REVISTA CATOLICAO

MILETICĂ

71

Sf. Dumintru s-a născut la Tesalonic, din părinţi nobili, credincioşi şi foarte bogaţi. A fost singurul lor copil, fiind astfel educat în felul cel mai înalt şi ales. Tatăl său a fost comandantul militar al cetaţii Tesalonicului. După moartea lui, împăratul Maximian l-a numit în loc pe fiul lui, Dumitru.

Numindu-l prigonitorul creşti nilor Maximian i-a trasat tânărului Dumitru şi sarcina de a-i extermina pe creştinii din Tesalonic. Dar, Dumitru nu a exacutat comanda împăratului, ci L-a propovăduit pe Cristos înaintea tuturor, în cetatea Tesalonicului. Auzind acestea, îm pă ratul s-a umplut de ură faţă de Dumitru şi după ce s-a întors de la o bătălie contra şarmaţiilor, a venit la Tesalonic şi l-a convocat pe Sf. Dumitru înaintea sa.

Dumitru a recunoscut şi a măr turist fără teama credinţa lui în Cristos şi a arătat cât de falsă şi superstiţioasă este idolatria împă ratului. Maximian l-a aruncat pe Dumitru în închisoare, după ce a fost bătut şi chinuit îngrozitor, ştiind ce îl aşteaptă, Dumitru l-a însărcinat pe servitorul lui, Lup, cu împărţirea la săraci a tuturor averilor lui, el însuşi pregătindu-se trup şi suflet, cu bucurie, pentru moartea martirică care îl aştepta. Pe când zăcea în temniţă, un înger al Domnului a venit la el şi i-a zis: „Pace ţie, o, pătimi-torule al lui Cristos; Fii viteaz şi puternic”. În vremea aceea, printre luptătorii împăratului, era unul numit Lie, pe care nimeni nu îl putea birui. Acesta era foarte iubit de împărat, pentru că îi placea să privească cum îi ucidea pe creştini în luptă. Un tânăr creştin, numit Nestor, văzând cum Lie omoară o mulţime de credincioşi, pentru desfătarea păgânului împarat, a mers la sf. Dumitru în închisoare şi i-a mărturisit că el se va lupta cu Lie.

Dumitru l-a întărit, spunându-i: „Dacă ai credinţă în tine , îl vei birui”, iar apoi l-a trimis la luptă. Nestor luptând cu Lie l-a ucis, iar împăratul mâniindu-se şi aflâd că Dumitru l-a îmbărbătat pe Nestor, a poruncit ca sf. Dumitru să fie ucis.

În dimineaţa zilei de 26 oc tombrie 303, intrând ostaşii în tem niţă, l-au aflat pe Dumitru stând în genunchi şi rugându-se. Ei s-au năpustit asupra lui şi l-au ucis cu suliţele. Creştinii au luat în taină trupul lui şi l-au înmormântat cu cinste. Din trupul sfântului a început să izvorască mir tămăduitor şi frumos mirositor. La puţină vre me, în urma numeroaselor minuni, deasupra mor mântului său s-a construit o mică biserică.

Gabriel Beşkid

Sf. Mare Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir

REVISTA CATOLICAO

MIL

ETIC

Ă

72 7372 73

Frumuseţea şi bogăţia spirituală a Rozariului sunt date, în mod evident, de simplitatea rugăciunilor din care se compune cununa Ro-za riului: Mărire Tatălui..., Sim-bolul Credinţei, Tatăl nostru..., Năs cătoare de Dumnezeu... Aceste rugăciuni sunt cunoscute de toţi creştinii.

„Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfân tului Spirit” este „un imn de laudă adus Preasfintei Treimi. Îl lăudăm pe Dumnezeu, exprimăm sentimentele noastre de adoraţie şi dăruire faţă de Preasfânta Treime. Mărturisim credinţa noastră în acest înalt şi fundamental mister” (Luna Octombrie. Luna Rozariului, pr Evaristo Cardarelli, Oradea, ed Treira, 2008, p 34).

Simbolul Credinţei scoate în evidenţă adevărurile de credinţă pe care fiecare creştin e invitat să le creadă, să le mărturisească şi să le apere, chiar cu preţul sacrificiului suprem, pentru că aceste adevăruri de credinţă ne arată apartenenţa noastră la Dumnezeu.

„Tatăl nostru...” este rugăciunea domnească lăsată de însuşi Divinul nostru Mântuitor Isus Cristos. „Este o sinteză a Evangheliei, un re-zu mat al doctrinei creştine. Este ru-găciunea care îi aduce laudă Gloriei lui Dumnezeu. Dacă ea va fi spusă, fie pe culmea unui munte sau în tă cerea nopţii sub cerul înstelat, sim ţim prezenţa lui Dumnezeu cum îmbrăţişează cu iubire toate creaturile Sale, cum îl îmbrăţişează pe om, pentru a-l elibera de păcat” (Luna Octombrie. Luna Rozariului, p 38-39).

„Născătoare de Dumnezeu...” ne descoperă „măreţia Fecioarei Maria şi prin ea îi cerem ocrotirea.

Este sinteza celor mai frumoase laude aduse Mamei cerului. Este rugăciunea cea mai puternică pen-tru a dobândi ocrotirea Ei maternă” (Luna Octombrie. Luna Rozariului, p 42).

Pentru cei care încă nu sunt familiarizaţi cu dispunerea ru gă-ciunilor în cununa Rozariului, le voi indica în cele ce urmează, cum anume se roagă Rozariul. Această devoţiune începe cu semnul Sfintei Cruci: „În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.” La Crucea Rozariului se recită Simbolul Cre-dinţei. La prima mărgeluţă se recită „Tatăl nostru...”. La următoarele trei mărgeluţe grupate din Rozariu se rostesc următoarele rugăciuni: la prima mărgeluţă: „Mărire Tatălui celui ce ne-a creat, şi acum şi pu-ru rea şi în vecii vecilor. Amin. Născătoare de Dumnezeu...”. La a doua mărgeluţă: „Mărire Fiului celui ce ne-a răscumpărat, şi acum... Născătoare de Dumnezeu...”. Şi la a treia mărgeluţă: „Mărire Sfântului Spirit celui ce ne-a sfinţit, şi acum... Năs cătoare de Dumnezeu...”.

Du pă aceste trei mărgeluţe se spune: „Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum...” urmată de rugăciunea „O, Isuse bune, iartă-ne păcatele, fereşte-ne de focul iadului şi du la Cer toate sufletele, mai ales pe acelea care au mai mare nevoie de mila şi îndurarea Ta!”. O decadă de rozar e formată din: 1 Tatăl nostru..., 10 Născătoare de Dumnezeu..., şi un Mărire Tatălui... Înaintea fiecărei decade se anunţă misterul de meditat, iar după fiecare decadă se rosteşte rugăciunea de mai sus: „O, Isuse bune...”. După încheierea Rozariului se pot recita rugăciuni pioase în onoarea Maicii

Sfinte, care pot fi găsite în cărţi de rugăciuni care conţin şi rugăciunea Rozariului.

Cele patru Mistere mari ale Rozariului sunt: de Bucurie, de Lumină, de Durere şi de Mărire. Acestea la rândul lor se împart în câte cinci mistere şi anume: I. Misterele de Bucurie: 1. Vestirea Arhanghelului; 2. Vizita la sfânta Elisabeta; 3. Naşterea lui Isus; 4. Prezentarea lui Isus la Templu; 5. Găsirea lui Isus în Templu. II. Misterele de Lumină: 1. Botezul lui Isus în apa Iordanului; 2. Revelarea divinităţii lui Isus la nunta din Cana Galileii; 3. Proclamarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi chemarea la con-vertire; 4. Schimbarea la faţă pe muntele Tabor; 5. Instituirea Tainei Preasfintei Euharistii. III.Misterele de Durere: 1. Agonia lui Isus în Grădina Măslinilor; 2. Biciuirea lui Isus; 3. Încoronarea lui Isus cu spini; 4. Isus îşi duce crucea; 5. Moartea lui Isus pe Cruce. IV. Misterele de Mărire: 1. Învierea lui Isus; 2. Înălţarea lui Isus la cer; 3. Coborârea Sfântului Spirit; 4. Ridicarea Sfintei Fecioare Maria la Cer; 5. Încoronarea Sfintei Fecioare Maria în Cer ca Regină a Cerului şi a pământului.

(continuare din numărul trecut)

„Rozariul este rugăciunea contemplativă şi cristocentrică, inseparabilă de meditarea Sfintei Scripturi. Este rugăciunea creştinului care înaintează pe calea credinţei, pe urmele lui Isus, alături de care stă Maria”.

Papa Benedict al XVI-lea

În numărul anterior al revistei am făcut o succintă incursiune în istoria apariţiei, dezvoltării şi propagării frumoasei şi popularei rugăciuni a Rozariului. În numărul de faţă voi expune în câteva cuvinte rugăciunile care alcătuiesc cununa Rozariului, cele patru Mistere mari: de Bucurie, Lumină, Durere şi Mărire; şi mă voi opri cu precădere, în acest articol, asupra Misterelor de Bucurie.

Rug`ciunea sfântului rozariu

72 73

REVISTA CATOLICAO

MILETICĂ

72 73

În continuare voi prezenta, pe scurt Misterele de Bucurie. Acestea amintesc de perioada conceperii, naşterii şi copilăriei lui Isus Cri stos.

Misterele de Bucurie

În numerele următoare voi prezenta Misterele de Lumină, Durere şi Mărire, ca astfel, fiind completă prezentarea Rugăciunii Sfântului Rozariu, dumneavoastră, dragii noştri cititori, să aveţi un imbold în plus să recurgeţi la această frumoasă devoţiune mariană, prin care multe suflete s-au întors de pe calea păcatului pe calea practicării virtuţii şi a iubirii care duce în Fericita Împărăţie a Iubirii lui Dumnezeu.Laudă în veci să-I fie adusă Mariei, prin Cristos Domnul nostru.

Andrei Szilveszter

În primul Mister de Bucu rie medităm la momentul Bu neivestiri, când Maria acceptă, în spirit de iubire şi ascultare, să devină mama Fiului lui Dumnezeu. Aici putem cere de la Bunul Dumnezeu virtutea umilinţei.

1

2

3

4 5

În al doilea Mister de Bucurie medităm la vizita pe care Preacurata Fecioară Maria o face Sfintei Elisabeta, care era însărcinată şi urma să-l nască pe Ioan Botezătorul, pentru a o ajuta pe aceasta la treburile gospodăreşti. Aici putem cere virtutea iubirii aproapelui.

În al treilea Mister de Bucurie medităm la naşterea lui Isus în peştera din Betleem. Cuvântul prin care toate s-au făcut şi prin care toate există, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, preferă să se nască într-o peşteră sărăcăcioasă şi rece, căutând din prima clipă a pelerinajului Său pământesc, mai mult decât orice, căldura sufletească a oamenilor. Aici putem cere vir tutea sărăciei, a renunţării de sine, a abanonării totale în voinţa Tatălui.

În al patrulea Mister de Bu­curie medităm la supunerea pe care o arată Sfânta Fecioară Maria faţă de legea curăţiei evreieşti. Ea, deşi era nepătată, se supune acestei legi, invi-tându-ne astfel şi pe noi să respectăm şi să practicăm virtutea curăţiei, fiecare po-trivit stării de viaţă în care se află. Să cerem şi noi cu multă fervoare Sfintei Fecioare Ma ria să ne mijlocească de la Bunul Dumnezeu darul sfintei castităţi.

În al cincilea Mister de Bu curie medităm la două aspecte ale unui eveniment biblic: „Isus, la doisprezece ani, vine la Ierusalim” (Lc 2, 41-52). Un prim aspect asupra căruia suntem invitaţi să ne oprim ochii sufletului e suferinţa Mariei şi a lui Iosif, pricinuită de pierderea lui Isus în Ierusalim şi neliniştea lor în timpul celor trei zile de căutare a Fiului dumnezeiesc. Al doilea aspect al acestui mister se concretizează în bucuria regăsirii lui Isus în Templu, în mijlocul învăţătorilor de lege. Trebuie să fim mereu atenţi să nu-L pierdem pe Isus din sufletele noastre şi, dacă totuşi din nefericire l-am pierde, să ne întoarcem cu suflete căite la locul unde ştim cu siguranţă că se află Isus, în Biserică, şi să ne împăcăm cu El, în Taina Sfintei Pocăinţe, silindu-ne apoi să nu-L mai îndepărtăm prin păcate. De asemenea aici putem cere şi darul zelului apostolic, adică darul de a ne mărturisi credinţa şi de a-i învăţa şi atrage pe semenii noştri la adevărata credinţă.

REVISTA CATOLICA

74 7574 75

OM

ILET

ICĂ

Proscomidia cuprinde trei părţi: 1) - pregătirea sufletească a

preotului;2) - pregătirea externă prin îm-

brăcare; 3) - pregătirea pâinii şi a

vinului. În vechime Proscomidia se

făcea în timp ce se cânta Heruvicul. Aşa cum se face în zilele noastre la Liturghia arhierească. Din dorinţa de a nu se lungi prea mult Sfânta Liturghie, Proscomidia a fost mu-tată înainte de începerea Liturghiei, rămânând totuşi obiceiul ca, la Liturghia arhierească, episcopul sa fie cel care încheie Proscomidian, în timpul Heruvicului.

ProscomidiaProscomidia este pregătirea pe care o face preotul înainte de Sfânta Liturghie. Dacă Sf. Liturghie este precedată de Utrenie, atunci Proscomidia se face în timp ce se cântă Laudele.

Pregătirea sufletească a preotului

Pentru că urmează să pregă tească pâinea şi vinul, iar mai apoi să le consacre,

este necesar ca preotul sa fie pregătit atât trupeşte, dar mai ales sufleteşte pentru

ca, la Sfânta Liturghie, urmează să ţină în

mâinile sale Trupul lui Cristos, privilegiu de

care nu se bucura nici măcar îngerii din cer, de aceea. înainte de a începe Proscomidia,

preotul, în faţa Uşilor împărăteşti face

rugăciunile prescrise, cerând ajutorul lui Cristos şi al Fecioarei Maria, pentru a săvârşi cu vrednicie Sf. Jertfă, iar în timp ce intră în Altar rosteşte rugăciunea

„Intra-voi în casa Ta...”, prin care cere de la Dumnezeu darul de a aduce jertfa cea nesângeroasă a Sfintei Liturghii.

74 75

REVISTA CATOLICA

74 75

Îmbrăcarea

Preotul nu este un om oarecare. Prin voia lui Dumnezeu, el a fost ales dintre atâţia alţi oameni pentru a sluji Părintelui ceresc într-un mod cu totul deosebit, de aceea, la Liturghie, preotul îmbracă veşminte alese, prin care se deosebeşte de ceilalţi oameni, aşa cum soldatul se deosebeşte de alţi oameni prin uniformă, ară tând că este în slujba ţării sale.

După îmbrăcare, preotul îşi spală mâinile, simbol al purificării de păcate. În timpul spălării rosteşte rugăciunea: „Spăla-voi întru cei ne-vinovaţi mâinile mele şi voi înconjura altarul tău Doamne, ca să aud glasul laudei Tale şi să vestesc toate minunile Tale...».

Pregătirea pâinii şi a vinului

La masa Proscomidiei, după ce s-a îmbrăcat în veşminte şi şi-a spălat mâinile, preotul pregăteşte pâi nea şi vinul care, în timpul Sfintei Liturghii, vor fi prefăcute în trupul şi Sângele Domnului nostru Isus Cristos.

Pâinea şi vinul, ca materie pentru Sfânta Euharistie şi pentru ce-lebrarea liturgică, sunt de inst-ituţie divină, de aceea nu se aduc alte daruri. Datorită faptului ca au fost ins tituite de însuşi Isus Cristos, la Ci-na cea de Taină, la Proscomidie pâi-nea şi vinul sunt scoase din profan şi pregătite pentru Jertfă.

În vechime, pâinea şi vinul constituiau hra na de bază a omului. Pâinea este simbolul trupului ome nesc, iar vinul este simbolul sân gelui. Împreună, pâinea şi vinul simbolizează însăşi fiinţa omu lui, care se aduce şi se oferă pe sine lui Dumnezeu.

Simbolismul Naşterii

Prescura din care se scoate Agneţul o simbolizează pe Sfânta Fecioara Maria; scoaterea Agneţului are simbolul naşterii lui Isus Cristos din Sfânta Fecioara Maria, în peştera din Betleem.

Proscomidiarul reprezintă Betleemul, oraşul lui David, unde s-a nascut Cristos Dumnezeu; discul reprezintă peştera în care s-a născut Isus Cristos; acoperitoarele care se pun peste Sf. Daruri simbolizează scutecele în care a fost înfăşurat Pruncul Isus; steluţa este simbolul stelei care i-a călăuzit pe magi până la locul unde se afla Pruncul; tămâierea simbolizează darurile de aur, tămâie şi smirna oferite Iui Isus de către cei trei magi de la răsărit; acoperirea Darurilor până la Intratul mare simbolizează viaţa ascunsă a lui Isus, alături de Preacurata Fecioara Maria şi Sf. Iosif în Nazaret, până la începutul activităţii sale mântuitoare.

Simbolismul Patimilor

Simbolismul Patimilor se con-turează în momentul în care preotul scoate Agneţul, rostind cuvintele profetului Isaia: „Ca un miel nevinovat la junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce o tunde, aşa nu şi-a deschis gura sa». În aceste cuvinte se reflectă umilinţa Iui Isus Cristos, de la naştere până la patima cea mântuitoare.

După ce aşează Agneţul pe Disc, preotul îl împunge cu lancea, rostind în continuare cuvintele: „unul dintre ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit Sânge şi apă.», amintind de momentul în care centurionul a stră-puns coasta lui Isus cu suliţa, pentru a se asigura ca Isus a murit într-adevăr.

În dreapta Agneţului se pune părticica în cinstea Preacuratei Fe cioare Maria, însoţită şi ea de o rugăciune: „De faţă a stat împodobită împărăteasa înaintea ta, în haină aurită îmbrăcată».

