Revista Coloana Infinitului Nr. 66

1Coloana Infinitului, anul XI, vol III. (nr. 66) 2008 Timiºoara

C.Brâncuşi - Cãuc

Editorial

În proiectul Pantheon Bănăţean, lansat, în anul 2005, de Asociaţia Culturală „Constantin Brâncuşi” din Timişoara, se avea în vedere aducerea unor contribuţii la istoria culturală a Banatului, prin punerea în lumină a moştenirii spirituale rămasă de la cele mai de seamă personalităţi din această zonă. În acest sens, Asociaţia a organizat simpozioane dedicate reprezentanţilor culturii bănăţene din trecut, în împrejurarea împlinirilor rotunde aniversare sau comemorative. De asemenea lor li s-au dedicat ediţii speciale ale revistei „Coloana infinitului”. Amintim dintre acestea pe cele consacrate academicienilor bănăţeni sau cele dedicate unor personalităţi repr-ezentative, precum Ioachim Miloia, Dimitrie Ţichindeal, Constantin Diaconovici-Loga, Paul Iorgovici etc.

Începând cu acest număr al revistei noas-tre, ediţie specială dedicată Înalt Prea Sfinţiei Sale dr. Nicolae Corneanu, mitropolitul Ba-natului, (realizată de Aurel Turcuş) proiectul cultural „Pantheon Bănăţean” debutează cu

DEBUTUL DESCHIDERII PROIECTULUI CULTURAL „PANTHEON BĂNĂŢEAN”

ÎNTRU CINSTIREA PUBLICISTICĂ

A PERSONALITĂŢILOR ÎN VIAŢĂ

o semnificativă deschidere, cuprinzând şi cinstirea publicistică a personalităţilor în viaţă. Ne bucură că binecuvântata aniversare a 85 de ani a Înalt Prea Sfinţiei Sale dr. Nico-lae Corneanu ne prilejuieşte o asemenea de-schidere, putând, astfel, ca, potrivit limitate-lor noastre puteri, dar, totodată, nemărginitei noastre preţuiri pe care o avem faţă de Părintele Mitropolit, să fim părtaşi, sufleteşte şi publicistic, la însemnata, luminoasa sărbătorire aniversară. În asemenea fericită împrejurare ne rugăm Bunului Dumnezeu să-i dea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae Corneanu MULŢI ANI CU SĂNĂTATE ŞI PUTERE DE MUNCĂ! -întru sporirea, şi în continuare, a patrimoniului nostru spiritual cu noi valori, pe măsura proeminentei Sale personalităţi, atât de îmbelşugată în har.

HORIA CIOCÂRLIEPreşedintele Asociaţiei Culturale

„Constantin Brâncuşi” - Timişoara

Sărbătorirea binecuvântatei aniversări a 85 de ani a Înalt Prea Sfinţiei Sale dr. NICOLAE CORNEANU,

mitropolitul Banatului, membru de onoare al Academiei Române

2 Coloana Infinitului, anul XI, vol III. (nr. 66) 2008 Timiºoara

Aniversarea a 140 de ani de la înfiinţarea Academiei Române reprezintă un moment potrivit pentru a evoca activitatea membrilor acestui presti-gios for academic în domeniul ştiinţei, artei, culturii şi Teologiei bănăţene.

Sesiunea omagială 140 de ani de viaţă academică în Banat, organizată de filiala locală a Academiei Române, evidenţiază, între altele, şi strădaniile depuse de unii ierarhi bănăţeni1 pe tărâmul ştiinţei, cul-turii şi spiritualităţii, din rândul cărora face parte, de asemenea, Înalt Prea Sfinţia Sa dr. Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului.

Născut la 21 noiembrie 1923 în Caransebeş, din părinţii El-ena (născută Oprea) şi Liviu, preot la biserica Sfântul Ioan Botezătorul2, Nicolae Corneanu urmează cursurile cunoscutului liceu „Traian Doda” în oraşul natal, din clasa I şi până la obţinerea diplomei de bacalaureat (1942), apoi se înscrie la Facul-tatea de Teologie din Bucureşti (1942-1946), fiind concomitent şi student al Facultăţii de Filozofie, apoi al celei de Litere, secţia Filologie clasică (1946-1948).

Orientat către vocaţia sacerdotală prin modelul tatălui3 şi al unchiului său, pasionat de patristică, filozofie şi limbi clasice, tânărul licenţiat în Teologie4 se înscrie la doctorat, iar în data de 30 iunie 1949, la vârsta de numai 26 de ani susţine deja teza cu titlul Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare. Începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului5, sub coordonarea ştiinţifică a renumitului patrolog Ioan G. Coman, creatorul unei noi disci-pline „patristica stră-română 6, cu care se va afla permanent în relaţii de colaborare şi prietenie7.

Chiar în perioada studiilor, tânărul teolog Nico-lae Corneanu este hirotonit diacon necăsătorit (1943) pe seama catedralei episcopale din Caransebeş de către episcopul Veniamin Nistor, în acelaşi an fiind

numit profesor suplinitor la Academia Teologică din Caransebeş, unde va funcţiona de la 1 aprilie 1947 şi până la 1 septembrie 1948. Din păcate, imediat după instaurarea regimului comunist-ateu, Episcopia Caransebeşului şi Academia Teologică au fost desfiinţate, diaconul profesor Nicolae Corneanu primind ascultări pe linie administrativ-bisericească8. Astfel, în anul 1949 este numit secretar eparhial, apoi

referent principal la Centrul eparhial din Timişoara, iar între anii 1952-1956 funcţionează ca şi consilier cultural la Ar-hiepiscopia Timişoarei şi Caransebeşului.

Pregătirea teologică de excepţie, precum şi numer-oasele articole şi studii pe teme patristice publicate în foile şi revistele bisericeşti, încă din primul an de studenţie, îl recomandă însă pe diaconul Nicolae Corneanu pentru con-tinuarea activităţii didactice, astfel că, în anul 1956, este nu-

mit profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş, unde predă greaca şi franceza până la 1 martie 1959 când devine conferenţiar universitar la catedra de Îndrumări misionare a Institutului Teologic de grad universitar din Sibiu, în această calitate predând Teologia simbolică şi Limba greacă.

În anul 1960, diaconul Nicolae Corneanu primeşte hirotonia întru preot, iar la 15 decembrie, acelaşi an, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului.9 Peste un an şi o lună, respectiv la 17 februarie 1962, acelaşi Colegiu Electoral Bisericesc îl alege în scaunul va-cant de Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului.10

Devenit mitropolit al Banatului, Nicolae Cor-neanu valorifică pregătirea teologică şi culturală de excepţie şi cunoştinţele în domeniul limbilor clasice – greaca şi latina – dobândite în anii de studii, pentru continuarea activităţii ştiinţifice şi

NICOLAE CORNEANU (n. 1923)Contribuţia Mitropolitului Academician Nicolae Corneanu

la dezvoltarea studiilor patristice româneşti şi la promovarea ecumenismului

Preot dr. Ionel PoPescu

Aniversări - 85


de cercetare în domeniul Teologiei şi mai ales al vechii literaturi creştine11, în afara aces-tora elaborând şi alte lucrări de o deosebită însemnătate pentru Biserica Ortodoxă Română, în care abordează temele majore ale Teologiei şi lumii. 12 Astfel, articolele, recenziile (peste 40), traducerile şi studiile publicate încă din anii studenţiei în domeniul Patrologiei13, sunt urmate de altele, pe probleme de Îndrumări misionare, Is-torie bisericească, Teologie sistematică, biblică, practică, Note şi însemnări, Miscelaneea, în care a abordat diverse aspecte ale Teologiei şi culturii clasice şi contemporane, unele fiind publicate în reviste de specialitate din străinătate14 şi în cele aparţinând altor confesiuni creştine de la noi15.

La cele arătate până acum trebuie adăugat că mitropolitul Nicolae Corneanu a tradus din limba greacă cunoscuta lucrare Scara raiului16 şi Viaţa Fericitului Pahomie17, fiind totodată, iniţiatorul şi coordonatorul colecţiei „Comorile pustiei”, ce apare în cadrul editurii „Anastasia”18.

Pe lângă articolele, studiile, traducerile, comunicările şi recenziile publicate şi susţinute de-a lungul anilor, Înalt Prea Sfinţitul Nicolae Corneanu a contribuit la dezvoltarea studiilor patristice româneşti cu câteva volume extrem de importante care pun în lumină „gândirea, spiritu-alitatea, psihologia, istoria, sociologia, poezia şi filologia patristică19 : Studii patristice. Aspecte din vechea literatură patristică, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1984; Patristica mirabilia. Pagini din literatura primelor veacuri creştine, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1987; Miscela-neea patristica, Ed. Amarcord, Timişoara, 2001; Farmecul scrierilor patristice, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2002; Patristica-filisofia care mângâie, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2004.

Bogata activitate teologico-ştiinţifică a mitropolitului Nicolae Corneanu este întregită însă şi de publicarea unor lucrări necesare instruirii credincioşilor în dreapta credinţă a Bisericii20, cunoaşterii fenomenului istorico-bisericesc din perioada creş-tinismului primar şi a trecutului is-toric al Banatului şi Transilvaniei21, fără a neglija problemele de actualitate, care prezintă un real interes pentru activitatea Bisericii şi pentru viaţa credincioşilor, cum sunt cele referitoare la bioetică, genetică şi ecologie. Acestea nu se pierd în dezbateri abstracte şi sterile, ascunse posibilităţii de pătrundere, înţelegere şi aplicare a omului contemporan, ci reprezintă tocmai soluţii şi modalităţi de orientare

într-o lume secularizată şi desacralizată22.Spre a pune la îndemâna preoţilor materiale

omiletice, Înalt Prea Sfinţia Sa a întocmit, de-a lungul anilor, nenumărate predici, pe care le-a publicat în revistele „Mitropolia Banatului”, „Mitropolia Ardealului” şi „Telegraful român” de la Sibiu, „Vestitorul” din Paris, în volumele Ieşit-a semănătorul, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1974 şi Popasuri duhovniceşti de la Crăciun la Paşti, Ed. Mitroipoliei Banatului, Timişoara, 2001, în acelaşi scop fiind făcute şi un-ele traduceri23. Tot cu osteneala şi purtarea de grijă a mitropolitului Nicolae Corneanu a apărut Culegerea de predici la cununii şi înmormântări, tipărită în Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1984.

Înalt Prea Sfinţia Sa este totodată şi coor-donator al lucrării Ortodoxia Româ-nească, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992; „o culegere de texte apărute de-a lungul vremii în diferite publicaţii ale unor autori care şi-au câştigat un renume bun în teo-logia şi cultura românească” şi care doreşte să arate „felul nostru al ortodocşilor români de a teologhisi precum şi aportul românesc la îmbogăţirea teologiei în general, a celei ortodoxe în special” (p.3).

Din anul 1962, mitropolitul Nicolae Cor-neanu coordonează revista „Mitropolia Banatului” (din 1990 „Altarul Banatului”), din 1980 iniţiază apariţia „Calendarului almanah al Arhiepiscopiei Timişoarei”, iar din 1990 poartă grijă de foaia „În-vierea”, cu apariţie bilunară.

De-a lungul timpului, Înalt Prea Sfinţia Sa a colaborat şi la diferite publicaţii laice precum: „Or-izont” (Timişoara), „Gândirea” (Sibiu), „Jurnalul literar” (Bucureşti), la foarte multe posturi locale, naţionale şi internaţionale de radio şi televiziune.

Mitropolitul Nicolae Corneanu este cunoscut însă în lumea teologică interna-ţională şi datorită implicării sale în mişcarea ecumenică, a deschiderii pe care o arată faţă de celelalte culte şi a dialogu-lui permanent cu toate confesiunile creştine din Banat şi cu comunitatea izraelită. Ierarhul bănăţean promovează, de peste patruzeci de ani, un ecu-menism practic bazat pe întâlniri de rugăciune şi pe organizarea de către reprezentanţii tuturor confe-siunilor a unor acţiuni comune menite să promoveze cunoaşterea şi mărturisirea Evangheliei în ziua de azi. Autoritatea şi competenţa sa în acest dome-niu sunt confirmate de participarea la numeroase întruniri teologice şi cu caracter ecumenic în ţară şi în străinătate24, prilej cu care a prezentat

Aniversări - 85


diferite prelegeri, comunicări şi referate publicate în revistele de specialitate de peste hotare.25 Astfel, în anul 1961 a participat la lucrările Adunării Gen-erale a Conferinţei creştine pentru pace cu sediul la Praga şi la Simpozionul Internaţional Căutarea păcii dincolo de diferenţele ideologice (1980), iar între anii 1978-1981 a activat ca membru în Comitetul central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Înalt Prea Sfinţia Sa a fost ales apoi vicepreşedinte al Conferinţei creştine pentru pace, membru în Comitetul de muncă şi participant la toate adunările generale ale acestei organizaţii, a luat parte la cea de-a IV-a Adunare generală a Consiliului ecumenic al Bisericilor (Upsala, iulie 1968), unde a prezentat un comentariu pe mar-ginea conferinţei dr. Visser´t Hooft: Mandatul mişcării ecumenice. De asemenea, după Adunarea generală ce a avut loc la Nairobi (1975) devine membru al Comisiei Bisericilor pentru afaceri internaţionale (CEAI) şi după 1977 activează ca membru în Comitetul central al acesteia. Pe aceeaşi linie a contactelor ecumenice se înscrie colaborarea sa cu Institutul ecumenic „Pro Ori-ente” de la Viena, unde a susţinut, de asemenea mai multe comunicări, precum şi participarea la comisiile de dialog internaţional ortodox-catolic şi ortodox-luteran. Importantele sale contribuţii în domeniul ecumenismului au fost publicate, împreună cu alte materiale, în volumul Quo vadis? Studii, note şi comentarii teologice, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1990. Două din secţiunile volumului menţionat, Bisericile creştine şi ecu-menismul (pp.105-120) şi Terminologia ecumenistă (pp.123-162) sunt, de altfel, rodul participărilor la diferite „întruniri panor-todoxe, la comisiile de dialog inter-bisericesc sau inter-religios, la diferite congrese, conferinţe, colocvii şi simpozioane”26 şi evidenţiază „necesitatea dialogului dintre marile religii ale lumii, conjugarea eforturilor aderenţilor lor în scopul sprijinirii năzuin-ţelor de mai bine ale umanităţii”27. Pe lângă aceasta, mitropolitul Nicolae Corneanu promovează, în materialele publicate, „o perspectivă ecumenică moderată, dar temeinică, bazată pe o viziune realistă asupra restaurării unităţii Bisericii”, „[…] contribuţia sa în domeniul ecumenologiei reprezentând, in-discutabil, una dintre cele mai importante creaţii româneşti în domeniu, care poate constitui, pentru generaţiile actuale şi viitoare de teologi, o zestre de mare valoare”28. Pe această linie a ecume-nismului practic se înscrie, de altfel, şi iniţiativa mitropolitu-

lui Nicolae Corneanu de a retroceda – după 1990 – Bisericii Greco-Catolice lăcaşurile de cult din Arhiepiscopia Timişoarei, care i-au aparţinut până în anul 1948.

Înalt Prea Sfinţia Sa a răspuns o anumită perioadă de timp, în calitate de exarh, de comunităţile ortodoxe române de peste hotare, vizitând de mai multe ori Statele Unite ale Americii şi Canada (1979), parohiile româneşti din Australia şi Noua Zeelandă (1984) şi parohiile din Europa Occidentală. De asemenea, în perioada aprilie-iunie 1967 a fost locţiitor de mitropolit al Ardea-lului, iar din octombrie 1977 şi până în aprilie 1978 locţiitor de mitropolit al Olteniei. În câteva rânduri a suplinit Episcopia Aradului şi pe cea a Caransebeşului, reactivată prin ostenelile Înalt Prea Sfinţiei Sale în anul 1994. Tot Înalt Prea Sfinţia Sa a arhipăstorit apoi pe fraţii români trăitori în Ba-natul sârbesc, pe care i-a vizitat de nenumărate ori, îngrijindu-se totodată de înfiinţarea Epuscopiilor ortodoxe pentru românii din Serbia şi Ungaria, sufragane Mitropoliei Banatului.

Contribuţia sa remarcabilă la mişcarea ecumenică modernă şi mai ales articolele, studiile, traducerile şi comunicările ştiinţifice publicate în ţară şi în străinătate îl situează pe „eruditul ierarh bănăţean”29 în rândul teologilor, savanţilor şi ecumeniştilor de talie internaţională, cercetările sale în domeniul literaturii şi spiritualităţii patristice fiind răsplătite prin alegerea ca membru al „Asociaţiei Internaţionale de Studii Patristice” din Paris. În urma activităţii sale ştiinţifice a fost invitat, împreună cu preotul profesor Ioan G. Coman, la cel de-al IV-lea Congres Internaţional de Studii Patristice de la Oxford (16-21 septembrie 1963), unde a pr-ezentat comunicarea: Contribuţia tradu-cătorilor români la răspândirea operei „Scara” a Sfântului Ioan Scărarul, iar la 27 mai 1970 a fost oaspetele Facultăţii evanghelice din cadrul Universităţii Hum-bold (Berlin) unde a susţinut prelegerea: Episcopul şi misionarul Ulfila traducător al Bibliei30.

Activitatea teologică, ştiinţifică, culturală şi ecumenică a mitropolitului Nicolae Corneanu este dublată de una la fel de bogată pe plan pastoral-misionar, filantropic şi administrativ-gospodăresc. Astfel, sub înţeleapta arhipăstorire a ierarhului bănăţean au primit darul hirotoniei sute de preoţi şi au fost încadraţi la parohie – înainte de 1989 – preoţi foşti deţinuţi politici, au fost construite ori renovate nenumărate biserici, unele monument istoric, case parohiale, a fost reamenajată clădirea

Aniversări - 85


Centrului eparhial, s-a construit o clădire nouă pen-tru Seminarul Teologic de la Caransebeş şi pentru tipografia eparhială, unde au fost tipărite până în prezent valoroase cărţi din domeniul teologiei şi nu numai, s-au înfiinţat aşezăminte monahale şi s-au organizat colecţii de artă veche bisericească (la Timişoara, Lugoj, şi Reşiţa), au fost trimişi la studii teologice în ţară şi în străinătate numeroşi tineri, a fost înfiinţat Studioul de Radio „Învierea”, Liceul teologic din Timişoara şi Facultatea de Te-ologie de aici31 şi s-a dezvoltat sectorul de asistenţă socială al eparhiei, în cadrul căruia funcţionează azi cantine sociale, aşezăminte pentru persoane trafi-cate şi copii seropozitivi, case de tip familial etc.

Datorită acestor multiple realizări, mitrop-olitul Nicolae Corneanu a fost ales membru de onoare al Academiei Române, la 10 noiembrie 1992, în acelaşi an devenind şi membru al Uniunii Scriitorilor din România. De asemenea, i s-a acor-dat titlul de Doctor honoris causa de către Institutul Protestant din Cluj-Napoca (1978), Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad (2003), Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara (2003), Uni-versitatea de Ştiinţe agricole a Banatului (2003) şi Univer-sitatea de Vest din Timişoara (2003), fiind totodată şi preşedinte de onoare a nume-roase fundaţii şi societăţi. Oraşele bănăţene: Timişoara, Lugoj şi Caransebeş i-au conferit titlul de „cetăţean de onoare”, iar Grupul pentru Dialog Social i-au oferit premiul „pentru întreaga viaţă închinată adevărului, dreptăţii şi libertăţii” (1997). În anul 2000 i se conferă ordinul naţional „Pen-tru Merit” în grad de Mare Cruce al Preşedinţiei României, iar în anul 2005 este nominalizat de Departamentul de Stat S.U.A. ca „personalitate de excepţie a României contemporane”.

Aşadar, mitropolitul Nicolae Corneanu este un ierarh de înaltă ţinută morală şi academică, creator al unei opere ştiinţifice impresionante, care aşteaptă încă să fie analizată şi sistematizată, o personalitate marcantă a Bisericii şi societăţii contem-porane, un om de exemplară bunătate şi evlavie, dăruit cu trup şi suflet misiunii sale şi un „savant de talie naţională, ale cărui studii au şi un vădit interes internaţional”.32

NOTE1 Episcopii academicieni Nicolae Popea (1889-1909),

Miron Cristea (1910-1919) şi Emilian Birdaş (1994-1996)2 Unchiul mitropolitului a fost diaconul Cornel Cor-

neanu, secretar al episcopului Miron Cristea şi unul din cei mai cunoscuţi teologi, publicişti, oameni de cultură şi politicieni

ai Banatului acelor vremuri, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi membru în toate forurile de conducere ale Bisericii, a cărui viaţă şi activitate l-au influenţat foarte mult pe viitorul mitropolit, după cum însuşi a mărturisit în mai multe rânduri.

3 Robert Lazu, I.P.S. Mitropolit dr. Nicolae Cor-neanu – membru de onoare al Academiei Române, în vol Academia Română, filiala Timişoara. Istoric, 1951-1999, Timişoara, 1999, p. 141.

4 Lucrarea de licenţă Contra lui Cels, susţinută la catedra de Patrologie, a fost publicată sub titlul Origen şi Celsus. Confruntarea creştinismului cu păgânismul, Ed. Anas-tasia, Bucureşti, 1999.

5 Editura Amarcord, Timişoara, 1998.6 Pr.prof. Ion Bria, Mari teologi români: Ioan Casian,

în „Ortodoxia”, an XXXIX, nr. 1, 1987, p. 158.7 Cu purtarea de grijă şi postfaţa mitropolitului Nicolae

Corneanu, în editura Mitropoliei Banatului au apărut şi două lucrări ale preotului profesor Ioan G. Coman: Frumuseţile iubirii de oameni în spiritualitatea patristică, Timişoara, 1988, Şi Cuvântul trup s-a făcut, Timişoara, 1993.

8 În anul 1948, diaconul profesor Nicolae Corneanu a fost arestat de autorităţile comuniste la Caransebeş şi timp de patru luni a fost anchetat la Lugoj şi în beciurile Securităţii din Timişoara, str. C.D. Loga, clădirile 38-42, arestul II, nr.40, cf. Ileana Silveanu, Cărările Speranţei, vol.III, Ed. Marineasa, Timişoara, 2002, pp. 133-138.

9 Călugăria a fost făcută la mănăstirea Cernica, în data de 12 ianuarie 1961, iar hirotonia întru arhiereu a avut loc în biserica „Sfântul Spiridon Nou” din Bucureşti, la 15 ianuarie 1961, instalarea în funcţia de episcop al Aradului făcându-se la 22 ianuarie, în catedrala episcopală din Arad.

10 Instalarea noului mitropolit s-a făcut duminică, 4 martie 1962 în catedrala mitropolitană din Timi-şoara de către patriarhul Justinian Marina şi alţi membri ai Sfântului Sinod, în prezenţa multor preoţi şi credincioşi din Banat. În cuvântarea rostită cu acest prilej, Înalt Prea Sfinţia Sa spunea: „… în clipele acestea solemne fac juruinţă în faţa lui Dumnezeu şi a voastră de a nu precupeţi nimic întru împlinirea tuturor îndatoririlor ce-mi revin ca arhiereu, îndrumător şi conducător al turmei duhovniceşti ce mi s-a dat spre păstorire, aşa încât să pot spune mereu, ca altădată Cel căruia ne închinăm: „pe cei ce mi i-ai dat […] astfel i-am păzit că n-a pierit nici unul dintre ei” (Ioan 17, 12), cf. rev. „Mitropolia Banatului” (în continuare „M.B.”), anul XII, nr. 1-4, ianuarie-aprilie 1962, pp. 40-41. Alte date privind biografia, viaţa şi opera mitropolitului Nicolae Corneanu la: Pr.prof.dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Bucureşti, 1996, p.119; Aquilina Birăescu, Diana Zărie, Scrii-tori şi lingvişti timişoreni (1945-1999), Dicţionar bibliografic, Ed. Marineasa, Timişoara, 2000, pp. 59-61; Constantin Toni Dârţu, Personalităţi române şi faptele lor, 1950-2000, vol. II, Ediţie Selectivă, Iaşi, august 2001, pp. 54-55; George Dinu, Toamna Mitropolitului Nicolae, Ed. Mirton, Timişoara 2002, pp. 9-19; Liviu Mărghitan, Iulian Negrilă, Membrii Academiei Române originari din judeţul Caraş-Severin, Ed. Multimedia Internaţional, Arad, 2006, pp. 83-91; Dicţio-nar al scriito-rilor din Banat, Ed. Universităţii de Vest, Timişoara, 2005, concepţie, coordonare generală şi revizie Alexandru Ruja, pp. 190-196; Delia Melinescu, Direcţii teologice în opera I.P.S.

Aniversări - 85


Nicolae Corneanu, Teză de licenţă, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Timişoara 2001, pp. 9-17; Gheorghe Silviu Sutac, Aspecte ale spiritualităţii creştine în opera mitropolitului Nicolae Corneanu, Teză de licenţă, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Timişoara, 2003.

11 Preot prof. Ştefan Alexe, Preocupări patristice ale I.P.S. Mitropolit Dr. Nicolae Corneanu, în rev. „Biserica Ortodoxă Română”, Bucureşti, anul CV, nr. 3-4, martie-aprilie 1987, p. 22.

12 + Timotei, Episcopul Aradului, Îngemănare sfântă, în rev. „Biserica Ortodoxă Română”, Bucureşti, anul CV, martie-aprilie,1987, p. 16.

13 Autoritatea episcopală după Sf. Ciprian, în: „Foaia Diecezană” (în continuare „F.D.”), Caran-sebeş, an LVI,nr. 34, 22 august 1943, pp. 4-5; nr. 35, 29 august 1943, pp. 3-4; Problema sufletului la scriitorul bisericesc Arno-biu, în rev. „Altarul Banatului” (în continuare „A.B.”), Caransebeş, an. I, nr. 9-10, septembrie-octombrie 1944, pp. 387-391; Despre moartea prigonitorilor (trad.), în: „Biserica Bănăţeană” (în continuare „B.B.”), an VI, nr. 40-41, 7 octombrie 1945, pp. 3-5; Un episcop filosof (Synesius al Cyrenei), în:”F.D.”, an LX, nr. 38-39, 23 septembrie 1945, pp. 6-7, nr. 40-41, 7 octombrie 1945, pp. 5-6; Fericitul Augustin ca predicator, în: „Duh şi adevăr”, an. VI, nr. 1-3, ianuarie-martie 1946, pp. 11-18; nr. 4-6, aprilie-iunie 1946, pp. 8-18; Semnificaţia noţiunii de „filozofie” la Sfinţii Părinţi ai Bisericii, în: ”B.B.”, an. VI, nr. 9-10, 3 martie 1946, pp. 3-5; Încercări de critică literară în epoca patristică, în: „F.D.”, an LXI, nr. 25-26, 16 iunie 1946, pp. 4-5; Sfântul martir Cassian, în „B.B.”, an. VII, nr. 27-28, 7 iulie 1946, p.4 şi nr. 29-30, 21 iulie 1946, pp. 7-8; Artişti păgâni convertiţi la creştinism, în: „F.D.”, an. LXI, nr. 46-47, 10 octombrie 1946, pp. 4-5; nr. 48-49, 24 noiembrie 1946, pp. 3-4; În căutarea adevărului (Hermia Filosoful”), în „B.B.”, an VIII, nr. 3-4, 19 ianuarie 1946, pp. 2-5; „Carpe rosam”, în: „B.B.”, an. VII, nr. 21-22, 25 mai 1947, pp. 3-4; Sfântul Ioan cel Milostiv patriarhul Alexandriei, în: „Duh şi Adevăr”, an. VII, nr.7-9, iulie-septembrie 1947, pp. 11-15, an. VIII, nr. 10-12/1947 şi 1-3/1948, octombrie 1947- martie 1948, pp. 6-10; Încercări de estetică creştină – Frumuseţea omului”, în: „A.B.”, an. IV, nr. 7-12, iulie-decembrie, 1947, pp. 178-185; Darul lacrimilor, în: „Legea românească”, Oradea, an. XXVII, nr. 13-14, 15 iulie 1947, pp. 96-97; „Sfinţi” şi „fericiţi” Părinţi ai Bisericii, în: „F.D.”, an. LXII, nr. 28-29, 13 iulie 1947, p. 7 şi nr. 30-31, 27 iulie 1947, pp. 2-4; Veacul râsului, în: „Legea românească”, an. XXVII, nr. 15, 1 august 1947, pp. 110-111; Ceva despre un mic cod creştin al manierelor elegante din sec. XII, în: „F.D.”, an. LXII, nr. 36-37, 14 septembrie 1947, pp. 2-4; Sf. Grigorie din Nazianz autor dramatic? în: „F.D.”, an. LXII, nr. 42-43, 9 noiembrie 1947, p. 5, nr. 44-45, 23 noiembrie 1947, pp. 2-4; Limitele perioadei patristice, în: „F.D.”, an. LXII, nr. 46-47, 7 decembrie 1947, pp. 2-3; Moartea ereticului Arie în lumina documentelor istorice, în: „Biserica şi Şcoala” (în continuare „B.Ş.”), an. LXXII, nr. 7, 15 februarie 1948, pp. 48-50 şi nr. 8, 22 februarie 1948, pp. 56-57; Din viaţa Sfântului Ioan Scărarul, în: ”B.B.”, an. VIII, nr. 12-13, 28 martie 1948, pp. 3-6; Încercări portretistice în literatura celor dintâi secole creştine, în: „F.D.”, an. LXIII, nr. 30-31, 25 iulie 1948, pp. 2-4; Generalităţi asupra stilului literaturii

patristice, în: „F.D.”, an. LXIII, nr. 34-35, 22 august 1948, pp. 2-4; Onomastica patristică în limba română, în: „F.D.”, an. LXIII, nr. 36-37, 5 septembrie 1948, pp. 3-5; Sfântul Hip-polyt: Predică la Sfânta Teofanie, traducere, în: „F.D.”, an. LXIV, nr. 3-5, 30 ianuarie 1949, pp. 6-8; nr. 6-8, 20 februarie 1949, pp. 5-7; Uniunea ipostatică explicată de Leonţiu din Bizanţ, în: „Telegraful român” (în continuare „T.R.”), Sibiu, an. XCIX, nr. 43-44, 15 noiembrie 1951, p. 2; Traducerile româneşti din literatura patristică făcute după versiuni ruseşti (Scara raiului a lui Ioan Klimax), în: „M.B.”, an. IV, nr. 11-12, noiembrie-decembrie 1954, pp. 25-30; Un mare predicator de limbă latină: Petru Hrisologul, în: „M.B.”, an. V, nr. 10-12, octombrie – decembrie 1955, pp. 14-24; Cultura veche slavă, păstrătoare a comorilor patristice, în: „M.B.”, an V, nr. 10-12, octombrie – de-cembrie 1955, pp. 73-74; Rugăciunea de umilinţă a Sf. Efrem Sirul, în: „M.B.”, an VI, nr. 4-6, aprilie – iunie 1956, pp. 38-40; Canonul cel Mare al Sf. Andrei Cretanul, în: „M.B.”, an. VI, nr. 4-6, aprilie – iunie 1956, pp. 40-44; La originea „pastoralelor” de azi (Epistolele pascale ale Sf. Atanasie cel Mare), în: „M.B.”, nr. 4-6, aprilie – iunie 1956, pp. 101-102; Contribuţia scolaştilor la înţelegerea „Scării” Sfântului Ioan Klimax, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei” (în continuare „M.M.S.”, an. XXXIII, nr. 8-9, august-septembrie 1957, pp. 602-606; Despre cele opt duhuri ale răutăţii (Ioan Damaschin), în: „T.R.”, an. 105, nr. 35-36, 15 septembrie 1957, p. 3.; Ucenicii Sfinţilor Apostoli ne învaţă, în: „T.R.”, an 106, nr. 15-16, 15 aprilie 1958, p.4; Calea de mijloc, în: Telegraful român”, an. 106, nr. 21-22, 1 iunie 1958, p.4; Scara şi treptele în viaţa duhovnicească, în „M.M.S.”, an. XXXIV, nr. 5-6, mai – iunie 1958, pp. 453-459 (prezentare de preot prof. Milan Şesan, în rev. „Byzantinoslavica”, Praga, XX-e an-née, nr. 2/1959, p. 375); Cu privire la semnificaţia originară a cuvântului „catolic”, în: „Mitropolia Ardealului” (în continuare „M.A.”), an. IV, nr. 1-2, ianuarie – februarie 1959, pp. 42-53 (prezentare de preot prof. M. Şesan, în rev. „Byzantinoslavica”, Praga, XX-e année, nr. 1/1960, p. 140 şi în „Theologische Literaturzeitung”, nr. 10/1961, p. 794); Chipul preotului adevărat după Fericitul Ieronim, în „Mitropolia Olteniei”, an. XI, nr. 1-2, ianuarie-februarie 1959, pp. 24-31; Frumuseţea ca atribut al Dumnezeirii, în: „Studii Teologice” (în continuare „S.T.”), seria II, an. XI, nr. 5-6, mai-iunie 1959, pp. 297-313; Cum trebuie să ne rugăm (Origen: Despre rugăciune), în: „T.R.”, an 107, nr. 27-28, 15 iulie 1959, p. 2.; Circulaţia unei scrieri patristice în Ardeal (Scara raiului), în „M.A.”, an. IV, nr. IV, nr. 7-8, iulie-august 1959, pp. 594-595; Aspecte din lirica ambroziană, în „S.T.”, seria II, an. XI, nr. 7-8, septembrie-octom-brie 1959, pp. 443-452; Actualitatea tratatului lui Tertulian: Despre prescripţia ereticilor, în: „M.M.S.”, an. XXXV, nr. 9-12, septembrie-decembrie 1959, pp. 580-588; Sedulius: Imn la naşterea lui Hristos, (trad.) în colaborare cu pr. Petru Iacobescu, în: „Îndrumătorul bisericesc al Arhiepiscopiei Sibiului pe anul 1960”, Sibiu, 1960, p. 169; Ambrozie: De lucruri veşnic creator, (trad.) în: „Telegraful român”, an 108, nr. 33-34, 1 septembrie 1960, p. 4; Contribuţia unui scriitor vechi creştin la înţelegerea sistemului filozofic a lui Protagora, în rev. „M.A.”, an. V, nr. 7-8, iulie-august 1960, pp. 560-562 (traducere germană, în: Bibliotheca clas-sica orientalis, Berlin, Heft 4, 1963, pp. 246-247); Tălmăciri

Aniversări - 85


din lirica ambroziană, în: „M.M.S.”, an. XXXVII, nr. 1-2, ianuarie-martie 1961, pp. 9-17.

14 Poate fi înlocuit „Tatăl nostru” cu rugăciuni improvizate, în: „Almanahul parohiei ortodoxe române din Viena pe anul 1964”, Viena, 1963, pp. 46-48; Alesul lui Dumnezeu (Arhiepiscopul Victorin Ursache), în: Calendarul „Credinţa” pe 1976- Detroit, pp. 62-64; Din istoria şi viaţa poporului român şi a Bisericii Ortodoxe Române, în: „Alma-nahul parohiei ortodoxe române din Viena pe anul 1977”, Viena, 1977; Comuniunea Bisericilor, în: „M.B.” an XXIV, nr. 4-6, aprilie-iunie 1974, pp. 206-211, versiune germană: Zur Gemeinschaft der Kirchen, în: „Standpunkt, Evangelische Monatsschrift”, II Jahrgang, Heft 12, Dezember 1974, pp. 324-325; Temeiul învăţăturii noastre, în: Calendarul ortodox „Credinţa” pe anul 1966, Detroit, 1965, pp. 38-39; Originea şi semnificaţia unei vechi legende, în: Calendarul ortodox „Credinţa” pe anul 1974, Detroit, 1974, pp. 47-49; Chipul lui Iisus, în: rev. „Vestitorul”, Paris, seria II, an. VIII, nr. 1-5, ianuarie-mai 1980, pp. 29-30; Afinităţi româno-franceze, în: rev. „Vestitorul”, seria II, an. VIII, nr. 1-5, ianuarie-mai 1980, pp. 33-34; Eufrosin Poteca bursier la Paris, în: rev. „Vestitorul”, seria II, an. VIII, iunie-iulie 1980, pp. 13-14; Napoleon în conştiinţa românilor, în: rev. „Vestitorul”, Paris, seria II, an VIII, nr. 6-9, iunie-iulie 1980, pp. 41-44; Pomul de Crăciun, în: rev. „Vesti-torul”, Paris, seria II, an. VII, nr. 6-12, iunie-decembrie 1979, pp. 49-52; Ouăle de Paşti, în rev. „Vestitorul”, Paris, seria II, an. VIII, nr. 1-5, ianuarie-mai 1980, pp. 31-32; Foloasele trezviei, în: „The Altar”, Almanah 1970, Londra, pp. 94-96; Mireasma duhovnicească, în: „Almanahul parohiei ortodoxe române din Viena”, XIX, 1980, pp. 83-85; „Vertical” şi „orizontal” în terminologia ecumenistă, în: Calendarul „Credinţa” pe anul 1975, Detroit, 1975, pp. 117-119.

15 Egyik, Románia területén levõ, régi baptisztérium theológiai bizonysága (Mărturia teologică a unui vechi baptisteriu de pe teritoriul României), în: „Református Szemle”, Cluj, an. LXX, nr. 1, ianuarie-februarie 1977, pp. 8-10; Goana după senzaţional (Evanghelia Sf. Toma), în: rev. „M.B.”, an XXV, nr. 4-6, aprilie-iunie 1975, pp. 271-274 şi Felfedeztek egy új Evangéliumot? (S-a descoperit o nouă Evanghelie ?), în: „Református Szemle”, Cluj, an. LXIX, nr. 4, iulie-august 1976, pp. 269-272.

16 Ioan Scăraru, Scara raiului, Ed. Amarcord, Timişoara, 1994; ed.II, 1997; ed.III, 2000; ed.V, 2004.

17 Bucureşti, Ed. Anastasia, 1995.18 Birăescu, Zărie, op.cit., p.61.19 Alexe, op.cit., p.19.20 Învăţătura creştină ortodoxă, Ed. Mitropoliei

Banatului, Timişoara, 1971; Pedobaptismul de-a lungul vremii, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1975; Funda-mentarea teologică a pedobaptismului, Ed. Mitropoliei Ba-natului, Timişoara, 1979; Temeiurile învăţăturii ortodoxe, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1981; Învăţătura ortodoxă despre mântuire, Ed. Mitro-poliei Banatului, Timişoara, 1983; Învăţături ale Bisericii Ortodoxe, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1987.

