt căldura trupului, frăgezimea pielii şi a buzelor lipite de corpul meu.

În tăcere, printre monologuri sporadice, simt cum inima bate mai tare de parcă ar vrea să mă abandoneze. Sufăr, mi-e dor de ochii mari şi verzi ce nu se lasă uitaţi... Mediocritatea mă cuprinde în braţele sale mult prea mari şi prea puternice pentru a te lupta cu ele. Nu îmi pierd credinţa că ceva s-ar putea schimba. Banalitatea, rutina zilelor ar putea dispărea prin simpla ridicare a vălului ce ascunde faţa unui timp ticălos. Mă cufund în ceaţa unei lumi cicatriazate de prejudecţăţi şi false principii. Privesc moralitatea atât de pervers mascată a oamenilor din jur, mă face să cad în pustiul neumblat al fiinţei mele. Ce găsesc aici îmi provoacă silă. Sufletul mi-e spurcat de gânduri corupte, ce-mi fac să tresalte inima, ce dau cantitatea de mişcare corpului meu robotizat. Deşi simt savoarea amară a dezgustului nu mi-e ruşine de pasiunea şi simţămintele mizerului meu suflet.

Am ajuns să-mi retrăiesc viaţa de câteva zile doar din amintiri. Ele sunt hrana făpturii mele ascunse. Sunt pătrunsă de chinul deziderării unui timp trecut. Aş putea să-l am aici, dar ceva din mine renunţă să lupte la chemarea lui. Avându-l cuprins în vârtejul braţelor mele aş putea să-l dezmierd cu vârful degetelor până la voluptatea absolută.

Imaginaţia mea devine poetică, iar eu din ce în ce mai tare mă îndrept spre patetism. Falsitatea cuprinde totul, spaţiul minţii mele se umple de o sonoritate palidă. Aud glasul enervant de duios al unei voci pline de masculinitate ce-mi rosteşte numele. Încerc să-l ignor. Nu pot, e muzica mută a sufletului meu năpădit de emoţia nefericirii.

Azi uit că sunt eu şi vreau să mă sting în braţele vântului, să fac dragoste cu marea, să mă las dezmierdată de o rază de soare crud. Te las, Jurnalule, devin prea sentimentală, iar mâine sufletul meu vulgar va înlocui această stare. Mă duc sa leg iubirea de picioruşul unui porumbel călător...

Simo

Lyceum

37

”O nouă legendă vie”

După succesul articolului de acum vreo doi ani, în care un profesor din cadrul colegiului era catalogat drept ”o legendă vie”, am decis să continuăm seria legendelor şi în numărul de anul acesta. Aşa că, ne-am luat inima-n dinţi (e cam mult zis, ce-i drept) şi ne-am propus şi noi, Max(im) şi IoniCa, să aflăm câteva detalii din viaţa doamnei profesoare Annemarie. În numărul acesta al revistei, fără anonimat.

1. Pentru început, vă rugăm să ne spuneţi cum au fost pentru dumneavoastră anii de liceu.

Nu vreau să devin un stereotip al elevului. Eu am terminat liceul în Rădăuţi, la Eudoxiu Hurmuzachi şi am făcut parte din generaţia 1994-1998. Nici profesorii nu erau foarte prietenoşi purtând încă urmele comunismului, era un sistem dur. Ca să nu mai zic că purtam şi uniforme...

2. Şi la C.N.D.V. se poartă... deci nu sunteţi un fan al uniformei?

Când eram eu elevă, uniforma era neplăcută ca aspect, dar şi incomodă. Era clasică şi demodată. Acum,la Dragoş, este chiar drăguţă, elevii ar trebui să fie mândri (râde)... Faţă de copiii din ziua de astăzi, care ajung în clasa a XII-a şi sunt

nehotărâţi în ceea ce priveşte viitoarea profesie, noi eram mai bine ancoraţi în realitate, ştiam ceea ce vroiam să facem pe viitor. De mică imi plăcea să mă joc”de-a şcoala”. Făceam cataloage, îi ascultam pe copiii care imi erau ”elevi” la geografie, le puneam note. A fost ceva predestinat.