Mulţi credincioşi cer să fie pomeniţi la Sf. Liturghie, la ieşirea cu Sf. Daruri, dar adevărată pomenire se face punând pentru credincioşi părticele

din prescură, care vor fi consacrate la Altar. Punând pe Disc părticele în cinstea Iui Isus şi a Fecioarei Maria, în amintirea sfinţilor, pentru ajutorul viilor şi al morţilor, avem închipuită pe Disc întreaga Biserică a lui Cristos: Isus - capul Bisericii; Sf. Fecioara Maria şi toţi sfinţii - Biserica triumfătoare; sufletele din purgator, adică Biserică suferitoare, şi, la urmă, cei vii, creştinii pentru care se aduce Sfânta Jertfa, adică Biserica luptătoare.

Îi pomenim pe sfinţi pentru că ei sa se roage pentru noi, pentru ca Jertfa pe care o aducem să fie bineprimită; pe morţi îi amintim pentru ca Dumnezeu să le uşureze suferinţele din Purgator, iar pe cei vii îi pomenim pentru ca să primească iertare şi toate darurile de care au nevoie.

Terminând pregătirea pâinii şi a vinului, preotul acoperă Potirul şi Discul cu acoperitoarele, la tămâiază, şi se roagă lui Dumnezeu ca să primească această „punere înainte» în Altarul său cel mai presus de ceruri, după care merge la Sf. Masă pentru a începe Sfânta Liturghie.

Pr. Vlad Merciu

Pâinea este făcută din

mai multe boabe de grâu măcinate; vinul, ase-

menea pâinii, se face din mai multe boabe de

strugure, zdrobite în acelaşi teasc. Datorită acestui fapt

s-a atribuit pâinii şi vinului simbolul unităţii şi al comuniunii spirituale dintre membrii Bisericii.

Apa care se pune în vin i s-a atribuit un dublu simbol: pe de o parte ca simbolizează elementul

ca re astâmpăra setea omului şi îi curata trupul, iar pe de alta parte

este sim bolul laicilor care se unesc cu Biserica.

OM

ILETICĂ

Proscomidia, în întreg ansam blul ei, prezintă un dublu simbo lism: al Naşterii şi al Patimilor.

REVISTA CATOLICA

76 77

BISE

RICĂ

ȘI I

STO

RIE

76 77

Prima Liturghie publică greco-catolică a fost o fi ciată în data de 31

decembrie 1989 de către părintele Balea Grigore „la Biserica din Deal, mai exact în curtea bisericii, locaşul fiind închis. La liturghie au participat aproximativ 50 de persoane… Acest moment mult aşteptat a fost foarte emoţionant

atât pentru preot, cât şi pentru cre dincioşi. Părintele Balea, după liturghie, le-a spus credincioşilor, cu multă emoţie: «Sunt în stare să primesc lanţurile pe care le-au purtat episcopii noştri de bucurie că suntem liberi»”1.

După acest eveniment special şi cum am amintit mai sus foarte emoţionant, comunitatea greco-catolică a crescut simţitor.

A doua liturghie celebrată de greco-catolici după eliberare a fost oficiată în faţa Bisericii din Şes, în ziua de Anul Nou a anului 1990. Celebrarea liturghiilor a continuat în faţa Bisericii din Şes circa un an de zile. Cele necesare săvârşirii

Sfintei Liturghii erau aduse în fiecare duminică din vecini, totuşi nu exista siguranţa că va veni vreun preot, deoarece se comunica foarte greu. E de admirat credinţa acestei comunităţi care deşi nu avea păstor, numit în mod expres, îşi urma păstorul cel mare, pe Isus Cristos.

Pe perioada primului an de libertate a Bisericii Greco-Catolice, în Ieud au celebrat succesiv mai mulţi preoţi, datorită faptului că organizarea bisericii a fost lentă. Printre preoţii care au celebrat în acest an s-au numărat Hotico Vasile, Gorzo Găvrilă, Mesaroş Simion, Pop George, Marian Raţa, Cristian Albu şi Balea Grigore.

Căderea comunismului şi reinstaurarea democraţiei au adus bisericii noastre greco-catolice eliberarea mult dorită şi aşteptată.Impulsul revoluţiei i-a întărit pe credincioşii rămaşi greco-catolici să-şi mărturisească din nou în public credinţa, în ciuda faptului că celebrau în aer liber oficiile liturgice, fiindcă bisericile greco-catolice erau ocupate de fraţii ortodocşi. Această situaţie neplăcută a persistat mult timp şi în unele locuri persistă şi în prezent.Da torită faptului că în Ieud au activat preoţi greco-catolici în clandestinitate, trecerea de la catacombe la starea de libertate a bi-sericii greco-catolice, adusă de revoluţia din anul 1989, s-a făcut uşor şi în masă, spun în masă fiindcă odată publicat decretul de trecere în legalitate a cultului greco-catolic, mulţi credincioşi care frecventau pe vremea comunismului biserica ortodoxă, au trecut de partea Bisericii greco-catolice.

1 Mariş Ioana, Lucrare de licenţă, „Comunitatea Greco-Catolică din Ieud după revoluţia din 1989” , Cluj-Napoca, 2007, pag. 34-35

Pr. Anton Dobrican

BISERICA DIN IEUDîntre anii 1989-2008

76 77

REVISTA CATOLICA

76 77

BISERICĂ ȘI ISTO

RIE

În anul 1991 este numit preot paroh la Ieud părintele Petru Bilţiu Dăncuş. El începe munca cu privire la organizarea parohiei. La începutul pastoraţiei lui se intră în biserică spărgându-se lacătul. Din păcate nu a putut redobândi nici una din cele două case parohiale şi a fost găzduit din acest motiv de familia Chindriş Dumitru (Bocrită). A rămas paroh la Ieud aproximativ un an, după care a fost numit preot ajutant, pe o perioadă de încă un an, al noului paroh numit la sfârşitul anului 1991 în persoana preotului Mihai Mircea Dobrican. Noul paroh a fost instalat în parohie de către Episcopul de atunci al Maramureşului, Preasfinţia

Sa Lucian Mureşan. La acest eve ni-ment au participat un număr foarte mare de persoane, atât preoţi şi călugăriţe cât şi credincioşi.

În privinţa organizării parohiei părintele Dobrican a desfăşurat o intensă activitate în domeniul pas-toral, dând un suflu nou vieţii de credinţă parohienilor. A reînfiinţat Reuniunea Mariană în anul 1994 şi Cultul Preasfintei Inimi, asociaţii religioase care au existat la Ieud înainte de 19482. S-a ocupat de renovarea noii case parohiale, fostul sediu CAP. S-a implicat în ridicarea bisericii din Plopşor alături de părintele Dăncuş Sabin Găvrilă, iar în prezent se ocupă de construcţia unei noi biserici în Ieud, subsolul bisericii fiind dat deja în funcţiune.

Din păcate, scoaterea din ile-galitate a Bisericii Greco-Catolice nu a adus şi atenuarea conflictului cu biserica Ortodoxă Română, ci din contră atât preoţii cât şi o parte dintre ierarhii BOR au continuat să denigreze imaginea greco-catolicilor şi să-i instige pe credincioşii lor îm-potriva celor greco-catolici. Refuzul BOR de a retroceda lăcaşurile de cult, luate in 1948 în posesie in mod abuziv, este un element edificator în continuarea conflictului. Nici co-munitatea din Ieud nu a fost o colită de această stare de fapt a lu crurilor. Preotul ortodox din sat, Alexandru Brici, i-a privit la început cu ură pe greco-catolici, după cum el însuşi mărturiseşte într-o predică: „Aveţi grijă ce faceţi, unde mergeţi ca cei care vin sunt din partea Diavolului (sunt unelte ale Diavolului). Noi să nu ne abatem de la brazda pe care am început-o, căci plugarul dacă-şi întoarce capul în stânga sau în dreapta se rătăceşte de la brazda sa”3. Menţionez că această predică a fost rostită după ce preotul Brici a aflat de celebrarea Sfintei Liturghii de către părintele Balea la Biserica din Deal. Din cauza faptului că bisericile din sat erau toate sigilate cu lacăt,

greco-catolicii au fost obligaţi timp de circa un an de zile să celebreze Sfânta Liturghie în aer liber, în faţa Bisericii din Şes.

Din momentul în care acti-vitatea Bisericii Greco-Catolice a devenit evidentă şi numărul de locuitori creştea în continuu, preotul Brici s-a simţit ameninţat cu pierderea credincioşilor. Printre credincioşii ortodocşi existau şi persoane fanatice care la un cuvânt al preotului ar fi fost în stare să facă moarte de om. Două astfel de persoane „au fost puse să semene frică printre greco-catolici. Astfel s-a trecut la ameninţări, multor credincioşi greco-catolici le-au fost sparte geamurile, altora le-au fost aruncate porţile pe apă, au fost incendiate câteva case. Unii afirmă că preotul ortodox Brici Alexandru a fost cel care şi-a îndemnat enoriaşii să-i ameninţe pe cei care au revenit la Biserica greco-catolică”4.

Credincioşii greco-catolici erau aşadar sub o continuă presiune psihică. Nu aveau nici o noapte liniştită datorită faptului că cele mai sus amintite se petreceau în general noaptea, la paza întunericului, şi totuşi tot ei erau acuzaţi de faptul că dezbină comunitatea. Chiar şi la şcoală profesorii făceau diferenţe între elevii celor două confesiuni religioase. S-a ajuns şi la conflicte interfamiliale în care o parte din membrii erau ortodocşi iar cealaltă parte erau greco-catolici5.

Enoriaşii ortodocşi nu s-au li-mitat doar la agresarea psihică şi fizică a credincioşilor ci s-au legat şi de preoţi. Două cazuri de astfel de agresiuni sunt cele legate de părintele Balea Grigore şi de părintele Bilţiu.

În cazul părintelui Grigore Ba-lea s-a organizat un miting de către ortodocşi împotriva lui, prin care se dorea intimidarea acestuia în aşa măsură încât acesta să nu-şi mai dorească să calce vreodată prin satul său natal. Părintele a fost chemat în

2 Cf. Idem, pag. 49.3 Idem, pag. 35.

4 Idem, pag. 38.5 Ibidem. p. 38-39.

REVISTA CATOLICA

79

BISE

RICĂ

ȘI I

STO

RIE

78 7978

sat de către învăţătorul Râşco Vasile şi profesorul Tomoiaoagă Pavel cu pretextul că s-a iscat un mare conflict între cele două comunităţi şi să vină să liniştească spiritele. De fapt cei 2 profesori mai sus amintiţi i-au instruit pe copiii de la şcoală să-l huiduie pe preot6. Accentuez cuvântul copii, pentru a se vedea până unde mergea în acele vremuri disperarea Bisericii ortodoxe. Aşa-dar protestatarii adunaţi în faţa primăriei nu erau decât nişte şcolari nevinovaţi, educaţi de pe băncile şcolii să hulească o credinţă despre care nu aveau nici un fel de cunoştinţă, crezând, în naivitatea lor, că astfel pot aduce mărire lui Dumnezeu.

Ajuns la faţa locului părintele Balea s-a trezit întâmpinat, în loc de salutul creştinesc „Lăudat fie Isus!”, cu huiduieli şi îmbrâncituri, venite atât din partea copiilor cât şi a profesorilor. Dintre aceştia unii au îndrăznit chir să-l lovească cu pancarte pe care apăreau slogane de genul „Balea să plece de aici, noi avem pe popa Brici”, „Ieşiţi din sat!”, „Jos catolicii”, „Jos Balea”7. În apropiere de locul evenimentului se afla şi preotul Ortodox, Brici Alexandru, care „privea râzând cum credincioşii săi îl umileau şi-l loveau pe preotul Balea”8. E de admirat atitudinea părintelui Balea care în faţa unei atitudini atât de duşmănoase venite chiar din partea unor copii nevinovaţi, şi-a menţinut calmul, seninătatea şi dorinţa arzândă de a-i vedea pe toţi mântuiţi. Această atitudine reiese şi din faptul că după ce a fost condus până în afara satului de protestatari, pentru a fi urcat în autobusul de Sighet, părintele i-a binecuvântat9.

În cazul părintelui Bilţiu avem chiar mărturia lui personală cum a fost atacat de un ortodox fanatic şi cum a reuşit, din mila lui Dumnezeu să scape cu bine din acest eveniment: „…într-o di-

mineaţă când veneam cu bicicleta şi eram la marginea Ieudului, mi-a ieşit în cale o femeie şi un bărbat cu o secure proaspăt ascuţită. M-au somat să stau. Am stat. M-a întrebat bărbatul în cine să dau în tine sau în bicicletă? Eu i-am spus că în bicicletă că nu o doare. A lovit cu tăişul roata din faţă. Apoi m-am retras până la Ieudişor şi când am ajuns acolo a apărut o maşină pe care o conducea părintele rector, pe atunci, Mesaroş Simion cu soţia dumnealui şi cu părintele Hotico Vasile”.

Cât îl priveşte pe actualul pa-roh de Ieud, părintele Dobrican, nu a avut nici el o viaţă uşoară la începutul pastoraţiei. Pe lângă faptul că era huiduit şi se aruncau cu bulgări de zăpadă după el un eveniment ne atrage mai puternic atenţia. Acest eveniment mi-a fost relatat chiar de el. Se făcea că într-o noapte, înainte de a fi instalat în mod solemn de episcop, după miezul nopţii, mai mulţi localnici turmentaţi au dat năvală în curtea casei, în care stăteau părintele Dobrican şi părintele Bilţ, făcând zarvă mare, bătând în geamuri şi în uşi şi strigându-l pe preot, cerându-i să iasă afară.

Părintele Dobrican neştiind ce se întâmplă a ieşit afară unde a văzut un grup mare de oameni care doreau să discute cu dânsul. La invitaţia părintelui, 3 persoane din grup au intrat în casă pentru a sta la discuţii. Aceştia l-au întrebat pe părinte cine l-a făcut preot, unde a făcut studiile, cine l-a trimis la Ieud, cu acordul cui a intrat în sat etc. Părintele a răspuns respectuos la toate întrebările lor, sensibilizându-i într-atât încât la finalul discuţiei aceştia şi-au cerut scuze şi i-au sărutat dreapta fiecare pe rând. Aflând despre termenii discuţiei, localnicii care au rămas afară în timpul acesteia s-au arătat nemulţumiţi şi revoltaţi şi au continuat să-şi arate nemulţumirea prin urlete şi huiduieli. Ca măsură preventivă câţiva curatori au hotărât să doarmă la casa parohială pentru a-i le asigura paza şi protecţia.

Cu timpul, spiritele s-au mai liniştit, relaţiile dintre cele două comunităţi s-au îmbunătăţit, in clu-siv părintele ortodox Brici Ale xandru şi-a schimbat atitudinea duşmănoasă faţă de comunitatea greco-catolică, contribuind cu o sumă de bani la ridicarea noii bi serici greco-catolice.

6 Idem , p. 407 Ibidem

8 Ibidem9 Cf. Idem, p. 41

Nu pot să nu subliniez asemă narea dintre părintele Balea şi marele preot, Isus Cristos. Asemenea lui Cristos care a acceptat insultele că lăilor săi şi încă şi de pe cruce se ruga pentru iertarea acestora, asemenea şi părintele a urmat exemplul Di-vinului Mântuitor în acceptarea gratuită a suferinţei.Într-o discuţie avută cu părintele Balea înainte de plecarea acestuia dintre noi, îmi spunea că acea zi pe care eu am descris-o mai sus în linii mari, a fost cea mai frumoasă zi din viaţa lui.

79

REVISTA CATOLICA

78 79

BISERICĂ ȘI CU

LTURĂ

Cuvântul „MIT” derivă din grecescul „mythos”, care înseamnă povestire,

naraţiune alegorică sau legendă des-pre eroi, care personifică forţe ale societăţii. Având o factură folclorică şi transmiţându-se oral, miturile multor popoare au fost culese la un moment dat şi transformate în epopee, care reprezintă adevarate monumente ale vechilor culturi şi fac parte din tezaurul culturii universale.

MITOLOGIE înseamnă tota-litatea miturilor create de un popor sau de un grup de popoare înrudite. Fiind una dintre cele mai vechi stări culturale ale minţii omeneşti, „mitul” a intrat de mult în circulaţia largă a culturii scrise. De aici şi nemăsurata fluctuaţie a încercărilor de a o defini, adesea influenţată inexact de etimologia greacă a cu vântului „mythos” (poveste). Deşi a evoluat demult, în linii mari am putea spune că „mitul” este o naraţiune tradiţională emanată de o societate primitivă.

Noţiunea de mit este foarte controversată, astfel că între în ţelesul de „basm” şi de „filozofie a universului”

s-au emis până acum nu mai puţin de 500 de definiţii foarte diverse, din care nu au lipsit nici construcţiile logice, nici încheierile fanteziste. Pentru unii scriitori antici ca EUHEMEROS (sec III î. Cristos) zeii nu sunt decât monarhii şi eroii defuncţi divinizaţi de urmaşi, iar pentru CARL GUSTAV JUNG (sec. XX, după Cristos) „mitologia e o expresie a inconştientului colectiv”. De fapt, studiile mitologice au progresat enorm, astfel că JAMES GEORGE FRAZER consideră mitul înăuntrul evoluţiei spirituale a omenirii în 3 etape fundamentale: magie, religie şi ştiinţă.

Deși noi avem păreri diferite, am considerat necesar să amintim de fi niţia anterioară. BRONSLAV MALINOVSKI vede în „mit” o carte pragmatică. CLAUDE LEVI-STRAUS consideră mitologia ca un cod cu ajutorul căruia gân di rea sălbatică îşi construieşte di fe rite modele de lumi. Mircea Eliade afirmă cel dintâi caracterul de realitate culturală extrem de com plexă a mitului, destinat a revela mo dele exemplare ale tuturor acti vităţilor omeneşti semnificative, acestea au devenit succesiv stâlpii unui

atelier amplu în care mitologia a ajuns o știinţă. Astăzi se admite că mitul şi legenda sunt „adevărate” în alt sens decât, de exemplu, o realitate istorică este considerată a fi „adevărată”. Este vorba de două moduri diferite de a exista în lume, de două demersuri diferite ale spiritului în interpretarea lumii: moduri de existenţă şi acivităţi ale spiritului, care, de altfel, nu se exclud… (Mircea Eliade în „De la Zamolxis la Genghis Han”, pag.136).