21 Mărturii despre anul 1918 la Caransebeş. Extras din Studii şi comunicări de Etnografie şi Istorie, vol. II, Caransebeş, 1977, pp.477-480; Biserica românească din nord-vestul ţării în timpul prigoanei horthyste, Ed. Insti-tutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,

Bucureşti, 1986.22 Credinţă şi viaţă, Ed. Dacia, Cluj, 2001; Pe firul

vremii – meditaţii ortodoxe, Ed. Jurnal literar, Bucureşti, 2000; Pe baricadele presei bisericeşti, vol..I-II, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara 2000.

23 Lev. Gillet, Semnificaţia cinstirii Sfintei Cruci (trad.), în rev. „M.B.” an. XVII, nr. 7-9, iulie-sep-tembrie 1987, pp. 493-495; Preot Georges Michonneau: Iisus Hris-tos însoţitorul creştinului în viaţă (trad.), în rev. „M.B.”, an.XIX, nr. 10-12, octombrie-decembrie 1969, pp. 670-678; Rugăciunea şi viaţa (trad. după Mitrop. Antonie Bloom); Căi noi pentru rugăciune (trad. după Max Thurian, în rev. „M.B.”, an. XVIII, nr. 10-12, octombrie-decembrie, pp. 661-665. De remarcat şi faptul că pastorala de la Crăciunul anului 1963 a apărut sub titlul Weihnachten, Fest des Friedens und der Versöhnung, în vol. Einheit und Frieden. Ökumenische Predigten gesammelt und herausgegeben von Gerhard Bassarak, Berlin, 1978, pp. 236-238.

24 În anul 1962 este ales membru permanent al „Grupului de studii patristice” înfiinţat de Comisia „Credinţă şi constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, iar între anii 1978-1981 a activat ca membru în Comitetul central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi a fost del-egat de Patriarhia Română la instalarea papilor Ioan Paul I şi Ioan Paul II. De asemenea a făcut parte din delegaţiile Bisericii noastre care au vizitat: Patriarhia Bulgară (1966), Bisericile vechi-orientale din Armenia, Egipt, Etiopia şi Siria (1969, 1979, 1997), Patriarhia Rusă (1971), Biserica Greciei (1971), Biserica din Etiopia (1971), Biserica romano-catolică din Belgia (1972), Biserica luterană din Suedia (1987), Patriarhia Ecumenică (1978, 1981, 1989), Patriarhia Sârbă (1981, 1995), Patriarhia Alexandriei (1998) şi Patriarhia Ierusalimului (2000). A mai participat la diferite întâlniri, congrese, conferinţe cu caracter teologic şi ecumenic în: S.U.A, Germania, Anglia, Danemarca, Franţa, Finlanda, Elveţia, Cehoslovacia.

25 Eforturile Sfântului Vasile pentru unitatea Bi-sericii, comunicare susţinută în august 1964 la Aarhus, în Danemarca, cf. Asist. Ştefan C. Alexe, Studiile patristice într-o perspectivă ecume-nică, în: „Ortodoxia”, XVIII (l966), nr.3, p.489.

26 cf. Cuvânt înainte, p.6.27 Quo vadis, p.109.28 Lazu, op.cit., pp.142-143.29 Alexe, op.cit., p.19.30 A se vedea: Pr.prof. Ioan G. Coman, Participarea

delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române la lucrările Con-gresului al IV-lea Internaţional de Studii Patristice de la Oxford, în „Biserica Ortodoxă Română, LXXXI (1963), nr.11-12, p.1109. Comunicările susţinute cu prilejul acestor participări au fost publicate actele Congresului de la Berlin, „Studia Patristica”, colecţia Texte und Untersuchungen şi respectiv în rev. „Zeichen der Zeit”, Berlin, nr.10/octombrie 1970, pp.375-379.

31 A se vedea şi: pr. Petru Dorobanţu, Mitropolia Banatului - patru decenii de la reînfiinţare, în „Biserica Ortodoxă Română”, Bucureşti, anul CVI, nr.1-2, ianuarie-februarie, 1988, pp.90-97.

32 Virgil Nemoianu, Jocurile divinităţii, Ed.Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997, p.138.

Aniversări - 85


Aniversări - 85

CORNEANU NICOLAE. S-a născut la 21 noiembrie 1923, în oraşul Caransebeş, judeţul Caraş-Severin. Studii preuniversitare: Şcoala Primară din Caransebeş (1930-1934); Liceul „Traian Doda”, Ca-ransebeş (1934-1942). Studii universitare: Facultatea de Teologie, Bucureşti (1942-1946).

Debut în presă: „Foaia diecezană”, Caransebeş, nr. 34 şi 35, 1943, studiul teologic Activitatea episco-pală după Sf. Ciprian. Debut editorial: Învăţătura creştină ortodoxă, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1971, 134 p. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1992). Membru de onoare al Academiei Române (1992). Doctorat în Teologie cu teza Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare (Facultatea de Teologie, Bucureşti, 1946-1948). Este doctor honoris causa al: Institutului Teologic Protestant din Cluj (1978), Universităţii de Vest din Timişoara (2003), Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad (2003), Univer-sităţii de Medicină din Timişoara (2003).

A funcţionat ca profesor la Academia Teologică din Caransebeş (1947-1948), consilier administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului (1952-1956), profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş (1956-1959), conferenţiar universitar la Institutul Teo-logic din Sibiu (1959-1960). În 1960 a fost hirotonit preot şi a fost ales Episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului. În februarie 1962, Colegiul Electoral al Patriarhiei Române l-a ales ca Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului. Instalarea s-a făcut la 4 martie 1962 în Catedrala mitropolitană din Timişoara de către patriarhul Justinian Marina.

Colaborări la reviste din ţară: „Foaia Diecezană”, Caransebeş; „Biserica bănăţeană”, Timişoara; „Bi-serica şi şcoala”, Arad; „Legea românească”, Oradea; „Telegraful român”, Sibiu; „Duh şi adevăr”, Timişoara; „Altarul Banatului”, Caransebeş şi Timişoara; „Mitro-polia Banatului”, Timişoara; „Mitropolia Ardealului”, Sibiu; „Mitropolia Olteniei”, Craiova; „Mitropo-lia Moldovei şi Sucevei”, Iaşi; „Studii teologice”, Bucureşti; „Ortodoxia”, Bucureşti; „Jurnalul literar”, Bucureşti.

Colaborări la reviste din afara ţării: „Verbum caro” – Taize, Franţa; „Die Zeichen der Zeit” – Ber-lin.

Există un şir de imagini ale Oraşului pe care secolul XX le-a modificat cu o viteză enormă. Scrie, într-un studiu despre Sorin Titel, Livius Ciocârlie: „Bănăţean el însuşi (ca şi Sorin Titel, n.n.), autorul acestor rânduri a trăit, copil, câteva vacanţe într-un

Caransebeş fabulos. Ieşind pe poarta casei, întărită ca o cetate, i se deschideau în toate părţile drumuri către aventură. Spre stânga se putea merge multă vreme, în soarele galben de amiază, printre vânzători de brânză, cătane, câini de pripas, trăsuri, în braţe cu un aluat de pâine, către o brutărie îndepărtată, la copt. Sau se făcea duminică după amiază, căzărmi austriece severe, plimbări nesfârşite de-a lungul lor, cu două fetiţe de mână, volănaşele, panglicele lor albastre, mătuşile şi unchii la trei paşi în urmă, eşarfa de mătase, uniforma de gală, savia pe caldărâm, plictiseala în oase, ca un somn. La dreapta, în altă zi, se deschidea bulevardul spre fluviu, prăvălia adâncă, umbrită, cu găleţi, cuie, coase... Astăzi toate sunt la locul lor, însă s-au stafidit, brutăria fusese la doi paşi, după colţ, bulevardul e o stradă de cincizeci de metri, fluviul e o stradă de cincizeci de metri, fluviul se varsă în Timiş, grădinile sunt mici.” (Sărbătoarea şi umbra, în Eseuri critice, Ed. Facla, 1983, p. 62-63). Livius Ciocârlie decupează două şiruri de imagini, primul modelat de copilărie – o copilărie sincronă cu a lui Sorin Titel, desfăşurată la în-ceputul deceniului al cincilea al veacului trecut, şi altul, dintr-o maturitate care se confruntă cu anii copilăriei. Imaginile mele despre Oraş sunt altele, legate mai ales de periferiile localităţii, egale cu ele însele, risipindu-se într-un uriaş parc natural – Teiuş – în care mai copilărise Corneliu Baba. E spaţiul sărbătoresc al Oraşului, locul plimbărilor duminicale şi al reveriilor. În preajma lui îşi plasa Horia Pătraşcu adolescenţii „huligani” supuşi unei pedagogii criminale.

Totul se aduna în anii 50 în parcul central, în jurul statuii generalului Dragalina, erou al primului război mondial. Şi în jurul Liceului nr. 1, Traian Doda astăzi (aflat dintotdeauna pe strada Efrem Zacan). Cu totul alte imagini descopăr în nuvelele lui Rene Fulop-Miller, publicate în Statele Unite la începutul anilor cinzeci (secolul trecut) – nuvele care ar viza secolul al XIX-lea al oraşului. În centru se afla statuia imensă a Mariei Tereza. Notabilităţile au alte trasee şi alte ritu-aluri. Oraşul îşi schimbă mereu feţele pentru cel care vrea să surprindă imediatul. Vagi indicative lasă însă loc unei lecturi mai adânci.

Care ar fi ele? Spaţiul definit de statuia Mariei Tereza desena comunitatea grănicerească – loc al oamenilor liberi. Funcţia militară şi cea sacerdotală se întâlnesc mai ales după ce episcipul Ioan Popasu mută la Caransebeş secţia română a Seminarului Teologic de la Vârşeţ (de acolo plecaseră Şaguna şi Tincu-Velia). Institutul Teologic din Caransebeş va

SCRIITORUL NICOLAE CORNEANU(Text reprodus din Dicţionar al Scriitorilor din Banat. Concepţie, coordonare generală şi revizie: Alexandru Ruja, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005, p.190-195)


Aniversări - 85

câştiga o autoritate deosebită în acest spaţiu al oame-nilor liberi. În 1869 studenţii Institutului vor constitui o societate de lectură pe care au numit-o „cursul practic pentru calificaţiunea în limba română” (vezi şi Euge-nia Glodariu, Asociaţiunile culturale ale tineretului studios român din monarhia habsburgică, Cluj-Napoca, 1998, p. 115-116). Episcopia devine un reper al rezistenţei naţionale în acest spaţiu, până în 1867, al regimului grăniceresc. Cultul literaturii române rămâne viu, paginile clasicilor, sacre. O publicaţie precum „Foaia diecezană”, trecerea unor ierarhi de seamă prin reşedinţa episcopală a oraşului vor defini, deopotrivă, opţiunile reli-gioase – sacerdotale – cât şi cele luptătoare ale acestui spaţiu.

Un alt fel de a gândi Imaginea scriitorului. Tradiţia culturală a oraşului Caransebeş, cu cărturari de seamă, unii legaţi de Institutul Teologic, alţii de performanţe culturale mai vechi, capătă un sens nou prin acţiunea Mitrop-olitului Nicolae Corneanu, profesor erudit, intelec-tual al unei actualităţi vii, cititor de cărţi de teologie dar şi de filosofie, lector pasionat al ziarelor şi re-vistelor de ultimă oră din care decupează segmente semnificative pentru defini-rea timpului prezent; pentru acţiunea sa de lider spiri-tual. Sunt trei mari domenii pe care acţiunea culturală a Î.P.S. Nicolae Corneanu le-a ilustrat cu strălucire: patristică, ecumenism, re-cuperarea valorilor spiritu-ale, literare, abandonate de ultimul secol al culturii. Este întâi un important teolog şi chiar experienţa ortodoxiei îl leagă de o tradiţie românească. Alte personalităţi ale bisericii propuneau, în demersul lor, limitările drastice ale teritoriului care le-a fost dat în pază. Afirmaţiile lor sunt le-gate aproape întotdeauna de excluderi, binecuvântările presupun (şi) anatema. Scrisul înaltului ierarh, al intelectualului, al cărturarului N.C. este, mai întâi, al îngăduinţei, al acceptării creştine. Î.P.S. Nicolae Corneanu manifestă o toleranţă care implică, deopotrivă, judecata/ înţelepciunea teologului cât şi profunzimea analizelor. Profunzime care derivă dintr-

o foarte bună cunoaştere şi înţelegere a fenomenului cultural.

Se poate spune că Mitropolitul Nicolae Cor-neanu scrie o „altă istorie a culturii/ literaturii” în care autorii fundamentali ai scrisului românesc sau de aiurea vorbesc altfel: ca nişte adevăraţi creştini. Emi-nescu, Blaga, Panait Istrati, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Constantin-Virgil Gheorghiu, Ion Luca, Emil Cioran, G. Călinescu sunt citiţi din unghiul de vedere al liderului spiritual care simte pulsul şi adevărurile prezentului. Omul tradiţional care este teologul se implică în devenirea zilei de azi.

Despre cei mari ai culturii Mitropol-itul Nicolae Corneanu vorbeşte cu smerenie. Ei aparţin nu doar valo-rilor literare, ci şi celor spirituale. Ceea ce s-a spus despre marii gân-ditori, scriitori, artişti, în anii comunismului (anii ateismului militant) era, de prea multe ori neadevărat şi, din punctul de vedere al omului re-ligios, insultător. Dintre numeroasele articole/ studii pe care N.C. le scrie despre Eminescu, mereu bine informate – cu informaţia la zi -, am desprinde Eminescu şi teologia. Pornind de la manuscrisele lui Emi-nescu, autorul descoperă un scriitor despre care se poate vorbi altfel:

„Consideraţiile de până aici ne dezvăluie – este evident – un Emi-nescu despre care s-a

vorbit mai puţin până acum. În orice caz, el a fost nu numai un geniu al literelor, ci, putem spune fără a greşi, un adevărat savant, care şi-a pus cunoştiinţele, inclusiv cele de natură religioase, în slujba scrisului”. (În pas cu vremea, Timişoara, Editura Mitropoliei Banatului, 2002, p. 50).

Şi mai evidentă este polemica în studiile pe care le consacră lui Emil Cioran, Mircea Eliade, C.V.Gheorghiu:

„Pe cât de strălucitoare în expresie (este opera lui Cioran, n.n.) pe atât de dură în profunzimea conţinutului, ea face procesul moral al unui secol aflat


Aniversări - 85

la conjuncţia între bunăstarea tehnologică şi decadenţa spirituală.” Şi: „Din păcate, cu Emil Cioran s-a întâm-plat ceea ce a caracterizat atitudinea noastră, a româ-nilor, faţă de majoritatea oamenilor reprezentativi pe care i-am produs: ingratitudinea. Nu i-am preţuit cum se cuvenea, atâta timp cât s-au aflat în viaţă, nici pe Mircea Eliade, nici pe Eugen Ionescu, nici pe Emil Cioran, nici pe alţii, ca să nu-i înşirăm pe toţi. Dacă aceasta reprezintă proverbiala noastră ingratitudine faţă de cei care au dus faima României în lume... nu trebuia ca să facem acest lucru noi, oamenii bisericii.” (Pe firul vremii, Meditaţii ortodoxe, Editura „Jurnalul literar”, 2000, p. 41).

Un text antologic este, în această privinţă, eseul Domnule Blaga, iartă-ne!. E vorba de războiul teologilor, declanşat de volumul Religie şi spirit, şi la care teologii momentului, între carte şi părintele Stăniloaie (autor al unei cărţi devenite, în timp, ce-lebră, Poezia dlui Lucian Blaga faţă de creştinism şi ortodoxie) angajau atitudini necruţătoare. În fiecare dintre articole/ eseurile sale, autorul pune la dispoziţia cititorului documente rare, uneori rarisime, care stimulează dialogul. Paginile de popularizare aparţin rostirii omului tradiţional, dar şi teologului a cărui ros-tire elimină orice frază afectat-intelectuală. El caută (ca să-i parafrazăm un titlu) „literatura care măngâie” – o literatură prea des abandonată de momentul pe care îl traversăm. Semnificativ este, din acest punct de vedere, articolul/ eseul Pagini ale dramaturgiei religioase care se ocupă nu doar de autori „actuali”. Piese religioase au scris, arată Mitropolitul Nicolae Corneanu, Radu Stanca, G. Călinescu, Haralamb Lecca, Nicolae Iorga, D.Şt. Petruţiu, Eliza V. Cornea, B. Fundoianu, Şt. Neniţescu, Leonida Teodorescu, Isaia Răcăciuni, V. Voiculescu, Pavel Chihaia, I.M. Sadoveanu, Lucian Blaga, ca să ne atragă atenţia asupra dramaturgiei lui Ion Luca. Ca să ajungă la înţelesurile dramaturgiei lui Ion Luca, Î.P.S. Nicolae citeşte (reciteşte) cărţi/ studii/ articole de V. Anania, I. Diacu, Nichifor Crainic, N. Cârlan, Petru Comarnescu ş.a. Părintele Mitropolit Nicolae Corneanu este un cititor de cursă lungă, iar mărturisirea cu care îşi începe colaborarea la „Jurnalul literar” (seria nouă) merită atenţia. El este, ne spune eruditul teolog, de mai bine de şaizeci de ani, cititor de presă culturală:

„Eram în primii ani de studenţie când am în-ceput să citesc regulat „Jurnalul literar”. Articolele conducătorului acestei reviste m-au atras în aşa măsură încât, deşi nu îi urmam cursurile, m-am dus să-l ascult. A fost ceva fascinant şi am rămas profund impresionat. În primul rând m-a uimit felul său de a se exprima, intonaţiile vocii şi figurile de stil la care recurgea.”

Unele articole (care rămân mereu şi de popu-larizare: un înalt ierarh se adresează întotdeauna tuturor,

nu doar unei elite) sunt reîntoarceri către admiraţii din adolescenţă şi tinereţe.

Cercetarea scrierilor patristice nu este lipsită şi de o adeziune sentimental-poetică. Un volum al Mitropolitului Nicolae Corneanu se numeşte Farmecul scrierilor patristice:

„Din momentul când am aflat prima dată că există o literatură specifică primelor secole creştine şi, mai ales, când am putut citi câte ceva din scrierile auto-rilor de odinioară, am simţit o atracţie care m-a stimulat în strădania mea de a-mi însuşi limba textelor originale. [...] Pe măsură ce am continuat studierea literaturii numită de obicei patristă, adică a Părinţilor Bisericii vechi creştine, am aflat că farmecul pe care l-a exer-citat asupra mea l-au resimţit mullţi alţii de-a lungul veacurilor, născându-se o disciplină de sine stătătoare, numită patrologia şi patristica. S-a observat repede că aceasta interesa nu numai pe teologi, ci, în aceeaşi măsură, pe filologi, pe iubitorii de literatură, filosofie, arte, chiar ştiinţă, în general pe orice intelectual au-tentic.” (Farmecul scrierilor patristice, Anastasia, 2000, p. 5). Multipla calificare a strălucitului teolog (în filosofie, literatură, istoria civilizaţiilor) deschide o cale importantă către judecarea valorilor culturale.

Nu trebuie să uităm numeroasele traduceri/ exegeze pe care le-a realizat Î.P.S. Nicolae. Sunt legate de aceeaşi blândă erudiţie şi de aceeaşi limbă românească exemplară pe care ilustrul teolog (şi strălucitul orator!) o foloseşte în rostirea sa curentă. Pedagogul, profesorul, naratorul nu rămâne în afara dialogului cu publicul său studios. Timişoara a propus tineri cărturari care au prelungit mesajul Înaltpreasfinţiei sale, prin traduceri, execeze, demersuri intelectuale majore: Dan Negrescu, Claudiu T. Arieşan, Marius Lazurcă, Robert Lazu sunt numai câţiva dintre aceştia.

Bibliografia operei:Învăţătura creştină ortodoxă, Editura Mitrop-

oliei Banatului, Timişoara, 1971;Ieşit-a Semănătorul. Culegere de predici,

Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1974;Temeiurile învăţăturii ortodoxe, Editura

Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1981;Învăţătura ortodoxă despre mântuire, Editura

Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1983;Culegere de predici, Editura Mitropoliei Ba-

natului, Timişoara, 1984;Studii patristice, Editura Banatului, Timişoara,

1984;Biserica românească din nord-vestul ţării

în timpul prigoanei hortyste, Editura Patriarhiei, Bucureşti, 1986;

Patristica mirabila, Editura Mitropoliei Ba-natului, Timişoara, 1987;


Aniversări - 85

Quo vadis? Studii, note şi comentarii teologice, 2 volume, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1990;

Viaţa Fericitului Pahomie, Editura Anastasia, Bucureşti, 1995;

Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie, Editura Amarcord, Timişoara, 1998;

Oxigen şi Celsius, Editura Anastasia, Bucureşti, 1999;

Pe firul vremii, Editura „Jurnalul literar”, Bucureşti, 2000;

Ioan Scărarul: Scara raiului, traducere, Editura Amarcord, Timişoara, ediţia I-IV, 2000-2003;

Pe baricadele presei bisericeşti, 2 volume, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 2000;

Patristica mirabila, Editura Polirom, Iaşi, 2001;

Miscellanea patristica, Editura Amarcord, Timişoara, 2001;

Credinţă şi viaţă, Editura Dacia, Cluj, 2001;Popasuri duhovniceşti, Editura Mitropoliei

Banatului, Timişoara, 2002;

Bibliografia critică:a) în volume:George Dinu, Toamna Mitropolitului Nicolae,

Editura Mirton, Timişoara, 2002, 217 p.;Antonie, Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit

al Ardealului La patru decenii de arhipăstorire, (în) vol. Toamna Mitropolitului Nicolae, ed. Cit. P. 149-150;

Timotei, Episodul Aradului, Îngemănare sfântă, (în) vol. cit., p. 161-157;

Dr. Ernest Neumann, Modelul nostru providenţial, (în) vol. cit., p. 158-160;

Ion Marin Almăjan, Întâlniri pline de învăţătură, (în) vol. cit., p. 177-178;

Lucia Nicoară, Cultura Înaltului răsună ca o muzică, (în) vol. cit., p. 179-180;

Robert Lazu, Autorul unei opere temeinice, (în) vol. cit., p. 189-195;

G.I. Tohăneanu, Smerenia învingătorului, (în) vol. cit., p. 198;

Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Obişnuitul mitropolit al Banatului, (în) vol. cit., p. 199-200;

Artur Silvestri, Vremea seniorilor, vol. I, Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2004, 160 p.;

b) în publicaţii:Sebastian Chilea, „Biserica Ortodoxă Română”,

Bucureşti, an XCIII, nr. 3-4, martie-aprilie, 1975; Alf Johansen, „Journal of Ecumenical Studies”, New York, vol. XIII, nr. 1, Winter, 1976; George Alexe, „Tricolo-

rul”, Toronto (Canada), tom II, nr. 3, noiembrie, 1982; I. Ionescu, „Glasul Bisericii”, Bucureşti, an XLV, nr.1, ianuarie-februarie, 1986; N. Dură, „Studii teologice”, Bucureşti, an XXXVIII, nr.1, ianuarie-februarie, 1986; T. Bodogae, „Mitropolia Ardealului”, Sibiu, an XXXI, nr. 2, martie-aprilie, 1986; ***, „Săpttămâna Culturală a Capitalei”, nr. 17 (802), vineri, 25 aprilie, 1986; Dan Ciachir, „Biserica Ortodoxă Română”, an CIV, nr. 5-6, mai-iunie, 1986; Vasile Mihoc, „Telegraful român”, Sibiu, an 134, nr. 25-28, 1 şi 15 iulie, 1986; C. Căliman, „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, Iaşi, an LXII, nr. 4, iulie-august, 1986; I. Ionescu, „Ortodoxia”, Bucureşti, an XXXVIII, nr. 4, octombrie-decembrie, 1986; Marcu Bănescu, „Mitropolia Olteniei”, Craiova, an XXXVIII, nr. 6, noiembrie-decembrie, 1986; Al. Zub, „Anuarul Institutului „A.D. Xenopol”, Iaşi, XXIV, 1, 1987; Marcu Bănescu, „Mitropolia Olteniei, an XXXIX, nr. 1, ianuarie-februarie, 1987; Ştefan Alexe, „Biserica Ortodoxă Română”, an CV, nr. 1-2, ianuarie-februarie, 1987, p. 12-24; Teodor Baconsky, „Biserica Ortodoxă Română”, an CVI, nr. 3-4, martie-aprilie, 1988; Scarlat Popescu, „Mitropolia Moldovei şi Sucevei” an LXIV, nr. 4, iulie-august, 1988; T. Bodogae, „Mitropolia Ar-dealului” an XXXIII, nr. 4, iulie-august, 1988; Marcu Bănescu, „Mitropolia Olteniei”, an XL, nr. 5, septem-brie-octombrie, 1988; David Popescu, „Mitropolia Banatului”, Timişoara, an XXXVIII, nr. 5, septembrie-octombrie, 1988; Artur Silvestri, „Cronica”, Iaşi, an XXIII, nr. 52 (1195), 23 decembrie, 1988; Mariana Cio-lan, „Săptămâna Culturală a Capitalei”, nr. 32 (921), 12 august, 1988; David Popescu, „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, an LXIV, nr. 5, septembrie-octombrie, 1988; Ernst Chr. Suttner, „Ostkirchliche Studien”, Wurzburg, an 38, caietul 4, 1989; Nicolae Dură, „Ortodoxia”, an XLI, nr. 1, ianuarie-martie, 1989; Nicolae Dură, „Mitropolia Ardealului”, an XXXIV, nr. 3, mai-iunie, 1989; Marcu Bănescu, „Mitropolia Olteniei”, an XLI, nr. 2, martie-aprilie, 1989; Marcu Bănescu, „Revista Teologică”, Sibiu, an I (73), nr. 4, iulie-august, 1991; Gh. Petraru, „Teologie şi viaţă”, Iaşi, an II (LXVII), nr. 1-3, ianuarie-martie, 1992; Cătălina Velculescu „Jurnalul literar”, an VII, nr. 47-52, ianuarie-februarie, 1997; Constantin Necula, „Revista Teologică”, an IX, nr. 2, aprilie-iunie, 1999; David Gabrielli, „Confronti”, Roma, nr. 7-8, iulie-august, 1999, p. 17-20; Constantin Necula, „Revista Teologică”, aprilie-iunie, 1999; Cip-rian Vălcan, „Paralela 45”, Timişoara, 29 februarie, 2000; Cristian Pătrăşconiu, „Orizont”, nr. 1, 2004 (interviu); Smaranda Vultur, „Orizont”, nr. 12, 2004.

(Textul critic despre operă: C. Ungureanu; date biografice, bibliografia operei, bibliografia critică: Al. Ruja)


În întâmpinarea dorinţei mele de a aduna date despre viaţa şi activitatea lui Aurel Cosma junior (1901-1983), în vederea elaborării unei monografii consacrate acestuia, în ultima vreme se implică profund cu neasemuită generozitate distinsa doamna Aurora Pop, cumnata ilustrului cărturar, publicist, scriitor şi cercetător timişoarean.

După decesul soţiei (în anul 1979) dr. Aurel Cosma jr., având sănătatea grav afectată, a fost sprijinit – cu deplină dăruire creştinească – de doamna Aurora Pop, sora incomparabilei lui parte-nere de viaţă, Maria Cosma, atât de des evocată, cu statornică evlavioasă căldură, în paginile memori-alistice ale vrednicului ei soţ.

Din fondul documentar lăsat de Aurel Cosma jr. doamnei Aurora Pop, am publicat val-oroasa lucrare Amintiri despre Nicolae Titulescu (Editura Zamolsara, Timişoara, 2006). Între ma-terialele documentare pe care mi le-a pus, recent, la dispoziţie doamna Aurora Pop, o îmbucurătoare surpriză mi-a făcut corespondenţa, din anii 1979-1980, dintre Aurel Cosma jr. şi Î.P.S.S. Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului. La rându-mi, aş dori ca publicarea acestui material să aibă plăcută întâmpinare din partea Părintelui Mitropolit, pe care nu l-am înştiinţat că am hotărât să-i închinăm un număr omagial aniversar al revistei “Coloana infinit-ului”, în cadrul căruia să punem în lumină această corespondenţă. Îmi cer iertare pentru îndrăzneală, care poate fi explicabilă prin teama că, dacă i-aş fi cerut învoire, Înaltpreasfinţitul Părinte – având proverbial-i modestie – n-ar fi încuviinţat săvârşirea demersurilor noastre întru marcarea binecuvântatei Sale aniversări.

Încă o dată iertare pentru tăinuitul meu act publicistic, determinat de sincera preţuire pe care o avem pentru excepţionala activitate teologică, ştiinţifică şi culturală, pastoral-misionară, filantropică şi administrativ-gospodărească a Înalt Prea Sfinţiei Voastre, admiraţie pe care mi-o mărturisesc, acum, cu luminoasă dragoste creştinească, în calitate de smerit credincios şi de umil scriitor, publicist şi cercetător al istoriei culturale bănăţene.

În urmă cu patru ani, în cadrul Asociaţiei Culturale “Constantin Brâncuşi”, am lansat proiectul “Pantheon Bănăţean”, pe care l-am susţinut, până în prezent, prin materiale publicate în revista “Coloana

infinitului” şi prin organizarea unor manifestări – în special simpozioane – dedicate celor mai însemnate personalităţi bănăţene, îndeosebi în împrejurarea momentelor împlinirilor rotunde – aniversare sau comemorative.

Acum publicăm primul număr al revistei no-astre dedicate unei mari personalităţi în viaţă. Am fost stimulat în luarea unei asemenea hotărâri chiar şi de consideraţii aparţinându-i Părintelui Mitropolit dr. Nicolae Corneanu. Marele sărbătorit în această toamnă, Înalt Prea Sfinţia Sa, scriind despre Emil Cioran, remarca faptul că, şi cu această personali-

tate, “s-a întâmplat ceea ce a caracterizat atitudinea noastră, a românilor, faţă de majoritatea oamenilor reprezentativi pe care i-am produs: ingratitudinea. Nu i-am preţuit cum se cuvenea, atâta timp cât s-au aflat în viaţă, nici pe Mircea Eliade, nici pe Eugen Ionescu, nici pe Emil Cioran, nici pe alţii, ca să nu-i înşirăm pe toţi.” (Pe firul vremii. Meditaţii ortodoxe, Editura “Jurnalul literar”, 2000, p. 41). Eu, ca iniţiator al proiectului “Pantheon Bănăţean”, susţin, din tot sufletul, cuvenita apreciere şi a

O PILDUITOARE CORESPONDENŢĂ SPIRITUALĂ

AuRel TuRcuŞ

Aniversări - 85


personalităţilor în viaţă, alături de cele trecute în veşnicie, căci, numai astfel, putem avea, în prezent, o imagine completă a potenţialului creator al nea-mului nostru. Fără îndoială că, între personalităţile de totdeauna ale poporului român, una, cu cele mai strălucite împliniri spirituale, poartă binecuvântatul nume Nicolae Corneanu, înaltul ierarh şi membru de onoare al Academiei Române. De aceea, credem că ne-am împlinit o datorie de onoare închinându-i Înalt Prea Sfinţiei Sale acest număr special al revistei noastre. (Totodată, ne exprimăm regretul că, până în prezent, nu s-a învrednicit nimeni să elaboreze o lucrare monografică privind activitatea şi opera academicianului Nicolae Corneanu).

Încă în urmă cu trei decenii – aşa după cum constatăm din corespondenţa pe care o publicăm acum – dr. Aurel Cosma jr., îl aprecia mult, în

cunoştinţă de cauză, pe Părintele Mitropolit dr. Nicolae Corneanu şi îşi exprima bucuria pentru importantele realizări, de atunci, ale Înalt Prea Sfinţiei Sale. În virtutea acestei adânci admiraţii, corespondenţa lui este pătrunsă de o respectuoasă afecţiune, ceea ce le conferă scrisorilor sale o cuceri-toare căldură sufletească. Mai mult chiar, cu ocazia unor daruri culturale – cărţi şi tabloul lui Aurel Cosma senior, liderul românilor bănăţeni la Marea adunare naţională de la Alba-Iulia, din 1 decembrie

1918 – Aurel Cosma junior face largi prezentări ale cadourilor, insistând pe detalii semnificative, inedite sau mai puţin cunoscute. În asemenea împrejurări, referirile sale devin confesiuni captivante, constitu-indu-se, totodată, în adevărate pagini de cultură şi istorie, acestea având un specific epistolar personal, cu o bogată încărcătură spirituală şi afectivă. Din această corespondenţă a lui Aurel Cosma jr. aflăm, de asemenea, şi multe date autobiografice, foarte folositoare pentru o mai bună cunoaştere a vieţii şi activităţii sale. O largă sferă istorico-culturală ne este dezvăluită de prezentarea de către Aurel Cosma jr. a unui bogat fond documentar personal, pe care l-a donat, cu generozitate, Arhivei Mitropoliei Banatului.

Corespondenţa Înalt Prea Sfinţiei Sale, scrisă de mână, se caracterizează printr-o caldă sobrietate, din conţinutul scrisorilor desprinzându-se atenţia şi preţuirea pe care le acordă lui Aurel Cosma jr. Îi trimitea felicitări cu ocazia marilor sărbători creştine, i-a dăruit cărţi care au fost apreciate de Aurel Cosma jr. I-a mulţumit pentru simbolicele daruri culturale pe care i le-a făcut Aurel Cosma jr., în mod special – atât personal cât şi oficial – i-a transmis mari mulţumiri pentru fondul documentar donat Arhivei Mitropoliei Banatului.

O bună parte din corespondenţă a fost “provocată” de Aurel Cosma jr., cu ocazia zilei de naştere sau a celei onomastice a Părintelui Mitrop-olit. Şi acest fapt m-a determinat să public, acum, corespondenţa de faţă, căci am sentimentul că Aurel Cosma jr. se bucură, de Acolo, de Sus, că, la sărbătorirea a 85 de ani de la naşterea Î.P.S.S. Ni-colae Corneanu – este şi el prezent, prin admiraţia lui perenă pentru Părintele Mitropolit, exprimată, cu sinceritate, în epistolele sale. Din asemenea perspectivă, noi reţinem, în încheiere că această corespondenţă ne relevă o înălţătoare comunicare spirituală între două conştiinţe superioare, hărăzite de Bunul Dumnezeu să se ridice peste efemerul existenţei umane.

*Încă nu s-a publicat o biografie completă

a lui Aurel Cosma jr. Nu este cazul ca, acum, să trecem în revistă puţinele referinţe bio-bibliografice publicate, privind această proeminentă person-alitate bănăţeană. Menţionez doar că în lucrările lexicografice, apărute în Timişoara, după 1990, se dă data greşită a morţii sale. Astfel, în lucrarea Din galeria personalităţilor timişene de Gheorghe Luchescu (1996), anul decesului este 1984; apoi, acesta este 1981, în volumul Scriitori şi Lingvişti timişoreni (1945-1999), Timişoara, 2000; acelaşi an

Aniversări - 85


este preluat de Dicţionar al Scriitorilor din Banat, Timişoara, 2005. Adevărul este că Aurel Cosma jr. a trecut la cele veşnice în 26 februarie 1983, aşa cum se consemnează pe crucea mormântului său (în Cimitirul din Calea Buziaşului, Timişoara), ridicată de buna lui cumnată, doamna Aurora Pop.

Cred că este necesară o prezentare succintă, “telegrafică”, a vieţii şi activităţii lui Aurel Cosma jr., care, din păcate, este aproape uitat, acum, în anul rotundei sale comemorări, aceea a împlinirii a 25 de ani de la stingerea lui din viaţă. Comemorarea aceasta am marcat-o prin reproducerea în “Coloana infinitului” nr. 64 (ianuarie-martie) 2008, a notei bio-bibliografice publicată de Aurel Bugariu în lucrarea Bibliografia Banatului, 1913-1943, (din “Revista Institutului Social Banat-Crişana”, ianuarie-aprilie 1943, Timişoara), la care am adăugat articolul nos-tru, Completări bio-bibliografice la Aurel Cosma jr., şi un ciclu de poeme inedite, rămase de la el, în manuscris, creaţii care, pentru prima oară, îl pun în lumină, în ipostază de poet.

S-a născut la 25 martie 1901, în Timişoara. La vârsta de şase ani a rămas orfan de tată şi a fost înfiat de unchiul său, avocatul dr. Aurel Cosma (1867-1931), fruntaş al mişcării naţionale pentru înfăptuirea Unirii de la 1 decembrie 1918, primul prefect roman al Judeţului Timiş-Torontal. Cu spri-jinul unchiului său, Aurel Cosma jr. a terminat liceul din Timişoara, apoi a urmat Facultatea de Drept din Bucureşti (1919-1922) şi şi-a continuat studiile la Paris (1924-1926), unde şi-a luat doctoratul în ştiinţe juridice şi economice, în 1926, cu teza La Petite Entente, care a fost publicată în acelaşi an.

Educator în spirit patriotic, la vârsta de 17 ani şi opt luni, Aurel Cosma jr. s-a înscris în Gărzile Naţionale şi a participat, ca delegat ales, la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, debutând, astfel, în activitatea politică, domeniu în care se va afirma, cu brio, cu începere din 1927, când a fost ales deputat liberal, fiind, la vârsta de 26 ani, cel mai tânăr parlamentar al României. Şi-a încheiat prima legislatură în anul 1928. Apoi a mai fost ales deputat încă în două legislaturi: în perioada 1933-1937 (când a avut funcţia de secretar al Camerei deputaţilor şi membru în Comisia de politică externă) şi în 1938; într-un răstimp scurt. În calitate de membru al Comisiei de afaceri străine, el a participat la multe reuniuni inter-parlamentare, precum sunt cele de la Istambul (1935), Geneva (1935), Bruxelles (1935), Nisa (1936), Budapesta (1936), Roma (1937), Paris (1937). Ca membru al Comisiei interparlamentare, a luat parte şi la conferinţe internaţionale de comerţ (care îşi aveau sediul la Bruxelles), anume la cele

desfăşurate în capitalele: Belgrad (1934), Londra (1935), Bucureşti (1936), Paris (1937), Varşovia (1938).

De numele lui Aurel Cosma jr. se leagă iniţiativa creării Micii Antante Parlamentare, care reunea parlamentarii celor trei state unite prin tratatele de asistenţă mutuală şi de alianţă, semnate oficial de România, Iugoslavia şi Cehoslovacia. (Mica Antantă Parlamentară a dăinuit o perioadă de doi ani, 1936-1937).