3. Cum aţi întâmpinat provocările adolescenţei, ca de exemplu, iubirea?

Prima oară m-am îndrăgostit în clasa a 11-a şi relaţia a durat 2 ani de zile. Pot spune că am gustat din toate în liceu, plăceri, decepţii, bucurii...cu toate astea însă, anii de liceu nu au fost cei mai frumoşi din viaţa mea.

4. Ce însemna atunci “să fii la modă”?

A fi la moda însemna, bineînţeles, să porţi nişte tocuri sau o fustă mai scurtă, pe care, la ora de fizică, o lungeai, apoi după ce ieşea profesorul din clasă, să o scurtezi la loc. Noi, fetele, schimbam hainele între noi. Mereu mi-a plăcut să am grijă de mine, să arăt bine. Şi da,am avut şi mobil, în 98 l-am avut pe primul..era mare, dar era al meu! Eram bucuroasă.

Lyceum

38

5. Cum erau găştile din liceu?

De obicei, cei care proveneau din mediul rural sau cei care aveau altă etnie erau daţi la o parte. Şi asta nu se întâmpla numai in rândul colegilor, ci venea şi din partea profesorilor. Eu am avut o colegă de bancă de etnie rromă, care era foarte aprigă, dar sufletistă. Ne-am înţeles bine. Niciodată nu am fost de părere că cei care provin din alte medii trebuie puşi la zid.

6. Având în vedere că sunteţi din Rădăuţi, cum aţi ajuns să predaţi la ”Dragoş”?

Soarta a decis acest lucru. Când am terminat facultatea, am avut a 4-a medie pe judeţ. Nu am prins repartizarea computerizată, ci a fost mai dificil. Aş fi vrut să merg la un liceu din Rădăuţi, în niciun caz la o şcoală generală. Însă, auzind de Dragoş-Vodă, am fost atrasă de faptul că era Colegiu Naţional. Eram sceptică în ceea ce priveşte mutarea mea pe termen lung aici. Am ales, însă, să rămân. A fost o ambiţie de-a mea, deoarece nu am fost prea bine-venită, însă mereu m-au încurajat doamnele profesoare de franceză, doamna Boguş şi doamna Loghin. Oraşul nu mi-a plăcut, dar m-am lipit de oamenii de aici şi am ajuns să mă simt ca acasă.

7. Care a fost prima impresie atunci când aţi păşit pentru prima oară în liceul nostru?

Era august 2002. Încă nu erau începute cursurile. Pentru mine a fost o experienţă plăcută, dar şi neplăcută în acelaşi timp. Ca profesor debutant am avut multe de întâmpinat. Nu aveam decât 23 de ani şi mi-a fost foarte greu să mă acomodez, mai ales cu elevii mai mari ... Din primul an am primit dirigenţia la o clasă de-a 11-a. Ei au avut o dirigintă la care au ţinut foarte mult, aşa că am întâmpinat reticenţe din partea lor. Am predat franceză si geografie şi era greu pentru cei din clasele a 12-a, deoarece dădeau bac-ul la ambele materii. A fost greu, dar mi-a plăcut întotdeauna ceea ce am făcut.

8. V-aţi gândit vreo secundă să renunţaţi la această profesie?

Dacă ar fi să mai urmez o facultate, tot in domeniul filologiei şi al limbilor străine ar fi. Mi-ar fi plăcut să devin şi ghid turistic, deoarece îmi place să călătoresc. Mi s-a propus să merg şi la Universitate, însă nu era un post stabil, ci pe o perioadă determinată, de 2-3 ani. A fost o provocare pe care nu am acceptat-o şi nu îmi pare rău pentru alegerea mea.

Lyceum

39

9. Cum ar fi, pentru dumneavoastră, elevul ideal?

Nu cred în noţiunea de “elev ideal”. Nimeni nu poate fi perfect, avem calitaţi şi defecte. Toţi elevii sunt ideali într-un fel sau altul. În domeniul meu, elevul model ar trebui sa aibă o combinaţie între inteligenţă, bun simţ, modestie, respect şi recunoştinţă. Bogdan Şestac e elevul care mi-a adus cele mai multe satisfacţii. Formăm o echipă şi comunicăm foarte bine. Ca profesor, am găsit un sprijin real în domnişoara directoare, am avut în dumneaei un model, este un om extraordinar, cald, calm şi amabil cu toată lumea, nu numai şi cu mine. Cred că dumneaei este prototipul profesorului ideal.