Trebuie să precizăm că miturile s-au format în timpurile ancestrale… că iau naştere din fapte, evenimente sau fenomene reale, căci fantezia oamenilor ori cât ar fi de opulentă, nu este capabilă să născocească nimic din nimic, fără a avea un sprijin conştient în cunoaşterea concretă. Tot aşa de dificil este şi în a stabili „locul şi epoca” unor mituri, de exemplu: miturile despre potop sau deluviu (în număr de peste 300, prezente pe toate continentele).

Nicolae Dragoş, profesor - economist, sub îngrijirea fiului,

prof. Mircea Dragoș

DIN ISTORIA ROMÂNILOR, ÎN GENERAL, ŞI A MARAMUREŞULUI, ÎN SPECIAL,

Din momentul în care am pătruns în mirajul splendid al istoriei poporului român, trei întrebări mi-au agitat mintea continuu:

CINE SUNTEM? DIN CE GINTĂ FACEM PARTE? ŞI DE UNDE ŞI CÂND AM APĂRUT PE ACEST PĂMÂNT? Dar, fiindcă

sursele documentare din istoriografia care a apărut până acum nu mi-au dat satisfacţie deplină: unele fiind controversate, altele fiind dubioase sau chiar

falsificate, am recurs la mitologie, folclor şi legende populare. Aceste fenomene spirituale, dar şi reale, au constituit eşafodajul raţional pentru a întocmi acest eseu, asupra începuturilor şi evoluţiei vieţii

poporului român, în general, şi ale maramureşenilor, în special. Documentele scrise descoperite pâna azi sunt

foarte precare în raport cu dimensiunile imense ale istoriei multimilenare ale străbunilor Traco-Dacilor şi ale Românilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, s-a constatat şi se constată în continuare că multe

documente sunt apocrife, nesincere sau chiar tendenţioase. Cei ce le-au scris în acele timpuri, le-au scris de multe ori aşa cum li s-a dictat sau ca să fie pe placul celor mari şi puternici. De aceea am preferat să mă

servesc cât mai mult de surse culese din popor şi din descoperiri arheologice, sau „vocea pamântului “ cum mi-a zis un bunic al meu.

Din această vastă si documentată lucrare a tatălui meu, eu intenţionez să relatez o serie de legende culese din „liberul grai” al bătrânilor, urmaşi ai dacilor liberi din frumoasa ţară a maramureşului.

COSIDERAŢIUNI TEORETICE ASUPRA MITOLOGIEI, LEGENDEI ŞI FOLCLORULUI CA SURSĂ DE ISTORIE

în mituri, legende, folclor şi documente

REVISTA CATOLICA

80 81

BISE

RICĂ

ȘI F

AM

ILIE

80 8180

Ţinând cont că societatea de azi se confruntă cu astfel de căsătorii, voi vorbi despre consimțământul dat de cei doi soţi, unul catolic şi celălalt ne-catolic. Cum în ţara noastră predomină confesiunea ortodoxă, evident, au loc numeroase căsătorii între catolici şi ortodocşi. De aici porneşte o întrebare pe care şi-o pun soţii: pot în aceeaşi zi, sau în zile diferite, să celebrez căsătoria în ambele Biserici? Căsătoria se înfăptuieşte prin con simțământul dat de cei doi miri în faţa ministrului propriei Biserici. În Biserica romano-catolică, mirii sunt cei care celebrează căsătoria, ei sunt miniștrii acestui sacrament, aşa dar preotul doar asistă. Și diaconul poate celebra căsătoria.

C`s`toriile mixte

Atunci când ambii miri sunt ca tolici nu există nicio problemă de interpretare, dar diferența apare când vorbim despre o căsătorie mixtă. Situaţia ar putea fi rezolvată dacă cei doi miri s-ar hotărî cu privire la ministrul şi la cultul în

care să fie celebrată căsătoria, și dacă celălalt ministru ar accepta să asiste la ofi ciul ceremonial, recunoscând cele bra rea făcută de confrate. De remar-cat distincţia dintre căsătoria pe deo parte, între o parte

catolică şi o parte necatolică, fiind numită căsătorie mixtă, şi pe de altă parte, căsătoria dintre o parte catolică şi o parte nebotezată, denumită şi căsătorie cu disparitate de cult. Partea catolică, în ambele tipuri de căsătorie, trebuie să declare în faţa propriului ierarh că este pregătită să

îndepărteze pericolele abandonării credinţei și va face o promisiune sinceră că va face tot ce-i stă în putinţă

pentru ca toţi copiii să fie botezaţi şi educaţi în Biserica Catolică. Despre aceste promisiuni cealaltă parte necatolică va

fi înştiinţată la timp, din care să rezulte că este conştientă de pro misiunea făcută de partea catolică. Dacă acest sacrament se

celebrează fără înştiinţarea episcopului, căsă to ria este ilicită, dar validă, iar când există o căsătorie cu disparitate de cult, întrucât

la sacramente au ac ces numai persoanele botezate, da că partea nebotezată doreşte să-şi păstreze credinţa, viitorii soţi se pot căsători doar cu dezlegare din partea episcopului părţii

catolice. Neexistând această dezlegare, celebrarea este invalidă.

În Bisericile Orientale, cei doi miri îşi dau con sim ţă-mântul în faţa preotului, care asistă şi binecuvântează. Consimţământul acesta are caracter permanent atâta

timp cât cei doi soţi trăiesc. Răspunsul la întrebarea anterioară este negativ, deoarece o dată dat, îndife-rent de confesiune, consimţământul nu mai poate fi

repetat, asemenea botezului, mirului sau preoţiei.

80 81

REVISTA CATOLICA

80 81

BISERICĂ ȘI FA

MILIE

81

Proprietăţile esenţiale ale căsă to-riei sunt unitatea şi indisolubilitatea. Din păcate multe căsătorii eşuează din diferite motive, recurgându-se de cele mai multe ori la divorţ. Divorţul civil se rezolvă relativ uşor, la fel se întâmplă și cu divorțul ortodox din Biserica ortodoxă, în care se per-mite divorţul până la a treia oară. Problema apare atunci când un ortodox divorţat doreşte să încheie o nouă căsătorie cu o persoană catolică, care nu a mai fost căsătorită. Deşi Biserica catolică recunoaşte toate sacramentele Bisericii ortodoxe, nu se acceptă divorţul celor căsătoriţi. Cei care doresc să încheie o nouă căsătorie în Biserica catolică trebuie să apeleze la Tribunalul Bisericesc în a cărui jurisdicţie se află, unde să se demonstreze faptul că cei doi logodnici au celebrat o căsătorie care nu a fost valida (dacă este cazul). Acesta va urmări fiecare caz în parte, analizând minuţios fiecare motivaţie adusă, pentru a declara în final dacă a fost sau nu validă căsătoria. Procesul acesta este compus din judecători, avocaţi şi notari, care poate dura până la maxim un an, aceasta fiind prima instanţă, iar cea de-a doua instanţă poate dura maxim 6 luni.

În Catehismul Bisericii Catolice, în 1634, se spune: „Diferenţa de confesiune între soţi nu constituie un obstacol de netrecut pentru căsătorie atunci când aceştia reuşesc să pună în comun ceea ce fiecare dintre ei a primit în comunitatea proprie, şi să înveţe

unul de la celălalt modul în care fiecare îşi trăieşte fidelitatea faţă de Cristos. Însă, dificultăţile căsătoriilor mixte nu trebuie nici să fie subestimate. Ele se datorează faptului că separarea dintre creştini încă nu a fost depăşită. Soţii riscă să resimtă drama dezbinării creştinilor chiar în sânul căminului lor. Disparitatea de cult poate cauza dificultăţi şi mai grave. Divergenţele cu privire la credinţă, însăşi concepţia despre căsătorie, dar şi mentalităţile religioase diferite pot constitui o sursă de tensiune în căsnicie, în special legate de educaţia copiilor. Atunci poate apărea o tentaţie: indiferenţa religioasă”.

Vedem cum în Biserica latină, viitorii soţi pentru a încheia o căsătorie mixtă au nevoie, pentru a fi licită, de permisiunea expresă a autorităţii bi-se riceşti. Acestă permisiune, cum se mai numeşte de altfel şi dispensă, presupune că ambii cunosc şi nu ex -clud şi proprietăţile esenţiale ale căsătoriei şi nici obligaţiile contractate de partea catolică în ceea ce priveşte sacramentul Botezului şi educarea copiilor. Partea catolică are obligaţia de a rămâne fidelă și a se sfinți în proprul cult religios. „Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă, şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin băr batul credincios” (1 Cor 7, 14).

În Dreptul Canonic Al Bisericilor Orientale în Can. 813 (cf 1124) vedem cum căsătoria între două persoane botezate, dintre care una este catolică şi cealaltă este necatolică, fără per-misiunea prealabilă a autorităţii com-petente, este interzisă. Canonul 814 (1125) ne spune că Ierarhul locului poate să acorde permisiunea, pentru motive juste, dar nu o va acorda dacă nu sunt îndeplinite condiţiile următoare: partea catolică va declara

că este pregătită să îndepărteze pericolele abandonării credintei şi va asigura, cu o promisiune sinceră, că va face tot ce-i stă în putere pentru ca toţii fii să fie botezaţi şi educaţi în Biserica Catolică.

În canonul 815 (1126) se scoate în evidenţă că prin dreptul particular al Bisercii sui iuris se va stabili modul în care se vor face aceste declaraţii şi promisiuni, care sunt totdeauna cerute şi se va determina modul în care ele vor deveni cunoscute în forul extern şi prin care partea necatolică va fi informată. Trecând la următorul canon, 816 (1128) voi arăta că ie-rarhii locului şi ceilalţi păstori sufleteşti se vor îngriji să nu lipsească soţului catolic şi fiilor născuţi din căsătoria mixtă ajutorul spiritual pentru îndeplinirea obligaţiilor lor de conştiinţă şi să-i ajute pe soţi la favorizarea unităţii consorţiului vieţii conjugale şi familiale.

Tinerii care sunt hotărâţi să se căsătorească trebuie să vorbească cu preotul pentru o perioadă de pregătire şi catehizare. Prima condiţie pentru în cheierea cununiei religioase este ca vitorii miri să fie creştini botezaţi. În ceea ce priveşte Biserica Greco-Catolică, daca unul dintre miri nu este greco-catolic, el trebuie să se angajeze că nu-şi va obstrucţiona partenerul la frecventarea cultului şi cel puțin unul din copii să fie botezat în acest rit. Biserica Greco-Catolică recunoaşte căsătoriile mixte, dar nu primește la săvârşirea acestei Taine pe cei ce au divorţat, numai dacă se dovedeşte că solicitantul a fost forţat la prima căsătorie sau dacă fostul partener nu dorea copii în cadrul căsniciei sau a comis adulter. Naşii pot fi şi ei de altă confesiune, dar ar fi bine ca măcar unul dintre ei să fie greco-catolic.

Bogdan Corneştean

Harul Tainei căsătoriei se dă pentru dragostea totală între cei ce se căsătoresc, pentru răbdarea şi ajutorul reciproc, pentru biruirea şi acceptarea tuturor greutăţilor, indiferent de con-fe siune. Viaţa în doi e complexă, având parte şi de bucurii procurate de dragostea şi de dăruirea reciprocă.

REVISTA CATOLICA

82 83

BISE

RICĂ

ȘI F

AM

ILIE

82 8382 83

Convenţia Europeană a Drep turilor Omului re-glementează în articolele

2, 3, 7 și 8 dreptul persoanelor la viaţă și sănătate, interdicţia torturii și a tratamentelor degradante și inumane, precum și respectul vieţii private. De asemenea, Constituţia României din 1991 garantează în art. 22 alin.1 dreptul la viaţă, precum și dreptul la integritate fizică și psihică a persoanei, art. 26 alin. 2 prevede dreptul fiecărei persoane de a dispune de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri, iar art. 34 al legii fundamentale garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii.

Termenul eutanasie provine din greacă (eu - «bine, bun» şi thanatos - «moarte») având iniţial sensul de «moarte bună». Astăzi însă, acest sens devine tot mai uitat, noua definiţie fiind, după cum putem citi în «Declaraţia despre eutanasie» (Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, 1980), «o acţiune sau o omisiune care în sine sau din intenţie provoacă moartea, scopul urmărit fiind eliminarea întregii suferinţe» a persoanei în cauză. Urmând calea bătătorită de avort, eutanasia este o consecinţă «firească» a expansiunii culturii morţii, făcându-şi simţită prezenţa - din păcate şi cu susţinere legală - în tot mai multe părţi ale lumii.

Dumnezeu este stăpânul vieţii şi doar El poate să permita incetarea ei.

Oare cei care legalizează acest mod de a ucide se gândesc la acest lucru? Sigur nu, deoarece pe ei îi interesează cu totul altceva. Poate mulţi dintre ei nu îl cunosc pe Dumnezeu sau nu vor să accepte existenţa Lui. Dacă mai sus am afirmat că numai Dumnezeu este stăpânul vieţii, atunci acești oameni care legalizează eutanasia se fac dumnezei, se fac ei înşişi stăpânii vieţii. Eutanasia are din ce în ce mai mulţi adepţi, primii fiind medicii, care pun în practică ceea ce ei au cerut sa fie legalizat, acţionând împotriva jurământului lui Hippocrate, alţi adepţi fiind oamenii care își iau dreptul să decidă pentru viaţa aproapelui lor.

Biserica Catolică respinge eutanasia şi luptă cu vehemenţă împotriva ei

Biserica Catolică a condamnat și condamnă în permanenţă eutanasia, începând cu Papa Pius al XII-lea care scria în lucrarea sa Mystici Corporis

din 1943: «Tot ce se opune vieţii înseșsi, cum ar fi omorul de orice fel, genocidul, avortul, eutanasia și chiar sinuciderea voluntară, toate aceste practici și altele de acest gen, sunt o rusine. Ele otrăvesc civilizaţia umană și îi pângăresc mai mult pe cei care le comit decât pe cei care le îndură.» Biserica își fundamentează poziţia de condamnare a eutanasiei pe câteva principii creștine fundamentale. Ast-fel, pe de o parte, medicul, care a depus jurământul lui Hippocrate, este slujitorul vieţii, astfel, nu poate lua viaţa unui om la cererea acestuia, deoarece acela care cere nu poate da acest drept din moment ce el însuși nu îl are. Pe de altă parte, în viziunea creștină, nu există suferinţă inutilă, suferinţa și moartea fiind sacralizate prin moartea lui Iisus pe cruce.

Cu ocazia Zilei pentru Viaţă, cele-brată în Italia, Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că „eutanasia este o soluţie falsă la drama suferinţei, o soluţie care nu este demnă de persoana umană”.

Daniel Bud

o născocire a oamenilor pentru a ucide legal

Dreptul la viață, dreptul la sănătate și dreptul la au tonomie re-prezintă drepturi fundamentale ale omenirii. Aceste drep turi sunt regle mentate în cadrul celor mai importante documente in-ternaționale re feritoare la drepturile omului. Astfel, articolul 3 al Declarației Universale a Drepturilor Omului statuează dreptul fiecărui om la viață, libertate și inviolabilitatea persoanei.utanasiaE

82 83

REVISTA CATOLICA

82 83

SPIRITUA

LITATE

82 83

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române ne propune o definiţie cu

o tentă mai mult literară, oricum, conform acestui dicţionar, respectul este: „o atitudine sau sentiment de stimă, de considerație sau de prețuire deosebită față de cineva sau de ceva ”. De aceea îmi propun să scot în evidenţă un aspect foarte important, nedorind ca ceea ce propun să fie în contradicţie cu titlul, deşi la prima vedere ar părea că este. Cea mai importantă trăsătură a respectului este următoare: respectul, în manifestarea sa esenţială, nu se schimbă, ci rămâne acelaşi faţă de fiecare persoană. Cel care îşi schimbă modul de manifestare a respectului în funcţie de persoane poate reprezenta un caz patologic de dublă personalitate (sau triplă – după caz) sau manifestare a ipocriziei dusă la extrem.

Respectul este şi o aptitudine a omului, fiind calitatea de a şti cum să se comporte în societate. Unii se comportă impecabil în societate, şi ne gândim dacă nu cumva este un dar nativ, chiar dacă modelul parental nu sugerează o bază educațională solidă, iar alţii, având modele de urmat şi fiind educaţi în acest spirit, se prezintă ca un rezultat negativ, comportamentul respectivelor persoane lasând de dorit. De ce se întâmplă aşa? Cu sigu ranţă nu putem generaliza. Cu toate că nu mi-am propus să intru în amănunte sau cazuri par ti cu lare, ci să prezint lucrurile într-un cadru general, constat că am particularizat deja acest subiect. În primul caz vorbeam de persoane care trăiesc într-un mediu viciat, de aceea, dacă acestea sunt bine ancorate în credinţă şi trăiesc o viaţă creştină cu adevărat, vor şti cum să se comporte în societate, chiar dacă nu îşi au originea într-un mediu propice dezvoltării unei personalități armonioase.

Faptul că voi dezbate acest subiect pornind de la câteva principii creştine, mă determină să precizez faptul că respectul este continuarea unei vieţi spirituale profunde. Exem-plul sfinţilor ar fi cel mai concludent, şi ar putea evidenţia cel mai bine legătura şi continuitatea dintre respect, viaţă socială și viaţă spirituală. În genere, ideea de respect este un subiect delicat şi discutat, pentru că fiecare trăieşte respectul în felul său; de aceea îmi este greu să dezbat acest subiect în profunzime şi totodată să îl standardizez.

Voi evidenţia câteva puncte im-portante, care ulterior vor constitui

motive de reflecţie. O componentă a respectului este respectul de sine, care dacă este în neconcordanță cu adevărul, descreşte încetul cu încetul şi respectul faţă de Dumnezeu și de aproapele.

Titlul vrea să lumineze ideea de persoană, de importanţă a persoanei, dar în final se uită esenţa lucrurilor. După părerea mea esenţial este sufle-tul, esenţiale sunt principiile creştine şi umane, nu persoana care a ajuns într-un loc important în societate şi care este respectată mai mult, com-parativ cu o altă persoană care nu a beneficiat de o poziție ierarhic su-perioară. De multe ori mi-a fost dat să văd asemenea lucruri, în sensul făţărniciei lingușitoare, prea mult respect oferit de unii către alţii, doar pentru că proveneau din familii renu-mite, tot acele persoane se comportau execrabil cu alți semeni, care nu aveau acelaşi statut social şi nu aveau nici un interes în a linguși. Dar cel mai dureros a fost când eu m-am aflat într-o astfel de “ecuaţie” multicoloră, dar totuşi, plină de posibilitate de răbdare, umilire şi mortificare.