Cu începere din 1 martie 1943, Aurel Cosma jr. a avut funcţia de consilier ministerial pe lângă Ministerul Propagandei (fiind şef al resortului presei străine). Funcţia aceasta şi faptul că el a publicat, în anul 1941, România în noua ordine europeană şi versiunea acesteia), în limbile germană, franceză, italiană, a adus asupra lui, în 1945, prigoana regimu-lui comunist. Atunci, el a fost inclus în celebrul lot al ziariştilor, condamnaţi într-un process odios, de către sinistrul Tribunal al Poporului – organ de opresiune politică, cu misiunea de a distruge intelectualitatea românească, din acel timp.

Prin sentinţa din 4 iunie 1945, Aurel Cosma junior a fost “condamnat în lipsă” (prin art. 3, alin. 1, din Legea nr. 312/1945) “la pedeapsa detenţiei pe viaţă şi degradarea civică pe timp de 10 ani”. La mascarada procesului, Aurel Cosma n-a participat şi a fost “dat dispărut” – fiind considerat astfel, până în 19 august 1960, când, fiind descoperit la Efo-rie, a fost arestat. Până atunci a trăit în ilegalitate, aproape întreaga perioadă de un deceniu şi jumătate “ascunzându-se” în zona Sibiului, sub numele de Ilie Pop. (I. Opriş, Procesul ziariştilor naţionalişti. 22 mai – 4 iunie 1945, Bucureşti, Ed. Albatros, 1999, p. 168). Singura mărturie a lui Aurel Cosma jr. despre acel răstimp nefast (1945-1960) al existenţei sale am găsit-o în textul, Veşti din Athos la Paştile din anul 1974, scris de el în acelaşi an şi rămas inedit până în prezent, când îl publicăm în acest număr al revistei “Coloana infinitului”. Aici, el menţionează că n-a putut lua legătura cu cunoscutul său, călugărul Domitie de la Muntele Athos, care se stabilise la schitul Foltea de lângă Sibiu, întrucât nu trebuia să i se desconspire existenţa ilegală în acea zonă (“Prietenii mei, cunoscându-mi situaţia de pribeag în ţara mea, nu m-au divulgat că trăiam pe atunci la Sălişte, ca refugiat politic. Oricât de mare mi-ar fi fost dorinţa să-l văd şi să stau de vorbă, eram nevoit să-mi continuu viaţa ascunsă, fără să mă divulge, pentru a nu-i crea şi lui unele neplăceri”).

A fost eliberat din închisoare în data de 28 iulie 1964, în urma amnistiei deţinuţilor politici. Întors în Timişoara, cu toate că sănătatea îi era greu

Aniversări - 85


afectată, omul de cultură, scriitorul şi jurnalistul Aurel Cosma jr. şi-a pus condeiul în slujba luminării multor aspecte din trecutul cultural şi din istoria Banatului. Uneori s-a transpus în alte, fericite, vre-muri, trăite de el în perioada interbelică, şi a scris memoralistică (Amintiri despre Nicolae Titulescu, definitivată în iunie 1981.)

După cum se vede în amintita Bibliografia Banatului 1913-1943, Aurel Cosma jr. publicase 33 de cărţi şi broşuri până în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dintre acestea menţionăm: La petite entente, Paris, 1926; Acordurile de la Lo-carno, Timişoara, 1926; O contribuţie la viitoarea legislaţie bancară în România, Timişoara, 1928; Istoria presei române din Banat, vol. I, Timişoara, 1933; Bănăţeni de altădată, vol. I, Timişoara, 1933; Republica Muntelui Athos, Biblioteca “Luceafărul”, Nr. 1, Timişoara, 1935, Sfântul Munte, Bucureşti, 1939; Schiţe şi nuvele, “Biblioteca Luceafărul”, Nr. 6, Timişoara, 1936; Pictura românească din Banat de la origine până azi, Timişoara, 1940; Studii de folclor mitologic românesc, Timişoara, 1940; România în noua ordine europeană, Bucureşti, 1941; Studii de folclor românesc, Bucureşti, 1942, Cosmogonia poporului român, Bucureşti, 1942; Originea omenirii. Legende şi mituri, Bucureşti, 1942; Din credinţele poporului român, Bucureşti, 1942; Mythologie roumain, Bucureşti, 1942.

În perioada interbelică, Aurel Cosma jr. a avut şi o remarcabilă activitate jurnalistică. În anul 1923 a fost director al ziarului “Nădejdea” din Timişoara. Timp de doi ani, (1935-1937) în metropola Ba-natului, Cosma a fost director al revistei şi editurii “Luceafărul”, pe care a cedat-o Regionalei bănăţene a “Astrei”, al cărei vicepreşedinte (răspunzând de cultură) a fost, începând de la înfiinţarea acestei organizaţii, în anul 1937.

Activitatea lui de gazetar a fost apreciată, astfel că, în consecinţă, a fost ales în funcţiile de vicepreşedinte al Sindicatului ziariştilor profesionişti din Banat, vicepreşedinte al Federaţiei naţionale a presei din provincie şi începând cu 1 martie 1943consilier ministerial în ministerul presei şi propagandei naţionale, fiind delegat cu conducerea presei străine.

În perioada de după 1964, el a primit “dreptul la semnătură”, dar avându-se în vedere condam-narea lui politică, vigilenţa şi suspicioasa cenzură comunistă îi ţinea sub un sever control manifestarea publicistică şi editorială. Cele mai multe articole şi studii i-au apărut în revista “Mitropolia Banatului”, - cenzurată, desigur, şi aceasta de Direcţia Presei de

atunci, - însă având, totuşi un statut oarecum mai privilegiat, câştigat prin prestigioasa autoritate pe care o avea în ţară Î.P.S.S. dr. Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului (ar trebui ca, într-un articol special, să se evidenţieze marea contribuţie culturală a revistei “Mitropolia Banatului”, în epoca totali-taristmului comunist, când numeroase materiale, publicate aici, nu ar fi putut să apară în presa locală timişoreană). Informaţii concludente privind co-laborarea lui Aurel Cosma jr. la revista “Mitropolia Banatului” se pot desprinde şi din corespondenţa lui cu Părintele Mitropolit.

În perioada comunistă, Aurel Cosma jr. a mai publicat, sporadic, în presa laică timişoreană: revista “Orizont”, ziarele “Drapelul roşu”, “Neue Banater Zeitung”, “Szabat Szo” şi în gazeta “Banatske novine”.

Avându-se în vedere, în special, colecţia re-vistei “Luceafărul”, pe care a editat-o în perioada interbelică, Aurel Cosma jr. a fost primit în Uni-unea Scriitorilor din România şi a beneficiat de un mic ajutor financiar (pensie) de la Fondul Social al acestei organizaţii.

După 1964, a reuşit să se manifeste puţin şi editorial, publicând lucrările Monografia Institutului Politehnic, Timişoara, 1970 (în colaborare) şi Prin Timişoara de altădată, Editura Facla, Timişoara, 1977.

De la Aurel Cosma jr. au rămas în manuscris, lucrări importante. În afară de cele consemnate în lista cu materiale donate de el Arhivei Mitropoliei Banatului (publicată în acest număr al revistei noastre), Aurel Cosma jr. a mai elaborat studiile netipărite: Petru Cermena, 1807-1882 (45 pagini dactilografiate, din anul 1972); Documentele Unirii de la Alba-Iulia. 1 Decembrie 1918 (117 p., din anul 1978); Amintiri şi mărturisiri despre dr. Aurel Cosma, 1867-1931, 75 p., acestea împreună cu fotografii referitoare la dr. Aurel Cosma senior şi la Marea Unire au fost donate Direcţiei Judeţene Timiş a Arhivelor Naţionale ale României. (Respectivul documentar a fost folosit, în bună parte, de către unii cercetători bănăţeni, fără a avea învoirea dată de doamna Aurora Pop, nerespectându-se, astfel, clauzele donaţiei lui Aurel Cosma jr.). La acestea se mai adaugă lucrările dactilografiate: Amintiri despre George Enescu şi Însemnări despre Lucia Cosma, păstarte de doamna Aurora Pop, care mi le-a dăruit pentru publicare. (În prezent sunt în curs de pregătire a monografiei Aurel Cosma jr. şi a unui volum cu lucrări inedite ale acestui încă prea puţin cunoscut cărturar bănăţean).

Aniversări - 85


Aniversări - 85

Înalt Prea Sfinţiei Sale Domnului Dr. Nicolae CorneanuMitropolitul Banatului Timişoara

Înalt Prea Sfinţite,

Mi-a comunicat prietenul Pavel Bellu* că v-a trimis recenta sa carte despre viaţa romanţată a revoluţionarului bănăţean Eftimie Murgu având titlul “Fericita jale a Cumbrei”. Mi-a adus-o şi mie personal când m-a vizitat acasă. Am citit-o şi am fost fascinat de admirabila poveste scrisă într-un stil poetic şi atractiv, oferindu-mi într-un cadru istoric şi pe baze documentare minunatul roman al eroului atât de îndrăgit de bănăţenii de altădată. În urma unei înţelegeri telefonice cu părintele Ion Negruţiu, redactorul revistei “Mitropolia Banatului”, i-am trimis cu poşta un articol de prezentare al acestei opere, rugându-l să-l publice în revistă. Vă rog să apreciaţi această cronică istorico-literară a mea la nivelul de a putea să apară în revista “Mitropolia Banatului” şi în consecinţă să aprobaţi publicarea ei.

Pavel Bellu este un poet şi prozator de prestigiu pe plan naţional. Este şi el, ca şi mine, membru titular al Uniunii Scriitorilor din R.S.R. Pentru mine este însă un amic devotat şi ataşat sufleteşte, întrucât sub ocrotirea mea şi-a făcut debutul ca poet în anul 1936, fiind atunci elev de liceu şi având numai 16 ani. Este născut la 14 martie 1920 în comuna Vrăniuţ din valea Caraşului. I-am publicat primele versuri în revista mea “Luceafărul” nr. 10 pe octombrie 1936, anul II, pag. 436-442, iar la Crăciunul aceluiaşi an i-am editat prima sa carte de poezii cu titlul “Candelabre albastre” în colecţia “Biblioteca Luceafărul” nr. 3. De atunci mi-a devenit foarte devotat şi mi-a dovedit o permanentă gratitudine, purtând cu mine un lung dialog prin corespondenţe epistolare şi vizitându-mă ori de câte ori venea în Banat sau la Timişoara. În prezent este stabilit în Cluj-Napoca, făcând parte din “Asociaţia scriitorilor” din acest

municipiu.Vă rog să primiţi, ca întotdeauna, respec-

tuoasele mele sentimente de înaltă preţuire şi aleasă stimă, al Înalt Prea Sfinţiei Voastre.

Timişoara Dr. Aurel Cosma jr.31 martie 1979

MITROPOLIA BANATULUICabinetul Mitropoliei

Domnului Dr. Aurel Cosma1900 Timişoara IIIStr. Gh. Doja nr. 48

12 aprilie 1979Cabinetul Mitropoliei

Stimate Domnule Doctor,

Îmi pare bine de cele communicate prin scrisoarea din 31 martie. Dl. Pavel Bellu mi-a oferit şi mie ultima sa carte “Fericita jale a Cambriei”. Prezentarea ei în revista “Mitropolia Banatului” este din cele mai binevenite. Vă sunt recunoscător că aţi acceptat să scrieţi câteva pagini în acest sens.

Cu deosebită consideraţie,Mitropolit Nicolae

CORESPONDENŢĂ INEDITĂ: DR. AUREL COSMA jr – Î.P. S. DR. NICOLAE CORNEANU


Aniversări - 85

Timişoara, 18 aprilie 1979.Înalt Prea Sfinţiei SaleDomnului Dr. Nicolae CorneanuMitropolitul Banatului Timişoara


De sfintele sărbători ale Paştilor Vă rog să-mi îngăduiţi a Vă prezenta urările tradiţionale şi creştineşti de “Hristos a înviat”.

Sunt zile de reculegere sufletească care îmi dau puteri spirituale de a suporta imensa durere pricinuită de pierderea scumpei şi de-votatei mele soţii. Starea sănătăţii mele, cu toate că nu-mi permite să activez după dorinţa şi elanul meu, totuşi simt o vitalitate şi o ener-gie intelectuală, care mă îndeamnă să servesc în continuare scrisul românesc. Îl simt sufletul înviorat de marele praznic al învierii.

Şi de data aceasta îmi exprim respectuosa mea adniraţie pentru înţeleapta activitate a Înalt Prea Sfinţiei Voastre, pastorală şi culturală, pe care o desfăşuraţi în interesul patriei şi al poporului nostru. Urmăresc cu însufleţire românească tot ce realizaţi pe plan naţional şi mai cu seamă remarcabilul serviciu ce-l aduceţi ca ambasador al bisericii noastre dincolo de hotarele ţării, bucurându-Vă de un înalt presti-giu pretutindeni.

Profit de acest prilej a Vă mulţumi pentru răspunsul cu care m-aţi onorat în problema pri-etenului meu, a prozatorului şi poetului Pavel Bel-lu. I-am trimis, la solicitarea sa, diferite indicaţii şi sugestii, precum şi material documentar, pentru a-i servi la redactarea în continuare a celorlalte două romane istorice, ce vor forma, după părerea mea, o trilogie, o epopee sau o frescă, a perioadei de aur a românilor bănăţeni.

Primiţi Înalt Prea Sfinţite respectuoasa şi cordiala mea simpatie, precum şi cele mai bune urări de sănătate.

Dr. Aurel Cosma jr.

Felicitare de sărbătoarea Sfintelor Paşti Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi credeîn Mine nu va muri în veac.

Ioan 11, 25-26

De strălucita şi mărita zi aÎnvierii Domnului Vă întâmpin, după datina creştinească, cu grăirea: Hristos a înviat!Rugând pe Dumnezeu să Vă dăruiască sănătate, har şi pace, cu belşug de binecuvântate bucurii.

NicolaeMitropolitul Banatului

Înalt Prea Sfinţiei SaleDomnului Dr. Nicolae CorneanuMitropolitul Banatului Timişoara

Înalt prea Sfinţite,

Vă rog să primiţi din partea mea ca donaţie portretul unchiului meu Dr. Aurel Cosma (1867-1931) executat de artista pictoriţă Miron Maria în anul 1924. Este un tablou de dimensiunile 1,08 x


Aniversări - 85

1,38 m., lucrat în ulei de pânză cu o ramă foarte frumoasă şi e foarte reuşit ca asemănare.

Unchiul meu s-a stăduit foarte mult în timpul vieţii sale pentru înfiinţarea unei episcopii orto-doxe române la Timişoara, care apoi să fie ridicată la rangul unei mitropolii a Banatului. În anii di-naintea morţii sale şi-a exprimat adesea dorinţa ca acest portret al său să fie donat Mitropoliei Banatului, care spera să fie înfăptuită într-un viitor apropiat. În spiritul dorinţei sale ofer în dar acest portret mitropolitului Banatului, - atât de preţuit şi apreciat de toţi.

Menţionez că unchiul meu era legat de diverse tărâmuri de comuna natală a Înalt Prea Sfinţiei Voastre, de Apadia, de lângă Caransebeş, unde era iubit şi preţuit de toţi oamenii din locali-tate şi de cei din împrejurimi, întreţinând în acelaşi timp permanente relaţii de prietenie cu familia Corneanu, deci cu părinţii şi rudele DVoastre.

Vă rog să acceptaţi acest portret ca donaţie şi ca o dovadă personală a sentimentelor de sinceră simpatie şi de cordială devoţiune, dublate de un deosebit ataşament.

Al Înalt Prea Sfinţiei VoastreDr. Aurel Cosma jr.

Timişoara, la 16 iulie 1979

ARHIESCOPIA TIMIŞOAREI ŞI CARANSEBEŞULUI

CONSILIUL ARHIEPISCOPESC

Serviciul Cultural TimişoaraNr. 4362 – C/1979 la 8 august 1979

Domniei SaleDomnului dr. AUREL COSMA, jr.

TIMIŞOARA

Confirmăm cu alese mulţumiri primirea tabloului înrămat reprezentând pe marele patriot dr. Aurel Cosma.

Deodată cu asigurarea că tabloul se află păstrat în condiţii optime, vă rugăm să primiţi

expresia deosebitei noastre consideraţiuni pentru generozitatea arătată.

NicolaeARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT

CONSILIERPreot P. Dorobanţu

Red. P. D.Dact. A.B.Ex. 3


Având în vedere starea sănătăţii mele şi faptul că nu mă pot deplasa de acasă, Vă rog să trimiteţi un delegat cu automobilul la domiciliul meu ca să-l transporte portretul unchiului meu Dr. Aurel Cosma, pe care vi-l donez, comunicându-mi în prealabil numele delegatului, ziua şi ora venirii sale, ca să-l pot aştepta.

Împreună cu portretul îi voi da delegatului ca donaţie pentru Înalt Prea Sfinţia Voastră şi un album, reprezentând Ierusalimul şi ţările biblice, cu imagini în culori şi cu flora din respectivele zone geografice, pe care unchiul meu l-a primit în anul 1927 de la patriarhul Ierusalimului deodată cu decoraţia ordinului “Sfântul Mormânt”, pe care i-a conferit-o în grad de “Mare ofiţer al sfântului mormânt”. Vă mai ofer să intre în patrimonial Înalt Prea Sfinţiei Voastre şi un volum mare cu-prinzând călătoria făcută de unchiul meu în lunile mai-iunie 1927 la Ierusalim, însoţindu-l pe patri-arhul Miron Cristea, fostul său coleg de facultate, în ţările biblice. Tot astfel, Vă mai trimit pentru colecţia Înalt Prea Sfinţiei Voastre şi fotografia de format mare a lui Dr. Miron Cristea, pe care patriarhul României mi-a dat-o personal în anul 1935, când dezbăteam cu Sanctitatea Sa problema şi posibilităţile înfiinţării la Timişoara a unei epis-copii ortodoxe române.

Cu distinsă stimă şi aleasă consideraţie.

Dr. Aurel Cosma jr.Timişoara, la 16 iulie 1979


Aniversări - 85

Înalt Prea Sfinţiei SaleDomnului Dr. Nicolae Corneanu

Mitropolitul BanatuluiTimişoara

Acest album al Ierusalimului şi al locurilor biblice, pe care Vi-l donez personal Înalt Prea Sfinţiei Voastre, mi l-a lăsat unchiul meu Dr. Aurel Cosma, primul prefect român al Timişorii şi cetăţean de onoare al municipiului nostru, ca o scumpă amintire din călătoria pe care a făcut-o cu Patriarhul României, Dr. Miron Cristea, ca fost coleg de universitate.

Albumul l-a primit unchiul meu în anul 1927 de la Patriarhul Ierusalimului. Tot atunci a fost decorat cu ordinal de “Mare Ofiţer al Sfântului Mormânt”.

În speranţa că albumul, excepţional de artis-tic executat, va rămâne în patrimonial personal al Înalt Prea Sfinţiei Voastre, Vă rog să-mi îngăduiţi a Vă exprima sincera mea admiraţie pentru bogata activitate pe care o desfăşuraţi.

Dr. Aurel Cosma jr.Timişoara, la 16 iulie 1979



Vă dăruiesc volumul cu fotografii şi impresii din călătoria la Ierusalim şi ţările biblice făcută de unchiul meu Dr. Aurel Cosma împreună cu Patri-arhul României Dr. Miron Cristea în anul 1927.

Dr. Aurel CosmaTimişoara, la 16 iulie 1979.

Dedicaţia ce am scris-o de mână pe primul volum al Bibliei;



Vă rog să primiţi din partea mea, alături de cele donate anterior, şi aceste trei volume din vechea biblie de la Buzău, tipărite în anii 1854-

1856, pe care mi le dăruise în anul 1932 episcopul Ghenadie al Buzăului, cu prilejul unui congres de presă, la care am participat.

Dr. Aurel CosmaTimişoara, 23 iulie 1979.

MITROPOLIA BANATULUICabinetul Mitropolitului

Timişoara, la 18 iulie 1979


Vă mulţumesc pentru cele împărtăşite prin scrisoarea de acum câteva zile. M-a impresionat gândul Dvs. de a dona Mitropoliei şi de a-mi încredinţa personal o serie de obiecte preţioase. Zilele aceastea vă va vizita un funcţionar cleric căruia îi puteţi înmâna valorile în cauză.

Prin trimiterea lui n-aş vrea să renunţ la intenţia de a vă vizita eu însumi, căci a trecut atâta vreme de când nu v-am văzut. Şi până atunci, reînnoindu-mi sentimentele de sinceră preţuire ce vă păstrez, rog pe bunul Dumnezeu să vă aibă mereu în paza Sa.

Cu deosebită consideraţie,Mitropolit Nicolae


Aniversări - 85

Luni 13 august 1979

Azi înainte de amiază mi-a făcut o vizită acasă la mine, în strada Gheorghe Doja nr. 48, Înalt Prea Sfinţitul Dr. Nicolae Corneanu, mit-ropolitul Banatului, ca să mă vadă, întrucât de multă vreme nu ne-am mai întâlnit din cauza stării mele precare a sănătăţii, şi mai ales ca să-mi mulţumească personal pentru darurile pe care i le-am trimis ca să îmbogăţească patrimoniul său de documente, cărţi şi obiecte de mare valoare, estetică şi ecleziastică. L-am primit foarte bine, eu şi cumnata mea Aurora Pop, şi am stat de vorbă cu mitropolitul, care a venit singur şi neînsoţit de nimeni, vreo oră întreagă. Ne-a vizitat locuinţa şi a fost impresionat de picturile şi obiectele de artă cu care era împodobit apartamentul, cumnata mea Aurora Pop fiind artistă pictoriţă şi având mult gust estetic. M-a întrebat că ce mai scriu şi la ce lucrez? I-am răspuns că deocamdată mă ocup de triarea dosarelor mele de manuscrise, de corespondenţe şi de alte documente din trecutul Banatului. I-am comunicat că o bună parte din acest material documentar şi bibliografic l-am donat deja Filialei Arhivelor De Stat din Timişoara, urmând ca să mai donez şi altele, pe care le pregătesc chiar acum, examinându-le şi verificându-le. Mitropolitul mi-a răspuns că aş putea da şi pentru arhiva Mitropoliei astfel de material documentar, unde se va păstra cu toată atenţia şi conform condiţiilor pe care le-am convenit cu conducerea Arhivelor de Stat. I-am răspuns că în cursul operaţiunii de pregătire a dosarelor şi publicaţiilor voi căuta să găsesc şi pentru arhiva Mitropoliei un bogat material de manuscrise, în special lucrări care ar putea interesa această arhivă bisericească. Cu prilejul vizitei mi-a vorbit şi de colaborarea mea la revista “Mitropolia Banatului”. În acest sens i-am predat un articol gata dactilografiat, un studiu despre pictorul Caius Georgevici, fiul protopopului Vasile Georgevici de la prima biserică Sf. Ilie din Timişoara – Fab-ric. Ne-am despărţit cu îmbrăţişare creştinească şi amicală, ca la sosire. Cumnata mea l-a primit foarte bine.

Dr. Aurel Cosma jr.



Mi-aţi făcut o deosebită bucurie cu dăruirea cărţii „CATEDRALA MITROPOLIEI BA-NATULUI”. Numeroasele fotografii sugestive ce ilustrează fazele istorice ale construirii acestui monument artistic şi religios de unică valoare, pre-cum şi eleganţa grafică şi conţinutul documentar ale cărţii, arată lumii existenţa milenară a orto-doxismului poporului român pe aceste meleaguri. Îngăduiţi-mi să vă felicit, atât pentru alcătuirea acestui volum splendid, cât şi pentru bogata şi valoroasa activitate ce o desfăşuraţi în părţile de Vest ale Patriei şi în special pentru înfiinţarea imprimeriei proprii, înzestrată cu un utilaj tehnic la nivelul producţiei tipografice moderne, care asigură editarea multiplelor publicaţii, admirabile din domeniul bisericesc, în condiţii optime.

Volumul, conţinând istoricul construirii catedralei noastre mitropolitane, mi-a evocat mo-mente efectiv trăite de mine, cu dăruire şi partici-pare activă, în anii înfăptuirii vechiului deziderat al înaintaşilor noştri. La lectura acestei frumoase lucrări am simţit în sufletul meu mulţumirea că bunul Dumnezeu mi-a hărăzit să-mi dau şi eu, printre mulţimile de credincioşi, modesta mea contribuţie la înălţarea măreţului monument al cat-edralei noastre, care este o mândrie a Banatului.

Cu respectuoase sentimente de simpatie şi de ataşament.

Timişoara, Dr. Aurel Cosma jr.29 octombrie 1979


Aniversări - 85



Vă prezint pentru sărbătoarea din 21 noiem-brie, de aniversarea zilei de naştere a Înalt Prea Sfinţiei Voastre, calde şi sincere urări de bine, de sănătate şi de mulţumiri sufleteşti. Vă doresc îm-pliniri care Vă animează ca mitropolit al Banatului şi Vă dinamizează puterile de înalt şi vrednic ierarh pentru a servi poporul şi patria.

Cu acest prilej Vă rog să-mi îngăduiţi a oferi Înalt Prea Sfinţiei Voastre în dar un volum de amintire, pe care îl expediez prin poştă în mod separat. Este „Octoihul” original al lui Constantin Diaconovici Loga apărut la Buda în anul 1826 şi pe care l-a imprimat crăiasca tipografie a universităţii din Pesta. Acest „Octoih” l-a folosit bunicul meu Damaschin Cosma (1862-1864) şi în anii următori, când a funcţionat ca învăţător confesional român în comunele: Fărăşeşti (1865-1866), Beregsăul-Mare (1866-1871), Ghiroda (1872-1874) şi în Topolovăţul-Mare (1874-1896), fiind în acelaşi timp şi cantorul bisericilor noastre din aceste localităţi.

Vă rog să-l păstraţi acest „Octoih”, - în care se află pe ultimele pagini ataşate la volum diverse însemnări şi date biografice despre familia Cosma, - ca o amintire din partea mea în biblioteca personală a Înalt Prea Sfinţiei Voastre.

Cu aceleaşi sentimente de profund ataşament şi de cordială simpatie

Dr. Aurel Cosma jr.Timişoara, 17 noiembrie 1979

Dedicaţie pe volumul „Octoihul” lui Con-stantin Diaconovici Loga, frumos legat în piele roşie, - la finele cărţii fiind ataşate cu însemnări biografice despre învăţătorul Damaschin Cos-ma şi familia sa câteva pagini suplimentare. (Sublinierea lui Aurel Cosma jr. n.n. A.T.)


În semn de preţuire şi de respectuoasă sim-patie, de ziua aniversării naşterii Înalt Prea Sfinţiei Voastre, Vă dăruiesc acest volum legat şi foarte rar, de carte veche, a „OCTOIHULUI” lui Constantin Diaconovici Loga, apărut în anul 1826 la Buda şi imprimat la Crăiasca tipografie a universităţii din Pesta.

Acest OCTOICH l-a folosit bunicul meu Damaschin Cosma ca învăţător confesional român şi cantor al bisericilor noastre din comunele unde a funcţionat.

Vă rog să-l păstraţi în biblioteca Înalt Prea Sfinţiei Voastre ca o amintire din partea mea.

Dr. Aurel Cosma jr.Timişoara, 21 noiembrie 1979.

Domniei SaleDomnului Dr. Aurel Cosma1900 Timişoara III, Str. Gh. Doja nr. 48

+ NicolaeMitropolitul Banatului,mulţumeşte pentru felicitare şi darul transmis de ziua naşterii

Înalt Prea Sfinţiei Sale Domnului Dr. Nicolae CorneanuMitropolitul Banatului Timişoara


Vă rog să primiţi de ziua numelui cele mai calde şi cordiale urări de bine, dorindu-Vă sănătate deplină, precum şi prestigioase înfăptuiri de ide-aluri, în special pe terenul înfloririi culturii, dar în primul rând în domeniul realizărilor multiple de a afirma pe cale ascendentă, prin popagarea de idei şi mai cu seamă prin iniţierea şi sprijinirea eminentelor publicaţii în interesul bisericii noastre, al tradiţiilor poporului român şi al propăşirii sale spirituale.


Aniversări - 85

Cu prilejul zilei onomastice Vă rog să primiţi volumul meu: „La Petite Entente” apărut în anul 1926 la Paris, ca teză de doctorat, pe care îl trimit separat prin poştă, rugându-Vă să-l păstraţi în bib-lioteca personală ca o amintire din partea mea. Pe atunci una din bazele politicii externe ale României a constituit mica alianţă între ţara noastră şi cele două state vecine: Jugoslavia şi Cehoslovacia.

Datorită acestei lucrări de drept internaţional am ajuns, întorcându-mă acasă din Franţa, să mă orientez cu pasiune şi mai intens pe calea vieţii publice în România, - devenind cel mai intim şi mai apropiat colabora-tor al unchiului meu Dr. Aurel Cosma, - fiind ales în anul 1927 ca deputat de Timiş în Parlamentul ţării, unde am activat alături de proeminenţii fruntaşi bănăţeni: Dr. Cornel Corneanu, unchiul Înalt Prea Sfinţiei Voastre, precum împreună şi cu Ion Vidu marele nostru compozitor şi dirijor de cor, apoi şi cu poetul Dr. Gheo-rghe Gârda din Făget, care ne-a delectat cu versurile sale în grai bănăţean, în sfârşit cu Dr. Gheorghe Popovici, protopopul Lugojului, şi cu mulţi alţii.

Mi-am desfăşurat activitatea de parlamentar la tribuna Camerii Deputaţilor şi în comisia de afa-ceri străine a României. În această ultimă calitate am făcut parte din delegaţia României la conferinţa interstatală pentru unificarea dreptului penal, adică a codurilor penale ale statelor succesoare după destrămarea monarhiei austro-ungare, precum şi a statelor nou create sau întregite, - conferinţă ţinută în lunile mai-iunie 1928 la Roma, apoi în acelaşi an, în luna august, din delegaţia României la conferinţa interparlamentară de la Berlin. De atun-ci am luat parte ca delegat al României aproape la toate reuniunile şi conferinţele internaţionale din diferitele state pe plan mondial, atât la cele inter-parlamentare politice şi de comerţ, cât şi la cele financiare sau economice, în sfârşit la întrunirile balcanice. Dar cea mai importantă activitate a mea ca secretar ales al Camerii Deputaţilor a fost cea desfăşurată în cadrul „Micii Antante Parlamentare”, - desigur tot datorită lucrării mele despre „La Petite Entente” din anul 1926 apărută

la Paris. Am fost unul din fondatorii acestei „La Petite Entente Parlamentare”, participând la toate lucrările, conferinţele şi comisiile acestei mici înţelegeri între parlamentele României şi ale celor din statele vecine, adică a deputaţilor şi senatorilor din Jugoslavia şi din Cehoslovacia, în cursul anilor 1935-1937, - această instituţie având o existenţă numai de trei ani din cauza evenimentelor euro-

pene care i-au înnăbuşit regulata ei funcţionare. Pentru rolul ce l-am îndeplinit în acest domeniu al politicii noastre externe gu-vernul Jugoslaviei m-a distins cu ordinul „Sveti Sava” în grad de mare ofiţer, iar cel de la Bucureşti m-a decorat cu ordinul „Vulturul României” în grad de ofiţer, - un ordin ce se conferă numai parla-mentarilor de seamă şi cu merite din România sau parlamentarilor din statele străine.

În toamna anului 1973 sim-pozionul ştiinţific şi politic de la Craiova, care avea menirea să scoată în evidenţă relaţiile româno-jugoslave din trecut, mi-a închinat o comunicare pentru înte-

meierea acestei „La petite entente parlamentaire” şi a subliniat activitatea mea desfăşurată în cadrul ei. Comunicarea de proporţiile unei conferinţe documentare a fost susţinută la 22 octombrie 1973 la Craiova de profesorul de drept internaţional de la universitatea din Belgrad, de românul de origine din Banatul jugoslav, adică de Dr. Milan Vancu, care şi-a luat şi el doctoratul la universitatea din Belgrad cu teza „Mala Antanta” în anul 1965, deci la fel ca şi mine.

Le-am amintit toate cele de mai sus pentru informarea Înalt Prea Sfinţiei Voastre în dorinţa de a vedea ce urmări a avut în cariera mea lucrarea „La Petite Entente” pe care v-am dăruit-o. A fost unul din cele mai temeinice studii de factură diplomatică printre numeroasele mele cărţi pu-blicate în româneşte şi în diverse limbi străine de mare circulaţie, în afară de multele broşuri şi de numeroasele mele articole de presă.

Am completat scrisoarea mea de bune urări pentru ziua onomastică cu aceste date sumare, menite să lămurească rostul şi urmările volumu-lui pe care vi l-am dăruit, în speranţa că o să Vă


Aniversări - 85

intereseze această carte ca un document istoric al politicii noastre externe din trecut.

Cu aleasă preţuire al Înalt Prea Sfinţiei Voastre

Dr. Aurel Cosma jr.Timişoara, 6 decembrie 1979

[ Dedicaţie pe carte]


Ca o mărturie a simpatiei mele plină de respect şi ca o deosebită preţuire a strălucitei şi rodnicei activităţi ce o desfăşoară permanent Înalt Prea Sfinţia Voastră în domeniul relaţiilor diplomatice ale bisericii noastre din România cu diferitele instituţii şi organizaţii ecleziastice ale cultului creştin de pretutindeni dincolo de hotarele patriei noastre, Vă ofer de ziua onomastică în dar acest volum al meu: „La Petite Entente”, apărut în anul 1926 la Paris.

Din parte autoruluiDr. Aurel Cosma jr.

Timişoara, 6 decembrie 1979.

Domniei Sale Domnului Dr. Aurel Cosma1900 Timişoara IIIStr. Gh. Doja nr. 48

Nicolae,Mitropolitul Banatului,mulţumeşte pentru cartea şi felicitarea trimise de ziua numelui.



Erminia picturii bizantine editată de Mitropolia Banatului mi-a făcut o deosebită surpriză şi bucurie, fiindcă aveam acum la îndemână o lectură interesantă şi instructivă. Vă mulţumesc pentru atenţia arătată faţă de

mine, trimiţându-mi acest volum de iconografie ortodoxă, întocmită cu meticulozitate competentă de domnul profesor C. Săndulescu-Verna, după versiunea originală a străvechiului studiu teoretic şi practic al zugravului Dionisie din Furna. Am fost impresionat de erudiţia Înalt Prea Sfinţiei Voastre în toate domeniile de cultură, mai ales de entuziasta dragoste cu care iniţiaţi şi sprijiniţi diversele opere şi lucrări folositoare menţinerii şi valorificării tradiţiei bisericii noastre. Am remarcat eminenta înţelepciune cu care le dirijaţi aceste realizări. Dovadă îmi oferă în această privinţă şi „Erminia” ce mi-aţi dăruit-o, întrucât am observat de-a lungul lecturii că ea a fost alcătuită sub directa supraveghere şi permanenta îndrumare spirituală şi intelectuală a Înalt Prea Sfinţiei Voastre.

Cartea aceasta este utilă şi o bună călăuză în munca artistică a pictorilor şi zugravilor de biserici, un adevărat manual de atelier al artei de pictură religioasă în stil şi de manieră bizantină, fiind în acelaşi timp şi pentru marele public iubitor de această artă un studiu iconografic şi informativ cu valenţe intuitive.

Abia acum, după aprofundarea acestui admirabil studiu de „Erminia picturii bizantine”, am înţeles cele mai multe sensuri şi explicaţii ale picturii din bisericile noastre ortodoxe, pe care nu mi le-au putut oferi în mod suficient cărţile ce le citisem anterior în această direcţie. Era foarte interesantă, cu exemple sugestive, şi „Iconografia” lui Dr. Elia Miron Cristea, primul patriarh al nou-lui stat întregit după unirea de la Alba-Iulia, - un volum dăruit unchiului meu Dr. Aurel Cosma în anul 1906, când Miron Cristea, pe atunci proto-singhel la Sibiu, a însoţit la Bucureşti familia lui Partenie Cosma, care vizitase marea expoziţie românească din capitala României. Această frumoasă „Iconografie” a fostului patriarh, apărută în condiţii grafice excelente, - a fost multă vreme ghidul întrebuinţat de pictorii şi zugravii noştri de biserici.

Am desluşit pictura noastră religioasă în special la faţa locului, când am făcut o călătorie la mănăstirile din muntele Athos în toamna anului 1933. Pe atunci cunoşteam arta bizantină mai cu seamă din cărţile publicate de savantul bizantolog francez Charles Diehl, fiind iniţiat anterior de prietenul meu Anastase Demian, - care a realizat mai târziu pictura catedralei mitropoliei noastre, - când m-a condus în anul 1924, pe vremea când ne


Aniversări - 85

făceam studiile la Paris, în vestitele ateliere sacre (ateliers d’art sacre) iniţiate şi dirijate de meşteri de pictură bizantină: Maurice Denis şi Georges Desvallieres. Anastase Demian înainte de a veni la Paris pentru studierea picturii bizantine, - pa-sionat de acest stil de artă religioasă, - a fost trimis cu bursă de către Consiliul Dirigent Român de la Sibiu să meargă la Roma ca să urmeze academia de belle-arte, dar el a preferat să facă un popas la Ravena, unde era centrul din Italia al artei bizantine, pentru a studia această artă la bisericile de acolo, apoi să plece în Franţa cu scopul de a-şi continua la Paris învăţământul în aceeaşi direcţie. În tim-pul vizitării mănăstirilor de la Muntele Athos am aflat de la călugării români că Anastase Demian a petrecut vreo două luni de vară în anul 1929 la marele schit românesc „Podromul” şi a făcut cercetări la diversele aşezări din districtul „Marea Lavră” şi „Vatoped” pentru a studia la faţa locului iconografia bizantină.

Însufleţit şi captivat de această artă, - deoarece Athosul a conservat de-a lungul veacurilor tradiţiile şi obiceiurile, precum şi rânduielile bisericeşti ale cultului ortodox din Bizanţul de altădată, îndeose-bi viaţa religioasă şi monahală a vechiului imperiu creştin, ca o citadelă inexpugnabilă a ortodoxiei, - Anastase Demian a reuşit, în urma investigaţiilor de autentică valoare, să-şi dăruiască tot talentul şi vocaţia pentru arta bizantină, mai târziu, atunci când a pictat catedrala noastră din Timişoara, într-un stil şi de o manieră artistică de ortodoxism românesc pur şi străvechi.