10.Care sunt factorii, idealurile după care vă ghidaţi în viaţă? Nu numai în viaţa de dascăl, ci în viaţă, în general.

Consider că mereu trebuie să îţi doreşti mai mult pentru a te simţi viu. Eu îmi doresc să predau în Franţa, nu ca un schimb de experienţă, ci ca profesie stabilă. La Universitate nu mi-ar plăcea, pentru că este o muncă enormă. Întotdeauna mi-a plăcut să îmbin prietenia şi distracţia cu lucruruile realiste. Sunt consecventă în ceea ce fac. Uneori imi pare rău că sunt perfecţionistă, dar mereu există loc de mai bine.

11.Vă consideraţi “o legendă vie”?

Nu consider că sunt o legendă vie. Sper doar să fi fost un model pentru elevii mei. Departe de mine gândul de a fi o legendă vie. Mă bucur, însă, că m-aţi ales pentru aceasta rubrică.

Vă mulţumim pentru timpul acordat şi pentru că aţi acceptat să ne dezvăluiţi câte ceva din adolescenţa şi începuturile vieţii dumneavoastră profesionale !

Max(im) şi IoniCa

Lyceum

40

L’amitié ou l’amour sans ailes

L’être que j’appelle moi vint au monde un certain lundi 18 février 1992, vers les neuf heures du matin, à Bruxelles, et naissait d’un Français appartenant à une vieille famille du Nord et d’une Belge dont les ascendants avaient été durant quelques siècles établis à Liège, puis s’étaient fixés à Lyon, sans vraiment connaître ses racines.

Il pleuvait à verse et le vent faisait rage. Marcel s’avança dans l’obscurité menaçante. Tout à coup, il aperçut une lumière faible vers sa droite.

Son âme, imprégnée d’angoisse, se battait avec sa raison : s’approcher de cette lumière faible ou courir dans l’obscurité inconnue ? Il avait perdu l’espoir, mais, grâce à sa conscience lucide, il regagnait son courage.

Malheureusement, la pluie qui tombait sans cesse l’empêchait d’apprécier la distance. Les larmes du ciel étaient si pénétrantes qu’il commençait aussi à pleurer, en partageant de cette manière la mélancolie qu’y régnait.

Il se mit en route accompagné par une ambition terrible qui l’aidait franchir les arbres tombés, les marécages boueux et les hurlements des loups qui chantaient une sérénade à la princesse de la nuit. Après une demi-heure, il réussit d’arriver à la source de cette lumière. C’était une petite cabane en bois, qui ne figurait pas sur sa carte. Trempé, transi, écroulé de fatigue, il frappa à la porte.

Une fille brune, qui ne dépassait pas la taille moyenne, mais d’une beauté splendide, lui ouvrit. En s’excusant du dérange, Marcel lui expliqua qu’il s’était égaré et qu’il ne connaissait pas la montagne.

- Vous avez eu de la chance, lui répondit la jeune fille, en l’invitant dans la cabane. Des vêtements secs, un peu de thé, un bon repas, Marcel se sentait un autre homme. Au coin du feu, il apprit que sa nouvelle camarade était enfant de mère et père inconnus. Sa physionomie intelligente respirait l’énergie. À dix-sept ans elle savait déjà prendre un parti et exécuter jusqu’au bout ce qu’avait décidé son esprit résolu, elle ne se dissipait pas en paroles ou en gestes. Elle était presque une femme à l’âge où d’autres n’étaient que des enfants. La destinée l’avait soumise à rudes épreuves, qui l’ont obligée de se retirer dans la montagne et de se convertir dans l’amie des fauves.Marcel s’endormit même au coin du feu parce qu’il était exténué. Le lendemain, le temps avait changé, il faisait beau. Le soleil brillait d’un feu ardent en caressant les brins d’herbe avec beaucoup d’enthousiasme. Son hôte l’accompagna jusqu' à la première route et lui indiqua la bonne direction vers la civilisation. Il refusa même d’accepter le paiement offert comme récompense de sa générosité et de son hospitalité. Un sentiment noble le saisit, un sentiment qui donne la chance de s’aventurer, de s’engager, de penser loin, qui oublie tout et qui fait tout. C’est dans ce moment – là que l’histoire d’amour de mes parents s’anima.