Am introdus mai multe exemple complexe, deoarece unele lucruri se pot evidenţia mai bine cu ajutorul cazurilor concrete. Cu siguranţă fie-care dintre noi am avut experienţe de genul celor prezentate anterior. De mici suntem învăţaţi să ne com-portăm, să ne conformăm unui stil de viaţă, unui standard impus într-

un mod subtil de către societate, de o tradiţie oarecare, dar precum am punctat mai sus, cel mai important neajuns este faptul că uităm să res-pectăm divinitatea, cea care ne-a creat şi din prea multă iubire şi prea mult respect ne-a dat libertatea ca dar suprem şi veşnic, ca să îl însuşim şi să-l administrăm.

În acelaşi timp, dacă nu Îl iubim şi respectăm pe Dumnezeu, nu putem să-l respectăm nici pe aproapele nostru, care este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, după cum ne spune credinţă pe care o mărturisim.

În concluzie, respectul îşi are originea în interiorul nostru, începe cu respectul de sine, se continuă şi se prelungeşte în respectul aproapelui nostru, iar mai apoi, se reîntoarce la sursa vieţii noastre spirituale, Isus Cristos, care este sursă şi finalitate.

Isus Cristos în timpul vieţii lui a respectat fiinţă umană şi a dorit să o ajute, de aceea s-a umilit, Dumnezeu fiind, până la moarte, şi nu orice fel de moarte, ci o moarte crudă și dureroasă, moartea pe cruce. Iată îmbinarea perfectă dintre respect - iubire – dăruire şi acceptarea suferinţei şi transformarea ei în respect şi iubire.

Aşadar, ar trebuie să avem respect pentru orice fiinţă umană, şi mergând mai departe, pentru vietăți și lucruri, ţinând cont că toate au fost create de Dumnezeu înspre folosul nostru.

George Nicoară

DESPRE...

Este un titlu paradoxal, deoarece, cred eu că, politeţea şi respectul, în acest caz, nu se pot diseca, mai ales într-o carte cu o alură proeminent creştină ca şi Codul creştin al bunelor maniere, Claudiu Dumea, Editura Sapientia, Iaşi, 2002. Propun să dezbatem câteva principii de bază, iar în continuarea principiilor să fie reliefată chiar ideea principală a titlului: respectul. Voi încerca să cuprind câteva dintre aspectele principale legate de acest subiect. În primul rând, într-o viziune pur creştină, respectul este o calitate spirituală importantă a omului, care îl ajuta să relaţioneze cu aproapele lui, ţinând cont de situaţii, persoane, locuri etc.

REVISTA CATOLICASP

IRIT

UA

LITA

TE

Natura umană, prin fondul ei genetic, va relaţiona individul pe criterii valorice, factor funcţional ce asigură unitatea şi perfecţiunea vieţii sociale. Omul, animal social (în viziunea lui Aristotel), va căuta binele societăţii printr-o morală socială, dar fără să uite că structura socială este construită din, şi pe personalitatea individuală.

Morala individuală este substan-ţializată (esenţializată) pe “natura co mună” a omului – gândirea ce asigură şi ierarhia virtuţilor: de la cele practice (înţelepciunea practică) la cele contemplative. Dacă cel mai cunoscut criteriu valoric în ierarhia virtuţiilor pentru perioada antichității a fost unul ontologic (Aristotel, Platon), pentru perioada modernă este unul fenomenologic. Aceasta este piatra de temelie a distincţiei dintre etică şi morala creştină.

Rolul Bisericii creştine, de-a lun gul veacurilor a fost şi acela de a revela esenţa relaţiilor socio- u ma ne și a le fonda pe valoarea o biectivă: a dependenţei omului de Dumnezeu. Morala creştină introduce personalitatea umană în registrul socio-politic prin însăşi natura antropologică a moralei sociale (virtuţilor sociale): dreptatea şi iubirea.

O societate care practică nu mai în mod formal, utilitarist, con sumaţional, aceste virtuţi va aduce ca roade suferinţă . Superioaritatea moralei creştine faţă de etică este superioritatea sensului faţă de sem nificaţie, în raportul de trăire şi desăvârşire prin credinţă. Numai prin morala creştină omul poate accede la desăvârşirea “omului nou” (iconicul cristi), acel teosis teologic – spiritualizarea omului în creştinismul autentic.

Dacă ar fi să-l cităm pe Heideggor din lucrarea sa: “Fenomenologie şi teologie”, în care face distincţia dintre teologie şi filosofie pe linia criteriului positum-ului; folosofia ca ştiinţă a fiinţei , raportarea la fiinţă este strict cristologică; iar cea a teologiei este cea a proiecţiei credinciosului, nu are un positum ca un dat obiectiv: „ceea

ce este nemijlocit (positum) pentru teologie este cristitatea”. Creştină nu mim noi credinţa. Sf. Augustin ne spune că: “Fundamentul moralei creştine este metafizica fiinţei, iar teologia, prin instrumentul ei, cel al dogmei, ne descoperă interpretarea în deplinătatea ei, de către Biserică”. Întrucât Biserica este „plenomul cristic” şi ei i s-a făgăduit că o va conduce Spiritul Sfânt, la adevăratul întreg. Iar interpretarea ei se va re-găsi într-o triplă perspectivă: ver bum remenorativum, verbum demonstra­tivum şi verbum progrosticum (vezi E. Ferenţ, Susrum Corda).

În etica creştină asistăm la ceea ce Kant numea rațiuni practice ale judecăţii morale. Fenomenologia creş-tină este cea a semnificaţiei cre dinţei, dezvoltată în “Istoria credinţelor”, de o pleiadă de filosofi ai credinţei: M. Eliade, J. Wack, O. Rudolf, G. Van der Lauw.

O societate umană va avea un caracter integralist, atât prin elementul său socio-politic, cât şi prin cel spiritual, numai dacă morala creştină va sta la baza ei. Oare de câte ori Sf. Părinţi nu ne atenţionau şi conjurau asupra acestei speciale probleme?

Etic` şi moral` creştin`

Dintotdeauna societatea umană

şi-a căutat repere de conduită la ni vel politic, social şi cultural. La fel de tributară a

fost societatea faţă de elementul spiritual, cel ce-şi asigură prin

sine valoarea existenţială de principiu constitutiv al

societăţii umane.

84

REVISTA CATOLICASPIRITU

ALITATE

Dimensiunea personală a pă catului - al fie căruia dintre noi, are consecinţe profunde în sufletul nostru. Păcătuind, omul greşeşte direcţia de mers către sco pul său ul tim, şi acest

faliment este palpabil in consecintele sale: dezechilibre profunde interioare şi frustrarea. Păcătosul îşi lipseşte viaţa proprie de sensul său fundamental, sau cel puţin îi dă un sens greşit... De aceea, «nu este de mirare dacă păcatul, ca rătăcire a simţurilor şi a scopului ultim al vieţii, generează un sens profund de angoasă existen ţială, care provoacă continue repre siuni, tentative de compensaţie şi auto justificări. Păcătosul rămâne pri zonierul unui cerc vicios al sclaviei, neliniştilor şi învinuirilor create de el însuşi. Dintr-un alt punct de vedere, păcatul e refuzul omului de a creşte la statura deplină de om, de a continua dezvoltarea lui până la omul desăvârşit. Omul încet-încet, de la nastere, pe masura ce creste in „ har si intelepciune” trebuie să devină ceea ce a fost chemat să fie.

Multe păcate au repercursiuni mai mult sau mai puţin directe asupra semenilor noştri, făcându-le pagubă. Aceasta este valabil pentru toate păcatele: lipsa de iubire şi de dreptate, scandalul şi cooperarea la rău. Toate păcatele, chiar şi cele de natură foarte personală, au o dimensiune socială, chiar dacă indirectă şi foarte subtilă. Orice păcat constituie un obstacol pentru realizarea scopului comun ultim. În orice păcat, de fapt, păcătosul refuză să lucreze pentru scopul comun şi tinde spre scopuri diferite, după dorinţele sale. Cât priveşte păcatele pur interne, de gândire şi de dorinţă, impactul lor social nu se verifică în momentul în care se fac. Dar, orice dezordine interioară tinde să se traducă în acţiune, cum se întâmplă de exemplu cu gândurile de răzbunare. Cu aceste pacate interne, omul greşeşte împtriva aproapelui şi a societăţii, întrucat permite dezvol tarea dispoziţiilor negative, care prin natura lor favorizeaza în mod periculos producerea de efecte care care prejudiciază societatea.

O altă raţiune a dimensiunii sociale a pacatului e dată de învăţătura Sfântului Apostol Pavel privitoare la trupul mistic al lui Cristos. După Sfântul Pavel, creştinii sunt trupul lui Cristos şi membrele Sale, fiecare în felul sau (1 Cor.12,27). Toate membrele unui corp depind unele de altele, şi dacă un mădular este bolnav sau nu funcţionează, toate celelalte suferă, cu el (1 Cor.12) De aceea ni meni nu trăieşte numai pentru sine. Un membru care este bolnav de pă cat, împiedică transmiterea vieţii harului.

Isus Cristos a venit în lume pentru a ne răscumpăra de păcate, s-a facut Om pentru a ne mântui şi a ne scoate din robia păcatului. Mesia este exemplul cel mai vrednic de urmat „ Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor”(Mt. 11,19). Pacea promisă de Isus o putem gasi numai în afara păcatului, într-o profundă comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele.

Punctul central al misiunii lui Isus îl constituie Învierea Sa din morţi, înviere ce trebuie să aibă loc în fiecare dintre noi, prin lepădarea de păcat şi primirea luminii Învierii, lumină ce nu poate să coabiteze împreună cu păcatul, nefiind loc in sufletele noastre pentru amândoua, această lumină este Isus din sfanta Euharistie Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. (Ioan 8,12). Sfânta Euharistie este acea taină instituită de Cristos Isus, pentru iertarea păcatelor noastre, este acea taină care confirmă convertirea şi întreţine viaţa harului.

Radu Viman

Dimensiunea personală şi socială a

Păcatului În societatea actuală păcatul este una dintre bolile sufleteşti ale vremurilor noastre, este ciuma care au primit-o protoparinţii noştrii Adam şi Eva din momentul în care au săvârşit prima neascultare fiind ademeniţi de diavol. Această ciumă s-a răspandit cu o repeziciune atat de mare încât de-a lungul istoriei mântuirii păcatul este cauza numeroaselor nelegiuiri, războaie, neînţelegeri intre oameni, îndepărtarii treptate de Dumnezeu. Azi păcatul este inrădăcinat în societate atat de mult încât face ca mintea omului să fie întunecată iar omul, în nebunia lui, acţionand în întuneric are rezultate care se vad din ce în ce mai limpede (legalizarea unor păcate grave cum ar fi avortul, prostituţia sau mai recent se „lucrează” pentru legalizarea incestului).

Dimensiunea socială

a păcatului - În Evanghelia Sfântului Ioan

citim: Dacă cineva ar zice: “Eu ÎI iubesc

pe Dumnezeu” şi ar urî

pe fratele său, este un

mincinos. Cine de fapt nu

iubeşte pe propriul frate,

pe care-l vede, nu-L poate iubi

pe Dumnezeu pe care

nu-L vede» (I 10.4,20).

85

REVISTA CATOLICA

86 8786 87

ECU

MEN

ISM

În sprijinul Ecumenismului es te Enciclica Patriarhului Ecu me nic Ioachim al III-lea

al Constantinopolului “Bisericilor lui Hristos din lume” (1920), enciclică ce invită la o colaborare între bisericile creştine, mai ales in problemele legate de: asumarea unui calendar comun, schimb de scrisori la sărbătorile îm pă răteşti, relaţii reciproce între facultăţile de teologie, între profesori şi studenţi, conferinţe pancreştine pe teme istorice, construirea de biserici şi cimitite, căsătorii mixte, serviciul caritativ2. De asemenea Prefericia Sa Ioachim al III-lea, a cerut să se fondeze o “Organizaţie a bisericilor”, în analogie cu “Oraganizatia Na-ţiu nilor Unitea” de la Geneva. În-demnate de acesta ultimă cerinţa a Patriarhului, unele Biserici Ortodoxe au fost prezente la Lausanne (1927), prima reuniune a Consiliului Mon-dial al Bisericilor, sau Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Aceste Biserici Ortodoxe au fost prezente şi la New Delhi (1961) atunci când toate Bisericile Ortodoxe au aderat la WCC

(Word Council of Churches). Aici Bisericile Ortodoxe au contribuit, prin insistenţa lor asupra tradiţiei, la faptul că ecumenismul să nu fie secular, impus şi în mod definitiv3. În cadrul dialogului, ortodoxia a întâmpinat dificultăţi, atât datorate lipsei capacităţii de compromis cât şi datorita participarii laicilor la intalnirile de dialog. (de notat că laicii care participa la întâlniri trebuie să fie consideraţi ortodocşi de către biserica de provenienţă, adică să aparţină de dreapta credinţa ortodoxă).

Multe şi bogate sunt paginile scrise despre ecumenism de către ortodocşi. Este suficient să îl cităm pe Sergei Bulgakov, Lev Gillet, Vladimir Soloviev, ale căror expe-rienţe au fost cuprinse de tensiunea unităţii. Ecumenismul, cum este fă cut, scrie S. Bulgarov, exprimă trezirea nemulţumirii pentru provin-cialism, fie el de origine latină sau bizantină. Din mândrie se poate pre-tinde că se posedă toată plinătatea Bisericii, însă nu poate să rămână aşa, un fir de sensibililitate al vieţi

În acest număr al revistei am dori să vă aducem la cunoştinţă câteva din principiile ecumenice pe care marea Biserică Ordotoxă le practică, de precizat în primul rând în acest număr este faptul că bisericile ortodoxe au un teritoriu bine stabilit, pe baza căruia au primit fiecare autocefalia de la Patriarhatul Ecumenic din Constantinopol, devenind astfel biserici naţionale. Unitatea cu alte Biserici surori ortodoxe este asigurată în primul rând de către comuniunea dintre episcopi. În aceste teritorii, unde sunt bisericile naţionale ortodoxe, numărul creştinilor de alte confesiuni este mic, ei fiind majoritari, un bun exemplu este chiar ţara noastră.. Numărul mare de credincioşi, adică faptul ca sunt majoritatea si autocefalia, după cum constată Peter Neuner, fac dificil pentru ortodoxie o deschidere către idealul ecumenic1. Intervenţiile ecumenice a ortodocsilor, paşii spre unificare, sunt intelesi ca şi reîntoarcerea celorlalte biserici la tradiţia antică a primelor concilii, biserici care în opinia lor au pierdut mesajul bisericii unite.

1 Cfr. Neuner P., Teologia ecumenica. La ricerca dell’unità tra le Chiese cristiane, Queriniana, Brescia, 2000, p. 93.2 Cfr. Neuner P., Teologia ecumenica. La ricerca dell’unità tra le Chiese cristiane, Queriniana, Brescia, 2000.pp. 93-943 Cfr. Neuner P., Teologia ecumenica. La ricerca dell’unità tra le Chiese cristiane, Queriniana, Brescia, 2000 p. 96

86 87

REVISTA CATOLICA

86 87

ECUM

ENISM

este martor că nu e tocmai aşa (…).Ecumenismul în însemnătatea lui originală, a fost pierdut peste secole, şi este şi acuma pierdut, rămâne ca un fel de promisiune şi anxietate, o dorinţă deschisă, o îmbrăţişare care se deschide dar care nu reuşeşte să se închidă, şi nu poate fi înlocuit cu pumnul ameninţător către ortodocsii dizidenţi. Trebuie să purtăm în inimă o durere acută a diviziunii bisericii dar şi o rugăciune sinceră pentru unitatea tuturor, acestă rugăciune să fie ca şi promisiune, temă pentru acesta viaţă4. Adriano Dell”Asta, vorbind despre cei trei autori amintiţi, subliniază cum pentru aceştia, ecumenismul este o experienţă de viaţă şi nu un refugiu

din căutare, nici un proiect de realizat pentru ei. Dacă un proiect de unificare întotdeauna implică compromisuri şi se realizează numai în detrimentul altor proiecte, experienţa, nu implică nici o negare a altuia şi cere doar să fie comunicată în totalitate ei, scrie el5.

Am făcut o trecere în revistă a acestor evenimente şi fapte istorice pentru a sublinia cererea ecumenică în Ortodoxie, chiar dacă documentele oficiale ruse, despre care dorim să vorbim, sunt mai mult preocupate să salveze identitatea ortodoxiei decât unitatea dintre biserici. Este de remarcat, ca o condiţie prealabilă, că documentele Biserici Ortodoxe Ruse,

la care ne referim, nu sunt atribuite propriului potriarh, ci ţin de întreaga Ortodoxie. Facem apel Bisericii Ruse, şi la disponibilitatea ei ecumenică, pentru a se opri asupra problemelor delicate care sunt actuale în dialogul cu Biserica Catolică.

Conştientizarea propriilor acte a Bisericii Ruse

În documentul Bisericii Orto-doxe Ruse “Rapoartele cu alte con-fesiuni” (2000)6 se afirmă: Biserica Ordodoxă este adevărata Biserică, unde se păstrează integral şi fără nici o deteriorare Sfânta Tradiţie şi plinătatea mântuirii lui Dumnezeu.

Principiile ortodoxe ale

Ecumenismului

Ecumenismul, cum este făcut, exprimă trezirea nemulţumirii pentru provin cialism, fie el de origine latină sau bizantină. Din mândrie se poate pre­tinde că se posedă toată plinătatea Bisericii, însă nu poate să rămână aşa, un fir de sensibililitate al vieţi este martor că nu e tocmai aşa (…).Trebuie să purtăm în inimă o durere acută a diviziunii bisericii dar si o rugăciune sinceră pentru unitatea tuturor, acestă rugăciune să fie ca şi promisiune, temă pentru această viaţă.

S. Bulgarov

4 Cf Bulgarkov S. Alle mura di Chersoneso e altri scritti, Casa di Matriona , Milano, 1998, p.256.5 Dell’Asta A., Ecumenismo e ontologia. Prefazione, in Bulgakov S „ Alle mura di Chersoneso e altri scritti, Casa di Matriona, Milano, 1998, p. 12.6 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001, pp. 188-196.