În lumina lămuririlor oferite de „Erminia picturii bizantine”, recent editată de Mitropolia Banatului”, vom putea privi într-o optică mai pătrunzătoare şi mai artistică icoanele, panourile şi frescele din catedrala de la Timişoara, descoperind în imaginile ce reprezintă pictura acestei catedrale, nu numai sublima lor frumuseţe, dar şi dificultăţile de a le fi putut realiza în condiţii cromatice atât de strălucite.

Cu aceste gânduri permiteţi-mi de a felicita

pe Înalt Prea Sfinţia Voastră pentru întocmirea şi editarea acestui studiu, atât de util pentru pictori şi specialişti, cât şi foarte instructiv pentru mulţimea de credincioşi, care vor admira cu mai intensă vibraţie sufletească pictura catedralei noastre.

Timişoara, 22 noiembrie 1979. Dr. Aurel Cosma

[ Text de pe felicitare]:

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut mărirea Lui, mărire ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.

Ioan 1, 14

Cu prilejul sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei Vă adresez în rugăciune calde urări de sănătate, viaţă îndelungată, fericire şi întru toate bună sporire.

+ NicolaeMitropolitul Banatului

21 decembrie 1979Ca în fiecare an, în

preajma Crăciunului am primit şi astăzi de la Dr. Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, un plic cu aceste bune urări, cu pastorale de Crăciun şi cu calen-darul de perete, creştin-ortodox, pe anul 1980.

Aurel Cosma

MITROPOLIA BANATULUI 22 decembrie 1979Cabinetul Mitropoliei

Stimate Domnule doctor,

Întors în ţară după o lungă călătorie în străinătate, Vă mulţumesc pentru felicitarea de ziua naşterii şi de ziua numelui, pentru valoroa-sele cărţi „Octoihul” lui C.D. Loga şi „La Petite Entente” Semnele Dvs. de atenţie şi afecţiunea m-au copleşit.


Aniversări - 85

Vă urez la rândul meu viaţă îndelungată şi vigoare, prezenţa Dvs. şi experienţa de care dispuneţi fiindu-ne tuturor mult folositoare.

Cu sinceră preţuire,+ Mitropolit Nicolae



Selecţionând dosarele cu manuscrise, corespondenţe şi documente pe care intenţionez să le donez arhivei Mitropoliei, am dat şi peste acest articol despre „Muzica religioasă a lui Sabin Drăgoi”, - scris de mine mai de mult cu scopul de a-l preda redacţiei revistei „Mitropolia Banatului” pentru a fi publicat. Atunci am ezitat de a-l mai prezenta redacţiei acestei reviste din motivul că în el am menţionat discuţiile mele cu Sabin Drăgoi despre introducerea muzicii instrumentale în bisericile noastre ortodoxe (compoziţii de genul „oratoriilor”, fie executate de orchestre sau orgă, sau împreună cu corul vocal). Aceasta era atunci şi părerea lui Sabin Drăgoi (pag. 8-9). Dar aceste părţi, precum şi altele, în special cele de ordin personal, puteau fi eliminate, iar articolul radical amputat, modificat şi restructurat. Din cauza aceas-ta probabil l-am aruncat în coşul de maculatură. Totuşi mi-a mai rămas o copie dactilografiată pe care am aflat-o acum la trierea manuscriselor

mele în vederea donaţiei ce o pregătesc pe seama arhivei Mitropoliei. De data aceasta n-am mai vrut să-mi distrug manuscrisul dactilografiat. M-am gândit să-l trimit Înalt Prea Sfinţiei Voastre pentru a-l citi şi apoi a dispune să fie predat arhivei Mitropoliei spre păstrare ca o mărturie documentară din domeniul creaţiilor şi orentării lui Sabin Drăgoi în munca sa de compoziţie a muzicii religioase. Aşa se explică şi faptul că Sabin Drăgoi a transpus muzica religioasă pe scena teatrului sau a filarmonicii, deoarece creaţiile sale de muzică religioasă cu instru-mente nu puteau fi executate în bisericile noastre ortodoxe, deşi ele erau inspirate

din folclorul poporului nostru român. Astfel s-au născut oratoriile sale, printre care vestitul oratoriu mistic al lui Constantin Brâncoveanu. Dacă însă În-alt Prea Sfinţia Voastră crede că acest studiu al meu redactat într-o formă de amintiri şi evocări totuşi ar putea fi publicat, - desigur cu eliminarea pasajelor potrivnice orânduielilor noastre bisericeşti, - atunci vă rog să-l daţi revistei „Mitropolia Banatului”, ca redacţia să-i opereze modificările şi restructurările respective, pentru a putea fi publicat.

Am vrut la timpul său să scot în evidenţă vocaţia lui Sabin Drăgoi pentru muzica religioasă, întrucât prea s-a accentuat întotdeauna valoarea laică a creaţiilor sale, mai cu seamă rezultatul cercetărilor sale folclorice. Eu l-am cunoscut bine pe Sabim Drăgoi şi opera sa. Mi-a fost şi prieten şi l-am sprijinit întotdeauna în strădaniile sale de muzicean. Pe mine m-a legat de Conservatorul municipal din Timişoara trecutul meu ca elev al acestei institut, încă din perioada dinaintea Unirii. După moartea tatălui meu (1907) şi după ce am fost luat sub îngrijirea unchiului meu Dr. Aurel Cosma şi a soţiei sale, a vestitei artiste lirice Lucia Cosma, am fost dat de ei să urmez învăţământul elementar şi apoi pe cel secundar la acest Conser-vator, concomitent cu şcoala primară maghiară din cartier şi după aceea cu liceul maghiar din Timişoara (magyar állami fögymnasium), unde mi-am luat şi diploma de bacalaureat, înainte de introducerea stăpânirii româneşti în capitala Ba-natului. În consecinţă eram indicat mai târziu să evoc opera de creaţie a lui Sabin Drăgoi, în special pe cea de muzică religioasă. Aşa se explică şi mo-tivul redactării acestui articol, care de altfel este un studiu complet despre viaţa şi activitatea lui Sabin


Aniversări - 85

Drăgoi. N-aş vrea să se piardă acest manuscris. De aceea am crezut să Vă adresez Înalt Prea Sfinţiei Voastre aceste rânduri, rugându-vă, că în caz că nu va fi publicat, atunci ar fi mai bine ca să fie păstrat în arhiva Mitropoliei printre documentele manuscrise.

Cu mărturia respectuoaselor şi distinselor mele sentimente,

Timişoara, 28 decembrie 1979 Dr. Aurel Cosma

Dedicaţie pe prima pagină a broşurii „Acordurile de la Locarno”


În completarea lucrării mele „La Petite Entente”, apărută la Paris în vara anului 1926, îi ofer ca o înaltă preţuire Înalt Prea Sfinţiei Sale Dr. Nicolae Corneanu şi această broşură a mea.

Timişoara 4 ianuarie 1980. Dr. Aurel Cosma jr.

Pe verso paginei:Această lucrare despre „Acordurile de la

Lucarno” a fost redactată de mine în limba română la Paris, concomitent cu teza mea de doctorat „La

Petite Entente”, şi imprimată apoi în vara anului 1926, după înapoierea mea acasă din Franţa, într-un tiraj, de două mii exemplare, la tipografia „Banatul” din Timişoara. Problema expusă şi studiată de mine în această lucrare fiind de atunci foarte acută şi stârnind un interes remarcabil în opinia publică, aceste exemplare editate de ziarul „Nădejdea” din Timişoara au fost epuizate aproape în totalitatea lor imediat după apariţie.

Timişoara, 4 ianuarie 1980 Dr. Aurel Cosma

MITROPOLIA BANATULUICabinetul Mitropolitului


Am primit scrisoarea din 28 decembrie însoţită de studiul „Acordurile de la Locarno” şi articolul dedicat muzicii religioase a lui Sabin Drăgoi, pentru toate exprimându-vă adânc simţite mulţumiri.

Materialul despre compozitorul Drăgoi va intra într-unul din numerele următoare ale re-vistei, poate mai redus ca proporţii dacă aceasta ar impune-o numărul redus de pagini care îl avem la dispoziţie.

Cu cea mai aleasă consideraţie.Mitropolit Nicolae


Aniversări - 85


Rog Înalt Prea Sfinţia Voastră să primească din partea mea cele mai sincere condoleanţe la profunda durere pricinuită de moartea mamei.

Timişoara Dr. Aurel Cosma jr.

25 ianuarie 1980.

Decedata Elena Rădulescu din Caransebeş a murit în ziua de marţi 22 ianuarie 1980 şi a fost înmormântată în cimitirul din Caransebeş în ziua de vineri 25 ianuarie la orele 15. Mama mitro-politului s-a recăsătorit ca văduvă cu avocatul Dr. Rădulescu din Caransebeş, decedat anterior, în urmă cu vreo trei ani. (Text dactilografiat, scris de Aurel Cosma jr. n.n. A.T.)

Ciorna dactilografiată a scrisorii de condoleanţă trimisă în manuscris (Notă scrisă de mână – n.n. A.T)

Mult îndureraţi anunţăm că la 23 ianuarie ne-a părăsit pentru totdeauna ELENA RĂDULESCU, din Caransebeş, pe care am iubit-o nesfârşit aşa cum ne-a iubit şi ea. Îi vom păstra mereu duioasă şi neştearsă amintire. Familia îndurerată.

Apărut în ziarul „Drapelul Roşu” Timişoara, nr. 10.882 din vineri 25 ianuarie 1980. (Text scris de mână sub anunţul din publicaţia timişoreană, n.n. A.T).

Domnului Dr. Aurel Cosma1900 Timişoara IIIStr. Gh. Doja nr. 48

R e c u n o s c ă t o r m u l ţ u m e s c p e n t r u condoleanţele transmise la moartea mamei.

Nicolae

Înalt Prea Sfinţiei SaleDomnului Dr. Nicolae CorneanuMitropolitul Banatului Timişorara


Mi-a făcut o deosebită bucurie frumosul al-manah al Mitropoliei din Timişoara pe anul 1980 purtând titlul bine ales de „Îndrumări bisericeşti”, pe care l-am primit. I-am admirat aspectul estetic şi mai ales partea literar-istorică, cu un conţinut atât de variat şi ingenios selecţionat, care îi dă valoarea unui imn închinat patriei şi bisericii, în special acestei zone de Vest a ţării, a Banatului. Almanahul este o nouă şi utilă realizare a Înalt Prea Sfinţiei Voastre pentru propăşirea culturii şi tradiţiei noastre străbune, pentru care Vă prezint noi expresii de felicitare şi mărturii de preţuire. Această carte mi-a evocat calendarele eparhi-ale de altădată, foarte apreciate de credincioşi, datorită conţinutului informativ despre organizarea diecezei, oferind totodată cărturarilor şi ţăranilor de la sate o lectură populară. Acum însă alma-nahul Mitropoliei Banatului a pornit pe o cale ascendentă, la un nivel mai înalt, alcătuit într-o formă superioară din punct de vedere literar şi ca prezentare estetică. Este un început promiţător pentru anii următori, ca almanahul să aibă succese tot mai remarcabile. Sunt convins că toată lumea, - clerul şi credincioşii – îl vor primi acest almanah ca un factor de înaltă spiritualitate pentru mintea şi sufletul tuturor.

Al Înalt Prea Sfinţiei Voastre cu aceleaşi sentimente de respectuoasă cordialitate.

Timişoara, 18 februarie 1980. Dr. Aurel Cosma jr

Domnului Dr. Aurel CosmaStr. Gh. Doja, nr. 281900 Timişoara III

22. III. 1980Salutări şi bune doriri din ParisMitropolit Nicolae

[Dedicaţie]

Îi donez această carte a lui Francesco Griseli-ni cu titlul: „Istoria Banatului Timişan”, tradusă


Aniversări - 85

în limba română de Nicolae Bolocan, Înalt Prea Sfinţiei Sale Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, ca să desluşească din paginile ei viaţa poporului român şi fizionomia acestui colţ de ţară, în care înaintaşii noştri şi-au afirmat de pe atunci vădita lor supremaţie ca naţiune autohtonă.

Timişoara, Paştile 1980. Dr. Aurel Cosma jr.



Vă rog să primiţi din partea mea ca dar de sfintele sărbători ale Paştilor această carte a lui Francesco Griselini: „Istoria Banatului Timişan”, tradusă de Nicolae Bolocan în româneşte, după textul original în limba germană, şi pubicată pe cheltuiala unchiului meu Dr. Aurel Cosma la Bucureşti în anul 1926, de către „Asociaţia Culturală din Banat”, cu sprijinul dat de profe-sorul universitar Traian Lalescu, deputat liberal, la imprimarea volumului, apărut în „Tipografiile Române Unite”.

Nicolae Bolocan, traducătorul cărţii, era funcţionar la primăria municipiului Timişoara, şi l-am cunoscut în anii după unirea de la Alba-Iulia, când lucram împreună şi făceam cercetări din domeniul trecutului Banatului, în sala de lectură a bibliotecii municipale a oraşului nostru, pe atunci situată în sala de gimnastică a liceului piarist de

odinioară, în strada Ungureanu. Aici venea Nicolae Bolocan, începând din anul 1922, ca să traducă cartea germană a lui Griselini, aflată în original în bib-lioteca municipiului. Discutând cu mine posibilităţile de tipărire a volumului, mai cu seamă a valoroaselor anexe şi planşe de la finele cărţii, aşa s-a născut ideea de a-l ruga pe unchiul meu să-i asigure imprimarea cărţii la Bucureşti, întrucât în oraşul nostru nici o tipografie nu avea utilajul necesar, la un înalt nivel tehnic, plus zincografie, de a putea scoate de sub tipar o astfel de carte pretenţioasă. Nicolae Bolocan l-a solicitat pe unchiul

meu Dr. Aurel Cosma, pe atunci ministru de lucrări publice în guvernul partidului liberal, ca să-l ajute în această privinţă, în vederea editării volumului. Unchiul meu a găsit soluţia ca volumul să fie editat de „Asociaţia Culturală din Banat”, fondată în anul 1920 la Timişoara sub preşedinţia lui Dr. Miron Cristea, pe atunci episcop de Caransebeş, având ca vicepreşedinte pe Traian Lalescu, pe care unchiul meu l-a adus să funcţioneze ca rector al Politeh-nicii din Timişoara, pe vremea când Dr. Aurel Cosma era primul prefect român al municipiului şi al judeţelor unificate Timiş-Torontal. După ce Dr. Miron Cristea a devenit patriarhul României, „Asociaţia Culturală din Banat” şi-a mutat sediul la Bucureşti, iar preşedinţia activă a trecut sub conducerea lui Traian Lalescu, pe atunci deputat liberal, partid din care făcea parte şi unchiul meu ministru.

Nicolae Bolocan a fost ajutat şi onorat pen-tru munca sa plină de dăruire şi de elan pentru tradu-cerea cărţii lui Francesco Griselini în limba română, atât de unchiul meu Dr. Aurel Cosma, cât şi de conducerea municipiului Timişoara, fiind pri-mar pe atunci Dr. Lucian Georgevici. Manuscrisul a ajuns să fie tipărit la o poligrafie din Bucureşti, cu toate anexele şi graficele volumului original, reproduse după stampele iniţiale din cartea lui Griselini. Îngrijirea apariţiei a fost încredinţată lui Traian Lalescu, care locuia în capitală şi era per-manent în contact cu tipografia. În aceste condiţii a putut să fie publicată această valoroasă carte, din care abia se mai găsesc câteva exemplare.

Vreau să îmbogăţesc biblioteca personală a Înalt Prea Sfinţiei Voastre cu acest volum al lui Griselini, ca să desluşiţi din conţinutul său


Aniversări - 85

şi din stampele anexate, imaginea Banatului de odinioară, descoperite în cele relatate de un mar-tor al românilor de aici, care populau şi pe atunci provincia noastră cu evidente caracteristici şi particularităţi moştenite de la înaintaşi.

Vă rog să primiţi de praznicul învierii Dom-nului cele mai sincere urări creştineşti, de multă sănătate şi de succese depline în strădaniile Înalt Prea Sfinţiei Voastre de a promova cultura Banatu-lui nostru drag.

Paştile 1980. Dr. Aurel Cosma jr.

Pe prima pagină a cărţii lui Francesco Griselini, tradusă din originalul german în limba română de Nicolae Bolocan, funcţionar la primăria municipiului Timişoara, şi apărută în Bucureşti în anul 1926, tipărită la „Tipografiile Române Unite”, am scris următoarea menţiune:

„Unchiul meu Dr. Aurel Cosma a donat Asociaţiei Culturale din Banat suma de 20.000 lei cu scopul de a se pub-lica această carte a lui Griselini, tradusă din limba germană de Nicolae Bolocan, funcţionar la primăria Timişoarei. Cu banii aceştia s-au acoperit toate chel-tuielile de tipar, zincografia, hârtie, editură, difuzare etc., iar sumele rezul-tate din vânzare au alimentat fondul Asociaţiei. Cartea a fost tipărită la Bucureşti, unde putea să apară în condiţii tehnice mai bune. În Timişoara sau în Banat nu exista nici o zincografie, iar clişeele de la finele cărţii erau necesare ca să ilustreze textul. Profesorul Traian Lalescu vicepreşedintele Asociaţiei Culturale din Banat, - fondată în 1920 la Timişoara sub preşedenţia episcopului Dr. Miron Cristea din Caransebeş, - după plecarea acestuia ca patriarh în capitală, a trecut la conducerea Asociaţiei şi i-a deplasat sediul la Bucureşti. Unchiul meu l-a rugat pe Traian Lalescu, care avea domiciliul în capitală, să se ocupe personal de editarea aces-tei cărţi. Clişeele şi toată arhiva Asociaţiei au rămas la prietenul Lalescu, pe care tot unchiul l-a adus să organizeze şi să conducă politehnica din Timişoara în 1920.

Dr. Aurel Cosma jr.

MITROPOLIA BANATULUI 17 mai 1980.Cabinetul Mitropolitului


Întors la reşedinţă după o absenţă de două luni, am găsit mesajul dvs. pascal şi darul constând din „Istoria Banatului timişan” a lui Griselini. Recunoscător vă mulţumesc pentru acest nou gest de afectuoasă atenţie.

Reînnoind asigurarea deosebitei consideraţii ce vă păstrez, Vă urez totodată sănătate deplină, vigoare neîmpuţinată şi viaţă îndelungată.

Mitropolit Nicolae



În urma celor discutate cu prilejul ultimei noastre întâlniri, când V-am comunicat că o bună parte din arhiva mea personală şi a unchiului meu Dr. Aurel Cosma am donat-o filialei Arhivelor de Stat din Timişoara, la solicitarea conducerii aces-tei instituţii, - m-am gândit la sugestia Înalt Prea Sfinţiei Voastre, ca o parte a materialelor arhivale pe care îl mai posed, ar fi potrivit să-l predau ca donaţie arhivei Mitropoliei Banatului, mai cu seamă dosarele cuprinzând date şi informaţii


Aniversări - 85

documentare, istorice şi epistolare, care atestă şi lămuresc trecutul şi prezentul vieţii naţional-culturale şi bisericeşti a zonei de Vest a patriei noastre, - în aceleaşi condiţii cumn am donat Arhivelor de Stat.

Donaţia mea ar cuprinde îndeosebi o bogată colecţie de dosare, corespondenţă cu autorii şi scri-torii bănăţeni, cu care am întreţinut o permanentă legătură, tratând diversele probleme bănăţene de ordin bisericesc, social, cultural, artistic şi istoric, scrise de oameni de litere din provincia noastră sau din altă parte, privind trecutul şi prezentul Banatu-lui. Sunt foarte interesante şi preţioase scrisorile primite de la literaţii bănăţeni sau de la condeierii ţărani de aici, multe la număr, care ne pot oglindi desfăşurarea vieţii culturale a Banatului, mai cu seamă cele ce le-am primit de la eminenţii oameni care au jucat un rol important în viaţa publică, şi literară şi bisericească, atât în regiunea noastră, cât şi în toată România.

În afară de acestea mai donez şi colecţii de reviste şi ziare vechi, precum şi fotografii de pe vremuri.

Doresc să fac această donaţie pentru arhiva Mitropoliei Banatului ca fond separat sau special, urmând a fi constituit şi organizat după indicaţiile Înalt Prea Sfinţiei Voastre cu denumirea „Fondul Dr. Aurel Cosma”.

Neavând urmaşi, unica mea moştenitoare este sora decedatei mele soţii, adică Aurora Pop; care locuieşte cu mine şi mă îngrijeşte, fiind eu bolnav. În consecinţă, Vă rog să acceptaţi acelaşi regim de administarea materialului documentar donat, ca şi conducerea „Arhivelor de Stat” din Timişoara, în sensul că atâta cât trăiesc eu şi cumnata mea Aurora Pop, acest fond să stea la dispoziţie numai nouă, iar după moartea mea putând fi pus la dispoziţia publicului, cercetătorilor sau altor oameni de specialitate, care doresc să-l consulte cu învoirea cumnatei mele Aurora Pop. Arhiva Mitropoliei Banatului ar intra în posesia celor donate, imediat după predarea lor, iar la moartea noastră va deveni proprietară cu depline drepturi, desigur după normele statornicite de conducerea Mitropoliei.

În speranţa că veţi accepta această donaţie conform celor de mai sus, Vă rog să dispuneţi ca ar-hivarul Mitropoliei să se deplaseze cu o camionetă pentru a le putea transporta dev la domiciliul meu,

indicându-mi cu câteva zile în prealabil ziua şi ora sosirii, de preferinţă în timpul amiezii.

Cu aleasă stimă al Înalt Prea Sfinţiei Voastre

19 mai 1980. Dr. Aurel Cosma jr.

Timişoara, 19 mai 1980

CătreMITROPOLIA BANATULUI

Timişoara

Am donat anterior o parte din arhiva mea personală Filialei Arhivelor de Stat a judeţului Timiş din Timişoara sec. I, Str. Emil Bodnăraş nr. 8, la solicitarea conducerii acestei instituţii, pentru a fi format la depozitul ei „Fondul Dr. Aurel Cosma”. Această parte a arhivei dăruite cuprindea documente din viaţa publică a Banatului, în special acte de ordin politic din viaţa şi activitatea unchiu-lui meu Dr. Aurel Cosma, primul prefect român al judeţului Timiş – Torontal şi cetăţean de onoare al municipiului Timişoara, cu multe certificate, diplome şi fotografii.

Cu prilejul selecţionării materialului arhivis-tic am reţinut multe dosare destinate pentru arhiva Mitropoliei Banatului, căreia doresc să le donez mai cu seamă pe acele care cuprind informaţii despre viaţa şi activitatea cultural-socială a scriito-rilor bănăţeni, precum şi evocarea marilor români de pe vremuri, din Banat, împreună cu datele lor biografice adunate de mine de-a lungul anilor, - totodată şi colecţii de reviste, ziare şi fotografii de demult.

Am predat arhiva mea peresonală „Filialei Arhivelor de Stat” din Timişoara pentru că nu am urmaşi, care să mi-o moştenească, unica mea moştenitoare fiind sora decedatei mele soţii, adică cumnata mea Aurora Pop, care locuieşte cu mine şi mă îngrijeşte, întrucât starea sănătăţii mele este precară. În consecinţă, Vă rog să acceptaţi acelaşi regim de administrarea materialului documentar donat, ca şi conducerea „Arhivelor de Stat” din Timişoara, în sensul că atâta vreme cât sunt în viaţă eu şi cumnata mea Aurora Pop, acest fond să stea la dispoziţie numai nouă, iar după moartea mea va


Aniversări - 85

putea fi pus la dispoziţia publicului, cercetătorilor sau altor oameni de specialitate, care doresc să-l consulte, cu învoirea cumnatei mele Aurora Pop. Arhiva Mitropoliei Banatului va intra în posesiu-nea celor donate imediat după predarea lor, iar după moartea noastră va deveni proprietara cu drepturi depline, desigur conform normelor sta-tornicite de conducerea Mitropoliei.

Aş dori ca donaţia făcută de mine să consti-tuie în arhiva Mitropoliei Banatului „Fondul Dr. Aurel Cosma”, pe care Vă rog să-l înfiinţaţi şi să-l organizaţi în sensul celor precizate anterior.

Vă rog să-mi confirmaţi dacă sunteţi de acord cu cele de mai sus şi dacă îmi acceptaţi donaţia.

Dr. Aurel Cosma jr.

Copii după originalele aflate în dosarul cuprinzând donaţia lui Dr. Aurel Cosma junior către „Arhiva Mitropoliei Banatului. (Menţiunea lui Aurel Cosma jr. n.n. A.T)

MITROPOLIA BANATULUICabinetul Mitropolitului Timişoara, la 23 mai 1980.


M-a impresionat profund hotărârea Dvs de a dona o parte din arhiva personală Mitropoliei Banatului. Văd în gestul DVs dragostea de Biserică şi neam care a definit personalitatea marilor bărbaţi ai poporului nostru.

Evident vor fi respectate toate clauzele puse în actul de donaţie.

Dumnezeu să Vă binecuvânteze!Cu cea mai aleasă consideraţie,

Mitropolit Nicolae

Arhiescopia Timişoarei şi CaransebeşuluiConsiliul Arhiepiscopesc, ServiciulCultural, nr. 2755 – C/1980. Timişoara, la 24 mai 1980.

Mult Stimate Domnule Dr. Aurel Cosma,

Confirmăm primirea ofertei Dumneavoastră de a dona o parte din arhiva personală conţinând

documente privind viaţa bisericească şi culturală din această parte de ţară. În numele Consili-ului Eparhial Vă exprimăm cea mai profundă recunoştinţă pentru acest nou gest de ataşament faţă de Mitropolia Banatului pe care aţi susţinut-o şi până acum prin activitatea şi generozitatea Dumneavoastră.

Vă asigurăm totodată că preluând darul ce ni-l faceţi, vor fi respectate întocmai condiţiile puse şi anume:

a) În cadrul arhivei eparhale se va constitui „Fondul Dr. Aurel Cosma”

b) Acest fond va sta numai la dispoziţia Dumneavoastră şi a Doamnei Aurora Pop cât timp Vă aflaţi în viaţă;

c) Fondul va fi deschis cercetătorilor doar după ce Dumnevoastră personal nu-l veţi mai putea utiliza şi numai cu învoirea Doamnei Au-rora. Mulţumindu-Vă încă o dată pentru valoroasa Dumneavoastră donaţie, Vă rugăm să acceptaţi expresia distinsei consideraţii ce Vă păstrăm.

NicolaeArhiepiscop şi Mitropolit(Sigiliul Mitropoliei)

Consilier CulturalPreot P. Dorobanţu

Domniei SaleDomnului Dr. Aurel CosmaTimişoara

Inventarul donaţiei lui Dr. Aurel Cosma jr. pentru arhiva Mitropoliei

Banatului.

Partea I-aDosare în ordine alfabetică după numele titu-

larului la care se referă documentarea respectivă.

1. Emeric Andreescu (1844-1923), învăţător confesional, cărturar, publicist, a tipărit două gazete pentru săteni şi a scos manuale didactice, - Dosarul cuprinde o amplă biografie şi alte date.

2. Vicenţiu Babeş (1821-1907), - biografie şi alte date.

3. George Bălteanu (1881-1907), învăţător confesional şi poet. Dosarul cuprinde o amplă


Aniversări - 85

biografie, diverse date şi manuscrise originale cu versuri ale poetului.

4. Filaret Barbu (născ. Aprilie 1903 la Lugoj -), compozitor. Dosarul cuprinde scrisori adresate de maestru lui Aurel Cosma jr., precum şi articole despre muzicean etc.

5. Filaret Barbu scriitor şi muzician, - Do-sarul cuprinde manuscrisul original al autorului privind broşura – adresată în original – şi apărută despre „Tenorul Traian Grozăvescu” din Lugoj, în colecţia „Biblioteca Luceafărul” nr. 3 din 1933 la Timişoara.

6. Petru Barbu (1864-1941), scriitor bisericesc, dosarul cuprinde o autobiografie în manuscris trimisă de profesorul teologiei din Caransebeş lui Aurel Cosma jr. pentru lucrările acestuia, precum şi două articole nepublicate ale lui Aurel Cosma jr.

7. Dimitrie Birăuţiu (1875-1918), fon-datorul şi conducătorul tipografiei proprii din Budapesta, şi a publicaţiilor periodice româneşti, ca de pildă marele cotidian „Poporul Român”, „Revista Ilustrată” şi cea umoristă „Cucu”. Dos-arul cuprinde date biografice şi fotocopii după scriitori, precum şi portretul tipografului, - toate datele fiind comunicate de fiica acestuia şi colabo-ratoare, doamna Silvia Gruzin, octogenară, care a trăit mult în Banat (Oraviţa), iar acum locuieşte în localitatea Găgeni, cod 2048, oficiul poştei Plopeni, jud. Prahova.

8. Biserica Sf. Ilie din Timişoara – Fabric. Dosarul cuprinde articole publicate şi inedite scrise de Dr. Aurel Cosma jr. despre cartierul Fabric şi despre parohia Sf. Ilie, precum şi alte date privind viaţa credincioşilor şi a românilor din suburbia „Palanca Mare”. La dosar este ataşată şi broşura apărută în editura „Cercul Tinerimea adultă Sf. Gheorghe” Timişoara – Fabric, scrisă de Dr. Aurel Cosma junior cu titlul „Un mic istoric al bisericii române din Timişoara – Fabric”, (Timişoara 1926). Se mai află la dosar şi broşura lui Dr. Aurel Cosma jr. cu titlul: „Din trecutul românilor timişoreni”, un extras din studiul istoric apărut în revista „Luceafărul” din Timişoara, anul IV, nr. 12 pe luna decembrie 1938, conţinând viaţa şi activitatea pro-topopului Vasile Georgevici, fondatorul parohiei şi al bisericii Sf. Ilie.

9. Ioan Boroş (1880-1937), scriitor bi-sericesc din Lugoj, cuprinzând o autobiografie comunicată lui Aurel Cosma jr.

10. Valeriu Branişte (1869-1928), publicist şi mare luptător naţional român, din Lugoj, dosarul cuprinzând articolele publicate de Aurel Cosma jr. şi „necrologul”.

11. Coriolan Brediceanu (1850-1909) dosarul cuprinde diverse date biografice, scrieri şi articole publicate de Aurel Cosma jr.

12. Tiberiu Brediceanu (1877-1968), com-pozitor, dosarul cuprinde diverse date despre repu-tatul muzician bănăţean, precum şi corespondenţa lui Aurel Cosma jr. cu acesta şi cu văduva lui, fiind ataşată la dosar şi o scrisoare în original a Eugeniei Brediceanu, soţia făuritorului de doine bănăţene. În dosar se mai află şi corespondenţa primită de Aurel Cosma jr. de la fiul acestuia, de la Mihai Brediceanu, vestitul dirijor de orchestră.

13. Dr. Aurel Cosma senior (1867-1931), dosarul cuprinde programul călătoriei la Ierusalim şi în locurile biblice (1927) în suita patriarhului Dr. Miron Cristea, cu care a fost coleg de universitate la Budapesta.

14. Anastase Demian (1899-1977), artist pictor, dosarul cuprinde articole scrise de Aurel Cosma jr. şi alte informaţii despre acest maestru al artei bizantine, care a pictat catedrala Mitropoliei Banatului din Timişoara.

15. Constantin Diaconovici-Loga (1779-1850), dosarul cuprinde articole de evocări, pub-licate şi inedite, scrise de Aurel Cosma jr. despre marele pedagog bănăţean, precum şi diverse date şi informaţii biografice.

16. Traian Doda (1822-1890), dosarul cuprinde date biografice despre acest strălucit bănăţean de altădată.

17. Sabin Drăgoi (1894-1968), dosarul cu-prinde amintiri şi evocări scrise de Aurel Cosma jr. despre acest ilustru compozitor de muzică religioasă, publicate şi însemnări documentare, precum şi lucrări scrise sau publicate de alţii.

18. Meletie Drăghici (1814-1891) pro-topopul Timişorii, - aici este anexat şi dosarul privind „Alumneul român din Timişoara – Fabric”, precum şi diverse date despre valorosul protopop şi unele spicuri din presa vremii, îndeosebi la moartea sa. Este şi documentaţia găsirii de către Aurel Cosma jr. a criptei în care a fost înmormântat (cimitirul ortodox din Timişoara – Cetate, Calea Lipovei).

19. Episcopia Timişoarei, înfiinţată în anul 1940, dosarul cuprinde acte oficiale privind


Aniversări - 85

înfiinţarea acestei episcopii şi cele primite de Aurel Cosma jr., ales deputat sinodal în prima adunare eparhială.

20. Sabin Evuţianu (1889-1977), dosarul cuprinde o parte din corespondenţa adresată lui Aurel Cosma jr., precum şi procesul verbal al predării revistei „Luceafărul” de către directorul – proprietar Aurel Cosma jr. „Astrei Bănăţene”, al cărei preşedinte era Sabin Evuţianu, iar vicepreşedinte era Aurel Cosma jr. În dosar se mai află şi alte date sau informaţii.

21. Mihai Gaşpar (1881-1929), protopop la Bocşa, scriitor şi fruntaş al vieţii publice bănăţene. Date biografice şi „necrologul”.

22. Onisifor Ghibu (1883-1972), prof. univ. scriitor, academician.

23. Iulian Grozescu (1839-1872), poet bănăţean, scriitor şi gazetar.

24. Alexandru Ioanovici (1816-1892), protopop în Jebel.

25. Damian Izverniceanu (1883-1935), dascăl şi scriitor bănăţean.

26. Vasile Lăzărescu (episcop de Caransebeş, apoi primul mitropolit al Timişorii).

27. Emilia Lungu-Puhallo (1853-1932), scriitoare bănăţeană.

28. Traian Lungu (1830-1917), învăţător confesional în Timişoara – Fabric, tatăl precedentei scriitoare.

29. Petru Lupul, zis Lupulov (1808-1872), scriitor timişorean şi profesor la Teologia din Zara (Dalmaţia).

30. Fabriciu Manuilă (1864-1935), pro-topop de Lipova.

31. Atanasie M. Marienescu (1830-1915), academician, scriitor bănăţean, etnolog, folclorist, etimolog.

32. Filip Matei (1897-1940), pictor de bi-serici dun Bocşa.

33. Ioachim Miloia (1897-1940), directorul Muzeului din Timişoara, pictor şi om de cultură.

34 . Eft imie Murgu (1805-1970) , revoluţionar bănăţean şi scriitor.

35. Emilian Novacovici (1862-1936), dascăl şi folclorist bănăţean.

36. Teodor V. Păcăţean (1852-1941), scrii-tor şi gazetar bănăţean, - autorul „Cărţii de aur a românilor” în opt volume, - Academia Română i-a decernat premiul de o sută mii de lei din „Fundaţia Dr. Aurel Cosma”. Dosarul cuprinde şi

corespondenţa lui Aurel Cosma jr. cu venerabilul scriitor, printre care şi patru scrisori originale trimise lui Aurel Cosma junior de către Teodor V. Păcăţean.

37. Gheorghe Popovici (1862-1927), pro-topopul Lugojului, scriitor şi istoric, delegat oficial la marea adunare naţională de la Alba-Iulia de la 1 decembrie 1918.

38. Pavel Rotariu (1840-1919), avocat în Timişoara şi ginerele protopopului Meletie Drăghici, cu care a scos gazeta „Luminătoriul” din Timişoara.

39. Ioan Sârbu (1863-1922), preot la Rudăria, istoric şi orator.

40. Lista preoţilor ortodoxi români şi a învăţătorilor confesionali din anul 1855 în Banat. Şematismul Voivodinei din Banat pe anul 1855.

41. Ioan Theodorovici (1828-1911), spri-jinior al culturii românilor din Timişoara, fost revoluţionar în anul 1848.

42. Emanuil Ungureanu (1845-1929), avocat timişorean şi sprijinitor al bisericii orto-doxe române. Dosarul cuprinde date biografice, însemnări şi necroloage.

43. Emanuil Ungureanu, partea I-a: corespondenţă din anii 1905-1960 privind înfiinţarea episcopiei ortodoxe române în Timişoara.

44. Emanuil Ungureanu, în continuare corespondenţa sa în original pe anii 1907-1916 (partea II-a) privind înfiinţarea episcopiei ortodoxe române la Timişoara.

45. Emanuil Ungureanu, partea a III-a a corespondenţei originale a acestuia pe anii 1921-1925 în scopul înfiinţării unei episcopii ortodoxe române la Timişoara.

46. Emanuil Ungureanu, partea a IV-a, Diverse acte şi corespondenţe ale acestuia în original, din anii 1904-1915, privind strădaniile acestuia de a se înfiinţa la Timişoara o episcopie ortodoxă română.

47. Emanuil Ungureanu, inventarul arhivei acestuia pe care l-a depus la „Societatea istorică şi arheologică din Timişoara”.

48. Nicolae Ursu (1905-1969), dirijorul corului catedralei Mitropoliei Banatului din Timişoara. Evocări şi diverse date despre acest compozitor bănăţean.

49. Paul Vasici (1806-1881), academi-cian, om de cultură timişorean, scriitor şi gazetar.


Aniversări - 85

Dosarul cuprinde diverse date biografice şi evocări.

50. Ioan Vidu (1863-1931), compozitor şi dirijor de cor în Lugoj. Dosarul cuprinde amintiri şi însemnări de Aurel Cosma jr.

51. Iuliu Vuia (1865-1933), pedagog, scrii-tor şi învăţător bănăţean.

52. Ioan Zaicu (1868-1914), pictor de bi-serici şi artist cu studii academice la belle-arte din Viena. El a pictat în 1912 actuala biserică ortodoxă română Sf. Ilie din cartierul Fabric al Timişoarii.

Condeierii ţărani din BanatPoeţi, publicişti, gazetari, diriori de cor,

prozatori etc.Plugari, care au publicat în reviste şi ziare

53. Ghiţă Bălan-Şerban (1907-1975), scrisorile adresate de publicistul plugar din Comloşu-Mare lui Aurel Cosma jr.

54. Ioan Ciucurel (1897-1955), scriitorul ţăran din comuna Şoşdea care a scos şi redactat gazetele „Poporul Românesc” împreună cu preotul Petru Bohariu din parohia Şoşdea, apărută în Şoşdea şi tipărită la Lugoj, - apoi timp de 23 de ani ziarul „Cuvântul Satelor” împreună cu un colectiv de colaboratori condeieri ţărani bănăţeni, apărut la început în Lugoj, apoi în Timişoara. Ioan Ciucurel a mai publicat şi literatură, un roman cu tematică progresistă şi cu titlul „Transformarea”, apărut în Timişoara la 1931.