Bogdan

Lyceum

41

English poems

The night

With every heartbeat,My soul gets weaker .My body is crawling on the shattered glassWaiting…Waiting for a new sunrise.I’m washing my hands in inkAnd with my fingerprintsI paint your heart .It’s kinda black…Too black for me.The blood drops from your veins.I thought it was your inkThe ink you used to paint me.In your eyes,I find a sacred place.An empty soul lives across the edge.The edge of solitude.Your arms surround me tight.I have no air to breathe.You took it all with one kiss.And we remain in this sweet embrace.For eternity…or just one moment.It will be enough for my soulAnd so the battle will end.My soul .My mind.The game.

Lilith

The game

The scent of a pale morningReveals the blossom of my heart.And in the eyes of the lakeI can see the mirror of your soul.I can draw clouds on fireAnd waters and iceAnd calm blue feelings chillingMy body.I remember how we dreamedIt was like summer in a drop of loveLike yesterday, like heavenAll distant, all cold.Touching the sky, the tears fallThey flood the darkness in oceansAnd scars seem to open And angels above, are cryingFor us.The empty corners of tomorrow Look bright until we breath,“cause with our words we spoil The magic and so the hell beginsTo feel on our skin.It hurts how memories are nearThe heart, the soulThe restless dreamer seems so lonely.So obscure.

Lyceum

42

O mică-mare indiscreţie

Aducând vorba de debut literar, unul colectiv ce-i drept, în cadrul Editurii Lumen, m-a cuprins curiozitatea gândindu-mă la cum ar putea o colegă şi un coleg să-mi descrie propria-mi întruchipare . Şi iată ce au zis:

„State Andreea sau Aurora, aşa cum îi place să i se spună în lumea poeziei, este o adolescentă pictată în tonuri calde, inocente. Povestea ei începe când admiraţia pentru un model din copilărie înfloreşte în pasiunea pentru literatură. Poeziile ei sunt apologii ale clipelor din trecut, mereu "îmbălsămate în roua dimineţilor de vară". Lumea poeziei ei este, desigur, o lume ireală, dar mereu proaspătă în imperfectul "era..", niciodată "a fost" . Amintirile nu par să aibă pentru ea un punct final, mereu înfloresc în melancolii ale prezentului.” A.U.

Aceasta mărturiseşte că viziunea sa a fost obiectivă, căci bine ştim cu toţii că natura celui pus în postura de critic diferă faţă de cea a poetului ...

“Nu cred că aş putea critica ceva la creaţiile Aurorei sau la tot ce înseamnă ea.Sunt sigur că ea se regăseşte în fiecare poezie de-a sa, şi trăieşte fiecare moment al creaţiei. Faptul că a ajuns să îşi publice poeziile sau o parte din ele (într-un colectiv, cum zice ea) denotă faptul că este un viitor poet care încă se descoperă. O putem asemăna, desigur, cu un diamant care trebuie şlefuit.

Referindu-mă la persoana care ţine condeiul în mână, la Aurora, aceasta nu poate fi decât o transpunere din lumea poveştilor, care s-a întrupat în lumea noastră. Modestia şi înţelepciunea care o caracterizează o fac să fie plăcută atât prin ceea ce e fizic, cât şi prin scris. Lumea trebuie să fie pregătită să-şi primească valorile.”

Max(im)

Aurora

Lyceum

43

Cartea întrebărilorsau

despre literatură

Că tot veni vorba de data de 31 august, care ştim cu toţii este reprezentativă pentru Limba noastră română, îmi propun să vă induc într-o stare care devine molipsitoare încă de la prima frunzărire a filelor.