REVISTA CATOLICA

88 8988 89

ECU

MEN

ISM

Ea a avut grijă de integritatea şi de puritatea a ceea ce apostolii şi Sfinţii Părinţi ne-au lăsat (1.18). În consecinţă Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică a lui Hristos (…).Acesta este Biserica una, sfântă, catolică (sobornicesca) şi apostolică, depozitară şi împărţitoare a Sfintelor Sacramente în toată lumea, este pilon şi sprijin al adevărului7. Se mai adaugă că Biserica are un caracter universal, nu poate să păcătuiască sau să greşească, sau să minteasca în loc de adevăr8. Dacă există în lume sub forme de diferite biserici locale, acest lucru nu diminuează unitatea Bisericii9.

Fundametul unităţii este Euha-ristia: “De unitatea Bisericii este in-disolubil legat sacramentul Euharis-tiei, prin care credincioşii participă la unicul corp al Mântuitorului, aceştia se u nesc cu adevărat şi real cu Corpul unic şi universal, în sacramentul iubirii lui Hristos, prin forţa Spiritului Sfânt10. Sucesiunea apostolică, bazată pe ierarhia Sfinţilor Apostoli, este fundamentul comuniunii şi al unităţii într-o viaţă plină de har. Nesupunerea la autoritatea legală a Bisericii este nesupunere la Spiritul Sfânt, la Hristos însuşi11. Astfel se afirmă unitatea vizibilă şi organică a Bisericii: Nu-mai prin legătură cu o comunitate concretă se realizează pentru fiecare menbru al Bisericii comuniunea cu toată Biserica. Întrerupând aceste legături cu propria Biserică locală, creştinul îşi prejudiciază propria mântuire12. Separarea în Biserica antică se făcea prin excluderea de la eucaristie (împărtăşanie), în timp ce restul sacramentelor îşi menţineau valoarea, de exemplu botezul13.

a. Separarea de Biserică

Des, în documentul citat, se men ţionează “separare” de persoane fizice şi de intreagi comunităţi creş tine, pentru non-acceptare re-zoluţiilor conciliilor trei şi patru

din primul mileniu, “separare” de Biserica Romei şi a diviziunile din interiorul creştinismului occidental legate de Reforma din al doilea mileniu de creştinism14. Despre aceste Biserici separate se spune că: nu au fost niciodată considerate ca fiind în întregime lipsite de harul lui Dumnezeu. Ruptura de la comuniune duce inevitabil la o rană în viaţa spirituală, dar nu întotdeauna la dispariţia completă a vieţi spirituale, în comunităţile care sunt separate. Exact pentru acest fapt nu sunt admişi în Biserica Ortodoxă aceia care provin din alte comunităţi religioase decât prin sacramentul Botezului. În ciuda rupturii unităţii, rămâne o comuniune incompletă, care serveşte drept semn pentru o posibilă revenire la unitatea Bisericii, la integritate şi universalitate, la comuniune15. În afară de riturile de initiere, va trebui să se analizeze şi gradul de integritate al credinţei, structura Bisericii şi regulile de viaţă religiosă a cesteia.

În cele din urmă se afirmă că Ortodoxia nu este o caracteristică naţional-culturală a Biserici Orientale, ci este Biserica ceea care a conservat fără întrerupere ortodoxia Bisericii16.

b. Dorinţa pentru unitate

Documentul vorbeşte apoi despre dorinţa unităţii creştinilor, care este dorită de Insusi Mântuitorul Nostru Isus Cristos. Se precizează apoi despre afirmaţiile respinse de către Biserica Ortodoxă: diviziunile istorice nu ar fi încălcat fundamentele comuniunii; “teoria ramurilor” care reţine totuşi bunătatea, sau chiar mai mult de atât, providenţa ramurilor separate; atribuirea separărilor situaţiei isto-rice; egalitatea dintre confesiunile religioase; diviziunea ca şi lipsă de iubie; unitatea ca şi realizare prin serviciul creştin comun; restrângerea unităţii la câteva adevăruri şi mai apoi acceptarea “libertăţii de îndoială”; intercomuniunea ca şi forma pentru a ajunge la unitatea17.

Mărturia Biserici Ortodoxe şi dialogul

Înainte de a vorbi de relaţiile cu alte biserici, documentul reafirmă că: “Biserica Ortodoxă este custode al tradiţiei şi graţiei Bisericii antice, prin urmare, consideră ca, principala sa

7 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001, n. 1.1, pp. 188-196.8 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001, n. 1.6, pp. 188-196.9 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001, n. 1.7, pp. 188-196.10 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001, n. 1.8, pp. 188-196.11 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001,n. 1.9 pp. 188-196.12 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001,n. 1.10, pp. 188-196.13 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001,n. 1.10, pp. 188-19614 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001,n. 1.13, pp. 188-19615 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001,n. 1.15, pp. 188-19616 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001,n. 1.19, pp. 188-19617 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001,n. 2.1- 13, pp. 188-196

88 89

REVISTA CATOLICA

88 89

ECUM

ENISM

sarcină în confruntarea cu confesiunile ne-ortodoxe, trebuie să fie o constantă şi neobositoare mărturie, care duce la acceptarea adevărului, exprimat în această tradiţie18.

a. Dioalogul cu non­ortodocşii

Se afirmă disponbilitatea fraternă pentru o mai bună clarificare dintre creştini: “Sarcina unui dialog teologic este de a explica credincioşilor de alte confesiuni actele ecleziologice din Biserica Ortodoxă, fundamentele doctrinare, canonicitatea Bisericii Orto doxe, tradiţia spirituală, toate acestea pentru a risipi îndoielile şi stereotipurile existente”19. Aşadar se exclud orice compromisuri dog-ma tice precizându-se că concluziile dialogurilor trebuie să aibă în fi-nal notificarea întregi Biserici Or-

todoxe20. Se acceptă totuşi, din necesitatea

unei dezvoltări a comunicării, diferen-ţele dintre Adevăr şi formularea lui: Dialogul cu confesiunile non-or to-doxe a renăscut convingerea că uni-cul adevăr universal şi unica normă universală pot să fie exprimate şi încarnate în forme diverse, în contexte culturale şi ligvistice diverse21. Se speră într-un schimb de publicaţii şi specialişti în scopul cercetării împreună22, în special în studiul ra-poartelor dintre Biserică şi lume23.

b. Raportul cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor

Vorbind de dialoguri multilate-rale, cele care au loc în Consiliul Ecumenic al Bisericilor, documentul enumeră o serie de criterii care îm-

piedică participarea Bisericii Or-todoxe:

a) statul, regulamentul şi pro-cedura prevăd respingerea doctrinelor şi tradiţia Bisericii Ortodoxe;

b) Biserica Ortodoxă nu are posibilitatea de a da mărturie despre sine, dat fiind că este Biserică Sfântă, Universală şi Apostolică;

c) procesul de luare a deciziilor nu ia în considerare propriile acte din Biserica Ortodoxă;

d) regulamentul şi procedura prevăd ca fiind valid votul majo-ritar24.

Răspunsurile la toate aceste nemulţumiri sau argumente care au fost invocate în documetul amintit din anul 2000, îşi găsesc răspunsul în cadrul comisiei de dialog dintre Biserica Ortodoxă şi Consiliul Ecu-me nic al Bisericilor înființat încă din 199925.

3. Prozelitism, teritorii canonice, uniatism

Documentul “Rapoartele cu alte confesiuni” se încheie cu o aluzie la problemele serioase şi dificile ale dialogului, probleme care în alte in tervenţii sunt pe larg dezvoltate. Biserica Ortodoxă Rusă afirmă că misiunea altor confesiuni este posi-bilă numai cu condiţia ca acestea să nu o facă prin prozelitism, prin sustragerea credincioşilor, în special prin utilizarea de bunuri materiale26. Documentul rezumă pe scurt actuala dezbatere cu Biserica Catolică, care se comcentrează în trei argumente: teritoriile canonice, prozelitism şi uniatism.

a. Teritoriile canonice

În Memorandumul rus din 200227 legat de prozelitismul Bisericii Cato-lice în Rusia se afirmă că problema prozelitismului catolic, în teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse, este unul dintre cele mai serioase obstacole în consolidarea relaţiilor dintre cele două Biserici. Se spune că noţiunea de “teritoriu canonic”,

18 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001,n. 3.1, pp. 188-19619 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001,n. 4.2, pp. 188-19620 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001,n. 4.3, pp. 188-19621 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001,n. 4.7, pp. 188-19622 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001,n. 4.8, pp. 188-19623 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001,n. 4.10, pp. 188-19624 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001,n. 5.2, pp. 188-19625 Cfr. Gli ortodossi e il CEC. Rapporto finale della commissione speciale, in «Regno documenti», 17/2002, pp. 536-55026 Cfr. Chiesa Ortodossa Russa, I rapporti con le altre confessioni, in «Regno documenti», 5/2001,n. 6.2, pp. 188-19627 Cfr. Il memorandum russo sul “proselitismo “ cattolico, in «Regno documenti», 17/2002, p. 522.

REVISTA CATOLICA

90 9190 91

ECU

MEN

ISM datează din cele mai vechi timpuri

ale Bisericii, recunoscut de către cele două biserici, acest teritoriu este încredinţat în grija unui episcop, aşadar nu poate fi condus de un alt episcop, un al doilea. Această declaraţie îşi găseşte justificarea în faptul că Conciliul Vatican al II-lea a recunoscut Biserica Ortodoxă ca ”Biserică Soră”.

Filarete Minsk28 afirmă că problema trebuie contextualizată în realitatea socio-economică în care se găseşte Rusia, aşadar nu este doar o chestiune de drept canonic, ci mai presus de toate o chestiune de politică eclezială (n.6). Una din diferenţele fundamentale ecleziologice - continuă Filarete - este faptul că, în conformitate cu dreptul canonic, episcopul Romei are plinătatea puterii (plenitudo potestatis), în toate diecezele din Biserica Romano-Catolică, în timp ce în Biserica Ortodoxă este principiul conciliarităţii (sobornost) (n.8). După card. Walter Kasper29, problema provine din faptul că Biserica Rusă, definită universală, este înrădăcinată în cultura naţională, pentru a crea Biserici Ortodoxe autocefale. Chiril de Smolensk, în unul din discursurile sale, insistă în a sublinia identitatea naţională a Bisericii Ordodoxe Ru se. Cu acestă ocazie se repropune rapor-tul asupra conceptului de Biserică Universală şi Biserică Particulară. A doua nu poate să devină teritorială, particulară, dacă se doreşte să se res-pecte pluralismul şi libertatea reli-gioasă a credincioşilor. Putem spune, în ceea ce priveşte apartenenţa la di feritele patriarhate în interiorul Ortodoxiei, ca nu poate fi extinsă pentru Biserica Catolică.

b. Prozelitismul

În Memorandumul citat se afirmă că Biserica Ortodoxă crede că se poate adresa şi non-ruşilor, adică străinilor, catolici, şi chiar şi cetăţenilor ruşi care nu sunt de tradiţie ortodoxă, asta însemnând celor care provin din famili străine, poloneze, letone şi aşa mai departe, dar care sunt acum cetăţeni ruşi. În afara acestor cazuri, se întelege ca prozelitism, activităţile care pot atrage non-credincioşii ruşi.

Pentru Biserică Rusă este prozelitism şi această situaţie socială, dar într-o acceptare a termenului mai lărgită, respectând sensul original - de a obţine credincioşi cu mijloace ilicite.

Se consideră ca prozelitism şi promovarea operelor sociale şi posibilitatea de a contacta chiar şi necredincioşi ruşi. Prin prozelitism se înţelege de asemenea, cometeaza Card. Kasper, orice activitate de evanghelizare care vizează, direct sau indirect, necredincioşii Rusiei de azi, adică toate formele de prezenţă pastorale care poartă un anumit punct de atracţie pentru necredincioşi.

Toa te acestea sunt justificate de no ţiu nea de “teritoriu canonic”. Problema, aşa cum vedem, pare a fi de caracter practic, mai degrabă decât teoretic, după cum spune Filarete de Minsk este necesar mai mult decât o teoretizare un “dialog la nivel de inimă”, “un dialog al iubirii”30.

c. Uniatismul

Spinoasa problemă a găsit un răspuns la Balamand (Liban 1993), unde s-a afirmat că uniatismul nu poate să fie acceptat nici ca o metodă de a fi urmat, nici ca model de unitate

28 Cfr. Filarete Di Minsk, Il “territorio canonico”, in «Regno documenti», 17/2002, pp. 534-535.29 Cfr. Kasper W., Le radici teologiche, in «Regno documenti», 17/2002, pp. 526-52930 Cfr. Cirillo Di Smolens, Il dialogo del cuore, in «Regno documenti», 17/2002, pp. 521-52631 Balamand n. 14, in Enchiridion Oecumenicum, III voi., EDB, Bologna, 1995, n. 187932 Cit. in Legrand H., La difficile comunicazione, in «Regno documenti», 17/2002, p. 533

pe care bisericile noatre să îl caute. Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă se recunosc reciproc ca fiind “biserici surori”, responsabile împreună de salvarea Bisericii lui Dumnezeu, în fidelitatea faţă de planul divin, într-un mod cu totul special cu privire la unitatea, adică, o comuniune, care nu este nici o absorbţie, nici o fu ziune, ci care este întâlnirea în adevăr şi iubire31. Dificila recepţie a acestor constatări comune au condus la crearea a patru dieceze catolice în Rusia, existente înainte de comunism, şi la deteriorarea relaţiilor dintre cele două biserici. Roma şi Moscova sunt pentru o ecleziologie de “biserici surori” aproape identice, numai că lipseşte o înţelegere reciprocă, în spe-cial în chestiuni practice.

Philippe de Régis scrie că, deşi implicaţiile ecleziologice despre con ceptul de biserici surori ramane încă să fie specificat, fiecare Biserică creştină ar trebui să fie chiar acum, imediat, soră a celeilalte Biserici; pentru a preveni anxietatea, luând în considerare propriul comportament în confruntări, înţelegând limbajul celuilat şi pentru o bună gestionare a propriei simbolistici32.

George Frandoş

90 91

REVISTA CATOLICA

90 91

International Ecumenical ConferenceA 39–a Conferinţă „Prietenia Ecumenică Internaţională” s-a desfăşurat în oraşul Cluj-Napoca, în perioada 27 iulie – 3 august 2009.Întâlnirea s-a desfăşurat sub motto-ul: “Un Cer Nou Şi Un Pământ Nou”. Prin alegerea acestui motto s-a vrut sa se arate ca întreaga creaţie implică responsabilitatea umană iar mediul înconjurător este foarte important pentru fiecare dintre noi, indiferent ce credem, ce gândim şi ce împartăşim.

Noi îl venerăm pe Dumnezeu, ca şi creator al Cerului şi al Pământului, tocmai de aceea mottoul este un ghid pentru fiecare din cele 6 zile.

Întâlnirea s-a desfăşurat la Aula Magna, din cadrul Universitatii Ba-beş-Bolyai, unde reprezentanţi im-portanţi ai celor aproximativ 12 ţări participante au luat cuvântul la deschiderea festivă. După această ceremonie de deschidere, grupurile s-au întâlnit separat pentru a face schimburi de idei.

Evenimentele importante ce au marcat această perioadă au fost: vizită la Gradina Botanică, Liturghia Reformată, pelerinaj la Mănăstirea Râmeţ-slujba parastasului, vizită la Muzeul Etnografic, Sfântul Maslu - Mănăstirea Floreşti, Liturghia

romano-catolică - Biserica Piariştilor, Liturghia Ortodoxă - Catedrala Mitropolitană.

Trebuie să amintim în acelaşi timp şi persoanele care au avut grijă ca aceasta intrunire sa aiba un sfarşit roditor, aceste personalităţi fiind: Pr. lect. univ. dr. Teofil Stan, Pr. prof. dr. Ioan Chirilă, Prof. dr. Şandor Bela Visky si multe alte persoane care s-au ocupat de o bună organizare.

Datorită acestor persoane la finalul acestei conferinţe toţi cei care au participat s-au declarat mulţumiţi, mărturisind că au avut parte de o găzduire pe măsura aşteptărilor.

Viorel Spătar

A 39–a Conferinţă

„Prietenia Ecumenică

Internaţională” s­a desfăşurat în oraşul Cluj­

Napoca, în perioada 27 iulie – 3 august 2009.

Întâlnirea s­a desfăşurat sub motto­ul: “Un Cer Nou Şi Un

Pământ Nou”.

ECUM

ENISM

REVISTA CATOLICA

92 93

PELE

RIN

PRI

N D

IECE

ZĂ

92 9392 9392 93

După anul 1989, credincioșii greco-catolici din Tăuții Măgherăuș au început să se reorganizeze, mulți revenind în Biserica Română Unită cu Roma Greco Catolică, formând astfel o comunitate bazată pe credință, speranță și iubire.

Astăzi, comunitatea greco-cato lică din Bușag se bucură de un număr mare de credincioși, care se adună pentru celebrările sacre într-o Capelă care face parte dintr-o clădire ce a aparținut în trecut

Şcolii Confesionale greco-catolice (înființată în anul 1800).Din anul 1995, părinte paroh al comunităților greco-catolice din Tăuții Măgherăuș și din Bușag este Părintele Emil Gârboan, care a reușit, împreună cu credincioșii, să creeze un ambient familial, consolidat prin participarea activă la programul religios.

Părintele Emil Gârboan a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu referitor la viața spirituală din parohiile pe care le păstorește.

Bisericile Greco-Catolice cu hramurile “Adormirea Maicii Domnului” și “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din orașul Tăuții Măgherăuș și Capela Greco-Catolică cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Bușag

Comunitatea greco-catolică din orașul Tăuții Măgherăuș este una dintre puținele care celebrează

Sfânta Liturghie și alte oficii liturgice încă din anul 1995 în mod alternativ cu comunitatea ortodoxă din acea

zonă. Biserica “Sfinții Arhangheli Mihail

și Gavril” a fost ctitorită în anul

1800, iar Biserica “Adormirea Maicii

Domnului” a fost ctitorita în anul

1830. Până în anul 1948, comunitatea

greco-catolică din acea zonă, s-a bucurat de

un număr mare de credincioși,

dar odată cu interzicerea

Bisericii Greco-Catolice în anul

1948, comunitatea s-a disipat.