55. Ilie Crăciunel (1883-1940), a scos gazeta ţărănească „Ţăranul” la Oraviţa în anul 1919, deci imediat după unirea de la Alba-Iulia.

56. Ioan Frumosu (născut la 16 ianuarie 1920 în comuna Ciuchici jud. Caraş-Severin), - dosarul cuprinde corespondenţa lui Aurel Cosma jr. cu acest poet bănăţean, care a publicat mai multe versuri cu tendinţă progresistă şi este unul dintre cei mai talentaţi scriitori plugari din Banat la ora actuală.

57. Aureliu Novac (1885-1973), un renumit om de cultură, de muzică şi publicist încă dinaintea primului război mondial, domicilist în Vasiova (Bocşa) judeţul Caraş-Severin. A fost dirijorul corului din Bocşa ani de-a rândul şi a învăţat pictura de la pictorul de biserici Filip Matei din Vasiova. Dosarul conţine multe scrisori primite

de Aurel Cosma jr. de la publicistul ţăran, care a suferit şi închisoare pe vremea stăpânirii austro-ungare pentru articolele sale publicate în cotidianul „Poporul Român” de la Budapesta.

58. Ilie Petrica, din Reşiţa, văr cu condeierul Petru Petrica din satul Cârnecea, activează în scris la cenaclul „Semenicul” din Reşiţa. La dosar se află corespondenţa cu Aurel Cosma jr.

59. Petru Petrica, născut în satul Cârnecea la 4 octombrie 1902, scriitor plugar, a publicat piese de teatru sătesc şi o carte cu întâmplări din viaţa satului bănăţean. Locuieşte în Cârnacea nr. 127, în casa achiziţionată de la fostul său dascăl Sava Molin, tatăl scriitorilor S. Molin şi Virgil Molin. Dosarul partea I-a cuprinde numeroasele scrisori adresate lui Aurel Cosma jr. de către scrii-torul plugar, din anii 1971-1972.

60. Petru Petrica, scriitor plugar din satul Cârnecea, comuna Ticvaniu Mare, judeţul Caraş-Severin, dosarul cuprinde partea a II-a a scrisorilor primite de Aurel Cosma jr. în continuare pe anii 1973-1978 de la acest inimos condeier al ţărănimii bănăţene.

61. Petru Petrică, scriitor plugar din Câr-necea, - dosarul cuprinde un caiet de manuscris nepublicat al acestuia cu bibliografiile scriitorilor Romulus S. Molin şi Virgil Molin, cu care a copilărit şi a trăit în satul său natal, unde părinţii acestor scriitori şi publicişti bănăţeni erau dascălul Sava Molin şi soţia acestuia.

62. Paul Târbăţiu (1902-1965), poet ţăran din comuna Comorişte, judeţul Caraş-Severin, apoi mutat la Timişoara, a fost autorul versurilor de revoltă împotriva stării de lucruri a plugărimii, cu titlul „Sclavii pământului”, volum apărut în Oraviţa în anul 1938, cu o prefaţă scrisă de Aurel Cosma jr. Paul Târbaţiu a scos şi o revistă literară „Zorile Banatului”, cu redacţia la Comorişte şi o tipăreşte în Oraviţa, în anii 1928-1929, - era prima revistă literară scrisă de ţărani bănăţeni pentru această pătură socială, atât de oropsită. În anul 1927 Paul Târbaţiu a publicat în Oraviţa şi o broşură cu versuri, intitulată „Cântece şi flori”. A fost un poet cu mare talent liric. El a colaborat la revista „Luceafărul” din Timişoara, unde directo-rul acetei reviste Aurel Cosma junior i-a publicat un grupaj de versuri cu fotografia sa, în nr. 4 pe luna aprilie 1935 (pag. 166).


Aniversări - 85

Dosare întocmite de Aurel Cosma junior despre familia sa, despre unirea de la Alba-

Iulia sau despre alte probleme.

63. Unirea de la Alba-Iulia, 1918. Docu-mente, discursuri şi lista completă a delegaţilor oficiali care au votat unirea la 1 decembrie 1918.

64. Documentele pregătirii unirii de la Al-ba-Iulia. Tratativele româno-maghiare de la Arad în zilele de 13 şi 14 noiembrie 1918. – Conferinţa voluntarilor români din Rusia şi proclamaţia unirii de la Darniţa, de lângă Kiev, la 13/26 aprilie 1917, - proclamaţia voluntarilor români de la Iaşi, votată la 6 septembrie 1918, - Declaraţia unirii voluntarilor români la Celiabinsk, Siberia, la 29 octombrie 1918.

65. Adeziunea şvabilor din Banat la uni-rea de le Alba-Iulia (1919). Adunarea naţională a şvabilor din Banat de la 10 august 1919 la Timişoara. – Amintiri scrise de Aurel Cosma junior.

66. Damaschin Cosma (1844-1915), învăţător confesional, şi soţia sa Maria Cosma (1846-1904), de origine din familia Panaiot macedo-română. Ample însemnări biografice despre ei şi despre fii lor: Dr. Aurel Cosma (1867-1931) şi Meletie Cosma (1872-1907 – tatăl lui Aurel Cosma junior).

67. Aurel Cosma junior: Bunicii mei şi originea familiei, cu date despre străbuni şi docu-mente sau acte.

68. Aurel Cosma junior: „Bunica mea Maria Panaiot căsătorită cu învăţătorul Damaschin Cosma” – părinţii, familia şi ascendenţii ei. Date şi documente despre mama tatălui meu Meletie şi a unchiului meu Dr. Aurel Cosma.

69. Aurel Cosma junior: „Activitatea mea de ziarist” – începuturile acestei activităţi în presă 1917-1923. Fotografii, diplome şi permise de călătorie pe C.F.R., precum şi adeverinţe.

70. „Luceafărul” revista de altădată din Budapesta şi Sibiu (1902-1911). Articolul lui Au-rel Cosma jr. de evocare şi studiu, cu informaţii bibliografice.

71. „Luceafărul” de la Timişoara (1935-1940), Articole, manuscrise şi informaţii, dosar întocmit de directorul propietar al acestei reviste culturale, de Aurel Cosma junior.

72. „Memoriul bănăţenilor din 31 iu-lie 1940 pentru înfiinţarea universităţii din

Timişoara” redactat de Aurel Cosma junior şi semnat de fruntaşii de atunci ai vieţii publice şi culturale a Banatului.

73. Aurel Cosma junior; „Petru Cermena (1807-1882), - evocare istorică, manuscris inedit, - Viaţa şi activitatea marelui român timişorean, care a avut un rol important în viaţa publică a românilor din Timişoara.

74. Aurel Cosma junior: „Paul Vasici, medic şi academician, scriitor şi primul care a scos în Timişoara o revistă medicală. Născut la 18/13 aprilie 1806 în suburbia „Maierile nemţeşti” din Timişoara şi decedat tot acolo la 20 iunie/2 iulie 1881. Dosarul cuprinde date biografice despre acest savant şi vrednic enoriaş al bisericii ortodoxe române, adunate şi întocmite în vederea întoc-mirii unei lucrări de evocare, pe care nu a ajuns să o alcătuiască şi să o redacteze. Dar materialul documentar poate servi altui scriitor, desigur cu indicarea sursei.

75. Aurel Cosma junior: „Compania de teatru a lui George Augustin Petculescu (1852-1889)”, - prima trupă de teatru românesc din Banat cu artişti de profesie. Lucrare în manuscris dactilografiat şi nepublicată, deci inedită.

76. Aurel Cosma junior: „Interviu literar dat în anul 1974”, - în curs de publicare. Cuprinde printre altele şi mărturii despre apariţia revistei „Luceafărul” din Timişoara (1935-1940).

Colecţii de ziare şi reviste, apărute pe vremuri în Timişoara, şi donate de Aurel

Cosma junior. 77. Ziarul „Nădejdea” din Timişoara,

colecţii complete 1921-1927, - ziarul a fost scos de Dr. Aurel Cosma senior ca propietar şi ca îndrumător politic şi spiritual, de orientare liberală. La început „Nădejdea” a apărut zilnic, apoi de două ori sau de trei ori pe săptămână, în continuarea gazetei anterioare cu titlul „Banatul”, pe care a scos-o Dr. Aurel Cosma săptămânal, începând de la 17 februarie 1919, fără întrerupere până când organul său de publicitate a fost transferat în „Nădejdea”.


Aniversări - 85

Iată colecţii complete, donate arhivei:

- „Nădejdea” anul 1921 de la nr. 1 din 12 aprilie 1921 la nr. 205 din 31 decembrie 1921, şi în continuare anul II din 1922, legate împreună colecţiile ambilor ani deci anul 1922 de la nr. 206 din 3 ianuarie1922 până la nr. 269 din 24 august 1922. Colecţiile acestor doi ani au fost legate împreună, întrucât au apărut în formă mare (co-tidian) de dimensiunea actualelor ziare mari din Bucureşti (40x56).

78. „Nădejdea” în continuare a apărut în formă obişnuită a ziarelor locale, timişorene, de dimensiunea celor de astăzi (30x42). Deci anul 1922 în continuare, de la nr. 270 din 2 septembrie 1922 până la nr. 1923 de la nr. 288 din 7 ianuarie până la nr. 368 din 29 decembrie 1923.

79. „Nădejdea” anul 1924 de la nr. 369 din 5 ianuarie 1924 până la nr. 463 din 31 decembrie 1924.




83. „Tribuna Banatului” (1921-1923), gazetă săptămânală scoasă la Timişoara de Romu-lus S. Molin. Colecţia nu este completă, lipsidu-i unele numere – este un singur volum legat, în care se află din anul ultim, anul IV. 1929, nr. II din 14 iulie 1929 până la ultimul nr. inclusiv, adică până la nr. 27 din 17 noiembrie 1929. În volum se mai află intercalată colecţia revistei „Tribuna Banatu-lui” scoasă tot de Romulus S. Molin în format octav, deci în dimensiuni mai mici, de la primul nr. 3 din 1 decembrie 1928, seria a II-a, deci anul III, în continuare până la ultimul număr în format octav, pînă la nr. 10 din 15 iunie 1929, seria a II-a anul IV: La începutul volumului se află nr. 8 din 17 ianuarie 1922, - deci un singur număr din anul II 1922. Din anul 1921 nu se află nici un număr. Totuşi el este menţionat de fraţii Romulus S. Molin şi de Virgil Molin, care mi-a comunicat multe date despre apariţia acestei publicaţii, lunga sa scrisoare găsindu-se ataşată în original înlăuntrul volumu-lui. La fel este inclusă la începutul volumului şi

scrisoarea pe care mi-a adresat-o dascălul Sava Molin din Cârnecea, tatăl fraţilor publicişti Romu-lus şi Virgil Molin. Această scrisoare este anexată în original la începutul volumului gazetei. Este de menţionat că gazeta „Tribuna Banatului” avea formatul obişnuit a ziarelor locale din Timişoara, ca şi cele actuale, iar în anul 1929 prim redactor era Traian Birăescu, pe lângă directorul Romulus S. Molin al gazetei „Tribuna Banatului”.

84. „Luceafărul”, revistă culturală, literară şi artistică din Timişoara (1935-1940), director Aurel Cosma junior, volumul I legat, pe anul 1935, complet.

85. „Luceafărul” volumul II legat, condus şi redactat de Aurel Cosma junior, pe anul 1936, plus jumătate de an, până la finele lunii iunie 1937, când directorul propietar Aurel Cosma junior l-a cedat ca donaţie gratuită ca să apară în continuare sub egida „Astrei bănăţene” înfiinţată atunci, - organizaţie condusă ca preşedinte de Sabin Evuţianu şi ca vicepreşedinte de Aurel Cosma junior pentru partea activităţii culturale şi literare, - calitate în care s-a îngrijit mai departe de conducerea revistei „Luceafărul” în spiritul „As-trei bănăţene” şi sub dirijarea acestei organizaţii. Revista a fost cedată în mod gratuit, fără datorii, ci cu multiple posibilităţi de venituri ulterioare, ca de pildă: abonamente restante şi tot activul revistei.

86. „Luceafărul” volumul III legat şi apărut sub egida „Astrei bănăţene” pe anii 1937-1938, de la iulie 1937 până la decembrie 1938.

Fotografii donate privind familia Dr. Aurel Cosma şi evenimentele sau activitatea,

viaţa acestora.

87. „Delegaţii Românilor Bănăţeni participanţi la 1 decembrie 1913 în Alba-Iulia la actul Unirii celei mari hotărând alipire fără condiţii a întregului Banat cu Ţara Mamă”, în fotografie: Dr. Aurel Cosma preşedintele Sfatului Naţional Timişoara, - Dr. Lucian Georgevici avocat, de-legat Timişoara, - Dr. Avram Imbroane, căpitan, delegatul teritoriului ocupat de armata sârbă, Coştei, - Gheorghe Milovan, delegat Ticvaniul-Mic, - Datcu Iosif, delegatul teritoriului ocupat de armata sârbă, Sânmihai, - Dr. Gheorghe Popovici, protopop, delegat Lugoj, - Dr. Iosif Popovici, pro-fesor universitar, delegat Cliciova.

88. Dr. Aurel Cosma (1867-1931) primul


Aniversări - 85

prefect român al judeţului Timiş-Torontal, - fo-tografie din anul 1919. (prefect 1919- 1920).

89. Dr. Aurel Cosma ministru de lucrări publice în guvernul de la Bucureşti (1922-1924), - fotografie din anul 1923.

90. „Membri Adunării Eparhiale ort. rom. Arad, 1932.” printre care şi Dr. Aurel Cosma junior, - ultimul la dreapta în rândul trei.

91. „Adunarea Eparhială ort. rom. Din Arad, 1936”, printre membri se află şi Dr. Aurel Cosma junior, ultimul la stânga în rândul doi.

92. Membri primului sinodu anuale alu eparhiei arădene, 1870.” Printre membri se afla şi Partenie Cosma (1837-1923), socrul lui Dr. Aurel Cosma senior din Timişoara (în fotografie: ultimul la stânga, în picioare). Partenie Cosma a fost tatăl Luciei Cosma (1875-1972), soţia lui Dr. Aurel Cosma senior din Timişoara. Cărţi donate:

93. Damaschin Cosma (1844-1915), învăţător confesional, tatăl lui Dr. Aurel Cosma senior din Timişoara: „Irmoseriu cu cântări bisericeşti”, un volum legat în manuscris, cu însemnări (familiale - n.n. A.T.) în paginile de la finea cărţii, notate de fiul său Dr. Aurel Cosma şi de nepotul său Aurel Cosma junior. Se poate re-marca ce scris frumos şi caligrafic avea Damaschin Cosma, precum şi la unele cântări bisericeşti, în loc de note muzicale, deasupra textului, adică prin numărul de virgule în gradaţie după accentul cerut de melodie. Cartea în manuscris datează din anul 1879 când Damaschin Cosma era dascăl la şcoala elementară românească din Topolovăţul-Mare.

94. „In memoriam”, un volum redactat de Theodor Trâpcea, Alexandru Rusu şi Ion Negru, cuprinzând 42 de figuri bănăţene de altădată, împreună cu portretele lor, carte editată de Univer-sitatea din Timişoara în anul 1971. Sunt biografiile sumare ale următorilor bănăţeni de odinioară: Paul Iorgovici (1764-1808), Constantin Diacon-ovici Loga (1770-1850), Dimitrie Ţichindeal (1775-1818), Moise Nicoară (1784-1861), Petru Cermena (1804-1882), Pavel Vasici (1806-1881), Eftimie Murgu (1806-1870), Petru Nicolae Tincu-Velia (1816-1867), Vincenţiu Babeş (1821-1907), Traian Doda (1822-1894), Simion Mangiuca (1831-1890), Alexandru Mocioni (1841-1909), Nicolaie Cena (1844-1922), Emanuil Ungureanu (1845-1929), Ile Trăilă (1845-1924), Ioan Micu Roşu (1848-1917), Patriciu Dragalina (1849-1917), Coriolan Brediceanu (1850-1909), Teodor

V. Păcăţean (1852-1941), Emilia Lungu Puhallo (1853-1936), Dr. Victor Babeş (1854-1926), Ion Drăgălina (1860-1916), Gheorghe Popovici (1862-1927), Aurel C. Popovici (1863-1917), Ioan Vidu (1863-1931), Ioan Sârbu (1865-1922), Gheorghe Cătană (1865-1944), Ion Popovici-Bănăţeanul (1860-1893), Victor Vlad Delamarină (1870-1896), Traian Vuia (1872-1950), Iosif Popovici (1876-1928), Tiberiu Brediceanu (1877-1967), Valeriu Branişte (1879-1928), Virgil Simonescu (1881-1941), Cornel Grofşoreanu (1881-1949), Traian Lalescu (1882-1929), Cornel Micloşi (1887-1963), Sabin V. Drăgoi (1884-1968), Traian Grozăvescu (1895-1927), Dr. Ioachim Miloia (1897-1940), Romulus Ladea (1901-1970), Ni-colae Ursu (1905-1969).

95. Dr. Ion Iliescu: „Constantin Diaconovici Loga” biografia cu portretul marelui pedagog bănăţean, - carte editată în anul 1970 de către Universitatea din Timişoara.

96. Dr. Grigore Gh. Comşa episcopul Aradului: „Scrisori creştineşti”, apărută în anul 1934 la Arad, - cu o dedicaţie în manuscris adresată lui Dr. Aurel Cosma junior.

97. Pr. Gheorghe Cotoşman: „Din trecutul Banatului”, volum legat şi apărut în anul 1934 la Timişoara, - cu o dedicaţie în manuscris adresată de autor lui Dr. Aurel Cosma junior.

98. N. Maneguţiu: „Almanahul Sfântului Nicolae”, Sibiu 1902.

99. Preot Virgil Popovici: „Ortodoxismul şi biserica naţională romănească din Timişoara”, Timişoara 1933.

100. Arhimandritul I. Scriban: „Chemarea preotului”, Bucureşti 1921.

101. Paul Târbăţiu: „Sclavii pământului”, versuri, Oraviţa 1938. Versurile de revoltă ale po-etului plugar din satul Comorişte, cu o întroducere de Aurel Cosma junior.

102. Nicolae Ursu: „Zece colinde şi cântece de stea”, editate de „Astra bănăţeană” în anul 1938 la Timişoara.

103. Ludovic Ciobanu: „Iuliu Vuia, bi-ografie, cu portret (1865-1933)”. Timişoara 1934.

Acesta este inventarul pe care l-am întocmit cu difeitele dosare, publicaţii periodice, fotografii şi cărţi pe care doresc să le donez arhivei.

Dr. Aurel Cosma jr.Timişoara, 19 mai 1980


Înalt Prea Sfinţiei SaleDomnului Dr. Nicolae CorneanuMitropolitul BanatuluiTimişoara

Alăturat Vă trimit un manuscris dactilogra-fiat despre Petru Cermena, o evocare documentară, privind viaţa şi activitatea acestui mare fiu al româ-nilor timişoreni şi vrednic credincios al bisericii noastre, un om cu remarcabil prestigiu, care a ser-vit de-a lungul vieţii interesele naţiunii, în special în perioada revoluţiei de la 1848-1849, - pentru a-l supune aprecierii Înalt Prea Sfinţiei Voastre cu rugămintea de a dispune publicarea acestei evocări în revista „MITROPOLIA BANATULUI”.

Mai am la redacţia revistei astfel de articole încă nepublicate, ca de pildă despre: dascălul confesional şi scriitor Emeric Andreescu, apoi despre protopopul Alexandru Ioanovici din Jebel, despre învăţătorul Traian Lungu, tatăl învăţătoarei Emilia Lungu etc. Vă rog să dispuneţi publicarea lor treptată în revistă după cerinţele şi posibilităţile grafice ale revistei.

Primiţi respectuoasa mea afecţiune de tot-deauna.

Timişoara Dr. Aurel Cosma jr.

7 iunie 1980.

7 iunie 1980, azi i-am predat părintelui Ghe-orghe Naghi, arhivarul Mitropoliei Banatului, toate documentele, fotografiile şi publicaţiile periodice, precum şi cărţile donate arhivei Mitropoliei.

Aurel Cosma jr.

ARHIESCOPIA TIMIŞOAREI ŞI CARANSEBEŞULUI

CONSILIUL ARHIESCOPIEI

Serviciul Cultural Timişoara, la 9 iunie 1980 Nr. 3117 – C/1980.

Domnului Dr. Aurel Cosma

Timişoara

Redacţia revistei „Mitropolia Banatului” onfirmă cu mulţumiri primirea materialului: „Petru

Cermena 1807-1882” care se va include într-un număr viitor al revistei.

Cu aleasă preţuire,+Nicolae

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT

REDACTOR RESPONSABILPreot Ioan Negruţiu

MITROPOLIA BANATULUICabinetul Mitropoliei 8 iunie 1980

Mult Stimate Domnule Doctor,

Mulţumesc pentru scrisoarea din 7 iunie şi materialele de revistă anexate. Sper ca tot ce aţi încredinţat redacţiei, să se tipărească progresiv, cum de altfel aţi constatat că se procedează.

Dorindu-vă sănătate şi vigoare, Vă asigur şi cu acest prilej de consideraţia deosebită ce Vă păstrez.

+Mitropolit Nicolae

Domnului Dr. Aurel Cosma1900 Timişoara IIIStr. Gheorghe Doja nr. 48, of. p. 5

Mulţumesc pentru felicitarea de ziua naşterii. Cu aceleaşi bune urări,

Nicolae

Aniversări - 85


Înalt Prea Sfinţiei SaleDomnului Dr. Nicolae CorneanuMitropolitul BanatuluiBulev. Victoriei nr. 51900 Timişoara sec. I.


Vă rog să primiţi din partea mea, de ziua aniversării naşterii Înalt Prea Sfinţiei Voastre, cele mai călduroase urări de bine, de sănătate şi deplină mulţumire sufletească.

Bunul Dumnezeu să Vă ajute în toate acţiunile nobile şi folositoare ce le desfăşuraţi în activitatea arhipăstorală pentru interesul poporului nostru.

Timişoara19 noiembrie 1980 Dr. Aurel Cosma jr.

Această ciornă dactilografiată am transmis-o scrisă de mână de ziua aniversării naşterii Mit-ropolitului Banatului: Dr. Nicolae Corneanu pen-tru 21 noiembrie 1980, când va împlini 57 de ani (născut în comuna Apadia de lângă Caransebeş la 21 noiembrie 1923).

Aurel Cosma jr.

Carte poştală ilustrată cu icoana în culori a picturii artistice de la muzeul „Luvru” din Paris, - „Încoronarea Maicii Domnului”.

Înalt Prea Sfinţiei SaleDomnului Dr. Nicolae CorneanuMitropolitul BanatuluiBulev. Victoriei nr. 5.Timişoara sec. I.

De ziua numelui rog Înalt Prea Sfinţia Voastră să primească cele mai bune urări de sănătate şi de frumoase împliniri, asigurându-Vă de stator-nicul meu devotament şi de respectuoasa mea amiciţie.

Decembrie 1980. Dr. Aurel Cosma

Mulţumesc pentru felicitarea de ziua numelui. Cu aceleaşi bune urări,

Nicolae

Înalt Prea Sfinţite,De sfintele sărbători ale Crăciunului rog Înalt

Prea Sfinţia Voastră să primească din partea mea cele mai simţite şi tradiţionale urări creştineşti, împreună cu expresia sentimentelor mele de respectuoasă amiciţie şi de înaltă stimă. Rog pronia cerească să Vă dăruiască bogate mulţumiri sufleteşti, ca să puteţi petrece marele praznic al Naşterii Domnului cu bucurie, după datina străbună.

Vă urez ca anul nou 1981 să Vă aducă deplină sănătate şi strălucite împliniri în activitatea pe care o desfăşuraţi. Doresc mai ales să Vă continuaţi cu aceeaşi râvnă munca pe tărâm naţional-cultural în spiritul care Vă îndrumă mintea şi remarcabila spiritualitate. La mulţi ani!

Timişoara, CrăciunulDecembrie 1980.Dr. Aurel Cosma

Felicitarea am trimis-o scrisă de mână pe o carte ilustrată (icoană) (Precizarea lui Aurel Cosma jr., n.n. A.T.)

PRAZNICUL NAŞTERII DOMNULUI CU SĂNĂTATE, BUCURIE ŞI PACE!

AN NOU FERICIT!

NicolaeArhiepiscop al Timişoarei şi Miropolit al Banatului

Domnului Dr. Aurel CosmaTimişoara

18. XIID i n Ţ a r a

sfântă despre care aţi scris pagini atât de frumoase, Vă transmit cordiale salutări şi urări de sănătate, vigoare şi spor în toate.

Al Dumneavoastră,+Mitropolit Nicolae

Aniversări - 85


Memorii inedite

Din copilărie am fost ataşat de biserica noastră străbună, fiind un fiu credincios al orto-doxiei milenare a poporului român. Cu toate că am urmat ca elev şcoala primară ungurească din cartierul meu natal: Fabric, şi apoi liceul maghiar de stat din Timişoara, încă din tinereţe am învăţat de la dascălul confesional român Nicolae Nico-rescu din suburbia noastră, cantor al bisericii noastre Sf. Ilie, diversele melodii de ”strană”, ca de pildă ”glasurile” bisericeşti (cele opt glasuri, sti-hoavnele, troparele, podobiile, doxologia etc.) pre-cum şi ”tipicul”, adică rânduiala diferitelor servicii divine. Am ajuns de multe ori să dau răspunsurile cantorului de ”strană” la ecteniile slujite de preot în biserica Sf. Ilie (Parohul Iosif Matei). Deci, am fost instruit de învăţătorul Nicolae Nicorescu în această privinţă, învăţând concomitent şi citirea ”buchiilor” din vechile cărţi bisericeşti, tipărite cu litere cirile (octoihul, triodul, penticostariul, liturghierul şi altele).

În ultimii ani ai Primului Război Mondial, unchiul meu Dr. Aurel Cosma, pe atunci mobilizat în armata austro-ungară, m-a înscris, fără să ştiu, ca student la teologia din Arad, unde am întâlnit şi cunoscut pe mulţi alţi ca mine (Emil Petrovici, mai târziu academician, Sabin Moldovan, ulte-rior fost coleg cu mine la facultatea de drept din Bucureşti, apoi magistrat etc.) Am fost înscrişi şi am urmat cursurile teologice cei mai mulţi dintre noi, ca să evităm o eventuală primejdie de a fi înrolaţi pentru armata monarhiei austro-ungare. La îndemnul unchiului meu Dr. Aurel Cosma, mi-am înaintat actele pentru înscrierea mea ca student în teologie la Arad. Examenul de admitere l-am trecut excelent, cunoscând deja rânduiala bisericii, adică ”tipicul” şi diversele cântece de ”strană” (glasur-ile). Am ştiut să citesc fluent literele cirile în cărţile bisericeşti, care era una din obligaţiile candidaţilor la examenul de admitere. Ca student la teologie, mi-am început activitatea gazetărească, ajutîndu-l pe profesorul meu de apologetică, pe Dr. Teodor Botiş, la redactarea foii Eparhiale ”Biserica şi Şcoala”. Aici am luat primul contact cu o tipografie românească, învăţînd de la meşterul tipograf Pi-tariu caracterele feluritelor litere de imprimerie (terţia, cicero, garmond, nonpareille, precum şi

AUREL COSMA jUNIOR şI BISERICA

* Poetul, eseistul, prozatorul, dramaturgul, epigramistul, publicistul Pavel Bellu s-a născut în 14 martie 1920, în satul Vrăniuţ, comuna Răcăjdia, judeţul Caraş-Severin. A decedat în 10 ianuarie 1988, în Cluj-Napoca. A urmat Şcoala elementară din satul natal (1927-1929) şi din Oraviţa (1930). În perioada 1931-1939 a continuat învăţătura la liceul din Oraviţa, apoi, un an, a studiat la Academia Comercială din Bucureşti, cursurile la această instituţie fiind întrerupte de situaţia nefavorabilă, dată de începutul celui de al Doilea Război Mondial. Împrejurările acelor vremuri l-au determinat să urmeze, trei ani, cursurile Şcolii de Ofiţeri din Bucureşti. Stabilit la Cluj, după terminarea războiului, Pavel Bellu a studiat, în perioada 1945-1948, la Facultatea de Filosofie şi Litere, pe care a absolvit-o, fiind licenţiat în filosofia culturii – estetică şi sociologie. La filosofia culturii l-a avut profesor pe Lu-cian Blaga, cu care a întreţinut, de pe atunci, minunate şi fertile relaţii de prietenie. În perioada 1971-1975 şi-a pregătit doctoratul în estetică. Între anii 1949-1954 a fost profesor de psihologie, logică şi literatură română la Cluj. În răstimpul 1955-1959 a avut funcţia de sec-retar literar la Teatrul Naţional din Cluj. În acealaşi oraş, în perioada 1959-1965 a lucrat, ca economist, la Întreprinderea de Utilaje de Transporturi. Apoi, a mai activat, timp de trei ani, având funcţia de responsabil al Filialei Fondului Plastic din Cluj (1965-1968).

A avut şi o remarcabilă activitate redacţională la „Generaţia de mâine”, Oraviţa (membru în comitetul de redacţie, 1936-1938), „Luceafărul” din Timişoara (şef de redacţie în anul 1940) „Tinereţea”, „Situaţia” şi „Viaţa” (toate din Bucureşti, la care a avut funcţia de redactor)

Opera: Candelabre albastre (poezii), prefaţă de dr. Aurel Cosma junior, Editura revistei „Luceafărul”, Timişoara, 1936; Flori de piatră (versuri), Editura Regionalei Bănăţene a „Astrei”, Timişoara, 1940, 80 p.; 22 de poeme (Extras de poeme inedite) Editura Asociaţiei Scriitorilor Români din Banat, Timişoara, 1944; Elogiu simplităţii (poeme), Editura pentru lite-ratură, Bucureşti, 1967, 156p.; Blaga în marea trecere, (eseu), Ed. Eminescu, Bucureşti, 1970; Iancu şi pajura; Capul din făntână.Piese (istorice) într-un act. Reşiţa (Comitetul Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă Caraş-Severin, 88p.;) Avram Iancu. Piesă istorică în trei acte. Pusă în scenă de Teatrul de Stat din Baia-Mare, 1972; Arhitectura gândului (poezii), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1977, 123 p.; Fericita jale a Cumbriei (roman; despre viaţa şi activitatea revoluţionară a lui Eftimie Murgu), Ed. Facla, Timişoara, 1978, 216p.; Focul rece (roman), Ed. Facla, Timişoara, 1982, 223p.; Lebăda solară (poezii), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1984, 84p.; Poemele mele, Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici”, Reşiţa, 1995, 21p.


caracterele acestor litere, ca de pildă ”drepte”, ”al-dine”, ”semialdine” etc.), - la ”Librăria şi tipografia diecezană”. Pe acest maistor şef Pitariu l-am găsit mai tîrziu, după unire, conducînd ca şef de atelier tipografia ”Cartea Românească” din Timişoara, unde am publicat iniţial cîteva lucrări redactate de mine sau nişte articole de presă.

Fiind student la teologie, am funcţionat concomitent ca profesor suplinitor de muzică la Preparandia ortodoxă română de la Arad, în locul compozitorului Trifon Lugojanu, mobilizat atunci ca militar. Am fost numit în acest post datorită cer-tificatelor mele de la Conservatorul din Timişoara, pe care le anexasem la cererea mea de admitere la teologie. Din aceste testimonii Consistoriul epar-hial a putut constata că urmasem cursul elemen-tar şi secundar de muzică la disciplina ”vioară”, teoria muzicii, armonia etc. la finele anului şcolar al Pedagogiei, unde se pregăteau dascălii confe-sionali români, anuarul Institutului de Preparadie de la Arad mi-a publicat în iunie 1918 numele meu ca profesor suplinitor de muzică.

La 31 octombrie 1918, însă, după izbucni-rea revoluţiei, am părăsit teologia şi pedagogia, înrolându-mă ca ostaş voluntar în garda naţională română, la fel ca şi cei mai mulţi dintre studenţii teologi din vremea aceea. Am ajuns prin urmare să activez alături de unchiul meu Dr. Aurel Cosma, preşedintele Consiliului Naţional Român din Timişoara, pentru pregătirea organizării de participanţi la marea adunare naţională de la Alba-Iulia, la care am luat şi eu parte, împreună cu unchiul meu la 1 decembrie 1918. Despre par-ticiparea mea cu drept de vot ca delegat oficial al unităţilor militare din garda naţională română a comitatului Timiş, voi nota într-un alt capitol.

În continuare voi nota aici completările datelor mele biografie despre relaţiile cu biserica. Astfel, în presă am publicat numeroase articole cu tema înfiinţării unei episcopii ortodoxe române în capitala Banatului. La fel am susţinut financiar şi moral, precum şi în presă, clădirea unei grandioase catedrale în centrul Timişoarei, care să polarizeze întregul cler şi pe credincioşii noştri din zona de vest a ţării, luptând concomitent pentru ridicarea proiectatei episcopii la rangul unei mitropolii a Banatului. Când am reuşit să fie realizată clădirea monumentalei catedrale a Timişoarei, am început să dăruiesc acestui aşezămînt bisericesc o serie de obiecte pentru cult, ca de pildă: o evanghe-lie legată artistic în coperte lucrate din argint şi

Memorii inedite

chipuri aurite pa faţa copertei, de către meşterul Emil Mircioiu din Bucureşti, - evanghelie care se află şi astăzi în folosinţa catedralei, aşezată pe altar sau pe tetrapodul dinaintea iconostasului. O evanghelie similară am donat şi bisericii Sf. Ilie din cartierul Fabric (locul meu de naştere), care se întrebuinţează şi în prezent la oficierea diverselor slujbe religioase din acest lăcaş sfânt, mai cu seamă la liturghii şi la marile sărbători.

Am fost în repetate rânduri ales deputat sinodal în adunarea eparhială de la Arad, înainte de a se înfiinţa episcopia Timişoarei, pe vremea când partea timişeană a provinciei noastre aparţinea de autoritatea consistoriului şi episcopului Aradului. În această calitate am luat parte şi la alegerea unor arhierei titulari (Andrei Magier), făcînd parte din congresul naţional bisericesc. Am desfăşurat ca membru al adunării eparhiale din Arad, prin dis-cursuri, intervenţii în discuţii, lucrări sau articole de presă, o susţinută activitate pentru înfiinţarea episcopiei de Timişoara. În această strădanie a mea am fost îcurajat şi sprijinit de patriarhul Dr. Miron Cristea, pe care l-am vizitat foarte des în palatul său de pe dealul Mitropoliei din Bucureşti. Îl cunoşteam încă de tânăr, ca episcop de Caransebeş, când venea de multe ori să-l viziteze la Timişoara pe unchiul meu Dr. Aurel Cosma, cu care fusese coleg la universitatea din Budapesta şi prieten bun.

Când am izbutit să avem înfiinţată prin lege episcopia Timişoarei, am fost şi eu ales ca deputat sinodal în cea dintîi adunare eparhială a acestei episcopii. Am luat parte în această calitate şi la congresul naţional bisericesc, când l-am ales ca primul episcop al eparhiei noastre pe episcopul Dr. Vasile Lăzărescu din Caransebeş, devenit apoi mitropolit, când episcopia a fost ridicată la rangul de mitropolie.

Mai tîrziu, când a ajuns mitropolit al Ba-natului Dr. Nicolae Corneanu, nepot de frate al bunului meu prieten politic Dr. Cornel Corneanu, am devenit un colaborator al acestui tânăr mitrop-olit, publicînd o serie de articole documentare din trecutul bănăţean, apărute în revista ”Mitropolia Banatului” din Timişoara. La această revistă de mare prestigiu mai public şi acum în mod peri-odic diverse studii istorice, în legătură cu figuri eminente, care au scris ori au activat odinioară în domeniul propăşirii culturii şi a bisericii noastre.

DR. AuRel cosmA jr. Timişoara, 1981


După întoarcerea mea acasă de la conferinţa balcanică din Salonic, şi după excursia la Muntele Athos, precum şi după vizitarea Greciei, inclusiv a Atenei, am primit de la călugării români din sfântul munte, mai multe veşti şi scrisori. Am început cu ei o corespodenţă regulată privind chestiunile lor, fiind solicitat să le rezolv în mod favorabil şi să fac demersuri la oficialităţiile din România. Ca parlamentar, ales din nou în camera deputaţilor din România, am reuşit în unele intervenţii întreprinse în interio-rul lor, precum să le soluţionez câteva plîngeri acute în favoarea lor. În anul 1934 m-am pomenit însă cu un lung mesaj ce mi l-a expediat călugărul Domitie Trihenea, pe care îl cunoscu-sem la mănăstirea Vatoped, unde venise să mă întâmpine cu ceilalţi monahi din chilia condusă de el, aflată pe dis-trictul mănăstirii împărăteşti a Vatopedului. Era o scrisoare lungă, pe care am publicat-o la timpul său, întrucît conţinea, cu titlu de document şi plângere veridică, cele mai importante doleanţe ale călugărilor români de la Athos. Voi extrage din acest mesaj câteva puncte principale, sumar şi sintetic, ca să ilustrez deplorabila situaţie în care se găseau călugării români la Athos în perioada când am vizitat sfântul munte în noiembrie 1933 şi în anul următor. De fapt cuviosul părinte mi-a repetat în scris ceea ce îmi comunicase verbal atunci când vorbeam cu el la mănăstirea Vatoped. Iată în rezumat ce mi-a relatat:

1. Pe teritoriul sfîntului munte se aflau peste două sute de locuinţe monahale, zise chilii şi colibe, cu bisericuţe în corpul caselor, având în jurul lor livezi sădite cu pomi de măslini şi alte

fructe, precum şi grădini de zarzavat, alimentate cu ape curgătoare, acestea fiind populate de câte 3-6 ori 10-15 monahi, după cum aveau putere să se întreţină din propria lor producţie.

Mai avem şi schitul chinovial ”Prodro-mul”, în care, conform actelor ce le are cu Marea Lavră, sunt recunoscuţi de drept 50 monahi şi

10 fraţi. Mai e şi schitul românesc ”Lacu” pe moşia mănăstirii ”Sfântul Pavel”, având 14 chilii cu 50 de monahi.

În total sunt vreo cinci sute de călugări în sfântul munte.