Contemporană a noastră, Ioana Pârvulescu, născută la Braşov, este conferenţiar la Facultatea de Litere, din Bucureşti, unde predă cursuri de literatură română modernă. La Editura Humanitas, este coordonator al colecţiei „Cartea de pe noptieră” şi realizator al antologiilor din „Cartea-borcan”. Din anul 1933 scrie la săptămânalul România literară, unde deţine rubrici generoase.

„Cartea întrebărilor” este una dintre cele mai recente cărţi ale scriitoarei, apărută la Editura Humanitas. Coperta este realizată de Angela Rotaru, scriitura de faţă bucurându-se de a-l fi avut ca redactor pe domnul Radu Gârmacea.

Încep prin a vă mărturisi din propria experienţă starea euforică în care eşti indus şi totodată pofta nebună de a te afunda în lectură încă de la primele sale pagini...

Autoarea este o adevărată maestră, realizând îmbinarea armonioasă între coardele prozaice şi cele publicistice. Căci în această carte, se vorbeşte cu bucurie despre literatură.

Cu toţii ştim că în zilele de astăzi, arta scriitoricească a comunicării prin intermediul scrisorilor este suferindă. Mulţi dintre noi dobândim vicii pernicioase vieţii. Aşa că scriitoarea îşi propune astfel să ne aducă starea catharctică a sufletului prin combaterea acestor patimi infame.

Cu certitudine că, iubitorilor de corespondenţe , romantici ce jinduiesc după izul filelor răvăşite, dar totodată şi împătimiţi ai cunoaşterii, atât a trecutului, cât şi a diverselor forme ale prezentului, cartea de faţă are să vă vină ca o mănuşă(vorba aceea) ! Dat fiind că artista îşi alege 24 de destinatari din lumea culturală românească contemporană, iar într-un şir de epistole le adresează cele mai neaşteptate întrebări. De la critici literari şi scriitori, până la filosofi, autoarea ne invită la un plăcut demers, pentru a descâlci şarada ce se-ascunde în umbra fiecărei scrisori adresate.

Lyceum

44

Tematica este aşadar progresivă, începând cu literatura română , trecând le cea universală , iar în cele din urmă, corelând conceptul de „literatură” în sine cu viaţa.

Cititorul va rămâne profund impresionat de puritatea scriiturii şi sinceritatea autoarei : „ Să spun în încheiere dragă Adriana, că la tine n-am zărit nici un strop de răutate, care să mă facă să mă simt prost scriindu-ţi. Dimpotrivă!” . Pe parcursul întregii sale cărţi, Ioana Pârvulescu încearcă să readucă la lumină valorile apuse şi realizaează o împletitură

desăvârşită, implicându-i alăturea pe contemporani. „Uitându-mă în urmă, constat că literatura nu m-a plictisit niciodată şi nici nu m-a dezamăgit. M-au decepţionat zeci, poate sute de cărţi, mii de pagini neinspirate, dar nu literatura. Am impresia că, dintre multele bunuri perisabile ale vieţii, are termenul de garanţie cel mai generos.” – Ioana Pârvulescu

Dacă pătrundem în adâncul spuselor scriitoarei, înţelegem şi literatura...

Lectură şugubeaţă să aveţi !

Aurora

Lyceum

45

Ironia şi umorul românesc

Se ştie că ironia este arma omului deştept, omul pregătit de orice. Iar noi, românii, deţinem o importantă doză de umor, care a stat la baza formării noastre spirituale şi care ne-a ajutat încă din cele mai vechi timpuri să trecem peste necazurile şi problemele care s-au abătut asupra strămoşilor noştri.

Ironia şi umorul stau într-o strânsă legatura cu înţelepciunea, dar mai ales cu păcăleala. S-ar putea spune că păcăleala este întruparea ironiei. Desigur, aceasta stârneşte râsul tuturor, inclusiv celui păcălit, însă ironia nu întotdeauna. De multe ori prin păcăleală, se maschează o ironie, pentru a fi „gustată” de toţi cei de faţă.

Poporul practică ironia (prin toate formele ei) împotriva celui leneş şi fudul, celui prost ori îngâmfat etc.