92 9392 93

REVISTA CATOLICA

92 93

PELERIN PRIN

DIECEZĂ

92 93

Interviu cu Părintele Emil Gârboan

Î:- Părinte, de cât timp sunteți Paroh al comunității greco-catolice din Tăuții Măgherăuș și din Bușag?

R:- Sunt Paroh al acestor comunități din anul 1995.

Î: Ce dificultăți ați întâmpinat la începutul activității pastorale în aceste parohii?

R: Încă de la început am încercat să creez o atmosferă de înțelegere și pace cu celelalte confesiuni, de aceea la Tăuții Măgherăuș se celebrează alternativ, cu comunitatea ortodoxă. Am întâmpinat unele dificultăți la Bușag, pentru că aici nu s-a putut celebra în mod alternativ în aceiași Biserică, a căror propietari suntem noi. La început nu aveam unde să celebrez Sfânta Liturghie și erau puțini credincioși, apoi în anul 2000 am reușit să obținem accesul în Şcoala confesională din Bușag. Deși avem sprijinul total al autorităților locale, la nivel central, Inspectoratul Învățământului ne împiedică să intrăm în posesia acestei clădiri în cadrul căreia se află Capela noastră, unde se celebrează oficiile religioase.

Î: Ne puteți prezenta programul religios?

R: În cadrul programului există mai multe programe religioase, cum ar fi: Sfânta Liturghie și Rozarul zilnic; Adorație Euharistică; Calea Crucii în Postul Paștelui; Paraclisul

Maicii Domnului în Postul Sfintei Marii; alte programe la care participă și se roagă împreună.

Î: Cum răspund credincioșii la programul religios?

R: Credincioșii se implică din ce în ce mai mult în programul religios. Începururile se situează într-o zonă mai cețoasă, cu o aparență practic religioasă mai deficitară, în timp se observă o dorință ascendentă de participare la Sfânta Liturghie și la oficiile religioase.

Î: În cadrul parohiilor există grupuri de rugăciune?

R: Da, atât la Bușag cât și la Tăuții Măgherăuș există Reuniunea Mariană, care se implică în acti-vitatea pastorală. Membrii ei se întrunesc re gulat pentru a se ruga și avea acțiuni diverse în societate. Apoi mai există un grup de tineri care, în fiecare vi neri, fac Adorație Euharistică.

Î:- Sfaturi pentru credincioși?R:- Să-și iubească păstorii și să

colaboreze cu ei pentru edificarea Bisericii lui Cristos, spre mai mare mărire a lui Dumnezeu. Să fie con-secvenți în practicarea credinței lor, iar asta să se vadă prin faptele lor.

Î: De cât timp faceți parte din această comunitate?

R: De când eram mică veneam la această Biserică, pentru că m-am născut aici, apoi mi-am schimbat domiciliul în Baia Mare, dar de 5 ani am revenit aici, și de atunci particip cu regularitate la programul religios.

Î: Care sunt relațiile credincioșilor cu Părintele Paroh?

R: În primul rând ne bucurăm că îl avem pe Părinte în mijlocul nostru ca păstor al sufletelor noastre. Aici ne simțim ca într-o familie mai mare și încercăm să ne ajutăm unii pe alții, atat cât este posibil. De asemenea, se vede și o implicare a credincioșilor de îndată ce Părintele ne solicită ajutorul pentru rezolvarea unei probleme.

Î: Faceți parte dintr-un grup de rugăciune?

R: Fac parte din grupul Maria-nelor și în cadrul acestui grup noi ne rugăm pentru familii, preoți, bolnavi și pentru toți care au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Î: Tineretul este prezent la programul religios?

R: Văd tineri venind Duminica la Sfânta Liturghie, dar nu este de ajuns, pentru că observ că tinerii se îndepărtează tot mai mult de Biserică. E bine că mai există grupuri de tineri care vin la Biserică regulat și care se roagă împreună.

Î: Ce ar trebui să facă un cre-dincios pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu?

R: În primul rând să meargă la Biserică și să se roage împreună cu ceilalți credincioși, apoi să frecventeze Sfintele Sacramente, mai ales Spovada și Sfânta Euharistie, să facă acte de caritate, să-i ajute pe ceilalți, care au nevoie de ajutor.

Î: Sfaturi pentru Părintele Paroh?R: Nu am sfaturi să-i dau

Părintelui, pentru că văd cât de mult se străduiește să țină unită această co munitate a noastră. Îl încurajez în tot ceea ce face, spunând, totodată, că noi credincioșii suntem alături de el și dorim să îl sprijinim în toate problemele care vor apărea. Doresc să-i mulțumesc Părintelui în numele tuturor credincioșilor pentru toate câte a făcut pentru noi.

Interviu cu Iacob Livia, membră a comunității greco-catolice din Tăuții Măgherăuș:

REVISTA CATOLICA

94 95

PELE

RIN

PRI

N D

IECE

ZĂ

94 9594 9594 95

Interviu cu Bode Veronica, membră a comunității greco-catolice din Bușag

Î: De cât timp faceți parte din această comunitate?

R: Din anul 1995 vin la această Biserică, unde am găsit multă pace și înțelegere.

Î: Credincioșii se implică în programul Parohiei?

R: La început au fost puțin credincioși care la Biserică, deoarece Părintele nu prea avea unde să facă Sfânta Liturghie. De când venim la Capelă, văd că vin tot mai mulți credincioși care participă la programul religios.

Î: Faceți parte dintr-un grup de rugăciune?

R: Da, fac parte din Reuniunea Mariană. Pe această cale vreau să felicit și grupul de tineri care vin constant la Biserica.

Î: În ziua de azi care sunt obstacolele care îi împiedică pe credincioși să își trăiască în mod autentic credința?

R: Eu cred că în ziua de azi se pune mai mare accent pe știință decât pe trăirea credinței. Este important ca laicul și nu numai el, să își arate

credința prin fapte, pentru că nu este de ajuns să se învețe cum trebuie să se comporte sau să acționeze, trebuie să și aplice în viața de zi cu zi ceea ce a învățat.

Î: Sfaturi pentru Părintele Paroh?R: Să fie în continuare în mijlocul

nostru, dându-ne sfaturi bune și con-ducându-ne pe un drum plin de credință și iubire. Vreau să-i spun Părintelui că îl sprjinim în tot ceea ce face, și că poate apela oricând la credincioșii săi.

Mulțumim Părintelui Paroh Emil Gârboan și comunitățiilor greco-catolice din Tăuții Măgherăuș și din Bușag pentru interviurile și informațiile pe care ni le-au acordat, și îl rugăm pe Dumnezeu să binecuvânteze aceste comunități cu harurile și cu roadele Spiritului Sfânt.

Andrei Ciaba

B.C.: Părinte, organizaţi de mai mulţi ani pelerinajul pe jos de la Şimleu Silvaniei la Sighetu Marmaţiei, cum aţi descrie în câteva cuvinte acest pelerinaj?

Pr. Vicar: Pelerinajul de la Şimleul Silvaniei la Sighetu Mar-maţiei este un drum, dar nu ca oricare altul. Este un drum de credinţă, de convertire, de rugăciune şi jertfă, de aceea şi cerem tuturor participanţilor ca la plecare să se înarmeze cu mul tă credinţă, răbdare, dragoste,

modestie, sobrietate... . Toate acestea deoarece drumul este o încercare, o provocare, o jertfă, pentru că sunt mulți kilometri, o distanță mare, de la Șimleul Silvaniei până la Sighet, aproape 165 de kilometri, este o jertfă în sine.

B.C.: La a câta ediţie este acest pelerinaj?

Pr. Vicar: Cu ajutorul Domnului şi prin disponibilitatea acestor copii şi tineri, fără a uita de binefăcători,

am ajuns la cea de-a zecea ediție.B.C.: Care este scopul pelerina-

jului ?

Pr. Vicar: Ca orice pelerinaj între scopurile principale este rugăciunea și jertfa, însa pelerinajul la Sighet mai are ca scop cinstirea martirilor, mai ales a episcopilor care au murit la Sighet: Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu și Anton Durcovici, precum și a oamenilor de cultură, oameni politici sau tineri ...,

Șimleul Silvaniei- Sighetu Marmației, 22-28 august 2009

Interviu cu Pr. Vicar general de Oradea, Florian Gui, cu ocazia pelerinajului tinerilor:

94 9594 95

REVISTA CATOLICA

94 95

PELERIN PRIN

DIECEZĂ

94 95

Dintre oamenii acestei țări l-aș aminti în mod deosebit pe Iuliu Maniu pentru că el înainte de a fi un bun politician, a fost un bun creștin, un bun credincios greco-catolic, trăind după învățăturile și sfaturile Evangheliei, aproape ca și un călugăr. De fapt și pelerinajul pornește din orașul în care s-a născut, Șimleul Silvaniei, poposind în satul său unde avea conacul la Bădăcin. De asemenea cu ocazia acestui pelerinaj încercăm să atingem și alte scopuri, cum ar fi un salut, o animare a parohiilor, însuflețirea lor pentru că multe încă sunt în condiții impropri, fie în capele improvizate, fie suportă anumite șicanări sau sunt chiar parohii izolate și deja este un neajuns. Pentru unele parohii a devenit chiar o sărbătoare, din punct de vedere spiritual, aș aminti parohia romano-catolică din Ulmeni, fiind și singurul loc unde ne-am propus ca să celebrăm Liturghia după ritul latin, deoarece atunci când am început pelerinajul, în localitatea respectivă ajungea preotul o dată la o lună. Cu această ocazie venim parţial şi în întâmpinarea pelerinilor de rit latin, care și anul acesta au fost în număr considerabil. În rest celebrăm Liturghia greco-catolică peste tot, pe tot traseul și nu în ultimul rând între scopuri avem, cum este și pe coperta broșurii noastre, o provocare pentru tine oricare ai fi tu, pentru tineri la modul general.

Pe urmă fiecare an este caracteri-zat de o tematică anume, dacă anul trecut a fost anul dedicat Sfântului Pavel, anul acesta este anul Sfintei Preoții, înainte a fost anul Sfintei Euharistii, anul Marian, etc.

B.C.: Prin ce se caracterizează o zi de pelerinaj?

Pr. Vicar: Ca și rugăciune zil-nică este Sf. Liturghie, iar pe traseu ne rugăm Rozariul întreg cu toate cele patru mistere, între decade intercalându-se câte un cântec. De asemenea se face cu diferite intenții, fie decade, fie Rozar: pentru pace, pentru armonie, pentru convertire. Dincolo de ceea ce am amintit: Sf. Liturghie, Rozar; mai sunt și alte devoțiuni, sunt câtecele, rugăciunile, spovezile și dialoguri cu comunitățile locale.

B.C.: Părinte, când şi cum s-a născut acest pelerinaj, de unde această idee?

Pr. Vicar: Ca idee, s-a născut în 1997, în timp ce mă aflam la studii la

Roma. Mai exact în timp ce învăţam pentru examenul de Mariologie. Am simţit atunci că pe lângă studiul şi cunoştinţele academice este foarte importantă şi pietatea populară. A cest aspect era destul de dezvoltat în biserica noastră, doar că asemenea altor valori n-au fost interzise, con-fiscate sau monopolizate de alţii. Aș mai aminti aici că expresia pelerinaj face parte dintre primele cuvinte pe care le-am învăţat, cu care am crescut întrucât din satul din care provin, unde m-am născut, satul Iaz, comuna Plopiș, judetul Sălaj, era cap de linie pentru un pelerinaj care se făcea la Nicula pe tot sudul Sălajului. Pelerinaj pe care am avut bucuria să îl fi făcut şi a căror valori au marcat multe generaţii de fii de greco-catolici în perioada comunistă. Dupa revoluție sentimentul acela că la Nicula mergem doar la parohie, urcăm ca și evreii la zidurile Ierusalimului, chiar dacă și azi merg greco-catolici și ortodocși împreună, Bixadul este în aceleași

situații, Drăgeștiul, judetul Bihor un-de era o mănăstire franciscană la fel. Simțeam că trebuie să avem un ceva al nostru, nu din egoism sau simțul unei proprietăți a noastre, ci un loc unde să te simți totuși acasă, liber.

Sigur că la întrebarea unde să fie? Răspunsul a venit după câteva luni de rugăciune și așteptare, Sighetul. De unde? Gândindu-mă că trebuie să fie o zonă accesibilă în câteva zi-le, să o cunosc, să aibă și ceva care să ofere dincolo de spiritual, a venit ideea, Șimleul Silvaniei, de unde a plecat și primul Mitropolit al Bise-ricii noastre, Alexandru Sterca Șuluțiu, și mă mai gândeam că trebuie să fie atractiv și din punct de vedere istoric și geografic, de aceea trecem pe la Bădăcin, trecem imediat dealul și ajungem în Bocșa, satul natal al lui Simion Bărnuțiu, se mai fac încă câţiva kilometrii și suntem nu departe de Zalău și ajungem la Gruslău, locul în care Mihai Viteazul a avut o bătălie la 1601. De acolo ne

REVISTA CATOLICA

96 97

PELE

RIN

PRI

N D

IECE

ZĂ

96 9796 9796 97

îndreptăm spre zona de sub codru sau codrenilor la intersecția între judeţele Sălaj, Maramureș și Satu - Mare, mai exact Cehul Silvaniei, nu departe de Băsești care ne aminteşte de o mare personalitate a acestei ţări şi a bisericii noastre. Trecem destul de aproape de Ariniș unde este înmormântat Presfinţitul Dragomir. Ne continuăm drumul prin defileul Someșului la Țicău, Cheile Țicăului, pentru că este un loc frumos, un peisaj frumos, care însuflețește, aș putea spune , atmosfera și ochiul pentru acești copii. Toate aceste detalii precum şi altele sunt foartre importante pentru acești copii şi tineri, deoarece aceste lucruri după aceea le regăsesc la școală, la istorie, la geografie, etc., chiar uimindu-și colegii și profesorii când spun: “A! dar eu am mers pe acolo pe jos”.

Pe urmă un alt moment palpitant este trecerea Someșului cu podul plutitor de la Ulmeni, după care sigur urmează Baia Mare şi Gutinul cu frumusețea lor, și ajungând în cele din urmă la Sighet. Încheiem pelerinajul tranversănd orașul până la cimitirul săracilor. Chiar cu ultima ediție am trăit personal un aspect care încă nu s-a așezat foarte bine în sufletul meu, dar simțeam că acest pelerinaj, mai ales din momentul în care ajungeam în centrul oraşului unde e Memorialul Durerii și până la cimitir, formăm un cortegiu, dar nu unul trist. Totuși măcar noi însoțim spiritual până la locul în care să zicem se odihnesc cei morți în urma comunismului, deși discurile și copitele de cai, și altele au răscolit destul oasele lor.

B.C.: Cât durează acest pelerinaj pe jos?

Pr. Vicar: Pelerinajul acesta du rează din 22 august până pe 1 septembrie. Sigur prima zi este scurtă, este mai de grabă o zi de întâlnire a pelerinilor la Șimleu, facem doar sapte kilometrii de acomodare și mai sunt încă șase zile de mers pe jos cu etape de oprire în Bocșița și Cehul Silvaniei, judetul Sălaj. Pe urmă la Mireșul Mare, Baia Mare, Hărnicești, aici nu departe de Sighet și în cele din urmă, la Sighet. Sigur ajungem la Sighet pe 28 august, dar nu se termină atunci întrucât vrem să consolidăm ceea ce am câștigat prin rugăciune şi parcurgerea acestui drum.

Pe 29 august, sărbătoare fiind, Tă ierea capului Sfântului Ioan Bote-zătorul participăm cu comunitatea locală la Sf. Liturghie, în primii ani

am participat fie la Biserica mare din Sighet, fie pe Șugău, dar de patru ani celebrăm Sf. Liturghie la Memorialul Durerii chiar pe celular, la ora 11, acolo pe coridorul celulelor, fiind singura Liturghie care se celebrează în cursul unui an de zile.

După Sfânta Liturghie se viziteaza Memorialul, iar în ultimii ani ne-am întâlnit şi cu supravieţuitori ai închisorii. Sunt copiii şi tinerii de altă dată, care au fost primii deţinuţi. Avem iarăşi o coincidenţă fericită ca noi să vizităm Memorialul exact în ziua în care au fost închişi ei, 29 august.

Mi-am dat seama încă o dată că nimic nu este întâmplător, nu putem să ne ascundem după cuvântul de tip coincidență, pentru că s-a consolidat un lucru care a început cu două persoane, apoi cu treizeci, cu patruzeci de persoane și s.a., și cred că deloc nu este întâmplător că în această zi atingem oarecum punctul culminant al pelerinajului, celebrând Sf. Liturghie în Memorial. În urmă cu vreo doi ani spuneam și Preafericitului Lucian că eu cred în consolidarea acestui pelerinaj, el este deja așezat, și că datorită numărului și felului în care este trăit şi a roadelor care se văd, aceşti copii merită prezența unui ierarh.

Mai întâi Preafericitul a re-cunoscut pelerinajul prin ceea ce a rostit în 9 mai, cu ocazia pelerinajului national la Liturghia de la cimitir, de aceea a fost prezent și un ierarh acum, un lucru care ne-a bucurat. Prin aceasta înseamnă că acești copii au făcut lucruri mari. Dintre realizările acestor copii în primul rând este convertirea multora dintre ei, unii au venit la sugestia colegilor, alții nu s-au rugat niciodată atât, am avut ani în care unii nici nu știau rugăciunea Tatăl nostru, Născătoare, dar au ajuns unii să trăiască o viață sacramentală, ba mai mult chiar prezenţa la Liturghie zilnic.

Din simplii practicanți, să zic așa sau care se considerau totuși creștini, au ajuns să aibă o prezență aproape zilnică la Liturghie. Am avut și mărturii extraordinare, convertiri profunde, chiar schimbări de stil de viață, de la lăsatul de țigări sau cazuri în care au fost și altfel de țigări, pelerinajul i-a schimbat. A fost un an în care am meditat asupra școlii, sigur un rău necesar, dar trebuie să o facem, și s-a putut constata un salt de calitate la învățătură, cel putin atât cât am putut să monitorizez.

„Fiind pentru a doua oară consecutiv în acest

pelerinaj, anul acesta mi­a plăcut mai mult pentru că

au fost mai multe activităţi şi a fost mai uşor şi drumul.