2. Până în anul 1928 am avut şi noi românii libertate a veni în sfântul munte, la viaţa monahală. În anul precedent, în 1927, a fost anexat sfântul munte Athos la statul grecesc, iar ca urmare guvernul de la Atena i-a recunoscut pe toţi călugării de aici ca supuşi elini, deci ca cetăţeni ai Greciei. S-a făcut un recensământ în Athos şi li s-au eliberat monahilor bilete de iden-

titate de către oficialităţile greceşti. S-a interzis totodată în mod riguros să mai poată intra în sfântul munte Athos pentru călugărit atât românilor, cât şi ruşilor sau bulgarilor. Numai sârbii au rămas scutiţi de această oprelişte.

3. Din cauza aceasta în scurtă vreme vor rămâne nelocuite de români lăcaşurile monahale existente, dacă nu se va reveni asupra acestor dispoziţii de către guvernul din Atena. Tot astfel, drepturile şi averile chiliilor şi ale schiturilor, deţinute de români, vor trece în stăpânirea mănăstirilor, iar puţinii monahi români, deveniţi

MESAjUL CĂLUgĂRILOR ROMâNI DIN ATHOS

Memorii inedite


La Paştile din primăvara anului 1974 am avut o plăcută surpriză. Am primit prin Mitropolia Ba-natului veşti de la arhimandritul Dometie Trihenea, egumenul mănăstirii ”Zugrafu” din sfântul munte. Împreună cu scrisoarea sa mi-a trimis câteva rânduri şi amicul Iosif Bîta, regizor la Televiziunea Română, care vizitase mănăstirile din Athos, pentru a realiza filme documentare despre cultura şi trecutul acestei ţări monahale pe seama ”Fundaţiei europene Drăgan” din Italia şi pentru UNESCO, institutul de cultură mondială al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Cu acest prilej a trecut şi pe la mănăstirea ”Zugrafu”, unde l-a întîlnit Iosif Bîta* pe stareţul Domitie Trihenea. Scriitorul bănăţean Iosif Bîta, originar din valea Almăjului, a petrecut mai multe zile printre călugării de la ”Zugrafu”. Din vorbă în vorbă au ajuns să evoce fiecare oameni cunoscuţi din România. Aşa a ajuns în convorbirile lor numele meu. Era tocmai în luna aprilie, înainte de sărbătorile Paştilor. Atunci s-au gândit să-mi facă o bucurie, trimiţându-mi amândoi veşti şi bune urări pascale de la Athos. Iosif Bîta îmi cunoştea bine adresa mea de acasă, mai ales că m-a vizitat şi personal la domiciliul meu din strada Doja, dar uitase numărul casei. S-au decis să-mi expedieze răvaşele pe adresa Mitropoliei Banatului, ştiind că sunt bine cunoscut în cercurile clericale. Egumenul Domitie i-a istorisit lui Iosif Bîta că mă cunoaşte personal de cănd am făcut o vizită oficială la mănăstirea Vatoped din Athos şi că pe urmă a purtat corespondenţă cu mine.

Înainte de începerea celui de al Doilea Război Mondial am întrerupt corespodenţa cu monahii din Athos. Aşa erau atunci vremurile, că nu mai puteam avea legături cu ei. De călugărul Domitie Trihenea n-am mai aflat nimic. Nu ştiu prin cîte peripeţii a trecut şi el? Câte a mai avut să rabde şi să sufere? Mi s-a spus că s-a întors în România. Când şi în ce împrejurări? Nu ştiu.

După război, prin anul 1947, cînd am pribegit prin ţară şi am stat pe atunci la Săliştea Sibiului, am aflat acolo că tocmai venise un călugăr de la Mun-tele Athos la micul schit ”Foltea” de lângă Galeş, un părinte ieromonah cu numele Domitie. Acest

bătrâni şi săraci, vor rămâne pe drumuri sau vor robi la ceilalţi străini.

4. Lăcaşurile monahale româneşti au fost cumpărate cu acte în regulă de la mănăstirea principală, pe teritoriul căreia se aflau. Actele de proprietate, zise ”omologhii”, sunt recunoscute pe trei persoane, cu drept de moştenire. Când moare stareţul, care este primul proprietar al chiliei cu doi ucenici moştenitori, mănăstirea principală schimbă ”omologhia” şi dă alta, recunoscând de superior pe cel de-al doilea ucenic, apoi la decesul şi acestuia va trece chilia ca moştenire din stareţ în stareţ la următorii ucenici.

5. În anul 1932 s-a luat o hotărâre de ”Chinotită”, adică de conducerea monahală a sfântului munte Athos, de comun acord cu cele 17 mănăstiri greceşti, ca în viitor, dacă va muri stareţul chiliei, să nu se mai dea o nouă ”omologhie pentru al treilea ucenic, cu scopul să termine cu noi, românii, în scurt timp, iar la români să nu se mai vândă nici o chilie sau colibă, fără biserică”.

Acestea au fost punctele principale ale plângerii monahilor români din Athos. În consecinţă am fost rugat să intervin în parlament, la ministere şi la guvern pentru a se face demersuri amicale în temeiul înţelegerii balcanice şi pe cale diplomatică în interesul călugărilor români de la Athos, ca să fie scoase din vigoare ”aceste draconice hotărîri date în detrimentul nostru naţional, care tind să pierdem definitiv drepturile noastre la sfântul munte, unde de veacuri le avem dobândite şi recunoscute de sfinţii părinţi, de patriarhi, iar de împăraţi respectate”.

Desigur, am făcut la timpul său stăruinţe şi intervenţii utile pe lângă forurile competente. În bună parte am reuşit, dar nu în totalitatea de-mersurilor, aşa cum ar fi dorit-o călugării noştri români din Athos. Totuşi, s-a simţit o îmbunătăţire în condiţiile lor de existenţă, dar conducerea călugărilor greci a mai păstrat o intransigenţă şovină în mentalitatea lor naţională, care nu avea nimic comun cu dragostea creştinească pe care ar fi trebuit să le-o inspire calitatea lor de monahi cu grad superior.

DR. AuRel cosmA jr

Bucureşti 1934

VEşTI DIN ATHOS LA PAşTILE DIN ANUL

1974

Memorii inedite


Memorii inedite

schit era o vreme lăsat în părăsire, fără călugări, deşi mulţimea credincioşilor venea necontenit în pelerinaj la anumite sărbători, păstrînd tradiţia şi datina înaintaşilor. Desigur că Mitropolia Ardealului de la Sibiu, găsindu-l pe călugărul Domitie Trihenea dispus să-şi petreacă zilele de monahie la schitul ”Foltea” din Galeş, l-a trimis acolo. Nu ştiu în ce condiţii trăia la ”Foltea”, în acest loc de pelerinaj, deasupra Galeşului, de unde urca un drum până la schit. Am auzit că primea acolo sus diverşi pelerini şi numeroşi credincioşi, care se duceau să vadă un călugăr venit din Athos, să le povestească despre viaţa monahală din sfântul munte. Câţiva prieteni mi-au spus, după ce l-au vizitat, că părintele Domitie le-a vorbit credincioşilor, deci şi lor, despre viaţa petrecută la Athos, amintind în special că eu i-am vizitat pe călugării de la sfântul munte, spijinindu-i pe cei români multă vreme din toate punctele de vedere. Îşi aduceau aminte de mine, accentuîndu-mi numele cu vădită dragoste frăţească şi cu un deosebit respect plin de gratitudine. Prietenii mei, cunoscîndu-mi situaţia de pribeag în ţara mea, nu m-au divulgat că trăiam pe atunci la Sălişte, ca refugiat politic. Oricât de mare mi-ar fi fost dorinţa să-l văd şi să stau cu el de vorbă, eram nevoit să-mi continui viaţa ascunsă, fără să mă di-vulg, pentru a nu-i crea şi lui unele neplăceri. Aşadar, călugărul Domitie nu putea să ştie nimic despre mine, dar eu am fost mereu informat despre existenţa lui la schitul Foltea. După ce am plecat din Sălişte, nu mai ştiu ce s-a ales de acest vrednic călugăr român. De atunci n-am mai primit nici o veste despre el sau despre ceilalţi călugări români din Athos.

Şi iată că la sărbătorile Paştilor din primăvara anului 1974, am primit scrisori îmbucurătoare că monahul Domitie Trihenea ajunsese între timp, din nou în muntele sfânt al Athosului, devenind arhi-mandrit şi stareţul mănăstirii ”Zugrafu”, la acest bogat aşezămînt monahal de lângă ”Vatoped”, unde îl cunoscusem în toamna anului 1933. Mănăstirea ”Zugrafu” era o ctitorie de pe vremuri a domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare, în care întotdeuna trăiau împreună călugări bulgari şi români, deşi această mănăstire ”împărătească” era considerată ca fiind a bulgarilor. În epoca lui Ştefan cel Mare erau foarte

mulţi călugări români aici. Astăzi această mănăstire este una dintre cele mai moderne şi civilizate aşezăminte monahale din sfântul munte. Călugării sunt aici mai îngrijiţi şi mai avansaţi în cultură, mai dornici de progres, fără însă a se abate de la îndato-ririle lor monahale, păstrate în spiritul tradiţional al Athosului. M-am bucurat când am aflat că vrednicul şi prea cuviosul Domitie Trihenea era stareţul acestei mănăstiri. El mi-a scris în preajma praznicului de Paşti din 14 aprilie 1974, duminica învierii, că de mai bine de opt ani era egumenul mănăstirii ”Zugrafu” şi că stătea acolo ”împreună cu trei părinţi români şi şapte bulgari”.

Deodată cu rândurile arhimandritului Domitie, mi-a trimis o scrisoare şi prietenul meu, regi-zorul artistic Iosif Bîta, d e l a Te l e v i z i u n e a Română. Valorosul scrii-tor bănăţean, originar din Valea Almăjului (judeţul Caraş-Severin), mi-a comunicat printre altele câteva date personale de-spre misiunea ce o avea de îndeplinit din punct de vedere cultural, artistic şi istoric, la mănăstirile din ţara monahală ortodoxă a

Athosului. Extrag din ele următoarele: ”Dumneavoastră trebuie să Vă mulţumesc

pentru marea bucurie pe care o am, putând să Vă scriu din Sf. Munte, să Vă doresc de aici viaţă lungă şi fericită, şi să am o altă bucurie mare, aceea de a întâlni o veche cunoştinţă de a Dvoastră, de prin anul 1930 şi ceva, pe părintele Domitie, actualmente egu-menul mănăstirii Zugrafu, unul din cei mai stimaţi oameni din Sf. Munte.

”Vorbind despre România, am ajuns şi la Dvoastră, şi fiecare dintre noi a evocat amintiri care ne leagă de Dvoastră.

”Am ajuns la Athos, pentru că va trebui să realizez pentru UNESCO, prin fundaţia culturală europeană Drăgan, un film intitulat ”Athos, focar de cultură umanistă şi spirit ortodox”.

”N-am bănuit niciodată că voi ajunge la fericirea de a trăi spiritul creştinesc al Athosului... În rest o duc bine. Nădăjduiesc că experienţa mea de creştin ortodox, trăită pe pămîntul sfînt, să o concretizez într-o carte. De aici plec la Tesalonic, Atena, apoi în Rodos. Am o mare poftă de lucru şi

Mănăstirea Zografou


Memorii inedite

scriu întruna. Aici la Zugraf mă simt ca acasă. Aici e o plăcere, o binefacere să trăieşti. Regret că trebuie să plec mîine... aş avea multe să Vă povestesc. Prea bunul şi prea distinsul părintele egumen Domitie vrea să Vă scrie şi domnia sa. Îi dau pana. Pînă la revedere, rămîn al dvoastră cu înaltă stimă şi distinsă afecţiune. Pentru Doamna preţuirea mea. Iosif Bîta.”

”P. S. N-am adresa dumneavoastră la mine. Ştiu că staţi pe Gh. Doja, dar nu ştiu numărul. I. Bîta.”

Astfel se explică de ce am primit aceste scrisori de la Athos prin Mitropolia Banatului.

Egumenul arhimandrit Domitie Trihenea mi-a scris alături de amicul meu Iosif Bîta, printre altele: ”Scumpe şi neuitate Domnule Aurel Cosma, Cu preacurate simţăminte am primit în mijlocul nostru pe dl Iosif Bîta şi ne-am împărtăşit cunoştinţele trecutului şi ale prezentului, amintindu-ne şi de virtuţile Dv de când V-am cunoscut în mănăstirea Vatoped...”

Eu i-am răspuns în scris prea cuviosului părinte Domitie, chiar în duminica de Paşti, în ziua de 14 aprilie 1974, expediind scrisoarea mea de mulţumiri şi de bune urări, împreună cu evocarea întâlnirii noastre din 12 noiembrie 1933 la mănăstirea Vatoped, pe adresa de egumen al mănăstirii Zugrafu din Athos – Grecia.

Amicului Iosif Bîta i-am răspuns la Bucureşti, trimiţîndu-i şi un exemplar din broşura mea depre ”Sfîntul munte Athos”, apărută la Timişoara în anul 1935, în ”Biblioteca Luceafărul”. El mi-a răspuns, mulţumindu-mi ”foarte frumos şi de o mie de ori”. Apoi a continuat răspunsul său textual următoarele reflexii asupra notelor mele de călătorie la Athos: ”Deşi aţi stat foarte puţin în Athos, aţi surpins esenţialul, - şi eu am citit-o cu mare plăcere şi in-teres. Situaţia în zilele de astăzi este exact cum scria arhimandritul Domitie, cu atât de mulţi ani în urmă. Acolo viaţa a încremenit. Numai oamenii se trec – evenimentele se repetă ciclic şi nu văd o schimbare. Abia aştept să vin la Timişoara, să Vă văd şi să Vă mulţumesc, povestindu-Vă multe, pentru că voiajul meu, în unele ţări mediteraniene, se datoreşte în mare parte bunătăţii Dvoastră, preţuirii pe care mi-aţi arătat-o şi ca să mă laud – şi Vă rog să mă iertaţi – se datoreşte prieteniei... Sărutând mâna distinsei dvoastre Doamne, şi pe Dvoastră asigurîndu-Vă de stima mea statornică – Vă doresc foarte multă sănătate, rămânând cu dorinţa să Vă văd cât mai repede. Iosif Bîta.”

Iosif Bîta mereu îmi mulţumea în scrisorile sale

ulterioare pentru că datorită mie a ajuns să-l cunoască pe Constantin Iosif Drăgan din Italia, creatorul fundaţiei Europene, şi stăruinţii sau recomandării mele a ajuns să facă cu ajutorul acestui mecenate român din Italia, a economistului şi fabricantului Drăgan, originar din Lugoj, numeroase călătorii în străinătate, pentru a realiza filme documentare, de ordin cultural, pentru fundaţia Drăgan, care îşi avea centrul în insulele Baleare, la Palma de Majorca, în Spania. Meritul îl avea însă Iosif Bîta personal, căci datorită priceperii sale de a realiza filme pentru televiziune, a reuşit să fie apreciat şi de Constantin Drăgan din Milano. Într-adevăr, scriitorul Iosif Bîta este autorul-regizor al multor filme din trecutul şi mai ales din actualitatea românească, emise de Televiziunea Română. În special, fiind legat de pământul său natal, a regizat numeroase filme din viaţa contemporană a regiunii Caraş-Severin, la Reşiţa şi pe valea Almăjului, prezentîndu-i şi pe condeierii din Banat.

Cu aceste amănunte închei însemnările mele despre Athos.

DR. AuRel cosmA jrTimişoara, 1974

* Iosif Maria Bâta: prozator, dramaturg, scenarist, regizor, născut în 16 februarie 1927, în Moceniş, jud. Caraş Severin; decedat la Arad, în sep-tembrie 1995. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, în 1953. În perioada 1953-1956 a fost regizor ar-tistic la Teatrul de Stat din Sibiu, apoi la teatrul din Reşiţa (1956-1959). Multă vreme (1959-1973) a lucrat la Televiziunea Română. Între anii 1976-1987 a fost regizor la teatrul de Stat din Arad. Prin anii 1970 a beneficiat de o bursă oferită de Fundaţia lui I.C.Drăgan, la Palma de Majorca. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Opere: Alergătorul şchiop (piesă de teatru), Bucureşti 1964; Întoarcerea din singurătate (roman) Timişoara 1983. Numeroase romane au rămas în manuscris, unele dintre acestea risipindu-se pe la unele edituri din ţară; se ştie, bunăoară, că, Editura „Albatros” din Bucureşti a predat romanul Gâlcea-va prostului cu lumea, proză despre satul bănăţean (Victoria I. Bitte, Tiberiu Chiş, Nicolae Sârbu, Dicţionarul scriitorilor din Caraş- Severin, Editura „Timpul”, Reşiţa 1999, p. 24). (A.T.)


Studii

Ioachim Miloia s-a născut în anul 1897 în Ferendia, unde tatăl său, Achim Miloia a fost învăţător la şcoala confesională, în perioada 1886-1908. Fiind un dascăl vrednic, acesta a fost ales, în anul 1894, membru al Sinodului eparhial din Dieceza Caransebeşului.

Dorind ca fiilor săi Vasile Miloia (n. 1985) şi Ioachim să le asigure „o creştere mai aleasă”,1

Achim Miloia s-a mutat cu familia la Caransebeş, în anul 1908, fiind transferat acolo în calitate de revizor şcolar de pe lângă Comitetul eparhial.2

În acest oraş, în ultimii trei ani din viaţă a fost „în serviciul Consistorului, fiind angajat ca aju-tor de exactor, lucrând cu zel neobosit până cu două săptămâni înainte de încetarea din viaţă”.3 În această localitate Ioachim Miloia, după ab-solvirea liceului, în anul 1916, va urma cursurile Institutului Teologic şi Pedagogic, timp de trei ani. Absolvind institutul, în 1919, „obţine certifi-catul de calificare preoţească şi de învăţător”.4 Nu s-a hirotonosit, însă, ci a continuat învăţământul superior laic. În toamna anului 1919 s-a înscris la Facultatea de Litere din Bucureşti, fiind admis în anul III al acestei instituţii, pentru că doi ani i s-au echivalat cu Institutul Pedagogic şi Teologic din Caransebeş. În anul universitar 1919-1920 Ioachim Miloia a frecventat şi cursurile Aca-demiei de Arte Frumoase din Bucureşti. În acea perioadă, studentul Miloia a lucrat în atelierul pictorului G.D. Mirea, aici tânărul artist plastic avându-şi începuturile creaţiei în domeniul picturii bisericeşti.5 Dintr-o referire a lui Aurel Cosma junior – care, în acea perioadă era şi el student la Bucureşti (în anul I, la Facultatea de Drept) aflăm că: „Lucrările de pirogravură ce le-a făcut (Miloia) ca student la Bucureşti, ca să-şi câştige existenţa, i-au folosit mai târziu la numeroase realizări de motive româneşti, cum sunt ghirlandele de pe pereţii bisericii din Timişoara – Fabric, aplicate cu ocazia restaurării picturii lui Zaicu”.6

În „Foaia diecezană” din 10/23 mai 1920 a publicat articolul Naţionalitatea în ornarea

bisericilor noastre, acesta fiind semnat Achim Miloia.

În toamna anului 1920, Ioachim Miloia a plecat la studii în Italia. La sfârşitul lunii noiemb-rie s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din Roma, unde, în urma unor examene riguroase a fost primit în anul al II-lea al Secţiei Istoria Artei. Într-o scrisoare din 8 ianuarie 1921, adresată mamei sale, din Caransebeş, îi comunică acesteia o veste foarte bună, anume că i s-a votat bursa din partea Consistorului Mitropolitan din Sibiu. „Alaltăieri am primit o scrisoare lungă de la Episcopul Badescu în care îmi scrie, într-altele, că mi s-a votat bursa de la Sibiu (...) De-acum, dragă mami, bucură-te şi tu împreună cu mine de ajutorul ce mi l-a dat D-zeu care nu-i lasă pe aceia cari sunt în necaz. De-acum nu mai am nici o frică şi sperez că mi-e viitorul asigurat, deoarece bursa aceasta nu însemnează numai că voi avea din ce studia, ci că, dacă termin, mitropolia va avea oaricare îndatoriri morale faţă de mine ca anume când va zidi biserici eu voi avea cel mai mult drept să cer pictarea lor, fiind eu bursierul mitropoliei. Mă gândesc la catedrala din Cluj care se va zidi cât de curând”.7

În următoarea scrisoare către mama sa, din 21 ianuarie, Miloia îşi exprimă nedumerirea că aceasta nu ştiuse despre bursa pe care i-o promise Mitropolia din Sibiu: „Mă miră faptul că tu pân’ la scrierea scrisorii din 8 ian. n-ai ştiut nimic de bursa mea de la mitropolie. Nu te-a avizat Badescu”,8

sau altcineva. Inspectoratul Artelor din Cluj nu i-a aprobat bursă, fapt despre care o înştiinţează pe maică-sa: „La Cluj mi s-a respins cererea. Vezi, de nu erau preot Ghidiu9 şi Badescu, care să mă îndemne să fac cerere la Sibiu la mitropolie, mă bătea D-zeu. Aceia de la Cluj sunt buni să te îndoape cu promisiuni, ca după aceea, să nu-ţi dea nimic”.10

În vara anului 1922 a absolvit Academia de Belle-Arte din Roma; la examen „a luat nota cea mai bună, adică, 10”, după cum îşi înştiinţează

LEgĂTURA LUI IOACHIM MILOIA CU BISERICA şI PATRIMONIUL CULTURAL RELIgIOS

AuRel TuRcuŞ


Studii

mama, în scrisoarea din 27 iunie. În aceeaşi epistolă mai menţionează: „Teza mea de licenţă a fost o lucrare religioasă: „Isus înviind fata văduvii din Nain” care mi-a reuşit bine încât a plăcut foarte mult la toată lumea”.11

În toamna anului 1922, Miloia s-a înscris la Universitatea din Roma, fiind admis în anul III. La instituţia aceasta şi-a pregătit doctoratul în istoria artelor. Şi-a susţinut examenul de doctorat în anul 1924, prezentându-şi teza, scrisă în limba italiană: Curentul goticului internaţional şi fraţii Lorenzo şi Jacopo Salimbeni din San Severino.12

Miloia îşi continuă studiile în Italia, pregătindu-şi la Universitatea din Roma, docto-ratul în litere şi filozofie. În 26 aprilie 1927, şi-a susţinut teza de doctorat, intitulată Legenda cru-cii în literatura şi arta medievală, care a fost redactată bineînţeles, tot în limba italiană.13

Din două scrisori ale lui Miloia trimise acasă – una în aprilie 1927, cealaltă în luna mai – aflăm că el era intersat să se angajeze cadru didactic la Facultatea de Teologie din Bucureşti. În scrisoarea din 4 aprilie îi informează pe maică-sa şi pe fratele său, Vasile Miloia, astfel: „Am cunoscut săptămâna trecută pe un profesor de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, de la care, între altele, am auzit că ar fi la ei o catedră de Istoria artelor. Ne-am înţeles că, după întoarcerea în ţară, să mă pună în curent cu tot ce trebuie să fac pentru a putea lua acea catedră. În tot cazul văd că, venind în ţară, nu m-am scăpat încă de la esamen, căci va trebui să-mi dau esa-menul de capacitate şi în vederea acestei catedre va trebui să fac şi doctoratul în teologie. Pentru început mi-ar conveni acea catedră, deoparte pentru că am făcut multă ist. artelor religioase”14.

În scrisoarea din 11 mai, le spune mamei şi frate-lui său, că, probabil, acasă, la Caransebeş, va fi sosit, pe numele lui, o scrisoare de la Bucureşti în legătură cu postul pe care îl viza la Facultatea de

Teologie din Bucureşti. „E vorba – le scrie Miloia – de catedra de la Facultatea de Teologie despre care v-am spus. Am vorbit aici mai de multe ori cu ministrul Goldiş (Vasile Goldiş, 1862-1834, n.n. A.T.). Azi am fost la masă la ministrul Penescu şi unde am putut să vorbesc mai mult cu ministrul Goldiş. Mi-a dat cele mai largi asigurări, când mă voi întoarce acasă, poate va trebui să merg în curând la Bucureşti şi atunci va trebui să merg la dânsul şi se va vedea ce-i de făcut”.15

Într-adevăr, după ce, în ultima decadă a lunii mai s-a întors acasă, la Caransebeş, încă din primele săptămâni a fost preocupat să-şi caute serviciu. În acest scop a plecat la Bucureşti, de

unde le trimite o scrisoare mamei şi fratelui în care arată că, datorită căderii guvernului şi a schimbării din funcţii a unor oameni care îl cunoşteau, nu a putut face nimic în vederea obţinerii postului scontat. Mai aflăm din această scrisoare nedatată un fapt important în legătură cu dem-ersurile privind restaurarea bisericii din cimitirul Caransebeşului: „Vasi, te rog interesează-te de afacerea cu biserica din cimitir şi eventual de vreun portret printre cunoscuţii tăi, căci mi se pare că, până în toamnă, alta tot nu voi putea face”.16 Informaţia este importantă pentru că ne ajută să datăm lucrările de restaurare efec-tuate de Miloia la această biserică

din Caransebeş. Acestea s-au realizat în vara anului 1927, nu în anul 1926 cum se susţine în unele relatări privind istoricul acestei biserici din Caransebeş. În anul 1926, Miloia nu a fost acasă, în această localitate. În vacanţa de vară din acel an, el a fost în Lituania.17

Cu începere din data de 1 septembrie 1927, Ioachim Miloia a fost angajat în postul de profe-sor de desen la Şcoala Normală de învăţământ din Timişoara. Între timp i se pregătea ocuparea postului de director al Muzeului Bănăţean din Timişoara. În funcţia respectivă a fost numit cu începere din data de 28 ianuarie 1928.

În luna ianuarie 1928, Miloia se angajează în realizarea unor lucrări de artă religioasă, aşa după cum aflăm dintr-o scrisoare adresată mamei sale:


Studii

„mă apuc de o capelă în Iosefin, pe care trebuie s-o dau gata până către sfârşitul lui februarie (...) Ieri am fost la mănăstirea Bodrog, unde fui invitat de arhimandritul Moruşcă pentru nişte lucrări”.18

În vara anului 1928 Ioachim Miloia a efectuat lucrări de restaurare a picturii bisericii ortodoxe române din Lipova. În articolul Din activitatea Muzeului Bănăţean. Dare de seamă, apărut în primul număr din „Analele Banatului” pe acelaşi an, Miloia, menţionează că a făcut cercetări amănunţite asupra bisericii din Lipova (subl. I. M.), unul din monumentele artistice şi istorice cele mai însemnate din regiunea noastră.

Despre rezultatele acestor cercetări s-a scris pe larg în articolul referitor la biserica Lipovei, publicat mai sus în această revistă”.19

În continuare, Ioachim Miloia precizează că, în anul 1928, el a făcut cercetări, „la încă două biserici româneşti” din Timişoara. Subliniază că: „Au fost dealtfel primele pe cari le-am vizitat anul acesta în legătură cu cercetarea bisericilor noastre bănăţene. Cea din „Elisabetin” (Maiere) şi cea din „Fabricul Timişoarei” (În timp, Miloia se va impune în cercetarea, restaurarea, pictarea unor edificii ecleziastice). Încă în acelaşi an, el a mai efectuat cercetarea „ruinilor şi clopotniţei vechei biserici gr. ortodoxe, precum şi a criptei acesteia” din Lugoj, a „bisericii gr. cat. apoi a Episcopiei” din această localitate, a bisericilor de lemn din Ur-seni, Berini şi Duboz, a bisericii Mănăstirii Săraca din Şemlacul Mic, a bisericilor din Denta, Clopo-dia, Caransebeş (Sf. Ioan Botezătorul) „declarată monument istoric” încă de pe atunci.

În luna februarie 1928 – după cum se consemnează în aceeaşi Dare de seamă – Miloia „a ţinut o conferinţă la Politehnica din Timişoara, vorbind despre: Elementul păgân în arta creştină”.20

La începutul anului 1928, directorul Muzeu-lui Bănăţean a alcătuit un chestionar istorico-arheologic, pe care l-a difuzat în localităţile din Banat. Spre sfârşitul Dării de seamă pe anul 1928 arată că: „La acest chestionar a primit din partea preoţilor, învăţătorilor şi notarilor, peste 600 de răspunsuri, complectate, în cea mai mare parte cu foarte interesante date istorice şi arheologice. Aceste preţioase răspunsuri ne vor fi, în bună parte – precizează Miloia – excelente călăuze în vederea

viitoarelor cercetări şi studii”. S-a evidenţiat că, „acest chestionar prin orientarea întrebărilor ce le-a conţinut a fost, nu doar un continuator al tradiţiei chestionarelor mai vechi, ci şi un adevărat deschizător de drumuri, în ceea ce priveşte pictura bisericească, în special românească din Banat, etnografia, urmele arheologice şi istoria recentă a comunităţilor bănăţene”.21

În Raport nr. 96 către Primăria Municipiului Timişoara din 24 iunie 1928 (păstrat în Arhiva Muzeului Banatului) în care îşi justifică depla-sarea la Cluj şi la Bucureşti, Miloia menţionează participarea sa la inaugurarea Muzeului Etnografic al Ardealului. Acolo „s-a interesat de felul său de organizare, de bogatele sale colecţiuni şi de rolul aşa de mare, cultural ce acest muzeu îl are în inima Ardealului Românesc.”

Desigur că, sub influenţa celor văzute la Cluj, în anul 1928, el se gândeşte la înfiinţarea unei secţii de etnografie în aer liber, la Timişoara. Punând în discuţie necesitatea unui spaţiu adecvat pentru muzee, Miloia propune transformarea castelului Huniade în edificiu destinat instituţiei muzeale, menţionând că grădina şi curtea acestei clădiri sunt adecvate pentru a fi construite aici „case ţărăneşti şi o biserică de lemn din Banat”.22

Pe la sfârşitul lunii mai 1929, Ioachim Miloia i-a scris mamei sale că „lucrarea de la Folia (pictarea bisericii de acolo – n.n. A.T.) o va începe cât de curând”.

În toamna aceluiaşi an (probabil pe la sfârşitul lunii octombrie) a lucrat la pictarea bi-sericii din Topolovăţ. „Săptămâna aceasta – îi scrie el mamei sale, la Caransebeş, într-o epistolă nedatată – am fost trei zile la Topolovăţ, unde am lipit icoanele pe cerimea bisericii”.23

Mircea Miloia în lucrarea Pictorul Ioachim Miloia 1897-1940, Editura Eurostampa, Timişoara. 2002, arată că: „În anul 1929 (...) Ioachim Miloia realizează în întregime pictura murală şi pe iconostase a Bisericii din localitatea Folea, jud. Timiş, construită în perioada 1924-1926, având hramul Sf. Nicolae (...) În cursul aceluiaşi an, Ioachim Miloia pictează în întregime, adică atât pictura murală cât şi cea de iconostas, în biserica din Topolovăţu Mare, jud. Timiş, construită în pe-rioada 1885-1888, având hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Este de remarcat asemănarea izbitoare


Studii

a picturii murale cu cea executată în biserica din Folea, atât ca şi tehnică, cromatică şi aşezarea picturilor”.24 Autorul menţionează că: „Datele despre bisericile a căror pictură a fost realizată şi restaurată de I. Miloia au fost extrase din lucrarea: „Monumente istorice bisericeşti din Arhiesco-pia Timişoarei şi Caransebeşului” întocmită de Prof. Dr. Ioan Petrecuţi în anul 1990 şi editată de Mitropolia Banatului” (p. 22).

Se pare că este o scăpare, menţionându-se că lucrarea a fost „editată de Mitropolia Banatului”. După ştiinţa noastră această scriere nu a fost încă tipărită; se păstrează, redactată dactilo, în Arhiva Mitropoliei Banatului.

În anul 1929, Miloia a continuat să cerce-teze monumentele ecleziastice: biserica din Sasca, pictată de Dimitrie Turcu, biserica din Cerneteaz, pictată de Zaicu, biserica de lemn din Butin; revine la bisericile din Berini şi Duboz şi la Mănăstirea Săraca, face investigaţii la mănăstirea de la Partoş, unde era îngropat mitropolitul român Iosif; atrage atenţia asupra bisericii de aici, zidită pe la 1730 – „unul dintre cele mai importante monumente de după ocupaţia turcească” din Banat.

Continuând îmbogăţirea colecţiilor muzeului cu achiziţii valoroase, în anul 1929, Miloia cumpără pe seama instituţiei o lucrare de excepţie: Sfânta Familie de Marcelo Venusti (1515-1579)”.25

În anul 1930, Societatea de Istorie şi Arhe-ologie din Timişoara l-a ales pe Miloia preşedintele ei.26 Programul de lucru pe anul 1930 al SIAT – conceput de Miloia – cuprindea între altele – efectuarea unor cercetări, în vederea alcătuirii „unei monografii a Banatului istorico-artistic” şi a strângerii datelor referitoare la bisericile de lemn din Banat – aşadar erau vizate domenii care erau acoperite de Miloia, ca reputat specialist. S-a sub-liniat că: „Un domeniu, în care Muzeul Banatului, adică I. Miloia, a desfăşurat o activitate grandioasă în 1930 este cel al cercetării ştiinţifice. Două au fost domeniile prioritare abordate de Miloia şi anume cel al arheologiei în care iese în evidenţă periegheza întreprinsă laolaltă cu C. Daicoviciu şi cel al bisericilor vechi de lemn şi cărămidă ale Banatului”.27

În anul 1930 Miloia a reluat cercetările făcute în 1929, împreună cu arh. Victor Vlad (1889-1967) la bisericile din Berini, Bucovăţ (co-

muna Mănăştur) Butin, Cerneteaz, Partoş, Urseni şi la Mănăstirea Săraca de la Şemlacu Mic. Pe lângă aceste lăcaşe de cult, Miloia a mai cercetat bisericile din Breazova, Berzeasca, Surducu Mare, Ofseniţa. În luna decembrie 1930, Miloia împreună cu Vlad reiau cercetările la biserica din Bucovăţ.

În anul 1931, el a cercetat bisericile de lemn din Iersig şi Cebza, precum şi Mănăstirea Săraca, aici fiind în zilele de 9-10 iunie şi în 5 august.28

În luna septembrie a anului 1930, C. Daico-viciu şi I. Miloia au făcut „o cercetare sistematică a aşezărilor preistorice romane şi medievale de pe cuprinsul judeţelor, de atunci, Severin şi Caraş. În puţinul timp avut la dispoziţie, pentru a efectua cercetările în teren, au fost rezervate câteva zile pentru săpături arheologice la Căvăran. În urma cercetării de aici, Daicoviciu i-a trimis o epistolă colaboratorului său din Timişoara: „Dragă Miloia – i se adresează el – am primit scrisoarea ta cu fotografiile. Sunt încântat de rezultatele avute la Căvăran şi îmi pare bine că e biserică cum se întrevăzuse în ultimele zile ale săpăturii comune (...) Aş fi foarte mulţumit dacă tot Căvăranul acesta l-ai publica tu singur (doar că vei pomeni şi de colaborarea mea la primele lucrări). E un dome-niu al tău şi eşti mai indicat decât toţi alţii să-l studiezi”.29 Miloia a continuat cercetăriile arheo-logice la Căvăran şi a publicat singur rezultatele acestora. Studiul se numeşte Biserica medievală din Căvăran (Cu un rezumat în limba germană) şi a apărut în „Analele Banatului” nr. 4, fascicula 7, oct.-dec. 1930). În acelaşi număr i-a apărut şi articolul Din activitatea artistică a ierodiaconului Vasile. Tot în anul 1930, el a publicat, în ziarul „Vestul” nr. 1763 din Timişoara, articolul Zugravul Nedelcu.

În ultimul număr al publicaţiei „Analele Banatului” – care şi-a întrerupt apariţia în anul 1931, datorită lipsei de fonduri financiare – Miloia a publicat studiul monografic Mănăstirea Săracă (p. 85-114), precum şi articolele Biserica de lemn din Iersig (p. 115-120) şi Biserica de lemn din Cebza (p. 121-124).30

Un timp considerabil a folosit Miloia, în anul 1931, pentru realizarea picturii de iconostas a bisericii din Cuptoare – Secu, jud. Caraş-Severin (construită în 1931 după planul profesorului ar-hitect Victor Vlad) precum şi pentru restaurarea


Studii

picturii bisericii din Bocşa Montană, zidită în 1796 şi pictată în 1843 de vestitul pictor bănăţean Dimitrie Turcu.

În vederea elaborăr i i unei lucrăr i cuprinzătoare despre bisericile de lemn din Banat, în toamna anului 1932 Miloia a cercetat monumen-tele ecleziastice de acest gen din Crivina, Coşeviţa, Petroasa, Căpăt, Duboz, Seceani, Povergina, Alioş, Buzad.