Nu de puţine ori, poreclele ironice la adresa unora au devenit şi nume de familie printre care putem număra: Lupu,

Mutu,Porcilescu,Văcărescu, Boureanu, Curcă, Oasenegre, iar exemplele pot continua. Acestea au fost acceptate până la urmă de cei care le purtau drept porecle, pentru ca mai apoi să fie oficializate.

În timp ce unele popoare,cum ar fi grecii care scot în evidenţă trăsăturile pe care ar dori să le aibă cineva, devenind nume de familii precum Fotin(Luminosul) sau Agatia (Bună) sau nume care au legătură strânsă cu Dumnezeu, sau care reprezintă o calitate(puterea, domnia, bogăţia), precum evreii sau germanii, românii scot în evidenţă, prin ironia care îi desăvârşeşte, latura amuzantă a unui om. De aici şi expresia „haz de necaz”, expresie pur românească care ne individualizează cu măiestrie.

Ironia ,care poate ajunge prin formele ei la batjocură, nu merge mai departe la cruzime, ci se limitează la un moment dat, când se ajunge la un sentiment de milă sau

înţelegere. Aici s-ar încadra şi „îmi bat joc!”, sintagmă folosită tot pentru a ironiza pe cineva, cu o oarecare pregătire dinainte, în care se evidenţează faptul că se poate ajunge undeva mai mult decât la o simplă glumă.

Poporul român are un puternic sentiment de aversiune,de respingere pentru teatralism şi ipocrizie, pe care îl loveşte când are ocazia. Putem aminti aici comediile lui Caragiale, prin care acesta contura toate figurile importante ale vieţii politice din vremea sa, încercându-se de multe ori să fie oprit,dat la o parte. Nici Coşbuc în poezia „Cetatea Neamţului” nu se lăsa mai prejos, şi el la rândul lui scotea în evidenţă umorul de care dădeau dovadă ostaşii români.

Desigur, unul din cei mai cunoscuţi români care au scos în relief caracterul amuzant,umoristic al neamului nostru este Creangă ,prin poveştile sale moralizatoare (exemplificată prin Prostia omenească, Povesea porcului sau Povestea unui om leneş).

Păcală, personajul cel mai îndrăgit, am putea spune, din folclorul nostru, este citit şi apreciat şi azi, tocmai datorită faptului că în snoave umorul şi isteţimea sunt ascunse sub o „aură” a naivităţii şi a simplităţii. El tratează autorităţile din satul său cu ironie, care nu este chiar bine văzută, dar şi cu îndrăzneală.

Românilor nu le place teatrul ieftin, ci doar acela care este jucat pe scenă, apreciat la scară largă.

De multe ori, ironia la adresa adversarilor ne-a ajutat să învingem teama faţă de aceştia, catalogându-i drept inferiori. Trecerea uşoară de la ironie la umor o arată şi faptul că pentru amândouă poporul are acelaşi cuvânt: haz. Şi umorul contemporan este reprezentat, ce-i drept pe o scară mai mică, de Bulă şi Alinuţa, iar bancurile şi glumele cu ei au tot rol de a pune în evidenţă prostia sau fudulia. Rezultatul ironiei şi al umorului este zâmbetul. Zâmbet fără de care cu siguranţă n-am putea trăi...

Max(im)

Lyceum

46

Spre zări de Nu-mă-uita

„ „„Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumuseţe sfârşitul, dar poate că aşa arată adevărata iubire.”

În preumblarea sa celestă, veacul, scriitor neiertător al propriilor noastre biografii, îşi drămuieşte succesiv condeiul, căci an de an el înfiripă o ploaie mistică-n sintagme...

Iar noi, în existenţa noastră efemeră, străbatem spaţiul de la un peron la altul. O scurtă abatere din drum ne întremează şi poposim în câte-o gară, lângă valiza cu amintiri şi himere. Şi cu fiecare dată, un alt cuget în simţăminte ne stăpâneşte spre aşteptarea trenului potrivit. Căci e lucrarea pentru care ne pregătim întreaga viaţă ...

Călătoria de pe urmă este cea dintâi ..

Înclin să cred că timpul e iubire, iar noi, precum stelele supuse inexorabil dispariţiei,

suntem o boare de vânt pe-acest pământ,dar în eternitate, un licăr de lumină.

_

Aurora

Lyceum