În acest pelerinaj eu am schimbat ceva în viaţa

mea, am învăţat cum să­L cinstesc mai mult pe Dumnezeu, adică m­am

spovedit, m­am împărtăşit în fiecare zi şi am stat cu Dumnezeu în rugăciune mai mult ca oricând. Eu

după acest pelerinaj o să încerc să dau vestea mai

departe aşa cum a făcut Sf. Pavel. Pentru anul viitor o

să încerc să­mi aduc câţiva prieteni aici în pelerinaj ca să se poată şi ei converti.”

Paul Mărincean, 12 ani (Zalău)

96 9796 97

REVISTA CATOLICA

96 97

PELERIN PRIN

DIECEZĂ

96 97

Pe urmă au fost ani în care am meditat asupra familiei pentru că odata cu integrarea europeană, suntem solicitaţi la diferite referendumuri sau alegeri cu privire la diferite legi ... cum sunt legile acuma permit ca el cu el să fie familie sau ea cu ea, și oarecum am încercat să le trezim conștiințele și prezența de spirit, mai ales atunci când sunt alegeri, avem grija cu cine votăm.

Pe 30 august avem o zi specială de reculegere spirituală, Adoraţie, meditaţii, pregătire pentru o spovadă bună, cu alte cuvinte o zi penitenţială, toate încununate cu Sfânta Liturghie, iar pe 31 august fiind și ultima zi a pelerinajului, ne bucurăm să-l încheiem într-o formă mai specială, întrucât din 1 septembrie începe un nou an bisericesc, prin celebrarea Sf. Liturghii, prin cântece, cântând un „ La mulți ani”, în final servindu-se câte o felie de tort. Anul acesta fiind anul Sfintei Preoții sigur medităm la ceea ce este Preoția, dar am încercat fiecare să ne descoperim talanții, să-i punem în valoare și fiecare la rândul său să-și descopere chemarea, dacă cineva este pentru preoție e bine, iar dacă sunt chemați pentru a fi un bun inginer, un bun medic s.a., să răspundă chemării şi prin ea să-L slujească pe Cristos. Fiind ieri, iar o fericită coincidență, Evanghelia cu tânărul bogat, cum a subliniat și Pr. Marius, să ne punem întrebarea ce trebuie să fac ca să ajung la o țintă, asta înseamnă că totuși știu ținta sau dacă nu o știu să încerc să mi-o definesc și este important să-L întrebăm pe Cristos.

B:C.: Cum a evoluat de-a lungul anilor numărul participanţilor la acest pelerinaj?

Pr. Vicar: Anul acesta au parti-cipat peste o sută de tineri, deci dacă

în anul 2000 am început singur și numărul a crescut, treptat, treptat, treizeci, patruzeci, cincizeci, anul trecut, saptezeci și opt-optzeci, anul acesta am trecut de o sută, sigur numărând pe toți cei care au participat cel puțin pentru o zi, pentru că unii au reușit să vină o zi, doua, trei sau au reușit să vină doar de pe la jumătatea pelerinajului. Numărându-i pe toti, ajungem la o sută patru pelerini.

B.C.: Cu ce impresii, după părerea dvs, au rămas tinerii după acest pelerinaj?

Pr. Vicar: Ca și impresii ale lor eu nu o să insist acum, o să găsești cel puțin 50 de mărturii în broșura noastră și sunt cele mai interesante. Mie imi este greu să vorbesc despre pelerinaj pentru că totdeauna îmi este teamă să nu fie interpretat ca și o laudă, deși am spus-o cu multă sinceritate oricui, oricând, eu încă nu am învățat să vorbesc și nici nu dețin acel vocabular prin care să descriu bucuria mea spirituală, dar mai ales ceea ce văd în sufletul sau despre sufletul, chipul și trăirile acestor tineri.

Aș mai adăuga că prin jertfa lor aceşti copii au făcut un mare dar Bisericii noastre și anume terenul de la cimitir, fiind o proprietate pentru care au transpirat acești copii. Este meritul lor. Degeaba aș fi prezentat unor binefăcători o poză cu mine sau aș spune multă teorie, dar când am prezentat poze sau alte matertiale precum sunt și în acestă broșură, atunci foarte repede am găsit ajutor pentru a cumpăra respectivul teren, care este, repet, un dar făcut de aceşti copii ai Bisericii.

Bogdan Corneștean

„Pelerinajul din acest an l­am început cu angajamentul de a trăi cât mai bine acest timp de rugăciune şi de jertfă. Pot spune că am realizat în mare parte ceea ce mi­am propus.Am fost ajutat mult de seriozitatea cu care s­au trăit diferitele momente ale acestui pelerinaj. M­am simţit ca într­o mare familie şi mă voi întoarce mai bogat. Este adevărat că orice călătorie te schimbă ! Depinde de fiecare cum doreşte să se schimbe.În acest pelerinaj am avut marea şansă de a mă lăsa transformat de LUMINA care m­a însoţit zi de zi.”

Christian, 24 ani (Oradea)

“Impresiile mele?!?Hmmmm…. Am rămas puţin fără cuvinte pentru că în acest pelerinaj TOTUL m­a impresionat. Când am început această “călătorie” totul era o enigmă pentru mine, însă…pe parcurs am descoperit multe, foarte multe lucruri frumoase.…Cel mai mult mi­a plăcut faptul că aici, pe lângă mulţi tineri generoşi pe care i­am întâlnit şi care îmi SUNT prieteni, am descoperit puterea pe care o are SFÂNTA LITURGHIE; aici am simţit cu adevărat că mă rog, că L­am întâlnit pe ISUS. Mă bucur enorm de mult că am întâlnit LUMINA credinţei, curajului, păcii, dăruirii, ascultării.ESTE PRIMUL LOC DIN VIAŢA MEA ÎN CARE M­AM SIMŢIT EU ÎNSĂMI !”

Ana – Maria Oros, 16 ani (Şimleu Silvaniei)

REVISTA CATOLICA

98 9998 99

EVEN

IMEN

TE

- Ce a însemnat pentru dum -neavoastră pregatirea eveni men­tului INTC?

- A însemnat o perioadă în care m-am rugat lui Dumnezeu să fiu inspirat asupra conceptului, cum se va desfășura acest eveniment; a fost o perioadă în care am supus conceptul analizei unor prieteni, profesionişti în diverse domenii, am adaptat conceptul în funcţie de sfaturile primite de la preoţi, călugări, episcopi, de la profesionişti în ştiinţele comunicării, mass-media, management, resurse uma ne, catering, a fost o perioada în care am remodelat şi am scos o variantă finală 1 (spun finală 1 deoa-rece a suferit multe modificări pe parcurs), am lansat-o în septembrie 2008. Primul moment de pornire a fost 30 august 2006, iar momentul lansării conceptului final 1 a fost septembrie 2008, după aceea a urmat o constituire aprofundată a echipelor de lucru şi a urmat începutul implementării.

­ Din câte am observat, aţi urmat modelul întâlnirilor mondiale. Aţi dorit să modernizaţi modelul standard de întâlnire naţională din România?

- Am dorit să-l deschid mai mult către ceea ce înseamnă nevoile actuale. Da, putem spune că şi întâlnirile mondiale au fost o sursă de inspiraţie şi este normal, deoarece

pentru întâlnirile mondiale lucrează zeci de experţi şi profesionişti laici, alături de episcopi, cardinali şi preoţi. În acelaşi timp, m-am gândit la spe-cificul zonei şi la nevoile tinerilor din România, după care am încercat să ies din clasic și totuși să păstrez tradiția, în așa fel încât tinerii să fie incitați în a-L cunoaște pe Dumnezeu și să-și dorească să devină mai tari și mai statornici în credință.

­ Ce aşteptări aţi avut faţă de acest eveniment?

- E greu să formulezi așteptările: să fiu la dispoziţia tinerilor şi a Bisericii. Să pun la dispoziţia tinerilor tot ceea ce putem, tot ceea ce pot, ca aceşti tineri să crească spiritual, uman, cultural, să-şi facă prieteni şi să-l cunoască pe Dumnezeu.

­ Participând la programele gân dite de dumneavoastră tinerii au intrat în contact cu lucruri noi. Cu ce experienţă pleacă ei din Baia Mare?

- Cu experiența de a se fi întâlnit cu Prietenul și fratele lor mai mare: Isus Cristos, atât în Sfânta Liturghie, cât şi în pelerinajul, moment de vârf spiritual, la mănăstirea baziliană Sfânta Maria; după aceea o întâlnire cu Cristos prin cultura, prin frumos, prin programele alternative pe care le-am pus la dispoziţia tinerilor, prin care

aceștia au avut posibilitatea de a-și fi lămurit problemele și întrebările, cu experiența trăită a unui profesionalism în logistică, în comunicare, în servire (prin intermediul relațiilor dintre ei și cu voluntarii).

­ Au fost concretizate aşteptările dumneavoastră în acest eveniment?

- Cred că tinerii au fost încântați de programele culturale şi spirituale. Cred că au trăit cu bucurie această mare aventură: cunoașterea lui Cristos și a celorlalţi, şi cred că au fost interesați de punctele din program, fiecare în domeniul său de interes.

­ Ar fi nevoie ca astfel de întâlniri să se repete mai des, aici, în Baia Mare?

- Întâlnirile naţionale de tineret sunt, pe de o parte, un final de drum în urma unui drum parcurs şi în acelaşi timp o etapă de drum în urma unui drum care urmează să fie parcurs. Baza oricărei activităţi a Bisericii este parohia. Tinerii trebuie să se grupeze în parohie, sub îndrumarea preotului, în jurul lui Isus Cristos, să se întâlnească, să urmeze cateheze, să facă activităţi de voluntariat etc.

Activităţile din parohie sunt fun-damentul oricăror activităţi creştine. Ar trebui să se extindă către activităţi și întâlniri de tineret în protopopiate, care să ducă la întâlniri diecezane de tineret, apoi către întâlniri naţionale şi

Interviu cu Părintele Angel Zareczki, consilier cultural al Episcopiei Greco-Catolice a Maramureşului şi responsabilul organizării Întâlnirii Nationale a Tineretului Catolic

În pelerinaj am trăit un timp special dedicat doar și exclusiv lui Dumnezeu, ne­am manifestat credinţa, am trăit comuniunea. Orice pelerinaj are momente de rugăciune, de mers pe jos, de efort, momente care duc la cunoaşterea lui Isus şi la o întâlnire cu propria persoană, lucru care duce la o convertire continuă și la deschiderea în iubire către ceilalți frați de pelerinaj. A fost benefic, a fost o mărturie de credinţă, de pace, de bine, de bucurie și pentru populaţia şi locuitorii oraşului Baia Mare.

Angel Zareczki

,,

98 99

REVISTA CATOLICA

98 99

EVENIM

ENTE

să se finalizeze în întâlnirile mondiale de tineret. Sigur că fiecare etapă are drumul, dificultăţile şi bucuriile ei, iar din fiecare etapă trebuie învăţat câte ceva; fiecare etapă trebuie să ne conducă mai departe. Cred că este foarte bine, dar nu trebuie să ne oprim aici, nu trebuie să fie un eveniment de showbiz în care ne întâlnim pe moment iar apoi nu se mai întâmplă nimic până la următoarea întâlnire. Trebuie să fie un punct de sosire, mai ales spiritual, pentru etapele an-terioare şi trebuie să fie un punct de plecare pentru cele care urmează.

­ Am reuşit să promovăm valorile specifice Maramureşului?

- Sfântul Pavel spunea: „Credinţa este aceiaşi ieri, azi şi pentru tot­deauna”. Formele de manifestare ale credinţei sunt diferite în funcţie de popor, de cultură, de religie, de continent şi tocmai această diferenţă arată bogăţia formelor de a-L cunoaşte şi a-L iubi pe Cristos.

Cred că da, am reușit să prezentăm valorile specifice, Maramureşul fiind o „ţară” în afara timpului, dincolo de timp, un colţ de rai pe pământ. Câmpia Tineretului, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară, reflectă acest colţ de rai, pe de o parte un colţ uitat de lume, un loc unde timpul s-a oprit din loc, pe de altă parte viaţa tinerilor care merg înainte, odată cu evoluţia societăţii. Deja prin locul unde s-au desfășurat manifestările, am dat prilejul tinerilor să cunoască specificitatea pământului maramureșan, fără să izolăm parti cu-larul de universal, astfel am menţinut evenimentul în catolicitate, adică în universalitate.

­ În câteva cuvinte ce puteţi spune despre acest eveniment?

- A fost un eveniment în care Cristos a fost cunoscut şi mărturisit, în care tinerii s-au cunoscut şi s-au îm-prietenit, în care organizatorii au fost într-un continuu dialog şi interacţiune cu nevoile tinerilor.

­ Ce gând le adresaţi tinerilor din România?

- Să ducă cu ei acest foc care aprinde alte focuri! După ce au fost aprinşi de darul lui Dumnezeu şi au fost întăriţi în credinţă, după ce au cunoscut oameni şi alţi tineri asemănători lor, au împărtăşit bucurii şi tristeţi, să meargă mai departe ca mărturisitori ai iubirii, ai frumosului, ai binelui!

Daniel Pop

liant între Dumnezeu şi oameni

INTC„...viața nu e un cal mort, dar e pentru un tânăr o pradă care nu cedează dacă nu știi de unde să o apuci” spunea Marin Preda în „Viața ca o pradă”, iar în acest sens orice manifestări cu un caracter formativ sunt decisive și bine venite în viața tinerilor, cu atât mai mult cu cât în societatea noastră „sabia lui Damocles” are contur virtual și tăiș comercial.

Episcopia Greco-Catolică de Maramureș a organizat Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic din România în perioada 22-26 iulie la Baia Mare. La activitățile spirituale, culturale și recreative au participat peste 2000 de pelerini din toată țara, precum și din Franța, Italia, Ucraina și invitați speciali din Spania.

REVISTA CATOLICA

100 101100 101

EVEN

IMEN

TE

”Un foc care aprinde alte focuri”

Cu această tematică organizatorii INTC din acest an i-au întâmpinat la Baia Mare pe participanți. Câm pia Tineretului a vibrat odată cu speranțele și rugăciunile pelerinilor sosiți din toate colțurile țării. De asemenea, pelerinajul la mănăstirea Sfânta Maria de pe Dealul Florilor a însuflețit întreg orașul – devenit pentru câteva zile spațiu de rugăciune și apropiere de Dumnezeu și ceilalți. Astfel că întâlnirea din acest an a îndeplinit deopotrivă rolurile: spiritual, artistic, formativ și recreativ. Cu privire la acest aspect Carmen Bangău, din Eparhia Cluj-Gherla apreciază:

„Scopul întâlnirii este de a închega o mai bună relație între tineri. Putem adapta conceptul unității, prin diversitate, element definitoriu pentru un astfel de eveniment național.”

„Consider că un astfel de eveniment este necesar și important în formarea culturii religioase, atât din prisma omului ca individ, cât și încadrarea în aria socialului. Este o posibilitatea de a-ți forma noi conexiuni, de a-ți dezvolta cunoașterea

Programul celor cinci zile a conținut Liturghii, meditații, peste 100 de teme de conferințe, ateliere de creație, concursuri de imnuri religioase, teatru de vară, vizitarea obiectivelor cultural-istorice ale județului, precum și alte activități artistice. Evenimentul, aflat la cea de-a 11-a ediție, a reunit pelerini din toată țara, și nu numai, dintre care 150-200 de voluntari cu atribuții organizatorice, precum și invitați speciali. Cazarea participanților a avut loc în campusul universitar, internate liceale, centre de tineret, pensiuni, hoteluri sau alte locații. Tinerii au primit în sacul pelerinului (traista de Maramureș) broșura INTC 2009 care conținea toate informațiile necesare, precum și ecusoane, iar pe baza unui tichet li s-a asigurat trei mese pe zi. Participarea a rămas liberă tuturor celor interesați pe parcursul întâlnirii.

INTC

100 101

REVISTA CATOLICA

100 101

EVENIM

ENTE

Suportul INTC – Învățătura lui Cristos

La conferința din 20 iulie Pr. Angel Zareczki, responsabilul INTC, a declarat: „Activitățile sunt în așa fel gândite încât să formeze și să permită tinerilor să plece de aici îmbogățiți și cu o mai profundă cunoaștere a lui Dumnezeu și cu mai mulți prieteni.” „Evenimentul este organizat de tineri pentru tineri, noi ne considerăm pelerini” a adăugat acesta. Reuniți sub motto-ul „Pentru mine a trăi este Cristos” tinerii au avut în cele cinci zile un program diversificat în mijlocul lor aflându-se episcopi, călugărițe, și un număr semnificativ de preoți care ofereau asistență spirituală pe toată durata întâlnirii. De amintit este și concursul de imnuri, scenetele, sau concertele. În ultima zi a INTC tinerii s-au bucurat de prezența Arhiepiscopului Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, Lucian Mureșan.

liant între Dumnezeu şi oamenide sine, dar și a celor din jur și de a-ți „achiziționa” o nouă experiență în căutarea deslușirii răspunsurilor în materie de credință, divinitate și uman.” completează aceasta. Iar rolul INTC în formarea spirituală a tinerilor din „secolul tehnolgiei” este covârșitor. Cât despre sublimul regăsit în astfel de manifestări, el nu-și cere descriere, este prezent poate tocmai la intersecția gândurilor unite în același plan: cel spiritual.

Referitor la importanța INTC în viața tinerilor Olivian Filip, din Eparhia de Maramureș apreciază:

„Astfel de întâlniri ar putea să fie prilejuri de­a descoperi noi vocații, momente în care unele întrebări, rămase fără răspuns în timp, să găsească aici un răspuns. Nu e ceva scontat, dar se poate întâmpla. Important e ca noi să rămânem deschiși. Dumnezeu ne vorbește, de asta ne­a chemat aici pentru că El vrea să se adreseze tinerilor pentru a­L cunoaște mai bine. E necesar să ne rezervăm timp în care să discutăm doar cu El, să­i adresăm întrebările care ne dor.”

A fost...Va urma...

Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic din România are loc încă din 1991 și pe lângă aspectul ecumenic oferă tinerilor o alternativă spirituală necesară în contextul social actual. Întâlnirea precedentă a avut loc în 2006 la Șumuleu Ciuc, județul Harghita, unde s-a decis ca pentru anul 2009 întâlnirea să se desfășoare la Baia Mare. Următoarea Întâlnire Națională a Tineretului Catolic din România se va desfășura la Iași în 2012. Până atunci vor avea loc alte două întâlniri: cea europeană și cea mondială, ambele în Spania, în 2010, respectiv 2011.

INTC

REVISTA CATOLICA

102 103102 103

EVEN

IMEN

TE liant între Dumnezeu şi oameni

INTC Interviu cu P.S. Ioan Şişeştean, episcopul greco-catolic al Maramureșului

­ Ce părere aveţi despre mij­loacele de comunicare mass media şi despre uzanţa lor în Biserică?

- Internetul şi mass media sunt mijloace de comunicare în masă actuale, ele sunt binevenite până la o limită. Ele niciodată nu vor putea înlocui cartea! De asemenea, ele nu vor putea înlocui conversaţia, colocviile cu persoane competente. Nu în zadar Isus Cristos a spus: „Mergeţi şi predicaţi Evanghelia”. Nu a spus: „Mergeţi şi scrieţi Evanghelia!” Adică, graiul viu are o mare valoare; nu numai graiul ci şi ţinuta noastră, personalitatea noastră. Să ştim să avem verticalitate în tot ceea ce spunem; să spunem întotdeauna adevărul în aşa fel încât să nu poată fi interpretat, dacă vom avea curaj şi talent.

Nu putem elimina mijloacele moderne de comunicare, dar să nu uităm că mijloacele tradiționale nu pot fi înlocuite cu nimic.

Unde nu se poate interveni personal mijloacele mass media sunt foarte bine venite. Acestea sunt ocazii de a pătrunde acolo unde nu se poate pătrunde personal, după cum şi o carte are mai mult acces într-un mediu în care personal nici nu te gândeşti că ai putea pătrunde.

­ În societatea modernă multe practici precum: sexualitatea dezor­donată atât în rândul tinerilor cât şi în cadrul căsătoriei, avortul, casătoriile între persoane de acelaşi sex sunt legiferate, sunt socotite ca ceva normal. Ce părere aveţi despre aceste lucruri?

Este prevăzut în decalog: „Să nu curveşti”.

În zilele noastre practica aceasta este foarte răspândită şi este atât de motivată eronat, încât cei ce trăiesc castitatea sunt sunt luaţi în derâdere, sunt puşi la periferia societătii.

Aceste practici sunt o cauză a trăirii prezente a tot ce se întâmplă în viaţa aceasta rău. A trăi o viaţă dezordonată în sensul acesta nu poate duce la ceva bun. Niciodată nu vom avea satisfacţia pe deplin; niciodată

102 103

REVISTA CATOLICA

102 103

EVENIM

ENTE

nu vom avea mulţumirea; niciodată nu ne vom putea feri de pericole; să ne păstrăm sănătatea integră. Numai cei curaţi cu spiritul îl vor vedea pe Dumnezeu. Asta se referă şi la starea noastră sufletească și la cea trupească.

Nu poate fi nimic mai prejos decât o viaţă dezordonată. Într-o viaţă dezordonată nimeni nu se poate înălţa. Avortul, homosexualitatea, euta-nasia, divorțul, toate aceste practici şi legiferări sunt împotriva legii naturii, împotriva legii firii.

Împotriva legii firii nicio lege omenească nu poate interveni. Legile acestea omeneşti sunt un fel de abuz împotriva legii firii şi nu au nici o justificare. Împotriva legilor acestea natura se va răzbuna, pentru că orice lege a naturii nerespectată aduce după sine dezastru, urmări grave.

Cât priveste avortul, voi aţi surprins foarte bine în revistă că viaţa este în exclusivitate a lui Dumnezeu: El dă viaţa, El ar trebui să o şi ia.

Viaţa începe din primul moment când ia fiinţă embrionul în sânul mamei. De atunci este viaţă, şi de când este viaţă este persoană umană. Nu este o masă amorfă precum susţin unii. Este fiinţă vie din parte materială şi din parte spirituală; suflet creat de Dumnezeu.

Toate acestea sunt păcate grave, sunt împotriva legii lui Dumnezeu. Nu în zadar, în multă lume se fac grupuri de rugăciune împotriva avortului. Ar fi foarte necesar ca în fiecare oraş să se formeze astfel de grupuri de rugăciune, care să se roage împotriva avorturilor.

Cât priveşte homosexualitatea, şi acest păcat a fost de când este lumea: Sodoma şi Gomora ne stau mărturie, dar niciodată nu s-a ajuns până acolo încât să se legifereze şi să se pună în evidenţă practica nefastă a homosexualităţii, mai ales în privinta adoptării copiilor. Homosexualitatea nu este pentru procreaţie, nu este de la Dumnezeu!

Biserica a fost întotdeauna împotriva acestor legiferări. Vedem şi în România: Biserica ortodoxă şi Biserica Catolică se opun legiferării homosexualităţii. Marele dezavantaj este că în privinţa aceasta unele state susţin sus şi tare aceste practici şi încearcă să le introducă. Uniunea Europeană este o uniune a acestor state, şi vor să ni le bage pe gât nouă, ţărilor care nu avem aceste practici. Este strigător la cer! Sigur, acestea nu pot aduce decât dezastru omenirii,

nu numai pentru consecinţele actului respectiv, ci mai ales pentru pedeapsa lui Dumnezeu.

­ Tot legat de practicile moderne ale societăţii, aş dori să menţionez şi practica eutanasierii. Ce părere aveţi despre persoanele care sunt de acord cu eutanasierea părinților, a bunicilor sau a persoanelor apro­piate ?

- Aceşti tineri vor să scape de părinţi, dar dacă vor să scape de ei, să plece în lume, să-i lase pe părinţi

în pace, dar nici părăsindu-i nu sunt absolviţi de responsabilitate şi vină, numai că nu putem face ceva în viaţa aceasta să nu ne aşteptăm la răsplată. Aşa cum ei doresc eutanasirea părin-ţilor lor, tot aşa copiii lor o vor dori pe a lor. Este o fugă de responsabilitate, este o dezertare de la datorie. Există un principiu: Binefă cătorilor noştri le suntem datori cu recunoştinţă, dar dacă suntem datori binefăcatorilor suntem şi părinţilor, iar dacă noi vrem să scăpăm de părinţi, suntem criminali: matricizi şi patricizi.

Daniel Pop

REVISTA CATOLICA

104 105104 105

EVEN

IMEN

TE

Liturghia arhierească a fost pontificată de Excelenţa sa Ioan Şişeştean, care,

continuând cuvântarea de pe Dealul Crucii în care vorbea despre Maria, ca mamă a lui Dumnezeu, predica:

„V-am vorbit sus pe deal despre maternitatea Preacuratei Fecioare Maria, maternitate dumnezeiască, prin care Dumnezeu s-a coborât la noi în chip de om, Cuvântul trup s-a făcut şi a locuit între noi, maternitate dumnezeiască prin care Dumnezeu a voit să conlucreze cu noi la sfinţirea noastră prin întruparea Sa. Dar Preacurata Fecioară Maria nu este numai mama lui Dumnezeu, ci este şi mama noastră, a tuturor.

Numele de mamă este cel mai

scump nume din lume, nu poate fi înlocuit prin nimic. Mama este bu-nătate, tandreţe, înţelepciune, răbdare, iar, mai presus de toate, iubire.

Iubirea acestei mame se ridică la aşa o înălţime, încât nu sunt cuvinte omeneşti ca să o putem defini după vrednicie. Dincolo de iubirea mamei adevărate nu mai există decât iubirea lui Dumnezeu, altceva nu mai există. Iată ce înseamnă a fi mamă, iată ce înseamnă a avea o mamă, iată ce înseamnă să ne punem în grija mamei, şi mai ales a Mamei Cereşti. Dar, oare care este asemănarea dintre o mamă şi mama cerească? Atunci când Dumnezeu a voit să ia firea noastră asupra Sa, a conlucrat cu Maria, şi prin aceasta era necesar

să o înzestreze cu atâtea daruri câte erau necesare pentru a deveni mama nu numai a lui Dumnezeu, ci a întreg neamului omenesc, pentru că scopul întrupării şi răscumpărării neamului omenesc era acesta, şi la acest scop a lucrat Maria. Prin urmare Ea trebuia să aibă o inimă atât de largă, atât de înflăcărată, încât din toate puterile sa-i cuprindă pe toţi pământenii. Aceasta este concluzia la care ajunge Sfântul Bonaventura, care spune că iubirea Precuratei Fecioare Maria este cumva asemănătoare cu cea a Tatălui Ceresc, adică nemărginită, n-are margini. Şi în felul acesta, iată, noi am devenit fiii Ei, copiii Ei. Sfântul Augustin merge pe o altă latură şi vorbeşte despre Maria ca mamă a Bisericii, întrucât

este mama întregului neam omenesc

Fecioara Maria

Sâmbătă, 15 august, la Biserica Sfânta Maria din Baia Mare a avut loc, cu ocazia hramului bisericii, celebrarea Preacuratei Fecioare Maria

104 105

REVISTA CATOLICA

104 105

EVENIM

ENTE

Biserica este trupul mistic a lui Isus Cristos, al cărui cap este chiar Isus Cristos, Preacurata Fecioară Maria, dacă este mama noastră, Ea trebuie să fie şi mama membrelor trupului. Aşadar, Ea este mama Bisericii, a noastră, a tuturor. Nu întâmplător la coborârea Spiritului Sfânt peste apostoli în duminica de Rusalii era prezentă Preacurata Fecioară Maria şi patrona soborul de apostoli întruniţi în rugăciune de novene de 9 zile. Nu se ştie de ce a trăit Preacurata Fecioară Maria atât de mult după înălţarea lui Isus Cristos la cer. Sigur în planul lui Dumnezeu era ca Ea să rămână în Biserică până la cimentarea Ei, până la întărirea Ei, până la răspândirea Ei. Dar Isus Cristos le spune femeilor mironosiţe:

„Spu neţi fraţilor mei sa meargă în Galileea, acolo ne vom întâlni”.

Iată, Isus îi primește pe oameni de fraţi. Sfântul Antrofiu zice: „Fericit fra tele prin care noi am devenit fiii Mariei; Fericită mama prin care noi am devenit fraţii lui Isus”; acestea sunt cuvintele Sfân tului Ambroziu. Într-adevăr, iubiţi credincioși, cât de fericiţi trebuie să fim pentru că suntem fiii Mariei şi fraţi în Isus Cristos. Preacurata Fecioară Maria este mama noastră şi pentru faptul că atunci când era la poala crucii, alături de Sfântul Ioan Evanghelistul, singurul apostol prezent sub cruce, înainte de a pleca de pe lumea aceasta şi de a-şi încredinţa sufletul Tatălui, se îndreaptă către mama Sa şi arătându-l pe ucenic, îi spune: „Femeie, iată fiul tău! iar către ucenic: Fiule, iată mama ta!”. În acele momente, omeneşte vorbind, mistice pentru Ioan şi pentru Maria, dar sfinte și providenţiale în planul lui Dumnezeu, Preacurata Fecioară Maria ne adoptă de fii ai Ei, iar evanghelistul notează în continuare că ucenicul a luat-o în grija sa. Ce fericit pentru noi că, deşi noi o luăm pe Maria prin ale nostre, îi facem loc în viaţa noastră. Îi facem loc în viaţa noastră aşa ca o mamă care nu poate fi întrecută nu de altă mamă, dar nici de toate mamele din lume. Iubirea tuturor mamelor din lume însumată nu este cât cea a Preacuratei Fecioare Maria; dacă am însuma-o şi pe cea a îngerilor, nici atunci, nici pe

de parte nu se poate face comparaţie cu iubirea pe care o are Precurata Fecioară Maria pentru noi. Aşadar, să recurgem la mama noastră aşa cum apostolul iubit niciodată nu i-a spus altfel decât „mama mea”. Ce mângâiere pentru el că a putut să spună totdeauna Precuratei Fecioare Maria: „mama mea”. Dar pentru ca să fim fii ai Mariei, ce ne aduce bucurie şi satisfacţie, noi trebuie să îndeplinim anumite condiţii. Mai înainte de toate, trebuie să alungăm din sufletele noastre acel monstru care este păcatul de moarte. Păcatul de moarte care l-a ridicat pe Isus Cristos pe Cruce, acolo a trebuit să plătească preţul păcatului nostru. Păcatul de moarte care a făcut-o pe Maria să suspine la poalele Crucii, unde s-a împlinit profeţia dreptului Simion: „Şi prin inima ta va trece o sabie”. Iată, aici a trecut sabia prin inima Mariei. Oare pentru ce a trecut sabia prin inima Mariei? Ca să o deschida să-i primească pe toţi în inima Ei? Aşadar, să alungăm monstrul din sufletul nostru, apoi să mai facem un plan şi să tindem spre perfecţiune, precum Isus Cristos ne spune: „Fiţi sfinţi precum Tatăl vostru, cel din ceruri, sfânt este”.

Să încercăm să fim sfinţi, să încercăm să ne sfinţim, să trăim o viaţă sfântă, ca să îi aducem satisfacţii şi bucurii Prea curatei Fecioare Maria. Nu este cinste mai mare pe lume decât a trăi conform dorinţei sale, iar dorinţa Sa a fost întotdeauna dorinţa Tatălui Ceresc. De aceea a zis: „Fie voia Ta, iată roaba Domnului, fie-mi mie după cuvântul Tău!” Niciodată în viață

Preacurata Fecioară Maria nu a căutat altceva decât să împlinească dorinţa Tatălui Ceresc.

Aşa şi noi, trebuie să împlinim voinţa Tatălui Ceresc şi, în felul acesta, apoi prin cântări, cinstind şi preamărind pe Preacurata Fecioară Maria, rostind Rugăciunea Rozarului, să nu lăsam să treaca o zi fără să spunem rugăciunea rozariului în cinstea Precuratei Fecioare Maria, meditând misterele rozarului: de durere, de bucurie, de mărire, de glorie; să încercăm să o avem pe Maria alături de noi toată viaţa. Dar ne rugăm la Ea nu numai în necazuri şi în nevoi, dar şi în bucurii şi satisfacţii şi împliniri. Ne aduce bucurii peste tot. Să-i cerem harul şi ajutorul lui Isus Cristos prin mijlocirea ei, iar Ea ne ia sub mantia Sa de mamă cerească şi ne conduce la Fiul ei.

Să o rugăm împreună cu Bi-serica, aşa cum am spus şi sus pe deal: „Preasfantă Marie, Mama lui Dumnezeu şi mama noastră, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ora morţii noastre. Amin.” Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit şi acum şi pururea şi în vecii vecilor Amin.”

Virgil Czibere

REVISTA CATOLICA

106 PB

CALE

ND

AR CALENDAR RELIGIOS

SEPTEMBRIE

OCTOMBRIE

Maica Tereza de Calcutta

Papa Ioan Paul al II-lea

01.09.1883A fost data Enciclica “Supremi

Apostolatus Officio” a Papei Leon al XIII-lea despre devotiunea Rozariului.

05.09.1997A murit Maica Tereza de Calcutta,

călugăriţă, fondatoare a Congregaţiei Misionarelor Carităţii, fericită.

08.09.1994A fost consacrat Episcop, coadjutor

de Lugoj, preotul Alexandru Mesian, actualul Eparh al acestei Eparhii greco-catolice.

A fost consacrat Episcop, titular de Pupiana, auxiliar al Arhieparhiei greco-catolice de Alba-Iulia si Făgăraș, preotul Virgil Bercea, fost Episcop co-adiutor, actualmente eparh de Oradea.

09.09.1990A fost hirotonit preot Florentin

Crihalmeanu, fost Episcop auxiliar, actualmente eparh al Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla.

11.09.1994A fost consacrat Episcop greco-

catolic de Maramureș preotul Ioan Șișeștean.

23.09.1729A fost hirotonit preot Inochentie

Micu Clain, Episcop al Eparhiei greco-catolice de Fagaras, luptator pentru drepturile bisericesti si nationale ale românilor din Transilvania.

23.09.1968A murit Padre Pio, călugărul ca pucin

care a purtat stigmatele Domnului.

24.09.1910A fost hirotonit preot Anton

Durcovici, care a fost mai apoi Episcop al Diecezei romano-catolice de Iasi si a murit pentru credinta la penitenciarul din Sighet.

27.09.1944A murit PS Mihai Robu, Episcop

al Diecezei romano-catolice de Iasi.

28.09.1898 A fost hirotonit preot Valeriu Traian

Frentiu, fost Episcop al Eparhiei greco-catolice de Lugoj, apoi de Oradea, mort pentru credinta în penitenciarul din Sighet.

03.10.1226S-a născut Francisc Bernardone,

binecunoscutul sfânt Francisc de Assisi, purtător al stigmatelor Domnului.

04.10.1582A murit călugăriţa carmelitană

Tereza de Avila, reformatoare a Or-dinului, vizionară, Doctor al Bisericii, sfântă.

04.10.1970A fost declarată Doctor al

Bisericii, de către Papa Paul al VI-lea, sfânta Ecaterina de Siena, călugăriţă terţiară dominicană, purtătoare a stigmatelor Domnului.

10.10.1982A fost canonizat, de către Papa

Ioan Paul al II-lea, Maximilian Maria Kolbe, OFM, fondatorul Armatei Neprihănitei, ucis la Auschwitz.

11.10.1905S-a nascut Ioan Dragomir, fost

Episcop greco-catolic de Maramureş.

11.10.1962Au fost deschise oficial lucrarile

Conciliului Vatican II, de catre Papa Ioan al XXIII-lea.

16.10.1978A fost ales succesor al Sfântului

Petru - Papa Ioan Paul al II-lea, născut Karol Wojtyla.

16.10.2002A fost dată Scrisoarea apostolică

“Rosarium Virginis Mariae”, a Papei Ioan Paul al II-lea, prin care s-au introdus în Rozariu misterele de lumină şi a fost declarat Anul Rozariului (octombrie 2002 - octombrie 2003).

19.10.2003A fost beatificată Maica Tereza

de Calcutta, călugăriţă, fondatoare a Congregaţiei Misionarelor Carităţii.

30.10.1947A fost numit Episcop de Iași

preotul Anton Durcovici, mort pentru credință la penitenciarul din Sighet.

Mihai Marina