În nr. 2-5, martie-octombrie 1933, a fost publicată o Dare de seamă asupra activităţii secţiilor Institutului Social Banat - Crişana din Timişoara, de la 24 iunie 1932 până la 1 iulie 1933. Activitatea Secţiei Culturale a institutului – condusă de I. Miloia – a constat din susţinerea unor comunicări şi din prezentarea unor recenzii. Se consemnează, astfel, că: „S-au susţinut în total 14 şedinţe la care s-au dezvoltat (sic) 10 comunicări şi au fost recenzate 9 cărţi nou apărute”.31 Ioachim Miloia a susţinut comunicarea Cercetări istorico-artistice pe Valea Begheiului. În darea de seamă se menţionează: „În comunicarea aceasta s-a stăruit mai mult asupra bisericilor de lemn zidite în sec. XVII - XVIII şi XIX. În Banat, singura Valea Begheiului este regiunea unde se mai păstrează încă bisericile de lemn. În comunicare s-a descris dimensiunile pe care le au aceste biserici, sculp-tura, şcolile de pictori, cu pictorii mai însemnaţi, cărţile bisericeşti, ctitorii acestor biserici”.32

Din păcate, Miloia n-a publicat o lucrare monografică a bisericilor de lemn din Banat. Dar rezultatele cercetărilor sale, atât cele publicate, cât şi cele păstrate în arhive, îi conferă calitatea de deschizător de drum în acest domeniu, ceea ce au subliniat şi cercetătorii care i-au urmat. Nicolae Săcară, în lucrarea Bisericile de lemn ale Banatului, Editura Excelsior, Timişoara, 2001, scrie că „începutul a fost făcut în acest domeniu în perioada interbelică de ilustrul om de cultură bănăţean Ioachim Miloia. Moartea prematură a acestuia a întrerupt pentru un timp frumoasa iniţiativă în această direcţie”.33 Acelaşi autor în lucrarea Bisericile de lemn dispărute din Banat, apărută la aceeaşi editură, în anul următor, arată că: „În perioada interbelică bisericile de lemn, ca de altfel tot ce a reprezentat monument istoric, s-au bucurat de atenţia specială a lui Ioachim Miloia. Ajuns la conducerea Muzeului Bănăţean în 1928,

încă în acel an a difuzat în toate localităţile rurale ale Banatului un „Chestionar istoric-arheologic”. În cadrul acestuia, întrebările ce vizau biserica se aflau la loc de cinste. Analizând răspunsurile din chestionar, Miloia a alcătuit un repertoar alfabetic special pentru biserici, păstrat în Arhiva Muzeului Banatului. Tot de la acest inimos cercetător au rămas şi câteva planuri ale bisericilor de lemn,34

studiate, precum şi imagini fotografice, cele mai multe executate pe plăci de sticlă. De fapt ilustraţia la prezenta lucrare se bazează aproape exclusiv pe ceea ce s-a păstrat de la Miloia, imagini înregistrate în arhiva ştiinţifică a Secţiei de Etnografie de la Muzeul Banatului. La stăruinţa sa unele lăcaşuri de lemn au fost trecute pe lista monumentelor istorice, beneficiind de reparaţii, sau cel puţin de consolidări”.35

Dorina Sabina Pârvulescu, de asemenea, evidenţiază meritele lui Miloia, ca vrednic pre-cursor al cercetării bisericilor de lemn din Banat: „Cercetările au fost iniţiate de Ioachim Miloia (...) Valoarea documentară a acestui material este deosebită, cu atât mai mult cu cât se referă şi la biserici dispărute între timp”.36

În „Vestul” din 3 martie 1933 a fost publicată o notă intitulată Conferinţa dlui prof. Dr. I. Miloia la Caransebeş. Autorul (semnează L.F.) începe relatarea astfel: „Răspunzând unei invitaţii a caransebeşenilor dl. prof. Dr. Ioachim Miloia de la Institutul Social Banat - Crişana, directorul Muzeului Bănăţean a ţinut duminică 26 febr. a.c. în sala de gimnastică a liceului, în faţa unui numeros şi select public, o interesantă conferinţă vorbind despre Renaşterea artistică a Banatului. Din rezumatul corespondentului din Caransebeş ne putem da seama de bogatul şi elevatul conţinut al conferinţei lui Miloia, în care el a făcut referiri şi la semnificaţia spirituală a bisericilor de lemn (32 pe atunci,) ale românilor de pe Valea Begheiului. În conferinţa respectivă apar idei pe care le-a exprimat Ioachim Miloia în temeinicul articol Bi-sericile de lemn din Banat. Consideraţii generale, publicat în „Vestul” din 20 şi 21 ianuarie 1933. Acest articol începe astfel: „Între 1780-1840 se petrece în Banat o adâncă prefacere, mai bine zis se încheagă un proces de prefacere ce durează mai mult, se petrece adevărata renaştere materială şi spirituală a românilor bănăţeni”37 – idee care


Studii

apare şi în amintitul rezumat al conferinţei ţinută la Caransebeş.

Şi în vara anului 1933 este consemnată o cercetare în domeniul bisericilor de lemn. E vorba de investigaţiile făcute la sfântul lăcaş de lemn din Căpăt, judeţul Timiş.37

Tot în acelaşi an Miloia a executat restau-rarea picturii de pe iconostasul bisericii din Jebel şi pictarea, din nou, a părţii superioare a aces-tuia. Menţionăm că, în anul 1930, el realizează, pentru acelaşi lăcaş, icoane cu picturi pe tablă, reprezentând cele mai importante praznice bisericeşti.38

În lucrarea Muzeul Banatului. File de cronică II 1918-1948, autorii consemnează: „Putem socoti drept o acţiune de protejare a patrimoniului cul-tural din Banat şi munca pe care a depus-o Miloia însuşi pentru restaurarea unei vechi picturi orto-doxe române din Oraviţa Montană, între 22 mai şi 10 august 1934”.38 Din păcate autorii nu dau sursa lor documentară. În schimb, Mircea Miloia reproduce în lucrarea sa, un articol captivant, Un nume veşnic tânăr la Oraviţa: Dr. Ioachim Miloia de Ioan Văran, prea onoratul protopop al Oraviţei, care susţine că „în toamna anului 1935 şi vara anului 1936, pictura bisericii, executată de picto-rul Arsenie Petrovici şi Dimitrie Turcu, avea să-şi recapete frumuseţea de la început prin restaurarea ei în condiţii excelente de către Ioachim Miloia. În această lucrare deosebit de complexă, avea să fie ajutat de către pictorul timişorean Iulius Podlipny, cât şi de meşterul zlătar Eugen Spang, cel ce avea să poleiască iconostasul bisericii Adormirea Maicii Domnului cu foiţă de aur”. Autorul mai precizează că Miloia a realizat „pe seama acestei biserici trei icoane format 1,80/0,80 m, reprezentând „Arătarea lui Isus celor doi ucenici pe drumul spre Emaus”, „Sfânta Ecaterina” şi cel de-al treilea „Sfânta Varvara”, ocrotitoarea minerilor. Reprezentarea acestor icoane arată cartea de vizită a marelui pic-tor şi restaurator, în care şcoala italiană de pictură avea să-şi spună cuvântul”.39

Una din cele mai importante măsuri luate de Miloia pentru protejarea patrimoniului cultural din Banat consta în perfectarea formalităţilor pentru trecerea Mănăstirii Săraca în proprietatea Eparhiei Caransebeşului.39 De asemenea a încercat să salveze de la ruinare biserica de lemn din Duboz.40

O importantă descoperire arheologică a efec-tuat Ioachim Miloia, în anul 1934, la Belinţ, ac-tivând în cadrul campaniei de cercetări organizată în această localitate de Institutul Social Banat – Crişana. Aici a depistat o biserică sală care avea absida altarului semicirculară. Prezentarea acestei descoperiri a fost publicată în lucrarea Anchetă monografică în comuna Belinţ, Timişoara, 1938.

Regretatul cercetător dr. Nicolae Săcară, referindu-se la descoperirea de către Miloia a celor două biserici medievale - din Căvăran şi Belinţ – afirmă: „Mulţi dintre cercetători, chiar con-temporani, nu sesizează importanţa excepţională a descoperirilor sale, căci ambele monumente scoase la iveală reprezintă în chip limpede ctitorii ale cnezimii şi nobilimii româneşti – medievale, arătând fie receptarea în Banat a influenţelor stilului gotic (aidoma zonelor învecinate ale Zarandului, Hunedoara şi Haţegului) în cazul Căvăranului41, fie păstrarea tradiţiilor constructive bizantine ilustrată de tipul de plan descoperit la Belinţ”.42

Cei doi monografişti ai Muzeului Banatului – Medeleţ şi Rămneanţu – citându-l de data asta, pe Mircea Miloia43 - susţin că Ioachim Miloia, începând cu toamna lui 1935 şi până în vara lui 1936, secondat de Iuliu Podlipny, a restaurat în biserica ortodoxă din Oraviţa (1780-1784) pictura acestuia”.44 De fapt, în lucrarea lui Mircea Miloia se spune clar că „în toamna anului 1935 şi vara anului 1936”,45 a lucrat I. Miloia la Oraviţa.

Tot, potrivit informaţiei lui Mircea Miloia, ilustrul său părinte a restaurat pictura murală a bisericii ortodoxe române din Timişoara – Fabric, pictată în anii 1911-1913, de Ioan Zaicu. De ase-menea, el „a completat, cu această ocazie (pictura acestei biserici) cu două panouri şi anume „Isus şi Samarineanca” şi „Întoarcerea Fiului Risipitor” executate în acelaşi stil cu restul picturii şi cu tehnică şi cromatică identice”.46

Ştefan Gomboşiu a scris, în anul 1935, un medalion Ioachim Miloia, care a apărut în „Luceafărul” nr. 11, Timişoara, nov. 1935. El menţionează că, între realizările lui Miloia: „Trebuie să amintim de asemenea biserica din Timişoara – Fabrică, care, până acum, lipsită de pardoseală decorativă, îşi ascundea pictura (executată de pictorul Zaicu) între zidurile mo-horâte şi vag încrustate, cu o decoraţie banală


Studii

barocă. Încredinţată pictorului Ioachim Miloia, această biserică este astăzi un giuvaer preţios. Nu numai prin decorarea în întregime a pereţilor. Dar atmosfera ce domină astăzi această biserică te cu-prinde, te reţine, oferindu-ţi momente de înălţime sufletească. Pe lângă partea pur decorativă, artistul a mai completat pictura acestei biserici cu câteva lucrări personale”.

Autorul acesta revine, pe larg, la comentarea picturii lui Miloia din biserica ortodoxă română din Timişoara – Fabric, evidenţiind calităţile de excepţie ale lui Miloia, ca restaurator şi pictor de biserici: „Dânsul n-a făcut niciodată caz de me-ritele sale de pictor. Istoric şi cercetător priceput, a crezut că e mai bine ca înţelegerea sa artistică să o pună în slujba acestor două îndeletniciri. S-a ocupat deci mai mult de restaurarea şi punerea în valoare a operelor ascunse de vremuri sau destinate pieirii. Trebuie să amintim aici că, cunoştiinţele dsale în materie de restaurare sunt neîntrecute şi poate e unicul din ţară (subl. n. A.T.) care nu numai că posedă aceste cunoştinţe, dar care mai ales a lucrat efectiv în acest domeniu. Serioasele studii făcute în străinătate a înţeles să le utilizeze cu prisosinţă şi să le pună în serviciul începutului de istorie a artelor bănăţene”.47

Din păcate, despre Miloia, ca restaurator şi pictor de biserici, s-a scris foarte puţin. Se impune să se elaboreze un studiu larg pe această temă, punându-se în lumină, detaliat, ceea ce a remar-cat Ştefan Gomboşiu, la care se poate adăuga şi dreapta apreciere din anul 1940, a lui Aurel Cosma junior (1901-1983). Acesta susţine că Miloia, pe lângă că s-a afirmat ca valoros cercetător, el „a fost un mare pictor de biserici”.48 Şi face o scurtă, dar revelatoare, caracterizare a picturii sale bisericeşti, din care cităm: „Crescut în climatul clasicismului, a rămas un consecvent adept al picturii academice. Mistice în expresie şi sobre în înfăţişare, figurile sale de sfinţi aveau totuşi o profundă vibraţie lăuntrică, din care se degajă multă evlavie şi mult ortodoxism. Prin talentul şi studiile sale a adus simţite rectificări picturii tradiţionale a zugravi-lilor noştri bănăţeni, călăuzindu-i pe alte căi de concepţii şi dezlegări tehnice. Privindu-i icoanele, putem desluşi din ele că au fost construite de un talent dublat de ştiinţă”.49

Împreună cu un alt strălucit pictor bănăţean

– Catul Bogdan – în anii 1935 şi 1936, Ioachim Miloia a pictat interiorul bisericii ortodoxe din Iosefin. Miloia a pictat cupola centrală, bolta semicilindrică, spre altar şi icoanele de pe iconos-tas.50

În articolul medalion, intitulat Ioachim Miloia, publicat în „Luceafărul” (Timişoara) din 11 noiembrie 1935, Ştefan Gomboşiu afirmă: „Dacă activitatea lui Ioachim Miloia se situează la cercetările sale arheologice, istorice sau la reno-varea bisericilor (de o mare importanţă artistică) din Banat, în ceea ce priveşte munca creatoare a dovedit aceeaşi energie şi deosebite calităţi de artist.

Cu destoinicia sa şi cu cunoştiinţele ce le posedă în domeniul artelor şi al istoriei, pictorul Ioachim Miloia era de aşteptat să se pună în faţa creaţiunii, care să-i precizeze locul în plastica noastră. Fresca bisericii din Timişoara (Iosefin) pune în evidenţă talentul său, situâdu-l în rândul pictorilor de largi concepţii”.51

În anul 1935, în urma unor stăruitoare intervenţii ale lui Miloia la autorităţile abilitate, s-a schimbat numele muzeului din Timişoara, din Muzeul Bănăţean în Muzeul Banatului (Au-rel Ciupe – succesorul în funcţia de director al muzeului – va cere şi se va aproba ca numele instituţiei să fie Muzeul Regional al Banatului. După desfiinţarea regiunilor, la sfârşitul anului 1967, iarăşi se va reveni la numele dat de Ioachim Miloia).

Şi în această perioadă, Miloia continuă cercetările privind monumentele ecleziastice şi istoria artei din Banat. În 1935, el a efectuat investigaţii la mănăstirile „Sfântul Gheorghe” şi „Săraca”, precum şi la bisericile sârbeşti din Cia-cova şi Gad, vizitează şi fotografiază „Mănăstirea Bodrog” şi efectuează investigaţii în arhiva paro-hiei ortodoxe din Lugoj, referitoare la pictorul Constantin Daniel.52 Tot în acelaşi an a publicat în revista „Luceafărul” din Timişoara două materiale – unul despre pictorul Constantin Daniel – celălalt despre biserica de lemn din Povergina.54

Apoi, destul de mult timp, n-a mai puiblicat nimic. Despre o parte din materialul documentar, pe care l-a adunat cu atâta profesionalism, a ţinut, în februarie 1936, o conferinţă la Casinoul UDR Reşiţa (Pictura bănăţeană din secolul 19) şi o co-


Studii

municare la cel de-al IV-lea Congres Naţional de Istorie şi Arheologie din Cluj, în toamna aceluiaşi an (Vechea arhitectură religioasă din Banat).55 În programul aceluiaşi congres a fost şi o excursie documentară la cercetările arheologice de la Alba-Iulia, Deva, Costeşti, Ulpia Traiana.

În anul 1937, Ioachim Miloia a fost nu-mit director al Direcţiei Arhivelor Regionale Bănăţene din Timişoara, înfiinţată prin contribuţia lui fundamentală. Concludent pentru buna lui cunoaştere a situaţiei fodurilor arhivistice din Banat era şi studiul Arhivele Banatului, pe care I. Miloia l-a publicat, în Revista Arhivelor”, vol. III, nr. 6-7, Bucureşti, 1930-1937, p. 79-93. În acest material documentar, Miloia atrăgea atenţia şi asupra importanţei arhivelor parohiale, sem-nalând, totodată, necesitatea de a fi păstrate în spaţii adecvate.

În 11, 12, 13 septembrie 1937, în Timişoara a avut loc Congresul Astrei – centrale, cu care ocazie a fost inaugurată noua formă a reorganizării depar-tamentelor din această parte a ţării, fiind cuprinse în Regionala Astrei din Banat. Ioachim Miloia a fost numit preşedintele Secţiei istorico-etnomuzeale a acestei organizaţii. Aurel Bugariu (1911-1990) menţionează într-un articol necrolog că „peste tot în manifestările culturale din raza Ţinutului Timiş a fost prezentă şi activă personalitatea lui I. Miloia. Regionala din Banat a „Astrei” îşi are programul cultural fixat de acest ilustru dispărut”.56

În partea a doua a deceniului al IV-lea, în Timişoara se încerca să se găsească o modalitate pentru înfiinţarea unei Episcopii. Miloia era în mi-ezul problemelor, susţinând, cu tărie, întemeierea acestui important aşezământ religios. În acest sens este grăitor articolul său, Iarăşi chestiunea Epis-copiei Timişoara, apărut în 1937, în revista „Suflet nou” din Comloşu Mare. În această intervenţie publicată, el susţinea că: „Episcopia românească din Timişoara va fi incontestabil cel mai de seamă şi cel mai strălucit instrument pentru afirmarea noastră”.57

Înalt Prea Sfinţia Sa dr. Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, sublinia că: “Legătura lui Ioachim Miloia cu biserica s-a concretizat însă nu numai în domeniul picturii, el a fost şi un cre-dincios mereu prezent în tot ce privea activitatea bisericească, viaţa de zi cu zi a Bisericii. El a făcut

parte din „corporaţiile” – cum se spunea pe atunci – parohiale şi eparhiale. Deoarece în perioada când el s-a aflat în plină maturitate, la Timişoara ortodocşii români se zbăteau să-şi redobândească episcopia proprie, el s-a ataşat stăruinţelor depuse în acest sens, ca simplu credincios mirean, dar şi ca deputat sinodal (...).

Contribuţia lui Ioachim Miloia la restaurarea episcopiei ortodoxe române, în Timişoara a fost deosebit de importantă, mai ales datorită faptului că, în perioada respectivă, nu exista unanimitate de opinii: unii gândeau la transferarea episcopiei de la Caransebeş la Timişoara, alţii propuneau crearea unei noi episcopii formată din contopirea a două episcopii: cea nouă a Timişoarei unită cu cea a Caransebeşului, alţii în fine, cărora s-a ataşat şi Ioachim Miloia, apreciau, ca fiind soluţia optimă, crearea unei episcopii noi la Timişoara”.58

Acest bun biserican „nu s-a mărginit numai la înţelegerea rolului educativ pe care o episco-pie ortodoxă îl poate avea, ca centru de mişcare spirituală, în viaţa socială românească de pe me-leagurile europene ale Banatului, ci s-a gândit şi la prestanţa reprezentării românismului în această Timişoară, ca centru de viaţă nu numai pentru români, dar şi pentru minoritarii conlocuitori. Episcopul român ortodox prin poziţia sa în ierar-hia vieţii publice avea să adauge prestigiu chiar în raportul social dintre diferitele naţii conlocuitoare. Episcopul era pentru Ioachim Miloia un simbol, un element principal al termenului de comparaţie pe care-l constituiau românii ca neam în raport cu celelalte neamuri de aici”.58

Un prestigios mare cărturar timişorean din perioada interbelică – îl numim pe Aurel Cosma junior – precizează în încheierea secvenţei dedicate lui Ioachim Miloia, în lucrarea Pictura românească din Banat de la origini până azi, că, în ultimii şapte ani de viaţă, Miloia a activat „ca deputat sinodal în eparhia Caransebeşului şi pictează mai multe biserici dintre cari cea unită din Anina, apoi cele ortodoxe din comuna Folea şi Timişoara –Iosefin, restaurând şi pictura bisericii din Fabric”.60

În anii 1938-1939, Ioachim Miloia a realizat pictura murală şi cea a iconoclastului de la biserica din Anina – lăcaş ridicat după proiectul efectuat de profesorul arh. Victor Vlad -, iar iconostasul a fost făcut de sculptorul timişorean Ştefan Gajo”.61


Studii

În calitate de vicepreşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice – Secţia Banat (preşedinte din oficiu era faţa bisericească din zonă, cu cel mai înalt rang) în anul 1938, Miloia a înaintat conducerii C.M.I. Bucureşti un referat privind biserica – mănăstire de la Partoş, jud. Timiş, unde era adăpostită racla Sfântului Iosif cel Nou. Prezintă principalele date istorice ale mănăstirii şi este de acord cu declararea aşezământului ca monument istoric, aşa cum ceruse Oficiul parohial din Partoş într-un memoriu adresat direct C.M.I. din Bucureşti.

De asemenea, în toamna anului 1938, Miloia revine cu un memoriu adresat C.M.I. Bucureşti (intervine în problema aceasta şi în anul 1936) în care se opunea demolării ruinelor vechii mănăstiri Mrăcunea din Clisura Dunării – lăcaş cu aceeaşi vechime ca Vodiţa – şi de a fi reconstruită, aşa cum hotărâse protopopul din Orşova, Iosif Câmpeanu. Demersurile lui Ioachim Miloia au fost zadarnice, pentru că episcopul Vasile Lăzărescu (preşedinte al C.M.I – Secţia Banat) a fost de acord cu greşita iniţiativă a protopopului de Orşova.62

NOTE1. L.V.P., Achim Miloia (necrolog), în „Foa-

ia Diecezană”, anul XXII, 19 februarie 1917, Caransebeş.

2. Mircea Miloia, Viaţa şi activitatea (lui Ioachim Miloia), în vol. Un erudit cărturar, Ioachim Miloia de Mircea Miloia, Aurel Turcuş, Gheorghe Modura, Nico-lae Săcară, Editura Mirton, Timişoara, 1997, p. 16.

3. L.V.P., op. cit. 4. Mircea Miloia, op. cit., p. 18.5. Traian Topliceanu, Un cărturar bănăţean Io-

achim Miloia, în „Revista Banatul”, nr. 1-3, Timişoara, idem.

6. Aurel Cosma, Pictura românească din Banat de la origine până azi, Timişoara, 1940, p. 75.

7. Scrisoare păstrată în arhiva familială a lui Virgil Miloia. Citatul a fost reprodus în monografia Ioachim Miloia (1897-1940) de Aurel Turcuş, p. 17

8. Dr. Traian Badescu (n. 15 mai 1858 – m. 11 iulie 1933). În anul 1917 a fost numit director al Institutului Teologic şi Pedagogic din Caransebeş. Mitropolitul primat Miron Cristea l-a hirotonosit ca arhimandrit, în 25 decembrie 1919, apoi în 21 martie 1920, a fost desemnat episcop al Caransebeşului.

9. A. Ghidiu, protopopul Caransebeşului. A avut o bogată activitate publicistică în „Foaia diecezană” din localitate. În anul 1909, a publicat, în colaborare cu pro-fesorul I. Bălan, Monografia oraşului Caransebeş.

10. Ioachim Miloia, Scrisori din Italia, ediţie îngrijită de Aurel Turcuş, Editura Eurostampa, Timişoara, 2004, p. 16-17.

11. Scrisoare păstrată în Arhiva lui Virgil Miloia.12.Lucrarea a fost tipărită după aproape opt de-

cenii. (Traducerea din limba italiană de Delia Petroiu Marcato. Cuvânt înainte: prof. Deliu Petroiu. Ediţie îngrijită de Virgil şi Mircea Millia, Editura Eurostampa, Timişoara, 2002).

13. Şi aceasta a fost publicată după multă vreme de la susţinere. (Traducere din limba italiană în limba română de Veronica Bălteanu. Prefaţă de Î.P.S.S. Nico-lae Corneanu, mitropolitul Banatului, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2000).

14. Ioachim Miloia, Scrisori din Italia, p. 107.15. Scrisoare păstrată în Arhiva Virgil Miloia, citatul

a fost reprodus în monografia Ioachim Miloia (1897-1940) de Aurel Turcuş, p. 60.

16. Scrisoare păstrată în Arhiva Virgil Miloia; citat reprodus în monografie, p. 61. Perioada în care a fost Miloia în Bucureşti – poate fi dedusă dintr-o scrisoare pe care el a trimis-o istoricului de artă Coriolan Pe-treanu. Aceasta este datată 16 a VI-a 1927 şi începe astfel: „Abia ieri reîntors din Bucureşti – am găsit cărţile trimise de Dvoastră (...) Am fost la Bucureşti să mă interesez de ce-aş putea face-n ţară. Nu m-am ales cu nimic, deoarece spiritele sunt mult prea prinse peste tot de nervozitate politică şi toţi aşteaptă o limpezire a situaţiei de felul cum se va constitui noul guvern definitiv. Aşa că trebuie să stau şi eu, vrând nevrând, pasiv, cine ştie până când” (Ioachim Miloia, Corespondenţă, ediţie îngrijită de Aurel Turcuş, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2005, p. 71).

17. Aurel Turcuş, Ioachim Miloia (1897-1940), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2008, p. 46-52.

18. Ibidem, p. 65.19. Ioachim Miloia, Din activitatea Muzeului

Bănăţean – Dare de seamă pe 1928, în „Analele Banatului”, an I, nr.1, 1928, p. 131. În acelaşi număr, Miloia a publicat studiul Biserica română din Lipova (Banat), p. 26-42.

20. Ibidem, p. 135.21. Florin Medeleţ, Vasile Rămneanţu, Muzeul Ba-

natului. File de cronică II, 1918-1948, Editura Mirton, Timişoara, 2003, p. 65.

22. I. M. Chestia edificiului Muzeului Bănăţean, în „Analele Banatului”, an I, nr. 1, 1928, p. 89.

23. Scrisoare păstrată în Arhiva Virgil Miloia.24. Mircea Miloia, Pictorul Ioachim Miloia 1897-

1940, Ed. Eurostampa, 2002, p. 25, Aurel Turcuş, Identificarea unor opere de artă, în vol. Un erudit cărturar – Ioachim Miloia, Ed. Mirton, Timişoara, 1997, p. 79

26. „Analele Banatului”, an III, nr. 1, fascicola 4, ian.-mart. 1930, p. 72.


Studii

27. Florin Medeleţ, Vasile Rămneanţu, op. cit. P. 93.

28. Trei file despre Mănăstirea Săraca, raport din 9-10 iunie către Societatea de Istorie şi Arheologie din Timişoara, în dosar 3/1931, din Arhiva Muzeului Banatului.

29. Ioachim Miloia, Corespondenţă, p. 127.30. În „Analele Banatului”, pe aprilie-decembrie

1931.31. Dare de seamă asupra activităţii secţiilor In-

stitutului, de la 24 iunie 1932 până la 1 iulie 1933, în „Revista Institutului Social Banat - Crişana”, nr. 2-5, martie-octombrie 1933, p. 81.

32. Ibidem33. Nicolae Săcară, Bisericile de lemn ale Banatu-

lui, Editura Excelsior, Timişoara, 2001, p. 7.34. În anul 1972 am găsit, la Muzeul Banatului, zece

planuri ale unor biserici de lemn, care au fost desenate de Ioachim Miloia. Între timp aceste monumente au fost demolate (vezi materialul Ioachim Miloia - Pla-nuri inedite ale unor biserici de lemn din Banat, în “Tibiscus - etnografie”, volum înghijit de Aurel Turcuş, Timişoara, 1975, p. 261-266)

35. Nicolae Săcară, Bisericile de lemn dispărute din Banat, Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2002, p. 11.

36. Dorina Sabina Pârvulescu, Pictura bisericilor ortodoxe din Banat între secolul al XVII-lea şi dece-niul trei al secolului al XIX-lea, Editura Excelsior Art, Timişoara, 2003, p. 158.

37. Florin Medeleţ, Vasile Rămneanţu, op. cit., p. 119.

38. Mircea Miloia, Pictorul Ioachim Miloia, 1897-1940, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2002, p. 29.

39. Florin Medeleţ, Vasile Rămneanţu, Muzeul Ba-natului. File de cronică II 1918-1948, Editura Mirton, Timişoara, 2003, p. 123.

39. Ibidem, p.122.40. Ibidem41. În lucrarea Ioachim Miloia, 1897-1940, Ed.

Eurostampa, Timişoara, 2008, arătam că studiul Bise-rica medievală de la Căvăran, publicat de Miloia în „Analele Banatului” nr. 4, oct.-dec. 1930, inaugurează în istoriografia românească din Banat un domeniu nou, acela al arheologiei medievale (p. 176)

42. Nicolae Săcară, Ioachim Miloia – cercetător şi protector al monumentelor istorice în vol. „Un erudit cărturar – Ioachim Miloia” de Mircea Miloia, Aurel Turcuş, Gheorghe Mudura, Nicolae Săcară, Ed. Mirton, Timişoara, 1997, p. 101.

43. Lucrarea Pictorul Ioachim Miloia 1897-1940.44. Florin Medeleţ, Vasile Rămneanţu, op. cit., p.

126.45. Mircea Miloia, op. cit., p. 29.

46. Ibidem, p. 31.47. Ştefan Gomboşiu, Restaurarea picturii bisericii

ortodoxe din Timişoara (Fabrică), în „Luceafărul”, nr. 6, iunie 1936.

48. Aurel Cosma, op. cit., p. 74.49. Ibidem50. Pr. prof. Ionel Popescu – Parohia Ortodoxă

Timişoara Iosefin, Timişoara, 2002. Autorul menţio-nează că, în anul 1958, pictorul „Anastasie Demian a restaurat pictura şi a mai adăugat 18 scene biblice la strane, balcoane şi cor. O nouă restaurare a picturii a fost făcută între anii 1983-1985 de către prof. Victor Jurca, care a mai adăugat 70 de scene şi suprafeţe compoziţionale în tehnicile tempera şi frescă”.

51. Ştefan Gomboşiu, Ioachim Miloia, în „Lucea-fărul” din 11 noiembrie 1935.


53. I. Miloia, Constantin Daniel a fost sârb sau român, în „Luceafărul” (Timişoara), nr. 1, 1935.

54. Idem, Biserica de lemn din Povergina, în „Lu-ceafărul”, martie 1935.


56. Aurel Bugariu, Ioachim Miloia, 1897, în „Re-vista Banatului”, nr. 1-3, Timişoara, 1944. Articolul a fost preluat din „Cronica Numismatică şi Arheologică” din Bucureşti, 1940. Aici este amintită şi participarea lui Miloia la Congresul Naţional de Arheologie şi Nu-mismatică, organizat la Cluj, în anul 1936: „Membrii Societăţii Numismatice cari au participat la Congresul nostru din Cluj îşi vor mai putea aminti acea figură de roman cu chip de bronz şi tâmple prematur înzăpezite, care a făcut nepreţuit de frumoasă o comunicare despre o bisericuţă de lemn. (E din cărămidă – n.n. A.T.) din Banat, numită „Mănăstirea Săraca”. E de reţinut din această evocare şi portretul lui Miloia, creionat de unul dintre contemporanii săi, care l-a cunoscut bine şi l-a apreciat în mod deosebit.

57. I. Miloia, Iarăşi chestiunea Episcopiei Timişoa-rei, în „Suflet nou” (Comloşu Mare), anul IV, nr. 12-1, decembrie, ianuarie 1937.

58. Mitropolit Nicolae Corneanu, Omagiu postum în vol. „Un erudit cărturar Ioachim Miloia”, Ed. Mirton, Timişoara, 1997, p. 13.

59. Traian Topliceanu, Un cărturar bănăţean: Ioachim Miloia, în „Revista Banatului” an X, nr. 1-3, 1944, p. 4.

60. Aurel Cosma, Pictura românească din Banat de la origine până azi, Timişoara, 1940, p. 76.

61. Mircea Miloia, op. cit., p. 34.62. Florin Medeleţ, Vasile Rămneanţu, op. cit., p.

157.


Studii

Desfăşurarea etnogenezei a fost însoţită de răspândirea creştinismului în aria de formare a acestui popor, ceea ce a fundamentat afirmaţia că „românii s-au născut creştini”.

Primele urme ale creştinismului semănat în veacul al IV-lea prin episcopii Nicolaus şi Niceta (Nichita) zis şi Românul1, au rezistat în Banat sub paşii grei ai migraţiei popoarelor. Dacia, dar mai ales Dacia Ripensis a avut norocul ca în acele vremuri tulburi să cunoască răspândirea religiei creştine prin strădaniile episcopului Niceta, venerat de aceea ca apostol al Daciei2. În această perioadă a avut loc convertirea liturghiei greceşti, mai ales după ce Theotinus, episcop de Tomis – numit, potrivit relatării lui Sozomenus, Deus romanorum de către hunii în mijlocul cărora învăţătura creştină se răspândise în acea vreme – se străduise atât de mult să-i facă să o păstreze.

Sub Arpad şi ducii care au urmat, ungurii se rugau încă la zeităţile aduse din Asia până când episcopul Gerhard a semănat sămânţa creştinismul printre unguri. Gerhard de Sagredo, călugăr bene-dictin, născut într-o veche familie veneţiană, care petrecuse, după întoarcerea sa din Ţara Sfântă, şapte ani de solitudine şi contemplare „a lucrurilor dumnezeieşti” în mănăstirea Bell de lângă Buda, a fost instituit de regele Ştefan cel Sfânt drept prim episcop al Banatului cu sediul în cetatea Cenad. Jurisdicţia bisericească a diecezei sale se extindea, în afara ţinutului din jurul Timişoarei, şi asupra unor teritorii de dincolo de Mureş3. Acesta a fost primul episcop care a răspândit în zona Banatului religia creştină de rit latin (viitoarea catolică). Creştinismul de rit grecesc (ortodoxismul) avea rădăcini aici de multe secole (unele schimbări începuseră să separe biserica grecească de cea latină încă din secolul al IV-lea4).

În anul 1047 regele Andrei I a dat o lege prin care toţi cei care nu ar fi îmbrăţişat religia catolică ori nu i-ar fi onorat pe slujitorii şi sanctuarele acesteia îşi pierdeau bunurile şi viaţa. Această lege a contribuit la răspândirea credinţei catolice, fapt reflectat în aceea că, la mijlocul secolului al XI-lea, ea era consolidată în ţinutul din jurul Timişoarei.

Dintr-un privilegiu al lui Ladislau al IV-lea din anul 1279 aflăm că sub regele Bela al IV-lea, episcopul de Cenad, cu acordul legatului papal Philip i s-a transmis sarcina ca, împreună cu un baron şi doi nobili ai regelui să-i boteze cu sfintele sacramente pe cumanii de pe malurile Timişului, în imediata apropiere a Timişoarei.

În timpul dinastiei arpadiene nu se mai cunosc alte evenimente mai însemnate.

Sub dinastia de Anjou, Timişoara a ajuns la o mare înflorire.

Din cauza neînţelegerilor cu nobilimea Carol Robert mută în 1316 capitala regatului său la Timişoara. Cu venirea în Timişoara a regelui şi a diferiţilor feudali a început în oraş o viaţă culturală bisericească. Regii Ungariei, fiind regi apostolici, aveau în primul rând misiunea de a-i converti la catolicism pe „valahii necredincioşi”. Metoda de convertire sub Anjouvini era ademeni-rea fruntaşilor, atragerea lor prin oferirea diferite-lor privilegii şi prin conferirea de demnităţi. Odată cu domnul feudal vine în Timişoara şi în Banat şi preotul catolic pentru a-i converti pe români la catolicism. Aşa se explică de ce în secolul al XIV-lea aflăm în ţinutul nostru curat românesc, preoţi catolici şi nu parohii catolice5. Listele de zeciuială papală dintre 1332 - 1337 consemnează mai multe comune având preoţi catolici. Dar numai preotul şi stăpânul feudal sunt catolici, populaţia comu-nei nu. Însă se mai poate ca listele de zeciuială papală să cuprindă şi pe preoţii necatolici. Există numeroase dovezi că şi preoţimea ortodoxă a fost supusă la plata taxelor de zeciuială către preoţii catolici (aceasta deoarece unii preoţi ortodocşi, consideraţi „schismatici” de către regatul maghiar, arătându-şi fidelitatea faţă de confesiunea ortodoxă decădeau în rândurile ţărănimii iobage). La baza izbucnirii răscoalei din 1437, pe lângă numeroase motive sociale era şi o astfel de ilegalitate comisă de episcopul Gh. Lepeş.

Spre sfârşitul secolului al XIV-lea, perico-lul otoman se făcea tot mai mult simţit în zona Banatului şi implicit în Timişoara. Bineînţeles că primejdia turcească plana şi asupra bisericii

VIAŢA RELIgIOASĂ DIN TIMIşOARA ÎN SECOLELE XV – XVIII

Prof. DelIA GeoRGescu


Studii

din această zonă. Acest fapt a determinat dieta maghiară din 24 septembrie 1397 ca, pe lângă alte măsuri, să hotărască ca, „în timp de război jumătate din veniturile bisericeşti se vor întrebuinţa pentru scopuri militare”.6

Majoritatea populaţiei autohtone din Timişoara era de origine românească. La aceasta s-au adăugat un număr mare de români aduşi de Ioan Corvinul, aşezaţi în Timişoara şi în îm-prejurimi pentru a zidi o cetate şi pentru a-i fo-losi în luptele contra turcilor. Locul unde au fost colonizaţi românii a fost Câmpia Ulicia din care apoi prin extindere s-a dezvoltat Palanca Mare. Aceşti români îşi aveau biserica lor încă înainte de ocupaţia turcească.

În tot timpul ocupaţiei turceşti, credinţa ortodoxă s-a menţinut, mult stânjenită în răspândirea ei. Ca urmare a despotismului neîngrădit al tur-cilor, mulţi dintre românii rămaşi de la coloniile romane, la fel ca rascienii, adică sârbii aşezaţi în ţară, fugiră acum7. Astfel numărul populaţiei scăzu, iar cei rămaşi ajunseră la cea mai mare umilire. Bisericile creştine fură dărâmate, iar în locul lor au fost ridicate moschei. Bisericile creştine rămase au fost transformate în moschee. Tot în timpul ocupaţiei otomane, turnurile la bisericile creştine nu erau admise.

Datorită acestor progoane a religiei creştine, preoţii neglijară ştiinţele teologice. Preoţii români şi sârbi au devenit ignoranţi. Chiar şi liturghia nu mai era unitară, ci fie slavonă, fie românească. Aceasta aduse cu sine nu numai o schimbare a limbii ci şi literelor care nu mai erau nici greceşti, nici latineşti8. Cu toate acestea în timpul stăpânirii de către turci a Banatului şi Timişoarei erau aici două episcopii greco-orientale (ortodoxe): una cu sediul la Timişoara, iar cealaltă cu sediul la Caransebeş.

Nici situaţia bisericii catolice nu era cu mult mai bună. Episcopul catolic al Cenadului, Francisc Ugodi în vremea căruia turcii se înstăpâniseră asupra provinciei, abandonase Banatul cu totul. Pietro Paolini care îi urmă în anul 1560, putu să se îngrijească prea puţin de această parte a diecezei sale, în cele câteva luni cât fusese în scaunul episcopal. Paul de Kolosvar, devenit în acelaşi an episcop, mută scaunul episcopal dincolo de Mureş în Ungaria. Astfel se formă Cenadul Nou, în vreme ce vechiul Cenad pierdea tot mai mult din strălucirea avută. Cât de slabă era episcopia de

Cenad în Banat se poate constata din faptul că avea doar patru parohii: Oraviţa, Arad cetate, Aradul Nou, Ineu, iar dincolo de Mureş avea Măcăul.

În această perioadă învăţăturile lui Luther şi Calvin erau foarte răspândite în Ungaria (Luther şi Calvin – prin reformă s-au rupt de jurisdicţia Romei susţinând că singura bază a religiei creştine este Sfânta Scriptură, respingând Tradiţia şi pe Sfinţii Părinţi). Reforma luterană apare în Tran-silvania pe la 1519 în frunte cu J. Honterus, care îi luteranizează în special pe saşi9.

Învăţătura lui Calvin a adus-o la Timişoara încă din anul 1570 Ştefan Kiss, unde avea adepţii ei. Ca o reflectare a relativei răspândiri a religiei re-formate în această zonă este întrunirea din 8 martie 1582 în care locuitorii Timişoarei au trimis Papei o scrisoare, în limba maghiară prin care îl rugau să le trimită un predicator, cunoscător al limbii maghiare, care să impună catolicismul împotriva învăţăturii reformatoare false.

În Timişoara sub turci erau câţiva călugări franciscani de Bosnia, apoi iezuiţi şi puţini mo-zaici.

Când trupele imperiale au împresurat Timişoara, episcipul ortodox Ignatie Vladislav-lovici face mari servicii lui Eugen de Savoia, stre-curându-se, pe ascuns, de mai multe ori, în tabăra creştină pentru a constata situaţia asediaţilor. De altfel pentru sentimentele sale filoimperiale acesta a suferit foarte mult şi chiar a fost întemniţat de turci.

La părăsirea Timişoarei de către turci, exista în Palanca Mare (cartier al oraşului) o biserică ortodoxă română, iar în 1613 este amintit episcopul ortodox Neofit care avea reşedinţa la Timişoara şi o biserică ortodoxă în acest oraş.

După înlăturarea stăpânirii turceşti din Timişoara, religia creştină a reintrat în drepturile sale fireşti. Sub protecţia religiei romano-catolice s-au adunat repede aici un număr mare de colonişti germani pentru care la 1 ianuarie 1718 s-a consti-tuit magistratul german.

În suburbiile Timişoarei, Palanca Mare şi Palanca Mică majoritatea populaţiei era formată din români şi de sârbi. Aceştia aveau credinţa ortodoxă comună. În repetate rânduri împotriva lor s-au luat măsuri nedrepte de către consiliul comunal german. Faţă de acestea primarul Iosif Maleniţa a înaintat o petiţie Curţii marţiale din Viena (Hofkriegstrat) în care se arăta că izgonirea


Studii

rascienilor din cetate era dăunătoare din toate punctele de vedere (şi din punct de vedere militar). Rascienii au fost întotdeauna de folos, au adus mari servicii în timpul epidemiei de ciumă, au adus mari jertfe pentru recucerirea oraşului de la turci. Maleniţa arăta că rascienii au fost în Timişoara ca element autohton nu numai în timpul turcilor ci şi în vremea regilor maghiari. Ei constituie un element de încredere care contează mult, mai ales în cazul unui asediu.

În anul 1717 magistratul german, într-o petiţie adresată contelui Mercy, cerea să fie redată oraşului vechea şi principala moschee zidită pe locul unde a fost înainte de turci o biserică parohială. Cea mai spaţioasă moschee a devenit biserică parohială fiind deservită de iezuiţi şi slujind în acelaşi timp episcopului de Cenad, pe atunci Ladislau din familia conţilor Nadasdy, drept catedrală în care acest prelat îşi îndeplinea îndatoririle episcopale.

O altă moschee a fost cedată francmasonilor din provincia Bosnia a Sfântului Ioan Capistrano. Ea se află pe lângă Poarta Aradului, numită în prezent Poarta Prinţului Eugen. Aceşti călugări primiră o bucată de pământ în faţa Porţii Lugo-jului în interiorul Palăncii Mici. Fraţii minoriţi ai Ordinului Franciscan, în anul 1732 şi-au zidit o biserică cu hramul Sfântului Ioan Nepomuk.

La Caransebeş românii şi sârbii aveau un episcop de rit ortodox; la Timişoara lui Isaia Dia-conovici îi urmă în aceeaşi demnitate Vichentie Ioanovici. Aceşti episcopi aveau misiunea ca – potrivit privilegiilor obţinute de la împăraţii Leo-pold şi Iosif I – să instaleze preoţi şi să ridice în fiecare sat românesc şi sârbesc o biserică de ritul lor (ortodox)10.

După 1732 a fost stabilit locul bisericii-catedrale şi a palatului episcopal catolic. Până atunci episcopul se slujea de locuinţa generalu-lui Mercy aflată la Poarta Lugojului. În scaunul episcopal de la Cenad se afla pe atunci baronul Adalbert von Falkenstein11. Între timp meşterii constructori din Italia puseseră temelia palatului episcopal. Alţi meşteri începuseră zidirea bisericii episcopale şi a celei parohiale. O a treia biserică urma să fie construită pentru populaţia sârbească, împreună cu o locuinţă potrivită pentru episcopul de rit greco-iliric.

După 1742 a început o nouă perioadă de construcţii în Timişoara. Acum (între 1745 - 1748)

s-a construit biserica-catedrala cu hramul Sfântului Gheorghe (în Fabric).

Episcop de Cenad era pe atunci Nicolae Stanilovich, originar din Bulgaria12.

Printre locuitorii Timişoarei, la începutul secolului al XVIII-lea trebuie amintiţi şi evreii. La ocuparea oraşului de către Eugen de Savoia, în oraş se găseau 12 familii de evrei spanioli. Sub Mercy aveau ca primar pe Abraham Politzer, comuni-tatea evreiască având consilieri proprii. Primul rabin al Timişoarei a fost Iacob Moises, conform conscripţiei din anul 1739. Prima sinagogă se zideşte în anul 1760 atât pentru cultul sefard cât şi pentru cel aschenaz. Până la acea dată evreii îşi aveau locul lor de rugăciune într-o cameră sub poarta Eugen de Savoia, apoi într-o cameră închiriată dintr-un palat care era situat unde se găseşte astăzi edificiul Dicasterial.

Dealtfel cea dintâi dovadă despre existenţa comunităţii evreieşti din Timişoara o avem din secolul al XVII-lea. Dovada despre acesta este piatra funerară a lui Assael Azriel, evreu spaniol, care moare în Timişoara în anul 1636.

În anul 1755 erau în Timişoara 23 de familii, în 1772 au sporit la 53 de familii, iar în anul 1776 erau 76 de familii de evrei. Pentru a împiedica aşezarea lor în oraş, în anul 1776 se dispune că numărul lor în Timişoara nu poate fi mai mare de 49 de familii13.

Până în 1781 nu li se admitea să poarte barbă sau mustăţi. Nu li se permitea să se căsătorească decât cu permis special de la autorităţi. În oraş erau numai toleraţi. Posedau un certificat dat de către primărie, că ei aparţineau oraşului, însă numai ca cetăţeni toleraţi. Comerţ în cetate nu aveau voie să facă decât 8 evrei, iar telali erau admişi numai 6. Evreii care veneau la Timişoara, nu aveau voie să rămână în oraş mai mult de 12 ore la o familie. Pentru fiecare 24 de ore de şedere în oraş plăteau o taxă de 5 groşi. Creştinii nu aveau voie să intre în serviciul evreilor.

Evreii nu aveau voie să facă comerţ în pro-vincie, să locuiască în casă creştină sau să aibă servitori creştini. Pentru a putea fi controlaţi să nu încalce aceste dispoziţii, în anul 1776 sunt obligaţi să se aşeze în Cetate, dar numai într-un anumit loc, impunându-li-se ca în decurs de 3 ani să-şi construiască case. Evreii s-au aşezat într-o parte din cetate, numită cartierul evreiesc, pe străzile (de astăzi) Emanuel Ungureanu, Gh. Lazăr, Mărăşeşti


Studii

şi Eugen de Savoia. În felul acesta s-a format în Timişoara o puternică comunitate evreiască.

Dintr-o listă a impozitelor din anul 1754 se poate consta că între cei scutiţi de impozite în cartierul Fabric era şi fabrica de lumânări cuşer (Juden Wachs Press).

În anul revoluţionar 1848 împotriva evreilor din Timişoara a fost un adevărat pogrom14.

După ocuparea Timişoarei de către Eugen de Savoia, propaganda pentru unirea cu biserica Romei s-a răspândit între ortodocşii de aici, mai ales de către călugării franciscani şi iezuiţi.

Unirea cu biserica Romei s-a făcut la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui următor. Pentru a se putea bucura de drepturi, românii trebuiau să treacă la una din religiile recunoscute. Era singura cale de a scăpa de situaţia umilitoare de a fi consideraţi „toleraţi” în propria ţară. Cea mai apropiată de sufletul românilor era religia greco-catolică. Neschimbând nimic din ritul oriental cu care erau obişnuiţi, nici din obiceiuri, iar dogmele erau propriu-zis o problemă ce nu atingea cu nimic mulţimea de credincioşi15. Unirea cu Roma, deşi nu a uşurat prea mult starea iobagilor, a creat mediul istoric de unde va porni în toate părţile locuite de români lumina trezirii conştiinţei naţionale.

Tinerii trimişi să studieze în Apus, mai ales la Roma, au ajuns la conştiinţa latinităţii poporului român, au introdus alfabetul latin şi au început să scrie româneşte.

Înfiinţarea parohiei unite din Timişoara – Fabric a avut loc în anul 1737. Primul preot e Petronie Popovici, a cărui hirotonosire se face de către episcopul greco-catolic St. Olsavszky din Munkacs, la recomandarea episcopului romano-catolic din Cenad. Preotul Popovici moare în anul 1742, căzând într-o prăpastie din jurul Orşovei. Uniţii din Timişoara şi-au zidit o bisericuţă în anul 1770 care cu timpul a ajuns într-o stare jalnică, ceea ce a determinat parohia romano-catolică din Fabric să cedeze în 1906 biserica parohială a românilor uniţi din acel cartier.

Întrucât unirea nu mergea, la 1781 Administraţia provincială a propus sistarea paro-hiei. Propunerea a fost repetată de către cetăţenii germani din cartierul Fabric în 1784 şi de către jude cu motivarea că parohia nu are decât 16 credincioşi în Fabric, 2 în Cetate şi 2 în Mehala.

În 1782 numărul credincioşilor greco-catoli-ci era 11, în 1785 numărul lor era de 16 în Fabric

şi 14 în filiale: Cetate, Mehala, Murani, Giarmata, Hitiaş, Petroman, Jebel şi Chizătău.

Biserica unită şi-a avut patronatul erariului până în anul 1782 când patronatul trece asupra oraşului Timişoara. În baza acetui patronat susţinerea bisericii, locuinţei preotului şi dotaţiunea lui erau în sarcina oraşului16.

Parohia greco-catolică din Timişoara era considerată încă de la înfiinţare ca parohie de ran-gul întâi, având misiunea de a se îngriji de parohiile împrăştiate în diferitele părţi ale Banatului. Toc-mai de aceea în 1777 în Timişoara s-a înfiinţat un vicariat unit, stabilindu-se că vicar nu poate fi decât parohul Timişoarei sau cel de Zabran (Zăbrani). Cel dintâi vicar a fost Nicefor Aron, parohul Timişoarei. Prin decret regal (1790) s-a suspendat numirea vicarului. Se reînfiinţează în anul 1932.

NOTE1 Florin Constantiniu – O istorie sinceră a poporului

român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997, pag. 46

2 Francesco Griselini – Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei, Editura Facla, Timişoara, 1984, pag. 33

3 Ibidem, pag. 344 Ibidem, pag. 385 Dr. N. Ilieşiu – Timişoara. Monografie istorică, vol.

I, Editura G. Matheiu, Timişoara6 Ibidem, pag. 147 Francesco Griselini, op. cit. pag. 808 Francesco Griselini, op. cit. pag. 809 Ion Ploscaru – Scurtă istorie a bisericii române,

Editura Signata, Timişoara 199310 Francesco Griselini, op. cit. Pag. 12711 Ibidem, pag. 13212 Ibidem, pag. 142 – 14313 Dr. N. Ilieşiu, op. cit. Pag. 8014 Ibidem, pag. 8115 Ion Ploscaru, op. cit. Pag. 6116 Dr. N. Ilieşiu, op. cit. Pag. 165


Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Orto-doxe Române, în Prefaţa temeinicei lucrări Brâncuşi. Sculptor creştin ortodox (Editura Trinitas, Iaşi, 2008), precizează că, în aceasta, şi-a propus să evidenţieze „prezenţa spiritualităţii creştin-ortodoxe în viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi” – temă, într-o variantă mai redusă, a prelegerii pe care a ţinut-o la Univer-sitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, după ce prestigioasa instituţie din metropola Moldovei i-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa.

Acum, dezvoltar-ea acestei teme, se face pe parcursul a patru capitole: I. Spiritualitate creştină ortodoxă în viaţa şi gân-direa lui Brâncuşi; II. Ma-teria sculptată – epifanie a luminii Creatorului; III. Lumini ale universului liturgic ortodox în Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana fără sfârşit, care cuprinde două secvenţe: 1. Motivaţiile religioase ale Ansamblului monu-mental de la Târgu-Jiu; 2. „Tainele dumnezeieşti pe care le-a aprins Con-stantin Brâncuşi, pe Jiu, la el acasă”. Semnificaţii creştine ale Ansambului monumental de la Târgu-Jiu; IV. Arta – adevărată transfigurare a vieţii şi bucurie a sufletului.

În privinţa genezei lucrării Brâncuşi. Sculp-tor creştin ortodox, pe când autorul ei era mitrop-olit al Moldovei şi Bucovinei, avem o lămuritoare notă la subsolul Prefeţei. Aici autorul mărturiseşte următoarele: „Motivaţia acestui omagiu constă nu numai în legătura noastră personală cu Oltenia, având tatăl născut în această provincie a României, ci şi în admiraţia pe care o avem pentru românul artist, care a legat în mod genial tradiţia cu noutatea şi a influenţat, ca nimeni altul, arta universală. Iar faptul că un iubitor de artă născut în Moldova, la Botoşani, Iosef Brummer, emigrat în America, în anul 1912, l-a făcut cunoscut pe Brâncuşi în toată lumea prin galeriile sale de artă (Cf.

SPIRITUALITATEA CREşTIN-ORTODOXĂ ÎN VIAŢA şI OPERA LUI CONSTANTIN BRâNCUşI

AuRel TuRcuŞ

C. Zărnescu, Aforismele lui Brâncuşi, Editura Dacia, 2004, p. 107) ne îndeamnă să contribuim şi noi, românii ortodocşi din Moldova, la o mai bună înţelegere a operei lui Brâncuşi”. Fericit îndemn – subliniem noi – pentru că, sub imboldul său, s-a realizat un studiu foarte valoros, care, într-adevăr, îşi aduce o contribuţie însemnată în cadrul bogatei bibliografii Brâncuşi (De-spre întinderea acesteia, o imagine concludentă ne oferă

lucrarea Doinei Frumuşelu, Brâncuşi în conştiinţa lu-mii. Bibliografie nesfârşită, Editura Orizonturi Universi-tare, Timişoara, 2007, în care sunt consemnate, în derulare cronologică, aproape 7.500 referinţe privind viaţa şi opera genialului sculptor român).

Fiind la curent cu ceea ce s-a scris, până în prezent despre ,arele sculp-tor, Preafericitul Daniel evidenţiază faptul că: „Mulţi exegeţi ai operei lui Con-stantin Brâncuşi au scos în evidenţă adevărul că vechea şi bogata tradiţie a artei popu-lare româneşti a fost o sursă a inspiraţiei sale artistice şi filosofice, dar mai puţini au remarcat în arta lui influenţa

credinţei ortodoxe sau a tradiţiei liturgice bizantine”. Între puţinii exegeţi care au sesizat această caracteristică – dar nu au prezentat-o dezvoltat – sunt Dan Botta şi Mircea Eliade. După ce citează valoroasele opinii ale acestora, autorul lucrării de faţă subliniază că: „Totuşi, dimensiunea religioasă a operei lui Brâncuşi, remarcată sporadic de câţiva exegeţi sau critici de artă, trebuie evidenţiată mai temeinic şi mai sistematic pornind atât de la propriile mărturii ale sculptorului, exprimate mai ales în Aforismele sale, cât şi de universul liturgic orto-dox în care a trăit şi activat el. Fără percepţia existenţei ca mister sau taină şi a artei – ca transfigurare a vieţii spre bucurie şi lumină eternă, se pierde cheia sau coloana vertebrală a exegezei operei lui Brâncuşi”.

Din mărturisirile sculptorului, Preafericitul reţine importanta opinie despre artă a acestuia care

Brâncuşiana


luminează înţelegerea propriei sale creaţii. „De la în-ceputurile ei şi până la accepţia ei ultimă, contemporană – spune Brâncuşi – arta a fost un mijloc de propagare a ideilor religioase (...) Cele mai mari capodopere ale trecutului au apărut în perioadele de maximă exaltare religioasă (...) În alte vremuri (...) credinţa era aceea care însufleţea arta (...) În trecut credinţa dădea naştere în mod inconştient unor forme care se potriveau cu sentimentele religioase.

Într-o asemenea tradiţie a artei s-a înscris înnoitorul, modernul sculptor Brâncuşi. Credinţa sa religioasă se potriveşte cu formele artei sale care reprezintă tâlcuitoare „transfigurări ale vieţii”.

Din datele biografice prezentate în lucrare, se desprinde nedespărţita legătură – în întreaga viaţă – a lui Brâncuşi cu biserica, precum şi credinţa religioasă, adeseori mărturisită a acestuia. Această binecuvântată experienţă a vieţii sale i-a influenţat gândirea, meditaţia asupra sensurilor existenţei. Din perspectiva aceasta reflecţiile lui îşi dezvăluiesc sensuri mai profunde, fiind adeseori chei ale înţelegerii artei sale. Bunăoară mărturisirea lui, precum că „statuile mele sunt ocaziuni ale meditaţiei. Templele şi bisericile au fost şi au rămas întotdeauna lăcaşuri ale meditaţiei” – exprimă una din chintesenţele viziunii sale artistice, de care trebuie să se ţină seama în interpretarea operei sale.

În aceste rânduri care se vor a fi doar un semnal editorial nu este intenţia noastră de a prezenta detaliat conţinutul acestei lucrări – cu totul excepţională, atât prin noutatea exegezei operelor lui Brâncuşi cât şi prin ţinuta tipografică. De aceea ne rezumăm doar să atragem atenţia asupra unor idei deosebit de fertile în interpretarea sculpturii lui Brâncuşi. Astfel, Preaferici-tul Daniel arată că „Pasărea Măiastră”, simbol al sufl-etului uman botezat sau unit cu Duhul Sfânt – Care S-a arătat ca Porumbel la Botezul Domnului, în Iordan (cf. Matei 3, 13-17, Marcu, 1, 9-11, Luca 3, 21-22, Ioan 1, 32-33) uneşte în chipul ei minunat deodată smerenia şi dinamismul creşterii spirituale.

La slujba Utreniei din duminici, cântăreţul bisericesc şi sculptorul Constantin Brâncuşi a avut privilejul să mediteze la cântarea liturgică ortodoxă: „Prin Sfântul Duh tot sufletul viază şi întru curăţenie se înalţă”, care conţine un mesaj similar cu cel al zborului smerit din arta sa.

De altfel, toate Păsările în văzduh şi Păsările de aur ale lui Brâncuşi, mai ales cele sculptate în bronz şi apoi aduse, prin şlefuire sau poleire, la strălucirea luminii, reprezintă sufletul omului unit cu Duhul Sfânt în elan după nemurire, lumină şi iubire veşnică. Zborul acesta fascinant al Păsărilor minunate care reprezintă şi elevaţia sufletului în lumină eternă va fi integrat în Coloana fără sfârşit a lui Brâncuşi şi, asemănătoare unui cârd de cocori de aur călători spre patria cerească,

simbolizând astfel o comuniune eternă a sufletelor umane unite între ele prin acelaşi dor al înaintării în bucuria şi slava iubirii veşnice a lui Dumnezeu”.

Am reprodus din carte acest lung citat pentru a face cunoscut unul din cele mai profunde şi originale demersuri exegetice ale autorului, care este concludent pentru întreaga înălţime ideatică a lucrării şi pentru stilul ales, cuceritor, în care a fost redactată.

În anul acesta se împlinesc 70 de ani de la in-augurarea şi sfinţirea Ansamblului monumental de la Târgu-Jiu, care – consideră Preafericitul Daniel – „ră-mâne cea mai valoroasă realizare a lui Brâncuşi şi cea mai profundă sinteză artistică sculpturală între spirit şi materie, credinţă şi artă, arhaic şi modern, timp şi veşnicie”. Încheiem semnalul nostru editorial subli-niind că, pe măsura valorii creaţiei brâncuşiene este şi relevarea, în această carte, a „luminilor universului liturgic ortodox în Masa tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana fără sfârşit. Dintre atâtea şi atâtea revelatoare formulări privind semnificaţiile componentelor Ansam-blului Monumental de la Târgu-Jiu consemnăm doar câteva: „Masa Tăcerii ne cheamă tainic să pomenim în viaţa liturgică a comunităţii pe cei trecuţi în lumina Domnului Iisus Hristos: „Cu sfinţii odihneşte, Hris-toase, sufletele adormiţilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit – De nenumărate ori a cântat Brâncuşi acest condac la slujbele ortodoxe de pomenire a morţilor, pe când era cântăreţ şi paracliser bisericesc”. În Poarta Sărutului este sugerată „ultima sărutare a celor plecaţi pe front, cât şi ultima sărutare dată mortului în timpul slujbei ortodoxe de înmormântare, ca semn de comuniune, în rugăciunea mai tare decât moartea, a celor vii pentru cei trecuţi la cele veşnice”. În viziunea lui Brâncuşi „Coloana fără sfârşit tinde spre odihna sau împlinirea cerească a omului: unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”, cum se spune în slujba liturgică ortodoxă a înmormântării. Monumen-tul comemorativ Coloana fără sfârşit care începe cu jumătate de octoedru ieşind din pământ, ca arbore al vieţii umane, şi se finalizează cu o altă jumătate de octoedru intrând în cer, ca ofrandă sau dăruire de sine a omului, a fost în mod voit amplasat de Brâncuşi nu în faţa Bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, ci dincolo de ea, tocmai pentru că numai trecând prin Biserică omul credincios dobândeşte mântuirea şi viaţa veşnică în Hristos, Biserica fiind „anticamera Împărăţiei cerurilor” (Sf. Nicolae Cabasila) şi „Labora-torul învierii” (Sf. Maxim Mărturisitorul) (...)” Ultima sintagmă din memorabilul citat îl parafrazăm, consider că, în ansamblu, lucrarea de faţă se constituie într-un laborator exegetic, cu o mare strălucire de idei, fără de care de azi înainte, nu se mai poate concepe continuarea tălmăcirii operei lui Brâncuşi.

Brâncuşiana


Brâncuşiana

De multă vreme nu m-a impresionat mai mult o carte, precum cea înţelept alcătuită de dl. Sorin Lory Buliga. În puzderia de cărţi apărute în ultimul deceniu, iată o carte serioasă, care te îndeamnă să gândeşti.

Nu l-am cunoscut pe dl. Buliga până acum, dar citisem cu ceva timp în urmă cartea „Scriitori din ţara lui Brâncuşi”, în care era inclus un eseu despre „Influenţa gândirii indiene asupra lui L. Blaga şi C. Brâncuşi”. M-am bucurat descoperind un intelectual riguros, inteligent, curajos. Despre Brâncuşi au scris şi Mircea Eliade, Petre Neagoe, Adrian Marino, Petre Pandrea, V.G. Paleolog dar şi poetul Ezra Pound, Jean Casson şi Rainer Maria Rilke. Despre „cel dintâi artist român care joacă un rol european în evoluţia artei” cum spunea L. Blaga, s-a scris mult. Dar iată că un studiu serios „Brâncuşi – religi-ozitate, filozofie şi artă” al domnului Sorin Lory Buliga demonstrează că autorul i-a depăşit în multe privinţe pe exegeţii creaţiei brâncuşiene, ridicându-se pe alte poziţii prin ineditul abordării, el încercând să surprindă alte faţate şi alte taine ale creatorului, să contureze viziunea filosofică şi religioasă despre lume şi viaţă a sculptorului C. Brân-cuşi. Cartea abordează doar simbolismul Coloanei Infinite din prisma unor mituri universale şi româneşti, simbolism ce se lasă decodat şi din textele şi aforimele lui Brâncuşi, pe tema capodoperei lui.

Structurată în cinci capitole, celelalte trei constitu-indu-se în studii complementare, lucrarea oferă importante informaţii şi o originală interpretare a acestora.

Primul capitol „Sursele filosofiei creatoare la C. Brâncuşi grupează în trei categorii factorii ce au conturat viziunea plastică brâncuşiană: 1. Credinţele precreştine, 2. Creştinismul ortodox (ca fapt mistic), 3. Metafizica din Extremul Orient. Toate acestea au convieţuit surprinzător şi armonios în ampla religiozitate a artistului, care a desco-perit – după cum afirmă Sorin Lory Buliga – „rădăcina lor comună şi secretă, acolo unde contrariile se împacă într-o unitate primordială”. Sunt subliniate influenţele motivelor folclorice, universalitatea unor simboluri din folclorul româ-nesc, miturile, ceea ce demonstrează că Brâncuşi a înţeles şi a fructificat mentalitatea arhaică românească, moştenită de la strămoşii hobiţeni.

Părintele „artei moderne”, cel care a fost un catali-zator al „revoluţiei moderniste”, Brâncuşi e revendicat de suprarealişti şi chiar cubişti, chiar dacă el a refuzat să fie încadrat în curentele artistice nou apărute, căci a văzut în ele doar încercări şi nu sursa Artei.

Sorin Lory Buliga în studiul său insistă asupra ideii că Brâncuşi a fost un artist mistic, ce a preluat arta folclorică românească dându-i un sens modern.

Capitolul al doilea „Spirit şi materie în viziunea lui C. Brâncuşi” insistă, demonstrează şi reliefează subtil că Brâncuşi dorea „ca să scoată la suprafaţă fiinţa din interiorul materiei, că artistul trebuie să fie unealta care dă la iveală esenţa sa cosmică” (p. 72).

Se insistă asupra dorinţei de a realiza ceva simplu, esenţializat, fără să copieze. Gândurile lui Brâncuşi devin

argumente ale acestei munci dificile de a esenţializa forma şi a explica preferinţa pentru nonfigurativ.

Autorul acestui studiu insistă asupra spiritului re-prezentat prin lumină şi foc în ciclul bronzurilor lustruite, evidenţiind bucuria în actul de creaţie brâncuşian.

Capitolul al treilea „Biserica Sf. Apostoli şi credinţa ortodoxă a lui C. Brâncuşi” prezintă atitudinea sculptorului

faţă de Biserica „Sf. Apostoli” începută în 1927 şi pictată de Iosif Keber, pentru care a donat şi bani.

Brâncuşi doreşte în 1937 să amplase-ze un monument, şi anume „o coloană fără sfârşit”, în acest an sfinţindu-se Biserica, eveniment la care a participat Miron Cristea, C. Brâncuşi şi pictorul I. Keber.

Este evidenţiată credinţa creştin-ortodoxă a lui Brâncuşi, insistând asupra trăirii ei autentice.

Subcapitolul „Simbolismul coloanei infinite şi amplasarea ei după biserică” accentuează faptul că această operă poate fi interpretată ca o teofanie. Numai trecând prin biserică se obţine revelaţia semnifi-caţiei Coloanei infinite, ca reprezentare a Divinităţii.

Capitolul al patrulea „Simbolismul mitic al coloa-nei infinite” insistă asupra faptului că sculptorul a folosit termenul „Coloana infinită”. Se remarcă elemente din sculpturile populare: stâlpii de pridvor şi poartă, arhetipul românesc fiind uşor de recunoscut. De asemenea se insistă asupra faptului că Brâncuşi a păstrat un anumit mister asupra sensului precis al lucrării sale, de care Sorin Lory Buliga se apropie.

Notele din subsol sunt explicite, ele completând infor-maţii despre simbolurile: arborele cosmic, stâlpii porţilor şi pridvoarelor, stâlpii funerari, funiile împletite, romburile.

Coloana infinită sugerează o epifanie, divinitatea ca stâlp de lumină sau stâlp de foc, prin galbenul strălucitor al sculpturii alămite.

Capitolul al cincilea se referă la istoricul ansamblului monumental realizat de C. Brâncuşi la Târgu Jiu şi conţine informaţii şi note cu privire la construirea celorlalte lucrări: Masa tăcerii şi Poarta sărutului (Portalul).

Concluziile lucrării sunt formulate succint: Brâncuşi a gândit iniţial ansamblul doar din două piese monumenta-le: Coloana şi Poarta, ulterior adăugând Masa şi scaunele; realizarea tehnică a Coloanei se face între anii 1937-1938 (alămirea), ansamblul monumental nu s-a făcut după un şablon.

Bibliografia bogată cuprinde cam tot ce s-a scris în România despre C- Brâncuşi, dar sunt citaţi şi exegeţi stră-ini. Originala abordare a temei, scriitura densă şi riguroasă, eleganţa argumentării fac ca acest studiu să fie receptat ca o reînviere a înaltelor trăiri intelectuale; bunul simţ îl face pe Sorin Lory Buliga să evite controverse sterile iar bunul gust îl aşează pe autor în rândul adevăratelor spirite ale culturii româneşti contemporane.

De aceea piatra lui Brâncuşi cântă în zbor asemenea ciocârliei. „Coloana infinită” cântă-zboară în infinit graţie magului ce-a zămislit-o.

BRâNCUşI SAU APROPIEREA DE DIVINITATERAlucA VoInA lozbă


Consemnări

În zilele de 18-20 iulie a.c.împreunâ cu soţia,Astra Elena,am reprezentat Asociaţia Culturală ,,Constantin Brâncuşi’’ din Timişoara la cea de-a XI-a ediţie a ,,Zilelor Miron Cris-tea’’de la Topliţa,judeţul Harghita.După un drum lung,presărat cu minunate peisaje care ne-au încântat privirea şi inima,prilej de a realiza,de-a lungul Mureşului, sute de fo tograf i i ,am ajuns î n f r u m o a s a a ş e z a r e românească,Topliţa.

Manifestarea a fost,aşa cum va sublinia redactorul Ştefan Danciu în ,,Informaţia Harghitei’’din 22 iulie a.c.,o sărbătoare a spiritului şi a simţirii româneşti,a dragos-tei şi respectului pentru tot ceea ce am moştenit bun şi frumos de la multe generaţii de premergători’’. Ea s-a desfăşurat pe trei secţiuni: Istorie,

Cultură şi Civilizaţie, Credinţă străbună.Au par-ticipat 60 de istorici, scriitori, cercetători şi profesori din: Bucureşti, Chişinău, Cluj-Napoca,Ploieşti,Timişoara, Sibiu,Constanţa, Blaj,Sfântu-Gheorghe, Roman, Alba-Iulia,Târgu-Mureş, Reghin, Miercurea-Ciuc,Bistriţa,Gherla şi Baia-Mare.

Studiile acestora,trimise din timp,au văzut lumina tiparului în volumul,,Sangidava’’ (2),345 pag.format A-4,.apărut în Editura Ar-dealul din Târgu Mureş.Exemplul poate fi luat şi de timişoreni.Aceasta a uşurat desfăşurarea lucrărilor pe secţiuni, autorii nemaifiind obligaţi să-şi citească opera,ci doar să prezinte suc-cint motivaţia temei alese,sursele de infor-mare şi cu ce au venit nou pe făgaşul cercetării

problemei,timpul mai mare fiind acordat luărilor de poziţii, dialogului ştiinţific.

Motorul activităţilor,cel care n-a stat o clipă liniştit,ca totul să iasă bine,a fost inimosul şi harnicul profesor,d-l Ilie Şandru.La sfârşitul manifestării acesta va declara: ,,La Topliţa au

fost prezente la această ediţie a,,Zilelor Miron Cristea’’ un număr sensibil mai mare de personalitâţi ,decât la cele precedente.Însă mai important decât numărul este faptul că lucrările prezentate au fost de o înaltă valoare,rod al unor cercetări şi studii ex-trem de laborioase,dintre care unele au fost prezen-tate în premieră,la nivel naţional,aici la Topliţa.A fost mult mai mare decât oricând şi numărul de cărţi lansate aici (20), majorita-tea de mare interes istoric, literar sau documentar’’.

Manifes tăr i le în plen,într-o sală arhiplină, l-au avut ca mode-rator pe I.P.S.Ioan Sălăjanu,episcop ortodox al Covasnei şi Harghitei,personalitate de mare valoare spirituală şi culturală,care a creat o atmosferă de sărbătoare şi dragoste faţă de credinţa şi neamul românesc.Întrebarea sa firească adresată reprezentantei Ministerului Culturii şi Cultelor prezentă la manifestări,dacă Topliţa mai figurează pe harta României ca cen-tru de românism,a stârnit ropote de aplauze de la cei prezenţi în sală.

A m p a r t i c i p a t l a S e c ţ i u n e a Istorie,prezentând studiul ,,Din activitatea dr.Elie Miron Cristea, Episcop al Caransebeşului,în rea-lizarea Marii Uniri’’. Cei doi moderatori, prof.

LA TOPLIŢA-ÎNTâLNIRE CU ISTORIA,CREDINŢA şI CULTURA STRĂBUNĂ

consTAnTIn c.GomboŞ


Consemnări

univ. dr. Alexandru Porţeanu şi Ioan Giurcă din Bucureşti au reuşit să determine prin studiile prezentate,răspunsurile la întrebări şi a dialogu-lui direct, cunoaşterea unor aspecte inedite ale activităţii extrem de vaste a primului Patriarh al României,dr.Elie Miron Cristea,la împlinirea a 140 de ani de la naşterea sa şi a celor 80 de ani de la sfinţirea ctitoriei sale,Mănăstirea ,,Sfântul Prooroc Ilie’’din Topliţa Română.S-a subliniat influenţa extrem de puternică,benefică,a acestuia asupra întregii vieţi spirituale,politice şi culturale a ţării,de-a lungul vieţii sale.

In cele trei zile invitaţii au participat şi la: parastasul de pomenire al Primului Patriarh al Ro-mâniei, desfăşurat în Parcul central din Topliţa,în faţa statuii acestuia şi a unui numeros public;

vizita la Mănăstirea Doamnei din Moglăneşti, care a aniversat 350 de ani de existenţă iar părintele Adrian Stoian ne-a dat o lecţie de isto-rie şi creştinism,de continuitate românească pe aceste meleaguri străbune;vizitarea Muzeului de Etnografie din Topliţa cu cele două expoziţii ,,Natura construieşte,omul desăvârşeşte’’ şi ,,Sculptori în rădăcini-meşteri populari din zona Topliţa’’prezentate cu multă competenţă de d-na dr.Doina Işfănoni de la Muzeul Satului din Bucureşti;concertul de pian al prof.Amalia Blănaru sub genericul ,,Zenitul şi amurgul unei epoci’’piese de Bach,Haendel şi Scarlatti, şi unul de vioară excepţional al tânărului Vlad Hârlav

Maistorovici (Ploieşti), în prezent student la Conservatorul Regal din Londra.

O acţiune de mare interes a fost cea de lansare de cărţi.Amintesc printre noile apariţii editoriale câteva titluri :,,Patriarhul Miron Cristea,,autor Ilie Şandru, apărută în Editura Grai Românesc a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Miercurea Ciuc,2008,’’Constantin Mustaţă-,,Teroare în Ardeal’’, editura Roza Vân-turilor, Bucureşti, 2008, Ioan Lăcătuşu- ,,Struc-turi entice şi confesionale în judeţele Covasna şi Harghita’’ Editura Universităţii ,,Petru Maior’’, Tg.Mureş, 2008 şi ,,Argumente împotriva autonomiei teritoriale pe criterii etnice în aşa zisul ,,Ţinut Secuiesc’’,Ed.Eurocarpatica,Sf.Gheorghe,2008 ş.a.Am prezentat şi eu cele

două volume,,50 de is-torie-Din istoria în date a judeţului Timiş-1939-1989’’Editura Orizonturi Universitare,Timişoara şi ,,Cpt.Nicolae Mun-t h i u - S c r i s o r i d i n Galiţia-1914-1917’’ care au fost bine apreciate.

,,Zilele Miron Cristea s-au încheiat duminică,20 iulie,la Mănăstirea ,,Sfân-tul Prooroc Ilie’’, ctitorie şi danie a primului Patria-rh al României, unde au fost prezenţi mii de pele-rini din judeţele Harghita,

Covasna, Bacău, Maramureş, Mureş,Bistriţa Năsăud, Suceava şi din alte colţuri de ţară, ca să urmărească slujba oficiată de un mare sobor de preoţi sub conducerea I.P.S.Ioan Sălăjanu,episcopul Covasnei şi Harghitei.

Grija manifestată de generoasele gazde faţă de oaspeţi,de la condiţiile de desfăşurare,la cele de masă,odihnă şi bună ambianţă,ne-au bucurat inimile.Am legat noi prietenii.Considerăm că am reprezentat cu cinste şi demnitate Asociaţia Culturală,,Constantin Brâncuşi’’din Timişoara.De altfel,am primit deja invitaţia de a participa şi la anul la manifestări.Să ne ajute Bunul Dumnezeu !

“Zilele Miron Cristea”


Viaţa cărţilor

Contents

DEBUTUL DESCHIDERII PROIECTULUI CULTURAL „PANTHEON BĂNĂŢEAN” ÎNTRU CINSTIREA PUBLICISTICĂ A PERSONALITĂŢILOR ÎN VIAŢĂ 1

NICOLAE CORNEANU (n. 1923) 2PREOT DR. IONEL POPESCU - Contribuţia Mitropolitului Academician Nicolae Corneanu la dezvoltarea studiilor patristice româneşti şi la promovarea ecumenismului 2

SCRIITORUL NICOLAE CORNEANU 8(Text reprodus din Dicţionar al Scriitorilor din Banat. Concepţie, coordonare generală şi revizie: Alexandru Ruja, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005, p.190-195) 8

AUREL TURCUŞ - o pilduitoare corespondenţă spirituală 12

Corespondenţă inedită: DR. AUREL COSMA jr – Î.P. S. DR. NICOLAE CORNEANU 16

DR. AUREL COSMA JR. - A urel Cosma junior şi biserica 40

DR. AUREL COSMA JR - Mesajul călugărilor români din Athos 42

Veşti din Athos la Paştile din anul 1974 43

AUREL TURCUŞ - Legătura lui Ioachim Miloia cu biserica şi patrimoniul cultural religios 46

PROF. DELIA GEORGESCU - Viaţa religioasă din Timişoara în secolele XV – XVIII 56

AUREL TURCUŞ - spiritualitatea creştin-ortodoxă în viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi 60

RALUCA VOINA LOZBĂ - Brâncuşi sau apropierea de Divinitate 62

CONSTANTIN C.GOMBOŞ - La Topliţa-Întâlnire cu istoria,credinţa şi cultura străbună 63

Revista Coloana Infinitului Nr. 66

Documents

Transcript of Revista Coloana Infinitului Nr. 66